Integrare financiar -monetară europeană [630502]

UNIVERSITATEA ALEXAN DRU IOAN CUZA
Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor
Integrare financiar -monetară europeană

Sistemul instituțional al
Uniunii Europene

ÎNDRUMĂTOR: STUDENT: [anonimizat] 2010

2
CUPRINS

1.STRUCTURA SISTEMUL UI INSTITUȚIONAL ………………………….. ………………………….. . 3
2. PREZENTAREA INSTI TUȚIILOR FUNDAMENTAL E ALE UNIUNII EUROPE NE . 4
2.1. PARLAMENTUL EUROPEAN ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 4
2.2. CONSILIUL UNIUNII EUROPENE ………………………….. ………………………….. ……………………… 10
2.3. COMISIA EUROPEANĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 12
2.4. CONSILIUL EUROPEAN ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 14
2.5. CURTEA DE JUSTIȚIE A UNIUNII EUROPENE ………………………….. ………………………….. ……… 15
2.5.1. Curtea de justiție ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 16
2.5.2. Tribunalul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 17
2.5.3. Tribunalul funcției publice ………………………….. ………………………….. …………………….. 18
3.PERSPECTIVE PRIVIN D SISTEMUL INSTITUȚ IONAL COMUNITAR ………………. 19
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 21

3
1. Structura sistemului instituțional

„…Uniunea trebuie să inițize adaptarea instituțiilor sale și să stabilească mai multă coerență
în politicile sale, pentru că astfel este mai ușor vizibil ceea ce face și ceea ce năzuiește.”
Cartea Albă 2001, Comisia Europeană

Sistemul instituțional al Uniunii Europene cuprinde, în urma adoptării Tratatului de la Lisabona:
 nouă instituții – 1. Consiliul European, 2. Parlamentul European, 3. Consiliul Uniunii
Europene, 4. Comisia Europeană, 5. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, 6. Curtea de
Conturi Europeană, 7. Banca Centrală Europeană, 8. Ombudsmanul, 9. Autoritatea
europeană pentru protecția datelor;
 două organisme financia re – 1. Banca Europeană de Investiții, 2. Fondul European de
Investiții;
 două organisme consultative – 1. Comitetul Economic și Social, 2. Comitetul regiunilor;
 cinci organisme interinstituționale – 1. Serviciul european pentru acțiune externă,
2. Oficiul pentru publicații al Uniunii Europene, 3. Oficiul pentru selecția personalului,
4. Eurostat, 5. Școala Europeană de Administrație;
 36 de organisme descentralizate, numite și agenții, strucutrate în șase categorii: 1. agenții
comunitare, 2. agenții dedicat e Politicii Externe și de Securitate Comune, 3. agenții
dedicate domeniului cooperării judiciare și polițienești în materie penală, 4. Agenții
executive, 5. agențiile și organismele EURATOM și 6. Institutul European de Inovare și
Tehnologie.

Din punct de vedere juridic, instituțiile comunitare sunt împărțite pe două paliere, astfel:
 pe primul palier regăsim instituțiile fundamentale ale Uniunii Europene, acestea având
funcții legislative, executive și judecătorești. Aceste instituții sunt: Parlamentul Euro pean,
Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și
Consiliul European;
 pe al doilea palier se află „celelate”, instituțiile specializate, cum sunt Banca Centrală
Europeană și Banca Europeană de Investiții, sau cel e cu rol consultativ – Comitetul

4
Economic și Social și Comitetul Regiunilor. Acestea au o importanță mai redusă din
punct de vedere juridic.

2. Prezentarea instituțiilor fundamentale ale Uniunii Europene

2.1. Parlamentul European

Parlamentul European actual a rezultat din fuziunea Adunărilor Parlamentare ale CECO,
CEE și CEEA, prin semnarea Convenției din 25 martie 1957. Denumirea utilizată atunci a fost
Adunarea unică, în 1956 denum irea s -a modificat în Adunarea Parlamentară E uropeană, iar
Rezoluția din 1962 i -a schimbat numele în denumirea actuală: Parlamentul European.1
Parlamentul European este singura instituție supranațională ai cărei membri sunt aleși în
mod democratic, prin vot universal direct. Parlamentul reprezintă cetățenii statelor membre. Ales
o dată la cinci ani, Parlamentul European este implicat în adoptarea a numeroase legi (directive,
regulamente etc.) care influențează viața fiecărui cetățean.
Organizarea și funcționarea acestei instituții sunt reglementate în Tratatele constitutive și
în Regulamentul adoptat cu majoritate de Parlament.
Parlamentul European are următoarele organe de conducere :
 Președintele Parlamentului este reprezentantul instituției în exterior, fiind ales pentru doi
ani și jumătate și cond uce adunările plenare;
 Biroul este organul de reglementare al Parlamentului, fiind format din Președinte, 14
Vicepreședinți și 6 chestori.Acesta ia decizii administrative, de pers onal și de organizare.
În situaț ia în care este egalitate de voturi, votul Pr eședintelui este hotărâtor, chestorii nu
votează.
 Conferința președinților de delegație este formată din Președintele Parlamentului și
președinții grupurilor politice și pregătește calendarul și ordinea de zi a sesiunilor și
fixează competențele comisiilor parlamentare.
 Conferința președinților de comisie este organul politi c care urmărește asigurarea unei
bune cooperări între comisiile parlamentare . Aceasta este formată din președinții tuturor

1 Stoica, Ovidiu – Integrare financiar -monetară europeană, pagina 4

5
comisiilor permanente și temporar e, care își aleg un Președinte și se reunește lunar la
Strasburg, în timpul sesiunilor lunare.
Pentru organizarea diverselor activități pe care le desfășoară, Parlamentul European are un
Secretariat General , condus de un secretar general.
Președintele este ales pentru o perioadă de doi ani și jumătate, adică jumătate din legislatura
parlamentară.2
 Asistat de 14 vicepreședinți, Președintele coordonează toate lucrările Parlamentului și ale
organelor sale constitutive (Biroul și Conferința președinților), precum și dezbaterile din
ședințele plenare.
 Președintele se asigură de respectarea Regulamentului de procedură al Parlamentului și
garante ază, prin arbitrajul său, buna desfășurare a tuturor activităților acestei instituții și
ale organelor sale constitutive.
 Președintele reprezintă Parlamentul în afacerile juridice și în toate relațiile externe.
 Acesta se pronunță cu privire la toate proble mele internaționale majore și face
recomandări menite să consolideze Uniunea Europeană.
În deschiderea fiecărei reuniuni a Consiliului European, Președintele Parlamentului prezintă
punctul de vedere și preocupările acestei instituții referitoare la subiect e specifice și la punctele
înscrise pe ordinea de zi.
În urma adoptării de către Parlament a bugetului Uniunii Europene în a doua lectură,
Președintele îl semnează, acesta devenind astfel operațional.
Președintele Parlamentului European semnează, alături d e Președintele Consiliului, toate
actele legislative adoptate prin procedura de codecizie.
Parlamentul European este alcătuit din 736 de deputați aleși în cele 27 de state membre ale
Uniunii Europene extinse. Din 1979, deputații sunt aleși prin vot universal direct pentru o
perioadă de cinci ani. Numărul parlamentarilor europeni s -a modificat în timp, crescând de la 78
– în 1951, la 732 – în 2004 și la 785 de la 1 ianuarie 2007, după a șasea extindere a Uniunii
Europene. Tratatul de la Amsterdam a stabilit, în perspectiva extinderii Uniunii Europene, un
număr maxim de 700 de membri, însă acesta a fost majorat prin Tratatul de la Nisa, în prezent
fiind 736 de parlamentari.

2 http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=RO&id=45&pageRank=2

6
 Fiecare stat membru hotărăște cu privire la modul de desfăș urare a alegerilor, aplicând,
însă, aceleași reguli democratice: egalitatea între sexe și votul secret.
 Ca regulă generală, locurile în Parlament sunt distribuite în mod proporțional cu
populația fiecărui stat membru. Fiecare stat membru dispune de un număr fix de locuri,
maximum 99 și minimum 5.
Deputații se constituie în grupuri politice, în prezent există 7 grupuri politice în cadrul
Parlamentului European.3
 Fiecare grup politic își asigură organizarea internă, prin desemnarea unui președinte (sau
a doi președinți, în cazul anumitor grupuri), a unui birou și a unui secretariat.
 Distribuția locurilor deputaților în hemiciclu se face în funcție de apartenența politică, de
la stânga la dreapta, cu acordul președinților de grup.
 Un deputat poate aparține unui singur grup politic .
 Unii deputați nu fac parte din niciun grup politic , ei fiind, în acest caz, deputați neafiliați.
 Grupul politic adoptă o poziție în urma consultărilor din cadrul său. Niciunui membru nu
i se poate impune o anumită variantă de vot.
În vederea pregătirii ședințelor plenare ale Parlamentului, deputații se constituie în comisii
permanente specializate pe anumite domenii.
Activitatea curentă este desfășurată de 20 de comisii parlamentare permanente, care acoperă
toate domeniiile de activitate ale Uniunii și fiecare are în componența sa între 25 și 78 de
membri. 4
 Comisiile parlamentare se reunesc o dată sau de două ori pe l ună la Bruxelles.
Dezbaterile acestora sunt publice.
 În cadrul comisiilor parlamentare , deputații elaborează, modifică și adoptă propuneri
legislative și rapoarte din proprie inițiativă. Deputații examinează propunerile Comisiei
și ale Consiliului și, dac ă este cazul, întocmesc rapoarte care sunt prezentate în cadrul
ședințelor plenare.
 De asemenea, Parlamentul poate constitui subcomisii și comisii speciale temporare
pentru gestionarea unor probleme specifice, precum și comisii oficiale de anchetă în

3 http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=RO&id=45&pageRank=3
4 http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=RO&id=45&pageRank=5

7
cadru l competențelor sale de control, pentru a investiga alegațiile și modul de
administrare a legislației UE.
Activitatea curentă este desfășurată de 20 de comisii parlamentare permanente, care acoperă
toate domeniiile de activitate ale Uniunii și fiecare are în componența sa între 25 și 78 de
membri.
Între acestea, 17 comisii se ocupă de politicile interne:
1. comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală;
2. comisia pentru bugete;
3. comisia pentru control bugetar;
4. comisia pentru afaceri economice și monetare;
5. comisia pentru industrie, cercetare și energie;
6. comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor;
7. comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale;
8. comisia pentru transport și turism;
9. comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță al imentară;
10. comisia pentru cultură și educație;
11. comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne;
12. comisia pentru pescuit;
13. comisia pentru afaceri constituționale;
14. comisia pentru drepturile femeii și egalitatea între sexe;
15. comisia pentru afaceri juridice;
16. comi sia pentru dezvoltare regională;
17. comisia pentru petiții.
Comisiile care se ocupă de politicile externe sunt:
1. comisia pentru afaceri externe, cu două subcomisii:
a) subcomisia pentru drepturile omului;
b) subcomisia pentru securitate și apărare;
2. comisia pentru dezvoltare;
3. comisia pentru comerț internațional.
Aceste comisii se reunesc o dată sau de două ori pe lună, de obicei după ședințele plenare
de la Strasburg.

8
Există 35 de delegații , fiecare fiind alcătuită din aproximativ 15 deputați europeni.
Se pot distinge două categorii de delegații :
 Delegații interparlamentare , a căror misiune constă în menținerea relațiilor cu
parlamentele țărilor din afara Uniunii Europene care nu și -au depus candidatura pentru
aderare .
 Comisii parlamentare mixte , care mențin contactul cu parlamentele țărilor candidate la
aderare și cu statele care au semnat acorduri de asociere cu Comunitatea.

La fiecare revizuire a tratatelor, competențele Parlamentului European în cadrul sistemului
instituțional comu nitar nu au încet at să crească. Astăzi, Parlamentul European se impune ferm în
calitatea sa de colegislator, are competențe bugetare și exercită un control democratic asupra
tuturor instituțiilor europene .
 Parlamentul European împarte competența legislativă cu Consiliul Uniunii Europene.
El are deci puterea de a adopta legi europene (directive, regulamente etc.).
De asemenea, poate accepta, modifica sau respinge conținutul legislației europene.5
 Parlamentul are competență de inițiativă politică . Parlamentul poate cere Comisiei să
prezinte Con siliului propuneri legislative. Parlamentul joacă un rol real în crearea de noi
texte legislative: el examinează programul anual de lucru al Comisiei și indică actele care
dorește să fie adoptate.
 Parlamentul European ș i Consiliul Uniunii Europene constituie împreună autoritatea
bugetară a Uniunii Europene, care stabilește, în fiecare an, cheltuielile și veniturile
acesteia. Procedura de examinare și apoi de adoptare a bugetului are loc din luna iunie
până la sfârșitul lunii decembrie.
În ceea ce privește cheltuielile obligatorii (cum ar fi cheltuielile agricole și cheltuielile legate
de acordurile internaționale), decizia finală aparține Consiliului.
În ceea ce privește cheltuielile „neobligatorii” (alte cheltuieli), decizia aparține Parlamentului,
care hotărăște în strânsă colaborare cu Consiliul.
Parlamentul European și Consiliul trebuie să respecte limitele cheltuielilor anuale stabilite în
perspectivele financiare multianuale.

5 http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=RO&id=46&pageRank=2

9
Uniunea Europeană nu percepe direct niciun fel de taxe. Prin urmare, bugetul Uniunii Europene
este finanțat din patru „resurse proprii”, puse la dispoziție de către statele membre după
consultarea Parlamentului European.
 Cele patru „resurse proprii” sunt: 6
o taxe vamale (din tariful vamal comun aplicat schimburilor comerciale cu țările
terțe) – aproximativ 10% din venituri ;
o impozite agricole (percepute asupra produselor agricole importate din țările din
afara Uniunii Europene) – aproximativ 1% din venituri ;
o „resursa TVA” (contribuție a statelor membre echivalentă cu o TVA de 1%
aplicată unei baze de impozitare armonizate) – aproximativ 14% din resursele
totale ;
o „resursa PNB” (contribuție a fiecărui stat membru, calculată pe baza cotei sale
parte din Produsul Național Brut comunitar total, cu o rată maximă de 1,27%) –
aproximativ 60% din resursele globale .
În cadrul Bugetului Uniunii Europene trebuie să existe un echilibru între venituri și cheltuieli .
 Parlamentul European deține o importantă competență de control a activităților Uniunii
Europene.
Mijloacele sale de exercitare a controlului sunt:
 Dreptul de petiționare al cetățenilor
o Fiecare cetățean european are dreptul de a adresa o petiție Parlamentului și de a
solicita remedierea unor probleme care țin de domenii din sfera de activitate a
Uniunii Europene.
 Anchetele
o Parlamentul European are, de asemenea, competența de a numi comisii de anchetă
care să investigheze cazurile de încălcare sau aplicare defectuoasă a dreptului
comunitar de către statele membre.
 Dreptul Parlamentului la o cale de atac în fața Curții de Just iție a Comunităților Europene
o Acțiunea în anulare a unui act adoptat în conformitate cu dreptul comunitar.
o Acțiunea în constatarea abținerii de a acționa împotriva Comisiei sau Consiliului
Uniunii Europene, dacă acestea nu își îndeplinesc obligațiile.

6 http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=RO&id=46&pageRank=6

10
 Controlul financiar
o Parlamentul European dispune de o competență de control în domeniul economic
și monetar.
o Președintele, vicepreședintele și membrii Comitetului Director al Băncii Centrale
Europene trebuie să obțină aprobarea Parlamentului European înainte de a fi
numiți de către Consiliu.

Reuniunile Parlamentului în sesiuni plenare lunare se desfășoară la Strasburg, reuniunile
săptămânale ale comisiilor și sesiunile adiționale la Bruxelles, iar birourile administrative (sediul
Secretariatului general) sunt amplasate la Luxemburg. În fiecare an, 12 sesiuni plenare a câte
patru zile au loc la Strasburg și șase sesiuni a câte două zile au la loc la Bruxelles.7
Cele trei sedii ale Parlamentului European se datorează faptului că CECO în 1952 și-a
stabilit sediul la Luxemburg, CEE și CEEA în 1958 au avut sediul la Bruxelles, iar Strasburg, ca
sediu al Parla mentului European, este simbolul reconcilierii franco -germane.
O explicație suplimentară este dată de insistențele stăruitoare ale Franței c a sediul
Parlamentului să rămână la Strasburg, iar insistențele celor din Luxemburg au făcut ca
secretariatul să rămână la ei. Având în vedere că Bruxelles este punctul în care se realizează cele
mai importante acțiuni politice și unde sunt localizate majo ritatea instituțiilor pe care trebuie să
le supravegheze Parlamentul, acesta are birouri și la Bruxelles.

2.2. Consiliul Uniunii Europene

Consiliul este format din câte un reprezentant guvernamental (ministru sau secretar de
stat) al fiecărui stat membru , care este abilitat să angajeze prin semnătura sa răspunderea
guvernului.
Componența Consiliului se schimbă frecvent, în funcție de ordinea de zi, astfel nu există
membri permanenți; locul miniștrilor afacerilor externe este luat, după caz, de cei de fin anțe, de
cei ai mediului sau ai agriculturii. Spre deosebire de primul consiliu, numit general, acestea din
urmă sunt „consilii specializate ” și se reunesc de aproximativ 80 de ori pe an, pentru a discuta
probleme de competența lor, în aceeași zi putând fi planificate și două întruniri ale Consiliului, în

7 Stoica, Ovidiu – Integrare financiar -monetară europeană, pagina 14

11
configurații diferite. 8 În prezent (din iunie 2002) există 9 configurații diferite ale Co nsiliului
(față de 22 de configurații în anii 1990, reduse la 16 în iunie 2000):
1.Consiliul Afacerilor Generale și Relațiilor Externe;
2.Consiliul Afacerilor Economice și Financiare;
3.Consiliul Justiție și Afaceri Interne;
4. Consiliul Ocuparea forței de muncă, Politică socială, Sănătate și Problemele consumatorului;
5.Consiliul Concurență(prin unirea în 2002, a celor trei configurații anterioare: Piață internă,
Industrie și Cercetare );
6.Consiliul Transport, Telecomunicații și Energie;
7. Consiliul Agric ultură și Pescuit;
8. Consiliul Mediului;
9. Consiliul Educație, Tineret și Cultură.
Indiferent de configurația Consiliului în care s -a adoptat o decizie, ea este decizia
Consiliului, fără vreo referie la configurație, sugerând unitatea sa.
Președinția Consiliului Uniunii Europene este asigurată de către fiecare stat membru, prin
rotație, câte șase luni, cu schimbare la 1 ianuarie și 1 iulie , în următoarea ordine: Belgia iulie –
decembrie 2010, Ungaria ianuarie -iunie 2011, Polonia iulie -decembrie 2011, Dan emarca
ianuarie -iunie 2012, Cipru iulie -decembrie 2012, Irlanda ianuarie -iunie 2013, Lituania iulie –
decembrie 2013, Grecia ianuarie -iunie 2014, Italia iulie -decembrie 2014, Letonia ianuarie -iunie
2015, Luxemburg iulie -decembrie 2015, Țările de Jos ianuarie -iunie 2016, Slovacia iulie –
decembrie 2016, Malta ianuarie -iunie 2017, Regatul Unit iulie -decembrie 2017, Estonia
ianuarie -iunie 2018, Bulgaria iulie -decembrie 2018, Austria ianuarie -iunie 2019, România iulie –
decembrie 2019, Finlanda ianuarie -iunie 2020 .
Numărul de voturi de care dispune fiecare stat membru este stabilit prin tratate. Tratatele
sunt cele care definesc, de asemenea, cazurile în care este necesară majoritatea simplă,
majoritatea calificată sau unanimitatea.
Majoritatea calificată se obține atunci când se îndeplinesc următoarele două condiții:
 dacă majoritatea statelor membre este de acord (în unele cazuri o majoritate de două
treimi);

8 Stoica, Ovidiu – Integrare financiar -monetară europeană, pagina 17

12
 se înregistrează un minim de 255 de voturi în favoarea propunerii, dintr -un total de 345
de voturi. 9
În p lus, un stat membru poate solicita confirmarea faptului că voturile favorabile
reprezintă cel puțin 62% din populația totală a Uniunii. Dacă se constată că nu se îndeplinește
acest criteriu, decizia nu va fi adoptată.
Consiliul Uniunii Europene are următoarele funcții:
 pe linie legislativă, împreună cu Parlamentul European;
 coordonarea politicilor economice ale statelor membre;
 pe linie bugetară, aprobarea bugetului comunitar, alături de Parlamentul European;
 dezvoltare a PESC ( Politica Externă și de Securitate Comună), pe baza direcțiilor trasate
de Consiliul European, încheiat în numele Comunităților și Uniunii acorduri
internaționale între Uniunea Europeană și unul sau mai multe state și organizații
internaționale;
 coordonarea cooperării în domeniul Justiție și Afaceri Interne, coordonând acțiunile
statelor membre.
Actele Consiliului pot fi sub formă de regulamente, directive, decizii, acțiuni comune sau
poziții comune, recomandări sau avize. De asemenea, Consiliul poate adopta concluzii, declarații
sau rezoluții. Atunci când Consiliul acționează în calitate de legiuitor, Comisia Europeană este,
în principiu, cea care face propunerile. Acestea sunt examinate de către Consiliu, care poate
aduce modificări înainte de a le adopta. Parlamentul European es te un participant activ în cadrul
acestui proces legislativ. Legislația comunitară referitoare la o gamă amplă de chestiuni se
adoptă în comun de către Parlament și Consiliu, utilizând procedura numită „codecizie”. 10
2.3. Comisia Europeană

Comisia Europea nă este unul din principalele organisme instituționale comunitare, care
se regăsea în Tratatul de la Paris (în CECO) sub denumirea de „Înalta Autoritate”, iar din 1958
până la Actul Unic European din 1987 s -a numit „Comisia Comunitară Europeană”.

9 http://www.consilium.europa.eu/showPage.aspx?id=242&lang=ro
10 http://www.consilium.europa.eu/showPage.aspx?id=242&lang=ro

13
Comisia Europeană este formată în prezent din 27 de membri (numiți comisari),
independenți de guvern, numiți pe cinci ani.
Membrilor Comisiei le este încredințată responsabilitatea portofoliilor care cuprinde
sectoare ce nu corespund în mod exact articulă rii serviciilor administrative și a căror repartizare
se schimbă la fiecare reînnoire, în funcție de evoluția problemelor și de căutarea echilibrului.11
Aceștia sunt responsabili, în cadrul acestor sectoare, de pregătirea lucrărilor Comisiei și de
executare a deciziilor sale.
Comisia este reunită de președintele său și are ședința cel puțin o dată pe săptămână, de
regulă, în zilele de miercuri; reuniuni suplimentare putând fi decise în funcție de problemele
apărute.
Reuniunile nu sunt publice, iar dezbateri le sunt confidențiale.
Fiecare comisar este asistat de un cabinet format din șapte membri și un personal de
susținere și se ocupă de un sector repartizat de Președinte.
Ca organ executiv al Uniunii Europene, puterile Comisiei se referă la următoarele cat egorii de
probleme:
 funcția de spraveghere legislativă: veghează la respectarea, interpretarea și aplicarea
corectă a Tratatelor, alături de Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
 funcția de inițiativă legislativă: formulează propuneri, recomandări și avize pe linie
legislativă, inițiază dezvoltarea legislației comunitare; realizând propunerile legislative
Parlamentului și Consiliului Uniunii Europene, Comisia trebuie să țină seama de
principiul subsidiarității: dacă problema respectivă nu se poate rezo lva mai bine la nivel
local, regional sau național.
 funcția de execuție: exercită competențe de execuție conferite de Consiliul Uniunii
Europene – execuția bugetului UE, aplicarea legislației, a programelor și politicilor
comunitare.
 funcția de decizie: Co misia Europeană are putere de decizie proprie și ia parte la
adoptarea actelor de către Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European.
 funcția de reprezentare: este abilitată în domeniul reprezentării interne și internaționale a
Uniunii Europene, negociind acordurile internaționale între Uniunea Europeană și alte
țări.

11Fuerea Augustin – Manualul Uniunii Europene,editura Univer sul Juridic, București, pag 103

14
Comisia Europeană răspunde politic în fața Parlamentului European, care are posibilitatea să
o demită, prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.
Sediul Comisiei este la Bruxelles, dar există și birouri la Luxemburg, reprezentanțe în toate
țările membre și delegații în principalele capitale ale lumii.

2.4. Consiliul European

Consiliul European a fost creat în 1974 cu intenția instituirii unui forum informal de
dezbatere între șefii de stat sau de guvern. Aceștia au hotărât să se întâlnească cu regularitate (de
cel puțin două ori pe an, în țara care deține în acel moment, președinția Uniunii Europene), însă
întâlnirile lor informale datează din 1969.
Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește
orientările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative.
Consiliul European a devenit rapid organul care stabilește obiectivele Uniunii și linia de
urmat în vederea re alizării acestora, în toate domeniile de activitate ale UE. A dobândit un statut
formal prin Tratatul de la Maastricht din 1992, conform căruia "Consiliul European
impulsionează dezvoltarea Uniunii și definește orientările politice generale ale acesteia."
Începând cu 1 decembrie 2009, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, Consiliul European a
devenit una dintre cele șapte instituții ale Uniunii.
Întâlnirile Consiliului European – numite și summit -uri – permit discutarea unor
probleme simple, care nece sită acorduri politice și pot duce la deblocarea unor situații litigioase.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Consiliul
European a devenit o instituție. Președintele său este Herman Van Rompuy .În pre zent, Consili ul
European se întrunește de două ori pe semestru, de obicei la Bruxelles, în clădirea Justus Lipsius,
atunci când este convocat de către președintele său. Atunci când este necesar, președintele
convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European.
Deciziile Consiliului European se adoptă de regulă prin consens.12 În unele cazuri,
Consiliul European adoptă deciziile în unanimitate sau cu majoritate calificată, în funcție de ceea
ce prevăd dispozițiile tratatului.

12 http://www.european -council.europa.eu/the -institution.aspx?lang=ro

15
În prezent, Consiliul European este co mpus din șefii de stat sau de guvern ai statelor
membre, precum și din președintele său și președintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate participă la lucrările Consiliului European.
Atunci când ordinea de zi o impune, fiecare membru al Consiliului European poate decide să fie
asistat de un ministru și, în ceea ce îl privește pe președintele Comisiei, de un membru al
Comisiei.

2.5. Curtea de Justiție a Uniunii Europene

De la crearea sa, în 1952, misiunea Curții de Justiție a Uniunii Europene este de a garanta
„respectarea legii în interpretarea și aplicarea" tratatelor.
În cadrul acestei misiuni, Curtea de Justiție a Uniunii Europene:
 controlează legalitatea actelor instituțiilor Uniunii Europene;
 se asigură că statele membre își îndeplinesc obligațiile rezultate d in tratate și
 interpretează dreptul Uniunii la solicitarea instanțelor naționale.13
Astfel, aceasta reprezintă autoritatea judiciară a Uniunii Europene și, în colaborare cu
instanțele din statele membre, asigură aplicarea și interpretarea uniformă a dreptu lui Uniunii.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, al cărei sediu este la Luxemburg, este compusă din trei
instanțe: Curtea de Justiție, Tribunalul (creat în 1988) și Tribunalul Funcției Publice (creat în
2004). De la crearea acestora, au fost pronunțate de către cele trei instanțe aproximativ 15 000 de
hotărâri.
Întrucât fiecare stat membru are propria limbă și un sistem juridic specific, Curtea de
Justiție a Uniunii Europene este o instituție multilingvă. Regimul său lingvistic nu are echivalent
în nici o altă instanță din lume, deoarece fiecare dintre limbile oficiale ale Uniunii poate fi limbă
de procedură. Astfel, Curtea are obligația să respecte un multilingvism integral ca urmare a
necesității de a comunica cu părțile în limba procesului și de a asig ura difuzarea jurisprudenței
sale în toate statele membre.

13 http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_6999/

16
2.5.1. Curtea de justiție

Judecătorii Curții de Justiție îl desemnează din rândul lor pe președinte, pentru o perioadă
de trei ani care poate fi reînnoită. Președintele conduce lucrările Curții de Justiție și prezidează
ședințele și deliberările în cazul celor mai mari complete de judecată.
Avocații generali asistă Curtea. Aceștia au rolul de a prezenta, cu deplină imparțialitate și în
deplină independență, opinie juridică numită „concluzii" în cauzele care le sunt repartizate.
Grefierul este secretarul general al instituției, ale cărei servicii le conduce sub autoritatea
președintelui Curții.
Curtea poate judeca în ședință plenară, în Marea Cameră (treisprezece judecători) sau în camere
de cinci sau de trei judecători.
Curtea se întrunește în ședință plenară în cazurile speciale pr evăzute de Statutul Curții (printre
altele, atunci când trebuie să pronunțe destituirea Ombudsmanului sau să dispună din oficiu
demiterea unui comisar european care nu a respectat obligațiile ce îi revin) și atunci când
apreciază că o cauză prezintă o impo rtanță excepțională.
Curtea se întrunește în Marea Cameră la cererea unui stat membru sau a unei instituții care este
parte într -un proces, precum și în cauzele deosebit de complexe sau de importante.
Celelalte cauze sunt soluționate în camere de cinci sau de trei judecători. Președinții camerelor
de cinci judecători sunt aleși pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători
pentru perioadă de un an.
Curtea de Justiție are puterea supranațională. Comisia Europeană poate cere Curții să
stabilească ce pot fi considerate încălcări ale legislației Uniunii Europene. În situația în care
Curtea descoperă că au fost încălcate legi, statul membru “vinovat” trebuie să se supună judecății
– nu există dreăt de apel împotriva deciziilor Curții.(Uniun ea Europeană folosește ca dispozitive
de constrângere persuasiunea morală și presiunea evaluării).14

14 Baldwin, Richard, Wyplosz, Charles – Economia integrării europene, editura Economică, București, 2006, pagina
71

17
2.5.2. Tribunalul

Aplicarea principiului rapidității în soluționarea cauzelor înfățișate Curții, în condițiile
creșterii substanțiale a numărului acțiunilor prezentate, a dus în 1989 la crearea Tribunalului de
primă instanță, ca organism asociat Curții de Justiție, care să se ocupe de cazurile de mai mică
importanță.
Tribunalul de Primă Instanță este compus din cel puțin un judecător pentru fiecare stat
membru (27 în 2007). Judecătorii sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor
membre pentru un mandat de 6 ani care poate fi reînnoit. Judecătorii îl aleg dintre ei pe
președintele Tribunalului pentru o perioadă de trei ani. Aceștia numesc u n grefier pentru o
perioadă de 6 ani.15
Cauzele cu care este sesizat Tribunalul se judecă de camere compuse din cinci sau din
trei judecători sau, în anumite situații, de un judecător unic. De asemenea, Tribunalul poate
judeca o cauză în Marea Cameră (13 ju decători) sau în ședință plenară atunci când dificultatea
problemelor de drept sau importanța cauzei justifică această măsură. Mai mult de 80 % dintre
cauzele cu care este sesizat Tribunalul sunt judecate de camere compuse din trei judecători.
Judecătorii își exercită funcțiile în deplină imparțialitate și independență.
Spre deosebire de Curtea de Justiție, Tribunalul nu dispune de avocați generali permanenți. În
mod excepțional, această funcție poate fi încredințată unui judecător.
Tribunalul de Primă Inst anță are competența de a judeca:
 acțiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituțiilor,
organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene (ale căror destinatare sunt sau care le
privesc în mod direct și individual), precum și împotriva actelor normat ive (dacă îi
privesc direct și dacă nu presupun măsuri de executare) sau, de asemenea, împotriva
abținerii de a acționa a acestor instituții, organisme, oficii sau agenții. Este vorba, de
exemplu, de o acțiune introdusă de o întreprindere împotriva unei de cizii a Comisiei prin
care i se aplică o amendă;
 acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei ;

15 http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7033/

18
 acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în
domeniul ajutoarelor de stat , la măsurile de protecție com ercială („dumping") și la actele
prin care Consiliul exercită competențe de executare ;
 acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de
instituțiile Uniunii Europene sau de funcționarii acestora;
 acțiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea Europeană, prin care se atribuie în
mod expres Tribunalului competența de judecare ;
 acțiuni în materia mărcilor comunitare ;
 recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europen e, limitate
la chestiuni de drept.
Deciziile pronunțate de Tribunal pot fi atacate în termen de două luni cu recurs, limitat la
chestiuni de drept, la Curtea de Justiție.

2.5.3. Tribunalul funcției publice

Tratatul de la Nisa a prevăzut înființarea de C amere jurisdicționale în anumite domenii.
La 4 noiembrie 2004, Consiliul UE a adoptat, pe această bază, o decizie care instituie Tribunalul
funcției publice a Uniunii Europene.16 Acest a are rolul de a soluționa divergențele apărute între
Uniunea Europeană și angajații săi, degrevând de această misiune Tribunalul de primă instanță.
Tribunalul Funcției Publice a Uniunii Europene este compus din șapte judecători numiți de
Consiliu pentru o perioadă de șase ani care poate fi reînnoită, după ce se face apel la c andidaturi
și după obținerea avizului unui comitet format din șapte personalități alese dintre foști membri ai
Curții de Justiție și ai Tribunalului și dintre juriști a căror competență este notorie.
Prin numirea judecătorilor, Consiliul urmărește asigurarea unei compuneri echilibrate a
Tribunalului Funcției Publice, pentru a dispune de o reprezentare geografică cât mai largă în
privința resortisanților statelor membre și a sistemelor juridice național e.
Judecătorii Tribunalului Funcției Publice desemnează din rândul lor președintele, pentru o
perioadă de trei ani ce poate fi reînnoită.

16 Fuerea Augustin – Manualul Uniunii Europene,editura Universul Juridic, București, pag 103

19
Tribunalul Funcției Publice se întrunește în camere compuse din trei judecători. Cu toate
acestea, atunci când dific ultatea sau importanța problemelor de drept justifică acest lucru, o
cauză poate fi trimisă în fața plenului. În plus, în situațiile determinate prin Regulamentul său de
procedură, Tribunalul Funcției Publice poate soluționa cauza în cameră compusă din cin ci
judecători sau în complet format dintr -un judecător unic. Judecătorii numesc un grefier pentru un
mandat de șase ani.

3.Perspective privind sistemul instituțional comunitar

Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009. Acesta pune la
dispoziția Uniunii Europene instituții moderne și metode de lucru optimizate pentru a face față,
în mod eficient, provocărilor contemporane. Într -o lume în evoluție rapidă, europenii așteaptă de
la UE abordarea unor probleme precum globaliza rea, schimbările climatice și demografice,
securitatea și energia.
Tratatul de la Lisabona sporește competențele Parlamentului European la nivel legislativ,
bugetar și în materie de aprobare a acordurilor internaționale. De asemenea, Tratatul modifică
structura instituției: numărul parlamentarilor europeni nu poate depăși 751 (750 plus
președintele), iar repartizarea locurilor pe state membre se face după principiul „proporționalității
degresive”. Ceea ce înseamnă că deputații din țările cu mai mulți locuit ori vor reprezenta un
număr mai mare de cetățeni decât cei din țările cu populație mai mică. Tratatul mai precizează că
numărul de parlamentari reprezentând fiecare stat membru poate fi minim 6 și maxim 96. În
perspectiva extinderii Uniunii Europene și imp licit a numărului de state membre , numărul
parlamentarilor va trebui restrâns astfel încât acesta să corespundă cu prevederile Tratatului de la
Lisabona și să nu depășească 750 de membri(751 cu președintele).
Consiliul Uniunii Europene reprezintă guvernele statelor membre. Rolul său rămâne în
mare măsură neschimbat. Consiliul continuă să împartă prerogativele legislative și bugetare cu
Parlamentul și își menține rolul central în materie de politică externă și de securitate comună
(PESC) și de coordonare a p oliticilor economice. Schimbarea esențială adusă de Tratatul de la
Lisabona se referă la procesul decizional. În primul rând, deciziile Consiliului se iau acum prin

20
vot cu majoritate calificată, cu excepția cazurilor în care tratatele prevăd o altă procedu ră, cum ar
fi votul în unanimitate. În practică, aceasta înseamnă că votul cu majoritate calificată a fost
extins la numeroase domenii de acțiune (de exemplu, imigrație și cultură).
În 2014, se va introduce o nouă metodă de votare: votul cu dublă majorita te. Propunerile
legislative vor fi aprobate de către Consiliu printr -un vot exprimând nu doar majoritatea statelor
membre ale UE (55%), ci și pe cea a populației UE (65%). Acest tip de vot va reflecta dubla
legitimitate a UE – o uniune a popoarelor și a na țiunilor, în același timp – și va conduce la
consolidarea transparenței și a eficienței legiferării. El va fi completat de un mecanism nou,
similar „compromisului de la Ioannina”, care ar permite unui număr mic de state membre
(apropiate de minoritatea de blocare) să -și manifeste opoziția față de o decizie. Într -o asemenea
situație, Consiliul va trebui să facă tot ce -i stă în putință pentru a obține, într -un interval de timp
rezonabil, o soluție satisfăcătoare pentru ambele părți.17
Principala responsabilitate a Comisiei Europene este aceea de a promova interesul public
european. Tratatul oferă fiecărui stat membru posibilitatea de a avea un reprezentant în cadrul
Comisiei, în timp ce, potrivit tratatelor de până acum, numărul comisarilor ar fi trebuit să fie
redus pentru a deveni mai mic decât cel al statelor membre. Rolul președintelui Comisiei este
consolidat, acesta având autoritatea de a demite comisarii europeni.

17 http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/institutions/index_ro.htm

21
Concluzii

În opinia mea, sistemul instituțional al Uniunii Euro pene reprezintă baza pe care se
desfășoară toate activitățile acesteia. Sistemul instituțional oferă mijloace legislative pentru
desfășurarea acțiunilor într -un cadru reglementat și cunoscut astfel de toți participanții , oferă
sprijin pentru dezvoltarea r elațiilor dintre statele mem bre prin politici economice, financiare și
sociale.
Deși fiecare instituție are un rol bine definit, acestea colaborează pentru a -și realiza
proiectele și a apăra interesul comunitar.
De asemenea, consider că fără un sistem instituțional care să reprezinte Uniunea
Europeană ca „un tot unitar” în relațiile sale internaționale aceasta nu și -ar mai duce la
îndeplinire scopul: reprezentarea intereselor cetățenilor țărilor membre.
Rolul fiecărei instituții crește mereu datorită schimbărilor care au loc în cadrul Uniunii
Europene, dar și în relațiile cu exteriorul.
Consider că Uniunea Europeană și sistemul său instituțional sunt două noțiuni care se
întrepătrund, neputând exista una fără cealaltă.

22
Bibliografie

1.Baldwin Richard, Wyplosz, Economia integrării europene , Editura Economică, București,
2006;
2.Bărbulescu, Iordan Gheorghe, Sistemul instituțional , Editura Tritonic, București, 2007;
3.Fuerea Augustin, Manualul Uniunii Europene , Editura Universul Juridic, București, 2006.

Webografie

http://www.consilium.europa.eu/showPage.aspx?id=316&lang=ro
http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_14834/
http://europa.eu/lisbon_treaty/index_ro.htm
http://www.europarl.europa.eu/parliament/public/staticDisplay.do?language=ro&id=149
http:// ec.europa.eu/civil_service/job/index_ro.htm
http://europa.eu/institutions/inst/justice/index_ro.htm