Insula In Cinematografie

Proiect disertație

Island

Student: Axenia Roșca

CUPRINS

INTRODUCERE

INSULA IN CNEMATOGRAFIE

2. ARTISTI

ROGER DEAN

JANETTE SI JEAN-CLAUDE CHRISTO

TEHNICA

TEHNICA BRONZULUI

CROMATICA

MATERIALITATI

CONCEPTE

UTOPIA

IMAGINATIA

FICTIUNEA

PARADOXURI ESTETICE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Introducere

Am inceput aceasta lucrare cu incapatanarea de a-mi ilustra mintea. Am fost din totdeauna pasionata de oameni si de mintea umana iar in ultima perioada am ales sa studiez procesele mentale, de unde vine creativitatea sau viziunea artistica.

Am ales o tema grea, sa ilustrez ceva pornind doar de la cum m-am gandit eu ca ar arata si am ajuns sa ilustrez trei insule. Dupa cum voi explica in cele ce urmeaza decizile pe care le luam uneori constient sau inconstient sunt produsul subconstientului nostru asa ca am avut incredere in aceasta intuitie.

Insula prin faptul ca este inconjurata de apa, devine un spatiu izolat, mistic, care functioneaza dupa propriile reguli, in care se pot intampla lucruri secrete de care oamenii din afara sa nu afle niciodata daca nu este descoperita. Insula poate sa aiba o nota de pozitivism cu imagini paradisiace, peisaje in culori vi, specii de pasari si animale nemaintalnite, o comoara ascunsa, o lume noua, o civilizatie care s-a dezvoltat individual etc. De asemenea insula datorita izolarii ei poate fi un loc al groazei, o inchisoare, un spital de nebuni, un laborator de experimente umane, un loc in care se construiesc arme etc., iar acestea pot functiona datorita faptului ca este izolata. Poate fi un loc secret in care doar cei alesi sau initiati au ocazia sa il viziteze.

Insula poate gazduii diferite activitati si are reprezentari multiple de aceea am ales aceasta reprezentare pentru mintea umana. Mintea umana este asemenea unei insule izolate, fiecare are secretele personale, iar oamenii din jur nu pot vedea daca pe insula celui cu care duc o conversatie este un loc mistic si primitor sau este un loc al amgoaselor.

Lucrarea mea are o nota personala de aceea o sa analizez lucrarea facand o paralele a mintii. Este o minte in formare, cu diferite forme organice, o nota de pretiozitate, o minte puternica datorita aliajului ale. Dorinta de a experiemnta cu o tehnica traditionala reprezinta procesul de invatare. Este o lume ambigua dar care in timp se definitiveaza scotand la suprafata forme nemaivazute.

Insula – Insulele indepartate sunt considerate insule ideale. In antichitatea clasica, ele erau locuri de refugiu si paradis: Ahile a fost unit se pare cu Elena din Troia pe Insulele Binecuvantatilor, dupa moarte, iar Atlantida lui Socrate era o insula de pace si prosperitate. I

Insulele celtice simbolizau lumea cealalta: Insula Avalon, sau Insulele de Vest (Insulele Binecuvantatilor unde apune soarele) erau locul unde stateau mortii si unde putea fi gasita primavara tineretii fara sfarsit. Legendele daoiste vorbeau despre Insulele Binecuvantatilor – Fang Zhang, Peng-lai si Ling-zhou in Marea de Rasarit – care ii adaposteau pe cei opt nemuritori, simbolizand astfel viata vesnica.

Insula in cinematografie

Dupa cum spuneam insula a fost locul de desfasurare a actiunilor din diferite productii cinematografice. Voi da cateva exemple despre „rolul” jucat de insula in anumite filme.

In filmul Jurassic World (2015) actiunea se petrece pe insula populata de dinozauri care sunt crescuti in locuri special amenajate pentru a putea fi vizitate de mii de oameni zilnic. Insula este un loc de bussines care contine un laborator de cercetare care scapa de sub control in urma lacomiei oamenilor.

Shuter Island (2010) este insula unde se afla un spital cu bolnavi mintal. Doi detectivi sunt convocati sa ancheteze disparitia unor bolnavi. Acestia descopera ororile care se intampla pe insula si in acelasi timp inebunesc si ei, finalul filmului este ambigu si lasa privitorul cu gandul la lucrurile care se intampla in acel loc.

Avatar (2009) este un film spectaculos cu plante colorate, dragoni zburatori si peisaje fantastice care contin insule plutitoare.

In Tabu: A story of the South Seas (1931) insula este casa pentru un trib. Acestia traiesc izolati dupa traditiile si regulile lor si nu accepta ca influenta oamenilor veniti din zone mai dezvoltate.

In filmul Life of Pi (2012) insula apare la finalul actiunii ca locul salvarii celor doi naufragiati, dupa multe zile petrecute pe o pluta improvizata in ocean.

In Cloudy with a chance of meatballs 2 (2013) se infatiseaza o insula fantastica in care toate vegetatia si animalele sunt compuse din mancare.

In filmul The pirates of the Caribbean:The curse of the black pearl (2003) insula este locul unde se afla comoara dorita de pirati, dar in acelasi timp este un loc blestemat care le pune viata in pericol.

Insula din filmul Journey 2: The mysterious island (2012) este descoperita din intamplare in urma prabusirii avionului. Supravietuitorii descopera anomeliile insulei in care dimensiunile creaturilor sunt schimbate, elefanti sunt de mici dimensiuni si vor folosii ca mijloc de transport o albina giganta.

Return to the blue lagoon(1991) este prima insula la care te gandesti cand iti imaginezi apa albastra si nisip fin. In acest loc cresc doi copii, un baiat si o fata, fara adulti care sa-i ghideze, ei duc o viata simpla fara influenta nimanui.

The island (2005) este locul unde fiecare persoana asteapta sa ajunga. Insula este locul ideal unde doar alesii pot ajunge. In acest caz este si o capcana, iar cei care isi dau seama de acest lucru incearca sa fuga.

Roger Dean (31 August 1944) este un artist englez cunoscut pentru lucrarile sale cu peisaje fantastice in care se gasesc reliefuri cu stanci plutitoare, arcade de piatra, forme organice, structuri inspirate de plantele supradimensionate si dragoni multicolori. Ceea ce mi se pare fascinant la lucrarile sale au fost ca au influentat crearea filmului Avatar din 2009 a lui James Cameron.

Peisajele lui Roger Dean m-au inspirat in crearea lucrarii nestiind ca are legatura cu productia filmului Avatar. Interesele mele artistice si temele dominante au fost cele fantastice iar acest film este pentru mine un punct de referinta a creatiei artistice.

Am observat atent peisajul din filmul Avatar, formele organice, cromatica si ma fascina legatura spirituala puternica dintre membri tribului si toata vegetatia. In acest film plantele sunt personificate si sunt purtatoare ale spiritele stramosilor tribului. Atunci cand acestia se roaga, o fac arborelui sacru (Arborele vietii).

Avatar este un film stintifico-fantastic aparut in anul 2009 regizat de James Cameron. Actiunea filmului se petrece in 2154 pe Pandora, o luna din sistemul stelar Alpha Centaur.

Insulele lui Jeanne- Claude si Christo

Acest cuplu de artisti sunt cunoscut pentru proiectele monumentale din materiale textile cu care au construit instalatii pe cladiri si forme de relief. Unul dintre cele mai reprezentative proiecte si in opinia mea cel mai impunator din punct de vedere vizual este”Surrounded islands”. In aceasta instalatie artisti au creat un contur, din material textil roz, al unsprezece insule din golful Biscayne din apropierea orasului Miami.

Asemenea altor proecte al artistului scopul principal este de a transforma peisajul si sa creeze o noua forma de relief fantastic.

Intr-un interviu dat lui Jan Garden Castro pentru International Sculpture Center artisti explica rolul acestui gen de proiect. In primul rand are legatura cu schimbarile care se intampla in fiecare zi in spatiul urban, lucrarea are un caracter nomand. Timp de doua saptamani au fost instalate panzele roz in jurul insulelor iar locuitorii si trecatorii din jur au fost surprinsi peste noapte de o schimbare a peisajului. Dupa doua saptamani instalatia a fost demontata si din nou s-a creat o schimbare a peisajului. Acestia au facut o legatura cu un grup nomad care vine, construeste un oras de panza, locuieste cateva saptamani, iar intr-o zi aduna tot si dispare.

Tehnica bronzului

Tehnica traditionala de turnare a bronzului este un proces complex care implica etape indelungate de prelucrare a bronzului.

Prima etapa consta in modelarea formei dorite in lut sau diverse materiale moi. Dupa prima etapa in urma careia se stabileste forma finala de turnare se pregateste pentru turnarea negativului care poate fi din gips sau silicon.

Dupa ce matrita se usuca, se pregateste pentru urmatoarea etapa in care se formeaza un nou pozitiv din ceara In matrita formata se toarna ceara topita care ia forma negativului. Cand ceara se raceste si intareste se poate scoate din forma si se finiseaza sau asambleaza partile componente. iar dupa ce se finiseaza forma in ceara se scufunda intr-o baie de nisip ceramic.

In urmatoarele etape se pregateste forma din ceara pentru turnare.

In prima etapa se adauga formei finale, din ceara, canalele de alimentare si aerisire. Apoi se pregatesc virolele, forme cilindrice in care se toarna un amestec facut din nisip si gips in care se scufunda forma din ceara.

Dupa uscare formele se introduc in cuptoare pentru calcinare. Virolele se ard in cuptoare speciale pentru a se intarii si pentru a permite turnarea bronzului, in acest proces ceara in interior se topeste si este drenata afara din forma.

Bronzul se toarna la o temperatura de 2050 grade FEHREINHEIT (1100 celsius), iar dupa racire invelisul ceramic se sparge si ramane forma din bronz. Aceasta se curata de resturile de gips si se pregateste pentru slefuire.

In ultima etapa se asambleaza partile componente si se indeparteaza imperfectiunile cu dalta sau cu masinile speciale de slefuire. Forma finala se poate patina, iar in urma acestui proces suprafata metalului capata o alta culoare brun inchis, turcoaz in functie de acidul folosit.

In lucrarea mea am dorit sa folosesc o tehnica traditionala, ce a turnarii metalului, pe care sa o pun intr-o alta lumina prin caracterul experimental al formelor si detaliilor, prin subiectul avangardist.

Metalul necesita un proces indelungat de prelucrare pana ajuge in forma care este acum de aceea posibilitatile tehnice sunt limitate de material. Am vrut sa las materialului libertatea de a crea structuri si de asemenea am incercat sa speculez comportamentul sau si sa constuiesc structurile astfel incat sa se completeze.

Cromatica

Ochiul uman percepe culoarea prin frecventa (sau lungimi de unda) de lumina. Culoarea este una dintre caracteristica luminii care poate fi observata cu ochiul liber. La celelalte caracteristici cum ar fi viteza, nu poate fi observata, iar pentru coerenta si polarizare e nevoie de instrumente speciale de masurare.

Cromatica lucrarii mele este compusa din trei culori puternic saturate pe care le-am alaturat in dorinta de a crea un relief care te incanta prin pretiozitatea turcoazului, te face curios prin stralucirea auriului si te incita prin rozul nisipului.

Turcoazul este o culoare vie, pretioasa si sofisticata specifica peisajelor maritime. In natura ea este specifica pietrei semipretioase al carei nume il poarta. Auriul se gaseste in natura sub forma zacamintelor de aur, acestea ne duc cu gandul la bogatie si bunastare. Auriul este ascuns sub turcoazul reliefului, acesta putand fi vizibil doar in anumite zone mici, incitand curiozitatea privitorului.

Turcoazul este o piatra semi-pretioasa, opaca, slefuita, care poate avea nuante de la albastru-verzui la verde intens.

Era sacra pentru indienii din America Centrala inca din timpurile toltecilor, acestia o foloseau sa-si impodobeasca statuile religioase sau o aszau pe morminte. Turcoaza este respectata ca piatra protectoare de catre monte triburi amerindiene. Pentru indienii pueblu din New Mexico, ea simbolizeaza cerul, suflarea de viata si spiritul.

Rozul este reprezentarea fericirii dusa la extrem, reprezinta fericirea in gradul ei cel mai mare. Nisipul roz intareste imaginea de fantastic a insulelor, contureaza compozitia.

Culoarea roz vie a nisipului este in armonie cu vegetatia si relieful in nuante de turcoaz si auriu.

Visul si imaginatia

Visul sau calea regala a explorarii inconstientului. Visul a fost considerat mai intai ca o comunicare cu fortele supranaturale. Eroii lui Homer primesc in vis mesaje de la zeii lor: visul este premonitoriu, profetic, este un semn care vine de la celalalt taram, un avertisment care trebuie descifrat.

Progresele stiintei au facut ca asemenea interpretari sa dea inapoi destul de repede si inca inainte de secolul XX au facut sa trumfe explicatia fiziologica a visului: cand constiinta inceteaza sa mai fie vigilenta, imaginile mentale continute de celulele nervoase se inlantuie la intamplare. Visurile au un caracter absurd, dezordonat, haotic.

In limbajul comun cuvantul constiinta inseamna constiinta morala sau capacitatea de a face o judecata asupra intentiilor si actelor noastre. Faimosul cogito a lui Descartes, gandesc deci exist, este pur si simplu afirmatia ca sunt, fara nici o posibilitate de indoiala si de contestare, un eu, un subiect constient.

Visarea le permite oamenilor sa contacteze si sa comunice cu lumea de dincolo, in folclorul auropean visele erau mijlocul prin care cinev poate ajunge in lumea zanelor.

In mod traditional evreii credeau ca visele erau trimise de divinitate, ele puteau fi instructiuni, profetii sau raspunsuri la rugaciuni. In China si Japonia visele erau modalitati de a prezice viitorul.

In Grecia si Roma antica, hermes, un psihopomp, conducea mortii sau pe cei care visau prin tara viselor. Zeul greco roman al vindecarii Escalup, era asociat cu visele, aratandu-le oamenilor cum sa se vindece.

Visele aborigenilor australieni(asa cum sunt reprezentate in picturile de pe stanci sau pe scoarta de copac) reprezinta totalitatea tuturor povestilor, miturilor si legendelor.

Practicile samaniceinclud visarea. Samanul va incerca in mod intentionat sa aiba un vis sau o viziune a lumii de dincolo pentru a capata cunoastere asupra laturii spirituale din jurul sau.

Descartes si-a propus sa se indoiasca de tot ceea ce vede si de tot ce gandeste:”M-am hotarat sa presupun ca toate lucrurile care mi-au patruns vreodata in minte nu erau mai adevarate ca inchipuirile din visurile mele”.

In opinia mea imaginile mintale fie ca apar sub forma visului sau a imaginatiei constiente sau inconstiente au un caracter sactru. In creatia mea am preluat sinteza acestor imagini mentale si le-am transpus intr-o maniera tridimensionala.

Imi imaginez mintea mea exact ca un loc din spatiu unde plutesc lucruri, iar cand incerc sa creez ceva vizitez acest spatiu si ma uit atent cum este construit acel lucru. Toate elementele pe care le consider din inconstient defapt le-am vazut candva in viata reala si au ramas acolo sa fie metamorfozate, supradimensionate, compuse si recompuse cu alte elemente existente acolo, asa am creat oricare dintre lucrarile mele.

Momentul in care am putut sa explic fenomenul a fost atunci cand am identificat cateva elemente din colajul de elemente care constituiau imaginea creata de mine. De exemplu in lucrarea de disertatie am realizat niste elemente care seamana cu niste copaci, am cautat cu ce fel de copaci seamana si am vazut ca seamana cu copacul Baobab. Imi amintesc din scoala generala de cuvantul Baobab deci inseamna ca l-am vazut cu cativa ani in urma intr-un peisaj african asemenea celui creat de mine, plat in care se inalta copacul Baobab.

Se pare ca sentimentul frumosului si al uratului a precedat activitatea artistica. Oamenii au fost sensibili la frumusetea unei flori, a unui animal, a unui chip, a unui apus de soare inainte de a fi existat picturi frumoase sau sculpturi frumoase. Ar exista deci o frumusete naturala independent de frumusetea artistica.

Frumusetea naturala este inainte de toate ceea ce raspunde unui sentiment personal, ceea ce trezeste in noi bucuria. Toti artistii din toate scolile, au repetat mereu ca trebuie sa ne inspiram din natura. Victor Hugo e, in aceasta privinta de parere cu Boileau, iar Ruskin declara:” Trimiteti pe arhitect in muntii nostri. Sa invete acolo ce intelege natura prin bolta, ce intelege ea prin cupola.” Acantul grec, trefla gotica, ogiva nu sunt altceva decat imitatii ale frunzelor. (CURS DE FILOSOFIE)

Utopia este acea cautare a posibilului care insoteste istoria culturii noastre occidentale, mereu supusa inovarii,deplasarii formelor si a valorilor. Utopia este relatia dintre imaginatia istorica si acel aiurea care nu este niciodata nicaieri si care ne poarta intotdeauna spre nou.

Dupa cum subliniaza G. Durand, la opusul spatiilor patrate sau dreptunghice ale locurilor urbanizate, „spatiul circular este mai degraba cel al gradinii, al fructului, al oului, al pantecelui, si deplaseaza accentul simbolic asupra voluptatilor tainice si al intimitatii… spatiul curb, inchis, regulat ar fi deci prin excelenta semn de blandete, de pace, de securitate”.

Gradina feminina la randul sau se preteaza cu adevarat simbolizarii cosmosului intreg. Ea devine oglinda celesta, microcosmos, cu atat mai mult cu cat are aspectul de incercuire. De altfel, de aceea arta gradinilor, in toate civilizatiile, este un avatar religios, stiinta spatiilor verzi presupune o initiere in simbolismele sacre inainte stapanirii tehnicilor geometrice.

Daca utopia apare nominal recunoscuta cu incepere de la construirea neologismului de catre Th. Morus in 1516, reluat mai apoi de Rabelais, majoritatea istoriilor utopiei detecteaza primele scrieri utopice in antichitatea greaca.

Pe de alta parte iruptia utopiei intr-o cultura care pune capat suprematiei mitului si credintei sale naive si colective, este apriori foarte credibila. Nu am intarziat sa subliniem similitudinea de situatie intre autonomia rationala dobandita de catre filosofie si demitificarea spatiilor mitice, ceea ce poate sa pregateasca astfel un alt mod de reprezentare, utopia. Insa la fel de mare este paradoxul de a fixa primele demersuri utopice intr-o perioada atat de indepartata de secolul XIV, abia o data cu acre va incepe identificarea genului.

Tema raspandirii lumii noi, raspantie a regimurilor imaginatiei, va servi in aceasi masura ca loc de schimb aparte intre utopia practica si utopia teoretica.

Descoperirea Americii nu incepe odata cu Cristofor Columb sub aspectul unei simple intreprinderi comerciale si tehnice. Daca expansiunea geografica a putut satisface gusturile de imbogatire a negustorilor, motivatia sa dintai si aura sa intelectuala iau loc in interiorul unei traditii religioase mesianice.

Deoarece primul descoperitor al Americii este autorul unei „Carti de Profetii” a carei legatura cu un ermetism gnostic si un milenarism crestin da seama de simbolica spatiala si temporala a explorarii.Caci la acest sfarsit de secol XV, Columb isi formuleaza proiectul in urma unei preofetii care anunta cucerirea unui nou continent, ingaduind convertirea de pagani si coincizand cu nimicirea Anticristului inainte de sfarsitul lumii. Astfel, explorarea geografica se situeaza cu limpezimea in prelungirea unei traditii apocaliptice care a face din Lumea Noua pamantul fagaduintei promis de proorocire.

De altfel istoria Americii este jalonata de o vasta literatura impregnata de geografie paradisiaca. Noile regiuni cucerite (Noua Anglie, Maryland, Georgia) sunt preamarite ca niste gradini ale Edenului luxuriant, primitor. Mistica hotarului in deplasare spre vest, permite eliberarea simbolicii spatilor deschise, opuse valorilor negative ale spatiilor inchise:”Padurile cele mari, singuratatea campiilor nesfarsite, beatitudinea vietii rurale sunt opuse viciilor si pacatelor de prin orase”. (utopia si criza imaginarului)

In jurul lui 1930, suprarealismul concepe un intreg sistem de estetica „ paranoica”. Intr-o dementa fortata si provocata cu buna stiinta, intr-un „delir” artificial trebuie sa infloreasca aidoma unei flori noi ale „paranoiei”, cele mai ascunse imagini ale subconstientului. Aceasta „paranoia” scrie Salvador Dali in La Femme Invisible – se serveste in lumea exterioara pentru a pune in valoare ideea de care suntem obsedati. Realitatea lumii exterioare serveste ca o ilustratie si argument, ea e pusa in slujba realitatii spiritului nostru.

Andre Breton vorbeste de „idei delirante” intelegand prin aceasta imagini „delirante” intuitive. Estetica paranoiei nu e nici altceva decat o inviere transformata din nou a teoriei ideii a lui Zuccari.

Devenita mai intai imagine in „imaginazione fantastica”, ideea devine acum imagine in „inmaginazione delirante”. Imaginatia nu e decat un receptacul pentru imginle”delirante” din subconstient, pe care artistul le preia pe cat posibil pasiv, „dormind”, „automat” pentru ca dupa aceea doar sa le reproduca.

In sec. Al XIV-lea ideea platonica a fost secularizata, cu alte cuvinte, ea a devenit potenta „umana”. O opera de arta este rezultatul unei idei a artistului, nu o copie a naturii. Ideile sunt reprezentari sau intuitii care isi au locul in insusi spiritul omului, desi sub forma unei reflectari divine. Acest „neoplatonism”, corelat cu o magica stinta a naturii, duce asadar la un fel de „divinizare” a subiectului si inainte de toate a artistului”subiectivist”. (lumea ca labirint)

Umberto Eco este de parere ca nu putem vorbi despre lumi imposibile. El exclude imposibilitatea logica din frazele care constituie lumi: fiecare fraza trebuie sa fie adevarata sau falsa intr-o lume posibila, nu poate sa fie si adevarata, si falsa.

Aceasta inseamna ca lumile posibile, in opinia lui Eco, respecta legea tertului exclus, despre care, altfel spus, anumite propozitii sunt deopotrva false si devarate, Eco refuza sa le vada ca implinite, de sine statatoare. Aceste constructe contradictorii sunt mai degraba critici subversive ale lumilor si ale construirii de lumi, antilumi, si nu lumi propriu-zise.

Efectul propriu zis al acestor constructii narative ( fie ele romane SF, fie texte de avangarda in care insusi notiunea de identitate proprie este provocata) este tocmai producerea unui sentiment de contraiere logica si de disconfort narativ.

Astfel ca ele genereaza un soi de suspiciune in ceea ce priveste credintele noastre comune si afecteaza dispozitia noastra de a ne baza pe cele mai demne de incredere legi ale lumii. Ele submineaza lumea enciclopediei noastre mai degraba decat construiesc o alta lume capabila sa se sustina pe sine.

Totusi, Lubomir Dolezel este dispus sa imbratiseze ideea lumilor care incalca legea tertului exclus, „lumi semiotice suspendate intre existenta si nonexistenta”. Poate ca este vorba doar de o diferenta de terminologie, Ecoabtinandu-se sa puna eticheta de „lumi” pe aceste constructe „suspendate”, pe cand Dolezel este disus sa le-o aplice.

Lumile posibile depind de atitudinea generatoare de ipoteze a cuiva: adica, pentru ca ele sa fie posibile, trebuie crezute, imaginate, dorite de catre un agent uman. Facem asta in fiecare zi atunci cand speculam sau visam cu ochii deschisi si atunci cand citim, privim sau scriem fictiuni. Personajele din lumile fictionale sunt de asemenea capabile sa sustina atitudini generatoare de ipoteze si sa proiecteze lumi posibile.

Fie ca sunt invazii din spatiu, vizite de pe alte planete, viitoruri utopice si distopice, calatorii in timp, lumi pierdute sau paralele, toate aceste toposuri SF servesc scopurilor unei poetici ontologice , dar na care s-a dezvoltat aproape in intregime independent de poetica ontologica a postmodernismului. (fictiunea postmodernista)

O mare confuzie a domnit intotdeauna in folosirea termenilor legati de imaginar. Ar trebui poate sa presupunem deja ca aceasta stare de fapt provine din extrema devalorizare pe care a suferit-o imaginatia, phantasia, in gandirea Occidentului si a Antichitatii clasice. Oricum ar sta lucrurile, „imagine”, „semn”, „alegorie”, „simbol”, „emblema”, „icoana”, „mit” sunt folosite fara distinctie, una in locul alteia, de catre majoritatea autorilor.

Constiinta dispune de doua moduri pentru a-si reprezenta lumea.Unul direct in care lucrul insusi este prezent in minte, ca in perceptie sau in senzatie. Celalalt indirect, atunci cand, dintr-un motiv sau altul, lucrul nu poate sa se prezinte, ca amintirea copilariei sau alte imagini imaginate. In toate aceste cazuri de constiinta indirecta, obiectul absent este reprezentat constiintei de catre o imagine, in sensul foarte larg al acestui termen.Diferenta dintre gandirea directa si cea indirecta nu este atat de transanta.

Epoca noastra a redevenit constienta de importanta imaginilor simbolice in viata mentala datorita aportului patologiei psihologice si etnologice.

Civilizatia secolul al XX-lea este caracterizata ca una a imaginii datorita marilor progrese tehnice ale reproducerilor de imagini ( fotografie, cinema, video) si ale mijloacelor de transmitere a imaginilor. Se poate simti ca o asemenea inflatie a imaginii gata pregatita pentru consum a trebuit sa antreneze o totala bulversare in filosofiile noastre dependente pana acum de ceea ce unii numesc „ galaxia Gutenberg”, adica suprematia tiparului, a comunicarii scrise. (Aventurile imaginii)

Paradoxurile esteticii

Opera de arta contemporana a interiorizat teoria, in asa fel incat creatia si comentariul tind sa devina simultane. Ea isi propune propria definitie, simultan cu producerea ei. Practica artistica si-a apropiat principiul reflectiei pana intr-atat incat, prin arta conceptuala de exemplu, a incercat sa faca din el o nota distinctiva a unui intreg sector al artei. La randul sau artistul contemporan si-a activat la maximum constiinta artistica.

Perspectiva ingenua a confratelui sau traditional este complet delegitimata, in favoarea unor practici si tehnici artistice sofisticate ca: autoreferentialitatea, ironia, citatul etc. In mod deliberat artistul contemporan usu deplaseaza atentia de pe producerea obiectului artistic pe conceptia care a stat la baza sa, fiind tot mai interesat sa genereze un discurs reflexiv pe marginea operei sale si nu ca adjuvant, ci conceput, intr-o masura contrarianta, ca parte integrata a acestuia.

Reflectia aprofundata a artistului asupra practicilor artistice in care se angajeaza a determinat o amplificare a rolului acestuia, care nu numai ca este angajat efectiv in actul artistic, dar tine sa nu uite ca el este cel care produce. In plus diverse texte teoretice despre arta sau pe teme larg culturale sunt astfel apropiate incat sunt, de fapt, integrate obiectului artistic propriu-zis.

Apetitul artistului contemporan pentru teoretizare si intarirea la nivel teoretic a constiintei sale de sine a inclus si dialogul cu operele trecutului. In acest fel granitele dintre arta si descursul despre ea sunt bruiate odata in plus. Artistul nu numai ca reflecteaza asupra procesului de creatie, ci isi incorporeaza propriile reflectii despre lucrare.

Nu doar artistul devine teoretician al propriei creatii, la randul sau, teoreticianul e el insusi artist, care nu mai interpreteaza opera ci o itilizeaza intr-o fantasma a criticului. In masura in care acest fenomen specific modernitatii tarzii, de intrepatrundere intre dinamica fenomenului artistic ca atare si cea a discursului teoretic, stimuleaza resurectia reflectiei despre arta, el se constituie, totodata, intr-o noua provocare a esteticii. Dificultatea acesteia de a evalua arta si de a se mentine la curent cu ultimele mutatii survenite in plan artistic.

Reflectia critica postbelica asupra artei a fost uternic amprentata de desfasurarea artei contemporane, putem afirma ca avangarda a dat definitionalismului estetic lovitura de gratie. Bulversand o ordine impusa deja din Renastere, ea a rasturnat modul de a privi lumea si arta.

Artistul aproape se dizice de sine. Chiar daca incepand tot cu atunci ne-am familiarizat cu imaginea sa ca dinamitard al conversatiilor, brutalitatea polemica cu care aceasta se raporteaza la traditia instaurata este un fenomen specific avangardist.

Fascinat de inovatie si de neprevazut, aspirand spre libertatea maxima, artistul de avangarda se caracterizeaza prin dorinta de a provoca si de a soca. Defiland sub diverse stindarde ale avangarzii, artistul nu se mai multumeste sa pretinda ca reinoieste, in ritmul galopant al modernitatii, vechile forme ale creatiei, nici macar ca produce opere de arta anti-traditionale, ci pur si simplu ca areusit distrugerea notiunii insesi de „opera”, corespunzand obiectului clar circumscris de politica economica a pietei de arta. Dupa razboi s-a accentuat tentativa, inagurata de avangarda, de a iesi din conventiile artei.

Abia moartea esteticii a acut posibila estetica. Paradoxul se explica in sensul ca disolutia completa a criteriilor de definire a operei de arta a creat premisele si a asigurat conditiile reflectiei autentice asupra artei. Din momentul cand a devenit evident a orice obiect poate deveni opera de arta, aproximativ din anii 60, a devenit posibila o filosofie generala a artei, eliberata de orice constrangere a priori privitoare la cum trebuie sa arate o opera de arta.

Pe masura ce secolul inainta a fost promovata artistic o gama din ce in ce mai diversa de obiecte si evenimente transgresive, socante si ofensatoare, care au impins limitele conceptului de „arta” dincolo de orice asteptare anterioara.

Pare imposibil de detectat proprietatile distinctive asemanatoare nu numai intre operele de arta traditionale si cele ce mai nou au promovat la titlul de „opera de arta”, dar si intre operele contemporane intre ele, care adesea, nu au nimic in comun sau foarte putin.

Intensiunea cuvantului „arta” a suferit transformari atat de radicale, incat,uneori, ramane doar cuvantul, dar sfera si continutul s-au modificat intr-o maniera radicala, care a permis introducerea in arta a ceea ce inainte nu facuse parte si nu era considerat ca se cuvenea legitim sa faca parte.

Avalansa de evenimente indica ostentativ ca e vorba despre un act de subversiune, de redefinire a artei. Operele actuale (unele dintre ele, cel putin) nu numai ca au scos in evidenta precaritatea si friabilitatea diverselor criterii de definire a artei, formulate fie de teoreticeni, fie de artisti si fundamentate pe o practica artistica multiseculara, dar au fortat intrarea in noi categorii, facand vechile categorii estetice sa explodeze.

Operele de arta contemporane nu numai ca nu pot fi incluse in nici una dintre ategoriile toretice ori rubricile disciplinare sau profesionale deja construite, dar se caracterizeaza suplimentar printr-o maxima eterogenitate intra-categoriala. Fiecare dintre ele este insotita, fara a putea fi remarcate similitudini. Poate, in mod paradoxal, singura lor proprietate distinctiva comuna este aceea ca sunt inclasabile.

Itemii reuniti in categoria numita „ arta” sunt selectati, asadar, numai prin opozitie cu ceea ce se afla in afara acestei categorii. Cu exceptia ca apartin aceleasi categorii a inclasabilelor, ei nu au nimic relevant in comun(PARADOXURILE ESTETICII)

Problemele puse de interpretarea operei de arta se prezinta sub aspectul unor contradctii aproape obsedante. Opera de arta este o tentativa catre unic, ea se afirma ca un tot, ca un absolut si, in acelasi timp, apartine unui sistem de relatii comlexe. Ea rezulta dintr-o activitate independenta, transpunzand o reverie superioara si libera, dar totodata spre ea converg energiile civilizatiilor. In sfarsit pentru a respecta termenii unei opozitii de suprafata, opera de arta este materie si spirit, forma si continut. Cei ce se consacra definirii ei o fac in functie de exigentele propriei lor naturi si de caracterul particular al cercetarilor lor.

(VIATA FORMELOR)

Unul dintre modalitatile cele mai productive modalitati de comentare a unui model artistic este ironia. Cateodata, sensul parafrazei ironice e evident, alteori, el e indirect si nu se lasa descifrat decat dupa o operatie meticuloasa de raportare la structura formala sau la ideile continute, acestea la randul lor, intr-un text pus in valoare cu claritate sau intr-un sir de aluzii ce nu se releva decat o lectura atenta.

In timpul curentului Dada, Marcel Duchamp a crezut ca se poate impotrivi unei intregi traditii a artei, ironizand-o, cu un gest violent contestatar. Pe Mona Lisa in care, cu dreptate, recunoaste una dintre gruparile cele mai graitoare ale spiritului leonardesc si, prin el, a spiritului Renasterii.

(AVENTURA IMAGINII)

 Simboluri (1000 de simboluri)

Macrocosmos si microcosmos

Macrocosmosul- cosmosul si cerurile- este replectat, se crede, de catre microcosmos – lucrurile terestre sau chiar numai fiintele umane individuale. Se considera ca lumea ar avea procese metabolice care se sincronizeaza cu cele ale oamenilor. Deoarece macrocosmosul poate simboliza microcosmosul si viceversa, aceasta notiune este fundamentala pentru conceptul de simbolism.

Unul dintre felurile in care este explicat teoretic acest lucru este prin notiunea vibratiilor la diferite nivele, care pot activa vibratii la alte nivele, dar el se poate datora la fel de bine asemanarii vizuale sau altor sisteme de categorisire sau descriere.

Acest concept se intalneste la mai multe culturi. Este fundamental pentru sistemul astrologic, si pentru sistemele elementelor la grecii si chinezii antici. Unul dintre cele mai frumoase axiome din textul mitic, ermetic, cunoscut sub numele de Tablita de Smarald – scris, se spune, de Hermes Trismegistus – este faptul ca „ceea ce este dedesupt este la fel cu ceea ce este deasupra si ceea ce este deasupra este la fel cu ceea ce este dedesupt, pentru a realiza miracolul unui lucru”; intelegerea acestui lucru va duce la implinirea Muncii Superioare a alchimiei. In neidanm sistemul traditional chinez al „ alchimiei interne”, corpul este considerat o tara microscopica, cu propriul sau peisaj mari, rauri, munti si campii, locuit si guvernat cu spirite – in special cele ale diferitelor organe.

Astfel, constiinta corpului intern sau capacitatea de a-si vedea propriile organe este vitala pentru dezvoltarea de sine. In mod asemanator, in filosofia hindusa, fiecare individ este shkshma jagat, o „lume minuscula”, si astfel orice exista in cosmos exista in fiecare individ. Unele triburi amerindiene credeau ca harta stelelor si harta pamantului” erau defapt acelasi lucru, pentru ca ceea ce este in stele este pe pamanat si ceea ce este pe pamant este in stele.

Copacul vietii

Copacul vietii apare ntr-o masura sau alta intoate miturile creatiunii din Orientul Apropiat. El isi are originea intr-o credinta care sustinea ca pamantul este plat si circular, iar deasupra sa se gaseau cercurile, sprijinite de un copac. Acest copac este reprezentat uneori de axa lumii, cu radacinile infipte adanc in pamant si ramurile sus in cer.

Babilonienii isi inchipuiau Copacul Vietii in contextul gradinii paradisului, inconjurat de Apsu, marea cratiei. In credinta zarozastriana primul copac, adapost pentru simurg a crescut in marea primordiala. Din el s-au raspandit seminte din care a aparut vegetatia abundenta de pe pamant. In reprezentarile babiloniene ale Copacului Sacru, regele care este infatisat cu aparatorul acestuia si impartitorul beneficilor sale – fructele si lichidele, cintesenta simbolica a vietii insasi.

In Egipt, Copacul Vietii era simbolizat de un sicomor sau de un curmal.Se spune ca daca cineva bea din apa vietii si mananca din fructele copacului, acela va trai vesnic.

Copacul vietii din Biblie, aflat in Gradina Edenului(al carui fruct a fost mancat de Adam si Eva) putea conferii nemurirea. Makuxi (amazonieni indigeni din Brazilia si Guyana) cred ca Waxaca, Copacul Vietii se afla la originea tuturor plantelor de care depinde viata lor.

Miturile chineze mentioneaza copaci urasi aflati in centrul lumii, care unesc cerul cu pamantul; acestia includ „copacul constructiei” (Jiam Mu), si „Marele Piersic” (Da Tao Mu), pe care oamenii pot urca pentru a ajuge in paradis – cu conditia sa reuseasca sa treaca de zeitele de paza aflate in crestetul lui.

„Dudul aplecat” (Fu Sang) este un copac al lumii, situat in est, unde soarele rasare in fiecare dimineata. Legendele descriu cum, intr-o perioada de seceta cumplita, copacul adaposteste zece sori. Un erou mitic, Yu Arcasul, a doborat noua sori pentru a salva pamantul.

Culturile precolumbiene percep pamantul ca pe un disc plan gaurit in centru de o gaura sau conducta misterioasa. Un copac ceiba supranatural ( copacul de bumbac de matase) umplea acest spatiu si conecta cerurile cu adancimile pline cu apa ale infernului. Maiasii credeau ca sufletele mortilor urcau prin radacinile sale si se catarau in copacul ceiba pentru a ajunge in raiul de deasupra.

Pomul cunoasterii binelui si raului – despre care se spune ca era un smochin sau un mar – este pomul din gradina Edenului din fructul caruia Eva a fost ispitita sa manance de catre sarpe. O legenda gnosica povesteste cum sarpele intelept i-a sfatuit pe Adam si Eva sa manance din acest copac pentru a castiga cunoasterea binelui si raului. Astfel ei aveau sa poata vedea prin iluzia bucuriei lipsita de ganduri a traiului in Paradis pentru a percepe cat de diferiti sunt fata de divinitatea transcendenta a lui Dumnezeu.

Copacul cabalist al vietii mai este cunoscut sub numele de Pomul Cunoasterii Binelui si Raului. Se spune despre el ca exista doua dimensiuni – una care duce la o intelegere a bunatatii lui Dumnezeu si una (Oliphoth, „invelisuri goale”, „reflectii negative”) care duce la rau. Ele sunt defapt una si aceeasi – este imposibil sa urmezi calea binelui fara a cunoaste si a intelege natura raului.

SIMBOLURI

Metal In credintele traditionale chineze, metalul este asociat cu toamna si cu suferinta. In daoism este asociat si cu Regina Mama a Vestului care este pazitoarea nemuririi si domneste asupra vietii si a mortii. Metalul este venerat de alchimisti chinezi. Metalul este sacru in mai multe religii africane, cu cat este mai stralucitor , cu atat se considera ca contine mai multa putere.

El este folosit pentru a crea cele mai sacre statui, cum ar fi busturile regilor si reginelor, altare s toiage magice. Prelucrarea metalelor este o considerata in mod traditional o meserie barbateasca, conectata cu moartea si sterilitatea. In mitologia greco-romana, metalul si metalurgia erau asociate in mod special cu zeul fierar Hefaistos, primul care a prelucrat metalul.

Alama este un aliaj de cupru si zinc, poate fi reprezentata cu simbolul lui Venus sau a lui Jupiter, despre care alchimisti credeau ca guverneaza asupra zincului si cositorului. Culoarea sa o asociaza cu aurul. Alchimisti o considerau „aurul nebunilor”, deoarece se inegrea, aratand ca nu este o stare adevarata de puritate.

Alama era folosita la realizarea uneltelor sacre in cultura timpurie a evreilor: marea de alama, un bazin de alama de pe porticul templului Solomon, simbolizeaza oceanul ceresc in desert. Dumnezeu i-a ordonat lui Moise sa faca un sarpe din alama si sa il inalte pe un stalp in forma literei T pentru a vindeca oamenii muscati de serpi.

Muntele – Muntii sunt locul de intalnire a cercului cu pamantul, unde pot fi intalniti zeii: Muntele Olimp, Muntele Sinai, Himalaya si cei patru munti sacri ai tribului navajo sunt doar cateva exemple. Ei sunt locul preferat pentru construirea templelor si al bisericilor.

Muntii reprezinta puterea unui peisaj. Pentru hindusi, munti mitici Meru si Mandara reprezinta centru Universului, in cultura tradtionala din Noua zeelanda, muntii poseda forta spirituala, simbolizand forta poporului lor.

In ciuda multor expeditii, ele nu au fost descoperite niciodata. Insulele pot adaposti zeitati: picturile hinduse tantrice zugravesc o insula de nestemate pe care sta un palat bogat impodobit in care se afla o zeita-perechea lui Shiva.

Ciuperca – Nemuritorii daoisti sunt reprezentati adesea cu cipercile magice ale nemuririi(lingchi), despre care s-ar crede ca ar creste pe insulele mitice ale binecuvantatilor unde traieu nemuritorii. Ele ofereau viata vesnica celor care le mancau.

Deoarece nu are nici inceput nici sfarsit, cercul a ajuns sa semnifice eternitatea. El mai este folosit pentru a indica perfectunea, cerul si cosmosul, pe scurt, tot ce exista.

Cea mai importanta forma probabil in credintele amerindienilor, cercul are legatura cu Roata Medicinala sau Inelul Sacru. El simbolizeaza ciclurile vietii, si invataturile despre toate aspectele vietii omenesti. Roata cuprinde spiritul, trupul, emotiile, mintea si relatiile dintre toate aspectele vietii.

Ca un simbol al cerului, cercul este important si in simbolistica crestina:”Divina Comedie a lui Dante descrie cerul, purgatoriu si iadul ca fiind impartite in idferite cercuri sau nivele.

Natura nesfarsita a cercului face ca in multe civilizatii el sa reprezinte circuitul continuu al anotimpurilor si al trecerii nesfarsite a soarelui pe cer. Cercul este adesea folosit ca simbol al soarelui, el insusi un simbol al perfectiunii si al originii vietii in multe culturi si de asemenea al lunii pline.

Pamantul era unul dintre cele 4 elemente din filosofia greaca antica, considerat rece, uscat si melancolic.

Stanca – unele stanci au fost considerate sacre, dupa cum atesta secolele de picturi pe stanca. Biserici si temple au fost sapate in stanca in multe culturi si religii. Stanga simbolizeaza stabilitatea,permanenta si siguranta pentru daoisti si crestini:este un simbol al sfantului Petru, primul papa, stanca pe care cristos si-a cladit biserica.

In mitologia greaca, Sisif impingea in continuu o stanca pe un deal, dar aproape ajunsa in varf aceasta se rostogolea la vale. Pedeapsa lui era interpretata ca lupta fara sfarsit a omului de a-si depasi dorintele materiale.

Numerologia

Trei reflecta triunghiul. In teoria lui Pitagora el reprezinta armonia perfecta, uniunea unitatii si diversitatii. In multe culturi el reprezinta triumviratele divine: de exemplu, in religia crestina el este trinitatea Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, in hinduism el este Trimurti, Brama(creatorul), Vishnu(Pastorul) si Shiva (distrugatorul) si in mitologia din Grecia Anticael este Isis, Osiris si Horus. In filosofia chineza el sugereaza cerul, pamantul si umanitatea. In islam numarul trei reprezinta sufletul, pentru amerindieni el semnifica emotiile.

Sapte are foarte multe semnificatii. Este numarul zilelor pamantului, a saptea fiind ziua de odihna si de inchinare la iudeo-crestini. El mai este numaul traditional al planetelor in astrologie. Pentru crestini el este numarul virtutilor, al pacatelor mortale, sacramentelor, bucuriilor si suararilor Fecioarei, printre altele. Sapte este important in iudaism, candelabrul sacru, Menorah, are sapte brate, reprezentand creatia si planetele, cat si cele sapte ceruri.

Scoica pentru crestini simbolizeaza pelerinaju, fiind asociata cu sfantul patron al pelerinilor, Sfantul Iacob cel Mare. Scoica mai este asociata cu nasterea si regenerarea prin apa: Venus este reprezentata adesea iesind dintr-o scoica, iar sf. Ioan Botezatorul este infatisat botezand cu ajutorul unei scoici.

Ametistul este o piatra pretioasa transparenta, violeta. Folosit in inelele episcopilor simbolizeaza vinul impartasaniei. Preotii evrei il purtau pentru a reprezenta puterea spirituala. Este asociat cu planeta Mercur deoarece mercurul emana, la temperaturi inalte, un vapor de culoare violeta.

1000 de simboluri – Semnificatia formelor in arta si mitologie – de Rowena si Rupert Shepherd – editura Aquila 1993