INSULA ADA- KALEH ÎN MEMORIA COLECTIVĂ A LOCUITORILOR [309829]

UNIVERSITATEA “BABEȘ- BOLYAI” CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE ȘCOALA DOCTORALĂ DE ISTORIE

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător de doctorat: PROF.UNIV. DR. [anonimizat]: [anonimizat]

2017

UNIVERSITATEA “BABEȘ- BOLYAI” CLUJ-[anonimizat] A LOCUITORILOR

Conducător de doctorat: Student – doctorand: [anonimizat].univ.dr. Radosav Doru

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………………7 Cap. I [anonimizat] ……………………………15 1.1 Cadrul natural……………………………………………………………..15 1.1.1Așezare geografică………………………………………………15 1.1.2 Suprafața…………………………………………………………15 1.1.3 Elemente de geologie……………………………………………16 1.1.4 Relieful…………………………………………..……………16 1.1.5 Clima………………………………………………………….16 1.1.6 Flora……………………………………………………………..17 1.1.7 Fauna…………………………………………………………….19 1.2 [anonimizat]………………………………………21 1.2.1 Evoluția toponimică a insulei……………………………………21 1.2.2 Epoca preistorică…………….…………………………………..23 1.2.3 Epoca antică…………………..…………………………………23 1.2.4 Epoca medievală…………………………………………………24 1.2.4.1 Prima asediere a [anonimizat] ( 1690)………….28 1.2.4.2 A doua asediere a insulei ( 1738 )…………………….28 1.2.4.3 [anonimizat]………………………….32 1.2.5 Epoca modernă………………………………………………….38 1.2.5.1 File de istorie insulară în timpul pașei Regep Aga……38 1.2.5.2 Ada- Kaleh loc de exil pentru revoluționarii țărilor subjugate……………………………………………………………………………………..42 1.2.5.3 Ada- Kaleh, garnizoană deschisă sub ocupație austriacă……………………………………………………………………………………….43 1.2.6 Epoca contemporană…………………………………………….44 1.2.6.1 Rolul insulei în timpul războiului pentru reîntregirea națională a României…………………………………………………………………………44 1.2.6.2 File interbelice…………………………………………45 1.2.6.3 [anonimizat]……………..48 1.2.6.4 File de arhivă secolul XIX……………………………49 1.2.6.5 Ada- Kaleh ca azil și adăpost…………………………64 Cap. II Monumente de arhitectură din patria dispărută sub apele lacului de acumulare al Hidrocentralei “Porțile de Fier”………………………………………………………………67 2.1 [anonimizat]- monument de arhitectură militară………………….67 2.2 [anonimizat]- monument de arhitectură religioasă…………………69 2.3 Arhitectura casei tradiționale turcești din insulă…………………………71 2.3.1 [anonimizat]……………………………73 2.3.2 [anonimizat]………………………73 2.4 Sora geamănă a [anonimizat]………….73 Cap. III Aspecte referitoare la viața cotidiană a [anonimizat]…………………….…..75 3.1. Descrierea insulei………………………………………………………..75 3.1.1 Pe baza surselor scrise: presă și cărți……………………………75 4. 1. 2 Pe baza interviurilor de istorie orală…………………………..77 3.2 Locuitorii insulei…………………………………………………………78 3.2.1 Locuitorii în recensăminte………………………………………78 3.2.2 Locuitorii în documente de arhivă……………………………..79 3.2.3 Sporul migrator…………………………………………………80 3.2.4 [anonimizat] a străinilor………………………………81 3.3 Ocupațiile insularilor………………………………………………………………83 3.4 Viața culturală……………………………………………………………………84 3.4.1 Școala – spațiu cultural………………………………………..84 3.4.1.1 Școala inferioară de meserii pentru fete…………….…84 3.4.1.2 Școala elementară din Ada – Kaleh……………………85 3.4.2 Căminul cultural………………………………………..…….….93 3.4.3 Societatea culturală și biblioteca “Porțile de Fier”……………..93 3.4.3 Ecouri poetice orientale…………………………………………94 3.4.4 Cea dintâi casă de odihnă a ziariștilor din România…………..102 3.4.4.1 Ridicarea casei de odihnă a ziariștilor………………102 3.4.4.2 Recepția terenului donat pentru clădirea unei case de odihnă ……………………………………………………………………………………..103 3.4.5. O ședință a Federației Generale a Presei din Provincie ținută la insula Ada – Kaleh……………………………………………………….………………..105 3.5 Obiceiuri și tradiții………………………………………………………107 3.5.1 Portul tradițional al insularilor ………………………………………107 3.5.2 Obiceiuri legate de ciclul vieții …………………..……………109 3.5.3. Obiceiuri juridice……………………………………………..116 3.5.4. Apa în obiceiuri……………………………………………….116 3.5.5 Viața spirituală…………………………………………………117 3.5.5.1 Capela ortodoxă din insula Ada- Kaleh …………….117 3.5.5.2 Cimitirul…………………………………………….117 3. 5.5.3 Paștele turcesc………………………………………117 3.5.5.2 Rugăciunea și sărbătorile din Ada- Kaleh……………119 3.6. Sfântul Miskin Baba din Ada- Kaleh……………………………………………119 3.6.1.Mormântul lui Miskin Baba – ultimul prinț Samanaid în Ada – Kaleh în documente………………………………………………………………………………….119 3.6.2 Miskin Baba în sursele de istorie orală …………………..….121 3.7 Moravuri…………………………………………………………………124 Cap. IV Viața economică…………………………………………………………………..126 4.1 Societatea pe acțiuni Musulmana ………………………………………..126 4.1.1 Înființarea Societății pe acțiuni Musulmana…………………..126 4.1.2 Activitatea societății Musulmana……………………………..127 4.2 Ali-Kadri- guvernatorul insulei Ada- Kaleh…………………………….131 4.2.1 Câteva date biografice…………………………………………131 4.2.2. Ali Kadri și activitatea sa……………………………………132 4.3. Fabrica de Țigarete……………………………………………………..142 4.4 Fabrica de Confecții……………………………………………………162 4.5 Fabrica de Rahat…………………………………………………………..……..162 4.6 Coperativa CAM …………………………………………………………….…163 4.7 Dispensarul din insulă……………………………………….………….163 4.8 Taxele municipale………………………………………………………..163 4.9 Contrabandă…………………………………………………………….165 4.10 Inundații și îndiguiri……………………………………………………169 Cap. V Mărturii istorice și strămutarea insulei Ada- Kaleh…………………..……171 5.1. Pe Dunăre la Ada- Kaleh!……………………………………………………………….171 5.1.1 Trecerea vizitatorilor peste Dunăre…………………………….171 5.1.2 Personalități care au vizitat insula Ada- Kaleh…………………182 5. 2 Strămutarea insulei și trăirile oamenilor………………………………..183 5.2.1 Strămutarea insulei……………………………………………183 5.2.2 Dorul de Ada-Kaleh, privind în trecut……………………….184 5.3 Insula Ada- Kaleh în lumina reflectoarelor………………………………187 5.4 Fondul Ada- Kaleh de la Muzeul Regiunii Porților de Fier……………..191

INTRODUCERE

În lucrarea de față mi-am propus să tratez tema “Insula Ada-Kaleh în memoria colectivă a locuitorilor”. Tema lucrării nu este aleasă întâmplător, hotărârea de a studia acest aspect sensibil al istoriei locale recente, se datorează faptului că am abordat și anterior această temă în cadrul proiectului de Istorie Orală „Trecutul de lângă noi. Istoria orală a comunităților locale” și dorința ca această lucrare să reprezinte una din multele, posibile „restituiri” ale iamginii acestei insule fermecate care doarme în adâncul Dunării cu întregul ei miraj oriental. Tema de cercetare Insula Ada –Kaleh în memoria colectivă a locuitorilor încearcă să reconstituie viața comunității din insulă așa cum a fost ea înainte de strămutarea locuitorilor ei și dispariția acesteia în apele Dunării. Planul de cercetare a fost atins în totalitate prin activitățile și mijloacelor tehnice de care am beneficiat. Obiectivele propuse în vederea aplicării planului de cercetare au fost atinse în totalitate. Acestea sunt reflectate în activitățile de cercetare realizate cu ajutorul mijloacelor tehnice ( reportofon, laptop, cărți, aparat foto ) de care am beneficiat în urma proiectului Calitate Excelență Mobilitate Transnațională în cercetarea doctorală. Până în acest moment acest subiect a fost doar în atenția sporadică a jurnaliștilor în căutare de insolit și al etnografilor preocupați de tradițiile alogenilor. Dacă despre comunitatea care a trăit în Ada- Kaleh și despre ocupațiile lor s-a mai scris, despre istoricul insulei mai puțin. Tocmai de aceea am adus ca noutate în cercetarea mea aspecte ce țin de arhitectura unor clădiri și monumente cum ar fi arhitectura cetății din Ada- Kaleh, mocheea, casa pașalei și casa lui Regep Aga. Am vizat noutăți ce țin de viața cotidiană a insulei și anume locuitorii insulei, viața cultural, obiceiurile și tradiții, noutăți ce țin de viața economică cu prezentarea anumitor societăți și fabrici, personalități care au vizitat insula cât și strămutarea și trăirile oamenilor redate cu ajutorul analizei din interviurile întreprinse. Metodele și tehnicile folosite au fost : documentarea din cărți scrise despre insulă , presa secolului al XIX- lea, documente de arhivă, filme documentare ( Salutări de la Ada- Kaleh, realizator Studioul Cinematografic Alexandru Sahia din 1969, având o durată de 8 minute și 30 de secunde, Ultima primăvară la Ada – Kaleh, realizator Studioul Cinematogrfic Alexandru Sahia, din 1969 cu o durată de 8 minute și 30 de secunde și ale fimulete în care apare insula Ada –Kaleh), artefacte ( obiecte din patrimoniu, obiecte de vestimentație regăsite la muzeu), fotografii de epoca și din colecțiile personale ale intervievaților, hărți, machete cât și ancheta socială bazată pe interviuri realizată cu patru categorii: persoane care au trăit pe Ada-Kaleh , urmașii persoanelor care au locuit pe Ada-Kaleh care relatează din amintirile unor membri ai familiei, persoane care au participat la strămutarea insulei și persoane care au vizitat insula. Cercetarea mea s-a întemeiat pe un număr de 2 000 file de document ( foi disparate, registre, memorii, tabele etc.) redactate în limba română și în limba turcă, atât în grafie arabă, până la 1925, cât și în scriere latină cuprinse în Fondul Primăria Comunei Ada- Kaleh, de la Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Mehedinți, dosarul 6 numit Căsătorii și dosarul 7 Tabelele nominale cu elevii școlii în limba turcă cu materii și note. Fondul Hagop Djololian Siruni aflat la Direcția Arhivelor Naționale ale Municipiului București dosarul nr. 570 Aspecte din viața turcilor din Ada- Kaleh și dosarul nr. 648 Arhiva din Ada- Kaleh ce conține rezumate ale unor documente traduse și oferă informații inedited privind activitatea comercială întrerinsă de insulari la începutul sec. XX. Fondul Gr. N. Dumitrescu Bistrița din arhivele mehedințene cuprinde un număr impresionant de fotografii de presă cu ajutorul căruia am putut reconstitui imaginar aspectul insulei. Tot la arhivele medințene avem fondul arhivistic Fabrica de Tutun și Țigarete ne prezintă informații de ordin economic. Această lucrare s-a bazat și pe metoda interviului ..am realizat 57 de interviuri de istorie orală. Prin interviurile realizate se încearcă recuperarea memoriei colective și redarea acestor fragmente de amintire prin răspunsuri la întrebările din ghidul interviului. A vorbi astăzi despre ceva ce nu mai există este un lucru pe cât de dureros, pe atât de dificil de exprimat. Dificultatea apare atunci când dorind să păstrezi obiectivitatea necesară în descriere, amintirile dătătoare de emoții, încărcate de subiectivism ne îndepărtează de la o realitate așa cum a fost ea. Adăugăm la aceasta timpul care s-a scurs de la dispariția insulei. În urma interviurilor realizate cu foștii insulari am constatat că strămutarea a produs drame inimaginabile prin pierderea unor agoniseli de o viață, dezrădăcinarea provocând dureri imense in sufletul lor . Să ne bucurăm de posibilitatea actuală de a privi în față o realitate care a fost și de a putea spune adevărul complet, pentru că orice ignorare, omisiune sau trecerea cu vederea nu va face decât să împiedice dezvoltări și cercetări viitoare. Rolul istoricului nu este de a prezenta o descriere simplă a faptelor ci și explicarea lor. Nu trebuie judecat contextual care a generat apariția unor legi care au o putere corectivă ci scopul studiului de cercetare și anume cum aceste decizii au putut influența viața oamenilor. Construirea Hidrocentralei Porțile de Fier I a dus în primul rând dispariția unei insule care putea fi un punct turistic foarte important pentru județul Mehedinți și în al doilea rând datorită creșterii nivelului apei Dunării sturionii au început să dispară. Observăm că și fauna acvatică este afectată pe lăngă distrugerea unei comunități. Ca și limite în cercetarea efectuată pot spune că am întâlnit persoane care au locuit pe insula Ada- Kaleh dar și persoane care au vizitat insula și nu au dorit să colaboreze cu mine din diverse motive: că nu au ce să îmi povestească, nu-și mai aduc aminte pentru că au trecut prea mulți ani etc. Mi-am propus să prezint trecutul insulei Ada-Kaleh pe baza mărturiilor de istorie orală. Lucrarea se bazează pe mărturiile de istorie orală, bibliografie specifică și cuprinde lucrări de specialitate, studii, articole din presa vremii ale secolulu XX, documente de arhivă, edite și inedite, fiind structurată în cinci capitole. În primul capitol intitulat “Amprentele istorice și geografice ale insulei Ada- Kaleh”, am prezentat aspecte referitoare la așezarea geografică, evoluția și istoria zbuciumată a insulei. Evoluția toponimică, aspect istorice din epoca preistorică, antică, medievală și aici mă opresc asupra anumitor evenimente destul de importante prima asediere a insulei din 1690, a doua asediere din 1738 și ultimul război austro-otoman, epoca modernă care cu file de istorie insular din timpul pașei Regep Aga, acest tărâm a reprezentat și un loc de exil pentru revoluționarii țărilor subjugate, a fost garnizoană deschisă sub ocupația asustriacă, epoca contemporană aici m-am oprit asupra rolului jucat de insulă în timpul războiului de reîntregire națională, aspecte interbelice, perioada comunistă câ și anumite file de arhivă din secolul XX. Izolată în mijlocul Dunării, în fața celor doi munți, care coboară brusc până în valurile fluviului, nedând posibilitatea unei circulații lesnicioase la poalele lor, Ada-Kaleha fost indicată să joace, întocmai ca și Gibraltarul, un rol strategic, controlând și împiedicând (la nevoie) circulația pe apă și pe uscat, separând Orientul de Occident. Datorită acestei așezări ea a avut o mare importanță, făcând pe mulți să-și îndrepte de timpuriu privirile spre ea. Al doilea capitol intitulat “Monumente de arhitectură din patria dispărută sub apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Porțile de Fier I” a avut ca scop fixarea grafică și documentară a unor clădiri valoroase de arhitectură sortite să dispară cât și pentru a conserva și restaura cel puțin în mentalul individului umană a unor clădiri și monumente valoroase din punct de vedere istoric și artistic aflate în zona inundată de marele lac de acumulare al barajului hidroenergetic Porțile de Fier. Printre clădiri precum casa pașalei care era în stil imperial și casa Regep Aga tot în stil imperial se numără și monumente precum:cetatea din Ada –Kaleh care este monument de arhitectură militară și moscheea din Ada-Kaleh ca monument de arhitectură religioasă. În cel de-al treilea capitol intitulat “Aspecte referitoare la viața cotidiană a insulei Ada-Kaleh” am prezentat: descrierea insulei, locuitorii acesteia așa cum reies din recensăminte, documente de arhivă, ocupațiile insularilor, obiceiurile și tradițiile cât și legenda sfântului Miskin Baba, viața culturală și aici avem școala ca spațiu cultural prin școala inferioară de meserii pentru fete și școala elementară, căminul cultural, societatea cultural și bibliotescași alte aspecte ce țineau de activitatea culturală din Ada- Kaleh. Capitolul IV intitulat “Viața economică” care cuprinde înființarea pe acțiuni a Societății Musulamana, activitatea acesteia, fabrica de țigări și rahat, cât și parcul de bărci, brutăria, și toate dughenele mai mari sau mai mici pe care le deținea Ali Kadri, taxele municipal, contrabanda, cât și inundațiile care au avut loc în insulă. În cel de –al cincelea capitol intitulat “Mărturii istorice și strămutarea insulei Ada- Kaleh” am încercat să redau pe scurt informații despre modul în care se efectua trecerea în insulă, personalități care au vizitat insula, amintirile și sentimentul de dor pe care îl poartă în suflet foștii locuitori ai insulei, insula Ada- Kaleh în lumina reflectoarelor raportându-ne la filmele realizate cu aceasta cât și Fondul Ada-Kaleh de la Muzeul Regiunii Porților de Fier I. Concluziile sunt părerile mele despre rolul și importanța insulei Ada-Kaleh, care a rămas o veche atracție înecată în apele Dunării. Prin intermediul interviurilor am reușit să identificăm golul imens pe care îl au în suflet acele persoane care au locuit pe insula Ada-Kaleh. Istoria orală înregistrează amintirile de viață și sentimentele acelor tipuri de oameni ascunși de istorie și ne oferă o imagine mai vie a trecutului nostru. Totodată îi ajută pe cei ascunși de istorie să se facă auziți, iar pe cei interesați de trecutul lor, să înregistreze experiențe personale hotărâtoare la un moment dat pentru familile și comunitățiile lor. Este un tip de istorie trăită prin experiențe unice. Istoria orală pune în evidență, cu predilecție, în comparație cu sursele scrise, istoria traumatică a indivizilor, a familiei, a comunității, în condițiile în care asupra multor tragedii colective și individuale se așterne amnezia voită. Traumele, catastrofele naturale fac obiectul cercetărilor de istorie orală în datele producerii unei eliberări catartice pentru victime. Istoria și memoria se află în strânsă legătură, memoria reprezintă obiectul de cercetare al istoriei, iar istoria este cea care îi furnizează acesteia fapte și evenimente care sunt stocate. Istoria reprezintă produsul memoriei, raportându-se la modul în care individul uman își trăiește evenimentele. A vorbi astăzi despre ceva ce nu mai există este un lucru dureros dar și dificil de exprimat. Dificultatea apare atunci când dorind să păstrezi obiectivitatea necesară în descriere, amintirile dătătoare de emoții, încărcate de subiectivism te îndepărtează de la o realitate așa cum a fost ea. Adăugăm la aceasta timpul care s-a scurs de la dispariția insulei. În urma interviurilor realizate cu foștii insulari am constatat că strămutarea a produs drame inimaginabile prin pierderea unor agoniseli de o viață, dezrădăcinarea provocând dureri imense în sufletul lor. Construirea Hidrocentralei Porțile de Fier I a dus în primul rând dispariția unei insule care putea fi un punct turistic foarte important pentru județul Mehedinți și în al doilea rând datorită creșterii nivelului apei Dunării sturionii au început să dispară. Observăm că și fauna acvatică este afectată pe lăngă distrugerea unei comunități. Istoria orală este nouă și fascinantă fiindcă este interactivă, este istoria împărtășită: un prilej rar de a vorbi cu istoria adevărată, față în față. Fiecare dintre noi are o istorie orală, o povestire despre drumul nostru prin viață. Această metodă de cercetare poate fii apreciată ca fiind una fertilă deoarece: pe de o parte, pentru că putem intra într-un dialog viu cu naratorul, iar pe de altă parte, pentru că putem apela la narațiuni despre aceleași fapte culese de la mai mulți indivizi. Putem analiza relațiile în –group și mediul socio-cultural. Tehnica utilizată presupune folosirea interviului ca mijloc de cercetare și cunoaștere a trecutului recent al unei persoane, familii, al unui grup sau al unei comunități. Sub aspect metodologic, istoria orală nu oferă doar instrumentele pentru recuperarea trecutului recent, ci și o grilă de interpretare și analiză a documentelor scrise, elaborate în epoci trecute, care conțin transcrieri ale unor declarații orale, cum ar fi, de pildă, transcrierea unui interogatoriu în cazul unui proces din Evul Mediu. Istoria orală a fost aplicată cu succes în cele mai multe din statele europene dar și în SUA, prin proiecte vizând eliminarea prejudecăților și a discriminării în comunitățile multietnice și pluriconfesionale, dar și în vederea îmbunătățirii comunicării intergeneraționale la diferite nivele: școală, familie, biserică, sat/oraș, regiune, țară. Literatura memoralistică deși pornește de la premise unei memorii personale, ce dezvășuie emoții și istorii particulare, “con-centrează” timpul individual și timpul istoric, față de care se raportează mereu martorul evenimentelor. Pe de altă parte, mărturisitorul pendulează mereu între alte două valențe temporal, ale discursului: timpul povestirii angajează un timp al trăirii. Astfel, din ambele perspective, individual este ancorat în comunitate, istoria îi invadează intimitatea, fără a se diminua personalitatea individuală. Istoria orală oferă o nouă perspectivă asupra trecutului recent, cu relevanță deosebită pentru comunitățile locale, încurajând dialogul intergenerațional, spiritul de toleranță, nediscriminarea, fiind o modalitate de interconectare a școlii și a comunității locale. Istoria orală este interactivă, presupune însușirea de cunoștințe tehnice de utilizare a aparaturii digitale de înregistrare audio/video, de transfer, stocare și arhivare a datelor, de prelucrare și utilizare în folosul comunității a rezultatelor activității de la clasă. În momentul de față nu există programe de fromare profesională continuă care să ofere această metodologie didactică, deosebit de utilă și eficientă la clasă. Metoda interviului este necesară atât în terapia pentru eliberarea încărcăturii sufletești care apasă și care poate fi vindecătoare, ci și pentru reconstituirea vieții sociale a unei comunități din anumite rațiuni cognitive având un scop educativ. În bazinul format de muntele Alion, pe malul românesc și de Golumska Planina, pe malul iugoslav, răsare din valuri o jerbă de verdeață, crestată de dantelele zidurilor roșii. Apă, munți, soare… Dincolo de încleștarea gigantică dintre munți si ape, o adevărată “fata morgana” se vedea la orizont. Poate că era doar o închipuire, un miraj al Dunării răsfrânt în oglinda apei, un moment de jucăușă odihnă a fluviului încăierat cu munții, o năvalnică plăcere a valurilor îndârjite împotriva stâncilor. Dar, imaginea continua să persiste și pe limba de nisip ce despica apele în două, un oraș în miniatură își făcea apariția. Un oraș-liliput, într-un loc legendar…. Teren născut din spuma milenară a albastrelor valuri danubiene, lume pitorească, o relicvă de viață oriental în mijlocul apelor Dunării. Zidurile de fortăreață și minaretul, camuflate de frunzișul des, se oglindeau liniștite în apa bătrânului fluviu. Câtă frumusețe și câtă poezie respira această perlă rustică a Dunării, în care orice vizitator își afla reculegerea sufletească de care avea nevoie… Miturile, legendele, și folclorul zonei consemnate de scriitorii antici și moderni, dar și de tradiție populară românească evocă o lume fabuloasă de zei și eroi de întâmplări și fapte eroice, în cadrul cărora Insula numită ulterior Ada Kaleh a avut un loc privilegiat. În privința numelui, în antichitate aceasta trebuie să fi fost cunoscută ca Ostrovul sau Insula, Cyraunis, ca apoi începând cu secolul, al XVIII-lea să fie atestată ca Orșova Nouă și Ada Kaleh, după ce a mai fost cunoscută sub denumirea de Carolina, Ada-i-Kebir. Datorită vicisitudinilor istorice, o mare parte dintre vestigiile și documentele istorice dinainte de 1700 au dispărut.Cu toate acestea unele informații vorbesc despre organizarea pe insulă a unui punct întărit de observație și control al lui Iancu de Hunedoara încă din perioada în care el era ban de Severin (1438) și comandant al sistemului defensiv Severin-Orșova-Mehadia.Poziția strategică la ieșirea din cataracte a insulei, credeam că a permanentizat rolul de punct de observare, escală și dirijare a traficului pe Dunăre-cu deosebire a celui militar între Severin și Belgrad-mai ales în perioada ofensivei otomane spre centrul Europei, având ca obiectiv imediat cucerirea puternicelor cetăți Severin și Belgrad. Dar, chiar și după cucerirea acestei cetăți și apoi a Budei ( în deceniul al treilea al sec. Al XVI lea) rolul insulei a rămas același, însă popularea acesteia a fost în continuare precară,tocmai datorită pericolului major implicat de evenimentele politico-militare din această zonă strategică majoră în care Țara Românească, al cărei hotar apusean era Cerna, în amonte de Insulă, Imperiul Otoman, Regatul Maghiar (până în 1526) și Imperiul Habsburgic (după 1699) se confruntau militar și politic cu deosebită acuitate. Ofensiva austriacă către sud-estul Europei, pe culoarul Dunării, din sec. al XVIII lea, creează o nouă situație politică și strategică la Porțile de Fier unde Ada Kalehul deținea acum o poziție cheie. Astfel în perioada campaniei militare austriece condusă de Eugeniu de Savoia în perioada 1714- 1716, Ada Kaleh este menționată doar în treacăt de cartografii militari, iar studiul arheologic al conteluli Marsigli o omite cu totul, tocmai datorită lipsei de fortificații masive și a unor vestigii arheologice relevante, că cele de la Drobeta spre exemplu. Prin pacea de la Passarowitz, dintre austrieci și turci( 1718) Imperiul Habsburgic anexează Banatul , Oltenia și Regiunea Timocului de la sud de Dunăre astfel că întregul defileu al Porților de Fier și Insula Ada Kaleh căpăta o importantă deosebită pentru asigurarea legăturii pe apă și pe uscat cu noile provincii. În aceste condiții, pentru a proteja și controla traficul pe Dunăre la Porțile de Fier, în amonte de Cataracte spre Orșova și Belgrad- acum cetăți imperiale- austriecii ocupă militar insula și construiesc o masivă și modernă cetatea Vauban, octogonală dotată cu artilerie puternică, puncte de observație și dirijare a navigației, cu port, garnizoană și chiar o capelă devenită ulterior mânăstire franciscană. Austriecii conferă adevăratul rol militar și strategic al insulei denumită de ei Carolina în cinstea Împăratului Carol al VI-lea sau Orșova Nouă, rol ce se va păstra indiferent de situația politică și succesiunea de stăpânitori până în 1829 la pacea de la Adrianopole. Pacea de la Belgrad din 1739 retrocedează Imperiului Otoman Oltenia până la Cerna și Regiunea Timocului până la Tekia, în fața Orsovei. Ada Kaleh devine pentru otomani cel mai avansat centru militar de pe Dunăre, în condițiile în care ei au reușit să rămână în Orșova, de unde au evacuat și în 1716 garnizoana, populația civilă, obiectele de cult și chiar fragmente din moscheea orșoveană. În aceste condiții turcii reamenajează militar insula, adaptând cetatea austriacă nevoilor și specificului lor, întărind garnizoana și artileria în așa fel încât cetatea devine aproape de necucerit, iar trecerea navelor, în amonte sau aval, strict controlată. Acum se incetateneste și se consacră cu adevărat numele Ada Kaleh Insula Cetate, poziție și renume ce vor fi deplin îndreptățite în deceniile următoare, până chiar în primul sfert al secolului al XIX lea. Pe lângă cetate, post de control și garnizoană turcii amenajează pe insulă o moschee prin transformarea mânăstirii franciscane construită după 1719 de austrieci. De asemenea, construiesc Casa Pașalei centru de conducere militar și administrativ al insulei și alte obiective militare și civile necesare. Ada Kaleh devine o redută turcească puternică care a înfruntat cu succes bombardamentele, asediile, asalturile și blocadele din timpul celor două războaie turco-austriece din a două jumătate a secolului XVIII în urmă cărora granița austriacă a fost împinsă de pe Cerna pe Bahna, în imediata apropiere a insulei. Comunitatea turco-musulmană a rămas și chiar s-a dezvoltat și după cedarea din 1921 a insulei, de către Turcia României. Ada Kalehul constituie un factor activ de interferență culturală cu numeroasele comunități creștine din zona sa de iradiere. Această convețuire îndelungată cu insularii din Ada Kaleh a creat o adevărată aură de simpatie și interes pentru realitățile din acest colț de Orient aflat pe Dunăre la Porțile de Fier. Curiozitatea , respectul sau alte motive au făcut ca insula Ada Kaleh să fie vizitată de-a lungul timpului de zeci de mii de români și alți europeni interesați de pitorescul și specificul insulei și cimunitatii sale umane. Între personalitățile care au vizitat insula figurează : Regele Ferdinand și Regină Măria, regele Carol al ÎI-lea, Regele Mihai, Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Martha Bibescu, Gheorghe Brătianu, generalul Alexandru Averescu, s.a. Tradiția consemnează că în 1848-1849 conducătorii Nicolae Bălcescu și Laios Kosuth împreună cu alți revoluționari, au poposit la Ada Kaleh în drumul lor spre exil. Ada Kaleh era raiul copiilor care se îngrămădeau să cumpere delicioasele dulciuri turcești, sarailii, baclavale, halviță, stropite din belșug cu bragă.  Doamnele mergeau să târguiască bijuterii, iar domnii tutun. Negoțul era mereu în floare în Ada Kaleh pentru că era o zonă scutită de taxe. Insula a fost renumită și pentru creșterea trandafirilor din care localnicii obțineau uleiuri și parfumuri. Uitată la Congresul de la Berlin (1878), insula Ada Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupație austro-ungară până în anul 1920, când a devenit teritoriu românesc. Înaintea creării lacului de acumulare de la Porțile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Șimian în anii următori a fost însă fară succes, majoritatea locuitorilor preferând să se mute în alte regiuni ale României sau să emigreze în Turcia. Tradiția conviețuirii și bunelor relații interetnice va trebui să fie relevată mai bine contemporanilor, iar spiritul european al oamenilor din această zonă se va consolida și adânci cu valențe și argumente deosebite. În prezent, tot ceea ce a rămas din insula Ada-Kaleh, sunt obiectele ce au aparținut odinioară colectivității turcești răspândite prin colecțiile muzeelor din țară și vestigiile de pe Insula Șimianului.Atmosfera originală și plină de pitoresc a rămas doar o amintire în inimile celor care au avut șansa unică de a vizita această oază musulmană din mijlocul apelor românști.

CAPITOLUL I

AMPRENTELE GEOGRAFICE ȘI ISTORICE ALE INSULEI ADA-KALEH

1.1 CADRUL NATURAL

1.1.1 Așezare geografică .

La o distanță de 19 kilometri de Drobeta Turnu Severin și la 2 kilometri de Orșova se întindea în cursul Dunării, veselă și bogată în fapte de arme, ca o jerberă de verdeață ieșită din valuri, în acest cadru de feerie insula Ada Kaleh. Așezată la frontiera a patru state: România, Ungaria, Serbia și în apropiere de Bulgaria, dar mai ales de frontiera de altădată a Austriei și a ținuturilor aflate sub suveranitate turcească, insula Ada- Kaleh reprezenta pentru fiecare stat un important avant-post și un prețios punct strategic, mai ales că era și foarte bine întărită printr-o cetate cu trei rânduri de șanțuri umplute cu apă, clădită de Maria Tereza. Poziția exactă a insulei era determinată de coordonatele terestre: 250 15’ longitudine estică și de 440 45’ latitudine nordică. 1.1.2 Suprafața. Cu privire la întinderea ei Herodot arăta că insula Cyraunis (Ada-Kaleh) avea lungimea de 200 stadii dar era îngustă. După Corneliu Nepos insula Cerne (Ada-Kaleh) nu avea mai mult de 2000 pași deci 2958 m. Lungimea ei urmărea cursul Dunării și era cu 250-340 m distanță față de malul românesc și de cel sârbesc la 400 m. Insula avea o lungime de 1750 m și o lățime ce varia între 400 și 500 m așa cum ne menționează Raul Călinescu în cartea sa ,,Colțuri de lume” din perioada interbelică. Când apa era scăzută, lungimea creștea datorită apariției depozitelor Dunării de la capetele insulei, iar lățimea se modifica și ea atingând maximum 500 m în dreptul cetății. Insula avea o suprafață de 2 ha și o altitudine de 50 m. 1.1.3 Elemente de geologie. Din punct de vedere morfologic și genetic, insula Ada-Kaleh a fost un ostrov format prin depunerea de prundiș și nisip pe ambele părți ale Dunării, fiind fixat pe de-o parte, printr-o vegetație puternică de zăvoi și parc iar pe de altă parte, consolidat de puternicele ziduri ale cetății. Poziția lui a fost determinată de puternicul cot al Dunării dintre Ogradina și Drobeta Turnu Severin. Toate depozitele din cursul de sus al fluviului ce veneau dinspre sud-vest și mai ales aluviunile Cernei din apropiere, se izbeau de zidul de la Vârciorova, care micșora puterea de transport a fluviului. Spinarea ostrovului Ada-Kaleh era mult mai înaltă decât nivelul normal al apelor Dunării, pentru că acest ostrov era mult mai vechi decât micile ostroave temporare din jur.

1.1.4 Relieful. Așezată în mijlocul amfiteatrului munților care se înalță până la 300-400 m în locul unde fluviul întretaie lanțul Carpaților, în partea dreaptă, în fața Ada-Kalehului spre Nord, se înalță muntele “Alion” având 340 m. Acest munte poartă încă numele bateriilor construite în 1789 de generalul Laudon și muntele Bastia,care este brațul muntelui Domoglet, care se întinde de Herculane până la Orșova. Sub poalele lui se găsește șoseaua națională Severin- Timișoara și calea ferată. În partea stângă a Dunării se înalță munții Golunska Planina ( Balcani ) cuprins între Tekea și Șip , sub poalele căruia se găsește o șosea. Din vârful Alionului privirea cuprinde o priveliște dintre cele mai fermecătoare. Răsare din valuri o jerbă de verdeață, crestată de dantelele zidurilor roșii, insula Ada-Kaleh -insula visului și a uitării. Vara, din depărtare insula părea un enorm coș cu flori, plutind pe luciul liniștit al apei. Izolată în mijlocul Dunării, în fața celor doi munți, care coboară brusc spre valurile fluviului nedând posibilitatea unei circulații permisive la poalele lor, aceasta a jucat la fel ca și Gibraltarul un rol strategic, controlând și împiedicând, la nevoie, circulația pe apă și uscat, separând Orientul de Occident. 1.1.5 Clima Clima insulei Ada-Kaleh era cu mult mai blândă ca în restul țării, din cauza adăpostului oferit de munți și de valea Dunării. Temperatura medie care s-a înregistrat pe insulă, aceasta varia în timpul iernii între – 0,5o și -2o C, iar în timpul verii între 19, 70 și 25,4o . Interpretând datele de mai sus, se poate afirma că insula se bucura de veri mai răcoroase, datorită influenței exercitate de Dunăre și de ierni mai calde, asemănătoare celor de pe Coasta de Argint. Fiind înconjurată de munți, insula înregistra relativ puține precipitații, vânturile nu o atingeau aproape deloc, iar zăpada cădea în cantități mici în acestă zonă. Crivățul, vântul atât de popular în această regiune, ocolea cu bună știință insula. Doar din când în când se stârnea pe Dunăre câte un vânt rece, care venea de la munte pe calea Cernei. Numai atunci insularii erau constrânși să poarte haine mai groase. Insula având o climă temperată, vara era răcoare și iarna cald, de aceia Ministerul Sănătății și Ocrotirii Sociale, cu decizia Nr. 52484, a aprobat ca această localitate să fie declarată stațiune climaterică bucurându-se de toate drepturile publicate în Monitorul Oficial Nr. 202 din 30 August 1932. Se făceau reduceri vizitatorilor în timpul sezonului 50 % din tariful transportului feroviar de călători.

1.1.6 Flora

Climă specifică cu floră și faună mediteraneană, cu struguri și fructe de sud și izvoare de cea mai cristalină apă.

Insula se oglindea într-o vegetație cu totul deosebită ca: smochini, ce creșteau în aproape toate curțile, castani la capătul vestic al insulei, migdali, chiparoși cultivați în cimitirul musulman, lendrii, cât și plante care cresc mai mult pe țărmurile Mării Mediterane. Clima caldă a favorizat mult dezvoltarea pomilor fructiferi ca: peri, meri, gutui etc. care făceau fructe foarte mari și aromate. Peisajul sublim și o vegetație mediteraneană se deschideau în decorul încremenit al munților solemni, răsfrânt în argintatele scăpări de valuri. Astfel, de la debarcader către poarta cetății, se întindea o frumoasă alee de platani dincolo de care se afla digul, umbrit de un impunător șir de castani sălbatici. Acest dig, cu numeroase bănci de lemn, umbrite de castanii sălbatici și luminat mai târziu cu electricitate, a devenit locul de promenadă al insularilor pe timp de vară, de la asfințit până noaptea târziu. Dincolo de dig se întindea parcul cu plopli, sălcii, castani sălbatici, goruni, pini, tei, carpeni, stejari, nuci, iar sub arbori se zăreau rarefiate, câteva tufe de sulfină albă și galbenă. În mijlocul parcului se aflau răzoare cu flori ornamentale, îngrijite de Societatea „Musulmana”. În zăvoiul de la pichetul grănicerilor se găseau din plin răchită albă și roșie, salcie, plute, plopi, alături de salcâmii plantați de localnici. Partea de sud a insulei era dominată de lemn-dulce, plantă mediteraneană ce creștea din abundență în Ostrovul Șimianului. Așezată sub despicătura celor două șiruri de munți, despărțiți de Dunăre, vânturile nu o atingeau aproape de loc și zăpada se pomenea foarte rar. Clima insulei fiind prielnică se făceau și culturi de trandafiri care puteau rezista iarna neîngropați. Din acești trandafiri se extrăgea esență de parfum. Se pare că înecurile repetate ale Dunării au smuls li au târât în valurile sale furioase mari cantități de trandafiri plantați. Acest aspect a determinat populația să renunțe la cultura extensivă a trandafirilor. Ultimul cazan pentru distilarea esenței de trandafiri a încetat să mai funcționeze încă din 1919. În fiecare toamnă și primăvară, când apele Dunării creșteau, șanțurile fortificate și ulițele se umpleau cu apă, insula transformându-se într-o „mică Veneție”. După retragerea apelor insularii începeau să cultive porumbul și fasolea. Locurile mai înalte ale insulei erau rezervate sălciilor, plutelor, duzilor, diferitelor specii de pomi fructiferi plantați de om, dar și răzoarelor de zarzavaturi, cultivate pe mici porțiuni. Ramurile dese ale carpenilor și viței-de-vie spânzurau pereții vechilor cazemate, iar dintre cărămizile bătrânelor ziduri se ridicau spre soare tulpinele verzi ale gramineelor, florile purpurii de gura leului ce îmbrăcau zidurile cetății într-o haină sărbătorească de mai. De-a lungul străzii principale, pe care erau înșiruite bazarele Societății Musulmana, se întindeau pergole acoperite cu viță de vie, zorele, viță de vie, zorele, viță de Canada. În partea de est a insulei, se găseau șanturile cetății care se umpleau în timpul inundațiilor de vară cu apă, deasupra căreia plutea mătasea broaștei și lintiță. Pe timp de secetă, când apa se evapora, acestea păstrau o umezeală suficientă, ce putea asigura existența unei bogate vegetații. Astfel, marginile șanțurilor erau populate de ciulini, spini, lobodă, izma broaștei, busuiocul cerbilor, muștar sălbatic, pelin, tufe dese de urzici etc. În primitivitatea sălbatică a insulei, podoaba grădinilor brodate cu mirt, crini și trandafiri, îmbrăca cu totul deosebit banalele căsuțe pitice. Insula Ada-Kaleh era renumită și pentru culturile ei de trandafiri, insularii optând pentru specia numită “sakâz-ul”. Trandafirii erau folosiți pentru fabricarea esenței necesară parfumării rahatului și pentru fabricarea apei de Colonia. Datorită climei calde, de influență mediteraneeană, trandafirii nu aveau voie să fie îngropați în timpul iernii, când se înregistrau temperature scăzute. În urma cercetărilor realizate de către Colectivul de floră și vegetație din cadrul Grupului de cercetări complexe “Porțile de Fier”din 1966 s-a analizat un bogat material ce a permis identificarea a numeroase alge, ciuperci, licheni și mușchi. În majoritatea acestor grupe au fost găsiți și taxoni noi pentru știință. Dintre algele albastre ( Cyanophyta) cu tal filamentos de pe insula Ada Kaleh au fost descrise două forme noi din cadrul genurilor Oscillatoria și Microcoleus. Din cercul de variabilitate al unor briofite saxicole, tericole și epifite, au fost descrise de pe Insula Ada –Kaleh, trei forme noi aparținând speciilor Tortula muralis, Bryum capillare și Leucondon sciuroides. Mii de flori, unele târâtoare, altele agățătoare, unele spânzurând în jos, altele îndreptându-se spre cerul albastru, îmbrăca cetatea, răsfățându-se la soare și întrecându-se în culorile cele mai vii jos la baza zidurilor, unde se întind șanțurile cetății pline cu apă, cotropite de o exuberant vegetație de baltă în care strălucesc florile albe de nufări. Acest peisaj, văzut într-o luminoasă zi de vară, de pe o ruină de fortăreață, ne încântă ne transportă și ne rămâne în suflet, neperitoare, ca una dintre cele mai frumoase amintiri ale vieții. Tocmai pitorescul locurilor și duhul umbrelor istorice ce emană din ruine și legende, sunt elementele ce țintuiesc pe vizitatorii insulei Ada-Kaleh de care cu greu și cu mult regret se despart. 1.1.7 Fauna Fauna insulei era reprezentată de asemenea specii de origine mediteraneeană, în acestă categorie fiind incluși scorpionii și miriapodele care sălășluiau printer dărâmături. Adevărat “rai al reptilelor”, insula era populată de numeroși șerpi, șopârle, vipere cu corn, ce se furișau printre zidurile vechi și deasupra acestora, în zilele însorite. Chiar și animalele sălbatice, de la jivinele cele mai mici până la cele mai mari, sunt în mare parte de origine mediteraneană, între altele se găsesc aici și scorpioni, apoi șerpi, broaște, greieri care cântă toată noaptea și care fac farmecul nopților de vară din vestita insulă. Printre acestea se găsesc aici și scorpioni, mai ales printre zidurile ruinate ale cetății.Însă, acești scorpioni sunt mici și inofensivi, ascuzându-se ziua pe sub pietre și cărămizi. Înțepătura lor nu era primejdioasă pentru om așa cum este în schimb aceea a rudelor sale tropicale. Prin explorările asupra faunei de crustacee din apele subterane este de remarcat bogăția numerică a populațiilor de Pseudocandona aff. eremita în fântânile din insula Ada – Kaleh. În urma cercetărilor realizate de către Colectivul de faună din cadrul Grupului de cercetări complexe “Porțile de Fier” din Ada – Kaleh în perioada aprilie – mai 1966-1969 au fost găsite oribatidele pe urmăroarele biotopuri: frunzar de fag, mușchi, galerii de ipide sub scoarță, trunchi putred etc. Oribatidele sunt un grup de acarieni răspândite pe toată suprafața pământului în cele mai variate biotopuri,îndeosebi în frunzar și sol. Importanța lor științifică constă în faptul că reprezintă forme adaptate pentru a rezista la uscăciune, cu ajutorul unui tegument foarte îngroșat și chitinizat.Ele se orientează cu ajutorul trichobotriilor și rareori cu ajutorul ochilor. Hrana lor constă din resturi vegetale și animale, micelii și spori. Pe lângă importanța în acțiunea de formare a humusului, ele transmit unele boli la oi și la vite mari și sunt acuzate de a fi vectori de viroze la plante.

1.2 AMPRENTELE ISTORICE ALE INSULEI ADA- KALEH

1.2.1 Evoluția toponimică a insulei Ada – Kaleh.

Cea mai îndepărtată literatură a grecilor, poemele epocii doriene, o prezintă ca pe o insulă fermecătoare, de unde eroii legendelor de aur au adus anticei Hellade, măslinul simbolic. În timpurile acelea, atât de vechi, ea se numea Cotinusa adică insula olivilor sălbatici, după cum ne spun poeți ca Arien sau istorici ca Pliniu, Dionysiu Perigetul, Priscian și alții. Pindar ( în volumul III, 13-14) povestește cum Hercule, străbătând ținuturile Hyperboreenilor, a luat de la fântânile cele umbroase ale Istrului, sau de la cataractele lui, un oliv sălbatic, pe care l-a adus și l-a plantat în Olimpia, lângă templul lui Joe, ca să umbrească cu ramurile lui altarele zeilor și să servească la încoronarea oamenilor ce se vor distinge, prin acțiunile lor virtuoase. Rând pe rând insula și-a schimbat desigur odată cu stăpânii și numele. De fapt, ea trebuie să fi avut un rol de seamă în legătură cu altarele sfinte ale Geților care se întindeau pe malul Dunării până la muntele Kogeon ( Cazanele ), sub care se afla marele altar al religiei dacice, în peștera lui Zalmoxe, astăzi peștera Veterani, sau Biskara în timpul romanilor. O descriere destul de sugestivă a acestor locuri sfinte ale Hyperboreenilor “nemuritori”, a îndepărtaților și vîrtuoșilor strămoși Geți, ne-o dă Claudian în poema sa “ De bella Getico”, unde arată, că Porțile de fier, cu stâncile lor inospitaliere de la Cerna, nu se deschideau decât geților spre a duce către strâmtoarea ce clocotea în spume, strâmtoare în drumul căreia se aflau altarele sfinte. Până și Orfeu, miticul întemeietor al poeziei cântate, ne vorbește în poemul ce i se atribuie ca fiind al său, în “Argonautica” de această insulă pe care o numește Iernis, situată pe râul cel mare, de la strâmtorile munților Riphaei din sus de Iernis sau Cerne cum o numea Eratosthene, insula e prezentată în aceeași lumină de nesemuită poezie mitică. Istoricul antic, Herodot o menționează sub numele de Cyraunis și o arată lungă de 200 de stadia, îngustă și plină de olive și viță sălbatică, afrimând că pe vremea lui, se afla în poezia negustorilor carthaginezi, care, fără îndoială, o socoteau ca ultim punct de călătorie al turmelor lor încărcate de prețioase mărfuri, pe apele Istrului. Că se numea pe atunci Iernis sau Cerne, nu este de mirare. Numele apare în legătură cu acela al orașului Orșova, care în epoca romană, când era numit Tierna, cum îl găsim în Tabula Pentigeriană, când Tsierna, după cum îl arată o inscripție din Mehadia ( Statio Tsiernensis), nume păstrat de râul ce se vărsa lângă el, în Dunăre. Interesant este că timp de peste 2500 de ani, insula și-a păstrat aceeași mărime. După numele unui erou legendary Hrussor, prin transformări, insula este botezată cu numirea de Rușor, Rușova, Orșova. Austriecii o numeau Noua Orșovă, iar românii Ostrov. Dintre popoarele care urmează epocii preistorice, Grecii sunt cei dintâi care cântă isprăvile lui Hercule. În apropiere de columnele lui Hercule, care se aflau lângă râul cel mare din nordul Traciei care se numea “Oceanos potomos”, sau “Istru” în perioada preistorică se afla situată după cum menționează geografii antici, insula pe care grecii o numeau Erythia ( Roșia sau Rușova ) iar în forma oficială Orșova. În legende, tatăl lui Geryon este numit Hrusor, adică cel cu sabia de aur, lăsând la o parte pe H, rămâne Rușoor, Rușova, Orșova. Pe un basorelief descoperit în Insula Cipru, este reprezentată scena răpirii cirezilor lui Geryon, din Insula Rușova, adică insula Ada – Kaleh. Unele izvoare arată că în evul mediu insula purta alte denumiri. Într-o hartă austriacă din 1716 apare sub denumirea de insula Carolina, iar într-o scrisoare din 10 iunie 1718 adresată lui Eugeniu de Savoia apare sub numele de Porizza. Iar, într-o cronică turcească de la începutul secolului al XVIII –lea, intitulată “ Silahtar tarihi” ( Cronica lui Silahtar) scrisă de Mehmed Findiklili aga, se amintește de localitatea Atak ( Adak) , care probabil este o formă abreviată din Ada – K [ ale], la același autor narativ se insistă asupra rolului și importanței insulei “Șanț” ( Șans Adasî ) dintre Vidin și Orșova care este tot Ada – Kaleh. Tot la începutul veacului al XVIII – lea purta denumirea de insula “ Orșovei” sau “Orșova Nouă”. Unul dintre istoriografii otomani oficiali Ahmed Vasîf, de pe la mijlocul veacului o numește “Cinghene- Adasî”, adică “Insula Țiganului”. Insă, denumirea cea mai frecventă în documentele turcești este „Ada-i Kebir” , adică „ Ostrovul Mare”. În timpul ocupației turcești insula s-a numit Ada – Kale, și anume “Cetatea Insulei”, denumire care s-a generalizat după 1788 și a devenit oficială, începând din 1878 și până astăzi. Așa cum se poate constata, numele insulei Ada – Kaleh a fost scris diferit de diverși autori. Din punct de vedere ortografic putem menționa că termenul “cetate” se scrie în limba turcă “kale” iar litera “h” finală adăugată de anumiți autori nu se citește în limba română, aspect remarcat atât de M. C. Săvulescu cât și de Mihail Guboglu. 1.2.2. Epoca preistorică Amprentele istoriei ne mărturisesc crâncenul trecut al acestui minunat pământ, În epoca preistorică cel dintâi care pătrunde cu flota în apele Dunării este “Hercule”, care era regele ținuturilor din valea Nilului, ca să ocupe țara uriașului Geryon și a fraților săi. Hercule îi bate, le cuceri țara și le luă faimoasele cirezi de boi. Regiunile muntoase din aceste părți se numeau “Hesperia” țara de la scăpătat.

1.2.3 Epoca antică Dintre toate popoarele antichității, grecii sunt cei care amintesc de această insulă prin intermediul legendelor în care sunt cântate isprăvile lui Hercule. De la presupunerea că romanii au folosit acest minunat pământ în luptele lor împotriva dacilor, se înțelege ușor că insula nu putea să rămână necunoscută lumii romano-dacice așa cum ne menționează Ali Ahmet în monografia sa din 1934. De fapt, ea trebuie să fi avut un rol de seamă în legătură cu altarele sfinte ale Geților, care se întindeau pe malurile Dunării până la muntele Kogeon (Cazanele), sub care se afla marele altar al religiei dace, în peștera lui Zalmoxe, care astăzi se numește peștera Veterani. În cântecele eroice române mai răsună și astăzi amintirea despre grecii ce au trecut Dunărea și au răpit cirezi de boi magnifici din munții ce despart România de Transilvania.Un alt cântec tradițional român amintește despre un vechi erou, Hercule , care luase din ținuturile de lângă Dunăre cinci mii de boi și îi dusese la un rege din părțile meridionale. Legenda lui Geryon avusese în antichitatea greco-romană o extindere mult mai mare, de cum ne-o prezintă episodul din acțiunile lui Hercule. Geryon este unul din eroii epopeei pelsage de la Dunăre. Așa cum ne prezintă Nicolae Densușianu în cartea sa Dacia preistorică, în cântecele romane Geryon figurează sub numele de Gruia, Gruian și Iorguță. El se mai numește și Pană Rușiana, Român Grue Grozovanul și Roscovan, aceste epitete topografice care se reflectă în numele insulei și al orașului „Rușava”. Acestă insulă a fost un punct important pentru împiedicarea navigației din vest în răsăritul Europei și invers pe vremea dacilor și romanilor, iar mai târziu pe timpul năvălirilor barbare, până în preajma întemeierii Principatelor Române.

1.2.4 Epoca medievală Istoria adevărată a insulei este confirmată de izvoarele istorice din 1390 când aceasta ajunge în stăpânirea turcilor. Insula fiind un punct strategic important s-au dat aici lupte sângeroase între austrieci și turci, pentru cucerirea ei, deoarece era singurul punct prin care expansiunea otomană putea să își împingă granițele în Centrul Europei. Odată cu întărirea dominației turcești în Peninsula Balcanică, sub sultanii Murad I ( 1359- 1389 ) și Baiazid I “Fulgerul” ( 1389-1402 ), rolul și însemnătatea insulei Ada – Kaleh începe să crească. În decursul vremurilor, insula Ada – Kaleh a schimbat mulți stăpâni, dar nu și-a schimbat însă și înfățișarea sa caracteristică. De mai multe ori a fost împresurată și asediată de dușmani, și a căzut rând pe rând în mâna turcilor și a austriecilor, până când și-a găsit în sfârșit liniștea sub stăpânirea românească. E o limbă de pământ, mai bine spus de piatră,pe care puternicul fluviu nu a putut să o miște și în schimb a îmbrățișat-o de toate părțile, ca nu cumva să mai facă legătură cu munții, pe care i-a zdrobit cu atâta trudă. Soliditatea și mai cu seamă importanta poziție strategic pe care o ocupă au făcut pe mulți să- și îndrepte de timpuriu privirile spre ea, și mai ales pe vremurile când se duceau lupte între împărații Austriei și Sultani. Această fâșie este bine întărită, ca o cetate, putând constitui o admirabilă avantgardă. În 1390 Orșova și Ada- Kaleh au fost ocupate de Firuz bei așa cum ne menționează Mihail Guboglu în articolul din “ Revista Arhivelor” din 1962. Odată cu apariția turcilor în Europa situația insulei s-a schimbat. Ungurii și austriecii pentru a împiedica expansiunea pericolului turcesc spre Europa și lucrând mână în mână cu popoarele creștine vecine ( români și sârbi ) s-au gândit că insula Ada – Kaleh, ce era așezată în mijlocul Dunărei, spre nord de defileul Porților de Fier, și care constituia punctul cel mai de seamă între apusul și răsăritul Europei să o întărească astfel ca turcii să nu poată pătrunde în Banat, singurul drum drept pe unde le era calea deschisă spre centrul Europei. Ali Ahmet ne spune în monografia sa din 1934 că nu este exclus ca și Bela al IV –lea și Ludovic cel Mare să fi procedat la întărirea insulei, când turcii pătrund prima dată în 1390 în această regiune și ocupă Orșova. După bătălia de la Ankara din 1402 insula a fost stăpânită de Ștefan Lazarević, despotul Serbiei. Iar prin cucerirea cetății Severin de Mehmed Celebi în 1417, Ada – Kaleh intră sub dominația otomană o perioadă îndelungată. După aproximativ două decenii, insula a fost ocupată de Ioan de Hunedoara, voievodeul Transilvaniei, care a făcut aici primele fortificații militare împotriva puhoiului turcesc. Una din marile victorii ale acestui voievod român asupra turcilor a avut loc la Porțile de Fier așa cum amintește Mihail Guboglu în articolul său. În anul 1421 insula a fost luată de la unguri de către turci sub sultanul Murat al II – lea, cu ocazia ocupării Serbiei. A doua oară în 1520 când Bali Bey Pașa al Belgradului ocupă Orșova, așează aici un Bey și pune sangiac și semiluna în cetate. Ada – Kaleh a fost pentru turci timp de peste un secol o cetate de graniță, îndreptată ca o săgeată spre centrul Europei. Până la începutul secolului al XVI- lea prin Ada – Kaleh s-au făcut incursiuni turcești în Serbia, Ungaria și Austria, până la începutul veacului al XVI –lea. După cucerirea Belgradului în 1521 și lupta de la Mohaci din 1526, Ada – Kaleh a rămas între hotarele împărăției turcești. Nu se poate ști în mod cert de când Ada – Kaleh a început să fie locuită numai de turci. Având în vedere că în vechiul cimitir a fost găsită o piatră funerară cu data de 1112 al Hegirei, însemna că la data corespunzătoare ( 1700 – 1701 e. n. ) insula era populată și de turci. Cele mai importante evenimente se petrec după 12 septembrie 1683 când turcii sunt învinși la Viena. Până în anul 1689 insula nu avea importanță strategic, însă în acel an, găsindu-se sub imperiul Austro-Ungar, generalul Veterani propune guvernului austriac fortificarea insulei, ca turcii să nu mai poată înainta pe Dunăre ca înainte, când au ajuns până la Viena. Acesta înaintează un raport consiliului regesc cuprinzând: “ Pasul ( strâmtoarea de la Orșova este de o importanță foarte mare fiind cheia Transilvaniei, Ungariei, României, Serbiei și Bulgariei ) pentru el însuși nu este prielnic și nici prea bine așezat fiindcă este dominat și periclitat de înălțimi, însă regulile războilui cer ca acesta să fie ocupat pentru a domina Dunărea.” Propunerea Generalului Veterani a avut ecou la Viena de unde I se trimite o sumă de bani, insuficientă însă pentru realizarea lucrărilor în insulă din 1692. Acesta pusese bir pe bani si asupra populației din imprejurimi pentru a-și putea îndepli idealul. Pe 21 septembrie 1695, Veterani moare lângă Lugoj,insula pierde un prim ostaș care și-a dat seama de importanța acesteia, cetatea neputând să fie construită după planul său. 1.2.4.1 Prima asediere a Insulei Șans-Adasî ( 1690) Într-un document turcesc din Cronici turcești privind Țările Române, vol. II ne este menționat faptul că atunci când a avut loc ocuparea cetății Niș de către turci prin capitulare, au trecut pe insula Ada –Kaleh aproximativ 5 000 de ghiauri austrieci și maghiari. Aceștia au făcut adăposturi în cele patru puncte cardinale și au așezat tunuri și întărindu-se cu muniții și cu zaherea în cantități suficiente, având gânduri necurate de a pune stăpânire pe Dunăre și de a împiedica trecerea și circulația corăbiilor islamice. Fortăreața Firordin și cetatea Cladova , cât și orașul Orșova se aflau în mâinile dușmanilor. Pe mica insulă liniștită care se afla la trecătoarea Orșova, pe Dunăre, ghiaurii au așezat în toate părțile tunuri și au făcut bastioane. Noului serdar, fiind reținut la paza Vidinului, i s-au dat sfaturi în privința cuceririi și luării sub stăpânire a regiunilor mai sus amintite. Acesta, potrivit firmanului, lăsându-l lângă Vidin pe capudanul Mării Negre, Mezamorta Husein pașa, cu corabia și cu treizeci de fregate și cu șaizeci de șăici, a pornit și s-a așezat lângă palanca Firodin. Ali pașa, capudanul Dunării, pornind pe Dunăre, precum și searscherul Mazulzade Gürgi Mehmed pașa, mergând pe uscat, de-a lungul Dunării, cu gaziii ce se aflau cu el, s-au așezat lângă cetatea Firordin. Ghiaurii asediați, neavând forțe îndestulătoare pentru a rezista, au iești prin capitulare condiționată și au plecat. Înscriindu-se alte oști localnice pentru paza sa, li s-au pregătit munițiile. Pornind de acolo au mers în orașul Orșova, iar de acolo la Cladova care, fiind găsită goală, a fost ocupată. Persoanelor din armată care aveau proprietăți li s-au restituit locuințele și pământurile, iar în cetate au așezat oști localnice. Plecând și de acolo, aceștia au descins în interiorul văii de mai sus, din fața insulei mai sus menționate. Corăbiile flotei împărătești s-au oprit după cotitură mai la vale, lângă un promontoriu. Afurisiții de răufăcători, așezând stâlpi de întăritură în apă și în spatele lor îngrămădind pământ, întăresc această insulă punând stăpânire pe ea. Nu se mai putea debarca pe țărm și nici nu se mai putea intra în adăposturi. Era necesară debarcarea pe malul celălalt, lupta a început intrând în întărituri cu tunurile din corăbii și ienicerii odată cu marinarii din fregate. În ziua a 24 de asediu a sosit în ajutor Arnavut Mehmed Pașa care a îmbarcat 50 de arnăuți, iar cand i-a debarcat a făcut adăposturi atacând cu tunurile și cu puștile derutându-i pe ghiauri. Pe la sfârșitul secolului al XVII –lea între anii 1689-1690 și până la tratatul de la Belgrad din 1739 , insula a cunoscut o perioadă foarte zbuciumată, fiind mereu, fie sub stăpânire austriacă, fie sub stăpânire turcă. Insula a fost cucerită capturându-se treizeci de tunuri mari și mici cât și munițiile existente acolo, ținându-se seama că locul acela de trecere este important pentru trupele islamice, s-a cerut învoire de la marele serdar și astfel, toate oștile fiind mobilizate, s-a construit acolo o mare întăritură de pământ, transformând-o într-o cetate mare. Pentru paza ei au fost recrutați patru sute de ostași din trupele locale cărora li s-au procurat toate cele necesare. Aceasta a fost numită Insula Șanțului ( Șans Adasî ) . Prin cunoscuta pace de la Carlowitz din 1699, Banatul și Insula Ada –Kaleh au intrat sub stăpânirea Porții Otomane.

1.2.4.2 Asedierea Insulei Ada- Kaleh pentru a doua oară ( 1738 ). Turcii ocupă insula din nou în anul 1691 până la 1717, iar după retragerea turcilor, austriecii văzând importanța strategică a insulei ridică fortificații și astfel întăriturile au ajutat la rezistența atacurilor turcești. În 1716 sunt aduși aici și la Orșova 1 000 de români pentru noi lucrări de întărire. Cu toate acestea, în anul acesta 1717, după înfrângerea lui Regep pașa lângă Belgrad, austriecii ocupă din nou Ada –Kaleh și Orșova. După câțiva ani de muncă, fortifică în bune condiții malul sârbesc, iar în insulă ridică bastioanele în formă patrunghiulară și prima cazarmă militară. După pacea de la Passarowitz din 21 iulie 1718, când Banatul este dat lui Carol VI sau continuat fără piedici lucrările începute, în formă de patrulater patrunghiular bastonat în toată regula cu uvrage exterioare purtând fiecare unghi numele eroilor de atunci: Carol, Eugen, Wallis, Mercy. Capetele insulei erau prevăzute cu două întărituri legate cu cetatea prin drumuri subterane.Au mai contruit magazii pentru alimente, depozite de muniții, edificiul comandantului, biserica și numeroase clădiri. În 1736, pe malul sârbesc Generalul Hamilton, construiește vis- a – vis de Insulă „Fortul Elisabeta” compus din 2 bastioane despărțite și dintr-un turn de pază. În onoarea împărătesei, întăriturile acestea s-au numit “Fortăreața Elisabeta”, iar turcii le-au zis “Kastel”. În anul 1736 Ungaria intră în război cu turcii, și după aproximatix 3 ani de luptă, insula va intra iar în posesia turcilor, care o stăpânesc până în anul 1789. În 1736 împăratul Carol VI –lea provoacă război fără motiv Turciei. La începutul lunii noiembrie 1737 , Hagi Mahomed, Pașă al Vidinului primește ordin să atace și să ocupe cetățile Elisabeta, Orșova Nouă ( Ada – Kaleh ), Orșova Veche și toate împrejurimile. Turcii au ocupat numai Orșova, toate încercările pentru a cuceri cetățile Elisabeta și Ada – Kaleh au fost zadarnice întrucât armata le-a fost lipsită de apă. După aceastea Hagi Mahomed Pașa se întoarce la Vidin pentru a porni în anul următor cu forțe noi, aproximativ 3000 de oameni, să asedieze din nou insula. O nouă tentativă de cucerire pare că s-a făcut în anul 1738, când lupta a fost pregătită cu mare atenție de ambele părți. De data aceasta turcii au plecat hotărâți să smulgă victoria cu orice sacrificii, și au concentrat pentru aceasta forțe cu mult mai superioare primei încercări. La luptă au luat parte și 3 000 de luptători munteni trimiși de domnitorul Mavrocordat în urma rugăminții vizirului Mahmed, care conducea lupta. La 6 aprilie 1738 s- au trimis din Constantinopol, Seracherului Ali Pașa : 2000 de bostangi, 7 ortaci de ieniceri, 5 ortaci de gebegii, încă 7 ortasuri ieniceri, toți funcționarii câmpului ( Cadiul, Aga și Defterdarul ) și 5000 de fantasini albanezi. Seracherul Pașa făcu mari pregătiri pentru a pleca cu Racoți și cu alte trupe în nr de 25 000 pe care le avea pregătite în Ada – Kaleh. S-a luat hotărârea de a se trimite la Ada – Kaleh pe Murtaza Pașa, pe Tos Pașa și fiul său Bey, cu o armată de 5 000 oameni, 20 corăbii ale flotei pe Dunăre și pe comandantul acestei flote pentru a prepara intrarea sa și aceea a lui Rocoți în Transilvania. Beiul, fiul Seraschierului Pașa, a părăsit Vidinul astfel că cei doi pași cu armata de 8 000 de oameni, jumătate cavalerie, jumătate artilerie se îndreaptă spre Rușova conform deciziei pe care au luat-o. La 30 aprilie 1738 Seraschierul Pașa a trimis pe bătrânul Musellim din Nicopoli cu o armată de 4 000 de oameni la Rușova pentru a lua câteva trupe și pe unul din pași ca să se înapoieze în strâmtoarea Mehadia, situată la șase ore depărtare de Rușova. La 12 mai, a pornit dinspre Kladova o armată sub comanda lui Mehmed Pașa, pentru a asedia insula Ada – Kaleh, apărată cu 3 batalioane de infanterie, o divizie de artilerie, 3 companii de miliții din Arad și efectivele retrase de la Orșova, toate sub comanda contelui Kahrenberg. Pentru că insula fusese transformată într-o cetate inexpugnabilă, turcii au recurs la mijlocul încet, dar sigur, al încercuirii, mai ales că dispuneau de o numeroasă armată, care ar fi împiedicat orice ajutor ce ar fi putut veni din afară. Odată trebuia să li se termine alimentele celor din cetate, ceea ce s-a și întâmplat. Pentru cucerirea insulei, Serascherul a făcut mari pregătiri, încă de la 18 mai ocupând înălțimile dominante ale insulei pe care a bombardat-o cu 80 de tunuri iar Tos Pașa, coborând pe malul fluviului, a încercat să ia cu asalt fortul Elisabeta, sub protecția focurilor dintr-un fost apropiat, aflat la dreapta cetății, dar a fost respins de colonelul Stein Bayreuth. La rândul său Hagi Mahomed, după ce cucerise cetatea de la Mehadia, a revenit la asediul insulei, ocupând cu artileria dealul Alion. De aici, dintr-o poziție dominantă, artileria lui Hagi Mahomed a început la 29 mai bombardarea insulei cu 56 de tunuri și 16 mortiere. Cetatea mai sus amintită trebuia să fie asediată și forțată din toate părțile. De aceea, din partea aceasta, marele vizir Ieghen Mehmed pașa, cel curajos a depus străduințe și eforturi pentru asedierea și forțarea dușmanilor cu toate tunurilor și cu mortierele aflate la ordia împărătească. În fiecare zi el stătea îmăreună cu toți demnitarii și mai marii împărăției sub umbrarul așezat în fața cetății respective, în partea Cladovei. El a desemnat pe valiul de acum de Diarbekir, măria sa vizirul cel amintit mai sus, Ali pașa, cu oștile sale de poartă și cu 25 de tunuri, 15 hambrale și cu zaimii și cu timarioții sangeacului Salonic și l-a trimis mai sus de umbrarul amintit, în apropiere de locul întărit cunoscut sub denumirea de șanț ( Șans ), iar pe măria sa Murtaza pașa, unul dintre mirimirani, tot cu 25 de tunuri și cu 15 hambrale și cu oștile sale de poartă, precum și cu tunarii și hambragii și cu alte cete de oști, desemnate în suita sa, l-a trimis la locul numit Mănăstire ( Tekiye), aflată dincolo de șanțul cel pomenit mai sus. Afară de faptul că el i-a pus și i-a așezat în metereze, și măria sa comandantul de oști de pe malul celălalt a pus și el cu grijă, din loc în loc, în metereze pe ienicerii Înaltei Curți și pe gebegii și pe tunari, precum și oștile egiptene și celelalte cete de luptători de sub comanda sa.
Ada – Kaleh a fost asediată timp de 45 de zile de Îvaz- Mehmed pașa și Murtaza pașa. Și de această dată a fost asediată și forțată zi și noapte, în același fel, timp de 24 de zile. Dar, fiind cu neputință de cucerit și de supus cu asediu de la distanță și fătă iureș o asemenea cetate, care avea fel de fel de fortificații, de aceea, a fost nevoie să se treacă, cu ajutorul celui dătător de sprijin, la pregătiri în această privință și la luarea unor măsuri și s-a început strângerea și pregătirea celor necesare pentru iureș. Astfel, mai întâi de toate au fost înscriși aproximativ 15 000 de dalkîlîci, dintre gazii dreptcredincioși aflați la ordia împărătească, iar în al doilea rând, au fost pregătite toate armele și munițiile trebuincioase și s-au înarmat. De asemenea, s-au pregătit și completat, dintre ambarcațiunile de fluviu, șăicile flotei împărătești și corăbiile numite kandjabaș și üstü açik și celelalte feluri de corăbii, pe care urmau să se îmbarce luptătorii musulmani în momentul plecării și atacului. Toți au fost trimiși să treacă în partea de sus, prin fața cetății, fără să ia în seamă tunurile și puștile dușmanilor. După aceea, invocându-se ajutorul și sprijinul lui Allah, s-a hotărât să se facă iureș în ziua de joi, 8 august 1738. Austriecii, de nevoie, au căzut la poalele iertării și rugându-se pentru milostenie și favor au înălțat steaguri de pe zidurile și turnurile cetății și au cerut iertare prin predarea cetății Ada Kaleh. În ziua de 13 august 1738, câțiva căpitani și ofițeri de ai lor, s-au grăbit să iasă spre partea unde se afla Îvaz- Mehmed pașa și au arătat că vor preda cetatea Ada – Kaleh, cerând iertare pentru sufletele și avuțiile lor. În cursul războului austro-turc din anii 1737- 1739 au loc bombardamente și asalturi numeroase, întreprinse de pe țărmul stâng al Dunării și de pe dealul Alion. Pe insulă se găseau 108 tunuri și 2 mortiere, iar turcii vărsau foc din 120 de tunuri și 40 mortiere. Garnizoana arutriacă după o asediere de 77 de zile, capitulă la 13 august 1738, pierzând dreptul de a se retrage cu armele. Din cauza bolilor, a foamei, a lipsei de oameni, cetatea s-a predat , iar populația austriacă a părăsit insula o dată cu trupele. În 13 august 1738 s-a îcheiat o înțelegere, dându-li-se un act ( temessük ) în zece articole. Acest act prevedea : Articolul întâi: Negustorii austrieci sârbi și maghiari, aflați la Ada – Kaleh și în șanțul din partea mănăstirii ( tekiye ), să iasă teferi și sănătoși și cu avuțiile și proviziile lor și să se ducă cu bine la Belgrad, iar dacă și Belgradul este asediat, atunci să se ducă într-un loc sigur de pe pământurile austriecilor unde nu se dau lupte. Nimeni să nu se atingă de lucrurile lor, iar raialele vetrele lor, cum locuiau înainte.Ele să nu fie atacate în nici un fel și nimeni să nu se amestece în treburile lor. Articolul doi: când ostașii austrieci vor desfășura în cetatea aceea steagurile lor și vor ieși cântând din trompetele lor, să se dea fiecăruia, din munițiile existente, praf de pușcă și gloanțe pentru câte 24 de trageri. Să li se dea voie să iasă și să plece din cetate cu câte un rând de arme și veșminte de – ale lor. Articolul trei: Să fie eliberați robii prinși de ei din ziua asedierii cetății. Articolul patru: Pentru încărcarea bagajelor și obiectelor și a ostașilor bolnavi și răniți să li se dea un număr îndestulător de bacuri, iar ofițerilor să li se dea corăbii ( kancabaș ) și să li se dăruiască navlul. Articolul cinci: Pe drum, când va fi nevoie să se tragă cu funiile bacurile, să nu fie forțați la aceasta austriecii, ci să se facă rost de salahori dintre raiale și să fie puși să tragă de funii. Dacă Noua Palancă ( Yeni Palanka) se află în mâinile lor, să fie predați la palanca amintită mai sus. Apoi, ei să predea cu bine părții noastre corăbiile respective și pe oamenii însărcinați lângă ei, precum și pe ostaticii noștrii. De asemenea, și noi să trimitem din partea noastră și să predăm teferi și cu bine pe ostaticii dați de comandant. De asemenea, rangurile ostaticilor ce vor fi luați și dați de cele două părți să fie aceleași, iar pe drum să nu se săvârșească atacuri asupra femeilor și copiilor, ci să se depună eforturi pentru liniștea ambelor părți. Articolul șase : Tunurile și munițiile și magaziile de zaherele aflate în cetate să fie arătate fără lipsă celor care vor fi numiți din partea Înaltei împărății ca să le ia în primire și să fie predate cu cinste. Articolul șapte: Când articolele amintite mai sus vor fi acceptate și vor intra în vigoare, atunci, pentru înregistrarea și luarea în stăpânire a munițiilor să fie numiți, din partea ogeacului de gebegii, un scrib și un ciorbagiu, iar pentru înregistrarea și luarea în stăpânire a tunurilor să fie numiți un diac și un ciorbagiu din partea ogeacului de tunari. De asemenea, din partea defterdarului să fie desemnat un scrib și un om pentru luarea în primire a zaherelelor.Aceștia, intrând în cetate cu câte un slujitor al lor, să sigileze ușile care trebuie și, luându-le în stăpânirea lor, să le păstreze, iar pentru paza lor, din partea orașului (Varoș) , să fie desemnați, din ogeacul de ieniceri ai Înaltei Curți, 200 de ieniceri și un slujbași mijlociu. Articolul opt: Pentru întreținerea lor ( austriecilor care urmau să plece din Ada – Kaleh ) pe drum să se pregătească zilnic, cu banii lor proprii, câte 21 de boi. De asemenea, pentru pâine, să ia cu ei cantități suficiente de făină, din făina aflată în cetate. Tot odată, să li se pregătească și să li se predea zilnic, drept favoare, lemne și orz, precum și nutreț pentru vitele lor. Articolul nouă: După ce cei care vor ieși din cetate, precum și lucrurile și bagajele lor vor fi încărcate în corăbii, ei să nu plece împrășiați în cetate, ci toți să meargă și să conăcească împreună, încât să nu fie găsiți unii care să se fi împrăștiat. Articolul zece: Când vor fi încărcate corăbiile mai sus, să fie desemnați un ciorbagiu și câțiva oameni de încredere ca să supravegheze să nu se pună, din cetate, arme de luptă sau mărfuri ale negustorilor Înaltei împărății, iar din corăbiile încărcat să se strângă înspre șanțul dinspre Orșova ( Irșova ). Dacă, în acest timp, se va ivi, din greșeală, de ambele părți, vreo faptă nepotrivită, făptașul să fie prins și să i se vină de hac. De asemenea, toate articolele pomenite mai sus să fie păzite și respectate de amândouă părțile așa cum trebuie. Oștile otomane au ocupat cetatea, iar generalul și alții prinși au fost trimiși la marele vizir care se afla în sudul Dunării, în dreptul cetății. S-a dat firman ca cei din insulă să plece potrivit clauzelor stabilite anterior pentru predarea cetății. Să ne imaginăm insula cu trei secole înapoi, într-o dimineață. După un cot al fluviului, insula țâșnește din ape ca o neprevăzută explozie de focuri, de fum. Suntem în anul 1700, în timpul domniei sultanului Ahmed, și tunarii marelui vizir Ali ne întâmpină cu iureș. Numai că vitejii grenadieri chezarocrăiești sunt deciși să moară sau să învingă. Să pornim după ei. Parcurgem un tunel, și încă unul… . Înspăimântați, aprigii ieniceri se retrag. Dar s-au baricadat acum în fortul central, apărând poarta cu salvele foconetelor. A început asediul. Zile și săptămâni la rând bat tunurile împărătești, silind cetatea să se predea. Și șanțurile s-au umplut de trupuri, spre slava și nepieritoarea glorie a împăratului, până când numele său a învins. Dar, luptătorii profetului se întorc, Insula e iarși o explozie de focuri, de fum. Iar șanțurile cetății s-au umplut de trupurile austriecilor, spre cinstea și nepieritoarea slavă a sultanului, până când numele său a învins… . Și iar pajura chezaro- crăiască..și iar semiliuna.. În 1716, 1729, 1738, 1739, 1789… înving când austriecii, când turcii. Un joc de medalii, o perpetuă rișcă istorică, spre desfășurarea șirurilor de împărați și de sultani. Prin tratatul de pace încheiat la Belgrad în 1739, s-a stabilit ca Ada- Kaleh să rămână imperiului otoman împreună cu Oltenia și Serbia. Preliminările păcii de la Belgrad au fost semnate de generalul Feldmareșal Neipperg, plenipotențiarul împăratului Carol al VI- lea, de ambasadorul Franței, prim plenipotențiarul mediator, marchizul de Villeneuve și de marii viziri ai Impriului Otoman, Elhadj Mehmed Pașa și Ali Pașa. La 18 septembrie 1739 pacea a fost încheiată la Belgrad. Articolul V al păcii prevedea delimitarea anumitor obligații pe care și le-au luat spre îndeplinire cele două puteri contractante, cu privire la insula Ada – Kaleh și Orșova Veche. Art. V Traité de paix conclu à Belgrade entre IʼEmpreure et le Porte

Lʼile el la forteresse dʼ Orșova et la fort Sainte- Elisabeth appariendront, dans lʼétat ou ils sont actuellement, à lʼ Empire Ottoman. Le Banat de Temesvar appartiendra tout entier à lʼEmpereur jusquʼ aux confis de la Valachie, excepté cette petite plaine qui est en face de lʼile dʼOrșova et qui se trouve circonscrite dʼune cȏté par la riviére de Cserna, qui vient Mehadia, de lʼ autre par la Danube et un ruisseau qui borne la Valachie autrichienne, et enfin par les premiéres heuteurs du Banat qui sont vis –à- vis dʼOrșova, selon une ligne qui sera tirée dʼune égale distance entre lesdites hauteurs et le Danube; laguelle plaine restera à LʼEmpire Otoman à condition que, si les Turcs viennent à bout de détourner toutes les eaux de la Cserna, de manière à les conduire et attenant Alt- Orșova, alors Alt- Orșova devenant contigu à ladite plaine, sans y comprendre son territoire, appartiendra à la Porte Ottomane; bien entendu quʼele ne purra jamais le fortifier. On acorde à la Porte Ottomane le terme duʼune année pour détpurner les eaux de Cserna, aprés lequel terme terme expiré, elle perdra tous ses droits sur Alt-Orșova, qui restera à lʼEmpereue. Les fortifications de Mehadia qui, suivant les limites quʼon vient dʼétablir, doit appartenir à lʼEmpereur, seront incessamment démoliers par les Turcs et ne seront point retablies à lʼavenir par les Impériaux. Les fortifications situées le long du Danube et de la Save, dont la démolition a été stipulée, ne seront point rétablies par les Imperiaux, a qui les lieux doivent appartenir”.

Art. V din

Tratatul de pace încheiat la Belgrad între împăratul Carol VI și Poartă.

Insula cât și fortăreața Orșovei ca și fostul St. Elisabeta, vor aparține în starea în care se găsesc acum, Imperiului Otoman. Banatul Timișoarei va aparține în întregime împăratului până la granițele Vlahiei, în afară de mica câmpie ce se găsește în fața insulei Orșovei, delimitată pe de o parte de râul Cerna care vine de la Mehadia, de altă parte de Dunăre și de un râuleț care mărginește Valachia austriacă și în fine de primele înălțimi ale Banatului care sunt în fața Orșovei, după o linie care va fi trasă de la un râu la altul, păstrându-se peste tot o egală distanță între zisele înălțimi și Dunăre; această câmpie va rămâne Imperiului Otoman cu condiția că dacă Turcii vor ajunge să abată toate apele Cernei în așa fel încât să le dea un alt curs, mai înapoi, atingând vechea Orșovă, atunci vechea Orșovă ajungând mărginașe a sus-zisei câmpii, ea singură fără teritoriile ei va aparține Porții Otomane; se înțelege ca Poarta nu va putea niciodată să o întărească. Se acordă Porții Otomane; termenul de un an de a abate apele Cernei, după care termen expirat, ea va pierde toate drepturile ei asupra Orșovei vechi, care va rămâne împăratului. Fortificațiile de la Mehadia care, potrivit delimitărilor ce se vor stabili, trebuie să aparțină Împăratului, vor fi încetul cu încetul distruse de către Turci și nu vor mai putea fi refăcute în viitor de imperiali. Fortificațiile ce se găsesc de-a lungul Dunărei și a Savei a căror distrugere a fost iarș stipulată, nu vor fi refăcute de către imperiali cărora li se cuvin aceste teritorii”. Prin pacea de la Belgrad, Austria pierdea doar cetatea Ada – Kaleh, Fortul Elisabeta, Oltenia și Serbia, iar Banatul rămânea în posesiunea Austriei. Întăriturile de la Mehadia și cele de-a lungul Dunării și Savei urmau a fi distruse. În articolul V se acorda turcilor și Orșova, dacă ei ar fi fost ăn stare să mute cursul apei Cerna ce curge pe la apus de Orșova, spre Dâlboca, în Dunăre. Turcii lucrau sub conducerea a doi ingineri francezi, cu enorme cheltuieli de bani și de puteri omenești, la aventurosul proiect de canal. Așa cum ne menționează Ali Ahmet în monografia sa, în afară de aceasta la ordinea zilei, ca la compunerea amintitului art. V însuși contele Neipperg s-a gândit numai la Orșova. Pentru otomani, care au considerat că -și pot alege singuri locul de unde să înceapă abaterea Cernei- respectiv de la confluența acesteia cu afluentul Bela Reca, urmarea ar fi fost că dacă reușeau acțiunea, le-ar fi revenit nu doar cetatea Orșova, dar și regiunea de la est de canal, respectiv satele Bârza, Topleț, Coramnic, Tufări și Jupalnic. În plus, ocupând cetatea Orșova, aceasta împreună cu fortificația din insulă și cu fortul Sf. Elisabeta urmau să alcătuiască un triunghi strategic de netrecut pe Dunăre. Turcii, după o muncă neobosită și cu cheltuieli mari, au săpat un canal de 22 km. După o lună de la trecerea termenului de un an voind a aduce Cerna în noua ei albie, abia aproximativ a cincia parte de apă curgea în ea, și această cantitate intra repede în nisip. Ca 22 km spre sudul unirii râului Bella Reca cu Cerna, la casa unui picher, pe unde trece calea ferată și șoseaua, se vede o săpătură de 6- 8 picioare largă și cam tot atâta de adâncă și a cărei urmă se poate mări până la Orșova. Tot asemenea sunt vizibile la Topleți, pe coasta Vestică a văii Cerna, lucrări de zidărie încă bine păstrate în raport cu timpul așa cum menționează Ali Ahmet în monografia sa din 1937. Ziua în care apele Cernei sau vărsat în Dunăre s-a sărbătorit la Țarigrad prin rugăciuni și slave de tunuri, pentru că li se dădea prilejul a cere în stăpânire Orșova și cu satele menționate. La 18 septembrie 1840, dată la care canalul trebuia terminat, lucrările nu erau încă încheiate. Delegatul Austriei, Uhfeld, a pretins evacuarea Orșovei de către otomani, dar aceștia s-au opus, declarând că vor încheia lucrarea foarte curând iar imperialii trebuie să țină cont de munca depusă la această construcție și de cheltuielile implicate. Deosebit de interesant în constinuarea lucrărilor era chiar antreprenorul Mustafa Reis Efendi, inițiatorul lucrării, care dorea să câștige cât mai mult, mai cu seamă că fraudase deja o parte considerabilă din suma predestinată lucrării. Lucrarea a primit un nou termen, după o lună fiind finalizată. O dispută a fost și cea privitoare la cantitatea de apă ce trebuia să curgă prin canal, otomanii susținând că tratatul prevedea abaterea Cernei doar așa cum estea ea la izvoare, fără afluenții de pe traseu. Acest canal a avut o viață efemeră, la primele ploi apele Cernei au rupt digul de pământ astfel încât apele au reintrat în vechea lor matcă. Din această construcție se mai păstrează până în zilele noastre urme în configurația terenului pe multe porțiuni la poalele dealurilor, câteva arcuri din acvaductul de la poalele muntelui Piatra Iorgovanului ( la Topleț, cam la 12 km de fostul Ada – Kaleh) și acvaductul de peste Valea Săracova ( Orșova , la aproximativ 7 km de fosta insulă). Sunt unicele vestigii ale unor construcții otomane din aceată zonă, care au rămas mărturii ale unei istorii zbuciumate, dar vii. După ce se încheie pacea, populația turcă se așează în Orșova, ridicând aici o moschee cu minaret,de unde , chiar și după o jumătate de secol, muezinul mai cheamă încă la rugăciune de cinci ori pe zi așa cum se practică la religia islamică. Dedesubtul geamiei era o boltă pe unde trecea strada principală, iar pe un perete o piatră scrisă în turcește amintește de recucerirea cetății Ada – Kaleh în timpul sultanului Mahmut Khan al II – lea în 1739. Insula a rămas în stăpânirea turcilor fără întrerupere până la 1788-1789 când izbucnește un nou conflict armat cu Austria.

1.2.4.3 Ultimul război austro – otoman ( 1788-1791 ). O serie de documente turcești din Arhivele statului ne arată că pe acest petec de pământ viața nu era liniștită, nici până la 1788. Astfel, printr-o poruncă vizirală, lui Mustafa Aga, comandantul cetății insulei, i se ordonă ca împreună cu domnul Țării Românești Grigore Ghica al III- lea, să întărească trecătorile și pălăncile mereu atacate de rebeli în urma răscoalei de la Belgrad. Aceste frământări din regiunea Porților de Fier coincid cu începutul războiului ruso- turc din 1768- 1774. Dorința împăratului Iosef II –lea al Austriei a fost ocuparea din nou a insulei și Generalul Wartenslebens cu 10 000 de soldați îi duce în octombrie 1789 pe muntele Alion și provoacă pe comandantul militar turc de pe insulă, să se predea, ceea ce acesta nu face. Din cauza ploilor Dunărea crescând asaltul nu s-a putut executa. În vederea blocării insulei, austriecii au făcut întărituri pe dealul Alion iar la 5 noiembrie 1789 au început bombardarea. În ajutorul generalului austriac vin și alte ajutoare, provocându-i din nou pe turci, iar aceștia consultând garnizoana le răspunde că va păstra pe veci insula pentru sultan și în acelaș timp roagă să se îngăduiască 5 zile, ca să evacueze copiii și femeile, ceea ce austriecii admit. La 15 noiembrie începe asaltul general, care a ținut 7 zile, fără niciun rezultat, însă din lipsă de alimente garnizoana turcă abia la 16 aprilie 1790 a capitulat, ocupând insula pe care o dețin numai până la 6 august 1790, când iar turcii pun stăpânire. În ceas de 3 zile, se vărsară prin gurile de foc ale tunurilor austriece, 27 000 de proiectile. La 20 aprilie 1789, turcii se retrag de pe insulă lăsând în urma lor 162 de tunuri. Dar, prin pacea de la Șiștov de la 4 august 1791, insula Ada – Kaleh rămâne turcilor și o stăpânesc până la 1878, când revine iarși Austriei, iar la 1913 Ungariei, ca, la 1919 să revină României. Astfel, ca parte istorică, insula Cetate, decade pierzându-și din trecutul ei glorios de până aici și zidurile, cazematele, încep să cadă, iar pereții cu sânge fiind acoperiți cu verdeață. 1.2. 5 Epoca Modernă. Alte documente de la sfârșitul secolului al XVIII – lea și începutul secolului sl XIX – lea, în special Colecția Hurmuzaki, reflectă pe de o parte relațiile insulei cu Osman Pazvantoglu, pașă rebel de Vidin, iar pe de altă parte, incursiunile de jaf ale insularilor în Oltenia și Țara Românească. 1. 2.5.1 File de istorie insulară în timpul pașei Regep Aga. Se pare că în această privință unii dintre cercetătorii istorici care s-au ocupat cu epoca lui Tudor Vladimirescu au semnalat existența unor panduri turcești și panduri muscălești, începând de pe vremea războiului ruso- turc din 1806- 1812. Despre pandurii lui Regep aga muhafîz de Ada – Kale ( 1805 – 1814 ), menționează un document din primăvara anului 1807, amintind de o luptă cu turcii lui Mola aga, urmașul lui Osman Pazvantoglu din Vindin. Un alt document prezintă pe pandurii din slujba turcilor lui Regep Aga, din Ada – Kale, mai înainte de „ răzmerița rușilor”, ca pe niște hoți de vite și contrabandiști. Înainte de eliberarea Olteniei de către ruși, având loc o înțelegere între Mola aga și Regep aga, patru plăși, din județul Mehedinți, au fost cedate muhafîzului din Ada – Kaleh. Dar, în aprilie 1807, o parte din pandurii lui Regep aga au trecut de partea pandurilor olteni, iar restul împreună cu turcii adalîi, au făcut o incursiune la Tîrgu Jiu, de unde s-au întors cu robi dintre boieri și negustori. Pe timpul stăpânirii turcești, între anii 1810-1814 comandantul insulei era un general vestit Regep Aga, care construi cu banii săi biserica românească din comuna Tufări de lângă Orșova. Regep Aga, era român de origine din comuna Rudăria și luat ca rob, împreună cu părintele și cei 3 frași ai săi în anul 1739. În cartea „Din trecutul Almajului și al Rudării ” , Părintele C. Buracu pomenește despre Pașa Regep Aga. Se spune că a fost fiu de creștin din Almaj și luat în 1737-1739 de către turci de la o familie cu patru copii din satul Rudăria și dus la Pașa Ismail din Ada- Kaleh care îl însură pentru că era frumos și talentat, cu fiica sa Durdica. Datorită vitejiei de care a dat dovadă ajunge în ranguri mari și primește averi de la Sultan. El este comandantul insulei din 1806 și a luat parte la cucerirea cetăților: Negotin, Cladova și Tekia din mâinile sârbilor în 1813. Regep Aga ținând foarte mult la legea creștină a dat bani lui Ivan Pleșuva, Epitropul, să ridice biserica din Tufări care este terminată în anul 1815. În această biserică a fost pictat chipul său pe perete, cu fes în cap. Era și filantrop ajutând pe românii din Orșova cu bani, iar pe eroul Tudor Vladimirescu pe care îl cunoștea și îl iubea l-a adăpostit în cetatea Ostrov. A fost respectat și de Francisc I, împăratul Austriei, care în 1810 a trimis la el “pe un general de frunte cu o delegație specială „. Dintre frații lui, Sali Aga a ajuns și el general. Acesta i-a ajutat și suținut pe români. În fața incursiunilor din Oltenia ale adanlîilor intervin sistematic pandurii lui Tudor Vladimirescu, aceștia participând în anul 1810 la ocuparea cetăților Ada Kale și Cladova de către un detașament din armata rusă condus de maiorul Redrikov, comandantul rus având cuvinte de laudă pentru modul în care aceștia au luptat. Pentru că îi iubea pe creștini a fost pedepsit de Sultan, să lupte în altă parte a împărăției turcești, de unde se întoarce învingător în Ada- Kaleh. A fost omorât în 1814, din invidie, de către Pașa din Rusciuc. Dar, a fost răzbunat de către frații săi: Adem, Bechir și Salih Aga, prin război. În acest context, Ali pașa a concentrat 600 de neferi în fața Cladovei, amenințând liniștea insulei. Ca urmare, la începutul lunii decembrie a celuiași an, Salih aga, fratele urmașului Regep aga, a făcut o serie de incursiuni cu neferii și pandurii săi din insulă prin Mehedinți pentru a strânge provizii în vederea rezistenței. În cele din urmă, înainte de 23 decembrie 1814, Salih aga a reușit să ocupe: Cernețiul, Mănăstirea Strehaia și alte localități din Oltenia, unde adanlâii s-au dedat la jaf. La 28 ianuarie 1815, Tudor Vladimirescu care se întorcea în țară, scria din Orșova lui N. Glogoveanu că nu poate pleca la București din cauza răzvrătirii adalâilor, care au ars Cernețiul, jefuiesc ținutul și au început să ia robi. La 8 aprilie 1815, Tudor Vladimirescu adeverește că Gorovei, sătean din Ilovița, a fost luat cu forța de pandurii din Ada – Kale. La câteva zile după aceasta, Petrache Culaglu din Orșova îi face cunoscut lui Hagi Ianuși că pașa de la Ada – Kaleh a încercat să îl prindă pe Dimitrie Gîrbea omul lui Tudor. Dintr-un document grecesc din 30 aprilie 1815, aflăm despre încercările de înăbușire a răscoalei adalâilor. Tot în cursul anului 1815, armeanul Manuc bei, fost candidat la tronul Moldovei comunică lui Capo dʼ Istria rămânerea lui Iusuf aga cu 2000 de oșteni la Craiova, sub pretext că apără Țara Românească de frații Regep din Ada – Kale. De fapt această măsură a fost luată pentru a se stăvili incursiunea rebelilor sârbi. Din cuprinsul acestui act mai aflăm că au fost emise două firmane pentru iertarea fraților Regep aga din Ada – Kale, la intervenția domnului Țării Românești. Luptele fraților lui Regep Aga împotriva ucigașilor săi a durat până la 20 noiembrie 1815, când au făcut, în sfârsit, pace. Regep Aga ținând foarte mult la legea creștină a dat bani lui Ivan Pleșuva, Epitropul, să ridice biserica din Tufări care este terminată în anul 1815. În această biserică a fost pictat chipul său pe perete, cu fes în cap. Era și filantrop ajutând pe românii din Orșova cu bani, iar pe eroul Tudor Vladimirescu pe care îl cunoștea și îl iubea l-a adăpostit în cetatea Ostrov. A fost respectat și de Francisc I, împăratul Austriei, care în 1810 a trimis la el “pe un general de frunte cu o delegație specială „. Dintre frații lui, Sali Aga a ajuns și el general. Acesta i-a ajutat și suținut pe români. Aprovizionarea ostașilor și locuitorilor insulei a constituit o relație permanentă cu Țara Românească. Astfel Nicolae Iorga citează într-o lucrare a sa „ copiile după porunca zaharelei din octombrie- 6 noiembrie ( 1817 ) ce au făcut trebuință a duce breslele la Ostrova care s-au plătit, fiind predată lui Derviș-bei, Ada- muha- fîzîe, cu 6 parale ocaua de făină”. Anumite documente care permit cercetarea vieții din insulă fac referiri multiple cu privire la relațiile comunității din Ada – Kale cu Țara Românească. Aceste relații s-au bazat în mare parte pe economie, dar, au avut și aspecte politice, diplomatice ori militare. Relațiile dintre Înalta Poartă și Țara Românească au adesea în vedere aspectele economice. Astfel un firman emis de cancelaria sultanului Mahmud al II – lea în octombrie 1818 poruncește domnului muntean Alexandru Șuțu „ să furnizeze și restul de 2 000 chile de Brăila, de mei și 100 000 ocale de făină, din recolta anului 1815/ 1230 H. pentru hambarele cetății Ada Kaleh, socotidu-se în contul tributului de 16 500 guruși. Deci, se vor preda încă 82 000 ocale de făină și 40 000 chile de mei înainte de sosirea iernii”. Mihail Guboglu ne menționează că există multiple documente care prezintă relațiile Munteniei cu insula Ada – Kale din perioada în care domn al Țării Românești era Grigore Ghica ( 1822- 1826 ). Astfel muhafâzul de Ada – Kale și Feth-ül- Islâm ( Cladova ) el – Hadj Abdul- Kerim îi confirmă, printr-o scrisoare din 21 octombrie 1822, domnitorului Grigore Ghica primirea unui firman prin care se poruncește că nimeni, în afară de negustorii capanlâi, nu au permisiunea „ de a trece în serhatul Valahiei spre a procura zaherea”. Un alt document din anul 1823 face referire la procurarea de unt sau miere de Ramazan bairam pentru pașa din Ada Kale. Adresându-se ispravnicilor de Mehedinți în legătură cu prezența unor tâlhari veniți din sudul Dunării, căimăcămia de Craiova cere, la 4 martie acel an, să vină la Ada Kale muhafâzi pentru a da porunci cu privire la paza oralului dunărean. Printr-o scrisoare, din 9 aprilie 1826 ( gurré Ramazan 1241, el- Hadj Kerim, muhafiz de Ada Kaleh , roagă pe Grigore Ghica să dea poruncă ispravnicului de Cerneț să nu se opună la aprovizionarea insulei cu zaherea, vite, lemne, etc. și nici să interzică locuitorilor de a veni cu marfă în insulă, iar mai puțin timp după aceasta îi comunică despre ridicarea podvezilor și furnizarea unor cai de menzil, plătindu-se câte 12 parale de fiecare cal pe oră. Pe baza acestor documente putem să ne formăm o idee asupra caracterului legăturilor insulei Ada – Kaleh cu Țara Românească, în timpul domniilor pământene.

1.2.5.2 Ada – Kaleh loc de exil pentru revoluționarii țărilor subjugate În 1848 nu se știe cu exactitate dacă au fost exilați aici, dar, cu siguranță au fost reținuți câteva zile unii dintre fruntașii revoluției din Țara Românească cu prilejul trecerii lor spre Semlin așa cum ne informează Mihail Guboglu în articolul său din 1962. Cetatea slujea acum ca teritoriu de exil pentru deportații politici din țările subjugate. Astfel, în 1848, au fost exilați sau cel puțin reținuți aici, câteva zile, 17 revoluționari din Muntenia, cu ocazia trecerii lor spre Selim. Până la urmă, totuși, li s-a înlesnit fuga pe teritoriul austriac. Principalii reprezentanți ai revoluției sunt: N. Bălcescu, C. A. Rosetti, I. Brătianu, frații Golescu, I. Voinescu II, D. Bolintineanu, C. Bolliac, C. Aristia, Gr. Grădișteanu, Gr. Ipătescu, Al. Zane, în total 17 figuri care au sosit în insulă pe data de 15 octombrie 1848. Poetul, Dimitrie Bolintineanu nota: „ Trecurăm locul cataractelor pe jos, căci bărcile nu putură să meargă mai departe. În dreptul insulei Ada Kale o barcă ne luă și ne duse la insula aceasta. Aici ne duseră la seraiul guvernatorului militar. Acest serai era o casă veche, jumătate dărăpănată, o bucătărie părăsită ne fuse camera noastră a tutulor”. În august 1849 a poposit aici L. Kossuth care, predându-se turcilor din Ada – Kale, a fost trecut în Imperiul Otoman. În anul 1868, atât fortul Elisabetha cât și alte întărituri ale insulei Ada – Kale au fost luate de principele Serbiei, Mihail Obrenovici, de la turci. Demn de amintit este mai departe, Capela coroanei ungare, situată spre Est de calea ce duce la gara Orșova, în locul acela unde în noaptea de 23 spre 24 august 1849, coroana sfântului Ștefan, împreună cu celălalte ornamente de încoronare, pe care Kossuth le-a luat cu sine, au fost îngropate. El s-a predat turcilor din Ada- Kaleh și a fost trimis pe Dunăre la Vidin și de acolo în interiorul Turciei condus de Bego Mustafa. Abia după 4 ani, la 8 septembrie 1853, după ce s-au făcut săpături sistematice, au fost regăsite lucrurile îngropate. Spre amintirea acestui fericit eveniment, Majestatea Sa , împăratul Austriei, lasă să se ridice o Capelă. În mijlocul ei este o adâncitură îmbrăcată în plăci de marmură, pe fundul căreia zac în imitații insigniile coroanei. Cu ocazia războiului româno- ruso – turc din 1877- 1878, la 26 mai 1878, Ada – Kale a fost iar ocupată de austrieci. Prin tratatul de la Berlin 1878, printr-o înțelegere între Turcia și Austria se reglementează situația precară a insulei Ada- Kale, în sensul că este trecută sub protectoratul Austro- Ungariei și sub stăpânirea Porții. Din acest moment s-au luat măsuri pentru paza și administrația insulei, instituindu-se un „ guvernator” (müdür ) un cadiu sau naib ( judecător ), un imam, un muezzin, apoi un învățător și o învățătoare ( muʼallim ). Guvernatorul conducea insula cu ajutorul unui consiliu administrative ( medilis-I idare ) compus din patru membri, aleși periodic prin vot. Aceștia aveau legături cu consulatele otomane din Budapesta, Orșova, Turnu Severin, Calafat și Craiova.

1.2.5.3 Ada – Kaleh , garnizoană deschisă sub ocupație austriacă. Printr-un decret din 2 noiembrie 1885, insula a fost declarată garnizoană deschisă, încetând să mai fie o cetate militară. De acum ea putea fi vizitată de oricine. Spre a ușura viața grea a locuitorilor insulei, au fost acordate unele privilegii din partea ambelor puteri. Astfel, adalîii aveau dreptul să importe orice fel de marfă și în orice cantitate, fără nici o taxă vamală, puteau vinde diverse produse, în afară de tutun și țigarete, zahăr, cafea, orez și ceai, la Schela Orșovei. Nu aveau însă voie să poarte arme, decât de vânătoare și nu făceau armata. Puteau fi angajați cafegii pe vapoarele de pasageri austriece, care făceau cursele de la Viena la Sulina. Mai aveau dreptul să taie lemne de foc, pentru trebuințele lor proprii, fără nicio taxă din pădurile Statului ( din câmpia mică ) de pe muntele Alion ( de la Vodița până la Tuțar ) și să pescuiască fără permis, de la Vodița până la Cerna și ceea ce ne face să credem că insula aparținea unei lumi de basme, este faptul ciudat, mai ales pentru noi cei de azi, că locuitorii din Ada – Kaleh nu plăteau niciun impozit. Această situație a durat până în 1918.

1.2.6 Epoca Contemporană. Această epocă prezintă evoluția istorică a insulei cât și ultimele zile din îndelungata ei existență, ultimul capitol al unei istorii plină de zbucium. Și fiindcă acest petec de pământ va dispare în învolburările giganticului lac de acumulare al Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier. 1.2.6.1 Rolul insulei în timpul războiului pentru reîntregirea națională a României. În primul război mondial armata română a dus lupte cu austriecii la Ada – Kale și Orșova pe care le-a ocupat. Nu peste mult timp de la intrarea României în război, armata română a intrat în Ada – Kaleh și la Orșova, unde luni dea rândul s-au dat lupte sângeroase între români și între armatele puterilor centrale, dovada este cimitirul eroilor din grădina capelei Coroanei, cu atâtea morminte de eroi așa cum relatează Ali Ahmet în monografia sa din 1937. Domnul general Teodor Teutu în „ Carnetul de câmp asupra luptelor de la Cerna” scrie următoarele: 15 august 1916, la orele 5 dimineața câteva secții de artilerie se aflau la Gura – Văii și Vârciorova și răspundeau tocului artileriei deschis de un monitor austriac care caută să se strecoare dinspre Cladova spre Orșova; 19 august 1916 companiile a 6 –a și a 8 – a sub conducerea Maiorului Aleman au ocupat insula Ada – Kaleh ( din reg. 17 inf. ); 29 august 1916, sub direcția Maiorului Aleman s-a instituit consiliul comunal alegându-se primarul insulei; 18 septembrie 1916, compania a 8 – a, pe marginea Dunării, de la Schela Cladovei până la ghereta de pe șoseaua Vârciorova- Orșova, are un pluton detașat la gheretă cu o secție în insula Ada – Kaleh. La 21 august 1915 Husein, ambasadorul Turciei la Viena ca răspuns adresei din 12 august 1915 a guvernatorului din Ada- Kaleh, face cunoscut că s-a renunțat la chemarea sub armă a populației din Ada- Kaleh și la trimiterea ofițerilor de la Constantinopol, după cum iese dintr-o adresă primită de la ministerul de externe. După acest război, nimeni nu se gândea la acest petic de pământ din mijlocul Dunării, deși prin tratatul de la Trianon el revenea României. 1.2.6.2 File interbelice.

După războiul cel mare trebuiau să se ridice state noi. Insula Ada – Kaleh rămânea fără susținători. Stăpânită de români, austrieci, unguri, turci, acum în atmosfera Versailles-iului, nimeni nu se gândea la acest ținut. În situația asta confuză, când principiul lui Wilson, că popoarele dispun singure de soarta lor, câțiva fruntași, după o înțelegere unanimă a întregii suflări, se înfățișează primei sentinele române, și de aici guvernul român, declarând de bună voie că vor să fie de aici înainte cetățeni români, credincioși țării și Regelui. Astfel fortăreața Ada – Kaleh trece definitiv sub protecția românilor. Urmează un timp greu pentru insulă, când o parte din locuitori, din cauza mizeriei, o părăsesc. Alții rămân ca hamali la portul din Orșova. Înaintea războiului insularii aveau o largă autonomie, Statul neamestecându-se, singuri alegându-și un mudir ( subprefect ), un cadiu ( judecător ), un hoge ( preot ), învățători, cantori, etc. Asemenea locuitori aveau liber import- export, scutiri de serviciul militar și impozite, comerț liber scutit de vamă, târg în portul Orșova de trei ori și Vârciorova de două ori pe săptămână. Insula Ada-Kaleh a avut din vechime anumite privilegii recunoscute de fostul Imperiu Austro-Ungar, care făcea ca această insulă să fie prosperă, atrăgând vizitatori din toate unghiurile țărilor învecinate. Cu sfârșitul războiului, turcimea din Ada – Kaleh din propria inițiativă, s-a alăturat regatului românesc, respingând oferta făcută de imperiul musulman de a reveni sub ocrotirea lui și refuzând cu toată îndărădnicirea trecerea la regatul iugoslav. După terminarea războiului a început o epocă de sărăcie pentru locuitori, înspăimântătoare. O parte au fugit căutând hrana aiurea, iar alții se găseau în aproprierea cerșătoriei, autoritățile venindu-le în ajutor pentru a nu muri literalmente de foame. Rând pe rând guvernele au căutat să vină în ajutorul locuitorilor, înființând școli, aducând un atelier al C.A.M-ului care dădea de mâncare la câteva zeci de locuitori, dar mulțimea ducea greutatea foamei. Statul român ocupă insula în 1919 iar o parte din drepturile politice se păstrau : scutire de armată, impozite, iar în luna iunie în 1929 pentru prima dată s-a organizat poșta rurală în insulă, venind în ajutorul populației și autorităților. Înaintea războiului, corespondența locuitorilor se ridica de la poșta din Orșova, de către barcagii turci și pe lângă taxele legale percepute de poștă mai percepeau și barcagii pentru transportul de la Orșova- Ada- Kaleh. Poșta rurară se execută zilnic afară de duminici, de către un factor rural de origine turc, între insulă și pichetul de grăniceri Tache- Ionescu, drumul cel mai scurt pe Dunăre, cu barca, iar de la pichet până la oficiul P.T.T. Orșova se efectuează pe jos sau cu bicicleta după caz. Pentru serviciile aduse de către cursa poștală rurală Ada – Kaleh – Orșova autoritățile și locuitorii din insulă sunt foarte mulțumiți de această organizare a poștei ne mai fiind izolați ca înainte. Un act din 1923 în care se anunță Primăria Comunei Ada- Kaleh că insula Ada- Kaleh va trece sub protectoratul statului român. Acest act prevedea: „Prefectura județului Caraș Severin Serviciul administrativ Nr. 3641 Pres. 1923, octombrie 12. Obiect: Supusenia turcilor din Ada – Kaleh. Termen 15 zile către Pretura Orșova.Comunicându-vă în copie ordinul Ministerului afacerilor străine cu Nr. 52594/1923 referitor la supusemia turcilor din Ada- Kaleh cu onoare vă invităm să binevoiți a lua la cunoștință aducând aceasta și la cunoștința populației din insula Ada- Kaleh și a ne da relațiuni în termen de 15 zile L. S. Prefect . Ca urmare la adresa cu nr. 52594 din 25 septembrie am onoarea spre informarea dumneavoastră că chestiunea insulei Ada- Kaleh nu a fost hotărâtă prin tratatul din Lausanne, ci printr-o deciziune a Consiliului Suprem din 29 iulie 1919 spre a atribui acestă insulă României. Așa fiind termenul de a obține de doi ani termenul prevăzut prin Ordinul 31 din Tratatul de la Lausanne nu-și găsește alipirea în ceea ce privește insula Ada-Kaleh și numai pentru teritoriile dezlipite de la Turcia…. ”. „Anii trec ca apa” spune poetul Topârceanu în frumoasa lui poezie: Balada Mioriței. Dar zilele? Sunt clipele pentru cei care muncesc mult și din greu. Ce se făcuse pentru Ada- Kaleh până în 1926? Dacă nu s-a făcut prea mult și, mai cu seamă dacă nu se făcuse încă nimic sau prea puțin pentru a crea mijloace de existență locuitorilor, s-au creat însă școli pentru luminarea și pregătirea generațiilor pentru o muncă ordonată, pentru o viață mai bună. Asta era în orice caz pentru oamenii de bună credință și care își înțeleg interesul de cât ceia ce a făcut fosta stăpânire, care a lăsat pe Ada- Kaleh-eni să trăiască în afară de legi, fără a-i cultiva și fără a le cere și a-i pregăti, ca să ia parte efectivă, după pregătirea și posibilitățile fiecăruia, în rosturile mici sau mari ale vieții acelei țări. Dat fiind lupta întreprinsă de Statul român, împotriva analfabetismului și pentru ca populația eteroglotă să cunoască limba țării, nu era de mirare să auzi că în Ada- Kaleh, funcționează o școală primară mixtă de stat. Se spunea că insularii ar fi refractarii muncii și că nu urmăreau decât să trăiască din expediente, nu se poate insă acest lucru. Părerea mea este că acestor insulari trebuia să li se ofere mijloace de muncă potrivită cu concepțiile, cu tradițiile și aptitudinile ancenstrale ale rasei, care nu mor niciodată, care fac fondul etic și etnic în veci neperitor al ori cărui neam chiar dacă mii de ani este pus să trăiască în alt mediu și cu alte mijloace de existență și rezidă în acel ceva care dacă nu poate fi văzut în mașina omenească nici cu aparatele cele mai perfecționate, se observă clar în manifestările vieții culturale, artistice și economice, căci alcătuiește tot ceea ce este distinct și caracteristic unei rase, unui neam. Populația adultă reclama, solicita, pentru ea, pentru văduvele sărace, pentru capii de familie, în neputință să o întrețină, pentru cei bătrâni, care nu mai pot munci din greu, ocupații prin care să-și poată câștiga existența. Acești oameni au cerut mereu „porto franco” pentru anumite articole, ceea ce nu li se poate acorda, au mai cerut să se înființeze o fabrică de tutun pentru specialități, cât și dragostea ce pun pe cultura florilor și pomilor mult în exuberanța ei și calitatea solului. Putem constata că ocupația cea mai potrivită pentru locuitorii insulei ar fi deocamdată, în 1926, intensificarea pomiculturii și viticulturii de pe insulă, cultura ei, ceea ce ar da o producție considerabilă. Totodată, dat fiind orientarea și curiozitățile ce insula, atât de avantajele poziției și așezarea ei în mijlocul unui peisaj încântător, dacă ar fi înfrumusețat prin palntații și valoare artistică a diferitelor aspecte , ea a devenit o stațiune din cele mai atrăgătoare. Spre fericirea locuitorilor, în ziua de 4 mai 1931 M. S. Regele a venit să viziteze insula și cu această ocazie o delegație de locuitori în frunte cu domnul Ali Kadri s-au prezentat M.S.Regelui, arătând doleanțe locuitorilor. Regele impresionat de sărăcia groaznică ce o văzuse în insulă, a cerut să se prezinte la București cu propuneri concrete pentru nevoile locuitorilor, promițând că va face ca vechile privilegii să nu fie complet uitate. În insulă nu s-a putut aduna nici măcar suma necesară pentru cheltuielile drumului, așa că delegații insulei: primarul Turhan Ismail și Ali Kadri au trebuit din banii lor proprii să plătească drumul și cheltuielile.

1.2.6.3 Insula Ada- Kaleh în perioada comunistă.

Comunismul a însemnat pentru locuitorii din Ada –Kaleh în mare parte schimbarea modului de viață, mulți dintre aceștia calificându-se în activități industriale. O parte au lucrat la fabricile , acum naționalizate, de tutun și confecții din insulă, alții s-au angajat în întreprinderi din Orșova ( la șantierul naval, apoi la întreprinderea minieră și alte firme mai mici ) sau Turnu Severin. Din anul 1946 locuitorii sunt martorii naționalizării vilei lui Ali Kadri, devenită între timp proprietatea Mariei Antonescu (soția mareșalului Ion Antonescu), un document din 15 ian 1946 amintește că: “ poporul insulei ……a găsit de cuvință să adune în obște și constituit în unanimitate de voturi cu strigăte și glas tare, ca organele administrative locale să facă demersuri locului în drept ca : casa fost Ali Kadri, fost Maria ex mareșalul Antonescu să rămână populației”. Dosar 1/1948 Situația imobilelor intrate în proprietatea statului
În procesul verbal din 1 oct. 1945 coroborat cu declarația Mariei Antonescu dată în ziua de 6 iunie 1947 rezultă că aceasta a cumpărat vila din Ada Kaleh de la Ali Kadri , deci supusă confiscării. Aceeași soartă –naționalizarea averilor “prin donație” sau “ prin trecere în proprietatea Statului pe baza Decretului 111/ 1951 fiind considerate bunuri fără stăpân” s-a abătut asupra tuturor celor care au decis să plece în Turcia. O parte dintre turcii din insulă și-au reluat meseria lor de vânzători ambulanți de înghețată și dulciuri pe care le fabricau singuri. O nouă perioadă grea au avut de înfruntat locuitorii din insula Ada Kaleh între anii 1948- 1956 când datorită artificialului conflict între România și Jugoslavia dictat de Moscova, insula a rămas în mijlocul unei zone de conflict, accesul străinilor fiind complet interzis, aceasta a fost temporar încercuită cu sârmă ghimpată. În acestă panică activitățile turistice au fost sistate.

Mai mult chiar în noaptea de 22 spre 23 iunie 1952 o parte a locuitorilor insulei au fost deportați în Bărăgan,la Pelican, domiciliul obligatoriu încheidu-se abia la 26 decembrie 1955. Cei reveniți acasă și-au găsit însă gospodăriile complet distruse. Abia în 1956 aceste interdicții au fost treptat ridicate. Semnele sfârșitului naturii și comunității din Ada Kaleh au devenit tot mai evidente începând cu anul 1962 când s-au realizat anchete sociologice , s-au demarat pregătirile pentru strămutare și și-au început activiatatea de studiere științifică a vieții din insulă specialiști din diferite domenii , componenți ai Grupului de cercetări complexe Porțile de Fier În această perioadă insula a fost intens vizitată de către turiști. În 1956 s-a semnat acordul româno-iugoslav privind construirea sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier. Pe baza H.C.M 2127/1967 și prin decretul de expropriere 1008/1967 populația de pe insulă s-a supus iminentei strămutări. Monumentele istorice au fost strămutate pe insula Șimian aflată în aval de Drobeta Turnu Severin. Aici au fost aduse o parte din zidurile cetății, două porți ale acesteia, bastioanele de la colțuri și mormântul lui Miskin Baba alături de alte 5063 morminte. Moscheea nu a fost strămutată, datorită opoziției Sfatului Popular Oltenia. Insula a dispărut, cedând locul giganticului baraj hidro-energetic de la Porțile de Fier , înghițită de apele Dunării ca izbândă a civilizației și progresului tehnic.

1. 2.6.4 File de arhivă secolul XIX – XX. Un imperiu în agonie. Documentele din Arhiva din Ada- Kaleh ne mai înfățișează unele aspect din viața unui imperiu care era în agonie.Cine a urmărit viața economică și socială din fostul imperiu Otoman a dat desigur seamă ce aspect devastator prezintă visteria statului. Slujbașii statului luni de zile nu primeau salariile lor, atât cei din cadrele armatei, adică ofițerii și soldații, cât și cei din slujbele civile. Și pentru că imensa majoritate a populației turce nu era compusă decât din funcționari, țara se găsea în orice moment în plină mizeria. Selim, guvernatorul din Ada – Kaleh printr-o adresă cu data de 4 august 1900 către serasker-pașa îi prezintă starea deplorabilă a celor 4 jandarmi din insulă care au fiecare câte 26 salarii neîncasate și îl roagă de a lua măsuri pentru expedierea grabnică a salariilor în restanță. Omer Lutfi bey noul guvernator din Ada- Kaleh, imediat ce lua în primire postul în martie 1902, întocmește lista datoriilor ce le a lăsat predecesorul său, Selim bey, unele pe baza zapiselor prezenate, altele după mărturisirile acelora care avansarseră sume. Aflăm de la lista întocmită că fostul guvernator datora 1827 piașteri către Mehmed Fehmi enfendi, 400 piaștri către Kadri effendi, 253 și 206 piaștri către Hafîz Yacub și Hagi Yahix,băcani, 210 și 697 piaștri către Cirkin aga și Hüsnü effendi, tutungii, 407 piaștri către Toma Gavrilovici, cafegiu, 514 și 208 piaștri către Stoica Mitrevi și Ghencia, brutari, 20 fiorini către Mustafa effendi, institutor, 75 fiorini către Hairi effendi, 180 fiorini către Simon Kügler,negustor la Orșova, în afară de aceasta nu virase în vestierie prețurile celor două case vândute de către stat, respective 1300 și 1400 piaștri. Yusuf Zia, 12 decembrie 1892 Viena, ambasadorul Turciei la Viena, referindu-se la adresa din 8 septembrie 1892 a guvernatorului din Ada- Kaleh, care ceruse de la ministerul de interne al Turciei o sumă de 25 de lire turcești pentru repararea reședinței guvernamentale din insulă. Îi face cunoscut că după o adresă sosită de la ministerul de externe s-au dat dispozițiile cuvenite Bănci otomane pentru expedierea sumei solicitate. Acesta avea sigiliul emitentului în loc de semnătură. Referindu-se la adresa din 29 decembrie 1892 a guvernatorului din Ada- Kaleh care solicitase de la mărinimia împărătească un ajutor pentru săracii din insulă cu prilejul ierni cumplite, i se face cunoscut că în urma demersului făcut în această pivniță s-a anunțat telegrafic că s-a trimis în acest scop 100 fiorini- hârtie. Yusuf Zia 21 aprilie 1893, Viena, ambasadorul turc de la Viena îi scrie guvernatorului din Ada-Kaleh confirmându-i primirea unei adrese a consiliului administrativ din insulă care solicita ca să fie plătit la Ada- Kaleh salariul caporalului artilerist Adem fiul lui Abdulfehtul, transportat acum în localitate. Ambasadorul îi răspunde că după o adresă primită la ambasadă sunt făcute formalitățile cuvenite pentru ca numitul să primească de acum înainte salariul său de 90 piaștri la Ada- Kaleh. Yusuf Zia ambasadorul turc la Viena, 8 iulie 1893, confirmă guvernatorului din Ada- Kaleh primirea adresei sale din 18 aprilie 1893 prin care guvernatorul făcea cunoscut că nu fusese încă primită suma de 25 de lire turcești destinate reparației reședinței guvernamentale. Ambasadorul răspunde că după adresa primită la ambasadă ministerul de finanțe ar fi dat la 13 aprilie 1309 construcțiile necesare Băncii otomane în această privință. Rifat Halil, la 26 mai 1893, ministrul de interne scrie lui Selim Efendi guvernatorul din Ada- Kaleh confirmându-i prmirea la adresa sa prin care guvernatorul solicită mărirea salariului, sumă de până acum nefiind destulătoare. Ministrul de interne răspunde că departamentul externelor nu găsește vre-o sumă disponibilă în buget pentru a satisface cererea. Certhez Ali din Ada Kaleh, 9 septembrie 1893, printr-o cerere către guvernator solicită intervenția acestuia pentru încasarea unei sume ce le are de primit de la diferite persoane din timpul tovărășiei sale cu defunctul său frate : 2246.20 de la Ibrahim Aga, fiul lui Bego Ali, 1378.24 de la Ali Baba Jade Ahmed Aga, 5321. 30 de la soldatul Mehmed Aga, 166.5 de la Topal Arif Aga, 341.5 de la Batal Husein Aga- Jade Mustafa Aga, 251 de la Omer Aga fiul lui Osman, 777 de la Geafer- Aga- Jade Husein Aga, etc. Pe verso: însemnări privind unele încasări făcute prin guvernament într-o sumă de 280.17 piaștri. La 1 august 1894, Halib Rifat minstrul de interne face cunoscut guvernatoeului din Ada- Kaleh că s-a aprobat o pensie lunară de 65 piaștri văduvei fostului guvernator Bekes Efendi, Emine- Rasîm și deoarece nu este posibilă achitarea sumei pomenite se recomandă desemnarea unui împuternicit la Constantinopol și trimiterea unei procure. Mahmud Zia fiul lui Mustaf, 18 august 1894, face cunoscut guvernatorului din Ada- Kaleh că s-a trimis printr-un vas al societății de navigație Lliyd îmbrăcămintele și încălțăminte celor doi jandarmi din insulă. Halib Rifat ministrul de interne printr-o adresă către guvernatorul din Ada- Kaleh referindu-se la cazul învățătorului demis Mustafa Efendi, face cunoscut că s-a primit decizia ministrului instrucțiuni publice care având în vedere că cel demis n-a avut decât o leafă lunară de 250 piaștri și că cu acest salariu fiind imposibilă trimiterea unui nou învățător, recomandă reangajarea celui demis. La 31 mai 1894 convocarea celor cu drept de vot pentru a alege pe membrii unui nou consiliu administrativ, vechiul consiliu fiind descompus din cauza lui Mustafa Efendi și a demisiei altor membri. Din lista care urmează se vede că au câștigat majoritate Hasib Aga fiul lui Ibrahim, Hairi Aga fiul lui Hasan, Hafir Azis Efendi, Bchjet Aga, Osman Aga . Domnul Philonovici, la 7-19 iunie 1895, Orșova, roagă pe prefect de a elibera o liberă trecere numitei Gül Alih, de 22 de ani, domiciliată la Ada- Kaleh care se duce la Vidin în Bulgaria cu 2 copii minori. Abdul Kadri fiul lui Becktaș, Fetih fiul lui Salih, Ali fiul Ahmed și Mehmed fiul lui Mustafa la 22 septembrie 1895 semnează o notă reprezentând cheltuielile făcute pentru a repara tekke- ul în suma de 93 piaștri. Emin fiul lui Ahmed, la 24 septembrie 1895 se adresează consiliului administrativ al insulei rugându-l de a încasa suma de 25 piaștri ce are de luat de la Ali Salih. La 26 septembrie 1895 Emin fiul lui Amhed adeverește că a primit de la consiliul administrativ al insulei 18 piaștri 30 parale pentru reparațiile ce le-a făcut la școală. Ivan Constantinescu adeverește că a primit la 21 septembrie 1895 de la Hafun Uzeir 15.30 fiorini pentru reparațiile făcute la școală. Ali Salib ambasadorul turc la Viena răspunzân, la 3 octombrie 1895la adresa guvernatorului din Ada- Kaleh precizază că suma de 3 fiorini sosită pe numele imamului Mustafa aparține școalei și că trebuie să fie predată învățătorului. La 5 octombrie 1895, Husein Salih adresându-se guvernatorului din Ada- Kaleh îi face cunoscut că câțiva locuitori din satul Sip-Kӧy au trecut noaptea la insulă și deoarece unui dintre ei cu nume Lago îi datorește bani roagă pe guvernator să-l aresteze dis de dimineață înainte de plecarea lor pentru a se judeca cu dânsul. Yacub Bchjet din Ada- Kaleh la 18 octombrie 1896 adresându-se guvernatorului din insulă îl roagă de a dispune ca să fie căutat în lucrurile defunctului Mustafa Efendi sigiliul ce-l comandase prin defunct cu plecarea lui la Constantinopol plătind și contravaloarea și pe care la întoarcerea sa nu-i predase defunctul. Selim, guvernatorul din Ada- Kaleh, la 9 decembrie 1896, însărcinat de a cerceta și a raporta despre starea sănătății a reprezentaței Turciei la Orșova, Filo Ksinidis Efendi, raportează direcției generale a afacerilor consulare că puterea vizionară a numitului nu prezintă vre-o diferență de la cea de acum trei ani jumătate, că întradevăr unul din ochii este atins iar al doilea slab, nu este totuși lipsit de vedere. La 24 ianuarie 1897, guvernatorul din Ada- Kaleh răspunzând la adresa din 15 ianuarie 1897 a ambasadei din Viena privind schimbarea consiliului administrativ din insulă și a darea de judecată a lui Hafiș Aziș Efendi pe chestiunea furului unei cărți, i se face cunoscut că în urma cercetărilor făcute nu s-a adeverit nici unul din faptele imputate lui Aziș Efendi. În ianuarie 1897 guvernatorul din Ada- Kaleh prezintă o adresă către ambasadorul Turciei din Viena expune cazul lui Ignat Freiler, farmacist și primarul orașului Orșova, care fusese decorat cu gradul al V-lea pentru ajutorul ce îl dă populației din Ada- Kaleh trimițând gratis alimente celor săraci, și care n-a primit încă decorația acordată deși faptul fusese anunțat în ziarele din octombrie 1894 și fusese comunicat de către marele vizirat lui Ispraki, fiul numitului, îl roagă de a interveni pentru expedierea decorației acordate. La 31 martie 1897 guvernatorul din Ada- Kaleh printr-o adresă către ambasada din Viena referindu-se la cazul acelor locuitori din Ada- Kaleh care merg în alte țări pentru afaceri și sunt supuși multor dificultăți din cauza diferitelor sisteme de certificate de drum, îndeosebi cei care călătoresc mai departe, spune că sistemul cel mai potrivit va fi, după cum a fost și până acum, eliberarea certificatelor de către autoritățile din Orșova trimite lista celor patru jandarmi care servesc la Ada- Kaleh pentru a fi luată ca baza la expedierea salariilor, roagă de a interveni pentru a fi trimise uniformele lor în contul anului în curs. În 9 mai 1897. Printr-o adresă către guvernatorul insulei arendașul, casei fostului guvernator, Naidon cere măsuri pentru a fi încasat de la Majhar Bey, fostul guvernator al insulei, trei napoleoni, suma care prezintă restul din garanția de 7 napoleoni ce o lăsase în casa guvernamentului în timpul arendei sale și pe care n-a restituit fostul guvernator îi face cunoscut că în urma inundațiilor provocate de ploile abundente din acest an a fost inundată și o parte a insulei prin urmare o parte din case au rămas sub apă. Casele rămase sub apă au fost evacuate și locuitorii mutați în alte case rămase neatinse după cum în școală și în moschee; urma a se lua măsurile necesare. Tănase Gakserovici din Nikie, 2 iunie 1897 adresându-se guvernatorului din Ada- Kaleh îl roagă de a lua măsuri pentru a fi încasată datoria de 107 franci ce o mai are. Danil, tutungiu la Ada- Kaleh și de a o preda lui Hairi Efendi, negustor la Ada- Kaleh pe care l-a desemnat ca vechil. Mahmud Nedim, la 4 iunie 1897 ambasadorul Turc la Viena face cunoscut guvernatorului din Ada- Kaleh conținutul unei adrese primite de la ministerul de externe după care pentru a satisface cererea guvernatorului în privința uniformelor celor 2 jandarmi din Ada- Kaleh, este necesar de a ști de care marcă sunt puștile ce le întrebuințează jandarmii spre a fi ales baionetele ce se vor trimite. La 7 iunie 1897 Mehmed Zia, serascher, face cunoscut reprezentantul guvernului otoman la Orșova că s-a expediat printr-un vas al societății Lloyd uniformele celor 4 jandarmi din insulă, și îl roagă de a le trimite la Ada- Kaleh.răspunzând întrebării ministrului de externe care ceruse lămuriri despre modelul puștilor potrivite, dă lămuririle cerute. Halib Rifat, marele vizir, printr-o adresă către guvernatorul din Ada- Kaleh îi face cunoscut că în urma demersului făcut de către Mustafa Rușdu Efendi, învățător la clasele gimnaziale din Ada- Kaleh privind mărirea salariului, ministrul instrucțiunilor publice l-a mărit de la 250 piaștri la 350 piaștri și s-a dat instrucțiunile cuvenite Băncii Otomane. La 10 octombrie 1899 printr-un raport comisiei ambasadei de la Viena îi face cunoscut că din cauza expirării mandatelor lor au demisionat trei dintre membrii din consiliul administrativ să că în urma alegerilor efectuate au fost aleși Ahmed fiul lui Ali, Kadri fiul lui Bektaș și Rișa fiul lui Hasan; roagă confirmarea alegerilor efectuate și a mandatelor celor aleși. Referindu-se la demersul ce l-a făcut Mehmed Fehndi la ambasadă pentru socotelile ce le are guvernatorul cu numitul în contul cumpărătorului și al chiriei, suma pretinsă este de trei ori mai mare, și demersul făcut nu este decât un act frumos. Mehmed Zia, serascher, face cunoscut că s-a expediat spre portul Orșova prin societatea Schimker uniformele celor patru jandarmi din Ada- Kaleh compuse din 4 uniforme de infanterie, 4 iamurluce, 4 perechi cizme de infanterie și 4 fesuri. La 5 decembrie 1899 Hasit Hassan adresându-se guvernatorului din Ada- Kaleh face cunoscut că a constatat că mielul ce-l pierduse zilele trecute că l-a găsit și l-a tăiat de către măcelarul din Tekie care a și vândut carnea, îl roagă de a lua măsuri pentru ca să fie încasat de la numitul măcelar prețul mielului plus sumele ce le-a cheltuit pentru al hrăni timp de 5 luni. Mahmud Nedim ambasadorul turc la Viena răspunzând la adresa din 23 iunie a guvernatorului din Ada- Kaleh acordă încuvințarea solicitată pentru a întrebuința un nou sigiliu purtând legende atât în limba turcă cât și în cea franceză. În 5 iulie 1898 adresându-se ambasadei din Viena deplasarea la Constantinopol a învățătorului din Ada – Kaleh Mustafa Efendi care dorește să se ducă acolo pentru a aranja afacerile celor doi copii ai norei sale moarte recent în capitală și în caz de acordarea încunvințării solicitate de a-i elibera pașaportul cuvenit, în lipsa lui dânsul va fi înlocuit prin Hafiș Yacub Efendi, muezinul moscheei. În 18 iulie 1898 Ismail Asîm, consulul otoman din Turnu Severin roagă pe guvernatorul din Ada- Kaleh să facă în mod deosebit cercetările cuvenite pentru a ști locul unde se găsește în momentul de față numitul Mustafa fiul lui Omer Aga, care se duse recent la Ada- Kaleh în vizită. În 20 iulie 1898 guvernatorul din Ada – Kaleh răspunzând la o întrebare a consulullui din Turnu Severin îi face cunoscut că Mustafa aga fiul lui Omer, a fost 8 -10 zile în urmă la Ada – Kaleh ocupându-se cu afaceri pe picior, s-a dus pe urmă la Vidin, de unde s-a reîntors din nou la insulă. Guvernatorul insulei la 11 aprilie 1900 adresându-se ambasadorului din Viena îi face cunoscut că atât învățătorul școlii Mustafa Efendi cât și jandarmii din insulă n-au primit leafa de 10 luni de zile și se găsesc în plină mizerie, și îl roagă de a face intervențiile cuvenite pentru ca să fie trimise cât de curând oamenilor. Într-un document din 13 aprilie 1900 pe verso în limba turcă spune că adresa de față este trimisă comandantului garnizoanei austriece și pentru a face cunoscut că nu este permis șederea în insula a sârbilor și a altor supuși străini și că ar trebui să fie căutați pe cei care nu posedă pașapoarte spre a fi expulzați. În 18 aprilie 1900 guvernatorul din Ada- Kaleh se adresează ambasadei de la Viena, îi face cunoscut că urmând pe cei doi jandarmi care s-au retras nefiind plătiți timp îndelungat au dat demisia lor și ceilalți doi, lăsând astfel insula fără jandarmi, îl roagă de a interveni urgent pentru a curma această situație atât de penibilă. Mai adaugă cazul lui Mustafa învățătorul școlii care n-a primit leafă de 10 luni și care nu mai are de unde a împrumuta bani pentru nevoile sale și roagă a interveni și în cazul acestuia. În 13/26 aprilie 1900, traducerea turcească a unei înștiinări prezintă din partea comandantului garnizoanei austriece insulare care ordona să se facă cercetări prin care 4 jandarmi ai insulei pentru a găsi pe toți străini și îndeosebi pe sârbi care locuiesc în insulă fără știrea comandamentului și a-i invita să mi se prezinte până la sfârșitul lunii spre a arăta pașapoartele lor, urmând ca cei care nu ascultă acestui ordin să fie expulzați. Tabloul voturilor, la 7 octombrie 1900, ce s-au dat pentru a alege pe noii membri ai consiliului administrativ, cele mai multe voturi au fost luate de : Hamdi Efendi ( 20 ), Rișa Efendi ( 21 ), Kadri Bektaș Aga ( 23 ), Osman Muhtiar Aga ( 11 ). Mahmud Zia, serascher, face cunoscut, în 8 octombrie 1900, reprezentantului otoman din Orșova că s-au expediat direct la Orșova printr-un vas de navigație uniformele celor 4 jandarmi din Ada- Kaleh, compuse de 4 uniforme de infanterie, 4 perechi de cizme și 4 fesuri cu ciucuri. Guvernatorul insulei la 11 octombrie 1910 recomandă Osman fiul lui Salih Mehmed, originar din Bulgaria, care după ce a locuit în insulă se mută și îl roagă a-i elibera pașaportul în mod gratuit. În 22 octombrie 1900 Ali Haidar, îl roagă pe guvernatorul insulei a lua măsuri pentru ca să fie încasată suma de 35 de franci ce o datorează Hasan din Ada-Kaleh proprietăresei restaurantului din gara Turnu Severin, Anastasia Teodorescu și care sumă o împrumutase patru ani în urmă. Guvernatorul insulei răspunzând la adresa lui îi face cunoscut că numitul Hasan chemat la guvern a declarat că el ar fi trimis datoriile sale către Anastasia Teodorescu cu 20 franci prin Maghar Bey, fostul guvernator al insulei, 10 franci prin agentul de pază Husrev și că restul 10 franci îi va trimite cât de curând. În 14 decembrie 1900 Mahmud Nedim ambasadorul turc cere încă o dată de la guvernatorul din Ada – Kaleh caetul cheltuielilor ce prevede repararea moscheei din insulei și a cimitirului de alături, repararea ce fusese încuvințată printr-un firman împărătesc. Guvernatorul din Ada- Kaleh în 18 decembrie 1900 face cunoscut ambasadei din Turcia că se trimite alăturat caietul cheltuielilor ce sunt prevăzute pentru repararea moscheei și a cimitirului printr-un firmen. Guvernatorul insulei la 22 iunie 1901 adresându-se consiliului general din Budapesta îl roagă de a interveni pentru internarea într-un spital a lui Mehmed Mustafa din Ada- Kaleh, care adus de o boală de nervi este trimis acolo cu încuvințarea prefectului din Orșova. Numitul Ali din Ada- Kaleh la 20 februarie 1901 se adresează telegrafiei ambasadei Turce din Viena pentru a se plânge împotriva lui Selim Efendi, guvernatorul insulei și a naibului care neluând în considerație ordinul ambasadei și fără a convoca consiliul administrativ a hotărât litigiul său cu Hairi Efendi în favoarea acestuia și au decis vânzarea prăvăliilor lui, cere suspendarea deciziei până la sosirea noului guvernator Omer Lutfi Efendi. Hairi Hasan și Ahmed Ali la 27 februarie 1901 întocmesc constract pentru a face comerț la Ada – Kaleh și la Orșova, pe un termen de un an. Martori: Kugler Simo, Ali Saib și A. Bci. Omeru. Emine, văduva fostului guvernator al insulei Becker Efendi la 6 mai 1901 printr-o petiție către ambasada Turciei din Viena se plânge din nou că de 14 luni de zile n-a primit pensia sa de 59 59 piaștri, pensie ce constituie unicul mijloc de trai și roagă o intervenție. La 7 mai 1901 guvernatorul din Ada- Kaleh trimite ambasadei Turce din Viena petiția numitei Emine fosta soție a defunctului Becker Efendi fostul guvernator al insulei care ruga o intervenție pentru plata pensiei sale de 14 luni. Guvernatorul insulei la 27 mai 1901 răspunde la o întrebare a ambasadei Turciei din Viena îi face cunoscut că jandarmul Mustafa fiul lui Mustafa, demisionat din postul său, are salariile de opt luni rămase în restanțe și că nu s-a primit. La 29 iulie 1901 guvernatorul insulei adresându-se ambasadei turce prezintă situația precară a celor patru jandarmi din insulă care n-au primit de trei luni salariu și care ajunși la limita răbdării au pornit să demisioneze, fapt care a fost constatat și de Kiașim Bey ambasadorul Turciei la București cu prilejul vizitei sale din 27 iulie; cere remedierea lucrurilor, deoarece nu se vor găsi nici un doritor pentru postul de jandarmi în credințele actuale. Guvernatorul insulei Ada- Kaleh la 27 octombrie 1901 , către ambasada Turcă din Viena face cunoscut că a vândut mobilele pentru a procura bani de drum și pleacă la 30 octombrie spre Constantinopol unde este chemat; s-a trimis câte un specimen din sigiliile noilor membri ai consiliului administrativ spre a fi confirmat. În 28 octombrie 1901 Riafat Becktaș adresându-se naibului îl roagă de a lua măsuri pentru a vinde sau a sechestra mobilele casnice ale doctorului Hievici pentru a asigura datoria de 9 fiorini și 20 crețari ce a rămas numitul la plecare. Husein, agent de pază la Ada- Kaleh la 28 octombrie 1901 înaintează demisia sa de la acest post pe care îl deține de 8 ani, ne mai având puterea de a răbda. Ismail fiul lui Halil –onbași adresându-se guvernatorului din Ada- Kaleh îi reprezintă vechiul său litigiu cu Bego Mustafa care mulți ani în urmă, imediat după moartea tatălui său, când el era încă minor, a însușiit casa moștenită neplătind decât suma derizorie de 2 000 piaștri promisiune de a înapoia la ajungerea sa la majorat, litigiu care este însă trăgănat de ani de zile, roagă încă o dată ca să-i fie înapoiată suma ce a plătit-o pentru casa și casa să fie restituită. O cerere nesemnată către ambasada Turciei la Viena , din 20 mai 1901, pentru a expune că Tahsin Efendi fostul agent comercial al Turciei la Vidin, care se prezintă, după cum se vede, la postul de guvernator al insulei, rămas vacant prin plecarea lui Selim Efendi, nu este candidatul cel mai indiacat, judecând după nemulțumirile ce le-au provocat acolo. Autorii cererii propun la acest post pe Omer Lutfi Efendi, predecesorul lui Tahsin. Ismail fiul lui Halib, Husrev fiul lui Kahraman, foști jandarmi ai insulei, adresându-se la 5 ianuarie 1902 naibului și consiliului administrativ, fac cunoscut că expirând termenul serviciului lor de doi ani, 1896-1900, s-au retras un an în urmă de la postul lor, rămânând neâncasate salariile lor de 9 luni; găsindu-se în plină mizerie și înecate în datorii, ruga o intervenție grabnică. La 1 februarie 1902 Mahmud Nedim, ambasada Turcă de la Viena face cunoscut consiliului administrativ din Ada- Kaleh că forurile superioare au încuvințat încă 1400 fiorini peste suma prevăzută pentru reparația moscheei și a cimitirului din Ada- Kaleh și îi recomandă de a se pregăti de a începe lucrările imediat ce timpurile vor permite . Consiliul administrativ al insulei la 4 februarie 1902 transmite ambasadei Turce de la Viena o cerere a lui Emine Rasîm, soția lui Bekir , defunctul guvernator al insulei care solicită încă o dată o grabnică subvenție ca sp fie achitate pensiile sale de 20 de luni. Consiliul administrativ al insulei raportează ambasadei Turce din Viena că expirându-se termenul de 2 ani al celor doi jandarmi din Ada- Kaleh, Ali Salih și Husen Husruf, în locul lor au fost angajați numiții membrii Arif și Yusuf Mahmud; ambasada este rugată de a face schimbările necesare în registrul cuvenit aducându-i la cunoștință încă o dată cazul numitului Abdi Mustafa care primise o întâmpinare din partea comandantului garnizoanei austriace cu prilejul deschiderii unui drum spre casa sa, îi mai face cunoscut că i s-a comunicat în această privință și un ordin din partea comandantului ordin care se trimite și ambasadei în copie. Ambasada Turciei din Viena la 20 februarie 1902 întreabă consiliul administrativ din Ada- Kaleh la ce nume trebuie să fie trimise sumele destinate pentru repararea moscheei. Nahm Nedim la 21 februarie 1902 ambasada Turciei din Viena face cunoscut consiliului administrativ din Ada- Kaleh că s-a dat instrucțiunile cuvenite pentru a expedia 1000 fiorini. Prin poștă. Guvernul din insulă pentru a fi destule reparației moscheei și îi recomandă de a se sili pentru a termina până în august, spre a putea face inaugurarea în ziua urcării pe tron a suveranului. Consiliul administrativ din insulă la 26 februarie 1902 confirmă primirea sumei de 2000 coroane ( 1 000 fiorini ) destinată reparației moscheei și promite de a depune silințele sale pentru ca reparațiile să fie terminate până în august spre a putea face inaugurarea în ziua urcării pe tron a suveranului. Șemsi Ali din Ada – Kaleh la 3 martie 1902 adresându-se autorităților din insulă roagă de a lua măsuri pentru a încasa suma de 150 piaștri ce o are de luat de la băcașul Ismail fiul lui Salih, ca restul socotelilor din timpul tovărășiei lor. Pe verso o notă din 13 martie despre învoiala intervenită între părți despre modul de plată a datoriei. Autoritățile din Ada- Kaleh la 5 martie 1902 fac cunoscutambasadorului Turciei din Viena că în urma încuvințării ce au primit-o de la ambasadă au mărit numărul jandarmilor din insulă de la 2 la 4 dintre care doi sunt cei angajați anterior, iar ceilalți doi intră în funcție începând cu 9 martie. La 13 aprilie 1902 guvernatorul din Ada- Kaleh roagă de a comanda două pecete pentru guvernamentul din Ada- Kaleh, unul pentru a sigila actele și celălalt pentru a pecetlui ceara de pe dosul plicurilor, vechiul sigiliu, pregătit la Rusciuc, fiind incomod. Teufic la 14 aprilie 1902 ministru de externe face cunoscut guvernului Ada- Kaleh că s-a dat ordin Băncii Otomane să-i expedieze salariul său lunar de 1800 piaștri cu o reținere de 5 și 1 %, iar 900 piaștri de la prima leafă și 180 de la a doua, prima pentru casa de pensie și a doua pentru casa sinistraților. Guvernul insulei roagă ambasada Turciei de la Viena de a-i trimite o fotocopie după contractul încheiat cu antreprenorul reparațiilor moscheei , în original și de care este nevoie în cursul reparației. Guvernul insulei din 18 aprilie 1902 se adresează autorităților din Orșova în privința permisiuni ce s-a dat spre a tăia niște copaci din pădurile regiuni pentru reparația moscheei din Ada- Kaleh și despre însărcinarea dată cu acest prilej țăranului Dimitri. Mustafa, învățătorul școlii la 21 aprilie 1902 se adresează autorităților rugându-le de lua măsuri pentru a fi încasată de la fostul guvernator Selim Efendi suma de 20 fiorini ce îi datorește în contul salariului său din mai 1899 și pe care îl plătim de atunci deși o ceruse de atâtea ori. Guvernatorul din Ada- Kaleh raportează la 7 iunie 1902 ambasadei Turce de la Viena cazul unor locuitori din Ada- Kaleh care nesocotesc bunavoința ce o arată autoritățile prin încuvințarea acordată locuitorilor din Ada- Kaleh de a vinde zahăr în zona așa numită neutră a Orșovei și fac contrabandă de tutun sau de spirt aducând de pildă în mod clandestin de la Orșova la Ada- Kaleh butoaie de spirt prin bărci le transportau tot în mod clandestin pe malul românesc sau al Banatului maghiar, făcând cunoscut și cazul unei contrabande comise recent și descoperită au fost confiscate trei butoaie de spirt introduse la Ada- Kaleh și că sa decis vânzarea lor după cum s-a hotărât de a desăvârși introducerea la insulă a spirtului prin bări, se cere încuvințarea. Mehmed Ali adresându-se ambasadei Turciei din Viena la 21 iunie -4 iulie 1902 îi face cunoscut că autoritățile maghiare după ce au stat două ceasuri pe Dunăre, barcagii din Ada- Kaleh transportau 10 butoaie de spirt încărcate la Orșova de către un negustor de pe malul românesc au mai confiscat marfa, iar un negustor cere 300 fiorini, cere instrucțiuni. Geilan fiul lui Husein adresându-se guvernatorului spune că până acum a dat toate înlesnirile vecinului său Hairi Aga fiul lui Husein când a clădit dughen și cafenea , cât și în timpul construirii unui hotel, că nu mai poate cedează alte drepturi acum când el construiește o mare magazie acucând unele prejudicii și prin urmare cere o expertiză din partea autorităților spre a fi satisfăcut. Guvernatorul din Ada- Kaleh la 2 septembrie 1903 printr-un lung raport expune ambasadei Turciei la Viena turbulările provocate de un mare număr de locuitori care încearcă cu orice preț permisiunea de a vinde zahăr la portul de zahăr, drept care până acum nu-l posedă decât 8 inși din Ada – Kaleh, . Capii mișcării s-au adresat autorităților din Budapesta, guvernatorul povestește că grupul nemților fac toate pentru a împiedica pe cei permiși să se ducă la Orșova și toate încercările autorităților pentru a-i potoli n-a dat nici un rezultat, cu toate că guvernul maghiar a respins de a înmulți numărul celor 8 barace existente. Guvernul insulei din 22 iulie 1905 face cunoscut ambasadei Turce din Viena că întraga populație a insulei a auzit cu indignare și mâhnire atentatul ce s-a comis împotriva sfintei persoane a majestății sale și totodată imensa bucurie ce s-a simțit la Ada- Kaleh când a aflat că sultanul a scăpat teafăr din atentatul adus; se face cunoscut că populația a participat la Te deum-ul celebrat la moschee și rugăciunile ce le –a înălțat la cer Rodja Mustafa Efendi, și că în semn de bucurie generală a fost pavajată insula.. Guvernul din Ada-Kaleh la 21 decembrie 1902 reînoiește rugămintea sa pentru a interveni , celor în drept în favoarea celor 4 jandarmi din insulă care n-au primit de 9-10 luni lefurile lor și sunt într-o cumplită mizerie împreună cu familiile lor. Printr-un raport din 2 decembrie 1902 se expune situația insulei în timpul iernii cumplite. Dunărea care în decurs de 85 de ani n-a înghețat , zăpada a ajuns la 35 centimetri, iar populația a rămas fără lemn și a început să taie pomii fructiferi cu toate demersurile făcute guvernul sârb nu lasă încă să iasă lemn din țară. Jandarmii de la aprilie n-au mai primit lefurile lor nici uniformele de iarnă. Mahmud Nedim Bey ambasadorul Turciei de la Viena scrie guvernatorului din Ada- Kaleh și îi recomandă de a nu permite circulația hârtiilor de țigaretă purtând figura monarhului sau stema imperiului ( tugra ) și introducerea lor în insulă în 1896. Îi confirmă primirea regulamentului intern și a programului de învățământ a școlii, după lista elevilor și cere lămuriri în privința numărului elevilor și după clasă, pentru a putea decide asupra numărului cărților de comandat. La 5 august 1816 îi confirmă primirea adresei privind deschiderea canalului din Poarta de Fier și dorește a ști dacă vor fi invitați sau nu funcționarii județelor din apropierea Porții de Fier și vecine Serbiei și ale României, observând cu acest prilej că există o mare deosebire politică între reprezentantul Turciei din Orșova și dânsul . Ismail Ibrahim, locuitor al insulei Ada- Kaleh prezintă lista pagubelor ce le-a suferit în urma bombardamentului din partea românilor, pagubele constă în casa arsă care valora 2 000 covoare și diferite mărfuri și efecte arse: 750 kilograme de zahăr valorând 3 000 covoare, 40 kilograme de cafea , 400 covoare, un cufăr cu îmbrăcăminte în valoare de 500 covoare. Ali Kadri la 4 martie 1917 locuitor al insulei Ada- Kaleh printr-o adresă către guvernatorul insulei arătând faptul că românii în timpul ocupației lor au taxat zahărul la 1.30 franci, pe când prețul de cost al zahărului era de câteva ori mai mult,și că din această cauză au ivit în insulă unele greutăți, protestează împotriva numitului Hairi Efendi care speculează situația creiată. Mustafa Reșid, ambasadorul Turciei la Viena, face cunoscut guvernatorului din Ada- Kaleh că încercările consulului general din Pesta a căpăta pentru populația din Ada- Kaleh dreptul de a face comerț la Orșova ne având vre-o urmare, nu s-au făcut demersuri atât verbal cât și scris pe lângă ministrul de externe al Austro-Ungariei și se așteaptă rezultatul. Safa, ministrul Turciei la București în octombrie 1915 face cunoscut guvernatorului din Ada- Kaleh că autoritățile românești au refuzat trecerea prin România în Bulgaria acelor persoane lista cărora fusese prezentată în urma intervenției guvernatorului din Ada- Kaleh fiindcă persoanele din listă sunt suspectate de poliție, fiind și bănuiți că poartă bombe. Lista celor cu drept de vot, la 2 ianuarie 1914, întocmită cu prilejul adunării ținută în moschee în vederea alegerilor, în listă apar numele unui număr de 144 locuitori, numărul total al populației din insulă fiind 636, dintre care 314 bărbați și 322 femei, toți din listă sunt turci. Reșad Hiknet la 12 august 1910, consilierul de ambasadă scria în numele ambasadei către guvernatorul din Ada- Kaleh, făcându-i cunoscut că în urma intervenției ce s-a făcut pe lângă guvernul maghiar, ministrul agriculturi al Ungariei a recunoscut dreptul populației din Ada- Kaleh de a pescui în partea din fața insulei, între râurile Bahna și Cerna, pe o lărgime de patru kilometri, localitate ce aparține Ungariei, urmând ca guvernatorul insulei să încheie în această privință un contract cu ministerul agriculturii al Ungariei care nu va încasa decât o coroană anual. Directorul general al afacerilor administrative din ministerul de externe la 24 iulie 1915 face cunoscut lui Șerefedin Bey, guvernatorul din Ada- Kaleh că pe baza adreselor ce sunt primite de ministerul de război nu se prevede deocamdată obligații militare pentru populația din Ada- Kaleh care era scutită de la început din ele și în care nu există nici o organizație militară. Kaleh care era scutită de la început din ele și în care nu există nici o organizație militară. Un document fără dată între anii 1909-1910 precizează că Ibrahim Salih, președintele municipalității din Ada-Kaleh și Hairi Hasan și Ismail Salih, membri, semnează un regulament privind tăierea animalelor, regulament care prevede între altele: animalele vor fi tăiate exclusiv în insulă după legile islamice; se va conferi prin licitație dreptul de a tăia și de a vinde carne; nu se va tolera tăierea animalelor slabi și bolnavi; poporul fie bogat, fie sărac, va avea dreptul de cumpăra carnea din orice parte îi place; de la Sf. Gheorghe ( Hîdîrelias până la Sf. Dumitru ( Kasîm ) carne de capră și de căprioară la 2/2, iar de la Sf. Dumitru până la Sf. Gheorghe carnea de berbec și de vacă la 4 piaștri, carnea de capră și de oaie la 3/2, etc. Aprilie 1909 proclamația prin care populația din Ada- Kaleh este înștiințată că conform unei telegrame primite de ministrul de externe a fost detronat Sultanul Abdul Hamid și pe tron un moștenitorul sub nume de Mehmed V. Pe verso: telegram prin care populația din Ada- Klaeh exprimă Porții bucuria sa, făcând cunoscut și solemnitățile ce au fost organizate în insulă prin tragerea de tun, pavizarea întregii insule, iluminatul, recepția oficială, când s-a primit vizita comandantului austriac și ospeților din împrejurimi. Conform fișei comunei din 1941-1942 insula avea un singur jandarm, Pitaru Nicolae care era și șeful postului. Funcționarii care mai erau sunt: Cocui Vasile funcționar C.A.M., Bulzan Valeriu, Icob Aurel șef de vamă și Nicolae Marinescu manipulant vamă. Dintr-un document de arhivă din 3 septembrie 1957 reise că în Ada- Kaleh se sărbătorea ziua de 13 septembrie, ziua pompierilor din Republica Populară Română. Locuitorilor din insulă li se făcea cunoscut că între 9-15 septembrie 1956 se va desfășura săptămâna pazei. Ziua de 13 septembtie avea o deosebită importanță prin faptul că se intensifica propaganda în rândul populației privind regulile și măsurile de prevenite a incendiilor ce trebuiau a fi respectate pentru apărarea avutului obștesc și de stat. Întreaga acțiune trebuia să se desfășoare pe linia trasată de cel de al II lea Congres al Partidului Muncitoresc Român pentru dezvoltarea producției, ridicarea productivității muncii și ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii în care scop toate organele și forțele trebuiau mobilizate ca să depună eforturi mereu sporite pentru reducerea numărului de incendii și a valorii pagubelor. În vederea sărbătorii zilei de 13 septembrie 1957 și săptămâna P.C.I s-a expediat un plic cu nr. 43 al organului raional de pază contra incendiilor, cu materialul și planul de detaliu pentru activități ce urmau să se desfășoare în comună în acest scop. Trebuia să se ia măsuri ca acțiunea să se desfășoare în bune condiții și să constituie un prilej de popularizare largă a măsurilor de prevenirea incendiilor și a procedeelor de stingere, organizând cu posibilități locale în ziua de 15 septembrie 1957, ziua festivă a pompierilor, demonstrații, întreceri sportive, activități artistice la care să participe un număr cât mai mare de cetățeni.

1.2.6.5 Ada- Kaleh ca azil și adăpost. Cazul lui Mehmed Fehmi efendi fostul casier al Bursei. Un număr mare de documente privesc pe numitul Mehmed Fehni efendi, fostul casier al județului Hudavendighiar ( Brusa ), care prăsind familia sa trecuse în părțile acestea și după o perindare în diferite țări și orașe venise să se instaleze la Ada- Kaleh. Omer Lutfi, guvernatorul din Ada- Kaleh la 20 septembrie face cunoscut ambasadorului din Viena că acest Mehmed Fehni în loc de a se întoarce în Turcia lângă familia sa, cum promisese, după ce a umblat din loc în loc, a venit la Orșova unde desfășoară o activitate suspectă și de unde trimite corespondențe ziarului Raghbet din Flipopal, guvernatorul declară că nu va permite în nici un caz întoarcerea numitului în insulă. Peste câteva zile, la 1 octombrie 1903, guvernatorul din Ada- Kaleh comunică ambasadorului din Viena că Mehmed Fehni n-a încercat să mai treacă la Ada- Kaleh și că în tovărășia cu manaful Sadîk fiul lui Suleiman a deschis la Orșova o prăvălie de zarzavat; guvernatorul adaugă că aceasta este o simplă camuflare, scopul adevărat al numitului fiind de a provoca tulburări la Ada- Kaleh și de a trimit corespondente ziarelor din Bulgaria. Suleiman Fehni, imamul moscheei din Lom face cunoscut la 5 august 1903 guvernatorului din Ada- Kaleh că fiul său Mehmed Zeki ajuns la vârsta serviciului militar li nedorind de a intra în armata bulgară, a fugit la Ada- Kaleh, astfel încât nu este decât o simplă născocire telegrama patronului său că ar fi fugit după ce a furat niște lucruri de la el. Ruga pe guvernator de a da copilului său ușurințele cuvenite pentru pelcarea lui la Constantinopol. Tânărul în chestiune adresându-se la 7 august guvernatorului din Ada- Kaleh spune că, urmând exemplul altor musulmani care din cauza unor turbulărir întâmplate fug din Lom, a fugit și el la Ada- Kaleh fără pașaport și că este o simplă născocire telegrama care a trimis după el patronul său. Un document din 18 aprilie 1898 guvernul din Ada- Kaleh către muftiul din Vidin face cunoscut că în urma plângerii numită de la Vidin de către Emine fiica lui Ahmed îmootriva soțului său Ibrahim fiul lui Edhem domiciliat la Ada- Kaleh care ar fi lăsat-o la Vidin fără vre-un mijloc, numitul chemat la guvernament a răspuns că n-a lăsat deloc pe soția sa, pe care o așteaptă chiat și că nu este în stare de a-i trimite vre-o alocație, a plecat din Vidin la Ada- Kaleh din cauza purtării nepotrivite a soției. Guvernatorul din Ada- Kaleh la 5 august 1896, primirea adresei sale în limba franceză din 10 august 1896 prin care guvernatorul înștiința ajutorul dat de domnișoara Alma Katroșka școlii de fete din insulă și permisiunea de a da elevelor lecții de lucru manual de două ori pe săptămână, ambasadorul recomanda guvernatorului de a-i transmite mulțumiri. Într-un document din 12 februarie 1906 un număr de 26 de locuitori din Ada- Kaleh adresându-se guvernatorului din Ada- Kaleh se plâng împotriva acelor străini care în ultimii ani vin să se instaleze la Ada- Kaleh, și care după cum se auzea, să repare de a mai chema familiile și rudele lor, cereau îndepărtarea lor din insulă. Omer Lutfi, Ali Halib, Adil, Rafat Bektas și Tevfic la 24 februarie 1906 semnează decizia care constată că întradevăr cei vizați : Ligor Harli, Deirmengi, Harilo Kosta sunt niște elemente nedorite deoarece unii dintre ei adunând unt din insulă și trimițându-l afară provoca lipsa de unt, introduceau băuturi în insulă, aduceau și vindeau tutun și rahat, alții se ocupau de contrabandă, păstrau legături cu străinătatea. Exercitau meserii pe care le puteau face și localnicii. Consulul a chemat pe cei vizați, unora dintre ei a dat termen pentru a părăsi insula, altora a poruncit să intre în legalitate.

CAPITOLUL II

MONUMENTE DE ARHITECTURĂ DIN PATRIA DISPĂRUTĂ SUB APELE LACULUI DE ACUMULARE AL HIDROCENTRALEI “PORȚILE DE FIER”

2.1. Cetatea Ada – Kaleh-monument de arhitectură militară.

Cetatea din Ada – Kaleh, ridicată la începutul secolului al XVIII – lea, care încântă privirea prin pitorescul ei, a intrat în istorie prin rolul jucat în marea încleștare dintre imperiile austriac și otoman. Importanța strategică pe care o prezenta defileul Dunării, ce lega cetatea Belgrad de Vidin, centrul său de aprovizionare, a determinat pe austrieci să contruiască în insula din fața Orșovei o cetate care s-a numit Ada – Kaleh. Lucrările începute în 1691 au fost reluate în 1717 și terminate în 1737. Cetatea este opera arhitecților militari austrieci, datând din prima jumătate a veacului XVIII. A reprezentat cel mai avansat punct al sistemului de fortificații împotriva Imperiului Otoman în partea de est și sud- est a Imperiului Austriac, cetatea, a fost dezvoltată de-a lungul unui ax est- vest, cuprinzând întreaga insulă și totodată constituind unul dintre cele mai complexe monumente de arhitectură militară de tip Vauban din Europa. Realizată pe un plan simetric și unitar, cu fundații de piatră spartă și bolovani de râu legați cu mortar hidraulic, cetatea a fost prevăzută cu bastioane de colț legate între ele prin intermediul unor lungi galerii boltite și fortificate. O cetate veche de o jumătate de mileniu, cu tuneluri subterane, păstrate intact, care străbat insula în toate direcțiile cale de kilometri. Ziduri uriașe, groase de 6-8 metri, creneluri și metereze – urme de tunuri și alte arme de foc- inscripții turcești și un cimitir secular. Întregul sistem era dotat cu toate elementele specific luptelor cu și contra artileriei și a fost astfel conceput încât să asigure posibilitatea dirijării puterii de tragere în aproape toate direcțiile. Vestigiile cele mai interesante din punct de vedere arheologic și architectural sunt capetele de est și de vest ale cetății, care au primit întărituri speciale. Pătrunderea în cetate se făcea dinspre est și vest printr-o suită de porți realizate din piatră fățuită într-un ponderat stil baroc, îmbogățit cu puține elemente sculptate. Cetățile Ada – Kaleh și Tekia prin poziția lor la Dunăre formau așa zisul Gibraltar al Imperiului Otoman . Mihai Tican Rumano în cartea sa Icoane Dunărene din 1933 menționează că cel mai mult din desele călătorii ( acesta a vizitat numeroase cetăți atât în țară cât și în străinătate )
a fost impresionat de construcția cetății din Ada – Kaleh. Probabil că cetatea avea o formă perfect dreptunghiulară. În unele locuri fiind câte două rânduri de ziduri groase care au servit la întărirea bolților. Și aici, ca și la zidurile din margine se vedeau multe găuri de tun, distingându-se chiar locul în care au fost porțile. Turcii spuneau că tot pe aici trebuia să fi fost intrarea în cele două tuneluri, care, trecând pe sub apa Dunării, duceau unul spre malul stâng și celălalt spre malul drept, tunelurile fiind foarte utile, mai înainte ele îngăduind aducerea trupelor și merindelor când insula era asediată. Drumurile de acces treceau, în fața porților, peste șanțurile de apărare care le precedau, prin intermediul unor poduri de lemn sprijinite pe piloni de zidărie. Porțiunea de pod din fața golului porților putea fi ridicată sau coborâtă după voie, fiind prevăzută cu mecanismele necesare, caracteristice “pont levis”. Înălțimile zidurilor galeriilor și bastioanelor erau de 5-6 m, iar grosimile variau între 1,5- 2 m, fiind construite din cărămizi, având dimensiuni medii de 0, 31x 0,14 m. Partea exterioară a zidurilor era taluzată. La sfârșitul construcțiilor, exceptând galeriile amenajate spre exterior, nivelul interior, reprezentând curtea cetății, a fost înălțat cu aproximativ 2 m deasupra nivelului general. Acest aspect s-a realizat prin depozitarea și pilonarea unei umpluturi deasupra căreia a fost așezată o pardoseală din cărămidă. La scurt timp după construirea ei, cetatea a ajuns să fie stăpânită de turci. Din datele istorice putem aminti faptul că această insulă a fost întărită mai întâi de trupele austriece, în 1689, cu șanțuri și palisade. În 1691 ajunge în stăpânirea turcilor, recunoscută și prin pacea de la Carlovița din anul 1699. Turcii repară întăriturile și le completează. În războiul din 1717- 1718 austriecii încearcă zadarnic să o cucerească. Dar, prin pacea de la Pojarevăț din 1718 a fost atribuită Austriei, care a o stăpâni până în 1739. Austriecii prin contele Mercy, comandantul militar al Banatului face întărituri puternice ale căror urme erau vizibile în 1932 cum ne precizează Corioian Buracu în articolul său Insula Ada Kaleh din ziarul Cuvântul Nostru. Cercetările arheologice corroborate cu informațiile documentare (gravuri) au identificat și o serie de lucrări executate după ocuparea cetății de către turci. Acestei etape îi corespund două faze. Din prima fază datează unele refaceri și amenajări; înălțarea nivelului de călcare din centura interioară, câteva clădiri care se presupune că au fost cazărmi, bastioane triunghiulare cu peduncul și un dig construit din piatră și cărămidă care lega între ele bastioanele exterioare ale cetății. Din a doua fază a etapei datează portul ( acesta fiind construit în 1829 ) și o serie de pietre de mormânt din cimitirul situate dincolo de poarta estică a cetății. În secolul XIX cetatea își pierde funcția ei originară devenind sediul unei așezări pașnice, locuită de o populație de origine turcă. 2.2 Moscheea din Ada – Kaleh – monument de arhitectură religioasă. Mănăstire franciscană construită de austrieci în 1790, avea să devină în 1799 în moschee turcească cu minaret. Zidurile acestei mănăstiri franciscane au fost îndreptate spre Meca, iar pe lângă ușă s-a făcut loc de rugăciune pentru femei, restul localului s-a împărțit în odăi pentru locuitorii ce ar fi avut nevoie de adăpost în timpul inundațiilor. Moscheea de pe insula Ada – Kaleh, construită peste structura de zidărie a galeriei de răsărit a cetății la începutul veacului XIX, era o clădire înaltă de forma unei prisme cu baza dreptunghiulară alungită, acoperită cu o învelitoare în patru ape. Sala de rugăciuni, dezvoltată pe două niveluri, ocupa centrul edificiului; traveele mărginașe care o flancau cuprindeau o serie de încăperi anexe dispuse la parter și etaj. Cele câteva firave elemente decorative care o împodobeau aparțineu fazei finale a barocului transilvănean. Minaretul, cu schelet de beton armat, fusese construit în veacul nostru. Ali Ahmet în monografia sa din 1934 neinformează că datorită lipsei în insulă a unui local de școală primară, s-au aranjat două săli din acele odăi pentru clase și una pentru cancelarie. Este cea mai impunătoare clădire a insulei, iar minaretul ei se vede bine de pe malul Dunării. Această geamie este împodobită cu numeroase și bogate covoare turcești, iar pardoseala ei este acoperită cu un covor mare, turcesc dăruit de sultanul Abdul Hamid al II- lea. Moscheea predomina întreaga insulă, așezată deasupra întăriturilor.La intrare se afla un chioșc, în mijloc un frumos bazin cu pompă de apă, ce servea credincioșilor pentru a se spăla pe mâini, pe față și pe picioare înainte de slujba religioasă ( abluția mică ). În interior se înfățisează un imens covor combinat din cele mai frumoase nuanțe, având lungimea de 16 m și lățimea de 9 m, reprezentând motive orientale, în greutate de 480 kg. Fiind foarte greu de scuturat, se scotea afară pentru această operațiune numai de două ori pe an. Covorul era într-o stare bună, numai în câteva locuri era găurit de bombele aruncate de pe malul sârbesc în timpul războiului mondial. În anul 1904, acest covor a fost donat de sultanul Abdül Hamid al II- lea în urma rugăminților locuitorilor. Povestea sa : covorul a fost lucrat la fabrica din “ Hereke” prin commanda sultanului cu motivul „Smirna Sultan”. Fiind gata nu a fost trimis insulei, pentru că se declarase între timp o revoluție care a detronat pe Abdul Hamid. Insularii trimit atunci pe delegatul Mehmet Fehmi ce obține în schimbul acestui covor ce fusese întrebuințat în haremul sultanului, un altul din Moscheea “Sultan Selim”. Imensul covor are 144 m2 și este împodobit cu desene florale stilizate în culorile roșu, galben- auriu și verde. Pe un fond galben-auriu, cu o bordură roșie și verde sunt lucrate desene geometrice și arabescuri, cântărind 500 de kg. Interiorul geamiei era foarte simplu. Pe peretele din față erau tablouri cu citate, versete din Coran, mai sunt și policandre, candele și sfetnice în stil turcesc. Se mai putea vedea și o pendulă care arăta ora, ce se orientează după apusul soarelui ( ora oriental ). Dedesubtul geamiei este o poartă boltită pe subt care trece strada principal. Pe un perete se vede atârnată o piatră scrisă în turcește care ne amintește recucerirea cetății Ada – Kaleh în timpul sultanului Mahmut Han al II – lea în 1739 ( Lui îi stă calea renumelui deschisă; El care a fost glorios în isprăvi, Ca în timpurile vechi pline de eroism; Inima lui a fost curată și plină de mărinimie; Voința sa era mare și puternică, Dușmanilor era biruitor iar celor în nenorocire; Apărător și binefăcător;Renumele lui plin de măreție; Când a cucerit această fortăreață; Și și-a lărgit hotarele țării sale; Era puternic ca un râu de munte rostogolitor; Dumnezeu să-l păzească de tot răul; Fiindcă numai bine a făcut pe această lume; Ce a rămas amintirea tuturor). Aceste versuri aparțin lui Mehmet Han 1158. În fișa comunei Ada- Kaleh din 1941/1942 este precizat faptul că moscheea , biserica turcească avea un hoge și era construită din cărămidă, pe vechea cetate, în anul 1739, acoperită cu țiglă, deservită de Hogea Ismail Regep. Moscheea nu avea teren de cultură și nici casă parohială, în schimb avea 2 case pe care le închiria. La 6 august 1902 guvernatorul din Ada- Kaleh făcea cunoscut Ambasadei din Viena că peste câteva zile se terminau lucrările de reparație atât ale moscheei cât și a minaretului, după cum și amenajarea din jurul moscheei. Solemnitățile de inaugurare erau fixate pentru ziua de 19 august ziua suirii pe tron a suveranului și că ambasada era invitată. După moschee, ieșind prin a treia poartă se putea intra în cimitirul vechi.Aici erau mormintele eroilor căzuți în războaiele de odinioară. În acest cimitir nu se îngropau morții din cauza locului nefavorabil , fiind de cele mai multe ori inundat de Dunăre. Cetatea din jurul moscheei a fost aranjată pentru noul cimitir, nemaipermițându-se punerea vechilor pietre pentru că nu se găsesc în insulă și sunt greu de adus din afară, costul era mare iar mijloace de transport nu erau. 2.3 Arhitectura casei tradiționle turcești din insulă În ceea ce privește arhitectura, aceasta nu are un caracter unitar, găsindu-se aici locuințe amenajate în catacombe sau cazărmi, locuințe în stil oriental ( casa Pașalei ) sau clădiri de la sfârșitul secolului XVIII – lea ( casa lui Regep Aga ) și secolul al XIX – lea ( casa lui Ali Kadri ) în stil imperial din acea vreme. Până la sfârșitul secolului al XIX –lea locuitorii se adăposteau în cazematele cetății. În cele din urmă cei cu stare au construit case mici în locurile libere. Unii chiar deasupra zidurilor. Două străzi care se încrucișau în unghi drept împărțeau orășelul în patru părți egale. Prăvăliile și clădirile de locuit erau construite cu cărămidă scoasă din zidurile cetății. Multe din casele particulare fuseseră așezate chiar peste zidurile și galeriile- cazemate. Un exemplu în acest sens fiind casa lui Regep Aga. Casele erau joase, cu o bucătărie, o cameră de dormit și o cămară. Cele mai multe locuințe au fost amenajate în catacombele cetății, iar după 1930 s-au construit și pe cetate, în general cu cărămidă din cetate și erau acoperite cu țiglă adusă de la Orșova. Exista obiceiul pe insulă ca pentru copii să se amenajeze camere în aceiași curte cu părinții. În casă se încălzea cu sobe de teracotă. Casele, mai toate aveau obloane viu colorate fiind cât se poate de simple, păstrând totuși în ele ceva din specificul oriental, mai cu seamă datorită acoperișurilor și gardurilor din cărămidă, care erau acoperite cu olane semicilindrice ( având denumirea și de țiglă turcească ). Interiorul unei case turcești din insulă era aproape complet lipsit de orice mobilier, în afară de divanuri sau sofale și măsuțe scunde, pe care erau așezate niște mindire și pe perete niște perne acoperite cu un fel de cearceaf brodat. Podelele erau acoperite cu covoare, iar pe pereți atârnau tablouri vechi, cu chipuri din războaie, ce au făcut odată fala Ada – Kalehului. În lucrarea doamnei Varvara Măneanu care a făcut o cercetare în ceea ce privește colecția de textile de interior, ca și puținele obiecte de mobilier ne precizează că insularii au moștenit și păstrat modul oriental- tradițional de organizare al interiorului. Între țesăturile și obiectele textile destinate organizării interiorului se numără: ștergarul, draperia-chesai, tapetul, covorul, bocceaua, perna, cearșaful, plapuma, fâșii de pluș sau pânză cu dantelă. Insularii și-au amenajat casele conform tradițiilor și cărții sfinte, Coranul. Astfel încât orice casă avea două apartamente: Selamlicul unde iau loc bărbații și Haremlicul unde locuiește femeia și fetele. În Haremlic nu putea intra în afară de stăpânul casei, nici un bărbat, excepție făcând medicul. Erau respectate prescripțiile religioase ale igienei, locuințele fiind foarte curate, nimeni încălțat în interior. În fiecare casă se găsea o baie, în sistem vechi, în care locuitorii musulmani conform religiei după fiecare contact fac abluții. 2.3.1. Casa Pașalei- locuință în stil oriental. Printre primele construcții civile din insulă s-a numărat reședința pașei. Situată aproximativ în centrul curții cetății interioare, aceasta era construită în maniera culelor balcanice, exemplare cu elemente de arhitectură similare întâlnind la culele din Oltenia sau spațiul muntean învecinat, dar și la casele fortificate din același areal. Parterul avea o formă greoaie de prismă, cu pereți groși zidiți din piatră și cărămidă, la colțuri aceștia fiind realizați exclusiv din cărămizi mari turcești ( 25x 25 x 4xm. ), cu rosturi din var. Întreaga suprafață exterioară era tencuită. Din loc în loc erau practicate în zidurile parterului fante pentru tras cu arma. Intrarea se făcea printr-o ușă masivă de stejar, care se închidea spre și prin interior, putând fi zăvorâtă. Acest parter era locul de depozitare al rezervelor alimentare. Locuința se afla la nivelul superior. La acesta se ajungea pe o scară interioară. Planșeul de susținere al etajului era realizat din bârne masive de stejar, care depășeau aria părții superioare a parterului și erau întărite prin contrafise ce pătrundeau în structura zidurilor parterului. În acest mod se putea realiza un loc de circulație circular, care putea avea și funcțiuni de apărare.Numărul încăperilor de la etaj este dificil de srabilit, el răspundea cerințelor familiei pașei și atribuțiilor sale. Acoperișul era realizat în mai multe ape și folosea țiglă turcească semicilindrică. 2.3.2 Casa lui Regep Aga- stil imperial Era remarcabilă prin arhitectura ei specifice populației locale, fiind ridicată la sfârșitul secolului XVIII. Construită cu două caturi din cărămidă și lemn, casa aceasta cuprindea câteva camere de locuit, o spațioasă bucătărie, o cămară, o baie turcească și un larg și frumos cedac. Tot în stil imperial a fost construită și casa lui Ali Kadri – stil imperial. 2.4 Sora geamănă a cetății din Ada- Kaleh pe meleaguri românești. În România se găsește o fortificație medivală de tip vauban, reprezentând una dintre cele mai mari și bine conservate cetăți de acest tip din Europa. Putem afirma că cetatea Alba Carolina de la Alba – Iulia este sora gemănă a cetății de tip vauban din insula Ada- Kaleh. Cel care a pus bazele stilului Vauban este Sébastien Le Prestre, Marchiz de Vauban (15 mai 1633- 30 martie 1707), cel mai important inginer militar francez din perioada sa. Stilul Vuban se caracterizează prin prezența anumitor ziduri sub formă de pană, bastioane care acoperă unghiurile moarte și mai multe rânduri de șanțuri și fortificații. În acest stil se află atât cetatea Alba Carolina cât și cetatea din insula Ada- Kaleh care au forma unei stele ( heptagon ) . Din punct de vedere istoric cetatea Alba Carolina a fost începută în 1715 de arhitectul italian Giovano Morando Visconti și continuată de anumiți ingineri militari precum: Iosif de Quadri ( 1717-1727 ) și Konrad von Weiss ( 1727- 1738 ). Aceasta a fost definitivată în timpul împăratului Carol al VI –lea. Putem constata că cetatea a fost fortificată la începutul secolului al XVIII –lea de Imperiul Habsburgic la fel ca și cetatea din insula Ada- Kaleh. Cetatea din insula Ada- Kaleh este opera arhitecților militari austrieci, datând din prima jumătate a veacului XVIII. Insula a reprezentat cel mai avansat punct al sistemului de fortificații împotriva Imperiului Otoman în partea de est și sud- est a Imperiului Austria, care a fost dezvoltată de-a lungul unui ax est- vest, cuprinzând întreaga insulă și totodată constituind unul dintre cele mai complexe monumente de arhitectură militară de tip Vauban din Europa.

CAPITOLUL III

ASPECTE REFEFRITOARE LA VIAȚA COTIDIANĂ A INSULEI ADA- KALEH

3.1 Descrierea insulei Viața cotidiană se desfășura în cele două cartiere, Varoș și Kale, străbătute de strada Kâzâl Tabya în Kale și Sokak în Varoș. În insulă exista și un parc Talim Hane care a fost câmp de instruire unde armata austriacă își realiza exercițiile militare, tot aici aflându-se și mormântul lui Miskin Baba. 3.1.1 Descrierea insulei pe baza surselor scrise: presă din sec. XX și cărți. În sensul Dunării, cam la vreo 20 km depărtare de Tr. Severin, se afla insula Ada – Kaleh, unul dintre cele mai pitorești locuri ale regiunii noastre. E o insulă a grădinilor, împodobită de verdele nuanțat al arborilor, încununată de florile galbene ale smochinilor. Ea te primește ospitalieră în grădinile vechii cetăți cu tradiționalul „Bine ați venit !”. Colț de lume străină, aruncat de soartă, simbolic, între valuri ce trec. Aspect de viață din altă parte, lume care își vede de treburi indiferentă, resemnată și străină de curiozitatea vizitatorilor. Nu era vizitator al Băilor Herculane, care să nu facă o excursie și până pe insula Ada- Kaleh de pe Dunăre. Așezată în fața orașului Orșova, insula aceasta, care de la războiul pentru întregirea țării, aparținea României, era interesantă de vizitat și de cunoscut. Insula avea o populație turcească în număr de vreo 600 de locuitori. Turcii aceștia, oameni blânzi și cinstiți, sunt urmașii turcilor veniți din Asia Mică. Această insulă nu era foarte mare astfel încât nu era pământ suficient pentru agricultură. Pescuitul sau transportul de călători cu bărcile nu sunt ocupații din care să trăiască toți locuitorii insulei. De aceea turcii de la Ada-Kaleh ar fi suferit de sărăcie cumplită, dacă nu s-ar fi dat unele drepturi pe care nu le aveau toți locuitorii țării. Li s-a dat dreptul să aducă în fiecare an, fără să plătească taxe de vamă, un vagon de tutun din Turcia și 30 de vagoane de zahăr. Cu tutunul, locuitorii insulei făceau țigări pe care le vindeau vizitatorilor, iar cu zahărul făceau rahat, dulceață și siropuri. Pe vremuri, nu tocmai departe, insula era un mic paradis. Un parc îngrijit, de mii de trandafiri, unea dimineața și seara mireazma subtilă a rozelor cu boarea pădurilor ce acopăr munții noștri și ai Serbiei, și pe care cerul pare să descindă sprijinindu-se. De o formă semicirculară, pământul îi este împărțit de veacuri printr-un drum îngust în formă de cruce. Pentru a putea merge la insulă, cu plecarea din Orșova, trebuie să te urci în barcă sau șalupa din port sau venind de la gară,se ia șoseaua dinspre Vârciorova, ajungând în fața insulei, aproape de pichetul de grănicei Tache Ionescu, cu barcagii turci, contra unei taxe derizorii, se face cu barca drumul cât mai scurt pe apă până la micul debarcader al insulei, zidit pe ruinele cetății de odinioară, iar o potecă umbrită cu pomi ( castani, stejari, etc. ) duce spre interiorul insulei locuită de turci. Cum debarcăm în insula Ada – Kaleh, prima întâlnire o avem cu administrația română. Postul de grăniceri cercetează pe toți care vin, sau pleacă din insulă, deoarece s-a constatat că se pot face multe contrabande. După cum s-a spus mai sus, când debarci, apuci pe o potecă splendidă umbrită de pomi, o iei în interiorul insulei, lăsând la dreapta o frumoasă grădină a insulei, pentru promenadă, recreația locuitorilor și vizitatorilor. Mergând pe potecă câțiva metri se intra în cetate, vedeau ruinele fortăreței de odinioară iar după o distanță mică se dă de o stradă strâmtă, bine pavată și curată având în dreapta și în stânga case și frumoase bazare expunând mărfuri în stil oriental. Apropiindu-ne de porțile cetății, cum venim dinspre debarcader, începe să se vadă orășelul din interiorul cetății. Acest orășel este format în mare parte, din mici magazine, și prăvălioare, în care se vând: țigări speciale, cărți poștale ilustrate, rahat, dulcețuri, lichioruri, zahăr, inele; brățări ca și diferite alte mărunțișuri ce cu toate poartă inscripția și semnul insulei Ada – Kaleh.Comercializarea celor mai multe dintre aceste articole se face în temeiul unor anumite privilegii de vamă ce au fost acordate societății locale „Musulmana”. Ici și acolo au mai rămas urme din impresionantele ziduri, care pe vremuri au apărat cetatea. Grosimea lor pare să fi atins doi metri. Cum coborâm de la debarcader în partea dreaptă, la o mică distanță pe un platou cu câțiva arbori mari, se vede o căsuță, ce ar servi mai mul de cavou și unde spun turcii că este îngropat un mare credincios de al lor. Zidurile roșii ca sângele dorm. Dorm, scufundate în mâl, tunelele care străpung, se zice, pe sub apele Dunării. În ovalul ferestrelor au adormit și păianjenii. Un șarpe atârnă ca o liană peste trunchiul unei coloane răsucite bizar… Abundența de culoare locală i-a ucis cetății orice veleitate de a înspăimânta pe cei ce-o contemplă. Sub soarele alb, la un pas de bețiile vegetale, idolii locului nu mai pot fi decât reveria și somnul… Dorm, sub prelate grele de umbră, zidurile groase de câte 7—8 m, dorm ambrazuri, turnuri, creneluri, iar țevile de tun s-au făcut nevăzute prin grote. Dorm, lângă marile porți roțile de scripeți care coborau în amurguri vuietul de aramă al podurilor. În șanturile din jur dorm secoli verzui de smârcuri și mușchi, pe care-i pasc, încremeniți și ei ca într-o gravură, berbeceii…Totul a încremenit sub epitaful ieroglific al mușchilor, totul doarme, totul pare mut și nemișcat de când lumea, și totuși Mohamed nu ne-nșală, pe aici au fost și patimi și sânge, și moarte. Mai la o parte, barând drumul ce duce spre capătul răsăritean al insulei, clădită pe zidul cetății, deasupra porții estice, se înalță geamia, fostă până la 1799 mănăstire franciscană. Înainte de intrarea în geamie, se află cișmeaua la care se spală credincioșii înainte de a face rugăciunea iar interiorul geamiei, este interesant pereții fiind decorați cu citații din Coran, iar pardoseala acoperită cu un splendid și valoros covor, având 15 m lungime și 9 m lățime, dăruit de ultimul sultan al mahomedanilor, Abdul – Hamid. În centrul insulei găsim câteva bazare, tutungerii și cafenele cu aspect oriental. Jos la baza zidurilor se întind șanțurile cetății pline cu apă, cutropite de o exuberantă vegetație de baltă, în care strălucesc florile de nufăr. Din cele mai îndepărtate vremuri, ea a fost și a rămas de fapt locul visului și al rugăciunii, cu toate întăririle ei de străveche cetate zidită pe un picior de stâncă, sprijinit în adâncimile profunde ale Dunării. 3.1.2 Pe baza interviurilor de istorie orală. Atunci când debarcai în insulă vedeai ziduri groase de cărămidă care erau în jurul insulei ca o cingătoare. Zidurile erau rămășițele fortăreței zidită cu veacuri în urmă de austrieci, care au fost stăpânii insulei, până când insula a trecut în mâinile turcilor. Acestă stăpânire fiind un joc: insula fiind când la austrieci, când la turci, din nou la austrieci.De la austrieci au luat-o românii, locuitorii din insulă fiind foarte mulțumiți. Nu se putea să mergi la Ada – Kaleh și să nu vizitezi moscheea, adică casa de rugăciune a turcilor. Aceasta avea un covor de o mărime cum rar se putea întâlni, fiind țesut la o fabrică din Turcia și a fost dăruit moscheei de către sultanul Abdul Hamid. Valoarea lui era de aproximativ 10 milioane lei. Istoric vorbind, moschea a fost prima dată mănăstire de călugări catolici, dar, după ocuparea insulei, turcii au prefăcut mănăstirea în moschee și așa a rămas până în momentul inundării.

3.2 Locuitorii insulei

Aceștia erau în cea mai mare parte, descendenții foștilor soldați aduși aici în timpul războaielor, din toate părțile Imperiului Otoman. Dacă examinăm bine tipul turcilor din insulă putem constata că ei sunt urmașii unui amestec de coloniști turci, care s-au perindat pe vremuri pe insulă: kurzi, albanezi, arabi, persani, boșnegi, pomegi, manau, kirizi etc. Erau mai toți înalți, voinici și osoși.

3.2.1 Locuitorii insulei în cadrul recensămintelor realizate O statistică din 1885-1899 redată privind populația din Ada- Kaleh și arătând un număr de 440 suflete locuitori din care de sex masculin în număr de 220 ( 146 majori și 74 minori), cei de sex feminin tot 220 ( 151 femei majore și 69 fete ). Mihai Tican Rumano, în lucrarea sa Icoane Dunărene (1933) menționează ca la un moment dat rămăseseră 430 de suflete, dar ulterior s-au întors aproximativ 60 auzind că situația material a insulei s-a îmbunătățit. Numărul lor după statisticile făcute în 1937 atingea 665 de suflete :

T.4.2.1 Populația turcă din Ada – Kaleh în 1937

În cartea sa, Colțuri de lume, Raul Călinescu menționează că populația insulei este formată din 649 oameni, iar cei mai mulți fiind turci. Alături de aceștia, în număr mai restrâns trăiesc: unguri, nemți și români. Cercetările antropologice începute în anul 1965 asupra populației turce din insula Ada – Kaleh au fost continuate în anii următori în satele de pe malul românesc al Dunării în amonte de Orșova, sectorul Orșova- Baziaș, și în satele situate în zona muntoasă la nivelul cumpenei apelor, care formează limita de nord a Clisurii. În 1966 în acest mod a fost studiată și comuna Ada- Kaleh. La recensământul populației din 1930, în insula Ada- Kaleh numărul total al locuitorilor era 455, 100% turci. 3.2.2 Locuitorii în documente de arhivă. Din fișa comunei Ada- Kaleh din 1941 reiese că numărul total al populației este de 594 de locuitori. Originea etnică: 50 români, 534 turci, germani 7 și 3 alte națiuni. Cetățenia : români 594. Religia: ortodocși 50, catolici 10, 534 mahomedani. Numărul gospodăriilor era de 151. Numărul capi familie 151, iar numărul cotribuabilor 130. Primar era domnul Emin Hasip în etate de 49 de ani , gradul de cultură elemntar gimnaziu turcesc, profesia principală navigator. Acesta nu a fost înscris în partide politice. Sfatul Comunal era format din Emin Hsip primar, Alexandru Blașui profesia notar, Vsilica Vlad profesia învățătoare, Dosoftei Constantinesc u profesia preot ortodox român, Ismail Regep profesor hoge, Nicolae Gitaru- șef de post, Ali Iazim delegat locuitori, I. Ionescu învățător și director școlar. Situația bugetului comunei pe anul 1941/ 1942: 1. prevederi, capitolul I ordinar 109 . 455, capitolul II extraordinar 500, capitolul III drumuri 9.500, capitolul IV destinație specială 31 400; 2. Încasări, capitolul I ordinar 62938, capitolul II extraordinar 2345, capitolul III drumuri 15 370, capitolul IV destinație specială 30660; 3.plăți, capitolul I ordinar 60 298, capitolul II extra ordinar-, capitolul III drumuri 1 500, capitolul IV destinație special 28 338; sold capitolul I Ordinar 2 640, capitolul II Extra ordinar 8 345, capitolul III drumuri 8 870, capitolul IV Destinație specială 2 272. Soldurile din anii precedenți sau consemnat sub recipientele vărsat în casa comunală în valoare de 8 345 sold ord. 1 596 sold drum. Au rămas rămășițe de încasat în valoare de 5 790 lei. Lucrările care s-au executat în 1941/ 1942 au fost acoperișul, ferestrele și ușile școlii primare în valoare de 19 688 subvenție de la Prefectură.

3.2.3 Sporul migrator . Sporul migrator în anii 1941- 1942. De la 1 ianuarie 1941 și până în decembrie au avut loc 12 nașteri și 19 morți. Sporul migrator în anii 1956, 1965. Pe măsură ce asupra satelor și localităților urbane ale zonei încep să se exercite atracția centrelor economice, s-au produs și deplasări de forță de muncă, o perioadă destul de lungă numai bărbați în principiu,în prim plan, însă și membri ai familiilor acestora, în plan secundar. Aceștia în funcție de integrarea pe plan professional vor opta pentru mutarea definitivă în localitățile în care își vor desfășura activitatea. După anul 1948 mișcarea migratorie sporește datorită schimbărilor ce se produc în structura profesională a populației. Numărul persoanelor care au sosite în insulă în 1956 este de 4 , iar cele care au plecat 9. În 1965 numărul persoanelor care au sosit este mai mare comparativ cu anul 1956, acesta însumează nu număr de 17 persoane, iar persoanele care au plecat în 1965 este de 7.

În urma înregistrării acestui sold pozitiv în decursul celor 10 ani, au datorat acestă situație datorită activităților economice de pe teritoriu. Astfel, populația insulei Ada- Kaleh a sporit în 35 de ani, din 1930 până în 1965 cu numai 44 de personae. Alături de plecările definitive s-a produs și o intensă migrație temporară,oglindită în numărul mare de flotanți existenți în orașul Orșova și în Moldova Nouă.

Locuitorii erau foarte serioși atât în vorbă cât și la lucru, vorbeau puțin, erau liniștiți, credeau în soarta și voința lui Allah. Desigur, erau cinstiți, își țineau cuvântul dat, nu furau, nu înșelau. Certuri cu bătaie, crime, nu s-au întâmplat niciodată. 3.2.4 Șederea la Ada- Kaleh a străinilor Omer Lutfi , guvernatorul insulei, la 18 octombrie 1903, Esseid Mustafa naibul, Mehmed Fehdni, Hasib fiul lui Ibrahim, și încă doi membri ai consiliului administrative semnează o hotărâre prin care expun încălcarea obiceiurile musulmane de către doi creștini, instalați la Ada- Kaleh, ca brutar și de către un cafegiu, supus sârb, care vând băuturi în mod clandestine, atrage tineretul în localurile lor transformate în cârciumi, strică astfel moravurile poporului musulman și nu dă nici ascultare autorităților, astfel încât au fost arestați și închiși cu ajutorul soldaților de pază austrieci, s-au ridicat și transportat în altă parte stocurile de băuturi într-o cantitate brută de S26/ 2 kg și s-a declarat încă o dată interzisă cu desăvârșire vânzarea de băuturi în insulă. Guvernul din Ada- Kaleh raportează solemnitățile făcute la 19 august ziua aniversară a urcării pe tron a Sultanului, al cărui prilej s-a făcut și inaugurarea moscheei complet reparată. Descrie adunarea întregii populații în localul guvernamental, rugăciunile și cuvântările pronunțate, tăierea jertfelor, în prezența delegaților sosite din vecinătte după cum a detașamentului austriac și a multor oaspeți austieci cinstirea tuturor celor prezenți, pavarea orașului, iluminatul și focurile de artificii din cursul nopții. Omer Lutfi, guvernatorul din Ada – Kaleh îla 23 mai 1904 întocmește o adeverință indicând cu număr și cu dată ordinele ce le-au primit în 1899 de la autoritățile maghiare vamale din Lugoj, câțivalocuitori din Ada- Kaleh, și anume Ș Hafâș Yacub fiul lui Suleiman, Mehmed fiul lui Ahmed, Hairi fiul lui Hasan, Mustafa fiul lui Mustafa și Halib fiul lui Mustafa care s-au adresat recent guvernatorului maghiar pentru a putea vinde la Orșova zahăr și cafea. Omer Lutfi, guvernatorul din Ada- Kaleh raportează ambasadei din Viena plimbarea regelui Carol al României pe Dunăre la 27 aprilie 1904 și a onorurilor ce s-au dat din insulp, prin ridicarea drapelului și prin salutul dat de jandarmi. L-au salutat și soldații austrieci de la punctual lor. Guvernatorul se plânge de comandantul soldaților austrieci din insulă locotenentul Jiginovici, care sosit de șase luni la Ada- Kaleh arată o purtare cu totul nedorită. Acesta cerea ca toate legăturile să se facă pe cale corespondenței oficiale, pe când până acum toate chestiunile se tranșau verbal,lucru care dă naștere la dificultăți. Nu lăsa să doarmă noaptea în insulă suspuși străini care vin la Ada- Kaleh pentru afaceri și care au service de 5 -10 zile pentru a lichida lucrurile lor. A făcut dificultăți și unui bulgar fabricant de tutun la Samos, sosit în localitate pentru afaceri, pretextul dat de el fiind că nu este de supusenie otomană și că Bulgaria este o țară independent. Se cerea o intervenție la autoritățile competente. Dimitrie Costică semnează un contract în 20 aprilie/ 2 mai 1898 prin care ia în arendă dreptul de a tăia carne în Ada- Kaleh pe un termen de un an începând de la data contractului, obligându-se de a vinde până la sfârșitul lunii iunie carnea de miel cu 100 parale oacaua, cea de capră la 2 piaștri, după data prevăzută până la sfârșitul lui decembrie, berbecul 3 % iar vaca 3 piaștri. Iar apoi până la Sfântul Gheorghe respective 4 % și 3% respectiv. Se mai oblige de a nu tăia vite bolnave sau slabe, și a lăsa un deposit de 10 napoleoni pentru a garanta amenzile în cazul când va lăsa poporul fără carne sau va da cu lipsă la cântar. Pe verso Dumitru Costică adeverea că a luat înapoi 6 napoleoni din duma depozitată. Într-un document din 22 octombrie 1896 Kosto Blajovici, supus sârb, adresându-se guvernatorului din Ada- Kaleh îl roagă să ia măsuri pentru a constrânge pe numitul Yuvan Todorof de fel din Sofia de a plăti datoria sa de 442 piaștri, din care suma de 317 prezintă restul muncii sale ce a prestart-o fiind angajat de dânsul pentru a tăia tutun, 50 piaștri prezintă cheltuielile sale de drum, iar 75 piaștrii despăgubirea celor 5 zile prevăzute. În noiembrie 1896 o declarație nesemnată întocmită în numele întregii populații din Ada- Kaleh pentru a releva activitatea rodnică pe care a depus-o Mehmed Mashar bey, guvernatorul din Ada – Kaleh din ziua numirii sale în folosul populației prin purtarea sa impecabilă față de întregul popor, prin păstrarea legăturilor prietenești cu străinii, prin silințele sale pentru ridicarea năvodului școlii, prin ajutorul dezinteresat dat reprezentantului din Orșova Filoksemidis effendi, etc. Concept probabil întocmit chiar de fostul guvernator. 3.3 Ocupațiile insularilor Locuitorii insulei se ocupă cu cultivarea pomilor roditori, pescuit și comerț, însă în 1931 o duceau greu, căci nu se bucurau ca în trecut de multe privilegii, când duceau o viață mai ușoară, din a cărei cauză mulți locuitori au părăsit insula. În trecut locuitorii insulei se ocupau în special cu comerțul. Sare și petrol luau de la noi sare și petrol și vindeau la sârbi și unguri, iar de la unguri luau aur. Mai toți insularii erau barcagii, pescari, grădinari, cafegii, negustori de fructe și tutun iar turcoaicele se ocupau de creșterea gândacilor de mătase. Cu agricultura pe insulă, mai bine spus cu grădinăritul, se ocupau turcii veniți din Bulgaria, care vindeau fructe și legume la Orșova, iar turcii veniți din Serbia aveau meserii cu specific alimentar în special preparatul zaharicalelor, de exemplu Kadri fratele lui Ali prepara rahat. Alte ocupații erau dulgheritul, cărăușia cu barca de pe un mal pe altu, ocupații casnice, țesut , croitorie. Pe insulă erau mulți șerpi neveninoși, pe care insularii îi prindeau și uneori le utilizau pielea pentru a împodobi bastoane, pe care le vindeau ca amintiri de pe insulă. Odată cu formarea României Mari, un nou suflu de activitate domnea în insulă. Înființarea Societății “Musulmana” a oferit posibilitatea unei mari părți din populație să-și câștige existența în fabrica de țigări înființată de aceasta. În afară de industria tutunului, o a doua importantă industrie a insulei era cea a lokum-ului (rahat) cu care se îndeletnicea fabrica lui Mehmet Kadri, fratele președintelui Societății “Musulmana” și care concura cu fabrica lui Omer Adil, înființată în 1927 și desființată în 1937, odată cu emigrarea patronului în Turcia. Majoritatea bărbaților lucrau la Fabrica de Țigări care primea materie primă din Bulgaria ( tutun ca mătasea- de foarte bună calitate). O altă parte a insularilor lucrau la Șantierul Naval din Turnu Severin. Turcii erau buni cafegii, pe insulă existând 3 cafenele. Prescipțiile de ordin religios interziceau femeilor să intre în cafenea. Aici mai exista obiceiul ca pe lângă băutul cafelei și fumatul narghilelei să se mestece sacâz, un fel de clei de copac adus din Turcia. El se obținea dintr-un anume copac care creștea pe insula Sacâz din Marea Mediterană. De la cafenea sau din bazar vizitatorii insulei insulei își puteau procura rom din Italia, spirt de la Banovița, zahăr de la Giurgiu, cafea din Brazilia. 3.4. Viața culturală 3.4.1 Școala- spațiu cultural. Activitatea culturală era una intensă, acest lucru rezultă din existența unor societăți de cultură, cum ar fi Biblioteca Porțile de Fier, existența școlii elementare, existența unei școli inferioare de meserii pentru fete care între 12-15 iulie 1930 a realizat o expoziție de covoare la Palatul Theodor Costescu. 3.4.1.1 Școala inferioară de meserii pentru fete “ Dr.C. Angelescu”

În insulă, între alte clădiri, se găsea și o școală inferioară de meserii pentru fete, unde se învăța în mare parte țesutul și croitoria. Când s-a înființat școala de țesătorie “ Dr. C. Angelescu” în Ada- Kaleh, insularii în starea materială în care se găsesc și nepregătiți încă să prețuiască rostul cultural, civilizator și economic al unei asemenea școli, au rămas decepționați, constatând că nu pot trage un folos material imediat, de pe urma înființării acestei școli. Ei se așteptau ca și femeile și fetele musulmane să poată lucra cu plată zilnică, în atelier, la țesut și covoare, deoarece pentru cei mai mulți de acolo, mizeria nu era sărăcia care-și poate permite luxul de-a aștepta zile mai bune, ci este pâinea de toate zilele, ce le lipsește și pe care ei o cereau, o solicitau cu glas disperat. Ori, aceasta nu s-a putut face, căci școala nu poseda fonduri din care să se poată plăti lucrători particulari. Mihai Tican Runmano în cartea sa din 1933, Icoane Dunărene, ne menționează că probabil “școala se adăpostește într-o aripă a fostei cetăți“ și care are peste 60 de eleve cu profesoarele lor. Zidurile erau groase, roase adânc de igrasie care de pe pereți a pătruns, cu siguranță și în plămânii firavi ai elevelor. Condițiile instructiv educative nu erau prielnice după cum reiese din descrierea lui Mihai Tican Rumoano, acesta relatează: “ dacă nu mi s-ar fi spus dinainte că intru într-o școală și n-aș fi văzut chipul copilelor dând o anemic pulsație de viață localului, aș fi crezut că mă aflu într-o închisoare rău îngrijită, lucru pe care-l poate constata orice vizitator”. Făcând școală pentru copii în vârstă de 11-15 ani din fosta cazarmă a honvezilor, în timpul Habsburgilor, e un fapt pe care o minte chibzuită nu-l poate înțelege, mai cu seamă că nu putem vedea urmele nici unei transformări ce s-ar fi adus clădirii, iar starea mizerabilă a localului se resfrânge în sănătatea elevelor. Profesoarele primeau cu mare căldură orice vizitator într-un asemenea cadru de “închisoare cazarmă”, conducându-i pe aceștia cu băgare de seamă numai prin clasele care arătau mai bine, restul claselor fiind tănuite în singurătate. Un aspect care salvează această situația o reprezenta faptul că dormitoarele, elevele fiind interne, se află mai departe, aproximativ 1 km spre debarcader. Acestea erau construite tot prin ʼ30, tot pe întărituri, totuși cu ziduri de cărămidă, cu interior curat și sănătos. Paturile erau frumos amenajate, majoritatea aveau câte o icoană la căpătâi, făcând impresia sârguinței, curățeniei și a bunei credințe. 3.4.1.2 Școala elementară din Ada- Kaleh. Copiii turcilor învățau la școala primară din Ada –Kaleh și limba turcă și limba română. Așa că toți mici, turculeți ai coloniei noastre vorbeau, citeau, scrieau românește și turcește, având profesorii necesari. Din relatările lui Mihai Tican Rumano se pare că și aici ca și la școala de meserii, critica se îndreaptă asupra localului. Dacă la școala primară era un local mai sănătos din punct de vedere al construcției, devine tot atât de impropriu scopului destinat din cauza micimii lui. În două cămăruțe ale geamiei stăteau înghesuiți în câteva bănci, făcute rudimentar din scânduri, toți elevii, unii stăteau chiar în picioare. Nu înțelegem cum autoritățile, care au făcut atâtea sacrificii pentru localnici, creindu-le posibilitatea de trai, nu se îngrijesc să ducă opera lor până la capăt. Nimic nu s-ar putea propaga mai repede ca o boală molipsitoare, în această stare de necurățenie, pericol pe care nu-l poate întâmpina doctoral dispensarului, care nu are posibilitatea să vină decât o dată, două ori cel mult, pe săptămână. Materialele didactice cât și mobilierul școlar era insuficient. Biblioteca nu avea cărți iar localul școlii era în stare bună deoarece se făceau cursuri în localul geamiei. Școala primară în 1914. Tabloul examenelor de la sfârșitul de an școlar secundar ( rușdii)de fete din Ada- Kaleh; la examene au participat o elevă din clasa a III-a, 3 eleve din clasa a II-a, 5 din clasa I, 7 din clasa a III –a, 5 din clasa a II-a și 3 din clasa a I; iar de la clasa elementară au participat 17 eleve; în total 41 eleve. Tabloul examenelor semestriale din 1914 ale claselor primare și elementare din școala de fete din Ada- Kaleh , la examene au participat de la clasa III- a 7 eleve, de la clasa II –a 5 eleve, de la clasa I –a 4 eleve, iar de la clasa elementară 19 eleve, în total 35 eleve. Școala primară din Ada- Kaleh în perioada 1934-1935. În 21 decembrie 1934 apare o adresă către școală pentru a informa cu privire la activitatea practică și intelectuală prin care Societatea Tinerimea Românască iși propune să ajute selecționarea elementelor înzestrate de natură cu pricepere, chibzuință și simțire deosebită prin organizarea pentru anul 1935 în luna aprilie, un concurs între elevii din ciclul primar. Acest concurs era venit în spiritul înoirii cadrelor în activitatea practică și intelectuală pentru a grăbi procesul de românizare a orașelor care prin vitregia vremurilor și-au pierdut caracterul românesc de altă dată. Concursul avea loc pe regiuni, în orașul de reședință , de inspectorat, iar elevii reușiți între cei dintâi, se prezentau la un nou concurs ce urma să aibe loc la București unde urma a se hotărâ premianții pe țară. Concursul căuta să scoată în evidență gradul de educație patriotică a elevilor, pe de altă parte, aptitudinile lor deosebite pentru știință, literatură și artă pe de altă parte. De asemenea învățătorii erau rugați să aducă la cunoștință dacă în localitate se află elemente tinere în afară de școală, cu predispoziții artistice și intelectuale ori practice pentru a-i încuraja și ajuta în direcția aptitudinilor lor. Societatea Științifică Literară „ Tinerimea Românească” a fost fondată în anul 1877 având ca președinte pe N.S. Dumitrescu. O adresă către Ministerul Instrucțiunii din 9 februarie 1935 în care se solicita un „Radio” pentru a completa în cadrul celor două limbi română și turcă, educația și cultura elevilor școlii din mijlocul Dunării și a unei populații de naționalitatea exclusivist turcă. Domnul Ministru era rugat să răspundă la solicitarea lor de a primi un Radio priză, deoarece în timpul iernii comunicarea peste Dunăre era întreruptă. Răspunsul dat la 2 mai 1935,la raportul din 9 februarie 1935 de către Ministerul Instrucțiunii al Cultelor și Artelor prevedea că Ministerul Instrucțiunii nu le putea satisface cererea deoarece nu aveau în depozit aparate radio. Membrii cercului cultural Sever la data de 11 noiembrie 1928 s-au întrunit în localul școlii Schela Cladovei în urma convocării făcută de domnul președinte pentru a fixa intinerarul conferințelor cercului cultural pentru anul în curs. Conferințele s-au hotărât după cum urmează: Schela Cladoveri la 11 noiembrie, Gura Văii la 9 Decembrie, Verciorova la 10 februarie 1929, Ada- Kaleh la 10 martie, Ilovița- Vârciorova la 14 aprilie , Bahna la 12 mai. Într-un proces verbal din 27 ianuarie 1935 subsemnații membri ai cercului cultural „Sever”, Schela Cladovei întruniți în ședință la Gura – Văii, după itinerariu vechi și având în vedere nr. 66 Nr. 661 din 21 ianuarie al Onor Revizoratului de Mehedinți a stabilit un nou itinerariu al conferințelor în care la 17 martie la Ada- Kaleh avea loc ședința publică domnul D. Bâlvănescu care urma să vorbească despre: Legăturile românilor cu turcii din punct de vedere economic, cultural, social, același subiect trebuie să fie pregătit și de domnul B. Dumitrescu din Bahna. Școala cu limba de predare turcă cu 3 posturi de învățător: Ion N. Ionescu,Despina Grecea și Ahmed Ali.Conform documentelor de arhivă din 1935 studiul limbii române era obligatoriu. Situația în anul 1935, învățătorul Ion N. Ionescu care avea 2 săli de clasă cu 86 de elevi înscriși din care doar 83 frecventează școala regulat. Clasele la care predă sunt: cls. III-a unde are 15 elevi înscriși din care toți frecventează școala, cls. IV- a având 12 elevi înscriși din care doar 9 frecventează regulat școala, cls. VI- a din care doar 2 elevi înscriși și toți frecventează școala, la clasa a VII –a avem 2 elevi înscriși din care doar 2 elevi frecventează școala. Învățătorul era de origine etnică român, având 28 de ani și 7 ani vechime, acesta fiind director și înv. de limba română. Am găsit o cerere din 7 aprilie 1935 prin care domnul Ion. N. Ionescu urma a se înscrie la examenul de gradul II. Daspena Grecea predă la cls. a I – a, cls. II –a și a V-a. La cls. I avea 38 de elevi înscriși din care toți frecventau școala. Aceasta avea 1 an vechime, era de origine română. La cls. a II-A avea 13 elevi înscriși din care toți frecventau școala, iar la clasa a V-a avea 4 elevi și toți frecventau școala, fiind înv. de limba română. Ahmed Ali preda la cls. a I- III și era de origine turc, dar, știa și românește. Situația la învățătură pe anul școlar 1934- 1935 este următoarea: elevi care au urmat regulat școala tot anul 83 de elevi din care avem 38 de elevi repetenți și 45 de elevi promovați, iar alte situații(morți, retrași etc. ) 5 elevi, în total 88 de elevi înscriși. Situația pe clase de la sfârșitul anului școlar: cls I 21 de băieți și 17 fete au urmat școala regulat, din care au promovat doar 9 băieți și 6 fete, repetenți 12 băieți și 11 fete, în total au promovat 21 de băieți și 18 fete. La clasa a II- a avem 7 băieți și 6 fete care au urmat cursurile regulat din care au promovat 3 băieți și 6 fete, repetenți 4 băieți, în total 7 băieți și 6 fete. La clasa a III- a avem 9 băieți și 6 fete care au urmat școala regulat, au promovat 6 băieți și 2 fete, 3 băieți și 4 fete au rămas repetenți, în total 10 băieți și 6 fete. La clasa a IV- a avem 6 băieți și 4 fete care au urmat regulat cursurile, au promovat 3 băieți și 4 fete, din care avem 3 băieți repetenți, alte situații 2, în total 8 băieți și 4 fete. La clasa a V-a au urmat regulat școala tot anul 3 băieți și o fată, au promovat 3 băieți și o fată, se poate observa că nu avem repetenți. În total au fost înscriși la clasa a V-a 3 băieți și o fată. La clasa a VI –a avem 2 băieți care au urmat regulat școala a promovat doar 1 elev, repetenți 1, în total au fost înscriși 2 elevi. La clasa a VII – a avem 1 elev băiat care a frecventat regulat școala tot anul, 1 băiat , elev promovat, alte situații ( eliminare, retrași și morți ) 1, rezultând un total general de 2 elevi. Documentele de arhivă atestă faptul că localul școlii elementare era închiriat, iar cursurile se desfășurau în două săli de clasă. Persoanlul didactic al școlii era format din 3 învățători, dintre care avem 1 român bărbat , 1 român femeie și 1 turc ( tătar ) . De asemenea materialul didactic cât și mobilierul școlar era insuficient. O circulară din 23 septembrie 1935 informa Școala Elementară din Ada- Kaleh că sub rezerva aprobării Onor. Minister al Instrucțiunii Publice, au numit pe postul de învățător suplinitor pe doamna Berindei în locul doamnei Morariu care a fost detașată. Înaintarea Nr. 62 din 23 octombrie 1935 făcea cunoscut că sub rezerva aprobării Onor. Minister al Instrucțiunii Publice, era numită pe ziua prezentării la post doamna Silvia Ticană ca învățătoare suplinitoare la Școala din Ada- Kaleh în locul domnului N. Ionescu concentrat. Aceasta urmând să fie plătită de Minister. Într-o cerere din 19 octombrie 1935 domnul învățător Ion N. Ionescu din insula Ada- Kaleh, județul Mehedinți dorea o aprobare pentru 4 zile de concediu, începând de vineri 16 octombrie 1935 până pe 19 octombrie inclusiv, fiindu-i necesar tratamentului medical. Acesta menționa că urma să fie suplinit de Ahmed Ali. Certificatul medical lipsea însă de la această cerere de învoire a domnului învățător Ion N. Ionescu. Notele obținute de candidații ce au depus examenul de absolvirea celor VII- clase primare de la Școala Primară mixtă din Comuna Ada- Kaleh, județul Mehedinți, la centrul de examinare “ Schela Cladovei” sunt următoarele: Zia Husni a obținut la Gramatică 5, Citire 7, Memorizarea 6, Compunerea 5, Media oral 5,35, Media scris 6, Media totală la Limba română 5, 87. La Matematică avea media 5,50 compusă din Media la oral 6 și Media la scris 5. La celelalte științe avem următoarele medii: Istoria 7, Geografia 6, Agricultura 5, Igienă 6, Instrucție civică 5, în total rezultând media 5,80. La Dexterități avem următoarele medii: Cântul 10, Gimnastica 10, Lucru Manual 10, Media totală 10. La îndeletniciri practice avea media 8 iar Purtarea 10. Din totalul acestor medii rezultă media generală de 7, 52. Înaintarea din 2 martie 1934 preciza că raportul școlii cu Nr. 10 / 1934 a fost aprobat. Acestă aprobare prevedea construirea unei bărci din fondurile comitetului pentru transportul elevilor și membrilor corpului didactic din localitate peste Dunăre, cu obligația să se amortizeze costul ei din încasările ce se vor dace cu diferite transporturi, iar veniturile ei să se verse la comitetul școlar. Cererea domnului Ahmed Ali, învățător de limba turcă din școala primară Ada- Kaleh , județul Mehedinți, prin care solicita un concediu de 3 zile 3 martie și 5 martie 1934 a fost aprobată. Acest concediu era solicitat pentru interes familial și urma ca orele să fie suplinite de domnul Ionescu, directorul școlii primare. Într-o cerere către Direcțiunea N.F.R ,din 3 mai 1934, hogele, Ahmed Ali dorea să li se aprobe copiilor și conducătorilor școlii primare din insula Ada- Kaleh, jud. Mehedinți, o reducere de 75% în vederea unei excursii, la vapoarele de pasageri de la Ada- Kaleh, până la Cerna- Vodă , atât dus cât și întors, începând cu 10 mai 1934 până la sfârșitul lunii mai 1934. Excursia era organizată în scop instructive și educativ, împăcând și o dorință intimă, transportând mănunchiul de copii turci din Ada- Kaleh, către o masă mai compactă a lor din Dobrogea. Situația școlară la sfârșitul anului școlar 1939. În data de 21 iunie 1939 situația consemnată era următoare: 89 de elevi înscriși la începutul anului școlar din care băieți 42, fete 47 ( străini ). Frecvența la cursuri 35 de băieți și 34 de fete au urmat reculat școala, în total 69; elevii care au urmat puțin regulat cursurile 6 băieți și 13 fete, în total 19; elevi care au absentat 1 băiat. Au promovat 21 de băieți și 25 de fete, în total 46 de elevi. Au rămas repetenți 43 de elevi, din care avem 21 de băieți și 22 de fete. Motivele pentru care au rămas repetenți sunt următoarele: 18 băieți și 19 fete ,repetenți pentru că nu au întrunit medica cerută, în total 37; 3 băieți și 2 fete, repetenți datorită lipsei de frecvență, în total 5; 1 fată repetentă datorită bolii și debilității mintale. Școala primară din Ada- Kaleh în 1941-1942. În documentele de arhivă, din fișa comunei Ada- Kaleh era precizată o singură școală cu trei posturi de învățători, cu 120 elevi, care frecventau regulat cursul cu local închiriat, avâd trei săli de clasă. Nu exista un comitet școlar deoarece nevoile școli erau suportate de Societatea “Musulmana” S.A. Exista o cantină care avea un comitet de conducere format din Emini Hasip primar și președinte, D-na Vasilica Vlad învățătoare, casier, membri Ion Ionescu directorul școlii și Ismail Regep Hoge. Școala primară din Ada- Kaleh în 1945- 1946. Într-o cerere din 8 decembrie 1945 către Inspectoratul Școlar, Mahmut Mustafa tatăl unei eleve de la clasa a VI-a dorea să se cuvințeze ca fiica lui să fie scutită de frecventarea cursurilor pe motiv că avea acasă un copil nou născut pe data de 6 septembrie 1945 și nu avea cine să se ocupe de îngrijirea micuțului deoarece atât el cât și soția lucrau la Atelierul C.A.M din Ada- Kaleh , iar această întreprindere nu avea leagăn pentru copii. Părintele menționa că eleva avea vârsta de 15 ani și studiile făcute până în acel moment erau suficiente pentru ea. Răspunsul la această cerere a fost unul negativ pentru părinte, eleva nu a fost scutită de frecventarea cursurilor întrucât la această școală mai existau încă 5-6 cazuri asemănătoare iar dacă-i acorda scutire se putea creea un precedent, venind și alții cu asemenea cereri. La adresa nr. 78 din 13 octombrie 1945 se făcea cunoscut faptul că domnul Imam Saly I. Regep, fiind chemat telegrafic la Congresul general al clerului ce avea loc în ziua de 15 octombrie 1945 și nu putea să se prezinte la școala primară în ziua și ora indicată de directorul școlii pentru săvârșirea slujbei religioase de începere a noului an școlar deoarece în ziua respectivă trebuia să fie prezent obligatoriu la București. Totodată era anexat ordinul nr. 7468 din 11 octombrie 1945 Onor. Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți prin care se făcea cunoscută numirea domnului Saly I. Regep pe postul de învățător de limba turcă și religie musulmană pe anul școlar 1945-1946.Pentru zilele în care urma să lipsească era învoit de domnul Inspector Școlar. În 1946 situația localului de școală necesita reparații la tavan, geamuri, dușumea cât și mobilier. Corpul didactic era format din : domnul Proca Eremia, gradul II, doamna Proca Emilia. Școala primară din Ada- Kaleh în 1947-1948. Școala primară din Ada- Kaleh la ordinul nr 6350 din 1 aprilir 1948 capitolul instituții raporta următoarele aspecte: la școala primară din Ada- Kaleh a luat ființă cooperativa școlară cu numele de Porțile de Fier cu un capital social de 5 000 de lei din care s-au vărsat 3500 , Registrele au fost trimise de Minister Culturii naționale oficiul cooperației școlare , ale căror statute erau trimise către aprobare; în prezent școala primară nu are cantină școlară, iar inventarul cantinei școlare a fost predat atelierului C.A.M-uri Ada-Kaleh, pentru a-l întrebuința la creșă și la căminul de zi; inventarierea atelierelor CAM care a fost predat cantinei spre folosință; la această școală ar trebui să mănânce un număr de 6 băieț și 12 fete, în total 18 elevi; cantina din lipse de mijloace nu a funcționat pe anul școlar 1947-1948, cantina a fost subvenționată în timpul funcționării de Cooperativa de Consum C.A.M-uri Ada- Kaleh, din lipsa de fonduri nu au mai putut continua suvenționarea cantinei cu alimentele necesare. La decizia nr. 6350/948 școala primară a raportat următaorele aspecte: Comuna Ada-Kaleh fiind lipsită complet de terenuri agricole și leguminoase necesare cantinei face imposibilă strădania locuitorilor care erau lucrători la fabrica de țigarete, C.A.M. cu salariul fix din care nu poate să suvenționeze cu nimic această cantină. Toți acești locuitori cumpără toate alimentele din afara insulei de la Turnu Severin. Din tabelul nominal de învățământ de la Școala primară Ada- Kaleh pe anul școlar 1947/1948 reiese faptul că avem ca învățători pe Vlad Marcu care avea gradul I, anul înscrieri în sindicat 1946 reținându-se o cotizație de 75 lei lunar și Vlad Vasilica, învățătoare, gradul I , anul înscrierii în sindicat 1946 reținându-se o cotizație de 75 de lei lunar. Dintr-o adresă către Inspectoratul Școlar Mehedinți din anul 1948, direcțiunea școlii din Ada- Kaleh înștiința că această unitate școlară a funcționat până în anul 1940 în localul geamiei care a suferit avarii în urma cutremurului, fără să mai prezinte garanții. Din anul 1940 școala funționează într-un local al Ministerului Apărării Naționale, pus la dispoziție de primărie, unde funcționa și în 1948. Conform ordinului Ministerului Educației Naționale Nr. 209438/1946 cu onoare școala primară din Ada- Kaleh era rugată să binevoiască a lua urgente măsuri pentru organizarea unei serbării pentru strângerea fondurilor pentru procurarea de material didactic. Serbarea urma să fie organizată în intervalul 15 iulie-15 august. 3.4.2 Căminul cultural. În fișa comunei Ada- Kaleh din 1941/ 1942 se arată că funcționa căminul cultural Regele Mihai I condus de Ali Kadri președinte, ajutor Omer Fenzi desfășurând o activitate culturală și socială, dând cărți sătenilor. Programul pe care îl avea consta în “deșteptarea populației”. 3.4.3 Societatea culturală și biblioteca “Porțile de Fier”. În 1913 a fost înființată prima bibliotecă populară de junii turci, fiind desființată în timpul războiului mondial. A doua bibliotecă a fost fondată în 1925 de domnul Dr. Jean Ilie Ghiulea Inspector general al Ministerului Muncii și ziarist, cu bani proprii a donat o mulțime de cărți Bibliotecii Populare în localul primăriei. Din lipsă de loc au fost mutate pe lângă Biblioteca Bibicescu în localul Gimnaziului Industrial. Filiala bibliotecii I.G. Bibicescu avea în 1926 400 de volume, iar în 1932 ajunsese la 580 de volume. De asemenea, participau la activitatea culturală a județului și orașului Tr. Severin, spre exemplu Școala de Meserii pentru fete de pe Ada- Kaleh, între 12-15 iulie 1930, a realizat o expoziție de covoare, la Palatul Theodor Costescu. În localul Hotelului Mehmet Șah s-a înființat în 1935, în toată regula o bibliotecă sub numele de Demir Kapu unde se găseau cărți în limba turcă și română. În perioada geroasă, iarna tinerii se distrau citind. Pe lângă clubul sportiv “ Tinerii Turci”, înființat în anul 1934 în Ada – Kaleh și pus sub Înaltul patronal al M. S. Regelui Carol II – lea, a luat ființă aici în decembrie 1937, o societate culturală și o bibliotecă cu numele de “Porțile de Fier”. Cu ocazia constituirii, adunarea a ales următorul comitet de conducere: președinte de onoare d. Ibrahim Ismail; președinte d. Nevzat Ahmet; casier d. Iahya Hacâ; secretar d. Costică Pârjol; cenzori d-nii: Omer Baroy, Ismail Turhan, Ilias Giafer, iar Ahmet Hamza și Hagi Mustafa ca supleanți. Președintele Societății Musulmana, Ali Kadri le-a acordat în mod gratuit, spre folosință, un imobil pentru sediul clubului sportiv, societății culturale și bibliotecii. Prin intermediul ziarului Universul din 6 decembrie 1937, comitetul făcea apel, pe această cale, la cei ce doreau să le acorde cărți ( chiar și vechi ) pentru biblioteca lor, pe care le primesc cu recunoștință. 3.4.3 Ecouri poetice orientale. Poetul prin natura lui mai sensibilă poate să cuprindă toată melancolia de secole strânsă aici cu atâta grijă, învăluit de faldurile negre ale nopților dunărene. În orele întunecate, insula nu putea fi lipsită de poezia ciudată a rătăcirilor, cu dorințe romantice spre tărâmuri neștiute. Amintirile istorice cât și natura pătrund adânc sensibilitatea noastră, răscolind și trezind simțuri, urmărite de ecourile unei muzici orientale ce mărește mult curioasa impresie produsă de primele urme ale amintirilor războinice. În acest subcapitol o să prezint câteva poezii ale persoanelor care au contemplat acest mirific ținut oriental.

Ada- Kaleh ,,Nu-nvie  morții,e-n zadar copile!’’ M.Eminescu

Cu melancolica-i moschee Se-nalță mistic pe colină Ada- Kaleh, cetate veche Ce veșnic lui Allah se-nchină…

Se-nalță mistic pe colină…

Și pe fantastice ruine Dorm păsări triste, cobitoare, Ce-n glasul lor duios de moarte, Plâng stinsa Turcilor splendoare…

Dorm păsări triste, cobitoare…

Și parcă-n cântecul lor jalnic E o sentință blestemată Ce spune Turcilor de astăzi: Așa veți fi și voi odată…

E o sentință blestemată… Aceste versuri prezintă insula ca un puternic topos iradiant , care a catalizat în chip fericit, fast, fantezia și trăirile poetice. Insulă paradisiacă, insulă a poeziei, mereu învăluită în ritmuri naturiste, melopeice, din raze de lună,de mister si basm oriental.

ADA – KALEH

Un strop de țărână a asvârlit în apa Dunării ablbastre, Uitat de mâini ce-au plămădit, din lut, comorile măiastre; Ruini de măreții apuse te’ ntâmpină peste tot locul Cetate, forturi, metereze, – le-au năruit vremea și focul

Prin ulicioarele înguste, croite printre case scunde, Ce pleacă șerpuind spre apă, la malul ei să se înfunde, Ici-colo câte-un Turc molatic cu fesul răsturant pe spate Îmbie cu cafea, tutunuri și câte mărunțișiri toate…!

Pe o movilă stă severă moscheea lor. Așa se spune Că de mult, a fost odată, creștin locaș de rugăciune; Dar a venit cu steagul verde, armata marelui Mehmed Și-a închinat-o Semilunii și celor ce într’ însa cred.

De-atunci – puhoi s’a scurs pe apă, în calendar: ani după ani, S’au dus în negura uitării împărăție și sultani. Și azi ? De vrei să vezi vreodată un Turc cu fes și narghilà Nu-i la Stanbul, nici la Ankara, – ci numai în Ada – Kaleh.

La ceaihanaua din Ada – Kaleh Fumul narghilelei de pământ Chemă-n preajmă cântece bătrâne, doar un cal se-aude, nechezând, ca la o răpire de cadâne…

Chipuri asfințite în amurg, cântec de iubiri, din stinse vremuri, lin le simt în liniște cum curg toate –ntre-ale inimii haremuri.

Ca un câine pașnic, focul bland, În tăcere, labele-și ascunse. Și se-aud, afară, lunecând păsările nopții peste frunze…

Vîsle spre Ada – Kalé

Ada – Kalé, imperiu năprasnic și culcat, Călătorie caldă și insulă-pirat, Dă drumul la ferestre, la uși, nu-ți sînt străin, Eu mă descalț din barcă, la fața ta cînd vin.

Nu temeni, de aster și coroiate turc, Cu-o fată din haremul ce-l ai vreau să mă-ncurc, Cu una ofilită că o iubești prea rar, Că ești cu ea alături, ca dublele în zar.

Cu dinții te voi pune să ari pământul sfînt Pe care calcă leneș cadînele de vînt, Cu mîinile să numeri aceste valuri reci Că Dunărea le-aduce cu ochiul să le-ncerci.

Ada- Kalé, apusuri de neam fără noroc, De dorul faimei tale mă leagăn și mă coc. Desfă, spre anotimpul căldurilor,cocoși. Însîngerează-mi talpa cu trandafiri cărnoși.

Dă, tu prilej acestui ochi rece să îl mir, Șerbet să nască vîsla, precum un trandafir, Să fiarbă la cazane cafea turcească, ah. Să se închine turcii străinului Alah.

Pe Dunăre în sus

O insulă cu dulciuri și-asini, Ada-Kaleh și-a coborât frumoasă, grădinile sub apă făcând spre soare cel mai târziu salamaleh! Smochinii-n rădăcină de-acuma peștii-i sapă, pe albele terase stau somnii tolăniți și ceru-n ceai fierbinte ca-n pozele absurd. Căzut la prund, turbanul amurgului, cu știți, ( cum bine știți ) pluti-va pe scări de scamă, surde, iar apele albastre morminte albe vor spăla și de păcate și de săruturi. Toate- întoarse, în natură, la începutul lor, se vor topi în plasma din care-au fost create. De-o să cobori, scafandru naiv, o să te-ncurci în plasele genezei ce s-au re-ntors în ele. Mahmud, acolo-n prunduri, plutind papucii turci la pinteni semilună purta-va, deci, și stele. Așa și Atlantida, dar cu tristeți mai lungi! Așa și alte plaiuri care-au căzut sub ape! Numai cu presupusul la pragul lor ajungi, pe câtă vreme dorul e-aici, sub ochi, aproape. Când apele sânt limpezi și soarele întreg, când, în materii, umbra nu poate să se-ascunză, tu vei vedea, din barcă, sub valuri care trec o insulă ce doarme ca în cristal o frunză. Exotic o să-ți sune în urechi: Ada – Kaleh și vei opri o clipă pe mincimoasa undă- și apoi ca barcagiul pe Styx vei spune “Eh!” văzând cum gnomi beau ceaiul în ceainăria scundă pe când deasupra apei vor cotropi lumini. E seara care cîntă modernă și splendidă jur împrejurul firii, din cicluri de smochini. Dar cheamă-a nostalgie turcita Atlantidă.

Cîntec ( Ada – Kaleh ) Strop alb de pulbere, Cuib de sidef, Nufăr pe Dunăre, Ada- Kaleh.

Ada – Kaleh, Ada- Kaleh…

Te scaldă valuri Cu unda repede, Uitînd pe maluri Pene de lebede…

Trec valuri, valuri, valuri, cîrduri de lebede.

Ca frunza dudului Ți-s verzi grădinile! Lumina sudului Coace smochinele.

Lumina sudului coace smochinele…

Colț scump din țara Iubită…Eh, Ada – Kaleh, Ada –Kaleh!

Ada- Kaleh, Ada – Kaleh! Această poezie este publicată pentru prima oară în cartea „Versuri inedite” de Marin Sorescu în 2001, fiind însoțită de o notă de subsol destul de importantă, semnată de fratele poetului, George Sorescu, profesor universitar, istoric și critic literar, care semnează un studiu introductive de mare amploare, notele, anexele, cât și o biobibliografie. Nota la care facem refere este următoarea: “ Prețiosul text, în variant, lăsat nouă. Păstrăm manuscrisul. Scris în Drobeta Turnu, unde temporar, eram profesor la liceul “Traian”. Făcusem o excursie în insulă ( înainte de construirea Hidrocentralei și acoperirea insulei de apele Dunării). Încântat i-am narat pitorescul peisajului. Surpriza: peste câtva timp, Marin îmi prezenta poezia. Nu știu dacă, între timp, cunoscuse direct insula. Puse pe note de cineva, versurile erau oficial apoi cântate. Se confirm opinia unor esteticieni: deseori, actul contemplative, de la distanță mijlocit prin logos, deschide porți către valori estetice autentice. Un paradox necesar în sfera artei. Muzicalitate, fluență, originalitate, plastică !”. Insula Fecioară – zicere de cadână-

Se deschidea barajul, Cum se ridică negura, Când trimișii luminii O străpung, Reapăreau apele Dunării În curcubee Nemaivăzute-n amonte, Orgoliul omenesc Tindea să-i schimbe Destinul Dunării, Cum își închipuie Un vânător lunatic Că-i poate schimba Destinul ciutei Ce zboară Dintr-o stâncă în alta. Năvăleau spre noi apele, Ca un vis, Într-un trup adormit, Ca o nedeie, din ev dacic, Peste hora Din mijlocul satului Creșteau apele Dunării, Ca un făt în pântecul mamei, De neoprit… Ada- Kaleh, Insula ca o inimă- a Dunării, Sau ca un ghioc fantastic Captând ecouri Din vremuri apuse, Ada- Kaleh, Nume secret Al nevoii generației noastre De romantism, Trebuia să se lase, Îngropată sub ape. Insula era O biată femeie Sau cel puțin, Așa îmi părea, Mă simțeam Cotropită de patimi, Precum insula Ce se scufunda. Insulă și femeie Amândouă durut asaltate, Una de ape, Alta de vise, Amândouă acoperite De fluxul uitării. Aș fi vrut Să retrăiesc o legendă Despre insula Ada – Kaleh, În care, Printre trandafiri și curmale, Eu să fiu Abia femeia Acelui bărbat Somnolent, visător, Cu un ultim orgoliu asiatic. Cum îi este zilei Soarele sultan, Cum îi este nopții Luna- regină, Eu mi-aș visa Imaginea de sclavă Dintr-un serai, Cu un pașă mult nărăvit. Curg apele și insula o îngroapă, Curg zilele Și iubirea mi-o ascund, Dar tot visez La insula fecioară Și tot nu cred că a dispărut, Ca năluca unei cadâne Răpusă de dragoste.

3.4.4 Cea dintâi casă de odihnă a ziariștilor din România. Toate clase de salariați, toți muncitorii cu fizicul sau cu intelectul, au instituții de ocrotire, care sunt asistența coordonatei pentru cei care sunt chemați să-i ocrotească. De aceea sunt de-a lungul și de-a latul țării numeroase sanatorii și case de odihnă pentru toate categoriile de salariați din lumea muncitoare, fără să mai vorbim de ocrotirea social obligatorie și sub privegherea statului, care dă asistență medical de fiecare moment, fiecărui asigurat. 3.4.4.1 Ridicarea casei de odihnă a ziariștilor Numai o singură categorie de muncitori a rămas fără această ocrotire: ziariștii. Iată de ce, organizațiile profesionale ale ziariștilor au socotit că au datoria să inițieze o îndreptare a stărilor. Ziariștii din provincie și care sunt de breaslă destul de numeroasă, grupați în Organizația “Federația Generală a Presei din Provincie”, care la rândul ei cuprinde 14 organizații regionale au mers cu inițiativă până la un fapt concret și de pe urma căruia sperăm că în curând se for folosi toți ziariștii din țară, fără nici-o deosebire. Una din asociațiile regionale de presă și anume “Sindicatul Presei din Oltenia” dispune de un vast teren de peste 2500 m2 pe insula Ada – Kaleh, în punctul cel mai pitoresc și dominant al acestui minunat colț de farmec oriental, teren donat prin stăruința confraților: Virgil Molui, Emil Lega și N. Ghițulescu, de către domnul Ali Kadri și cu concursul domnului Iulian Predescu, prefect de Mehedinți. Pe acest teren, voia , Federația Generală a Presei din Provincie să ridice o casă de odihnă ziariștilor din întreaga țară. Într-o clădire nouă și spațioasă, amenajată și cu tot confortul modern, înconjurată de un încântător décor al naturii, într-un refugiu de miraj oriental, slujitorii scrisului ziaristic să-și găsească întotdeauna un cuib al odihnei, al recreației, iar camarazii scriitori, care vor fi de asemenea oricând bine veniți într-un loc și mediu prielnic creațiilor literare. Casa se va ridica în proporții impresionante cu fațada înspre riviera românească a Dunării, în plin soare și aer al climatului dulce ce domină insula Ada – Kaleh, unde cresc smochinii în aer liber, iar în vremurile opuse creșteau măslinii sălbatici. Casa de odihnă va avea peste 30 încăperi, numeroase camera de locuit, apartamente pentru familii, bucătării și beci, precum și toate instalațiile igienice, montate după tot confortul modern, parchet, lumină electrică, apă curentă, sală mare de festivități ( șezători ), restaurant, sală pentru jocuri distractive, o bibliotecă bogată, toate vor forma un măreț corp de casă zidită în liniile agreabile ale arhitecturii românești și plasată într-un încântător parc de roze, fațada având acces direct la debarcader și la o plajă în plin soare pe marginea Dunării, precum și în strada bazarelor turcești din inima cetății Ada – Kaleh. În cursul anului 1937, se va pune piatra fundamentală a celei dintâi case de odihnă a ziariștilor din România, iar dacă “Federația Generală a Presei de Provincie“ se va bucura de concursul nelimitat al organizațiilor de presă a tuturora, în scurt timp vor fi primiți toți confrații care caută zile de reculegere în fermecătoarea insulă a Dunării românești. 3.4.4.2 Recepția terenului donat pentru clădirea unei case de odihnă

Sindicatul presei din Oltenia avea onoarea de a invita în data de 18 august 1935 , la ședința festivă și la excursia ce va avea loc la Ada – Kaleh pentru ridicarea primei case de odihnă a ziariștilor din provincie, personalități ale județului cât și reprezentanții ziarelor din țară. Programul cuprindea: Sâmbătă 17 august 1935: Ora 3. d. a. : Plecarea cu autobuzele din Craiova ( Piața Prefecturii ). Cei care nu pleacă vor veni direct cu trenul la Turnu Severin. Ora 6. d. a. : Sosirea la Turnu Severin. Primirea și cazarea la Hotel “Europa”. Ora 630 d. a. : Vizitarea orașului. Palatul Cultural, Biblioteca Bibicescu și Muzeul Dr. Istrati, Muzeul Porților de Fier, Ruinele podului Traian, Drubeta, etc. Ora 9 seara: Masă comună la Restaurantul “Cina” de la Terasa Rozelor din Parcul General Dragalina. Duminică 18 august 1935: Ora 6 dimineața : Îmbarcarea pe vaporul N. F. R.”Brâncoveanu”, parcursul Dunării până la Ada – Kaleh prin Porțile de Fer. Ora 8 dimineața: Debarcarea la Insula Ada- Kaleh. Premirea oficială. Ora 10 dimineața: Ședința festivă a “Sind. Presei din Oltenia” sub președenția de onoare a domnului prefect Iulian Predescu. Luarea în posesie a terenului pe care se va ridica Casa de Odihnă a ziariștilor din provincie. Ora 12 a. : Masa colegială la terasa Restaurantului “Moca”, oferită de “Sindicatul Presei din Oltenia”. Ora 2 d.a.: Plimbarea pe Dunăre de la Ada – Kaleh – Orșova și până la Cazane ( Tabla Traiană ) și înapoi șalupele Comisiei Dunărene și ale Severinului Hidraulic din portul Orșova. Ora 6 seara: Înapoierea participanților cu trenurile plecând din gara Orșova. Participanții din Craiova se înapoiază cu atutobuzele. Din această invitație reiese că programul a avut o durată de două zile în vederea inaugurării terenului privind prima Casa de Odihnă a ziariștilor din provincie. Duminică, 23 august, membrii sindicatului presei din Oltenia, împreună cu invitații ziariști din întreaga țară, a făcut o excursie pe distanța Craiova- Turnu –Severin – Ada- Kaleh- Orșova conform programului stabilit. Sâmbătă seara, 60 de participanți au sosit cu autobuzele și tramvaiele din Turnu Severin, unde li s-a făcut o frumoasă primire de către notabilitățile orașului, în frunte cu d-nii Iulian Predescu, prefectul județului și Ioan Gogan, premierul orașului. Prefectura județului a dat, în cinstea oaspeților, un banchet la restaurantul Ghioca. Duminică dimineața, cu vaporul Brâncoveanu, excursionițtii s-au îmbarcat spre Ada – Kaleh, sub conducerea domnului Virgil Molin, președintele presei din Oltenia și Banat. Terenul donat de primarul insulei pentru construiere avea o suprafață de 2 500 m2 , unde vor pune în aplicare planul de construire. În corpore, pe străzile înguste ale insulei Ada – Kaleh ziariștii au mers până la terenul dăruit, unde a avut loc recepția lui. Aici domnul Virgil Molin deschide seria cuvântărilor, mulțumind prefectului Iulian Predescu, care a donat acest teren unde gazetarii și scriitorii din federația presei din provincie, să-și clădească o casă de odihnă trupească și spirituală. Deasemeni, mulțumește locuitorilor insulei, asigurându-i de tot concursul ziariștilor întru revendicarea dezideratelor lor. Prefectul județului Iulian Predescu răspunde arătând rolul greu al presei în viața socială. Presa este cheia de veacuri care indică viitorul, discerne trecutul , dând posterietății imaginea fidelă a unei epoci în viața socială a unui popor. Este o dragoste nețărmuită de frate și, vă rog să credeți că, ori de câte ori văd lupta ce o dă gazetarul pentru binele colectivității în numele multor deziderate ale mulțimii nevoiașe și suferinde. A scrie în opinia acestuia însemna a sugera, a da tot ce este mai sacru din puterea dumneavoastră de prejudecată. Când scrii , pare că simți în vârful condeiului un îndemn de libertate atavică. A scrie, este parcă o odihniă a sufletului în lupta necurmată pentru adevăr și libertate. După ce își încheie cuvântarea promite tot concursul ziariștilor pe care îi consideră frați cu care se ajută în înfăptuirea operelor sociale. Au mai vorbit d-nii Ștefan Nicolăescu, în numele presei din Oltenia, Mihăilescu ( Banat ), Orester ( Basarabia ), Taloescu ( Ardeal ), Ștefan Vlădescu, Samoilă, Bănciulescu, I.C. Vissarion, în numele scriitorilor români, Tomici, în numele confraților ziariști din Jugoslavia și d. E. Lega, în numele ziariștilor severineni. După cuvântările expuse și după ce s-au făcut planurile de riguare și s-au fixat firmele de proprietate, excursioniștii au trecut la restaurantul oriental, unde a avut loc banchetul și la care a participat d. I. Gogan, primarul orașului Turnu Severin, împreună cu d-nii: Ali Pașa primarul insulei, Ali Kadri, și toți ziariștii, reprezentanți ai presei provinciale, printre care remarcăm : Virgil Molin cu d-na N. Ghițulescu. Orester- Basarabia, Tomici- Jugoslavia, Mihăilescu- Banat, I. C. Vissarion, scriitor, Samoilă, Vlădescu, Bănciulescu, Jales cu d-na, Georgescu- Gorj, cu d-na, Lega cu d-na, Horia Tăriceanu, Ilie Petrecu cu d-na, I. Stroe, D. Ghiniu, Liviu Baratiloveanu, C. Manea, N. Taloescu, M. Negru, Gh. Bardeș, Vlad Furtună, L. Brener, Gh. Ghițibura, Dem. Cristescu, Andronescu- Caracal, Constantinescu- Carava și altții. Au toastat d-nii: V. Molin, în numele presei, I. Gogan și I. Andrei, șeful gării Orșova. După acest banchet participanții au făcut o frumoasă plimbare pe Dunăre cu șalupele până la Orșova.

3.4.5. O ședință a Federației Generale a Presei din Provincie ținută la insula Ada – Kaleh. Orașul nostru a avut și de data aceasta cinstea de a primi pe mântuitorii de condee, de prin toate colțurile țării, pe acei ce șʼau închinat și își închină viața lor, aprigei lupte pentru promovarea cinstei, dreptății precum și la înfierarea turpitudinilor. Au sosit sâmbătă 18 aprilie 1936 cei care au contribuit și contribuiau la promovarea gazetăriei românești, ca, apoi a doua zi de dimineță , la ora 6, cu vaporul Brâncoveanu să se îndrepte spre pitoreasca insulă Ada – Kaleh pentru a se sfătu, a lua măsuri de construirea casei, de odihnă, pentru toți cei ce în trecutul lor, au semnat în carnetul ziaristicei tot ce a contribuit la prosperitatea țării noastre. Debarcaderul insulei, împodobit cu drapele și verdeață, trei lovituri de tun, primarul insulei, șeful vamei, șeful regiei cum și insularii, salută la ora 8 jumătate, acostarea vaporului la țărmul Ada – Kalehului. De aici oaspeții merg terenul donat de primarul insulei, pentru construiere, având o suprafață de 2 500 m2 , unde vor pune în aplicare planul de construire. După care se îndreaptă spre școala de Meserii unde se ține ședința, ce se deschide de către d-l Ștefan Vlădescu, președintele Federației Presei de provincie și redactorul ziarului „Viitorul”. Acesta menționează că este fericit, că se clădește în această insulă prima casă de odihnă pentru cei care s-au sacrificat scrisului românesc. Primarul insulei, domnul Hasip, spunea de asemenea că este satisfăcut atât domnia sa cât și insularii că aici se clădea o casă a ziariștilor, pentru că prin acesta se putea da o viață insulei. Hogea, Ali Ahmed, își exprima bucuria că ziariștii au apreciat acest colț de țară și dovada este casa ce se clădește aici. Directoarea Școlii de Meserii pentru fete din insulă, domnișoara Marinescu, saluta cu bucurie pe mântuitorii scrisului românesc și le ura “spor în acțiunea lor”. Secretarul General al Federației domnul Virgil Molin se ocupă de stabilirea condițiilor de construire a casei de odihnă, făcând o expunere aspura planului, devizului și fondurilor de construcție. Au mai luat cuvântul în această problem d-nii: Orester- Chișinău, Cuțana- Craiova, Molin- Craiova, Jean Bărbulescu- Tg. Jiu, Emil Lega- Turnu Severin, Niculăescu- Vătășoiu Ploești, d-na Lia Baradul, Cuțana- Craiova, N. Ghițulescu- București etc., care cer anumite relații și fac diferite propuneri în vederea modificării sau completării ce ar putea necesita casa de odihnă. În numele ziariștilor, domnul Jean Cuțana în numele ziariștilor din capital, își exprimă admirația pentru marea operă ce au întreprins-o ziariștii de provincie pentru marea breaslă a ziariștilor. În numele Federației domnul Ștefan Vlădescu mulțumește pentru cuvintele exprimate, spunând că se simte fericit, că poate clădi aici cea dintâi casă de odihnă pentru bătrânețea celor ce și-au închinat viața scrisului românesc. Domnul Emil Lega, casier și membru în Comitetul Federației Generale, căruia i se cuvine meritul pentru obținerea terenului în cauză, se mai ocupa de situația presei de provincie. Acesta a menționat greutățile pe care le întâmpina și solicita Federației să găsească o soluție. Au mai luat cuvântul în acestă problemă: dl Bărbulescu, d-na Lia Bradul, Niculescu – Vătășoiu, Ghițulescu care sunt de accord, cu comunicarea domnului Lega. Datorită timpului care a fost limitat pentru a se mai discuta, s-a hotărât să se țină o nouă ședință la București, pe 25 aprilie ora 7 seara când se va dezbate pe larg comunicarea domnului Lega și alte problem. La ora 12 ziarițtii au plecat la Orșova unde la restaurantul “Imperial” s-a dat un banchet de către Federația Presei de Provincie. De aici au plecat cu trenurile de după amiază, fiecare în direcția sa. 3.5 Obiceiuri și tradiții 3.5.1 Portul tradițional al insularilor Având în vedere faptul că inițial insula a servit ca și garnizoană militară putem crede că primele costume ce ar fi putut fi observate pe insulă, au fost uniformele militare, în special cele de marină. Costumul tradițional era îmbrăcat la sărbătorile cele mai mari : Ramazan bayram și Kurban bayram , după cum reiese din monografia lui Ali Ahmet din 1937. Mihai Tican Rumano în lucrarea sa „Icoane Dunărene” menționează că în urma vizitei din Ada – Kaleh a constatat că vechile moravuri nu mai erau păstrate cu sfințenie decât de bătrâni și bătrâne. Un tip de ținută feminină pentru casă era cea cu rochie antere. Veșmântul, rochia se purta peste șalvari subțiri bezdom ES 269, 230. Cele trei piese din colecție ES.282, 283, 284 reprezintă variante ale acestui tip de piesă, care a supraviețuit până spre sfârșitul sec. XIX. Bătrânele încă mai purtau șalvari și își acopereau cu grije fața , în timp ce fetele și femeile tinere s-au modernizat, îmbrăcându-se europenește, dându-și cu roșu buzele, făcându-și unghiile cu roșu strident, unele din ele încondeindu-și ochii, iar cele mai excentrice și-au tăiat părul. Bărbații tineri au privit cu indiferență, uneori chiar cu simpatie, rapida transformare, cu toate că, bătrânii au fost iritați de acest aspect. Un exemplu în acest sens este istorisirea lui Mihai Tican Rumano care spune că fostul primar Ismail Turhan cu mare greutate și-a convins soția că trebuie să meargă la Orșova și să-și taie părul, spre supărarea mamei ei, care n-a mai primit-o în casă, dar totul s-a sfârșit cu bine, că bătrâna fiind bolnavă și-a reprimit fiica , iertându-i rătăcirea. Ajungem la concluzia că uneori chiar soții au fost promotori ai modernizării. Femeile purtau Fermen care era un fel de ilik sau vestă sub anteriu care era un fel de pelerină lungă până la brâu. Șalvari largi lungi până la glezne și papuci cu ciocuri aprins colorați. Bătrânele își acopereau fața și mai purtau încă feregea. Bărbații îmbrăcau șalvari și ciakșir, ilicuri (abava) anterii, puneau fesuri și cealmava iar în picioare purtau kundura (papuci) , pe care îi scoteau atunci când intrau în casă sau în geamie. Pentru bărbați s-au folosit două tipuri de cămăși pe insulă. Un tip de cămasă s-a confecționat dintr-un material asemănător cu cel utilizat la cămășile femeiești închisă la piept cu nasturi, cu guler, mâneca strânsă bentiță cu bentiță. Al doilea tip de cămașă se confecționează din mătase cu guler tunică se închide cu șase nasturi cu fentă, mâneca se termină cu o bentiță. În timp ce primul tip de cămașă se poartă în combinație cu haina mintan, al doilea tip de cămașă se poartă ca atare ES 240. Cămăși bărbătești : ES. 140, 263, 264, 267, 268, 270, 303, 304, 240. Originea pieselor de port era diferită: unele erau aduse din orașele Bursa, Mosul ori Izmir, cu care insularii întrețineau relații comerciale, altele erau aduse ca semiproduse, tulpanele „cember” de exemplu, și finalizate prin brodare de femeile din insulă. Exista și o categorie de piese confecționate în totalitate pe insulă. Partea de textile de port a Fondului Ada – Kaleh din cadrul Muzeului Hidrocentralei Porțile de Fier I a fost cercetată de doamna Varvara Măneanu. Din lucrarea acesteia reise că acest fond cuprinde aproximativ 215 piese de vestimentație cuprinzând: piese de bază ale portului ( cămașă, rochie, șalvari ), piese care protejează picioarele ( papuci ), haine de deasupra ( haină pentru ocazii, ilik, feregea, tunica ), acoperitori pentru cap ( fes, tulpan, cember ), piese complementare de port ( cingătorile, punguțe, batistele. 3.5.2 Obiceiuri legate de ciclul vieții. Turcii din Ada Kaleh încă mai păstrau anumite tradițiile și obiceiurile turcești. Dintre care putem aminti: nașterea , botezul, logodna , cununia cât și ritualul înmormântării. Nașterea . Nașterile aveau loc sub supravegherea unei moașe, despre care se credea că este cu atât mai bună cu cât este mai învârstă. La 3 zile după ursitori se ung sprâncenele nou- născutului în timp ce i se citește o rugăciune, iar la urechea dreaptă a copilului se strigă de trei ori numele pe care copilul îl va primi însoțit de cuvintele : „Allahiiehber” ceea ce înseamnă în numele lui Allah să te supui. Copilul era vopsit sub ochi cu surme de către moașă pentru a fi ferit de duhurile rele. Despre obiceiul de a se vopsi cu surma ( antimoniu ) sau kina face referire și Dimitrie Cantemir în cartea sa Sistemul sau întocmirea religiei muhamedane. Acesta prezintă în lucrarea sa că ochii trebuie unși cât mai des cu surma, o alifie neagră, iar fetele și femeile să-și vopsească și ele mâinile și picioarele cu kâna. Dacă copilul era fată se pregătea o dantelă cu panglică roșie ( ES 208 ) și cu panglică albastră dacă era băiat, pe care mama o purta pe frunte deasupra legăturii de cap pentru ca lumea să știe de ce sex este copilul. Numele copilului se hotăra după două-trei zile de la naștere, în general acesta fiind o metaforă cum ar fi : Gulșen, însemnând “Trandafirul vesel”, Ghiokcen- “Rădăcina veselă”, Pekșen- “Foarte vesel” ori Gulfidan- “ Ramură de trandafiri”. La 15 zile după naștere avea loc înregistrarea copiilor la starea civilă. Botezul Înaine de botez copilul era lăsat liber trei zile la plimbare cu un fes în cap împodobit cu bijuterii și mărgăritare, fiind obligat să-l poarte trei zile și după botez, iar deasupra patului se făcea un acoperiș ornat. La musulmani, botezul are loc după împlinirea vîrstei de 7 ani. Acesta constă din circumciziune, efectuată în cadrul unui ritual special. În timp ce hogea și bătrânii executau în casă, la domiciliul copilul- ritualul circumciziei, afară- la fereastră- tineretul cânta diferite cântece adecvate acestui prilej. Băiatul botezat sau băieții, în caz că erau mai mulți purtau un costum confecționat pentru această ocazie, iar pe cap avea un coif ( ES 361, ES 289, ES 290 ) , împodobit cu panglicii roșii și albe ( ES 291, ES 292 ) pe care era scris cu litere de aur o invocație “Să nu fie deocheat copilul !”. Între darurile primite se aducea și un berbec împodobit care era plimbat în sunetul muzicii prin tot satul. În ziua și în momentul oficierii botezului la casa copilului se făceau rugăciuni de către bătrâni cu Hogea în casă iar la fereastră cei tineri cântau rugăciuni pentru a micșora durerea la care este supus. Cei bogați aduc chiar și muzică cu acest prilej pentru a se dansa. Instrumentele musicale utilizate erau dairelele și medambureaua, care este un fel de tobă lunguiață din ceramic ținută sub braț ca cimpoiul. Copilului în acest timp i se dădeau diferite cadouri apoi se servește celor prezenți șerbet, cafea și țigări. Cei bogați serveau și masa. Petrecerea dura trei zile, femeile într-o parte și bărbații în alta. Căsătoria Soția, la turci era cumpărată. Căsătoria se baza pe propunerea pe care o făceau un grup de trei femei alese de viitorul mire, care mergeau la casa fetei pentru a face cererea în căsătorie, după care “ o delegație de trei , patru bărbați” se duceau să trateze în mod official cu ambele părți. În mod obișnuit intermediarele nu se intresau nici de vârsta, nici de frumusețea fetei sau de eventuale infirmități, ci numai de zestre: trusoul, covoare, cusături, carpete, fețe de masă, aur, argint, coliere. Lipseau discuțiile despre pământ sau vite, acestea lipsind din insulă. De asemenea, nu se cerea consimțământul tinerilor, aceștia fiind puși în fața faptului împlinit. Pe baza documentelor scrise cât și a interviurilor de isotrie orală nu am găsit mărturii care să ateste practicarea poligamiei. Cererea în căsătorie se făcea prin trimiterea la fata dorită un cadou adus într-o boccea. Dacă cadoul era acceptat era semn că cererea în căsătorie a fost și ea acceptată. Existau și calități pe care fata trebuia să le îndeplinească: să fie bună gospodină, curată, cuminte, harnică, îndemânatică. Datoria fetei era să-și alcătuiască zestrea, care era format din 12 rânduri de haine și schimburi ( pentru ea și pentru soț ), inclusive 12 batiste ( cevrea ) pe care soțul le purta la brâu sau șold mai ales în zilele festive. Logodna la mireasă. Se adunau rudele și cunoscuții din ambele părți, într-o cameră la mireasă până la sosirea soacrei mari, când mireasa este adusă și așezată pe un scaun acoperită la față, și cea mai învârstă din bătrâne strigă darurile de la fiecare în parte și binecuvântează evenimentul aruncând bomboane și grâu. După ce se termina de strigat, mireasa săruta mâna celor prezenți, indiferent de vârstă, după care urma servirea cafelei, țigărilor și începerea jocurilor turcești. Cununia Cununia era oficiată de preot în casa miresei asistat de doi delegați (vekili), unul din partea miresei și unul din partea ginerelui și câte doi martori (Șahit) din fiecare parte. Delegații la întrebările puse de preot,cad de acord fiind imputerniciți și chiar reprezentând pe mire și mireasă. Cununia se făcea și în prezența învitaților în felul următor: se așeaza un covor mic la mijlocul camerei jos pe care ia loc Hogea , iar martorii în jurul lui în genunchi , cu fața spre Meka . “ Romanya Ada-kale imamliyi Aktname

Bu gün 30 Eylül 1934 saat 2 de Ada- kaleh karzesi ehalisinden 20 yașinda Vechiye bint Omer (hanim) ile Ada-kaleh karzesi ehalisinden 32 yașinda kayikcilikla meșgul Huseyin bin Arif karyemiz imamligina muracaatla dini nikahlarinun kiyilmasini talip etmeleri üzerine,belediye rihasetinin No. 10/9/IX/1934 mani’i nizamileri ve șahitlerin ifadelerinden de mani’i șer’i leri olmadigi tahakkuk etmekle, mehr tesmiye ve cihaz eșyasnin tesbiti ile, biz dahi, akt nikȃh eyledik.

Zevce vekili: Șuhru Mehmet Zevc vekili: Ismail Turhan

Zevce șahitleri: Hakki Yahya Zevc șahitler: Ismail Beya

Musa Ismail Bektaș Ferhat”

Traducere:

Astăzi 9 septembrie 1934 la ora 2 Huseyin, fiul lui Arif, barcagiu, de 32 de ani din satul Ada-Kaleh și Vechiye, fiica lui Omar în vârstă de 20 de ani, din Ada-Kaleh, s-au prezentat cu voia imamului la primărie în conformitate cu legea sfântă. De față cu martori s-a încheiat căsătoria cu nr. 10/9.IX. 1934 înscrisă în registru; procedurile fiind încheiate, am eliberat prezentul act.

Martorul miresei: Șuhru Mehmet Martorul mirelui: Ismail Turhan

Delegații miresei: Hakki Yahya Delegații mirelui: Ismail Bega

Musa Ismail Bektaș Ferhat

În timpul cununiei, mireasa stătea în camera alăturată ținând picioarele într-un lighean cu apă, în care mai stăteau înfipte de-o parte și de alta două lumânări, iar deasupra capului, o femeie bătrână, ce cunoștea bine datina, citea versete din Coran. După oficierea slujbei, cei prezenți erau serviți cu șerbet, iar în lipsa acestuia cu dulceață. Alături de camera unde se oficia cununia, se amenaja o cameră cu mindire de jur împrejurul peretelui acoperite cu cearșafuri și perne și unde erau găzduiți invitații mirelui și ai miresei. Nunta ținea o săptămână și pe tot parcursul ei se făceau petreceri în funcție de posibilități, unde se jucau în special jocurile naționale turcești cu dairele și tanbure. Joia sau duminica din săptămâna nunții, la ora 5 dimineața, înainte de răsăritul soarelui, mama ginerelui, împreună cu două sau trei femei se ducea în casa miresei și, cu un prosop numit “ ihram” învelea mireasa pe cap, pregătind-o astfel să plece din casa părintească. Mama miresei arunca o găleată de apă în urma ei, când aceasta părăsea căminul natal. Acest gest însemna că îi urează fiicei sale să-i meargă belșugul ca apa. Condusă la braț de femei, mireasa se îndrepta spre viitorul ei domiciliu, iar odată ajunsă acolo era îmbrăcată cu un voal (duac), pictată pe față și așezată într-un anume colț al camerei, sub o oglindă, unde stătea toată ziua și era văzută doar de femei. Seara serveau masa doar mebrii familiei, iar după aceea mirele însoțit de cei care veneau pentru rugăciune, se îndrepta spre geamie. Aici, după terminarea slujbei, acesta era așteptat de un alt grup de nuntași ce aveau un pom, de ramurile căruia erau aprinse pămătufuri și împreună se îndreptau spre casa ginerelui. Ajunși la poarta curții acestuia, se mai făcea o mică slujbă, după care mirele săruta mâna celor bătrâni și în urale fugea spre curte, punând astfel capăt nunții. Ca mirese turcoaicele nu purtau pe cap voal. Capul era învelit cu cemberul, o legătură de formă patrulateră pusă în triunghi, și legat în dreptul urechii. Pe față, pe obraji și frunte aveau ca podoabă garniture de ornamente făcută din mărgele iapușturma ce se aplica prin lipire de apă cu zahăr ( ES 362, ES 363, ES 364, ES 442, ES 443, ES 444, ES 445, ES 446, ES 447 piese existente în colecția Ada- Kaleh a MRPF). Ceremonialul nunții era presărat cu prea frumoase epitalamuri, pe care le cântau mai ales femeile în diferite moment din desfășurarea ceremonialului: când se aducea mireasa ( exemplu Besmeley len ciktîn ), dimineața după nuntă la mireasă ( Nigihîn mestine ) etc. Melodia are character de grup, simplă și aproape fără ornamente. Sistemul tonal este variat: de la substrat pentatonic, la moduri cu trepte instabile. Forma este strict streofică; uneori are refen. Tempo este solemn, unele melodii având caracter de dans- se cântă într-un tempo mai viu. Pe insulă, din 1940, costumul de mireasă cunoscut a fost cel cu rochie albă ( ES 285 ). Până la această dată insularele își aminteau că pe insulă s-a purtat și rochia numită Bindali ( 1000 de flori ) care putea fir oz, mov sau vernil. Căsătoriile fiind aranjate de cei bătrâni, adesea tinerii aproape nici nu se cunoșteau. De multe ori, în insulă, copiii până la 12 ani s-au jucat pe malul Dunării; de la acea vârstă fetițelor li se punea voalul pe față și rămâneau închise în casă până la căsătorie. Așa se face că mirele nu mai vedea fața iubitei sale decât după ce se căsătoreau. În trecut o turcoaică văzută fără voal pe față de un străin, se considera imediat divorțată și pierdea de asemenea și dreptul la garanția depusă de soțul ei la cununie. Chiar dacă soțul ei ar fi iertat-o, căsătoria trebuia oricum întărită de către hogea. O femeie care părăsea căminul conjugal putea fi adusă împotriva voinței ei acasă, neavând dreptul de a se mai căsători a doua oară. Femeia avea așadar statutul unei sclave, așa cum spunea și un vechi proverb turcesc: “Lumea femeii este casa, iar casa bărbatului e lumea !” Prima căsătorie românească în insula Ada- Kaleh a avut loc în anul 1936. În trecerea, în străinătate cu vaporul “Hellos” al soc. D.D.S.G. d-na și d. prof. Gr. Trancu- Iași , fost ministru, s-a oprit pentru două ore, atât cât a stat vaporul, în insula Ada- Kaleh, spre a căsători religios pe d. Ionescu, directorul școlii primare din Ada- Kaleh, cu d-na Mema, maestră la școala de meserii pentru fete de aici. Domnul profesor Trancu era însoțit de d-na și dl. Constantinescu, director general la Uniunea Camerelor de comerț, avocet Ștefan Orșoveanu, d-na și dl. G. Brăescu, d-na și dl. General Vereanu, din București, dl. Mihalcea șeful poliției Turnu Severin cum și câteva familii de excursioniști cehoslovaci. La debarcader, oaspeții au fost primiți de d-ni dr. I. Trăilescu, șeful organizației partidului poporului din jud. Mehedinți. Serviciul religios a fost oficiat acasă la mire de bătrânul preot Pitulescu, din Vârciorova. După ce s-au făcut cuvenitele urări, asistența a dansat și a jucat. A cântat o orchestră jazz, compusă din tineri cehoslovaci aflați și ei în excursie cu vaporul. Nuni au fost d-na și dl. prof. Gr.Trancu- Iașa, apoi nunii și asistența au părăsit insula. Înmormântarea. Trecerea în lumea cealaltă se făcea în ultimele clipe prin rugăciune în religia în care se afla spre ușurarea sufletului. Această rugăciune era făcută de hogea sau de către locuitorii care știau să citească Coranul, la bărbați –bărbații iar la femei –femeile. Ritualul înmormântării se desfășura într-o atmosferă sobră. Cântatul, precum și plânsul cu hohote fiind interzise de Coran, bocirea nu era practicată. Femeile nu aveau voie să însoțească mortul la cimitir. După moarte se făceau pregătirile de înmormântare. Se dezbrăca mortul se lega sub bărbie ca să nu rămână cu gura deschisă, se închid ochii, iar mâinile se așează în lungimea corpului. Se pune pe un pat special de lemn numit “tenșir”, care se folosește la spălarea corpului. Spălarea corpului era făcută la bărbați de preoți, iar la femei de către o femeie care cunoaște Coranul. Corpul era spălat în șapte ape și de fiecare dată se oficia rugăciunea. Se practica stropirea cu apă de trandafiri, iar la toate încheieturile se puneau bucăți de canfor deasupra cărora se pune vată, având credința că după putrezirea cărnii oasele se desfac ușor, se îmbrăca apoi o cămașă fără mâneci și fără cusături tăiată cu un cuțit. La bărbați cămașa era până la genunchi , iar la femei până la picioare. Un obicei ca în viață. Apoi era înfășurată într-o pânză lăsând mâna dreaptă dezvelită pentru ultimul sărut al rudelor, apoi se acoperea mâna și era îmbrăcată în a treia pânză care era legată deasupra capului și la vârful picioarelor. Se punea mortul pe o scândură numită “tabut”, iar deasupra mortului se așează un covor sau o stofă. Femeile nu aveau voie să urmeze mortul până la cimitir, această ceremonie fiind îndeplinită doar de bărbați. Acesta urma să fie îngropat într-un loc numit “musalla”,fiind așezat cu capul spre Mecca. După ce toată lumea pleca, rămânea doar preotul ce striga mortul cu numele mamei, zicând în numele acestuia de trei ori: “Dumnezeul tău Allah și profetul tău Mahomed și religia ta musulmană în credința că sufletul se reîntrupează”. După înmormântare se împărțea halva și timp de șapte zile se citeau rugăciuni din Coran, iar la șase săptămâni se făcea din nou pomană cu halva. Mormintele aveau la cap pietre funerare inscripționate și ornamentate, câteva dintre acestea fiind importante opera de artă. Intrarea în cimitir era marcată de doi chiparaoși deosebit de înalți, fiind o fală a vegetației insulei. 3.5.3. Obiceiuri juridice. Rudenia de lapte la turcii din Ada – Kaleh ( siut kardaș ) juca un rol deosebit. La acești insulari cât și în anumite ramuri de țigani, soția era cumpărată. M.Ar .Dan menționează că flăcăii turci erau obligați să depună o garanție până la 100 de koroane dacă după căsătorie nu-i convenea nevasta. În această situație banii îi rămâneau femeii. 3.5.4. Apa în obiceiuri. Apa reprezintă unul dintre elementele naturii, care a căpătat bogate și multiple semnificații în credințele și obiceiurile tuturor popoarelor. Pomana de apă pentru morți la populația turcă, a cărei religie mahomedană se caracterizează prin sărăcia obiceiurilor postfunerare, singurul element de cult al morților este pomana de apă din Dunăre, care se dă la 40 de zile de la moarte, la cel puțin trei familii din vecini. Aceste obiceiuri erau legate de credința islamică, a locuitorilor din insulei care se conduceau după perceptele Coranului și credeau cu desăvârșire în Allah și Mahomed: “ Lȃilȃhe illallah Muhamed Rasul ül Allah”- “Allah este singurul Dumnezu, iar Mahomed profetul său”. Pentru ceea ce semnifică la creștini semnul crucii, turcii întrebuințau următoarele cuvinte: “Bismillah ür rahim ür rahim”-“În numele lui Dumnezeu milostiv și iubitor’’. Desigur, apa este folosită și în alte obiceiuri legate de ciclul vieții. Spălarea rituală a miresei. Un obicei deosebit de semnificativ avea loc la populația turcă din Ada – Kaleh în timpul cununiei. Într-o cameră hogea oficia slujba în fața mirelui și a martorilor. În camera alăturată, mireasa era așezată pe un scaun, ținând picioarele într-un lighean cu apă din Dunăre, în timp ce deasupra capului său o femeie bătrână citea din Coran. Religia era cea musulmană, crezând în Allah și în Mahomed, pentru care se rostesc următoarele cuvinte : “Lea ileahe illallah Muhammed Rasulullah” – Afară de Alah nu există alți Dumnezei și Profetul Lui este Muhammed. . 3.5.5 Viața spirituală 3.5.5.1 Capela ortodoxă din insula Ada- Kaleh . În documentele de arhivă am identificat informații despre capela ortodoxă din insulă care a fost construită din cărămidă în anul 1910, acoperită cu țiglă, fiind deservită de preotul paroh Dosoftei Constantinescu. Capela a luat ființă la 12 noiembrie 1941 și sfințită la 21 noiembrie 1941. Clopotul de la capela ortodoxă de pe insula Ada- Kaleh a fost mutat la Biserica Maioresii din Tr. Severin. 3.5.5.2 Cimitirul. Acesta era împrejmuit cu gard de fier și zid, iar starea lor de întreținere era bună după um am regăsit în fișa comunei din 1941/ 1942.Cimitirul era întrținut de Comitetul pentru întreținerea și împrejmuirea cimitirelor. 3. 5.5.3 Paștele turcesc. Cum debarcam în insula Ada – Kaleh, prima întâlnire o aveam cu administrația română. Postul de grăniceri cercetau pe toți cei care veneau sau plecau din insulă, deoarece s-a constatat că se puteau face multe contrabande. Apoi, treceau pe lângă localul vămii, unde eram salutați de câțiva funcționari români. Pe alocuri au mai rămas urme din impresionantele ziduri, care pe vremuri au apărat cetatea. Grosimea lor pare să fi atins 2 m. Înțelegem astfel de ce turcii au ținut să cucerească insula tăindu-le asediaților orice legătură cu malurile de unde veneau alimente, fără să dea lupta. Prin unele locuri se mai văd chiar și găurile enorme prin care se introduceau țevile tunurilor, creneluri fiind acolo mai puține ca la alte cetăți, întrucât puștile nu ofereau, probabil, un mijloc prea eficace de apărare. Cum se cobora la debarcader la o mică distanță, pe un platou cu câțiva arbori mari se vedea o căsuță ce ar fi servit mai mult de cavou și unde spuneau turcii că era îngropat un mare credincios al lor. După, spre centru, Ada- Kaleh era toată o cetate: în orice loc dădeai peste ziduri sau pietre de dărâmături. Pământ nu se vede decât prea puțin în centru unde se formează câteva străzi. În ziua de 8 februarie era paștele turcesc când se făceau cele mai mari petreceri. În ziarul Universul din mai 1932 se relata că o trupă de țigani aduși din regiunile vecine, localnicii fiind proști muzicanți, cântau cu o vioiciune uluitoare. Bătăile de tobă se amestecau cu sunetele groase ale tronboanelor, cu vocile cântăreților și cu sbârnuiturile câtorva instrumente cu coarde, dând naștere unei muzici de jazz, sui generis, care nu era departe de un vacarm infernal. În acest timp bucuria turcilor se apropia de paroxism. Amețiți de lichiorurile, pe care au libertatea să le fabrice, să plătească taxe, jucau, cu gesticulări de barbari înfuriați. Pe la toate colțurile străzilor învecinate, grupuri îmbrăcate multicolor se răsuceau, plesnind cu ….( de revenit ). 3.5.5.2 Rugăciunea și sărbătorile din Ada- Kaleh Rugăciunea se făcea de cinci ore pe zi: “Sabah namazi- înainte de răsăritul soarelui; Öğle namazi- prânzul; lkindi-chindie-apusul soarelui; Akșam-după apusul soarelui; Yatsu – la două ore după apusul soarelui”. Turcii din insula Ada – Kaleh aveau cele două sărbători importante ale religiei mahomedane: ramazan bairam și curban bairam. Sărbătoarea ramazan bairam era fixată în funcție de poziția lunii, lună nouă și despre ea se spune că în această perioadă Profetului Mahomed i-au fost revelate primele versete din Coran. Sărbătoarea ține trei zile. Urarea care se poate spune cu această ocazie este: Ramazan Bayramınız Mübarek Olsun! Dacă în 1987 spre exemplu, ramazam bairam a căzut pe 6 iunie , în anul următor calculul se face scăzând 10 zile și data sărbătorii cădea în una din zilele lunii mai. În Ada- Kaleh era un insular care urmărea mersul lunii de pe dealul Alion. Foarte interesant este faptul că o dată la 36 de ani sărbătoarea cade în aceeași zi. Sărbătoarea curbam bairam se socotește adăugând 70 de zile la sărbătoarea ramazan bairam, spre exemplu 6 iunie – 70 de zile, 5 august- 10 august. Această sărbătoare pe lângă rugăciune cuprinde și posibilitatea unui pelerinaj la Mecca. Când aveau loc aceste sărbători se făceau rugăciuni la geamie.Pentru a ține seama rugăciunulor făcute se foloseau mătăniile, un șireag cu 33 de mărgele. Cele mai appreciate mărgele erau cele din chihlimbar. Chemarea la rugăciune era făcută de muezin, acesta se urca în minaret, de unde chema poporul la rugăciune spunând : de patru ori se striga Allahuerbker, de două ori Eșehdu en lea ileahe illallah, de 2 ori Eșhedu enne Muhammeden rasulullah, de două ori Hayyaʼ lelfelah, de două ori Allahuerkber și o dată Leailahe illallah ( adică de patru ori Allah Mare, de două ori Eu sunt martor că nu există alți dumnezei decât unul singur Dumnezeu/ Allah, de două ori Eu sunt martor că Profetul lui Allah este Muhammed, de două ori, Allah e mare și o dată Afară de Allah nu sunt alți dumnezei. Era o onoare ca cineva să știe Coranul pe de rost. Cei care știau Coranul primeau o titulatură de Hafuz, un titlu de onoare. Rugăciunea se făcea atât de bărbați cât și de femei la moschee, nimeni însă nu avea voie să stea cu capul descoperit. Femeile purtau pe cap un batic numit Namazlâk, iar bărbații o pălăriuță take sau pur și simplu o batistă cu colțurile legate. Înainte de rugăciune se spălau, era un ritual obligatoriu, abluțiunile cu apă de la fântâna din fața geamiei. Se spălau mânile, urechile, nasul, picioarele, barba, după care credincioșii se stropeau cu apă de trandafiri din ibricul Ghiulebden. În moschee rugăciunea se făcea pe un covor anume pentru rugăciune numit sedgiade. În cadrul ritualului de purificare prin spălare se foloseau anumite obiecte: lighean, vas pentru apă, ștergar ( peșchir). Erau utilizate și recipient pentru arome și parfum: recipient pentru jar, căzănel pentru baie, capace pentru lighean. O altă sărbătoare este celebrată pe 6 mai Hâdles, corespunzând cu venirea primăverii cum ar fi 1 martie la români. Din interviurile realizate am aflat că unii turci de pe Ada- Kaleh îl sărbătoreau și pe Sfântul Gheorghe. În această zi insularii mergeau într-o pădure pe malul Dunării ( nu pe insulă ) și petreceau cu muzică, jocuri, și se mânca mămăligă și fasole, se bea cafea. Toate acestea erau pregătite la iarbă verde. Pentru acest a pregăti cafeaua , turcii aveau un mangal de dimensiuni mici ( în formă de sobă în miniatură ) în care se făcea focul cu surcele mărunte, iar cafeaua se fierbea în ibricul pentru o singură cafea. Bogdai gune era o sărbătoare pe care o celebrau la sfârșitul lunii august moment în care insularii sărbătoreau ziua grâului, un fel cum este la români ziua recoltei. 3.6. Sfântul Miskin Baba din Ada- Kaleh 3.6.1.Mormântul lui Miskin Baba – ultimul prinț Samanaid în Ada – Kaleh în documente. În afara zidurilor cetății, în mijlocul parcului de la debarcader, se află mormântul lui Miskin Baba. Pe seama lui se pun o serie de fapte minunate. Inscripția de pe mormântul lui arată anul morții 1851, însă ea este așezată în anul 1901. Prințul al cărui mormânt se afla în insula Ada Kaleh făcea parte din dinastia Samanaizilor – Uzbeki care a durat până la 1786 când acest descendent a renunțat la tron, plecând în lume ca să-și găsească ceea ce brahmanii indieni numesc „sauthi” adică pacea sufletului. Am aflat că acest ultim prinț samanaid era foarte învățat. Reședința regatului său însemna prin însăși numele ei „comoara științei” – Bokhara. În jurul palatului în care se născuse se găseau șaizeci de moscheei, cu mormintele mai multor sfinți musulmani și minunatul minaret din Mirgharale. G. Lungulescu ne menționează în ziarul Universul din 1932 că el era pe atât de învățat pe atât de bun și de virtuos, încât deși nu avea decât 30 de ani când a părăsit palatul Khamatului din Bokhara, poporul îl socotea sfânt. În urma unui vis care l-a influențat puternic, prințul și-a luat rămas bun de la curte, de la învățații lui prieteni , a împărțit cea mai mare parte din avere săracilor, a cerut să se întemeieze o altă dinastie a Uzbekilor, și a plecat după cum i se ceruse în vis spre insula sfântă de la cataractele Dunării. Astfel, acesta a ajuns la Belgrad, care se afla pe atunci sub stăpânire turcească. Pentru readucerea lui la Bokhara a intervenit la Sultan însuși marele calif, însă toate acestea nu au folosit la nimic. Populația Serbiei fiind nemulțumită de stăpânirea turcească se plângea sultanului, iar, acesta a cerut prințului care se afla la Belgrad să fie cadiu, adică judecător până la potolirea nemulțumirilor. Prințul a acceptat , iar prin înțelepciunea lui a redat cu ușurință oamenilor pacea și dreptatea pe care o cereau. Când a vrut să plece , guvernatorul nu l-a lăsat , dând poruncă să fie păzite toate cele 12 ieșiri ale cetății, ca să nu poată părăsi Belgradul. Nu a trecut mult și paznicii de la toate cele 12 porți ale cetății au declarat pașei că prințul a ieșit în același timp prin toate ieșirile , fără ca ei să aibă puterea de a-l împiedica. În acel moment Guvernatorul a înțeles că principele era un sfânt, împotriva căruia nu se putea face nimic și l-a lăsat să-și urmeze drumul și calea pe care-l chemase Dumnezeu. Părăsind cetatea, în apropiere de Semendria acesta întâlnește câțiva pescari pe care îi roagă să-l ducă cu barca până la Ada -Kaleh, însă aceștia îl refuză. Însă, îl acceptă ca tovarăș de pescuit. Prin puterea sa prințul îi determină pe acești pescari să-și arunce medițele într-un loc cepărea că nu e bun. Pescarii, ca să-i facă pe plac îl ascultă și astfel minuna a fost împlinită, cu toții au scos mai mult pește decât se așteptau. Drept mulțumire barcagii s-au hotărât să-l ducă la Ada –Kaleh. În drum zărește insula la care se oprește definitiv, fiind bine primit și de către mudir ( subprefect). Viața sa în Insula Ada Kaleh a fost una simplă și plină de fapte bune. Ali Ahmet în monografia sa din anul 1937 povestește faptul că a cunoscut bătrâni care încă și-l aminteau. Trupul acestuia înalt și frumos era acoperit de zdrențe, iar peste obraz îi crescuse o barbă neîngrijită ce nu-l părăsea. Mai marii insulei întrebându-l ce caută pe insulă , a răspuns : ,, Insula aceasta a fost făcută de Dumnezeu pentru a da bunătate gândurilor și dulce odihnă sufletului omenesc. Allah mi-a cerut să părăsesc tronul strămoșilor mei, pentru a veni să vă învăț și pe voi, că fericirea stă în bunătate,,. Toți insularii erau fericiți să primească sfaturile lui care veneau printr-un glas blând și pătrunzător astfel încât și cele mai tari inimi se înbunau ascultându-l. Astfel, din generație în generație, povestea lui este una din cele mai păstrate iar bătrânele turcoaice îi aprindeau în fiecare seară, la căpătâi, câte o luminiță. 3.6.2 Miskin Baba în sursele de istorie orală. Persoanele intervievate mi-au povestit faptele și aparițiile lui minunate. Osain Liviu (urmaș ): ,, Apropo, de Miskin Baba , spunea maica –mea, nu știu ce vârstă avea pe timpul acela, î-și cumpărase o pereche de papuci și nu ia găsit, s-a dus acolo la mormânt la rugat, cum ar veni , s-a rugat să-și găsească perechea de pantofi. A luat din nisip, pământ galben și noaptea a visat unde erau pantofii, când s-a trezit exact în locul respectiv erau pantofii, cu toate că , căutase în toată casa. Ahmet Constanța : ,, Se spunea că a fost un om foarte credincios și i se spunea Miskin Baba, asta însemna Tată Murdar , dar , era atât de credincios încât dacă arunca cu un pahar sau ceva de pe cetate nu se spărgea. |….| Se spunea pe atunci că dacă îți puneai o dorință, avea un lăcaș acolo, unde puneai mâna, ți se împlinea dorința. … Foarte frumos locul unde era, un fel de capelă, totul acoperit, capelă verde, asta îmi aduc aminte. Și, când treceam pe acolo, din centru spre debarcader, eram copil atunci, îmi era frică, vedeam lumânări, toate aprinse, veșnic erau lumânări aprinse. Intervievata mea Călina Maria mi-a povestit ca odată cu strămutarea turcilor în , 68- 69 a fost strămutat și cimitirul împreună cu mormântul lui Miskin Baba. Călina Maria : Când au umblat în mormântul lui Miskin Baba și l-au scos, cum să vă spun era mormântul.. Ei aveau mormântul acoperit așa cu , era o prelată și pânză pusă peste prelata aia. Au desfăcut . Dar, cum au găsit? Mai multe cadavre, mai mulți morți băgați în mormântul ăla, dar peste fiecare era o țesătură din aia de crecuță de salcie. Era țesătura așa făcută și pusă peste fiecare mormânt și pus iară pământ cam vreo patru cinci morți, oseminte. ..Era scris pe piatra de mormânt a fost un prinț . Dar , cum l-au găsit pe el ? Avea osemintele întregi, întins cu picioarele și rezemat pe marginea gropii și cu mâinile așa puse pe picioare. În ziarul Universul din 17 august 1932 hogea Hafuz Uzeir îi relata lui G. Lungulescu o întâmplare minunată, practic o prorocire împlinită. Hafuz Uzeir : ,,Dar, într-o noapte, omul cel mai netot din insulă, bietul Ibrahim Ali, care râde întruna și nu face rău nimănui, deși are minte slabă ca de copil, l-a văzut în vis pe Miskin Baba, frumos și strălucitor în haina lui de lumină. Mergi la Ali Kadri și la primarul Ismail Turhan, conducătorii voștri și spune-le , a zis Miskin Baba să-mi repare mormântul și să-mi acopere sicriul cu un capac de lemn, boltit ca o cupolă de moschee. La patru luni după terminarea lucrării, va veni în insulă conducătorul țării, care vă va reda privilegiilepierdute. Aceste cuvinte nu erau luate în seamă. Dar, pentru a doua și a treia oară, Miskin Baba i-a apărut și i-a cerut să vină la noi, încât, înspăimântat acesta a căzut în genunchi gemând și spunând că dacă nu –l credem și nu reparăm mormântul sfântului, el se îneacă în Dunăre. Când i-a apărut a treia oară Miskin Baba i-a zis bietului Ibrahim Ali : Mergi și spune-le că în a patra zi a lunii Mai, peste patru luni de la terminarea mormântului meu, va veni în insulă mai marele țării. Să îi arătați casele și viața voastră, și să îi cereți să vp redea privilegiile fără de care nu puteți trăi. Și el vi le va da! Și după aceia țara va trece prin grele încercări. Dar , voi să nu vă înspăimântați, căci la urmă se va ridica deasupra suferințelor un potir de aur de care toți locuitorii țării vor primi fericirea !,, Atunci ne-am adunat cu toții și am strâns din sărăcia noastră 6. 000 lei cu care am reparat mormântul lui Miskin Baba, după cum ne ceruse el. Apoi, am așteptat patru luni împlinirea propricirii, cu memoriul întocmit de noi toți în frunte cu Ali Kadri. La Ziua anunțată de sfântul Miskin Baba , chiar în ziua de 4 mai pe la orele 5 și jumătate după masa, regele Carol II a sosit în insulă acordându-le anumite privilegii insularilor. În concluzie se poate spune că în urma cercetării realizate am constatat că Sfântul Miskin Baba a fost un prinț care ca și Buda și-a părăsit viața de curte găsindu-și adevăratul înțeles al vieții în cea mai umilă sărăcie și smerenie, fiind venerat de întreaga insulă .

3.7 Moravuri.

Hasan Tahsin, delegat commercial la Vidin la 24 mai 1898 face cunoscut guvernatorului din Ada – Kaleh că femeia Emine, fiica lui Ahmed care printr-o declarație anterioară ceruse divorțul de la soțul său Ibrahim Edhem, care o părăsise pentru a locui la Ada- Kaleh acum a revenit și ruga să se intervină ca soțul să vină la Vidin sau să trimită cheltuieli de drum pentru ca dânsa să se mute la Ada- Kaleh. Guvernul din Ada- Kaleh răspunzând la adresa din 24 mai 1898 delegatului commercial de la Vidin prin care numita Emine fiica lu Ahmed solicitase o împăcare cu soțul său Ibrahim Edhem din Ada- Kaleh îi face cunoscut că acest din urmă, dând curs primei cereri a soției sale a făcut deja formațitățile legale pentru divorț și că prin urmare n-a mai rămas nici o posibilitate de împăcare. Ibrahim fiul lui Halib, cafegiu la Ada- Kaleh și Ahmed Hairi, cafegiu de pe un vas maghiar la 2 octombrie 1902 se adresează guvernatorului din Ada- Kaleh prezentând cazul doctorului Constantin, originar din Șteb ( Cosova), care de un timp locuiește la Ada- Kaleh și care s-a mutat recent în fața caselor lor. Petiționarii arătând că nu este tolerabil ca un străin de neam să locuiască într-o mahala de musulmani, cer plecarea lui din mijlocul lor, cu atât mai mult cu cât numitul a avut în trecut o purtare necuvincioasă prin provocarea de discensiuni între musulmani. O notă spune că guvernatorul însoțit de naib și de Hasib Aga, membru în consiliu administrative a fost la fața locului și a luat măsuri pentru izolarea casei prin gărzi. Ahmed fiul lui Yakub la 23 mai 1913 printr-o adresă către guvernatorul din Ada- Kaleh se plânge de doi jandarmi maghiari care ar fi încercat a intra în locuința sa unde în acel moment nu se găseau decât femei și cere măsuri, cu atât mai mult că în decurs de 35 de ani de cant insula este sub ocupația asutriacă nu s-a întâmplat nimic contra onoarei populației musulmane. Guvernatorul nota că acest fapt a fost adus la cunoștință atât ambasadei Turciei din Viena cât și a comitetului general din Budapesta. Guvernatorul insulei la 17 aprilie 1913 aduce la cunoștință general că femeilor musulmane le este interzis de a vizita ca și în anii trecuți expoziția ce se deschide în ziua de 18 aprilie la Orșova și va dura trei zile și că însoțitorii lor vor fi chemați la răspundere. Omer Feyzi, primarul învățător al școlii, la 4 iunie 1913 se plânge în numele corpului profesoral împotriva cancanurilor, după care învățătorii sunt învinuiți că vizitează prea des cabinetele învățătoarelor. Adresantul respinge cu indignare această învinuire declarând în mod categoric că nu se fac astfel de vizite, iar învățătorii n-au alt contact cu colegele lor decât cel prin elevele școlii. Se cerea luarea de măsuri împotriva autorilor acestor cancanuri. La 16 iunie 1913 Consiliul administrative luând în cercetare încercarea de violare de domiciliu comisă în noaptea de 15 iunie de către un necunoscut care intrase în casa lui Fatiindime Seher hasîm, învățătoare la școală și în umra alarmei dată de cei din casă, fugise fără a fi putut să favă ceva, bănuiește că individual Mustafa fiul lui Abdi ar fi fost autorul acestei încercări și decide luarea sub arrest a numitului spre a fi judecat imediat. Într-un document din 16 iunie 1913 Fatime Seher Hasîm fiica lui Ahmed, învățătoare la școală, povestește în fața consiliului administrative cum un necunoscut a intrat în casa lor în noaptea de 15 iunie și în urma alarmei ce au dat-o ea și mama sa a fost nevoit să fugă fără să poată să facă ceva, aducându-se în fața sa învinuitul Mustafa Abdi, Fatime Hasîm a recunoscut în el autorul încercării. Mustafa fiul lui Abdi, cafegiu de 21 de ani, învinuit ca fiind autorul încercării de violare de domiciliu ce se întâmplase în noaptea de 15 iunie în casa lui Fatime Seher Hasîm, învățătoare la școală, interogat în fața consiliului administrativ povestește cum a petrecut seara din 15 iunie. Într-un document din 17 iunie 1913 Mustafa Abdi, interogat din nou, mărturisește că a intrat într-adevăr în noaptea de 15 iunie în casa lui Fatime Hasîm, învățătoarea școlii, că era în stare de ebrietate și că scopul său era să vadă pe fata pentru a o cere apoi în căsătorie. Hairi Hasan, în calitatea sa de procurer se declară convins despre vinovăția inculpatului și cere pedeapsa cuvenită. Naibul ( judecător) insulei, punând concluziile sale în urma audierii martorilor și mărturisirilor clare ale însuși inculpatului Mustafa Abdi în legătură cu violarea de domiciliu comisă în noaptea de 15 iunie , declară vinovăția cu totul dovedită, și cere ca să fie aplicată numitului pedeapsa de opt luni de închisoare. Fatime Seher, învățătoare la școala din Ada- Kaleh, la 9 iulie 1913 roagă de a-I acorda o vacanță de două luni pentru a pleca la Constantinopol în căutarea sănătății, fiind bolnavă după cum arată raportul medical din cauza emoției ce a avut-o când zilele trecute în miezul nopții individual Mustafa a îndrăznit a intra în curtea locuinței sale în scopul de a o privi. Doctorul Schwartz Twadar, medic communal la Orșova, declară la 6/ 19 iulie 1913 printr-un raport medical că numitul Mustafa Abdi suferă de boală de plămân și de slăbiciune de nervi.

CAPITOLUL IV

VIAȚA ECONOMICĂ

Pe insula Ada – Kaleh în 1962 existau 15 instituții : fabrică ce confecții, spital, cinema, cămin cultural, librărie, stație de radioficare, creșă, oficiu poștal, alimentară, textilă, grădiniță de copii, club, bibliotecă, fabrică de pâine, centrală telefonică. Fabrica de țigări și rahat, cât și parcul de bărci, brutăria, și toate dughenele mai mari sau mai mici le deținea Ali Kadri. Monedele care au circulat pe insulă nu au fost turcești ci ungurești, iar din 1919 a circulat monedă românească. În insulă existau conform fișei comunei Ada- Kaleh din 1941- 1942, 75 ha vetre de sol. Nu existau terenuri agricole, însă locuitorii aveau păsări de curte, conform fișei menționate mai sus, 200 găini, 80 rațe, 15 gâște și 2 curcani.

4.1. Societatea pe acțiuni Musulmana. 4.1.1 Înființarea Societății pe acțiuni Musulmana. Ali Kadri împreună cu alți 2-3 bogătași de pe insulă, societatea pe acțiuni “Musulmana”. Lucrătorii angajați de “Musulmana” munceau câte 12-14 ore pe zi. Sancțiunile erau violente și prompte, acest lucru este prezentat de Ilie Purcaru în cartea sa Harpe și ape, unde prezintă cazul muncitorului Ilias Ibrahim care a fost învinuit a fi “instigator comunist”, a fost bătut până la sânge pe treptele palatului galben, apoi legat fedeleș și azvîrlit, noaptea, în Dunăre. Acesta a scăpat cu viață printr-un mare miracol. Insula a protestat atunci vehement. Mica țară a cunoscut și o grevă. “Musulmana” a difuzat o proclamație pe care Hagi o păstra: “… Dreptul capitalului e sfânt. Fără aur chiar și vremea lui Allah rămâne stearpă. Din punct de vedere a Coranului ar fi bine, dar dacă Allah nu ne-a făcut egali pe toți, n-avem ce face. Așa e lumea noastră întocmită și așa va fi în vecii vecilor, nu după cum vrea comunistul Ilias Ibrahim.”

4.1.2 Activitatea societății Musulmana. Locuitorii insulei Ada- Kaleh au ținut câteva consfătuiri, reușind să formeze o asociație de 70 persoane, constituind astfel o societate anonimă cu un comitet de conducere care a și început să activeze, aducând cu mari greutăți și sacrificii suma de un million lei. Cu acești bani s-a început activitatea societății, iar la 4 mai 1932 cu ocazia împlinirii unui an de când M. S. Regele le-a acordat privilegii, acest eveniment s-a sărbătorit și s-a acordat populației sărace 25 la sută din beneficial net, câștigat de societate, din vânzarea mărfurilor. În cursul lunii octombrie 1932, cu ocazia zilei de naștere a Suveranului, societatea Musulmana a distribuit iarăși ajutoare, populației sărace, suma de 176 mii lei, ca un acont din beneficial acestui an. Dar, în afară de aceste ajutoare care se dădeau fără să se presteze vreo muncă, insularii în mare parte, aveau și alte ocupații din care realizau profituri frumoase. În insulă erau în 1932 , 30 comercianți care vindeau articole ale societății Musulmana. Din calculele făcute au câștigat suma de aproximativ 2.000.000 lei ceia ce îi revenea fiecăruia 65.000 lei de fiecare. Societatea Musulmana avea și ea un beneficiu de 1 200 000 lei, care se împarte la cei 70 de acționari în proporție de 75 %, iar 25 % se dădea populației sărace în diferite perioade, cum ar fi de exemplu 4 mai, adunarea generală și ziua de naștere a M.S. Regelui care a acordat aceste privilegii, dar și cu alte ocazii. În ziarul din noiembrie 1932 Emil Lega preciza că : “Musulmana a dat viață insulei și o situație insularilor, sunt totuși unii din fericire puțini, care caută să se afișeze în apărătorii populației făcându-se cozi de topor a unor interesați, care caută să lovească în existența insulei Ada – Kaleh”. S-a spus de către aceștia că Societatea Musulmana a fost înjghebată numai în interesele personale a 7-8 persoane, când în realitate sunt peste 70 de acționari cu capital respectabil, iar în statute s-a introdus un articol în baza căruia se dă insularilor nevoiași 25% din beneficial net lunar. S-a adus acuzații societății că un domn pe nume Bercovici din Orșova are tot capitalul societății, însă din scriptele și registrele de contabilitate nu reiese acest lucru. De asemenea era acuzat președintele că și-ar fi clădit un palat cu trei turnuri demn de un pașe, când în realitate nu este decât o simplă clădire, acoperită cu țiglă obișnuită și care servește de restaurant, având o sală de mâncare, una bucătărie și o cameră pentru veselă și alimente. Această clădire s-a făcut pe un teren de moștenire, cu cărămidă din catate și cu bani împrumutați de la bănci. Mai este acuzată societatea pentru faptul că în consiliul de administrație ar fi trei frați Turhan și tată și fiu Husni. Ori pentru edificare redăm aci numele și prenumele membrilor consiliului: Ali Kadri, Husni Salih, Lutfi Suleiman, Behlul Turhan, Ilias Giafer, Sali Hairi, Ibrahim Ismail și Mustafa Hasan Reis ca delegate din partea locuitorilor care să spuravegheze operațiunile societății. Se poate observa că nu sunt doi cu acelasi nume și deci de unde deduc aceștia că consiliul este format, numai din două familii. În ziarul Nădejdea din ianuarie 1934 apărea o urare de sărbători transmisă de Societatea Musulmana tuturor clienților săi: “ Musulmana S.A , Fabrică de tutun, țigări rom și deposit de zahăr, cafea etc. Ada – Kaleh transmite clientele sale, cu ocazia anului 1934 cele mai sincere urări de fericire și prosperitate”. S-au mai adus acuzații președintelui că ar fi pus preț pe capul unui anume Elias, cel care ducea campanile împotriva societății, când în realitate acest individ umblă mai mult turmentat de băutură, ba a provocat chiar turburări în adunări fapt pentru care a fost oferit justiției, fiind condamnat odată și având process în curs. Așa cum relata Emil Lega, locuitorii insulei câștigau peste 8 milioane anual și cu siguranță nu s-au luat în considerare afirmațiile celor interesați care pur și simplu vor o desființare care ar duce la trista situație din trecut. Bilanțul general încheiat la 31 decembrie 1939 al Societății Musulmana din Ada- Kaleh conținea: Cheltuieli generale ( salarii, timbre, abonamente, telefon, birou, iluminat, încălzit, deplasări,voiaj, onorariu avocat, asigurări (oficiu și imobil), voiaj, neprevăzute, chirii, publicații, impozite stat, diverse- 2796375, cheltuieli de expl. și întreținere- 20198, vânzarea fabricatelor- 50000, dobânzi plățile la împrumuturi- 30701, jetoane- 40000; Amortizmente, la mobilier -37394, mașini și instalațiuni- 20000, gestiunea uzinei- 37126, brutărie-24723. Total debit 3056517, iar beneficiu net era de 2896048. Totalul general al creditului ajungea la 5952565. Bilanțul, Contul de Profit și Pierdere au fost găsite în concordanță cu scriptele de contabilitate conform art. 186 cod comerc. și statutele societății. Comitetul era format din : Președintele Societății era Ali Kadri; șef contabil C. Florescu expert contabil; cenzori: Ali Omer, Hilmi Hassan, Ismail Bego, membrii în consiliu: Omer Feyzi, Ilias Geafer, Mehmed Hamdi, Hagi Mustafa, Salih Hairi, Halil Mustafa, Mehmedja Husein, Munebi Mehmet. În ziua de 4 mai 1940, ora 10 ante meridian, erau convocați la adunarea generală domnii acționari ai Societății Musulmana S.A din Ada – Kaleh în localul societății din insulă. Ordinea de zi cuprindea următoarele aspecte: 1. Darea de seamă a Consilului de Administrație pe anul 1939. 2. Raportul Cenzorilor. 3. Aprobarea bilanțului și Contului de Profit și Pierdere pe acelaș an. 4. Redactarea distribuirii beneficiului net conform art. 44 din statute prevăzut în jurnalul Consilului de Miniștri nr. 426 din 25 februarie 1937. 5. Descărcarea Consiliului de Administrație de gestiunea sa pe anul 1939. 6. Alegerea a patru membri în Consiliul de Administrație în locul domnilor Hagi Mustafa, Munebi Mehmed , Salih Hairi și Mehmed, Salih Hairi și Mehmedja Husein al căror mandate a expirat. 7. Alegerea a trei cenzori și trei supleanți. 8. Fixarea retribuțiunei cenzorilor și supleanților pe anul în curs. O acțiune de 1 000 lei dădea dreptul la un vot. Acționarul care poseda mai multe acțiuni are un vot pentru fiecare acțiune. Minorii puteau fi reprezentați prin tutorii lor. Femeile căsătorite prin soții lor, chiar dacă aceștia nu erau acționari conform art. 29. Procurile puteau fi făcute pe formularele date de Consiliul de Administrație și în acest caz nu trebuiau legalizate, însă trebuiau depuse la sediul societății până în ajunul adunării generale, conform art. 30. Adunarea era legal constituită când acționarii sau mandatarii prezenți reprezentau cel puțin o jumătate din capitalul social, conform art. 34. Dacă la ziua hotărâtă nu se întrunea numărul de acționari cerut, ședința se amâna pentru 8 zile, când se putea lucra, oricare ar fi fost partea de capital reprezentat conform art. 35. Ziarul Provincia în 20 februarie 1935 prezenta ancheta din Ada – Kaleh în fața unui tablou al câștigului realizat de populația insulei. Posibilitățile de trai în insulă erau cunoscute de acest ziar care se pare că știau și activitatea așa zișilor delegați ai populației și mai cunoșteau și tristul adevăr, că cei 600 de turci consumă annual alcool de un million de lei. În adevăr delegații după o tactică sistematică și cu ajutorul câtorva “ciotini” au reușit să inducă în eroare buna credință a unor cotidiene și să pună în picioare autoritățile. Delegații au înaintat un memoriu, care reprezintă cea mai mare obrăznicie, minciună și sfidare, chiar Majestății Sale. Acești delegați au avut obrăznicia să se adreseze chiar delegației turcești, deși ei sunt și cetățeni și supuși români. De problema Ada- Kalehului a fost sesizat domnul Guță Tătărescu. Primul ministru a însărcinat pe șeful politic al județului Mehedinți să facă o anchetă și să poată comunica rezultatele. Acestă sarcină îi revenea domnului Marius Vorvoreanu. Dar acesta a refuzat motivând că nu putea face această anchetă întrucât era avocatul Societății “Musulmana”. Domnul Marius Vorvoreanu deși era în afară de orice bănuială, a procedat cum nu se putea mai correct. În urma refuzului motivate al domnului Marius Vorvoreanu, primul ministru a însărcinat cu ancheta pe domnul Iulian Predescu, prefect de Mehedinți. Delegații nu s-au plâns de ancheta domnului Predescu și întradevăr concluziile prefectului de Mehedinți sunt detrimentul “Musulmana” și detrimentul acționarilor. Adică prefectul de Mehedinți a ajuns la concluzia că 50 %, din câștigul “Musulmanei” să fie împărțit în modul următor: 25% din câștigul “Musulmanei” să se distribuie tuturor turcilor din insulă, de altfel, acest aspect era prevăzut în statutele Societății prin intervenția domnului Marius Vorvoreanu, iar restul de 25% să se întrebuințeze pentru clădirile publice și de folos obștesc ale insulei. Oricât ar fi de dezinteresate și de umanitare concluziile domnului Iulian Predescu, totuși ele au produs nemulțumiri celor 138 de acționari, capi de familie, din 173 capi de familie existenți în insulă. În ziarul Provincia se menționa că: “ dacă în problema Musulmanei era ceva suflet, dacă cineva bănuia de vreun amestec pe domnu Vorvoreanu, deși nu a fost niciodată vorba de aceasta, atunci aceștia doreau să-și pună întrebarea: de ce n-a primit domnul Vorvoreanu să facă ancheta și de ce domnul Iulian Predescu a ajuns la concluzia ca să se ia 50% din câștigul Musulmanei, deci a acționarilor pentru binele întregii populații”. Despre anchea ordonată de Ministul de Finanțe și de care anchetă, Burnea Fox a vorbit așa cum a vorbit și a fost documentat, desigur numai de delegați, în paginiile ziarului Dimineața.Trăim astăzi agonia unui secol în care minciuna și corupția a ajuns apogeul. E decada fanfaronadei, a minciunii convenționale, iar presa ar trebui să fie îndreptarul vieții publice. În urma audienței avută la Ministerul de Finanțe, delegații Cooperativei “Carol al II- lea ” din insula Ada- Kaleh au primit asigurarea că privilegiul acordat de M.S. Regele, populației din această insulă, pe viitor nu va mai fi exploatată de Societatea Capitalistă “Musulmana” în frunte cu gangsterul Ali Kadri și va trece în posesia populației care singură are dreptul să și-o exploateze prin cooperație. Cooperativa Carol al II-lea a intrat în posesia privilegiului acordat de M. S. Regele. Intrarea populației în posesia darului regal și luarea lui din mâinile ordinarilor speculator se datora ziarului Nădejdea care-și propusese să facă lumină în această tenebroasă afacere și care a fost, este și va rămâne numai în slujba adevărului. 4.2 Ali-Kadri- guvernatorul insulei Ada- Kaleh. 4.2.1 Câteva date biografice Ali Kadri s-a născut din părinți săraci care, după moartea lor, nu i-au lăsat nici un fel de avere. A fost crescut de un unchi de-al lui și a învățat trei clase primare turcești. A lucrat, pe un salariu derizoriu, la diferiți negustori străini, unde se îndetelnicea să fabrice țigări pe care le transporta în România în mod cu totul clandestin. Mai târziu, după ce a fost izgonit și unde acești negustori care l-au prins cu mâța în sac s-a angajat în calitate de cafegiu pe un vapor sârbesc. Cu ocazia aceasta în timpul războiului mondial deschisese un chioșc cu diferite mărfuri, unde erau depozitate și vândute toate obiectele trecute în mod fraudulos peste graniță. După aceia când a fost simțit de autorități, Ali Kadri, s-a reântors în România unde a șomat 4-5 ani. Ceva mai târziu s-a dus la domnul Mareșal Averescu și căzându-i la picioare l-a rugat să-i acorde în numele Ada- Kalehilor săraci 2 000 kg. tutun pe care să-l fabrice în țigări aprobate de R.M.S. Din această afacere Ali Kadri a câștigat 2.000.000 de lei fără ca să dea vreun ban turcilor săraci. Țigările pe care le fabricase în anii 1922-1923 se numeau „Pașa” și din câștigul rezultat s-a înfruptat și Belul Turhan. Acelasi lucru s-a întâmplat și cu zahărul acordat pe atunci insularilor săraci. 4.2.2. Ali Kadri și activitatea sa. Pentru a ajunge cât mai repede în fondul acestei scandaloase afaceri, să ne aruncăm obiectiv privirile asupra informațiilor din broșura pe care Ali Kadri a tipărit-o în mii de exemplare și a împărțit-o gratuit prin țară. Broșura cuprindea: fluctuațiunile mărfurilor în anul 1931. Intră în insula Ada- Kaleh în anul 1931, următoarele cantități de mărfuri: 40 vagoane zahăr cubic și tos, 1 vagon cafea, 1 vagon tutun exotic, 1 vagon băuturi spirtoase indigene, ½ vagoane spirtoase străine, 1500 kg obiecte diferite, 1500 kg, țigări străine. Din aceste mărfuri, vândute cu prețuri de speculă vizitatorilor, au rezultat următoarele câștiguri brute: 10 vagoane zahăr x cu 10.000 cât are un vagon= 100.000 kg. zahăr, care înmulțit cu 10 lei câștigul la 1 kg dă 1.000.000 lei, 1 vagon cafea x 10.000 x 60 lei= 600.000 lei, 1 vagon tutun x 10.000 x 700 lei = 7.000.000 lei, 1 vagon băuturi x 10. 000 x 60 lei = 600.000 lei, 1.600 kg. obiecte diferite x 150 lei = 225.000 lei, ½ vagon băuturi străine x 70 lei = 350.000 lei, 1500 kg. țigări străine x cu 700 lei = cu cât se vinde aproximativ 1 kg= 1. 050.000 lei. În total 10825.000 lei. Vedem clar că „ Musulmana” a obținut în anul 1931 un câștig brut de 10.825.000 lei. Fluctuațiunile mărfurilor în anul 1932. Au intrat în insula Ada- Kaleh, în anul 1932, următoarele cantități de mărfuri: 21 vagoane de zahăr, 1 vagon cafea, 1 vagon tutun, 1 vagon băuturi indigene, 1500 kg țigări diferite, 1500 kg. țigări diferite, 1500 kg. țigări străine. Din aceste mărfuri jumătate de vagon de băuturi spirtoase străine a fost înlocuită cu 11 vagoane zahăr, au rezultat următoarele câștiguri brute: la 21 vagoane zahăr = 2.100.000 lei, la 1 vagon cafea= 600.000, la 1 vagon tutun= 7.000.000 lei, la 1 vagon băuturi indigene= 600.000, la 1500 kg. obiecte diferite= 225.000 lei, la 1500 kg. țigări străine= 1050.000 de lei. În total avem 11.575. 000 lei. Fluctuațiunile mărfurilor în anul 1933. Au intrat în insula Ada- Kaleh, în anul 1933, următoarele cantități de mărfuri: 31 vagoane zahăr cubic tos, 1 vagon cafea, 1 vagon tutun, 1 vagon băuturi spirtoase indigene, 1500 kg. obiecte diferite. Din aceste mărfuri jumătate de vagon de băuturi și cele 1500 kg. țigări străine au fost înlocuite cu zahăr, au rezultat următoarele câștiguri brute: la 31 vagoane zahăr= 3.100.000 lei, la 1 vagon cafea= 600.000 lei, la 1 vagon tutun= 7.000.000 lei, la 1 vagon băuturi spirtoase industriale= 600.000 lei,la 1500 kg. obiecte diferite= 225.000 lei. În toatal 11. 525.000 lei. A fost un câștig brut de 11.525 lei. Fluctuațiunile mărfurilor în anul 1934: Au intrat în insula Ada- Kaleh, în anul 1934, aceleași cantități de mărfuri, cu singura deosebire că zahărul, de data aceasta conform deviziei Ministerului de Finanțe Nr. 618 din 5 iunie 1931, s-a ridicat la un mai puțin de 61 de vagoane. Adică: 61 de vagoane zahăr, 1 vagon cafea, 1 vagon tutun, 1 vagon băuturi spirtoase indigene , 1500 kg obiecte diferite. Din aceste mărfuri vândute pe prețuri de speculă, au rezultat următoarele câștiguri brute: la 61 vagoane zahăr= 6. 100.000 lei, la 1 vagon cafea = 600.000 lei, la 1 vagon tutun= 7.000.000 lei, la 1 vagon băuturi spirtoase indigene= 600.000 lei, la 1500 kg. obiecte diferite= 225.000 lei. În total 84.525.000 lei. Adică s-a realizat un câștig brut de nu mai puțin patru spre zece milioane cinci sute douăzeci și cinci mii lei. Adunând câștigurile brute din toți acești patru ani, adică: 10.825.000 + 11.575.000+11.525.000+14.525.000 = 48 450 000 lei. Adică patru zeci și opt de milioane patru sute cinci zeci mii lei câștiguri. Din aceste sume considerabile Ali Kadri a împărțit turcilor săraci un ajutor de 63800 la 580 dă suma de 1100 lei de ins, din câștigul brut de 48.450.000 ne dă un total de 47.812.000 lei. Iată dar unul din multele și neertătoarele adevăruri care pledează în chip de doliu asupra broșurii intitulată „ Adevărurl ( neadevărat) în chestiunea Ada – Kaleh”. Oamenii se pun în slujba omului atins de megalomanie pentru că prin broșura intitulată “Adevărul în chestiunea din Ada- Kaleh” să împrăștie balele-i de om turbat, fiind pe calea ce duce la îndepărtarea din calitatea ce o deține, de a fi singurul beneficiar al privilegiului acordat de M.S. Regele. Ziarul Nădejdea preciza că privilegiul acordat s-a făcut pentru cele 600 de suflete din insulă iar nu lui Ali Kadri și beneficiarilor. Oare aceștia nu s-au gândit că este vamă, de unde se putea vedea ce intră în insulă. Evenimentele din provincia Ada- Kaleh, din 1934 ies la suprafață în presă. Ziarul Nădejdea din 2 decembrie 1934 prezenta ceea ce se petrecea de ani de zile la insula Ada-Kaleh, “este mai mult decât un furt ordinar..este o crimă săvârșită asupra unui gest regal”. Majestatea Sa vizitând insula și văzând starea de mizerie a insularilor a făcut un gest regal, acordându-le privilegiu vânzării mărfurilor monopolizate, scutite de taxe. Ei bine domnilor, haita care pe semne stă la pândă, s-a repezit, a înfășcat gestul rega, pur și simplu și a început să-l preia în profitul său. Ali Kadri, acest imfam spoliator, ridicat la rangul de președinte al societății „Musulmana” constituită ad- hooc, având la spate câțiva șnapani dintre oamenii politici, a început captarea beneficiilor… și recompensarea complicilor. Și în loc ca bietul turc, sărman, biciuit de mizerie și săpat la temelia vieții de tuberculoză, să și îndulcească traiul, cu dreptul cuvenit din dania regală, iată pe acest Ali Kadri, “gangsterul din Ada- Kaleh, cocoțat pe o avere fantastic și înconjurat de o mulțime flămândă, tuberculizată și gata de revoltă”. Era la mijloc cu siguranță o hoție, nu încape îndoială. Așa cum reiese din articolul de presă se pare că tot ce puteau face era ca Majestatea Sa Regele Carol al II – lea, să afle de toate aceste aspect având în vedere că era vorba de schimbarea destinației unui gest regal. Intenția regelui nu a fost “ întărirea bandei, ci salvarea nenorociților. Și pentru că nenorociții au rămas tot nenorociți, iar pe la spatele lor s-a cocoțat fericirea altora“ lucrurile nu puteau rămâne în stadiul acesta. Un aspesect destul de important, fiindcă este instituită o comisie a controlului averilor, cercul ziariștilor de la Nădejdea nu și-ar face “un titlu de glorie, o datorie de conștință” dacă ar fi denunțat pe faimosul Ali Kadri. Se dorea ca acest scandal să fie curmat. Desigur, Ali Kadri trebuia detronat și pus în imposibilitatea de a mai teroriza pe confrații săi insulari. Nicolae Bocșa în articolul să menționează că “mizeria și nedreptatea prelungită peste limite, sunt rău sfătuitori”. În ziarul Cuvântul Nostru din 1 noiembrie 1934 apar două întrebări adresate domnului Ali – Kadri: Insula Ada- Kaleh care nu este nici comună urbană sub ce regim se află de se închid magazinele și chiar cafenelele la ora 8 seara?. Este un regim special Ali Kadri?. În Ada- Kaleh se petreceau lucruri foarte grave așa cum regăsim în ziarul Țara Nouă din 15 noiembrie, 1 decembrie 1934, nu este prea departe, nici vremea când pașnica legilor și așezămintelor noastre de stat, se va vedea totuși constrânsă a trece la acte de violență pentru a răsturna scandaloasa stare de lucruri în care se găseau după 3 ani de funcționare a privilegiului prin exploatarea acelui privilegiu de o bandă organizată după toate regulile clasice ale capitalistului corsar. Se știe în ce constă privilegiu: populației musulmane din Ada- Kaleh. În urma intervenției regelui, impresionat adânc de mizeria acelor oameni în mai 1931 când a făcut un popas în insulă, consiliul de miniștrii ai țării a dat un jurnal prin care se autoriza importul câtorva articole de comerț lipsite de taxe, pentru musulmanii de acolo. Câteva vagoane de tutun alte câteva de zahăr, anumite cantități de alcool și câteva articole de toaletă în stil oriental, lipsite de taxe către stat și libere la import, erau un mijloc prin care se venea în mod generous în ajutorul unor oameni care n-au cunoscut munca pământului nici pe aceia de fabric și care nu voiau să părăsească în ruptul capului un loc în care erau înfipți cu rădăcini adânci de viață comună de tradiții, de legende, dar de nimic bun. Lipsiți cu desăvârșire de orice posibilitate de trai în acea insulă neferită și insalubră, care nu avea atrăgător decât pitorescul așezării, în mijloc de Dunăre, la un loc înconjurat de munți păduroși și la un cot care lărgea apa cât un lac alpin, nevoiți să stea cu familii și cu bruma de gospodărie în ochiurile igrasioase ale bastioanelor și cazematelor vechei cetăți- pe mulți i-au decimat tuberculoza și paludismul. Gestul regal însemna o posibilitate de renaștere a insulei, în orice caz o salvare din mizerie și moarte a unei populații de peste 500 de suflete. Privilegiul de stat era acordat cu condiții, sever stipulate: din el să ajungă fiecare. El, să însemne un mijoc de existență pentru toți musulmanii din insulă. Așa era și logic. Dar, orice faptă bună este o medalie cu două fețe. Privilegiul în principiu era o salvare. Același privilegiu însă, în practică, e izvor de “ afaceri”. Îndată s-au și aruncat corbii asupra lui. De pe urma privilegiului, s-a născut o “ societate anonimă”, care să “ exploteze privilegiul”. O societate pe acțiuni a insularilor era formată din 7 membrii, și între ei unul mai ales: Ali Kadri. Privilegiul nu-i pute lua pe seamă unul singur, dar se putea totuși prin constituirea unei “Societăți”. Să ai în mână, să dispui cum vrei de o “Societate”, este acelasi lucru, doar capitalul social l-a închegarea societății era de 200. 000 lei împărțiți între 7 membri care constituiau și Consiliu de Administrație. Președinte: Ali Kadri, cu subscriere de 40.000 lei, așa cum reiese din ziarul Țara Nouă, 15 noiembrie – 1 decembrie 1934. În ziarul Nădejdea, sâmbătă 26 ianuarie 1935 preciza că acest ziar avea o satisfacție că atunci când au obținut extraordinarele hoții din Ada – Kaleh, nu s-a dat în lături să le spună oprobiului public. Și dacă totuși câte o gazetă “independentă” pusă în slujba “vițelului de aur”, se mai încumeta să-i ia apărarea gangsterului cu fes înseamn că că acea gazetă, în frunte cu domnul X sau Y aveau anumite motive să se facă scutul pungașului din insulă. Căci noi, spunea gazeta la chestiune, dacă ne-am ocupat de plotogăriile lui Ali Kadri însemna că puneam ceva la cale, un …șantaj. Pe câtă vreme domnii de la gazeta în chestier făcându-se coadă de topor a gansterului însemna că lucrau în numele adevărului cinstei și omeniei inspirate de Ali Kadri. În plus, profetul vrea cu orice chip ca – propovăduind adevărul- să arate cinstea celor de la Musulmana. După, Ali Kadri, primul om cinstit din Ada- Kaleh, cel care a furat cele aproape 50.000.000 lei, vine în linie dreaptă cazierul “Musulmanei”, omul de încredere al gangsterului.Pe secundul mânuitor de bani îl chema Ludvig, era băiat manierat și avea un trecut prodigios. S-a născut în Ada – Kaleh. Copilăria și-a petrecut-o în cântecele lui Ali Kadri. Iar când l-a cuprins dorul de alte meleaguri, și-a strâns lucrurile într-o legătură ( fiind grăbit a strâns și câteva lucruri care nu-i aparțineau ) și a luat dorul pribegiei. Astfel, după ce a călătorit în mod fraudulos, obținând câteva condamnări provenit din legea călătoriei în contravenție, s-a aciuiat la Timișoara. Acolo, intrând slugă la un negustor, a stat nu știu câtă vreme, după care- prinzându-l dorul de Ali a șterpelit 20.000 lei și s-a întors în insulă să-și pună virtuțile ( cinste, adevăr, dreptate ) în slujba “Musulmanei”. Pentru iubitorii de talc, Ludvig și-a cumpărat o casă masivă în Timișoara deși la început își promisese să nu-i mai calce piciorul pe acolo. Iar după ce Ludvig s-a văzut mare proprietar, s-a gândit că n-ar strica să facă și câteva opere de binefacere. Astfel, dorind să asigure o cât mai largă prosperitate școlii s-a băgat în comitetul de susținere și cât ai bate din palme a șterpelit frumoasa sumă de 50.000 lei. După cum voia să arate gazeta independentă, casierul “Musulmanei” era om cinstit și mare mânuitor de bani publici. Și pentru a ne asigura și mai mult de cinstea pe care o trâmbițează această gazetă românul a născocit o admirabilă zicătoare “ cum e turcul și pistolu”. Domnul Ali Kadri, președintele societății “Musulmana”, a donat în Ada- Kaleh un teren de 2.000 m2 pentru casa de odihnă a ziariștilor și scriitorilor din provincie. Cu această ocazie domnul Iulian Predescu, prefect de Mehedinți a spus: “a scri- după mine- domnilor înseamnă a sugera; a da tot ce e mai sacru din puterea dumneavoastră de judecată. Când scrii parcă simți în vârful condeiului un pic de libertate atavică. A scri este parcă o odihnă a sufletului în lupta necurmată de zvârcolire pentru adevăr. Dar să scrii cu creierul limpede, nu îmbâcsit de patimi egoiste și de calomnii. Iubesc presa și slujitorii ei cu focul sacru care are și stăpânește aceste locuri singuratice. Iubesc presa ca para focului ce arde în întreaga mea ființă. Stimez și apreciez într-o mare măsură cu căldura sufletului meu această meserie nobilă și migăloasă de gazetar. Iubesc presa, fiindcă această meserie este cheia de veacuri, care indică viitorul și discern trecutul dând posterității icoana fidelă a unei epoci de viață, social, unui popor”. Prefectul de Mehedinți a turnat în tipare frumoase, pentru cei care l-au putut înțelege, adevăruri dureroase. Omul acesta oare și-a făcut ucenicia în ale scrisului devenind maestru în templul „Datinei”. Cunoaște gazetarii și în special pe cei din provincie. Campaniile duse de ziarul Nădejedea împotriva gangsterului cu fes a stârnit lungi și umanime ecouri în presa Bucureșteană. Gazetarii își puneau anumite întrebări cu referire la situația din Ada- Kaleh: „ Care cititor de gazete n-a luat la cunoștință de bandismele care se peterec în Ada- Kaleh? Care cititor by și-a dat seama că această larvă ordinară este susținută de anumiți oameni politici împuțiți de bogăție și orgoliu? Care cititor, în sfârșit, n-a ghicit printre rândurile noastre că idiotul acela din insulă este susținut de liberali în frunte cu Marius Vorvoreanu și Iulian Predescu ?”. Reprezentanții de la Nădejedea menționau că acum câteva luni, când erau deciși să întreprindă Campania, un oarecare gazetar de la un mare cotidian din București, le-a spus pentru a-i intimida că “Nădejedea nu va ajunge niciodată să elimine plotogăriile din Ada – Kaleh, deoarece ea nu reprezintă nimic”. Un alt gazetar tot din București care mai înainte l-a înjurat pe Ali Kadri și acum, pentru câteva sute de țigări, a începtut să-l perie. De această dată prefectul județului Mehedinți și-a dat arama pe față, făcându-se din ordinele domnului Marius Vorvoreanu scutul lui Ali – Kadri, concentrând echipe de sergenți și jandarmi “ pentru a restabili liniștea”. Și dacă totuși domnul prefect ar fi susținut contrariul, faptele vorbeau oricum de la sine. Spre exemplu cum se putea explica suspendarea primarului din Ada- Kaleh. Oare ce rost putea să aibă deplasarea căpitanului de jandarmi în insulă când a vrut să-i intimideze pe turci? De ce domnul prefect refuza gazeta tocmai în momentul în care începuse campania împotriva lui Ali Kadri. În ziarul Acțiunea din 24 februarie 1935 menționa că nu erau nici 5 ani de când guvernatorul insulei trăia într-o cocioabă, care nu era mai arătoasă decât catacombele umede în care turcii își duceau firul vieții. Acesta a vut norocul să fie în delegația care solicita privilegiile. Milionarul din 1935 era pe vremea aceia un barcagiu pârlit, muritor de foame ca toți corelegionarii lui. Era atât de sărac încât nu avea nici papuci în picioare pentru a se prezenta, în drumu ce trebuia să-l facă la București. L-a împrumutat din milă un vecin mai înstărit. În acest moment Ali Kadri este cel mai mare acționar al unei societăți care dă beneficii de milioane, are o casă care l-a costat aproximativ 4 milioane de lei și oricine este împotriva lui este prigonit și bătut de jandarmii pe care complicitatea domnului Marius Vorvoreanu îi pune la dispoziție. S-au făcut anchete peste anchete, însă, niciuna n-a dus la niciun rezultat , asta datorită faptului că Ali Kadri se afla sub protecția lui satrapului de mehedințean. Victimele lui Ali Kadri cereau să li se facă dreptate și să se curme opera practicată de acesta și complicii săi. Insula Ada- Kaleh nu este colonia sinistrului profitorcare se află în capul Societății Musulmana și turcii din insulă sunt cetățenii unei țări libere, nu sclavi într-o colonie tropicală. În ziarul Acțiunea din 24 februarie 1935 apărea o plângere a primarului de la Ada- Kaleh. Scrisoarea din partea domnului E. Hasip, de la Ada- Kaleh, înlăturat de la conducerea primăriei din ordinal domnului Marius Vorvoreanu: “ Prea stimate Domnule Director, Dacă găsiți nimerit să publicați în ziarul dumneavoastră rândurile de mai jos, vă rog să primiți toată recunoștiința mea. Ca cetățean român, de naționalitate turc am crezut că e patriotic să-mi arăt și eu dragostea către Tron, prezentându-mă în același loc unde suflarea românească din Județul Severin, primea pe M.S. Regele Carol al II- lea la Lugoj, în toamna anului 1934. Orice bun cetățean român o face aceasta, iar eu o făceam și împins de faptul că eram primar și reprezentam insularii, de la Ada- Kaleh. A doua zi în localul primăriei de la Ada- Kaleh mi se prezintă o cerere semnată de 90- 100 de personae, capi de familie și mai mari de 21 de ani- și mi se cerea să mă duc cu ea la prefectură. Natural că susținând interesele populației fiind chiar alesul ei, am căutat să duc cererea prefecture Mehedinți cu intenția de o supune vederii domnului prefect Predescu. De două ori m-am dus și două ori nu l-am găsit. A treia oară aflu că există în localul prefecturii domnul deputat Mrius Vorvoreanu. Dar nici domnia sa n-a catadicsit să mă primească. M-am înapoiat acasă. A patra oară domnul director al prefecturii mi-a adus la cunoștiință că sunt suspendat pe data de 18 octombrie 1934. Suspendările de atunci și până în present au fost reînoite din lună în lună din motivul pe care nu-l știu sau dacă poate există un motiv , atunci este următorul: dreptul. Apărând dreptul insularilor, și notez că numai 100 avuseseră curajul în secolul al XX- lea să și-l reclame pe cale oficilă contra unui domn Ali Kadri ce și-a bătut și își bate joc de bieții locuitori ai insulei, am fost suspendat. Vă rog încă o dată să dați publicității rândurile de mai sus că, dacă eu care aveam o răspundere a datoriei de primar mă mulțumesc cu bunăvoința dumneavoastră, se vor găsi în țara asta oameni de ispravă și cu autoritate care să îndrepte ilegalitățile ce se comit. Primiți deosebita mea considerație.” Primar, E. Hasip – XX- În 4 mai 1935 a avut loc în Ada – Kaleh a avut loc în Ada- Kaleh adunarea generală a societății „Musulmana” care, se știe , este apanajul gangsterul Ali Kadri și acoliților săi, care sub această formă de patru ani, au exploatat privilegiul regal acordat în 1931 pentru întreaga populație a insulei. Grație alarmei dată la timp, la această adunare au luat parte domnii inspectori Petrescu și Ștefănescu din Ministerul de Finanțe, spre a veghea justa împărțire a beneficiului la toți locuitorii insulei. Dar, Ali Kadri, care se considera dictator și atotputernic a refuzat net toate sugestiile legale date de domnii inspectori, transformând adunarea generală a societății într-o simplă adunare de familie, sigur fiind că se va putea înfrupta și de astă dată din câștigul realizat, grație augustului gest. Mai mult, ziua de 4 Mai, coincidea cu 4 Mai 1931 când M. S. Regele Carol al II-lea a poposit în Ada- Kaleh, a refuzat categoric pe cei ce-l solicita ca înainte de a începe adunarea să se facă un Te- Deum pentru Regele salvator. Pășind la deschiderea adunării domnii inspectori au observat că Ali Kadri et. Co., dorește să-și însușească și de acestă dată un beneficiu net de aproximativ 2.500.000 de lei în dauna celorlalți locuitori ai insulei care de o potrivă au dreptul la darul regal având în vedere că Ministerul de Finanțe trebuie să intervină în sensul de a se respecta litera privilegiului, au declarat poprită suma de aproximativ 2. 500.000 de lei, reprezentând beneficiul societății “Musulmana”, urmând ca repartizarea să se facă de acest minister. Este o măsură dreaptă care a fost primită cu vădită bucurie de toți insularii spoliați de Ali – Kadri. După aceasta toți locuitorii din Ada – Kaleh în afară de Ali Kadri, Suliman Lufti, Feyzi & Co., s-au dus la geamie rugându-se pentru sănătatea și viața lungă a M. S. Regelul Carol al II- lea, făcând un pelerinaj la mormântul sfântului lor Miskin Baba . În ziarul Nădejdea apăra o știre de ultimă oră din partea corespondentului din Ada- Kaleh, care ne informează că cerbicia lui Ali Kadri, „ordinarul speculator al consângenilor lui” a fost înfrântă. Solii trimiși au început să bată în geamul cazematelor unde locuiau dușmanii și i-a invitat să discute sub aer liber, deoarece simțul lor nu le permitea să discute în mirosul pestilențios al cazematelor, dându-le să înțeleagă că Abdul Hamid în speță Ali Kadri nu s-ar opune unei eventuale înțelegeri cu comuniștii care i-au tulburat apele meschinului interes. Ceea ce dovedește că lui Ali Kadri a început să-i fugă terenul de sub tălpile picioarelor. S-a vorbit atât de mult despre Ada- Kaleh, s-a comentat și s-a scris atât de mult încât o nouă revenire față de cele ce se petrec în insulă, nu poate fi veche niciodată. Și nu poate fi veche pentru că faptele care se succed la scurte intervaluri, și care fapte adâncite până în cotele cele mai obscure, prezintă o importanță capitală. Astfel, că în urma campaniei dusă de ziarul Nădejdea și de presa din capitală Ali Kadri care “lingea tălpile tuturor oamenilor politici” în ultimul timp a suferit o teribilă și usturătoare observație, încât cu toți bunii, oameni politici, rude la Ierusalim și o farte mare cantitate de “tupeu obraznic”, încearcă o altă lovitură inducând în eroare și pe insulari și opinia publică. Ali Kadri a încercat o diversiune prin a-și da demisia de la “Musulmana” și în schimb, în cafenea sărută pe adversari făcându-le plecăciuni de împăcare. Insularii fiind convinși de pupătura lui Iuda, i-au întors spatele arătându-i tot disprețul mai mult din partea lor nemeritând. Scandalurile din Ada- Kaleh nu puteau înceta decât numai și numai prin luarea de măsuri drastice împotriva conducătorilor “Musulmanei”. Dacă prin cooperație se înțelege echitatea socială traducerea în fapt dragostea față de aproapele nostru, e bine ca oamenii politici cu dragoste de mulțime să facă deplină lumină în această afacere, unde se încerca de cei interesați prin crearea de anumite diversiuni menținerea satirului pentru a exploata și mai departe pe bieții insulari. Odată măsurile luate, fie prin intermediul presei, fie prin tenacitatea insularilor care nu vor să-și cedeze drepturile care decurg de pe urma privilegiului regal, rezultatul ar putea da roade minunate. Adică va ridica nivelul moral și mercantil al celeilalte cooperative “Cooperativa Regele Carol al II- lea”. S-a zvonit în ultimul timp, că 54 de familii turcești vor să emigreze în masă din pricina despotismului și furtișagului pe care Ali Kadri, supranumit gangsterul cu fes, le-a instaurat în insulă. Pentru îndeplinirea formalităților necesare, a fost delegat domnul Asim Mustafa care, după ce a intervenit pe lângă ministrul turc din România să le înlesnească emigrarea din insulă în Turcia a declarat că cele 54 de familii,apoi 68, acceptau să rămână în insulă numai dacă statul român le va face dreptate, înlăturând odată pentru totdeauna nedreptatea ce li se făcea de către Ali Kadri. Întorcându-se în insulă, după ce a explicat insularilor rezultatul intervențiilor, domnul Asim Mustafa s-a retras la locuința sa de pe artera principală, unde își avea și prăvălia. Între timp, pe ușa magazinului apare Ali Kadri care, după ce se îmbătase în Orșova și petrecuse mai multe nopți în orgie de focul celor apărute în ziare despre soarta celor 54 de familii a împrumutat o figură de mironosiță și a intrat în vorbă cu domnul Hasim Mustafa. La un moment dat sub pretextul că dorește să-și aprindă țigarea, Ali Kadri s-a năpustit asupra delegatului maltratându-l în mod barbar și aducându-I grave injurii. Încercând să se apere, Asim Mustafa s-a furișat după o tejghea. Ali Kadri însă nu l-a lăsat în pace și a tăbărât din nou asupra lui lovindu-l în cap cu o sticlă de rom, după această faptă l-a închis în prăvălie, luându-i și cheia de la ușă. Aflând de isprava aceasta, turcii au format o delegație care s-a prezentat domnului căpitan de jandarmi din insulă, care după multe codeli și tărăgăneli s-a hotărât să intervină pentru eliberarea domnului Asim Mustafa. Faptul acesta a produs o adâncă impresie în județul nostru, întrucât se spunea că Ali Kadri nu este la prima ispravă. Față de aceste acte neomenești, din care reiese că Ali Kadri sfidează chiar și codul penal, cereau cu toată energia o anchetă grabnică și serioasă, nu așa cum se procedase până în present trecându-se cu vederea peste toate tâlhăriile acestei “brute ridicate pe spinarea turcilor nevoiași”. 4.3. Fabrica de Țigarete. Regia tutunurilor a făcut un atelier unde puteau munci peste 120 de lucrători. S-a creat apoi o cooperativă, care dă beneficii ce par îndestulătoare nevoilor localnicilor, prin această cooperativă s-a permis aducerea annual în insulă, fără a se plăti vamă, a zece vagoane cu zahăr și cum în acea perioadă zahărul de export al țărilor străine se oferea la un preț foarte scăzut, înlesnirea este foarte mare. Se aducea și un vagon de tutun străin, de asemeni fără a se plăti vamă, din care tutun se fabrică țigarete de foarte bună calitate și foarte ieftine. I se mai permitea cooperativei cumpărarea a trei vagoane băuturi spirtoase, un vagon și jumătate din străinătate și restul din țară. De obicei se aduceau lichioruri străine, pe care turcii le combinau cu spirt indigen, făcând astfel o băutură foarte gustoasă. Se mai aduceau două vagoane cafea, din care puțină putea fi vândută, o mare cantitate consumându-se de locuitorii insulei; 1 500 kg suveniruri ca: ciubuce,narghilele, cutiuțe, etc., toate cu character turcesc; 5 000 kg. țigări de foi străine, 5 000 kilograme țigarete și 1 500 de fesuri.., inevitabilele fesuri a căror întrebuințare era cu sfințenie păstrată de turcii din Ada – Kaleh, care nu voiau sau nu puteau înțelege decretul draconic al lui Kemal Pașa, prin care se interzice portul fesurilor. Ei își puteau permite să păstreze tradiția, aflându-se între granițele României, dar cu siguranță în țara coranului, cerbicia lor ar fi înfrântă fără întârziere. În 1932, în atelierul C.A.M. care confecționa țigări de foi, lucrau 85 de lucrători,plătinduli-se salarii de 220 000 lei lunar, ceia ce face 2.640.000 lei anual, revenind de fiecare lucrător suma de 31.058 lei. Fabrica de Tutun și țigări în 1941/1942. În fișa comunei Ada- Kaleh la capitolul XI întreprinderi de orice natură regăsim Atelierele de Țigări de foi CAM prorietar C.A.M care întrebuința 81 lucrători aceștia fiind toți necalificați. Capacitatea de producție în 24 de ore este de 20. 000- 25. 000 țigări de foi. Fabrica de Tutun și Țigarete Ada-Kaleh în anul 1952. Bilanțul pe 1952 , 31 decembrie. Din situația realizărilor pe perioada 1 ianuarie 31 decembrie 1952 reiese că beneficiile prin creditul conturilor era între 20 și 19 iar pierderile prin creditul conturilor era între 19 și 20 . pag. 1 pag. 49. Memoriul justificativ asupra pierderilor rezultate din activitatea de bază a întreprinderii pe perioada de la 1 ianuarie la 31 decembrie 1952 precizează o pierdere de 152 .800,20 lei . Cauzele pierderilor erau următoarele sunt următoarele : volumul mic al producției față de volumul de salarii și celelalte cheltuieli ale întreprinderii; greutățile în aprovizionarea cu materii și materiale, greutățile transportului lor fapt ce majorează prețurile de achiziție; scumpirea materiei prime adică a tutunurilor necesare pentru fabricarea țigărilor de foi ,precum și faptul că aceste tutunuri nu corespund decât în procent de aproximativ 10 -15% astfel că se majorează simțitor consumul specifc acestor sorturi, folosirea tutunurilor rămase de la producția de țigări de foi la fabricarea țigaretelor Ada – Kaleh și a tutunului calitatea a III –a scumpite, întrucât prețul acestor tutunuri este cu mult mai mare decât al tutunurilor obișnuite la fabricarea acestor sortimente, producția de țigări de foi necesită manoperă de valoare mare făcându-se în întregime manual. Cauzele de mai sus au influență asupra prețului de cost real al producției, cauze care de altfel au fost luate în considerare și la calcularea prețului de cost planificat. În afară de acestea, cauzele principale ale pierderilor sunt diferența între prețul de cost real al prețului de vânzare a producției, diferență care este favorabilă numai la țigările Ada- Kaleh iar la celelalte sorturi este atât de mare încât de exemplu la tutun calitatea a III –a prețul de vânzare reprezintă abia 30% din prețul de cost real. Aceste diferențe produc pierderi care nu se pot evita nici prin reducerea prețului de cost real față de cel planificat reducere pe care întreprinderea a putut să o realizeze. Din inventarul faptic al actului 216 la 31 decembrie 1952 ( avansuri spre decontare ) cuprinde : Ferhat Bectes 100 de lei, Gross Iosif 300 de lei însumând un total de 400 de lei. Din inventarul faptic al actului 219 , alți debitori la 31 decembrie 1952 cuprinde : Sindicat CAM Ada- Kaleh pentru ajutor boală un sold debit de 270 de lei; DGT Sector Desf. Pentru taxe transport un sold debit de 4.013.06; Hakki Iaia imputație pentru curent electric încasat un sold debit de 1.820.58; Baza MIA Timișoara pentru taxe transport un sold debit de 2.558,07; Baza MIA Brăila pentru taxe transport un sold debit de 36, 55; Baza MIA Craiova un sold debit de 16, 80. Acestea au însumat un total de 8.715, 06 lei sold debit. Inventarul faptic al contului 220 privind furnizorii pentru facturi acceptate la 31. XII. 1952 cuprinde : Intrep. Cultura și Ferm.tutun Carei Mari 4.202,90 lei ; Dir. Aproviz. și Rep. Dep. Hârtie Craiova 2.638,65 lei; Intrep. Cult. și Ferment. Ocna Mureșului 4.222,80 lei și Fabrica de tutun țigarete Timișoara 34.230,54 lei. Acestea au însumat un total de 45.294,89. Inventarul faptic al actului 239 de la 31 decembrie 1952 ( alți creditori ) cuprinde: I.P.R.O.F.I.L Timișoara cu un sold creditor de 42, 30 lei; Fabrica de Confecții Vasile Roaită Ada- Kaleh cu un sold creditor de 118, 00 lei; Fabrica de Tutun și Țigări Tg- Jiu cu un sold creditor de 420874,10 lei ; Dir. Generală a Tutunului cu un sold creditor de 150000 lei; Bairam Giulizan cu un sold creditor de 50 lei; Uniunea Sindicatelor Alimentare București cu un sold de 300 lei; MIA DGT Dir. Aprovizionării cu un sold de 800 lei; Dep. Central piese schimb București cu un sold creditor de 22448, 09. În total cu un sold creditor de 604632,49. Inventarul faptic al contului 2500 la 31 decembrie 1952 prevedea cheltuieli pentru pregătirea producției viitoare de 17. 429,3 lei. Din raportul explicativ pe anul 1952 reiese că planul producției globale a fost realizat cantitativ pe trimesestrul IV 177, 8% și 137, 165 de la începutul anului. La prețuri constant planul a fost realizat la începutul anului 124,06%. Pe sortimente nu s-a realizat planu, întrucât au intervenit probleme care au dus la necesitatea modificării programului de producție și sumei: lipsă de materie primă ( tutunuri ) corespunzătoare fabricării țigărilor de foi, lucru ce a dus la scăderea producției acestui sortiment; în ceea ce privesc țigaretele Ada- Kaleh în trimestrul al IV- lea să ia măsuri de către Direcția Generală a tutunului de comun acord cu MIA Direcția Generală a Desfacerii astfel că s-a facturat cantitatea de 18.597,000 buc. care s-a și virat în cursul trim. al IV-lea. Prin aceasta tot stocul de țigarete Ada- Kaleh a fost epuizat, începând la 31 decembrie numai cantitatea de 666 000 bucăți nefacturate. Țigaretele Ada- Kaleh facturate nu s-au expediat decât în mică măsură, rămânând în custodie la întreprinderea noastră, urmând a se expedia în măsura dispoziției Bazelor cărora le-au facturat. Cauzele care au determinat diferența între procente de depășire a planului de producției cantitativ și procentul de depășire la prețuri constituite au fost sortimentele produse în locul celor planificate, având valori noi. Planificat conform B1 / 952 rând 21, pe trimestru IV / 1952 -302 lei, iar de la începutul anului 1,150 lei. Efectiv calculat la preț de cost planificat din credit cont 390, pe trimestru IV 314 lei, iar de la începutul anului 1,318 lei. Valoarea producției marfă la preț de cost real din debit cont 390,pe trimestru IV 381 lei, iar de la începutul anului 1,373. Din care valoarea producției destinate vânzării la preț real debit cont 300, pe trimestru IV 314 lei, iar de la începutul anului 1, 218. Valoarea semifabricatelor vândute pe trimestru IV- 0 , iar de la începutul anului – 0. Vânzarea producției destinată consumului propriu pe trimestru IV – 0, iar de la începutul anului – 0. Diferența între valoarea producției marfă la preț de cost planificat și real: nefavorabile, pe trimestrul IV 68, iar de la începutul anului 55. După cum se observă din cele menționate mai sus că întreprinderea a avut o deviere nefavorabilă între prețul de cost real și cel planificat. Față de prețul de cost planificat, prețul de cost real al producției marfă prezintă o deviere nefavorabilă de 55. 000 de la începutul anului și 68 000 pe trimestru IV. Această deviere nefavorabilă provine atât din faptul că în parcursul trimestrului IV schema de organizare s-a completat cu personalul prevăzut, existând astfel economii la fondul de salarii cum a existat în celealte trimestre fapt pentru care s-a văzut în Bilanțul din 30 septembrie că planul producției marfă fusese depășit la preț de cost planificat. Aceasta era o situație ierală pentru că această reducere se datora faptului că majoritatea lucrărilor să se execute de la fabrica de tutun de la Tg. Jiu. Planul producției de marfă a fost depășit la preț de cost planificat pe trimestru IVde 3, 97% , iar de la începutul anului 4, 68%. Din datele asupra mișcării produselor la preț de cost real reise că din totalul producției trimestrului IV precum și din totalul producției anuale până la sfârșitul anului s-a realizat vânzarea produselor în proporție de 97% însă scriptic. Făceau această mențiune deoarece pe la sfârșitul trimestrului IV s-au luat măsuri să factureze Bazelor MIA toate produsele existente în stoc la 30 noiembrie 1952. Aceasta în urma dispoziției comunicate de MIA Direcția Generală a Tutunului București și MIA Direcția Generală a Desfacerii. Contravaloarea acestor produse facturate s-a încasat până la 31 decembrie 1952. Aceste mărfuri facturate în proporție de 90 % au rămas în custodia întreprinderii din Ada- Kaleh, urmând a se livra pe măsură ce urmau a primi dispoziții din partea Bazelor MIA cărora le—au facturat aceste produse. Deși fondul de rulment nu a fost pus în mișcare pe trimestru IV din cauza unui tovarăș inspector BR PR care nu s-a prezentat pentru a face așezarea fondului de rulment conform instrucțiunilor. S-au completat totuși formularele 4 M și 4 V. Din analiza acestor formulare rezultă că la sfârșitul trimestrului IV media soldului mijloacelor de rulment supuse normării prezintă un supranormativ de 80 000 față de media normativului fondului de rulment pe trimestru I, II, III și IV. Totalul supranormativului provine în majoritate din supranormativele de producție nefinită, cheltuieli anticipate și produse finite. Nu s-a putut face comparație cu anul 1951 întrucât la 1 ianuarie 1952 întreprinderea noastră a devenit gospodărie chibzuită fiind scindată din patrimoniul fabricii de tutun și țigarete din Tg. Jiu. Supranormativele se justifică după cum urmează: la producția nefinită din cauza tutunurilor necorespunzătoare pentru țigări de foi; din tutunurile care intră în procesul de producție al țigărilor de foi se poate alege pentru fețe și dosuri cca. 10-15 %, restul rămânând ca sold de producție neterminată, care nu se poate folosi nici la fabricarea celorlalte sorturi decât numai în proporție de cca. 30-40 % ; la cheltuielile anticipate, conform unor dispoziții mai vechi ale fostei contabilități Centrale CAM, figurează valoarea ambalajelor în circulație. Această valoare se amortizează lunar proporțional cu durata de serviciu a ambalajelor respective. Cum însă în situașia dotării întreprinderii cu fond de rulment, această soluție nu credem că este corectă, Direcția Generală a Industriei Tutunului va trebui să examineze problema și să dea dispozițiunii în consecință. În ceea ce privește situația vitezei de rotație a mijloacelor de rulment și a rezultatelor financiare, cauzele care au produs supranormativele a dus și la imobilizările de fonduri și încetinirea vitezei de rotație față de luna ianuarie. Față de anul precedent nu s-a putut face o comparație întrucât în 1951 nu s-a avut un Bilanț propriu, fabrica fiind o anexă a fabricii din Tg. Jiu. Întreprinderea nu a avut pland de investiții și reparații capitale pe anul 1952. Din planul de reaprații capitale prevăzut pe timpul de la 1 ianuarie 1952 – 31 decembrie 1952 în suma de 24 000 lei s-a realizat suma de 11, 672 de lei din care 4, 430 pentru turnul de răcire iar restul pentru reaparația capitală a grupului electrogen nr. 2 de 50 HP. Realizarea în așa mică măsură a planului de reparații capitale se datorează faptului că din lipsă de specialiști nu s-au început decât lucrările a două poziții din planul de reparații capitale, adică cea a motorului Diesel de 50 HP și a turnului de răcire. S-a făcut în contabilitate o operațiune pentru închiderea finanțării pentru suma de 11, 672 lei valoare a reparațiilor capitale efectuate. Atât în anul 1952 cât și pe trimestrul IV planul forțelor de muncă a fost primit conform cu noua formă de organizare a principiului gospodăriei chibzuite. Din analiza forțelor de muncă avem următoarele salarii planificate : 94 de muncitori având un salariu mediu de 310 lei și un fond de salariu de 349, 680 ; inspectori și tehnicieni 8 cu salariu mediu de 588 lei și un fond de salariu 7 584, 8 funcționari cu un salariu mediu de 604 și un fond de salariu 36, 300 , 2 persoane de serviciu cu un salariu mediu de 228 și un fond de salariu 5, 472; 4 persoane pază și pompieri cu un salariu mediu de 298 și un fond de salariu 14, 304, persoane de transporturi nu avem. Salariile realizate sunt: 86 de muncitori având un salariu mediu de 312 lei și un fond de salariu de 322, 263 lei; 5 inspectori și tehnicieni având un salariu mediu de 537 lei și un fond de salariu de 32, 253; 4 funcționari cu un salariu mediu de 466 lei și un fond de salariu de 22, 303; persoane de serviciu nu avem; 3 persoane pază și pompieri cu un salariu mediu de 281 și un fond de salariu 10, 134 lei; 3 persoane de transporturi salariu mediu nu avem și fond de salarii de 3, 399 lei. Procentajul la salariile realizate față de plan: nr. muncitorii 92% și fond salarii 92%; inspectori și tehnicieni 62% și fond de salarii 46%; funcționari 50% și fiind de salarii 60 %; pază și pompieri 75% și fond de salarii 70 %. Din care rezultă că planul a fost realizat numeric în proporție de 87%. Acest lucru se datorează faptului că posturile vacante din schema de organizare primită la 1 iunie 1952 s-au completat treptat începând cu data de 1 august 1952. La fondul de salarii s-a realizat o economie 85, 898 de lei adică un procent de 81,96%. Această economie se datorează acelei cauze menționate mai sus că personalul tehnic administrativ prevăzut în schemă a fost angajat începând cu data de 1 august 1952. Productivitatea muncii pe cap de muncitori în raport cu valoarea producției globale în prețuri constante este de 2, 059 lei din care reprezintă că față de plan s-a depășit productivitatea pe cap de muncitor cu 0,3. Din fondul Drectorial în suma de 20 000 lei s-a cheltuit în trimestrul IV pentru îmbunătățiri sociale suma de 3 449, 88 rămânând disponibil la 31 decembrie suma de 16 550, 12 la capitolele conform situației prevăzute la darea de seamă. În urma inventarierii efectuate conform instrucțiunilor s-au întocmit situațiile anexate la darea de seamă contabilă. Nu s-a completat coloanele plusuri și minusuri întrucât nu au fost cazuri. Sarcina de reducere a prețului de cost față de anul 1951 este de +12, 30 . Realizarea reducerii prețului de cost față de perioada corespunzătoare a anului 1951, fără a se ține seama de devierea prețurilor de achiziție la materii și materiale fiind de + 11, 01 deci sarcina de reducere pe anul 1952 a fost realizată și depășită cu + 11, 01. Din analiza formularului CD reiese că la țigareta Ada- Kaleh și tutun calitatea a III – a prețul de achiziție a materiei prime este mai ridicat decât în perioada anului de bază, iar la țigări de foi este mai scăzut în schimb se observă o creștere a prețului de achiziție a cartoanelor duble din care se confecționează cutiile de carton pentru ambalaj. Deci din analiza formularelor CD și B anexa la PC se constată că a fost posibilă îndeplinirea sarcinilor de reducere pe totalul cheltuielilor legat de sarcina trasată. Activitatea economică a întreprinderii reprezintă la data de 31 decembrie 1952 o pierdere totală de 152 800, 20 lei adică pierdere de 171 248, 13 lei din activitatea de bază 4 280, 19 lei din anii precedenți, total 75 628, 32 lei din care se scade un beneficiu de 22 828, 02 lei provenit astfel: 6 210, 89 lei din alte realizări din amenzi și penalități 1 807, 28 lei, 14 809, 95 din paritatea la salarii de la reforma monetară. Din memoriu justificativ relativ la Cap. VI din Darea de Seamă Contabilă pe 1952 și Formularul A Ind. 9 reiese că la capitolul VI, Date asupra mișcări produselor la preț de cost real, suma de 49 000 lei ce s-a menționat la rândul 4 Coloana 5 din acest Capitol, reprezintă un minus provenit de la devieri între prețul de cost real și cel planificat, contul 161. Aceasta pentru motivul că la scinderea fabricii de tutun și țigarete Ada- Kaleh de fabrica de tutun și țigarete Tg. Jiu, la 1 ianuarie 1952, Fabrica de tutun și țigarete Tg. Jiu a predat fabricii Ada- Kaleh, drept mijloace de rulment produse cont 160 în contabilitatea Întreprinderii Ada- Kaleh, făcându-se înregistrarea contabilă160 = 300, precum și cota din 161 devieri nefavorabile, în suma de 67 000, pentru care s-a făcut articolul contabil 161= 300. La calculul devierilor lunare nu s-a ținut seama de devierea nefavorabilă de lei 67.000 preluatp de la fabrica de tutu și țigarete Tg. Jiu. Revăzându-se calculul devierilor în trim. IV/1952 , a rezultat o diferență de 49 000 lei din devierile preluate de la fabrica de tutun Tg. Jiu. Aceste devieri au fost incluse în debitul contului 4 loc. Formularul A Ind. 9 a fost rectificat cu suma de 4. 253 lei întrucât nu corespundea cu contul 120 ( salarii de bază și suplimentare) din Bilanț pentru considerentul că S. In. 1 lunar întocmit de Muncă și Salarii de la fabrica Ada Kaleh, nu s-au inclus drepturile de salarii de 0,50% cuvenite salariațiilor de la fabrica Tg. Jiu, pentru lucrările efectuate pentru Ada- Kaleh, conform aprobării Dir. Generale a tutunului. De asemenea nu s-au inclus nici orele suplimentare cuvenite acestora, precum și orele susuplimentare cuvenite celor care au lucrat la repararea și punerea în funcțiune a grupului electrogen nr. 2. Astfel trebuia rectificat formularul de muncă și salarii pentru 3 000 lei, la realizările salariilor pentru funcționari și cu 253 lei la realizările salariilor muncitorilor. Dintr-un document de la Secția Financiară a Raionului către Fabrica de Țigarete Ada –Kaleh reiese că în conformitate cu ordinul M.F. 1786/ 953 au fost planificați a vărsa la bugetul Statului cont 1834.020709 suma de 2000 lei reprezentând cote părți beneficii pe anul 1953 conform planului întocmit 48. Aceste cote beneficii se calculează 30% din beneficiul de mai sus pe prima lună și 35% pentru fiecare din lunile următoare ale trimestrului I anul 1953 și se varsă cheuzinol. Raportul explicativ asupra dării de seamă contabilăa Fabricii de tutun și țigări foi Ada kaleh pe anul 1952 prevede o producție globală de : planificat la prețuri constante pe trimestrul al IV- lea 7.110 iar de la începutul anului 26.409 lei, efectiv la prețuri constante pe trimestrul al IV –lea 9. 670 lei iar de la începutul anului școlar 35.426 lei, planificat la preț de cost ( conform B2/052 rând 14 ) pe trimestrul al IV-lea 302 iar de la începutul anului 1.159 lei, efectiv la preț de cost pe trimestrul al IV- lea 413 lei iar de la începutul anului 1.463 lei. Planul producției globale a fost realizat cantitativ în proporție de 177, 8% pe trimiestru IV și 137, 16% de la începutul anului. La prețuri constante planul a fost realizat în proporție 124, 06 % de la începutul anului. Pe sortimente nu s-a realizat planu, întrucât au intervenit cauze care au dus la necesitatea modificării programului de producție și anume: lipsă de materie primă ( tutunuri ) corespunzătoare fabricării țigărilor de foi, lucru care a dus la scăderea producției acestui sortiment , în ceea ce privesc țigaretele Ada- Kaleh în trimestrul al IV –lea s-au luat măsuri de către Direcția Generală a tutunului de comun acord cu MIA Direcția Generală a Desfacerii astfel că s-a facturat cantitatea de 18. 597.000 bucăți a căror aplicae s-a și virat în cursul trimestrului IV. Prin aceasta tot stocul de țigarete Ada- Kaleh a fost epuizat rămânând la 31 decembrie numai cantitatea de 666.000 bucăți nefacturate. Țigaretele Ada- Kaleh facturate nu s-au expediat decât în mică măsură, rămânând în custodie la întreprinderea aceasta, urmând a se expedia în măsura dispoziției Bazelor cărora le-au facturat. Cauzele care au determinat diferența între procente de depășire a planului de producție cantitativ și procentul de depășire la prețuri constante au fost sortimentele produse în locul celor planificate aveau valori mici. După documentele analizate s-a putut constata că întreprinderea a avut o deviere între prețul de cost real și cel planificat. Față de prețul de cost planificat, prețul de cost real al producției marfă prezintă o deviere nefavorabilă de 55 mii lei de la începutul anului 66 mii lei pe trimestru IV. Planul producției marfă a fost depășit la preț de cost planificat pe trim. IV 3, 07% iar de la începutul anului 4,68%. Din totalul producției trim. IV precum și din totalul producției anuale la sfârșitul anului s-a realizat vânzarea produselor în proporție de 97% însă scriptic. Face această mențiune deoarece pe la sfârșitul trim. IV s-au luat măsuri să factureze Bazelor MIA toate produsele existente în stoc la 30 noiembrie 1952. Aceasta în urma dispoziției comunicate de MIA Direcția Generală a Tutunului București și MIA Direcția Generală a Desfacerii. Contravaloarea acestor produse facturate s-a încasat până la 31 decembrie 1952. Aceste mărfuri facturate în proporție de 90% au rămas în custodia întreprinderii urmând a se livra pe măsură ce vor primi dispoziții din partea Bazelor MIA cărora le-au facturat aceste produse. Față de anul precedent nu s-a putut face o comparație întrucât în 1951 nu au avut Bilanț propriu, fabrica fiind o anexă a fabricii din Tg. Jiu. Fabrica de Țigarete în anul 1953. În memoriul justificativ asupra modului cum au fost stabilite normativele pentru elementele mijloacelor de rulment pe anul 1953 reiese că la stabilirea normativului mijloacelor de rulment pentru materii prime s-a ținut seama de următorii factori: tutunurile în cantități mari ( în vagoane ) sosesc la Secția Orșova- Port pentru descărcarea transportului și manipularea lor necesită un număr mediu de 5 zile; transportul se face cu bărci pe Dunăre iar depozitarea și sortarea lui necesită un timp mai mare decât cel normal; pe de altă parte posibilitățile de transport sunt limitate iar personalul de la secția transporturi este insuficient pentru terminarea perfectă a operațiunilor de transport, manipulare, sortare în timpul normat; tutunurile primite în cantități mici necesită de asemeni un timp îndelungat pentru descărcare a transportului și manipularea lor la aceasta mai contribuie și faptul că transportul nu se poate face în sezonul de iarnă peste orele 17 iar în sezonul de vară peste orele 10 prin faptul că la aceste ore transportul pe Dunăre se întrerupe. Din cauză că operaținuile cu privire la condițiionarea materialelor în scopul obținerii calității cerute de procesul de producție se face în mod rudimentar și stabilit în coloana 11 a fomularului N. I 1/1953 8 – 10 zile. Aceasta constituind de asemenea o medie a numărului de zile necesar având și cazul când se depășește numărul insuficient în această coloană din formular. Când cantitățile de tutun trimise sunt mari, iar cum posibilitățile de depozitare sunt extreme de reduse procesul acesta de condiționare durează mai mult, acordându-se transport și o deosebită atenție, evitându-se astfel alterarea care le face să nu fie corespunzătoare produsului de producție. La hârtia pentru țigarete în bobine s-a prevăzut pentru manipulare și sortare două zile ceea ce credem că este normal. De asemeni s-a prevăzut și la celelalte materii auxiliare ( hârtie velină albă, amidon, dextrină etc. ) același număr de zile. La coloana 11 nu s-a stabilit normativ, deoarece materiile auxiliare nu respectă procesul de recondiționare. Pentru stabilirea celorlalte normative s-a avut în vedere realizările anilor precedenți. La rezerva curentă s-a prevăzut 60 de zile pe considerentul că repartițiile sunt primate în majoritatea timpului trimestrial, iar fabricile frurnizoare nu fac livrări decât în medie la intervalele de 60 de zile de la primirea comenzilor. Cantitățile necesare asigurării producerii producției au fost stabilite exclusiv după consumurile specifice de aceea s-a prevăzut la rezerva de siguranță 10 și 20 de zile, ținându-se cont că aceste materiale sunt numai cele strict necesare și că o întârziere neprevăzută ar periclita și situația producției. Drept bază de calcul s-a luat tot trimestrul III din 1953. Cantitățile necesare s-au stabilit atât după normele de consum stabilite cât și de realizările anului 1952. Aceste cantități raportându-le la numărul de zile dintr-un trimestru am obținut necesaru mediu pe zi. La coloana 10 -15 cât și coloana 20 și 21 s-au prevăzut normative zile mai mici decât la materii prime și auxiliare deoarece ele sosesc la intervale mai mici , în funcție de modul cum ne sunt repartizate de minister. Normativul prevăzut este numai cel strict necesar față de situația arătată mai sus iar diminuarea lui ne-ar pune în situația de a avea un fond de rulment insuficient. Valoarea medie anuală a mijloacelor de bază în funcțiune menționată în formularul pentru stabilirea normativului la piese de schimb s-a stability după normele Decretului 269 din 16 decembrie 1951 și instrucțiunile de aplicare publicate în B, C din 10 ianuarie 1932. Categorisirea mijloacelor de bază s-a făcut potrivit tabloului anexă la instrucțiunile decretului 200 /1952. Pentru stabilirea normativului s-a stabilit soldul mediu anual la elementul piese de schimb din care s-a scăzut piesele de schimb fără întrebuințare care au fost declarate supranormative și propuse spre casare ținându-se totodată seama de cele planificate intrate în producție în 1953 care s-au scăzut din totalul stocului supranormativ al pieselor de schimb. Din analiza formularului N. I 1/1953 rezultă că în cursul trimestrului III întreprinderea înregistrează sume importante drept pasive stabilite adică o datorie a întreprinderii către toate întreprinderile furnizoare. Pasivele stabile reies din diferențele de zile dintre coloana 20 și 21 adică numărul de zile mediu necesar transportului de la furnizor la cumpărător și numărul de zile dintre data expedierii materialului și data plății adică timpul normal de circulația documentelor plus termenul legal de acceptarea facturilor. La stabilirea coeficientului de corectare pe anul 1953 s-a ținut cont de cheltuielile necesare pentru un ciclu de fabricație care au fost stabilite raportând planificările pe anul 1953 pentru fiecare sort de țigarete stabilite după formularele plan, preț , cost ( Formularul 13 ). Aprobate pe anul 1953 raportate la numărul de zile dintr-un trimestru și înmulțite cu normativul în zile a ciclului de fabricație. În general cheltuielile în primele zile de fabricație sunt mai ridicate. De asemenea pentru experimentarea practică a felului cum cresc aceste cheltuieli s-au luat și analizat pentru fiecare sort de țigarete în parte un număr de zile echivalent cu un ciclu de fabricație, atât practic cât și scriptic felul cum cresc sau descresc aceste cheltuieli. La calculul coeficientului de corectare s-a folosit următoarea formulă: suma totală a mediilor cheltuielilor zilnice raportate la cheltuielile necesare în ultima zi a ciclului de fabricație înmulțită cu numărul de zile din ciclul de fabricație respectiv. Semifabricate nu avem. Prețurile nu au fost respectate în tocmai deoarece în cursul trimestrului I / 1953 s-au primit tutunuri cu prețurile de achiziție în vigoare în anul 1952 din recolta anilor precedenți aceasta a dus la depășirea normativului de rulment pe trimestrul I/ 1953. La stabilirea normativului fondului de rulment s-a căutat ca el să fie stabilit strict la nevoile întreprinderii urmând ca Direcția Generală să ne suplimenteze necesaru sau să ia măsuri care ar duce la sărirea vitezei de circulație a mijloacelor de rulment în anul 1953. Din memoriu explicativ asupra calcului plan preț de cost pe 1953 reiese că la întocmirea planului preț de cost s-a ținut seama de sarcinile trasate asupra realizării reducerii prețului de cost. Sarcina de reducere pe anul 1953 este de 0, 80 % care s-a repartizat egal pe toate cele 4 trimestre ale anului. La îndeplinirea sarcinilor de reducere s-a ținut seama de devierea prețului de achiziție care în cazul de față se prezintă cu semnul (-) minus iar la costurile generale cu semnul (+) plus, la care influențează capitolul salarii personal administrativ , deoarece pe anul 1953 schema fiind mai lărgită decât media și realizările anului 1952. Consumurile pe anul 1953 s-au respectat cele trasate, atât la material primă cât și la materiale. Fabrica de Țigarete în anul 1956. La întocmirea proiectului planului de producție pe anul 1956 s-a ținut cont de următoarele la formularul F. 1, 2,3 anexă: în prmul rând întreprinderea a trecut propunerile pentru planul anului 1956 în acest formular conform cifrelor de control primite de la formularul tutelar iar pe anul 1956 s-au trecut realizările pe 9 luni iar întreprinderea realizează cu greu planurile lunare și trimestriale nefiind astfel sigur de depășiri ale planului. Reparațiile capitale realizate pe 1955 sunt cele prevăzute în planul de reparații capitale neavând depășiri iar cele planificatr sunt cele extrase din proiectul planului de reparații capitale pe anul 1956. Energia electrică produsă cât și cea vândută s-a trecut după necesarul întreprinderii și planul energiei electrice. La calculul producției globale s-a scăzut conform instrucțiunilor circulația internă care reprezintă energia electrică consumată în întreprindere adică diferența între energia electrică produsă și cea vândută. Energia electrică vândută s-a calculat cu prețul unitar de 0,60 lei. Cantitatea energiei electrice produse cât și cea vândută corespunde necesității întreprinderii și ținând cont de abonați a căror număr în anul 1956 va crește așa cum reieșea din memoriul explicativ privind proiectul planului de producție pe anul 1956. Din memoriul explicativ asupra asupra fundamentării dinamicii productivității muncii industriale pe anul 1956 putem constata că productivitatea muncii în acest an crește cu 2 % față de numărul de muncitori necesari în condițiile anului 1955 pentru producția propusă pentru anul 1956. Productivitatea muncii pe anul 1955 apare mai ridicată decât cea proiectată pe anul 1956 din motiv că în anul 1955 sau trecut realizările efective și preliminare care sunt ceva mai ridicat decât proiectul planului de producție pe anul 1956 care este egal cu planul de producție pe anul 1955. În urma analizei memoriului explicativ asupra numărului personalului de pază necesar pe anul 1956 am constatat că întreprinderea a prevăyut în proiectul de plan fomularul MS un număr de un pompier și 3 paznici. Același număr de paznici și pompieri posedă întreprinderea și în anul 1956 din partea organelor de control al Miliției nu s-a cerut mărirea numărului de paznici. Memoriul explicativ asupra proiectului planului de Muncă și Salarii pentru Industrie pe anul 1956 cuprinde valoarea producției globale trecute în formularul MS1 pentru Industrie este cel prevăzut în planul de producție pe anul 1956. Planul de producție propus pe anul 1956 este același cu cel planificat pe anul 1955. Numărul mediu scriptic de muncitori apare redus cu un muncitor care se poate economisi pein măsuri tehnico-organizatorice. Personalul tehnico- administrativ propus pe anul 1956 este cel prevăzut în ștatele de funcțiuni. Fondul de salarii calculat pentru muncitori este cu 5% mărit față de anul 1955. La calculul fondului de salarii s-a ținut cont de necesarul de oameni pe diferite faze de producție și salarizarea lor. De asemenea s-a inclus în fondul de salarii și fondul pentru prime de calitate în suma de 2100 lei lunar. Numărul muncitorilor prevăzuți pe diferite faze de fabricație: ales și umezit 7 oameni, tăiat tutun 2 oameni, îngrijitor secție 1 om, mașină confecționat țigarete 8 oameni, umplut și lipit 32 oameni, rezultând un număr total de 50 persoane. În numărul de muncitori notați mai sus nu sunt incluși muncitorii care fac parte din categoria personaș neindustrial, pentru această categorie fiind întocmit Formularul MS 1 alte activități. Din ștatele de plată din anul 1956 reies următoarele salarii: directorul având 1070 lei, șef contabil având 950 lei, un planificator 705 lei, organizator salarizare având 620 de lei, maistru având 860 lei, planificator aprovizionare având 690 lei, contabil șef. 620 de lei, contabil 560, casier 475, curier 385, un paznic avea salariu de 395 de lei. Din lista de plată a avansului în ianuarie 1956 al personalului tehnic administrativ avem : director 500 lei, șef contabil 400 lei, ref. teh. II 400 lei, maistru 400 lei, contabil fin. 350, casier 100 lei, curier 120 lei, paznic 150 lei. La adresa nr. 106 din 18 ianuarie 1957 a Fabricii de Țigarete Ada- Kaleh se făcea cunoscut că s-a aprobat plata premiilor cuvenite personalului de conducere, pe luna decembrie, după cum urmează: director 432 de lei, contabil șef 302 de lei, planificator șef 189 de lei, Responsabil Organizator și Normarea Muncii 154 de lei, din care rezultă un total de 1077 de lei. Fabrica de Țigarete în 1958-1959. Din raportul explicativ asupra îndeplinirii planului prețului de cost pe trimestrul I din 1959 reiese că întreprinderea a fost planificată cu o majorare a prețului de cost de +1, 85% față de realizarea medie a anului precedent. Față de această sarcină, întreprinderea a realizat o majorare a prețului de cost de +1, 49 %. Astfel, apare o reducere față de plan de 0, 42%, 1% producție marfă. Situația din care rezultă realizarea prețului de cost pe produs este următoarea: țigări Mărășești la preț mediu în 1958 având un preț de 914 lei , țigări Mărășești la preț plan în 1959 având un preț de 930 lei, țigări Mărășești la preț efectiv trimestru I / 1959 având un preț de 929 lei; iar, energia electrică vândută la preț mediu în 1958 este de 20 de lei, energia electrică vândută la preț plan este de 22 de lei în 1959, energia efectrică vândută la preț efectiv trimestru I/1959 este de 19 lei. Din acestea rezultă un total de 934de lei la preț mediu pe 1958,la preț plan pe 1959 având 952 de lei , la preț efectiv trimestru I /1959 având 938 de lei. Din situația analizată rezultă o majorare a prețului de cost de 14 mii lei față de perioada precedentă, însă față de plan rezultă o reducere de 4 mii lei. Această inflfavorabilă a avut și asupra rezultatelor financiare, un efect favorabil. Influență de prețuri la rețete de fabricație nu am avut, deoarece s-a respectat rețeta planificată. Din raportul explicativ asupra îndeplinirii planului de cost pe trim. I/ 1959 reiese că întreprinderea a fost planificată cu o majorare a prețului de cost cu + 1, 85 față de realizarea medie a anului precedent. Față de această sarcină, întreprinderea a realizat o majorare a prețului de cost cu +1, 49%. Astfel apare o reducere față de plan de 0, 42 %, 1% producție marfă. Totuși față de prețul pe rețetă a anului școlar precedent, apare o majorare de 9 mii de lei pe motivul că în anul precedent au avut loc schimbări de rețetă. Consumul specific la foiță a fost depășit în mod justificat deoarece în cursul acestui trimestru s-a montat mașina de confecționat țigarete DF care necesita un plus de foiță pentru reglaj. Restul consumurilor specifice nu au fost depășite. Depășirea cheltuielilor la materiale se datorează consumului mărit de piese de schimb pentru mașina de confecționat țigarete DB. și mașina de tăiat tutun care are avea uzură foarte mare. La analiticul 13002 ,,întreținerea transportului,, s-a depășit cu suma de 345 de lei în urma ambalajelor restituite în plus față de ce a fost prevăzut. La analiticul 13003 ,, reparații curente,, s-a depășit cu suma de 562 lei din motivul că diverse piese necesare în mod urgent pentru reparații se confecționează la întreprinderile de industrie locală sau cooperație, care încarcă prețul pieselor cu diverse cheltuieli de regie etc. La analiticul 13005 ,, Combustibil și energie electrică,, , apare o depășire de 7, 788 lei, care se va recupera în cursul anului deoarece în trimestrul II și III la acest analitic cheltuielile vor fi minime având prevederi peste necesar. La analiticul 13011 ,, întreținerea clădirilor,, fondul depășit de 4. 051 de lei se datorează chiriilor plătite pe trimestru I pe anul 1959 pentru dependințele deținute de întreprindere. La analiticul 13016, depășirea provine din uzură de 15% la ambalajele ( lăzi de fag ) expediate beneficiarilor. La analiticul 13401, depășirea se datorează preliminărilor pentru premii la personalul tehnic administrativ pe trimestru 1/1959. La analiticul 13419 s-a depășit cu suma de 3 116 lei reprezentând dobânzi plătite peste prevederi în urma repartizării de tutunuri peste cele prevăzute în plan. Totuși o influență favorabilă asupra realizării prețului de cost, a avut consumul specific realizat la tutunuri, echivalând cu o economie de 908 kg. având valoarea de 14 755 de lei. În urma celor de mai sus rezultă că sarcina prețului de cost a fost realizată. Fabrica de Țigarete în anul 1960. În cerea către Banca de Stat Republica Populară Română din Turnu Severin, Fabrica de Țigarete ruga să se elibereze cota de 30% reprezentând premii rezervate pentru personalul tehnic administrativ pe anul 1960 după cum urmează: trimestrul II 1960 – 825 de lei, trimestrul III 1960- 1794 de lei. Din care rezultă un total de 2619 lei. Din declarația privind premierea personalului tehnico-administrativ pe anul 1960 care cuprinde regulamentul de premiere din 14 ianuarie aprobat prin HCM Nr. 237 din 4 martie 1959 și a instrucțiunilor de aplicare ale acestuia capitolul IV articolul 24, 25 reiese că subsemnații Popeangă Ion director și Geafer Celaledin șef contabil, certificau pe răspunderea lor că la calculul premiilor aprobate și solicitate pe această perioadă menționate în prezenta au fost respectate toate prevederile regulamentului de premiere și instrucțiunile de aplicare. Din aceste prevederi se poate menționa: a).gradul de depășire a criteriilor de premiere pe întreaga întreprindere (depășirea sarcinii de reducere a prețului de cost a fost de 0, 08% pe anul 1960), b). condițiile de premiere pe întreaga întreprindere au fost îndeplinite ( îndeplinirea prețului de cost -1,93%, producția globală 101,3% și economii peste plan 5 mii lei ), c). de asemeni au fost respectate toate criteriile și condițiile din regulamentul de premiere și instrucțiunile de aplicare privind secțiile, atelierele, etc. independente. Contravaloarea premiilor aprobate pe anul 1960 este următoarea: pentru personalul ethnic – administrativ din care cota de 30 % care se restituie 3, avans 2 și în total 1. Din serviciile auxiliare funcționale etc. pe baza îndeplinirii criteriilor pe întreaga întreprindere din care: trimestrul I- 0 ; trimestrul II- 2750 total, avans 1925 și cotă 30% din care se restituie 825; trimestrul III- 5 989 total, avans 4145 și cotă de 30% din care se restituie 1794; trimestrul IV – 0. Rezultă un total de 8689, 6070 avans și cotă de 30% din care se restituie 2.619. Din această declarație am constatat că planul prețului de cost pe anul 1960 a fost realizat în felul următor: sarcina planificată -1, 85%, sarcina realizată -1, 93%. Fabrica de Țigarete în anul 1962. Din darea de seamă statistică privind îndeplinirea planului de producție industrial pe trimestrul IV din anul 1962 valoarea producției globale în prețuri comparabile în plan era de 3400 pe anul 1962, cumulat de la începutul anului 3400 și pe trimestrul raportat 843; executat în trimestrul raportat în 1962 avem 843, de la începutul anului 3448, în trimestrul corespunzător 853 și de la începutul anului 3429. Valorile producției de marfă în prețuri cu ridicata de întreprindere ( prețuri de plan ) pe anul 1962 avem 5115, cumulat de la începutul anului tot 5115, trimestrul raportat 1269; exectutat în 1962 în trimestrul raportat 1269, de la începutul anului 5188. Producția de marfă avem următoarele valori ale producției în prețuri cu ridicata de întreprindere ale perioadei pe anul 1962 conform planului de producție industrială exectutat avem în trimestrul raportat 1269 și de la începutul anului 5188. Producția de marfă în prețurile comparative în plan executat avem în trimestrul raportat 843, de la începutul anului 3448, în trimestrul corespunzător 853 și de la începutul anului 3429. Fabrica de Țigarete Ada- Kaleh din 1 XII 1962 raporta către M.I. A- Direcția Generală Industrială, Băuturi- Tutun – Serviciul Planificări București darea de seamă pe luna noiembrie 1962 împreună cu raportul explicativ. Din raportul explicativ asupra îndeplinirii planului de producție pe luna noiembrie 1962, întreprinderea a realizat planul de producție atât cantitativ cât și valori după cum urmează: producție global plan 278 realizat 278, 100%, producție marfă plan 418 realizat 418 valori 100%, țigarete Mărășești plan 20400 realizat 20400 valoarea 100%; energie electric, producție plan 10, realizat 6,7 și valoare 67%. Situația livrărilor pe luna decembrie 1962 era următoarea: intrări 20400, livrări 20920, stoc la sfârșitul lunii 2294. Fabrica de Țigarete în anul 1964- 1965. Indicatorii proiectului planului de Stat pe anul 1965 prevede următoarea producție industrială: indicatorul, valoarea producției globale ( în prețuri comparabile) având 3400 lei; producția în unități naturale având ca sarcini trasate de Direcția Generală 250 de tone țigări-țigarete. Din referatul îndeplinirii planului de producție pe perioada 1 martie – 30 iunie precum și preliminările pe perioada 1iulie – 31 decembrie 1964 reiese că pe baza directivelor Consiliului Central al Partidului Muncitoresc Român cu privire la criteriile de organizare a întrecerilor socialiste, colectivul de conducere al întreprinderii sub îndrumarea organizației de partid, cu sprijinul organizațiilor de masă au reușit să mobilizeze toți salariații din întreprindere la aplicarea sarcinilor trasate de către Congresul al III –lea al Partidului Muncitoresc Român. Pentru desfășurarea în bune condiții a planului de producție pe anul 1964, s-au luat măsuri din timp pentru aprovizionarea întreprinderii atât cu materie primă cât și cu materiale auxiliare necesare planului de producție încheindu-se contracte cu furnizorii noștrii în așa măsură încât să avem materie primă și materiale auxiliare în stoc pe o perioadă pe cel puțin trei luni conform normativelor. De asemenea s-a încheiat din timp contractele cu beneficiarii pentru desfacerea produselor finite. O altă preocupare a colectivului de conducere sub îndrumarea organizației de partid și cu sprijinul comitetului sindical, a fost organizarea încă de la începutul anului a întrecerilor socialiste pe ateliere, brigăzi și individual, cu obiective concrete. De asemenea s-au luat măsuri ca toate utilajele să fie puse în cea mai bună stare de funcționare pentru a nu avea stagnări sau întreruperi pe parcurs în procesul de producție. Toate aceste măsuri luate, au dus la realizarea planului de producție pe perioada raportată, după cum urmează: producție globală – plan 1700, realizări 1713 și 100,7%; producție marfă- plan 2511, realizări 2531 și 100,7 %; țigarete Mărășești – plan 125 000, realizări 126.000 și 100,8%; energie electrică produsă – plan 40, realizări 35,4 și 88,5%; plan de desfacere 125 000 plan, realizări 125 568 și 100,3 %; fond total salarii- plan 349 000, realizări 336, 653 și 96,4%; fond salarii muncitori- plan 264 000, realizări 257,547 și 97,5%; câștig mediu pe cap de salariat- plan 772, realizări 756 și 97,6%; productivitatea muncii – plan 23, 943, realizări 24, 126 și 100, 7 5. Din cele de mai sus rezultă că planul de producție pe perioada raportată a fost realizat și chiar depășit. Nerealizarea fondului de salarii și a câștigului mediu pe cap de salariat în procent de 100% se datorează faptului că în acestă perioadă a fost un număr de 321 om/zile, concedii medicale și învoirii fără plată. Sarcina de reducere a prețului de cost pe perioada raportată a fost de + 1, 075 echivalând cu o majorare de 27 mii de lei. Față de aceasta întreprinderea a realizat pe perioada raportată o îndeplinire procentuală de + 0, 90% echivalând cu o majorare de 23 de mii lei. Din analiza făcută la preț de cost rezultă că pe perioada raportată s-a realizat o economie de 4 mii lei. Rezultatele obținute așa cum s-a arătat mai sus, au fost posibile datorită eforturilor depuse de întreaga masă de salariați atât din sectorul direct productive cât și din sectorul auxiliar, avâd sprijinul neprecupețit al organelor de partid și al comitetului syndical. Se poate observa ca la îndeplinirea planului de producție în mod deosebit s-au evidențiat tovarășul Regep Salih și Vîjoică Dumitru, de la atelierul de umezit tutun, Ahmet Lutfi și Mehmet Iacut, de la mașina de împachetat țigarete, mecanic Ibrahim Hatige, Nedelea Maria, Ibrahim Nediha, Kiazim Hanimșa de la atelierul de împachetat țigarete manual. Rezultate frumoase au obținut și muncitorii de la transporturi și expediții, care lună de lună s-au achitat de sarcinile ce le-au stat în față evidențiindu-se în mod deosebit tovarășului Ahmet Mutiș, Ali Hasip și Musa Husein. În referat se specifica că sub îndrumarea permanentă a organizației de partid și cu sprijinul organizațiilor de masă aceștia sperau ca și pe vitor să se mobilizez și mai mult toate eforturile pentru realizarea tuturor indicatorilor de plan în întregime și pe perioada 1 iulie – 31 decembrie anului curent și în același timp să dea produse de bună calitate pentru satisfacerea nevoilor mereu crescânde ale oamenilor muncii din “ patria noastră de la orașe și sate”. De asemeni întregul colectiv de muncă a Fabricii de Țigarete Ada- Kaleh, își ia angajamentul ca planul anului de producție atât valoric cât și cantitativ să fie realizat în întregime după cum urmează: producție globală – plan 3400, realizat 3413, procente 100, 3%; producție marfă – plan 5022, realizat 5042, procente 100, 3%; Țigarete Mărășești . 4.4 Fabrica de confecții O fabrică de confecții ale cărei proporții sunt acordate dimensiunilor liliputane ale insulei, tot utilajul, aproximativ 100 de mașini de cusut, dar a cărei mândrie este calitatea din ce în ce mai bună a confecțiilor pe care le produce. Lucrează aici mai mult femeile insulei. Și aceasta, fiindcă bărbații mai preferau încă ocupațiile tradiționale: pescuitul, agricultura, fabricarea dulciurilor și a tutunului sau… meditația în fața unui felegean de cafea. 4.5 Fabrica de Rahat . In documentele de arhivă din 1941-1942, fișa comunei Ada- Kaleh reiese că Fabrica de Rahat avea ca proprietar pe Mehmed Kadri, putere matrici- H.P întrebuințează zilnic 4 lucrători din care calificați, necalificați, iar capacitatea de producție este de 12 gr. rahat. Fabrica lucra numai în lunile de vară. 4.6 Coperativa CAM . Această coperativă a fost înființată în anul 1941 cu 535 membri și un capital social de 266.000 lei. Conducătorii : președinte domnul Hibi Ismail , casier Vasile Ciociu,secretar nu avea. Coperativa realiza operații de consum, aproviziona populația cu alimente. 4.7 Dispensarul din insulă. În fișa comunei Ada- Kaleh din 1941- 1942 am găsit existența unui dispensar în insulă. Felul construcției era din zid , proprietatea era închiriată, nu avea baie și era condus de C.A.M. Dispensarul a luat ființă din 1926. Nu exista cuptor de deparazitare, nu exista baie comunală și nu au fost declarate epidemii. Situația bolilor sociale este următoarea: tuberculoză 2 cazuri, paludism 15, cancer 1, alcolism 3, conjuctivită 1. Tratamentele erau aplicate de medicul casei cercuale. 4.8 Taxele municipale

Guvernatorul din Ada- Kaleh la 15 aprilie 1905 printr-un raport către Ambasada Turcă din Viena expune mai întâi situația neprielnică a insulei, compusă din 130 case cu circa 600 de suflete, majoritatea fiind familii sărace și trăind cu munca lor zilnică, iar pentru cazuri excepționale ( epidemii, foamete, inundații, etc. ) rămânând fără sprijin, unica lor speranță fiind ajutorul autorităților. Pentru a curma această situație penibilă guvernul a luat decizia de a înființa un consiliu municipal având ca scop întemeierea unei case de ajutor prin fixarea unor taxe. În această privință a fost chemat pentru o consfătuire un număr mare de cetățeni care și-au dat toți consimțământul la 2 importatori ( trebuiau să aleagă între 2 și 3 importatori ) de zahăr care aduc peste 20 vagoane de zahăr pe ani și făceau câștiguri mari și totuși n-au vrut să plătească pentru 10 000 kg de zahăr 50 de piaștrii. Guvernul spunea că aceste taxe nu vor aduce nici-o greutate și în schimb urmau a da posibilitatea de a ajuta multe lucrări de abilitate public, în primul rând reparația școlii care era ruintată și din această cauză elevii erau mutați în moschee. Se cerea încuvințare. Guvernul din Ada- Kaleh din 15 aprilie 1905 trimitea Ambasadei Turce la Viena un table unde erau arătate ce taxe se poate încasa spre a alcătui un venit fix pentru o casă de ajutor în insulă, de la fiecare cap de locuitor 10 parale, miel 5, vacă și bou 40, de la fiecare sac de orez 40, cafea 100, săpun 40, făină 20, sare 10, de la fiecare vagon de zahăr 10.50 coroane, de la butoiul de petrol 60 parale, de la fiecare 100 de oca de orez, fasole, cartofi 40 parale, 100 de parale de la fiecare, 100 de oca de pastramă, guden, cașcaval, nohut, stafide, smochină uscată, halva, brânză, de la fiecare ladă de portocale și lămâie 20 parale, de la denk de tutun sosit din Imperiul Otoman 160 de parale, de la fiecare 25.000 de țigări 400 parale, de la fiecare oca de băutură 10 parale, de la fiecare ladă de încălțăminte până la 50 ocale 80 parale, de la fiecare ladă de farfurii, jucării etc. 120 parale, de la fiecare pachet de cărți de joc 40 de parale, cafegiile de pe vasele care circulă la Galați câte un franc la fiecare călătorie, iar în ce privea măslinele, untdelemn, unt, sunt cele aduse de bărci ca varză, pepene, lemn, cherestrea var, cărămizi, usturoi, ceapă etc. Consiliul municipal va fixa o mică taxă. Mehmed Nedim la 26 octombrie 1907 înștiințează Ambasada Turcă din Viena că îi confirm guvernului din Ada- Kaleh primirea raporturilor în privința amestecului autorităților austriece în chestiuniea de taxe municipale. Spunea că austriecii n-au nici un drept de a se amesteca în astfel de chestiuni interne și că n-au făcut demersuri în această privință la autoritățile cuvenite. Recomanda să se încaseze taxele prevăzute pentru mărfurile raportate scutind bineînțeles pe cele sosite pentru garnizoana austriacă. La 29 septembrie 1907 guvernul din Ada- Kaleh face cunoscut că locotenetul care comanda garnizoana austriacă din insulă a fost înlocuit cu altu și că ordinal comandamentului austriac care interzicea înființarea unor taxe în folosul nevoiașilor din insulă și care fusese afișat în timpul fostului locotenent a fost ridicat deși nu se știa dacă s-a revocat și ordinal dat. Guvernatorul raporta că în situația aceasta creată este imposibilă încasarea taxelor asupra mărfurilor sosite în insulă și activitatea consiliului municipal care era paralizată. Se cerea o intervenție urgentă pe lângă comandamentul austriac spre a impedica amestecul autorităților austriece în afacerile interne ale insulei. La 11 septembrie 1907 guvernul din Ada – Kaleh făcea cunoscut Ambasadei Turce din Viena starea de exersare a populației în urma măsurilor luate de austrieci pentru împiedicarea încasării taxelor municipal înființate pe baza unui firman împărătesc și aceasta din cauza provocării urzite către persoane interesate. Mehmed Nedim ambasadorul Turciei la Viena, în 22 august 1907, face cunoscut guvernului Ada- Kaleh că conform unei înștiințări sosite de la ministerului de externe din Turcia s-a dat ordin celor în drept să fie trimise toate pensile neachitate ale lui Emine, văduvă, și de acum înainte pensile sale să fie expediate în fiecare lună. La 24 august 1907 guvernatorul, naib și cei patru membri ai consiliului administrativ printr-o adresă către muftiatul din Vidin face cunoscut că a fost depusă în moschee barba sfântă ce fusese primită ca dar din partea mustveltiul moscheei Hadji Osman din Vidin. Guvernul din Ada- Kaleh la 14 mai 1907, însărcinatul Ambasadei Turce la Viena răspunde întrebărilor ministrului de externe Turc care dorise a ști ce se import în Ada- Kaleh spre a putea a da încuvințarea cuvenită pentru organizarea unui municipiu în Ada- Kaleh și înființarea unor taxe ca venit, guvernul face cunoscut că intră annual în insulă mărfuri în valoare de circa 500 000 piaștri, dintre care nu se consumă la Ada- Kaleh decât o mică parte din ele, în valoare de aproximativ 50 000 de piaștri, restul fiind trimiși la vizare. După părerea guvernului taxele prevăzute trebuie să fie încasate numai din cele consummate în insulă urmând ca cele trimise la Orșova să nu fie taxate cu nimic pentru a nu îngreuna negoțul desfășurat de vânzătorii din Ada- Kaleh la Schela din Orșova prin vânzarea unor mărfuri ca zahăr, cafea, orez, stafide și altele neplătind nici o vamă, un drept pe care îl aveau cei din Ada- Kaleh începând de la tratatul din Belgrad ce s-a încheiat la 1730 între Turcia și Austria. Guvernul arăta incovenientele referindu-se la chestiunea înființări unor taxe în folosul membrilor obști face cunoscut că ministrul de externe a cerut lămurire despre sosirea mărfurilor ce se import în insulă.

4.9 Contrabandă. Abdullah și Rișa-bin – Husein, negustori în Ada- Kaleh se adresează ambasadei din Viena la 16 martie 1897 pentru a retrage garanția lor ce o acordase tutungiului Cerkin Ali Aga pentru datoria acestuia de 66 napoleoni către comerciantul Ali Salih Efendi din Vidin. Această hotărâre a lor provine din faptul că s-a dovedit că cele două prăvălii și casa ce numitul Cirkin Ali Aga declarase ca fiind a lui, le vânduse deja demult soției sale prin toate formele legale. Guvernatorul din Ada – Kaleh adresându-se ambasadei din Viena la 2 octombrie 1899 în care își exprima întreaga sa indignare pentru faptul că dând curs unor plângeri nedrepte din partea câtorva locuitori din insulă s-a orânduit o anchetă împotriva sa și în acest scop s-a trimis în localitate Abido bey , consulul din Turnu Severin. Adresându-i intrigile urzite împotriva sa, le atribuie purtării sale severe împotriva contrabandiștilor de spirt, care lezați în câștigurile lor ilegale au răspândit diferite calomnii și au înșelat un număr de locuitori pentru a sustrage semnăturile lor. Însărcinatul cu afaceri Ahmed Resmi către guvernul Ada- Kaleh la 1 aprilie 1899 menționa că se cereau lămuriri în privința unei telegrame primită la Orșova de către Riza și Abdi care se plângeau, împotriva guvernatorului din Ada- Kaleh care ar fi confiscat mărfurile pe care le transporta din Ungaria în România prin tranzitul din Ada- Kaleh. Făcându-i cunoscut că numiții Abdullah și Husein Riza, negustori în Ada- Kaleh s-au adresapt ambasadei pentru o chestiune de garanție, arătau că ambasada nu putea face nimic în astfel de cazuri care se rezolvau numai pe calea justiției. La 8 aprilie 1899 referitor la cazul unor locuitori din Ada – Kaleh care au încălcat instrucțiunile date au încercat să introducă în insulă spirt pe care guvernatorul l-a confiscate, ambasada găsește netolerabile astfel de încercări care tulbură situația atât de delicată a insulei și totuși recomanda guvernatorului să înapoieze proprietarilor butoaiele confiscate, cu condiția de a le scoate imediat de pe insulă. La 26 iunie 1902 Ahmed, negustor din Ada – Kaleh către guvernator expunea că 8 zile în urmă când se transporta din Insulă la Turnu Severin cele 10 butoaie de spirt ce le cumpărase din Orșova, barcagii, fără știrea sa, le-a adus la Ada- Kaleh unde au fost confiscate cu unele mărfuri a căror intrare nu era permisă, cerea înapoierea butoaielor confiscate. Printr-o rezoluție din Viena guvernatorul Omer Lutfi naibul Mustafa și cei patru membri ai consiliului administrativ constată că acostarea bărcilor spre Ada- Kaleh se datorează unei furtuni și se întâmplase fără știrea numitului Ahmed Aga, decidea înapoierea celor confiscate în mod excepțional. Ahmed adeverește că a primit la 29 iunie 1902 cele 10 butoaie de spirt confiscate de către autoritățile din Ada- Kaleh. Ismail fiul lui Halib către guvernator la 17 aprilie 1903 rugându-l de a acorda sprijinul său în lichidarea socotelilor provenite de tranzacțiile comerciale cu zahăr, tutun și țigări ce le-au făcut el și tovarășul său Akif cu ascociații Hairi și Ahmed, condițiile lichidării fiind prevăzute în contractual ce îl au cu dânșii și în deosebi în ceea ce privea dreptul lor de 1 franc la o mie de țigăti cumpărate de ei. O rezoluție din 18 aprilie 1903 anexată de Omer Lutfi guvernatorul insulei, Esscid Mustafa naibul și de alți trei membri ai consiliului administrative spunea că în urma încercărilor făcute s-a încasat de la Hairi 30 fiorini și s-a predat lui Ismail. La 29 aprilie 1903 Ahmed Ali din Ada- Kaleh se adresa guvernatorului plângându-se împotriva cumnaților săi Boșnak Omer și Atesgi (focar) Suleman care întrebuințează pe surorile sale în contraband de tutun trimițându-le fiecare și la Orșova. Deoarece sfaturile sale de până acum n-au dat niciun rezultat și măsurile împotriva contrabandei de tutun îl roagă să fie supus la amenzi și la dezonoarea de a lua măsurile cuvenite. O notă din 30 aprilie a guvernatorului despre permisiunea numiților de a nu mai întrebuința pe soțiile lor în astfel de lucru . Tot cu această dată o rezoluție a consiliului administrativ în frunte cu guvernatorul Omer Lutfi și naibul prin care interzicea trecerea la Orșova a femeilor contrabandiste și se dădeau cuvenitele instrucțiuni barcagiilor. Asociații Riza și Abdi din Ada- Kaleh către guvernator la 2 aprilie 1903 declară că pentru achitarea sumei de 60 napoleoni și 110 fiorini ce o datora Tevfik Efendi, cafegiu pe vas, cu toate că au propus învioială prin achitarea de 30 napoleoni, iar pentru restul o asigurare printr-un garant că îl va plăti prin rate lunare de 20 fiorini, dar numitul nu a putut nici a achita suma propusă nici a arăta pentru restul un garant. Dacă adresații cereau să fie pus sechestru cândva apare o posesie a numitului să fie constrains de a plăti datoriile cu o dobândă de 1 % în cazul când el va fi în stare de a plăti. Numiții Hasan Hairi și Ahmed la 7 aprilie 1903, tovarășii lui Geri Ahmed din Ada- Kaleh către guvernator, îl roagă de a pune în execuție sechestrul ce s-a pus la 2 aprilie 1903 pentru a asigura plata sumei de 478 fiorini și 55 cruteni ce le datora Ismail Fiul lui Halib, cafegiu de pe vas, asupra lucrurilor acestuia costumul ce-l păstra, un ceas cu lanț, o vacă, casă ce o poseda și mobilele ce le aparțin, urmând ca executarea cerută să fie judecată și toate chelțuielile să fie făcute în costul numitului debitor. La 12 august 1907 guvernul din Ada- Kaleh face cunoscut ambasadei Turce din Viena că în urma promulgării înaltului firman prin care fusese încuvințate întemeierea în insulă a unui consiliu municipal și încasarea prin ea a unor taxe pe diferite lucruri importate ca: făină, bacon, tutun etc. în folosul insularilor din Ada- Kaleh . În august populația a fost chemată în localul guvernului pentru alegerea unui astfel de consiliu și majoritatea a ales pe: Behgch Aga, Hasan Efendi, Abdi Ef. , Mehmed Ef. și Ahmed Ef. L-au ales pe Behgch Ef ca președinte. Guvernul mai raporta că deși consiliu a început lucrările sale, însă ultimo trei dintre cei aleși nu participă la deliberarea cereriilor până la soluționare ca să nu fie percepute taxe asupra zahărului ce se primea cu vagonul,chestiune în care sunt interese personale, aspect care nu este preferat cu nimic fiindcă oamenii sunt mult mai modești decât ei s-au supus cu plăcere la taxele ce li s-au fixat. Hüsnü Salih din Ada Kaleh la 13 mai 1903 printr-o adresă către guvernul din Ada- Kaleh expunea următoarele: că un an în urmă găsindu-se la Orșova a fost interogat de către autoritățile fiscal în privința unui stoc de tutun confiscat la o femeie din localitate și i s-a dat drumu în urma declarațiilor numitei că tutunul confiscat nu provine de la el. Câteva luni în urmă găsindu-se iarăși la Orșova a fost interogat din nou deoarece numita ar fi declarat că tutunul în chestiune este luat de la dânsul, și nu li s-a dat drumul spre a se întoarce la Ada- Kaleh decât după garanția lui Simion Kngher că se va prezenta când va fi chemat la judecată , începând de o lună nu mai poate să se ducă la Orșova să facă afaceri știind că va fi arestat pentru o afacere în care n-are nici o vină. Vânzarea de tutun nu este o vină , ea fiind permisă la insulă chiar dacă tutunul este cumpărat din prăvălia sa și prin urmare nu răspunde pentru marfa confiscată la Orșova la numita Josef. Acesta cerea intervenția pe lângă a celor în drept pentru îndreptarea lucrurilor. La 12 mai 1904, Guvernul din Ada- Kaleh raporta ambasadei Turce la Viena că în ziua de 17 august 1907 printr-un vas bulgar s-au transportat în Bulgaria șase vagoane de gloanțe de pușcă venite la gara Orșova. Comandantul garnizoanei austriece din insulă este invitat de a lua parte la festivitățile care vor avea loc în ziua de 19 august cu prilejul aniversării urcării pe tron a sultanului.

4.10 Inundații și îndiguiri.

Omer Lutfi, Mehmed, Hasib Ibrahim, Husnu Salih membri în consiliu de administrație, semnează un document prin care este cedat numitului Fehti Mustafa un șanț din apropierea cimitirului, care vătăma sănătatea publică din cauza apelor ce se adunau acolo și consituiau și un pericol pentru locuitori și în deosebi afară de aspectul urât ce-l prezintă în centrul garav pentru copii mici și pe care numitul Fethi Mustafa s—a angajat să-l umple și sămai lase un drum pentru trecători. Într-un document din 10 iunie 1906 guvernatorul din Ada- Kaleh raportează înscris cu atenționări ale canalelor T.V despre ploile care au căzut abundent în acele părți, despre creșterea apelor Dunării și vărsarea apelor peste locurile mai joase ale insulei, ceea ce a îndemnat autoritățile din Ada- Kaleh de a evacua unele case și a –i transporta pe locuitori în odăile din curtea moscheei și din vechea clădire a școlii aflată în acest moment sub păstrarea austriecilor. Erau în vedere unele măsuri pentru cazul de creștere a apelor vărsate în insulă. Asociații Abdi și Nuri în 11 iunie 1906 roagă pe guvernatorul din Ada- Kaleh de a-i înștiința dacă s-au luat măsuri sau nu în urma primei lor cereri prin care obiectează de a încasa 322. 35 coroane și 83/2 piaștri ce o datora Prena Mehmud prăvășiei lor. Guvernatorul notează că după moartea numitului toate acestea s-au aranjat prin naib. La 1 aprilie 1907 guvernatorul din Ada- Kaleh expune Ambasadei Turce din Viena că iarna cumplită ca a domnit anul acesta, din cauza căreia populația trăiește în mizerie: lemnul s-a ars de două ori mai mult, învățătorii nu vin, barcagii n-au lucru, au inundat apele anumite părți din insulă. Populația a fost transportată la moschee și la cazarmele de pe cetate, gardurile de pe mal au fost scoase de apă și dacă apele cresc incă 50 de cm va fi inundată întreaga insulă. Acesta cerea urgent ajutor pentru a distribui famililor nevoiașe. Guvernatorul din Ada- Kaleh la 5 aprilie 1907 raportează că întreaga insulă este inundată în afară de cetate, populația din casele inundate s-au transportat la cazarma de pe cetate și în moschee cu ajutorul bărcilor. Localul guvernatorul este înconjurat de un metru de apă. Efectele acestei inundații : moartea unei fete de 14 ani, sunt și bolnavi printre familiile adăpostite în moschee, numărul nevoiașilor era prea mare. În comună existau 60 de fântâni în 1923. Din documentele de arhivă reiese că în anul 1941/ 1942 zilele de prestație în natură cu brațele au fost 384 zile pentru a executa îndiguiri pe malul Dunării.

CAPITOLUL V

MĂRTURII ISTORICE ȘI STRĂMUTAREA INSULEI ADA- KALEH 5.1. Pe Dunăre la Ada- Kaleh!

5.1.1 Trecerea vizitatorilor peste Dunăre. Pentru a putea merge pe insulă, cu plecarea din Orșova trebuia să te urci în barca sau șalupa din port sau venind de la gară, se mergea pe șoseaua dinspre Vârciorova, ajungând în fața insulei, aproape de pichetul de grăniceri Tache Ionescu, cu barcagii turci, contra unei taxe derizorii, se face cu barca drumul cât mai scurt pe apă până la micul debarcader al insulei, zidit pe ruinele cetății de odinioară, iar o potecă umbrită cu pomi (castani, stejari etc.) duceau spre interiorul insulei. Muntele Alion înalt de 400 metri se înălța deasupra țărmului stâng al Dunării, renumit prin luptele sângeroase ce au fost în războiul mondial între armatele române și austriece, pentru cucerirea Orșovei. După cum s-a spus mai sus, când debarci, apuci pe o potecă splendidă umbrită de pomi, mergi spre interiorul insulei, lăsând la dreapta o frumoasă grădină a insulei, pentru promenadă, recreeatia locuitorilor și a vizitatorilor. Mergând pe potecă câțiva metri se intra în cetate, se vedeau ruinele fortăreței de odinioară iar după o distanță mică se dă de o stradă strâmtă, bine pavată și curățată având în dreapta și în stânga case și frumoase bazare expunând mărfuri în stil oriental. Înainte de intrarea în geamie, se află cișmeaua la care se spală credinciășii înainte de a face rugăciunea. În interiorul geamiei, pereții erau decorați cu citate din Coran, iar pardoseala acoperită cu un splendid și valoros covor, având 15 metri lungime și 9 m lățime, dăruit de ultimul sultan al mahomedanilor, Abdul-Hamid. Prin glasul hogei (preotului) , mahomedanii era chemați la rugăciune în limba arabă de cinci ori pe zi cu glas tare strigând: „Mare e Alah! Afara de Alah nu-i alt Dumnezeu și Mohamed este profetul lui ! Veniți, grăbiți la darul lui, la mântuire! Mare e Alah, afară de Alah nu-i alt Dumnezeu.” În central insulei găsim câteva bazare, tutungerii și cafenele cu aspect oriental. Locuitorii insulei se ocupă cu cultivarea pomilor roditori, pescuit și comerț. Înaintea războiului aveau o largă autonomie, Statul nu se amesteca, singuri își alegeau un mudir (subprefect), un cadiu (judecător), un hoge (preot), învățători, cantor, etc. Locuitorii aveau liber import-export, scutiri de serviciul militar și impozite, comerț liber scutit de vamă, târg în portul Orșova de trei ori și Vârciorova de două ori pe săptămână. Statul roman a ocupat insula în 1919 și o parte din drepturi au fost păstrate: scutire de armată, impozite. În luna iunie 1929 pentru prima dată s-a organizat poșta rurală în insulă, venind în ajutorul populației și autorităților. Înaintea războiului, coresăondența locuitorilor se ridica de la poșta Orșova, de către barcagii turci și pe lângă taxele legale percepute de poștă, mai percepeau și barcagii pentru transportul de la Orșova la Ada-Kaleh. Poșta rurală se executa zilnic, în afară de ziua de duminică, de către un factor rural de origine turcă, între insulă și pichetul de grăniceri Tache-Ionescu, drumul cel mai scurt pe Dunăre, cu barca, iar de la pichet până la oficiul P.T.T-Orșova se efectua pe joss au cu bicicleta după caz. Pentru serviciile aduse de către cursa poștală rurală Ada-Kaleh-Orșova, autoritățile și locuitorii din insulă erau foarte mulțumiți de această organizare a poștei deoarece nu mai erau izolați ca înainte. Această insulă romantică, atrăgea în fiecare an mii de vizitatori din toate părțile țării și străinătate, iar numărul mare al școlilor care făceau excursi la Orșova și în împrejurimi aruncau o privire și asupra istoriei acestei insule. Trecerea vizitatorilor peste Dunăre în insulă și viceversa era deservită de 30 de barcagii așa cum reiese din ziarul Universul din 1932. Din calculele făcute acești barcagii au câștigat numai din transportul vizitatorilor, în timp de un an suma de 280 000 lei. Pentru diversele mărfuri ale societății, ca spirt, tutun, rom și alte articole, li se dă annual suma de 200 000 lei. La zahăr, care este adus din portul Orșova, până aici, li se plătește 2 lei kg. Ori în anul 1932, s-a adus în insulă cantitatea de 31 vagoane de zahăr și plus cele 5 vagoane din 1931, fac 36 vagoane a 2 lei la kg., face suma de 720 000 lei. Deci acești 30 de barcagii au câștigat suma de 1. 200.000 lei ceia ce face 40.000 lei fiecare. Ca transport erau utilizate arabalele cu două sau patru roți trase de oameni în general. De asemenea bărcile. Pentru greutăți și bagaje mai mici bocceaua pe băț și cobelca. În 1932 orice vizitator putea să servească o masă bună la micile și curatele lor restaurante, care prepară adevăratele mâncăruri orientale, se putea consuma cu adevărat o cafea turcească, se putea găsi în frumoasele lor prăvălii aproape 15 sorturi de țigări și se puteau obține numeroase categorii de obiecte de artă și de cadouri. 5.1.2 Personalități care au vizitat insula Ada – Kaleh. În mijlocul Dunării , la aproximativ 20 km depărtare de Tr. Severin, se afla insula Ada –Kaleh, un punct turistic foarte important din istoria recentă a comunității locale. Așa cum menționa scriitorul Romulus Dianu Ada –Kaleh devenise „un fel de rai pământesc, un fel de regat al bunului plac și al dezmățului, fiindcă oamenii credeau, pe atunci, că fericirea nu poate fi insulară, adică izolată, sporadică și ascunsă”. Această insulă romantică, atrăgea în fiecare an mii de vizitatori din toate părțile țării și străinătate, iar numărul mare al școlilor care făceau excursi la Orșova și în împrejurimi aruncau o privire și asupra istoriei acestei insule. Lucrarea lui Alexandru Pelimon, Impresiuni de călătorie în România, apărută la sfârșitul anului 1858 sau la începutul anului 1859, înainte de Unirea Principatelor Române, reprezintă unul dintre primele jurnale de drum tipările, aparținând unui turist român care a fost dedicat în totalitate spațiului românesc. Alexandru Pelimon menționa că văzând cursul Dunării în sus, plecând de la Severin, mergând pe șoseaua cea nouă , tot pe marginea sa, trecând pe dinaintea stâncilor și a râpelor unde se aflau teribilele cataracte numite Poarta de Fier , trecând câteva sate, apa Bahna, unde se afla hotarul țării rotunjit de străini, iar după aceea se afla Cerna, unde se afla adevăratul hotar,d-aci către Băile Herculane, orașul Roșava ce cădea înainte, pe marginea fluviului acesta mare, ivindu-se ca într-o oglindă în undele sale și mai în sus celelalte: fortăreața Ada- Kaleh, ce semăna, în mijlocul apei, unei grădini plantate de viță de arbori, în fața ei, pământul Serbiei și minunatul castel numit Cozia, pe pământul țării noastre, cu totul la hotar, Vârciorova. După ce a dat un semnal, comandamentul din insulă a trimis o barcă cu șase rame care să-l transporte . Pilotul acestei bărci era un venerabil musulman cu barbă căruntă cu fes, cealma, poturi, fermenă îmblănită, cu picioarele desculțe în iminei, așa cum A. Pelimon menționează vorbea puțin românește și îi spusese că a fost odată ,,beșleagă,, la Târgoviște. Descrierea acestuia privind transportul cu barca, vântul ce se ridica făcea ca apa să devină agitată, iar plutirea să fie contrariată prin valurile care se umflau. După ce au ocolit fortăreața pe la spatele ei și trecând prin fața castelului care era situat la marginea Serbiei, au debarcat la mijlocul ostrovului, dinaintea unei cafenele, unde câțiva venerabili osmanlîi, cu ciubucurile în mână și stând cu picioarele încrucișate pe scândurile unei tarabe, l-au primit cu ,, oșgheldi,, , făcându-le complimente. A. Pelimon era însoțit de doi grăniceri, acest teritoriu fiind zonă de frontieră. Guvernatorul insulei în această perioadă era Osman Bei, însă acesta lipsind, fiind plecat la Vidin, l-a vizitat pe un aghiotant al comandamentului. Ghiotantul a fost găsit, îmbrăcat în uniformă, om slab, prelung la chip și oacheș, însă se pare că avea maniere delicate și un aer foarte dulce. Acesta l-a însoțit să viziteze ce se găsea mai important în insulă. Geamia care se afla în centru i s-a deschis pentru a fi vizitată , magazinele, porticile, cazematele, bateriile și tunurile așezate în ochiurile murului, grămezile de proiectile, ghiulelele de mai multe mărimi cât și altele pe care le-a văzut pe rând. Printre obiectivele vizitate, se afla și locuința guvernatorului. O casă cu două caturi, a cărei formă pătrată, construită din scânduri, partea cea din sus, răsărită afară și susținută prin niște căpriori, ca și cum ar fi un chioșc sau o casă de vară, pe dinăuntru așternută cu scoarțe și cu rogojini, cu o mulțime de flori așezate în oale pe la ferestre, cu divanuri de jur împrejur pe lângă pereți, împărțită fiind într-un salon de primire și un ietăcel de culcare, în care se afla un pat cu o saltea, perini, plapumă și anumite blănuri puse alăturea, un covor de pîslă pe la perete. Casa era foarte curată, scândurile spălate, pereții văruiți, iar afară la intrare câteva șiruri de ardei, se vedeau atârnate pentru a se usca. În curte se aflau niște cămăruțe pentru bucătărie, cămară și arest. Aceasta era locuința guvernatorului, la căpătul dinspre vest al insulei. Insula forma un paralelogram în mijlocul apei, situată spre stânga, către țărmul neutru, în dreapta hotarul României, al Austriei și al Serbiei. Era fortificată la ambele capete, printr-un parapet, cu mai multe ochiuri și cu tunuri de un mare calibru, așezate pe baterii. În mijlocul insulei se găseau locuințele câtorva pescari. Avea o uliță în care câteva prăvălioare, tutungerii, plăcintărie, bogasierie, unde se vindea stambă, lulele, și celelalte, fiecare prăvălie avea câte o tarabă în față, adică jumătatea oblonului lăsat în jos și întins , pe care se vedeau șezând acei venerabili bărboși osmanlîi, cu ciubucele în mâini sau petrecând pe degetele lor, boabele metaniilor, pentru inglinge. Ulița era foarte mică, astfel încât dacă întindea cineva mâna, putea da și primii un lucru de la o parte la alta. Alexandru Pelimon consemna în jurnalul său de călătorie că exista o indiferență orientală la necurățenie, câini, pisici pretutindeni, gunoaie aruncate ceea ce nu putea aduce o mare plăcere vizitatorilor. Acesta spunea că a trecut de multe ori pe sub niște ganguri sau portițe foarte întunecoase și aspectul murilor care erau rău îngrijiți, vechi, dar cu toate acestea fiind bine construiți și tari, acele bastioane fortificate, rezerva tunurilor, proiectilele, poziția fortăreței dominate de către castelul din fața acesteia, situat pe marginea Serbiei, strigătul apelor Danubiului ce se spărgeau pe prundul ei și care scoteau un vuet înfiorător, pe care-l auzea, toate acestea-i inspirau anumite cugetări posomorâte, întocmai ca și aspectul ce-l reprezentau murii care erau învechiți și acoperiți de mușchi. Femeile pe care le-a întâlnit aveau iasmacuri și feregele. Unele dintre ele aveau ochii de foc iar împotriva prejudiciului musulman care oprea orice creștin de a se uita la dânsele, Alexandru Pelimon a văzut că unele dintre ele erau tinere și frumoase. Ceea ce i-a sustras atenția, însă din ace cugetare posomorâtă a fost aspectul grădinilor, vița care atârna cu struguri argintii și roșii pe bolțile ridicate în sus, fructele rumene și coapte de arbori, florile, verdeața care înconjura fiecare casă, fiecare colibă. În acest mod a vizitat insula Ada-Kaleh care era situată în mijlocul Dunării, la hotarul României. Stefan Odobleja în 1919 a fost învățător suplinitor la copii turcilor . În Ada Kaleh, a avut loc un eveniment de o importanță mare în viața lui printre ierburi luxuriante Ștefan citea ceva, atunci s-a simțit privit, ațintind privirea a dat cu ochii de Teodor Costescu , directorul Liceului Traian , un mare dascăl și un bun psiholog. Theodor Costescu din discuțiile purtate cu el, a aflat că este un băiat sărac, dintr-o familie de țărani și că nu are posibilitatea de a continua studiile. Acesta îi dă un sfat : să învețe bine și să dea examen la medicină militară, pentru că așa nu trebuie să plătească taxe, i se dau haine, mâncare, unde poate să obțină și o bursă. L-a ascultat pe Teodor Costescu și a intrat la medicină militară în 1922 la București, astfel, devenind medic militar. În 1922 primul ministru al României , Alexandru Averescu și deputatul Tilică Ioanid vizitează acest mic colț de rai oriental . Aceștia împreună cu Ali Kadri înființează în 1925 o fabrică de țigări sub egida Regia Monopolurilor Statului (R.M.S ) la care lucrau 120 de persoane așa cum ne precizează Ali Ahmet în monografia sa din 1934. Familia regală , regele Ferdinand și regina Maria au vizitat insula în anul 1921. Emil Lega în toamna anului 1926 în vizita din Ada – Kaleh era surprins că a aflat de la Marius Vorvoreanu, fostul prefect de Mehedinți, pe lângă care stăruia să dea concursul pentru în ființarea unor ateliere de industrii casnice, că va funcționa o școală de țesătorie și gospodărie, cu internat, deoarece știu ce înseamnă a organiza și susține o asemenea școală într-o localitate bogată și ușor accesibilă, dar încă într-o insulă și așa de lipsită cum se auzea că era insula Ada- Kaleh. Acesta a vizitat școala de țesătorie și gospodărie „ Dr. Angelescu”, când încă nu începuse să funcționeze și cu acel prilej a vizitat insula, a admirat frumusețile și curiozitățile ei. De atunci a mai văzut-o de câteva ori și a cunoscut mizeria și suferințele acelei populații și a prins simpatie pentru lumea aceia, care putea să facă ceva mai mult, de cât să completeze cu siluetele și viața ei pitorescul unui peisagiu. Școala „ Dr. Angelescu” funcționa cu eleve interne și externe de pe insulă. Se țesea pânză și se lucra covoare. Erau foarte multe lucruri interesante și bune de spus despre aceasta și despre cealaltă școală, despre activitatea, organizarea lor și despre ceea ce mai trebuia făcut. Prima oară când a cunoscut insula Emil Lega discutând cu fostul prefect al județului și cu d-nii Ali Cairi, fostul primar al comunei Ada- Kaleh și Turhan, actualul primar, despre situația precară a locuitorilor și lipsei de mijloace de existență, observând la acesta din urmă, după anumite siluete ce picta și se vindeau în insulă, că avea sentimentul de frumos și simțul de culoare. Emil Lega i-a spus: “ia vezi, domnule Turhan, încearcă să întemeiezi un mic atelier de broderii turcești, autentice și de bun gust”. Atelierul acesta funcționa, prăvălia domnului Turhan, abunda de lucruri interesante și frumoase, păcat că nu erau vizitatori destui care să ducă acasă amintiri, tot așa de frumoase și interesante ca și de la Constantinopol și mai ales, păcat că nu era capital, pentru ca mica întreprindere să de organizeze de așa manieră, încât să producă mult și de reală valoare artistică. Emil Lega tot în toamna aceia se gandea dacă n-ar fi bine să se înființeze acolo un atelier, o fabrică fără coș, de jucării cu “ amprenta insulei”. Un maistru special, material, o casă un mic fond de rezistență și să se pună Ada Kaleh-encii pe lucru, organizându-se desfacerea echitabilă a produselor pentru ca munca să aducă pâinea cea de toate zilele la masa nevoiașilor lucrători. Domnul Vorvoreanu, fostul prefect, a îmbrățișat cu căldură părerea acestuia. În acel moment ministrul instrucțiunii prin direcția învățământului profesional, organiza în insulă o școală inferioară de meserii pentru băieți, cu un atelier de jucării, care era pusă sub direcțiunea unui cunoscut maistru de specialitate. Dar, rezultatele acestor eforturi, din partea Statului, foarte lăudabile, de a forma prin școli o generație conștientă și luminată, care să poată, prin ea însăși, prin instrucția și pregătirea ce o primea să dea măsura și calitatea puterilor ei de muncă, acestea reprezentând probleme de viitor. Regele Carol al II lea în urma vizitei din 4 mai 1931 a dus la schimbarea economică a insularilor . Populația i-a ieșit înainte împreună cu primarul Ali Kadri, iar, regele înduioșat , a hotărât să le acorde anumite privilegii spre a da o nouă viață insulei și a îmbunătăți într-o oarecare măsură situația existentă. În ziua de 17 mai 1931 un număr de 50 de locuitori au adresat o delegație domnilor Ali Kadri, președintele comitetului bisericesc și Ismail Turhan, primarul comunei, care mergând la București a obținut, după 3 săptămâni, privilegiile acordate de regele Carol al II-lea. În ziua de 5 iunie 1931 s-a dat un jurnal al consiliului de miniștri asupra cantităților admise să intre în insulă cu scutiri de taxe și vamă. Bunătatea regelui a dat voie să se vândă 10 vagoane de zahăr indigen scutit de taxe din fabricile românești. Trebuia un capital de 1800000 lei pentru ca fabricile să acorde acest zahăr. Puteau să intre în insulă tutunul, cafeaua, alcoolul, la care trebuiau capitaluri pentru aducerea lor, pentru manufacturarea lor, pentru înamgauzinare, transportul și desfacera lor. S-a dat voie să se aducă anual 2 vagoane de băuturi spirtoase, un vagon din străinătate și unul din țară, 2 vagoane de cafea, 1500 kilograme obiecte de suvenir, 5000 kilograme țigări de foi străine, 1000 kilograme țigarete și 1500 fesuri. Privilegiul acordat de către regele Carol a fost reînnoit după jurnalul Consiliului de Miniști numărul 426 din 26 februarie 1937, publicat în Monitoirul Oficial numărul 50 din 2 martie 1937. Acesta cuprindea : Ministerul de Finanțe

Consiliul de Miniștri, în ședința sa de la 26 februarie 1937 ia în considerare referatul domnului ministru al finanțelor numărul 406, 172 din 26 februarie 1937.

S-au luat în considerare cererile societății Musulmana care au fost înregistrate la Direcția Vămilor cu numărul 18825 și 19574 din 1937.

În urma referatului Direcției Vămilor numărul 19572 din 26 februarie 1937 se decid următoarele articole :

Art. 1 Se încuviințează scutirea de taxe a mărfurilor ce vor servi anual locuitorii insulei Ada Kaleh, atât pentru nevoile lor cât și pentru vinderea acestora vizitatorilor. Aceste mărfuri erau : 1. 10 vagoane zahăr de proveniență indigenă;

2. 11/2 vagon băuturi spirtoase de proveniență indigenă;

3. 11/2 vagon băuturi spirtoase de proveniență străină;

4. 2 vagoane cafea de proveniență străină;

5. 1 vagon tutun de proveniență străină;

6. 13.900.000 bucăți tuburi de țigarete de proveniență străină;

7. 1000 kilograme țigări de foi;

8. 1500 bucăți fesuri;

9. 1500 obiecte de amintiri : farfurii, vaze de flori, scrumiere, bijuterii, bastoane, rame și alte obiecte similare în afară de țesături și covoare, acestea puteau fi importate din orice țară.

Societatea Musulmana putea cere în schimbul dreptului de a importa cantitatea de 11/2 vagon băuturi spirtoase de proveniență străină și a cantității de 1000 kilograme țigări de foi să introducă în insulă zahăr indigen scutit de taxe de consum, egale cu cuantumul drepturilor de import ce se putea introduce pentru aceste produse.

Produsele, importate de societatea Musulmana, de proveniență străină în limita cantităților fixate prin prezentul jurnal erau scutite și de taxa de 12% din valoarea acestora.

Societatea Musulmana era scutită în fiecare an de impozitele către stat. Privilegiile recunoscute prin prezentul jurnal vor fin exercitate doar de societatea Musulmana din insula Ada Kaleh, care era singura în măsură de a introduce în insulă și a desface aceste produse.

Art. 2 Fiecare vizitator al insulei Ada Kaleh are dreptul să iasă din insulă cu următoarele cantități de mărfuri : 2500 bucăți țiagarete fabricate de societatea Musulmana sau 2500 kilograme tutun împachetat sau din ambele împreună 15 kilograme zahăr, un kilogram cafea, un litru băuturi spirtoase (rom), 500 grame obiecte de amintiri și o bucată fes.

Art. 3 Împărțirea beneficiilor anuale realizate de către societaea Musulmana din insula Ada Kaleh se va face în următorul mod : după scăderea cheltuielilor și cota prevăzută în statut pentru fondul de rezervă din beneficiul net astfel socotit, se va prelua 25% pentru acționari și 8% pentru consiliul de administrație, iar din rest 50% pentru diverse întrebuițări, reparații, înfrumusețări, repararea geamiei, modernizarea insulei, plata unui medic în insulă, lucrări de interes obștesc etc., sumă ce va fi administrată de către societate direct sub controlul primăriei și 50% pentru a fi distribuit egal pe cap de locuitor musulman, cetățean român, stabilit în insulă la data reînnoirii acestui privilegiu.

Art. 4 Dispozițiile prevăzte prin jurnalele numărul 618 și 686 din 1931 sunt și rămân abrogate.

Art. 5 Ministrul finanțelor este autorizat cu executare dispozițiilor prezentului jurnal.

G. Tătărăscu, Ion Inculeț, Mircea Cancicov, R. Franasovici, Dr. C. Angelescu, D. Luca, M. Djuvara, Victora Iamandi, I. Nistor.

Nr. 426

TARIF

Prețurile produselor de tutun începând cu data de 26 martie 1937 sunt :

Tutun – Pektemiz cutia de 100 gr. 110 lei

– Yaka ” – „ 70 lei

– Hendek pachetul 20 gr. 10 lei

– tutun popular pachetul 20 gr. 8 lei

Țigarete – Cabinet c.c. v.a. cutia de 20 buc. 50 lei

– Ali Kadri f.c. v.a. cutia de 20 buc. 40 lei

– Ali Kadri f.c. ” 35 lei

– Sultan f.c ” 35 lei

– Mareșal f.c. ” 24 lei

– Ienidje f.c. v.a ” 24 lei

– Ienidje c.c. ” 24 lei

– Harem c.c. v.a. ” 24 lei

– 4 Mai ” 24 lei

– Pașa c.c v.a. ” 24 lei

– Ella –Yaka c.c. v.a. ” 20 lei

– Smyrna f.c. v.a. ” 20 lei

– Români Mare f.c. v.a. ” 18 lei

– Samson f.c. ” 17 lei

– Bafra f.c. v.a. ” 16 lei

– Bafra c.c. ” 14 lei

– Dunărea f.c. v.a. ” 13 lei

Zahărul se vindea cu 5 lei mai ieftin decât în afara insulei.

Cafeaua era cu diferite calități, foarte ieftină între 100 – 150 kilogramul din care puțină putea fi vândută, o cantitate mare se consuma către insulari.

Romul era de 2 calități : 50 grade alcool și 40 grade alcool vânzăndu-se cu jumătate de preț față de cel din comerț.

Această sărbătoare avea pe ordinea de zi următoarele ativități : tandemul la moschee, cuvântări pentru rege, adunarea generală a societății Musulmana, ajutoare pentru populația săracă și diverse manifestări de simpatie pentru ”Universul”. Populația musulmană recunoscătoare Măriei Sale Regelui pentru favoarea ca această insulă să devină port liber sărbătoreau în fiecare an ziua de 4 mai, data în care acesta a vizitat insula și a acordat o serie de privilegii comunității turcești spre îmbunătățirea traiului de zi cu zi.

Tandemul la moschee la care au participat toți locuitorii în frunte cu autoritățile, toate magazinele au fost închise, iar casele locuitorilor împodobite cu drapele românești; populația musulmană a înălțat rugăciune către Dumnezeu pentru regele său și era gata oricând să reînnoiască jurământul ei de credință către tron și țară. Populația a izbuhnit în urale ” Trăiască M. S. Regele, Trăiască Dinastia Română, Trăiască Români Mare! ”.

După încheierea festivității s-a ținut adunarea generală a societății ” Musulmana”. Președintele asociației Ali Kadri citește darea de seamă pe care adunarea o aprobă, se mai aprobă bilanțul și contul de profit. Acesta menționează ”Vă mulțumim Majestate că prin mărinimia Voastră ați redat viața din trecut insulei noastre. Vă asigurăm întregul nostru devotament către Tron și Patrie. În numele populației insulei Ada Kaleh Ali Kadri președinte al bisericii și societății Musulmana”.

După terminarea adunării societății Musulmana s-a distribuit suma 30 de mii lei populației sărace. A urmat o masă la care au participat conducătorii societății și autoritățile . În cele din urmă s-au adus elogii ziarului Universul, avându-l ca reprezentant pe Emil Lega. În 23 mai 1936 insula a fost vizitată de Regele Mihai cu prilejul unei excursii școlare împreună cu profesorii și colegii săi. Acesta a luat dulceață de smochine de la casa lui Ali Kadri și a admirat peisajul pitoresc al insulei. În 23 mai 1936 insula a fost vizitată de Regele Mihai cu prilejul unei excursii școlare împreună cu profesorii și colegii săi. Acesta a luat dulceață de smochine de la casa lui Ali Kadri și a admirat peisajul pitoresc al insulei. Reprezentantul cultului musulman la Ada- Kaleh. Insula Ada- Kaleh a fost vizitată în 1941 de înalt prea sfinția sa Etem Curt- Maia, Bas Muftiul musulmanilor din România, reprezentantul cultului musulman. După ce a inspectat instituțiile culturale și religioase a mers la diferite locuințe și a stat de vorbă cu enoriașii, interesându-se de situația lor, mai ales de cea morală. Locuitorii s-au adunat apoi la geamie unde s-a oficiat o slujbă religioasă de imamul geamiei, Sali Regeb. I.P.S.S. Bas Muftiu a făcut o rugăciune pentru victoria armatelor româno-germane care luptă împotriva bolșevicilor. Domnia sa a adus apoi elogii domnului Mareșal Antonescu, conducătorul statului român, și Fuhrerului Germaniei, cancelarului Hitler. Imamul Sali Regeb, a rostit o cuvântare, în numele insularilor, mulțumind Bas Muftiului pentru atenția dată locuitorilor musulmani ai acestei insule și i-a asigurat de tot respectul asemenea devotamentului lor, față de țară, tron conducător, după care festivitatea a luat sfârșit. Insula a fost vizitată de persoane de peste hotare din : S.U.A, U.R.S.S, R.P.U, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, Turcia, Franța, cât și din toate colțurile României: Oradea, Orșova, Bușteni, Arad, Bucovina, Brașov, Făgăraș, Strehaia, Craiova, Sibiu, Pitești, Slatina, Orașul Bălți, Ploiești, Timișoara. În 1937 insula a fost vizitată de arheologul Alexandru Bărcăcilă, profesor la Colegiul Național Traian, iar în 1938 de Teatrul “Alhambra”.

Prof. dr. Constantin Nicolăescu Plopșor, membru coresponent al Academiei Republicii Socialiste România a făcut parte din Grupul de cercetări complexe ”Porțile de Fier” fiind șef adjunct pentru științe sociale. Acesta a fost inițiatorul unui proiect de amenajare a insulei Șimian prin strămutarea monumentelor cu profil divers aflate în ținutul Porților de Fier care urma a fi acoperit de apele lacului de acumulare al Sistemului Hidroenergetic de Navigație Porțile de Fier. Un loc important în cadrul acestui complex muzeal ce urma a se construi pe insula Șimian îi era rezervat cetății de pe insula Ada Kaleh.

Proiectul inițiat își propounea să asigure acestui complex muzeal o perspectivă de viețuire în viitor care nu reprezenta doar strămutarea unor monumente ci constituirea unui nou amsamblu arhitectonic complex care în raport cu calitatea realizării putea căpăta semnificația și caracterul unui nou tip de monument cu un aspect inedit.

Unitățile care urmau a fi strămutate : cetatea Ada Kaleh, moscheea, cimitirul vechi, mormântul lui Miskin Baba, cât și flora caracteristică insulei erau dovada unor trăiri succesive.

Acest complex muzeal urma a fi și o rezervație naturală deoarece zona de vegetație a insulei Șimian era corespunzătoare nevoii de strămutare a speciilor caracteristice insulei Ada Kaleh. Prezentarea muzeală se desfășura astfel încât elementele și aspectele care ilustrau conceptul de unitate și continuitate a culturii să apară într-o pondere reală pe care o are elementul de tradiție și arhaic în formele de cultură contemporană. Cazematele cetății, precum și anumite încăperi ale moscheiei urmau a deveni săli de expoziție.

După moartea Prof. dr. Nicolăescu Plopșor acest proiect care prevedea o nouă așezare a insulei Ada Kaleh a fost sistat. Insula Ada Kaleh doarme în apele fluviului Dunărea ca izbândă a civilizației și progresului giganticului lac de acumulare al sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier.

Putem observa că vizitatorii au fost din diferite zone geografice, având diferite categorii de vârstă și profesionale. Au vizitat insula: ziariști, regi, conducători ai statului spre exemplu Nicolae Ceaușescu, elevi împreună cu profesorii lor, ofițeri, cadre militare, medici, prefecți, judecători, funcționari etc.

5. 2 Strămutarea insulei și trăirile oamenilor.

Insula Ada- Kaleh, urma să dispară, pentru ca între Gura Văii și Sip să se înalțe o nouă cetate, izbândă a civilizației și progresului tehnic din această zonă, acum putem poposi în fața unei cutezanțe materializată în fier și beton. 5.2.1 Strămutarea insulei. În urma analizei dosarului nr 70/ 1967 al Fondului Primăriei Comunei Ada – Kaleh am identificat, potrivit centralizatorului privind situația dislocării propuse și membrilor lor de familie după reactualizarea situației din 24.02. 1967, 107 familii care cuprind 364 de personae. Familiile insulare s-au mutat în următoarele localități : Podeni, Raion Tr. Severin- 1 familie cuprinzând 2 persoane; Caransebeș- 1 familie cuprinzând 2 persoane, Turcia 66 de familii cuprinzând în total 240 de personae; Turnu Severin- 9 familii cuprinzând 25 de personae; Noul oraș Orșova- 16 familii cuprinzând 56 de personae; Radna Banat- 1 familie cuprinzând 1 persoană; București- 5 familii cuprinzând 16 persoane; Techir- Ghiol- 1 familie cuprinzând 2 persoane; Sibiu – 1 familie cuprinzând 2 persoane; Constanța- 17 familii cuprinzând 62 de personae; Timișoara- 1 familie cuprinzând 1 persoană; Băile Herculane- 1 familie cuprinzând 3 persoane; Măcin Dobrogea- 2 familii cuprinzând 5 persoane; R.F. Germană- 1 familie cuprinzând 2 persoane, Aiud- 1 familie cuprinzând 5 persoane; plecări în diferite locuri având numai proprietăți în Ada – Kaleh – 4 persoane, locuind la Cluj, Medidia, Pitești și Turnu Severin. În cursul anilor 1965- 1966 au fost 5 familii care au părăsit țara pe bază de pașapoarte: Hakki Iania a plecat în 1965 stabilindu-se în Istambul, Suliman T. Tacvie a plecat în 1965 stabilindu-se în Istambul, Hsac Fachie a plecat în 1966 tot în Istambul, Azis Asie a plecat în 1966 stabilindu-se tot în Istambul., Abdulah Muteber a plecat în 1966 stabilindu-se în Izmir. Imobilele locuitorilor au fost preluate prin acte de donație Sfatului Popular, oraș Turnu Severin, actele fiind întocmite și autentificate de Madaciatul de Stat Tr. Severin. Imobilele primate au fost date în folosința Sfatului Popular Comuna Ada – Kaleh. Au mai plecat două familii fără să aibă niciun fel de avere: Mustafa Mustafa și Rizvan Rizvan. În urma strămutării, prin demersurile ce au fost întreprinse de academicianul C.S.N. Plopșor și arhitecta Adriana Mihai a fost inclusă în devizul general al hidrocentralei, pentru strămutarea monumentelor istorice, o sumă de 29.976 mii de lei din care 28.750 mii lei numai pentru insula Ada-kaleh respective pentru strămutarea geamiei, fântânii geamiei, mormântul lui Miskin Baba și prin Direcția Monumentelor Istorice, a încă 7 case: a lui Regep Pașa, Husref Caraiman, Semsi Hatige, Hairi Mahiri, Mustafa Fatme, Omer Feiz și a lui Omer Muzafer. Monumentele istorice au fost strămutate pe insula “Șimian” aflată în aval de Drobeta Turnu Severin. Aici au fost aduse o parte din zidurile cetății, două porți ale acesteia, bastioanele de la colțuri și, în condiții jalnice, mormântul lui Miskin Baba alături de alte 5063 morminte. Moscheea nu a fost strămutată, datorită opoziției reprezentanților Sfatului Popular Oltenia. Insula a dispărut înghițită de apele Dunării milenare, cedând locul unei noi cetăți, izbândă a civilizației și progresului tehnic. A fost o insulă miracol, o bucată din feericul Bosfor aruncată pe Dunăre, o fermecătoare oază a Levantului plantată cu aromele și misterele ei lângă Porțile de Fier. A fost odată… un oraș străvechi cu apeducte și canale de piatră din epoca daco-romană, cu clădiri bătrânești cu geamlâc, grădini cu flori suspendate, cu arome de cafele turcești ce evadau în strădulețele-ulițe; mic paradis de vegetație luxuriană, al vestigiilor istorice și al ispitelor de odihnă în calea vaselor cutreierătoare, cădelnița ca și Ada-Kaleh, de smochini, moșmoni,leandri și magnolia. Departe de legendă, misterioasa insulă Ada-Kaleh s-a coborât de mult în somnul profund Dunării. 5.2.2 Dorul de Ada-Kaleh, privind în trecut Prin intermediul interviurilor am reușit să identificăm golul imens pe care îl au în suflet acele persoane care au locuit pe insula Ada-Kaleh. Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada-Kaleh, ce faceți? Ahmet Engur: Ce să fac, mi se face dor acuma mi se face dor pentru că discutăm de ea mi se aduce aminte când am câte un interviu sau o emisiune televizată despre Ada-Kaleh mult timp stau și mă gândesc la insulă, ce mai era acolo. Popescu Căruntu Sefide: Ce înseamnă acum Ada-Kaleh-ul , sufăr pentru ea, asta mă gândeam că la bătrânețe am să stau în insulă.O să fiu, că insula era mică, tot timpul erai vizitat sau vizitai rudele, obiceiurile acelea și astea. 5.3 Insula Ada- Kaleh în lumina reflectoarelor

În amintirea insulei Ada- Kaleh au rămas filmele realizate în România dar și peste hotarele țării noastre, acestea rămân ca mărturie istorică, dovadă a existenței unei comunități turcești. Primul film de ficțiune sârbesc din 1911 a fost realizat de regizorul Ilija Stanoević-Cica, după scenariul lui Cira Manok. Acest film intitulat Viața și faptele nemuritorului conducător Karadjordje/ Život i dela bezmartong vožda Karadjorda, prezintă viața primului conducător al statului sârb din epoca modernă dar și răscoala de la 1804 care a dus la eliberarea Serbiei. Reconstituirea răscoalei conduse de Karadjorda se bazează pe scene teatrale și de luptă, în schimb episodul uciderii pașalelor din Belgrad pe insula Ada – Kakeh de către sârbii conduși de Milenko Strojković nu este înfățișat ca atare. În 1929 apare primul film documentar cu imagini din Ada- Kaleh în care este prezentată vizita Măriei Sale Regele Mihai I la Turnu Severin, film realizat de Olimp Film din Turnu Severin. În acest film regele apare în câteva secvențe într-o croazieră pe lângă Orșova, însă insula și minaretul moscheei se văd de pe șosea la început, când este prezentată familia regală mergând cu automobilul. Prelucrarea tutunului și fabricarea țigărilor la Ada- Kaleh au fost înfățișate în cultura și industrializarea tutunului în România ( 1936 ), film realizat de Tudor Posmantir, neterminat și nedifuzat. În varianta păstrată de arhiva națională de filme aceste secvențe nu s-au păstrat deși autorul care a vândut filmul, le menționa. Ada- Kaleh reapare filmată în 1963, de data aceasta în ipostaza turistică, idealizată. În Turcia se păstrează imagini provenite, probabil, dintr-un jurnal de actualități românesc în care imamul Recep Hodja împreună cu academicianul C.S. Nicolaescu Plopșor comunică locuitorilor că insula va dispărea sub ape. Se află cu toții așezați în casa imamului, iar femeile mai în vârstă izbucnesc în plâns.

În filmul „ Viitoarea cetate a luminii” putem viziona modul în care a luat naștere marele și giganticul lac de acumulare de la Porțile de Fier I. În locul insulei Ada- Kaleh , care s-a sacrificat progresului tehnic necesar umanității se va ridica marea cetate a luminii , Hidrocentrala Porților de Fier I. Studioul cinematografic ,, Alexandru Sahia în 1968 prezenta în Ultima primăvară pe Ada- Kaleh, faptul că urma să se înalțe unul dintre cele mai mari baraje , barajul de la Gura Văii. Nivelul Dunării urma să se ridice cu 40 de m, odată însă cu creșterea apelor urma să dispară și insula Ada- Kaleh, renumită pentru farmecul ei exotic dar mai cu seamă pentru cetatea ce o adăpostește. Importanța acestui monument istoric a determinat vaste lucrări de salvare, s-a prevăzut strămutarea și reconstituirea sa parțială într-un loc ferit de năvala apelor. Fiecare piatră era numerotată pentru ca toate elementele să poată fi reeditate exact. Acest film s-a născut din dorința de a păstra imaginea insulei așa cum se găsea ea în primăvara anului 1968. În acest film este prezentată cetatea din Ada- Kaleh și rolul ei, dar și insula Șimian tot pe Dunăre în aval, care urma să găzduiască tot ce a fost mai de preț din monumentele, florile și amintirile din Ada- Kaleh. Filmul reprezintă o amintire și a fost realizat la cererea Direcției Monumentelor Istorice. Filmul Seraiul dispărut prezintă povestea Insulei Ada- Kaleh, petec de pământ al Dunării. I1 : La debarcader era strada principală, traversam Porțile alea mari de acolo se formau două străduțe mai mici, în dreapta era căminul cultural, în stânga era dispensarul medical și alături de dispensarul medical erau niște catacombe și acolo își făcuse dormitorul barcagiul care m-a trecut pe mine prima dată. Virgil Pistrițu șef de tură Hidrocentrala Porțile de Fier : Hidrocentrala Porțile de Fier I produce 1150 megawați/h putere instalată pe cele 6 turbine de tip cablan, este cea mai mare centrală electrică de la noi din țară și a doua din Europa ca mărime, lacul de acumulare are o suprafață de 230 km și au fost inundate mai multe sate și comune în amonte în jur de 6-7, din această contrucție s-a făcut ecluza Porțile de Fier și prin ecluzare vapoarele își urmează cursul foarte ușor . Insula era în acel loc de când a fost despărțit pământul de ape , Dumnezeu dorind ca insula să rămână pământ iar oamenii au sacrificat-o pentru lumină așa a fost. Herodot a scris despre insulă, legendarul rege gheryon își ținea aicea la pășunat vestitele sale cirezi. Hercule eroul a venit să îndeplinească cea de –a 10 muncă la care a fost pus de către Eristeus,răpirea cirezilor lui Geryon, lupta sa cu monstrul Orthrus, care avea să fie prima bătălie pe care am văzut-o, au urmat apoi multe altele, mai întâi a venit Traian să se lupte cu regele dacilor Decebal, epoca războaielor din jurul insulei era încă la început. Foarte multe a văzut insula Ada- Kaleh, aici la granița dintre civilizații, ea fiind gribraaltarul Dunării. Iancu de Hunedoara și-a dat seama de importanța strategică a acestui avang post lui îi aparține primele fortificații construite pe Dunăre. În acest filmuleț scriitoarea Ileana Roman menționează faptul că, cavalerii teutoni au venit prin 1440 , relatând evenimente istorice care s-au petrecut pe acest teritoriu. Constantin Juan Petroi menționa în filmuleț că Ali Kadri a știut în perioada interbelică să fie politician în relațiile cu guvernanții momentului și să ajute prosperitatea insulei. Firesc personalitatea lui a fost văzută diferit, în diferite epoci. Nu se poate uita că pe aici trecuse Carol al II – lea cel care contacta și tratat ca un musafir de bază de către Ali Kadri a dat o serie de facilități insulei. Facilități care de altfel într-o altă măsură insula le avusese și înainte de primul război mondial. Aceste filme în care apar imagini cu insula pe care le-am menționat mai sus sunt doar o mică parte din multe alte filme care s-au făcut. 5.4 Fondul Ada- Kaleh de la Muzeul Regiunii Porților de Fier Unicul reper material și documentar ce poate reflecta modul de viață al comunității turcești de pe Ada – Kaleh este Fondul Ada- Kaleh de la Muzeul Regiunii Porților de Fier. Doamna Varvara Măneanu, muzeograf la secția de etnografie în cadrul Muzeului Porțile de Fier preciza că acest fond se valorifică periodic atât expozițional, publicistic,dar și permanent. Inițial fondul a avut aproximativ 1000 de piese însă pe parcurs a fost îmbogățit prin donații din partea celor care au înțeles care este menirea acestei instituții de cultură pentru comunitate și au acționat în consecință, determinând la îmbogățirea acestei frumoase zestre. Cei care au făcut donații au fost: Puia T., Dumitru Ester, Traian Popescu, Elena Vlad, Mihai Constantinescu, Constantin Bărbulescu, Constantin Stuparu, Husref Karaiman. Fondul Ada- Kaleh se poate structura astfel din punct de vedere al materialului din care au fost confecționate piesele: 1. textile aceste cuprind a. portul format din piese de deasupra, piese principale de port, piese auxiliare, piese de port complementare cum ar fi cingătorile, acoperitori de cap ( cum ar fi batic cember, batic namaylâc, năframă pârlanta, tulpan, șal, fes) accesorii ( punguță parachesesi, batistă cevre), podoabe ( găteala miresii, găteala băieților pentru botez ); b. Interior format din piese pentru alcătuirea patului și piese pentru drapat și atârnat; c. Cult format din ștergare, acoperitoare de cap namaylâc, draperie mihrab, draperie minbar; 2. feronerie format din uz gospodăresc ( alămuri și arămuri ) și cult; 3 Lemn care cuprinde lemnul utilitar ( lăzi, suport lampă, leagăn) și cult (versete din Coran). Piesele se mai pot împărți și în funcție de cele două ordonate ale existenței umane, după cum menționează doamna Varvara Măneanu în articolul său. Acestea pot fi: 1.veșminte ( textile de port); 2. obiecte de uz gospodăresc, unelte ( textile de interior, obiecte de uz gospodăresc); obiecte de cult ( cărți de cult, versete din Coran, covoare de rugăciune, sfeșnice, recipient pentru fumigații, ștergare ). Fondul are o structură diversă ceea ce îi oferă o importanță istorică și documentară cu totul inedită. Partea de textile, port popular, veșminte a Fonului Ada- Kaleh cuprinde aproximativ 215 piese de vestimentație: piese de bază ale portului ( cămașă, rochie, șalvari ), piese care protejează picioarele ( papuci ), haine de deasupra ( ilik, haină pentru ocazii, feregea, tunică), acoperitori pentru cap ( fes, tulpan, tulpan cember), piese complementare de port ( cingători uciur, tarabulos Kușak, punguțe parachesesi, batistele cevre ). Insula Ada- Kaleh a aparținut Imperiului Otoman o perioadă largă de timp a Tanzimatulu, adică epoca reformelor, o epocă a inițiativelor de realizare care încerca să înlăture tradiționalismul ce puse stăpânire pe întreaga societate otomană, inclusive pe societatea din insulă. Acest curent al reformelor a dus la schimbări pe plan politic, social, militar dar și la schimbarea vestimentară care era mai puțin tradițională. Din documentația ce se referă la fondul Ada- Kaleh rezultă că acesta a fost contituit când straiele tradiționale nu se mai purtau, în anii 1965- 1967. De aceea s-au putut recupera prin achiziționare piese disparate de port, în special accesorii cu character preponderant decorative și valoare artistică: cingători, batiste, acoperitori de cap,păstrate cu grijă în sandâcuri ( lăzi de haine ), de insularele mai bătrâne care încercau astfel cu orice preț să mai salveze elemente ale tradiției. Dintre toate piesele, cele de port femeiesc sunt cele mai numeroase. Această colecție avre o valoare istorică deosebită datorită reconstituirii portului turcesc din insula Ada- Kaleh. Vorbind la modul general despre secțiunea de port a fondului se poate spune că piesele aveau două surse diferite. O parte erau aduse din diverse orașe turcești ( Brusa, Mosul, Izmir) , insularii întreținând cu aceștia relații comerciale. Printre aceste mărfuri, unele erau produse finite, altele erau semifabricate tulpanele ( cember ) se aduceau ca semifabricate, ele devenind pe insulă produse finite, aici fiind tivite și brodate într-un mod specific. Alte obiecte de îmbrăcăminte erau confecționate pe insulă din materiale textile aduse din altă parte, mai ales din Turcia, alte piese mai puține la număr precum cămășile femeiești și bărbătești, punguțele ( parachesesi ), cingătorile din pânză de casă brodate la capete, se făceau și pe insulă, însă credem că o parte puteau să provină și din târgurile ce se țineau în apropierea orașelor porturi la Dunăre. Majoritatea pieselor ca vechime sunt de la sfârșitul secolului al XIX- lea, început de secol XX. Abaua , alageaua( mătasea învărgată- citul ), pânza oriental de bumbac în vergi, cu ornamente în textură, bazeaua sau demicotonul, atlazul, taftaua ( genfes sau ghizie)- bumbac sau mătase aduse de la Mosul din Asia Mică, gazul- muselina făcută la Bursa în secolul XIX, fota- material în dungi, erau materiile predilecte ale otomanilor, care se folosesc și la vestimentația insularilor. Suntem înclinați să credem că primele costume care au putut fi zărite pe insula Ada- Kaleh au fost uniformele militare, mai ales cele de marină, ținând cont că inițial insula a servit drept garnizoană militară. În acest sens în sprijinul celor afirmate ne vine în ajutor o stampă de epocă publicată în prima monografie a insulei ( Ali Ahmet, Monografia insulei Ada- Kaleh, 1934 ). Din piesele avute la dispoziție doamna Varvara Măneanu a reconstituit un aspect al ținutei militare cu “mintan”- tip de haină scurtă, ES 238 gen tunică, apărută în secolul al XVIII –lea, din aba, inițial a făcut parte din ținuta militară după care a fost asimilată de alte categorii sociale. Era decorată la mâneci și la poale cu ceaprazuri ( găitane negre ). Sub mintan se află cămașa ES 140, ES. 263, șalvarii ES. 966- până la genunchi, poturii, de la genunche în jos, în picioare papucii, șalvarii erau susținuți la brâu cu cingătoarea ( kușak ) ES. 123, pe cap se purta fesul ES. 172, ES.173 de culoare grena cu ciucure negru. Putem menționa că fesul a fost introdus în societatea musulmană în 1839 de Mahmud al II –lea Reformatorul, alături de alte inovații vestimentare, așa cum a fost uniforma militară. Chiar sultanul a început să poarte costum european, iar fesul a devenit semnul distinct al funcționarilor otomani, în același timp turbanul era cedat clerului și celorlalte categorii sociale. Funcționarii și intelectualii, imitând armata au început să poarte fes cu fâșie albă înfășurată, amintind de turban. În Turcia, când la conducere se afla Kemal Ataturk a fost adoptată o lege în 1925 care interzicea portul fesului și turbanului,măsură ce avea ca și obiectiv grăbirea turcilor spre europenizare. Referindu-ne la insula Ada- Kaleh în raport cu această măsură impusă de Ataturk există mărturii fotodocumentare ce dovedesc că fesul a mai fost purtat de insulari chiar și după 1925. Fesul ca piesă de port reprezenta o atracție pentru turiști fiind purtat de acești până la strămutarea lor din Ada- Kaleh. Obiectele de uz gospodăresc și uneltele care există în colecție au putut contribui în mare parte la posibilitatea reconstituirii spațiului de locuit și la documentarea activității casnice din insulă. Casa care reprezintă spațiul de locuit, un fel de centru al microcosmosului uman- familia. Din acest punct de vedere studierea obiectelor muzeale din colecția Ada- Kaleh, legate de spațiul de locuit, relevă și anumite aspect interesante în ceea ce privește comportamentul și mentalitatea acestei comunități turcești, care a avut un mod propriu de organizare și utilizare a habitatului. Varvara Măneanu cercetând colecția de textile de interior ca și puținele obiecte de mobilier a rezultat că insularii au moștenit și păstrat modul tradițional de organizare al interiorului. Cu privire la acest aspect Ahmet Ali în monografia sa precizează: “… lipsite aproape complet de orice mobilier, afară de divanuri sau sofale și de măsuțe scunde..podelele sunt acoperite cu covoare, iar pe pereți atârnă tablouri vechi cu chipuri din războaie”. Între țesăturile și obiectele textile destinate organizării interiorului se numără: ștergarul, draperia- chesai, tapetul, covorul, bocceaua, piese și accesorii utilizate la organizarea patului, canapelei ( salteaua, perna, cearșaful, plapuma, fâșii de pluș sau pânză cu dantelă).

CONCLUZII

Insula Ada-Kaleh datorită așezării a avut o mare importanță, făcând pe mulți să-și îndrepte de timpuriu privirile spre ea. Ada-Kaleh, este numele turcesc al insulei, dat de turci de la începutul domniei lor în acest ținut și însemna “Cetatea insulei” sau , “Fortăreața insulei”. Pe o hartă din 1716 figurează sub numele de Insula Carolina, tot pe atunci i se zice Insula Orșovei. Începând cu 1718 i se zice Cetatea Insulei, iar în 1739 “Orșova Nouă” pe care-l păstrează până la 1788. De atunci apare sub numele de “Ada-Kaleh”. Cea mai îndepărtată literatură a grecilor, poemele epocii doriene, o prezentau ca pe o insulă fermecătoare, de unde, eroii legendelor de aur, au adus anticei Hellade măslinul simbolic. Elocventă în acest sens, este relatarea lui Pindar, despre descinderea lui Hercule la cataractele Dunării pentru a lua un oliv sălbatic, ce a fost plantat în Olimpia, ca să umbrească cu ramurile lui altarele zeilor și să servească la încoronarea oamenilor ce se distingeau prin fapte de vitejie. Datorită climei dulci ce permitea creșterea măslinului sălbatic, grecii au numit-o “Continusa-patria măslinului sălbatică”. Orfeu, miticul întemeietor al poeziei cântate, ne vorbește în poemul “Argonautica’’ de această insulă pe care o numește Yernis situată în râul cel mare de la strâmtorile munților Riphaei din sus de Yernis sau Cerne cum o numea Eratostene. Această insulă a fost între două imperii cel habsurgic și cel otoman, care au cucerit-o rând pe rând, timp de câteva veacuri Deși devenită inevitabil românească Ada-Kaleh a rămas totuși “insula turcilor”, păstrându-și aspectul și viața de colț de Orient. Tot ceea ce a mai rămas din insula Ada-Kaleh, sunt obiectele ce au aparținut odinioară colectivității turcești răspândite prin colecțiile muzeelor din țară și vestigiile de pe insula Șimian. Insula alcătuiește acum un oraș fantomatic vizitat doar de peștii care și-au gaăsit adăpost printre ruine.

ANEXE

Sursa : Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier I

Fig. 1.1 Vedere- Insula Ada – Kaleh

Sursa : Nicolae Densușianu în Dacia Preistorică, București, 2002. ( p. 267 )

Fig. 2. 1 Patria Sibyllei Erythree ( s. Roșiene )

Sursa : Nicolae Densușianu în Dacia Preistorică, București, 2002. ( p. 407 )

Fig. 2.2 Strâmtoarea Dunării de la Porțile de Fier – Fretum Herculum. Cu insula Rușava ( Erythia ) Sursa : Nicolae Densușianu în Dacia Preistorică, București, 2002. ( p. 410 )

Fig.2. 3 Insula Rușava ( vechea Erythia ) din albia Dunării de sus de Porțile de Fier. După o gravură din sec. XVIII.

Sursa : Nicolae Densușianu în Dacia Preistorică, București, 2002. ( p. 411 )

Fig.2.4 Baso-relief descoperit la Alhienau în Cypru reprezenând a zecea lucrare a lui Hercule sau răpirea cirezilor lui Geryon din insula Erythia.

Fig.2. 5 Insula Ada –Kaleh. Vedere generală, 1934.

Sursa : Mustafa A. Mehmet,în Cronici turcești privind Țările Române, Vol. III, București, 1980.( p. 265 )

Fig. 2.6 Cronica lui Subhi. Clauzele predării insulei Ada – Kaleh turcilor de către austrieci în 1738 ( a )

Sursa : Mustafa A. Mehmet,în Cronici turcești privind Țările Române, Vol. III, București, 1980.( p. 267 )

Fig. 2.7. Cronica lui Subhi. Clauzele predării insulei Ada – Kaleh turcilor de către austrieci în 1738 ( b )

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale Fond. Primăria Comunei Ada – Kaleh, Dosar, Nr. 1/1923

Fig. Un act în care se anunță trecerea insulei sub protectoratul statului român.

Fig. Continuare

Sursa : Ali Ahmet în Monografia Insulei Ada – Kaleh, Turnu Severin,1934. ( p. 47 )

Fig.3. 1 Planul insulei Ada –Kaleh.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 19 )

Fig. 3.2 Planul insulei frotificate.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 20)

Fig. 3.3 Planul cetății construită în prima jumătate a sec. XVIII.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 16, 33. )

Fig. 3.4 Cetatea Ada – Kaleh. Fig. 3. 5 Cetatea Ada – Kaleh. Poarta nr.1 Poarta nr.2

Fig. 3.6 Cetatea Ada – Kaleh. Fig. 3.7 Cetatea Ada – Kaleh Poarta nr. 3. Colț de zid.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 23 )

Fig. 3. 8 Cetatea Ada – Kaleh. Sus poarta nr. 1. Jos poarta nr. 2.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 26 )

Fig. 3. 9 Cetatea Ada – Kaleh. Poarta nr. 3.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 27 )

Fig. 3. 10 Cetatea Ada – Kaleh. Poarta nr. 3. Vedere perspectivă.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 28 )

Fig. 3.11 Cetatea Ada – Kaleh . Poarta nr. 4.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 29 )

Fig. 3. 12 Cetatea Ada – Kaleh. Sus poarta nr. 6. Jos poarta nr. 7.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 31 )

Fig. 3. 13 Cetatea Ada – Kaleh. Porțile nr. 7 și 8. Detalii.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 30 )

Fig. 3. 14 Cetatea Ada – Kaleh. Porțile nr. 8

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 24 )

Fig. 3. 15 Cetatea Ada – Kaleh. Desfășurări și planul străzii care urmează axul longitudinal al cetății. Tronsonul dinspre apus.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 25 )

Continuare fig. 3.16

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 21)

Fig. 3.17 Cetatea Ada – Kaleh. Magazia de muniții. Secțiune longitudinală, plan și secțiuni transversale.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 22 )

Fig. 3.18 Cetatea Ada – Kaleh.Pulberăria. Secțiune longitudinală, plan și secțiuni transversale.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 33 )

Fig. 3.19 Cetatea Ada – Kaleh. Moscheea, sec. XIX. Secțiune longitudinală și planuri.

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6

Fig.3.20 Cetatea și monumentul, după 1945

Fig. 3. 21Un grup în fața uneia dintre porțile cetății

Fig.3.22 Cetatea, vedere parțială 1933

Fig. 3.23Ada – Kaleh vedere generală 1936

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 34 )

Fig. 3.24 Cetatea Ada – Kaleh. Moscheea, sec. XIX.Fațada principală.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 35 )

Fig. 3.25 Cetatea Ada – Kaleh. Moscheea, sec. XIX.Fațada posterioară.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 36 )

Fig. 3.26 Cetatea Ada – Kaleh. Moscheea, sec. XIX. Secțiune transversală prin minaret.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 37 )

Fig. 3.27 Cetatea Ada – Kaleh. Moscheea, sec. XIX. Secțiune transversală.

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6.

Fig. 3.28 Ada- Kaleh, Moschee ( Budapesta 1918 )

Fig. 3.29 Minaretul, vedere parțială, după 1945

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6

Fig.30 Interior Moschee 1908

Sursa: Moscheea Carol I Constanța 2017

Fig. 3.31 D.Tudosie la Moscheea Carol I Fig. 3.32 Marele covor din Ada- Kaleh

(acesta se găsește la Moscheea Carol I din Constanța )

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6

Fig.3.33 Ada – Kaleh vedere parțială ante 1940

Fig. 3.34 Ada- Kaleh, vedere de pe malul românesc, ante 1940

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 38 )

Fig. 3.35 Casa Regep Aga, secolul XVIII. Sus planul vechi, parterul, în parte scurtat;

jos planul etajului reconstituit.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 39 )

Fig. 3.36 Casa Regep Aga, secolul XVIII. Fațada și planul parterului, reconstituite.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 42 )

Fig. 3.37 Casa Regep Aga, secolul XVIII. Fragment de fațadă. Desen.

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig.3.38 Pașa de la Ada – Kaleh

Fig.3.39 Odaia de recepție a pașalei de la Ada – Kaleh

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 43 )

Fig. 3.40 Casa Ali Kadri, sec. XIX. Fațada principală și planul parterului.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 39 )

Fig. 3.41 Cetatea Ada – Kaleh. Desfășurări și planul străzii care urmează axul longitudinal al cetății. Tronsonul dinspre răsărit. Sec. XVIII- XIX.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 40 )

Continuare fig. 3.42

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 44 )

Fig. 3.43 Cetatea Ada – Kaleh. Prăvălii pe strada care urmează axul longitudinal al cetății. Desen.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 45 )

Fig. 3.44 Pietre de mormânt din cimitirul turcesc, sec. XIX.

Sursa : Grupul de Cercetări Complexe „Porțile de Fier” în Monumente de arhitectură din zona „ Porțile de Fier”, București, 1983. ( p. 46 )

Fig. 3.45 Pietre de mormânt din cimitirul turcesc, sec. XIX

Inventar 5/ 1934- 1935

Școala primară mixtă din Ada –Kaleh

Cu 2 secțiuni : română și turcă

Cu 2 inv. pe limba română și pe limba turcă

Orarul combinat pentru ambele secțiuni în cele două săli de clasă

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6, f. 9.

Fig. 4.1 Invitația și programul la ședința festivă privind ridicarea primei case de odihnă a ziariștilor din provincie

Continuare Fig. 4.1

Continuare Fig. 4.1

Continuare Fig. 4.1

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig.4.2 Mormântul profetui Miskin Baba din parcul insulei, insula inundată prin creșterea apei Dunării 1929.

Fig.4.3 O veche inscripție , în medalion Mustafa Bego

Sursa : Ioan R. Nicola în Lucrări de Muzicologie, vol.7,

Cluj 1971, p. 134- 142.

Fig.4.4 Cântec pentru copii

Fig.4.5 Cântec de botez

Fig. 4.6 Cântec de copii

Fig. 4.7 Cântec de leagăn

Fig. 4.8 Cântec de sărbători

Fig. 4.9 Cântec de sărbători

Fig. 4.10 Cântece epice

Fig. 4.11 Cântec de sărbători

Fig. 4. 12 Cântec de dragoste

Fig. 4.12 Cântec de sărbători

Fig. 4.13 Cântec de sărbători

Fig. 4.14 Cântec de petrecere

Fig. 4.15 Cântec vocal de dans

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6

Fig. 4.16 Doi membri ai unei formații de teatru odihnindu-se

Fig.4.17 Echipa de fotbal din Ada- Kaleh 1938 ( 1-Hilmi Mustafa, 2-Salim, 3-Romen, 4- Romen, 5- Sefidin, 6- Kemal, 7- Nermidin, 8- Abdi, 9- Yaya, 10-Reuf, 11-Mimat, 12- Ahmet Hamza )

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6

Fig. 6. 1 Pe Dunăre la Ada- Kaleh, ante 1940

Fig. 6.2 Barcă venind dinspre Ada- Kaleh după 1945

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6

Fig.6.3 Barcă venind dinspre Ada- Kaleh, ante 1940

Fig.6.4 Vedere de pe mal 1960-1970

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig. 6.5 Geamia și fântâna de la intrarea în geamie

Fig.6.6 Vedere spre strada principală spre geamie

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig.6.7 Vedere pe o stradă, în stânga o cafenea

Fig.6.8 Fântâna din parcul insulei 1936.

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig.6.9 Cu bacul pe Dunăre lângă Orșova care făcea transportul de alimente între Orșova și Ada- Kaleh

Fig.6.10 Insula Ada- Kaleh vedere din Serbia 1930.

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig.6.11 Insula Ada- Kaleh vedere din Serbia 1930

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, În ziarul Acțiunea , 24 februarie, 1935, p. 3.

Fig. 6.12 Caricatura guvernatorului insulei Ada- Kaleh

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig. 6.13Ada- Kaleh – într-un cămin turcesc

Fig.6.14 Turc care prepara cafea la nisip într-un cămin turcesc

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, în Ziarul Cuvântul Nostru, 9 iunie, 1936.

Fig. 6.15 Regele Mihai și Ali Kadri în insulă

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig. 6.16 4 Mai 1937 Adunarea generală a Societății Musulmana

Fig. 6.17 Vizitatori străini în insulă cu prefectul județului Mehedinți 1929

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig. 6.18 Vizitatori în insulă fotografiați cu oficiali turci 1933

Fig. 6.19 Un grup de vizitatori la intrarea în cetate 1932

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, D. Nr. 608, Album cu fotografii din Ada- Kaleh- Emanoil Lega

Fig.6.20 Tineri turci de vorbă cu Nicolae Grecu redactor la ziarul “Universul” din București, 1930

Sursa : Direcția Județeană Mehedinți a Arhivelor Naționale, Fondul personal „Ghe. N. Dumitrescu- Bistrița” ( 1871-1990 ), Dosar IX. 6

Fig. 7. 1 Colaj de vederi cu Ada- Kaleh ( Pădurea Crihala, Cafeneaua din Dr. Tr. Severin )

1970-1980

Sursa : Muzeul Național din Belgrad

Fig.7.2 Insula Ada- Kaleh pictată de Felix Kanitz în acuarelă ( pictura I )

Fig. 7.3 Insula Ada- Kaleh pictată de Felix Kanitz în acuarelă ( pictura II )

Fig.7.4 Insula Ada- Kaleh pictată de Felix Kanitz în acuarelă ( pictura III)

Fig.7.5 Insula Ada- Kaleh pictată de Felix Kanitz în acuarelă, 1800-1900 ( pictura IV )

Sursa : Muzeul Militar din Belgrad

Fig.7.6 Apariția Cetății Belgrad de Johan Friedrich Gabriel Popp, 1800-1900 ( Belgrad Cetatea panorama prezentată în mijlocul. În partea de jos a mai multor turci în apă până la genunchi, trag barca de la Dunăre)- litografie

Sursa : Muzeul Hidrocentralei Porțile de Fier I

Fig.7.7 Vestimentație turcească Fig. 7.8 Interior de casă turcească la Ada – Kaleh

Fig.7.9 Obiecte turcești

Sursa : Biblioteca “Centrul Cultural” Kladovo, Serbia

Fig. 7.10 Macheta insulei Ada- Kaleh

Fig. 7.11 Macheta insulei Ada- Kaleh

Fig. 7.12 Macheta insulei Ada- Kaleh

Fig. 7.13 Macheta insulei Ada- Kaleh

ANEXA 2 INTERVIURI DE ISTORIE ORALĂ

Persoane care au locuit pe insula Ada – Kaleh

Hamdi Mustafa Data și locul nașterii : 1936 Insula Ada-Kaleh Profesia si ultima școală absolvită: Electrotehnica Timișoara Naționalitatea:turcă Cetățenia:română Religia: mahomedană

Aspecte referitoare la copilărie si familie. Povestiți-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie. H M: Copilăria cam scurtă, până la vârsta de 9-11 ani…până la 7 ani neștiutor de limba română. Deci până la 7 ani nu știam să vorbesc românește. Nu numai eu și ceilalți copii. Aveam vreo patru români, copiii jandarmului, primarului, invațătorului, români care erau de naționalitate. În rest, restu..deci, dacă imi arăta în abecedar ce animal e ăsta nu știam: vacă, ou, bou ce era. Deci, vă dați seama… și a venit războiul, m-a dat mama să lucre la fabrica de țigări, ca să nu stau pe stradă că era bombardament si m-a dat așa ca să am unde să stau. Și învățătoarea, luam bataie, binențeles, că nu știam românește. Și am zis: măi dacă sunt între români , eu trebuie sa învăț românește ca lumea. Vrând, nevrând am învățat, bine citeam mult în afară de lecții. De la vârsta de 11 ani când a abdicat regele Mihai , în 1947 a plecat din țară și în septembrie eu m-am dus la Orșova. Deci, la insulă erau doar patru clase și majoritatea turcilor făceau două, trei clase să știe să scrie numele. Vă amintiți câți turci erau pe insulă când erati copil? H M: Păi, atunci erau in jur de 3-4 sute de familii, turci originali. Pe urmă pe parcursul anilor s-au înmulțit, s-a făcut fabrica de confecții, au venit din afară romance, români, romance. Ați mai păstrat legătura cu prietenii dvs. din insulă? H M: Dacă eu am fost plecat la 11 ani la Orșova Veche, Timișoara, Severin, am stat în Severin aci, deci dacă ne întâlneam așa… Era zonă de frontieră, nu puteai, eu locuitor al insulei nu puteam să intru pe insulă, numai in excursie cu vaporul când veneau de la Severin la Cazane, făcea escală două ore nu aveam voie, așa era. Vă mai amintiți cum vă petreceați timpul pe insulă? H M: În vacanță, da! În vacanță, baie, că noi înotam ca peștii, treceam și la sârbi dincolo, mâncam lubeniță, porumb fiert. […] Îmi puteți spune cum arăta insula? H M: Majoritatea, erau cetăți, locuiam în cetăți. Dar nu toată lumea, de exemplu eu, tata, parinții mei, au avut situație foarte bună. Casa noastră era făcută, un colț intreg după napoleon de aur. Noi eram copii si ne jucam, nu știam că e aur, ne jucam cu ăștia, Napoleon așa le spunea. Care erau ocupațiile insularilor? H M: 90% barcagii, pescari și la început când era numai fabrica de țigări 60 de muncitori femei lucrau la Fabrica de Țigări. Care erau obiceiurile și tradițiile? H M: Păi, obiceiurile turcești. Cum să spun ale musulmanilor. Ce mâncăruri, ce băutură erau pregătite de sărbători? H M: Desertul de bază baclavale, și asta nu știa să facă oricine. […] O singură sărbătoare în religia mahomedană, când se taie berbeci de jertfă si ziua Republicii Turcia, atât. Cum se îmbracau turci? H M: Păi să știți că barcagii, în general, și iarna umblau în pantaloni scurți cu ciorapi, din aia cu jartele, sărăcie deci, nu era specific ținută turcească, fiecare ce putea. H M: La noi pomana asta este: cât ești în viață ai făcut un bine, când ai murit vine și stă cinci minute de nu se aude nici musca, nu se țipă, nu se zbiară. Și cel care i-ai făcut bine pomenește că uite Mustafa m-a ajutat pe mine în viață cu cutare lucru. Care erau relațiile insularilor cu locuitorii din Severin și Orșova? H M: Foarte, foarte bună. Insula a fost protejată însăși de raionul Severin cum era atunci […] Dar cu excursioniștii? H M: Excursioniștii, pe vremea aceea, când vorbesc eu din copilăria mea nu existau mașini, se venea din toată țara si veneau cu trenul. Insula era foarte populată, excursioniști și noaptea găseai. Deci, era circulație mare. Eu am lucrat o perioadă la Sfatul Popular la insulă, acolo m-a angajat cineva și de atuncea știu mai multe date, chiar populația ultima înainte de demolare. Ce a însemnat insula pentru dvs? H M: Pentru mine nu a însemnat prea mult pentru că fiind copil, atât că am crescut acolo. Cum s-ar spune m-am născut acolo mai bine zis. Și copilăria a fost la 11 ani. Când a început scufundarea insulei?

H M: În ’68, în 1968. Unde au fost mutați oamenii? H M: Prin toată țara, în afară de insula Șimian, aia s-a făcut special pentru insulari , dar nimeni nu a vrut să meargă pentru că nu era ceva original, niște construcții la sfoară exact ca blocurile astea. […] Când au plecat ultimii insulari? H M: Ultimii în ’68. De exemplu Durgut a fost ultimul care a părăsit insula. Cum au reacționat insulari când au aflat că trebuie să părăsească insula? H M: 80% au depus carnetele de partid, ce erau atuncea, comuniști, au depus la comitetul de partid de aici. Plecăm în Turcia. Eu am asistat la o ședință atuncea, invitat a venit ambasadorul turc din România și un reprezentant din Turcia și a ținut acolo la Căminul Cultural la ședință: care vrea să plece în Turcia, deci prima rată, toată, cu o valiză, îmbrăcăminte, în rest tot ce au avut au lăsat acolo. Două luni de zile carantină la niște dormitoare, în rest îti găsești de lucru în Turcia. Ai noștrii turci deștepți, noi dacă am stat între români, am lucrat aici la Șantierul Naval, tata nu a vrut să meargă, nici eu nu aș fi vrut. Nu insulari, noi vorbesc, familia noastra, a mea. Și tata din ’48 e în Severin la Șantierul Naval nici nu se naționalizase întreprinderea. […] Vi se face dor de Ada-Kaleh? H M: Absolut nostalgic, sigur că da. Cum să nu.

Popescu Căruntu Sefide

Data și locul nașterii: 25 septembrie 1927 în Insula Ada-Kaleh

Profesia si ultima școală absolvită: “casnică și pensionară, la 45 de ani m-am angajat la service. Am făcut Gimnaziu industrial. Gimnaziu s-a desființat că era pregătire de război și n-au mai continuat, că trebuia să vin la Severin și să vin la carne de porc și atuncea ca să nu, că nici băieții nu făceau armata, erau scutiți de armată că fiind la armată trebuia să ajungă să mănânce din cazan cu porc și pe chestia asta nu te luau în armată. Iar noi fetele și băieții, unii duceau de acasă mâncare sau condiționau, spuneau cum tata a fost la niște nemți și nemții s-au ținut și de asta, lu’ tata îi făceau mâncare fără porc”.

Naționalitatea: turcă

Cetățenia: română

Religia: mahomedană. “Am rămas mahomedană, nu mi-am schimbat religia. Mi-au respectat soțul și socrii mei religia și sărbătorile religioase și eu am respectat sărbătorile creștine, la biserică nu m-am dus și nu m-am închinat niciodată, iar în camera mea nu aveam tabloul lui Isus sau un tablou religios, decât în camera lu’ soacra- mea”. […] Povestiți-mi puțin despre copilăria si familia dvs. P C S: Când s-a casătorit mama mea cu tatăl meu pe vremea aceea nu se vedea mireasa cu ginerele, decât familiile se, dar mama a fost înstărită. Bunicul meu făcea croazieră de la Vidin până la…, de la Giurgiu până la Viena, era cafegiu pe vapor câteva luni sau nu știu cum făcea, avea și două prăvălii în insulă, care era tovarăș cu altu’, tovarășul stătea la magazinele acelea, în fine, ca să aibe familia. Nu erau bogați dar era, însă tata, a fost copil sărac. Din războiul de la Plevna bunicul din partea tati a fost când a fost războiul cu rușii, francezii, cu Ludovic al III –lea și cu români și astea, el din Rusia, din Cucaz era cerchez pe românește, chirchiz pe turcește, cerchez, un bărbat înalt, el a auzit că la nu știu câți kilometrii de la Plevna, sunt nu știu câți kilometri până la Ada-Kaleh. A auzit că acolo sunt mahomedani și nu s-a mai dus în Rusia, a venit în Insulă. A rămas în insulă și s-a căsătorit cu bunica mea care nu avea decât 13 ani și ceva. S-a căsătorit și făcea negoț din insulă ducea pran le zice, bărci mari din lemn, ca aproape mai mic decât șlepu’, dar ținea loc, ducea în Iugoslavia la Sip marfă. Seara încărca acest vas dar cu vâsle și încărca și îl lega, cu ce? cu sare, petrol, gaz. Nu știu, încă ce ducea dar sare și petrol sigur. Și într-o dimineață, într-o seară cum a fost legat, cu, erau acolo la debarcader niște stâlpi făcuți anume, băgați în apă, în Dunăre, când Dunărea era scăzută și se legau vapoarele și ancora se dădeau acolo și erau legați, și cineva din dușmănie, din răutate, i-a desfăcut lanțu’ și vasul a luat-o pe Dunăre în jos și s-a terminat. Când a ajuns el în mijlocul insulei dimineața de noapte ca să ia și vâslași care să vâsleasca asta, i-a spus un turc: “ stii că nu mai e vasul acolo, că cineva i-a dat drumu’ la lanțul ăla cu care era legat”, și el a făcut infarct, a căzut și a și murit. Și tatăl meu, nu mai țin minte, la 13 ani sau 11 ani a rămas orfan de tată. Era cel mai mare, și mai avea încă doi frați și o soră, patru copii au rămas. Și atunci sigur că erau săraci. Bunica s-a recăsătorit, dar după câțiva ani, însă, copii ăștia până să crească, bunica muncea din greu, erau săraci. […] Mama, când s-a înființat Fabrica de Țigări, așa, când au vândut la Orșova casa și s-au mutat în insulă, pe noi să ne dea la școală în limba turcă și atuncea s-a înființat și Societatea Musulmană și atuncea au depus bani la această Societate. […] Ali Kadri, care era când a fost regele Carol al II-lea în insulă. Atuncea le-a dat un privilegiu: ca să se importe. Ali Kadri, ajuns și Turan Ismail era unchiul, lu’, primar era, unchiu’ lu’ mama, neamuri apropiate, pentru că era un bărbat mai arătos, mai frumușel așa, înalt, avea și el un costum și un fes. Ferdinand când a venit în insulă, Ferdinand I a fost trecut cu barca lu’ fratele lu’ bunica mea, că avea cea mai frumoasă barcă. Si l-au împodobit cu, adică frumoasă, ingrijită și l-au primit la el acasă, că soția era bogată, avea un frate general turc, în Turcia și adusese mobilă turcească, dar din Istanbul. Și acolo au băut cafea, s-a servit și primit frumos, când atunci când…odată era Austro-Ungariei trecuse turcii din insulă, odată insula, adică, odată la români, odată la sârbi, odată și tot așa schimbau soarta turcilor din insulă. Și și-a depus la această societate regele Carol cu Iorga, Nicolae Iorga, profesor de istorie, a fost si profesorul soțului meu.[…] A venit cu profesorul Iorga, regele Carol al II –lea, tata lui Mihai …dar, a fost un rege deștept, se ducea aproape în fiecare săptămână și se întâlnea cu Ataturk, reformatorul Turciei la iahtul lui Ataturk la Cornul de Aur. Când au fost, când a rămas al turcilor, Ismet Timur care era prietenul lui Ataturk, ei erau prieteni colaboratori. El, atuncea conducea și el a fost de părere ca pe insulari, care au fugit din Iugoslavia în insulă, pe ei, și au rămas insulari la Austro-Ungaria sau la români și să nu ajungă soldați turci să mănânce porci, să ia toată insula, turci din insulă și să-i ducă la, în Turcia la un…orașul dar nu s-a reușit să facă treaba asta. Atunci la întâlnirile astea spun că turcii, o comisie a plecat la Viena, ca insula să rămână la români nu la sârbi că se hotărâse să rămână sub sârbi, atunci s-a primit doleanțele turcilor și au rămas la români, că au cerut să rămână și români. Și atunci venea din Turcia: învățătorul, jandarmul, era plătit de turci, de Turcia, și era păzită, soldații, și dăduse zvonul că în insulă e bine plătit si insulă mică fără cheltuieli, și locuințe sunt că în cazemate să locuiască, atuncea au mai venit și din Turcia, a mai venit bunicu’ meu și s-a căsătorit, a luat din Vidin pe bunica mea. Pe cealaltă bunică, din partea lu’ mama. Și, eram, era o liniște în insulă atât de frumoasă era insula. De foarte multe ori, închid ochii și parcă mă plimb pe toate ulicioarele acelea, casele, proprietari caselor parcă îi văd. Și o liniște și o atmosferă așa de plăcută, toată lumea parcă era una și aceeași sau rude. Așa era, și probabil că nu se știa mult, nu se cerea mult și atuncea era omul mulțumit.[…] După ce m-am căsătorit, eu, atuncea au început să vină muncitori, muncitoare mai mult. Înainte nu erau decât doi funcționari, fiind gimnaziu industrial, funcționarii ăștia erau la fabric de tutun care se, era de la Timișoara venea tutun și era un fel de surcusală fabrica aceea. După aceea s-a făcut fabrica Musulmană, că regele Carol al II- lea când a venit, a stat. Regele Carol a venit foarte dispus în insulă, spun, cu Nicolae Iorga, cu alții, mi se pare că Nicolae Iorga era prim-ministru atuncea, dar si cu alții. Și a avut o întrevedere cu regele Iugoslaviei, și planul era făcut așa: se duce în Iugoslavia se întâlnește cu regele sârbilor, de acolo face un drum spre Târgu-Jiu și pleacă la București. Așa de plăcută, a decurs discuția, mi se pare că a fost și o căsătorie la mijloc, regele se căsătorea, că l-a primit frumos, în orice caz o discuție foarte plăcută. El foarte bucuros, mulțumit de acestă întrevedere cu regele Serbiei a zis: “Ne schimbăm ruta, hai, mergem la Ada-Kaleh”. Și au venit în insulă. Turcii au fost anunțați, probabil că a venit, nu l-au poftit la nicio casă decât la cafenea. Am și fotografiile lui la cafeneaua aia. Și s-a servit, l-a servit pe el cu cafea, dar din care băuse tatăl, Ferdinand I. Și a fost foarte impresionat că din ceașca din care a băut el, a băut și el cafea. Și atuncea a întrebat, și le-a spus ca să le dea, dar mai aveau privilegii, turcii și de la austrieci, și a zis așa, dar le tăiase, cei care au case să nu mai locuiască în casemate, să nu se dărâme monumentele istorice, numai ce s-a dărâmat de timp, cărămizile alea să le folosească, și peste casemate să se construiască case. Dar turcii care lucrau numai la fabrică nu făceau decât o cameră și o bucătărie, un antreu. Asta era peste cetate. Când vine primăvara, apele se dezgheață cazanele, atuncea e inundație mare și să fie ferit, să fie peste cazemată că altfel vin în casă, și ghețoaiele alea mari puteau să dărâme și casele, dar au fost protejați turcii și pe vremurile alea și după, și pe timpul comunismului au fost protejați, primăvara întotdeauna când se anunța că vine ghețarul, s-a desfăcut la cazane aduceau șlep acolo ca să protejeze, că Severinul avea nu avea, dar acolo aveau grijă să facă singurul lucru că i-a dus la Bărăgan din ordinul domnului Stalin.[…]

Regele Carol atuncea a zis așa: să se facă case, fiecare să depună câți bani are ce are, să se facă o societate și în anul 1934, 4 mai a luat ființă acestă Societate Musulmană. Și ce privilegiu s-a dat să se aducă zahăr în insulă fără, cred că din România era zahărul, în pachete de 5 kg. Atunci nu aveau voie ca să nu se speculeze, mai ieftin, veneau, ca să cumpere zahăr, se fabrica romu, să se aducă tutun de la Ismir, Ismirna se numeau țigările, să se aducă din Bulgaria, să se aducă lucruri antice, gablonțuri, brățări, de toate din Turcia, bibelouri din Bavaria și scrise special, scrise Ada-Kaleh ca să vină vizitatorii în insulă fără să se importe aceste mărfuri, fără taxe vamale, ca să se vândă mai ieftin, vizitatorul să vină ca să cumpere zahăr, cafea, țigărim mai ieftin, rom și barcagii să câștige bani. Iar care venea cumpăra bilet pentru Insula Ada-Kaleh nu plătea nici biletul de tren, era gratis. Acest privilegiu l-a dat regale Carol al II-lea. Noi insularii nu avem voie prin conștiință ca să avem o repulsie sau ceva pentru familia regală. Asta, noi nu avem voie, pentru că venirea lui în insulă și cu taică-su când a venit, a dat acest privilegiu. Insula era vizitată de vizitatori, veneau și vasele mari de croazieră și cumpărau, afară de asta familii care nu lucrau la fabric sau nu aveau prăvălii, era un bazaar întreg de la debarcader și până sub geamie, intr-o parte și în alta, una lângă alta prăvălioare, cum este bazarele din Turcia. […] Și să se fabrice rahat și insulari au început să prospecteze, să cunoască mai mult, să trăiască mai bine și făceau și dulcețuri. Dulceață de trandafir dintr-un trandafir special cu petale, deci azi înflorește, mâine deja petalele cad. Dulceță de trandafir, dulceață de smochine și se vindea, vindeau la vizitatori si dulcețurile astea, rahat prima dată a făcut cineva și ultima când fratele meu a crescut, chiar pe vremea comunismului, a luat autorizație pe numele lu’ tata, că avea 75 de ani și acolo o făbricuță mică făcea rahat cu etichete speciale făcute la Craiova și vindea la vizitatori. Foarte mulți cumpărau nemți, si dulceță și rahat. Știți care veneau să viziteze insula, catacombele că se ducea insula, iar peste cazemate, din copilăria mea am foarte multe. Acuma cand au crescut copii, frații lu’ tata, toți s-au unit și au făcut o casă pe cetate, extraordinară, aia nu a fost fotografiată. Îmi aduc aminte era o curte supraetajată, deci intrai pe portiță, între două cazemate, cazemate în dreapta, în stânga. Avea curtea în L, avea o poartă când veneai din centru să zicem, și o poartă la Dunăre, în partea alaltă a casei. Casa era, te urcai pe niște scări interioare, casa era la marginea cazematei, deci, la curtea de la etaj. Așa de bine era împărțită casa, avea un peisaj nemaipomenit, urcai pe niște scări interioare și avea o ușă drept in față care ieșea în curtea de la etaj. În dreapta era dormitorul cu baia, în stânga bucătăria, cămara din cămară în pod și, iar, erau două, nu sălile cu geamalâc, partea dinspre Dunăre era numai cu geamalâc ca să vezi tot timpul Dunărea și padurea și trenurile și astea.[…] Scara de la cămară spre pod era așa o scară ci, te uric, era din scândură, lemn, lată și așspășeai pe el cum ai păși, podul era pardosit, în pod se țineau și haine și toate fructele din toamnă erau în pod. În fiecare seară, când începea să se întunece așa când ne pregăteam de masă asta era nelipsitul urcatul în pod și luat din pod fructele. Până în primăvară mâncam fructe din curte, acolo erau tot felul de, toate astea, de mere care țin mai puțin până în primăvară. Fructele se aruncau în Dunăre, nimenea nu făcea țuică, nu le specula, nu nimic. Mai erau vreo doi așa care mai cărau la Orșova la piața, să vândă. Erau pomii ăia la 30 de metri înalți, grădini. Părinții mei aveau trei prăvălii. Grădini cu pomi, cu fructe, la case nu i-a despăgubit decât o singură casă și lu’ fratele meu o casă. Fratele meu avea două, nu i-a despăgubit pentru că le-au trecut în patrimonial statului, ca să nu dea bani. Cea mai mare casă, cea mai scumpă era de 18 mii de lei. Și au lăsat totul acolo iar eu plâng și mă gândesc.[…] Copilăria mi-a trecut frumoasă, cu amintiri foarte frumoase, cu obiceiurile noastre de la bunica, și parcă le trăiesc și acuma. De copil ma gândeam cum stăteam în poartă sau stăteam la bunica ailaltă, am stat cam până la 10-11 ani, la cea săracă cu casa frumoasă și pe urmă am trecut la bunica cealaltă care a plecat în Turcia cu ultimul frate a lu’ mama. Unul din ei era plecat deja și acolo era închiriat și după ce a plecat mama a zis: – hai, ne ducem acolo că e mai mare grădina și voia ca să stea în casa lu’ mamă-sa unde a crescut. Și ne-am dus acolo. Și mă gândeam cum stă vaporul ăsta atâta fierotenie pe apă. Când am ajuns la școală, am aflat că ținea apa, ziceam că de ce nu se scufundă până în fundul Dunării, eram foarte curioasă să știu ce este în fundul Dunării. Cum este, cum s-a format Dunărea asta așa de mare. Pe malul sârbesc era mai lin, era mai îngustă Dunărea și apa curgea mai încet, că se făcea așa o bucată din Dunăre, apă era, treceam peste apa aia până la mijloc și ajungeam la o insulă unde era nisip și nu era nimeni. Acolo puteai să faci plajă liniștită, erau niște pomi scurți așa , printre nisipul acela era mai aproape de malul Iugoslav. Eram foarte curioasă că ce este, vara când se, erau verile alea călduroase și apele nu curgeau atâta în Dunăre, ce se făcea Dunărea departe , departe de poarta noastră. Și mergeam mult era pietriș și numai o porțiune era mai adâncă unde piloți de pe vase știau, numai pe porțiunea aia treceau că altfel s-ar fi, ar fi atins nisipul cred. Și mă întrebam de ce oare nu se, într-o noapte să nu mai fie apă , să văd ce este în fundul Dunării și mă mai uitam așa și vedeam pădurea una cu cerul. Și mă gândeam dacă m-aș urca acolo sus aș apuca ceru’. Pe urmă am aflat că pământul e rotund și că globul, și că dacă ajung acolo tot înălțimea aia e sus. Și chestiuni de felul ăsta. Și erau de sute de ani pe marginea Dunării, cam la orice pas vedeai un os de om. Au murit în jur de 1800 de oameni care au lucrat la casemate, cum se aducea cărămida, de unde aduceau, au putut să reziste. La capătul insulei, acolo ne duceam după masă. Era un foșnet cum curgea apa prin pietrele alea. Gălăgia aia așa ne odihnea, ne plăcea și acolo făcea mama ceai, binențeles cu prietenele ei. Cazematele erau făcute acolo în formă de rac, exact cum racul are două picioare așa spinarea racului. Ce imaginație, ce deșteptăciune atâtea sute de ani ca să poată să zidească.Pe deasupra nu se vedeam se vedea doar coamna cum e, aici era grădinp, erau camerele soldaților sau a muncitorilor, pedestrașilor și aveau așa câte, o gaură lăsată, cam de un metro și îngustă cât vedea pe dușman și să îl, cu pușca să îl omoare. Și se găseau ghiulele. […] Și pe margine niște grinzi și un fel de lemn ca să nu se putrezească în apă, s-a mai putrezit dar tot a mai rămas urme. Și cum erau digurile alea făcute așa pe margine ce să oprească vapoarele, când vine apa mare și să nu rupă, și erau cu niște șuruburi.Când se retrăgea apa atuncea se mai vedea. Unde stăteam noi la bunica lu’ mama lu’ mama acolo era o porțiune încă din, se menținea din grosimea aia din lemn, din lemn și cum putea să reziste sub apă să stea? Cum putea? Cu ce era tratat? Și astea erau niște locuri, clădiri care trebuiau să fie păstrate, dar ce să știe Gheorghiu Dej, ce să știe Ceaușescu? Au insitat alte țări, ambasadorul Turciei, au venit de câteva ori cu soțiile pe insulă, au stat de vorbă cu turci, mă duceam și eu, și le-a cerut părerea, i-a întrebat ce își doresc, i-a ajutat statul român pentru fiecare cetățean care avea buletin îi lua o mie de lei pentru renunțarea la cetățenie. După ce că își lăsa pensia aicea, erau scoși din bunurile lor, plecat, pleci în necunoscut, după ce le strica tot rostul, plângeau, cum plâng și eu acuma.[…] După ce că au făcut atâtea rele, au supărat atâta poporul, le-a mai luat și câte o mie de lei, și acuma nu le ajungea și nu le-a dat voie la început să se ducă cu șaptezeci de km bagaje ca la ceilalți evreii sau nemți din țară. După aceia la intervenția președintelui Turciei, Ceaușescu i-a făcut o scrisoare, atuncea le-a dat voie să se ducă să-și ia bunurile din casă cu mobilă cu tot, dar bani ăia câte o mie de lei a oprit de la fiecare. Și fiecare s-a dus la ambasada turcă. Ambsada turcă a dat de persoană cinci mii de lei, bani de drum. Și când au plecat în Turcia de au intrat în frontieră, la Zârtinbornon, acolo i-a cazat prima dată și după aceea i-a repartizat în casele care, și erau făcute pentru sinistrați și au băgat și pe insulari în același grup de sinistrați, și au căpătat câte un apartament fără chirie. Iar care a vrut să plătească, au plătit- o ca o chirie foarte mică și după 27 de ani au primit titlu de proprietar și acuma pot să-și vândă apartamentele alea. Mulți au vândut apartamentele și au cumpărat în alte cartiere mai bune. Statul turc i-a ajutat și în ultimul moment. Ați păstrat legătura cu prieteni dvs? P C S: Da, sigur ca da și acuma mai am pe una care îmi este și rudă, am fost prietene bune. Și când a plecat, am stat la gară m-a luat de gât și m-a pupat și mi-a spus și de tine acuma mă despart, am suferit foarte mult, fiecare are în fața ochilor insula grădinile acelea, cu liniștea aia, cu armonia aia, așa a fost. Și i-a dus pe Bărăgan oameni săraci era de ajuns să spun ceva că este împotrivă, că ai vorbit la adresa partidului imediat te lua și i-a dus bătrâni, au murit pe Bărăgan. Au luat oasele acolo, copii au plecat în Turcia, vă puteți închipui ce durere și mai păstrez cu ea. Dar tot aștept ea să mă sune. Că am pe frate-miu în Turcia în fiecare seară telefon, dacă nu îi dau eu telefon, mă sună el. Mai am două prietene cu care eram, mereu în orice excursie oriunde, familiile erau așa, una e cu trei ani mai bătrână decât mine, una patru. Aia care e mai mare, cea mai bătrână la ora actuală plecată din Ada-Kaleh, mai am pe fratele lu’ mama care are 90 și ceva de ani. Cu ce se ocupau? P C S: Fiecare ce apuca să facă, majoritatea lucru în fabrici, prima dată la tutun, după aceea s-a făcut Gimnaziu Industrial și au transformat într-o fabrică de confecții pentru armată, se numea Vasile Roaită după venirea comunismului. Și după aceea lucrau, devenise o surcusală a Severinului și au venit și atunci au venit și români, familii. Au venit și fete, de pe la Vârciorova, care s-au mutat la Schela, din Turnu Severin veneau și locuiau în Insulă. Câte , două trei gazdă aveau, se înțelegeau bine, foarte repede au învățat turcește.[…] Și fiecare care nu mai locuia în cazemată, dar folosea cazemata. Și la etaj peste cazemată erau pomi fructiferi și, la fratele meu avea o grădină foarte mare și așa lungă, iarba verde frumoasă. Iarna stăteau găinile, îi plăcea să cumpere găinile alea albe mari cu picioare groase. Stăteau în cazemată și se plimbau în cazemată, era cald. Avea tot felul de mere, și el să mănânce toată iarna până primăvara și părinții mei, și eu.[…] Cum și când s-a produs despărțirea de familie? P C S: A fost jale. Deși unii care au avut o situație bună care aveau rude în Turcia au fost ajutați. Deci toate rudele mele au plecat. Și eu aveam la un moment dat 25 de veri și verișoare la Istanbul care fiecare avea copii și copiii, copii, trei generații. Dar verișoarele mele au murit. Mama avea doi frați.Tata avea un frate. Fratele lu’ tata a plecat înainte de război. A făcut la Orșova școala Liceul Comercial dar în limba română, i-a fost puțin greu când a ajuns în Turcia dar în necunoscut s-a dus, direct așa prin ambasadă la statul turc: – ajutați-mă eu sunt turc din Insula Ada-Kaleh și am vrut să trăiesc în Turcia! Și s-a căsătorit și era director la cooperații.[…] Mama mea a murit și nu i-am spus că a murit frate-su.[…] Sunt nemulțumită, sufăr pentru această insulă și sunt și răscolită.[…] Te uiți acuma nu se mai vede nimic, tot mort, până acolo a ajuns…vai, nu vă puteți să vă imaginați ce a fost comunismul, comunismul poate a fost ceva bun dar nu s-a aplicat cum trebuie, nici în Rusia nu s-a aplicat. A fost un șablon, xeroxat la fiecare țară s-a dat câte un xerox din ăsta, aceleași purtări. Acolo în insulă două cimitire, cimitiru’ vechi și cimitiru’ nou. Îmi puteți descrie insula? P C S: Când a venit regele Carol atuncea am venit și eu în insulă, că a început afacerile și tata a vândut bani la această Societate Musulmană ca să ia dividente și să deschidă și o prăvălie. Iar noi să învățăm la școală limba turcă. Că era Hogea care ne preda și în limba turcă materialu’, de exemplu limba română cum ar fi el era de limba turcă cu gramatică și religie.[…] Am avut un învățător roman de prin Silistra, care a trăit printre turci, dar ce învățător, era învățător dar citea cărți de filosofie. El pe front a murit în primele zile.[…] Zburdam toată ziua, plaje, Dunăre, fructe, ne mulțumeam cu ce ne cumpărau părinții, nu știam să cerem, nu erau televizoare. Radioul la început așa, și fiecare se distra în felul lui, mi-a plăcut foarte tare lucru de mână, și acuma a-și lucra nu am pentru cine dar lucru de mână mă distrează, nu mai văd ochii. Așa ne trecea timpul.Vara cu plaja, iarna cu lucru de mână. Și ne duceam de la una la alta, liniște complet.[…] Cum erau contrucțiile?

P C S: Erau majoritatea din cărămidă de pe la cetate, cetăți erau, le zicea gepane, erau mari așa, construcții, în interior unde era depozitat armament era vreo 4-5 din astea, restu’ erau de locuit. Locuiau în ele. Așa era de bătută în cazemată pământul, parcă era ciment, și pe urmă au început să vină, băieți s-au căsătorit din Bulgaria de la Vidin luau turcoaice. Că nu prea erau fete, veneau se căîătuisă în insulă băieți numai, bărbați veneau să aibă de lucru, auzisără de fabrici de statul român că îi ajută și se duceau se căsătoreau și aduceau mireasa de la Vidin cu vaporu’. Era fiecare din insulă curios că vine mireasă de la Vidin. Am avut o rudă pe cumnata lu’ bunica mea, care a fost crescută la Vidin, când era bătrână niciodată nu a mai putut să meargă să-și vadă parinții adoptivi, de când s-au despărțit așa sărăcie era. Care erau obiceiurile și tradițiile insularilor? P C S: Obiceiurile astea cum ar fi la creștini: Crăciunul și Paștele și să vedem cât este de apropiat, mama era mai habotnică în religie, era foarte năcăjită că soțul meu e creștin, dar erau bucuroși, mulțumiți că eu trăiesc foarte bine cu el și că este un domn. Dar se cunoșteau familiile, ai bătrâni. Și cum ar fi Crăciunul și Paștele, la Paște se roșesc ouă ca să se consume ouăle, iar la noi se taie miei de un an, berbecuți, se taie se sacrifică și dacă ar fi să nu se sacrifice animalele astea s-ar înmulți mai mult decât oamenii. Iar de Crăciun, creștinii mănâncă porc în țările reci, dar în Turcia, Anatolia, pe acolo în țările astea arabe cu clădiri mari, boală, băuturile, iar la fel la căldură nu merge și profetul Mahomed a zis că e arab adică urmașii mei să nu mănânce porc și să nu bea băutură pentru că mergând intr-o, nu călătorie, intr-o vizită așa, cu încă unu dintre ai lui, vede doi băuți și când s-a întors, i-a găsit în sânge. S-au îmbătat și s-au luat la bătaie, s-au tăiat. Și de atuncea a zis urmașii mei nu au voie să bea băutură. Porcu că se îmbolnăveau. Morți că se înmormântează imediat, dacă e timp, moare din timp de dimnineață imediat după slujba de ora două e înmormântată caldă încă. Zice că în țările calde nu au toxine, nu au nimica, îl împacheteză și zice că în Corane asta scrie, s-a născut fără nimic, trebuie să moară fără nimic. Nu are voie cu nici o bijuterie.[…] Cum se îmbrăcau turcii? P C S: Îmbrăcămintea, știi, cum se purta îmbrăcămintea, rochiile de sus până jos, aici cu o placă, încrețite, mai demult vorbesc de bunica mea, și după aceea larg drepte, și care avea posibilitatea ceva cordon din monedă de aur, legate așa una câte una de alta, puse, fixate și purta cordon de aur la rochiile astea. Și cât de sărac ar fi tot avea omu’ câteva monede în casă sau un inel sau purtau cerbel, se zice pe turcește. […] Ce mâncăruri și băuturi erau pregătite de sărbători? P C S: La bairam noi mâncam așa, plăcinta nu ne lipsea, cum ar fi la Crăciun sarmalele și cu cartaboșii. La fiecare bairam era plăcinta erau tăvi mari se trimitea la cuptor plăcinta, după aceea baclava sau încă o prăjitură, tot siropată care e din coca franțuzească făcută, cocă fragedă. Nu se mânca decât plăcintă cu lapte bătut sau cu compot, fiecare cum vroia așa mânca. Mie îmi plăcea și cu compot și cu… După aceia prăjituri, eu nu prea puteam să mănânc după plăcintă prăjitură, a doua zi mâncam pe stomacu’ gol prăjitură, baclavaua sau asta, eram cu fierea și cele trei zile de sărbătoare, a doua zi dacă mama făcea un pilaf sau ceva care tot așa cu astea se mânca și după ce am mâncat, masa se aduna repede se așeza mama cu tata, iar noi copiii, frate-miu cel mare, apoi eu cu fratele cel mic. Prima dată pupam mâna lu’ tata după aceia mâna lu’ mama, pupam așa și puneam și la cap. Și părinții ne pupau și pe noi. După ce terminam noi de făcut asta atuncea mama cu tata îsi făceau bairamu: se pupau pe obraz, ei așteptau nu terminau bine operațiunea asta că începeau să vină copiii, că copii se săturau de bomboane. Ei așteptau bani , și tata știa că întotdeauna copiii se bucură la bani, tata făcea bani mărunțiș, așa într-o, intr-un vas special pe care îl avea și le dădea la fiecare bani. Ăștea trimiteau și alți copii, că acolo se dă bani, și a doua zi copii spuneau că m-am dus de două ori și de două ori mi-a dat, dar atâția bani am câștigat de la bairam. După aia, după ce terminam noi să zicem, o oră, două ore, veneau cei mici la tata, noi ne duceam acuma la familiile alea, și așa ne bairameam fiecare cu felicitări, asta era, ne îmbrăcam la rochia aia sau la hainele de sărbătoare. Care erau relațiile insularilor cu locuitorii din Severin și Orșova? P C S: Erau relațiile foarte bune, fiecare avea cunoștiință, turci erau iubiți de români și foarte respectați și se împrieteneau foarte repede și cu sinceritate. Dar cu excursioniști? P C S: Cu excursioniștii, mergeam, când auzeam că vaporul vine, dădeam un fel, o alarmă ceva dar..drum, atuncea toată insula spunea: a, se apropie vaporul de carton. Și până când vaporul să staționeze, să arunce ancora noi deja eram la debarcader alergam și ne așezam pe băncile ălea și priveam vizitatorii care se dădeau jos din vapor. Vine înstăriți îi admiram și ei ne admirau , cu funtițe cu elan, cu astea și în fiecare duminică primeam , erau monede de 20 de lei așa monede galbene mai mari și de la fiecare rudă primeam câte un ban din ăla. Eu nu îi cheltuiam pe toți ziceam că poate săptămâna viitoare nu îmi dă să am și de săptămâna viitoare și așa mi se aduna acolo banii. Câteodată fratele meu al mare zicea, tu trebuie să mai ai , mai dă-mi și mie, în timpul săptămânii nu mai am bani. Iar dacă ne trebuia bani ceva ceream numai la mama, de la tata niciodată. Insula era vizitată de mulți turiști? P C S: Da, mai ales în ultimii ani.[…] Ce a însemnat Ada-Kaleh pentru dvs? Ce înseamnă acum? P C S: Ce înseamnă acum Ada-Kaleh-ul , sufăr pentru ea, asta mă gândeam că la bătrânețe am să stau în insulă. O să fiu, că insula era mică, tot timpul erai vizitat sau vizitai rudele, obiceiurile acelea și astea. Când mă duceam în insulă, așa de bine mă duceam însă nu puteam să stau mai mult de o zi, cel mult mi-era dor de Traian.[…] Când a început scufundarea insulei? P C S: Scufundarea insulei parcă în ’68, cred, nu ’68, ’69 cam așa ’69 –’70 ultimele. Unde au fost mutați oameni? P C S: Mulți deja plecaseră, nu știu, o familie sau două, sau burlaci ceva au rămas până în ultima clipă.[…] La Schela, Turcia. Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? P C S: Că ce mai era dictatură , mai putea să facă cineva ceva. Ați păstrat legătura cu ei? P C S: Da am păstrat, sigur. Mă duceam în Turcia și mă vedeam cu fiecare. Spuneți-mi dacă ar mai exista insula ce ați face? P C S: Turcii? Oo, acuma ce ar fi făcut în insulă. Ar fi fost un punct turistic extraordinar. Ce era ea înflorită după regele Carol, cât s-ar fi înflorit acuma. Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada- Kaleh, ce faceți? P C S: Când mi se face dor de Ada –Kaleh? Plângem, ce să facem. Și când ne întâlnim subiectul principal al discuțiilor noastre este insula Ada-Kaleh.[…] Nu aveți idee cât suferim noi, a fost un vis care, așa un vis urât a fost și plângem după ea, dar nu mai are niciun rost.

Radie Arif

Data și locul nașterii : Insula Ada-Kaleh

Profesia si ultima școală absolvită: 4 clase

Naționalitatea: turcă

Religia: mahomedană

Aspecte referitoare la copilărie si familie. Povestiț-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie.

R A: Mama avea cinci copii, a murit tata și mama săraca lucra la Fabrica de Țigări, ne-a crescut și asta e. Am crescut, am lucrat la confecți, pe urmă în ’67 atuncea cu insula, cu Hidrocentrala cine, unde vrea să plece: unele s-au dus la Constanța, unele la București, unele în Turcia. Parcă aveam eu, nu am putut să mă obijnuiesc , plângeam, fata mea avea 7 ani, s-a dus după un an jumate la ambasada turcă:”domnule ambassador zice ce-ați crezut aicea doamnă câini cu covrigi în coadă”. Un an jumătate a durat până a venit Gheorghe Maurer ultima oară, a spus la Ceaușescu ambasadorul turc se închide ușile, vine insulari, să plece români, atuncea ultima oară a dat Ceaușescu voie și ne-am repatriate, unele au rămas și noi am venit înapoi, o grămadă au venit înapoi, a murit lumea. Da, asta este. Vă amintiți câți turci erau pe insulă când erați copil? R A: 250 de familii era. Ați păstrat legătura cu insulari? R A: Sigur că da. Din ce familii proveneau? R A: Turci. Tot musulmani. Pe urmă a deschis Fabrica de Confecție Gheorghiu Dej a deschis pe insulă că nu era, pe urmă Fabrica de Țigări și pe urmă a venit multe românce din Vârceorova de la Bahna la insulă a intrat la confecție. Și confecția ultima oară a mutat aici la Strada Mare la Severin. Am avut insulă, ăștia au distrus, Gheorghiu Dej și Tito, ăștia ne-au stricat nouă, nu pleca nimeni în Turcia. Noi eram, aveam fabrica, venea în fiecare vinerea ne aducea carne, aveam alimentară, aveam textile, Fabrică de rahat, ce să spun noi eram foarte foarte fericiți. Cum vă petreceați timpul în copilărie? R A: Ne jucam cu fetele. Cum și când s-a produs despărțirea de familie? R A: În ’67 am plecat în Turcia, după am intrat la Uzina de Vgoane și am ieșit la pensie. Am lucrat la Ada-Kaleh 11 ani și aicea 22 de ani. Soțul îmi era la Bărăgan, săracu el sa îmbolnăvit, a avut un frate a fugit in Iugoslavia, Și pe socrumiu și pe el la ridicat în Bărăgan cinci ani. Când a murit Stalin atunci au dat drumu. După aia eram eu o fată ne-am împrietenit și ne-am luat.[…] Îmi puteți descrie insula? R A: Era bine, aveam fântînă în curte, aveam smochini, erau vapoare veneau la insulă. Eram foarte foarte fericită.[…] Care erau ocupațiile insularilor? R A: Fabrica, confecțiile, țigarete, lucra soțul meu la barcă, câștiga bani. Care erau obiceiurile și tradițiile? R A: Obiceiurile noastre turcești. Ce mâncăruri și băuturi erau pregătite de sărbători? R A: Făceam plăcintă făcea mama baclava , tetacle cum făcea la rindea mătușa mea și după aceia punea așa,băga la cuptor se umfla când se se răcește fierbeam sirop, a doua zi se răcește, uns cu unt. Care este povestea sfântului de pe insulă? R A: Am avut noi un sfânt Miskin Baba săracu el o femeie turistă venea baba mătușa mea stătea lângă debarcader acolo. Femeia aia plângea, mătușa mea, baba, ce e doamnă mi-am pierdut soțul nu știu. Mătușa mea a învățat-o că era sfântul lângă auzi doamnă te duci la sfântul Miskin Baba și iei pământ și pui sub perină, dar să-l aduci înapoi. A luat femeia și a visat că sa înecat bărbatusu și a dus pământ înapoi. Am avut un sfânt o femie săracă, eu eram mică, a plecat fiusu la război știiți, și a visat mama lui până în dimineța a făcut rugăciune singură cu pușca lângă el și zicea el la unchiu meu să știi că mama sa dus la Miskin Baba a făcut rugăciune. A trecut așa pușca și nu a murit. Am avut un sfânt extraordinat. Un militar că noaptea umbla el vedea lumânare noaptea în parc și a vrut să împuște și el a rămas așa cu mâna. Mătușa mea, asta când era mică a înjurat pe Miskin Baba și i sa strâmbat gura.[…] Vă amintiți cum erau îmbrăcate femeile și bărbații? R A: Îmi aduc aminte eram mică mama avea așa o fustă neagră, cu dantelă neagră. Care erau relațiile insularilor cu locuitori din Severin și Orșova? R A: Noi suntem de Severin, de la Severin ne venea făină, alimente, carne tot de la Severin venea. Dar cu excursioniștii? R A: Veneau de la Herculane, cu barca, veneau vapoarele se duceau la Cazane. Știi, eu niciodată nu m-am dus la Cazane. Era vizitată de mulți turiști? R A: Veneau, erau vapoarele Carpați, Oltenița veneau turiști o grămadă să vadă insula aveam moscheie și s-a dus totul. Ce a însemnat Ada-Kaleh pentru dvs? Ce înseamnă acum? R A: Ada-Kaleh e un, o insulă ada înseamnă că este locul, kale este clădire. Când a început scufundarea insulei? R A: Eu am plecat în ’67. Am plecat în Turcia și în ’69 aproape am venit dupăaia au dat drumu la apă. Era frumos. Unde au fost mutați oamenii? R A: În Turcia, București, Constanța. […] Când au plecat ultimi insulari? R A: În ’69… Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? R A: Lumea, ce am plans noi, să te muți din locuința ta să nu crezi că e ușor. Ați păstrat legătura cu ei ? R A: Cum să nu. Am rămas aicea, sora mea a rămas aicea, fratele meu a rămas aicea, un frate am avut la București, toți au murit, toate surorile au murit.[…] Spuneți-mi dacă ar mai exista insula ce-ați face? R A: Aș pleca, venea turiști în fiecare duminică, plinp era insula. Fata mea era mică făceam dulceață de smochine ieșea la poartă vindea și ea avea șase ani. Amintire a rămas totul. Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada-Kaleh, ce faceți? R A: Plâng, îmi pare rău. Vis era.

Ahmet Engur

Data și locul nașterii : 1941 Insula Ada-Kaleh

Profesia si ultima școală absolvită: am lucrat în comerț ultima dată, pensionar acuma

Naționalitatea: turcă

Religia: musulmană Aspecte referitoare la copilărie si familie. Povestiț-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie. A E: Am crescut în sărăcie ce să spun, tata a fost membru de partid, deputat în Marea Adunare Națională, a murit când aveam 12 ani de atuncea țin minte că am fost sărac. Vă amintiți câți turci erau pe insulă când erați copil? A E: De toți ? Aproximativ. A E: Se zice că ar fi fost 5-6 sute de personae, alții spun că 8 sute. Nu cred că eram mai mult de 500 de personae pe insulă. Ați păstrat legătura cu prietenii dvs? A E: Da. Cum vă petreceați timpul în copilărie? A E: În copilărie, pe malul Dunării ne jucam prin catacombe că erau multe, de-a prinsea, de-ascunselea, de-ascunselea, eu știu ce jocuri mai era, se juca fotbal, aveam un club se juca sah, ping-pong. Cum și când s-a produs despărțirea de familie? A E: Despărțirea de familie în ’67, în 1967 m-am căsătorit, nu au fost de acord ai mei că soția mea e româncă și ar fi vrut să mă căsătoresc cu o turcoaică, m-am căsătorit, deslipit de familie și în 1968 când ne-am mutat de pe insulă fiecare s-a mutat în altă parte. Fratele meu s-a mutat în Turcia, sora-mea a rămas în Turnu Severin și pe urmă s-a dus la Constanța. Eu m-am stabilit în Orșova. Îmi puteți descrie insula? A E: Da. Dacă luăm o fotografie în față pot să vă arăt toate aspectele de pe insulă. Se spunea că insula avea formă de pește și de aia noi îi spuneam capu insulei și coada insulei era socotită capu amonte noi îi ziceam în sus și în coada aval. Cum erau construcțiile? A E: Casele erau din cărămidă. Cărămida era provenită din cetate. Unele cetăți erau desfăcute cărămizile ca să-și facă case, ce s-a surpat, s-au luptat. Care erau ocupațiile insularilor? A E: Ocupațiile insularilor în ultima perioadă lucrau la fabric, era fabrica de confecții, fabrica de țigarete care s.a transformat dintr-o manufactură într-o fabricuță. Fabricile astea nu aveau decât în jur de 100 de personae care. Fabrica de confecții avea 100 de personae angajate, la fabrica de țigări la fel tot în jur de 100 de personae erau angajați. Am lucrat și la fabrica de confecții și la fabrica de țigări. Care erau obiceiurile și tradițiile? A E: Păi, obiceiurile exact ca în Turcia și tradițiile la fel.Sărbători, bairamuri și bairam kurban și bairam ramazan bairam. Se mergea la moscheie, să ne rugăm ș ice să vă mai spun de tradiții, nunți , botezuri. La o nuntă sau la un botez eram invitți toți insulari. Participam toți. Nu era băutură se făcea cafele, se servea . Băutură nu că nu era, mai bea care bea bea nu era problem să se interzică dar nu se întindeau mese ca acuma, mese întinse.[…] Ce mâncăruri și băuturi erau pregătite de sărbători? A E: De sărbători tradiționale prăjituri erau nu lipsea baclavaua din nici-o casă și mâncare de berbec. De kurban bairam se taie berbecu, toată lumea are și cel sărac și cel bogat avea carne. Cel bogat tăia și împărțea berbecu ca pomană să îi zicem și se împărțea și o parte păstra și cel care tăia. Era de preferabil ca persoana care dăruia acest sacrificiu să taie el dacă nu delega pe altcineva și trebuia să fie neapărat de religie musulmană care să taie, astfel bz e primit de Dumnezeu.[…] Băuturi erau limonadă, bragă.[…] Care erau relațiile insularilor cu locuitori din Severin și Orșova? A E: Păi relația mea a fost foarte bună. În Orșova am făcut școala și acuma mai am câteva cunoștiințe. Dar cu excursioniștii? A E: Excursioniștii pe insulă erau foarte bine primiți respectați în special barcagii ne făceau educație să ne purtăm frumos cu vizitatori insulei să fim respectoși și dacă greșea cineva era atenționat imediat nu ai voie să faci treaba asta noi trebuie să fim oameni civilizați, nu știu câtă civilizație era dar ni se cerea. Era vizitată de mulți turiști? A E: Vizitată de mulți turiști a fost în ultima perioadă în 1963-1964 a fost o invazie de turiști, veneau și cu vapoarele în special duminica că era zi nelucrătoare probabil că veneau din zonă vapoarele astea erau remorchere cum erau pe atuncea : Decebalul, Alba-Iulia ce mai era Oituz și barcagii aveau mulți clienți duminica nu făceau față cu barca mai luau ajutoare mai luam și eu. Se câștiga foarte bine, într-o duminică se câștiga un salariu. Se făceau în jur de 25-30 de curse asta fiind să vâslești de dimineața până seara, eram mort greu o săptămână greu mă odihneam după o muncă deasta. Ce a însemnat Ada-Kaleh pentru dvs? Ce înseamnă acum? A E: Ada-Kaleh este locul meu de naștere, ține de copilărie, poate acum îmi dau seama mai mult ce valoare ar fi avut. Acum ar fi avut o valoare mai mare. Atunci în tinerețe am disprețuit, am vrut ca să evadez de pe insulă că eram închiși acolo în special până în anii ’60 era împrejmuit cu sârmă ghimpată insula, eram păziți, erau lansatoare de rachetă dacă îndrăznea cineva te arestau grănicerii. Nu s-au întâmplat treburi din astea dar totuși te impresionează.[…] Când a început scufundarea insulei? A E: Păi, eu m-am mutat definitiv de pe insulă în 1968 în anii ’70, ’69- ’70. Nu sa inundat dintr-o dată încet s-a inundat, treptat. Eu fiind la Orșova am văzut toate aspectele astea. Eram poate cel mai apropiat de insulă. Unde au fost mutați oameni? A E: Oameni s-au mutat aproape în toată țara avem : Timișoara, Orșova, Turnu Severin, Sibiu, Constanța,în Turcia o mare parte s-au mutat uni zic 40% uni 60%. Când au plecat ultimi insulari? A E: Eu am fost printre ultimi insulari care am plecat în ’68 dar au mai rămas vreo două sau trei familii, știi că le-au rămas lucrurile pe insulă și a fost inundată. Eu am plecat de pe insulă făceam naveta la Turnu Severin dormeam la soacra mea și lucram în Orșova.Am văzut că era decopertată casa am zis că nu mai e de stat trebuie să mergem să ne luăm lucrurile de pe insulă și le-am găsit afară în stradă casa desfăcută, mai lipsea câteceva din ele oricum nu aveam valoare. […] Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? A E: Uni s/au bucurat în idea că o să plece în Turcia să lucreze alți nu au suportat treaba asta bătrâni ăn special au murit la scurt timp nu au rezistat să se acomodeze cu noua situație. Noi am reușit. Ați păstrat legătura cu ei? A E: Da binențeles. Pe uni din Turcia îi aștept vor să vină să-și refacă cetățenia pe uni i-am mai ajutat în ani trecuți să-și obțină actele.[…] Ce lucruri, obiecte mai aveți de pe insulă? A E: Ce să spun am o mașină de cusut rămasă de la mama, și mama o are de la bunica, am un ceas de perete. Le am în pod nu l-am la îndemână.[…]

Spuneți-mi dacă ar mai exista insula ce-ați face? A E: Acolo câte aveam , aveam un pic avere pe insulă totuși se putea să fac comerț, să lucrez că aveam prăvălii bunicul meu a fost un om înstărit, ne-a lăsat moștenire niște prăvălii pe insulă și eu știu chiar în centru insulei aveam două prăvălii.[…] Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada-Kaleh, ce faceți? A E: Ce să fac, mi se face dor acuma, mi se face dor pentru că discutăm de ea mi se aduce aminte când am câte un interviu sau o emisiune televizată despre Ada-Kaleh mult timp stau și mă gândesc la insulă ce mai era acolo.

Husref Durgut

Data și locul nașterii : 1943 Insula Ada-Kaleh

Profesia si ultima școală absolvită: barman

Naționalitatea: turcă

Religia: musulmană

Aspecte referitoare la copilărie si familie. Povestiț-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie. H D: Toți turcii am crescut în acelaș mediu erau un mediu extraordinary. Nu avem cuvinte să vă spunem, să povestim ce mediu era. Eam toți ca o familie. Era un respect, nu poți să-ți imaginezi ce a fost. Vă amintiți câți turci erau pe insulă când erați copil? H D: 600, cam 50 de personae, 145 de case. Ați păstrat legătura cu prietenii dvs? H D: Am păstrat,ei nu păstrează cu mine. Din ce familii proveneau? H D: Tot din familii de turci, erau uni din Bulgaria, alți din Iugoslavia, alți din Turcia, mai multe amestecate. Cum vă petreceați timpul în copilărie? H D: Ori jucam volei, ori fotbal și seara când se întuneca ne jucam ascunselea prin cetăți. Era greu de găsit, te duceai prin cetăți și până să te găsească. Binențeles că erau 30 de grupuri doi nu aveau cum să găsească pe insulă. Cum și când s-a produs despărțirea de familie? H D: În ’67 am plecat în Turcia, am stat 20 de luni, mi-a plăcut și m-am întors înapoi pe 1 mai 1969 m-am întors înapoi. Am lucrat pe la Orșova, cu bomboane cu înghețată cu ce știu eu să fac și pe urmă am trecut la cafeneaua Ada-Kaleh unde e fântâna arteziană acolo era Ada-Kaleh-ul.[…] În ’74 ne-am mutat unde e Cafeneaua Ada –Kaleh acuma, acolo, 20 de ani am lucrat cafegiu și cafeaua care o făceam noi nu o făcea nimeni , era totul original. Nu aveam curaj aveam fete foarte cum se cade ajutoarele noastre de la cafenea dar nu aveam curaj să dăm să facă ele trebuia să stăm noi ca altfel s-ar putea să nu ăună un kg de zahăr sau altceva. Cum e învățat românu nostru până nu se atinge nu poate trăi. Îmi puteți descrie insula? H D: 1800-2000 de metri lungime 500 lățime era înconjurată de cetăți, fortificații de pe timpul Austro-Ungariei. Cum erau construcțiile? H D: Solide, cu cărămidă tot de pe Insula Ada-Kaleh. Care erau ocupațiile insularilor? H D: Lucrau la fabrica de confecți si fabrica de țigări erau două fabric. Și era și o fabric de cpnfecții lucrau femeile mai mult barbații se duceau la Orșova ori la Șantierul Naval ca zidari, vopsitori.Trăiam foarte bine nu aveam lipsă. Eram muncitori de la Vârciorova și de la Orșova la Fabrica de confecții. Care erau obiceiurile și tradițiile? H D: Tradiții ca și acuma, exact ca acum și obiceiuri la fel. Ce mâncăruri și băuturi erau pregătite de sărbători? H D: Baclava, ardei umplut despinde de sezonardei umplut fără carne de porc. Dacă era de oaie,era. Era de jertfă când se taie berbec și dus la fiecare sărac. Care este povestea sfântului de pe insulă? H D: Fiul emirului din Buhara, au fost trei frați au plecat așa au visat când au fost mici au plecat în lume și fiecare a gândit că o să ajungă fiecare unul pe insulă altu într-uun oraș mare altu așa prea puțin știu că Miskin Baba mai are doi frați unu înmormântat la Belgrad și unul la Budapesta. Nu mai îmi aduc aminte de numele lor. Oricum, cu altă ocazie vă spun.[…] Vă amintiți cum erau îmbrăcate femeile și bărbații? H D: Femeile erau după portul turcesc, bărbați nu. Care erau relațiile insularilor cu locuitori din Severin și Orșova? H D: Foarte bună v-am spus că veneau de la Orșova Vârciorova lucrau la Fabrica de Confecții eram foarte bine aprovizionati. Veneau și cumpărau de la noi mălai, ulei și alte produse ce nu se găsea. Dar cu excursioniștii? H D: A început mai târziu aia în ’60 încolo. Era vizitată de mulți turiști? H D: Erau zile când sâmbăta, duminica se strângeau la 5-6 mii de vizitatori. Ce a însemnat Ada-Kaleh pentru dvs? Ce înseamnă acum? H D: Nu se poate descrie, e în suflet, ca să o scot de aici nu pot. Când a început scufundarea insulei? H D: În ’70 în ianuarie. Unde au fost mutați oameni? H D: Fiecare unde a vrut ori în Turcia, alții la Constanța, alți la București care au fost așa mai au vrut să-și facă casă aici în Severin, Caransebeș, Lugoj, Timișoara, Piatra-Neamț. Când au plecat ultimi insulari? H D: Eu am plecat ultimul. În ’69, 30 decembrie când au fugit doi turci cu o familie au luat barca în loc să treacă în România au trecut în Iugoslavia. Și atuncea eu lucram la Orșova, mă duceam și luam scândură tot ce era nears. Era plin nu avea cine să le ia le luam la Orșova. Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? H D: Nu le-a venit să creadă majoritatea s-au convins cu timpu. Ați păstrat legătura cu ei? H D: Da. Ce lucruri, obiecte mai aveți de pe insulă? H D: Am dat la muzeu majoritatea la Muzeul Porțile de Fier .Casa am păstrat, cărămidă am păstrat munca cinstită am păstrat fără minciuni fără tâlhării, fără înjurii. Spuneți-mi dacă ar mai exista insula ce-ați face? H D: M-aș duce înapoi. Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada-Kaleh, ce faceți? H D: Cum să nu mi se facă nu e posibil să nu ți se facă doru de unde te-ai născut, numai că noi nu mai avem posibilitatea să vedem.

Damișescu Ileana

Data și locul nașterii : 27 august 1940 comuna Podeni, sat Malarișca, jud. Mehedinți

Naționalitatea: română

Religia: creștin ortodox

Aspecte referitoare la copilărie si familie. Povestiți-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie.

D. I: Asta o să fie un roman, prea multe. Am trăit o copilărie foarte grea, că așa era prin ’40- ’41 erau grele, povești, pe timpurile alea cu războaiele cu astea. Eu m-am despărțit, muma mea cu tata de cinci luni de zile, am rămas dată de suflet la un, nu mai țin minte, avea mină de cărbune pe timpul ăla, era exact în apropierea insulei Ada-Kaleh. Pe urmă ăla avea mina asta de cărbune și erau oameni de la noi din sat și nașu meu a întrebat pe oameni din ăia și mama, cum trăiesc eu acolo: “Băi dado-Bădițo, că așa îi ziceau, trăiește rău, zice, era plină de cărbuni vai și amar cum era acolo”. O venit muma m-o luat. Și căpătasem de mizerie probabil de pe acolo și am stat în spital multă vreme. Și pe urmă m-a luat nașu ăsta cu mama. Mama îi muncea lui că dacă se despărțise de tata noi rămăsesem patru copii și nu a putut să-i țină pe toți patru. Și pe urmă când am început eu să cresc mare, așa încetunel, încetunel mă duceam la muncă pe la oameni. Prin ’51-’52 mă duceam la muncă la oameni pe un pumnuț de făină, de când răsărea soarele și până apunea. Că atuncea era scump nu aveau, mâncai și mămăliguță din făină de grâu, și făceam în strachină, că nu aveam atunci, era foarte greu, greu din calea afară. Și încoaci, încoaci crescui mare și în ’60-’61 o murit mama. În ’60 și am mai stat un an și pe urmă m-am retras pe lângă tata ăsta al meu, fost tată cu mamă vitregă. Și ăștia aveau în insula Ada-Kaleh-ului fabric de țigări, era tata și mama era femeie de serviciu la școală. Mă duceam pe lângă el, tăiam lemne cu firizu pe 15 lei ca să am de lucru pe acolo, deocamdată că tata nu voia să mă angajeze. […] Cum eram de la țară, că acolo ne duceam la ciumegi, nedei, la ce aveam. Am stat o iarnă, am stat o iarnă, am stat o vară, m-am băgat la Sfatul Popular la Spații Verzi vara, iarna tăiam la lemne, la școală în locul lu mașcioana asta a mea. Ea a mers cu vechimea, iar eu, am mers cu banii 300 de lei pe lună, pe atunci. Și tata câștiga bine, era la el, dare u ce făceam știam că era al meu. Și așa încet, încet, așa a dat Dumnezeu, mai aveam un sector de Fabrică de Confecții de aici de la Severin la Ada-Kaleh. Și muncitorii, am avut acolo la casa lui Ali Kadri și creșe și cămin, și m-a băgat pe urmă acolo. Era unu Fometescu secretar unu Yup era turc: “băi, hai să te bag colea să te angajez, că văd că îți place și munca”. Și, am fost femeie de serviciu, am intrat acolo, erau copiii mici, erau și copiii mari, de exemplu erau de la trei ani.[…] Vă amintiți câți turci erau pe atunci? D.I: Oo, ce frumusețe era atunci, era smochini, aveam alimentare. Turci erau mulți. Erau niște cazemate așa monumente istorice, vizitatorii, când veneau la debarcader veneau din barcă îi lua cineva și îi plimba prin cazemate.[…] În ’68 au demolat insula, s-a terminat cu ea. Noi ne-am mutat în confecții, aici pe strada Mare la Traian, că avam sectorul nostru. Și turci pe urmă care cum au vrut: prin Constanța, și majoritatea din ei pe unde au vrut ei. Care erau ocupațiile insularilor? D.I: La fabrică. Nu era turc să nu muncească în fabrică sau la confecții, sau gestionari și cu șefii de alimentară că aveam și alimentară, era și cafeneaua acolo în centru. A fost frumusețe acolo în centru, acolo nu aveam treabă, dacă veneau vizitatori din toate părțile.[…] Și foarte frumos a fost acolo, foarte bine am dus-o. A fost casa lui Ali Kadri, noi acolo aveam creșa și căminul al confecțiilor. Pe urmă dacă ne demolară, noi ne-am mutat aici în ’68-’69. Și pe urmă noi ne-am mutat la blocuri, ne-au dat loc acolo. Și am stat la blocuri 6-7 ani, și pe urmă dacă au mutat și Ada-Kaleh-ul ni s-au dat strămutările de acolo ne-au mutat aici. Deci noi am cedat pământul acolo și ne-au dat nouă aici ca proprietar direct. Pe urmă în ’73 ne-am mutat aici. […] Asta era casa lui Ali Kadri pe insulă și aici aveam căminul, și pe aici trecea apa.

Uite, am una cu barca.

Uite, aicea era vâsla cu care mergea cu barca. Frumos, a fost o frumusețe. A fost un trai extraordinar de frumos. Ce a însemnat Ada-Kaleh pentru dvs? D.I: A fost o frumusețe, o bogăție. Era, am stat 6-7 ani acolo dar, foarte frumos. […] Când a început scufundarea insulei? D.I: Prin ’68 au fost mulți, au luat pleațuri pe aicea, și noi am fost etapa a doua. În ’72 că noi, eu , am aparținut de Orșova și socru meu a fost acolo și el a murit , și pe urmă au rămas frații ai lu’ meu. Când au plecat ultimi insulari? În ’68-’69 s-a terminat cu ăștia, ne-am mutat la blocuri la Crihala, am stat 7-8 ani până când a ajuns. Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? D.I: Păi, ne-au anunțat din timp că se va muta și se fac Porțile de Fier acia.[…] A fost frumos pe insulă, foarte frumos. Spuneți-mi dacă ar mai exista insula ce-ați face? D.I: M-aș duce acolo. Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada-Kaleh, ce faceți? D.I: A fost viață bună, și turcii , acolo a fost trai, om cinstit lucrai în fabrică. Ce înseamnă pentru dvs acum insula? A fost cea mai mare bogăție, frumos, muncă, de drag să ai unde să muncești, dar ce să mai faci dacă nu mai există. Ca insula Ada-Kaleh nu o să mai fie nimic.

Geilan Grigorița

Data și locul nașterii : Cerneți

Profesia si ultima școală absolvită: 4 clase

Naționalitatea: română

Religia: creștin orthodox

Aspecte referitoare la copilărie si familie. Povestiți-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie. G.G: Familia , am crescut, eu am fost cea mai mare de am muncit și i-am crescut pe toți frații. […] Îmi puteți descrie insula? G.G: Opt ani am stat pe insulă. Care erau ocupațiile insularilor? G.G: Păi, era Fabrica de Țigări și Fabrica de Confecții, și eu am fost la confecții.[…] Care este povestea sfântului de pe insulă? G.G: Auzeam de el, și mergeam, și făceam rugăciuni. Câte clase se făceau pe insulă? G.G: patru clase , restu la Vârciorova sau la Orșova. Era vizitată de mulți turiști insula? G.G: Mulți, veneau de peste tot, cu vapoarele veneau. Ce a însemnat Ada-Kaleh pentru dvs? G.G: A însemnat liniște și voie bună și înțelegere, ne înțelegeam cu turcoaicele. Apoi au plecat și la Constanța și la București, au rămas și în oraș aicea. Ce înseamnă pentru dvs acuma insula? G.G: Înseamnă, așa o durere, că acolo aveam înțelegere, aveam de toate, nu erau hoți, nu era nimic și era o liniște. Aveam și noi alimente, bine numai o dată pe săptămână venea carnea, dar aveam pește doar atâta duceam grija că nu era doctor. Când a început scufundarea insulei? G.G: În ’68. Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? G.G: Foarte jalnic, că ne învățasem acolo, era o situație mai bună.[…] Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada-Kaleh, ce faceți? Da, era o liniște frățească, nu puteam să avem ură uni cu alți, că trăiam foarte bine.

Numele și prenumele : Zurliu Viorica Data și locul nașterii: 1934 în comuna Degerați Profesia și ultima școală absolvită : VII clase Naționalitatea:Română Religia: Ortodoxă Z. V : Și am plecat la insulă așa că aveam de acolo din sat pe cineva. Mai mult eu am vrut să mă angajez la poștă cumva. Era și poșta acolo. Dar faptul că fata asta a lucrat la Confecții m-am dus la ea. Ea a murit săraca nu știu cum, nu s-a descoperit în ce fel a dispărut și dispărută a fost. De pe insulă? Z. V : Da, de pe insulă, și decât să se fi înecat, nu știu cum nu s-a găsit, că așa nu putea. Cum era o zi de muncă la Confecții ? Cum era programul ? Z. V : Era bun programul, eram tânără nu aveam nicio obligație față de nimeni. Pentru mine era o distracție, îmi plăcea să muncesc să fiu cât mai sus, eram foarte văzută de toată întreprinderea, de pe toată conducerea . Nu le-am făcut greutăți niciodată. Slavă domnului, nu am fost niciodată băgată la control secret. Erau mulți angajați ? Z. V : Lucram la 6 – 7 benzi care erau de opt persoane și de zece plus că erau controale. Nu se lucra pe două ture. Câte ore? Z. V : Începeam dimineața la 7 și seara când voiam noi după 8 ore că nu ne ținea nimeni, cât voiam să lucrăm. Era liber, era foarte bine. Era foarte bine, nu se lucra decât un singur produs, era imposibil să nu poți să faci ce se lucra, numai haine militare, izmană , și rar ne băga bonetă, foarte rar. Vă amintiți câți turci erau pe insulă? Erau și români ? Z. V : Români nu erau decât cei care lucrau. Era Fabrica de Țigări și de Confecții. Nu era altceva. Ei se ocupau cu rahat, vindeau pe la Orșova. Noi stăteam la casă naționalizată 3-4 fete în cameră. Era o casă cu două camere și ne înțelegeam foarte bine. Cum vă petreceați timpul pe insulă ? Z. V : Când aveam timp liber ne duceam la Dunăre să ne spălam rufele. Ce să facem ? Nu aveam unde să ne ducem. Era cinematograf , dar, nu ne duceam. Era, o doamnă bătrână care a făcut aproape la toate fetele care au fost de afară tablou. Îl am acolo afara cu toată insula. Și eram foarte simpatizate. Vă aduceți aminte cum erau construcțiile ? Z. V: Erau majoritatea pe cazemate. Erau cazemate făcute. Se zice că a fost inundată insula în ´ 42. […] A pictat acest tablou și ne-a dat să avem amintire de la dânsa. […]

Fructe, erau tot felul de fructe, de primăvara și până toamna. Erau prin pomi viță de vie, era prin tot pomul. Te urcai în pom să mănânci pere, mere și mai erau, și te săturai ,și de struguri. Care erau ocupațiile insularilor ? Z. V : Erau pescari, erau vreo două familii care aveau vaci și se ocupau cu iaurturi și cu asta se ocupau de ne aducea lapte, lăptarii, lapte la fabrică. (…) . Aveam la pauze 9 sticle de lapte nefiert și pâine caldă că era lângă noi brutăria. Asta era mâncarea. Un sfert de pâine și cu jumătate de lapte. Care erau relațiile insularilor cu locuitorii din Severin și Orșova? Z. V : Se înțelegeau foarte bine. Se duceau cu barca. Ne duceam la Orșova, ne cumpăram din piață de acolo.Nu aveau decât două magazine. Nu aveai ce să iei așa. Era vizitată de mulți turiști? Z. V : Pe timpul ăla nu erau turiști prea mulți. Între ce perioadă ați fost pe Ada – Kaleh ? Z. V : În , 52 și . 53, până în toamnă în , 53 am stat. (…) Ce a însemnat Ada – Kaleh pentru dumneavoastră? Z. V : Mi-a plăcut foarte mult. Era o viață liniștită. Nu auzeai mașină, s-au oamenii să facă gălăgie pe stradă. Erau foarte primitori. Când ne duceam la.., că ne vizitam colegii care lucrau, nici nu știau cu ce să ne servească. Erau niște oameni… toți trăiam ca frații. Deci, acolo nu exista o fată să vorbească cu un băiat, că erau și români de-ai noștrii, băieți și noi eram fete, dar ce să zici, că să se iubească o fată cu un băiat? nu , eram ca frații. Mergeam oriunde exact ca frații. În final directorul s-a căsătorit cu o fată, era tânăr și s-a căsătorit, dar așa a fost o viață plăcută. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă ? Z. V : Liniștea, pentru mine liniștea acolo era…. Și odată era să ne răsturnăm cu o barcă și eram 12 în barcă. Vai de capul nostru. Dar de câte ori am trecut Dunărea nu s-a ridicat așa un val. Ori pescarii au dat pe unde trebuia cu noi că mai greșea și el și mai o lua pe unde era apă mai adâncă. Ce știu eu? că dintr-o dată s-a ridicat un val ca un zid lângă noi și noi am început să ne luăm în brațe și să țipăm. Și să îl luăm și pe el care era aproape de numai putea să dea nici din vâsle și ăia de la debarcader erau înlemniți că nici-o barcă nu era liberă să plece după noi toate bărcile grele. Era duminică seara și veneau de acasă că lumea începea serviciu. Și când am ajuns…nu am mai trecut o vreme, îmi era frică. Așteptam să treacă vaporul să se potolească puțin frică. Atunci când priviți în trecut vi se face dor de Ada – Klaeh ? Z. V : Am tabloul și amintirea …. Nu se mai cunoaște unde a fost nu se mai știe absolut deloc. Cât erau de înalte cazematele alea și ce case pe ele și ce pomi. Câtă apă s-a putut strânge acolo, a fost prin 1942, ziceau, niște bătrâne că a fost o inundație mare că mergeau numai cu bărcile.Nu, puteau să meargă. Dar pe urmă a fost liniște, s-a tras apa.

Numele și prenumele : Călina Maria

Data și locul nașterii: Gura Văii, 5 februarie 1938

Profesia și ultima școală absolvită : VIII clase

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Povestiți-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie.

C. M : Tata a fost mecanic la fabrică, a fost și pe vapor. Când m-am născut eu era pe vapor. Cum ați ajuns pe insula Ada – Kaleh ?

C. M : Am lucrat la Confecții. Am lucrat din ʼ58 – 1958 până în 1962, la Confecții în Ada – Kaleh . Când m-am mutat în Severin, Ada – Kalehul era un fel de sector al Severinului, al Fabricii de Confecții din Dr. Tr. Severin. Și, eu am lucrat prima dată acolo și după aceia m-am mutat în Severin.

Vă amintiți câți turci erau pe insulă? C. M : Sigur, sigur, nu știu, dat, în tot cazul era peste 100 de locuitori. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula ?

C. M : Geamia din Ada – Kaleh a fost cea mai mare din România. Ca și construcție cea mai mare geamie, cea mai mare din România, de la noi din țară.

Bineînțeles când s-a făcut Hidrocentrala a intrat sub apă. Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă?

C. M: Baclavalele din prăjituri, erau cum să vă spun, plăcinte foarte multe, dulciuri din smochine, din trandafiri, tot felul de dulciuri se făceau acolo pe care și pe mine m-au învățat turcoaicele ale bătrâne. Mă întrebam foarte mult că eu eram un copil. Puteți să-mi spuneți câteva rețete? C. M: De exemplu, m-au învățat să fac baclavale. Făceam foile, eu nu treceam să le fac, le făcea mama, că nu știam să le întorc așa cum le întorceau ele. Dar, nucă, numai cu nucă și cu miere de albine s-au. Dacă nu aveam miere de albine le făceam cu sirop. Făceam sirop din zahăr, dar foarte gros, fiert foarte gros și turnam peste baclavale, peste tavă după ce o coceam în cuptor. O făceam lungi așa, învelite, și dreaptă, dar le tăiam înainte de a le băga în cuptor, crude. După aia le cocea și turna siropul peste ele și le lăsa până a doua zi. O altă rețetă ați putea să ne mai dați ? C. M: Se făcea foarte mult, ei mâncau foarte mult cu iaurt, smântână și toată mâncarea lor era cu smântână și cu iaurt. Ăsta era specificul lor: smântâna și iaurtul. Se făceau mâncare s-au cum le ziceam noi acuma, tăieței, mâncare, toate se făceau cu smântână și iaurt, după ce gătea și le fierbea punea pe ele și ulei și ce punea, punea fie smântână fie iaurt, așa mâncau ei foarte mult. Cafelele, iară se făceau. În general mâncau și ei tot ca noi. Carne, dar nu mâncau carne de porc. Nu se mănca carne de porc. Carne de vită, carne da oaie, tot felul de carne în afară de porc. Își păstrau tradițiile și obiceiurile turcești ? C. M: Își păstrau, da, ai bătrâni. Mai erau și de-ai tineri care păstrau. Noi copiii, eram foarte neastâmpărați. Erau fete, de exemplu, eu am lucrat cu , șef de sector a fost…. Câte persoane au lucrat la Fabrica de Confecții, vă mai aduceți aminte ? C. M: Nu era decât o singură tură, aveam două secții în care se lucra, lucram cam 45-50 de muncitori. Dar era o fabrică de țigarete, o fabrică de bomboane, făceau bomboane, rahat, tot felul de bomboane din ăștia, care le-u moștenit din moș – strămoș și Fabrica de Bomboane, Rahat, Fabrica de Țigări, pe astea ce știu eu, și Fabrica de Confecții care aparținea de Severin. Că, Fabrica era din Turnu Severin și noi eram sector acolo. Șeful de sector era,nu îmi aduc aminte acum. […] La Fabrica de Confecții erau majoritari turci sau români? C. M: Eram amestecați. Și la Fabrica de Țigări, eram amestecați, numai la bomboane și la rahat lucrau numai ei. Ăsta era specificul lor, rahatul. Era foarte bun. […] C. M: Mi-am adus aminte. Șef de sector era …. Și nevasta lui era tot turcoaică dar cum să vă spun, era, ei sunt plecați, de când s-a dezvoltat Ada – Kaleh-ul , au plecat în Turcia, Istanbul. Dar mulți au rămas aici, au plecat prin București, și prin Timișoara și pe toate părțile erau turci plecați din Ada –Kaleh, au rămas foarte mulți aici. Era vizitată de mulți turiști insula ?

C. M: Vai, dar era vizitată și de străini, veneau tot felul de vizitatori. Cum se ajungea pe Ada – Kaleh ?

C. M: Cu barca. Mă întreabă femeile și acuma, zice, măi, Mario, ție nu îți era frică când treceai în Ada – Kaleh? Nu, îmi era drag. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă ? C. M: Erau oameni foarte buni și foarte primitori, să știți. Niciunul din turcii care erau în Ada – Kaleh, turci adevărați care nu primeau sau făceau mofturi când veneau, și eu dacă eram, un copil crescut, așa, cum eram eu de la țară de aicea, eu când intram în casă la un om bătrân, sărut mâna. Nimeni nu ne zice sărut mâna în afară de …, se întâlneau cu mama mea, mama aducea lemne ca să mă încălzesc acolo. Eu stăteam, prima dată am stat la Palatul lui Ali Kadri, acolo era, cum să vă spun era un fel de, era doctor și dentist. Doctorița noastră care avea fabrica noastră, ne controlau toată lumea, era tot acolo în palat. Palatul lui Ali Kadri, că Ali Kadri cum mai era, a plecat pe timpul războiului. Când eram eu copil, eu eram copil, aveam 4-5 ani când a fost războiul, și ei au plecat de atunci în Turcia. Era mare, frumos palatul lui Ali Kadri, și prima dată am stat cu o mătușă de-a mea, aici, era asistentă, era căsătorită cu un văr de-a lui tatăl meu. Aici m-a lăsat pe mine în insulă. C. M: Hai, Mario să lucrezi să te bag la Confecții, acolo mama lucra croitorie, dar așa în sat, rochii, mă învățase să trag la mașină. Și m-am dus, am stat cu ea acoloun timp. După aia când m-am împrietenit cu toate fetele, cu băieții. M-am dus, am stat cu fete, cu turcoaice, nu m-ai țineam cont ca sunt turcoaice. Aveam prietene pe Adiler, Semir, băieți pe cum Fazelier, Mehmet, mulți , mulți băieți. Aveți poze? C. M: Nu, nu am, atuncea eram copil, nu îmi dădeam seama că o să treacă timpul. Aveți vreo amintire plăcută de pe insulă ? C. M: Dar nu vă spun ce distracție era. Nu se făcea separatism că noi suntem români și ei sunt turci. Ei veneau aicea pe la noi, dacă eu, eram din Gura Văii și le spuneam să, sâmbătă e bal la noi în sat. Toți băieții și fetele veneau cu mine la bal aici. Dacă îmi spuneau ei : Maria, vezi că noi ne ducem la bal în Severin, mergi cu noi ? merg. Eu eram atașată de ei. Mă duceam cu ei în toarte părțile. Dar, cum vă spun cât de mult țineau băieții ăștia și fetele când plecai cu ele să zică , acolo că asta e româncă și de ce să ținem noi atâta la ea. Dar, plecau cu noi acolo, cu noi se întorceau. Dacă de exemplu am plecat odată era o nedeie și pe la o fată din Jidoștița, și aia zice: mergeți cu mine la nedeie la Jidoștița ? mergem. Ne-am adunat toți, băieți, fete, turcoaice, turci, noi românii. Ne-am dus, ne-am dus în Jidoștița. […] Ne aduceam aminte când ne întâlneam, multe prostii făceam când eram copii. Ați păstrat legătura cu acești prieteni ai dvs ? Am mai lucrat la Confecții în Severin, un timp și după aia ne-am despărțit, fiecare s-a căsătorit. Fetele s-au căsătorit, băieții s-au căsătorit, au plecat. Au plecat mulți în Istanbul. Bineînțeles că vine nevasta lui Șachir după vreo doi ani, a venit în România la neamuri acia în Vârciorova. Și , a venit să se întâlnească cu noi la Fabrică la Confecții. Și a început să ne povestească : Ce am pățit, când ne-am dus acolo , nu cunoșteam, nu știam, noi nu vorbeam turcește ca lumea, ca turcii noi vorbeam mai mult românește, tinerii, ai bătrâni ei știau. Dar, știau ce vorbeau ai bătrâni. Dar limba se mai schimbă. Și, zice plecai pe stradă mă dusei prin Istanbul, mergând pe stradă doi bărbați în fața mea vorbeau românește, m-m luat și eu după ei. Vorbeau : bă, ce așa pe aicea, ce bogăție, uite, magazinele astea din aur, din astea să avem noi în România. Dar, zice, eu îi lăsai, îi lăsai mersăi în urma lor. Și ce ați face dacă ar fi în România atât aur ? S-au speriat. În ce an ? C. M: Cred că era prin ʼ68- ʼ69 când a venit ea. Când au plecat turcii de acolo, s-au scos toate mormintele, cimitirele. (…) Când au umblat în mormântul lui Miskin Baba, și l-au scos, cum să vă spun era mormântul.. Ei aveau mormântul acoperit așa cu.., era o prelată și pânză pusă peste prelata aia. Au desfăcut. Dar, cum au găsit? Mai multe cadavre, mai mulți morți băgați în mormântul ăla, dar peste fiecare era o țesătură din aia de crecuță de salcie. Era țesătura așa făcută și pusă peste fiecare mormânt, și pus pământ dar pus acum vreo patru cinci morți, oseminte. Și în Ada – Kaleh toate mormintele au fost scoase. Că au fost români, că au fost străini, știu că ne-am dus odată.. scosasă un… era scris pe piatra de mormânt, a fost un prinț ăsta care era înmormântat acolo. Dar acum l-au găsit pe el. De exemplu: turcii nu îi băga în coșciuge, îi lega într-o ladă.. Și asta avea osemintele întregi, întins cu picioarele și rezemat pe marginea gropii și cu mâinile așa puse pe picioare. Îmi aduc aminte, se spunea că este un prinț. Au adus mulți țigani de scoteau morții și noi copiii, eram prieteni cu țiganii. Ce a însemnat Ada – Kaleh pentru dumneavoastră ? C. M: E o amintire foarte plăcută, foarte plăcută. Multe, le-am învățat de acolo, foarte multe. Mă învățau femeile cum să fac dulceață, cum să fac dulceață de smochine, am și acum făcută. Cum faceți dulceața de smochine? C. M: Când sunt prea coapte le băgăm în zeamă de var și cu apă și zeama aia, apa aia limpede pe care o scotea de acolo, numai limpede și punea smochinele, și le punea două trei ore să se întărească în zeama aia. Bine, că mai punea și apă și după aia făcea siropul de zahăr și punea smochinele. Le spăla bine din 2-3 ape și le punea să fiarbă. Aia era dulceață de smochine. Mă învăța să fac dulceață de trandafir , tot felul de … făceam știucă umplută. Acolo era mama peștelui. Toți prindeau pește, iar cu bărcile prindeau pește și m-au învățat să fac știucă umplută. Mâncare de …..tot felul de mâncare, dar, făcută cu smântână. Tot felul, ce făceau ei, mergeam și îmi băgam nasu și întrebam, dar, asta cum se face ? Asta cum ai făcut-o? Și ale bătrâne, le era tare drag de mine, și ziceau ,, N-am văzut așa ceva, trebuie să știi tu cum se face și ce se face ?”. Și mă învățau, erau foarte cum se cade, și femeile și bărbații. Nu făceau separatism între noi. […] Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? C. M: Le-a părut rău să știți, le-a părut foarte rău că pleacă de aici. Ca oricare, ei erau din România, erau turci că aia era naționalitatea lor, dar ei se socotiseră români, nu se considerau turci. Spuneți-mi dacă ar exista insula Ada – Kaleh ce ați face ? C. M:Acolo m-aș duce. Atunci când priviți în trecut, vi se face dor de Ada- Kaleh ? C. M: Da, foarte dor. De toată lumea de acolo, nu numai de tineret. De toată lumea, că am fost bătrâni, că am fost tineri. Extraordinari de primitori.

Numele și prenumele : Ahmet Constanța

Data și locul nașterii: 29 noiembrie 1951

Profesia și ultima școală absolvită : pensionară

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Povestiți-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie.

A.C: O copilărie frumoasă, chiar foarte frumoasă, patru clase în insulă. După aceea la Orșova, până în clasa a VIII –a. Vă amintiți câți turci erau în insulă când erați copil? A. C: Atunci se spunea că sunt în jur de 1000 – 1 500, au trecut 50 de ani de atuncea. Cum vă petreceați timpul ? A. C: Prin pomi, prin cazemate, ca orice copil. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula ? A. C: De la debarcader, în partea dreaptă era un pichet îngrădit al grănicerilor, în stânga era un restaurant, după aceea o terasă, nu mai știu acuma cum se numeau pe atuncea. Mergeam spre centru, pe partea dreaptă, se făcea rahat, o făbricuță, spun atelier, ca să zic așa…, în stânga locuințe, în dreapta locuințe, mai mergeam era un depozit de tutun, iar în spatele lui era cinematograful și sala de dans. De acolo, drept înainte Fabrica de Țigarete, în dreapta birourile, iar înainte alimentara noastră. Eu acum încerc să explic drumul. În dreapta era o cafenea, unde și eu și alții pe la 14 ani am început să vând dulceață de smochine, rahat și ce mai era. Și, vizavi de mine era un mare domn Ilias. În dreapta acolo se făcea o birfurcație, o răscruce, încă o cafenea, librăria în dreapta, poșta în stânga, mai mergeam era Fabrica de Confecții, iar în stânga era Uzina de unde era curentul, generatorul de curent și în față cetatea unde era geamia. Iar de acolo cazemate, cazemate, locul unde se aduna primăvara apa în urma inundațiilor. În stânga, cimitirul, cum mergeai spre sfârșitul insulei. Case de oameni mai avuți, mai sărăcuți. Și la sfârșit era un teren de fotbal. Exista o echipă de fotbal pe insulă ? A. C: Da, dar eu nu știu, eram copil atunci , nu știu. Care erau ocupațiile insularilor ? A. C: Fabrica de Țigarete, Fabrica de Confecții unde a lucrat și mama mea, și comerțul ( dulceață de trandafirii, de smochine, rahat ). Care erau tradițiile și obiceiurile insularilor? A. C: Știți ce, eu am apucat în vremurile astea în care nu prea era voie să te duci la moschee . Am uitat, să vă spun că pe ls jumătatea insulei era o clopotniță și o fostă biserică românescă, ortodoxă tot cu o cetate, dar pe vremea, aia nu prea aveai voie să spui de moschee sau de român. Am avut și un preot.[….] Ce mâncăruri și băuturi erau pregătite de sărbători? A. C: Mâncăruri turcești, baclavale, siropurile, baza era tocătura, din carne de vită, deci porcul nu exista. Dar, asta nu s-a pus problema că nu puteai să mănânci carne de porc, nu era voie, nu , aveau și o măcelărie în care fostul meu cumnat, era român, deci , a fost o căsătorie mixtă, era român și era măcelar acolo, și aveau o dată pe săptămână carne și de porc. Spuneți-mi care este povestea sfântului de pe insulă ? A. C: Se spunea, eu am apucat foarte puțin, eram copil, am plecat din insulă la 16 ani și ceva. Ori, eu între 16 și 14 ani am fost la Orșova, la internat la școală. Foarte puțin, din auzite se spunea că a fost un om foarte credincios, și i se spunea Miskin Baba, asta însemna Tată Murdar. Dar, era atât de credincios încât dacă arunca cu un pahar sau ceva de pe cetate nu se spărgea. Eu atâta știu. Acuma, alții dacă știu mai multe…. Scuză-mă, se spunea pe atunci că îți punea o dorință, avea un lăcaș acolo, unde puneai mâna, ți se îndeplinea dorința.[…] Foarte frumos locul unde era, un fel de capelă, totul acoperit, capelă verde, asta îmi aduc aminte și când treceam pe acolo, din centru spre debarcader , eram copil atunci, îmi era frică, și vedeam lumânări, toate aprinse, veșnic erau lumânări aprinse acolo. […] Era vizitată de mulți turiști ? A. C: Da, Oltenița, Carpați, vase care vizitau. Aveam 14 ani atunci, 14-15 când eu vindeam și rahat și dulcețuri acolo, și eram mai mulți nemți, foarte mulți nemți. S-au făcut și filme Balul de sâmbătă seara cu Sebastian Papaianii, Geo Saizescu. Erați încă pe insulă când s-au făcut filme? A. C: Cum să nu, că doar la mine în casă s-a schimbat Marinela Petrescu parcă o chema….. Am poze și cu Marius Țeicu. Ce a însemnat Ada – Kaleh pentru dumneavoastră? A. C: Viața mea! Când a început scufundarea insulei? A. C: ʼ68. Unde au plecat insulari ? A. C: Unii în Turcia, Constanța, București, Tr. Severin, Schela și Orșova. (…) Ați păstrat legătura cu persoanele de pe insula Ada – Kaleh? A. C: În primul rând , cum să spun am avut doi cumnați care nu au murit, din Istanbul, zeci de ani am păstrat legătura cu eu. A sunat acuma cel care este în Severin, are 89 de ani, sora soțului meu. Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada – Kaleh, ce faceți ? A. C: Plâng.

Numele și prenumele : Ismail Efrem, fiul lui Ismail Ismail și Ismail Hatige, mai am trei frați mai mici Data și locul nașterii: 1957 Profesia și ultima școală absolvită:Insitutul de Marină, navigator Naționalitatea: turc Religia: musulman Povestiți-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie.

Numele și prenumele: Ismail Filiz, soția lui Ismail Efrem I.E: Am fost o comunitate majoritară turcă din ce știu, eu am plecat de pe insulă, de fapt cu toții am plecat de pe insulă prin 1968, înainte de a se da în folosință barajul de la Porțile de Fier, lacul de acumulare al Hidrocentralei a acoperit insula, majoritatea familiilor de pe insulă erau cam la același nivel în sensu că aveam o fabrică de confecții, una de țigări și toți lucrau acolo, ca nivel de trai cam toate familiile erau la fel, erau diferențe foarte mari în privința asta. Ați păstrat legătura cu ceilalți insulari? I.E: Da, cei cu care am stat în Constanța, da am mai ținut legătura cu cei de vârsta mea, dar profesia care am urmat-o ma făcut să cam pierd legătura cu cunoștințele pentru că de la 14 ani am urmat liceul de marină militară, am fost în internat, apoi institutul tot așa. Școala elementară ați făcut-o pe Ada – Kaleh? I.E: patru clase, am făcut pe insulă și din clasa a V-a spre norocul meu le-am urmat în Constanța, de ce zic că în norocul meu, școala primară până la 4 clase se urmau pe insulă și după aceia copii trebuiau să urmeze clasele V-VIII să le urmeze ori la Orșova unde erau 4 km de insulă, ori la Vârciorova un sătuc tot așa mai aproape de insulă, la Turnu Severin era cam departe din ce știu eu 8- 10 km de insula, mai greu, trebuiau să facă, că cei care făceau, urmau școala făceau naveta și era groaznic în special iarna când, erau ghețari pe insulă, trebuia să treacă insula cu barca și vă dați seama era mult mai complicat. Vă aduceți aminte cine era învățător? I.E: Învățător era Vlad, nu mai știu cum . Erau români soț soție, din Turnu Severin. Tatăl meu a învățat tot cu dânsul, deja se integrase în comunitatea noastră, toți îl iubeau, erau niște oameni foarte de treabă. Eu am avut și învățător turc, fiind o comunitate musulmană. Aveam dedicate câteva ore pe săptămână limba turcă exact cum se predă limba română. Hogea era turc, se făcea în limba română matematică, abecedar sau în sfârșit ce era, limba turcă. Cum vă petreceați timpul când erați copil ? I.E: O, făceam o comparație cu zilele de astăzi, tânjesc după iernile de pe atunci, pentru că efectiv aveam patru anotimpuri distincte iarna era iarnă, primăvară, vară și toamnă. Iarna ningea superb, fulgi mari, fără să viscolească, primăvara înverzea totul. Întradevăr ce îmi amintesc așa și asta o spun și am spus-o, insula era pentru copii și pentru bătrâni, copii, hai să zic până în 5 ani, până în clasa a V – a, că după aia trebuia să facă naveta asta spre școală unde , vă dați seama nu erau mașini. Nu erau opreliști, riscuri, bine un pericol era Dunărea, întradevăr din ce am înțeles au mai fost cazuri de înec, neștiind riscurile la care se expun neștiind riscurile, intrând în Dunăre, că Dunărea este foarte vicleană, cu vârtejuri, și au fost cazuri de înec. Da, copilăria a fost superbă. Îmi aduc aminte cu nostalgie de vremurile alea. Primăvara existau inundații ? I.E: Da, mai existau. Eu de pildă locuiam, familia mea locuia, pe atuncea erau case și pe cetate , noi am locuit chiar lângă moschee, era gard în gard cu moscheea. Ce să zic, cetatea era a noastră, toate coclaurile le-am frecventat, asta cu copilăria Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula ? I.E: Insula, insula era o cetate, avea cam 1500 de metrii lungime și lățime, știu asta că la școală am avut o activitate și am măsurat insula, bine nu știu cât de exact este măsurătoarea dar cam atâta era insula, deci cetatea, pentru că în afara cetății erau și porțiuni de pildă din asta de pământ, nisip. Erau vreo patru intrări, ce să vă zic, bănuiesc că aveți fotografii, chiar zilele trecute discutam cu niște prieteni era debarcaderul de unde veneau bărci, vara era o fluctuație foarte mare de turiști care veneau, de pasageri românești cât și străine. De pildă erau Carpațiul, era Oltenița, Dunărea, Cernavodă, mai era o navă Cernavodă cu care am și fost la Cazane , destul de veche, turiști foarte mulți. Făceau pe atunci dulceață,dulceața de smochine pe case erau niște branduri turcești se vindeau foarte bine. Pe insulă erau foarte mulți smochini, trandafiri, făceau și vindeau turiștilor. Mama dvs a locuit pe insulă? Unde lucra la Fabrica de Confecții? I.E: Da la Fabrica de Confecții, tata a lucrat la până prin 65 dacă nu mă înșel la Șantierul Naval de la Orșova după aceia s-a mutat la Topleț la o Fabrică de Panificație și Morărit, un unchi de al meu a lucrat la Șantierul Naval de la Turnu Severin era electrician, foarte mulți, apropo caracterista a celor de pe insulă a fost că erau, cum să spun prea mămoși, își țineau copii din scurt, în sensul că foarte puțini de pildă au urmat, de fapt unul singur a urmat școala de medicină, dar cu eforturi supreme în sensul că oamenii nu erau avuți, și din ce îmi aduc eu aminte erau crescuți din puținul ăla care îl avea a urmat școala de medicină, a ajuns doctor pe insulă, apoi a plecat în Turcia, pe parcurs evoluția lui din câte am înțeles a plecat în Germania de acolo și-a făcut un trai destul de bun. Nu erau familii foarte numeroase. Soacra mea pe el l-a născut pe insulă, de fapt la Dr. Tr. Severin, cumnatul meu e la Orșova și apoi a mai făcut doi gemeni în Constanța, gândiți-vă că acolo lumea era așa, socrul meu avea o soră și un frate și soacra mea avea o soră. I.E: Foarte puține familii cu copiii , foarte puține, da 3 au mai fost. I.F: Soacra mea a fost singura cu gemeni de pe insulă, și al doilea cumnat, din povești știu și eu , al doilea cumnat, după el are tot gemeni . I.E: Nu pot să spun că chiar nu erau copiii isteți, erau , dar nu au fost lăsați, părinții nu voiau ca odraslele lor să plece de lângă casă. Apropo că și tata când ne-am mutat a avut o ofertă să se mute cu familia la București, dar tot așa bunica la obstrucționat într-un fel trebuia să meargă la un interviu nu ia dat voie în ideea că să venim și noi în Constanța că sunt mulți musulmani. I.F: Și avea și fata măritată aicea. I.E: Da, mătușa mea a fost măritată în Dobrogea, întradevăr sunt mulți musulmani în Dobrogea. Era un trend atunci, fetele, băieții din Constanța se duceau și luau fete de pe insulă cam așa se întâmpla și la Hârșova, mama mea e Hârșoveancă. I.E: Apropo, de ce vrea să zică soția dacă apuca cineva să se căsătorească, eu sau ea în altă localitate după aceia se făcea schimbul de cunoștințe, apoi se vedeau la o nuntă…[…] Deci una peste alta, părinții erau, în special mamele erau foarte posesive, nu dădeau voie, mulți și-au câștigat existența ca barcagii. Care erau ocupațiile insularilor? I.E: Erau barcagii, se lucra la, v-am spus tata lucra, exista o fabrică de țigarete din ce am auzit Mărășeștiul fabricat pe insulă era renumit, la fabrica asta de țigări că mulți erau hamali, țin minte că veneau baloturile alea mari de 1 m3. I.F: El a avut noroc, mutându-se în Constanța a făcut institutul, a făcut liceul, cred că după doctor este al doilea care a făcut o facultate. I.E: Bine acuma cred ca au făcut. Acum da, eu vorbesc că șansa lui e că s-au mutat în Constanța pentru că și soacra mea e o femeie foarte posesivă, foarte grijulie cu copiii. Crescut la malul Dunării el nu știe să înoate. I.E: Eu nu știu să înot. Cine mă aude că am locuit în mijlocul Dunării și nu știu să înot sunt foarte surprinși mai ales că sunt și navigator. Fiecare etapă dacă ai sărit e mai greu să înveți să înoți când ești mai mare și apropo de unchiu , eu mă mai duceam copil, toți se bălăceau , eu stăteam pe margine și mă mai trezeam cu unchiu în spatele meu că era trimis de mama, care îi spunea poate o să ai și tu un băiat să vezi ce bătaie o să-i trag. Și întradevăr unchiu meu a fost o persoană la care a ținut foarte mult și el la mine el avut numai fete, tata a avut numai băieți. În 68 bănuiesc că știți deja istoria cum au plecat, care cum a plecat. În prima fază s-a făcut ca cetatea să se mute să o reconstruiască, să o dărâme și să o reclădească pe insula Șimian și ca toată comunitatea să se mute acolo. Eforturile au fost zadarnice, în ce sens doi ani dacă nu ma înșel s-au chinuit piatră cu piatră cărămidă cu cărămidă să demoleze cetatea, n-au prea reușit dar cărămizile care erau pe colțuri, nu cărămizile, astea bucățile de piatră de la colțurile de îmbinare astea foarte ușor le-au desprins pentru că nu erau prinse cu mortar, cu tencuială, în schimb cărămizile au așchii și în final au renunțat la dărâmarea cetății. Acuma au făcut doar peretele dinspre România, s-a construit, bănuiesc, și cu cărămidă din asta nouă dar nu au reușit. F.I: Pe ei când iau adus în Constanța, ai mei au stat la Hotel Palas și în loc să îi scoată să îi mute în locuințe, le trimiseseră deja hârtii cu apartamentele unde trebuiau să se mute, cei care au reușit să se mute în locuințe, au rămas acolo, cei care nu au reușit, cum au fost ai mei nu au reușit pentru că se auzea atunci că îi aduc pe cei de la Ada- Kaleh, și atunci iau împărțit în două zone ale Constanței, pe o parte iau dus în Tomis nord trei blocuri, iau băgat care cum au putut I.E: vreo 32. Și o altă parte în zona abatorului pe care iau băgat în două trei blocuri I.E: 2 blocuri și 6 . După aceia au încercat să facă un cartier, de fapt începuse să se facă un cartier în Turnu Severin, în Schela Cladovei dacă nu mă înșel și au zis că se mutăm toți acolo, ni s-a permit sau ni s-a permis să ne dărâmăm casele și să luăm toate materialele și să le reclădim în Schela Cladovei, o particularitate, că îi spuneam și soției, nicio casă de pildă nu era din chirpic, toate casele 3 erau din cărămidă. I.F: Și ceea ce îmi spuneau și îmi povesteau, noi am stat la casă dar în corpul casei aveam baie, vă dați seama.. I.E: Baie, în ce sens cameră specială de făcut baie, deci tot cu cazanul se încălzea dar o încăpere cu scurgere . I.F: La noi la turci curățenia înseamnă foarte mult și asta vreau să scot în evidență 68 când spunem sunt totuși ani și totușii turcii de pe insulă marea majoritate aveau cameră pentru baie, ceea ce înseamnă mult zic eu. I.E: La noi, bine aveam veceu, și după aceia lumea a început să bocifereze, unii au zis că vor să vină la Constanța fiind comunitatea de turci aicea, alții au zis că vor să plece în Turci avâd neamuri pentru că în 40 câteva familii au plecat în Turcia printre care și cel mai avut de pe insulă a plecat acolo, Ali Kadri, din ce am auzit că a plecat cu câteva vagoane de geamuri de, și acolo întradevăr și-a dezvoltat o afacere. Și Ceaușescu venise la putere a acceptat ca fiecare să plece unde-și dorește, din ce am înțeles a fost o înțelegere între Turcia și România ca cei care au plecat de aicea să plece cu câte ceva de aicea li s-a asigurat transport, să mai ia din bagaje. I.F:Făcând o diferență între limba care o vorbeau ei și limba care se vorbește, în Dobrogea, e foarte diferită, chiar fiind turci multe cuvinte ungurești băgate la ei față de ceea ce e în Dobrogea , multe obiceiuri diferite, ei erau chiar o comunitate ruptă de restul turcilor, exact situl în care vorbesc ei sunt în Turcia la Marea Neagră, exact așa Vedeți probabil că acolo sunt turci care au rămas de acolo. Spui că ești turc turc, dar vă spun ne-am căsătorit dar au fost obiceiuri diferite. I.E: Bine religia e aceiași, Coranul e acelaș și la noi și la Dobrogeni. Care erau tradițiile și obiceiurile? I.E: Eu pot să vă spun de botezul meu că am fost botezat la o vârstă destul de mărișoară 8 ani. I.F: Nouă ani aveai, soacra mea îl ținuse să îl boteze și pe al doilea, că va botezat pe amândoi odată. I.E: E diferență de 7 ani între mine și următorul frate. I.F: Ăla avea 2 ani și tu 9 ani. I.E: Puțin se aseamănă cu ce este la turci, în sensul că s-a tăiat batalul, țin minte că am avut și fotografii așa, cred că de pe joi vineri au fost invitați cei din comunitate să vină, dar, fiecare venea de pildă bărbații cu sticluța de țuică în buzunar, gazda cu o brânzică cum zicem noi mezelic, cu brânzică o roșie, se cânta, erau dairele, mai erau zurlina o chestie din asta un instrument tagerele, aveau trei brațe cu niște tarele și se cânta se distrau, oamenii se distrau chiar foarte frumos. I.F: Acolo era raiul pe pământ. I.E: Cei care se botezau de pildă erau plimbați, și aicea ce văd la sate și aicea în Constanța pe fiul meu l-am plimbat în Constanța înainte de botez, am fost îmbrăcat cu fes cu cămașă. Dar, se pregătea un pat destul de înalt deci nu ca astea acuma. Mâncare nu știu dacă sa dat mâncare exact cum e aicea să te servească la masă. I.F: De Sdrâl e precum paștele morților la români la noi se spune scrâl, de la soacra mea ce știu că de câdârl de 6 mai de obicei plecau la pădure tăiau batal, îl puneau la rotisor, cântau chiar, de aia vă spun era un rai dar doar pentru bătrâni și copiii. Nu aveai ce să faci, cam toți își urmau părinții nu aveai ce să faci acolo, fabrica de confecții, de țigări, hamal și cam atât. I.E: Primăvara, treceam când se mai încălzea, treceam Dunărea și ne duceam pe pajiști de poiene, cu grătare, noi copiii alergam, erau flori , foarte foarte frumos. Am amintiri foarte plăcute de pe insulă și pentru bătrâni de ce zic pentru bătrâni era o oază de liniște dar cei care trebuiau să muncească și mai ales cei care trebuiau să facă naveta era întradevăr greu. Tata de pildă avea barca lui dată de la șantier. Aveau de exemplu cuptoare și când făceau de bairam, când începeau să facă plăcintă sau baclavale se făceau acasă după care se duceau la cuptoarele care le aveau și le coceau acolo. I.E: Se făceau niște tipsii foarte mari. Eu am stat mai mult de vorbă cu adakaliști de aia știu din poveștile lor, îmi mai amintesc. I.E: Da, aveam brutărie pe insulă și întradevăr de sărbători toate astea care trebuiau să se coacă le duceam la brutărie. Brutăria lor seamănă foarte mult cu bucătăria ungurească, ceea ce gătesc nu gătesc, vedeți ce înseamnă influența. Care este povestea lui Miskin Baba, sfântul de pe insulă? I.E: O să vă spun și eu variant mea ce am auzito si eu de la părinți de la bunici. Se pare că a fost o persoană destul de nevoiașă, destul de religioasă, a murit a fost îngropat, pe lângă debarcader era un genaze , genaze înseamnă mormânt, unde se presupune că a fost îngropat. Era considerat ocrotitorul insulei, se zice că în al doilea război mondial cu toate că au fost bombardamente în zonă se zice că nicio bombă, nu ar fi căzut pe insulă și că ar fi fost ocrotită de Miskin Baba, cam asta știu eu. I.F: Poveștile spuse de mama soacră că nu știu cine ar fi făcut un copil și sa îmbolnăvit și în vis ia apărut cum că să lase copilul la mormânt și că îl va vindeca Miskin Baba și sad us cu copilul acolo și se pare că puterile miraculoase care erau au vindecat copilul și de atunci a avut un loc aparte pentru locuitorii insulei, drept dovadă ei se roagă foarte mult la și acum e și în present. I.E: Cam asta știu, și întradevăr n-am prea ținut legătura cu toate că Constanța e destul de mică, ceea ce aud acuma, comunitatea turcă, cei care sunt în Turcia marea majoritate sunt pe la Istanbul anual am înțeles că se întâlnesc la o șuietă la o cafea aicea nu s-a practicat chestia asta și e păcat zic eu. Și eu am avut un prieten foarte bun Turan Șemsi dacă nu mă înșel, ei s-au mutat în București, am ținut corespondența o perioadă dar după aceia nu mai știu, la un moment dat știam că lucra pe la ambasadă, dar nu mai țin legătura. Se mai păstra portul tradițional? I.E: Nu, nu prea. Eu am văzut niște poze , nici nu știu dacă le mai am în care îi spuneam soției, îi spuneam că bărbații și femeile în ținute foarte elegante, bărbații cu costume cu pălărie, foarte elegante, femeile la fel coafură, pălării. […] Cred că știți că covorul care era e la moschee. Geamia era foarte mare . I.E: Covor adus din Turcia și covor destul de mare. I.F: Așa cum ni s-a asigurat nouă celor care am rămas în România locuințe bine cu chirie și celor care au plecat la turci tot așa li s-a asigurat locuințe și bineînțeles au fost ajutași să-și găsească serviciu mai repejor, unchiu de pildă și nu numai el câțiva s-au întors înapoi au plecat iar acum întradevăr mătușa încă trăiește am două verișoare nu am mai ținut legătura, prima dată când am plecat la turci chiar am vrut să mă întâlnesc și cu unchiu și cu verișoarele nu a fost posibil, nu au putut să vină, și ușor ușor ne-am rupt. Părinților dvs. le-a fost greu să plece? I.E: Tata, de pildă bunica stătea cu noi și v-am spus că mătușa era căsătorită în Constanța vă dați seama că bunica sub nicio formă nu vroia să plece în Turcia avândo pe mătușa mea aicea, atuncea cât de cât la forțat pe tata să rămână în România. V-am spus că avusese o ofertă în București I se oferea locuință și loc de muncă, că pe atuncea se muncea pe afară prin Africa pe la arabi ai noștrii tot construiau, asta ar fi făcut, I se porpusese să lucreze afară , dar cum se zice destinul te duce. Ce a însemnat Ada – Kaleh pentru dvs.? Ce înseamnă acum ? I.E: Ce să zic o amintire foarte plăcută, privesc cu nostalgie la vremurile acelea, dar sunt conștient că dacă nu plecam de pe insulă nu eram ce sunt acum apropo ce spunea și soția erai și tu un barcagiu.[…] Din ce îmi spunea și tata tot așa el a avut șansa și posibilitatea să urmeze o școală profesională, unchiu la fel . I.F: Socrul meu a fost un om foarte deștept, soțul meu se pare că îl moștenește, chiar dacă nu a avut multă școală a fost un om foarte prieceput și inteligent. I.E: Unchiu la fel . I.F: Era și chestia aia să nu plece puiu de lângă mamă. I.E: Am avut un unchi în Turnu Severin, el chiar a plecat de mult timp, Sali, Ahmet Sali, mai am un unchi, persoana de care vorbesc a fost fratele bunicii mele, el a avut 3 copii , 2 băieți și o fată, una e la Timișoara, unu Ali și unu Mustafa. Mustafa corespondează pe facebook cu soția , are 80 și ceva de ani. […] Știu că lucra unchiu Ali fratele lui Mustafa a murit , Dumnezeu să îl odihnească, era o enciclopedie. I.F: Sora lui Maire, a câștigat , eu fac parte și din Uniunea Turcă și am avut o acțiune cu artă culinară turcă care o avem, în fiecare toamnă se face, a câștigat produse adakalești. I.E: Apropo, se făcea înghețată, sugiucuri, acadele, bunicul. I.F: Vă spun eu, că eu eram copil și stăteau în Tomis nord, doar ce se mutaseră îi aduseseră acolo și bătrânul umbla cu o bicicletă și cu o poșetă de acadele de care vrei colorate. I.E: cicolată, alviță, la noi nu de se rupe din aia ce se întinde. I.F: Fratele soțului meu a lucrat în Constanța la cafenea, făcea cafea la nisip. I.E: Mulți adakaliști în prima fază au lucrat la cafea la nisip pană au apărut filtrele.. I.F: Și verișoara lui de la Măcin este de exemplu ea are 52 de ani, ea a învățat să facă acadele să facă bomboane să facă mere din acelea de zahăr, duce tradiția cât poate mai departe, dar face bomboane făcute acasaă. […] I.E: Eu am avut la botezul meu formația din Constanța Cocoși, renumiții cocoși.frații cocoși. La nunți nu prea știu că am fost prea mic, am fost prea mic nu știu dacă am participat la vreo nuntă , dar, de botez da. I.F: Vecinii lui I.E: Era singura familie din insulă care avea televizor și ne duceam la ei, ca la cinema se umplea camera.

Numele și prenumele : Ahmet Faret

Data și locul nașterii: 1938, Ada- Kaleh

Profesia și ultima școală absolvită: școala elementară

Naționalitatea: Turc

Religia: musulmană

Numele și prenumele : Ahmet Meirem ( soția lui Ahmet Faret )

Data și locul nașterii: 16 septembrie 1950, Comuna Independența, Fântâna Mare, jud. Constanța A.M: Am stat 2 ani la Ada – Kaleh , chiar m-am dus la Tomis Nord la verișoara-sa Profesia și ultima școală absolvită: pensionar

Naționalitatea: turcă Religia: musulmană Povestiți-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie. A.F: Asta e, că nu prea știu să povestesc. V-ați născut pe insulă? A.F: În Ada- Kaleh , în sărăcia noastră din Ada- Kaleh.[…] Câte clase se făceau pe insulă? A. F: Pe insulă 4 clase.

Care era prima intrare?

A.M: asta era prima intrare un fel de arc de triumf, nu era cetate, ca o poartă.[…] Șiți că lumea era mulțumită acolo că erau două fabrici una de tutun și una de confecții. A.F: Se lua 500 de lei sau 700 cel mult. […] A.M: aicea este de la chibrit, Ada- Kaleh scria, poza de la chibrite. A.F: Carol a vizitat cu tacă-său … A.M: trabuc făceau, la București, și Mărășești cu filtru făceau. […] Ăsta este cel mai vechi minaret, așa a fost. A.F: aicea era cimitirul, puțin mai încolo. M: joc treceai și sus era cimitirul. A.F: de care v-am zis, că au tras cu tunul, cetatea, v-am spus nimeni din insula Ada – Kaleh nu a vorbit de cimitir pe sub care se putea umbla. A.M : Păi, erau cetăți, veneau turiștii, știau că sus era cimitir, nu se vedea. A.F: Noi eram obișnuiți, crescuți, nu ne dădeam de cetăți.. A.M: erau cetăți.. A.F: se făceau filme istorice . Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? Cum erau construcțiile ? A.F: Construcțiile unele pe cetăți și altele normale. Care erau ocupațiile insularilor? A.F: În ultimul timp o parte din insulari, mai mult femei lucrau la Fabrica de Confecții, altă parte la Fabrica de Țigări, unii din bărbați la Orșova și la Turnu Severin. Unde au lucrat părinții dvs. ? A.F: Mama a lucrat într-un timp la Fabrica de Confecții, iar tata în ultimii ani barcagiu, ceva original pentru Ada – Kaleh, dacă era insulă pe Dunăre, adică se traversa Dunărea cu barca cel mai mult. Era vizitată de mulți turiști? A.F: Cum au spus și alții mii de turiști veneau. Care erau relațiile insularilor cu locuitorii dinTurnu Severin și Orșova? A.F: Frățești, de exemplu acum m-am bucurat foarte mult că ați venit, sunteți din Turnu Severin. Care erau obiceiurile și tradițiile? A.F: În ultimul timp se cam terminaseră tradițiile. Ce sărbători aveați? A.F: Sărbători, ramazan bairam și curbam bairam. Ce mâncăruri și băuturi erau pregătite de sărbători? A.F: Nu numai de sărbători, în fiecare zi se făceau rugăciuni. Se făcea șerbet. […] Spuneți-mi care este povestea sfântului Miskin Baba de pe insulă? A.F: Legendă, povestea adevărată nu știu dacă era. Se spune că era sfânt, nu știu cât de sfânt poate era priceput, că legendele că a făcut minuni. Povestesc unii că umbla cu o lumânare nu știu, și pe insulă …. Turcii mai purtau portul tradițional ? A.F: Nu, nu mai purtau, până în 60 să zicem, ultimii ani ai insulei chiar deloc nu se mai purta din portul vechi. Cu vreo 20-30 de ani înainte femeile mai purtau feregeaua un fel de cearșaf înfășurat numai fața să i se vadă, asta era, în rest ca cei din Turnu Severin din Orșova, adică condiții de oraș doar că era localitate mică, că dacă erau fabrici nu se lucra pământul. Când a început scufundarea insulei? A.F: Exact anii nu , cred că prin ‘67 sau ‘68. Unde au fost mutați insularii ? A.F: Să zic că mai întâi de cei din Constanța? Majoritatea în Turcia, Constanța, București, vreo două familii au rămas în Orșova, în Turnu Severin mai multe. Cum au reacționat insularii când au reacționat de strămutare ? A.F: Nu a fost nimic deosebit pentru ei, mulți voiau să plece de pe insulă, a dispărut insula, poate plecam și așa , dar ne pare rău că s-a distrus. De ce credeți că ați fi plecat? Era inundabilă insula? A.F: Era, câteodată acoperea și 90 % din suprafața insulei, datele sunt de la primărie nu le măsuram eu, dar ne descuram nu era problemă pentru că vedeți sunt cetăți nu putea să acopere toată suprafața insulei. Era grea viața, traversezi Dunărea până la ora 8 se putea trece seara, condiții mai grele. Ce lucruri obiecte mai aveți de pe insulă? A.F: Să vă arăt obiectul

A.F: Ceșcuța s-ar putea să aibe istorie că, și regele Carol a băut cafea din ceșcuță tot din asta, nu se știe. Tata a avut într-un timp cafenea și se foloseau ceștile. […] A.F: Vă povesteam despre cimitirul peste care se putea umba, vă arăt o parte din cetate care se prelungește până la cimitir. Nimeni din Ada- Kaleh nu au reținut un amănunt că se putea umbla pe sub cimitir.[…] A.F: Era construit pe cetate și pe cetate dacă erau mai mult de 2 m de pământ se putea merge, erau 4 hale din astea mari, pe sub una din ele se putea umbla și deasupra era cimitirul. Frumusețea insulei era de când coborați pe șosea, coborați malul, marginea apei, vă urcați în barcă, traversați Dunărea, pe urmă debarcader, coborați de acolo și pe urmă urcați malul să zic și insula. Dar, de pe Dunăre deja când se apropia se vedeau cetățile și farmecul insulei începea atunci când cobora turistul să vadă turistul. Să vă arăt să explicați dacă vedeți cetăți. […] Povestiți-mi puțin despre nunta dvs. , ce obiceiuri au fost? A.F: Nuntă tradițională nu a fost. A.M: Chiar aveau, cum se zice , dar aveau ceva rotund așa și dădeau așa să cânte, și aveau formația lor bătrânii și ei cântau și noi dansam. M-a coafat o doamnă. Nu se dansa, ai dansat tu că erai dobrogeancă, dar nu se dansa la nunțile noastre, un amănunt. […] A.M: Și, a venit lumea, dar lumea când venea, venea cu cadou, nu bani. […] Anul în care ne-am căsătorit noi, înainte nunta ținea o săptămână. Începea de luni până sâmbătă seara, sâmbătă se face toată noaptea. […] Mi-a dat o oglindă și un ban și învârteam banul acela pe oglindă și ziceam , nu mai știu cum ziceam, plus nașa mi-a pus pe cap curanul kerim și învârtea de fiecare dată zicea un cuvânt sfânt. Cine venea dădea cadoul la soacră-mea, noi nu vedeam , așa e obiceiul. […] Exista o echipă de fotbal pe insulă? A.F: Da sigur, echipă, să vorbim de echipa de fotbal, nu știu în ce an a venit și CCAUL în insulă au jucat fotbal CCAUL era fosta Steaua, a fost în cantonament la Băile Herculane și au fost și pe insulă și dacă se putea forma o echipă, hai să jucăm și noi cu ei, foarte deosebit, CCAUL de atunci nu era Steaua de acum. […] A.F: aicea era plutonul de grăniceri.

Moscheea din Ada – Kaleh

A.M: pictorul e de la Timișoara cel care ne-a făcut tabloul.

A.F: Tata avea barcă. A.M: Turiștii pe care îi ducea socrul meu cu barca

Ahmet Mahmut (tatăl lui Ahmet Faret) Ahmet Faret cu un prieten

A.F: Aici sunt cu un prieten, eu trăgeam la barca lui și el la a mea, a mea era mai frumoasă. A.M : care veneau se pozau , turiști foarte mulți, cu vaporul mare veneau turiști la Ada – Kaleh, toți cei care au făcut dulceață de smochine, de trandafir.[…] Se vindea înăutru la Ada – Kaleh, într-o parte se vindea rahat de Ada – Kaleh, suciuc se zicea, aveau nuci și făceau special, și în partea asta era, vindea tot așa era un magazine cum să zic, se vindea de toate, la centru avea cafenea, alimentară, mai multe cafenele turcești avea, chiar la centru, aoleo ce mi-a plăcut, lu soacra mea nu îi plăcea de loc știți de ce că el era barcagiu și când venea vaporul așa treceau valuri, valuri și el nici nu se vedea între valuri, nu se vedea țipa soacra mea și urla, de aia nu îi plăcea, și acolo numaii patru clase, făceai liceul sau 5, 6, 7 trebuia ori la Orșova ori la Turnu Severin, el a facut la Turnu Severin. Celelalte până la VII clase am făcut la Tunru Severin. Ce a însemnat Ada – Kaleh pentru dvs. ce înseamnă acum ? A.F: Locul natal, nu întotdeauna vorbesc despre locul natal pentru că asta doare cel mai mult, să-ți dispară locul natal unde a trăit omul. Ce ați face dacă ar mai exista insula? A.F: Dacă ar exista, chiar dacă, așa cum suntem mutați în altă parte tot am merge și am vizita. […] Ce știți de stămutarea cetății Ada- Kaleh pe insula Șimian? A.F: Am avut puține speranțe cu insula, insularii odată ce au plecat nu se mai întorceau pe insulă, era frumos dar greu, și eram sigur că nu o să populeze insula. Academicianul Plopșor a vrut să strămute insula cu tradiții cu oameni, nu s-a putut. Mulți zic, și eu și ăia din Turcia că dacă s-ar înființa Ada- Kalehul acum m-aș întoarce întradevăr sufletul este acolo. […] Era indundabilă insula? A.F: Sigur, s-au construit niște schele să putem circula când creștea nivelul apei, primăvara mai ales. […] Atunci când vi se face dor de Ada – Kaleh ce faceți ?

A.M: Plânge..

Insula Ada- Kaleh ( Vedere )

Ahmet Faret cu un prieten Ahmet Faret cu un prieten

A.F: tinerii din Ada – Kaleh într-o piesă turcească.

Tinerii din A da – Kaleh ( carte poștală)

Ada- Kaleh- secvențe (carte poștală)

Bunica și casa Mama lui Ahmet Faret

Ada – Kaleh – Vedere Bazarul din Ada- Kaleh

Șemsi Gheorghița

Data și locul nașterii : 16 martie 1940 Dr. Tr. Severin

Profesia si ultima școală absolvită: pensionară

Naționalitatea: română Cetățenia: română Religia: creștin ortodox Povestiți-mi puțin despre mediul în care ați crescut, despre familie. Ș.G: Am crescut la țară, am crescut la Cerneți nu departe de Turnu Severin, dar la țară, copil de țară. Cum ați ajuns pe insula Ada – Kaleh ? Păi cum să ajung în Ada- Kaleh, aveam eu o vecină de acolo, era o, verișoara lui bărbatu-miu era căsătorită după un român în Cerneți și prin ea s-a căsătorit vecina asta mea și eu ducându-mă cu mama lu vecina la insulă ne-am cunoscut acolo, și de acolo a pornit toată treaba. Eu aveam 18 și el 27. Tânără, tânără m-am căsătorit, a fost bine. Unde lucra soțul dvs.? El lucra la Confecții, după aia am lucrat și eu, eu nu lucram nicăierea, acasă la muncă de țară pe la unu pe la altu cum era la țară. Pe urmă am intrat și eu la Confecții, de acolo am ieșit la pensie. Lucrau mulți oameni la Confecții? Da, veneau și din Severin și de la Vîrciorova. Lucrau la Confecții, țigări. Confecțiile și țigările erau de bază, că rahatul, era particularul s-a făcut pe urmă. Da asta era confecții și țigări. Lucram la Confecții, soacra mea era tot româncă dar ea a trăit mulți ani pe insulă, dar ea și-a botezat copii turcește, de aceea a trecut în religia lor toți copiii, eu nu i-am mai trecut. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? Pentru mine a fost un loc foarte frumos, bine că atunci când venea primăvara veneau apele, era inundație primăvara, dar într-o lună trecea toată. Noi ne vedeam de cursul vieții, când era inundație dacă era prea mare făcusem podulețe de veneam la fabrică, dar așa era bine. Avea fiecare pasăre, porci nu se găsea, vaci mai aveau câțiva, dar păsări avea toată lumea, grădinuța lui în care-și punea câte ceva. Era bine, fructe erau exagerat de multe. Fructe n-am văzut pe aici pe la Severin așa fructe ca acolo, fructe foarte multe. Care erau ocupațiile insularilor? Confecții, țigările, bărbații barca,mai pescuiau, mulți majoritatea mai din tineret plecau cu înghețata în țară, pe unde apucau, Hunedoara, Deva pe acolo cu înghețată se duceau, făceau înghețată, cu asta s-au ocupat ei toată viața. Au mai fost și meseriași care și-au învățat meserii, dar prea puțini. Ce mâncăruri și băuturi erau pregătite de sărbători? La ei băuturile erau mai,beau și ei dar, nu-și făceau ei acasă, dar din comerț cumpărau, dar de sărbători la noi se găteau sarmale la ei nu era sarmale era iahnie de carne, baclavaua, plăcinta cu carne, plăcinta cu brânză, pite cum făceau ei, baclava, asta era și mai niște prăjituri, nu știu cum le făceau sirop așa, multe prăjituri cu sirop, la ei sarmale nu era, era dar nu de sărbători, de sărbători făceau multă iahnie, chiftele,musacale, bine la ei bairamurile ăștia cădeau mai mult vara nu era iarna ca la noi. Multă carne de oaie mâncau, cumpărau berbec, tăiau, făceau cârnați de oaie, făceau și ei sarmale dar mai mult vara cu viță de vie. Și dvs. v-ați căsătorit pe Ada- Kaleh ? Nu am făcut nuntă, starea civilă. Cum era ceremonia? Tot așa ca și la noi, în familie, o masă. Bine ei cu timpul se mai civilizaseră, că erau înapoiați, îmi povestise soacra mea că înainte nu aveau paturi în casă aveau mineruri din alea jos așa deschidea noaptea saltele de lână, soacra mea mai mult la cazemată a născut copiii, pe urmă și-a făcut casă pe cazemată, dar mai mult în cazemată a stat, ea mi-a povestit eu n-am insistat. Care erau relațiile insularilor cu locuitorii din Severin și Orșova? Bune, foarte bune . Era vizitată de mulți turiști? Erau mulți vizitatori, veneau de la Vârciorova de la Bahna veneau cu carne cu brânză, cu de toate la ei cu carne , era foarte bună relația, se tăia berbecele, aducea, ei prindeau peștele. Vara era vizitată, veneau și stăini și veneau și așa autocare, rămâneau dincolo și treceau cu barca, erau mulți vizitatori, cel puțin în ultimul timp era foarte aglomerat de vizitatori. Când ați plecat din insulă? În ‘ 68. Ce a însemnat Ada – Kaleh pentru dvs.? Pentru mine a însemnat ceva, nu am cuvinte, ceva frumos, ceva nu numai istoric, ceva pentru sufletul meu, pentru sufletul meu, mi-a fost foarte bine acolo. Ce înseamnă acum Ada – Kaleh pentru dvs.? Pentru mine o poveste, o istorie, o amintire . Nici poze așa nu mai am, am o carte de la cineva, dată. Noi nu am crezut că o să plecăm așa, să facem și noi niște poze. Am avut niște poze dar nu știu ce a făcut bărbatul meu cu ele cui i le-a dat. Cum îl chema pe soțul dvs.? Șemsi Halit și pe băiat Halim. O regret eu dacă aș fi fost la insulă acuma, era greu pentru că trebuia să ne procurăm lemne, curent electric nu ne dădea decât de la 5 până la 18, atâta ne dădea curent electric, în rest cu lămpi și fabricile aveau fiecare grupul ei de lumină. Care era programul unei zile de muncă la Fabrica de Confecții? De la 7 la 15. Aveam brutar, fabrică de pâine acolo, alimentara, confecții și la alimentară venea carnea vinerea și ne aducea și nouă carne de vită și de proc, mai mult de vită. Programul era bun, plecam la ora 7 duceam copiii la grădiniță așa era, pe ceilalți îi duceam la școală, îmi ieșea copilul de la școală clasa I – a II –a . Când a început scufundarea insulei? Cred că în ‘69. Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? Au reacționat greu, dacă pentru mine a fost că nu eram din insulă, dar pentru ei, bătrânii în special, pentru bătrâni a fost teroare. Să îi aduci dintr-o curte, dintr-o casă să îi închizi în bloc, greu. Când au plecat ultimii insulari? păi nu au mai rămas decât 2-3 insulari, au plecat în 69. Ați păstram legătura cu ei? Nu, nu am păstrat, ne-am văzut de viața noastră, copii fabrică, aicea în două ture era foarte greu. […] Ce știți despre legenda lui Miskin Baba ? Ce îmi povesteau bătrânii, cică ei erau doi frați unu era la Sârbi și unu la insulă, doi frați murdari, săraci și chinuiți, și uite el când a muri. Șemsi Halit ( soțul doamnei Șemsi Geheorghița) Șemsi Halim ( fiul )

Halim împreună cu copiii din insulă

Șemsi Gheorghița împreună cu soțul și cu fiul său

Ruinele cetății Ada – Kaleh

Șemsi Gheorghița împreună cu șotul, soacra și băiețelul lor Halim

Dîrpeș Petre

Data și locul nașterii : 1 februarie 1934, Comuna Podeni, jud.Mehedinți Profesia si ultima școală absolvită: liceul economic Naționalitatea: română Cetățenia: română Religia: creștin ortodox Povestiți-mi cum ați ajuns pe insula Ada – Kaleh. D.P: Pe insula Ada – Kaleh m-am dus să-mi caut serviciu și găsind servici acolo la sectorul de la Ada- Kaleh m-am angajat acolo și am stat o perioadă de timp. M-au numit șef de secție acolo până a venit apa peste noi în 1973, a venit apa că s-a făcut Hidrocentrala și atunci a dus fabrica de la Ada – Kaleh la Strehaia. După aceia am venit înapoi la Severin, mi-am luat locuință aicea și cu copilul, am un băiat Dîrpeș Senol cu care sunt în relații bune cu el, corespondăm, ne facem vizite unii la alții are și el o fată. Câte persoane lucrau la Fabrica de Confecții? D.P: Lucrau circa 600 de femei, de la Orșova, Vârciorova, Schela, Bahna, Ilovița,Cireșu, de la mine de la munte de la Mălărișca. Care era programul de lucru? D.P: Programul de lucru un schimb, dimineața de la 6 până la 14 și unii mai lucrau și după masă, ca să câștige bani mai mulți. Da aveam,lucram efecte militare, lenjerie, lucram pentru export. Dvs. ați zis că v-ați căsătorit în Ada – Kaleh? D.P: Da, în Ada- Kaleh m-am căsătorit, acolo e născut băiatul Senol, la Orșova în Spital. În ce ați ajuns pe insula Ada – Kaleh? D.P: Eu am ajuns în 6 iunie 1958, am ajuns pe insula Ada – Kaleh, era frumos, era fabrică de țigarete, acolo, o secție de rahat. La Fabrica de Rahat lucrau și români sau numai turci? D.P: Români, majoritatea erau români care lucrau, fiind multe femei lucrau la noi la confecții. Atunci când ați făcut nunta, v-ați căsătorit cu o turcoaică, ați păstrat obiceiurile turcești? D.P: Nu, tradițiile românești, da am fost și la Mălărișca am făcut și acolo masă. Era vizitată de mulți turiști? D.P: Foarte vizitată pentru că era frumoasă, erau pomi fructiferi, erau de toate, era Dumnezeu pe pământ. Care erau relațiile insularilor cu locuitorii din Orșova și Turnu Severin ? D.P: Relațiile erau bune pentru că erau turci care lucrau la Șantierul naval la Orșova, lucrau și acolo, noaptea în tură, turcii. Era o atmosferă foarte bună, nicio discrepanță că suntem de o etnie turcă și de o etnie română, nu, toate erau bune. Se făcea rahat, baza era, făceau dulceață de trandafiri, de smochine, de bază era baclavaua, baclavaua era cum era la noi prăjitura, plăcinta. Spuneți-mi ce știți despre prințul insulei, Miskin Baba? D.P: Miskin Baba, am auzit și eu când m-am dus că era un sfânt al insularilor și că ar fi venit din partea sârbă, s-a dus la Ada- Kaleh și acolo a murit și de acolo la luat și la dus pe insula nouă la Șimian. Au mutat mai multe case de acolo crezând că se face o nouă insulă, o nouă insulă nu s-a mai făcut și a rămas cum e acum. Cum erau construcțiile, cum erau casele? D.P: Casele erau mici, erau de cărămidă, mici tip oriental. Străzile erau micuțe, înguste, erau catacombe foarte mari și pe ele erau construite casele. Erau câteva vaci, oi, capre, dar astea le dețineau românii cei care dețineau capre erau Mitrică Vâjaică și Ion Tătucu, ăștia erau de la mine de la Mălărișca, ăștia aveau animale. Cum au transportat animalele? D.P: Transporatu animalele cu barca, aveam barcă de 4 tone și boi aveau acolo pe insulă. Pe insulă? D.P: Da, sigur, aveau boi, se sămânța, era viață normală. Era teren de fotbal. Locuiau circa 3000 de oameni pe insulă, români și cu turci majoritari. Când a început scufundarea insulei? D.P: Scufundarea insulei a început în 72- 73, a venit apa, atunci ia scos pe toți de acolo, ficare s-au mutat la Orșova, s-a mutat fiecare unde s-a cerut, la Sibiu, unii la Timișoara, unii în Turcia la Istanbul, care au avut rude. Iar patronul, cel mai bogat care era atunci Ali Kadri, șeful insulei, era cel mai bogat. El a plecat înainte, înainte de, din 40 când a fost marele cutremur la turci, ăsta luat câteva vagoane de sticlă, de geam, s-a procopsât cu ele. Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? D.P: Ei nu credeau, dar să știți că cu greu, unii aveau păreri diferite. Dăduseră să se desfințeze, ei nu au crezut până nu a venit apa, când s-a dat drumul la hidrocentrală, atunci. Ați păstrat legătura cu insularii ? D.P: Da am mai păstrat, dar de când am ieșit la pensie, că sunt 27 de ani de când am ieșit la pensie. Da și acuma cu unii mă întâlnesc la Constanța, mulți, cei învârstă au murit, a rămas tineretu care unii ne cunoaștem între noi, unii nu ne cunoaștem. Soția dvs. lucra tot la Fabrica de Confecții? Da, tot la Fabrica de Confecții. Aveam un doctor de acolo, care acum e la Istanbul , trăiește și acuma, o asistentă era. Era la Fabrica de Țigarete salariați care făceau naveta la Turnu Severin pentru că directorul de acolo, acela stătea pe insulă Șerban Gheorghe. Șerban Gheorghe a dus Fabrica de Țigarete la Târgu Jiu , când a venit apa peste noi. Viața era normală. Era un pichet de grăniceri acolo , tip frontieră, aveam grădiniță de copiii, aveam creșă de copiii, cantină. Aveam cu e pe uscat. Câte clase se făceau pe insulă? D.P: Se făceau I-IV, se făceau și în limba turcă și învățătorul era Vlad Marin și Vlad Marioara, era învățător, soț -soție, făceau naveta și învățau limba română, iar turcu învăța limba turcă. Atunci când priviți în trecut vi se face dor de Ada – Kaleh ? D.P: Da, mi se face dor de insulă și parcă așa nu știu cum mi se pare ceva întunecat în fața, când îmi aduc aminte cum a fost și bun, că și acuma e bine, dar felul de a trăi pe insulă, să știți că la turci nu se fura. Turcii erau foarte cinstiți. Aveam restauran, tot normal aveam. Ce amintire plăcută aveți din insula Ada- Kaleh? D.P: Din insula Ada – Kaleh am băiatul , pe urmă a mai rămas de bază baclavaua, dulceața de trandafiri , ciorba de pește, ciorba pescărească turcească. Destul de frumoasă amintire, foarte frumoasă. Spuneți-mi dacă ar mai exista insula ce ați face? D.P: Dacă ar exista m-aș duce înapoi, eu deși că sunt român de la Podeni m-aș duce înapoi dacă ar fi insula cum a fost atunci. Existau inundații primăvara? D.P: Erau dar nu așa mari să știți, mai mari se fac acum la noi pe pârâiașe, pentru că se făcuseră un dig de așa natură că nu trecea apa. Aveam parc, ne plimbam. Ca fructe predominau merele, perele și strugurii și smochinele erau că acolo era climă caldă. Care era portul oamenilor? D.P: Portul oamenilor normal, femeile la rochii, la pantalon, șeful de post era milițian. Mai purtau ceva pe cap? Turcii nu mai purtau, dar unii care i-am prins eu atuncea nu mâncau carne de porc. Aveam un băiat care juca la echipa de fotbal Ahmet Fuat, trăiește și ala are 75-80 de ani. Și mie necaz că nu se face o nouă insulă, să se reconstruiască o insulă cum a fost aia că sar câștiga bani destui de frumoși și ar fi o amintire plăcută, era una din lucrurile cele mai frumoase din Europa, în mijlocul apei, deci fluviul Dunărea care aveai ce să vezi. Acuma vezi numai apă. Cum se ajungea pe insulă? D.P: Unii veneau, mașini erau mai puține, dar veneau cu trenu, aveam acolo o haltă, veneau cu trenu apoi îi luau barcagii, transportau persoane. Într-o barcă intrau între 4 și 6 persoane, plăteai 1 leu de persoană, bine bani aveau valoare. Frumos, foarte frumos. Bărcile erau conduse numai de turci, răspundeau. Aveam un prieten care fusese director la Țigarete înaintea lui Șerban era Popeangă Ion, care acuma este decedat, era căsătorit iar cu o turcoaică. Dumnea-ei trăiește? D.P: Nu, trăiește numai fiica-sa, dar nu știu pe unde este. Cumnații mei: Omer Muzafer, a fost Omer Kaihan care este și acuma la Constanța locuiește în Tomis 3. D.P: A fost frumos. A fost o părticică de rai pe această insulă, de ce? Pentru că turcii erau foarte cinstiți și gospodari, mai erau ei,pădure fără uscături nu , dar marea majoritate erau cinstiți și muncitori. (…) Se ducea o viață mai greoaie, dar frumoasă. Din ce punct de vedere greoaie? D.P: Greoaie din punct de vedere al transportului, treceam Dunărea, mai veneau și sloiuri de gheață iarna mai veneau și furtuni, dar tot nu s-a întâmplat nenorociri, mai mult se întâmplă acum. Case mari ale lui Ali Kadri, palate frumoase, locuiau românii care nu aveau unde să stea. Aveam primărie pe insulă, îi spunea Consiliul Local atuncea, primar era un turc Mehmet Yeiup se numea, el era primarul și contabil era Marinescu. […] Cei care veneau din Istanbul veneau mai greu că trebuia pașaport, trebuia să ai relații cu turcii acia, trebuia să ai rude la cine să vii și bine că atuncea se lua legătura cu grănicerii vă spusei că era pichet de grăniceri. Era o viață normală. De ce nu a fost strămutată și moscheea? D.P: Moscheea nu a fost strămutată din cauza banilor, au luat covorul, la dus cu barca, la trimis la Constanța chipurile că îl repară, se auzea că se face hidrocentrala nu la mai adus, este și acuma la Constanța, la Mangalia e. La turci în casă nu se intra încălțați, în biserică iar la fel, nu se intră încălțați. Când se ține ramazanul, turcii mânâncă numai seara în postul ramazanului, doar seara, o bucată de pâine, apă. Fetele erau frumoase turcoaicele și gospodine sunt turcoaicele. Era un cântec Aișe, prea frumoasa Aișe, cânta o fată, o turcoaică am aflat că ar fi murit la Istanbul, era bătrână, mai mare ca mine, o prea frumoasa Aișe, frumos cântec. Ce obiecte mai aveți din insulă? D.P: Tabloul..

Tabloul cu insula Ada – Kaleh

Persoane care au vizitat Insula Ada-Kaleh

Numele și prenumele : Rusu Victor Data și locul nașterii: Dr. Tr. Severin, 3 iunie 1942 Profesia (ultima școală absolvită) : profesor Naționalitatea (opțional): Română Religia (opțional): Crestin – Ortodox

Cum ați ajuns pe insulă? R. V : Eram profesor la ciclul II, în comuna Cerneți, prin anul 1964-1965, și cu ceva vreme înainte de sfârșitul anului școlar, directorul Școlii care era un mare iubitor de excursii, îl chema Gheorghe Bocănete, era profesor de istorie și a luat inițiativa să facem o excursie cu școala la insula Ada –Kaleh. Am adunat bani de la elevi, ne-am dus cu tabelele la Oficiul OJT, era OJT-ul cel care organiza excursiile și ei au luat legătura cu organele în drept să ne dea aprobările. Am luat legătura cu căpitănia portului, și căpitănia portului ne-a pus la dispoziție cel mai mare vas care era încă în funcțiune pe Dunăre, se numea Decebal, era un remorcher cu aburi, cu caldarină, motor cu aburi, un remorcher puternic, mare, foarte încăpător. Era natalitatea foarte mare, Cernețiul era o comună foarte mare, acum aparține de Șimian, atunci comună, nu se făcuse regiunea în ’64- ’65. Erau câte trei clase paralele, erau câte 35 de elevi, vă dați seama că numai de la trei clase se adunau 100 de elevi. Noi , am adunat 200, împreună cu diriginții, ne-am dus într-o duminică, de dimineață, foarte de dimineață, pe la 7 ne-am dus în port cu elevii noștri încolonați, ne-am suit pe vapor și am plecat pe Dunăre în sus. Nu începuseră lucrările pentru Hidrocentrală, nu era vorba despre așa ceva, cred că era prin ’64 și ne-am dus acolo, am coborât. Bine, până acolo elevii s-au simțit nemaipomenit de fericiți. Niciodată nu fuseseră pe un vapor, niciodată nu fuseseră pe Dunăre, a fost o încântare. Prețurile erau foarte mici, nu știu, vreo 25- 30 de lei a dat fiecare elev. Am tras acolo, era un fel de pontoon, de chei acolo, mic, pentru că era foarte intens turismul, în vremea aceea, și mai ales insula Ada – Kaleh era un topos turistic extraordinar de important. Toată lumea, vrea să meargă la Ada – Kaleh pentru că era un colț de mică turcie, era foarte pitoresc și veneau acolo tot felul de lucruri deosebite care veneau în întâmpinarea romantismului, care este în fiecare dintre noi și mai ales în copii care știu să viseze cu ochii deschiși , lângă ruine,visează războaie, viteji ș.a. A fost extraordinar, dar, am coborât, nu era cu noi niciun ghid de pe insulă, deci nu era cineva să ne ducă. Dar, orice localnic, asta era frumos, orice localnic își oferea serviciile, era fericit să le arate insula vizitatorilor.Insula era încă intactă. Viața economică a insulei pulsa în jurul Fabricii de Țigări, acolo era o Fabrică de Țigări,extraordinar de bune. Țigările Ada- Kaleh erau într-un fel de tabachere de lux, rar apăreau și se cumpărau rapid. Acolo erau peste 600 de muncitori după aia am impresia că era și o fabrică, dar nu știu sigur, era și o fabrică, cred, de dulciuri specifice. Dar, era, era precis pentru că erau ambulate în cutii tip, deci era și o fabrică, da ! Revin, era o fabrică de dulciuri cu susan, sugiucuri, rahat în primul rând. Care de asemenea le asigura nivelul de viață, traiul. După aceea, barcagii. Unii turiști veneau pe Dunăre și făceau neapărat escală acolo. Alții veneau cu mașinile, cu autobuzele sau pe malul celălalt al Dunării și de acolo barcagii turci, doi într-o barcă întotdeauna, treceau 10-15 , 20 de oameni pe insulă. Acolo era un ponton. Era chiar pe marginea Dunării un mic local unde oamenii puteau să-și cumpere ce voiau și după aia pur și simplu insula pe strada principal era flancată și de o parte și de alta de mici dughene tot cu produse specific, era dulceață de trandafir, era dulceață de smochine. Tot felul de dulciuri, care le luau vizitatorii și își făceau rost de bani, pentru că într-o zi puteau să aibe și 5-6 grupuri de vizitatori. Atmosfera era exact aceea care este întotdeauna în Asia Mică, de stătătoare slavă, cum zicea poetul Ioan Barbu. Turcii dormitau la soare pentru că era un sfârșit de primăvară călduros, plăcut, dormitau la soare, trăgeau din ciubuce la cafenele care erau pe o stradă aproape și sorbeau alene cum numai ei știu să bea o cafea, 3- 4 ore, eu nu aveam cum, că noi , dacă într-un sfert de ceas nu e băută înseamnă că nu bem cafea. Ei știau să lenevească ca niște șopârle la soare, era, așa, acel ritm oriental bland și răbdator cu omul, nu era niciun fel de stress, ei știau că au din ce trăi. Insula, după câte știți a făcut-o Eugen de Savoia, a întărit-o când a fost sub austrieci, avea foarte multe ruine, catacombe, construcții subterane cu arcade. Era foarte romantic, avea ceva sălbatic, era amenajată numai în partea din față unde veneau turiștii, dar în partea din spate erau bălării, era sălbăticie, în partea dinspre sârbi. Foarte important era mormântul lui Miskin Baba. Miskin Baba era sfântul insulei, un imam de-al lor, un preot de-al lor și care avea ca un arc de triumf acolo pe care era scrisă o poezie care e scrisă în cărticica aia a mea dacă ai citit-o, foarte important, înțeleaptă cu un verset biblic, arată ca un verset că și ei au tot o biblie, au coranul lor, unde sunt fragmente foarte poetice. O poezie din aia sapiențială, ironică, de cunoaștere, că ei au poezia lor, de obicei reflexivă, o poezie de meditație asupra vieții și rostului omului pe pământ. Ei sunt foarte meditative și scriu o poezie de înțelepciune, despre înțelesurile pe care le are poetul și nu numai el, despre rostul vieții și raportul dintre om și eternitatea lumii. Deci, mormântul ăsta pe care îl ținea acoperit cu o țesătură verde, am înaintat spre școală și acolo erau două posturi doar, ei învățau românește la școala aia. După școală urma geamia. Geamia avea, turnul ăla înalt unde se urca muezinul, căzuse, dar într-un mod foarte ciudat, era întins pe pământ întreg, pur și simplu fără să fie spart lângă geamie. Nu am putut intra în geamie, dar am auzit că în ea este un covor extraordinar de mare, era celebru în Europa, pentru că la el au lucrat nu știu câte sute de femei, mi-au spus localnicii. Toți localnicii erau ghizi, toți știau despre istoricul insulei la perfecție. Ultimul sultan al turcilor mi se pare că Murat al II – lea, să vezi că e în carte. Murat al II- lea a dat ordin să se facă și să se doneze acestei insule de turcime, și, era covorul acela enorm. Care ne spuneau localnicii că avea o grosime de aproape 10 cm și fusese timp de nu știu câti ani țesut manual de nu știu câte sute de femei în Turcia ca să-l facă. Până la urmă covorul ăla fabulos a ajuns tăiat ce-i drept că nu a putut să fie transportat, l-au adus pe o corabie extraordinară, a fost transportat la geamia din Constanța, acolo l-am văzut de fapt prima oară când eram mult mai învârstă și m-am dus și eu la mare cu soția mea și acolo preotul lor imamul mi-a spus că este covor din insula Ada – Kaleh după ce se terminase cu insula. [….] Mai târziu am citit cartea aceasta, despre Ștefan Odobleja,

savantul , ciberneticul și am văzut că după ce a terminat liceul într-o anume perioadă a vieții sale pentru un timp un an sau doi el a fost învățător suplinitor în insula Ada –Kaleh la copiii turcilor. Și că acolo a avut loc un eveniment de cea mai mare importanță din viața lui, poate nu era cine este, adică, părintele ciberneticii generalizate, poate era un necunoscut dacă nu avea loc această întâmplare providențială. El sta ca de obicei, era foarte studios, printre ierburile alea luxuriante și citea ceva. Atunci s-a simțit privit și a simțit că e privit când a dat cu ochii de Theodor Costescu care era directorul teatrului național de acia. Theodor Costescu i-a plăcut cum citea, și era un foarte bun psiholog. I-a zis citesc, citesc, studiez și a intrat în discuție cu el. A aflat că este de la Almăjel de acia, pe atunci i se zicea Valea Hoțului satului, și comuniștii când au venit i-au schimbat numele din Valea Hoțului în Almăjel sau Valea Anilor așa ceva, Izvorănești.[…] I-a spus că este un băiat sărac, de țăran, copil de țăran și nu are nici o posibilitate cu toate că a terminat, și acesta i-a dat un sfat. Uite ce sfat îți dau dacă ești băiat deștept, învață bine vara asta și du-te la medicină militară, nu trebuie să plătești taxe, ți se dă haine, ți se dă mâncare gratuit, tu numai așa poți să termini o facultate. L-a ascultat pe Theodor Costescu a intrat la medicină militară, a terminat și a ieșit medic militar Ștefan Odobleja, că el, asta era meseria medic militar. Deci, a fost și Ștefan Odobleja pe acolo, a fost vizitată și de Carol al II-lea, turcii păstrau cu sfințenie, vizitele regale, aveau poze cu ele, chiar pe vremea comuniștilor. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insula Ada- Kaleh? R. V : Cel mai mult m-a impresionat atmosfera. Era așa o atmosferă din altă lume, adică aicea în oraș era trepidație, erau oamenii îngrijorați, să muncească. Acolo era o liniște totală. Oamenii parcă erau ieșiți din timp, nu aveau griji, pur și simplu dormitau, leneveau la soare și erau foarte ajutați. Toată lumea, vezi no, noi nu numai că nu suntem xenofobi, dar noi acordăm o atenție în plus trăirilor față de atenția pe care o acordăm concetățenilor noștrii. Erau înconjurați cu cea mai mare simpatie. Am mai făcut, acum mi-am adus aminte două vizite. O dată în calitate de fotbaliator la Liceul Traian unde eram elev, era o echipă celebră care se numea Stadiu Traian, și o echipă care juca de la egal la egal cu echipele din diviziile C și ne-au dus să jucăm cu turcii de la Ada – Kaleh. Și a fost cumplită experiența. Dacă prima dată mi-a lăsat impresia unor oameni care dormitează blajin, când era vorba de competiție erau fanatici. A venit jumătate de insulă și îi încuraja cu un fanatism de parcă rezultatul meciului ar fi depins soarta lor. Parcă i-ar fi demolat dacă pierdeau meciul ăla. Iar ei pe teren au fost de o cruzime groaznică, ne faultau, noi eram toți băieți în clasa a X- a, a XI-a , deci aveam 16-17 ani. Eram băiețandri și ei erau oameni maturi și au jucat cu un fanatism extraordinar, arbitru îi era frică de ei, de modul cum se manifestau și atunci a eliminat de la noi ca să le facă pe plac, până am ajuns 7 oameni pe teren și atunci regulamentul oprește meciul. Deci, meciul nu s-a terminat pentru că arbitrului îi era frică, ne-a tot dat pe noi, noi care luam cotoaiele, iar ăia ne loveau, dacă ne elimina pe noi arbitrul. Îl chema Hucă, țin minte, și uite așa, s-a terminat meciul acela. Și atuncea a fost frumos până la meci tot așa era la fel de frumoasă insula dar fremăta de lene, acolo era atâta lipsă de evenimente. Era locul unde chiar nu se întâmpla nimica, câte un meci de fotbal a luat proporții extraordinare și toată insula fremăta, niciodată nu m-am simțit vedetă ca atuncea, că mergea după noi, cu o atmosferă nemaipomenită. Deci atunci și când am mai fost, că îmi adusesem aminte că am mai fost o dată la Ada – Kaleh. Am mai fost o dată la Ada – Kaleh, însă nu s-a întâmplat nimic deosebit era aceiași atmosferă, dar oamenii, atmosfera aia teribilă și culoarea locală, peisajul ăla oriental, păstra cu sfințenie vestigiile trecutului. Era casa guvernatorului, insulei, boierului mare, Ali Kadri, ăla a fost acolo șeful insulei, Ali Kadri care când au venit boșelvicii și-a încărcat toată averea și a plecat în Turcia. Așa cu familie cu tot. După aia am auzit noi că se încep lucrările la Hidrocentrală și că insula, când se va deschide barajul, va fi înecată. Organele de partid și de stat cum se zicea pe vremea aia, a avut mari probleme de propagandă cu ei. S-au dus la ei, și-au început cu multă vreme înainte munca de lămurire. Așa se numea pe vremea aia propaganda, muncă de lămurire de la om la om. Le-a explicat că această Hidrocentrală trebuie să se facă, că beneficiile pentru țară sunt imense, care le aduce Hidrocentrala și că vor trebui să se mute. Au luat și măsuri din timp în sensul că la Schela Cladovei, acia în cartierul ăsta, pe deal acolo vizavi de Schela unde este ștrandu, deasupra pe un platou înălțat vizavi de șoseaua națională au dat în folosință pentru ei locuri foarte multe de case și a parcelat. Totul în regulă ca să vină să-si facă case plus că i-a ajutat statul, i-a despăgubit cu bani și puteau să facă și în același timp cu materiale de construcție care erau foarte multe și la preț de nimic. Odată la Schela acia le-a făcut un cartier întreg dacă voiau, dar ei nu prea s-au înghesuit, asta, le-a pus la dispoziție și apartamente în Severin ceea ce au acceptat foarte mulți și la Orșova au avut același tratament, să se ducă și la Orșova unde ei aveau relații cu alți turci de-ai lor care se stabiliseră în Orșova, erau acolo cu prăvălii tot cu zaharicale, cafenele și așa mai departe. Când s-a inundat,cu Orșova ce a fost același lucru, eu am fost în Orșova veche, arăta jalnic, era un oraș de pe vremea austriecilor, erau cele mai noi construcții, urâte, pur și simplu în stare de prăbușire, așa , și oamenii aveau case din ălea bănățenești, înghesuite, nici cu două camere, cu stil cetate, cu ziduri de la început până când s-a ridicat pe dealul Orșova Nouă li s-a dat atâta ajutor încât toți, din narghelintele ălea de două camere și înghesuite ca cetățile închise toți au făcut vile, cum le-ați văzut sunt și în ziua de azi, vile cu etaj, adică a făcut un fel de perlă a Dunării acolo, deci, nimeni nu a avut de pierdut la Orșova din demolarea aia. Toată lumea a câștigat pentru că orașul vechi Orșova era foarte urât, un loc civilizat, era înghesuit, vai de mama lui, și ăștia au propus un plan de sistematizare care era chiar un oraș modern și care ar fi putut să ajungă dacă nu ar fi venit nenorocirea de distrugerea întregii industrii, Șantierul Naval, era țesătoria cazanelor unde lucrau peste 2 000, 3 000 de femei. Orșova vibra, era plină. Era după aia întreprinderea minieră Orșova, de asemenea se lucra și orșovenii trăiau extraordinar de bine și au fost foarte ajutați ca să se mute, până și pentru cimitir li s-a dat bani, au dat un bloc de cimitir pe dealul de acolo și bani și pentru ca să-și facă cavouri. Nu știu lucru ăsta pentru că tot cam prin perioada aia eram ziarist la ziarul Viitorul singurul ziar care apărea în județul Mehedinți, organ al Comitetului de Partid unde lucrau șapte ziariști, nu mai mult și știu exact că reprezentanții puterii din județ au primit de la conducerea centrală de partid și de stat directive foarte drastice ca aceste strămutări, pentru că după aia pe clisură încolo s-a strămutat Eșelnița care acuma este între clisură și alte comune, Dubova, în toate satele s-a făcut același lucru , s-au dărâmat vechile căsoaie și de aicea și până la Șvinița n-ai să găsești decât case ultra moderne, noi, temeinice, făcute cu subvenția sută la sută a statului. Același lucru s-a întâmplat, dar, turcii s-au dovedit extraordinar de îndărătnici. În primul rând n-au plecat până în ultima clipă. Înțelegi, până când le-au spus: domne, mâine dăm drumul la baraj. Au început lucrările, ei tot credeau că e glumă, ei tot își făceau planuri că poate nu-i demolează, poate că nu ajunge apa atât de mare, în sfârșit. […] R. V : Vezi, eu spusei în prima parte că a fost bine, că din căsuța aia s-au făcut case mari, că s-au îmbogățit, pur și simplu mulți dintre ei. Dar când spusei asta văzui dintr-un anumit unghi de vedere, unghi rațional, un unghi al omului care privește cu obiectivitate un fenomen. Îți spusei cu desăvârșire punctul de vedere al lor, poate o fi fost casa asta a lor nouă și frumoasă întradevăr, net superioară de ce a avut acolo, dar o moștenea de la bunicul său, tată-su de la bunicu, el de la taică-su. El acolo copilărise, acolo se născuse, acolo trăise, pe semne că i s-a rupt inima după cocioaba aia și nu a crezut , și nu crede la modul sentimental că i s-a făcut un bine, că s-a dus la canalizare, la lumină și așa mai departe. A fost o durere strămutarea, strămutarea e o durere să te rupi de propriul tău destin, de propria ta viață, nu e un lucru ușor. Dar, să revenim cum s-a făcut… Când s-a auzit că se demolează nu erau oameni care să intre în panică, învățați să trăiască, erau logodiți cu veșnicia ca insula lor. Ei aveau impresia că destinul lor e ca al insulei, etern. Și insula socotind-o eternă, eterni se socoteau și ei. Nu puteau, nimeni să mute insula din loc și nimeni să-i mute pe ei din insula lor. O iubeau extraordinar. Insula, era stat în stat, ei făceau acolo de tot ce aveau nevoie. Și li se aducea din țară de aicea de la noi, li se aducea alimente, sare, li se aducea acolo. Era foarte aprovizionată. Și la un moment dat Hidrocentrala s-a înălțat, Dunărea s-a oprit, deci când credea nimeni că se oprește Dunărea, barajul s-a făcut și trebuia să se dea drumul la ape. Când s-a oprit Dunărea s-au adunat apele, în partea aia. Când s-a închis Dunărea apele au început să se adune, că lacul de acumulare era tot în partea aia, și au tot crescut până când au zis băi gata , dacă nu …În sfârșit, când s-a dat drumul la ape ei au plecat, unii au plecat în Turcia li s-a dat la unii voie să plece în Turcia, unora li s-a dat voie să plece și cei mai mulți au plecat în Dobrogea și la Constanța unde mai aveau ei niște rude. Au rămas și prin Severin câteva familii la Schela de asemenea câteva familii sus acolo și mai multe la Orșova. Și s-au apucat de ce știau ei mai bine, acum a apărut și cafeneaua Ada –Kaleh unde au lucrat la început câțiva turci din Ada – Kaleh sub conducerea lui Emil Popescu fost deportat în Bărăgan care el însușii în tinerețe lucrase la Ada – Kaleh cu ăștia pe la o fabrică acolo și îi cunoștea pe ei. I-a luat de acolo și a făcut cafeneaua Ada – Kaleh. Au evacuat insula, a fost și un plan foarte bun. Plopșor, Nicolaescu Plopșor ,arheologul craiovean în fruntea unui grup de cercetători tineri de la academia de la filiala de la Craiova au venit în zona asta a cazanelor și au tratat floră, faună, vestigii istorice sub o echipă complexă ca să salveze din fața apelor care au inundat totul de aici până la Cazanele, să salveze ce se putea salva. Cel mai interesant proiect a fost ca cele mai importante vestigii de la Ada – Klaeh să fie demontate și să fie cărate cu vaporul pe Insula Șimian, unde să se reconstituie în linii mari insula Ada – Kaleh. Chiar s-a trecut la acest lucru. S-au demolat cărămizi din zidurile cetății exterioare și s-au făcut acolo câteva ziduri întradevăr, s-au mutat mormântul lui Miskin Baba de care spuneam și este pe Insula Șimian. Multe lucruri, câteva catacombe transformate în baruri. Exista posibiliatatea măcar în linii mari, ca idee să reconstituie insula asta și să devină o insulă un punct turistic extraordinar. Au fost tentative și după revoluție să ia cineva asta. Bine înțeles că nu s-a putut din cauza intereselor nenorociților care au pus mâna pe putere și din cauza corupției primarilor de la Șimian și de aicea care s-au grăbit să dea pământurile de pe insulă așa zișilor foști proprietari care ar fi auvt pE insula Șimian pământuri. A fost o nebunie. Și a stopat reconstituirea Insulei Ada – Kaleh. Oricum foarte multe vestigii au fost achiziționate de la localnici, obiecte de cult, obiecte casnice, covoare, narghilele ș. a și o parte se află la Muzeul Porțile de Fier I și o parte din ele se află la muzeu la o secție a muzeului care ființează în sala turbinelor […]. Momentul inundării insulei a fost cum ar zice Coșbuc, e tragedie înălțătoare când biruiți oștenii mori. A fost o tragedie înălțătoare, a fost o atmosferă apocaliptică. Noi cei de la ziar am aflat de treaba asta. Ne-am dus la căpitănia portului, că aveau foarte mare putere ziariștii. Ni s-a dat o șalupă mare, un vaporaș de fapt care se numea Vategra, așa lung cam de vreo 7-8 m cu căpitanul Vulpe și ne-am dus spre locul unde era insula să vedem cum va fi înecată insula. Între timp după ce s-au luat vestigiile, pe acolo s-au mai aplecat clădiri înalte să nu aibă probleme vasele cu transportul fluvial și au fost acolo și s-au dat drumul la ape. Noi stăteam la mal. Apele înaintau , înaintau centimetru cu centimetru înaintau apele când s-a deschis, s-a dat drumul la ape, se ridicau , se ridicau, domnule păsările care erau în pădure, era pădure acolo de jur împrejur de sălcii. Bărcile au început să se agite, domnule plângeau păsările eu am fost acolo, plângeau, țipetele lor erau sfâșietoare, erau țipete de spaimă de nebunie extraordinară, era sfâșietoare, te înțepau ca o lance și s-au tot înălțat până când aproape s-a acoperit insula. Atuncea, mândră, și s-au liniștit apele puțin. Și noi am îndrăznit cu căpitanul acela să ne apropiem de locul unde era Dunărea. Ce se întâmpla? Cuiburile de păsări, cu ouă cu pui, pluteau pe apă și păsările deasupra cuiburilor țipau sfâșietor, dădeau din aripi. Îngrozitor cu cuiburile ălea. Mi-au rămas în minte cuiburile ălea care pluteau pe apă, în sfârșit și păsările ce se roteau cu spaimă deasupra lor să scape puii de asta. După aia șerpii. Din catacombele alea vechi din sec al XIV- lea parcă erau făcute. Îți dai seama era șerpăria lumii. Șerpii pluteau pe apă împleticiți de oblonul de la vapor, șerpii cum pluteau așa… O lume întreagă era luată ca un mare deluviu , cu o forță a naturii, o stihie nemaipomenită a naturii care e apa ștergea de pe fața pământului o civilizație și o lume cu toate ale ei. Tabloul acela este extreaordinar. Puține lucruri care s-au întâmplat domnișoară, îți spun cred prin ʼ70 a fost asta și de atunci au trecut 46 de ani și acum atât de viu, pentru că le-am trăit sub imperiul unor emoții rare, de intensitate paradistică. Eram sfâșiat și înebunit de ce vedeau ochii mei, rupturi de garduri, rupturi de scânduri din nu știu ce pe acolo, pleavă, era o murdărie infernală și deasupra toate cuiburile astea cu pui ca niște candele, pluteau pe ape cu viața în ele. Păsările ălea înebunite își conduceau în zbor puii spre pierzare.

Numele și prenumele : Dăiceanu Silvia

Data și locul nașterii: 23 noiembrie 1951, Turnu Severin

Profesia și ultima școală absolvită : int decorator

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ?

D.S : Muncind, cu servicu. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? D.S : Era foarte frumoasă, plină de viță de vie, pomi fructiferi, smochini, trandafiri. Ce mâncăruri și băuturi de găseau? D.S : Nu știu. Probabil suc de trandafir, sirop, ce știu că era la poartă rahat, șerbet, alviță, cafeaua pe tavă, așa, nu știu cum o făceau ei. Cum se ajungea pe insulă? D.S : Cu barca. Mergeam cu mașina și de acolo cu barca. Ce v-a impresionat cel mai mult? D.S : Oamenii, felul lor așa, liniștiți. Și erau destul de blânzi cât aveau contact cu ei.

Numele și prenumele : Boștină I. Mihai

Data și locul nașterii: 6. 06. 1946 Comuna Schela Cladovei.

Profesia și ultima școală absolvită : sudor, 1977, Școala de Maiștrii de la Craiova

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ? Fiind copil, se făceau excursii, deci ne ducea să vedem comunitatea musulmană, modul lor de viață, obiceiurile. Bineînțeles, acolo vizitam. Ei au avut și o Fabrică de Confecții, deci pe Insula Ada – Kaleh a fost Fabrică de Țigarete. Comunitatea asta musulmană, era foarte bine închegată , își respecta obiceiurile lor. Aveau niște produse, dulcețuri, făceau o dulceață de trandafiri și un rahat de îți lingeai pur și simplu buzele. Acolo creștea și smochinul, insula fiind înconjurată de apă se bucura de oarece climă. La noi și în zona asta a Clisuri Dunării ajunge influența Mării Adriatice, căldura asta. Și asta fiind înconjurată de apă creșteau plante din ăștia mai exotice, cum ar fi: smochinul, trandafirul. Dar, făceau niște dulceață de trandafir de îți lingeai pur și simplu buzele. Trecerea de pe malul românesc până pe insulă se făcea cu bărcile, numai și numai cu bărcile. Erau barcagii care încasau și ei că un leu, că doi cum era banul și cum era grupul, luau și ei un ban și munceau. […] Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? Cum erau construcțiile? Deci construcțiile pe insula asta Ada Kaleh, ea fiind ocupată de oștile turcești cu sute de ani înainte când au asaltat, să cucerească Orșova. Cetatea Orșovei care a fost o cetate puternică, era trecerea și înspre Banat, aicea spre Timișosra și spre Clisura Dunării. Au auvt niște construcții monumentale din cărămidă, rezistente, cu bolți, ogivale și șosele nu erau, dacă nu erau mașini se circula cu bicicleta. […] A fost o cetate puternică, musulmană care a rezistat și au constituit o poartă de trecere. Se discuta în perioada aia, ne explicau niște turci mai învârstă sau o legendă da, că ar fi avut lanțuri prinse ca să nu permită trecerea navelor în sus sau în jos. Navele nu circulau decât pe partea românească, nu pe partea sârbească spre canalul Sip, că la sud de ei, în Iugoslavia, respectiv Serbia de astăzi a fost canalul Sip. Canalul Sip a fost construit canal navigabil, zidit din piatră, tăiat în piatră și pe acolo circulau vasele. Că erau Porțile de Fier respectiv că sus de Orșova sunt cazematele, aicea erau Porțile de Fier. Când scădea Dunărea nu puteau circula și au făcut ăștia cale ferată pe partea sârbească în satul Sip. Sipul al Bătrân și era cale ferată cu locomotive cu abur și avea cremaliere, deci între șinele de cale ferată. Era o șină dințată și locomotivele ăștia pe osie aveau roată dințată de prindea și ajuta vapoarele să iese în sus în amonte. În dreptul Insulei Ada –Kaleh pe malul românesc, exista un balon de semnalizare pentru circulația asta, pentru navigație aici era. Unu avea un diametru poate de patru metrii vopsit alternativ roșu și alb. Și mai era unu peste Dunăre de Orșova în orașul Tekia, fost oraș Tekia. Și mai este și acuma, s-a mutat mai jos. Și ăștia semnalizau prin foane umane, căci nu erau modalitățile ăștia de comunicare moderne. Prin foane umane cum comunicau odată ăștia marinarii că aveau steagul ăla, semnalizau și era un fel de cod morse. Și trebuie să dăm drumul să vie din amonte. […] Era circulație, navigație fluvială puternică, cine naviga? Uniunea Sovietică, rușii în special ucrainienii că ei au fost aici pe Dunăre. Aveau aici și au și la ora actuală o flotă foarte foarte puternică, flotă cea mai puternică. Ucraina, după destrămarea Uniunii Sovietice. Erau bolți așa, arcade din cărămidă. […] Asta a fost o comunitate foarte puternică și concentrată, și au ținut la datinile și la obiceiurile lor. Când s-a inundat insula Ada – Kaleh bineînțeles, familiile musulmane s-au împrăștiat. Au venit și aici la Schela Nouă, s-au dus și la Constanța, Reșița, Craiova. Dumnealor mențin relațiile. Această comunitate parcă era mai unită decât noi. Insula era vizitată de mulți turiști? Era vizitată, veneau din toată țara asta turiști. Și din străinătate veneau cu vapoarele pe Dunăre. Vă zisăi că era un monument socotit un istoric, cum te duci în Piața Sale Piedro la Roma sau cum te duci la Coloseum tot la Roma așa veneau aicea. Asta era a dumnealor negustoria asta, căratul cu barca, transportul cu barca, luau bănuțu, dulcețurile dulceața de trandafir și rahatul, renumiți erau, se vindea, se făcea o vânzare. Dar, erau din punct de vedere omenesc cinstiți, nu căuta să te înșele , să te păcălească, nu. Dar și când zicea nu, turc era. Vă aduceți aminte prin ce an ați vizitat insula ? În orice caz prin ‘62 , ‘64 când eram elev la școala elementară ne-au dus cu școala în vizită. Și … ce asta când eram la școala profesională ne duceam din plăcere și ne constituiam și noi un grup de 3 – 4 băieți și hai să mergem și noi la Ada Kaleh, facem o vizită. Încălecam bicicletele, le lăsam aici nu se punea mâna, bineînțeles era paznicul de la balon și îi spuneam că lăsăm și noi. Și petreceam și noi 3 – 4 ore dădeam doi lei la barcagii. […] Aveau ceainăriile, cafenelele unde beai și preparai cafea turcească, era renumită cafeaua turcească, dar fiartă la nisip, la foc și nisip. Era o splendoare, dar vă zisăi nu căuta să te înșele, se tocmea cu tine la sânge, dar, nu te păcălea să oprească vreun bănuț. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Modul de viață al comunității, unitatea dintre oameni și ospitalitatea.

Numele și prenumele : Bujaică Adriana Janeta

Data și locul nașterii: 4 ian. 1953 Dr. Tr. Severin

Profesia și ultima școală absolvită : interior decorator

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ?

B. A. J : Într-o excursie, cu vaporul. Când s-a organizat de Școala Erghevița, copii de acolo, tata a fost învățător acolo, am fost pe insulă. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? B. A. J: Era ca un paradis, m-a încântat intrarea, catacombele, străzile, copacii, oamenii și portul. Moscheea, am urcat pe niște trepte și de acolo am privit în moschee, care era închisă, pe o fereastră, undeva sus, covorul care era cel mai mare din Europa, covor persan lucrat, nu mai văzusem așa ceva. Era vizitată de mulți turiști ? B. A. J : Noi eram destul de mulți, cei care am fost pe vapor. Cum se ajungea pe insulă ? B. A. J : Se mergea cu vaporul și cu barca. De exemplu mama îmi povestea că mergeau să ia vin de acolo chiar am în pod un ulcior de lut cu care aduceam vinul de acolo și făceau cumpărături, din insulă.

Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă ? Cel mai mult nu aș putea spune, totul era frumos. Era altă lume, ce nu mai văzusem de la Bala, în oraș de câtva timp și nu văzusem alți oameni, turci de exemplu și nici nu s-au părut frumoși.

Numele și prenumele : Boștină I. Mihai

Data și locul nașterii: 6. 06. 1946 Comuna Schela Cladovei.

Profesia și ultima școală absolvită : sudor, 1977, Școala de Maiștrii de la Craiova

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ? B I. M.: Fiind copil, se făceau excursii, deci ne ducea să vedem comunitatea musulmană, modul lor de viață, obiceiurile. Bineînțeles, acolo vizitam. Ei au avut și o Fabrică de Confecții, deci pe Insula Ada – Kaleh a fost Fabrică de Țigarete. Comunitatea asta musulmană, era foarte bine închegată , își respecta obiceiurile lor. Aveau niște produse, dulcețuri, făceau o dulceață de trandafiri și un rahat de îți lingeai pur și simplu buzele. Acolo creștea și smochinul, insula fiind înconjurată de apă se bucura de oarece climă. La noi și în zona asta a Clisuri Dunării ajunge influența Mării Adriatice, căldura asta. Și asta fiind înconjurată de apă creșteau plante din ăștia mai exotice, cum ar fi: smochinul, trandafirul. Dar, făceau niște dulceață de trandafir de îți lingeai pur și simplu buzele. Trecerea de pe malul românesc până pe insulă se făcea cu bărcile, numai și numai cu bărcile. Erau barcagii care încasau și ei că un leu, că doi cum era banul și cum era grupul, luau și ei un ban și munceau. […] Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? Cum erau construcțiile? B. A. J : Deci construcțiile pe insula asta Ada Kaleh, ea fiind ocupată de oștile turcești cu sute de ani înainte când au asaltat, să cucerească Orșova. Cetatea Orșovei care a fost o cetate puternică, era trecerea și înspre Banat, aicea spre Timișoara și spre Clisura Dunării. Au auvt niște construcții monumentale din cărămidă, rezistente, cu bolți, ogivale și șosele nu erau, dacă nu erau mașini se circula cu bicicleta. […] A fost o cetate puternică, musulmană care a rezistat și au constituit o poartă de trecere. Se discuta în perioada aia, ne explicau niște turci mai învârstă sau o legendă da, că ar fi avut lanțuri prinse ca să nu permită trecerea navelor în sus sau în jos. Navele nu circulau decât pe partea românească, nu pe partea sârbească spre canalul Sip, că la sud de ei, în Iugoslavia, respectiv Serbia de astăzi a fost canalul Sip. Canalul Sip a fost construit canal navigabil, zidit din piatră, tăiat în piatră și pe acolo circulau vasele. Că erau Porțile de Fier respectiv că sus de Orșova sunt cazematele, aicea erau Porțile de Fier. Când scădea Dunărea nu puteau circula și au făcut ăștia cale ferată pe partea sârbească în satul Sip. Sipul al Bătrân și era cale ferată cu locomotive cu abur și avea cremaliere, deci între șinele de cale ferată. Era o șină dințată și locomotivele ăștia pe osie aveau roată dințată de prindea și ajuta vapoarele să iese în sus în amonte. În dreptul Insulei Ada –Kaleh pe malul românesc, exista un balon de semnalizare pentru circulația asta, pentru navigație aici era. Unu avea un diametru poate de patru metrii vopsit alternativ roșu și alb. Și mai era unu peste Dunăre de Orșova în orașul Tekia, fost oraș Tekia. Și mai este și acuma, s-a mutat mai jos. Și ăștia semnalizau prin foane umane, căci nu erau modalitățile ăștia de comunicare moderne. Prin foane umane cum comunicau odată ăștia marinarii că aveau steagul ăla, semnalizau și era un fel de cod morse. Și trebuie să dăm drumul să vie din amonte. […] Era circulație, navigație fluvială puternică, cine naviga? Uniunea Sovietică, rușii în special ucrainienii că ei au fost aici pe Dunăre. Aveau aici și au și la ora actuală o flotă foarte foarte puternică, flotă cea mai puternică. Ucraina, după destrămarea Uniunii Sovietice. Erau bolți așa, arcade din cărămidă. […] Asta a fost o comunitate foarte puternică și concentrată, și au ținut la datinile și la obiceiurile lor. Când s-a inundat insula Ada – Kaleh bineînțeles, familiile musulmane s-au împrăștiat. Au venit și aici la Schela Nouă, s-au dus și la Constanța, Reșița, Craiova. Dumnealor mențin relațiile. Această comunitate parcă era mai unită decât noi. Insula era vizitată de mulți turiști? B. A. J : Era vizitată, veneau din toată țara asta turiști. Și din străinătate veneau cu vapoarele pe Dunăre. Vă zisăi că era un monument socotit un istoric, cum te duci în Piața Sale Piedro la Roma sau cum te duci la Coloseum tot la Roma așa veneau aicea. Asta era a dumnealor negustoria asta, căratul cu barca, transportul cu barca, luau bănuțu, dulcețurile dulceața de trandafir și rahatul, renumiți erau, se vindea, se făcea o vânzare. Dar, erau din punct de vedere omenesc cinstiți, nu căuta să te înșele , să te păcălească, nu. Dar și când zicea nu, turc era. Vă aduceți aminte prin ce an ați vizitat insula ? În orice caz prin ʼ62, ʼ64 când eram elev la școala elementară ne-au dus cu școala în vizită. Și … ce asta când eram la școala profesională ne duceam din plăcere și ne constituiam și noi un grup de 3 – 4 băieți și hai să mergem și noi la Ada Kaleh, facem o vizită. Încălecam bicicletele, le lăsam aici nu se punea mâna, bineînțeles era paznicul de la balon și îi spuneam că lăsăm și noi. Și petreceam și noi 3 – 4 ore dădeam doi lei la barcagii. […] Aveau ceainăriile, cafenelele unde beai și preparai cafea turcească, era renumită cafeaua turcească, dar fiartă la nisip, la foc și nisip. Era o splendoare, dar vă zisăi nu căuta să te înșele, se tocmea cu tine la sânge, dar, nu te păcălea să oprească vreun bănuț. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? B. A. J : Modul de viață al comunității, unitatea dintre oameni și ospitalitatea. Numele și prenumele : Iovescu Petru

Data și locul nașterii: 17 iunie, 1950, Săliște, județul Sibiu

Profesia și ultima școală absolvită: psiholog, un master

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ? I.P: Într-o excursie, îmi amintesc că drumul depe malul românesc era destul de desfundat și destul de îngust, cu muntele de o parte și Dunărea de partea cealaltă. La un moment dat era un loc mai înalt unde era o parcare și unde opreau autobuze, camioane și jos la Dunăre erau niște barcagii cu niște bărci destul de încăpătoare. Î-mi amintesc că am coborât pe o potecă spre una dintre bărci, ne-am urcat în barcă, barcagiul era îmbrăcat destul de ponosit și avea atitudine de șef ne-a spus să nu mișcăm, să nu ne ridicăm, să nu băgăm mâinile în apă și alte indicații din acestea. Cred că am fost zece inși în barcă, parcă îmi amintesc că am făcut și poze, alb negru binânțeles că așa era pe vremea aceia, după care a început să tragă la ramă bineânțeles că curentul Dunării ducea barca undeva mai jos așa că punctual de pornire a fost mai sus decât insula. O dată ajunși pe insulă la un debarcader destul de modest, improvizat, am coborât, insula nu era foarte mare, era chiar mică pentru așteptările noastre. Prima dată am văzut zidurile cetății, ce îmi amintesc că erau smochini de care nu văzusem niciodată până atunci și eram foarte curioși și erau mulți trandafiri dintre care unii sălbatici, alții erau cultivați pe lângă curți. Zidurile cetății erau destul de groase și vechi, erau niște poteci din acestea care pătrundeau și în ziduri, erau niște arcade impresionante pe sub care ne plimbam. Îmi amintesc că ne uitam cu curiozitate la oameni care ni se păreau scunzi, bărbații unii dintre ei purtau un fes specific, unii negru alții era un bordo dacă bine îmi amintesc și cu un ciucure și toți bărbații purtau mustață,mustață bine reprezentată erau îmbrăcați obișnuit cu niște pantaloni de toc , cu niște pantofi oarecare în picioare. În schimb pentru prima dată am văzut femei care aveau un fel de turban în cap și care purtau șalvari, niciodată până atuncea, parcă și citisem despre ei și mă uitam destul de curios. Pe urmă vorbeau o limbă necunoscută pentru noi, cu o melodie destul de curioasă, dar, aveau spirit commercial că îmi aduc aminte că toată lumea venea să ne întrebe dacă nu vrem să cumpărăm șerbet, dulceață din petale de trandafir, rahat care era o specialitate. Îmi amintesc că toți ne-am luat rahat de acolo. Ce îmi amintesc că era un mic magazin unde am intrat și am imaginea și acum că erau atârnate mai multe bucăți de salam de Sibiu și îmi amintesc că o profesoară care era cu noi a întreabat dacă turcii mănâncă salam de Sibiu și au spus nu, e pentru turiști. Vegetația era destul de bogată și crescută spontan, ipocitul Dunării se auzea când te apropieai de marginile insulei. Îmi amintesc că erau și niște câini pricăjiți pe acolo care se plimbau printr-un peisaj destul de arid, deci era vegetație multă, dar, în anumite zone era nisip și vegetația dispăruse pentru că era călcată în picioare. Deci, arăta ca un sătuc destul de amărât, dar, oamenii erau mai pitorești pentru că femeile erau cu șalvari nu toate, mai ales cele mai învârstă erau cu șalvari, iar bărbații aveau acel fes cu un ciucure și cu mustățile acelea a la Țiriac. Era vizitată de mulți turiști insula? I. P: Cât am stat noi acolo, veneau mereu bărci cu turiști mai opera câte un autobuz că nu prea erau autocare pe vremea aceia și mai cobora câte un grup și am văzut că proprietarii de bărci aveau mult de lucru că făceau naveta între, deci, eu acuma nu pot să generalizez să spun dacă erau mulți turiști, dar, în momentul în care eu am fost acolo da, veneau și plecau oameni. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? I.P: Prezența apei care mi se părea mare, nu mai văzusem o apă curgătoare atât de mare. Ce am mai văzut plante : liliac, aveau și mici grădini de zarzavaturi pe lângă case, casele erau micuțe, deci, erau niște case destul de mici. Cazematele acelea erau destul de solide și erau mai ales din piatră dar am văzut zone în care erau amestecate cu cărămidă și am impresia că materialele caselor erau luate de la cetate pentru că erau cam aceleași cărămizi și aceleași pietre utilizate.

Numele și prenumele : Bobâcă Constantin

Data și locul nașterii: 28 august 1936, Punghina.

Profesia și ultima școală absolvită: șofer, elementară

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ?

B. C: M-am dus cu taică-miu, aveam niște neamuri pe la Orșova, ne-am oprit acolo.Ne-am dus cu vaporul. Foarte frumos a fost, dar, mi-a părut rău când s-a desființat. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? Era mare și în mijlocul ei era o Fabrică de Tutun, dar ei se ocupau mult cu comerțul, în special alva, cea mai bună, nu era alta mai bună. Cum erau construcțiile? B. C: Construcțiile erau solide. Și acuma dacă nu ar fi apă s-ar vedea. Era beton de beton. […] Era vizitată de mulți turiști insula ? B. C: Era foarte vizitată. În ce an ați vizitat insula ? B. C: În , 56-57. Aveam vreo 12-13 ani. Ce v-a impresionat cel mai mult ? Fabrica de Tutun. Făceau comerț cu tutun la noi. Noi îl cultivam, uscam și îl duceam la ei.

Numele și prenumele : Alexandru Amoq

Data și locul nașterii: 20 februarie 1955, Dr. Tr. Severin

Profesia și ultima școală absolvită : profesor de geografie, Universitatea Babeș Bolyai, promoția 1979.

Naționalitatea: Română

Religia: Mormon Cum ați ajuns pe insulă ? În anul 1961, aveam șase ani, în septembrie, sfârșit de septembrie, bunicul meu care tocmai se pregătea să iese la pensie atunci, ce coincidență, mă gândesc acum, era șeful pontului Turnu Severin și în cadrul serviciului său făcuse deplasări suficiente și la Herculane și la Orșova, în zona aceia pentru că tot sectorul, dacă îmi amintesc eu exact aparținea de el. Avea un coleg, un subordonat, domnul Baia, îmi amintesc că era și salvamar sau salva Dunăre că, cu acel domni am început eu să zic așa primele lecții ad- hoc de înnot, era turc, era din Ada- Kaleh. Dar, el locuia la Turnu Severin , însă mergea la fiecare sfârșit de săptămână, avea grădină acolo și îmi aduc aminte că îmi aducea, pe la noi pe acasă stăteam foarte aproape de biserica Grecescu atunci, îmi aducea mereu smochine, dar și un iaurt special. Am început să îndrăgesc poveștile o mie și una de nopții și ulterior când am început să citesc, doi ani mai târziu, un an școala, dar, din clasa a doua am început să citesc țin minte patru volume în doi ani am citit. Am îndrăgit extraordinar cultura islamică să zic așa prin intermediul turcilor. Bine, pe urmă și celelalte povești frații Grim ș.a, dar, de acolo s-a legat prima deschidere cultural spre alte spații decât cele creștin europene consecrate, zic acum privind în urmă. Au mers și părinții mei, pe ultima sută de metri s-au hotărât, și, barca era destul de mare cred că eram peste zece persoane părinții mei, bunicul și eu, și bunica, deci cinci și cu cinci, zece, și cu domnul Baia unspreceze sau douăsprezece știu. Era o toamnă destul de rece, puțin timpurie , cerul foarte înnorat și sufla un vânt mediu, începuseră să fie valuri pe Dunăre, acum fac legătura că am și eu o ambarcațiune, valuri scurte, periculoase. Nu știau să înoate decât bunicul meu și cu domnul Baia, restu toți din barcă nu știau . Mama, disperată se îneacă copilul, ce pățim, ce greșală că am venit, i s-a spus să tacă și să spună pe insulă ce are de spus. Domnul Baia era mare specialist , vâslaș a tăiat valurile și am ajuns în insulă. A fost cea mai frumoasă excursie timp de peste zece ani pe care mi-am tot amintit-o mereu. De ce ? În primul rând copil fiind am fost încântat de bunătățile, eram lacom, culinare tradiționale, adică în primul rând rahat cu nucă și cu alune, dulcețuri și compoturi de smochine, iar pe de altă parte clădirile cu totul diferite, nu mai fusesem până atunci , nici nu am mai fost de atunci pentru că la scurt timp au început lucrările la baraj și ulterior insula a fost sub apă. Moscheea, un covor imens, ne-am descălțat desigur la intrare cum este tradiția și am fost lăsat să mă joc pe covor, să mă dau peste cap, am fost încântat, în al nouălea cer. Toată lumea, frumos ne-a întâmpinat, cred eu puțin și datorită legăturii bunicului meu cu familia domnului Baia de decenii se cunoșteau și poate și în sensul ăsta. Dar, oricum ospitalitatea clasică a turcilor din Ada- Kaleh mi-a rămas în imagine. Știu că insula era destul de mare, dar mai degrabă lungă și îngustă . Între munți, povesteau oamenii ulterior, de multe ori am revenit în sensul climatului, era climatul iarna foarte blând, înfluențe mediteraneene fiind situată între munți, de aceea creșteau plante tipic mediteraneene. Ce îmi mai aduc aminte aleei de chiparoși , chiparosul este tipic mediteraneean, ca lumânările acelea, coniferele. Ca animale știu scorpionii, am văzut scorpionii negrii dar șerpi nu, dar, vipera cu corn de care ne-a fost frică la toți nu, nu era, scorpioni da, la stânci. Cam atât îmi aduc aminte și știu că am stat peste trei sau patru ore și am pornit înainte de a se întunesca pentru că venisem la amiază în jur de 12 cred, și am mai fi stat dar era pericol, nici nu am fi avut voie să venim pe întuneric pentru că, mi-am adus aminte acuma era și o zonă de frontieră și atunci era foarte păzită pentru că fusese conflictul cu Tito. Tito era dușmanul poporului, dar de atunci începuseră primele tratative și ulterior a rezultat hidrocentrala. Dar, totuși controalele erau, bunicul lucrând în port probabil a obținut autorizația sau nu m-am gândit eu atuncea, de atlfel plin de grăniceri, soldați pe insulă, ca zonă ocupată cum ar veni. Dar, cu noi nu a avut nimeni treabă, nimic. Era vizitată de mulți turiști? Nu, că nici nu era voie, decât cu aprobări special. Porbabil persoane din Severin care primeau aprobare cred eu puțin , cum a fost mai târziu, după anii 70 cu pass în Jugoslavia, cam așa era cu trecere aprobată anterior pentru că era foarte aproape Iugoslavia, și o persoană sărea și ajungea în Iugoslavia și ajungea în America sau cine știe, bine dacă nu era împușcat între timp. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Căldura oamenilor, turcii foarte bine voitori, amabili, asta mi-a rămas, bine și desigur alimentația dulciurile. Dar, așa ca aspect de termen lung că mâncarea întotdeauna, că cine e gurmand nu e nici-o problem. Cam atât îmi amintesc.

Numele și prenumele : Vasile Boanță

Data și locul nașterii: 18 martie 1941, Bujoru, jud. Teleorman.

Profesia și ultima școală absolvită : studii medii tehnice, diriginte de șantier la Porțile de Fier.

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ? Pe insulă am ajuns în felul următor, acolo unde este o insulă este și apă, și unde este apă este și interes pentru hirdoenergie, țara a avut acest interes și atuncea căutându-ne pe toți care doream să lucrăm în hidroenergie am ajuns la Porțile de Fier, pentru că așa cum vedeți eu nu eram oltean. Am avut tangență cu insula în felul următor, aveam un coleg turc adevărat cu toată familia el Abdula Enver, Abdula Miubela soția cu copii Guler și pe bunică Tize și numele lor turcești, și eram foarte apropiat de acești oameni, o prietenie mai mult decât frățească. Îmi pare rău că el s-a stins din viață, ea este încă în viață și corespondez cu ea că s-a retras la Constanța. A doua era prolemă de turism, porțile de fier erau destul de aproape, erau circa aproape 10 km până la această insulă și mergeam să ne relaxăm, mergeam împreună și cu ei în câteva cazuri, dar, în rest mergeam singur. Ce pot să spun despre insulă că deja cunoașteți, ea are 1700 km lungime vreo jumătate de kilometru lățimea maximă în punctul ei. Este așezată în Dunăre aproximativ dincolo de axul Dunării, către partea românescă, astfel că circulația vapoarelor se desfășura pe partea sârbească între insulă și partea sârbească. Acum, ca turist foarte mult era căutat această insulă și accesul în insulă nu a fost niciodată o construcție, un pod, ci se făcea cu barca care plăteai să te ducă și să te aducă înapoi. De asemeni mai era folosit pentru transportul alimentelor, materialelor de construcții altele un bac ca un mic feribot dintr-acesta pe un cablu și mergea în insulă și venea înapoi pentru a transporta materialele de acolo și în mod invers. Populația era cca. 500-600 de locuitori ai insulei, nu a crescut în mod deosebit pentru că viața lor era o viață închisă nu aveau o industrie anume, numai în ultimul moment a apărut o mică fabrică de țigarete dar în rest ei se ocupau cu turiștii, de acicea trăiau. Influența meditearană a insulei a făcut ca să crească acolo fără problemă smochinul și trandafirul. Acestea două fiind o sursă deosebită pentru ei: dulceața de trandafiri, dulceața de smochine și chiar cu parfumul de trandafir pe care îl produceau ei. Dacă, îi privim așa în activitatea lor constatăm, ca și cei din Turcia și mulți din partea arabă, nu aveau ocupații intense, aveau mici suprafețe de teren pentru că toată insula avea cca. 100 de hectare dacă excludem suprafața caselor rămân ceva pentru grădinărie în care își produceau bunurile zilnice și de asemenea mulți smochini și trandafiri. Sigur, că erau multe localuri în care puteai să bei o cafea, renumita cafea turcească la nisip, de asemeni se făceau ceaiuri acolo, se putea fuma..primeau cu multă plăcere pe turiști pentru că din asta trăiau și erau și foarte sociabili. De asemeni în mod deosebit la ei puteam găsi halva, sugiucuri, bomboanele acelea răsucite care le făceau ei, șerbet, dulceață de trandafir și de smochine, rahat , produse care și astăzi sunt cunoscute ca realizate de cei din Turcia. În rest erau destui care-și numărau mărgeluțele în timpul liber, erau localuri, erau destul de multe, deosebită era moscheea pe care o aveau ei și aceasta nu era deosebită atât de mult din punct de vedere constructiv cât a acelui covor pe care îl conținea. Covorul se știe că era un cadou din partea sultanului turc adus prin 1904 și avea niște dimensiuni importante pentru acea perioadă, vreo 15 m lungime cu vreo 9 m lătime, cu o greutate de aproape o jumătate de tonă, astfel de obiect în România nu știu să fi existat. Fără discuție că a fost făcut manual pentru că în acele timpuri nu se lucra necanizat în Orient și ei spuneau că ar fi durat vreo 17 ani ca să realizeze acest covor. O dată cu dispariția acelei insule covorul a fost transferat la Constanța, cunosc aceasta din două surse, una să zicem mai oficială a mass-mediei și a doua o cunosc de la soția prietenului meu care era fiica conducătorului religios a moscheei din Constanța și deci cunoștea foarte bine acest lucru. În perioada în care ați vizitat insula era vizitată de multi turiști ? Era vizitată de mulți turiști, dar, nu era un număr impresionant pentru că era greu și accesul, așteptai mult la barca care te aducea dincolo, să vină înapoi să îl ia și pe ăla și pe ăla, deci dura un timp ca să poți să ai acces în insulă.Dacă ar fi fost și în ziua de astăzi nu știu dacă era rentabil economic un mic pod de acces, dar, se intra nițel cam greu, dura ceva timp. Turismul nu era așa de dezvoltat ca astăzi și mulți vroiau să vadă viața lor ca să înteleagă cum este în Orient. Vă aduceți aminte în ce an ați fost pe insulă?

Am fost de multe ori, încă de la începutul lucrării din 64 când a început hidrocentrala și până în când în 1969 ei au trebuit să transfere bunurile lor în altă parte, unii au plecat la Schela, au plecat, chiar aici în oraș cafeneaua turcească are doi dintre turcii care au fost, alții au plecat la Constanța, iar alții chiar în Turcia. Până la acest moment eu am fost de mai multe ori, am vizitat insula atunci sigur anul 1970, primăvara acestui an a fost destul de neplăcută tuturor când apele Dunării a trebuit să acopere insula cu ce a mai rămas din construcțiile ei, pentru că cele mai înalte în 69 au fost minate și au fost surpate că puteau prezenta probleme pentru navigație în viitor, apele mici puteau scoate un anume vas să lovească turnul acelei moscheei sau ceva și atuncea a trebuit să fie distruse cel puțin partea superioară a lor să fie, să nu mai constituie pentru navigație probleme. Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? Nu au reacționat bine și legat de asta să vă spun că presa este răutăcioasă când acuză că unii au distrus insula Ada- Kaleh, nu este acesta un adevăr pentru că toate construcțiile mari din lume au înghițit anumite localități care au trebuit să fie mutate pentru că erau în calea apelor și nu se puteau realiza un baraj și respectiv lacul de acumulare. Deci nimeni nu a vrut să distrugă insula pentru toți a fost o lovitură dovada este că statul a alocat atunci niște bani și cărămidă din protecția care insula o avea împotriva năvălitorilor din acel zid de apărare a fost transferată în insula Șimian și s-a construit acolo s-a zidit dar toată lumea după aceia s-a oprit și acele ziduri astăzi cred că sunt cuprinse de buruieni și deja sunt afectate totalmente. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Modul izolat de viață că totuși din acele nimicuri reușeau să trăiască pentru că nici nu aveau unde să facă agricultură și totuși reușeau să trăiască destul de bine, erau mulțumiți de modul lor de viață și viața lor era destul de pașnică nu avea relații erau numai turci, dar nu asta contează, contează educația și liniștea în care-și desfășoară activitatea și îi priveau pe ceilalți ca pe egalii lor fără să existe contradicții de niciun fel cu populația de acolo.

Numele și prenumele : Alexandru Bucă

Data și locul nașterii: 13 X 1938. B.A: Momentan locuiesc în Turnu Severin. Despre insula Ada- Kaleh ați vrea să știți multe dar nu am fost decât o singură dată înainte de a se face Hidrocentrala de le Porțile de Fier. Cum ați ajuns pe insulă? B.A: Pe insulă, după armată, întradevăr lucram la Reșița. Și acolo am cunoscut un prieten care avea o iubită la Ada – Kaleh și prin intermediul lui am zis să cunosc și eu o fată de acolo. Era asistentă medicală întradevăr am venit cu trenul de la Reșița până la Herculane, până la Orșova, de la Orșova ne-am dus era chiar o gară Vîrciorova, și Vîrciorova era vizavi de Ada – Kaleh , și am plecat cu o barcă în insulă ne-am dus, ne-a dus un barcagiu . Am cunoscut fetele alea două, le-am luat, ne-am dus la Orșova, ne-am distrat puțin pe acolo cu gândul să le aducem de revelion la noi la Reșița. Fetele nu au vrut, fata a zis că cunoaște un turc care era militar și nu a acceptat. În schimb pe insulă nu ne-am plimbat prea mult, aproape că nu mai rețin, am plecat mai mult la Orșova. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? B.A: Zidurile alea , aspectul de insulă, turcii care erau acolo, care după acu plecat la Orșova, au rămas și la Severin. În rest mai mult cunoaștem tot așa din cărți care se editează.

Numele și prenumele : Capezan Constanța

Data și locul nașterii: 3 februarie 1952, Seaca de Pădure, Dolj.

Profesia și ultima școală absolvită: pensionară, fostă educatoare

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ?

C.C: Am ajuns când eram elevă, în anul I de liceu . S-a făcut o excursie de către bunii mei profesori. Am mers din curiozitate, pentru că știam că e cam ultimele vizite întrucât urma să fie inundată. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula ? C.C: Insula, era ceva, foarte frumos, era așa ca un colț de rai, o minunăție, cum pot să spun, ne-a întâmpinat așa o priveliște toată verde și trandafiri și flori, și o floră spontană, peste tot, parcă toate florile din lume le adusese Dumnezeu acolo, le împrăștiase pe toată insula aia. Și aerul era așa curat, e bine era și de primăvară, dar faptul că era în mijlocul Dunării, de jur împrejur făcea ca aerul ăla să fie atât de plăcut cu parfum numai de flori și de trandafiri. Foarte frumos. Când am coborât acolo pe insulă a fost ceva, parcă am coborât dintr-un colț de rai, frumos de tot. Am umblat insula în lung și în lat, ne-am dus la moschee, acolo am fost însoțiți de profesorii noștri care au luat legătura, era nu știu dacă era chiar rabinul sau cum se cheamă, era cineva din cultul lor care ne-a pus și ne-a descălțat, acolo la moschee, ne-am descălțat și am intrat în interior și chiar am văzut acel covor despre care se spune că avea 9 pe nu știu cât , foarte mare. Dar, deja era făcut sul, nu am călcat pe el, era împachetat să îl mute să-l ducă undeva. Și ne-a explicat despre cultul lor, când au slujbe, la ce folosesc, ne-a explicat despre religia lor domnu respectiv. După aia ne-a dat voie să vizităm fiecare cu grupuri, grupuri toată insula. M-a impresionat foarte, foarte mult locuințele, cum era amplasamentul lor, felul cum și-le construiseră fiecare. Eu așa, parcă, îmi aduc aminte, că erau pe acele ziduri, între acele ziduri, deci , și zidul era ca și un suport pentru acele căsuțe. Căsuțele alea parcă erau, căsuțe din povești, micuțe, foarte micuțe. Nu știu dacă aveau o cameră sau două, nu erau mai mari de așa, cu niște geamuri foarte mici, apreciez să fi avut în jur de 50/70 sau cam așa ceva. Și se deschideau așa în două ferestre, într-o parte și în alta, iar în interior noi copiii ne-am băgat și capul, dacă n-am fi copii n-am avea atâta curiozitate, ne-am uitat și aveau două paturi mici, cred că erau de o singură persoană, într-o parte și în alta, iar în mijloc aveau o măsuță mică și cred că pe la capul unui pat aveau câte o ladă, câte un mic obiect de lemn, ca un șifonier sau ca o ladă de zestre ceva în genul ăsta. Alt mobilier nu am văzut în acele căsuțe, toate erau cu ferestrele deschise. N-am văzut așa ceva. Toți aveau ferestrele deschise, nu se temeau. Erau jos, ferestrele erau foarte jos, că te puteai băga pe fereastră, puteai să intrii în acea casă foarte ușor, săreai peste geamul ăla de voie , dar nu, erau deschise, fiecare în fața casei așa cum aveau ei acolo o mică grădină cu flori, cu trandafirii ăia care se îmbinau așa , ca o coroniță a uși, așa aveau ca o coroniță deasupra uși, ferestrei numai gherlande de trandafiri, așa ceva nu am văzut niciodată în niciun parc și în nici-o casă. În fața casei fiecare avea câte o măsuță foarte curată, cu produse fiecare-și expunea spre vânzare, unii aveau șerbet de toate culorile, dar mai mult roz și verde, așa-mi aduc aminte. Alții aveau susan, niște turtițe așa mici dulci cu susan, alții aveau înghețată și chiar înghețată aveau, nu știu cum o făceau, dar aveau acolo înghețată, bragă, siropuri nu mai zic , sirop de trandafir, rahat, rahat foarte bun, iar pe multe mese erau și parfumuri, fiole mici de parfum de trandafir, era ceva ca un vis, ca o poveste, așa de frumos. Și la vârsta aia am rămas nemaipomenit de impresionați,toate colegele de frumusețea acelui loc, de curățenia și prospețimea florilor de acolo, de aerul ăla așa de curat, de arborii ăia așa, cum să vă spun, parcă erau tot o umbră, erau așa unii în alții, erau niște sălcii și nu mai erau tot felul de arbori, era totu verde, era plăcut, foarte frumos, că ei turcii, cred că majoritatea erau turci, foarte liniștiți, foarte echilibrați. Foarte, foarte liniștiți în sensu că nu vorbesc așa ca noi, tare sau să țipe sau să supere dacă vrem ceva, cerem ceva și ne răzgândim și vrem altceva, nu, ne dădeau altceva, ne întorceau comanda și ne dădeau ceea ce ceream. […] Care era portul lor? C.C: Femeile după câte îmi aduc aminte parcă aveau așa ceva, niște pantaloni largi, cred că șalvari sau cum se numeau, sus cred că vreo bluzică, și neapărat parcă îmi aduc aminte că aveau ceva vestă, vestă aveau pe ei și pe cap aveau așa ceva ca un potcap, prea puține erau cu capul gol, aveau așa ca o tocă ca un potcap pe cap, iar bărbați parcă mai puțini am văzut, ei unii dintre ei aveau mustață și bătrâni,n-am prea văzut tineret, erau majoritatea cam bătrâiori, adică trecuți majoritatea cam 40-50, chiar nu am văzut copii și tineret, poate nu i-am văzut noi,poate nu erau la ora aia, dar nu am văzut copiii chiar nu am văzut. Era vizitată de mulți turiști? C.C: Da când am fost noi atunci, chiar a mai venit un alt grup , dar din alte zone nu era din Severin, mai multe grupuri, chiar ne-au atras atenția profesorii noștri să nu iscăm conflicte noi și celelalte grupe să stăm grupați noi școala noastră cât putem 5-10-15 eleve să stăm la un loc să nu ne despărțim prea mult, să nu fim una două pe un loc, să fim mai multe, și să nu intrăm în conflict cu alte grupuri, erau mulți turiști. Când s-a întâmplat asta? C.C: Mai 1968, atuncea a fost prima vizită când am făcut-o și a doua vizită pe care am făcut-o neplătită, a fost ca un cadou din partea liceului, ca o recompensă pentru că noi participasem la o muncă voluntară pentru ridicarea liceului pedagogic și pentru beneficiul adus școlii, școala ne-a recompensat cu această vizită tot cu vaporul și tot pe insula Ada – Kaleh, tot așa în 1968 și a fost și aceasta frumoasă și dorită pentru că știam că va fi ultima, ne anunțase că nu o să mai avem ocazia să o mai vedem, dar acum știam la ce să ne așteptăm, știam, aveam imaginile din prima vizită și ne așteptam să vedem acele grădini frumoase și toate bunătățile acelea făcute din trandafiri, dulciuri, tot , dar, spre surprinderea noastră , toți copacii erau majoritatea căzuți toți , doborâți , îi tăiaseră și casele unele erau deja parcă fără uși, fără ferestre așa mi s-a părut a doua oară, că începuse demolarea, insula era mai puțin animată, nu prea mai erau atâția oameni, nici produse prea multe nu mai erau, începuse cumva să fie cam pustie. Cam pustie începuse să fie și era cam trist. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? C.C: Frumusețea acelui loc de neuitat, de neimaginat și de neuitat, ceva deosebit ca într-o căsuță cu povești, ca într-o poveste , așa de frumoasă, ca într-o poveste, nu știu dacă în basme când se descriu anumite castele poți să îți imaginezi ceva mai frumos ca asta, nu era ca într-un basm, așa de frumos.

Numele și prenumele : Capezan Savu

Data și locul nașterii: 11 decembrie 1950

Profesia și ultima școală absolvită: electronist

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ? C.S: Am fost cu școala într-o excursie și am mers câte 4-4 elevi cu barca până în insulă și acolo, ceea ce îmi aduc aminte vă dați seama după atâția ani. Ne-am dus la, eram cu grupul, erau mai mulți turci și ne-au dat dulceață de trandafiri și ne-am plimbat prin niște clădiri vechi. Ca și cum ar fi fost niște vestigii vechi, pe urmă ne-am întors cu școala, eu eram copil cred că aveam 13 -14 ani. Era vizitată de mulți turiști? C.S: Erau, erau tot timpul, era trecere de la malul Dunării către insulă, tot timpul era. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? C.S: Aspectul ei ca de cetate, deci asta era. Eu am fost și când s-a scufundat insula, că am participat cu școala eram în clasa a XII – a și ne-au luat să taluzăm malurile clădirilor și pomilor care erau pe Ada- Kaleh. În ce an? C.S: Cred că 6, că am fost în Orșova Veche nu se dăduse drumul la apă și am locuit în niște case din acelea vechi, ne-au luat din vacanță.

Numele și prenumele : Lăța Alexandru

Data și locul nașterii: 14 aprilie 1939, comuna Pristol.

Profesia și ultima școală absolvită : 8 clase , am lucrat la cooperativă

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă

Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi spuneți cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh? Am ajuns acuma vreo 40 de ani, o zi am stat acolo, mai mult nu am stat acolo. Cum se ajungea pe insulă? Se trecea cu bacul, s-a construit Porțile de Fier I și a dispărut Ada- Kaleh. Cu cine ați fost pe insulă? Cu prietenii și am stat așa cam 3-4 ore sau 5. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insula Ada- Kaleh ? Era ceva deosebit pentru că era stil turcesc acolo, făceau mult se lucra rahat la ei, rahatul de Ada- Kaleh, braga, bună, acolo se făcea , citronada făcută de ei era foarte bună, o vindea la turiști. Era vizitată de mulți turiști ? Da, veneau mulți turiști, eu eram în treacăt am mâncat o înghețată și am băut o citronadă, dar e timp mult de atunci.

Numele și prenumele : Kemenski Ion Ștefan

Data și locul nașterii: 27 martie 1952, Dr. Tr. Severin

Profesia și ultima școală absolvită: profesor

Naționalitatea: Română

Cum ați ajuns pe insulă ?

K.I.Ș: Eram copil cu mulți ani în urmă, am trecut cu barca împreună cu părinții. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula ? K.I.Ș: Insula , era o insulă deosebită cu plantații de smochini, de asemenea ei plantau acolo rahat pe care îl vindeau populației, celor care vizitau insula. Cum erau construcțiile, casele ? K.I.Ș: Nu mai îmi amintesc așa bine, îmi amintesc că erau cazemate de jur împejurul insulei. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? K.I.Ș: Poziția ei, era o poziței deosebită, plantație de smochini, îmi amintesc că am fost împreună cu părinții la o nuntă turcească care a avut loc acolo pe insulă. Cum s-a desfășurat ceremonia? K.I.Ș: Nu-mi amintesc așa bine, îmi amintesc că stăteam în fund turcește pe niște perinuțe și în jurul nostru existau niște mese foarte mici scunde la care mâncau turcii și bineânțeles mâncam și noi că eram invitați acolo la nuntă. Vă aduceți aminte cam în ce perioadă ați vizitat insula? K.I.Ș: Cred că 50 de ani să fie de atunci.

Numele și prenumele : Murariu Ioana Dorina

Data și locul nașterii: 4 ianuarie 1951, Orșova

Profesia și ultima școală absolvită: Universitatea Timișoara, Facultatea de Filologie, profesor de franceză.

Naționalitatea: Română

Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? M.I.D: În copilărie împreună cu părinții, a fost o ieșire de duminică, pur și simplu. Părinții au dorit să ne ducă într-un loc special și au considear că acest loc special este insula Ada- Kaleh. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula ? M.I.D: Destul de vag, imaginile s-au conturat mai bine când am început să citesc despre insulă, pe moment impresia care mi-a făcut-o insula a fost așa a unui loc mirific, a unui loc deosebit pe care eu îl asociam cu cel din o mie și una de nopți locuitorii de pe insulă cum i-am văzut îmbrăcați, localurile acelea, cafenelele le-am asociat efectiv cu niște aspecte cunoscute din o mie și una de nopți. A fost un loc de poveste. Cum erau construcțiile? M.I.D: Construcțiile nu mi le amintesc prea bine decât o cafenea unde mă rog copil fiind totuși în mod paradoxal am consumat și o cafea așa pentru că era ceva care făcea parte din tradițiile insulei. Toată viața am rămas cu nostalgia, exact așa cum a rămas Prust cu nostalgia Marlenei a rahatului cu nuci și a mâncatului de trandafiri mâncat acolo pe insulă. Ulterior de câte ori am cumpărat niciodată nu mi s-a părut că mai regăsesc gustul acela al produselor de patiserie și al rahatului autentic care se făcea la Ada- Kaleh. Deci, doar cafeneaua, consider că nu avea ceva special era o masă lungă, nu era cu măsuțe ca în ziua de astăzi, era o masă lungă și fiecare își primea cafeaua și o consuma și alături de cafea ce mai comanda. În schimb am văzut o casă turceasă și mi-a plăcut tare mult interiorul curat cu dantelărie cu lucruri de mână, mie mi-a plăcut mi s-a părut foarte intim chiar și decorul din interior fără canapele, cu multe perne și dormeau pe jos. Mi-a plăcut stilul acesta de casă turcească era ceva nou pentru mine arhitectura casei dar și interiorul care nu semăna totuși cu cel al caselor de pe la noi deci era deosebit, deci asta mi- a plăcut, în rest nu îmi amintesc așa în mod special construcțiile, moscheea lor sau ceva ce aveau, dar, am văzut-o din exterior nu știu dacă aveau, cred că totuși am văzut-o și în interior că îmi amintesc covorul acela despre care se tot vorbește că avea niște dimensiuni uriașe și era unicat făcut comandat pe nu știu unde și, făcut și păstrat acolo, nu știu care a fost soarta lui ulterioară pe unde a ajuns. Ce mânăcuri și băuturi se găseau pe insulă? M.I.D: În afară de cafeaua aceia care se făcea la nisip și care nicărieri în altă parte parcă nu avea gustul celei de pe insule, pe insulă mai erau produsele de patiserie, întradevăr era dulceață de smochine de trandafiri, tot felul de jeleuri toate acestea făcute din trandafiri și smochine. Dulceața de smochine care era specifică insulei Ada- Kaleh pentru că acolo creșteau smochinii în rest eu nu îmi aduc aminte atunci pe moment decât ce am consumat, și rahatul vestitul rahat de Ada- Kaleh care nu l-am mai regăsit ulterior pe nicărieri. Era vizitată de mulți turiști insula? M.I.D: Da, era, eu zic că era vizitată pentru că era un loc special, unic și întradevăr cei care veneau în zonă, era puțin greu de ajuns pe insulă pentru că se mergea numai cu barca, dar în rest toți cei care veneau în zonă erau interesați să viziteze insula pentru unicitatea ei. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? M.I.D: V- am spus atunci, deci casa aceia turcească, interiorul acela turcesc.

Numele și prenumele : Martalogu Constantin

Data și locul nașterii: 1 decembrie 1944, sat Gvardenița

Profesia și ultima școală absolvită: pensioner.

Naționalitatea: Română

Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? M.C: Locuind în Drobeta Turnu Severin, eram aproape, ca și excursionist, în vizită. De obicei mergeam în insulă, des mergeam, o dată la două săptămâni, dar, des mergeam. Aveam prieteni pe acolo, în insulă.[…] Prin raportarea la aspectele momorabile puteți să-mi descrieți insula? M.C.: Vegetația a fructelor, măslinilor, smochinilor. Traversarea de la țărmul românesc îl făceam cu barca, erau barcagii,dar erau și turci și români care aveau și barcă și făceau tranzitu cu persoane de pe uscat în insulă. Debarcam la debarcader și deja eram în străzile insulei. Străzile erau înguste, nu erau străzi ca să, pe acolo se circula cu cărucioare pe două roți așa mergeau turcii cu ele. Iar, ca și obiect de activitate al turcilor era cafenelele unde se servea ceai și cafea. Erau, de asemenea,magazine care prezentau rahat, erau prăvăliile lor care prezentau în fața clădirii acolo, erau mese unde se prezentau produsele fabricate de ei : rahat cu fructe cu cacao și baclavale și alte produse de patiserie, dar foarte bogate erau în zahăr și nuci, practic produsele de bază în care își făceau dulcurile. În ce an ați vizitat ultima oară insula? Prin 57, 58 și în 59, am vizitat-o și mai târziu până la dărâmarea ei. În 64 s-a făcut întâlnirea lui Gheorghe Gheorghiu Dej cu Tito și după aia a urmat începerea contstrucției și s-a pus dărâmarea insulei. S-a redistribuit pe urmă fabrica de țigarete s-a mutat la Târgu Jiu . […] Era vizitată de mulți turiști? Da, pentru ei și pentru cei care aveau bărcile era ca și un mijloc de trai, venit aveau din cauză că transportau persoanele cu bărcile. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Pe insulă m-a impresionat portul lor, că nu aveam de unde să știu la vârsta respectivă, m-a impresionat felul în care se descurcau ei, de a trăi, viața lor de zi cu zi,cum își acumulau veniturile din ce produceau pe insulă, asta m-a imperionat. Numele și prenumele : Martalogu Angela

Data și locul nașterii: 11 septembrie 1949, Dr. Tr. Severin.

Profesia și ultima școală absolvită: contabil de meserie, pensionară.

Naționalitatea: Română

Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? În excursie , cred că eram prin clasa a VII-a , sa fi avut 13 ani , prin 63 am fost, să fi avut 13-14 ani.Am trecut cu barca, țin minte că am urcat așa niște scări peste pontoon, și pe urmă am vizitat-o. Ulițele alea, cu tarabele prin fața prăvăliilor, am mâncat rahat cu nucă, smochine că știu că băieții se cățărau după smochine. Femeile erau cu fuste lungi cu turban așa în cap ..[…] Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Străduțele acelea și casele, cărămizile acelea,parcă erau numai din cărămizi, parcă erau netencuite, așa țin eu minte, mai mult ne jucam, eram niște copii plecați în excursie. Numele și prenumele : Manea Elena

Data și locul nașterii: 29 mai 1947, Dr. Tr. Severin

Profesia și ultima școală absolvită: pensionară.

Naționalitatea: Română

Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? În excursie cu BTT- ul, și ne-am dus în excursie și am traversat cu barca și am lăsat autobuzul ăla acolo. Prin raportarea la aspectele momorabile puteți să-mi descrieți insula? Era de o suprafață destul de mare în mijlocul apei, în mijlocul Dunării. Cum erau construcțiile? Erau construcții foarte frumoase și ce m-a impresionat, moscheea lor.Aveau o moschee foarte mare, farbrica de confecții, fabrica de rahatm, fabrica de țigarete. Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? Nu am mâncat, se găsea dulceață de smochine, alviță, am băut bragă, am băut la turci acolo, că turci erau. Se vorbea limba turcă, deci, alviță, dulceață de smochine în mod deosebit și bragă, că aia am băut eu acolo. Am fost și pe insulă la Șimian, dar era șerpărie, nu mai era nimica. Insula Ada- Kaleh, era vizitată de mulți turiști? Da era, veșnic era vizitată. Au avut și baclava, deci specificul lor, când intrai erau tăvi de baclava, bragă, dulceață de smochine se vindea, dulceață de trandafiri au vândut, deci asta era specificul lor, chiar am cupărat de la ei atunci că nu era la noi, aveau plantații de smochini în mijlocul Dunării, era plin de smochini. Am fost până la capătul celălalt, am ocolit toată insul, aveau cimitir, aveau casele, casele erau normale, nu aveau case mari, case mici, frumos așezate, dar, case mici, nu erau case la etaj, nu era nimic mare. Fabrica de Țigarete, Fabrica de Confecții am văzut-o acolo, foarte mare, unde lucra majoritatea din Severin, românce se duceau, Orșova toată lucrau la turci acolo în insulă. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Moscheea lor și preparatele pe care le făceau deosebite, de noi. Erau turci bătrâni care vindeau bragă care vindeau dulceață, stăteau cu borcanele la intrare acolo te așteptau ca să vândă.

Numele și prenumele : Comașu Ilie

Data și locul nașterii: Orșova comuna Tufări

Profesia și ultima școală absolvită: șofer, Școala Gimnazială.

Naționalitatea: Română

Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? C.I: Eram copii prin 64, 65, aveam 10 ani și eram cu vitele, aveam capre oi pe timpul ăla și eram cu ele pe coastă, turcii veneau cu barca veneau , veneau la noi, veneau pe sus după dragavei, după aia le dădeam brânză , lapte și aduceau la al bătrân lui îi aducea țigări nouă ne aduceau dulciuri, era fabrică de rahat acolo, cafeaua se făcea la nisip. Era insula frumoasă, era insula mare. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula ? C.I: Erau mai multe tunele pe insulă și era ca un fel de cetate . Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? Băuturi mai răcoritoare era braga era foarte bună și mai făceau de smochine, dulceață de trandafiri erau mulți smochini acolo pe insulă. Era vizitată de mulți turiști? C.I: Nu prea, numai ce era prin zonă așa . Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? C.I: Locul, locul foarte frumos, când erai pe insulă acolo dacă te uitai în partea asta Dunăre, în partea aia Dunăre nu știai unde ești . Cum erau turcii, erau primitori? C.I: Da ei ne treceau cu barca ne duceau ne arătau, aveau fabrică de rahat era din acela colorat, era cu model, era foarte bun, cu bomboane pe băț, era frumos, în orice caz ne duceam cu barca cu ei, când venea vreun vapor se oprea că veneau valurile și să nu se răstoarne cu barca o opreau. Când ați vizitat ultima oară insula? C.I: Ultima oară prin ‘67, ’66- ‘67 atunci ultima oară că începea să facă barajul jos și pe urmă au inundat-o și este o parte din ea din insulă pe insula Șimian, au zis că se mută acolo turcii dar nu s-au mutat.

Numele și prenumele : Valentin Vasilescu

Data și locul nașterii: 13 . 10 1954 , Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinți

Profesia și ultima școală absolvită : Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să îmi spuneți cum ați ajuns pe insula Ada-Kaleh ? V.V: Am ajuns cu părinții, ne-am dus pur și simplu să vizităm insula, am traversat partea de Dunăre românească cu barca, era un lucru foarte interesant de a merge pe insulă pentru că cetatea a fost făcută de austrieci, dar turcii s-au instalat acolo și făcuseră un fel de orient, era foarte, specificitatea era ca și în 1001 de nopți, dacă nu mă înșel era legat de perioada în care citeam 1001 de nopți și tata a avut o idee de a mă duce în insulă. Pe mine m-a impresionat, era altă lume, altă lumină, altfel de oameni,cum erau îmbrăcați, cu șalvarii, erau mai mulți bărbați, femei nu prea se vedeau. Nu știu din ce cauză nu am putut să vizităm moscheea, era un covor mare, dar singura chestie care a rămas fundamentală în mintea mea de copil de atuncea era că eram în altă lume, de altfel la un moment dat m-am plictisit, ai mei erau la cafea, eu am mâncat un pic de rahat turcesc făcut în insulă. Ei făceau și niște țigări foarte bune, tutun de-al lor tratat, eu știu ce făceau ei, făceau dulcețuri speciale. Ai mei nu fumau dar s-au prostit cu câte o țigărușcă din aia pentru că era un miros specific, totul avea un gust de orient, aveam senzația, am și întrebat, dacă m-am plictisit l-am întrebat pe tata noi când mergem la noi în țară, nu aveam conștința că insula, eram și mic clasa a V-a, că insula aparține teritoriului românesc, aveam senzația că era altă țară, că eram în alt loc. Atât de stranie era atmosfera de acolo, lumea, scaunele și măsuțele în fața fiecărui băruleț toate alea erau ca niște cum să le zic ca niște cafenele mici, strada aceia mică era foarte luminoasă nu mai știu în ce perioadă dar îmi aduc aminte că eram oricum foarte lejer îmbrăcat cred că era vara, nu știu dacă era începutul veri, mijlocul verii ori sfârșitul verii. Prin ce an? V.V După calcule prin 66 . Eu nu am băut cafea, eram copil în clasa a V-a. Ce v-a impresionat cel mai mult ? V.V : Lumina, faptul că de multe ori se acuzea altă limbă, era straniu să auzi altă limbă, în Serin nu se auzea niciodată să se vorbească într-o altă limbă, dar oamenii îmbrăcați într-un fel straniu, eu am avut senzația că am fost chiar în orient, asta era senzația. Ce mi-a rămas în minte de atunci. Ce știu în schimb despre insulă știu că era Mischin Baba care nu era turc era Uzbek, da el a fost un prinț și a renunțat la tron, și a fost un sfânt foarte interesant veneau din tot imperiul turc, veneau oameni ca să se intereseze de viitorul lor la Mischin Baba, nu știu dacă a stat cineva de vorbă cu el la modul serios însă știu de la altcineva că toți soldații, că insula era ful de soldați, prin 66 le era frică să nu fugim , vă spun că atunci când ne-am dus cu barca ne-au constrolat buletinele nu, părinților, eram mulți că nu erau bărci de 2 -3 persoane, erau bărci lungi speciale pentru turiști. Soldații au găsit … lui Mischin Baba și au jucat fotbal cu ea, dar eu nu pot să pun mâna în foc pentru informația asta și nu știu dacă poate fi constrolată, dar, vă pot da o bibliografie să citiți despre el, știu pe cineva din Orșova care a scris despre, au jucat fotbal cu țeasta lui Miskin Baba și toți au murit inclusiv locotenetul care se uita la ei și se amuza, foarte interesant, foarte straniu. Au mutat mormântul lui Mischin Baba pe insula Șimian, dar acolo nu mai e decât lespedea. Am fost în insula Șimian, insula Șimian este foarte interesant că o parte din cetate , pietrele le-au notat într-o anumită ordine ca să le refacă și așa e în insula Șimian, diverse cifre pe pietre, arată ca în filme.[…] Este o carte scrisă de Ileana Roman se numește viața și istoria insulei Ada- Kaleh.

Numele și prenumele : Felicia Preda

Data și locul nașterii: 27 ianuarie 1953, Moldova Nouă, Caraș Severin.

Profesia și ultima școală absolvită: asistent maternal

Naționalitatea: Română

Religia: Creștin catolic Cum ați ajuns pe insulă ?

P.F. : Prima data am ajuns cu barca, cu părinții și știu că mi-a fost foarte frică, eram copil eram mică. A doua oară am fost cu vaporul, cu școala și am rămas cu niște impresii atât de plăcute din partea lor pentru că au fost atât de primitori și la fiecare poartă vedeai borcane cu dulceață de smochine, trandafir, alviță, fel și fel de chestii, aveau și niște construcții și ce m-au impresionat din piatră, tot ce aveau acolo era din piatră și bisericuța lor unde se rugau, cu un covor și cu un loc de lăsai pantofii afară, foarte foarte frumos. Ați intrat și în moschee? P.F: Nu, dar m-am plimbat era multă verdeață, trandafiri de dulceață era plin, intrai într-un rai acolo, și erau aproape de strămutare insula. În ce an ați fost? P.F: ʼ64 ultima dată.Vă spun că a fost o insulă extraordinară, păcat că nu mai este, era un adevărat monument al naturii, aveai ce să vezi acolo , aveai unde să te plimbi, te inconjura insula aia. Am rămas cu niște amintiri pe care nu le pot uita, chiar dacă sunt atâția ani. Era vizitată de mulți turiști? P.F: Foarte mulți turiști, foarte mulți, mergea și înainte de a merge vaporul se mergea cu barca aici la noi, venea barca aici pe malul românesc pe malul Dunării și intrau câte șase oameni în barcă și îi duceau cu barca și acolo acostam, era frumos, țin minte că am ..unde am fost. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? P.F: Construcțiile și felul lor de a se gospodării, deci ei făceau mult comerț cu dulciuri, erau specialiști în așa ceva, și erau și primitori când vroiai să cumperi ceva te serveau imediat cu ceaiuri, țin minte că părinții mei au băut ceai acolo la ei. E ceva ce nu se poate descrie în cuvinte acum e și o vârstă sunt tot mai multe lacune dar oricum am rămas cu o amintire plăcută, foarte plăcută.

Numele și prenumele : Rolea Dan Data și locul nașterii: 24 iunie 1962 Profesia și ultima școală absolvită : avocat, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Facultatea de Drept Naționalitatea: Română Religia: Ortodoxă

Cum ați ajuns pe insulă? R.D.: Insula Ada-Kaleh era numită de tatăl meu un paradis financiar, un gibraltar financiar al României. Am ajuns pe insulă de câteva ori, adus cu barca de tatăl meu care făcea comerț pe acea insulă. Erau frații Rolea care și-au făcut ucenicia la diferiți patroni din București, iar bineînțeles că schimburile comerciale între uscat, dintre Turnu Severin vorbesc și insulă era la acea perioadă și pentru acea vreme o cotă destul de ridicată. Îmi aduc aminte, pt că au trecut ,zic eu cam 50 de ani de atunci că comercianți ca Rolea, Frățilă, Bosoancă făceau dese schimburi comerciale în insulă. Îmi aduc aminte la fel că de regulă ca un pitoresc al amintirilor atât comandanții vaselor cât și comercianții serveau masa la un restaurant care se numea Cadâna Sultanului. Acestea sunt câteva din amintirile mele, la această dată mai sunt totuși în Turnu Severin persoane care cunosc mult mai bine istoria insulei și știu că una din rudele mele care are aproape 100 de ani și locuiește în Turnu Severin, știu că și soțul dânsei, un văr al tatălui meu avea dese schimburi comerciale, fiind printre comercianții orașului pentru că orașul întradevăr era un oraș comercial care avea bursă comercială de mărfuri, știți și dvs. există cartierul nemțesc, unde a funcționat bursa comercială de mărfuri și în acelși timp existau bineînțeles schimburi comerciale atât dintre românii și turcii de pe insulă dar și între evreii care erau recunoscuți pentru abilitățile comerciale. Îmi aduc aminte că unii din evreii sau unul din evreii chiar doi Max și Jack,renumiții Max și Jack aduceau celebrul coniac 3770 și alte vinuri delicate și făceau dese schimburi comerciale, pentru că întradevăr insula era un paradis din punctul meu de vedere putea să devină un Hong- Kong al României. Acestea sunt puținele amintiri, dar, poate o să caut și în arhiva personală documente sau fotografii de pe insulă,știu că acasă am două tablouri ale insulei, unu l-am găsit în această seară și acestea ar fi câteva. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? R.D.: Insula,așa din ce îmi aduc aminte, era așa , avea o vegetație mediteraneeană, smochinii erau peste tot, era Fabrică de Tutun și bineînțeles erau celebrele dulcețuri și baclavale ș.a bunătățuri turcești , era vestita bragă, repet când spun vestita bragă, chiar turcii de la Ankara sau Istanbul spuneau că nu există bragă mai bună decât braga de pe insula Ada- Kaleh. Familia Bairam cu care tatăl meu de asemenea a avut relații comerciale, a rămas printre puținii continuatori ai acestei tradițiii pentru că braga și repet o spun aicea cu multă seriozitate că braga de pe Ada- Kaleh dar și braga pe care această familie o face moștenind tradiția este mai bună decât braga care se face în Constanța, și asta nu o spun eu ci o spun rudele mele din Constanța și prietenii mei din Constanța care bineînțeles este o zonă în care locuiesc mulți turci. În ce an ați vizitat insula, cu aproximație ? R.D.: Cred că după ʼ65. În acea perioadă era vizitată de mulți turiști? R.D.: Bineînțeles, era vizitată și repet toti comandanții de vase pentru că transportul naval era foarte dezvoltat în acea perioadă opreau necondiționat pe insulă, deci asta era ceva cotidian, dar bineînțeles că și insula era vizitată de numeroși turiști. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? R.D.: M-a impresionat în primul rând oamenii, oamenii erau niște oameni deosebiți , serioși cu spirit comercial cum numai prin Grecia am mai văzut care chiar dacă se lăsa întunericul sau chiar dacă aveau lacătul pe ușa magazinului niciodată nu lăsa turistul să plece și o redeschidea și bineînțeles că îl poftea cu toate bunătățile și cu toate produsele pe care le aveau.

Numele și prenumele : Ungureanu Adriana Data și locul nașterii: 12 mai 1936 iunie 1936, Ciuciulea Bălții Profesia și ultima școală absolvită : profesor educație fizică

Naționalitatea: Română Religia: Ortodoxă

Cum ați ajuns pe insulă? U.A : Cu excursie , cu copiii. Excursia era organizată de școală? U.A :Da . La ce școală predați atunci? U.A :Comuna Ionești,județul Gorj. Cum se ajungea pe insulă? U.A :Pe insulă se ajungea parcă cu bacul. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula ? U.A : Cum să spun.. Cum erau construcțiile? U.A :Construcțiile, era o stradă principală și din strada aia principală mai erau și străzi alăturate.Erau construcțiile , case și mai era o cetate, nu știu, nu îmi aduc bine aminte, o cetate cum se numea. Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? U.A : Dulciuri, halvaua turcească, că erau mai mulți turci pe insulă. (….) Era vizitată de mulți turiști ? U.A :Prin timpul acela era foarte vizitată. În ce an ați vizitat insula? U.A : Asta nu mai pot să spun. Cu aproximație. U.A :Prin 50 și ceva. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? U.A :Modul în care eram tratați, erau amabili.

Numele și prenumele : Adela Cândea Ungureanu

Data și locul nașterii: 29 octombrie 1958

Profesia și ultima școală absolvită : învățător- educator, Colegiul Pro Humanitas

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă

Cum ați ajuns pe insulă? În excursie cu școala, cu colegii de la școală. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? Cum se ajungea pe insulă? Pe insulă se ajungea cu barca. Cum erau construcțiile ? Construcțiile, era ca o cetate, îmi aduc aminte că erau ca o cetate. Ce îmi amintesc de turcii de populația de acolo de turcii care erau comercianți, de ce pregăteau ei pentru vânzări. Ce mâncăruri și băuturi se găseau? Aveau dulciurile foarte bune și noi fiind copii bineînțeles că asta ne atrăgea, aveau rahatul lor, turtă dulce și braga care era superbă, foarte bună, de fapt noi eram foarte încântați de braga lor., dulciurile, aveau alviță. Mă gândeam la îmbrăcămintea lor, șalvari așa erau îmbrăcați, cum vedem noi în filme. Bărbații purtau acel fes? Da, da fesul ca în filme cum vedeam. În ce clasă erați când ați vizitat insula ? Cred că eram în clasa a III- a – IV-a . Era vizitată de mulți turiști insula? Da, veneau foarte mulți turișt, am văzut foarte mulți turiști acolo. Ce v-a impresionat cel mai mult? În clasa a IV asta m-a impresionat, tarabele lor, deci vindeau dulciuri, felul lor de a fi.

Numele și prenumele : Nicolas Rudolf Pilly Data și locul nașterii: 6 decembrie 1930, Orșova, Jud. Mehedinți. Profesia și ultima școală absolvită : două școli tehnice medii, a urmat Conservatorul de muzică și artă dramatică, facultatea de metalurgie (f.f.), Academia de științe politice și economice, toate întrerupându-le. A lucrat 29 ani în funcții de inginer, la urmă coordonând trei secții cu un efectiv de peste 1000 muncitori și 75 personal tehnico economic. A primit pe parcurs 10 decorații pe bază de decret, a publicat 19 volume din care 5 în colaborare.
N. R.P : Mă consider autodidact! (Bibliteca mea personală numără 3.636 volume). Naționalitatea: germană Religia: romano-catolică

Cum ați ajuns pe insulă? N. R.P: Am făcut foarte multe călătorii când eram copil mic adică, era un loc era un ochi de orient, Ada – Kalehul era un ochi de orient, și când eram copil cu familia mergeam cu barca sau de sus din oraș sau de vizavi de insulă, acolo era un loc de , cu multe ambarcațiuni cu multe bărci ale turcilor care binînțles purtau fes deși în Turcia era interzisă purtarea fesului , dar turcii ăștia erau mai, au ținut tradiția asta în continuare, fes roșu, în sfârșit. Și ăștia te duceau pentru o nimica toată până dincolo la Ada – Kaleh și înapoi. Bineînțeles pe malul românesc era control de vamă și controlau ca să nu ai lucruri pentru care trebuie să plătești ceva sau chiar sunt interzise. În ce ați vizitat, cu aproximație, insula? N. R.P: Prima dată eram copil, în orice caz, la școala primară. După aceia am vizitat când eram în gimnaziu, când eram în gimnaziu aveam un coleg cu care vara făceam cursa asta de la Orșova la Ada – Kaleh înot dar nu era niciun fel de efort pentru că ne lăsam duși de Dunăre. Înainte de război chiar am făcut o fotografie dar din multe fotografii pe care le-am avut eu făcute pe timpul ăla am avut și o fotografie cu regele Mihai într-un tren, cu generalul Antonescu, noi gimnaziul trebuia să primim acolo , să fim prezenți și să sărim cu urale când el se oprea în gara Orșova, și am avut o fotografie cu el îmbrăcat militar chiar la Ada –Kaleh. Mai aveți această fotografie? N. R.P: Nu, toate pozele acestea pe care le-am făcut pe timpul acela, timpul comunismul deoarece eu eram plecat de acasă din Orșova, bunicul meu, toate cărțile mele care erau dubioase care erau , adică nu erau acceptate de comuniști și fotografiile care erau așa cu personalități de pe timpul respectiv toate mi le-a distrus mi le-a ars. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? N. R.P:Păi, era o cetate și cu ce să zic unele străzi erau un fel de tuneluri, deasupra, care erau fortificații, erau niște drumuri de acces ale fortificației, case erau jos dar erau și sus așezate pe cetate, erau niște case simple. Erau doi bogătași, dacă îmi amintesc bine Ali Kadri și Mehmet Kadri care aveau niște prăvălii, niște fabrici. Aveau fabrică de rahat, aduceau rom de Jamaica, în sfârșit , aduceau din Orient covoare și lucruri specifice din Orientul Apropia. Bine mai era și specialitatea, localnicilor, a turcilor de acolo, era de exemplu dulceața de trandafiri care era foarte renumită. Casele erau foarte simple, majoritatea erau foarte simple și curios era că majoritatea aveau o cameră care era denumită harem. Dar, specific turcilor de la Ada- Kaleh ei nu aveau decât o singură soție, dar, aceasta era ținută în harem, deși haremul avea destinația clasică pentru mai multe soții, dar turcii din Ada- Kaleh aveau o singură soție asta era un specific al lor. Majoritatea se ocupau, adică mulți, cei mai săraci se ocupau de pescuit în Dunăre, Dunărea era foarte bogată pe vremea aceia în pește. Chiar și după multe bombardamente și mine aruncate în Dunăre în timpul războiului care exploatau și distrugeau peștii, după aia în ʼ44 cu mine de tancuri de 5 kg le aruncau în Dunăre și noi copiii trebuiam să scoatem peștii care erau amețiți din cauza exploziei. Asta era cu turcii. Tot așa ce era mai interesant, bazarul lor era cel mai interesant, acolo găseai tot ce îți puteai închipui că se putea fabrica undeva în alt loc de pe glob. După aceia erau cafenelele care aveau specificul lor în sensul că, cafeaua de Ada – Kaleh turcească era fiartă în nisip fierbinte, cam asta. După aceia aveau rahat și multe produse dulce, erau vândute în niște cutii cu modele deasupra și adică o prezentare foarte frumoasă, foarte elegante. După aceia specific și ce se căutau acolo la Ada- Kaleh erau țigările, erau niște țigări supra lungi, cam de 2 ori lungimea unei țigări obișnuite, după aceia, erau și o varietate mare de pipe. Tot felul de pipe, cu coadă mai lungă, mai scurtă, cioplite, adică modelate frumos, unele pipe erau pentru tutun iar alte pipe erau pentru țigări, nu puteai să le folosești pe cele de țigări pentru tutun si cele pentru țigări pentru tutun. Cele pentru țigări aveau un orificiu special unde întorci țigarea. Era vizitată de mulți turiști? N. R.P: Da, foarte vizitată a fost, păi din asta trăiau turcii. Din asta trăiau, ce vindeau ei acolo, comerț. După aceia era, minaretul, era destul de înalt, destul de înalt și în interiorul clădirii care avea o singură cameră mare mare, nu mai știu cât dar cred că avea vreo 20 m lungime și pe toată suprafața era acoperită de un singur covor, adică covorul era țesut special pentru a acoperi toată suprafața acestei moscheei. Care erau relațiile insularilor cu locuitorii din Severin și din Orșova? N. R.P: Relații, turcii veneau la Turnu Severin cu produsele lor cu rahat care se vindea acolo și cu bragă, braga este o, și acuma se fabrică la Turnu Severin bragă, după rețeta turcească de la Ada – Kaleh, este o băutură răcoritoare foarte îndrăgită și eu de fiecare dată când fac vizită la fiică-mea care locuiește la Turnu Severin și e pensionară deja totdeauna folosesc ocazia să beau o bragă rece în parc. Mai veneau tot la Turnu Severin și la Orșova veneau cu înghețata, înghețata, eu am participat cu o familie a lui Hasan,Hasan era la Orșova și fabrica înghețată și noi copiii de ciclul primar și gimnaziu care eram vecinii acolo ajutam la fabricarea înghețatei acolo. Era un vas mai mare plin cu gheață și în mijloc era alt vas care avea înghețata sub formă lichidă, și cu un ac și o manivelă noi copiii învârteam învârteamvasul din interior care se răcea datorită gheții care se făcuse jur împrejur până a înghețat. Și ceea ce era interesant acolo era că doamnele, soția lui și fiica lui Halime era o fetiță foarte frumoasă, nu erau acoperite în prezența noastră a copiiilor dar când ieșeau pe stradă aveau uniforma lor specifică cu albastru închis cu gura era acoperită cu o eșarfă albă și deasupra era cu o , tot capul era acoperit într-un fel de glugă largă așa. Câți ani avea Halime? N. R.P: Halime, era mai măricică decât noi 12, 14, 15 ani, bine au plecat în Turcia după aceia . Și, da, făceau tot felul de înghețate și aveau un cărucior cu trei roate una în față două în spate și două cutii din tablă în care erau două feluri de înghețate una cu fructe cealaltă cu vanilie sau cu ciocolată, eu știu încă cu ce, și împingeau până într-un anumit loc unde se știa că stă Hasan cu înghețata și la fel cum era la Călan așa era și la Turnu Severin, și acolo erau turci foarte căutați pentru înghețata lor care nu știu ce parcă avea ceva mai special decât înghețata la cofetăriile noastre. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? N. R.: Felul de viață simplu al lor adică nu vedeai o diferență în îmbrăcăminte între unul bogat și unul sărac, nu vedeai oameni foarte săraci cum erau la noi unii români, erau instruiți fără încălțăminte, neîngrijiți, nu vedeai așa ceva. toți erau, cât de săraci erau, erau curați erau foarte primitori foarte iubitori față de străini, fiecare voia să arate schițe, ceva specific, se credea că știe numai el. Ada – Kalehul avea și o echipă de fotbal, aveau un teren mai micuț decât cel obișnuit, eu am fost deseori acolo la meciuri de fotbal că Orșova avea o echipă care se numea Dierna și și-a menținut titlul acesta și pe timpul comunismului dacă știu bine, dar când cineva șuta mai tare cu mingea, mingea ajungea în Dunăre și noi copiii săream să o salvăm și să o scoatem la mal. Aveți fotografii de când ați fost pe Ada- Kaleh? N. R.P: Sigur că da . […]

Numele și prenumele : Drăgoi Dumitru

Data și locul nașterii: 24 iulie 1928

Profesia și ultima școală absolvită : pensionar, Liceul Traian

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă

Cum ați ajuns pe insulă? Am ajuns pe insulă dintr-o întâmplare, după ce m-am căsătorit am ajuns pe insulă împreună cu nevasată-mea. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? Am trecut cu barca, mi-a fost frică să mă urc în barcă, era un , bătea un vânt, turcii erau obișnuiți am ajuns dincolo, m-am dat jos am luat-o din capul ăla până în capătul celălalte. Insula amenajată frumos, nu știu cine a amenajat-o pe timpul turcilor sau când a fost ea subordonată turcilor din anii și anii din înainte. Am văzut și eu moscheea dar nu am intrat în moschee, am văzut-o pe dinafară. Am văzut fabrica de rahat acolo am gustat am băut o cafea și am mâncat un rahat făcut la Ada – Kaleh, de ce se fabrciă acuma rahatul care îl făcea turcii atuncea și cafea, făceau o cafea turcească. […] Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? D.D : Da, asta aveau Fabrica de Rahat și atâta aveau ei frumos acolo și de vizitat, în rest turcii binevoitori nu au fost niciodată înspăimântați de ce o. Nevasta mea avea o colegă acolo nu mai știm cum o cheamă, am avut și eu un turc am făcut cu el armata. Nu știu din ce cauză după o lună de zile, o lună două ia dat drumul acasa, fiind turc.

Numele și prenumele : Prejneanu Vasile

Data și locul nașterii: 22 martie 1944, Sat Bahna, Comuna Ilovița, Jud. Mehedinți

Profesia și ultima școală absolvită : automacaragiu

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă

Cum ați ajuns pe insulă? P.V: Când a fost concursul cu nevastă-mea, dar, era fată atuncea, m-am dus și eu ca să văd insula și spectacolul care îl dă ei acolo, că eu lucram în Orșova și făceam naveta de la Ilovița, aci stam la Ilovița, făceam naveta cu bicicleta și treceam pe lângă insulă, încolo dar nu m-am dus. În ce an ați vizitat insula ? P.V: Avea nevastă-mea 14 ani , prin 66, cam pe atuncea, în vara lui 66. Și după aia de curiozitate să văd cum treci cu barca. M-am dus și acolo m-am uitat la spectacolul lor, am trecut prin cazematele lor ca prin tunel și m-am uitat în mare pe acolo la clădiri, pe acolo ce erau parcuri. Am vizitat în mare și după aia am stat la spectacol . Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? P.V: Bragă, ceaiuri , bomboane din ălea cu cocoșei, bomboane turcești. Era vizitată de mulți turiști ? P.V: Da, era pe atuncea , turiști care se duceau în vizită, cum am fost și eu în vizită. După aia, când s-a terminat spectacolul am plecat înapoi acasaă. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? P.V: Cazematele, alea pe acolo. Cum era pe acolo, și când mă gândesc că e apă … De curiozitate m-am dus, știam că o să mute insula și m-am dus să o văd și eu, că așa nu am mai avut ocazie să mă duc, dar așa cu spectacolul să văd și eu pe acolo.

Numele și prenumele : Șalapa Daniel

Data și locul nașterii:

Profesia și ultima școală absolvită :

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă

Cum ați ajuns pe insulă? Cred că era prin 1966-1967 undeva prin clasa a III-a și am fost în excursie cu clasa, cu doamna învățătoare să vedem insula Ada- Kaleh. Nu aveam o idee așa foarte clară despre ce înseamnă insulă, dar, pentru că tot era o excursie am mers . Țin minte că am mers și cu un autobuz și până a ajunge în dreptul insulei pe malul românesc, am trecut prin șantierul viitorului baraj al Porților de Fier I, impresionant cu atâtea mașini, cu atâta fier, cu atâta lume care mișuna pe acolo, pentru noi băieții era impresionant că acolo vedeam foarte multe camioane, mașinării, macarale imense, era un peisaj fascinant, nu știam nici despre acest lucru foarte multe amănunte dar era impresionant. Punctul culminant vizita pe Ada- Kaleh a început cu așteptarea barcagiului pe malul românesc pentru că transportul era cu barca , țin minte că am avut niște emoții fantastice, cred că era și prima mea călătorie cu barca, dacă nu cumva mai fusesem cu vaporașul pe insula Șimian unde era amenajat un ștrand într-o vreme. Oircum cu barca nu fusesem niciodată mai mult ca sigur, au fost și emoțiile noastre dar mai ales ale învățătoarei. Traversarea fluviului a fost absolut cu sufletul la gură pentru noi copiii care am fost instruiți nu mișcați, nu vă ridicați în picioare tot felul de chestii pentru siguranța transportului, desigur s-au făcut mai multe transporturi din acestea ca să fim duși pe insulă toți copii care eram în grup, știu că și pentru doamna învățătoare a fost greu pentru că trebuia să meargă aproape cu fiecare transport, dar cineva trebuia să rămână pe mal. Câți copii erau transportați într-o barcă? Cred că șapte, opt cu barcagiu pentru că noi eram oricum ușori, problema era de loc de stat jos pe locurile de acolo, pe scândurile acelea speciale. Pe insulă deja sugrumați de emoții eram încolonați și am început cu un parcurs clasic, să spun așa prin centrul comunei și ceea ce ne-a impresionat partea mai veche a insulei, cetatea, celebra cetate cu acele arcade extraordinare, culoarea aceia roșu închis, pe ici pe colo cu arbuști și răcoarea, ne-a impresionat și misterul acele arcade și acele tuneluri, acele treceri , noi pur și simplu ne vedeam și în palate și în tot felul de personaje fantastice, iar partea de localitate, țin minte că am cumpărat din produsele tradiționale, în special rahat pentru că era absolut delicios și ne-a impresionat portul loc, adakalezii aveam să aflăm mai târziu cum se numeau, cu fesurile cu șalvarii, desigur, în scop oarecum comercial dar erau și turci din cei bătrâni știu că stăteau în fața caselor și erau îmbrăcați în costume de-ale lor tradiționale. Lucrurile astea au rămas mai mult sau mai puțin întipărite pentru că au fost înregistrate la o vârstă foarte fragedă în condițiile în care aveam foarte puține noțiuni despre ce însemna acest lucru și pe noi ne-a fascinat cel mai tare, emoțiile cele mai mare au fost traversarea fluviului, este foarte clar iar cât privește partea aceasta de istorie ș.a nu aveam încă pregătirea necesară să preluăm acele informații, dar, îmi dau seama că a fost prima și singura dată când am fost în insulă pentru că nu am mai apucat după aceia. A fost inundată prin 70 și am trecut de multe ori prin dreptul ei după această perioadă și îmi amintesc mereu acele momente și îmi pare rău că nu pot să-mi amintesc mai mult, decât ce v-am povestit acuma.

Numele și prenumele : Cioabă Jenica

Data și locul nașterii: 10 august 1946, satul Bahna, comuna Vârciorova

Profesia și ultima școală absolvită : 8 clase

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodox Cum ați ajuns pe insulă?

C. J: Pe insulă am ajuns fiind copil lucram la o mătușă de-a mea, nevasta lui unchiu meu, fratele lu mama mea, el era arestat, iar ea lucra la fabrica de confecții,că era fabrica de confecții pe insula Ada- Kaleh și m-a luat și pe mine să mă duc să vizitez cu ea. M-am dus cubarca cu ea odată în vizită și am vizitat și eu confecțiile, m-a dus la fabrica de rahat, la fabrica de bomboane. Era o insulă mică nu erau multe case, era o școală micuță de învățau câțiva elevi, erau acolo până la I-IV și erau turci din ăștia mulți care făceau rahat particular cu nucă cu ăsta cum să zic eu, bomboane, acadele , sucuri din ăștia naturale, venea și vindea, așa particular, în sat pe la noi pe la nedei, pe la lume. De exemplu pe la Sfânta Maria mică când era în 8 septembrie și atuncea m-a luat cu ea să îmi arate. M-am dus întradevăr dar nu am avut timp ca să stau atâta, ne grăbea. Am vizitat erau case micuțe, nu mari, lume cum să zic bună amiabilă, toți te băgau în seamă că vorbeau românește că nu vorbeau turcește și erau mulți pomi fructiferi în special smochini și peri, erau și meri dar mai puțini dar, erau niște peri care erau, aveam și eu un păr aici casa asta care o avem de când ne-am mutat la pensie chiar în colț aicea așa era un păr altoit de mătușa mea care a avut casă aicea dar a murit și am rămas noi, ne-a făcut acte nouă, și l-am tăiat și am mărit casa. Și, erau niște peri cum să zic eu așa jos cu asta mai groasă și mai puțin ascuțite în sus și erau foarte zemoase foarte dulci, foarte bune perele. Dar, cel mai mult era caise și smochine aia era la ordinea zilei la ei pe insulă. V-am spus era micuț, sat micuț, adunat n-aveai… Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? C.J: Atunci nu se găseau, sucuri din ăștia natural, aveau și țuică, făceau țuică de prună, făceau , nu știu struguri dacă …nu-mi aduc aminte dacă am văzut s-au n-am văzut pe vremea aia eram copil nu-mi dădeam eu seama atunci . Ce am văzut, spusă-I sucuri din fructe de caise de pere . Era vizitată de mulți turiști insula ? C.J: Era, tot timpul era bărci care trecea dincolo și stăteau după ei până îi duceau înapoi, erau niște turci care stăteau tot timpul cu bărcile pe Dunăre, îi treceau și îi aduceau înapoi. Ce va impresionat cel mai mult pe insulă? C.J: M-a impresionat așa,locul cum era aranjamentul sătucului aluia și fabrica cum era, era o țâră, cum să zic eu, o făbricuță mică, parcă o văd acum albă, văruită pe dinafară albă și cu multe ferestre așa, aia fabrica de confecții, iar a de bomboane și de rahat nu-mi aduc aminte cum era, dar, pe aia mi-o aduc aminte bine că aveam vreo 12 ani, 13 ani când am fost eu acolo

Numele și prenumele : Doandeș Elena

Data și locul nașterii: Gura Văii, 1933, provine din familia Păcală, a avut șapte frați, ea fiind cea mai mică. Pe mama sa o chema Constandina și pe tată Barbu.

Profesia și ultima școală absolvită :

Naționalitatea: Română

Soțul dumneavoastră a lucrat pe insula Ada- Kaleh? D.E: Da, a lucrat ca factor, a fost și diriginte , și eu am fost și telefonistă și oficiantă și factoristă , pe toate părțile am lucrat. […]

Era vizitată de mulți turiști insula? D.E: Da, se duceau, păi lucrau femei la confecții acolo, erau femei la confecții care lucrau, dare u nu am lucrat pe insulă niciodată.Am fost cu băiatul, era magazine acolo, erau turci ăștia pe colț acolo, aveau magazin. Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? D.E: Mamă, de toate felurile, era și cafe bar, erau fabrici cu fete care lucrau. Ce va impresionat cel mai mult pe insulă când ați vizitat-o ? E.M: Magazinele, nu m-am dus peste tot, dar până în marginea Dunării erau numai din cărămizi făcute, erau ca și tunele, multe din alea de cărămizi. Atuncea am fost cu serbarea copilului.

Numele și prenumele : Drăgoi Dumitru

Data și locul nașterii: 24 iulie 1928

Profesia și ultima școală absolvită : pensionar, Liceul Traian

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă

Cum ați ajuns pe insulă? Am ajuns pe insulă dintr-o întâmplare, după ce m-am căsătorit am ajuns pe insulă împreună cu nevasată-mea. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? Am trecut cu barca, mi-a fost frică să mă urc în barcă, era un , bătea un vânt, turcii erau obișnuiți am ajuns dincolo, m-am dat jos am luat-o din capul ăla până în capătul celălalte. Insula amenajată frumos, nu știu cine a amenajat-o pe timpul turcilor sau când a fost ea subordonată turcilor din anii și anii din înainte. Am văzut și eu moscheea dar nu am intrat în moschee, am văzut-o pe dinafară. Am văzut fabrica de rahat acolo am gustat am băut o cafea și am mâncat un rahat făcut la Ada – Kaleh, de ce se fabrciă acuma rahatul care îl făcea turcii atuncea și cafea, făceau o cafea turcească. (….) Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? D.D : Da, asta aveau Fabrica de Rahat și atâta aveau ei frumos acolo și de vizitat, în rest turcii binevoitori nu au fost niciodată înspăimântați de ce o. Nevasta mea avea o colegă acolo nu mai știm cum o cheamă, am avut și eu un turc am făcut cu el armata. Nu știu din ce cauză după o lună de zile, o lună două ia dat drumul acasa, fiind turc

Persoane care au făcut practică în timpul facultății pe insula Ada- Kaleh

Numele și prenumele : Ion Nicolae

Data și locul nașterii:

Profesia și ultima școală absolvită : profesor emerit la Facultatea de Geografie din București

În 1965 eram student în anul II și atunci cu ocazia practicii de vară făcută la Eșelnița care acum este sub ape, atuncea era stațiunea noastră de cercetări. În cadrul practicii de biogeografie s-a făcut o deplasare pe insula Ada- Kaleh eram 65 încă, începuseră lucrările la baraj, dar nu erau, era de abia începutul, insula era insulă autentică fără probleme. Deci, la practica de biogeografie cu profesorul Raul Călinescu care a și înființat stațiunea de acolo. Noi, anul nostru, anul II, cum eram atunci fiind prima serie de studenți care au făcut practică la Eșelnița, țin minte că am adus din București și bidoane de vopsea că nu era, era într-o clădire anexă acolo, de la școală sau, mă rog, a fost o clădire la care am fost repartizat și noi am amenajat-o ca și loc de practică. Într-una din zile am fost la Herculane, în altă zi prin defileu toată zona am cercetat-o și într-una din zile a fost această deplasare pe insula Ada- Kaleh care era, sigur că era cu mașina de la Orșova până La Vârciorova și de la Vârciorova un punct de transportare, treceam cu ..cred că un vas nu era bac, nu mai țin minte acuma cum era. Ajunși pe insulă ni s-a făcut o prezentare a ei, deci prezentare geografică, care e originea ei, datorită aluviunilor Cernei și în timp s-a format orstrovul ăsta care în vechime, pe hărțile vechi era trecută cu Orșova Nouă, că au făcut pe hărțile austriece din secolul XVIII și similaritatea acestui ostrov cu ostrovul Șimian unde apoi s-a mutat cetatea care este la vărsarea Topolniței, deci, exact aceste aluviuni s-au formatat s-au depus și în timp s-a format insula respectivă. De ce ne-au dus la biogeografie pentru că în zona asta este un microclimat submediteran, îl numesc ai noștrii, eu zic că este un climat așa legat de condițiile locale nu neapărat submediteraneean pentru că eu am scris în Statele Unite despre Iugoslavia și documetându-mă am văzut că în nordul Iugoslaviei este un climat temperat European, aprope spre cel continental nu are cum să fie temperat continental pe urmă submediteraneean, deci este o chestier legată pur și simplu de condițiile locale, topoclimatice de acolo. Și, acolo ne-a spus, sigur că am și văzut acest smochin, smochin pe care apoi l-am văzut mai târziu și la Severin că sunt și acolo chiar la o prietenă de-a noastră are în curte unu. Ni s-a spus și despre cetate cum a fost construită acolo deși erau profesori de la biogeografie dar nu erau alte explicații. După elementele astea de conținut științific ne-au lăsat timp liber o jumătate de oră sau cred că o oră a fost ca să ne plimbăm prin cetate, prin localitate prin Ada- Kaleh. Era sigur, era pe la prânz și nu era lume pe stradă, adică nu era, nu am amintiri de niciun fel de persoane așa ca să întrebăm. Ne-am plimbat noi pe acolo în sat, cred că era așa ori bănățean – mehedinți și am ajuns în cimitir ca aici e partea de care mi-am adus aminte de ea și era spre margine, sigur că zidurile erau groase, mare lucru nu era de văzut ceva special, dar ne-am amuzat noi că sunt cavourile alea, monumentele alea ale lor funerare . Dar, într-unul m-am pus eu așa acolo minte de 20 de ani cât aveam și colegii mei mă plângeau, această imagine mi-a rămas și foto, nu am fotografia aicea ca să o vezi și să mă crezi rămâne doar cuvântul meu, dar asta a fost chestia în rest nu am alte amintiri. În 68, 69 când am făcut eu armata deja țin minte că ni s-a prezentat un film de luptă în care au distrus, au făcut o scenă, și-au imaginat o scenă de război cu .., nu cu tun, trăgeau acolo și în Ada- Kaleh s-a filmat, demontelarea cetății a fost și subiectul unui film cu militari asta știu că l-am văzut eu în armată în 69. Pe urmă în 66 67 probabil că a început distrugerea insulei, asta nu mai știu eu că nu am mai fost pe acolo. Deci, asta este amintirea mea, Ada- Kaleh-ului, pe urmă am văzut alte materiale . Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Una că, adică impresionat în primul rând că am fost în prima insulă locuită, nu mai fusesem niciunul dintre noi, în 65 nu aveai unde să ieși, și o insulă locuită chiar pe Dunăre era o chestier care îți rămâne în minte și practic cred că era și singura insulă că în deltă delta apare ca un fel de arhipeleag așa le numesc eu satele de acolo sunt ca un fel de arhipeleag că uite cum e acuma cu înghețul sunt izolate, iar Delta este un fel de mare în care circuli când poți, dar legăturile sunt tot pe apă ca un arhipeleag, deci asta a fost prima insulă pe care am vizitat-o, a fost o vizită de curiozitate cumva dar repet fiind la practica de biogeografie n-aveau ei interes, adică încărcătura asta antropologică să o numesc, că altfel poate că era, dar nu s-a urmat chestia asta și atuncea am rămas și noi cu ce am văzut și cu ce ne-au spus ei pe acolo fără să ni se atragă atenția asupra caselor, asupra ceva, doar zidurile au rămas, clar că acestea m-au impresionat că erau solide așa, iar casele erau, case obișnuite, n-aș zice bănățene nu îmi aduc aminte domne ce mari sunt casele astea, înainte făcusem deplasări prin zonă, obișnuite. Asta sunt amintirile mele ale Ada- Kale-ului. Numele și prenumele : Ioneci Ileana Data și locul nașterii: 27 iulie 1953 Drobeta Turnu Severin Profesia și ultima școală absolvită : asistent maternal Naționalitatea: Română Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă? Când eram copil taică-miu s-a organizat cu direcția sanitară, lucra la spital o excursie pe insula Ada- Kaleh, ne-am dus pe insula Ada- Kaleh când am coborât pe insulă erau cazemate făcute unde găseam pe alee așa rahat turcesc, era halviță cu nucă, bragă, dulceață de trandafiri, de toate.Am găsit pe insula Ada- Kaleh așa de frumoase erau cazematele astea de am rămas uimită, am văzut că și la Șimian au încercat să o refacă, dar, ca acolo nu. Era vizitată de mulți turiști? Da, da era vizitată de turiști mergeam cu vaporul și coboram de pe partea noastră, ne ducea cu barca, mi-a plăcut foarte mult , eu eram copil. Ce v-a impresionat cel mai mult? Cum erau îmbrăcați. Cum erau îmbrăcați? Erau în port național, turcesc? Da, da , cu beretă în cap și erau foarte calzi, te atrăgeau să cumperi de la ei bunătățuri, că întradevăr ciocolată de casă, astea erau foarte apreciate. Mai e un turc, care a venit de pe insulă, face bragă la noi în oraș și nouă ne-a plăcut întotdeauna lucrurile făcute de ei și acum a acoperit apa, s-a făcut hidrocentrala Prin ce an ațti vizitat insula? Nu mai știu cred că eram la școală, aveam vreo 12- 13 ani. Numele și prenumele : Screciu Ion

Data și locul nașterii: 7 octombrie 1943, comuna Prunișor

Profesia și ultima școală absolvită: economist, acum pensionar

Naționalitatea: Română Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? S.I: Fiind elev la Școala de Meserii Orșova, ca să zic așa având colegi la liceul din Orșova am mers să jucăm fotbal la ei pe insulă. Ne-au inviatat acolo și să jucăm fotbal. În avalul Dunării era un teren din ăsta nu modernizat ca acuma pentru tineret ca să jucăm acolo așa și am jucat cu ei acolo fotbal. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi descrieți insula? S.I: Pe insulă se ajungea cu barca, alt mijloc nu era, cu barca sau dacă veneai din altă parte din Orșova cu vaporul sau din Severin tot așa tot cu vaporul. Dar de pe malul Dunării se ajungea numai cu barca. La intrare era un debarcader acolo, ce îmi aduc eu aminte că erau mese cu, aveau dulceață de asta de trandafiri, halva, țigări, pentru fumători era Fabrica de Țigarete Ada- Kaleh . După câte îmi aduc eu aminte ziceau ăștia că parcă regele Carol al II – lea făcea comparație între țigările Ada- Kaleh și havanele cubaneze cam așa ceva, nu mai știu exact. Deci, tutunul ăsta care-l puneau ei în țigarete era foarte bun ziceau ei, cum poate să fie tutunul bun, dar, mă rog avea o aromă special. Erau ca un fel de cazemate , casele lor erau un fel de casemate. Am fost în interior într-o casă din asta aveau paturile alea cum au ei jos așa nu ca ale noastre sus, spre margine așa covoare pe toată suprafața. Străduțele erau micuțe, înguste, exista moscheea la care se rugau ei, deci turcii și mergând așa puteai să ajungi la terenul ăsta de fotbal prin două părți că prima dată am luat-o prin cetrul Ada- Kaleh-ului și a doua oară am venit cam pe marginea Dunării când ne-am întors. Deci, atunci când am fost eu era și o Fabrică de Confecții, care nu a fost, Fabrica de Confecții nu a fost construită de ei înainte deci a fost construită în regimul nostru comunist cum zic ăștia acuma. Ce se întâmplă, femeile care nu aveau altă preocupare ca să poată să le dea de lucru au făcut această fabrică de confecții. Întâmplător, că acuma mi-am adus aminte o chestie, eu, am făcut academia Ștefan Gheorghiu nu știu dacă este interesant asta sau nu și am avut profesor de istorie un fost director de la Fabrica de Confecții din Ada- Kaleh, noi îi spuneam Gogoride. Gogoride ăsta e un personaj istoric și era un tip micuț așa foarte energic așa și ne povestea el, era mai drastic aci la fabrica asta de confecții că fiind femei, turcoaicele fiind frumoase veneau băieții după ele, mă rog chestii din astea. Cum erau îmbrăcați? Aveau portul lor tradițional? S.I:Da, nu tinerii, bătrânii, bătrânii aveau portul lor turcesc femeile șalvari și turcii bărbații cu pantaloni din ăia , deci aveau jos strâmt. Dar tineretul nu, colegii și colegele noastre de la școală de la Orșova , niciunul nu era îmbrăcat în portul ăsta al lor. Aveau vălul turcoaicele, alea mai învârstă acoperite binânțeles. Fetele erau frumoase astea e o remarcă care nu mai vorbesc. Să spun sincer unii vorbeau urât de turci, eu personal nu am ce vorbi urât de turci, din contră noi ne-am înțeles foarte bine la școală și acolo, să fac o paranteză întradevăr la ei erau și din ăștia tineri mai răzvrătiți mai așa și nu le-a convenit că i-am bătut la fotbal și unul dintre ei a sărit la bătaie, ăia ai lor alții au zis cum i-am invitat pe băieți să joace fotbal și voi îi luați la bătaie acuma și bineînțeles că nu s-a întâmplat nimic. Era vizitată de mulți turiști insula ? S.I: Eu de exemplu cât am stat acolo pe insulă atunci când am jucat fotbal au venit grupuri mai multe dar după aceia când am făcut excursii mi-am dat seama că erau grupuri multe. Veneau cu autocarele, le lăsau acia pe mal și treceau acolo s-au vasele mai mici care veneau pe Dunăre și puteau să acosteze că nu toate puteau acolo la pontonul ăla, acostau, coborau, vizitau insula și pe urmă plecau. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? S.I: Poziția ei că era în mijlocul Dunării și străduțele alea mici, eu nu văzusem asemenea străzi în Severin sau în Orșova. Da, era totuși o chestie, oamenii erau ospitalieri te îndemnau, îmi aduc aminte că nouă ca și copiii ne-au dat, da că aveau și smochini ca am uitat să spun asta dulceață de smochine, trandafiri smochine și mi-a dat un borcan din acesta de smochine ca să îl mănâncăm, acolo am mâncat eu pentru prima dată dulceață de smochine. Eu am mai vizitat-o în diverse excursii organizate de către întreprinderea la care lucram eu Șantierul Naval de fapt era Uzina Mecanică si apoi s-a transformat în Șantierul Naval, nu știu de câte ori, trei, patru, cinci ori cam așa ceva am vizitat-o eu organizam ne duceam.. de fapt noi când organizam excursiile ne duceam nu numai acolo ne duceam până pe Clisură apoi când ne întorceam sau treceam, opream și acolo că era un punct de atracție turistică destul de important pentru zona asta. Toți care treceau pe acia imposibil ca să treacă și să nu o viziteze. Numele și prenumele : Screciu Petrica

Data și locul nașterii: 5 octombrie 1949, comuna Prunișor

Profesia și ultima școală absolvită: profesor, pensionară acum.

Naționalitatea: Română Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ?

Într-o excursie organizată de școală prin 61-62 cam așa ceva și s-a organizat o excursie. Nu fusesem până atunci și am zis să mă duc și eu să văd insula Ada- Kaleh pentru că se știa că e o insulă cu turci în care ei își respect tradițiile, se îmbracă exact cum se îmbracă turcii din Turcia. Cu barca am trecut, norocul meu era că am fost învățată, că foarte mulți nu au vrut să meargă în excursie pentru că le-a fost frică să meargă cu barca, eu eram învățată pentru că bunica mea stătea la Dunărea Mică Ostrovul Corbului și tot cu barca de pe vapor până la mal treceam și nu am avut niciun fel de probleme. Ce m-a impresionat foarte tare avea aspectul unei cetăți. Eu în momentul în care am intrat acolo și am văzut de departe din barcă că se vede era ca o cetate așa rotundă și din cauza asta străduțele erau foarte strâmte pentru că și construcțiile toate erau din piatră, nu știu cum erau făcute că parcă erau din bucăți de cetate așa toate. Ce mi-a plăcut faptul că, eu nu țin minte când ne-a coborât cu barca dacă erau să vândă rahat, nu știu nu îmi amintesc, poate era, poate nu începuseră, asta nu îmi amintesc. Ce îmi amintesc, îmi amintesc cafenelele acelea de afară, mesele pe trotuar, turcii care stăteau, fumau, beau cafele, ne-am tot învârtit și noi pe acolo. (…) Erau și turci îmbrăcați cu șalvari în portul lor tradițional. Am fost atunci și am vizitat Fabrcia de Țigarete, eu nu mai văzusem așa ceva că eram copil și m-a impresionat. Aveau țigaretele așa frumos. Și am fost și la Fabrica de Rahat, acolo ne-au servit cu rahat foarte frumos că pe urmă și glumeam noi între no ce ați făcut măi în Ada- Kaleh ați mâncat rahat eram foarte.. Da, nu a durat prea mult deci nu pot să spun că am mers prin toată insula. (…) Atunci nu realizam dar mi-am dat seama că era un lucru foarte bun că ei aveau acolo locurile de muncă, aveau fabrcia de țigarete, aveau fabrică de rahat, de confecții nu știam. Dar și fabrică de confecții deci ei puteau să-și desfășoare toată activitatea acolo, munceau, trăiau pe insulă. Mai târziu după ani și ani după ce insula a fost scufundată am întâlnit un turc de pe insulă era la Clubul Tineretului, și barman era acest turc care trăise pe insulă și în momentul în care s-a scufundat s-a mutat în Severin, o parte s-au mutat în Severin. El ne povestea că foarte mulți au plecat în Turcia, le-a dat voie să se ducă acasă și unii s-au mutat la București, fiecare unde a vrut să locuiască după ce insula a fost scufundată. Am văzut și moscheea, dar foarte puțin am pătruns, ne-au descălțat la ușă , am lăsat toți pantofii la ușă. Țin minte că pe urmă a fost o învălmășală până ne-am găsit încălțările cum sunt copii. În general a fost o vizită plăcută și ulterior după ce s-a scufundat insula am zis măi ce bine că am văzut-o, că nu aș mai fi avut ocazia, eram eu în liceu când s-a scufundat insula, ori terminasem , oricum se lucra la Hidrocentrată când am terminate eu liceul. Se zice că moscheea aceia nu a fost dărâmată și că ar fi pe sub apă, unii scafandrii care au căutat în zona asta vestigii ar fi văzut moscheea și că ar fi întreagă sub apă. Părțile din cetate au fost strămutate în Șimian.

Numele și prenumele : Ionel Victoria

Data și locul nașterii: 25 martie 1929, sat Mileni comuna Bistrițu

Profesia și ultima școală absolvită: învățătoare, momentan pensionară.

Naționalitatea: Română Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? Împreună cu sora mea și cu cumnată-miu am plecat de aici de la Severin cu barca cu vaporul cred că am mers că era munte și voiau să vadă cât mai mulți cum este pe aici pe la noi pe la Dunăre. Am trecut în insulă cu barca, dar cum am mers noi cu braca prin defileu de unde am pornit, mai sus de insulă, ca am venit pe firul apei în jos, mai sus de insulă, de Vârcirova de Bahna de acolo. Știu că am trecut prin defileu și era așa frumos erau dealurile, munții ca niște ziduri așa, Dunărea mică se făcuse. Mie îmi place foarte mult natura, și după aceia am ajuns în insulă. Barcagii erau mai mulți turci, ei se cunoșteau după felul de a se îmbrăca, încă mai țineau portul lor cu pantoloni din aceia șalvari și cămășile albe cu mânecile largi, cam cum este portul nostru în Transilvania, în Maramureș. Acolo era foarte frumos, în primul rând când am văzut așa mică parcă îmi era frică, erau valurile Dunării veneau drept în malul insulei, nu aveau zid de protecție și nici înălțime prea mare unde am coborât noi acolo. Insula nu era mare se vedeau țărmurile dintr-o parte în alta. Clădirile erau iară mici cum erau atunci, nu erau înalte mari, nici magazinele nu erau prea mari, erau un fel de tarabe unde erau expuse niște covoare așa frumoase, domnișoară îți luau ochii, se întreceau în culori și în desene, la soare luceau toate și cum erau ele așa expuse pe o alee și pe o parte și pe alta printre ele mai vedeai câte un moș, câte un bătrân stătea pe un scăunel mic cu o narghilea în gură și cu părul alb lung, fuma gânditor, parcă se gândea la ceva, parcă depăna anii tinereții. Avea părul lung, bătrânii îl purtau lung, cei mai tineri îl purtau mai scurt până pe umeri. După aceia am vizitat noi acolo și nu mai plecam de lângă covoarele alea persane frumoase să bem o cafea. Ne dusărăm la o cafea, erau mici cămăruțele nu ca acuma domnișoară, acuma ne-am modernizat de nu mai știm de noi. Ne așezarăm noi și mă uitai în ce face cafeaua într-un colțișor acolo era zidit așa ca un aragaz drept zidit și acolo punea ibricul cu cafea. Am întrebat unde fierbe cafeaua că nu era aragaz, a zis că în nisip, nu văzusem până atunci, nu se vedea fum ,nu se vedea nimic și zise în nisip și cum în nisip fierbe cafeaua în nisip, m-am gândit pe urmă ca avea ceva de se încinta. Așteptarăm noi să se termine de fiert cafeaua și eram cu ochii pe cafea să văd cum o face, după ce a fierto acolo de a clocotit a ridicato și a mai pus o linguriță de de cafea, a amestecato și a acoperito puțin, să vedem cum este, ne-a pus două bucățele de rahat lângă cafea, un pahar cu apă și era foarte bună. De atunci o cam făceam și eu așa dar acuma copii mei pun apa fierb cafeaua și spun că cafeaua gata e făcută, nu se face așa cafeaua. (…) Femeile erau îmbrăcate în cămăși parcă erau iile noastre tradiționale cu desene și cu fuste mai lungi nu scurte lungi crețe. Cetatea ați văzut-o ? D ace frumoase erau, în sensu că construcțiile, vechimea lor erau vechi totuși erau dărâmate . Era departe de sat cetatea? Nu era era într-o margine. Ce va impresionat cel mai mult pe insulă? Cel mai mult m-a impresionat poziția ei în mijlocul Dunării cum era scăldată de valuri din toate părțile și era un aer așa curat și oamenii părcă erau.. nu știu..era ca în basm pentru mine insula. Era și un aer curat și o liniște, foarte frumos a fost, ca un vis, rămas acuma un basm pentru tineret, păcat că s-a distrus, parcă m-aș face acuma un scafandru să intru în Dunăre să văd ce a mai rămas din ea. Numele și prenumele : Cămui Dumitru

Data și locul nașterii: 25 decembrie 1940, Dr. Tr. Severin

Profesia și ultima școală absolvită: Inginer, Institutul de Construcții București acum îi spune Universitatea Tehnică

Naționalitatea: Română Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? Cât timp am fost elev și student cu prietenii. Ne-am mai dus, câțiva colegi au venit pe la mine și ne-am dus așa în excursie.Vreo doi trei colegi am fost într-o plimbare de agrement. Numele și prenumele : Cămui Cristina

Data și locul nașterii: 25 martie 1942, Dr. Tr. Severin, pe atunci Turnu Severin.

Profesia și ultima școală absolvită: profesoară, Institutul Pedagogic de 3 ani.

Naționalitatea: Română Religia: Creștin ortodox Cum ați ajuns pe insula Ada- Kaleh ? Prima dată am ajuns cu prietenele mele împreună cu tatăl lor care era director la DAC și acolo era o Fabrică de Țigarete și dânși se ocupau cu colectarea de materiale de acolo de la Fabrica de Țigarete. Chiar, ne dădea și nouă role cu foițe de țigară și s-a dus dânsul acolo în control și ne-a luat și pe noi. Am mers cu mașina până în dreptul insulei Ada- Kaleh, acolo ne-am urcat într-o barcă și cu barca am trecut în insulă, așa se făcea trecerea și de acolo am coborât pe insulă și ne-am dus și am vizitat – o și noi. Insula era micuță avea 1km și jumătate lungime și 500 lățime chiar am o carte aicea scrisă cum a luat naștere, s-a format această insulă din aluviunile cărate de Cerna și depuse în fluvial Dunărea și încetul cu încetul s-a format insula. Ce mâncăruri și băuturi se găseau pe insulă? Se găsea tradiționala cafea la nisip, dulceață de smochine și de trandafir, făceau chiar și parfum din trandafir, rahat de cacao cu nucă, braga, rahatul în niște cutii ovale de carton și cu insula sau cu minaretul pe ele, moscheea, era o fotografie acolo cu moschea și cu zidurile cetății. Erau catacombe, zidurile cetății cu creneluri, era întuneric pe acolo dar umblam, străduțele erau înguste. Era Fabrica de Țigarete singura, o secție era de Confecții care aparținea de Fabrica de Confecții din Turnu Severin, asta cât timp a fost raionare a funcționat pentru femeile de origine musulmană, turcoaice, care erau majoritatea cetățenilor turci. Era vizitată de mulți turiști? Da se duceau, era ceva deosebit, încântător era. Se găseau smochini, trandafiri, smochini sunt plante mediteraneene dar aicea este influența sud mediteraneeană sau submediteraneeană, nu e greșit nici așa nici așa și erau smochini pe partea asta la noi aicea liliacul sălbatic nu la ei. Era frumos, ne atrăgea, era moscheea, era minaretul, în moschee se afla un covor persan în jur de 480 de kg. . Eu am înțeles că a fost dus covorul la Muzeul de Istorie al României la București așa auzisem eu. Moscheea a fost dusă la Constanța și minaretul, o parte din turci când insula a fost inundată de apele lacului de acumulare, au rămas aici dar foarte puțini, o parte au plecat în Turcia iar cei mai mulți au plecat în Constanța. Cămui Dumitru: A fost opțiunea unde vreți să mergeți, în România în Severin sau în Dobrogea, majoritatea au optat în Dobrogea, în Turcia. Cămui Dumitru:Inițial cum a fost gândirea până în 56 s-au pus bazele Hidrocentralei, pe urmă cam în 70 a început să se facă lucrările de strămutare. Prin 60 , în 64 când s-au făcut județele s-a înființat la nivelul consiliului județean o direcție tehnică pentru lucrări de strămutare. Deci, strămutare a localității Orșova care s-a mutat și toate localitățile urbane, suburbane și inclusiv pentru insulă și s-a mutat pe actualul amplasament unde este Orșova. Inițial a fost un amplu proiect pentru dezvoltare turistică să se mute tot ce era în această insulă în Ostrovul Șimian cu construcții, cu cetatea să reactualizeze, să modernizeze cu piscine, hoteluri, întradevăr era o zonă de agrement extraordinară. Trebuia să facă din muzeul Porțile de Fier să reconstituie o parte din Podul lui Traian exact cum este macheta, din curtea Muzeului Traian până în Insula Șimian și trebuia să facă cu ambarcațiuni care trebuia să facă pentru zone de agrement de aici și până la Moldova Nouă. A rămas până la urmă o parte reconstruită din cetate din zidurile cetății. Pe care le avem aicea:

Asta era, cetatea , cu minaretul se vede… cu moscheea, este exact cum era în Ada- Kaleh. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Cămui Cristina: Tot m-a impresionat, tot absolut, erau așa catacombele acelea erau sobre întuneric, dar, în rest totul m-a impresionat. Cămui : O cetate de apărare construită de austrieci împotriva năvălirilor otomane, turcești, de aia au fost făcute așa, dacă o iei atestată documentar de pe timpul lui.. Cămui Cristina: secolul XV – XVIII .. Cămui: și Herodot scrie despre ea, e de mult, din antichitate se vorbește despre insula asta. Avea și alte denumiri.(…) Pe dumneavoastră ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Cămui Dumitru: Tot o dominație, a fost un guvernator turc se numea Ali Kadri, deci un fel de guvernator a fost acestei insule și ăsta a venit de prin Turcia de la sfârșitul, prin 39 – 40 a fost un cutremur puternic în Turcia și a venit cu o ambarcațiune, un vapor plin cu geamuri și le-a adus în România și o parte din personalul ăsta a rămas și s-a stabilit în insula asta. A făcut o casă foarte mare în mijlocul insulei, o vilă, cu etaj la parter, avea o fată frumoasă nu mai știu cum o chema. Dar, nu știu ce s-a întâmplat cu familia lor, e, bine, el a murit înainte guvernatorul acesta Ali Kadri. Dar, ce v-a impresionat? Cămui Dumitru: Liniștea.. În ce ați vizitat-o ? Cam prin 50 și ceva , am fost și când eram elev și când eram student.

Ce m-a impresionat? Liniștea, vegetația luxuriantă mi-a plăcut foarte mult … Cămui Cristina: Mie tot.. Cămui Dumitru: Aleeile astea care erau pe acolo, atmosfera de liniște mi-a plăcut foarte mult, modul cum erau aduși turiștii cu sistemul de bărci din Dobrogea. Și, au luat turiștii din gara portură din Orșova și îl transfera în insulă. C. C: Pe noi ne-a dus nea Mișu până acolo în dreptul insulei cu barca ne aștepta jos.. C.D: Ne lua de acolo din port și ne traversa câțiva metrii, cred că vreo 100 de m dacă era și ne ducea chiar pe insulă. Acolo se urca pe câteva trepte și era o terasă chiar în malul Dunării. Omul bea un suc o bragă cam asta e. C.C: Cafea făcută la nisip. C.D: Cafea, nu era cârciumă cum e acum. C.C: Erau ibricele de aramă în care se făcea cafeaua.

C.D: Erau și smochine cum se vând acum la magazin din alea uscate. În borcănele făceau dulceață și de smochine, dulceață de trandafir, șerbeturi făceau ei acolo. A, țigarete, țigaretele Ada- Kaleh care chiar așa se numeau. Țigările de Ada- Kaleh erau în niște cutii dreptunghiulare cam la 200 de țigarete dar erau foarte, mă rog de efect cum erau țigările odată în România, cele mai scumpe țigări din România de lux, întradevăr erau executate manufacturier dar erau pentru export și care cumpărau erau scumpe cine își permitea să cumpere cei care aveau bani și atunci. C.C: Noi, dragă ne dădea nea Mișu foițe .. C.D: Nu vă dădea produsul și cutia cum era foarte interesantă . C.C: Păi, pe tine te interesa erai băiat pe noi ne interesa dulceața, se făcea o dulceață și eu fac dulceață de smochine dar nu așa … C.D: Erau aleeile ăștia printre catacombele ălea cum sunt străzile prin Italia prin Veneția cu zidurile de la cetate, întunecoase, labirinturi din astea erau. În acolo mai dădeai de câte un luminiș până aproape de casa lui Ali Kadri, după aia se făcea un luminiș apărea soarele. C.C: Dar cu cine ai fost tu în insula Ada- Kaleh ?

C.D: Nu mai știu cu colegi am fost . C.C: Nu ai fost cu școala.. C.D: Nu nu , cu colegi ne duceam și noi în excursii în plimbări. C.C: Pe noi au vrut să ne ducă în excursie când eram studenți dar nu știu de ce nu au primit aprobare eram și mulți , și așa mi-a fost frică în barcă.

Ștefan Odobleja (copilul învățătorului Ștefan Odobleja care a predat pe insulă în 1919).

Numele și prenumele : Ștefan Odobleja Data și locul nașterii: 8 februarie 1947 Comuna Livezile Profesia și ultima școală absolvită : Universitatea Transilvania, Facultatea de Sivicultură din Brașov Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să îmi povestiți câteva date despre familie, cum a ajuns tatăl dvs. pe insula Ada –Kaleh ? Ș.O: Da, în insula Ada Kaleh a ajuns datorită faptului că nu a putut să urmeze cursuri de zi la o facultate și a fost obligat să fie suplinitor. Dar, să știți că nu a fost numai suplinitor pe insulă a fost și aici la Puținei, lângă Halânga. Și, v-am dat în scriusul ăla că nici nu era plătit, turcii erau plătiți, dar, românii nu. La Ada – Kaleh a predat limba română și dexterități. […] Ce v-a povestit despre insula Ada – Kaleh? Ș.O : A, despre insulă? Ce să vă spun că studia pe malul apei, asta l-a caracterizat toată viața și studiind în liniște pe malul apei îmi zicea de energiile cosmice care sunt, îi venea inspirație atunci,dar, citea. Acolo, era în perioada de acumulări și stând acolo vine cum scrie în carte în Pagini inedite , ce văd că bine ați subliniat că vine directorul Costescu care îl știa, deci era un elev care fusese remarcat, și zice ce faci aici ? păi sunt suplinitor că nu am putut să dau , și îi dă, vedeți că dacă se întâlnesc oameni, eu am zis oameni de aceiași gândire, i-a dat firul vieții, ia zis dute și dăi examenul la medico militar că te ține statul și s-a dus și a dat, a intrat cu bursă. Deci această întâlnire a fost benefică și insula Ada – Kale. Vorbea foarte frumos de elevele cum erau, cum cântau, cum înotau foarte bine și dansa se ducea la serate, parcă avea și o turcoaică care îi plăcea că avea ochii verzi, o simpatiza. El era un om așa, cum să spun eu, avea poezie, cred că poezia l-a stricat mult în viață. Latura științifică , e clar că a avut putere mare de analiză și de acumulare, dar din păcate poezia, de aia de multe ori poeții îi evit, poate greșesc poate nu greșesc, deși eu am lucrat la pădure. […] Ce v-a povestit de situația turcilor de acolo? Ș. O: Vorbea de fabrica de rahat de bunătățile care le făceau, sugiuc, ei dulceață și ăștia, erau renumiți, erau căutați pentru așa ceva. Țigările de Ada-Kaleh era ceva renumit, mergea la export. Deci fabrica de tutun , toate ăștia. Și era sub sub jurisdicție austriacă, deși profesorii turci după cum vedeți din adresa făcută erau plătiți de Constantinopol, iar românii așteptau salariu. Altceva nu aș putea să vă spun prea mult doar că am ratat eu să văd insula Ada – Kaleh de aproape, aproape că am fost în barca cu care trebuia să trec dincolo dar am fost cu un prieten neamț Rot care avea niște cunoștințe la Orșova și ne-am dus la Orșova Veche. Am ratat, am văzut-o de pe mal. Regret că nu am văzut-o.

Domnule Revizor,

Drept răspuns la Circulara D-Voastră din 30 aprilie cu Nr. 2362, am onoarea a Vă comunica următoarele Subsemnatul Ștefan A. Odobleja funcționez la școala din Insula Ada Kaleh cu titlul de suplinitor, m-am născut la 1 octombrie 1902 și am fost numit învățător la 1 septembrie 1921. Până acum încă nu mi s-a dat nici o recompensă pentru învățământ. Materiile ce predau sunt Limba română și dexteritățile. Ceilalți doi învățători sunt de naționalitate turcească și predau după programul turcesc, depinzând de Constantinopol. Primiți Vă rog Domnule Revizor asigurarea stimei ce Vă port.

Învățător supl. Șt. A. Odobleja

D- Sale

D-lui Revizor școlar al Județului Mehedinți T. Severin

( directorul Muzeului Regiunii Porțile de Fier, participant la strămutarea insulei )

Numele și prenumele : Davidescu Mihai

Data și locul nașterii: comuna Prudeni, satul Călina, județul Vâlcea

Profesia și ultima școală absolvită : facultatea și doctoratul

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă

Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi spuneți când a avut loc strămutarea insulei? D.M: Se vorbea înainte de reforma administrativă cu județele, Severinu aparținea de Craiova era Regiunea Oltenia , iar Ada –Kalehul era subordonat primăriei din Severin. O mică, fac o paranteză, după Primul Război Mondial când lucrurile s-au liniștit, toate treburile, România acolo, ăia acolo, Insula Ada – Kaleh a rămas pe dinafară nici la sârbi nici la români, sunt documente care atestă, și atunci s-au hotărât adalîii și au venit cu o delegație la primărie și au cerut noi vrem să fim la România, vrem să facem parte din România și subordonarea primăriei din Severin. Așa a ajuns Ada- Kalehul, v-am spus era pe dinafară, nu o mai avea nimeni, nimeni nu a revendicat-o, nici românii nici sârbii. E opera lor de a trece la România, este un lucru frumos din partea lor. Înainte de a începe propriu zis lucrările de strămutare se vorbea de construcția hidrocentralei, se făceau vizite, erau comisii care venea din Serbia, din România ș.a., și se vorbea și se spunea că vor fi strămutate Orșova de exemplu, atuncea a fost strămutată, Orșova e înecată și multe localități, se punea problema a cetății din Ada –Kaleh, nimeni nu știa ce și cum , acuma să știți că nu îmi fac eu un titlu de glorie, dar eu am participat la strămutarea ei. La București în România funcționa Direcția Monumentelor Istorice care era o direcție pentru Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Sistematizare din România. Direcția asta a Monumentelor Istorice era o direcție în care era ministrul construcțiilor și au început să vină și de la această direcție oameni care să se intereseze de treaba asta și a venit director, era arhitectul Virgil Belciulescu,care era însoțit de șeful, un alt arhitect șef New, era arhitectul șef al direcției, Belciulescu era director. S-au plimbat, în sfârșit pe la castrul, pe la pod, nu știu ce, stăteam cu ei, nu mă amestecam eu , dacă mă întreba ceva le răspundeam dacă nu, nu. Capătul aleei, am auzit că au desfințat aleea de tei, de acolo de la muzeu, era de la stradă și până…[…] și la un moment dat Belciulescu zice, mă întreabă, zice, ce-i cu insula asta. Am zis este insula Șimian. A cui e ? zic, e a noastră, a României, ș.a și discutau ei amândoi zice acolo s-ar putea duce, strămuta Ada-Kalehul, de acia a pornit, să știți. Și, eu am fost foarte atent, ei au plecat, mă rog treburile lor și eu am făcut o scrisoare, un fel de memoriu la Sfatul Popular Oltenia, la Craiova în care propuneam ca să facă mutarea insulei Ada- Kaleh, eu care eram, și mi-au răspuns de la Craiova că terenul din Insula Șimian nu poate să suporte zidurile cetății din Ada-Kaleh și mă rog, acest răspuns , asta a fost. Acuma, revin la altă treabă, în cadrul cercetărilor și a strămutărilor că erau multe localități care trebuiau să dispară, s-a făcut o comisie la nivel național care era condusă pentru toate problemele, arheologie,etnografie, botanică, tot, geologie, tot ceea ce trebuia cercetat în zona când vor crește apele lacului de acumulare și șeful acestei comisii naționale a fost academicianul Ștefan Milcu, care nu a venit decât de vreo două ori pe acolo. Adjunctul lui a fost Constantin Nicolaescu Plopșor, arheolog, și eram la niște cursuri la recilare și el era, erau mulți arheologi acolo la cursurile alea și stând de vorbă cu noi, era Popilian Gheorghe care are cea mai bună lucrare despre ceramica dacică, despre ceramica romană din Oltenia, un foarte bun arheolog și ce facem, pe Plopșor l-a pus adjunctul lui Milcu, că Milcu era vicepreședinte al Academiei, nu se ocupa el, era medic, dar nu se ocupa el, mă rog pentru fațadă, el a fost numit. Și, îi spun lui Plopșor, noi îi ziceam domn profesor, el încă nu profesa, după era profesor la Craiova, domn profesor știți așa așa , cum se poate face, ce vorbești bă știi că asta e o idee și unde e scrisoarea aia, păi o am la Severin, zice, dă telefon să-ți trimită scrisoarea, noi eram la cursul ăla de 3 săptămâni de zile am dat telefon am vorbit cu secretara și să-mi trimită scrisoarea care am trimis-o eu la Craiova și răspunsul. Mi-a venit acolo, i-am dat lui Plopșor a luat-o de bună și așa a început problema cu mutarea Ada-Kalehului. Da, C.S.Nicolaescu Plopșor a fost cel care s-a ocupat în mod special de mutarea Ada- Kalehului în Șimian, chestia aia că nu suportă zidurile, că nu e terenul nu știu cum nu a ținut pentru că ăia nu au citit ăia erau niște funcționari acolo, era o lucrare care apăruse despre toată zona Dunării, cu insulele cu, scrisă de Petre Coteț, o lucrare și Coteț spune clar că insula Șimian este opera apelor Topolniței, iar insula de la Ada-Kaleh este opera apelor de la Bahna, asta este justificarea. Și Plopșor s-a ocpuat de treaba asta, eu am avut, nu am avut o contribuție directă cu mutarea Ada-Kalehului, dar eram informat, știam ce se face, s-au făcut și săpături arheologice de către Institutul de Arheologie din București, de un coleg mai mare al meu Nicușor Constantinescu, așa și au început, s-a făcut inventarierea la toate lucrurile în afara cazărmilor, casele turcești până s-a despistat și casa Pașei din insulă, o și văd acuma, cam rudimentară, cu baie, cu nu știu ce, care s-a demontat și a fost mutată în Șimian. Acuma se punea problema cine execută lucrările de strămutare a clădirii, a ziudrilor. Știți că Ada- Kalehul este soră gemănă cu Alba – Iulia, este făcută în timpul lui Eugeniu de Savoia, după tipul de construcție de tip vauban. Și, au fost luate case, au fost luate , au început să strămute cimitirul din Ada- Kaleh în Șimian și din nenorocire, o mare problemă a fost pentru Severin și pentru toată zona asta a Dunării, grănicerii, acolo era un pichet de grăniceri nu puteai să treci așa cum vrei tu acolo, trebuia să ai hârtie de la grăniceri să te recomande și în timpul iernii grănicerii au pus pe foc. Dacă nu mai era nici urmă din construcțiile, pietre de mormânt ale turcilor, care au fost luate , au fost luate și erau plante exotice care au fost strămutate, tot acolo. Nu mai știu ce s-a întâmplat. Cine a trebuit să exectute lucrarea? Pentru că asta ar trebui să vă intereseze, Direcția Monumentelor Istorice prin decret prezidențial a primit o sumă de nu știu de 50 de milioane de lei pentru strămutare. La , venit o echipă de la Direcție, ei aveau și o echipă Direcție de Execuție în cadrul Direcției, erau și înainte de răyboi , apărea buletinul monumentelor istorice și ave o echipă care făceau restaurări de monumente. Au venit la Severin, știți unde este internatul liceului Traian , mergi lângă liceu este o clădire o urâțenie, acolo era loc liber și i s-a dat șantierului executarea lucrărilor și au făcut acolo niște locuințe, un fel de barăci, utilate cu canal, cu apă, cu tot dichisul, acolo era comandamentul ăsta de strămutare. Au început să demoleze din Ada-Kaleh să ducă în Șimian, cu șlepu, în timp, și trebuia timp îndelungat au pus toate zidurile alea din Ada- Kaleh, nu era o treabă foarte simplă dar au fost de acord și au mai comandat cărămidă după modelul cărămizilor din zidurilor cetății, că nu puteau să ducă în întregime cetatea că nu aveau cum, dar o parte din ea. Nu ai văzut cetatea că ești tânără, te ducea în galeriile alea așa. Au comandat cărămidă au dus-o în Șimian și au început lucrările, lucrau mai ales cu deținuți politici, cu deținuți nu politici, deținuți, de la pușcărie, printre care era și un arhitec Doșianu poate ați auzit de el Radu Doșianu, un tip foarte talentat care mi-a făcut mie, eram prieten cu el și mi-a făcut mie schițele pentru acvariu. Dar, el era șeful secției de arhitectură , sistematizarea de la primărie și probabil a luat ceva că dădeau autorizații de construcții și ca de obicei se găsește unu ca să reclame, l-au reclamat, judecat și l-au condamnat și era în pușcărie. Și îl aduceau în Șimian și conducea pușcăriașii ceilalți după planurile pe care le primea de la Direcția Monumentelor și printre maistru de la Direcția Monumentelor îl chema Dumitrașcu, Dumitrescu cam așa, fusese în armată colonel de justiție și el condamnase pe marii noștrii înaintași Maniu, Brătianu , că era colonel de Justiție, acuma era pensionar dar lucra la Direcția Monumentelor Istorice și s-a întâmplat un lucru de au rămas lucrurile așa. Tot printr-un ordin de la București s-a tăiat jumătate din banii care fuseseră alocați pentru treaba asta și au rămas lucrurile așa, Direcția nu am putut să continuie lucrările și după multe tergiversări așa în dreapta, în stânga, încolo, încolo ce să facă trebuia să ia cineva în primire, ăia de la primărie că să ia muzeul, păi de ce să ia muzeul noi suntem arhitecți suntem ingineri nu mă bag eu în treburile astea, așa. Și înfințaseră ei o întreprindere de construcții agricole ICA o chema și ăia aveau un director foarte priceput , dar nu a fost susținut și au lucrat așa vreo 1 an, 2 ani și a dat faliment că nu putea să facă treabă, era mult de lucru acolo , oamenii nu aveau specialiști, nu aveau de toate și așa a murit strămutarea cetății din Ada-Kaleh. În afară de cetatea care era propusă spre stămutare, casa lui Regep Aga, era propusă și casa lui Ali Kadri? Nu știu dacă era a lui Ali Kadri, dar știu că se spunea casa pașei. Nu, pe lângă casa pașei, că era casa lui Ali Kadri, guvernatorul insulei.Știți, acesta era foarte înstărit și insula avea statut de porto-franco. Știți ce înseamnă porto-franco, adică poate să vândă mărfuri fără vamă. Carol al II- lea a vizitat cetatea și el le-a acordat statutul de porto-franco, veneau mulți turiști și cumpărau, aveau 10 kg de zahăr,și ei se ocupau cu cafeaua la ibric, la nisip și nu știu ce. Când era încă Regiunea Oltenia acolo a venit în vizită Paul Niculescu Mizil care era secretar al comitetul secretar , a venit cu vaporul și a oprit, și normal nu aveau pe cine și m-au luat acolo se fiu ghid și am stat de vorbă cu ei la o cafea. Era Paul Niculescu Mizil cu vreo 4 copii și nevasta lui cred că era evreică că nu părea româncă, dar, mă rog, și copii erau neastâmpărați, ba așa, ba așa, Alioșa stai cuminte acolo, Grija stai cuminte acolo, Andrușca stai cuminte acolo. M-am uitat bă cei cu copii ăștia și întreb pe securistu nu sunt copii lor sunt copii adoptați de la ruși, de aceia au numele ăștia. Era și un reprezentant al Regiunii Oltenia acolo și le spunea că turcii aceștia sunt niște prăpădiți, că nu muncesc, că nu fac nimic, că la ei munca trebuia să dai neapărat cu ciocanu și cu sapa și Mizil măi nu mai fiți așa răutăcioși, și i-a plăcut cafeaua la nisip i-a zis turcului, era un turc isteț cu fes, nu vrei să vii la București să faci cafea la noi la Comitetul Central și ăla turcu zice nu , m-a solicitat și tovarășul Ceaușescu să vin și l-am refuzat. Vă spun astea sunt amintiri pe care mi le aduc aminte, le-am trăit. Puteți să-mi descrieți insula? Da formă de construcție de tip Vauban cu mai multe intrări, compartimentată pentru soldații care stăteau în insulă, acuma să știți un lucru, nu erau toți turci, erau mai mulți albanezi, dar, toată lumea știe turci, turci ș.a. În colo nu era îngrijită, cu zidurile alea înalte și foarte groase că aveau 2 m înălțime fiecare zid în parte , e greu să îmi aduc aminte acuma exact cum era fiecare, dar le foloseau pentru animalele pe care le aveau, capre mai ales și mergeau caprele pe ziduri, încolo, încolo , aveau un primar pe care-l chema Iuiup așa, aveau și moschee și de la moscheea aia era să o pățesc eu rău de tot că am fost într-o situație să mi se taie capul. Moscheea avea un covor de 144 de m2 dintr-o singură bucată, făcută cadou de sultanul Hamid al II –lea în 1904, făcută cadou turcilor. În timpul războiului moscheea a fost avariată de bombardamente, turcii l-au făcut sul și nu îi mai interesa treaba asta și într-o bună zi au primit o vizită cine credeți că era: Nicolae Ceaușescu, care nu era Ceaușescu ăla, era numai secretar, Ceaușescu își făcea un tratament la Herculane și a plecat în vizită s-a dus la moschee și când a văzut covorul ăla că era găurit a început să zbiere , cum zbiera el, unde e hogea ăla,prindeți hogea ăla și dați cu el în Dunăre ș.a. A plecat de la Herculane și a venit la Severin , la Severin s-a dus la piciorul podului, s-a dus la castru, castru era acoperit de vegetație, eu nu aveam decât un an de zile de când eram la Severin și mă tot duceam prin castru să văd ce se putea face, că aveam eu goangele mele că trebuiesc făcute ceva acolo. Dar, mă gândeam, ce fac cu vegetația, cine îți dă bani ca să cureți castrul și lângă, aproape de muzeu este un bloc, unde era fosta prefectură a județului Mehedinți atuncea când vorbesc eu era un comandament de grăniceri și era un ofițer căpitan care se ocupa de partea politică și mă ruga să le vorbesc despre castru, despre nu știu ce, și el în schimb mai îmi dădea soldații ca să mai curăț din vegetația aia de acolo . Și jos unde este piciorul podului acuma, Dunăra era ceva mai departe, era un punct de observație unde stătea un grănicer și se uita, în momentul când eu am ajuns la Severin pe malul Dunării era un gard de sârmă de vreo 20 de sârme ghimpate așa. Trebuia să ai de la miliție o ștampilă care să scrie pe buletin locuitor al fâșiei de frontieră astfel te umfalu când te dădeai jos din tren, ișeai și treceai printr-o strungă și acolo cu buletinul, dacă nu îl aveai erai obligat să îl aduci în două ore dacă nu te luau ei. Și într-o bună zi nu aveam eu ce face și mă duceam așa prin castru și văd un individ cum bască în cap , o scurtă de vânt, pantaloni golf, ciorapi și ghete înalte, cu un aparat de fotografiat în mână se certa, îl văzuse soldatul de la postul de grăniceri care ăla s-a dat jos și a venit să-l legitimeze și când eu i-am găsit când ei se certau ăla , soldatu îi spunea vă rog să vă legitimați și Ceaușescu ce legitimație, mă , și eu vorba aia clipa rea m-am dus acolo și i-am spus bine nu știți că aici este zonă de frontieră toată lumea trebuie să se legitimeze, s-a uitat la mine și a spus și tu cine mai ești mă, zic da , soldatul a zis dumnea-lui este directorul muzeului, a tu ești ăla de ar trebui să te ocupi de treaba asta și să prezinți în halul ăsta. Am spus spuneți si dumneavostră cine sunteți, nu a vrut să se legitimeze, am discutat cu soldatul, soldatul a băgat cartușul pe țeavă și a zis mergeți la pichet și atunci m-am uitat în direcția spre est și am văzut o mașină neagră, și am zis ăsta trebuie să fie unu mare de își permite să-mi vorbească așa și tot așa soldatu că te împușc, că nu știu ce, atuncea a băgat mâna în buzunar și a scos pistolul vă împușc pe amândoi, vă spun am rămas așa. El a plecat și ne tot amenința, vă învăț eu minte, ca pe urmă să facă anchete să vină cu procurori de la București, cu ofițeri de la miliția capitalei cu tot felul și prăpădiții de la Severin au dat vina pe mine că eu sunt vinovat de covorul găurit și putrezit că eu trebuie să măocup de treaba aia și nu mă ocup și gata, venea să mă dea afară, norocul a fost că s-au mai găsit și niște oameni că eu am ajuns de la Severin cu aprobarea de la Constanța Crăciun, era profesoară de limba română ori a venit la Severin și i-am spus ce trebuie făcut și m-a întrebat de ce nu faci, și i-am zis păi cu două mâini nu pot să fac și erau și cei de la Regiune de la Oltenia și au zis e ce ziceți tovarăși, și era președinte o femeie de treabă, Stancoveanu lăsați tovarășe îl ajutăm, și aia când a auzit scandalul cu mine hotărâse să mă mute de la Severin la Pitești ca să nu rămân pe drum, nu eram în învățământ și așa am pățit-o cu toată treaba asta . Cu covorul ce s-a întâmplat? Cu covorul, a venit că tot așa am avut necazuri cu tot felul de oameni care , director de la Direcția noastră din Minister era o cucoană Tatiana Steclu, bărba-su era mare general, era o individă arongată și a trimis, m-a chemat la București să mă judece și covorul trebuia transportat cu un camion că nu puteai să îl iei cu mașina nici vorbă. A trimis o comisie de la București , a luat covorul și atuncea am văzut pentru prima dată folie de politirenă care începuseră să apară dar nu la oamenii de rând și să-l ia la București să-l restaureze , și l-au luat. L-au dus la București și l-au dus la muzeul satului că acolo aveau, era un atelier de restaurare și ar fi trebuit să se întoarcă înapoi, dar , nu s-a mai întors pentru că clădirea moscheei nu se reparase, cu mulți ani mai târziu când lucrurile erau abandonate cu Șimianul a venit un alt director la Direcția Monumentelor, profesor Vasile Neguț care era și rectorul institutului de arte plastice, un om cu care eu mă înțelegeam perfect și el a făcut niște intervenții și niște planuri să reia lucrările și să le termine în Șimian și să stătea pentru că o parte din turci când s-au strămutat unii au plecat la Timișoara, alții, câțiva vreo 2-3 au rămas la Severin iar alții au plecat în Turcia și el a aranjat, făcuse un proiect să le dea un lot de pământ gratuir în Șimian să le facă casele și să dezvolte comerțul cu cafea, cu smochine cu ce făceau turcii ăia, nu a izbutit, și printr altele ca să evite speculații din astea cu moscheea au zis să facă moscheea un fel de rezervor de apă dar rezervor de apă să aibă cucurigul ăla sus al turcilor ca să dea totuși un aspect . Nici proiectul ăsta nu a avut viață , nu s-a putut pune în practică, cam asta a fost. Și, toate obiectele care au fost duse acolo casele, vegetația nu știu ce le-au pus grănicerii pe foc și nimeni nu a zis nimic că ăia aveau nevoie iarna să facă focul și de unde să ia , au demolat tot. Așa a rămas cetatea Ada- Kaleh neterminată, acuma au mai fost niște izbucniri cu tot felul de propagandiști din ăștia că să facem, au dus acolo delegații străine în speranța că vor obține bani pentru lucrările de acolo dar nimeni nu s-a angajat plus că trebuia aranjat în primul rând un port ca să ducă turcii din Severin în Șimian. Eu am propus printre altele să fac un port cu debarcader la piciorul podului unde toți turiștii care veneau și vizitau muzeul să poată să se ducă pe apă. Dar vise, că nu s-a făcut nimic. Ce v-a impresionat cel mai mult când ați vizitat insula Ada- Kaleh ? M-a impresionat sistemul de construcție, citisem știam de construcțiile de tip vauban dar nu văzusem , nici măcar nu văzusem Alba- Iulia, și , se știa că toate au fost făcute în timpul lui Eugeniu de Savoia, eu am văzut , că am fost o dată, nu în excursie am fost pentru 20 de zile de studii în Austria să mă documentez pentru acvariu și m-am dus la Ambasada Românească și vizavi de Ambasadă era Palatul lui Eugeniu de Savoia , impresionantă clădirea, atâta frumusețe în arhitectură în decorații ș.a și Ambasada noastră avea un perete așa în față și o gaură acolo unde bătai te întreba cine ești și ce vrei, aia era. Era impresionant și Ada – Kalehul a avut o viață zbuciumată. Dacă îmi permiteți să vă spun și o poveste, adevărată. Tudor Vladimirescu era prieten cu pașa din Ada – Kaleh, făcau comerț, Tudor Vladimirescu, el a fost sudit rus din 1912, 1906 … și a avansat Tudor Vladimirescu era prieten cu pașa făceau comerț , Tudor Vladimirescu făca comerț în special cu porcii , trecea turmele de porci le strângea din țară și le lua acolo era granița, granița era luată de turcii din Ada-Kaleh și pentru că se înțelegeau bine , participau la comerțul ăsta, mii de turci treceau și până la Budapestsa îi vindea pe toți, avea și Tudor Vladimirescu turnătorii lui, l-au reclamat pentru că toată Oltenia era sub comanda pașei din Ada- Kaleh și l-au reclamat că fură, mă rog o reclamație, și au adresat reclamația pașei din Ada- Kaleh și pașa a trebuit să facă dreptate și l-a chemat la judecată pe Tudor Vladimirescu și judecata s-a făcut la Baia de Aramă și care a fost verdictul dat, Tudor Vladimirescu legat de un pom, un copac în pădure să stea 24 de ore legat acolo, dacă vin fiarele sălbatice și-l mănâncă înseamnă că e vinovat , dacă nu-l mănâncă înseamnă că este nevinovat, asta a fost judecata și Tudor Vladimirescu avea și el un om al lui care era pe acolo l-au luat dar stătea legat acolo, fiind vara au început muștele să-l bâzăie și omul lui cu niște buruieni goneau muștele că i se puneau pe față și atuncea Tudor a zis așa lasă-le că dacă le gonești vin altele flămânde și alea mă omoară, asta a fost, este adevărată, a fost publicată de Emil Vârtosu sau cam așa ceva. Aveți fotografii de când a fost strămutată insula? Nu am, ce am avut s-au făcut niște poze au rămas la muzeu.

Fig. 1. M. Davidescu și Tudosie Daniela

Fig. 2 Covor turcesc din Ada – Kaleh Fig. 3 Covor turcesc din Ada- Kaleh ( Covoare Turcești cumpărate de familia Davidescu când a avut loc strămutarea insularilor )

Numele și prenumele : Duțescu Petre

Data și locul nașterii: 19 octombrie 1939 , Niculești, Jud. Gorj.

Profesia și ultima școală absolvită: muncitor, zidar calificat.

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ?

D.P: În insulă am ajuns prin faptul că noi, ne-a anunțat cineva că acolo a început demolările și noi fiind o familie compusă din 4 frați și cu tata al meu, am plecat de la Isverna de sus de la munte și ne-am dus acolo la demolări în insulă. Acolo erau monumente istorice casemate era fabrică de țigări în insulă, era moscheea, biserică, aveau fabrică de suzuchi de rahat cum se spune și acolo locuiau turcii. De când am început noi cu mai multe persoane acolo la demolări turcii au început să-și facă bagajele și să plece: alții în Constanța, alții au venit și aicea, alții s-au dus la ei acolo la turci, și am rămas acolo la demolări. A venit vaporul, am încărcat cărămidă de acolo pe care am demolat-o, a fost șef de echipă și de la dulgheri, au fost și zidari, au fost mai multe persoane care erau cu conducerea cu muncitorii acolo. De acolo s-au mutat toate materialele și toate osemintele de la morți, care le aveau și ei acolo și s-a dus în Șimian. În Șimian au făcut un cimitir și au îngropat toate osemintele acolo. Noi am stat acolo până ne-a apucat iarna, am avut ocazie de am cumpărat porci, i-am tăiat că turcii s-au dat de mirare de noi, mă voi ne-ați spurcat insula.[…] Au venit străinii și au fotografiat toată insula aia și probabil că am întrebat pe cineva tot dintre ai mei și mi-a spus că a văzut filmul acesta cu insula, dar eu nu am avut ocazia să-l văd niciodată și chiar că eram curios să văd. Am stat acolo cred că mai bine de 1 an cred că 2 ani. Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? Ei, turcii îi auzeam vorbind că era mai bine dacă venea un val peste ei și să se termine cu ei. Dar, fiecare să știți că așa consider eu că după atâția ani de zile care își face o casă acolo și care locuiește când pleacă ori și cât îi pare rău și turcii erau niște oameni foarte deștepți, când pleca din casa aia făcea și curățenie, că după ce am plecat au rămas casele noi controlam ne uitam, curățenie, tot. Mulți se ocupau cu borcanele, astea de dulceață de trandafiri, altu făcea rahat și fabrica de țigări, aveau și școală, moscheea. […] Am întrebat și eu de unde a devenit denumirea de Ada- Kaleh, măi nea Duțescule era unu Ada și unu Kaleh și s-a denumit Ada- Kaleh, cam așa am înțeles eu. Numele și prenumele : Duțescu Dinică

Data și locul nașterii: 14 iulie 1957, comuna Isverna

Profesia și ultima școală absolvită: muncitor construcții navale

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă Cum ați ajuns pe insulă ? Am ajuns pe insulă, datorită faptului că lucrau părinții în acea perioadă, perioada 1966-1968 la Monumente Istorice Porțile de Fier pentru că deja începea un fel de demolare a cazematelor care erau încărcate cărămizile în șlepuri și trimise în insula Șimian să facă o machetă după procedura care era în insula Ada- Kaleh. Insula Ada- Kaleh din câte știu era situată între Orșova veche și Vârciorova, între acestea.Se trecea cu barca de pe uscat pe insulă, care costa 2 lei din câte știu eu de persoană la intrare pe insulă era o unitate militară, grăniceri care făceau un fel de control al documentelor și veneau foarte foarte mulți turiști, era o insulă pentru turiști. Gândindu-mă acuma, văzând relatez imaginile de acolo era ceva fantastic, te urcai pe niște scări cam 2 m pentru că era nivelul așa de uscat, la intrare te aștepta o alee cu castani pe stânga și pe dreapta, după care urma la 100 m erau mese care erau așezate și cu toate bunătățile începând de la dulceață de trandafiri, dulceață de smochine, diverse. În altă parte sau în partea cealaltă a drumului acolo era vorba de ceai, era vorba de cafea care se făcea în timpul ăla, era fiartă în nisip, era ceva fantastic. […] Gândindu-mă bine având 11 sau 12 ani fiind în clasa a IV- a, am făcut școala acolo pentru că era o școală elementară I-IV, nu erau foarte mulți elevi dar aceste clase se desfășura una singură de la I-IV erau profesori care pregăteau elevii în limba română. Despre insulă pot să spun că după ce erai îmbiat cu tot felul de arome din ăștia și dulcețuri la 2 km sau 1,50 km în centrul insulei acolo era o termocentrală care producea curentul, era fabrica de textile, era fabrica de pâine, fabrica de tutun aveau acolo din câte știu eu și foarte multe cazemate. Cazemate însemnând la sol, cazemate în formă de cerc și foarte groase , aveau 60 -70 cm grosime, iar cășile turcilor erau deasupra cazematelor, deasupra. Acolo pot să spun că a fost pentru mine având vârsta acum de 60 de ani a fost raiul pe pământ. Pot să îmi aduc aminte pentru că unele dintre cazemate aveau chiar înălțimea de 25 -30 de m. De la sol plecau viță de vie foarte groasă și fiind copil mă urcam pe ele sus și descopeream acolo acei struguri foarte mari, nu pot să spun numai despre smochine pentru că în general era împânzită de smochine dar erau și alte fructe care străinii, deci, de străini pot să spun că era vorba despre elvețieni despre americani îmi aduc aminte perfect, îmi aduc aminte că erau naționalități cu care începusem să mă obișnuiesc cu ele și le ceream mici cadouri și erau foarte buni, foarte omenoși, în special pixuri sau stilouri ne da și le spuneam în limba lor chiar, multe cuvinte, pot să spun că erau și ghizi în timpul ăla și aduna un ghid în jur de 15 -20 de persoane în special turiști și de regulă acei turiști veneau cu un ghid român, iar ghidul de pe insulă turc era un fel de translator ca să înțeleagă străinii despre ce este vorba. În special vizitau, cum v-am spus, aceste întreprinderi pe care sunt sigur că își desfășurau activitatea turcii. Ce era de vizitat acolo, ceva care a rămas întradevăr unic era vorba despre o moschee, o moschee foarte mare construită tot pe cazemate pentru că turcii nefiind ortodoxșiaveau așa numită moscheea lor. Moschee, era de foarte multe ori deschisă, aveai ce să vezi în interior. Dacă îmi aduc bine aminte era vorba despre o fetiță care a început să construiască un covor a durat în perioada de la 7 ani dacă nu greșesc eu până la 16 ani, a făcut manual acest covor, după care a murit, așa cunosc. Ce puteți să-mi spuneți despre Miskin Baba? Da, îmi aduc aminte de acest personaj era vorba despre un sfânt. Pot să spun că acuma în aceste momente pot să văd când a avut loc deshumarea lui care a durat chiar mai multe zile pentru că au venit niște așa numiți popi care au făcut, religia care se face pentru deshumare au fost în jur de 6-7 persoane și nu au putut ca să intervină să dezgroape, nu au putut efectiv, încercau și nu s-a putut. Deci, asta nu este doar o istorie auzită, văzând fiind copil acolo au durat 3 zile, a treia zi a venit cineva de la București mai mulți și au putut să facă această deshumare care din câte știu eu, aproape toți morți care erau acolo au fost luați, osemintele și duse la Constanța pentru că acolo era locul de turci care erau ei din baștină. Pot să spun că turcii nu consumau carne de porc asta știu personal. Pot să spun că din timpul vechiului regim condus de președintele Ceaușescu li s-a dat totuși dereptul de a alege de a sta în România sau să plece fiecare în orice stat, plecau în Cehoslovacia, plecau în Turcia, plecau alții în Constanța, alții chiar aici, s-au mutat aicea în Schela de sus în cartierul ăsta unde au și un fel de cimitir al lor și mai știu că plecaseră cam jumătate sau trei sferturi din populația insulei Ada- Kaleh în diverse țări, nu știu dacă le-a fost bine sau au vrut neapărat să se întoarcă înapoi pentru că noi cei care eram încă acolo, au venit înapoi au venit ca să mai viziteze de unde plecaseră, plângeau și spuneau că nu pot să se acomodeze în statele respective pe unde plecaseră. Deci, am găsit persoane din astea care ne îmbrățișau, plângeau spuneau că nu pot să trăiască în altă parte și mulți din ei cum v-am spus s-au dus în Constanța unde de regulă sunt turci și mai mult decât atâta erau foarte mulți muncitori care aparțineau de Monumente Istorice Porțile de Fier unde au dărâmat majoritatea clădirilor înalte care erau deasupra de cazemate, moscheea aproape în toatalitate pentru că fiind barajul care a început să se construiască din 66 – 68 influența trecerea vaselor, a vapoarelor, nu întâmplător a fost vorba despre demolarea Orșovei vechi și a Vârciorovei pentru că nu vroia nimeni să plece de acolo dar datorită nivelului care creștea al Dunării era obligată, erau obligați ca să plece, deci, eu personal am făcut acolo un an de zile sau chiar un an jumate școala în clasa a IV-a după care s-a desfințat școala de acolo și am fost transferat la Orșova veche. De la Orșova veche am stat o perioadă nu mai rețin cât a fost dărâmată școala și de acolo și am fost transferat în Vârcirova și de acolo, pentru că Vârciorova încă mai exista. Deci, încă o dată pot să spun că de la intrarea în insulă era o unitate militară care treceau numele și prenumele cine intra acolo așa să nu fie probleme că fiind așezată acolo în partea Dunării de către sârbi era foarte aproape și puteau să treacă și întradevăr au fost foarte multe cazuri de turci care au trecut ori cu barca ori înnot pentru că erau foarte buni înnotători. Am găsit într-o perioadă fiind copil, fiind nestarnic, fiind vârsta aia, am dat la o parte multe crengi, scânduri, nu știu și am coborât pe niște scări aproximativ 30-40 de m după care era semirotund un fel de tunei. Începuse să picure picături foarte foarte micuțe de apă și m-am cam speriat și m-am întors înapoi. M-am dus la un turc pentru că învățasem să mă descurc cu ei și mi-a spus un turc că sunt nebun că de ce am făcut treaba aia pentru că el știa că este o trecere în partea sârbească pe sub acel tunel. Despre așezarea care era acolo pot să spun că aveau de toate. Așa cum am spus în insulă cei care au avut șansa să locuiască nu erau sub nici un fel mai jos decât centrele ale mari sau orașele ale mari. Din contră acolo era o civilizație mult mai avansată, ordine și curățenie foarte mare. În interior dacă de băgai în-năuntru fiind copil îi cunoșteam majoritatea și mă băgam la ei serveam dulceațuri sau altceva, obligat trebuia să te descalți și nu puteai ca să vezi ceva anume care îți luau ochii pentru că totul era extraordinar de frumos, aranjat, mobilat, din contră erau foarte buni nu știu cum să mă exprim despre cultură cu tablouri. Acum pot să spun că cunoscând cum este viața în orașe acolo în timpul ăla pe drept cuvânt pot să spun că era raiul, erau foarte buni organizatori, comunicau între ei fără a face altercații, erau civilizați. În timpul acela dacă îmi aduc aminte că deși dacă era insulă fumau numai în locuri anume care era un lucru mare, nu se aruncau chiștoace pe jos cum se aruncă acuma de regulă în timpul ăla. Portul lor național și-l păstrau ? Dacă mă gândesc bine nu diferea față de cel al românesc cu nimica pentru că turcoaicele chiar vizitând Turcia și am fost la ei de câteva ori, ei aveau stilul de-aș pune în cap acel batic. Dar, acolo nu , turcoaicele nu aveau așa ceva. Doar când era vorba de sâmbătă sau duminică când mergeau la moschee, deci , vorbim despre femei genu feminin nu-și permiteau să intre cum intră la noi la ortodoxși oricum, aveau întradevăr ținuta care li se impunea. Acolo era chiar o civilizație mai mare pentru că aicea intră, iasă fac un fel de dezordine la ortodoxși, acolo așa când se intra țineau același cult cum am văzut la arabi cu închinăciunile acelea cu statul în genunchi deci aveau un interes deosebit și la cimitir cum v-am spus de acel Miskin Baba, era întradevăr un fel de pelerinaj dacă aș putea spune așa. Deci, oricine se ducea ori din curiozitate sau se ducea pentru că era întradevăr ceva. Cum se desfășura o zi din viața dumneavoastră când erați copil? Chiar am uitat ca să vă spun, având părinți români și intrând în insulă în perioada 66 -68, mă țineau cumva din scurt, poate că le era frică de apă poate că le era frică de altceva că mi se întâmplă. Dar, eu cunoscând turcii, deci, mă duceam la ei și vorbeam cu ei seara și spunea vezi că dimineață la 4 și jumătate sau 5 înainte de ivirea zorilor mergi cu mine cu barca și scoatem năvoadele. Nu știu cum să mă exprim în felul ăsta dar era ceva care nu știu dacă mi se mai întâmplă de 2 ori în viață, ca să mergi cu turcii înainte de răsăritul soarelui sau să vezi doar soarele ăla cum se reflecta în Dunăre și scoteau năvoadele alea poate 40 , poate 50 kg de pește era ceva minunat, era ceva fantastic. Dura treaba asta cam până la 7, 00- 7, 30 după care mergeau la insulă și luau peștele și îl distribuiau acolo unde aveau nevoie. Asta o făceam de câte ori mi se oferea ocazia, de 2 ori pe săptămână sau de 3 ori pe săptămână pentru că era fantastic. Ce potnsă vă mai spun la 8 dimineața intram în școală și deci eu eram singurul român între turci.Dar, am fost primit cu atâta bunătate și căldură în afară de comportamentul lor foarte bun, împărțeau cu mine mâncarea. Deci, nu știu pentru că nu poți să consumi chiar multă mâncare, dar, ți se impunea să iei ceva de la ei, sunt, sau cel puțin erau foarte buni sufletiști. Despre profesor îmi aduc aminte că era numai unu și orele se desfășurau de la 8 la 12 predând la fiecare clasă, cum se zice, deși cum erau în același loc predau de la I –IV. Mai pot să spun ceva spre rușinea mea cred că a fost singurul premiu pe care l-am luat în clasa a IV-a, adică premiul II pentru că un turc a luat premiul I și nu eram în clasa a IV-a decât trei inși, unu a luat premiul I, eu am luat premiul II și altu a luat mențiune pentru că noi eram decât trei inși. Ne ademenea profesorul și cu ceva ceai sau cu ceva dulciuri, nu știu dacă era pe ordinea de zi așa ceva s-au așa se proceda la turci.
[…] Atunci când priviți în trecut și vi se face dor de Ada- Kaleh ce faceți? M-am gândit de mult la treaba asta și am o imaginație și să gândesc ce a fost și m-am gândit de ce nu aș mai fi încă o dată și îmi dădeam un răspuns umil pentru că nu se poate așa, nu se poate. Chiar dacă am mai călătorit eu, am umblat în Grecia pe unde am mai umblat, am umblat dar nu am avut șansa asta poate fiind și copil atuncea a rămas și imaginația în minte că acolo a fost. Ce v-a impresionat cel mai mult pe insulă? Dacă aș spune totul ar fi prea mult, dar gândesc că acele deșteptări dimineața, diminețile care au fost și mergeam cu barca să scoatem năvoadele, alea cred că au fost cele mai frumoase lucruri și mai mult decât atâta, am uitat o treabă pentru că aveam un turc foarte bun sufletește care mergeam cu el și devenisem un fel de ghid și mergeam prin toate locașurile de pe insulă și la rândul meu le spuneam aici există asta, aici există asta. Când ajungeam în partea turcilor le spuneam vedeți dumneavoastră acele păsări, deci ele nu pot să depășească partea spre sârbi, era vorba despre rațe și gâște pentru că nu au pașaport, da și oamenii se amuzau de o problemă din asta aveau, nu știu, dacă v-am spus și teren de fotbal aveau acolo. Au fost poate ceva revoltător că de ce sunt demolați și nu sunt lăsați,dar, cum știți și dvs., în timpul ala regimul nu putea, deși gândind categoric ce s-a făcut cu hidrocentrala, este ceva pentru viitor sau a fost ceva pentru viitor. Au luat din cărămida cazematelor și au fost transportați cu un an sau un an și jumătate spre insula Șimian,din păcate nu am ajuns, din câte știu eu s-a făcut un fel de machetă, asta se dorea ca să fie încontinu vizitată de către turiști. Nu știu în ce stadiu este dar știu că foarte multă cărămidă 60% din cazemate au fost transferate la insula Șimian.

Urmașii acelor persoane care au locuit în insula Ada-Kaleh

Numele și prenumele : Onofrei Răileanu Liviu

Data și locul nașterii: 12 aprilie 1970

Profesia și ultima școală absolvită : Universitatea din Craiova, Facultatea I.M.S. T, mecano-energetician la Porțile de Fier I.

Naționalitatea: Română

Religia: Ortodoxă

Cum au ajuns părinții dumneavoastră pe insula Ada- Kaleh? O.R.L: Pe vremuri tatăl meu a fost grănicer și pe vremuri se aduceau grănicerii din partea opusă a locului de unde urmau să profeseze și el era din Moldova și a fost trimis cu serviciu în post pe insula Ada- Kaleh, a activat în insulă între 1962 și 1968, în 1975 a ieșit la pensie pe caz de boală. Prin raportarea la aspectele memorabile puteți să-mi povestiți despre viața cotidiană a insulei Ada- Kaleh? Ce v-a povestit tatăl dvs. O.R.L: Au locuit mai mulți, fratele meu și mama mea. Eu m-am născut în blocul turcilor care au stat pe Ada- Kaleh și când a venit momentul strămutării, unii au ales să plece în Turcia, alții în București, Constanța, satul de lângă Schela Cladovei de lângă Turnu Severin și o parte au ales Turnu Severin, exact blocul unde m-am născut eu, un bloc numai de turci. Mă încântau când eram mic poveștile, ei tot timpul regretau insula Ada- Kaleh, vorbeau cu nostalgie, întotdeauna, în fiecare zi trebuiau să și-o reamintească în povești. Poveștile perpetuau memoria insulei, o alimentau tot timpul, nu o lăsau să se atrofieze, să dispară în neant, așa cum a dispărut în lacurile de acumulare de la Porțile de Fier I și tot timpul, trebuiau să-și aducă aminte ce făceau când erau mici, cum și-au petrecut viața între zidurile cetății, fortăreață de pe insulă. Mama dumneavoastră a lucrat pe insulă? O.R.L: Nu, nu a lucrat. A avut grijă, deci taică-miu fiind comandantul pichetului trebuia să aibe grijă de copil, de fratele meu care s-a născut pe insulă și pe urmă să-l întrețină pe soțul ei, să-l calce. Pe insulă era un post de maximă importanță, pichetul de grăniceri de pe Ada- Kaleh deoarece era doar la 2 km., ba nu era foarte aproape, era la 2 km și jumătate de Orșova, dar foarte aproape de malul sârbesc, ori dacă era cineva care voia să treacă la sârbi, insula era cel mai bun prilej ca să-și odihnească brațele ca să treacă înot sau turiștii care veneau pe Ada- Kaleh, ei trebuiau ca să aibe grijă ca nu cumva din greșeală să rămână vizitei pe insulă ca ulterior noaptea să treacă puțina parte de Dunăre care îi separa de sârbi, de iugoslavi. Din ce va povestit tatăl dumneavoastră care erau relațiile insularilor cu românii din Turnu Severin și Orșova? O.R.L: Păi, erau relații bune, cordiale, se aprovizionau de pe malul românesc bineânțeles cu toate ce aveau nevoie, se duceau și vindeau produse proprii insulei: rahat locum așa se numea rahatul de pe Ada- Kaleh care era foarte bun dar avea denumirea de locum, dulceațade trandafir de smochine, totul , făceau schimburi, vindeau pe mal și pe urmă se aprovizionau și cu produse de pe mal și se împăcau foarte bine. Inclusiv cei câțiva români ce erau pe insulă se împăcau foarte bine cu turcii care erau de generații pe insulă. […] Cum au reacționat insularii când au aflat de strămutare? O.R.L: Foarte mulți dintre ei au spus că nu este posibil lucrul acesta și când și-au dat seama că totul este într-un fel ireversibil o tristețe amară a coborât asupra insulei, inclusiv atitudinea că au fost strămutați plângeau își plângeau morții că așa au spus că morții s-au dus și iau îngropat separate dar din auzite de la domnul Durgut mi-a spus că până la urmă au fost într-o groapă comună și doar pietrele le-au pus în cimitir. Inclusiv o doamnă din Turcia când a asistat la strămutarea rămășițelor celui mai sfânt dintre turci Miskin Baba spune că știe locul exact pe insula Șimian unde este îngopat Miskin Baba. (…) Când a avut loc strămutarea insularilor? În 1968 atunci a fost filmul făcut de studiourile Alexandru Sahia în 1968 încă mai erau turci pe insulă și la sfârșitul anilor 68. Taică-miu a plecat printre ultimii, grănicerii de pe insulă au plecat ultimii ca să fie siguri că nu sunt treceri că deja începuse să se inunde insula. Este un film foarte frumos făcut de Alexandru Sahia dar puțină lume știe că și în filmul despre Orșova a lui Tivaienii sunt imagini cu tancurile care au fost afduse de pe pod de pontoane și au adus tancurile pe insulă au filmat și pe urmă le-au retras. Deci, în 68 au început să termine cu evacuarea insulei. De ce s-a ales acest loc de construire a hidrocentralei. Din nefericire lucrez la asasinul insulei, este visul meu de când am fost mic, primul vis a fost să mă nasc pe Ada- Kaleh sau să îmi petrec o parte din copilărie pe Ada- Kaleh, poveștile erau minunate, poveștile de pe insulă. De ce s-a ales acest loc? În aval de acestă insulă, deoarece era într-o porțiune unde potențialul hidroenergetic al Dunării urma să fie folosit la maxima lui capacitate, Dunărea avea o viteză mai mare în această porțiune și era exact la capătul defileului clusuri Dunării și putea să acumuleze multă apă în spate, plus că a avut roca din munte, era o rocă foarte bună și barajul s-a pliat foarte bine pe această rocă. Deci, cele trei condiții: una potențial hidroenergetic folosit foarte bine datorită pantei și vitezei apei care avea o viteză foarte mare și putea acumula multă apă în spate, că era la capătul defileulșui Dunării și roca foarte bună inculsiv cea de pe fundul Dunării , că barajul s-a prins și în malul dar și în roca de pe fundul Dunării.

ANEXA 3

Povești despre insula Ada- Kaleh în mentalul colectiv

Care sunt poveștile care circulă despre insula Ada- Kaleh și în special despre Miskin Baba? Onofrei Răileanu Liviu: Una din poveștile reale este că copiii jucau de-a basascunselea prin catacombele cetății fortărețe, dar mai exista în afară de asta, încă unu de-a basascunselea când se pierdea un turist, în momentul când era asorbit de frumusețea insulei a plantelor, a caselor contruite în stil arhaic și rustic pe cetate și în interiorul cetății când se da alarma că a dispărut un turist copii îl căutau aveau promis un premiu care îl găsește primul și începeau să caute turiști ca să îi îmbarce și să plece vaporul. Pe urmă, iar sunt frumoase poveștile cu fantoma lui Miskin Baba, fantoma însemnând o lumină care atunci când venea înserarea și pleca lumina, acea lumină era Miskin Baba, se întruchipa sub forma unui câine și întotdeauna comandanții pichetului de grăniceri, tatăl meu care avea ciclul de 9 recruți veniți pe insulă trebuia să îi avertizeze că nu poate să atingă un câine mare alb și la unul dintre ei când a venit a uitat să-i spună și el a văzut că i s-a băgat în post acolo unde era, un câine alb și a dat cu piciorul în el să-l gonească și dintr-o dată căzuse și a adormit pe loc așa povestește el și când s-a trezit câinele nu mai era și când a povestit asta a zis tatăl meu a am uitat să-i spun de Miskin Basa și că poate fi un câine și a dat cu piciorul în el și a înțepenit pe loc. Pe urmă multe povești despre haiducii că în perioada de pe la 1800, sec. XIX, mulți haiduci veneau pe insulă și spuneau că veneau și își îngropau comorile pe insulă pe care le furau de pe mal le duceau pe insulă, inclusiv pe marele Lasoth Kosut au fost reținuți capii revoluției de la 1848, Nicolae Bălcescu și ceilalți și ajung, Lasoth Kosut a fost deținut pe insulă, a stat pe insulă și inclusiv povestea cu ascunderea, a furat coroana regală a tronului Austro-Ungar și voia să o ducă la Constantinopol și fiind paza prea strictă pentru că erau pe teritoriu Austro – Ungar la Orșova a băgat-o într-un butoi cu untură parcă în părculeț aici în Orșova și când localnicii au găsit coroana ascunsă acolo au găsit, și Imperiul AustroUngar a construit capela coroanei, o capelă foarte frumoasă, din păcate locul este acoperită de apele lacului de acumulare. Porțile de Fier a făcut multe victime pentru ridicarea lui localități : stânca Babacai și insula Ada- Kaleh, s-a plătit un preț imens. Ar fi foarte interesant să se pună într-o balanță aspectele pozitive ale contruirii insulei și pe urmă aspectele negative să vedem ce atârnă mai greu. Pe vremuri așa se spunea că și acum se spune că imensa energie produsă de Porțile de Fier, curată produsă în parametrii în cantitate foarte mare depășesc aspectele negative dar sufletul localnicilor de pe Ada- Kaleh băștinașilor de pe Ada- Kaleh nu interesa energia produsă pentru țară pentru ei era ceva foarte dureros.

ANEXA 4

Rețete turcești

Cafeaua turcească http://citynews.ro/lifestyle-17/tehnologia-de-preparare-cafelei-35928 Cafeaua turceasca – se prepara folosind o cafea foarte fin macinata si bine prajita. Una din variante (utilizate pe Insula Ada-Kaleh) este urmatoarea: se pune apa intr-un ibric de cupru cositorit pe dinauntru. In apa rece se pune cate o lingurita de cafea pentru fiecare ceasca, fara sa se agite, cafeaua ramanand la suprafata apei. Se pune peste cafea cantitatea de zahar dorita si se pune pe foc nu prea intens. Pe masura ce se incalzeste apa, are loc umectarea firelor de cafea, care se lasa treptat la fund. Intre timp se dizolva si zaharul. Cand incep sa se degaje bule de aer din apa, granulele de cafea sunt aduse la suprafata si se umfla in partea de sus a ibricului. Dupa unii, in faza aceasta se ia de pe foc si se adauga putina apa rece, lasand sa stea 1-2 minute. Dupa altii se dau 2-3 clocote. Se serveste fierbinte in cesti mici. Prepararea cafelei se poate face mai repede in baie de nisip. http://www.9am.ro/comunitate/forum/view_topic/22634/cafenea-cu-aroma-virtuala/cafenea-cu-aroma-virtuala-pagina-1046.html Iti place cafeaua aromata si tare ? Uita de masinile sofisticate si intoarce-te la cafeaua traditionalanumita „cafeaua la ibric” . Cafeaua turceasca originala se prepara intr-un ibric de arama fie la foc de aragaz,sau la o masina speciala cu spirt (traditional cafeaua se face la nisip incins ca odinioara pe vestita insula Ada- Kaleh) si trebuie sa stai cu ochii pe ea.. Preparata dupa traditia turceasca, cafeaua la ibric ramane savuroasa isi pastreaza aroma indiferent daca o preferi dulce sau amaruie, slaba sau tare. Mod de preparare: Metoda turceasca de facere a cafelei este o metoda foarte inovatoare, care dateaza inca de pe vremea sec al 16-lea si este considerata unul din primele moduri de a face o cafea.
Nu numai ca este un mod unic de a face cafeaua, dar este si de asemenea foarte simplu. De fapt, singura cheltuiala suportata la obtinerea cafelei turcesti este faptul ca ai nevoie sa cumperi o masina de macinat de prima clasa. Mașina de măcinat ar trebui sa fie echipata sa macine cafeaua chiar mai fin decat un espresso. Puteti opta, totusi, sa cumparati o masina special conceputa pentru a crea cafea turceasca. Primul pas in creerea cafelei turcesti este adaugarea apei reci pe care o folositi intr-o ceasca ca sa masurati cantitatea dorita. Inainte de toate, veti vrea sa adaugati generos o lingurita de cafea pentru fiecare ceasca de apa. Veti invata sa amestecati cafeaua in functie de preferintele dvs de gust de-a lungul timpului.De obicei se adauga zahar in cafeaua turceasca. Desigur ar trebui sa va adaugati zaharul in functie de propriile gusturi. Cu toate acestea, este, de obicei este nevoie de o lingurita de zahar la doua cesti de cafea.Este foarte important sa se agite amestecul de cafea, apa si zahar, pana cand zaharul se dizolva inainte de a face cafeaua.Odata ce amestecul dvs este gata, incepeti sa o faceti la o temperature medie. Daca temperatura este mare va poate amari cafeaua. Cu toate ca nu mai este nimic de facut in acest moment, tineti minte sa va atintit ochii asupra cafelei.Pentru a crea o cafea tare turceasca veti avea nevoie,de asemenea de ,apa buna,un amestec de calitate superioara de cafea prajita ,de o lingura de metal pentru a amesteca si de un ibric.Ibricul este cel care este folosit in creerea de cafea turceasca. Desigur veti avea nevoie, de asemenea, de o sursa de caldura pentru a face cafeaua.Sursa dvs. de caldura atunci cand faceti cafea turceasca poate fi un element de incalzire alimentat cu butan sau gaz sau un cuptor electric. Alegerea este a dvs. Ingrediente și mode de preparare: 2-4 lingurite de cafea proaspat macinată, 2 lingurite de zahar sau miere,200 ml apa1 praf de sare. Lapte si frisca optional se pune .
Se pune apa in ibric (nu mai putin de 75 ml,dar nici mai mult de 200 ml)zaharul sau mierea si 1/2 din cantitatea de cafea.Pune ibricul pe aragaz .Cand incepe sa se umfle amesteca putin si ia cafeaua de pe foc.Adauga imediat restul de cafea si amesteca din nou.Pentru ca zatul sa se lase la fundul ibricului adauga o lingurita de apa rece,si acopera cateva minute.Lasa cafeaua la infuzat si apoi toarn-o in cesti si serveste-o fierbinte.Cafeaua turceasca este foarte aromata .Este foarte important sa nu va intoarceti cu spatele la aragaz,cand faceti cafea turceasca la ibric(Se umfla foarte rapid).Cu toate ca este usor de facut ea necesita atentie totala . Unii oameni aleg sa adauge diferite condimente in cafeaua lor turceasca.
Aceste condimente pot sa includa cardamom,anason sau chiar zahar.De fapt, cafeaua turceascaeste cunoscuta pentru aroma ei puternica ,gustul dulce si culoarea neagra.Daca folositi diverse condimente in cafeaua dvs turceasca ,ar trebui daca este posibil sa cumparati semintele respective si sa le zdrobiti cat mai fin.Cu toate acestea retineti ca putine condimente schimba mult cafea. Cu cat macinati mai bine boabele dvs,cu atat mai bine,pentru ca nu exista termenul de "boabe prea tare macinate ,atunci cand faceti cafea turceasca".
Intr-un ibric se pun la fiert pe foc minuscul o cescuta de apa, 1 lingurita de cafea si zaharul.
Pe masura ce se apropie de clocot, se ia caimacul ce se formeaza cu o lingurita si se pune in cescutaCand a dat in cateva clocote se pune inca 1 lingurita de cafea, se acopera si se da deoparte, sa se aseze zatul si sa-si dea cafeaua ce are de dat
Se toarna in cescuta.

http://www.carevasazica.net/forum9/305-2.html

Cafeaua turceasca la ibric va mai amintiti?

La Timisoara era cafeneaua Ada Kaleh sau la "turcul"

3 lingurite de cafea macinata, sortimente diferite

2 lingurite zahar (sau dupa gust)

200 ml apa

Mod de preparare

Cafeaua cea mai aromata se prepara din boabe de cafea macinate fin, in masini speciale; Este indicat sa se macine cafeaua in cantitati mici, pentru ca aceasta sa nu-si piarda aroma, se pastreaza in cutii de metal sau borcane bine inchise cu capac; Intr-un ibric se pune cafeaua, in functie de numarul persoanelor, impreuna cu zaharul respectiv si se dilueaza cu apa fierbinte, masurata cu cescuta de cafea; Ibricul se trece pe foc si cafeaua se amesteca cu lingurita, pana cand da in clocot, atunci se trage ibricul imediat de pe foc, apoi se pune inca de doua ori pe foc, procedand la fel; Dupa ce s-a retras a treia oara, ibricul se clatina putin, ca sa se adune caimacul, care se ia cu lingurita si se imparte la toate cescutele; Cafeaua se lasa sa stea 2-3 minute, ca sa se aseze putin drojdia, apoi se toarna in cesti. Se serveste imediat, fierbinte.

http://blogulughitabucataru.blogspot.ro/2011_03_01_archive.html

• 1 ceașcã de 100 ml

• 2 lingurițe cafea mãcinatã

• 1 lingurițã rasã de zahãr (sau cât vã place)

• Început de basm vechi: Se pune apa la fiert într-un ibric de alamã, în nisip încins (așa cum se fãcea cafeaua cândva, pe insula scufundatã Ada Kaleh). Dar, dacã nu-i alamã și nu-i nisip, atunci e bun și un ibric smãlțuit pe un foculeț miniatural, sã dea timp cafelei sã se încingã.

• Deci, reluãm: Într-un ibric se pun la fiert pe foc minuscul o ceșcuțã de apã, 1 lingurițã de cafea și zahãrul

• Pe mãsurã ce se apropie de clocot, se ia caimacul ce se formeazã cu o lingurițã și se pune în ceșcuțã

• Când a dat în câteva clocote se pune încã 1 lingurițã de cafea, se acoperã și se dã deoparte, sã se așeze zațul și sã-îi dea cafeaua ce are de dat.

• Se toarnã în ceșcuțã