Integrarea Adolescentului CU Adhd ÎN Societate

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII BUCUREȘTI

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

PROGRAM MASTER : TEHNOLOGII ASISTATE DE CALCULATOR

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific,

Conf.dr.Osiceanu Maria Elena

Absolvent :Luscan(Guța)Liliana-Mihaela

BUCUREȘTI

2016

UNIVERSITATEA TEHNICĂ DE CONSTRUCȚII BUCUREȘTI

DEPARTAMENTUl PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC

PROGRAM MASTER : TEHNOLOGII DIDACTICE ASISTATE DE CALCULATOR

INTEGRAREA ADOLESCENTULUI CU ADHD ÎN SOCIETATE

Coordonator științific,

Conf.dr.Osiceanu Maria Elena

Absolvent :Luscan(Guța)Liliana-Mihaela

BUCUREȘTI

2016

CUPRINS

ARGUMENT

Capitolul I- INTRODUCERE IN PROBLEMATICA ADHD-ULUI

Ce este și ce nu este ADHD-ul?

Tipuri/ forme de ADHD

Implicațiile ADHD în plan profesional, familial si social

Cum se tratează Tulburarile hiperkinetice si deficitul de atentie

Capitolul II – COMPORTAMENTUL ADOLESCENȚILOR CU ADHD

2.1. Specificul manifestărilor ADHD-ului la adolescenți

2.2. Afecțiuni asociate

2.3. Sfaturi pentru îmbunătățirea comportamentului

2.4. Programe pentru părinți si profesori

Capitolul III- INTEGRAREA ADOLESCENȚILOR CU ADHD ÎN SOCIETATE

3.1 Impactul social al ADHD-ului

3.2.Managementul psiho-social al ADHD-ului

3.3.Alegerea activităților potrivite destinate adolescenților cu ADHD

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Capitolul I – INTRODUCERE ÎN PROBLEMATICA ADHD-ULUI

CE ESTE ȘI CE NU ESTE ADHD-UL

ADHD (Attention Deficit/ Hiperactivity Disorder), este o tulburare de

hiperactivitate cu deficit de atenție, o afecțiune comportamentală, manifestată prin deficit de atenție și impulsivitate sau/și hiperactivitate.

Etiologie- ADHD-ul este o tulburare biologica, ce se caracterizează printr-un dezechilibru apărut la nivelul creierului, care il impiedica sa functioneze la parametrii normali.

Această afecțiune se transmite genetic,aproximativ, 50% dintre copiii cu ADHD au un părinte care sufera de aceasta tulburare, fiind mai frecvent intânlită la băieți,multe fete ramân nediagnosticate , pentru ca ele nu sunt atât de neascultătoare și sunt mai tăcute, decât baieții, incidența ADHD, la vârsta școlară este in medie de 3-7%.

Este o afecțiune pe termen lung care afectează copiii in timpul școlii, 60-70% nu vor reuși să și depașească complet boala, dar la vârsta adultă, nu se mai manifestă prin comportament neliniștit și implusiv, , ci prin lipsă de atenție, incapacitatea de muncă, deficit de memorie pe termen scurt.

Multe persoane consideră ca acesti copii , nu pot avea un viitor normal, prezentând sanse minime de a se integra in societate. Efectul acestor opinii afectează parinti, care au copii cu acest sindrom, și cadrele didactice care se confruntă cu o serie de probleme pe careacestia le ridică.

Un exemplu ni-l dă medical Benjamin Simkin in cartea sa, ” Medical and Musical Byways of Mozartiana ” -Genialul Mozard suferea de sindromul ADHD și sindromul Tourrete. Cu sprijinul familiei , a școlii, a făcut în cazul acestui om de succes, ca energia excesivă specifica ADHD să fie canalizată spre o carieră de succes.

De aceea, societatea trebuie sa sprijine și să înțeleagă acești adolescenți, pentru ca ei au în general un potențial întreg pentru a avea un traseu academic pozitiv, o carieră de succes și o viață plină de împliniri , atât pe plan profesional cât și pe plan personal.

După cum vom vorbi în următoarele capitole, 30%dintre copii cu ADHD repetă clasa o dată, 40% intră în programe de educație specială, 30% nu reușesc să termine liceul ( Barklez, 1998)

De aici tragem concluzia că multe personalități care au lăsat o contribuție neprețuită patrimoniului umanității au fost afectați de ADHD: Benjamin Franklin, Bill Gates, Vincent van Gogh, s-au putem aminti de cei care au abandonat școala, sau au avut rezultate nesatisfacatoare la unele discipline, corijenți sau chiar abandon școlar.Albert Einstein a displăcut școala si rigurosul regim, fiind un elev marcat de repetenție in liceu si multe eșuări legate de intrarea la universitate¹.

Ceea ce dorim sa subliniem este să nu ne dăm cu părerea despre un copl, la un anumit moment, când el are probleme legate de integrarea lui în scoală sau în societate.

Cu multă înțelegere și bunăvoință din partea familiei, a cadrelor didactice, cu strategii comprehensive adecvate, aceste simptome pot fi avantaje pentru succesul profesional, scolar si social.

1.2. Tipuri/ forme de ADHD

ADHD-ul se prezintă in trei moduri:

● printr –o purtare impulsivă, lipsă de automotivație, numit comportament hiperactiv-impulsiv

● prin probleme de atenție , memorie de scurta durata si de invațare, numit deficit de atentie

● tipul combinat, când un copil prezintă ambele simptome.

Diagnosticul este stabilit de un medic psihiatru, in colaborare cu cadrele didactice, părinți, stabilind anumiti pasi: semne, excluderea unor boli asemanătoare, indicii pentru stabilirea diagnosticului, , istoricul bolii la familie.

Stabilirea diagnosticului se face pe o perioadă mare de timp, de cel putin 6 luni, timp în care persoana in cauză, trebuie sa manifeste simptomele din cele două categorii, conform DSM-IV (Manual de Statistică si Diagnostică a Tulburărilor Mentale).

DSM-IV Criteriile pentru Sindromul Deficitului de Atenție/Hiperactivitate

(ADHD)

A. Conform DSM- IV, o persoană cu Sindromul Deficitului de Atenție /Hiperactivitate (ADHD) trebuie să manifeste simptomele din categoria 1 sau 2 :

(1) Șase sau (mai multe) din următoarele simptome ale lipsei de atenție care persistă de cel puțin 6 luni la un nivel care relevă inadaptarea sau inconsistența cu nivelul de dezvoltare corespunzător vârstei:

Lipsa atentiei

– deseori nu reușește să fie atent(ă) la detalii sau face greșeli din neglijență la teme, lucru sau în alte activițăți;

– are deseori dificultăți în concentrarea atenției în sarcinile de lucru sau la joacă;

– deseori nu ascultă/ nu este atent(ă) atunci când i se vorbește direct;

– deseori nu urmează instrucțiunile și nu reușește să termine temele școlare(dar nu datorită unui comportament opozițional sau a incapacități de a înțelege instrucțiunile);

– are deseori dificultăți in organizarea sarcinilor și activităților;

– deseori evită, refuză, ezită sau manifestă neplăcere în angajarea unor sarcini de lucru care presupune un efort mental susținut (cum ar fi temele în clasă sau temele pentru acasă);

– pierde deseori lucruri necesare îndeplinirii sarcinilor sau activităților(ex. Instrumente de scris, caiete, manualele etc.);

– este deseori distras(ă) de stimuli externi marginali;

– uită des, în activitățile cotidiene

(2)Șase sau mai multe din urmatoarele simptome ale hiperactivității/ impulsivității care persistă cel puțin de șase luni la un nivel care relevă inadaptarea sau inconștiența cu nivelul de dezvoltare corespunzător vârstei:

Hiperactivitatea

se joacă cu mâinile deseori sau se mișcă permanent în scaun;

deseori părăsește scaunul in sala de clasă (sau în alte situații )atunci când regulile impun să rămână așezat la locul lui/ ei;

deseori se cațără sau aleargă atunci când acest lucru nu este permis/potrivit contextului;

are deseori probleme în a se angaja în liniște în activitățile de petrecere a timpului liber;

pare a fi permanent ” pe picior de plecare ” sau se comportă deseori ca si cum ar fi ” propulsat(ă) de un motor ”;

vorbește deseori excesiv;

deseori se repede cu răspunsuri înainte ca întrebările să fie complet formulate;

are deseori dificultăți in a-și aștepta rândul;

deseori întrerupe sau se bagă între alții ( ex.intră brusc in conversațiile sau jocurile altora);

B. Unele simptome ale impulsivității /hiperactivității sau lipsei de atenție au apărut înaintea vârstei de 7 ani.

C. Unele probleme cauzate de simptome apar în două sau mai multe contexte ( la școala și acasă ).

D. Trebuie să fie evidențe clinice clare ale unor efecte deteriorative în planul funcționării sociale, școlare sau ocupaționale.

ADHD, Tipul combinat: dacă atât criteriile A1 și A2 sunt întânlite pentru cel puțin șase luni.

ADHD, Tipul predominant neatent: dacă se întâlnesc criteriile A1, dar criteriile A2 nu apar în ultimele șase luni.

ADHD, Tipul predominant hiperactiv / impulsiv: daca se întâlnesc criteriile A2, dar criteriile A1 nu apar pentru ultimele șase luni . ¹

¹ Sursa: American Psychiatric Association: Diagnostic and Statical Manual of Mental Disorders, Fourth Edition. Washington, DC, American Psychiatric Association, 1994.

1.3. Implicațiile ADHD în plan profesional, familial si social

Copiii cu ADHD sunt marcați de incapacitatea de a sta liniștiți, de a fi atenți, de a rezolva sarcinile ce li se atribuie.

Interacțiunile sociale și performanțele școlare au efecte pe termen lung, și le afectează întreaga viață ca individ. Sunt marginalizați de societate ( colegi de școală, de joacă), intră în conflict cu cadrele didactice, prin manifestări incontrolabile. Ei sunt expuși violențelor în grupul de colegi, prieteni, atât ca victime cât și ca agresori, și ridică probleme ca: eșec școlar, marginalizare socială, delicvență juvenilă, consum de droguri și alcool, urmând ca în perioada adultă să aibă efecte dramatice.

Părinții si familia trec prin clipe dificile, viețuind cu un copil cu ADHD, unii învinovățindu-se de tulburarea copilului, iar alții având aceleași dificultăti ca ei, îi înțeleg mai bine.

Ei sunt supuși stresului pentru că au mereu acel sentiment de vinovătie, simt că nu pot gestiona situația, sentimentul este înrăutățit de atitudinea comunității și prejudecățile oamenilor.

Frații și surorile au și ei de suferit, mulți sunt convinși că era mai bine să fie singuri la părinți, deoarece suferă presiuni din partea celor din jur : colegi, prieteni, părinții altor copii. Suferă deoarece părinții alocă mai mult timp copilului în cauză și îi acordă atenție sporită.De aceea trebuie să li se impună anumite limite fraților cu ADHD, cu privire la protejarea fraților lor, stabilind reguli care nu pot fi negociate legat de spațiul si proprietățile fraților sau surorilor. Chiar dacă mai apar conflicte între frați, majoritatea familiilor se descurcă și reușesc să rămână apropiați.

De aceea este foarte important ca ei să primească informații sincere și precise , ca să poată să înțeleagă și să poată să ajute pe fratele/ sora în cauză,.

Nu este ușor să trăiești alături de un copil cu aceasta tulburare, dar stă în puterea părinților să îi acorde încredere, răbdare, înțelegere și multă iubire. Părinții care își tratează copilul cu neîncredere, agresivitate va transforma acest copil, intr-un adolescent furios si sfidător.

1.4.Cum se tratează Tulburările hiperkinetice și deficitul de atenție

Experții sunt de părere că o combinație de abordări medicale, comportamentale și educaționale sunt cele mai bune scheme de tratament .

Tratamentul se admnistrează în mod direct în urma efectuării testelor, DSM-IV Criteriile pentru Sindromul Deficitului de Atenție/Hiperactivitate (ADHD) și a unui consult efectuat de medicul psihiatru.

Tratamentul medicamentos se efectuează cu medicamente din clasa antidepresivelor, antipsihoticelor, amfetaminelor si anticonvulsivantelor, deoarece ADHD-ul este o boală cu evoluție cronică, de lungă durată.

Regimul alimentar trebuie să excludă băuturile excitante, ex. Cofeina, băuturi acidulate, coloranți, conservanți, arome artificiale, ele accentuând hiperkinetismul.

Numeroase studii au demonstrate efectele pozitive pe care le au aceste medicamente asupra simptomelor ADHD:

hiperactivitate si implulsivitate ( atenție susținută mai mult timp, agitație redusă)

neatenția (atenție sporită, reducerea comportamentului neadecvat vârstei, îmbunatățirea rezultatelor școlare ; Elia și Rappaport, 1991; Pelham și Milich, 1991).

Beneficiile medicamentelor stimulatoare atenuează comportamentele agresive (Hinshaw, Heller si McHale, 1992) și îmbunătățirea interacțiunilor copil- părinți ( Barkley și Cunningham, 1978).

Terapia – este o metodă eficientă de îmbunătățire a capacității educative, reduce stresul parental, atenuează simptomele principale ale ADHD-ului, și reduc gradul de nesupunere.( Sonuga – Barke, Daley, Thompson, Laver-Bredbury Și Weeks, 2001).

Pentru obținerea celor mai bune rezultate este nevoie să se folosească cele mai bune programe de management situațional bazate pe informațiile obținute, printr- o evaluare funcțională a comportamentului și manual de tratament ( Barkley ,1997, Bloomquist, 1996).

Abordarea terapiilor comportamentale de către părinți, cadre didactice și terapeuți, aduc îmbunătățiri acasă , la școală cât și în societate, dacă cele trei medii colaborează( se folosește o agendă în care se fac observații, din toate părțile). Se vor înlătura factorii din mediu, ce pot distrage atenția, sarcinile vor fi simple, termenul de execuție va fi precis și stabil, instrucțiuni clare. Fiecare reușită se va recompensa pozitiv.

Capitolul II – COMPORTAMENTUL ADOLESCENȚILOR CU ADHD

2.1. SPECIFICUL MANIFESTĂRILOR ADHD-ULUI LA ADOLESCENȚI

Psihopedagogia adolescenților, tinerilor și adulților poate fi definită ca acea știință apărută la intersecția psihologiei cu pedagogia care cercetează legile și condițiile de dezvoltare, maturizare și chiar involuție a psihicului uman, în strânsă legătură cu procesul de învățare, de la încheierea copilăriei și până la sfârșitul vieții.

Teoria dezvoltării psihosociale elaborată de Erikson, care, ca și Freud, a considerat că individul se confruntă cu o serie de conflicte ce trebuie să fie rezolvate în vederea dezvoltării unei personalități sănătoase și armonioase. Dar în teoria lui Erikson conflictele sunt centrate pe relațiile individului cu alți membri ai societății.

Aceasta teorie confirma că modul de dezvoltare al individului este imbunătățită de- a lungul existenței sale, fiecare stadiu fiind deschis pentru orice imbunătățire psihosocială ca urmare a unei crize de dezvoltare; crizele de dezvoltare apar din conflictul dintre posibilitățile de relaționare ale persoanei și cerințele mediului social.

Erikson definește 8 stadii ce acoperă perioada întregii vieți.

Stadiul al cincilea,este stadiul care apare la adolescență (12-20 de ani) atunci când trebuie rezolvat conflictul identitate- confuzie de rol. Dezvoltarea propriei persoane, a imaginii si respectului de sine presupune integrarea în noi roluri sociale și apartenența la grupurile sociale ; astfel adolescentul este copleșit de multitudinea de roluri pe care trebuie să le îndeplinească. Găsirea unor răspunsuri mulțumitoare presupune integrarea unei vaste percepții contradictorii despre sine și percepții ale altora .Nerealizarea acestor răspunsuri despre propriul viitor, a unei identități negative, sunt elemente ale identității care se află în contradicție și în incompatibilitate cu normele sociale.

Transformările ce au loc în perioada adolescenței pot fi grupate in cinci categorii :transformări fizice, cognitive, emoționale, sociale și comportamentale. Transformările corporale , au un mare efect asupra întregii personalități a adolescentului, inclusiv afectând relatiile interpersonale, afective, motivaționale si intelectuale.

În aceasta perioadă se poate identifica mai multe stadii ale maturizării:

adolescența timpurie (perioada puberală, 9/10-12 ani);

adolescența(13-15 ani);

adolescența târzie (16-18 ani).

Tabelul 1- Aspecte generale ale dezvoltării în adolescență (preluare Marhan, 2006)

2.2. Comorbitatea

Comorbitatea este manifestarea simultană a două tulburări diferite la aceași persoană.

În medicină este recunoscut faptul că pot apărea alte tulburări, dacă o parte a corpului are anumite dezechilibre funcționale.

Prezența ADHD sporește șansele unor afecțiuni asociate, incluzând ticurile, sindromul Tourette, probleme de coordonare, depresia, tulburări specifice de dezvoltare a abilităților școlare, tulburarea de tip opoziție- sfidare, tulburare de conduită, sindromul obsesiv- compulsiv și tulburarea bipolară maniaco- depresivă. Este foarte important să se recunoască aceste probleme, pentru că tratamentul este diferit pentru fiecare dintre ele, aceste probleme asociate apar la peste 50%, dintre cei cu ADHD, ADHD-ul fiind o afecțiune comorbidă.

Ticurile și sindromul Tourette

La nivelul populației spasmele minore si mișcările involuntare sunt frecvente, dar la cei cu ADHD au o prezență crescută. Ticurile se referă la convulsii minore și involuntare la nivelul feței, a gâtului, mișcarea umerilor, dresul vocii.

Forma extremă a ticurilor, sindromul Tourette, constă în mișcări involuntare, rostirea cuvintelor nepotrivite, zgomote din gât.

Istoricul natural al ticului începe cu vârsta de 7 până la 10 ani, urmând un curs sinuos, agravându- se sau ameliorându- se.

Tulburările specifice de dezvoltare a abilităților școlare

Sunt prezente la aproximativ 50% dintre copiii cu ADHD , prezentând o discrepanță semnificativă între inteligența testată și performanța obținută. Aceste discrepanțe se manifestă simțitor în cazul lor, pentru ca ei prezintă dislexie(dificultăți de citire), disgrafie(tulburări de scris), discalculie(tulburări de calcul).

Tulburări de tip opoziție- sfidare(ODD)

Această tulburare este prezentă la aproximativ la 60% dintre copiii cu ADHD.

Copilul ostil cu ODD este “tupeist”, ”încăpățânat”, se contrazic cu adulții, refuză să asculte, sunt plini de resentimente; acest tip este prezent, în special la băieți.

Tulburări de conduită (CD)

Este o afecțiune pe care nici un părinte nu vrea să o întânlească.

Cei cu cele mai grave forme de tulburări de conduită sunt destinați penitenciarelor, dependenței de droguri, abuzului de alcool, decesului timpuriu sau unor disfuncții sociale majore.

Copiii cu aceste tulburări au comportamente specifice cum ar fi: minciună, furt, fugă de acasă, acte antisociale.

Depresia și anxietatea

Aceste tulburări sunt normale, depresia și anxietatea sunt rareori o problemă, până în momentul în care copiii încep să se compare și să intre în competie cu ceilalți, în timpul școlii .

Copiii cu ADHD doresc să învețe , să se poarte, să fie acceptați la fel ca ceilalți copii, dar nu reușesc deoarece nu știu cum să facă acest lucru. Copilul depresiv abordează un comportament bazat pe sentimente de neliniște, îngrijorare, sentimente de descurajare, dispoziție tristă, scăderea stimei de sine, oboseală, tulburări de alimentație.

Atunci când ADHD și depresia sunt prezente, depresia trebuie tratată cu prioritate, prin administrare de antidepresive, care au și un efect bun și asupra ADHD.

Copilul neîndemânatic

Au dificultăți de coordonare, de scriere, maturitatea neurologică târzie și de planificare motrică.

Comportamentul obsesiv- compulsive (OCD)

Acest comportament este mai des întânlit când copilul cu ADHD are și ticuri. Ei manifestă o atitudine de concentrare excesivă sau fixație exagerată. Ex. Pot avea o obsesie față de spălatul pe mâini, închiderea ușilor, la haine.

Tulburarea maniaco- depresivă

Prezența acestei tulburări , influențează tratamentul ADHD, cauzând acțiuni necugetate, izolări sociale, deprinderi de vicii, ex. Alcoolism.

Acești copii sunt predispuși la schimbări bruște de comportament, au accese de furie intense ce țin mai multe ore, și se încheie cu scurte perioade de remușcări tăcute.

Boala numită ADHD se manifestă prin diferite combinații de tulburări, mai mult sau mai puțin grave, și anume comportamente hiperactiv- impulsive și deficit de atenție/ problem de învățare. Peste 50% dintre ei, sunt afectați de una sau mai multe tulburări comorbide ce produc probleme .

2.3. Sfaturi pentru îmbunătățirea comportamentului

Studiile efectuate de MTA Cooperative Group (1999) au indicat că tratamentul medicamentos este cel mai bun pentru ADHD, terapia comportamentală s-a arătat a fi utilă în atenuarea simptomelor, cum ar fi reacțiile agresive, interacțiunea copil- părinte, abilități sociale.

Un copil cu tulburări hiperkinetice și deficit de atenție, nu are în plan să se poarte urât, o face fără să se gândească, iar după ce săvârșește fapta, sunt cuprinși de remușcări, dar nu putem spune același lucru și despre copilul care suferă de tulburarea tip opoziție – sfidare, în care copilul simte placere în a- i rănii pe cei din jur și încalcă regulile și limitele în mod conștient.

Pentru îmbunătățirea unui program de conduită copilul sănătos trebuie să asculte, să planifice, să judece, să fie motivate, dar pentru un copil cu ADHD acestea sunt punctele slabe, deoarece el aude jumătate din instrucțiuni, și uită cealaltă jumătate.

Pentru a avea rezultate satisfăcătoare se stabilesc anumite reguli :comunicarea să fie clară, instrucțiunile simple,și recompensele regulate.

²ADHD-informații practice, Broșură pentru cadre didactice și consilieri școlari

Doctorul Ian Wallace psiholog specialist în ADHD sugerează următoarele tehnici pentru imbunătățirea comportamentului.

Rutina, organizare și consecvență

Un copil cu ADHD este mulțumit atunci când are o viață organizată, un program stabil , ex. Să se trezească la aceași oră, să își aranjeze patul, efectuarea igenei matinale, servirea micului dejun și administrarea tratamentului medical etc. Dacă se face un lucru diferit (s-a culcat la o ora târzie , un profesor înlocuitor), îl va scoate din ritm. La copiii cu ADHD, trebuie păstrata rutina, organizarea și consecvența.

Atragerea atenției

Copiilor cu ADHD trebuie să le fie atrasă atenția vorbindu- le clar, direct, adresandu- ne pe nume și priviți în ochi cu entuziasm. Odată ce este stabilit contactul vizual, trebuie să li se dea instrucțiuni clare, simple și să li se ceară să confirme că au înțeles.

Ignorarea anumitor lucruri ce nu prezintă interes

Ex. Copilul țăcăne o jucărie, soarbe dintr-un pahar cu apă, mișcă anumite obiecte. Părinți nu trebuie să le facă observații chiar dacă ii deranjează, încercând să se detașeze.

Aflarea motivului unui comportament anume

Trebuie evitate anumite evenimente care declanșează un anume comportament. Ex. Petrecerile zgomotoase, călătoriile lungi, vizite la rude. Nu se pot evita mereu, dar anticiparea este mai ușor de suportat.

Impunerea regulilor, evitarea certurilor și a conflictelor, duc la o îmbunătățire comportamentală majoră.

În momentul unei situații conflictuale, copilul trebuie îndepărtat din acel mediu, folosindu- se un loc liniștit, retras, pentru o mica perioadă de timp, unde el are pauză de gândire. După terminarea timpului respective poate revenii, el calmându-se.

Planul de rezervă

Întotdeauna trebuie să existe un plan de rezervă, dacă nu au rezultate la regulile folosite până atunci. Părinții trebuie să rămână calmi, să folosească o voce calmă și să le dea copiilor de ales, pentru ca în acest mod le oferă copiilor timp de gândire și refuzul din reflex dispare.

Părintii și cadrele didactice vor fi conștienți că și cei mai răi copii sunt buni, de aceea pentru purtările lor bune vor fi incurajați , recompensați, motivați, lăudați, dar să stie să ii pedepsească atunci când este cazul.

2.4. PROGRAME PENTRU PĂRINȚI ȘI PROFESORI

Un criteriu important al ADHD –ului este manifestarea tulburărilor în mai multe contexte, acasă , în societate, la școală, etc.

Există mai multe teste de evaluare a comportamentului destinate părinților, copiilor mai mari și profesorilor, și se prezintă sub formă de chestionare, autoevaluări.

Este foarte important menținerea strânsei legături dintre părinți și profesori, de aceea cea mai mare parte din tehnicile comportamentale sunt aplicate în mediul școlar și în mediul de acasă.

Prin intermediul intervenției comportamentale, copiii, profesorii și părinții învață o serie de abilități specifice și tehnici de la terapeut sau educatorul specializat.

Părinții vor urma un program de ședințe săptămânale de grup cu scopul de a informa părinții despre:

– ADHD;

– mecanismele explicative ale tulburării;

– identificarea și contraargumentarea miturilor;

– gestionarea și învățarea tehnicilor comportamentale.

Din acest program părinții vor fi învăța să aplice:

modul de stabilire a regulilor de acasă

modul de ignorare și lăudare a comportamentelor adecvate și inadecvate

modul de formulare a cererilor de solicitare

modul de folosire a contigențelor ( îm momentul în care au comportamente inadecvate)

modul de educare a copilului în public

modul de utilizare a tehnicii „time out”, ce se traduce prin excludere, pentru comportamente necorespunzătoare.

modul de supraveghere zilnică și de recompensare, cât și aplicarea pedepselor

modul de recompensare a comportamentului acasă cât și in mediul social .

Încercarea de predare la clasă a unui sau mai mulți copii impulsivi si neatenți nu este o sarcină ușoară, dar rezultatele apar atunci când predarea se face încet, variat, organizat și prin trucuri care să le antreneze memoria pe termen scurt.

Structura sarcinilor și a punctelor de reper trebuie să fie cât mai accesibile în memoria de lucru a adolescentului, sau el poate fi indrumat cu pași mici de către un elev sau profesor, pentru a- i reaminti etapele, cât și pentru structurarea materialului de învățat.

Cadrul didactic trebuie să aibă un comportament calm, să fie binevoitor, încurajator, să fie ferm, dar flexibil, entuziast, să evite conflictele și să fie comunicativ. El trebuie să aibă în vedere crearea și menținerea mediului școlar cu un ambient plăcut.

Școlarul trebuie așezat în prima bancă cu colegi liniștiți, de unde să copieze comportamentul lor, deoarece dacă va sta în ultima bancă vor fi mulți factori ce ii vor atrage atenția si de asemenea stimuli perturbatori.

Instrucțiunile i se spun față în față, profesorul încercând pe cât se poate să păstreze contactul vizual.

Regulile clasei vor fi stabilite de către profesor împreună cu elevii, și pot alcătui un regulament al clasei ce poate să cuprindă atât reguli cât și penalizări.

Stilul de predare trebuie să fie animat, să se folosească cuvinte cheie care să atragă atenția, variații în tonul vocii, metode de predare, exprimare scurtă și la obiect și obținerea feedback- ului.

La modul de predare informația să fie legată de un semnal vizual, asociații de informații noi cu cele deja cunoscute, ca ora să fie interactivă să atragă elevii.

Cadrele didactice trebuie să fie atente la părțile vulnerabile ale elevilor cum ar fi:

-mișcarea în bancă, jocul cu diverse obiecte, dificultate în inițierea proiectelor, în vorbirea în fața clasei, reacțiile la glumele colegilor, schimbarea materiilor de curs, pierderea interesului față de ora în curs, de accea toate aceste comportamente se vor recompensa sau se vor pedepsi.

– temele pentru acasă vor fi scurte.

În timpul orelor de curs este important să se realizeze feedback- ul imediat după ce a realizat sarcina, el poate veni de la profesor , cât și de la un coleg, deoarece ei se blochează frecvent în efectuarea sarcinilor de lucru.

Copii cu ADHD nu au probleme cu intelectul, randamentul constituie partea lor slabă.

Când ajung la liceu , mulți adolescenți cu ADHD și- au dezvoltat motivarea și determinarea necesară pentru a avea rezultate bune școlare.Dar ei vor da greș la examene, deoarece nu citesc întrebările corect, caligrafia lor lasă de dorit, iar greșelile gramaticale sunt frecvente. De aceea ei pot surprinde prin talente ascunse, cum ar fi examenele orale, deoarece unii dintre ei se pot exprima mult mai bine oral decât în scris.

Copiilor cu ADHD nu este suficientă predarea, lor trebuie să li se arate cum să învețe, să ia notițe, să citească cu atenție, să aloce timp suficient ,să verifice de două ori instrucțiunile de bază.

CAPITOLUL III- INTEGRAREA ADOLESCENȚILOR CU ADHD ÎN SOCIETATE

3.1. IMPACTUL SOCIAL AL ADHD- ULUI

În societate adolescentul cu ADHD este perceput diferit. Problemele lor au consecințe grave în a avea prieteni, în terminarea liceului, comportament sexual inadecvat și de a devenii părinți la o vârstă mică.

Studiile în acest domeniu relevă faptul că adolescenții cu ADHD sunt predispuși la :

● 32-40%, la repetenție sau abandon școlar

● 5-10%, au acces redus la studiile universitare

● 50-70% aleg izolarea socială, au cațiva prieteni

● 40-50% sunt implicați în activități antisociale

● consum de alcool sau substanțe interzise,

● boli cu transmitere sexuală

● încălcarea regulilor sociale, rutiere etc.

●depresii și tulburări de personalitate ³

Relațiile sociale sunt afectate deoarece adolescenții cu ADHD nu respectă regulile sociale, limitele impuse de cei din jur; nu răspund la cererile solicitate. Sunt foarte agresivi, dominanți și au tendințe de a se implica în activități antisociale.

Unii dintre ei au comportamente violente, periculoase, cum ar fi:

-implicarea în grupuri suspecte

-victime în abuzuri (fizice, sexuale, emoționale)

-automutilare

-probleme în comunitate

-vandalism

-etc.

³ Sursa:International Consensus Statement on ADHD Clinical and Family Psychology Review, Vol.5, No.2, June 2002

Acesti adolescenți pot avea problem cu familia , prietenii, profesorii sau cu cei din jur, și vor avea dificultăți în a-și găsi un loc de muncă.

Copii cu ADHD sunt iubitori și sensibili.Ei vor să se facă remarcați în grupul de prieteni, dar nu știu cum să facă acest lucru, și încearcă să se impună forțat, determinându-i pe cei din grup să-I îndepărteze. Cu cât încearcă să fie mai prietenoși cu atât devin mai izolați.

Ei se integrează cel mai bine având un singur prieten sau un grup restrâns. Pot avea problem și așa deoarece, vor să fie ei conducătorii.

Problemele sociale se evidențiază în cursul școlii primare, diminuându- se la liceu.

La vârsta matură când adulții mai păstrează ramașițe din ADHD, ceea ce le cauzează cea mai mare suferință , este neintegrarea socială

3.2.MANAGEMENTUL PSIHO-SOCIAL AL ADHD-ULUI

Pentru a putea face față acestei tulburări medicale, există strategii menite să ajute persoanele afectate. Dacă se vor respecta cu strictețe sfaturile specialiștilor, adolescenții cu ADHD pot să gestioneze situația până la perioada adultă, când aceste simptome scad semnificativ.

Administrarea tratamentului medical

Adolescenții vor tine cont cu strictețe să își administreze la timp și corect tratamentul medicamentos. Vor observa apariția efectelor secundare sau a altor problem de sănătate.

Organizare și ordonare

Este indicat să fie cât mai organizați, să facă liste cu obiectivele ce trebuie îndeplinite, să nu își schimbe programul zilnic, pentru ei rutina zilncă este foarte importantă.

Comportamentul

Trebuie să învețe să se autocontroleze pentru a evita un comportament agresiv și impulsive. Un exercițiu bun care dă randament , este respirație profundă și liniștită , în timp ce numără până la zece, îl/ o învață să gestioneze situația.

Diminuarea atenției

De evitat lucrurile care distrag atenția(ex. Tv., muzică, zgomot) pentru a se putea concentra asupra lucrurilor importante.

Folosirea energiei în scopuri creative

Copiii cu ADHD au energie intensă ce trebuie canalizată pe anumite lucruri sau activități

Ajutorul

Fiecare om are nevoie de ajutor într-un moment al vieții. Acești copii cu ADHD au nevoie de consiliere și suport din partea familiei, profesorilor, terapeuților, și tot ceea ce trebuie să facă este să aibă curajul să accepte sis ă solicite acest ajutor.

Fiind o suferință din copilărie , majoritatea simptomelor la perioada adolescentă se agravează datorită factorilor de mediu și sociali, dar tratată corespunzător și ținând cont de aceste strategii, calitatea vieții se poate imbunătății simțitor, desfașurându- și activitățile profesionale și personale ca orice persoanaă normal.

3.3 ALEGEREA ACTIVITĂȚILOR POTRIVITE DESTINATE ADOLESCENȚILOR CU ADHD

După terminarea orelor de curs copilul are nevoie de o perioadă de relaxare până la îndeplinirea următoarelor sarcini zilnice.

Adolescenții cu ADHD, după terminarea orelor de școală fug spre lumea de afară. Își doresc libertate, distracție, divertisment, de aceea este foarte important pentru ei descoperirea unor activități extrașcolare care să le facă plăcere, de preferat activități în aer liber unde ei se pot desfășura liber, fără stres social.

Vom aminti anumite sporturi și activități menite să le aducă cele mai bune beneficii și cea mai placere de relaxare.

Înotul

Conform stilului abordat ei pot învățasă își sincronizeze brațele, picioarele, respirația.

Le consumă energia, și le oferă un mod plăcut de a se distra din punct de vedere social ce va fi păstrat până la vârsta adultă.

Jocurile de echipă

Aceste sporturi de echipă le aduc un mare avantaj pentru încrederea și stima de sine, de accea ei trebuie încurajați.

Ciclismul

Le oferă posiblitatea de libertate, de a fugi de frustrările vieții, le place sa ansambleze și să dezansambleze bicicletele.

Îi ajută la coordonare, sporirea abilităților de socializare, întărirea muschilor.

Hobby-uri, lucru manual-olărit, pictat, grădinărit

Acești copii sunt înzestrați cu talente ce așteaptă a fi descoperite.Părinții și profesorii trebuie să fie atenți la activitățile și interesele lor, și trebuie încurajați in a-și exprima talentul.

Jocurile pe calculator

Calculatorul este un bun prieten, trezește interes și captează atenția pentru o perioadă mare de timp.

Pentru a ase simții în largul lor adolescenții cu ADHD au nevoie să își dezvolte o aură protectoare prin intermediul acestor hobby-uri sau prin orice mod care să îi facă să se simtă bine, în siguranță și mândrii de realizările lor.

BIBLIOGRAFIE

1. Christopher Green, Kit Chee, (2009), ”Să înțelegem ADHD: deficitul de atenție însoțit de tulburarea hiperkinetică”, Editura Aramis, București

2. Jerry Olsen, Thomas W. Nielsen, (2009), ”Noi metode și strategii pentru managementul clasei”, Didactica Publishing House, Bucuresti

3. Kieran Egan, Ștefan Popenici, (2007), “ Educația elevilor hiperactivi și cu deficit de atenție”, Ghid pentru părinți și cadre didactice din învățămăntul preuniversitar, Didactica Press, București

4. Linda Wilmshurst, (2007), ” Psihopatologia copilului. Fundamente”, Editura Polirom, Iași

5. Ștefan Popenici, Ciprian Fartușnic, Nadia Târnoveanu, (2008), ”Managementul clasei pentru elevii cu ADHD: ghid pentru cadrele didactice din învățămîntul preuniversitar” , Didactica Publishing House, Bucuresti

6. Vincent J. Monastra, (2011), ”Cum să crești un copil cu ADHD: 10 lecții pe care nu le poți învăța de la medici” , EdituraTrei, București