. Integrarea Turismului Romanesc In Cadrul Fluxurilor Turistice Internationale

Introducere

Integrarea turismului românesc în cadrul fluxurilor turismului internațional reprezintă un proces gradual-secvențial, prin care modul de organizare și relațiile de funcționare interioare și exterioare sistemului “turism” devine similar cu cel existent în practica celorlalte state ale lumii.

Principalul obiectiv al acestui proces îl reprezintă crearea unui sistem de compatibilități în plan instituțional structural, legislativ și al principiilor și mecanismelor de funcționare ale acestui domeniu de activitate. În perspectivă mai largă procesul de integrare trebuie să genereze dezvoltarea durabilă a turismului românesc pe baza legilor pieței libere.

Procesul de integrare este multisectorial – datorită existenței unei multitudini de elemente și aspecte care contribuie la dezvoltarea turismului – și dinamic, datorită evoluțiilor și mutațiilor care au loc în economia mondială a începutului de mileniu.

Prezenta lucrare își propune să susțină și să argumenteze șansele reale de relansare a turismului românesc, fapt întreținut desigur de luarea în considerare a patru coordonate fundamentale: restructurarea instituțională, perfecționarea cadrului legislativ, promovarea inițiativelor locale și stimularea unui management performant.

Ramură economică de mare miză și cu importante disponibilități, turismul românesc își evaluează serios șansele de relansare și implicit de a deveni componentă activă și dinamizatoare a unui sistem economic dezorganizat, în profunda și complexa ei restructurare. Reușita revenirii turismului ar antrena efecte pozitive globale precum: resurse suplimentare (transferul geografic de resurse), echilibrarea balanței de plăți, crearea de locuri de muncă, amenajarea teritoriului și de ce nu, reabilitarea imaginii internaționale și stoparea procesului de marginalizare a României în dinamica mondială.

În motivarea alegerii României ca destinație turistică, centrul de greutate îl reprezintă elementele atractive ale ofertei (componentele naturală și antropică și caracterul lor de unicat și originalitate),cele funcționale fiind acceptate ca suport pentru a beneficia de primele și creând adesea nemulțumiri.

Așadar, normele de referință sunt cele internaționale și respectarea lor sporește șansele unei valorificări superioare ale ofertei, iar racordarea turismului românesc la circuitul internațional presupune capacitatea acestuia de a primi și satisface o cerere străină care are deja gusturi și obiceiuri foarte exigente de confort, securitate, calitate a echipamentelor și serviciilor.

Capitolul 1

Influențele turismului asupra vieții economico-sociale

DEFINIRE ȘI TRĂSĂTURI

Punctele de vedere asupra fenomenului turistic s-au format o dată cu evoluția sa iar aspectele considerate definitorii au variat funcție de optica profesională a celor care iși exprimau opiniile: un economist ar afirma că fenomenul este esențialmente economic căci depinde de un anumit nivel al veniturilor și un anumit potențial economic; un geograf va susține că turismul este, în primul rând, legat de activitatea sa, căci are loc numai acolo unde relieful și clima îl favorizează; sociologul va explica turismul prin implicațiile vieții citadine asupra oamenilor; psihologul prin senzația de libertate din timpul vacanțelor,etc.

Semnificația turismului derivă din sinteza acestor puncte de vedere.In scopul definirii unui fenomen atât de complex au fost formulate o serie de definiții.

În anul 1880 E.Guy Freuler afirma că „turismul în sensul modern al cuvântului este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și schimbare a mediului înconjurător, cultivarea sentimentului pentru frumusețile naturii…ca rezultat al dezvoltării comerțului, industriei precum și a perfecționării mijloacelor de transport ”.

Din prisma consumului, în 1938 Leveille Nizerolle considera turismul „ ansamblul activităților nonlucrative ale omului în afara ariei de reședință”. Această definiție explică și integrarea călătoriilor de afaceri în activitatea de turism.

Mark Boyer, economist francez avea să definească turismul ca pe „ schimbul unei valori economice contra achiziției unei valori culturale, estetice, de agrement.”

Au existat și unele definiții negativiste precum cea a psihologului Claire Lucques care considera turismul „ o cheltuială inutilă și nefastă, consecință a tendinței spre risipă și distrugere a bogățiilor naturale în scopul satisfacerii plăcerii umane …”

O altă definiție scoate în evidență, ca motivație, dorința de evadare a individului: „turismul – ansamblul deplasărilor umane și activităților care rezultă, provocate de exteriorizarea și realizarea dorinței de evadare care există în intensități diferite în fiecare individ ”.(M.D.Mayer)

Turismul a fost analizat și de către economiștii contemporani, “ca un sistem neutru de relații inter-individuale”. Andre Siegfried îl considera ca fiind integrat într-o fază administrativă, punând în evidență existența vastei rețele de intreprinderi turistice, hoteluri și agenții de turism.

În sfârșit, W Hunziker emite o definiție completă care este însușită de majoritatea școlilor ce studiază economia turismului: ”se înțelege prin turism ansamblul de raporturi și fenomene rezultate din voiajul și sejurul nonrezidenților, în măsura în care acest sejur nu duce la o stabilire de durată și nici nu decurge dintr-o activitate lucrativă.”

In general până în anii 1936-1937 în definirea acestui fenomen nu exista o distincție clară între „turism internațional” și „turism național”

Uniunea Internațională a Oficiilor Naționale de Turism (IUOTO-International Union of Official Travel Organisations) astăzi Organizația Mondială de Turism (WTO-World Tourism Organisation) a fost prima instituție care a sesizat această diferențiere.

Cu ocazia Conferinței ONU despre Turism și Călătorie Internațională de la Roma din anul 1963, a fost definit pentru prima dată vizitatorul internațional ca fiind ”orice persoană care călătorește într-o altă țară decât cea de referință pentru orice alt motiv decât practicarea unei profesii remunerate în țara vizitată”. Ca urmare se impune concluzia că cele două criterii reținute pentru a face distincția între vizitatori și ceilalți călători internaționali sunt țara de reședință si motivația voiajului.

În anul 1983 OMT a adoptat o departajare clară în cadrul vizitatorilor internaționali, între excursioniști și turiști internaționali.

Turistul internațional este considerat a fi un vizitator temporar care locuiește cel puțin 24 de ore într-o țară străină și ale cărui motive de călătorie pot fi grupate in loisir (agrement,vacanță sănătate, studii, religie, sport) și afaceri, familie, misiune. Prin comparație cu acesta excursionistul este considerat a fi pasager de croazieră, un vizitator sau un grup de vizitatori, un echipaj de o zi.

Extrapolând noțiunea de turist internațional se poate afirma că turismul internațional reprezintă „acțiunea de deplasare temporară a rezidenților unei țări în calitate de vizitator spre o altă țară în scopul satisfacerii unor motivații și consumuri specifice acoperite de activități de producție generatoare de venituri în țara de destinație.”

1.2. LOCUL ȘI IMPORTANȚA TURISMULUI ÎN CADRUL COMERȚULUI MONDIAL CU SERVICII

Serviciile reprezintă o componentă majoră a sistemului economiei contemporane, locul și importanța lor se află în continuă creștere, iar întreaga dezvoltare economică și socială stă sub semnul “terțiarizării”.

Această dezvoltare deosebit de susținută a sectorului de servicii pe plan mondial, in direcția extinderii schimburilor internaționale cu servicii și a amplificării rolului serviciilor în viața economică mondială este determinată de următorii factori:

creșterea susținută a importanței input-urilor de servicii în producția industrială în raport cu munca fizică și input-urile materiale;

creșterea substanțială a capacității serviciilor de a participa la circuitul mondial ca urmare a progreselor tehnologice spectaculoase în domeniul informaticii și telecomunicațiilor;

schimbările intervenite în structura cererii și a piețelor;

accentuarea procesului de internaționalizare a activităților economice sub incidența societăților transnaționale;

Sub incidența acestor factori, sectorul de servicii a ajuns să reprezinte peste 60% din producția mondială și să înregistreze o creștere deosebit de dinamică a schimburilor internaționale cu servicii, ajungând să reprezinte peste 1/5 din volumul total al schimburilor internaționale de mărfuri.

Comerțul internațional cu servicii, include o mare varietate de activități economice începând cu sectorul bancar și al asigurărilor, transporturile, telecomunicațiile, turismul și serviciile profesionale și de consultanță, contabilitate, juridice etc. și terminând cu deplasarea forței de muncă peste granițele naționale în vederea prestării diferitelor servicii.

In conformitate cu cele mai recente date statistice disponibile, amploarea comerțului internațional cu servicii poate fi dedusă din următorul tabel.

Tabelul 1.1

Comerțul mondial cu bunuri și servicii 1999

Balanța de Plăți, Bunuri și Servicii, Credit

Total mldUSD 6,97 % 100

Exporturi marfă 5,625 80,6

Servicii comerciale 1,350 19,4 100

Turism internațional 548 7,9 40,6

Servicii turistice 455 6,5 33,7

Servicii de transport 93 1,3 6,9

Cronologic vorbind, ca urmare a legăturilor existente între turismul internațional și comerțul internațional cu bunuri și servicii se poate afirma că turismul a apărut ca o consecință a celei de-a 3-a diviziuni sociale a muncii . In epoca modernă, o nouă diviziune internațională a muncii a generat de fapt specializarea internațională în sevicii a unui număr apreciabil de țări, atât industrializate cât și în curs de dezvoltare.

1.3. IMPORTANȚA TURISMULUI ÎN ECONOMIE

Pentru majoritatea țărilor, turismul internațional reprezintă un factor important de dezvoltare economică, prin consecințele sale asupra producției, consumului și ocupării forței de muncă. Această influență cantitativă exercitată de turismul internațional are, în general, efect pozitiv asupra creșterii economice. De aceea, în strategia dezvoltării economice, multe țări includ ca opțiune dezvotarea industriei turistice. Dezvoltarea industriei turistice nu se referă însă numai la creșterea producției, ci cuprinde și aspecte calitative-sociale, umane și de protecție a mediului.

Așadar efectele turismului internațional sunt controversate și uneori respinse de populația țărilor primitoare, în special când sunt depășite numite praguri de toleranță ale mediului sau ale societății. De aceea politica turistică trebuie stabilită în mod unitar într-un ansamblu de măsuri ce includ turismul intern și turismul internațional, bazate pe integrarea și complementaritatea între planurile de amenajare turistică și planurile de dezvoltare economică și socială.

Din punct de vedere economic, turistul este consumator de bunuri și beneficiază de servicii; din cheltuielile acestuia și, implicit din mijloacele financiare rezultate prin activitatea unităților economice ale industriei turismului, o parte revine direct acestor unități sub formă de profit și de fonduri bănești pentru plata salariilor lucrătorilor ocupați în unitățile respective, altă parte intră în bugetul statului sau în cel local sub formă de impozite, taxe, etc. iar a treia parte este absorbită direct în alte ramuri ale economiei pentru plata produselor și bunurilor livrate și a serviciilor prestate de aceste sectoare pentru necesitățile industriei turismului.

Utilizând abordarea contului satelit al turismului OMT estimează că turismul (nu doar turismul internațional) contribuie:

cu 3-10% la PIB în țările cu economie avansată;

cu până la 40% la PIB în economiile insulelor mici și țărilor în curs de dezvoltare;

Cele mai recente date statistice publicate indicădate statistice publicate indică o pondere de 5,5% a turismului în cadrul PIB total al țărilor europene iar previziunile privind creșterea PIB în zona euro prevăd pentru anul 2002 o scădere a aportului acestuia de la 1,3% la 0.7%.

1.3.1. ROLUL TURISMULUI ÎN DEZVOLTAREA COMERȚULUI INTERNAȚIONAL. BALANȚA DE PLĂȚI

Turismul internațional ca și alte servicii precum transporturile, serviciile bancare, telecomunicațiile, asigurările fac obiectul unei clasificări distincte din punct de vedere al statisticii economice. Totuși specialiștii sunt de părere că turismul internațional își poate găsi un element de comparație doar în contextul comerțului mondial. În acest sens se admite veridicitatea urmatoarelor considerații:

modul de proveniență al devizelor străine în turism este același ca și cel al sumelor provenite din exporturile de mărfuri;

turismul internațional este una din principalele industrii de export pentru multe țări;

importanța turismului internațional în economia a numeroase țări elimină orice motiv care să justifice o distincție între industia turismului și industriile tradiționale de transport;

Avantajul economic pe care îl prezintă turismul internațional a determinat multe țări în curs de dezvoltare să-și intensifice eforturile pentru dezvoltarea turismului, considerat ca o ramură a economiei naționale în plină dezvoltare, capabilă să le furnizeze o parte din devizele necesare pentru a-și dezvolta economia națională.

Activitatea de turism internațional poate fi considerată o formă specifică de export iar încurajarea acesteia este benefică deoarece turismul constituie o sursă de încasări în devize. Valorificarea prin intermediul turismului internațional a muncii interne cheltuite pentru producerea unor mărfuri destinate consumului turistic se face în condiții mai avantajoase decât în cazul exportului de mărfuri prin comerțul internațional cu bunuri.

In concluzie, activitatea de turism are o importanță mai mare pentru țările lipsite de bogății naturale și care nu posedă o bază industrială, decât pentru țările dotate cu bogății minerale și agricole, ori dispunînd de o bază industrială solidă. Deci turismul procură țărilor cu posibilități reduse de export o sursă apreciabilă de venituri.

Legătura între turismul internațional și comerțul internațional se manifestă și prin intermediul importurilor destinate consumului turistic. Acestea se numesc importuri de completare fiind necesare producției turistice, exprimându-se prin volumul valoric al consumului turistic. Astfel se apreciază aportul net al veniturilor din turism internațional în economia unei țări și în acest fel se pot adopta măsurile de politică economică adecvată.

Prin creșterea importurilor în producția turistică a țărilor slab dezvoltate se diminuează din punct de vedere economic aportul net turistic, acest lucru influențând direct circulația turistică internațională. Dacă numărul de turiști străini crește, sporesc și încasările valutare aferente și cheltuielile valutare destinate împlinirii nevoilor de consum. Soluția acestei probleme constă în restructurarea ofertei turistice și utilizarea produselor de proveniență autohtonă într-o proporție mult sporită față de cele din import.

La nivel mondial se manifestă evident tendințe de liberalizare a comerțului cu servicii și a turismului internațional în particular. Reacția față de această tendință o reprezintă adoptarea unor politici protecționiste adresate mai ales importurilor de turism. Se înțelege prin acestea anumite bariere tarifare impuse la importul bunurilor destinate consumului turistic, măsuri ce pot influența diminuarea fluxurilor turistice (dificultăți în obținerea vizelor, interdicția exportului de monedă națională, aria restrânsă de utilizare a cărților de credit).

În procesul elaborării politicii economice externe a oricărei țări, raporturile unei economii naționale cu restul lumii sunt reflectate în două documente. Balanța de plăți externe și balanța de creanțe și angajamente externe, prima dintre acestea, în conformitate cu Manualul FMI, reprezintă documentul statistic care rezumă într-o formă sistematizată tranzacțiile unei economii cu restul lumii, de-a lungul unei perioade de timp (de obicei un an).

Balanța de plăți externe înregistrează fluxuri monetare ce corespund fluxurilor reale de mărfuri și servicii, în acest context, turismul internațional generează activități ce se înscriu în contul operațiunilor curente și în contul operațiunilor cu capital. Operațiunile cu caracter turistic influențează atat la credit cat și la debit, Balanța Comercială, Balanța Serviciilor și Balanța Capitalurilor.

Turismul internațional și Balanța Comercială- Practic Balanța Comercială cuprinde importul și exportul de bunuri corporale.Ambele fluxuri de mărfuri sunt evaluate la frontiera vamală a țării exportatoare iar schimbul de proprietate se face între rezidenți și nerezidenți. Din punctul de vedere al turismului internațional, Balanța Comercială cuprinde la debit toate produsele importate necesare a satisface cererea turistică, iar la credit, toate produsele vândute turiștilor. Produse alimentare, băuturi, produse artizanale etc. Este de subliniat faptul că în țările receptoare importul de produse pentru satisfacerea cererii turistice trebuie redus, fiind necesară promovarea unei politici orientate spre vânzarea produselor locale, prima consecință a utilizării în exces a acestui import o reprezintă descurajarea turiștilor străini de a mai vizita țara respectivă.

Turismul internațional și Balanța Serviciilor. În conformitate cu Manualul FMI, această balanță cuprinde printre altele încasări și plăți generate de comerțul internațional cu servicii de transport de mărfuri și de călători, de recepție și de control calitativ și cantitativ, reclamă și publicitate comercială, servicii de poștă și de telecomunicații, radio și televiziune, turism internațional, asigurări și reasigurări etc. Balanța Serviciilor înregistrează la debit cheltuielile călătorilor străini în țările primitoare de turiști- la poziția „călătorii”, iar la credit cheltuielile călătorilor naționali ce se deplasează în străinătate (poziția călătorii include cheltuielile și încasările privind cazarea, transportul intern, alte servicii- exclusiv transporturile internaționale).

Turismul și Balanța Capitalurilor- Importul de capital este înscris în creditul balanței, iar cheltuielile generate de import sunt înregistrate în debit cu ocazia returnării capitalului importat sau a creditului acordat. Trebuie precizat aici că finanțarea infrastructurii turistice este legată direct de mișcarea capitalurilor și este foarte importantă pentru multe țări cronic importatoare de capital.

În condițiile în care semnul soldului balanței turistice se modifică, în general la intervale destul de mari de timp (cu toate că dimensiunea sa este oscilantă) și în funcție de acest semn, țările pot fi grupate astfel:

Țări cu sold turistic pozitiv. Semnul al soldului Balanței turistice poate influența pozitiv soldul Balanței de bunuri și servicii, poate reduce soldul negativ al acesteia, sau chiar să-l transforme din sold negativ în sold pozitiv:

Țări riverane Mării Mediterane, Spania, Franța, Italia,Malta, Cipru

Ausralia și Marea Britanie

Țări în curs de dezvoltare. Tunisia, Mexic, Thailanda

Țări insulare-Caraibe

Țări în curs de dezvoltare cu încasări din Turism Internațional sub 100mil $

Țări cu sold turistic negativ. Sunt țări cu un înalt grad de dezvoltare economică dar care datorită insuficienței potențialului turistic natural sunt determinate să satisfacă cererea turistică proprie din import

1. Țări ca Germania, Canada, țările Scandinave

2. Țări exportatoare de petrol din Golf și SUA

3. Țări în curs de dezvoltare cu deficiențe turistice determinate de venituri

nesemnificative ale exporturilor turistice.

Dacă am izola activitatea turistică în cadrul Balanței de plăți în scopul stabilirii unei veritabile Balanțe turistice, prin diferența dintre încasări și cheltuieli, soldul acestei balanțe va reprezenta deci influența nemijlocită a turismului asupra balanței de plăți curente. Acest sold ar putea fi :

POZITIV- țările beneficiază de excedente în Turismului Internațional –Spania, Italia etc.

NEGATIV- țările acuză un deficit în contul turistic- Germania, SUA, etc.

NUL- balanța este echilibrată, intrările și ieșirile de devize aproape că se echilibrează.

Cu toate că importanța Balanței serviciilor, ca factor ce influențează balanța de plăți a unei țări, nu poate fi evaluată decat cu aproximație, se poate afirma cu certitudine că încasările din operațiunile turistice, precum și plățile în contul lor, determină prin soldul lor în mod sensibil soldul definitiv al balanței de plăți externe al țării respective.

Cazul 1Turismul îmbunătățește soldul deja pozitiv al balanței bunurilor și serviciilor –turism. Ex. Elveția, Franța;

Cazul 2.Turismul diminuează soldul pozitiv al balanței bunurilor și serviciilor- turism, dar nereușind să-l transforme într-un sold nul ori negativ. Ex . Germania;

Cazul 3. Turismul transformă soldul pozitiv al balanței bunurilor și serviciilor- turism într-un sold negativ. Ex.Țările Scandinave;

Cazul 4. Turismul transformă soldul negativ al balanței bunurilor și serviciilor-turism într-un sold pozitiv. Ex. Italia, Spania;

Cazul 5. Turismul contribuie la reducerea soldului negativ al balanței bunurilor și serviciilor- turism. Ex. Austria, Grecia ;

Cazul 6. Activitatea de turism agravează soldul deja negativ al bunurilor și serviciilor-turism Ex. Suedia , Belgia;

1.4. IMPORTANȚA TURISMULUI ÎN VIAȚA SOCIALĂ

Eficiența activității de turism trebuie apreciată atât prin reflectarea și comensurarea efectelor economice, cât și și a celor sociale. Numai în acest fel se poate asigura o evaluare corespunzătoare a contribuției turismului la dezvoltarea economico-socială a țării. În esență, eficiența socială a turismului este dată de contribuția adusă de acest domeniu de activitate la petrecerea utilă a timpului liber, reconfortarea și recreerea oamenilor, refacerea capacității de muncă, ridicarea nivelului general de cunoaștere și pregătire, satisfacerea unor motivații spirituale, psihice, crearea unui climat de pace și înțelegere între națiuni.

In problematica eficienței sociale se remarcă prin intensitate, conținut și perspective turismul de tratament și cură balneomedicală. Efectul social al turismului balnear este deosebit, mai ales în etapa actuală, când pe plan mondial, există deja tendința de a se înlocui treptat tratamentul medicamentos cu cel prin factori naturali de cură.

Totodată fenomenul turistic este indisolubil legat de civilizație, de cultură. Între turism cultură și civilizație există o relație dialectică de interdependență. În primul rând, turismul este un act de cultură, deoarece turistul acumulează, în timpul călătoriei sale, o apreciabilă cantitate de cunoștințe din cele mai variate domenii. În al doilea rând, gradul de cultură și civilizație influențează decisiv calitatea și atractivitatea produsului turistic ofertat.

Pe plan internațional, turismul se definește ca un ambasador al păcii, ca un mijloc de cunoaștere, apropiere și și înțelegere între popoare.

Turismul pe piața muncii

Dezvoltarea turismului are rezultate benefice remarcabile, atât pentru redresarea economiilor naționale ale multor țări cu potențial turistic valoros, dar și prin faptul că, potrivit aprecierilor O.M.T. industria turismului se situează pe primul loc în lume în ceea ce privește contribuția la ocuparea forței de muncă, asigurând într-un spectru complet al structurii acesteia- circa 262 milioane de locuri de muncă la sfârșitul anului 1997, estimând ca în decurs de 10 ani, numărul acestora să crească la 383 milioane de locuri de muncă angrenate în prestarea unor servicii de specialitate.

Așadar, personalul angajat în industria turismului reprezintă circa 11% din totalul forței de muncă ocupate la nivelul economiei mondiale sau 1 din 9,4 locuri de muncă de pe glob.Industria turistică se remarcă drept un sector dinamic, prin prisma creării de locuri de muncă, în special pentru tineri . Dezvoltarea turismului are un rol important în lupta actuală împotriva șomajului, utilizând mult personal și un larg evantai de competențe.

Importanța tratării strategice a turismului ca urmare a implicațiilor acestuia în soluționarea globală a problemei forței de muncă, a impus, pe plan mondial, promovarea unor politici menite să asigure integrarea turismului în strategiile de combatere a șomajului, și alocarea de investiții în vederea creșterii nivelului educațional și formare a aptitudinilor profesionale ale personalului.

Avantajele turismului, ca mobilizator al forței de muncă, rezultă din următoarele aspecte:

o abundență de efecte directe și derivate pentru întreaga economie.

potențial de creștere a utilizării forței de muncă mai ridicat decât al industriei în general.;

număr mare de locuri de muncă pentru începători, tineri, în special la începutul carierei;.

locuri de muncă sezoniere sau part time;

generator de locuri de muncă în zone cu niveluri mari ale ratei șomajului;

capacitatea de a stimula creearea unor noi locuri de muncă în diferite regiuni, prin investiții în infrastructură;

predominanța locurilor de muncă în intreprinderi mici și mijlocii, motorul principal al economiei de piață;.

Calitatea vieții reflectată de turism

Inclus relativ recent printre necesitățile de consum ale omului modern, cuantificat ca indicator al calității vieții, turismul își merită pe deplin importanța pe care i-o acordă astăzi oamenii de cultură din toate domeniile cunoașterii.

In activitatea turistică, în care efectele pot fi numai parțial cuantificate, eficiența economică este strâns legată de eficiența socială.In esență eficiența socială a turismului este reprezentată de aportul adus de activitatea turistică la petrecerea timpului, la satisfacerea unor motivații spirituale.

Fenomenul turistic ese strâns legat de civilizație și cultură. Turismul poate fi considerat un act de cultură, deoarece implicațiile unei călătorii sunt de natura cercetării, explorării, culegerii și asimilării de cunoștințe din cele mai variate domenii.

Capitolul 2

CIRCULAȚIA TURISTICĂ

Circulația turistică mondială se include, ca flux internațional de servicii în circuitul economic mondial, înscriindu-se, ca evoluție în tendințele manifestate în cadrul acestora. Specialiștii asumă turismului secolului XXI o poziție de frunte în cadrul activității economice sociale, poziție motivată în primul rând de restaurarea scalei valorice, reorientarea către natură, îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață a unei bune părți a populației.

2.1. CONSTITUIREA FLUXURILOR TURISTICE

La nivel mondial se conturează trecerea treptată de la turismul individual la turismul de grup. Se constată că grupurile de turiști se formează în anumite zone și se îndreaptă spre altele. Un flux turistic se formează între un bazin de cerere și unul de ofertă. Amploarea acestui flux e dată de elemente de ordin economic, social, politic.

Astfel, condiția socială face ca locuitorii din țările dezvoltate din punct de vedere economic să se îndrepte către țările în curs de dezvoltare sau chiar slab dezvoltate.Explicația acestor preferințe constă în faptul că populația țărilor dezvoltate deține mijloace materiale suficiente pentru a intreprinde călătorii, cu atât mai mult cu cât se constată că statele mai sărace economic au resurse naturale turistice deosebite.

O altă cauză a orientării fluxurilor este natura ofertei.Turistul se va îndrepta spre acele resurse naturale pe care nu le regăsește la el în țară, sau le găsește însă la prețuri foarte mari. Deci, avantajele legate de preț și de serviciile turistice auxiliare sunt cauze ale orientării fluxurilor.

Orientarea fluxurilor este o problemă care a ridicat multe controverse în rândul cercetătorilor, unii sunt de părere că un flux nu poate fi deturnat iar alții se opun acestei idei. Declanșarea unui flux turistic se realizează de către importatorii care se îndreaptă spre exportatorii de turism, primii având un rol activ, iar ceilalți jucând un rol pasiv în generarea circulației turistice.

Peter Gray este de părere că în mare măsură atragerea turiștilor este determinată de condițiile normale. Pe acest considerent specialiștii definesc două mari categorii mari de turism:

turismul de soare – sunlust- plăcerea soarelui – motivat de factorii naturali

turismul de cunoaștere -wonderlust- turismul cultural, motivat de dorința de lărgire a universului cultural și științific

Importul de turism are loc în anumite condiții:

categoria de turism completează oferta internă de același tip în condițiile unei cereri interne nesatisfăcute;

imposibilitatea acoperirii cererii turistice,

dacă oferta cu cel mai mare grad de calitate este valorificată la export, satisfacerea cererii interne se face prin import;

pe plan intern se manifestă cererea pentru o categorie de turism complementară și diferențiată de oferta proprie;

În importul de turism sunlust se aplică primele trei situații, iar cea de-a patra pentru turismul wonderlust. In plus, nici o țară nu va importa turism dacă nu dispune de resurse valutare care să-i permită achitarea consumurilor individuale neesențiale. Deci volumul importului de turism crește direct proporțional cu creșterea disponibilităților valutare obținute prin exportul de mărfuri și servicii –este foarte importantă, în acest caz, politica valutară a statului.

Turismul de tip sunlust este influentat de prețuri și distanță, în timp ce turismul wonderlust are drept factor decisiv în selectarea exportatorilor diferențierea ofertei externe față de cea internă.

Circulația turistică internațională se află de asemenea sub influența unor factori ca similitudinea de limbă, stabilitatea politică, apartenența culturală, moda, lipsa riscului. Acești factori nu pot fi modificați, ei pot fi definiți doar sub aspect calitativ.

La nivel mondial s-au conturat câteva fluxuri turistice.

1.Fluxul turistic european orientat de la Nord la Sud este un flux de tip sunlust și este motivat de litoralul Mării Mediterane. Acest flux respectă și teoria emisiei de turiști din țările dezvoltate către cele în curs de dezvoltare, este unul din cele mai importante fluxuri, anual spre țările riverane Mării Mediterane deplasându-se milioane de turiști.

2.Fluxul turistic european de la Vest la Est este un flux cu o structură complexă a motivației- atât de tip sunlust cât și wonderlust. Pe lângă acestea cauza condiției sociale are un rol deosebit.

3. După 1990 s-a conturat un nou flux european de la Est la Vest de tip wonderlust. El, însă, nu este un flux turistic propriu-zis, mulți turiști deplasându-se în alte scopuri decât cele de agrement, cunoaștere, afaceri, etc.

4. Fluxul Atlanticului de Nord- înregistrează cererea din America de Nord pentru Europa.

5.Un alt flux important, care explică ritmurile de dezvoltare ridicate ale turismului din Extremul Orient, este cel dinspre America de Nord și Europa către Extremul Orient.

6. Fluxul de turiști din Europa înspre Africa este un alt flux de tip wonderlust, europenii sunt interesați de cultura și resursele naturale deosebite ale dostelor colonii.

2.2. EVALUAREA FLUXURILOR TURISTICE

Statisticile folosite în turism exprimă dimensiunile activității industriei turismului prin trei indicatori de bază consacrați în practica internațională.

numărul de turiști, respectiv numărul de persoane care se deplasează în scopuri turistice în interiorul frontierelor naționale ale unei țări sau care efectuează călătorii turistice peste hotare – acestea se bazează pe definiția consacrată a termenului de t u r i s t – persoana care rămâne cel puțin 24 de ore în țara vizitată.

turiști-zile, produsul dintre numărul de turiști și durata exprimată în zile, a activității turistice

volumul valoric al consumului turistic, respectiv valoarea serviciilor și bunurilor consumate sau procurate în timpul deplasării temporare în interiorul țării sau peste hotare.

În prezent se impune intensificarea eforturilor pentru instaurarea unui sistem unitar de urmărire internațională a circulației turistice, atât în țările cu o industrie dezvoltată a turismului cât și în cele în care turismul este în curs de dezvoltare

In materie de statistică turistică este absolut necesar să fie cunoscut numărul turiștilor care intră într-o țară, respectiv care sosesc într-o localitate turistică. Această unitate de măsură statistică permite o evaluare mai corectă a numărului de zile turist și a încasărilor. In cazul turismului internațional, numărul vizitatorilor corespunde în linii mari cu sosirile înregistrate la punctul de frontieră. Aceste statistici sunt ușor de urmărit, pe baza înregistrărilor efectuate în majoritatea țărilor la punctul de trecere al frontierei (taloane de intrare ieșire, formulare de control sanitar, etc.). Însă această modalitate este din ce în ce mai complicată și mai multe țări renunță la ea. Ca rezultat al creșterii constante a rolului circulației internaționale și al progreselor înregistrate în majoritatea țărilor primitoare de turiști în vederea facilitării mișcării persoanelor, sosirile la frontieră nu mai pot fi înregistrate în totalitate și se recurge din ce în ce mai mult la metoda sondajelor și estimărilor.

Metoda de înregistrare a turiștilor la frontiere, în cazul în care este aplicată cu consecvență și neîntrerupt, are avantajul că numărul persoanelor care trec granița națională poate fi stabilit cu o siguranță absolută. Metoda însă are dezavantajul că înregistrează fără discernământ toți străinii, dintre care unii, conform, definiției unanim acceptate, nu pot fi turiști. In plus, acest sistem de evidență, pe lângă unele aspecte negative, de ordin psihologic pentru turiști, nu permite aprecieri despre traficul turiștilor în interiorul țării.

O metodă mai sigură este cea a taloanelor de intrare/ieșire sau fișe de aterizare la intrarea în țară. Aceaste taloane menționează numele punctului de frontieră la intrare și data, putând fi returnate de către vizitatori la plecare, la orice punct de frontieră. Folosirea unor astfel de evidențe simplificate permite nu numai statistici operative și exacte dar, în baza informațiilor furnizate de fișele respective, se pot trage concluzii și asupra evoluției turiștilor.

Cu toate acestea, orice formă de înregistrare a turiștilor întâmpină apariția organizațiilor internaționale care se ocupă de liberalizarea traficului turistic. Există două tendințe care evoluează concomitent. Pe de o parte efortul de înregistrare a turiștilor și pe de altă parte dorința de liberalizare a circulației turiștilor. In acele țări în care înregistrarea devizelor străine este obligatorie, se poate obține și o estimare a veniturilor din moneda străină importată de turiștii de peste graniță. Dar, în aceste înregistrări statistice, de regulă, nu sunt incluși vizitatorii care nu recurg la serviciile plătite ale prestatorilor de servicii turistice.

Datorită acestor inconveniente, evoluția fluxului turistic în ansamblul țărilor nu poate fi nu poate fi determinată decât cu aproximație. Necesitatea elaborării unei metodologii adecvate, venite să asigure și în industria turismului indicatori statistici cu conținut unitar preocupă intens organismele naționale și internaționale de turism.

Câteva metode și instrumente de calcul menite să cuantifice unele aspecte legate de fluxul turistic și stabilirea volumului de încasări turistice vor fi prezentate in cele ce urmează.

Stabilirea fluxurilor turistice

Instrumente de calcul

Acest indicator caracterizează durata medie a unui sejur alături de numărul mediu de turiști și contribuie la o evidențiere completă a mișcării turiștilor, oferind în același timp informații turistice propriu-zise.

c) Preferința relativă a turiștilor pentru o anumită destinație indică orientarea curentului turistic către țările primitoare

Numărul mediu de vizitatori =

Cu ajutorul acestor relații se pot alcătui serii dinamice, care prin evoluția lor oferă o bază științifică de apreciere a intensității activității desfășurate fie într-o perioadă calendaristică, fie într-o perioadă a unui sezon turistic. Ultimii doi indicatori cuantifică amploarea fluxului turistic dintr-o țară, zonă sau localitate.

Volumul încasărilor turistice

Metoda directă – sondaje selective efectuate în rândul vizitatorilor. Este o metodă anevoioasă, care dă naștere la multe inexactități în funcție de caracterul întrebărilor formulate în chestionare și de erorile tolerate la răspunsurile primite.

b) Metoda indirectă- este bazată pe următoarele formule de calcul:

V= și V =

Unde: este numărul total al vizitatorilor înregistrați, este numărul total al înnoptărilor, iar q un coeficient reprezentând cheltuielile medii pe zi turist.

Dezavantajul rezidă din faptul că, cheltuielile turistice variază de la o zi la alta, de la o persoană la alta și sunt necesare verificări frecvente prin sondaje intermediare pentru a stabili justețea propunerilor și aprecierilor care au fost luate ca bază de calcul . Durata inegală a sejurului , ponderile oscilante ale categoriilor de turiști cu diferite nivele de venituri determină luarea în considerare a unui coeficient mediu de calcul.

c) Metoda informațiilor bancare- furnizate de băncile centrale privind încasările în valută din operațiile de schimb legate de activitatea turistică. Este utilizată frecvent, dar rezultatele trebuie acceptate cu rezerve având în vedere posibilitățile reale de înregistrare a tuturor cheltuielilor.

Volumul de încasări turistice trebuie să se facă în urma unei analize detaliate a complexului de împrejurări și factori ce caracterizează cadrul general. După statisticile care urmăresc sosirile și înnoptările și care servesc la măsurarea volumului turismului intern și internațional, cheltuielile turiștilor constituie a treia serie statistică fundamentală utilizată pentru măsurarea și exprimarea valorică a turismului intern și internațional a unei țări.

Cheltuiala turistică/ locuitor =

Incasările din turism sunt cele mai importante pentru că servesc la estimarea volumului valoric al activității turistice.

Indicele participării turismului la încasările valutare ale țării

=

Indicele de acoperire a importurilor totale prin încasări din turism

Se poate deduce din definiția turismului internațional că vizitatorii unei țări A sunt rezidenți în țara B și călătoresc în străinătate. In ansamblul fluxurilor turistice internaționale există următoarea egalitate:

VENITURI GLOBALE DIN TURISM INTERNAȚIONAL = CHELTUIELI GLOBALE DIN TURISM INTERNAȚIONAL

Cheltuielile turistului în străinătate reprezintă sumele plătite pentru bunurile și serviciile consumate de către rezidenții unei țări în țările străine unde călătoresc. Ele nu includ plata transportului internațional.

Cheltuiala medie/ turist

În România circulația turistică globală este urmărită prin următorii indicatori:

numărul cetățenilor străini intrați temporar în țară, pe țări și feluri de vize;

numărul cetățenilor străini intrați temporar în țara pe categorii de puncte de frontieră și mijloace de transport;

numărul cetățenilor români plecați temporar în străinătate, pe țări și caracterul deplasării;

numărul cetățenilor români plecați temporar în străinătate, pe categorii de puncte de frontieră și mijloace de transport;

Încasările și plățile valutare se urmăresc pe baza următorilor indicatori:

încasări valutare pe relații (est-vest) și proveniențe (prestații exterioare și suplimentare, schimb valutar, etc.);

plăți valutare pe relații și proveniențe (pentru plecări de turiști români în străinătate, pentru transport aerian și alte plăți);

plăți valutare pentru reclamă turistică și pentru deplasări în străinătate în interes comercial;

În vederea surprinderii ansamblului cauzelor care concură la formarea și evoluția circulației turistice internaționale se utilizează mai multe metode.

A.Înclinația spre consum- se determină prin raportul încasărilor din turism la produsul intern brut sau produsul național brut, sau ca pondere a cheltuielilor cu turismul în total PIB, sau în total cheltuieli .

Ponderea cheltuielii turistice în PIB=

B.Preferința relativă pentru turism pentru o anumită destinație- determinată conform formulelor prezentate la capitolul anterior.

C.Metoda elasticității cererii pentru turism – este utilă în măsurarea influenței prețurilor asupra cererii din turism. Cererea turistică este mult mai sensibilă la modificarea prețurilor decât la modificarea veniturilor.În analiza relației preț-cerere turistică trebuie evidențiat fenomenul de elasticitate încrucișată. Aceasta subliniază modificarea cererii pentru turism în contextul modificării prețului la alte bunuri și servicii decat cele turistice.

Piața turistică este afectată nefavorabil prin orientarea veniturilor bănești spre alte nevoi. În general, însă, dacă coeficientul de elasticitate ia valori negative, odată cu creșterea prețurilor scade cererea pentru turism. În valoare absolută elasticitatea este totdeauna pozitivă.

D.Concentrarea cererii turistice- se calculează cu ajutorul coeficientului Gini și are două utilizări:

pentru determinarea modului de repartiție a încasărilor de-a lungul unei perioade de timp

pentru urmărirea modului de distribuire a numărului de turiști pe o suprafață turistică

G=

Unde P- ponderea fiecărui element încasări, sosiri, etc.la unitate

n – număr de unități

Valoarea acestui coeficient este cuprinsă în intervalul [ 0, 1 ]. Dacă valoarea lui G tinde la 0, fenomenul turistic are o răspândire uniformă în timp și spațiu, iar dacă valoarea lui G tinde la 1, are o răspândire neuniformă, cu concentrare către un singur punct. Coeficientul Gini este foarte des utilizat.

E.Modelele gravității comerciale – Reilly-Converse

Unde CA- cererea din orașul T spre orașul A

CB- cererea din orașul T spre orașul B

PA- populația orașului A

PB- populația orașului B

DA- distanța dintre orașul T și orașul A

DB- distanța dintre orașul T și orașul B

Preferința unei anumite părți din populația unui oraș de a-și face cumpărăturile din orașe mai mari este influențată de mărimea orașelor și de distanța pana la ele.

Acest model cu largă utilizare în stabilirea strategiilor de marketing in general se poate aplica și în turism. Populația localității T este atrasă pentru petrecerea vacanței în alte localități A și B după o relație de proporționalitate directă cu mărimea localităților A și B și după o relație de inversă proporționalitate cu pătratul distanțelor dintre localitățile T și A respectiv T și B.

Cele două unități trebuie să fie concurente și cu aceeași categorie de ofertă. Raportul CA/CB exprimă forța de atracție a localităților respective. Acest model are un grad ridicat de subiectivism

F. Matricea structurală a turismului internațional- este o metodă care dă posibilitatea analizei simultane a direcției fluxurilor turistice internaționale în cadrul unei zone mai mari. Se construiește un tabel sinoptic sub forma unei matrice care cuprinde numărul de turiști plecați în și spre fiecare din zonele luate în calcul. Datele de pe coloane înregistrează ieșirile, iar liniile, numărul de turiști intrați în fiecare zonă. Pe baza acestui tabel sinoptic se construiește matricea structurală a turismului internațional aplicându-se metoda lui Leontieff. Se calculează coeficienții matricei structurale conform formulei:

Unde aij- coeficientul matricei structurale;

Xj- numărul total de turiști intrați în zona j

Xij-numărul de turiști ieșiți din zona j și intrați în zona i

-numărul total de turiști ieșiți din zona j

“ ” exprimă capacitatea de import de turism a unei zone ținand seama de balanța turistică fizică a acesteia. Cu cât coeficientul este mai mare decat 1, cu atât el exprimă un deficit turistic mai mare.

Un alt indicator care poate fi calculat pe baza acestei matrice este ponderea pe care o zonă o ocupă în importul de turism al celorlalte zone. Cu cât acest coeficient este mai mare, cu atât spre zona respectivă se îndreaptă un număr mai mare de turiști din celelalte zone.

Acest model face abstracție de elementele subiective și nici el nu rezolvă complet problema comensurării fluxurilor turistice.

2.3. STRUCTURA PE ZONE A CIRCULAȚIEI TURISTICE

EVOLUȚIA PRINCIPALILOR INDICATORI AI CIRCULAȚIEI TURISTICE INTERNAȚIONALE ÎN 2000

Încurajat de o economie mondială puternică cat și de evenimentele speciale ce au comemorat noul mileniu, volumul turismului internațional a crescut cu circa 7.4% în 2000, această rată fiind cea mai ridicată din ultimii 10 ani, fiind aproape dubla față de cea a anului 1999.

În conformitate cu rezultatele obținute de OMT din August 2001, volumul total al sosirilor internaționale a atins în 2000 cifra record de 699 milioane.

Majoritatea călătoriilor internaționale au fost făcute înspre sau în interiorul Europei. Aceasta deține aproximativ 58% din volumul turismului internațional. Numărul sosirilor în Europa a crescut cu 6.1% la 403 milioane, adică cu aproape 25 de milioane mai multe decat anul precedent.

Față de anul 1999 regiunile turistice au găzduit mai mulți turiști în 2000, deși cea mai intensă dezvoltare a continuat să fie în Asia de Est și Pacific cu o rată de creștere de 14.7 și un surplus de 14 milioane turiști.

Încasările din turism internațional au crescut la 476 miliarde USD în 2000, reprezentând o creștere de 4.5% peste valoarea anului precedent.În general încasarea medie/sosire s-a cifrat la 680$

Așteptările pentru 2001 erau pentru un ritm mai moderat de creștere. Date fiind condițiile economice dificile, în acest an ar fi fost bine dacă se consolida creșterea record a lui 2000.

Sosirile turistice internaționale pe regiuni

Tabelul 2.1

Sursa . Organizația Mondială de Turism OMT date colectate în August 2001

Europa și Americile sunt principalele regiuni primitoare de turiști de pe glob. De cand însă alte regiuni au crescut rapid în acest domeniu, ponderea lor în totalul mondial de primiri prezintă o tendință de scădere. În 2000 Europa deținea o pondere de 58% iar cele două Americi 18% din totalul sosirilor pe glob.Asia de Est și Pacificul au obținut avantaje din modificările pieței. Datele istorice arată că această regiune a experimentat cea mai înaltă rată de creștere , obținand o cotă de 16% din totalul pieței mondiale în 2000.

Tabelul 2.2

Împărțirea și evoluția pieței mondiale privind sosirile (%)

Sursa Organizația Mondială de Turism OMT date colectate în August 2000

Tabelul 2.3

Topul mondial al primelor 15 destinații turistice.

Sursa Organizația Mondială de Turism OMT date colectate în August 2001

Tabelul 2.4

Încasări turistice internaționale pe regiuni

Sursa Organizatia Mondială de Turism OMT date colectate în August 2001

Încasările în turismul internațional

În 2000 încasările din turism internațional cumulau peste un miliard USD pe an în 59 de țări și regiuni din aproximativ 200. SUA este liderul încasărilor internaționale din turism cu 85 mld USD.Trei dintre destinațiile Mediteraneene –Spania Franța și Italia au ajuns în jurul a 30 mld USD fiecare. Marea Britanie a înregistrat 20 mld USD iar Germania, China, Austria și Canada au câștigat peste 10 mld USD fiecare.

Tabelul 2.5

Evoluția încasărilor internaționale în turism (mld USD )

Sursa Organizația Mondială de Turism OMT date colectate în August 2000

Tabelul 2.6

Topul primelor 15 țări în funcție de încasările turistice internaționale

Sursa Organizația Mondială de Turism OMT date colectate în August 2001

Rezultate regionale

Africa și-a modificat numărul de sosiri internaționale cu un procent de aproximativ 4.4% în 2000. În timp ce Zambia, Algeria, Mauritania, Marocul, Nigeria și Tunisia toate s-au bucurat de o creștere, două din cele mai mari destinații ale Africii au stagnat-Africa de Sud și Zimbabwe.

Americile au înregistrat cea mai rapidă creștere în Caraibe 7.5% în timp ce America de Nord și Centrală au cunoscut și ele creșteri de 5.7% și respectiv 7%.În ciuda aprecierii dolarului, sosirile internaționale în SUA erau cu 8,7% mai mari, lucru datorat atât extinderii continue a piețelor mondiale, în special în Japonia și Marea Britanie, precum și recuperărilor făcute în ceea ce privește turismul de plăcere și de afaceri din Canada și Mexic.

Asia de Est și zona Pacificului au realizat o mare creștere în sosirea turiștilor, care s-a concretizat în mari încasări în China și în special în Honk Kong, Macao. Sud-estul Asiei, în special Thailanda, Malaezia, Cambogia și Vietnam, a devenit una dintre cele mai favorite destinații turistice din lume cu o creștere ce depășește facilitățile turistice. Australia s-a bucurat de explozia turistică datorată Jocurilor Olimpice de la Sidney și publicității făcute lor.

Europa a fost starul turismului mondial în 2000, cu turiștii atrași de Germania la Expo 2000 și în Italia pentru Jubileul Vaticanului. Țările din estul Europei și-au revenit după războiul din Kosovo, iar Turcia s-a redresat după câțiva ani de declin turistic datorat instabilității și dezastrelor naturale.

Tabelul 2.7

Topul sosirilor și încasărilor turistice internaționale din Europa

Sursa Organizația Mondială de Turism OMT date colectate in August 2001

Turismul în Orientul Mijlociu a fost definit ca fiind mai activ ca niciodată datorită sosirilor de turiști de pretutindeni în așezările istorice a căror existență este legată de viața lui Isus Cristos și de aniversarea a 2000 de ani de la nașterea sa. In primele nouă luni ale anului sosirile au crescut cu 20% dar regiunea a încheiat anul cu o rată de creștere mai joasă, de doar 10,2% datorată actelor de violență reapărute în ultimul trimestru.

Asia de Sud este încă una din poveștile de succes ale anului 2000, aici a existat o creștere a sosirilor turistice de 9%, ceea ce reprezintă aproape două puncte peste media pe glob la acest indicator. Deși țările din această zonă nu au găzduit evenimente mondiale speciale în acest an, turiștii au căutat destinațiile exotice de aici cu precădere cele din Iran și India.

Cheltuielile în turismul internațional

În 2000, 46 de țări au înregistrat cheltuieli din turismul internațional de mai mult de un miliard USD, marile puteri industriale fiind lideri într-un clasament mondial privind acest indicator. SUA, Germania, Marea Britanie și Japonia reprezintă mai mult de o treime din cheltuielile totale internaționale, clasându-se între 31 – 65 miliarde USD anual. Aceste țări sunt urmate de Franța, Italia, Canada și Olanda. Fiecare dintre acestea cheltuiește între 12 și 17 miliarde USD, adăugând până la 12 procente cheltuielilor turismului internațional.

Tabelul 2.8

Topul țărilor emițătoare de turiști și cheltuielile acestora

Sursa Organizația Mondială de Turism date colectate în August 2001

2.4. PREVIZIUNI PRIVIND CIRCULAȚIA TURISTICĂ INTERNAȚIONALĂ

Turismul internațional în cursul anului 2001 nu a înregistrat o creștere la fel de spectaculoasă ca cea simțită în anul 2000. Economia mondială, de asemenea a fost remarcabil de puternică în anul 2000 , cu rezultate economice măsurate de Produsul Intern Brut (PIB) care au crescut cu peste 5% față de anul precedent. Ca urmare si veniturile disponibile ale populației au crescut, fiind orientate cu precădere înspre turism.Totuși, ratele de creștere înregistrate în 2000 atât pentru turism cât și pentru rezultate economice nu pot fi generalizate pe termen lung ci trebuie considerate excepții.

Previziunea pentru anul 2001 a fost anticiparea unei rate de creștere anuală medie de aproximativ 4,1%. Relaxarea economică din SUA ar putea afecta încrederea consumatorilor, fapt rezultat de o eventuală scădere a numărului de vizitatori ce vor ieși din Statele Americane. Deplasările turistice din Europa și regiunile Asiei – Pacific nu vor fi afectate chiar atât de puternic, în special dacă moneda euro nu se va deprecia în timpul anului. Experiențele deceniului trecut dovedesc că oamenii continuă să călătorească chiar și în vremuri mai puțin prospere.

Conform previziunilor OMT pe termen lung sosirile de turiști internaționali se vor apropia de cifra de 1 miliard în anul 2010 și vor ajunge pâna la 1,56 miliarde de turiști pentru anul 2020.

Se preconizează că, până la sfârșitul primelor două decenii ale noului mileniu, indicatorul de sosiri de turiști pe regiuni să înregistreze următoarele cifre. 717 mil. pentru Europa, 397 mil. pentru Asia de Est și Pacific, și 282 mil. pentru cele două Americi, urmând Africa, Orientul Mijlociu, și Asia de Sud.

De asemenea se precizează că ratele de creștere privind circulația turistică a regiunii africane și a celor asiatice urmează să evolueze în jurul valorii de 5% mai ridicată puțin decât cea mondială de 4,1% în schimb se anticipează o scădere a procentelor de creștere pentru Europa și America de Nord și Sud, față de rata medie pe glob.

Europa își va menține aceeași cotă ridicată a sosirilor mondiale , deși va exista un declin de la 65% în 1995 la 46% în 2020 . Prin 2010 Americile vor ceda poziția secundă Asiei de Est și regiunii Pacificului care vor deține 25 % din sosirile mondiale din 2020 în timp ce Americile vor scădea de la 19% în 1995 la 18% în 2020.

Încasările din călătoriile turistice interregionale vor crește rapid cu o rată de 5,4% pe an, până în 2020, lăsând în urmă pe cele provenite din turismul intraregional ce vor crește doar cu 3,8% anual. Acest fapt presupune intensificarea călătoriilor pe distanțe mai lungi, previzionând o dezvoltare în sectorul transporturilor în general și a celor aeriene în special.

2.4.1. IMPACTUL ATACURILOR DIN SUA

ASUPRA TURISMULUI INTERNAȚIONAL

Cumplita atrocitate a atacurilor teroriste asupra Statelor Unite din 11 septembrie 2001 a fost una nemaiîntâlnită atât din punctul de vedere al concepției cât și a consecințelor sale. Atacurile au avut un impact mai dramatic decât oricare altă criză din anii recenți. SUA a fost atacată în propriul teritoriu, existând posibilitatea unor noi atacuri iar riposta militară ar putea evolua într-o maniera greu de prevăzut.Treptat, situația internațională dă semne de revenire la normalitate iar turismul se pregătește să însoțească și să susțină acest proces.

Industria turismului a răspuns crizei ce a urmat cu o serie de măsuri luate în toată lumea concepute să fortifice companiile turistice și să restabilească încrederea populației și sporirea securității transporturilor (asistență acordată afacerilor din domeniile cel mai afectate, modificarea planurilor operaționale). A fost format Comitetul de Criză al OMT care a întrunit miniștri din 21 de țări afectate și alți 15 lideri și reprezentanți ai companiilor și Comisiei Europene. La prima întâlnire de la Bursa de Turism de la Londra din 12 noiembrie 2001, participanții au adoptat o rezoluție împotriva terorismului care a fost trimisă Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. S-a continuat monitorizarea situației iar în martie 2002 la ITB Berlin s-a demarat o campanie în vederea restabilirii încrederii călătorilor și reabilitării imaginii turismului în siguranță.

“Așteptăm ca industria să-și revină pe măsură ce economia globală se va îmbunătăți în a doua jumătate a anului 2002” spunea secretarul general al OMT, Francesco Frangialli. “Turismul nu a fost o țintă a atacurilor din septembrie; el este la fel de sigur ca și înainte” spunea Birger Backman, secretar general al Federației Universale a Asociațiilor Agenților de Turism adăugând că doar contactul direct cu agenții de turism îi poate ajuta pe călători să-și depășească temerile legate de zbor. Între timp, criza s-a dovedit a fi un bun catalizator pentru industrie. Au fost luate măsuri fiscale care au întărit companiile turistice, determinând strângerea relațiilor și colaborarea cu tour-operatorii străini.

Liderii turismului au profitat de atenția acordată crizei pentru a înfățișa cât de importantă este industria turistică pentru economiile lor naționale.

Mexicul, care depinde de SUA într-o măsură de 85% din totalul sosirilor a întocmit un pachet agresiv de măsuri stimulative printre care: reducerea taxelor pe convenții, suplimentarea cu 50% a bugetului de promovare, o campanie de informare publică;

Argentina și-a redus impozitele pe activități turistice redirijându-și campaniile de promovare spre turismul național;

Organizația de Turism Caraibean a început o nouă campanie de promovare și relații publice;

În Egipt au fost alocate 30 mil USD pentru subvenționarea zborurilor înspre țară și păstrarea capacității de transport;

SUA a început o campanie TV de publicitate în valoare de 20 mil USD avându-l ca protagonist pe George W.Bush, iar Asociația Americană a Industriei Turistice a formulat un pachet legislativ care cuprinde facilități pentru dezvoltarea afacerilor, încurajarea călătoriilor și instituirea unui consiliu guvernamental de politică turistică.

Înaintea evenimentelor din septembrie 2001 economia globală era caracterizată de :

o regresie slabă dar constantă care confirma reducerea creșterii anuale anticipate a PIB de la 3,2% la 2,7%;

o scădere a prețurilor acțiunilor la burse;

o scădere considerabilă a ratei dobânzilor din SUA și într-o măsură mai mică a celor din UE ca rezultat al eforturilor de reactivare economică;

În ciuda celor mai optimiste previziuni pentru economia globală a anului 2002, încrederea consumatorului continua să scadă.Totuși Fondul Monetar Internațional (FMI) era sigur de reabilitarea economiei mondiale; fapt susținut de tendința de scădere a prețului petrolului, de politicile băncilor din SUA și Europa și datorită potențialului de creștere din industria noilor tehnologii. Așadar situația economiei mondiale părea că se apropie de o schimbare în bine. Această situație explică parțial de ce creșterea din turismul internațional este mai scăzută decât era în 2000. Cifrele din turismul receptor al multor țări și datele din traficul aerian confirmă această tendință.

În acel context, la începutul lui septembrie previziunile de creștere a turismului internațional erau între 2-3%. Acel rezultat ar fi depășit creșterea apreciabilă realizată în 2000 cu o modestă cotă

Situația a afectat în primul rând companiile de transport aerian în general și liniile aeriene Americane în mod special, acestea fiind nevoite să anuleze zborurile naționale și internaționale câteva zile. Apoi treptat acestea au fost reluate “eliberând” turiștii care nu s-au mai putut întoarce acasă.IATA estimează pierderile doar din acea săptămână la 10 miliarde USD. Consecințele inerente au fost atitudinea de reținere a călătorilor față de transportul aerian însoțită de o atmosferă generală de nesiguranță, tendința de a amâna decizia de a călători, întârzierea stabilirii unei rezervări, renunțarea la zborul rezervat.

Criza a avut un impact sever asupra turismului la distanță, asupra transporturilor, hotelurilor și sectorului de turism de afaceri. Destinațiile care depind de traficul aerian al SUA au avut de suferit disproporțional iar rezultatele crizei au fost în principal oprirea unor tranzacții, reducerea capacităților și orelor de lucru, pierderea afacerilor.Cele mai importante piețe bursiere au reacționat negativ în primele zile. După ce s-a redeschis, pe 17 septembrie Bursa Americană-Wall Street acțiunile Dow Jones au scăzut doar cu 7,13%, cu mult mai puțin decât se așteptau mulți experți. Au fost afectate acțiunile companiilor de asigurări, companiilor aeriene, și acelor organizații în legătură cu serviciile turistice.Companiile aeriene Americane au avut cădri de până la 52% iar cele Europene de până la 40%.

Horst Kohler, directorul FMI în anunțul său din 12 septembrie 2001 afirma că “în ciuda magnitudinii tragediei umane, aceste evenimente teribile vor avea un efect limitat asupra economiei și sistemului financiar mondial” Principalele bănci au asigurat resursele necesare menținerii lichidității sistemului financiar.Rezerva Federală a SUA și Banca Centrală Europeană au redus rata dobânzilor la jumătate și în plus ratele de schimb valutar nu au suferit schimbări majore.

Nu se anticipează un declin substanțial al cererii turistice. Multe companii din acest sector au o bază economică sănătoasă iar operațiilor sunt răspândite în toată lumea.Din punctul de vedere al turismului una din posibilele consecințe ar fi redistribuirea cererii cu precădere spre turismul național, fără schimbări de motivație, asociată eventual unor modificări în comportamentul de consum și durata medie a sejurului.

Încă nu este posibilă determinarea completă a implicațiilor acestei situații pentru turismul internațional.Impactul unei crize presupune de regulă repercusiuni negative dar experiența arată inflexibilitatea cererii turistice, reziliența ei față de crize și capacitatea de a depăși situațiile adverse de instabilitate politică sau financiară sau dezastre naturale.

2.5. TURISMUL INTERN ȘI INTERNAȚIONAL AL ROMÂNIEI

Țara noastră dispune de un potențial turistic variat și bogat și este inclusă în categoria statelor cu tradiție și experiență în ceea ce privește activitatea turistică.Acest fapt, de-a lungul timpului, a determinat situarea României printre destinațiile de vacanță recunoscute și apreciate în întreaga lume. De asemenea, regimul politic și situația economico-socială au influențat în mare măsură atât poziția țării noastre pe piața turistică mondială, cât și locul turismului în consumul populației și în structura economiei românești.

Circulația turistică în țara noastră a cunoscut, așadar pentru fiecare dintre componentele sale- internă și internațională- evoluții diferite, determinate de modificările majore din economia mondială și cea internă, precum și de măsura în care aceste modificări au fost percepute și au generat reacții în desfășurarea fenomenului turistic românesc. O analiză profundă și corectă a evoluției turismului în țara noastră presupune o abordare distinctă a celor două componente ale circulației turistice, cu descifrarea caracteristicilor și tendințelor specifice și implicit cu recuperarea strategiei de dezvoltare.

2.5.1. FLUXURI TURISTICE SPRE ȘI DINSPRE ROMÂNIA

Evoluția contradictorie a circulației turistice internaționale a României înregistrată începând din 1966, confirmă receptivitatea acesteia la transformările din plan economic, social și politic ale lumii contemporane.

Asupra dinamicii și structuri circulației turistice își pun amprenta atât fenomenele pozitive specifice economiei mondiale- globalizarea vieții economice și sociale, intensificarea procesului de integrare și cooperare internațională, pătrunderea tehnologiilor de vârf în toate sectoarele economiei, industrializarea și terțiarizarea – cât și aspectele negative – crizele economice, perioadele de recesiune, extinderea șomajului și sărăciei. Alături de acestea, evoluțiile proprii fiecărei economii joacă un rol determinant asupra configurației fluxurilor turistice.

Figura 2.1

Evoluția comparativă a sosirilor și plecărilor de turiști în și din România

Circulația turistică internațională se subdivide în două fluxuri distincte: sosiri (incomings) și plecări (outgoings) cu comportamente total diferite în ultimii 33 de ani.

a) În ceea ce privește indicatorul sosiri de turiști străini, evoluția acestuia înregistrează trei mari perioade distincte. O evoluție ascendentă foarte înaltă începând din 1966 până în primii ani 80, care a insemnat o creștere de peste 10 ori în anul 1981(cu peste 7 milioane de sosiri) comparativ cu 1966 și de cca 3 ori față de anul 1970 . Această perioadă coincide în mare măsură cu o dezvoltare a economiei românești, cu procesul de industrializare masivă, iar pe plan extern, cu o intensificare și diversificare a schimburilor internaționale.(fig 2.1)

O a doua etapă, situată între anii 1982-1989, este caracterizată de o tendință descrescătoare a sosirilor de turiști străini și corespunde unei perioade de evoluții contradictorii în economia românească, de încetinire a ritmurilor de creștere și de o politică de relativă izolare pe plan internațional.

După evenimentele din 1989 se poate vorbi de o nouă eră în turismul românesc, politica de deschidere internațională, tranziția spre o economie de piață, eforturile de integrare europeană au relansat circulația turistică, au fost reluate legăturile tradiționale cu parteneri europeni (Germania, țările nordice, Israel) s-au conturat noi zone de emisie din Extremul Orient. În noile condiții, sosirile de turiști au evoluat de la 4,850 mii turiști în 1989 la 6,532 mii în 1990, această politică, nesusținută însă de transformări profunde în economia românească, de o bază materială turistică adecvată și sau de servicii de calitate etc.,nu a favorizat o creștere semnificativă și de durată a sosirilor de turiști. Ca urmare, numărul lor a continuat să scadă, în 1999 situându-se la cca 5,2 mil (tabelul 2.10)

Această evoluție a determinat modificări și în ierarhia țărilor receptoare și implicit în cota de piață deținută de România. Astfel de la un loc în primele 15 țări turistice ale lumii și o cotă de piață de 2,5 înregistrată în 1981, în prezent, cota de piață este de 0,8% și România se situează abia pe locul 40 în ierarhia mondială și în primele 20 de țări receptoare din Europa.

Tabelul 2.9

Evoluția sosirilor de turiști străini în România

* ritm mediu annual pe o perioadă de 4 ani ** ritm pe 1 an

Sursa CNS, Informații statistice operative nr.4-1999

Informațiile folosite in tabelul 2.10 se referă la indicatorul sosiri de turiști la frontieră.

Utilizând indicatorii turiști străini în spațiile de cazare sau încasări din turismul internațional se poate realiza o cercetare mai în profunzime, care relevă, cu și mai multă pregnanță, involuțiile din turismul românesc, decalajul în acest domeniu, între țara noastră și țările cu vocație turistică, europene și sau vecine. De exemplu raportul dintre sosirile la frontieră și turiști străini cazați în spații de cazare este de 5/1-6/1 și a cunoscut o tendință descrescătoare. De asemenea încasările din turismul internațional al României, de ordinul a 200-300 milioane USD, sunt modeste în comparație cu cele înregistrate de țări cu potențial turistic apropiat.

Tabelul 2.10

Evoluția sosirilor la frontieră și ocupării spațiilor de cazare

Sursa CNS, Anuarul Statistic al României 2000

În ceea ce privește distribuția spațială, fluxul turistic receptor cunoaște o concentrare puternică. La nivelul ultimilor ani, peste 95% din sosirile de turiști străini au fost de proveniență europeană, 3/5 din total revenind țărilor vecine. Un număr redus de țări (Republica Moldova, Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia, Turcia și Germania) concentrează o mare parte a emisiei turistice spre România. Această situație se explică prin distanțele relativ mici între țările de origine a turiștilor și România, prin existența unor acorduri de liberalizare graduală a circulației, prin similitudini de limbă, cultură și istorie, prin tradiție (o bună perioadă de timp erau promovate doar destinațiile est europene)

Figura 2.2

Repartiția sosirilor de turiști străini pe principalele țări de proveniență

O serie de aspecte interesante privind coordonatele circulației turistice internaționale oferă analiza structurii vizitatorilor în functie de motivul călătoriei. Potrivit declarațiilor turiștilor, ce corespund întru totul realității, principalul motiv al călătoriilor-57% din totalul intrărilor în România, în 1998 îl constituia odihna, recreerea, tratamentul. O pondere însemnată (26,7%) o deținea tranzitul, explicabilă prin poziția geografică a României, de asemenea, mai recent s-a afirmat turismul de afaceri, decamdată cu o poziție modestă de 3,8%. În plus, în alcătuirea circulației turistice mai figurează personalul însoțitor de bord și micul trafic de frontieră.(fig.2.3)

Dacă este analizată în timp, structura fluxului turistic receptor, în funcție de motivații, nu prezintă modificări majore, datorită menținerii situației economice. (tabel 2.12)

Tabelul 2.11

Distribuția sosirilor de turiști străini în România după origine

Sursa CNS Turismul în România 2000

Figura 2.3

Distribuția sosirilor de turiști în România după motivații în 1998

Tabelul 2.12

Structura sosirilor de turiști străini în România, după motivul călătoriei

-în procente-

Sursa CNS Anuarul statistic al României,Informații statistice operative,1998

b) În ceea ce privește al doilea flux, plecările turiștilor români în străinătate, trebuie remarcată evoluția sa contradictorie. A existat la începutul perioadei analizate o creștere foarte lentă- între 1970 și 1980 – apoi, s-a înregistrat o scădere până în 1989, remarcându-se faptul că valoarea maximă de până atunci, care fusese în 1980, nu depășise 2 milioane de vizitatori. A urmat apoi o creștere spectaculoasă a numărului acestora începând din anul 1989 până în 1995- cu valori ale indicatorului de peste 10 milioane ( în 1990 era de cca. 11,3 milioane) , iar din 1995 se observă o tendință de scădere, cu oscilații în jurul cifrei de 6 milioane de turiști plecați. Explicația evoluției explozive rezidă în deschiderea politică internațională a României realizată după 1989, in facilitățile acordate de către guvernul român turiștilor potențiali și în receptivitatea țărilor europene față de dorințele populației. Această creștere deosebită a plecărilor de turiști a transformat țara noastră dintr-una receptoare în țară emițătoare; noul statut este susținut mai degrabă de motive subiective, cum sunt dorințele de cunoaștere sau limitarea dreptului de călătorie până în 1989, și nu de cauze obiective, ca nivelul de dezvoltare economică și posibilitățile financiare ale populației, insuficiența ofertei sau prețuri mai avantajoase. Situația existentă vine în contradicție totală cu faptul că România deține un potențial turistic ce ar justifica, cu prisosință, statutul de țară receptoare.

Tabelul 2.13

Evoluția plecărilor turiștilor români în străinătate

Sursa CNS Anuarul statistic al României, Informații statistice operative nr4./1999

După 1995 numărul plecărilor de turiști a scăzut sensibil, ca rezultat al deteriorării condițiilor de viață ale populației țării noastre, dar și datorită unor restricții precum regimul de acordare a vizelor impuse de majoritatea țărilor europene (Tabelul. 2.13)

Și în cazul plecărilor în străinătate se menține aceeași concentrare foarte mare în privința destinației de călătorie. Astfel majoritatea românilor-98% în 1999- își îndreptau preferințele spre țările Europei și în mod deosebit, către țările vecine. Între țările mai căutate de turiștii români se numără Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria și Turcia.

Figura 2.4

Principalele țări destinații de călătorie a turiștilor români în 1999

Din punctul de vedere al scopului călătoriei, ponderea covârșitoare o reprezintă ”odihna, recreerea și tratamentul” cu 88,9% în 1998, restul distribuindu-se între personalul însoțitor de bord 6,4 %, turism de afaceri 3%, și micul trafic de frontieră 1.7 %. Se poate observa imediat că turismul de afaceri are o pondere foarte redusă ca și în cazul sosirilor, ceea ce constituie motivarea unei viitoare colaborări internaționale pe acest plan.

Figura 2.5

Distribuția plecărilor turiștilor români după motivații în 1998

Tabelul 2.14

Structura plecărilor turiștilor români în străinătate după motivul vizitei

Sursa CNS, Anuarul statistic al României ,Informații statistice operative 1998

c) Evoluția încasărilor și cheltuielilor din turismul internațional creează o imagine completă a analizei circulației turistice și a efectelor ei în plan economic. Cei doi importanți indicatori turistici apar în soldul balanței de plăți a turismului internațional al României și reliefează nivelul modest al activității (turismul contribuie doar cu 5-6 % la încasările în contul curent al balanței de plăți) și totodată, relația strânsă dintre acesta și dinamica sosirilor și plecărilor de turiști.

Tabelul 2.15

Balanța de plăți a turismului internațional

*variațiile foarte mari se datorează unor modificări de natură metodologică (nu mai este inclus schimbul valutar al agențiilor de voiaj)

Sursa CNS Buletin statistic trimestrial, nr.1/2000

Până în 1995 balanța de plăți turistică a avut un sold pozitiv, datorat statutului de țară receptoare, după care soldul a devenit constant negativ, situație cauzată, în prezent de structura circulației (ponderea mare a tranzitului) și calitatea turiștilor (cu mijloace financiare reduse, cu șederi de scurtă durată )

În ansamblu, analiza circulației turistice internaționale a României evidențiază nivelul modest al acesteia, comparativ cu resursele de care dispune țara, și implicit rezervele de creștere în viitor.

Dezvoltarea turismului internațional și valorificarea mai bună a potențialului natural și antropic presupun eforturi de relansare a economiei românești- de care turismul este puternic dependent- și totodată elaborarea unei strategii adecvate, având ca principale obiective ridicarea nivelului calitativ al serviciilor, modernizarea bazei materiale specifice și a infrastructurii generale, realizarea unei politici promoționale agresive, lărgirea cooperării internaționale în domeniu.

2.5.2. CIRCULAȚIA TURISTICĂ INTERNĂ

Circulația turistică internă, reprezentată de călătoriile populație autohtone în limitele granițelor naționale, s-a dezvoltat în România de foarte mult timp în urmă, reflectând cu fidelitate transformările din viața economică și socială a țării, perioade de avînt economic,de criză economică sau politică etc. Aceste transformări s-au concretizat în creșteri sau scăderi ale numărului de turiști, în variații ale duratelor vacanțelor, în modificarea locului turismului în consumul populației.

a) Unii dintre indicatorii cu cea mai mare relevanță asupra analizei în dinamică a circulației turistice interne sunt numărul turiștilor cazați în unitățile turistice, numărul înnoptărilor și durata medie a sejurului. Se mai utilizează și alte tipuri de indicatori ca numărul acțiunilor turistice, încasări din prestații turistice etc.

Figura 2.6

Evoluția numărului de turiști români cazați în unitățile turistice

Din anul 1970, de când înregistrările statistice sunt riguroase și respectă o metodologie unitară, și până în 1980 tendința generală a circulației turistice interne a fost ascendentă, creșterea în ritmuri relativ înalte (6-7 % în medie pe an) reflectând preocupările pentru stimularea călătoriilor, pentru afirmarea turismului ca o componentă importantă a vieții în general. În următorul deceniu tendința a fost tot de creștere dar în ritmuri foarte slabe (sub 1% pe an), datorită apropierii de un prag de saturare a cererii în acea perioadă – în anii 1988, 1989 circa ½ din populația țării petrecea un sejur într-o stațiune turistică, situație comparabilă cu cea a multor țări europene dezvoltate -.

După 1990 s-a instalat o tendință descrescătoare, în ritmuri accelerate (peste 10% pe an). Deteriorarea sensibilă a condițiilor de viață pentru majoritatea românilor și calitatea tot mai slabă a serviciilor turistice, care a determinat petrecerea vacanțelor în străinătate de către cei cu posibilități financiare ridicate, sunt principalele cauze ale reducerii drastice a numărului de turiști la mai puțin de jumătate în 1999 față de anul de vârf 1998.

Tabelul 2.16

Evoluția principalilor indicatori ai circulației turistice interne

* ritm mediu annual pe o perioadă de 9 ani

Sursa CNS Informații statistice operative nr.4/2000

Figura 2.7

Distribuția pe zone a opțiunilor de vacanță ale turiștilor români

Din punctul de vedere al destinației/ distribuției spațiale, opțiunile de vacanță ale turiștilor români se îndreaptă în proporție de 53% spre orașe- în principal pentru turism cultural și de afaceri- în cote apropiate, de circa 16-17 % spre litoral și zona montană și de circa 15 % spre stațiunile balneare. De-a lungul timpului, această orientare a cunoscut modificări importante, în mod special , în sensul diminuării fluxului de turiști spre litoral, situație explicabilă prin decalajul tot mai accentuat între nivelul calitativ al serviciilor și cel al prețurilor practicate.

Un aspect interesant al structurii circulației turistice interne este ilustrat de distribuția preferințelor funcție de durata călătoriei. Astfel din totalul celor care au beneficiat în 1999 de un program turistic organizat, oferit prin intermediul agențiilor de turism 21.1% au participat la acțiuni cu durata de 1 zi excursii fără înnoptare, 24,2% la programe cu durata de 1-3 zile și 54.7 % la acțiuni cu durata de minim 4 zile.

Trebuie menționat că indicatorul număr de turiști cazați nu prezintă cu fidelitate dimensiunile circulației turistice interne, deoarece acesta nu include o serie de vizitatori, cum sunt persoanele care merg în vizită la rude sau prieteni și beneficiază de găzduire în locuințele acestora, cei care apelează la spații de cazare neomologate: locuințe la cetățeni, camping-uri etc. și cei care își petrec vacanța sau week-end-ul în reședințe proprii sau secundare.Comform unor evaluări separate numărul acestor persoane se ridică la 1,0-1,5 milioane. Chiar dacă sunt făcute corectările cuvenite și circulația turistică internă capătă dimensiuni globale mari, tendința descrescătoare se păstrează.

O evoluție asemănătoare, dar cu variații de mai mică amplitudine se remarcă și în cazul celorlalți doi indicatori. înnoptări zile turist și durata medie a sejurului.

b) În ceea ce privește volumul valoric al activității indicatorului încasări acesta este mai greu de identificat în statisticile țării noastre deoarece încasările din prestații hoteliere sunt cumulate cu ale restaurantelor, unități care se adresează deopotrivă turiștilor și rezidenților. Chiar și în aceste condiții pe baza evaluărilor indirecte și a analizelor comparative efectuate în perioada 1990- 1999 se evidențiază o scădere în termeni reali, a cheltuielilor populației pentru vacanțe

Figura 2.8

Distribuția preferințelor funcție de durata vacanței turiștilor români

Analiza succintă a fenomenului turistic românesc, intreprinsă în această lucrare, evidențiază realizările și minusurile înregistrate, mai ales în ultimul deceniu, subliniind totodată că relansarea activității turistice în țara noastră este condiționată de dezvoltarea economico-socială și de îmbunătățirea substanțială a calității serviciilor specifice.

Capitolul 3

DESCRIEREA OFERTEI TURISTICE

3.1. POTENȚIALUL TURISTIC AL ROMÂNIEI

Poziția geografică a României, configurația variată a teritoriului, istoria multimilenară a poporului nostru și dezvoltarea economico-socială contemporană constituie premisele existenței unui bogat și divers potențial turistic, a unor resurse de mare valoare și complexitate.

Astfel, situarea într-o zonă cu climat temperat, la confluența unor elemente geografice remarcabile- Munții Carpați, Dunăre și Marea Neagră- se reflectă în diversitatea formelor de relief și îmbinarea lor armonioasă, cărora le corespund nuanțe de climă, specii floristice și faunistice, râuri și lacuri, precum și o mare varietate peisagistică, toate acestea reprezintă importante elemente de atracție, conferind României statutul de destinație turistică.

De asemenea poziția geografică a țării noastre asigură și funcția de turism de tranzit. Teritoriul României este traversat de principalele drumuri ce realizează legături între țările din zona vestică și nordică a Europei cu sudul continentului, dar și cu Orientul Apropiat și Mijlociu.

Pe de altă parte, istoria bogată a poporului român a lăsat numeroase mărturii ale civilizației și spiritualității sale, de mare însemnătate pentru cultura națională și universală, multe dintre ele constituindu-se în obiective de mare interes turistic.

3.1.1. PRINCIPALELE ATRACȚII TURISTICE NATURALE

Cadrul natural de o mare diversitate, cu o structură variată și un grad de atractivitate ridicat, răspunde unei game largi de cerințe, asigurând României multiple posibilități de afirmare în plan turistic. Dintre componentele acestuia, relieful- exprimat într-o paletă variată de forme: munți, dealuri și podișuri, câmpii, chei și defileuri, litoral,deltă, etc.- oferă condiții pentru o complexă exploatare turistică și situează România între cele mai apreciate destinații europene.

Munții Carpați, acoperind circa 35% din suprafața țării, prin întindere, poziție, configurație, structură, altitudine se impun ca zonă turistică importantă și componentă de bază a reliefului .Deși au concurenți redutabili, mai ales prin altitudine și stratul de zăpadă (Alpii, Tatra, Pirineii) Carpații românești prezintă cîteva particularități care le conferă un loc distinct în ierarhia sistemelor montane europene și anume :

diversitate peisagistică, asociată structurilor geologice și tipurilor de relief precum și alternanței unităților montane cu cele submontane și depresionare (ex. Peisaje alpine glaciare în Făgăraș, Retezat, Rodnei, Parâng, peisaje carstice în Aninei, Cernei, Bihor-Vlădeasa, Mehedinți, abrupturi calcaroase în Piatra Craiului, chei și defileuri pe râurile Bicaz, Olteț, Turda, Olt, Jiu, Dunăre);

accesibilitate, datorită poziției centrale, configurației, faptului că sunt străbătuți de numeroase cursuri de râuri, altitudini mai reduse;

potențial speologic bogat. Peste 10000 de peșteri, ceea ce situează România pe locul al lll- lea în Europa, unele cu o excepțională valoare științifică pe lângă cea estetică, având statutul de monumente ale naturii sau rezervații- Piartra Altarului, Movile, Topolnița, Cetățile Ponorului, Pojarul Poliței, Urșilor, Scărișoara etc.

complexitate- varietatea formelor de relief, asociată cu prezența unei bogate rețele hidrografice, fond cinegetic, domeniu schiabil, așezări umane, oferind posibilitatea practicării celor mai diverse forme de turism (drumeție, alpinism, schi, odihnă activă, vînătoare și pescuit, cercetare științifică)

Zona dealurilor subcarpatice și podișurilor, deși mai modestă din punct de vedere al potențialului, se impune atenției în special prin bogăția și varietatea resurselor balneare. Cu peste 200 de localități ce dispun de factori naturali de cură, cu resurse de o mare diversitate (în sensul că pot fi utilizate în tratarea a 14 tipuri de afecțiuni) și valoare terapeutică deosebită, România beneficiază de un excepțional potențial balnear, fapt ce o situează printre primele locuri în Europa. Între componentele acestuia se remarcă.

apele minerale și termale cu un conținut divers sub aspect fizico-chimic, mineralogic și termic- în țara noastră se întâlnesc practic toate tipurile de ape cunoscute și utilizate pe plan mondial (stațiunile Covasna, Tușnad, Călimănești, Căciulata, Herculane, Vatra Dornei, Slănic Moldova etc.);

lacurile terapeutice, cu ape având caracteristici fizico-chimice diferite sau prezentând alte particularități cum ar fi . fenomenul de heliotermie, salinitate ridicată ridicată (Sovata, Ocnele Mari, Ocna Mureș, Bazna, Cojocna, Amara, Lacul Sărat, Techirghiol);

nămolurile terapeutice: sapropelice (Sovata, Amara Techirghiol ) minerale de izvor (Felix, Sângeorz ) și turbe descompuse chimic (Geoagiu, Borsec, Vatra Dornei, Tusnad);

emanațiile naturale de gaze terapeutice de tipul mofetelor (CO2) și sulfatatelor (H2S hidrogen sulfurat) specifice munților vulcanici;

salinele (Tg. Ocna, Slănic Prahova, Praid);

aeroionizarea, respectiv prezența unui climat aeroelectric, cu ionizare naturală, predominant negativă- fenomen specific zonelor de munte- cu efecte benefice asupra organismului, în principal sedative, constituindu-se într-un factor important de cură pentru multiple afecțiuni.

Acestor resurse cu funcție balneo-medicală li se asociază un bioclimat specific, numeroase elemente de floră și faună, vestigii de cultură și civilizație, așezări umane care permit, pe lângă formele proprii tratamentului, dezvoltarea turismului de odihnă și recreere.

Zona de câmpie se înscrie în circuitul turistic cu puține atracții naturale, reprezentate de vegetație (areale forestiere și floră specifică), fond cinegetic și piscicol, rețea hidrografică (râuri și lacuri) și resurse balneare (lacuri sărate, nămoluri, ape minerale, bioclimat).

Locuri aparte în structura potențialului turistic natural al țării noastre, respectiv a formelor de relief, ocupă litoralul Mării Negre și Delta Dunării.

Litoralul, de-a lungul celor 245 km pe care se întinde, prezintă o mare varietate de atracții, oferind condiții pentru o gamă largă de forme de turism: cură heliomarină, sporturi nautice și subacvatice, odihnă și recreere, tratament balneo-medical, cercetarea științifică. Dintre elementele sale definitorii se impun: plaja, apa de mare, bioclimatul marin, resursele balneare, vegetația.

Plaja se diferențiază față de oferta altor țări prin: orientarea spre est și sud-est, ceea ce determină o îndelungată expunere la soare (circa 10 ore pe zi), coborârea în pantă lină , lățime relativ mare (de la 400-500m la Mamaia la 50-200m în rest), calitatea nisipului (tip, puritate, granulație grad de uscare), asigurând condiții excelente pentru băi de soare și de mare- din acest punct de vedere există puțini concurenți în Europa (coastele sudice ale Italiei și parțial cele ale Bulgariei)

Apa de mare, prin compoziția chimică, salinitatea relativ redusă (17-18mg/l), contrastul termic cu aerul, acțiunea valurilor, prezența aerosolilor rezultați din spargerea valurilor etc. constituie, de asemenea, un factor important de cură în forme specifice, ca băile de mare și talazoterapia, ea creează totodată cadrul propice practicării sporturilor nautice sau a plonjărilor subacvatice.

Bioclimatul marin, caracterizat prin temperaturi moderate, mare stabilitate termică, regimul redus al precipitațiilor, număr mare de zile însorite (140 pe an), puritatea aerului, uniformitatea gradului de umiditate etc., au efecte benefice asupra organismului contribuind alături de ceilalți factori, la creearea condițiilor de cură heliomarină și odihnă.

Resursele balneare, în principal apele minerale sau mineralizate și nămolul terapeutic, asigură elementele necesare tratamentului complex profilactic, terapeutic, recuperator, sporind atractivitatea și valoarea potențialului turistic al litoralului.

Delta Dunării reprezintă, prin suprafață (4,375 kmp împreună cu sistemul lagunar Razim Sinoe ) și alcătuire (o rețea densă de canale, gârle,bălți și lacuri alternând cu grinduri), varietate și originalitate peisagistică/faunistică, una dintre cele mai valoroase și complexe zone turistice din țara noastră. Printre componentele ei de mare atracție se numără:

plajele întinse, în zona litorală (Sulina, Petrisor, Sf.Gheorghe);

prezența dunelor de nisip (Caraorman, Sărăturile);

vegetația de mare varietate (codri de stejar în Letea și Caraorman, zăvoaie de plută și sălcii uriașe, stufărișuri, specii rare);

fauna piscicolă și ornitologică, autohtonă sau de peisaj, cu multe specii ocrotite;

fondul cinegetic și piscicol bogat și variat;

Pentru valoarea sa excepțională, pentru originalitatea ecosistemelor și unicitatea elementelor biologice, Delta Dunării are în prezent statut de rezervație a biosferei (conform H.G. 983/1990 completată de H.G. 264/1991) din suprafața totală a rezervației 18 zone (aprox.500 kmp) reprezintă perimetru strict protejat, deschis doar cercetării științifice autorizate.

Pe lângă relief, care constituie componenta centrală a potențialului turistic natural, se impun a fi menționate și celelalte categorii de atracții, bine reprezentate în țara noastră.

Hidrografia, definită de o vastă rețea de râuri de graniță ( Dunăre, Prut, Tisa) și interioare (Olt, Argeș, Mureș, Siret, Jiu Someș Târnave) și debitul acestora, de numeroasele lacuri naturale de origine diversă situate pe toate treptele de altitudine, de varietatea apelor subterane, constituie o remarcabilă atracție turistică.

Astfel, lacurile de munte de tip glaciar (Bucura și Zănoaga în Retezat, Bîlea în Făgăraș,Câlcescu în Parâng, Lala în Rodnei) carstic ( Zăton în Mehedinți, L.Dracului în Banatului) vulcanic (Sf. Ana în Harghitei) de baraj natural (L.Roșu în Bicaz) reprezintă prin ele însele obiective turistice. Cele situate în arealul dealurilor și podișurilor, de regulă cu apă sărată (Ursu, Sovata, Ocna Sibiului, Slănic Prahova) au valoare terapeutică, iar cele din zona de câmpie sunt apreciate fie pentru valențele balneare (Amara, Lacul Sărat, Techirghiol) fie ca domeniu pentru pescuit, sporturi nautice sau agrement (Snagov, Străulești, Căldărușani, Siutghiol, Tașaul ).

Clima, ca element component al potențialului turistic natural, contribuie, pe de-o parte, la creearea ambianței favorabile călătoriei, prin valorile de temperatură înregistrate, regimul eolian și pluviometric, gradul de nebulozitate etc. și pe de altă parte, constituie un motiv special de deplasare. Este vorba de calitatea sa de factor de cură (climat excitant solicitant în zonele de litoral, sedativ în zonele de deal și podiș și tonic, stimulent în cele montane) climatologia fiind un mijloc terapeutic eficient în cazul multor afecțiuni, și de element indispensabil practicării unor sporturi (schiul de exemplu necesită prezența consistența și o durată de menținere a stratului de zăpadă)

Vegetația este și ea un factor de stimulare a călătoriilor turistice, reprezentată prin pajiști, arborete, areale forestiere, valoroase prin suprafețele extinse pe care se regăsesc, bogăția și varietatea speciilor, distribuția teritorială ca și prin existența unor specii deosebit de rare, monumente ale naturii, vegetația are o multiplă funcție turistică. Astfel, ea constituie componenta esențială pentru cercetarea științifică și pentru organizarea de parcuri naturale ca destinații de vacanță, de asemenea prezintă interes special în cazul turismului de odihnă, refacere și agrement; în al treilea rând, ea completează celelalte valori ale potențialului, sporindu-le atractivitatea prin calitățile estetice și rolul în influențarea climatului. În legătură cu vegetația se impune o mențiune distinctă pentru plante medicinale, factor de cură răspândit și apreciat.

Fauna are, din punct de vedere turistic, importanță cinegetică, estetică și științifică. Fondul cinegetic și piscicol, prin bogăția și varietatea speciilor, densitatea, valoarea trofeelor reprezintă principala atracție pentru turismul de vânătoare și pescuit sportiv. România dispune de un mare potențial de atractivitate – circa 3600 de specii dintre care au însemnătate cinegetică deosebită ursul brun, cerbul, râsul, căpriorul, mistrețul, cocoșul de munte , rața sălbatică – localizat cu precădere în zona montană (Călimani, Rodna, Ceahlău, Bistrița, Godeanu.Țarcu ) și în Delta Dunării. Pe de altă parte, diversitatea speciilor, ca și existența unor specii rare, endemice sau pe cale de dispariție, prezintă interes pentru turismul științific și instructiv- educativ organizații în rezervații.

Existența unor elemente naturale cu valoare excepțională, rare și originale – forme de relief, peisaj, floră și faună – apreciate generic drept curiozități sau monumente ale naturii, au impus organizarea lor în arii protejate, de tipul parcurilor și rezervațiilor. În multe dintre clasificările consacrate, referitoare la potențialul turistic natural, monumentele naturii sunt evidențiate ca o categorie distinctă, având importanță deosebită pentru turism, atât pentru cel profesional, de cercetare științifică, cât și pentru cel de agrement sau educativ. Beneficiind de prezența unor astfel de valori, de toate genurile – forme de relief, specii rare de floră și faună – s-au constituit de-a lungul timpului în România astfel de zone de mare atractivitate turistică.

Tabelul 3.1

Zone protejate, tipologie și suprafață

Sursa CNS Anuarul statistic al României, 1999

3.2.1. PRINCIPALELE ATRACȚII TURISTICE ANTROPICE

România dispune și de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al istoriei de peste două milenii a poporului nostru în acest spațiu geografic. Numeroase vestigii ale civilizațiilor trecute, unele dintre ele unicate, bogăția tradițiilor populare, creația spirituală modernă, realizările tehnico-economice contemporane – atestă evoluția și continuitatea vieții pe aceste meleaguri, alcătuind un important fond cultural-istoric, apreciat din punct de vedere turistic pe plan intern și internațional.

Dintre componentele potențialului turistic antropic trebuie evidențiate, pentru valoarea și atractivitatea lor: vestigiile arheologice, monumentele istorice și de artă, instituțiile și evenimentele cultural-artistice, arta și tradiția populară, construcțiile tehnico-economice.

Vestigiile arheologice existente pe teritoriul României sunt numeroase, de factură diversă, de mare valoare atât pentru istoria, cultura și civilizația poporului nostru, cât și pentru cele universale. Dintre acestea pot fi menționate:

cetățile grecești de pe țărmul Mării Negre, datând din sec.VII-VI î.Hr. (Istria, Tomis, Callatis, Enisala);

cetățile dacice din Munții Șureanu- Grădiștea Muncelului, Costești, Sarmizegetusa;

castrele romane –Drobeta, Tibiscum, Potaissa, Apullum, Napoca, Romula și dotările lor editilitare: temple, palate, amfiteatre, băi termale;

cetățile medievale din epoca timpurie, care atestă cristalizarea primelor formațiuni politice românești – Biharia, Severin (sec.VI-XII) sau din epoca modernă – Neamț, Suceava, Alba Iulia, Târgoviște, București – curtea veche (sec XIV-XV);

Monumentele istorice, de artă și de arhitectură, de o mare varietate, datând din perioade istorice diferite și reflectând evoluția culturii și civilizației autohtone și influențele diferitelor culturi ale lumii cu care au intrat în contact, se constituie într-o altă atracție turistică importantă. Între cele mai reprezentative se numără:

mănăstirile cu fresce exterioare din Bucovina (Voroneț, Humor, Sucevița, Moldovița, Arbore) realizate în sec. XV-XVI, în stilul arhitectonic moldovenesc cu influențe bizantine și gotice;

bisericile din lemn din Maramureș (Bogdan Vodă, Surdești, Călinești, Ieud) construite în sec. XVIII în stilul arhitecturii populare specifice zonei;

biserici și cetăți țărănești fortificate din Transilvania (Rășinari, Silmnic, Biertan, Cristian) sau din Oltenia (Cula lui T. Vladimirescu de la Cerneți);

castele și palate (Bran, Mogoșoaia, Corvineștilor, Peleș, Cotroceni, Ghica);

edificii religioase, monumente și statui : catedrala romano-catolică din Alba Iulia, biserica Sf. Trei Ierarhi din Iași, biserica Neagră din Brașov, biserica Stravopoleos din București, biserica Mănăstirii din Curtea de Argeș, Moscheea din Constanța, Arcul de Triumf din București, Ansamblul sculptural Brâncuși, statuia poetului Ovidiu din Constanța, Mausoleul Eroilor de la Mărășești;

O altă componentă a potențialului turistic antropic o constituie instituțiile și evenimentele cultural artistice, acestea, găzduite în principalele centre urbane ale țării reflectă intensitatea vieții spirituale, tradiția și modernismul în cultură. Din această categorie de elemente ale potențialului turistic fac parte:

edificiile unor instituții culturale :Atheneul Român, Operele din București, Timișoara,Cluj, Palatul culturii din Iași, Ploiești, Arad, biblioteci etc.;

muzee ( peste 450 având profile diferite –științele naturii, istoria tehnicii și științei, etnografie, istorie, artă-) ; și case memoriale (peste 1000, de interes local, național);

evenimente culturale de tipul festivalurilor muzicale, ale filmului, teatrale, umoristice și expoziții/ târguri, serbări etc.;

Arta și tradiția populară, prin specific, originalitate, bogăție și varietate reprezintă un motiv inedit de călătorie. Între elementele necesare de această factură, care generează fluxuri turistice se evidențiază:

arhitectura și tehnica populară ce reflectă specificul diferitelor zone în privința: concepției construcțiilor (case, porți, edificii religioase) a materialelor folosite (piatră, lemn, calcar)- Maramureș, Zona Dornelor- Suceava, Oaș- Satu mare, Câmpulung Muscel, Argeș, precum și a instalațiilor tehnice (mori pive)- Sibiu- sau a tehnicilor utilizate în prelucrarea lemnului, în realizarea de împletituri, țesături, picturi pe sticlă;

creația artistică: producția meșteșugărească și de artizanat, muzica, dansul, portul, creația literară ( ex. centre de ceramică: Horezu-Vâlcea, Corund-Harghita, Oboga-Olt, Marginea-Suceava, Vama-Satu Mare, sau zone cunoscute pentru originalitatea portului și dansului tradițional: Țara Moților, Țara Zarandului, Țara Oașului, Țara Dornelor);

manifestări tradiționale de genul sărbătorilor populare, târguri, festivaluri; ex: Sâmbra oilor, Târgul de fete, Festivalul narciselor, Nedeia Munților, Cocoșul de Horez, datini și obiceiuri de iarnă etc.;

Se constituie de asemenea, ca elemente de atracție turistică, obiectivele economice (potențialul tehnico-economic) cum sunt amenajările hidroenergetice (baraje, lacuri de acumulare, centrale hidroelectrice), canale de navigație și ecluze, drumuri, poduri, viaducte, porturi, diverse unități economice (complexe industriale, ferme agricole, piețe etc.) Pot fi menționate în acest sens barajele și acumulările de apă de pe Dunăre- Porțile de Fier, Argeș- Vidraru, Olt, Lotru, Bistrița, Buzău, Someș Prut; podurile de peste Dunăre (Fetești- Cernavodă, Giurgeni- Vadu Oii, Giurgiu) sau de peste râurile interioare; drumurile transmontane înalte – Transfăgărășan (2040m alt. max.) Transalpina sau defileele Jiului, Oltului, Dunării, Bicazului, Buzăului, etc.

Mai pot fi înscrise pe lista motivelor de călătorie, cu importanță în creștere în ultimii ani, localitățile urbane și rurale, atractive datorită arhitecturii specifice sau pentru valorile de artă, cultură și civilizație pe care le adăpostesc și de evenimentele pe care le găzduiesc (târguri, expoziții, festivaluri) în cazul așezărilor rurale, pe lângă astfel de valori sunt oferite și condiții naturale deosebit de atractive, propice petrecerii vacanțelor- vegetație abundentă, liniște, aer curat, climat blând, peisaje inedite.

3.2. BAZA TEHNICO MATERIALĂ

Întreaga desfășurare a activității turistice presupune existența, alături de elementele de atracție, a unor resurse materiale adecvate, capabile să asigure satisfacerea cerințelor vizitatorilor pe durata și cu ocazia realizării călătoriilor turistice. Aceste resurse denumite generic baza tehnico materială, se prezintă într-o structură diversă- unități de cazare, de alimentație, mijloace de transport, unități de agrement, baze de tratament – adaptată funcțiilor economice și sociale ale turismului.

Componentă a afertei turistice, baza tehnico materială (capitalul tehnic) joacă un rol importabt în organizarea și dezvoltarea turismului. Astfel, dimensiunile și structura sa, nivelul tehnic al echipamentelor determină nemijlocit accesul și prezența turiștilor într-o anumită zonă, amploarea fluxurilor și gradul de mulțumire al călătorilor. Totodată, creșterea și modernizarea dotărilor materiale antrenează o intensificare a circulației turistice.

Baza tehnico-materială a turismului este reprezentată, potrivit accepțiunii generale a conceptului, de ansamblul mijloacelor tehnice de producție utilizate, în această sferă, în scopul obținerii de bunuri și servicii specifice, destinate consumului turistic.

Complexitatea activității turistice se reflectă în diversitatea mijloacelor de muncă utilizate, a componentelor bazei. Punerea în valoare a potențialului natural și antropic și atragerea turiștilor presupun existența unor dotări adecvate, capabile să asigure accesul, să ofere vizitatorilor condiții pentru petrecerea agreabilă a vacanței. Așadar, între baza tehnico materială și activitatea turistică în ansamlu există o relație strânsă, de intercondiționare: pe de o parte, turismul nu poate fi conceput în afara unei echipări tehnice corespunzătoare a zonelor de atracție, iar, pe de altă parte, structura, dimensiunile și calitatea resurselor materiale trebuie să se adapteze permanent evoluțiilor turismului.

În acest context și în corelație cu celelalte componente ale ofertei, se apreciază că, dacă atracțiile constituie factorul fundamental al activității turistice, baza tehnico-materială și infrastructura turistică reprezintă factorul decisiv, iar infrastructura generală, factorul permisiv.

În ce privește structura bazei tehnico-materiale, teoria și practica de specialitate folosesc mai multe modalități de clasificare a componentelor capitalului tehnic. Cea mai importantă și utilizată structurare este cea pe criteriul destinației principale și delimitează două mari categorii : baza tehnico-materială specific turistică și cea generală (infrastructura).

Componenta cea mai importantă a bazei tehnico-materiale specifice este rețeaua unităților de cazare, întrucât răspunde uneia dintre necesitățile fundamentale ale turistului, odihna , înnoptarea. Fără existența unor astfel de echipamente nu se poate realiza consumul turistic. Mai mult, dimensiunile, structura și distribuția spațială a mijloacelor de cazare determină caracteristicile tuturor celorlalte componente ale bazei și implicit amploarea și orientarea fluxurilor turistice.

Structura bazei tehnico-materiale

Baza tehnico-materială – unități de cazare

specific turistică – unități de alimentație

– mijloace de transport

– instalații de transport pe cablu

– instalații de agrement / tratament

– sate turistice, sate de vacanță

Baza tehnico-materială – căi de comunicație

generală (infrastructura) – mijloace de transport în comun

– instalații de telecomunicații

– rețele de alimentare cu apă, gaze, energie

– unități comerciale și de prestări servicii

Una dintre cele mai utilizate grupări separă mijloacele de cazare în:

unități hoteliere propriu-zise și asimilate lor (moteluri, pensiuni, hanuri, hoteluri apartamente, bungalow-uri etc.);

unități complementare sau cazarea extrahotelieră, reprezentată de terenuri de camping și caravaning, căsuțe, sate de vacanță, cămine și hanuri pentru tineri,, cabane și refugii montane, camere, case și apartamente de închiriat, sanatorii și stabilimente de sănătate, tabere și colonii de vacanță;

În privința dimensiunilor dotărilor, în 1998, la scară mondială existau peste 30 de milioane locuri în hoteluri și unități asimilate, înregistrându-se o creștere cu 83,3% față de 1980, într-un ritm mediu annual de circa 3,6% cu diferențieri semnificative pe zone ale lumii, reflectate și de evoluția cotei de piață deținute de acestea.La nivelul continentului european, poziția diferitelor țări se află în perfectă concordanță cu locul ocupat în ierarhia circulației turistice.

În anul 2000 România dispunea de un total de 280 mii locuri, din care 189 mii în unitățile hoteliere asimilate acestora, fapt ce confirmă poziția modestă ocupată de țara noastră pe piața turistică mondială.

O analiză detaliată, în dinamică și structură, a echipamentelor de cazare din țara noastră este de natură să evidențieze nivelul de dezvoltare a turismului și gradul de valorificare a potențialului, direcțiile în care trebuie acționat pentru a realiza o apropiere de situația țărilor europene și o valorificare corespunzătoare a atracțiilor naturale și antropice.

Astfel, cu privire la dinamică, principalii indicatori ai capacității de cazare – număr de unități, număr de camere, număr de locuri – evidențiază o tendință de creștere până în anii 1988-1989, după care urmează o reducere în ritmuri mai accelerate sau mai lente.

Tabelul 3.2

Dimensiunile capacității de cazare în România

Sursa CNS Informații statistice operative, nr.3/2000

Evoluția principalilor indicatori ai capacității de cazare, în mare parte corelată cu cea a circulației turistice, are o serie de cauze proprii, între care: starea avansată de uzură a unor echipamente și scoaterea lor din circuitul turistic (definitiv sau temporar pentru modernizare), trecerea în proprietete particulară (prin retrocedare către foștii proprietari) unor unități, schimbarea destinației etc.Deși în ultimii ani s-au construit ori au fost redate circuitului turistic o serie de unități, ritmurile acestei evoluții nu au fost de natură să compenseze scoaterile din uz.

În ce privește structura, mijloacele de cazare se grupează după mai multe criterii: tipul unității, categoria de confort, forma de proprietate, perioada de funcționare, amplasarea în spațiu. Din punct de vedere al tipului de unitate, cea mai mare pondere, 58,6% în 2000, o dețin hotelurile și motelurile, unități cu profil complex, cu un nivel de confort mai ridicat și care furnizează o gamă mai largă de servicii și de calitate superioară, pondere care de-a lungul timpului a înregistrat o tendință de creștere.

Tabelul 3.3

Evoluția structurii mijloacelor de cazare pe tipuri de unități

– în procente –

Sursa CNS Anuarul statistic al României,Informații statistice operative, nr.3/2000

*) pensiuni, ferme agroturistice, sate de vacanță, spații de cazare pe nave;

Pe plan mondial se remarcă insă o scădere a interesului față de hoteluri și moteluri și o orientere a cererii către unități de tip vilă, apartamente, chiar camping, caravaning, care asigură pe lângă confort și o individualizare a vacanțelor. Dintre celelalte tipuri de unități, ponderi semnificative dețin grupele vile și bungalow-uri, campinguri, căsuțe și tabere, rezultat al accesibilității și al dezvoltării turismului de tineret.

În privința nivelului de confort, se constată o concentrare puternică la categoriile inferioare, respectiv unități de două stele și mai puțin.(tabelul 3.3) Situația se explică, în mare măsură, prin vechimea relativ mare a unităților și gradul avansat de uzură, dar și prin calitatea scăzută a serviciilor, prin absența ori caracterul sporadic al unor lucrări de întreținere.

O altă abordare a structurii echipamentelor de găzduire o constituie forma de proprietate, potrivit căreia, la începutul anului 1999, o mare parte a bazei materiale de cazare se afla încă în proprietate publică (tabelul 3.4)

Figura 3.1

Structura mijloacelor de cazare pe tipuri, în România, în 2000

Tabelul 3.4

Structura mijloacelor de cazare pe categorii de confort, în România, în 2000

Sursa CNS, Turismul României, Breviar statistic, 2000

În legătură cu acest aspect al structurării dotărilor, trebuie remarcat efortul deosebit în direcția privatizării activelor din turism, desfășurat pe parcursul anului 2000; dept rezultat, s-a înregistrat o creștere semnificativă a ponderii proprietății private și a celei mixte.

Tabelul 3.5

Structura mijloacelor de cazare pe forme de proprietate, în 1999

Sursa CNS, Turismul României, Breviar statistic, 2000

În ceea ce privește subdivizarea mijloacelor de cazare după perioada de funcționare se poate constata că mai mult de jumătate dintre acestea (57,1% din numărul total de locuri existente la nivelul anului 1999) înregistrează o funcționare sezonieră. Situația se datorează amplasării unui număr important de unități în zona de litoral, dar și ponderii mari a unităților de tipul: căsuțe, camping-uri, bungalow-uri, tabere, care nu sunt adaptate găzduirii turiștilor în sezonul rece.

A doua mare componentă a bazei tehnico-materiale turistice o reprezintă unitățile de alimentație publică. Acestea se adresează, în majoritate, deopotrivă și rezidenților și turiștilor, ceea ce face dificilă o analiză riguroasă și detaliată a principalelor tendințe din evoluția și structura celor destinate turismului.Cu toate acestea, poate fi identificat un segment al rețelelor unităților de alimentație care, prin caracteristici, orientări și dinamică, aparține domeniul turistic. Acest segment este alcătuit din unități cu profil complex, menite să asigure atât condiții de servire a mesei, cât și de divertisment, amplasate în zonele turistice sau pe marile artere de circulație, cu o varietate tipologică de confort similară celei hoteliere, funcționând cel mai adesea într-o relație de interdependență cu unitățile de cazare și înscriindu-se, în privința organizării, în tendința de concentrare în lanțuri.

În țara noastră, din totalul unităților de alimentație publică existente – aproape 35.000, cu o suprafață comercială utilă de 3,7 mil.mp. și circa 2 mil. de locuri la masă – cele considerate ca făcând parte din structura turismului (prin locul de amplasare și caracteristicile clientelei) reprezintă aproximativ 8.5%, respectiv puțin peste 2800 unități cu aproape 495.000 locuri la masă.

În ce privește evoluția în timp, se constată, contrar tendințelor înregistrate de capacitatea de cazare și chiar de circulația turistică, un curs ascendent, dar în ritmuri relativ lente.

Deoarece este destinată să satisfacă nevoile de hrană și de recreere ale turiștilor, această rețea este dominată de restaurante (45% din numărul unităților și aproape 60% din numărul de locuri), acestora li se adaugă unități cu profil de tip bufet, bar, pizzerie, rotiserie etc. care reprezintă 35% din totalul locurilor la mese, dar cu ponderi relativ modeste, cofetării și patiserii, cafenele, ceainării, precum și chioșcuri de profil.

O importantă caracteristică a acestei componente a bazei tehnico-materiale este sezonalitatea accentuată (1/3 din totalul locurilor la mese sunt amplasate în grădini șI terase deci cu o activitate temporară, iar din cele 2/3 amplasate în saloane, o bună parte funcționează în cadrul unor hoteluri sau stațiuni cu activitate sezonieră (litoral, sta’iuni balneare de interes local, zone montane înalte) rezultând o pondere de doar 40% a locurilor permanente.

Din punct de vedere al formei de proprietate, spre deosebire de rețeaua unităților de cazare, proprietatea privată este mult mai bine reprezentată (peste 80%), pondere realizată în principal pe seama unităților independente.

Pe lângă evidențierea structurii și dimensiunilor sau a tendințelor, în evaluarea bazei tehnico-materiale a alimentației, prezintă foarte mare importanță și analiza comparativă cu rețeaua unităților de cazare. Indicatorul “ locuri în alimentație/ locuri de cazare “ prezintă o semnificație majoră deoarece, pentru a asigura o bună servire a turiștilor și condiții de distracție, recreere, el trebuie să ia valori de 1,2/1,0 – 1,5/1,0 . În România acest a se află la nivelul de 1,7/1,0 – dacă se iau în considerare toate locurile din alimentație (saloane și locuri deschise) și de 1,2/1,0 în cazul locurilor din saloane, ceea ce răspunde normelor internaționale și permite o bună satisfacere a nevoilor turiștilor.

Baza tehnico-materială specific turistică înscrie în componentele sale și mijloacele de transport destinate exclusiv turiștilor și/sau care se află în administrarea unor societăți comerciale aparținând sferei turismului.

La nivel mondial, în privința dimensiunilor, se poate vorbi despre existența unui sector al transporturilor specifice bine dezvoltat, ca efect al preocupărilor organizatorilor de turism de a evita disfuncționalitățile generate de apelarea la serviciile terților.

În România, parcul de mijloace de transport aflat în dotarea intreprinderilor turistice este relativ redus, rezultat al unui complex de cauze, între care: o anume tradiție în organizarea voiajelor, puterea economică redusă a societăților de turism, faptul că tendința de integrare pe verticală se află abia la început…Astfel, turismul românesc dispune de circa 3000 de autocare, 1000 de autobuze și aproape 800 de autoturisme destinate închirierii, câteva aeronave, 4-5 nave hotel pentru croaziere în Deltă , care se află în proprietatea agențiilor de turism, a celor hoteliere sau de transport. La fel de modestă este și dotarea cu automobile proprietatea turiștilor – 10 locuitori la un autoturism înscris în circulație, comparativ cu media europeană de 4 locuitori la un automobil, sau în SUA 2 locuitori/ autoturism și în Ungaria, Bulgaria de 5 locuitori/autoturism.

În ceea ce privește oferta de instalații de agrement (terenuri de sport, săli de jocuri, săli polivalente, parcuri de distracție, centre de echitație, plaje și instalații de sporturi nautice, pârtii de schi, cazinouri, discoteci etc.) se poate afirma că ea este slabă, divertismentul nefiind din păcate o prioritate pentru organizatorii de vacanțe. Există un număr redus de mijloace, de regulă în stare precară și slab diversificate și cu o concentrare foarte puternică: pe litoral – 50%, pe Valea Prahovei și în Poiana Brașov, în București și alte câteva centre urbane.

Deoarece beneficiază de un potențial natural deosebit de bogat și variat, România dispune de circa 40 de baze de tratament (instalații de fizioterapie, băi, amenajări saline, săli de gimnastică, amenajări diverse) din care aproape ½ în incinta hotelurilor, asigurând condiții de cură pentru toată durata anului, unde se pot efectua zilnic aproape 100.000 de proceduri.

Satele turistice sunt localități rurale situate într-un cadru naturl nepoluat, dispunând deelemente atractive posibil de valorificat, precum : arhitectura locală, portul, meșteșugurile, tradițiile etc. amenajate astfel încât să ofere temporar sau permanent găzduire, alimentație și activități de recreere. La nivel național există un sistem organizatoric adecvat reprezentat de asociații profesionale ca ANTREC, Agenția Română pentru Agroturism, precum și o legislație stimulativă (L.nr.145/1994)

Cu toate acestea, turismul rural în formelesale organizate, are deocamdată, în țara noastră, o dimensiune modestă, atât în privința vizitatorilor străini, cât și a celor români (sub 1% din totalul circulației turistice)

Satele de vacanță sunt ansambluri mari, de factură modernă, ce cuprind unități de cazare individuală sau familială, grupate în jurul unor spații comune pentru masă, distracție și sport. Caracteristica fundamentală a acestor mijloace o constituie desfășurarea în comun, sub forma de clb a activităților recreative, ceea ce conduce la crearea unei atmosfere specifice. Produsul turistic denumit “ club de vacanță” este comercializat la un preț forfetar, ce include și pensiunea și distracțiile.

În România acest domeniu este la început fiind demne de amintit realizările din județul Sibiu, în stațiunea Păltiniș (Ensiclub) și pe litoral, în localitatea Vama Veche.

Baza tehnico-materială include în sfera sa de referință și infrastructura generală. Constituită din transporturi, și telecomunicații, comerț și prestări servicii, utilități publice (alimentarea cu apă, gaze, energie electrică și termică), sistemul sanitar, instituții financiar-bancare etc., aceasta este menită să asigure funcționarea normală a tuturor sectoarelor economiei, prin urmare, și a turismului.

Indispensabilă dezvoltării turismului, a cărui amploare o condiționează prin dimensiuni, distribuție teritorială și caracteristici tehnice, infrastructura generală este, la rândul ei, determinată de evoluțiile din domeniul turismului. Este vorba de o relație de interdependență, ce trebuie avută în vedere în dinamica și sensurile creșterii lor.

Locul cel mai important pentru dezvoltarea turismului în cadrul componentelor infrastructurii generale revine transporturilor; în multitudinea formelor lor, ele asigură accesul spre destinațiile de vacanță, precum și atragerea unor zone în circuitul turistic.În ce privește nivelul de dezvoltare al transporturilor, țara noastră deține un loc modest în cadrul continentului. Asfel, în domeniul rutier, rețeaua de șosele și autostrăzi este insuficientă și de slabă calitate; dintr-un total de 73260 km de drumuri publice, doar 130 km reprezintă autostrăzi și circa 15000 km de drumuri naționale și europene, restul fiind de interes local. Corespunzător acestei situații, densitatea de 31 km drumuri la 100kmp de suprafață teritoriu pune România cu mult în urma țărilor cu turism dezvoltat.

De asemenea, distribuția teritorială a rețelei de drumuri din țară este neuniformă, ceea ce limitează accesul la unele destinații turistice.

Situația se prezintă asemănător și în cazul rețelei feroviare; cu o lungime totală de 11.010 km și o densitate de 47,2 km la 100 kmp teritoriu, România este slab înzestrată,comparativ cu alte țări (Belgia are o densitate a rețelei de CF de 112,5 km/100 kmp, Ungaria de 83,3 Cehia de 119,7 Germania de 114,4) la aceasta se mai adaugă și nivelul calitativ redus al echipamentelor (calea de rulare și parcul de vagoane)

Nici în privința celorlalte forme de transport, gradul de dotare tehnică nu diferă semnificativ. În domeniul transporturilor aeriene, în țara noastră funcționează 17 aeroporturi, din care 2 internaționale (Otopeni, Timișoara) iar parcul pentru transportul civil este constituit din circa 90 de aeronave. În transporturile navale de călători, ceva mai bine sunt reprezentate cele fluviale. România, deși avantajată de poziția geografică, nu a acordat suficientă atenție acestei forme de deplasare, ca urmare, atât rețeaua cât și parcul de nave se limitează la realitarea legăturilor între câteva localități riverane Dunării sau amplasate în delta acestei ( localități ce dispun de amenajări portuare specifice ). Cursele regulate acoperă un parcurs de circa 1400 km la care se adaugă cursele de agrement și croazierele, iar parcul cuprinde aproape 50 de nave dintre care doar 4-5 corespund exigențelor turistice.

Alături de ramura de transporturi, contribuții importante la dezvoltarea turismului au telecomunicațiile, comerțul, zestrea edilitară a localităților etc. O analiză a bazei tehnico-materiale din aceste domenii evidențiază cel puțin sub aspect cantritativ, o dotare corespunzătoare.

3.3. RESURSELE UMANE ÎN TURISM

Realizarea activității turistice presupune prezența, alături de potențial (natural și antropic și baza tehnico-materială) a resurselor umane, ca factor ce asigură funcționalitatea celorlalte componente ale ofertei. Atât atracțiile, cât și dotările materiale au o existență potențială, sunt în așteptare; ele prind viață, devin produse turistice și pot fi consumate numai datorită acțiunii factorului uman, acesta transformându-le în resurse naturale și materiale efective.

Volumul și calitatea activității turistice depind, înmod esențial de încadrarea cu personal, respectiv numărul lucrătorilor și nivelul lor de calificare, de concordanța dintre pregătirea forțelor de muncă și funcțiile îndeplinite, de profesionalismul și promptitudinea în exercitarea atribuțiilor. Se poate afirma deci, că evoluția turismului se află în directă corelare cu dinamica și structura personalului, ceea ce explică importanța deosebită a capitalului uman. Mai mult, rolul acestui factor crește pe măsura sporirii exigențelor consumatorilor față de calitatea serviciilor, a participării la mișcarea turistică a unor segmente tot mai largi și mai diverse ale populației, dar și odată cu transformările din interiorul fenomenului turistic.

Dezvoltarea turismului – caracterizat ca un sector intensiv de muncă – are o serie de consecințe asupra utilizării resurselor umane în sensul creării de noi locuri de muncă și determinării unui nivel relativ de instruire. Totodată, specificitatea activității turistice și complexitatea sa, dată de multitudinea și varietatea componentelor, își pun amprenta asupra necesarului de personal și structurii acesteia, asupra exigențelor privind pregătirea și selecția, asupra eficienței utilizării forței de muncă.

Datorită faptului că relația dintre turism și capitalul uman este una de intercondiționare, fiecare dintre cele două elemente având deopotrivă rolul de cauză și efect, orice politică în domeniul resurselor umane trebuie fundamentată pe cunoașterea trăsăturilor distinctive ale muncii în turism, pe evaluarea intensității și modului particular de acțiune a forței de muncă asupra producției turistice și rezultatelor activității.

Beneficiind de o natură proprie, constituit dintr-o multitudine și diversitate de activități, turismul imprimă muncii prestate în acest sector o sumă de caracteristici care se reflectă, în principal, asupra nevoii de forță de muncă și a efectelor folosirii acesteia.

Printre cele mai importante trăsături se numără: consum mare de muncă vie, răspundere materială și morală superioară, nivel relativ ridicat și complex de pregătire, relații directe lucrător – client, sezonalitate accentuată, utilizarea modelului muncii cu timp parțial (part time). Particularitățile muncii în turism influențează nemijlocit numărul și dinamica lucrătorilor, structura acestora, nivelul productivității muncii, sistemele de cointeresare, politicile de selecție și recrutare, organizarea pregătirii profesionale.

Evoluția pozitivă la nivel mondial a nivelului forțelor de muncă din turism, datorată creșterii aproape explozive a circulației turistice, dar și modificărilor din structura acesteia, a sporirii gradului de complexitate a activității precum și exigențelor tot mai ridicate ale consumatorilor de turism, este evaluată la cifra de 192 milioane de lucrători în domeniul turismului la sfârșitul anului 1999, ceea ce reprezintă aproape 8% din totalul populației ocupate la scară mondială.

Față de această evoluție globală, situația diferă sensibil de la o țară la alta. Țările situate în top în privința circulației turistice (Franța, Spania,SUA) se caracterizează și printr-o bună dotare cu personal, cu ponderi importante ale acestuia în totalul forței de muncă (Franța – 937mii angajați, Spania – 956 mii angajați, SUA –5,5 milioane). A doua grupă cuprinde țări lansate relativ recent în circulația turistică – Turcia, Mexic, Canada – și țări emițătoare ca Marea Britanie, Germania. O grupă aparte este formată de țările cu tradiție în turism și unde ponderea lucrătorilor, relativ ridicată, se menține constantă (Elveția – 5,6% din personalul ocupat, Austria – 7,1%, Italia, Belgia, Luxemburg). În sfârșit, țările cu un număr modest de lucrători în domeniu (1-2% din personalul ocupat) formează o altă categorie ce include și România.

În cazul țării noastre, dimensiunile și dinamica personalului reflectă involuțăăle din circulația turistică și dificultățile pe plan economic și social. Astfel, numărul total a celor ocupați în industria turismului este de circa 460.000 persoane, din care 98.000 în hoteluri, restaurante. Ponderea populației ocupate în turism este de 2% din totalul angajaților din România.

Tabel 3.6

Evoluția principalilor indicatori de personal din hoteluri și restaurante

Sursa CNS, Anuarul statistic al României, 1999

În ce privește evoluția în timp, după un curs ascendent înregistrat până în 1991, s-a manifestat și continuă să se manifeste o tendință descrescătoare suficient de accentuată, care este rezultatul acțiunii conjugate a mai multor factori cum sunt: reducerea dramatică a circulației turistice interne și internaționale, scoaterea din funcțiune a unor capacități de cazare, și ca urmare, cererea mai mică de personal, involuțiile din economie.

Toate acestea se reflectă într-o calitate mai slabă a prestațiilor- deși raportul lucrători/locuri de cazare se situează pe o poziție bună, în realitate el este consecința consumului mare de muncă vie, echipării tehnice modeste din mai multe unități – și o valorificare sub posibilități a potențialului de care dispune România .

Aceste tendințe accentuează decalajul față de țările cu tradiție în domeniu, solicitând pentru viitor, eforturi de dezvoltare mai susținute.

3.4. SERVICIILE TURISTICE

Având ca obiectiv satisfacerea nevoilor persoanelor apărute și cu ocazia și pe durata călătoriilor, turismul poate fi privit, în conținutul său, ca și o succesiune de servicii (prestații) cum sunt cele de organizare a voiajului, de transport, de odihnă și alimentație, de recreere etc. O parte a acestora vizează acoperirea unor necesități obișnuite, cotidiene (odihnă, hrană), altele sunt destinate unor trebuințe specific turistice și respectiv formelor particulare de manifestare a acestuia (agrement, tratament, organizarea călătoriilor).

Prin natura lor, serviciile turistice trebuie să creeze condiții pentru refacerea capacității fizice a organismului, simultan cu petrecerea plăcută și instructivă a timpului liber; de asemenea, ele trebuie concepute astfel încât, în urma consumării lor, turistul să dobândească un plus de informații, cunoștințe sau chiar deprinderi noi. Numai astfel se poate vorbi de un conținut al prestației turistice în concordanță cu cererile epocii moderne, cu exigențele turistului contemporan. Iar în condițiile actuale ale țării noastre, angajate pe coordonatele unei noi dezvoltări, o asemenea orientare a serviciilor turistice înseamnă competivitate cu oferta internațională.

O altă cerință a consumului turistic, la care serviciile, prin conținutul lor, sunt chemate să contribuie efectiv, o constituie asigurarea unei odihne active a turistului. Odihna activă tinde să devină o componentă tot mai importantă a turismului, ea reprezentând, un procedeu modern, eficient de deconectare, de tratament pentru ameliorarea consecințelor nefavorabile ale suprasolicitărilor nervoase. Pornind de la aceste premise, organizatorilor de turism le revine sarcina conceperii unor vacanțe, respectiv amenajări turistice cu multe posibilități de desfășurare a unor activități recreative – culturale, artistice, deprinderea și practicarea unor noi sporturi, stimularea unor hobby-uri ale turiștilor – menite să diversifice agrementul tradițional și să sporească atractivitatea manifestărilor turistice, să răspundă criteriilor unei odihne active. Aceste preocupări se intensifică odată cu lărgirea ariei de cuprindere a turismului, cu creșterea frecvenței de petrecere a timpului liber în afara reședinței permanente.

Astfel, în perioada actuală se manifestă un proces continuu de îmbogățire a turismului cu tipuri noi de servicii, expresie a receptivității și adaptabilității lui la schimbările intervenite în structura nevoilor de consum, a creșterii rolului în determinarea calității vieții.

Un alt element care argumentează caracterul turismului de activitate prestatoare de servicii îl constituie însuși modul de definire a produsului turistic respectiv ofertei. Produsul este considerat a fi rezultatul asocierilor, interdependențelor dintre atractivitatea unei zone (resurse) și facilitățile (serviciile) oferite cumpărătorului; resursele vor lua forma diferitelor produse numai prin intermediul prestărilor de servicii specifice (cazare, alimentație, transport, agrement). Rezultă de aici importanța deosebită a serviciilor, faptul că în crearea și, mai ales, individualizarea produselor turistice accentul cade pe servicii. Experiența mondială a demonstrat că un patrimoniu valoros nu înseamnă automat și un turism dezvoltat, că resurse de excepție pot rămâne în afara circuitului economic, în absența serviciilor care să le pună în valoare, să le facă accesibile turiștilor.

Conținutul particular al produsului turistic, modul său de determinare, demonstrează nu numai caracteristica turismului de activitate prestatoare de servicii, ci și nota sa de specificitate. Astfel, turismul reprezintă unul dintre domeniile terțiarului, poate chiar singurul, unde nu se operează cu servicii pure; activitatea are un conținut complex, luând forma unei combinații de elemente tangibile și intangibile, iar produsul turistic este, în fapt, unitatea organică a efectelor resurselor, bunurilor și serviciilor.

Considerentele de mai sus demonstrează că serviciile reprezintă componenta dominantă și determinantă a ofertei turistice, partea flexibilă a complexului de activități, elementul cel mai dinamic. Serviciile turistice prezintă o suită de trăsături distincte ce decurg din modul particular de desfășurare a activității, din natura proprie a producției și a muncii. Unele sunt comune cu cele ale tuturor componentelor terțiarului – ceea ce subliniază odată în plus apartenența turismului la acest sector – având o concretizare distinctă, altele sunt specifice numai serviciilor turistice.

Din grupa trăsăturilor de ordin general se remarcă: caracterul imaterial al prestației – din care decurge nestocabilitatea ei -, simultaneitatea producției și consumului, inseparabile de persoana prestatorului – care are drept consecință o pondere mare a cheltuielilor cu munca vie – intangibilitatea ei.

Structura serviciilor turistice

Servicii turistice specifice Servicii turistice nespecifice

de bază: -transport -transport în comun

-cazare -telecomunicații

-alimentație -asistență medicală

-agrement -igienă și întreținere fizică

suplimentare -informare -cultural artistice

-organizare și comercializare voiaje -distribuție apă, gaz, energie

-intermediere

-financiare

-sportive-recreative

-cultural artistice

-cu caracter special

-diverse

Dintre trăsăturile specifice (determinate de caracteristicile ofertei și cererii turistice, de modul în care se realizează întâlnirea lor, de condițiile în care au loc actele de vânzare cumpărare) se pot enumera: personalizarea serviciilor, dinamica înaltă, fluctuație sezonieră, complexitate, substituibilitate, eterogenitate, participarea unui număr relativ mare de prestatori la realizarea produsului final, solicitarea și consumarea produselor turistice într-o ordine riguroasă etc.

Eterogenitatea și complexitatea serviciilor ce dau conținut produsului turistic generează numeroase probleme în abordarea unitară a ofertei, în evaluarea importanței fiecărei componente, în elaborarea unor standarde de structură și calitate, apărând astfel necesitatea grupării lor în categorii omogene, ușor de identificat, localizat și comparat.

Necesitatea și actualitatea proceselor de clasificare a serviciilor sunt susținute și de faptul că acestea cunosc o tendință de diversificare, are loc o îmbogățire a conținutului produsului turistic cu noi tipuri de prestații. Aceasta se întâmplă datorită preocupărilor organizatorilor de turism de stimulare a cererii, de realizare a unui nivel superior al satisfacerii nevoilor consumatorilor. Calitatea serviciilor, dar mai ales varietatea lor, reprezintă mijloace importante în asigurarea competitivității produselor, atât pe piața internă, cât și pe cea externă. Diversificarea prestațiilor se înscrie între soluțiile principale de perfecționare în domeniul turismului, cu influență directă asupra creșterii eficienței și atenuării caracterului sezonier al activității. Ele se asociază eforturilor de îmbogățire a conținutului ofertei și de ridicare a calității acestuia.

Căile și direcțiile diversificării serviciilor turistice sunt numeroase, ca efect al complexității acestora. Diversitatea se poate realiza prin antrenarea în circuitul turistic a unor zone noi și alcătuirea unor programe mai variate, multiplicarea acțiunilor oferite turiștilor în legătură cu fiecare dintre serviciiile de bază prestate, crearea de noi forme de agrement și de servicii suplimentare. Dacă în cazul serviciilor de bază perfecționarea și diversificarea privesc mai mult latura calitativă și adaptarea la caracteristicile turismului, categoria serviciilor suplimentare constituie terenul cel mai fertil apariției de noi aranjamente și facilități.

3.5. TRANSPORTURILE TURISTICE

Tendințele în evoluția fiecărei grupe de forme de transport – grupate după natura mijlocului folosit – sunt determinate de dinamica turismului și dezvoltarea generală a transporturilor de călători, aliniindu-se mutațiilor manifestate în diverse domenii. Ca urmare există diferențe între traficul internațional și cel intern, precum și între țări și continente.

Pe ansamblul traficului turistic internațional se remarcă o cvasisupremație a transporturilor aeriene (circa 44%) care, în ultimul deceniu au înregistrat cea mai înaltă dinamică, ritmurile lor de creștere devansându-le nu numai pe cele ale celorlalte mijloace, ci și pe cele ale sosirilor de turiști.

Figura 3.2

Evoluția distribuției circulației turistice internaționale

Sursa WTO, Tourism Market Trend, 2000

O analiză a tipurilor de transport pe țări pune în evidență un adevărat mozaic în opțiunea turiștilor pentru un anumit mijloc de transport. Preferințele manifestate reflectă, pe lângă acțiunea factorilor specifici călătoriei (preț, confort, rapiditate, securitate, certitudine, caracteristici itinerariu) structura turiștilor în funcție de locul de origine și motivul deplasării, precum și nivelul de dezvoltare a transporturilor din țările respective. Astfel, țările din Extremul Orient, beneficiare ale fluxurilor turistice din Europa și America, transporturile aeriene sunt folosite în proporție de 90%.În țări ca Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Olanda, poziția geografică și dezvoltarea transporturilor navale se regăsesc în proporția importantă a acestora în structura traficului turistic; alte țări europene, între care Franța, Italia, Spania se înscriu în tendința generală specifică zonei de dominație a transporturilor rutiere.

Și în cazul țării noastre, distribuția opțiunilor de călătorie pe categoriile de mijloace de transport este în strânsă concordanță, pe de o parte, cu structura și caracterul circulației și pe de alta, cu nivelul general de dezvoltare a transporturilor.

Figura 3.3.

Distribuția circulației turistice pe mijloacele de transport în România,1999

– în procente –

* determinat cu luarea în calcul a deplasărilor cu automobilul personal

Sursa CNS, Informații statistice operative, Turism nr.4/1999

Locul pe care fiecare formă de turism îl ocupă în structura traficului turistic este rezultatul unui proces evolutiv complex ce privește atât sfera transporturilor, cât și cea a turismului. În cazul transporturilor, este vorba de acțiunea progresului tehnic- cu efecte pozitive asupra performanțelor mijloacelor, dezvoltării infrastructurii, perfecționării controlului navigației – a modernizării managementului și politicilor în domeniu.

3.6. TENDINȚELE ACTUALE PE PIAȚA TURISTICĂ INTERNAȚIONALĂ

Piața turistică se află într-o stare de continuă transformare. Tendința sa generală este de creștere în ritmuri superioare celor ale dinamicii economiei mondiale. Această evoluție s-a menținut și în condițiile unor evenimente economice – crizele financiare din Asia sau America de Sud – și politice – războiul din Golf, Kosovo, ceea ce demonstrează o anume detașare a turismului față de problemele economic-sociale.

Creșterea turistică deosebit de dinamică s-a concretizat într-o dimensiune actuală impresionantă a acestui domeniu, aproximativ 3,550 mld USD, ceea ce face din turism una dintre cele mai importante ramuri ale economiei mondiale și componente ale comerțului mondial.

Comparativ cu evoluția de până acum, odată cu reducerea ritmurilor dezvoltării până la 3-4% annual se distinge o nouă etapă de maturizare a industriei turismului, o apropiere de pragul de saturație, prag situat potrivit unor cercetări la cca.70% din totalul timpului liber și la 15% din venituri alocate turismului.

Creșterea pieței turistice înseamnă din punct de vedere cantitativ sporirea numărului de călătorii și a consumului aferent lor, iar din punct de vedere calitativ atragerea în circuitul turistic a unor zone noi, țări, segmente mai largi de populație și mai diversificate privind statutul lor economic, social, cultural și afectiv.

Mutațiile structurate datorită acestor evoluții au următoarele caracteristici:

se menține accentuată tendința de concentrare; 70-80% din totalul activității turistice se desfășoară în țările superdezvoltate. Țările din Europa de Est și cele din Asia de Est și Pacific nu reușesc o poziționare de durată în topul țărilor turistice și nici o creștere a cotei de piață;

modificarea semnificativă a consumurilor turistice generate de tendințele unor factori ca: fenomenul de îmbătrânire al populației, creșterea duratei timpului liber,creșterea importanței factorilor sociali-culturali și emoționali comparativ cu cei materiali;

Aceste orientări vor fi desigur influențate de evoluțiile economice. Astfel, în cazul unor creșteri economice modificările în activitatea turistică se vor reflecta în tendințe de fragmentare a vacanțelor și efectuarea mai multor călătorii de scurtă durată, de atenuarea sezonalității, diversificarea destinațiilor etc. În timp ce perioadele de boom economic vor stimula și diversifica călătoriile, perioadele de recesiune economică vor duce însă la o restrângere și la realizarea lor cu mijloace financiare mai reduse .

Corespunzător modificărilor cererii se produc mutații și în cadrul ofertei, se urmărește apropierea de dinamica nevoilor și chiar anticiparea lor dar și respectarea constrângerilor de protejare a resurselor și eficiență a producătorilor. În aceste condiții oferta este caracterizată ca înregistrând o profundă înnoire; este vorba de îmbunătățirea calitativă a produselor consacrate și de lărgirea gamei sortimentale prin creearea de noi tipuri de vacanțe.

În ceea ce privește dezvoltarea unei noi palete de produse turistice se detașează câteva orientări:

crește interesul pentru vacanțele tematice – culturale, sportive – mai ales în rândul clientelei exigente, cu experiență, care efectuează mai multe călătorii pe an;

în domeniul prestațiilor individuale se bucură de o atenție deosebită cazarea dispersată; în locul hotelurilor sunt preferate apartamentele, locuințele individuale, chiar cazarea la cetățeni. În acest context trebuie menționată și ascensiunea turismului rural care, pe lângă asigurarea cazării dispersate, răspunde unor nevoi sociale, culturale de cunoaștere a populației locale;

creștera ponderii vacanțelor la mare distanță, cu o diversificare a motivelor de călătorie; acestea au ca efecte directe sporirea importanței avionului, ca mijloc de deplasare și o atenuare a sezonalității.

devine tot mai consistent fluxul călătoriilor pentru cumpărături sau pentru alte motive mai puțin turistice…

O altă tendință se referă la comercializarea vacanțelor, unde alături de intermediarii consacrați – touroperatorii și agențiile de turism – se implică tot mai mult companiile aeriene, lanțurile hoteliere, instituții reprezentând destinații turistice, cu efecte asupra lanțului de distribuție, prețului,condițiilor de comercializare etc.

În privința prețului, se constată o creștere a ponderii ofertei de vacanțe ieftine. În dorința apropierii de nevoile cumpărătorilor, de atragere a celor cu mijloace financiare modeste, organizatorii de vacanțe reduc cotele de comision, se mulțumesc cu marje de profit mici, în schimbul unor cifre de afaceri mari. Deși două forme majore ale circulației turistice, de masă și de lux, vor continua să existe, se manifestă totodată o înclinație spre vacanțe cu prețuri mai accesibile.

Capitolul 4.

ASPECTE GENERALE ALE ACTIVITĂȚII TURISTICE

4.1. STRATEGIA DEZVOLTĂRII TURISMULUI ÎN ROMÂNIA

Pentru multe țări, dezvoltarea turismului reprezintă un obiectiv important al politicii economice, deoarece sunt evidente efectele benefice asupra producției, consumului, ocupării forței de muncă, relațiilor internaționale precum și rolul său de factor stimulator al progresului, al creșterii. Relațiile sale de interdependență din economie impun corelarea creșterii turismului cu ritmurile dezvoltării de ansamblu și implicit, integrarea dinamicii acestuia în strategia generală a evoluției economice.

Ca urmare, administrația națională în domeniu are datoria să înscrie în procesul de elaborare a strategiei dezvoltării turistice între atribuțiile sale fundamentale. Ea este singura capabilă să asigure corespondența cu celelalte componente ale economiei, să definească, în mod obiectiv, locul turismului între prioritățile creșterii economico-sociale.

În țara noastră este nevoie, odată în plus, de coordonarea dezvoltării turismului la nivel macroeconomic, datorită caracteristicilor modului de organizare a activității turistice; este vorba de dispersarea exagerată a agenților economici, limitarea razei lor de acțiune, putera economică redusă și de viziunea îngustă a propriilor obiective. Agenții economici nu pot, așadar, să suporte costurile legate de elaborarea unei strategii și nici să asigure un caracter obiectiv, echidistant al orientărilor în dezvoltarea turismului.

Pe de altă parte, dinamica turismului se va alinia potențialului resurselor (cantitate și calitate, modul lor de utilizare și posibilitatea de înnoire); acestea, în principal cele naturale, au o semnificație deosebită, regenerarea lor este lentă și costisitoare, iar exploatarea lor exagerată și absența unor măsuri adecvate de protecție pot duce la deteriorarea sensibilă a atracțiilor și la limitarea dezvoltării turistice. De asemenea, orientarea fenomenului turistic trebuie să ia în considerare eterogenitatea resurselor proprii, distribuția lor inegală pe teritoriul țării, calitatea diferită și mai ales faptul că acestea nu sunt destinate turismului în exclusivitate.

Factorii de influență în constituirea strategiei de dezvoltare a turismului

Sursa: R. Minciu, Economia turismului, 2001.

Dezvoltarea turismului trebuie să țină seama de contextul economic, social și ecologic în care se încadrează, explicându-se astfel necesitatea unei evoluții coordonate și controlate, integrarea turismului în strategia generală de creștere.

În concordanță cu acești factori determinanți, strategia de dezvoltare a turismului se referă la identificarea principalelor obiective, a modalităților de realizare a lor și la evaluarea efectelor acestor obiective pe toate planurile: economic, social, cultural, politic, ecologic.

Strategia dezvoltării turistice trebuie să fie realistă, bazată pe analiza SWOT, totodată ea trebuie să fie flexibilă, pentru a se putea adapta unor cerințe specifice, obiectivele ce urmează să fie atinse trebuie să aibă un caracter indicativ, nu imperativ, să urmărească concentrarea acțiunilor individuale ale agenților economici sau colectivităților locale, să fie dublată de un sistem de pârghii economice destinat să asigure punerea în practică a obiectivelor fixate.

În conformitate cu aceste cerințe de ordin general și ținând cont de problemele specifice ale turismului românesc, aflat încă într-un proces de tranziție, la nivel macroeconomic au fost concepute , începând din anii 1990 mai multe programe strategice de dezvoltare (Ministerul Turismului și C.E. Phare, A.N.T, Strategia națională de dezvoltare economică pe termen mediu 2000-2004) Dintre principalele obiective strategice pe termen mediu, prioritare sunt următoarele:

recunoașterea rolului turismului de motor al creșterii economice prin acordarea unor facilități agenților economici și încurajarea investițiilor în acest sector;

finalizarea procesului de trecere în proprietate privată a echipamentelor turistice;

integrarea mai largă a turismului românesc în circuitul mondial de valori (recâștigarea cotei de piață de 2,5% din totalul sosirilor internaționale de turiști, deținută în anii`80, față de cea actuală de sub 1%, prin eforturi promoționale susținute dar și prin aproprierea ofertei naționale de cea a țărilor concurente);

dezvoltarea și diversificarea ofertei de vacanțe (prin atragerea în circuitul turistic a unor noi zone, prin promovarea de noi forme de turism – cultural, rural, de vânătoare – prin modernizarea infrastructurii și a echipamentelor specifice și îmbunătățirea calității serviciilor);

utilizarea rațională a resurselor, protejarea și conservarea lor prin stimularea turismului ecologic și acțiunilor de protecție a mediului;

formarea unei forțe de muncă cu un nivel ridicat de pregătire profesională;

Acestor obiective li se mai adaugă și altele care decurg din cerințele integrării europene: îmbunătățirea calității serviciilor și diversificarea tipologiei acestora, promovarea pe scară largă a metodelor moderne de comercializare a vacanțelor (în special prin sisteme de rezervare computerizată), perfecționarea organizării activității prin simplificarea circuitelor economice și, nu în ultimul rând, creșterea eficienței.

4.2. PROGRAME NAȚIONALE DE DEZVOLTARE

Ministerul Turismului, având în vedere oportunitățile pe care le are România în domeniul turismului, a elaborat unele programe complexe de dezvoltare concentrate pe problemele majore ale turismului românesc (dezvoltarea și modernizarea bazei tehnico-materiale, dezvoltarea sistemului informatic, formarea managerială, îmbunătățirea calității serviciilor) și principalele destinații de vacanță (Delta Dunării și litoral, zona montană, stațiunile balneoclimaterice, zonele rurale).

Dracula Park

Dacă până în 1989 se dorea să se facă ceva în țară, era simplu: se alegea locul, se întocmea documentația, se făcea exproprierea de teren, se demola ce era pe locul respectiv și se trecea la treabă, fără ca cineva să comenteze; era bine, era rău- era locul potrivit ales și nu se mai discuta: toți aveau locuri de muncă, iar unele materii prime din aceste sectoare erau folosite și nimeni nu se putea plânge că nu are de lucru.Odată cu lansarea ideii de a se construi în România un parc de distracții cu caracter turistic – Dracula, au apărut multe voci care să critice această inițiativă.

Dracula Park este un proiect de interes turistic, economic și social ce va atrage pe parcursul unui an zeci de mii de turiști și va genera locuri de muncă pentru mai mult de 2000 de persoane.

Străinii ne privesc ostentativ iar naționalii nu vor să înțeleagă că, pe baza vânzării acestui mit, cu mai multă fantezie și, de ce nu, prin vânzarea de iluzii, noi românii încercăm să recâștigăm piața turistică și să aducem mai mulți turiști, care să-și golească aici buzunarele de dolari și euro.

Conform unor statistici, mitul Dracula se află pe locul 7 în topul miturilor moderne și printre cele mai cunoscute din lume.Faptul că pe marginea acestui mit s-au turnat peste 254 de filme, s-au scris peste 1000 de cărți și s-au tipărit mai mult de 10000 de articole, multe dintre acestea în străinătate și în tiraje foarte mari, spune totul.

Amplasarea și construirea parcului la 6 km de Sighișoara nu va afecta negativ acest oraș și nici alte orașe sau cetăți medievale transilvănene.Acesta se va intinde pe 140 de hectare și este conceput in două secțiuni – "Dracula pentru vampiri" si "Dracula – divertisment". Dacă atât poporul român, cât și unii ziariști veninoși vor înțelege importanța acestui proiect și lucrarea va avea o finalitate, atunci, an de an, vor intra în România peste 1 miliard de USD și vom putea vorbi și de un alt fel de turism- turismul de mit și legendă –

Superski în Carpați

Se află în fază de finalizare, la Ministerul Turismului, ambițiosul și atât de necesarul proiect privind dezvoltarea și modernizarea domeniilor pentru schi din zona centrală a României. Fără pârtii de schi și instalații moderne de transport pe cablu este ca și cum am vrea să facem turism pe Litoral, fără a avea plaje, ori în Delta Dunării, fără nici un fel de ambarcațiuni…

Proiectul se inspiră după modelul de amenajare și organizare a domeniului schiabil din Alpii Dolomitici, existând convingerea , pe bună dreptate, că se poate crea și în Carpați o amenajare care să unească, într-o primă etapă, stațiunile Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Poiana Brașov cu Padina Peștera (viitoarea stațiune în Valea Ialomiței) și Trăisteni (viitoare stațiune în Valea Doftanei), în etapa următoare. Pentru ca oferta românească de turism montan pentru sporturi de iarnă să devină atractivă, profitabilă și performantă este nevoie, deasemenea, de un întreg “front“ de intervenții, de la ridicarea stațiunilor existente la nivelul standardelor internaționale la diversificarea ofertei sporturilor de iarnă prin construirea unor stațiuni noi.

Se înțelege că hotărâtoare pentru complexitatea acestor proiecte sunt studiile referitoare la dimensiunea cererii pentru un asemenea produs turistic, potențialul turistic natural, utilitățile edilitare, elementele de infrastructură, accesibilitatea stațiunilor,etc. De cea mai mare importanță rămân, fără îndoială, posibilitățile de finanțare care să poată permite amenajarea domeniului schiabil și crearea condițiilor optime pentru practicarea schiului, asigurarea mijloacelor de transport pe cablu, atât pentru acces agrement, cât și pentru serviciul efectiv al domeniului de schi.Asigurarea dotărilor aferente serviciilor de bază, structurile de primire și de servire a mesei vor fi dimensionate, structurate și amplasate în funcție de caracteristicile domeniului pentru schi și al telefericelor.

Programul național de dezvoltare “Superski în Carpați” va fi legiferat printr-un act normativ.Câteva din proiecte se află deja în derulare:

Proiectul de dezvoltare a domeniului de schi Predeal-Azuga, estimat la circa 25 mil. euro;

Proiectul “Omul” pentru dezvoltarea stațiunii Bușteni,cu o valoare totală de 64,4 milioane euro;

Prouiectul de realizare a infrastructurii de acces Bușteni Kalinderu-Valea Albă 4,7 mil. euro;

Proiectul Sectra pentru dezvoltare și modernizarea domeniului de schi și dinamizarea sporturilor de iarna în Sinaia, valoare totală de 11 milioane euro,

Proiectul de modernizare și dezvoltare a activității turistice în Poiana Brașov, 11 milioane euro;

Programul Europa

Programul global de reabilitare a litoralului românesc, în concordanță cu cerințele stațiunilor turistice moderne, cuprinde dezvoltarea unor noi stațiuni și a unor noi zone de agrement. În acest sens a fost lansat proiectul "Europa" care cuprinde, ca inițiative imediate:

proiectarea și construirea unei noi stațiuni pe litoral, o stațiune de lux, cu o capacitate de 10.000 locuri; inițierea proiectului "Linie continuă litoral", care propune ca întreaga coastă a Mării Negre să fie destinată si sistematizată sub forma stațiunilor turistice, prin construirea unor elemente de infrastructură, de noi capacitați de primire și de agrement și reabilitarea infrastructurii turistice existente;

proiectarea și construirea unor zone de agrement nautic și pe principiul "Water Land" pe litoral;

orientarea activității de cazinouri pe litoral prin pârghii speciale financiar fiscale, în scopul diversificării ofertei turistice si creșterea perioadei de funcționare a bazei turistice pe litoral;

promovarea pe principalele piețe internaționale a proiectelor noi.

Proiectul privind realizarea unei noi stațiuni pe litoral este caracterizat prin următoarele elemente:

asigurarea de catre Ministerul Turismului a resurselor pentru proiectarea generală a noii stațiuni, concesionarea terenului de către Administrația locală la un preț corespunzător;

precum și realizarea unui parteneriat între: a) stat (pentru cheltuieli de infrastructură generală); b) autoritățile locale (pentru concesionarea terenurilor); și c) sectorul privat (pentru construcția si exploatarea structurilor turistice);

acordarea de facilitati (scutirea de impozit pe profit pentru o perioada de pâna la 10 ani pentru agentii economici care investesc în aceasta statiune, scutirea de TVA si taxe vamale pentru utilaje si echipamente importate pentru aceste proiecte).

Sănătatea pentru toți Acesta este un program de turism social destinat facilitării accesului persoanelor cu venituri reduse la un concediu in stațiunile balneare in perioada de iarnă (noiembrie-februarie)

Bucovina de aur Ministrul Turismului a declarat că speră sa lanseze in cursul acestui an și proiectul “Bucovina de Aur”, care este un program de turism cultural. “Bucovina de aur” este un program privind mănăstirile din nordul țării.

4.3 CONCEPTE MANAGERIALE

PENTRU ELABORAREA STRATEGIILOR ÎN TURISM

Aplicarea strategiei de dezvoltare a turismului stabilită la nivel macroeconomic depinde dar și influențează, totodată, conceptele manageriale ale “actorilor” de pe piața turistică – organisme specializate naționale sau locale, organisme generale și agenți economici.

Aceștia din urmă sunt reprezentați de un sistem de societăți comerciale – rezultate prin transformarea intreprinderilor de turism existente până în 1990 sau noi, înființate potrivit legii 31/1990, și care se prezintă într-o mare diversitate în funcție de:

forma de proprietate (publică, privată, mixtă, cooperatistă, obștească, asociativă, străină)

statutul juridic (SA, SRL, SNC, AF, societate mixtă)

forma de exploatație (sc. independente, lanțuri voluntare, integrate,franșiză, etc.)

tipul de activitate (agenții de voiaj, intrep. de hoteluri, restaurante, agrement, transport)

Între Ministerul Turismului -organizat specializat central, cu rol de coordonare și reglementare a activității turistice- și societățile de turism funcționează un sistem de relații, concretizate în: acordarea de asistență de specialitate, furnizarea de informații, efectuarea de controale, licențierea și brevetarea, avizarea unor proiecte de dezvoltare, acordarea de facilități, sistem conceput să capaciteze aceste societăți la realizarea strategiei dezvoltării turismului, a politicilor macroeconomice în domeniu.

Serviciile turistice care fac obiectul de activitate al agențiilor de turism sunt oferite într-o mare diversitate de combinații posibile, de la servicii independente până la pachete de servicii, și pot fi grupate astfel:

organizarea, promovarea și vânzarea de programe și acțiuni turistice în țară și străinătate: excursii, sejururi, vacanțe, manifestări cultural artistice, sportive, științifice și religioase, alte acțiuni interne și internaționale;

rezervarea și comercializarea serviciilor de cazare, alimentație, transport, agrement, tratament, cură balneară, asistență turistică, închirierea de autoturisme, obținerea vizelor turistice;

rezervarea și comercializarea de bilete la mijloacele de transport, spectacole, manifestări artistice, sportive sau alte activități de divertisment și agrement în cadrul programului turistic.

Optica tradițională a agențiilor de turism de a considera producția și livrarea serviciilor turistice numai prin prisma unui singur obiectiv major, și anume maximizarea profitului, a început să fie depășită. Serviciile sunt deja o problemă centrală a activității economice și managerii agențiilor se confruntă cu situații noi, neîntâlnite în trecut. Ei trebuie să recunoască mutațiile structurale apărute în economia serviciilor în general și în economia turismului în particular, să depisteze forțele ce acționează în spatele acestor mutații din mediul turismului, să intuiască motivele turbulențelor ce le afectează firmele, să găsească răspunsuri la aceste provocări.

În lumina tendințelor actuale, devine mai înțeleasă preocuparea managerilor agențiilor de turism pentru formularea și adoptarea strategiilor îndreptate spre client și pentru intensificarea eforturilor de globalizare a serviciilor turistice.

Noul copncept de globalizare reclamă însă și modificări substanțiale, dacă nu chiar radicale, în structura rețelei de prestări turistice. Se are în vedere conceperea unor noi modele organice de structură ale rețelei de prestații și de distribuție de tip colaborativ, bazate pe interconexiuni și interacțiuni flexibile, din care să rezulte avantaje economice pentru toți partenerii de afaceri.

Standardizarea globală pornește de la premisa că un consumator turistic potențial este îndreptățit să se aștepte la niveluri calitative apropiate, dacă nu chiar identice, ale serviciilor solicitate, indiferent din ce parte a Terrei ar proveni și indiferent ce subregiune sau țară ar accepta ca destinație pentru o călătorie de vacanță. Astfel în prezent principalii tour-operatori reprezintă concerne de talie transnațională, acaparând poziții dominante pe piața călătoriilor și turismului.

Odată cu dezvoltarea turismului, se va intensifica și competiția între destinațiile de vacanță, prin urmare nici un tour-operator nu-și va permite să aștepte la destinație sosirea unui mare număr de turiști, trebuind să câștige predilecția vizitatorilor spre o anumită destinație, fapt ce va dovedi eficiența managementului agențiilor de turism.

OMT a reperat o serie de megatrenduri ce vor defini în acest secol dezvoltarea durabilă a turismului și vor putea servi ca sursă de orientare pentru agențiile tour-operatoare:

globalizare=localizare;

tehnologia electronică va fi factorul esențial de alegere a destinației de vacanță;

vor fi preferate călătoriile pe rutele cele mai scurte;

consumatorii vor recurge tot mai mult la autoinformare (internet, e-mail)

multe destinații turistice vor deveni un accesoriu al modei;

preferințele turiștilor se vor orienta spre confort, dar și aventură;

crește preferința pentru destinațiile ce oferă sejururi tematice, orientate spre una-două dintre cele 3 “e”-uri (entertainment/divertisment, excitement/exaltare, education/educație);

începe să să se contureze ajunul “erei călătoriilor în spațiul cosmic”.NASA a întreprins deja câteva călătorii spațiale pentru turiști individuali.

În spiritul acestor tendințe, pentru a deveni mai competitivi, tour-operatorii trebuie să respecte anumite imperative: să se asigure că dezvoltarea afacerilor lor este focalizată spre calitatea și consistența ofertelor de produse și servicii turistice, să livreze valori în schimbul banilor încasați, să utilizeze cât mai eficient tehnologia informației pentru identificarea segmentelor de piață vizate.

Importanța cultivării imaginii în selectarea de către un turist a unei destinații de vacanță este în continuă creștere. În timp ce imaginea turistică se va menține ca un factor important în cultivarea sentimentului de siguranță și securitate a turiștilor, producătorii de vacanțe ai noului mileniu vor adăuga imaginii turistice o nouă dimensiune prin cultivarea atractivității și originalității destinațiilor oferite spre vizitare.

Promovarea turistică face din 1998 obiectul activității Oficiului de Promovare a Turismului din cadrul ANT- actualmente (prin HG 24/2001) devenit Direcția Generală de Promovare Turistică și Marketing din cadrul Ministerului Turismului, fiind subordonată direct Secretariatului de Stat însărcinat cu Integrarea Europeană și Relațiile Externe.

4.4. TURISMUL, INSTRUMENT EFICACE PENTRU O DEZVOLTARE DURABILĂ

Este îndeobște cunoscut faptul că durabilitatea este cea mai potrivită pentru o dezvoltare socio-economică mai umană, mai echitabilă, mai solidă.

Turismul contribuie în mare măsură la dezvoltarea durabilă și în particular la lupta pentru eradicarea pauperismului și pentru protecția și conservarea mediului natural, cultural și social.

De asemenea, turismul este sectorul cel mai creator de ocupații. Conform estimărilor OMT, la nivel mondial, în prezent,din fiecare opt persoane ocupate, unul depinde direct sau indirect de existența și dezvoltarea industriei călătoriilor și turismului.

În viitor turismul se va menține durabil, dacă va răspunde la următoarele cerințe: dezvoltarea sa să fie planificată rațional, pe criterii economico-sociale riguros fundamentate, politicile și criteriile de dezvoltare să respecte principiul durabilității, dezvoltarea sa să implice angajarea și cooperarea puterilor publice și a sectorului privat.

În ceea ce privește rolul statului în asigurarea durabilității turismului, politicile guvernelor în materie de dezvoltare și de promovare a turismului trebuie să fie axate pe următoarele elemente:

crearea unui cadru politic global vizând dezvoltarea durabilă;

constituirea unui plan director, delimitând zonele prioritare ce urmează a fi puse în valoare, cu determinarea tipului produselor turistice adaptabile la condițiile fiecărei zone și cu luare în considerare a capacităților optime ale structurilor de primire a turiștilor;

existența unei reglementări concise și raționale relativ la amenajarea turistică a teritoriului;

definitivarea unei politici de investiții și de atragere a investitorilor, care să țină de exigențele durabilității;

crearea unei politici de valorificare a resurselor umane atrase prioritar din mediul populației locale, coroborată cu gestiunarea infrastructurii și a activităților turistice;

elaborarea normelor și reglementărilor specifice sectorului turismului și controlarea lor pentru a menține nivelul dorit al calității mediului și al calității prestațiilor turistice;

De asemenea, sectorul privat poate și trebuie să contribuie la menținerea durabilității turismului. În acest scop, intreprinderile private vor ține seama de criteriile economice, sociale, culturale și ecologice în deciziile lor referitoare la investiții, gestiune, marketing și resurse umane. Este de datoria sectorului privat să evalueze cu precauție repercusiunile posibile ale planurilor lor de investiții; să conceapă strategii vizând reducerea la minim a riscurilor și efectelor negative asupra mediului natural și comunităților locale; să elaboreze și să aplice programe vizând reducerea la minim a consumului de resurse și a producției de deșeuri, maximizând calitatea produselor și serviciilor turistice; să subordoneze activitățile lor intereselor generale de gestionare a mediului; să respecte reglementările locale, naționale și internaționale referitoare la calitatea mediului.

Capitolul 5.

INTEGRAREA ROMÂNIEI

ÎN CADRUL FLUXURILOR TURISMULUI INTERNAȚIONAL

5.1. MODALITĂȚI DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A OFERTEI TURISTICE ROMÂNEȘTI

Obiective prioritare ale organizatorilor de turism – dezvoltarea și diversificarea serviciilor precum și îmbunătățirea calității lor – constituie expresia adaptării acestor activități la nevoile tot mai numeroase și variate ale clientelei, determinate de evoluțiile cantitative și structurale ale circulației turistice.

La rândul lor, modernizarea și perfecționarea prestațiilor turistice, atât în privința conținutului, cât și a organizării, influențează pozitiv oferta turistică și generează o creștere a interesului pentru voiaje.

Primele două subcapitole se ocupă de tratarea în detaliu a primului obiectiv – dezvoltarea și diversificarea serviciilor – ce poate fi atins prin valorificarea potențialului de excepție al țării noastre și respectiv prin încurajarea investițiilor în activitatea turistică națională, pe când următoarele oferă soluții în ceea ce privește ridicarea calității serviciilor de turism, subliniind două modalități pentru realizarea acestui obiectiv: rolul activității umane și importanța managementului.

5.1.1. VALORIFICAREA EFICIENTĂ A POTENȚIALULUI TURISTIC PROPRIU

România dispune de un potențial bogat și variat din punctul de vedere al tipologiei atracțiilor, de mare valoare, cu multe elemente originale, chiar unicate și ca atare, competitiv în raport cu oferta altor țări. Existența acestui potențial a stimulat dintodeauna interesul și preocuparea pentru exploatarea și valorificarea lui, pentru dezvoltarea turismului intern și internațional.

Deși evaluarea gradului de valorificare al potențialului turistic este o problemă dificilă, necesitând luarea în calcul, pe lângă elementele obiective și a unor aspecte subiective, greu de cuantificat și exprimat cantitativ, o imagine concludentă se poate obține comparând atracțiile existente cu dotările turistice și intensitatea cererii. În aceste condiții, majoritatea specialiștilor sunt de acord că, apelând la indicatorii de caracterizare a dimensiunilor și structurii echipamentelor și, respectiv al circulației turistice, se poate determina în mare măsură, gradul de valorificare. Nu lipsite de relevanță sunt și comparațiile internaționale, la care se pot adăuga elemente cu privire la diversitatea formelor de turism, structura și calitatea serviciilor.

O privire de ansamblu asupra modului și gradului de valorificare a potențialului turistic în țara noastră evidențiază pe de o parte, eforturile făcute de-a lungul timpului în domeniul investițional și realizarea unor zone turistice de valoare, apreciate pe plan internațional, dar și rămânerea în afara circuitului turistic a unor perimetre de mare atracție, ceea ce reclamă pentru perspectivă o nouă concepție în valorificarea potențialului turistic. Aceleași insuficiențe se remarcă și în ce privește diversitatea formelor de turism sau calitatea serviciilor oferite.

Studiile de evaluare atestă pentru România, un grad de valorificare a potențialului relativ modest de 20-30%. În susținerea acestui nivel pot fi invocate câteva informații. Astfel în anul 2000, România dispunea de 280.000 locuri de cazare, cu o tendință descrescătoare pentru ultimii 10 ani, ceea ce reprezenta 12,4 locuri la 1000 locuitori și 1,20 locuri la 1kmp suprafață, situație deosebit de slabă față de țările cu tradiție – unde acești indicatori au nivele după cum urmează: Austria 142,5/13,6 Franța 87,9/9,2 Italia 56,3/10,7 Spania 59,8/4,6 – și char comparativ cu unele țări europene – Bulgaria 24,2/2,1 sau Cehia 21,8/2,7. Acestor informații li se mai pot adăuga și altele privitoare la raportul dintre unitățile hoteliere și asimilate lor și cele complementare, structura echipamentelor pe categorii de confort, etc., la fel de nefavorabile țării noastre.

Față de această caracteristică generală, în România există diferențieri semnificative, în privința gradului de valorificare, pe zone și stațiuni turistice. Astfel, o analiză riguroasă necesită o abordare secvențială, în funcție de principalele categorii de atracții și de zonarea acestora.

Tabelul 5.1.

Distribuția pe zone a principalilor indicatori ai activității turistice în România,1999

– în procente –

Sursa calculat după CNS, Turismul României, Breviar statistic, 2000.

Întrucât formele de relief reprezintă componenta centrală a atracțiilor și generează la rândul lor, forme specifice de turism, aprecierea gradului de valorificare urmărește principalele areale turistice: litoralul și Delta Dunării, dealurile și podișurile, zona montană, principalele localități și zonele limitrofe acestora.

Litoralul este zona cea mai atractivă, datorită calităților fizico-geografice; de asemenea, cura heliomarină s-a bucurat decenii de-a rândul de interesul vizitatorilor străini și autohtoni; trebuie subliniată tradiția veche a turismului de litoral; primul stabiliment balnear din epoca modernă datează din 1982 și era situat pe malul lacului Techirghiol. În privința echipării, litoralul ocupă primul loc, cu 41,8% din totalul locurilor existente în România, iar gradul de valorificare este cel mai ridicat 80%, contrar dimensiunilor reduse.

Deși dotarea, mai ales din punct de vedere cantitativ, în domeniul cazării, este bună, echipamentele au un grad ridicat de uzură, multe dintre ele au o vechime de peste 25 de ani ceea ce reclamă eforturi de modernizare. Calitatea serviciilor este slabă și lipsesc dotările de agrement la nivelul exigențelor turismului modern. Toate acestea se reflectă în nivelul relativ redus al cererii.

În ceea ce privește Delta Dunării, față de valoarea de excepție a potențialului, echiparea este modestă, circa 3000 locuri de cazare în 69 de unități, reprezentând 1% din totalul celor existente în țară. Nivelul acestor indicatori evidențiază gradul redus de valorificare a atracțiilor și impune, pentru viitor, noi amenajări pentru cazare și agrement, care trebuie realizate cu respectarea cerințelor impuse de statutul de rezervație a biosferei.

Zona de dealuri și podișuri, destinată cu prioritate turismului balnear, deși beneficiază de o îndelungată tradiție și un potențial deosebit – stațiuni ca Băile Herculane, Băile Felix, Vatra Dornei, Călimănești, Căciulata au o existență de secole – este caracterizată printr-un nivel mediu spre slab de valorificare (din circa 230 de localități identificate cu factori naturali de cură, numai 20 sunt de interes național, echipate adecvat cu mijloace de cazare și instalații de tratament și din care doar 13 sunt recunoscute pe plan internațional.

În ansamblu această zonă dispune de 48.000 locuri de cazare, concentrate în aproape 450 de unități, adică 16,9% din total, iar cererea este comparabilă cu cea din zona litorală; toate acestea argumentează insuficienta valorificare a factorilor naturali de cură și a dotărilor existente.

Situația este explicată de confortul redus al echipamentelor, de gradul avansat de uzură, insuficienta dotare cu instalații de tratament moderne, performante.

În aceste condiții se impune – pentru apropierea gradului de valorificare de nivelul posibilităților – pe lângă creșterea substanțială a dotărilor hoteliere și medicale, modernzarea celor existente, diversificarea ofertei de tratament (kinetoterapie, cure de slăbire, înfrumusețare, fitness, bodybuilding etc.), dar și a formelor de petrecere a vacanței, îmbunătățirea calității serviciilor.

În cazul României zona montană este mai puțin spectaculoasă în ceea ce privește altitudinea și deci mai puțin competitivă pe plan internațional, dar oferă condiții pentru practicarea unei game diverse de forme de turism: odihnă, drumeție, alpinism, sport de iarnă, speologie, cură balneară. Muntele, deși reprezintă o destinație de vacanță în tot timpul anului, este și mai puțin pus în valoare Echiparea turistică este slabă, circa 35.000 locuri de cazare în aproape 700 de unități, dintre care 5.000 sunt în cabane și 11.000 în tabere de copii, unități specifice zonelor înalte cu un confort redus. De asemenea, dotarea este slabă și în privința altor componente ale bazei tehnico-materiale: mijloacele de transport pe cablu (65 instalații pe 60 km), pârtii amenajate (90 km) ș.a.

Un alt aspect ce caracterizează potențialul din zona montană este concentrarea foarte puternică a dotărilor și respectiv a activității, iar în ceea ce privește omologarea stațiunilor pentru sporturi de iarnă în turismul internațional, doar câteva localități au această calitate: Poiana Brașov, Sinaia, Predeal, Bușteni, Semenic, Durău, Borșa.

Aceste elemente evidențiază importante rezerve de care dispune zona montană pentru dezvoltarea turismului și de direcțiile în care trebuie acționat.

Arealul constituit din localitățile urbane reședință de județ și alte așezări reprezintă zona predilectă desfășurării turismului cultural și de afaceri. Destinate deopotrivăturismului dar și unei circulații de tranzit sau din motive neturistice, aceste zone beneficiază de o echipare ceva mai bună, circa 38% din totalul locurilor de cazare, multe dintre ele în unități hoteliere de confort superior 3-4 stele.În ce privește circulația turistică, această zonă receptează 55% din turiștii români și aproape 80% din cei străini, ceea ce permite aprecierea existenței unei bune valorificări.

Întrucât din punct de vedere statistic, fluxurile turistice din orașe nu pot fi separate de cele neturistice, situația ilustrată mai sus, cu cifre, nu reflectă decât parțial realitatea. Exceptând unele orașe ca București, Brașov, Cluj, Sibiu, Suceava, Neamț este necesară și în acest perimetru o mai bună valorificare a potențialului, prin creșterea cantitativă și calitativă a dotărilor, prin îmbunătățirea calității serviciilor și diversificarea formelor de turism.

Concluzia acestei succinte analize este aceea că potențialul turistic al României, cu puține excepții, este subvalorificat. Există așadar, numeroase atracții pentru care se impune cu pregnanță antrenarea în circuitul turistic, impunându-se totodată o abordare diferențiată, în funcție de particularitățile fiecărei zone – valoarea atracțiilor, gradul de înzestrare, calitatea mediului – dar și de paliere de acțiune – dezvoltarea echipamentelor tehnice de cazare sau numai modernizarea lor, creșterea dotărilor de agrement, diversificarea formelor de turism ș.a.

5.1.2. INVESTIȚII ÎN BAZA TEHNICO-MATERIALĂ TURISTICĂ NAȚIONALĂ

Calitatea și dimensiunile activității turistice sunt, în bună măsură, condiționate de gradul de echipare a teritoriului cu mijloace specifice, dar și de dotarea tehnică a sectoarelor adiacente, a celor care concură, într-o proporție mai mare sau mai mică, la producția, comercializarea și consumul produselor (vacanțelor). Astfel baza tehnico materială împreună cu cea specifică și infrastructura joacă un rol major în dezvoltarea turismului, creșterile în domeniu neputând fi concepute fără unele sporuri cantitative și calitative ale capitalului tehnic.

Prin natura sa proprie, baza tehnico materială este supusă unui proces de uzură, fizică și morală, ceea ce impune, pentru a continua activitatea, înlocuirea periodică a componentelor sale.

În cazul țării noastre, dotările materiale nu asigură o valorificare corespunzătoare a potențialului turistic și nici nu răspund pe deplin dimensiunilor și structurii nevoilor consumatorilor.

Aceste aspecte invocă necesitatea unor eforturi investiționale substanțiale, orientate spre creșterea și modernizarea înzestrării turistice, pentru apropierea dotărilor de posibilitățile reale de dezvoltare a turismului. Investițiile trebuie înțelese ca o cerință a progresului, a reducerii costurilor de exploatare și sporirii eficienței, a înnoirii ofertei.

Investițiile în turism se concretizează în echipamente specifice, unități de cazare, alimentație, agrement și lucrări de infrastructură, căi de acces, spații verzi, parcări, alimentare cu apă, canalizare etc.care asigură funcționarea normală a primelor.

În privința modalităților de finanțare a investițiilor literatura de specialitate consemnează câteva soluții consacrate: aportul propriu, creditul, leasingul, acționariatul și coproprietatea, aportul statului și aportul organismelor financiare internaționale.

Analiza realității românești în domeniul investițiilor evidențiază, în primul rând, eforturile financiare făcute de-a lungul timpului pentru realizarea unei dotări adecvate. Astfel, după intervalul 1966-1976, când s-au construit cele mai multe dintre unitățile turistice din zona litoralului, caracterizat prin concentrări masive de investiții în acest sector, au urmat perioade cu evoluții pozitive, dar în ritmuri mai lente. Este interesant faptul că și după anul 1990, în condițiile dificultăților economice pe care le cunoaște România, s-au găsit resurse pentru investiții turistice.

Este important a fi subliniat faptul că, în privința structurii investițiilor, proprietatea privată, așa cum este firesc, deține în prezent un rol tot mai important și că modalitățile de finanțare considerate mai eficiente – leasingul și coproprietatea – își găsesc o sferă de aplicare tot mai largă.

Exemplu de proiect de investiție particulară

1.Titlul proiectului: Pensiune Agroturistică “Beta”

2.Localizarea proiectului: Zona de SE a Munților Metaliferi, județ Hunedoara, com.Certeju

3.Perioada de desfășurare: 01.03.2001- 30.09.2001

4. Descrierea proiectului:

Inițiatorul proiectului își propunea amenajarea zonei miniere defavorizate Certeju, o zonă montană cu valențe pentru agroturism prin exploatarea excelentelor condiții naturale și a disponibilităților patrimoniale existente, proiect ce se încadra planului general de dezvoltare agroturistică de perspectivă a Primăriei comunei Certeju.

În ansamblu proiectul cuprindea:

investiție cabană turistică pentru 35 de locuri, amplasată pe terenul proprietatea inițiatorului;

parcarea 460 mp, aflată în proprietatea Primăriei, concesionabil pe 50 de ani;

investiție – renovatre popicărie cu 2 piste, proprietatea Primăriei, concesionabilă pe 25 de ani și posibilitate de achiziție;

5.Cuprins:

– costrucție cabană turistică 1.075.000 mii lei

din care – valoarea construcției 975.000 mii lei

– instalație sanitară și canalizare 50.000 mii lei

– instalație încălzire cu sobe 40.000 mii lei

– instalație electrică 10.000 mii lei

– reamenajare popicărie 225.000 mii lei

– amenajare parcare 460 mp 70.000 mii lei

– dotări mobilier& utilități 220.000 mii lei

Total valoare proiect 1.590.000 mii lei

6.Necesitatea proiectului:

Localitatea este situată la o altitudine între 600 și 1000 m, aflându-se în masivul Cetraș, la extremitatea de sud-est a munților Metaliferi. În această zonă au fost deschise multe mine din care se extrăgeau peste 1000 de minerale, dintre care silvanit, telurit și chiar aur (în 1928 s-au extras 101 kg aur pur). În afară de minerit populația din zonă se ocupa și cu agricultura și creșterea animalelor în gospodăriile proprii. Interesul pentru mineralele aflate în zonă au determinat de-a lungul timpului dezvoltarea ținutului – aici s-a înfințat prima școală minieră din Transilvania în 1835. În perioada 1945-1990 condițiile minerilor s-au înrăutățit, iar după 1990 zona a intrat în conul de umbră al restructurărilor din minerit, culminând cu închiderea ultimei galerii în 1999. Locuitorii lipsiți de veniturile din minerit au început să părăsească localitatea, reorientându-se spre alte activități, fapt ce a condus la încadrarea zonei în categoria celor defavorizate.

Proiectul propus a fost un prim pas în încercarea de a revigora această zonă, deoarece a utilizat cu preponderență forța de muncă autohtonă, oferind turiștilor condiții excelente de cazare și recreere, cu trasee turistice de excepție și existând posibilitatea ca, în timp, regiunea să se transforme într-un punct de atracție turistică atât vara cât și iarna. În vederea realizării obiectivului propus s-a urmărit în principal crearea cadrului specific agroturismului, inițiativă strâns legată de politica administrației locale.

7. Rezultate și impact:

Prin implementarea acestui proiect, inițiatorul sconta obținerea unor rezultate pozitive în următoarele direcții:

revigorarea zonei, includerea ei în categoria regiunilor agroturistice;

ocuparea forței de muncă disponibilizată;

sporirea interesului tinerilor față de această zonă;

cointeresarea pentru realizarea unor produse agroalimentare de calitate și desfacerea lor;

locuri de muncă create indirect prin prestări de servicii adiacente;

utilizarea resurselor locale;

conservarea tradițiilor, vestigiilor istorice;

creșterea interesului față de bogăția cinegetică a zonei;

practicarea unui turism ecologic;

realizarea unor surse de venit în zonă prin practicarea turismului rural;

Proiectul a generat inițial 27 locuri de muncă, apoi s-au ivit oportunități noi în domeniile prelucrării lemnului, activității de asistență montană- ghizi, restaurării de mobilier și locuințe vechi.

5.1.3. PERSONALUL ANGAJAT ȘI CALITATEA SERVICIILOR TURISTICE

Din punct de vedere calitativ, relația turism – forță de muncă poate fi exprimată printr-o multitudine de aspecte, între care: nivelul de calificare al personalului din turism și structura forței de muncă pe trepte de pregătire, proporția angajaților sezonieri și fluctuația personalului, costul formării, cointeresarea personalului, ș.a.

În ce privește pregătirea profesională, o bună parte a specialiștilor consideră că turismul reclamă un personal cu un nivel de calificare ridicat, cu un orizont larg de cunoștințe, bine instruit, cunăscător al mai multor limbi de circulație internațională, capabil să recomande și să promoveze produsul turistic. În același timp, un segment important al experților în domeniu apreciază că turismul este un debușeu pentru forța de muncă necalificată și slab calificată, că activitățile care nu necesită o pregătire de specialitate au o largă reprezentare în turism. Această a doua opinie este susținută și de structura pe nivele de calificare a celor ocupați în turism, conform studiilor efectuate pe țări turistice europene: 40% din totalul personalului din turism este necalificat, 42% are pregătire medie generală, 8% studii de specialitate și numai 10% studii superioare.

Din punctul de vedere al fluctuației, se apreciază că în medie 35-40% din totalul lucrătorilor din turism sunt angajați temporar. Această situație influențează negativ atât nivelul satisfacției angajaților (nu există garanția unui loc de muncă, căștigurile salariale sunt mici), cât și calitatea serviciilor;de regulă, față de un angajat sezonier, exigența în ce privește pregătirea profesională este mai redusă și, de asemenea, acesta nu este interesat de ridicarea calificării.

Pe lângă alte aspecte, și caracterul temporar al angajărilor lucrătorilor în turism își pun amprenta asupra costului ridicat al creării unui loc de muncă în turism și întreținerii acestuia (cost comparabil cu cel din industria cu nivel înalt de tehnicitate).

Cu toate acestea, ținându-se cont de faptul că un angajat într-o intreprindere turistică trebuie să dea dovadă, în afara unei pregătiri de specialitate, medie sau superioară și de o serie de calități specifice activității sale: înalt nivel de profesionalism, comportament civilizat, elegant chiar, egal față de toți turiștii, trebuie să fie convingător, să aibă capacitatea de adaptare la starea psihică a turiștilor, să promoveze o atmosferă relaxată deschisă, de încredere, sepoate afirma fără îndoială că în turism, calitatea serviciilor este profund și direct determinată de calitatea oamenilor.

Nivelul redus de pregătire cerut de unele posturi din turism (femeie de serviciu, liftier, portar, ajutor de ospătar, etc.) asigură, pe de-o parte, o mai facilă atragere a personalului și implicit o diminuare a șomajului în rândul celor fără calificare, dar totodată nu permite oferirea unor servicii de calitate, constituindu-se într-o frână în calea dezvoltării.

Dar, pentru că trăsăturile enunțate, pe care e bine să le posede un lucrător în industria turismului, nu țin atât de o calificare deosebită, ci mai mult de mentalitatea și personalitatea individului, de bun simț chiar, de cultură și comportament în general, conducerea firmelor de turism trebuie să ia în considerare modalitățile de stimulare a personalului în acest sens.

Se poate conta pe realizarea obiectivelor privind îmbunătățirea calității prestațiilor, la nivelul unui agent economic cu activitate în turism, prin crearea unui sistem adecvat de cointeresare a lucrătorilor. Un astfel de sistem presupune un ansamblu de recompense materiale, dar și morale, capabile să determine obținerea unor performanțe superioare.

Sub aspect social și etic, remunerația – care îmbracă mai multe forme: salariu, premii și bonusuri în funcție de rezultatele individuale sau ale grupului, alte avantaje (participarea la capital și profit) și facilități (locuință, mașină, împrumuturi în condiții avantajoase etc.)- înglobează elemente referitoare la carieră și perspectivele de dezvoltare profesională, statutul social al angajatului, interesul pentru activitatea desfășurată, satisfacția în muncă.

În stabilirea formelor de remunerare și, mai ales, a nivelului recompenselor este necesară respectarea unor principii, concentrate pe două direcții majore: echitatea; și performanța.

Respectare principiului echității în complexitatea sa are menirea de a atrage și fideliza personal, de a asigura satisfacția materială și psihosocială a acestuia. De asemenea, prin nivelul remunerației se răspunde cerințelor de competitivitate și stimulare a activității.

În ceea ce privește performanța, trebuie avute în vedere realizările personale și de grup – respectiv asigurarea unui echilibru între contribuția angajaților și retribuția lor- precum și rezultatele economice (profit, productivitate) sau îndeplinirea altor obiective legate poziția pe piață.

Având în vedere criterii precum legislația în domeniul salarizării, strategia privind dezvoltarea pe plan macroeconomic, importanța domeniului în structura economiei, productivitatea muncii, în România se impune necesitatea stabilirii unui nivel minim al salariului- dar care să asigure existența angajatului, să-i ofere siguranță, independență și un anume statut social-, concomitent cu creșterea controlată a acestuia pentru a nu afecta eficiența și a alimenta inflația, dar și păstrarea caracterului negociabil al său.

În turism, formele de recompensare trebuie concepute și uzitate astfel încât să stimuleze dezvoltarea activității și creșterea randamentului muncii cheltuite, implicit și a calității prestațiilor, concomitent cu satisfacția morală și materială a lucrătorului.

5.1.4. MANAGEMENTUL ÎN SLUJBA CALITĂȚII SERVICIILOR TURISTICE

Una din modalitățile prin care o intreprindere de servicii se poate diferenția de alte intreprinderi competitoare constă în adoptarea managementului calității totale, vizând oferirea unor servicii calitativ superioare celor prestate de concurență, în spiritul dictonului format de dl.Carlson, celebrul președinte al companiei Scandinavian Airline System (SAS): “este mai bine să fii cu 1% mai bun decât competitorii la o sută de servicii, decât cu 100% mai bun la un singur serviciu…”

Studiile analiștilor atrată că satisfacția consumatorilor este influențată de calitatea deosebită a serviciilor și calitatea, la rândul ei, intențiile de cumpărare. S-a ajuns la concluzia că, în domeniul activității turistice calitatea unui serviciu este determinată de un set de 5 factori:

corectitudinea, respectiv capacitatea intreprindereii de a presta în mod fidel și atent serviciul;

receptivitatea, respectiv dorința prestatorului de a veni în ajutorul consumatorului și de a-i furniza cu promptitudine serviciul;

siguranța, respectiv capacitatea prestatorului de a inspira încredere consumatorilor prin competența și amabilitatea cu care sunt prestate serviciile;

individualizarea (personalizarea), respectiv preocupările și eforturile prestatorilor de a trata cu atenția și solicitudinea cuvenită fiecare cumpărător;

elementele tangibile, respectiv prezența facilităților materiale, a echipamentului, a personalului și a materialelor publicitare adecvate serviciului respectiv;

Consumatorii de azi, însă, nu mai vor doar bunuri și servicii; în măsuri diferite, ei vor și rezultate. Rezultatele, după cum arata Peter Drucker, sunt valabile numai în legătură cu consumatorii. Până acum intreprinderile au știut mai bine să producă rezultate pentru ele decât pentru clienți, pentru aceștia știind mai bine să producă doar bunuri și servicii.

Urmare a mutațiilor structurale și de mentalitate întâmplate în ultimii ani în sectorul serviciilor în general, adr și al turismului și călătoriilor în special, s-au format noi tendințe în management, au început să apară noi instrumente în procesul de eficientizare al activității.

Operațiunile de servire pot fi conduse atât pentru obținerea calității, cât și pentru controlul costurilor, fără a-i trata însă pe membrii personalului ca pe niște persoane neimportante în cadrul intreprinderii. Implementând câteva tehnici noi de management al calității se poate transforma personalul de servire în lucrători care gândesc, care găsesc modalitățile de a depăși standardele de calitate, încântându-și clienții cu servicii deosebite, personalizate.

Trecerea de la standardizare la personalizare

Atunci când tehnicile de fabricație au fost aplicate firmelor de servicii, pentru îmbunătățirea conținutului și a productivității, serviciile au devenit adesea standardizate, iar contactul personal a fost pierdut. În mod particular, în industria ospitalității, unii manageri și clienți simt că pierderea contactului personal este un fel de pedeapsă plătită pentru că productivitatea a sporit datorită prestărilor nepersonalizate.

O altă problemă, care din păcate este frecvent întâlnită în România, și nu numai în domeniul turismului, este aceea că lucrătorii sunt văzuți în stil “taylorian”, ca persoane fără importanță, lipsite de inteligență, cărora trebuie să li se spună ce trebuie să facă, pentru ca totul să funcționeze conform standardelor prevăzute.

Așadar, trebuie neapărat valorificat muncitorul care gândește, care este interesat de calitate; trebuie aplicat în intreprinderile turistice managementul prin contact direct.

Trecerea de la reparații la prevenire

Prevenirea este o temă la modă azi, vizând protecția mediului, transformarea risipei în profit, turismul durabil etc. Este de preferat ca acest subiect al prevenirii, ca opus simplei reparații, un concept larg răspândit în multe domenii, să fie luat în considerare de către firmele românești din sfera serviciilor; mai ales în turism acest concept ar reprezenta o soluție de viitor privind păstrarea și înnoirea bazei tehnico materiale.

Trecerea de la receptivitate le viteză, promptitudine, dezvoltare

Afi receptiv la nevoi nu mai este suficient. Clienții cer o atenție inedită și o prezență fidelă a furnizorilor lor. Este bine ca managerii firmelor prestatoate de servicii turistice să nu uite că trăim în epoca informatizării, a comunicațiilor pe fibră optică, a supertehnologiilor, a voiajelor în spațiu și este imperios necesar să-și adapteze viitoarele strategii de conducere și dezvoltare cerințelor în continuă schimbare pe piața mondială și tendințelor surprinzătoare întrezărite la început de mileniu.

Controlul total al calității (TQC)

Una dintre cele mai importante evoluții în managementul calității a fost adoptarea conceptului de control statistic al calității. În loc să depindă de controlul final, deseori presupus a fi impracticabil în timpul prestării serviciilor, lucrătorii pot conduce procesul de furnizare a serviciilor pe tot parcursul lui.

Îmbunătățirea calității serviciilor poate fi deseori un proces lent și recunoașterea de către clienți a acesteia necesită și mai mult timp. Clienți pierduți înseamnă încasări scăzute. Cu cât relația dintre client și companie durează mai mult, cu atât profiturile cresc; și este evident că pentru a câștiga un nou client costurile pentru publicitate, promovare vor crește, dar de asemenea, clienții fideli înseamnă publicitate gratuită făcută firmei.

Acest proces trebuie înțeles ca o investiție într-un client permanent, și nu ca un cost, generând mai mult profit decât oricare alt client. Condiția este ca informațiile de spre clienți să fie adunate regulat. Spre exemplu, un restaurant din Maryland a început să introducă pe calculator informații din listele de rezervări, astfel managerii puteau să afle cât de des revin clienții în restaurant și să-i detecteze pe cei care par să-și piardă interesul. Analizele deficiențelor presupun întrebări relevante referitoare la ceea ce a determinat un client să renunțe la serviciile firmei.

Managementul românesc (atât la nivel macroeconomic cât și la nivel de intreprinderi turistice) are de luat decizii de o importanță covârșitoare cu privire la reintrarea României în circuitul turistic internațional după mai bine de un deceniu, perioadă în care transformările în acest domeniu au fost copleșitoare (ele au fost reliefate pe parcursul lucrării), evoluțiile indicatorilor circulației turistice internaționale s-au dovedit a fi pozitive și au înregistrat salturi spectaculoase de la an la an, oferta internațională s-a diversificat, dar activitatea turistică în țara noastră a stagnat (există anumite componente ale sale- ca starea dotărilor și a infrastructurii- care chiar s-au deteriorat).

Ca urmare este necesar o dată în plus cunoașterea metodelor și a sistemelor de conducere și utilizarea lor în mod conștient, creator și inovator, totul bazat pe experiențele deja confirmate, teoretizate și fundamentate științific.

5.2. PROMOVAREA PRODUSELOR TURISTICE ÎN ROMÂNIA

Politica promoțională este “comunicarea cu mediul extern, cu piața, alături de o informare atentă a consumatorilor potențiali și a intermediarilor, precum și acțiuni specifice și concrete de influențare a comportamentelor de cumpărare și consum și de sprijinire a procesului de vânzare.”

Importanța activității pomoționale, prezentă indiscutabil în domeniul turismului în țara noastră, este amplificată de existența tot mai crescută a cererii, manifestată mai degrabă din afara granițelor, cererea internă fiind în scădere actualmente (fapt explicat de starea economică generală și veniturile în scădere ale populației) Ca urmare se impune la nivel național o politică de export de turism, bazată pe potențialul turistic existent, pe politica de investiții în infrastructură și baza tehnico-materială specifică, necesară datorită corelării cu politica de reducere a șomajului și chiar obligatorie, dacă este văzută prin prisma creșterii încasărilor valutare posible.

În ceea ce privește strategia de promovare a turismului pe plan internațional se urmărește: recâștigarea piețelor turistice importante care au fost pierdute în ultimul deceniu, lansarea și promovarea produselor turistice românești pe noi piețe, fidelizarea clientelei. În acest sens, este necesară corelarea la nivel național cu strategiile de dezvoltare din domenii conexe.

Principalele instrumente folosite pentru promovarea serviciilor și produselor turistice sunt:

participarea la cele mai importante manifestări expoziționale, târguri organizate în țară;

participarea la târguri internaționale pentru prezentarea ofertei turistice autohtone;

realizarea de pliante, broșuri, cataloage, prospecte și alte materiale de informare și promovare turistică a României, în scopul difuzării acestora în rândul clientelei potențiale din străinătate;

reluarea de către Ministerului Turismului a unor contracte cu renumite agenții internaționale de turism în vederea unor colaborări viitoare;

România la ITB Berlin 16-20.03.2002

Asupra turismului se exercită în prezent o dublă presiune: una vizibilă reprezentată de recesiunea economică (absolut toate standurile țărilor participante la Bursa Mondială de Turism în frunte cu SUA, au avut o imagine aflată în relativă scădere față de cea de la ediția anterioară) și una invizibilă; reprezentată de ascensiunea terorismului. Nimeni nu poate estima cât vor dura cele două presiuni și nici care va fi efectul lor asupra turismului. Important e faptul că ele nu pot fi ignorate și că industria ospitalității, care reprezintă o forță uriașă la scară planetară a început să caute și să găsească soluții pentru contracararea lor.

În această lume intrată într-un ușor recul, România nu pare să fie surprinsă, cel puțin deocamdată, de cele două presiuni exercitate asupra turismului. Mai mult a etalat prin standul ei, la ediția din acest an a Târgului Internațional de Turism o suită de recorduri în materie:

A avut cel mai mare și mai modern stand din istoria participărilor sale la Berlin (peste 500mp, 90% pentru tratative)

Cele aproape 50 de firme participante, majoritatea private reprezintă un record dublu de prezență față de ediția din 2001.

Numărul celor 100 de specialiști prezenți la stand a depășit pe cel înregistrat de ultimele trei ediții la un loc.

Standul României s-a numărat printre cele care care au etalat cele mai multe noutăți (demonstrații cu Gerovital, dialoguri între Dracula, “vampirițele” sale și vizitatori, prezența în premieră a zonei Bucovina de Aur, prezența în premieră a Miss Litoral 2001, bogata ofertă de vinuri a firmei Murfatlar)

Vizitarea în premieră absolută a standului României de către toți reprezentanții regilor turismului internațional (Tui, Neckermann, ITS)

Niciodată sloganul de promovare la târguri a țării noastre “România, mereu surprinzătoare” nu s-a dovedit atât de adevărat. După ce ani de zile înfățișarea standului s-a constituit într-o oglindă a interesului scăzut față de turism, explozia înregistrată la Bursa de la Berlin din acest an i-a surprins pe vizitatori.

Standul României s-a prezentat în primul rând cu o abordare profesionistă de anvergură. În al doilea rând cu o arhitectură modernă în care atît spațiul pentru tratative cât și cel pentru expunerea materialului promoțional s-au dovedit echilibrate și funcționale. În al treilea rând oferta generală a fost susținută de câteva produse noi pe baza unor demonstrații practice.

Ceea ce s-a încercat ani de zile, ca standul să fie nu numai o prezență apreciabilă la ITB, ci și în inima afacerilor, s-a izbutit cu brio în acest an. În ultimii 12 ani, indiferent cine a condus delegația României la ITB, ministru, secretar de stat sau director general, s-a văzut obligat să bată la ușa marilor tour-operatori pentru a fi primiți fie și numai pentru o discuție protocolară. De data aceasta, ca o recunoaștere a progreselor înregistrate de România în ultimii doi ani, reprezentanții celor trei mari concerne germane au venit la tratative. Punctul final al acestora l-a constituit semnarea (cazul ITS) sau reconfirmarea contractelor semnate anterior (cazul Neckermann și Tui), prin care respectivele concerne s-au angajat să aducă în acest an în România peste 32 000 turiști pe Litoral. Al doilea mare touroperator din Germania ITS, a hotărât să revină și el în România după o absență de 17 ani cu un număr aproximativ de 10 000 turiști, chiar în 2002. Noul gigant al turismului dispune de cea mai puternică flotă aeriană și navală, operează anual vacanțe pentru 5 milioane de turiști în țările UE. Explicația revenirii pe piața României, dată de un reprezentant ITS este destul de laconică: “pentru că acum am căpătat convingerea că putem conta pe România ca pe o destinație turistică de încredere și de viitor”.

Dan Matei Agaton, Ministrul Turismului, a avut pe perioada Bursei o agendă extrem de bogată cu aproape 20 de întâlniri oficiale și neoficiale, de la ședințe la Departamentul Turistic din Ministerul Economiei Germaniei până la dialogul cu directorul executiv al celui mai mare lanț hotelier din lume “Best Western” (4000 de hoteluri).

“Rezultatele obținute în anul 2001, spunea ministrul, sunt cele mai bune înregistrate de țara noastră în ultimii 17 ani. Ele se reflectă în vizitarea României de peste 5,5 milioane persoane, din care peste 1 milion veniți prin turism organizat. Peste 330 000 din ultima categorie provin din Germania. Încasările din turism au depășit acel prag psihologic de 500 milioane USD, prag după care industria vacanțelor din România aleargă de peste 50 de ani. Suportul depășirii acestuia îl constituie creșterea cu 17,5% a numărului de turiști sosiți în țara noastră din țările UE.

Renașterea spectaculoasă a turismului în anul 2001, a mai spus ministrul, este rezultatul unei politici noi, agresive în domeniul promovării și lansării unor proiecte naționale de anvergură (Dracula Park, Superski în Carpați, Europa, Sănătate pentru toți, Bucovina de Aur)” Realizarea acestor programe se află în seama unui sistem de parteneriat între stat, administrația publică locală și sectorul privat. Statul pune la dispozitie proiectul, conceptul și infrastructura generala a programului, administratia publică oferă terenul, iar sectorul privat este chemat să aducă bani, adică să finanțeze, să construiască și, desigur, să exploateze un proiect de acest tip. Toate cele trei proiecte – "Dracula Park", "Europa" și "Superski în Carpați" – sunt sută la sută private realizate prin sistemul descris mai sus.

Crearea imaginii în turism prin comportamentul lucrătorului

Conform unor aprecieri referitoare la formarea imaginii în turism, s-a tras concluzia că: “un turist mulțumit, satisfăcut de locul unde și-a petrecut vacanța, prin transmiterea informațiilor, a valorii lor, poate influența alți cinci turiști potențiali pentru a-și petrece, în viitor vacanța la locul respectiv de sejur, în timp ce un turist nemulțumit de calitatea serviciilor, în general, și de comportamentul personalului, în particular, poate influența alți zece potențiali turiști pentru a nu-și consuma vacanța în acel loc.”

În prezent și în perspectiva perioadei următoare, elementul determinant al dezvoltării circulației turistice va rămâne calitatea serviciilor prestate de personalul operativ. În acest context, comportamentul angajatului, devine – sub aspectul corectitudinii și al solicitudinii – componenta esențială a eforturilor de formare și adâncire a unei imagini pozitive privind produsele turistice românești. Personalul operativ din turism devine exponentul ospitalității tradiționale și culturale specifice românilor.Acțiunile promoționale ale agentului de turism se transformă într-un instrument activ de valorificare a ofertei turistice, reprezentând de fapt, un ansamblu de măsuri pentru asigurarea unei permanente și complete informări a cumpărătorilor potențiali în scopul sprijinirii și intensificării proceselor de vânzare a produselor turistice.

Se poate aprecia că, prin poziția sa în sistemul distribuției produselor turistice, agentului de turism îi sunt la îndemână informațiile dirijate, respectiv dialogul activ cu clientela potențială. Prin natura sa acest dialog activ se subordonează acelorași cerințe ca și acțiunile promoționale în ansamblul lor. Mecanismul acestei comunicări cu clientul potențial, folosind informațiile dirijate, are ca scop realizarea unei vânzări active cu efecte pozitive asupra încasărilor.

Evident, conținutul, forma și modul de desfășurare a dialogului cu clientul, angajatul folosind un echipament adecvat, se nuanțează diferențiat și se detaliază în funcție atât de caracteristicile personale ale turistului (nivel de cunoștințe, grad de informare, vârstă, sex, zonă de proveniență etc.) cât și de rezultatele investigării privind nevoile și preferințele de consum turistic ale acestuia. Este o propunere interesantă organizarea unei ore de informare turistică la ghișeele de vânzare, dar cu participarea unor ghizi de sejur, de excursii sau circuite pentru ca informațiile să fie oferite sistematizat și profesional, și având la bază experiența unui personal specializat.

Dialogul activ are menirea de a trezi atenția turistului, de a menține interesul față de oferta descrisă și de a influența, prin faze succesive și selective, decizia acestuia de a accepta și cumpăra produsul oferit, transformând, în ultimă instanță, clientul potențial în client efectiv, consumator de servicii turistice.

5.3. PROPUNERI PRIVIND DIVERSIFICAREA PROGRAMELOR TURISTICE

Dezvoltarea și modernizarea produselor și serviciilor turistice este factorul hotărâtor în creșterea competitivității ofertei de piață internă și internațională, fapt ce ar face posibilă reintegrarea turismului românesc în cadrul fluxurilor turistice internaționale.

Pe termen scurt și mediu este necesară concentrarea asupra zonelor, stațiunilor turistice și localităților identificate cu prioritate, în vederea evitării dispersării și diluării resurselor.

Liniile generale de dezvoltare macroeconomică în acest sens au fost menționate pe parcursul lucrării, așadar, în continuare vor fi enumerate câteva soluții concrete de posibile programe specifice turismului rural – tip de activitate turistică românească, care deși este încă destul de puțin dezvoltată la noi în țară (comparativ cu Uniunea Europeană) are mari șanse de reușită în a fi reintegrată în fluxurile turistice internaționale.

Exemple de programe turistice în localități rurale

INVITAȚIE ÎN BUCOVINA DE SĂRBĂTOAREA PAȘTELUI

Realizator: Agenția de turism rural “BIO SAN TUR BUCOVINA” Suceava

Prima zi: sosire, acomodare în familie, asistare la încondeiatul ouălor, slujba la biserica din sat, cină

A doua zi: mic dejun, asistare la activități specifice pregătirii Paștelui, prânz, program liber, asistare la pregătirea Coșului tradițional pentru sfințit, participarea la Slujba de Înviere.

A treia zi: mic dejun tradițional, participarea la slujba religioasă la mănăstiri la alegere (Mănăstirea Humorului, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Moldovița…)

A patra zi: mic dejun, vizită la atelierul de încondeiat ouă din zonă, masa de prânz, program liber, cină festivă

A cincea zi: mic dejun, vizitarea atelierelor din localitate, program liber, masa de prânz.

Cazare în pensiuni turistice și agroturistice clasificate (**stele) în localitățile: Mănăstirea Humorului, Vama, Vatra Moldoviței, Putna, Dorna Arini, Ciocănești.

Masa se asigură în gospodărie. La cerere se asigură mijloc de transport și însoțitor. Localitățile se găsesc în general pe DE-576.

Căi de acces – gări de debarcare: Vama, Putna, Gura Humorului, Vatra Dornei.

– căi aeriene: aeroportul Suceava, cca.60 km.

Meniu de sfintele Paști: mic dejun- ouă roșii, brânză, telemea, caș afumat, brânză în coajă de brad, unt, miere/gemuri,drob de miel, lapte, ceai, cafea, prăjituri și cozonac; prânz- ciorbă țărănească de miel, miel la cuptor, garnitură, salată de murături, țuică, vin, prăjituri de casă (gogoși, plăcintă cu urdă, clătite cu urdă) și cozonac; cina- tochitură de miel cu mămăligă, șnițel pane` de miel, salată, prăjituri de casă, cozonac.

OFERTĂ DE CRĂCIUN 23.12-27.12

Realizator: Agenția de turism “DRUMEȚIA” Satu Mare

Program:

23.12- cazare la familii, dejun, cină

24.12- mic dejun, participare la pregătirile pentru Crăciun, dejun, cină, colinde.

25.12- mic dejun, prânz colinde în vecini, cină.

26.12- mic dejun, săniuș și plimbări în împrejurimi, prânz, cină.

27.12- mic dejun, despărțire de gazde.

Servicii asigurate:

Cazare: 4 nopți în gospodării clasificate la 2 stele** din Oaș (Bixad, Negrești Oaș) sau Maramureș (Șieu, Botiza)

Masa: 4 zile pensiune completă.

Transport: transfer (opțional)

Tarif: 135 USD/ persoană

VACANȚĂ ÎN SATELE DIN ZONA MUNȚILOR APUSENI

Realizator: Agenția de turism “ECO-TOUR” Cluj Napoca

Cazarea și masa la pensiunile agroturistice din localitățile: Bologa- 15 locuri, Valea Drăganului- 15 locuri, Beliș- 20 locuri, Rogojel- 8 locuri, Colibița- 20 locuri, Sâncrai- 10 locuri, Vadu Crișului- 15 locuri, Ciucea- 20 locuri, Gâlgău- 15 locuri.

Tarifele sunt diferențiate de categoria unităților (*- ***stele)

Meniul poate fi preparat la cerere, vegetarian sau dietetic. Se pot organiza excursii cu ghizi profesioniști, cu autocare, microbuze sau mijloace proprii, agrement și distracții în orașul Cluj.

Traseu recomandat (practicabil cu autocarul): Sâncrai-Mărgău- Răchitele Beliș- Sâncrai (110km), obiective: Mărgău- Biserica Ortodoxă, Răchitele- drumeție tur-retur (cca 4 ore) la cascada de pe Valea Stanciului (24 m înălțime).

OFERTĂ SPECIALĂ DE REVELION

Realizator: Agenția de turism “PALTIN TUR” Sibiu

Prin intermediul acestei firme se poate petrece o minivacanță de 5 zile la Sibiel, Gura Râului sau Rășinari- sate din Mărginirea Sibiului, cu revelionul inclus în program. Turiștii au ocazia să cunoască ospitalitatea, cultura și civilizația populară tradițională românească din zonă, petrecând câteva zile în intimitatea familiilor și gospodăriilor montane cu tradiții în practicarea agroturismului.

Există posibilitatea delectării cu produse de artă culinară tradițională ardelenească, descifrării lumii mirifice a satului ardelenesc de munte, cu tradițiile și portul popular. Frumusețea Munților Cindrel va fi descoperită iar doritorii au ocazia să schieze la Păltiniș sau să fie inițiați în meșteșuguri tradiționale sau călărie.

Tarife promoționale (cazare + pensiune completă + masă de revelion).

Oferta turistică europeană s-a îmbogățit cu programe și activități turistice în “mediul rural”. În studiul “Strategii de valorificare a potențialului rural și de dezvoltare a agroturismului” elaborat de Ministerul Turismului- Institutul Național de Cercetare & Dezvoltare în Turism, se menționează că circa 25% dintre turiștii europeni își petrec concediile în spațiul rural, cu toate că sursele de informare pentru această categorie de vacanțe sunt insuficiente.

Cazarea la locuitori cuprinde toate formele de primire turistică, de la locuințe în ferme la hoteluri rurale, serviciile fiind prestate de proprietari, asociații sau de comunități locale. Agroturismul, ca formă a turismului rural utilizează pentru spații de cazare și servirea mesei pensiunile și fermele agroturistice.

În scopul promovării acestei oferte, la nivelul Uniunii Europene, în anul 1990, a fost creată “Federația Europeană pentru cazare turistică la locuitor (fermier) în mediul rural”- EUROGITES- care reunește 22 de asociații naționale, inclusiv România, a căror strategie are ca scop menținerea modului de viață în spațiul european, asigurând alte alternative de program turistic.

În România, pentru promovarea acestei forme de turism, s-a înființat “Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic și Cultural”- ANTREC- cu 26 de filiale în Țară. Pentru dezvoltarea complexă a zonei montane s-a constituit “Federația Română pentru Dezvoltare Montană”- FRDM.

Organizatorii de turism care intenționează să promoveze acest produs pot realiza fie o ofertă specializată pe sejururi rurale, ca de exemplu “ vacanța în gospodăria țărănească”- unde turistul își dorește să găsească produse alimentare proaspete, specialități regionale, animale în curte, contacte umane specifice acestui mediu-, fie “week-end-uri la fermă” – programe scurte cu cazare, masă și agrement specific, diverse programe temetice, cum ar fi “învățarea și practicarea echitației”.

Localitățile rurale pot fi incluse și în cadrul “circuitelor turistice” cu vizitarea unui sat turistic, după modelul în care s-au constituit programele în satul Sibiel – jud. Sibiu, cu cazare și masă în locuințele țărănești, vizite la muzeul local, biserică etc.

Pentru o asemenea modalitate de petrecere a vacanței în Uniunea Europeană se folosește termenul de “turism verde”, culoarea- simbol având rostul de a distinge această formă de turism de celelalte: “turism alb” (sporturi de iarnă), “turism albastru” (vacanțe la mare), “turismul luminilor” (turismul urban).

Bibliografie

CRISTUREANU C.- Economia și politica turismului internațional, Editura Abeona București 1992

JIVAN A. Economia turismului economie de ramură, Editura Nero-G, Timișoara 1999

MINCIU R.- Economia turismului, Editura Uranus, București 2000.

MORARIU D.- Concepte și politici de turism internațional, Editura Alfabet, Deva 2001.

PUTZ E., PÂRJOL F.,- Economia turismului, Editura Mirton, Timișoara 1996.

SNAK O., BARON P., NEACȘU N.,- Economia turismului, Editura Expert, București 2001

CNS – Turismul în România, Anuarul statistic al României 1998, 1999, 2000

CNS – Turismul internațional al României 1999

WTO – Global code of ethics for tourism 2000

WTO – Symposium on tourism services, February 2001, Geneva, Switzerland

WTO – Tourism Highlights 2001

WTO – Tourism after 11 September 2001. Analysis, remedial actions and prospects

*** – Tribuna economică nr. 19, 20, 21, mai 1997

*** – România pitorească nr. 1- ianuarie, 3- martie 2002

*** – România turistică nr. 9, martie-aprilie 2002

*** – Vacanțe și călătorii nr. 26, februarie 2002

http//:www.world-tourism.org