Integrarea In Viata Activa a Persoanelor Defavorizate

INTEGRAREA ÎN VIAȚA ACTIVĂ A PERSOANELOR DEFAVORIZATE

Cuprins

Introducere. Actualitatea problemei

1. Sistemul românesc de integrare pe piața muncii a persoanelor defavorizate

1.1. Conceptul de persoană defavorizată

1.2. Integrarea pe piața muncii în România

1.2.1. Istoric

1.2.2. Situația actuală- Evoluția reformei –măsuri adoptate

1.3. Stilul și modul de viață în România

2. Procesul de integrare pe piața muncii

2.1. Definirea termenilor

2.2. Programe derulate de integrare

3.Metodologia cercetării

3.1. Scopul și obiectivele cercetării

3.2. Ipotezele cercetării

3.3. Universul cercetării

3.3.1. Operaționalizare conceptelor

3.3.2. Metode și tehnici de cercetare

3.4. Analiza și interpretarea datelor

3.5. Studiu de caz

3.6. Concluzii și propuneri

Rezumat

Bibliografia

Anexe

Introducere. Actualitatea problemei.

La nivel mondial în 2012 și 2013 s-a agravat și mai mult criza locurilor de muncă pentru tinerii cu studii. Acest fapt este prezent și în mass-media, ceea ce explică modul în care aceasta se inoculează în societatea umană.

Criza locurilor de muncă obligă , de asemenea, actuala generație de tineri să fie mai puțin selectivă cu privire la munca pe care o acceptă, deși este inferioară pregătirii lor, o tendință care era deja evidentă înainte de criză . Pentru tineri sunt disponibile locuri de muncă part-time sau se găsesc ei înșiși blocați în muncă temporară .

Șomajului în rândul tinerilor la nivel mondial este estimat la 12,6% în 2013 ceea ce constituie un număr de aproximativ 73 de milioane de tineri care sunt șomeri în 2013. În România, același studiu al OMM din 2013 afirmă că această discrepanță se află în scădere cu 3,5 puncte procentuale în anii 2010 și 2011, de la 12% la 8,5%, înregistrându-se un declin mare, după Estonia și Grecia. Impactul economic și social al șomajului surprinde sceptismul în rândul tinerilor și locuri de muncă cu amploare largă sub nivelul de pregătire al absolveților, acest fapt subminează potențialului de creștere al economiilor. În același timp există discrepanță între competențele celor care sunt în căutarea unui loc de muncă, precum și cunoștințele și competențele cerute de angajatori, iar acest decalaj se accentuează. Potrivit aceluiași studiu, 15% din tinerii din România sunt supracalificați în comparație cu cererea de pe piață. Și această rată este mai mare în România decât în Marea Britanie și Germania.

Șomajul în rândul tinerilor care au absolvit instituții de învățământ terțiar, școli tehnice și universități este foarte mare în România, ajungând la un procent 29,3% în anul 2011, cu o creștere față de anul 2010 și mai mult de trei ori față de nivelul înregistrat în anul 2000. Din ce în ce mai mulți tineri au renunțat la căutarea unui loc de muncă, și mulți sunt mulțumiți cu locuri de muncă, care sunt sub calificarea lor.

Aducerea optimismului în viitorul profesional în rândul tinerilor este un proces foarte costisitor, fiind necesare politici publice vizionare. Dar alternativa de a nu acționa în acest sens este la fel de costisitoare, implicând costuri evidente sociale și economice: economii mai mici și scăderea cererii de consum, întrucât tinerii sunt susținute de familiile lor.

Există, de asemenea, costuri politice, având în vedere că tineri fără experiență au un nivel ridicat de scepticism. Pentru diminuare șomajul în rândul tinerilor este de a sprijini spiritul antreprenorial, prin accesarea de fonduri europene. Dar, pentru a crește numărul de antreprenori, este nevoie de finanțare și de mentorat, finanțarea și mentoratul se află într-un raport de interdependență. Sprijinul antreprenorial pentru tinerii întreprinzători este important.

Motivația centrală a investigației întreprinse este determinată de discrepanța între cerințele societății și cele ale pieței muncii pentru tinerii care prezintă dificultăți de integrare socio-profesională.

Analiza prezentă urmărește examinarea și identificarea perspectivelor și practicilor prezentate de mass-media privind situația forței de muncă pentru tineri cât și gradul de satisfacție și ajutor oferit pentru inserția pe piața de muncă și cunoașterea modalităților de perfecționare și de implementare a proiectelor europene destinate ocupării forței de muncă.

1. Sistemul românesc de integrare pe piața muncii a persoanelor defavorizate

1.1. Conceptul de persoană defavorizată

Integrarea pe piața muncii a persoanelor defavorizate și asigurarea egalității de șanse în activitatea economică căt și la angajare reprezintă un deziderat.

În limbajul comun "persoană defavorizată" reprezintă un termen generic pentru cei care provin din medii cu venituri mici. [Astfel, orice persoană care întâmpină dificultăți de integrare pe piața muncii, este considerată o persoană defavorizată, precum: cei care nu au împlinit vârsta de 25 ani sau au terminat de cel mult 2 ani studiile și nu au fost angajați și renumerați constant; cei care au o vârstă de peste 50 ani și nu au un loc de muncă sau sunt pe punctul de a și-l pierde; cei care se deplasează în Uniunea Europeană pentru a-și găsi un loc de muncă; cei care aparțin unei minorități etnice și au nevoie să-și dezvolte cunoștințele lingvistice pentru a obține cu ușurință un loc de muncă; cei care nu au fost angajați permanent în urma unei executării; cei care au fost toxicomani; un adult care crește singur unul sau mai mulți copii; cei care nu au frecventat un învățământ secundar sau nu a frecventat nici o formă de învățământ pe o perioadă de cel puțin 2 ani; Inevitabil, unele dintre aceste persoane se pot confrunta cu probleme sociale precum: șomajul, infracționalitatea, sărăcia, toxocomania, prostituția. Aceste fenomene pot fi stopate print-o eficientă intervenție a statului subliniată de implicarea tutuor cetățenilor.]

Sintagma "defavorizat economic" este utilizat de către instituțiile guvernamentale, de exemplu, în alocarea cuantumului de 180 lei prin programul Bani de liceu, pentru toți elevii care întrunesc liniile directoare de eligibilitate de venit.

Acest termen "defavorizat" este adesea aplicat într-un context din lumea a treia și de obicei se referă la femeile care sunt excluse social și care au acces limitat la resursele naturale și la oportunități economice.

Posibilitățile de care dispune o societate pentru a acorda protecție socială celor nevoiași sau în suferință depind de potențialul său economic. Societățile bogate pot face mai mult pentru acestea decât cele subdezvoltate. Există, în țările industriale dezvoltate, concepții politice diferite, divergente chiar, în privința rolului și modului de realizare a protecției sociale. Distribuția inegală a veniturilor este un fenomen normal în condițiile economiei de piață. Stimulentele economice inerente unei astfel de economii contribuie hotărâtor la dezvoltarea, modernizarea îăn continuare a societății, la crearea bunăstării pentru întreaga societate.

Formele de privațiune schi (sărăcia de diferite grade) au consecințe evident negative asupra calității vieții categoriilor sociale și indivizilor afectați. Este vorba despre un șir de consecințe privind morbiditatea, mortalitatea și durata medie a vieții celor în cauză, precum și un șir de efecte psihosociale, constând în subminarea încrederii în sine, a demnității umane a celor implicați, implicit a capacității lor de acțiune eficientă pentru ieșirea din starea de privațiune.

Consecințele negative ale sărăciei nu se restrâng doar la cei direct afectați, ci se răsfrâng, într-un fel oarecare, în mod negativ asupra întregii societăți. Privațiunile și pauperismul se constituie în factori de dezintegrare socială: generează comportamente antisociale, favorizând alcoolismul și consumul de droguri, alimentează infracționalitatea și criminalitatea. Optimizarea sistemului de protecție socială este importantă nu numai sub aspect caritabil, ci și în interesul bine conceput al societății în ansamblu și al tuturor compartimentelor sale.

În concluzie: un nivel de viață foarte ridicat, asigurat prin venituri foarte mari, nu înseamnă automat o calitate bună a vieții, dar un nivel de viață foarte scăzut, sărăcia, privarea de cele necesare unei vieți îndestulate la nivel mediu înseamnă cu siguranță frustrarea de o viață bună, calitativ corespunzătoare.

1.2. Integrarea pe piața muncii în România

Problematica integrării pe piața muncii a persoanelor defavorizate constituie un interes major în politicile adoptate în vederea ameliorării acestui proces. În acest sens au fost adopatate măsuri pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru prevenirea și combaterea șomajului în rândul tinerilor, pentru evitarea plății ,, la negru” cât și pentru diminuarea migrației externe.

Incluziunea persoanelor defavorizate în viața activă a muncii trebuie corelată și cu succesul în organizație, care este direct proporțional cu relațiile pe care le au angajații, așa cum susțin Hon și Gruning importanța măsurării relațiilor într- o organizație.

Cercetările realizate în psihologia relațiilor interpersonale privind indicatorii-cheie precum reciprocitate de control, încredere, satisfacție și angajament, Huang în 2001 a realizat o scară pentru măsurarea relațiilor dintre organizație și public. Implicațiile acestor indicatori din perspectiva relației stabilite între angajat și organizație se integrează fiind în conformitate cu acest cadru organizațional. Angajamentul este prezent în măsura în care o parte crede și simte, iar cealaltă parte menține și promovează. Angajamentul implică o linie de acțiune și o orientare emoțională. Astfel încât angajatul pentru a fi eficient și productiv trebuie să aibă încredere în organizația pentru care muncește, iar organizație dorește ca aceștia să fie loiali, să se identifice cu organizația. Încrederea constituie un element critic în literatura de specialitate a relațiilor. Încrederea este semnificativă în măsura în care afectează publicul, în cotextul problemelor produse de o organizație. Morgan și Hunt au definit încrederea ca ,, atunci când o parte are încredere în fiabilitatea și integritatea partenerului de schimb,,. Satisfacția la locul de muncă constituie una dintre cele mai cercetate zone în cadrul psihologiei organizaționale și în comunicare. Satisfacția apare în măsura în care una dintre părți se simte favorabil față de cealaltă, întrucât referitor la relație sunt consolidate așteptări pozitive. Angajații fiind responsabilizați, doresc reciprocitatea controlului în organizație față de superiorul lor. Reciprocitatea de control este implicată în procesul de decizie, cu privire la măsura în care vocea fiecărei părți poate fi auzită în rezultatul final. Invers proporțional, angajatorii nu doresc să cedeze controlul pe care aceștia și-l doresc, ci idealul de angajat trebuie să depună eforturi pentru excelență chir și atunci când acesta nu este plătit și vor ca acesta să aibă încredre în sindicate. Angajatorii vor o relație satisfăcătoare cu angajații lor.

Rolul principal în desăvârșirea organizației este determinat de angajați deoarece sunt parte integrantă în activitatea acesteia. Angajații sunt cea mai semnificativă și productivă resursă, precum și faptul că sunt direct implicați și afectați de succesul sau eșecul de organizației. Relația organizație-angajat este tot mai complexă și reflectă drepturi și obligații reciproce. Drepturile și obligațiile angajaților se găsesc în contractul legal, iar organizația oferă prin intermediul relațiilor personale, obligații și drepturi morale ale angajaților

Nivelul de viață mediu, standardul de viață al unei țări se măsoară, de regulă, printr-un indicator economic: produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor. Nivelul PIB pe cap de locuitor depinde de potențialul economic al fiecărei țări, de gradul dezvoltării sale economice generale, de productivitatea muncii în țara respectivă. PIB este o componentă de neocolit a calității vieții, dar utilizarea acestui indicator nu este suficientă pentru surprinderea corectă a calității vieții oamenilor.

Cercetarea sizație-angajat este tot mai complexă și reflectă drepturi și obligații reciproce. Drepturile și obligațiile angajaților se găsesc în contractul legal, iar organizația oferă prin intermediul relațiilor personale, obligații și drepturi morale ale angajaților

Nivelul de viață mediu, standardul de viață al unei țări se măsoară, de regulă, printr-un indicator economic: produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor. Nivelul PIB pe cap de locuitor depinde de potențialul economic al fiecărei țări, de gradul dezvoltării sale economice generale, de productivitatea muncii în țara respectivă. PIB este o componentă de neocolit a calității vieții, dar utilizarea acestui indicator nu este suficientă pentru surprinderea corectă a calității vieții oamenilor.

Cercetarea sociologică nu se poate mulțumi cu înregistrarea indicatorului mediu, ci trebuie să purceadă la investigarea modului de repartizare a venitului național. Gospodăria familială este unitatea de consum fundamentală a societății, cea care are în grijă toți membrii săi, activi sau inactivi, de aceea repartizarea veniturilor trebuie urmărită nu doar de indivizi, ci și pe unități. Veniturile indivizilor (și ale familiilor) se compun din venituri primare (directe) în bani (salariu, profit etc.) și venituri secundare (indirecte), cum ar fi diverse facilități sau gratuități. Nivelul de viață înseamnă venituri totale, ce și cât se poate cumpără, adică bunuri și servicii calculabile în bani. Veniturile servesc la satisfacerea trebuințelor omenești. Nivelul de viață al unei populații, al unei părți determinate a acesteia, al unei familii sau al unui individ este mai ridicat sau mai scăzut în raport cu satisfacerea în mai mare sau în mai mică măsură a trebuințelor grupului social sau individului vizat.

Trebuințele au un caracter social-istoric, ele diferă în funcție de tipul sistemului social, de gradul dezvoltării istorice a societății. Trebuințele omenești nu pot fi niciodată satisfăcute integral, societatea suferind în principiu întotdeauna de insuficiența mijloacelor necesare pentru satisfacerea tuturor trebuințelor sale. Oricât de bogată, de dezvoltată va fi societatea, insuficiența mijloacelor în raport cu cerințele sociale rămâne o caracteristică generală a ei.

Societatea modernă a rezolvat în linii mari problema alimentației pentru majoritatea populației; în această societate, accentul s-a deplasat pe satisfacerea în masă a trebuințelor terțiare, de servicii. Categoriile sociale pentru care principala problemă existențială continuă să fie satisfacerea trebuințelor primare sunt cele paupere. Astfel de categorii există însă, în proporții diferite, în toate țările, inclusiv în cele mai dezvoltate.

O greutate cu totul deosebită are sărăcia în lumea a treia contemporană. O problemă socială a pauperismului există pretutindeni în lumea contemporană; amploarea problemei și modul său concret de înfățișare diferă, bineînțeles, de la țară la țară.

Cercetătorii interesați de problema pauperismului disting două genuri sau trepte ale sărăciei: cea absolută și cea relativă. Temeiul acestei distincții îl constituie stabilirea a două nivele. Primul este cel al minimului de subzistență, iar cel de-al doilea este cel al minimului social, însemnând resursele necesare pentru satisfacerea trebuințelor secundare și terțiare. Cei care trăiesc sub minimul de subzistență se află în condiția sărăciei totale sau absolute, iar cei care trăiesc sub nivelul minimului social se află în condiția sărăciei parțiale sau relative.

În sens sociologic, noțiunea de sărăcie totală sau absolută este relativă. Standardul minim al nevoilor de alimentație este altul în societatea industrială decât în cea preindustrială, altul în societățile dezvoltate de astăzi decât în cele subdezvoltate, altul în interiorul aceleiași țări, altul și altul la oameni la oamenii cu ocupații și moduri de viață diferite etc.

În ambele sale aspecte, sărăcia înseamnă deprivare obiectivă și subiectivă în același timp. Ea este întotdeauna însoțită și de un aspect subiectiv, de conștiință, mai mult sau mai puțin pronunțată, în diferite forme exterioare, a frustrării. Prezența aspectului subiectiv îi accentuează relativitatea.

Cercetările sociologice mai recente tind să precizeze nivelul veniturilor sub care se instalează sărăcia absolută sau relativă.

Conform cercetării condusă de Cătălin Zamfir, Marius Augustin Pop și Elena Zamfir, riscul cel mai ridicat de a cădea în sărăcie privește familiile cu copii și, cu atât mai mult, familiile cu un număr mare de copii. În general, copiii se află în sărăcie în mai mare proporție decât adulții. Rata sărăciei se asociază cu un nivel mai scăzut de instruire, fiind considerabil mai mare în cazul acelor gospodării al căror cap de familie este fără școală sau este numai absolvent al învățământului primar, gimnazial sau profesional. Tinerii adulți nu găsesc locuri de muncă sau/ și nu-și pot rezolva problema locuinței. Pensionarii au de suferit în mod real relativ mai puțin, deși subiectiv se simt frustrați din cauza șocului produs de liberalizarea prețurilor și de deprecierea pensiilor în raport cu salariile pricinuită de inflație.

Există semnificative deosebiri, în privința ratei sărăciei, între cele două medii, urban și rural, în defavoarea acesteia din urmă. Există, de asemenea, deosebiri între județele țării: în cele din nord- estul și din sudul țării, rata sărăciei este mai mare decât în cele din centru și vest; se vede că nivelul de modernizare al unui teritoriu se corelează negativ cu rata sărăciei de pe teritoriul respectiv.

Sărăcia unei părți din populație, respectiv atenuarea sărăciei depind, alături de nivelul veniturilor directe, de structurile protecției sociale instalate într-o societate și de modul de funcționare a acestora. Societatea poate proteja, într-o mai mică sau mai mare măsură, categoriile sociale dezavantajate sau cu risc de pauperizare, alocând pentru acestea fondurile necesare și punând în funcțiune un sistem de instituții corespunzătoare.

1.2.1. Istoric

Piața muncii în România prezintă o trăsătură diferită comparativ cu alte țări foste comuniste din centrul Europei: redistribuirea locurilor de muncă în detrimentul sectorului agricol. Totodată a avut loc o creștere a locurilor de muncă independente ceea ce a contribuit la reducerea impactului negativ al recesiunii. Productivitatea muncii a înregistrat o creștere pănă în 1996. Această îmbunătațire poate fi explicată prin disponibilizarea mâinii de lucru excedentare și reducerea absenteismului, decât printr-o restructurare a proceselor de producție în marile întreprinderi industriale. Însă în majoritatea ramurilor industriale, productivitatea reală se dovedește a fi de 10-15 ori mai mică decât în industriile similare altor țări avansate.

Potrivit perioadei post-comuniste, după 1990 , România s-a aflat sub semnul ( pozitiv sau negativ) conferit schimbării sociale, evidențiat de transferul de activități de industrie și agricultură spre servicii. Această restructurarea a determinat o scădere a produsului intern brut de la 40% în 1990 la 25% în 1999. Noțiunea de schimbare socială apare destul de problematică atunci când este corelată cu industrializarea în cadrul căreia se înlănțuie inovația tehnică, creșterea producției, noua diviziune a muncii; cu dezvoltarea economică exprimată în termeni de creștere a venitului național și de ridicare a nivelului de trăit cu modernizarea al cărei rezultat este constituirea unei organizări sociale ajustate la nevoile și condițiile create de progresul științei și tehnicii. Punctul de plecare în prezentarea teoriilor ce explică direct sau indirect schimbarea este definiția dată de G. Rocher (1968): „Orice transformare observabilă în timp, care afectează nu doar provizoriu sau efemer structura sau funcționarea organizării sociale a unei colectivități date și care modifică cursul istoriei acesteia." După anul 2000, declinul a fost stopat, iar aportul industriei în produsul intern brut a rămas constant.

În România, potrivit perioadei 2001-2007, produsul intern brut a marcat o creștere cu 6%, astfel încât în 2007 s-a ajuns la o triplare acestuia comparativ cu anul 2000.

Noțiunea de dezvoltare nu are un conținut exclusiv economic, așa cum rezultă din definiția data de F. Perroux: ,,combinație de schimbări mentale și sociale ale unei populații, care o face, aptă a-și mări, în mod cumulativ și durabil, produsul real global". Dar provocând adoptarea de către indivizi a unor noi atitudini mentale și psihosociale, se pune, mai întâi de toate, problema de a incita masele să pornească pe calea dezvoltării, ce vizează creșterea venitului național real pe cap de locuitor. De fapt, erau omogenizate situații disparate, fără a se lua în seamă caracterele, diferite din punct de vedere regional, ale obstacolelor în calea dezvoltării: fie structura socială, fie populația supranumerică, fie analfabetismul. S-a pus accentul pe penuria de capital și pe necesitatea unei intervenții externe. Sociologic vorbind, este greu să desprindem un factor determinant indiferent de societate, spațiu, timp. Pe o perioadă definită, într-un spațiu social determinat putem socoti ca fundamental un factor sau altul, numai că acesta(aceștia e (sunt) dificil de izolat. Modelele explicative iau, de obicei, în seamă mai mulți factori explicativi.

În anul 2008, piața muncii nu a înregistrat dezechilibre, a menținut același trend de continuitate potrivit perioade 2004-2007, fapt prezent în raportul realizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Pe parcursul anului 2008 au fost disponibile 530.000 de locuri vacante.

Anul 2009 este ilustrat de o creștere semnificativă a numărului de șomeri indemnizați proveniți în urma concedierilor efectuate. Numărul total al șomerilor înregistrați până la sfărșitul lunii decembrie 2009 era de 459.158 persoane.

Anul 2010 a vizat o creștere a numărului de șomeri, în luna martie a anului fiind identificat un număr de 765.285 persoane, iar din luna aprilie s-a înregistrat o scădere constantă până la sfârșitul anului, ajungând la 626.960 persoane.

În 2011 a fost marcată o reducere a numărului de șomeri, comparativ cu anul 2010 , numărul de șomeri a scăzut cu 207.452 persoane față de anul anterior.

Deși în prezent, rata șomajului înregistrată în februarie 2014 include un număr de 528.041 șomeri, orașele cu cele mai ridicate niveluri de șomaj: sunt Vaslui (11,41%), Mehedinți (11,02%), Teleorman( 10,67%), Alba-Iulia (10,39%), Dol j(10%), Galați ( 9,38%), Buzău (8,43%), Ialomița (8,41%) . Dintre șomerii cu nivelul de instruire liceal și post-liceal constituie un procent de 19,22% care solicită șomaj, iar cei cu studii universitare sunt în proporție de 6,72%.

Reformele economice adoptate de –a lungul timpului sunt reflectate pe piața muncii. Condițiile sociale au avut efect asupra scăderii sporului demografic natural, a populației active pe piața muncii, dar și o creștere privind migrația temporară și definitivă

1.2.2. Situația actuală- Evoluția reformei –măsuri adoptate

În România, piața muncii se află într-un proces de formare și consolidare. Această consolidare necesită timp. Astfel, se poate menționa că realitatea economică avansează în raport invers proporțional cu politicile publice. Potrivit analizei distribuției a ratei de ocupare a populației, indică faptul că rata de ocupare a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 ani este de 23,9%, fiind sub nivelul mediei din Uniunea Europeană: 32,9%. Situația României este creionată de lipsa și pierderea locurilor de muncă, sărăcie și excluziune socială și a determinat implicarea Comisiei Europene și a statelor membre pentru a ameliora starea țării. În acest sens Strategia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru perioada 2014-2020 își propune pentru anul 2020 să atingă o rată de ocupare de 75% pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 24-64 ani, investiții publice și private orientate în cercetare și dezvoltare de 3% din produsul intern brut al Uniunii Europene, reducerea cu 20 de milioane a românilor aflați în sărăcie și excluziune socială și menținerea unui nivel maxim de 10% al elevilor care părăsesc timpuriu școala și un nivel minim de 40% vizând absolvirea învățământului terțiar a tinerilor cu vârsta între 30 și 34 ani. Îndeplinirea acestor obiective nu poate fi posibilă decât pe o coordonare și colaborare eficientă între diferitele niveluri: național, regional și local.

1.3. Stilul și modul de viață în România

Noțiunea de stil de viață se referă la aspectul subiectiv al modului de viață, este asociat cu două idei distincte: aceea, de principiu organizator intern, profil al vieții unei persoane, și aceea de opțiune. Dincolo de varietatea manifestărilor determinate de condițiile concrete există o unitate organică, internă a vieții unei persoane, grup, colectivitate, o logică internă care conferă acesteia o orientare proprie. Ideea de stil, cristalizată la început cu referire la operele de artă, dar extinsă asupra tuturor manifestărilor umane, se referă deci la un principiu unificator, generator de unitate în diversitate.

Conceptul „mod de viață” este mai greu definibil, indicatorii săi sunt mai greu de identificat și de măsurat decât cei ai noțiunii „nivel de viață”, căci modul unei acțiuni are din capul locului implicații și determinări calitative.

Există totuși unii indicatori concret sesizabili și măsurabili ai modului de viață. Jean Fourastie menționează: durata muncii, durata studiilor necesare pentru calificarea profesională, natura profesiunii și satisfacția profesională, timpul liber și modul folosirii acestuia, igiena și sănătatea publică. Aceștia sunt indicatori reali ai modului de viață, chiar dacă enumerarea nu poate fi considerată completă.

Victor Scardigli subliniază că orice mod de viață este produsul unei anumite istorii, reflexul culturii și tradițiilor comunității sociale pe care o cercatăm, dar și reflexul modului de producție, a naturii activităților economice practicate de comunitatea respectivă.

Modul de viață este caracteristic fiecărui tip de societate. Există un mod de viață specific societății tradițional-agrare și rurale, un mod de viață industrial-urban. Caracteristicile acestor moduri de viață se regăsesc în toate țările, la toate popoarele al căror sistem social se încadrează în modelele respective, cu deosebiri relativ mici, de ordin secundar de la o țară la alta. În cadrul aceluiași tip de societate însă, modul de viață suferă modificări în funcție de stadiul sau gradul de dezvoltare al societății respective.

Ca și în cazul conceptului de nivel de viață, se poate vorbi despre modul de trai mediu al unui anumit tip de societate, într-un stadiu dat al dezvoltării acesteia. În orice societate ierarhic structurată fiecare grup social distinct va avea, firește, modul său propriu specific de viață. România, în datele statistice ale mortalității infantile, morbidității și speranței de viață care acoperă perioada 1932-1998 arată că România era o țară subdezvoltată care a cunoscut o ușoară ameliorare a indicatorilor la jumatatea anilor '70, pentru ca apoi aceștia să se înrăutățească gradat până spre final. Important este faptul ca aceasta înrăutățire a indicatorilor se întâmplă în timp ce în țările dezvoltate aceștia stagnează sau se îmbunătățesc incontinuu.

În studiile internaționale se folosește de asemenea un indicator sintetic numit Indicele Dezvoltării Umane care exprima calitatea vieții.

El este compus din trei elemente :

– produsul intern brut pe cap de locuitor

– speranța de viață la naștere

– gradul de școlarizare al populației – compus din: gradul de alfabetizare al populației adulte și rata brută de cuprindere a tuturor nivelurilor de învățământ.

Rezultatele fiecărei țări sunt comparate cu valori minime și maxime fixe stabilite de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare. Pentru anul 1998 România avea indicele de 0,733, ceea ce situa țara în partea superioară a zonei medii de dezvoltare, deasupra țărilor din lumea a treia dar destul de mult sub țările Occidentului.

Principalii indicatori ai modului de viață, într-o înșiruire cu siguranță incompletă, ar fi următorii:

natura muncii (ocupației, profesiunii) și durata ei;

învățământul, calificarea profesională și accesibilitatea formelor acestora;

rezidența și circulația (timpul afectat și mijloacele de locomoție disponibile și utilizate de la locuință la locul de muncă și la alte localizări ale activităților sociale);

locuința (metru pătrat/persoană) și echipamentul acesteia (gradul de confort);

condiții de igienă și asistență sanitară (accesibilitatea acestora);

mijloacele de comunicare și telecomunicare;

informație și cultură;

timpul liber (durata și modul de folosire a acestuia).

[Modul de trai este strâns de nivelul de trai al indivizilor, familiilor sau grupurilor sociale.] Printre indicatorii modului de trai nu se poate să nu includem bunurile materiale de consum, echipamentele casnice- gospodărești a căror posesie depinde de cuantumul veniturilor. Din acest unghi de vedere, modul de trai indică pe ce se cheltuie veniturile. Dacă în cazul modului de viață tradițional-agrar, cheltuielile pentru nevoile primare, de alimentație, erau preponderente, în cadrul modului de viață urban intervine saturația de produse primare, în centrul de greutate al cheltuielilor din bugetele familiale deplasându-se pe produse industriale care satisfac nevoile secundare cu excepția condiției sărăciei.

Trecerea de la societatea tradițional- agrară la cea industrială, de la aceasta la cea postindustrială se întemeiază, în ultimă instanță, pe dezvoltarea tehnologică, pe creșterea productivității muncii.

Modul de viață specific societății industriale dezvoltate, în forma post-industrialismului ultimelor decenii, se întinde cu repeziciune în tot mai multe țări.

Străduința de modernizare a structurilor economico-sociale ale României, de construire a unei societăți industriale, democratic-pluraliste, cu economie de piață, implică ridicarea nivelului de viață spre cele specifice societăților dezvoltate. Pentru o evoluție convergentă este nevoie de o economie prosperă, de o productivitate a muncii de același ordin cu a țărilor avansate.

[Modul de viață al oricărei societăți include și elemente greu cuantificabile, legate de organizarea instituțională, social-politică a societății: viața statală dictatorială sau democratic-pluralistă, cu respectarea sau nerespectarea drepturilor omului, posibilitatea sau imposibilitatea individului de a participa la conducerea și controlul activității sociale]. Garantarea instituțională a egalității politico-juridice a cetățenilor și a demnității persoanei umane, mișcarea liberă a indivizilor în interiorul țării lor și peste granițele acesteia sunt inseparabile de modul de viață modern, specific societăților industriale dezvoltate.

Tematica stilului și modului de viață pune în evidență, într-o măsură dramatică, un paradox al sociologiei actuale: decalajul dintre atractivitatea problemei în sine și caracterul dezamăgitor al rezultatelor oferite de cercetare. Ceea ce însă găsește în mod efectiv este destul de dezamăgitor: o mulțime de date referitoare la variatele aspecte ale vieții și care, deși nu lipsite de interes în ele însele, par foarte departe și slab legate de întrebările cu adevărat semnificative asupra împlinirii umane și fericirii: ce tip de profesie este exercitat, care sunt veniturile, structura consumului, cîte minute pe săptămînă sunt acordate lecturii, emisiunilor TV, gospodăriei sau educației copiilor, de cîte ori pe lună se merge la cinematograf sau teatru etc. Toate aceste aspecte sunt foarte importante pentru viața noastră. Dar, împreună, ele nu reușesc să răspundă cu claritate interesului nostru uman. Dincolo de aceste manifestări avem senzația că există ceva mai profund pe care am fi interesați să-1 înțelegem. Lipsește conectarea acestor date descriptive cu starea de fericire, satisfacție, împlinire umană. Ne sunt, cel mai adesea, prezentate date despre dramele reale ale vieții sau atunci cînd se face referire la ele par a avea o formă „rece", superficială: câte divorțuri la 1 000 de căsătorii, cât la sută dintre membrii colectivității au probleme cu sănătatea, dificultăți în familie sau la locul de muncă.

Perspectiva modului de viață caută să realizeze, pe de o parte, o descriere cât mai completă a vieții individuale, iar pe de altă parte, să evidențieze relațiile de determinare dintre diferitele condiții de viață și comportamentul uman. În acest din urmă caz, modul de viață reprezintă o perspectivă atomară. Individul dispare ca sursă a vieții sale, condițiile exterioare fiind acelea care, independent una de cealaltă, îi modelează viața. Perspectiva stilului de viață este totalizatoare. Viața individuală este privită ca o totalitate. Implicînd presupoziția structurării, coerenței, ideea de stil de viață implică și ideea de grad. Stilul prezintă grade diferite de cristalizare. În anumite condiții, un anumit stil de viată poate fi inhibat, dezorganizat, descurajat sau, dimpotrivă, stimulat. Se poate considera și un proces desfășurat în timp de cristalizare și maturizare a unui stil de viață. Stilul de viață, spre deosebire de modul de viață, accentuează sursa internă: acele principii organizatoare, opțiuni, orientări, moduri generale de a soluționa problemele vieții. Cercetarea este orientată, în această perspectivă, spre logica umanului, spre persoana umană ca origine a diferențelor, aceleași în varietatea condițiilor de viață. Perspectiva modului de viață, incercînd să evidențieze relația dintre condiții și comportamentele umane, face adesea abstracție de variațiile stilistice de răspuns la aceleași condiții, accentuînd ceea ce este comun în aceste .răspunsuri, sau răspunsul, care statistic este cel mai probabil. O muncă simplificată, monotonă, necalificată va genera, dincolo de variațiile provenite din stilurile personale, o reacție comună: insatisfacție, alienare, tendințe spre compensare. Un sistem politic opresiv tinde să genereze resemnare, conformism, retragere în viața privată.

2. Procesul de integrare pe piața muncii

2.1. Definirea termenilor

Integrare socială

În accepțiunea UNESCO, conceptul de integrare reprezintă un ansamblu demăsuri care se aplică diverselor categorii de populație și urmărește înlăturareasegregării sub toate formele. Privită din acest punct de vedere, integrarea se referă la toate categoriile de populație (copii, tineri, adulți) care sub un motiv sau altul, datorită unor condiții de natură școlară, socială, geografică, culturală, lingvistică, sunt în situații defavorizate care pot genera dificultăți, obstacole în procesul de integrare în comunitate (Situația copilului și a familiei în România).

Conform dicționarului de psihologie prin integrare socială se înțelegeprocesul de încorporare, asimilare a individului în unități și sisteme sociale (familie, grup, colectivitate, societate), prin modelare conform datelor și cerințelor sociale(enculturație, socializare) prin adaptare la condițiile vieții sociale.

Integrarea socială presupune acomodări și construcții progresive în planul personalității. La un moment dat, integrabilitatea personalității în unitățile sociale nu este însă în raport direct cu proprietatea acesteia de a fi integrată în sensul de organizare și de coerență lăuntrică. Integrarea socială include interacțiunile dintre individ sau grup și mediul social, potrivit acestei interacțiuni pot fi delimitate fazele procesului precum: acomodarea și adaptarea, participarea și integrarea propriu-zisă.

Prin integrare psihosocială se înțelege aderare la scopuri comune prin
asimilarea de roluri sociale și modele de comportament prin dezvoltarea acelorași relații fundamentale ale indivizilor. Se opune stării de marginalitate a persoanelor situate în izolarea lor, ca și stărilor de inadaptare socială și devianță. În plus integrarea socială a persoanelor se realizează prin asimilarea normelor colectivitații și prin ralierea lor la cerințele situațiilor obiectiv create.

În toate formele sale, procesul integrării sale este interactiv, continuu fără a permite scindarea fenomenului în existența unor indivizi izolați față de care factorii psihosociali ar exercita „presiunea integrării”.

Dimpotrivă, pe tot parcursul dezvoltării sale, în ființa umană se gasește un echilibru dinamic cu mediul și în interacțiunea cu alți indivizi. Integrarea sa socială este altfel spus un proces general continuu, care se particularizează în contexte relaționale specifice și la diferite nivele ale interacțiunii umane. Asistența psihopedagogică și socială a persoanelor cu cerințe speciale constituie un ansamblu de măsuri riguroase de natură psihologică, pedagogică și socială în vederea depistării, educării, recuperării, instruirii, profesionalizării, adoptării și integrării sociale a persoanelor care prezintă anumite deficiențe intelectuale, senzoriale, fizice, psihice, comportamentale sau de limbaj precum și a persoanelor aflate în situații de risc datorită mediului în care trăiesc, resursele insuficiente de subzistență sau prezenței unei boli cronice ori a unor fenomene degenerative care afecteză integritatea lor biologică, fiziologică sau psihologică.

Pentru un grup de populație cum sunt delincvenții și infractorii, instituționalizarea constă în utilizarea instituțiilor totale și anume: centre de reeducare pentru minori, școli de corecție, închisori. În paralel cu dezvoltarea acestor servicii alternative, creșterea ratelor de violență între copii și tineri a ridicat problema creării mai multor facilități de tip rezidențial pentru delicvenții minori. În România, politica de dezinstituționalizare la acest nivel a generat schimbări legislative și instituționale, promovând serviciul de probațiune și pedeapsă pentru munca în comunitate.

Integrarea socială se referă la acele procese și interacțiuni complexe și multi−aspectuale care transformă ființa umană într –un membru participant activ al societății. Termenul se referă atât la modurile în care devenim, cât și la cele în care suntem făcuți sociali

Omul se formează și modelează prin procesul de socializare, dar și prin exigențele stabilite de familie, școală sau grup profesional. Prima etapă. socializarea primară, marchează copilăria, în mediul familial ,,cei șapte ani de acasă’’. Imaginea acestei etape este oglindită de familie, unde copilul dobândește noțiuni cu privire la: datorie, responsabilitate, interdicție – marcând dezvoltarea conștiinței morale și juridice. Prin socializarea primară, copilul dobândește primul său eu social, prima identitate socială.

A doua etapă, a socializării secundare, descrisă de Skinner, include diviziunea socială a muncii și repartiția socială a cunoștințelor, capacităților și aptitudinilor.

Acestui gen de socializare îi sunt caracteristice relații de „instrumentalitate” și de „neutralitate afectivă” (socializare ce se realizează în special în cadrul școlar) care îl obligă pe individ să ia în considerare faptul că rolurile sociale pe care le exercită nu se desfășoară întotdeauna în contexte afective sau protective similiare cu cele din familie. Aceasta este perioada în care idealul de sine și idealul de societate se omologhează și creează condiția maturizării psihice. Eul social dobândește o pluritate de euri sociale: macanismul prin care se realizează socializarea este interiorizarea, internalizarea structurii sociale (rolurilor) din experiența cotidiană. Tânărul este pregătit psihic și se pregătește moral și aptitudinal, îl atrag cunoștințele pentru confruntările sociale complexe, pentru a se exprima ca atare.

O a treia etapă este cea a socializării continue ce se realizează pe tot parcursul vieții individului, pe măsură ce el asimilează noi valori, dobândește noi experiențe de viață venind în contact cu diferite influențe culturale (reguli morale, obiceiuri, tradiții ,mijloace mass−media, opinia public.

Socializarea este un proces care încetează, pe măsură ce subiectul trece de la copil prin adolescență la adult. Funcția educației a fost considerată crucială iar terminarea școlii a fost identificată cu sfârșitul acestui proces sau cel puțin cu o întrerupere semnificativă a lui. Trebuie oare să vedem ă socializarea ca proces finit, care se termină odată cu adolescența, este de fapt, un proces care durează toată viața, un proces reprezentat în toate interacțiunile vechi și noi, familiare sau nefamiliare? Burger și Luckmann(1971) de exemplu,disting între formele de socializare primară și secundară, dar notează că „socializarea nu este totală, niciodată terminată”

Resocializarea

Resocializarea surprinde reorientarea și integrarea indivizilor care au manifestat reacții deviante. Este o formă de control social aplicat în instituții specializate la care se adaugă și sancțiuni pentru cei care au încălcat normele și valorile societății. Scopul procesului de resocializare vizează recuperarea și reintegrarea în societate a delicvenților, asimilarea de către aceștia a unor norme.

Potrivit lui C. Zamfir, reeducarea este activitatea coercitivă, social organizată cu indivizii, care urmărește prin intermediul unei influențe educative, recuperarea organică, neurofuncționala, psihică, sau morală a unor deficienți caracteriali. Sensul psihosocial al reeducării se referă la reconsiderarea relațiilor interpersonale ale indivizilor, al sistemului de atitudini caracteriale la schimbarea unor criterii și valori morale.

2.2. Programe derulate de integrare

Viața socioumană cotidiană este schimbătoare fiind rezultatul agregării multitudinii actelor actorilor (oameni, familii, biserici, secte, întreprinderi, partide politice, organizații, asociații, cercuri, rețele etc.) în pluralitatea lumilor. În Dicționarul de sociologie (1982), R.Boudon și F.Bourricaud spuneau că nu e cu putință o teorie sociologică generală a schimbării sociale. Sociologia analizează procesul de schimbare „datat și semnat”. Acesta nu însemnă să nu ținem seama de ireductibilitatea și complementaritatea articulărilor propuse de sociologie pentru a surprinde schimbarea socială. Este utilă și articularea teoretică propusă de J.Baechler, și cea propusă de D.Chirot, așa cum e util să îi recitim pe Comte, Durkheim, Weber, Parsons ș.a. fără a rămâne prizonierii teoriilor lor asupra schimbării sociale. Este util să apelăm la ideile lui Baechler, de exmplu, măcar pentru a reține distincția pe care o face între „derivă”, „evoluție”, „revoluție”, „mutație” – ca forme ale schimbării. Așa cum plină de folos pentru explicitarea – inteligibilitatea schimbării sociale actuale este pătrunderea ideilor din cartea lui D.Chirot, asupra cărora ne vom opri cu intenția (operațională) de a analiza cu onestitate științifică tematica schimbării socioumane.

În societățile actuale, spune Chirot, există mii de tipuri de instituții sociale. Aparținem ca membri competenți unora din ele (statului, partidelor, administațiilor, grupurilor de persoane, familiei, cluburilor, bisericilor, scolilor etc.). În sistemele socio– culturale sunt incluse „codurile”, „schițele” lor de dezvoltare. „culturile interpretează pentru noi lucrurile înconjurătoare, le dau un anume sens și ne permit să ne exprimăm”. Toate părțile „sistemului social” interacționează. Nici una nu este cauza unică a schimbărilor. Nu există o singură articulare teoretică asupra schimbării care să nu sufere numeroase „excepții”. În realitatea socioumană se găsesc suficiente exemple pentru a conforta teorii diferite ale schimbării sociale.

Programele de integrare pentru persoanele defavorizate derulate au înregistrat progrese. În 2007, a fost implementat programul național ,, De la școală, la viață profesională spre carieră”, în cadrul căruia au avut loc 1782 de ședințe de informare și consiliere individuală și de grup privind informarea profesională. Au fost organizate, în 2007, 2486 de programe de formare profesională, 2229 programe pentru șomeri înregistrați, 104 cursuri pentru deținuți.

Sunt în derulare programe pentru susținerea familiilor cu copii prin alocații, tichete de creșă, program pentru sprijinirea familiilor nou constituite, program pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței. În 2008-2010, politicile adoptate au vizat încurajarea femeilor pe piața muncii, prin îmbunătățirea aspectelor legate de creșterea și îngrijirea copiilor. Responsabilitatea implementării progremelor pentru familiile cu copii revine Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse , Ministerului Educației Cercetării și Tineretului, Ministerului Sănătății Publice, Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului la care se adaugă și organizațiile non-guvernamentale și instituțiile administrației publice. Resursele necesare sunt acoperite de bugetul de stat și de cel local.

Au fost realizate programe pentru persoanele cu handicap pentru integrarea acestora în societate, în 2006-2013 prin ,, Șanse egale pentru persoanele cu handicap- către o societate fără discriminări”, a crescut numărul de unități protejate înființate autorizate; dacă în 2006 erau 40, iar în 2007 erau înregistrate 150. Responsabilitatea derulării în condiții optime revine Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Ministerului Economiei și Finanțelor. Resursele utilizate sunt asigurate în special de Fondul Social European.

Programele pentru incluziunea etniei rome în viața activă, au cunoscut un progres, fiind integrate 15 987 persoane de etnie romă. Programe educaționale pentru au atras și pregătit in 2007- 250.000 copii de etnie romă

3.Metodologia cercetării

Metodologia studiului: vizează colectarea de date cantitative din surse de informare alternative și complementare în scopul validării datelor obținute.

3.1. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul:

Analiza implicațiilor sociale ce decurg din tendința de șomaj în rândul tinerilor – cât și elaborarea unui set de concluzii și recomandări utile în vederea filtrării și ameliorării factorilor de risc.

Obiective specifice:

Identificarea și evaluarea nevoilor specifice ale grupului țintă în ceea ce privește integrarea și adaptarea la piața muncii .

Identificarea nevoilor de formare profesională, calificare și recalificare ale șomerilor, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanelor inactive pe piața forței de muncă.

Evaluarea situației actuale în mediul urban pentru a corela caracteristicile socio-economice cu nevoile auto-percepute de formare profesională ale beneficiarilor direcți ai proiectului, persoanele inactive.

3.2. Întrebările cercetării

Tinerii absolvenți întâmpină dificultăți în găsirea unui loc de muncă corespunzător studiilor finalizate?

Care este relația dintre rezultatele obținute în timpul facultății a tinerilor absolvenți și găsirea unui loc de muncă?

Oportunitățile de recalificare profesională reprezintă soluții pentru tineri?

3.3. Universul cercetării

Grup țintă:

Cercetarea de față are ca grup țintă 2 categorii de participanți:

Tineri șomeri aflați în căutarea unui loc de muncă cu vârsta cuprinsă 24-30 ani.

Tineri proaspăt absolvenți de studii superioare.

Aceste categorii de participanți sunt necesare pentru ca cercetarea să contribuie eficient la obiectivele stabilite ale proiectului, care are în vedere, în principal, inserția pe piața muncii a tinerilor șomeri din Galați , tineri absolvenți de studii superioare aflate în căutarea unui loc de muncă.

Eșantionare: probabilistă stratificată. Marja de eroare teoretică 3,1% la un nivel de încredere de 95%.

Criterii de stratificare: sex, statut ocupațional, vârstă. Stratificarea eșantionului permite, pe parcursul prelucrării statistice a datelor, inferarea unor concluzii comparative între subpopulații.

Mărimea eșantionului: pentru atingerea obiectivului specific nr. 1 , vor fi aplicate 50 de chestionare pe un eșantion reprezentativ pentru orașul Galați. Mărimea eșantionului permite redistribuirea teoretică a populației anchetate în subeșantioane în funcție de: sex, vârstă, studii, statut ocupațional.

Structura eșantionului de populație din mediul urban:

Distribuția eșantionului după sex

Distribuția eșantionului pe grupe de vârstă

Distribuția eșantionului pe niveluri de educație

Distribuția eșantionului în funcție de statutul ocupațional

Distribuția eșantionului după experința profesională

Selecția respondenților:

Respondenții vor fi selectați aleator, folosind metoda „drumului aleator”.

Se vor aplica două întrebări de screening pentru identificarea existenței unor persoane care să corespundă caracteristicilor grupului țintă.

Dacă există astfel de persoane, li se aplică chestionarul.

3.3.1. Operaționalizare conceptelor

În urma operaționalizării obiectivelor cercetării de teren a rezultat un set de indicatori:

Teme/Indicatori:

Aspecte generale

Evaluare generală cu privire la nivelul de trai personal și diverse domenii ale vieții

Percepții privind problemele generate de lipsa locului de muncă

Percepții privind condițiile de trai din mediul urban

Experiențe de muncă:

dacă au mai fost angajați cu/fără carte de muncă, ocupația anterioară, meserii.

principalul motiv pentru care persoanele din grupul țintă nu au un loc de muncă la momentul realizării anchetei

exprimarea dorinței de a avea sau nu un loc de muncă. Motivarea acestei dorințe

motivarea unor aspecte considerate a fi importante la locul de muncă

ocupații predominante deținute de șomeri/persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în trecut

nivelul, frecvența și sursa veniturilor

Experiența de formare:

formările anterioare: participarea la cursurile calificare/recalificare/ formare profesională urmate și finalizate în ultimii 2 ani, calificări obținute anterior și în curs de obținere.

Reprezentări asupra impactului și importanța formării (utilitatea percepută de către participanții la formare a contextelor de achiziționare de competențe: formarea/consolidarea competențelor vs. Extinderea rețeleri sociale a participantului)

Atitudine față de formare și training

Intenționalitate în formare profesională:

Disponibilitatea de calificare/recalificare/formare profesională prin participare la cursuri

Nevoia auto-percepută de formare inițială în diverse domenii (IT, educație antreprenorială, limbi străine, contabilitate/fiscalitate etc.); nevoia de informații pentru fonduri și proiecte europene.

Rolul educației în influențarea parcursului unei persoane

Reprezentări asupra nivelului de risc pe piața muncii și a cauzelor acestuia:

motivele percepute pentru șomaj/consecințele resimțite ale șomajului

percepția șanselor de angajare

strategii de căutare a unui loc de muncă și obstacolele întâmpinate

Migrație și antreprenoriat

Posibilitatea alegerii muncii în străinătate

Intenționalitate în deschiderea unei afaceri

Variabile socio-demografice

Sex

Vârsta în ani împliniți a respondentului

Statutul ocupațional al respondentului

Venitul net al familiei în luna precedentă

Variabile

Variabile dependente (nu măsoară comportamentul efectiv):

disponibilitatea de a urma un curs de calificare

disponibilitatea de a căuta un loc de muncă

Variabile independente:

variabile factuale – statutul socio-economic al persoanelor din grupul țintă ( șomeri/persoane inactive/lucrători familiali neremunerați

experiența profesională

experiența de muncă a persoanelor din grupul țintă

integrarea socială a persoanelor din grupul țintă

Testarea ipotezelor prin modele de regresie logistică în care vor fi introduse categoriile de variabile în blocuri, pentru a putea evalua și interacțiunea dintre categoriile de variabile.

Variabile și măsurare

Modele de regresie logistică a comportamentului activ pe piața muncii (parametri și semnificație)

3.3.2. Metode și tehnici de cercetare

Ancheta prin chestionar (chestionar de încadrare (screening) în categoriile țintă; chestionarul de evaluare).

Analiza secundară a datelor (analiză statistică în domeniul formării profesionale a adulților și a perspectivelor de dezvoltare urbană)completează informațiile furnizate de grupul țintă. Studiul are o tematică adaptată obiectivelor. În funcție de evoluția cercetării, se pot introduce și alte aspecte de analizat și integrat.

Raportul de cercetare va constitui un ghid de acțiune pe termen scurt în funcție de care vor fi organizate programele de formare.

3.4. Analiza și interpretarea datelor

Studiu va investiga măsura în care indicatorii socio-economici, experienței de muncă și a studiilor finalizate pot contribuie la explicarea comportamentului activ a tinerilor proaspăt absolvenți de studii superioare și a tinerilor șomeri în vederea integării pe piața muncii, fără a lua în calcul riscurile și implicațiile sociale.

Potrivit primei întrebări de cercetare care vizează dificultatea găsirii unui loc de muncă corespunzător studiilor finalizate, respondeții chestionarului în procent de 44%( 22 de tineri din 50 chestionați) au afirmat că dupa absolvirea faculății au fost șomeri, iar 26% și-au continuat studiile, însă doar 9 din cei chestionați au continuat studiile și au muncit în același timp, iar 4%( 2 din 50) au avut un loc stabil. Proporția dintre cei care au fost șomeri 44% și 4% care au avut un loc stabil și 8% care au avut mai multe locuri temporare indică o instabilitate pe piața muncii. 26% au continuat studiile fără a avea un loc de muncă, iar doar 18% au continuat studiile și au muncit în același timp. Acest fapt surprinde dificultatea în integrarea pe piața muncii în găsirea unui loc de muncă.(fig.3.1.)

Fig.3.1.

La întrebarea care indică timpul de găsire a unui loc de muncă, incluzând pe cei 30% care au muncit căt și pe cei care sunt în căutarea unui loc de muncă. Astfel, în proporții egale 10% și- au găsit în mai puțin de 1 an, 10% aproximativ 1 an și 10% au rămas la locul de muncă din timpul facultății. Ceea ce ridică un semn de alarmă este faptul că 70%, 35 din cei 50 întrebați încă nu au găsit un loc de muncă.(fig. 3.2.)

Fig.3.2.

La întrebarea dacă sunt în căutarea unui loc de muncă, doar 4% au infirmat iar 96% își caută un loc de muncă.( fig.3.3.)

Fig.3.3.

Principalele metode prin care tinerii își caută un loc de muncă sunt:aplicarea pe un site specializat cu oferte de muncă (23%), ziarul( 35%), cunoștințe(10%), aplicare pe site –ul companiei(18%) și prin participarea la târguri de job-uri(10%).

Pentru a doua întrebare de cercetarea a studiului realizat a vizat stabilirea relației dintre rezultatele obținute în timpul facultății și găsirea unui loc de muncă. Utilitatea și alegerea facultății este direct proportțională cu personalitatea studenților în proporție de 64% dintre care doar 60% apreciază că specialiazarea alesă li se potrivește mult.12% consideră că foarte puțin li se potrivește specializarea aleasă, iar 20% afirmă că doar ,, puțin,, corespunde propriei personalități.

Fig.3.4.

Deși 32% consideră că specializarea absolvită li se potrivește ,,puțin ,, și ,, foarte puțin,,, din perspectiva utilității facultății privind dezvoltarea personală și prefesională, potrivit figurii 3.5., tot 32% dintre respondeții apreciază că ,,puțin,, le este folositoare specializarea absolvită.

Fig.3.5.

Procentul de 26% aferent tinerilor care și-au continuat studiile dupa absolvirea facultății( fig.3.1.) coincide cu cei care încă nu au avut un loc de muncă(fig. 3.6.), însă 70% din cei interogați vizează faptul că au avut un loc de muncă care nu corespundea specializării absolvite. Deși 32% au apreciat faptul specializarea pe care au absovit-o au afirmat li se potrivește puțin și foarte puțin, acest procent de tineri poate fi o explicație pentru care nu au avut un loc de muncă în cadrul specializării pe care au absolvit-o, cu toate că 68% apreciază că specializarea finalzată a contribuit la dezvoltarea personală și profesională.

Fig.3.6.

La întrebarea ce obișnuiau studenții într-o zi normală de facultate, potrivit figurii 3.7.1., 50% dintre studenți frecventau orele de curs, 14% consultau biblioteca în elaborarea temelor și nu numai, 4% au răspuns că lecturau, iar 18% își petreceau timpul ieșind cu prietenii, iar 14% muncea în perioada facultății. Acest rezultat este direct proporțional cu aprecierea specializării absolvite, 32%-puțin(fig.3.5.), fapt pentru care 18% studenți ieșeau cu prietenii iar 14% mergeau la muncă.

Fig.3.7.1.

Fig.3.7.2.

Pentru a treia întrebare de cercetare care conturează oportunitățile de recalificare pentru tineri , drept soluții, necesitatea cursurilor de calificare profesională se regăsește în opțiunile tinerilor, astfel încât 86% au confirmat utilitatea cursurilor de calificare.

Fig.3.8.1.

Fig.3.8.2.

În figura 3.9. potrivit cerințelor tinerilor chestionați, 38% consideră că în domeniul IT este necesar un curs de recalificare profesională, atât cursul de contabilitate și cel de educație antreprenorială indică un procent de 28% de tineri care ar dori să-l urmeze, iar 6% consideră necesar cursul de limbi străine.

Fig.3.9.

3.6. Concluzii și propuneri

Din analiza comparativă a răspunsurilor oferite în cadrul chestionarului aplicat se poate sustrage ideea că tinerii proapăt absolvenți și tinerii șomeri cu vârsta cuprinsă între 24-30 ani, în poroporție de 70% încă se află în căutarea unui loc de muncă, deși folosesc ca mijloace de găsire a unui loc de muncă ziarul, site-uri specializate, întâmpină dificultăți. Tinerii absolvenți de studii superioare care au rezultate peste medie în timpul anilor de studii manifestă o detașare față de facultate, această atitudine variind în raport direct proporțional cu rezultatele obținute în timpul facultății dar și cu posibilitatea găsirii unui loc de muncă. Astfel încât cei care au avut preocupări orientate spre ieșirile cu prietenii 18% și cei care munceau în timpul facultății 14%, apreciază faptul că specializarea pe care au absolvit-o îi ajută ,,puțin,, la dezvoltarea personală și profesională, iar același procent de 32% surprinde faptul că specializarea absolvită corespunde ,,puțin și foarte puțin,, propriei personalități. Surprinzător oportunitățile de calificare profesională se regăsesc în alegerile respondenților în proporție de 86% , printre opțiunile acestora se află cursururile de IT, de educație antreprenorială și contabilitate.

Disponibiliatea de calificare/recalificare/formare profesională prin participare la cursuri este evidentă ceea ce denotă nevoia auto-percepută de formare inițială în diverse domenii (IT, educație antreprenorială, limbi străine, contabilitate/fiscalitate etc.) și desigur nevoia de informații pentru fonduri și proiecte europene.

Propuneri

Educația are un rol important în influențarea parcursului unei persoane iar potrivit studiului, consider că tinerii înainte de a-și alege specializarea facultății ar trebuie să li se ofere mai mult suport în determinarea propriilor trăsături ale personalității pentru a bifa opțiunea corespunzătoare cât și pentru a evita sentimentele de nemulțumire personală și profesională.

Rezumat

Studiu a investigat măsura în care indicatorii socio-economici, experienței de muncă și a studiilor finalizate pot contribuie la explicarea comportamentului activ a tinerilor proaspăt absolvenți de studii superioare și a tinerilor șomeri în vederea integării pe piața muncii, fără a lua în calcul riscurile și implicațiile sociale.

Lucrarea este structurată în trei capitole, fiecare având mai multe subcapitole, urmate de o serie de concluzii.

În primul capitol este conturat conceptulde persoană aflată în dificultate, evoluția în România privind integrarea pe piața muncii, serviciile oferite prin lege, cât și stilul și modul de viață adoptat.

În cel de-al doilea capitol este detaliat procesul de integrare pe piața muncii a persoanelor aflate în dificultate. În completarea procesului de integrarea sunt ilustrate programe derulate în acest send.

Al treilea capitol descrie cercetarea demarată cuprinzând: scopul, obiectivele, ipotezele, operaționalizarea conceptelor, metodele de cercetare, analiza și interpretarea datelor.

În final sunt prezentate concluziile principale și ideile esențiale rezultate din cercetare.

Anexe

Anexa nr.1

Universitatea București C.O.:Dolea Raluca Adelina

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială Nr.Crt.:

Masterul Managementul Resurselor Umane Locatie:

Data:

Integrarea în viața activă a persoanelor defavorizate

Traiectoria profesională

1. După absolvirea facultății puteți spune că:

Am continuat studiile

Am continuat studiile și am muncit în același timp

Am fost șomer

Am avut un loc de muncă stabil

Am avut mai multe locuri de muncă temporare

Altele, și anume…..

2. Cât timp a fost necesar pentru a vă găsi un loc de muncă după absolvirea facultății?

Mai puțin de jumătate de an

Aproximativ un an

Între 1-2 ani

Mai mult de 2 ani

Am rămas la locul de muncă pe care îl aveam în timpul facultății

Încă nu am găsit un loc de muncă

Altceva, și anume…………………

3.Sunteți în căutarea unui loc de muncă?

Da

Nu

3.a. Care este principala metodă prin care vă căutați un loc de muncă după absolvirea facultății?

Am aplicat pe un site de recrutare personal (ex. E-jobs, bestjobs etc.)

Am aplicat direct pe site-ul companiei pentru posturile vacante

Am aplicat direct pe site-ul companiei fără a ști de un post vacant

Am fost contactat direct de angajator

Am contactat compania (e-mail, telefon) în urma unui anunț în ziar

Am contactat Agenția de Ocupare a Forței de Muncă

Am contactat o companie specializată în recrutarea și plasarea forței de muncă

Am participat la un târg de joburi

Am rămas în contact cu angajatorul din perioada studiilor unde am efectuat stagiul de practică

Am rămas în contact cu angajatorul unde lucram în perioada efectuării studiilor

Am fost ajutat de un cadru didactic din facultate

Am utilizat alte contacte personale (cunoștințe, prieteni, rude)

Am început propria afacere

Altceva, și anume……………….

4.. Ce considerați că vă este util pentru a găsi un loc de muncă?

A doua facultate

Cursuri de recalificare

Accesarea de fonduri europene

Posibilitatea de a pleca în străinătate

Altceva, și anume…………………

5. Considerați că vă sunt necesare cursuri de calificare profesională?

Da

Nu

6.Pentru ce cursuri ați opta în vederea fomării profesionale?

În domeniul IT

Educație antreprenorială

Limbi străine

Contabilitate

Altceva, și anume………………….

Utilitatea facultății

7. Dacă vă gândiți la locul de muncă anterior, puteți spune că:

Am lucrat în specializarea pe care am absolvit-o

Am lucrat în altă specializare

Nu am avut niciun loc de muncă de la absolvire

7.b. Care sunt motivele din cauza cărora nu ași lucrat în specializarea absolvită?

Nu am găsit locuri de muncă disponibile

Am găsit un loc de muncă mai bine plătit în alt domeniu

Nu există locuri de muncă în această specializare în localitatea mea

Am găsit loc de muncă în alt domeniu în care doream să lucrez

Programul este greu de îmbinat cu viața personală

Nu aveam posibilitatea de promovare/avansare

M-am înscris la un program de master

Altele, și anume…

8. Despre următoarele afirmații puteți spune că:

9. Despre specializarea absolvită puteți spune că v-a fost utilă pentru:

10. În ce măsură v-ați identificat cu profesia ?

Caracteristicile celui mai recent loc de muncă

11. Cum se numește postul ocupat la cel mai recent loc de muncă?

……………………………..

12. În ce an v-ați angajat (cel mai recent loc de muncă)?

………………………………

13. În ce domeniu ați lucrat ? (cel mai recent loc de muncă)

Administrație publică

Resurse umane

Politică

Financiar-bancar, asigurări

Agent de vânzări

Alte servicii

Industrie și agricultură

Publicitate, comunicare

Studiul pieței / market research

Alte agenții de colectare a datelor

Consultant independent

Cercetare academică

Învățământ universitar

Învățământ preuniversitar

Alt sector, ____________________

14. Pentru locul de muncă pe care l-ați avut ce nivel de educație credeți că este necesar?

1. Studii doctorale

2. Studii de masterat

3. Studii de licență

4. Studii liceale

8. Nu știu

15. Cât de importante credeți că au fost următoarele aspecte în decizia angajatorului de a vă oferi locul de muncă pentru care ați aplicat?

Socio-demografice

16. Sexul dumneavoastră:

Masculin

Feminin

17. Etnia dumneavoastră este

Român

Rrom

Altceva, și anume……

18. Vârsta dumneavoastră

21-24ani

24-30ani

19. Starea civilă:

Necăsătorit/ă

Căsătorit/ă

Divorțat/ă

În concubinaj

Altele

20. În ce localitate ați avut cel mai recent loc de muncă?

……………………

21. În ce localitate locuiați înainte să veniți la facultate?

…………………..

22. În ce localitate locuiți în prezent

…………………………

23. Sunteți nevoit să faceți naveta pentru a ajunge la locul de muncă?

Da

Nu

24. Ce alte studii ați mai absolvit :

Master

Doctorat

Altă facultate la nivel de licență

Nu am absolvit alte studii superioare

25. Într-o zi normală de facultate obișnuiați să:

Mergeți la facultate

Mergeți la bibliotecă

Citiți

Ieșiți cu prietenii

Mergeți la muncă

Altele………

26. În timpul facultății :

27. Ca student puteți spune că vă situați:

Pe unul din primele trei locuri

Între primii zece studenți

În jurul mediei colegilor

Sub media colegilor

N.S./N.R.

28. Venitul dumneavoastră lunar este:

Sub 1000 RON

Între 1000-2000 RON

Între 2000-3000 RON

Peste 3000 RON

N.S./N.R.

Anexe

Anexa nr.1

Universitatea București C.O.:Dolea Raluca Adelina

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială Nr.Crt.:

Masterul Managementul Resurselor Umane Locatie:

Data:

Integrarea în viața activă a persoanelor defavorizate

Traiectoria profesională

1. După absolvirea facultății puteți spune că:

Am continuat studiile

Am continuat studiile și am muncit în același timp

Am fost șomer

Am avut un loc de muncă stabil

Am avut mai multe locuri de muncă temporare

Altele, și anume…..

2. Cât timp a fost necesar pentru a vă găsi un loc de muncă după absolvirea facultății?

Mai puțin de jumătate de an

Aproximativ un an

Între 1-2 ani

Mai mult de 2 ani

Am rămas la locul de muncă pe care îl aveam în timpul facultății

Încă nu am găsit un loc de muncă

Altceva, și anume…………………

3.Sunteți în căutarea unui loc de muncă?

Da

Nu

3.a. Care este principala metodă prin care vă căutați un loc de muncă după absolvirea facultății?

Am aplicat pe un site de recrutare personal (ex. E-jobs, bestjobs etc.)

Am aplicat direct pe site-ul companiei pentru posturile vacante

Am aplicat direct pe site-ul companiei fără a ști de un post vacant

Am fost contactat direct de angajator

Am contactat compania (e-mail, telefon) în urma unui anunț în ziar

Am contactat Agenția de Ocupare a Forței de Muncă

Am contactat o companie specializată în recrutarea și plasarea forței de muncă

Am participat la un târg de joburi

Am rămas în contact cu angajatorul din perioada studiilor unde am efectuat stagiul de practică

Am rămas în contact cu angajatorul unde lucram în perioada efectuării studiilor

Am fost ajutat de un cadru didactic din facultate

Am utilizat alte contacte personale (cunoștințe, prieteni, rude)

Am început propria afacere

Altceva, și anume……………….

4.. Ce considerați că vă este util pentru a găsi un loc de muncă?

A doua facultate

Cursuri de recalificare

Accesarea de fonduri europene

Posibilitatea de a pleca în străinătate

Altceva, și anume…………………

5. Considerați că vă sunt necesare cursuri de calificare profesională?

Da

Nu

6.Pentru ce cursuri ați opta în vederea fomării profesionale?

În domeniul IT

Educație antreprenorială

Limbi străine

Contabilitate

Altceva, și anume………………….

Utilitatea facultății

7. Dacă vă gândiți la locul de muncă anterior, puteți spune că:

Am lucrat în specializarea pe care am absolvit-o

Am lucrat în altă specializare

Nu am avut niciun loc de muncă de la absolvire

7.b. Care sunt motivele din cauza cărora nu ași lucrat în specializarea absolvită?

Nu am găsit locuri de muncă disponibile

Am găsit un loc de muncă mai bine plătit în alt domeniu

Nu există locuri de muncă în această specializare în localitatea mea

Am găsit loc de muncă în alt domeniu în care doream să lucrez

Programul este greu de îmbinat cu viața personală

Nu aveam posibilitatea de promovare/avansare

M-am înscris la un program de master

Altele, și anume…

8. Despre următoarele afirmații puteți spune că:

9. Despre specializarea absolvită puteți spune că v-a fost utilă pentru:

10. În ce măsură v-ați identificat cu profesia ?

Caracteristicile celui mai recent loc de muncă

11. Cum se numește postul ocupat la cel mai recent loc de muncă?

……………………………..

12. În ce an v-ați angajat (cel mai recent loc de muncă)?

………………………………

13. În ce domeniu ați lucrat ? (cel mai recent loc de muncă)

Administrație publică

Resurse umane

Politică

Financiar-bancar, asigurări

Agent de vânzări

Alte servicii

Industrie și agricultură

Publicitate, comunicare

Studiul pieței / market research

Alte agenții de colectare a datelor

Consultant independent

Cercetare academică

Învățământ universitar

Învățământ preuniversitar

Alt sector, ____________________

14. Pentru locul de muncă pe care l-ați avut ce nivel de educație credeți că este necesar?

1. Studii doctorale

2. Studii de masterat

3. Studii de licență

4. Studii liceale

8. Nu știu

15. Cât de importante credeți că au fost următoarele aspecte în decizia angajatorului de a vă oferi locul de muncă pentru care ați aplicat?

Socio-demografice

16. Sexul dumneavoastră:

Masculin

Feminin

17. Etnia dumneavoastră este

Român

Rrom

Altceva, și anume……

18. Vârsta dumneavoastră

21-24ani

24-30ani

19. Starea civilă:

Necăsătorit/ă

Căsătorit/ă

Divorțat/ă

În concubinaj

Altele

20. În ce localitate ați avut cel mai recent loc de muncă?

……………………

21. În ce localitate locuiați înainte să veniți la facultate?

…………………..

22. În ce localitate locuiți în prezent

…………………………

23. Sunteți nevoit să faceți naveta pentru a ajunge la locul de muncă?

Da

Nu

24. Ce alte studii ați mai absolvit :

Master

Doctorat

Altă facultate la nivel de licență

Nu am absolvit alte studii superioare

25. Într-o zi normală de facultate obișnuiați să:

Mergeți la facultate

Mergeți la bibliotecă

Citiți

Ieșiți cu prietenii

Mergeți la muncă

Altele………

26. În timpul facultății :

27. Ca student puteți spune că vă situați:

Pe unul din primele trei locuri

Între primii zece studenți

În jurul mediei colegilor

Sub media colegilor

N.S./N.R.

28. Venitul dumneavoastră lunar este:

Sub 1000 RON

Între 1000-2000 RON

Între 2000-3000 RON

Peste 3000 RON

N.S./N.R.