Instrumente Stimulatorii Economice Si Fiscale
CUPRINS
Introducere
CAPITOLUL I: IMPLICAȚIILE ECONOMICE ALE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE DATORATE EMISIEI DE CO2
1.1. Intensificarea efectului de sere
1.2. Schimbările climatice datorate emisiei de CO2
1.3. Investiții din perspectiva schimbărilor climatice
CAPITOLUL AL II-LEA: INSTRUMENTE STIMULATORII ECONOMICE ȘI FISCALE
2.1. Categorii de instrumente economico-fiscale
2.1.1. Taxe financiare
2.1.2. Detaxările și subvențiile
2.1.3. Sistemele de consignație
2.1.4. Bursele de poluare
2.2. Condiții de eficacitate a instrumentelor economice
2.3. Reglementare – instrumente economice
2.4. Alte instrumente economice
2.4.1. Acordurile voluntare
2.4.2. Responsabilitatea socială a operatorilor economici
CAPITOLUL AL III-LEA: UTILIZAREA INSTRUMENTELOR ECONOMICE GERMANIA – ROMÂNIA
3.1. Instrumentele economice aplicate pentru reducerea emisiilor de CO2
3.2. Măsuri de reducere a costurilor pentru energie
3.3. Taxele de energie
3.4. Previziuni pentru perioada 2020-2030
3.5. Sectorul transporturilor
3.5.1. Accizele pentru combustibilii de transport
3.5.2. Internalizarea costurilor externe ale transporturilor
3.6. Măsuri pentru protecția climei în sectorul transporturilor
3.7. Sectorul agricol
Concluzii
Bibliografie
INTRODUCERE
Lucrarea de față intitulată Instrumente și mecanisme economico-financiare de combatere a poluării tratează problemele legate de principalele instrumente economico-financiare de combatere a poluării, acest studiu bazându-se pe o bibliografie solidă a unor autori cunoscuți în materie, printre care amintesc: F. Alexandru, Anca Angelescu, Dan Bălteanu, Gh. Bistriceanu, I. Cojocaru, I. Denuță, D. C. Dragoș, Mircea Duțu, Gheorghe Filip, G. Georgescu, A. Ionescu, Gheorghe Manolescu, Daniela Marinescu, S. Mănescu, Dan Moraru, Narcisa Roxana Moșteanu, Ruxandra Petrescu-Mag, C. Postlenicu, Marius Profiroiu, Vladimir Rojanschi, M. Rusu, M. Stoica, Iulian Văcărel, Sanda Vișan și alții.
Lucrarea de față se dorește a fi o prezentare analitică a instrumentelor economico-financiare de combatere a poluării. Se subliniază importanța acestora, precum și rolul lor în acțiunile desfășurate în vederea atingerii obiectivelor. De asemenea, în lucrare, se fac previziuni pentru perioada 2020-2030.
Lucrarea este structurată în treicapitole.
Capitolul întâi, intitulat Implicațiile economice ale schimbărilor climatice datorate emisiei de CO2 are menirea de a prezenta succint intensificarea efectului de sere, schimbările climatice datorate emisiei de CO2 și investițiile din perspectiva schimbărilor climatice.
Capitolul al doilea, intitulat Instrumente stimulatorii economice și fiscale, scoate în evidență dimensiuni teoretice privind principalele instrumente stimulatorii economice, printre care un rol important îl au: taxele financiare, detaxările și subvențiile, sistemele de consignație, bursele de poluare.
Organizarea anchetei din capitolul al treilea, intitulat Utilizarea instrumentelor economice Germania – România, are rolul de a verifica principalele instrumente economico-financiare de combatere a poluării în cele două țări.
Metoda de cercetare pe care o voi folosi este una calitativă, preponderent explicativă, care are ca obiectiv prezentarea principalelor concepte și explicații teoretice, dar și a analizei acestora în situații concrete. Am ales cercetarea calitativă pentru că presupune un ansamblu de metode, subiectul fiind cercetat dintr-o perspectivă naturalistă și interpretativă.
Pe baza informațiilor prezentate pe parcursul lucrării în cele trei capitole amintite, sunt formulate, în final, unele concluzii și recomandări referitoare la tematica lucrării abordate.
Prin prezenta lucrare, am dorit să demonstrez importanța deosebită a cunoașterii aspectelor definitorii privind instrumentele economico-financiarea de combatere a poluării, întru realizarea scopului propus stabilindu-mi următoarele:
Analiza aspectelor teoretice și metodologice privind instrumentele economico-financiare de combatere a poluării;
Identificarea și analiza lacunelor, confuziilor și contradicțiilor în ceea ce privește tema abordată.
Obiectivele urmărite în această cercetare sunt următoarele:
Stabilirea temei de cercetare: instrumente și mecanisme economico-financiare de combatere a poluării;
Selectarea bibliografiei în vederea documentării, selecționând atât materiale informative pur teoretice, cât și rapoartele unor studii de caz pe aceeași temă, elaborate în prealabil de către specialiști;
Documentarea propriu-zisă atât din materialele selectate, cât și urmărirea unui curs de specializare în materie;
Interpretarea și prelucrarea datelor obținute.
Modelele și ariile abordate în această lucrare sunt:
Documentarea teoretică din cărțile de specialitate indicate selectiv în bibliografie;
Documentarea practică prin culegerea de date din studiile de specialitate;
Culegerea și sistematizarea datelor;
Analiza comparativă a datelor, interpretarea rezultatelor și formularea de concluzii și propuneri.
CAPITOLUL I
IMPLICAȚIILE ECONOMICE ALE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE DATORATE EMISIEI DE CO2
1.1. Intensificarea efectului de sere
Efectul de seră este procesul prin care atmosfera captează o parte din energia solară, încălzind Pământul și moderând clima.
Schimbarile climatice reprezintă una din cele mai mari provocări cu care ne confruntăm. Potrivit celui de-al Patrulea Raport Global de Evaluare al Grupului Interguvernamental privind Schimbǎrile Climatice – IPCC, elaborat în anul 2007, activitățile umane (arderea combustibililor fosili, schimbarea folosinței terenurilor, etc.) contribuie semnificativ la creșterea concentrațiilor emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosfera (dioxid de carbon, metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf), determinând schimbarea compoziției acesteia și încălzirea climei.
Experții în domeniul climatic sunt de părere că o creștere a nivelului gazelor cu efect de seră, creștere provocată de activitățile umane, accentuează în mod artificial efectul de seră, ducând la creștere a temperaturilor globale și dereglând clima în mod dezastruos.
Gazele de seră includ dioxidul de carbon, rezultat din arderea combustibilului fosil și defrișări, metanul, eliberat de pe plantațiile de orez și locurile de depozitare a gunoaielor, precum și produse rezultate din arderi și diferiți compuși chimici industriali (acid azotos, carbon fluorhidric, carbon perftoric, sulf hexaflorid).
După vaporii de apa, dioxidul de carbon (CO2) este principalul gaz de seră. Carbonul este stocat sub pământ, departe de biosferă, în combustibili fosili, însă ciclul organic al carbonului descrie transferul carbonului între mări, ecosistemul terestru și atmosferă.
Fără influența umana, transferul între aceste rezervoare de carbon este menținut în mare în echilibru – de exemplu, plantele absorb carbonul în timp ce se dezvoltî, dar îl elimină atunci când mor. Însă, când oamenii taie arbori sau ard combustibili fosili, ei elimină în atmosferă cantități suplimentare de carbon, accentuând astfel efectul de seră. Aceasta constituie o problemî mai ales atunci când se extrag și se ard combustibili fosili, deoarece astfel se adaugă carbon la ciclul organic al carbonului, care altfel ar ramane depozitat adânc sub pământ.
O parte din acest carbon ajunge în atmosferă, alta în arbori, plante și sol, pe pământ și o altă parte în mări și oceane. O parte mai mare ajunge în atmosferă deoarece se taie păduri și se construiesc orașe, drumuri și uzine, reducâdu-se astfel capacitatea biosferei de a absorbi carbonul.
În general, începând cu anul 1989, în România, emisiile de poluanți din atmosferă au scăzut în urma transformărilor politice și economice ale țării. În perioada 1989-2000, reducerea pe scară largă a producției economice în majoritatea zonelor industriale și închiderea multor obiective economice au condus la reducerea cu peste 50 % a emisiilor de poluanți proveniți din surse industriale. Această reducere generală a poluării la sursă a avut ca rezultat îmbunătățirea calității aerului, mai ales în zonele în care principalele surse de poluare erau cele industriale. Totuși, multe zone sunt încă puternic poluate din cauza emisiilor provenite din surse industriale și este necesară luarea unor măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului în scopul respectării valorilor limită impuse prin legislația în vigoare.
Tabel 1. Evoluția emisiilor de gaze cu efect de seră
Sursa: Strategia Națională privind protecția atmosferei
Evoluția la nivel general a emisiilor de GES ale Uniunii Europene este puternic influențată de cei mai mari doi producători de emisii, Germania și Regatul Unit, care generează aproximativ o treime din emisiile totale de GES ale UE-27. În 2007, cele două state membre au reușit să reducă emisiile de GES cu 394 Mt echivalent CO2 față de nivelul din 1990.
Astfel cum se evidențiază în figura 1, cele mai semnificative sectoare sunt sectorul energetic (aprovizionare și consum) și sectorul transporturilor, care în 2007 erau responsabile pentru 80 din totalul emisiilor UE-15. Transporturile au generat 21% din totalul emisiilor de GES, agricultura 9 %, procesele industriale 8%, iar deșeurile 3%.
Figura 1. Modificarea emisiilor de GES ale UE-15 pe sectoare și ponderea fiecărui sector
Scăderile înregistrate în sectorul energetic, în agricultură, în procesele industriale și deșeuri au fost contracarate parțial de creșterile semnificative din sectorul transporturilor (pentru mai multe detalii, a se vedea, de asemenea, documentul de lucru al serviciilor Comisiei). Pe scurt, în comparație cu 1990, emisiile din UE-15 au cunoscut următoarea evoluție:
În sectorul energetic (furnizare și consum, cu excepția transporturilor), emisiile au scăzut cu 7 %;
În sectorul transporturilor, emisiile au crescut cu 24 %;
În cadrul proceselor industriale, emisiile au scăzut cu 11%, în principal datorită scăderii emisiilor din sectoarele de producție a acidului adipic, hidrocarburilor halogenate și hexafluorurii de sulf;
În agricultură, emisiile au scăzut cu 11% datorită reducerii numărului de vite și scăderii utilizării îngrășămintelor minerale și a gunoiului de grajd;
În sectorul deșeurilor, emisiile au scăzut cu 39% datorită reducerii emisiilor de CH4 generate de depozitele controlate.
Figura 2. Scăderi înregistrate
1.2. Schimbările climatice datorate emisiei de CO2
Schimbările climatice generează unele dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă omenirea în prezent, datorită efectelor dezastruoase induse de către acestea: creșterea temperaturii aerului și apei oceanelor, risc crescut de inundații și secetă, lipsa apei potabile, risc crescut de incendii, modificări ale ecosistemelor, degradarea resurselor naturale, risc crescut de îmbolnăviri, etc.
Efectele schimbărilor climatice asupra atmosferei se manifestă prin creșterea ratei de evaporare a apei de la suprafața mărilor șioceanelor, a precipitațiilor dar și a numărului furtunilor.Creșterea accelerată a temperaturii atmosferice va produce încălzirea mărilor și oceanelor, precum și intensificarea fenomenului de evaporare a apei, având ca rezultat supraîncărcarea atmosferei cu vapori de apă.
Observațiile realizate cu ajutorul sateliților au aratat faptul că suprafața calotelor polare este în scădere accelerată, reducându-se cu aproximativ 20% în decursul unui singur an. Încălzirea climei în regiunea arctică este de aproximativ 2,5 0C, față de 0,7 0C în medie, la nivel planetar, iar grosimea calotelor a scăzut cu 40% între anii 1993-1997.
Fenomenul de încălzire globală influențează creșterea temperaturii soluluiși uscarea lui, creând un mediu favorabil incendiilor de pădure. In anul 2008, în Statele Unite ale Americii, erau18.000 de focare de incendiu, care au devastat în jurul a 241.600 hectare de vegetație. Incendiile produc modificări în ciclul normal al carbonului din atmosferă, intensfică fenomenul de eroziune aundații și secetă, lipsa apei potabile, risc crescut de incendii, modificări ale ecosistemelor, degradarea resurselor naturale, risc crescut de îmbolnăviri, etc.
Efectele schimbărilor climatice asupra atmosferei se manifestă prin creșterea ratei de evaporare a apei de la suprafața mărilor șioceanelor, a precipitațiilor dar și a numărului furtunilor.Creșterea accelerată a temperaturii atmosferice va produce încălzirea mărilor și oceanelor, precum și intensificarea fenomenului de evaporare a apei, având ca rezultat supraîncărcarea atmosferei cu vapori de apă.
Observațiile realizate cu ajutorul sateliților au aratat faptul că suprafața calotelor polare este în scădere accelerată, reducându-se cu aproximativ 20% în decursul unui singur an. Încălzirea climei în regiunea arctică este de aproximativ 2,5 0C, față de 0,7 0C în medie, la nivel planetar, iar grosimea calotelor a scăzut cu 40% între anii 1993-1997.
Fenomenul de încălzire globală influențează creșterea temperaturii soluluiși uscarea lui, creând un mediu favorabil incendiilor de pădure. In anul 2008, în Statele Unite ale Americii, erau18.000 de focare de incendiu, care au devastat în jurul a 241.600 hectare de vegetație. Incendiile produc modificări în ciclul normal al carbonului din atmosferă, intensfică fenomenul de eroziune a solurilor și distrugerea vegetației.
Încălzirea globală determină dezghețarea permafrostului (strat de sol de suprafață, înghețat tot timpul anului, din regiunile polare). Prin topirea gheții și a permafrostului se eliberează cantități importante de metan, care contribuie și mai mult la accentuarea efectului de seră ce produce încălzirea climatică. Se estimează că în următoarele decenii ar putea fi eliberate, astfel, până la 70 miliarde tone metan, cu efecte catastrofale pentru întreaga planetă.
La nivel global, activitatea umană a cauzat și va cauza, pierderi accelerate ale biodiversității, prin modificări ale utilizării terenurilor, poluarea solului, apei și a atmosferei. Cercetătorii consideră că în prezent, ca urmare a impactului antropic, rata de dispariție a speciilor(pierderea biodiversității) este mult mai mare decât rata naturală de dispariție a acestora.
Schimbările climatice, exercită o presiune suplimentară asupra ecosistemelor și speciilor, care sunt deja vulnerabile datorită efectelor cumulate ale activității umane, de-a lungul secolelor.
Din suprafața țării, 28% reprezintă suprafața acoperită cu păduri; acestea sunt distribuite neuniform pe teritoriul țării (51,9% în zona montană, 37,2% în zona deluroasă și 10,9% în zona de câmpie). Suprafața fondului forestier național este de 6.494,7 mii ha, din care, aproximativ 6.334 mii ha este ocupată de păduri, iar restul suprafeței este destinată culturii silvice, producției și managementului. În zonele împădurite, joase și deluroase, se preconizează o scădere considerabilă a productivității pădurilor după anul 2040, datorită creșterii temperaturilor și scăderii volumului precipitațiilor.
Consecințele hidrologice ale creșterii concentrației de CO2 în atmosferă, sunt semnificative. Modelarea efectelor produse de acest fenomen a fost realizată punându-se accent pe principalele bazine hidrografice. Rezultatele modelărilor arată efectele probabile ale modificărilor în volumul precipitațiilor și în evapotranspirație.
Impactul principal al schimbărilor climatice asupra zonelor urbane, infrastructurii și construcțiilor este legat, în principal, de efectele evenimentelor meteorologice extreme, precum valurile de căldura, căderi abundente de zăpadă furtuni, inundații, creșterea instabilității versanților și modificarea unor proprietăți geofizice.
Clima are o influență asupra stării de sănătate a omului, în mod direct sau indirect. În mod direct, temperaturile mai ridicate sporesc riscul afecțiunilor cardiovasculare.Creșterea temperaturii favorizează mărirea concentrațiilor de ozon în troposferă, care înaceste condiții reprezintă un poluant, ce poateproduce sau accentua astmul bronșic. Conformdatelor furnizate de către OMS încălzirea globală cauzează moartea anuală a 150.000 de persoane și îmbolnăvirea altor 5 milioanedin cauza valurilor de căldură sau a altor fenomene naturale declanșate de schimbărileclimatice.
Figura 3. Evoluția precipitațiilor medii anuale până la sfârșitul secolului
În cazul precipitațiilor, pentru perioada 2090-2099 (in comparație cu 1980- 1990) sunt estimate creșteri de 5-10% in anotimpul de iarnă, iar in timpul verii, pentru aceeași perioadă, se asteaptă descreșteri de 10- 30%, cu certitudine mai mare in sudul Europei.
Schimbările climatice preconizate de specialist pentru următorul secol vor afecta din plin România. Zona continentală cea mai expusă efectelor schimbărilor climatice va fi partea estică a Europei, țările cele mai afectate fiind România, Bulgaria și Ungaria. Scenariile specialiștilor români arată că țara noastră se va confrunta cu creșterea temperaturii medii anuale, inundații, secetă și deșertificări.
Pe perioada 1961-2007, s-a evidențiat: o incălzire semnificativă de aproximativ 2oC in toată țara in timpul verii, in regiunile extracarpatice in timpul iernii și primăverii, cu valori mai mari in Moldova, depășind 2 oC (iarna) și 1 oC (primăvara); in timpul toamnei se remarcă o tendință de răcire usoară in toată țara care nu este insă semnificativă din punct de vedere statistic.
Figura 4. Tendințe lineare petru media anuală a temperaturii aerului și cantitatea anuală de precipitații
Dacă între 1910 și 2000 temperatura medie la suprafața Terrei a sporit cu circa 0,7°C, până în 2100 creșterea se va situa între 1,4°C și 5,8°C; acceptând o medie de 4°C.
In România se așteaptă o creștere a temperaturii medii anuale față de perioada 1980-1990: între 0,5°C și 1,5°C, pentru perioada 2020-2029; între 2,0°C și 5,0°C, pentru 2090-2099, în funcție de scenariu (exemplu: între 2,0°C și 2,5°C în cazul scenariului care prevede cea mai scăzută creștere a temperaturii medii globale și între 4,0°C și 5,0°C în cazul scenariului cu cea mai pronunțată creștere a temperaturii).
Figura 5. Modificări observate în evoluția temperaturii medii anuale
1.3. Investiții din perspectiva schimbărilor climatice
Agricultura. Pentru Romania, efectele schimbarilor climatice asupra agriculturii, silviculturii, gospodaririi apelor si asezarilor umane reprezinta o preocupare tot mai insemnata. Modificarea conditiilor climatice regionale si locale va influenta ecosistemele, asezarile umane si infrastructura. Modificarile preconizate de temperatura si precipitatii pot duce la modificarea perioadelor de vegetatie si la deplasarea liniilor de demarcatie dintre paduri si pajisti. Evenimentele meteorologice extreme (furtuni, inundatii, secete) isi vor putea face aparitia mai frecvent iar riscurile si pagubele aferente pot deveni mai semnificative. Zonele afectate de seceta s-au extins in ultimele decenii in Romania. Zonele cele mai expuse secetei se afla in sud-estul tarii, dar aproape intreaga tara a fost afectata, de seceta prelungita. Impreuna cu inundatiile, perioadele indelungate de seceta duc la pierderi economice insemnate in agricultura, transporturi, alimentarea cu energie, gospodarirea apelor, sanatate si gospodarii.
Sectorul alimentar și al băuturilor. Se presupune ca prezinta un risc scazut, cu toate astea, evenimente recente au arătat că această industrie este extrem de vulnerabilă la riscurile legate de climă, cum ar fi o creștere a costurilor cu materii prime din agricultură .
În cazul încălzirii globale cu 5-6 grade C, lucru care s-ar putea întâmpla în următorii zeci de ani, analiștii economici estimează o medie de 5%-10% pierderi anuale din PIB-ul global. Țările sărace vor suferi costuri care pot ajunge la 10% din PIB, se arată în raport. crescut cu 87% din 1990 până în prezent.
Populație. Fenomenele climatice vor afecta rezervele de apa si sol, provocand conflicte intre cele mai sarace si vulnerabile tari. In topul listei se afla tari din vestul si centrul Africii. In nordul Ghanei au aparut deja conflicte intre pastori si fermieri pe masura ce realitatile agricole se schimba. Si Bangladesh este amenintat de conflicte din cauza scaderii nivelului apelor in raului Gange din India de care depind 400 de milioane de oameni. Lipsa apei va ingreuna si mai mult solutionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, in timp ce America Latina va fi direct vizata de efectele topirii ghetarilor.
Piața imobiliară. Efectele schimbarilor climatice au fost observate si in Romania, cu precadere in ultimii ani. De asemenea, trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu variatii mari de temperatura, iar in anul care tocmai a trecut s-au inregistrat multe fenomene meteorologice deosebite.
In anul 2000 temperatura medie pe tara a fost cu 1,8°C mai ridicata decat normala climatologica (8,3°C). Fata de valorile medii multianuale, temperaturile medii ale anului 2000 au prezentat abateri pozitive cuprinse intre 0 -1°C in centrul tarii si intre 1-2°C in cea mai mare parte a teritoriului.
Starea de sănătate a populației. Nu putem sa nu observam ce impact au avut si au schimbarile climatice asupra starii de sanatate a populatiei. Din ce in ce mai multi oameni mor din cauza temperaturilor extreme, apar boli noi, ne confruntam cu dezastre naturale.Impactul acestor schimbari se resfrange mai ales asupra copiilor, a persoanelor de varsta a treia, a celor care sufera de boli cornice, a persoanelor defavorizate economic sau care traiesc in zone izolate.
Potrivit unor date a Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in fiecare an, aproape trei milioane de oameni sunt diagnosticați cu un tip de cancer de piele, iar numărul lor e în creștere.
Situația nu este străină nici românilor. La noi a scăzut media de vârstă a persoanelor cu cancer cutanat, la 25-30 de ani. Copiii sunt duși la plajă de foarte devreme, 80% din expunerea la soare se face până la vârsta de 18 ani.
Speciile de păsări, plante. O alta consecinta a incalzirii globale o constituie cresterea nivelului oceanic planetar, precum si a evenimentelor meteorologice extreme (valuri de caldura, secete, inundatii, vanturi foarte puternice) care vor avea ca efecte majore disparitia unor specii de plante si animale, cresterea riscului privind sanatatea oamenilor si inevitabil, schimbari demografice.
Speciile de pasari sunt si ele amenintate de schimbarile climatice.In urmatorul secol vor disparea multe din cele aproape 9.000 de specii de pasari existente, se estimeaza intr-un studiu realizat de Universitatea din California, San Diego si Universitatea Princetown. Schimbarile climatice care au loc peste tot pe glob si manifestarile lor: incalzirea climei, topirea ghetarilor, etc., precum si taierea padurilor si distrugerea habitatelor naturale vor duce la scaderea diversitatii speciilor de pasari.
Soldul ISD la sfârșitul anului 2012. Soldul final ISD al anului 2012, rezultat din adăugarea la soldul inițial a fluxului net de ISD, precum și a diferențelor valorice pozitive/negative provenite din reevaluările datorate modificării cursului valutar și a prețurilor unor active, cât și din retratări contabile a valorii unor solduri inițiale, a înregistrat nivelul de 49984 milioane euro, mai mare cu 2,4% decât soldul final ISD al anului 2008.
Participațiile la capitalul social (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor investiție străină directă însumau la sfârșitul anului 2012 valoarea de 35600 milioane euro (71,2% din soldul final al ISD), nivel cu 2% mai mare decât în anul 2011, iar creditul net total primit de către acestea de la investitorii străini direcți, inclusiv din cadrul grupului, a înregistrat nivelul de 14384 milioane euro, ce reprezintă 28,8% din soldul final al ISD și este cu 3,4% superior nivelului din anul precedent. Creditul net cuprinde atât creditele pe termen mediu și lung cât și pe cele pe termen scurt acordate de către investitorii străini întreprinderilor lor din România, atât direct cât și prin intermediul altor firme nerezidente membre ale grupului.
Repartizarea investițiilor străine directe pe principalele activități economice. Din punct de vedere al orientării investitorilor străini spre ramuri economice, ISD s-a localizat cu precădere în industria prelucrătoare (31,1% din total), în cadrul acesteia cele mai bine reprezentate ramuri fiind: prelucrare țiței, produse chimice, cauciuc și mase plastice (6,3% din total), metalurgia (5,2%), industria mijloacelor de transport (4,7%), industria alimentară, a băuturilor și tutunului (4,1%) și ciment, sticlă, ceramice (3,3%). Există domenii cu o pondere redusă față de potențial, cum ar fi textile, confecții și pielărie (1,4%).
Pe lângă industrie, activități care au atras importante ISD sunt intermedierile financiare și asigurările, care cuprind activitatea bancară, a instituțiilor financiare nebancare și de asigurări și reprezintă 19% din totalul ISD, construcții și tranzacții imobiliare (12,9%), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (12,3%), tehnologia informației și comunicații (6,5%).
Tabel 2. Evoluția investițiilor străine directe în România, 2006-2012, (milioane euro)
Sursa: Banca Națională a României, 2009
În primele șase luni ale anului 2012, România a înregistrat un flux de invetiții străine directe de 1,8 miliarde de euro, înregistrând o scădere de aproximativ 29% față de situația similară a anului precedent.
Prezentare generală a investițiilor germane în România. În mediul de afaceri din România, germanii sunt recunoscuți și prin seriozitatea și punctualitatea lor, fiind doriți ca parteneri de business de mulți antreprenori locali.
Relațiile bilaterale dintre România și Germania au avut an de an o evoluție bună și dinamică. Germania este din 2007 cel mai important partener comercial al României inaintea Italiei, atât în ce privește exporturile cât și importurile. Peste 18% in comerțul exterior al României se derulează cu Germania. Germania a exportat către România în perioada ianuarie- decembrie 2012 produse în valoare de circa 6,7 mld. EUR( principalele produse fiind utilaje și echipamente electronice, autovehicule și produse chimice). Exporturile României în Germania au cuprins, mai ales, utilaje si echipamente electronice, autovehicule, textile și îmbrăcăminte în valoare totală de circa 5,4 mld. EUR.
Tabel 3. Ponderea importurilor pe categorii de produse
Sursa: Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, Raport Anual 2012
Majoritatea firmelor germane dețin în România capacități de producție, iar intențiile lor de investiții sunt gândite pe termen lung. Investițiile germane în România la 31 decembrie 2012 se ridică, conform statisticilor, la 2,89 mld. EUR, ceea ce reprezintă 11% din capitalul social străin subscris. Germania ocupă locul al treilea in ce privește investițiile, după Olanda și Austria. Trebuie să avem în vedere si faptul că o serie de firme de germane realizează investițiile prin firmele-mamă din alte state decât Germania din motive fiscale sau organizatorice, nefiind astfel cuprinse în statisticile din România ca investitii germane. În ianuarie 2013 numărul firmelor cu participație germană la capital în țara noastră era de 17.467.
CAPITOLUL AL II-LEA
INSTRUMENTE STIMULATORII ECONOMICE ȘI FISCALE
2.1. Categorii de instrumente economico-fiscale
In SUA, unul din pionierii protectiei ecosferei, au aparut doua pozitii fundamentale: gandirea conventionala, avand ca idee centrala ca modul cel mai sigur de ocrotire a naturii il constituie reglementarile stabilite de stat, si asa-numitii public choise theorists , care considera ca piata libera si proprietatea privata asigura protectia factorilor de mediu.
In Uniunea Europeana se propune un ansamblu diversificat de mijloace de actiune, instrumentele promovate fiind clasificate in patru categorii: instrumente legislative; instrumente economice, care internalizeaza costurile ecologice externe; instrumente de ajutor orizontal; masuri stimulatorii.
Legislatiile nationale si practica diferitelor state aplica o serie de masuri stimulatorii economice si fiscale : taxele, subventiile, sistemele de consignatie si bursele de poluare. Taxele sunt folosite frecvent pentru penalizarea produselor ori activitatilor care aduc atingere mediului. Adeseori, cand nu se vrea sa se interzica un produs, ci numai limitarea utilizarii sale, se instituie o taxa suplimentara care sa-i amplifice costul. In raport cu scopul direct urmarit, taxele pot sa se prezinte in urmatoarele ipostaze: taxe percepute dupa cantitatea si calitatea substantelor poluante eliberate in mediu; taxe percepute pentru produsele invechite, pentru care a fost introdus un sistem de eliminare; taxe diferentiale pentru a favoriza un produs curat, produsul echivalent poluant fiind taxat suplimentar; redevente utilizate pentru acoperirea cheltuielilor colectivitatii, de pilda pentru tratarea deseurilor; taxe administrative platite pentru diverse servicii administrative.
2.1.1. Taxe financiare
Taxele și impozitele pe produse și deșeuri sunt adesea folosite pentru a genera venituri și a influența comportamentul firmelor și gospodăriilor cu privire la utilizarea produselor producătoare de poluare sau care creează dificultăți de eliminare definitivă după epuizarea existenței utile a produsului (ex.: baterii, anvelope, uleiuri uzate). În general, sistemele de impozitare a produselor implică încasarea unei taxe pe unitate de produs (de exemplu pe litru de carburant, baterie sau anvelopă etc.) și care sunt de obicei simplu de administrat o dată stabilită rata impunerii. Impozitele se percep adesea ca procent din valoarea produsului, necesitând mai multe informații pentru administrarea și evitarea declarării false a valorii (dacă plătitorul trebuie să raporteze valoarea tranzacțiilor).
Legea prevedea ca venituri pentru Fond următoarele taxe pe produse/deșeuri: impozit de 3% pe valoarea de vânzare a deșeurilor feroase și neferoase; taxă de 3% pe valoarea ambalajelor de plastic; impozit de 2% pe valoarea substanțelor chimice periculoase vândute de producători sau importatori; impozit de 3% din valoarea produselor din tutun; impozit de 1% din prețul de licitare al cherestelei achiziționate în România; impozit de 1% din vânzarea de faună și floră de origine terestră și acvatică.
Numai două dintre aceste impozite și taxe mai sunt folosite și în alte țări din ECE în scopul generării de venituri pentru fondurile de mediu. Acestea sunt taxa pe ambalajele de plastic și impozitul pe cherestea, sau, mai general, comercializarea lemnului. Chiar în cazul acestora, există diferențe importante între modul de impunere propus pentru România și cel existent în alte țări. Taxele pe produs pentru ambalaje sunt destul de frecvente în țările ECE, dar taxa este de obicei calculată în raport cu masa, volumul (sticlelor de băuturi), sau numărul de unități de ambalaje și nu pe valoare. Avantajul major al folosirii valorii ca bază pentru venituri este că se pot folosi o singură rată sau un număr mic de rate de impozitare pentru o gamă largă de produse. În cazul de față, valoarea materialului din ambalaje poate avea prea puțină legătură cu prejudiciile potențiale aduse mediului, ceea ce explică în parte abordarea alternativă a impunerii taxei în legătură cu numărul de unități. Impozitul pe valorificarea masei lemnoase implică atât o bază de valoare, cât și una de unități fizice. Un posibil dezavantaj al impozitului propus în România ține de tranzacțiile cu cherestea între particulari, unde pot apărea stimulente de declarare falsă a valorii vânzării pentru a evita plata impozitului (dar și mai probabil de către proprietar, pentru a evita un impozit mai mare pe venit).
Deși nu există o experiență comparabilă în țările ECE cu privire la impozitul propus pe substanțe chimice periculoase, impozitele pe substanțe chimice alimentare se folosesc frecvent în țările OECD și reprezintă o sursă majoră de venituri pentru acțiunile de depoluare de deșeuri periculoase în SUA. Una dintre problemele majore ale introducerii acestui impozit este cea a instalațiilor integrate pe verticală care produc substanțe chimice alimentare și apoi le utilizează intern în alte procese de producție. Totuși, gestionarea taxării a 150 substanțe chimice considerate periculoase este extrem de dificilă, mai ales că nu există o evidență statistică a deținătorilor și utilizatorilor acestor substanțe.
Celelalte trei impozite și taxe conțin dezavantaje serioase. Impozitul pe veniturile obținute din vânzarea deșeurilor feroase și neferoase servește ca element de descurajare a creării unor piețe de reciclare. Este de asemenea un impozit implicit asupra exporturilor, deoarece aceste materiale sunt expediate în afara României. Impozitele pe produse din tutun (și băuturi alcoolice) sunt folosite pretutindeni, dar de obicei veniturile sunt destinate acoperirii unor cheltuieli precise în domeniul sanitar sau merg la bugetul general și nu servesc unor obiective de protecție a mediului. Se poate argumenta deci că acest instrument este prea slab legat de principiul „poluatorul plătește" în raport cu taxele pe produs (la motorină și benzină).
Taxele pe emisii sunt cele mai uzuale surse de venituri pentru fondurile de mediu din ECE. Pentru fondurile mai mari din regiune (Fondurile naționale din Polonia și Cehia), veniturile din taxe pe poluare reprezintă peste 50%.
Taxele propuse ca surse pentru Fondul pentru Mediu sunt impuse pentru emisii atmosferice de gaze cu efect de seră, particule, oxizi de azot și sulf poluanți organici și anumite metale grele. Introducerea taxelor pe emisii (taxe Pigouviene) ca sursă potențială de venit este extrem de benefică. Trebuie însă să analizeze, eventual să rezolve și în orice caz să cunoască următoarele aspecte:
Accentul cade exclusiv asupra emisiilor atmosferice. Majoritatea, țărilor utilizează taxe de mediu pentru evacuarea de poluanți în apă nu numai în aer, fiecare grup de surse generând niveluri de venit similare.
Alegerea poluanților atmosferici este discutabilă – România ar fi singura țară care ar impune o taxă pe gazele cu efect de seră (deși în Polonia a existat cu ani în urmă o astfel de taxă).
Ratele de impunere propuse sunt destul de scăzute comparativ cu alte țări din ECE care obțin venituri substanțiale din aceste surse.
Încasarea taxelor de la unități va pune mari probleme deoarece taxele depind de nivelul emisiilor, care nu sunt monitorizate continuu și în unele cazuri ar trebui calculate pe baza unor coeficienți tehnici pentru procesele de producție și de ardere ca și a informațiilor despre combustibil și alte rate de utilizare a intrărilor. sul de stabilire a sistemului de încasări va costa timp și bani.
Taxa pentru utilizarea terenurilor pentru depozitarea anumitor deșeuri este cea mai problematică dintre sursele de venit propuse. În afară de descurajarea utilizării unor instalații noi (care să răspundă unor cerințe de amplasare mai stricte) în favoarea unor amplasamente existente și mai puțin protejate, există și alte aspecte.
Aceste taxe sunt după cum urmează:
1.Provenite de la extractia si prelucrarea titeiului 4 lei (RON)/mp/an
2.Provenite din prelucrarea primara a lemnului 1,2 lei (RON)/m/an
3.Provenite de la producerea alcoolului 0,2 lei (RON)/mp/an
4.Slamuri carbonifere 4 lei (RON)/m/an
5.Zgura de furnal 4 lei (RON)/m/an
6.Cenusa de termocentrala 4 lei (RON)/m/an
7.Cenusa de pirita 4 lei (RON)/m/an
8.Fosfogips 4 lei (RON)/m/an
9.Zguri provenite din metalurgie 4 lei (RON)/m/an
O alta resursa importanta de fonduri o constituie taxa verde, o taxa introdusa si reglementata de catre Guvernul Romaniei, taxa care se impune produselor electronice, ea fiind cunoscuta si sub denumirea de timbru verde.
Valoarea timbrului verde a fost fixata de catre organele in drept la 7 lei + TVA/bucata si va fi evidentiata separat in facturile fiscale emise.
Taxa verde (sau timbrul verde) are drept scop asigurarea de fonduri necesare colectarii, recuperarii si reciclarii deseurilor de echipamente electrice si electronice (DEEE) si a materialelor componente, precum si gestionarii componentelor toxice si periculoase pentru om si mediu. Odata cu aceasta data, comerciantii de astfel de produse vor trebui sa colecteze de la cumparatori aparatele vechi, in vederea reciclarii lor.
In prezent, pe piata romaneasca exista trei asociatii care se ocupa cu colectarea si reciclarea electronicelor si electrocasnicelor. Asociatia Ecotic gestioneaza produsele gri (IT), Ceced este responsabila de gestionarea produselor albe si maro (frigidere, aragaze, aspiratoare), iar ELC se ocupa de echipamentele de iluminat.
Romania si-a propus sa colecteze anual aproape 900.000 tone din astfel de deseuri (aproape patru kg pe cap de locuitor), insa in cel mai fericit caz, s-ar putea colecta un kg pe cap de locuitor, dat fiind ca romanii nu sunt inca obisnuiti cu sistemul si nu au avut puterea de cumparare pe care o au tarile dezvoltate ale Uniunii, pentru a avea ce sa recicleze. Mai mult, locuitorii din tarile vestice isi innoiesc electronicele si electrocasnicele o data la cinci ani, in timp ce, in cazul romanilor, perioada de utilizare este mult mai mare. Durata medie de viata a unui astfel de aparat este de circa 5-10 ani.
Pentru a consolida baza de venituri a Fondului pentru Mediu din România trebuie, în primul rând, să se țină seamă de principalele instrumente folosite de către Fondurile de mediu din ECE și de specificul lor:
Taxele de utilizare încasate în mod specific pentru obținerea de venit pentru un serviciu public, ca de exemplu epurarea apelor uzate.
Taxele pe materii prime se încasează pe produse sau materiale utilizate ca materii prime în procese generatoare de poluare.
Taxele pe emisii poluante se încasează pentru poluanții emiși în aer apă sau pe sol.
Taxele de consum asupra produselor se aplică pe produse finite ce produc prejudicii mediului în momentul când sunt consumate sau eliminate după consum.
Penalitățile și amenzile pot fi și ele folosite pentru a da o bază de surse de venit pentru Fondurile de mediu.
2.1.2. Detaxările și subvențiile
Suprimarea taxelor pentru unele produse, datorita semnificatiilor lor pentru ocrotirea naturii s-a dovedit a fi eficace. Astfel, s-a procedat in cazul benzinei fara plumb, a bicarburantilor. Subventiile sunt reprezentate de fondurile pentru mediu. Subventiile sunt utilizate pentru acordarea de credite sau diminuarea dobanzilor aferente acestora.
Remarcabil este conceptul de finantare ecologica, lansat de biologul american Thomas Lovejoy, datorii pentru schimbarea naturii. Conform acestuia, o parte din datoria externa a unor tari este preluata de organisme bancare sau guvernamentale, sume care se reinvestesc in respectivele tari in proiecte ecologice. De aceasta tehnica au beneficiat nu numai tari subdezvoltate ci si tari ca Polonia, care a beneficiat de investitii ecologice prin reducerea datoriei externe cu 10%.
Subvenționarea dobânzii și garanții guvernamentale.Împrumuturile cu dobândă mică s-au extins la industriile din diverse țări. Asemenea împrumuturi erau de obicei canalizate prin bănci de stat la rate ale dobânzii urcând de la zero la valori sub ratele dobânzii comerciale. În Japonia, de exemplu împrumuturi fără dobândă de până 50% din cheltuielile de capital, au sprijinit înnoirile de tehnologie în perioada anilor 1973-1975 iar împrumuturile cu rate ale dobânzii mai mici decât cele de piață au fost furnizate pentru alte investiții de reducere a poluării.
Deprecierea accelerată. Alte stimulente de taxare-impozitare au permis deprecierea anumitor active la rate mai mari decât normal sau pe perioade mai mici, amânând obligațiile fiscale în anii de început ai existenței activului și reducând valoarea prezentă a obligațiilor viitoare. Germania, de exemplu, a permis deprecierea accelerată a tehnologiei reducerii poluării apei, aerului și solului și echipamentul de control al zgomotului între anii 1975 și 1980 (rata de depreciere permisă în primul an a fost de 60 % și 10 % pe an în următorii 4 ani comparativ cu cei 6,67 % ai ratei constante de depreciere standard existente pentru 15 ani).
Fonduri speciale. Fondurile de dezvoltare (folosite, de exemplu, în Japonia) au avut efecte similare celor ale deprecierii accelerate: atunci când venitul companiei este pus deoparte pentru investiția în tehnologii CRP, asemenea fonduri devin scutite de taxe. Odată ce fondurile sunt retrase penlru investiții de mediu, ele sunt subiecte ale impozitării. Principalul avantaj al sistemului derivă din amânarea taxelor.
Alte metode. În cele mai multe țări, schemele de stimulare prin impozitare au fost disponibile îndeosebi pentru achizițiile de echipament, ceea ce poate a condus la o înclinație către adoptarea unor procese de producție mai puțin sau chiar ne-ecologice. În plus, unele analize (Jenkins și Lamech, 1992) au subliniat că stimulentele prin impozitare au denaturat indicatorii de preț relativ și, în unele cazuri, înlăturarea subvențiilor ar fi putut reduce nivelele de poluare, permițând o folosire mai eficientă a instrumentelor economice.
Mecanisme de alocare pentru finanțarea acțiunilor de protecție a mediului. În unele țări sunt folosite mecanisme speciale desemnate pentru a asigura un flux constant de venituri pentru anumite obiective de protecție a mediului și pentru activitățile curente, în general. De obicei, acestea au fost folosite pentru a finanța investițiile în serviciile publice de mediu pentru a se conforma reglementărilor de protecție a mediului.
În cele mai multe cazuri, taxele de mediu (plățile) sunt percepute numai în scopuri de sporire a veniturilor. Mecanisme speciale stabilite din plățile de mediu pentru controlul calității aerului există, de exemplu, în Canada, Portugalia, Franța și SUA. În SUA, statele percep plăți pe emisiile în aer pentru a sprijini programele de calitate a aerului. Plățile pe emisiile în aer au fost, de obicei, percepute pentru anumite tipuri de poluatori sau pentru un număr limitat de poluanți.
2.1.3. Sistemele de consignație
Practicat de mai mult timp pentru ambalajele de sticla, sistemul de consignatie a fost extins la diverse ambalaje. De asemenea, se practica in cazul uleiurilor si a altor materiale regenerabile. Bursele de poluare. Acest sistem a fost experimentat in SUA, in privinta apei si aerului. Chicago Board of Trade (cea mai mare bursa americana) a inventat o piata a drepturilor de a polua, in anumite limite, contra unei sume de bani. Se vand astfel creante de poluare. In plan juridic, editia Clear Air Act 1990 din SUA a consacrat acest sistem. Sistemul se doreste introdus si la nivel international, in domeniul reducerii emisiilor de gaze cu efect de sera, prin permisele de emisie negociabile.
In tarile occidentale, ca expresie a viziunii in plina afirmare, conform careia important este a descoperi si preveni problemele ecologice inainte ca acestea sa se manifeste, se acorda o insemnatate crescanda etichetajului (marcii) ecologic.
Etichetajul ecologic (eco-label) reprezinta un instrument ecologic de promovare a produselor favorabile mediului. Sistemul a fost practicat pentru prima data in Germania, prin aparitia marcii Ingerul albastru in 1978, s-a extins apoi in Norvegia, Suedia, Finlanda, Austria, Franta etc.
2.1.4. Bursele de poluare
Permisele sau autorizațiile de mediu constituie un important instrument de management de mediu și sprijină un proces care trebuie să îndeplinească două obiective: realizarea unui înalt grad de conformare în scopul îmbunătățirii activității, al cărei rezultat să constea și în realizarea unui bun nivel de protecție a mediului.
Un permis sau o autorizație de mediu constă într-un document emis de o autoritate competentă în domeniu, prin care sunt prevăzute cantități date pentru poluanți specifici, care pot fi emiși în aer, apă sau pe sol. Cantitățile sunt stabilite în baza standardelor prevăzute în legile aplicabile, sau stabilite de autoritățile de reglementare care își exercită puterile conferite prin lege. Autorizația de mediu permite punerea în funcțiune și desfășurarea unei activități. Acest document nu trebuie confundat cu alte tipuri de autorizații sau permise necesare pentru desfășurarea activității.
Permisele de poluare au fost introduse prin Protocolul de la Kyoto și sunt folosite și în cadrul Uniunii Europene. Comparate deseori cu indulgențele medievale, permisele pot fi cumpărate de companiile care vor să polueze peste limita permisă de la companii sau state care au reușit să emită o cantitate mai mică de noxe.
Începând de la introducerea lor, în 2005, aceste permise de poluare erau oferite gratuit de guvernele statelor membre. Un permis costă între 8 și 30 de euro și este necesar pentru fiecare tonă de dioxid de carbon eliberat în atmosferă. Depășirea plafonului de poluare se va penaliza cu 100 de euro pentru fiecare tonă de dioxid de carbon, începând din 2013. Permisele pot fi vândute companiilor care depășesc pragul de poluare, aducând profituri de milioane de euro.
Statisticile arată că emisiile poluante ale avioanelor reprezintă în prezent 3% din totalul emisiilor europene. UE a luat astfel decizia de a implica operatorii de zboruri în lupta împotriva schimbărilor climatice. Țările membre ale Organizației Internaționale a Aviației Civile și companiile din cadrul Asociației Internaționale a Transportului Aerian și-au manifestat dezacordul față de inițiativa Uniunii.
2.2. Condiții de eficacitate a instrumentelor economice
Eficacitatea politicilor financiare publice nu vizează doar latura financiară pură a activităților economice și sociale, ci îndeosebi efectele socio-economice prevăzute a fi obținute în urma aplicării lor. Însă nu sunt de neglijat aspectele de impact socio-economic ce vizează procurarea resurselor bănești la fondurile publice și alocarea acestora, și de asemenea modalitățile tehnice utilizate în derularea operațiunilor financiare necesare pentru îndeplinirea obiectivelor propuse entităților publice.
În primul rând, un mod de abordare a eficacității politicilor financiar-monetare vizează impactul expansionist al acestora, în plan macroeconomic, în ceea ce privește aportul adus la stumularea creșterii economice și în contracararea fenomenelor dereglatoare, cum sunt crizele economice și șomajul. Acest mod de abordare este prezentat cu ajutorul modelului IS-LM.
Pentru reflectarea impactului diferit al politicilor monetare expansioniste, se folosesc reprezentări grafice privind pozițiile ocupate și punctele de intersecție ce corespund curbelor IS și LM în cadrul celor trei zone diferențiate, apreciind mutațiile suferite sub incidența unor asemenea politici asupra cărora acționează ratele dobânzii și nivelul venitului național.
Aprecierea eficienței politicilor fiscal-bugetare pornește de la abordarea separată a mutațiilor ce pot să apară sub influența politicilor expansioniste corespunzătoare fiecăreia, respectiv a politicii fiscal-bugetare pe curba IS și a politicii monetare pe curba LM, conform graficului de mai sus.
Politica monetară expansionistă are un impact pozitiv datorită supradimensionării ofertei de monedă și a creșterii masei monetare puse în circulație. Această modificare favorizează o reducere a ratei dobânzii și noile investiții.
Politica monetară expansionistă devine acceptabilă când rata dobânzii tinde să crească.
În cadrul strategiei de protecție a mediului un rol esențial revine alegerii adecvate a instrumentelor politicii de mediu. Astfel trebuie avute în vedere alegerea unor combinații adecvate pe instrumente și alegerea celor mai potrivite puncte de aplicare.
Impozitele sunt stabilite pentru a controla unitățile de poluant emise, dar nu țin de calitatea mediului ambiant. Aplicarea impozitelor este utilă atunci când paguba produsă de creșterea unitară a poluării poate fi estimată corect sau cel puțin atunci când reglementările stabilesc un anumit nivel al calității mediului ambiant.
Impozitele pe poluare stabilesc nivelul plății ce trebuie efectuată de poluator pentru fiecare unitate de poluant emisă în mediul ambiant. În general impozitele pe poluare sunt utilizate cu standardele și permisele de mediu, ceea ce permite ca standardele ambientale să fie atinse cu cel mai redus cost.
2.3. Reglementare – instrumente economice
Baza legală a politicii de mediu a UE este constituită de articolele 174 – 176 ale Tratatului Comisiei Europene, la care se adaugă articolele 6 și 95.
Baza legală a politicilor de mediu din România o constituie:
HG nr. 1568/2008 privind aprobarea Foii de parcurs pentru implementarea Planului de acțiune pentru tehnologii de mediu – ETAP România, aferentă perioadei 2008-2009.
Legea nr. 72/2005 pentru aprobarea OUG nr. 99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului național auto M.Of. nr. 313 din 14 aprilie 2005.
Legea nr. 3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997 M. Of.nr.81 din 16 februarie 2001.
Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 M. Of. nr. 119 din 19.05.1994.
HG nr.132/2005 pentru aprobarea Protocolului celei de-a doua reuniuni a Comisiei mixte Româno-Ungară pentru realizarea prevederilor Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul protecției mediului, București, 18-19 noiembrie 2004 – M.Of. nr. 222/16.03.2005.
HG nr. 439/2005 privind trecerea laboratoarelor naționale de referință din structura organizatorică și din administrarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului – ICIM București în structura organizatorică și în administrarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului M.Of. nr. 447 din 26 mai 2005.
Ordinul nr. 130/2005 MMGA pentru aprobarea modalităților de acordare/decontare a primei de casare a autoturismului uzat acordată conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului național auto M.Of.nr. 185/ 3.03.2005.
Legislația de mediu asigură aplicarea standardelor ambientale, stabilește și nivelul impozitelor, taxelor, amenzilor și precizează răspunderea pentru daune aduse mediului. Prin lege se poate interzice desfășurarea activităților ce prezintă pericol pentru mediu.
Un rol hotărâtor în prevenirea poluării revine unor instrumente juridice: contractelor de asigurare impotriva riscului de poluare;contractelor de răspundere pentru poluarea mediului.
Contractele de asigurare stimulează promovarea tehnologiilor nepoluante, dar necesită apariția unor firme de asigurare specializate; contractele de răspundere servesc la includerea costului daunelor potențiale în prețul produselor și obligația poluatorilor în minimizarea riscurilor de poluare.
Legea protecției mediului cuprinde în esență:
Reglementarea activității economice și sociale cu impact asupra mediului (regimul substanțelor și deșeurilor periculoase; regimul împotriva radiațiilor ionizate, etc.);
Protecția resurselor naturale (ape și ecosisteme acvatice, atmosfera, sol, ecosisteme terestre; regimul ariilor protejate și protecția așezărilor umane);
Atribuții și răspunderi ale autorităților (autorități pentru protecția mediului, autorități centrale și locale, etc.).
Alte directive sunt:
Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC) nr. 96/61, amendată de Directiva 2003/87 care stabilește o schemă pentru comercializarea permiselor de emisii de gaze cu efect de seră, în interiorul comunități.
Decizia 589/2007 a CE de stabilire a unor orientări privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE.
Directiva 2008/101/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activitățile de aviație în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunități.
Decizia Comisiei de modificare a Deciziei 2007/589/CE cu privire la includerea orientărilor privind monitorizarea și raportarea emisiilor și a datelor tonă-kilometru pentru activitățile de aviație.
Directiva 2009/29/CE în vederea îmbunătățirii și extinderii sistemului comunitar de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră.
Regulamentul 916/2007 al Comisiei de modificare a Regulamentului nr.2216/2004 privind un sistem de registre standardizat și securizat în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu Decizia nr.280/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului.
Directivele Uniunii Europene 2003/87/CE și 2004/101/CE privind Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
România a transpus aproape integral acquisul privind protecția calității aerului.
Tabel 4. Transpuneri legislative privind protecția calității aerului
Sursa: Strategia Națională privind protecția atmosferei
2.4. Alte instrumente economice
Taxele și impozitele de mediu au fost adoptate în 1997, ca o modalitate de a promova utilizarea instrumentelor fiscale în vederea creșterii eficacității politicii de mediu. Acestea sunt taxe și impozite impuse în și de către SM (și nu la nivel comunitar), strategie ce a fost permanent încurajată de către Comisia Europeană și care presupune utilizarea a două categorii de taxe și impozite de mediu: cele care se aplică emisiilor poluante ( de exemplu, taxe pe poluarea apei, pe emisiile de zgomot în domeniul aviatic); cele care se aplică produselor (taxe pe pesticide, accize pe petrol, etc.);
Pentru a detalia parcursul acestor încasari, în tabelul urmator prezentam evolutia proiectiilor încasarilor pe diferite categorii de buget la Fondul pentru Mediu . Trebuie remarcat faptul ca din cele 15 categorii de taxe aplicate unor activitati cu impact potential asupra mediului, doar 4 (taxa de poluare – sau prima înmatriculare, taxele pentru emisiile de poluanti în atmosfera, taxele pentru ambalaje si cele pentru anvelope) au adus venituri semnificative la Fondul pentru Mediu. Acest lucru este cauzat de faptul ca, pentru majoritatea liniilor bugetare, sumele încasate sunt insignifiante în raport cu potentialul lor.
Figura 6. Evoluția veniturilor din taxele de poluare
Un calcul simplu ne poate arata dimensiunea evaziunii fiscale sub forma taxelor neplatite catre AFM de catre prelucratorii de masa lemnoasa. Conform datelor ASFOR38, în anul 2006 a fost exploatat un volum de masa lemnoasa de 16,8 milioane de m cubi. Luând ca baza un pret minim de 50 Euro/ metru cub pentru aceasta masa lemnoasa, reiese ca valoare minima a valorii masei lenoase care trebuia impozitata conform prevederilor legale40 ar fi fost de 840 milioane de euro sau 3,33 miliarde RON. Astfel, încasarile de 15 milioane RON reprezinta sub 50% din valoarea minima a taxelor care ar fi trebuit încasate. Mai mult, în conditiile în care dupa anul 2006 pretul masei lemnoase a continuat sa creasca, iar cantiatea de lemn exploatata si cifra de afaceri a acestei industrii au crescut mai repede decât cresterea PIB, încasarile proiectate pe aceasta linie de buget au scazut pâna la doar 2,4 milioane de RON în 2009.
2.4.1. Acordurile voluntare
Acordurile de mediu reprezintă o formă de co-reglementare, cu rolul de a sprijini implicarea activă și responsabilizarea agenților economici față de protecția mediului. Ele au un caracter voluntar și sunt folosite în mod curent în toate statele membre, la nivel național, regional sau local. Printre avantajele lor se numără: abordare pro-activă din partea industriei; soluții eficace și create special pentru problemele identificate; realizarea rapidă a obiectivelor de mediu.
Domeniile în care aceste acorduri la nivel comunitar pot avea un rol însemnat sunt: impactul produselor din PVC asupra mediului, politica integrată a produselor, schimbarea climatică și gestionarea deșeurilor.
2.4.2. Responsabilitatea socială a operatorilor economici
În definirea sau redefinirea misiunii unei companii, managerii trebuie să țina seama de cetințele tot mai mari cu privire la asumarea unui rol activ în societate, actiune ce poartă numele de responsabilitatea socială corporativă RSC (sau in limba engleză CSR – Corporate Social Responsibility). Implicarea socială a companiilor a devenit un subiect frecvent întâlnit datorită unui ansamblu de factori: globalizarea economică, tendința de epuizare a resurselor, creșterea alarmantă a pericolului poluării, scăderea rolului sectorului public.
Pe măsura ce resursele Planetei devin tot mai puține, un comportament responsabil din partea celor care o poluează și o exploatează iși găseste necesitatea și aplicabilitatea. Datoria oamnilor de a pastra calitatea mediului înconjurător trebuie sa duca la schimbări sistematice ale modului de acționare a populației, a pieței și a societații pentru a trăi într-o armonie perfectă cu toți ceilalți și cu planeta însăși.
Sunt trei principii generale conform cărora managerii trebuie să fie preocupați de comportamnetul responabil al organizației: dreptul unei companii de a exista depinde de responsabilitatea sa fața de mediul înconjurător; Guvernele pot introduce legi stricte dacă afacerile nu includ in aria lor standardele sociale; o politica caracterizată de responsabilitate sociala conduce la acceptarea socială și, implicit, consolideaya viabilitatea unei firme.
Primul care face referire la acest termen este H.R Bowen, care argumentează că o organizație are obligația de a „urmării acele politici, de a lua acele decizii, ori de a urma acele linii de acțiune care sunt dezirabile și acceptate in termeni de obiective și valori ale societății ”. el susține faptul ca acest concept al responsabilitații sociale semnifică urmatoarele: afacerile există datorită societății, iar comporamentul și metodele lor de operare trebuie să cioncidă cu obiectivele majore ale societății; oamenii de afaceri trebuie sa se comporte asemenea unor agenți responsabili moral fata de societate.
Un alt punct de vedere îi aparține lui T. Donaldson, care consideră respinsabilitatea socială drept o obligație contractuală pe care firmele o au fașta de societate.
D. Wood extinde aceste idei, identificînd 3 principii de urmat pentru responsabilitatea socială: organizațiile de afaceri sunt și instituții sociale și aceasta le obligă sa-și folosească puterea in mod responsabil, organizațiile de afaceri sunt responsabile pentru ceea ce oferă mediului în care sunt implicate, managerii sunt agenți morali care sunt obligați să exercite in mod responsabil prerogativele lor decizinale.
A.B. Carroll sugerează că responsabilitatea socială a corporațiilor este definită avand la baza cererile economice, legale, etice si sociale pe care societatea le are față de afaceri.
În mod similar, Balabanis a plasat responsabilitatea sociala a corporațiilor la granița dintre așteptările societății de la afaceri si etica în afaceri.
Tuzzolino si Armandi au formulat o teorie motivațională a răspunsului social al organizațiilor de afaceri bazată pe piramida nevoilor a lui Maslow.
CAPITOLUL AL III-LEA
UTILIZAREA INSTRUMENTELOR ECONOMICE GERMANIA – ROMÂNIA
Economia germană este una dintre cele mai solide și mai puternice din lume. Localizată în centrul Europei, Germania a trecut peste perioada de maximă sărăcie (după Tratatul de la Versailles), transformîndu-se într-o țară cu o industrie puternică ce exportă în întreaga lume, cu o calitate comparabilă cu cea japoneză. Deși Tratatul de la Versailles a lăsat țării serioase probleme economice, după al doilea război mondial, industria germană a mașinilor, electrocasnicelor și a produselor pentru sănătate a crescut în mod impresionant, țara transformându-se în a treia putere economică mondială (după Statele Unite și Japonia) și prima putere din Europa.
Actualmente PIB-ul atinge 28.700 € pe cap de locuitor (măsurat după paritatea puterii de cumpărare). În prezent Germania este cea mai importantă putere economică a Europei, cu un Produs Intern Brut de aprox. 2.200 miliarde euro, și țara cu cele mai multe exporturi la nivel mondial (inclusiv pe Piața internă europeană). Cu o infrastructură dezvoltată și cu un nivel de viață bun, Germania este una dintre țările cele mai industrializate din lume.
Tabel 5. Produsul intern brut
Germania se află pe primul loc în Europa și al treilea pe Glob în producția de autovehicule (5,4 mil bucați în 2000, din care 5,1 mil autoturisme), a cărei producție este controlată de 4 mari concerne : Volkswagen, Daimler Benz, General Motors (Opel) si Ford Taunus. Concernul Daimler Chrysler a produs primul autoturism în 1885 și are fabrici la Stuttgart si Benz, lângă Mannheim. Produce camioane grele la uzinele din apropiere de Karlsruhe, camioane ușoare la Dusseldorf și automobile la Mannheim. Uzinele Volkswagen, din Wolfsburg, lângă Hanovra, reprezintă cea mai mare firmă din Germania, care datează din perioada 1938-1939, produce automobile de tipuri diferite. Aceste firme au filiale în Brazilia, Australia, Africa de Sud, Mexic, Belgia, Irlanda și în alte țări.
Germania este unul din marii producători de material feroviar (Essen, Kassel, Kiel) și ocupă locul 5 pe glob la producția de nave maritime, dipunând de mari șantiere navale la Hamburg, Bremen, Bremerhaven, Kiel, Lubeck. Se produc avioane de diferite tipuri dar în număr restrâns la Munchen, Breman, Friederichshafen.
În cadrul agriculturii predomină zootehnia (70% din producția totală), îndeosebi creșterea porcinelor (locul IV pe glob) și bovinelor. Producția vegetală, limitată de condițiile, naturale nefavorabile, se bazează pe cereale (cca ½ din suprafața cultivată).
Tabel 6. Consumul privat (miliarde euro)
Majorarea semnificativă a prețurilor a avut efecte negative asupra consumului intern. Cea mai mare creștere s-a înregistrat la energie care a costat în luna februarie cu 7% mai mult decât în aceeași lună a anului 2012, scumpire generată mai ales de majorarea prețului la carburanți care costă astăzi cu 19,4% mai mult decât în 2012. Astfel, în 2008 rata inflației a atins în Germania nivelul de 2,8%, ceea ce a afectat puternic cererea internă.
Tabel 7. Indicele prețurilor de producție
Tabel 8. Bugetul federal
Tabel 9. Evoluția comerțului exterior (miliarde euro)
Tabel 10. Orientarea geografică a comerțului exterior german (miliarde euro)
Tabel 11. Volumul schimburilor comerciale cu România (milioane euro)
3.1. Instrumente economice aplicate pentru reducerea emisiilor de CO2
Un instrument deosebit de util și eficient în realizarea și materializarea unor acțiuni sau proiecte de anvergura pentru protecția mediului s-a dovedit a fi și Fondul pentru mediu. Fondul pentru mediu a fost inițiat și dezvoltat ca un concept economic, aplicabil în economiile în tranziție (în speță țările din Centrul și Estul Europei) pentru antrenarea de resurse suplimentare și susținerea financiară a acțiunilor de protecție a mediului în țări având la momentul respectiv multe priorități și necesități de ordin socio-economic și în care problemele de mediu nu au posibilitate de a deveni probleme prioritare.
Aceste fonduri au un statut guvernamental (în cele mai multe din cazuri) sau semiguvernamental, utilizând capitalizare printr-o serie de surse cu destinație specială, printre care cel mai des întâlnite fiind taxele și amenzile de mediu. Astfel de fonduri, odată constituite, pot sprijini financiar, de obicei prin diverse montaje financiare (granturi, credite subvenționate, credite cu dobandă redusă, etc.) o mare varietate de proiecte de mediu.
Conform legislației românești veniturile fonduli pentru mediu pot proveni din:
Cota de 20% din valoarea încasată pentru exportul de fier vechi;
Cota de 30% din valoarea încasată pentru exportul de deșeuri din metale neferoase;
Cota de 30% din valoarea încasată pentru exportul de bușteni;
Cota de 5% din valoarea de import a deșeurilor de hârtie;
Cota de 10% din valoarea încasată de comercializarea pe piața internă a substanțelor periculoase și a produselor cu potențial toxicologic ridicat, indiferent de proveniența acestora;
Alocații de la bugetul de stat, donații, sponsorizări, asistența financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române sau străine;
Sumele încasate din restituirea creditelor acordate, dobânzi, alte operații financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru Mediu;
Asistența financiară din partea unor organisme internaționale;
Sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru Mediu.
Instrumentele aplicate pentru protecția mediului sunt după cum urmează:
Instrumentele economice – se referă la impozitele pe poluare, taxele de utilizare și taxele de produs și se definesc astfel:
Impozitele pe poluare – reprezintă nivelul plății pe care trebuie să o suporte cel ce poluează; sunt utilizate împreună cu standardele de mediu și compensează parțial costurile sociale ale refacerii/menținerii calității mediului;
Taxele de utilizare – reprezintă plăți directe pentru utilizarea unor resurse sau pentru un serviciu de mediu (colectare deșeuri, tratare ape uzate);
Taxele de produs – se adaugă la prețul materiilor prime și produselor a căror utilizare determină poluare (combustibili cu sulf, pesticide, etc.).
La acestea se adaugă:
Taxe administrative – pentru eliberarea de premise, licențe, autorizații de funcționare în acord cu standardele de mediu, înregistrarea firmelor poluatoare, etc. implică monitorizarea activităților și permisele, licențele, autorizațiile pot fi retrase sau suspendate;
Taxe de diferentiere – pentru încurajarea produselor mai puțin poluante (accize mai mici pentru benzină fără plumb);
Suprataxe – pentru produse parțial poluante; aceste suprataxe sunt returnate odată cu returnarea produsului după utilizare (ambalaje de sticlă, baterii auto, anvelope);
Amenzi administrative – pentru nerespectarea legislației de mediu și stimularea respectării standardelor.
În general instrumentele economice servesc la strângerea de fonduri (creând fondul de mediu) pentru finanțarea acțiunilor de depoluare (reimpăduriri, promovarea tehnologiilor curate, organizarea RRR – recuperare-reciclare-refolosire) și devin operative în condițiile existenței și aplicării legislației de mediu (contracte de asigurare împotriva riscului poluării, răspundere pentru daune).
Instrumente de asistență financiară. Principala sursă de finanțare pentru implementarea politicii de mediu din România este reprezentată de POS Mediu. Sursele comunitare utilizate în implementarea POS Mediu sunt asigurate din Fondul de Coeziune și Fondul European pentru Dezvoltare Regională. Bugetul total al POS Mediu este de aproximativ 5,5 miliarde Euro. Din aceștia, aproximativ 4,5 miliarde Euro reprezintă sprijinul comunitar, ceea ce reprezintă 23,5% din sursele financiare alocate Cadrului Național Strategic de Referință și mai mult de 1 miliard Euro provenind din bugetul național.
Categoriile de producători de servicii pentru protecția mediului sunt:
Sectorul productiv (sau companii) din care:
Producători specializați – unități care execută activități de protecția mediului ca activitate principală, care se regasesc în CAEN Rev.1, la diviziunea 90 (eliminarea deșeurilor și a apelor uzate, asanare, salubritate, și activități similare), diviziunea 37 (recuperarea deșeurilor și resturilor de materiale reciclabile), diviziunea 41 (captarea, tratarea și distribuția apei) și clasa 5157 (comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor);
Producători nespecializați – unități care execută o activitate de protecția mediului ca activitate secundară sau ca o activitate auxiliară la o activitate principală; aceste unități se regăsesc în sectorul producție (CAEN Rev.1, diviziunile: 02, 10 – 45, exclusiv diviziunile: 37, 41).
Administrația publică – toate unitățile administrației publice locale și centrale a căror producție de servicii de protecția mediului non-piață este destinată consumului individual și colectiv.
Ponderea cea mai mare o au cheltuielile curente interne, în valoare de aproximativ 7,3 miliarde lei și investițiile, care au reprezentat circa 3,6 miliarde lei.
La nivelul categoriilor de producători de servicii pentru protecția mediului, cheltuielile totale au fost:
2,7 miliarde lei, producătorii nespecializați (unitățile care produc în principal servicii pentru protecția mediului nedestinate pieței);
7 miliarde lei, producătorii specializați (unități a căror activitate principalǎ o constituie producerea de servicii pentru protecția mediului, destinate pieței);
2,9 miliarde lei, administrația publicǎ localǎ.
Din totalul cheltuielilor pentru protecția mediului, la nivelul producătorilor nespecializați, investițiile reprezintă circa 49%. În acest sector, cele mai mari cheltuieli, aproximativ 590 milioane lei, s-au înregistrat în sectorul extracției hidrocarburilor și al serviciilor anexe.
Tabel 12. Cheltuielile pentru protecția mediului, pe categorii de producători de servicii
Sursa: Instutul Național de Statistică – Baza de date TEMPO
Figura 7. Structura cheltuielilor publice pentru protecția mediului la nivel național
3.2. Măsuri de reducere a costurilor pentru energie
Cele mai recente estimări arată că potențialul hidroenergetic tehnic amenajabil al României este de aproximativ 32.000 GWh/an. Potrivit proiectului de Strategie Energetică a României pentru perioada 2011-2035, autoritățile vor continua programul de realizare de centrale hidroelectrice cu punerea în funcțiune a circa 1.400 MW până în 2035. Astfel, va fi amenajat potențialul hidroenergetic național în proporție de 59% în 2020 și de 67% în 2035.
Centralele hidroelectrice, inclusiv microhidrocentralele, sunt considerate în prezent cele mai convenabile surse regenerabile și tehnologii de producere a energiei electrice, ținând cont de costurile de utilizare și volumul de resurse. În același clasament, sunt urmate de turbinele eoliene și de centralele cu cogenerare care utilizează biomasa. Cu toate că este considerată o resursă inepuizabilă și sigură, hidroenergia prezintă provocări precum: tendința de schimbare a caracteristicilor climatice și instabilitatea regimului hidrologic.
Beneficiile aduse de hidroenergie sunt incontestabile. Dar, deși apa folosită pentru obținerea energiei este gratuită, inepuizabilă și nu produce deșeuri, energia obținută în marile centrale hidro nu este pe deplin verde. Ea afectează mediul în special în etapa construcției centralelor, care necesită baraje ce perturbă circuitul natural al râurilor și ecosistemele. Consecințele cele mai importante sunt legate de efectele îndiguirilor și scăderea nivelului apei, modificarea debitului, precum și construcția de drumuri și linii electrice.
Oficialii companiei Vestas Wind System, cel mai mare producător de turbine eoliene din lume, susțin că România are cel mai mare potențial pentru dezvoltarea industriei de energie eoliană din estul Europei: "România ar putea produce până la 14.000 MW de energie eoliană și s-ar putea dezvolta într-o piață sustenabilă", a declarat Hans Joern Rieks, președintele Vestas Wind System pentru Europa Centrală și de Est.
România s-a angajat în fața Uniunii Europene ca, în 12 ani, 20% din consumul țării va fi "energie verde", nepoluantă. Harta vânturilor arată un potențial eolian uriaș: teoreticienii vorbesc chiar de echivalentul a 12 centrale nucleare de la Cernavodă.
Gamesa, unul dintre liderii mondiali în producția de turbine eoliene a anunțat că în Dobrogea va investi 750 milioane euro într-un proiect cu o capacitate de 500 MW.
Cel mai mare proiect anunțat în Dobrogea, din punct de vedere cantitativ, a venit din partea companiei spaniole Iberdrola Renovables. Printr-un comunicat de presă anunța obținerea licenței din partea Transelectrica, pentru a dezvolta un proiect ce va consta în 50 de parcuri eoliene cu o capacitate totală de 1600 MW. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de 6 ani, între 2011 și 2017. Aceeași companie este implicată într-un alt proiect eolian, tot în zona Dobrogei, care este funcțional începând cu anul 2010 si are o capacitate instalată de 80 MW. Compania spaniolă are un portofoliu impresionant de proiecte eoliene în 23 de țări. Capacitatea însumată de 10 003 MW îi oferă statutul de lider mondial în domeniul dezvoltării de proiecte eoliene.
Nu numai uscatul oferă oportunități de luat în seamă pentru investitorii care doresc să dezvolte proiecte eoliene. O companie din Statele Unite, Blackstone Group, și-a anunțat intenția de a investi începând cu anul 2011, 1,4 miliarde de euro într-un proiect off-shore. Acesta va fi situat în Marea Neagră pe o suprafață de 40 mp la o distanță de 6km de țărm. Capacitatea acestui proiect va fi de 500 MW și va funcționa pe baza a 100 de turbine eoliene ce vor fi instalate în apă la o adâncime de 50m.
Acestea sunt numai o parte a proiectelor care sunt în proces de dezvoltare sau au fost doar anuntate. Până în prezent se află în construcție proiecte cu o capacitate totală instalată de aproximativ 1700 MW iar pe zi ce trece diverse companii străine își anunță dorința de a investi.
Biomasa este principalul combustibil rural fiind folosit mai ales pentru încălzirea spațiului și a apei, precum și pentru gătit. Toți combustibilii fosili provin din biomasă și deci biomasa poate fi cu ușurință transformată în combustibili solizi, lichizi sau gazoși bazați pe carbon. Biomasa din lemn reține și CO2 atmosferic. În viitor, cantități mari de biomasă vor fi transformate în combustibili mai convenabili.
România oferă, de asemenea, resurse pentru energia geotermală, estimându-se că deține al treilea potențial pentru acest domeniu, din Europa, prin câmpiile din vest și sud și sudul Munților Carpați. În România există deja mai mult de 200 de puțuri geotermale, iar în Livada au fost construite două sere pentru legumicultură pe o suprafață de 2 ha, care sunt încălzite cu apă geotermală. Energia geotermală reprezintă căldura conținută în fluidele și rocile subterane. Este nepoluantă, regenerabilă și poate fi folosită în scopuri diverse: la încălzirea locuințelor, industrial sau pentru producerea de electricitate.
Energia solară poate economisi combustibilii fosili la încălzirea apei și deci reduce emisiile de CO2. Deoarece energia solară este în competiție cu biomasa, principala cerere de apă caldă încălzită cu energie solară se află în zonele urbane.
Potrivit Transelectrica, cererea de energie în România se va dubla în următorii 20 de ani. De altfel, potrivit Strategiei Energetice a României, potențialul solar al țării poate genera 2,5% din consumul național actual. Vestul țării și Dobrogea sunt cele mai potrivite zone pentru astfel de investiții.
În aprilie 2009, Uniunea Europeană a aprobat o nouă legislație în domeniul energiei regenerabile, în vederea încurajării dezvoltării acestui tip de energie în Europa. Conform acestei noi legi, România trebuie să crească cota de energie regenerabilă din domeniul electricității, producerii de căldură și din transport, cu 24% pânp în anul 2020, de la circa 18% în prezent.
Producția de energie din surse regenerabile câștigă tot mai mult teren în România, unde investitorii sunt atrași de uriașul potențial neexploatat încă. Astfel, potrivit ultimelor date ale Transelectrica, în prezent, există în România capacități de energie verde de 680 de MW care beneficiază de certificate verzi, față de doar 98 de MW, la finele anului 2009.
Asociația Europeană pentru Energie Eoliană estimează că, în România anului 2020, sursele regenerabile vor însemna 42% din consum: 11% eoliene, 27% hidro și 4% biomasă, iar țara noastră va fi pe locul șapte în UE. Prima poziție va fi ocupată de austrieci, cu o pondere de 70%, iar ultima din clasament va fi Ungaria, cu doar 11%.
3.3. Taxele de energie
Taxarea activitatilor cu un impact asupra mediului face parte din clasa mai larga a instrumentelor Bazate pe Piata (IBP) si reprezinta unul din cele mai puternice instrumente de schimbare a modelului de folosirea a resurselor de care dispune orice stat. Avansarea oricarei definitii precise care sa acopere în mod exhaustiv taxele de mediu este problematica din mai multe motive. În primul rând, multe din aceste taxe au fost create si impuse din alte considerente decât cele legate de mediu, iar principalii beneficiari ai veniturilor generate de aceste taxe nu sunt neaparat interesati de considerentele de mediu. De asemenea, nivelul unor taxe a fost stabilit fara a lua în considerare ce tip de efecte asupra mediului va fi produs de o anumita schimbare. Nu în ultimul rând, schimbarea definitiei exacte asupra tipului de activitati care genereaza o anumita obligatie fiscala poate avea efecte disproportionate atunci când efectele potentiale din perspectiva mediului nu sunt luate atent în considerare.
În schimb, excluderea din definitie a taxelor impuse fara o motivatie legata de protectia mediului sau al caror nivel nu este stabilit în legatura cu impactul lor asupra mediului, conduce la o serie de probleme de cuantificare. Acesta este motivul pentru care definitia agreata la nivel international se refera la tipul de baza de taxare si nu la intentia sau utilitatea respectivului instrument. OECD, Agentia Internationala pentru Energie si Comisia Europeana folosesc o definitie comuna a taxelor impuse acelor activitati cu impact asupra mediului:
In Romania, in ultimii ani problemele protectiei mediului inconjurator s-au regasit printre obiectivele importante ale programelor de dezvoltare economico-sociala, urmarindu-se alinierea politicii si practicii de mediu la directivele Uniunii Europene.
Cheltuielile bugetare pentru protectia mediului in Romania sunt indreptate refacerea mediului afectat si spre prevenirea distrugerii lui in viitor. In perioada 2000-2006 bugetul de stat a alocat, pentru mediu si ape, intre 2,32% si 4,78% din totalul cheltuielilor pentru actiuni si obiective economice. Ponderea cheltuielilor publice pentru protectia mediului in bugetul general consolidat a reprezentat intre 0,2% si 0,3% din PIB.
Figura 7. Evoluția taxelor de mediu din România
În România se înregistrează cea mai mică pondere a taxelor în prețul benzinei, de 54%, și a șaptea cea mai mică pondere a taxelor în prețul motorinei, de 56%, din UE-27 (după Austria, Luxemburg, Cipru, Lituania, Malta și Slovenia).
Ca valoare nominală, taxele au crescut în România cu 75% la benzină și cu 97% la motorină în ultimii trei ani. La nivel european, creșterile medii au fost de 47% la benzină, respectiv 69% la motorină.
În România, ponderea taxelor în prețul actual al carburanților se ridică la 54% din prețul benzinei și la 56% din prețul motorinei. La nivelul Uniunii Europene, taxele medii dețin ponderi mai mari decât în România, de 61% în prețul benzinei, respectiv de 59% în prețul motorinei, potrivit buletinelor de prețuri pentru carburanți din 27 februarie ale Comisiei Europene.
Aceleași buletine arată că România deține cea mai mică pondere a taxelor în prețul benzinei și a șaptea cea mai mică pondere în prețul motorinei în UE.
În ceea ce privește valoarea nominală a taxelor, România se situează pe locul al doilea în cazul benzinei în topul celor mai mici taxe (după Cipru), cu o valoare de 0,699 euro/litru și pe locul cinci în cazul motorinei (după Luxemburg, Slovenia, Cipru și Lituania), cu 0,738 euro/litru.Nivelul mediu al taxei pe litru la nivelul UE este de 0,927 euro la benzină și de 0,869 euro la motorină.
Ponderea taxelor în prețul benzinei a scăzut de la 60% la 54% – în România și de la 66% la 51% – în UE, în perioada 12 ianuarie 2009 – 27 februarie 2012.
În schimb, ponderea taxelor în prețul motorinei s-a majorat de la 47% la 56% – în România și de la 54% la 59% – în UE, în perioada 12 ianuarie 2009 – 27 februarie 2012, conform buletinelor europene de prețuri la carburanți menționate.
3.4. Previziuni pentru perioada 2020-2030
Schimbările în temperatura medie a aerului la distanța de 2m și cantitățile de precipitații (mm/zi) s-au calculat ca diferențe absolute (în cazul temperaturii) sau normale (pentru precipitații) dintre mediile (anuale sau anotimpurile) obținute din simulările acoperind intervalele: 2020-2030 în cazul scenariului și 1965-1975 pentru simularea de control. Pentru valorile anuale, rezultatele se pot sintetiza astfel:
Temperatura medie anuală crește cu un gradient orientat spre sud-estul țării, unde încălzirea maximă medie anuală atinge 0,8C. Vestul țării are o încălzire medie nesemnificativă între 0 și 0,2C;
Pentru perioada 2001-2030, față de 1961-1990, se proiectează o creștere a temperaturii medii lunare a aerului mai mare în lunile noiembrie-decembrie și în perioada caldă a anului (mai-septembrie), de aproximativ 1oC, valori ceva mai ridicate (până la 1,40C -1,5 0C ) fiind la munte, în sudul și vestul țării. În perioada rece a anului încălzirea nu depășește 1oC
Încălzirea medie anuală, la nivelul întregii țări, este cuprinsă între 0,70C și 1,10C, cele mai mari valori fiind în zona montană.
În cazul mediilor anule a cantităților de precipitații cumulate în 24 ore, calculate ca diferențe normate, se remarcă pentru 2020-2030 valori apropiate de normal (i.e. de media climatică 1965-1975) cu ușor excedent în nord-estul extrem și deficit în sud-est și sud-vest;
Pentru temperatura aerului, se proiectează o răcire în timpul iernii și verii aproape în toată țara, mai pronunțată iarna în regiunile extracarpatice (pana la 1,5o C) și mai scăzută în regiunile montane; vara, în sudul extrem, se proiectează o ușoară încălzire ( până la 0,2o C) în aproape toată țara, îndeosebi în zona de sud;
În timpul primăverii este proiectată o încălzire semnificativă în toată țara, mai pronunțată în est (până la 1,8oC), iar toamna deși din nou în aproape toată țara se indică o ușoară încălzire aceasta este mai semnificativă (~0,5oC) în Subcarpații Meridionali și sud-estul extrem;
În cazul precipitațiilor, se proiectează un ușor excedent vara în aproape toată țara, ce poate atinge 40% în nord-estul și vestul extrem, excepție fiind sudul țării, cu un ușor deficit până la 40% pe arii restrânse în sud-est;
Toamna indică un excedent de precipitații în est, sud și centru (pe arii restrânse în sud-est atingându-se un procent de până la 60%) și un deficit până la 30% în vest;
Variabilitatea maximă față de climatologia de ”control: (1965-1975)” la nivelul țării este proiectată pentru sezonul de primăvara, cu tendințe de: deficit de precipitații pe arii extinse extra-Carpatice și de excedent în centrul țării;
Iarna se semnalează, în general, deficit de precipitații (îndeosebi în est și jumătatea sudică (cu până la 40% în est și nord-est), excepție făcând vestul, nord-vestul și sud-estul care indică un ușor deficit (cu până la 20%, pe arii restrânse cu până la 40%).
Preocuparea majoră trebuie să rămână eficiența energetică. Îmbunătățirea eficienței energetice reprezintă o prioritate în toate scenariile de decarbonizare. Inițiativele actuale trebuie să fie puse în aplicare cât mai rapid pentru ca schimbarea să aibă loc. Rezultatele vor fi obținute în condiții de rentabilitate cu atât mai rapid cu cât inițiativele vor fi puse în aplicare în cadrul mai amplu al eficienței globale a resurselor.
Eficiența energetică trebuie să-și urmeze potențialul economic. Aceasta presupune să se răspundă la întrebări precum: în ce măsură urbanismul și amenajarea teritoriului pot contribui la economisirea energiei pe termen mediu și lung; cum se poate alege politica optimă din punct de vedere al costurilor, dintre izolarea termică a clădirilor pentru a reduce nevoia de încălzire și răcire și utilizarea sistematică a căldurii reziduale provenite din generarea energiei electrice în centralele de cogenerare a energiei termice și electrice. Un cadru stabil va necesita, probabil, măsuri suplimentare pentru economisirea energiei, în special având în vedere obiectivele propuse pentru 2030.
Analiza tuturor scenariilor arată că, în 2050, cea mai mare parte din tehnologiile de aprovizionare cu energie provine din sursele regenerabile de energie. Astfel, cea de-a doua premisă majoră pentru un sistem energetic mai sustenabil și mai sigur este o pondere mai mare a energiei din surse regenerabile după 2020. În 2030, toate scenariile de decarbonizare sugerează că ponderea surselor regenerabile de energie va crește, atingând până la 30 % din energia finală brută. Provocarea cu care se confruntă Europa este de a le permite actorilor de pe piață să reducă costurile energiei din surse regenerabile prin ameliorarea cercetării, industrializarea lanțului de aprovizionare și eficientizarea politicilor și a sistemelor de sprijin. Acest lucru ar putea necesita o mai mare convergență la nivelul schemelor de sprijin și responsabilități mai mari pentru costurile sistemului între producători, în plus față de operatorii de transport și de sistem.
Sursele regenerabile de energie vor deveni o componentă centrală a mixului energetic în Europa, trecând de la dezvoltarea tehnologică la producția și desfășurarea de serie, de la răspândirea pe scară mică la răspândirea pe o scară mai mare, de la integrarea resurselor locale la integrarea de resurse mai îndepărtate, de la stadiul de activitate subvenționată la cel de activitate competitivă. Schimbările prin care trec sursele regenerabile necesită schimbări de politică care să urmărească evoluția ulterioară a acestora.
În viitor, odată cu creșterea ponderii energiei din surse regenerabile, stimulentele trebuie să devină mai eficiente, să creeze economii de scară, să conducă la un grad mai mare de integrare a pieței și, prin urmare, la o abordare mai europeană. Acest lucru trebuie să se bazeze pe utilizarea întregului potențial al legislației existente, pe principiile comune de cooperare între statele membre și cu țările învecinate, precum și pe alte posibile măsuri.
Încălzirea și răcirea pe bază de energie din surse regenerabile sunt esențiale pentru decarbonizare. Consumul de energie trebuie să reorienteze către surse de energie locale și cu emisii reduse de carbon (inclusiv pompe cu căldură și dispozitive de încălzire cu stocare) și surse regenerabile de energie (de exemplu încălzirea solară și geotermală, biogazul, biomasa), inclusiv prin sisteme de încălzire centralizată.
Gazele naturale vor avea o importanță crucială pentru transformarea sistemului energetic. Înlocuirea cărbunelui (și a petrolului) cu gaze pe termen scurt și mediu ar putea contribui la reducerea emisiilor cu ajutorul tehnologiilor existente cel puțin până în 2030 sau 2035. Deși este posibil ca cererea de gaze în sectorul rezidențial, de exemplu, să scadă cu o pătrime până în 2030 datorită măsurilor de eficiență energetică în sectorul locuințelor, aceasta se va menține la un nivel ridicat în alte sectoare, precum sectorul energiei electrice, pentru o perioadă mai mare de timp.
Dacă CSC este disponibilă și este aplicată la scară largă, gazele naturale ar putea deveni o tehnologie cu emisii reduse de carbon, însă fără CSC, rolul gazelor pe termen lung poate să se limiteze la a reprezenta o capacitate de rezervă și de echilibrare flexibilă acolo unde energia produsă din surse regenerabile variază. Pentru toți combustibilii fosili, captarea și stocarea carbonului va trebui să se aplice în sectorul energiei electrice începând din anul 2030, cu aproximație, pentru a îndeplini obiectivele în materie de decarbonizare. CSC este, de asemenea, o opțiune importantă pentru decarbonizarea mai multor ramuri ale industriei grele și, în combinație cu biomasa, poate conduce la „valori negative” ale emisiilor de carbon. Viitorul CSC depinde în mod esențial de acceptarea de către public și de prețuri adecvate ale carbonului; CSC trebuie să fie demonstrată suficient pe scară largă și trebuie asigurate investiții în tehnologie în acest deceniu, urmând să fie apoi implementată începând cu 2020, astfel încât utilizarea pe scară largă să fie posibilă până în 2030.
În UE, cărbunele se adaugă la un portofoliu de surse de energie extrem de diversificat și contribuie la siguranța aprovizionării. Odată cu dezvoltarea CSC și a altor tehnologii ecologice emergente, cărbunele ar putea continua să joace un rol important în aprovizionarea sustenabilă și sigură în viitor.
Probabil că petrolul va rămâne în mixul energetic chiar și în 2050 și va alimenta în principal transportul de călători și de mărfuri pe distanțe mari. Provocarea cu care se confruntă sectorul petrolului constă în adaptarea la modificările cererii de petrol rezultate în urma trecerii la energia din surse regenerabile și la combustibilii alternativi, și la nesiguranța privind aprovizionarea și prețurile în viitor. Menținerea unei poziții pe piața globală a petrolului și a unei prezențe europene pe piața internă a rafinării petrolului – deși una care să își poată adapta capacitatea la realitățile economice proprii unei piețe mature – este importantă pentru economia UE, pentru sectoarele care depind de produsele rafinate ca materii prime, precum industria petrochimică, precum și pentru siguranța aprovizionării.
Energia nucleară este o opțiune de decarbonizare care furnizează în prezent majoritatea energiei electrice cu emisii scăzute de carbon consumate în UE. Unele state membre consideră că riscurile legate de energia nucleară sunt inacceptabile. De la accidentul de la Fukushima, percepția publică asupra energiei nucleare s-a schimbat în unele state membre, în timp ce altele continuă să considere energia nucleară drept o sursă sigură, fiabilă și necostisitoare de energie electrică, cu emisii reduse de carbon.
Costurile privind securitatea și costurile pentru dezafectarea centralelor existente și pentru eliminarea deșeurilor vor crește probabil. Noile tehnologii de generare a energiei nucleare ar putea contribui la soluționarea preocupărilor legate de siguranță și de gestionarea deșeurilor.
Analiza scenariilor arată că energia nucleară poate contribui la diminuarea costurilor de sistem și a prețurilor energiei electrice. Deoarece reprezintă o opțiune la scară largă cu emisii reduse de carbon, se preconizeaza ca energia nucleară va rămâne în mixul energetic al UE. Va fi îmbunătățit in continuare cadrul de reglementare a securității nucleare și a protecției fizice a centralelor, creandu-se astfel condiții echitabile pentru investiții în statele membre care doresc să mențină opțiunea nucleară în mixul lor energetic. Trebuie să fie asigurate în continuare cele mai înalte standarde de securitate și de protecție fizică, atât în UE, cât și la nivel mondial, iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă se păstrează în cadrul UE rolul de lider pe planul competențelor și al tehnologiei. În plus, până în 2050 se va clarifica rolul pe care îl va putea juca energia de fuziune.
3.5. Sectorul transporturilor
Dintre elementele de baza care sunt necesare pentru o crestere economica fundamentala se amintesc trei dintre cele mai importante: sistemul de transport, o sursa convenabila de energie si un sistem eficace de comunicatii. Intrucat dezvoltarea economica inseamna o productie pe scara larga precum si distribuirea acesteia in teritoriu, operatii care nu sunt posibile fara un transport eficace si relativ ieftin, se poate trage concluzia ca transportul se afla la temelia activitatii economice.
In zonele globului unde transportul este primitiv, populatiile se afla la nivelul unei economii de subzistenta. Ele depind de resursele de hrana, imbracaminte si alte bunuri necesare traiului, furnizate de zonele invecinate, care produc doar pentru consumul local, schimbul de bunuri fiind total intamplator. In perioada premergatoare folosirii puterii mecanice s-a constatat ca dezvoltarea economica a fost posibila acolo unde marfurile au putut sa circule: in emisfera nordica, in zonele invecinate cu marea, unde configuratia tarmurilor asigura, adaposturi naturale pentru nave (porturi), iar cursurile de apa erau navigabile spre interiorul continentului; in zona euro-asiatica aflata pe vechiul “drum al matasii”, unde folosind transportul pe camile s-a putut dezvolta economia de schimb.
3.5.1. Accizele pentru combustibilii de transport
În cadrul veniturilor bugetare, în anul 2013 cele mai mari ponderi sunt înregistrate de contribuțiile sociale (8,7%), TVA 8,5%, accize 3,6%.
Veniturile din impozitul pe profit și impozitul pe venit reprezintă 1,9%, și respectiv 3,7 din PIB în anul 2013.
Figura 8. Tendințe și modificări structurale ale principalelor taxe și impozite
Impozit pe profit 11,7 mld lei – evoluția este determinată de creșterea nominală a PIB, și o ușoară îmbunătățire a rentabilității activității agenților economici, ceea ce le situează la 1,9 % din PIB în anul 2013.
Impozit pe venit 23,1 mld lei – evoluția este influențată de creșterea numărului de salariați, creșterea câștigului salarial mediu brut, completat cu impactul creșterii salariului minim brut la 750 lei în luna februarie și 800 lei în luna iunie , ceea ce le situează la 3,7 % din PIB .
TVA 52,9 mld lei – încasările din TVA vor ajunge la un nivel de 8,5 % din PIB în anul 2013 in linie cu creșterea nominală a PIB și ușoară îmbunătățire a consumului.
Accize 22,3 mld lei – în anul 2013 acestea sunt estimate la 3,6% din PIB în funcție de creșterea cursului de schimb la accize, creșterea reală și impactul creșterii accizelor la motorină, țigări și bere.
Contribuții de asigurări sociale 54,4 mld lei – în anul 2013 acestea sunt estimate să se situeze la 8,7% din PIB fiind influențate de creșterea nr de salariați , creșterea câștigului salarial mediu brut, precum și impactul creșterii salariului minim brut la 750 lei în luna februarie și 800 lei în luna iunie și scăderea generată de creșterea cotei de contribuții la Pilonul 2. La fondul de sănătate există influentă din restituirea contibutiilor datorate de pensionari atât în 2012 cat și în 2013.
.
Figura 9. Ponderea veniturilot în total venituri bugetare pe anul 2013
Cele mai mari ponderi în cadrul veniturilor bugetare sunt deținute de contribuțiile de asigurări sociale (26,0 %), TVA (25,3%), impozitul pe salarii și venit (11,0%), accizele (10,7% ), veniturile nefiscale (9,3%).
Estimarea evoluției principalelor categorii de impozite și taxe pe perioada 2014-2016 are la bază proiecția indicatorilor macroeconomici și menținerea principalelor rate de taxare la nivelul stabilit potrivit legislației în vigoare.
În valoare nominală veniturile bugetare vor înregistră o creștere cu aproximativ 18,2% fata de nivelul din anul 2013, ceea ce corespunde unei traiectorii stabile relativ la PIB, în jurul valorilor de 33,6-33,4% .
În termeni nominali, atât impozitul pe profit cât și impozitul pe venit, impozitele pe proprietate, accizele și taxa pe valoarea adăugată sunt estimate în creștere cu peste 11% în anul 2016 fată de anul 2014.
Contribuiile de asigurări sociale sunt estimate cu o dinamică nominală pozitivă de circa 9,7%, contribuind în mod semnificativ la tendința generală a veniturilor bugetare.
Figura 10. Veniturile bugetului general consolidat
Figura 11. Nivelul accizei la benzină în țările europene
Figura 12. Nivelul accizei la motorină în țările europene
3.5.2. Internalizarea costurilor externe ale transporturilor
Transporturile au fost și vor rămâne o componentă esențială a vieții noastre cotidiene. Acestea au contribuit substanțial la dezvoltarea, integrarea și creșterea pieței interne cu efecte tangibile asupra economiei europene. Politica europeană în domeniul transporturilor a consolidat standardele din acest sector, precum condițiile de muncă, condiții de siguranță și securitate ridicate, precum și drepturile pasagerilor.
Conform raportului Eurostat privind taxarea în UE pe anul 2009, începând cu 1999, în UE-15 se înregistreaza un trend usor descrescator al ponderii taxelor pe mediu ca procent din PIB, în timp ce în noile tari membre se înregistreazaun trend crescator. Raportul subliniaza faptul ca acest trend este neasteptat în contextul în care problematica mediului a devenit din ce în ce mai importanta în ultimii ani. Totusi, evolutiile pot fi explicate prin actiunile guvernelor nationale de limitare a efectelor cresterii constante a pretului petrolului si a gazelor naturale din ultimii ani si prin accentuarea folosirii unor alte instrumente pentru atingerea obiectivelor de mediu.
3.6. Măsuri pentru protecția climei în sectorul transporturi
Standardele privind emisiile sunt importante pentru elaborarea strategiilor de exploatare a aerului, apei și la operarea cu reziduuri, ele fiind folosite În conjuncție cu alte instrumente de reglementare, cum ar fi standardele de calitate a apei și a aerului. Aceste standarde stabilesc rate de emisie admisibilă pe tip de sursă emițătoare (transport, centrale electrice, industrie) și pe tip de agent poluant. În mod uzual, aceste standarde conțin și clauze speciale privind aplicarea lor mai puțin restrictivă la instalațiile de mică capacitate sau la cele suficient de vechi.
Tabel 13. Standarde privind emisiile
Zonarea se referă la instalațiile staționare și restrânge, din punct de vedere geografic, amplasamentul acestora. Adesea, este combinat cu mecanismul prezentat mai sus, cel de obținere a licenței de funcționare, pentru intrarea în funcțiune fiind necesare, atât o licență, cât și un aviz favorabil de amplasament geografic. Astfel, se poate exercita un control eficient al nivelurilor de emisie poluantă, precum și o direcționare a dezvoltării industriale spre zone mai puțin sensibile ecologic. Planificarea ocupării teritoriului și eliberarea de licențe au fost mijloace eficiente de control al impactului ecologic, produs In special de dezvoltarea capacităților de procurare a energiei.
3.7. Sectorul agricol
Legătura dintre agricultură și mediu poate fi obținută prin termenul de “agricultură durabilă”. În primă instanță, agricultura durabilă implică managementul resurselor naturale astfel încât, să fie asigurată disponibilitatea lor și pe viitor. Această definiție a durabilității reflectă, în multe situații, propriul interes economic al fermierilor. O abordare mai largă a conceptului de durabilitate implică, totuși, un set mai mare de caracteristici legate de pământ și de utilizarea lui, cum ar fi protecția peisajului, habitatelor și biodiverității, precum și unele obiective cum ar fi calitatea apei potabile, a solului și a aerului. Din această perspectivă, utilizarea pământului și a resurselor naturale în cadrul producției agricole ar trebui să ia în calcul și protecția mediului și a patrimoniului cultural.
Limitarea poluării mediului și orientarea către protecția resurselor naturale reprezintă elementele definitorii ale problematicii agriculturii durabile în România în perioada de tranziție, elemente care reprezintă în egală măsură obiective al dezvoltării durabile ale sistemelor de agricultură ale țărilor Uniunii Europene.
Relația dintre agricultură și mediul înconjurător este extrem de complexă. Pe de o parte agricultura este afectată de un mediu alterat de poluarea aerului, schimbările climatice și competiția cu alte sectoare asupra utilizării terenurilor. Pe de altă parte, agricultura constituie una din cauzele importante a poluării apelor, eroziunii și poluării solului, emisiilor de gaze cu efect de seră, distrugerea habitatelor și diminuarea diversității biologice. Acestea sunt rezultatele intensificării, concentrării și specializării practicilor agricole, din ultimile decenii. Cu toate acestea este important de specificat faptul că, în comparație cu industria sau sectorul minier, de exemplu, agricultura resprezintă o sursă de poluare a mediului înconjurător de mult mai mică întindere și intensitate.
Însă agricultura poate juca un rol pozitiv prin introducerea unor procese și tehnologii care pot reduce poluarea, efectul de seră, declinul calității mediului în general. În prezent există 14.717,4 mii ha teren agricol, din care 9.414,3 mii ha teren arabil și 6.751,6 mii ha cu păduri. 80% din terenurile agricole și o parte importantă din terenurile acoperite cu vegetație forestieră sunt afectate de unul sau mai multe procese sau fenomene dăunătoare mediului.
Protecția mediului grupează acțiunile și activitățile care au drept scop prevenirea, reducerea și eliminarea poluării, precum și alte degradări ale mediului. Cheltuielile pentru protecția mediului reflectă fluxurile de finanțare a mediului și includ plățile pentru activitățile economice care au ca scop producerea de servicii specifice pentru prevenirea, reducerea sau combaterea pagubelor aduse mediului.
Poluarea apei. Există două categorii de poluare agricolă a apei: poluarea din surse punctuale, în special unități zootehnice (de fapt, mari ferme animaliere), cu emisii și concentrațiimari de gaze, apă reziduală și deșeuri solide; poluarea difuză datorată emisiilor de substanțe chimice administrate în agricultură: îngrășăminte, agro-chimicale, dar și reziduuri de la animale pentru că sunt raspândite pe terenurile agricole.
Poluarea aerului. Poluarea aerului în agricultură se datorează emisiilor provenite din: aplicarea fertilizanților pe terenurile agricole – conduc la emisii de compuși organici volatili non-metanici și amoniac; culturile agricole – toate tipurile de culturi emit compuși organici volatili; gospodărirea gunoiului de grajd provenit din sectorul creșterii enimalelor, în special a vacilor de lapte și a scroafelor reprezintă surse importante de emisii de amoniac și metan.
Poluarea solurilor. Eroziunea de suprafață și de adâncime a solului și alunecarile de teren afecteaza 7 milioane de ha în fiecare an. Este ingrijorător faptul că unele practice agricole ce duc la creșterea productivității agricole au ca efect creșterea eroziunii solului. În acest context se poate ajunge la pierderi ireversibile de fertilitate a solului în decursul unei singure generații de agricultori. Continuarea practicilor agricole care au provocat pagube de mediu ar însemna o creștere a costurilor de mediu. În ultimii ani frecvența și cantitatea de substanțe chimice utilizate în agricultură au crescut în mod dramatic.
Dezechilibrele provocate mediului de agricultura tradițională pot fi înlăturate prin: practicarea unei agriculturi ecologice, cu eforturi financiare și tehnici care să țină seama de toți factorii de mediu: sol, resurse de apă, condiții climaterice, conexate cu îngrășaminte, utilaje, calitatea soiurilor de plante și rase de animale etc.; atragerea sau scoaterea din circuitul agricol a unor zone, în funcție de interrelațiile existente în natură, fără a periclita echilibrul ecologic; reducerea eroziunii solului prin alternarea îngrășămintelor chimice cu cele organice, înierbarea solului pentru o anumită perioadă de timp, alternarea culturilor pentru a fixa solul și a-l îmbogăți în humus; utilizarea unei game variate de pesticide întrucât folosirea îndelungată a aceluiași tip de pesticide face în timp reziduurile acestora să devină permanente, dezechilibrând balanța ecologică și în consecință reducerea numărului de microorganisme utile plantelor agricole și proliferând bolile și daunătorii. În acest mod se va evita dereglarea echilibrului ecologic în sol;
Consumul de îngrășăminte chimice prezintă intensitatea utilizării fertilizanților chimici asupra suprafețelor agricole și se calculează ca raport între consumul de îngrășăminte chimice (azotoase, fosfatice și potasice) și suprafața agricolă totală.
Tabelul 14. Evoluția indicatorului consum de îngrășăminte chimice
Sursa: INSSE (2012). Studiu asupra indicatorilor de dezvoltare durabilă.
Figura 13. Consumul de îngrășăminte chimice
Tendința indică realizarea obiectivelor de mediu.
Consumul de pesticide prezintă intensitatea pesticidelor în agricultură (insecticide, fungicide, erbicide). Se măsoară în kg substanță activă la hectar.
Tabelul 15. Evoluția indicatorului consum de pesticide
Sursa: INSSE (2012). Studiu asupra indicatorilor de dezvoltare durabilă.
Figura 14. Consumul de pesticide
Tendința indică realizarea obiectivelor de mediu.
Intensitatea agriculturii are ca scop evidențierea schimbărilor intervenite în utilizarea producțivă sau neproductivă a terenurilor agricole. Se calculează ca raport între suprafața agricolă din anul curent și cea dintr-un an de referință.
Tabelul 16. Evoluția indicatorului intensitatea agriculturii (%)
Sursa: INSSE (2012). Studiu asupra indicatorilor de dezvoltare durabilă.
Figura 15. Intensitatea agriculturii
Tendința indică faptul că situația este stabilă sub aspectul gradului de intensificare a practicilor agricole.
Tabelul 17. Gradul de utilizare a resurselor de apă în agricultură
Sursa: Agenția Națională pentru Protecția Mediului (2012). Starea Mediului 2012.
Figura 16. Gradul de utilizare a resurselor de apă în agricultură
Tabelul 18. Suprafața terenurilor agricole afectate de diverși factori limitativi ai capacității productive
Sursa: Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie București, 2012
Tabelul 19. Evoluția cheltuielilor pentru protecția mediului ca pondere în PIB în 2008-2012
Sursa: Institutul pentru Studii și Statistică Economică
Se observă o ușoară creștere a CPM ca procent din PIB din anul 2008 până în anul 2012, când are loc o reducere a cheltuielilor curente, pentru ca apoi procentul să crească brusc, de la 1,01 la 1,39. Investițiile de mediu reprezintă 32% din total, adică 1555 mld. lei, cheltuielile curente 68% (3312 mld. lei), în timp ce subvențiile doar 0,3%.
Tabelul 20. Cheltuieli pentru protecția mediului în agricultură pe domenii în 2012 (mii lei)
Sursa: Institutul pentru Studii și Statistică Economică
Pe regiuni de dezvoltare, CPM înregistrează valori foarte diferite: 59.6% regiunea București-Ilfov, 8.8% regiunea Sud-Vest Oltenia și 7.6 % regiunea Sud- Est, pe primele locuri, iar cele mai mici valori sunt înregistrate în regiunea Nord-Vest, 1.7%. În agricultură, cheltuielile pentru protecția mediului pe regiuni de dezvoltare se prezintă astfel:
Tabelul 21. Cheltuieli pentru protecția mediului pe regiuni de dezvoltare în 2012 (mii lei)
Sursa: Institutul pentru Studii și Statistică Economică
Așa cum se vede din tabel Regiunea București – Ilfov deține supremația în privința efortului pentru un mediu curat în agricultură, urmată de Regiunea Sud-Vest Oltenia și Regiunea Centru. Cei mai puțini bani pentru protecția mediului agricol au foat cheltuiți în Regiunea Nord Vest.
CONCLUZII
Contribuie taxele de mediu la promovarea semnificativa a obiectivelor protectiei mediului în România? Cu greu pot fi aduse argumente în sprijinul unei astfel de afirmatii. România detine economia cea mai ineficienta din punct de vedere energetic din Europa, are printre cele mai mici încasari din taxe de mediu ca procent din PIB, atât la nivel general cât si pe cele trei grupe principale: taxe pe energie, taxe pe transport si taxe de poluare si folosire a resurselor. Aceasta situatie este usor explicabila prin optiunea constanta a guvernelor de dupa 1989 pentru mentinerea taxelor si accizelor la niveluri minime. Chiar si atunci când prin aderarea la UE s-a impus necesitatea aducerii accizelor la un nivel mai ridicat, România a optat pentru amânarea cât mai mult a armonizarii acestor taxe. În contextul în care, chiar si în 2010, la toate cele 9 categorii principale de combustibili si electricitate, nivelul accizelor era cel minim sau putin sub nivelul minim, nu este de mirare ca România se afla pe un trend descendent din punct de vedere al încasarilor din taxele pe energie ca procent din PIB.
Mai mult, în cazul taxelor de poluare si folosire a resurselor, capacitatea de colectare pentru majoritatea tipurilor de taxe este foarte redusa în raport cu baza potentiala de taxare. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât taxele de poluare si folosire a resurselor sunt acele taxe destinate finantarii de proiecte pentru limitarea efectelor activitatilor umane asupra mediului. Situatia veniturilor la Fondul pentru Mediu impune o discutie urgenta cu privire la modul în care institutiile statului abilitate sa colecteze taxe pentru Adminstratia Fondului pentru Mediu pot fi determinate sa-si îndeplineasca obligatiile legale cu un grad mai mare de eficienta.
În contextul în care avantajul competitiv oferit de un nivel mic al taxarii nu pare sa fi fost fructificat în nici un fel (nu exista nici o investitie majora într-un domeniu cu o intensitate energetica mare în ultimii ani), exista argumente serioase pentru a sustine o crestere treptata a taxelor de mediu, precum si introducerea unor instrumente noi folosite în diferite tari ale Uniunii Europene. De altfel, Uniunea Europeana recomanda o schimbare a accentului dinspre taxarea muncii (unde România are o fiscalitate ridicata) înspre taxarea consumului si a poluarii. Mai ales în contextul crizei bugetare din ultimii doi ani si a cresterii semnificative a datoriei publice, optiunea pentru cresterea taxelor pe energie ar fi una legitima, putând reprezenta o resursa importanta pentru echilibrarea Bugetului de stat.
BIBLIOGRAFIE
Alexandru, F., Fiscalitate și prețuri in economia de piață, Ed. Economică, București, 2002;
Angelescu, Anca, Sanda Vișan, Protecția mediului ambiant, Ed. ASE, București, 2006;
Bălteanu, Dan, Sorin Cheval, Mihaela Șerban, Evaluarea și cartografierea hazardelor naturale și tehnologice la nivel local și național. Studii de caz, Institutul de Geografie al Academiei Române, București, 2003;
Bistriceanu, Gh., Finanțele agenților economici, Ed. Didactică și Pedagogică R.A. București, 2007;
Bistriceanu, Gh., Sistemul fiscal al României, Ed. Universitară, București, 2008;
Bistriceanu, Gh, G. Popescu, Bugetul de stat al Romaniei, Ed. Universitară, București, 2007;
Bonciu, F., Atragerea și monitorizarea investițiilor străine directe, Ed. Științifică, București, 1997;
Cojocaru, I., Surse, procese și produse de poluare, Ed. Junumea, Iași, 1995;
Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal și știința finanțelor, Ed. Codecs, București, 1998;
Denuță, I., Investiții străine directe, București, 1998;
Denuță, I., Investiții străine directe în țările de est și central europene, Ed. Economică, București, 1998;
Dragoș, D. C., R. Velișcu, Introducere în politica de mediu a Uniunii Europene, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2004;
Duțu, Mircea, Tratat de dreptul mediului, Ed. C. H. Beck, București, 2007;
Filip, Gheorghe, Finanțe publice, Ed. Junimea, Iași, 2002;
Florescu, Dumitru A. P., Paul Coman, Gabriel Bălașa, Fiscalitatea în România. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Ed. All Beck, București, 2005;
Georgescu, G. (coord.), Reforma economică și dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, București, 1995;
Grădinaru, Ilie Protecția mediului, Ed. Economică, București, 2000;
Ionescu, A., Eseuri despre ecologie și apărarea naturii, Ed. Ceres, București, 1983;
Lipsey., R., Principiile economiei, Ed. Economică, București, 2002;
Manolescu, Gheorghe, Buget – Abordare economică și financiară, Ed. Economică, București, 1997;
Manolescu, Gheorghe, Politici Economice – Concepte, Instrumente, Experiențe, Ed. Economică, București, 1997;
Marinescu, Daniela, Tratat de dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2008;
Mănescu S., Poluarea mediului și sănătatea, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982;
Moraru, Dan, Mihai Nedelescu, Cristina Stănescu, Oana Preda, Finanțe publice, Ed. Economică, București, 2007;
Moșteanu, Narcisa Roxana, Fiscalitate. Impozite și taxe, Ed. Universitară, București, 2008;
Munteanu, C., C. Vaslan, Investiții internaționale: introducere în studiul investițiilor străine directe, Ed. Oscar Print, București, 1995;
Negrea, Giga Gherorghina, Fiscalitatea europeană, Ghid practic pentru firme, Ed. Tribuna Economică, București, 2008;
Petrescu-Mag, Ruxandra, Politici, instituții și legislație pentru mediu, Ed. AcademicPres, Cluj, 2008;
Popescu Duduială, L., Economie europeană, Ed. Academia Brâncuși, Tg. Jiu, 2009;
Popovici, Eveline, Studiul mediului înconjurător. Dimensiuni europene, Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 1998;
Postelnicu, C., Investițiile internaționale în ecuația dezvoltării economice, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2001;
Profiroiu, Marius, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Instituții și politici europene, Ed. Economică, București, 2008;
Rădulescu C. V., Dezvoltarea durabilă și implicațiile economico-financiare ale organizării exploatațiilor agricole, Ed. ASE, București, 2003;
Rizea, Marian, Asigurarea securității ecologice – evaluarea riscului, Ed. A.N.I., București, 2005;
Rojanschi, Vladimir, Abordări economice în protecția mediului, Ed. ASE, București, 2005;
Rojanschi, Vladimir, Florina Bran, Politici și strategii de mediu, Ed. Economică, București, 2002;
Rusu, M., Investiții străine directe, Ed. Paideia, București, 2000;
Rusu, T., M. Ghereș, Economia mediului, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;
Stoica, M., Investițiile și dezvoltarea durabilă, Ed. Universitară, București, 2005;
Țațu, L., C. Șerbănescu, D. Ștefan, D. Cataramă, Fiscalitate de la lege la practică, ediția a V-a, Ed. C. H. Beck, București, 2008;
Văcărel, Iulian, Finanțe publice, ediția a VI-a, Ed. didactică și pedagogică, București, 2008;
Vintilă, Georgeta, Fiscalitate – Metode și tehnici fiscale, Ed. Economică, București, 2006;
Vișan, Sanda, Anca Angelescu, Cristina Alpopi, Mediul înconjurător. Poluare și protecție, Ed. Economică, București, 2000;
www.mfinante.ro.
BIBLIOGRAFIE
• Alexandru, F., Fiscalitate și prețuri in economia de piață, Ed. Economică, București, 2002;
• Angelescu, Anca, Sanda Vișan, Protecția mediului ambiant, Ed. ASE, București, 2006;
• Bălteanu, Dan, Sorin Cheval, Mihaela Șerban, Evaluarea și cartografierea hazardelor naturale și tehnologice la nivel local și național. Studii de caz, Institutul de Geografie al Academiei Române, București, 2003;
• Bistriceanu, Gh., Finanțele agenților economici, Ed. Didactică și Pedagogică R.A. București, 2007;
• Bistriceanu, Gh., Sistemul fiscal al României, Ed. Universitară, București, 2008;
• Bistriceanu, Gh, G. Popescu, Bugetul de stat al Romaniei, Ed. Universitară, București, 2007;
• Bonciu, F., Atragerea și monitorizarea investițiilor străine directe, Ed. Științifică, București, 1997;
• Cojocaru, I., Surse, procese și produse de poluare, Ed. Junumea, Iași, 1995;
• Corduneanu, Carmen, Sistemul fiscal și știința finanțelor, Ed. Codecs, București, 1998;
• Denuță, I., Investiții străine directe, București, 1998;
• Denuță, I., Investiții străine directe în țările de est și central europene, Ed. Economică, București, 1998;
• Dragoș, D. C., R. Velișcu, Introducere în politica de mediu a Uniunii Europene, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2004;
• Duțu, Mircea, Tratat de dreptul mediului, Ed. C. H. Beck, București, 2007;
• Filip, Gheorghe, Finanțe publice, Ed. Junimea, Iași, 2002;
• Florescu, Dumitru A. P., Paul Coman, Gabriel Bălașa, Fiscalitatea în România. Reglementare. Doctrină. Jurisprudență, Ed. All Beck, București, 2005;
• Georgescu, G. (coord.), Reforma economică și dezvoltarea durabilă, Ed. Economică, București, 1995;
• Grădinaru, Ilie Protecția mediului, Ed. Economică, București, 2000;
• Ionescu, A., Eseuri despre ecologie și apărarea naturii, Ed. Ceres, București, 1983;
• Lipsey., R., Principiile economiei, Ed. Economică, București, 2002;
• Manolescu, Gheorghe, Buget – Abordare economică și financiară, Ed. Economică, București, 1997;
• Manolescu, Gheorghe, Politici Economice – Concepte, Instrumente, Experiențe, Ed. Economică, București, 1997;
• Marinescu, Daniela, Tratat de dreptul mediului, Ed. Universul Juridic, București, 2008;
• Mănescu S., Poluarea mediului și sănătatea, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982;
• Moraru, Dan, Mihai Nedelescu, Cristina Stănescu, Oana Preda, Finanțe publice, Ed. Economică, București, 2007;
• Moșteanu, Narcisa Roxana, Fiscalitate. Impozite și taxe, Ed. Universitară, București, 2008;
• Munteanu, C., C. Vaslan, Investiții internaționale: introducere în studiul investițiilor străine directe, Ed. Oscar Print, București, 1995;
• Negrea, Giga Gherorghina, Fiscalitatea europeană, Ghid practic pentru firme, Ed. Tribuna Economică, București, 2008;
• Petrescu-Mag, Ruxandra, Politici, instituții și legislație pentru mediu, Ed. AcademicPres, Cluj, 2008;
• Popescu Duduială, L., Economie europeană, Ed. Academia Brâncuși, Tg. Jiu, 2009;
• Popovici, Eveline, Studiul mediului înconjurător. Dimensiuni europene, Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 1998;
• Postelnicu, C., Investițiile internaționale în ecuația dezvoltării economice, Ed. Presa Universitară Clujeană, 2001;
• Profiroiu, Marius, Alina Profiroiu, Irina Popescu, Instituții și politici europene, Ed. Economică, București, 2008;
• Rădulescu C. V., Dezvoltarea durabilă și implicațiile economico-financiare ale organizării exploatațiilor agricole, Ed. ASE, București, 2003;
• Rizea, Marian, Asigurarea securității ecologice – evaluarea riscului, Ed. A.N.I., București, 2005;
• Rojanschi, Vladimir, Abordări economice în protecția mediului, Ed. ASE, București, 2005;
• Rojanschi, Vladimir, Florina Bran, Politici și strategii de mediu, Ed. Economică, București, 2002;
• Rusu, M., Investiții străine directe, Ed. Paideia, București, 2000;
• Rusu, T., M. Ghereș, Economia mediului, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;
• Stoica, M., Investițiile și dezvoltarea durabilă, Ed. Universitară, București, 2005;
• Țațu, L., C. Șerbănescu, D. Ștefan, D. Cataramă, Fiscalitate de la lege la practică, ediția a V-a, Ed. C. H. Beck, București, 2008;
• Văcărel, Iulian, Finanțe publice, ediția a VI-a, Ed. didactică și pedagogică, București, 2008;
• Vintilă, Georgeta, Fiscalitate – Metode și tehnici fiscale, Ed. Economică, București, 2006;
• Vișan, Sanda, Anca Angelescu, Cristina Alpopi, Mediul înconjurător. Poluare și protecție, Ed. Economică, București, 2000;
• www.mfinante.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Instrumente Stimulatorii Economice Si Fiscale (ID: 141505)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.