Integrarea In Scolile de Masa a Copiilor cu Dificultati de Invatare

Integrarea în școlile de masă a copiilor cu dificultăți de învățare

"Dă-i unui om un castron cu orez și-l vei hrăni o zi. Învață-l cum să-și crească propriul orez și îi vei salva viața." Confucius

Nu există generație de bobocei la care să nu fi întâlnit dificultăți de citit, scris și de socotit. Acest lucru rezultă, pe de o parte, dintr-un retard de dezvoltare (la unii elevi), iar, pe de altă parte, deoarece școlarul mic nu a fecventat grădinița, provine dintr-o familie care nu îl sprijină să se dezvolte armonios.

Intrând în școală, trebuie să cunoaștem cât mai bine mediul familial, influențele externe și particularitățile fizice și intelectuale ale fiecărui școlar. Acestea constituie baza pentru a forma și consolida personalitatea elevului.

Dislexia este o problenă reală a multor elevi, care poate deveni o dificultate de învățare și conduce la eșec școlar.

Întregul proces instructiv – educativ se bazează pe citit, scris, socotit. Trebuie în permanență adaptat specificului clasei, pentru a nu discrimina elevii, a nu-i descuraja, a accentua stima de sine deoarece fiecare elev poate face ceva bine, chiar dacă are anumite probleme de sănătate sau un anumit retard de dezvoltare.

Este esențial să cunoaștem elevul, de ce îi este teamă, ce aspirații are, ce meserie i-ar plăcea și de ce, fiind apoi orientat spre un anumit domeniu în funcție de capacitățile sale fizice și intelectuale. Cum am întâlnit cazuri de dislexie până acum în activitatea didactică, trebuie să adaptez în permanență procesul instructiv – educativ la capacitățile elevilor cu această problemă, să încerc să îi ajut cât pot mai bine atât la școală, cât și prin a cere consult și sprijin de specialitate.

În funcție de gravitatea cazului, este indicat a se începe cât mai devreme cu terapia deoarece se pot face progrese semnificative; iar statistica privind dificultățile de învățare (1/3 din populația școlară totală) este îngrijorătoare.

Aș vrea să amintesc în acest context situația vărului meu primar care a învățat să scrie și să citească abia în gimnaziu. Elev fiind, a învățat literele, dar nu știa să citească sau să scrie după dictare. Nici învățătorul lui, căruia îi spunea “tovarășul“ nu și-a dat seama că vărul meu are o problemă, că are nevoie de ajutor. Urecheatul zilnic nu a fost nici pe departe soluția bună. Era certat atât la școală, cât și acasă.

Adevărul este că vărul meu își scria temele cu mare dificultate, era un chin atât pe el cât și pe mama lui. Temele durau tot atâta timp cât și programul zilnic la școală. Și el și mama lui erau epuizați.

Însă, memora usor. Lecția citită la infinit acasă cu mama lui, nu era citită în clasă, pe rând, cum îi punea tovarășul, ci reprodusă !

“Pune degetul pe carte !” striga tovarășul. Degeaba, vărul meu spunea pe de rost lecția. Nu avea nevoie de manual.

La literatură, când ar fi trebuit să citească despre Moș Ion Roată că “boierul îl bătea și-l lovea”, vărul meu a spus “îl bătea și-l trâmbușea”, ultimul cuvânt fiindu-i familiar: bunica noastră îl folosea…Toată clasa a râs !

Acum 25 de ani, nimeni nu a îndrumat familia spre a obține ajutor calificat.

Simpla etichetare “nu ești ca sora ta” nu a fost de folos nimănui, ba mai mult, a înrăutățit lucrurile. Vărul meu a urât toată viața școala. Era frustrat și nu se simțea bine nici acasă, iar la școală, nici atât…Astăzi este bine, locuiește în străinătate, vorbește o limbă străină, are un job bine plătit și este un om realizat.

Dacă ar fi primit atunci ajutor calificat, poate nu ar fi urât școala, poate nu s-ar mai fi chinuit atât el cât și mama lui.

Elevii trebuie susținuți, încurajați să se exprime și trebuie lucrat diferențiat, utilizând strategii specifice.

Acești elevi au nevoie de contact fizic mai mult decât ceilalți: ei trebuie mângâiați și lăudați pentru fiecare progres pe care îl fac. Ei trebuie să fie acceptați și iubiți în cadrul familiei, nu respinși că nu pot citi și scrie ca frații lor sau ca ai lor colegi de clasă.

Ca și strategii putem utiliza : demonstrația cu ajutorul imaginilor, proiecțiile fixe și dinamice; prelegerea cu ilustrații și aplicații; activitate pe grupe, ateliere pe grupe, turul galeriei.

Terapia logopedică, învățătorul și familia pot ajuta elevul cu dislexie să depășească această dificultate în învățarea citirii și a scrierii.

Punându-mă în locul învățătorului vărului meu, m-aș ocupa suplimentar de el. Învățătorul are încă 29 de elevi în clasă.

După program, aș încerca să îi mai explic încă o dată ce am predat, să stau de vorbă cu el, să facem exerciții de asociere, de pronunție, de vocabular, în general.

Atitudinea prietenoasă a cadrului didactic, a logopedului, disponibilitatea lor și a familiei sunt premisa reușitei. Având încredere în mine, ca profesor, l-aș face să fie deschis și încrezător. L-aș lăuda pentru fiecare pas făcut spre taina cititului. Cu propoziții mici, cu subiecte care îi plac, cu laude la fiecare progres făcut, am face pași siguri în direcția dorită de toți.

De exemplu, i-aș da cartoane cu desene reprezentând animalele domestice. I-aș cere apoi să îmi scrie ceea ce vede. La fel, cu obiectele de mobilier. Încet, dar sigur, trebuie să îmi acorde încrederea lui și cu ajutorul logopedului am înregistra progrese.

Exercițiile suplimentare susținute la școală și acasă, fără să oboseasca elevul, vor avea rezultate. Țin cont și de faptul că efortul lui ar fi mai mare decât al celorlalți. El muncește mai mult decat ceilalți, de aceea trebuie să aibă timp să se refacă, să fie odihnit.

La ore, l-aș pune evident în prima bancă pentru a mă vedea și auzi foarte bine. L-aș urmări din priviri, discret, și l-aș coopta la lecție.

Trebuie reținut că majoritatea copiilor cu dificultăți de învățare au o inteligență medie sau peste medie, demonstrând ușurință sau chiar performanță ridicată în rezolvarea unor sarcini didactice, în timp ce în fața altora se pot bloca. Nu există tratamente pentru dislexii, disgrafii sau discalculii, ele pot persista pe tot parcursul vieții, dar și în aceste cazuri educația remedială oferă strategii compensatorii care implică activități la clasă și în afara clasei.

Dificultățile de învățare sunt disfuncții neurologice care afectează capacitatea de învățare și, implicit, capacitatea de înțelegere, reactualizare sau de comunicare a informațiilor. Nu există o listă exhaustivă a tulburărilor legate de învățare, deoarece ele nu vizează o singură afecțiune, ci o gamă largă de deficiențe, tot așa cum nu există o singură cauză care le generează, ci o multitudine de factori (genetici, psihici sau ambientali) care pot deregla funcțioarea normală a creierului.

Educatorii, în general, dar și profesorii specializați pentru diferite discipline școlare trebuie să aibă în vedere, ca bază a predării lor că alfabetizarea copiilor este un mijloc de accesare a informațiilor despre lumea în care trăim și poarta lor pentru o viață autonomă atât într-un mediu profesional, cât și pentru petrecerea timpului liber. Chiar dacă unii elevi nu vor deveni competenți sau cititori avansați este important ca profesorii să le ofere o instruire adecvată, pentru a le permite elevilor să progreseze la cel mai înalt nivel pe care îl pot ei realiza.

Suntem acolo, în spatele catedrei și lângă umărul elevului pentru a le facilita intrarea într-o societate așa cum este cea a zilelor noastre, iar ținta noastră ar trebui îndreptată pe traiectoria unor efecte pe termen cât mai lung.

Profesorul înclină de multe ori să închidă catalogul după ora sau să tragă linie după o săptămână și se gândește doar la materia predată, urmărirea planificării, disciplinarea elevilor, rareori îi vede ca pe niște construcții complexe, cu viață personală și sentimente, cu un trecut și mai ales cu un viitor.

Șansa pe care le-o dăm poate fi valabilă nu doar aici și acum, dar și spre a fi capabil să-și creioneze un viitor cât mai optimist, mai ales că vorbim de copiii cu dificultăți de învățare.

Departe de a fi ușor acest demers al nostru, vom avea, cu siguranță, o împlinire, iar împlinirea personală va fi cu atât mai mare, cu tot efortul suplimentar depus a fost cel puțin la fel de mare.

Indiferent de elevii pe care îi avem în clasă, aceștia se vor uita înapoi și își vor aminti cu drag de influența unor profesori care le-au rămas în amintire, oricât de dificilă ar fi fost situația acestora la un moment dat.

Colaborarea școală – familie, prietenia dintre elevi, respectul reciproc, adaptarea strategiei didactice la specificul fiecărei lecții, devotamentul cadrului didactic pentru această meserie contribuie la reușita elevilor într-un anumit domeniu, ce trebuie să țină cont de aptitudinile, deprinderile și capacitățile lor. Și nu trebuie uitat faptul că întotdeauna clasele foarte competitive ajută elevii buni să facă performanțe.

Dar, peste toate astea și peste tot bagajul de cunoștințe pe care îl acumulează elevii din școală, cei mai buni profesori sunt cei care se mai abat de la programă și care au grijă să mai dea și câte o lecție de viață !

Bibliografie

Burlea, G., Tulburările scris-cititului, Editura Polirom, Iași, 2007

Soescu, S., Dislexia. Cum să ajutăm copiii cu dificultăți de învățare, Editura

Eikon, Cluj-Napoca, 2011