Instrumente Si Mecanisme Internationale Si Locale Privind Eliminarea Discriminarii

CUPRINS

INTRODUCEREA………………………………………………………………………..……………4

1. NOȚIUNEA, DIVERSITATEA ȘI CRITERIILE DEFINIRII DISCRIMINĂRII…………9

. Definirea conceptului de discriminare………………………………………………………………………….9

. Analiza formelor de discriminare………………………………………………………………………………11

. Analiza faptelor care nu constituie forme de discriminare…………………………………………….19

2. CONCEPTE PRIVIND ELIMINAREA FORMELOR DE DISCRIMINARE ȘI ASIGURĂRII EXERCITĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂȚII ȘI NON-DISCRIMINĂRII ÎN DREPTURILE OMULUI…………………………………………………………………………………………21

2.1. Noțiunea și esența principiului egalității și non-discriminării în drepturile omului……………21

2.2. Apariția și evoluția istorică a conceptului de rasism……………………………………………………..25

2.2.1. Definirea conceptului de xenofobie………………………………………………………………………….27

2.2.2. Definirea conceptului de antisemitism……………………………………………………………………..28

2.2.3. Definirea conceptului de intoleranță…………………………………………………………………………29

2.3. Aspecte conceptuale privind eliminarea discriminării și asigurarea exercitării principiului egalității în drepturi a persoanelor fără deosebire de sex………………………………………………………30

2.4. Aspecte conceptuale privind eliminarea discriminării și asigurarea exercitării principiului egalității în drepturi a persoanelor fără deosebire de origine etnică, naționalitate, limbă, religie, orientare sexuală, cetățenie………………………………………………………………………………………………33

2.5. Aspecte conceptuale privind eliminarea discriminării și asigurarea exercitării principiului egalității în drepturi a persoanelor fără deosebire de vîrstă, disabilitate, contractare a HIV/SIDA…………………………………………………………………………………………………………………….36

2.6. Protecția împotriva manifestării discriminării în procesul exercitării unor drepturi fundmentale…………………………………………………………………………………………………………………..38

2.6.1. Protecția împotriva manifestării discriminării în procesul exercitării dreptului la muncă……………………………………………………………………………………………………………………………38

2.6.2. Protecția împotriva manifestării discriminării în procesul exercitării dreptului la educație…………………………………………………………………………………………………………………………40

3. O PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA INSTRUMENTELOR ȘI MECANISMELOR INTERNAȚIONALE ȘI LOCALE PRIVIND ELIMINAREA DISCRIMINĂRII…………………………………………………………………………………………………………43

3.1. Instrumentele și mecanismele ONU privind eliminarea formelor de discriminare…………….44

3.2. Instrumentele și mecanismele europene privind eliminarea formelor de discriminare……….48

3.2.1. Mecanismele europene specializate în eliminarea formelor de discriminare………………….50

3.3. Legea privind non-discriminare în Republica Moldova…………………………………………………51

3.4. Mecanismele naționale privind eliminarea formelor de discriminare………………………………54

3.5. Scopul apariției instituției Ombudsmanului împotriva discriminării în Republica Moldova………………………………………………………………………………………………………………………..56

3.6. Statutul Ombudsmanului împotriva discriminării…………………………………………………………57

ÎNCHEIERE…………………………………………………………………………………………60

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………….71

RESUME……………………………………………………………………………………………………………………..76

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Tema, egalității și non-discriminării ca principii fundamentale aplicabile drepturilor omului, este una actuală atît la nivel global cît și în Republica Moldova. Astăzi, ca o consecință a experiențelor istorice tragice, interzicerea discriminării și combaterea acestui fenomen este stipulată în multe tratate internaționale și legi naționale care se referă la dreptul uman. Totuși, fenomenul de discriminare bazat pe rasă, culoare, etnie, pe religie, gen, orientare sexuală etc., este o formă de violare a dreptului uman cu cea mai largă răspîndire în întreaga lume.

La baza noțiunii de drepturi ale omului și își găsește realizare în funcție de demnitatea inerentă fiecărui individ, principiul egalității, conform căruia toate ființele umane au drepturi egale și ar trebui tratate egal pentru că dispun de demnitate umană, În pofida faptului că acesta este un principiu natural al egalității, însă el nu a fost asigurat niciodată pe deplin tuturor ființelor umane, nici în trecut, nici chiar în prezent. Inegalitatea există aproape în orice societate, iar discriminarea nu este un produs al contemporaneității ci un fenomen cu rădăcini în trecut.

Termenul „discriminare” este curent utilizat nu doar în domeniul dreptului, al științelor umane și politice. Această sintagmă a intrat în limbajul comun. Acest fapt demonstrează gradul de conștientizare a populației, astăzi, a existenței unei problematici a discriminării și mobilizarea pe care obiectivul combaterii discriminării este capabil să o asigure.

Deci sintagma discriminare presupune orice tratament inegal șidiferit, care se realizează prin excludere, distincție, restricție și preferință, pe baza de sex, rasă, origine etnică, naționalitate, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, apartenență politică, opinii, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale, care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului și a protecției lor, violarea principiilor egalității, non-discriminării și a demnității umane. De aceea cercetarea principiilor anti-discriminare, egalității, instrumentelor și mecanismelor pentru combaterea discriminării este o temă actuală și interesantă. O temă care te poate ajută să devii mai tolerant cu cei din jurul tău, sa-i ajuți dacă ai observat o încălcare a drepturilor lor.

Europa este leagănul unei mari diversități de tradiții și culturi. Prăbușirea "cortinei de fier", care în anii '80, a condus la întîlnirea dintre Est și Vest, împreună cu suprimarea aproape totală a controlului la granițele dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu timpul vor face această diversitate din ce în ce mai pregnantă.

Prin intermediul societății deschise, pline de un spirit tolerant, această varietate de culturi va continua să se transforme într-o mare bogăție spirituală pentru popoarele Europei.

Teritoriul european, pe parcursul istoriei sale a traversat experiența multor amenințări la adresa coexistenței diversității de tradițiir și culturi. Persecuțiile religioase din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, exterminarea în lagăre de concentrarea evreilor, romilor, a persoanelor handicapate și a homosexualilor în timpul celui de-al doilea Război Mondial pogromurile îndreptate împotriva evreilor în toată Europa și, mai recent, ororile "purificării etnice" din fosta Iugoslavie, constituie unele dintre cele mai grave exemple din istorie a fenomenului de intoleranță.

Scopul temei privind nediscriminarea este de a asigura tuturor persoanelor perspective egale și echitabile de acces la oportunitățile disponibile în societate, promovarea valorilor și practicilor privind lupta împotriva discriminării și cercetarea fenomenului discriminării. Facem alegeri în fiecare zi atunci cînd decidem cu cine socializăm, unde ne facem cumpărăturile și unde lucrăm. Preferăm anumite lucruri și anumiți oameni în locul altora. Chiar dacă exprimarea preferințelor noastre subiective este un lucru comun și normal, este absolut posibil ca în unele momente să exercităm funcții care ne plasează într-o poziție de autoritate sau care ne permit să luăm decizii ce pot avea un impact direct asupra vieților altora. Este posibil să fim funcționari publici, comercianți, angajatori, proprietari de imobile sau medici și să decidem cu privire la modul în care facem uz de prerogativele publice sau de modul în care oferim bunurile și serviciile private. Pentru atingerea scopului, au fost elaborate următoarele obiective:

Identificarea categoriilor de persoane percepute ca fiind cel mai adesea victime ale discriminării;

Identificarea categoriilor de persoane supuse discriminării în anumite contexte sociale (la locul de muncă, la locul de studii, în instituțiile publice);

Identificarea mecanismelor și instrumentelor internaționale pentru combaterea fenomenului de discriminarea;

Identificarea mecanismelor și instrumentelor naționale pentru combaterea fenomenului de discriminarea;

Analiza principiului de egalitate și non-discriminare.

Culoarea, misterul și infinita splendoare a vieții sunt schițate de faptul că grupurile de oameni diferă între ele în privința obiceiurilor și tradițiilor, modului de viață, credinței, culorii pielii, modul de a se îmbrăca și așa mai departe. Acest "alt fel de a fi" al diverselor comunități poate să fie,desigur, acceptat cu înțelegere și toleranță drept un lucru care îmbogățește viața, poate să fie onorat și respectat, poate să fie, chiar, un prilej de bucurie.

Defavorizarea unor persoane sau pături sociale în raport cu altele, ignorarea drepturilor omului, reprezintă o discriminare, o jignire deosebit de gravă a demnității umane, ceea ce poate duce la tensiuni și conflicte sociale, chiar și la războaie.

Analiza arată că marea parte a conflictelor locale și regionale petrecute în lume, precum și a actelor de terorism și violență au avut ca imbold discriminarea și încălcarea drepturilor și libertăților omului.

Pentru promovarea propriilor interese și concepții, persoanele influente și statele totalitare au ignorat drepturile și libertățile omului. Totuși , cu cît crește rolul organismelor internaționale în apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu atît mai greu devine să conduci o țară ne luînd în considerație opinia fiecărui individ în parte și a diverselor pături sociale. Deci, astăzi putem ferm afirma că nu este suficient ca deciziile să fie adoptate în mod democratic, dar și mai trebuie ca ele să ție cont de drepturile omului să nu admită discriminarea vreunei pături sociale, să respecte onoarea și demnitatea umană, trebuie să fie tolerante.

Drepturile omului, demnitatea umană, principiile egalității și non-discriminării au o importanță majoră pentru fiecare stat, deoarece numai prin respectarea acestor valori general-umane, în lume poate triumfa pacea, democrația și statul de drept.

Acțiunile politice ale statelor, la fel și activitățile realizate în cadrul deferitelor organizații (guvernamentale și nonguvernamentale) și reuniuni internaționale principalul scop este găsirea răspunsului la multiple probleme corecte legate de drepturile omului și de eliminare a fenomenului discriminării. Combaterea tuturor formelor de manifestare a discriminării se află într-o strînsă corelație cu asigurarea principiului egalității și non-discriminării pentru toate persoanele care se află sub jurisdicția unui stat. Această corelație asigură respectarea drepturilor omului, și ca rezultat, se valorifi așa mai departe. Acest "alt fel de a fi" al diverselor comunități poate să fie,desigur, acceptat cu înțelegere și toleranță drept un lucru care îmbogățește viața, poate să fie onorat și respectat, poate să fie, chiar, un prilej de bucurie.

Defavorizarea unor persoane sau pături sociale în raport cu altele, ignorarea drepturilor omului, reprezintă o discriminare, o jignire deosebit de gravă a demnității umane, ceea ce poate duce la tensiuni și conflicte sociale, chiar și la războaie.

Analiza arată că marea parte a conflictelor locale și regionale petrecute în lume, precum și a actelor de terorism și violență au avut ca imbold discriminarea și încălcarea drepturilor și libertăților omului.

Pentru promovarea propriilor interese și concepții, persoanele influente și statele totalitare au ignorat drepturile și libertățile omului. Totuși , cu cît crește rolul organismelor internaționale în apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu atît mai greu devine să conduci o țară ne luînd în considerație opinia fiecărui individ în parte și a diverselor pături sociale. Deci, astăzi putem ferm afirma că nu este suficient ca deciziile să fie adoptate în mod democratic, dar și mai trebuie ca ele să ție cont de drepturile omului să nu admită discriminarea vreunei pături sociale, să respecte onoarea și demnitatea umană, trebuie să fie tolerante.

Drepturile omului, demnitatea umană, principiile egalității și non-discriminării au o importanță majoră pentru fiecare stat, deoarece numai prin respectarea acestor valori general-umane, în lume poate triumfa pacea, democrația și statul de drept.

Acțiunile politice ale statelor, la fel și activitățile realizate în cadrul deferitelor organizații (guvernamentale și nonguvernamentale) și reuniuni internaționale principalul scop este găsirea răspunsului la multiple probleme corecte legate de drepturile omului și de eliminare a fenomenului discriminării. Combaterea tuturor formelor de manifestare a discriminării se află într-o strînsă corelație cu asigurarea principiului egalității și non-discriminării pentru toate persoanele care se află sub jurisdicția unui stat. Această corelație asigură respectarea drepturilor omului, și ca rezultat, se valorifică pe deplin contribuțiile tuturor persoanelor la asigurarea viitorului unui stat. Dacă această corelație lipsește, atunci discriminarea duce la pierderea încrederii populației în instituțiile statale și la cheltuieli financiare suplimentare.

Științele sociale au oferit o mulțime de explicații pentru practicarea fenomenului de discriminare. Potrivit unor teorii, fenomenul de discriminare este „produsul stratificării sociale bazate pe distribuția inegală a puterii statului și a bogăției între grupuri”. Grupurile dominante încearcă să își mențină poziția apelînd la diverse practici de discriminare. Cercetările de psihologie socială au relevat faptul că membrii grupurilor cu statut superior au tendința să discrimineze mai mult decît cei ai grupurilor subordonate [1, p. 15]. O teoria a conflictelor reale, susține că discriminarea apare atunci cînd pentru resurse limitate există competiției dintre două grupuri. În aceste situații indivizii tind să favorizeze membrii propriului grup.

Teoria elaborată de Rabbie despre interacțiunii comportamentale, consideră că este un lucru pur rațional, instrumental și economic discriminarea în favoarea propriului grup. Indivizii au tendința să îi favorizeze pe membrii propriului grup și, deci, să îi defavorizeze pe membrii altor grupuri, pentru a-și maximiza cîștigul personal. Alocînd mai multe resurse membrilor grupului căruia simt că îi aparțin, indivizii se așteaptă ca și aceștia, la rîndul lor, să îi favorizeze, conform normelor de reciprocitate.

O altă serie de explicații ale fenomenului discriminării leagă tratamentul diferențiat aplicat anumitor persoane sau grupuri de identitatea socială. Potrivit teoriei identității sociale elaborate de Henry Tajfel, indivizii au tendința să discrimineze în favoarea grupului din care fac parte pentru ca acest grup să obțină o poziție superioară altor grupuri. Acest fapt conduce la dobîndirea unei identității sociale pozitive la nivel individual.

Aceste grupuri vulnerabile din punct de vedere social devin vulnerabile și din punct de vedere economic. Cei care sunt ținta prejudecăților și a discriminării, într-o anumită societate, vor întîmpina dificultăți de integrare pe piața muncii (nu își vor găsi locuri de muncă pe măsura calificării sau vor fi plătiți mai puțin decît cei care aparțin grupurilor favorizate), vor avea dificultăți în obținerea beneficiilor publice.

Numeroase persoane din cadrul Uniunii Europene se confruntă cu discriminarea pe motive de rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, handicap, orientare sexuală, vîrstă sau sex. Cu toate acestea, o mare parte nu cunoaște legislația existentă, menită să asigure protecție împotriva acestei discriminări.

Metodologia de cercetare a prezentei lucrări a constituit cîteva etape, și anume: percepția problemei; cea de a doua etapă a constituit în documentarea. Informația a fost culeasă din mai multe izvoare, pentru a anliza mai multe opinii și a formula una proprie. Etapa a treia a consta în partea creativă a lucrării, în explicarea fenomenelor de baa analizate în această lucrare (principiu egalității, principiul non-discriminării, discriminare etc.). Ultima, dar nu și cea din urmă a fost verificarea ipotezelor și concluziilor.

Importanța teoretică a prezentei lucrări este destul de valoroasă, dar cel mai important este partea aplicativă a ei. De aceea mai întîi documentarea și apoi discriminarea. Nu trebuie sa credem în stereotipe create de propria rațiune, din cauza ne documentării unei sau altei probleme, sau create de mass-media. Nu trebuie să ne limităm doar la propriile percepții în astfel de probleme ca discriminare, rasim etc. De aceea importanța teoretică e importantă, dar valoarea aplicativă e mult mai importantă. Valoarea aplicativă „minimă” la această problemă aș putea spune că e toleranța. Este important să stabilim linia de demarcație între toleranță și intoleranță, pentru a realiza respectul de sine și respectul față de alții.

Structura tezei. Prezenta lucrare conține cîteva compartimente: introducerea, trei capitole, încheierea și bibliografia. În introducere sunt prezentate: actualitatea temei, scopul și obiectivele, metodologia cercetării, importanța teoretică și valoarea aplicativă a tezei. Primul capitol este intitulat „Noțiunea, diversitatea și criteriile definirii discriminării” și conține trei subcapitole în care sunt definite conceptul de discriminare, sunt analizate formele de discriminare și sunt enumerate faptele ce nu constituie descriminare. Cel de-al doilea capitol poartă numele de „Concepte privind eliminarea formelor de discriminare și asigurării exercitării principiului egalității și non-discriminării în drepturile omului”, acesta la rîndul lui conține șase subcapitole în care sunt analizate principiul egalității și non-descriminării, rasismul și formele lui, precum și aspecte conceptuale de eliminare și asigurarea principiului egalității în drepturi a persoanelor din grupurile vulnerabile. În capitolul trei sunt analizate instrumentele și mecanismele naționale și internaționale de combatere a discriminării, titlul capitolului este „O privire de ansamblu asupra instrumentelor și mecanismelor internaționale și locale privind eliminarea discriminării”. Acesta conține șase subcapitole unde sunt analizate instumentele și mecanismele UE, ONU și naționale de combatere a discriminării, Legea privind nediscriminarea în Republica Moldova și scopul și rolul Ombudsmanului. În încheiere sunt enumerate concluzii, rezultate, propuneri. În bibliografie sunt enumerate izvoarele folosite la cercetarea temei actuale.

NOȚIUNEA, DIVERSITATEA ȘI CRITERIILE DEFINIRII DISCRIMINĂRII

Definirea conceptului de discriminare

Încă din cele mai vechi timpuri, în Grecia Antică, egalitatea era considerată drept măsură a perfecțiunii, fiind deseori asociată cu sfera datorită faptului că toate punctele de pe suprafața acesteia sunt egal distanțate fața de centru.

În domeniul dreptului, egalitatea a fost trecută de la rangul de perfecțiune la cel de principiu, reprezentînd nucleul unui stat de drept.Consacrat fiind la nivel constituțional, principiul egalitații beneficiază de forța juridică legii fundamentale, fiind superior întregii legislații.

Discriminarea reprezintă cea mai generală și frecventă formă de diferențiere între indivizi cu scopul de a lua decizii cu privire la aceștia, și care poate să se manifeste pe baza unor factori legitimi (de exemplu, meritul sau performanța potențială la locul de muncă). Carta ONU, semnată în 1945, fixează ca obiectiv al Organizației ONU (Art. 1(3)) ,,promovarea și încurajarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie” [7, p. 1].

Conform Articolului 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,, Toți oamenii se nasc liberi și egali în demnitate și în drepturi”, iar în Articolul 2 se prevede că ,,Orice persoană este îndreptățită la toate drepturile și libertățile prevăzute în prezenta Declarație, fără nici o deosebire, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, origine socială, avere, naștere sau alt statut”. Faptul că sintagma de ,,discriminare ” nu este folosită nici în Carta ONU, nici în Declarația Universală a Drepturilor Omului, accentul este pus pe egalitatea în drepturi, obligația de a nu discrimina este implicită.

Pe parcursul cercetării au fost identificate mai multe definiții a descriminării. Mai jos voi enumera cîteva din ele:

Ca opus al echității, fenomenul de iscriminare, este definit ca fiind practica ilegală de a trata mai puțin favorabil unii indivizi în comparație cu alții, din cauza că sunt diferiți ca sex, rasă, religie [17, p. 4] etc. Înseamnă a trata mai puțin favorabil un grup în comparație cu altul, pe un motiv nejustificabil.

”A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau două situații,atunci cînd nu există o distincție relevantă între acestea sau de a trata într-o manieră identică situații care sunt în fapt diferite [18, p. 25].”

,,Frecvent discriminarea reprezintă un comportament negativ față de indivizii membri ai unui out-group despre care avem prejudecăți cfeate de anumite stereotipuri [9, p. 11].”

Prejudiciul creat este un mix de aspecte cognitive (stereotipe în care credem), afect (decizia de a nu accepta, de a agrea un anumit grup) și aspecte de comportament (acțiuni care rezultă din neagrearea acelui grup).

Este interesant de remarcat că prejudiciul cauzat provine de la un grup, de obicei un grup de persoane are o atitudine negativă față de un alt grup. În mod tipic, nu este o reacție a unui individ față de un alt individ.

Comportamentul discriminatoriu se manifestă ca urmare a stereotipurilor negative și deciziilor pe care indivizii le au și le aplică față de alte grupuri [10, p. 10].

În sensul Convenției Împotriva Discriminării în Educație, adoptată de Conferința generală a UNESCO în 1960, discriminarea include ,,orice deosebire, excludere, limitare sau preferință care, fiind bazată pe rasă,culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altfel deopinie, origine națională sau socială, condiție economică sau descendență, are ca scop sau caefect anularea sau împiedicarea egalității de tratament în domeniul educației, și îndeosebi:

Lipsirea unei persoane sau a unui grup de persoane de accesul la educația deorice tip sau la orice nivel;

Limitarea oricărei persoane sau a oricărui grup de persoane la o educație de nivel inferior;

Sub rezerva dispozițiilor art. 2 al Convenției (care prevede condițiile pentru stabilirea de sisteme sau instituții de educație separate, publice sau private, în scopurireligioase sau lingvistice, atunci cînd sunt permise într -un stat), stabilirea sau menținerea de sisteme sau instituții de educație separate pentru unele persoane sau grupuri de persoane;

Supunerea oricărei persoane sau grup de persoane la condiții care sunt incompatibile cu demnitatea omului [5, p. 10].”

„…Prin fenomenul de discriminare se înțelege orice excludere, deosebire, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vîrstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenență la ocategorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrîngerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social ș icultural sau în orice alte domenii ale vieții publice [19, p. 1; 20, p. 6].”

În urma analizi a mai multor definiții ale discriminării putem deduce o ultimă definiție, care ar suna cam așa : orice tratament diferit și inegal, care se realizează prin distincție, excludere, restricție și preferință pe bază de sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractarea HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale, care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului și a protecției lor, violarea principiilor egalității, non-descriminării și a demnitătții umane.

Analiza formelor de discriminare

În continuare vom enumera, defini și analiza diversitatea formelor de manifestare a discriminării. Sunt cunoscute mai mult tipuri de manifestări a discriminării, ele sunt: discriminarea directă, discriminarea indirectă, discriminarea multiplă, discriminarea prin asociere, tratamentul defavorizat, intenția de a discrimina, hărțuirea, instigarea la discriminae, victimizarea, ordinul de a discrimina, segregarea, intenția de a discrimina, comportament discriminatoriu, complicitate la discriminare etc.

Articolul 2 alineatul (2) din Directiva UE privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică prevede că discriminarea directă apare „atunci cînd o persoană este tratată mai puțin favorabil decît este, a fost sau ar fi o altă persoană, într-o situație comparabilă, pe baza rasei sau originii etnice”. CEDO utilizează formularea potrivit căreia trebuie să existe „o diferență în tratamentul unor persoane aflate în situații analoage sau sensibil similare”, care „se bazează pe o caracteristică identificabilă”.

Discriminare directă – orice acțiune sau inacțiune în raport cu o persoană, bazată peunul dintre criteriile: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie,convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe bază de alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege. Spre exemplu, în contextul angajării, refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligații familiale sau poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului și al situației familiale sau atunci cînd unui copil diagnosticat cu HIV i se refuză înscrierea la școala unde, de altfel, ar fi fost repartizat avîndu-se în vedere domiciliul său [35, p. 130; 33, p. 30].

Atît dreptul UE, cît și dispozițiile CEaDO recunosc că discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situații similare, ci și din aplicarea aceluiași tratament unor persoane aflate în situații diferite. Ultima dintre cele două este denumită discriminare „indirectă” deoarece nu tratamentul este cel care diferă, ci efectele acestuia, care vor fi resimțite în mod diferit de către oameni avînd caracteristici diferite. Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică afirmă că „se consideră că are loc o discriminare indirectă atunci cînd o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană de o anumită rasă sau origine etnică într-o situație specială dezavantajoasă, în comparație cu alte persoane”. CEDO s-a bazat pe această definiție a discriminării indirecte în unele dintre hotărîrile sale recente, susținînd că „un tratament diferențiat poate lua forma unor efecte disproporționat negative ale unei politici sau măsuri generale care, deși este formulată în termeni neutri, practică discriminarea împotriva unui grup”.

Discriminare indirectă – orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege. Această formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice care demonstrează un efect disproporționat. Excepții de la această regulă constituie situațiile în care prevederea, criteriul sau practica sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar măsurile folosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate și necesare [35, p. 65].

Discriminarea directă se focuseze pe dezavantajul pe care îl suferă o persoană în mod individual, iar sintagma de discriminare indirectă se concentrează mai mult asupra unui grup dezavantajat. Totuși, aceasta nu presupune că discriminarea directă are loc numai față de persoane fizice, iar cea indirectă – numai față de grupuri.

De exemplu, Ministerul Educației, Învățămîntului, Cercetării și Sportului hotărăște ca laorele de educație fizică, elevii să poarte un costum special de sport; deși măsura „este generală”,ea dezavantajează pe elevii săraci care nu-și pot permite o astfel de îmbrăcăminte, deloc necesară pentru participarea la activități sportive.

Discriminare multiplă – presupune orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai multecriterii: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, starecivilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege [37, p. 3].

Discriminare prin asociere – orice faptă de discriminare săvîrșită împotriva unei persoane care, deși nu face parte dintr-o categorie identificată conform criteriilor: sex, rasă,naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială,religie, convingeri, educație, limbă, opinii,apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială,disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege, este asociată cu una sau mai multe persoane aparținînd unei asemenea categorii de persoane.

Tratament defavorizat – constituie orice act, acțiune sau inacțiune care lezează direct sau indirect drepturile și interesele legale.

Esența oricărei forme de discriminare directă o constituie diferența de tratament care se aplică unei persoane. În consecință, prima caracteristică a discriminării directe este dovada tratamentului defavorizat. Aceasta poate fi relativ ușor de identificat în comparație cu discriminarea indirectă, care necesită adesea date statistice [44, p. 16].

Exemplu: refuzul de a permite intrarea într-un restaurant sau magazin, primirea unei pensii mai mici sau a unei remunerații mai mici, abuzuri verbale sau acte de violență îndreptate împotriva persoanei, refuzul accesului la un punct de control, vîrsta de pensionare mai mare sau mai mică, interzicerea practicării unei anumite profesii, incapacitatea de a revendica drepturi de moștenire, excluderea din sistemul de învățămînt de bază, expulzarea, interzicerea purtării simbolurilor religioase, refuzul sau revocarea în privința plăților de asigurări sociale.

Tratamentul defavorizat va fi un factor relevant la stabilirea discriminării atunci cînd este nefavorabil prin comparație cu cel aplicat unei alte persoane aflate într-o situație similară. O plîngere referitoare la un salariu „mic” nu reprezintă o plîngere pe motive de discriminare decît dacă se poate demonstra că salariul este mai mic decît cel al unei alte persoane angajate în vederea îndeplinirii unei sarcini similare de către același angajator. Prin urmare, este necesar un „termen de comparație”, respectiv o persoană aflată în circumstanțe foarte similare, diferența principală dintre cele două persoane fiind „criteriul protejat”. Asigurarea unui termen de comparație constituie frecvent o problemă controversată, iar uneori nici părțile la litigiu, nici instanța nu discută termenul de comparație în mod explicit. Mai jos sunt cîteva exemple de cauze în care furnizarea unui termen de comparație a reprezentat o problemă semnalată ca atare de către organul decizional.

Exemplu 1: în cauza Allonby, reclamantei, care lucrase la un colegiu în calitate de lector, nu i s-a reînnoit contractul. Aceasta a început să lucreze ulterior la o societate care asigura lectori pentru instituțiile de învățămînt. Această societate a trimis-o pe reclamantă să lucreze la fostul colegiu al acesteia, îndeplinind aceleași sarcini ca înainte, dar pentru o remunerație mai mică decît cea care îi fusese plătită de către colegiu. Reclamanta a invocat discriminarea pe motive de sex, afirmînd că lectorii de sex masculin care lucrau pentru colegiu primeau o remunerație mai mare. CEJ a stabilit că lectorii de sex masculin nu se aflau într-o situație comparabilă. Aceasta, deoarece colegiul nu era răspunzător pentru stabilirea nivelului remunerației nici pentru lectorii de sex masculin pe care îi angaja în mod direct, nici pentru reclamantă, care era angajată de o societate externă. Prin urmare, aceștia nu se aflau într-o situație suficient de similară [45, p. 25-26].

Exemplu 2: în cauza Luczak/Polonia, un fermier francez care locuia și practica agricultura în Polonia a formulat plîngere deoarece nu a fost acceptat într-un regim specializat de securitate socială, înființat special pentru a acorda sprijin agricultorilor polonezi, deoarece acesta nu era accesibil și persoanelor neresortisante. CEDO a fost de acord că reclamantul se afla într-o situație similară cu cea a agricultorilor polonezi care beneficiau de acest regim, deoarece acesta/ aceasta era rezident permanent, plătea impozite la fel ca cetățenii polonezi și contribuia, prin aceasta, la finanțarea regimului de securitate socială și a apartinut regimului general de securitate socială [45, p. 26-27].

Exemplu 3: în cauza Burden/Regatul Unit, două surori locuiseră împreună timp de 31 de ani. Acestea dețineau o proprietate în comun și fiecare lăsase celeilalte prin testament partea sa din proprietate. Reclamantele au susținut că deoarece valoarea proprietății depășea pragul ? what threshold, la moartea uneia dintre ele, cealaltă va trebui să plătească impozitul pe moștenire. Ele au susținut că aceasta reprezenta o ingerință discriminatorie în dreptul lor de proprietate, deoarece cuplurile căsătorite și cuplurile care încheiaseră parteneriate civile erau scutite de impozitul pe moștenire. Cu toate acestea, CEDO a stabilit că reclamantele, fiind surori, nu se puteau compara cu cuplurile ai căror membri locuiau în concubinaj, avînd statutul de persoane căsătorite sau de parteneri civili. Căsătoria și parteneriatele civile constituie relații speciale încheiate în mod liber și deliberat în vederea creării unor drepturi și responsabilități contractuale. În schimb, relația reclamantelor se baza pe consangvinitate și, ca atare, era fundamental diferită [45, p. 26-27].

O excepție evidentă de la obligația de a găsi un „termen de comparație” adecvat, cel puțin în contextul dreptului UE referitor la încadrarea în muncă, o constituie situația în care discriminarea suferită se datorează faptului că persoana este gravidă. Volumul considerabil de jurisprudență a CEJ, începînd cu extrem de importanta cauză Dekker, a stabilit destul de clar că, în situația în care prejudiciul suferit de o persoană se datorează faptului că este însărcinată, aceasta va fi clasificată ca discriminare directă pe motive de sex, nemaiexistînd necesitatea de a avea un termen de comparație.

Intenție de a discrimina – presupune orice declarație făcută în public privind săvîrșirea unei fapte de discriminare.

Hărțuire – constituie orice formă de comportament, verbal sau non-verbal, în raport cu o ființăumană, manifestat conștient pe baza criteriilor: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie,origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății,vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege. Hărțuirea poate lua diferite forme: formă fizică, verbală, nonverbală.

De exemplu, hărțuirea sexuală este orientată spre o persoană, în virtutea sexului acesteia, fie că este femeie sau bărbat, și, posibil, învirtutea orientării sale sexuale. Pentru a demonstra hărțuirea, există trei elemente de bază: victima trebuie să aparțină unei categorii protejate; victima a fost supusă la un comportament nedorit, verbal sau fizic, în temeiul apartenenței sale la o categorie protejată; comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator..

Hărțuire sexuală – presupune orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în mod fizic, verbal sau în orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea persoanei ori creează o atitudine, practică ostilă sau un mediu, degradant sau intimidant; în mod special, cazul în carerefuzul de a accepta un astfel de comportament sau constrîngere ar influența luarea de decizii și ar afecta persoana.

Instigare la discriminare – constituie orice acțiune sau inacțiune care determină cu intenție pecineva să săvîrșească o faptă de discriminare. Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a fenomenului discriminării, care presupune instigarea unei persoane la discriminarea altei persoane din cauza faptului că aceasta aparține uneia dintre categoriile protejate. Spre exemplu, proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu deservească romii sau persoane din grupul LGB sau directorul unui liceu insistă pe lîngă unii părinți să amenințe cu retragerea copiilor lor dacă inspectoratul școlar hotărăște înscrierea unor elevi romi la liceul respectiv, pe liste speciale.

Victimizare – orice comportament negativ ca urmare a unei plîngeri în justiție cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei persoane în cazul încare persoana respectivă a întreprins sau se presupune că a întreprins ori va întreprinde acțiuni pentru protecția împotriva discriminării; tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în condițiile date. Pentru a proteja indivizii împotriva oricăror forme de tratament advers (precum concedierea) ca reacție la o plîngere, acțiune sau alte proceduri prin care se urmărește respectarea principiului egalității de tratament statele membre trebuie să aplice măsurile necesare . Această prevedere urmărește protecția nu numai a persoanei discriminate, ci și a celor care pot oferi probe utile în procedura non-discriminare sau care sunt, într-un fel sau altul, implicați în această procedură.

Dispozitia de a discrimina (ordinul de a discrimina) – este considerata a fi tot o forma de discriminare si reprezinta un ordin primit de o persoana sau un grup de persoane de la o alta persoana sau grup de persoane pentru a discrimina.

Segregare – presupune orice faptă care are drept scop sau consecință separarea fizică neuniformă pe baza unuia sau mai multor criterii: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, originesocială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă,orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege.

Intenție de a discrimina – constituie orice declarație în public privind săvîrșirea faptei de discriminare.

Comportament discriminatoriu – constituie orice comportament care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.

Complicitate la discriminare – fapta persoanei care facilitează sau ajută în intenționat o persoană la săvîrșirea unei fapte de discriminare. Se consideră, de asemenea, complicitate la discriminare fapta persoanei de a promite, înainte sau în timpul săvîrșirii fapteide discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvîrșirea faptei promisiunea nu a fost îndeplinită.

După gravitatea formelor de manifestare a fenomenului de discriminarear, acestea pot fi clasificate în două categorii: forme ușoare de manifestare a discriminării și forme grave de manifestare a discriminării.

În categoria formelor ușoare de manifestare a fenomenului de discriminare fac parte: discriminarea directă, discriminarea indirectă, comportamentul discriminatoriu, hărțuirea, inclusiv cea sexuală,instigarea la discriminare, intenția declarată public de a discrimina, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în vederea săvîrșirii unei fapte de discriminare, complicitatea la discriminare săvîrșite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate.

În categoria formelor grave de discriminare fac parte: segregarea; discriminarea multiplă; instigarea la discriminare săvîrșită de o persoană care se află pe o poziție de autoritate față de cel instigat; discriminarea săvîrșită de două sau mai multe persoane; săvîrșirea în mod repetat a unei fapte de discriminare, chiar și după pedepsirea acesteia.

Nu vorbim despre discriminare atunci cînd diferența de tratament e motivată de natura activităților sau situațiilor particulare ori a contextului în care se manifestă, constituind o cerință cu obiectiv legitim, iar cerința este proporțională. Astfel, rezultatele concursului desfășurat laocuparea unui post pot răspunde unei cerințe legitime și proporționale care face diferența dintre candidatul sau candidata angajat(ă) și cei declarați că nu au reușit.

Pentru a înțelege cauzele discriminărilor este important să avem în vedere modul în care prejudecățile și stereotipurile generează comportamente discriminatorii și măsura în care practicile și alte acțiuni care nu sunt motivate de prejudecăți pot genera discriminare.

Prejudecățile se referă la un ansamblu de ipoteze negative și / sau resentimentele fațăde un grup de oameni. Aceste ipoteze și opinii reprezintă de obicei defecte sau generalizareaunor atitudini negative rigide și inflexibile.O modalitate de descriere a prejudecăților constă în a înțelege semnificația stereotipurilor negative, a sentimentelor negative și a modelelor comportamentale care vizează păstrareaunei distanțe sociale față de membrii grupului pentru care există prejudecăți.

Stereotipurile negative – sunt imagini mentale standardizate deținute în comun de către membrii unui grup despre un alt grup sau fenomen. Stereotipurilereprezintă de obicei opinii foarte simplificate și excesiv de generalizate.

Aceste caracteristici percepute sunt aplicate pentru fiecare membru al grupului. Stereotipurile pot fi generate de cultură, de modul în care oamenii socializează, de unele diferențe inter-grupuri (de exemplu, culturale și socio-economice) precum și de unele prejudecăți cognitive rezultate din procesul de diferențiere foarte puternică între grupuri de persoane.

În urma analizei unor cercetări petrecute pe teritoriul Republicii Moldova au fost enumerate stereotifurile aplicate cel mai frecvent în raport cu anumite grupuri de persoane:

Conform opiniei respondenților următoarele stereotipuri sunt aplicate în mod frecvent grupurilor de persoane discriminate:

1. Persoane cu dizabilități mentale: debil, fără discernămînt, incapabil de a munci, persoană periculoasă, care trebuie izolată, nu poate avea familie, păcătos, bolnav, sărman, dement, handicapat, slab dezvoltat, bolnav psihic, invalid.

2. Persoane cu dizabilități fizice: handicapat, calic, povară, neputincios, bolnav, incapabil de a munci, inutil, incapabil, invalid, șchiop, defecte fizice, pedepsit de Dumnezeu.

3. Minorități sexuale: pervers, pedofil, destrăbălat, dezgustător, degradat, imoral, bolnav, bolnav de SIDA, păcătos, inutil, bolnav psihic, anormal, dezorientat, imbecil, anomal, nebun, prost, pederast, gay.

4. Persoane HIV pozitive: primejdioase, pervers, destrăbălat, mod de viață dezorganizat, ele însele sunt vinovate, păcătos, sortiți pieirii, sărman, frică, pericol, infectat, moarte, trebuie izolați de societate, neatent, virus, maladie, boală, SIDA, neprotejat, nevinovat, droguri.

5. Femei: mamă, soție, stăpîna casei, gospodină, viață, blîndă, sfîntă, căldură, dragoste, stimă, respect, mîndrie, echilibru, tandrețe, deșteaptă, înțelepciune, finețe, încredere, răbdătoare, bărbăție, frumusețe, sensibilitate, viclenie, capricii, răutate, muiere, roabă, muncește mult, chinuită, sex.

6. Persoane sărace: sărman, fără bani, fără trai, jale, milă, fără mîncare, n-are serviciu, leneș, ei înșiși sunt vinovați, sărăcie, boschetar, cerșetor, chin, frică, singurătate, înjosire, fără viitor, fără noroc, soartă.

7. Persoane în etate: bătrîn, fără puteri, neputincios, viață împlinită, experiență, înțelept, pensionar, bunici, părinți, milă, jale, chinuiți, sărmani, depresie, singurătate, nu-s de folos, vorbesc mult, moarte, povară.

8. Romi: țigan, negru, nespălat, needucat, șmecher, hoț, nu am încredere, cerșetor, uniți, tradiție, dansuri, plăcut, prietenos, muncitori, bogat, descurcăreț, leneși, frică, spurcat, ură, hoinari, indiferenți, stranii, gălăgioși, vrăji, răi, zgîrciți.

9. De proviniență arabă: neplăcut, fanat al credinței și coranului, terorist, rău, musulman [ 49, p.53].

Sentimente negative – pot avea ca rezultat evaluări negative ale stereotipurilor pe care o persoană le realizează în legătură cu un anumit grup.

Modele comportamentale – care vizează păstrarea unei distanțe sociale, concretizate în absența voluntară a contactelor cu membrii grupului față de care există prejudecăți.

Aceste trei componente se consolidează reciproc formînd o atitudine de prejudecăți. Relevanța fiecăruia dintre acești factori variază de la o persoană la alta și de la o situație la alta. În general, sentimentele negative duc la distanță socială (evitarea contactelor), care, la rîndul lor creează spațiul necesar pentru întreținerea stereotipurilor și întărirea sentimentelor negative.

Cercetarea a scos de asemenea în evidență faptul că percepțiile respondenților față de felul în care mass-media reflectă aspectele ce țin de persoanele discriminate variază în funcție de postul de televiziune de unde se informează mai frecvent. Ceea ce, de fapt, ne conduce la ideea că percepțiile respondenților se referă mai curînd la acest post de televiziune. Oricum, considerăm că percepțiile respondenților privind atitudinea manifestată de mass-media față de anumite grupuri de persoane nu este suficientă pentru o concluzie finală, fiind nevoie și de o analiză de conținut a emisiunilor difuzate [49, p. 65].

Analiza faptelor care nu constituie forme de discriminare

Unele fapte sunt excepție și nu pot fi considerate ca manifestări de discriminare. Acestea pot fi divizate în două categorii, și anume: tratamentul diferențiat care se bazează pe criterii rezonabile și obiectivele și măsurile afirmative (pozitive). Nu se consideră fapte discriminatorii următoarele fapte:

stabilirea cerințelor privind la vîrsta minimă și maximă, experiența profesională sau durata de serviciu în procedurile de angajare în cîmpul muncii, atunci cînd acestea sunt prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică;

tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetățenie sau al apatrizilor, prevăzut de legea sau tratatul internațional la care statul respectiv este parte;

protejarea specială a femeilor însărcinate și a mamelor în perioada sarcinii și alăptării, prevăzută de legislație, cu excepția cazurilor în care femeia însărcinată saumama nu dorește să se folosească de protecție și a informat angajatorul despre aceasta în formă scrisă;

stabilirea cerințelor de vîrstă și pentru durata serviciului, prevăzute delegislație, pentru scopurile de asigurare a pensiei;

tratamentul diferit al persoanelor cu disabilități în timpul învățămîntului și dobîndirii unei educații pentru efectul satisfacerii necesităților specifice educaționale avînd drept scop egalizarea șanselor acestora;

stabilirea cerințelor privind la vîrsta minimă și maximă pentru încadrare înactivități de educație sau instruire, atunci cînd aceasta este justificat în mod obiectiv și în conformitate cu legislația, în funcție de natura educației sau de condițiile în care aceasta este desfășurată;

tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credință sau sex înlegătură cu o ocupație desfășurată în instituțiile sau organizațiile religioase, atunci cînd motivul invocat privind natura acestei ocupații sau condițiile în care este profesată religia,credința sau vizînd sexul constituie un adevăr și determină cerința profesională cu privire la caracterul instituției sau organizației, la obiectivele acesteia;

tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credință sau sex îneducația religioasă, inclusiv educație, în scopul de a desfășura o ocupație prevăzută la litera g);

măsurile din sfera educației ce asigură echilibrul în ce privește participarea bărbaților și femeilor, în măsura în care acestea sunt necesare;

măsurile speciale de care beneficiază persoanele sau grupurile dezavantajate pe baza criteriilor enumerate mai sus, care au drept scop asigurarea egalității de șanse, înmăsura în care acestea sunt necesare;

protecția specială a copiilor fără părinți, minorilor, părinților singuratici și a persoanelor cu disabilități, prevăzută de legislație;

măsurile de protecție a originii și identității persoanelor care aparțin minorităților etnice, religioase și lingvistice și a dreptului lor de a exista și de a se dezvolta, în mod individual sau în mod colectiv, cu restul membrilor grupurilor din care fac parte, a culturii lor, precum și a dreptului de a profesa și practica religia lor, de a folosi limba lor;

măsurile din domeniul educației pentru asigurarea participării persoanelor care aparțin minorităților etnice, în măsura în care acestea sunt necesare;

anțurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la posturile în care, în virtutea naturii sau condițiilor speciale de prestare a muncii prevăzute de lege, sexul este determinant;

acțiunile afirmative (pozitive).

CONCEPTE PRIVIND ELIMINAREA FORMELOR DE DISCRIMINARE ȘI ASIGURĂRII EXERCITĂRII PRINCIPIULUI EGALITĂȚII ȘI NON-DISCRIMINĂRII ÎN DREPTURILE OMULUI

Noțiunea și esența principiului egalității și non-discriminării în drepturile omului

În Grecia Antică, egalitatea era considerată drept măsură a perfecțiunii, fiind deseori asociată cu sfera datorită faptului că toate punctele de pe suprafața acesteia sunt egal distanțate fața de centru.

În domeniul dreptului, egalitatea a fost trecută de la rangul de perfecțiune la cel de principiu, reprezentînd nucleul unui stat de drept.Consacrat fiind la nivel constituțional, principiul egalitații beneficiază de forța juridică legii fundamentale, fiind superior întregii legislații.

Dreptul la egalitate este dreptul tuturor ființelor umane de a fi egale în demnitate, de a fi tratate cu respect și considerație și de a participa în condiții de egalitate la orice aspect al vieții economice, sociale, politice, culturale sau civile. Toate ființele umane sînt egale în fața legii și au dreptul la protecție și beneficii egale [11, p. 103].

Unii autori în celebrle sale cărți despre Teoria Democrației scriau că „ nu-și pot închipui un lucru mai complicat decît egalitatea”, egalitatea ca acel principiu care este chemat să fie pus în practică [8, p. 65]. Egalitatea de șanse și interzicerea discriminării constituie un principiu fundamental al oricărei democrații care a cunoscut o dezvoltare dinamică și care provoacă dezbateri aprinse în societățile moderne.

Drepturile persoanelor din grupul LGBT ( lesbian, gay, bisexual, and transgender), prezența simbolurilor religioase în instituțiile publice, acțiunile pozitive, portul vălului islamic în public, utilizarea unui limbaj political correctness sunt doar cîteva subiecte care gravitează în jurul acestui principiu și provoacă dezbateri publice care depășesc adeseori limitele academice și se exprimă dincolo de violența de limbaj și prin violența fizică [13, p. 23].

O sursă importantă a inegalității și discriminării este pasivitatea cetățenilor. Potrivit lui Sartori „pentru a avea inegalitate ni se cere doar să lăsăm lucrurile să urmeze cursul lor dar dacă suntem pentru atingerea egalității, nu ne putem permite nicio clipă de relaxare”. Ca atare, implementarea principiului egalității de șanse și al nediscriminării rămîne o provocare permanentă a oricărei democrații. Crearea unei mase critice a cetățenilor care să promoveze prin comportamentul cotidian toleranța statul de drept, integrarea, acceptarea și respectarea diferențelor este un proces de lungă durată în orice societate, care presupune o analiză și recunoaștere a propriilor valori și temeri.

A discrimina înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații, atunci cînd nu există o distincție relevantă sau de a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite .

Principiul egalității impune ca dreptul să trateze egal persoane aflate în situații comparabile, respectiv dreptul să trateze diferit persoane aflate în situații diferite.

Există două abordări conceptuale ample privind egalitatea, ce sunt evidente în prevederile privind egalitatea și nediscriminarea atît în dreptul intern cît și internațional:

Egalitatea formală sau "juridică" se referă la ideea de bază că persoanele în situații

asemănătoare trebuie să fie tratate deopotrivă.

Egalitatea formală se concentrează pe tratament egal bazat pe aspectul de similitudine, fără a ține cont de contextul mai larg în care se produce un astfel de tratament. În conformitate cu această abordare, legile sau practicile ce urmăresc scopul de a trata diferit persoanele ce se află în situații similare poate duce la o discriminare directă. Egalitatea formală ignoră factorii structurali care rezultă în anumite grupuri marginalizate. Prin urmare, în cazul în care se aplică conceptul de egalitate formală și diferențele dintre indivizi nu sunt luate în considerare, coerența tratament adesea nu reușește să asigure obiectivele mai largi de egalitate [27, p. 1].

"Egalitatea de fond" se referă la ideea că persoanele aflate în situații diferite ar trebui

să fie tratate în mod diferit. Această abordare cuprinde două idei distincte – egalitatea de rezultate și egalitatea de oportunități.

"Egalitatea de rezultate", impune ca rezultatul măsurii în urma revizuirii trebuie să fie egal.

Recunoaște că tratamentul aparent identic poate, în practică, să consolideze inegalitatea din cauza discriminării din trecut sau prezente, sau a diferențelor de acces la putere sau resurse. Conform acestei abordări, efectele, precum și scopul unei măsuri trebuie să fie luate în considerare.

"Egalitatea de șanse", sugerează că toți indivizii trebuie să aibă oportunități egale de a avea acces la beneficiile dorite, luînd în considerare pozițiile lor inițiale diferite. Egalitatea de șanse își propune să ofere șanse egale, dar nu și rezultate egale [28, p. 1].

Statul încalcă principiul tratamentului egal atunci cînd pe parcursul elaborării legilor sau a aplicării acestora distinge între persoane care sunt în situații analoage, respectiv atunci cînd în procesul de elaborare a legilor sau a aplicării acestora nu ia în considerare diferențele efective între persoane.

Din definiții rezultă două forme ale discriminării:

discriminarea de jure sau formală: a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci cînd nu există nicio distincție relevantă;

discriminarea de facto sau substanțială: a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite. În această ultimă formă, tratarea diferită a unor probleme ce țin de inegalitate nu este numai permisă, ci chiar cerută.

Chiar dacă egalitatea de șanse constituie unul dintre principiile fundamentale ale democrațiilor moderne, aceasta nu înseamnă totuși egalitatea absolută. Aplicarea unui tratament diferențiat este indicat în cazul celor aflați într-o situație diferită, în măsura în care se prezintă diferența. Cu valoare de garanție, tratamentul diferențiat este permis doar atunci cînd poate fi justificat obiectiv și urmărește un scop legitim. În toate situațiile esențială este existența unei interdicții privind aplicarea abuzivă a tratamentului diferențiat.

Mai jos sunt enumerate și explicate conceptele egalității:

Egalitatea în drepturi – egalitate formală

Suntem în prezența egalității în drepturi atunci cînd scopul este asigurarea acelorași drepturi în aceeași măsură în privința tuturor. Acest concept în majoritatea cazurilor conduce la o egalitate

formală, deoarece la momentul inițial nu se ia în considerare diferența dintre posibilitatea indivizilor

de a-și exercita drepturile și capacitatea acestora de a-și realiza efectiv drepturile.

Egalitatea de șanse – egalitate substanțială

În măsura în care scopul este egalitatea de șanse, dreptul trebuie să asigure șansele egale la momentul inițial, la acest moment societatea trebuie să aducă diferitele categorii sociale defavorizate la un nivel la care aceștia pot porni împreună cu majoritatea de pe aceeași linie de start. Acest fapt nu înseamnă că statul acordă mai multe drepturi persoanelor aparținînd categoriilor sociale defavorizate sau vulnerabile, deoarece în asemenea cazuri statul, în contrapondere cu situația defavorabilă creată și existentă istoric, poziționează persoanele aparținînd unor minorități în poziția în care aceștia își pot exercita drepturile ce revin tuturor. Pe acest concept se fundamentează filozofia măsurilor pozitive sau afirmative.

Tratamentul egal – echitate

Tratamentul egal presupune luarea în considerare în mod egal a capacității fiecărei persoane, deci nu un tratament identic, deoarece oamenii diferă în funcție de talentul, inteligența, rezultatele și alte caracteristici lor, ci mai degrabă un tratament just, astfel cum a fost promovat chiar de Aristotel.

Egalitate în rezultat

Conform acestei abordări, egalitatea de șanse ar trebui stabilită în funcție rezultat adică, în

funcție de punctul de sosire. Cu titlu de exemplu în sfera raporturilor de muncă, prin analiza categoriilor de persoane angajate, putem stabili dacă s-a săvîrșit o discriminare indirectă mai precis, dacă o dispoziție aparent neutră aplicabilă tuturor în aceeași măsură, a avut ca efect un tratament defavorizat nejustificat pentru o minoritate sau alta.

Protecție egală a legii

Protecția egală a legii se concretizează prin următoarele obligații ale statului:

de a se abține de la tratamentul diferențiat nejustificat în procesul de adoptare și aplicare a legii;

de a interzice și sancționa prin lege discriminarea și

de a crea remedii legale eficiente pentru victimele discriminării.

Deși termenul de non-discriminare este întîlnit destul de des în contextul doctrinei, instrumentelor internaționale și organismelor internaționale, acestea nu dau nici o definiție acestui termen. Însă acest termen merge paralel cu termenul de principiu al egalității, și cum a analizat un doctor în drept, în teza sa de doctor, că la o primă vedere putem spune ca parcă ar fi sinonime aceste doua, și că prin asigurarea principiului egalității, se prezumă și asigurarea principiului non-descriminării. Însă inițial, egalitatea era concepută doar ca lipsă de discriminare, în primul rînd, a discriminărilor sociale, de religie, rasă, limbă, gen. Treptat egalitatea a început a fi definită prin raportarea la scopul urmărit de leguitori, care, la rîndul său, era obligat să pună discriminările stabilite de lege în concordanță măcar minimă cu scopul urmărit. Deși principiul non-discriminării poate fi dedus din principiul egalității, însă principiul egalității după sfera de aplicare este mult mai largă decît principiul non-discriminării.

Discriminarea poate fi vizualizată ca o monedă cu două fețe care trebuie menținută într-un echilibru astfel încît utilizarea ei să fie justă, echitabilă și lipsită de abuzuri. Prin utilizarea monedei înțelegem interpretarea legii ori „a interpreta o lege, înseamnă a-i găsi locul în ordinea juridică, înlăturînd excesele și pasiunile care au determinat-o. Însă pînă în prezent cît de democratic și modern nu ar fi un stat, oamenii ce trăiesc în el, totuși mai există discriminare. Criteriile fenomenului de discriminare, sunt: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrsta, orientarea sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronica necontagioasă, contractarea HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale stabilite prin lege sau prin tratatele internaționale la care un statul este parte.

Apariția și evoluția istorică a conceptului de rasism

Rasismul reprezintă un grup de atitudini, practici și acțiuni care își au sursa în convingerea că diferențele sociale și culturale se explică prin diferențe biologice și ereditare dintre rasele umane.

Conceptul de rasism este procesul de discriminare datorat credințelor și ideologiilor, produse în secolele XIX și XX de către francezii Jules Soury, Joseph Arthur de Gobineau și Charles Maurras sau de germanul nazist Alfred Rosenberg, conform cărora rasele omenești pot fi clasificate. Acestea, în opinia lor, pot fi clasificate de la inferior la superior în baza caracteristicilor biologice fundamental diferite cu care par a fi înzestrate. Rasismul presupune așadar că oamenii sunt inegali în funcție de etnia căreia îi aparțin sau de culoarea pielii, adică, mai global, convingerea că popoarele sunt inegale ca atare.

Rasism constitue orice acțiune, practică sau convingere care reflectă o viziune despre lume bazată pe conceptul rasial, care la rîndul lui reprezintă convingerea că oamenii sunt împărțiți în entități biologice separate și exclusive numite „rase”. Că există o legătură cauzală între caracteristicile fizice cu care se definește acest concept și personalitatea, capacitatea intelectuală, aptitudinile morale sau alte caracteristici comportamentale umane, și că anumite rase sunt prin naștere superioare altora [54, p 1; 60, p. 4].

Fenomenul rasismul este din punct de vedere al metodologiei psihologice un „esențialism”. Esențialismul cognitiv este o formă răspîndită și vastă de mecanisme de clasare tipice gîndirii umane, care acoperă procesele intelectuale atît ale adulților cît și ale copiilor, pe cele ale indivizilor din țări avansate socialmente cît și pe acelea ale membrilor triburilor aflate din punct de vedere social încă în plină preistorie. El se rezumă la tendința spontană și persistentă, inconștientă și intuitivă, de a reprezenta lucrurile sau persoanele, considerînd caracteristicile lor ca fiind produse de o „esență” care în fapt este fictivă dar care în percepția indivizilor este proprie categoriei lor. Caracteristicile asociate acestei esențe pot fi realități observabile (precum atribute fizice ca în cazul rasismului) sau pure ficțiuni (ca personalitatea astrologică) [55, p. 1; 56, p. 9].

Cauza unei gîndiri rasiste, este diferită. Fenomenul rasismul modern se bazează pe teorii care își au originea în ideologiile din secolul al XVIII-lea, perioada apariției unei gîndiri noi, unui curent de emancipare și a unei reacții de neacceptare acestui curent nou, prin căutarea păstrării sistemului vechi și rigid. Filozofi și teoreticieni ai vremii ca Johann Gottfried von Herder, Immanuel Kant și Georg Wilhelm Friedrich Hegel au căuta să explice în mod științific diferențele de rasă. Acești iluminiști ai vremii iau în considerare și mentalitatea și caracterul indivizilor unei rase, nu numai caracteristicile biologice (corporale) diferite ale raselor. Mai tîrziu anumite puncte de sprijin al teorii rasiste sunt influențate de dezvoltarea biologiei și geneticii ca urmare a teoriei evoluționiste a lui Charles Darwin.

În anul 1995 UNESCO prin Declarația de la Schlaining presupune că teoriile rasiste consideră că sunt nu numai diferențe genetice, dar și diferențe sociologice între rase. Prin studii științifice s-a determinat că diferența de culoare a pielii sau fizionomie nu oferă nici un indiciu pentru a putea stabili diferențe calitative dintre rase.

Din punct psihologic, rasismul poate fi considerat ca o reacție de apărare a individului, care ia naștere prin teama de a pierde identitatea, caracterele de rasă proprii, sau ca reacție a unor elemente deziluzionate, frustrate, care caută să-și justifice eșecurile suferite și descarce nemulțumirea pe o minoritate, totul fiind suprapus peste un clișee și prejudecăți, intoleranță, obscurantism religios și ignoranță.

În statele democratice, după anul 1945, rasismul este legalmente penalizat și descurajat prin educație. Pe teren științific, deși au fost întocmite studii statistice care arată mici diferențe ale coeficientului de inteligență mediu între diverse populații ale statelor lumii ca și între rase, acestea nu pot justifica rasismsul cît timp diferențele de IQ rămîn mult mai importante în interiorul unei rase (oricare ar fi ea) decît diferențele de IQ mediu între 2 rase umane (oricare ar fi ele). Relevanța acestei observații devine astfel minoră.

Ca și acei ai conservatismului social, ideologii rasismului, au folosit ideile lui Darwin pentru a-și justifica opțiunile politice, deși Darwin n-a echivalat niciodată rasele umane cu niște specii distincte sau societatea umană cu o junglă, iar succesorii lui pe tărîmul biologiei s-au ferit să dea vreo relevanță socială conceptului de „rase umane”, deși azi, din ce în ce mai des, apar articole știintifice care demonstrează utilitatea considerării în domeniul îngrijirii sănătații a conceptului, acestea pledînd în același timp pentru o medicină dacă nu individualizată, cel puțin care să țină cont de tipul etnic (rasial) al bolnavului, recomandîndu-se utilizarea informației privitoare la rasă pentru identificarea (cu scop de prevenție) unei populații cu risc crescut în ce privește anumite maladii (diabet, boli de inimă, cancere, diverse maladii autoimune, boli de metabolism, constatîndu-se că chiar și tipul și gravitatea unor complicații ale unor maladii diferind de la o rasă la alta, ca și eficacitatea unor medicamente care variază în funcție de diferențe probabil explicabile prin polimorfismul genetic) [58, p. 3].

Astfel, rasismul se referă la comportamentul, cuvintele sau practicile caare îi avantajează sau îi dezavantajează pe oameni din cauza culorii, culturii sau originii lor etnice. Totodată, rasismul include în sine astfel de fenomene negative, cum ar fi : xenofobia, antisemitismul și intoleranța.

Definirea conceptului de xenofobie

Pentru a înțelege conceptul de xenofobie este necesar de a analiza noțiunea de fobie. Termenul de fobie semnifică o frică de o intensitate extremă, persistență, sesizată de către subiect ca fiind irațional. Aceasta este determinată de prezența sau doar anticiparea prezenței unui obiect, vietate sau situație. Fobia poate fi definite ca fiind o teamă irațională, foarte persistentă, dusă uneori la extreme și totuși inofensivă. Fobie este o stare patologică, de neliniște și de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă. Repulsie, antipatie pentru ceva. Stare de frică bolnăvicioasă și nemotivată.

Xenofobia este un fenomen similar rasismului. Xenofobia este teama de străini sau de necunoscuți și este adesea manifestată prin respingere, ostilitate sau violență împotriva unui anume grup. Acest tip de discriminare, corelat cu rasismul,decurge dintr-o percepție a superiorității etnice sau culturale ca rezultat al unei viziuni etnocentriste, acesta manifestîndu-se atunci cînd cineva privește lumea exclusiv din perspectiva propriei culturi și consideră că tot ceea ce se află în afara culturii de apartenență este necesar inferior. Astfel, oamenii care au o viziune etnocentrică judecă celelalte culturi cu standarde proprii și nu pot trece peste diferențele culturale, așa cum nici nu pot înțelege alte concepții despre lume și viață.

Conceptul de xenofobie provine din două cuvinte grecești. Din greacă xenos înseamnă „străin” și phobos- „spaimă”, „teamă”. Astfel xenofobia este definită ca ură față de străini și față de tot ce este străin, necunoscut [56, p. 10]. Dar xenofobia nu presupune doar ură față de străin, dar și teamă față de străin. Xenofobia reprezintă o atitudine de teamă, respingere și ură față de persoanele străine de grupul etnic din care face parte subiectul, suspiciune, respingere față de comportamente, instituții, forme culturale (obiceiuri, limbă, idei) considerate a fi străine în raport cu ceea ce este nativ, autohton. Definiția „străinului” ca persoană sau grup depinde de criteriile de identificare operante în relațiile dintre grupuri sociale la un moment dat. Străini, ca obiect al atitudinilor xenofobe, pot fi persoanele aparținînd unor popoare sau entități politico-statale diferite de ale subiectului (de ex. cetățeni ai altor state) sau concetățeni de altă rasă, naționalitate, etnie în cadrul aceleiași entități statale.

Xenofobia este un fenomen individual și colectiv, o componentă a relațiilor interetnice, o formă particulară, extremă, de manifestare a prejudecăților și discriminărilor etnico-rasiale, a etnocentrismului. În Antichitate xenofobia avea o bază culturală, de exemplu, grecii și romanii îi socoteau barbari pe toți cei care nu le împărtășeau limba, religia și forma de civilizație.

În Evul Mediu, xenofobia avea adesea o bază religioasă: credincioșii unei religii se temeau de oricine nu le împărtășea credința. Xenofobia este asociată în unele situații cu manipularea politică a sentimentelor de nativism, etnocentrism, atașament față de tradițiile culturale autohtone. Xenofobia este opusul etnocentrismului, se poate manifesta în raport cu un alt grup din cadrul unei societăți sau în raport cu altă societate. Însă, aceasta semnifică o stare de neadaptare socială, de refuz total sau parțial al simbolurilor, valorilor și normelor unui grup sau chiar ale unei societăți.

Atitudinile față de cei identificați ca străini sînt ambivalente, implicînd și recunoașterea contribuțiilor sociale pozitive, acordarea de privilegii, toleranța față de diferențele culturale etc. Atitudinile xenofobiei apar frecvent în situații de schimbare socială rapidă, de crize economice și politice, în perioade de război etc. În astfel de situații, străinilor le sînt atribuite uneori roluri specifice instituției sociale a „țapului ispășitor”. „Țap ispășitor” este considerat o persoană sau un grup social, caracterizat prin posibilități reduse de apărare, asupra căruia se revarsă agresiunea acumulată. În sociologie spre exemplu, „țapul ispășitor” este considerato modalitate de manifestare a agresivității și, în consecință, este folosit ca indiciu al nivelului de agresivitate într-un grup sau colectivitate.

Tapul ispășitor este sindrom al unei antropologii victimare, reprezentînd anumite arhetipuri comportamentale formate de către societatea modernă în care trăim.

Definirea conceptului de antisemitism

Antisemitismul este o atitudine (politică, socială, religioasă, etc.) ostilă față de evrei ca atare, numai pentru că sunt evrei. Termenul („Antisemitismus”) a fost lansat în 1879 de jurnalistul german Wilhelm Marr într-o broșură propagandistă antisemită. Antisemitismul poate lua diverse forme: învățături religioase care proclamă inferioritatea evreilor, de exemplu cartea „Evreii și minciunile lor”, în care autorul scria că evreii sunt otrăvitori de fîntîni și ucigași de copii furați. Antisemitismul poate include opinii stereotipe și prejudecăți, sau forme politice care pot merge de la încercarea de a discrimina, izola și oprima, pînă la violența fizică contra evreilor.

Antisemitismul este în esență o formă de intoleranță etnico-religioasă, ca și xenofobia sau rasismul. În Israel, au fost arestați tineri antisemiți și neonaziști, rude de evrei. Există și un “antisemitism evreiesc” care se referă la faptul că unii evrei au adoptat stereotipurilor antisemite dominante sau care persistă în societățile non-iudaice în căre aceștia trăiesc.

Conform lui de Fontette, antisemitismul trebuie delimitat de critica academică a iudaismului, demers fără de care cea mai mare parte din literatura modernă de istoria religiilor, cea din statul Israel contemporan inclusiv, ar fi și ea „antisemită”[51, p. 53]. Cum spunea cîndva în parlamentul francez deputatul evreu Alfred Naquet, dacă antisemitismul ar însemna doar discuția pe tema și respingerea dogmei religiei iudaice, atunci chiar și evreii seculari – cum era el însuși – ar fi și ei „antisemiți”.

Definirea conceptului de intoleranță

Intoleranța este unul dintre cele mai grave vicii care și-a pus stigmatul pe întreaga istorie a civilizațiilor umane, iar izvorul acesteia vine, fără îndoială, din instinctul autoconservării. Frica și precauția firească înaintea a ceea ce ne este necunoscut, neobișnuit și străin, duce adesea spre ostilitate și intoleranță.

Acest fenomen este foarte răspîndit în lumea animală, dar și în societatea umană, însă numai în societatea umană el a luat o asemenea amploare, încît a generat razboaie sîngeroase, moarte și haos. Din păcate, încă nu ne-am învățat să omitem din comportamentul nostru emoțiile distrugătoare care aduc atîtea suferințe rasei umane. Pentru o ființă socială cum este omul, ostilitatea și intoleranța sunt surse permanente de conflicte, ceea ce este deosebit de periculos. Un savantul austriac avertiza despre acest pericol în cartea sa "Agresiunea": "…omul s-a învățat să se justifice în orice împrejurări, pentru orice fapte oribile. Nu există crime în istoria omenirii pentru care făptașii să nu fi găsit o justificare fie nobilă, fie patriotică, fie sfîntă și deci în afara oricărei critici [9, p. 160]."

Oricît ar părea de paradoxal, pericolul de a deveni intoleranți ne pîndește și din altă parte. Prozelitismul, alimentat de orgoliul și dorința de a domina, este un imbold foarte puternic al naturii omenești. Orice adevăr ar descoperi pentru sine, omul, ca o ființă socială, dorește să-l împărtășească altora, dar foarte adesea, cînd ideea nu este acceptată, autorul ei insistă în mod abuziv, devenind agresiv și intolerant. Acest lucru se întîmplă mai ales cu persoanele active și curajoase, care refuză să se adapteze la mediul social și care încearcă să și-l supună, croindu-l după bunul lor plac, adaptîndu-l la dorințele și necesitățile lor. Acest curaj este generat de aceeași frică în fața lumii necunoscute și neînțelese, plină de pericole potențiale. Acest lucru devine deosebit de clar în cazuri extreme, cînd natura oarecum isterică a unui asemenea soi de curaj este evidentă.

În opinia lui Mahatma Gandi, intoleranța este o formă de violență și obstacol în dezvoltarea unui adevărat spirit democratic. Fenomenul dă naștere la figuri odioase ca Hitler, Stalin, Pol Pot (Saloth Sar), precum și la instituții ca Închiziția și KGB-ul.

Aspecte conceptuale privind eliminarea discriminării și asigurarea exercitării principiului egalității îndrepturi a persoanelor fără deosebire de sex

Discriminarea pe motiv de sex sau "gen" este larg interzisă de instrumentele internaționale și regionale privind drepturile omului și în sistemele juridice naționale. În anumite discuții, "sexul" și "genul" sunt definite separat, sexul avînd o conotație mai biologică, pe cînd genul abordează o sferă mai largă și mai sociologică.

Sexul reprezintă caracteristicile biologice care disting ființele umane ca fiind de sex masculin sau femenin, iar genul social (gender din engleză) reprezintă conceptul cu privire la diferențele sociale dintre femei și bărbați, diferențe ce sunt învățate și pot fi schimbate în timp, prin educație. Așa dar, termenii sex și gen/gender definesc femeia și bărbatul. Sexul biologic al unei persoane, de obice, stabilește un standart alsupoziției, deși nu întodeauna sexul biologic corespunde identității sexuale asumate. Deci, nu ne naștem femei sau bărbați, ci ne naștem persoane de sex femenin și masculin; și devenim, ne formăm ca femei și barbați [50, p. 3].

Ne transformăm, cel mai adesea, în ceea ce ne dictează societatea, care ne impune anumite valori, așteptări prestabilite, ce au rol de a ne modela. De aceea putem spune ca ne naștem cu un sex anume, dar nu și cu un gen anume. Acesta din urmă se formează în strînsă dependență de tipul societății, de gradul său de cultură și civilizație.

Există mai multe moduri diferite de a înțelege ceea ce constituie sexul și, astfel, ceea ce constituie o discriminare pe acest motiv. Cea mai comună înțelegere este distincția între bărbați și femei. Cu toate acestea, instanțele au extins înțelegerea sexului pentru a include discriminarea cu privire la activități sau responsabilități biologice sau în mod tradițional asociate cu fiind de sex feminin, cum ar fi sarcina și îngrijirea copiilor.

Discriminarea directă pe motiv de sex apare frecvent în jurisprudență. A fost deosebit de evident în cazuri de ocupare a forței de muncă. Practicile discriminatorii includ prejudecăți în angajare, promovare, remunerare, reziliere și de compensare. Discriminarea indirectă pe motive de sex este mai puțin abordată.

Cu toate acestea, UE, s-a confruntat cu una dintre cele mai importante subseturi de discriminare indirectă de sex în ocuparea forței de muncă, tratamentul diferențiat al lucrătorilor, care lucrează în formatul timp parțial. Acțiunea pozitivă concepută pentru a realiza egalitatea sexuală completă este în general permisă în conformitate cu instrumentele internaționale și CEDAW contemplă explicit acțiunea pozitivă [29, p. 1-2]. Hărțuirea sexuală este tratată ca o formă de discriminare directă pe motive de sex în sisteme juridice cum ar fi India, deoarece se interferează în mod nejustificat cu performanța femeii la locul de muncă și creearea unui mediu de lucru ostil.

Se întîlnesc astăzi din ce în ce mai puține persoane mai ales în societățile declarate civilizate care să susțină diferențe esențiale între persoanele de sex feminin și cele de sex masculin și, pe baza lor, să admită discriminarea. Ceea ce nu înseamnă că discriminarea a și dispărut în urma declarațiilor de egalitate făcute de indivizi sau chiar în urma unor îmbunătățiri ale legislațiilor diferitelor țări. Tocmai datorită acestei realități, în articolele 34, 35, 36, Parlamentul European în Rezoluția din 27 septembrie 2007 privind egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană – face următoarele precizări:

– insistă asupra necesității de a dezvolta politici în vederea combaterii, de la primele vîrste școlare, a stereotipurilor legate de sexe în domeniul educației, inclusiv prin eliminarea acestora din programele de studiu și din manualele școlare, oferind programe de sensibilizare a profesorilor și elevilor și încurajînd băieții și fetele să adopte modele educaționale netradiționale;

– invită Comisia să instituie dialogul cu și să încurajeze mass-media, avînd în vedere rolul plin de influență socială al acestora, pentru promovarea egalității între femei și bărbați și pentru împiedicarea imaginilor stereotipe despre femei și bărbați [32, p. 2];

– recomandă elaborarea unor măsuri de sensibilizare la nivel paneuropean pentru a crește sensibilizarea la atitudinea toleranță-zero față de insultele cu caracter sexist și prezentarea într-un mod degradant a femeilor în mass-media și în comunicarea comercială ( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO 28.8.2008).

Evident, eliminarea discriminării dintre sexe nu poate avea loc doar în urma unor măsuri, fie acestea chiar punitive, întrucît, procesul discriminării are rădăcini profunde și cauze dintre cele mai diferite.

Una dintre cauze ține chiar de simbolurile pe care le sugerează sexul feminin sau masculin. Autorul unei celebre cărți, Democracy and Education [8, p. 93-94], consideră inventarea simbolurilor ca fiind un eveniment extraordinar în istoria umană.

Întrucît tratăm prea des indivizii și problemele lor așa cum s-a făcut întotdeauna, fără să luam în considerare modificările impuse de condițiile care se schimbă, Alfred Korzybski, fondatorul semanticii generale, a sugerat că o persoană ar trebui să claseze mental termenii săi generali și în felul acesta să reduca tendința de a face asemenea erori semantice. Cînd clasam termenii, îi separăm pe baza unor diferențe și, procedînd astfel, recunoaștem unicitatea lor. Ceea poate însemna că atunci cînd ne referim la bărbați sau la femei trebuie să avem în vedere specificitatea sexului, a genului, dar și individualitatea persoanei [13, p. 169].

Acesta este unul din scopurile mișcărilor feministe – o încercare de a ieși dintr-o categorie, de a scoate etichetele care, în mod tradițional, au fost atașate rolului femeii în societate. Alte organizații fondate, reprezintă încercări specifice de a sparge tiparele în care persoanele au fost plasate. Grupurile militantelor feministe protestează impotriva faptului că femeile nu au fost niciodată categorizate ca indivizi, ci au fost văzute doar ca parteneri tăcuți ai bărbaților, un fel de rău necesar, cu rolul principal de a asigura urmași bărbaților.

Așadar, pînă de curînd am fost învățați că bărbații sunt de gen masculin, iar femeile de gen feminin, primii sunt puternici, căci tocmai de aceea sunt bărbați, iar femeile sunt mai slabe, nu se pot bate și deci trebuie ocrotite. Începuturile acestei viziuni coboară pînă în epoca tribală. Nu este o viziune specifică doar culturii noastre tradiționale. În vechea Chină, Yin și Yang nu se puteau concepe decît prin opoziția sexelor. Bărbații și femeile erau considerați ca două corporații opuse, avînd o sumedenie de interdicții și bariere sexuale. După modelul acestei opoziții a sexelor s-a făcut și repartiția sezonieră a activităților omenești. Yin și Yang au fost concepute nu ca o dualitate a Existenței și a Non-existenței, a binelui și a răului, ci ca o opoziție relativă și de natură ritmică între două grupe rivale și solidare. În același timp forțele ultime ale naturii au fost imaginate și reprezentate de chinezi după modelul diviziunii sexelor [59, p. 2].

Genul nu înseamnă însă același lucru cu sexul biologic. Această distincție este importantă pentru a înțelege cum viziunile noastre asupra sexului biologic influențează identitățile genului.

Giddens consideră că există două teorii referitoare la identitatea și sexualitatea genului, cea a lui Sigmund Freud fiind cea mai influentă și cea mai des discutată, acceptată sau combătută. Freud a teoretizat că diferențierile pornesc din prima copilărie și se accentuează în școală în urma grupurilor formate de membrii de același sex.

Indiferent de ce credem despre bărbați sau femei, cert este faptul că diferențierile sunt influențate puternic de noțiunile culturale. Realitatea arată că anumite activități sunt considerate mai ales masculine, sau mult ales feminine. Ni se pare normal ca femeile să fie educatoare, învățătoare sau medic și ieșit din comun să fie marinar, pilot, inginer constructor. Astfel, fie că oamenii pescuiesc, țes, se luptă sau citesc poezii, aceste activități sunt văzute diferit în raport cu opinia celor din jur, opinie care, la rîndul ei, depinde de experiențele anterioare ale celui care le observă. În același fel, programele pe care oamenii le urmăresc la televizor serialele, meciurile de box, programele de știri, afectează modul în care socializăm unii cu alții, toate acestea contribuind la dezvoltarea contextelor genurilor.

La rîndul ei, cultura fiind într-o continuă transformare, se schimbă și felul în care ne raportăm față de genul masculin sau de cel feminin. De exemplu, acum o jumătate de secol, să zicem, era anormal (sau cel puțin ciudat) ca bărbații să gătească sau să îngrijească de copii, în timp ce mama se afla la lucru, iar acum chiar legislația oferă posibilități ca ei să întrerupă serviciul și să preia ocupații considerate cîndva specific feminine.

Ceva mai mult: diferențele de gen duc chiar la diferențe de percepție a frumuseții. De la tipul femeii din antichitatea greacă, cu sîni bogați și abdomen puternic s-a trecut, în zilele noastre, la model femeii subțiri, înaltă și cu brațe lipsite de musculatură, ceea ce înseamnă că noțiunile noastre de masculinitate și feminitate se schimbă încontinuu, conduse de interese comerciale și alte forțe culturale. Astfel a apărut și o largă piață de desfacere a cosmeticelor pentru bărbați, deși, spre deosebire de femei, majoritatea bărbaților nu vor să vorbească despre machiaj, nu vor să fie văzuți în public cumpărînd produse cosmetice și nici nu recunosc că știu cum se folosesc acestea. Iar dacă își vopsesc părul fac eforturi să ascundă schimbarea.

Deci, nu ne naștem femei sau bărbați, ci ne naștem persoane de sex femenin și masculin; și devenim, ne formăm ca femei și barbați.

Ne transformăm, cel mai adesea, în ceea ce ne dictează societatea, care ne impune anumite valori, așteptări prestabilite, ce au rol de a ne modela. De aceea putem spune ca ne naștem cu un sex anume, dar nu și cu un gen anume. Acesta din urmă se formează în strînsă dependență de tipul societății, de gradul său de cultură și civilizație.

Aspecte conceptuale privind eliminarea discriminării și asigurarea exercitării principiului egalității îndrepturi a persoanelor fără deosebire de origine etnică, naționalitate, limbă, religie, orientare sexuală, cetățenie

Cu toate că există atîtea instrumente de combatere a discriminării minirităților, atîtea discuții, atîtea proiecte, totuși problema aceasta rămîne una actulă în zilele noastre. Chiar să luăm ultimele tragedii întîmplate la Paris, asta încă o dată a înrăutățit părerea despre cei de origine arabă. După atacul terorist din 11 septembrie 2001 din New York, în lume s-a înregistrat o creștere îngrijorătoare a sentimentelor rasiste, și anume față de cei de origine arabă, care au devenit un stereotip al „extrimismului, terorismulu”, astfel cei din religia musulmană fiind numiți ca fiind cea mai extrimistă religie. În orice și ce țară nu s-ar afla persoanele de origine arabă, ele vor fi tratate cu suspiciune.

O altă problemă actuală secolului nostru, este orientarea sexuală. "Orientarea sexuală" se referă la sentimentele de atracție romantică sau sexuală pentru o altă persoană, fie de gen opus ("heterosexual"), de același gen ("homosexual") sau de ambele genuri ("bisexual"). Această secțiune se concentrează asupra protecției drepturilor omului pentru persoanele care au o orientare homosexuală sau bisexuală care pot fi considerate drept "homosexuale" (gay), "bisexuale" sau "lesbiene". Termenul LGB va fi folosit în această secțiune, așa cum este cuvîntul preferat de utilizat atunci cînd se referă la persoanele lesbiene, gay, și bisexuale, ca un grup distinct într-un context juridic. Deși persoanele transgender sunt incluse în grupul LGB, comunitățile transgender și transsexuale se confruntă cu un set unic de obstacole juridice și, prin urmare, ar trebui menționat faptul că principiile juridice discutate în această secțiune nu se aplică în mod necesar asupra lor.

Stigmatul asupra homosexualității există în multe părți ale lumii și discriminarea, violența, hărțuirea și incriminarea actelor homosexuale amenință drepturile persoanelor LGB. În plus, interferența cu viața privată a persoanelor LGB este o realitate comună. „Homofobia” a avut efect asupra marginalizării persoanelor din societate pe baza orientării lor sexuale, crescînd probabilitatea de discriminare sau apariția "crimelor motivate de ură".

Lipsa de protecție juridică adecvată și sprijin din partea instituțiilor statului pentru a preveni discriminarea și violența împotriva persoanelor pe baza orientării lor sexuale este, prin urmare, o altă problemă care se referă la protecția acordată în temeiul dreptului internațional al drepturilor omului. Discriminarea împotriva persoanelor gay, lesbiene și bisexuale poate lua forma de:

• incriminarea homosexualității și acte sexuale consensuale între persoane de același sex;

• restricțiile privind dreptul de a se căsători;

• restricțiile privind libertatea de exprimare;

• o vîrstă minimă mai mare pentru acte sexuale de comun acord între parteneri de același sex;

• tratament diferențiat în materie de adopție și custodia copilului;

• tratament diferențiat în ceea ce privește accesul la asistență socială și pensii, sau

• lipsa unui recurs efectiv la nivel național pentru a solicita despăgubiri pentru abuzuri [53, p. 25].

Aceste persoane fiind tratate ca fiind ceva rău, iar atitudinea față de ei ar fi ca atitudinea față de „ciumă”. La urma urmei toți suntem la fel, iar luînd în considerație problema aceasta, atunci persoanele cu o orientare sexuală diferită de a majorității ne discriminează pe cei din majoritate.

Potrivit reglementărilor internaționale, drepturile persoanelor care fac parte din minorități sunt garantate și exercitate în cadrul legislativ și instituțional al statului respectiv. Însăși egalitatea în drepturi și non-discriminarea plasează drepturile acestor persoane în același cadru conceptual și instituțional cu drepturile celorlalți cetățeni ai statului. Documentele internaționale solicită statelor să adopte măsuri în toate domeniile vieții politice, economice, sociale și culturale pentru a promova egalitatea în drepturi a persoanelor în cauză și pentru a asigura participarea lor deplină la viața publică.

Pentru a ridica nivelul de informare al oamenilor asupra tratamentului egal și non-discriminării în statele-membre ale Uniunii europene, anul 2007 a fost desemnat anul european al egalității de șanse pentru toți. Scopul acestei acțiuni a fost de a informa oamenii despre drepturile lor, de a celebra diversitatea și a promova egalitatea de șanse pentru fiecare în Uniunea Europeană. Totuși, obstacolul principal în protecția drepturilor omului și combaterea discriminării este faptul că majoritatea țărilor nu acceptă intervenția în treburile lor interne și nu recunosc că există discriminare. Și organizațiile internaționale, precum ONU sau Consiliul European, se confruntă cu dificultăți ăn lupta cu discriminarea, întrucît statele nu prezintă informații obiective la acest subiect.

Discriminarea de origine etnică, naționalitate, limbă, religie, orientare sexuală, cetățenie aș putea spune că depinde foarte mult de momente istorice ce s-au îintîmplat într-un stat anume, poate ceea ce ține de Europa nu e chiar așa, dar pentru țările din Asia, e chiar ceva specific și acest sentiment este prezent uneori peste sute de ani. China prezintă discriminare pentru persoanele din țările africane, aceste motive de discriminare ia naștere prin anii 1960, cînd un grup de studenți africani, prin schimb de experință, au ajuns în China, studenții africani deseori nu mergeu la ore, nu erau punctuali și alte elemente ce țin de comportament, etică etc. În anul 2007, cînd poliția anti-drog al regiunii Beijing, a raportat ca suspecții criminali ar fi de origine africană, însă oficialii poliției au negat toate acestea. O altă etnie pe care China o privește cu antipatie, este Japonia, acest conflict are rădăcini foarte adînci, de pe la sfirșitul Dinastiei Qing (1644-1912), apoi a urmat Al doilea război chino-japonez (1937-1945), apoi Masacrul din Nanking și acțiunele post-război ale Japoniei [54, p. 1].

În Japonia, în 2005, după o investigație de 9 zile al Doudou Diène (Reporter special al Comisiei Națiunilor unite ale Drepturilor Omului), în raportul pentru UNCHR (The United Nations Commission on Human Rights) a fost concluzionat faptul că Japonia discriminarea și xenofobia afectează trei grupuri primare: minoritățile naționale, latino-americanii și descendenții japonezi, în special cei brazilieni și al altor țări „sărace”.

Pentru un alt stat dezvoltat din Asia, Corea de Sud, unde la fel este întîlnită discriminarea față de persoanele cu dublă cetățenie, față de copii mixti și nu în ultimul rînd față de Japonia, la fil din motive istorice, cum ar fi război, invazie, masacre. Acest stat cît și Korea de Nord este unul omogen, pe parcursul istoriei, statutul de refugiat a dat doar la 60 de persoane, comparînd cu Africa de Sud care a acceptat 35.000 de refugiați.

Aspecte conceptuale privind eliminarea discriminării și asigurarea exercitării principiului egalității îndrepturi a persoanelor fără deosebire de vîrstă, disabilitate, contractare a HIV/SIDA

Cu referință la discriminarea la angajarea în cîmpul muncii și la locul de muncă, experții au menționat că persoanele în etate deseori sunt forțate să părăsească locul de muncă, deși ar putea continua cu succes să muncească și după pensionare.Acestea cu greu își găsesc un loc de muncă pe măsura rezistenței la fizice. La locul de muncă persoanele în etate sunt discriminate prin faptul că deseori sunt considerate învechite, iar viziunile și părerile lor nu sunt luate în considerație, tinerii preferînd să-și demonstreze superioritatea [49, p. 20].

Astfel, conform opiniei experților, discriminarea persoanelor cu dizabilități în câmpul muncii ține de lipsa unor politici eficiente în domeniul dat, care ar încuraja antreprenorii să angajeze persoanele cu dizabilități, neadaptarea locurilor de muncă la necesitățile persoanelor cu dizabilități, accesul limitat al persoanelor cu dizabilități la cursurile de orientare și reorientare profesională în cadrul oficiilor forței de muncă, și chiar uneori de frica angajatorilor care cred că aceste persoane nu vor face față cerințelor. Experții au menționat că uneori, chiar dacă angajatorii sunt deschiși și le oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități, ele nu pot fi angajate din cauza accesului limitat la clădiri. De fapt, lipsa rampelor de acces a fost menționată de către experți drept una din barierele principale pentru persoanele cu dizabilității fizice atât la angajarea în câmpul muncii, cât și la alte servicii din comunitate. [49, p. 18].

Discuții, legi ce ar trebui să sensibilizeze populația cel puțin daca tot nu lucrează la forța maximă pentru a elimina discriminarea, explicații că stigmatizarea și ignoranța persoanelor seropozitive (HIV/SIDA), se dovedesc a fi cele mai dificile obstacole, cu care se confruntă în viața lor cotidiană. Marginalizarea și indiferența față de aceste persoane duce la situații clasice de discriminare în deosebi la locul de muncă sau acces la educație ori bunuri și servicii publice.

Nivelul înalt de discriminare a persoanelor HIV+ în domeniul muncii, al educației, al sănătății a fost menționat și de către experți în timpul studiului Delphi și al discuțiilor în focus-grup a unui studiu social. Astfel, cu referință la discriminarea în câmpul muncii, experții au menționat că, deși în Republica Moldova, conform legislației, nu există o cerință de a prezenta un certificat privind statutul HIV la angajare, deseori companiile cer acest document și persoanele HIV pozitive din start sunt lipsite de posibilitatea de a obține un loc de muncă [49, p. 21]. Conform opiniei experților, chiar și în condițiile când certificatul privind statutul HIV nu este cerut de către angajator, există practici indirecte de a stabili dacă persoana este HIV pozitivă. Una din aceste practici ține de necesitatea prezentării livretului militar pentru persoanele supuse militar. În livretul militar, conform legislației, este indicat statutul persoanei la HIV.

O modalitate indirectă de a afla statutul persoanei la HIV este și cerința de a prezenta certificat medical, în cazul în care persoana lipsește de la serviciu pe motiv de boală. În certificatul medical este indicată, de obicei, maladia de care a suferit persoana.

Deși sindicatele ar trebui să ia măsuri consecvente în vederea protecției drepturilor persoanelor HIV pozitive, ordinul privind testarea la HIV a unor persoane care practică anumite profesii a fost aprobat cu acordul sindicatelor. De asemenea, există o listă de profesii stabilită în baza legii care nu pot fi practicate de persoanele cu HIV+. Cu referință la discriminarea în domeniul ocrotirii sănătății, experții au menționat că până în prezent există practica de a scrie cu roșu pe fișa medicală codul maladiei HIV în cazul persoanelor HIV pozitive. Acest cod este bine cunoscut de către toți lucrătorii medicali și nu numai. În același context experții au menționat practica discriminatorie existentă cu referință la femeile însărcinate HIV pozitive, care sunt puse în condiția de a naște doar în secții ale spitalelor abilitate cu dreptul de a moși femeile HIV pozitive. Experții au menționat că nivelul de toleranță al medicilor față de persoanele HIV pozitive este chiar mai redus decât cel al populației generale [49, p. 22].

Cu referință la discriminarea în domeniul educației, experții și-au dat cu părerea că există instituții de învățământ superior cum ar fi Universitatea de Medicină sau Academia de Poliție, unde certificatul privind statutul HIV este o cerință la admitere. Totodată, studenții străini sunt în situația de a face testul la HIV în fiecare an și de a prezenta certificatul privind statutul HIV la instituțiile de învățământ. Conform părerilor experților, au fost cazuri în ultimii ani când copiii care aveau părinți cu statut HIV+ erau alungați din grădinițele de copii sau chiar din școli la cererea cadrelor didactice și a părinților copiilor sănătoși [49, p. 23].

Astfel, de cele mai multe ori, aceste persoane nu pot benificia de minimul serviciilor disponibile, fie din cauza că sunt refuzate, fie din cauza reticențelor sau a fricii de a fi respinse. Aceste stereotipuri și prejudecăți trebuie înlăturate dintr-o societate modernă și tolerantă. Pentru a informa persoanele și creșterii gradului de conștientizare a pandemiei de SIDA cauzată de răspîndirea infecției cu HIV, 1 decembrie a fost proclamată ca fiind „Ziua mondială de combatere a SIDA” [44, p. 36]. Cu toate acestea discriminarea nu a dispărut, dar intr-un mic procent a scăzut și a fost conștientizată ca fiind una dintre cele mai distructive epidemii din istorie, ceea ce a trezit într-o oarecare măsură mila față de aceste persoane seropozitive.

Problema vîrstei și unelor probleme cu disabilitate oricum rămîn, iar o soluționare nu se prevede, iar ca și oarecare discriminare, depinde de cultura, faptele, conștientizarea și acceptarea fiecărui om în parte.

Protecția împotriva manifestării discriminării în procesul exercitării unor drepturi fundmentale

Drepturile fundamentale cetățenesti reprezintă acele drepturi ale cetățenilor care sunt esențiale pentru existența fizică, pentru dezvoltarea materială și intelectuală a acestora, precum și pentru asigurarea participării lor active la conducerea statului. Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetățenilor, esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalității umane, drepturi stabilite prin Constituție si garantate prin Constituție și legi [47, p. 1]. Mai jos vom analiza protecția împotriva discriminării a două drepturi fundamentale, și anume: dreptul la muncă și dreptul la învățătură.

Protecția împotriva manifestării discriminării în procesul exercitării dreptului la muncă

Dreptul muncii este ramura de drept care cuprinde normele juridice aplicabile relațiilor de muncă individuale și colective ce se nasc între patroni și salariați cu ocazia prestării muncii. Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale, care reglementate de normele juridice, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă.

Libertatea muncii este garantată prin Constituție. Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă și a profesiei, în sensul posibilității cetățeanului de a desfășura potrivit pregătirii sale, o muncă liberă aleasă sau acceptată în domeniul economic, administrativ, juridic, social sau cultural posibilitatea garantată de către stat; retribuția pentru munca depusă; ajutorul de șomaj; securitatea și igiena muncii. Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.

Legislația muncii definește drepturile și obligațiile lucrătorilor și ale angajatorilor. Legislația UE în domeniul muncii acoperă două domenii principale:

condițiile de muncă – timpul de lucru, munca cu fracțiune de normă, contractele cu durată determinată, detașarea lucrătorilor;

informarea și consultarea lucrătorilor cu privire la concedierile colective, la transferurile de întreprinderi, etc [34, p. 2].

În ultimele decenii, politicile UE au vizat asigurarea unui nivel ridicat de protecție socială și de ocupare a forței de muncă; îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă; protejarea coeziunii sociale.UE își propune să promoveze progresul social și să îmbunătățească condițiile de trai și de muncă ale cetățenilor europeni.

În ceea ce privește legislația muncii, UE vine în completarea inițiativelor adoptate de fiecare stat membru al UE, prin stabilirea unor standarde minime. În temeiul tratatului – în special al articolului 153 – UE adoptă legislație (directive) care stabilesc cerințe minime în materie de: condiții de muncă și de încadrare în muncă; informare și consultare a lucrătorilor.

Statele membre au însă dreptul să asigure niveluri mai ridicate de protecție, dacă doresc acest lucru. De exemplu, conform Directivei europene privind timpul de lucru, fiecare lucrător trebuie să beneficieze de 20 de zile de concediu plătit pe an, însă multe țări au optat pentru extinderea acestui drept [30, p. 1].

UE adoptă directive, iar statele membre le transpun în legislația națională și le pun în aplicare. Acest lucru înseamnă că autoritățile naționale – inspectoratele de muncă și instanțele judecătorești, de exemplu – sunt cele care asigură respectarea normelor.

În cazul litigiilor aflate pe rolul unei instanțe naționale, atunci cînd apare o problemă legată de interpretarea unei directive UE, instanța poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Curtea de Justiție a UE oferă instanței naționale răspunsurile de care are nevoie pentru a soluționa cauza respectivă.

Comisia verifică dacă directivele UE sunt transpuse în legislațiile naționale și asigură, prin acțiuni sistematice de monitorizare, aplicarea corectă a normelor.

În cazul în care consideră că un stat UE nu a transpus corect o directivă în legislația națională, Comisia poate decide să inițieze o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

În acest fel, Comisia garantează că toate drepturile prevăzute în directive se regăsesc în legislațiile naționale. Dar Comisia nu poate să ofere despăgubiri cetățenilor, de acest aspect fiind responsabile autoritățile naționale competente.

Avînd în vedere faptul că în Uniunea Europeană există peste 240 de milioane de lucrători, de drepturile conferite de legislația UE în domeniul muncii beneficiază în mod direct un număr mare de cetățeni, iar aceste drepturi au un impact pozitiv asupra unuia dintre cele mai importante și tangibile aspecte ale vieții noastre de zi cu zi.

În plus, de legislația UE în domeniul muncii beneficiază angajatorii și societatea în general prin:

asigurarea unui cadru clar privind drepturile și obligațiile la locul de muncă;

protejarea sănătății la locul de muncă;

promovarea unei creșteri economice durabile [41, p. 1; 49, p. 9].

În plus, legislația UE în domeniul muncii este necesară pentru buna funcționare a pieței unice. Libera circulație a bunurilor, a serviciilor, a capitalului și a lucrătorilor trebuie însoțită de acte legislative în domeniul muncii, pentru a se asigura o concurență loială între țări și întreprinderi. Succesul ar trebui să fie obținut prin produse și servicii mai bune, nu prin standarde mai reduse în materie de legislația muncii.

Protecția împotriva manifestării discriminării în procesul exercitării dreptului la educație

Un alt drept fundamental, este dreptul la educație, de asta depinde și un viitor mai prosper al statului.

În cazul politicilor din domeniile educației și formării profesionale, se iau hotărîri în conformitate cu procedura legislativă ordinară. În conformitate cu principiul subsidiarității, politicile de educație și de formare profesională se decid de către fiecare stat în parte, iar pentru statele-membre Uniunii Europene, UE are un rol de sprijin. Cu toate acestea, există un număr de provocări comune tuturor statelor membre – cum ar fi societățile în curs de îmbătrînire, deficitul de competențe al forței de muncă și competiția la nivel global – astfel încît este nevoie de reacții comune și ca țările să conlucreze și să învețe unele de la altele.

Dreptul la educație conține dretul persoane de a i se asigura: învățămîntul primar obligatoriu, gratuit și accesibil turturor; învățămîntul secundar generalizat, gratuit și accesibil tuturor; învățămîntul superior accesibil tuturor, în deplină egalitate; garanțiile materiale necesare desfășurării unui proces Protecția împotriva manifestării discriminării în procesul exercitării dreptului la educație de învățămînt modern și eficient (cadre didactice competente, laboratoare, biblioteci, materiale didactice etc.). Toate acestea implică obligații corelative și ferme din partea statului pentru dezvoltarea rețelei școlare la toate nivelurile de învățămînt, pentru asigurarea unui sistem adecvat de burse și ameliorarea condițiilor materiale ale personalului didactic [31, p. 1; 52, p. 1].

Majoritatea instrumentelor internaționale în domeniul drepturilor omului obligă statele să asigure egalitatea în privința accesului la educație și calitatea procesului de învățămînt. UE sprijină și prioritățile procesului de la Bologna, care promovează o mai mare coerență la nivelul studiilor universitare, precum și spațiul european al învățămîntului superior, lansat în 2010. În fine, Institutul European pentru Inovare și Tehnologie (EIT) este prima inițiativă UE care integrează în totalitate cele trei laturi ale „triunghiului cunoașterii” (educație, cercetare, inovare) și va urmări să se evidențieze ca un model de referință în plan mondial, care să inspire și să determine schimbări în instituțiile de educație și cercetare existente.

„Tineretul în mișcare” este un pachet cuprinzător de inițiative politice în domeniul educației și ocupării locurilor de muncă în rîndul tinerilor din Europa. Lansat în 2010, face parte din strategie Europa 2020. Inițiativa urmărește îmbunătățirea nivelului de educație și a șanselor de a fi angajați ale tinerilor, reducerea ratei ridicate a șomajului în rîndul tinerilor, în conformitate cu obiectivul mai larg al UE de a ajunge la o rată de ocupare a locurilor de muncă de 75% pentru populația activă (20-64 ani).

Domeniile educației, formării și sportului au fost recunoscute ca vectori esențiali ai strategiei UE de creștere economică pentru următorul deceniu pentru a depăși criza socio-economică care afectează țările Europei, pentru a impulsiona creșterea economică și crearea de locuri de muncă și a promova echitatea și incluziunea socială a fost creat „Programul Erasmus+”.

În acest context, Erasmus+ este programul UE în domeniile educației, formării, tineretului și sportului pentru perioada 2014-2020. Este construit pe baza inițiativelor mai vechi ale Uniunii de promovare a schimburilor și a dezvoltării sistemelor de educație și formare și a muncii în rîndul tinerilor.

Erasmus+ este conceput să susțină eforturile țărilor de a folosi în mod eficient potențialul uman și social al Europei, afirmînd, totodată, principiul învățării continui prin asocierea sprijinului cu învățarea formală, non-formală și informală în domeniile educației, formării și tineretului. Erasmus+ este rezultatul integrării următoarelor programe ale UE implementate în cursul perioadei 2007-2013 [42, p. 8].

Cu toate aceste instrumente pentru asigurare a învățămîntului, comercializarea excesivă a educației superioare prestate de instituțiile publice a limitat drastic accesul tinerilor din familiile sărace la studii superioare. De acea în Republica Moldova, dar și în alte țări, copii care provin din familii sărace nu au acces, sau este destul de limitat accesul la sistemul de învățămînt superior.

În conformitate cu literatura de specialitate, stigma este o etichetă socială, o formă de prejudecată care discreditează sau respinge o persoană ori un grup de persoane, ce sunt considerate a fi diferite de ceilalți. Atunci când persoanele acționează în baza unor prejudecăți, stigma se transformă în discriminare. Stigma și discriminarea reprezintă un tandem și se dezvoltă sub formă de spirală. Astfel, stigma provoacă atitudini discriminatorii față de anumite grupuri de persoane în funcție de vârsta lor, sex, orientarea sexuală, etnie, starea sănătății etc. Atitudinile se transformă în comportamente discriminatorii față de aceste grupuri de persoane, fapt ce contribuie la rândul lui la mărirea stigmei. Efectele stigmei și ale discriminării sunt foarte negative în raport cu grupurile în cauză și sunt exprimate prin excluziunea socială, politică, economică a acestora.

O PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA INSTRUMENTELOR ȘI MECANISMELOR INTERNAȚIONALE ȘI LOCALE PRIVIND ELIMINAREA DISCRIMINĂRII

Discriminarea din considerente rasiale sau etnice este o experiență ce poate fi ușor ignorată de trecători. ’’Poți să ridici din umeri și să mergi mai departe; dacă banii tăi nu sunt destul de buni pentru acești rasiști, du-te să-i cheltui în altă parte’’, susțin unii oameni. Dar acest tip de raționament

neagă faptul că experiența respectivă ar fi una umilitoare. Dacă se întîmplă iar și iar îți va diminua respectul de sine și, dacă ți se întîmplă nu numai ție, ci și rudelor tale și altora aparținînd aceleași etnii, poți ajunge la concluzia că aparții unui grup de “oameni inferiori”. Astfel, această experiență are un impact puternic atît asupra vieții persoanei, cît și asupra relațiilor cu alții.

În același timp însă, nestăruința obținerii remediului pentru încălcarea dreptului și posibilitățile reale de obținere a unor compensații pot fi în mod considerabil diminuate și datorită lipsei unui suport instituțional. Datorită existenței unor temeri sociale, a lipsei de încredere în sistemul judiciar și de teama represaliilor, minoritățile și celelalte persoane protejate împotriva discriminării nu vor folosi dreptul lor de a depune o plîngere, ci dimpotrivă, vor renunța la el.

Experiența a dovedit că deseori este foarte greu, practic aproape imposibil să dovedești că prejudecățile rasiale stau la baza (sau reprezintă cauza) discriminării. Principalul obstacol în obținerea remediului în astfel de situații constă în lipsa prevederilor explicite de interzicere și sancționare a comportamentului care are drept consecință discriminarea directă sau indirectă.

Touși, cel mai relevant aspect cu privire la sancționarea discriminării este pe de o parte, existența unei legislații specifice și a unui mechanism specializat la nivel național; pe de altă parte, existența unor asemenea instrumente legale este insuficientă atît timp cît nu funcționează coerent. Existența unei legislații anti-discriminatorii și a unui mecanism specializat în sancționarea discriminării este strîns legată de modul în care aceste mecanisme sunt structurate, de competența și de atribuțiile lor, de modul în care se asigură accesul efectiv al unei persoane la acest organism.

Evoluția legislativă în ceea ce privește discriminarea s-a dezvoltat în unele state de așa manieră încît conștientizarea realității existente în comunitățile locale au impus trecerea de la un domeniu de aplicare restrîns la impunerea instituțiilor publice de a crea scheme rasiale care să

demonstreze garantarea oportunităților de șanse egale indiferent de naționalitate, origine socială sau etnică. Acest lucru este necesar a fi realizat chiar în interiorul instituțiilor publice dublate de respectarea unor Coduri de Practică elaborate de un un organism specializat în combaterea discriminării (spre exemplu, Comisia pentru Egalitate Rasială din Marea Britanie).

În același context, susținerea prin fonduri publice a dezvoltării capacității organizaționale la nivel local, a creat un sistem complex de rețele în care sunt implicate organizații nonguvernamentale, prin care individul are asigurat accesul la justiție, la informații și resurse astfel încît victima are posibilitatea efectivă de a obține remediul dreptului încălcat prin discriminare.

Principiile egalității și nediscriminării sunt esențiale pentru orice sistem de protecție a drepturilor omului. Aceasta este evident atît din dispozițiile instrumentelor internaționale în

domeniul drepturilor omului cît și jurisprudența organismelor lor de monitorizare. Deși instrumentele internaționale privind drepturile omului au în comun dispoziții fundamentale privind egalitatea, textul și interpretarea acestor prevederi cu privire la egalitate, natura cazurilor luate în considerare și, prin urmare, nivelul de dezvoltare și expertiză în fiecare aspect de protecție egalitate variază considerabil [35, p. 56]. Astfel de variații reflectă politica și imperativele care stau la baza fiecărui sistem de protecție a drepturilor omului și sistemele sociale ale statelor de unde provin astfel de cazuri. În activitatea sa cu privire la egalitate, INTERIGHTS a recunoscut demult potențialul de consolidare a protecției prin utilizarea jurisprudenței și a strategiilor comparative. Cazurile într-o țară sau în cadrul unui sistem internațional sau regional pot fi de mare valoare în stabilirea precedentelor în altă parte, și succesele obținute în raport cu o formă de discriminare pot fi folosite în combaterea alte forme de discriminare.

În continuare vom analiza standartele locale și internaționale cu privire la eliminarea discriminării.

Instrumentele și mecanismele ONU privind eliminarea formelor de discriminare

Aici vom descrie și studia cele mai importante instrumente și mecanisme la nivel internațional din cadrul ONU ce abordează drepturile omului în general, iar în particular eliminarea discriminării. Mai întîi de toate vom defini termenii ce-i vom folosi destul de des în acest paragraf al lucrării: instrument și mecanism.

Prin instrumente se subînțeleg diferitele documente care conțin principii, norme (standarte) privind drepturile omului, inclusiv privind eliminarea discriminării, adoptate de organizații internaționale, regionale sau statale, cum ar fi: tratate, pacte, convenții, recomandări, rezoluții, legi.

Mecanismele reprezintă anumite structuri organizaționale (judecătorii internaționale, naționale, organizații internaționale, comitete, comisii, grupuri de lucru ale referințelor speciali) abilitate cu atribuții de control atît în domeniul drepturilor omului, cît și în domeniul eliminării discriminării.

Instrumentele și mecanismele internaționale în domeniul dreptului omului și locale asigură atît principiul egalității, cît și principiul non-discriminării.

Dintre principalele instrumente, care contribuie la combaterea și eliminarea discriminării pot fi enumerate următoarele: Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional privind drepturile civile și politice, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (New York, 21 decembrie 1965), Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminarea față de femei ( a fost adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 18 decembrie 1979), Convenția internațională privind suprimarea și pedepsirea crimei de apartheid, ș.a.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de a III-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, după aceea, să fie "distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățămînt, fără deosebiri ținînd de condiția politică a țărilor sau teritoriilor". Pe parcursul acestui document drepturile universale ale omului sunt prezentate ca fiind un cod legal de comportament pentru promovarea conștiinței plenare și totodată reprezentări ale integrării, fiind cele care leagă particularul de universal [35, p. 63].

Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane. Visul european este unul atrăgător, dar care pare utopic și greu de atins. Este dificil de imaginat sute de milioane de oameni coalizîndu-se în jurul unei asemenea viziuni grandioase, tocmai din cauza faptului ca oamenii sunt diferiți. Amenințările la adresa supraviețuirii și a securității au crescut, ceea ce a generat formarea statului-națiune. Dar pentru ca lucrurile sa nu se desfășoare în haos, a fost necesara apariția drepturilor universale ale omului și drepturile de proprietate.

Viziunea modernă asupra drepturilor omului a început cu adevărat odată cu formarea ONU în 1945. Unul dintre principalele scopuri ale ONU este promovarea și incurajarea “respectului pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie”. Ulterior, o serie de convenții și înțelegeri au completat lista drepturilor pe care un individ trebuie sa le aibă (prin convenții privind: statutul refugiaților, discriminarea rasială, abolirea muncii forțate, etc.).

Declarația Universală a Drepturilor Omului este documentul care enunță în mod solemn, pentru prima dată într-o manieră detaliată, drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Ea vine astfel să acopere prevederile lacunare din tratatele de constituire a ONU și a instituțiilor sale specializate. Chiar dacă Declarația Universală a Drepturilor Omului este doar o rezoluție a Adunării Generale a ONU, ea a marcat un început al unei evoluții fără precedent pentru edificarea unui sistem cu vocație universală de garantare și promovare a drepturilor omului.

Dintre principalele mecanisme create în cadrul ONU ce au atribuții directe în eliminarea discriminării am putea enumera următoarele: Comisia ONU pentru Drepturile Omului ( în prezent Consiliul pentru Drepturile Omului), Subcomisia pentru protecția drepturilor omului (pînă în 1999 era Subcomisia Prevenirii Discriminării și Protecția Minorităților), Comisia privind Statutul Femeii, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, ș.a.

Comisia Drepturilor Omului ste organ subsidiar al ECOSOC, creat în anul 1946, cu scopul de a efectua studii și rapoarte, de a oferi informații și alte servicii, la cererea ECOSOC, legate de drepturile omului. Pentru aceasta, Comisia poate construi grupuri de lucru speciale alcătuite din experți și chiar să creeze subcomisii pe probleme de drepturi ale omului. De exemplu, activitatea Comisiei pe grupuri de lucru pentru redactarea textelor Declarației Universale a Drepturilor Omului și ale Pactelor internaționale ale drepturilor omului subliniază preocupările acesteia pentru pregătirea instrumentelor juridice internaționale de drepturile omului [45, p. 65-66]. Cu timpul, competențele Comisiei s-au lărgit, astăzi majoritatea problemelor din domeniul drepturilor omului fiind supuse atenției acesteia, inclusiv aspecte privind combaterea violărilor drepturilor omului.

Subcomisia pentru prevenirea discriminării și protecția minorităților este formată din 26 de membri aleși cu titlu individual (spre deosebire de membrii Comisiei), dintre experți numiți de statele membre ale ONU, pe criterii geografice care să asigure o repartiție echitabilă pe zone ale lumii. Scopul înființării acestei subcomisii a fost acela de a efectua studii și a face recomandări Comisiei Drepturilor Omului pentru prevenirea discriminării de orice natură în exercitarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului și pentru protecția minorităților rasiale, naționale, religioase și lingvistice, dar și pentru a îndeplini alte sarcini atribuite de ECOSOC și de Comisia pentru Drepturile Omului. Subcomisia a participat la elaborarea unora dintre tratatele de drepturile omului și la dezvoltarea procedurilor de aplicare a lor, precum și la elaborarea altor documente ale ONU, precum Declarația privind drepturile persoanelor aparținînd minorităților naționale sau etnice, religioase sau lingvistice, adoptată de Adunarea Generală în anul 1992 [45, p. 76].

De asemenea, Subcomisia examinează și plîngeri referitoare la violarea drepturilor omului. Pentru îndeplinirea acestor atribuții. Subcomisia și-a creat grupuri de lucru pe domenii specifice, ca organe subsidiare proprii.

Comisia pentru condiția femeii, a fost creată de ECOSOC în anul 1946 și este compusă din 32 de membri. Activitatea ei vizează promovarea drepturilor femeii în domeniu politic, economic și educativ și face recomandări ECOSOC cu privire la problemele cu caracter de urgență ale drepturilor femeii, mai ales în ceea ce privește realizarea efectivă a egalității în drepturi dintre bărbat și femeie. Pentru aceasta, Comisia a elaborat studii și rapoarte, inițiind mai multe programe pentru eliminarea discriminării față de femei.

În ultimele decenii activitățile Comisiei s-au multiplicat, dobîndind rolul de comitet pregătitor pentru Conferința Mondială a Națiunilor Unite pentru femei, în anul 1980, pregătind și proiectul Convenției pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, adoptată de Adunarea Generală în anul 1979. Mai mult, cu încuviințarea ECOSOC, Comisia a dobîndit și competența de a primi și examina.plîngeri referitoare la violarea drepturilor femeii, în prezent făcînd eforturi pentru perfecționarea mecanismului de examinare a plîngerilor.

Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Ideea înființării funcției de înalt Comisar pentru drepturile omului s-a pus pentru prima dată în anii '60, dar propunerea concretă de realizare s-a formulat abia la Conferința Mondială a drepturilor omului de la Viena, din anul 1993. Lucrările Conferinței au fost blocate de un grup de țări asiatice și, de aceea, Adunarea Generală a ONU a creat funcția de înalt Comisar pentru drepturile omului cîteva luni mai tîrziu, printr-o rezoluție a acesteia. Potrivit acestei rezoluții, înaltul Comisar al drepturilor omului este înaltul funcționar al Națiunilor Unite care are responsabilitatea principală pentru activi tățile ONU în domeniul drepturilor omului, sub conducerea Secretarului General.

Practic, înaltul Comisar al drepturilor omului, în calitatea sa de Secretar General Adjunct pentru drepturile omului, oferă bunele sale oficii în numele Secretarului General, devenind astfel primul responsabil însărcinat cu activitățile privind dreptu rile omului. Misiunea lui este de a promova și proteja drepturile omului în toate țările și de a menține un dialog permanent cu acestea. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Înaltul Comisar al Drepturilor Omului exercită mai multe funcții cu privire la: gestionarea crizelor, prevenirea și alerta rapidă, ajutorarea statelor aflate în tranziție, pro movarea drepturilor fundamentale, coordonarea și raționalizarea programelor cu privire la drepturile omului etc.

În conformitate cu Programul de reformare a ONU, după 15 septembrie 1997, s-a creat înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, care reu nește practic Biroul înaltului Comisar pentru drepturile omului și Centrul pentru Drepturile Omului, organism care are astăzi cele mai mari responsabilități în promovarea și respectarea drepturilor omului.

Instrumentele și mecanismele europene privind eliminarea formelor de discriminare

Sistemul european de protecție a drepturilor omului, pentru cei 800 de milioane de cetățeni europeni, a fost inițiat și s-a dezvoltat în cadrul instituțional al Consiliului Europei, fiind strîns legat de sistemul Națiunilor Unite. Se poate afirma că astăzi el este cel mai performant sistem care garantează efectiv, prin mecanisme specifice, drepturile omului și libertățile sale fundamentale. Evoluția evenimentelor după dece niul cinci al secolului al XX-lea, mai ales preocupările de realizare a unei Europe unite, a făcut ca drepturile omului să reprezinte pentru întregul sistem european o valoare unanim acceptată și promovată nu numai în cadrul Consiliului Europei, ci și în organizații precum Uniunea Europeană sau Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Statele europene, membre ale Consiliului Europei în cvasitotalitatea lor, acceptă și promovează prin legislațiile naționale valorile consacrate de instrumentele juridice europene, fiind evidentă evoluția spre consolidarea atitudinilor pozitive față de ființa umană, ca cea mai mare valoare care trebuie ocrotită.

Practic, respectarea drepturilor omului a devenit un principiu fundamental al relațiilor internaționale și una din principalele condiții impuse statelor europene pentru realizarea efectivă a Europei unite. Chiar dacă în unele state europene, mai ales în spațiul estic, sunt înregistrate încă violări ale drepturilor omului, unele de o mare gravitate, atitudinea generală este aceea de acceptare a exigențelor impuse de sistemul european, inclusiv a deciziilor instanțelor europene în materia respectării drepturilor omului [46, p. 3].

Articolul 14 garantează egalitatea „[î]n exercitarea […] drepturilor și libertăților” prevăzute în CEaDO. În consecință, CEDO nu va avea competența de a examina plîngerile privind discriminarea decît dacă acestea se înscriu în sfera unuia dintre drepturile protejate de CEaDO. Ori de cîte ori analizează o presupusă încălcare a articolului 14, CEDO face aceasta în coroborare cu un drept material. Reclamanții invocă adesea încălcarea unui drept material și în plus încălcarea unui drept material în coroborare cu articolul 14. Aceasta înseamnă că, pe lîngă incapacitatea de a atinge standardele impuse prin dreptul material, ingerința în drepturile lor a fost discriminatorie prin faptul că cei aflați în situații comparabile nu s-au confruntat cu un dezavantaj similar. După cum vom observa mai tîrziu, atunci cînd CEDO constată o încălcare a dreptului material, aceasta în multe situații nu va continua cu analiza plîngerii privind discriminarea, deoarece consideră că acest lucru presupune în esență analiza aceleiași plîngeri [45, p. 1].

Această secțiune va prezenta în mod succint drepturile garantate prin CEaDO, după care va explica modul în care CEDO a interpretat domeniul de aplicare al CEaDO în scopul aplicării articolului 14.

Din moment ce articolul 14 depinde în totalitate de discriminarea cu privire la unul dintre drepturile materiale garantate prin CEaDO, este necesar să se obțină o perspectivă asupra drepturilor garantate de CEaDO. CEaDO conține o listă de drepturi, caracterizate în principal drept „civile și politice”; totuși, aceasta protejează și anumite drepturi „economice și sociale”.

Drepturile materiale prevăzute de CEaDO acoperă o gamă excepțional de variată, cum ar fi dreptul la viață, dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertatea de gîndire, de conștiință și de religie. Ori de cîte ori o problemă de discriminare are legătură cu unul dintre domeniile reglementate de un drept CEaDO, CEDO va analiza plîngerile care invocă încălcarea articolului 14.

Din momentul introducerii directivelor privind nediscriminarea și al extinderii protecției conferite către accesul la bunuri și servicii și la sistemul de asistență medicală, diferența dintre protecția oferită prin CeaDO și directive, din punctul de vedere al domeniului de aplicare, s-a diminuat. Cu toate acestea, se pot identifica domenii specifice în care CEaDO oferă protecție în afara dreptului UE și cu prioritate față de acesta.

În aplicarea articolului 14, CEDO a adoptat o interpretare largă a domeniului de aplicare a drepturilor CEaDO:

• în primul rînd, CEDO a subliniat cu claritate că poate examina plîngeri în temeiul articolului 14 în coroborare cu un drept material, chiar dacă nu a existat o încălcare a dreptului material respectiv;

• în al doilea rînd, a susținut că domeniul de aplicare al CEaDO se extinde dincolo de litera legii în interpretarea drepturilor garantate. Va fi suficient dacă starea de fapt din litigiu va avea o legătură generală cu aspectele protejate prin CEaDO.

Protocolul nr. 12 interzice discriminarea în legătură cu „exercitarea oricărui drept prevăzut prin lege” și prezintă, așadar, un domeniu de aplicare mai extins decît articolul 14 care se referă numai la drepturile garantate prin CEaDO. În comentariul asupra înțelesului acestor termeni, din cuprinsul Raportului explicativ al Consiliului Europei, se afirmă că această dispoziție se referă la discriminare:

„în exercitarea oricărui drept acordat în mod expres unei persoane în baza dreptului național;

în exercitarea oricărui drept care poate fi dedus din obligația clară a unei autorități

publice în baza dreptului național, respectiv, acolo unde o autoritate publică are obligația, în baza dreptului național, de a se comporta într-un anumit fel;

practicată de către o autoritate publică în exercitarea puterii sale de decizie (de exemplu, acordarea anumitor subvenții);

prin orice acțiune sau inacțiune a unei autorități publice (de exemplu, comportamentul ofițerilor de poliție atunci cînd controlează o revoltă)”.

În comentariu se mai susține că în timp ce Protocolul protejează persoanele în principal împotriva discriminării practicate de stat, acesta va avea legătură și cu relațiile dintre persoanele particulare, pe care statul este așteptat în mod normal să le reglementeze, „de exemplu, împotriva interzicerii arbitrare a accesului la muncă, a accesului în restaurante sau la alte servicii pe care persoanele particulare le pot pune la dispoziția publicului, cum ar fi asistența medicală sau utilitățile, de exemplu apa și curentul electric”. În sens larg, Protocolul nr. 12 va interzice discriminarea dincolo de contextele pur personale, în care persoanele exercită funcții care le plasează în postura de a decide cum vor fi oferite bunuri și servicii aflate la dispoziția publicului.

Mecanismele europene specializate în eliminarea formelor de discriminare

Cele mai importante mecanisme la nivel european ce au contribuții directe în domeniul eliminării discriminării sunt: Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței, Centrul European de Monitorizare a Rasismului și Xenofobiei, Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului, Înaltul Comisar pentru Minoritățile Naționale.

Comisia europeana împotriva rasismului și intolerantei (ECRI) este un organism al Consiliului Europei și a fost înființată în 1994 la inițiativa primului Summit al șefilor de stat și de guvern ai statelor membre ale Consiliului Europei. ECRI, care în prezent își desfășoară activitatea în baza Statutului aprobat de CM prin Rezoluția (2002)8, este alcătuit din experți independenți cu experiența recunoscuta în domeniul problematicii rasismului, xenofobiei, intolerantei și anti-semitismului. Comisia monitorizează aceste probleme în cazul fiecărei tari membre și propune masuri concrete pentru îmbunătățirea situației.Alături de atribuțiile de monitorizare, ECRI elaborează Recomandări de Politici Generale în aria sa de activitate și cooperează strîns cu societatea civilă [42, p. 5].

Comisarul pentru Drepturile Omului constituie un alt format prin care se poate asigura monitorizarea la nivelul CoE, însă mijloacele la dispoziția Comisarului permit activitatea într-un domeniu mai larg decît cel al simplei evaluări. Biroul Comisarului Drepturilor Omului își desfășoară activitatea în baza rezoluției (99)50 a Comitetului Miniștrilor. Principalele elemente ale mandatului Comisarului sunt: întărirea respectului pentru drepturile omului; asistarea statelor membre în atingerea standardelor în domeniu ale Consiliului Europei; identificarea lacunelor în legislațiile și practicile statelor membre; facilitarea activității avocaților poporului sau instituțiilor similare din statele membre. De regulă, în urma vizitelor de evaluare efectuate în statele membre, Comisarul elaborează rapoarte în care se adresează recomandări statelor respective. De asemenea, Comisarul elaborează, în diferite forme, recomandări tematice generale în domeniul drepturilor omului [42, p. 1].

Centrul European de Monitorizare a Rasismului și Xenofobiei (European Monitoring Centre on Racism and Xenophobia) (EUMC) este o instituție descentralizată a Uniunii Europene, cu sediul la Viena, înființată în 1997 cu scopul de a furniza informații despre actele și manifestările de rasism, xenofobie, islamofobie și antisemitism de pe teritoriul Uniunii Europene. În principal, Centrul studiază dezvoltarea și manifestarea acestor fenomene și analizează consecințele lor pentru a elabora strategii de combatere la nivel european și în statele membre.

Din 2003, beneficiază de o rețea de culegere și diseminare de informații în domeniu (RAXEN – Rețeaua Europeană de Informare asupra Rasismului și Xenofobiei), care a devenit principalul instrument de lucru al EUMC. De asemenea, Centrul militează pentru înființarea unei Agenții a Drepturilor Omului în cadrul Uniunii Europene, idee ce se află momentan în fază de proiect legislativ. Pînă la crearea acestei structuri care va înlocui EUMC, acesta colaborează cu organizațiile regionale și internaționale de profil, în special Consiliul Europei și agențiile specializate din cadrul Organizației Națiunilor Unite [17, p. 2].

Biroul pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului (engleză Office for Democratic Institutions and Human Rights ODIHR ) este principala instituție a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) ce se ocupă în principal cu "factorul uman" al securității. Oficiul, numit în trecut și Oficiul pentru alegeri libere, a fost creat în 1990 de către Tratatul de la Paris (1951) și stabilit în 1991. Numele biroului a fost schimbat în 1992 pentru a-și reflecta noile răspunderi alocate în urma Summitului de la Helsinki [40, p. 1].

Legea privind non-discriminare în Republica Moldova

Legea anti-discriminare protejează persoanele împotriva tratamentului diferit nejustificat în cazul exercitării unor drepturi. Legea promovează toleranța și diversitatea în Republica Moldova. Legea explică ce înseamnă discriminare și prevede crearea unui mecanism de prevenire și combatere a discriminării, prin intermediul Consiliului pentru prevenirea și combaterea discriminării și a instanțelor de judecată. Legea confirmă principiul egalității în drepturi a tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sfera politică, economică, socială, culturală și în alte sfere ale vieții așa cum garantează Constituția Republicii Moldova.

Oricare prevedere constituțională are nevoie de o lege specială pentru a putea fi pusă în aplicare. Spre exemplificare, avem legea cu privire la libertatea de exprimare, legea privind libertatea de conștiință, de gîndire și de religie, care detaliază și prevăd mecanisme de punere în aplicare a prevederilor constituționale respective.

Legea anti-discriminare conține o serie de noțiuni ce nu sunt prevăzute de legislația actuală, detaliind astfel principiul egalității consacrat de Constituție. Legea de asemenea prevede un cadru instituțional specializat de prevenire și combatere a discriminării, și anume Consiliul pentru prevenirea și combaterea discriminării. Atribuțiile principale ale Consiliului țin de prevenirea și combaterea discriminării în țară, prin intermediul studiilor efectuate, examinării plîngerilor cu privire la discriminare și aplicarea de sancțiuni în cazurile necesare, precum și formularea de recomandări pentru repunerea în drepturi a victimelor și prevenirea discriminării pe viitor [43, p. 2]. Legea de asemenea va face posibilă examinarea acțiunii privind discriminarea de către instanțele judecătorești care astfel vom putea aplica definițiile, sarcina probei și impune la repararea prejudiciului moral și material cauzat.

Legea protejează orice persoană care este victimă a discriminării. Orice persoană care va fi discriminată datorită apartenenței reale sau prezumate la unul din criteriile protejate prevăzute de lege sau orice criteriu similar sau datorită asocierii cu o persoană aparținînd unui criteriu protejat. Mai jos sunt descrise succint modalitățile prin care diferite grupuri din societate vor putea beneficia de protecția Legii.

Spre exemplificare: Dacă o persoană cu dizabilități locomotorii nu este angajată într-o poziție pentru care mișcarea nu este o cerință hotărîtoare, spre exemplu ca recepționist/ă, aceasta se va putea plînge de discriminare în baza criteriului dizabilitate. O femeie însărcinată care își caută de lucru și care în ciuda pregătirii sale profesionale nu este angajată, angajatorul optînd în favoarea unui candidat care nu are aceleași calificative dar care menționează că nu are și nu își dorește copii, se va putea plînge de discriminare în baza criteriului de sex. Sau, dacă o persoană cu calificative similare nu este angajată la muncă pentru că are 50 de ani, este protejată de lege și se poate plînge de discriminare în baza criteriului de vîrstă. Familia unui copil rom care nu este acceptat la școală din cauza apartenenței sale etnice va putea face plîngere pe faptul discriminării în baza criteriului etniei. Mama unui copil cu dizabilități care este hărțuită de colegii de muncă datorită dizabilității copilului său și care ajunge să își piardă locul de muncă din cauza mediului ostil în care lucrează va putea fi și ea protejată de legea anti-discriminare prin faptul ca este supusă discriminării prin asociere cu o persoană protejată [23, p. 1].

Legea va suplini prevederile Legii privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, oferind femeilor un instrument puternic de a preveni și combate refuzuri neîntemeiate și discriminatorii la angajare în cîmpul muncii, la salarizare, la promovare în funcție. Spre exemplu, dacă o femeie angajată în aceeași funcție cu un bărbat primește salariu mai mic, deși are performanțe similare, se va putea plînge de discriminare. Adițional, Legea va oferi posibilitatea femeilor să facă plîngeri în cazul în care sunt hărțuite la locul de muncă sau cînd sunt eliberate din funcție în timpul concediului de maternitate.

Dizabilitatea este un criteriu protejat în cazurile de discriminare. Legea va interzice orice acțiune, comportament, tratament sau adoptarea oricărui act normativ (lege, hotărîre, dispoziție, regulament, instrucțiune, etc.) care să încalce sau să limiteze nejustificat drepturile persoanelor cu dizabilități doar din motivul dizabilității.

Se știe că unele servicii, produse și căi de acces (în transport și clădiri, de exemplu) nu sunt adaptate la necesitățile persoanelor cu dizabilități, care nu pot beneficia de ele independent. Pentru a facilita accesul la spațiul public comun, Legea include conceptul de „acomodare rezonabilă” pentru persoanele cu dizabilități. Acest concept va încuraja guvernul să elaboreze instrucțiuni, conform cărora angajatorii, instituțiile publice si private (școli, spitale, instanțe de judecată și alte instituții publice) vor fi încurajate să-și adapteze căile de acces pentru a garanta egalitatea între persoane indiferent dacă au sau nu dizabilități. În alte țări, acest tip de măsuri s-au dovedit a fi cruciale pentru incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, implicarea acestora în viața publică și crearea unei societăți deschise și tolerante.

Legea anti-discriminare oferă persoanelor vîrstnice posibilitatea să depună plîngeri împotriva refuzului de a fi angajați în cîmpul muncii sau împotriva pensionării forțate sau demisiei, doar din motivul vîrstei pe care o au. Mai mult, legea va acoperi și domeniul prestării serviciilor publice și private, unde există deja practici documentate cînd persoanelor vîrstnice fie li se refuză unele servicii – medicale, sociale, comerciale – fie acestea primesc servicii de o calitate vădit inferioară pe motivul vîrstei. Astfel, practici des utilizate în Republica Moldova de excludere prematură din cîmpul muncii sau prestare a unor servicii necalitative persoanelor vîrstnice, în special medicale, vor putea fi sancționate.

Statisticile demonstrează că în rîndul tinerilor șomajul este de cîteva ori mai mare decît în comparație cu alte categorii de vîrstă. Legea anti-discriminare este acel instrument care le va facilita tinerilor intrarea în cîmpul muncii prin crearea cadrului legal care să permită stimularea angajării tinerilor prin măsuri afirmative sau sancționarea discriminării acestora pe criteriul vîrstei.

Legea va asigura fiecărui om, indiferent de originea etnică sau limba vorbită, accesul la toate drepturile prevăzute de lege . Legea va permite fiecărui locuitor al Republicii Moldova, de orice etnie și limbă vorbită, să se simtă acasă. Astfel, legea va oferi posibilitatea oricărei persoane aparținînd unui grup etnic sau lingvistic să depună plîngere în cazurile în care este tratată mai puțin favorabil doar pentru că aparține unui grup etnic în cazul refuzului la angajare, sau în cazul refuzării înscrierii unui copil aparținînd minorității etnice în sistemul de învățămînt, sau al concedierii nejustificate.

Persoanele sărace, care constituie pînă la 25% din populația țării, de asemenea pot beneficia de prevederile legii anti-discriminare. Persoanele sărace vor beneficia de protecția legii, pe lîngă interzicerea discriminării lor, prin posibilitatea obținerii unor scutiri și beneficii adiționale pentru asigurarea tratamentului egal în comparație cu persoanele înstărite. De exemplu, unele scutiri de taxe în sistemul judiciar, oferirea de asistență juridică gratuită pentru plîngerile de discriminare, scutirea sau reducerea cotei de cotizație la asigurări de sănătate. Ori, persoanele sărace pot beneficia de lege pentru a accesa transferurile bănești și accesul la diverse beneficii din asigurările sociale pe motiv că sunt dezavantajați de sistemul actual de transferuri bănești care încă mai pune accent nu pe veniturile reale dar apartenența la anumite grupuri privilegiate.

Agenții economici sunt interesați de angajarea persoanelor cu competențe necesare și adecvate, resursele umane fiind un factor cheie pentru orice activitate economică. Cu cît mai diversă și competitivă este oferta angajaților, cu atît mai ușor este pentru un agent economic de a găsi un angajat potrivit. Orice discriminare restricționează și posibilitatea de alegere a angajaților. Legea va încuraja agenții economici să promoveze nediscriminarea și diversitatea la angajare, care, la rîndul său, va lărgi plaja de recrutare de personal de către agenții economici și le va da posibilitatea de creștere a capacității de a răspunde nevoilor diverse ale pieții, inclusiv prin cucerirea de noi piețe. Adițional, studii recente demonstrează că diversitatea la locul muncii crește satisfacția profesională și, respectiv, productivitatea muncii. Egalitatea promovează demnitatea, iar respectul față de demnitate crește valorizarea personală și, respectiv, productivitatea și profitul economic.

Mecanismele naționale privind eliminarea formelor de discriminare

Potrivit standartelor internaționale, Republica Moldova trebuie nu numai să interzică și să prevină discriminarea, ci și sa asigure un mecanism eficient pentru depunerea plîngerilor de către victime și să stabilească sancțiuni pentru actele de discriminare.Discriminarea, considerată un fenomen agresiv în cadrul oricărei societăți, evoluează pe măsură ce nu sunt întreprinse măsuri pentru a o elimina, persistînd atît timp, cît acțiunile efectuate nu sunt eficiente și nu corespund integral prevederilor legale. În Republica Moldova fenomenul discriminării se manifestă nu doar prin acțiuni ale cetățenilor simpli sau ale factorilor de decizie, ci mai ales, prin inacțiuniunile celor abilitați și obligați să combată comportamentul discriminatoriu.

Deși în Republica Moldova nu exista un organ unic ce ar avea competența sa prevenirea, constatarea, combaterea actelor de discriminare și sancționarea persoanelor vinovate, vom analiza atribuțiile intituțiilor naționale abilitate, direct sau indirect, cu eliminarea discriminării.

Organul căruia, conform Legii cu privire la asigurarea egalității, îi revine funcția-cheie în combaterea cazurilor de discriminare și elaborarea de politici pe nediscriminare este Consiliul pentru prevenirea și lichidarea discriminării și asigurarea egalității (Consiliul Antidiscriminare, CAD) [49, p. 45].

Consiliul este o autoritate publică autonomă, cu statut de persoană juridică de drept public, instituită prin Legea nr. 121 privind asigurarea egalității din 25 mai 2012, un organ colegial membrii căruia sunt numiți de Parlamentul Republicii Moldova. Fiecare membru este un expert independent, neafiliat politic și cu o experiență considerabilă în domeniul protecției drepturilor omului. Termenul mandatului fiecărui membru ales este de 5 ani. Consiliul examinează toate plîngerile prin care se comunică despre un presupus act de discriminare. Formele de discriminare și criteriile protejate sînt indicate în Art. 1 și 2 al Legii nr. 121 privind asigurarea egalității: rasă, culoare, naționalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dezabilitate, opinie, apartenență politică sau orice alt criteriu precum orientare sexuala, proveniență socială, proprietate, starea sănătății, HIV/SIDA, etc [52, p. 12].

În mare, atribuțiile de bază ale CAD pot fi grupate în trei categorii – prevenirea discriminării, constatarea cazurilor de discriminare și elaborarea de recomandări și amendamente pentru acte legislative și documente de politici. Experții din societatea civilă au criticat dur faptul că Parlamentul a modificat legea inițială venită de la Guvern și a lipsit Consiliul de dreptul de a aplica sancțiuni pentru cazurile de discriminare. Acum, CAD are doar capacitatea de a constata discriminarea, urmînd ca sancțiunile să fie aplicate de instanța de judecată. Acest lucru este de natură să creeze deficiențe în procesul de aplicare a sancțiunilor pe segmentul ter menului soluționării plîngerilor și al soluțiilor decise de instanțele de judecată.

Planul strategic al CAD pentru anii 2013-2015 este divizat pe patru piloni de bază – promovarea

nediscriminării; prevenirea nediscriminării; combaterea nediscriminării și politici de nediscriminare, cu indicatori verificabili pentru fiecare poziție. De asemenea, urmează să fie pus un accent aparte pe dezvoltarea instituțională a Consiliului [52, p. 20].

Dacă dumneavoastră considerați că ați fost supus discriminării, puteți adresa Consiliului o plîngere. Consiliul poate examina doar plîngerile referitoare la discriminare, conform prevederilor Legii nr. 121 privind asigurarea egalității. Nu sunt acceptate plîngerile anonime, repetitive (aceiași plîngere fără informații sau dovezi suplimentare) sau care sunt de competența altor autorități publice.

Autoritățile statale, în vederea obținerii rezultatelor eficiente în domeniul asigurării principiilor egalității și non-discriminării, trebuie să colaboreze cu instituțiile nestatale. Funcțiile autorităților statale trebuie să fie orientate mai întîi de toate spre prevenirea discriminării șimai apoi spre combatere

Scopul apariției instituției Ombudsmanului împotriva discriminării în Republica Moldova

Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948, consfințește drepturile și libertățile fundamentale ale omului. în scopul asigurării și garantării acestor drepturi a fost creată instituția ombudsmanului. Această instituție există astăzi în peste 90 de țări ale lumii, ocupînd un loc important în sistemul subiectelor de drept care exercită controlul și efectuează supravegherea organelor puterii de stat. Funcția ombudsmanului e orientată spre protecția drepturilor cetățenilor împotriva samavolniciei autorităților publice [38, p. 35].

Crearea și activitatea instituției ombudsmanului a dus la apariția noilor relații între stat și cetățeni, între autorități și persoanele care se subordonează lor. Termenul "ombudsman" și instituția ca atare semnifică, în accepțiunea actuală, ideea asigurării unui control independent asupra administrației realizat în principal prin examinarea plîngerilor formulate de cetățenii lezați.

Natura juridica a avocatului parlamentar din Republica Moldova se aseamănă cu natura Instituției ombudsmanului. Instituția avocatului parlamentar este o Instituție reglementată de legea cu privire la avocații parlamentari care activeazăîn cadrul „Centrului pentru drepturile omului din Republica Moldova” , care este condus de unul dintre cei patru avocați parlamentari.

Potrivit legislației și literaturii de specialitate, Instituția ombudsmanului din alte state, organele care desemnează aceasta funcție sau Instituție pot fi: parlamentul, guvernul, Șeful statului sau monarhul la recomandarea prim-ministrului în statele monarhice. În Republica Moldova în baza art. 5 din legea cu privire la avocații parlamentari din 1997 propunerile privind candidaturile avocaților parlamentari sunt înaintate în parlament de către Președintele Republicii Moldova, de cel puțin 20 de deputați și de către guvern. Ei sunt numiți în funcție cu votul majorității deputaților aleși pe un mandat de 5 ani. Pentru candidatul la funcția de avocat parlamentar sunt necesare următoarele cerințe:

1. Cetățenia Republicii Moldova;

2. Competență profesională;

3. Studiile juridice;

4. Cunoașterea limbii de stat;

5. Domiciliu permanent.

Statutul de avocat parlamentar sunt drepturile și obligațiile persoanei numite în funcție de avocat parlamentar, precum șigaranțiile ce asigură exercitarea acestora. Statutul diferă în funcție și în dependență de situația în care se află avocatul parlamentar, și anume: statutul avocatului parlamentar în funcție, statutul avocatului parlamentar revocat din funcție și statutul avocatului parlamentar ce a demisionat [38, p. 46].

În unele state desemnarea ombudsmanului poate fi pe durata unui singur mandat, pe durata a cel mult doua mandate consecutive, în unele state nu este specificat numărul de mandate. În Republica Moldova mandatul este de cinci ani, nu poate fi numit în funcție mai mult decît pe perioada a doua mandate consecutive. Conform legii cu privire la avocații parlamentari, ei pot fi eliberați din funcție înainte de termen,în cazul în care parlamentul exprimă moțiunea de neîncredere, în cazul încare avocatul parlamentar nu și-a îndeplinit anumite funcții sau nu a fost corect cu petiționarii.

Legea mai prevede și alte cazuri cînd pot fi eliberați din funcție înainte de termen: din propria inițiativă, la atingerea vîrstei de pensionar, în cazul imposibilității de a exercita mandatul din motive de sănătate sau în cazul unei sentințe definitive a instanței de judecată.

Statutul Ombudsmanului împotriva discriminării

Statul este obligat să apere și să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, iar organele sale publice să fie puse în serviciul cetățenilor. Pentru a se evita un abuz din partea autorităților statale este fundamentată instituția ombudsmanului în vederea protecției drepturilor cetățenilor în raport cu organele publice centrale și locale.

Exercitarea unui control eficient asupra executivului este esențială în regimurile liberale, dezvăluind un aspect fundamental al relației dintre guvernanți și guvernați. Astfel, universalitatea controlului asupra administrației la inițiativa persoanelor particulare este un principiu de ordin public fundamental în regimurile democratice.

S-a afirmat de multe ori că "mașinăria guvernamentală este instituită pentru a proteja drepturile guvernanților asupra celor guvernați și nu invers, dar pentru limitarea puterii guvernanților s-au impus constituționalismul, statul de drept, controlul constituționalității legilor, autonomia locală" [38, p. 52].

Toate aceste teze ne fac să concluzionăm că cetățeanul are nevoie de un garant în plus, la toate cele existente, în respectarea drepturilor lui în raport cu autoritatea publică. Această garanție se realizează prin intermediul instituției ombudsmanului.

În Republica Moldova această instituție a fost creată în baza Legii cu privire la avocații parlamentari, nr.l349-XHI din 17 octombrie 1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-83/671 din 11.12.1997).

Ombudsmanul adoptat de limbajul universal este o Instituție recunoscută, condusa de o persoană sau persoane independente care răspunde de actele statului să nu limiteze drepturile cetățeanului. LegislațiaprivindInstituția juridică a ombudsmanului diferă de la stat la stat. În unele state: Franța, Romînia, Rusia, Ucraina și altele există un singur ombudsman desemnat de Parlament. În Republica Moldova, Austria, Suedia și altele există mai mulți ombudsmani desemnați de Parlament [38, p.63-64]. În prezent, ombudsmanul desemnează simbolul unui stat democratic, apărarea libertăților individuale și supravegherea abuzului de putere de către stat.

În exercițiul mandatului, avocații parlamentari sînt independenți față de deputații Parlamentului, Președintele Republicii Moldova, autoritățile publice centrale și locale și persoanele cu funcții de răspundere de toate nivelurile. În activitatea lor, avocații parlamentari se conduc de principiile legalității, transparenței, echității sociale, democrației, umanismului, accesibilității după cum le dictează conștiința. Distribuirea domeniilor de activitate ale avocaților parlamentari are loc prin decizie a lor, luată de comun acord, și se aprobă prin ordin al directorului Centrului pentru Drepturile Omului. Împreună cu funcționarii Centrului, avocații parlamentari formează o instituție independentă, numită Centrul pentru Drepturile Omului.

Din punct de vedere al cetățeanului, ombudsmanul reprezintă o persoana cu funcție de răspundere, la care se poate adresa oricine cînd sunt încălcate anumite drepturi fundamentale sau este nemulțumit de unele hotărîri și acte ale organelor de stat.

Astfel, principala funcție a ombudsmanului este funcția de protecție a drepturilor și libertăților cetățeanului, ceea ce determină poziția lui în sistemul de drept. Deși Instituția ombudsmanului nu reprezintă nici un organ al puterii legislative, nici un organ al puterii executive sau judecătorești, el este independent și are următoarele funcții:

1. De supraveghere a respectării drepturilor fundamentale ale cetățeanului;

2. De cercetare și de control al administrației publice;

3. De mediere sau conciliere între cetățeni și organele statului;

4. De sancționare sau penalizare a autorităților pentru activitatea lor ilegală [38, p. 45].

Natura juridica a avocatului parlamentar din Republica Moldova se aseamănă cu natura Instituției ombudsmanului. Instituția avocatului parlamentar este o Instituție reglementată de legea cu privire la avocații parlamentari care activeazăîn cadrul „Centrului pentru drepturile omului din Republica Moldova” , care este condus de unul dintre cei patru avocați parlamentari.

Avocatul parlamentar este obligat:

a) să fie corect și amabil în relațiile cu petiționarii și cu alte persoane;

b) să garanteze nedivulgarea secretului de stat și a altor informații și date ocrotite de lege;

c) să nu divulge informațiile confidențiale, precum și datele cu caracter personal, care i-au fost comunicate în cadrul activității sale, decît cu consimțămîntul persoanei la care acestea se referă;

d) să se abțină de la orice acțiuni neconforme cu demnitatea de avocat parlamentar [38, p. 7-8].

Avocații parlamentari examinează sesizările cetățenilor Republicii Moldova, cetățenilor străini și apatrizilor care locuiesc permanent sau se află temporar pe teritoriul ei, denumiți în continuare petiționari, ale căror drepturi și libertăți au fost încălcate în Republica Moldova. Prin derogare de la prevederile alin.(1), avocatul parlamentar pentru protecția drepturilor copilului examinează petiții privind protecția drepturilor copilului și, în limitele competenței, este în drept să acționeze din proprie inițiativă. Cererile sînt prezentate avocatului parlamentar în scris în limba de stat sau într-o altă limbă în conformitate cu Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova [38, p. 56-57].

ÎNCHEIERE

În urma analizei problemei date am ajuns la concluzia că ignorarea drepturilor omului, defavorizarea unor persoane sau pături sociale în raport cu altele reprezintă o discriminare, o jignire deosebit de gravă a demnității umane, ceea ce poate duce la tensiuni și conflicte sociale, chiar și la războaie.

Analiza arată că marea parte a conflictelor locale și regionale petrecute în lume, precum și a actelor de terorism și violență au avut ca imbold discriminarea și încălcarea drepturilor și libertăților omului.

Ideile de drepturi ale omului sau înscris într-o lungă evoluție istorică, începînd cu stoicii antici care considera granițele impuse între popoare ca bariere artificiale în calea egalității între oameni.

Există opinia, pe care o împărtășim și noi, precum că istoria drepturilor omului se confundă cu istoria omenirii, că a urmat vicisitudinile acesteia, că a fost determinată de întreaga evoluție a gîndirii și aplicării ei practice. Potrivit altor opinii, originile drepturilor omului nu pot fi situate în timp decît dacă se are în vedere condiția fundamentală a lor, și anume apariția ideilor de libertate și egalitate. Aspirațiile multimilenare la libertate și egalitate și-au găsit interpreți în mari spirite ale trecutului, care, în formulări diferite, și-au căutat răspunsuri asupra căilor de a le realiza, de a le integra în ordinea socială. Aceste mari spirite au intuit că binele fiecăruia nu se poate materializa decît în forma binelui social, adică în respectarea binelui altuia.

Datorită importanței deosebite, drepturile fundamentale, mai numite și naturale, ale omului sunt înscrise în acte speciale, cum ar fi declarații de drepturi, legi fundamentale, prin urmare, ca fiind recunoscute esențiale. Acestor drepturi li se conferă o formă și ocrotire juridică aparte. Cu alte cuvinte, sfera drepturilor și libertăților fundamentale ale omului cuprinde drepturile naturale ale ființei umane, esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea individului, drepturi indispensabile pentru libera dezvoltare a personalității umane.

Civilizația umană a parcurs o cale istorică îndelungată, evoluînd constant spre o teorie a drepturilor omului care a făcut din individul uman punctul central al dezvoltării sociale, transferînd preocupările pentru protecția și libera sa dezvoltare la nivel internațional.

Principiile egalității de șanse și non-discriminării sunt adesea considerate trăsături fundamentale ale unei societăți drepte. Ambele presupun o raportare comparativă la indivizi, grupuri și valori și ambele se definesc ca instrumente de asigurare a corectitudinii în sfera publică. Totodată, ambele pot fi înțelese atît ca un set de reguli formale, cît și ca norme morale, a căror pondere relativă este dată de concepția generală despre dreptate la care aderă o anumită societate.

Anul 2013 a fost anul în care s-au făcut primii pași în domeniul combaterii discriminării în Republica Moldova, pași dificili mai ales pentru membrii nou-alesului Consiliu Antidiscriminare, organul căruia îi revine sarcina principală în combaterea și sancționarea discriminării, dar și în promovarea nediscriminării în societate. Se poate spune că anul 2013 a fost în mare dedicat unor aspecte organizaționale, care au permis crearea și consolidarea capacităților pe domeniul nediscriminării. Chiar dacă nu putem vorbi despre rezultate spectaculoase vizibile la nivel public în anul 2015, totuși situația discriminării în Republica Moldova se mai ameliorează. În ceea ce privește criteriile cele mai frecvente de discriminare, acestea sunt, potrivit experților, criteriile de vîrstă, de gen și de dezabilități, urmate de criteriul etnic și cel de orientare sexuală.

Pentru a elabora politici eficiente de combatere a discriminării este indispensabil în primul rînd un tablou real al discriminării. Pentru anul 2015 este important să se încerce o evaluare a amplorii și specificului acestui fenomen în societate.

Acum există un număr impunător de instituții internaționale în a căror jurisdicție intră protecția persoanelor fizice împotriva încălcărilor săvîrșite de statele ai căror cetățeni sunt, precum și de oricare alte state. Această evoluție a generat un climat politic în cadrul căruia protecția drepturilor omului a devenit unul dintre cele mai importante subiecte ale discursului politic internațional contemporan, implicînd guverne, organizații interguvernamentale și o vastă rețea internațională de organizații neguvernamentale.

În acest moment suntem martorii unei revoluții în domeniul drepturilor omului în curs de desfășurare. Se înregistrează multe rezultate pozitive, care însă rămîn a fi consolidate. Societatea internațională se poate lăuda astăzi cu un corp serios de reglementări internaționale în domeniul drepturilor omului și instituțiile chemate să le pună în aplicare sunt în permanentă fortificare. Pentru aceste motive, putem afirma cu toată certitudinea că instituția protecției internaționale a drepturilor și libertăților a atins astăzi maturitatea unei ramuri a dreptului internațional public, distinctă prin particularitățile, subiectele, izvoarele și principiile sale.

În urma investigațiilor efectuate am obținut următoarele rezultate:

Analiza și determinarea esenței conceptului de discriminare;

Definirea fenomenului discriminării și elementelor componente ale definiției;

Argumentarea și definirea teoretico-științifică a formele de manifestare a discriminării și identificarea faptelor care nu constituie discriminare;

Analiza principiului egalității în drepturi;

Definirea principiului non-discriminării;

Enumerarea criteriilor ce stau la baza discriminării;

Argumentarea aspectelor conceptuale privind eliminarea discriminării și asigurarea aplicării principiului egalității în drepturi a persoanelor, fără deosebire de sex, etnie, naționalitate, limbă, religie, orientare sexuală, cetățenie, vîrstă, disabilitate, contractare a HIV/SIDA;

Analiza conceptelor de rasism, xenofobie, antisemitism și intoleranță;

Argumentarea necesității protecției împotriva discriminării în procesul exercitării dreptului la învățătură;

Analiza instrumentelor și mecanismelor internaționale pentru eliminarea discriminării;

Analiza instrumentelor și mecanismelor naționale privind eliminarea discriminării și Legea cu privire la non-discriminare în Republica Moldova;

Scopului creării instituției Ombudsmanului împotriva discriminării în Republica Moldova și argumentarea inființării acesteia;

Definirea instituției Ombudsmanului împotriva discriminării și analiza statutului acesteia;

În temeiul abordării complexe a temei egalității și non-discriminării ca principii fundamentale aplicabile drepturilor omului, putem formula următoarele concluzii:

Statul de drept este acel stat care promovează, consacră și garantează drepturile și libertățile omului, respectînd principiile egalității, non-discriminării și al separației peterilor în stat. Într-un stat de drept trebuie să existe un sistem legislativ preocupat constant de ocrotirea personalității umane și crearea condițiilor optime pentru dezvoltarea ei.

Drepturile omului sunt acele drepturi care aparțin ființei umane de la naștere, sunt inalienabile și inerite fiecărui om în virtutea apartenenței sale la specia umană și care sunt cunoscute universal. Drepturile omului izvorăsc din demnitatea umană, deorece fiecare om reprezintă valoarea supremă, în calitate de ființă înzestrată cu gîndire, voință și sentimente.

Demnitatea umană este esența omenirii, ea aparține tuturor persoanelor, indiferent de vîrstă, sex, rasă, condiție socială etc. Numai prin eforturile conjugate la scară internațională și națională ale tuturor actorilor sociali se va putea ajunge respectarea, asigurarea și apărarea drepturilor omului, lipsa de discriminare, ceea ce ar corespunde actelor și standartelor internaționale care consfințesc drepturile și libertățile omului, în prim-plan fiind demnitatea umană – valoare general-umană supremă într-un stat de drept. Atunci cînd drepturile omului nu pot apăra demnitatea umană, se manifestă cele mai negative fenomene sociale: discriminarea în sensul larg al cuvintului (discriminare directă, indirectă, segregarea, hărțuirea etc.), intoleranța, rasismul, xenofobia, antisemitismul, tortura, tratamentele inumane și degradante etc.

Prin noțiunea de discriminare subînțelegem: orice tratament diferit și inegal, care se realizează prin distincție, excludere, restricție și preferință, pe bază de sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale care are ca scop sau rezultat anularea sau lezarea drepturilor omului și a protecției lor, violarea principiilor egalității, non-discriminării și demnității umane.

În definiție distingem trei elemente, care sunt comune tuturor formelor de discriminare:

Acțiunile discriminatorii, precum sunt distincția, excluderea, restricția și preferința;

Cauzele discriminării, criteriile de deosebire personale, precum sunt sexul, rasa, naționalitatea, originea socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA sau alte criterii ori semne individuale;

Scopurile și consecințele discriminării, care au efect împiedicarea, anularea sau lezarea drepturilor omului și protecția lor și violarea principiilor egalității, non-discriminării și demnității umane.

Formele de manifestare ale discriminării sunt definite după cum urmează:

Discriminare directă – orice acțiune sau inacțiune în raport cu o persoană, bazată peunul dintre criteriile: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie,convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe bază de alte criterii sau semne individuale, stabilite prin lege. Spre exemplu, în contextul angajării, refuzul de a angaja o femeie căsătorită din cauza faptului că are obligații familiale sau poate să aibă copii constituie discriminare directă pe criteriul sexului și al situației familiale sau atunci cînd unui copil diagnosticat cu HIV i se refuză înscrierea la școala unde, de altfel, ar fi fost repartizat avîndu-se în vedere domiciliul său.

Discriminare indirectă – orice prevedere, criteriu sau practică aparent neutră care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, stareasănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege. Această formă de discriminare este deseori confirmată de datele statistice care demonstrează un efect disproporționat. Constituie excepții de la această regulă situațiile în care prevederea, criteriul sau practica sunt justificate în mod obiectiv de un scop legitim, iar măsurilefolosite pentru atingerea acelui scop sunt adecvate și necesare.

Discriminare multiplă – orice faptă de discriminare bazată pe două sau mai multe criterii: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, starecivilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege.

Discriminare prin asociere – orice faptă de discriminare săvîrșită împotriva unei persoane

care, deși nu face parte dintr-o categorie identificată conform criteriilor: sex, rasă,naționalitate, origine etnică, cetățenie, origine socială,religie, convingeri, educație, limbă, opinii,apartenență politică, starea sănătății, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială,disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege, este asociată cu una sau mai multe persoane aparținînd unei asemenea categorii de persoane.

Segregare – orice faptă care are drept scop sau consecință separarea fizică neuniformă pe

baza unuia sau mai multor criterii: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie, originesocială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății, vîrstă,orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege.

Intenție de a discrimina – orice declarație făcută în public privind săvîrșirea faptei de discriminare.

Comportament discriminatoriu – orice comportament care, prin efectele pe care le

generează, favorizează sau defavorizează nejustificat un grup de persoane sau o comunitate față

de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.

Complicitate la discriminare – fapta persoanei care facilitează sau ajută în mod intenționat o

persoană la săvîrșirea unei fapte de discriminare. De asemenea, se consideră complicitate la discriminare fapta persoanei de a promite, înainte sau în timpul săvîrșirii fapteide discriminare, că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvîrșirea faptei promisiunea nu a fost îndeplinită.

Hărțuire – orice formă de comportament, verbal sau non-verbal, în raport cu o ființăumană, manifestat conștient pe baza criteriilor: sex, rasă, naționalitate, origine etnică, cetățenie,origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, starea sănătății,vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, disabilitate, boală cronică necontagioasă, infectare a HIV/SIDA sau pe baza altor criterii ori semne individuale, stabilite prin lege. Hărțuirea poate lua formă fizică, verbală, nonverbală.

Spre exemplu, hărțuirea sexuală este orientată spre o persoană, în virtutea sexului acesteia, fie că este femeie sau bărbat, și, posibil, învirtutea orientării sale sexuale. Există trei elemente de bază pentru a demonstra hărțuirea: victima trebuie să aparțină unei categorii protejate; victima a fost supusă la un comportament nedorit,verbal sau fizic, în temeiul apartenenței sale la o categorie protejată; comportamentul respectiv a creat un mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau ofensator. Angajatorii vor fi responsabili pentru hărțuirea comisă față de angajați.

Hărțuire sexuală – orice formă de comportament cu caracter sexual exprimat în mod fizic, verbal sau în orice alt mod, care încalcă demnitatea sau onoarea persoanei ori creează unmediu, atitudine sau practică ostilă, degradantă sau intimidantă; în mod special, cazul în carerefuzul de a accepta un astfel de comportament sau constrîngere ar influența luarea de decizii și ar afecta persoana.

Instigare la discriminare – orice acțiune sau inacțiune care determină cu intenție pecineva să săvîrșească o faptă de discriminare. Instigarea la discriminare constituie o formă de manifestare a discriminării, care presupune instigarea unei persoane la discriminarea altei persoane din cauza faptului că aceasta aparține uneia dintre categoriile protejate. Spre exemplu, proprietarul unui restaurant instigă chelnerul să nu deservească romii sau directorul unui liceu insistă pe lîngă unii părinți să amenințe cu retragerea copiilor lor dacă inspectoratul școlar hotărăște înscrierea unor elevi romi la liceul respectiv, pe liste speciale.

Victimizare – orice comportament negativ ca urmare a unei plîngeri în justiție cu privire la încălcarea principiului non-discriminării; tratament defavorizat al unei persoane în cazul încare persoana respectivă a întreprins sau se presupune că a întreprins ori va întreprinde acțiuni pentru protecția împotriva discriminării; tratament defavorizat al unei persoane care a refuzat să discrimineze în condițiile date. Statele membre trebuie să aplice măsurile necesare pentru a proteja indivizii împotriva oricăror forme de tratament advers (precum concedierea) ca reacție lao plîngere, acțiune sau alte proceduri prin care se urmărește respectarea principiului egalității detratament. Această prevedere urmărește protecția nu numai a persoanei discriminate, ci și a celor care pot oferi probe utile în procedura nondiscriminare sau care sunt, într-un fel sau altul, implicați în această procedură.

Formele de manifestare a discriminării pot fi clasificate, după gravitatea lor, în două categorii: forme ușoare de manifestare a discriminării și forme grave de manifestare adiscriminării.

Din categoria formelor ușoare de manifestare a discriminării fac parte: discriminarea directă,

discriminarea indirectă, comportamentul discriminatoriu, hărțuirea, inclusiv cea sexuală,instigarea la discriminare, intenția declarată public de a discrimina, victimizarea, discriminarea prin asociere, asocierea în vederea săvîrșirii unei fapte de discriminare, complicitatea ladiscriminare săvîrșite cu privire la o persoană, un grup de persoane sau o comunitate.

Din categoria formelor grave de discriminare fac parte: segregarea; discriminarea multiplă; instigarea la discriminare săvîrșită de o persoană care se află pe o poziție de autoritatefață de cel instigat; discriminarea săvîrșită de două sau mai multe persoane; săvîrșirea în modrepetat a unei fapte de discriminare, chiar și după pedepsirea acesteia.

Unele fapte sunt excepție și nu pot fi considerate ca manifestări de discriminare. Acestea pot fi divizate în două categorii, și anume: tratamentul diferențiat care se bazează pe criterii rezonabile și obiectivele și măsurile afirmative (pozitive). Nu se consideră fapte discriminatorii următoarele fapte:

stabilirea cerințelor privind la vîrsta minimă și maximă, experiența profesională sau durata de serviciu în procedurile de angajare în cîmpul muncii, atunci cînd acestea sunt prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică;

tratamentul diferit al persoanelor pe bază de cetățenie sau al apatrizilor, prevăzut de legea sau tratatul internațional la care statul respectiv este parte;

protejarea specială a femeilor însărcinate și a mamelor în perioada sarcinii și alăptării, prevăzută de legislație, cu excepția cazurilor în care femeia însărcinată saumama nu dorește să se folosească de protecție și a informat angajatorul despre aceasta în formă scrisă;

stabilirea cerințelor de vîrstă și pentru durata serviciului, prevăzute delegislație, pentru scopurile de asigurare a pensiei;

tratamentul diferit al persoanelor cu disabilități în timpul învățămîntului și dobîndirii unei educații pentru efectul satisfacerii necesităților specifice educaționale avînd drept scop egalizarea șanselor acestora;

stabilirea cerințelor privind la vîrsta minimă și maximă pentru încadrare înactivități de educație sau instruire, atunci cînd aceasta este justificat în mod obiectiv și în conformitate cu legislația, în funcție de natura educației sau de condițiile în care aceasta este desfășurată;

tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credință sau sex înlegătură cu o ocupație desfășurată în instituțiile sau organizațiile religioase, atunci cînd motivul invocat privind natura acestei ocupații sau condițiile în care este profesată religia,credința sau vizînd sexul constituie un adevăr și determină cerința profesională cu privire la caracterul instituției sau organizației, la obiectivele acesteia;

tratamentul diferit al persoanelor pe bază de religie, credință sau sex îneducația religioasă, inclusiv educație, în scopul de a desfășura o ocupație prevăzută la litera g);

măsurile din sfera educației ce asigură echilibrul în ce privește participarea bărbaților și femeilor, în măsura în care acestea sunt necesare;

măsurile speciale de care beneficiază persoanele sau grupurile dezavantajate pe baza criteriilor enumerate mai sus, care au drept scop asigurarea egalității de șanse, înmăsura în care acestea sunt necesare;

protecția specială a copiilor fără părinți, minorilor, părinților singuratici și a persoanelor cu disabilități, prevăzută de legislație;

măsurile de protecție a originii și identității persoanelor care aparțin minorităților etnice, religioase și lingvistice și a dreptului lor de a exista și de a se dezvolta, în mod individual sau în mod colectiv, cu restul membrilor grupurilor din care fac parte, a culturii lor, precum și a dreptului de a profesa și practica religia lor, de a folosi limba lor;

măsurile din domeniul educației pentru asigurarea participării persoanelor care aparțin minorităților etnice, în măsura în care acestea sunt necesare;

anțurile speciale de angajare a persoanelor de un anumit sex la posturile în care, în virtutea naturii sau condițiilor speciale de prestare a muncii prevăzute de lege, sexul este determinant;

acțiunile afirmative (pozitive).

Respectarea principiului egalității în drepturi a tuturor persoanelor, indiferent de sex, rasă, religie, apartenență politică etc., exclude discriminarea. Egalitatea este opusul discriminării, deoarece aceasta înseamnă limitarea și încălcarea drepturilor omului după criterii de rasă, sex, naționalitate, limbă, religie, avere, opinie etc. Prin urmare, egalitatea este principiu de bază al drepturilor omului, deorece oferă oamenilor sentimentul că sunt tratați cu respectul care li se cuvine și că se bucură de dreptatea pe care o merită toate ființele umane.

În urma analizei respingem orice teorii care încearcă să demonstreze existența mai multor rase umane. O persoană poate fi supusă în același timp discriminării în baza mai multor criterii, cum ar fi: rasa, culoarea, etnia, limba.

Rasismul și discriminarea, ca fenomene sociale negative, evoluează încontinuu. Ele pot lua multiple forme, bazate nu doar pe deosebirile de rasă, dar și pe culoarea pielii, limbă, religie, naționalitate și origine națională și etnică ori o combinație a acestor motive, generînd forme mai subtile, dar nu mai puțin periculoase, care se manifestă zilnic. Autoritățile statale și societatea trebuie să sesizeze diversitatea formelor de rasism și să conștientizeze pericolul acestora, pentru a putea contracara discriminarea rasială, etnică sau religioasă în viața de zi cu zi. Rasismul, ca mod de gîndire, poate fi dăunător, însă el nu este sancționat pînă cînd nu se manifestă.

Xenofobia reprezintă o atitudine de teamă, respingere și ură față de persoanele străine de grupul etnic din care face parte subiectul, suspiciune, respingere față de comportamente, instituții, forme culturale (obiceiuri, limbă, idei) considerate a fi străine în raport cu ceea ce este nativ, autohton.

Definiția „străinului” ca persoană sau grup depinde de criteriile de identificare operante în relațiile dintre grupuri sociale la un moment dat. Străini, ca obiect al atitudinilor xenofobe, pot fi persoanele aparținînd unor popoare sau entități politico-statale diferite de ale subiectului (de ex. cetățeni ai altor state) sau concetățeni de altă rasă, naționalitate, etnie în cadrul aceleiași entități statale. Xenofobia este un fenomen individual și colectiv, o componentă a relațiilor interetnice, o formă particulară, extremă, de manifestare a prejudecăților și discriminărilor etnico-rasiale, a etnocentrismului. Distingem două niveluri la care este percepută xenofobia: ca fiind prejudicioasă și dezastruasă.

Intoleranța este unul dintre cele mai grave vicii care și-a pus stigmatul pe întreaga istorie a civilizațiilor umane, iar izvorul acesteia vine, fără îndoială, din instinctul autoconservării.

Frica și precauția firească înaintea a ceea ce ne este necunoscut, neobișnuit și străin, duce adesea spre ostilitate și intoleranță. Este important să stabilim linia de demarcație între toleranță și intoleranță, pentru a realiza respectul de sine și respectul față de alții.

Ombudsmanul împotriva discriminării este o intituție publică avînd personalitate juridică, creată de stat în scopul eradicării tuturor formelor de discriminare, independentă și imparțială, aflată sub control parlamentar, care asigură, respectarea și aplicarea principiilor egalității și non-discriminării, în conformitate cu Constituția și legile Republicii Moldova, cu actele juridice internaționale cu privire la drepturile omului și non-discriminării la care Republica Moldova este parte.

Scopul instituției Ombudsmanului împotriva discriminării este de a preveni, a interzice și a eradica orice formă de discriminare, asigurînd fiecărei ființe umane:

Egalitate în fața legii;

Egalitate de tratament, șanse și oportunități de participare la viața publică;

Protecție efectivă împotriva discriminării.

În urma cercetării complexe a temei egalității și non-discriminării ca principii fundamentale aplicabile drepturilor omului, putem formula următoarele propuneri:

Personalul didactic, autorii de manuale și materiale educaționale trebuie să asigure depășirea stereotipurilor privind rolul femeilor și bărbaților în viața publică și familială, a prejudecăților negative referitoare la grupurile rasiale, etnice și religioase, la persoanele cu dezabilități, precum și să promoveze principiile toleranței.

Grădinițele de copii, școlile, liceeile, colegiile și universitățile trebuie să includă în programele educaționale problemele de egalitate între oameni, indiferent de rasă, naționalitate, sex, origine etnică, cetățenie, starea sănătății, origine socială, religie, convingeri, educație, limbă, opinii, apartenență politică, disabilitate, vîrstă, orientare sexuală, stare civilă, stare materială, boală cronică necontagioasă, contractare a HIV/SIDA.

Statul, prin intermediul instituțiilor de învățămînt și educație, inclusiv cele ale organelor afacerilor interne, militare, de securitate etc., trebuie să intreprindă acțiuni afirmative de promovare a participării echilibrate a femeilor și bărbaților la exercitarea profesiilor specifice unde atestă suprareprezentarea persoanelor de un anumit sex.

Statul trebuie să egaleze vîrsta de pensionare a femeilor și bărbaților stabilind pentru ambele categorii vîrsta de 57 de ani, și oferindu-le astfel condiții egale de utilizare a Fondului de Asigurără Sociale.

Principiile egalității și nediscriminării sunt esențiale pentru orice sistem de protecție a drepturilor omului. Aceasta este evident atît din dispozițiile instrumentelor internaționale în domeniul drepturilor omului cît și jurisprudența organismelor lor de monitorizare. Deși instrumentele internaționale privind drepturile omului au în comun dispoziții fundamentale

privind egalitatea, textul și interpretarea acestor prevederi cu privire la egalitate, natura cazurilor luate în considerare și, prin urmare, nivelul de dezvoltare și expertiză în fiecare aspect de protecție egalitate variază considerabil. Astfel de variații reflectă politica și imperativele care stau la baza fiecărui sistem de protecție a drepturilor omului și sistemele sociale ale statelor de unde provin astfel de cazuri. În activitatea sa cu privire la egalitate, INTERIGHTS a recunoscut demult potențialul de consolidare a protecției prin utilizarea jurisprudenței și a strategiilor comparative. Cazurile într-o țară sau în cadrul unui sistem internațional sau regional pot fi de mare valoare în stabilirea precedentelor în altă parte, și succesele obținute în raport cu o formă de discriminare pot fi folosite în combaterea alte forme de discriminare.

Astăzi, ca o consecință a experiențelor istorice, interzicerea discriminării este stipulată în multe tratate internaționale și legi naționale care se referă la drepturile omului. Cu toate acestea, discriminarea bazată pe rasă, culoare, etnie, precum și pe religie, gen, orientare sexuală etc., este o formă de violare a drepturilor omului cu cea mai largă răspîndire în întreaga lume, cît de multe intrumente și mecanisme de combatere a discriminării nu sunt, cîte nu vor mai apărea, totuși această problemă rămîne pină în prezent și va continua, dacă nu ne vom „trezi” și nu vom începe schimbările de la noi înșine și nu vom arăta cu degetul la vecin. Mai întîi trebuie de prevenit discriminarea, asta ar ajuta la eliminarea ei mai rezonabilă, alfel suntem ca Don Quijote și ne batem cu morile de vînt.

Problema cea mai mare a secolului nostru nu sunt epidemiile așa ca ebola, HIV/SIDA, diverse mutații ale gripei, terorismul etc, cea mai mare problemă e discriminarea, pentru a preveni discriminarea trebuie să creștem o generație „sănătoasă”, informată, care nu arată cu degetul la acei care sunt „diferiți” (din cauza unor stereotipuri proprii); iar o altă parte să „educăm” și informăm.

Principiul egalității, conform căruia toate ființele umane au drepturi egale și ar trebui tratate egal pentru că dispun de demnitate umană, stă la baza noțiunii de drepturi ale omului și își găsește realizare în funcție de demnitatea inerentă fiecărui individ. Însă acest principiu natural al egalității nu a fost asigurat niciodată pe deplin tuturor ființelor umane, nici în trecut, nici în prezent. Inegalitatea apare aproape în orice societate, iar discriminarea nu este un produs al contemporaneității.

Problema cea mai mare a secolului nostru nu sunt epidemiile așa ca ebola, HIV/SIDA, diverse mutații ale gripei etc, cea mai mare problemă e discriminarea, pentru a preveni discriminarea trebuie să creștem o generație „sănătoasă”, informată, care nu arată cu degetul la acei care sunt „diferiți” (din cauza unor stereotipuri proprii); iar o altă parte să „educăm” și informăm.

BIBLIOGRAFIE

Monografii, articole de specialitate

Andreescu G. Combaterea discriminării.București: Editura Lumina Lex, 2011. 38 p.

Banton M. Discriminarea. București: Editura DU Style, 1998. 160 p.

Cîrnaț T. Non-discriminarea în condițiile constituționalismului contemporan din Republica Moldova. Chișinău: Ponstos, 2008. 334 p.

Cîrnaț T. Aspecte de prevenire și combaterii discriminării persoanelor social vulnerabile. În: Revista Națională de Drept, nr. 2(77), 2007, p. 34-38.

Cîrnaț T. Apariția, evoluția istorică și esența conceptului de discriminare. În: Revista Națională de Drept, nr. 10(73), 2006, p. 22-26.

Daniels K., Macdonald L. Equality, diversity and discrimination: a student text. London: Chartered Institute of Personnel and Development, 2005, 28 p.

Dezideriu G., Vicol M.C. Interzicerea discriminării în Uniunea Europeană și relevanța acestui principiu în exercitarea profesiei medicale. Revista Romînă de Bioetică, vol. 9, Nr. 2, 2011.

Dewey J. Democracy and Education. U.S.A: Student Handouts, Inc., 2008. 169 p.

Diaconu I. Discriminarea rasială. București: Editura Lumina, 2005. 25 p.

Dovidio J., Gaertner S.. Prejudice, discrimination and racism. Historical trends and contemporary approaches. New York: Academic Press, 1986. 25 p.

Ignățoiu-Sora E. Egalitatea și nondiscriminarea în jurisprudența Curții Europene de Justiție (Proiect regional de susținere a protecției în Republica Belarus, Republica Moldova și Ucraina 2009 – 2011). București: Editura C.H. Beck, 2008. 136 p.

Konrad L. Das sogenannte Böse zur Naturgeschichte der Aggression. Austria: Verlag Dr. G Borotha-Schoeler , 1963. 273 p.

Korzybski A. Manhood of Humanity: The Science and Art of Human Engineering. London: Kessinger Publishing Co, 2004. 284 p.

Robert L. M., Panaite C. N., Rusu C. Managementul resurselor umane. București: Editura Economică, 1997. 255 p.

Site Internet

Acțiunea UE împotriva discriminării [online]. https://www.google.md/search?q=Ac%C8%9Biunea+UE+%C3%AEmpotriva+discrimin%C4%83rii&rlz=1C1CHMO_roMD563MD563&oq=Ac%C8%9Biunea+UE+%C3%AEmpotriva+discrimin%C4%83rii&aqs=chrome..69i57.591j0j7&sourceid=chrome&es_sm=122&ie=UTF-8 ( citat la 10.12.2014 ).

Antisemitism [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Antisemitism ( citat la 10.12.2014 ).

Centrul European de Monitorizare a Rasismului și Xenofobiei (EUMC) [online]. http://www.crispedia.ro/Centrul_European_de_Monitorizare_a_Rasismului_si_Xenofobiei__EUMC_ ( citat la 10.12.2014 ).

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Comitetul_Helsinki_pentru_Drepturile_Omului_din_Moldova ( citat la 10.12.2014 ).

Conceptul de Discriminare [online]. https://ro.scribd.com/doc/127595245/Capitolul-1-Conceptul-de-Discriminare ( citat la 10.12.2014 ).

Conceptul de drepturi ale omului [online]. http://biblioteca.regielive.ro/fituici/sociologie/drepturile-omului-55722.html ( citat la 12.12.2014 ).

Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare față de femei [online]. http://www.mmpsf.gov.md/file/tratate/cedaw_md.pdf ( citat la 12.12.2014 ).

Convenția europeană a Drepturilor Omului [online]. http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf ( citat la 12.12.2014 ).

Despre ce este legea privind nediscriminarea? Raspunsuri la întrebări frecvente [online]. http://efrim.md/despre-ce-este-legea-privind-nediscriminarea-raspunsuri-la-intrebari-frecvente-274.html ( citat la 12.12.2014 ).

Diferențe de sex, gen și cultură în comunicare [online]. http://www.poezie.ro/index.php/essay/13960461/print.html ( citat la 12.12.2014 ).

Discriminare [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Discriminare ( citat la 12.12.2014 ).

Discriminare [online].

http://www.scoalarosu.ro/RO-FILES/Info_pub/revista_pdf/10/discriminare%20I.pdf ( citat la 12.12.2014 ).

Discriminarea persoanelor infectate cu HIV/SIDA [online]. http://egalitate.md/index.php?pag=news&id=832&rid=558&l=ro ( citat la 14.12.2014 ).

Discriminarea este încă bine ancorată în societate [online]. http://www.caleaeuropeana.ro/morten-kjaerum-director-al-agentiei-europene-pentru-drepturi-fundamentale-discriminarea-este-inca-bine-ancorata-in-societate/ ( citat la 14.12.2014 ).

Dreptul la egalitate și nediscriminare în administrarea justiției [online]. file:///C:/Users/kittykiss/Downloads/Manual%20pentru%20magistrati%20proiect%20Progress%202012.pdf ( citat la 14.12.2014 ).

Dreptul muncii [online]. https://ro.scribd.com/doc/16509671/Dreptul-Muncii ( citat la 14.12.2014 ).

Drepturile omului si protejarea lor prin lege [online]. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/drepturile-omului.php ( citat la 14.12.2014 ).

Educație și formare profesională [online]. http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.13.3.html ( citat la 14.12.2014 ).

Giovanni Sartori. Teoria Democrației [online]. https://ro.scribd.com/doc/27316409/teoria-democra%C5%A3iei ( citat la 16.12.2014 ).

Gen (sex) [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Gen_(sex) ( citat la 16.12.2014 ).

INTERIGHTS: Nediscriminarea în dreptul internațional. Manual pentru practicieni [online]. file:///C:/Users/kittykiss/Downloads/Interights%20Nediscriminarea%20manual%20RO.pdf ( citat la 16.12.2014 ).

Internet Encyclopedia of Phylosophy [online]. http://www.iep.utm.edu/justwar/ ( citat la 10.12.2014 )

Interzicerea discriminarii [online]. https://ro.scribd.com/doc/136451982/interzicerea-discriminarii ( citat la 16.12.2014 ).

Instituția ombudsmanului. Note de curs [online]. http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/104_-_Institutia_Ombudsmanului.pdf ( citat la 16.12.2014 ).

Formele discriminarii [online]. http://www.cncd.org.ro/new/formele_disciminarii/ ( citat la 16.12.2014 ).

Freedom from discrimination [online]. http://en.wikipedia.org/wiki/Freedom_from_discrimination ( citat la 18.12.2014 ).

Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziuni [online]. http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=157&langId=ro ( citat la 18.12.2014 ).

OSCE Office for Democratic Institutions and Human Rights [online]. http://www.osce.org/odihr ( citat la 18.12.2014 ).

Legi [online]. http://lex.justice.md/ ( citat la 18.12.2014 ).

Manual Anti-Discriminare – Centrul de resurse juridice [online]. www.crj.ro/download.php?fileID=phpn548fa.pdf ( citat la 02.01.2015 ).

Manual de drept european privind nediscriminarea [online]. http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/1510FRA_CASE_LAW_HANDBOOK_RO.pdf ( citat la 02.01.2015 ).

Mecanisme de monitorizare [online]. http://www.mae.ro/node/1580?page=4 ( citat la 02.01.2015 ).

Mecanisme internaționale de protecție a drepturilor omului. Note de curs [online]. http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/106_-_Mecanisme_internationale_de_protectie_ale_drepturilor_omului.pdf ( citat la 02.01.2015 ).

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice [online]. http://www.prigoana.ro/doc/proiect-de-lege-acsa/anexa4.pdf ( citat la 04.01.2015 ).

Percepțiile populației din Republica Moldova privind fenomenul discriminării: studiu sociologic [online]. http://soros.md/files/publications/documents/Studiu%20Sociologic.pdf ( citat la 04.01.2015 ).

Practici Pozitive: Mecanisme specializate în combaterea discriminării [online]. http://www.romanicriss.org/PDF/Practici%20Pozitivemecanisme%20specializate%20in%20combaterea%20discr.pdf ( citat la 04.01.2015 ).

Principiul egalității și nediscriminării in jurisprudența curții constituționale a romîniei și jurisprudența curții europene a drepturilor omului [online]. https://ro.scribd.com/doc/46675371/Principiul-Egalitatii-Si-Nediscriminarea ( citat la 10.01.2015 ).

Principiul egalității și nondiscriminării [online]. http://www.ombudsman.md/sites/default/files/comunicare/activitate_editoriala/cpdom_principiul_egalitatii_brosura-.pdf ( citat la 10.01.2015 ).

Principiul nediscriminării în dreptul comunitar: impactul asupra ordinii juridice naționale [online]. https://ro.scribd.com/doc/231697400/PRINCIPIULNEDISCRIMIN%C4%82RII-IN-DREPTUL-COMUNITAR-IMPACTUL-ASUPRA-ORDINII-JURIDICE-NA%C5%A2IONALE ( citat la 10.01.2015 ).

Protecția Europeană a Drepturilor Omului. Suport de curs [online]. http://cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Protectia_europeana_a_dr_omului.pdf ( citat la 10.01.2015 ).

Racism in Asia [online]. http://en.wikipedia.org/wiki/Racism_in_Asia ( citat la 10.01.2015 ).

Rasism [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Rasism ( citat la 10.01.2015 ).

Rasism și xenofobie [online]. https://ro.scribd.com/doc/48884312/RASISM-%C5%9EI-XENOFOBIE ( citat la 10.01.2015 ).

Rolurile de sex și gen, o greșeală care ar putea fi evitată [online]. http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1361 ( citat la 10.01.2015 ).

Teoria democrației [online]. https://ro.scribd.com/doc/27316409/teoria-democra%C5%A3iei ( citat la 10.01.2015 ).

Sociologia drepturilor omului [online]. http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/voinea/1.htm ( citat la 10.01.2015 ).

Toleranță, intoleranță, fanatism, educație și implicații politice [online]. http://miscareaeurocivicaromana.blogspot.com/2011/07/toleranta-intoleranta-fanatism-educatie.html ( citat la 10.01.2015 ).

RESUME

BIBLIOGRAFIE

Monografii, articole de specialitate

Andreescu G. Combaterea discriminării.București: Editura Lumina Lex, 2011. 38 p.

Banton M. Discriminarea. București: Editura DU Style, 1998. 160 p.

Cîrnaț T. Non-discriminarea în condițiile constituționalismului contemporan din Republica Moldova. Chișinău: Ponstos, 2008. 334 p.

Cîrnaț T. Aspecte de prevenire și combaterii discriminării persoanelor social vulnerabile. În: Revista Națională de Drept, nr. 2(77), 2007, p. 34-38.

Cîrnaț T. Apariția, evoluția istorică și esența conceptului de discriminare. În: Revista Națională de Drept, nr. 10(73), 2006, p. 22-26.

Daniels K., Macdonald L. Equality, diversity and discrimination: a student text. London: Chartered Institute of Personnel and Development, 2005, 28 p.

Dezideriu G., Vicol M.C. Interzicerea discriminării în Uniunea Europeană și relevanța acestui principiu în exercitarea profesiei medicale. Revista Romînă de Bioetică, vol. 9, Nr. 2, 2011.

Dewey J. Democracy and Education. U.S.A: Student Handouts, Inc., 2008. 169 p.

Diaconu I. Discriminarea rasială. București: Editura Lumina, 2005. 25 p.

Dovidio J., Gaertner S.. Prejudice, discrimination and racism. Historical trends and contemporary approaches. New York: Academic Press, 1986. 25 p.

Ignățoiu-Sora E. Egalitatea și nondiscriminarea în jurisprudența Curții Europene de Justiție (Proiect regional de susținere a protecției în Republica Belarus, Republica Moldova și Ucraina 2009 – 2011). București: Editura C.H. Beck, 2008. 136 p.

Konrad L. Das sogenannte Böse zur Naturgeschichte der Aggression. Austria: Verlag Dr. G Borotha-Schoeler , 1963. 273 p.

Korzybski A. Manhood of Humanity: The Science and Art of Human Engineering. London: Kessinger Publishing Co, 2004. 284 p.

Robert L. M., Panaite C. N., Rusu C. Managementul resurselor umane. București: Editura Economică, 1997. 255 p.

Site Internet

Acțiunea UE împotriva discriminării [online]. https://www.google.md/search?q=Ac%C8%9Biunea+UE+%C3%AEmpotriva+discrimin%C4%83rii&rlz=1C1CHMO_roMD563MD563&oq=Ac%C8%9Biunea+UE+%C3%AEmpotriva+discrimin%C4%83rii&aqs=chrome..69i57.591j0j7&sourceid=chrome&es_sm=122&ie=UTF-8 ( citat la 10.12.2014 ).

Antisemitism [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Antisemitism ( citat la 10.12.2014 ).

Centrul European de Monitorizare a Rasismului și Xenofobiei (EUMC) [online]. http://www.crispedia.ro/Centrul_European_de_Monitorizare_a_Rasismului_si_Xenofobiei__EUMC_ ( citat la 10.12.2014 ).

Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Comitetul_Helsinki_pentru_Drepturile_Omului_din_Moldova ( citat la 10.12.2014 ).

Conceptul de Discriminare [online]. https://ro.scribd.com/doc/127595245/Capitolul-1-Conceptul-de-Discriminare ( citat la 10.12.2014 ).

Conceptul de drepturi ale omului [online]. http://biblioteca.regielive.ro/fituici/sociologie/drepturile-omului-55722.html ( citat la 12.12.2014 ).

Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare față de femei [online]. http://www.mmpsf.gov.md/file/tratate/cedaw_md.pdf ( citat la 12.12.2014 ).

Convenția europeană a Drepturilor Omului [online]. http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf ( citat la 12.12.2014 ).

Despre ce este legea privind nediscriminarea? Raspunsuri la întrebări frecvente [online]. http://efrim.md/despre-ce-este-legea-privind-nediscriminarea-raspunsuri-la-intrebari-frecvente-274.html ( citat la 12.12.2014 ).

Diferențe de sex, gen și cultură în comunicare [online]. http://www.poezie.ro/index.php/essay/13960461/print.html ( citat la 12.12.2014 ).

Discriminare [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Discriminare ( citat la 12.12.2014 ).

Discriminare [online].

http://www.scoalarosu.ro/RO-FILES/Info_pub/revista_pdf/10/discriminare%20I.pdf ( citat la 12.12.2014 ).

Discriminarea persoanelor infectate cu HIV/SIDA [online]. http://egalitate.md/index.php?pag=news&id=832&rid=558&l=ro ( citat la 14.12.2014 ).

Discriminarea este încă bine ancorată în societate [online]. http://www.caleaeuropeana.ro/morten-kjaerum-director-al-agentiei-europene-pentru-drepturi-fundamentale-discriminarea-este-inca-bine-ancorata-in-societate/ ( citat la 14.12.2014 ).

Dreptul la egalitate și nediscriminare în administrarea justiției [online]. file:///C:/Users/kittykiss/Downloads/Manual%20pentru%20magistrati%20proiect%20Progress%202012.pdf ( citat la 14.12.2014 ).

Dreptul muncii [online]. https://ro.scribd.com/doc/16509671/Dreptul-Muncii ( citat la 14.12.2014 ).

Drepturile omului si protejarea lor prin lege [online]. http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org/drepturile-omului.php ( citat la 14.12.2014 ).

Educație și formare profesională [online]. http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.13.3.html ( citat la 14.12.2014 ).

Giovanni Sartori. Teoria Democrației [online]. https://ro.scribd.com/doc/27316409/teoria-democra%C5%A3iei ( citat la 16.12.2014 ).

Gen (sex) [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Gen_(sex) ( citat la 16.12.2014 ).

INTERIGHTS: Nediscriminarea în dreptul internațional. Manual pentru practicieni [online]. file:///C:/Users/kittykiss/Downloads/Interights%20Nediscriminarea%20manual%20RO.pdf ( citat la 16.12.2014 ).

Internet Encyclopedia of Phylosophy [online]. http://www.iep.utm.edu/justwar/ ( citat la 10.12.2014 )

Interzicerea discriminarii [online]. https://ro.scribd.com/doc/136451982/interzicerea-discriminarii ( citat la 16.12.2014 ).

Instituția ombudsmanului. Note de curs [online]. http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/104_-_Institutia_Ombudsmanului.pdf ( citat la 16.12.2014 ).

Formele discriminarii [online]. http://www.cncd.org.ro/new/formele_disciminarii/ ( citat la 16.12.2014 ).

Freedom from discrimination [online]. http://en.wikipedia.org/wiki/Freedom_from_discrimination ( citat la 18.12.2014 ).

Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziuni [online]. http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=157&langId=ro ( citat la 18.12.2014 ).

OSCE Office for Democratic Institutions and Human Rights [online]. http://www.osce.org/odihr ( citat la 18.12.2014 ).

Legi [online]. http://lex.justice.md/ ( citat la 18.12.2014 ).

Manual Anti-Discriminare – Centrul de resurse juridice [online]. www.crj.ro/download.php?fileID=phpn548fa.pdf ( citat la 02.01.2015 ).

Manual de drept european privind nediscriminarea [online]. http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra_uploads/1510FRA_CASE_LAW_HANDBOOK_RO.pdf ( citat la 02.01.2015 ).

Mecanisme de monitorizare [online]. http://www.mae.ro/node/1580?page=4 ( citat la 02.01.2015 ).

Mecanisme internaționale de protecție a drepturilor omului. Note de curs [online]. http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/106_-_Mecanisme_internationale_de_protectie_ale_drepturilor_omului.pdf ( citat la 02.01.2015 ).

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice [online]. http://www.prigoana.ro/doc/proiect-de-lege-acsa/anexa4.pdf ( citat la 04.01.2015 ).

Percepțiile populației din Republica Moldova privind fenomenul discriminării: studiu sociologic [online]. http://soros.md/files/publications/documents/Studiu%20Sociologic.pdf ( citat la 04.01.2015 ).

Practici Pozitive: Mecanisme specializate în combaterea discriminării [online]. http://www.romanicriss.org/PDF/Practici%20Pozitivemecanisme%20specializate%20in%20combaterea%20discr.pdf ( citat la 04.01.2015 ).

Principiul egalității și nediscriminării in jurisprudența curții constituționale a romîniei și jurisprudența curții europene a drepturilor omului [online]. https://ro.scribd.com/doc/46675371/Principiul-Egalitatii-Si-Nediscriminarea ( citat la 10.01.2015 ).

Principiul egalității și nondiscriminării [online]. http://www.ombudsman.md/sites/default/files/comunicare/activitate_editoriala/cpdom_principiul_egalitatii_brosura-.pdf ( citat la 10.01.2015 ).

Principiul nediscriminării în dreptul comunitar: impactul asupra ordinii juridice naționale [online]. https://ro.scribd.com/doc/231697400/PRINCIPIULNEDISCRIMIN%C4%82RII-IN-DREPTUL-COMUNITAR-IMPACTUL-ASUPRA-ORDINII-JURIDICE-NA%C5%A2IONALE ( citat la 10.01.2015 ).

Protecția Europeană a Drepturilor Omului. Suport de curs [online]. http://cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/III_Protectia_europeana_a_dr_omului.pdf ( citat la 10.01.2015 ).

Racism in Asia [online]. http://en.wikipedia.org/wiki/Racism_in_Asia ( citat la 10.01.2015 ).

Rasism [online]. http://ro.wikipedia.org/wiki/Rasism ( citat la 10.01.2015 ).

Rasism și xenofobie [online]. https://ro.scribd.com/doc/48884312/RASISM-%C5%9EI-XENOFOBIE ( citat la 10.01.2015 ).

Rolurile de sex și gen, o greșeală care ar putea fi evitată [online]. http://www.7p.ro/Default.aspx?PageID=1361 ( citat la 10.01.2015 ).

Teoria democrației [online]. https://ro.scribd.com/doc/27316409/teoria-democra%C5%A3iei ( citat la 10.01.2015 ).

Sociologia drepturilor omului [online]. http://ebooks.unibuc.ro/Sociologie/voinea/1.htm ( citat la 10.01.2015 ).

Toleranță, intoleranță, fanatism, educație și implicații politice [online]. http://miscareaeurocivicaromana.blogspot.com/2011/07/toleranta-intoleranta-fanatism-educatie.html ( citat la 10.01.2015 ).