Inteligen ța emoțională [625007]

1
Inteligen ța emoțională
de Daniel Goleman

INTRODUCERE
Prima formulare a unui concept numit „ inteligență emoțională ” a fost oferită de Mayer și
Salovey. Acesta este prescurtat prin EQ, dar varianta preferată a autorului Daniel Goleman este
de IE. Până în prezent există 3 modele principale pentru inteligența emoțională, cu foarte multe
variante. Modelul lui Salovey și Mayer este bine înrădăcinat în tradiția inteligenței , definită cu
mai bine de un secol în urmă prin studiile asupra IQ -ului. Modelul propus d e Reuven Bar -On se
bazează pe studiile sale asupra bunăstării personale. Iar modelul lui Daniel Goleman se
concentrează asupra atingerii performanței în mediul de lucru și asupra capacității de conducere
organizaționale, îmbinând teoria IE cu decenii de ce rcetăr i privind modelarea competențelor care
delimitează performerii de vârf de oamenii de mijloc.
În urma interpretării greșite ale acestei cărți, au luat naștere unele mituri pe care Daniel
Goleman dorește sa le spulbere. Unul dintre acestea este ideea greșită potrivit căreia EQ ar fi
responsabil de până la 80% din succes. Această concluzie eronată provine din interpretarea unor
date care sugerează că IQ -ul ar explica aproximativ 20% din succesul în carieră. Această estimare
lasă o parte considerabilă a succesului fără explicație, astfel trebuie să căutăm și alți factori care
să explice restul. O altă frecventă interpretare greșită se leagă de aplicarea neglijentă a subtitului
ediției în limba engleză a acestei cărți și anume „Why It Can Matter More Than IQ”- („De ce ar
putea fi mai importantă decât IQ -ul”) la sfere precum succesele academice, în care nu ar trebui
folosit fără atente specificări. Forma extremă pe care a luat -o această eroare este mitul potrivit
căruia IE contează mai mult decât IQ în toate direcțiile. Inteligența emoțională trece înaintea I Q-
ului în special în acele domenii umane în care intelectul este relativ mai puțin relevant pentru
obținere succesului, de exemplu în acelea în care empatia și autocontrolul ar putea reprezenta
abilități mai remarcabile decât cele pur cognitive. Domenii pr ecum: sănătatea, iubirea romantică
și relațiile personale.
Atunci când Daniel Goleman a scris „Inteligența emoțională” a pornit de la ideea că rolul
său era acela a unui ziarist în domeniul științei ce relatează despre o tendință nouă și
semnificativă din psihologie, cu accent asupra fuziunii dintre știința creierului și studiul
emoțiilor.

2
PARTEA I -CREIERUL EMOȚIONAL

CAPITOLUL 1 – Pentru ce există sentimentele?
Sociologii subliniază întăietatea sufletului în fața minții în momentele cruciale. La bine
sau la rău, inteligența poate să nu mai aibă nicio importanță atunci când îi iau locul sentimentele.
Toate emoțiile sunt impulsuri ce duc la acțiune, planuri imediate de abordare a vieții,
planuri pe care evoluția le -a întipărit în mintea noastră. Rădăcina cuv ântului emoție este motere ,
verb din latină care înseamnă „a mișca ”, plus prefixul „e” adică „a te da la o parte ”, sugerând
tendința de acționa este implicită în orice emoție. Aceste emoții duc la fapte, lucru care poate fi
cel mai ușor observat la animale și copii.
Cu noile metode de a pătrunde în trup și în creier, cercetătorii au descoperit mai multe
detalii psihologice despr e felul în care fiecare emoție pregătește co rpul pentru o reacție diferită.
Când te înfurii sângele circulă mai repede în mâini și îți este mai ușor să înșfaci o armă sau să
lovești un dușman. Bătăile inimii cresc și se degajă hormoni precum adrenalina cee a ce dă un
plus de energie puternic pentru a acționa în forță. Când ți -e frică sângele străbate mușchii mari
(cei de la picioare) și îți este mai ușor să fugi și să te albești la față pentru că sângele își oprește
cursul. În același timp trupul paralizează pentru puțin timp pentru a avea timp de a analiza
situația. Circuitele din centrele emoționale ale creierului acționează un flux de hormoni care pune
corpul în stare de alertă, făcându -l gata să acționeze, iar atenția se fixează asupra amenințării
imediat e, astfel, stabilești ce reacție trebuie adoptată. Când ești fericit , aceste sentimente inhibă
negativitatea și încurajează creșterea energiei, liniștind ceea ce ar putea genera gânduri de
îngrijorare. Fericirea oferă trupului un fel de odihnă generală și dispoziția și entuziasmul pentru a
îndeplini diferite îndatoriri și de a se strădui pentru o mare varietate de scopuri. Sentimentele de
iubire determină o trezire parasimpatică. Acest mod parasimpatic care înseamnă o reacție de
relaxare, reprezintă un set de reacții ale corpului ce generează o stare de calm și mulțumire care
facilitează coop erare. Surprinderea , permite mărirea razei vizuale și totodată pătrunderea luminii
în retină în cantitate mai mare, ceea ce oferă informații suplimentare despre un eveni ment
neașteptat, făcând să fie mai ușor de înțeles exact ce se întâmplă și elaborarea celui mai bun plan
de acțiune. În întreaga lume, exprimarea dezgustului arată la fel și transmite același mesaj. Așa
cum observase Darwin, expresia de dezgust a feței -este reprezentată prin buza de sus curbată într –
o parte, nasul ușor strâmbat -are la bază gestul primitiv de închidere a nărilor atunci când apare un

3
miros neplăcut sau cel de a scuipa ceva otrăvit. Tristețea aduce o scădere a energiei și a
entuziasmului față de activitățile vieții, în special față de divertisment sau față de alte plăceri. Iar
prin adâncirea ei și intrarea în depresie d uce la scăderea metabolismului.
Fiecare persoană are două minți, una care gândește și una care simte. Mintea rațională este
modul de comprehensiune de care suntem cel mai conștienți: operând cu gânduri, capabil să
cântărească și să reflecteze. Dar pe lângă asta mai există și un alt sistem de cunoaștere, unul
impulsiv și foarte puternic, chiar dacă uneori ilogic și anume mintea em oțională. Cu cât un
sentiment este mai intens cu atât mintea devine mai dominant emoțională, deci mai ineficientă
din punct de vedere rațional.
Atunci când vorbim despre cum s -a dezvoltat creierul, trebuie menționată cea mai veche
rădăcină a vieții noastre emoționale care stă în simțul olfactiv sau mai precis în lobul olfactiv, în
celulele care preiau și analizează mirosurile. Odată cu apariția primelor mamifere, au apărut noi
straturi -cheie de creier emoțional. Acestea au înfășurat trunchiul creierului, ar ătând ca un fel de
inele cu partea de la bază lipsă, unde își face cuib trunchiul propriu -zi al creierului. Pentru că
această parte a creierului se înfășoară în cercuri și mărginește creierul, se numește și sistem
limbic, de la limbus , care în latină înseamnă „inel”. Pe măsură ce a evoluat, sistemul limbic și -a
rafinat două instrumente extrem de eficiente: învățatul și memoria. Structurile limbice generează
sentimente de plăcere și dorință sexuală, dar adăugarea neocortexului și a cone xiunilor sale la
sistemul periferic au permis dezvoltarea legăturii dintre mamă și copil. În schimb speciile care nu
au neocortex, cum ar fi reptilele, nu au instict matern.
CAPITOLUL 2 – Anatomia unui blocaj emoțional
Exploziile emoționale sunt o formă de blocaj neural. În clipe de furie, un anumit centru
din creierul limbic declară că este vorba de o urgență, concentrând tot restul creierului asupra
acelei realități presante. Blocajul apare într -o clipă, declanșând o reacție dramatică înainte ca
neocortexu l, creierul care gândește, să aibă vreo șansă să analizeze complet într -o fracțiune de
secundă ce se întâmplă și să hotărască ce e de făcut. Trăsătura principală a acestui blocaj este că
odată cu trecerea momentului respectiv, cei astfel posedați nu -și mai dau seama ce li s -a
întâmplat.
Locul tuturor pasiunilor se află în nucleul amigdalian care are forma unei grămezi de
migdale, fiind alcătuit din structuri conectate ce se află în creier, în spatele inelului limbic. Dacă
acesta este despărțit de restul cr eierului, rezultatul este incapacitatea de a mai distinge

4
semnificația emoțională a evenimentelor (stare numită „orbire afectivă”). Nucleul amigdalian
acționează la nivelul memoriei afective, iar viața fără acesta este lipsită de un sens personal.
Acesta d eține un rol extrem de important în viața mintală, este un fel de santinelă psihologică. Ea
înfruntă toate situațiile, toate percepțiile, având în gând o singură întrebare, dintre cele mai
primitive, cum ar fi: „E oare ceva ce nu -mi place? Car e îmi face ră u? De care mă tem?” Dacă în
momentul respectiv apare un „da”, nucleul amigdalian reacționează instantaneu, asemenea unor
cabluri de transmisie neurală care telegrafiază un mesaj de criză către celelalte părți ale creierului.
În arhitectura creierului, nucl eul amigdalian este un fel de serviciu de urgență. Studiul lui
LeDoux arată că semnalel e senzoriale de la ochi sau de la ureche merg mai întâi în creier la
talamus și apoi la nucleul amigdalian. Un al doilea semnal de la talamus este îndreptat spre
neocort ex (acea parte a creierului care gândește). Aceste încrengături îi permit nucleului
amigdalian să înceapă să reacționeze înaintea neocortexului, care aranjează informațiile ce trec
prin mai multe niveluri de circuite ale creierului , înainte de a fi percepu te integral și de a iniția un
răspuns mult mai fin decupat. Tot din cercetările lui LeDoux reiese faptul că hipocampul are rolul
de asigura o memorizare cât mai pătrunzătoare a contextului, ceea ce este absolut vital pentru
semnificația emoțională. În vrem e ce hipocampul își amintește fapte seci, nucleul amigdalian
reține partea emoțională care le însoțește. Cu cât trezirea nucleului amigdalian este mai intensă,
cu atât amintirea este mai puternică. Experiențele care ne sperie sau ne îngrozesc cel mai mult în
viață sunt dintre cele mai de neșters amintiri. Aceasta înseamnă că în creier există două sisteme
de memorie, unul pentru faptele oarecare și unul pentru cele cu încărcătură emoțională.
Managerul emoțional este reprezentat de cortexul prefrontal care câ ntărește reacțiile
înainte de a trece la fapte, potolește semnalele de activare transmise de nucleul amigdalian și de
alți centri periferici. Lobul prefrontal stâng este comutatorul principal care poate închide emoțiile
tulburătoare. Lobii prefrontali drep ți sunt locul în care se găsesc sentimentele negative cum ar fi
frica și agresivitatea, în timp ce lobii prefrontali stângi reușesc să stăpânească aceste emoții
primitive, probabil inhibând lobii drepți. Cei ale căror leziuni se aflau în cortexul prefronta l stâng
erau înclinați să vadă numai nenorociri și să se teamă permanent. Cei ale căror leziuni se aflau în
cortexul prefrontal drept erau exagerat de veseli. Cortexul prefrontal este acea regiune a
creierului care răspunde în mod direct de memoria funcțio nală. Această memorie funcțională
indică capacitatea de atenție care reține în minte faptele esențiale pentru a rezolva o anumită
problemă sau însărcinare.

5
PARTEA A II -A-NATURA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE

CAPITOLUL 3 -Când a fi deștept e o prostie
Acest capitol subliniază ideea că un IQ ridicat nu este o garanție a prosperității,
prestigiului sau a fericirii în viață pentru simplul fapt că școlile noastre și cultura noastră se
concentrează asupra capacităților de învățătură, ignorând inteligența emoțional ă, un set de
trăsături care contează imens în destinul nostru personal. Aptitudinile emoționale sunt
metaabilități ce determină cât de bine putem folosi talentele pe care le avem, inclusiv inteligența
pură.
Cartea lui Gardner din 1983, „Frames of Mind ” („Cadrele minții ”), a fost un manifest
împotriva IQ -ului, propunând ideea că nu există un singur tip de inteligență, care să stea la baza
reușitei în viață . Acesta introduce ideea de inteligență personală care este compusă din
capacitățile interpersonale (cum ar fi ale unui mare terapeut precum Carl Rogers sau ale unui
lider mondial precum Martin Luther King Jr.) și capacitățile intrapsihice (intuițiile lui Sigmund
Freud). Inteligența personală este capacitatea de a -i înțelege pe ceilalți, fiind o capacitate c orelată,
orientată spre interior. Este acea capacitate de a forma un model plin de acuratețe și de
veridicitate a sinelui și de a fi în stare să folosești acest model pentru a acț iona eficient în viață.
Există o dimensiune a inteligenței personale, puțin e xplorată în studiile lui Gardner și
anume rolul emoțiilor. Teoria tradițională consideră inteligența ca fiind rezultanta unei procesări
la rece a faptelor, totul fiind hiperrațional, precum Mr. Spock din Star Trek, care este arhetipul
biților informațional i lipsiți de orice fel de sentimente și care întrupează ideea că emoțiile nu au
ce căuta la nivelul inteligenței, ele nu fac decât să tulbure imaginea vieții mintale. Aceste idei
încep să se schimbe odată cu psihologia care a început să recunoască rolul es ențial al
sentimentelor în gândire. Precum personajul Data din Star Trek care încerca să simtă, dându -și
seama că ratează ceva esențial. Voia prietenie și loialitate ca Omul de Tinichea din Vrăjitorul din
Oz, lipsindu -i inima. Lecția după care tânjește sun t tocmai valorile mai înalte, cele ale sufletului
omenesc, care lipsesc cu desăvârșire unui punct de vedere rece, strict cognitiv.
Salovey include inteligențele personale ale lui Gardner în definția de bază pe care a dat -o
inteligenței emoționale, extinzând aceste capacități la 5 domenii principale:
1. Cunoașterea emoțiilor personale: conștientizarea de sine este piatra de temelie a
inteligenței emoționale

6
2. Gestionarea emoțiilor: stăpânirea emoțiilor în așa fel încât să fie cele potrivite
reprezintă cap acitatea de a construi conștientizarea de sine.
3. Motivarea de sine: punerea emoțiilor în serviciul unui scop este absolut esențial
pentru a -i acorda atenția cuvenită pentru motivarea de sine, stăpânire și creativitate.
4. Recunoașterea emoțiilor în ceilalți: e mpatia, o altă capacitate care se clădește pe
baza conștientizării de sine emoționale, este fundamentul capacității de înțelegere a celorlalți.
5. Manevrarea relațiilor: arta de a stabili relații înseamnă în mare parte capacitatea de
a gestiona emoțiile celor lalți.
IQ-ul și inteligența emoțională nu sunt competențe aflate în opoziție, ci mai degrabă
separate. Orice om are o inteligență cognitivă și una emoțională, prin urmare aceste portrete se
contopesc. Și totuși, dintre cele două, inteligența emoțională, adaugă mult mai multe dintre acele
calități care ne definesc cu adevărat ca ființe umane.
CAPITOLUL 4 -Cunoaște -te pe tine însuți
Psihologii folosesc termenul de metacunoaștere pentru a se referi la conștientizarea
procesului de gândire și metadispoziție, p entru cunoașterea emoțiilor. Daniel Goleman preferă
termenul de conștientizare de sine, în sensul unei atenții permanente acordate stărilor interioare.
Conștientizarea emoțiilor este competența emoțională fundamentală pe care se clădesc
celelalte componen te, cum ar fi autocontrolul emoțional. Autoconștientizarea înseamnă să fim
conștienți atât de dispoziția în care suntem, cât și de gândurile pe care le avem despre această
dispoziție.
Mayer descoperă că oamenii au tendința de a aborda stiluri diferite de a participa sau de a –
și stăpâni emoțiile:
1. Autoconștientizarea: conștientizarea dispozițiilor în momentele în care ele apar îi
face pe oameni să aibă o viziune variată asupra vieții lor emoționale .
2. Închiderea în sine: există oameni care cuprinși de emoții, n u se simt în stare să
scape de ele, de parcă dispozițiile ar fi preluat controlul asupra lor.
3. Acceptarea: știu adesea foarte exact ce simt, aceste persoane au tendința să accepte
cu ușurință dispozițiile prin care trec, fără a încerca să le schimbe.
Tot în acest capitol se vorbește de alexitimie, adică platitudinea emoțională. Acest cuvânt
provenind din grecescul a care înseamnă „lipsă”, lexis, care înseamnă „cuvânt” și thymos , care
înseamnă „emoție”. Acești oameni nu -și găsesc cuvintele pentru a -și exprima sentimentele.

7
Trăsăturile clinice definitorii ale alexitimicilor includ dificultatea de a descrie
sentimentele (ale lor sau ale altora) și un vocabular emoțional extrem de limitat. Alexitimicii
plâng rareori, dar și când o fac, nu se mai opresc. Totuși da că sunt întrebați de ce plâng, sunt
foarte confuzi.
Alexitimicii nu că nu ar simți niciodată nimic, dar nu sunt capabili să -și dea seama -și mai
ales să se exprime -sau să explice exact ce sentimente au.
CAPITOLUL 5 -Înrobit de patimi
Acest capitol este dedic at mâniei și modul ui în care putem să o stăpânim. Tice a
descoperit că mânia este dispoziția pe care oamenii reușesc cel mai greu s -o controloze. Spre
deosebire de tristețe, mânia dă energie, chiar o stare de euforie. Tot Tice a descoperit că
regândirea un ei situații în mod pozitiv este una dintre cele mai eficiente căi de a potoli mânia.
Această mânie este declanșată de senzația de a fi pus în primejdie. Mânia se clădește pe mânie.
Creierul emoțional se încinge. Între timp, mânia netemperată de rațiune se transformă în violență.
Atunci când treci la fapte, ești călăuzit de lecțiile cele mai dure de brutalitate primite de la viață.
O cale pentru risipirea mâniei este de a lua în stăpânire gândurile care declanșează valurile
mâniei. Contează foarte mult momen tul. Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru eficiența
dezamorsării acestui cerc al mâniei. O a doua posibilitate de a potoli mânia: psihologia calmării,
așteptând ca adrenalina să ajungă acolo unde nu mai poate să declanșeze mânia. Una dintre
strategii le cele mai eficiente este să rămâi singur până te mai calmezi. Perioada de calmare nu va
apărea însă dacă în acest timp vom continua să urmărim șirul gândurilor care duc la mânie și dacă
fiecare gând în sine este un mic declanșator pentru o adevărată casc adă a mâniei. Tice a
descoperit că dis tracția ajută și calmează mânia: televizorul, filmele, cititul și orice intervine în
îndepărtarea gândurilor mânioase. În schimb cea mai proastă modalitate de calmare, precum
spune Tice, este descărcarea mâniei. Izbucnirile de furie împiedicând de obicei trezirea creierului
emoțional, iar asta îi face pe oameni și mai furioși decât erau. Atunci când oamenii își varsă
nervii pe persoana care i -a provocat, efectul obținut este o prelungire a dispoziției furioase și nu o
încheiere a ei.
Tot în acest capitol se vorbește despre îngrijorare, anxietate și depresie. Îngrijorarea este o
repetiție a ceea ce s -ar putea întâmpla rău și a felului în care trebuie abordată situația. Misiunea
îngrijorării este să găsească soluții pozitive în cazul pericolelor ce apar, anticipând primejdiile.
Anxietatea apare sub două forme: cognitivă (sau gânduri îngrijorătoare) și somatică (prin

8
simptome fiziologice ale anxietății cum ar fi transpiratul, bătăile rapide ale inimii sau febra
muscula ră). Borkovec a descoperit că există câțiva pași foarte simpli care pot fi de folos până și
celor care suferă de o îngrijorare cronică foarte gravă, pentru a -și ține acest obicei sub control.
Primul pas este conștientizarea de sine, detectarea episoadelor îngrijorătoare cât mai aproape de
începutul lor. Al doilea pas fiind abordarea unei poziții față de aceste presupuneri (prin punerea
mai multor întrebări cu privire la situație, dacă merită îngrijorare sau dacă există niște pași de
urmat). Depresia, este c ea mai des întâlnită formă a tristeții, iar această stare va persista sau se va
adânci în funcție de gradul în care se reflectează asupra ei. Printre strategiile pentru înlăturarea
depresiei se numără:
 Învățarea modului de confruntare cu gândurile aflate în centrul frământărilor
(chestionarea asupra valabilității lor și gândirea unor variante mai pozitive)
 Organizarea voită a unor programe plăcute și care să distragă atenția.
CAPITOLUL 6 -Aptitudinea de a stăpâni
La începutul acestui capitol este prezentat un exemplu primordial al controlării
impulsurilor, și anume testul bezelei. Acesta consta în propunerea unor copii de 4 ani să aștepte
până se fac câteva comisioane și atunci vor căpăta ca premiu 2 bezele. Dacă nu vor putea rezista
să aștepte până atunci, primesc numai una, dar este dată în momentul respectiv. Acest test
subliniază bătălia dintre impuls și abținere, dintre sine și eu, dintre dorință și autocontrol, dintre
răsplată și amânare. În funcție de ce alege copilul, acest test oferă nu numai o inter pretare a
caracterului, dar și a traiectoriei pe care o va avea probabil în viață. Rezultatul testului a fost dat
după 12 -14 ani mai târziu, toți copi ii find urmăriți și la adolescență. Cei care au rezistat ispitei la
4 ani au devenit între timp adolescenț i mult mai competenți din punct de vedere social: erau
eficienți, siguri pe ei și mai capabili să se adapteze frustrărilor vieții. Copiii care au înșfăcat
prăjitura, au dat dovadă de mai puține calități, prezentând un portret mai degrabă tulbure din
punct de vedere psihologic. În adolescență erau timizi în privința legăturilor sociale sau erau
încăpățânați și indeciși, vulnerabili în fața frustrărilor.
Literatura clasică de specialitate descrie relația dintre anxietate și performanță, inclusiv
cea mintală, sub forma unui U răsturnat. Vârful acestui U inversat reprezintă relația optimă între
anxietate și performanță, cu un consum nervos mediu pentru realizarea a ceva. Prea puțină
anxietate -prima parte a U -ului- însă duce la apatie sau la o prea slabă motivați e a străduinței de a

9
se descurca, în vreme ce prea multă anxietate -celălalt capăt al U -ului-sabotează orice încercare de
a reuși cu bine.
Tot în acest capitol apare speranța, definită de Snyder ca fiind: „credința că există voința
și posibilitatea de a -ți atinge scopurile, indiferent care ar fi ele”. Din perspectiva inteligenței
emoționale, speranța înseamnă să nu cădem pradă unei anxietăți copleșitoare sau unei atitudini
sceptice sau depresiei în fața unor situații dificile sau a unor obstacole.
Optimismu l, ca și speranța, înseamnă un orizont de așteptare conform căruia, în general,
lucrurile se rezolvă până la urmă în viață, în ciuda obstacolelor și frustrărilor. Din punctul de
vedere al inteligenței emoționale, optimismul este o atitudine care îi împiedi că pe oameni să cadă
în apatie, deznădejde sau deprimare într -un moment mai dur. Împreună cu ruda sa apropiată,
speranța, optimismul aduce c âștiguri de -a lungul existenței (cu condiția să fie un optimist realist;
un optimist prea naiv poate fi dezastruos).
Finalul capitolui se bazează pe capacitatea de a intra în transă, ceea ce este un moment de
inteligență emoțională maximă, reprezentând poate emoția absolută aflată în serviciul
performanței și al acumulării de cunoștințe. În această transă te simți atât de bine, ea este
intrinsec o răsplată, însă este întreruptă dacă reflectăm prea mult la ceea ce se întâmplă. Aceasta
este o stare de uitare de sine opusă contemplării negative sau îngrijorării. Cei care intră în această
stare sunt atât de absorbiți de cee a ce au de făcut, încât uită de ei, renunțând la preocupările mai
puțin importante ale vieții de zi cu zi, cum ar fi sănătatea, facturile și chiar starea de bine. Există
mai multe căi de a intra într -o asemenea transă. Una ar fi o concentrare maximă, inten ționată a
atenției asupra acțiunii de îndeplinit. Alta ar avea ca și componentă extazul, care este un produs
intermediar al concentrării atenției, care premerge transa.
CAPITOLUL 7 -Rădăcinile empatiei
Empatia se construiește pe conștientizarea de sine. Cu cât suntem mai deschiși față de
propriile noastre emoții, cu atât suntem mai capabili să interpretăm sentimentele altora. Rădăcina
afecțiunii aflându -se în acordul emoțional și în capacitatea de a fi e mpatic.
Emoțiile oamenilor sunt rareori transpuse în vorbe. Mult mai adesea, ele sunt exprimate
prin alte indicii. Cheia intuirii sentimentelor altcuiva stă în capacitatea de a interpreta canalele
nonverbale: tonul vocii, gestica, expresia feței și altele asemenea. Adevărul emoțional constă în
felul în care spune ceva, și nu în ceea ce spune. Una dintre regulile empirice folosite în cercetările
de comunicare este că 90%, sau chiar și mai mult din mesajul emoțional, este nonverbal.

10
Rezultatele unui studiu a u sugerat că rădăcinile empatiei se află undeva în prima copilărie.
Practic, din ziua în care se nasc, sugarii suferă când aud alt copil plângând -o reacție considerată
un precursor timpuriu al empatiei. Imitația motorie, a fost inițial baza de la care a po rnit cuvântul
empatie, care pornește de la grecescul empatheia, „a se simți în”, termen folosit pentru a denumi
capacitatea de a percepe experiența subiectivă a unei alte persoane. Teoria lui Titchener susține
că empatia își are baza într -un fel de imitați e fizică a nefericirii altora, ceea ce evocă aceleași
sentimente în persoana respectivă. El s -a gândit la un cuvânt aparte și nu s -a oprit asupra
simpatiei, care poate fi simțită în general față de altcineva fără a împărtăși sentimentele persoanei
respecti ve. O mare parte dintre diferitele abordări empatice au o strânsă legătură cu disciplina
impusă de părinți copiilor. Astfel s -a constatat că sunt mai empatici acei copii a căror disciplină
presupune atragerea atenției asupra faptului că prin comportamentul lor îi afectează pe alții: „ Uite
ce tare ai supărat -o” în loc de „Urât din partea ta”. S -a mai constatat că empatia copiilor este
formată și prin observarea reacțiilor altora atunci când aceștia suferă, imitând ceea ce văd, copiii
își dezvoltă un repertor iu empatic reactiv, în special ajutându -i pe cei care sunt necăjiți.
Viața fără empatie este una insensibilă și indiferentă, Hare trage concluzia că psihopații
nu sunt preocupați de posibilele pedepse față de ceea ce fac. Și pentru că ei nu simt această f rică-
nu cunosc empatia, sau compasiunea, față de frica sau durerea victimelor lor.
CAPITOLUL 8 -Artele sociale
Capacitatea de a gestiona emoțiile altcuiva este însuși miezul artei de a manevra pozitiv
relațiile interumane. Pentru a manifesta o asemenea pu tere interpersonală, copiii trebuie să ajungă
la un nivel de autocontrol. Una dintre calitățile importante în viața socială este felul în care
oamenii știu, mai bine sau mai puțin bine, să -și exprime propriile sentimente. Paul Ekman
folosește termenul „reguli de exprimare ” pentru a desemna consensul social în privința
sentimentelor care trebuiau manifestate în anumite momente. Există mai multe reguli de bază în
privința modalității de exprimare. Una dintre ele este minimalizarea exprimării emoției. O alta ar
fi exagerarea a ceea ce simte cineva, prin exarcebarea expresiei emoționale. O a treia ar fi o
înlocuire a unui sentiment cu altul. Această educație în privința regulilor de exprimare se face cel
mai adesea prin puterea exemplului: copiii învață să facă ceea ce văd la alții.
Cu cât suntem mai abili din punct de vedere social, cu atât ne controlăm mai bine
semnalele pe care le transmitem. Cu toții suntem, practic, unelte utile unii altora în acest schimb
emoțional la bine și la rău.

11
Hatch și Gardner ident ifică 4 capacități ca fiind componentele inteligenței interpersonale:
 Organizarea grupurilor: este o calitate esențială pentru un conducător, presupunând
inițierea și coordonarea eforturilor unei întregi rețele de oameni.
 Negocierea soluțiilor: talentul me diatorului care previne conflictele ți le rezolvă pe
cele în curs .
 Relațiile personale: talentul lui Roger, referitor la empatie și la stabilirea unor
legături interumane.
 Analiza socială: capacitatea de a detecta sau de a presupune sentimentele celorlalți ,
motivele și îngrijorările lor.
Toate aceste capacități constituie ingredientele necesare relațiilor interpersonale, ele
aducând farmec, reușită socială și carismă.
Pe cameleonii sociali nu îi deranjează deloc că una spun și alta fac, atâta vreme cât obțin
confirmarea societății. Ei trăiesc în această discrepanță dintre imaginea publică și realitatea
intimă. Asemenea oameni încearcă să detecteze un indiciu despre felul cum și -ar dori să fie
înainte de a avea o reacție, și nu spun pur și simplu ceea ce simt.
Descoperirile au arătat că este extrem de important pentru adaptarea în societate să se
observe, să se interpreteze și să se reacționeze în raport cu aluziile emoționale sau interpersonale.
Cele două păcate capitale care aproape întotdeauna duc la o respingere ar fi: încercarea de
a prelua conducerea prea curând sau de a nu se sincroniza cu ceea ce îi interesează pe ceilalți.

PARTEA A III -A-INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ APLICATĂ

CAPITOLUL 9 – Dușmani i intimi
Încă din titlul ne putem face o mică idee cu conc eptul care este abordat, mai exact,
relațiile de cuplu, soț și soție și ne evidențiează faptul că într -o căsătorie există două realități, a ei
și a lui. Problemele de cuplu își au rădăcina în copilăr iile fiec ăruia. În general fetele de când sunt
mici sunt expuse la mai multe informații despre emoții, iar pe cealaltă parte parinții nu discută cu
baieții atât de mult despre ce simt și cum îi afectează anumite situații. Dezvoltarea emoțională se
produce în feluri diferite și așa bă rbații fug de obic ei de expri marea sen timentelor în căsătorie, un
lucru pe care le deranjează pe femei . Studiile ne arată că în medie femeile sunt mai empatice
decât bărbații. Unul dintre lucru rile pe care ni le recomandă autorul, nu doar în relațiile de mariaj,

12
în toate relațiile să spunem ce simțim despre o situație, cum ne face să ne simțim pe noi, nu să -i
atribuim persoanei o jignire general valabilă doar pentru că într -o anumită situație nu a reușit să
se ridice la așteptările no astre. Comuni carea sentimentelor este cheia și îl po ate face și pe celălalt
să înțeleagă prin ce treci.
CAPITOLUL 10 -Cum să conduceți cu inima
În acest capitol, autorul conturează rolul pe care îl joacă inima în viața noastră
profesională și cum uneori inteligența emoțională are impac tul cel mai mare asupa unui trai
armonios într -o companie, în relațiile cu colegii, cu angajații, în leadership. Relațiile reușesc să
fie construite prin întâlniri , asta este cheia lucrului în echipă. O altă ideea care este pusă în lumină
în acest capitol este ideea de critică ș i cum poate critica să -i afecteze pe ceilalți, dar și care sunt
secretele unei critici constructive care să -i motiveze pe ceilalți și să -i ajute să devină cea mai
bună versiune a lor, acesta oferindu -ne chiar și niște mici sfaturi: Oferă o soluție, fi i prezent și fi i
sensibil, poate aceste trei lucruri duc la așa numita critică contructivă, dar toate aceastea se pot
realiza cu inteligența emoțională. Și că aceasta îi ajuta de fapt pe oameni să -și armonizeze munca
în echipă într -o companie. Alt luc ru adus la lumină în acest capitol este diverisitatea și cum
putem să ne descurcăm cu ea și unde își au rădăcinile prejudecățile, cel mai ușor mod fiind să
schimbi credințele tale intelectuale.
CAPITOLUL 11 -Mintea și medicina
Legătura dintre viața noastră emoțională este strâns l egată de starea noastră de săn ătate,
despre asta ne vorbește și autorul, există emoții benefice dar și emoții toxice pentru corpul
nostru. Emoționalul unei peroane, cum se simte aceasta poate juca un rol important și sem nificant
în vulnerabi litatea unei persoane la o anumită boală dar și timpul de refacere, așa că odată cu
tratarea unei boli trebuie trata t și emoționalul pentru o vindecare eficientă. Spre exem plu, panica
și anxietatea ridică presiunea sângelui, iar din cazul acestei presiuni venele sângerează mai mult,
iar studiile ne arată că la oamenii care au suferit o perioadă de anxietate cro nică, lungi perioade
de tri stețe și pesimism riscul unei b oli este dublu.
Furia este cea care face cel mai mult rău inimi i și poate fi o cauza a ata cului de cord,
incidentele care îi fac pe oamen i nervoși afectează efici ența pompării sângelui, problemele de
inimă părând să fie agravate de depresie și toa te aceste emoții negative și cronice p ot crește riscul
la moarte când sunt combinate cu diverse bol i și afecțiuni. Pe simismul având și acesta un efect
destul de negativ asupra sănătății noastre.

13
Dar în cea laltă parte există optimismul și speranța care au o putere vi ndecătoare, oamenii
care au mai multă speranță reușesc să facă față situaților si să rezi ste mai bine la dificul tăți,
inclusiv dificultăți medicale. Aici autorul mai aduce o idee interesantă, traiul în izolare și ne arată
cât de importante sunt relațiile pentru sănă tatea mintală și corporală ale indivizilor (Izolarea este
mai grea pentru bărba ți decât pentru femei). Cu toate ace stea emoțiile joacă un rol foarte
impor tant în condiția medicală a unui individ așa că autorul recomandă ca doctorii să aiba grijă și
de starea emoțională a pacienților, să îi trateze atât fizic cât și emoțional și menta l.

PARTEA A IV -A-OAZE DE OPORTUNITĂȚI

CAPITOLUL 12 -Încercările dificile ale familiei
După cum ne este evid ențiat și în capitolul 9, totul pleacă din copilărie și aceasta este
ideea prinicipală în jurul căreia se înv ârte acest capitol. Ce efecte au diverse comportamente ale
părinților asupra viitorului copiilor și cum diverse evenimente îi vor marca pe viața. Dezvoltarea
emoțională începe încă de când suntem niște bebeluși, există sute de studii care arată aceste
efecte negative care urmăresc copi ii întreaga viață și de care nu pot scapa niciodată, studiile ne
mai arată că părinții care au o inteligenț ă emoțională ridicată reușesc să crească copii în armonie.
Aici ne sunt prezentate trei stiluri de parenting și cu toț ii am dat probabil de cel puțin un a dintre
aceste ia:
1. Ignorarea completă a sentimentelor.
2. Prea ”Laissez -Faire” (Lasă să facă).
3. Niciun respect pe ntru modul în care copilul se simte.
Dar autorul ne spune că există cu siguranță că există și parinți care își ajută cop iii să
identifice sentiment ul și să le trateze, adică să fie conștienți ce i -a făcut să se simtă într -un anume
fel și cum se pot relaxa.
Copii care reușesc să aiba inteligența emoțională mai ridicată și cresc în familii unde
accentul este pus pe asta, reușesc mai bine la școală, iar statisticile ne prezintă șapte ingrediente
cheie pentru capacitatea de a învăța:
1. Încrederea
2. Curiozitatea
3. Inten ționalitate

14
4. Control de s ine
5. Relatedness
6. Capacitatea de a comunica
7. Cooperativitate
În continuare, autorul ne prezintă mai mult moduri în care copi ii sunt crescuți și care sunt
greșelile, cum să crești ”Bully” și cum răspund copi ii la stresul di n familie și cum aceștia rep etă
ce fac părinții.
CAPITOLUL 13 -Trauma și reînvățarea emoțională
În acest capitol autorul ne vorbește despre traume și despre cum ne putem reinventa
emoționalul. Ne arată cum anumite evenim ente ne pot urmări pe viața, ne vorbește despre soldații
care au luptat pe front și încă nu au trecut peste teroarea și frica prin care treceau în momentele
alea, cum încă nu pot să doarmă și sunetele din timpul nopții îi fac să -și amintească. Una dintre
ideile principale este PTSD (Post traumatic stress disorder) cum anumite evenimente își fac
rădăcini în circuitul nostru emoțional. PTSD reprezintă o scădere periculoasă a nivelului la care
centrul n eural dă alarma, facând persoana respectivă să reacționeze la momente obișnuite din
viață ca și cum ar fi unele de mare criză.
Însă autorul ne arată și partea bună a lucrurilor, ne arată că acest PTSD poate fi vindecat
prin reeducare, acel haz de necaz, în care putem realiza jocuri, în care jocurile pot schimba
scenariu. Uneori psiho terapia poate să fie și ea o soluție pentru această problemă, poate să fie un
tutorial pentru emoțiile noastre și cum putem reeduca acest sistem al emoțiilor care a dus la
traume.
CAPITOLUL 14 -Temperamentul nu este predestinat
Temperam entul, un subiect foarte c ontroversat și este abordat evi dent de autor în cartea
lui, care încă din titlul capitolului ne spune că temperamentul nu este destinul. Temperam entul
fiecărei persoane pleacă evident încă din copilărie, unul dintre temperam entele care este abordat
este timiditatea și cum părinții îș i pot ajuta copi ii să treaca peste aceasta și că deseori nu este bună
și cum copii i tind să fie timizi încă de mici și abordarea părinților este totul în dezvoltarea
copiilor, dacă aceștia râmân timizi sau nu. În cazul unor tineri, bărbați sau femei, care s -au
dovedit a fi destul de timizi în copilărie, analizați acum într -un laborator pentru a vedea cum
recționează la motive de stres, cum ar fi mirosurile puternice, constă în ritmul lor cardiac, care
râmâne crescut mai multă vreme decât la tineri îndrazneți de o vârsta cu ei – semn că apariția

15
norep inefrinei păstrează nucleul amigdalian într -o stare de excitare prin intermediul circuitelor
neurale, sistemul nervos simpatic fiind și el activat. Kagan a de scoperit că acești copii timizi au
niveluri mai mari de reacție în intreaga gama de indici ai sistemului nervos simpatic, începând cu
tensiunea arterială și dila tarea pupilelor pâna la un nivel crescut de norep inefrină, semnalat în
urină. Acești copii sens ibili și timizi sunt mai predispuși la riscul de dezvolatare a anxietății.
Kagan face chiar unele speculații, declarând că o tăcere timidă în fața noului sau a unei
posibile amenințări este un semn al activității circuitului neural, care se desfășoară într e creierul
din față, nucleul amigdal ian și structurile periferice apropiate care controlează capacitatea de a
vorbi cu glas tare (aceleași circuite ne fac ca în momentele de stres să ne înghițim cuvintele, să ne
sufocăm).
Psiho terapia poate fi și aceasta o soluție pentru a re gla temperame ntele, poate să schimbe
pattern -urile emoționale și să formeze creierul.
Copilăria este o fereastră pentru a regla temperam entul și după cum am văzut și în
capitolele trecute este foarte important de unde plecăm , practic părinții noștrii ne creează
temperam entul, fiind ceva foarte se nsibil, dar creierul nostrul este foarte complex și durează
foarte mult ca acesta să se maturizeze, așa că putem schi mba atitudinile copiilor, unul dintre
lucrurile importante pentru copii este cum să reușească să se liniștească, în general mamele își
ridică cop iii și îi leagănă când plâng, acest lucru poate fi învâțat, aceștia vor învâța luni mai
încolo să facă același lucru pentru ei, aceasta este una dintre lecțiile importante, care nu va fi
ultima, dar copilul trebuie să găsească o ancor ă cu care să se ajute.

PARTEA A V -A-ALFABETUL EMOȚIONAL

CAPITOLUL 15 -Costurile analfabetismului emoțional
În acest capitol, tinerii sunt puși la în aintare, aceștia sunt foarte pre dispuși să facă alegeri
nepo trivite sub presiunea emoțiilor puternice dar și problemele copiilor din zilele noastre și cum
sunt afectați aceștia la nivele mai mari. Problemele copiilor din zilele noastre pot fi urmărite și la
niveluri mai subtile, de exemplu în viața de zi cu zi unde nu este cazul crizelor profunde.
Adolecenții sunt predispuși la multe tulburări în funcțe de mediu l în care trăiesc și au f ost crescuți
și există multe pro bleme cân d vine vorba de copii si adoles cenți, încă de când sunt mici, ne
confruntăm cu dependențe, abuzuri asupra lor, aceștia trebuie învățați cum să semn aleze așa ceva.

16
Cele mai bune date fac parte dintr -o mo stră care îi privește pe copii i americani între 7 și 17 ani
asupra cărora s -a făcut un studiu în care erau comparați cu copi ii de la jumătatea an ilor 1970 cu
copiii de la sfarșitul anilo r 1980. Pornind de la declarațiile p ărinților și ale profesorilor a sistăm la
o înrăutățire permanentă, nefiind vorba doar de o problemă, în medie cop iii stau prost în diverse
privințe:
1. Izolarea sau p roblemele sociale.
2. Anxietatea sau depresia.
3. Problemele de atențe și de gândire.
4. Delicvența sau agresivitatea.
În general studiile ne spun că există noi elemente de toxicitate care apar din ce în ce mai
mult și că în general unul dintre motivele care cauzează depresie în rândul tinerilor sunt relațiile .
Aceștia nu știu cum ar trebui să le menajeze, ce să simtă despre acestea, cât de mult să se expună,
ajung să aibă probleme din ce în ce mai mari cu asta.
Depresia e ste foarte întâl nită si este bine să fie prevenită nu tratată, în general copi ii învață
această inteligenț ă socială din grupurile lor de prieteni, dar copi ii depresivi sunt cei mai excluși și
sunt neglijați, cu ei nu se joacă nimeni, așa că asta crește niv elul de depresie. În general cop iii
care sunt respinși social nu se pricep la cititul semnalelor emoționale și sociale, iar riscul este mai
ridicat la aceștia să renunțe la școală, în general copii i populari reușesc să citească expresiile
faciale și să emp atizeze cu acestea, în schimb cei cu mai puțini prieteni nu reușesc atât de bine să –
și dea seama.
O altă problemă abordată este tulburarea de alimentație, prezentă în general la fete, care
sunt mai predispuse la această tulburare dacă au părinți foarte aut oritari. Acestea nu pot face
diferența între fericire, tristețe, foame, depresie, cum adolescenți în mod normal ar face -o.
Iar nu în ultimul rând, adicți ile, tot o problemă a emoț iilor, băutura, țigările, destul de
prezente în rândul tinerilor, sunt folosi te pentru a alina sentimentul de anxietate, de furie sau de:
conștientizarea de sine, identificarea, exprimarea și conducerea emoțiilor, controlul impulsurilor
și al mulțumirii întarziate dar și tratarea str esului și anxietății. O abilitate cheie este să ș tii
diferența dintre emoții, sentimente și acțiune și să înveți să faci deciz ii emoționale mai bune
controlând impulsul de a acționa, apoi să identifici alte acțiuni alternative și care ar fi
consecințele lor. Mul te dintre competențe sunt inter personale: C itirea indicilor sociale și

17
emoțio nale, ascultarea, să poți rezista influen țelor negative, să iei în considerare perspectivele
celorla lți și să înțelegi ce comportament e potrivit pentru o anumită situație dată.
CAPITOLUL 16 -Școlarizarea emoțiilor
Ne aduce un nou termen la lumină, cursul de ”Self Science”, dar și importanța literaturii
de specialitate care îi ajută pe adolescenți în toate problemele cu care se confruntă, subiecte ca
cele din c apitolul anterior sunt abordate. Aceste c lase îi ajută să -și dezv olte inteligența
emoțională așa cum este prezentată în capitolul 15.
Aici ni se vorbește și despre emp atie, care e cheia unei intel igenț e sociale, dar și
emoționale, să înțelegi ce simt alț ii, să repecți diferențele dintre voi și să vorbiți despre mai mult e
perspective. Identificarea sentimentelor este și ea foarte importantă, poate ea este chiar cheia spre
ceila lți pași, întodeauna emoțiile trebuie numite, arătate cu degetul.
Încă odată autorul sublin iază că învă țarea inteligenței emoțion ale începe încă de la vârste
fragede și este bine să înceapă cât mai devreme, după cum am văzut copi ii conștientizează încă
de mici, multe lucruri, după cum știm bebeluș ii exper imen tează sentimente puternice încă din
momentul în care se nasc.
Una dintre metodele eficiente și inte ractive practicată în unele școli cu copi ii din gimnaziu
este posterul cu semaforul:
Lumina Roșie:
1. Oprește -te, liniștește -te și gândește te înainte să acționezi.
Lumina galbenă:
2. Spune problema și cum te simți
3. Setează -ti un gol pozitiv
4. Gândește -te la multe soluții.
5. Gândește -te înainte la consecințe
Lumina verde?
6. Dă -i drumul și încearcă cel mai bun plan.

ÎNCHEIERE
În final autorul evindețieaz ă cât de importantă este această literatur ă de specialitate în
cadrul emoțiilor și cum mul te din dezastrele pe care le p rovoacă tineri i sunt din cauza părinților
care nu au avut ac ces la aceste informații. Școli le, liceele ar trebui să pună accent pe învă țarea

18
elevilor când vine vorba de emoții și inteligența emoțională. Accentul ar trebui să c adă pe lucru ri
importante în viață, ar trebui să putem să realizăm cât de importantă este EQ.
Autorul încheie cu o întrebare bună care își are deja răspunsul: ”Nu ar trebui să învățăm
fiecare copil cele mai esențiale abilități pentru viață, acum mai mult ca niciodată? Dacă nu acum ,
când?”.