Integrarea Jocului Specific Alternativelor Educationale ÎN Învătământul Traditional

Universitatea din București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Departamentul de Științele Educației

Lucrare metodico-științifică pentru obținerea gradului didactic I

INTEGRAREA JOCULUI SPECIFIC ALTERNATIVELOR EDUCAȚIONALE

ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL TRADIȚIONAL

Candidat:AGUD (BARBU) M. MARIA NICOLETA

Școala Gimnazială „Maica Domnului”

Roșiori, Ialomița

Coordonator- științific:

Conf. Univ. Dr. DIANA CSORBA

2016

CUPRINS

Introducere

Capitolul 1. Jocul didactic în învățământul primar………………………………………………………………. 6

2.1. Teorii despre joc ……………………………………………………………………………….. 6

2.2. Joacă- joc- jocul didactic……………………………………………………………………… 7

2.3. Jocul didactic – caracteristici și componente, funcții, clasificare……………… 14

2.4. Metodica organizării și desfășurării jocului…………………………………………… 18

Capitolul 2. Particularitățile dezvoltării fizice și psihice ale copilului de vârstă școlară mică……21

Capitolul 3. Activități și jocuri specifice diferitelor tipuri de învățământ ………………………………27

3.1.Activități și jocuri specifice învățământului tradițional…………………………….27

3.2.Activități și jocuri specifice învățământului alternativ Step by step…………..33

3.3.Activități și jocuri specifice învățământului alternativ Montessori…………….38

3.4.Activități și jocuri specifice învățământului alternativ Waldorf………………..44

Capitolul 4. Cercetare pedagogică– Integrarea jocului specific alternativelor educaționale în

învățământul tradițional…………………………………………………………………………………54

4.1. Problema cercetării………………………………………………………………………………..54

4.2. Ipoteza cercetării ………………………………………………………………………………….54

4.3. Scopul cercetării …………………………………………………………………………………..54

4.4. Obiectivele cercetării………………………………………………………………………………54

4.5. Desfășurarea cercetării …………………………………………………………………………..54

4.6. Interpretarea rezultatelor ………………………………………………………………………..77

Concluzii ………………………………………………………………………………………………………………………82

Bibliografie……………………………………………………………………………………………………………………82

Anexe …………………………………………………………………………………………………………………………..85

INTRODUCERE

„Învățătorul adevărat este omul

care se eliberează de toate obstacolele

care îl împiedică să înțeleagă copilul, nu e de

ajuns numai să caute să devină din ce în ce mai bun”

(M. Montessori, trad. Șulea-Firu, 1991, pag. 47)

Jocul a fost dintotdeauna și este în strânsă legătură cu minunata lume a copilăriei. Această vârstă mirifică nu poate fi închipuită de niciun copil fără joc și veselie. Jocul este foarte important în viața copilului, la fel ca și activitatea sau munca pentru adulți; jocul provoacă bucurie. Oamenii au o nevoie înnăscută de a se juca.

Activitate cu multiple valențe educative și formative, jocul determină dezvăluirea universului specific vârstelor mici. Prin joc copilul reușește să înțeleagă realitatea. El capătă informații noi despre lume abordând distracția ca formă de explorare, jucându-se cu diferite obiecte, reale sau imaginare și pe care o transformă în învățare, în experiență personală.

Ca metodă pedagogică de succes poate fi folosit jocul didactic.

S-au publicat multe cercetări în care s-a vorbit despre rolul jocului în formarea și dezvoltarea copiilor.

Folosirea jocului didactic în procesul educațional captivează elevul făcându-l să devină interesat de activitatea desfășurată, îi antrenează în dinamica sa și pe cei mai retrași, făcându-i să capete încredere în propriile forțe, mai multă siguranță.

Jocul didactic are o componentă formativă și una informativă, antrenând numeroși stimuli. Caracterul formativ al jocului constă în: exersarea și perfecționarea senzațiilor și a percepțiilor, antrenarea memoriei, exersarea imaginației și a atenției, motivarea curiozității, dezvoltarea gândirii, exersarea limbajului. Astfel, prin joc se urmărește modelarea corpului, a minții și a sufletului.

Jocul didactic are și o demonstrată valoare educativă, influențând comportamentul copiilor. În joc aceștia se familiarizează cu satisfacția și demnitatea înfrângerii, își dezvoltă unele calități morale (spiritul de sacrificiu, perseverența, răbdarea, respectul pentru ceilalți). Încă din primele zile de școală este obligatoriu să desfășurăm activități de cunoaștere a personalității copiilor, ca punct de pornire necesar proiectării unor parcursuri educative individualizate. Cunoașterea în sine depășește empirismul atunci când metodele și mijloacele sunt variate și corect utilizate. Jocul didactic constituie o modalitate de cunoaștere a copilului și de formare a acestuia, antrenând toate forțele sale intelectuale, dar și trăirile afective.

Programa propune sarcini de învățare concepute ludic în învățământul primar. Astfel, jocul rămâne una dintre strategiile didactice de predare-învățare de bază pentru abordarea activității didactice. Am constatat că atunci când am introdus jocul didactic în diferite momente ale lecției, elevii au răspuns cu mai mult interes problemei abordate, iar cunoștințele au fost temeinic asimilate. La această vârstă copilul muncește jucându-se și asta îi face plăcere. Prin activitatea de joc, elevul explorează pe cont propriu, ajunge să muncească și să realizeze lucruri interesante și utile pentru el și pentru cei din jur. Copiii au șansa de a descoperi lumea în ritmul lor.

Atât părinții cât și viitorii elevi așteaptă începerea școlii cu mari emoții, deoarece acest pas marchează trecerea într-o etapă foarte importantă în viața fiecărei familii. Ca părinți ne vedem puși în ipostaza de a alege cel mai potrivit mediu educațional, care promovează cea mai bună metodă de educație, și care, până la urmă, se potrivește cel mai bine copilului nostru. Firesc, ne punem întrebarea: Oare copiii de acum 30-40 de ani mai seamănă cu copiii din ziua de astăzi? S-au plafonat copiii în sistemul tradițional sau și-au păstrat vie aceeași curiozitate și dorința de a învăța? Putem schimba modul în care am fost instruiți să gândim?

Există prejudecăți pe care le-am întâlnit, de-a lungul anilor la catedră, și la cadrele didactice, care acceptă cu greu ideile avangardiste ce vin de peste ocean, bazate pe cercetări inovatoare. Oare mentalitatea, curajul sau lipsa de informație ne împiedică să descoperim și să aplicăm la clasă jocuri și activități specifice unei forme de învățământ alternative?

Având clasa pregătitoare am căutat să facilitez învățarea elevilor, iar căutarea unor jocuri didactice m-a dus la descoperirea sistemelor alternative de educație. Acolo am descoperit metode de lucru, activități și jocuri ce pot fi folosite la clasă în mod eficient. Alterntivele educaționale ne oferă foarte multe jocuri ce pot fi ușor învățate și jucate împreună cu cei mici. Jocul este metodă de lucru, mijloc și scop în același timp. Utilizându-le am reușit să câștig încrederea copiilor, să realizez coeziunea grupului și cel mai important lucru pentru mine, i-am determinat să-și dorească să revină cât mai curând la școală. Le-am împărtășit colegelor de catedră aceste cunoștințe, ce se adaptează schimbărilor ce au loc și ce reflectă mai bine cerințele societății actuale și viitoare, cu speranța de a descoperi bucuria, bunătatea, generozitatea și de ale transmite și aplica la școală și în comunitate. Noi putem să le integrăm creator ca lecții de învățare pentru viață pentru a corespunde stilului de viață european.

La început de clasă pregătitoare, copilul de abia șase ani se îndreaptă timid, cu zâmbet cald spre noi (spre mine și colegi), se prinde în cerc și se lasă cuprins de magia jocului

alături de colegi noi și mai vechi. Prin joc îl cunoaștem mai bine- și el pe noi, ne apropiem de el, și acesta își depășește orice frică, emoție, ziua trece pe nesimțite, iar învățarea este imperceptibilă.

Asociația Națională pentru Educația Copiilor din SUA sprijină funcția centrală a jocului în orice paradigmă educațională: „ Joaca oferă copiilor un context în care să-și pună în practică abilitățile dobândite și să funcționeze la capacitățile maximale ale abilităților dezvoltate, să se adapteze noilor roluri sociale, să încerce activități noi și stimulative și să rezolve probleme complexe pe care poate, altfel, nu ar putea sau nu ar vrea să le rezolve”

( www.playfullearning.ro)

Agud ( Barbu) Maria Nicoleta

1. JOCUL DIDACTIC ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR

1.1. Teorii despre joc

Jocul este o activitate umană complexă greu de cuprins într-o definiție unitară și mulțumitoare, dată fiind diversitatea formelor sale de manifestare. De la jocurile sacre și inițiatice din preistoria omenirii, până la teoria jocurilor logice și matematice din contemporanitate, materialul informatic este atât de vast și de diversificat încât dezarmează și cele mai iluminate minți care s-au dedicat domeniului.

Problematica jocului a fost de-a lungul timpului în atenția a diverși pedagogi, psihologi, sociologi și filosofi, care au subliniat importanța jocului în copilărie, rolul acestei activități fiind formarea și dezvoltarea celor mici. Reprezentările, imaginația, sentimentele declanșate de joc compun ca un puzzle personalitatea copilului.

Marele pedagog J. A. Comenius prefigurează în lucrările pedagogice, cu aproximativ 350 de ani în urmă importanța jocului afirmând că acesta este ideal pentru educație.

Paul Popescu–Neveanu definea jocul ca pe o activitate caracteristică copilăriei, dar definitorie pentru dezvoltarea lui psihică ulterioară (P. Popescu – Neveanu, 1978).

Ursula Șchiopu considera că „jocul este un fenomen tranzitoriu ce exprimă trăirile și conduita copilului. Jocul creează utilități speciale doar pentru faptul că stimulează tonusul, antrenarea și participarea omului. La acestea se adugă și faptul că antrenarea psihomotorie foarte activă ce are loc în joc, contribuie la dezvoltarea fizică generală, fapt ce face ca jocul să aibă funcții formative sociale”( U. Șchiopu, 1970, pag.200).

„Copilul trăiește în lumina fericită a jocului, spiriduș ce preface zilele în sărbătoare și viața în minune.

Jocul, zeu al copilăriei, e asemenea unei flăcări fermecate, flacără de veselie, de voie bună, ce zburdă laolaltă cu cei mici, îi îndeamnă, îi mână în hora bucuriei de trăi sub soare.

Această flacără, cu salturi voioase și pâlpâiri de râs, luminează nu doar chipurile celor ce sunt, dar și ale celor ce nu mai sunt copii.

Flăcăi cu doruri și năzuințe, oameni cu fruntea încrețită de grija zilei de mâine, de intră cumva în hora duhului șugubăț al jocului, uită de necazuri, își leapădă povara de pe umeri și din suflet, ca să fie din nou copii. Jocurile împrospătează inima, le înflorește gândul, îndulcește buzele cu zâmbet, aprinde în ochi lumina râsului și varsă în trup vlaga zburdălniciei.

Bunicul și el va primi cu drag joaca nepotului, uitând de greul anilor ce-i apasă umerii și-i brumează pletele. Clopoțeilor de argint ai râsului copilăresc, le va răspunde dangătul ruginit al veseliei bătrânului. El își va aduce în același timp aminte de vremurile îndepărtate ale copilăriei sale și ceru-i mohorât din suflet va primi mireasma primăverilor de altădată. Și pare acest zâmbet al trecutului o rază întârziată a unui soare apus de mult, ce mângâios atinge fruntea moșneagului dus pe gânduri” (A. Dumitru și V. Dumitru, 2005, pag.5) .

Încă din primele zile de la naștere jocul reprezintă o activitate firească. Activitatea ludică reprezintă un stil de viață pentru copilărie. Prin joc, copilul crește și se dezvoltă armonios, explorează universul apropiat lui, se înțelege pe sine, își comunică convingerile, învață cum funcționează societatea găsindu-și un loc al său în viață.

1.2. Joacă- joc- jocul didactic

Jocul este o îndelelnicire naturală, ce îi dă copilului încă din primele zile de viață posibilitatea să lucreze constructiv pentru clădirea propriei sale personalități. Albert Einstein sublinia rolul esențial al jocului afirmând că „Jocul este cel mai elevat tip de cercetare” (A. Calaprice, 2012, pag. 176).

Chiar dacă părintele veghează în permanență asupra creșterii și educației copilului, cele mai multe lucruri le învață singur, ajutat de această formă de activitate – jocul. Jocul îi permite să vadă lumea cu alți ochi. Toate achizițiile importante sunt confirmate pas cu pas, venind să-i satisfacă nevoile. Cel mai ingenios ajutor îl primește prin activitatea de joc, care îi dă libertatea de acțiune și toate elementele de care are nevoie pentru a învăța. Jocul este o activitate plăcută și antrenantă care implică multă curiozitate și sete de cunoaștere. Jocul constituie un ajutor neprețuit pentru a învăța fără constrângeri. Atunci când neîncrederea în propria judecată și frica amenință să ne anihileze instinctul de explorare, jocul devine cu adevărat o activitate importantă. Și în viața afectivă, copilul învață să își stăpânească emoțiile, devine mai puternic, mai curajos, mai afectuos, afecțiune pe care o poate dărui sau o poate primi cu mai multă ușurință. Jocul, învățătura și relațiile cu ceilalți duc la formarea și dezvoltarea personalității copilului. Ca și visul, jocul creează universuri, ce satisfac trebuințe și nevoi. Prin joc copilul ghicește și anticipează conduite superioare, pentru el jocul fiind munca, datoria, idealul în viață.

Jocul declanșează în copil potențe latente, asimilate, dar neconștientizate, pe care le dezvoltă și le combină într-o activitate care se desfășoară în consens cu unicitatea personalității sale.

Putem să punctăm câteva argumente în favoarea utilizării jocului în instrucția și educația copilului:

Educația și instruirea unui individ liber și deschis, cu gândire vie, motivat, creativ, activ, care să găsească soluții adecvate, acesta este idealul de personalitate ce se dorește a fi format de societatea actuală. Folosind metode active (printre care și jocul) și folosind conținuturi flexibile, învățătorul îl va antrena pe elev în stilul euristic de cunoaștere.

În joc se folosesc metode ce valorifică sentimentul de apartenență la grup, solidaritatea, spiritul de echipă, a fair-play-ului, respectarea unor norme.

Chiar dacă jocul este activitatea dominantă în copilărie aceasta rămâne o activitate nelipsită de-a lungul vieții. Latura ludică a personalității permite găsirea unor soluții inovatoare, creatoare.

La începutul micii școlarități, elevii desfășoară o activitate de învățare de 30-35 de minute. Ținând cont de particularitățile de vârstă ale copiilor și adaptând conținuturile, putem învăța și totodată putem înviora atmosfera din clasă printr-un mod eficient, prin joc. Este o artă și o tehnică de a organiza și desfășura strategii de învățare prin joc. Așa cum Quintilianus, în opera sa „Povețe pentru oratori” expune un șir de idei despre jocurile pentru copii: ”Vă sfătui, mai mult ca orice, să vă feriți de faptul ca nu cumva să urască copiii învățătura, pe care ei încă nu au avut timp să o placă. Învățătura trebuie să fie pentru ei o distracție. În timpul jocului se cunoaște cel mai bine caracterul copilului, înclinațiile sale”(I. Hanganu și C. Raclaru, 2009, pag.3).

Jocul presupune reguli care trebuie respectate. Istoricul și eseistul Johan Huizinga în eseul său „Homo ludens”, definește jocul ca o „acțiune specifică, încărcată de sensuri și tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie și în afara sferei utilității sau necesității materiale, însoțită de simțăminte de învățare și de încredere, de voioșie și de destindere”(J. Huizinga, 1977, pag. 214-215). Un joc cât se poate de simplu are reguli: Baba oarba, Podul de piatră, Elasticul sunt jocuri cu reguli. Cine nu le respectă este eliminat din joc, pierde jocul. La Șotron de exemplu trebuie să arunci piatra în pătrățel și să sari într-un picior dintr-un pătrățel în altul, la Elastic jucătorii sar pe rând în timp ce doi copii stau in interiorul elasticului și se distanțează unul de celălalt până ce coarda este bine întinsă. Copilul care sare face mai multe mișcări, care apoi sunt reluate de următorul copil. Dacă un copil greșește succesiunea mișcărilor sau nu stăpânește una dintre ele, iese din joc. El va susține elasticul la unul dintre capete, luând locul copilului care urmează să sară. Regulile pot diferi de la un grup la altul. Acest lucru este posibil deoarece ele sunt stabilite de către copii, nu sunt impuse de către cineva, nu vin de undeva ca fiind de neschimbat. Jocul, aparent naiv, are o scenografie bine stabilită, urmată de toți jucătorii, ceea ce evidențiază creativitatea și imaginația copiilor.

Pregătirea, organizarea și desfășurarea jocului aparțin copiilor. Ei nu își fac probleme dacă pierd prea mult timp cu organizarea, punând la punct fiecare detaliu. Chiar dacă se vor juca mai puțin, nu-și fac calcule în acest sens, atâta timp cât cele două acțiuni le-au aparținut. Adulții nu sunt acceptați, intervenția lor fiind permisă când copiii se află în pericol sau când discuțiile dintre ei degenerează.

Un joc nu este o joacă oarecare, lipsită de seriozitate sau importanță. Confuzia dintre joc și joacă poate fi evitată dacă ne gândim la definiția dată de psihologul Ana Munteanu : „Jocul devine joacă, adică o mimare a acțiunilor celor ce conduc (părinți, profesori) pe un scenariu simplificat la elementar, prin care cel implicat nu-și asumă responsabilități, ce urmărește numai plăcerea”( L. Munteanu, 2006, pag.349).

Joaca este amuzantă și aduce cele mai importante momente de fericire în viața unui copil. Joaca nu presupune reguli. Când copiii aleargă liberi prin parc sau curte, ei nu trebuie să respecte nici o regulă. Este un lucru simplu, pe care îl poate face oricine. La joacă se antrenează toți copiii, indiferent de pregătirea lor sau de abilitățile pe care le au sau de clasa socială din care fac parte. Este o lume minunată, unde autocontrolul și restricțiiile lipsesc, unde dorințele se împlinesc, lumea reală este transpusă în cea imaginară. Evan Esar asemăna joaca cu o muncă pe care copilul o face cu plăcere, fără să aștepte vreo recompensă.

Fiind o activitate liberă, adulții nu trebuie să intervină, pentru că orice intervenție deranjează. Ei pot supraveghea discret și să intervină atunci când copilul poate fi în pericol.

Jocul este strâns legat de dinamismul și specificul vieții. La început, o largă răspândire o au jocurile cu reguli simple, al căror scop principal este de a contribui la dezvoltarea îndemânării și agilității motrice, la formarea unor deprinderi practice. Apoi jocurile evoluează sub aspectul complexității și al modului de organizare. El apelează la capacitățile copilului de a lucra cu simboluri, atribuind obiectelor altă însemnătate decât ceea ce sunt acestea în realitate.

De multe ori prin joc are loc proiecția individului în rol: De-a doctorul, De-a florăreasa, De-a mama și de-a tata. Copilul imită ceea ce se întâmplă în realitate sau ceea ce și-ar fi dorit să se întâmple, interpretează anumite roluri. „Multe jocuri și în special cele de creație, sunt determinate de mediul geografic în care trăiesc copiii. Într-un fel creează jocuri copiii de la munte și în alt fel cei de la șes, într-un fel cei de la oraș și într-un fel cei de la țară. Aceasta pentru că percepțiile copilului se bazează la această vârstă pe mediul înconjurător și pentru că în jocuri copiii imită relațiile sociale” (J. Chateau, 1967, pag.178).

Subliniind valoarea cognitivă a jocului, Ioan Cerghit relevă că prin el „… copilul imaginează, re-joacă o lume reală în scopul de a cunoaște mai bine, de a-și lărgi orizontul de cunoaștere, de a-și forma anumite deprinderi”(I. Cerghit, 1976, pag. 166).

Jocul are un rol terapeutic pentru copilul timid care se eliberează de vechiul copil lipsit de spiritul de inițiativă, prinde curaj și intră cu toate forțele în dinamismul jocului. Folosirea jucăriilor permite copiilor să își transfere anxietățile, fricile, fanteziile și vinile asupra obiectelor. Încrezător în forțele lui, nu se mai teme de cenzură deoarece personajul lui poate spune orice, iar repoșurile nu i se mai adresează personal. Prin joc „învățarea devine mai interesantă, mai atractivă, mai plăcută și mai susceptibilă să pună mai ușor în evidență calități nebănuite încă la cei ce învață”( I. Cerghit, 1976, pag. 171). Astfel, privind cu atenție jocul copilului, vom reuși să înțelegem mai bine ceea ce este în sufletul său, ceea ce își dorește să primească și să i se ofere.

Dar poate cel mai frumos a subliniat importanța jocului în evoluția individului poetul-filozof Lucian Blaga în poezia sa „ Trei fete” ( L. Blaga, 1919, pag.51)

„Copilul râde:

Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!

Tânărul cântă:

Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!

Bătrânul râde:

Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!”

Autorul concentrează viața omului ca pe o combinație de trei factori, de egală importanță: Iubirea, Jocul și Înțelepciunea. Compararea celor trei scoate în evidență latura cognitivă și cea afectivă a jocului.

Tudor Arghezi privește jocul copiilor din poziția adulților. Jocul este o competiție deschisă tuturor, cu învingători și învinși.

„Într-o zi, pe înserat,

Ce să vezi? Ne-am apucat,

Doi părinti și doi copii,

Din Cartea cu jucării ,

Să mințim, să povestim

Ce-am știut și ce nu știm…” (T. Arghezi, 2012, pag.61)

Indiferent de vârsta participanților, toți sunt egali; în timpul jocului se mai dau coate, se mai împing, răsplata învingătorului nefiind chiar atât de mare. Concepția adulților despre joc conform căreia persoanele trecute de vârsta copilăriei nu se mai joacă e greșită și propune acestora să renunțe la prejudecăți, să uite regulile și să se lase în voia imaginației, să revină la vârsta copilăriei și a distracției „E nevoie să-ți explic:/ Ești prea mare. / Fă-te mic.” pentru a resimți bucuriile ei:

„Poți închide ușile,

De ți-e teamă și rușine

Să te faci de râs ca mine” (T. Arghezi, 2012, pag.61).

După împlinirea vârstei de 6 ani, copilul începe procesul de integrare în viața școlară, ca o necesitate determinată de cerințele instruirii și dezvoltăriii sale. În viața micului școlar își fac apariția grijile legate de învățătură, timpul alocat efectuării temelor, dar chiar și aceste schimbări care intervin în programul zilnic al acestuia nu diminuează pofta lui de joacă. Astfel că integrarea jocului didactic în desfășurarea lecțiilor nu face decât să răspundă unei nevoi lăuntrice de a se juca ale copilului, nevoie care se menține pe parcursul întregii copilării. Potrivit lui Gheorghe Tomșa „jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală fără finalitate practică și căreia i te dedici din pură plăcere. Specific vârstelor copilăriei, are importantă hotărâre pentru dezvoltarea psihică a copilului” (G. Tomșa, 2005, pag. 152).

Jocul reprezintă puntea de legătură dintre grădiniță și școală și ușurează procesul de adaptare al copiilor la specificul muncii școlare – învățarea.

Constituind activitatea preferată de copii, jocul este utilizat ca metodă didactică în învățământul primar, de unde și denumirea de joc didactic pe care acesta o primește în literatura pedagogică de specialitate. De altfel, programa școlară recomandă jocul și exemplifică sarcinile de învățare prin activități ce promovează spiritul jocului. După cum spunea pedagogul belgian Émile Planchard „jocul copilului nu este numai o oglindă fidelă a personalității sale în formare…, ci poate fi utilizat și ca auxiliar educativ și chiar să servească drept bază a metodelor de predare în școlile preelementare și elementare”(E. Planchard, 1970, pag. 130). Jocul didactic poate reprezenta o metodă de învățământ, dar poate fi și un procedeu care însoțește alte metode sau poate constitui o formă de organizare a activității elevilor.

În școală, jocul are rol instructiv. El are un conținut și o structură bine organizată, ce ține cont de particularitățile de vârstă ale elevilor și de sarcina didactică, se desfășoară după reguli, la un moment bine ales de învățător.

Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învățătorul urmărește achiziționarea, consolidarea, evaluarea cunoștințelor elevilor, care antrenează și pune în valoare capacitățile creatoare ale acestora.

Atunci când prezentarea clasică a unor conținuturi nu dau roade, în sensul însușirii cunoștințelor, jocul didactic aduce acea bună dispoziție, varietate, imprimând un caracter mai atrăgător lecției. „ Jocul, în varietatea formelor lui este astăzi tot mai mult valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenția de a imprima un caracter mai viu și mai atrăgător activităților școlare” ( I. Cerghit, 1976, pag. 165). Menirea jocului este de a relaxa, de a destinde, de a odihni, pentru că jocul constituie un mijloc de prevenire și înlăturare a oboselii. Totodată nu îi va permite copilului să conștientizeze efortul intelectual și fizic depus, făcându-l să participe activ și să-și satisfacă atât nevoia de joc cât și nevoia de dobândire a diverselor cunoștințe. De câte ori învățătorul solicită elevii la eforturi intelectuale mari sau ori de câte ori simte că elevii au început să se plicisească, acesta apelează la joc. Jocul captează atenția copiilor și dinamizează lecția. Utilizând jocul didactic în procesul de învățare, activitatea didactică devine mai captivantă, mai plăcută iar copilul devinde mai motivat să învețe.

Jocul didactic antrenează în activitatea de cunoaștere cele mai importante procese psihice și operațiile acestora, având în același timp un rol formativ și educativ. Procesele intelectuale declanșate în joc, în special cele ale gândirii, au darul de a- l conduce pe copil în descoperirea unor adevăruri noi pentru el, pentru satisfacția sa. „Elevul se găsește aici în situația de actor, de protagonist și nu de spectator, ceea ce corespunde foarte bine dinamismului gândirii, imaginației și vieții lui afective, unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare” ( I. Cerghit, 1976, pag. 171).

Jocul didactic este mult mai eficient față de celelalte modalități de lucru folosite în activitatea de învățare, deoarece el face parte din activitățile zilnice, care creează bucurii copiilor. Jocul, ca formă de activitate instructiv-educativă, oferă conținuturi variate ce pot fi abordate. În joc copilul poate manifesta inițiativă, poate rezolva nestingherit problemele întâlnite, pentru satisfacția sa.

Pentru a construi o casă, copilul trebuie să-și reprezinte în prealabil imaginea ei concretă. Pentru a interpreta un rol sau altul, copilul își reprezintă acțiunile oamenilor, conduita și manifestările lor. Toate acestea contribuie la îmbogățirea și adâncirea conținutului reprezentărilor. Actualizarea reprezentărilor și recombinarea lor în jocurile cu subiecte sporesc imaginația și îmbunătățesc creativitatea. Elevul își angajează întregul potențial psihic, își cultivă inventivitatea și inițiativa, își dezvoltă gândirea cu toate operațiile ei, își educă voința, atenția, spiritul de cooperare, își dezvoltă acuitatea vizuală, auditivă, și contribuie la evidențierea spiritului de observație, dar este și un mijloc eficient pentru dezvoltarea fizică, înlăturând efectele sedentarismului prin solicitarea organismului. Jocurile de mișcare creează condiții favorabile pentru desfășurarea optimă a proceselor metabolice, accelerează și intensifică funcțiile aparatului respirator și de circulație, ridică tonusul vital al organismului.

Transpunerea corectă a regulilor de joc influențează atitudinea față de normele de conduită. Stăpânirea de sine, răbdarea, corectitudinea, spiritul critic și autocritic sunt câteva trăsături de caracter care li se formează și li se dezvoltă elevilor prin joc. Un joc desfășurat cu corectitudine influențează pozitiv pe viitorul matur, acesta se deprinde sentimentul de împlinire, cu smerenia victoriei și cu demnitatea înfrângerii. Se declanșează mecanismul propice cultivării unor calități morale ca: respectul față de alții, stăpânirea de sine, curajul.

Profesorul Gh. Tomșa prezintă avantajele instruirii prin joc astfel: „ prin activitatea de joc copiii își formează identitatea personală; învață acte, acțiuni, operații, conduite care îl ajută să rezolve probleme din mediul său; învață să fie mai flexibil în gândire, să creeze soluții diferite, își dezvoltă atenția, motivația, abilitățile sociale, învață să comunice… Jocul este o bună școală a relațiilor dintre copii întrucât în acest context sunt acceptați, valorificați și dezirabili ca parteneri aceia care se manifestă corect, cooperant, care își înfrânează emoțiile negative” (Gh. Tomșa, 2005, pag. 155).

Prin joc se dezvoltă și limbajul școlarului, jocul colectiv neputând fi conceput fără comunicare verbală între copii. Copilul vorbește chiar și atunci când se joacă singur. Acțiunile pe care copilul le efectuează, subiectul pe care îl realizează ridică numeroase probleme.

La școlarii mici se poate remarca apariția sub formă de imitare, a unor forme organizatorice, de muncă, preocupări existente în viața adulților. Astfel, apare relația dintre conducătorul jocului și cei care iau parte la acesta. În lumea imaginară de joc, copilul se simte puternic, inteligent, adult, aici el este capabil de fapte eroice, de acțiuni spectaculoase, totul fiind permis în joc. Copiii se comportă așa cum dictează conținutul rolului asumat și al regulilor jocului. Cu toate astea, manifestă tendința de a apropia cât mai mult jocul de realitate, de a proceda ca și adulții. Ceea ce caracterizează jocurile copiilor sunt acțiunile reale pe care ei le reproduc și care sunt luate din viața adulților. Psihologul Jean Piaget considera că jocul determină pe copil să participe „în mic” la societatea din care face parte, îl pregătește pentru activitățile viitoare.

„Natura –pare să spună mintea logică- ar fi putut să le dea progeniturilor sale toate acele funcții folositoare – descărcarea energiei de prisos, destinderea după încordare, pregătirea pentru cerințele vieții și compensarea pentru ceea ce nu s-a realizat- și sub forma unor practici și reacții pur mecanice. Dar nu: ea ne-a dat Jocul, cu încordarea lui, cu bucuria lui, cu „hazul” lui” (J. Huizinga, 2012, pag. 41).

1.3. Jocul didactic – caracteristici și componente, funcții, clasificare

1.3.1. Caracteristici și componente

Jocul didactic are o structură aparte, elementele sale componente fiind: scopul, conținutul, sarcina didactică, regulile jocului, elemente de joc.

Scopul jocului marchează o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv și se formulează pe baza competențelor specifice din programa activităților instructiv-educative. Scopurile jocurilor didactice pot fi diverse: consolidarea unor cunoștințe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare a formelor, a culorilor, de relaționare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale.

Conținutul jocului cuprinde totalitatea cunoștințelor, a priceperilor, a deprinderilor cu care copiii operează în desfășurarea jocului. În învățământul primar, aproape toate conținuturile pot fi predate –învățate prin sarcini concepute ludic. Conținutul poate fi foarte divers: cunoștințe despre plante sau animale, despre anotimpuri, despre viața și activitatea oamenilor, cunoștințe matematice, istorice, geografice, de limba și literatura română. Pentru a fi eficient, conținutul jocului trebuie să fie bine dozat, în funcție de particularitățile de vârstă ale copiilor, de interesele și preocupările lor, să fie accesibil și antrenant, organizat în forme originale, să dea tuturor elevilor satisfacția participării și să stimuleze calitățile intelectuale ale acestora.

Sarcina didactică precizează ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Sarcina didactică trebuie să fie formulată sub forma unui obiectiv operațional, ajutându-l pe copil să conștientizeze ce anume operații trebuie să efectueze. De asemenea, nu trebuie să solicite doar procese numerice, ci să implice în rezolvarea sa gândirea, imaginația, creativitatea copiilor. Sarcina trebuie să corespundă gradului de dezvoltare intelectuală a elevilor, să fie accesibilă și atractivă.

Regulile jocului înfățișază în mod concret sarcina didactică și relizează legătura dintre aceasta și acțiunea jocului. Această componentă precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice. Regulile sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează comportamentul acestora, realizând o formă de socializare a relațiilor în care copiii trebuie să dea dovadă de putere de stăpânire de sine, spirit critic, disciplinat, cooperant, respectarea partenerilor.

Jean Chateau a arătat în lucrările sale că jocul la copil este în primul rând o plăcere internă, dar în același timp, este o îndeletnicire solemnă care urmărește îndeplinirea unei sarcini (J. Chateau, 1967). Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei copilului, dar și în inhibarea reacțiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul jucându-se este o plăcere morală legată de respectarea regulilor.

1.3.2.Funcțiile jocului

Principalele funcții ale jocului sunt identificate de către profesorul universitar doctor I. Cerghit ( I. Cerghit et al, 2001) următoarele:

-funcția de explorare a realității;

-funcția de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare, de participare afectivă și totală la joc angajând atât elevii timizi cât și cei mai slabi;

-funcția de întărire a unor calități morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alții, stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).

Jean Piaget (J. Piaget, 1970) considera că jocul îndeplinește funcții ca :

-funcția de adaptare ce se realizează prin asimilarea realului și prin acomodare, mai ales prin imitație; învață din ceea ce vede în jurul său și apoi folosește în cadrul jocului; adaptarea prin joc este un proces creativ care se realizează prin inteligență;

-funcția formativă dar și informativă, jocul fiind acela ce angajează copilul în activități psihice;

-funcția cathartică – jocul simbolic are funcția de descărcare energetică și de rezolvare a conflictelor afective de compensare și trăire intensă urmărind detensionarea copilului;

-funcția de socializare a copilului ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a copiilor de a se a acomoda la ceilalți, dar și de a se asimila relațiile cu cei din jur la eul său.

Ursula Șchiopu identifică trei categorii de funcții ale jocului: esențiale, secundare și marginale. „Din prima categorie fac parte: funcția de cunoaștere, susținută de curiozitate și atenție, funcția de exercitare completă stimulativă a mișcărilor (jocurile sportive, cele de mânuire a obiectelor), ce se manifestă cu preponderență în timpul copilăriei, și funcția formativ-educativă. Dintre toate funcțiile secundare, autoarea menționează echilibrarea, tonifierea prin activismul general și compensația care au loc în timpul jocului, iar ca funcții marginale identifică funcția terapeutică, ce intervine în cazul unor situații problematice atât la copil cât și la adult” ( Gh. Tomșa, 2005, pag. 156).

Ca metodă de învățământ funcțiile jocului se pot structura astfel:

-Funcția cognitivă – traduce în act de învățare acțiunea proiectată de învățător în plan mintal, transformând în experiențe de învățare, obiectivele prestabilite de ordin cognitiv.

Din acest punct de vedere jocul constituie modalitatea de a acționa practic, sistematic pentru a determina la copil achiziții de cunoaștere care duc mai apoi la formarea de deprinderi, la dezvoltarea sa.

-Funcția formativ-educativă contribuie la realizarea obiectivelor din sfera operatorie și cea atitudinală. Sunt exersate funcțiile psihice și fizice ale copilului și se formează deprinderi intelectuale, aptitudini, capacități și comportamente;

-Funcția operațională (instrumentală) servește drept tehnică de execuție, în sensul că favorizează atingerea obiectivelor;

-Funcția motivațională sau de stimulare a curiozității, de trezirea interesului, a dorinței de a cunoaște și a acționa, de organizare a forțelor intelectuale ale elevilor;

-Funcția normativă permite cadrului didactic dirijarea, corectarea și reglarea acțiunii instructive;

-Funcția organizatorică permite o bună planificare a timpului elevului și învățătorului.

1.3.3. Clasificarea jocurilor

Preocupările legate de studiul jocului și a funcțiilor sale s-au finalizat cu o serie de încercări de a le clasifica. Clasificarea lor a fost făcută luându-se în considerație unul sau mai multe criterii. Până acum nu s-a căzut de acord asupra unei clasificări stricte a jocurilor.

Și totuși o clasificare a jocurilor se poate realiza după criterii diferite: conținut, obiective, materiale utilizate , procese psiho-fizice. Jocuri :

-după conținut : jocuri literar –lingvistice, jocuri matematice, jocuri muzicale, jocuri sportive;

-după obiectivele prioritare: jocuri senzoriale, jocuri de observare, jocuri de dezvoltare a limbajului, jocuri de stimulare a cunoașterii interactive;

-după forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de orientare, jocuri de sensibilizare, jocuri conceptuale, jocuri ghicitori, jocuri de cuvinte încrucișate;

-după resursele folosite: materiale, orale, jocuri pe baza întrebărilor, jocuri pe baza de fișe individuale, jocuri pe calculator;

-după regulile instituite: jocuri cu reguli transmise prin tradiție, jocuri cu reguli inventate, jocuri spontane, jocuri protocolare;

-după competențele psihologice stimulate: jocuri de mișcare, jocuri de observație, jocuri de imaginație, jocuri de atenție, jocuri de gândire, jocuri de memorie, jocuri de limbaj, jocuri de creație.

Profesorul Elvira Crețu (E. Crețu, 1999) realizează o clasificare în funcție de domeniile și comportamentele vizate:

-jocuri în care sunt solicitate funcțiile psiho- fiziologice (senzoriale, motorii, intelectuale);

-jocuri tehnice (productive) care solicită fondul de reprezentări memoria, motricitatea și care dezvăluie medii de viață (agricole, industriale, meșteșugărești, școala);

-jocuri care exersează relațiile sociale (de familie, de grup școlar);

-jocuri artistice (desen, muzică, arte plastice).

Jocurile amintite de profesorul universitar Ursula Schiopu în „Psihologia copilului” sunt clasificate în funcție de caracteristicile psihice antrenate:

-jocuri de mișcare,

-jocuri sportive,

-jocuri de creație cu distribuirea rolurilor,

-jocuri cu dramatizări.

În studiul „Jocuri pentru copii și tineret”( D. Branga și C. Mujicicov, 1956) clasificarea este făcută în funcție de materialele folosite, referindu-se doar la jocurile de mișcare:

-jocuri cu obiecte (cu mingi, cu coarda de sărit) ;

-jocuri cu diverse obiecte;

-jocuri fără obiecte;

-jocuri pionierești;

-jocuri distractive.

În cartea „Mica enciclopedie a jocurilor” de Milos Zapletal, (M. Zapletal, 1980) diviziunea jocurilor se face ținând cont de locul în care se desfășoară: jocuri de sală; jocuri pe terenul de sport; jocuri pe iarbă; jocuri pe asfalt; jocuri pe stradă; jocuri pe teren; jocuri în interior.

O altă clasificare acceptată este cea aleasă de M.Taiban și care se referă la domeniile pe care le vizează, intelectual, moral, estetic corelate cu forma de organizare a colectivului de elevi (M.Taiban, 1976).

-jocuri de mișcare,

-jocuri de creație (colective, semicolective, individuale)

-jocuri didactice: după conținut, după materialul didactic.

După conținut se deosebesc următoarele categorii de jocuri:

jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii și consolidarea cunoștințelor din domeniul literar;

jocuri didactice pentru consolidarea cunoștințelor despre mediul înconjurător;

jocuri didactice pentru dezvoltarea atenției, memoriei și perspicacității;

jocuri didactice pentru dezvoltarea reprezentărilor spațiale, a gândirii independente și creatoare.

După materialul didactic utilizat I. Cerghit (I. Cerghit,1976) împarte jocurile astfel:

jocuri didactice cu material didactic;

jocuri didactice orale: ghicitori, cu cântec, cu versuri, cu întrebări.

După cum s-a demonstrat în funcție de evoluția comportamentului ludic al copilului

(H. Barbu et al, 1993) jocurile simbolice pot fi clasificate în jocuri simbolice primare și jocuri simbolice evoluate. În funcție de izvorul cunoașterii și de tehnica transpunerii în scenă se ajunge la dramatizări. Grupând jocurile după obiective operaționale, ele pot fi didactice sau distractive; în funcție de domeniul dezvoltării sunt grupate în jocuri de mișcare și jocuri pentru dezvoltare psihică. Jocurile intelectuale pot fi structurate în funcție de direcțiile dezvoltării intelectului în jocuri de memorie și jocuri de inteligență.

Indiferent de clasificarea făcută de diferite lucrări, toate sunt pledoarii pentru calitățile jocului. O clasificare definitivă a jocului nu este posibilă. Fiecare autor a realizat o clasificare diferită și a folosit alte criterii: unii au luat în considerație complexitatea jocului, alții spațiul în care se desfășoară jocul și nu în ultim rând țintele motrice sau mentale. Jocurile care antrenează memoria, observația, atenția, senzațiile și percepțiile, voința și imaginația, dar și procese psihice afective și voliționale au declanșat un mare interes.

1.4. Metodica organizării și desfășurării jocului

Jocul trebuie organizat și condus spre atingerea scopului și realizarea obiectivelor și finalizat printr-o evaluare. Pentru aceasta trebuie să se respecte anumite cerințe. În alegerea jocului, care va urmări scopul educațional, se face ținându-se seama de particularitățile

de vârstă, pregătire și conform dezvoltării fizice, precum și a opțiunii lor.

În ceea ce privește locul de desfășurare a jocurilor se vor lua măsuri pentru

asigurarea securității vieții copiilor. Acestea pot fi desfășurate în sala de clasă, în sala de sport, pe terenul de sport sau în aer liber.

Asigurarea bazei materiale necesare desfășurării jocurilor trebuie să constituie o preocupare deosebită din partea învățătorului, alegându-se în funcție de conținutul jocului și particularitățile de vârstă ale copiilor (mingi, jetoane, creioane, eșarfe etc.).

La jocurile care presupun constituirea de echipe, trebuie să se țină cont atât de opțiunile copiilor, cât și de omogenizarea acestora din punct de vedere valoric. Acestea trebuie să fie echilibrate ca forță, pe cât posibil.

Explicarea și demonstrarea jocului trebuie să fie cât mai concisă și explicită, astfel încât să fie cât mai ușor, corect și repede de asimilat de către participanți. Eventuala demonstrare, pe scurt, a părților mai grele din joc se impune pentru înlăturarea neclarităților și egalizarea șanselor. Învățătorului îi revin sarcinile de a prezenta conținutul jocului și principalele sale etape, de a da indicații cu privire la modul de folosire a materialului didactic și de a scoate în evidență sarcinile conducătorului de joc și cerințele pentru a deveni câștigător. După ce învățătorul s-a convins că elevii au înțeles condițiile de desfășurare a jocului și regulile, jocul poate începe.

Conducerea jocului poate fi realizată de către învățător, când învățătorul are rolul de conducător sau indirect atunci când ia parte activă la joc. După începerea jocului, de regulă la un anumit semnal (bătăi de palme, comandă verbală) acesta trebuie să imprime ritmul potrivit jocului, să evite momentele de monotonie sau de stagare, să urmărească cu atenție desfășurarea lui, felul în care sunt respectate regulile, precum și comportamentul și disciplina copiilor. Învățătorul trebuie să stimuleze inițiativa și spiritul creator al copiilor, să-i încurajeze pe cei mai puțin îndemânatici sau care manifestă timiditate, străduindu-se să creeze o atmosferă de voioșie sau entuziasm.

O deosebită importanță trebuie acordată evaluării jocului, în raport cu regulile lui, analizei în fața copiilor a desfășurării lui. La sfârșitul jocului învățătorul formulează concluzii și aprecieri asupra modului de desfășurare al acestuia, făcând recomandări și evaluări cu caracter individual și general.

Jocul trebuie oprit la timp, astfel încât copiii să-și poată strânge materialele folosite, obișnuindu-i astfel cu ordinea și disciplina în muncă.

Un aspect destul de important este cel al recompensei, greșindu-se atunci când se condiționează primirea acesteia, de obținerea unor rezultate bune la joc. O mare parte dintre elevi vor urmări obținerea recompensei, indiferent prin ce mijloace, facilitându-se astfel apariția unor interese mărunte, nelegate de bucuria spirituală ce o câștigă prin joc. Aprecierea rezultatelor creează stări spontane de bucurie sau de insatisfacție, lucru ce pe noi, dascălii, nu ne poate lăsa indiferenți.

Jocurile contribuie la dezvoltarea multilaterală a personalității copiilor, la pregătirea lor pentru viață și muncă.

2. PARTICULARITĂȚILE DEZVOLTĂRII FIZICE ȘI PSIHICE ALE COPILULUI DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ MICĂ

Activitatea școlară presupune pentru micul școlar atât efort fizic, cât și efort intelectual. Și învățătura și jocul sunt forme de socializare ale școlarului, ale gândirii lui, ale emoțiilor și ale comportării lui. De aceea învățătorul trebuie să cunoască particularitățile dezvoltării fizice și psihice a copilului de vârstă școlară mică (6/7 ani- 10/11 ani) pentru a putea proiecta și desfășura demersul didactic în condiții optime. Având în vedere aceste lucruri Emil Verza susține că: „Perioada școlară mică poate fi considerată tranziție între copilăria mică și pubertate, tranziție în care cresc momentele de criză ale dezvoltării ce apar ca urmare a schimbărilor și tensiunilor frecvente la nivelul organismului. Aceasta creează și o serie de inabilități și instabilități motorii cu dificultățile ce le generează în însușirea unor deprinderi (cum sunt și cele ale scrisului) și în desfășurarea unor acte practice. Treptat, aceste dificultăți se reduc și ca efect al dezvoltării organismului ca ansamblu, dar mai ales ca urmare a exercițiului, antrenamentului și a creșterii capacității de control voluntar al conduitelor proiectate și exercitate”( E. Verza, 2000, pag.134).

Procesul de maturizare fizică presupune din partea părinților și a învățătorului o deosebită grijă și atenției față de copil. În această perioadă procesul de osificare a coloanei vertebrale, a oaselor bazinului și a membrelor nu este terminată. Lucrul acesta trebuie avut în vedere atunci când se formează deprinderea de a avea o poziție corectă în bancă, precum și în timpul scrisului, în timpul jocului și la orele de educație fizică. Musculatura fină a degetelor mâinii se dezvoltă acum, de aceea în timpul scrisului elevii dau semne de oboseală. Pentru a preveni acest lucru învățătorul desfășoară cu elevii jocuri pentru dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii și va întrerupe scrisul pentru astfel de jocuri de câte ori este necesar. Acesta trebuie să-l ajute pe elev să treacă de la mișcări lente, obositoare, încordate la mișcări firești, executate în ritm propriu. Este foarte important ca în perioada de creștere copilul să facă mișcări ritmice, zilnice, care să contribuie la dezvoltarea mușchilor, la antrenarea întregului corp pentru activitatea zilnică. Dentiția nu este deocamdată cea definitivă. Schimbarea dinților poate părea, pentru adulți, un fenomen lipsit de importanță, dar creează copiilor disconfort și modificări temporare ale vorbirii. Strămoșii noștri acordau o mare atenție dezvoltării fizice a copiilor în strânsă legătură cu educația lor. Până astăzi se păstrează expresia minte sănătoasă în corp sănătos.

Copiii preferă să respire de cele mai multe ori pe gură, deci nici respirația lor nu este una corectă, iar ritmicitatea respirației și a expirației nu este cea normală. Acest lucru poate avea repercursiuni în activitatea intelectuală, în desfășurarea unei vorbiri cursive și corecte. Respirând incorect, elevii ajung să nu pronunțe sunetele finale ale unui cuvânt, lucru care se va regăsi și în scriere. Starea de oboseală care se poate instala chiar la eforturi moderate poate fi remediată prin exerciții- joc de respirație corectă.

Există problemele legate de acuitatea vizuală și auditivă ale elevului, pe care învățătorul trebuie să le cunoască. Eventualele afecțiuni ale organului auditiv sau vizual trebuie depistate la timp, pentru a putea fi remediate. Multe jocuri dezvoltă acuitatea vizuală sau auzul și contribuie la evidențierea spiritului de observație.

Legăturile nervoase care se stabilesc în creier reprezintă procese de creștere și maturizare continuă la nivelul sistemului nervos. Se observă o creștere a lobilor frontali și intensificarea activității proceselor corticale implicate în dezvoltarea limbajului, care devin capabile de funcționare fină și complexă.

În perioada micii școlarități și dezvoltarea psihică a copilului se remarcă prin schimbări mari și profunde. Activitatea intelectuală, antrenată în mod continuu și suținut în procesul instructiv-educativ, cunoaște o dezvoltare spectaculoasă. Procesul de dobândire de cunoștințe necesită cunoașterea realității prin efort propriu de voință, prin conștientizarea acțiunilor sale, prin formarea unei motivații superioare. Intrarea în școală marchează un moment foarte important pentru copil și familia acestuia. Aceasta esta trecerea de la mediul familial bazat pe căldura și afecțiunea părintescă la un mediu oficial, distant, mai puțin protector, adică cel școlar. Copilul va înlocui treptat activitatea sa dominantă și preferată–jocul cu învățătura, care reprezintă o activitate serioasă ce îl supune la efort și îl obligă să realizeze chiar și activități neplăcute, dar căreia i se va dedica și care va deveni treptat principala activitate. Elevul își dă seama că de acum are obligații, că are datorii. ”Sub influența muncii, a jocului și mai ales a procesului de învățământ are loc în această perioadă o intensă dezvoltare intelectuală a copiilor”(V. Țîrcovnicu și V. Popeagă, 1975, pag.89).

La elevii din primele clase primare percepția are un caracter involuntar, fiind atrași de tot ce este nou, colorat, dinamic, neașteptat sau care îi stârnește interesul. Percepția globală sau superficială de la începutul micii școlarități se dezvoltă prin experiență. Percepția voluntară se manifestă mai mult la elevii din clasele a III-a și a IV-a , aceștia sunt apți să-și propună un scop și să-și mobilizeze voința pentru realizarea lui. Uneori, elevii nu pot recunoaște o figură dacă este așezată altfel, iar capacitatea de a percepe detaliile este foarte scăzută. Pentru a înțelege materialul prezentat învățătorul îndrumă percepția copiilor, intervine cu întrebări ajutătoare atunci când elevii întâmpină greutăți, solicită să exprime prin cuvinte sau prin desen ceea ce au observat. Treptat percepția devine analitică, complexă și pune în exercițiu spiritul de observație. Ei întâmpină greutăți și în percepția timpului, îndeosebi cu micro–unitățile de timp (minutul, secunda) pe care le minimalizează. Programul zilnic al școlarului, succesiunea activităților pe care le trăiește, conduc la dezvoltarea percepției temporale. Reprezentările, ca imagini intuitive ale obiectelor și fenomenelor care apar în absența acestora, ce au un caracter empiric suportă modificări esențiale, se lărgesc, devin diferențiate și organizate sprijinind imaginația, gândirea și memoria. Datorită reprezentărilor, copiii își pot însuși cunoștințe despre numeroase obiecte, evenimente și situații la care nu au luat parte.

Conform teoriei piagetiene, copilul trece prin mai multe stadii succesive, în ritm propriu. La 6-7 ani copilul se află în stadiul preoperațional (inteligența prelogică, simbolică, egocentrică), după 7 ani se află în studiul operațiilor concrete, iar spre 11 -12 ani în stadiul operațiilor formale ( J. Piaget, 1965).

La intrarea în școală, predomină la copii gâdirea concret-intuitivă. Copilul explică și socotește mai ușor dacă are la îndemână material, dacă arată, dacă lucrează cu obiectele. Apoi, gândirea evoluează spre abstract, iar copilul înlocuiește acțiunile cu obiectele, cu reprezentările sale. Treptat, școlarul mic își formează și poate utiliza cu succes operații ale gândirii: analiza, comparația, abstractizarea etc. Adică are loc saltul de la gândirea reprezentativă la gândirea operativă, pe baza operațiilor logice acțiuni interiorizate, reversibile și structurate. Reversibilitatea marchează progresul în dezvoltarea intelectuală și reprezintă un beneficiu al gândirii școlarului mic (A. Cosmovici și L. Iacob, 1999, pag.36). Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea rapidității gândirii și interesului pentru cunoaștere.

Copilul nu se mai mulțumește doar să facă afirmații, ci caută argumente pentru a le susține, elaborează raționamente, rezolvă probleme prin strategii variate.

Dezvoltarea gândirii este condiționată și strâns legată de îmbogățirea experienței cognitive directe (senzații, percepții, reprezentări), cât și de dezvoltarea limbajului. Vasile Alecsandri era preocupat de dezvoltarea limbii române și susținea că „limba este tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc” (G. Istrate, 2010, pag. 236), de aceea cultivarea limbii române costituie un obiectiv important la ciclul primar. La începutul școlarității vocabularul activ este relativ sărac (chiar dacă posedă aproximativ 2500 de cuvinte, în vocabularul activ se regăsesc doar 800), dar pe parcursul celor patru ani acesta se îmbogățește simțitor prin exercițiu și prin joc. Limba română la clasele I-IV asigură învățarea unora dintre instrumentele de bază ale activității intelectuale: cititul, scrisul, exprimarea corectă, care au implicații în întreaga evoluție a școlarilor. Învățătorul caută să dezvolte auzul fonematic al elevilor, preîntâmpinând astfel apariția unor greșeli de pronunție sau de scriere: eliziuni, confundarea sau omisiunea unor sunete etc. Pentru aceasta, introduce în lecții jocuri didactice cu conținut adecvat, legat de obiectivul lecției, ce contribuie la dezvoltarea auzului fonematic, la exersarea pronunțării corecte a unor sunete. Exercițiile- joc reprezintă o activitate plăcută care-l motivează pe micul școlar și-l determină să se străduiască mai mult. Într-o activitate obișnuită elevul se inhibă atunci când simte că greșește, refuzând să repete sunetele sau cuvintele greșite. În joc simte că toți colegii îi sunt alături, ajutându-se unii pe alții, bucurându-se de rezultate. Prin dezvoltarea capacității de a citi, școlarul mic ia contact cu limba literară care-i va îmbogăți vocabularul dar și posibilitatea de a se exprima frumos, artistic. Elevul deprinde exprimarea corectă respectând normele gramaticale (acordul subiectului cu predicatul, respectarea topicii cuvintelor în propoziție). Se dezvoltă atât limbajul oral, cât și cel scris, care este influențat de formarea deprinderii de citit–scris. Pornind de la ideea că limbajul include atât cuvintele vorbite cât și gesturile, Jocurile Uite-așa! îi ajută pe copii să comunice mai ușor, să relaționeze, își vor îmbunătăți performanțele atât în dezvoltarea psiho-motorie cât și în cea intelectuală și socio-afectivă.

Conform Mariei Montessori „Cuvintele sunt punți între oameni, și limba pe care o vorbești se dezvoltă și se ramifică în acord cu mințile lor. Putem spune că limba crește odată cu gândirea umană”(M. Montessori, trad. I. Șulea-Firu, 1991, pag. 127).

Odată cu intrarea la învățământul primar memoria copilului suferă o profundă restructurare. Se trece de la memoria involuntară, cu caracter spontan, dominantă la preșcolari, la memoria organizată, logică bazată pe înțelegere și legăturile dintre date, ceea ce oferă trăinicie păstrării. Volumul memoriei crește considerabil față de vârsta preșcolară și se dezvoltă caracterul voluntar al acesteia. Elevul este ajutat de către învățător să-și formeze și să-și dezvolte deprinderi de memorare. Deoarece școlarii mici nu au formată deprinderea de a învăța predomină memorarea textuală și cedează apoi locul proceselor mnezice abstracte. Elevul memorează mai bine imaginea obiectelor decât definiții, cuvinte nu idei, materialele logice, iar din materialul verbal reține povestirile cu conținut afectiv. Deci, putem spune că memoria are caracter concret- intuitiv. De aceea este important ca învățătorul să stimuleze memorarea materialului concret –intuitiv care îmbogățește experiența senzorială a copilului și să cultive memoria logică, intenționată, necesară pentru o învățare aprofundată.

Există o strânsă relație între procesele cognitive și sentimente, ducând totodată la dezvoltarea imaginației. „Cogniția și creativitatea sunt indisolubile, astfel că învățarea la vârsta școlară mică are un pronunțat caracter afectiv” susținea psihologul Pavelcu Vasile (V. Pavelcu, 1982, pag. 113).

În plan afectiv-motivațional, trăirile intelectuale sunt generate de învățare, cu reușite și nereușite. Dacă învățarea devine plăcută, atrăgătoare atunci este posibilă apariția curiozității intelectuale. Viața afectivă este dependentă, pe de o parte, de anumite trebuințe, iar pe de altă parte de relațiile copilului cu mediul social din care face parte. La această vârstă copilul nu-și poate stăpâni emoțiile, trece ușor de la o stare afectivă la alta, fiecare fiind trăită la fel de intens, datorită faptului că trăsăturile afective ale micului școlar sunt de scurtă durată și nu au suficientă adâncime. Aprecierile învățătorului, ale colegilor sau părinților asupra muncii copilului îi provoacă emoții puternice de safisfacție, bucurie sau uneori de tristețe. Învățătorul trebuie să vegheze în direcția cultivării capacității de stăpânire a manifestărilor emoționale primare. Elevul își stăpânește teama, mânia, râsul atunci când cerințele școlii sau viața în colectiv impune acest lucru. Motivația intrinsecă este cea care declanșează și orientează activitatea școlarului, iar afectivitatea este cea care o întreține prin declanșarea energiei necesare. Pentru ca activitatea întreprinsă de micul școlar să fie dusă la bun sfârșit, este nevoie de acțiuni de mobilizare și concentrare a energiei în vederea învingerii obstacolelor și atingerii scopurilor conștient stabilite, adică de voință. Jocul de cooperare și jocul constructiv, pe de o parte dezvoltă sentimentul încrederii, stima de sine, pe de altă parte fac ca părerile proprii să se lovească de cele ale colegilor de joc, să sufere modificări, să ducă, așa cum a arătat J. Piaget, la o morală autonomă.

Imaginația micului școlar se află în plin progres. Acum este mai mult solicitată imaginația reproductivă, copilul fiind pus în situația de a reconstrui imaginea unor realități pe care nu le-a cunoscut niciodată. Școala oferă elevului cunoștințe noi și variate și le formează deprinderi cu ajutorul cărora imaginația reflectă mai fidel realitatea, fără să-și piardă însă caracterul viu și colorat. În strânsă legătură cu aceasta se dezvoltă și imaginația creatoare ce este stimulată prin joc, povestiri, compunere, contactul cu natura și activități de muncă. Imaginația devine critică și organizată, copilul dând dovadă de autocontrol. Jocul didactic are bogate resurse de stimulare a creativității. Jocurile didactice devin pe cât de valoroase, pe atât de plăcute prin libertatea de gândire și de acțiune, prin asigurarea unui climat optim pentru manifestarea spontană a elevilor, fără frica de a greși, de a primi sancțiuni, prin crearea unei atmosfere permisive de explorare independentă. Deosebit potențial creator oferă jocurile care presupun crearea unei situații-problemă pe care elevul se străduiește să o rezolve. Aceasta se poate rezolva prin mai multe căi, de aceea fiecare elev trebuie să participe la joc, încercând să găsească o cale cât mai originală, chiar nereală, fabuloasă, cu elemente fantastice.

La începutul micii școlarități, volumul și intensitatea atenției sunt reduse. De aceea învățătorul trebuie să prezinte materialul într-un mod atrăgător, viu, solicitând participarea activă a copiilor. Acest lucru declanșează spontan orientarea elevului și îi susține concentrarea fără un consum are de energie. Intercalarea unor activități distractive, care să solicite mișcare, cântec, poate stimula atenția celor mici. Prin intermediul cuvintelor, învățătorul focalizează atenția elevilor și menține concentrarea atenției pe parcursul activității propuse. Încă din primul an de școală se dezvoltă priceperea de a-și distribui atenția în mai multe direcții (activitatea de scris-citit crează condiții de distribuție: la semnul grafic, la cuvântul verbalizat, la sens), precum și capacitatea de a trece rapid de la o activitate la alta, adică flexibilitatea atenției. Se observă deasemenea că la școlarul din clasele mici distragerea atenției se face ușor de către orice factor perturbator, pe când la cei din clasele a III-a și a IV-a distragerea atenției se face în mai mică măsură, ei dovedind o mai mare putere de concentrare.

În procesul dezvoltării psihice, învățarea este de maximă importanță. La ciclul primar, învățarea devine antrenantă, intensă în planul de achiziție de cunoștințe. Acum învățarea se bazează pe înțelegerea logică, pe stimularea unor interese și pe o motivație puternică.

Foarte bine concluzionează P. Osterrieth caracterizarea copilului la finalul acestui stadiu: „Vârsta de 10 ani, cu echilibru, cu buna sa adaptare, cu calm, dar însuflețita sa siguranță, cu ținută lipsită de încordare constituie pe drept cuvânt, apogeul copilăriei, momentul de deplină înflorire și deplină integrare, a caracteristicilor copilului mare” (E. Crețu, 2005, pag. 108).

3. ACTIVITĂȚI ȘI JOCURI SPECIFICE DIFERITELOR TIPURI DE ÎNVĂȚĂMÂNT

3.1.Activități și jocuri specifice învățământului tradițional

În învățământul tradiținal, coborârea vârstei de școlarizare la 6 ani atrage după sine reorganizarea conținutului învățării și a structurii și metodicii lecției. Ținând cont de particularitățile individuale și de vârstă ale elevilor, clasa pregătitoare trebuie să urmărească adaptarea treptată a copiilor, să introducă progresiv copilul în sistemul cerințelor activității școlare. Prin abordare interdisciplinară, conform cerințelor MECȘ nr 3418/19.03.2013, se urmărește ca elevul să-și valorifice cunoștințele, să se pună în evidență pe sine ca personalitate, să dea dovadă de flexibilitate, să obțină competențele necesare pentru a se adapta la contexte noi.

Noua programă școlară a înlocuit conținuturile teoretice cu o varietate de contexte problematice care au menirea de a dezvolta capacități și competențe la elevi prin elaborarea și folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situatii școlare. Accentul cade pe activitatea de explorare-investigare, prin stimularea atitudinii de cooperare, iar învățătorul devine un organizator de activități variate de învățare, pentru toți copiii, respectând nivelul și ritmul propriu de dezvoltare al fiecăruia, stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul individual.

Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învățării, la nivelul posibilităților sale, este folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică interactivă, centrată pe elev.

Detectivul emoțiilor

Scop: dezvoltarea capacității de a recunoaște emoțiile

Obiective: recunoașterea emoțiilor transmise prin mimă, gestică și vorbă

Material didactic: eșarfă

Desfășurarea jocului:

Jocul are mai multe nivele, aflate la un grad de dificultate tot mai mare. Primul nivel este un joc de mimă a emoțiilor. Astfel, un copil va mima o emoție, luând o postură și făcând gesturi cât mai expresive. Ceilalți trebuie să ghicească despre ce emoție este vorba. Se mimează 4-5 emoții, și apoi se trece la nivelul doi. Nivelul 2 presupune mimarea unor emoții folosind doar postura corporală. Pentru asta, va trebui ca cel ce mimează emoția să își acopere fața cu o eșarfă. Când reușesc să ghicească emoțiile, se poate trece la nivelul 3. Nivelul 3 presupune recunoastrea emoțiilor celuilalt fără ajutorul mimicii și gesturilor, ci doar din felul în care vorbește. Copilul se așază pe un scaun și va spune o propoziție neutră, de exemplu: Afară este soare și să transmită o emoție prin felul în care o spune. Copiiii trebuie să ghicească emoția din spatele propoziției. Dacă reușesc să treacă și de acest nivel, elevii sunt declarați adevărați detectivi ai emoțiilor, care reușesc să recunoască ce e cel mai greu de ghicit: emoții.

Copiii au nevoie de ajutor ca să-și dezvolte limbajul și să-și îmbogățească vocabularul cu noi cuvinte.

Crocodilul

Scop: dezvoltarea limbajului, dezvoltarea capacității de autocunoaștere, dezvoltarea

spiritului de observație

Obiective: cunoașterea trăsăturilor fizice proprii

Material didactic: copii

Desfășurarea jocului:

Învățătorul va fi crocodilul. Participanții formează o linie ca și cum ar sta pe malul unui râu lung și îi cer crocodilului permisiunea de a trece râul: Domnule crocodil, dă-ne voie să trecem râul tău frumos! Crocodilul răspunde: Pot să treacă toți cei care…și de fiecare dată zice o altă caracteristică, de exemplu: ..poartă maiou roșu, au ochi verzi, poartă fundițe, au ochelari etc. Crocodilul va încerca să prindă pe cineva. Dacă cel prins corespunde descrierii date, va fi eliberat, dacă nu – va deveni noul crocodil. Ca alternativă, cei prinși pot deveni și ei crocodili, astfel vor prinde mai mulți participanți.

Bingo cu litere

Acest joc îmbină activitatea de învățare cu distracția conform autoarei Di Hodges (2011).

Scop: dezvoltarea limbajului, dezvoltarea spiritului de observație și a atenției

Obiective: recunoașterea literelor, identificarea literei inițiale a unui cuvânt, alcătuirea de

propoziții respectând anumite cerințe

Material didactic: carton, stilouri, foarfecă

Desfășurarea jocului:

Cartonul este tăiat în cartonașe de bingo, apoi fiecare cartonaș este împărțit în nouă pătrățele. Se scriu litere aleatorii ale alfabetului pe cartonașele de bingo (se folosesc atât majuscule, cât și minuscule, astfel încât copiii să le învețe pe ambele). Într-un săculeț se pun mai multe pătrățele din carton pe care se scriu literele alfabetului , având grijă ca printre ele să se numere toate literele folosite pe cartonașele de bingo.

Fiecare copil va primi un carton. Învățătorul va extrage cartonașele unul câte unul și le arată jucătorilor, numindu-le totodată. Acest lucru le va fi de folos celor mici. Când un copil are respectiva literă pe cartonul său, o acoperă cu nasturi. Primul jucător care își acoperă în totalitate tabla strigă Bingo.

Pentru copiii mai mari, jocul devine mai dificil. Învățătorul rostește cu voce tare cuvinte; copiii vor trebui să identifice litera inițială a cuvântului și să o acopere pe aceasta cu nasturi, pe carton.

O altă variantă ar fi ca jucătorul care câștigă să se gândescă la o propoziție alcătuită din cuvinte care încep cu literele de pe tabla de bingo, în aceeași ordine ( vezi figura 1).

Fig.1.Tablă de bingo

Sursa:( D. Hodges, 2011)

Propozițiile sunt, de obicei, amuzante, neobișnuite. Exemplul de mai sus ar putea fi: Tatăl hazliu cară iepurele la un distins om bărbos.

Descoperă cuvântul !

Scop: dezvoltarea vocabularului, dezvoltarea spiritului de observație și a atenției,

antrenarea memoriei

Obiective: formarea de cuvinte noi cu ajutorul literelor date

Material didactic: creioane, hârtie

Desfășurarea jocului:

Copiii, lucrând în pereche, primesc câte un jeton pe care este scris un cuvânt lung. Aceștia trebuie să încerce să compună cât mai multe cuvinte pe baza literelor cuvântului lung. Câștigă perechea care alcătuiește cele mai multe cuvinte.

Câteva reguli: cuvintele formate trebuie să conțină cel puțin trei litere, o literă poate fi folosită mai mult de o singură dată doar dacă cuvântul de bază conține litera respectivă de cel puțin două ori, se impune o limită de timp, poate 10 minute.

Exemplu: din cuvântul PRIMĂVARA se pot forma: VARA, PRIMĂ, RIMĂ, VAR, ARA.

Simon spune…

Scop: dezvoltarea atenției, dezvoltarea răbdării, dezvoltarea fizică armonioasă, crearea

unei stări de bună dispoziție

Obiective: menținerea echilibrului, cunoașterea părților componente ale corpului uman

Material didactic: spațiu de joacă

Desfășurarea jocului:

Învățătorul va explica regulile jocului de la început. Ei vor primi instrucțiuni, însă ei nu le vor urma decât dacă aud: Simon spune…. Așadar dacă învățătorul spune „Puneți mânile la ceafă!”, copiii trebuie să rămână nemișcați până când aud comanda „Simon spune să puneți mâinile la ceafă!”

Jucătorii sunt eliminați dacă procedează greșit. Ultimul jucător rămas în joc poate da ordinele în jocul următor.

Pentru a face mai dificil jocul, învățătorul va exemplifica, greșind uneori intenționat partea corpului numită. Copiii care-l imită și nu arată partea corectă a corpului sunt eliminați.

Scrie după cum îți spun!

Scop: dezvoltarea atenției, dezvoltarea capacității de analiză și sinteză, consolidarea

noțiunilor geometrice

Obiective: construirea figurilor geometrice sugerate de versurile poeziei

Material didactic: foi de matematică, creioane

Desfășurarea jocului:

Învățătorul citește o poezie după care fiecare elev trebuie să deseneze figurile geometrice sugerate de versuri ( vezi figurile 2 și 3):

Fig.2 și 3. Desene din figuri geometrice

Sursa: (A. Stoica, 1983)

Jocul de-a dimineața

Acest joc transformă comunicarea în acțiune, învățarea devenind mai ușoară, conform

Luciei Munteanu (2011).

Scop: fixarea regulilor de igienă personală, stimularea comportamentului privind bunele

maniere la masă, dezvoltarea motricității

Obiective: realizarea gesturile potrivite întrebărilor

Material didactic: spațiu de joacă

Desfășurarea jocului:

Învățătorul va spune prima dată poezia, repetându-se de 3-4 ori pentru a fi învățată. Apoi se va spune de învățător singur, iar ca răspuns copiii vor exemplifica.

Cum îmi spăl eu obrăjorii?

Uite- așa!

Cum îmi frec eu dințișorii?

Uite- așa!

Cum mă pieptăn cu răbdare?

Uite- așa!

Cum fac eu înviorare?

Uite- așa!

Cum îmi pun eu ciorăpeii?

Uite- așa!

Cum se-ncheie năstureii?

Uite- așa!

Cum mănânc frumos la masă?

Uite- așa!

Cum salut când plec de acasă?

Uite- așa!

Salata de povești

Scop: dezvoltarea creativității, a atenției, consolidarea deprinderii de exprimare orală

corectă

Obiective: compunerea unei povești noi, originale

Material didactic: culori, foi albe

Desfășurarea jocului:

Învățătorul începe o poveste, după care se oprește și invită copiii să continue povestea într-un mod original. Elevii trebuie să creeze o poveste nouă prin amestecarea personajelor și a evenimentelor din poveștile cunoscute, realizând un nou fir narativ.

O altă variantă: Copiii sunt încurajați să realizeze desene în care se întâlnesc personaje din basme/ povești diferite.

Propria mea poveste…

Utilizarea acestui joc facilitează capacitatea de comunicare a copiilor antrenându- pe cei

mari și mici (www.jocuripentrucopiimarisimici.blogspot.ro)

Scop: dezvoltarea inteligenței emoționale, imaginației și a capacității de a-și exprima

gândurile

Obiective: compunerea unei povești noi,

Material didactic: foaie și creioane colorate

Desfășurarea jocului:

Învățătorul le propune elevilor să creeze împreună o poveste. Învățătorul are rolul de ghid, iar fiecare elev va fi creatorul propriu-zis al poveștii. Fiecare copil primește o foaie de hârtie împărțită în șase căsuțe. Pe măsura ce se desfășoară povestea, fiecare copil va desena în fiecare căsuță câte ceva. Povestea se construiește în șase pași, astfel:

Pasul 1: Fiecare copil alege eroul povestirii. După ce l-a ales, îl va desena în prima căsuță, descriindu-l cât mai detaliat (ce puteri are, cum arată, unde locuiește, ce îi place să facă).

Pasul 2: Fiecare copil alege misiunea eroului, adică o sarcină măreață pe care acesta trebuie s-o îndeplinească. După ce fiecare a ales misiunea eroului, trebuie să găsească și un obiect sau un personaj reprezentativ pentru respectiva misiune și să îl deseneze în căsuța 2

(exemplu: Dacă misiunea lui Făt–Frumos este să o găsească pe Ileana Cosânzeana, în căsuța 2 copilul o poate desena chiar pe Ileana Cosânzeana).

Pasul 3: Eroul pleacă să își îndeplinească misiunea. Pe drum apar obstacole care pot fi personaje negative, dificultăți. Copiii sunt încurajați să creeze rând pe rând obstacole și piedici în calea eroului. Pe măsură ce copilul descrie obstacolele ce apar, acestea vor fi desenate în căsuța 3.

Pasul 4: Dar întotdeauna, în povești, există personaje care îl ajută pe erou. După ce vor găsi un personaj să îl descrie cât mai mult: ce puteri are, cu ce îl ajută pe erou, etc. Acesta trebuie desenat în căsuța cu numărul 4.

Pasul 5: Urmează marea confruntare dintre bine și rău. Copilul trebuie să descrie cât mai amănunțit cum se desfășoară bătălia finală, cât durează, cât de grea este. Apoi va alege o scenă de bătălie și o desenează în căsuța cu numărul 5.

Pasul 6: Cum fiecare poveste are și un final, elevul trebuie să hotărască dacă eroul său reușește să își ducă la bun sfârșit misiunea, ce se întâmplă cu eroul, cu personajele negative și cu ajutoarele. După ce va descrie cum se termină povestea va desena în ultima căsuță finalul poveștii.

Observații: Chiar dacă tentația este mare, învățătorul nu trebuie să intervină sau să influențeze în nici un fel povestea. Povestea în șase pași este un instrument prin care se pot afla mai multe informații despre gândurile copilului, despre atitudinea lui în situații neplăcute, despre neliniști și frământări, încrederea în sine.

Jucăria preferată

Scop: formarea deprinderii de a calcula rapid și corect, dezvoltarea gândirii logice

Obiective: strângerea banilor necesari achiziționării unei jucării

Material didactic: bancnote de diferite valori și monede

Desfășurarea jocului:

Învățătorul prezintă două jucării, specificând prețul fiecăreia. Pe masă se află mai multe bancnote și monede de valori diferite. Copiii au sarcina de a însuma valorile pentru a reuși să cumpere jucăria preferată. Elevii sunt stimulați să găsească cât mai multe variante.

O noutate pentru învățământul românesc o reprezintă curriculum-ul pentru învățământul primar specific clasei pregătiroare. Concepută pentru a asigura continuitatea între nivelurile sistemului de învățământ dar și în vederea atingerii nivelului de performanță elementar în formarea competențelor care determină profilul de formare al elevului, educația timpurie contribuie la egalizarea șanselor copiilor, creșterea ratei de școlarizare și reducerea abandonului școlar.

Întâlnirea de dimineață a fost introdusă în activitățile de învățare, urmărind formarea unei rutine care oferă copiilor și adulților deopotrivă posibilitatea de a se conecta optim la cerințele grupului, ale spațiului și ale activităților planificate pentru ziua respectivă. Se stabilește un contact emoțional între elevi, învață să comunice unii cu ceilalți, respectând regulile stabilite împreună. Desfășurată într-o zonă special amenajată, Întâlnirea de dimineață cuprinde următoarele activități:

Salutul individual/ salutul grupului;

Jocuri de spargere a gheții sau de intrare în atmosferă;

Identificarea zilei, precizarea datei și marcarea acesteia;

Meteo ( se completează calendarul naturii, descrierea zilei din punct de vedere meteorologic, marcarea cu pictograme, realizarea de predicții);

Prezența;

Responsabilități;

Noutăți (ale copiilor- relatarea evenimentelor semnificative din viața lor sau ale profesorului-vizite, musafiri );

Orarul zilei –anunțarea temei zilei și a activităților;

Regulile clasei;

Mesajul zilei: scurtă poveste, știre, joc care îi introduce pe elevi în unitatea tematică.

3.2.Activități și jocuri specifice învățământului alternativ Step by step

În anul 1994, în sistemul de educație românesc a apărut alternativa educațională Step by Step, purtând inițial numele de Head Start, program inițiat de Fundația Soros pentru o Societate Deschisă. Scopul acesteia era de a asigura succesul printr-un program de educație timpurie de calitate și era destinat copiilor proveniți din medii sociale defavorizate.

Programul a debutat în grădinițe și s-a extins rapid, din 1995 aplicându-se și în școlile primare. Tot din 1995 ia numele Step by Step, nume de licență pentru toate țările din Europa de Est în care se aplică. Din 1998 Asociația non-guvernamentală Centrul pentru Educație și Dezvoltare Profesională Step by Step a monitorizat și susținut implementarea metodei în școli, grădinițe și creșe, atât în învățământul de stat, dar și în cel particular. Elaborarea metodei și licența ei aparține Children Resource International din Washington – SUA și a adunat peste 30 de ani de aplicare în 31 de țări, dinspre Europa Centrală până în Asia și America Latină.

Plecând de la teoriile lui Jean Piaget, Erik Erikson, L.S. Vâgotsky, principiile pe care se bazează această metodă pornesc de la recunoașterea unicității ficărui copil. Precum spune Viorel Nicolescu „La loteria eredității același număr nu iese niciodată de două ori”(A. Cîndea, 2015, pag.5).

Programul Step by Step respectă Curriculumul Național, se derulează pe baza Programelor școlare în vigoare, pe arii curriculare. Aceasta este o alternativă educațională care implementează metode noi centrate pe copil și încurajează implicarea familiei și a comunității în procesul instructiv-educativ.

Întâlnirea de dimineață se regăsește și în alternativa Step by step. Zilnic, înainte de a lucra pe centre, copiii se întâlnesc în cerc sau semicerc, la Întâlnirea de dimineață. Activitățile pe centre de activitate sunt specifice alternativei Step. Ele oferă posibilitatea de a alege activitățile din centre, de a explora, de a-și asuma responsabilități, reprezentând învățarea prin descoperire, prin contact direct cu materialele, ținând cont de opțiunile proprii și ritmul de lucru al fiecăruia.

Întâlnirea de dimineață presupune următoarea desfășurare:

Salutul

Calendarul naturii (se specifică câte zile de școală au trecut, data, marcarea ei); Este important pentru a crea copiilor abilități de observare în legătură cu schimbările ce au loc în mediul înconjurător.

Noutățile- reprezintă grijile, ideile, experiențele personale pe care elevii doresc să le împătășească celorlalți. Totodată sunt formate și dezvoltate deprinderile de scris, deoarece acestea sunt scrise pe flip-chart pe măsură ce sunt spuse de elevi.

Mesajul zilei- face introducerea în tema zilei printr-un text scris de învățător și afișat în clasă. Elevii vor afla ce temă urmează a fi discutată în ziua respectivă, sarcinile și responsabilitățile specifice clasei.

Agenda zilei – este afișată accesibil și oferă posibilitatea elevilor de a cunoaște programul pentru ziua în curs, de a-și doza așteptările în funcție de agendă. Conținuturile sunt scrise pentru fiecare obiect.

Rețeaua

Salutul poate fi desfășurat sub forma unui joc (www.aleg-romania.eu):

Scop: stimularea autocunoașterii și a cunoașterii celorlalți, stimularea vorbirii, formarea coeziunii grupului

Obiective: cunoașterea colegilor

Material didactic: un ghem de sfoară, subțire, colorată

Desfășurarea jocului:

Copiii vor forma un cerc. Un jucător ia ghemul de sfoară, salută, se prezintă, explică de ce îi place grupul, reține capătul sforii și apoi aruncă unui alt copil ghemul care se desfășoară. Acesta apucă sfoara, salută, se prezintă, explică și el cu voce tare de ce îi place grupul, apoi aruncă ghemul mai departe altui copil. Și tot așa, până ce restul ghemului revine la primul jucător, astfel că toți copiii se țin de sfoară iar aceasta este desfășurată în zig-zag, de la unul la altul. Rețeaua astfel formată reprezintă relațiile dintre toți membrii grupului.

O altă variantă este ca jucătorul să anunțe numele celui căruia îi aruncă ghemul, precizând și motivul pentru care îl apreciază favorabil, apoi aruncă ghemul. După ce toată lumea este legată prin sfoară, învățătoarul taie sfoara între fiecare pereche de copii, explicându-și gestul: la terminarea lecției, fiecare copil va căpăta o bucată de sfoară care-i va aminti mereu de prietenii pe care îi are și de cele învățate.

Jocul modern promovează un limbaj nou, copiii descoperă practic limbajul trupului și al gândului, creației și filosofiei. Spațiul de joacă se delimitează în funcție de structura jocului, având rolul de a disciplina, a educa, pentru a eficientiza rezultatele. Jocul încurajează copiii și le oferă posibilitatea de a se juca cu alți copii, să comunice și să-și clădească încrederea în propriile forțe. Jocul reprezintă învățarea bazată pe acțiune. Iar un avantaj al acesteia este că poate îmbunătăți memorarea celor învățate, deoarece fiecare joc este unic în ceea ce privește sentimentele pe care le generează atunci când se desfășoară.

Stimularea copiilor în realizarea unor creații verbale poate începe printr-un joc ce urmărește dezvoltarea inteligenței emoționale

Dacă aș fi…

Acest joc, foarte popular în rândul copiilor, ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale

(www.jocuripentrucopiimarisimici.blogspot.ro)

Scop: dezvoltarea capacității de autocunoaștere, a imaginației, a capacității de a-și

recunoaște emoțiile

Obiective: completarea propozițiilor lacunare

Material didactic: creioane, hârtie

Desfășurarea jocului:

Fiecare copil primește un creion și o foaie de hârtie. Apoi, se vor gândi la propria persoană și vor completa prin scris sau prin desen.

Dacă aș fi o floare, aș fi…

Dacă aș fi un animal, aș fi…

Dacă aș fi un obiect, aș fi…

Dacă aș fi un loc, aș fi…

Dacă aș fi o culoare, aș fi…

Varianta „Ce- ar fi dacă…”: Elevii sunt încurajați să scrie o propoziție care să înceapă cu sintagma „Ce- ar fi dacă…”(Ce- ar fi dacă lumea ar fi doar în alb și negru?) Fiecare dă hârtia la dreapta sa și o primește pe a elevului din stânga sa, răspunzând la întrebarea primită. După ce toată lumea a terminat, cineva începe prin a citi întrebarea pe care o are, iar cel din dreapta sa răspunsul său. Apoi cel care a citit răspunsul citește întrebarea sa și următorul, răspunsul.

Varianta de dezvoltare emoțională: La fiecare întrebare se pot adăuga și altele, ce ne dau ocazia să observăm ce imagine are copilul despre el însuși și despre ceilalți.

Cum se simte floarea pe care ai ales-o tu?

Unde se află ea?

Dorești să schimbi floarea aleasă cu alta?

Dar mama ce floare ar fi? Dar tata?

Alfabetul

Scop: dezvoltarea deprinderii de a forma cuvinte noi, stimularea atenției,

Obiective: formarea de cuvinte noi

Material didactic: cartonașe pe care sunt notate literele alfabetului, pe o parte au litera

mică, iar pe cealaltă cea mare.

Desfășurarea jocului:

Se aleg două echipe de jucători care se aliniază pe câte un rând, la distanță una de alta. Fiecare elev primește câte un cartonaș pe care este scrisă câte o literă a alfabetului.

Când învățătorul spune un cuvânt (în care fiecare literă apare o singură dată) copiii care au cartonșele cu literele ce formează cuvântul se aliniază cu cartonașele ridicate deasupra capului, formând cuvântul strigat.

Blazonul

Prin acest joc elevii își mărturisesc pasiunile, activitățile ce urmează a fi îndeplinite. El

poate fi utilizate în toate clasele ciclului primar, conform E. Mîndru (2012).

Scop: antrenarea capacității creatoare a copilului, dezvoltarea limbajului,

Obiective: recunoașterea semnelor anotimpului numit, colaborarea cu colegii

Material didactic: coli, creioane colorate, cartonașe colorate, jetoane, benzi de hârtie

Desfășurarea jocului:

Elevii se grupează câte 4-5. Se comunică sarcinile și etapele de lucru. Se înmânează fiecărei grupe o foaie împărțită în patru zone. Elevii trebuie să deseneze, în cele 4 cadrane, câte un simbol al primăverii. Se alege apoi blazonul clasei.

O altă variantă: Elevii au de realizat câte un blazon individual prin care să-și mărturisească pasiunile sau activitățile preferate și cele mai puțin agreate.

Exemplu: 1. Ce sunt eu? 2. Ce îmi place? 3. Ce nu îmi place? 4. Ce vreau să devin?

Cutiuțe cu parfum

Acest joc îi antrenează până și pe cei mai retrași elevi, sporind sentimentul de încredere

în forțele proprii (www.jocuripentrucopiimarisimici.blogspot.ro)

Scop: dezvoltarea simțului olfactiv, stimularea atenției și a răbdării

Obiective: recunoașterea mirosurilor

Material didactic: cutii cu diverse alimente și obiecte care au mirosuri specifice (pasta de

dinți, mere, banane, piper, boia, parfum, cafea, ceapă, săpun, lămâie, vopsea, usturoi, conopidă, flori).

Desfășurarea jocului:

Se pregătesc cutiuțele cu diversele obiecte. Li se comunică regulile de joc. Fiecare elev va trece pe rând și va mirosi conținutul cutiilor. Apoi va nota pe o hârtie  ce obiecte se ascund acolo. La final câștigă cel care a reușit să ghicească cât mai mult.

O altă variantă : Pe scaunul bucătarului stă un copil ce este legat la ochi. Și ca un priceput bucătar ce este va trebui să recunoască mirosurile. Dacă ghicește un alt copil îi va lua locul.

Tot respectul nostru

Scop: dezvoltarea vocabularului, creșterea stimei de sine, dezvoltarea memoriei

Obiective: formularea de întrebări și răspunsuri

Material didactic: ecusoane „Tot respectul meu”, plăcuțe „Meriți să te distrezi”, tablouri

cu imagini tematice, șabloane cu literele alfabetului

Desfășurarea jocului:

Se pregătesc mai multe imagini potrivite temei parcurse. Copiii au sarcina să privească 2 minute tabloul cu imagini și să rețină toate elementele tabloului, relațiile dintre elemente, stările emoționale trăite de personajele din tablou, ce doresc să transmită privitorilor, apoi să se înscrie la concursul „Tot respectul meu” completând panoul cu amprenta literei cu care începe numele său.

Pe rând copiii înscriși formulează cât mai multe întrebări adresându-le întregii clase sau grupului din care fac parte, în cazul în care activitatea se desfășoară pe grupuri.

Dacă niciun copil nu mai are de adresat alte întrebări, grupul acordă ecusonul „ Tot respectul nostru”. Pentru interesul manifestat de clasă și pentru răspunsurile formulate la întrebările adresate de concurent, acesta îi recompensează cu o plăcuță pe care este scris

„Meriți să te distrezi”. Pentru aceștia se organizează un moment distractiv, trăind bucuria reușitei, formând un cerc în mijlocul căruia se află concurentul.

„Meriți distracția, bucuria, libertatea și fericirea. Alegerea îți aparține” spuneau David și Bruce Mc Arker.

Jocul de rol

Este un spațiu în care școlarii își desfășoară activitatea în mod spontan, creând sau recreând scene din viața cotidiană sau din poveștile preferate, învățând să își exprime nevoile și dorințele. Este o zonă marcată în timpul jocului cu granițe clare, care să asigure intimitate participanților. Pentru a-i încuraja în demersul lor, învățătorul asigură o gamă largă de materiale aranjate pe rafturi: păpuși cu accesorii, seturi de joc, măști și costume, marionete care să reprezinte personaje diferite. Activitatea din centrul de joc de rol îi ajută pe elevi să își dezvolte abilitățile de socializare și de stabilire de relații interumane prin imitarea unor modele din cadrul familiei, grupului de prieteni sau chiar din poveștile preferate, să negocieze și să rezolve probleme. De asemenea, ei sunt încurajați să gândească în mod creativ, să-și exprime sentimentele și să recunoască emoțiile celor din jur.

e) Vânătoarea de comori

Scop: cunoașterea și autocunoașterea

Obiective: dezvoltarea capacității de a relaționa

Se împarte grupul mare în grupuri mai mici de aproximativ șase până la douăsprezece persoane fiecare. Fiecare grup stă separat de celelalte grupuri, dar la distanță egală față de liderul care stă în mijlocul clasei .

Se citește câte un singur element din listă. Echipa care trimite o persoană sau un grup de elevi care se potrivește descrierii, câștigă un punct. De exemplu, s-ar putea spune „doi elevi care au același prenume” și în cadrul fiecărui grup, copiii trebuie să vorbească, pentru a afla dacă există două persoane care au același prenume, apoi repede trimite acei copii la conducător.

Primul grup cu același prenume care ajunge, câștigă un punct pentru echipa lui. Se poate da un punct bonus pentru elemente diferite în cazul în care se aplică – de exemplu, în cazul în care un grup are trei copii cu același prenume pot câștiga un punct pentru această rundă, chiar dacă aceștia nu auajuns primii la conducător. Grupul cu cele mai multe puncte la sfârșitul jocului câștigă.

Lista de cerințe:

Doi elevi care au aceeași inițială a numelui;

Copilul care s-a născut cel mai departe;

Doi copii cu același prenume;

Un grup de copii a căror vârstă adunată dă 22;

Un grup de copii a căror kilograme adunate fac 45;

Persoana din grup care locuiește cel mai aproape;

Două copii cu aceeași zi de naștere;

Un grup de trei elevi care au culoarea ochilor diferită.

3.3.Activități și jocuri specifice învățământului alternativ Montessori

O alternativă la sistemul educațional tradițional este metoda Montessori, care se păstrează și se transmite de-a lungul timpului. Primul lucru pe care trebuie să îl știm despre această metodă este acela că numele îi vine de la femeia care a inventat metoda- Maria Montessori.

La 31 august 1870, în orașul Chiaravalle din Italia, s-a născut Maria Montessori, unica fiică a unei familii catolice burgheze. Aceasta a urmat cursurile Facultății de Medicină din Roma, devenind prima femeie medic din Italia. S-a remarcat prin modul în care trata pacienții, nelimitându-se doar la diagnosticarea și tratamantul acestora, ci și asigurându-se că aveau căldură și hrană.

În 1897 s-a înscris voluntar în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Roma. A vizitat un număr mare de azile de idioti căutând pacienți care să fie tratați la clinică. Într-una din vizitele sale, un îngrijitor de la un azil de copii i-a povestit dezgustat cum copiii înșfacă firmiturile rămase pe podea, după masă. Atunci Maria Montessori și-a dat seama că trebuie să facă ceva pentru copiii cu deficiențe psihice.  A frecventat cursuri de pedagogie, studiind lucrările lui Rousseau, Pestalozzi și Froebel și a studiat lucrările lui Jean-Marc Itard,  despre copiii cu retard mintal. Mai târziu aceasta devine co-director al  Școlii Ortofrenice, școală pentru copii cu diverse tulburări. Pregătirea sa de educator i-a dat prilejul să aplice teoriile, să observe și să experimenteze. Cu ajutorul materialelor concepute de E. Seguin contrazice ipoteza conform căreia copiii cu deficiențe nu pot învăța.

La începutul anului 1907 a înființat prima casa dei bambini, permitându-le copiilor mișcarea liberă și nestingherită în spațiul casei. Scopul ei era de a-i învăța pe copii să se descurce singuri și să le dezvolte acestora dorința de a persevera în acțiunile lor. (Montessori, 1977). În toamna anului următor existau cinci case dei bambini. Copiii de aici erau încurajați să muncească independent, în ritmul lor și le erau respectate nevoile și individualitatea fiecăruia. Devenind celebră pentru rezultatele ei, treptat grădinițele s-au transformat în case dei bambini. „Montessori e mai mult decât o metodă sau un sistem de educație, e o mișcare universală pentru drepturile copilului. Nimic nu este în lumea adultului, dacă n-a fost mai întâi în lumea copilului” (Montessori, trad.Căpraru, 2006, pag.7). Noua abordare educațională s-a răspândit. Societăți Montessori, programe de instruire și școli au apărut peste tot în lume.

Niciodată Maria Montessori nu a considerat că a inventat o nouă metodă de educare a copiilor, ci doar le-a acordat șansa de a trăi o viață normală.

În 1951 Maria Montessori este numită membru de onoare al „Montessori Educational Association of America”, la propunerea președintelui asociației, omul de știință și inventatorul Graham Bell, în casa căruia funcționa o școală Montessori. De-a lungul vremii, Maria Montessori a primit numeroase distinctii: Legiunea de onoare acordată de guvernul francez pentru merite deosebite în progresul științei și practicii în domeniul educației, Doctor honoris causa la Universitatea din Amsterdam, onoruri speciale din partea UNESCO.

La 6 mai 1952 Maria Montessori s-a stins din viață în Olanda, unde a fost așezată în cimitirul pentru copii.

Moștenirea spirituală și materială lăsată de către Maria Montessori a fost perpetuată de fiul acesteia, Mario, care în 1952 a devenit succcesorul la conducerea Asociației Internaționale Montessori, cu sediul în Amsterdam.

În România, profesorul, filosoful și psihologul Constantin Rădulescu–Motru a înființat o Asociație Montessori. Primele traduceri au fost făcute de institutorul Constantin V. Buturcanu. Profesorul Izabela Sadoveanu a fost un alt propagandist al operei montessoriene, precum și pedagogul Apostol Culea.

Scopul educației Montessori este de a face copilul să învățe să gândească și să acționeze independent, într-o manieră responsabilă.

Metoda Montessori vede educația ca o cale de pregătire pentru viață și pretinde că fiecare copil ajunge la împlinire dacă i se oferă un mediu stimulativ, siguranță și respect. Metoda Montessori încurajează fiecare copil să se dezvolte în mod independent și în ritm propriu. Metoda îi învață pe adulți să respecte particularitățile fiecărui copil; este într-o dinamică permanentă generată de faptul că fiecare copil este unic, cu nevoi specifice și necesită tratament diferit. Satisfacerea nevoilor are ca rezultat că aceștia se joacă și muncesc cu plăcere, învață și creează cu entuziasm. „Noi credem că un copil este fericit când se joacă; dimpotrivă, el este fericit când muncește”(M. Montessori,1933, pag.120) În clasă este multă activitate, multă mișcare, sunt copii care lucrează independent, care lucrează în grupuri mici, uneori grupuri mari sau cu toată clasa, sau copii care lucreză cu alți copii. Ce este specific Montessori este posibilitatea de a face alegeri.

Copiii sunt obișnuiți de mici cu diferite activități casnice cum ar fi: strânsul gunoiului, datul cu mopul, împăturirea hainelor, udatul grădinii, prepararea unei limonade, ștersul prafului, întinderea rufelor, ștersul mesei, pregătirea unei salate, punerea vaselor în mașina de spălat vase.

Cuvintele de lucru sunt folosite pentru a descrie activitățile copilului în loc de joc, deoarece se consideră că e o activitate la fel de respectată ca activitățile pentru adulți. La 6/7 ani copiii trec printr-o transformare majoră. Această transformare se referă la mintea absorbantă, de tip burete din preșcolaritate care devine bazată pe raționament, ca de adult. Copiii își dezvoltă abilitățile de gândire logică, pentru aceasta ei trebuie să studieze în mod conștient, în scopul de a învăța. „O metodă de educație bazată pe libertate trebuie (…) să aibă ca scop eliberarea copilului de legăturile care îi limitează manifestările spontane” (M. Montessori, 1977, pag. 97).

Materialele din clasa primară reprezintă o cale de a atinge un scop – de a stimula imaginația, de a spijini gândirea abstractă, de a oferi o imagine de ansamblu asupra omului și scopului său. Prin activități interdisciplinare se combină cititul, scrisul, aritmetica cu geologia, biologia și antropologia în studiul istoriei naturale și ecologiei lumii. Copilul trebuie să se joace cu acele jucării care îl ajută să înțeleagă concepte și să învețe lucruri noi, adică este vorba de jucăriile educative . „Mediul trebuie să fie bogat în motive care dau interes pentru activitate și invită copilul să realizeze propriile experințe” (M. Montessori, 2006, pag. 92).

Copacul Alfabet

Scopul: dezvoltarea deprinderii de a forma cuvinte noi, de a citi conștient, dezvoltarea

mobilității gândirii,

Obiective: formarea de cuvinte și propoziții

Materiale necesare: jetoane cu litere, poster ce ilustrează un copac

Desfășurarea activității:

Pe trunchiul copacului sunt scrise vocalele. Copiii trebuie să alăture două consoane pentru a forma cuvinte ( consoană + vocală+ consoană). Exempu: nas, cap, nor, etc.

Extindere: Pe frunzele copacului sunt scrise literele. Copiii formează cuvinte prin alăturarea frunzelor, ce sunt lipite pe o foaie. Apoi păstrând acest cuvânt și adăugâd încă unul formează o propoziție simplă, urmând să adauge cuvinte pentru a forma propoziții dezvoltate. Astfel copiii se vor distra, vor învăța și își vor îmbunătăți abilitățile motorii fine (figura 4).

Fig.4. Copacul Alfabet

Sursa: (Practică personală)

Careul cifrat

Scopul: activizarea vocabularului, dezvoltarea atenției și a perspicacității;

Obiective: găsirea cuvintelor ascunse;

Materiale necesare: foaie de hârtie, culori

Desfășurarea activității:

Sarcinile pot fi diferite:

Elevii încercuiesc anumite litere și scriu de câte ori le-au găsit sau elevii caută în careu cuvinte cu sens opus/ cuvinte cu sens asemănător pentru cuvintele date. După ce sunt identificate fiecare cuvânt este colorat/încercuit diferit.

Fig. 5. Careul cifrat

Sursa: (Practică personală)

Jocul numerelor

Scopul: dezvoltarea gâdirii logice, formarea abilității de a asocia numărul cu cantitatea

Obiective: înțelegerea locului numerelor, asocierea cantității cu numărul

Materiale necesare: coșulețe, creioane, etichete cu numerele 0-10, cutie cu creioane

Desfășurarea activității:

Se prezintă copiilor coșulețele pe care sunt prinse etichetele cu numere 0-10, așezate în ordine crescătoare. Se arată coșulețul cu numărul zero și se explică că acesta rămâne gol, zero este nimic. La unu, se cere copilului un creion și se numește: Acesta este unu. Poți să pui creionul în coșulețul cu numărul unu?

Învățătorul întreabă: Cum se numește acesta? Acesta se numește doi. Apoi roagă copilul să aducă din cutie două creioane pe care le numără -unu, două. Poți să pui cele două creioane în coșulețul cu numărul doi?

Cutia cu creioane se poate așeza mai departe de grup, astfel fiecare copil care va trebui să aducă creioanele pentru a le asocia cu cifra potrivită, își va satisface totodată și nevoia de mișcare, stimulează concentrarea și îi va ajuta să învețe.

Bulgări de zăpadă

Scopul: recunoașterea ordinii numerelor, îmbunătățirea atenției voluntare,

Obiective: denumirea numerelor, ordonarea numerelor în ordine crescătoare/

descrescătoare

Materiale necesare: carton, bulgăre de zăpadă (ciucure), benzi din hârtie creponată

Desfășurarea activității:

Pe podea se află răspândite mai multe jetoane pe care se află scrise numere. Un copil ia bulgărele de zăpadă și îl aruncă. Copilul citește numărul scris pe jetonul lângă care s-a oprit balonul.

Extensie-se trasează linii (din hârtie creponată), jetoanele se grupează aleatoriu câte 5, elevii având sarcina să ordoneze jetoanele în ordine crescătoare/ descrescătoare pentru a forma ghirlande.

Acest joc este foarte important pentru că combină învățarea cu mișcarea.

Cutia continentelor

Scopul: îmbogățirea cunoștințelor despre oameni și popoare, dezvoltarea atenției

Obiective: cunoașterea continentelor

Materiale necesare: Fiecăriu continent îi corespunde o cutie, pe care se află desenată

forma continentului și numele acestuia, pentru ca elevii să îl identifice mai repede. Fiecare cutie conține lucruri specifice locurilor, este ca o cutie de comori: imagini, poze ale oamenilor, lucruri, vederi, imagini cu steagurile țărilor de pe continent, imagini cu banii folosiți, cartonașe cu informații.

Desfășurarea activității:

Se ia cutia cu Asia. Se explică copiilor că în unele țări de Asia sunt diferite tipuri de podele unele au covoare, alte fiind din bambus. În multe țări din Asia nu se folosesc furculițele, ci bețișoarele. Se prezintă vase din țări diferite, precum și materiale din Joponia, India. Și banii arată diferit. Se fac cunoscute locurile din vederi, imagini cu copiii și animale, mâncarea, orașele din diferite țări din continent. Apoi se caută țările pe globul pământesc. Săptămânal se poate studia un alt continent sau o țară.

Harta continentelor

Scopul: dezvoltarea gândirii, îmbogățirea cunoștințelor despre continente

Obiective: cunoașterea numelor continentelor, termenul de emisferă

Materiale necesare: globul pământesc, puzzle – Harta lumii, un măr, un cuțit, o farfurie

Desfășurarea activității:

Se arată pe globul pământesc continentele și se numesc. Apoi pe harta–puzzle montessori se identifică fiecare continent. Se arată copiilor forma globului-este o sferă, dacă o transformăm în hartă va trebui să împărțim sfera în două emisfere. Pentru a explica lucrul acesta copiilor ne vom gândi că trebuie să tăiem pământul în jumătate și să-l punem deasupra hărții. Învățătorul exemplifică cu ajutorul mărului care va ține locul globului pământesc: prin tăierea mărului se obțin două emisfere în locul unei sfere. Dacă la început Antarctica era doar una, acum vom avea în fiecare emisferă câte o parte din Antarctica.

Odată ce copiii au deprins denumirea și localizarea continentelor pe hartă se pot antrena în jocul Ghicește ce lipsește! Copiii închid ochii, iar învățătorul pitește un continent la spate. Când acesta va întreba ce continent lipsește, copiii vor deschide ochii și vor spune numele acestuia. Apoi locul învățătorului va fi luat de un copil ce va ascunde un alt continent. Astfel copiii se distrează și învață locul continentelor pe hartă.

O altă extensie a jocului- se ia fiecare puzzle –continent și pe o foaie mare de hârtie se trasează pe contur cu creionul. Copiii vor învăța cum să poziționeze toate continentele pentru a forma o hartă, apoi le vor colora ca în model.

Fig.6. Continentele

Sursa (micatelierdecreatie.blogspot.com)

Pământ, aer, apă

Scopul: consolidarea cunoștințelor despre Pământ, dezvoltarea atenției, antrenarea

gândirii

Obiective: cunoașterea părților componente ale pământului

Materiale necesare: 3 borcane de sticlă, un covoraș, imagini ce ilustrează lucruri ce se

găsesc pe pământ, în aer, în apă.

Desfășurarea activității:

Se comunică copiilor că noi trăim pe Pământ. Pământul este format din trei lucruri: pământul (se prezintă borcanul în care se află pământ) pe care noi călcăm, pe care mergem cu mașina și pe care sunt plantați copaci; apa (se prezintă borcanul în care se află apa) care se află în oceane, mări, lacuri, în care vedem viețiutoare și pe care putem călători; aerul (se prezintă borcanul în care se află aer) pe care nu putem să îl vedem, îl respirăm, dar îl putem simți dacă suflăm în palmă. Borcanele se așează pe covoraș și în fața fiecăruia se pune câte o imagine care ilustrează pământul, apa, aerul.

Fiecarea copil extrage câte o imagine și va trebuie să o denumească, apoi să o așeze în dreptul elementului potrivit.

O altă extensie a jocului: se pot învăța copiii cuvinte noi: pământ- litosferă, apă- hidrosferă, aer- atmosferă.

3.4.Activități și jocuri specifice învățământului alternativ Waldorf

Alternativa Waldorf completează sistemul de educație existent.

Pedagogia Waldorf a fost concepută la începutul secolului XX de către Rudof Steiner, ca răspuns la cererea directorului fabricii de țigrete Astoria, care a dorit înființarea unei școli pentru copiii muncitorilor. Ea se bazează pe antropologia dezvoltată de Rudof Steiner în cursurile de introducere în cunoașterea omului, pe care le-a ținut în toamna anului 1919.

Antropologia pedagogiei Waldorf privește ființa umană ca individ, care are nevoie de forme de învățare specifice ritmului său propriu de dezvoltare fizică, sufletească și spirituală. Acest mod de a privi omul este cuprins într-o programă școlară proprie, structurată pe treptele de dezvoltare ale copilului, aprobată de MECȘ.

În România, Federația Waldorf e o organizație non profit, ce cuprinde 23 de asociații. Învățământul Waldorf este învățământ de stat, organizat de MECȘ pe baza Acordului General de Cooperare, încheiat în anul 1996.

Până la vârsta de 7 ani, inteligența copilului este una practică. Copilul cunoaște lumea prin joc. În opinia lui pedagogului Rudolf Steiner jocul se va transforma în experința conștientă. Jocul trebuie preschimbat în activități de învățare și nu invers, pentru că acesta are o solemnitate ce trebuie păstrată în învățare. Pentru copil, jocul înseamnă trăirea cu toate simțurile, mișcarea cu întreg corpul, activitatea mâinilor și picioarelor. Copiii care cresc sub presiunea de a deveni prea devreme adulți sunt lipsiți de experiențele esențiale și unice pentru treapta lor de vârstă. În pedagogia Waldorf, copilăria trebuie apărată cu orice preț de prematuritate, de tot ceea ce dăunează fanteziei copilului sau provoacă frică, agresivitate și nesiguranță. Un copil trebuie să fie copil și să experimenteze activitățile specifice vârstei: joaca, veselie, bucurie, prin metode distractive și amuzante. De altfel, Rudolf Steiner definește „pedagogia Școlii Waldorf nu este un sistem pedagogic, ci o artă, cu scopul de a trezi ceea ce există în om” (R.Steiner, 1998, pag.24).

Joc tactil pentru recunoașterea cifrelor și literelor

Cifrele și literele sunt decupate pe contur, din șmirghel și lipite pe carton, apoi sunt puse

într-un săculeț. Fiecare copil, cu ochii închiși, ia din săculeț câte un cartonaș și încearcă să ghicească cifra/ litera doar prin pipăire.

Alternativa Waldorf încurajează foarte mult exersarea orală a calculelor matematice. Exersarea ritmică (zilnică) pornind de la calcule foarte simple care se pot complica progresiv poate conduce la performanțe uimitoare de calcul mental. Copiii au voie să își folosească degetele sau săculețele cu nuci/castane atâta timp cât simt nevoia să le folosească. În momentul când nu mai simt nevoia renunță singuri la ele sau le mai folosesc doar când o întrebare li se pare mai complicată.

Exemple de întrebări pentru exersarea calculului oral la matematică, clasa I.

Am prins 6 șoricei și am 7 pui de pisoi. Câți șoricei mai trebuie să prind ca fiecare

pisoi să poată primi câte 2 șoricei?

Mergeam u cei 7 pisoiași ai mei la plimbare. După o vreme, când mă uit mai bine,

veneau doar 5 în urma mea. Câți au rămas pe drum?

Ne-am întors din drum după pisoiașii pierduți. Întâlniseră alți 5 pui de pisică din

vecini. Câți pui de pisică erau acum?

Câte picioare au împreună 5 pisici?

Câte urechiușe au împreună 4 pisici?

Câte cozi au împreună 100 de pisici?

16 șoricei îi împart cu dreptate (adică în mod egal fiecăruia) la 4 pisici. Câți șoricei

primește fiecare pisică? 4 din cei 16 șoricei însă reușesc să fugă. Cum împart șoriceii rămași astfel încât toate cele 4 pisici să aibă la fel de mulți șoricei?

Am 23 de șorocei. Câte săculețe pline am și câți șoricei pe lângă? ( regula este că

mereu un săculeț conține 10 unități)

O pisică are 23 șoricei, alta 32. Care are mai mulți?

11 pisici au prins câte 2 șoricei. Câți șoricei au împreună? (numărat din 2 în 2)

Există orele de joacă, iar acestora le revine o mare importanță. Jocul, joaca este ceva care îi face plăcere copilului, îl bucură, îi stârnește curiozitatea și îl face să-și dorească să încerce fără a fi îmboldit, tras de mânecă, pus să facă. Este benefic ca la această vârstă să se cultive jocuri care nu au un câștigător, dar necesită o participare activă, îndemânatică și atentă. Sunt recomandate a fi folosite: jocuri în cerc și /sau jocuri însoțite de cântec; jocuri care acționează ritmizând și activând simțurile tactil, al echilibrului, al mișcării.

I. Jocurile în cerc și/sau însoțite de cântec – au în vedere armonizarea mișcării, dar și cultivarea capacității sociale a școlarului mic.

Sunt 3 tipuri de jocuri în cerc, care reprezintă/însoțesc etape evolutive ale școlarului mic:

1.Pentru început, copilul se simte încă adăpostit în cerc. Avem jocurile care se desfășoară cu copiii aranjați în cerc, acțiunea jocului desfășurându-se în interiorul cercului. Este tipul de joc cel mai potrivit pentru școlarul mic. Exemple din folclorul copiilor: Ursul doarme, Deschide urechea bine, Păsărică mută-ți cuibul.

2.Jocuri care se desfășoară cu copiii așezați în cerc, acțiunea desfășurându-se alternativ în interiorul și exteriorul cercului (Corespunde pendulării sufletești între interior și exterior; tatonarea/experimentarea socialului/societății/necunoscutului și revenirea înapoi, în interior, la ceea ce este cunoscut sau unde te simți în siguranță).

3.Jocuri care se desfășoară cu copiii aranjați în cerc, acțiunea jocului desfășurându-se în exteriorul cercului (Corespunde etapei în care copilul a dobândit siguranță interioară și experimentează cu curaj și interes ceea ce este în exterior). Exemple Bună dimineața, vecine!, Mi-am pierdut o batistuță.

II.Jocuri care acționează ritmizând și activând simțurile tactil, al echilibrului, al mișcării: săritul corzii, balansarea, mersul pe catalige, țopăitul, jocuri cu ziceri ritmice.

Frământări de limbă- exersarea unei pronunției corecte:

O mierliță fofârliță- fofârli- fofârlifița

N-a putut să fofârlească fofârli- fofârlițească

Pe mierloiul fofârloiul fofârli- fofârlițoiul

Dar mierloiul fofârloiul fofârli- fofârlițoiul

A putut să fofârlească fofârli- fofârlițească

Pe mierlița fofârlița- fofârli- fofârlifița.

Joc- numărătoare:

Un moșneag are în curte:

Doi ogari cu boturi scurte,

Trei găini cu pene crețe,

Patru rațe lătărețe,

Cinci boboci de gâscă, mici,

Șase cocoșei voinici,

Șapte iepurași de casă,

Opt hulubi frumoși de rață,

Nouă pui cu puf gălbui,

Zece au fost, dar unul nu-i.

Cunoscând faptul că mâna are cea mai mare arie corespondența pe creier și că implicit activitatea ei este legată de dezvoltarea creierului, pedagogia Waldorf acordă o mare atenție jocurilor de degete. Centrele vorbirii sunt în apropierea centrelor de mișcare a mâinilor și astfel ele se pot ajuta, stimula sau bloca reciproc. Astfel, dezvoltând mobilitatea degetelor, contribuim la dezvoltarea limbajului și a gândirii. Prin folosirea jocului de degete se urmărește dezvoltarea relațiilor spațiale, a coordonării în mișcare, a motricității fine a mâinilor, precum și stimularea calităților intelectuale, de voință și afective, în vederea aplicării independente a deprinderilor însușite.

Cinci șoricei

Cinci șoricei la joacă au ieșit (înainte de a începe, puneți ambele mâini la spate).

Strângând firimituri pe drum (aduceți în față o mână, mișcând degetele).

Pisica tiptil și ea a ieșit,

Pândind șoriceii în drum (aduceți în față cealaltă mână, strecurând-o ca o pisică).

Un șoricel iute l-a prins

Și fuga cu el s-a ascuns! (cu mâna- pisică, apucați un deget al mâinii șoriceilor, îndoiți degetul, ca să-l ascundeți și repede puneți din nou ambele mâini la spate).

Mâinile

Deschideți-le, închideți-le, (se deschid larg palmele, apoi se strâng pumnii).

Aplaudă o dată (se bate din palme o dată).

Deschide-le, închide-le, (se deschid și se închid pumnii).

Punele în poală (ambele mâini se pun în liniște în poală).

Se repetă textul cu diferite instrucțiuni: fie vor aplauda de două ori, de trei ori, etc.; fie vor atinge nasul, gura, vârful picioarelor; ori orice altă mișcare inventată.

Musca

O muscă bâzâia/ Prin camera mea,

În sus și în jos, în jos și în sus (degetul arătător de la mâna dreaptă se mișcă pe direcția sus- jos, jos-sus, stânga –dreapta)/ Încoace și încolo ea s-a dus.

Deodată musca s-a oprit/ Când o vază a găsit (degetul arătător de la mâna dreaptă se oprește pe mâna stângă care se ține în formă de vază).

Pe ea ușor s-a așezat/ Ș-apoi pe nasul meu a zburat (ducerea degetului arătător pe vârful nasului).

Degețelele

Am 5 degețele, fac un gărduț cu ele.

Urcă gărduțul Pisica-Mieunica: miau! miau! miau!

Vine și cățelul Azorel: ham! ham! ham!

Apare și o cioară: cra! cra! cra!

Dar deodată vine uriașul și dărâmă gărduțul- buf!

Iată că piticul, drăguțul, cu ciocan și cuie, repară gărduțul.

Cioc! Cioc! Cioc!

Când gărduțul l-a reparat,

Pe copii i-a salutat: „Bună ziua, copii!”

Jocul ritmic reprezintă un extraodinar mijloc interdisciplinar de educare, ce captează copiii prin versuri, linie melodică și gesturi, conținuturile fiind adaptate anotimpului și sărbătorilor și având mesaje educative (activități gospodărești, munci specifice anotimpurilor, schimbările din natură, viața plantelor, animalelor etc).

Scopul: antrenarea musculaturii mâinii, a degetelor, dezvoltarea memoriei, recreere prin joc și mișcare

Meserii

Ale mele degețele/ Azi sunt foarte hărnicele,

Cel mare e bucătar,/ Face plăcinte cu mărar (simulează făcutul plăcintelor cu degetul mare).

Arătătorul e dirijor/ Dirijează întregul cor (se simulează dirijarea cu arătătorul).

Mijlociul e țăran/ Duce văcuța pe maidan (se simulează ducerea văcuței de sfoară cu mijlociul).

Inelarul e zidar/ Construiește cu nisip și var (se simulează construirea unui zid cu arătătorul).

Nu, oh nu! strigă cel mic/ Eu nu pot să fac nimic.

Poc, poc, poc! Poc, poc, poc!/ Cad castanele dolofane.

Pic, pic, pic! Pic, pic, pic!/ Pică ploaia prin burlane.

Vâj, vâj, vâj… Vâj, vâj, vâj…/ Zboară frunze-n aer…

Fiu, fiu, fiu… Fiu, fiu, fiu…/ Un fir lung și argintiu

Toarce toamna-n al ei caier…

Geamantanul bunicii

Scopul: dezvoltarea imaginației, a atenției, a vocabularului activ

Copiii stau în cerc și/sau pot merge în jurul camerei. Fiecare elev trebuie să spună câte un lucru care se află în geamantanul bunicii. Provocarea este, ca de fiecare dată când un elev adaugă ceva să amintească tot ce s-a spus înainte, în ordinea corectă.

Exemplu: Eu m-am uitat în geamantanul bunicii și am văzut un balon roșu (primul elev).

Eu m-am uitat în geamantanul bunicii și am văzut un balon roșu și un cocoș (al doilea elev) și așa mai departe.

O altă variantă: Fiecare element care se găsește în geamantanul bunicii să înceapă cu următoarea literă din alfabet (alună, balon, caracatiță, etc.) sau să înceapă cu sunetul final al cuvântului precedent (dovleac, cartof, fluture, etc.).

Pătratul magic

Scopul: dezvoltarea atenției, a gândirii, satisfacerea nevoii de mișcare

Se desenează pe asfalt un careu 3x 3, astfel încât elevii să poată sări cu ușurință de la un pătrat la cel mai îndepărtat. În pătratul din mijloc se scrie o vocală, iar în celelalte se scrie câte o consoană. Elevii trebuie să sară în Pătratul magic pentru a forma un cuvânt. Când un copil sare, el numește fiecare literă, iar la final tot cuvântul format.

Tabel 1-100

După ce elevii au învățat numerele 1-100, elevii vor fi capabili să aplice următoarele

abilități: să recunoască numerele, să recunoască vecinii, să facă operații cu numere, să compare numerele.

Activități:

completați tabelul cu numerele ce lipsesc;

învățătorul arată un număr iar elevii îl numesc;

numărați cu pas dat: din 2 în 2, din 5 în 5, numere pare, numere impare;

numiți vecinii numărului arătat; numere mai mici, numere mai mari;

recunoașteți numărul format din trei zeci și șase unități, copilul arătând numărul 36;

învățătorul arată spre un număr, la care adaugă 2, din care se scad 5 unități, etc. Fiecare copil va rezolva câte o operație.

Amprente

Scopul: dezvoltarea mușchilor mici ai mâinii, dezvoltarea imaginației

Materiale necesare: tușieră cu cerneală, creion, hârtie

Se explică copiilor că amprentele diferă de la om la om. Se arată cum se apasă degetele pe coala de hârtie și în tușieră, pentru ca cerneala să se distribuie uniform, pe toată suprafața degetului. Apoi, copiii adaugă detalii, pentru a-și transforma amprentele în ceea ce-și doresc: păsări, flori, insecte, păsări sau altceva ce le trece prin minte.

Păr verde

Scopul: dezvoltarea îndemânării și a dragostei pentru frumos

Materiale necesare: pahare de plastic, carioca, semințe de iarbă, pământ, foarfecă

Cu acest joc putem crea un cap de om căruia îi crește foarte repede părul. Părul va fi din iarbă. Fiecare copil primește câte un pahar de plastic pe care să deseneze o față de om cu carioca. Pentru nas poate lipi un dop de plută, iar pentru mustață-vată și pot adăuga chiar o fundă sau papion. Paharele se umplu cu pământ și se plantează semințe de iarbă. Pământul trebuie udat și paharele puse la loc răcoros. Pământul trebuie să fie umed în permanență. Peste o săptămână – două vor răsări fire de iarbă și vor forma un păr frumos, verde.

De la meseria de grădinar, copilul poate trece la cea de frizer și poate tunde părul ființei de plastic, după fantezia lui.

Păpuși din frunze pentru degete

Toamna este cel mai potrivit moment pentru a ne bucura de materialele pe care ni le oferă natura. Putem aduna: frunze, pietre, ghinde, castane, conuri, nuiele.

Scopul: dezvoltarea îndemânării, răbdării și a dragostei pentru frumos

Materiale necesare: tuburi de carton, pietricele sau scoarta, frunze, nuiele, ochi wiggle, foarfece, lipici, nasturi, carton colorat

Desfășurarea jocului:

Se pregătesc materialele pentru activitate. Li se prezintă copiilor regulile de joc cât mai clar. Începem prin lipire cu lipici frunza la partea superioară a tubului de carton pentru cap. Mai departe, cu lipici prindem rămurele la părțile laterale ale tubului pentru brațe. Apoi punem pietricele sau bucăți mici de scoarță în partea din față a tubului pentru nasturi. În final, se adaugă ochii Wiggle pe frunza-cap. Daca vrem, mai intâi putem înveli tubul în hârtie colorată sau hârtie gumată (figura 8)

Fig.8. Păpuși pentru degete

Sursa:(http://www.makeandtakes.com), pa

4. CERCETARE PEDAGOGICĂ– INTEGRAREA JOCULUI SPECIFIC ALTERNATIVELOR EDUCAȚIONALE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL TRADIȚIONAL

„Faptul că jocul ocupă acolo un loc important, că îndeplinește acolo o funcție nece-

sară, sau cel puțin utilă, este acceptat îndeobște și fără tăgadă ca punct de pornire al oricărei cercetări și considerații științifice” (J. Huizinga, 1977, pag. 40).

Cvasi-experiment:

4.1. Problema cercetării: Posibilitatea de valorificare a jocurilor specifice alternativelor educaționale în scopul îmbunătățirii randamentului (rezultatelor) elevilor.

4.2. Ipoteza cercetării: Utilizarea jocurilor didactice specifice alternativelor educaționale permite îmbunătățirea/creșterea randamantului școlar al elevilor la disciplina Comunicare în limba română.

4.3. Scopul: Realizarea unor activități integrate și/sau pe domenii, într-o formă atractivă, având la bază jocul, care să asigure creșterea randamentului școlar.

4.4. Obiectivele cercetării:

identificarea, proiectarea și aplicarea acelor jocuri și activități prin care se poate obține un nivel optim de pregătire al elevilor.

Prezentarea eșantionului de lucru: Acest cvasi-experiment s-a desfășurat pe parcursul semestrului I, în anul școlar 2015-2016, iar probele au fost aplicate pe un lot de 19 elevi ai clasei I, ai Școlii Gimnaziale „Maica Domnului” Roșiori, Ialomița, cu predare tradițională. Am efectuat studiul asupra unui singur eșantion. În acest sens, am înregistrat periodic rezultatele obținute de elevi, iar compararea s-a făcut între aceste rezultate consemnate în momente diferite. La finalul acestui experiment, am verificat dacă folosirea jocului din alternative a influențat calificativele obținute la testele de evaluare.

Variabilele cercetării:

Variabila independentă- utilizarea frecventă a jocului specific alternativelor educaționale în învățământul tradițional

Variabila dependentă- îmbunătățirea performanțelor școlare

Selecția surselor de date:

Rolul acestei cercetări este de a organiza lecții și activități de învățare specifice alternativelor de învățământ, care să faciliteze învățarea eficientă, utilizând jocul. Pornind de la aceste considerente am realizat un cvasi-experiment prin care am urmărit asimilarea de durată a cunoștințelor prin utilizarea jocurilor și activităților specifice alternativelor educaționale Step by step, Montessori și Waldorf.

Metode de cercetare:

– observarea comportamentelor copiilor în timpul activităților instructiv-educative;

– analiza lucrărilor și materialelor realizate de către elevi.

Fiind învățătoare la această clasă am folosit observația curentă, directă, indirectă, ceea ce mi-a oferit date despre randamentul școlar al elevilor în urma utilizării jocului din alternativele educaționale.

Metoda analizei produselor activității elevilor mi-a dat posibilitatea de a cunoaște personalitatea elevilor: comportament, aptitudini, interese, stil de învățare, ritm propriu de lucru, înclinații, motivația pentru învățare. Studiul acestora pe timp lung mi-au furnizat date despre evoluția elevilor și ritmul în care se realizează aceasta.

4.5. Desfășurarea studiului: Pentru verificarea ipotezei de la care am pornit în realizarea acestui studiu am folosit metoda testelor, care vizează cunoștințele din disciplina Comunicare în limba română. Testele au fost astfel aplicate:

– la sfârșitul săptămânii de predare conform învățământului tradițional, cu caracter constatativ;

– la sfârșitul fiecărei săptămâni cu activități și lecții specifice alternativei aplicate;

– la sfârșitul următoarei unități de învățare pentru a verifica trăinicia cunoștințelor asimilate anterior.

Săptămâna 1: În săptămâna aceasta am folosit jocul didactic ca metodă de bază a învățământului tradițional. Consider că metoda aceasta poate îmbunătăți rezultatele copiilor prin valențele sale educative. La final am aplicat un test formativ.

Centralizarea pe itemi:

Săptămâna 2: În această săptămână am desfășurat lecții în care am inserat jocuri specifice sistemului Step by step.

Centralizarea pe itemi:

Săptămâna 3: Lecțiile desfășurate au cuprins jocuri și activități caracteristice metodei Waldorf.

Centralizarea pe itemi:

Săptămâna 4: Lecțiile desfășurate au inclus jocuri și activități specifice metodei Montessori.

Centralizarea pe itemi:

Testele de evaluare au o mare importanță pentru prevenirea eșecului școlar și asigură depistarea și corectarea eventualelor greșeli, goluri în învățare, deci ameliorarea randamentului școlar.

Pentru sarcinile de lucru independent am folosit caiete de lucru –auxiliar și fișe. Fie că lucrează cu manualul sau cu alte cărți, elevii își formează deprinderi de lucru independent și învață să învețe. Folosind jocul ca metodă de lucru, elevii au participat activ și au descoperit singuri cunoștințele pe care și le-au asimilat în ritm propriu. Fiecare joc a condus la fixarea cunoștințelor asimilate sau la însușirea de noi cunoștințe. Integrând jocuri și activități de învățare specifice alternativelor educaționale s-a ajuns la o îmbunătățire continuă a performanțelor școlare, traiectoria devenind ascendentă. Lucrând diferențiat cu elevii și suplimentar cu cei cu ritm mai lent, aceștia și-au consolidat cunoștințele și și-au dezvoltat capacitățile intelectuale. S-a urmărit totodată asimilarea temeinică a cunoștințelor, dezvoltarea creativității, dezvoltarea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii. Îmbinarea activității frontale individuale, cu cea în perechi sau pe grupe, alternând metodele activ-participative cu jocul didactic, au determinat pe fiecare elev să-și manifeste dorința de a se autodepăși, de a obține rezultate mai bune la învățătură. Astfel, prin joc, s-au depistat la timp goluri sau greșeli ce au putut fi îndreptate, lămurite, formând deprinderi de cooperare, colaborare dar și de muncă independentă.

4.6. Interpretarea rezultatelor

În urma observațiilor sistematice, a testelor, am obținut o serie de date în legătură cu problema în studiu. Cu ajutorul metodei statistice am prelucrat și valorificat datele pentru a stabili măsuri cu caracter practic.

Graficul oferă clar imaginea progresului la învățătură. Prin muncă susținută, tratarea diferențiată a elevilor, îmbinând jocul didactic și jocul cu învățătura, aceștia se pot autodepăși obținând rezultate mai bune. Chiar dacă salturile nu au fost spectaculoase, prin acumulări cantitative la învățătură, elevii au descoperit bucuria de a descoperi lucruri noi, de a învăța, de a se autodepăși. Faptul că s-au schimbat atitudinea, din nepăsători în doritori de carte și muncă, că participă activ la activități, că se consideră egali cu colegii, că li se oferă șanse egale la învățătură, înseamnă că aceste activități au fost un adevărat suscces. Bucuria copiilor, zâmbetul cu care aceștia își încep ziua și pe care îl afișează și la plecare sunt feed-back-ul așteptat de orice învățător.

La sfârșitul următoarei unități de învățare, pentru a verifica asimilarea cunoștințelor și trăinicia acestora, am aplicat un test de evaluare. În formularea sarcinilor de lucru am ținut cont de competențele generale prevăzute în Programa de CLR cât și de cele specifice și de obiectivele operaționale urmărite.

Centralizarea pe itemi:

Aceste rezultate au demonstrat că:

creșterea progresivă a rezultatelor de a o probă la alta;

asimilarea trainică a cunoștințelor.

Din analiza testelor am constat că elevii posedă cunoștințele și deprinderile necesare pentru a realiza cu succes sarcinile cu care se vor confrunta pe parcursul clasei întâi, și mai departe în viața școlară și socială.

CONCLUZII

Prin această cercetare mi-am propus să demostrez că dacă voi folosi jocuri și activități din alternativele educaționale voi crea condiții optime de afirmare a potențialului fiecărui elev și voi reuși să ameliorez randamentul școlar. Mi-am propus să identific și să aplic jocuri și activități cât mai variate pentru a trezi interesul elevilor față de învățare și să obțină rezultate mai bune la învățătură. Totodată am identificat și aplicat modalități de tratare diferențiată a elevilor în predarea literelor, în funcție de specificul fiecărei alternative educaționale, în vederea optimizării randamentului școlar. Dezvoltarea personalității, afirmarea talentului și aptitudinilor, valorificarea capacităților creative și de muncă se pot asigura doar prin tratarea diferențiată a copiilor. Chiar dacă conținuturile sunt obligatorii, comune, diferențiate sunt modalitățile și formele de predare-învățare. În cadrul lecției, alternarea și îmbinarea activității frontale cu cea individuală și în perechi sau pe grupe duce la diferențierea activității.

În urma acestui experiment, am ajuns la concluzia că randamentul elevilor poate fi ameliorat și rămânerea în urmă la învățătură poate fi prevenită dacă folosesc jocuri și activități specifice alternativelor, respectând particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor, dotările materiale din școală și posibilitățile părinților. Cred că orice învățătoare ar fi bine să cunoască alternativele educaționale și să integreze în activitățile sale jocuri și activități specifice acestora pentru a îmbogăți experiențele copiilor și a menține viu interesul lor pentru învățare. De fapt, acestea nu ar trebui privite ca alternative educaționale ci ca moduri diferite de abordare a procesului instructiv-educativ. Întâlnirea de dimineață întâlnită în alternativa Step by step dă posibilitatea elevilor de a-și organiza și gestiona singuri activitățile zilnice, iar evaluarea de la sfârșitul unei zile, la Scaunul autorului, dezvoltă abilități de comunicare, precum și capacitatea de lucru în echipe. În alternativa Waldorf am descoperit frumusețea poveștilor ilustrate ce conduc copiii într-o lume minunată, lăsând frâu liber imaginației, alături de partea ritmică, unde regăsim cântece cu mișcare, jocurile degetelor și textele vorbite, ce duc la coeziunea grupului. Tot aici am aflat că alternarea ritmică dintre concentrare și destindere în predarea conținuturilor este asemănată cu o inspirație și o expirație, necesare celor două organe implicate – inimă și plămân. Astfel, la sfârșitul unei lecții elevii să remarce mirați că timpul s-a scurs repede. Metoda Wet-Dry-Try întâlnită în alternativa Montessori precum și utilzarea alfabetului realizat din glaspapir au facilitat însușirea literelor iar cei cu ritm mai lent la scriere au reușit să scrie litera corect. Jocurile cu alfabetul mobil, șabloane de litere, obiecte duc la satisfacerea necesității de mișcare, ceea ce amplifică învățarea și starea de bine. În învățământul tradițional recompensele sunt cele care încununează succesul școlar. Pornind de la aspectul recompenselor în alternativa Montessori am înțeles că motivația elevilor trebuie să devină intrinsecă, astfel aceștia să devină interesați de ceea ce învață.

Cum am ajuns la această concluzie? Prin o observare fină și atentă a comportamentelor elevilor, prin aplicarea testelor și înregistrarea rezultatelor am ajuns la concluzia că s-a înregistrat un progres, că a crescut numărul calificativelor bune și foarte bune. Trebuie să recunosc că m-am așteptat ca progresul elevilor să fie mai vizibil și pentru toți elevii. Dar faptul că elevii au devenit interesați și motivația lor față de învățătură a crescut îi va ajuta să progreseze. Rămâne ca sarcină să lucrez în continuare pentru creșterea randamentului școlar. Tratarea diferențiată se adresează tuturor elevilor, pregătindu-i pentru educația permanentă, acumulând cunoștințe prin efort propriu. Abordarea diferențiată crește randamentul școlar, oferă șanse egale tuturor învățându-i pe elevi cum să învețe, să se autoinstruiască. Acesta a fost obiectivul principal al jocurilor și activităților specifice alternativelor aducaționale menționate în lucrare.

Sper ca această lucrare să atragă curiozitatea și interesul celor ce o vor răsfoi. Din experiența mea la catedră, am dorit să împărtășesc celorlalți colegi faptul că și acest mod poate crește randamentul școlar, efeciența procesului instructiv-educativ.

BIBLIOGRAFIE

Arghezi T, Pagini alese, Editura Regis, București, 2012.

Asociația Internațională Step by Step, Educatori competenți ai secolului 21, Editura Epigraf, Chișinău, 2012.

Bane C, Bună dimineața! Mă bucur că ești aici! Manualul cadrului didactic pentru întâlnirea de dimineață, C.E.D.P. Step by Step, Bucureșt, 2004.

Barbu H, Popescu E, Șerban F, Activități de joc și recreativ-distractive, E.D.P., București, 1993.

Blaga L, Poemele Luminii, Tiparul Cartea Românească, București, 1919.

Branga D, Mujicicov C, Jocuri pentru copii și tineret, Editura Tineretului, 1956.

Breben S, Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței emoționale la vârsta preșcolară și școlară mică, Editura Reprograpf, Craiova, 2010.

Bursuc B, Popescu A, Managementul clasei:ghid pentru profesori și învățători, Editura Alpha MDN, Buzău, 2007.

Calaprice A, Cuvinte memorabile, Editura Humanitas, București, 2012.

Casangiu I, Repere în organizarea procesului didactic la disciplina Limba și literatura română, în învățământul primar, Editura Nautica, Constanța, 2008.

Cerghit I, Metode de învățământ, E.D.P., București, 1976.

Cerghit I, Neacșu I, Negreț- Dobridor I, Pânișoară I. O, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iași, 2001.

Cerghit I, Vlăsceanu L, Curs de pedagogie, Editura Universității, București, 1988.

Chateau J, Copilul și jocul, E.D.P., București, 1967.

Cîndea A, Alternative educaționale, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2015.

Ciolan L, Învățarea integrată.Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom, Iași, 2008.

Cosmovici A, Iacob L, Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași, 1999.

Crețu E, Probleme ale adaptării școlare. Ghid pentru perfecționarea activității educatoarelor și învățătorilor, Editura All, București, 1999.

Crețu E, Psihopedagogia școlară pentru învățământul primar, Editura Aramis, București, 1999.

Crețu T, Psihologia copilului, M.E.C., Proiectul pentru învățământul rural, București, 2005.

Crețu T, Psihologia vârstelor, Editura Polirom, Iași, 2016.

Cristea S,  Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998.

Drăgan I, Nicola I, Cercetarea psihopedagogică, Editura Tipomur, Târgu-Mureș, 1995.

Dragu A, Cristea S, Psihologie și pedagogie școlară, Editura Ovidius University Press, Constanța, 2003.

Dumitru A, Dumitru V, Activități transdisciplinare pentru grădiniță și ciclul primar, Editura Paralela 45, Pitești, 2005.

Hanganu I, Raclaru C, Jocuri pentru preșcolari, Editura Aramis Print, București, 2005.

Hărdălău L, Culugere de jocuri logopedice, Editura Primus, Oradea, 2011.

Hodges D,trad. Popovici A, 501 activități pentru copii,Editura Litera, București, 2011.

Huizinga J, Homo ludens, Editura Humanitas, București, 2012.

Huizinga J, Homo ludens, Editura Univers, București, 1977.

Istrate G, Limba română literară, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010.

Iucu R, Formarea cadrelor didactice, Editura Humanitas, București, 2004.

Iucu R, Managementul clasei de elevi, Editura Polirom, Iași, 2006.

Manolescu M, Teoria și metodologia evaluării, Editura Universitară, București, 2010.

Mîndru E, Învățăm, jucându-ne!, Editura DPH, București, 2012.

Mocanu L, Jocuri didactice în lumea isteților, Editura Carminis, Pitești, 2002.

Montessori M, Descoperirea copilului, E.D.P., București, 1977.

Montessori M, Educație și pace, 1933.

Montessori M, trad. Căpraru M, Mintea absorbantă, Editura A.P.A., Drobeta Turnu-Severin, 2006.

Montessori M, trad. Șulea-Firu I, Copilul ființă divină dar neînțeleasă, C.E.D.C., București, 1991.

Muntean L, Jocurile „Uite-așa!”, Editura Genesis, Petroșani, 2011.

Munteanu A, Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iași, 2006.

Neacșu I, Introducere în psihologia educației și a dezvoltării, Polirom, Iași, 2010.

Neagu M.R, Jocul didactic, cale de acces spre sufletul copilului, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2011.

Nicola I,Pedagogie, EDP, București, 1994.

Pânișoară I, Profesorul de succes, Editura Polirom, Iași, 2015.

Pavelcu V, Cunoașterea de sine și cunoașterea personalității, E.D.P., București, 1982.

Piaget J, Psihologia copilului, E.D.P, București, 1970.

Piaget J, Psihologia inteligenței, E.D.P., București, 1965.

Planchard E, Introducere în pedagogie, E.D.P., București, 1970.

Popescu-Neveanu P, Dicționar de psihologie, Editura Albatros, București, 1978.

Popescu-Neveanu P, Zlate M, Crețu T, Psihologie, manual pentru clasa a X-a, EDP, București, 1990.

Prună-Stancu M, Stoica A, Modalități de eficientizare a învățării citiriiși scrierii, Editura Aramis, București, 2004.

Șchiopu U, Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, E.D.P., București, 1970.

Steiner R, Antropologia generală ca bază a pedagogiei, Editura Triade, Cluj Napoca, 1998.

Stoica A, Creativitatea elevilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.

Taiban,M, Culegere de jocuri didactice, E.D.P., București, 1976.

Tankersley D, Brajkovic S, Handzar S, Instrument de dezvoltare profesională pentru îmbunătățirea calității practicilor educaționale în grupe și clase de copii, Editura Epigraf, Chișinău, 2014.

Țîrcovnicu V, Popeagă V, Pedagogie școlară, E.D.P., București, 1975.

Tomșa G, Psihologie preșcolară și școlară, M.E.C., București, 2005.

Universitatea București – Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Departamentul pentru formarea profesorilor, Organizarea interdisciplinară a ofertelor de învățare pentru formarea compețentelor cheie la școlarii din clasele I-IV, București, 2013.

Verza E, Verza F, Psihologia vârstelor, Editura Pro Humanitate, București, 2000.

www. playfullearning.ro.

Zapletal M, Mica enciclopedie a jocurilor, Editura Sport-Turism, București, 1980.