Instrumente Si Modalitati de Plata In Cadrul Relatiilor Comerciale Internationale

INSTRUMENTE ȘI MODALITĂȚI DE PLATĂ ÎN CADRUL RELAȚIILOR

COMERCIALE INTERNAȚIONALE

Desfășurarea activității financiar monetară internațională în perioada contemporană.2

Necesitatea și rolul relațiilor financiar-monetare internaționale în dezvoltarea operațiilor economice pe plan internațional………………………………………………….5

Mecanismele financiar-monetare internaționale……………………………………………7

Cadrul instituțional actual al activității financiar-monetare internaționale……12

FMI………………………………………………………………………………………………15

Grupul Băncii Mondiale…………………………………………………………………..21

BERD……………………………………………………………………………………………23

BEI……………………………………………………………………………………………….24

Relațiile României cu organismele financiar-monetare internaționale…………..26

Forme, instrumente și reglementări în derularea plăților internaționale……………..29

Includerea clauzelor privind plățile în contractul comercial internațional…….31

Forme și modalități de plată utilizate în stingerea obligațiilor generate de operațiile economice internaționale…………………………………………………………36

Instrumente internaționale de plată și de credit…………………………………………41

Cambia……………………………………………………………………………………….50

Cecul………………………………………………………………………………………….53

Biletul la ordin……………………………………………………………………………..55

Mecanismul derulării plății generate de tranzacțiile comerciale internaționale prin intermediul băncii ING România…………………………………………………………………….56

Prezentare generală a activității derulate la nivelul băncii ING România……..57

Modalități de plată utilizate la banca ING România……………………………………62

Mecanismul plăților în cadrul operațiilor de export-import……………………….68

Concluzii și propuneri……………………………………………………………………………………………74

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………76

Anexe………………………………………………………………………………………………………………..78

Desfășurarea activității financiar monetară internațională în perioada contemporană

O trăsătură definitorie a lumii contemporane este globalizarea economiei. Lumea în

care trăim este „din ce în ce mai mică” din punct de vedere al informațiilor, al imaginilor, al tranzacțiilor. Tot ce vrem sau ce ne înconjoară poate fi cunoscut acum, văzut și studiat.

Ca orice fenomen care evoluează și se mișcă, sistemul financiar internațional are o istorie proprie. În unele perioade a fost influențat de mișcările naționale, teritoriale, de sferele de influență existente la un moment dat. Până la jumătatea secolului al XIX-lea, mijloacele de finanțare acționau pe arii restrânse, pe lângă marile orașe. Marile imperii medievale si moderne ale lumii acaparau teritorii, noi bogății, noi descoperiri. Prin finanțarea expedițiilor geografice, Indiile, Americile, Asia și Africa și-au dat tributul cuceritorilor, și implicit extinderii puterii politice și financiare ale acestora.

Astfel putem aminti comerțul dintre țările occidentale și China peninsulară, în ceea ce privește ceaiul, opiul la schimb cu argintul sau armele, dezvoltarea insulei Hong Kong, după anul 1841, deținută de britanici până în 1997 sau a teritoriului Macao, deținut de portughezi până în anul 1999.

La fel de importante și inovatoare au fost și mijloacele de finanțare ale Ordinului Templierilor. După convocarea Conciliului de la Troyes din 1128, când Ordinul Templierilor a fost recunoscut oficial de Biserica Catolică și de Papă, donațiile pentru cucerirea Pământului Sfânt au atins apogeul lor, astfel că, curând, Ordinul a devenit un imperiu financiar multinațional. Ei au creat echivalentul băncilor moderne, birourile de schimb, cu camată.

Marea inovație a Ordinului Templierilor este scrisoarea de schimb, care funcționa pe principiul cărților de credit; de exemplu, dacă un pelerin depunea la Paris o sumă de bani sau obiecte de valoare, pe baza acestei scrisori putea ridica la Ierusalim suma de bani aferentă valorii bunurilor sau a banilor depuși la Paris.

Potrivit unor specialiști, momentul declanșării fenomenului monetar internațional îl are Tratatul franco-prusac din 1871, când Franța a fost obligată să plătească o sumă mare de bani ca și despăgubire de război.

De la simplele contacte între persoane, apoi societăți de afaceri, acum, datorită dezvoltării continue a tehnologiilor de vârf din domeniul telecomunicațiilor și a transporturilor, s-a ajuns la o foarte mare diversitate de relații între concerne internaționale și state. Nici o firmă de afaceri și nici un stat național nu mai poate să se izoleze, pentru că totul a devenit interdependent.

Cercetarea, cooperarea, dezvoltarea tehnologică, a artei și culturii, învățământul, sistemul de asigurări, protejarea mediului înconjurător, apărarea militară, acțiunile în scopuri umanitare, sportul sau ecologia și protejarea resurselor naturale, migrarea și atragerea forței de muncă, toate sunt interese multinaționale și produc ca efect conlucrarea statelor sau a organismelor internaționale de profil.

Multe probleme supuse cercetării și dezvoltării sunt complexe și implică costuri enorme, astfel că sunt rezolvate prin colaborarea între țări (de exemplu: stația spațială internațională, studiile privind energia regenerabilă, studiile unor maladii, formarea antimateriei în proiectul de la Geneva). De asemenea, statele moderne nu se pot dezvolta fără alte state, mai ales prin diversitatea resurselor uneia sau alteia, prin piețele de desfacere sau turism.

Toate relațiile între companiile moderne sau legăturile între state, au dus la dezvoltarea instrumentelor pentru plată, care folosesc banii ca și instrument universal.

În contextul actual, piața financiară internațională este formată din instituțiile, relațiile și reglementările care apar în scopul mobilizării resurselor de capital din diferite țări pentru a fi plasate către beneficiarii din afara țărilor de origine. Componenta lor de bază este relația financiar-valutară internațională.

De asemenea, specializarea piețelor financiare internaționale a fost determinată de dezvoltarea burselor de valori internaționale. Apariția instrumentelor derivate, mai ales a celor pe rata dobânzii și pe valute, au permis extinderea mecanismelor de acoperire a riscurilor financiare; electronizarea tranzacțiilor financiare internaționale, viteza informațiilor și, mai ales, creșterea securității operațiunilor financiare.

Caracterul piețelor de capital de a fi relativ organizate a dus la apariția instituțiilor financiare care să vegheze și să realizeze această stabilitate, prin reglementările acestora, care sunt unanim recunoscute și acceptate.

Totodată, viteza informațiilor și natura tehnologiilor actuale a dus la mărirea numărului fluxurilor financiare cu caracter privat, în special în ceea ce privește tările dezvoltate.

Dar, să nu uităm că globalizarea piețelor financiare este însoțită de o dezvoltare a rolului finanțării în afacerile internaționale. Și, nu în ultimul rând, să nu uităm jucătorii la bursă, preluările de firme și dezvoltarea fără precedent a comerțului electronic.

Finanțarea internațională este complexă și incitantă și presupune o bună cunoaștere a piețelor de capital a celor implicați și prin prisma riscurilor la care sunt supuse instituțiile publice sau private. Riscul este o ramură economică greu de evaluat, la fel și costurile aferente tranzacțiilor internaționale și de pe piețele de capital.

Totuși, complexitatea tot mai mare a tranzacțiilor internaționale denotă faptul că piețele financiare internaționale continuă să se dezvolte în ritm alert.

Necesitatea și rolul relațiilor financiar-monetare internaționale în dezvoltarea operațiilor economice pe plan internațional

În anii precedenți celui de al doilea război mondial, nu se putea vorbi decât de relații

financiare cu caracter bilateral între țări. Odată cu înființarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Mondiale la Bretton Woods, în 1945, s-au adoptat niște reglementări comune în domeniul relațiilor financiar-valutare internaționale.

Aceste sisteme au ca obiectiv asigurarea prin mecanisme valutare, a unei relații armonioase și echilibrate între state, dezvoltarea acestora, respectiv a economiei mondiale în ansamblul său.

Astfel, Sistemul Financiar Internațional are următoarele principii:

orice stat poate deveni membru, în condițiile acceptării unor drepturi și obligații

etalonul este aurul

fiecare stat este obligat să-și asigure stabilitatea monetară, iar evoluția cursului de

schimb între monedă și etalon să varieze cu o marjă îngustă

Sistemul a pornit de la convertibilitatea deplină a dolarului; echilibrul s-a menținut

prin cumpărarea și vânzarea de dolari pe piața valutară

statele au obligativitatea creării unei rezerve internaționale, în scopul asigurării

deplinei stabilități a Sistemului

statele trebuie să aibă o balanță cât mai echilibrată pentru a evita presiunile asupra

cursurilor de schimb

Sistemul s-a confruntat cu crize profunde în anii ’70, din cauza legăturii prea strânse cu dolarul și a generat acumulări masive de dolari la nivelul băncilor centrale europene. În timp, dolarul a fost schimbat cu aurul, iar fiecare țară poate să-și aleagă regimul monetar propriu.

De la ideea unei piețe de capital unice s-a ajuns la deschiderea piețelor și suprimarea „granițelor” existente între compartimente: piața monetară (pe termen scurt), piața de capital (pe termen lung), piața de schimb (schimbul monedelor între ele), piețele la termen.

Sistemul financiar monetar este orientat pentru îndeplinirea obiectivelor:

• asigurarea stabilității relative a cursului valutar

• crearea unei rezerve internaționale de lichidități

• instituirea unor mecanisme de echilibru

În privința cadrului instituțional și a mecanismelor economice prin care se realizează, avem de-a face cu doua subsisteme:

→ subsistemul valutar

→ subsistemul financiar internațional

Inovațiile în domeniul tehnologic și al telecomunicațiilor au invadat piețele lumii, astfel încât un terminal poate astăzi executa instantaneu schimburi pe orice piață.

La începutul anilor ’80 în Statele Unite, în special la Chicago, au fost puse în practică niște produse derivate ce reprezintă niște inovații majore ale perioadei recente: contractele future, opțiunile și contractele de swap.

Trei mari părți efectuează tranzacții cu produse derivate. În primul rând, utilizatorii finali (marile firme, casele de pensii, fondurile de investiții, companiile de asigurări); în al doilea rând, intermediarii (băncile) și în al treilea rând speculatorii.

Astfel, sfera financiară se extinde dincolo de frontiere, iar aceasta este logica mondializării. Dar, dacă astăzi statele, firmele sau investitorii privați pot să-și procure în timp real și la cel mai bun preț capitalul de trebuință, există și un efect invers: această putere a finanțelor poate provoca adevărate catastrofe.

Deși în anii ’90 erau încorporate și piețele din Asia, America Centrală și de Sud și cele din Europa de Est, acest sistem nu a dus la o mai bună alocare a capitalurilor între țările lumii.

Apoi, globalizarea financiară determină o instabilitate a piețelor, a ratelor dobânzii, ratelor de schimb și a titlurilor financiareuția cursului de

schimb între monedă și etalon să varieze cu o marjă îngustă

Sistemul a pornit de la convertibilitatea deplină a dolarului; echilibrul s-a menținut

prin cumpărarea și vânzarea de dolari pe piața valutară

statele au obligativitatea creării unei rezerve internaționale, în scopul asigurării

deplinei stabilități a Sistemului

statele trebuie să aibă o balanță cât mai echilibrată pentru a evita presiunile asupra

cursurilor de schimb

Sistemul s-a confruntat cu crize profunde în anii ’70, din cauza legăturii prea strânse cu dolarul și a generat acumulări masive de dolari la nivelul băncilor centrale europene. În timp, dolarul a fost schimbat cu aurul, iar fiecare țară poate să-și aleagă regimul monetar propriu.

De la ideea unei piețe de capital unice s-a ajuns la deschiderea piețelor și suprimarea „granițelor” existente între compartimente: piața monetară (pe termen scurt), piața de capital (pe termen lung), piața de schimb (schimbul monedelor între ele), piețele la termen.

Sistemul financiar monetar este orientat pentru îndeplinirea obiectivelor:

• asigurarea stabilității relative a cursului valutar

• crearea unei rezerve internaționale de lichidități

• instituirea unor mecanisme de echilibru

În privința cadrului instituțional și a mecanismelor economice prin care se realizează, avem de-a face cu doua subsisteme:

→ subsistemul valutar

→ subsistemul financiar internațional

Inovațiile în domeniul tehnologic și al telecomunicațiilor au invadat piețele lumii, astfel încât un terminal poate astăzi executa instantaneu schimburi pe orice piață.

La începutul anilor ’80 în Statele Unite, în special la Chicago, au fost puse în practică niște produse derivate ce reprezintă niște inovații majore ale perioadei recente: contractele future, opțiunile și contractele de swap.

Trei mari părți efectuează tranzacții cu produse derivate. În primul rând, utilizatorii finali (marile firme, casele de pensii, fondurile de investiții, companiile de asigurări); în al doilea rând, intermediarii (băncile) și în al treilea rând speculatorii.

Astfel, sfera financiară se extinde dincolo de frontiere, iar aceasta este logica mondializării. Dar, dacă astăzi statele, firmele sau investitorii privați pot să-și procure în timp real și la cel mai bun preț capitalul de trebuință, există și un efect invers: această putere a finanțelor poate provoca adevărate catastrofe.

Deși în anii ’90 erau încorporate și piețele din Asia, America Centrală și de Sud și cele din Europa de Est, acest sistem nu a dus la o mai bună alocare a capitalurilor între țările lumii.

Apoi, globalizarea financiară determină o instabilitate a piețelor, a ratelor dobânzii, ratelor de schimb și a titlurilor financiare. La orice eveniment sau reorientare a politicii bugetare, investitorii din lumea întreagă acționează prin intermediul piețelor de capital.

Sistemul Financiar Internațional a trebuit modificat și astfel s-a intrat într-o nouă etapă de dezvoltare a acestuia, prin participarea unui număr mai mare de țări la derularea tranzacțiilor și mobilitatea ridicată a capitalului. Aceasta a dus la interdependența economiilor din țările dezvoltate cu cele aflate în curs de dezvoltare.

Crizele financiare, care apar ca rezultat al interdependențelor mondiale, sunt situații de instabilitate pronunțată, cauzate de perioade în care prețul activelor crește foarte mult; neliniștea pieței se reflectă în fiecare dintre noi, iar teama și nesiguranța produc multe efecte negative și o adâncesc și mai tare (ex. lichidarea conturilor bancare duce la colaps).

Fie că este vorba de o criză a datoriei externe, a lichidităților în sistemul bancar sau a balanței de plăți externe, toate pleacă de la infuziile de bani ale statului care alternează nivelul capitalului pe piață. Sistemul financiar s-a dezvoltat cu concursul statului, deci nu mai este doar privat.

La fel de nesigur este și mediul de afaceri, dar și viața omului de rând care ar vrea să-și întemeieze o familie, să achiziționeze o casă, o mașină sau să-și păstreze locul de muncă. Crizele duc la diminuarea consumului și creșterea șomajului, scăderea exportului, schimbarea comportamentului investitorilor, faliment, restructurări, preluări și fuziuni.

Mecanismele financiar-monetare internaționale

Relațiile financiar-monetare se desfășoară astfel:

între organismele statale: bănci centrale, organisme statale

diferite organizații economice statale și organizații economice internaționale

persoane juridice sau fizice din diferite state

În ultimii 30 de ani a sporit fluxul de capital între țări și numărul de legături financiare.

Economia unei țări nu mai este, de fapt, independentă. La fel, funcționarea piețelor

financiare nu ar fi posibilă fără aportul instituțiilor de intermediari financiari, adică: bănci, burse de valori, fonduri mutuale, fonduri de pensii, care transferă capitalul la nivel internațional.

Fig. 1.1 ilustrează amploarea pe care o are fenomenul globalizării financiare în ultimii ani.

Se observă că activele și pasivele financiare externe au crescut în ultimii ani, mai ales în țările dezvoltate.

Mecanismele financiar-monetare sunt: piețele financiare și piețele de capital. Rolul lor este atât economic, pentru dezvoltarea procesului economic, cât și social, pentru protejarea veniturilor.

Piața financiară are două componente:

● piața financiară primară, care asigură colectarea veniturilor economisite de pe piața internă și internațională; cea mai mare nevoie de aceste resurse o au statul și administrațiile locale.

Tranzacțiile se pot realiza direct:

Sau indirect, când cererea de titluri pentru emitent este mare:

Intermediarii financiari sunt:

→ băncile de investiții

→ fondurile de pensii

→ societățile de asigurări de viață

→ fonduri de investiții (deschise sau închise)

→ piața financiară secundară, care asigură mobilitatea și lichiditatea economiilor plasate, constituind bursa de valori. Schimbarea titlurilor la bursă se face din mai multe motive: nevoia de a recupera fondurile, nevoia de resurse lichide, și mai ales, operațiunile speculative.

Pe această piață, clienții mari sunt fondurile mutuale, fondurile de pensii, firmele de asigurări de viață. Intermediarii financiari sunt foarte activi.

● Piața secundară poate fi ilustrată astfel:

Între cele două piețe există o mare interdependență.

După felul activelor care se negociază, piața financiară are trei componente:

• piața monetară – tranzacții monetare între entități ale aceluiași stat; de asemenea, aici băncile se împrumută între ele, pe termen scurt

• piața de capital – tranzacții cu active financiare pe termen lung sau mediu (titluri financiare, valori mobiliare)

Titlurile financiare pe termen lung sunt acțiuni și obligațiuni care generează venituri viitoare.

Obligațiunea este un titlu de credit în care creditorul plasează sumele de bani, sub formă de împrumut, emitentului obligațiunii.

Creditorul nu este asociat, dar are dreptul de a încasa regulat o dobândă specifică pe obligațiune, și dreptul de a primi, la scadență, valoarea nominală a obligațiunii.

Acțiunile sunt titluri financiare pe termen lung, cu venituri variabile; sunt titluri de proprietate dintr-o societate comercială pe acțiuni. Acționarul, pe lângă dreptul de proprietate, mai are și dreptulul de a primi în fiecare an o cotă parte din profitul firmei (dividend), are dreptul să fie informat despre evoluția firmei, drept de vot și de a fi ales în consiliul de administrație, și dreptul la o parte din activele firmei, în cazul lichidării acesteia.

• piața bancară – tranzacții de active bancare nonnegociabile, cu lichiditate maximă

Piețele de capital sunt grupate în funcție de criteriile:

→ tipurile de titluri de valori tranzacționate

→ procedurile de schimb utilizate: comercializează titlurile în afara bursei

→ locul tranzacțiilor: titlurile sunt comercializate în bloc printr-o rețea la care participă cei interesați

→ dinamica și riscul tranzacțiilor

→ intensitatea zilnică a tranzacțiilor

→ modul de procurare și tranzacționare a banilor

→ nivelul de tranzacționare: primară (titluri tranzacțioante pentru prima dată) și secundară (titlurile ce se află deja în circulație)

După o concentrare accentuată a activelor bancare, manifestarea unui proces de internaționalizare a sistemelor bancare, precum și dispariția treptată a deosebirilor dintre operațiile diferitor instituții bancare de tip clasic și ale celor moderne, s-a accentuat instituirea unei noi ordini economici mondiale.

Apariția unui nou sistem monetar internațional a fost determinat și de alți factori: forța de penetrare pe noi piețe financiare, împrumuturi tot mai mari solicitate de clienți, amploarea operațiunilor, riscurile de insolvabilitate a debitelor; au apărut noi forme ale activitaților bancare: monopoluri și sindicate bancare.

S-au creat centre valoric-financiar -bancare intervenționale la Londra, Zurich, Tokio, Paris și New-York, care sunt ca niște poli de atragere și plasare a fondurilor la nivel național și internațional. De asemenea, pentru a obține profituri mari fără teama reglementărilor bancare stricte, băncile au început să-și faca agenții sau sucursale în locuri cu legislații bancare mai permisive precum: insulele Cayman, Bermude, cartierul Manhattan din New-York, Gibraltar, Liban sau alte paradisuri fiscale.

1.3 Cadrul instituțional actual al activității financiar-monetare internaționale

La nivelul economiilor mondiale, există instituți specializate, fiecare având 2 nivele:

● instituții care efectuează operațiuni monetar-financiar internaționale.

● instituții care sprijină și supraveghează

Instituțiile financiare internaționale au trei principii de bază:

– elaborarea politicilor economice în interesul țărilor membre

– asigurarea asistenței de specialitate

– promovarea libertății comerțului internațional

Instituțiile financiare sunt solide prin punct de vedere financiar, și primesc un suport politic, prin faptul că contribuțiile financiare ale statelor membre trebuie dezbătute în parlamentele lor. Mai importantă este cooperarea politică între țările membre, bazată pe încredere reciprocă.

Instituțiile financiar internaționale își fac și o analiză introspectivă și autocritică pentru îmbunătățirea activității lor. De asemenea, instituțiile financiare sunt profitabile, cu rezerve de capital substanțiale.

Voturile depind de contribuția fiecărei țări, astfel încât țările cu putere economică mare, au o contribuție financiară mare, și o putere de decizie mai mare.

Instituțiile financiare internaționale sunt apolitice, ele respectă sistemul economic și politic al fiecărui stat membru.

În consecință, avem două feluri de instituții financiare internaționale: cele de nivel mondial și cele regionale.

Din instituțiile financiare de nivel mondial fac parte:

-Fondul Monetar Internațional (FMI)

-Grupul Băncii Mondiale (Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare)

Din instituțiile financiare de nivel regional fac parte:

-Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

-Banca Europeană de Investiții

-Banca Reglementelor Internaționale

-Banca Africană pentru Dezvoltare

-Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică

-Banca Arabă petru Dezvoltare Economică în Africa

-Banca Interamericană de Dezvoltare

-Fondul Monetar Arab

-Sistemul Monetar European

Banca Reglementelor Internaționale este cea mai veche instituție financiară, cu sediul la Basel (Elveția), înființată în 1930. Este o companie pe acțiuni cu răspundere limitată cu 33 acționari. Funcția BRI este de a furniza credite băncilor centrale care nu au lichidități, precum și de a promova cooperarea între băncile centrale; de asemenea elaborează statistici pentru băncile centrale și asigură servicii pentru băncile centrale ale Grupului celor Zece și ale Uniunii Europene.

Fondul Monetar Internațional (FMI) este o instituție specializată a Organizației Națiunilor Unite; este una dintre cele mai mari construcții instituționale.

În domeniul monetar, scopul FMI este să prevină catastrofele financiare cu ajutorul statelor membre.

FMI este condus de Consiliul Guvernatorilor, care decid asupra creșterii capitalului Fondului, aderarea noilor membrii sau acordarea unor drepturi speciale. Deciziile curente sunt luate de Consiliul Execuțional, condus de 24 de directori execuționali (SUA, Marea Britanie, Germania, Franța și Japonia au dreptul la câte un director permanent, fiecare, din cauza contribuției lor).

Comitetul Interimar este organismul care trasează politica Fondului Monetar Internațional; președenția acestui Comitet este asigurată prin rotație.

Structura operațională a Fondului Monetar Internațional mai cuprinde și departamente geografice, departamente funcționale și servicii speciale, departamente care au atribuții în domeniul informațiilor și legăturilor și servicii de susținere; departamentele sunt organizate pe următoarele regiuni: Europa I, Europa II, Asia și Pacific, Africa, Orientul Mijlociu și Emisfera Occidentală.

FMI funcționează ca un organism permanent de consultanță, în care membrii cooperează și participă activ la activitatea monetară internațională.

Țările membre au posibilitatea de a face apel la resursele financiare ale fondului.

Banca Mondială a fost creată odată cu Fondul Monetar Internațional, o bancă internațională care finanțează țările membre; cea mai importantă instituție din grupul Băncii Mondiale este Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD).

Banca Mondială acordă împrumuturi și oferă consultanță sectorului public sau privat; trebuie să se asigure de rentabilitatea proiectelor finanțate și de capacitatea de rambursare a împrumutatului.

Capitalul Băncii Mondiale este format din participațiunile statelor membre.

Banca Mondială este formată din mai multe instituții:

• BIRD

• AID, cu aceeași activitate ca și BIRD, doar că lucrează cu cele mai sărace țări; acestea beneficiază de condiții de credit mai avantajoase, perioadă de grație mai mare, rambursare pe perioadă mai lungă, credite fără dobândă

• CFI, cu scopul de a acorda asistență țărilor sărace

• AMGI (Agenția Multilaterală de Garanție a Investițiilor), care încurajează investițiile directe în țările în curs de dezvoltare

Instituțiile financiare internaționale și-au dovedit rațiunea de a exista; de asemenea, s-au dovedit capabile de acțiuni decisive.

Perfecționarea și dezvoltarea Sistemului Monetar și Financiar Internațional se face prin rolul acestuia de sprijinire a realizării creșterii economice, reducerea gradului de sărăcie, protejarea mediului înconjurător, dezvoltarea sectorului privat.

Rolul lor se va întări în viitor.

1.3.1 FMI

Instituțiile financiare internaționale au un mare rol în orientarea fluxului de capital dintre țările excedentare spre cele cu deficit, în scopul rezolvării crizelor de sistem. Cea mai mare parte a finanțelor acordate de aceste instituții nu sunt în condițiile pieței, ci au dobânzi mai mici, perioadă de grație mai îndelungată, posibilitate de reeșalonare.

Fondul Monetar Internațional este o organizație internațională care are 188 de țări membre, înființată pentru a promova cooperarea monetară internațională, stabilitatea valutară să acorduri valutare sistematice, pentru a stimula creșterea economică și niveluri înalte de folosire a forței de muncă și pentru a acorda asistență financiară temporară țărilor membre, pentru a contribui la ajustarea balanței de plăți.

Fondul Monetar Internațional este situat în Statele Unite ale Americii, în Washington D.C.

Directorul General al FMI este d-na Christine Lagarde.

Fondul Monetar Internațional a fost fondat la Bretton-Woods, o mică localitate din statul New Hamphire, SUA, fiind instituția responsabilă cu asigurarea condițiilor monetare și financiare proprice unui sistem stabil de schimburi comerciale, și împiedicarea izbucnirii unui nou război mondial.

Scopurile FMI sunt:

→ promovarea cooperării monetare internaționale

→ facilitatea extinderii și creșterii echilibrate a comerțului internațional

→ promovarea stabilității schimbului, de a menține disciplina în acordarea de schimburi între membrii

→ stabilirea unui sistem multilateral de plăți

→ de a da încredere membrilor, prin disponibilizarea temporară a resurselor fondului

→ diminuarea duratei și nivelului dezechilibrelor din balanțele de plăți externe ale membrilor săi

Orice stat care recunoaște și respectă statutul Fondului Monetar Internațional poate adera la acest fond.

În funcție de contribuția fiecăruia, statelor membre li s-a alocat câte 250 de voturi, ca bază, plus câte un vot pentru fiecare echivalent a 100.000 $ SUA din cota sa, numite și Drepturi Speciale de Tragere (DST). Astfel, de la început Statele Unite ale Americii au avut o poziție superioară, fiind considerată cea mai mare putere economică a momentului.

Din cauza rigidității lui, sistemul monetar postbelic a avut o viață scurtă. Sistemul a acumulat tot mai multă presiune asupra dolarului, astfel încât președintele Nixon a anunțat în 15 august 1971 – suspendarea convertibilității dolarului – .

Lumea a început să se îndrepte spre un sistem de valute flexibile, iar piața financiară a devenit tot mai integrată.

Dar o parte dintre sarcinile FMI au rămas fără obiect. În 1974, Robert Aliber, un reputat economist american afirma despre FMI că este „un fond comun de rezerve de dimensiune modestă și de utilitate discutabilă, dată fiind creșterea rapidă a rezervelor internaționale, și 1800 de funcționari remunerați generos care au sarcina de a veghea la aplicarea unor reguli de joc care nu mai există”.

În 1976, prin Acordul de la Kingston, Fondul Monetar Internațional a denunțat în mod oficial convertibilitatea în aur a dolarului. Tot atunci s-au luat următoarele măsuri:

• majorarea cotelor de participație a țărilor membre cu 33,5%

• utilizarea resurselor FMI în monedele naționale ale țărilor membre pentru tranzacțiile Fondului

• demonetizarea aurului în Sistemul Monetar Internațional

• creșterea capacității FMI de a acorda asistență financiară țărilor membre, pentru echilibrarea balanțelor de plăți externe

În anii ’70, crizele petrolului au disponibilizat sume mari de „petrodolari”, astfel încât economiile țărilor în curs de dezvoltare au fost cele mai afectate; rezervele acestora erau exprimate preponderent în dolari. Tot mai multe țări au început să aibă dificultăți la plata datoriei lor externe, chiar până în ziua de azi.

Fondul Monetar Internațional a decis să intervină, oferind împrumuturi țărilor în curs de dezvoltare, și de asemenea, oferind consultanță referitoare la ajustarea politicilor și eliminarea problemelor structurale. Împrumuturile au dobândit prevederi și condiționări, sub forma unor politici economice, monetare și financiare recomandate de FMI, negociate cu guvernul țării în cauză și asumate în final de către acestea pentru perfectarea acordurilor de împrumut.

În 1985, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială s-au reunit la Seul. Au rezultat următoarele domenii pentru politici publice reformiste:

∆ reforma fiscalității, prin: eliminarea impozitelor progresive, reducerea taxelor pe exporturi

∆ calitatea cheltuielilor publice, prin: reducerea acestora și investirea în infrastructura fizică și în capital uman

∆ liberalizarea comerțului exterior

∆ reforma piețelor financiare

După răsturnarea regimurilor comuniste din Europa de Est, din cauza reformelor politice și economice noi, Fondul Monetar Internațional a început să acorde împrumuturi guvernelor postcomuniste și să vegheze la evoluția acestora.

Țările membre ale FMI au următoarele drepturi:

→ dreptul la vot și participare la luarea deciziilor

→ dreptul de a efectua tranzacții cu FMI

→ dreptul de a cumpăra valută convertibilă din resursele Fondului, pe termen scurt sau mediu, pentru echilibrarea balanței de plăți

→ dreptul de a primi alocații de DST

→ dreptul de a deveni membru al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD)

După cum rezultă din prezentarea istoricului și structurii instituției, funcțiile actuale ale Fondului Monetar Internațional sunt:

• coordonarea sistemului monetar internațional

• supravegherea politicilor monetare, financiare și economice ale țărilor membre

• furnizarea de credite pe termen scurt și mediu, din resursele proprii, pentru echilibrarea balanțelor de plăți ale țărilor membre

• intermedierea obținerii unor credite pe termen scurt și mediu, din fonduri private sau statale, pentru echilibrarea balanțelor de plăți ale țărilor membre

• monitorizarea și acordarea de credite unei țări ale cărei probleme riscă să se transforme într-un pericol pentru stabilitatea sistemului financiar mondial

• oferirea asistenței tehnice către alte organizații internaționale și către statele membre

Cele mai importante funcții sunt: supravegherea și creditarea membrilor.

Supravegerea bilaterală se face prin examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, ale ratei de schimb, politicilor financiare și economice de urmat pentru asigurarea unei stabilități și evoluții pozitive, sau atunci când are loc discutarea acordurilor financiare și a programelor economice pe care țările membre urmează să le implementeze, pentru respectarea termenilor acordurilor cu FMI.

Supravegherea multilaterală se face prin analiza rapoartelor pregătite de departamentele Fondului, privind perspectivele economiei mondiale.

Creditarea membrilor îmbracă două forme:

1). Tragerile de la FMI – orice membru poate să cumpere de la FMI moneda altei țări sau DST-uri, contra monedei naționale; într-o perioadă fixă de timp, statul membru trebuie să-și răscumpere moneda națională și să plătească un comision

2). Creditele propriu-zise – care se acordă condiționat de către Fondul Monetar Internațional, în funcție de angajamentele și progresele unui stat membru în redresarea economică pe termen scurt și mediu

Cele mai multe programe de împrumut au drept criterii de performanță: plafonarea creditului intern total, reducerea deficitului bugetar, ridicarea unor interdicții în domeniul politicilor comerciale și de schimb, limitarea anumitor forme de credit intern.

Acordarea creditelor din resursele FMI se face pe baza unui document denumit „acord de confirmare” sau acord stand-by. Prin semnarea acestui acord, țara care urmează să beneficieze de împrumut se angajează să implementeze un program de măsuri economice și financiare, aprobat și monitorizat de FMI, cu scopul de a obține stabilitatea macro-economică și a evita apariția unor dezechilibre ale balanței de plăți în viitor. Împrumutul se acordă pe o perioadă de la unu la trei ani, în trageri trimestriale. Pentru eliberarea fiecărei tranșe, există criterii de performanță, evaluate de Fondul Monetar Internațional.

Pentru țări cu venituri foarte reduse, a fost introdus un nou tip de împrumut, Facilitatea de Ajustare Structurală, cu un program de măsuri macro-economice elaborat pe trei ani, plata împrumutului eșalonându-se pe o perioadă de la 5 ani și jumătate la 10 ani.

Apoi a fost adăugat un nou tip de creditare, cu aceeași destinație, Facilitatea de Ajustare Structurată Întărită, cu măsuri de ajustare foarte dure, care au drept țintă creșterea economică.

Pentru acele state membre care au probleme legate de scăderea veniturilor din export sau o creștere a nevoilor de importuri agricole, avem Facilitatea de Finanțare Compensatorie Imediată.

Facilitatea de transformare sistemică a fost creată în 1993 pentru a ajuta țările Europei centrale și de est; acestea trebuie să coopereze pe deplin cu Fondul Monetar Internațional în derularea unor măsuri economice. Rambursarea acestui tip de finanțare se face într-o perioadă de la 4 ani și jumătate până la 10 ani.

În 1997, Fondul Monetar Internațional a mai înființat un tip de finanțare, Finanțarea pentru Resurse Suplimentare, pentru a ajuta statele membre să facă față la pierderi bruște și grave ale încrederii pieței.

Pentru a avea acces la credite, țările care solicită fonduri din partea Fondului Monetar Internațional trebuie să adreseze acestuia o scrisoare de intenție, un memorandum de politici economice și să-și asume un program de ajustare structurală, configurat pe trei ani; acesta trebuie definit într-un document cadru de politică economică, în care sunt prevăzute obiectivele economice defalcate pe fiecare an și politicile de urmat în acest interval de timp. Acest document este redactat de experții FMI, ai Băncii Mondiale și reprezentanți ai guvernului solicitant. Documentul se reactualizează în fiecare an, pe timpul programului.

O a treia funcție pe care Fondul Monetar Internațional o îndeplinește este acordarea asistenței tehnice țărilor membre. FMI oferă servicii de informare, formare, asistență și consiliere altor organizații interguvernamentale și țărilor în curs de dezvoltare. Cele mai frecvente forme de asistență tehnică sunt deplasarea unor echipe de experți și evaluarea sau consilierea pe teren, formarea unor reprezentanță ai administrației centrale cu putere de decizie în implementarea programelor de ajustare și acordarea unor burse și stadii de formare, la sediul FMI, pentru economiștii țărilor în tranziție sau în curs de dezvoltare.

O altă formă de asistență oferită țărilor membre este desemnarea unui reprezentant permanent al Fondului Monetar Internațional într-o țară, cu sarcina de a consilia guvernul și banca centrală în ceea ce privește politica economică de urmat și evaluarea implementării acordurilor semnate de respectiva țară cu FMI.

Asistența tehnică se referă mai ales la:

● politici fiscale și bugetare

legislația referitoare la fiscalitate

colectarea impozitelor și taxelor

controlul cheltuielilor publice

gestionarea datoriei publice

finanțarea politicilor sociale

● politica monetară

organizarea și funcționarea băncii centrale

funcționarea pieței valutare

controlul pieței de capitaluri

gestiunea rezervelor valutare

● alte domenii ale gestiunii financiare la nivel macroeconomic

Fondul Monetar Internațional folosește o unitate de cont proprie, numită Drept Special de Tragere (DST). Statele membre contribuie cu o anumită sumă în moneda lor națională la activele Fondului, o alta în devize și în aur, calculată în echivalentul ei în DST.

Resursele de creditare ale FMI sunt împărțite în:

→ resurse proprii: cotele părți ale statelor membre, profitul net rezultat din perceperea de comisioane și dobânzi, alte resurse proprii

→ resurse atrase din exterior: împrumuturile contractate de Fondul Monetar Internațional pentru completarea și diversificarea resurselor de creditare și alte anagajamente ale FMI față de țările membre

Rezervele FMI se constituie pe baza profitului net înregistrat de instituție la sfârșitul fiecărui an financiar; acesta poate fi canalizat către constituirea și sporirea rezervei speciale, constituirea și sporirea rezervei generale și distribuirea de dividente țărilor membre (variantă care nu a fost folosită niciodată).

Revizuirea cotelor-părți se face o dată la fiecare cinci ani.

Pe parcursul anilor de asistență acordată țărilor în curs de dezvoltare, Fondul Monetar Internațional și-a schimbat doctrina de câteva ori, ca urmare a criticilor care i-au fost adresate de către guverne și observatori exteriori și prin experiența acumulată de-a lungul timpului.

Doctrina Fondului Monetar Internațional a trecut prin mai multe stadii: programe de ajustare economică și financiară, programe orientate către creșterea economică, programe de ajustare structurală și programe pentru combaterea sărăciei.

1.3.2. Grupul Băncii Mondiale

Odată cu înființarea în 1944, la Bretton Woods a Fondului Monetar Internațional, s-a decis și înființarea unei bănci internaționale axată pe finanțarea și reconstrucția economiilor europene.

Banca Mondială este una dintre cele mai mari surse de finanțare și asistență pentru țările aflate în tranziție și cel sărace. Scopul ei este de a ajuta aceste state folosindu-și resursele financiare, umane și experiența bogată, în creșterea nivelului de trai și a nivelului economiei.

România a devenit membră a Băncii Mondiale în 1972. De atunci, Banca Mondială a finanțat peste 40 de proiecte, cu o gamă largă de activități.

Operațiunile de investiții și împrumuturile de ajustare abordează trei mari domenii ale economiei României:

→ promovarea sectorului privat și dezvoltarea unei piețe eficiente, incluzând prin acestea: finalizarea agendei de privatizare, îmbunătățirea infrastructurii, crearea mediului de afaceri favorabil investițiilor și creșterii economice, consolidarea și eficientizarea pieței muncii

→ edificarea unor instituții din sectorul public și îmbunătățirea serviciului public, îmbunătățirea gestionării cheltuielilor publice, strategii împotriva corupției, reforma justiției

→ constituirea capitalului uman și îmbunătățirea protecției sociale , domeniului sanitar și educației, sistemului de pensii

În plus, programele de dezvoltare rurală și reducere a sărăciei vizează îmbunătățirea infrastructurii rurale, a sistemelor de irigații, sistemului de finanțare rurală, îmbunătățirea productivității agricole și forestiere.

Capitalul Băncii Mondiale este format din participațiunile statelor membre. Banca Mondială trebuie să se asigure de rentabilitatea proiectelor finanțate și de capacitatea de rambursare a celui ce împrumută.

În timp ce Fondul Monetar Internațional acordă împrumuturi pe termen scurt, Banca Mondială angajează împrumuturi pe termen lung.

Din cauza faptului că acoperă diverse domenii de activitate, în personalul Băncii Mondiale întâlnim economiști, ingineri, juriști, agronomi și alți specialiști.

Drepturile țărilor membre ale Băncii Mondiale sunt:

contractarea de împrumuturi pentru investiții

contractarea de împrumuturi pentru finanțarea pe bază de program

participarea la licitațiile internaționale organizate de Banca Mondială

obținerea de asistență tehnică pentru unele lucrări de specialitate

termene maxime de până la 20 de ani

Obligațiile pe care le au statele membre ale Băncii Mondiale sunt:

1). aderarea prealabilă la Fondul Monetar Internațional

2). participarea la capitalul pe acțiuni al Băncii Mondiale

3). furnizarea de date și informații privind situația financiară și economică a țării

Pe lângă Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), Banca Mondială mai are în componență și instituțiile: AID, CFI, AMGI (Agenția Multilaterală de Garanție a Investițiilor).

Toate aceste organisme au ca proiect comun dezvoltarea economică a țărilor membre.

1.3.3. BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost înființată în 1991, pentru a susține dezvoltarea economiei de piață și a democrației.

BERD finanțează proiecte pentru bănci, întreprinderi industriale sau comerciale, societăți din sectorul public, restructurarea întreprinderilor de stat și îmbunătățirea serviciilor municipale.

Finanțările BERD pentru proiecte în sectorul privat se acordă între sumele de 5 milioane dolari și 250 milioane dolari, sub formă de împrumut sau de participare la capitalul social.

Pentru a fi finanțat, un proiect trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

• să fie situat într-una dintre țările în care BERD operează

• să aibă bune perspective comerciale

• să aibă un aport de capital în numerar sau natură

• să fie util pentru economia locală și pentru dezvoltarea sectorului privat

• să satisfacă criteriile ecologice existente

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare finanțează maxim 35% din costul total al unui proiect, de aceea este necesară și asigurarea unor surse suplimentare de finanțare. Finanțarea acoperă majoritatea sectoarelor economice: energie, sector de producție, agricultură, infrastructuri, resurse naturale, turism, instituții financiare, telecomunicații, mass-media sau transportul.

Conducerea este asigurată de Consiliul Guvernatorilor, format din reprezentanți ai statelor membre; atribuțiile de conducere sunt delegate Consiliului directorilor și un președinte al băncii.

1.3.4. BEI

Banca Europeană de Investiții este banca de împrumuturi pe termen lung a Uniunii Europene. A fost creată în 1958 și contribuie la finanțarea proiectelor de investiții care favorizează integrarea europeană, coeziunea economică și socială și a economiei inovatoare. BEI are personalitate juridică, autonomie financiară și dispune de o structură decizională proprie.

Banca Europeană de Investiții are sediul la Luxemburg. Membrii săi sunt cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, care subscriu împreună la capitalul BEI, în funcție de importanța economică a fiecărui stat la momentul aderării.

Principalul organ decizional al BEI este Consiliul Guvernatorilor, alcătuit din miniștrii desemnați de statele membre. Consiliul fixează orientările generale ale băncii și adoptă deciziile cele mai importante.

Funcțiile Consiliului Guvernatorilor:

stabilesc liniile generale ale politicii de creditare

majorarea capitalului subscris

numirea și demiterea membrilor Consiliului de Administrație și Comitetului de Direcție

aprobă bilanțul anual, contul de profit și pierdere

autorizează finanțatarea proiectelor non-UE

poate adopta decizii pentru suspendarea acordării de împrumuturi

aprobă regulamentul de funcționare a băncii

Consiliul de administrație este prezidat de către președintele Băncii Europene de Investiții.

Este alcătuit din 28 de administratori și 18 supleanți numiți de Consiliul Guvernatorilor, pe o durată de 5 ani; mandatul acestora poate fi reînnoit.

Consiliul de administrație poate coopta la întruniri maxim 6 experți, în calitate de consultanți, dar fără drept de vot.

Consiliul gestionează acordarea finanțărilor din partea Băncii Europene de Investiții și are funcțiile:

• competența de a decide la acordarea creditelor și garanțiilor

• stabilește ratele dobânzilor pentru împrumuturi și comisioanele garanțiilor

• buna gestionarea a Băncii Europene de Investiții pe baza dispozițiilor și directivelor adoptate de Consiliul Guvernatorilor

Comitetul de direcție este organul executiv al Băncii Europene de Investiții; este alcătuit dintr-un președinte și opt vicepreședinți numiți pe 6 ani de Consiliul Guvernatorilor, la propunerea Consiliului de administrație și al căror mandate pot fi reînnoite.

Comitetul de direcție are următoarele funcții:

∆ asigură gestionarea curentă a Băncii Europene de Investiții

∆ asigură executarea deciziilor Consiliului de administrație

∆ formulează avize privind proiectele de împrumuturi și garanții

Comitetul de audit este alcătuit din șase membrii numiți de Consiliul Guvernatorilor.

Banca Europeană de Investiții acordă credite statelor membre, întreprinderilor private sau publice pentru investiții realizate pe teritoriul european al statelor membre. Poate, de asemenea, să garanteze împrumuturi contractate de întreprinderi publice sau private.

Cererile de împrumut care sunt adresate băncii trebuie să fie viabile în patru domenii esențiale: economic, tehnic, financiar și al mediului.

Totodată, Banca Europeană de Investiții poate să deruleze operațiuni pe piețele de capital. Astfel, poate:

• să împrumută resursele necesare de pe piețele de capital

• să cumpere sau să vândă titluri pe piețele financiare

• să facă plasamente pe piețe monetare

1.4. Relațiile României cu organismele financiar-monetare internaționale

Economia mondială a determinat accentuarea interdependenței economice între toate economiile naționale. Dezvoltarea internă a unei economii nu este posibilă decât în contact cu fluxurile economice internaționale, în privința intrărilor (materii prime, utilaje, tehnologii) și a ieșirilor rezultate (produse și servicii).

În perioada actuală, România nu putea rămâne înafara acestui flux de bunuri; refacerea economiei naționale presupune un volum mare de informații, utilaje, tehnologii, energie, care trebuie importate și o accentuare a activității de export.

În domeniul schimburilor internaționale, activitatea financiar-monetară a României a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, la apariția băncilor cu capital străin. Până la începutul celui de al II-lea război mondial au apărut și bănci cu capital autohton.

În perioada interbelică, sistemul bancar din România era foarte bine organizat, la standarde internaționale; alături de Banca Națională a României funcționau bănci comerciale și bănci populare.

După 1948, BNR a devenit Banca Rebublicii Populare România, subordonată Ministerului de Finanțe, iar din 1957, subordonată Consiliului de Miniștrii. Din 1965 s-a transformat în Banca Națională a Republicii Socialiste România; a avut un rol important în evoluția sistemului monetar și în realizarea reformelor monetare.

După 1990, BNR și-a reluat titulatura inițială, implicându-se în tranziția la economia de piață, obiectivul său fundamental fiind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Activitățile de comerț exterior, politice, sportive și culturale ale României pe plan internațional solicită desfășurarea unei activ financiare și monetare de către un aparat specializat (instituții financiare, bancare și economice).

România este membră a Fondului Monetar Internațional din anul 1972; deține 11039 voturi, care reprezintă aproximativ 0,44% din total.

Guvernatorul României la FMI este guvernatorul Băncii Naționale a României, iar funcția de guvernator supleant este îndeplinită de un secretar de stat din Ministerul de Finanțe.

Din 1991, asistența financiară acordată României s-a concretizat în acordarea unui număr de 9 aranjamente stand-by, a cărei ultimă tranșă nu a fost folosită, astfel încât în 2011 s-a aprobat încetarea mai devreme a acordului stand-by, de către FMI; apoi, s-a trecut la încheierea unui nou acord stand-by pentru o perioadă de 24 de luni. Și aici, a șaptea tranșă nu a fost trasă.

Sursa: Ministerul Afacerilor Externe al României

În calitate de stat membru, România furnizează Fondului Monetar Internațional informații și realizează consultări anuale cu această instituție.

România a beneficiat de-a lungul timpului de asistență tehnică în domeniul politicii monetare, organizarea băncii centrale, supraveghere și reglementare bancară și statistică.

Există câteva proiecte care au fost implementare în România de către Banca Mondială:

1). Proiectul de cadastru, care are obiectivele:

– crearea unui sistem de asigurare a dreptului de proprietate asupra pământului

– crearea unei modalități simple de acces la informații

– stabilirea unor proceduri simple și eficiente de tranzacționare a terenurilor

2). Proiectul de reabilitare a școlilor

3). Reforma și privatizarea în telecomunicații, prin privatizarea Rom Telecom și modernizarea spectrului radio

România a devenit membră a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare în 1972, deține 4011 acțiuni, iar capitalul vărsat este de 30,5 milioane dolari.

Guvernator pentru România la BIRD este ministrul finanțelor publice, iar guvernator supleant este viceguvernatorul Băncii Naționale a României.

Parteneriatul Strategic de țară pentru 2009-2013 a fost construit în jurul a trei piloni:

• reforma sectorului public

• impulsionarea creșterii economice și competitivității

• promovarea incluziunii sociale

Unul dintre cele mai recente proiecte este în scopul modernizării sistemului de asistență socială.

La momentul actual, autoritățile române au negociat cu Banca Mondială un program de tip preventiv (Împrumut pentru Dezvoltare cu Opțiune de Amânare a Tragerii) în valoare de 1 miliard euro.

2. Forme, instrumente și reglementări în derularea plăților internaționale

Schimburile de bunuri și servicii între țări sunt activități care necesită plăți și încasări, cu forme diferite.

Prin dezvoltarea schimburilor internaționale, de la monede și bilete de bancă s-a ajuns la moneda de cont, ca mijlocul de plată cel mai important (cărțile de credit, cambia, cecul și biletul la ordin).

Sfera instrumentelor de plată internaționale cuprinde: valutele, monedele internaționale, devizele.

1). Valutele sunt monede naționale ale unui stat, ce pot fi utilizate pe teritoriul altor state pentru stingerea unor obligații de plată, de către persoane fizice sau juridice

După forma de prezentare, avem:

valute în numerar (monede și bancnote)

valute în cont

După convertibilitatea lor, avem:

convertibile

neconvertibile

transferabile

liber-utilizabile

Sunt utilizate pentru plățile de importanță minoră.

2). Monedele internaționale, care pot circula înafara granițelor statului emitent, ca mijloc de plată și de rezervă pe piața internațională

3). Devizele sunt cele mai importante mijloace de plată internațională; reprezintă titluri de credit pe termen scurt, exprimate în valută.

Titlurile de credit reprezintă o obligație a unei persoane de a plăti la o scadență determinată o anumită sumă de bani și dobânda aferentă unui beneficiar. Ele pot fi vândute sau cumpărate înainte de scadență. De asemenea, au o valoare nominală (înscrisă pe document) și o valoare de piață (prin negociere la bănci sau la bursa de valori). Dacă dorește, beneficiarul poate vinde titlul de credit înainte de scadență în schimbul unei taxe, numită taxa de scont.

Titlurile de credit se pot clasifica astfel:

→ după modul în care este desemnat beneficiarul, sunt:

nominative

la ordin

la purtător

→ după conținutul lor, pot fi:

titluri de credit propriu-zise

titluri de credit reprezentative

titluri de credit de participare

titluri de complezență

→ după felul valutei:

convertibile

neconvertibile

→ după natura lor, avem:

titluri comerciale comerciale (efecte de comerț, conosamentul și warantul)

titluri comerciale bancare (cec-urile, certificatele de depozit)

titlurile comerciale financiare ( acțiuni, obligațiuni, rentele, bonurile de tezaur, titluri derivate)

Piața monetară internațională este sistemul de relații financiar-monetare unde se

desfășoară vânzările și cumpărările în valută , care folosesc instrumente de plată internațională.

Această piață este delimitată de piața monetară națională. Cursul la care se efectuează operațiunile valutare se modifică permanent pe durata unei zile. Operațiile monetare sunt foarte dinamice și complexe.

Pentru buna funcționare a unei piețe monetare, există două categorii de operatori:

→ agenții economici, în care sunt incluși agenții nebancari și Băncile Centrale, adică:

◊ persoanele fizice care efectează operațiuni monetare la case de schimb sau băncile dintr-o țară

◊ firme care achiziționează cu valute produse sau servicii

◊ firme care investesc în străinătate și aduc profitul realizat în țară

◊ marile firme care efectuează operațiuni la termen

◊ guverne

Băncile Centrale intervin pentru a controla fluctuațiile pieței și condițiile de schimb valutar.

→ agenții profesioniști ai pieței

În România există două piețe pentru titluri tranzacționate: Bursa de Valori și Rasdaq.

Bursa de valori este bine reglementată pentru protejarea investitorilor. Cotarea unei firme la bursă se face doar dacă aceasta îndeplinește anumite criterii.

Pe piața extrabursieră Rasdaq, sunt tranzacționate valorile mobiliare neincluse la cotarea bursei de valori.

2.1 Includerea clauzelor privind plățile în contractul comercial internațional

Contractul comercial internațional reprezintă un acord de voință între parteneri din diferite țări, în scopul realizării unei tranzacții internaționale.

Contractul internațional operează în domeniile: vânzările comerciale internaționale, transportul internațional de mărfuri și persoane, asigurările internaționale, etc. În practică s-a elaborat un model contractual uniform pentru mai multe feluri de contracte, prin elaborarea de: condiții generale, contracte cadru și contracte tip.

Condițiile generale sunt toate condițiile prestabilite, inserate într-un număr de contracte de același fel.

Contractele cadru sunt acordurile de principii asupra majorării clauzelor contractului, cu excepția prețului.

Contractele tip sunt contracte standard, care pot fi modificate sau completate. În practică, întâlnim o multitudine de contracte tip, elaborate sub egida unor instituții; de exemplu, cele elaborate de Comisia Economică ONU pentru Europa, cele ale Camerei de Comerț Internaționale de la Paris. Acestea sunt modele pentru încheierea contractelor reale și conțin clauze generale, dintre care cele mai importante sunt:

• prețul și modalitățile de plată

• termenele și condițiile de livrare

• transferul dreptului de proprietate și a riscurilor

• garanțiile vânzătorului

• reclamațiile cumpărătorului privind cantitatea și calitatea mărfurilor

• penalități

• forța majoră

• soluționarea litigiilor

Contractele tip mai pot fi elaborate de asociații profesioniste ale comercianților. Astfel, pot fi contracte tip pentru produse ca: cereale, lemn, bumbac, semințe, zahăr, cacao, cafea sau contracte tip utilizate la bursele de mărfuri.

Aceste contracte tip trebuie să cuprindă clauzele privind: cantitatea, tipurile de marfă, calitatea, preț, condițiile de livrare, condiții de plată.

Caracterul oneros al contractului comercial internațional este dat de faptul că fiecare parte vrea să-și procure un avantaj.

De asemenea, dreptul unei părți, prin contractul comercial internațional devine obligația celeilalte părți. Contractul comercial internațional se încheie prin simplul acord al părților, în formă scrisă; toate contractele sunt acte sau fapte de comerț.

Contractele comerciale internaționale cuprind două mari grupe:

1). Contractele comerciale internaționale, din care fac parte:

– contractul de vânzare-cumpărare internațional de mărfuri

– contractul de executare de lucrări internaționale

– contractul de depozit internațional

– contractul de transport internațional

– contractul de turism internațional

– contractul de leasing internațional

– contractul de franchising

2). Contractele de cooperare internațională, în care părțile contractuale sunt înlocuite de comunitatea de interese a părților. Acestea îmbracă trei forme:

– contractul de cooperare industrială

– contractul de cooperare tehnico-științifică

– contractul de societate mixtă

Pentru a menține corectitudinea, siguranța și fiabilitatea derulării schimburilor materiale, de servicii, credite, investiții, titluri de valori și tranzacții valutare sunt necesare niște reglementări interne și internaționale care să fie respectate de toți participanții la contractele comerciale internaționale.

Actele normative și regulile din practica internațională formează baza juridică a decontărilor internaționale.

În cazul unui contract de vânzare-cumpărare, clauzele și prevederile obligatorii sunt:

● Titlul – denumirea de „contract”, numărul și data lui, necesare pentru întocmirea documentelor ulterioare care se referă la contract: facturi, asigurări, acte de transport

● Preambulul – se precizează părțile contractului (exportatorul și importatorul), denumirea și adresa acestora, persoanele împuternicite să reprezinte firmele

● Obiectul contractului – trebuie să fie legal, licit și moral, prin denumirea exactă a tipului de contract (de vânzare-cumpărare, internațional, de lohn, de leasing sau de compensație)

Există și clauze specifice contractului comercial internațional, referitoare la:

→ atenuarea sau agravarea răspunderii

→ soluționarea litigiilor

→ dreptul aplicabil

→ licențele de import export

Obiectul contractului comercial internațional sunt bunuri care vor fi transferate de către vânzător, contra plății contravalorii lor, cumpărătorului, după ce au fost determinate: cantitatea, calitatea, ambalajele și marca produselor.

Denumirea și proprietățile mărfurilor trebuie stabilite în contract cu mare exactitate, pentru a nu exista confuzii; la fel și cantitatea, în ceea ce privește unitatea de măsură, locul măsurării mărfurilor, modul de stabilire a cantității, documentele de transport.

Cantitatea se verifică la vânzător și la destinatar.

Calitatea se determină prin mai multe metode:

pe bază de descriere; trebuie să cuprindă detaliat caracteristicile tehnice și parametrii tehnici și calitativi

pe bază de mostre

pe bază de tipuri și denumiri uzuale; mai ales pentru produse agricole și minereuri

Acestea se pot defini prin „standarde de calitate”, care au devenit internaționale: ISO

(International Standardisation Organisation)

prin marca de fabrică, comerț sau serviciu

pe baza vizionării mărfurilor

clauza „văzut-plăcut”

clauza „după încercare”

prin utilizarea unor formule consacrate: „așa cum este”, „marfă sănătoasă la

descărcare”, „clauza comercială cu secara”

Vânzătorul și-a încălcat obligațiile contractuale, dacă:

• a livrat altă marfă decât cea prevăzută în contract

• a livrat o cantitate mai mică decât cea prevăzută

• a livrat o marfă ce nu corespunde caracteristicilor tehnice și calitative din contract

În acest caz, cumpărătorul poate să solicite executarea în continuare a contractului, cu remedierea prejudiciului sau rezilierea contractului cu plata unor penalități.

Contractul comercial internațional trebuie să prevadă și modul de ambalare a mărfii. În funcție de tipul ambalajului, se poate negocia și prețul mărfii, în următoarele variante:

• preț „netto”, adică prețul ambalajului nu este cuprins în prețul final al produsului

• preț „netto plus ambalaj”

• preț „netto/brutto”, este calculat în prețul unitar al mărfii

Marcajul mărfii trebuie să fie clar și rezistent la transport și mutări. De obicei, trebuie să conțină: numărul contractului, numărul coletului, numele exportatorului și adresa lui, numele și adresa importatorului, greutatea netă și brută, seria produselor și expresia „Made in …”.

Prețul este unul din elementele a căror negociere este cea mai dificilă în cadrul unui contract comercial internațional.

Pentru stabilirea prețului se iau în considerare: costuri de producție, cheltuieli speciale de transport, tendințele prețului, livrarea, cheltuieli de distribuție.

În contract trebuie stabilite obligatoriu aspecte legate de preț, cum sunt: cantitatea pentru care se calculează prețul, valuta plății, reducerea de preț acordată.

Reducerile de preț sunt:

a). Scontul de reglementare („cassa sconto”) pentru cumpărătorii ce plătesc marfa în avans față de termenul de scadență

b). Rabatul, o deducere din prețul contractat pentru unele defecte de calitate

c). Remiza, reducere a prețului datorită importanței vânzărilor efectuate (se calculează procentual)

Contractele încheiate prin mijloace electronice produc toate efectele legale ale contractelor scriptice, dacă respectă legislația în vigoare.

Utilizarea mijloacelor de comunicare electronică a dus la dezvoltarea economiei naționale și numărului de operații de comerț internațional.

Alte clauze care trebuie să fie prevăzute în contractele comerciale internaționale sunt pentru acoperirea riscurilor de preț, asociate riscurilor economice, politice, administrative și naturale.

Riscurile de preț sunt riscuri valutare datorate schimburilor parității oficiale a valutelor de plată și riscuri non-valutare, care includ: inflația, schimbări ale dobânzii bancare, la prețul materiilor prime, forței de muncă, transport, asigurare, de investiții, noi taxe și impozite, noi reglementări fiscale.

Astfel, pot rezulta:

clauze de menținere a valorii contractului

clauze de adaptare a contractului la noile condiții de piață

Principalele clauze introduse pentru acoperirea riscului de preț sunt:

• protecția împotriva riscului de preț (preț fix sau ajustat)

• clauze de prevenire a riscului de preț:

→ clauza aur și clauze valutare

→ clauze de ajustare a prețului (clauza de indexare; de renegociere a prețului)

2.2 Forme și modalități de plată utilizate în stingerea obligațiilor generate de operațiile economice internaționale

Stingerea obligațiilor bănești ce rezultă din activitatea de comerț internațional se face prin modalitățile de decontare și plată internațională, generalizate pe plan mondial.

Prin modalitățile de plată înțelegem toate operațiunile și tehnicile de plată, circuitul documentelor și controlul bancar prin care sumele de bani stipulate într-un contract comercial internațional ajung de la cumpărător la vânzător.

Modalitățile de plată internaționale se clasifică în:

a). plăți la termen

b). plăți efective

c). compensații

Următorii factori determină utilizarea unei modalități de plată:

→ natura raporturilor economice care le-au generat

→ gradul de încredere al partenerilor

→ clauzele contractuale stabilite între parteneri

→ gradul de solvență al firmei implicate

→ recuperarea integrală a contravalorii mărfurilor sau serviciilor

→ felul operațiunilor

Un angajament de plată, contra documente, asumat de o bancă se numește acreditiv documentar.

În derularea unui acreditiv documentar sunt implicate cinci părți:

● Ordonatorul, care este beneficiarul mărfii sau serviciului, și care dă instrucțiuni băncii sale de a plăti exportatorului; va completa formularul „ordin de deschidere a acreditivului documentar”

● Beneficiarul acreditivului documentar, care este exportatorul, persoana care va încasa plata prin bancă

● Banca emitentă, care este banca importatorului și își asumă angajamentul ferm de plată

● Banca corespondentă (banca notificatoare), care poate fi o bancă intermediară sau banca unde se face plata

● Banca trasă sau acceptată, dacă plata se face prin cambii trase asupra sa

Elementele acreditivului documentar sunt:

• denumirea și sediul băncii care deschide acreditivul documentar

• denumirea și sediul cumpărătorului

• denumirea și sediul beneficiarului

• termenul de livrare al mărfii

• termenul de valabilitate al acreditivului documentar

• valoarea acreditivului documentar și valuta lui

• denumirea mărfii

• confirmarea acreditivului documentar

• felul acreditivului documentar

• momentul deschiderii acreditivului documentar

Acreditivul documentar poate fi:

1). după formă: revocabil, irevocabil, neconformat, confirmat

2). după modul de plată: cu plata la vedere, cu plata amânată, cu plata prin acceptare, cu plata prin negociere

3). după clauze: transferabil, revolving, cu clauză roșie, de compensație, subsidiar, cesionat

4). din punct de vedere al domicilierii: acreditiv domiciliat în țara exportatorului, acreditiv domiciliat în țara importatorului, acreditiv domiciliat într-o terță țară

În acreditivul documentar sunt prevăzute documentele:

→ principale: factura, documentele de transport, certificatul de asigurare

→ secundare: certificatul de calitate, greutatea

Factura comercială este cel mai important document comercial în cazul unei plăți documentare; ea trebuie să conțină următoarele elemente:

• denumirea și sediul exportatorului

• denumirea și sediul importatorului

• locul și data emiterii

• descrierea mărfii

• prețul unitar sau total al mărfii

• costul transportului și al asigurării

• condiția de livrare

• totalul sumei de încasat de la exportator

• numărul și tipul coletelor

• conținutul coletelor

• marcajul și numerotarea coletelor

• numărul licenței de export sau a celei de import

• semnătura exportatorului

Altă modalitate de plată utilizată relațiile economice internaționale este incasso-ul; constă în faptul că cumpărătorul acceptă plata documentelor remise de vânzător, prin băncile celor doi.

Decontarea prin incasso este simplă, rapidă și ieftină, dar nu este garantată bancar.

Caracteristicile incasso-ului sunt:

o modalitate de plată inițiată de exportator

o simplă vehiculare de documente

documentele pot fi: comerciale, financiare

Tipurile de incasso-uri sunt:

a). Incasso simplu (neînsoțit de documente financiare)

b). Incasso documentar (însoțit de documente financiare)

Părțile implicate într-un incasso documentar:

● Ordonatorul (exportatorul), stabilește condițiile de derulare și completează „ordinul de încasare”

● Cumpărătorul (importatorul), banca îi solicită anumite condiții în schimbul eliberării documentelor, dispune efectuarea plății

● Banca remitentă (banca exportatorului)

● Banca încasatoare (banca importatorului)

Elementele incasso-ului documentar sunt:

denumirea și sediul importatorului

denumirea și sediul băncii remitente

denumirea și sediul băncii încasatoare

denumirea și sediul exportatorului

valoarea incasso-ului

firma care va suporta comisionul băncii

descrierea mărfii

documente (factură, certificat de calitate, documente de transport)

modalitățile de ramburs a sumei

numărul de expediție a incasso-ului documentar

Mecanismul derulării plății se face în două faze: emiterea ordinelor de încasare,

încasarea propriu-zisă, în funcție de incasoo-ul ales:

• incasso de tip document contra plată

• incasso de tip document contra acceptare

În cazul în care importatorul nu achită marfa, poate fi obligat să plătească printr-o acțiune juridică numită „protest”, acțiune inițiată de banca încasatoare, pe baza unei împuterniciri.

Ordinul de plată este un document prin care o persoană dă dispoziție unei bănci de a plăti o sumă de bani, în favoarea altei persoane, în vederea stingerii unei obligații bănești.

Este destul de rar utilizat în contractul comercial internațional, din cauza riscurilor de revocare (poate fi anulat de ordonator înainte de încasarea lui).

Este utilizat mai ales pentru acțiuni comerciale auxiliare: avansuri, comisioane, plata cheltuielilor vamale, cheltuieli de transport sau plata salariilor, indemnizațiilor.

Părțile unui ordin de plată sunt:

● Ordonatorul (importatorul)

● Beneficiarul (exportatorul)

● Banca emitentă (banca ordonatoare)

● Banca plătitoare

Elementele obligatorii ale ordinului de plată sunt:

denumirea și sediul ordonatorului

denumirea și sediul beneficiarului

denumirea și adresa băncii ordonatorului

data emiterii ordinului de plată

ordinul de a plăti

suma ce va fi plătită

scopul plății

documentele prezentate de beneficiarul plății

modalitățile de plată

semnături autorizate

Scrisoarea de garanție bancară – un înscris prin care o bancă garantă se obligă ferm

să plătească suma de bani beneficiarului, dacă debitorul nu-și onorează datoriile.

Sunt implicate trei părți:

● Ordonatorul

● Beneficiarul garanției

● Banca garantă

Scrisorile de garanție bancară pot fi simple sau solidare.

Plățile prin clearing (cliring) sunt, de fapt, compensații care au loc fără intervenția mijloacelor de plată.

Caracteristicile plăților prin clearing sunt:

→ mărfurile de export și cele de import nu se plătesc în valută, ci se compensează reciproc

→ compensarea este integrală

→ există un singur instrument juridic (contract)

Compensațiile sunt de două feluri:

◊ compensații individuale (un singur gen de activitate)

◊ compensații globale (mai multe activități care nu sunt urmărite separat – denumite clearing)

Deci, clearing-ul reprezintă un angajament de plăți reciproce, între două sau mai multe țări, bazat pe presupusa compensație a fluxului de bunuri sau servicii reciproce, pe o perioadă determinată de timp, fără transfer valutar.

Operațiile de compensare se fac prin conturile de clearing.

Clearing-ul poate fi de două feluri:

• clearing-ul bilateral

• clearing-ul multilateral

La baza lor se află un acord interguvernamental.

2.3 Instrumente internaționale de plată și de credit

În totalitatea relațiilor financiar-valutare internaționale, plățile și decontarea internațională ocupă un loc foarte bine determinat.

Fluxul financiar este rezultatul derulării operațiunilor comerțului internațional (de export și import), cea mai mare parte a lor fiind derulate prin băncile comerciale.

Odată cu perfecționarea tehnicilor și tehnologiilor de transmitere a informației, a tehnicilor de comerț internațional, s-au diversificat și mijloacele de plată, pe baza unor reglementări la nivel internațional elaborate de instituții de specialitate: ONU, Camera de Comerț Internațional, Banca Reglementelor Internaționale, Banca Comercială Europeană.

Reglementările de bază sunt:

a). Convenția cuprinzând legiferarea uniformă asupra cambiilor și biletelor la ordin – Geneva, 1930

b). Convenția cuprinzând legiferarea uniformă asupra cecurilor – Geneva, 1931

c). Reguli și uzanțe uniforme referitoare la acreditivul documentar – Publicația nr. 500 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris

d). Reguli uniforme privind incasso-urile – Publicația nr. 522 a Camerei Internaționale de Comerț de la Paris

Stingerea obligațiilor se realizează printr-o anumită modalitate de plată prevăzută într-un contract sau aleasă de persoane fizice. Cele mai frecvente sunt: plata în natură, plata prin mijloace de plată (cec, cambie, bilet la ordin, ordin de plată) și modalități de plată complexe (incasso și acreditivul documentar).

Plata prin marfă contra marfă este folosită din antichitate, și revine odată cu perioadele de criză; de exemplu, în criza economică din 1929-1933 sau cea a datoriilor externe din 1980-1985; se folosesc în deblocarea relațiilor comerciale în absența disponibilului financiar.

Sunt practicate mai ales în cadrul operațiilor de contrapartidă: compensații, barter, lohn, buy-back.

Plata în numerar este folosită pe scară foarte redusă astăzi, din cauza dezavantajelor:

necesitatea transportului banilor

necesitatea contactului direct între parteneri

dificultatea sincronizării părților

încrederea absolută între parteneri

Totuși, se practică în anumite condiții:

• țări cu restricții valutare

• metode de evaziune fiscală

• contrabandă

• spații geografice izolate sau rezervații naturale

• în turism și transport internațional, în țările fără sistem de carduri

Plata prin cec, ordin dat de o persoană unei bănci pentru plata unei sume de bani în favoarea unui beneficiar.

Plata prin intermediul cambiei, un ordin dat de o persoană altei persoane de a plăti o anumită sumă de bani unei terțe persoane, la un termen scadent și într-un anumit loc.

Biletul la ordin, o persoană se obligă să plătească altei persoane o sumă determinată de bani la o dată prestabilită.

Ordinul de plată este cunoscut și ca „plată direct din cont”.

Este dispoziția dată de o persoană (ordonator) unei bănci, de a plăti o anumită sumă de bani în favoarea altei persoane (beneficiarul), în vederea stingerii unei obligații bănești:

Mecanismul plății prin ordin de plată se poate ilustra astfel:

Ordinul de plată se caracterizează prin:

1). este declanșat ca urmare a unei obligații de plată, ce se stinge odată cu plata

2). este pornit la inițiativa ordonatorului (plătitorului)

3). trăsătura fundamentală a ordinului de plată este revocabilitatea; aceasta nu atrage după sine nici un fel de consecințe sau obligații

4). existența unui depozit bancar este obligatoriu, pentru ca banca să aibă și fondurile necesare stingerii ordinului de plată, fie prin blocarea sumei de bani, prin depunerea ei în vederea plății sau angajarea unui credit bancar în acest scop

5). după modalitatea de încasare, poate fi:

– simplu (fără a se știi scopul plății)

– documentar (este necesară existența unor documente: facturi, dovezi de plată pentru transport sau chirii, etc.)

Părțile implicate sunt:

● ordonatorul, cel care plătește și stabiliște condițiile plății; el poate revoca ordinul de plată

● beneficiarul, cel în favoarea căruia se face plata

● băncile, cu rol de prestator de servicii

Ordinul de plată este un document tipizat, pus la dispoziție de bănci.

Elementele cuprinse în ordinul de plată sunt:

numele și adresa ordonatorului

numele și adresa beneficiarului

denumirea și adresa băncii ordonatoare

data emiterii ordinului de plată

ordinul de a plăti

suma de plată

modul de plată

semnăturile autorizate

Riscurile și diversitatea afacerilor internaționale a condus la apariția și a unor

mijloace de plată mai complexe. Avem astfel incasso-ul documentar și acreditivul documentar.

Incasso-ul documentar; importatorul efectuează plata contra documentelor comerciale (facturi, documente de transport) sau documente financiare (cambii, bilet la ordin, chitanțe, cecuri).

Constă în ordinul dat de exportator băncii sale de a încasa contravaloarea unei tranzacții comerciale și de a o vira în contul său contra unui set de documente negociat inițial.

Poate fi ilustat astfel:

Mecanismul incasso-ului este următorul:

→ la livrarea mărfii, exportatorul intră în posesia documentelor care atestă îndeplinirea obligațiilor contractuale (facturi, documente de transport, poliță de asigurare, certificat de calitate)

→ setul de documente însoțit de ordinul de plată încasare la incasso este prezentat băncii exportatorului (bancă remitentă) care, le remite băncii importatorului, însoțite de un document propriu (incasso documentar)

→ banca importatorului, în funcție de instrucțiunile primite în incasso-ul documentar, le remite importatorului contra plată

→ banca importatorului creditează contul băncii exportatorului și îl debitează pe cel al importatorului cu suma reprezentând contravaloarea mărfurilor

→ la primirea banilor, banca remitentă creditează contul exportatorului

Înainte de a efectua plata, cumpărătorul poate verifica documentele comerciale, iar vânzătorul are siguranța că importatorul nu va primi marfa fără să o plătească, pentru că banca îi va elibera documentele numai după ce ele vor fi achitate.

Există riscul întârzierii la plată, când importatorul renunță la preluarea mărfii; de asemenea, avem riscul diminuării încasărilor, direct prin scăderea prețului mărfii, prin efectuarea cheltuielilor suplimentare sau plata unor dobânzi și riscul pierderii mărfii, atunci când cumpărătorul nu vrea să o plătească sau prin depășirea perioadei de stocare este confiscată și scoasă la licitație.

Aceste dezavantaje pot fi înlăturate prin:

• utilizarea cambiilor avizate de o bancă

• solicitarea unei garanții bancare

• solicitarea unui avans

• întocmirea documentelor de expediție și asigurare a mărfii într-o formă negociabilă

• expedierea mărfii pe adresa unui terț

Acreditivul documentar este utilizat de la începutul secolului al XIX-lea în marile capitale occidentale și în comerțul cu Orientul Extrem.

„Reguli și uzanțe uniforme privitoare la acreditivul documentar” a fost adoptat de Camera de Comerț Internațional de la Paris în 1933 și revizuit în 1951, prin participarea Statelor Unite ale Americii, apoi în 1962 și 1984.

Schema acreditivului documentar este:

Prin ultima revizuire s-a urmărit:

→ simplificarea regulilor

→ standardizarea practicilor bancare

→ integritatea și siguranța acreditivului documentar

→ clarificarea obligațiilor băncii emitente

→ enumerarea detaliată a elementelor necesare documentelor de transport

Acreditivul documentar reprezintă un angajament asumat de o bancă emitentă care acționează la cererea unui client ordonator, cu privire la efectuarea unei plăți către un terț, sau de a autoriza o altă bancă să efectueze o plată.

În funcție de modul efectuării plății, banca corespondentă din țara exportatorului, poate avea rolul de:

• bancă notificatoare (primește un commission de notificare)

• bancă plătitoare (i se va rambursa suma plătită)

• banca trasă (achită cambiile beneficiarului)

• banca negociatoare

• banca confirmatoare

• banca rambursatoare

• banca solicitantă (cerere de rambursare)

Acreditivul documentar are câteva caracteristici, și anume:

1). formalismul

2). independența

3). fermitatea angajamentului bancar

4). adaptabilitatea

5). siguranța (efectuarea plății)

6). complexitatea

7). costul ridicat

Acreditivul documentar revocabil poate fi modificat sau anulat de banca emitentă fără a aviza în prealabil beneficiarul. Este utilizat foarte rar.

Acreditivul documentar irevocabil presupune angajamentul ferm al băncii emitente de a face plata în favoarea beneficiarului; nu poate fi modificat sau anulat.

După modul de utilizare, acreditivele pot fi:

→ cu plata la vedere (plata se face după expedierea mărfii)

→ cu plata diferată (plata se face la o dată ulterioară)

→ cu plata prin acceptare (vânzări scurte pe credit)

→ cu plată prin negociere (în țări cu drept anglo-saxon, acreditivul documentar este numit și „scrisoare comercială de credit”)

Acreditivele documentare mai pot fi:

a). transferabile; poate fi utilizat pentru mai mulți beneficiari

b). reînnoibile; în cazul unor contracte externe de valori mari și cu livrări eșalonate în timp; plățile se fac după fiecare livrare, apoi valoarea acreditivului documentar se reîntregește automat

c). cu clauză roșie; încasarea banilor se face înainte de prezentarea documentelor ce atestă expedierea mărfurilor

d). de compensație; utilizarea în operațiuni de contrapartidă (barter, compensație)

Pentru diminuarea riscurilor se utilizează acreditive de compensație: reciproce și stand by.

Acreditivul documentar reciproc presupune că plata se va cere înainte: sunt irevobabile

și corelate din punct de vedere valoric.

Acreditivul documentar stand-by au funcții de garantare a plății de către partenerul extern. Se folosește în următoarele cazuri:

→ restituirea avansului de către exportator importatorului în cazul rezilierii contractului

→ plata contravalorii mărfii, dacă nu sunt plătite de importator

→ plata ratelor unui credit

→ participarea la licitație

Printre instrumentele de plată internaționale, acreditivul documentar se distinge prin complexitatea sa și gradul ridicat de securitate atât a intereselor exportatorului, cât și a importatorului.

Scrisoarea de credit este o variantă a acreditivului documentar utilizat mai ales în țările anglo-saxone.

Scrisoarea de credit comercial reprezintă un document prin care banca emitentă se angajează să onoreze cambiile trase de către aceasta, prin plată sau prin acceptare. Este domiciliată în străinătate, la sediul băncii emitente din țara importatorului sau dintr-o terță țară.

Pentru ca exportatorul să încaseze imediat contravaloarea mărfurilor el poate negocia cambiile cu scadența la vedere sau la termen, însoțite de documente, la banca negociatoare.

Particularitățile scrisorii de credit comerciale sunt:

• utilizarea prin cambie

• domicilierea în străinătate

• posibilitatea unui decalaj între momentul emiterii scrisorii de credit și momentul acoperirii cu fonduri a angajamentului de plată

• scrisorile de credit sunt adresate direct exportatorului

Scrisoarea de credit simplă și scrisoarea de credit circular sunt adaptări ale acreditivului documentar; ordonatorul și beneficiarul scrisorii de credit comercial sunt una și aceeași persoană.

Scrisoarea de credit simplă; ordonatorul solicit băncii sale, la care are un disponibil în cont, din rezervele proprii sau dintr-un credit obținut anterior, să adreseze un astfel de document unei bănci corespondente, situată într-o țară terță.

Scrisoarea de credit circular; este adresată mai multor bănci corespondente băncii emitente din aceeași țară sau din țări diferite, nominalizate sau nenominalizate.

Scrisoarea de credit a importatorului se utilizează în țări din Asia de Sud-Est și se caracterizează prin:

→ este o promisiune de plată a importatorului

→ se transmite exportatorului prin banca importatorului

→ plata se face direct de importator, prin banca sa, la primirea documentelor de la exportator

Acest tip de scrisoare de credit comercial poate fi utilizat numai cu parteneri de încredere.

Scrisoarea de credit cu clauză roșie, este numită și credit de ambalare (beneficiarul cumpără marfa și o ambalează pentru expediție) sau credit anticipat (plata anticipată față de momentul expediției mărfii).

Scrisoare de credit stand-by, este o adaptare a acreditivului documentar pentru a substitui garanțiile de tip european în țări în care utilizarea acestora nu este permisă de lege.

Transferul internațional al mesajelor în mecanismul de decontări și plăți, se poate realiza prin:

• transfer par avion

• transfer telegrafic (prin telex sau fax)

• transfer prin sistemul SWIFT (o tehnologie computerizată de transmitere a mesajelor)

2.3.1 Cambia

Titlul de credit, prin încorporarea drepturilor de creanță în documente, devine o hârtie-valoare, care poate fi obiect de proprietate.

Titlurile de credit propriu-zise, cunoscute sub numele de efecte de comerț, cuprind obligația de a achita o sumă de bani determinată sau de a da o cantitate de marfă determinată sau o cantitate de titluri de credit.

Efectele de comerț îndeplinesc funcția de instrument de plată. Ele sunt și titluri de credit pentru că dau dreptul titularului de a încasa sumele de pe înscris, iar până la scadență debitorul beneficiază de credit.

Cambia reprezintă un înscris care conține ordinul dat de o persoană (trăgătorul) altei persoane (trasul), de a plăti o anumită sumă unei alte persoane (beneficiar), la o anumită scadență și într-un anumit loc.

Este folosită pe scară largă în raporturile comerciale interne și internaționale.

Convenția referitoare la legea uniformă a cambiei și biletului la ordin s-a încheiat la Geneva, în 1930. Legea de la Geneva face distincție între eliberarea trăgătorului de garanția acceptării, pe de o parte, și eliberarea de garanția plății, pe de altă parte. Trăgătorul se poate elibera de garanția acceptării numai prin plată, dar nu se poate elibera de garanția plății.

Caracteristica principală a cambiei este faptul de a fi negociabilă, adică poate fi transmisă de la o persoană la alta. Fiecare nou creditor acceptă cambia ca un instrument de plată, purtător de valoare.

Cambia conține următoarele elemente:

→ denumirea de cambie să apară în titlu

→ ordinul necondiționat pentru plata sumei de bani

→ numele trasului

→ data scadenței

→ locul plății

→ numele trăgătorului

→ locul și data emisiunii

→semnătura trăgătorului

Emiterea cambiei dă naște la anumite raporturi între persoanele paricipante:

Acceptarea cambiei apare atunci când trasul are ordin din partea trăgătorului să efectueze plata, dar devine obligat doar când acceptă cambia. Trasul devine astfel, debitor principal.

Există o serie de operațiuni care intervin:

• avalizarea, când trăgătorul nu este sigur de solvabilitatea trasului și se poate apela la o garanție

• andosarea, presupune transmiterea cambiei prin gir

• scontarea, operațiunea prin care posesorul cambiei obține de la o bancă, înainte de scadență, suma înscrisă pe titlu, diminuată cu comisionul băncii (valoarea de scont)

• rescontarea, presupune ca băncile comerciale să preschimbe cambiile în bani la banca centrală, care percepe taxa oficială de scont

• forfetarea, presupunere vinderea de cambii, indiferent de scadență, unor instituții specializate

• plata cambiei, se face prin prezentarea acesteia în ziua de scadență; ea poate fi prezentată timp de un an de la data emiterii; se poate efectua și o plată parțială

• prescripția, este acțiunea în justiție contra trasului care a acceptat cambia: se prescrie în termen de trei ani de la data scadenței

Suma care apare pe cambie poate fi garantată prin aval. Acesta este o garanție personală a unei persoane numite avalist, care garantează obligația unuia dintre obligații cambiali, numit avalizat, pentru toată suma de pe titlu sau pentru o parte din ea.

Mențiunile obligatorii ale unei cambii sunt:

→ denumirea de cambie și limba țării

→ ordinul de a plăti o sumă determinată

→ numele plătitorului

→ scadența

→ locul unde se efectuează plata

→ numele beneficiarului

→ data și locul emiterii

→ semnătura trăgătorului (autografă)

Cambia, ca instrument de plată și ca titlu de credit, a avut de-a lungul secolelor un rol deosebit în dezvoltarea și promovarea comerțului european și mondial.

2.3.2 Cecul

Cecul este instrument de plată prin care trăgătorul, titular al unui cont la bancă dă ordin necondiționat ca banca să plătească o anumită sumă de bani către un beneficiar din contul său.

Este completat pe baza unui formular tipizat pus la dispoziție de bancă.

Părțile implicate:

• trăgătorul, cel care ordonă plata

• trasul (banca)

• beneficiarul, în favoarea căruia se face plata

Pentru buna desfășurare, trebuie îndeplinite condițiile:

→ banca nu plătește fără ordin

→ presupune existența între trăgător și banca din care se face plata

→ presupune existența unui disponibil în contul trăgătorului

Cecul este întotdeauna plătibil la vedere. Din cauza riscului de a fi emis fără acoperire în cont, s-au dezvoltat câteva tehnici pentru sporirea siguranței:

◊ solicitarea ca plata prin cec să se realizeze în avans

◊ solicitarea unei garanții din partea băncii emitente

◊ eliminarea posibilității de transfer prin gir

◊ vinculația (livrarea mărfurilor pe numele unui terț)

Tipurile de cecuri sunt:

• după modul în care este trecut benficiarul:

→ nominative (cu numele beneficiarului)

→ la purtător (fără numele beneficiarului)

→ la ordin (numele beneficiarului și dreptul de a transmite către altă persoană prin gir)

• după modul de încasare:

→ cecuri barate (plata în cont); bararea poate fi: generală, specială, cecuri nebarate

→ cecuri de călătorie (înlocuirea cash-ului în călătorii)

Mecanismul cecului personal:

a). titularul contului bancar completează fila de cec

b). beneficiarul se prezintă la bancă pentru a încasa cecului

c). banca beneficiarului execută plata

Mecanismului plății prin cecul de călătorie:

● se cumpără un cec de călătorie prin achitarea în numerar a sumei înscrise pe el

● constituirea la banca care vinde cec-ul, al unui cont bancar, utlizat pentru acoperirea sumei cheltuite în viitor

O variantă a cec-ului de călătorie este cartea de credit.

O altă variantă a cecului este certificatul de depozit; constă în eliberarea de către bancă a unui document care atestă depunerea unei sume de bani în cont. Este un document negociabil, exprimat în moneda națională sau în valută.

Conosamentul este titlul de credit care atestă încărcarea mărfurilor la bordul unei nave.

2.3.3 Biletul la ordin

Emitentul se obligă să plătească unei persoane (beneficiarului) o sumă determinată de bani la o dată prestabilită. Scadența poate fi până la 90 de zile.

Este un titlu girabil și are doar două părți implicate: emitentul și beneficiarul.

Elementele esențiale ale biletului la ordin sunt:

→ denumirea de bilet la ordin

→ promisiunea necondiționată de a plăti suma de bani la scadență

→ locul plății

→ numele beneficiarului

→ data și locul emisiunii

→ semnătura emitentului

Beneficiarul poate să-și exercite drepturile asupra biletului la ordin, astfel:

• dacă scadența este la un anumit timp, prezintă biletul de ordin emitentului pentru avizare, după aceasta curge termenul de scadență

• prezintă trasului biletul de ordin la plată

• girează biletul la ordin în favoarea altei persoane

• scontează la bancă biletul la ordin înainte de scadență și primește suma înscrisă

3. Mecanismul derulării plății generate de tranzacțiile comerciale internaționale prin intermediul băncii ING România

Deoarece piața bancară din România este în plină expansiune, instituțiile bancare trebuie să se evidențieze pe această piață competitivă cu produse inovatoare, care satisfac nevoile clienților.

Dacă banca:

→ ține o evidență riguroasă a operațiunilor desfășurate

→ asigură confidențialitatea

→ menține încrederea clienților,

produsele și serviciile ei vor fi mai bine primate de clienți, mai ales în condițiile actuale ale pieței din România și ale economiei mondiale.

De asemenea, băncile din România sunt preocupate de atingerea standardelor băncilor internaționale pentru a câștiga noi clienți de renume.

Principala preocupare a ING Bank România este să ofere clienților săi servicii de încredere, eficiente și flexibile pe o piață în expansiune, dar destul de dificilă.

Transferul fondurilor este rezultatul unui schimb de mărfuri sau servicii și dispunerea unor plăți, prin sistemul bancar; de aceea, este foarte important cunoașterea diferitelor modalități de efectuare a plății și mecanismele derulării acestora, pentru sfătuirea clienților.

Fiecare tehnică de decontare poate fi utilizată pentru stingerea datoriilor pe plan internațional, în funcție de: încrederea între partenerii de afaceri, bonitatea acestora, valoarea tranzacțiilor, caracteristicile mărfurilor și durata relației dintre partenerii de afaceri.

Pentru plata direct din cont, importatorul trimite banii la dăți prestabilite (30, 60 sau 90 de zile) de la primirea mărfii.

În unele situații, banca se constituie drept garant în numele clienților ei, pentru a susține afacerile clienților săi și pentru un comision; este o practică des folosită în economiile occidentale.

3.1 Prezentare generală a activității derulate la nivelul băncii ING România

ING Group este unul dintre cele mai puternice grupuri financiare din lume, prezent în 64 de țări, cu peste 100.000 de angajați.

ING Bank România este parte a ING Group, o instituție financiară internațională de origine olandeză care oferă servicii bancare, de asigurări și de management al activelor unui număr de peste 85 de milioane de clienți.

În 1994, ING Bank a fost prima bancă străină care a deschis o sucursală în România, după 1989, și a devenit a treia bancă ca mărime din țara noastră. Ca bancă universală, ING Bank oferă o gamă completă de produse și servicii, tuturor categoriilor de clienți: persoane fizice, companii mari și mijlocii, instituții financiare și mari corporații.

Pe lângă divizia bancară, ING România este prezent în România prin următoarele divizii:

● ING Asigurări de viață

● ING Pensii

● ING Lease

În cadrul expansiunii internaționale a ING Bank, România a fost considerată o piață în dezvoltare cu potențial ridicat, fiind a doua ca mărime în Europa Centrală. Pătrunderea pe această piață a fost planificată și stabilită cu mult timp înainte ca alți investitori importanți să facă acest pas.

ING deține o poziție foarte solidă pe toate segmentele pe care activează: lider pe piața de brokeraj și pe piața financiară primară și secundară; este cea mai mare bancă custode și este liderul pieței de asigurări de viață. În plus, ING a fost prima instituție bancară care a oferit companiilor și persoanelor fizice o gamă completă de servicii electronice: ING OnLine, Self’Bank și Home’Bank.

Cotele de piață pentru serviciile de Internet Banking sunt:

ING Bank România este singura bancă de pe piață care beneficiază de ratingul „AA”, acordat de agenția internațională Standard&Poor’s. Acesta conferă ING Bank statutul de instituție financiară care furnizează clienților o securitate financiară excelentă.

Succesului pe piața românească și recunoașterea băncii atât de către parteneri, cât și de competiție se datorează faptului că banca s-a adaptat la nevoile pieței românești, a introdus produse și servicii noi și a refuzat să coboare standardele calitative.

ING Bank România a fost prima bancă licențiată ca și bancă custode de către Comisia Națională de Valori Mobiliare.

Serviciile și produsele pentru persoane juridice includ acorduri de împrumut, efectuare de plăți și cash management. Aceste servicii sunt sprijinite de cele mai mari operațiuni de pe piețele financiare, comercializate și distribuite de produsele financiare: schimbul valutar, piața monetară și derivatele.

Departamentul Plăți și Cash Management a fost creat pentru a oferi o gamă completă de produse și servicii financiare, care să permită clienților băncii o maximă optimizare și administrare a fondurilor disponibile.

Pornind de la obiectivele generale ale gestionării plăților și fluxurilor de disponibilități, de planificare, monitorizare și administrare a circulației fondurilor, oferta de produse și servicii a băncii ING, urmărește:

→ îmbunătățirea lichidităților clienților, asigurând disponibilitatea fondurilor prin scheme eficiente de colectare, cât și prin capacitatea de efectuare a plăților scadente cât mai eficiente

→ reducerea nevoilor de finanțare și a costurilor corelate, prin scurtarea perioadei de încasare

→ creșterea rentabilității fondurilor disponibile printr-o administrare adecvată a conturilor și a soldurilor și prin obținerea produselor investiționale eficiente

Pentru persoane fizice, dar mai ales juridice, avem următoarele servicii de eficiență maximă, în special prin sistemul ING Home’Bank: verificare balanțelor tuturor conturilor, a depozitelor și asigurărilor aferente creditelor, plăți și transferuri în lei sau valută, utilizarea și rambursarea liniilor de credit, plata facturilor de utilități, schimburi valutare, verificarea tranzacțiilor din ultimele șase luni, rapoarte de lucru la fiecare 30 de minute, informații financiare, aprobare la distanță a plăților, extrase de cont la distanță, depunere și retragere de numerar, emiterea cecurilor de călătorie, încasarea de cecuri de călătorie, acordarea de avansuri de termen scurt, emiterea de garanții de plată și de bună execuție, finanțarea comerțului de mărfuri, pre-finanțarea exportului, finanțarea post-export, decontarea tratelor comerciale și a cambiilor acceptate, soluții adaptate nevoilor de finanțare pentru import și export, finanțare prin vânzare de acțiuni, leasing internațional.

În același timp, ING Bank a urmărit îmbunătățirea continuă a calității produselor și serviciilor sale, oferind soluții inovatoare clienților săi; de exeplu, decontarea electronică a plății taxelor vamale și debitarea directă on-line.

Oferta departamentului Trezorerie se adresează în special clienților corporativi și instituționali.

Departamentul se bazează pe o echipă specializată în inițierea, promovarea și marketarea de produse și instrumente cu venit fix, dar și în sindicalizare, tranzacții pe piață, vânzări și cercetare. Astfel, departamentul Trezorerie oferă clienților corporativi și instituționali acces la piețele financiare majore, punându-le la dispoziție o gamă largă de produse, de la obligațiuni guvernamentale și corporative până la produse derivate, tranzacții de schimb valutar și produse structurale.

Cele mai importante produse ale departamentului de Trezorerie sunt:

• obligațiunile guvernamentale și corporative

• derivatele de credit

• produsele de trezorerie

• produse derivate pe rata dobânzii

• tranzacții de schimb valutar și produsele derivate

• produsele structurate

• finanțările structurate

Departamentul Finanțări Structurate, Securitizări și Sindicalizări este divizia specializată a ING Wholesale Banking România ce oferă soluții creative într-o gamă extinsă de finanțări structurale.

Finanțarea proiectelor de investiții este o finanțare cu recurs limitat sau fără recurs a sponsorilor, în special în domenii precum: energia, telecomunicațiile, media, resursele naturale sau infrastructura. Structurile de creditare pot finanța investiții în proiecte noi sau de dezvoltare și extindere a unor facilități existente, pentru proiecte independente, sursa de refinanțare fiind fluxurile de lichidități generate de aceste proiecte.

Se oferă servicii de finanțare a exporturilor de bunuri de capital provenind din țări membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) către piețele emergente, precum și exporturi provenind din România către state în dezvoltare; se pot oferi pachete de finanțare care acoperă valoarea totală a contractelor comerciale, comasând creditele de export cu asigurare din partea Agențiilor de Creditare a Exporturilor, cu facilități de finanțare pentru plata avansului.

Există o gamă largă de finanțări a comerțului de materii prime (pre-finanțarea exporturilor, barter, procesarea materiilor prime) pe baza înlocuirii riscurilor de plată relativ ridicate ale producătorilor sau exportatorilor, cu capital privat sau aflate în proprietatea statului cu riscuri de performanță acceptabile asupra acestora, în combinație cu riscul de plată asupra clienților.

Finanțarea achizițiilor de companii se face prin finanțarea cumpărărilor de pachete de capital în diverse companii din România sau finanțarea creșterilor de capital din partea acționarilor, direct sau prin intermediul unor companii de investiții controlate direct de către aceștia.

Împrumuturile sindicalizate reprezintă structuri de finanțare ce implică grupuri de bănci comerciale în scopul acordării unor sume mai mari și obținerea unor termene mai bune decât în cazul facilităților bilaterale.

Angajamentul față de piața românească este confirmat de către implicarea ING Bank România în două împrumuturi sindicalizate pentru Banca Națională a României, emisiuni de Euro-obligațiuni de către Banca Națională a României și de către Ministerul de Finanțe, primul împrumutul sindicalizat pentru Renel, împrumuturi pe termen scurt pentru Petrom și Romtelecom.

Securitizarea este o tehnică aplicată activelor cu un flux de lichidități regulat și un profil de risc previzibil. Aceste active sunt izolate legal și separate de entitatea din care provin, în baza fluxurilor de lichidități generate fiind emise titluri de valoare. Rezultatul acestor operațiuni sunt costuri mai mici pentru atragerea fondurilor, un nivel al îndatorării mai redus, înregistrarea operațiunii fiind extrabilanțieră pentru entitatea care o inițiază.

3.2 Modalități de plată utilizate la banca ING România

Cecurile și biletele la ordin reprezintă instrumentele de plată fără numerar, utilizate în procesul de plată a furnizorilor de bunuri și servicii, de imobilizări, precum și în punctele de desfacere.

Pentru activitatea unei firme, aceste instrumente sunt utile astfel:

→ acceptarea instrumentelor de plată: clientul are posibilitatea de a prezenta pentru procesare de către bancă (prin sistemul SENT) instrumente de plată de tip nou emise de către alte bănci (pentru care clientul ING este beneficiar) sau de către ING (pentru care clientul ING este plătitor)

→ amânarea plății – prin emiterea instrumentelor de debit, cumpărătorul obține o amânare a plății produselor achiziționate, iar vânzătorul are promisiunea că în termen de x zile va încasa suma solicitată

→ garantarea unor plăți – biletele la ordin se folosesc și drept garanție la bancă pentru garantarea, în general, a creditelor pentru capitalul de lucru

→ siguranța cu privire la încasarea banilor în situația avalizării (în situația avalizării instrumentelor de plată, beneficiarul are o garanție în plus a plății instrumentului deoarece o terță persoană garantează cu propriul patrimoniu plata respective obligații

→ creșterea lichidității – prin emiterea de cecuri sau bilete la ordin, emitentul poate obține un termen mai mare de plată, iar banii îi poate folosi pentru alte activități curente ale companiei

Se poate solicita eliberarea de cecuri sau bilete la ordin în locația ING; se vor primi într-un interval de maxim 5 zile de la cererea lor. E important de știut că atât cecurile, cât și biletele la ordin se emit numai pe contul curent ING Cont’ROL, pe care firma îl deține deja ca și client ING Profesional.

Biletul la ordin este un titlu de credit, sub semnătură privată, care pune în legătură în procesul creării sale două persoane: emitentul și beneficiarul. Titlul este creat de emitent în calitate de debitor, care se obligă să plătească o sumă de bani fixată, la un anumit termen sau la prezentarea altei persoane denumită beneficiar, care are calitatea de creditor.

Elementele obligatorii care trebuie să apară pe un bilet la ordin sunt:

• denumirea de bilet la ordin trecută în text și exprimată în limba folosită pentru redactarea lui

• promisiunea necondiționată de a plăti o sumă determinată

• numele aceluia căruia sau la ordinul căruia trebuie făcută plata

• specificarea datei emiterii

• semnătura emitentului

• numele emitentului

• codul emitentului

Exemple de tipizate de bilete la ordin ale băncii ING România se află în anexa 1.

Mecanismul plății prin bilete la ordin sau cec-uri este următorul:

Cecul este un instrument de plată creat de trăgător care, în baza unui disponibil constituit la o instituție de credit, dă un ordin necondiționat acesteia, care se află în poziția de tras, să plătească la prezentare o sumă determinată unei terțe persoane sau însuși trăgătorului emitent aflat în poziție de beneficiar. Instituția de credit eliberează clientului mai multe formulare necompletate, pe care acesta le va putea transforma în cecuri, în limitele dispozițiilor proprii.

Exemple de tipizate de cec-uri ale băncii ING România se află în anexa 2.

Elementele obligatorii care trebuie să apară pe o filă cec sunt:

• denumirea de cec trecută în textul titlului și în limba întrebuințată pentru redactarea lui

• ordinul necondiționat de a plăti o anumită sumă de bani

• numele trasului

• data emiterii

• semnătura trăgătorului

• numele trăgătorului

• codul trăgătorului

Principala deosebire între un bilet la ordin și un cec este legată de momentul prezentării la plată: cecul este plătibil numai la vedere, pe când un bilet la ordin poate avea o dată scadentă viitoare.

Procesul de activare al cecurilor și biletelor la ordin:

Toți clienții care doresc să folosească serviciul de cecuri și bilete la ordin în activitatea lor zilnică trebuie să își activeze serviciul de cecuri și bilete la ordin în aplicația RECORD Profesional.

Clienții care nu au activat „Serviciul de cecuri și bilete la ordin” nu vor putea solicita emiterea de instrumente de plată. Astfel, activarea serviciului este primul pas ce trebuie făcut în cazul clienților care doresc să lucreze cu cecuri și bilete la ordin prin ING Bank.

Pentru activarea „Serviciului de cecuri și bilete la ordin”, reprezentantul ING trebuie să acceseze meniul „Cecuri și bilete la ordin” și opțiunea de „Activare serviciu cecuri și bilete la ordin”.

Pentru a da și altor persoane din cadrul companiei dreptul de a semna cecuri și bilete la ordin, aceste persoane trebuie să fie mandatate pe Cont'ROL.

După ce se vor bifa în aplicație persoanele cu drept de semnătură pentru emiterea de cecuri și bilete la ordin, se va printa formularul de activare serviciul cecuri și bilete la ordin, generat prin RECORD Profesional.

În urma activării, clientul va primi următoarele documente din partea ING Office Branch:

1). Formularul sau cererea de activare a Serviciului cecuri și bilete la ordin

2). Condiții generale de emitere și procesare cecuri și bilete la ordin

3). Lista de taxe și comisioane

4). Cut off time file

5). Ghid completare cecuri și bilete la ordin

Înaintea începerii procedurii de activare de cecuri și bilete la ordin, reprezentantul ING Bank trebuie să se asigure că nu au intervenit modificări sau informații noi despre companie, asociații acesteia și reprezentantul legal. Dacă da, se va continua cu pașii descriși în procedura de modificare date și apoi se va reveni la procesul de activare a serviciului de emitere instrumente.

Pentru ca activarea serviciului de cecuri și bilete să fie posibilă, compania trebuie să aibă Home Bank-ul activat, altfel activarea nu va fi posibilă.

La activarea serviciului de cecuri și bilete la ordin se verifică dacă există restricții pe cont sau pe relație. În cazul în care se găsește o restricție, aplicația nu poate continua până când motivul restricției nu este rezolvat.

Activarea Serviciului de cecuri și bilete la ordin poate fi solicitată numai de către persoana autorizată unică, după identificarea acestuia pe baza actului de identificare valid, prezentat în original.

Persoanele cu drept de semnătură pe cecuri și bilete la ordin (selectate în mod specific la activarea serviciului) pot fi doar persoanele mandatate pe contul firmei (Cont’ROL). Persoanele mandatate sunt autorizate să semneze cecuri și bilete la ordin pe contul Cont’ROL pe care sunt mandatate până în momentul în care persoana autorizată unică revocă acest drept.

Procesul de emitere de cecuri și bilete la ordin are următorul mecanism:

După activarea Serviciului Cecuri și bilete la ordin care doresc și emiterea de instrumente de plată pot solicita acest lucru în Office-ul de care aparțin.

Emiterea cecurilor și/sau a biletelor la ordin se poate face și odată cu activarea Serviciului de cecuri și bilete la ordin, în cazul în care clientul are deja contul deschis și are disponibil pe cont comisionul aferent emiterii de cecuri și/sau biletelor la ordin.

Aplicația pentru emiterea de cecuri și bilete la ordin va fi făcută de reprezentantul ING prin aplicația RECORD Profesional.

Clientul poate solicita emiterea de cecuri și/sau bilete la ordin doar în sediul ING Office în care este alocat. Maximul de instrumente de plată ce poate fi solicitat de către o companie în cadrul unei aplicații este de 100 de cecuri sau 100 de bilete la ordin. Numărul minim de instrumente de plată ce poate fi solicitat în cadrul unei aplicații este de 5 cecuri și/sau 5 bilete la ordin.

Pașii pe care trebuie să-i urmeze reprezentantul ING în cadru procesului de emitere sunt următorii:

● reprezentantul ING informează clientul despre taxele și comisioanele aferente emiterii cecurilor și/sau biletelor la ordin

● identifică persoana autorizată unică pe baza actului de identitate valid și prezentat în original și verifică dacă au intervenit modificări sau elemente noi cu privire la companie, asociați sau reprezentatul legal

● accesează meniul „Cecuri și Bilete la Ordin” și opțiunea de „Emitere serviciu Cecuri și Bilete la Ordin”

● verifică dacă entitatea respectivă are sold suficient în cont pentru numărul de cecuri sau bilete la ordin solicitate

● selectează în aplicație tipul instrumentului solicitat (cecuri sau bilete la ordin) și completează în aplicație numărul de bilete la ordin sau file de cec solicitate. Dacă firma dorește și cecuri și bilete la ordin, se vor face două cereri de emitere, una pentru bilete la ordin și una pentru cecuri

● în cazul cecurilor, se efectuează automat verificarea la CIP în RECORD Profesional. Dacă nu există incidente pe cecuri la CIP (clientul nu se află în interdicție bancară de a emite cecuri) se trece la pasul următor

● înmânează persoanei autorizate unice formularul de emitere serviciu cecuri și bilete la ordin spre a fi citit și semnat

Circuitul de încasare, în situația în care clienții ING depun la bancă instrumente de plată pentru a fi încasate, prezintă în modul următor:

Depunerea/prezentarea de instrumente de plată de debit pe suport hârtie în vederea încasării acestora este permisă la ghișeele băncii, oricărui reprezentant al clientului fără a fi necesară delegarea acestuia și fără identificarea acestuia pe baza actului de identitate.

Depunerea/prezentarea de documente bancare – instrumente de debit va fi permisă la ghiseele băncii numai dacă borderoul de încasare este semnat de persoana autorizată unică sau de una din persoanele mandatate pe contul pe care se dorește a se face depunerea spre încasare a instrumentelor de debit.

Dacă instrumentul este acceptat de către banca plătitoare și se onorează plata, ING va credita contul clientului cu suma primită de la banca plătitoare în aceeași zi bancară în care a fost creditat contul ING și în mod automat va retrage din contul clientului comisionul de procesare la încasare a cecurilor și biletelor la ordin.

Pentru depunerea instrumentelor se poate prezenta orice persoană din companie cu condiția ca pe borderou să existe semnătura persoanei autorizate unice sau a unei persoane mandatate pe Serviciul de cecuri și bilete la ordin.

În cazul în care termenul de încasare al instrumentului (data scadentă trecută pe instrument) este foarte aproape de data depunerii spre încasare a instrumentului, clientul ING va trebui să completeze un proces verbal prin care este de acord cu depunerea instrumentelor cu riscul ca prin parcurgerea circuitului de compensare/decontare, se poate depăși termenul în care beneficiarul poate să acționeze împotriva emitentului ca urmare a unui eventual refuz la plata din partea acestuia.

Dacă instrumentul este refuzat de către banca plătitoare, ING notifică clientul în ziua primirii refuzului total sau parțial la plată de la banca plătitoare, prin Home Bank, și îl va ruga pe acesta să se prezinte în Agenția în care a depus instrumentul refuzat la plată, pentru a ridica, în original, instrumentul de plată refuzat.

3.3 Mecanismul plăților în cadrul operațiilor de export-import

Cecul este un instrument de plată la vedere prin care trăgătorul dă ordin necondiționat băncii sale (în calitate de tras) de a plăti la vedere beneficiarului (persoană fizică sau juridică) suma înscrisă pe instrumentul de plată respectiv.

Cecul este un instrument de plată cu decontare la vedere (nu are o dată a scadenței) și este plătibil în ziua prezentării la plată de tras.

Conform prevederile Lg. nr. 59/1934 asupra cecului și Normelor –cadru BNR nr. 7/1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți bancare cu cecuri, cu modificările și completările ulterioare, pentru un cec emis și plătibil în România, plătitorul este obligat să-l prezinte la plată în termen de 8 zile (în cazul în care este plătibil în localitatea unde a fost emis, adică compensarea se va face în același județ în care este și banca beneficiarului) sau în termen de 15 zile (pentru cazul în care compensarea se face în alt județ) de la data emiterii. Nerespectarea acestui termen atrage imposibilitatea de a pretinde plata sumei înscrise pe fila cec de la debitorii de regres, adică giranții și avaliștii.

Dacă cecul este emis într-o țară străină și plătibil în România trebuie să fie prezentat la plată în termen de 30 de zile de la emitere, iar dacă este emis de o țară non-europeană, se va prezenta la plată în termen de 70 de zile de la data emiterii. Dacă cecul este plătibil în străinătate, termenul de prezentare este cel arătat de legea țării plății cecului, înscrisă pe acesta.

În cazul în care cecul este depus cu borderou de încasare, la bancă, înainte de data emiterii, banca ING nu îl poate ține în custodie, ci este obligată să îl prezinte băncii plătitoare care îl va deconta conform circuitului bancar al instrumentelor de debit, fără a ține cont de data emiterii.

În cazul lipsei de fonduri, totală sau parțială, pentru plata cecului remis spre încasare în intervalul de timp menționat înainte, și în alte cazuri menționate expres în Regulamentul BNR nr. 1/2001 privind Centrala Incidentelor de plăți, plătitorul va intra în interdicție bancară (nu va avea dreptul să emită file cec timp de un an de la nici o bancă din România), va fi denunțat la organele de cercetare și urmărire penală pentru comiterea infracțiunii specifice în legislația cecului și va fi înregistrat la Centrala Incidentelor de Plăți cu incident major de plată cu cec, timp de 5 ani.

Biletul la ordin este un titlu de credit și un instrument de plată la termen. Este înscrisul, prin care emitentul se obligă să plătească beneficiarului sau la ordinul acestuia o sumă determinată, la locul și la scadența arătate în instrument.

Conform art. 41 din Lg. nr. 58/1934 și pct. 237 și 510 din Norma-cadru BNR nr. 6/1994, în cazul biletului la ordin plătibil la o zi fixă sau la un termen anume de la data emiterii sau la vedere, beneficiarul este obligat să-l prezinte la plată, fie în ziua în care biletul la ordin este plătibil, fie în una din cele două zile lucrătoare care urmează. Nerespectarea acestui termen atrage imposibilitatea pentru posesorul beneficiar al instrumentului de a solicita plata de la debitorii de regres, adică giranții și avaliștii.

Biletul la ordin plătibil la un anumit termen de la vedere trebuie prezentat de posesorul beneficiar spre viză, emitentului, în termen de maxim 1 an de la data emiterii (termenul poate fi redus sau prelungit de emitent și doar redus de giranți). Termenul la vedere curge de la data vizei subscrise de emitent pe biletul la ordin (viza se aplică prin scrierea denumirii legale și aplicarea semnăturilor reprezentanților legali pe instrument, în partea stângă sus, la rubrica VĂZUT).

Biletul la ordin poate fi emis în alb, situație în care sunt obligatorii doar semnătura emitentului, denumirea de bilet la ordin și data emiterii. În acest caz, biletul la ordin este considerat emis la vedere și trebuie prezentat la plată în maxim 1 an de la data emiterii.

În cazul în care biletul la ordin este depus, cu borderou de încasare, la bancă, înainte de data scadenței va fi decontat numai la scadență, conform cu circuitul bancar al instrumentelor de debit sau la data înscrisă pe borderou, dacă este ulterioară datei scadenței și respectă prevederile legale.

Este obligatoriu ca toate câmpurile instrumentului de plată să fie completate în clar:

→ data emiterii – în cazul cecurilor, dacă acestea sunt prezentate la plată anterior datei emiterii înscrise pe instrument, acestea sunt plătibile în ziua prezentării; în cazul în care cecul are înscrisă ca dată a emiterii o dată ulterioară datei prezentării la plată (cec postdatat), instrumentul este plătibil în ziua prezentării, neținându-se cont de data emiterii trecută pe instrument

→ data scadenței – în cazul biletelor la ordin – cu mențiunea că aceasta nu este obligatorie, situație în care biletul la ordin este considerat plătibil la vedere

→ suma în cifre trebuie să corespundă cu cea în litere

→ semnătura și ștampila plătitorului

→ locul plății – în cazul în care nu e menționat expres în cuprinsul biletului este considerat locul emiterii instrumentului, care va corespunde cu domiciliul emitentului

→ locul emiterii – în cazul în care nu e menționat expres în cuprinsul biletului este considerat locul indicat lângă numele emitentului

Cecurile, biletele la ordin și cambiile vor fi primite numai dacă au atașat formularul intern ING „Borderoul cecurilor/biletelor la ordin/cambiilor prezentate la ING”, completat cu toate datele (plătitor, banca plătitorului, contul IBAN al plătitorului, denumirea de cec/bilet la ordin/cambie, seria și numărul, suma în cifre și litere, beneficiar, contul IBAN al beneficiarului), semnat de persoana autorizată să reprezinte beneficiarul, în relația cu banca și ștampilat pe toate filele borderoului (alb, roz, verde).

Pe formularul intern ING „Borderoul cecurilor/biletelor la ordin/cambiilor prezentate la ING” se vor completa datele unui singur instrument de plată. Cecurile, biletele la ordin și cambiile, cu modificări sau ștersături ori deteriorări nu vor fi acceptate la ghișeele băncii.

Comisionul de remitere se percepe de către bancă, indiferent dacă beneficiarul plății încasează sau nu contravaloarea instrumentului de plată adus spre încasare. În prezent comisionul standard perceput de către ING pentru remiterea la încasare a instrumentelor de plată în lei este de 5,8 ron.

Circuitul cecurilor, biletelor la ordin și cambiilor remise spre încasare la ING Bank, sucursalele din București:

T reprezintă data cu care a fost acceptat instrumentul de plată la ghișeu.

Intervalul de timp până la data încasării este calculat în zile lucrătoare.

Circuitul cecurilor, biletelor la ordin și cambiilor remise spre încasare la ING Bank, sucursalelor din țară:

T reprezintă data cu care a fost acceptat instrumental de plată la ghișeu.

Intervalul de timp scurs până la data înscrierii este calculate în zile lucrătoare.

Cecurile, biletele la ordin și cambia emise și plătibile în valută remise spre încasare vor fi primite numai dacă au atașat formularul intern ING „Borderoul cecurilor prezentate la ING”, completat cu toate datele (plătitor, banca plătitorului, contul IBAN al plătitorului, denumirea de cec/bilet la ordin/cambie, seria și numărul, suma în cifre și litere, numele și contul IBAN al beneficiar), este semnat de persoana autorizată să reprezinte clientul în relația cu banca și ștampilat pe ambele file ale borderoului. Este necesar ca pe borderou să se completeze inclusiv opțiunea de trimitere a cecului la banca plătitoare și câmpul afferent descrierii tranzacției.

Pe formularul intern ING „Borderoul cecurilor/biletelor la ordin/cambiilor prezentate la ING” se pot complete datele mai multor instrumente de încasare, numai dacă toate sunt emise în aceeași valută și de către aceeași bancă plătitoare și au același beneficiar.

Comisionul de remitere se percepe de către ING Bank, indifferent dacă suma menționată pe cec este încasată sau nu de către beneficiar. În present, comisionul standard este de 0,15% din sumă (minim 30 euro, maxim 100 euro), la care se adaugă un comision suplimentar, în cazul trimiterii cecului la banca plătitoare prin poșta rapidă DHL/TNT (comisionul suplimentar este reprezentat de prețurile de listă practicate de curier și variază între 44-82 euro). În cazul trimiterii prin poștă recomandată, se percepe numai comisionul standard ING.

În cazul cecurilor emise în EUR, USD sau alte valute de către bănci din toată lumea (mai puțin în cazul celor emise în USD de către o bancă din SUA) durează, în medie, aproximativ o lună până la încasarea banilor în contul beneficiarului sau, în cazul trimiterii prin poșta rapidă, aproximativ trei săptămâni.

În cazul cecurilor emise în USD de către o bancă din SUA, acestea sunt trimise în forma fizică spre prezentare către JP Morgan Chase Bank.

Timpul total necesar pentru încasarea efectivă a banilor în contul beneficiarului este: în cazul trimiterii prin poștă rapidă de 12 zile lucrătoare; în cazul trimiterii prin poștă recomandată este de 19-24 zile lucrătoare.

În situația în care banii nu sunt încasați în contul beneficiarului după o lună de la data prezentării spre încasare la ING sau la o bancă străină, departamentul Încasări Cecuri („Clean Collection”) demarează investigații privind stadiul decontării (în cazuri special, verificările sunt continuate de către Departamentul investigații).

Tranzacțiile în euro mai mari de 20.000 euro nu vor fi operate în cazul cecurilor emise de către bănci din China, Congo, Cote d′Ivoire (Coasta de Fildeș), Liberia, Myanmar (Birmania), Somalia, Sudan, Zimbawbe.

Se pot remite spre încasare mai multe cecuri emise de aceeași bancă, completându-se un singur borderou. În cazul în care se solicit remiterea acestora prin curier rapid, se achită o singură dată comisionul suplimentar aferent trimiterii prin poșta rapidă.

În present, ING Bank emite cecuri în valută numai în USD sau GBP. În cazul în care se solicită emiterea unor cecuri în alte valute, se va recomanda transferul bancar. Aceste cecuri se emit individual, câte o filă pentru fiecare tranzacție.

În prezent, comisionul de emitere este de 0,2%, minim 30 EUR.

Pe baza datelor înscrise în formularul corespunzător, cecul este emis de către Departamentul Încasări Cecuri („Clean Collection”) și poate fi ridicat de către client a doua zi, pe baza semnăturii de primire.

Concluzii și propuneri

Dezvoltarea exportului și importului au dus la o utilitate tot mai largă a instrumentelor de plată, mai ales în economia occidentală, unde cumpărătorii obișnuiau să folosească aceste instrumente care pot fi scontate de băncile lor. Datorită economiei de piață, și în Europa Centrală și de Est, privatizarea firmelor de stat și desființarea monopolului asupra comerțului exterior, au făcut posibilă apariția multor întreprinderi mici și mijlocii, firme mari care au responsabilitatea plăților în sistemul de piață internațional.

Circulația și negocierea instrumentelor de comerț internațional sunt legate de activitatea firmelor de export-import sau de acțiunile necomerciale ale persoanelor fizice sau juridice.

De asemenea, cerințele legislative și atribuțiile guvernului influențează modul de utilizare a plăților și nivelul comisioanelor bancare.

Consolidarea băncilor și forța lor fac ca plățile să fie părți ale unor rețele transnaționale, să fie direcționate către țări diferite, cu costuri scăzute, crescând astfel competitivitatea.

Totuși, ciclurile economice se succed cu o amploare tot mai mare, ceea ce presupune limitarea prin diferite pârghii sau eliminarea controlului statului asupra emisiunilor monetare la nivel global; la fel, statul și băncile central ar trebui să adopte un mecanism clar și sigur de control al emisiunii monetare.

În ceea ce privește punctele slabe ale României, mai ales ritmul lent al restructurării economice, s-a inoculat mulți ani idea că societățile de stat sunt marile generatoare de pierderi, incapabile de a produce ce se cere pe piață. Adevărul este parțial, pentru că ținând cont de faptul că departamentele de cercetare sunt neutilizate, investițiile în domeniul retehnologizării sunt puține, este normal ca marile foste întreprinderi să nu poată produce la nivelul cerințelor pieței actuale.

Unul dintre cele mai mari neajunsuri ale mecanismului de plăți românesc este sistemul legislativ.

Biletele la ordin sunt cele mai utilizate instrumente de plată folosite de firmele românești, dar țepele prin intermediul cecurilor și biletelor la ordin sunt destul de frecvente, din cauza legislației permisive. Astfel, afacerile de bună credință au de suferit.

De multe ori se înființează firme care au ca administrator un om al străzii, care apoi achiziționează cantități uriașe de marfă, pe care ar trebui să le achite prin file de cec sau bilete la ordin. Atunci creditorul descoperă că debitorul are conturile goale sau a intrat în insolvență.

Astfel, antreprenorii români așteaptă pachete de legi care să înăsprească pedepsele pentru instrumentele de plată fără acoperire, un sistem fiscal mai relaxat și ajutorul instituțiilor statului pentru dezvoltarea piețelor comunitare, o promovare mai puternică a produselor românești, a mărcilor autohtone.

BIBLIOGRAFIE

Bojeșteanu Elena – Relații monetar-financiare internaționale, note de curs, ASE, București, 2009

Păun Cristian – Aspecte financiar-monetare ale relațiilor economice internaționale, Ed. ASE, București, 2001

www.descoperă.ro

www.fmi.ro

Drăgoescu Elena – Fondul Monetar Internațional, Ed. „D. Cantemir”, Tg. Mures, 2000

Defarges P.M. – Organizații internaționale contemporane, Ed. Institutul European, Iași, 1998

www.ing.ro

www.bnro.ro – site-ul Băncii Naționale a României

www.mae.ro – site-ul Ministerului Afacerilor Externe al României

Boaja M, Radu Sorin – Relații financiar-monetare internaționale, Ed. Univers, 2007

Bran Paul – Relații financiare și monetare internaționale, Ed. Economică, București, 1995

Gaftoniuc Simona – Finanțe internaționale, Ed. Economică, București, 1997

Negruș Mariana – Plăți și garanții internaționale, Ed. All, București, 1998

Săndulescu Ion – Reguli și practici în comerțul internațional, Ed. All Beck, București, 1998

Văcărel Iulian – Relații financiare internaționale, Ed. Academiei, București. 1995

Vasile Radu – Moneda și politica fiscală, Ed. Uranus, București, 1994

Lg. nr. 59/1934 – Legea cecului, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 100/01.05.1934

Norme – cadru BNR nr. 7/1994, privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cecuri

Regulament BNR nr. 1/2001 privind Centrala Incidentelor de Plăți

Lg. nr. 58/1934 – asupra cambiei și biletelor la ordin, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 100/01.05.1934

Norme – cadru BNR nr. 6/1994, privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin

Anexa 1

Tipizat ORDIN DE PLATĂ ING BANK

Anexa 2

Tipizat CEC ING Bank

BIBLIOGRAFIE

Bojeșteanu Elena – Relații monetar-financiare internaționale, note de curs, ASE, București, 2009

Păun Cristian – Aspecte financiar-monetare ale relațiilor economice internaționale, Ed. ASE, București, 2001

www.descoperă.ro

www.fmi.ro

Drăgoescu Elena – Fondul Monetar Internațional, Ed. „D. Cantemir”, Tg. Mures, 2000

Defarges P.M. – Organizații internaționale contemporane, Ed. Institutul European, Iași, 1998

www.ing.ro

www.bnro.ro – site-ul Băncii Naționale a României

www.mae.ro – site-ul Ministerului Afacerilor Externe al României

Boaja M, Radu Sorin – Relații financiar-monetare internaționale, Ed. Univers, 2007

Bran Paul – Relații financiare și monetare internaționale, Ed. Economică, București, 1995

Gaftoniuc Simona – Finanțe internaționale, Ed. Economică, București, 1997

Negruș Mariana – Plăți și garanții internaționale, Ed. All, București, 1998

Săndulescu Ion – Reguli și practici în comerțul internațional, Ed. All Beck, București, 1998

Văcărel Iulian – Relații financiare internaționale, Ed. Academiei, București. 1995

Vasile Radu – Moneda și politica fiscală, Ed. Uranus, București, 1994

Lg. nr. 59/1934 – Legea cecului, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 100/01.05.1934

Norme – cadru BNR nr. 7/1994, privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cecuri

Regulament BNR nr. 1/2001 privind Centrala Incidentelor de Plăți

Lg. nr. 58/1934 – asupra cambiei și biletelor la ordin, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 100/01.05.1934

Norme – cadru BNR nr. 6/1994, privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cambii și bilete la ordin