Integrarea Monetara a Romaniei

Cuprins:

Introducere

Cap.1 Evoluția sistemului monetar național al României

1.1. Ce este Sistemul monetar

1.2. Istoria leului de la taler la leu

Cap. 2 BNR – Banca Națională a României

2.1.Istorie BNR

2.2.Obiectivul, rol, atribuții

2.3.Instrumentele de politică monetară

Cap.3.Adoptarea monedei unice europene

3.1. Procesul de pregătire pentru adoptarea monedei unice europene

3.2. Criteriile de convergență

3.3. Calendarul adoptării euro în România

3.4. Adoptarea euro în România: perspective

3.5 Avantajele adoptării monedei Euro

Concluzii

Bibliografie

Motto:

"Cea mai periculoasă categorie de oameni sunt euro entuziaștii, pentru că încearcă să impună Utopia".

(Leszek Balcerowicz, fost guvernator al Băncii Naționale a Poloniei)

Introducere:

Prin lucrarea de disertație am încercat să vă prezint pe scurt evoluția sistemului monetar național al României, Banca Națională a României și condițiile de adoptare a monedei unice europene. Astfel va fi abordată perspectiva clasică a adoptării monedei Euro, respectiv criteriile de convergență nominală.

Sper că această prezentare a fost de folos tutor în privința înțelegerii importanței sistemului monetar, a unei bănci națională într-o țară și adoptării monedei unice europene.

Cap.1 Evoluția sistemului monetar național al României

Cap 1.1 Ce este sistemul monetar

Sistemul monetar: definire, conținut, rol

Sistemul monetar este definit în literatura de specialitate ca un anumit mod de reglementare și organizare a circulației monetare dintr-o țară, pe baza unor legi speciale al țării în cauză.

Putem folosii și definiția dată de academicianul Costin Kirițescu care spune ca sistemul monetar național reprezintă „ansamblul normelor legale și al instituțiilor care reglementează, organizează și supraveghează relațiile bănești dintr-un stat”.

Prezența sistemelor monetare pot fi puse, conform evaluării istoricilor monetari, atât în epoca antichității și a Evului mediu, însă toate sistemele monetare respective s-au caracterizat prin:

•fărâmițare

•simplitate

•deteriorarea monedei.

Fărâmițarea, este trăsătură importantă, care provine din descentralizarea baterii monedei și din lipsa de unitate a circulației monetare .

Simplitatea sistemului monetar rezulta din numărul insuficient de elemente ale acestuia (unitate monetară, paritatea respectivă, titlul metalului pe care îl reprezintă).

Deteriorarea monedei constă în uzura acesteia și posibilitățile de falsificare (prin reducerea conținutului de metal prețios din care erau confecționate monedele).

Odată cu formarea statelor, acestea și-au asumat roluri monetare, respectiv rolul de a crea moneda, de a defini unitatea monetară, de a stabili paritatea metalică. Politica monetară a fiecărui stat, determinată de condițiile generale de dezvoltare ale acestuia, necesită existența unui sistem monetar unic, cu scopul de a asigura stabilitatea și elasticitatea sistemelor monetare.

Astfel, sistemele monetare prezintă trăsături comune, generale, dar se particularizează în funcție de specificul național și al perioadei.

Elementele unui sistem monetar rezultă din reglementările monetare ale statului respectiv, din modul de organizare al circulației monetare, și trebuie să răspundă următoarelor probleme:

• baza sistemului monetar;

•circulația monetară;

•creația monetară;

•dimensionarea cantității de bani necesară circulației;

•organizarea relațiilor monetare ale unei țări cu străinătatea;

•asigurarea stabilității sistemului monetar.

Astfel, la modul general, se consideră că un sistem monetar cuprinde următoarele elemente :

a) metalul monetar;

b) unitatea monetară;

c) baterea și circulația monedei;

d) emisiunea și circulația bancnotelor;

e) emisiunea și circulația monedei scripturale.

Clasificarea sistemelor monetare

În funcție de elementele componente ale sistemelor monetare, s-au putut identifica, de-a lungul evoluției lor următoarele tipuri:

– sisteme metaliste

– sisteme nemetaliste

Reglementarea emisiunii de monedă

Emisiunea monedei de hârtie

Rolul monedei de hârtie în evoluția sistemelor monetare naționale este legat de existența, de-a lungul unei perioade îndelungate de timp, din antichitate până în Evul Mediu, a anumitor înscrisuri și certificate care atestau existența unei cantități de aur și argint bine determinate. Prin trecerea certificatului de la o persoană la alta se producea transferul cantității de metal monetar de la un deținător la altul.

Apariția biletelor de bancă

Banca din Amsterdam în anii 1609 a înființat o inițiativă prin care s-a acționat la emiterea de bilete de bancă în-locuire pieselor metalice care erau în circulație. Nu corespundeau unei număr individualizate de metal și prin acestea biletele se deosebeau de vechile certificate.

Prin aceste bilete de bancă se ușurau tranzacțiile zilnice, biletele au avut un avantaj față de piesele pe care le înlocuiau, apariția lor în circulație antrena retragerea din circulație a unei valori de metal de același valoare.

Întemeietorul băncii Suediei, prin contribuția lui Palmstruch cu începere din anul 1656, începe realizarea a două tranzacție concomitente: emiterea de bilete și scontarea efectelor de comerț.

Reglementarea emisiunii bancnotelor

Conform acestor reglementări s-au conturat două poziții monetare, realizate în două școli a căror denumire reflectă esența modului de reglementare a emisiunii și circulației biletelor de bancă:

•școala circulației monetare (Currency school) care contestă natura monetară a biletului de bancă și consideră că acesta reprezintă un substituent al aurului;

• școala bancară (Banking school) care consideră că biletul de bancă este un instrument de credit al economiei, iar emisiunea acestuia depinde de conjunctura economică.

Emisiunea monedei divizionare

Monedele divizionare sunt piese metalice cu valori nominale scăzute și care au utilitate în realizarea plăților. Sunt confecționate din diferite aliaje, iar emisiunea lor se află în atribuțiile Monetăriei Statului. După confecționare, sunt depuse la banca centrală unde figurează în activul bilanțului și sunt înregistrate la aceeași valoare în creditul contului Trezoreriei.

Emisiunea de moneda pentru Trezorerie este o sursă de venituri, pentru că valoarea metalului și cheltuielile de batere a monedelor sunt inferioare valorii nominale a acestora.

Orice emitere de bani peste limita necesară pentru populație este limitată la necesitatea tranzacțiilor de economie ce este surplus de monedă divizionară este preschimbat la casieriile instituțiilor bancare, cu bilete de bancă.

Rolul monedei divizionare este de a ușura operațiunile din economie. Uneori, acestea pot fi tezaurizate de către adunători, dacă sunt produse din metale scumpe, sau atunci când deplasarea acestora este mai greu. În fapt este o manifestare a Legii lui Gresham, potrivit căreia moneda rea scoate din circulație moneda bună.

Emisiunea monedei scripturale

Monedele scripturale sunt alcătuite din depunerile băncilor comerciale respectiv din soldurile creditoare ale agenților nebancari care sunt duse da la un agent la altul prin medierea cecurilor și al viramentelor.

Monedă autonomă poate fi apreciat ca soldurile împrumutătorilor, separat de biletele de bancă și de moneda divizionară

Momente importante în evoluția Sistemului monetar național al României

♦ Prin legea din 1867, în România se instituie primul sistem monetar național, caracterizat prin următoarele elemente :

– a fost un sistem bimetalist, în cadrul căruia moneda era definită în funcție de aur și argint, raportul de valoare dintre cele două metale fiind de 1/14,38;

– moneda națională, leul, era împărțită în 100 subdiviziuni, numite bani;

– pe teritoriul României erau acceptate, în circulație, monedele de aur și argint ale țărilor Uniunii Monetare Latine (Franța, Belgia, Italia, Grecia, Elveția), având atributele unei monede legale. Până la înființarea Băncii Naționale a României, în anul 1880, circulația monetară s-a definit prin circulația monedelor metalice românești, din aramă și argint, a monedelor Uniunii Monetare Latine și a rublelor rusești din argint, după Războiul de Independență.

Cheltuielile provocate de război au fost acoperite de către țara română prin moneda de hârtie care s-a concretizat în bilete ipotecare emise de către țară.

Emisiunea lor era asigurată cu valoarea bunurilor și posesiunea țării, iar retragerea din circulație a acestor bilete ipotecare care nu constituiau bancnote propriu – zise se face prin contracararea unor credite interne.

♦ BNR după înființare, în anul 1880 mobilizează a serie de acțiune avantajoase pentru funcționarea sistemului monetar național.

BNR a emis primele bancnote, conform atribuției de instituție de emisiune, pentru care s-a făcut acoperirea în aur și argint.

♦ Prin trecerea la monometalism aurul are drept efect asupra leului prin convertibilitatea deplină și nelimitată în aur.

Această trecere a asigurat stabilitate pentru sistemul monetar a statului și reglarea circulației a banilor existenți pe piață

♦ România se întâlnește atât cu procese inflaționiste specifice, cât și cu lucruri imediate după război.

În perioada 1918 – 1923 inflația are o creștere aproape de 8000 ori a indicelui general al valorilor și în agravarea ratelor de schimb în între lei și valutele internaționale.

• Ca urma reunirii din 1918, au fost retrase din circulație monedele ce se ținea de teritoriile istorice, respectiv rublele și coroanele austro – ungare, prin înlocuirea propriu-zisă a acestora cu bancnote ale BNR. Cu începerea anului 1920 a fost propus pentru rezolvarea acestei lucru unificarea monetară.

Prin această acțiune de unificare s-a efectuat o emisiune suplimentară de bancnote de 7,5 miliarde lei.

♦ Un alt moment apreciabil în dezvoltarea și funcționarea structurii monetar național îl simbolizează

Încercarea de rezolvarea a inflației din anul 1925, măsura de a folosii revalorizarea monedei naționale. Această tentativă nu a adus rezultatele scontate și nu a reușit să oprească acțiunea de deprecierea a leului.

♦ Reforma monetară din anul 1929 și-a propus, ca scop, rezolvarea problemei inflației, prin stabilizare monetară. În cadrul acestei reforme, conținutul în aur al leului era stabilit la 10 mg aur (de 32,26 ori mai puțin față de ultima definire din anul 1914), iar convertibilitatea bancnotei este limitată și operează potrivit sistemului etalon aur – devize. În circulație rămân numai bancnotele și monedele din metale obișnuite, fiind eliminate monedele de aur și argint.

A apărut în această perioadă operațiuni de „open market” prin care au fost tranzacționate bonuri de casă. Prin majorare taxei scontului cu 9% în anul 1929 a avut ca efect majorarea creditelor, iar mai târziu, ca urmare a presiunilor politice, s-a redus nivelul lor, astfel încât rata dobânzii aplicate de bănci să nu treacă cu mai mult de 6% taxa oficială a scontului.

♦ Leul se depreciază accentuat datorită crizei din perioada 1929-1933, nu mai pot fi suportate solicitările de devize pentru nevoile țării, prețurile consemnă creșteri importante, procentul de consemnare al acestora este la nivelul de 345,6% în paralel cu cel de sporire al masei monetare
(306 %)

♦ Evenimentele din al doilea Război Mondial afectează cheltuielile guvernamentale apreciabile (9 miliarde lei în 1940; 95 miliarde lei în 1944), ceea ce motivează măsura de deflație aplicată în decembrie 1944 și determinat în vânzarea aurului.

Din această cauză din circulație a fost scoasă 16 % din cantitatea de monedă, precum 65 miliarde lei.

Totuși a continuat deprecierea leului, situația vizibilă prin mărirea prețurilor, dar și în deprecierea față de dolarul american.

♦Stabilizarea, întărirea monetară și reglementarea modalității de formare al prețurilor și tarifelor a fost rezultatul reformei monetară din anul 1947.

În bază, această reformă monetară s-a realizat după cum urmează:

• deprecierea leului (până la 6,6 mg aur);

• BNR pune în circulație bancnotele emise

• schimbarea leilor vechi cu cei noi în funcție de un raport de paritate de 1 leu nou la 20.000 lei vechi.

Putem aminti ca: generarea puterii de cumpărare mai mare a salariilor, sporirea stocului de aur și devize al BNR și reducerea cantității de monedă în circulație a fost efectele favorabile ale acestei reforme.

♦ Începând cu anul 1954 s-a acționat la redeterminarea conținutului în aur al leului.

În ipostaza reformei structura financiar bancar, a pornit după anul 1989 când a început coordonatele procesului de macro – stabilizare: diminuarea ratei inflației, remedierea nivelului de rezerve internaționale în cadrul sistemului bancar.

Cel mai important domeniu care a fost supus procesului de reformă și restructurare îl reprezintă sistemul bancar. De asemenea, ca autoritate monetară, Banca Națională a României care formulează și conduce obiectivele politicii monetare, urmărind stabilitatea monedei naționale, a parcurs momente importante, cu efecte asupra funcționării sistemului monetar național.

În acest sens se remarcă următoarele:

• mai 1991: promulgarea legilor bancare: legea nr. 33/1991, cu privire la activitatea bancară și Legea nr. 34/1991 cu privire la statutul BNR;

• august 1991: liberalizarea ratelor dobânzii în sistemul bancar;

• septembrie 1991: adoptarea primelor norme cu privire la refinanțare (linie de credit; credit de lombard);

• noiembrie 1991: se declară convertibilitatea limitată a leului. Cursul de schimb începe a se stabili zilnic de către BNR;

• martie 1992: se adoptă măsuri cu privire la rata rezervei minime obligatorii;

• iunie 1993: Trezoreria Statului își deschide cont la Banca Centrală;

• martie 1994: se adoptă măsuri referitoare la liberalizarea cursului de schimb;

• aprilie 1994: Banca Națională adoptă Legea cu privire la cambie și normele referitoare la cec, bilet de ordin și ordin de plată;

• septembrie 1994: băncile sunt licențiate ca dealeri pe piețele valutare;

• aprilie 1995: piața interbancară devine oficială. B.N.R. publică zilnic nivelul ratelor de referința pentru depozite (BUBID) și pentru plasamente (BUBOR);

• februarie 1997: piața valutară devine liberă, prin reautorizarea de către BNR, în calitate de dealeri primari, a tuturor băncilor române și străine;

• martie-iunie 1998: instituirea unui nou cadru legal, prin adoptarea următoarelor legi:

Legea bancară 58/1998, legea nr. 101/1998 privind statutul B.N.R., Legea 83/1998 a Falimentului Bancar;

• martie-august 1999: adoptarea de măsuri pentru îmbunătățirea activității sectorului bancar (Fondul de garantare a depozitelor din sistemul bancar); • operațiuni de restructurare financiară a unor bănci din sistemul bancar (înființarea Agenției de Valorificare a Activelor Bancare și preluarea de către aceasta a unui volum însemnat de active neperformante ale Bancorex).

Toate aceste măsuri adoptate în ultimii ani au contribuit la crearea cadrului legal pe baza căruia se derulează relațiile monetare la nivelul întregii economii.

Cap. 1.2 Istoria Leului de la taler la leu

Cap. 2. BNR -Banca Națională a României

Înființarea BNR

Cap. 2.1 Istorie BNR

La o jumătate de secol după apariția primului proiect de înființare a unei bănci naționale, la 29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune. Lua astfel ființă Banca Națională a României, instituție de credit, care deținea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc și aparținea în proporție de o treime statului și două treimi particularilor.

Până la declanșarea Primului Război Mondial, Banca Națională a României s-a implicat în susținerea dezvoltării economiei naționale, prin volumul creditelor acordate și nivelul redus al taxei scontului. De asemenea, alături de guvernul român, a contribuit în anii 1890-1892 la elaborarea legilor care au consacrat schimbarea etalonului monetar, prin renunțarea la bimetalism în favoarea monometalismului aur. Între 1900 și 1925, statul s-a retras dintre acționarii băncii, fapt pentru care BNR a devenit o instituție particulară privilegiată, dar care avea aceleași responsabilități naționale.

În timpul Războiului de Reîntregire, BNR a susținut financiar efortul de război al guvernului român. Evoluția evenimentelor militare a obligat Administrația centrală a BNR să plece în refugiu la Iași și să accepte transferul tezaurului său la Moscova, fără ca acesta să mai poată fi recuperat.

Imediat după 1918, BNR a trebuit să răspundă altor provocări, printre care: criza economică postbelică, restabilirea convertibilității leului, unificarea monetară și extinderea rețelei sale de sucursale și agenții la nivelul întregii țări. După revenirea statului între acționarii săi (1925), BNR a fost implicată în proiectul stabilizării monetare din 1929, în controlul comerțului cu aur și devize, precum și în acțiunile de conversiune a datoriilor agricole și în organizarea și reglementarea comerțului de bancă începând din 1934.

În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, BNR a susținut guvernul în cheltuielile provocate de acțiunile militare, luând, în același timp, măsuri pentru a stăvili inflația și a-și salva tezaurul propriu.

Regimul comunist a impus etatizarea BNR (1946) și apoi reorganizarea sa, potrivit noilor imperative politice. În 1948, BNR devenea Banca RPR – Bancă de Stat, subordonată inițial Ministerului de Finanțe, iar din 1957, Consiliului de Miniștri. În 1965, titulatura băncii de emisiune s-a transformat în Banca Națională a Republicii Socialiste România. În toți acești ani, Banca Națională a îndeplinit un rol important în evoluția sistemului monetar și de credit prin implicarea în realizarea reformelor monetare din 1947 și 1952, în planificarea circulației monetare, în controlul asupra utilizării creditelor acordate etc.

Din 1990, BNR și-a reluat titulatura inițială, implicându-se în tranziția de la economia centralizată la economia de piață și asumându-și funcțiile normale ale unei bănci centrale, similare celor ale unor bănci centrale din Europa și din lume, obiectivul său fundamental fiind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Cap. 2.2.Obiectivul, rolul și atribuții

Banca Națională a României este banca centrală a României. Este o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București.

Obiectivul său fundamental îl reprezintă asigurarea și menținerea stabilității prețurilor. Banca Națională a României sprijină politica economică generală a statului, fără a prejudicia îndeplinirea obiectivului său fundamental.

Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia este banul.

Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Banca Națională a României a devenit membră a Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), iar Guvernatorul BNR, membru al Consiliului General al Băncii Centrale Europene (BCE).

Principalele atribuții ale BNR

elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;

autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare;

emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;

stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;

administrarea rezervelor internaționale ale României.

Banca Națională a României are dreptul exclusiv de emisiune, fiind singura instituție autorizată să emită însemne monetare, în baza unui program de emisiune dimensionat în funcție de nevoile reale ale circulației bănești.

Banca centrală are competența exclusivă de autorizare și reglementare în domeniul bancar și este responsabilă cu supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, în scopul asigurării funcționării și viabilității sistemului bancar.

Banca Națională a României ține în evidențele sale contul curent general al Trezoreriei statului, deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice. Prin lege, este interzisă finanțarea directă a instituțiilor publice de către autoritatea monetară sau accesul privilegiat al acestora la resursele instituțiilor financiare.

Conducerea și organizarea BNR

Banca Națională a României este condusă de un Consiliu de administrație. Președintele Consiliului de administrație este Guvernatorul BNR.

În îndeplinirea atribuțiilor sale, BNR beneficiază de suportul unei rețele teritoriale alcătuită din 4 sucursale regionale și 16 agenții, situate în zone cu un grad ridicat de bancarizare.

Cap 2.3 Instrumentele de politică monetară

Setul de instrumente și proceduri prin care banca centrală implementează politica monetară în vederea atingerii obiectivului său fundamental formează cadrul operațional al politicii monetare.

Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la dispoziție conform reglementărilor în vigoare sunt:

operațiunile de piață monetară

facilitățile permanente acordate instituțiilor de credit

rezervele minime obligatorii (RMO)

Operațiunile de piață monetară (open market)

Operațiunile de piață monetară (operațiuni open market) reprezintă cel mai important instrument de politică monetară al BNR. Acestea se realizează la inițiativa băncii centrale, având următoarele funcții: ghidarea ratelor de dobândă, gestionarea condițiilor lichidității de pe piața monetară și semnalizarea orientării politicii monetare.

Potrivit reglementărilor în vigoare, principalele categorii de operațiuni de piață monetară aflate la dispoziția BNR sunt:

operațiuni repo – tranzacții reversibile, destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR cumpără de la instituțiile de credit active eligibile pentru tranzacționare, cu angajamentul acestora de a răscumpăra activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data tranzacției;

atragere de depozite – tranzacții cu scadența prestabilită, destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR atrage depozite de la instituțiile de credit;

emitere de certificate de depozit – tranzacții destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituțiilor de credit certificate de depozit;

operațiuni reverse repo – tranzacții reversibile, destinate absorbției de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde instituțiilor de credit active eligibile pentru tranzacționare, angajându-se să răscumpere activele respective la o dată ulterioară și la un preț stabilit la data tranzacției;

acordare de credite colateralizate cu active eligibile pentru garantare – tranzacții reversibile destinate injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR acordă credite instituțiilor de credit, acestea păstrând proprietatea asupra activelor eligibile aduse în garanție;

vânzări/cumpărări de active eligibile pentru tranzacționare – tranzacții destinate absorbției/injectării de lichiditate, în cadrul cărora BNR vinde/cumpără active eligibile pentru tranzacționare, transferul proprietății asupra acestora de la vânzător la cumpărător fiind realizat prin mecanismul "livrare contra plată";

swap valutar – constă în două tranzacții simultane, încheiate cu aceeași contrapartidă, prin care BNR:

injectează lichiditate cumpărând la vedere valută convertibilă contra lei și vânzând la o dată ulterioară aceeași sumă în valută convertibilă contra lei;

absoarbe lichiditate vânzând la vedere valută convertibilă contra lei și cumpărând la o dată ulterioară aceeași sumă în valută convertibilă contra lei.

În perioada iunie 1997 – trimestrul III 2008, operațiunile de piață monetară ale BNR au fost utilizate aproape în exclusivitate în scopul drenării excedentului de lichiditate din sistemul bancar. În ultimul trimestru al anului 2008, pe fondul continuării diminuării excedentului structural de lichiditate din sistemul bancar, semnul poziției nete a lichidității băncilor a devenit negativ (conform Managementului lichidității din sistemul bancar); ca urmare, rolul principal în gestionarea lichidității și în influențarea ratelor dobânzilor pe termen scurt a fost preluat de operațiunile destinate furnizării de lichiditate. Ulterior, ca efect al mișcărilor ample ale factorilor autonomi ai lichidității, perioadele caracterizate prin valori negative ale poziției nete a lichidității băncilor au alternat cu cele în care semnul acesteia a fost pozitiv, determinând o alternanță, nu neapărat sincronizată, a poziției operaționale a lichidității, respectiv a sensului utilizării principalului instrument de piață monetară al băncii centrale (conform Operațiunilor de piață monetară ale BNR cărora le este atașată rata dobânzii de politică monetară).

Rata dobânzii de politică monetară

Facilitățile permanente

Facilitățile permanente oferite de BNR (Regulamentul 1/2000 privind operațiunile de piață monetară efectuate de BNR și facilitățile permanente acordate de aceasta participanților eligibili) instituțiilor de credit au drept scop: (i) absorbirea, respectiv, furnizarea de lichiditate pe termen foarte scurt (o zi); (ii) semnalizarea orientării generale a politicii monetare și (iii) stabilizarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară interbancară, prin coridorul format de ratele dobânzilor aferente celor două instrumente.

Instituțiile de credit pot accesa din proprie inițiativă cele două facilități permanente oferite de BNR:

facilitatea de creditare, care permite obținerea unui credit cu scadența de o zi de la banca centrală, contra colateral, la o rată de dobândă predeterminată; această rată de dobândă constituie, în mod normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieței monetare;

facilitatea de depozit, care permite plasarea unui depozit cu scadența de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă predeterminată; rata dobânzii facilității de depozit reprezintă, în mod normal, pragul ratei dobânzii overnight a pieței monetare.

În ședința din 6 mai 2008, CA al BNR a decis imprimarea unui caracter simetric coridorului format de ratele dobânzilor facilităților permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară. În vederea temperării volatilității dobânzilor pe piețele monetară și bancară, în ședința din 2 mai 2013, CA al BNR a decis îngustarea coridorului la +/- 3 puncte procentuale de la +/-4 puncte procentuale.

Rezervele minime obligatorii

Rezervele minime obligatorii (RMO) sunt reprezentate de disponibilități bănești ale instituțiilor de credit, în lei și în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Națională a României.

Funcțiile principale ale mecanismului RMO constituite în lei sunt cea de control monetar (aflată în strânsă corelație cu cea de gestionare a lichidității de către BNR) și cea de stabilizare a ratelor dobânzilor de pe piața monetară interbancară. Rolul major al RMO în valută este acela de a tempera expansiunea creditului în valută.

Principalele caracteristici ale acestui instrument sunt:

baza de calcul a RMO se determină ca nivel mediu zilnic (pe perioada de observare) al soldurilor elementelor de pasiv în lei și în valută din bilanțurile băncilor (cu excepția pasivelor interbancare, a obligațiilor către BNR și a capitalurilor proprii);

perioada de observare și cea de aplicare au durata de o lună, fiind succesive (prima dintre ele reprezentând intervalul cuprins între data de 24 a lunii precedente și data de 23 a lunii curente);

ratele RMO pot fi diferențiate atât în funcție de moneda de constituire, cât și în funcție de scadența reziduală a elementelor incluse în baza de calcul (mai mică sau mai mare de 2 ani);

RMO se constituie ca nivel mediu zilnic al disponibilităților menținute pe parcursul perioadei de aplicare în conturile deschise la BNR;

deficitului de rezerve i se aplică o dobândă penalizatoare, iar abaterile repetate se sancționează prin avertisment, amenzi sau prin limitarea operațiunilor instituției de credit.

Ratele rezervelor minime obligatorii (RMO)

Ratele dobânzii bonificate la RMO

Ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de RMO

Cap 3. Adoptarea monedei unice europene

Cap. 3. 1 Procesul de pregătire pentru adoptarea monedei unice europene

Adoptarea euro constituie un pas crucial pentru economia unui stat membru, deoarece puterea de decizie în domeniul monetar este transferată Băncii Centrale Europene, care acționează în mod independent prin intermediul unei politici monetare unice pentru întreaga zonă euro.

Aderarea României la Uniunea Europeană presupune adoptarea monedei unice într-un orizont de timp ce depinde de gradul de integrare economică cu zona euro. În cuprinsul Programului de Convergență 2014-2017 este precizat faptul că angajamentul României de adoptare a monedei euro va deveni un obiectiv realizabil și necesar la data de 1 ianuarie 2019.

Începând din luna mai 2011, coordonarea la nivel național a pregătirilor pentru adoptarea euro se realizează de către Comitetul interministerial pentru trecerea la euro, condus de primul-ministru, din care fac parte guvernatorul BNR, ministrul finanțelor publice, miniștri și conducători ai altor instituții guvernamentale, reprezentanți ai asociațiilor patronale și sindicale.

De asemenea, în cadrul BNR funcționează, începând din luna februarie 2010, Comitetul de pregătire a trecerii la euro, ce reprezintă un forum de dezbatere a problematicilor legate de convergența nominală și reală, menit să susțină procesul decizional al băncii centrale în ceea ce privește participarea României, cu drepturi depline, la Uniunea Economică și Monetară. Din luna octombrie 2010, acest comitet are ca invitați permanenți reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice.

Până în prezent, în cadrul Comitetului de pregătire a trecerii la euro au fost analizate o serie de documente referitoare la:

experiența altor țări în pregătirea trecerii la euro;

(ii) stadiul pregătirii României pentru adoptarea euro (studii privind cursul de schimb de echilibru, indicatori de aliniere structurală a României la zona euro, proiecții privind evoluțiile demografice din România, proiecția cheltuielilor pe termen lung cu îmbătrânirea populației, evaluări privind convergența reală a României, prezentări privind rapoartele de convergență ale BCE, etc.);

(iii) mecanisme și concepte noi dezvoltate la nivelul Uniunii Europene în sfera guvernanței economice și a consolidării UEM;

(iv) documente programatice ale Guvernului României.

Adoptarea monedei unice europene

Euro este moneda unică folosită până în prezent de 18 dintre cele 28 state membre ale Uniunii Europene, Letonia fiind statul care s-a alăturat cel mai recent zonei euro (1 ianuarie 2014). La 1 ianuarie 2015, Lituania va deveni cel de-al 19-lea stat membru care adoptă moneda euro.

Adoptarea euro ca monedă națională de către statele membre care aderă la UE este obligatorie și înseamnă practic îndeplinirea angajamentelor legate de realizarea și a celei de a treia etape a Uniunii Economice și Monetare (UEM), prevăzute în Tratatul de la Maastricht. Conform prevederilor Tratatului de la Maastricht, țările care aderă la Uniunea Europeană trebuie să adopte moneda unică odată cu îndeplinirea tuturor criteriilor de convergență. Excepția de la această regulă o reprezintă Danemarca și Regatul Unit, care au negociat o „clauză de neparticipare” (engl. opt out) care le permite să rămână în afara zonei euro.

În acest context, în perioada premergătoare adoptării monedei unice, economia națională trebuie să parcurgă ajustările necesare integrării în zona euro. Aceste acțiuni constau în îndeplinirea criteriilor de convergență nominală și a celor de convergență juridică. În procesul de evaluare a îndeplinirii criteriilor de convergență, un factor esențial îl constituie îndeplinirea acestora în mod sustenabil, întrucât convergența trebuie realizată pe o bază durabilă. În acest sens, sunt avuți în vedere o serie de indicatori economici retrospectivi și anticipativi, considerați utili pentru examinarea aprofundată a sustenabilității procesului de convergență, precum: integrarea piețelor, situația și evoluția balanței de plăți, evoluția costurilor unitare cu forța de muncă și a altor indici de preț.

Progresele înregistrate de statele membre în îndeplinirea obligațiilor pentru participarea la etapa a treia a UEM sunt analizate separat de către Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană, în cadrul rapoartelor de convergență, și prezentate Consiliului Uniunii Europene, cel puțin o dată la fiecare doi ani sau la solicitarea unui stat membru care face obiectul unei derogări ,

Cap. 3.2 Criteriile de convergență

Criteriile de convergență reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice și Monetare. Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht,( semnat la, 7 februarie 1992, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993) ratificat de către toate statele membre UE în 1993, și se referă la:

stabilitatea prețurilor: rata medie a inflației (calculată prin indicele armonizat al prețurilor de consum) pe ultimele 12 luni nu trebuie să depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor inflației) a celor mai performante state membre în ceea ce privește stabilitatea prețurilor; în plus, această evoluție trebuie sa se dovedească a fi sustenabilă.

finanțele publice: poziția financiară a guvernului trebuie să fie sustenabilă, aceasta fiind atinsă prin menținerea unei poziții bugetare fără atingerea unui deficit considerat excesiv. În particular: (i) deficitul bugetar al statului (planificat sau efectiv) nu trebuie sa depășească 3 la sută din PIB; dacă această valoare este depășită, deficitul bugetar trebuie să fie redus substanțial și continuu, către o valoare apropiată de cea de referință sau depășirea valorii de referință trebuie sa fie excepțională și temporară: (ii) datoria publică nu trebuie să depășească 60 la sută din PIB, iar dacă înregistrează valori mai mari trebuie sa se diminueze semnificativ și să se apropie de valoarea de referință într-un ritm satisfăcător.

ratele dobânzii: rata medie nominală a dobânzii pe termen lung pe ultimele 12 luni nu trebuie să depășească cu mai mult de 2 puncte procentuale pe cea (respectiv, media aritmetică a ratelor dobânzii pe termen lung) a celor mai performante state membre în ceea ce privește stabilitatea prețurilor; rata dobânzii poate fi măsurată pe baza titlurilor de stat pe termen lung sau pe baza altor valori mobiliare comparabile.

stabilitatea cursului de schimb: cursul de schimb trebuie să se mențină în intervalul dintre marjele de fluctuație din cadrul mecanismului cursului de schimb (ERM II), pe o perioadă de cel puțin doi ani, fără tensiuni severe, în special fără a se proceda din proprie inițiativă la devalorizarea monedei naționale față de euro. Noul mecanism al cursului de schimb (ERM II) a înlocuit ERM în ianuarie 1999 și are drept scop fixarea monedelor statelor membre care nu fac parte din zona euro la euro prin stabilirea, de comun acord, a unui curs central, fix dar ajustabil, față de euro și a unei benzi standard de fluctuație de +/-15 puncte procentuale. O bandă mai îngustă de fluctuație poate fi stabilită, de comun acord, pe măsură ce se înregistrează progrese în ceea ce privește convergența.

Criteriile de convergență juridică

Statele membre care fac obiectul unei derogări în îndeplinirea obligațiilor ce le revin pentru realizarea Uniunii Economice și Monetare (UEM) sunt supuse evaluării în cadrul rapoartelor de convergență elaborate de BCE, respectiv este examinată compatibilitatea legislației naționale (inclusiv statutul băncii centrale naționale) cu articolele 130 și 131 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (Tratat) și cu Statutul SEBC și al BCE (Statut). Această obligație, prevăzută în Tratat, este denumită și „convergență juridică”. Cu ocazia acestei evaluări, BCE nu se limitează la dispozițiile legislației naționale, ci poate analiza și dacă aplicarea prevederilor relevante respectă spiritul Tratatelor și al Statutului.

În domeniul juridic, obligațiile care trebuie îndeplinite pentru realizarea UEM vizează în special independența băncii centrale și integrarea juridică a acesteia în Eurosistem. În acest scop sunt examinate următoarele aspecte:

independența băncii centrale naționale: funcțională, instituțională, personală și financiară

confidențialitatea ;

interdicția privind finanțarea monetară;

interdicția privind accesul privilegiat al sectorului public la instituțiile financiare;

compatibilitatea cu ortografia unică a euro impusă de legislația UE;

integrarea juridică a băncii centrale naționale în Eurosistem

Criterii de convergență reală

Presupune diminuarea decalajelor dintre țări cu privire la:

nivelul de dezvoltare

condițiile de trai

Tratatul de la Maastricht nu menționează criterii explicite privind convergența reală, care sunt însă la fel de importante pentru adoptarea euro

Astfel de criterii de convergență reală pot fi:

nivelul PIB/locuitor

structura ramurilor economiei naționale (% din PIB)

gradul de deschidere a economiei

volumul comerțului exterior și gradul acestuia de integrare în UE

costurile cu forța de muncă

Cap. 3.3 Calendarul adoptării euro în România

1. Asigurarea unui nivel suficient de înalt al PIB/locuitor exprimat la standardul puterii de cumpărare (PPS) raportat la nivel mediu al Uniunii Europene

PIB/locuitor al României exprimat la PPS reprezenta circa 49% din nivelul mediu al UE în 2012, față de

67% în cazul Estoniei în anul adoptării euro (2011)

58% în 2011 în cazul Letoniei (care va adopta euro în 2014)

Cu un diferențial de creștere economică de 2 pp pe an în favoarea României,

ar fi necesari 10 ani pentru ca nivelul PIB/locuitor să ajungă la circa 60% din media UE

2. Realizarea de progrese substanțiale în planul reformelor structurale

Continuarea procesului de privatizare/restructurare a companiilor de stat

Creșterea flexibilității pieței muncii și a gradului de ocupare

Finalizarea liberalizării prețurilor administrate, conform actualului calendar agreat de guvern cu FMI și cu Comisia Europeană:

pentru energie electrică, în perioada 2014-2017

pentru gaze, în perioada 2016-2018

3. Plasarea datei-țintă de adoptare a euro la/către finalul unei perioade de relativă acalmie politică din perspectiva ciclului electoral

Presupunând că preconizata modificare a Constituției nu va elimina decalajul dintre alegerile parlamentare și locale, pe de o parte, și alegerile prezidențiale, pe de altă parte, perioada cea mai calmă din punct de vedere electoral ar fi 2021-2023 (trei ani consecutivi fără alegeri)

Cap. 3.4. Abordarea euro în România: perspective

România a realizat progrese semnificative în sensul îndeplinirii criteriilor de convergență:

Doar rata inflației și ratele dobânzilor pe termen lung depășesc încă valorile de referință ale criteriilor de la Maastricht, însă cele mai recente proiecții sugerează îndeplinirea acestora în cursul anului 2014

În cadrul tabloului de bord, PIIN rămâne singurul indicator situat în afara zonei de confort, însă corecția acestuia este, în mod inevitabil, rezultatul unui proces de durată

Din perspectiva setului mai larg de elemente relevante pentru alegerea momentului propice (convergență reală și economie politică), importante sunt:

Finalizarea reformelor instituționale în zona euro

Evitarea derapajelor interne

Cvasi-consens politic intern

Progrese vizibile în sfera convergenței reale

Cap. 3.5 Avantajele adoptării monedei Euro

Moneda Euro a fost lansată la data de 1 ianuarie 1999, fiind utilizată ca “monedă scripturală”, respectiv denominarea instrumentelor de plată și a transferurilor bancare, dar și pentru efectuarea de plăți electronice, în timp ce monedele naționale erau utilizate pentru efectuarea plăților în numerar. Mai târziu, în 2002 au fost introduse în circulație bancnotele și monedele euro.

Simbolul monedei euro a fost inspirat din litera grecească epsilon (€), totodată și prima literă a cuvântului „Europa”, iar cele două linii care îl străbat reprezintă stabilitatea monedei unice.

Înlocuind monedele naționale, moneda euro a eliminat riscurile generate de variațiile de curs, dar și costurile de tranzacționare, astfel în cele ce urmează vor fi expuse principalele avantaje ce decurg din utilizarea monedei euro, pentru populație, companii cât și pentru economiile țărilor membre:

Beneficiile utilizării monedei euro pentru populație:

Prețuri mai stabile –moneda euro a determinat un nivel mai scăzut al inflației și o oarecare stabilitate a prețurilor. Astfel nivelul redus al inflației a condus la conservarea puterii de cumpărare și totodată a nivelului economiilor populației

Piață mai competitiva – astfel populația are posibilitatea de a compara prețurile bunurilor din zona euro și prin urmare să achiziționeze acele bunuri care au prețurile cele mai scăzute. În acest fel este stimulată concurenta între producători/comercianți, prețurile bunurilor/serviciilor fiind menținute la un nivel scăzut.

Dobânzi mai mici la creditele contractate –având în vedere faptul că nivelul ratei inflației este scăzut, costurile aferente împrumuturilor bancare contractate vor fi mai puțin împovărătoare pentru populației, mai ales ținând cont de faptul că riscul valutar este eliminat de la început.

Mai multe locuri de muncă –fiind eliminat riscul de schimb valutar, companiile sunt stimulate să investească în țările din zona Euro, creându-se astfel noi locuri de muncă pentru populația din țările respective.

Beneficiile utilizării monedei euro pentru companii:

Oportunități mai mari de investiții–Având în vedere rata inflației mai scăzută în zona Euro și implicit a ratelor de dobândă la credite este redusă incertitudinea în mediul economic, facilitând astfel investițiile. Prin urmare va crește cantitatea de bunuri și servicii distribuite pe piață, dar și o productivitate mai mare fiind antrenată astfel creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă.

Stimularea comerțului în zona Euro –înainte de introducerea monedei euro, comerțul implica mai multe monede naționale ce aveau cursuri fluctuante.

O mai bună integrare a piețelor financiare–prin eliminarea riscului valutar și prin armonizarea reglementărilor piețelor financiare a fost facilitata o mai bună circulație a capitalurilor, deci o eficiență crescută a plasării fondurilor. „În plus, dimensionarea pieței financiare din zona euro atrage mai multe fonduri pentru investiții, permițându-le investitorilor să-și disperseze riscurile într-o măsură mult mai mare.”

Situația economică a ultimilor ani a demonstrat că accentul cade nu atât pe îndeplinirea criteriilor nominale, cât pe elementele ce condiționează succesul economic în interiorul Zonei Euro. Altfel spus, „Este România pregătită să intre în Zona Euro, lăsând de o parte criteriile de convergență nominală?”. Or, intrând în Zona Euro, nu cumva ni se va impune un șablon ce nu ne va mai dă libertate, lejeritate de decizie, astfel încât nu vom putea accentua creșterea economică; oare vom adopta criza ce a fost specifică statelor membre Zonei Euro, ne vom împrumuta mai scump așa cum s-a întâmplat în cazul Spaniei sau al Italiei?

Decizia și respectiv momentul aderării la Zona Euro trebuie bine calculat, nu trebuie să fie doar o ambiție, mai ales ținând cont de faptul că „obținerea și apoi păstrarea competitivității, a stabilității financiare și a echilibrului fiscal condiționează convergenta nominală și reală în perioada premergătoare întării în Zona Euro, dar și fructificarea avantajelor uniunii monetare ulterior aderării.”

Prin urmare, îndeplinirea criteriilor de convergență nominală este o condiție necesară, dar nu și suficientă, iar necesitatea atingerii unui grad relativ ridicat a PIB/locuitor, criteriului de convergență reală, în perioadă anterioară intrării în Zona Euro, a devenit evidenta. Din nou este reliefata importanta omogenității unui stat, respectiv existența unor decalaje de proporții între o zonă și alta a aceluiași stat.

În plus, forțarea unei adoptări rapide a monedei euro s-a dovedit periculoasă. Din nou, luăm exemplul Greciei, care s-a gândit strict la beneficiile aduse de adoptarea monedei Euro și aici ne referim în special la faptul că Grecia este un stat în care turismul este foarte bine dezvoltat iar moneda euro ar fi favorizat încă o dată turismul și nu numai, a forțat adoptarea monedei unice, iar rezultatele sunt deja bine cunoscute.

Este important ca reformele necesare să fie făcute înainte de aderarea la Zona Euro, pentru că există mai multă flexibilitate, iar obiectivul aderării la euro, ar putea fi folosit mai degrabă pentru a pune la punct într-un mod eficient economia statului și nu pentru a obține statutul de stat membru al Zonei Euro.

Concluzii

Având în vedere rezultatul analizei procesului de pregătire și criteriilor de convergență realizată putem spune că într-adevăr adoptarea monedei unice determină avantaje pentru orice țară membru a Zonei Euro, avantaje ce decurg în principal din eliminarea riscului de schimb valutar.

Prin urmare, înainte de a lua decizia de a adopta moneda unică, trebuie să te asiguri că economia statului este destul de stabilă încât o dată intrat în Zona Euro, șansele de a redresa economia unui stat scad, întrucât există mai puține mijloace de intervenție a Băncii Naționale în economie, iar intrarea în Zona Euro presupune adoptarea unei strategii șablon care nu îți permite prea multă flexibilitate. S-a demonstrat și faptul că ideea potrivit căreia o dată intrat în Zona Euro, toate celelalte state vor contribui la sprijinirea statului nou intrat; solidaritatea la nivelul Zonei Euro este deja pusă la încercare, existând riscul să se deterioreze și mai puternic în situația în care noi state privite ca fiind insuficient pregătite ar adera la Zona Euro.

Criteriul inflației: îndeplinirea este realizată sau iminentă

Indicele armonizat al prețurilor de consum

medii anuale (%)

20 10

18

8

16

14

6

12

10 4

8

2

6

4

0

2

0 -2

Sursa: Eurostat

Notă: Datele pentru luna decembrie 2013 au la bază proiecții ale băncilor centrale sau ale guvernelor.

Deficitele excesive au fost deja ajustate sau vor fi eliminate în viitorul apropiat

Cursul de schimb se încadrează în marjele de fluctuație de ±15% prevăzute de ERM II

septembrie 2006 – august 2008

procente

25

noiembrie 2011 – octombrie 2013

procente

25

20 20

15 15

10 10

5 5

0 0

-5 -5

-10

-10

-15

-15

-20

"+" / "–" deviația maximă, exprimată în procente, în sens ascendent/descendent a cursului de schimb bilateral față de euro în intervalul septembrie 2006 – august 2008 comparativ cu media înregistrată în august 2006, pe baza datelor zilnice.

Sursa: Eurostat, BNR

"+" / "–" deviația maximă, exprimată în procente, în sens ascendent/descendent a cursului de schimb bilateral față de euro în intervalul noiembrie 2011 – octombrie 2013 comparativ cu media înregistrată în octombrie 2011, pe baza datelor zilnice.

-20

Ratele dobânzilor se situează sub valoarea de referință în majoritatea statelor

Ratele dobânzilor pe termen lung

medii anuale (%)

12 12

10 10

8 8

6 6

4 4

2 2

0 0

Sursa: Eurostat

Bibliografie:

Monitorul Oficial nr. 90, Legea pentru înființarea unei bănci de scont și circulațiune,
29 aprilie 1880

http://www.bnro.ro/Istorie-BNR-1052.aspx

http://www.bnro.ro/Banca-Nationala-a-Romaniei-1.aspx

http://www.bnro.ro/Instrumentele-de-politica-monetara-3327.aspx

Regulamente, Norme, Circulare BNR, Direcția de Comunicare a BNR

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=98HYPERLINK "http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=98&idb"&HYPERLINK "http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=98&idb"idb=

http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2014/cp2014_romania_ro.pdf

Monedă și credit, Prof. univ. dr. Nicolae Dardac, Conf. univ. dr. Teodora Vascu

http://www.bnr.ro/Procesul-de-pregatire-pentru-adoptarea-monedei-unice-europene-8012.aspx

http://www.bnr.ro/Adoptarea-monedei-unice-europene-8013.aspx

http://www.bnr.ro/Criteriile-economice-1247.aspx

http://www.bnr.ro/Criteriile-de-convergenta-juridica–1248.aspx

Isarescu, M., „Romania si Adoptarea monedei Euro” – Disertația guvernatorului BNR, M. Isărescu, la decernarea Dr. Honoris Causa. al Universității București, pg. 17

http://www.bnro.ro/Prezentari-si-interviuri–1332.aspx

http://www.ecb.europa.eu/pub/pdf/other/euro internationalrole201307en.pdf?f4c76471697141917926e0f0011372ee

The international role of the euro”, European Central Bank, 2013, pg. 56-57