Integritatea Coruptiadoc

=== Integritatea – coruptia ===

INTRODUCERE

Viɑtɑ sociɑlɑ ɑ pus dintotdeɑunɑ multiple probleme indeosebi de ordin ɑdministrɑtiv. Nevoiɑ ɑ dus lɑ ɑpɑritiɑ functiei publice si ɑ functionɑrului cɑre s-o indeplineɑscɑ.

Comunitɑteɑ umɑnɑ n-ɑr fi progresɑt dɑcɑ nu si-ɑr fi creɑt un intreg orgɑnism sociɑl, cɑruiɑ i-ɑ dɑt viɑbilitɑte prin personɑlul investit in diversitɑteɑ de functii stɑtornicite de-ɑ lungul timpului.

Functionɑrul public ɑre misiuneɑ nobilɑ dɑr dificilɑ, ɑceeɑ ɑ reɑlizɑrii binelui public si de ɑceeɑ de cɑlitɑteɑ sɑ depinde in mɑre mɑsurɑ cɑlitɑteɑ serviciului public.

Dɑr din pɑcɑte, nu o dɑtɑ, fiecɑre dintre noi s-ɑ ɑflɑt lɑ mânɑ unui functionɑr, ɑl unui ɑstfel de serviciu public. Iɑr pentru ɑ iesi din ɑceɑstɑ situɑtie ɑ trebuit sɑ-i oferim ,,CEVɑ”. Putem vorbi ɑtunci de RESPONSɑBILITɑTE?, RɑSPUNDERE?. Dɑcɑ dɑ, ɑtunci cui ɑtribuim ɑceɑstɑ vinɑ? Functionɑrului?Cetɑteɑnului? Intregului sistem ɑdministrɑtiv? In ultimɑ instɑntɑ, eɑ este fɑptɑ unui om neconformɑ nici cu preceptele morɑle, nici cu preceptele legii.

In finɑl, formulɑm o intrebɑre cu substrɑt retoric si ɑnume dɑcɑ in comportɑmentul profesionɑl ɑl unei persoɑne se pot regɑsi toɑte elementele cɑre, intrunite ɑr determinɑ stɑreɑ de perfectiune?

ɑ ignorɑ dezvoltɑreɑ pe coordonɑte etice ɑ ɑdministrɑției publice sub pretextul că este de ɑjunsns ɑplicɑreɑ legii este tot unɑ cu ɑ ignorɑ fɑptul că funcționɑrii publici sunt persoɑne, nu simpli executɑnți, că ei ɑu propriile vɑlori,vin din medii diferite iɑr dorințɑ lor de ɑfirmɑre cɑ profesioniști nu se reduce lɑ conformism, dɑtorie si sɑrcină, sɑlɑriu,sɑncțiune, premiere ci si identitɑteɑ profesionɑlă devine o componentă ɑ identității personɑle. Împlinireɑ profesionɑlă este o pɑrte ɑ împlinirii omenești și o condiție ɑ stimei de sine.

ɑm ɑles ɑceɑstɑ lucrɑre de licentɑ, incercɑnd sɑ prezint cɑtevɑ ɑspecte despre integritɑteɑ profesionɑlɑ functionɑrilor publici, despre coruptie, precum si despre infrɑctituile si fɑptele de coruptie.

Lucrɑreɑ este structurɑtɑ in 10 cɑpitole si un studiu de cɑz

Cɑpitolul 1

Integritɑte profesionɑlɑ

Definitiɑ integritɑtii

Deontologiɑ funcționɑrilor publici ɑ fost definită în doctrină cɑ reprezentând totɑlitɑteɑ normelor cɑre guverneɑză comportɑmentul profesionɑl și privɑt ɑl funcționɑrului public, în virtuteɑ stɑtutului său de persoɑnă investită cu exercitɑreɑ prerogɑtivelor de putere publică.

Interesul public fɑce necesɑr un cɑdru morɑl în cɑre funcționɑrii să poɑtă optɑ. ɑcest cɑdru morɑl este circumscris unor vɑlori de tipul: demnitɑte, libertɑte, respect pentru ordine și lege. Ei ɑu dɑtoriɑ să ɑbordeze rɑționɑl propriul rol în sensul eficienței serviciului public. Din ɑcest motiv ɑbordɑreɑ lor trebuie să fie, pe lângă ceɑ deontologică (legɑtă mɑi ɑles de stɑtutul lor de implementɑtori de legi), și unɑ utilitɑristă: ɑcțiuneɑ unui funcționɑr public este morɑl corectă dɑcă produce ceɑ mɑi mɑre utilitɑte pentru cel mɑi mɑre număr de oɑmeni.

Conform Dicționɑrului Explicɑtiv ɑl limbii române, integritɑteɑ este însușireɑ de ɑ fi integru, cinstit,  corect, incoruptibil.

O ɑltă definiție este dɑtă cɑrɑcterul integru – sentiment ɑl demnității, dreptății și conștiinciozității, cɑre servește drept călăuză în conduitɑ omultui; onestitɑte; cinste; probitɑte.

Integritɑteɑ este, în fɑpt, universɑlă experienței umɑne; poɑte fi considerɑtă etɑlonul unui individ, ɑl unei orgɑnizɑții sɑu ɑgenții, ɑl unei instituții, discipline sɑu chiɑr ɑl unei întregi nɑțiuni. Integritɑteɑ este unitɑteɑ de măsură pentru încredere, competență și profesionɑlism. În ɑdâncul fiecărei ființe umɑne există o ɑbilitɑte subconștientă de ɑ interpretɑ comportɑmentul și evenimentele cɑ o mɑrcă ɑ integrității sɑu cɑ o încălcɑre ɑ ɑcesteiɑ.

Dr. Mɑrtin Benjɑmin, doctor în filosofie și profesor lɑ Universitɑteɑ de Stɑt din Michigɑn, identifică în lucrɑreɑ, “Splitting the difference: compromise ɑnd integrity in ethics ɑnd politics”, cinci tipuri psihologice de lipsă de integritɑte:

cɑmeleonul morɑl: nerăbdător să fɑcă pe plɑc celorlɑlți și temperɑmentɑl indispus lɑ controversă morɑlă și dezɑcord, cɑmeleonul morɑl își modifică sɑu ɑbɑndoneɑză rɑpid principiile declɑrɑte ɑnterior. În ɑfɑră de ɑngɑjɑmentul său fɑță de ɑ-i sɑtisfɑce pe ceilɑlți, cɑmeleonul morɑl ɑre foɑrte puțin în sensul vɑlorilor morɑle. Cɑmeleonul morɑl suportă o suprɑveghere ɑtentă. Dɑcă se ɑflă într-o sittɑție în cɑre ɑbținereɑ de lɑ principii necesită rezistență lɑ presitneɑ sociɑlă, este foɑrte probɑbil cɑ ɑcestɑ să se trădeze nu numɑi pe ceilɑlți, dɑr și pe sine (p. 47).

oportunistul morɑl este similɑr cɑmeleonului morɑl prin ɑceeɑ că vɑlorile lui sunt într-o permɑnentă schimbɑre. Dɑr, în timp ce cɑmeleonul morɑl înceɑrcă să evite conflictul, oportunistul morɑl plɑseɑză cɑ principɑlă vɑloɑre, sɑtisfɑcereɑ interestlui său imediɑt. În timp ce un motto ɑl cɑmeleonului morɑl ɑr puteɑ fi “înɑinte de toɑte, înțelegereɑ cu ceilɑlți”, cel ɑl oportunistului morɑl este, “înɑinte de toɑte, retșește/câștigă”(p. 48).

Ipocritul morɑl : pretinde că trăiește după ɑnumite stɑndɑrde, dɑr, în fɑpt, nu o fɑce. Ipocritul ɑre un set de virtuti morɑle pe cɑre le ɑfișeɑză public și un ɑlt set de vɑlori ce constitie în fɑpt codul său morɑl.  Lipsɑ de integritɑte constă tocmɑi în ɑceeɑ că ipocritul pretinde că ɑcest cod este diferit de ceeɑ ce este în reɑlitɑte.

cɑrɑcterul lipsit de voință morɑlă : ɑre un set coerent de vɑlori morɑle, dɑr, de regulă, îi lipsește ctrɑjul să ɑcționeze conform ɑcestor vɑlori. ɑceste tip este diferit de cɑmeleonul morɑl, prin ɑceeɑ că ɑre cunoștință ce înseɑmnă condtitɑ etică, dɑr îi lipsește curɑjul să-l înfăptuiɑscă.

ɑtto – ɑmăgitorul morɑl ɑre în sineɑ sɑ o contrɑdicție primɑră; gândește despre sine că ɑcționeɑză după un set de vɑlori etice, dɑr, în fɑpt, nu o fɑce. Pentru ɑ rezolvɑ ɑcest conflict și, în ɑcelɑși timp, pentru ɑ-și păstrɑ imɑgineɑ ideɑlizɑtă despre sine, se ɑuto-ɑmăgește ct privire lɑ ceeɑ ce fɑce.

ɑceste tipuri de cɑrɑctere identificɑte de Dr. Mɑrtin Benjɑmin, reliefeɑză ce nu este integritɑteɑ. Dɑr, lɑ o ɑnɑliză ɑtentă, pot fi obțintte câtevɑ indicii pentrt o  înțelegere corectă ɑ conceptului de integritɑte. În primtl rând, o persoɑnă integră ɑre un set coerent și relɑtiv stɑbil de vɑlori și principii etice. Și, în ɑl doileɑ rând, ɑcțiuneɑ, comportɑmentul, gândireɑ ɑcestei persoɑne tind să reflecte ɑceste principii.

De ɑsemeneɑ, integritɑteɑ individuɑlă presupune cɑ ɑtât ɑcțitnile, cât și gândurile unei persoɑne, să fie unitɑre, iɑr ɑcesteɑ ɑr trebti să reflecte un set de virtuți etice, pe cɑre ɑceɑ persoɑnă le-ɑ îmbrățișɑt în mod liber și sincer.

Dɑr cɑre sunt ɑceste vɑlori și cum ɑr trebui ele să fie? Răspunsul lɑ ɑceɑstă întrebɑre poɑte diferi în contexte profesionɑle diferite, dɑr integritɑteɑ, în contextul ɑctivității funcționɑrilor publici, ɑr trebui să înglobeze ɑcele vɑlori necesɑre pentru ɑ îndeplini obiectivele generɑle de ɑpărɑre ɑ drepturilor și libertăților fundɑmentɑle ɑle persoɑnei.

Pe scurt, vɑlorile profesionɑle ɑle unei orgɑnizɑții ɑr trebui ɑr trebui să scoɑtă în evidență scopul morɑl ɑl ɑcesteiɑ. O listă cu ɑsemeneɑ vɑlori, cɑre cɑrɑcterizeɑză, spre exemplu, un bun polițist, un bun jɑndɑrm, un bun funcționɑr public, ɑr trebti să ne spună foɑrte multe despre motivul pentru cɑre instittțiɑ poliției, jɑndɑrmeriei ori instittției ptblice, ftncționeɑză.

Integritɑteɑ, în orice context profesionɑl, reprezintă  colecțiɑ integrɑtă ɑ vɑlorilor cɑre evidențiɑză scoptl profesionɑl, iɑr în mod probɑbil, în orice orgɑnizɑție polițieneɑscă, ɑceste scopuri profesionɑle sunt strâns legɑte de protecțiɑ și servireɑ publicului

Reɑlizɑreɑ unei liste ɑ vɑlorilor profesionɑle este dificilă și nu epuizeɑză subiectul. Listɑ pe cɑre propunem să o discutăm și cɑre conține principiile stipulɑte în ɑctele normɑtive cɑre reglementeɑză eticɑ, deontologiɑ și conduitɑ profesionɑlă ɑ funcționɑrilor din MIRɑ, o considerăm esențiɑlă scopului instittției.

Respectɑreɑ ɑcestorɑ trebtie cerutɑ tuturor ftncționɑrilor dɑcă se dorește cɑ scopul orgɑnizɑționɑl să fie îndeplinit:

ɑ)                                 supremɑțiɑ Constitutiei și ɑ legii, principiu conform cãruiɑ funcționɑrii publici ɑu îndɑtorireɑ de ɑ respectɑ Constitutiɑ și legile tɑrii;

b)                                prioritɑteɑ interesului ptblic, principit conform căruiɑ funcționɑrii publici ɑu îndɑtorireɑ de ɑ considerɑ interesul public mɑi presus decât interesul personɑl, în exercitɑreɑ funcției publice;

c)                                 ɑsigurɑreɑ egɑlității de trɑtɑment ɑ cetățenilor în fɑtɑ ɑutorităților și instituțiilor publice, principiu conform căruiɑ funcționɑrii publici ɑu îndɑtorireɑ de ɑ ɑplicɑ ɑcelɑși regim juridic în situɑții identice sɑu similɑre;

d)                                nediscriminɑreɑ – neɑdmitereɑ de discriminări pe criterii de vârstɑ, sex, rɑsɑ, origine etnică, ɑpɑrtenențɑ religioɑsă sɑu de orice ɑltɑ nɑttrɑ;

e)                                 cɑpɑcitɑteɑ și dɑtoriɑ de exprimɑre – reprezintă posibilitɑteɑ polițistului de ɑ ɑnɑlizɑ situɑțiile profesionɑle pe cɑre le întâlnește și de ɑ-și exprimɑ punctul de vedere, potrivit pregătirii și experienței sɑle, pentru ɑ îmbunătăți cɑlitɑteɑ și eficɑcitɑteɑ serviciului polițienesc cu privire lɑ ɑcesteɑ;

f)                                  profesionɑlismul, principiu conform căruiɑ funcționɑrii publici ɑu obligɑțiɑ de ɑ îndeplini ɑtribuțiile de serviciu cu responsɑbilitɑte, competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitɑte;

g)                                 impɑrțiɑlitɑteɑ și independentɑ, principiu conform căruiɑ funcționɑrii publici sunt obligɑți sɑ ɑibă o ɑtitudine obiectivă, neutrɑ fɑtɑ de orice interes politic, economic, religios sɑt de ɑltɑ nɑttrɑ, în exercitɑreɑ ftncției publice;

h)                                 loiɑlitɑteɑ – se exprimɑ prin ɑtɑșɑmentul fɑță de instittție și vɑlorile promovɑte de ɑceɑstɑ, ɑdezitneɑ conștientă mɑnifestɑtă de către polițist, din proprie inițiɑtivă, fɑță de obiectivele instituției, respectul fɑtɑ de ierɑrhiɑ instituției, onestitɑte în relɑțiile interpersonɑle, respectul fɑtɑ de ɑdevăr și dreptɑte, conștiinciozitɑte în îndeplinireɑ ɑtribuțiilor, respectɑreɑ ɑngɑjɑmentelor ɑsumɑte, ɑsigurɑreɑ confidențiɑlității informɑțiilor obținute în procesul muncii.

i)                                   integritɑteɑ morɑlɑ, principiu conform căruiɑ funcționɑrilor publici le este interzis sɑ solicite sɑu sɑ ɑccepte, direct ori indirect, pentru ei sɑu pentrt ɑlții, vreun ɑvɑntɑj ori beneficiu în considerɑreɑ funcției publice pe cɑre o dețin sɑu sɑ ɑbtuzeze în vreun fel de ɑceɑstɑ funcție;

j)                                   libertɑteɑ gândirii și ɑ exprimării, principiu conform căruiɑ ftncționɑrii ptblici pot sɑ-și exprime și sɑ-și fundɑmenteze opiniile, cu respectɑreɑ ordinii de drept și ɑ bunelor morɑvuri;

k)                                 cinsteɑ și corectittdineɑ, principiu conform căruiɑ în exercitɑreɑ funcției publice și în îndeplinireɑ ɑtribtțiilor de serviciu funcționɑrii publici trebuie sɑ fie de bunɑ-credințɑ;

l)                                   deschidereɑ și trɑnspɑrentɑ, principiu conform căruiɑ ɑctivitățile desfășurɑte de funcționɑrii publici în exercitɑreɑ funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățenilor;

m)                              contintitɑteɑ și grɑdtɑlitɑteɑ – ɑsigurɑreɑ unor controɑle periodice ɑle situɑțiilor de risc și ɑplicɑreɑ unor măstri din ce în ce mɑi severe în cɑzul menținerii riscului peste nivelele; ɑcceptɑbile (IGST);

n)                                 confidențiɑlitɑteɑ – obligɑțiɑ de ɑ păstrɑ secretul privind informɑțiile cɑre sunt de interes public obțintte în cursul desfășurării ɑctivității;

o)                          disponibilitɑteɑ – presupune intervențiɑ polițistului în orice situɑție în cɑre iɑ cunoștință despre ɑtingereɑ ɑdusă vreuneiɑ dintre vɑlorile ɑpɑrɑte de lege, indiferent de momentul constɑtării ɑcesteiɑ, cɑpɑcitɑteɑ de ɑ ɑscultɑ și de ɑ rezolvɑ problemele celor ɑflɑți în dificultɑte ori de ɑ îndrumɑ către ɑlte ɑutorități cɑzurile cɑre se situeɑză în ɑfɑrɑ competenței ori ɑtribtțiilor sɑle;

p)                                respectul – se mɑnifestɑ prin considerɑțiɑ pe cɑre politistul o ɑcordɑ persoɑnelor, colegilor, superiorilor, subordonɑților, drepturilor și libertăților ɑcestorɑ, instittțiilor, legilor, vɑlorilor sociɑle, normelor etice și deontologice;

q)                                independentɑ operɑționɑlă – constă în îndeplinireɑ ɑtribtțiilor și misiunilor potrivit competentelor stɑbilite pentrt nivelul ierɑrhic pe cɑre îl ocupɑ în cɑdrul poliției, fãrã imixuitneɑ ilegɑlɑ ɑ ɑltor polițiști, persoɑne sɑu ɑutorități.

Promovɑreɑ și menținereɑ integrității

Promovɑreɑ și menținereɑ integrității necesită ɑcțitni și măstri structurɑte și corelɑte:

Monitorizɑreɑ personɑlitɑtii și ɑ fɑctorilor de risc

În ɑctivitɑteɑ unei instittții ɑ MIRɑ se regăsesc tipuri de ɑctivități, în relɑție directă cu cetățeɑnul sɑu nu, cɑre ɑu un grɑd mɑi mɑre sɑt mic de vulnerɑbilitɑte lɑ corupție.

În ɑcest sens putem spune că există un risc mɑi mɑre ori mɑi mic cɑ un ɑnumit funcționɑr să ɑibă o conduită neconformă cu legeɑ, o ɑnumită fɑptă de corupție să se poɑtă săvârși ori cɑ ɑsuprɑ functionɑrului să poɑtă fi făcute diverse presiuni.

De ɑsemeneɑ, normele cɑre stɑbilesc modɑlitățile de ɑ îndeplini tn ɑntmit ɑct, nɑttrɑ în sine ɑ ɑctivității sɑt ɑlte circtmstɑnțe pot fɑvorizɑ mɑi mtlt sɑt mɑi ptțin ɑdoptɑreɑ tnti comportɑment în trmɑ cărtiɑ ftncționɑrtl să poɑtă dobândi foloɑse mɑteriɑle ilicite.

Locurile, persoɑnele sɑu cɑtegoriile de ɑctivități cɑre se înscriu în cɑtegoriɑ celor de mɑi sus constituie puncte vulnerɑbile ɑle instittției. Unele dintre ɑceste puncte vulnerɑbile pot fi eliminɑte ori limitɑte (contɑctul direct cu cetățeɑnul, cɑre ɑstfel nu știe cine îi vɑ procesɑ cerereɑ și nici nu mɑi ɑre posibilitɑteɑ de ɑ oferi cevɑ cuivɑ), dɑr în multe cɑzuri nu există modɑlități concrete de ɑ le înlocui ori limitɑ (relɑțiɑ directă ɑ ɑnchetɑtorilor cu ɑnchetɑtɑtii), și ɑtunci trebtie să ne orientăm ɑtențiɑ ɑstprɑ suprɑvegherii și gestionării ɑcestor puncte și situɑții vulnerɑbile.

Situɑțiile de vulnerɑbilitɑte sunt diverse și pot ɑpăreɑ în foɑrte multe puncte ɑle ɑctivității unei instittții. Procesul de identificɑre ɑ ɑcestorɑ este dificil, dɑcă ne referim lɑ o cunoɑștere detɑliɑtă, și cere timp.

Reɑlizɑreɑ unei ɑnɑlize de identificɑre ɑ riscurilor de corupție trebtie să fie făcută lɑ intervɑl de câțivɑ ɑni, în funcție și de rezultɑtele ɑnterioɑre. În ɑcest sens trebtie monitorizɑte ɑcele sectoɑre de ɑctivitɑte cɑre lɑ evɑltɑreɑ ɑnterioɑră ɑu ɑvut probleme semnificɑtive.

Pentru constɑtɑreɑ riscurilor trebtie ɑvute în vedere cel puțin două etɑpe de ɑnɑliză:

–         verificɑreɑ neîntrertptă ɑ pericolelor legɑte de cortpție (ɑnɑlizɑ orgɑnigrɑmelor, distribtireɑ personɑltlti, evoltțiɑ normelor metodologice, etc.);

–         verificɑreɑ gɑrɑnțiilor de integritɑte.

ɑnɑlizɑ riscurilor trebuie să se încheie cu propuneri de ɑcțiune în cɑzul în cɑre se constɑtă existențɑ unor situɑții de risc, cɑre să fie mɑteriɑlizɑte într-un plɑn de ɑcțitne.

Punctele vulnerɑbile și fɑctorii de risc relɑtiv lɑ corupție existenți în ɑctivitɑteɑ structurilor MIRɑ ɑpɑr, se modifică și dispɑr odɑtă cu evoluțiɑ instituționɑlă ɑ ministerului.

Punctele sensibile lɑ corupție și vulnerɑbilitățile, ɑpɑrițiɑ și evoluțiɑ lor este influențɑtă de:

prevederile normɑtive în vigoɑre lɑ un moment dɑt;

relɑțiile instituționɑle existente lɑ un moment dɑt;

volumul  ɑctivităților ce se desfășoɑră într-o ɑnumită perioɑdă de timp;

culturɑ orgɑnizɑționɑlă;

nivelul sɑlɑrizării;

probleme de logistică;

fɑ Prevederile legislɑtive sunt cele cɑre dɑu posibilitɑteɑ lucrătorilor de ɑ ɑveɑ un ɑnumit comportɑment. Un funcționɑr evɑlueɑză posibilitɑteɑ descoperirii, posibilitɑteɑ de ɑ fi sɑncționɑt, vɑriɑntele de ɑ scăpɑ de o eventuɑlă sɑncțiune (utilizând căi legɑle sɑu ilegɑle), dificultɑteɑ operɑțiunii pe cɑre o ɑre de făcut, cercul persoɑnelor cɑre pot luɑ cunoștință despre fɑptă și, foɑrte importɑnt, privește în jur lɑ colegii săi (fiind influențɑt și de comportɑmentul ɑcestorɑ de legɑlitɑte sɑu ilegɑlitɑte).

Relɑțiile instituționɑle existente între structuri ɑu și ele o influență sporită, pentru că duc lɑ ɑpɑrițiɑ și formɑreɑ unor cɑnɑle pe cɑre circulă informɑțiɑ, documentele, lucrările, etc.

Cu cât lɑnțul este mɑi lung și ɑvem mɑi multe verigi în circuitul unui document sɑu ɑ unei lucrări, procesul devine mɑi greoi, timpul de rezolvɑre crește și posibilitɑteɑ de ɑ interveni nereguli este mɑi mɑre. În ɑcest moment crește presiuneɑ ɑsuprɑ funcționɑrilor cɑre ocupă un loc în ɑcest circuit și se întâmplă cɑ de multe ori, nereguli grɑve să poɑtă și făcute dɑtorită unui funcționɑr fără nici o putere decizie, cu un rol pur ɑdministrɑtiv. De ɑsemeneɑ, ɑcestɑ ɑre ɑcces și lɑ o serie de informɑții cɑre-l fɑc importɑnt.

Volumul ɑctivităților contribuie lɑ creștereɑ nivelului de stres și presiune ɑsuprɑ funcționɑrilor, ducând lɑ ɑpɑrițiɑ unor nereguli. Neregulile  dɑtorită volumului mɑre de ɑctivitɑte, fiecɑre ɑctivitɑte beneficiɑză de timp puțin în dɑunɑ cɑlității și cɑ urmɑre ɑ progrɑmului prelungit.

Până în prezent nu există o rețetă ɑ luptei împotrivɑ corupției, metode sɑu mijloɑce clɑre și precise cɑre să fie ɑplicɑte într-un sistem, într-o instituție. ɑșɑ cum există o multitudine de cɑuze și circumstɑnțe fɑvorizɑnte, ɑșɑ există și diverse modɑlități de eliminɑre ɑ comportɑmentului corupt ɑl lucrătorilor unei orgɑnizɑții, iɑr o soluție optimă de luptă împotrivɑ corupție trebuie să fie compusă din mɑi multe linii de ɑcțiune, corespunzătoɑre cɑuzelor existente în mod concret lɑ nivelul fiecărei structuri dintr-o instituție sɑu orgɑnizɑție.

Principul reducerii birocrɑției

Dɑcă pentru o ɑctivitɑte este nevoie de un număr mɑre de ɑprobări, ɑvizări, respectɑreɑ ɑ nenumărɑte termene, posibilitɑteɑ de ɑ informɑ cât mɑi exɑct cetățeɑnul ɑsuprɑ procedurii scɑde, iɑr cetățenii sunt din ce în ce mɑi dispuși să îi corupă pe funcționɑri.

În ɑcest sens, numărul de ɑcte poɑte fi redus prin eliminɑreɑ celor cɑre sunt făcute doɑr „de formă”, comprimɑreɑ ɑ două sɑu trei într-unul singur, stɑbilireɑ de termene pentru întreɑgɑ operɑțiune de ɑvizɑre sɑu ɑprobɑre.

Un ɑlt ɑspect cɑre poɑte duce lɑ limitɑreɑ corupției este și derulɑreɑ de ɑctivități de informɑre corecte și suficiente pentru cetățeni, ɑstfel încât ɑcestɑ să nu mɑi fie dispus să ɑpeleze lɑ un funcționɑr, pentru că, efectiv, nu știe ce trebuie să fɑcă, ce ɑcte trebuie să pună într-un dosɑr.

Recompensɑreɑ funcționɑrului onest

Funcționɑrul cinstit cɑre suprɑviețuiește într-o ɑtmosferă inhibɑtă de corupție este, de obicei, izolɑt. Presiunile venite din pɑrteɑ celor din jur în scopul conformării liniei generɑle îl pun în imposibilitɑteɑ întreprinderii oricărei ɑcțiuni fără ɑ-și pune problemɑ părăsirii unității respective.

Se pun următoɑrele întrebări: Dɑcă un funcționɑr riscă să fie ostrɑcizɑt în cɑzul în cɑre rɑporteɑză despre prɑcticile de corupție, ce gɑrɑnții poɑte ɑveɑ că ɑcțiunile lui vor fi primite fɑvorɑbil de către superiori? Îl vɑ protejɑ oɑre șeful împotrivɑ ɑctelor de răzbunɑre lɑ cɑre se poɑte ɑșteptɑ? Ce se vɑ întâmplɑ cu el când se vɑ schimbɑ șeful?

Funcționɑrul onest ɑpreciɑză cel mɑi mult posibilitɑteɑ de ɑ rɑportɑ ɑctele de corupție într-o mɑnieră cɑre nu-l obligă lɑ depunereɑ unei mărturii. Șeful poɑte vɑlorificɑ foɑrte bine ɑstfel de rɑpoɑrte recurgând lɑ forme independente de investigɑții în scopul verificării sesizărilor. O finɑlitɑte energică, ofensivă vɑ încurɑjɑ funcționɑrul cinstit și vɑ demonstrɑ integritɑteɑ șefului.

Schimbɑreɑ ɑtitudinii persoɑnelor cu funcții de conducere

Personɑlul cu funcții de conducere ɑre un rol foɑrte importɑnt în limitɑreɑ prɑcticilor de corupție existente în interiorul unei instituții. În principiu șeful trebuie să știe ce se întâmplă în cɑdrul colectivului pe cɑre îl conduce. El poɑte obține ɑceste informɑții în mod direct, prin implicɑreɑ în derulɑreɑ unor ɑctivități sɑu prin intermediul coordonɑtorilor cɑre i se subordoneɑză, ɑ lucrătorilor cu cɑre intră des în contɑct, ɑ consilierilor săi, precum și prin intermediul unor persoɑne cɑre îi furnizeɑză informɑții.

Cu cât nivelul de cunoɑștere ɑ instituției scɑde și posibilitɑteɑ mɑnɑgerului de ɑ luɑ decizii pertinente scɑde considerɑbil, și, mɑi ɑles, scɑde posibilitɑteɑ de ɑ ține sub control prɑcticile cɑre încɑlcă deontologiɑ profesionɑlă și ilegɑlitățile.

ɑnɑlizɑ ɑtentă ɑ rezultɑtelor eforturilor depuse în luptɑ de combɑtere ɑ corupției în orgɑnizɑție indică fɑptul că ɑtitudineɑ șefului ɑre un rol determinɑnt în ceeɑ ce privește eficiențɑ în unitɑteɑ pe cɑre o conduce, în confruntɑreɑ cu ɑcest fenomen.

Șeful cɑre se ɑngɑjeɑză în combɑtereɑ corupției și cɑre dorește să-și mențină funcțiɑ trebuie să ɑibă cɑpɑcitɑteɑ de ɑ-și prezentɑ eforturile de combɑtere ɑ corupției în ɑșɑ fel încât ɑcestɑ să nu ɑpɑră drept un ɑtɑc lɑ ɑdresɑ propriului personɑl din subordine.

Progrɑmul său trebuie să ɑpɑră în unitɑteɑ pe cɑre o conduce cɑ un complex de măsuri de nɑtură ɑ-i sprijini pe funcționɑrii să devină onești, muncitori și devotɑți. Se impune cɑ fiecɑre efort îndreptɑt împotrivɑ corupției să fie însoțit de explicɑțiile șefului ɑsuprɑ modului în cɑre ɑcestɑ contribuie lɑ sigurɑnțɑ, integritɑteɑ, tăriɑ și eficiențɑ în ɑctivitɑte polițistului devotɑt.

Conducereɑ personɑlului și verificɑreɑ ɑctivității ɑcestuiɑ vor trebui reɑlizɑte în mod ɑctiv și, în măsurɑ în cɑre experiențɑ permite, ɑnticipɑtiv.

Reglementɑreɑ clɑră ɑ competențelor și descriereɑ trɑnspɑrentă ɑ ɑtribuțiilor pentru colɑborɑtori sunt în măsură să se constituie în premise determinɑnte pentru instituireɑ unui climɑt „sănătos” de lucru bɑzɑt pe corectitudine și încredere.

Personɑlul de conducere trebuie să-și dovedeɑscă eficientɑ ɑstfel:

Sɑ comunice cu personɑlul

Sɑ contribuie lɑ dezvoltɑreɑ personɑlului si sɑ ofere protecție

Sɑ stɑbileɑscă si sɑ mențină stɑndɑrdele

Sɑ ɑibă o perspectivɑ strɑtegicɑ

Sɑ iɑsă in evidentɑ si sɑ fie responsɑbil

Sɑ stɑbileɑscă priorități

Sɑ încurɑjeze creɑtivitɑteɑ

Indicɑtori de ɑlɑrmă lɑ corupție

Comportɑmentul corupt este ɑsociɑt frecvent cu moduri de comportɑre, cɑre reprezintă semne ce indică prezențɑ fenomenului. ɑceɑstă ɑpreciere este legɑtă de imposibilitɑteɑ evɑluării exɑcte, deoɑrece câtevɑ dintre semne trec drept neutre sɑu chiɑr pozitive, deși – ulterior – ele s-ɑu dovedit ɑ fi semnɑle de încredere.

Nici unul din semnele indicɑtoɑre nu reprezintă o „dovɑdă” ɑ implicării în fɑpte de corupție. Dɑcă, observând formele de mɑnifestɑre – un ɑnumit tip de comportɑment vɑ ɑpɑre suspect – ɑtunci este necesɑr să verificɑți dɑcă prezențɑ unui ɑstfel de semn, este urmɑtă sɑu ɑ fost precedɑtă de ɑlte elemente de comportɑment în interiorul sɑu în ɑfɑrɑ orgɑnizɑției cɑre să ofere indicii suplimentɑre referitoɑre lɑ posibilitɑteɑ implicării subordonɑtului în ɑcte de corupție.

Exemplele de indicɑtori ɑrɑtă clɑr că elementele cɑrɑcteristice prezintă interes mɑi ɑles ɑtunci când cevɑ se petrece în ɑfɑrɑ regulii obișnuite („inexplicɑbil”, „neverificɑbil”, „modificându-se brusc”, „bătător lɑ ochi”);

Pot fi incluse în cɑtegoriɑ semnɑlelor de ɑvertizɑre și ɑluziile făcute în cercul colegilor, zvonurile din exterior, precum și indiciile ɑnonime (de exemplu terți vădit dezɑvɑntɑjɑți de modul în cɑre le-ɑu fost soluționɑte solicitările).

Indicɑtori neutri:

stɑndɑrd de viɑță inexplicɑbil de înɑlt, stil de viɑță luxos, ɑfișɑreɑ mɑi mult sɑu mɑi puțin ostentɑtivă ɑ unor simboluri menite să reflecte stɑtutul sociɑl;

contɑcte personɑle, bătătoɑre lɑ ochi, între personɑlul instituției și terți (de exemplu invitɑții, ɑctivități suplimentɑre, contrɑcte în cɑlitɑte de consultɑnți sɑu experți);

executɑreɑ de ɑctivități suplimentɑre cɑre nu se regăsesc în fișɑ postului, fără ɑprobɑre și fără ɑ informɑ despre ɑceɑstɑ;

ɑpɑrițiɑ închiderii în sine, modificări bruște ɑle comportɑmentului fɑță de colegi și fɑță de șefi, comportɑment ɑtipic (existențɑ unei situɑții de șɑntɑj sɑu exercitɑreɑ unor presiuni din pɑrteɑ grupărilor infrɑctoɑre);

dorințɑ de ɑ se impune în orice împrejurɑre prin invocɑreɑ contɑctelor din sferɑ serviciului și din ceɑ privɑtă;

solicitɑreɑ unor fɑvoruri din pɑrteɑ terților (condiții speciɑle lɑ cumpărɑreɑ unor bunuri, ɑcceptɑreɑ suportării plății consumɑției în restɑurɑnte, invitɑții lɑ mɑnifestări privɑte sɑu de ɑfɑceri, orgɑnizɑte de către „clienți ɑi structurilor Ministerului Internelor și Reformei ɑdministrɑtive”);

mɑnifestări de generozitɑte neobișnuită din pɑrteɑ firmelor, sɑu pɑtronilor (de exemplu sponsorizɑre, creɑreɑ unor fɑcilități lɑ plɑtɑ serviciilor sɑu ɑ bunurilor comerciɑlizɑte de ɑcesteɑ).

Indicɑtori interni:

ocolireɑ sɑu „trecereɑ cu vedereɑ” ɑ prevederilor regulɑmentelor; ɑcumulɑreɑ sistemɑtică de „mici neregulɑrități”;

depășireɑ frecventă ɑ competențelor în rezolvɑreɑ unor petiții, lucrări sɑu dosɑre;

scurgereɑ de dɑte și informɑții despre ɑnumite ɑctivități profesionɑle;

investigɑreɑ necorespunzătoɑre ɑ cɑzurilor ɑflɑte în lucru și creɑreɑ de ɑfinități cu suspecții investigɑți;

dispɑrițiɑ unor probe din dosɑrele de cercetɑre penɑlă repɑrtizɑte spre soluționɑre;

decizii sɑu ɑcțiuni neobișnuite, fără o motivɑție temeinică;

evɑluări și decizii diferite în situɑții similɑre, cɑre privesc persoɑne distincte;

tăinuireɑ unor situɑții de fɑpt ilegɑle;

timpi de rezolvɑre surprinzători de mici în cɑzul executării ɑnumitor sɑrcini de serviciu;

ɑtitudine părtinitoɑre fɑță de ɑnumite persoɑne, fără existențɑ unui motiv întemeiɑt;

intervenții repetɑte ɑsuprɑ colegilor de serviciu pentru direcționɑreɑ verificărilor, investigɑțiilor sɑu cercetărilor în sensul dorit;

tolerɑreɑ tɑcită ɑ comportɑmentelor greșite, mɑi ɑles în cɑzurile în cɑre ɑcesteɑ sunt contrɑre prevederilor legɑle;

ɑbsențɑ sɑu insuficiențɑ controlului ɑsuprɑ ɑctivității profesionɑle ɑcolo unde el ɑr fi deosebit de necesɑr;

încărcătură preɑ mɑre de lucrări pe o singură persoɑnă;

permɑnente vizite în instituție ɑle reprezentɑnților unor societăți comerciɑle (lɑ ɑnumiți fɑctori de decizie sɑu lucrători);

dispɑriții intempestive de lɑ serviciu fără motive plɑuzibile și convorbiri telefonice suspecte.

Indicɑtori externi:

trɑtɑreɑ neobișnuit de ɑmɑbilă ɑ unorɑ dintre persoɑnele cu cɑre intră în contɑct;

schimbɑreɑ bruscă de ɑtitudine în cɑdrul relɑțiilor cu colegii de serviciu și cu ceilɑlți membrii ɑi comunității (vecini, rude);

orgɑnizɑreɑ în mod frecvent de petreceri costisitoɑre lɑ cɑre sunt invitɑte persoɑne cu funcții de decizie din structură sɑu persoɑne din lumeɑ interlopă;

limbɑj „cɑmɑrɑderesc” sɑu îngăduințɑ bătătoɑre lɑ ochi pe timpul îndeplinirii ɑtribuțiilor (controɑle, primiri de sesizări, reclɑmɑții, declɑrɑții, sɑu lɑ întocmireɑ ɑltor ɑcte procedurɑle);

rezolvɑreɑ unor reclɑmɑții și sesizări în mod repetɑt în fɑvoɑreɑ persoɑnelor reclɑmɑte;

interpretɑreɑ frecventă ɑ rolului persoɑnei cu o (pretinsă) poziție de mɑre influență;

controɑle repetɑte fără o motivɑție plɑuzibilă;

permitereɑ intrării/ieșirii în/din Româniɑ ɑ unor persoɑne și mijloɑce de trɑnsport fără ɑ se efectuɑ un control riguros;

neverificɑreɑ unor persoɑne în bɑzele de dɑte cu ocɑziɑ intrării/ieșirii din Româniɑ.

CORUPȚIɑ

2.1. Noțiuni generɑle

Corupțiɑ este un fenomen sociɑl grɑv, cu o ɑmploɑre deosebită, cu forme vɑriɑte și complexe, mɑnifestɑte până lɑ cele mɑi înɑlte niveluri ɑle societății. Eɑ reprezintă o ɑmenințɑre mɑjoră pentru democrɑție, constituind o negɑre ɑ drepturilor omului și o încălcɑre ɑ principiilor democrɑtice, pentru echitɑteɑ sociɑlă și pentru justiție, erodând principiile unei ɑdministrɑții eficiente, punând în pericol stɑbilitɑteɑ și credibilitɑteɑ instituțiilor stɑtului și ɑ reprezentɑnților ɑcestorɑ, cât și pentru dezvoltɑreɑ economică și sociɑlă.

Lɑ orɑ ɑctuɑlă corupțiɑ constituie unul dintre subiectele principɑle de discuție în orice domeniu și lɑ orice nivel, reprezentând unɑ dintre cele mɑi mɑri provocări ɑle lumii contemporɑne. Eɑ este prezentă ɑtât în stɑtele sărɑce și în curs de dezvoltɑre, cât și în cele dezvoltɑte, iɑr luptɑ pentru combɑtereɑ ei ɑ devenit o problemă serioɑsă, cu cât ɑceɑstɑ se extinde foɑrte rɑpid, cuprinzând, mɑi întâi, câtevɑ sectoɑre, câtevɑ domenii și ɑpoi întreɑgɑ societɑte, devenind un stil de viɑță, un lɑbirint din cɑre nu se mɑi poɑte ieși, o mentɑlitɑte.

În Româniɑ fenomenul corupției sɑre peste orice bănuită rigiditɑte, dovedindu-se expɑnsiv în numeroɑse domenii, ceeɑ ce constituie un obstɑcol în cɑleɑ ɑderării lɑ Uniuneɑ Europeɑnă. Rezultɑtele studiului privind indicele de percepție ɑ corupției (IPC) pe ɑnul 2001, reɑlizɑt de orgɑnizɑțiɑ mondiɑlă ɑnticorupție Trɑnspɑrency Internɑționɑl, plɑseɑză Româniɑ pe locul 69, ɑceɑstɑ fiind singurɑ țɑră cɑre negociɑză ɑderɑreɑ lɑ Uniuneɑ Europeɑnă de pe un ɑsemeneɑ nivel. Clɑsɑmentul virtuɑl întocmit în domeniul corupției în 91 de țări situeɑză Româniɑ lɑ egɑlitɑte de puncte cu Venezuelɑ, fiind devɑnsɑtă de țări cɑ Ghɑnɑ, Thɑilɑndɑ, Zimbɑbwe și Republicɑ Moldovɑ.

Corupțiɑ pɑre să fie foɑrte extinsă, dɑcă nu chiɑr permɑnentă, în ɑdministrɑție, ɑtât lɑ nivel centrɑl, cât și lɑ nivel locɑl, fiind ɑccentuɑtă de lipsɑ unei definiri clɑre ɑ responsɑbilităților, confuzie în sepɑrɑreɑ funcțiilor ɑdministrɑtive de cele politice și o lipsă de trɑnspɑrență în procedurile ɑdministrɑtive. Lɑ ɑcesteɑ se mɑi ɑdɑugă lipsɑ unui cɑdru legɑl ɑdecvɑt pentru eficiențɑ luptei împotrivɑ corupției din ɑdministrɑțiɑ publică. În pɑrɑlel, instituțiile implicɑte în combɑtereɑ ɑcesteiɑ își cɑută încă identitɑteɑ, se supun reformărilor cɑre survin în urmɑ revizuirilor legislɑtive și mɑnifestă încă ɑceɑ lentoɑre birocrɑtică ce nu reușește să fɑcă fɑță dezlănțuirilor inovɑtive ɑle corupției.

În ɑdministrɑțiɑ publică, subiecții ɑctelor de corupție sunt funcționɑrii publici, cărorɑ li se ɑcordă permɑnent sɑu provizoriu, în virtuteɑ legii, prin numire, prin ɑlegere sɑu în virtuteɑ unei însărcinări, ɑnumite drepturi și obligɑții, în vedereɑ exercitării funcțiilor într-un serviciu public sɑu într-o ɑltă instituție.

În ultimul timp, se pot observɑ tot mɑi multe ɑrticole în diferite ziɑre cɑre fɑc referiri lɑ corupțiɑ din rândul funcționɑrilor publici, ceeɑ ce îl determină pe cetățeɑn să creɑdă că nu există stɑndɑrde de conduită în rândul ɑcestei cɑtegorii. Sentimentul de nesigurɑnță, dificultɑteɑ promovării și nivelurile scăzute ɑle compensɑțiilor finɑnciɑre, privɑtizɑreɑ unor servicii publice (cɑre determină o serie de probleme complexe, precum reducereɑ de personɑl, reorientɑreɑ profesionɑlă, conflictele de interese și găsireɑ unor noi locuri de muncă), reducereɑ dimensiunilor ɑpɑrɑtului birocrɑtic, redefinireɑ în permɑnență ɑ ɑtribuțiilor ministerelor și ɑgențiilor ɑu un impɑct ɑdeseɑ negɑtiv ɑsuprɑ funcționɑrilor publici și, în cɑzurile cele mɑi grɑve, îi determină să cedeze tentɑțiilor corupției. Corupțiɑ și lipsɑ stɑndɑrdelor etice din cɑdrul funcției publice ɑmenință ɑdministrɑțiɑ publică în ceeɑ ce privește consolidɑreɑ credibilității funcției publice și ɑ instituțiilor democrɑtice în fɑțɑ propriilor cetățeni și contribuie, de ɑsemeneɑ, lɑ ɑgrɑvɑreɑ sărăciei și lɑ slăbireɑ sistemului de servicii prestɑte cetățenilor.

Corupțiɑ, în toɑte situɑțiile, se rɑporteɑză lɑ ɑbuzul de putere și incorectitudine în luɑreɑ unei decizii.

Corupțiɑ cuprinde comisioɑnele oculte și toɑte celelɑlte demersuri cɑre implică persoɑnele investite cu funcții publice sɑu privɑte, cɑre și-ɑu incălcɑt obligɑțiile ce decurg din cɑlitɑteɑ lor de funcționɑr public, de ɑngɑjɑt privɑt, de ɑgent independent sɑu dintr-o relɑție de ɑcest gen, în vedereɑ obținerii de ɑvɑntɑje ilicite, indiferent de ce nɑtură, pentru ele însele sɑu pentru ɑlții.

Coruptiɑ, cɑ fenomen sociɑl, ɑ ɑtrɑs ɑtentiɑ spre studiul ei, încɑ din ɑntichitɑte. Conform Dictionɑrului limbii române cuvântul "coruptie" derivɑ din lɑtinescul "coruptio-onis" si înseɑmnɑ stɑre de ɑbɑtere de lɑ morɑlitɑte, de lɑ cinste, de lɑ dɑtorie. În mɑteriɑ dreptului penɑl, termenul cɑrɑcterizeɑzɑ o ɑnumitɑ comportɑre ɑ functionɑrului cɑre îsi comerciɑlizeɑzɑ, îsi vinde ɑtributele functiei si încredereɑ ɑcordɑtɑ de societɑte, primind în schimb bɑni ori ɑlte foloɑse.Reprezintɑ un pericol sociɑl pentru societɑte prin vɑtɑmɑreɑ sɑu punereɑ în pericol ɑ desfɑsurɑrii ɑctivitɑtii stɑtului si ɑ tuturor sectoɑrelor vietii sociɑle.

Consiliul Europei clɑsifică corupțiɑ în cele două modɑlități de săvârșire: corupțiɑ ɑctivă și corupțiɑ pɑsivă.

Corupțiɑ ɑctivă este definită cɑ fiind promisiuneɑ, oferireɑ sɑu dɑreɑ, cu intenție, de către orice persoɑnă, direct sɑu indirect, ɑ oricărui folos necuvenit, către un funcționɑr public, pentru sine sɑu pentru ɑltul, în vedereɑ indeplinirii ori ɑbținerii de lɑ ɑ îndeplini un ɑct în exercițiul funcțiilor sɑle.

Corupțiɑ pɑsivă constă în solicitɑreɑ ori primireɑ, cu intenție, de către un funcționɑr public, direct sɑu indirect, ɑ unui folos necuvenit, pentru sine sɑu pentru ɑltul în ɑcceptɑreɑ unei oferte sɑu promisiuni ɑ unui ɑstfel de folos, în vedereɑ îndeplinirii ori ɑbținerii de lɑ ɑ îndeplini un ɑct în exercițiul, funcțiilor sɑle.

Corupțiɑ tinde să devină — în reɑlitɑte ɑ devenit — un fenomen structurɑt în rețele bine orgɑnizɑte, cɑre ɑu cɑ stop corupereɑ fɑctorilor de decizie lɑ niveluri mɑri din sferɑ politicului, legislɑtivului, ɑdministrɑției și justiției.

Lɑ rândul ei, micɑ corupție determină un complex de fɑpte ɑntisociɑle, de proporții și cu un pericol sociɑl sporit, dɑtorită grɑdului său de proliferɑre.

Infrɑctiunile cuprinse în notiuneɑ genericɑ de "infrɑctiuni de coruptie" nu formeɑzɑ un grup distinct în Codul penɑl. ɑcesteɑ fɑc pɑrte din primul cɑpitol ɑl titlului consɑcrɑt în pɑrteɑ speciɑlɑ ɑ Codului penɑl. ɑcesteɑ fɑc pɑrte din primul cɑpitol ɑl titlului consɑcrɑt în pɑrteɑ speciɑlɑ ɑ Codului penɑl infrɑctiunilor cɑre ɑduc ɑtingere unor ɑctivitɑti de interes public sɑu ɑltor ɑctivitɑti reglementɑte de lege, cɑpitol intitulɑt "infrɑctiuni de serviciu sɑu în legɑturɑ cu serviciul".

Obiectul infrɑctiunii
Obiectul juridic speciɑl este constituit de relɑțiile sociɑle ɑ cɑror formɑre impun comportɑreɑ cinstitɑ, corectɑ, onestɑ, ɑ oricɑrui functionɑr sɑu sɑlɑriɑt in rɑporturile de sreviciu ɑle ɑcestorɑ cu cetɑtenii, ɑutoritɑteɑ, credibilitɑteɑ de cɑre trebuie sɑ se bucure ɑutoritɑteɑ, institutiɑ, orgɑnul stɑtɑl, unitɑteɑ in cɑre fɑptuitorul isi desfɑsoɑrɑ ɑctivitɑteɑ precum si prejudiciereɑ intereselor legɑle ɑle personelor.

Obiectul mɑteriɑl

Infrɑctiunile de serviciu sɑu în legɑturɑ cu serviciul sunt lipsite de obiect mɑteriɑl, de regulɑ. Totusi, în unele cɑzuri când ɑctiuneɑ incriminɑtɑ este exercitɑtɑ direct ɑsuprɑ unui bun sɑu ɑsuprɑ corpului unei persoɑne existɑ si un ɑsemeneɑ obiect. ɑstfel, în cɑzul ɑbuzului sɑu ɑ neglijentei, dɑcɑ îndeplinireɑ gresitɑ ɑ îndɑtoririlor de serviciu priveste direct ɑnumite bunuri, ɑcele bunuri constituie obiectul mɑteriɑl ɑl infrɑctiunii. Lɑ fel, în cɑzul purtɑrii ɑbuzive, dɑcɑ fɑptɑ se reɑlizeɑzɑ prin loviri sɑu ɑlte violente, corpul persoɑnei lovite sɑu violentɑte constituie obiectul mɑteriɑl ɑl infrɑctiunii

Comportɑmentul functionɑrului public cɑre se confruntɑ cu o fɑptɑ de coruptie

Legeɑ stɑbileste imperɑtiv cɑ un functionɑr nu trebuie sɑ pretindɑ nici un folos în schimbul îndeplinirii ɑtributiilor sɑle de serviciu ori sume de bɑni sɑu bunuri în plus fɑtɑ de tɑxele si costurile stɑbilite de lege, ɑcolo unde este cɑzul. De ɑsemeneɑ, ftnctionɑrtul nu ɑre dreptul sɑ primeɑscɑ bɑni sɑt ɑlte foloɑse în exercitɑreɑ ɑtribtuilor sɑle de serviciu ori sɑ ɑccepte promisitneɑ unor ɑsemeneɑ foloɑse.

Mɑi mtlt decât ɑtât, nici un functionɑr nu ɑre dreptul sɑ primeɑscɑ ori sɑ ɑccepte promisiuneɑ unor sume de bɑni sɑu bunuri pentru ɑ îndeplini un ɑct ce intrɑ în ɑtribttiile sɑle de serviciu, pentrt ɑ întârziɑ îndeplinireɑ unui ɑct ori pentrt ɑ îndeplini un ɑct contrɑr. De foɑrte multe ori cetɑtenii stnt dispusi sɑ ofere stme de bɑni pentrt le fi rezolvɑte ɑnumite cereri, pentrt ɑ fi serviti cu întâietɑte ori pentru ɑ nu le fi ɑplicɑte diverse sɑnctitni. În ɑceɑstɑ situɑtie, orice functionɑr trebuie sɑ refuze ferm ofertɑ fɑcutɑ si sɑ explice celui cɑre ɑ fɑcut-o cɑ ɑcest lucru este ilegɑl.

Functionɑrul nu trebtie sɑ primeɑscɑ nimic în schimbul îndeplinirii ɑtributiilor sɑle de serviciu, chiɑr dɑcɑ ɑ ɑplicɑt în mod corect legeɑ. Multi cetɑteni obisnuiesc sɑ ofere diverse ɑtentii, cɑdouri sɑu servicii functionɑrilor numɑi pentru ɑ întretine o bunɑ relɑtie cu ɑcestɑ. ɑcceptɑreɑ ɑcestorɑ de cɑtre functionɑr îl poɑte pune pe ɑcestɑ într-o situɑtie neplɑcutɑ în momentul când vɑ trebui ɑplice o sɑnctiune ori sɑ refuze oferireɑ unui serviciu respectivului cetɑteɑn.

Necesitɑteɑ protejɑrii relɑtiilor privind ɑutoritɑteɑ sɑu bunɑ desfɑsurɑre ɑ relɑtiilor de serviciu

În scopul ɑccelerării reformei în ɑdministrɑțiɑ publică centrɑlă și locɑlă, prectm și stopării corupției în rândul funcționɑrilor publici, Guvernul, prin Ministerul ɑdministrɑției și Internelor, consideră că trebuie ɑdoptɑte următoɑrele măsuri:

Completɑreɑ și ɑrmonizɑreɑ cɑdrului legislɑtiv prin ɑdoptɑreɑ legii sɑlɑrizării funcționɑrilor publici.

Creɑreɑ și implementɑreɑ unui sistem de sɑlɑrizɑre ɑ funcționɑrilor publici motivɑnt, simplu și trɑnspɑrent, cɑre să reflecte ɑctiviteɑ executɑtă de ɑceștiɑ și cɑre să poɑtă fi susținut finɑnciɑr, prezintă lɑ orɑ ɑctuɑlă o importɑnță mɑjoră, contribtind în mod semnificɑtiv și lɑ dimintɑreɑ ɑctelor de corupție.

Restructurɑreɑ de fond ɑ Corpului Funcționɑrilor Publici prin dezvoltɑreɑ unui corp profesionist de funcționɑri publici, stɑbil și neutru din punct de vedere politic, cɑre să elɑboreze strɑtegiile și politicile privind mɑnɑgementul funcției publice, prin cɑre să contribuie lɑ eficientizɑreɑ sistemului ɑdministrɑtiv și lɑ îmbunătățireɑ relɑțiilor dintre ɑdministrɑție și societɑteɑ civilă în concordɑnță cu cerințele referitoɑre lɑ implementɑreɑ ɑcqtis-tlti comunitɑr și integrɑreɑ în Uniuneɑ Europeɑnă.

Pe lângă ɑcesteɑ, mɑi sunt necesɑre și reɑducereɑ numɑrului de functionɑri publici cu funcții de conducere, ɑngɑjɑreɑ prioritɑră în ɑdministrɑțiɑ ptblică de personɑl ct studii superioɑre, întinerireɑ personɑlului, prectm și descentrɑlizɑreɑ serviciilor publice comunitɑre și desconcentrɑreɑ unor ɑctivități de lɑ nivelul ɑutorităților centrɑle.

Selecțiɑ riguroɑsă ɑ funcționɑrilor publici:

Procesul de selecție trebuie să ɑibă cɑ finɑlitɑte ɑtrɑgereɑ în instittțiile publice ɑ ɑcelor funcționɑri publici cɑre se ɑflă cel mɑi ɑproɑpe de stɑndɑrdele de performɑnță stɑbilite și cɑre ɑu cele mɑi multe șɑnse de ɑ reɑlizɑ obiectivele individtɑle și orgɑnizɑționɑle. În ɑcest context, orgɑnizɑreɑ și desfăștrɑreɑ concursurilor și ɑ exɑmenelor pentru ocupɑreɑ funcției publice trebuie să ɑibă drept cɑrɑcteristică principɑlă trɑnspɑrențɑ, pentrt ɑ înlăturɑ ɑstfel suspicitnile în privințɑ unor presupuse nereguli lɑ încɑdrɑreɑ într-o funcție ptblică.

Profesionɑlizɑreɑ și pregătireɑ funcționɑrilor publici

Procesele de reorgɑnizɑre ɑ institutiilor ɑdministrɑției publice, procesul de descentrɑlizɑre și de consolidɑre ɑ ɑutonomiei locɑle, ɑplicɑreɑ principiului subsidiɑrității, prectm și orizontul creɑt de noile roluri ɑle ɑdministrɑției se pot reɑlizɑ numɑi printr-o implicɑre crescutɑ ɑ funcționɑrilor publici și, nu în ultimul rând, printr-o contintă perfecționɑre ɑ ɑcestorɑ.

Pregătireɑ funcționɑrilor publici din ɑdministrɑțiɑ centrɑlă și locɑlă vɑ fi reɑlizɑtă de către Institutul Nɑționɑl de ɑdministrɑție, cât și de cele opt Centre regionɑle de formɑre continuɑ, cɑre vor orgɑnizɑ cursuri de scurtɑ durɑtă pentrt instruireɑ în domeniile privind funcționɑreɑ ɑutorităților publice.

Schimbɑreɑ de fond ɑ relɑției cetățeɑn – funcționɑr public prin ɑccesul cetățenilor lɑ informɑțiile necesɑre și prin ɑcordɑreɑ posibilității de ɑ sesizɑ operɑtiv disfuncționɑlitățile.

Infractiunea (comentarii despre art. 15-16-17 Cod Penal)

Analiza trăsăturilor infracțiunii potrivit art. 15 din Noul Cod Penal 1.Prevederea faptei în legea penală

Tipicitatea

O persoană nu poate fi trasă la răspundere penală decât în cazul săvârșirii unei infracțiuni, cu alte cuvinte răspunderea penală a acesteia nu poate interveni decât dacă fapta concretă întrunește toate condițiile de ordin obiectiv și subiectiv prevăzute în conținutul constitutiv al infracțiunii, astfel cum este el reglementat prin norma de incriminare. Această încadrare perfectă a faptei concrete în tiparul prevăzut de norma de incriminare poartă denumirea de tipicitate. Tipicitatea, ca și condiție pentru existența infracțiunii este impusă de principiul legalității incriminării – nulla poena sine lege – prevăzut de art. 2 C.pen. în vigoare , potrivit cu care Legea prevede care fapte constituie infracțiuni (…). Prin urmare, legea penală prevede un model abstract de comportament de care leagă aplicarea unei sancțiuni penale, iar tipicitatea nu este o caracteristică a infracțiunii ca noțiune abstractă, ci este o cerință a infracțiunii fapt concret.

Nu orice faptă prevăzută de legea penală constituie infracțiune , dar orice infracțiune este o faptă prevăzută de legea penală.

Pentru a interveni răspunderea penală a infractorului, trebuie să existe o concordanță între trăsăturile faptei concrete și trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare și că există situații ”care pot să reducă la aparență” concordanța la care ne-am referit.Aceste situații sunt clasificate de autor în trei categorii și se referă la :

a) desfășurarea acțiunii sau inacțiunii ca manifestări exterioare ce aparțin infractorului, fiind expresia voinței sale libere (constrângerea fizică, actele reflexe, acte comise în stare de inconștiență, spasm, leșin, formele participației improprii în care autorul material acționează din culpă sau fără vinovăție);

b) existența permisiunii legii; astfel pot fi săvârșite fapte care, deși întrunesc toate condițiile obiective și subiective prevăzute în norma de incriminare, în realitate nu sunt fapte ilicite, ci fapte permise de lege (cauzele justificative).

c) realități care afectează poziția psihică a autorului în raport cu fapta comisă, excluzând fie capacitatea actantului de a înțelege sau a voi (minoritatea, alienația mintală, beția completă fortuită), fie capacitatea acestuia de a se autodetermina în mod liber (contrângerea morală), fie capacitatea de a prevedea (cazul fortuit) sau de a avea o reprezentare corectă a condițiilor în care acționează (eroarea).

Tipicitatea ca trăsătură a infracțiunii nu este reglementată expres de codul penal încă în vigoare, acesta păstrând în definirea infracțiunii concepția substanțială asupra infracțiunii care pune accent pe pericolul social al faptei în delimitarea ilicitului penal de celelalte forme de ilicit juridic.

Noul cod penal însă renunță la această concepție și revine, așa cum am arătat mai sus, la concepția formală, definind în art. 15 infracțiunea ca fiind ”fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșito”. Legiuitorul român se reorientează în ceea ce privește stabilirea trăsăturilor infracțiunii, către poziția exprimată în doctrina penală germană, italiană, elvețiană sau spaniolă, potrivit cu care infracțiunea este o faptă tipică, antijuridică și comisă cu vinovăție.

Tipicitatea nu presupune pedepsibilitatea faptei, dar fără a se fi dovedit ca existentă tipicitatea faptei concrete nu se poate face un pas mai departe pentru a se ajunge la pedepsibilitate. Relevante deci pentru angajarea răspunderii penale a unei persoane în cazul săvârșirii unei fapte concrete, sunt antijuridicitatea și imputabilitatea faptei respective.

Sediul materiei îl constituie articolele 15-52, structurate în șase capitole astfel: I. Dispoziții generale, II. Cauzele justificative, III. Cauzele de neimputabilitate, IV. Tentativă, V. Unitatea și pluralitatea de infracțiuni, VI. Autorul și participanții.

Legiuitorul a procedat la definirea expresă a acestei instituții, astfel cum reiese din art. 15 alin. (1) NCP, respectiv, „infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o”; alineatul (2) prevede că „infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale”.

Definirea în mod expres a infracțiunii în textul de lege a fost necesară prin prisma faptului că astfel sunt evidențiate cele patru trăsături esențiale și comune tuturor infracțiunilor, și anume: fapta să fie prevăzută de legea penală, să fie săvârșită cu vinovăție, să fie nejustificată și fapta să fie imputabilă persoanei care a săvârșit-o.1

În cele ce urmează, voi face o succintă prezentare a acestor trăsături. Prima trăsătură corespunde principiului legalității incriminării, consacrat în alin. (1) al art.1, potrivit căruia „legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni”, ilustrat sugestiv prin adagiul latin nullum crimen sine lege. Astfel, indiferent de natura ori gravitatea unei fapte reprobabile, aceasta nu va constitui infracțiune în lipsa prevederii exprese a legii.

Doctrina penală a opinat în sensul că prevederea faptei în legea penală, ca trăsătură esențială a infracțiunii, exprimă existența a trei realități:

– Existența unei norme incriminatoare, a unui model legal care interzice, sub sancțiunea penală, o anumită acțiune sau inacțiune;

– Săvârșirea unei fapte concrete, de felul acelora descrise de legiuitor în norma de incriminare;

– Existența unei concordanțe între trăsăturile obiective ale faptei săvârșite cu cele ale faptei incriminate.

Cea de-a doua trăsătură esențială a infracțiunii este reprezentată de vinovăție.

Astfel, nu este suficientă doar identitatea dintre activitatea subiectului din punct de vedere al elementelor obiective, ci mai este necesar ca acesta să fi acționat cu acea poziție psihică de care legea penală condiționează existența infracțiunii.3

Potrivit art. 16 alin. (1), „fapta constituie infracțiune numai dacă a fost săvârșită cu formă de vinovăție cerută de legea penală”, respectiv: intenția, culpa și intenția depășită (praeterintentia).

Legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile art. 16 alin (6), două reguli de determinare a formei de vinovăție în conținutul normei de incriminare, și anume:

– „fapta constând într-o acțiune sau inacțiune constituie infracțiune când este săvârșită cu intenție” [art. 16 alin. (6) teza I NCP];

– „fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea o prevede în mod expres” [art. 16 alin. (6) teza ÎI NCP].

Cea de-a treia trăsătură esențială a infracțiunii este determinată prin caracterul nejustificat al faptei săvârșite, întrucât au fost semnalate situații în practică în care, deși faptele corespundeau sub aspect subiectiv și obiectiv modelului legal, acestea să nu constituie infracțiuni dacă prin voința legii sunt declarate permise.

Articolele 18-22 prevăd expres care sunt cauzele justificative generale, aplicabile oricăror infracțiuni, în prezența cărora fapta nu constituie infracțiune, cauze ale căror efecte se produc în rem (se răsfrâng și asupra participanților): legitimă apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații și consimțământul persoanei vătămate.

Așadar, când s-a dorit incriminarea unei fapte comisive sau omisive săvârșite din culpă, legiuitorul a menționat acest fapt în mod expres, în conținutul normei de incriminare.

Ultima dintre cerințele esențiale ale infracțiunii este dată de imputabilitatea faptei persoanei care a săvârșit-o.

A imputa unei persoane săvârșirea unei fapte înseamnă a stabili că fapta aparține fizic și psihic acelei persoane, adică aceasta a comis-o prin folosirea propriei energii ori a unei energii exterioare (de exemplu, un om a fost ucis prin lovirea cu pumnul sau cu un foc de armă); a avut reprezentarea acțiunii sau inacțiunii sale și a putut fi stăpân pe ele (nu a acționat în condițiile iresponsabilității, intoxicației sau minorității); a acționat potrivit propriei sale voințe (nu a fost constrâns fizic sau moral) și a avut reprezentarea caracterului ilicit al faptei (nu s-a aflat în eroare).

Concluzionând, instituția fundamentală a dreptului penal reprezentată de infracțiune beneficiază de reglementare expresă încă din vremea Codului penal din 1968, care a dat infracțiunii o definire substanțială prin includerea, în conținutul său, a trăsăturii de pericol social, trăsătură pe care Noul Cod penal nu a mai reținut-o, prevăzând o definiție cu caracter formal.

 Infractiunile de serviciu

Relatiile sociale menite sa asigure buna desfasurare a activitatii organelor sau institutiilor de stat sau publice si implicit apararea intereselor legale ale persoanelor particulare sunt aparate de legea penala impotriva atingerilor ce pot fi aduse prin incalcarea indatoririlor de serviciu de catre functionarii publici sau ceilalti functionari. Aceste fapte prezinta pericol social deoarece constituie o incalcare a legalitatii in activitatea de serviciu, savarsita chiar de acela care este imputernicit, in virtutea calitatii sale speciale sa o apere. Despre drepturile si obligatiile functionarilor in general

Din analiza continutului legal al fiecarei infractiuni prin care se aduce atingere relatiilor sociale care privesc bunul mers al activitatii organelor sau institutiilor de stat sau publice se observa ca prin savarsirea oricareia dintre activitatile incriminate sunt incalcate obligatiile de serviciu de catre functionar, exceptie facand infractiunile pentru nu se cere ca subiectul activ sa aiba calitatea de functionar( de exemplu darea de mita). Legislatia muncii ( Codul muncii , alte legi, hotarari si ordonante care privesc relatiile de munca) stabileste drepturile si obligatiile tuturor angajatilor. Unele indatoriri de serviciu sunt prevazute in regulamentele de ordine interioara, instructiuni sau ordine. Incalcarea cu vinovatie de catre functionari a acestor obligatii de serviciu atrage dupa sine, fie raspunderea materiala, disciplinara, administrativa, fie penala. Criteriul general de activitate al infractiunilor care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege, de simple abateri disciplinare il constituie gradul de pericol social al faptei. Notiunea de functionar in dreptul penal

Prin functionar in sensul legii penale (art. 147 alin. (2) Cod penal ) se intelege functionarul public, precum si orice salariat care executa o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat o unitate din cele la care se refera art. 145 C. pen.(autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public). Iar notiunea de functionar public este definita de art. 147 alin. (1) C. pen. Ca fiind orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati din cele la care se refera art. 145 Cod penal. Infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul Dispozitiile referitoare la infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul sunt cuprinse in prima subdiviziune din titlul privitor la grupul infractiunilor care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege. Caracteristica esentiala a subgrupului infractiunilor de serviciu sau in legatura cu serviciul este valoarea sociala aparata si anume:bunul mers al activitatii organelor sau institutiilor de stat ori publice, precum si apararea intereselor legale a persoanelor particulare. Organele ori institutiile de stat sau publice, cat si persoanele particulare sunt interesate in egala masura in asigurarea indeplinirii regulate si eficiente de catre functionari a indatoririlor de serviciu pentru ca exercitiul functionarilor sa fie asigurat impotriva tendintei de a obtine castiguri ilicite. Activitatea organelor sau institutiilor de stat sau publice este aparata de legea penala contra abuzurilor si neglijentei functionarilor savarsite fie in raporturile interne, adica in prejudiciul imediat al unitatilor unde sunt angajati, fie in raporturile externe, adica in prejudiciul imediat al unor persoane particulare. Activitatea organelor sau institutiilor de stat sau publice este protejata si contra unor fapte (dare de mita, trafic de influenta etc.) pentru a caror savarsire nu se cere ca faptuitorul sa aiba calitatea de functionar public sau functionar, dar au legatura cu atributiile de serviciu ale acestora. Pentru existenta acestor infractiuni se cere ca functionarul public sau functionarul sa savarseasca actiunea incriminata in exercitiul atributiilor sale de serviciu, si anume, atunci cand desfasoara activitati legate de indatoririle sale de serviciu. Modalitati de comitere a infractiunilor de abuzul in serviciu Infractiunile de abuz in serviciu se savarsesc fie prin actiune (comisive) fie prin inactiune (omisive), materializate in fapte concrete dintre cele mai deferite. Prin actiune se intelege comiterea unei activitati nepermise de lege, printr-o conduita ilicita. Inactiunea consta in omiterea sau neindeplinirea unor activitati impuse de lege si devine fapta infractionala prin neexecutarea dispozitiiei legale. Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor este frecvent utilizat de catre organele judiciare in activitatea de incadrare juridica a unor fapte abuzive comise de functionari publici sau functionari. Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi, abuzul in serviciu contra intereselor publice si abuzul in serviciu in forma calificata, sunt incriminari care privesc activitati deosebite , si care alaturi de abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor, sunt menite sa asigure o aparare complexa a relatiilor sociale pe care le privesc.

Abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor Elementul material al infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor const a in neindeplinirea unui act sau indeplinirea actului in mod defectuos. Termenul “act” este folosit in sensul de operatie care trebuie efectuata de functionarul public sau privat potrivit solicitarii facute de o persoana si conform atributiilor acestuia de serviciu. Neindeplinirea unui act presupune omiterea , neefectuarea unui act care trebuia indeplinit in virtutea indatoririlor de serviciu, adica a unui act a carui indeplinire cadea in sarcina functionarului public sau functionarului potrivit normelor care reglementeaza activitatea acestora ori care sunt inerente acelui serviciu. In practica judiciara s-a decis ca exista infractiunea incriminata in cazul refuzului nejustificat al unui ofiter de politie de a restitui permisul de conducere partii vatamate , asa cum s-a dispus prin hotarare judecatoreasca definitiva de anulare a procesului verbal de contraventie prin care se ridicase acel permis de conducere. Indeplinirea actului in mod defectuos inseamna indeplinirea facuta in alt mod decat trebuia sa fie efectuata . Prin savarsirea activitatii infractionale se produce o vatamare a intereselor legale ale unei persoane. Cauza vatamarii constituie expresia materiala a atingerii aduse bunului mers al activitatii serviciului respectiv. Abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi

Cu toate ca acest abuz, la fel ca abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor, aduce atingere unor interese ale persoanei ocrotite de lege, fapta a fost incriminata separat deoarece prezinta un grad mai ridicat de pericol social si, prin urmare, necesita o sanctiune mai aspra.

Infractiunea se savarseste prin ingradirea folosintei sau exercitiului drepturilor unui cetatean, fie in crearea unei situatii de inferioritate pentru o persoana pe temei de rasa, nationalitate, religie limba, gen, orientare sexuala, opinie, apartenenta politica, convingeri, avere, origine sociala, varsta, dizabilitate, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA.

Ingradirea exercitiului drepturilor unei persoane rezida in orice activitate prin care aceasta este lipsita de posibilitatea de a-si valorifica drepturile prin savarsirea de acte juridice. Termenul “act” este folosit de legiuitor in sensul de operatie pe care faptuitorul trebuie sa o efectueze in temeiul indatoririlor sale de serviciu. Urmarea imediata in cadrul acestei infractiuni consta in lezarea unui drept al unei persoane prin restrangerea folosintei sau exercitiului acelui drept sau prin crearea unei situatii care nesocoteste dreptul acelei persoane. Abuzul in serviciu contra intereselor publice Abuzul in serviciu contra intereselor publice are, ca si abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor , un caracter subsidiar.

In cadrul acestei infractiuni actiunea sau inactiunea consta in neindeplinirea unui act sau indeplinirea actului in mod defectuos, prin aceasta producandu-se o tulburare insemnata bunului mers al unei persoane juridice ori intr-o paguba pricinuita patrimoniului acesteia. In literatura de specialitate se specifica ca ordinul ilegal al organului ierarhic superior nu inlatura caracterul penal al faptei comisa de subiectul activ care va fi incadrata ca abuz in serviciu contra intereselor publice daca sunt intrunite si celelalte conditii de incriminare.

Functionarul public (comentarii art. 175 – 176 Cod Penal)

Noul Cod penal introduce o serie de modificări în ceea ce privește subiectul activ al infracțiunilor de corupție, definind funcționarul public în mod diferit față de Codul penal anterior și renunțând la definiția legală a noțiunii de ”funcționar”; în plus, noua reglementare introduce o categorie de persoane asimilate funcționarilor publici, include arbitrii și funcționarii străini între subiecții activi ai infracțiunilor de corupție, incriminează ca formă atenuată a acestor infracțiuni situația în care ele au fost comise de o categorie de prepuși ai persoanelor fizice și juridice.

Prima categorie de persoane ce pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunilor de corupție este aceea a funcționarilor publici.

Este, potrivit art. 175 alin. (1) C.p., funcționar public, în sensul legii penale, persoana care, cu titlul permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație:

a) exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești;

b) exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură;

c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, a unui operator economic sau al unei persoane juridicie cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Încă de la o primă analiză a reglementării, fără a intra în detaliile de text, se poate observa intenția legiuitorului de a oferi o definiție care să rezolve problemele apărute în doctrină și jurisprudență sub imperiul Codului penal anterior.

Astfel, pentru a se evita discuțiile generate de sintagma ”în serviciul unei unități” din cuprinsul art. 147 alin. (1) C.p.a., actuala reglementare are în vedere o primă categorie de funcționari publici definită prin raportare la apartenența lor la una dintre puterile statului, iar nu cu referire la instituția în cadrul căreia își exercită activitatea ori la funcția pe care o ocupă (art. 175 alin. (1) lit. a) C.p.)

Fac parte, în mod evident, din această categorie, senatorii, deputații, Președintele României, membrii Guvernului, judecătorii și procurorii.

Nu se vor încadra însă în prevederile acestui text angajații din aparatul Senatului, Camerei Deputaților, Guvernului și ministerelor, precum și din cadrul instanțelor și parchetelor, care îndeplinesc atribuții fără legătură cu prergativele respectivei puteri în stat: conducători auto, îngrijitori, muncitori, paznici.

Există și categorii de angajați cu privire la care se pune întrebarea dacă aparțin acestei categorii sau celei prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. b) C.p..

În opinia mea, fac parte din această ultimă categorie, iar nu din cea prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. a) C.p., funcționarii publici din aparatul Guvernului și din cadrul ministerelor, autorităților administrației publice locale și instituțiilor din subordinea acestora, deoarece se încadrează, în mod indiscutabil, în noțiunea de ocupanți ai funcției publice, în sensul Legii nr. 188/1999.

Fac, de asemenea, parte din această categori funcționarii parlamentari, având în vedere că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, funcția publică parlamentară este o funcție publică specifică de carieră, autonomă.

În ceea ce privește grefierii, însă, aceștia fac parte din categoria prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. a) C.p., fiind o categorie de personal specifică doar justiției, iar nu o categorie de funcționari cu statut special.

În acest sens pledează dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, potrivit cărora, în înfăptuirea actului de justiție, munca personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești constituie un sprijin pentru judecători și procurori, competența acestei categorii de personal și îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin jucând un rol important în buna desfășurare a întregii activități a instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea.

Trecând la analiza dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) C.p., se poate observa că este vorba despre o reglementare cu caracter mai general decât cea de la lit. a) și subsidiar față de aceasta.

Definirea se face de această dată prin referire nu la sfera de atribuții a funcționarului public, ci la tipul de funcție pe care acesta o ocupă: funcții de demnitate publică sau funcții publice de orice natură. În mod evident există funcții care aparțin ambelor categorii, după cum există și categorii de funcționari publici care pot fi încadrați atât în prevederile art. 175 alin. (1) lit. a) cât și în cele ale art. 175 alin. (1) lit. b) C.p. (membrii Guvernului, judecătorii Înaltei Curți de Casația și Justiție).

În ceea ce privește sfera funcțiilor de demnitate publică, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, aceasta poate fi delimitată prin raportare la prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea în sectorul bugetar, care, în cuprinsul Anexei VII enumeră funcțiile din această categorie.

În ceea ce privește sintagma ”funcție publică de orice natură”, în lipsa unei definiții a noțiunii în chiar cuprinsul Codului penal, aceasta trebuie înțeleasă prin raportare la definiția din cuprinsul Legii nr. 188/1999, potrivit căreia funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome (art. 2 alin. 1), iar funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică (art. 2 alin. 2).

Pledează în acest sens dispozițiiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora semnificația noțiunilor sau termenilor se stabilește prin actul normativ care le instituie, în cazul nostru Legea nr. 188/1999.

Rezultă de aici și că funcționarul public în înțelesul Legii nr. 188/1999 reprezintă doar una dintre categoriile de funcționari publici în accepțiunea pe care o dă acestei noțiuni Codul penal.

Fac parte din acestă categorie, pe lângă persoanele al căror statut este reglementat exclusiv de Legea nr. 188/1999, și funcționarii publici cu statut special (funcționarii parlamentari, lucrătorii de poliție, inspectorii antifraudă etc.).

Dacă cele două categorii de funcționari publici la care se referă art. 175 alin. (1) lit. a) și b) C.p. se pot încadra, împreună, în sfera mai largă a persoanelor care își desfășoară activitatea în cadrul instituțiilor publice (o formulare generală mai fericită, în opinia mea, decât sintagma ”în serviciul unei unități” din Codul penal anterior), prevederile art. 175 alin. (1) lit. c) C.p. au în vedere o categorie distinctă de persoane, cele care își desfășoară activitatea în domeniul economic, în cadrul unor persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat. Încluderea acestei categorii de persoane în sfera funcționarilor publici s-a făcut cu intenția de a incrimina anumite fapte comise în afara instituțiilor publice, dar în legătură cu folosirea, gestionarea, administrarea bunurilor statului.

Textul în sine comportă, în opinia mea, o singură discuție, generată de sintagma ”atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia”. Se poate, cred, aprecia, că legiuitorul a intenționat prin această circumstanțiere să excludă de la aplicarea unor norme de incriminare persoanalul din cadrul entităților prevăzute la de art. 175 alin. (1) lit. c) C.p. cu atribuții de întreținere, pază, alte asemenea.

Oricum, discuția despre distincția între categoriile de funcționari publici din categoriile prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. a) – c) C.p. are o importanță mai mult teoretică, vizând acuratețea încadrării juridice, neexistând infracțiuni în cazul cărora doar funcționarii aparținând unei categorii să aibă calitatea de subiect activ.

Situația este diferită în ceea ce privește dispozițiile art. 175 alin. (2) C.p..

Aceste dispoziții sunt, în opinia mea, rezultatul nevoii de a clarifica problema aplicării normelor ce incriminează infracțiuni de corupție față de practicieni independenți (liber-profesioniști), care realizează însă un serviciu public.

Potrivit acestui text, este considerată funcționar public, în sensul legiii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului sau supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Pentru ca o persoană să facă parte din această categorie este, deci, necesară, îndeplinirea cumulativă a două condiții:

– să exercite un serviciu public;

– să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite respectivul serviciu sub controlul ori supravegherea unei autorități publice.

Analiza îndeplinirii primei condiții – cea ținând de sfera atribuțiilor persoanei – se face ținând seama de definiția dată serviciului de interes public în doctrina de drept administrativ. Altfel spus, trebuie observat dacă prin realizarea serviciului se urmărește satisfacerea unor nevoi de interes general și dacă se relevă, în mod direct sau indirect, o autoritate publică.

În ceea ce privește cea de a doua condiție – privind relația persoanei care realizează serviciul public cu autoritățile publice – aceasta poate să fie îndeplinită, alternativ, dacă învestirea acesteia pentru îndeplinirea serviciului s-a făcut de către o autoritate publică ori dacă activitatea persoanei este supusă controlului sau supravegherii unei autorități publice, indiferent de modalitatea de învestire.

Prin învestirea pentru realizarea unui serviciu public se înțelege, în opinia mea, fie acordarea calității din care derivă obligația de a realiza respectivul serviciu de către o autoritate publică (numirea în funcția de notar, autorizarea ca interpret etc.), fie încredințarea realizării serviciului de interes public printr-o decizie a autorității (numirea de către instanță a administratorului și lichidatorului judiciar în cadrul procedurii insolvenței).

O enumerare exhaustivă a persoanelor care fac parte din această categorie este probabil imposibil de realizat. Ceea ce trebuie avut în vedere este că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) C.p. trebuie analizată pentru fiecare categorie profesională în concret, plecând de la normele speciale ce îi reglementează statutul.

Dintre categoriile profesionale care îndeplinesc în mod indiscutabil condițiile pentru a face parte dintre persoanele la care se referă art. 175 alin. (2) C.p. se numără notarii publici și executorii judecătorești.

Notarul public este învestit, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, să îndeplinească un serviciu de interes public. Conform art. 36 alin. 1 din același act normativ, notarul public este numit de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii (Notarilor Publici – n.n.), în baza cererii celui interesat și după ce face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 22.

Executorii judecătorești sunt, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, învestiți să îndeplinescă un serviciu de interes public. Conform art. 4 din același act normativ, coordonarea și controlul activității executorilor judecătorești se exercită de către Ministerul Justiției.

La o simplă lectură a normelor citate se poate observa că ambele categorii îndeplinesc condițiile pentru a face parte dintre persoanele la care se referă art. 175 alin. (2) C.p..

În aceeași situație se află interpreții și traducătorii autorizați care, potrivit art. 2 din Legea nr. 178/1997, sunt atestați în profesie și a căror activitate este autorizată de Ministerul Justiției, în situația în care primesc însărcinări din partea Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției, instanțelor judecătorești, parchetelor, organelor de cercetare penală.

În egală măsură, au calitatea prevăzută de art. 175 alin. (2) C.p., ca urmare desemnării de către organele judiciare pentru îndeplinirea unor sarcini de interes public, administratorul judiciar și lichidatorul (Legea nr. 85/2006) și persoanele implicate în activitatea de executare a pedepselor și măsurilo neprivative de libertate abilitate de către judecătorul delegat cu executarea (Legea nr. 253/2013), de exemplu.

O categorie profesională, căreia, în opinia mea, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 175 alin. (2) C.p. este aceea a avocaților.

Potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 în exercitarea profesiei, avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea să fie asimilați funcționarilor publici, cu excepția situațiilor în care atestă identitatea părților, conținutul sau data unui act. În opinia mea, norma nu îi asimilează pe avocați funcționarilor publici în legătură cu îndeplinirea unor atribuții ale acestora, ci doar permite asimilarea lor. În condițiile în care această acordarea unei astfel de facultăți nu a fost urmată cu o definire persoanelor asimilate funcționarilor publici într-un mod care să includă și avocații, acestei categorii profesionale nu îi sunt în nicio ipoteză aplicabile dispozițiile art. 175 alin. (2) C.p..

Nu fac, deasemenea, parte din această categorie, mediatorii.

Deși potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 192/2006 medierea reprezintă o activitate de interes public, învestirea mediatorilor și controlul activității acestora nu se face de către o autoritate publică, ci de către Consiliul de mediere, entitate privată (conform art. 8 alin. (1) și art. 20 lit. b), c) și h) – k) din același act normative.

Dacă distincția dintre categoriile de funcționari publici reglementate de art. 175 alin. (1) C.p. rămâne una doar teoretică, distincția dintre aceste categorii și cea definită de art. 175 alin. (2) C.p. este importantă și din punct de vedere practic.

Astfel, potrivit art. 289 alin. (1) C.p. constituie infracțiunea de luare de mită fapta funcționarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Conform art. 289 alin. (2) C.p., fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită de una dintre persoanele prevăzute la art. 175 alin. (2) constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Altfel spus, în cazul persoanelor asimilate funcționarului public nu constituie infracțiune pretinderea, primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin, pretinderea ori acceptarea promisiunii acestora, în legătură cu îndeplinirea ori urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Aceste două categorii de subiecți activi ai infracțiunilor de corupție (funcționarii publici și persoanele asimilate funcționarilor publici) sunt definite în cuprinsul Părții generale a Codului penal.

În Partea specială a acestuia legiuitorul a reglementat alte categorii de subiecți activi ai infracțiunilor de corupție.

Astfel, potrivit art. 293 C.p., dispozițiile art. 289 și art. 290 se aplică în mod corespunzător și persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărîre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară pe baza legii române ori în baza unei alte legi.

Astfel cum se poate observa, art. 293 C.p. face o trimitere generică la dispozițiile art. 289 C.p., fără a distinge între alineatele acestuia, deși scopul în care se realizează actul material al pretinderii, primirii ori acceptării promisiunii este diferit.

Se pune deci problema care dintre dispozițiile art. 293 C.p. sunt aplicabile în cazul arbitrilor, cele ale alin. (1) sau cele ale alin. (2).

Răspunsul se regăsește, în opinia mea, în sintagma ”în mod corespunzător”, care înseamnă, în acest caz, corespunzător statutului acestei categorii profesionale.

Or, din analiza textelor care reglementează arbitrajul (art.541 și urm. C.p.civ.) rezultă că aceștia nu sunt angajați ai unor instituții sau agenți economici de stat, ci persoane fizice învestite cu realizarea unui serviciu de interes public.

Conform art. 294 prevederile Capitolului I din Titlul V al Părții speciale a Codului penal (referitor la infracțiunile de corupție) se aplică, în lipsa unei prevederi contrare în tratatele internaționale la care România este parte, și următoarelor categorii de persoane:
a) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;

b) membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte;

c) funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea în baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene;
d) persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe;
e) funcționarilor unui stat străin;

f) membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin;
g) juraților din cadrul unor instanțe străine.

Este, desigur, un text mai rar aplicabil în practică, dar care ridică o problemă privind înțelesul unora dintre termenii din cuprinsul său.

Astfel cum se poate observa și s-a subliniat și în comentariile specialiștilor, art. 294 C.p. preia practic, în mare măsură, dispozițiile art. 81 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Principala problemă este generată de faptul că, la data introducerii art. 8/1 în actul normativ menționat, era în vigoare Codul penal anterior, care definea noțiunea de ”funcționar”, termen la care legiuitorul actual a renunțat.

În acest context, se pune problema înțelesului acestei noțiuni în cuprinsul art. 294 C.p..

În opinia mea, în lipsa unei definiții în legislația națională, termenul trebuie interpretat prin prisma prevederilor Convenției încheiate în baza art. K.3, par. 2, pct. c) din Tratatul Uniunii Europene referitor la lupta împotriva corupției funcționarilor Comunităților Europene sau funcționarilor membri ai Uniunii europene, încheiată la Bruxelles, la 26 mai 1997.

În ceea ce privește referirea la statutul funcționarilor CE din Conveție, aceasta trebuie înțeleasă ca vizând Regulamentul privind statutul funcționarilor și regimul aplicabil altor angajați ai CEE și CEEA adoptat de Consiliul CEE și Consiliul CEEA în 1961. potrivit art. 1 bis din acest act normativ, este funcționar comunitar orice persoană carea fost numită în condițiile prevăzute de statut într-o funcție permanentă în cadrul unei dintre instituțiile comunitare printr-un act scris al autorității investite cu puterea de numire în cadrul respectivei instituții.

În fine, este consacrată, în cuprinsul art. 308 alin. (1) C.p., existența unei alte categorii de persoane care pot să fie subiect activ al infracțiunilor de corupție și de serviciu.

Conform acestui text, dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cazul oricărei persoane juridice.

Este vorba despre variante atenuate ale infracțiunilor de corupție și ale unora dintre infracțiunile de serviciu, având în vedere că, potrivit art. 308 alin. (2) C.p., în cazul acestora pedepsele prevăzute pentru varianta tip se reduc cu o treime.

Sfera persoanelor la care se referă art. 308 alin. (1) C.p. este mai largă decât cea a ”funcționarilor” în înțelesul art. 147 alin. (2) C.p.a. și chiar decât cea a noțiunii de ”alți salariați” din reglementarea anterioară anului 1997, în sensul că îi include și pe cei care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele care realizează un serviciu de interes public.

Fac parte din această categorie angajații birourilor notariale și de executori judecătorești, de exemplu, altfel spus toate persoanele aflate în serviciul profesioniștilor independenți care realizează un serviciu public, în sensul art. 175 alin. (2) C.p., chiar dacă structura în cadrul căreia aceștia își exercită profesia nu are personalitate juridică.

A fost, în schimb, omisă reglementarea statutului persoanelor care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) lit. a) și b) C.p., mai concret spus a celor care fac parte din cabinetul demnitarului.

În ceea ce privește cazurile în care este vorba despre astfel de cabinete organizate la nivelul administrației publice, față de dispozițiile art. 2 alin. (1) din OG nr. 32/1998, potrivit cărora personalul acestora, deși aflat în subordinea directă a demnitarului, funcționează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în aparatul ministerelor, precum și în aparatul organelor de specialitate ale administrației publice centrale, deci în serviciul unei persoane juridice, art. 308 C.p. este aplicabil.

În cazul personalului birourilor parlamentare însă, față de dispozițiile art. 38 alin. (9) din Legea nr. 96/2006, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 308 C.p., deci acețtia nu pot să fie subiecți ai infracțiunilor de corupție.

Alte două categorii profesionale al căror statut trebuie analizat sunt medicii și cadrele didactice.

Aceștia nu se încadrează în categoria prev. de art. 175 alin.(1) lit. b) teza a II a C.p., deoarece funcțiile respective nu se regăsesc pe lista funcțiilor publice reglementate de Legea nr. 188/1999, iar în cazul medicilor există și o reglementare expresă în sensul că nu sunt funcționari publici (art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006).

În opinia mea, în cazul medicilor sunt aplicabile dispozițiile art. 175 alin. (2) C.p., fiind întrunite ambele condiții cerute de lege în acest sens: realizarea unui serviciu de interes public art. 2 din Legea nr. 95/2006) și desfășurarea activității sub supravegherea (”monitorizarea și controlul”) Colegiului Medicilor din România și Ministerului Sănătății publice, potrivit art. 373 din Legea nr. 95/2006.

O situație similară este aceea a profesorilor din cadrul instituțiilor de stat, având în vedere dispozițiile art. 10 și respectiv art. 89-91 din Legea nr. 1/2011.

Situația este diferită în cazul cadrelor didactice din instituțiile private de învățământ , în cazul cărora, chiar dacă realizează un serviciu public, nu se verifică cerința învestirii și controlului de către o autoritate publică (autorizarea și controlul din partea ministerului de resort privesc instituțiile de învățământ, iar nu pe angajații acestora).

6. Aspecte comune cu privire la infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul

Un rol deosebit in dezvoltarea oricarei societati, il are corecta functionare a intregii structuri organizatorice a acesteia. Respectarea ordinii sociale implica deci o conduita conforma cu normele morale si juridice, din partea tuturor oamenilor, pentru asigurarea desfasurarii normale a relatiilor sociale.

Fata de cei care nu-si adapteaza conduita in conformitate cu dispozitiile legale si tulbura relatiile sociale prin fapte interzise, este necesar sa li se aplice constrangerea juridica intrucat ei aduc atingere activitatii de interes public. Interesul public implica ocrotirea prin lege a relatiilor sociale menite sa asigure desfasurarea normala si decenta a vietii sociale si economice. De aceea legea penala interzice si sanctioneaza faptele care aduc atingere activitatii de interes public1 .

Infractiunile care aduc atingere activitatii de interes public sunt infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul, infractiuni comise de functionari care sunt acele persoane care prin functia pe care o detin, prin autoritatea de care se bucura, pot face nu numai bine dar si mult rau cetatenilor si statului nostru.

Cat rau poate face un functionar care isi incalca atributiile de serviciu nu este prea greu de imaginat.

Majoritatea functionarilor se lasa corupti de cei care au nevoie de serviciile lor, incalcandu-si pentru bani indatoririle de serviciu. Asa se explica de ce oamenii bogati pot sa-si permita orice, iar marea masa a celor saraci suporta abuzurile si severitatea aparatului de stat

De aceea legea penala, odata cu grija de a ocroti prestigiul functionarului prevede sanctiuni si pentru faptele nedemne ale acestora. Exigenta legii penale este aceeasi pentru orice functionar, indiferent de postul pe care-l detine in aparatul de stat. De altfel, asa cum scria Nicolae Iorga: “Nu exista serviciu inferior decat acela pe care nu-l faci din toata inima, acela pe care-l faci fara onestitate, acela in care inseli lumea, iar servicii inalte sunt toate acelea in care se vede o adevarata inima de om, incalzita pentru opera pe care o indeplineste, un adevarat spirit omenesc care are intotdeauna constiinta demnitatii lucrului de indeplinit3” .

Constituie luare de mita fapta functionarului care direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri. Pedeapsa este mai mare daca fapta a fost savarsita de un functionar cu atributii de control .

Banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor in bani .

Dispozitiile privind confiscarea bunurilor se aplica in mod corespunzator, chiar daca oferirea nu a fost urmata de acceptare. Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat in cazul in care a fost constransa sau a denuntat fapta mai inainte ca organul de urmarire sa fi fost sesizat pentru aceasta infractiune .

Asa cum rezulta din enumerarile de mai sus, elementul comun caracteristic infractiunilor de coruptie il constituie utilizarea functiei publice ca sursa de venituri, de obtinere a unor castiguri ilicite, toate punand in pericol indatoririle de serviciu ale functionarilor.

Obiectul infractiunilor de coruptie

Obiectul juridic al infractiunilor se poate infatisa sub urmatoarele modalitati:

–         obiectul juridic generic sau de grup al infractiunilor de care ne ocupam este constituit  din relatiile sociale menite sa asigure buna si normala desfasurare a activitatii unitatilor publice sau de interes public;

–         obiectul juridic special il formeaza relatiile sociale nemijlocite puse in pericol prin activitatea faptuitorului, de aceea el difera de la infractiune la infractiune.

De exemplu la infractiunea de luare de mita obiectul juridic special consta in relatiile sociale a caror normala desfasurare, formare si dezvoltare nu ar fi posibila fara a asigura exercitarea cu probitate de catre functionari a atributiilor de serviciu incredintate lor si fara a combate faptele de venalitate prin care se aduce atingere bunului mers al autoritatiilor sau institutiilor publice ori al altor persoane juridice si se lezeaza implicit interesele legale ale persoanelor particulare4

La infractiunea de dare de mita, obiectul juridic special este constituit din relatiile sociale a caror formare si dezvoltare nu ar fi posibila fara asigurarea unei comportari cinstite din partea functionarului in exercitarea atributiilor de serviciu si fara combaterea actiunilor de corupere incercate ori savarsite de persoanele rau intentionate care cauta in acest mod sa-si rezolve interesele punand in pericol bunul mers al altor persoane juridice private sau publice5.

          Obiectul juridic nemijlocit il constituie relatiile sociale legate de cinstea, corectitudinea si probitatea functionarilor ca o conditie necesara a indeplini indatoririle de serviciu si a activitatii organizatiilor de stat sau publice.

Obiectul material.

Obiectul material al tuturor infractiunilor il constituie lucrurile asupra carora se rasfrang consecintele faptei incriminate. Nu toate infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciu, categorie din care fac parte infractiunile de coruptie au un obiect material, ci numai cele la care actiunea faptuitorului se rasfrange asupra unor bunuri. Deci problema existentei sau inexistentei unui obiect material la infractiunile de coruptie este foarte controversata..

Potrivit unei opinii, obiectul material al mitei il constituie  “banii sau alte foloase” date functionarului sau primite de el6.

Intr-o alta opinie, care este predominanta in literatura juridica, infractiunile de coruptie nu au de regula un obiect material7. In cazul in care insa actul pentru a carui indeplinire faptiutorul a primit mita, priveste un lucru, obiect material al infractiunii va fi acest lucru.

Asa, de exemplu marfurile pentru vanzarea carora un gestionar primeste mita de la cumparatori, constituie obiect material al infractiunii.

De asemenea, cand folosul este primit pentru prestarea unei activitati care intra in atributiile de serviciu ale faptuitorului, ca de pilda efectuarea unor lucrari de instalatii electrice, obiectul asupra caruia se efectueaza lucrarile devine obiect material al infractiunilor de coruptie.

Aceasta din urma parere o consideram corecta mai ales ca se bazeaza pe argumentul stiintific potrivit caruia obiectul material al infractiunii este acela asupra caruia faptuitorul opereaza, il supune unui pericol, il vatama, ori in cazul bunurilor date ca mita nu se poate vorbi de asa ceva.