. Instrumente Moderne de Plata Electronica Ce Asigura Rapiditatea Si Calitatea Tranzactiilor Come

CAPITOLUL 1

Cărțile de plată – instrumente moderne ce asigură rapiditatea și calitatea tranzacțiilor comerciale.

1.1. Scurt istoric al apariției și evoluției cărților de plată

Instrumentele de plată, denumite generic carduri se prezintă, sub aspect material ca dreptunghiuri de plastic, cunoscând o mare diversitate de la simpla insignă fără valoare juridică ("carte badge") până la cardul cu funcțiuni complexe: instrument de plată, credit de garanție, de retragere de fonduri.

Debutul utilizării cardurilor este marcat de introducerea în anul 1920 în Statele Unite a cardurilor imprimate pe plăcuțe rectangulare din plastic, oferite de comercianții unei clientele selecționate.

Ele își justificau denumirea de "credit card" pentru că ele ofereau posibilitatea amânării plății până în momentul debitării contului deținătorului la ordinul comerciantului. Ulterior această practică s-a extins și în alte țări.

Succesul procedeului a determinat constituirea, după 1950, a unor societăți financiare specializate, Diner's Club și American Express, care au lansat "cardurile multifuncționale", agreate de rețele vaste de comercianți. Numeroase bănci americane și europene au adoptat sistemul, emițând carduri.

Astfel, după 1967, principalele bănci franceze au propus clientelei "Carte bleu" care facilita efectuarea plăților către comercianții afiliați.

Aceștia din urmă notau pe factură seria cărții de credit, îl invitau pe client să semneze factura și comparau această semnătură cu cea imprimată pe card. Atunci când factura depășea un anumit plafon, verificau dacă numărul cardului nu figurează pe lista neagră a rău-platnicilor.

Ulterior, comercianții predau facturile băncilor iar acestea efectuau debitarea contului clientului și creditarea contului comerciantului.

Cu timpul comercianții s-au dotat cu un aparat denumit "fier de călcat".

Cardul de plastic se așează pe aparat și deasupra lui se așează într-o anumită poziție factura în trei exemplare.

Printr-o mișcare de "du-te vino", care sugerează mișcarea fierului de călcat, mențiunile în relief de pe cardul de plastic presat sunt reproduse pe factură, concomitent cu data și suma facturii.

O nouă etapă e marcată de introducerea automatelor bancare, în două varietăți: distribuitoare automate de bancnote și ghișee automate. Acestea din urmă, pe lângă distribuirea de bilete mai oferă și posibilitatea cunoașterii soldului contului personal, depunerea de bancnote în cont, comandarea unui carnet de cecuri, transmiterea de ordine de bursă etc.

Pentru a fi compatibilă cu efectuarea automatizată a acestor operațiuni, cardului i-a fost încorporată o pistă magnetică, având următoarele funcții:

Identificarea cardului deținătorului și a soldului acestui cont

Descurajarea eventualei tendințe de abuz din partea clientului.

Identificarea posesorului legitim se realizează prin atribuirea unui număr de cod (PIN-Personal Identification Number) a cărui valoare este cunoscută numai de titular și de ordinatorul băncii.

Această invenție i-a incitat pe comercianți să-și instaleze terminale, racordate la ordinatorul băncii, pentru a evita deopotrivă manipularea numerarului și a bancnotelor de hârtie.

În locul clasicei facturi, clientul compune pe terminal codul său secret.

De aici la Minitel nu a fost decât un pas. Jucând rolul unui terminal instalat la domiciliul clientului, acesta permite efectuarea plăților evitând orice deplasare. Este și primul pas către banca la domiciliu.

În ultimii ani s-a extins utilizarea cardurilor cu microprocesor (denumite și carduri cu "memorie").

Deținătorul transpune pe card o parte din soldul creditor al contului său bancar, ca într-un "portofel electronic" și de aici, prin procedee informatice, poate transfera valori pe alți suporți, cum sunt, de pildă cartelele pentru aparatele telefonice publice care funcționează fără fise.

Utilizarea cardurilor păstrează pentru deținători un dublu avantaj asupra cecului: simplitatea operațiunii și costul mai redus (în general).

Pentru bănci, avantajele sunt evidente:

Preluarea informatizată este mai ieftină;

Banca încasează taxe de abonament de la clientul deținător al cardului;

Banca încasează de la comerciant comisionul.

1.2. Tipologia cărților de plată

Luând în considerare dezvoltarea și modernizarea economiilor lumii din ultimele patru decenii, iar concomitent cu aceasta dezvoltarea activității bancare mondiale și de distribuție care au fost puternic influențate de revoluția tehnologică, introducerea noilor tehnologii computerizate la nivelul acestor activități a avut un puternic impact asupra furnizorilor cât și asupra consumatorilor acestui tip de servicii.

În acest context, transferul electronic al fondurilor reprezintă o inovație în domeniul plăților și se află la dispoziția consumatorului prin intermediul cardurilor.

Moneda electronică (cardul) poate fi definită ca "ansamblul tehnicilor informatice, electronice, telematice, ce permite transferul de fonduri fără suport de hârtie și implicând o relație tripartită între bancă, comerciant și consumator".

Prin urmare, cardul e un instrument de plată care permite deținătorului plata unor mărfuri sau servicii printr-un sistem de prelucrare electronică, de autorizare și decontare a tranzacțiilor (eliminând numerarul).

Astăzi peste 30% din volumul mondial al vânzărilor cu amănuntul au loc prin intermediul acestui mijloc de decontare, ponderea cea mai mare din acest procent revenind Europei, continentului Nord-America și Asiei de Est și de Sud – Est.

Tipologia cărților de plată nu e simplă, în realitate existând diverse clasificări posibile și complementare.

O primă clasificare poate fi făcută după funcția atribuită cărții de plată. Din acest punct de vedere putem distinge șase domenii de aplicabilitate conform cu care ea este:

Instrument de marketing

Port monedă electronică

Dosar internațional portabil

Cheie de acces

Mijloc de probă (dovedire)

Mijloc de plată sau de credit.

Uneori, cartea de plată e "multiservicii" adică ea presupune diverse funcții în același timp.

Cartea de plată a devenit un instrument de marketing grație căruia putem cuceri noi segmente de piață.

Fie că e o simplă carte de fidelitate sau o carte de servicii, beneficiul pe care e îl aduce provine mai mult din avantajele marketingului și ale comunicării cu consumatorul decât din posibilitățile de credite.

În calitate de instrument de câștigare a fidelității, cartea oferă numeroase posibilități la nivelul strategiei comerciale.

Ea permite diversitatea, suplețea și rapiditatea acțiunilor promoționale și în plus utilizarea fișierelor clienților pentru expedieri poștale selective.

Rolul său e de a gestiona relația cu o clientelă țintă. Cartea de plată constituie un mijloc de identificare la momentul plății a cumpărătorilor grație căruia e posibilă (cu condiția ca această identificare să fie efectuată printr-un mijloc electronic) punerea imediată în paralel a: identității clientului, valorii totale a cumpărăturilor, eventual ora și detalii privind produsele cumpărate cu caracteristicile lor și cu prețul.

Analizând marketingul cărții de plată putem evidenția principalele avantaje care decurg din acesta

Tabelul nr. 1- Avantajele cărții de plată

În raport cu aceste criterii, distingem următoarele tipuri de cărți de plată:

Cărți de credit

Cărți de debit

Cărți de retragere a numerarului

Cărți de garantare a cecurilor

Cărți multifuncționale sau derivate

Carte pentru transferul electronic de fonduri la punctele de vânzare.

Cartea de credit-atestă posesorului ei că i s-a deschis o linie de credit pe o anumită perioadă de timp și că pe baza acesteia el poate face plăți și retrage numerar până la un plafon prestabilit.

Acest plafon reprezintă o împuternicire dată de banca purtătorului centrului de autorizare pentru a autoriza orice operație în limita acestuia.

Cartea de debit-prin intermediul acesteia i se permite posesorului său să obțină bunuri și servicii prin debitarea directă a contului personal.

Aceste cărți cuprind funcții de retragere naționale sau internaționale și permit reglarea tranzacțiilor făcute de comercianții afiliați la rețea.

Acestea fac să intervină patru parteneri: banca purtătorului, cea a comerciantului, comerciantul și purtătorul.

Ultimul are alegerea între două tipuri de carte: cea mai scumpă dă dreptul la un credit de 30 de zile, plata nefăcându-se decât la sfârșitul lunii.

Celălalt tip de carte prevede debitul imediat din contul purtătorului.

În plus, unele din aceste cărți dau acces la plată prin străinătate.

În ceea ce privește cartea pentru retrageri de numerar, aceasta permite deținătorului său să retragă sau să depună numerar prin automate bancare de distribuire a numerarului.

În acest sens, automatele moderne, având în vedere afluența clientelei, permit eliberarea rapidă de numerar.

Prin urmare, cu aceste cărți putem retrage lichidități de la distribuitoarele din rețea, să consultăm soldul contului sau să procedăm la emiterea de cecuri, de viramente, la ghișeele automate. Există două tipuri de cărți de retragere: unele permit retragerea numai la distribuitoarele emițătorului (ex. cărțile private); celelalte permit accesul la toate distribuitoarele naționale și uneori internaționale din rețeaua de afiliere (VISA sau Eurocard Mastercard).

Cartea de garantare a cecurilor e un instrument care garantează că suma de plată înscrisă pe cec are o acoperire în contul personal.

Ea poate funcționa în calitate de carte de credit, debit sau de carte pentru retrageri de numerar.

Acestea sunt livrate actual de către băncile populare. Ele oferă facilitatea utilizării cecurilor, garantând plata la comercianți până la o anumită sumă. Cea mai cunoscută este Eurocecul.

Cartea multifuncțională sau derivată are funcții mixte și dă acces la facilități multiple rezultate din toate celelalte tipuri de cărți prezentate anterior.

O a doua clasificare, mai tehnică permite o diferențiere a cărților de plată după tehnologia utilizată, în:

Cărți cu bandă magnetică

Cărți cu microcircuit

Cărți mixte.

Cărțile cu bandă magnetică au apărut la începutul deceniului șapte. Ele sunt emise de către bănci iar prin intermediul acestora s-au permis retrageri de numerar la distribuitoarele automate.

Cărțile cu microcircuit cunoscute și sub numele de cărți inteligente (smart card) sau cu microprocesor prezintă avantaje pentru întrebuințările existente între care: contrafacerea și falsificarea e aproape imposibilă, controlul codului confidențial al posesorului în momentul plății e mai fiabil, mijloacele de luptă contra abuzurilor sunt întărite prin dispozitive de control al frecvenței și intensității utilizărilor pentru plată, deschiderea accesului spre servicii noi, securitate sporită, reducerea pe termen lung a costurilor, noi servicii la concurență cu cărțile private, în momentul utilizării exclude obligația prezentării unui act de identitate sau unui contact telefonic cu centrul de autorizare, reducerea comisionului impus de bănci etc.

În comparație cu cartea cu bandă magnetică cea cu microcircuit prezintă și alte avantaje:

Calitatea cărții de a primi și stoca date

Dezvoltă servicii bazate pe calități relaționale ale microprocesorului.

De asemenea printre partenerii interesați în utilizarea cărților cu microcircuit sectorul distribuției apare cel mai sensibil la potențialul oferit în mod direct prin noile posibilități de teleplată (deci de dezvoltare a comerțului electronic și în mod indirect prin colectarea de informații asupra clientului).

Există motivații esențiale care condiționează dezvoltarea telecumpărăturilor: simplificarea trecerii la actul de cumpărare, care include o integrare sporită a procesului tranzacțional; confortul clientului care favorizează extinderea acelei părți a tranzacției efectuate la domiciliul lui.

Un studiu al lui Killen and Associattes "Non Bank's Smart Card strategies: New opportunites to Incrase Sales and Profits" găsește că firmele telefonice sunt ideal plasate pentru aplicarunt ideal plasate pentru aplicarea smart cardurilor în acoperirea unei părți semnificative din dezvoltarea explozivă a pieței în materie de numerar electronic și plăți prin Internet. Killen afirmă că "aceste piețe cresc de la un total de 250 de milioane tranzacții, în întreaga lume, în 1996, la 25 de miliarde în 2005". "Deoarece furnizorii vor introduce agresiv smart cardurile, 30% din aceste plăți vor fi făcute în 2005 prin intermediul lor", afirmă Killen.

"Vânzările mondiale de smartcarduri vor atinge 2,8 miliarde în 2001, cu o creștere a vânzărilor de peste 50% pe an", afirmă Ulrich Haman, vicepreședintele și general manager al departamentului de smartcard-uri la Siemens Semiconductor Group.

În funcție de calitatea emitentului cărțile de plată pot fi grupate astfel:

Cărți emise de bănci (cărți bancare)

Cărți emise de comercianți (cărți private)

Cărți emise de alte instituții sau organizații.

Cărțile bancare fac parte din instrumentele de plată și de retragere autorizate propuse de bănci.

Extinderea lor după 1970 în întreaga lume a făcut ca numărul deținătorilor și volumul plăților reglate prin cărți bancare să sporească considerabil. În majoritatea țărilor dezvoltate s-au depus eforturi considerabile în vederea unificării ofertei și eliminarea concurenței bancare ca urmare a faptului că unele bănci emiteau gratuit astfel de cărți.

În acest context a apărut un fenomen nou "interbancaritatea" care permite deținătorilor de carte, indiferent de banca care le-a emis, să le utilizeze în toate distribuitoarele de numerar și pe lângă toți comercianții.

Pentru consumatori, cărțile bancare sunt apreciate pentru avantajele pe care le oferă standardizarea și promovarea sistemului de prestări prin carte interbancară, retragerea numerarului în afara agențiilor bancare, securitate, mai ales prin utilizarea cărților cu microprocesor etc.

Cărțile bancare sunt caracterizate printr-o mare diversitate bancară în cadrul unei game unice comune tuturor băncilor care se asociază. Această gamă are patru nivele distincte în funcție de posibilitățile de utilizare.

Tabel nr. 2 – Posibilități de utilizare ale cărții bancare.

Cărțile pentru retrageri de numerar sunt emise contra cost, în limita unui plafon variabil în funcție de banca emitentă.

Aceste cărți de plată dau posibilitatea deținătorului să cunoască soldul contului și ultimele operațiuni efectuate.

Cărțile naționale sunt administrate prin acorduri interbancare supunându-se unor dispoziții comune.

Cu ajutorul lor se pot efectua retrageri de numerar prin distribuitoarele aflate pe teritoriul național, în baza unui plafon variabil.

Totodată aceste cărți de plată permit și reglarea plăților în cazul achiziției de bunuri la comercianții afiliați.

Cărțile internaționale prezintă importanță asemănătoare cu cele naționale, dar folosirea lor este extinsă și în străinătate pentru efectuarea de plăți.

Mai mult aceste cărți de plată asigură și servicii precum: asigurarea contra pierderii sau furtului, asigurarea în caz de accident sau călătorie, de invaliditate și deces. Sunt cărți personale și profesionale.

În cadrul cărților bancare internaționale se disting: cărțile internaționale de prestigiu, care sunt cărți de “gamă înaltă” definite prin acordurile internaționale. Ele oferă servicii multiple:

Retrageri de numerar în țară și în străinătate

Asigurare auto a călătoriei

Servicii de rezervare asigurare

Închirieri de mașini fără garanție

Protecție judiciară

Alte garanții și asigurări însoțite de indemnizații ridicate

Deținătorii acestor cărți (Premier sau Gold pentru Visa) sunt selectați pe criteriul venitului fix anual realizat – cu precădere pentru cărțile Gold, cât și pentru costul aplicat deținătorului, îndeosebi pentru cărțile Premier. Fiecare din aceste cărți este marcată prin caracteristicile fiecărei rețele.

Ele vizează una și aceeași clientelă de gamă înaltă, care constituia până în anul 1986, ținta privilegiată a cărților internaționale emise de American Express și Diner's Club.

Cărțile private sunt emise de firme comerciale pentru a facilita plățile cumpărătorilor din magazine și eventual de a oferi facilități de credite.

Creditul e acordat uneori gratuit, cu ocazia unor operații de promovare.

Aceste cărți sunt livrate de marile magazine, de supermagazine (rețele), societăți de distribuție a carburantului, precum și de firme ce vând prin corespondență.

Cărțile private presupun în general două opțiuni:

Alte funcții ale cărților private, în afară de plată și retragere dau dreptul la servicii financiare sau la produse de asigurare.

Cărțile private ale comerțului au apărut din necesitatea cunoașterii mai bune a clientelei și din dorința de a împărți riscurile și informațiile legate de un sistem multicomerț.

În acest scop distribuitorii sau asociat cu societăți financiare. Plafonul cheltuielilor maximale se stabilește fie în comun acord cu comerciantul, fie este impus și reprezintă pentru deținătorul cărții datoria maximă autorizată, numită "rezervă pentru cumpărături".

Această rezervă se diminuează automat cu nivelul cumpărăturilor efectuate și e reconstituită prin vărsămintele efectuate din contul clientului.

Cărțile private oferă, în principal, următoarele avantaje:

Plata disponibilităților clientului

Creditul

Retrageri de numerar

Servicii anexe multiple

.

Cărțile de voiaj și plăceri sunt specifice emițătorilor ce beneficiază de o anumită vechime (de exemplu Diner's Club, American Express). Aceste cărți au aceleași funcții ca și cărțile bancare, accentul fiind pus pe utilizarea internațională.

Sunt acceptate de comercianți din multe țări și dau dreptul la un ansamblu de servicii anexe (asigurare, reduceri în anumite hoteluri).

Ele necesită deschiderea unui cont, purtătorul reglând cumpărăturile sale ca și în cazul unei cărți private.

Cărțile de plată sunt emise și de alți parteneri cum ar fi:

Instituții internaționale specializate

Instituții de credit

Companiile de transport și telecomunicații

Companii pentru închirieri vehicule

Companii petroliere

Societăți de asigurare

Agenții de turism

Cluburi și prestări de servicii profesionale.

Eterogenitatea emitenților, obiectivele lor precum și întrebuințările și costurile fiecărei cărți au dus la identificarea în cadrul acestei familii a următoarelor tipuri de cărți: cărți de plată sau de credit cu largă acceptabilitate, utilizabile pentru toate tipurile de comerț: cărți de plată selective, cu accesibilitate redusă; cărți care se substituie plății (cărți abonament); cărți de identificare care dau dreptul sau nu la anumite avantaje sau servicii, dar care nu pot fi folosite ca instrument de plată.

Cardurile pot fi clasificate și după alte criterii, dar cel mai important criteriu pentru activitatea bancară este sistemul de decontare căruia îi aparțin.

Astfel, în funcție de momentul înregistrării tranzacției în contul deținătorului de card există trei sisteme de decontare:

În concluzie analiza tipologiei cărților de plată funcție de diferite criterii demonstrează că piața internațională a acestora s-a dezvoltat continuu iar de la apariția lor și până în prezent au câștigat un loc important în rândul instrumentelor de decontare.

Astfel s-au constituit și dezvoltat mai multe organizații (VISA, Eurocard\Mastercard, American Express, Diner's Club, JBC) care își dispută piața internațională a cărților de plată.

1.3. Trăsături specifice cărților de plată

Dacă un bilet de bancă are drept suport o hârtie ce rezistă la numeroase manipulări, suportul din plastic al noilor mijloace de plată electronică trebuie să răspundă unor caracteristici speciale.

Materialul cărții de plată trebuie să fie din P.V.C. sau P.V.C.A. sau dintr-un material ce prezintă caracteristici de exploatare cel puțin echivalente, precum poliesterul și polietilena; suportul cărții trebuie să permită deformările (îndoirile sau plierile) care se produc în cursul folosirii normale în cadrul unui dispozitiv de citire sau de imprimare, fără să prejudicieze funcționarea cărții; o altă caracteristică este rigiditatea-o prea mare flexibilitate ar face cartea improprie pentru o folosire normală.

Alte caracteristici pe care trebuie să le prezinte sunt: inflamabilitatea toxicitatea, rezistența la produsele chimice, stabilitate la temperatură, umiditate, lumină.

Grosimea cartelei a fost inițial stabilită de către echipamentele de imprimat disponibile în industrie. Această caracteristică este folositoare din următoarele motive ce țin de factorul uman: orientare, inserare și regăsire ușoară, convenabilă de purtat în portofel.

În alegerea materialului utilizat în fabricarea cartelelor s-a plecat de la ideea obținerii unor economii acceptabile precum și de la necesități privind durata de viață preconizată a cartelei.

S-a optat pentru un material plastic laminat. Straturile sale exterioare sunt transparente cu rol în protejarea unui miez ce reprezintă corpul primar al cartelei.

Pe suprafața miezului sunt lipite la cald sau prin procedee chimice alte materiale.

Acestea conțin imprimate pe ele caractere de identificare, specifice cartelei.

De exemplu, porțiunea aferentă semnăturii proprietarului precum și cea a benzii magnetice sunt lipite la cald pe suprafața miezului.

Acest lucru ajută la inspecția vizuală a suprafeței cartelei și astfel se pot detecta încercările de a suprapune o nouă semnătură peste cea existentă pe suprafață, eliminându-se totodată și posibilitatea de fraudă prin înfășurarea unei fâșii de bandă magnetică de jur împrejurul cardului.

Materialul plastic din care este confecționată cartela este ales să se înmoaie la temperatura de 50 de grade Celsius.

Acest lucru permite ca dispozitivul de ștanțare să creeze pe cartelă caractere în relief.

Căldura poate acționa asupra cartelei și într-un mod nedorit. Astfel, orice expunere a cartelei la căldură, expunere combinată cu o presiune oarecare va permite alterarea caracterelor ștanțate.

Tehnicile de alterare pot utiliza căldura pentru ștergerea frauduloasă a caracterelor ștanțate, în încercarea de a ștanța altele în scopul schimbării numărului de identificare al titularului.

În scopul eliminării acestui neajuns, în noile cartele emise, s-au introdus imagini holografice.

Ele sunt fizic plasate peste caracterele ștanțate și orice încercare de ștergere a acestor caractere va duce la distrugerea efectului tridimensional al hologramei. În acest fel orice încercare de fraudă poate fi depistată vizual de către comerciant.

Dimensiunile cărților de plată fac obiectul unei standardizări internaționale în acest domeniu (standardul ISO 2894); formatul reținut este 86x54x0,76 (în milimetri) cu toleranțe reduse.

Tehnologia folosită pentru aceste mijloace de plată electronice determină caracteristicile lor funcționale și de stocare precum și gradul de securitate oferit.

1.4. Cardul "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC"-instrument modern de plată

1.4.1 Implicațiile emiterii și utilizării cardului

"BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC"

Banca Agricolă S.A. lansează pe piața bancară românească un nou produs card în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC".

Cardul în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" se adresează persoanelor fizice române și poate fi utilizat aproape în întreaga țară, respectiv pentru retrageri de numerar la peste 400 de sucursale și filiale ale băncilor românești membre VISA (Banca Agricolă, B.C.R., Bancpost, B.R.D. și Banca Ion Țiriac) precum și pentru tranzacții comerciale directe la aproximativ 4000 de agenți incluzând companii aeriene, hoteluri, restaurante, prestatori de servicii, diverse magazine etc.

Totodată prin intermediul acestui instrument de plată se poate retrage numerar de la cele 80 de echipamente automate de eliberare a numerarului (ATM) care sunt deja instalate în principalele orașe ale țării.

Cardul "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" este un produs de tip debit care oferă persoanelor fizice posibilitatea efectuării de cheltuieli numai pe teritoriul României în limita disponibilităților proprii în aflate în contul de card din bancă.

În cazul depășirii accidentale a disponibilităților din acest cont, pentru o tranzacție sau un număr limitat de operațiuni, banca va acoperi depășirea înregistrată.

Depășirea soldului de disponibilități din contul de card se poate înregistra în mod accidental datorită tranzacțiilor efectuate cu valori ce se încadrează sub limita obligativității de autorizare a anumitor comercianți.

Depășirea soldului disponibil din contul de card nu va reprezenta o facilitate a produsului ci va fi tratată de bancă drept neglijență a persoanei fizice, în acest caz unitățile teritoriale vor calcula și vor percepe o dobândă penalizatoare de 0,5% pe zi la soldul debitor al contului de card.

Orice persoană fizică română poate solicita eliberarea unui card principal și opțional a unui singur card suplimentar (pentru soț/soție, după caz).

Cererea pentru eliberarea unui card suplimentar poate fi depusă la bancă simultan cu solicitarea cardului principal sau ulterior.

Pentru eliberarea unui card în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC", persoanele fizice au următoarele obligații:

Să completeze și să semneze formularul de solicitare al cardului

Să depună la bancă documentația necesară deschiderii de cont

Să depună suma în lei pentru constituirea disponibilităților inițiale pentru operațiuni cu carduri.

Pe parcursul perioadei de valabilitate a cardurilor, responsabilitatea alimentării conturilor de card, precum și menținerea fondurilor suficiente în acesta, pentru derularea de tranzacții comerciale revine în exclusivitate persoanelor fizice cărora li s-au eliberat cardurile.

Cardurile în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" nu se eliberează decât în momentul când persoana fizică a îndeplinit cerințele amintite anterior.

Nivelul disponibilităților ce se depun în contul de card de către persoana fizică solicitatoare a cardurilor va fi dimensionat conform necesităților sale proprii de folosire a acestora cu condiția depunerii inițiale a unei sume minime de deschidere a contului de card.

Nivelul depunerii inițiale în contul de card este minimum:

500.000 de mii de lei pentru un card

700.000 de mii de lei pentru două carduri.

Costurile curente de funcționare ale cardului în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" sunt următoarele:

Taxe de emitere și taxe speciale:

Taxa inițială de emitere: 0 lei

Taxa anuală de utilizare: 0 lei

Taxa de blocare a cardului la anunțarea pierderii/furtului acesteia: 50.000 lei

Taxa pentru înlocuirea de urgență a cardului: 50.000 lei

Taxa pentru eliberare de numerar în regim de urgență: 30.000 lei

Taxa de regenerare PIN: 5.000 lei.

Comisioane curente de funcționare sunt:

Comision pentru tranzacțiile comerciale 0%

Comision pentru eliberări de numerar;

De la ghișeele și ATM-urile Băncii Agricole.: 0,3% la valoarea operațiunii

De la ghișeele și ATM-urile altor bănci: 0,5% la valoarea operațiunii

Taxe administrare cont:

Taxa de deschidere de cont 0 lei

Taxa pentru alimentări de cont: 0 lei

Taxe percepute la utilizarea sumelor de cont

Taxa lunară de eliberare a extraselor de cont și a raportului de activitate pe card: 2000 lei.

Tabelul nr. 3 – Taxe percepute la utilizarea sumelor de cont

Banca își rezervă dreptul de a modifica unilateral comisioanele și taxelepercepute în funcție de evoluția costurilor operațiunilor prin card pe piața națională

Orice persoană fizică română poate solicita emiterea pe contul său a unui card în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC".Cererea pentru emiterea unui card în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" este un formular tipizat prezentat în Anexa 1.

Persoanele fizice care solicită eliberarea unui card "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" vor depune cererile pentru emitere la unitatea bancară teritorială din localitatea unde domiciliază.

Serviciul specializat pentru activități cu carduri din cadrul unităților bancare teritoriale are obligația organizării unui centru de eliberare și primire a cererilor pentru emitere, asigurând distribuirea la cerere a formularelor tipizate, furnizarea informațiilor de specialitate în domeniul tranzacțiilor cu carduri, primirea cererilor pentru emitere și analiza realității datelor furnizate.

Analizele efectuate pe baza datelor furnizate de solicitator în formular va determina serviciul specializat din cadrul unităților bancare teritoriale să aprobe sau să respingă cererile primite, completând formularul rezervat băncii din Cererea de emitere (Anexa 1).

Fundamentarea deciziei de acceptare sau respingere a solicitării se va efectua prin completarea unei fișe de evaluare a persoanei fizice.

În cazul aprobării cererii, un exemplar al fișei, datat și semnat de către lucrătorul bancar care a efectuat evaluarea se va arhiva la dosarul de cont de card al persoanei fizice.

În termen de maxim 2 zile lucrătoare de la data primirii cererii pentru emitere, unitatea bancară teritorială va decide aprobarea sau respingerea acesteia.

După împlinirea termenului de analiză al cererilor pentru emiterea cardului serviciul specializat din cadrul unităților teritoriale va comunica solicitantului decizia băncii.

În cazul aprobării cererii pentru emitere se va transmite letric sau telefonic decizia favorabilă a băncii, invitând persoana fizică la sediul băncii

În cazul respingerii cererii, rezoluția va fi adusă letric și telefonic la cunoștința solicitantului.

În urma comunicării aprobării cererilor de emitere a cardurilor în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" persoana fizică va depune în numerar la ghișeul băncii sau va vira prin ordin de plată fondurile necesare pentru constituirea disponibilităților în lei inițiale, corespunzătoare numărului de carduri solicitate.

Serviciul operațiuni cu carduri din cadrul unităților teritoriale ale băncii va transmite la Centrală cererile de emitere a cardurilor în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC", aprobate pentru a fi îndeplinite procedurile standard de personalizare a cardurilor solicitate.

Cardul personalizat este primit prin poșta rapidă de la Serviciul Emitere din cadrul Administrației Centrale de către unitățile teritoriale ale băncii care au avizat cererile de emitere.

Serviciul/biroul operațiuni cu carduri din sucursalele sau filialele va anunța telefonic persoana fizică despre sosirea cardului, invitând-o să se prezinte la bancă în momentul când se află în posesia PIN-ului (număr individual de identificare) pentru ridicarea cardului.

La prezentarea utilizatorului, lucrătorul băncii va proceda la verificarea obligatorie a identității acestuia (buletin de identitate, pașaport).

Angajatul unității teritoriale va completa în prezența utilizatorului autorizat procesul verbal de predare-primire a cardului în trei exemplare.

Originalul acestui proces verbal va fi trimis prin intermediul poștei rapide (Prioripost) în Centrală la Serviciul Emitere Carduri în ziua predării cardului sau cel mai târziu în ziua lucrătoare următoare.

Prima copie se predă clientului. Cea de a doua copie se păstrează la sucursală sa filială la dosarul contului de card al persoanei fizice.

În momentul predării cardului se va urmări cu atenție deosebită ca utilizatorul să semneze cardul în spațiul destinat semnăturii.

Această operațiune va fi efectuată în prezența lucrătorului serviciului operațiuni cu carduri.; PIN-urile (numere individuale de identificare) generate pentru fiecare card în parte se vor expedia prin poștă de către Serviciul Emitere Carduri din Centrală astfel:

La unitatea teritorială care a aprobat cererea de emitere a cardului pe numele utilizatorului autorizat pentru care a fost elaborat, dar la altă dată decât cea la care a fost expediat cardul.

La adresa declarată de persoana fizică în formularul de solicitare a eliberării cardurilor.

Plicul conținând Pin-ul va fi sigilat, urmând a fi deschis personal de către fiecare utilizator de card.

După recepționarea transmisiei fax a procesului verbal de predare primire a cardurilor de la sucursale sau filiale, Serviciul Emitere carduri din Centrală va avea obligația activării cardurilor.

În conformitate cu prevederile acordului încheiat cu banca, cardul devine operațional după două zile lucrătoare de la data predării acestuia clientului.

În situația consumării fondurilor din contul de carduri sau a insuficienței acestora pentru operațiuni repetate simultane (generate de utilizarea unuia sau ambelor carduri), persoanele fizice sau împuterniciții acestuia pot alimenta contul de card cu sumele necesare efectuării de cheltuieli prin depunerea de numerar la ghișeele de numerar ale Băncii .Agricole.

În cazul când persoana fizică posesoare a unui card solicită eliberarea pe contul său de card a unui card suplimentar, se completează o nouă cerere de eliberare de card.

Cardul în lei "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" a fost proiectat cu o perioadă de valabilitate de doi ani. Potrivit prospectului de emisiune, după această dată cardul se reînnoiește din oficiu.

În cazul în care persoana fizică renunță la înnoirea uneia sau ambelor carduri ajunse la sfârșitul perioadei de valabilitate are obligația de a anunța letric decizia sa unității bancare teritoriale cu minimum 21 de zile înainte de încetarea valabilității cardului și să depună cardul (cardurile) la unitatea teritorială care le-a emis.

Lucrătorul specializat din cadrul sucursalei-filialei va întocmi un proces verbal de predare primire a cardului (cardurilor) respectiv, indicând cu precizie data primirii / predării.

Cardul (cardurile) primite se vor secționa longitudinal, pe suprafața benzii magnetice.

Procesul verbal și cardul secționat vor fi transmise de urgență (24 ore) prin Prioripost la Centrală, Direcția de Produse, servicii bancare și relații cu publicul, Serviciul Emitere Carduri.

În cazul în care se renunță la toate cardurile, soldul contului de card se va restitui persoanei fizice după 30 de zile calendaristice de la data depunerii cardului (cardurilor) la bancă.

1.4.2 Acceptarea la plată a cardului

"BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC"

Acceptarea la plată cuprinde mai multe etape. Prima este verificarea validității cardului. În cazul în care un client dorește să achite mărfuri sau servicii utilizând un card "BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC" este necesară verificarea următoarelor caracteristici:

(a) Cardul prezentat poartă pe avers însemnele VISA, respectiv:

în colțul din dreapta sus sau dreapta jos se regăsește sigla VISA formată din trei benzi orizontale în culorile albastru, alb, auriu, iar cuvântul VISA aflat pe banda centrală (albă) este scris cu majuscule (VISA);

În partea din dreapta central se află o hologramă tridimensională reprezentând un porumbel cu aripile întinse care la modificarea unghiului de incidență a luminii dă senzația de mișcare a acestora.

(b)În partea centrală se află un șir de 12 sau 13 cifre imprimate pe fața cardului, numele posesorului și intervalul de valabilitate (data eliberării, data expirării cardului) care sunt scoase în relief și nu prezintă urme de deteriorare.

Cardurile ce nu prezintă caracteristicile specificate mai sus nu se vor accepta la plată chiar dacă poartă însemnele VISA.

(c) În următorul câmp (după data expirării) apare, scos în relief, semnul V.

(d) Primele 4 cifre din șirul de 13 sau 16 cifre la care s-a făcut referire anterior sunt identice cu grupul de 4 cifre imprimate în format mic și plat deasupra acestora. Ambele grupuri numerice trebuie să înceapă cu cifra 4.

Cardul este semnat în spațiul alocat pentru aceasta pe verso și semnătura posesorului imprimată pe card nu prezintă ștersături, modificări sau deteriorări;

Cardul prezentat are valabilitate națională sau internațională. În cazul în care pe card se specifică o limitare de valabilitate teritorială alta decât "Valid Only In Romania" aceasta nu se va accepta la plată.

Data efectuării plății este inclusă în intervalul de valabilitate temporală a cardului;

În spațiul destinat semnăturii posesorului cardului de pe versoul acestuia apare imprimat repetat, cu caractere mici, cuvântul VISA.

Figura nr. 4 – Cardul BANCA AGRICOLĂ VISA CLASSIC

O a doua etapă este autorizarea tranzacțiilor. În cazul în care valoarea tranzacției este mai mică decât limita de autorizare atribuită prin caracterul de procesare este necesar să se verifice existența cardului prezentat pe Lista Cardurilor Pierdute/Furate pusă la dispoziție de către bancă.

Dacă această listă cuprinde respectivul card tranzacția nu se va efectua.(în caz contrar comerciantul riscă să suporte integral pierderea rezultată din încălcarea acestei reguli)

În situația în care cardul nu se regăsește în listă se va accepta efectuarea operațiunii fără a mai solicita autorizarea ROMCARD. Potrivit uzanțelor internaționale o tranzacție pe baza unui card VISA necesită obținerea autorizării dacă valoarea operațiunii depășește limita de autorizare stabilită prin contractul încheiat între comerciant și banca de decontare.

În astfel de cazuri se va contacta telefonic sau prin alte mijloace puse la dispoziție de către bancă, Centrul de Procesare ROMCARD S.A., transmițând următoarele elemente:

numele sau codul de identificare al punctului de vânzare;

șirul de 13-16 cifre scoase în relief;

numele posesorului cardului;

data expirării cardului;

valoarea tranzacției inițiate de deținătorul cardului.

Într-un interval de aproximativ 60 de secunde se va primi acceptarea sau refuzul operațiunii.

În cazul acceptării operațiunii este absolut necesară înscrierea pe chitanță în câmpul destinat pentru aceasta, a codului de autorizare transmis de Centrul de Procesare ROMCARD.

În cazul refuzului, se va înapoia clientului cardul neefectuând tranzacția și completând chitanța.

La întocmirea chitanței se va înscrie în lei valoarea mărfii vândute sau a serviciului prestat.

Cererea de autorizare către Centrul de Procesare (ROMCARD) va fi exprimată în lei în conformitate cu valoarea operațiunii inițiate de client.

Este strict interzisă fracționarea valorii unei tranzacții care în mod normal depășește limita de autorizare, în scopul obținerii a două sau mai multe tranzacții cu valori sub limita de autorizare.

Dacă la prezentarea unui card VISA CLASSIC pentru efectuarea unei tranzacții peste sau sub limita de autorizare sunt dubii privind autenticitatea sau validitatea acestuia, este necesară contactarea telefonică a Centrului de Procesare ROMCARD cu precizarea "solicităm o autorizare cod 10"; la această cerere Centrul de Procesare va declanșa o procedură de verificare aparte după cum urmează:

Se vor transmite datele standard de autorizare la care se vor adăuga următoarele informații:

numele instituției financiare emitente înscris pe card

dacă ați returnat sau nu cardul proprietarului

Operatorul ROMCARD va pune un număr de întrebări standard referitoare la operațiunea inițiată. Se va asculta calm și în tăcere întrebările, răspunzând cu "Da" numai la acelea ce corespund situației existente.

Nu sunt admise comentarii sau cereri de lămuriri privind motivația procedurii deoarece prelungirea conversației ar neliniști pe deținătorul cardului, acesta putând fi un potențial răufăcător.

În funcție de răspunsurile primite la seturile de întrebări standard Centrul de procesare ROMCARD va comunica decizia privind modul de rezolvare a situației.

În conformitate cu contractul de procesare încheiat cu comerciant, banca îi pune la dispoziție echipamentul de preluare mecanică a datelor de pe card, documentele tipizate necesare precum și materialele publicitare.

Echipamentele mecanice rămân în proprietatea băncii.

Având în vedere că fiecare echipament este personificat (codificat unic) pe punctele de vânzare iar costul de identificare se va regăsi pe chitanțele întocmite, este absolut necesar să nu se modifice destinația stabilită inițial.

Orice modificare a amplasamentului de la un punct de vânzare la altul se va efectua numai după obținerea prealabilă a acordului băncii (fiind necesare modificări în sistemul de evidență al băncii)

Pentru o tranzacție validă (pentru care s-a primit un cod de autorizare de la ROMCARD sau care nu a fost identificată în Lista Cardurilor Pierdute) se va așeza cardul și setul de trei chitanțe autocopiative (Anexa 2) în dispozitivul mecanic de preluare a datelor ("fierul de călcat") procedând la imprimarea mecanică a acestora pe chitanțe de vânzare.

La datele imprimate mecanic pe document se vor adăuga următoarele elemente:

Data la care se efectuează tranzacția

Elemente de identificare a punctului de vânzare (inițiala lucrătorului, codul numeric)

Marfa vândută sau serviciul prestat

Prețul unitar al mărfii vândute sau al serviciului prestat în lei

Documentul astfel completat se va oferi clientului pentru a fi semnat. Este obligatoriu compărarea semnăturii clientului cu cea de pe card.

În cazul în care semnăturile nu sunt identice se va solicita un act de identitate.

Dacă identitatea solicitantului nu corespunde cu cea a deținătorului cardului nu se va efectua operațiunea.

Se vor nota discret elementele de identificare a cardului, care se vor transmite ulterior (după plecarea clientului) Serviciului de Combatere a Fraudei din Cadrul Centralei Băncii Agricole. Se va înapoia cardul clientului precum și actul de identitate după preluarea datelor menționate mai sus declinând efectuarea tranzacțiilor.

Chitanțele întocmite pentru operațiuni valide dar nefinalizate se anulează prin barare și înscrierea cuvântului "anulat" însoțit de data și semnătura lucrătorului de bancă.

Se va contacta Centrul de Procesare ROMCARD pentru a solicita acestuia anularea codului de autorizare al operațiunii nefinalizate.

După aceste verificări pentru o operațiune validată, se va înapoia cardul și exemplarul doi al documentului de vânzare întocmit, eliberând marfa sau serviciul prestat.

Ulterior unei operațiuni finalizate (documente completate și marfa vândută sau serviciul prestat) și de cele mai multe ori la o altă dată calendaristică clientul poate reveni solicitând din diverse motive, returnarea totală sau parțială a mărfii sau contestând prețul serviciului prestat. În acest caz se va proceda astfel:

Se va completa o chitanță de stornare (Credit Voucher-Anexa 3) cuprinzând elementele preluate mecanic de pe card: data, suma, marfa înapoiată sau serviciul prestat

Nu este necesară obținerea autorizării

Documentele se vor semna de către client și comerciant și va urma ulterior același circuit de decontare ca și chitanțele de vânzare. Nu se va restitui clientului suma solicitată sub formă de numerar.

Ultima etapă este depunerea documentelor spre decontare la bancă.

Se vor reține documentele 1 și 3 (merchant copy și bank copy) ale documentului tranzacției.

Acestea se vor grupa în două pachete identice conținând exemplarele trei (destinate băncii) și exemplarele unu (care rămân la comerciant conținând documentele de evidență primară).

Se vor preda la bancă exemplarele trei în termenul stipulat în contract.

Predarea se efectuează în pachete de maximum 40 de chitanțe însoțite de un centralizator întocmit în două exemplare (Anexa 4) cuprinzând numărul de documente, natura acestora (vânzare sau stornare), valoarea lor cumulată, data predării, ștampila și semnătura comerciantului.

În partea stângă a centralizatorului se va imprima mecanic datele de pe plăcuța de identificare a punctului de vânzare și se va înscrie în clar numele comerciantului și denumirea punctului de vânzare.

Salariatul din ghișeul băncii va verifica exactitatea celor înscrise în centralizatoarele primite, se vor data și semna după care va înapoia un exemplar al acestora.

În cazul în care salariatul identifică chitanțe incomplete sau ilizibile acestea vor fi returnate comerciantului pe loc, efectuându-se scăderea numerică și valorică din centralizatoarele prezente.

Pe cele două exemplare ale centralizatorului se vor confirma numeric și valoric numai documentele efectiv preluate de bancă.

Contul comerciantului va fi creditat la vedere cu sumele depuse spre decontare, mai puțin comisionul cuvenit băncii conform contractului de procesare închiriat între părți.

1.5 Cardul “BCR VISA Clasic” – Instrument modern de plată

1.5.1 Generalități și condiții de utilizare

Parte a celui mai prestigios sistem de plăți din lume,cardul BCR VISA Clasic este un instrument de plată modern,sigur,rapid,comod și flexibil.

BCR VISA Clasic este emis sub cea mai cunoscută marcă financiară din lume,VISA oferind certitudinea unor servicii de calitate pe teritoriul României.

Avantajele deținătorului de card BCR VISA Clasic sunt :

Plăti fără numerar pentru bunuri și servicii la comercianții care au afișat sigla VISA.

Obținerea de numerar de la ghișeele băncilor care au afișata sigla VISA si prin rețeaua de automate BCR Bancomat 24 din 24 de ore pe zi .

Serviciul de raportare a cardurilor furate/pierdute(fără costuri suplimentare)

Serviciul de inlocuire a cardurilor furate/pierdute,in regim de urgența într-un interval de maximum 48 ore.

Evidența strictă a tranzacțiilor prin extrasul de cont lunar

Dobânda acordată la disponibilități.

Informații despre soldul contului de carduri.

Prezentele Condiții de utilizare emise de BCR, stabilesc modul de folosire a cardurilor BCR VISA Clasic de către deținătorii autorizați.Este foarte important ca aceste Condiții de utilizare sa fie temeinic însușite și aplicate pentru a evita eventualele consecințe negative.În cuprinsul Condițiilor de utilizare și în orice document derivând din acestea sau având legătură cu acestea, termenii de mai jos vor fi ințeleși după cum urmează:

Contract: contractul încheiat între solicitant și banca în vederea emiterii și asigurării condițiilor pentru utilizarea cardului precum și pentru deschiderea și administrarea unui cont pentru derularea operațiunilor cu carduri BCR VISA Clasic emise de BCR.Contractul este reprezentat de Cererea de emitere și de Condițiile de utilizare și intră automat in vigoare o data cu aprobarea de către bancă a Cererii de emitere de card.

Banca: Banca Comercială Română S.A., Blvd. Republicii, nr.14, cod 70348, Bucuresti, ROMANIA.

ATM: o mașină utilizată pentru eliberarea de numerar (cash) și îndeplinirea altor funcții pentru care poate fi programată.

Utilizator Autorizat: o persoană (alta decat Deținătorul) nominalizată de către deținător ca Utilizator Autorizat al contului său de carduri.

Contul de carduri: un cont deschis și deținut de către Deținătorul Principal la Bancă, in care sunt postate (debitate/creditate) toate tranzacțiile cu carduri făcute de acesta, precum și taxele și cheltuielile aferente.

Card: cardul BCR VISA Clasic emis de Banca Comercială Română.

Deținător de card: persoana căreia i-a fost eliberat un card BCR VISA Clasic.

Trazactiile cu card: o trazactie in care un card este folosit pentru plata de bunuri și servicii sau pentru obținerea de numerar.

Condițiile de utilizare: parte integranta din contract care guvernează utilizarea cardului emis de către Bancă.

PIN: Cod Personal de Identificare generat de calculator și atribuit Deținătorului de card pentru a fi utilizat in tranzacțiile cu carduri.

Contul de carduri

Se deschide la BCR in lei. Suma minima necesară pentru deschidere este de 1000000 lei. Această sumă poate fi modificată periodic de către Bancă. Deținătorul are obligația de a menține în contul de carduri un sold minim de 100000 lei. Fiecare tranzacție cu cardul va conduce automat la debitarea contului de carduri. Nu sunt permise tragerile în descoperit. Banca nu acorda linii de credit pentru trazacțiile cu carduri ce au loc in baza acestui contract. Deținătorul autorizează Banca sa debiteze automat contul de carduri cu sumele reprezentând:

-tranzacțiile efectuate cu cardul

-plăti ale dobânzilor, taxelor și comisioanelor datorate Băncii

-contravaloarea operațiunilor realizate fraudulos de către Deținător și a celor realizate în mod fraudulos în cazul pierderii sau furtului cardului .

-contravaloarea cheltuielilor (postă, telefon, etc.) efectuate de Bancă la cererea deținătorului pentru soluționarea unor trazacții.

Taxe și comisioane

Taxele și alte cheltuieli ale Băncii referitoare la card vor fi plătite de către Deținătorul de card prin debitarea directă de către Bancă a Contului de Carduri, în următoarele condiții:

I. – taxa de emitere/card:

– emitere inițială :0

– orice altă emitere ulterioară cu exceptia reînnoirii: 2,00 $ plătibili in lei la cursul de vânzare BNR din ziua efectuării plății.

II. – taxa anuală de administrare a contului de carduri:0

III. – taxa pentru regenerarea PIN-ului:1,00 $/solicitare,plătibili în lei la cursul de vânzare BNR din ziua efectuării plății.

IV. – comision pentru tranzactiile de cumpărare de bunuri și servicii:0

V. – comision pentru tranzactiile de eliberare cash:

– la automatele bancare din reteaua BCR:0,5% din valoarea tranzacției

– la automatele bancare ale altor bănci:0,5 % din valoarea tranzacției plus 1500 lei

– la ghișeele altor bănci:0,5 % din valoarea tranzacției plus 2000 lei

– alimentarea contului de carduri este lipsita de speze bancare.

Dobânzi

Dobânda bonificată de BCR pentru disponibilitățile din contul de carduri este dobânda anuală bonificată de BCR pentru disponibilitățile in lei la vedere.

Banca aplică Deținătorului o penalizare de 100 % față de dobânda curentă de creditare pentru sumele trase în descoperit în contul de carduri, precum și pentru alte obligații de plată neachitate fața de bancă.

Emiterea și reînnoirea cardurilor

Până în momentul încetarii relațiilor contractuale, banca are dreptul de a emite periodic noi carduri care să le inlocuiască pe cele existente, fără a fi necesară o nouă Cerere de emitere de card din partea Deținătorului de card.Utilizarea noilor carduri, în situația în care nu există alte comunicări, va fi guvernată de Condițiile de Utilizare ale prezentului Contract.

Încetarea relațiilor contractuale

Acest contract își va înceta imediat valabilitatea fără însă a fi afectat dreptul băncii în ceea ce priveste recuperarea sumelor datorate, dobânzilor penalizatoare și a cardurilor emise în cazul decesului Deținătorului.

Banca are dreptul de a denunța în orice moment prezentul Contract și are dreptul:

I. – de a anula, fără o avizare prealabilă, unul sau toate cardurile emise și utilizate în baza acestui contract

II. – de a refuza reeemiterea, înnoirea sau înlocuirea oricărui card fără ca acest refuz să afecteze obligațiile Deținătorului de card derivând din tranzacțiile efectuate.

CAPITOLUL 2

Coordonate actuale ale activității bancare

2.1. Noile trăsături caracteristice activității bancare,

infomatizarea sistemului bancar

Pe fundalul trecerii de la era informației la cea a comunicației schimbările profunde ce au revoluționat această lume se înscriu firesc în mișcarea vastă ce afectează toate sectoarele de activitate.

Relațiile directe, clasice dintre client și bancă, sunt structural schimbate atât la nivelul conținutului cât și al formei concrete de realizare.

Accesul la informații sau diverse servicii bancare prin telefon, internet, telebanking vor schimba natura raporturilor dintre bancă și clienții săi, iar dezvoltarea rețelelor de comunicații vor elimina treptat ghișeul clasic.

În fapt, asistăm la înlocuirea băncilor cu ghișee numeroase, cu o armată de funcționari și multe dosare și hârtii cu băncile în întregime informatizate, accesibile pe rețea 24 de ore din 24, din orice colț al lumii, capabile să furnizeze orice serviciu specializat în secunda următoare.

Dacă la prima vedere imaginea pare ușor exagerată, dinamica schimbării în unele sectoare bancare, semnele deja vizibile ale noului din activitatea marilor bănci, concurența exercitată de filialele unor bănci-lideri mondiali justifică preocuparea firească a profesionistului din domeniu de a ști cum va fi și de a pregăti munca sa din viitorul ce tinde să devină prezent într-un ritm accelerat.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât parcursul spre "banca viitorului" nu e același în toate țările lumii, particularitățile evoluției sistemului bancar din fiecare țară fiind, în mod firesc, ancorate în dinamica și specificitatea din sistemul economic național; comună e însă în toate cazurile profunzimea și amploarea schimbării.

Spre exemplu, dezvoltarea tentaculară a telecomunicațiilor a schimbat profund sistemul de lucru și în băncile elvețiene, în care discreția în domeniul folosirii banilor este proverbială.

Astfel, asistăm la o înmulțire și diversificare rapidă a serviciilor oferite clientelei de băncile elvețiene prin telefon, videotext sau chiar acces de la ecranul personal, cuplat la un modem.

Această reacție adaptivă e răspunsul la tendința europeană în materie de servicii oferite clientelei: o legătură personalizată, confidențială și eficientă.

Varietatea serviciilor oferite zi și noapte e bogată: obținerea de informații privind contul personal la vedere, deschiderea unui cont ipotecar, lansarea unui ordin de virament, efectuarea de plasamente, negocierea în direct a unui credit.

Cele mai multe servicii sunt oferite în condițiile în care clientul are de plătit o taxă telefonică și un abonament lunar ce variază între 12 și 20 de franci elvețieni, în funcție de bancă.

Încă din 1994, Credit Suisse deschide prima bancă prin telefon din Europa destinată firmelor mici și mijlocii.

Pe lângă contul curent, firma clientă a acestei bănci beneficiază de un cont de plasament de tip "Cashbox", în care disponibilitățile de până la 100.000 de franci elvețieni sunt remunerate la o rată de dobândă preferențială.

Sistemul Minitel este destinat utilizării de către persoane fizice și societăți comerciale care efectuează zilnic un număr mai redus de operațiuni bancare.

Aparatul Minitel, închiriat de poștă la fel ca un telefon obișnuit prevăzut cu un monitor și o tastatură, este legat de ordinatorul băncii prin rețeaua telefonică normală.

Această legătură permite clienților să dialogheze direct și imediat cu ordinatorul băncii pentru a primi informații sau pentru a transmite ordine.

Sistemul Transpac e destinat clienților care efectuează un volum zilnic mai mare de operațiuni și cărora sistemul Minitel nu le oferă satisfacție datorită lentoarei și absenței memoriei de stocare a informațiilor.

Sistemul Transpac utilizează microordinatorul clientului legat de bancă prin rețeaua Transpac și are ca avantaje viteza sporită și posibilitatea utilizării programelor informatice (de exemplu cel de gestiune a casieriei).

Banca grupului Rothschild oferă clientelei programele informatice Tresor care permit obținerea de informații bancare speciale.

Aceeași bancă oferă terminalul de buzunar, Bancovox, cu ajutorul căruia se pot obține prin telefon, direct de la ordinatorul băncii, informații orale, diverse, pronunțate de sintetizatorul de voce al ordinatorului.

Același terminal, permite la orice oră și în orice punct de pe glob, transmiterea de ordine de virament sau de executare a unor tranzacții de bursă.

Banque Nationale de Paris oferă prin serviciul Madic posibilitatea obținerii de informații din peste 100 de țări. Banca Societe Generale utilizează sistemul Progestel prin Minitel.

Banca franceză C.I.O. propune sistemul Tele CIO Affaires prin Minitel sau prin ordinator.

Reușita și încrederea în aceste sisteme sunt asigurate prin sisteme sofisticate de parole de acces codificate care să nu permită furtul sau indiscreția în materie de date, informații și operațiuni bancare.

Dacă "banca virtuală" a devenit realitate în SUA, unde ghișeele aproape că au dispărut, un studiu realizat de o firmă britanică de consultanță privind managementul strategic în 80 de bănci europene, precizează că din acestea 65% ofereau deja la sfârșitul anului 1996 servicii bancare prin telefon, iar 95% au declarat că au în vedere introducerea până în anul 2000 a acestora.

Segmentul de clientelă vizat e reprezentat de tineri dinamici care apreciază mult posibilitatea de a obține sau efectua viramente și plăți fără să se mai deplaseze la bancă.

Toate aceste schimbări ar fi imposibile fără o schimbare profundă în informatica bancară.

Vechile sisteme greoaie și centralizate sunt tot mai mult înlocuite cu lucrul în rețea flexibilă și multipolară ce acordă mai multă autonomie utilizatorilor.

În același timp, în raport cu cerințele realității se constată preocuparea de a identifica acel sistem cât mai armonios și eficient care cuprinde o diversitate de căi și canale de circulație a banilor și datelor: telefon, fax, carduri, automate bancare etc.

Reorganizarea sistemelor de prelucrare a lucrărilor repetitive, creșterea productivității muncii, dispariția ghișeelor au determinat ca numeroase posturi de lucru să dispară.

Spre exemplu, în Elveția până în anul 2005 aproximativ 20.000 de lucrători din domeniul serviciilor bancare vor fi disponibilizați ca urmare a restructurării posturilor de lucru.

Rețelele informatice existente și baza de date cu care sunt dotate băncile, fac ca decizia de a renunța la soluția privind grefarea noilor funcții pe sistemele existente în favoarea sistemelor mai suple și flexibile de tip server-client să fie dificil de luat.

Cu alte cuvinte, băncile se văd nevoite să abandoneze treptat sistemul de a centraliza datele în funcție de cont-văzut ca unitate de bază- și să le centreze în funcție de client (care poate deține, la aceeași bancă, unul sau mai multe conturi).

Nu numai îmbunătățirea și înmulțirea serviciilor oferite clienților determină mutații profunde în sistemul informatic bancar.

Evenimentele din "viața" societății bancare-reorganizări structurale, înființarea de filiale, dar mai ales fuziunea a două sau mai multe bănci, ridică inevitabil problema organizării sistemului informatic al noilor entități.

În prima formă considerată, sistemele de prelucrare a datelor din bănci, de la o zi la alta sunt eliminate și înlocuite cu cel al uneia din băncile care fuzionează.

Întreg sistemul de prelucrare a datelor e rapid operațional la nivelul noii entități realizate prin fuziune, se realizează tratarea uniformă a datelor dar personalul operativ din băncile care au asimilat noul sistem au probleme de adaptare la lucru, schimbarea fiind foarte rapidă.

Cea de-a doua formă de reorganizare a sistemului informatic are în vedere cuplarea băncilor pe calculatoare comune, dar fiecare păstrând direcția în planul informatic și în gestiunea priorităților.

Sistemele sunt treptat apropiate printr-un efort de construcție comună, obținându-se în final un sistem unic.

Cea de-a treia formă de reorganizare s-a impus în condițiile unor realități specifice, de exemplu nevoia de a găsi o soluție pentru holdingul format din 98 de bănci regionale elvețiene ce operau cu 66 de sisteme diferite de tratare a datelor.

Arhitectura cea mai potrivită, ca și programele pentru viitoarea entitate sunt cumpărate de la societăți specializate de către băncile ce vor fuziona în perioada premergătoare acesteia.

Nașterea noii bănci se rezumă în acest caz, în plan informatic, la o simplă asamblare a unor părți perfect armonizate.

Impactul automatizării funcțiilor repetitive produce mutații profunde și asupra numărului posturilor, a structurii posturilor și în mod deosebit asupra posturilor puțin specializate din bănci.

Chiar dacă modernizarea modului de lucru și introducerea tratării automate a datelor nu înseamnă obligatoriu suprimarea corespunzătoare a numărului locurilor de muncă, de cele mai multe ori lucrătorul bancar e confruntat cu schimbarea conținutului muncii sale de zi cu zi.

Calculatorul a permis, la început, prelucrarea mai rapidă a datelor precum și difuzarea imediată a datelor mai multor utilizatori.

Chiar crearea și dezvoltarea unor produse financiare sofisticate privind gestionarea riscului, nu ar fi fost posibilă fără utilizarea acestuia.

Apariția bancnotelor și a sistemelor care le deservesc, lucrul în sistem server-client și accesul acestuia din urmă, personalizat și automat, la o serie de servicii bancare, automatizarea traficului de plăți, sunt numai câteva exemple care să explice dispariția sau eliminarea drastică a unor posturi tradiționale.

În acest plan, restructurarea e sinonimă cu apropierea de client; dacă o serie de operații, clientul le poate face acasă sau la locul de muncă prin calculatorul personal, el are nevoie tot mai mult de un interlocutor profesionist capabil să-l ajute în plasarea economiilor sale în diferite produse financiare, în țară și-n afara ei, gestionarea disponibilităților în valută, gestionarea rezervelor pentru plata mai târziu a instruirii copiilor sau a unei indemnizații la pensionare, pentru operarea la bursă sau reprezentarea specializată a intereselor de acționar.

Bancherul clasic trebuie să-și părăsească biroul individual și izolat și să lase loc profesionistului care se mișcă cu multă abilitate și ușurință în multitudinea diversă și complexă a serviciilor, produselor și schemelor financiare din sălile de consiliere pentru clienți.

Adaptarea societății bancare la realitatea extrem de complexă și dinamică presupune mereu schimbări, uneori extrem de profunde la nivel organizațional, tehnic, al profilului profesional.

2.2. Perfecționarea pregătirii personalului

pentru prestări de servicii bancare

Dezvoltarea și consolidarea funcției de personal constituie pentru orice bancă un obiectiv esențial ce presupune un efort permanent.

Succesul unei bănci depinde de oamenii pe care îi are, personalul constituind principalul element care determină buna sa funcționare, realizarea funcțiilor de bază și îndeplinirea funcțiilor sale strategice.

După înființare, odată cu crearea și dezvoltarea poziției și imaginii față de clienții săi, precum și a autorității față de concurență, apare necesitatea îmbunătățirii performanțelor salariaților.

În gestionarea resurselor umane, obiectul principal al băncii este asigurarea unei bune concordanțe între cunoștințe și cerințe, concomitent cu accesul personalului la locul de muncă potrivit pregătirii.

Pregătirea personalului, ca parte importantă a strategiei resurselor umane, se regăsește în prezent într-o structură organizatorică corespunzătoare, materializată în centre de pregătire care sunt menite să asigure coordonarea întregii activități de pregătire și perfecționare.

Pentru băncile românești, pregătirea și perfecționarea profesională sunt realizate în cadrul unei structuri în care se combină și se completează pregătirea prin sistemele proprii, pregătirea prin Institutul Bancar Român, alte instituții specializate și pregătirea în străinătate.

La începutul lui '90 principalele forme de pregătire profesională le constituiau pregătirea la locul de muncă și pregătirea prin Institutul Bancar Român.

Mai târziu a început o abordare sistematică a activității de pregătire, organizându-se pentru prima dată cursuri pregătire în sisteme proprii fiecărei bănci.

Cea mai mare parte a cursurilor organizate s-au adresat, în această etapă, ofertelor de credite și salariaților din compartimentele valutare.

Au urmat acțiuni ce au constat în organizarea de cursuri la care a participat întregul personal de conducere din unitățile teritoriale.

Astfel s-au creat premisele înființării centrelor de pregătire, prin formarea profesională a unor lectori proprii din cadrul personalului, lectori care au preluat aceste cursuri și ulterior le-au dezvoltat și adaptat evoluțiilor din bancă.

Centrele de pregătire sunt dotate cu săli de conferințe, săli de curs, săli de calculatoare, condiții optime de cazare și masă.

Logistica acestor complexe este de nivel internațional, fiecare dintre săli fiind dotate cu retroproiector și tablă cu suport de hârtie, iar ca mijloace didactice audio-vizuale sunt utilizate aparatele video-player, camerele video, casetofoanele CD-player.

Laboratoarele de informatică dispun de videoproiectoare care permit preluarea imaginilor de pe monitorul calculatorului pe un ecran de proiecție.

Prin utilizarea optimă a întregii capacități de pregătire au fost organizate cursuri pe următoarele teme: Management, Analiză financiară, Riscul în activitatea de creditare, Finanțare în comerțul internațional, Evaluarea mijloacelor fixe, Marketing și relația bancă client, Contabilitatea agenților economici, Inițierea în utilizarea calculatoarelor personale, Limba Engleză.

Numărul cursurilor a crescut, în condițiile în care s-a răspuns unor cerințe de actualitate privind introducerea unor teme noi precum: Contabilitate bancară, SWIFT, INTERNET, INTRANET, Succesul relației bancă-clienți.

Realizări importante le-au constituit organizarea de programe speciale de pregătire pentru personalul operativ din unitățile teritoriale.

Băncile, în primii ani de la înființare, au întâmpinat serioase dificultăți în recrutarea și încadrarea unui personal pregătit corespunzător, experimentat în acest domeniu, în multe unități angajându-se personal cu pregătire la nivel mediu, urmând ca acesta să se califice la locul de muncă.

În contextul strategiei de pregătire a personalului care are ca obiectiv formarea unui personal de calitate, capabil să asigure dezvoltarea și eficiența activității profesionale, selectarea și formarea managerilor este fundamentală pentru succesul băncii.

Pentru a asigura constituirea rezervei de potențiali manageri în următorii ani și având în vedere că formarea-dezvoltarea unui manager necesită timp, au fost elaborate de către fiecare bancă, programe de pregătire profesională și managerială pentru potențialii manageri.

Tabel nr. 6 – Teme ale programului de pregătire profesională

Până în 1993 singura formă de pregătire oferită de Institutul Bancar Român a fost reprezentată de cursurile de scurtă durată.

Din acest an, I.B.R. a înființat Colegiul Bancar, formă de învățământ superior cu durata de 4 ani.

Pentru persoanele care nu au posibilitatea de a participa la cursuri, I.B.R. a introdus o modalitate flexibilă de pregătire și specializare profesională-formă de învățământ la distanță.

Creșterea profesionalismului în activitatea bancară constituie un obiectiv permanent al strategiei resurselor umane. În îndeplinirea acestui obiectiv un rol deosebit îl joacă centrele de pregătire proprii ale băncii.

Realizările din acest domeniu de până acum pot fi considerate nesatisfăcătoare, dacă se raportează la evoluțiile rapide înregistrate în domeniul financiar-bancar la nivel european.

Astfel se impune continuarea și adaptarea permanentă a activității de pregătire la standardele specifice unui mediu concurențial.

2.3. Internaționalizarea activității bancare

Una dintre caracteristicile relațiilor financiar-monetare e internaționalizarea. Această caracteristică se resimte pe deplin și la nivelul segmentului bancar.

Concret, internaționalizarea activității bancare se desfășoară pe două planuri:

Procesul de internaționalizare a activității bancare are anumite trăsături distinctive. Astfel, el e un proces istoric, în sensul că el nu e specific perioadei actuale, ci el începe la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, dar în prezent, ritmul în care se desfășoară îl face evident.

Acest aspect obligă factorul politic să adopte măsuri, fie pentru a-l ține sub control, fie datorită intereselor să-l susțină și chiar să-l promoveze.

A doua trăsătură e faptul că el se desfășoară cu intensități diferite de la stat la stat. Astfel, el e deosebit de viguros în cazul băncilor americane, japoneze și vest-europene, state în care mișcarea capitalului e deosebit de puternică iar instituțiile de credit din aceste țări își multiplică implantările bancare din statele în curs de dezvoltare.

A treia trăsătură ar fi că dinamismul său din perioada contemporană e favorizat de o serie de factori.

Tabel nr. 7 – Factori favorizanți ai internaționalizării activității bancare

Aceste cauze explică de ce fenomenul ce s-a desfășurat și în trecut, are o magnitudine deosebită și în zilele noastre.

Alături de acești factori care au afectat economia mondială, în ansamblul ei, la dinamica fără precedent a fenomenului își aduc contribuția și unii factori interni ce s-au manifestat doar la nivelul anumitor state.

Acești factori explică de ce procesul se desfășoară cu intensități diferite de la stat la stat.

Fenomenul internaționalizării bancare îi face pe unii teoreticieni să vorbească de un sistem bancar internațional sau de o industrie bancară internațională.

Aceste denumiri sunt exagerări, ele propunându-și să indice dinamica deosebită a fenomenului.

Nu se poate vorbi de un sistem atâta vreme cât tehnicile folosite de bănci sunt diferite în funcție de instituții, circuitele bancare ale fluxurilor creditelor și dobânzilor se desfășoară doar în interiorul aceleași bănci, fie ea transnațională și, în sfârșit, nu există niște reglementări care să stabilească normele internaționale de comportament ale băncilor, în desfășurarea operațiilor dincolo de granițele statelor sau ale modului de implantare și organizare a activității pe teritoriul altor state.

În ceea ce privește termenul de industrie bancară internațională, deși mai potrivit e totuși limitat.

Este potrivit pentru că operațiunile bancare din perioada contemporană implică o participare sporită a publicului, devenind o activitate de masă (aproape că banca e prezentă în viața agenților economici în mod cotidian, iar populația apelează la acestea tot mai des), mijloacele tehnico-electronice și informatice pe care le presupun în prezent operațiile bancare le apropie de produsele industriale și, nu în ultimul rând, produsele și serviciile bancare au un ciclu de viață asemănător cu al mărfurilor industriale.

E limitat pentru că termenul vizează doar operațiunile desfășurate de bănci nu și organigrama internațională a unei bănci, internaționalizarea bancară desfășurându-se atât la nivelul operațiilor, dar și a rețelei teritoriale a băncilor ce se extinde sub diferite forme și dincolo de granițele naționale.

În concluzie, internaționalizarea bancară se definește ca procesul de extindere a activității bancare dincolo de granițele naționale, de efectuare a tranzacțiilor în două sau mai multe state, ponderea operațiunilor desfășurate în monedă națională fiind în scădere în favoarea celor străine.

Activitatea unei bănci a avut și are o latură internațională intrinsecă.

Trapeziștii greci și argentarii romani, în antichitate, sau băncile din statele italiene desfășurau în mod curent schimbul de monede.

Dezvoltarea statelor, desfășurarea unor războaie pentru supremație în Evul Mediu implică o creștere a nevoilor financiare.

În multe cazuri resursele financiare ale statelor nu erau suficiente iar atunci când ele nu se puteau acoperi prin jaf, cotropire, confiscări, cea mai la îndemână tehnică era apelul la casele de bancă din statele cu comerț înfloritor.

Bancherii venețieni sau cei fiorentini erau creditori internaționali recunoscuți.

Dezvoltarea capitalismului în secolul XVI și XVII și, inerent, a comerțului internațional, a făcut ca unele state să înregistreze deficite de balanță la ratele excedente.

Acoperirea deficitelor se făcea prin circuite bancare. Dezvoltarea imperiilor coloniale a făcut ca băncile din metropolă să-și înființeze oficii în teritoriile căzute sub dominație.

Hârtiile de comerț cu care se materializau creanțele și cu ajutorul cărora se stingeau diverse obligații sunt exprimate în valute tot mai diferite.

Acestea sunt etape incipiente ale viitorului proces de internaționalizare.

Revoluția tehnică din secolele XVIII și XIX din Europa amplifică aceste tendințe.

Lumea avea nevoie de capital, iar acesta începe să circule de la țară la țară.

De asemenea primele încercări de a înființa bănci pe teritoriul românesc aparțin băncilor străine, iar încercările de a crea o bancă de emisiune aveau la bază tot capital străin.

Sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX marchează apariția primului centru financiar internațional, Londra.

Băncile de depozit engleze finanțează comerțul mondial, sunt principalele creditoare ale statelor, rețelele lor se întind în întregul imperiu colonial britanic.

Aceasta se consideră prima etapă a procesului de internaționalizare bancară.

Intrarea în cea de-a doua etapă a procesului presupune mutarea centrului financiar mondial peste Oceanul Atlantic, la New York.

A doua etapă se caracterizează prin faptul că aurul monetar începe să-și restrângă circulația, locul lui fiind luat de câteva monede naționale, precum dolarul și lira, comerțul înregistrează cote de creștere înalte, iar implicarea băncilor în decontarea financiară e tot mai mare, relațiile de credit tot mai întinse, are loc o segmentare a instituțiilor bancare, cele puternice își creează rețele internaționale, iar cele mici, fie falimentează datorită primelor, fie sunt preluate de acestea.

Restabilirea convertibilității principalelor valute în anul 1958 marchează sfârșitul celei de-a doua etape.

Infrastructura bancară internațională era deja creată, mai rămânea ca ritmul de desfășurare al procesului să determine specialiștii să-l ia în seamă, să-l studieze și să găsească efectele și perspectivele sale.

Internaționalizarea sistemului bancar din ultimele patru decenii s-a desfășurat pe fondul globalizării activității economice în general.

Firmele transnaționale au nevoie ca bancherul care le ține conturile în țara de origine să-le finanțeze și în țările în care se implantează. Implantarea băncilor dincolo de țara de origine se desfășoară după o anumită logică.

Corespondența logică e zona de influență sau criteriul vechilor imperii coloniale.

Astfel băncile britanice se implementează pe teritoriile țărilor din Commonwealth, cele franceze în Africa, iar cele americane în zona Pacificului, Americii Latine dar și în Europa.

Primul șoc petrolier din 1974 agravează deficitele balanțelor de plăți ale multor state, pe de o parte, dar pe de alta determină, în cazul țărilor exportatoare de petrol apariția unor excedente considerabile.

A rezultat o masă de capital ce migra dintr-un stat în altul în căutarea unor dobânzi cât mai înalte.

Multe din aceste capitaluri au fost împrumutate statelor cu deficite.

A rezultat în final un proces de intermediere bancară internațională, în care băncilor comerciale le-a revenit un rol important, ele trecându-și de la una la alta aceste capitaluri.

Aceste capitaluri erau de regulă depuse și împrumutate între băncile mari, iar dacă acestea erau și naționalizate, procesul se desfășura și mai ușor întrucât apărea granița statului.

Astfel, băncile unde erau depuse aceste sume, au ocupat poziții dominante pe piața internațională.

O altă cauză care a determinat internaționalizarea a fost existența unor sume în valută (dolari, franci, mărci și mai târziu yeni) depuse la bănci din afara statului emitent al monedei respective, adică a așa-numitelor eurovalute (eurodolari, euroyeni).

Băncile primind în depozite astfel de monede le utilizau acordând credite unor agenți economici din statul respectiv sau din alte țări.

Aceste sume în valută scăpau controlului statului de origine al valutei, dar și statului pe teritoriul căreia funcționa banca respectivă.

Pe de altă parte aceste credite în valută acordate de aceste bănci puteau fi contractate în condiții avantajoase pentru că restricțiile puse de băncile centrale asupra lichidităților din economie, prin intermediul politicii monetare, afectau doar circulația monedei naționale și nu a valutelor.

La fel, nici restricțiile impuse de banca centrală din țara de origine a valutei nu aveau cum să afecteze valuta împrumutată terților de băncile comerciale din alte state.

Creșterea creditelor în valute și internaționalizarea bancară a avut drept cauză și aplicarea unor politici restrictive de către autoritățile monetare din alte state.

Expansiunea pieței eurovalutelor și în special a creditelor acordate în aceste monede a fost accelerată de procesul de reglementare bancară promovat de țările dezvoltate în deceniile 6,7 și 8 ale secolului nostru.

A treia cauză a fost reglementarea bancară. Statele occidentale pentru a consolida și a da durabilitate creșterii economice au încercat să orienteze capitalurile disponibile din economie către investiții pe piețele de capital.

Pentru aceasta au început să impună anumite limite în ceea ce privește creditele acordate de băncile comerciale din statul respectiv (să le plafoneze creditele acordate), iar pe de altă parte să stabilească dobânzile care erau acordate de instituțiile financiare și de credit la depozitele terților în monedă națională.

Aceste aspecte au făcut ca instituțiile de credit să-și orienteze creditele acordate în afara statului în care își aveau sediile.

A fost posibil, acest lucru, prin expansiunea în afara granițelor naționale.

Astfel băncile și-au creat rețele de unități operative-sucursale, agenții-în afara teritoriului național prin care derulau operațiuni de creditare, utilizând resurse colectate în metropolă.

Al doilea aspect al reglementării, adică stabilirea unor dobânzi maximale la depozite a avut două efecte:

În concluzie, procesul de reglementare are două efecte considerabile asupra instituționalizării bancare:

Un alt factor ce a avut influență asupra internaționalizării bancare poate fi considerat a fi constituirea așa numitelor paradisuri financiare.

O serie de state insulare mici, au devenit refugii pentru multe bănci comerciale mari, acestea creându-și aici unități operative de genul filialelor, sucursalelor.

Motivul pentru care băncile și-au înființat unități operative a fost tocmai lipsa unor reglementări în domeniul bancar.

Astfel, datorită faptului că nu există o legislație bancară care să le impună un capital minim, lipsa unor norme de prudență bancară, lipsa controlului statului asupra acestor activități sau a interdicțiilor pentru anumite operații, neperceperea unor taxe și impozite pe venituri sau servicii sau a unor taxări foarte reduse au fost tot atâtea motive care au determinat băncile comerciale să-și extindă rețelele teritoriale.

Succesul centrelor financiare de acest fel a mai fost determinat și de libertatea circulației capitalurilor, faptul că apar o serie de capitaluri din economia neagră, necontabilizate sau din activități nepermise în țările dezvoltate, fonduri ce trebuie spălate și care căutau amplasamente avantajoase.

Acești factori explică de ce se poate vorbi de un adevărat succes al paradisurilor fiscale și considerabila lor creștere numerică la sfârșitul anilor '70 și începutul anilor '80.

Astfel, giganții bancari din SUA și Europa își înființează unități operative în insulele din Caraibe, în cele situate de-a lungul țărmului Marii Britanii, în Gibraltar, Malta, Cipru.

Anii '80 și '90 caracterizați ca fiind perioada dereglementării bancare, a dezintermedierii financiare, produc o globalizare a activității bancare și financiare în general.

Astfel, statele dezvoltate dar și cele în curs de dezvoltare elimină reglementările care până atunci limitaseră într-o anumită măsură implantările pe teritoriul național al unor bănci din străinătate, se abrogă legislația restrictivă în ceea ce privește operațiile de creditare și de colectare a depozitelor desfășurate de băncile comerciale sau cele care separau lumea băncilor de investiții de cele comerciale.

Toate acestea au determinat un nou avânt al internaționalizării activității bancare.

La acest avânt au contribuit și procesele de privatizare a băncilor. Astfel, băncile străine au cumpărat pachete de acțiuni și chiar pachetul de control al băncilor ce se privatizau, acestea din urmă devenind niște subsidiare ale trusturilor bancare internaționale.

Mai mult se adoptă o legislație permisivă în ceea ce privește implantarea băncilor în centre financiare de tradiție.

Motivul liberalizării legislațiilor bancare a fost tocmai necesarul mare de capital al țărilor avansate dar și efectele pe care implementarea băncilor îl produce în economie: creșterea populației ocupate, a P.I.B., efectul pe care îl are implantarea asupra altor segmente economice (comunicații, industria electronică, tehnică de calcul).

Astfel apar paradisuri bancare nereglementate la New York, Londra, Paris, Amsterdam.

Chiar dacă ele presupun o anumită dimensiune a capitalului băncii implantate, lipsa anumitor norme de prudență bancară, mai importante decât în paradisurile bancare insulare, vecinătatea sau faptul că sunt chiar în interiorul centrelor financiare de tradiție, le fac deosebit de atrăgătoare în condițiile în care capitalurile disponibile pot trece rapid de pe piața monetară pe cea de capital, lichiditatea lor fiind evidentă.

Corespunzător, această apropiere implică și o reducere a costurilor de plasare și de tranzacționare.

Libertatea băncilor de a acționa și pe piața de capital, fie direct, fie prin firme pe care le controlează în totalitate, face internaționalizarea mai ușoară.

Astfel că, un depozit în mărci constituit la o bancă pariziană e utilizat pentru un credit acordat unei bănci americane, în franci, aceasta utilizându-l parțial, pentru a cumpăra titluri de valoare la bursele din Asia de Sud-Est, iar restul îl plasează, cu dobânda pieței, la o bancă londoneză.

Migrarea capitalurilor de la o bancă la alta, transformarea lui dintr-o monedă în alta si posibilitatea plasării lui fie pe piața monetară, fie pe cea de capital, e o operațiune frecventă pentru marile bănci, care și-au deschis unități în toate marile centre financiare din lume.

Tabel nr. 8 – Formele internaționalizării activității bancare

Implantarea băncilor în străinătate începe de cele mai multe ori prin înființarea unei reprezentanțe. Aceasta nu desfășoară activități bancare în străinătate.

Ea are rolul de a asigura relațiile cu băncile din țara gazdă, de a consilia firmele naționale ce funcționează în statul respectiv în privința activității efectuate, de a informa banca numai în legătură cu aspectele particulare ale sistemului bancar, cu legislația din statul de implantare.

Cu timpul reprezentanța se transformă în agenție (sucursală) în țara de implantare.

În acest caz, noua entitate operativă desfășoară activități bancare în numele băncii mamă, dar cu respectarea normelor bancare din țara gazdă.

Multe bănci mari s-au implantat în țara de origine, sub forma unor agenții, motivul fiind că ele nu au restricții în privința capitalului sau acesta nu trebuie să fie la nivelul normat pentru o bancă.

Implantarea poate avea loc și sub forma unei filiale, caz în care noua bancă va avea personalitate juridică.

Opțiunea băncii mamă pentru a-și deschide pe teritoriul altui stat o filială sau agenție e determinată de legislația bancară din acel stat.

Astfel, dacă se interzice existența unei agenții, evident, banca se va implanta sub forma unei filiale.

În cazul filialelor, acestea vor avea același regim ca și al băncilor autohtone, trebuind să îndeplinească și să respecte aceleași standarde.

Este posibil ca legislația să impună ca noua bancă să aibă majoritatea capitalului deținut de un cetățean al țării gazdă.

În acest caz se va opta pentru constituirea unei subsidiare bancare, caz în care chiar dacă noua bancă nu va aparține în totalitate băncii mamă, aceasta din urmă poate să participe la stabilirea politicii subsidiarei.

Intermedierea internațională a capitalurilor constă, fie în asigurarea necesarului de capital al țării de origine a băncii din resursele atrase din alte țări prin intermediul agențiilor sau filialelor, fie participarea la transferul unor fonduri între două țări, acesta fiind mijlocit de o bancă dintr-o a treia țară, tranzitul fondurilor efectuându-se prin intermediul rețelei teritoriale pe care banca o are atât în țara cu deficit de resurse cât și în cea cu excedent.

Clientela băncilor ce efectuează intermedierea e diversă, de la guverne, bănci centrale, bănci comerciale, firme, acestea aflându-se atât în situația de debitor cât și de creditor.

O particularitate a intermedierii internaționale este valoarea mare a sumelor transferate de bancă de la creditor la debitor, iar riscurile presupuse de transfer se împart reciproc între banca ce execută intermedierea, debitor dar și creditor.

Concret, intermedierea apare atunci când într-unul dintre state se aplică politici monetare restrictive, creditul este scump, fiind avantajos "să imporți" resurse financiare din statul în care costul creditului e scăzut sau când la nivelul statelor implicate în transfer apar într-unul excedente ale balanței de plăți, iar în celălalt deficite.

Băncile ce execută transferul câștigă, în primul caz, un plus de dobândă, iar în al doilea din diferența de curs valutar, cumpără valută ieftină din statul cu excedent și o plasează scump în cel cu deficit.

Activitatea în valută pe teritoriul național are o pondere din ce în ce mai importantă în bilanțul băncilor.

Ca urmare a acestui lucru, dar și a faptului că activitatea în valută era un refugiu în cazurile în care banca centrală aplica o politică austeră, de reducere a lichidităților în economie-în acest caz creditele și depozitele în valută creșteau rapid-operațiunile valutare au început să fie incluse din ce în ce mai mult în reglementările bancare.

Concret, activitatea în valută constă în atrageri de depozite în valută și acordări de credite în valută, schimbul între două valute. Totodată operațiunile în valută se desfășoară în condiții ce sunt dictate încă de piața caracteristică, la Londra, indiferent de statul unde se desfășoară.

Astfel, dobânda la care se acordă creditele sau se colectează depozitele e London Interbank Offered Rate (LIBOR), la aceasta adăugându-se un coeficient de bonitate, numit rating, stabilit de firme de consultanță precum: Moody's, Standard and Poor's etc.

Acest rating se acordă în funcție de gestiunea și managemetul băncii, de operațiunile active și pasive ale băncii.

Activitatea din cadrul cluburilor și asociațiilor bancare internaționale, are drept scop pe de o parte cooperarea între băncile din diferite state, iar pe de altă parte, colaborarea băncilor în acordarea de credite de valori mari.

Astfel cooperarea dintre bănci vizează aspectele tehnice, de inovare a unor produse bancare, de introducere a unora noi sau promovarea unor tehnologii moderne de efectuare a operațiunilor bancare.

În ceea ce privește cooperarea băncilor în acordarea unor credite, elocvente sunt creditele consorțiale.

Creditele consorțiale au apărut la sfârșitul anilor '60 ca urmare a necesarului de resurse al firmelor transnaționale americane ce investeau în Europa.

Cu timpul aria solicitanților a crescut, firmele de stat sau particulare, guverne vor apela la acesta.

După cele două crize ale petrolului creditele consorțiale vor înregistra o dinamică apreciabilă. Creșterea lor a fost posibilă datorită creșterii capitalurilor țărilor OPEC dar ele au avut ca efect și o creștere a datoriei externe.

Creditorii-sindicatele bancare-au inovat în domeniul acestor credite, reușind să creeze o piață secundară a creditelor consorțiale, aspect care le-a crescut lichiditatea și a dat un nou impuls acestora.

Creditele consorțiale se caracterizează prin valori ridicate, termen mediu și lung de acordare, cu o perioadă de grație, flexibilitate, în sensul că erau create pe principiul liniei de credit, dobândă variabilă în funcție de rata LIBOR, la care se adaugă anumite comisioane.

Creditorii ce formau un consorțiu bancar erau bănci puternice din diferite state.

Ele se implicau fie în garantarea creditului respectiv, riscul disipându-se pe fiecare bancă participantă și numai pentru o parte a creditului, fie emiteau și plasau efecte de regulă unor investitori ce acționau pe piața de capital.

Una din activitățile bancare, cea internațională, e foarte greu de apreciat pentru că statisticile sunt lapidare, situație explicabilă ca urmare a dificultăților în evaluarea și cuantificarea acestei laturi a băncilor.

Dacă ar fi să ne luăm după afirmația făcută de bancherii francezi, cum că rentabilitatea instituțiilor conduse de ei e datorată doar de activitățile internaționale desfășurate, ar rezulta că operațiunile bancare extranaționale ar fi considerabile dar și deosebit de eficiente. Realitățile par a fi altele.

Astfel, criza datoriilor din anii '80, anularea datoriilor unor țări slab dezvoltate, falimentul unor țări precum Argentina, Mexicul, Chile sau mai recent Polonia, Coreea de Sud și celelalte state din Asia de Sud-Est, par a indica faptul că tocmai activitățile internaționale au afectat într-o anumită măsură profiturile băncilor.

De altfel în anii '80 se vorbea că băncile comerciale își aranjează bilanțurile astfel încât riscurile pe care le presupune activitatea internațională să nu sperie clientela și lumea financiară în general.

Unul dintre efectele deosebit de importante ale internaționalizării e creșterea concurenței între bănci.

Aceasta rezultă din analiza numărului fuziunilor bancare și stratificarea bancară, împărțirea lumii băncilor în două categorii.

Pe de o parte băncile mari cu rețea operativă dincolo de granițele țării și, pe de altă parte, băncile mici care supraviețuiesc fie datorită interesului statului pentru ele, fie datorită reglementărilor din aceste state, ce nu privesc cu ochi prea buni implantarea trusturilor bancare internaționale.

Rezultatele concurenței de pe piața bancară internațională sunt fuziunile dintre marile bănci.

"The Economist" aprecia că lumea bancară a fost cuprinsă de febra fuziunilor iar actorii sunt de primă mână.

Astfel Mitsubishi Bank fuzionează cu Bank of Tokio, formând Bank of Tokio-Mitsubishi și urcă pe locul II în topul mondial, Chemical Bank cu Chase Manhattan Corp. și urcă pe locul IV mondial formând Chase Manhattan Corp., holdingul britanic HSBC cumpără puternica bancă braziliană Banca Bamerindus și 20% din grupul financiar Serafin din Mexic pentru a-și consolida poziția de leader.

Motivele pentru care băncile fuzionează sunt datorate ambiției de a deveni leaderi în top, controlând lumea finanțelor, dar și datorită concurenței acerbe din domeniu, urmare a inflației de bănci din țările avansate în raport cu resursele economice limitate dar și a concurenței din afara sistemului bancar a fondurilor mutuale ce oferă profituri superioare investitorilor sau a societăților transnaționale care oferă gratis credit filialelor.

Teoretic, fuziunea a două bănci determină reducerea costurilor unei bănci, dar poate însemna și o completare a activității băncilor ce fuzionează.

Dar fuziunile determină și o serie de noi probleme. Astfel ea poate să determine o creștere a birocrației, un management mai puțin riguros, dar și probleme cu organele de supraveghere ce nu privesc cu ochi buni nașterea noilor giganți.

Un alt efect ce rezultă de altfel și din concentrarea bancară la care asistăm e inovația rapidă în acest domeniu.

Astfel sunt create rapid noi produse și servicii bancare care au o durată scurtă de viață, în locul lor apărând alte produse mult mai sofisticate.

Consecințele inovației în domeniul bancar sunt: creșterea productivității ca urmare a reducerii personalului, creșterea operațiunilor procesate și costurile din ce în ce mai mari pe care le presupune inovarea.

Dar creșterea costurilor e deosebit de periculoasă pentru că dacă veniturile provenite din inovare nu vor fi suficient de mari, băncile vor intra în zona de pierdere, de unde până la a-și închide porțile mai e doar puțin.

Dar internaționalizarea a fost determinată și de goana băncilor după profit în condițiile reducerii riscurilor, ori creditul tradițional e deosebit de riscant și are o lichiditate tot mai scăzută.

Resursele colectate de bănci vizează din ce în ce mai mult termenele scurte și condiții de fructificare similare piețelor de capital.

Ca atare băncile confruntate cu resurse plasate doar pe termen scurt vor dezvolta circuite care le aduc câștiguri rapide și au lichiditate înaltă.

Altfel spus, băncile își utilizează mai puțin resursele în creditul bancar tradițional, orientându-se către piețele de capital, plasând resurse în obligațiuni, titluri ce aduc câștiguri mari și lichiditate rapidă.

Asistăm la transformarea băncilor din intermediar în simplu investitor pe piața internațională de capital, acesta fiind procesul de dezintermediere bancară.

2.4. Indicatori economico – financiari ai activității bancare

Prevederile convenției de la Basel, în anul 1887, unde au participat guvernatorii băncilor centrale din țările industrializate, conțin criteriile ce trebuiesc avute în vedere la stabilirea dimensiunii optime a capitalului unei bănci.

Astfel a fost definit capitalul unei bănci, s-a stabilit nivelul minim de capital pe care trebuie să îl aibă o bancă și modul de stabilire a indicatorului de adecvare a capitalului.

Rata capitalului adecvat: Rc= [(C+Rz)/Cn]x100

sau Rc= [(C+Rz)/AxXx(B+)Xy]x100

Rc- rata capitalului adecvat;

Y-% de risc pentru titluri de valori;

C – capital;

Rz- rezerve;

Cn- credite nete (credite-provizioane);

A-active în credite;

X-% risc pentru credite;

B-active în titluri de valori;

– coeficient de multiplicare a portofoliului;

De aceea se impune ca băncile să aibă un capital suficient pentru a acoperi riscul unor pierderi.

Unele din punctele prevăzute ale Convenției de la Basel pentru adecvarea capitalului sunt:

Minim 8% din activele ajustate în funcție de risc trebuie să fie obținute sub formă de capital de bază, structurat în capital de rang I și de rang II.

Activele cu risc sunt cele care ar determina pierderi pentru bancă ca urmare a existenței unuia dintre riscuri:

Portofoliul de investiții deținut de bancă să nu atingă valoarea contabilă când e vândut;

Alte active să fi fost vândute sub valoarea contabilă;

Debitorii să nu restituie sumele datorate băncii fie în ceea ce privește ratele sau nerespectarea graficului de rambursare convenit la acordarea creditelor.

Alte puncte prevăzute în Convenția de la Basel sunt:

Minim 50% din capitalul băncii trebuie să fie capital de rangul I, reprezentând capitalul social (fondurile acționarilor plus resursele declarate obținute din profitul nerepartizat).

Restul capitalului de bază poate fi format din capitalul de rangul II sau capitalul supliment constituit din rezervele nedeclarate.

Rata de lichiditate e un alt indicator specific pentru activitatea bancară după cum urmează:

Re=(Lc/A)x100

Lc-lichidități curente;

A-active totale.

Standardele internaționale recomandă pentru băncile de investiții o rată de lichiditate de 10% și pentru băncile comerciale de 30%, dar acest nivel trebuie determinat în funcție de structura portofoliului fiecărei bănci.

În literatura de specialitate, lichiditățile curente sunt considerate depozite la vedere sau la termen până la un an, titlurile de valori care se pot comercializa în orice moment și alte efecte bancare ușor valorificabile.

Lichiditățile se determină pentru fiecare bancă în funcție de structura portofoliului (termen scurt, mijlociu sau lung), scadențele pentru angajamente, rezerva minimă de disponibilități.

Un alt indicator este rata depozitelor și exprimă rata de acoperire a portofoliului de credite cu resurse:

Rd= (D/Cd)x100

D-depozite;

Cd-credite.

Prudența bancară recomandă ca între resurse și plasamente să existe o corelație deplină ca volum și perioadă, adică la credite pe termen scurt să corespundă resurse pe termen scurt și în mod similar la credite pe termen mijlociu și lung.

Un alt indicator este rata marjei de dobândă și reflectă diferența dintre dobânda cu care sunt reinvestite depozitele bancare, astfel:

Rj=[(Di-Dp)/Cd]x100

Di-dobânzi încasate;

Dp-dobânzi plătite;

Cd-credite;

Marja de dobândă acoperă cheltuielile de administrare a băncii, riscul și bineînțeles profitul. Elementul cel mai mobil este riscul care poate lua valori de până la 10%, peste această limită împrumuturile fiind hazardate. În situațiile de risc foarte mare creditarea se poate efectua numai cu garanția statului.

Rata provizioanelor de risc-reflectă protecția băncii față de riscul asumat

Rpr=(Pr/Cd)x100

Pr-provizioane de risc;

Cd-credite.

În cazul în care se estimează că riscul e mai mare decât cel din marja de dobândă se constituie provizioane între 1 și 100%. La nivelul unei bănci provizioanele nu trebuie să depășească 10% din portofoliu întrucât se imobilizează importante sume și se majorează costurile operaționale.

Un alt indicator este rata profitului-măsoară eficiența în trei variante:

Rpv=(P/V)x100 Rpc=[P/(C+Rz)]x100

Rpa=(P/A)x100

Rpv-rata profitului brut funcție de venituri;

Rpc-rata profitului brut funcție de capital și rezerve;

Rpa-rata profitului brut funcție de active;

P-profit brut;

C-capital;

Rz-rezerve;

V-venituri totale;

A-active totale.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pentru adaptarea la cerințele economiei de piață, în condițiile unui mediu concurențial puternic, banca își propune realizarea obiectivelor sale strategice

Obiectivul central al băncii este dezvoltarea specificului de bancă orientată preponderent spre produse și servicii destinate marelui public(retail banking).

Pornind de la necesitatea diversificării resurselor băncii și de la gradul actual de educație bancară a populației, banca a oferit până în prezent acestui segment al clienților în special produse de economii.

Având în vedere că pe piața bancară se simt efectele unei concurențe crescute în abordarea acestor clienți prin apariția unor produse și servicii mai complexe banca își propune o implicare mai puternică în acest domeniu.

Plecând de la aceste considerente, banca își propune:

Atragerea și menținerea unei clientele stabile

Dezvoltarea facilităților oferite acestora pentru a permite creșterea numărului de conturi și a resurselor de costuri scăzute

Stimularea consumului intern de bunuri prin oferte de credite de consum atractive;

Un alt obiectiv este restructurarea plasamentelor băncii prin diversificarea activităților financiare

În ceea ce privește politica de creditare sunt vizate trei orientări principale cu privire la structura segmentelor de piață:

Selectarea clienților actuali în vederea menținerii celor cu rezultate și perspective financiare bune

Recâștigarea clienților buni pierduți de bancă în ultimii ani și care în mod tradițional au lucrat cu Banca Agricolă

Atragerea clienților din alte sectoare de activitate, din afara activității agricole și industriei alimentare, în vederea limitării expunerii la riscurile specifice acestor sectoare.

Orientarea băncii va fi spre întreprinderile mici și mijlocii care în viitor vor reprezenta cel mai semnificativ segment al societăților comerciale din economie.

Un alt obiectiv este perfecționarea funcțională și organizatorică a băncii.

Managementul băncii are în vedere restructurarea organizatorică a băncii, atât la nivel central cât și la nivelul rețelei teritoriale.

Modificarea structurii organizatorice e impusă atât de obiectivele pe care managementul băncii și le-a propus cât și de cerințele sistemului informatic.

Rolul centralei va consta în principal în urmărirea realizării obiectivelor strategice, controlul și coordonarea diferitelor activități ale sucursalelor.

Pentru ca banca să aibă succes e vital ca ea să-și comercializeze produsele și serviciile în vederea continuării dezvoltării sale. Banca va reuși numai dacă publicul, clienții potențiali vor cunoaște, vor cumpăra, vor avea încredere în produsele și în serviciile sale.

Un alt obiectiv este extinderea sistemului de plată prin carduri care și-a dovedit eficiența și profitabilitatea atât pentru bancă cât și pentru clienți

Dacă banca deține o rețea performantă de comercianți, acceptatori ai cardurilor emise sub sigla sa, cu siguranță mediul card-proprietar aflat în portofoliul valorilor sale, va genera profituri substanțiale cu eforturi minime.

În acest sens, putem aminti că, în prezent, bănci americane sau londoneze de prim rang (Chase Manhattan, Barclays) realizează mai mult de jumătate din totalul veniturilor lor din operațiuni cu carduri.

Este proverbial exemplul societății bancare "Chemical" care în 1982 a reușit evitarea falimentului numai ca urmare a dezvoltării unei rețele performante de carduri.

Datorită faptului că diferențierea cea mai pronunțată se obține printr-o calitate înaltă a serviciilor se poate spune că strategia de bază în domeniul produselor și serviciilor bancare o constituie strategia calității.

BIBLIOGRAFIE

Hamzescu, I. “Cardul-instrumentul mondial de plată”, Editura Tribuna

economică, București 1998

2) Istrate, L. “Referințe interne – Banca Agricolă”

3) Juran, J. “La qualite’ dans les services”, AFNOR Gestion, 1994

Moțoiu, R. “Ingineria calității”, Ed. Chiminform Data S.A., București 1994

5) Noye, D. “Pour satisfer nos clients, 12 lecons sur la qualite des services”,

INGSP Editions, 1990

6) Odobescu, E. “Marketing bancar național și internațional”,

Ed. București, 1998

7) Popa S., Groza L. “Cărțile de plată în România”, București 1997

8) Potie, C. “Diagnostique qualite-Methodes d’expertise et d’investigation”

AFNOR Gestion, 1991

9) Stanciu I., Olaru M. “Bazele merceologiei”, București 1998

10) Turcu, I. “Operațiuni și contracte bancare”, Ed. Luminalex, 1997

11) “Merchandise versus Comodities or: chalenge to comodity science”,

symposium, Budapest, august 1993

12) “Instrucțiuni privind utilizarea cărților de plată VISA” – Referințe interne Banca Agricolă

13) “Finanțe, bănci, asigurări”, revista, nr. din: februarie-martie, aprilie,

iulie-august, septembrie, octombrie,

1998, Ed. Tribuna economică

14) “Tribuna calității”, revista, nr.: 1-2/1996, 8/1996, 11/1996,

3/1997, 5/1997, 7/1997,

1/1998, 5/1998,8/1998