Integrarea Activitatilor Nonformale In Predarea Literaturii Romane In Gimnaziudocx
=== Integrarea activitatilor nonformale in predarea literaturii romane in gimnaziu ===
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DIDACTIC
LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ
PENTRU OBȚINEREA GRADULUI DIDACTIC I
ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. DR. SIMONA ANTOFI
CANDIDAT:
Profesor.: RUSU GENOVEVA ELENA
Școala gimnazială „Nicolae Iorga”
Com. GRINDU / jud. TULCEA
Galați
2017
UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAȚI
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREAPERSONALULUI DIDACTIC
INTEGRAREA ACTIVITĂȚILOR NONFORMALE ÎN PREDAREA LITERATURII ROMÂNE
ÎN GIMNAZIU
COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
PROF. UNIV. DR. SIMONA ANTOFI
CANDIDAT:
Profesor.: RUSU GENOVEVA ELENA
Școala gimnazială „Nicolae Iorga”
Com. GRINDU / jud. TULCEA
Galați
2017
CUPRINS
ARGUMENT
Precizarea temei………………………………………………………………
Motivarea alegerii temei ………………………………………………………
PARTEA I
EDUCAȚIA TINERILOR ÎN CONTEXTUL SOCIETĂȚII CONTEMPORANE
I.1. Consumismul ca ideologie dominantă…….……………………………………
I.2. Criza de orientare a tinerilor………………………..…………
I.3. Cultura captivității mediatice și pedagogia selecției……………………………
I.4. Medii educaționale: responsabilități ………………………………….…………
I.5. Locul educației nonformale în educație………………………………. ………
I.5.1. Trăsături generale ale educației nonformale ………………………
I.5.2. Activități nonformale integrate în procesul învățării literaturii …
PARTEA A II-A
METODE CREATIVE UTILIZATE ÎN EDUCAȚIA NONFORMALĂ CARE DEZVOLTĂ O ATITUDINE POZITIVĂ FAȚĂ DE LECTURĂ ȘI LITERATURĂ
II.1. Dezvoltarea capacităților de comunicare scrisă prin activități nonformale
II.2. Dezvoltarea capacităților de comunicare orală prin activități nonformale
II.3. Dezvoltarea capacităților de lectură prin activități nonformale
II.4. Metode și programe de succes în educația nonformală
II.5 Teme de (auto)evaluare nonformale
PARTEA A III-A
VALORIFICAREA LIRICII EMINESCIENE PRIN POTENȚIALUL
EDUCAȚIEI NONFORMALE
III.1. Obiectivele cercetării
III.2. Ipoteze de lucru
III.3. Analiza și interpretarea rezultatelor
III.3.1 Prezentarea rezultatelor
III.3.2. Etapa constatativă
III.3.3. Etapa experimentală
III.3.4. Etapa evaluativă
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
ARGUMENT
Motto: „Educația nu înseamnă să umpli o găleată cu apă, ci mai degrabă să aprinzi un foc” (William Butler Yeats)
Precizarea temei
Începând cu anul 2008 au existat numeroase schimbări legislative în domeniul educației. În ciuda numeroaselor piedici, noua Lege a Educației a urmărit cu insistență “modernizarea sistemului de învățământ prin abordarea transdisciplinară” și “educarea copiilor și tinerilor ca temelie de dezvoltare a unei societăți bazate pe valori, unde oamenii sunt împliniți ca indivizi și au un rol constructiv în societate”. În contextul educației de tip „învățare pe tot parcursul vieții”, educația nonformală completează educația primită în școală și în familie, permițând completarea cunoștințelor și dezvoltarea competențelor din zonele de interes ale tinerilor.
UNESCO consideră că „educația nonformală a elevilor din învățământul obligatoriu vizează orice activitate educativă structurată și organizată într-un cadru non-școlar: comunitate locală, spațiu public, cluburi școlare, asociații neguvernamentale etc.”. Adaptarea procesului educațional în spiritul dezvoltării de competențe și abilități de viață, prin micșorarea ponderii laturii informative în favoarea laturii formative și introducerea unor metode interactive de predare stau la baza principiilor educației nonformale. Conținutul activităților nonformale este extrem de variat pentru a satisface nevoile și interesele educabililor, iar organizarea și desfășurarea lor trebuie să se bazeze pe nevoile reale, pe emiterea unei scheme simple și universale.
Vizând afirmațiile enunțate mai sus, se ajunge lesne la concluzia necesității de a corela tot mai mult educația formală cu cea nonformală în atingerea obiectivelor îmbunătățite de lecții de literatură în gimnaziu. Pentru a fi apt de o pregătire intelectuală eficientă, se știe că elevul trebuie să se exprime atât în scris, cât și oral, să fie capabil să poarte un dialog, să combată cu argumente o idee. În acest sens, educația nonformală joacă un rol fundamental în formarea priceperilor și deprinderilor de vorbire și de gândire prin exercițiu (de recunoaștere, de completare, de grupare, de înlocuire, de alegere a formei corecte, de creație), cât și prin variatele metode pe care le înlesnește educația nonformală în vederea dezvoltării creativității și simțului artistic.
În școala noastră s-au desfășurat și se desfășoară în continuare activități care răspund acestor obiective, prin proiecte și activități specifice vârstei elevilor. Conform Stadiilor dezvoltării inteligenței (J. Piaget), intelectul uman se construiește stadial, astfel că între 11-14 ani (categoria de vârstă la care face referire lucrarea de față), tinerii se situează stadiului operațiilor formale, adică gândirea lor devine acum rațională, sistematică și abstractă.
În funcție de aceste trăsături, profesorul de limba și literatura română trebuie să se adapteze permanent în vederea îndepărtării rutinei și a monotoniei educației de tip formal. Prin urmare, educația nonformală (latinescul „nonformalis” – fără norme, în afara formelor organizate în mod oficial pentru un anumit gen de activitate) îmbunătățește considerabil procesul de asimilare a cunoștințelor prin participarea la diferite acțiuni educative organizate, dar desfășurate în afara sistemului de învățământ (dezbateri, workshop-uri, vizite de studiu, activități culturale, prezentări de imagini foto, expoziții, lansări de carte, jocuri de grup, oportunități pentru petrecerea timpului liber, vizionări de spectacole, filme documentare sau artistice, ieșiri în grup, cercuri literare, publicarea de articole în revista școlii, analiza presei, diverse forme de manifestări omagiale, alcătuirea unei enciclopedii multimedia, ș.a).
Una din ideile principale promovate în școala noastră este că nu elevul trebuie să se schimbe, ci cadrul didactic și părinții care pot crea cadrul adecvat pentru îmbunătățirea demersurilor didactice clasice. În acest context mi-am ales tema: Integrarea activităților nonformale în predarea literaturii române în gimnaziu.
Motivarea alegerii temei
Educația nonformală reprezintă o abordare nouă a învățării prin activități plăcute și motivante. Consider că această viziune asupra procesului de învățare, predare și evaluare ar trebui încurajat, deoarece poate dezvolta mai ușor abilitățile de exprimare, lărgind totodată orizontul cunoașterii de sine și al lumii înconjurătoare neimpunând limite sau restricții de nici un fel. De asemenea permite lărgirea orizontului cultural și poate fi o cale de ajutor pentru elevii cu nevoi speciale, apoi, realizează un demers pluri și interdisciplinar. Am ales această temă considerând că educația nonformală poate fi și o cale de formare a unei atitudini pozitive față de lectură. Consider că această temă este de actualitate și este insuficient tratată.
PARTEA I
EDUCAȚIA TINERILOR ÎN CONTEXTUL
SOCIETĂȚII CONTEMPORANE
Educația de azi în Legea învățământului Art. 1. – Prezenta lege reglementează organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ. Art. 2. – În România învățământul constituie prioritate națională. Art. 3. – (1) Învățământul urmărește realizarea idealului educațional, întemeiat pe tradițiile umaniste, pe valorile democrației și pe aspirațiile societății românești și contribuie la păstrarea identității naționale”.
I.1. Consumismul ca ideologie (culturală) dominantă
Consumerismul înseamnă consum peste pragul nevoilor de bază. Dependențele pe care le provoacă sunt așa de mari, încât putem asemăna consumerismul cu un straniu „drog colectiv”. Accepțiunile asupra termenului sunt multiple. Fr.Bacon a numit acești factori distorsionanți, aceste deviații comportamentale, idoli, grupându-i în patru clase:
Idola tribus: predispoziții ale gândirii de a crede în „ceea ce-i procură plăcere și să nu creadă în ceea ce-i displace”. De exemplu, televiziunea modernă ridică plăcerea la rang de principiu al vieții;
Idola specus: predispoziții ale oamenilor de-a se comporta ca membri dependenți de grup, doar că are conotații negative „mă port ca ceilalți, fac și eu ce fac ei”;
Idola fori: schimb de cuvinte sau de bunuri impregnate de sensuri desacralizate care se răspândesc ușor în medii amicale sau parteneriate;
Idola theatri: predispoziția omului de-a considera familiarul drept lucru bun, adevărat.
Îndeosebi, tinerii educabili ai societății noastre, după 1989, s-au adaptat, cu sau fără voia lor, acestui consumerism degradat. Ei trăiesc o realitate dominată de rupturi și distorsiuni. Hiperfinancializarea lumii, idolatria consumului aduc lumea în serviciul banilor, nicidecum banii în serviciul lumii. Aceasta ne permite să vorbim despre o contradicție dintre sistemul mondial și cultura lumii. Altfel spus, lumea a fost golită de cultură în favoarea unei alter-culturi. Evoluția lumii cheamă, iată, cadrul didactic să-și asume rapid rolul său de povățuitor al tinerilor pe care-i are în preajmă într-o perioadă fragedă de formare, care poate fi fundamentală pentru tot restul vieții lor.
I.2. Criza de orientare sau dezorientarea morală a tinerilor
În Apus se vorbește în mod curent de criza de identitate, de criza de autoritate, de criza de onestitate, de criza de credința, de criza de orientare, etc. Pierderea sensului și a curajului de a trăi, distrugerea relațiilor dintre tată, mamă și copil sunt resimțite, astăzi, acut de tineri în raport cu școala și cu lumea în care ei trăiesc.
Mulți dintre tineri trăiesc fără a mai avea practic o percepție reală a sensului propriei existențe. Ei au sentimentul că sistemul în care trăiesc, nu le solicită cu adevărat competențele profesionale și, cu atât mai puțin, însușirile morale. Prin urmare, mulți nu mai cred că vor reuși să țină pasul cu dinamica impusă de civilizația tehnică actuală, de aceea sunt dezorientați. Vidul afectiv și intelectual din societatea de azi, dominată tot mai mult de ideologia unică a pieței, creează o carență profundă de motivație și o plictiseală cumplită în rândul tinerilor.
În Europa de astăzi, conform studiilor făcute, instituția familiei trăiește astăzi o profundă criză, mai ales în ceea ce privește comuniunea, comunicarea și punerea în practică a valorilor, în general. În zilele noastre, datorită fluxului migrator, relațiile părinți-copii s-au denaturat. Familiile, mai ales copiii separați de părinți, sunt supuse unei presiuni psihologice, socio-culturale, severe. În aceste condiții, cadrele didactice sunt chemate să fie un suport moral față de acești tineri neglijați.
Un rol important în sprijinirea acestei categorii de tineri îl joacă activitățile nonformale, în care ei se pot implica cu mult patos și interes din dorința lor de comuniune și de socializare sporită. Pe lângă acestea, ar fi deosebit de util ca la nivelul fiecărei școli să fie constituite grupuri de intervenție din care să facă parte psihologi, consilieri apți în orientare profesională, asistenți sociali, cadre didactice cu experiență, voluntari dispuși să participe la activitățile de asistență socială și educativă destinate acestor tineri. Școala nu se poate substitui în întregime părinților, dar are obligația morală de a interveni în aceste situații pentru a asigura un sprijin real, uneori de lungă durată acestor familii. Având în vedere cele prezentate mai sus, putem sintetiza câteva concluzii:
Familia este atmosfera în care tânărul are posibilitatea să se deprindă cu valori la care nu ar ajunge de unul singur. Din nefericire, multe familii trăiesc destrămate, lăsând copiii în grija bunicilor sau altor cunoscuți. Indiferența echivalează cu o abdicare de la responsabilitatea de părinte, într-un moment atât de dificil, ca cel de astăzi, când este atât de necesară.
Școala are capacitatea de a-și adapta misiunea. Luarea în considerare a posibilităților de care dispune, este o obligație pentru fiecare cadru didactic.
Fenomenul separației copiilor de părinți trebuie analizat cu multă atenție, implicând în activitatea Școlii persoanele care prin vocație și pregătire profesională pot să sprijine în derularea acestora stabilite prin proiecte sociale în parteneriate prealabile.
I.3. Cultura captivității mediatice și pedagogia selecției
Ceea ce ține de particularitatea modului de existență, specific lumii actuale, este dat de sistemul tehnologic contemporan. Astăzi nu există domeniu al vieții care, fie la nivel personal, fie la nivel comunitar, să nu fie influențat de realitatea sistemului tehnologic.
Sistemul educativ, la rândul său, este în strânsă legătură cu tehnologia, întrucât tinerii sunt dependenți de tehnologie ca instrument folosit pentru îndeplinirea unor scopuri personale. Dintre contestatari, îl menționăm pe gânditorul francez Jacques Ellul (1912-1994), care a criticat sistemul tehnologic al societății actuale, arătând că în centrul lumii se situează tehnica. Ellul avansează în lucrarea sa reprezentativă The Technological Society o caracteristică dominantă a acesteia: automatismul, înțelegând dominarea acesteia în toate domeniile vieții.
Din această perspectivă, Ellul arată că nu se mai poate vorbi de un control asupra tehnologiei. ”Mesianismul tehnologic” promite bunăstare, confort, consum, prelungirea vieții, prosperitate, securitate globală; el oferă totul, cu condiția de a plăti un tribut: timpul, viața însăși. „A fi în spațiu tehnologic înseamnă, pur și simplu, a fi integrat. Integrarea nu tolerează libertatea persoanei de a fi ea însăși, de a rămâne un celălalt față de angrenaj. În ambientul tehnologic ești obligat să te conformezi, să te interiorizezi”.
Teza de bază a lui Giovanni Sartori, specialist în studii politice, este că tele-vederea îl transformă pe homo sapiens în homo videns. El arată că spre deosebire de cultura bazată pe cuvântul rostit sau scris, tehnologiile media de astăzi (internet, calculator, televizor, video, dispozitive digitale) promovează într-un mod absolutist imaginea, mișcarea ei cu viteze amețitoare. În acest context, informația ecranizată, deși ne conectează la hiperinformație, diminuează capacitatea de înțelegere și de cunoaștere. Tinerii conectați la mediul televizual și virtual nu mai pot interpreta adecvat informația, astfel le scade capacitatea de concentrare, de exersare a gândirii critice și a unui discernământ bazat pe luciditate. Televiziunea îl sărăcește iremediabil pe tânăr în planul cunoașterii și al înțelegerii. Dincolo de această teză a lui Sartori care subliniază imbecializarea prin televizor, el arată că televiziunea schimbă practic natura umană: „…video-copilul: o ființă umană educată în fața televizorului înainte chiar să învețe să scrie și să citească”.
Calculatorul, un mediu mult mai fascinant, se impune prin Internet, ca rețea integratoare de alte rețele. Cu mult curaj și onestitate, Sartori devoalează modul în care s-a ajuns la situația actuală: „Lucrurile s-au petrecut astfel. Mai întâi am fabricat, cu ajutorul diplomelor oferite de sistemul de educație, o lumpenintelligentsia, un proletariat intelectual lipsit de orice consistență intelectuală…o gândire zeamă lungă, armată crescândă de reduși mintal…Astăzi se revarsă în jur mințile debile, care se revarsă tocmai pentru că dau peste un public care nu a fost niciodată deprins să gândească. Și vina televiziunii în acest cerc vicios este de a-i favoriza pe trăsniți, pe excitați, pe exagerați, pe mincinoși. Televiziunea premiază și promovează extravaganța, absurditatea și țicneala, ajutând astfel la întărirea și înmulțirea lui homo insipiens”.
Ar fi fost bine și frumos ca mulțimea de informații să-l orienteze pe tânărul din societatea contemporană și să-l ajute în identificarea reperelor autentice. Se constată, însă, că trăim într-o lume cu tot mai multă informație și cu tot mai puțin sens. Studiile cercetătorilor dovedesc că cei mai mulți folosesc internetul pentru a naviga într-un mediu virtual, din care cu greu se mai pot desprinde, favorizându-se înțelegerea și asumarea vieții ca o omorâre a timpului.
Atracția erei digitale este atracția unui drog. Publicul? Eterni copii visători care-și petrec întreaga viață în lumi imaginare. În acest context, Școala, prin reprezentanții ei sufletiști, este chemată să-și exercite rolul educativ și informativ permanent. Prin activitățile pe care le poate propune, în special nonformale, elevii își pot schimba într-o oarecare măsură viziunea asupra vieții pe care o trăiesc, cu toate capcanele ei. Tinerii sunt atât de împovărați, atât de chinuiți de probleme interioare și exterioare, atât de complecși și de sensibili la fiecare situație, încât Școala trebuie să îi ajute, să le iasă în întâmpinare. Dar pentru aceasta este nevoie de mare dăruire, vocație, cunoaștere, responsabilitate din partea cadrelor didactice.
Profesorul de limba și literatura română se numără printre cadrele didactice care pot lumina înțelesurile ascunse ale lumii în care trăiește și poate valorifica partea luminoasă, ziditoare din operele literare propuse. La acestea se adaugă multitudinea de metode interactive, activități formale, nonformale, informale care pot dezvolta capacitatea de selecție a informațiilor constructive, pot dezvolta încrederea în sine optime exprimării creativității uimitoare pe care o posedă tinerii, indiferent de gradul de intelect deținut, nu în ultimul rând, pot deveni o alternativă de management al timpului liber gestionat în direcția educativă pro-o viață mai frumoasă.
I.4. Medii educaționale: responsabilități
Așa cum reiese din cele afirmate mai sus, tânărul este influențat de diverse medii educaționale, care joacă, fiecare în parte, un rol important în devenirea acestuia. Astfel:
FAMILIA reprezintă mediul educațional cu influență decisivă asupra formării personalității umane. Analizând grupul familial în raport cu educația copiilor, Elisabeta Stănciulescu consideră că familia reprezintă “unitatea socială constituită din adulți și copii, între care există o relație de filiație naturală, de sânge sau socială”. Familia este mediul moral, afectiv și protector, cel mai adecvat formării personalității umane, interesată de viitorul copilului și, deci, de calitatea educației. Există, însă, și familii dezorganizate, agresive, indiferente față de soarta copiilor. Problema problemelor rămâne, în aceste cazuri, pregătirea părinților pentru creșterea și educația copiilor.
ȘCOALA, de la începuturile sale, a cunoscut o dezvoltare continuă a rolului și funcțiilor sale. Dacă multă vreme sistemul de învățământ a inclus numai instituții destinate să asigure instruirea și educarea tinerelor generații, extinderea educației în secolul al XX-lea pe tot parcursul vieții prin ceea ce este cunoscut sub numele “educația permanentă” a impus noua viziune asupra acesteia, respectiv lărgirea sa și cuprinderea tuturor instituțiilor care se pot ocupa de instruirea și educarea omului și, deci, o nouă reorganizare și restructurare a sa. Școala rămâne încă principalul cadru de educație și mediul cu cele mai multe virtuți educaționale, deoarece:
este un mediu instituționalizat special construit;
este un mediu care a transformat educația într-o activitate realizată în forma unui program educațional;
este un mediu înnoit permanent cu noi cunoștințe, metode, mijloace de educație;
este un mediu orientat de anumite finalități puse în raport cu anumite valori;
este un mediu cu asistență psihopedagogică profesionistă;
rezultatele sunt permanent măsurate, evaluate și comunicate;
dispune de forme de organizare indicate unor acțiuni eficiente, etc.
MASS-MEDIA este unul din mediile educaționale cu un impact deosebit asupra personalității umane, care suscită numeroase comentarii și controverse privind rolul formativ. Dovadă stau studiile și experimentele privind influența programelor de televiziune asupra comportamentului, mentalităților sau stilului de viață al oamenilor și al tinerilor, în special. Majoritatea specialiștilor din domeniul științelor educației vorbesc chiar de o “societate comunicațională” care necesită competențe de utilizare, de relaționare formate încă din școală. Ca principală sursă de informare, mass-media oferă acces facil la o mulțime de informații din diverse domenii, dar și posibilitatea de a selecta informații în funcție de interesele, aptitudinile, dorințele personale. Prin urmare, “educația se dovedește de neînlocuit în ceea ce privește dezvoltarea capacității de discernământ”. Mass-media, deși nu are ca scop primordial educația, intră în concurență cu alte medii educaționale, și mai ales cu școala prin puternica forță de atracție pe care o exercită asupra tinerilor preadolescenți și adolescenți. Cifrele redate în Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI sunt grăitoare: elevii petrec la televizor “1200 de ore pe an în Europa de Vest și aproximativ de două ori mai mult în SUA, față de numai 1000 de ore pe an petrecute de aceeași copii în școli”. În aceste condiții, una din soluții ar fi chiar integrarea mass-mediei în procesul de educație: “Școlile ar trebui, prin urmare…să realizeze programe radio și televiziune pentru școli.”. Dintre efectele “perverse” ale mass-mediei enumerăm: afectarea capacității de concentrare; izolarea socială; diminuarea simțului realității, vulgarizarea culturii, promovarea unor modele mediocre, etc. Se impune, în final, să subliniem ideea necesității unei educații pentru mass-media, care să sublinieze și să fructifice aspectele pozitive pe care mass-media le are.
COMUNITATEA LOCALĂ începe să devină un mediu educogen cu tot mai multe virtuți educative și un factor interesat de aceste probleme. În acest caz nu ne referim doar la rolul acesteia de a controla și sancționa conduita tinerilor, ci de a se implica în a-i ajuta să se organizeze, de a reacționa pozitiv și de a fi creativă față de problemele educative ale elevilor. Vorbim în acest caz de o comunitate religioasă, profesională, politică, etc.
I.5. Locul educației nonformale în educație
I.5.1. Trăsături generale ale educației nonformale
Educația nonformală alături de educația formală și educația informală reprezintă ansamblul acțiunilor și al influențelor pedagogice desfășurate, succesiv sau simultan, în cadrul activității de formare-dezvoltare a personalității umane.
Cine face educație:
școala în cazul educației formale
muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor, organizațiile nonguvernamentale în cazul educației nonformale
familia, grupul de prieteni, mass media în cazul educației informale.
Gradul de pregătire al "educatorului"
personal didactic calificat în cazul educației formale
personal calificat în diferite domenii de activitate, uneori având și pregătire didactică în cazul educației nonformale
pregătire didactică absentă sau sporadică, pregătirea nu este o condiție a influenței educaționale în cazul educației informale
Finalități ale educației
clar stabilite și gradate pe etape de studiu, pe discipline, în cazul educației formale
stabilite pentru fiecare activitate, fără o organizare pe termen lung în cazul educației nonformale
nestabilite în cazul educației informale
Conținutul educației
organizat pe ani de școlaritate (etape de vârstă), pe profiluri / filiere profesionale în cazul educației formale
relativ organizat pe arii de interes în cazul educației nonformale
neorganizat, contextual în cazul educației informale
Modalități de certificare
certificate recunoscute la nivel național/ internațional în cazul educației formale
certificate de participare, certificate de absolvire a unor stagii în cazul educației nonformale
fără certificare în cazul educației informale
Educația nonformală este definită astfel:
„educația primită în afara școlii sau în afara anilor afectați prin statutul școlarității” („Dicționarul internațional al educației”)
educația care are loc în afara școlii – de exemplu, prin influența mediului familial, al grupurilor de prieteni și al mediului de viață ( Terry G. Page et al., 1977)
orice activitate educativă structurată într-un cadru nonșcolar (diferite organizații ale tinerilor, cluburi, asociații diverse, ONG-uri etc.) ( „Vocabularul educației”, 1979);
realitate educațională mai puțin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formative) C. Moise, T. Cozma)
reprezintă ansamblul acțiunilor pedagogice proiectate și realizate într-un cadru instituționalizat extradidactic constituit ca "o punte între cunoștințele asimilate la lecții și informațiile acumulate nonformal (Văideanu, George).
Educația nonformală este caracterizată prin:
răspunderea concretă la cerințele fixate;
permite momente de abstractizare, prin extragerea de cunoștințe din viața practică;
scoate din educație, funcția de predare, lăsând loc funcției de învățare;
elevii sunt implicați în proiectarea, organizarea și desfășurarea acestor activități;
are caracter facultativ sau opțional;
nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă;
permite punerea în valoare a aptitudinilor și intereselor personale;
cunoaște modalități diferite de finanțare;
facilitează promovarea muncii în echipă și a unui demers pluri sau interdisciplinar;
accentuează obiective de tip formativ-educativ.
Educația nonformală poate completa celelalte forme de educație prin:
valorificarea timpului liber al elevilor, din punct de vedere educațional;
oportunități pentru valorificarea experiențelor de viață ale elevilor, prin cadrul mai flexibil și mai deschis și prin diversificarea mediilor de învățare cotidiene;
participare voluntară, individuală sau colectivă;
modalități flexibile de a răspunde intereselor elevilor – gama largă de activități pe care le propune și posibilitatea fiecărui elev de a decide la ce activități să participe;
pe lângă informațiile și competențele specifice anumitor domenii de activitate în care se încadrează proiectele sau activitățile nonformale, elevii își dezvoltă și capacități organizatorice, capacități de autogospodărire, de management al timpului, de gândire critică, de adoptare a unor decizii sau rezolvare de probleme;
un cadru de exersare și de cultivare a diferitelor înclinații, aptitudini și capacități, de manifestare a talentelor în artă, cultură, muzică, sport, pictură, IT etc.
Obiectivele pedagogice specifice educației nonformale completează resursele educației formale la nivelul unor coordonate "de vocație" așa cum precizează Viviane Landsheere, prin:
sprijinirea elevilor cu șanse speciale-minime-maxime, de reușită școlară;
stimularea dezvoltării personalității elevilor și a comunității educative locale, la niveluri de performanță și de competență superioare, relevante în plan intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic;
organizarea timpului liber;
alfabetizarea funcțională a grupurilor sociale defavorizate.
Educația nonformală sprijină, direct și indirect, acțiunile și influențele sistemului de învățământ prin două circuite pedagogice principale:
a) un circuit pedagogic situat în afara clasei:
cercuri pe discipline de învățământ, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice / transdisciplinare;
ansambluri sportive, artistice, culturale etc;
întreceri, competiții, concursuri, olimpiade școlare.
b) un circuit pedagogic situat în afara școlii:
activități perișcolare – organizate special pentru valorificarea educativă a timpului liber:
cu resurse tradiționale: excursii, vizite, tabere, cluburi, vizionări de spectacole (teatru, cinema etc.) și de expoziții etc;
cu resurse moderne: radio- televiziune școlară; instruire asistată pe calculator, cu rețele de programe nonformale etc;
activități parașcolare – organizate în mediul socio-profesional, ca "soluții alternative" de perfecționare, cursuri, conferințe tematice, etc.
Conținuturile educației nonformale urmăresc desfășurarea unei activități cu caracter formativ, prin excelență, dirijate de personalul specializat în strânsă legătură cu părinții, elevii, organizațiile nonguvernamentale social-culturale. Astfel:
proiectarea pedagogica neformalizată, cu programe deschise spre interdisciplinaritate și educație permanentă;
organizația facultativă, neformalizată (ONG), cu profilare dependentă de opțiunile elevilor și ale comunităților școlare și locale, cu deschideri speciale spre experiment și inovație;
evaluarea facultativă, neformalizată, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fără note sau calificative oficiale.
Aceste note specifice explică avantajele, dar și limitele educației nonformale dependente de incapacitatea momentană a acesteia de validare socială a rezultatelor care "nu conduc decât rareori la o calificare oficială a competențelor" după Viviane De Landsheere.
Exemple de programe sau de activități de educație nonformală
Activități directe în sprijinul instruirii elevilor: consultația, antrenamentul, meditația, cercul pe materii, vizita de lucru.
Activități directe în sprijinul educării elevilor
– formarea competențelor de organizare-autoorganizare: atribuirea de sarcini, organizarea clasei
– excursia de studiu, concursul școlar, olimpiade, sesiuni de comunicări științifice
– activități pluri și interdisciplinare
cercurile extracurriculare
serbările școlare
competiții culturale
expoziții școlare
ateliere teoretice și practice (pictură, muzică, fotografie, graffitti, teatru, IT)
activități culturale -vizite la muzee, centre culturale
mese rotunde
tabere școlare
cluburi școlare
jocuri interculturale, jocuri de cooperare
discuții în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la ora actuală
comemorări sau festivități
invitați – personalități, reprezentanți ai unor instituții culturale, medicale, organizații socio-profesionale, etc.
amenajarea unor spații destinate unei discipline: punctul, colțul, centrul, atelierul… disciplinei
Limitele educației nonformale cunoaște trei riscuri pedagogice majore:
promovarea unui activism de suprafață dependent doar de îndeplinirea obiectivelor concrete; neimplicare totală, ci doar de suprafață a celor care îndrumă aceste activități;
avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelația funcțională dintre subiectul și obiectul educației;
eludarea posibilităților de validare reală a rezultatelor în raport cu "diplomele și certificatele" obținute la nivelul educației formale.
Educația nonformală oferă, în schimb, un câmp motivațional mai larg și mai deschis procesului de formare-dezvoltare a personalității elevului, având o capacitate rapidă de receptare a tuturor influențelor pedagogice informale, aflate, altfel, într-o expansiune cantitativă greu controlabilă.
Dezvoltarea educatiei nonformale oferă sugestii și chiar soluții pentru depășirea prelungitei "crize a școlii".
În primul rând, educația nonformală se poate desfășura și în interiorul școlii sub îndrumarea unor cadre didactice specializate în proiectarea unor acțiuni educaționale nonformale. Acestora li se solicită mult entuziasm și rapiditate în adoptarea variatelor stiluri de conducere ale activității, în funcție de nevoile și cerințele elevilor. Atunci când activitatea este extrașcolară, ea se desfășoară într-o ambianță relaxată, calmă și plăcută, dispunând de mijloace menite să-i atragă pe elevi. Este o formă de antrenament intelectual deosebit de atractivă, care – așa cum am precizat mai sus – poate contribui la depășirea „crizei”.
De asemenea, educația nonformală “constituie o punte” între formal și informal. Relația dintre cele trei forme generale ale educației este una de complementaritate, înregistrându-se tendințe de deschidere uneia față de cealaltă – dinspre educația formală către integrarea și valorificarea informațiilor și experiențelor de viață dobândite prin intermediul educației nonformale și informale, și invers, existând tendința de instituționalizare a influențelor informale.
Educația formală nu are decât de câștigat dacă ține seama de informațiile și modalitățile educației spontane și nonformale. Educația nonformală este preocupată mai mult de formarea și dezvoltarea capacităților practice, de trezirea interesului pentru cunoaștere, în timp ce în sistemul formal tradițional se pune încă accentul pe transmiterea de informații și cunoștințe cu aplicabilitate întârziată.
În cazul educației nonformale și informale, învățarea este controlată într-o mai mare măsură de către elev, acesta putând decide singur când/cum dorește să continue. Având în vedere acest fapt, profesorii trebuie să stimuleze dorința, curiozitatea, atitudinile pozitive și să dezvolte capacitățile de învățare. Cel mai eficient profesor este cel care permite și sprijină apariția învățării în situații de intersecție dintre formal, nonformal și informal. Este necesar ca el să adopte stilul democratic și nondirectivist (laissez faire) pentru a stimula învățarea în situații nonformale și informale.
În orice situație (mai ales în cele formale și nonformale), profesorii trebuie să dispună de competențe profesionale, pedagogice, empatice, să își desfășoare activitatea cu entuziasm și cu plăcere, folosind o varietate de tehnici de predare-învățare-evaluare, încurajându-și elevii să participe activ la realizarea obiectivelor propuse. Profesorii pot organiza:
Lecții tematice, interdisciplinare;
Lecții care se bazează pe valorificarea informațiilor obținute de elev pe căi nonformale și informale;
Lecții conduse de profesori pe teme de interes general;
Lecții în care să fie introduse noile tehnologii de comunicare (calculatorul, internetul, televizorul);
Lecții de sinteză (capitol, semestru, an, ciclu școlar);
Activități extrașcolare care valorifică adecvat cunoștințele dobândite formal-nonformal.
Metode de lucru și activități: jocuri; flashmmob; debrief; writing theatre; teatru playback; teatru labirint/senzorial; teatru de improvizație; teatru forum; team-building; biblioteca vie; training; facilitare; cafenea publică; storytelling; public speaking; sceneta; atelier/workshop; vânătoare de comori; origami; open space technology; animație socio-educativă; proiecte; debate; animație stradală; photovoice etc.
I.5.2 Activități nonformale integrate în procesul învățării literaturii în gimnaziu
Așa cum am precizat mai sus, activitățile nonformale, prin caracterul lor ludic, pot sprijini categoriile defavorizate de elevi care se formează adeseori în absența părinților emigrați, îi sprijină în dezvoltarea personalității, a creativității și gradului de adaptabilitate la nevoile de azi ale societății. Prin participarea elevilor la activitățile de educație nonformală (de exemplu: serbări, concursuri, excursii), acestora li se dezvoltă încrederea în sine, conștiința și conduita de cooperare, în general dobândesc o atitudine pozitivă față de activitățile școlare și extrașcolare, prin urmare și față de disciplina limba și literatura română, în special.
În aceste condiții, profesorul de limba și literatura română trebuie să-și dubleze rolul de transmițător de cunoștințe cu cel de creator de idei. Cunoscând legătura strânsă între cele trei tipuri de educație, profesorul de limba și literatura română poate urmări realizarea unor lecții cu o structură clară (comunicarea obiectivelor, dialog viu cu elevii, verificarea ca activitate independentă, feed-back, aprecierea și auto-aprecierea, învățarea regulilor, predarea activă, exerciții aplicative de fixare), nu înainte de a descoperi pasiunile personale și interesele acestora prin chestionar.
O parte din activitățile specifice educației nonformale care se pliază disciplinei literatura română și elevilor de gimnaziu sunt:
CHESTIONAR / PROIECT / PARTENERIAT: “Educația pentru timpul liber”;
CONVORBIRI privind înțelegerea / neînțelegerea unor acțiuni sau informații;
DESCOPERIREA UNOR TALENTE literar-artistice;
JOCURI
REVISTA ȘCOLII (online) Școlarii vieții;
SERBĂRI ȘI MANIFESTĂRI OMAGIALE (Eminescu-mare om, mare poet);
CERCUL DE LECTURĂ;
VIZITE / EXCURSII (case memoriale, muzee, drumeții);
INTERVIURI (personalități ale culturii române, scriitori, ziariști ș.a.);
EXPOZIȚII.
PROIECTE
OLIMPIADE. CONCURSURI ȘCOLARE ȘI EXTRAȘCOLARE
STUDIUL INDIVIDUAL
Rolul profesorului în cadrul acestor tipuri de activități este extrem de important. De exemplu:
În timpul excursiei, profesorul este cel care trebuie să-i facă pe elevi să-și facă timp să privească în jur și să-i învețe să realizeze conexiuni de tipul real-imaginar sau realitate-ficțiune. De asemenea, vizitele și excursiile de studiu, ca activități didactice nonformale, pot lărgi și aprofunda cunoștințele, pot realiza conexiuni cu viața, cu realitatea social profesională, ce pregătesc elementele integrării socio-profesionale. Astfel, elevii pot învăța să se joace cu folos, “altfel”, să cunoască și să se autocunoască mai bine consemnând în jurnale impresii, opinii, critici, concluzii, observații, responsabilități.
Prin acțiunile practice de stocare a informațiilor (proiecte tematice), elevii au posibilitatea să exerseze deprinderile de selectare a cunoștințelor (TV, ziare, reviste, internet) benefice propriei dezvoltări personale, cu finalități concrete și sentimente de satisfacție la sfârșit.
Interacțiuni cu persoane care pot explica concret în ce constă un serviciu, o meserie (vizite, întâlniri, interviuri).
Studiul individual reprezintă activitatea complexă și variată de învățare autonomă, atât pentru îndeplinirea obiectivelor activității didactice propriu-zise cât și a activității extra didactice, cu caracter formal preponderent. De asemenea, studiul individual reprezintă forma fundamentală de perfecționare a personalității și după absolvirea școlii prin ceea ce se numește educația permanentă. Așa cum au demonstrat studiile psiho-pedagogice, studiul individual este forma de bază a autoeducației, iar reușita omului se bazează pe tehnica și arta de a lucra singur cu cartea, de a învăța singur. Componentele cele mai importante ale studiului individual sunt: studiul cu cartea, pregătirea lecțiilor, examenelor, îndeplinirea temelor pentru acasă, selectarea și aplicarea informațiilor oferite de mass-media. Studiul cu cartea prezintă anumite tehnici de lucru specifice cum ar fi: de căutare în cataloagele tematice, autori, titluri, teme, bibliografie importantă; de citire a cărții, inclusiv prin ceea ce se numește citirea rapidă, de selectare, clasificare, sistematizare și sintetizare a informațiilor, de păstrare, consemnare și vehiculare a informațiilor (fișe, tabele, planuri de idei, rezumate, conspecte), de a învăța cum să înveți la diferite discipline, inclusiv prin învățarea asistată de calculator. Pregătirea pentru lecții și pentru evaluarea curentă trebuie să fie rezultatul unor eforturi personale prin metode, tehnici și procedee diferite în funcție de experiența fiecăruia și de respectarea condițiilor de eficiență a învățării. Realizarea temelor pentru acasă: exerciții, eseuri, referate trebuie să contribuie la aprofundarea cunoștințelor, la fixarea și consolidarea acestora nu la suprasolicitarea elevilor..
În lucrarea “Pedagogia școlară contemporană”, Emil Planchard folosește conceptul de “lecții plimbare”, care trebuie să fie mai mult lecții decât „plimbări”. Cadrul didactic trebuie să dea posibilitatea elevilor să vorbească între ei legat de activitatea realizată. În timpul observării, cadrul didactic dă explicații, reține aspecte esențiale pentru a le fixa și comenta în clasă. În timpul lecției-plimbare se pot face fotografii. Prin intermediul lor, elevii descoperă noi caracteristici identificând pe cele deja cunoscute, descriind aspectele generale ale materialului fotografiat. Lecția-plimbare trebuie adaptată condițiilor locale, iar subiectele trebuie să corespundă mediului concret și obiectivelor programei.
Cu ajutorul informațiilor culese și notate în carnețele, se pot realiza albume, colecții, expoziții cu materiale adunate. Lecțiile-plimbare coexistă cu dorința de acumulare cunoștințe din mediul înconjurător, contribuind la dezvoltarea capacității de a gândi logic și a interpreta concret anumite aspecte din jur, de a recepta mai ușor mesajele literare.
Prin activități extracurriculare de genul concursuri, serbări omagiale, cercuri de lectură, revista școlii etc. se pot valorifica cunoștințele, priceperile, deprinderile și atitudinea pozitivă față de literatură. În concluzie, educația nonformală este un izvor de satisfacție, bucurii și creează permanent bună dispoziție.
PARTEA A II-A
METODE CREATIVE UTILIZATE ÎN EDUCAȚIA NONFORMALĂ CARE DEZVOLTĂ O ATITUDINE POZITIVĂ FAȚĂ DE
LECTURĂ ȘI LITERATURĂ
II.1. Dezvoltarea capacităților de comunicare scrisă prin activități nonformale Una din competențele fundamentale pentru dezvoltarea personală, dar și profesională a elevului este comunicarea. Școala încearcă tot mai mult să regândească modelul didactic încât să determine un alt mod de învățare, caracterizat pe atractivitate și provocare pentru elevi (prin tematică, dar mai ales prin metodele de predare și învățare diversificate).
O problemă specială în cadrul orelor de literatură o ridică comunicarea scrisă, pe de o parte pentru că programele școlare solicită dezvoltarea competențelor de comunicare, iar manualele, devenite mult mai mult instrumente de lucru în clasă, au extins ponderea activităților bazate pe scriere; în plus, examenele finale au, cu câteva excepții, formă scrisă, iar pregătirea elevilor pentru a face față cu succes acestora trebuie să fie o dominantă a activității profesorilor de limba și literatura română; nu în ultimul rând, scrierea este o tehnică de învățare. “Scrierea dezvoltă capacitatea de concentrare. Când este liberă, dezvoltă creativitatea și imaginația”.
Condițiile care trebuie a fi respectate pentru ca activitățile de îmbunătățire ale scrierii să fie eficiente sunt:
În primul rând, este nevoie de existența unor sarcini de lucru precise;
În al doilea rând, este nevoie ca forma de monitorizare să respecte o formulă pe care elevii să o poată aplica pe parcursul procesului de producere a unui text. O posibilă variantă este formularea în introducere a punctului de vedere: în acest paragraf vreau să … punctul meu de plecare este…; apoi, introducerea unor informații care susțin punctul de vedere: cred că … în al doilea rând … în ultimul rând …; la sfârșit, concluzia: de aceea cred că…)
Fiecare dintre etapele menționate presupune demersuri didactice specifice, precum și folosirea unor procedee relevante, care să fie adecvate atât etapei de „producere” a textului, cât și etapelor de feed-back și de sintetizare. Etapele pe care trebuie să le parcurgă o asemenea activitate:
profesorul formulează o temă pe care o propune clasei;
se face un brainstorming în legătură cu rolurile pe care le-ar putea avea autorii care scriu despre această temă;
se identifică auditoriul pentru care scriu autorii;
elevii reflectează în legătură cu formele diferite pe care ar trebui să le îmbrace scrierea respectivă și aleg tipul cel mai potrivit de scriere;
elevii încep să redacteze, aplicând etapele pe care le presupune orice proces de scriere.
comunicarea celor scrise se poate face în diverse feluri: lectura în grupuri mici, turul galeriei, publicare în revista clasei, «scaunul autorului». Temele potrivite ar fi cele referitoare la operele scriitorilor români.
Referatul – este un tip de scriere care pornește de la propriile întrebări ale elevilor în legătură cu o temă sau de la o temă dată. De exemplu, în continuarea unei activități care a folosit metoda „Știu, vreau să știu, am învățat” în care au rămas neacoperite probleme pe care elevii doresc să le știe, se poate propune un demers de investigație care să se finalizeze cu un referat. Două elemente cheie caracterizează scrierea referatelor:
consultarea mai multor surse de informare și comentarea mai multor aspecte;
stilul obiectiv în care se face redactarea. Este o formă de scriere care antrenează o mare cantitate de informație dar și competențe precum interpretarea, argumentarea, sinteza și evaluarea, astfel utilizarea sa este esențială pentru antrenarea elevilor cu tehnici și procedee de căutare și organizare a informației. În afara ideilor provenite din analiza surselor, referatul trebuie să conțină opinii ale autorului, să citeze puncte de vedere întâlnite și să prezinte sursele folosite.
Comentariul este o altă formă de scriere, utilizată frecvent în învățarea literaturii, dar care poate fi folosită cu succes în pregătirea unui referat sau ca parte inițială a unor activități precum discuția sau jocul de rol. Are drept caracteristică principală faptul că autorul comentariului trebuie să fie fidel subiectului sau autorului analizat, prezentând ideile formulate de text și apoi susținând cu argumente propriile opinii formulate.
Eseul valorifică gândirea creativă, originalitatea și creativitatea (în varianta sa liberă, nestructurată). Pentru a exersa tehnica realizării eseului se poate folosi procedeul cunoscut sub numele de « eseul de 5 minute », care ajută elevii să adune ideile despre tema lecției, oferind profesorilor informații despre ceea ce s-a întâmplat în acea lecție.
Alte categorii de scriere
Într-un efort taxonomic, C. Husband propune următoarele categorii de scriere care pot fi utilizate în lecțiile de literatură:
scrierea descriptivă: transformarea în scris a unor reprezentări precum imagini, tablouri, diagrame, comentarii despre surse;
scrierea înregistrată: note pentru discuție / interviu, note făcute în timpul unei vizite;
scrierea expresivă: pregătirea pentru dezbatere, comentariul asupra unui film, asupra participării la un joc de rol;
scrierea imaginativă: jurnal, scrisoare, joc;
scriere analitică: analiza schimbărilor, cauzelor, efectelor, evaluarea interpretărilor;
scrierea sinteză: solicită elevului să reconstituie o operă/secvență de operă/un eveniment, să creeze o explicație, o interpretare, toate bazate pe o varietate de surse bibliografice.
Elevii au dificultăți de scriere atunci când trebuie să realizeze diferite sarcini de învățare, îndeosebi în condițiile în care interesul pentru lectură a scăzut considerabil. Odată ce sunt identificate dificultățile, profesorii trebuie să antreneze competențele de redactare ale elevilor prin diverse tehnici și prin organizarea mai multor activități de scriere, în urma unor activități nonformale desfășurate. De exemplu:
Tehnica luării notițelor
Alcătuirea unor hărți conceptuale
Elaborarea fișelor scrierii din surse multiple
Mass-media – eficiența activității constă în modul de preluare a mesajului vizual și auditiv și transpunerea acestuia în scris de către elevi.
Analiza presei este un foarte util exercițiu de gândire critică deoarece permite elevilor: • Să facă diferența între informațiile reale și opiniile în legătură cu acestea;
• Să observe deosebirea între explicații, descrieri și concluzii;
• Să precizeze poziția autorului în raport cu subiectul tratat, etc.
Filmul documentar poate fi o sursă didactică foarte importantă. Aniversările, sărbătorile, comemorările pot oferi o imagine globală asupra unor perioade mai lungi de timp. Exercițiul poate cuprinde următorii pași:
Faza 1: Elevii urmăresc filmul sau un fragment al lui, luând notițe;
Faza 2: Rezumatele observațiilor făcute individual sunt discutate în grupuri mici alcătuindu-se un rezumat agreat de toți;
Faza 3: Elevii compară punctul de vedere al documentarului sau filmului cu alte surse: manualul, articole, recenzii, etc. Se identifică zonele în care punctele de vedere exprimate diferă sau concordă.
Argumente PRO: exemplu – filmul stimulează curiozitatea pentru literatură și folosește tehnici de prezentare accesibile oricărui tip de public.
Argumente CONTRA – Materialele tv sunt dificil de integrat în lecție și solicită o proiectare foarte elaborată. – Oferă informații numeroase, limitate în timp și spațiu fără a discuta contexte spațio-temporale mai largi. – Nu se citează sursele și nici cum pot fi verificate.
Faza 4: Elevii discută despre diferențele apărute și despre faptul că, datorită mediului care transmite mesajul, în cazul nostru televiziunea, acesta poate fi deformat.
Filmul artistic este o operă de ficțiune. Într-un film, evenimentele reale se amestecă cu cele imaginare, iar personalitățile devin personaje. Filmul artistic folosește artificii cinematografice care, cel mai adesea, accentuează evenimente, personalități, stări de spirit sau chiar contexte. Orice regizor amestecă evenimentele reale cu altele imaginate de dragul narațiunii sau al evoluției unor personaje. Pornind de la considerațiile de mai sus, există atât avantaje cât și dezavantaje ale utilizării internetului în lecția de literatură. Pentru a forma capacități cognitive critice este necesar ca elevii să poată constata singuri dacă informațiile furnizate sunt complete, disimulate sau pur și simplu există omisiuni; dacă există contradicții evidente între informații; dacă este verificabilă sursa ce a pus informația în circulație; dacă informația poate fi datată; dacă există o calitate reală a ofertei (text, imagine, sunet, estetică, eleganță) sau aceasta maschează lipsa calității informației. În acest context, profesorul de limba și literatura română poate cultiva imaginația elevilor prin proiecții audio-vizuale de opere literare pe care aceștia vor trebui să le lectureze în prealabil.
Mediul spiritual – Dezvoltarea capacităților de exprimare scrisă se poate realiza și prin activități de valorificare a cunoștințelor elevilor despre valorile spirituale românești. De pildă, prin participarea la concursuri interdisciplinare, elevilor li se poate pretinde „înțelegerea relației dintre ficțional/nonficțional, valorificând componenta de antropologie culturală din curriculumul a două discipline: literatură și religie”. De asemenea, concurenților li se evaluează abilitățile de susținere a unei argumentări personale, bazate pe studiu comparativ și pe intuiție culturală. Pentru a participa la concurs, elevii trebuie să dețină abilități de documentare, de lectură și de interpretare a mesajului textului literar și nonliterar.
Educația muzeală “[…] nu este vorba numai de a îmbogăți cunoștințele culturale în domeniul informației, ci în primul rând de a dezvolta o anumită formă de gândire, de a incita efortul intelectual, de a favoriza dezvoltarea facultăților de observație, de judecată, de a arăta importanța spiritului științific, de a dezvolta gustul pentru creativitate” (director muzeu). Oportunitatea de a vedea trecutul reprezintă totodată o invitație la reflecție, la comparații cu experiența personală a elevilor. Elevii pot apoi să realizeze o simulare a unor evenimente literar-istorice și postere; o altă variantă este aceea de a produce scheletul unei dezbateri pe o temă sugerată de vizita la muzeu sau care face parte din curriculum-ul școlar. Termenul de muzeu școlar se referă la o colecție de obiecte, documente, fotografii etc. colecționate de elevi, părinți și profesori, adunate la școală, descrise și catalogate și, dacă este posibil, expuse într-un spațiu dedicat exclusiv acestui muzeu. „Pe parcursul procesului de dezvoltare a predării literaturii, profesorii nu se pot limita la un manual și la a-l acoperi capitol cu capitol. Manualele reflectă prin necesitate „școala” mai degrabă decât „viața”, „rezultate” mai degrabă decât „probleme”. De aceea, educația literară trebuie să meargă mai departe de școală și de manuale și să accepte filme, televiziunea, ziarele, muzeele, arhivele și alte dovezi ale vieții trăite într-o cultură istorică contestatară”.
Vizitele pot avea scopuri precise de învățare: elevii intră în contact cu personalități contemporane și își adâncesc nivelul înțelegerii asupra complexității disciplinei studiate. Pregătirea vizitei vizează: documentarea; stabilirea metodelor prin care elevii vor înregistra informația (înregistrare audio, notițe sau desen). Această etapă pregătitoare se încheie cu proiectarea activităților desfășurate pe parcursul vizitei și care pot fi: un tur prin împrejurimi, realizarea unei dramatizări; realizarea unor mici investigații; rezolvarea de probleme; completarea unor fișe de lucru. Desfășurarea acestor activități antrenează abilități de observare, de comunicare și interpretare ce permit abordări interdisciplinare. Etapa finală vizează prezentarea rezultatelor prin intermediul expoziției de fotografii sau desene, prezentări video, activități de scriere sau discuții.
II.2. Dezvoltarea capacităților de comunicare orală prin activități nonformale Comunicarea orală rămâne principalul tip de interacțiune didactică în sala de clasă, deoarece are avantaje deosebite: este imediată, puțin consumatoare de timp, permite un feed-back aproape instantaneu pentru profesor (acesta poate corecta pe loc unele neînțelegeri prin întrebări ajutătoare puse individual sau clasei în ansamblu), ajută la creșterea complexității socializării (face-to-face). În cele ce urmează exemplific câteva tipuri de comunicare orală structurată:
Masa rotundă este un tip de comunicare la care iau parte mai mulți vorbitori și exprimă puncte de vedere în legătură cu o tema. Se mai numește discuție de grup și are caracteristic faptul că participanții sunt egal îndreptățiți să exprime puncte de vedere. Pe parcursul discuției, participanții se susțin reciproc sau formulează opinii diferite. De aceea, masa rotundă poate fi organizată pentru discutarea unor teme dorite. Pentru ca actul de comunicare să-și atingă scopul este nevoie de un moderator, o persoană care să conducă discuțiile, având clar în minte scopul dezbaterilor și rezultatul așteptat. Concluziile sunt rezultatul activității comune de reflecție. Organizarea unei asemenea activități de comunicare în cadrul lecției presupune parcurgerea mai multor pași: documentarea, care presupune citirea activă (efectuarea de adnotări pe marginea textului, identificarea de întrebări în legătură cu textul și elaborarea de idei); analizarea definițiilor termenilor cheie, activitate care presupune analizarea problemei din cât mai multe perspective; stabilirea temelor principale ale discuției; elaborarea argumentelor. Elevii își pot alege roluri diferite: moderator, participant la discuție sau membru al publicului. În varianta în care elevii adresează întrebări avem de-a face cu discuția panel. Profesorul oferă sugestii în legătură cu temele supuse discuției și sursele care pot fi consultate de participanți, sintetizează concluziile și propune criterii de evaluare a participanților. Printre acestea pot fi: exprimarea clară și concisă a opiniilor, ascultarea atentă a vorbitorilor, exprimarea civilizată a unor puncte de vedere diferite, captarea atenției printr-o exprimare nuanțată și convingătoare.
Discuția constă într-un schimb organizat de informații și de idei, de impresii și de păreri, de critici și de propuneri în jurul unei teme alese în scopul examinării și clarificării în comun a unor noțiuni și idei. Discuția cu clasa este fundamentală pentru învățarea interactivă. Din perspectiva unui participant, discuția presupune avansarea unor idei și receptarea unei multitudini de alte idei, unele în acord, altele în dezacord cu părerile proprii, dar tocmai această varietate este aceea care provoacă gândirea la acțiune. Din această perspectivă, discuția prezintă o serie de avantaje: crearea unei atmosfere de deschidere; facilitarea intercomunicării și a acceptării punctelor de vedere diferite; conștientizarea complexității situațiilor în aparență simple; optimizarea relațiilor profesor-elevi; realizarea unui climat democratic la nivelul clasei; exersarea abilităților de ascultare activă și de respectare a regulilor de dialog.
Interviul este o tehnică laborioasă care necesită multe resurse. Interviul se pretează foarte bine activităților din afara școlii. Cele două personaje care conversează cu scop sunt operatorul de interviu și persoana intervievată. Utilizarea interviului ca tehnică de comunicare, dar și ca instrument de cercetare, în cazul literaturii orale, presupune:
demersuri de organizare – stabilirea contactului cu persoana intervievată,
verificarea mijloacelor de înregistrare a conversației și stabilirea locației;
conceperea listei de întrebări;
abilități personale precum ascultarea activă, utilizarea limbajului non-verbal; stabilirea modalităților de analiză și de evaluare a interviului. Câteva aspecte sunt importante în redactarea și adresarea întrebărilor: identificarea întrebării care stă la baza cercetării:
ce vrem să aflăm;
transformarea întrebării de cercetare în întrebări pentru interviu;
stabilirea ordinii întrebărilor; stabilirea momentului de început și de sfârșit al interviului;
elaborarea unor întrebări de verificare;
ordonarea întrebărilor de la simplu la complex. Dacă interviul a fost înregistrat, trebuie să se facă transcrierea răspunsurilor.
urmează apoi organizarea și evaluarea datelor obținute. Având în vedere caracterul subiectiv al acestora este absolută nevoie ca ele să fie comparate cu alte surse (documente, imagini, articole).
demersul se încheie cu un raport de interviu care va cuprinde principalele observații, plus datele generale (unde s-a desfășurat interviul, data, ora).
II. 3. Dezvoltarea capacităților de lectură prin activități nonformale
Muzeul literar este o activitate de animație de lectură în cadrul căreia elevii, în urma lecturii unei cărți/ lucrări documentare, realizează un obiect reprezentativ din acea lucrare. Ce pot face elevii în cadrul proiectului?
să își formeze o echipă de trei elevi. Echipa va fi coordonată de un cadru didactic, profesor documentarist sau de bibliotecar/documentarist.
să aleagă o lucrare pe care să o citească. Lucrarea poate să fie din orice domeniu sau categorie: roman, enciclopedie, lucrare documentară, dicționar, revistă s.a.
să citească lucrarea și să stabilească obiectul pe care îl vor confecționa,
să realizeze produsele proiectului: descrierea lucrării, obiectul, descrierea obiectului
să țină un jurnal al activităților în proiect, pe care să în completeze la întâlnirile de lucru.
Elevii vor prezenta obiectul realizat, descrierea acestuia (descriere, personaj, un extras care cuprinde alegerea unui pasaj cu descrierea obiectului precum și descrierea lucrării citite (autor, titlul, editura, gen literar, rezumatul).
“5 minute de lectură”/labirintul cărților, având ca scop conștientizarea tinerilor dar nu numai, asupra importanței lecturii ca modalitate de dezvoltare a limbajului, a creativitătii și îmbunătățirii capacităților de comunicare cu cei din jur. O primă activitate poate avea loc la școală, unde elevii pot organiza un labirint din cărți, printre care se pot plimba și se pot opri pentru un exercițiu nonformal de lectură. Timp de 5 minute, toți elevii și angajații școlii întrerup activitatea curentă pentru un moment de lectură, din cărți aduse din bibliotecile personale sau împrumutate de la biblioteca școlii. Prin implicarea în activități de acest gen, elevii conștientizează mai bine importanța lecturii în dezvoltarea lor personală și pot opta pe viitor pentru citit ca modalitate de petrecere a timpului liber, în detrimentul televizorului și al calculatorului, acceptând lectura ca instrument de formare a unor comportamente, valori și atitudini, care, din păcate, în ultima vreme, lipsesc din mediile frecventate de mulți tineri, medii recunoscute ca sursă a unor comportamente antisociale.
Lectura activă – Lectura activă este o metodă ce ajută la consolidarea a ceea ce se citește, deoarece face apel la gândirea critică prin manifestarea opiniilor. Aceasta constă într-un proces simplu, dar care cere timp și răbdare, proces constituit din participarea la activități destinate înțelegerii a ceea ce s-a citit în vederea sporirii retenției de informații. Printre avantajele pe care le oferă acest tip de lectură se numără: consolidarea încrederii în sine, cultivarea interesului pentru cercetare și investigare, dezvoltarea obiceiului de a citi pentru dezvoltarea culturală. Pentru toate vârstele există strategii pentru a dezvolta competențele de citire activă:
Textul – revizualizare și vocabular: înainte de a citi, elevul se poate uita la structura textului (amuzantă/tristă), să analizeze dacă este un text ficțional (poem/poveste) sau non-ficțional (scrisoare către cineva, articol de ziar), un text informativ sau unul literar. Aceste caracteristici îl vor ajuta pe cititor să înțeleagă intențiile autorului.
Citirea cu un scop: în loc să li se ceară tinerilor să citească, se poate sugera o misiune pe care o au de îndeplinit. Această solicitare le va activa și le va spori interesul pentru căutare de umor, imagini și fapte.
Proiectele culturale, programele de vizite, campaniile de promovare a lecturii, atelierele și teatrul-forum, împrumutul de carte și de documente, microexpozițiile de carte tematică sunt tot atâtea alte metode ale educației nonformale care urmăresc formarea și dezvoltarea personalității, ajutând la îmbunătățirea comunicării și a relaționării în rândul tinerilor prin lectură, dezbateri și interpretare de text.
Acțiuni și evenimente – Școala gimnazială “Nicolae Iorga”, Grindu, jud. Tulcea va organiza în perioada 9-15 mai 2016, prin programul „Voluntar activ, tânăr creativ” din cadrul proiectului „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în școli”, o serie de evenimente cu ocazia Săptămânii naționale a voluntariatului. Din program:
Luni, 9 mai 2016 – ora 13.00: Atelier handmade – „Voluntar activ, tânăr creativ”
se vor realiza materiale utilizate în campania de promovare a voluntariatului și a lecturii, împreună cu voluntarii programului și elevi din școala Grindu;
se vor realiza stegulețe din hârtie cu mesaje pro lectură și pro voluntariat;
se vor compune versuri pentru un imn al voluntarilor Școlii gimnaziale “Nicolae Iorga”, Grindu, jud. Tulcea.
Locația: Curtea interioară a bibliotecii/școlii.
2. Marți, 10 mai 2016 – ora 13.00: Teatru Forum – “Integrare fără discriminare”– spectacol interactiv pe tema nondiscrimănării și integrării în colectivități a tinerilor, susținut de către voluntarii programului “Voluntar activ, tânăr creativ”; Participanții vor avea ocazia să-și susțină propriile idei prin implicare în piesa prezentată, să ia atitudine, propunând idei transformatoare legate de problema prezentată în piesă, să iasă din pasivitate și să devină activi, asumându-și un rol de transformator social.
Locația: Sala de festivități a școlii.
3. Joi, 12 mai 2016 – ora 13.00: Tatuaje Pro Lectura / Hai să promovăm Cultura / Și să terminăm cu Ura!
vor fi promovate lectura și voluntariatul prin activități nonformale și artă;
se vor face tatuaje semipermamente la alegere, din catalogul pus la dispoziția doritorilor;
se vor distribui materiale informative despre lectură și voluntariat;
12 voluntari vor împărți fluturași și vor sta de vorba cu localnici, promovând voluntariatul și lectura;
se vor difuza spoturi de promovare a voluntariatului și diverse filme tematice;
se va lectura și recita din poezia românească și universală;
se vor oferi cărți pentru participare și implicare.
Locația: Incinta primăriei
Participanții vor primi din partea organizatorilor cărți asigurate de către Fundația Mereu Aproape, în cadrul campaniei “Lăsați-mă să învăț! – 2014”, în baza grantului “Books 4 youth” pentru susținerea proiectului “Participă, citește, câștigă!”.Coordonatorii programului “Voluntar activ, tânăr creativ” sunt: Elena Rusu, Danilă Maria.
II. 4. Metode și programe de succes în educația nonformală
Elevii au stiluri diferite de a învăța. Doi specialiști în domeniul managementului dezvoltării și învățării Peter Honey și Alan Mumford, cercetând studiile lui Kolb, au dezvoltat o teorie a stilurilor de învățare. Ei au clasificat cele patru stiluri de învățare, astfel:
Stilul activ Persoanele active se implică în experiențe noi, fără prejudecăți. Ei se bucură de prezent și au o gândire deschisă, care îi face să fie entuziaști la orice este nou. Emit judecăți mai mult bazate pe sentimente și intuiție, decât pe teorie, care o caracterizează ca fiind “prea abstractă”. Filozofia lor este: voi încerca totul odată! Zilele lor sunt pline de activități. Le place să se ocupe de situațiile de criză, le place provocarea noului, dar se plictisesc de detalii. Sunt prietenoși și deschiși și le place să facă parte din grupuri care fac diverse activități. Persoanele active învață mai bine din orele unde există noi experiențe, oportunități din care să învețe, când se desfășoară scurte exerciții, activități de grup, când li se permite conceperea unor idei, fără restricții.
Stilul reflexiv Persoanele reflexive stau deoparte și judecă experiențele, observându-le din diferite perspective. Ei colectează date atât personal cât și prin alții, și preferă să le analizeze atent înainte de a ajunge la o concluzie. Ceea ce contează pentru ei este acest proces de colectare și analizare a datelor și tind să amâne concluzia finală cât mai mult. Filozofia lor este: nu fi prea grăbit! Sunt persoane meditative care îi ascultă pe ceilalți și încearcă să aibă imaginea completă înainte de a-și spune părerea.
Stilul teoretician Teoreticienii își adaptează și integrează observațiile în teorii care sună logic. Ei analizează o problemă în mod logic, pas cu pas, și asamblează toate împrejurările într-o teorie coerentă. Au tendința de a fi perfecționiști, sunt preocupați de principii, teorii, modele. Filozofia lor este: dacă este logic, trebuie să fie corect! Au tendința de a fi detașați și analitici, mai degrabă obiectivi, decât subiectivi. Preferă certitudinea. Învață mai ușor de la persoanele cu autoritate, într-un mediu impersonal.
Pragmaticii sunt oameni dornici să încerce idei, teorii pentru a vedea dacă funcționează în practică. Ei caută mereu noi idei și profită de prima ocazie pentru a le experimenta în practică. Filozofia lor este : Nu este de folos dacă nu funcționează! Nu au răbdare la discuții vagi și fără scop. Sunt persoane practice care iau decizii practice.
Indiferent de stilul de învățare, orice experiență avută în decursul formării, fie ca este vorba de filme, jocuri, experiențe pe teren, etc. trebuie prelucrată. Aceasta înseamnă că elevii trebuie să aibă timp să reflecteze asupra acestor experiențe pentru a-și da seama dacă acestea îi ajută în procesul de învățare. Tehnicile folosite în facilitarea fazei de prelucrare a datelor sunt discuțiile în grup, feedback-ul, interviurile, descrierea celor observate, concluzionarea.
Cea mai mare diferență între educația formală și non formală este metoda folosită. Metoda este un mijloc prin care sunt îndeplinite obiectivele unei activități. Ea răspunde de obicei la întrebarea “Cum?”. În procesul de educație, metodele considerate empirice sunt acelea care îi permit celui care învață să câștige experiență sau îi permit să „simtă” informația prezentată. Prezint în continuare o parte dintre metodele și programele de succes din educația nonformală cu aplicabilitate asupra disciplinei literatură:
JOCURILE Prin joacă, tinerii se confruntă cu propriile valori, dar și cu ale altora. Ceea ce elevii joacă este de multe ori o imitație a vieții reale, însă nu este real. Ei pot să dea frâu liber imaginației și să își elibereze astfel creativitatea și dorința de cunoaștere. La sfârșit, întrebări importante pot fi: care a fost prima reacție la joc? Ce ai simțit în timpul jocului? Ce s-a întâmplat? De ce s-a întâmplat? Despre ce este vorba în acest joc, la ce vă face să vă gândiți? Ce ai învățat despre tine și despre ceilalți? (Cum) ai reacționa în viitor diferit la o situație similară? Este, așadar, important ca tinerii să aibă șansa să exprime experiența și opiniile lor în cuvinte.
JOCUL DE ROL este o bună metodă prin care participanții pot fi puși în situația de a pune în practică elemente teoretice în situații cât mai apropiate de cele reale. Participanții sunt implicați direct în rezolvarea unei situații fiind puși în postura de a-și asuma rolurile personajelor implicate. Situația descrisă trebuie să stimuleze interacțiunea dintre participanți / grupuri. Această metodă oferă ocazia elevilor să analizeze comportamente și să primească feedback specific. De exemplu, jucând rolul unui client iritat, un elev ar putea învăța să devină mai puțin iritat în viața reală.
JOCURI DE “SPART GHEAȚA” există momente în timpul unui curs de instruire când este nevoie de activități de energizare, de încălzire, de concentrare a atenției, etc. Aceste jocuri oferă un cadru de cunoaștere a participanților într-un mod interesant, stimulează interacțiunea și gândirea pozitivă între participanți, generează interes și entuziasm asupra subiectului cursului, îmbunătățesc comunicarea și încrederea etc.
DEZBATEREA Schimb de argumente verbale între grupe având păreri diferite asupra aceluiași subiect, cu scopul de a ajunge la o concluzie. Aduce vitalitate prin implicarea tuturor membrilor grupului la dezbatere. Echipelor li se acordă un timp fix, în funcție de dificultatea subiectului, pentru a compune un discurs de susținere a punctului lor de vedere prin care să încerce să atragă membri celorlalte echipe de partea lor. În timpul discursurilor celorlalte echipe nu li se permite să aducă nici un fel de contraargument sau să facă vreun comentariu. După susținerea discursurilor se oferă posibilitatea de a discuta liber, cu ajutorului unui moderator, asupra celor exprimate în discursuri.
METODA VIZUALĂ Suportul vizual apare în două varietăți – proiectate și neproiectate. Dintre cele proiectate fac parte filmele, casetele video, graficele computerizate, transparentele. Suporturile vizuale neproiectate includ obiectele fizice, imaginile, posterele, benzile audio, afișier, etc.
FLIPCHARTUL este unul dintre cele mai răspândite metode pentru transmiterea informațiilor și ideilor vizuale. Este ideal a fi folosit pentru grupuri de 15-30 de participanți.
MASA ROTUNDĂ într-o discuție la masa rotundă, un grup mic de indivizi (de la 3 la 5), care au cunoștințe despre un anume subiect îl dezbat între ei în fața unei audiențe. Participanții nu fac o prezentare formală, ei schimbă doar idei într-o conversație.
BRAINSTORMING: elevii sunt încurajați să participe prin împărtășirea ideilor sau prin sugestii pentru rezolvarea unei probleme. Nu trebuie discutat nici un punct până când toată lumea și-a spus părerea. Deoarece scopul acestei metode de discuții este acela de a genera o gamă largă de idei, nici unui contribuitor nu îi este permis să își apere informația prezentată. Atmosfera ar trebui să fie deschisă și încurajatoare.
CASETA AUDIO – mesajul înregistrat va putea fi ascultat mai târziu, în funcție de dorința celui care învață.
CASETA VIDEO – poate asigura elevului atât informație audio, cât și vizuală.
TURUL – deplasarea unui grup de persoane către locuri cu obiective turistice pentru a studia la fața locului.
ZI PE TEREN – activitate planificată de durata unei zile într-un cadru exterior pentru demonstrații, observarea de programe, practici, activități sau obiecte, prezentări sau experiențe practice.
ATELIER – o întâlnire în care un grup mic de persoane cu un interes comun se întâlnesc să studieze sau să discute un subiect specific sau să practice o abilitate specifică pentru a-și îmbunătăți cunoștințele și abilitățile proprii.
STUDIUL DE CAZ – descrierea detaliată a unui eveniment, situații sau circumstanțe specifice care este prezentată unui public pentru studiu și analiză.
FOAIE DE DATE – o publicație de câteva pagini care se concentrează asupra unui subiect, ce prezintă instrucțiuni sau alte informații specifice.
AGENDA – o compilație de foi de date sau alte informații tipărite ce aparțin de un subiect.
PLIANTUL SAU FLUTURAȘUL – informații scurte și concise ce se concentrează asupra unui program, obiectiv sau subiect și sunt concepute pentru a mări conștientizarea grupului.
BROȘURA – o publicație tipărită care asigură informație mai cuprinzătoare despre un subiect decât o foaie de date, pliant sau fluturaș.
ARTICOLUL ÎNTR-O REVISTĂ – o metodă de prezentare a informației către audiență selectată prin intermediul unui mediu tipărit. Este conceput pentru a îmbunătăți înțelegerea unui subiect; de multe ori este însoțit de imagini, desene și grafice, pentru claritate.
AFIȘUL – o foaie mare, tipărită, concepută pentru a fi afișată și care conține cuvinte, ilustrații sau amândouă pentru a asigura informație generală sau specifică către o audiență mai largă sau specifică.
CARTEA – o publicație comprehensivă care, de obicei, asigură o tratare temeinică a unui subiect sau a unei povestiri.
PROGRAMUL PE CALCULATOR – un set de instrucțiuni sau un program care permite calculatorului să fie folosit în asigurarea de informații educaționale, pentru a comunica sau a ajuta în luarea deciziilor.
SCRISOAREA – un mesaj scris intenționat unui individ, de obicei transmisă personal sau printr-un serviciu de poștă fizică sau electronică.
KIT PENTRU STUDIUL ACASĂ – o colecție de materiale educaționale create și asamblate pentru studiul independent al unui subiect specific.
CONFERINȚA – o întâlnire a unui grup mai mare sau mai mic de persoane ce au un interes similar pentru o prezentare formală pentru întregul grup și pentru sesiuni pe grupuri mici, ce se concentrează pe componente specifice ale unui subiect general.
SEMINARUL – o întâlnire în care un grup de persoane care studiază un subiect specific sunt implicate în discuții conduse de către o autoritate recunoscută.
ÎNTÂLNIREA – un ansamblu de oameni cărora li se prezintă un subiect de interes comun.
SIMPOZIONUL – un ansamblu în care scurte prezentări sunt făcute de către un număr redus de vorbitori, cunoscători ai unui anumit subiect. Aceste prezentări pot ține de la 5 la 20 de minute fiecare.
COLOCVIUL – această metodă combină discuțiile la masa rotundă și forumul.
DIALOGUL – o discuție între două persoane condusă în fața unei audiențe.
INTERVIUL – o întâlnire față-n față în care se dezvăluie fapte și gânduri.
VIZITE PERSONALE – un schimb de informație față-n față între două sau mai multe persoane, de obicei la locația persoanei care primește informația.
RADIO – o metodă de transmitere a informației via mesaje audio.
ZIARUL – o publicație tipărită periodic, de obicei zilnic sau săptămânal, care asigură informații unei audiențe generale în cadrul unei zone geografice specifice.
FILM – un sistem de prezentare a imaginilor structurate într-o ordine specifică pentru a fi proiectate unui grup.
PREZENTARE DE DIAPOZITIVE – un sistem în care imagini în format de 35 mm sunt proiectate sincron cu o casetă audio pentru a asigura informație audio și vizuală.
FOTOGRAFIE – o imagine tipărită care asigură informație vizuală.
SPECTACOLUL – un eveniment în care experiența și informațiile sunt transferate unei audiențe specifice sau către publicul general prin expoziții, competiții, demonstrații sau alte activități.
TÂRGUL – un eveniment planificat cu o largă audiență cu scopul de a expune, observa, cumpăra, vinde, distra, educa și informa.
EXPOZIȚIA – expunerea de materiale sau obiecte pentru a informa.
PRELEGEREA – o prezentare orală, de obicei formală, unui grup, de către un individ cu un grad înalt de cunoaștere a unui subiect.
BENZILE DESENATE – folosirea benzilor desenate poate atrage atenția, crea interes sau asigura informație.
SUVENIRURI – prezentarea unui mesaj sumar, tipărit pe obiecte de genul brelocurilor, pixurilor, cănilor sau altor obiecte similare.
ANIMAȚIE GENERALĂ – încurajează un climat de încredere reciprocă, ce facilitează cooperarea și schimbul între toți participanții.
SESIUNI PLENARE – permite folosirea în comun a informațiilor, promovează învățarea formală, asigură oportunitatea unui feed-back în urma discuțiilor pe grupuri restrânse, asigură discuțiile “la masa rotundă” și dezbaterile formale.
LUCRUL PE GRUPURI promovează discuții informale și apropierea participanților, permite tuturor participanților să se exprime și să asculte, facilitează învățarea mai detaliată a unor aspecte.
ATELIERELE pot să încurajeze procese de învățare practice și participaționale, potrivite pentru simulări și studii de caz.
VIZITELE ÎN EXTERIOR asigură oportunitatea de a întâlni medii noi și diverse, promovează contactul personal cu comunitatea locală.
SIMULAREA este una dintre cele mai eficiente metode pe care un profesor o poate folosi să dramatizeze situații din viața reală. Elevii pot învăța despre ei înșiși, fără a-și asuma riscurile unei experiențe din viața reală.
BIBLIOTECA VIE – elevii devin cărți ce ilustrează aspecte din diferite grupuri sociale / opere literare. O asemenea acțiune atrage atenția asupra importanței lecturii în formarea și educația tinerilor. Biblioteca Vie stimulează dialogul pentru a înlătura îndoielile și motivele de suspiciune.
PHOTOVOICE este o cale de a povesti prin fotografie.Un PhotoVoice poate dura câteva luni. În acest timp, un grup de elevi fac fotografii, se întâlnesc în fiecare săptămână și își arată unii altora fotografiile povestind despre ce vor să arate și învață mai multe despre cum să facă fotografii bune. După ce au adunat multe fotografii, participanții la întâlniri le aleg pe cele care cred că „vorbesc” cel mai bine despre ce vor ei să spună. Lângă fotografii adaugă povestea care o însoțește. Și apoi transformă fotografiile într-o expoziție care să fie văzută de cât mai multă lume.
OPEN SPACE TECHNOLOGY nu are lectori de dinainte stabiliți sau un program predefinit de ateliere de lucru și nici discuții pannel. În schimb, elevii care se regăsesc în cerc, descoperă în prima oră de discuții în ce fel își vor crea singuri conferința. Înainte să își dea seama, ei înșiși devin unii altora profesori. Metoda este în același timp haotică, productivă și distractivă. Nimeni nu controlează nimic. Principiul de bază al metodei este acela că oricine vine într-o conferință open space trebuie să fie pasionat de subiectul propus și este dispus să producă lucruri din această pasiune.
ORIGAMI-TEATRU este o metodă nonformală prin care tineri și adulți descoperă magia artei orientale a plierii hârtiei și, astfel, devin mai atenți, mai răbdători, mai pasionați, mai încrezători în forțele proprii. Participanții învață cum se pliază dintr- un pătrat de hârtie pentru a obține diverse forme, învață să elaboreze povești origami, își cultivă răbdarea și atenția la detalii, învață să socializeze mai ușor și să comunice cu ajutorul acestei arte. Poate fi folosită pentru a crea piese de teatru (pentru tineri și adulți), poate fi folosită ca metodă de team building, ateliere de creație pentru tineri.
DANSUL dezvoltă capacitatea de a „vorbi” prin mișcare. Se antrenează totodată sensibilitatea, imaginația și creativitatea printr-o serie de exerciții în grup sau individual, iar atenția va fi îndreptată spre a căuta, înțelege și dezvolta propriul mod de mișcare.
TEATRU FORUM – Transformând ficțiunea, acesta reprezintă o gamă de acțiuni realizate pentru ca elevii să se poată elibera de ceea ce îi oprimă. Această eliberare înseamnă schimbare. Iar a te elibera înseamnă a exista.
TEATRUL LABIRINT este o metodă care presupune implicarea directă a spectatorului în experiența propusă, prin parcurgerea unui traseu alcătuit dintr-o succesiune de momente dezvoltate în general pe o anumită temă. Distingem două categorii de actori: participanții (așa-zișii spectatori) și constructorii de labirint. Constructorii sunt cei care stabilesc structura călătoriei: traseul și momentele care urmează a fi experimentate. Participanții – trecând de la un constructor de labirint la altul – sunt cei care o resimt și o personalizează: se creează simultan un labirint interior, al trăirilor, al sentimentelor, al amintirilor; este o călătorie înapoi spre tine însuți. Acest proces interactiv produce o schimbare în modul de reprezentare a realității și de percepție a propriei persoane, conducând la o nouă conștientizare a acesteia.
IMPROVIZATIE Aptitudinile dobândite prin improvizație servesc nu numai în domeniul profesional, ci și la îmbunătățirea relațiilor cu cei din jur. Improvizația ajută participanții să-și dezvolte spontaneitatea, imaginația, intuiția și flexibilitatea, să gândeasca pozitiv, să capete încredere în ei înșiși și să-și consolideze relațiile cu cei din jur. Toate acestea se petrec într-un mediu distractiv, lipsit de concurență, în care fiecare își poate explora latura artistică.
PUBLIC SPEAKING Discurs cursiv, convingător, vocabular potrivit, umor, gesturi, crearea unei relații cu cei care te ascultă. Pentru mulți elevi, vorbitul în public reprezintă un adevărat impediment și un motiv de reală teamă. Dar pentru că uneori suntem nevoiți să transmitem un mesaj în fața unui grup mai mare sau mai mic de oameni, vorbitul în public trebuie și poate deveni o artă pe care să o stăpânim. Vorbitul în public („public speaking”) este procesul de a vorbi în fața unui grup de oameni într-un mod structurat, cu scopul de a informa, influența sau întreține ascultătorii. Întrebări cheie: „Cine ce spune?”, „Cui îi spune?”, „Ce mijloace folosește?”, „Ce efecte are?”.
MENTORATUL presupune dezvoltarea unei relații între o persoană mai experimentată, care are mai multe cunoștințe într-un anumit domeniu și o persoană mai puțin experimentată, care vrea să acumuleze cunoștințe în aria respectivă sau să-și dezvolte anumite abilități.
METODA TRANSCEND – această metodă presupune transformarea unui conflict, schimbarea atitudinii, înlocuirea contradicțiilor cu abordări creative. Această metodă este orientată către efortul de a depăși ceea ce se vede la prima vedere, către dislocarea conflictului de unde se află și reașezarea lui în altă parte.
GREEN DRAMA – Principalul scop al metodei este de a transforma acțiunile individuale și modul de viață în unele mai prietenoase în raport cu mediul înconjurător. Este o metodă care implică pe fiecare în parte. Nu performanța teatrală se află pe primul loc, ci lucrul în echipă, parteneriatul activ, experiența personala. Învățarea experiențială prin intermediul acestei metode se bazează pe cunoștințele și experiențele anterioare ale partenerilor. Împreună, ei creează o poveste comună pornind de la experiențele personale. În același timp, fiecare membru al echipei își evaluează propriile gânduri și opinii. Green Drama nu trebuie privită ca o formă de artă din moment ce primează topicile legate de mediu și nu cele artistice.
METODA DE (AUTO)REGLARE PRIN DANS (INSIDE – OUTSIDE) Se începe cu o încălzire treptată a corpului, pe segmente, combinată cu mișcări de conștientizare a spațiului și a trupului, respirație, streching, totul pe fond sonor adecvat. Apoi se creează o poveste exprimată prin mișcare acompaniată tot de muzică. Mergem pe un drum de țară și ne apropiem de o pădure deasă. Înainte de a intra în pădure, ezităm, ne e frică de nevăzut.
CAFENEAUA PUBLICĂ Așa cum sugerează și denumirea – cafeneaua publică/dezbaterea se organizează într-un spațiu cât mai asemănător unei cafenele sau chiar într-o cafenea. Atmosfera relaxantă a unei cafenele stimulează gândirea liberă și creatoare, implicarea în dialog a tuturor participanților, chiar și a celor mai timizi. Oportunitatea de a-i cunoaște pe cei care au un cuvânt de spus pe un anumit subiect, posibilitatea de a interacționa cu toți aceștia și generarea de idei noi sunt avantaje evidente ale folosirii acestei metode. Participanții sunt așezați la mese de câte 4-7 persoane, la fiecare masă dezbătându-se un aspect al problemei în discuție și, evident, servindu-se cafea.
PSIHODRAMA În cadrul metodei, participanții au ocazia de a interpreta roluri inedite, creative. Rolurile sunt alese de participanți, în mod spontan, în baza unor criterii prestabilite în baza obiectivelor de învățare: personaje dintr-o poveste, animăluțele dintr-o pădure, florile dintr-o grădină, copacii dintr-o pădure, etc. Participanții au la dispoziție articole de îmbrăcăminte sau eșarfe pentru a se costuma și pentru a intra în rol. Metoda se bazează pe faptul că prin interpretarea unui rol, persoana se dezvăluie într-un mod mai autentic, reducându-se mult anxietatea și mecanismele de apărare ale eului.
WRITING THEATRE este o metodă de scriere de scenarii de teatru: alegerea situației, documentare, identificarea personajelor, crearea poveștii. Se creează un scenariu pornind de la o poveste de viață reală, expusă într-o lumină din mai multe perspective (planuri), cu rolul de a scoate în evidență un fenomen sau un aspect de viață sau crearea de mici scenarii prin jucarea unei povești cunoscute, însă în altă variantă de expunere, cu alte conotații și alte interpretări. Obiectivul este acela de a folosi arta dramatică ca modalitate de expresie și dezvoltare personală, de a stimula implicarea activă a participanților și de a aduce un plus dinamic și eficient, pe lângă procesul de învățare cultivat de școală în general (dictare/scriere/reproducere).
SIMULAREA este un model simplificat al unui model particular de proces care trebuie învățat de un grup de elevi. Ea combină studiul de caz cu jocul de rol în scopul de a reproduce cât mai fidel posibil o situație reală. Simularea este una dintre cele mai eficiente metode pentru a dramatiza situații din viața reală.
“STORYBOARD” Această metodă folosește un proces asemănător brainstormingului, având două avantaje. Participanții gândesc înainte să răspundă. Primul pas este să le spui la ce să se gândească. De exemplu, daca ești interesat să știi punctele tari a unei comunități, cere locuitorilor acelei comunități să se gândească la lucrurile din comunitate care le-ar lipsi cel mai mult dacă n-ar mai exista. Daca temele sunt scrise pe bucăți de hârtie, participanții se pot grupa și combina foarte ușor – le acordați participanților satisfacția de a-și organiza ideile într-un mod rapid.
RĂVAȘ este o evaluare într-un mod distractiv și provocator a cunoștințelor acumulate sau experimentate în timpul lecturii. Jocul provoacă imaginația participanților. După lectura introductivă, fiecare participant primește o sticluță de suc care conține un răvaș. Fiecare elev va citi mesajul din sticluță lui după care având la dispoziție 3- 4 minute trebuie să compună în câteva fraze ceea ce a reținut în ziua respectivă folosindu-se de mesajul de pe răvaș. Pe rând, participanții vor împărtăși ceea ce au compus ei, pornind de la mesajul răvașului.
COPACUL CU FANTOMITE Prin semnificația desenului, participanții își pot exprima sentimentele față de o anumită carte citită sau un joc pe care l-au jucat. Participanții au la dispoziție câteva minute pentru a reflecta asupra sentimentelor pe care le au în urma lecturii unei cărți. Apoi vor identifica fantomita din copac cu care se identifică cel mai bine și de ce. Elevii indică unde erau la începutul activității și unde se regăsesc la sfârșitul acesteia. Aceasta metodă poate fi discutată în grupuri mici.
AZVÂRLIREA MINGII CUNOAȘTERII Fiecare membru al grupului împărtășește un lucru pe care l-a învățat în timpul activității desfășurate. Utilizați o minge, astfel încât fiecare persoană împărtășește ceea ce a învățat atunci când primește mingea.
PLANURI DE VIITOR Fiecare participant împărtășește un lucru pe care l-a învățat în timpul instruirii și pe care dorește să îl aplice în săptămâna care urmează după această activitate.
ÎNTREABĂ EXPERȚII La începutul activității cereți fiecărui participant să scrie o întrebare la care doresc răspuns în timpul instruirii. La sfârșitul cursului, amestecați întrebările și cereți elevilor să își răspundă unul altuia la întrebări.
CÂNTĂ UN CÂNTEC Participanții sunt grupați în grupuri de câte trei elevi. Ei trebuie să compună și să cânte un cântec despre ceva ce au învățat. De exemplu, în urma lecturii / audierii unor poeme eminesciene, elevii pot cânta “Vâslește, vâslește, vâslește barca ta” cu ajutorul unor cuvinte date.
CONCURS DE CUVINTE ÎNCRUCIȘATE Creați un puzzle de cuvinte încrucișate (sunt accesibile programe la adresa www.crosswordkit.com) cu idei care descriu concepte cheie din timpul cursului de instruire. Formați un poster cu acest puzzle de cuvinte încrucișate și acordați echipelor 5 minute pentru a-l completa. Acordați premii echipelor care găsesc toate răspunsurile corecte în timpul acordat.
AȘ DORI SĂ SE ÎNTÂMPLE Dați fiecărui participant o carte poștală. Solicitați elevilor să își scrie propria adresă poștală pe o parte și o dorință care vor să o îndeplinească peste o lună pe cealaltă parte. Colectați cărțile poștale și trimiteți-le elevilor peste o lună cerându-le să vă spună în ce măsură și-au îndeplinit dorința.
PICTURĂ MURALĂ DE GRUP Lipiți pe un perete o bucată mare de hârtie (suficient de lungă astfel încât toți elevii să poată scrie pe ea în același timp). Fiecare participant trebuie să deseneze o imagine care să reprezinte ceea ce au învățat ei în timpul activității desfășurate. Apoi cereți-le să ghicească ce reprezintă fiecare imagine.
MOMENTE DE STEA La finalul unei activități nonformale, cereți fiecărui elev să identifice un moment în care un coleg s-a evidențiat în mod impresionant cu ceva. Un astfel de moment se întâmplă atunci când o aptitudine a unui participant a ieșit în evidență. În timp ce identifică aceste momente, elevii trebuie să lipească o steluță persoanei căreia i-a identificat acel moment de sclipire. Asigurați-vă că fiecare elev va primi o steluță pentru un moment în care a ieșit în evidență.
ÎNTÂLNIRE ÎNTÂMPLĂTOARE Acest joc va oferi participanților o tehnică puternică și foarte haioasă de a scoate cele mai bune idei din ei. Jocul poate dura de la 15 minute, pentru un exercițiu simplu care generează multe idei, până la 45 minute, dacă jocul se folosește pentru rezolvarea unei probleme în grup. Materiale necesare: un ziar, revistă, carte sau dicționar, o coală de flipchart. O sugestie de introducere haioasă: Prima întrebare: “Câți dintre voi v-ați pus problema că nu sunteți o persoană creativă și ați identificat alte talente în schimb ca: grădinărit, cântat, un bun părinte, bucătar, etc. A doua întrebare: Câți dintre voi ați trecut prin etapa copilăriei? Ei bine, dacă ați trecut prin perioada copilăriei, înseamnă că din start sunteți o persoană creativă, căci joaca este creativitate. Acum deschideți cartea sau revista, închideți ochii și puneți degetul pe o pagină. Orice cuvânt ați atins este cuvântul pe care grupul îl va folosi în acest exercițiu. (Observație: dacă ați pus degetul pe o conjuncție sau un cuvânt de legătură, atunci alegeți un cuvânt alăturat). Scrieți cuvântul pe coala de flipchart. Informați grupul că scopul lor este să găsească cât mai multe legături posibile între cuvântul ales din revistă și obiectivul grupului. Începeți printr-un exemplu dat de dumneavoastră. Să zicem că obiectivul grupului este “atragerea de noi cititori de carte” iar cuvântul ales a fost codru. Începeți prin a realiza o legătură cu voce tare între aceste cuvinte. Dacă după cel puțin un minut de eforturi, grupul nu vine cu idei noi, lăsați deoparte cuvântul și alegeți altul. Continuați până când grupul creează câteva idei serioase (care mai necesită dezvoltare).
UNGHIURI DE VEDERE Exemplul unei povești poate fi folosit pentru a clarifica participanților posibilele unghiuri de vedere și interpretări ale unei opere. În acest mod, ei devin conștienți de anumite prejudicii. Puneți participanții să discute pe grupuri mici un eveniment sau un fapt istoric: rugați-i să se uite la poveste din diverse puncte de vedere: al victimei, al ofensatorului, al celor care au pierdut, etc. În loc de a vorbi, puteți organiza și o piesă de teatru. În discuțiile de după, puteți să arătați că neînțelegerile între diferite culturi apar deoarece acele culturi cred că interpretarea lor este cea corectă. Rugați grupul să dea exemple de astfel de neînțelegeri și să explice ambele fețe ale poveștii. Citirea și discutarea poveștii ia aproximativ jumătate de oră. Temele grupurilor pot lua o oră. Discuția de după poate varia ca lungime.
ACVARIUL Un acvariu este o discuție de grup în două părți: cercul intern, care constă din patru sau cinci oameni care discută un anumit subiect, și un grup extern, care constă din până la 20 de persoane observatori (care, de obicei, stau în picioare). Membrii grupului extern pot „să arunce câte un cuvânt” sau pot schimba locul cu membrii grupului intern; grupul intern (jumatate din întregul grup) discută ceva un anumit timp, apoi se schimbă cu grupul extern, care apoi discută pentru un anumit timp; fiecare membru al grupului intern are un alter ego în grupul extern, pentru a-l sfătui și a-i oferi îndrumare. De obicei, un acvariu durează 20-30 de minute, timp suficient pentru ca toți cei interesați să își poată exprima gândurile, și totuși nu prea mult, pentru a nu se tărăgăna; trebuie să se încheie pe un ton pozitiv.
ANALIZA
ATELIERUL
AUTOINSTRUIREA
BĂȚUL PENTRU VORBIT
BILETE DE VORBIT
BINGO
BRAINSTORMING
BZZZ
CAFENEAUA MOBILĂ
CARUSELUL
COMISIA INFORMALĂ
COMISIA OFICIALĂ
CONFERINȚA DE PRESĂ
DEMONSTRAȚIA
DEPOZIȚIILE
DEZBATEREA
DIALOGUL
DIAPOZITIVELE
DISCUȚIA ÎN GRUP MIC. ORDONATĂ. SCRIS. ORAL
EXCURSIA
EXERCIȚII DE ORDONARE ȘI DEFINIRE
EXPOZIȚIA
EXPRIMAREA CREATIVĂ
FILME ȘI VIDEOCLIPURI
GRUPURILE DE DISCUȚIE
IMITAȚIA UNUI PROCES
ÎNCHEIERE MELODICĂ
INTERVIEVAREA COLEGILOR
INTERVIURILE
ÎNTREBĂRILE DESCHISE
ÎNTRERUPERILE INTELIGENTE
JOCUL
JOCUL DE ENERGIZARE/DE SPART GHEAȚA
JOCURI DE ROL
JOCURI DE TEAM-BUILDING
MATERIALE VIZUALE
MEDIA
PREZENTĂRILE
POVESTIRILE
PRELEGEREA
PROIECTE DE CERCETARE
REGULILE DISCUȚIEI
REZUMATELE
ROATA CUVINTELOR
RETROPROIECTOR
SCHIȚE DE TEATRU
SIMULAREA
STABILIREA INTERCONEXIUNILOR
STIMULUL CU FINAL DESCHIS
TÂRG EDUCAȚIONAL
TEHNICI DRAMATICE
ȚINEREA UNUI JURNAL
II.5 Teme de (auto)evaluare nonformale
Propune câteva teme pentru referate pe care le poți realiza la sfârșit de unitate de învățare. Completează spațiile de mai jos corespunzător cerințelor, cu sprijinul profesorului. Rezultatul poate fi o listă de referate cărora să li se asocieze un set dat de întrebări și de termeni cheie, conform tabelului de mai jos:
Comentează diferite aspecte legate de secvențele textului literar studiat, ținând seama de sugestiile primite.
Stabilește împreună cu profesorul activități de scriere pe care le-ai putea realiza pe parcursul unui semestru. Poți alege exerciții propuse de manualul școlar cu care lucrezi.
Propune tema unei mese rotunde organizată la sfârșitul unei unități de învățare.
Grupează concluziile unei discuții la care ai participat corespunzător tabelului de mai jos.
Alcătuiește o listă de întrebări pentru un interviu pe tema vieții și a operei lui Mihai Eminescu. Folosește spațiul de mai jos pentru formularea răspunsurilor conform tabelului prezentat.
Caută în articolul următor: informații, explicații, descrieri, opinii ale autorului, concluzii. Formulează la sfârșit un punct de vedere propriu.
Completează lista cu câte trei argumente pro/contra utilizării televiziunii ca sursă didactică la orele de literatură. (exemplu: Argumente PRO: Stimulează curiozitatea pentru studiul disciplinei. Folosește tehnici de prezentare accesibile oricărui tip de public. Argumente CONTRA: Oferă informații limitate în timp și spațiu fără a discuta contexte istorice mai largi. Nu se citează sursele și nici cum pot fi verificate).
Analizează filmul documentar. Fii detectiv pentru trei zi. Exersează-ți abilitățile critice. (Exercițiul poate cuprinde următorii pași. Faza 1: Urmărește filmul integral sau un fragment al lui, luând notițe despre momentele cheie; Faza 2: Rezumă observațiile făcute individual, apoi prezintă-l în grup pentru a alcătui un rezumat cu care sunt cu toții de acord; Faza 3: Compară punctele de vedere ale documentarului sau filmului vizionat cu alte surse: manualul, articole etc.; Faza 4: Discută despre diferențele apărute de interpretare).
Dă un exemplu de manipulare în istoria literaturii românești în care pe fondul crizei politice și sociale s-a obținut, prin manipulare, crima marelui poet Eminescu. Relatează în 200 de cuvinte evenimentele la care faci referire.
Monitorizează timp de o săptămână emisiunile de știri de la televiziune și încearcă să identifici subiecte în care autorii materialelor încearcă manipularea opiniei publice. Prezintă un exemplu. Alcătuiește o listă de tehnici de manipulare cu care s-a confruntat Eminescu cât timp a lucrat în presă (vezi documentarul: Eminescu – mari români).
Alcătuiește o listă de tipul avantaje / dezavantaje ale utilizării internetului în lecția de literatură. Accesează următoarele adrese de internet și verifică dacă informația îți este accesibilă și folositoare.
Alcătuiește o listă de posibile investigații care au ca punct de plecare vizita la o casă memorială.
Completează în jurnalul de lectură impresii legate de lectura cărții citite.
Completează în jurnalul de activități gânduri, trăiri, impresii, sugestii de îmbunătățire, concluzii argumentate privind activitățile care s-au desfășurat în școală și la care ai participat.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Integrarea Activitatilor Nonformale In Predarea Literaturii Romane In Gimnaziudocx (ID: 116895)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.