Integrarea Imigrantilor în Statele Gazdă

Universitatea „Petru Maior” Târgu Mureș

Facultatea de Stiințe, Economice, Juridice și Administrative

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Absolventă:

Bakos Boglárka – Zsófia

Târgu Mureș, 2016

Universitatea „Petru Maior” Târgu Mureș

Facultatea de Stiințe, Economice, Juridice și Administrative

Specializare de Administrație Publică

Integrarea imigranților în statele gazdă

Profesor universitar:

Brindușa Marian

Absolventă:

Bakos Boglárka – Zsófia

2016

CUPRINS

Introducere

I.Despre migrație, integrare în general

Noțiunea de migrație

Cauzele migrației populației

Efectele și urmările migrației

Categorii de imigranți

Noțiunea de integrare

II.Imigranți în Uniunea Europeană

2.1 Scurtă expunere istorică

2.2 Integrarea – gestionarea migrației în masă

2.3 Politica migraționistă a Uniunii Europene

2.4 Situația actuală din Europa

III. Cercetare în legătură cu asimilarea imigranților

3.1 Cauza, respectiv scopul cercetării

3.2 Analiza / evaluarea cercetării

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Introducere

Atitudinea față de situația migraționistă din vara anului 2015 a devenit de departe cea mai populară și mai dezbătută temă a societății europene și a Uniunii Europene. Subiectul lucrării mele îl constituie asimilarea imigranților în Uniunea Europeană. Problema țărilor Uniunii Europene este una periculos de ascendentă, a devenit una cotidiană, pentru că provoacă dificultăți serioase nu doar pe plan demografic, dar și pe plan civil, social, politic, precum și în alte planuri. Țările membre ale Uniunii Europene au mai multe dezavantaje, decât avantaje din acest flux al imigranților. Majoritatea oamenilor au mari rezerve față de imigranți, însă această atitudine ar putea fi modificată prin intermediul unei politici de imigrare, asimilare bine organizate și puse în aplicare, dezvoltate individual, în funcție de criteriile locale de către fiecare stat, armonizată apoi cu cerințele Uniunii Europene.

Situația actuală din Europa ( divergențe, aflux în masă ) arată că Uniunea Europeană nu deține politica corespunzătoare și funcțională pentru gestionarea imigranților. Eu consider că este important să ne ocupăm de această temă pentru că astfel vom avea o viziune mai clară asupra situației și dacă nu vom reuși s-o rezolvăm, măcar vom avea o imagine mai clară. Consider că una dintre problemele esențiale o reprezintă factorii care pun imigranții pe drumuri, pentru că pornind de aici putem căuta și soluțiile.

Totuși, cea mai importantă întrebare este dacă toate acestea vor conduce lumea noastră în direcție pozitivă sau negativă? Dacă acești oameni vor putea prelua religia, cultura noastră și vor putea trăi în conformitate cu legile noastre, sau eventual își vor construi societăți paralele?

Oare care va fi deznodământul: contopirea migranților în Europa sau eventual integrarea europenilor de către migranții minoritari?

Primul capitol al lucrării mele are ca scop prezentarea noțiunilor de migrație, respectiv integrare. Voi evidenția cauzele migrației popoarelor, apoi efectele și urmările acesteia. După aceea voi trece la categorizarea imigranților. Capitolul doi va reflecta asupra problemei, și anume, a imigrației în Uniunea Europeană, unde va fi evidențiată integrarea ca și soluție.

Părerile personale menționate în lucrare vor fi completate în capitolul trei cu cercetarea realizată de către mine în legătură cu asimilarea migranților.

Din punct de vedere metodologic această cercetare se manifestă sub forma unui chestionar. Chestionarul a fost completat de către 100 de persoane, din care 25 au vârsta cuprinsă între 18 – 29 ani, apoi 25 cu vârsta de 30 – 39 ani, 25 de 40 – 49, respectiv 50 – 59 ani. Persoanele interogate au domiciliul 100% în România, mai exact în bazinul Gheorgheni.

Despre migrație, integrare în general

1.1 Noțiunea de migrație

În domeniul migrației întâmpinăm noțiuni specifice care sunt utilizate în egală măsură foarte exact, atât de către știință, dar și de către media. Noțiunile privind persoanele, instituțiile, situațiile, evenimentele și stările care au legătură cu migrația au în general o semnificație clar delimitată, iar cunoașterea acesteia face ca acele cunoștințe pe care le aflăm din știrile, comunicatele, cărțile privind migrația, să fie mult mai exacte. Mai jos am adunat o serie de noțiuni privind migrația, care sunt imperios necesare pentru a înțelege corelațiile de bază din procesul migrației.

Persoana sau grupul persoanelor călătoare sau migrante trece dintr-o unitate geografică în cealaltă, printr-o frontieră administrativă sau politică, cu intenția de a se stabili temporar sau definitiv acolo. Această frontieră poate fi în interiorul țării, în acest caz are loc migrația internală (internal) sau internă, sau migrația care cuprinde mai multe țări, caz în care vorbim despre migrație internațională (international). Dacă analizăm din punct de vedere al țării, dacă luăm în considerare părăsirea țării, atunci vorbim despre expatriere sau cu alte cuvinte, despre emigrare, iar persoana implicată este denumită emigrant. Dacă luăm în considerare intrarea în țară, atunci are loc o imigrare, iar persoana care o efectuează se numește imigrant (immigrant). În general toate țările sunt caracterizate atât prin emigrare, cât și prin imigrare. Din punct de vedere al măsurării migrației sunt indicatori importanți valorile migrației brute și ale migrației nete. Cifra de migrație brută arată toate intrările în țară, respectiv toate ieșirile din țară. Migrația netă sau balanța migrației pe de altă parte, marchează rezultatul provenit din diferența intrărilor și ieșirilor, dar desigur acest lucru este mai complex, pentru că trebuie verificate și motivele imigrației (muncă, educație, tratamente medicale, reunirea familiei și afaceri) etc.

Chiar și țările au denumiri diferite, în funcție de rolul lor avut în etapa migrației. Țara de pornire, din care migrantul emigrează, are denumirea de țară de origine sau țară emitentă în literatura de specialitate, iar pentru țara în care migrantul va imigra, se folosește denumirea de țară țintă sau țară primitoare. De cele mai multe ori rutele internaționale ale migrației nu se află între două țări învecinate, acestea cuprinzând mai multe țări, chiar și continente întregi, astfel se intercalează inevitabil și alte țări. Dintre acestea, cele în care migranții petrec temporar un timp mai scurt sau mai lung, de la câteva zile, chiar până la mai mulți ani, apoi o părăsesc pentru a ajunge la destinația finală, sunt denumite țări de tranzit. În sfârșit toate țările implicate într-un mod oarecare în migrația unei persoane sunt denumite prin termenul țară terță, care în anumite cazuri poate fi chiar și țara de tranzit.

Migranții se clasifică în mai multe categorii și din punctul de vedere al scopului migrației. În primul rând, cine are ca scop migrația. În acest sens se poate vorbi despre migrație voluntară sau migrație forțată. Dintre migranții voluntari aș aminti în primul rând migrantul care se repatriază, care se întoarce în țara de origine după o absență de minim un an. Nu se consideră de exemplu migranți care se repatriază, maghiarii de peste granițe care se mută în Ungaria, pentru că anterior ei aveau cetățenia altor țări. Apoi în cazul migranților care se repatriază nu putem vorbi în fiecare caz despre o mișcare voluntară, întrucât repatrierea poate avea loc și ca urmare a expulzării de către țara primitoare sau țara de tranzit.

Voluntariatul este mult mai caracteristic în cazul migranților economici. Migrantul cu scopuri economice își părăsește domiciliul inițial pentru că are ca scop îmbunătățirea nivelului de trai. Dintre cele trei tipuri, primul este muncitorul care trece frontiera pentru că lucrează într-o țară vecină, dar se întoarce zilnic sau minim o dată pe săptămână la domiciliul original aflat în apropierea frontierei. Al doilea tip este muncitorul sezonier, al cărui muncă depinde de condiții specifice, astfel că iarna poate fi monitor de schi în Austria, iar vara chelner în Franța. Muncitorul sezonier migrează de fiecare dată într-o anumită perioadă a anului, apoi de obicei revine la domiciliul original.

Al treilea tip îl constituie lucrătorul vizitator care (conform planului inițial) se stabilește în țara primitoare doar pentru perioada executării lucrării, care poate dura chiar și mai mulți ani. Cele mai frecvente cazuri sunt acelea când lucrătorul vizitator nu se întoarce în țara de origine după trecerea mai multor ani, dorind să se stabilească definitiv în țara primitoare, chiar și în timpul recesiunii economice sau chiar și dacă în domeniul de muncă apare un surplus al forței de muncă. Persoanele care emigrează singure – după ce creează condițiile de viață necesare – sunt urmate de membrii din familie, rude. Acest fapt este denumit cu termenul reunirea familiei.

Modalitatea cea mai inumană a migrației forțate este traficul de persoane. Traficanții de persoane își recrutează victimele prin derutare, șantaj, intimidare sau prin intermediul mijloacelor de violență fizică, apoi le transportă și le vând, sau după caz le rețin și le obligă să lucreze într-o altă țară. O altă modalitate forțată a migrației internaționale o constituie strămutarea. Acest lucru a avut loc de fiecare dată pe baza deciziei conducătorului statului respectiv sau a statelor implicate.

Se consideră migrant forțat refugiatul și solicitantul de azil. În conformitate cu Convenția ONU adoptată în 1951 privind Statutul Refugiaților, se consideră refugiat cel care își părăsește țara din cauza unor temeri bine fondate, fapt care poate proveni din persecutare rasială, religioasă, etnică sau politică și se află sub protecția țării primitoare.

Apoi solicitantul de azil este persoana care a trecut frontiera respectând prevederile legale, dar încă nu a dobândit statutul de refugiat. Acest termen se poate referi și la persoana care nu a solicitat încă statutul de refugiat, respectiv și la persoana care a depus deja cererea în acest sens dar nu a primit încă un răspuns. Până când nu i se clarifică soarta, nu poate fi îndepărtată din țara primitoare. Multe persoane abuzează de această posibilitate pentru că în țările primitoare mai mari, cum ar fi Regatul Unit sau Olanda, din cauza numărului mare al solicitanților de azil, evaluarea cererilor poate dura timp de mai mulți ani.

Din punct de vedere al legalității, migrația este regulamentară, legală în cazul în care migrantul își mută reședința dintr-un punct geografic în altul, în condițiile respectării prevederilor și reglementărilor legale în vigoare. Adică, deține un pașaport valabil, respectă instrucțiunile în vigoare, aplicabile în momentul trecerii frontierei, colaborează cu autoritățile care permit accesul, apoi se stabilește în conformitate cu reglementările țării primitoare. Are loc o migrare ilegală dacă în momentul trecerii frontierei și/sau la noul loc de reședință temporar sau definitiv migrantul recurge la mijloace ilegale, de exemplu nu deține un pașaport valabil sau folosește unul fals. Tot în domeniul migrației ilegale se numără și contrabanda cu persoane, caz în care migrantul este transportat în țara țintă sau țara de tranzit prin evitarea autorităților de către o persoană plătită cu bani sau alte bunuri materiale.

Evaluarea migranților de către societatea primitoare poate fi atât pozitivă, cât și negativă. În general, atitudinea pozitivă este ajutată de politica multiculturală, cultura civică dezvoltată, care cunoaște și respectă drepturile omenești, acceptarea diversității culturale ca fiind o valoare, toleranța arătată în special față de refugiați, respectiv avantajele pieței de muncă, pentru că imigranții sunt o forță de muncă mai ieftină, sunt mai puțin exigenți în privința condițiilor de muncă și au și drepturi mai puține. În zilele noastre abordarea negativă a imigranților este aproape generală. Imigranții cu o cultură, limbă, culoare a pielii diferită nu mai sunt constrânși deja din anii 1970 să se acomodeze, încearcă să/și păstreze cultura, identitatea etnică în familie, apoi în comunități tot mai închise.

Factori determinant, cauzali ai migrației

Factori de migrație politică:

Printre cauzele care definesc migrația, factorul politic ocupă un loc aparte. Se poate vorbi despre diferiți factori de respingere: asuprirea populației, încălcarea drepturilor omenești generale, apar conflicte legate de putere între puterea politică și opoziție sau intervine destrămarea socială totală.

Factori de migrație socială:

Strâns legați de factorul politic mai există și factorii sociali. Pot exista de exemplu conflicte etnice care persistă adeseori între majoritate și minoritate, sau opozițiile dintre grupurile lumești și fundamentaliste, nerespectarea drepturilor privind libertatea.

Factori de migrație economică:

Dintre cauzele migrației interne se poate menționa în primul rând factorul economic. Din punct de vedere al individului și al familiei cea mai puternică motivație o reprezintă traiul mai bun, nivelul de trai mai ridicat. În cadrul migrației cu scopul de a găsi un loc de muncă participă în primul rând grupurile mai calificate, mai motivate, mai tinere. Mișcarea lor este direcționată – pe lângă căutarea unui loc de muncă în străinătate – înspre centrele prospere, dezvoltate din orașele mari (Beluszky Pál, 2003).

Factori de migrație demografică:

Transformarea numărului populației nu reprezintă în sine un factor de stârnire a migrației, dar pe termen lung influențează migrația internă și cea de trecere a frontierei. Sunt importante ritmul, viteza și distribuția regională a creșterii populației. În conformitate cu predicțiile demografice medii, populația lumii va crește până în anul 2025 la 8 miliarde, iar până în 2050 la 9, 4 miliarde și 95% din această valoare se va regăsi cu precădere în țările aflate în dezvoltare (înainte de toate Asia). Creșterea rapidă populației poate stârni mișcări ale populației în interiorul țării.

Factori de migrație pe baza mediului:

Catastrofele ecologice în sine sau chiar lipsurile din mediu ( lipsa de apă, lipsa de pământ, deșertificare) pot de asemenea să provoace mișcări ale populației. Pot fi menționate numeroase exemple pentru a dovedi influența catastrofelor ecologice. Totuși, volumul mișcării populației, cauzate de catastrofele naturale, nu poate fi precizat. Anumite suprafețe vor fi afectate serios în viitor din cauza efectelor negative ale distrugerii naturii, provocate de om. Doar trei exemple în acest sens: Bangladesh, unde se pot aștepta inundații tot mai puternice, Africa de Sud, unde deșertificarea și catastrofa cauzată de secetă pune în pericol sute de milioane de oameni.

În zilele noastre factorul de migrare din Orientul Apropiat este complex, de la criza civilizației islamiste până la schimbarea globală a climei. Transformarea instabilă a regiunii a fost influențată în mare măsură de războiul din Irak, început în anul 2003. Americanii l-au îndepărtat pe dictatorul Saddam Hussein, însă ca urmare a războiului, statul s-a destrămat, fiind înlocuit de o rivalizare religioasă, etnică. A început un război civil care continuă și în zilele noastre. S-a format organizația teroristă al – Kaida din Irak și milioane de persoane s-au refugiat în Siria învecinată.

Efectele și urmările migrației

În timp ce recunoaștem că desfășurarea procesului de mișcare a populației este extrem de semnificativă, putem vedea că și perioada următoare migrației promite niște evenimente importante. Migrantul duce cu sine experiențele cu care poate contribui sau poate dăuna țării primitoare, dar care diferă radical de cele obișnuite din noua patrie. Acest lucru poate fi întâmpinat pozitiv sau negativ.

Dintre cele numeroase, să verificăm efectele populării, ale pieței forței de muncă.

Efecte demografice:

Un procent de 3%, aproximativ 190 milioane de oameni din populația lumii trăiește în alte țări decât cea în care s-a născut. Dintre aceștia 70-90 milioane migrează cu scopul de a găsi un loc de muncă, iar mai mult de jumătate se îndreaptă spre țările dezvoltate. Ținta migrației o constituie în special orașele, mai ales orașele mari. Nou-veniții schimbă semnificativ orașele sau anumite părți ale acestora. Datorită diferențelor culturale, se străduiesc să se mute unul în apropierea celuilalt, și astfel să păstreze unitatea culturii proprii, formând condiții de viață asemănătoare cu cele de acasă. Oferta străzii, a magazinelor se formează în conformitate cu pretențiile celor care trăiesc acolo. Dacă guvernul poate gestiona această situație, are loc omogenizarea, ca de exemplu, în cartierul Brooklyn din New York s-a format un excelent cartier rusesc, unde cei care trăiesc pot găsi tot ce au nevoie, totuși, nu se poate observa mutarea în masă a locuitorilor americani din zonă. Adică, teritoriul a fost omogenizat. Situația este diferită la periferia orașului Paris, unde un francez deja nu mai îndrăznește să intre.

Efectul direct al migrației în țara primitoare, în ceea ce privește populația: creșterea numărului, întinerirea vârstei medii, întrucât majoritatea migranților au vârsta cuprinsă între 20-35 ani. Ca și efect direct menționăm că migranții contribuie la creșterea fertilității țării țintă pentru că copii migranților se nasc deja în țara primitoare.

Situația populației din Europa este caracterizat prin faptul că în momentul nașterii crește speranța de viață și scade fertilitatea. Întrucât imigrarea are o proporție mai mare decât emigrarea, trebuie să ajungem la concluzia că cheia creșterii numărului populației este migrația.

Efecte pe piața muncii:

În conformitate cu percepția generală, ”muncitorul vizitator” sau mai simplu, străinul ia locul de muncă de la un autohton. Însă țările dezvoltate se confruntă cu următoarea problemă: pentru anumite tipuri de locuri de muncă este greu să găsească forță de muncă ( murdar, necesar și periculos ), acestea fiind locuri de muncă plătite slab și prost. Mai simplu: nu sunt locuri de muncă, iar cele existente nu sunt pe placul celor caută un loc de muncă.

Țările mai mari încearcă să compenseze această lipsă de pe piața munci prin transferul resurselor. Țările care au o economie puternică, precum Germania sau Austria, solicită oferta forței de muncă, pe fondul dezvoltării accelerate.

Primirea forței de muncă calificate și necalificate este gestionată separat de aproape toate țările. Forța de muncă necalificată reprezintă un surplus, pe când pentru cei calificați, lumea s-a deschis. Însă scopul migrației se poate modifica și în funcție de locurile în care munca sau priceperea sunt apreciate, fiind evident că un muncitor merge acolo unde i se oferă condiții mai bune. Astfel apar întrebările de genul ”va contribui migrația la creșterea ratei de șomaj?” și ”va lua sau nu străinul locul de muncă de la un autohton?”. În Europa și statele Unite experiența o arată că în momentul sosirii, migrantul necalificat este gata să accepte orice fel de muncă. După strângerea unui capital de pornire, sunt gata să pornească afaceri, cum ar fi deschiderea unui restaurant cu specific chinez, italian sau maghiar. Așadar, nu accentuează concurența, ci se folosesc de o lacună a pieței.

Categorii de migranți:

Acțiunile de reglementare a migrației în țările dezvoltate generează adesea efecte neprevăzute. Statele Unite, Canada, Australia au în mod tradițional o politică migraționistă prin intermediul căreia își întărește economia. Japonezii se străduiesc să nu lase să intre pe nimeni, să nu devină o țară a imigranților.

Rudele etnice

În fiecare țară sunt acceptați în mod majoritar atât din punct de vedere juridic, cât și din cel politic imigranții care sunt rude etnice. Acest lucru poate fi determinat de contextul teritorial, istoric, de limbaj sau alte note trăsături culturale. Indivizii grupului – de cele mai multe ori prin relațiile de rudenie – pot beneficia mai rapid de toate drepturile cetățenești.

Migrația forței de muncă

În anii 60 până la începutul anilor 70 în țările primitoare europene majoritatea imigranților reprezenta forța de muncă recrutată. Inițiatorii procesului au pornit de la premiza că muncitorii imigranți oricum se vor întoarce acasă după trecerea a câțiva ani. Suedia a fost prima țară care după un timp a trecut la măsurile sociale: limitarea numărului celor primiți, susținerea integrării sociale ( prin intermediul unor cursuri de limbă și de informare ). Politica migraționistă suedeză este considerată o realizare a egalității, a libertății de alegere. Și în alte țări au fost asigurate câteva drepturi sociale și economice, dar acest lucru nu a condus la o politică de integrare / migraționistă eficientă.

Cetățenii din UE

Tratatul de Maastricht a făcut posibilă mișcarea liberă a cetățenilor Uniunii europene pe teritoriul comunității. Dreptul civil al UE înseamnă drepturi egale.

Refugiați:

Toate țările din Europa de Vest au semnat Convenția de la Geneva, intrată în vigoare în anul 1951. În momentul semnării contractului, scopul principal a fost primirea acelor refugiați europeni care la sfârșitul celui de al doilea război mondial nu au vrut sau nu s-u putut întoarce la casele lor din Europa de Est.

În privința acceptării sociale a refugiaților, putem diferenția următoarele: țările primitoare acceptă mai ușor persoanele de rasă albă, decât pe cele de culoare, respectiv atitudinea socială este definită de numărul refugiaților. În cazul unui flux în masă, despre care putem vorbi începând din vara anului 2015, scade gradul de acceptare. Europa manifestă tot mai mult o atitudine de combatere, de evitare, iar noile convenții sunt superficiale.

Cert este însă că numărul imigranților poate fi influențat doar în mod limitat de către țările primitoare pentru că cauzele primordiale trebuie căutate în țările emitente.

În conformitate cu ultimul raport publicat de către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați, în anul 2014 numărul solicitărilor de azil a crescut semnificativ în cele 44 țări industriale ale lumii, în primul rând ca urmare a crizei din Siria. Aceste cifre dovedesc în mod clar faptul că criza din Siria influențează și viața acelor țări și regiuni ai lumi care se află departe de Orientul Apropiat. În 2014 cea mai mare creștere a fost înregistrată de 38 țări europene, Germania fiind lider de listă cu 202 815 cereri de azil, dar și Suedia ( 82 000 cereri ) și Italia (64 625) se află în frunte. Următoarea figură prezintă acest lucru.

Figura 1.: Numărul solicitărilor de azil în cele mai mari 10 țări primitoare

Sursă: UNHCR, 2014

În anul 2014 numărul solicitanților de azil a crescut într-o măsură nemaivăzută: în cele 44 țări dezvoltate ale lumii au fost înregistrate 866 de mii de cereri de azil, care este o valoare cu 47% mai mare decât valoarea înregistrată în anul precedent.

Figura 2.: Numărul solicitanților de azil în anii trecuți în Uniunea Europeană:

Sursă: Eurostat

Țara care emite cel mai mare număr de solicitanți de azil este Siria, unde conflictul armat continuă deja de cinci ani și din cauza complexității șansele unei concilieri pașnice sunt minime în acest moment. Astfel că numărul mare de refugiați proveniți de aici va persista și în continuare. În rândul statelor din care provin de asemenea refugiați în număr mare se mai numără și Irak și Afganistan.

În anul 2015 situația s-a schimbat și în loc de Italia, cei mai mulți refugiați au sosit în Grecia. Numărul total din anul precedent a fost depășit deja în primele șase luni. În prima parte a anului 2015 Marea Mediterană a fost trecută în total de către 137 mii. În primele trei luni ale anului 2015 au fost depuse 184 800 cereri de azil, ceea ce constituie o creștere de 86% față de aceeași perioadă a anului 2014. În luna august a anului 2015 guvernul Germaniei a declarat că până la sfârșitul anului așteaptă 800 mii de solicitanți de azil, mai mulți, decât au sosit în anul 2014 în toată Uniunea Europeană. În primele patru luni ale anului 2014 au avut loc 96 decese, în aceeași perioadă a anului 2015 s-au înregistrat 500. La începutul lunii august al anului 2015 Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați a declarat că în anul 2015 250 de mii au sosit în Europa prin mare, 124 de mii în Grecia și 98 de mii în Italia. În iulie, în decurs de o singură lună au sosit 107 500. În luna august 2015 purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a numit situația ca fiind una extrem de urgentă și a solicitat un răspuns european de comun acord.

Cu toate că nu putem stabili compoziția motivațională și din punct de vedere al statutului juridic al maselor migrante neînregistrate, în conformitate cu aprecierea din iulie 2015 a ONU, 62% reprezintă refugiații care fug din calea războiului sau a persecutării, din motive politice sau religioase.

Noțiunea de integrare

Prin intermediul cercetării lui Feischmidt Margit privind imigrarea, putem vorbi despre trei definiții mai importante ale noțiunii, care au fost create pentru gestionarea societății multietnice. Integrarea, segregarea și asimilarea nu pot fi dezbătute separat. Cele trei noțiuni pot fi interpretate doar prin compararea uneia cu cealaltă. (Feischmidt Margit 1997)

Asimilarea

Definiție: acțiunea de a asimila, de a face un lucră se semene cu altul, modelare, integrare. Asimilarea înseamnă conectarea la fluxul principal, având scopul integrării totale a minorităților, a culturilor imigrante în societatea – mamă. Acest lucru este un proces în urma căruia grupul dominant subminează cultura, obiceiurile grupului minoritar și îl constrânge să preia propria cultură, propriile principii. Cultura grupului dominant este exemplul bun și de urmat, iar cea a grupului supus este exemplul prost, de evitat. Asimilarea nu înseamnă integrarea totală, doar o asimilare exterioară, de conduită la grupul dominant. (Feischmidt, 1997)

Segregarea

Definiție: despărțire, separare. Conform principiului segregării, grupul supus și dominant trebuie să trăiască total separat. Fiecare grup își păstrează și practică propriile principii importante și cultura, fără ca unul să intervină în viața celuilalt. (Feischmidt, 1997)

Integrarea

Definiție: încorporare, includere, înglobare, totalizare. Scopul este combinarea a două sau mai multe culturi alăturate pentru a primi o cultură nouă. Integrarea are ca scop crearea unei noi unități culturale prin intermediul încorporării principiilor grupului dominant și al celui supus. Cei care au o situație socio-culturală sigură, nu au impresia că cultura lor ar fi pusă în pericol și astfel ajută și la situația celuilalt. (Feischmidt, 1997)

Integrarea socială:

Integrarea socială înseamnă un fel de solidaritate aflată în creștere. În acest sens, integrarea socială poate fi interpretată ca un factor ce contribuie la interacțiunea armonică și la solidaritate la toate nivelele societății. Așadar, intră în discuție în legătură cu minoritățile, respectiv cu imigranții sosiți din afara societății.

Tehát az integráció egy egyesülési, beilleszkedési, beolvasztási folyamat, részeknek egésszé való összeolvadása. Francois Perroux szerint az integráció két vagy több gazdasági egység egyesülése egy bizonyos egészbe.

Az integráció lehet egy kereskedelmi tömörülés és/vagy gazdasági tömörülés, amely intézmények formájában valósul meg és a gazdaságpolitikát is integrálják. Az integráció maga a konfliktusok, viták, feszültségek békés megoldását jelenti, a háború és erőszak kiküszöbölésére szolgál. Az integrációs szervezetek elfogadják és feltételezik a szolidaritást, politikai és társadalmi kohéziót.

Imigranți în Uniunea Europeană

2.1 Migrația în Europa – scurtă expunere istorică

Voi prezenta cele patru etape ale migrației în Europa cu ajutorul unui tabel, etapele putând fi separate pe lângă enumerarea cronologică și pe fondul cauzelor migrației.

Figura 3: Etapele istorice ale migrației europene

Sursă: autorul

Așadar, în Europa putem vorbi despre o politică migraționistă conștient formată după cel de al doilea război mondial. Regatul Unit, Franța, Belgia și Olanda au primit migranții care se reîntorc și pe cei economici. Lipsa din piața muncii, provenită din dezvoltarea economică accelerată a obligat multe țări vestice să recruteze imigranți. Fondul recrutării îl constituie faptul că după război, creșterea populației țărilor nu a putut ține pasul cu viteza creșterii economice.

În ciuda faptului că programele pentru lucrători vizitatori au fost planificate pentru perioade determinate, la majoritatea imigranților constrângerea pentru refacerea migrației a avut eșec. Nu numai că nu s-au întors în țările lor, dar țările de origine au continuat să emită vize pentru membrii de familie (soț/soție, copii minori) ai imigranților economici. Astfel perioada cuprinsă între 1973 și 1988 a fost caracterizată de reunirea familiei. Ca urmare a proporției crescute, imigranții au cauzat tensiuni sociale în creștere, manifestate în mod vizibil în conflicte culturale. În orașe s-au format cartierele imigranților, ura față de străini, rasismul au fost intensificate.

Începând cu 1988, direcția și componența migrației înspre Europa de Vest s-a schimbat, direcția est-vest devenind una principală, fiind caracterizată mai mult de fluxul de refugiați. În 1987 Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați a înregistrat în Europa 190 mii de refugiați și de solicitanți de azil, număr care până în 1992 a crescut la 700 mii. Trebuie adăugat că și Convenția de la Schengen, intrată în vigoare în 1985 a contribuit la migrația în masă în Europa de Vest. Unele țări europene și-au dat seama că trebuie să restricționeze politica migraționistă și trebuie să se uite înspre est. Datorită politicii migraționiste mai severe, cu toate că doar temporar, dar fluxul de migranți a scăzut semnificativ în țările europene.

La început programele de restricționare ale migrației erau caracteristice pentru partidele extremiste, dar azi deja fac parte și din programul partidelor mai mari. Țîrile care la început erau liberale, au introdus legi migraționiste stricte, Dania în anul 2002, Regatul Unit și Elveția în 2005. ( Eurostat ). Țările membre ale Uniunii Europene au realizat că trebuie să elaboreze o politică migraționistă armonizată. Rezultatele negative și masa mare de imigranți atrag atenția că politicile migraționiste și cele de siguranță trebuie să se afle în strânsă legătură. Măsurile rapide au redus numărul solicitanților de azil, al refugiaților (verificarea vizelor, verificări înainte de zoruri în țările de tranzit, etc. ). În general măsurile precedente intrării în țară sunt cele mai descurajatoare, iar cele mai atrăgătoare sunt serviciile de nivel înalt și posibilitățile de muncă favorabile.

Ultima etapă prezentată în tabel reprezintă probabil cea mai mare criză migraționistă din Europa, sau altfel spus criza refugiaților din Europa. Aceasta s-a format din cauza migrației celor care fug din cauza diferitelor conflicte armate, a persecutării politice și religioase și a dificultăților economice. Numărul tot mai mare al refugiaților încearcă să intre pe teritoriul Uniunii Europene mai ales din Orientul Apropiat, Africa, Balcani și Asia Centrală, prin traseul de refugiați format pe Marea Mediteraneană și Balcani. Majoritatea migranților pornește la drum din Siria, Afganistan. Conform Eurostat, la Uniunea Europeană au fost depuse în anul 2014 626 mii de cereri de azil, care se apropie de cifra de 672 mii din 1992.

Integrarea – gestionarea migrației în masă

Studiul mișcării refugiaților și migranților are procese istorice serioase la bază, care nu pot fi șterse de pe o zi pe alta, maxim pot fi influențate pe termen lung. De aceea nu se poate aștepta o soluție rapidă.

Acceptarea unei măsuri generale în legătură cu imigrarea, care cuprinde toate tipurile de imigranți, a întâmpinat dificultăți, de aceea ideea ar fi ca reglementarea imigranților să se facă pe baza clasificării fluxului de imigranți: migrație legală respectiv neregulată.

Titlul capitolului conține cuvântul integrare, dar întrebarea este dacă trebuie, respectiv se lasă integrați, sau chiar asimilați. Fără niciun dubiu, pentru locuitorii țării cel mai simplu ar fi dacă integrarea s-ar face fără dificultăți, dar dacă inversăm acest lucru pentru o clipă, nu este sigur că un european ar adopta fără gândire cultura, religia din Arabia Saudită. Probabil că din această cauză reglementarea nouă a guvernului francez a stârnit rezistență în momentul în care a dispus că școlarii arabi nu mai au voie să-și acopere capul. Totuși, toate schimbările sociale – să învățăm cum să-l acceptăm pe celălalt, cum putem conviețui – trebuie să înceapă din școală, în special de la vârsta clasei primare.

Așadar asimilarea este de neînchipuit, segregarea, adică separarea grupului dat nu este o soluție, deci rămâne integrarea. Dar la ce nivel trebuie să se realizeze această integrare? În afara celui mai mare primitor (SUA, Canada ) nicio țară nu dispune de o politică migraționistă serioasă. Reglementările privind integrarea sunt mai mult încercări.

Realizarea integrării întâmpină rezistență internă și externă serioasă, are loc ghetoizarea Europei, ceea ce la fel nu corespunde noțiunii de integrare. Acestea sunt zone locuite cu precădere de către musulmani, care refuză aproape în mod integral de la obiceiurile țării înconjurătoare (vezi Londra ). Scopul primordial al acestor grupuri nu este integrarea, ci păstrarea culturii proprii, ceea ce sub această formă reprezintă exact opusul integrării.

Politica migraționistă din America de Nord și Europa prezintă diferențe esențiale. Soluția americană aplică americanizarea. Imigrantul este tratat ca un viitor cetățean american. Pe de altă parte țările vest-europene oferă imigranților independență crescută, nu vor să-i europenizeze. Ei își pot cultiva liber cultura. Integrarea nu se realizează, în locul ei se accentuează segregarea. Acest lucru reprezintă o problemă, faptul că de multe ori migranții nu doresc să preia și cetățenia țării primitoare. Cauzele în acest sens:

Dacă este nevoit să renunțe la cetățenia anterioară, în fosta țară va deveni străin

Moștenirea poate fi o problemă

Legătură de bază cu țara natală

Totuși, condiția de bază a integrării este ca însuși imigrantul să fie capabil să intervină în viața țării alese. Pe de altă parte putem spune că și politicienii vor reprezenta interesele migranților dacă aceștia vor avea rolul de potențiali alegători.

Însă cei doi piloni ai politicii migraționiste trebuie să fie limitarea și recrutarea. Scopul limitării este acela ca să nu aibă acces în țară migranți care nu sunt capabili să contribuie la răspunderea socială. Rolul recrutării este metoda menționată deja, satisfacerea nevoii forței de muncă a țării.

Gestionarea migrației este mult mai simplă dacă are loc bine gândit spațial și temporal, ceea ce în cazul de față în Europa se poate realiza foarte greu din cauza fluxului permanent.

Măsurile necesare s-ar putea realiza în modul următor: la nivelul cauzelor mișcărilor de refugiați și migraționiste, adică la migranți. Reducerea cauzelor are semnificație mai importantă, decât modificarea politicii migraționiste a țărilor dezvoltate. Acest lucru nu afectează toți migranții. Așadar, trebuie găsită modalitatea încetării distrugerii regionale și globale. Este o sarcină urgentă limitarea creșterii populației și construirea unui sistem economic și social mai suportabil. Având în vedere dimensiunea și extinderea problemelor, doar strategiile elaborate și acceptate pe plan internațional pot avea succes. Acest lucru se poate realiza doar în cadrul ONU.

Adoptarea unei dispoziții generale în legătură cu imigrarea, care se aplică pentru toate tipurile de imigrări a întâmpinat dificultăți, de aceea ideea ar fi ca fluxul de migranți să se poată reglementa împărțit în grupe: migrația legală, respectiv neregulamentară.

Așadar, cheia imigrării reușite este integrarea, în acest sens Uniunea Europeană are următoarele sarcini:

Întărirea cadrului privind integrarea

Susținerea gestionării diversității

Susținerea programelor de integrare a imigranților nou-veniți

Asigurarea unor posibilități egale pentru cei care sosesc legal din țări terțe, etc.

Gestionarea imigrării ilegale

Imigranții încearcă să intre ilegal sau cu documente de călătorie false pe teritoriul UE, pe cale terestră, aeriană sau maritimă. Ei sunt ajutați de multe ori de organizații criminale de care depind după caz și după sosirea în UE. Majoritatea imigranților ilegali însă intră în UE cu viză cu drept de ședere pentru perioadă redusă, dar după aceea rămân mai departe. Pentru a avea o politică migraționistă sustenabilă, autentică, țările membre ale UE trebuie să se lupte împreună împotriva problemei imigrării ilegale. UE a declarat traficul de persoane ca fiind o infracțiune, iar victimelor li se oferă sprijin și protecție. Țările UE au posibilitatea de a emite permis de ședere acelor persoane care au devenit victime ale traficului de persoane dar care colaborează cu autoritățile. O altă dificultate în acest plan este creată de munca la negru, pentru că pe de o parte acest lucru atrage imigranții ilegali, pe de altă parte contribuie la exploatarea lor.

Trimiterea imigranților ilegali în țara de origine, respectiv sprijinirea întoarcerii lor voluntare constituie de asemenea elementul de bază al politicii migraționiste sustenabile, autentice. Totodată trebuie luate măsuri mai hotărâte împotriva acelor imigranți ilegali care nu vor să se întoarcă voluntar în țara lor. Așadar, trebuie acționat în felul următor:

Asigurarea resurselor umane pentru anchetarea cazurilor de trafic/contrabandă de persoane

Aplicarea drepturilor umane de bază pentru cetățenii aflați în Uniunea Europeană, proveniți ilegal din afara Uniunii Europene

Oferirea de sprijin și ajutor pentru victimele traficului de persoane, etc.

În tabelul de mai jos ( figura 2 ) prezint numărul imigranților ilegali capturați în decursul anilor trecuți, perioada 2010 – 2013.

Figura 4.: Imigranți ilegali capturați în Uniunea Europeană

Sursă: Eurostat

Există multe teorii referitoare la procesul de integrare al imigranților. Una dintre ele: imigranții sunt asimilați de către noua societate, pe o perioadă de două – trei generații, dar la sfârșitul acestui preoces nu mai sunt vizibile diferențele dintre noii veniți și copii lor. Unii persoane politice consideră că acest proces de asimilare conducce la abandonarea de către părțile implicate elemente ale culturi și identități.

În concluzie, este importantă solidaritatea, adică colaborarea cu țările terțe, respectiv siguranța, adică lupta eficientă împotriva imigrării ilegale, însă degeaba este solidară Europa dacă nu se manifestă același lucru și din partea imigranților.

Imigranții din UE se pot integra cu succes în țările primitoare doar dacă toate nivelele societății participă activ la acest lucru. Cu scopul integrării trebuie să beneficieze de aceleași drepturi ca și cetățenii UE și trebuie să primească posibilitatea de a învăța limba țării primitoare, să aibă acces la educație, la locurile de muncă și în general la formarea unei legături. Prin participarea activă la societatea primitoare, imigranții pot contribui la dezvoltarea socio-economică și la diversitatea culturală din UE. Totodată, imigranții au și sarcini: trebuie să onoreze și să respecte valorile și regulile țării primitoare.

Politica migraționistă a Uniunii Europene

Uniunea Europeană depune eforturi considerabile, organizează conferințe și propune o politică europeană globală să facă față provocărilor migrației. Politica europeană se construiește pe tradițiile europene privind azilul și migrația. Uniunea Europeană urmărește să stabilească o abordare echilibrată cu privire la gestionarea situațiilor de migrare legală și la combaterea imigrării ilegale. Politica migrației este o categorie complexă, în care regăsim politica în domeniul azilului.

Scurt istoric al politicii în domeniul azilului:

Acordul de la Schengen

Regulamentul Acordului de la Schengen prevede eliminarea controalelor la frontierele interne și stabilirea regulilor care stau la baza traversării frontierelor externe și adoptarea unei politici comune privind regimul de vize.

În prezent 25 state europene sunt membre cu drepturi depline în Acordul Schengen, dar acordul nu este aplicat de fiecare stat membru. Statele membre și – au deschis între ele granițele, acordul de liberă circulație a fost semnat dar s – a ivit pericolul imigrației ilegale. Pentru a garanta securitatea în spațiul fără frontiere, statele Schengen fac schimb de informații pentru a combate criminalitatea organizată și terorismul. Eliminarea controalelor la frontierele interne și – a deshis parțile nu numai în fața cetățenilor țărilor membre ci și în fața teroriștilor și a migranților ilegali.

Ttratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeană a fost semnat de Consiliul European la 7 februarie 1992 în localitatea olandeză Maastricht. Acest tratat a pus bazele. Una marile inovații introduse de tratat este introducerea unei cetățenii europene, care se adaugă cetățeniei naționale:

politica de azil

deschiderea granițelor membre, regulamentul traversării frontierelor

lupta împotriva migranților ilegali din statele terțe

securitatea frontierelor

Tratatul de la Amsterdam

A fost adoptat la 16 – 17 iulie 1997 și a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Tratatul de la Amsterdam are următoarele obiective:

să plaseze ocuparea forței de muncă și drepturile cetățenilor în centrul atenției

să suprime ultimele obstacole pentru libera circulație a persoanelor și să consolideze securitatea

Odată cu Ttratatul de la Amsterdam politica migrației și azilul a devenit una dintre principalele politici ale Uniunea Europei, ce a intrat sub incidența responsabilității comune.

Tratatul de la Nisa

A fost semnat pe 26 februarie 2001 și a intrat în vigoare la 1 februarie 2003.

Erau prevăzute două metode de definire a votului cu majoritate calificată: un nou sistem de pondere sau aplicarea unei majorități duble ( de voturi și de populație ).

A fost introdus diapozitivul de siguranță demografică prin care un stat membru poate solicita să se verifice dacă majoritatea calificată reprezintă cel puțin 62 % din populația totală a Uniunii. Pe baza ordinului Tratatului de la Nisa trebuie stabilite regulamentele cererilor de azil al cetățenilor din statele terțe.

Tratatul de la Lisabon

Ttratatul de la Lisabon, cunoscut în faza de proiect sub numele de Tratatul de Reformă este un tratat destinat să înlocuiască tratatul constituțional european. A fost semnat la 13 decembrie 2007.

Tratatul de la Lisabon va oferi Uniunii instrumentele adecvate pentru a face față provocărilor complexe ale seocului XX, precum globalizarea, criminalitatea organizată sau imigrația.

Sistemul de management al refugiaților trebuie să cuprinde:

egalitatea statului de refugiat

sistem comun de apărare temporară

procedură comună în acordarea și retragerea statului de refugiat

reguli referitoare la integrarea migranților

cooperare și parteneriat cu statele terțe

d) Programele Consiliului European

Este necesar și important analiza problemelor de migrație și căutarea soluțiilor, fiindcă acestea dileme pentru toți locuitorii din Europa , pune în pericol securitatea Europene. Politica de migrație ilegală se poate impărții în două categorii, în funcție de situație în care se află migrantul în momentul de față, dacă a intrat pe teritoriul Uniunea Europei sau încearcă să intre. Pe baza acestora putem vorbi despre politica de prevenție, politica de dar poate fi o soluție și integrarea lor în țările gazde.

În noiembrie 2004, la inițiativa președinției daneze a Uniunii Europene, Consiliul UE a adoptat un set de Principii de Bază, privind integrarea imigranților, principii care să reprezinte un punct de plecare în elaborarea viitoarelor politici în domeniul integrării:

Integrarea este un proces dynamic, de lungă durată, care îi privește atât pe imigranți cât și pe cetățenii statelor – membre.

Integrarea implică respectarea legislației Uniunii Europene.

Angajarea pe piața forței de muncă este un element-cheie al procesului de integrare.

Cunoștințele de bază referitoare la societatea-gazdă: limbă, istorie, organizare instituțională sunt foarte importante a unei integrări de succes.

Gradul de educație al imigranților și urmașilor lor afectează decisiv participarea activă a acestora în societate.

Accesul imigranților la instituții, servicii și bunuri publice, în condiții egale cu naționalii și non-discriminatorii, reprezintă o permisă indispensabilă pentru o bună integrare.

Interacțiunea frecventă între imigranți și cetățenii statelor membre este o condiție fundamentală a unei integrări de succes.

Societatea civilă are un rol decisiv în procesul de integrare al imigranților.

Viziunea Comisiei Europene despre integrare

Comisia Europeană afirmă că politicile sociale care vizează integrarea imigranților în societatea europeană ar trebui să urmărească prioritar:

respectarea valorilor fundamentale ale unei societăți democratice;

dreptul imigranților de a-și păstra propria identitate;

acordarea de drepturi și obligații corespunzătoare, comparabile cu acelea ale cetățenilor Uniunii;

Integrarea trebuie înțeleasă ca un proces de participare activă a imigranților în toate dimensiunile societății europene, process prin două direcții: atât din punctul de vedere al imigranților rezidenți legal în Uniunea Europeană, cât și din cel al societății europene gazdă. Aceasta implică, pe de o parte, responsabilitatea societății gazdă de a asigura un cadru legal de drepturi și obligații care să ofere posibilitatea participării imigranților la viața economică, socială, culturală și civilă, iar pe de altă parte, din partea străinilor presupune respectarea normelor și valorilor fundamentale ale societății europene și, totodată, participarea activă în procesul de integrare, fără însă a-și pierde propria identitate.

Europa ar trebui să concentreze în două direcții pentru a putea rezolva problemele sus menționate: opinia publică ar trebui implicată în mod mai eficient în problemele de migrație și în problemele dreptului de azil .

Tipul de politică închisă minimalizează șansele atingerii scopurilor țintă. Ar fi un pas important dacă instituțiile ar deveni drept în formarea politicii de migrație. Statele însă nu în caz sunt de acord să fie în armonizare cu politica comunității .

Din măsurile enumerate trage concluzia Uniunea Europeană a fost și este o sarcină fundamentală rezolvarea problemelor de migrație. În momentul de față sunt opuse două tipuri de politici: politica de respingere și politica / procesul de armonizare.

Trebuie să recunoaștem că Europa are nevoie de migranți, de tineri care compensează societatea din ce în ce mai îmbătrânită ( vezi situația din Germania ). Totodată migrația popoarelor ar trebui să aibă loc în cadre bine organizate, cu planuri bine gândite.

Statele membre ar trebui să aibă responsabilitatea în informarea obiectivă a cetățenilor despre avantajele și dezavantajele fenomenului de migrație.

În societatea actuală mass – media joacă un rol crucial în viata socială, are o influență puternică asupra segmentelor societății, din păcate în zilele noastre au loc o intimidare generală.

1.2 Prezenta situație a Europei

Criza migrației în Europa, numită și criza refugiaților în Europa s-a format din cauza diferitelor conflicte armate, a persecuției politice și religioase și a migrării refugiaților datorită disperării economice provocate de cele menționate. Numărul tot mai mare al refugiaților încearcă să intre pe teritoriul Uniunii Europene mai ales din Orientul Apropiat, Africa, Balcani și Asia Centrală, prin traseul de refugiați format pe Marea Mediteraneană și Balcani. Majoritatea migranților pornește la drum din Siria, Afganistan. Termenul a fost pentru prima dată utilizat în aprilie 2015, atunci când s-au scufundat cinci vase pline de refugiați, cauzând astfel decesul a mai mult de 1200 de persoane.

Referitor la fluxul de refugiați care se îndreaptă spre Europa, și care pare de neoprit, întrebarea cea mai frecventă este „De ce tocmai acum? Ce s-a schimbat dintr-o dată în Orientul Apropiat, cauzând acest flux de refugiați de tip panică?”. Apare și întrebarea de ce nu primesc refugiați regatele arabe bogate din Golf? Cauzele sunt destul de complexe.

Milioane de oameni trebuie să-și părăsească casele în fiecare zi, iar rândul acelor țări unde viața a devenit imposibilă crește neîncetat. Din Europa vedem mai ales războiul din Siria care durează deja de patru ani, dar pe zi ce trece și Irakul și Libia intră în această categorie, iar Sudanul de Sud și Afganistanul sunt în continuu scena masacrelor zilnice – să amintim doar acele țări de unde solicitanții de azil sosesc în mod neîntrerupt și în cel mai mare număr. Ei nu sunt imigranți economici, ei pornesc la drum doar ca să-și salveze propria viață și sosesc fără excepție din țări care sunt scenele războaielor lungi, ale conflictelor permanente rasiale, religioase.

Cauzele sunt oarecum diverse și în același timp asemănătoare. În Siria are loc un război în adevăratul sens al cuvântului, în Irak și Libia puterea de stat s-a dezintegrat în sensul practic al cuvântului, în Sudan războiul civil durează de fapt de șaizeci de ani, cu mici sau mai mari întreruperi.

Siria este cheia soluției?

La nivelul celor mai mari puteri internaționale există un consens referitor la faptul că problema refugiaților nu poate fi gestionată fără înlăturarea cauzelor declanșatoare. Însă și în această privință, precum și referitor la modul concret de gestionare a crizei refugiaților, punctele de vedere diferă în mod semnificativ. În special în cazul Siriei. În momentul prezent, Siria pare a fi cea mai tragică și cea mai nerezolvabilă problemă. Conflictul durează de mai mult de patru ani, iar numărul victimelor mortale a depășit până azi 250 de mii.

Intrarea pe scenă a Statului Islamic (IS) în vara anului trecut a confirmat doar ce se știa deja înainte – faptul că în Siria s-a adunat grupul fruntaș al terorii, compus din mai multe națiuni. Sirienii care încă sperau anul trecut au trebuit să conștientizeze brusc că trebuie să țină cont de Statul Islamic pe termen lung. Țările vecine s-au umplut, în taberele de refugiați domină condiții intolerabile, Libanul, Iordania, Turcia care și ele au ajuns la marginea catastrofei umanitare, s-au implicat în mod formal în război, dar de fapt își poartă propriul război.

Deci dacă nu vor să moară arși pe viu în cușcă sau să trăiască acoperiți de voal negru toată viața, atunci oamenii de acolo nu au altă soluție decât să se refugieze, asumând toate dificultățile migrării, în special umilința.

Sirienii nebineveniți

Statele Golfului Persic au primit multe critici din cauza faptului că în timp ce sute de mii de refugiați soseau în Europa, statele islamice bogate ale regiunii nu au primit sau au primit cu greu câțiva sirieni. Arabia Saudită, Kuweitul, Quatarul, Omanul și Emiratele Arabe au primit critici și din partea țărilor arabe. Nu din întâmplare, căci sirienii și saudiții vorbesc aceeași limbă, au aceeași religie, au mult mai multe în comun decât sirienii și europenii. Criticile nu sunt nefondate, însă din cauza muncitorilor temporari care lucrează în aceste țări statutul de refugiat nu există. În țările Golfului Persic nu există politica refugiaților, țările regiunii nu au semnat Convenția privind statutul refugiaților din 1951 a ONU. Deoarece nu fac parte din semnatari, la ei nu există refugiați, deci pentru sirienii care sosesc în țările Golfului Persic sunt valabile aceleași reguli ca și în cazul muncitorilor temporari: primesc viză temporară. Aceste state nici nu planifică introducerea statutului de refugiat. Acel refugiat sirian, care totuși ar alege una dintre aceste țări ca stat țintă, trebuie să-și facă rost de viză. Însă aceasta este foarte scumpă și greu de obținut.

Țările Golfului nu primesc cu plăcere sirienii din motive de securitate, statele islamice conservatoare se tem și de conflictele religioase. Deci nu doresc să-i primească, rămâne astfel Europa.

Cauzele valului de migrație

Cauzele valului de migrație al Orientului Apropiat sunt complexe: se extind de la criza civilizației islamice, prin acordurile de pace de după Primul Război Mondial, până la schimbările climatice globale. Deși a apărut și varianta că în spatele tuturor acestor lucruri se află Statele Unite. Africanii relatează că pe vasele care îi transportă este afișat steagul american. Acesta poate însemna și faptul că evenimentele au loc cu autorizația guvernului american. Statele Unite ale Americii face posibilă ca persoanele africane trase pe sfoară să pătrundă în Europa. Face toate acestea din motive umanitare? Însă dacă avem în vedere cât de crunt își apără SUA propria țară de imigranți, atunci putem deja renunța la această opțiune.

Să ne întoarcem deci la război. În destabilizarea zonei un eveniment marcant a fost războiul din Irak, care a început în anul 2003. Americanii l-au înlăturat pe Saddam Hussein, însă drept consecință a războiului, statul creat artificial după Primul Război Mondial s-a desfăcut în bucăți, rivalizările religioase, rasiale și etnice luându-i locul. În curând a început războiul civil care durează până azi și care a revendicat mai multe sute de mii de victime. S-a creat organizația teroristă Al-Qaida din Irak și mai multe milioane de persoane s-au refugiat din calea războiului civil.

Trasee

Sunt avute în vedere următoarele rute maritime și terestre:

Ruta vest-africană

Ruta vest-mediteraneană (dinspre Africa de Nord, prin mare)

Ruta central-mediteraneană (dinspre Africa de Nord, prin mare, către Malta și Italia)

Ruta ocolitoare, din Albania spre Grecia

Ruta Balcanii de Vest, dinspre Kosovo prin Serbia.

În prima jumătate a anului 2015 rutele care au înregistrat cele mai multe treceri ilegale ale frontierei (illegal border crossing) au fost cea est-mediteraneană (132 240), cea a Balcanii de Vest, care în parte constituie continuarea celei dintâi (102 342), respectiv cea central-mediteraneană (91 302).

Figura 5: Rute ale imigranților.

Sursă: Frontex

Motivații

Nu este ușor să intuim motivațiile migranților. Deși nu putem determina compoziția maselor de migranți neînregistrați în funcție de motivații și statutul lor juridic, conform estimării ONU din iulie 2015, 62% sunt refugiați, care fug din calea războaielor sau a persecuției, din motive politice sau religioase.8 Proporțional, cele mai multe cereri acceptate s-au depus de cei din următoarele țări: Siria (94%), Irak (88%), Afganistan (66%), Iran (65%), Somalia (60%), Sudan (53%). Majoritatea cererilor celor sosiți din alte țări au fost respinse.

Din cei sosiți din țările de mai sus, 90% au intrat în Uniunea Europeană prin Grecia și 47% prin Italia până în august 2015 conform UNHCR. Cei sosiți din Africa de Vest, Balcanii de Vest și Asia de Sud sunt mai degrabă imigranți economici, care vin să-și încerce norocul în Uniunea Europeană pentru a scăpa de sărăcie și lipsa locului de muncă.

Reacția statelor membre la criza imigranților

Comisia Europeană a emis inițiativa programului de repatriere a imigranților ilegali. Voi arăta reacția statelor în figura de mai jos, unde țările marcate cu verde au votat cu da, cele marcate cu roșu au votat cu nu, cele marcate cu portocaliu s-au retras, nu au participat la vot, iar cele marcate cu albastru s-au abținut de la vot. În mod natural, țările marcate cu gri nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Figura 6: Votul organizat ca răspuns la planul Comisiei Europene, pentru redistribuirea a 120.000 de refugiați

Sursă: Frontex

Ulterior a apărut și disputa cu privire la cotele de refugiați, Germania, Franța și Italia au rugat celelalte țări membre ca refugiații să fie distribuiți mai egal între anumite state membre. Însă mai târziu s-au înțeles să nu accepte niciun sistem de cote pe termen lung, deci această dispută are câteva puncte foarte sensibile:

Având în vedere că deja nu se respectă decizia anterioară a Comisiei pentru distribuirea între statele membre a contingentului de migranți de un număr irelevant de 40.000, care va fi reacția acum, când vorbim de ceva mai mult de un milion de migranți?

Pot fi oare asumate obligații în felul în care România deja a declarat că este dispusă să găzduiască 1.700 de migranți „în semn de solidaritate”, dar nu are destule mijloace pentru asigurarea șederii lor pe termen lung?

În cazul în care – după cum se pare – vor fi state membre care vor refuza cotele obligatorii de migranți, va exista totuși un cadru european acceptat de către toți și cât de credibil va fi acesta?

Austria: din miezul nopții al datei de 15 septembrie, a introdus controale la frontieră pentru restabilirea ordinii și oprirea traficului de persoane.

Bulgaria: construiește un gard la granița cu Turcia. Gardul este dotat cu camere cu infraroșu, cu senzori de mișcare și sârmă, și este păzit de armată.

Germania: din cauza sosirii a noi și noi de migranți, opoziția a inițiat o dispută cu guvernul. În opinia președintelui, Germania este destul de puternică pentru a găzdui orice număr de migranți. În septembrie 2015 mase de oameni exaltați au salutat migranții. Economia Germaniei are nevoie de migranți, deoarece proporțional din ce în ce mai mulți vârstnici trebuie întreținuți.

Ungaria: Pe la sfârșitul lunii august a anului 2015 a terminat prima fază a construirii gardului și 9 mii de polițiști au fost detașați la frontieră pentru a opri migranții sosiți fără acte.

România: Comisia Europeană a solicitat de la România găzduirea a 6351 de refugiați. România a acceptat acest lucru cu condiția de a se putea alătura spațiului Schengen.

Deci putem vedea deja din situația acestor câteva țări că clasa politică susține diferite opinii referitoare la migranți, nu aplică aceeași strategie și astfel vom ajunge mai curând la dezintegrarea Europei decât la punerea ei în ordine. Această masă de oameni, cândva inimaginabilă, este o imensă provocare pentru Europa, pentru un continent unde majoritatea oamenilor se opun viguros primirii străinilor, resping diverse forme de deosebire (săraci, persoane fără adăpost, rromi, imigranți), unde nivelul încrederii în celălalt este foarte redus, și unde în ciuda celor menționate au apărut noi forme de solidaritate pentru a oferi ajutor umanitar celor sosiți deodată într-un număr mare.

III. Cercetare despre integrarea imigranților

3.1 Cauza și scopul cercetării

Teama populației din cauza fenomenului de migrație și xenofobia au fost și sunt teme importante pentru mine, de aceea am simțit nevoia de a analiza această problemă prin realizarea unei cercetări despre această temă.

Am fost curioasă de părerea referitoare la tema migrației a persoanelor de diferite de vârstă. Cercetarea s-a realizat prin informațiile colectate în urma completării unui chestionar care a fost completat de 100 de persoane, împărțite în patru categorii de vârstă: 25 între 18 – 29 de ani, 25 între 30 – 39 de ani, 25 între 40 – 49 de ani și 25 între 50 – 59 de ani.

Acești oameni au diferite niveluri de educație și diferite domenii de activitate.

După părerea mea criza migrației apărută în primăvara anului 2015 este o problemă globală, importantă, care ar putea avea influențe negative asupra viitorului Europei.

Scopul cercetării a fost:

Ce părere au oamenii din jurul nostru despre criza migrației, în ce măsură poate avea efecte negative asupra familiilor prezența cetățeniilor străini

În ce măsură sunt deschiși oamenii față de religia și de legislația islamică

Ce părere au despre politica de migrație a unor guverne din statele UE

În ce măsură sunt de acord cu sprijinul migranților și care ar fi soluția cea mai optimă pentru rezolvarea acestor probleme

Ipoteze:

La întocmirea chestionarului am avut presupunerea că majoritatea oamenilor au senzație de frică din cauza crizei de migrație. În prezent nu se poate afirma cu certitudine că o anumită țară sau regiune din lume se află în adăpost față de activități cu caracter terorist

Acțiunile teroriste au cunoscut o amploare îngrijorătoare în toată lumea

Oamenii din diferite categorii de vârstă au păreri diferite despre această situație

Chestionarul conține 23 de întrebări. Am folosit întrebări închise cu scopul evaluării exacte. Chestionarul a fost împărțit în diferite de categorii de întrebări. Primele două sunt întrebări cu referire la criza migrației și despre integrarea imigranților în țările gazde. Următoarele patru întrebări se referă la familie, securitatea personală și la prezența cetățenilor străin în Europa. Trei întrebări se referă la legislația islamică ( Sharia ).

De ce este important să cunoaștem Sharia, acesta fiind o legislație islamică, acoperă toate aspectele vieții de la guvernarea unei țări până la viața cea mai intimă a individului. Nu există nicio lege comună între legislația oficială din statele UE și între legiile Shariei, care accentuează că nu există libertate religioasă, libertate de exprimare, libertatea presei, libertate în domeniul artei și nu există egalitate.

În chestionar apar si întrebări legate de religie deoarece acțiunile teroriste care au avut în trecutul apropiat au la bază cauze religioase. Pe lângă temele religioase apare și politica unor țări ( ca politica Germaniei și a Ungariei, acestea fiind diferite în momentul de față) influențează în mare măsură situația politică actuală. Germania apare în ipostaza de apărător al cauzei refugiaților în Europa, poziție care o diferențiază net de majoritatea liderilor Europeni.

3.2 Analiza și evaluarea cercetării

În cele 100 chestionare realizate, completate, respondenții ( cu vârstă diferită ) au avut răspunsuri identice. Pe baza analizei răspunsurilor din chestionar, putem afirma că: majoritatea respondenților 62% au fost femei, precum rezultă din figura de mai jos:

Figura 7: Sex?

Cele 62% se pot împărții în felul următor: din cele 25 persoane intervievate cu vârsta între 18 – 29 – 80% ( femei ), cu vârstă între 30 – 39, respectiv 40 – 49 – 70% ( femei ) iar cei cu vârsa între 50 – 59 – 60 % ( femei ).

Nivelul de vârstă era împărțit egal în cele patru grupe.

Figura 8: Vârsta?

Cele 100 de persoane întrebate au nivel de educație diferit: 48 % au studii superioare ( universitare ), 42 % studii medii, 8 % cu masterat și doar 2% cu școala generală.

Figura 9: Nivel de educație?

Cea mai mare parte a respondenților este căsătorit, 56 %.

Figura 10: Stare civilă?

În prima categorie de întrebare cei intervievați au păreri identice despre fenomenul migrației. La prima întrebare eram curioasă, în ce măsură sunt luminați oamenii cu privire la fenomenul migrației. Principalul obiectiv era definirea cauzelor migrației. Cea mai mare parte a respondenților cred că migranții sunt orientate, dirijate de Statul Islamic.

Presupunerea de mai sus poate fi confirmată de activitățile teroriste care au avut loc în luna martie ( anul curent ) și noiembrie ( anul trecut ). Activitățile teroriste în Europa care au avut loc înainte de 2015. Prima activitate a avut loc în 2003 – Istambul, în martie 2004 – Madrid, în 2005 – Londra iar în 2015 – 2016 Paris și Belgia.

Profitând criza migrației din 2015 au avut loc două activități teroriste în scurt timp, se pune întrebarea de ce?

La întrebarea “credeți că migrația e un fenomen spontan sau este bine organizat?”, cea mai mare a celor intervievați au afirmat că migranții sunt dirijați 80 % și doar 7 % au spus că prezența migranților în Europa este un fenomen spontan iar 13 % a respondenților și – a ales opțiunea “ altele ”, răspuns care a fost justificat prin cauze economice, globale și de război. Din punct de vedere la nivel de vârstă nu au apărut diferențe între răspunsuri.

Figura 11: In general, credeți că migrația e un fenomen spontan sau este bine organizat?

La întrebarea următoare am primit răspunsuri aproape identice, 88 % a respondenților cred că migranții ar trebui să accepte cultura și legislația țârilor gazde, aceasta ar însemna integrare. 10 % dintre respondenți si-a ales opțiunea “ altele “, accentuând ideea că migranții sunt obligați să accepte măcar legislația Uniunii Europene și doar 2 % crede că nu este nevoie să se integreze și că în Europa este liniște și pace.

Figura 12: În general, credeți că Europa, ca centru cultural, economic și religios ar trebui să oblige pe cetățenii străini să-și respecte cultura și legislația țărilor gazdă?

Al doilea set sunt întrebări cu referire la familie și la securitate personală. În rândul tinerilor ( 18 – 29 ani ) senzația de frică din cauza migranților este mai scăzută decât în rândul celor mai vârstă. În ceea ce privește opinia oamenilor despre prezența cetățenilor străini în Europa 76 % cred că prezența cetățenilor străini poate avea efecte negative asupra propriilor familii iar 24 % cred că nu poate avea efecte negative.

Figura 13: In general, credeți că prezența cetățenilor străini in Europa poate avea efecte negative asupra familiei dumneavoastre?

O mare parte a acelor intervievați, 78 % a afirmat că nu s-a schimbat viața lor din cauza migrației în ultima lună. Ultima întrebare din această categorie se referă la sprijinul acordat unor persoane necunoscute, 94 % din cei întrebați și-au ales răspunsul “ nu “.

Figura 14: Credeți că din cauza migrației viața dumneavoastră s-a schimbat în ultima lună?

Figura 15: Ați acorda sprijin unor persoane necunoscute?

Următoarele întrebări se referă la problema Shariei, a legislației islamice.

Figura 15: Ați auzit despre Sharia?

33 % din cei intervievați nu cunosc legislația sus numită, 80 % a respondenților aparțin vârstei între 50 – 59 de ani. Jumătate din cei întrebați nu cunosc legislația iar tinerii, între 18 – 29 de ani au auzit, au citit despre Sharia dar nu au informații suficiente. 92 % cred că nu ar fi posibil ca în statele UE Sharia să fie legislația oficială. 97 % ar protesta dacă ar fi obligatori aplicarea legii Sharia în Europa.

În categoria întrebărilor cu referire la religie, 59 % afirmă că ar putea fi posibil să aibă loc o persecuție / prigonire creștinească în următorii 10 ani dacă problema migrației nu se va rezolva. 99 % nu s-ar converta niciodată la religia musulmană. Răspunsurile la întrebările de mai sus sunt în general identice în mijlocul respondenților.

Figura 16: Puteți să imaginați că peste 10 ani ar putea să aibă loc in Europa o persecuție/ prigonire creștinească?

Figura 17: V-ați convert la religia musulmană din propria voință?

După acestea urmează întrebarea referitoare la bisericile creștine, la care părerea oamenilor este diferită.

Figura 18: În general credeți că bisericile creștine ar trebui să lupte impotriva fenomenului de

islamizare a Europei?

Așa cum arată figura, majoritatea oamenilor cred că criza migrației este și problema bisericii, dar o mare parte a respondenților afirmă că este problema statului. 13 % cred că nu se poate vorbii despre fenomenul de islamizare a Europei. Generația tânără 18 – 40 de ani crede că rezolvarea problemelor ar fi datoria bisericii iar generația mai în vârstă crede că este datoria statului.

Ultima categorie de întrebare cuprinde întrebări care se referă la politica unor state membre a Uniunii Europene. Am primit răspunsuri asemănătoare, aproape identice cu privire la politica de migrație a Germaniei și a Ungariei.

Figura 19: Sunteți de acord cu politica de migrație a Ungariei?

Figura 20: Credeți că politica de migrație a lui Germaniei ar putea să fie periculos pentru viitorul Europei?

Cu politica de migrația Ungariei 20 % din cei întrebați nu este de acord, acest procent include vârsta peste 40 de ani. Cei mai mulți dintre intervievați crede că migranții ar trebui să rămâne în țara lor și acolo să-și caute soluții.

96 % crede că politica de migrație a Germaniei ar putea să fie periculos pentru viitorul Europei.

După părerea mea din politica de migrație a Uniunii Europene lipsește poziția hotărâtă, consecventă și lipsesc planurile luminoase. Fiecare stat formează politica cum crede și acest fapt este neliniștitor pentru oamenii, 94 % a respondenților nu este de acord cu faptul că Europa ar acorda sprijin cetățenilor străini și 100 % din cei 100 de intervievați cred că problema ar trebuii să fie rezolvată în țara lor și acolo să-și caute soluții pentru viitor.

Figura 21: Sunteți de acord cu faptul că Uniunea Europeană are intenția de a acorda sprijin migranților in statele membre?

Figura 22: Credeți că problemele migranților se vor rezolva în Europa sau ar trebui să rămâne în țara lor și acolo să-și caute soluții?

Figura 23: În general, credeți că granițele statelor Europene trebuie apărate față de migranți?

Răspunsurile sunt aproape identice și la ultimele 2 întrebări: 86 % a respondenților afirmă că statul să nu folosească impozitele plătite de oameni pentru sprijinul migranților, doar 14 % ar fi de acord cu folosirea impozitelor pentru acest scop.

Părerea mea este că în timp ce plătirea impozitelor este obligatorie pentru fiecare cetățean, statul ar trebui să folosească acesta pentru apărarea populației, apărarea granițelor și pentru căutarea căilor în rezolvarea problemelor de migrație.

La ultima întrebare 95 % dintre respondenți crede că este necesar modificarea legislației Uniunii Europene pentru a refuza intrarea cetățenilor străini în statele Uniunii Europene.

Figura 23: Sunteți de acord ca o parte din impozitele plătite de Dumneavoastră să fie folosită pentru sprijinul migranților?

Figura 24: Credeți că este necesar modificarea legislației Uniunii Europene pentru a refuza intrarea cetățenilor srăini în statele UE?

În ansamblu pot concluziona că dintre ipotezele formulate de mine, diferența de opinii între diferitele grupuri de vârstă este poate cea mai nesemnificativă, deoarece graficele arată bine, că diferențe mai mari au fost stabilite în privința problemelor familiale, a legilor străine și religioase. Însă există un mare consens cu privire la motivul migrației, tolerarea acesteia, respectiv referitor la chestiunile politice.

În opinia celor mai multe persoane care au răspuns la întrebări, dacă este vorba de refugiați, aceștia trebuie să se adapteze și să aprecieze faptul că Europa le oferă un nou cămin. 88% au răspuns că imigranții ar trebui să accepte cultura, legile țării adoptive, pentru că integrarea înseamnă acest lucru. Însă în opinia multora conceptul de integrare nu poate fi realizat în această situație în Europa, deoarece majoritatea imigranților nici nu vor să se asimileze, respectiv religia cuiva nu poate fi forțată asupra unei alte persoane (10%).

Solidaritatea este prezentă într-o mică măsură în Europa, oamenii nu vor să accepte să existe alții de alte naționalități în jurul lor. Putem spune că majoritatea oamenilor își exprimă frica dacă sunt întrebați în legătură cu situația migranților, generația care a experimentat deja răul știe ce pot aduce problemele globale, aceste persoane și-au exprimat în mod unitar frica și rezerva. 76% sunt îngrijorați pentru copii lor cu privire la viitor, restul de 24% au în mare parte sub 30 de ani. În partea mai bogată a lumii, aversiunea față de imigranți, conflictul între culturi sporește din ce în ce mai mult tensiunea, astfel țările trebuie să adopte o strategie guvernamentală potrivită pentru soluționarea acestor probleme.

Acest negativism accentuat față de imigranți a fost în mod semnificativ influențat de atacurile teroriste din noiembrie și martie, respectiv de mass-media. Eu cred că presa joacă un rol important în multe privințe, deoarece nu arată în mod obiectiv publicului faptele petrecute. Prin intermediul mass-mediei, frica este accentuată în rândul oamenilor, deși o informare corectă ar fi foarte importantă, ar ajuta mult în tratarea corespunzătoare a situației.

Se poate observa că problemele legate de Statul Islamic par a fi înfricoșătoare pentru oamenii de rând. Conform celor mai multe opinii, Statul Islamic are un scop în Europa, și anume remodelarea completă a acesteia. Am primit cele mai unitare răspunsuri în această temă, 97% ar lupta împotriva acestuia și 99% nu s-ar converti de bunăvoie la această religie. Cea mai mare diferență de opinii există în legătură cu islamizarea. Dacă în Europa această problemă ar fi mai pronunțată, atunci conform celor mai multe opinii și bisericile ar trebui să-și manifeste opoziția față de situația prezentă. Respectiv acest lucru ar face parte și din sarcinile statelor.

Putem să ne întrebăm dacă religia musulmană va cuceri Europa? Este o realitate că în Europa există din ce în ce mai puțin creștini care frecventează activ biserica, dar nu pentru că așa de mulți se convertesc la religia musulmană, ci pentru că din ce în ce mai multe persoane pur și simplu nu își practică religia. În schimb, este un fapt că imigranții musulmani de primă generație își practică mult mai activ religia, decât creștinii în general. În Franța de exemplu, majoritatea populației se declară catolică, însă doar 4,5% frecventează biserica, iar mai mult de jumătate din numărul imigranților musulmani care trăiesc în Europa de mai puțin de un an merg cu regularitate la moschei. Acest procent va scădea însă în timp, conform statisticii European Social Survey 60,5% din imigranții musulmani care trăiesc de mai puțin de un an în Europa au vizitat moscheile, însă peste un an procentul lor a scăzut la 48.8% – scăzând cu peste 10% într-un singur an! În realitate, în opinia mea, musulmanii religioși vor trebui să se teamă mult mai mult de faptul că civilizația europeană va atrage copii lor decât europenii de faptul că Europa va fi islamizată.

Un alt mare consens poate fi constatat în legătură cu chestiunile politice, 100% din cei care au răspuns la întrebări sunt de acord că cheia rezolvării problemei migrației poate fi găsită în cadrul țărilor emițătoare, deci problemele trebuie să fie anihilate și prevenite acolo unde a luat naștere situația care a provocat această emigrare.

Concluzie

În cursul studierii conceptului, cauzelor migrației am ajuns la concluzia că rezultatul suprapopulării, diviziunii muncii pe plan internațional, conflictelor armate și al dezvoltării canalelor de comunicații este mobilitatea. În lucrarea mea am amintit direcțiile mai importante ale migrației. A ieșit la iveală faptul că imigrantul nu ia munca localnicilor de fiecare dată, mai mult, el execută acele munci pe care nu le execută localnicii sau se folosește de o anumită nișă de piață. De exemplu restaurantul chinezesc. Am relevat și faptul că modelul american alege metoda asimilării, iar Europa alege metoda integrării. La drept vorbind, nu m-am putut decide care este metoda mai bună, însă dacă ne uităm la cele două regiuni, ne dăm seama că asimilarea este mai eficientă, deoarece în State nu există acele probleme etnice cu care ne confruntăm noi în Europa.

În ansamblu, se poate spune că imigrația este un fapt foarte complex, fiind o provocare care influențează securitatea statului, cât și mai multe planuri ale structurii sale sociale, nu doar în Uniunea Europeană ci și în toată lumea, atât în țările-sursă, de tranzit și cât și țările țintă. În rezolvarea problemei prevenirea joacă un rol important.

Datorită complexității sarcinilor, o țară nu poate face față singură în mod eficient provocărilor create de migrație – imigrația însăși afectând cel puțin două țări, țara-sursă și țara-țintă, astfel este nevoie de realizarea cooperării multilaterale eficiente. Eu sunt de părere că Europa ar avea nevoie de un punct de vedere unitar, ferm, stabil, lipsesc ideile concrete.

Necesitatea gestionării imigrației a fost dezbătută în cadrul a mai multor conferințe și au fost elaborate declarații politice care au luat naștere în baza acelorași interese, dar în realizarea acestora este nevoie de obținerea rezultatelor concrete în scurt timp, pentru a evita evenimentele deja amintite mai sus. Statele vizate ar trebui să formuleze clar ce doresc să facă cu imigranții, dar este și mai importantă reflectarea asupra modalității realizării obiectivelor propuse. În toate acestea poate constitui un mare ajutor cooperarea între state și diferite organizații, însă consider că este importantă și consultarea populației, deoarece pot fi obținute rezultate nefavorabile dacă suntem informați în mare parte doar prin televiziune despre prezenta stare a Europei.

Însă trebuie neapărat să avem în vedere că Europa, Uniunea Europeană are nevoie de imigranți pentru susținerea dezvoltării economice continue, la fel și pentru evitarea îmbătrânirii societății, însă nu cu acest preț. Pe lângă sutele de imigranți, sosesc în mare număr și imigranți ilegali, care nu promit multe lucruri bune pentru viitor. Eu cred că scopul fiecărui stat membru al Uniunii Europene este ca cetățenii săi să trăiască într-o societate mai sigură, condiția acesteia fiind însă crearea frontierelor mai sigure pentru împiedicarea imigrației ilegale. Trebuie să se garanteze apărarea coordonată și eficientă a frontierelor externe ale statelor membre, dezvoltarea organizațiilor care servesc acestui scop. În acest fel s-ar putea garanța parțial ca masa imigranților ilegali să nu invadeze Uniunea, însă până azi nici acest lucru nu a fost suficient, deoarece existența hotarelor fizice nu este de ajuns pentru realizarea verificării corespunzătoare a celor care vor să se stabilească.

Ar fi o mare nevoie de o politică armonizată, de armonizarea dispozițiilor, pe scurt de crearea unui sistem mai transparent și care poate fi mai bine pus în practică. Este nevoie și de proceduri mai accelerate pentru primirea refugiaților în cadrul politicii comune a refugiaților, care va defini noțiunea de „refugiat”, făcând astfel posibil ca acei imigranți care nu fac parte din această categorie, să fie retrimiși cât mai urgent în țara lor de origine.

În opinia mea, Uniunea Europeană ar trebui să lupte mult mai ferm împotriva cauzelor provocatoare ale imigrării, deoarece migrația ilegală ar trebui să fie oprită, iar imigrația legală de proporții mari ar trebui să fie restricționată mai bine. Astfel s-ar putea reduce rata șomajului aflată în creștere, care caracterizează din ce în ce mai multe state membre.

Ea ar trebui să arate o mai mare disponibilitate atât în relație cu statele emițătoare cât și cu cele de tranzit, pentru ca măsurile luate să fie într-adevăr reușite. La fel, și statele unde migrația nu cauzează direct o problemă considerabilă ar trebui să-și asume un rol în prevenire.

Ar trebui să se acorde atenție problemelor statelor emițătoare, să se găsească o soluție la acestea, deoarece faptul că Europa se protejează împotriva migranților și construiește pereți, respectiv o foarte mică parte primește migranții sosiți, dă naștere la probleme una peste alta. Dacă în țările de sud problemele s-ar rezolva și atacurile teroriste nu ar constrânge din ce în ce mai mulți oameni să-și părăsească țara și să pornească spre Europa, atunci este posibil că această problemă s-ar reduce în viitorul apropiat. Însă, în opinia mea și în baza cercetărilor efectuate de mine, Europa se înclină mai mult spre dezintegrare, alegând soluții incoerente, necumpătate, și acest lucru creează anxietate și frică în rândul oamenilor, în special pentru viitor.

Pentru a putea lua măsuri eficiente, este neapărat necesar în primul rând să se deosebească imigranții legali de migranții ilegali. Ar trebui să se conștientizeze în rândul societății că imigrația nu este neapărat egală cu delicvența, nu poate rezulta în concedieri masive, în reducerea drastică a salariilor. Astfel am putea obține ca fiecare imigrant să fie evaluat în mod corespunzător, iar dacă a primit autorizația să se stabilească în țara respectivă, atunci el să-și trăiască zi de zi viața fără a fi discriminat, în mod natural dacă acceptă legile statului cel puțin.

Însă în mediul meu imigranții nu au un efect bun asupra societății, un foarte mic procent din oameni îi consideră o soluție în loc de problemă. Însă dacă și migranții s-ar strădui vizibil să se integreze și mai puțini imigranți ilegali ne-ar trece frontierele, cruțând statele noastre de atacurile teroriste, atunci este probabil că discriminația nu ar fi prezentă într-o așa mare măsură în rândul oamenilor.

Însă trebuie să subliniez, că pentru a realiza cele amintite, este nevoie de o politică de restricționare, acceptabilă din toate punctele de vedere, de măsuri, care ar ușura situația atât a statelor membre cât și a imigranților.

Analizând cel de-al doilea capitol, am ajuns la concluzia că în cazul problemelor mai mici Europa a reușit să aplice bine regulile politice deja existente, însă acele convenții și programe nu sunt potrivite pentru situația prezentă. Și graficele arătate au demonstrat în mod evident că numărul imigranților a crescut față de anii trecuți, această mare masă de oameni nu mai poate fi ținută în evidență unul câte unul, deci ar trebui mai degrabă să se acorde atenție problemelor țărilor emițătoare.

Majoritatea oamenilor care trec frontierele nu sunt dispuși să se integreze, dacă îi lăsăm să intre în țara noastră, există mai multe șanse să se creeze o societate paralelă și un multiculturalism, decât o societate omogenă. Refugiatul nu își părăsește în mod intenționat țara, astfel nu se poate aștepta de la el, că doar pentru că nu poate trăi în propria țară din cauza condițiilor existente acolo, el ar fi obligat să practice obiceiurile țării respective. Însă, în acest fel, aversiunea, frica și anxietatea este mai mare în țara noastră. Deci și din cele amintite am ajuns la concluzia că acest proces ar trebui să fie prevenit.

În cursul studierii marilor țări găzduitoare, am ajuns la concluzia că este de prisos să inventăm ceea ce există deja. Împotriva imigranților care se apropie deja de țara noastră, ar trebui să se aplice sistemul deja probat al marilor țări găzduitoare, iar țările nu ar trebui să se dezbină și să-și elaboreze cu încăpățânare politicile după propriile lor idei, deoarece astfel Europa se va transforma mai curând într-un continent imposibil de guvernat, suprapopulat și dominat de frică.

În cel de-al treilea capitol, din cercetarea efectuată de mine se poate concluziona în mod unanim că solidaritatea este prezentă într-o foarte mică măsură în rândul oamenilor în legătură cu această problemă. Din 100 de oameni aproximativ 10 pot afirma că în opinia lor această situație nu constituie o problemă în Europa și nu simt frică față de străini, respectiv în legătură cu stabilirea lor. Din răspunsurile date de cele 100 de persoane pot trage concluzia că aproape 90% sunt de acord cu politica Ungariei, după care migranții nu trebuie lăsați să intre în Europa.

Populația Europei trăiește în frică, se confruntă cu anxietăți și incertitudini. În opinia mea, conceptul însuși a integrării nu poate fi realizat în aceste situații în statele noastre. Așa cum am amintit deja în primul capitol, scopul integrării este nașterea unei noi unități culturale, care poate fi realizată doar în cazul în care oamenii nu simt că propria lor cultură este amenințată, astfel îi ajută și pe ceilalți (Feischmidt, 1997). Avem nevoie de mai multă solidaritate și armonie, însă nici imigranții nu arată niciun semn că ar dori să se integreze, dacă nu o parte foarte mică din aceștia. Astfel apar mai multe întrebări: se pot forma oare societăți paralele? Dacă ne uităm la faptul că în marile orașe ale occidentului (Londra, Paris) se formează din ce în ce mai multe ghetouri locuite de musulmani unde oamenii albi europeni nu îndrăznesc să intre, atunci în mod sigur putem avea dubii, însă este un fapt că foarte mulți musulmani europeni trăiesc în cartierele cele mai sărace, cel mai mult afectate de delicvență. Realizarea separării etnice nu este însă o dovadă pentru eșecul total al integrării sociale, sau pentru lipsa capacității de integrare a etniei respective. Aceste lucruri au mult mai mult de a face cu lipsa șanselor egale, respectiv cu discriminația. În mod natural, există și contraexemple, așa cum am amintit deja atacurile teroriste. Făptuitorii au frecventat școlile statelor lor primitoare și totuși s-au întors împotriva acestora! Acești tineri însă nu arată lipsa capacității de integrare a musulmanilor. Așa cum fiecare monedă are două fețe, și aici există două laturi ale problemei. Uitându-ne pe cealaltă latură, vedem discriminația în creștere, atacurile, islamofobia cu care musulmanii europeni au de-a face, din care cauză din ce în ce mai mulți musulmani pot să se simtă cetățeni de rangul al doilea. Desigur, acest lucru nu îi absolvă, dar este important să înțelegem și pe acesta. În opinia mea, infracțiunile motivate de ură nu dovedesc eșecul politicii de integrare, cel mult deficiențele acesteia, iar acestea sunt din ce în mai dese din cauza crizei.

În concluzie, în opinia mea, imigrația a luat o așa mare amploare în primul rând pentru că în anii trecuți țările lumii au acordat din ce în ce mai puțini bani ajutorării celor aflați în dificultate din cauza catastrofelor umanitare. Dacă s-ar acorda mai mulți bani pentru sprijinirea celor care trăiesc în taberele de refugiați ale țărilor vecine cu țările afectate de războaie, atunci nu s-ar fi pornit așa de mulți oameni la drum, riscându-și viața, în căutarea unei noi patrii, în speranța unei vieți mai bune. Mijloacele moderne de comunicații doar accelerează acest proces. Acest exod nu poate fi oprit prin afișe de campanie, prin construirea de garduri.

Bibliografie

Cseresnyés Ferenc: Harmadik országokból, az Európa Unión kívülről érkező migránsok Magyarországon

Area of Freedom, Security and Justice: Assessment of the Tampere programme and future orientations, (2004) Communication from the Commission to the Council and the European Parliament COM(2004) 401final {SEC(2004)680 et SEC(2004)693} Brussels

Cseresnyés Ferenc: Migráció az ezredfordulón, Dialóg Campus Kiadó, Budapest – Pécs, 2005

„Why we stay”: Immigrants’ Motivations for Remaining in Communities Impacted by Anti-Immigration Policy – Carmen R. Valdez, Jessa Lewis Valentne, and Brian Padilla, University of Wisconsin – Madison, 2013

Ifj. Teke András: A Hágai Program hatása az Európai Unió migrációs politikája és magyarországi migrációkezelés alakulására. Szakdolgozat, Győr, 2007.

Póczik Szilveszter – Dunavölgyi Szilveszter: Nemzetközi migráció – nemzetközi kockázatok. – Budapest, HVG-ORAC Lap és Könyvkiadó KFT, 2008.

Kondorosi Ferenc: A világ végveszélyben? A nemzetközi jog új kérdései – Budapest, 2008

Hágai Program – A szabadság, a biztonság és a jog érvényesülésének erősítése az Európai Unióban. (HL C 53., 2005.3.3., pp. 1-14.)

Dr. Rédei Mária: A nemzetközi vándorlás folyamatának irányítása (Statisztikai Szemle, 2005. 83. évf./7. sz.)

Anexe

Chestionarul:

In general, credeți că migrația e un fenomen spontan sau este bine organizat?

Migranții sunt dirijate/ orientate

Prezența migranților in Europa este un proces spontan

Altele: ……………………………………………………….

În general, credeți că Europa, ca centru cultural, economic și religios ar trebui să oblige pe cetățenii străini să-și respecte cultura și legislația țărilor gazdă?

Da, migranții ar trebui să accepte cultura și legislația țărilor gazde

Nu, nu este nevoie să se integreze

Nu, nu se izolează, nu se luptă împotriva culturii europene. „În Europa este liniște și pace.

Altele…………………………………….

În general, credeți că prezența cetățenilor străini in Europa poate avea efecte negative asupra familiei dumneavoastre?

Da

Nu

În general faceți griji din cauza migranților dacă va gândiți la viitorul copiilor dumneavoastră?

Da

Nu

Credeți că din cauza migrației viața dumneavoastră s-a schimbat in ultima lună?

Da

Nu

Ați acorda sprijin unor persoane necunoscute?

Da

Nu

Ați auzit despre Sharia?

Da,am auzit despre Sharia- cunosc această legislație.

Da, am citit despre Sharia dar nu am informații suficiente.

Nu, n-am auzit nimic despre asta .

Credeți că ar fi posibil ca in statele UE Sharia să fie legislația oficială?

Da

Nu

Ați protesta in cazul in care ar fi obligatoriu aplicarea legii Sharia in țara dumneavoastră?

Da

Nu

Puteți să imaginați că peste 10 ani ar putea să aibă loc in Europa o persecuție/ prigonire creștinească?

Da

Nu

Altele:………………………………………………………………….

V-ați convert la religia musulmană din propria voință?

Da

Nu

În general credeți că bisericile creștine ar trebui să lupte impotriva fenomenului de

Da, ar fi datoria bisericii

Da, ar fi nevoie dar bisericile nu sunt capabile

Nu, aceasta e datoria statului

Nu, fiindcă nu e o problamă serioasă

Nu, deoarece nu pot face nimic împotriva migrației

Sunteți de acord cu politica de migrație a Ungariei?

Da

Nu

Sunteți de acord cu faptul că Uniunea Europeană are intenția de a acorda sprijin migranților in statele membre?

Da

Nu

Credeți că problemele migranților se vor rezolva în Europa sau ar trebui să rămâne în țara lor și acolo să-și caute soluții?

Migrația ar trebui împiedicată prin căutarea unor soluții pașnice în țările de origine.

Europa are obligația de a primi pe migranți.

Altele: ………………………………………………………………………………….

Credeți că politica de migrație a lui Germaniei ar putea să fie periculos pentru viitorul Europei?

Da

Nu

În general, credeți că granițele statelor Europene trebuie apărate față de migranți?

Da

Nu

Sunteți de acord ca o parte din impozitele plătite de Dumneavoastră să fie folosită pentru sprijinul migranților?

Da

Nu

Credeți că este necesar modificarea legislației Uniunii Europene pentru a refuza intrarea cetățenilor srăini în statele UE?

Da

Nu

Sexul :

masculin

feminin

Vârsta:

18-29

30-39

40-49

50-59

60-69

Stare civilă:

căsătorit

necăsătorit

Nivel de educație:

școală gimnazilă

liceu

universitate

master