Integrarea Economica Regionala

Integrarea economică regională reprezintă o consecință a fenomenului de intensificare a interdependențelor dintre economiile naționale. Relațiile comerciale constituie una dintre cele mai importante forme de concretizare a interdependențelor. Așadar, integrarea comercială constituie o componentă de bază a procesului de integrare economică. În esență, integrarea comercială ar putea fi definită ca ,,un proces complex de liberalizare progresivă a schimburilor între țările participante” (Pralea, ?????).

Stadiile integrării sunt următoarele:

Zonele de liber schimb se definesc prin regimuri preferențiale de taxe vamale sau prin eliminarea completă a taxelor vamale

Uniunea vamală, păstrează caracteristica de liberă circulație a bunurilor între membri, dar implică în plus și adoptarea unui tarif vamal comun față de țările terțe.

Piața comună este caracterizată și prin libera circulație a factorilor de producție și a activelor financiare.

Uniunea Economică – se caracterizează în plus prin politici economice comune și strategii de dezvoltare convergente;

Uniunea Economică și Monetară – presupune și o politică monetară comună și o piață unică a capitalului;

Uniunea Politică – ultimul statiu, care presupune unirea tuturor instituțiilor și administrație unică.

Pentru a înțelege pe deplin evoluția conceptului de Uniune Europeană, trebuie să aruncăm o scurtă privire în trecut. Ideea de creare a ,,statelor unite ale Europei” vine încă din anul 1849, când Victor Hugo vine cu o astfel de propunere. Cu toate acestea propunerea lui vine pe fondul unei Europe extrem de instabile, cu foarte multe state nou înființate și cu trei imperii ce doreau să-și păstreze influența la nivelul continentului.

Actuala idee de Uniune Europeană apare imediat după cel de-al doilea Război Mondial. Ea este rodul unui efort de cooperare în încercarea reconstrucției unui continent răvășit de război. Acordul de la Yalta din 1945 în care Marea Britanie, Statele Unite ale Americii si URSS își împart influența în Europa a divizat Europa. Acordul stârnind o nouă tensiune între marile puteri de pe continent.

19 septembrie 1946, la Universitatea din Zurich, Winston Churchill propune recrearea familiei europene, iar ca principal mod de înfăptuire a acestui lucru un parteneriat între cele doua mari rivale din război: Franța și Germania. El vine cu ideea de a se constitui un fel de stat al Europei, o ideea de un foarte mare curaj pentru acei ani. Ideea lui Churchill de a crea un masterplan de revitalizare a Europei e susținută de Statele Unite ale Americii prin celebrul plan Marshall, prin care sprijină economia statelor europene pentru a ieși din criză.

În anii 1950, pe continent se susține ideea federalizării, dar cu toate acestea Europa încă nu era pregatită pentru o reconciliere după război. Cu toate acestea, acum începe procesul de integrare europeană. Jean Monnet vine în premieră cu un plan prezentat ministrului francez de externe Robert Schuman și cancelarului german, Konrad Adenauer. Ideea lui e de a forma Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului, organizație independentă ce ar creea un spațiu de cooperare între cele două mari puteri, iar în acelați timp ar controla industriile cheie din spatele producerii armelor, fapt ce ar diminua șansele de apariție a unui nou conflict armat. Propunerea este acceptată de cele două state, la care li se alătură Italia, Olanda, Luxemburg și Belgia. Astfel se creează o instituție federală, independentă de guvernele statelor membre.

Țările CECO încearcă cooperări și pe alte domenii, dar ele eșuează. În cele din urmă, în anul 1957, se semnează Tratatul de la Roma. Tratat prin care se înființează Comunitatea Economică Europeană, ce are drept scop integrarea economică la nivelul statelor semnatare. În urma semnării acestui acord, dezvoltarea integrării europeane urmează un curs firesc. Astfel, în anul 1968 dispar taxele vamale dintre membrii și se adoptă un tarif vamal comun. Se semnează ,,Cartea Albă”, proiect ce urmărește crearea unei piețe comune, care în 1986 se transformă în Actul Unic European, care pune o punte de legătură între piața unică și solidaritatea economică și socială, considerându-le două obiective distincte. Tot atunci se stabilește o dată limită pentru constituirea libertății circulației persoanelor, bunurilor, servicilor și capitalurilor, respectiv 1 ianuarie 1993.

Obiectivele sunt îndeplinite mult mai repede, astfel în anul 1992 se semnează Tratatul de la Maastrich, tratat ce creeaza Uniunea Europeană. Acum se planifică constituirea uniunii monetare și se pun bazele unei viitoare uniuni politice. Semnarea tratatului și numele dat comunității emite un semnat clar, se dorește ca Europa să fie mai mult decât o simplă uniune economică. Tot atnci se stabilesc și obiectivele Uniunii Europene:

Promovarea progresului economic și social, în special prin desființarea frontierelor interne și stabilirea unei uniuni econimice și monetare introducând o monedă unică;

Afirmarea identității uniunii, printr-o politică externă și de securitate comună, care ar putea conduce la o apărare comună;

Întărirea protecției drepturilor și intereselor cetățenilor statelor membre prin instituirea cetățeniei europene;

Dezvoltarea unei cooperări strânse în domeniul justiției și afacerilor interne. (Cărăușan, 2012)

În anul 1999 se introduce moneda euro în 11 țări care îndeplinesc criteriile de convergență, dar doar ca monedă de cont, urmând ca abia din anul 2002 să apară și bancnotele.

Paralel cu dezvoltarea internă a Uniunii Europene, ea s-a confruntat și cu extindere teritorială. Astfel, de la cele 6 state fondatoare: Franța, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda li se mai adaugă succesiv următoarele țări, ajungând astăzi la 28 de membrii: Irlanda, Marea Britanie, Irlanda (1973), Grecia (1981), Spania, Portugalia (1986), Finlanda, Suedia, Austria (1995), Polonia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru, Letonia, Estonia, Lituania, Cehia, Slovacia (2004), Bulgaria, România (2007) și Croația în 2013.

Unificarea Europei are mai multe obiective, printre care se numără și asigurarea păcii, cooperării și stabilității politice la nivelul întregului continent. În același timp se dorește asigurarea unei mai mari prosperități a cetățenilor din Europa, datorită modelului social-economic european și a zonei euro, bineînțeles acestea realizându-se respectând totodată și mediul. La nivel European se dorește un progres al democrației, prin respectarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care se construiește și în același timp se axează în jurul principiilor demnității, egalității, solidarității și dreptății. Și domeniul commercial este vizat, prin consolidarea rolului internațional al Europei, acest lucru ducând în cele din urmă la progresul democrației. Un ultim obiectiv, vizează domeniul cultural, Uniunea Europeană își propune să dezvolte această categorie și să lanseze o serie de programe prin care să se încerce promovarea și dezvoltarea culturii.

Pentru a garanta faptul că extinderea nu se efectuează în detrimentul edificiului economic și social realizat în istoria comunității, UE a insistat, în timpul negocierilor cu țările candidate, asupra importanței următoarelor aspecte:

liberalizarea sectoarelor economice și agricole;

reforma justiției și a poliției și lupta împotriva corupției;

aplicarea regulilor de siguranță agroalimentară;

lupta împotriva crimei organizate economice și financiare, împotriva traficului de stupefiante, împotriva traficului de carne vie și lupta pentru respectarea drepturilor copiilor;

respectarea drepturilor minorităților;

ameliorarea protecției mediului și mai ales a gestionării deșeurilor, precum și a siguranței centralelor nucleare.

În prezent, pe agenda de extindere a Uniunii Europene figurează Balcanii de Vest, Turcia și Islanda. Fiecare țară se află într-o fază diferită a procesului de extindere. Muntenegru, Islanda, fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, Serbia și Turcia sunt țări candidate. Sunt în curs de desfășurare negocieri de aderare cu Muntenegru, Serbia și Turcia. De asemenea, Comisia a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Negocierile de aderare cu Islanda au fost suspendate în 2013, la cererea acesteia. Albania, Bosnia și Herțegovina și Kosovo sunt țări potențial candidate. Comisia a recomandat Consiliului să i se acorde statutul de țară candidată Albaniei, dacă aceasta îndeplinește anumite condiții.

Aceste țări pot fi grupate în două categorii : țări candidate și țări potențial candidate. În timp ce primele se află în plin proces de transpunere (sau integrare) a legislației UE în legislația națională, țările potențial candidate încă nu îndeplinesc criteriile de aderare.

Uniunea Europeană are șapte instituții: Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Consiliul European, Banca Centrală Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Curtea Europeană de Conturi. Competența de examinare și amendare a legislației este divizată între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe când atribuțiile executive sunt în sarcina Comisiei Europene și cu o capacitate limitată, a Consiliului European. Politica monetară a zonei euro este coordonată de Banca Centrală Europeană. Interpretarea și aplicarea legislației europene și a tratatelor este asigurată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Exista de asemenea un număr de organisme auxiliare care operează în anumite domenii.

Astăzi, Uniunea Europeană este o uniune economică, care are integrată și o uniune monetară. În urma celor două războaie mondiale, dar și a ocupației sovietice în Estul Europei dintre anii 1945-1990, țările europene au încercat să colaboreze pentru o mai bună dezvoltare economică. În contextul actual al uniunii economice, trebuie să observăm discrepanțele destul de mari dintre statele vestice și cele estice. Putem observa că din punct de vedere economic, statele din Vestul Europei au un mare avantaj, asta datorită norocului de a nu fi fost sub ocupația unor regimuri politice socialiste subordonate URSS. Există foarte multe diferențe și din punct de vedere social, cultural, religios sau chiar și mental. În timp ce vesticii sunt mult mai dispuși schimbărilor, est europenii sunt mult mai conservatori.

Uniunea economică din spațiul european este cea mai înaintată metodă de cooperare interstatală la nivel mondial. Este destul de greu ca un așa organism continental să funcționeze perfect. De-a lungul timpului au fost și țări care au refuzat să adere la Uniune, precum Elveția și Norvegia. Dar și unele țări care au început negocierile de aderare, le-au stopat în ultimii ani: Islanda și Turcia. Extinterea Uniunii economice stârnește nu de puține ori controverse chiar în rândul membrilor, ei văd în ea avantaje, dar și dezavantaje:

Avantajele extinderii UE pentru țările membre:

Potențialele candidate sunt supuse îndeplinirii anumitor condiții, unul dintre care este cel legat de domeniul securității, unde odată ce vecinii tăi sau potențiali parteneri înregistrează progrese, sunt deschise si asigurate mai multe posibilități de parteneriat sau implementări de proiecte si programe fără a fi supus riscului. Din punct de vedere comercial, asistăm la o creștere a fluxurilor comerciale între statele deja membre și cele noi aderate. Comerțul crește atât în volum cât și în calitate. Dezvoltarea comerțului duce în cele din urmă la deschiderea unor noi piețe de desfacere cu milioane de consumatori, fapt care duce la creșterea cererii pentru anumite produse și poate crea mai multe locuri de muncă ca răspuns la nevoia de a suplini oferta. Consumatorii UE au acces la noi produse.

De noile regulamente în domeniul protecției mediului și a consumatorului, beneficiază în egală măsură statele membre și cele pretendente. Concurența din partea noilor companii intrate pe piața duce la ridicarea standardelor proprii si îmbunătățirea calității serviciilor.

Facilitarea cooperarii cu noile state în domenii de securitate, știință, inginerie, inovație si energie conduce la o mai mare siguranță în ceea ce privește domeniul energetic. Potențialul de a avansa prin atragerea unui capital intelectual în hotarele unor țări este și el un avantaj demn de luat în calcul, la fel cum este și libera circulației a forței de muncă ce permite celor, care nu își găsesc un loc de muncă să îl caute în afara hotarelor anumitor state.

Dezavantajele extinderii UE pentru țările membre:

Extinderea implică anumite costuri, în special ne referim la cele oferite drept asistență țărilor care se pregatesc pentru aderare. Migrația masivă a forței de muncă poate duce la creșterea șomajului în rândul populației locale, datele statistice însa nu adeveresc viziunile pesimiste ale unora, dar totuși pentru mulți vest-europeni aceata rămâne a fi o problema sensibilă. Tendința companiilor de ași externaliza factorii de productie poate duce la mutarea de pe un teritoriu pe altul a locurilor de muncă și a resurselor disponibile.

Criminalitatea organizată, care poate duce la creșterea comertului și a altor activități cu caracter ilicit pe teritoriul vechilor țări poate fi considerat un avantaj al extinderii uniunii. Cu cât UE se extinde mai tare, cu atât cresc șansele de a nemulțumi și de a intra într-un conflict de interes mai acut cu celelate mari puteri ale lumii, fapt care ar putea afecta siguranța și securitatea cetățenilor europeni.