Integrarea Mijloacelor de Învățământ în Procesul Didactic

INTRODUCERE

Societatea cunoașterii, ale cărei elemente au început să apară către sfârșitul secolului al XX-lea, implică un nou mod de funcționare și de producție a relațiilor sociale, determinate de reorganizarea radicală a cunoașterii. Acest proces nu se mai limitează la cunoașterea concretizată ce caracterizează raționalismul științific, ci devine cunoaștere răspândită social, cunoaștere interdisciplinară, îndreptată spre soluționarea unor probleme globale ce privesc evoluțiile din natură, societate și relațiile dintre acestea.

Este cunoscut faptul că de fiecare dată când apare o criză sau o tranziție socială importantă, sistemul educațional este somat să dea socoteală și să se transforme pentru a răspunde noilor cerințe. Așadar, în această perioadă, procesele de învățare vor trebui:

să devină tot mai profund anticipative și participative;

să asigure trecerea de la specialistul blocat de însăși îngustimea cunoștințelor lui, la generalistul adaptabil;

să pună accentul pe învățarea inovatoare, fără a neglija învățarea de menținere;

să exploateze profitabil progresele spectaculoase din domeniul comunicațiilor (învățarea la distanță);

să asigure autonomia individului – ca element cheie al împlinirii personale – și integrarea organică a acestuia – ca element cheie al relațiilor umane.

În esența educației, învățământul deține o poziție cheie. Afirmarea societății și economia cunoașterii, cât și participarea culturală și civică a populației, depind de perfomanțele acestuia. De asemenea, de calitatea instruirii și învățării din școli și universități depind nivelul de instruire al întregii populații și măsura angajării sale în învățare permanentă, în receptarea și prelucrarea cunoașterii. Viitorul societății, în general, depinde de calitatea și eficiența învățământului.

În ceea ce privește progresul tehnologic actual, eficiența invățământului depinde și de modul în care noile tehnologii sunt adoptate și adaptate la desfășurarea procesului instructiv-educativ. Importanța progresului tehnologic se face simțită nu doar prin implicarea informatizării în educație, ci și prin multiplele efecte asupra modului de realizare a procesului educațional. Noile tehnologii induc virtualizarea, delocalizarea, dematerializarea acțiunilor de cunoaștere, aspecte care generează nevoia unei restructurări complete a sistemului de învățământ pentru a putea răspunde cerințelor educaționale ale societății contemporane, aflată în permanentă schimbare.

Rolul cadrului didactic se transfigurează în condițiile în care informația nu mai este un apanaj al elitelor, ci se găsește din abundență. Evident că învățătorul poate fi considerat un călăuzitor, un facilitator în procesul de formare a competențelor- cheie, prin asigurarea unui bagaj adecvat de cunoștințe, abilități, atitudini, aptitudini.

Complexitatea noilor obiecte pedagogice determină o pregătire responsabilă a cadrelor didactice pentru a gestiona, a exploata, a crea noi ipostaze ale învățării. Aceștia trebuie să își dezvolte noi competențe, nu doar de utilizare a echipamentelor electronice, de selectare și gestionare a obiectelor pedagogice existente, ci de a construi, parțial sau total, părți importante ale acestora, de a incita elevii să vină cu partea lor de contribuție. Așadar, un cadru didactic trebuie să își dezvolte competențe nu doar asupra conținutului disciplinei predate, cât și asupra prezentării acelui conținut, utilizând oportunitățile oferite de mijloacele informaționale si comunicaționale.

Cercetările asupra utilizării mijloacelor informaționale si comunicaționale sunt în fază incipientă, încă nu a fost stabilită cu certitudine influența acestora asupra învățării. Este necesară examinarea pe larg a relației dintre diferențele individuale (cognitive, fizice, legate de stilul de viață etc.) și caracteristicile care determină eficiența programelor educaționale bazate pe noile tehnologii, precum și aspecte legate de rolul cadrului didactic, obiectivele lecției, evaluare etc.

Obiectivele actuale ale școlii (învățarea permanentă, învățarea învățării, autonomizarea învățării etc.) sunt favorizate de introducerea largă a mijloacelor informaționale si comunicaționale în educație. Utilizarea acestora va determina schimbări importante atât în ceea ce privește teoriile învățării, cât și politicile școlare, curriculum școlar, metodologia de predare, formarea inițială și continuă a cadrelor didactice.

Pornind de la aceste considerente, în lucrarea de față, am încercat să prezentăm câteva modalități prin care cadrul didactic poate utiliza mijloacele informaționale și comunicaționale pentru o realizare optimă a procesului instructiv-educativ, pentru a încerca formarea la elevi a gândirii critice și pentru a le putea dezvolta metacogniția.

Lucrarea este structurată, în două părți, pe șase capitole. Primul capitol Mijloacele de învățământ face o analiză concisă a mijloacelor de învățământ și anume: câteva considerații generale asupra acestora, funcțiile pe care le îndeplinesc, o clasificare, modul în care se realizează integrarea lor în procesul didactic. Ne-am oprit mai mult asupra valențelor psihopedagogice ale mijloacelor audio-vizuale, cărora le-am dedicat un întreg subcapitol, deoarece acestea reprezintă fructificarea, la nivelul procesului de învățământ, a dezvoltării tehnologiei informației. Al doilea capitol Gândirea critică și metacogniția l-am rezervat dezvoltării gândirii critice și metacogniției la vârsta școlară, deoarece aceasta trebuie să înceapă

încă de timpuriu luând în considerare valențele pe care le are în educarea copiilor, atât în plan atitudinal cât și comportamental. În următorul capitol, cel de-al treilea Utilizarea mijloacelor informaționale și comunicaționale, am surprins cum utilizăm mijloacele informaționale și comunicaționale în sistemul educațional, prezentând cum predăm conținutul lecției cu ajutorul prezentărilor PowerPoint sau a filmelor didactice și cum învățăm prin intermediul sistemului AeL

Partea doua a lucrării cuprinde designul cercetării, în care am inclus obiectivele cercetării, ipoteza de lucru și variabilele, eșantionarea, instrumentele și metodele utilizate. Desfășurarea experimentului îl constituie al cincilea capitol, în cadrul acestuia, am analizat și ilustrat, cu exemple din activitatea desfășurată la clasă, implicațiile pe care le pot avea aceste mijloace, pe care noile tehnologii ni le pun la dispoziție, asupra desfășurării procesului instructiv-educativ, iar cel de al șaselea capitol este rezervat prezentării și interpretării datelor.

Pentru realizarea acestei lucrări am utilizat o serie de resuse bibliografice, din cadrul tehnologiei informației și comunicării, a științelor naturii, din domeniul psihopedagogiei și metodicii și chiar al managementului educațional și cercetării pedagogice.

Aplicațiile prezentate pe parcursul lucrării sunt realizate împreună cu elevii, desfășurate în cadrul școlii în orele de științe dar și în cadrul altor discipline opționale.

Doresc să îmi exprim recunoștința față de D-l Lector Univ. Drd. Ionuț Vlădescu pentru observațiile efectuate pe parcursul elaborării lucrării, îndrumarea competentă și plină de profesionalism de care m-am bucurat.

FUNDAMENTE TEORETICE

CAPITOLUL I.

MIJLOACELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

I.1. Considerații generale

Împreună cu metodologia didactică, mijloacele de instruire sau de învățământ reprezintă o subdiviziune a tehnologiei instruirii și autoinstruirii – un proces complex, care vizează toate etapele procesului de învățământ, urmărind legăturile stabilite între acestea: proiectare, realizare, (auto)evaluare, (auto)reglare.

Sintagma mijloace de învățământ se referă la ansamblul materialelor naturale – obiecte din realitatea înconjurătoare în forma lor naturală (minerale, plante, animale, aparate, instalații etc.) sau realizate intenționat (modele, planșe, hărți, manuale, cărți, fișe de lucru, chestionare, teste, portofolii, jocuri didactice) care sprijină atingerea obiectivelor activității instructiv-educative. Așadar, mijloacele de învățământ pot fi definite ca un ansamblu de instrumente materiale produse, adaptate și selecționate în mod intenționat pentru a servi nevoilor organizării și desfășurării procesului de învățământ. Ele amplifică valoarea instrumental-operațională a metodelor și împreună cu acestea contribuie la realizarea obiectivelor educației.

Se poate spune, deci, că mijloacele didactice reprezintă ansamblul instrumentelor materiale, naturale, tehnice etc., selectate și adaptate pedagogic la nivelul metodelor și al procedeelor de instruire pentru realizarea eficientă a sarcinilor proiectate la nivelul activității de predare-învățare-evaluare.

Valoarea mijloacelor didactice depinde de calitățile pedagogice angajate în măsura în care ele sunt simultan sau succesiv:

puncte de sprijin material necesar pentru înțelegerea deplină a metodelor alese;

purtătoare de informații semnificative;

resurse practice, disponibile să diminueze sau chiar să anuleze ceea ce transmit metodologiile tradiționale.

Utilizarea mijloacelor de învățământ se bazează pe unele principii a căror aplicație este necesară:

Orice comentariu oral, mai ales al unui subiect complicat sau nou, trebuie însoțit, dacă este posibil, cu elemente audio-vizuale pentru a fi reținut sau pentru a suscita discuții.

Ilustrarea audio-vizuală a punctelor importante trebuie să fie repartizată echitabil, în așa fel încât să incite elevii, să dea viață unui subiect mai puțin atrăgător, să încurajeze discuția sau să dea mai multă greutate unei explicații.

O prezentare cu ajutorul mijloacelor de învățământ a cunoștințelor de învățat permite o asimilare mai rapidă și o activitate mai intensă. Astfel invatatorul poate deseori să abandoneze pe moment rolul său pur pedagogic și să se integreze în grup pentru a discuta documentele prezentate, conținutul unui film, al unei simulări etc.

Adoptând atitudinea unui observator discret, aparent pasiv, invatatorul poate, dacă a ales cu grijă mijloacele de învățământ, să creeze o situație în care grupul se autoinstruiește , să dezvolte la membrii săi spiritul critic, care îi va permite să obțină învățăminte pentru situații reale de viață.

Exercițiile bazate pe jocuri didactice, pe simulări (eventual prin utilizarea unui computer) sunt eficiente: o problemă devine tangibilă, elevii acționează ei înșiși, sunt antrenați să participe, să facă apel la propria lor experiență, să facă sinteze cu achiziții pe care le dețin și să extragă din activitate lor învățăminte pe care le vor aplica în practica funcției.

Utilizarea mijloacelor de învățământ permite cadrelor didactice să lărgească câmpul de cunoștințe al elevilor, prin abordarea interdisciplinară a problematicii predate, cu efecte formative asupra grupului de elevi.

Mijloacele didactice intervin ca instrumente subordonate acțiunii imprimată la nivelul metodelor de învățământ, pe baza unui ansamblu de procedee operaționale. Modernitatea tehnică a mijloacelor didactice (televizor, video, computer etc.) creează premisa optimizării metodelor de predare-învățare-evaluare. Ea nu asigură însă, în mod automat, modernitatea pedagogică a metodelor didactice, dependentă de capacitatea eficientizării instruirii la nivelul raporturilor dintre subiectul și obiectul activității de predare-învățare-evaluare.

În acest context, există metode de instruire eficiente datorită creativității învățătorului , chiar dacă acesta beneficiază doar de mijloace didactice clasice: tablă, manual, planșe etc. În mod analogic, alte metode de instruire rămân ineficiente pedagogic, chiar dacă beneficiază de mijloace didactice ultramoderne din punct de vedere tehnic.

I.2. Funcțiile mijloacelor de învățământ

Valorificarea și dezvoltarea ansamblului mijloacelor de învățământ în activitățile didactice și rezolvarea unor probleme practice ale educației și instrucției, au demonstrat și demonstrează că activitatea didactică nu se restrânge la transmiterea verbală a cunoștințelor și că limbajul verbal nu constituie unicul instrument de predare al cunoștințelor. În funcție de caracteristicile situației de instruire se folosesc mijloacele de învățământ ale căror funcții și virtuții le fac eficiente în contextul educațional respectiv.

Cele mai importante funcții pedagogice sunt:

Funcția motivațională – dezvoltarea motivației interne a elevilor pentru problemele studiate, în trezirea curiozității și a dorinței de cunoaștere. Satisfăcând curiozitatea naturală a elevului, mijloacele de învățământ creează momente de bună dispoziție, stârnesc interese și trebuințe de a acționa, contribuie la mobilizarea efortului în procesul de învățare.

Funcția formativ-educativă – este asigurată de contribuția lor la exersarea și dezvoltarea gândirii și a operațiilor acestora: sinteza, comparația, analiza, generalizarea, abstractizarea. Mijloacele de învățământ solicită și dezvoltă procesele și structurile psihice: percepția – observația și spiritul de observație, operațiile gândirii, deprinderile psihomotorii, anumite aptitudini și trăsături de caracter.

Funcția ergonomică – este funcția de raționalizare a eforturilor învățătorilor și elevilor în timpul activităților de predare-învățare, respectiv: de reducere a ponderii acțiunilor repetitive, rutiniere, de eficientizare a acțiunii, de organizare și ghidare a activităților elevilor;

Funcția substitutivă – este asigurată de facilitățile pe care le oferă unele mijloace de învățământ, care permit realizarea învățământului la distanță (de exemplu televiziunea, computerele, rețele de calculatoare, Internet);

Funcția de evaluare a randamentului școlar – este datorată faptului că unele mijloace de învățământ pot servi la verificarea și evaluarea nivelului de cunoștințe, priceperi, deprinderi, competențe ale elevilor, la diagnosticarea și aprecierea progreselor înregistrate de elevi;

Funcția estetică – este asigurată în contextele educaționale în care elevii receptează, înțeleg și evaluează frumosul, respectiv valori cultural-artistice, morale, sociale;

Funcția informativă – este datorată faptului că mijloacele de învățământ oferă în mod direct, un volum de informații despre diferite obiecte, fenomene, procese, evenimente;

Funcția ilustrativ-demonstrativă – este exercitată atunci când mijloacele de învățământ sunt valorificate ca material demonstrativ, ca substitute ale realității, însoțind explicațiile profesorul;

Funcția acțional-practică – este asigurată în contextele educaționale cu caracter experimental, în care elevii își formează și exersează priceperi și deprinderi intelectuale și practice;

Funcția de orientare a intereselor elevilor – este realizată în secvențele în care mijloacele de învățământ le oferă acestora informații în legătură cu anumite profesiuni și status-uri, imagini, comentarii.

Școala modernă și democratică de astăzi, așază în centrul reflecției sale pedagogice și didactice, raporturile elevului cu cunoștințele, construirea progresivă de către elevi a noii cunoașteri, elaborarea de noi construcții epistemologice într-o viziune integratoare, sistemică.

I.3. Clasificarea mijloacelor de învățământ

Pornind de la particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor și de la caracteristicile situației de instruire, profesorul proiectează și organizează secvențe de instruire care să contribuie într-o măsură cât mai mare și cât mai eficient la formarea și informarea elevilor, recurgând la mijloace de învățământ pe care le consideră cele mai adecvate și mai eficiente. Așadar, demersul său va urma un anumit plan prestabilit și va plasa elevul în situația de învățare cea mai propice, într-un context de solicitări, condiții și resurse, care să permită dobândirea competențelor prefigurate prin obiective.

După Constantin Cucoș, mijloacele de învățământ sunt împărțite în două mari categorii:

Mijloace de învățământ ce cuprind mesaj didactic;

Mijloace de învățământ care facilitează transmiterea mesajelor didactice.

În prima categorie de mijloace de învățământ, cele ce cuprind mesaj didactic, se pot include următoarele mijloace:

obiecte naturale, originale: animale vii sau conservate, ierbare, insectare, diorame, acvarii;

obiecte substitutive, funcționale și acționale: machete, mulaje, modele;

suporturi figurative și grafice: hărți, planșe iconice, albume fotografice, panouri;

mijloace simbolico-raționale: tabele cu formule, planșe cu litere, cuvinte, scheme structurale sau funcționale;

mijloace tehnice audio-vizuale: diapozitive, filme, discuri, benzi/CD-uri audio, benzi/CD-uri video.

Printre mijloacele de învățământ care favorizează transmiterea de informații didactice se pot enumera următoarele:

instrumente, aparate și instalații de laborator;

echipamente tehnice pentru ateliere;

instrumente muzicale și aparate sportive;

mașini de instruit și calculatoare electronice;

jocuri didactice;

simulatoare didactice;

instalații pentru laboratoare fonice.

Clasificarea mijloacelor didactice angajează calitatea acestora de instrumente ajutătoare, care oferă o bază de susținere senzorială a activității instructiv-educative. Acest criteriu, devenit clasic, permite următoarea clasificare:

mijloace didactice vizuale: imagini, ilustrate, proiecții fixe;

mijloace didactice sonore: discuri, radio, casetofon (CD player);

mijloace didactice audio-vizuale: filme sonore, televiziune – completate în ultimele decenii de tehnicile video și de folosirea computerului în procesul de învățământ.

Clasificările propuse de didactica modernă sugerează mutațiile tehnice înregistrate în acest domeniu dar și raporturile complexe de integrare metodologică existente între metode – procedee – mijloace:

Mijloace didactice informativ-demonstrative:

instrumente informative naturale: insectar, colecții de plante, metale;

instrumente tehnice: obiecte tehnice, instalații tehnice etc;

instrumente elaborate ca substitute ale realității de tip:

tridimensional (mulaje, machete, corpuri geometrice, modele gen globul terestru etc.);

bidimensional (fotografii, planșe, filme, diafilme etc);

simbolic (formule, cuvinte, note muzicale etc).

Mijloace didactice de exersare-formare a deprinderilor:

instrumente gen jocuri tehnice;

instrumente de laborator, cabinet, atelier, lot școlar, pentru activitățile de educatie fizică și de educație estetică etc.

Mijloace didactice de raționalizare a timpului didactic:

instrumente gen hartă contur, șabloane didactice, ștampile didactice, grile didactice;

instrumente gen tablă electronică, dispozitive automate de instruire etc.

Mijloace didactice de evaluare a rezultatelor :

teste docimologice, grile de măsurare-apreciere a activității;

șabloane pentru evaluare, instalații de evaluare etc.

Toate aceste instrumente beneficiază de impulsul mijloacelor ultramoderne, angajate pedagogic odată cu dezvoltarea tehnicilor speciale de instruire programată, tehnicilor de transmitere și de prelucrare a informațiilor prin sistemul video, tehnicilor de informatizare care asigură realizarea învățării asistată pe calculator.

Indiferent de clasificarea acestora, mijloacele de învățământ se dovedesc a fi utile în măsura în care sunt integrate organic în contextul lecțiilor. Ele nu pot înlocui niciodată actul de predare – învățare, iar folosirea lor prezintă avantaje și dezavantaje ce trebuie conștientizate de fiecare cadru didactic.

I.4. Integrarea mijloacelor de învățământ în procesul didactic

Prezența mijloacelor de învățământ în cadrul formelor de organizare a activității didactice se justifică atunci când:

contribuie la perfecționarea procesului de comunicare, prezentând informații despre cele mai diferite obiecte, fenomene, evenimente etc.;

aduc, în laborator sau cabinet, obiecte și fenomene care nu pot fi percepute direct de către elevi;

oferă componente și aparate indispensabile în realizarea unor montaje experimentale pentru dobândirea cunoștințelor prin efort propriu în cadrul practicării învățării prin descoperire;

sprijină procesul de formare a noțiunilor, capacităților de analiză, sinteză, generalizare;

oferă un suport pentru efectuarea de exerciții și rezolvarea de probleme;

prezintă situații-problemă învățării și, în același timp, declanșează o atitudine emoțională;

oferă posibilități de conexiune inversă și contribuie la evaluarea rezultatelor școlare;

prin aportul lor la concretizarea designului instrucțional și chiar prin formele lor estetice, mijloacele de învățământ pot favoriza cultivarea simțului, echilibrului și frumosului.

Eficiența mijloacelor de învățământ depinde nu doar de calitatea lor, ci, în primul rînd, de modul în care sunt integrate în activitatea didactică. Indiferent de categoria lor, ele pot contribui la ridicarea eficienței și calității învățării numai atunci când sunt selecționate și folosite rațional, când sunt subordonate atingerii obiectivelor didactice. În orice sistem de învățare, metodele și mijloacele de învățământ sunt interdependente, se condiționează reciproc. Adaptarea riguroasă a mijloacelor de învățământ la sarcinile pe care trebuie să le realizăm în demersul didactic constituie o condiție indispensabilă a eficienței acestor mijloace. Posibilitățile virtuale, intrinseci ale fiecărui mijloc de învățământ, unanim recunoscute, pot însă să fie valorificate numai sub conducerea și îndrumarea nemijlocită a cadrului didactic.

Realizarea unei valențe sporite a mijloacelor de învățământ în procesul instructiv-educativ depinde, totodată, și de măiestria cu care cadrul didactic reușește să integreze efectiv aceste mijloace în cadrul formelor de organizare. Procesul de integrare a acestor mijloace de învățământ solicită cadrului didactic o pregătire complexă, activă, care începe cu mult înainte de desfășurarea activității propriu-zise și se încheie odată cu stabilirea concluziilor desprinse din evaluarea acesteia, pe baza cărora se vor adopta apoi măsuri pentru optimizarea activității didactice.

Înainte de începerea activității didactice este necesar să se stabilească și să se formuleze clar obiectivele urmărite prin utilizarea mijloacelor de învățământ. Aceste obiective se stabilesc în funcție de specificul fiecărei activități și au ca scop precizarea clară a modului în care

mijloacele de învățământ trebuie să contribuie la înțelegerea fenomenelor, proceselor pentru care cuvântul cadrului didactic nu este suficient. Totodată, cadrul didactic stabilește mijloacele de învățământ necesare ținând seama de obiectivele fundamentale și operaționale ale activității ce urmează să se desfășoare cu elevii, de cuantumul de cunoștințe, priceperi și deprinderi pe care

trebuie să le însușească aceștia. Apoi verifică și pregătește în detaliu, tot înainte de lecție, mijloacele de învățământ care vor fi utilizate.

Pentru a putea recepționa cantitatea de informații ce urmează să fie transmisă și pentru a crea atmosfera necesară de lucru impusă de utilizarea mijloacelor de învățământ, este necesară o pregătire prealabilă a elevilor de către cadrul didactic. El trebuie să se convingă de nivelul fondului teoretic și deprinderile practice ale noilor cunoștințe și abilități pe care le vor dobândi elevii prin intermediul mijloacelor de învățământ. Elevii vor putea să-și însușească conștient noile cunoștințe și să-și formeze deprinderile stabilite de programă numai în măsura în care cadrul didactic este convins că aceștia posedă un ansamblu de informații care să le permită înțelegerea, nu memorarea mecanică a noilor cunoștințe. De asemenea, elevii vor putea beneficia de sprijinul pe care îl au în învățare prin utilizarea mijloacelor de învățământ numai dacă ei vor fi puși în situația să înțeleagă necesitatea utilizării acestora și să stăpânească anumite abilități de mânuire a lor.

Îndrumarea elevilor pe parcursul utilizării mijloacelor de învățământ trebuie făcută în așa fel încât, indiferent de mijlocul de învățământ integrat, să se asigure pe tot timpul lecției o activizare permanentă a elevilor, îndrumarea efortului intelectual al acestora să se facă astfel încât ei să găsească singuri soluțiile la problemă. De asemenea, este necesar să fie ajutați elevii care întâmpină greutăți în construirea montajelor și în stabilirea concluziilor desprinse din lucrările efectuate. Îndrumarea elevilor să fie astfel organizată încât utilizarea mijloacelor de învățământ să se facă ținând seama de particularitățile și ritmul propriu de lucru al fiecărui elev, iar în final să se asigure dobândirea și însușirea cunoștințelor.

Oricare ar fi forma de integrere a mijloacelor de învățământ în activitatea didactică, utilizarea acestora trebuie înțeleasă ca o necesitate, deoarece învățarea este favorizată sau îngreunată de posibilitățile de acces la obiectul învățării, adică la mijloacele didactice. De asemenea, integrarea acestora în activitatea didactică presupune respectarea, indiferent de categoria și de momentul folosirii lor, a unor cerințe cum sunt: orientarea conținutului de idei, antrenarea capacităților intelectuale ale tuturor elevilor, formarea unor priceperi și deprinderi practice, stimularea și dezvoltarea aptitudinilor, a spiritului de creație.

Se poate spune deci că atât succesul, cât și insuccesele în pregătirea teoretică și practică a elevilor sunt determinate, în bună măsură, și de modul în care fiecare cadru didactic știe să folosească potențialul didactic al mijloacelor de învățământ.

I.5. Mijloacele audio-vizuale. Valențe psihopedagogice

Orice calități ar avea mijloacele de învățământ, nu trebuie să uităm că ele devin o componentă importantă a tehnologiei didactice moderne numai în măsura în care cadrul didactic

știe să le utilizeze în procesul de predare-învățare și să asigure creșterea randamentului școlar. Acesta se asigură și prin utilizarea mijloacelor audio-vizuale.

Prin mijloacele audio-vizuale înțelegem ansamblul instrumentelor electrice și electronice de reproducerea și de difuzarea imaginilor și sunetelor, folosite în școală pentru o receptare colectivă sau individuală organizată.

Prin modificările pe care le aduc în procesul cunoașterii, mijloacele audio-vizuale reprezintă o treaptă superioară în dezvoltarea mijloacelor de învățământ utilizate în școală. Ele prezintă modalități de percepere superioare față de cele tradiționale, deoarece conțin date, informații, fenomene, obiecte etc. mai bogate, mai bine selectate, care pot fi redate în ambianța și dinamica lor naturală. Valoarea pedagogică a acestor mijloace este dată de contribuția lor la creșterea eficienței activității celor două componente umane ale procesului de instruire și educare – cadrul didactic și elevul.

Mijloacele audio-vizuale prezintă importanță nu numai pentru forța lor de comunicare și demonstrare, ci și pentru contribuția lor la relizarea unui învățământ formativ. Funcția formativă se valorifică în învățământ prin creșterea gradului de organizare a informației transmisă și a capacității operaționale a proceselor gândirii. Succesul învățării cu ajutorul imaginilor proiectate pe ecran depinde în mare măsură de claritatea scopului propus și de dirijarea discretă a procesului observației de către cadrul didactic, spre ceea ce este esențial din informațiile furnizate în imagini. Prin urmare, elevii trebuie învățați să vadă imaginile, nu să le privească. În acest fel, observarea devine exploratoare și sistematică, iar analiza, sinteza, comparația sunt favorizate.

Pe de altă parte, atenția este activizată de conținutul mesajului audio-vizual și de cuvântul cadrului didactic. Ca urmare, se creează condițiile pentru o mai bună percepție și se asigură o bază pentru operațiile ulterioare de gândire, de formulare a concluziilor.

De remarcat este și faptul că mijloacele audio-vizuale se dovedesc valoroase în stimularea activității de învățare, în sensul că reușesc să provoace motivația învățării mult mai puternic decât o pot face mijloacele de învățământ tradiționale. Caracterul realist al informațiilor transmise, expresivitatea și caracterul plastic și sugestiv al imaginilor, izbutesc să trezească curiozitatea și interesul elevilor pentru problema studiată, să stârnească impresii puternice și trăiri afective.

Acțiunea mijloacelor audio-vizuale se răsfrânge și asupra activității cadrului didactic, în sensul că îi suplimentează posibilitățile metodice. Prin imagini și sunete, îl ajută în actul abstract al formării noțiunilor, dând acestora un suport real, contribuind asfel la creșterea operativității și eficienței învățării. Mijloacele audio-vizuale oferă noțiunilor un suport concret, facilitează

înțelegerea abstracțiunilor, focalizează atenția, trezesc interesul și curiozitatea pentru cunoaștere, înlesnesc observarea inaccesibilului prin reprezentări fidele ale realității, creează o bază conversației euristice și oferă condiții pentru utilizarea cu mare eficiență a metodelor active.

Oricât de evident ar fi potențialul pedagogic al mijloacelor audio-vizuale, nu trebuie să uităm unele limite și neajunsuri atât în elaborarea cât și în utilizarea lor necorespunzătoare:

cultivarea apatiei intelectuale, riscul pasivismului. Standardizarea mijloacelor audio-vizuale trebuie să se facă cu discernământ, astfel încât să-și găsească de fiecare dată justificare în cadrul unei strategii didactice clar conturate.