Intelegerea Si Reprezentarea Timpului Si Spatiului Istoric

Cuprins

Introducere

Capitolul I

Activitățile didactice extrașcolare cu conținut istoric și importanța lor în consolidarea cunoștințelor de istorie în clasele primare

Capitolul II

Obiective didactice/competențe specifice realizate prin activități didactice extrașcolare

Capitolul III

Cercetarea pedagogică – Repere teoretice și rezultatele investigației

1. Cercetarea pedagogică. Delimitări conceptuale

2. Tipuri și metode de cercetare pedagogică. Formularea ipotezei de lucru

3. Desfășurarea cercetării pedagogice

4. Concluziile cercetării pedagogice. Propuneri de optimizare a învățământului istoric în clasele primare prin valorizarea instructiv-educativă a activităților extrașcolare

Concluzii

Anexe

Bibliografie

Introducere

Disciplina istorie permite achiziționarea unui sistem integrat de cunoștințe despre spațiu, timp istoric și cultura, despre evenimente istorice și cauzalitatea acestora, noțiuni și concepte specifice unui sistem, ierarhizare de reguli (convenții, simboluri, reprezentări), principii, termeni, clasificări (epoci istorice, evenimente cu implicații în evoluția societății).

Studierea istoriei permite formarea atitudinilor pozitive fata de trecutul istoric, fata de istoria națională a românilor (în sensul cunoașterii evenimentelor și faptelor istorice cu implicații deosebite în evoluția națiunii romane), fața de problemele globale ale omenirii și fata de drepturile omului.

În predarea-invatarea istoriei în școală sunt vizate în primul rând trăsăturile atitudinale, motivaționale și afective.

Formarea trăsăturilor motivaționale se realizează prin stimularea motivelor cognitive (a știi, a cerceta, a descoperii). O trăsătură motivaționala este patriotismul local și național. Cunoașterea apartenenței la o comunitate determină patriotismul local. Apartenența la o națiune, cunoașterea trecutului istoric prin studierea Istoriei romanilor în școală, determină patriotismul național. Formarea trăsăturilor afective, vizează posibilitatea descoperirii adevărului istoric, atracția pentru istorie, curiozitatea, plăcerea de a cunoaște mai multe fapte, evenimente din istoria universală și națională.

Istoria, ca obiect de învățământ, dispune de valențe deosebite, care contribuie la dezvoltarea capacității intelectuale, a atitudinii, a comportamentului și la formarea valorilor morale. Istoria dă posibilitatea elevului să se înzestreze cu concepții, atitudini, sentimente care să-l ajute să acționeze cu discernământ, cu maturitate în vederea integrării lui în societate. Lecția de istorie, pe lângă conținutul ei științific, are o mare încărcătură emoțională, contribuind atât la stimularea interesului pentru știință,cât și la formarea gândirii logice, a spiritului critic, a capacității de a sintetiza, de a argumenta, a motiva și a interpreta un anumit lucru. Istoria este știința care prezintă date esențiale despre trecut, care ne ajută să înțelegem prezentul și să prospectăm viitorul. Istoria operează cu reprezentări, noțiuni, concepte dobândite de elevi de la alte obiecte, ajutându-i să le aprofundeze, să le dezvolte pentru a putea opera cu ele. În același timp și cunoștințele dobândite la lecțiile de istorie devin operaționale și în cadrul altor discipline de învățământ: limba română, geografie, educație civică.

Obiectivele cadru ale disciplinei istorie “înțelegerea și reprezentarea timpului și spațiului istoric”, cunoașterea și folosirea surselor istorice” deși sunt limitate pot fi adaptate vârstei elevilor mici, atunci când “investigarea și interpretarea faptelor istorice” este un obiectiv mai greu de realizat cu sursele care ne stau la îndemână.

Predarea istoriei trebuie să o facă dragă elevilor iar accentul trebuie pus pe dezvoltarea sentimentelor patriotice, a mândriei de a aparține unui popor străvechi, mândru, de a fi avut ca strămoși pe Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul.

Tema pe care am ales-o prezintă un mare interes pentru învățământul istoric din clasele primare. Istoria locală, activitățile extrașcolare cu conținut istoric, contribuie la optimizarea procesului de învățământ în clasele primare. În acest sens, municipiul Giurgiu și județul Giurgiu oferă o bogată paletă de oportunități privind activitățile extrașcolare, deoarece, la fiecare pas se întâlnesc urme istorice, locuri istorice, monumente istorice, de la ruinele cetății Giurgiu, la monumentele așezării de la Călugăreni.

Plecând de la ipoteza că activitățile extrașcolare contribuie foarte mult la motivarea elevilor în studierea istoriei în învățământul primar, m-am gândit că o asemenea tema este utilă pentru predarea-invățarea-evaluarea istoriei la clasele primare.

CAPITOLUL I

Activitățile didactice extrașcolare cu conținut istoric și importanța lor în consolidarea cunoștințelor de istorie în clasele primare

Prin procesul de învățământ se realizează instruirea și educarea elevilor.. În sens larg, prin noțiunea de educație se înțelege formarea personalității umane, pregătirea omului pentru viața socială. În sens mai restrâns prin educație se înțelege formarea omului din punct de vedere moral, civic, patriotic și estetic. Morala este o formă a conștiinței sociale și cuprinde normele care reglementează conduita oamenilor în societate. Normele morale exprimă obligațiile omului față de semenii lui, față de societate, față de țară, față de familie. Una dintre trăsăturile importante ale moralei este patriotismul. Morala consideră că o datorie de onoare a fiecărui cetățean este slujirea devotată a țării, a poporului, apărarea drepturilor și libertăților sale. Patriotismul reprezintă un puternic stimulant moral în activitatea omului și de aceea este necesară cultivarea lui din copilărie. Esența patriotismului constă în dragostea față de patrie, de țară, de familie, față de trecutul glorios de luptă al poporului nostru pentru dreptate, libertate și independența pământului strămoșesc de-a lungul veacurilor. După lecțiile de limbă română cu conținut istoric, lectiile de istorie, prin conținutul lor constituie cadrul cel mai potrivit pentru formarea conștiinței și conduitei patriotice. Prin lecțiile de istorie, elevii află în mod sistematic, despre viața poporului nostru, modul de organizare, ocupațiile, relațiile cu vecinii, de la daci, până în zilele nostre. Poporul român, condus de domnitori vrednici, devotați cauzei poporuui a putut să facă față pericolelor în care era pus de marile puteri străine din vecinătate. Explicația continuității și existenței pe aceste meleaguri a poporului nostru, până în zile noastre, a fost dorința de libertate și dragoste pentru glia străbună, glie pentru care s-au dat nenumărate jertfe supreme. Aflând toate acestea la lecțiile de istorie, copiii trăiesc sentimental de profund respect pentru eroii țării. La aceasta contribuie și activitățile didactice extrașcolare.

Activitățile extrașcolare se referă la acele activități extracurriculare realizate în afara mediului școlar, în afară instituției de învățământ cu participarea clasei, a mai mutor clase de elevi sau a mai multor institutii de învățământ.

Participarea elevilor la activitățile extrașcolare este benevolă iar elevii trebuie să respecte regulile unui comportament civilizat și decent. Prezența și rezultatele elevilor la activitățile extrașcolare se consemnează de organizatori și nu se trec în catalog. Rezultatele obținute în urma participării la activitătile extrașcolare se menționează și se recompensează la nivelul clasei și/sau la nivelul unității de invatament.

Activitățile extrașcolare sunt corelate cu activitățile extracurriculare și cu cele din cadrul curriculumului la decizia școlii. Majoritatea activităților extrașcolare se realizează în colaborare și/sau cu sprijinul partenerilor: primăria, asociații culturale, universitatea din oraș, unități de învățământ din țară și străinătate, alte instituții și organizații. În mod tradițional principalele activități extrașcolare istorice organizate de o unitate școlară sunt:

Comenmorarea Holocaustului la 9 Octombrie;

Concursul local de șah “ 1 Decembrie” dedicate zilei naționale a României;

Cel puțin două manifestări pe an dedicate unor mari personalități din cultura românească și universal;

Excursii tematice istorie-geografie în țară și strainatete;

Vizite la muzee.

Activitățile extrasoclare sunt foarte importante pentru copil. Studiile susțin că ajută la formarea unei atitudini pozitive față de învățare, a unei performanțe acadamice mai ridicate, la formarea de abilități practice diversificate, dar și strategii bune de rezolvare de probleme. Pe lângă asta activitățile extrașcolare acționează și asupra stimei de sine, iar sentimentul de împlinire și autoeficacitate este mult mai ridicat.

Pentru dezvoltatea inclinațiilor și aptitudinilor, pentru cultivarea taletelor elevilor, activitățile extradidactice oferă un câmp larg de afirmare. Fiecare elev manifestă preferința pentru anumite domenii de activitate, iar aceste activități îi permit să se afirme în direcții care îl interesează mai mult. Oricât de eficientă ar fi, lecția singură, nu poate realiza toate obiectivele procesului de învățământ. Profesorul lucrează deoadată cu toți elevii din clasă, adaptându-se la nivelul mediu al clasei. El nu are decât posibilități reduse de a se ocupa în timpul lecției de elevii care au aptitudini deosebite la acel obiect de studiu. Astfel profesorul apelează la activitățile extrașcolare. Activitățile în afară clasei și activitățile extrașcolare prezintă unele particularități prin care se deosebesc de activitatea din cadrul lecțiilor. Aceste trăsături specifice se referă la continuitatea activităților și la durata lor, la metodele folosite și la formele de organizare a activității. Conținutul lecțiilor este fixat de programele școlare iar însușirea temelor din programa este obligatorie pentru a putea promova. Conținutul activităților extradidactice nu este fixat de programa școlară, ci de elevi, conform intelereselor și dorințelor lor.

În cadrelor formelor de organizare a activității didactice, activitățile extrașcolare au scopul de a completa activitatea la clasă. Principalele activități extrașcolare istorice care contribuie la optimizarea activității didactice sunt cercurile istorice, vizitele, excursiile, serbările. Activitățile extrașcolare reprezintă un element fundamental în sistemul școală-familie-comunitate.

În continuare voi prezenta activitate desfășurată în cadrul cercurilor din domenul istoriei. Cercul este o formă de activitate extradidactică și cuprinde elevi de aceeași vârstă sau elevi de vârste apropiate, care au înclinații, interese pentru domeniul istoriei. Profesorul de istorie este cel care coordonează activitatea cercului, care alege colectivul de elevi, alături de care va încerca să atingă performanță. Activitatea cercului se desfășoară pe baza unei tematici adecvate care să răspundă intereselor și preocupărilor membrilor lui, să încurajeze cunoașterea istoriei, de la teme uzuale până la teme de literatură. Ședintele cercului se desfășoară în cabinetele de istoriei în ziua stabilită, la o oră precisă. În aceste cabinete elevii pot beneficia și de ajutorul mijloacelor audiovizuale. Unele ședințe pot avea loc și la alte obiective cultural istorice: biblioteci, muzee, săli de teatru. Scopul cercurilor este de a-i antrena în activități extracuriculare pe elevii care dovedesc o preocupare deosebită pentru studiul istoriei.

Dat fiind rolul educativ al serbărilor scoalare în istoria învățământului românesc voi prezenta în continuare această formă de activitate extracurriculară.

Serbarea școlară reprezintă o modalitate eficientă de cultivare a capacităților de vorbire și ȋnclinațiile artistice ale elevilor. Prin intermediul serbării se realizează stimularea și educarea atenției și exersarea memoriei copiilor.Prin conținutul vehiculat în cadrul serbării, elevii culeg o bogăție de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan și sincer situautorul mijloacelor audiovizuale. Unele ședințe pot avea loc și la alte obiective cultural istorice: biblioteci, muzee, săli de teatru. Scopul cercurilor este de a-i antrena în activități extracuriculare pe elevii care dovedesc o preocupare deosebită pentru studiul istoriei.

Dat fiind rolul educativ al serbărilor scoalare în istoria învățământului românesc voi prezenta în continuare această formă de activitate extracurriculară.

Serbarea școlară reprezintă o modalitate eficientă de cultivare a capacităților de vorbire și ȋnclinațiile artistice ale elevilor. Prin intermediul serbării se realizează stimularea și educarea atenției și exersarea memoriei copiilor.Prin conținutul vehiculat în cadrul serbării, elevii culeg o bogăție de idei, impresii, trăiesc autentic, spontan și sincer situațiile redare.

Pregătirea elevilor pentru serbare este la fel de importantă ca și pregătirea învățătorului pentru fiecare lecție. Această cerință se realizează prin următoarele etape:

Comunicare din timp a datei la care va avea loc sebarea;

Comunicarea temei; cunoașterea acesteia din timp orientează și menține interesul, ceea ce favorizează receptarea, sporește eficiența învățării.

Desfășurarea serbării cuprinde următoarele etape:

Pregătirea cadrului corespunzător deosebit de cel al sălii de clasă;

Copiii contribuie și ei la amenjarea sălii;

Încheierea serbării reprezintă un moment căruia i se acordă o importanță pedagogică necesară.

Serbarea școlară este un success extraordinar, o trăire minunată, când reușește să trezească o emoție în sufletul spectatorilor. Reușita spectacolului produce ecou în public, iar reacția spectatorilor îi stimulează pe copii să dea tot ce sunt în stare.

Alte activități deosebit de plăcute sunt: vizitele la muzeu, expoziții, monumente și locuri istorice, case memoriale. Acestea au rolul de intui și prețui valorile culturale, folclorice și istorice ale poporului nostru. Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele și fenomenele în starea lor naturală, momentele legate de trecutul istoric local, național, relațiile dintre oameni și rezultatele concrete ale muncii lor, stimulează activitatea de învățare, întregesc și desăvârșesc ceea ce elevii acumulează în cadrul lecțiilor.

Vizionarea filmelor documentare ajuta la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre frumusețile țării, a istoriei, a culturii.

Excursia reprezintă o altă activitate extrașcoalară îndrăgită de elevi. Ea are rolul de a stimula activitatea de învățare, de a întregi și desăvârși ceea ce copiii au acumulat în cadrul activității lor în cadrul lecțiilor. Excursia ajută la dezvoltarea intelectuală și fizică a copilului, la educarea lui cetățenească și patriotică. Ea este cea care îl reconfortează pe copil, îi prilejuiește însușirea unei experiențe sociale importante dar și îmbogățirea orizontului cultural științific. În cadrul activitățiilor de tip excursii- drumeții, elevii pot cunoaște diferite localități ale țării, pot cunoaște realizările semenilor lor, locurile unde s-au născut diferite personalități naționale, au trăit și creat operă de artă.

Excursiile și drumețiile tematice proiectate și organizate de instituțiile școlare au multiple valențe de informare și formare a elevilor, completând sau/și aprofundând procesul de învățământ. Conținutul didactic al drumețiilor și excursiilor poate fi mult mai flexibil, mai variat și complex decât a lecțiilor organizate în clasă, având de asemenea și un caracter mai atractiv, elevii participând într-o atmosferă de optimism și bună dispoziție la asemenea activități. Stimularea interesului elevilor și menținerea acestora pe durata desfășurării excursiilor se poate realiza prin prezentarea unor hărți și chiar prin prezentarea articolelor de presă ce țin de tema excursiilor.

Excursiile pot fi clasificate ținând seama de următoarele criterii:

1). După sezonul în care se organizează:

Excursia de iarnă;

Excursia de primăvară;

Excursia de vară;

Excursia de toamnă.

2). După mijloacele de transport: pot fi grupate în drumeții, sau cu trenul, cu bicicletele, cu autocarul, etc.

3). După loc și durata excursiile pot fi:

Locale;

Pe o durată mai mare și pe un traseu mai lung depășind granițele județului.

4). După obiectivul general și după obiectivele concrete:

Excursiile-lecție;

Excursiile cu caracter sportiv și recreativ;

Excursii după treptele de învățământ, în funcție de particularitățile de vârstă ale elevilor participanți.În clasele primare, excursiile au un caracter intuitiv, în cadrul cărora se îmbină cunoașterea perceptive cu cunoașterea rațională.

Excursiile se fac cu aprobarea Consiliului profesoral și a Consiliului de Administrație al școlii. Îmbogățirea, consolidarea și valorificarea cunostinteleor de istorie se realizează atât în orele de clasă cât și printr-o excursie tematică. Excursia tematică presupune parcurgerea următoarelor etape:

Pre-excursie:

Stabilirea obiectivelor excursiei tematice:

Analizarea principalelor aspecte etnografice și folclorice din contextele vizitate;

Caracterizarea zonelor traversate din punct de vedere al tradițiilor locale și promovării obiectivelor turistice locale;

Prezentarea posibilelor alternative pentru excursia tematică elevilor clasei;

Alegerea destinației excursiei în acord cu părerile argumentate ale elevilor. O posibilă excursie tematică ar putea fi: Ștefan cel Mare și bisericile din Moldova;

Stabilirea itinerariului excursiei tematice ținând cont de obiectivele vizate;

Elaborarea materialelor de lucru pentru elevi, grupele de elevi (hărțile, fișe de lucru, etc);

Organizarea excursiei propriu-zise cu implicarea elevilor în acele activități care sunt în acord cu posibilitățile lor și specificul lor de vârstă;

Organizarea elevilor pe durata desfășurării excursiei tematice (constituirea grupurilor de elevi, motivarea elevilor pentru realizarea sarcinilor care le revin, animarea elevilor, etc.);

Peri-excursie în momentul desfășurării

Organizarea, monitorizarea activităților care asigură buna desfășurare a activităților excursiei tematice;

În timpul desfășurării excursiei învățătorul dirijează procesul de observare în mod sistematic;

Post-excursie

Evaluarea activităților excursiei tematice (evaluare pe parcursul desfășurării excursiei-ȋn anumite momente; la finalul excursiei și la câteva zile după excursie prin valorificare).

Mai jos prezint proiectul didactic al unei excursii școlare axată pe relația dintre om și spațiul georgrafic, istoric și cultural. Excursia cuprinde următorul itinerariu: Ogrezeni (județ Giurgiu) – Cosmesti (județ Vâlcea) – Mănăstirea Cozia. (Vezi Anexa 1)

Clasa a IV –a

Obiectul: Istoria romanilor

Subiectul: lecție excursie: “Mănăstirea Cozia”

Tipul lecție: recapitularea cunoștințelor și sistematizarea cunoștințelor

Scopul didactic:

Consolidarea cunoștințelor dobândite în orele de istorie despre domnia lui Mircea cel Bătrân

Ilustrarea unor pagini din trecutul glorios al poporului român;

Trezirea sentimentelor de dragoste și prețuire față de luptă dreaptă a strămoșilor noștrii;

Formarea deprinderilor elementare de comportare în activitățile extrașcolare

Obiective operaționale:

Pe parcursul și la sfârșitul lectiei-excursie, elevii vor fi capabili:

Să povestească momente din luptă romanilor conduși de Mircea cel Bătrân;

Să precizeze importanța domniei lui Mircea cel Batan;

Să dovedescă sentimente de mândrie patriotică pentru înaintași noștrii.

Traseul propus:

Ogrezeni (județ Giurgiu) – Cosmesti (județ Vâlcea) – Mănăstirea Cozia;

Durata excursiei: 10 ore;

Metode și procedee: expunerea, observarea, demonstrația, conversația.

I. Pregătirea excursiei:

Pregătirea învățătorului:

Stabilirea itinerariului, a datei și a duratei excursiei;

Documentarea, folosind hărți și publicații informative;

Obținerea aprobărilor forurilor superioare: conducerea școlii, Inspectoratul Școlar, avizul medical;

Asigurarea transportului;

Întocmirea pe hartă a schemei cu itinerariul și obiectivele propuse pentru a fi vizitate.

Pregătirea elevilor:

Anunțarea datei, a duratei și a itinerariului excursiei;

Prezentarea și discutarea traseului folosind harta;

Recapitularea unor lecții de istorie, lecturi cu conținut istoric

Țara Românească în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân

Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu

Instruirea elevilor prind echipamentul necesar

II. Desfășurarea excursiei

Plecarea în excursie:

Adunarea la școală cu o jumătate de oră înainte de venirea autocarului;

Verificarea prezenței și a echipamentului.

Etapele excursiei:

În autocar se poartă discuții cu elevii privind obiectivul istoric. Mănăstirea Cozia este un biserică medievală, situată în orașul Călimănești, pe malul râului Olt.

Biserica a fost ridicată de domnul Mircea cel Bătrân în perioada 1387-1391. Documentele istorice atestă încă din 1415 ca aici funcționa o școală manăstireasca. Primul dascăl a fost părintele Sofronie.

La sosirea cu autocarul în parcarea specială amenajata se reamintesc regulile de comportare: disciplină, protejarea mediului, atenția la explicațiile privitoare la obiectiv.

Prezentarea obiectivului vizat

Locul unde s-a ridicat mănăstirea se numea în trecut Nucet datorită faptului că aici se întâlneau nuci la tot pasul.

Fațadele bisericii sunt decorate după modelul bizantin: rânduri de cărămidă alternate cu rânduri de piatră.

Pe peretele din dreapta intrării în naos se remarcă portretele lui Mircea cel Bătrân și al fiului său Mihai, în timp ce pe peretele din stânga sunt pictate portretele unor membrii ai familiei Cantacuzino.

În pronaos este mormântul lui Mircea cel Bătrân și al mamei lui Mihai Viteazul.

III. Valorificarea excursiei

La încheierea explicațiilor elevii sunt îndemnați să-și noteze în carnețele ce au reținut, ce i-a impresionat. Sunt ajutați cu întrebări de felul:

Cine a ridicat mănăstirea Cozia?

În ce perioadă a fost ridicată?

Ce v-a impresionat cel mai mult în acesta excursie? De ce?

Un rol deosebit în stimulare creativității îl constituie biblioteca școlară, care îl pune pe copil în contact cu cărți pe care acesta nu le poate procura. Lectura ajută la dezvoltarea și îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii frumoase pe care să le folosească oriunde.

Vizita la muzeu este una dintre activitățile extradidactice extrașcolare importante pentru consolidarea cunoștințelor de istorie la clasele primare.

Datorită funcțiilor sale științifice și educative, muzeul reprezintă locul unde învățăcelul sau omul de știință găsea probe de necontestat ale cunoașterii. Primul muzeu atestat de istorie este muzeul Ptolomeilor din Alexandria. Ideea de muzeu școlar a apărut mai târziu. J. A. Comenius,în operă sa Didactică magna, în care a semnalat importanța acestui tip de muzeu ca sursa de material didactic intuitiv, a subliniat în mod deosebit necesitatea de a studia lucrurile și nu umbra lor.

Marii pedagogi au arătat că existența muzeului școlar este tot atât de importantă ca existența bibliotecii în școală.

Fotografiile din muzeu repezentând chipurile sau unele momente din activitatea unor personalități ce au fost martori ai istoriei au o influență deosebită asupra imaginii de ansamblu ce și-o formează copii despre istorie, în general și istorie locală, în special.

Mulțimea de exponate ale muzeului oferă suport lecțiilor de istorie, dându-le elevilor posibilitatea să cunoască tradițiile locale, contribuția înaintașilor la istoria orașului și a țării¹.

1. Alice Ionela Roaită, Didactica istoriei, Colecția Didactică activă, Editura Paralelă 45, București, 2012, pp 225-226

CAPITOLUL II

Obiective didactice/competențe specifice realizate prin activitățile didactice extrașcolare

În sistemul de învățământ, istoria a avut și are un loc aparte. Politica școlară actuală și de perspectivă pornește de la scopurile generale ale educației în care idealul pedagogic reprezintă o sinteză între idealul social și idealul psihologic¹.

Din perspectiva idealului social urmărit, scopurile generale ale educației vizează dezvoltarea unei societăți deschise, bazate pe valorile democrației. Aceste valori sunt propagate de istorie prin conținuturile programelor școlare, prin valențele educative ale obiectului istorie cuprins în planurile de invatamat.

Achiziționarea cunoștințelor istorice este un proces complex care depinde de mijloacele și modurile de lucru cu colectivele de elevi, metodologiile de învățământ și de procesul de învățare.

Achiziționarea cunoștințelor în domeniul istoriei depinde, așadar, de mai mulți factori:

Calitatea, accesibilitatea conținuturilor, noțiunilor, datelor, faptelor și evenimentelor istorice;

Sistemul ierarhizat de reguli după care sunt prezentate evenimentele istorice;

Capacitatea profesorului de a implica elevul în procesul de cunoaștere în domeniul istoriei;

Experiennța didactică în domeniu care permite achiziționare de cunoștințe în slujba valorificării acestora, în scopul pregătirii elevului pentru integrarea în societate pe baza principiilor promovate în istorie: toleranță, respect față de civilizații și cultură, atitudine pozitivă în ceea ce primește evoluția societății.

1. Legea învățământului, nr. 84/1995

Obiectivele generale ale istoriei cuprind achiziționarea unor cunoștințe legate de trecutul istoric al comunităților uname, dezvoltarea unor capacități intelectuale afective, motivaționale și atitudinale.

Formarea gândirii istorice este într-o permanentă relație cu cunoașterea istorică sau cu achiziționarea de cunoștințe în domeniul istoriei. Gândirea istorică implică realizarea a două obiective majore: reconstituirea trecutului și explorarea lui din punct de vedere genetic, funcțional și axiologic. A gândi istoric înseamnă a cunoaște și a analiza cauzele care au generat un eveniment istoric, a determina rolul pe care l-a ajutat acesta în evoluția societății, ierarhizându-l, totodată.

Predarea istoriei în școala permite formarea și dezvoltarea unor capacitate practice, prin care elevii pot:

Să utilizeze o metodologie de cercetare a realității istorice prin documente de epocă;

Să explice fenomene istorice, fapte, noțiuni, procese istorice, pornindu-se de la documentele istorice;

Să utilizeze conștient sursele de informare (hărți istorice, manuale, dicționare, imagini, etc.);

Să întocmească rezumate după vizite la muzeu, vizionarea unor filme documetare;

Să devină conștienți de necesitatea conservării patrimoniului istoric al omenirii și al patrimoniului național;

Să devină conștienți de necesitate unei atitudini civice pozitive în ceea ce privește unele evenimente (atitudine pozitivă în societate).

Studierea istoriei permite formarea atitudinilor pozitive față de trecutul istoric, față de istoria națională a românilor, în sensul cunoașterii evenimentelor și faptelor istorice cu implicații deosebite în evoluția națiunii romane.

Obiectivele generale și cele specific istoriei sunt precizate de programele școlare pe an de studiu. În prezent, istoria, ca obiect de studiu, dar și că știința traversează o perioadă de restructurare.

La clasa a IV-a scopul studierii istoriei îl reprezintă familiarizareacu domeniul istoriei prin mijloace adecvate vârstei elevilor. Pornind de la lecturile pe teme istorice pe care elevii le-au studiat în anii anteriori, orele de istorie oferă posibilitatea cunoașterii trecutului.

Clasa a IV-a este prima etapă a antrenamentului pentru formarea unor capacități și atitudini legate de domeniul istoric exprimate prin obiectivele cadru ale disciplinei. Obiectivele cadru au în vedere capacitățile la care elevul ar trebui să ajungă prin studierea istoriei în clasele primare. Obiectivele de referință descriu rezultatele studierii istoriei la sfârșitul fiecărei clase. Acestea au în vedere două categorii de aspecte: capacitate/cunoștințe și atutudini.

În predarea istoriei la clasa a IV-a trebuie să selectăm numai cunoștințele fundamentale, pe cele prevăzute de programă, conform cu obiectivele urmărite, particularitățile de vârstă și timpul acordat pentru studiu.

În procesul de predare-invățare profesorul trebuie să țină seama de câteva elemente:

Elevul nu trebuie să obosească învățând;

Efortul să fie dozat în funcție de particularitătile de vârsta individuale;

Cunoștințele se dobândesc prin activități didactice tradiționale dar și moderne;

Obiectivele instruirii sunt atinse dacă se găsesc mijloacele corespunzătoare, eficiente realizării lor.

Conținuturile programelor de istorie, ale manualelor trebuie să fie elaborate conform vocabularului și formelor de gândire specifice anilor de studiu, care reflectă vârsta diferită a elevilor. Stadiul gândirii concrete (6-7 și 11 ani) ne interesează pentru a prezenta aspectele legate de activitățile pentru parcurgerea și însușirea conținuturilor manualului de istorie de clasa a IV-a. Conținuturile istoriei de clasa a IV-a trebuie structurate, prezentate concis, cu fraze scurte, educative.

Activitățile didactice au în vedere operațiuni concrete, prin care percepția este gradată. Stadiul gândiții formale, după 10-11, permite raționamente directe și inverse, realizarea clasificării după criterii prezentate de profesor, transferă informații în sisteme de referință diferite.

Realizarea obiectivelor predării-ȋnvățarii istoriei presupune, pe lângă selecționarea unui conținut corespunzător, și alegerea unor metode și procedee didactice adecvate care să ducă la accentuarea caracterului activ și conștient al dobândirii cunoștințelor.

Metodele cele mai des utilizate sunt: metoda conversației, munca cu manualul, metoda demonstrației, jocul didactic, expunerea sistematică (în predarea istoriei se folosește povestirea și explicația). Aplicarea oricărei metode sau procedeu didactic trebuie să asigure o îmbinare între muncă independentă a elevilor cu activitatea colectivă. Eficiența lor depinde de respectarea adevărului istoric, de exprimarea adecvată și accentuarea elementelor emoționale.

Obiecte și urme istorice, arheologice, etnografice, tablourile istorice, machetele, hărțile istorice-tematice, mijloace audio-vizuale (diapozitive, diafilme, înregistrări pe casete și C.D.-uri, filmele didactice) sunt mijloace de învățământ absolut necesare și obligatoriu de utilizat în predarea istoriei.

Studierea istoriei la învățământul primar urmărește familiarizarea elevilor cu unele din cele mai importante reprezentări și noțiuni istorice cu privire la:

Cronologie (era, epocă, deceniu, secol, mileniu, perioada istorică);

Activitatea militară (arme de apărare, războaie, arme de atac);

Organizare socială și viața politică (clasele sociale, forme de stat);

Viața economică (muncă, unelte de muncă).

Înțelegerea și reprezentarea spațiului istoric: spațiu mediteraneean, antic, daco-get;

Cunoașterea și utilizarea izvoarelor istorice: hrisov, tratat, edict, convenție;

Însușirea și folosirea limbajului specific: națiune, revoluție, cultură;

Înțelegea cauzalității și schimbării în istorie;

Descrierea și interpretarea unei situații istorice;

Însușirea deprinderii de muncă intelecuala.

Aceste reprezentări și noțiuni îi vor conduce pe elevi la ȋnțelegerea fenomenelor ce au loc în societate și a legăturilor dintre ele, a faptului că diferite fenomene sunt determinate de acțiuni ce pot fi cunoscute. Istoria pe care o studiează elevii în școală are scop civic, vârsta elevilor afectează selecția conținuturilor și a modalităților de predare, este influențată de așteptările societății. Școala nu este singura care oferă surse de cunoaștere în domeniul istoriei. Există surse influențe care oferă informația: familia, grupul din care face parte la un moment dat copilul, comunitatea, mijloacele tehnologice de comunicare, mass-media.

Obiectivele și activitățile de învățare transformă elevul din obiect al demersului didactic, în actor principal al acestuia. Rolul învățătorului în predarea istoriei la ciclul primar, este determinat pentru organizarea activității elevilor astfel încât aceștia să dobândească nu numai cunoștințe de moment, dar și deprinderi de muncă, de investigare, de studiu folositoare pentru tot restul vieții.

Obiectivele și activitățile de învățare transformă elevul din obiect al demersului didactic în actor principal al acestuia. Activitățile de învățare se asociează obiectivelor în ideea de învățare activă, de deplasare a demersului didactic de la expozitiv la acțional.

Activitățile extrașcolare oferă oportunități pentru dezvoltarea unor competențe, în raport cu anumite obiective ce înșiră și provoacă elevul, atât pentru succesul lui educațional, cât și pentru cel din viața de zi cu zi. Acestea au o valoare importantă atât pentru dezvoltarea socială a elevului, cât și pentru cea personală, prin demersuri specifice și particulare. Deși activitățile specifice educației formale urmăresc anumite finalități menționate anterior, totuși ele nu folosesc la maxim valorizarea competențelor precum: dezvoltarea unor abilități interpersonale, munca în echipă, inițierea și implementarea unor proiecte personale sau în echipa etc.

Rolul școlii și al cadrului didactic în colaborare cu alți factori educaționali, precum familia, anumite grupuri la care adeveră elevii, este acela de a furmiza cele mai valoroase activități extracurriculare pentru dezvoltarea elevului și a-l îndruma spre acesta.

Reușita activităților curicurriculre tine de gestionarea celor trei procese și în asigurarea relației ce se stabilește între acestea.

Participarea la activitățile extrașcolare îi ajută pe copii. Educația prin activitățile extrașcolare urmărește identificarea și cultivarea corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoștințe punându-l în contact direct cu obiectele și natura.

Trebuința de a se juca, de a fi mereu în mișcare, este ceea ce ne permite să împăcăm școală cu viața.

Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv-educative să primeze dar să fie prezentate în mod echilibrat cu momentele recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi deosebite. În cadrul acestor activități elevii se deprind să folosească surse informaționale diverse, să sistematizeze date, învață să învețe. Prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și responsabilități, copii se autodisciplinează. Profesorul are, prin acest tip de activități, posibilități deosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal al școlii și a-l ȋnvățământului primar-pregătirea copilului pentru viață. Scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activitități cât mai variate și bogate în conținut, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei. Activitățile extrașcolare se desfășoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății și să-și maximizeze potențialul intelectual.

Activitatea extrașcolară permite transferarea și aplicabilitatea cunoștințelor, abilitaților, competențelor dobândite în cadrul orelor prevăzute în programa școlară.

Activitățile extrașcolare sunt apeciate atât de copii cât și de factorii educaționali în măsura în care:

Valorifică și dezvoltă interesele și aptitudinile;

Organizează într-o manieră plăcută și relaxantă timpul liber al copiilor contribuind la optimizarea procesului de învățământ;

Formele de organizare sunt din ce în ce mai ingenioase, cu caracter recreativ;

Copiii au teren liber pentru a-și manifesta în voie spiritual de inițiativă;

Participarea este liber consimțită, necondiționată, constituind un suport puternic pentru o activitate susținută;

Au un efect pozitiv pentru munca desfășurată în grup;

Creează sunt sentiment de siguranță și încredere tuturor participanților;

Urmăresc lărgirea și adâncirea influențelor exercitate în procesul de învățământ;

Contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Activitățile extrașcolare contribuie la gândirea și completarea procesului de învățare, la dezvoltarea inclinațiilor și aptitudinilor școlarilor, la organizarea rațională și plăcută a timpului lor liber. Având un caracter atractiv, copiii participa într-o atmosferă de voie bună și optimism, cu însuflețire și dăruire, la astfel de activități. Potențialul larg al activităților extrașcolare este generator de căutări și soluții variate. Succesul este garantat dacă ai încredere în imaginația, bucuria și în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi lași pe ei să te conducă spre acțiuni frumoase și valoroase.

Activitățile extrașcolare, bine pregătite, strânesc interes, produc bucurie, facilitează acumularea de cunoștințe, chiar dacă necesită un efort suplimentar. Copiilor li se dezvoltă spiritul practic, operațional, dând posibilitatea fiecăruia să se afirme conform naturii sale. Copiii se autodisciplinează, prin faptul că în asemenea activități se supun de voie bună regulilor, asumându-și responsabilități. Învățătorul are, prin acest tip de activitate posibilități desosebite să-și cunoască elevii, să-i dirijeze, să le influențeze dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal- pregătirea copilului pentru viață. Realizarea acestui obiectiv depinde în primul rând de educator, de talentul său, de dragostea sa pentru copii, de modul creator de abordarea temelor prin punerea în valoare a posibilităților și resurselor de care dispune clasa de elevi.

CAPITOLUL III

Cercetarea pedagogică. Repere teoretice și rezultatele investigației

III.1 Cercetarea pedagogică. Delimitări conceptuale

“Cercetarea pedagogică are ca scop explicarea, înțelegerea, optimizarea, inovarea, reformarea și prospectarea activității de însușire și educare în viziunea sistemică, bazându-se pe investigarea teoretică și/sau practică-aplicativă a relațiilor funcționale și cauzale dintre componentele fenomenului educațional”. ¹

Caracteristicile cercetării pedagogice sunt:

“Caracterul inductiv- presupune acumularea de date care duc la îmbogățirea teoriei și practicii experimentale.

Caracterul ameliorativ- conduce la optimizări, perfecționări, inovări și reformări ale proceselor educaționale.

Caracterul prospectiv- vizează realizarea educației și modelarea personalității în perpectiva cerințelor dezvoltării sociale, a exigențelor societății”.²

Prin cercetarea-acțiune în cadrul disciplinei istorie, am dorit să valorific rolul activităților extrașcolare în învățământul istoric prin introducerea elementelor de istorie locală și să testez cunoștințele elevilor la disciplina istorie.

Obiectivul general al lucrării îl reprezintă valorizarea intructiv-educativă a activităților didactice extrașcolare în învățământul istoric în clasele primare.

1. Bocos, M., 2007, pag 9

2. Bocos, M., 2007, pag 10

Obiectivele cercetării:

Utilizarea de metode adecvate pentru determinarea obiectivă a nivelului de pregătire a copiilor;

Înregistrarea, valorificarea și compararea rezultatelor obținute cu elevii clasei a IV-a

Analiza rezultatelor obținute în activitate didactică, în urma utilizării metodelor specifice în predarea-ȋnvățarea istoriei;

Măsurarea gradului de implicare a elevilor, învățătorului și părinților în derularea activității didactice.

III. 2 Tipuri și metode de cercetare pedagogică. Formularea ipotezei de lucru

Pentru testarea ipotezei s-au utilizat următoarele metode de cercetare: observația sistemică, metoda studierii documentelor școlare, metoda studierii documentelor istorice, metoda testelor, metoda analizei produselor activității elevilor, experimentul didactic.

Observarea sistemică presupune urmărirea intenționată, metodică și sistemică a unui eveniment, realizându-se prin prisma scopului cercetării și a ipotezei cercetării.

În cazul de față, observația a fost valorificată stabilindu-se aspectele ce trebuie observate: implicarea copiilor în activități și rezolvarea sarcinilor, comportamentul copiilor în relațiile cu colegii, cu învățătorul și cu alte persoane, reacțiile copiilor.

Metoda studierii documentelor școlare

În etape de documentare am studiat documentele școlare: curriculum-ul cu obiectivele și temele prevăzute la disciplina istorie, manualul de istorie de clasa a IV-a, Editura Corint, ghidul metodologic de aplicare a programei de istorie în ciclul primar, Metodica predării istoriei în ciclul primar.

Folosind aceste metode am putut face corelarea între obiective, curriculum-ul și conținutul lecțiilor din manual.

Metoda studierii documentelor istorice

Tot în etapa de documentare am folosit metoda studierii documentelor istorice. Pe lângă alte documente am cercetat documentele referitoare la trecutul localității noastre și anume:

Monografia orașului Giurgiu, Scalat Stancescu, 1935

Cetatea Giurgiu Originile și trecutul ei, în Analele Academiei Romane, seria II, ton XXXVIII(1316)

Municipiul Giurgiu. Compediu Monografic, Constantin Enache, Editura Universul Familiei, București.

Metoda analizei produselor activității

Această metodă presupune analiza, potrivit scopului și obiectivelor cercetării, a datelor oferite de componentele portofoliului celor care învață.” Componentele portofoliului elevilor, respectiv produselor activității lor, reprezintă obiectivări și condensări ale demersurilor și rezultatelor lor, corelate cu acțiunile desfășurate de ei în cadre formale, nonformale și informale”. ¹

Analiza portofoliilor elevilor mi-a oferit date în legătură cu anumite trăsături, aspecte și atribute distincte ale personalității lor (preocupări, înclinații, interese, nevoie educaționale). A creat posibilitatea de a anticipa modalități concrete de formare și modelare a personalității subiecților, precum și modalităților de intervenție în manifestările lor comportamentale. Dintre portofoliile efectuate cu elevii amintesc: proiecte, referate, compuneri, teste de cunoștințe, fise de lucru, caiete de notițe.

Metoda testelor

Această metodă s-a folosit pentru obținerea de informații în legătură cu personalitatea subiecților investigați, cu nivelul de competențe și cunoștințe al acestora, cu comportamentele lor.

1. Bocos, M., 2007, pag 108

Testul reprezintă un instrument de cercetare alcătuit dintr-o serie de itemi, care vizează cunoașterea nivelului de cunoștințe, capacitate, competențe.

Am folosit teste pedagogice de cunoștințe și de tip individual destinat studierii nivelului de cunoștințe și al fondului educațional al subiecților în vederea ameliorării practicilor educative.

Am folosit teste inițiale pentru a stabili nivelul cunoștințelor elevilor la început.

Teste formative în scopul verificării gradului de asimilare și înțelegere a cunoștințelor și achizițiilor, stabilirii valorilor variabilelor dependente și adoptării de măsuri ameliorative.

Teste finale pentru a stabili evoluția eșantioanelor experimental și de control în diferitele faze ale experimentului:

Compararea datelor finale cu cele inițiale la ambele loturi de subiecți;

Stabilirea diferitelor rezultate obținute intre cele două loturi de subiecți;

Stabilirea eficienței noii modalități de lucru.

Resurse folosite în cadrul cercetării sunt:

Documente curriculare

Programe de istorie la clasa a IV-a

Manualul de istorie clasa a IV-a, editura Corint

Ghidul metodologic de aplicare a programei de istorie în ciclul primar

Metodica predării istoriei în ciclul primar

Documente istorice:

Istoria poporului român

Colecția Magazin istoric

Alte materiale:

Planșe istorice

Atlase istorice

Tablouri, portrete istorice

Monumente istorice vizate

Muzeele istorice vizate

Monumentul eroilor din sat

Plăcile memoriale din localitate

Cărțile de literatură istorice

Cărți istorice

Cântece patriotice

Drapelul României, Stema României

Instrumetele de cercetare folosite au fost testele pedagogice de cunoștințe.

Ipoteza generală

Dacă folosim în clasele primare activitățile extrașcolare prin urmare elevii vor dobândi cunoștințe în plus de istorie, de cultură generală.

Ipoteza specifică

Valorizarea elementelor de istorie locală prin utilizarea de modalități specifice în predarea istoriei: vizitele la muzee, acțiuni culturale la monumentele istorice duc la dobândirea de noi cunoștințe de istorie.

Variabilele cercetări

Variabilă independentă

Elemente de istorie locală;

Metodele folosite: excursii, vizite, acțiuni cultural-istorice din localitate

Modalitățile și instrumentele folosite în cercetarea pedagogică

Variabilă dependentă

Accesibilizarea și eficientizarea predării lecțiilor de istorie cu conținut local

Îmbunătățirea performanțelor școlare

Formarea și dezvoltarea comportamentelor și conduitei elevilor

Dobândirea de noi cunoștințe istorice

III. 3 Desfășurarea cercetării pedagogice

Locul de desfășurare a cercetării

Școala Primară Ogrezeni, județul Giurgiu

Perioada de desfășurare a cercetării

Anul școlar 2014-2015, semestrul I și II

Lotul de subiecți: în cadrul cercetării am investigat două grupe de elevi de clasa a IV-a.

Clasa experimentală- clasa IV-a de la Școală nr 1, Ogrezeni, Giurgiu. Numărul elevilor este de 15.

Clasa de control, în număr de 15 elevi, de la Școală nr 2, Ogrezeni. Nivelul de pregătire al elevilor din cele două clase este asemănător iar situația financiară este aproximativ aceeași.

La clasa de control s-a parcurs material în mod obișnuit, iar la clasa experimentală s-au folosit metode interactive ca: harta conceptuală, metoda portofoliilor, activități extrașcolare organizate: vizite, excursii, acțiuni culturale cu teme istorice.

Eșantionul de conținut

Conținut curricular de istorie la clasa a IV-a

Conținutul manualului, a didacticii disciplinei, a ghidului metodologic

Conținutul elementelor de istorie locală

Conținuturilor dobândite prin vizite și excursii pe teme istorice

Conținuturile dobândite în cadrul manifestărilor patriotice organizate la monumentul eroilor cu ocazia evenimentelor istorice.

Descrierea experimentului didactic

“Scopul experimentului este acela de a confirma sau infirma ipoteza cercetării (în ambele variante înregistrându-se un spor de cunoaștere) și, eventual, de a sugera alte întrebări sau ipoteze”. ¹

Prin experimental pedagogic se provoacă anumite fapte pedagogice în scopil studieri lor. Pe baza rezultatelor colectate obținem confirmarea sau infirmarea ipotezei.

Experimental s-a desfășurat în trei etape:

Etapa preexperimentala

În etapa preexperimentala se stabilește nivelul existent de cunoștințe în momentul inițierii experimentului didactic și se stabilește atât grupa experimental cât sic ea de control.

Modalitatea de lucru cea mai frecvent utilizată în această etapă este testul inițial sau prețul care trebuie să fie identic pentru cele două eșantioane. La începutul semnestului I, li s-a aplicat copiilor din cele două gruoe un teste de evaluare a cunoștințelor care a cuprins itemii referitori la cunoștințele istorice însușite de elevi în cadrul lecțiilor de citire cu conținut istoric sau din alte surse.

1.Bocos, M.,2007, pag 84

TESTUL INIȚIAL

Cine sunt strămoșii noștrii?

Cu ce se ocupau ei?

Când este atestat orașul Giurgiu?

Care sunt statele feudale românești?

Ce știți despre Dimitrie Bolintineanu?

Ce sărbătorim la 1 Decembrie?

Ce semnificație istorică are această zi?

Ce obiective turistice cunoașteți în Giurgiu?

Care domn al Țării Românești s-a luptat cu turcii la Giurgiu în iarna 1461-1462?

În ce județ se afla singurul pod peste Dunăre și cum se numește acesta?

Punctajul maxim pentru fiecare item este de 5 puncte

Între 46-50- puncte-calificativul este FB.

Între 35-45 puncte calificativul este B.

Între 22-34 puncte calificatul este S.

La clasa experimentală s-au obținut următoarele rezultate:

Punctaj:77.98%

În urma testului aplicat s-a observat că doi elevi nu au găsit răspunsurile la întrebări, în lecturile studiate în anii anteriori. Elevii au dobândit calficativele: B-7 și FB-4. Acest lucru arată că majoritatea elevilor posedă cunoștințe necesare pentru a putea începe studiul istoriei în mod organizat.

La clasa de control s-a aplicat același test. S-au obținut următoarele rezultate:

Punctaj:74.93%

Comparând rezultatele celor două loturi de subiecți s-au obținut următoarele diferențe:

Efectuând procentajele, față de punctajul maxim posibil, s-au obținut 77, 98% la clasa experimentală și 74,93% la clasa de control. Diferența este de 3.05%

Etapă experimentală

În etapă experimentală la clasa experimentală am introdus variabilă independentă și elemente de istorie locală la unitatea de învățare Istorie locală, metodele folosite, instrumentele de cercetare. În acest timp la clasa de control, activitatea s-a desfășurat în mod obișnuit.

La clasa experimentală, proiectarea, realizarea și evaluarea au fost efectuate din perspectiva variabilei independente, potrivit ipotezei specifice: valorizarea elementelor de istorie locală prin excursii, vizite, activități cultural istorice. În cadrul acestei etape, clasa experimentală a realizat următoarele activități extrașcolare în Giurgiu:

Vizita orașului Giurgiu

Giurgiu reprezintă nu numai un port fluvial însemnat, un oraș de frontier și punct de trecere peste Dunăre, dar are și o importanță localitate de plecare în excursii spre țările balcanice și în împrejurimi. Venind dinspre București, pe drumul internațional E20 sau DN5, orice călător are de traversat lunca Argeș-Sabar, Câmpia Neajlovului, Lunca Calniștei, Câmpia Burnazului și Lunca Dunării, pe parcursul a 64 de km până la Giurgiu. Pe acest itinerariu, primul punct turistic îl reprezintă popasul Sabar la 52 km de Giurgiu, situat pe malul drept al răului Sabar, unde, în ambianța naturală a peisajului forestier de luncă, se poate servi masa. După câțiva km, pe malul drept al răului Argeș te ȋntâmpină un alt popas turistic – terasa Zăvoi Argeș, care oferă condiții bune de agrement, odihnă și servirea mesei.

În continuare, după trecerea raului Neajlov, la baza abruptului Câmpiei Burnazului, un alt popas merită să fie făcut, după traversarea satului Călugăreni, în localitatea Crucea de Piatră, unde se află amenajat un minicamping și restaurant. Mai departe drumul traversează Câmpia Burnazului, după care Lunca Dunării trece prin satele Daia și Remus, apoi se conturează silueta orașului.

La intrarea în oraș, turiștii vor rămâne plăcut impresionați de fizionomia construcțiilor edilitare, nou apărute pe Calea București, până în zona Centrală a orașului.

Situat pe malul stâng al Dunării, la intersecția multor drumuri, orașul Giurgiu oferă condiții specifice pentru practicarea turismului, dispunând de parcuri și spații special amenajate pentru agrement și un potențial turistic propriu și permanent.

Situat la răscrucea unor vechi și importante drumuri comerciale, Giurgiu a avut totdeauna un rol însemnat în evoluția istorică a țării. Fără a fi cel mai vechi oraș din țară, Giurgiu se număra printre puținele localități în care populația autohtonă este atestată de secole¹.

Viața orașului și a cetății este suficient cunoscută, datorită fie puținelor documente istorice fie valorificării insuficiențe a izvoarelor otomane, cunoscut fiind faptul că localitatea Giurgiu s-a aflat între 1416 și 1829 sub administrație turcească.

Giurgiu, probabil vechi toponim dacic, însemnând “așezarea înconjurată de ape”, Vlasca, toponim slav desemnând “Tara Românilor”, apar menționate, în documente de politica internă, primul la 23 septembrie 1403 și al doilea la 19 iulie 1498. Importante pentru istoria Giurgiului au fost perioadele în care în fruntea Țării Românești s-au aflat voievozii Mircea cel Bătrân, Dan al II-lea, Vlad Dracul, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul și Mihnea al III-lea (secolele XIV-XVII).²

Stăpânit de turci de mai bine de patru secole, Giurgiu a revenit la teritoriul românesc prin pacea de la Adrianopole din 1829. A fost considerat, în 1848, Koblenz-ul revoluției române active în perioada premergătoare alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești. În timpul Războiului de Independență din 1877 a suferit bombardamente turcești iar în timpul celor două războaie mondiale pe cele ale germanilor. Datorită rolului său de-a lungul istoriei, Giurgiu a fost comparat cu o santinelă a Capitalei la Dunăre.

De asemenea, Giurgiu este considerat nod European spre Orient – rutier, naval și feroviar. “Podul Prieteniei” dintre Giurgiu și Ruse este singurul pod peste Dunăre dintre România și Bulgaria construit în 1954. Podul pe două nivele, rutier și feroviar face legătura între țările din Peninsula Balcanică, Europa Centrală și Orientul Mijlociu. O dată pe an, trenul Orient-Expres oprește în micuța gara din Giurgiu. Printre curiozitățile istorice ale locului se numără: prima linie telegrafică, primul feribot, primul vas commercial sub drapel românesc și prima cale ferată din România dată în funcțiune în 1869 pe ruta Giurgiu-Bucuresti.

Municipiul Giurgiu, cu o populație de 74.000 de locuitori, este situat pe malul stâng al Dunării, la 60 de km de Sud de București. Giurgiu este unul dintre pricipalele porturi din România care se afla pe canalul Rin-Main-Dunare care leagă Marea Nordului de Marea Neagră. Magistrala foreviară care pornește din Belgia și ajunge în Instanbul și la Atena traversează de asemenea Gurgiu.

1.Constantin Enache, Municipiul Giurgiu Compediu monographic, editura Universul Familiei, Bucuresti, p 15.

2. I. Boldescu, Monografia orasului Giurgiu, 1912, p.35

Atestarea documentară a localității se realizează în 1403, dar istoria sa este mult mai veche. Supoziția conform căreia Giurgiu a fost întemeiat de genovezi, bazată pe asemănarea dintre San Giorgio, patronal Genovei și numele așezării de pe Dunăre, este însă contrazisă astăzi. Getatea Giurgiu a fost construită într-un ostrov pe Dunăre de către Mircea cel Bătrân și a avut un rol important de apărare în evul mediu. În 1829 a fost dărâmată și din ea se mai văd astăzi numai câteva ruine¹. Timp de patru secole Giurgiu s-a aflat sub dominație otomană. În secolul XIX, după distrugerile provocate în timpul războaielor ruso-turce, orașul a fost reconstruit conform unui plan architectural care presupunea o dezvoltare radicală a străzilor care porneau din piața central circulară. La Giurgiu se găsește singurul pod peste Dunăre dintre România și Bulgaria, care se numește Podul Prieteniei și care a fost inaugurat în 1954. Zona Liberă Giurgiu, cu o suprafață de 156 ha, a fost inaugurate în 1996 și a contribuit la dinamizarea schimbarior comerciale.

Muzeul Județean Teohari Antonescu, care funcționează în sediul fostei prefecturi Vlașca, a fost fondat în 1934 și constituie unul dintre principalele obiective culturale din Giurgiu. Alte puncte de interes in județ sunt reprezentate de ansamblul arhitectural Udriște Năsturel, care se afla la Herești și din Mănăstirea Comana.

Deși o regiune tipic de câmpie, care s-ar părea că nu este înzestrată din punct de vedere turistic, județul Giurgiu dispune totuși de un potențial turistic important și variat. În județul Giurgiu se găsesc numeroase vestigii care atestă dezvoltarea vieții sociale si culturale pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme materiate din paleolitic și neolitic. Pe teritoriul județului sunt mai multe locuri istorice, popasuri necesare pentru a cunoaște trecutul de luptă al poporului nostru pentru neatârnarea țării precum și cultura acestor meleaguri. Pentru vizitarea lor se pot propune trasee turistice, toate având punct de plecare municipiul Giurgiu.

1. Constantin Enache, op.cit., p.67

Rezervația din pădurea Comana este monument al naturii, un paradis al faunei și florei specifice Câmpiei Dunării. Unicitatea rezervației este datorată existenței bujorului românesc, în luna mai desfășurându-se “Sărbătoarea Bujorului”. La Călugăreni, localitate istorică al cărei nume a depasit de multe ori granițele țării, se poate vizita podul de peste Neajlov, reconstruit în anii 1934-1935 în cinstea victoriei asupra turcilor. El are la capete 4 efigii de bronz reprezentând capul lui Mihai Viteazul și stema țării din acea vreme. Tot la Călugăreni este crucea lui Mihai monument ridicat în anul 1993 cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la urcarea pe tronul Țării Românești a lui Mihai Viteazul. Cel mai de seamă monument din acesta zonă este mănăstirea Comana construită în anul 1462 de Vlad Țepeș și refăcută de Radu Șerban Basarab în anii 1588-1589. La Herești se afla un frumos palat construit sub numele de “Casă de Piatră” care a a fost construit de Udriște Năsturel în secolu al XVIII-lea. Ansamblul medieval format din Conacul Drugănescu, construit în 1715, restaurant și amenajat ca muzeu de etnografie și arta populară se afla comună Florești Stoenești. Aspectul exterior îl așează în rândul monumentelor de arhitectură brâncovenească. La Frătești se afla Muzeul sătesc – numit simbolic “Muzeul școlar Dacia” – deoarece o parte importantă din vestigiile materiale aparțin geto-dacilor, dovedindu-se astfel continuitatea de milenii a poporului român în această zonă. Înființat în anul 1967este structurat pe mai multe secții predominantă fiind secția de arheologie-istorie. Prin așezarea sa și funcția ca port și centru urban, municipiul Giurgiu constituie un important obiectiv turistic. Aici există: Podul peste Dunăre numit “Podul Prieteniei”, singurul pod peste Dunăre care leagă România și Bulgaria, construit pe două nivele (cale ferată cel de jos și sosea cel de sus) în anii 192-1954. Viaductele de acces și podul propriu-zis însumează 37 de deschideri pe o lungime de 2234 m, deschiderea centrală fiind mobilă și putându-se ridica pentru a lăsa sub pod o înălțime liberă de 24 m.

Alte importante obiective turistice: Muzeul județean “Teohari Antonescu” cu exponate din cele mai vechi timpuri, Aleea Eroilor reprezentată din busturile unor luptători pentru independență, Foișorul din Parcul Alei unde cântă vara Fanfara Militară, Turnul ceasornicarului înalt de 22 m, construit în anul 1734, în vremea când Giurgiu era raia turcească, ce servea ca foișor de foc și post de observație; Monumentul eroilor francezi din primul război mondial ridicat în anul 1919; biserica Sf. Nicolae și biserica grecească cu frescele lor, Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” – construită ȋntre anii 1847-1851 în stil bizantin, deținătoare a unei importante colecții de icoane pe lemn și obiecte de cult din lemn, ruinele cetății vechi și portul Giurgiu, Podul Bizetz, construit în anul 1905 de inginerul Anghel Salingy, primul pop rutier și feroviar construit în curbă din Europa, Palatul Navigației Fluviale Române (clădirea Căpităniei Portului), construit între anii 1939-1945, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Insula Mocanu, având o suprafață totală de 850 ha, cea mai mare din cele patru insule din vecinătatea Giurgiului, este un loc neatins de civilizație, cu vegetație și fauna asemănătoare Deltei Dunării, cu plaje și lacuri interioare de un farmec aparte, unde se pot organiza partide de pescuit și vânătoare. Pe teritoriul județului sunt în prezent 13 unități de cazare turistică, din care: hoteluri 3, moteluri 5, pensiuni urbane 1, pensiuni rurale 1, spații de cazare pe nave 3. Capacitatea de cazare a județului se ridică la 939 locuri, din care 328 locuri în hoteluri, 172 locuri în moteluri, 13 locuri ȋn pensiuni urbane și rurale, 426 locuri în spațiile de cazare pe nave¹.

1.Scarlat Stăncescu, Monografia orașului Giurgiu, 1935, p.52

Vizită la Muzeul Județean “Teohari Antonescu”

În anul 1876 lua ființă la Giurgiu o grădina botanică, iar în anul 1883 un muzeu școlar de științele naturii. Acestea au fost primele preocupări muzeistice din orașul de la Dunăre, aparținând aceluia care conducea Giurgiu și primul gimnaziu – prof. N. Droc Barcian.

Mai târziu, în 1934, Prefectura Vlașca hotăra înființarea unui muzeu județean instituționalizat ca atare. Acesta a primit numele primului profesor de arheologie al Universității din Iași, giurgiuvean prin naștere, Teohari Antonescu iar patrimonial său inițial s-a constituit din rezultatele săpăturilor arheologice de la Oinacu, Tangaru, Petru Rareș, Pietrele. Muzeul avându-l ca director onorific pe Dumitru Berciu.

În anul 1950 a luat ființă Muzeul rațional cu profil mixt – științele naturii și istorie – care a fost condus de un remarcabil muzeograf cu studii de arte plastice – Gheorghe Rădulescu.

Anul 1977, în care se sebătorea Centenarul independenței României a fost pentru Muzeul din Giurgiu un an important, căci i-a fost cedată clădirea fostei Prefecturi a județului Vlașca, ea însăși – monument istoric. În perioada 1977-1989 patrimoniul a fost îmbogățit în mod substanțial și au fost organizate expoziții temporare cu ocazia Centenarelor unor personalități: Nicolae Titulescu, Nicolae Cartojan, Vasile Pârvan, Nicolae Darascu. După ce în această perioadă instituția se numise “ Muzeul luptei pentru independența poporului român”, din 1993 își recapătă demuirea de Muzeul Județean “Teohari Antonescu”. Desigur, secția de istorie modernă și contemporană a primit adăugiri nepermise anterior. Au fost realizate expoziții unice în țară, din care citez: “Din istoria Monarhiei în România” și “Cincizeci de ani de la întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste”. Din anul 2000 a început refacerea expoziției de bază – au fost reamenajate sălile cu istoria străveche și veche de la Paleolitic la epoca Post-română, cu aceste pe descoperirile arheologice din zona județului Giurgiu; sala dedicată voievodului Mircea cel Bătrân, considerat părintele orașului Giurgiu și sala voievodului Mihai Viteazu, cât și aceea care se referă la istoria regiunii până în 1829, când kazaua Giurgiului a fost redată Țării Românești.

În sala consacrată lui Mihai Viteazul se găsesc expuse portretele marilor precursori (Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare), facsimile după documente ale cancelariilor domnești și după steagul de luptă al lui Ștefan cel Mare, cât și hărți rare care se referă la acestă perioadă. Sunt, de asemenea, expuse arme occidentale și orientale: vârfuri de sulița și halebardă de panoplie, spade, arbaletă cu cremalieră, scut de paradă, iatagane. Sunt, de asemenea, reconstituite uniforme de epocă și expuse două portrete moderne ale lui Mihai Viteazul și o gravură contemporană ce-l reprezintă pe Marele voievod. Ansamblul este completat de fotografia color după expresivul tablou al lui D. Stoica “Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia”.

În patrimoniul Muzeului se găsesc câteva piese rare: Medalie comemorativă a cuceririi Cetății Smolensk (iunie 1611), bătută de regale Poloniei Sigismund III; tezaur de tetradahme dacice, imitații după monedele insulei Thassos; Cutie muzicală mecanică din Viena 1873; Orologiu de turn cu pendul, mecanism “Anker” din secolul XIX; Planul orașului Giurgiu – Manuscris din 1790; un exemplar din “Historia Chronologică Pannoniae” din 1607.

Muzeul județean “Teohari Antonescu” are în subordine secțiile muzeale de la Florești-Stoenești și de la Hotarele.

Complexul Monumental Drugănescu. Aflat în satul Stoienești, comuna Florești este alcătuit din Conacul Drugănescu (clădire construită în anii 1710-1715 de către Gavril Drugănescu, fost vornic de Târgoviște) și Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, aparținând epocii brâncovenești. Principalele colecții ale muzeului se constituie din piese unicat etnofolclorice. Recent, muzeul a fost evacuat, întrucât edificiile Drugănescu au fost retrocedate moștenitorilor.

Ansamblul Arhitectural “Udriste-Nasturel”. Aflat în comuna Hotarele, este alcătuit din Biserica cu două hranuri “Sfânta Trime” și “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, “Casa de Piatră” – ambele ctitorite în epoca lui Matei Basarab de către familie Năsturel – și “Casa Stolojan”, cu elemente specifice stilului baroc. Casa – muzeu adăpostește una dintre cele mai bogate și originale colecții de feronerie și de artă a legăturilor obiectelor în metal bătut¹.

Vizită la case memoriale

Casa memorială Tudor Vianu. Estetician, istoric și critic literat, eseist și scriitor. Membru al Academiei Române (1955). Născut la Giurgiu, 1897. Studiile primare și gimnaziale, la Giurgiu (Gimnaziul “Ion Maiorescu”). După studii liceale la “Gh. Lazăr” din București, a urmat Facultatea de Litere și Filozofie din București; apoi și-a desăvârșit studiile estetice la Wurtenberg și Tubingen, unde a trecut și doctoratul cu teză: “Problema valorificării în poetică lui Schiller” (1923).

A fost unul dintre întemeietorii Ateneului “Nicolae Bălănescu”, din Giurgiu și membru în grupul de inițiativă care a fondat monumentul lui Mihai Eminescu din parcul “Mareșal Foch”. Tot lui Tudor Vianu, giurgiuvenii îi datorează debutul didactic la Giurgiu al prietenului său, Ion Barbu. În perioada studenției va alcătui o “tripletă” de tineri literați împreună cu alți doi giurgiuveni: Bayer Simion și Ion Barbu.

Peste 40 de volume de estetică literară, de istoria și morfologia culturii, de istoria artei, de poezie, memorialistica și traduceri, alcătuiesc inestimabilul patrimoniu cu care profesorul Vianu a îmbogățit cultura română.

Casa memorială Voctor Karpis. Născut la Vaslui în anul 1905. Școala de Muzică din Giurgiu îi poartă astăzi numele său. Figura marcantă a muzicii românești, a preluat conducerea școlii în anul 1967, unde a pus bazele primei orchestre semi-simfonice, cu care a înregistrat numeroase succese. A abordat cu deosebit interes activitatea de formare de noi profesoi, care să continue activitatea didactică de specialitate din Giurgiu. Eforturile sale nu au fost zadarnice, mulți dintre elevi săi îmbrățișând cariera de profesor.

1.Constantin Enache, op.cit., pp228-232

Totodată, s-a remarcat prin activitatea de creație, compozițiile sale intrând în repertoriul orchestrelor simfonice din țară. În semn de recunoaștere a meritelor sale, Scoala de Muzică și Arte Plastice din Giurgiu îi poartă numele¹.

4.Monumente istorice

La intrarea în Giurgiu, călătorii sunt ȋntâmpinați ospitalier cu o cunună de lauri și o torță aprinsă, purtate de o femeie simbol-este vorba despre monumentul “Triumf”, datorat marelui sculptor Oscar Han.

Monumentul Eroilor Revoluției Romane din Decembrie 1989

În semn de recunoștință și veșnică neuitare, a eroilor martiri din decembrie 1989, giurgiuvenii au edificat două simbolice monumente.

1.Constantin Enache, op.cit., pp228-232

Unul este amplasat în centrul orașului, în Piața Unirii. Sunt încrustate pe o placă de metal cuvintele: “Glorie eternă eroilor căzuți în luptele contra tiraniei comuniste din România, 17-22 decembrie 1989. Veșnică să le fie pomenirea și treaca-i Dumnezeu în ceata sfinților”.

Iar în fața Bisericii Eroilor, un alt monument – Troița este dedicată jertfelor tinerilor eroi martiri ai Revoluției, pomenindu-se în veci numelele lor.

În Piața Primăriei se ridică statuia lui Vlad Țepeș – Domn al Țării Românești și învingător al turcilor la Giurgiu (în iarna 1461-1462) și al Sultanului Mahomed al II-la Cuceritorul Constantinopolului. Statuia este impunătoare, ȋnaltă de trei metri și fiind așezată pe un soclu de beton placat cu travertine.

Turnul Ceasornicului – Simbolul orașului Giurgiu

Acest străjer al creștinătății (Turnul Ceasornicului), ar fi fost edificat, conform primelor ipoteze, în vremurile călătoriilor pe Dunăre ale corăbierilor genovezi – de la sfârșitul secolului XIII și începutul celul de-al XIV-lea, stilul său având caracteristici genoveze (cu influențe vieneze). De astfel similitudinea tehnicii de zidire celei folosite la edificarea Cetății lui Mircea cel Bătrân, ne conduc la ipoteza, acceptată astăzi qvasi-unanim, acest turn de veghe este opera constructorilor autohtoni.

Menirea sa inițială, turn de observație cu caracter militat, fac trimitere la aceeași concluzie.

Oricum, acest “catarg” strategic al “corăbiei” supraviețuitoare, Giurgiul, este de secole mândria și reperul simbolic al locuitorilor orașului-erou de la Dunăre. Cu certitudine se afirmă că Turnul Ceasornicarului din Giurgiu există în a doua jumătate a secolului XVIII-lea, este în formă de tunchi de piramidă alungit, cu baza hexagonală, cu înălțimea de 27 m, latura de baza 5 m, prevăzut cu creneluri, scara interioară tip schelă, foișor de observație (inițial, înalt de un stat de om, iar după ultima renovare, de după primul război, redus la jumătate) și ceea, ce este de remarcat, deschide un sistem de refugiu subteran, prin rețeaua de tuneluri – încă necercetate-deși prezintă dintotdeauna un triplu interes; istoric-documentar; urbanistic și strict pragmatic. Materialul folosit este rocă de calcar (dur) cioplit și dublu îmbinat, prin îmbucare și “sudură” cu lapte de mortar, a cărui formulă nu a fost încă identificată.

La 1831, când se declanșează campania marilor amenajări urbane, după planurile genial ale arhitectului austriac Moritz von Ott Piața Centrală din jurul Turnului și-a lărgit diametrul la dimensiunea de 150 m, cu o formă perfect circular, din care porneau radial opt străzi și fiecare, din două-n două sute de metri întretăindu-se cu străzile arcuite ale cercurilor, intenționat neregulate, pentru a proteja orașul de vânturile și curenții dunăreni, aspri în unele peioade ale anului, caracteristici acestei zone de inferare balcanică. Odată cu trasarea pieței Centrale din jurul Turnului, care după opt ani, când îi va fi montat legendarul ceasornic se va numi al Ceasornicului, se vor trasa și cele trei alei concentrice, plus cea carosabila. Cea de promenadă va fi protejată și vor fi plantați cei 130 de tei care marchează linia celebră de personalitate, acest arbore deosebit de frumos și benefic, devenind emblematic pentru Giurgiu.

În perioada 1835-1838, arhitectul austriac Faiser Vanmenge efectuează unele renovări, iar în jurul Turnului construiește încăperi, care devin pentru o perioadă sediul Magistratului orașului, apoi al poliției și-n cele din urmă, al pompierilor.

La 1837, faimosul fotograf francez Raffet face prima fotografie a Turnului. La 1860, clopotul din bronz al ceasornicului este topit și returnat “pentru că nu se auzea în tot orașul”.

După Războiul de Independență, încăperile din jurul Turnului devin cafenele și cofetării, iar pe a doua “orbită” se amenajează un frumos chioșc în care va cânta fanfara. În perioada următoare, în câteva rânduri, Turnul Ceasornicului va fi supus renovărilor, ultima fiind cea de după primul război mondial (când i s-a redus înălțimea foișorului). În urma cutremurului din noiembrie 1940, Turnul începe să se încline spre NNV, în cele din urmă stabilizandu-se. Unele renovări exterioare i s-au făcut și-n ultimele decenii ale sec. XX¹.

Ruinele cetății Giurgiu. Șantierul arheologic

Chiar dacă temeliile sunt dovedite, documentar și arheologic ca fiind mai vechi, cetatea din Giurgiu, cunoscută că cetatea din insulă, este consacrată ca fiind ridicată de Mircea cel Bătrân. Prima descriere a cetății Giurgiului o datorăm cavalerului burgund, Walerand de Waurin care, în 1445 (împreună cu Vlad Dracul), asedia cetatea aflată în acel timp în mâna turcilor.

1.Scarlat Stăncescu, op.cit., pp.50

Descrierea lui relevă implicit semnificația strategică a Cetății Giurgiului:

“Lăsați să se stingă focul pentru că cetatea mea să nu fie arsă, căci este cea mai puternică cetate care se află pe Dunăre și care ar putea să facă cel mai mare rău creștinilor de pe aici, dacă ea ar fi în mâinile turcilor… Dacă pot redobândi întreaga cetatea mea pe care tatăl meu (Mircea cel Bătrân) a pus să o ridice, atunci chiar și femeile din Tara Românească cu furcile lor de tos vor fi în stare să recucerească Grecia.”

(Autorul citează cuvintele lui Vlad Dracul)

Prezența lui Mircea cel Bătrân la Giurgiu devine mai frecventă după înfrângerea lui Baiazid la Ankara (în 1402), întrucât orașul cu cetatea lui se adecvau cel mai bine intereselor sale politice, care acopereau peninsula balcanică, unde Domnul Român devenise un arbitru. Documentele păstrate notează prezența lui Mircea cel Bătrân în “cetatea ostra Giurgiu” și în 1403 și în 1409 și în 1411 și în 1415.

1420 – Cetatea Giurgiu este cucerită de turci, devenind raia pentru patru sute de ani;

1445 (toamna) – Vlad Dracul recunoaște cetatea Giurgiului ( cu sprijinul flotilei burgundo-papale și al armatei lui Iancu de Hunedoara). Cronicie romane menționează pentru prima oară utilizarea armelor de foc în Tara Românească (bombardate, cu ghiulele de fier sau din piatră).¹

1.I. A. Constantinescu, Cetatea Giurgiu Originile șitrecutul ei, în Analele Academiei Române, seria II, ton XXXVIII(1316)

Portul din Giurgiu

Incursiunea poate merge mai adânc în istorie. De când pe luciul Dunării s-a ivit prima plută sau barcă, așezarea numită Giurgiu n-a fost străină de fenomenul numit navigație.

Voi porni doar din timpul stăpânirii otomane, vreme din care ne parvin semnale singure ale existenței actualului municipiu și voi putea confirma afirmațiile istoricilor: “Giurgiu a fost principala schela a Valahiei, aici se îmbarcau mărfurile ei, care mergeau în jos, spre Marea Neagră, sau în susul fluviului, spre Germania. Tot pe aici erau tranzitate spre Varna, mărfurile pentru Constantinopol. La Giurgiu erau descărcate, de asemenea, mărfurile importate de romani.”

Adevărata și tulburătoarea aventura portuară a Girgiului începe însă în anul 1829, anul când, prin tratatul de la Adrianopole, turcii pierd monopolul asuprea comerțului cu Țările Romane, acestea obținând astfel autonomie administrativă, dreptul de comerț pentru toate produsele, pentru navigația cu vase proprii și ale țărilor riverine și redobândind stăpânirea asupra raialelor între care figurează Giurgiu.

Primul vas de război românesc, botezat chiar “România”, a fost lansat la apă pe data de 2 august 1862, la Giurgiu, în prezența ministrului de război al lui Al. I. Cuza. Nava provenea dintr-un fost remorcher cumpărat de la Viena de negustorul bucureștean N. Ciocan, în 1857 și transformat pentru uz militar.

Tot la Giurgiu a avut loc inaugurarea vaporului “Ștefan cel Mare”, la 19 februarie 1869, precum și botezul bastimentului “Fulgerul”, oficiat la 3/15 iunie 1874 în prezența domnitorului Carol I.

În 1916 orașul este aproape distrus, dar portul Giurgiu a fost și în timpul războiului singurul port român activ, pe aici realizându-se expedierea produselor petroliere, în acest scop germanii construind chiar o conductă pe traseul Băicoi-Ploiesti-Giurgiu și instalații portuare adecvate.

După primul război mondial traficul intern și internațional prin portul Giurgiu ia amploare, astfel că, la un deceniu de la Marea Unire, Giurgiu era socotit ca al patrulea mare port al României.

Prima navă comercială sub pavilion românesc – Marița, construită și înscrisă la Giurgiu (1834)

În 1834 s-a construit prima navă comercială care va naviga sub pavilion românesc – Marița. Corabia Marița, cu un deplasament de 130 tone, botezată la Giurgiu și ȋnscriind la tribord numele orașului va fi încărcată cu grâu avântandu-se direct către Istanbul.¹

Primul drum de fier din Tara Românească; Bucuresti-Giurgiu (1869)

Încununarea marilor creații tehnice ale civilizației românești, în care Giurgiu își află locul de obârșie, o reprezintă indiscutabil edificarea primei căi ferate din Tara Românească; București – Filaret – Giurgiu oraș, care a fost terminat în august 1869.²

1. Damian Ancu, Emil Păunescu, Șantierul Navel Giurgiu. Cartea Centenarului, Editura Tentant, Giurgiu, 1997, pp.15-35

2.Constantin Enache, op.cit., pp 319-357.

În urma activităților prezentat mai sus, elevii au lucrat la întocmirea unui portofoliu cu tema: Strămoșii noștri. Elevii și-au distribuit rolurile în cadrul clasei experimentale. Au realizat compuneri, au adunat texte literare și diferite material documentare. Portofoliu a cuprins:

• Portretele conducătorilor daci și romani

• Hărți istorice

• Imagini cu monumentele istorice: “Triumf”, “Monumentul Eroilor RevoluTiei Române din Decembrie 1989”, “Turnul Ceasornicarului”.

• Imagini cu ruinele cetății Giurgiu

• Texte și poezii, legende, despre strămoșii noștrii

• Fragmente din scrierile antice despre strămoșii noștrii

• Compuneri pe această temă.

Tot în cadrul acestei etape, clasa experimentală a realizat următoarele activități extrașcolare în comună Ogrezeni:

Vizită la Biserică “Adormirea Maicii Domnului”

Această vizită a avut loc la data de 1 decembrie cu ocazia Marii Uniri. Elevii au participat la slujbă și au intonat cântece patriotice în semn de recunoștință pentru stămoșii noștrii care și-au sacrificat viața pe câmpul de luptă pentru țară. Momentul de depune a coroanelor de flori la monumentul ridicat în cinstea sătenilor care au luptat și murit pentru țară a fost foarte emoționat.

Test formativ I- epoca veche

Care sunt cele mai vechi date despre satul nostru?

În ce ani s-a desfășurat primul război daco-roman?

Care au fost urmările primului război dintre daci și romani?

Când a avut loc al doilea război daco-roman?

Ce se întâmplă cu Dacia în urma celui de-al doilea război daco-roman?

Ce se intamplă cu Sarmisegetuza după ȋnfrângerea dacilor?

Cum s-a realizat romanizarea dacilor?

În timpul cărui împărat a avut loc retragerea romanilor?

Care sunt cauzele retragerii romanilor?

Ce am moștenit de la daci?

Pentru itemii de la testul I de evaluare se poate obține următorul punctaj:

Întrebarea 1-5 puncte

Întrebarea 2-6 puncte

Întrebarea 3-6 puncte

Întrebarea 4-5 puncte

Întrebarea 5-5 puncte

Întrebarea 6-5 puncte

Întrebarea 7-4 puncte

Întrebarea 8-3 puncte

Întrebarea 9-6 puncte

Întrebarea 10-5 puncte

Între 46-50 puncte-calificativ FB

Între 35-45 puncte- calificativ B

Între 22-34 puncte- calificativ S

22 puncte calificativ I

Total 50 puncte

S-au obținut următoarele rezultate:

Total: 613 puncte

Rezultatele obținute la testul de formative I:

Total procentaj: 81,73%

Față de testul inițial s-a realizat un ușor progres. La categoria FB s-au obținut mai mult cu două calificative. La categoria B cu două mai puțin. La categoria S cu două mai mult iar la categoria I cu două mai puțin.

Ca procentaj, din punctajul maxim, s-au obținut 81,73 cu 3,75 mai mult ca la testul inițial ( 77,98).

Testul formativ II-de progres, epoca medievală

Cine a fost Vlad Țepeș?

Precizează anii de domnie ai lui Vlad Țepeș.

În ce an cuceresc turcii Cetatea Giurgiului și o transformă în raia?

Care domnitor recucerește Cetatea Giurgiului în toamna anului 1445?

Cu cine s-a luptat Ștefan cel Mare?

Precizează anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare.

Enumeră 3 bătălii importante ale lui Ștefan cel Mare.

Cine este Mihai Viteazul?

Cine a fost Constantin Brancoveanu?

În ce port a fost inaugurat primul vas de război românesc, botezat ”România”?

În urma testului 2 s-a obținut următorul punctaj:

La testul II se putea obține următorul punctaj:

Întrebarea 1-4 puncte

Întrebarea 2-4 puncte

Întrebarea 3-4 puncte

Întrebarea 4-4 puncte

Întrebarea 5-4 puncte

Întrebarea 6-5 puncte

Întrebarea 7-5 puncte

Întrebarea 8-8 puncte

Întrebarea 9-6 puncte întrebarea 10-6 puncte

Punctaj între 46-50-FB

Punctaj între 35-45-B

Punctaj între 22-34-S

Punctaj< 22- I

Puntaj maxim 50 de puncte/elev

Rezultatele obținute de la testul II formativ:

Din punctajul maxim posibil pe clasă(750) s-a obținut 83.86%. Față de testul I, de la testul II s-a obținut la categoria FB un calificativ în plus, iar la categoria B numărul a rămas același. La categoria S cu doi mai puțin. La categoria I zero. Deci situația s-a îmbunătățit. Față de punctajul maxim posibil, s-a obținut 83.86%. S-a realizat un progres de 2-13% rezultat mai bun decât la testul I, dovadă că elevii au depus interes în însușirea cunoștințelor de istorie.

Grafic de comparare între rezultatele testului I și II

Test formativ III- de progres, epoca modernă și contemporană

Care a fost ȋnsemntatea revoluției de la 1848?

Care au fost cauzele revoluției de la 1848?

Cine au fost reprentanții cei mai de seamă ai revoluției de la 1848 ?

Cum s-a sfârșit revoluția de la 1848?

Ce legătură în orașul Bolitin Vale cu acest eveniment?

Cine a fost Alexandru Ioan Cuza?

Care este semnificația anului 1859?

Când și de ce a intrat România în Primul Război mondial?

Unde s-au dat cele mai importante bătălii în 1917?

Ce jertfe a dat satul nostru?

La testul III s-a obținut următorul punctaj:

Total 645 puncte

Rezultatele obținute la testul III au fost:

Ilustrare grafică a rezultatelor testului III

La testul III de progres s-a dobândit cu un calificativ de FB mai mult față de testul II. La calificativul B la fel, iar la S cu un calificativ mai puțin. Ca procentaj față de testul II s-a obținut o ușoară creștere, de la 83,86% la 86% deci cu o creștere de 2-14%.

Etapa postexperimentala

În perioada de recapitulare finală, elevii au pregătit și un portofoliu, în paralel, pe această temă. După parcurgerea perioadei de recapitulare finală, am dat elevilor spre rezolvare un test de evaluare. Acest test a fost dat și clasei de control, care a parcurs materia în mod obișnuit, între cele două teste: inițial și final.

Test de evaluare final

Când s-a format poporul român?

Cum a luat naștere limba romană?

Care au fost primele formațiuni statale în Transilvania?

Cum s-a întemeiat statul medieval Tara Românească?

Cum s-a întemeiat Moldova?

În ce țară a domnit Mircea cel Bătrân?

Care domnitor a realizat prima unire și în ce an?

Cum s-a obținut Independența de Stat a României?

Cum s-a înfăptuit România Mare?

Ce îndatorire avem noi față de înaintașii noștrii?

Fiecare întrebare este notate cu 5 puncte. Se pot obține maxim 50 de puncte:

Între 46-50- FB

Intre35-45 –B

Între 22-34- S

La clasa experimentală s-a obținut următorul punctaj la testul final:

Rezultatele obținute la testul final la clasa experimentală, după calificative:

Procentajul la punctajul total este de 88,40%.

Ilustrarea grafică a rezultatelor testului final la clasa experimentală:

La clasa de control, la testul final, s-a obținut următorul punctaj:

Total: 600 puncte-punctaj 80%

Rezultatele obținute la testul final la clasa de control:

S-au obținut 6 calificativce de foarte bine, 6 calificative de bine, 2 de satisfăcător și un insufficient.

Ilustrarea grafică a rezultatelor testului final la clasa de control

III.4 Concluziile cercetării pedagogice. Propuneri de optimizare a învățământului istoric în clasele primare prin valorizarea instructive-educativa a activităților extracolare ( concluziile cercetării)

După parcurgerea etapelor de cercetare, în urma testării s-au obținut următoarele rezultate:

La clasa experimentatală s-a obținut din punctajul maxim posibil procentajul și diferența de procentaj după cum urmează în tabelul de mai jos:

Se observă un progres la fiecare test.

Ilustrarea grafică a rezultatelor la fiecare test aplicat la clasa experimental:

Scara de progres a rezultatelor obținute la clasa experimental:

La clasa experimental diferența de progrs între testul inițial( 77,98) și testul final ( 88,40%) este de 10,42%.

Progresul de calificative și procentajul pe fiecare teste este următorul:

Tabelul graficelor potrivit calificativelor pe fiecare test este următorul:

Graficul pe fiecare calificativ în parte este următorul:

Numărul calificativelor de FB a fost în continuă creștere. Calificativul Bine a scăzut de la Testul inițial la Testul 1, apoi a rămas constant. Calificativul Suficent a urcat de la Testul inițial la Testul 1, apoi a fost în coborâre. Calificativul Insuficient a scăzut de la Tesul inițial la Testul de progres la zero și la celelalte teste s-a menținut la această valoare.

Graficele de progress pe eșantioane

Eșantionul experimental

Eșantionul de control

Diferența de progres între eșantionul experimental și cel de control:

Curba de progres potrivit punctajului obținut la clasa experimentală este următoarea:

Graficele comparative de progres pe cele 2 eșantioane la clasa experimentală și clasa de control pentru testul inițial și final:

Se observă o diferență de progres între clasa experimentală și cea de control de 5,35% ceea ce înseamnă că rezultatele obținute la clasa experimentală sunt mai bune. Au atitudini mai sănătoase cu mai mare grad de responsabilitate, acest lucru se vede și în reacțiile copiilor. S-a observat că pe parcurs, elevii au căpătat mai multe cunoștințe generale și participau cu mai multă însuflețire la activitățile desfășurate.

Concluzii

Cercetarea- acțiune pe care am desfășurat-o pe parcursul anului școlar s-a înscris în cadrul activităților intructiv-educative care, prin rezultatele lor, au dorit să confirme ipoteza de bază de la care am plecat, a obiectivelor cercetării și contribuie la îmbunătățirea metodelor de predare a lecțiilor de istorie, la accesibilizarea acestei discipline de învățământ, la găsirea unor mijloace adecvate de utilizare a cunoștințelor și noțiunilor de istorie în combinații diferite.

Elemente de istorie locală au mărit interesul elevilor pentru studiul istoriei. Abordarea unei modalități de lucru prin care elevul este pus în fața izvoarelor istorice, urme istorice, documente, să le observe direct, acestea contribuind la înțelegerea faptelor și evenimentelor istorice, la formarea de reprezentări și noțiuni istorice, care la rândul lor, duc la formarea primelor elemente ale sentimentelor patriotice la elevi, la formarea primelor trăsături ale personalității copiilor.

Analizând și comparând rezultatele de la pretest cu cele de la testele 1, 2 și 3 și de la cel final de cunoștințe, se observă o creștere a numărului elevilor cu calificativul FB și B și o descreștere a celor cu S și I.

Ca procentaje, la clasa experimentală s-a obținut un progres de 10, 42%, iar la clasa de control, un progress de 5,07%.

Diferența de progres între cele două eșantioane este de 5,35% ceea ce demonstrează eficiența metodelor folosite în predare-ȋnvățare la clasa experimentală, eficiența variabilei independente.

Din analiza acestor procentaje se poate spune că ipoteza cercetării s-a confirmat- metodele folosite în predare- ȋnvățare au dus la formarea de reprezentări și noțiuni istorice la elevi. Elevii și-au lărgit sfera de noțiuni și reprezentări istorice. Elevii din clasa experimentală s-au remarcat, dovada fiind diferența de procentaj de 5,35%. Rezultatele experimentului sunt pozitive și reflectă evoluția copiilor. Activitățile extrașcolare sunt necesare pentru că elevii să dobândească cunoștințe în plus de istorie și de cultura generală.

Limitele cercetării sunt:

nu fiecare lecție de istorie se poate studia în muzeu sau la locul evenimentului

existența dificultăților de a evalua comportamentele elevilor, de a studia și analiza cantitativ modificările de comportament, de interese la nivelul subiecților investigați.

Deschideri spre alte teme de cercetare

educație și responsabilitate

urmărirea comportamentului elevilor chestionați pe traseul școlar în gimnaziu

problema poate fi cercetată și din alte perspective

Anxa 1

Cine a fost Mircea cel Bătrân?

Unde a domnit Mircea cel Bătrân?

Enumeră principalele bătălii ale lui Mircea cel Bătrân.

Care este cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân?

Numiți cel puțin o operă în care a fost evocat Mircea cel Bătrân.

Anxa 1

Cine a fost Mircea cel Bătrân?

Unde a domnit Mircea cel Bătrân?

Enumeră principalele bătălii ale lui Mircea cel Bătrân.

Care este cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân?

Numiți cel puțin o operă în care a fost evocat Mircea cel Bătrân.