Instrumente Financiare Tranzactionale pe Piata de Capital
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………..…….1
CAPITOLUL 1. INSTRUMENTE FINANCIARE TRANZACȚIONALE PE PIAȚĂ: DE CAPITAL, CLASIFICARE, OBLIGAȚIUNI……………………………………………….3
1. 1. Conținutul și caracteristicile pieței de capital………………………………………….3
1. 2. Tipuri de obligațiuni……………………………………………………………………..9
CAPITOLUL II. ÎMPRUMUTUL DIN EMISIUNEA DE OBLIGAȚIUNI……………..13
2.1. Emisiunea de împrumut obligatorie……………………………………………………13
2.2 . Clasarea obligațiunilor…………………………………………………………………18
2. 3. Rambursarea împrumuturilor obligatorii……………………………………………28
CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ. OBLIGAȚIUNILE MUNICIPALE……………..34
3. 1. Obligațiunile municipale………………………………………………………………34
3.2. Obligațiunile emise de municipiul Oradea în iunie 2014……………………………..35
CONCLUZII………………………………………………………………………………….45
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………….47
INTRODUCERE
Piața de capital, prin mecanismele sale specifice, concentrează și centralizează capitalurile, dar mai ales oferă instrumente și produse care să asigure fructificarea plasamentelor și acoperirea riscurilor. Este o piață caracterizată prin dinamism și inovare. Este o piață care pune la dispoziția participanților cele mai diverse oportunități de investire și în cadrul căreia reușita depinde de gradul de instruire și cunoaștere, de priceperea, de flerul și de curajul fiecărui participant.
Aderarea României la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2013 a adus în fața investitorilor, emitenților și intermediarilor noi provocări: integrarea în piața unică europeană, aceleași cerințe și reguli de funcționare a piețelor reglementate, condiții identice de autorizare a intermediarilor, reguli de protecție a investitorilor în conformitate cu directivele europene aplicabile, posibilitatea de tranzacționare pe orice piață din țările membre ale UE fără altă autorizare față de cea dată în țara de origine etc.
Piața locală de capital, armonizată cu cele europene atât la nivel instituțional, cât și din punctul de vedere al comportamentului investitorilor, s-a dezvoltat prin introducerea la tranzacționare a unor noi instrumente și produse bursiere, cum ar fi obligațiuni convertibile în acțiuni, drepturi de alocare, titluri de stat, certificate pentru diferență și alte tipuri de instrumente financiare derivate.
Evoluțiile înregistrate pe piața de capital a României sunt în concordanță cu cele de pe piața internațională. Dacă luăm în considerare impactul crizei financiare internaționale, ce s-a resimțit începând cu cel de-al doilea semestru al anului 2013, putem aprecia că la nivelul operatorilor locali nu s-au manifestat fenomene de amploarea celor înregistrate pe alte piețe, dar, totuși, diminuarea accentuată a prețurilor instrumentelor tranzacționate și a volumelor de tranzacționare, reducerea capitalizării bursiere și scăderea lichidității reprezintă efecte deloc de neglijat. în acest context, schimbările provocate de criza globală în modul de funcționare al piețelor financiare au influențat regulile „clasice”, care anterior păreau de neclintit și au impus adoptarea unor măsuri de creștere a transparenței, de identificare a riscurilor și de adecvare a capitalului firmelor de investiții în concordantă cu apariția unor noi riscuri și cu previziunile privind intensitatea acestora.
Rolul pieței de capital este primordial prin prisma contribuției acesteia la finanțarea economiei naționale. Sub acest aspect, trebuie analizată convergența dintre economia reală și capacitatea pieței de capital de a concentra capitalurile și de a le îndrepta către acoperirea nevoilor de resurse ale emitenților de valon mobiliare. Până în prezent, piața de capital nu a reușit să reprezinte punctul central de întâlnire a cererii cu oferta și să asigure rentabilitatea și lichiditatea plasamentelor, astfel încât posesorilor de capitaluri să le fie indiferent dacă apelează la instrumente monetare sau la instrumentele specifice pieței de capital. Introducerea unor noi sisteme de tranzacționare de tipul platformelor multilaterale sau al sistemelor alternative de tranzacționare, diversificarea instrumentelor financiare tranzacționate, punerea la dispoziția investitorilor a unor tehnici de acoperire a riscurilor reprezintă tot atâtea posibilități pentru piața de capital a României de a se transforma dintr-o piață de tip speculativ într-o piață având rolul preponderent de finanțare a economiei.
Pornind de la această necesitate și luând în considerare cadrul legal aplicabil, cadrul instituțional mai flexibil, dezvoltarea piețelor spot și a piețelor la termen, transparența sporită a informațiilor, regulile mai stricte de protecție a investitorilor, lucrarea de față și-a propus să surprindă evoluțiile pieței și posibilitățile de dezvoltare în perioada imediat următoare.
Pentru a evidenția poziția pieței de capital a României în cadrul pieței unice europene și pentru a marca evoluțiile înregistrate după momentul aderăm, lucrarea prezintă reglementări actuale, efecte ale aplicării acestora, date statistice, tipuri de tranzacții utilizate în prezent și care pot fi diversificate în viitor, precum și caracteristici ale instrumentelor financiare și modalități de evaluare a acestora.
Având convingerea că lucrarea, care nu s-a dorit a fi o cercetare exhaustivă în domeniu, reprezintă doar o picătură într-un ocean, iar acea picătură poate este insuficient de completă prin informațiile pe care le oferă, rămân recunoscătoare celor care vor citi lucrarea și vor contribui cu observații și sugestii la îmbunătățirea acesteia într-o ediție viitoare.
CAPITOLUL 1. INSTRUMENTE FINANCIARE TRANZACȚIONALE PE PIAȚĂ: DE CAPITAL, CLASIFICARE, OBLIGAȚIUNI
1. 1. Conținutul și caracteristicile pieței de capital
Piața de capital reprezintă ansamblul relațiilor și mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile și dispersate din economie sunt dirijate către orice entități publice și private solicitatoare de fonduri.
Existența pieței de capital este determinată de cererea de capital pentru necesitați curente de trezorerie și pentru investiții și, totodată, este condiționată de un proces real de economisire ca fundament al ofertei de capital.
Piața de capital leagă emitenții valorilor mobiliare și ai altor instrumente financiare de investitorii individuali și instituționali prin intermediul societăților de servicii de investiții financiare.
Piața de capital funcționează, așadar, ca un mecanism de legătură între cei la nivelul cărora se manifestă un surplus de capital (investitorii) și cei care au nevoie de capital (emitenții).
Fluxurile de capital dintre emitenți și investitori sunt puse în evidență de emisiunea și tranzacționarea unor instrumente specifice, de tipul valorilor mobiliare. Ca orice piață, piața de capital poate fi definită formal ca „loc de întâlnire" a vânzătorilor și cumpărătorilor de instrumente financiare.
Conceptul de piață de capital are însă conotații mult mai profunde, ce decurg din relațiile de alocare a resurselor disponibile în scopul fructificării acestora și al satisfacerii cererii de capital dintr-o economie.
Din punctul de vedere al sferei sale de cuprindere, în literatura de specialitate s-au structurat două concepții referitoare la piața de capital: concepția anglo-saxonă și concepția continental-europeană (de sorginte franceză). în concepția anglo-saxonă, piața de capital formează împreună cu piața monetară și cu piața asigurărilor ceea ce se numește, cu un termen atotcuprinzător, piața financiară. În acest context, piața de capital este sinonimă cu piața instrumentelor financiare care asigură investirea capitalurilor pe termen mediu și lung. Spre deosebire de aceasta, piața monetară realizează atragerea și plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul pieței interbancare, al pieței scontului, al pieței efectelor de comerț, al pieței certificatelor de depozit, al pieței eurovalutelor etc.
În concepția clasică continental-europeană, piața de capital are o structură complexă, care cuprinde piața monetară, piața ipotecară și piața financiară.
Piața monetară este piața capitalurilor pe termen scurt și mediu, fiind reprezentată de piața interbancară și de piața titlurilor de creanță negociabile. Pe piața interbancară operează banca de emisiune, băncile comerciale, băncile specializate, trezoreria statului, casele de economii, care au calitatea de creditori, dar și de debitori în cazul completării fondurilor proprii. Tranzacțiile pe această piață îmbracă forma acordării-rambursării creditelor. Pe piața titlurilor de creanță negociabile, operatori pot fi toți agenții economici. Instrumentele negociate sunt: certificatele de depozit (titluri negociabile ce atestă existența unui depozit în cont), biletele de trezorerie (emise de societăți comerciale, cu excepția instituțiilor de credit), bonurile de tezaur (emise de trezoreria statului), titlurile pe termen scurt (emise de instituții financiare).
Piața ipotecară este o piață specifică finanțării, achiziționării și construcției bunurilor imobiliare, pe care acționează organismele ce acordă împrumuturi sub forma creditului ipotecar și organismele speciale de refmanțare care asigură reîntregirea fondurilor băncilor creditoare. Băncile ipotecare emit obligațiuni ipotecare tranzacționabile pe piețele reglementate în scopul obținerii de lichidități, precum și instrumente financiare securitizate. Instrumentele financiare securitizate sunt valori mobiliare de tip obligatar sau de tip participativ emise de o entitate autorizată denumită vehicul investițional, care este constituită ca fond de securitizare pe baza unui contract de societate civilă, ori este organizată sub forma unei societăți comerciale pe acțiuni.
Piața financiară este piața capitalurilor pe termen lung, pe care se emit și se tranzacționează valori mobiliare ce servesc drept suport al schimbului de capitaluri. Piața financiară este cea pe care se cumpără și se vând active financiare, fără a fi schimbată natura lor. Ea exprimă o relație directă între deținătorul și utilizatorul de fonduri.
Practica din România pune în evidență opțiunea pentru concepția anglo-sa- xonă, potrivit căreia piața de capital este o componentă a pieței financiare. Piața de capital realizează legătura dintre emitenți și investitori, a căror decizie de investire vizează două obiective complementare:
rentabilitatea, respectiv un grad înalt de fructificare a capitalurilor;
lichiditatea, adică recuperarea cât mai operativă a capitalului investit.
Surplusul monetar obținut prin rentabilitate dă posibilitatea unor noi
investiții în active cu grad ridicat de lichiditate. îmbunătățirea structurii activelor din economie și accelerarea recuperării capitalului investit în acestea reprezintă un factor de sporire a rentabilității.
Piața de capital prezintă următoarele trăsături:
– este o piață deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat de marea masă a investitorilor, iar tranzacțiile cu instrumente financiare au caracter public;
– produsele pieței sunt instrumente pe termen mediu și lung. Pe piața de capital, banii sunt investiți în general pe o perioadă mai mare de un an, în timp ce pe piața monetară resursele sunt utilizate pentru finanțări pe termen scurt;
– valorile mobiliare, ca produse ale pieței, se caracterizează prin negociabilitate și transfer abilitate. Ele pot fi transferate de la un posesor la altul, oferind investitorului posibilitatea de a vinde oricând produsul respectiv la un preț specific condițiilor pieței sau care rezultă din negociere la un moment dat;
– tranzacționarea valorilor mobiliare nu este directă, ci intermediată. Intermediarii au un rol important în ceea ce privește punerea în contact a emitenților cu investitorii sau a investitorilor ce dețin valori mobiliare în portofoliu cu cei care doresc să le cumpere. Riscul investiției aparține întotdeauna investitorilor, și nu emitenților (schema 1.1).
Schema 1.1. Poziția intermediarilor pe piața de capital
Piața de capital oferă modalități de investire, respectiv de atragere a capitalului, diferite de cele specifice sistemului bancar. Ca o alternativă la constituirea depozitelor bancare, investitorii pot achiziționa valori mobiliare, iar emitenții, pentru a nu apela la credite bancare, pot atrage capitaluri prin emisiunea de acțiuni și obligațiuni.
Cererea și oferta de capital
Mișcarea fondurilor în economie se poate realiza în două modalități:
prin concentrarea disponibilităților bănești la bănci și utilizarea de către acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor de fonduri – finanțare indirectă;
prin emisiune de instrumente financiare de către utilizatorii de fonduri pe piața de capital – finanțare directă.
În cazul finanțării directe, se pun în circulație instrumente financiare și, odată cu ele, se stabilește o rețea de relații între emitenții respectivelor instrumente, care reprezintă cererea de fonduri și cumpărătorii acestora, exponenți ai ofertei de fonduri.
Cererea de capital aparține unor operatori cum sunt: societăți comerciale publice și private, alte categorii de agenți economici, instituții fmanciar-ban- care și de asigurări, instituții publice, guverne, organisme fmanciar-bancare de pe piața internațională.
Cererea de capital se poate grupa în:
cerere structurală de capital;
cerere legată de factori conjuncturali.
Cererea structurală este determinată de nevoia finanțării unor acțiuni economice în diverse ramuri de activitate, achiziționarea bunurilor de investiții și finanțarea unor programe de dezvoltare, constituirea și majorarea fondurilor financiare ale instituțiilor și organismelor fmanciar-bancare naționale și internaționale.
Cererea conjuncturală apare ca efect al insuficienței sau indisponibilității resurselor interne, restricțiilor excesive în acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar și de cel al balanței de plăți externe. Cererea este perturbată de factori cum sunt: fluctuația prețurilor, creșterea ratei dobânzii, nerambursarea la termen a împrumuturilor.
Exponenții cererii sunt debitori pe piața financiară. Aceștia pot fi grupați astfel:
după activitatea desfășurată:
guverne și colectivități publice locale;
societăți comerciale publice și private fără profil financiar;
bănci comerciale și alte instituții bancare;
autorități monetare etc.
după scopul urmărit:
finanțarea industriei și gospodăriei comunale;
petrol și gaze naturale;
transport și servicii publice;
bănci și finanțe;
organizații internaționale;
scopuri generale.
Structura cererii a suferit importante modificări sub influența unor factori care au pus la îndoială soliditatea unor împrumuturi acordate anterior și solvabilitatea unor debitori.
Ca urmare, cererea unor țări emergente afectate în mod deosebit de majorarea prețului la resurse energetice a fost primită cu reticență, concomitent cu aprecierea necesității împrumuturilor acordate pentru evitarea riscului de neplată.
În același timp, nerambursarea unor împrumuturi acordate anumitor companii importante s-a repercutat asupra pieței internaționale de capital, pe care majoritatea băncilor afectate de această nerambursare erau puternic angajate.
Oferta de capital provine din economisire, adică din tot ceea ce rămâne în posesia deținătorilor de venituri după ce își satisfac nevoile de consum.
Oferta de capital aparține deținătorilor de capitaluri: societăți comerciale din diverse ramuri de activitate, instituții de credit, case de economii, societăți de asi- gurare, case de pensii, persoane particulare. Oferta este reprezentată de disponibilități bănești temporar libere pentru care se caută un plasament cât mai avantajos. Nivelul ofertei este direct influențat de procesul de economisire. Economiile devin ofertă pe piața de capital numai dacă posesorii lor sunt satisfăcuți de modalitatea de fructificare, adică dacă piața asigură rentabilitatea cerută de investitori.
Investitorii se împart în două mari categorii:
individuali;
instituționali.
Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzacții de dimensiuni modeste pe piața instrumentelor financiare.
Aceștia pot fi:
– investitori pasivi pe termen lung, care cumpără și păstrează valorile mobiliare cu scopul de a-și asigura câștiguri de capital pe termen lung. Acest grup de investitori are un impact redus asupra prețului zilnic al valorilor mobiliare;
– negociatori activi, care încearcă să valorifice mișcarea cursului bursier în vederea obținerii unui profit.
Investitorii instituționali sunt societăți sau instituții care fac tranzacții de dimensiuni mari. Aceștia cuprind: băncile, societățile de asigurare, societățile de investiții, organismele de plasament colectiv, instituțiile care gestionează îondurile de pensii. O astfel de categorie de investitori exercită o influență semnificativă asupra volumului tranzacțiilor și prețului instrumentelor financiare.
Cererea și oferta sunt două dimensiuni ale procesului de economisire-in- \ estire supuse influenței directe și indirecte a unor riscuri multiple, dintre care o importanță deosebită o au:
1) riscul opțional al investirii, care apare în momentul adoptării deciziei de plasament prin orientarea către piața monetară sau către piața de capital;
2) riscul afacerii, care vizează incertitudinea privind produsele pe care le poate oferi piața de capital la un moment dat atât deținătorilor de fonduri, cât și investitorilor ce gestionează portofolii de valori mobiliare; riscul pieței, care vizează evoluția prețurilor instrumentelor financiare în viitor și posibilitatea înregistrării unor pierderi ca urmare a modificării raportului cerere-ofertă pentru un anume tip de instrument financiar; riscul lichidității, ce intervine în cazul în care se restrâng posibilitățile de transformare rapidă și fără pierderi în numerar a valorilor mobiliare deținute;
3) riscul creditului, specific pieței obligațiunilor, care intervine atunci când debitorul nu își poate respecta angajamentul de răscumpărare a obligațiunii sau de plată a dobânzii;
4) riscul schimbării cadrului legislativ, care vizează atât piața de capital, cât și modificarea legislației economice și financiare în general.
1. 2. Tipuri de obligațiuni
Obligațiunile sunt instrumente de credit, pe termen mediu și lung, emise societăți comerciale sau de autorități ale administrației publice centrale locale. Obligațiunile certifică deținătorului dreptul de a încasa o dobândă și a recupera suma investită dintr-o dată la scadență sau în tranșe pe durata viață a împrumutului. Obligațiunile sunt titluri de creanță negociabile.
Emitenți ai obligațiunilor sunt statul și autoritățile publice locale, precum societățile comerciale care își procură pe această cale resurse împrumutate, unțând la creditul tradițional sau complementar cu acesta.
Investitori pe piața obligațiunilor sunt persoanele fizice și juridice din țară și străinătate, care dețin capitaluri bănești temporar libere. Plasamentul în obligațiuni se bazează pe un proces de economisire preexistent.
După modul de identificare a deținătorului, obligațiunile pot fi:
1) la purtător, caz în care drepturile conferite revin posesorului. Acestea sunt titluri materializate, fiind confecționate și imprimate după norme stricte, având cupoane detașabile;
2) nominative, având specificat numele posesorului. Dacă sunt emise în formă materializată, ele se prezintă sub forma unui certificat nominativ, iar în caz contrar, numele posesorului este doar evidențiat prin înregistrare în cont.
După forma în care sunt emise, obligațiunile pot fi:
materializate, emise pe suport de hârtie;
dematerializate, emise prin înscriere în cont, pe suport magnetic.
După tipul de venit pe care îl generează, obligațiunile se grupează în:
obligațiuni cu dobândă, care sunt emise la valoarea nominală, valoare care, de regulă, se rambursează la scadență și generează venituri din dobânzi care se plătesc în conformitate cu condițiile emisiunii;
obligațiuni cu cupon zero, denumite și obligațiuni cu discount (sau cu reducere), ce sunt emise la un preț de emisiune mai mic decât valoarea nominală care este plătită la scadență. Câștigul investitorului este reprezentat de diferența dintre prețul de cumpărare plătit de deținător și prețul de răscumpărare la scadență.
Prin prisma gradului de protecție a investitorilor, se deosebesc:
obligațiuni garantate cu anumite active. Deținătorii lor pot beneficia de un înalt nivel de protecție. în cazul în care societatea nu își onorează plățile (dobânzi sau împrumuturi), investitorii se pot baza pe dreptul la acel activ;
obligațiuni negarantate, ce reprezintă împrumuturi pe termen lung și sunt emise de societăți fără nicio garanție specifică. Emisiunea lor se bazează pe încrederea de care se bucură societatea emitentă. Nu sunt garantate cu activele societății.
În practica internațională, piața obligațiunilor s-a diversificat foarte mult, utilizându-se, alături de obligațiunile clasice, și alte tipuri de obligațiuni:
a) obligațiuni cu bonuri de subscriere, care combină o obligațiune
clasică simplă cu un drept negociabil. Acest drept negociabil permite să se achiziționeze ulterior, la un preț fixat dinainte, acțiuni ale societății emitente;
obligațiuni de participație, în cadrul cărora rata dobânzii și prețul de rambursare sunt fixate la un nivel minim în momentul emisiunii, dar acestea pot fi majorate în conformitate cu rezultatele financiare obținute de debitor. Deținătorul obligațiunii este protejat împotriva pierderii prin garantarea unui câștig minim;
obligațiuni convertibile în acțiuni. Deținătorul acțiunii are dreptul ca, în cadrul unui termen fixat prin contractul de emisiune (2-4 luni), să-Și exprime opțiunea de convertire a titlurilor în acțiuni. Această opțiune se materializează atunci când veniturile din dividende depășesc dobânzile atribuite. Obligațiunile convertibile comportă două tipuri de rată a dobânzii:
– o altă variabilă pe perioada ce se scurge din momentul emiterii obligațiunii și data începerii dreptului la convertire, rată la stabilirea căreia se ține seama de faptul că deținătorul are acest avantaj, fiind mai mică decât cea a pieței;
– o rată egală cu dobânda pieței, practicată la obligațiunile ce nu vor fi convertite în perioada de opțiune și care, la expirarea acestei perioade, devin obligațiuni clasice sau ordinare;
obligațiuni indexate. Emitentul îți asumă obligația de a actualiza valoarea acestor titluri în funcție de un indice, de comun acord cu investitorul. Indexarea se aplică:
asupra dobânzii;
asupra prețului de rambursare;
asupra ambelor elemente.
Scopul indexării este de a asigura investitorului posibilitatea recuperării reale a capitalului investit și, implicit, realizarea unor venituri comparabile cu alte tipuri de plasament;
obligațiuni cu dobândă variabilă. Renunțându-se la fixitatea ratei dobânzii, emitentul se obligă să modifice rata dobânzii pe durata de viață a obligațiunii, pentru a asigura o fructificare în conformitate cu condițiile pieței;
obligațiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit – OS CAR. Acestea permit deținătorului să aleagă între a primi cupon de dobândă în numerar și a primi obligațiuni identice cu cele inițiale.
În România, utilizarea obligațiunilor municipale că instrumente de creditare pentru municipalități se realizează de puțin timp. Abia în anul 2001 au fost emise primele obligațiuni municipale de către municipalitatiile Predeal și Mangalia, primă cu scopul de a atrage resurse necesare amenajării unei noi părții de schi, cealaltă pentru construirea unei săli de sport și amenajarea platformei pietonale.
Ambele emisiuni s-au bucurat de un real succes, fapt ce a dus la dezvoltarea acestui sistem de creditare prin emisiune de obligațiuni în toată țara.
Ca urmare, în anul următor, 2002, noi municipalități cum au fost Zalău, Cluj-Napoca, Bacău, Târgu Mureș și Sebeș au utilizat împrumutul obligatar pentru a-și finanța proiectele de investiții.
Au urmat în 2003, Oradea, Slobozia , Bistrița, Arad, Timișoara, Deva, Alba Iulia etc., ajungând ca până în prezent numărul acestora să crească simțitor.
Fiind considerat un segment nou pe piața de capital românească, putând afirma chiar ca împrumuturile obligatare se afla în faza experimentală la noi în țară, acestea nu se derulează încă pe durate foarte mari de timp cum se derulează de exemplu în Franța unde perioada de rambursare poate ajunge până la 50 de ani (amintim aici L’Agence France Trésor care a emis în 2005-2006 obligațiuni în valoare de 20 miliarde de euro cu o maturitate de 50 de ani). De asemenea, nici sumele contractate prin astfel de împrumuturi nu sunt foarte mari la noi în țară.
Cea mai mare finanatare, pe care o municipalitate urmează să o atragă de pe piața locală de capital (procesul fiind în derulare) este cea a Primăriei Municipiului Timișoara, în valoare de 150 milioane RON, cu o maturitate de 20 de ani. Aceasta este a treia emisiune de obligațiuni din 2003 încoace, pe care această municipalitate o realizează, oferta publică de vânzare desfășurându-se în perioada 21-29 decembrie 2006 pentru prima serie de obligațiuni în valoare de 30 milioane RON. Celelalte patru serii vor urma să fie puse în vânzare în perioada următoare. De asemenea, din anul 2007 acestea urmează să fie listate și la bursă.
CAPITOLUL II. ÎMPRUMUTUL DIN EMISIUNEA DE OBLIGAȚIUNI
2.1. Emisiunea de împrumut obligatorie
Obligațiunile sunt valori mobiliare reprezentând creanța deținătorului asupra emitentului, rezultată în urma unui împrumut pe care acesta din urmă îl lansează pe piață, asumându-și obligația de a plăti o dobândă și de a răscumpăra titlul emis la o dată viitoare.
Obligațiunea este o modalitate de plasament a capitalurilor disponibile care permite obținerea unor venituri viitoare, a căror mărime depinde de mvelul ratei dobânzii și de durata de viață a obligațiunii.
Principalele caracteristici ale obligațiunilor sunt:
– obligațiunea este un instrument al investiției de capital pe termen mediu și lung;
exprimă creanța deținătorului asupra ansamblului activelor emitentului;
expiimă angajamentul debitorului față de creditorul care pune la dispoziția primului fondurile sale.
Obligațiunile pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în lormă dematerializată, prin înscriere în cont. în conformitate cu reglementările legale în vigoare, valoarea nominală a unei obligațiuni nu poate fi mai mică de 2.50 lei, iar obligațiunile din aceeași emisiune au o valoare egală și conferă posesorilor lor drepturi egale.
Emisiunea de obligațiuni se realizează în funcție de nevoile de creditare și de condițiile pieței.
Comparația acțiuni-obligațiuni pune în evidentă mai multe trăsături distinctive.
Din punctul de vedere al modului de definire, în timp ce acțiunea reflectă o parte a capitalului social, obligațiunea este o fracțiune dintr-un împrumut.
Prin prisma rolului deținătorului în raport cu emitentul, posesorul acțiunii este coproprietar, în timp ce posesorul obligațiunii are calitatea de creditor. Dacă acțiunea conferă dreptul la vot în adunarea generală a emitentului, obligațiunea nu conferă posesorului niciun drept în luarea deciziei.
în raport cu veniturile obținute de titular, acțiunea fructifică prin dividende, al căror nivel depinde de rezultatul financiar al emitentului, în timp ce obligațiunea asigură fructificarea plasamentului prin dobânzi, al căror nivel nu este legat de rezultatul financiar al emitentului.
Durata de viață a acțiunii este nelimitată, în timp ce perioada de valabilitate a obligațiunii este limitată până la scadență.
După riscurile asumate de investitor, pot fi evidențiate următoarele:
în cazul deținerii de acțiuni, riscurile sunt mai mari. în caz de evoluție nefavorabilă a rezultatelor financiare ale emitentului nu se încasează dividende. Totodată, apare riscul de pierdere a fondurilor investite în cazul lichidării firmei;
deținerea de obligațiuni comportă riscuri mai mici;
intervine și riscul de nerambursare a sumei împrumutate, dar acesta dispare în cazul împrumuturilor garantate. în cazul lichidării firmei, creditorii au prioritate în raport cu acționarii.
Obligațiunile, ca titluri negociabile, sunt caracterizate prin următoarele elemente tehnice:
Valoarea nominală – este raportul dintre suma reprezentând împrumutul lansat pe piață și numărul obligațiunilor emise:
VN=
VN – valoarea nominală;
1 – mărimea împrumutului;
N – numărul obligațiunilor.
Valoarea nominală este o valoare convențională stabilită la emisiunea obligațiunilor.
Valoarea la subscriere sau prețul de emisiune – este determinat de emitent, uneori sub valoarea nominală, pentru a se asigura atractivitatea investiției:
Pe =VN-pe,
unde:
Pe – prețul de emisiune;
VN – valoarea nominală;
pe – primă de emisiune (reprezintă un cost pentru emitent).
Termenul de rambursare sau durata de viață a obligațiunii – este intervalul cuprins între momentul emisiunii și cel al răscumpărării obligațiunii. Pe durata de viață se identifică trei momente importante:
data emisiunii, adică data la care emitentul pune în vânzare obligațiunea;
data de plată, ce reprezintă data la care emitentul se obligă să plătească dobânzi;
data maturității, respectiv scadența împrumutului, când se stinge obligația debitorului față de creditorii săi prin restituirea sumei împrumutate.
Rata nominală a dobânzii – este acea rată care, aplicată asupra valorii nominale a obligațiunii, permite calcularea cuponului de dobândă.
Rata dobânzii la termen – este rata dobânzii fixate în momentul actual to pentru un contract de împrumut a cărui execuție va avea loc în viitor.
Intre rata dobânzii și termenul care reflectă maturitatea fluxurilor de lichiditate există o relație pusă în evidență de structura ratei dobânzii în funcție de termen. Astfel, se deosebesc:
structura plată, când rata dobânzii nu depinde de termen;
structura ascendentă, când rata dobânzii crește în timp;
structura descendentă, când rata dobânzii descrește în timp;
structura complexă, când rata dobânzii diferă de la un moment la altul, sensul variației fiind ascendent sau descendent.
Cuponul de dobândă – reprezintă fructificarea plasamentului în raport cu valoarea nominală a obligațiunii.
CD=
CD – cupon de dobândă;
VN – valoarea nominală a obligațiunii; Rd – rata nominală a dobânzii.
Dacă plata cuponului se face la intervale mai mici de un an, atunci cuponul de dobândă se determină după relația
CD=
unde:
CD – cupon de dobândă;
VN – valoarea nominală a obligațiunii;
Rd – rata nominală a dobânzii;
n – durata în zile pentru care se efectuează plata dobânzii;
N – numărul de zile aferent anului respectiv.
și „n depind de procedeul convențional sau real adoptat pentru calculul dobânzii.
Dobanda netă — este dobânda ajustată cu coeficientul de impunere a venitului din dobânzi. Dobânda netă reprezintă pentru investitor suma efectiv rămasă după plata impozitului aferent veniturilor din dobânzi.
Dobânda acumulată – reprezintă un element tehnic care intervine numai dacă o tranzacție cu obligațiuni se derulează la o dată diferită de data plății cuponului de dobândă. Vânzătorul este îndreptățit la încasarea dobânzii aferente intervalului de timp cuprins între ultima plată a cuponului și data decontării tranzacției. Conform reglementărilor pieței de capital a României, finalizarea tranzacțiilor cu obligațiuni are loc tot la trei zile lucrătoare de la data derulării tranzacției, ca și în cazul acțiunilor. Cum la următoarea dată a plății cuponul de dobândă va fi încasat de cumpărător, în calitate de creditor înregistrat la acea dată (sau deținător al obligațiunii), apare ca necesară cedarea unei părți din acest cupon către vânzătorul îndreptățit, prin includerea dobânzii acumulate în prețul tranzacției.
Calculul dobânzii acumulate se efectuează pe baza relației:
da=
unde:
da – dobânda acumulată;
md – masa dobânzii (cuponul de dobândă);
N- numărul de zile calculat de la data ultimei plăți a cuponului până
la data decontării tranzacției (T + 3);
N – numărul zilelor dintr-un an.
Dacă se folosește procedeul real, „n“ se determină prin luarea în considerare a numărului de zile calendaristice începând cu ziua imediat următoare zilei de plată a cuponului până la data decontării, în timp ce „N“ reprezintă numărul efectiv de zile aferent anului calendaristic în curs (365 sau 366 de zile).
În cadrul procedeului convențional se consideră toate lunile anului ca având un număr convențional de 30 de zile, iar calculul se face începând chiar cu ziua de plată a ultimei dobânzi.
Cursul obligațiunii – este prețul de piață al acesteia:
C= x 100
unde:
C – cursul obligațiunii;
P – valoarea de tranzacționare pe piață a obligațiunii;
VN – valoarea nominală a obligațiunii.
Cursul se exprimă în procente și poate fi egal, mai mare sau mai mic decât valoarea nominală. O obligațiune având un curs de 100% este denumită „la paritate“.
j. Modalitățile de rambursare sunt:
dintr-o dată la scadență, când întregul împrumut este rambursat în ultima zi a duratei de viață;
– rambursarea prin anuități constante, adică restituirea în fiecare an a unei sume constante, reprezentând rambursarea și dobânda aferentă;
restituirea în rate anuale egale:
Ra
unde:
Ra – rata de rambursat;
VN – valoarea nominală a obligațiunii;
T – numărul de ani pentru care se contractează împrumutul.
Cuponul anual de dobândă se calculează în acest caz la valoarea rămasă de rambursat:
rambursarea sub forma cuponului unic, caz în care dobânzile nu se plătesc anual, ci sunt capitalizate și acordate împreună cu rambursarea sumei împrumutate la finele perioadei. Obligațiunile se vând cu discount, iar la maturitate se achită întreaga valoare nominală. Prețul plătit la rambursare reprezintă astfel capitalizarea investiției pe durata de viață a obligațiunii la o rată nominală „x“ a dobânzii.
Codificarea și cotarea obligațiunilor. Codul atribuit obligațiunii la emisiune include simbolul emitentului, rata nominală a dobânzii și anul maturității.
De exemplu:
XYX09/12 reprezintă:
XYX – simbolul cu trei litere al emitentului obligațiunii;
09 – rata nominală a dobânzii (9% anual);
12 – ultimele două cifre ale anului de maturitate (2012).
Cotația obligațiunilor indică prețul de tranzacție, exprimat în procente, al unui anumit tip de obligațiuni și într-un anumit moment al zilei.
Cotația reflectă două niveluri de preț:
– prețul cererii, adică prețul maxim la care agentul care comercializează obligațiunea se oferă să o cumpere;
– prețul ofertei, respectiv prețul maxim la care agentul care comercializează acel tip de obligațiune o oferă spre vânzare.
Cotația BID este 100,75% și cotația ASK 101,03125%. Dacă un investitor cumpără zece obligațiuni de valoare nominală 100 de lei, valoarea tranzacției de cumpărare va fi de 10.103,12 lei.
2.2 . Clasarea obligațiunilor
În funcție de modul de acoperire a riscurilor:
A.1. garantate:
– prin ipotecă: asupra bunurilor imobiliare ale societății: dacă emitentul nu își îndeplinește obligațiile asumate, creditorii pot lichida bunurile ipotecate
– prin drept de gaj: asupra valorilor mobiliare sau a altor active deținute de societate
A.2. negarantate: numele emitentului reprezentând o garanție suficientă
În funcție de emitent:
B.1. corporative
B.2. emise de stat
B.3. emise de colectivitățile locale
B.1. Obligațiuni corporative:
B.1.1. cu ipotecă prioritară: garantate cu patrimoniul emitentului, creditorii obligatari fiind primii care își recuperează datoria în caz de faliment.
B.1.2. cu gaj asupra valorilor mobiliare deținute sau asupra activelor: de obicei, garanți ase constituie într-un anumit procent din valoarea împrumutului obligatar. Ex: Walt Disney a emis obligațiuni pentru care plata cuponului era condiționată de succesul unor filme.
B.1.3. garantate cu active: legate de achiziționarea de echipamente sau utilaje: emitentul de obligațiuni cumpără echipamentul de la un producător. Producătorul transferă dreptul de proprietate asupra echipamentului unei terțe persoane care va vinde obligațiunile investitorilor; din sumele astfel obținute va achita echipamentele; emitentul va plăti rate de leasing, iar terța persoană va folosi aceste sume pentru plata dobânzilor aferente împrumutului obligatar.
B.1.4. cu opțiune de răscumpărare din partea emitentului: (call bonds) acesta face provizioane pe care le poate folosi pentru răscumpărarea obligațiunilor înainte de scadența lor; de obicei există o perioadă de grație între momentul emisiunii și momentul în care emitentul poate răscumpăra titlurile; de obicei, folosite atunci când obligațiunile sunt emise în perioade cu rata dobânzii pe piață ridicată (iar pentru a se asigura competitivitatea emisiunii aceasta se realizează la o rată a cuponului ridicată).
B.1.5. cu opțiune de răscumpărare din partea investitorului: (put bonds) dacă dobânda pe piață este mai mare decât rata cuponului, investitorii vor tinde să le răscumpere.
B.1.6. convertibile: pot fi schimbate în acțiuni în conformitate cu o rată de conversie. Ex: VN a obligațiuni = 1000, convertibilă în 40 de acțiuni. Dacă acțiunea are un curs de 20, valoarea a 40 de acțiuni este de 800, nu se va face convertirea. Dacă acțiunea are un curs de 30, valoarea a 40 de acțiuni este de 1200, se va face convertirea.
B.1.7. cu rată a cuponului variabilă: rata cuponului se modifică în funcție de evoluția unor variabile de pe piața obligațiunii respective, mai ales în funcție de rata de dobândă aferentă titlurilor de stat.
B.1.8. care inversează variația ratei dobânzii: rata cuponului crește atunci când rata de dobândă pe piață se diminuează.
B.1.9. plătibile în obligațiuni: emitenții pot alege dacă vor plăti cuponul aferent acestora în numerar sau în obligațiuni similare.
B.1.10. de catastrofă: plata cuponului este legată de producerea unui fenomen natural negativ. În perioada în care se produc catastrofe, piața bursieră se prăbușește; întrucât aceste titluri produc venituri tocmai în acest moment, au rolul de a evita prăbușirea pieței bursiere. Ex: Electrolux a emis obligațiuni al căror cupon se plătea dacă în Japonia avea loc un cutremur.
B.1.11. indexate: cuponul este legat de indicele prețurilor de consum sau de altă variabilă macroeconomică. Ex: Mexicul a emis obligațiuni pe 20 de ani al căror cupon era legat de prețul petrolului. Ex: o obligațiune emisă cu o rată a cuponului de 4%, și un nivel al inflației de 2%; valoarea nominală se recalculează: VN= 1000(1+0,02)=1020; cuponul=1020×0,04=40,8; randamentul = (dobândă+creșterea de preț)/Preț inițiel= (40,8+20)/1000=0,0608; randamentul real=(1+randament)/(1+inflație)-1=1,0608/1,02-1=0,04.
B.2. Titluri de stat:
Instrumentele emise de autoritățile publice pentru acoperirea decalajului temporar între venituri și cheltuieli (goluri de trezorerie) sau pentru realizarea de obiective de investiții.
În funcție de termenul pentru care se emit:
B.2.1. obligațiuni publice (T-bonds): pe termen lung, 10-30 de ani, emise pentru realizarea de obiective de investiții de interes public;
B.2.2. bonuri de tezaur (T-notes): pe termen mediu, 1-10 ani, pentru acoperirea deficitului bugetar;
B.2.3. bilete de trezorerie (T-bills): pe termen scurt, mai mic de 1 an, pentru acoperirea de goluri de trezorerie.
De obicei sunt emise cu discount (la o valoare mai mică decât VN, nu există fluxuri viitoare de dobândă):
B.3. Obligațiuni emise de colectivitățile locale:
B.3.1.Obligațiuni municipale generale: garantate cu toate veniturile autorității locale emitente; emise mai ales pentru acoperirea decalajului între venituri și cheltuieli
B.3.2.Obligațiuni municipale cu venit: plătite dintr-un venit bine specificat; emise mai ales pentru realizarea de obiective de investiții.
Pe termen scurt:
note anticipative de impozite: emise pentru finanțarea unor cheltuieli locale, înainte de colectarea impozitelor;
note anticipative de venit: pentru rambursare se vor folosi anumite venituri locale;
note anticipative de obligațiuni: finanțarea se va face dintr-o emisiune ulterioară de obligațiuni.
Ca urmare a variației cursului obligațiunilor la bursă și a ratei dobânzii pe piața financiară, rentabilitatea pentru investitori, respectiv costul pentru societățile emitente sunt aleatorii. Incertitudinea și riscurile pentru veniturile viitoare au determinat apariția unei mari varietăți a obligațiunilor, cu caracteristici diferite, tinzând spre reducerea, cât mai mult posibil, a riscurilor.
Pentru început putem împărți obligațiunile în două grupe mari: obligațiuni ordinare, cu dobânda constantă sau cu dobânda variabilă, și obligațiuni convertibile. Obligațiunile ordinare clasice, garantate cu ipoteci sau alte valori patrimoniale, rambursabile la scadențe prestabilite, purtătoare de dobânzi plătibile de 2 ori pe an, s-au dovedit nesatisfăcătoare pentru varietatea opțiunilor investitorilor.
Au fost create obligațiuni care poseda și alte caracteristici în stare a le face să pătrundă în cele mai diverse segmente ale pieței capitalurilor: obligațiuni negarantate, obligațiuni înmatriculate, obligațiuni înseriate, obligațiuni cu fond de amortizare, obligațiuni cu venit variabil, obligațiuni participative, obligațiuni asimilabile, obligațiuni cu cupon zero, obligațiuni perpetue, obligațiuni speciale cu cupon de reinvestire.
În ultimă instanță, diversitatea tipurilor de obligațiuni a fost generată de necesitatea acoperirii celor 2 riscuri pe care le încorporează: riscul prețului de piață (curs bursier) și riscul ratei dobânzii. Concurenta obliga întreprinderile emitente să propună formule cât mai atractive, care să asigure plasarea acestora.
Obligațiunile pot fi grupate după mai multe criterii:
• după modul de identificare a deținătorului obligațiunii;
• după natura veniturilor pe care le generează;
• după forma sub care sunt emise;
• după natura dreptului pe care îl conferă;
• după gradul de garantare;
• după natura emitentului;
• după drepturile ce le sunt atașate.
1) După modul de identificare a deținătorului, se disting trei tipuri de obligațiuni: la purtător, nominative și înmatriculate.
a) Obligațiunile la purtător sunt titluri materializate, confecționate după norme stricte, având cupoane detașabile. Drepturile conferite de acestea revin posesorului lor.
b) Obligațiunile nominative au înscrise numele posesorului lor în cazul în care sunt emise în formă materializata; în caz contrar, numele posesorului este înscris în cont.
c) Obligațiunile înmatriculate, spre deosebire de cele la purtător, sunt înregistrate în evidență fiduciarului pe numele deținătorului. Circulația acestor titluri presupune reînregistrarea lor pe numele noului deținător.
2) După natura veniturilor care le generează, distingem: obligațiuni cu dobânda și obligațiuni cu cupon zero și cu cupon unic.
a) Obligațiuni cu dobânda, care sunt emise la valoarea nominală. Această valoare se rambursează, de regulă, la scadență. Acest tip de obligațiuni asigura posesorului lor venituri sub formă de dobânda.
b) Obligațiuni cu cupon zero (cu discount) și cu cupon unic. Obligațiunile cu cupon zero prezintă particularitatea de a nu oferi nici un fel de remunerație periodică (cupon). Venitul unor asemenea obligațiuni se acordă o singură dată, la scadență, că diferența între prețul de rambursare și prețul de emisiune, ceea ce corespunde capitalizării dobânzii pe întreaga perioadă de viață a împrumutului obligatar. Principiul este asemănător și pentru obligațiunile cu cupon unic: dobânzile sunt vărsate de emitent numai la scadență finală a împrumutului.
Ambele tipuri de obligațiuni sunt avantajoase pentru emitent întrucât îi ușurează sarcinile de trezorerie pe parcursul împrumutului. Pentru subscriitori avantajele sunt în primul rând de ordin fiscal, pentru că rămâne impozabila numai plus-valoarea în capital realizată, impozitarea veniturilor din dobânzi nemaiavând loc; în al doilea rând, subscriitorii beneficiază în cazul scăderii ratei dobânzii pe piața financiară pentru că valoarea de rambursare este calculată în momentul emisiunii, în plus, subscriitorii nu mai trebuie să se preocupe anual de reinvestirea cupoanelor.
3) Din punctul de vedere al formei sub care sunt emise, exista obligațiuni materializate și nematerializate.
a) Obligațiunile materializate sunt emise pe suport hârtie.
b) Obligațiunile nematerializate sunt emise pe suport magnetic, prin înscriere în cont. Nu au suport fizic; ele există doar în documentele contabile ale emitentului, posesorul primind doar confirmarea scrisă ce atesta posesia documentului, respectiv a contractului de împrumut.
4) După natura dreptului pe care îl conferă, obligațiunile pot fi grupate în trei categorii: obligațiuni ordinare, obligațiuni de rambursare și obligațiuni cu loturi.
a) Obligațiuni ordinare dau dreptul la restituirea împrumutului și a dobânzii.
b) Obligațiuni de rambursare (cu prima de emisiune), care atestă dreptul deținătorului lor de a încasa la scadență o sumă egală cu valoarea nominală (care este mai mare decât prețul de cumpărare); diferența reprezintă prima.
c) Obligațiuni cu loturi, a căror rambursare se face la o valoare mai mare decât cea nominală, la scadență sau înainte de aceasta.
5) După gradul de protecție a investitorilor contra riscului neplății, obligațiunile pot fi garantate sau negarantate.
a) Obligațiunile negarantate se caracterizează prin faptul că societatea comercială emitenta nu le garantează cu nici un fel de bun sau ipotecă, investitorii se bazează pe solvabilitatea generală și bonitatea societății și nicidecum pe posibilitatea recuperării capitalului pe seama lichidării bunurilor gajate de către emitent. Astfel de obligațiuni pot emite numai marile societăți pe acțiuni și organismele administrației publice, care nu ridică nici o problemă cu privire la solvabilitate. Rata dobânzii este însa mai mare la astfel de obligațiuni, decât la cele garantate.
b) Obligațiunile garantate cu anumite active se caracterizează prin faptul că investitorii se pot baza pe dreptul asupra acestor bunuri în cazul neplății dobânzii și/sau împrumutului.
Acestea, la rândul lor, pot fi grupate, funcție de activul folosit drept garanție, în:
• Obligațiuni imobiliare, garantate cu un imobil aflat în posesia emitentului. Diferența dintre obligațiunile mobiliare închise și cele deschise consta în faptul că acestea din urmă permit emitentului să garanteze mai multe obligațiuni cu același activ.
• Obligațiuni garantate cu capital fix, utilizate mai ales în situația modernizării. 85-90 % din suma necesară modernizării cu material rulant este asigurată prin emiterea acestui tip de obligațiuni, garanția fiind reprezentată tocmai de mijloacele achiziționate.
6) Din punctul de vedere al naturii emitentului, exista obligațiuni emise de către agenții economici și obligațiuni emise de către stat și unitățile administrativ-teritoriale.
a) Obligațiuni emise de către agenți economici. Obligațiunile sunt emise fie individual, de către societăți comerciale puternice, fie grupat, de către asociații de mai mulți agenți economici care garantează solidar împrumutul sau prin intermediul unor instituții de plasament colectiv care repartizează fondurile sub formă de credite întreprinderilor care au apelat la emisiunea de obligațiuni.
b) Obligațiuni emise de către stat și unități administrative ale statului. Obligațiunile de stat sunt emise de Trezorerie, au o scadentă între 10 și 30 de ani și sunt purtătoare de dobânda. Aceste obligațiuni sunt emise cu scopul obținerii de finanțare pentru obiective majore de interes public.
Obligațiunile municipale (denumite în acest fel indiferent de nivelul organizării administrativ – teritoriale la care se apelează la acest instrument) nu au garanția expresă a statului, ci se bazează pe prestigiul acestuia.
7) Din punctul de vedere al drepturilor atașate, se disting mai multe tipuri de obligațiuni.
a) Obligațiuni simple sau clasice, se caracterizează prin număr, durată, rata dobânzii, valoare nominală, prețul de emisiune și condițiile de amortizare. Dobânda se plătește anual pe baza unui cupon care se detașează de la obligațiune. Prețul de emisiune fiind inferior valorii nominale, diferența sporește dobânda reală deoarece aceasta se calculează asupra valorii nominale și nu asupra prețului de emisiune. Rambursarea obligațiunilor are loc la termene stabilite în momentul lansării împrumutului potrivit unui tabel de amortizare.
b) Obligațiuni răscumpărabile. Emisiunile de obligațiuni ale societăților comerciale pot avea și o clauză de răscumpărare la care societatea emitentă poate recurge oricând. Prețul de răscumpărare este fixat deasupra valorii nominale a obligațiunii, diferența constituindu-se într-o primă acordată deținătorilor de obligațiuni. Cu cât este mai aproape termenul de scadenta, cu atât mai mică este prima.
c) Obligațiuni cu fond de amortizare. În vederea suportării efortului financiar ocazionat de scadențele împrumutului, societatea emitentă de obligațiuni creează treptat un fond de amortizare, vărsând periodic fiduciarului sume ce vor fi înscrise pe numele societății. Creând acest fond de amortizare obligatarii capăta certitudinea că la scadență obligațiunile lor vor fi rambursate. Sumele vărsate în acest fond nu mai pot fi utilizate sau retrase de societate. Fiduciarul gestionează fondul creat, plasându-l pe termen scurt sau alte termene în vederea valorificării lichidităților. Totalul sumelor obținute din vărsămintele societății și din remunerațiile obținute din plasamente servesc pentru rambursarea împrumutului obligatar la scadență. Dacă sumele acumulate nu acoperă rambursarea obligațiunilor scadente, societatea trebuie să completeze diferența.
d) Obligațiuni cu fond de răscumpărare. Acest tip de obligațiuni este asemănător obligațiunilor cu fond de amortizare; diferența constă în faptul că prin fondul de răscumpărare se amortizează o parte mai mică din volumul emisiunii decât prin fondul de amortizare, deoarece clauză de fond de răscumpărare are mai puține dispoziții obligatorii.
e) Obligațiuni convertibile în acțiuni. Dreptul special conferit deținătorilor consta în posibilitatea de a le putea schimba contra acțiunilor societăților emitente. Sunt obligațiuni clasice, care comportă două tipuri de rate ale dobânzii:
• rata variabilă, pe perioada de timp începuta din momentul emiterii obligațiunilor și până la dată când posesorul își poate manifesta dreptul la convertire (rata este mai mică decât rata pieței);
• rata egală cu dobânda pieței, pentru obligațiunile care nu sunt convertite în perioada de opțiune.
Obligațiunile convertibile au o serie de avantaje:
1) din punctul de vedere al emitentului: aceste obligațiuni impun o cheltuială de emisiune mai mică (prețul este inferior celui de pe piață);
2) din punctul de vedere al acționarilor: aceste obligațiuni constituie o sursă de finanțare. Dacă titlurile sunt convertite, diluția capitalului este progresivă și de mai mică amploare decât în cazul măririi de capital;
3) din punctul de vedere al investitorilor: obligațiunile asigură calitatea de acționari potențiali.
f) Obligațiuni rambursabile în acțiuni ( ORĂ). Așa după cum ne indica numele lor, aceste titluri sunt, în mod obligatoriu, rambursate în acțiuni. Din acest moment, ele reprezintă pentru obligatori un risc mai ridicat decât obligațiunile convertibile. De aceea rata lor de dobânda este mai avantajoasă. ORĂ sunt considerate ca fiind cvasi-fonduri proprii.
g) Obligațiuni cu venit variabil se mai numesc și obligațiuni indexate. Aceste obligațiuni permit subscriitorilor de a se apăra contra efectelor creșterii prețurilor prin menținerea puterii de cumpărare a obligațiunilor, întrucât se prevede că valoarea lor și uneori dobânda și prima de rambursare vor varia în funcție de un indice monetar sau nemonetar și în limitele unui plafon. Emitentul își asumă obligația de a actualiza valoarea obligațiunilor și uneori dobânzile acestora, utilizând un indice stabilit de comun acord cu investitorul. Corespunzător, emitentul își asumă riscul unei creșteri de prețuri, compensația fiind suportată de către întreprindere, adică de acționari.
h) Obligațiunile participative reprezintă o variantă a obligațiunilor indexate, o îmbinare între acțiuni și obligațiuni clasice. Astfel de titluri comporta o dobânda fixă, care se majorează cu o dobânda suplimentară în funcție de rezultatele financiare ale întreprinderii și o primă de rambursare minimă. Pentru emitent avantajul acestui tip de obligațiuni consta în faptul că remunerația acordată nu crește decât în măsura în care rezultatele financiare îi permit.
i) Obligațiuni cu rata variabilă a dobânzii. Acest tip de obligațiune reduce riscul de rată pentru deținătorii și pentru emitenții de titluri de împrumut pe termen lung deoarece dobânda la acest tip de obligațiuni se modifica concomitent cu fluctuația ratei generale a dobânzii. Astfel, mărimea cuponului se ajustează odată cu modificările de pe piața monetară. Când rata dobânzii crește, dobânda (cuponul) plătită se modifica (crește) corespunzător; când scade rata dobânzii, scade și dobânda.
j) Obligațiuni cu bon de subscriere. Acestea sunt obligațiuni cu dobânda fixa (obligațiuni clasice), însoțite de un bon de subscriere. Bonul de subscriere este un instrument financiar ce dă dreptul deținătorului sau să cumpere acțiuni la un preț și un moment predeterminate și într-o anumită proporție. Dobânda acestor obligațiuni este inferioară celei de pe piața financiară, tocmai pentru că asigură și dreptul suplimentar de subscriere.
Bonurile de subscriere pot avea o circulație liberă, separată de obligațiunea împreuna cu care au fost emise, ele fiind cotate separat la bursă. Durata de viață a unui bon este, în general, de 3-4 ani.
Avantajul oferit de acest tip de obligațiune poate fi privit din două puncte de vedere:
1) din punctul de vedere al deținătorului, avantajul consta în posibilitatea de a subscrie în viitor la emisiunile de acțiuni în condiții mai bune (în cazul reducerii ratei dobânzii pe piața financiară);
2) din punctul de vedere al emitentului, avantajul reprezintă posibilitatea de a beneficia de un împrumut cu dobânda mai mică, în viitor.
k) Obligațiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit – OSCAR. Aceste obligațiuni asigura posesorului lor posibilitatea de a opta pentru a primi fie un cupon în numerar, fie obligațiuni identice cu cele inițiale. Posibilitatea reinvestirii este privită ca o favoare sau o răsplată pentru vechii obligatari, care văd în societatea respectivă un foarte bun plasament.
l) Obligațiunile asimilabile sunt emise de stat sau organisme guvernamentale și se caracterizează prin faptul că în termenul legal al împrumutului se pot emite alte obligațiuni, cu aceleași caracteristici ca și cele precedente. Noile obligațiuni sunt asimilate cu primele, numai că termenul de scadenta este prelungit.
m) Obligațiuni cu scadenta prorogabila/încasabile anticipat
Obligațiunile cu scadenta prorogabila sunt titluri emise pe termen scurt (5 ani, de regulă) care pot fi schimbate cu un volum echivalent de titluri pe termen lung (10 ani) la același nivel al dobânzii sau ușor mai mare.
Obligațiunile încasabile anticipat sunt opusul primelor și constau în schimbarea scadentei titlurilor din "pe termen lung" în "pe termen scurt".
Ambele tipuri de obligațiuni conferă emitentului posibilitatea de a vinde astfel de titluri cu o dobânda mai mică decât la emisiunile clasice.
În cazul emisiunilor de obligațiuni cu scadenta prorogabila sau încasabile anticipat, deținătorul lor trebuie să-și manifeste intenția de a folosi privilegiile acordate într-o anumită perioadă de timp, numită perioada de opțiune. Aceasta este, de obicei, de șase luni până la un an înainte de scadenta cea mai apropiată. Dacă deținătorul nu-și exercita privilegiul, obligațiunile ajung automat la scadență fie la data cea mai apropiată (în cazul obligațiunilor cu scadenta prorogabila), fie la termenul cel mai îndepărtat (în cazul obligațiunilor încasabile anticipat).
Gruparea tuturor acestor obligațiuni după diferite criterii este necesară și importantă, deoarece stabilirea valorii unor astfel de titluri se face diferit față de obligațiunile clasice.
Astfel, valoarea obligațiunilor indexate depinde de valoarea indicelui luat în considerare și de previziunile investitorului cu privire la evoluția acestuia.
În cazul obligațiunilor cu rata variabilă a dobânzii, valoarea se stabilește pe baza următoarelor etape:
• se anticipează valoarea cupoanelor viitoare pe baza valorii ultimului cupon;
• se actualizează fluxurile viitoare pe baza unei rate pe termen lung egală cu rata dobânzii fără risc și o rată de risc generată de incertitudinea fluxurilor viitoare.
Această rată de actualizare poate fi analizată din mai multe puncte de vedere:
• poate fi o rată a dobânzii pe termen scurt (pe piața monetară) sau pe termen lung;
• poate fi predeterminată (fixată la începutul perioadei cuponului) sau postdeterminata (fixată în momentul platii cuponului, cu referința la o valoare determinată la sfârșitul perioadei cuponului);
• poate fi instantanee sau o medie a unei perioade de referință.
În situația unor împrumuturi internaționale se emit așa numitele euro-obligatiuni. La asemenea titluri apelează societățile comerciale multinaționale, Euro-obligatiunile nu sunt legate de o anumită piața, particularitate ce le conferă un circuit internațional.
2. 3. Rambursarea împrumuturilor obligatorii
În general, rambursarea împrumutului obligatar (a principalului) se face la paritatea valorii nominale, dar în mai multe modalități: la scadență, în transe (prin tragere la sorți), anticipat (la cererea emitentului = clauza CALL sau la cererea investitorului = clauza PUT) sau nu se face niciodată (renta perpetua).
1) Rambursarea la valoarea facială (la paritate) și la scadenta (la maturitate) este forma clasică de rambursare "în fine" a principalului unui împrumut obligatar. Valoarea de rambursat este egală cu valoarea de emisiune și la paritate cu valoarea nominală (facială) a împrumutului obligatar. Singura formă de remunerare a investiției într-o astfel de investiție de capital este seria de cupoane (dobânzi) de încasat periodic pe durata maturității împrumutului.
2) Rambursarea eșalonată (în transe) se face, de asemenea, la paritatea valorii faciale, dar eșalonat în transe. Pentru a trata egal toți cumpărătorii (divizibili) de obligațiuni rambursarea eșalonată se face prin tragerea la sorți a tranșei de numere de obligațiuni ce urmează să fie rambursata înainte de scadenta. Evident că obligațiunile trase la sorți sunt însoțite de riscul (pentru investitori) al rambursării anticipate și deci al nerealizării întregii rentabilități scontate din această investiție de capital. Disiparea "în mod egal" a acestui risc asupra împrumutătorilor se face deci prin apelarea la "hazard", respectiv prin tragere la sorți. De aici rezulta că prețul de vânzare (emisiune) al obligațiunilor cu rambursare prin tragere la sorți este mai mic decât prețul de punere în circulație a obligațiunilor cu rambursare "în fine", la maturitate.
3) Rambursarea anticipată la cererea emitentului (callable, în sau obligațiune cu clauza CALL de denunțare a datei de rambursare care dă dreptul emitentului să ramburseze integral înainte de scadenta. Prospectul de emisiune al unor astfel de obligațiuni trebuie să precizeze ferm:
a) data de la care emitentul poate exercita clauză de rambursare anticipată (prin tragere Ia sorți);
b) momentele ulterioare la care se poate face rambursarea;
c) prețul la care se poate face rambursarea anticipată.
Acest drept de opțiune în favoarea emitentului este însoțit de fixarea unui preț de emisiune al obligațiunii cu clauza CALL mai mic decât cel al unei obligațiuni clasice. Aceasta clauza operează atunci când se estimează că rata dobânzii de piață va scădea și deci valoarea împrumutului obligatar urmează să crească. Emitentul va exercita dreptul de rambursare anticipată pentru a evita efortul ridicat de rambursare la scadență a unui împrumut din ce în ce mai costisitor. Clauza CALL este echivalentă cu acompanierea obligațiunii emise cu o opțiune de cumpărare CALL, a cărei prima de procurare este egală cu sacrificiul de preț (de emisiune al obligațiunii) mai redus.
4) Rambursarea anticipată la cererea investitorului (putable, în engleză) sau obligațiunea cu clauza PUT de solicitare a rambursării integrale a principalului înainte de scadenta. De asemenea, prospectul de emisiune trebuie să precizeze în mod clar:
a) data de la care împrumutătorul poate cere rambursarea anticipată a împrumutului;
b) momentele ulterioare la care rambursarea poate fi operațională;
c) prețul (prețurile) la care se poate face rambursarea.
Este evident că acest drept de opțiune în favoarea investitorului de capital va fi plătit printr-un preț de emisiune al obligațiunii cu clauza PUT mai mare decât al emisiunii unei obligațiuni clasice. Anticiparea unei creșteri a ratei dobânzii de piață peste rata cuponului nominal va motiva investitorii să exerseze clauza PUȚ, "de vânzare" către emitent, în condițiile a), b) și c) prestabilite, pentru a putea beneficia de condițiile mai bune de plasament financiar (pe care piața financiară pare să le ofere în perspectivă). Similar obligațiunii anterioare și obligațiunea payable este echivalentă cumpărării, odată cu aceasta obligațiune, a unei opțiuni PUȚ, de vânzare (rambursare anticipată) a obligațiunii deținute.
Împrumutul obligatar nerambursabil sau obligațiunea cu „renta perpetua" presupune remunerarea investiției de capital numai sub forma cupoanelor (Dobt) pentru o perioadă nedeterminată (infinită). Obligațiunea cu renta perpetua este opusul unei obligațiuni cu cupon zero. Valoarea unei astfel de obligațiuni se calculează simplu prin formula rentei perpetue:
Rambursarea integrală a împrumutului în ultima zi a duratei acestuia (în fine) devine tot mai utilizată din motive de simplificare a gestiunii financiare. Pentru întreprinderea împrumutata prezintă avantajul dispunerii de capital împrumutat pe toată durata de acordare a acestuia, trezoreria nefiind afectată decât de plata dobânzilor. În momentul rambursării, exista însa un inconvenient, acela de a afecta trezoreria cu întreaga suma împrumutata ce trebuie rambursata dintr-o dată. Costul procurării acestui împrumut este cel mai ridicat, întrucât dobânda se calculează de fiecare dată la suma totală a capitalului împrumutat (tabelul nr.4.). Trebuie reținut însa că întreprinderea capitalizează de 4 ori (în cei 4 ani) acumularea brută anuală realizată din exploatarea investiției, ceea ce este de natură să reducă din dezavantajul costului ridicat.
Amortizarea, prin anuități, constante și prin serii egale se poate realiza, cel puțin parțial, prin răscumpărări la bursă, dacă cursul este avantajos comparativ cu valoarea de rambursat sau dacă există în contract clauze de răscumpărare cu anticipație. Altfel, amortizarea are loc la valoarea de rambursare, prin trageri la sorți.
Rambursarea anticipată se poate efectua numai dacă clauza aceasta este prevăzută în contractul de împrumut. Ținând cont de evoluția ratei dobânzii pe piața financiară, o societate comercială poate avea interesul de a rambursa anticipat obligațiunile emise și plasate, dacă valoarea actuarială a acestora este inferioară valorii contabile din bilanț. Rambursarea anticipată se poate obține prin răscumpărări la bursă, dar este o operațiune de lungă durată pentru că nu toți deținătorii sunt dispuși să-și vândă obligațiunile.
Dacă se înregistrează un proces de răscumpărări masive, aceasta duce la creșterea cursului obligațiunilor ceea ce, la un moment dat, poate face răscumpărarea neconvenabilă. Dacă, dimpotrivă, la bursa se conturează un proces susținut de vânzări de obligațiuni, cursul lor scade, făcând ca răscumpărarea să fie rentabilă.
Dacă răscumpărarea se face în afara bursei, ca urmare a clauzei de răscumpărare din contract de care uzează întreprinderea, aceasta va trebui să acorde o compensație deținătorului, în sensul că prețul de răscumpărare să fie mai mare decât valoarea nominală a obligațiunii. Dacă răscumpărarea se face la bursă, deținătorul nu mai primește nici un fel de compensație, indiferent de raportul dintre valoarea nominală și cursul bursier al obligațiunii.
În toate cazurile răscumpărarea înainte de scadenta a obligațiunilor din inițiativă societății comerciale are loc când aceasta poate obține fonduri mai ieftine din alte surse.
Rambursarea obligațiunilor la un preț mai mare decât valoarea lor nominală aduce un beneficiu deținătorului, care se numește prima de rambursare.
Este posibil ca societatea emitentă de obligațiuni să acorde o dublă prima, de emisiune și de rambursare, deși această situație se întâlnește mai rar. În ultimul timp emitenții de obligațiuni tind către dubla egalitate PE = VN = PR.
8) Prețul de piață poate fi determinat în două modalități: procentual și în mărime absolută.
9) Cursul reprezintă raportul procentual între prețul de piață și valoarea nominală a acesteia.
10) Valoarea reală este influențată de modul de rambursare a împrumutului, deoarece fluxurile determinate de rambursare stau la baza determinării valorii reale.
11) Dobânda reală reprezintă raportul procentual dintre masa dobânzii sau venitul real încasat și prețul plătit pentru cumpărarea obligațiunilor. Aceasta dobânda exprima rentabilitatea investirii în obligațiuni.
12) Dobânda curentă (potențială) reprezintă dobânda calculată de investitor funcție de prețul zilei, preț la care s-ar putea comercializa obligațiunea.
13) Dobânda neta este dobânda reală ajustata cu coeficientul de impunere a veniturilor din dobânzi; reprezintă ceea ce rămâne la dispoziția investitorului după achitarea impozitului pe venitul realizat.
14) Dobânda acumulată apare în cazul în care tranzacțiile de obligațiuni au loc la o dată diferită de data scadenta a dobânzii.
15) Modalitățile de rambursare a împrumutului obligatar sunt:
· rambursarea la scadență, care presupune că întregul împrumut să fie rambursat în ultima zi a duratei de viață;
· rambursarea prin rate anuale constante, care presupune rambursarea anuală a unei rate constante din împrumutul obligatar, dobânda calculându-se la suma rămasă nerambursata; anuitățile sunt descrescătoare în timp;
· rambursare prin anuități constante, care presupune rambursarea anuală a unei sume constante;
· rambursare prin cupon unic, care presupune că dobânzile nu sunt vărsate anual, ci capitalizate și plătite odată cu rambursarea împrumutului la scadență.
16) Rata randamentului anual se calculează conform formulei:
unde:
Rra = rata randamentului anual;
Vn = valoarea nominală;
Pe = prețul de emisiune;
Pr = prețul de rambursare;
Va = venitul anual;
Nr.ani = numărul de ani pentru care se lansează împrumutul (durata de viață a împrumutului
Apariția acestui instrument modern de finanatare locală și anume emisiunea de obligațiuni municipale, a făcut necesară crearea unui cadru legislativ care să reglementeze astfel de emisiuni.
Există în prezent trei legi care reglementează aceste emisiuni:
Legea 215/2001 a administrației publice locale se referă la autonomia locală a acestor administrații spunând că autonomia locală este administrativă și financiară deci dă dreptul acesteia de a atrage resurse financiare proprii.
Legea 313/2004 a datoriei publice care prevede că autoritățile administrației publice locale pot contracta sau garanta împrumuturi interne și/sau externe pe termen scurt, mediu și lung pentru investiții publice de interes local precum și pentru refinanțarea datoriei publice locale. Aceste împrumuturi, deși fac parte din datoria publică a României, ele reprezintă obligații ale administrației publice locale și nu ale Guvernului.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.45/2003 modificată prin Legea 108/2004 privind finanțele publice locale precizează că instrumentele datoriei publice locale sunt:
– titluri de valoare;
– împrumuturi de la societățile comerciale bancare sau de la alte instituții de credit.
CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ. OBLIGAȚIUNILE MUNICIPALE
3. 1. Obligațiunile municipale
Obligațiunile municipale reprezintă înscrisuri purtătoare de dobânzi fiind emise de autoritățile locale (județe, orașe, comune) pentru atragerea de resurse necesare finanțării anumitor obiective.
Principalele caracteristici ale obligațiunilor sunt:
– obligațiunea este un instrument al investiției de capital pe termen mediu si lung;
– aceasta exprima creanța deținătorului asupra ansamblului activelor emitentului;
– exprima angajamentul debitorului fata de creditorul care pune la dispoziția primului fondurile sale.
Obligațiunile municipale se emit de către unitățile administrativ-teritoriale cu următoarele scopuri:
a) Finanțarea unui proiect de investiții nou cum ar fi o scoală nouă, o casa de cultura noua etc. Acesta este unul din principalele obiective.
b) Finanțarea reparării și întreținerii unor active deținute de emitent.
c) Refinanțarea unei emisiuni de obligațiuni aflate deja în circulație cu scopul reducerii costurilor cu dobânda.
d) Achitarea cheltuielilor curente, se realizează foarte rar deoarece se considera ca cheltuielile curente sunt neproductive si deci prezinta un risc ridicat.
2. Elementele tehnice ele emisiunilor de obligațiuni municipale
Documentul esențial in cadrul emisiunii de obligațiuni municipale se numește prospect de emisiune.
Acesta cuprinde următoarele elemente tehnice:
– emitentul adică denumirea unității administrativ-teritoriala, sediu, cod fiscal, cod bancar, reprezentant legal.
– valoarea totala a emisiunii adică împrumutul total ce urmează a fi atras.
– numărul de obligațiuni emise in vederea subscrierii adică totalul obligațiunilor ce vor fi puse în vânzare.
– numărul minim de obligațiuni subscrise adică numărul minim de obligațiuni achiziționat de un singur subscriptor.
– valoarea nominala a unei obligațiuni adică raportul dintre valoarea totala a împrumutului și numărul de obligațiuni ce se vor emite.
– prețul de vânzare poate fi egal sau mai mic decât valoarea nominala.
– modalitatea de subscriere (ce si cum se completează formularele etc.).
– publicitatea (modalități si perioada publicității).
– perioada de derulare a ofertei adică intervalul de timp când se vor putea achiziționa obligațiuni.
– tranzacționarea pe piața secundară adică se va preciza daca obligațiunile vor putea fi tranzacționate pe o piața secundara (ex. bursa de valori).
– rata dobânzii (felul ei, nivelul ei, modul de calcul etc.).
– modalitatea de rambursare și de plata a dobânzilor (rate egale, anuități egale, rambursare integrala la scadenta).
– modalitatea de plata a dobânzii și împrumutului către investitori (numerar sau virament).
– destinația fondurilor adică scopul pentru care s-a realizat împrumutul.
– garanțiile (cu ce se garantează rambursarea împrumutului).
– situația financiara curenta a emitentului si estimări privind situația financiara viitoare pe perioada derulării împrumutului (pentru a analiza capacitatea de rambursare a emitentului).
– intermediarul emisiunii.
– metoda de intermediere.
– comisionul de intermediere.
– grupul de distribuție a emisiunii.
– consultantul financiar al emisiunii.
3.2. Obligatiunile emise de muncipiul Oradea în iunie 2014
Analiza a prospectului de emisiune.
Municipiul Oradea este una din municipalitățile care au apelat la resursele pieței de capital prin emisiune de obligațiuni pentru a-și finanța proiectele de investiții.
A doua emisiune de obligațiuni (prima s-a realizat în 2003) a acestei municipalități s-a realizat în iunie 2005.
Valoarea totală a emisiunii este de 20 000 000 RON reprezentată de 200 000 de obligațiuni. Obligațiunile emise sunt nominative si dematerializate (nu sunt emise pe suport de hârtie ci prin înscriere în cont).
Numărul minim de obligațiuni subscrise de un investitor este în cazul nostru de 25 obligațiuni.
Prețul de vânzare sau prețul de ofertă este de 100 RON pentru fiecare obligațiune și așa cum reiese din prospectul de emisiune, cităm: “trebuie plătit prin transfer bancar, net de orice comision bancar de transfer”.
Subscrierea s-a realizat prin completarea formularului de subscriere in doua exemplare si semnarea acestuia, fapt ce confirmă ca investitorii au luat la cunoștința condițiile prevăzute în prospect.
Aceste formulare au fost însoțite și de alte documente cum ar fi: cartea de identitate/pașaport/certificat de înregistrare la Registrul Comerțului, ordin de plata si daca este cazul certificat de naștere minori, procura (în cazul persoanelor fizice), împuternicire pentru semnătura (în cazul persoanelor juridice) etc.
Perioada de derulare a ofertei s-a realizat intre 15-24 iunie 2005 numai în zilele lucrătoare.
Obligațiunile emise sunt tranzacționate la bursa sub codul BH05.
În ceea ce privește rata dobânzii, autoritățile locale bihorene au hotărât practicarea unei dobânzi fixe de 8,25% pe an.
Dobânda reprezentata de cupon, a fost calculata prin înmulțirea soldului nerambursat al obligațiunilor cu rata dobânzii 8,25% si cu numărul de zile aferente perioadei scurse de la ultima data de plata a cuponului inclusiv până la următoarea dată de plată a cuponului programată, exclusiv, împărțita la 360 de zile.
Astfel, dupa cum este prezentat si in prospect:
CUPON=8,25% x Principal nerambursat la data de referinta x Nr zile intre data prezenta si cea anterioara a cuponului 360
Cuponul se plătește semestrial după cum urmează:
Data de Data Intervalul pentru Valoare Cupon/
Cuponul Referinta Cuponului care se calculeaza Cupon obligatiune
(prima zi de Cuponul (milioane (RON)
Plata) RON)
Data decontării- Se va Se va
Cupon 1 24 feb 2012 1 mar 2012 28 feb 06 determina determina
Cupon 2 29 aug 2012 1 sept 2012 1 mar 06 – 31 aug 06 0,77 3,84
Cupon 3 26 feb 2013 1 mar 2013 1 sept 06 – 28 feb 07 0,68 3,40
Cupon 4 29 aug 2013 3 sept 2013 1 mar 07 – 2 sept 07 0,62 3,11
Cupon 5 27 feb 2013 3 mar 2013 3 sept 07 – 2 mar 08 0,53 2,67
Cupon 6 27 aug 2013 1 sept 2013 3 mar 08 – 31 aug 08 0,46 2,29
Cupon 7 25 feb 2014 2 mar 2014 1 sept 08 – 1 mar 09 0,38 1,92
Cupon 8 27 aug 2014 1 sept 2014 9 mar 09 – 31 aug 09 0,31 1,55
Cupon 9 24 feb 2015 1 mar 2015 1 sept 09 – 28 feb 10 0,23 1,16
Cupon 10 27 aug 2015 1 sept 2015 1 mar 10 – 31 aug 10 0,16 0,80
Cupon 11 24 feb 2011 1 mar 2015 1 sept 10 – 28 feb 11 0,08 0,41
(Date preluate din prospectul de emisiune)
Rata dobânzii fixe poate reprezenta în acest caz, un dezavantaj pentru investitori datorită riscului de modificare a ratei dobânzii pe piață. În cazul in care rata dobânzii pe piață creste, investitorii nu pot beneficia de o recalculare a acesteia așa cum se procedează in cazul dobânzii variabile.
De asemenea, și evoluția inflației reprezintă un factor de risc important pentru obligațiunile cu dobânda fixa.
Rambursarea împrumutului obligator se va face in 11 rate la Data Ratei așa cum reiese din graficul următor:
Data de Data Ratei Suma Suma Principal
Rata Referința (prima zi rambursata rambursata/ nerambursat
de plata) (milioane RON) obligațiune (milioane RON)
(RON)
Rata 1 24 feb 06 1 mar 06 1,8 9,0 18,2
Rata 2 29 aug 06 1 sept 06 1,8 9,0 16,4
Rata 3 26 feb 07 1 mar 07 1,8 9,0 14,6
Rata 4 29 aug 07 3 sept 07 1,8 9,0 12,8
Rata 5 27 feb 08 3 mar 08 1,8 9,0 11,0
Rata 6 27 aug 08 1 sept 08 1,8 9,0 9,2
Rata 7 25 feb 09 2 mar 09 1,8 9,0 7,4
Rata 8 27 aug 09 1 sept 09 1,8 9,0 5,6
Rata 9 24 feb 10 1 mar 10 1,8 9,0 3,8
Rata 10 27 aug 10 1 sept 10 1,8 9,0 2,0
Rata 11 24 feb 11 1 mar 11 2,0 10,0 –
(Date preluate din prospectul de emisiune)
Se observa ca rambursarea împrumutului se realizează în rate semestriale egale la fel ca și în cazul cuponului, plata ratei efectuând-se odată cu plata cuponului.
Plata dobânzii (cuponului) și a împrumutului (ratei) către investitori se efectuează de către agentul de plata Raiffeisen Bank SA prin transfer in conturile acestora.
Fondurile astfel atrase vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor de investiții constând in reabilitarea mai multor străzi.
Aceasta vizează realizarea unor îmbunătățiri la rețelele de canalizare, termoficare, de alimentare cu apa, de furnizare a energiei electrice, a gazelor naturale si reparații la partea carosabile.
Prin contractele încheiate cu diverse firme pentru realizarea proiectelor mai sus menționate, vor fi efectuate lucrări de modernizare, retehnologizare si înlocuire, precum și refacerea suprafețelor rutiere.
Garanțiile aduse de emitent pentru prezenta emisiune de obligațiuni fac ca riscul investirii in aceste instrumente de credit sa fie unul relativ mic.
Astfel, Municipalitatea Oradea, garantează plata dobânzilor si rambursarea împrumutului cu creanțele pe care le are de încasat, creanțe reprezentate de venituri proprii (impozite, taxe, contribuții, vărsăminte etc.) ale bugetului local aferente anilor 2005-2014.
Îndeplinirea de către emitent a obligațiilor de plata către investitori este garantată în conformitate cu dispozițiile Legii finanțelor publice locale prin “Acordul de garantare” având ca obiect cesionarea veniturilor aferente bugetelor pe anii 2005-2014 in favoarea deținătorilor de obligațiuni, aceste venituri fiind afectate plații cu prioritate a principalului si a dobânzilor fata de orice revendicări ale unor terțe părți.
Tabelul de mai jos prezinta situația sintetică a conturilor de execuție bugetară ale municipalității pe ultimii 3 ani, inclusiv sinteza bugetului local aprobat pentru anul 2015:
(milioane RON) Anul încheiat la 31 decembrie
2011 2012 2013 2014
Venituri
Venituri fiscale …………………………………………. 30,73 53,72 68,88 68,92
Venituri nefiscale ……………………………………… 11,61 16,19 21,14 32,38
Venituri din valorif. unor bunuri ale statului …. 0,64 0,79 14,73 36,46
Venituri cu destinație speciala ……………………. 2,01 10,70 – –
Prelevări si subvenții din bugetul de stat ………. 115,96 160,29 215,99 218,88
Alte venituri …………………………………………….. – 10,00 0,08 0,35
Total venituri ………………………………………. 160,95 251,70 320,81 356,98
(milioane RON) Anul încheiat la 31 decembrie
2011 2012 2013 2014
Cheltuieli
Cheltuieli bugetare ……………………………………. 158,03 231,56 296,52 341,73
Fonduri de garantare si redistribuire ……………. – – 1,00 1,95
Cheltuieli cu destinație speciala ………………….. 1,88 10,12 – –
Transferuri ……………………………………………… 0,23 0,20 0,23 0,26
Plăti de dob. si ramburs. de împrumuturi …….. 0,67 2,30 13,10 13,02
Fond de rezerva ……………………………………….. – – – 0,01
Total cheltuieli 160,81 244,19 310,85 356,98
Excedent/(Deficit) 0,15 7,51 9,96 0,00
Principalele proiecte derulate de Județul Bihor
Asa cum se observa, situația financiară a municipalității a avut o evoluție favorabilă în anii 2012, 2013 si 2014 reușind să realizeze un excedent bugetar care a crescut progresiv. Acest fapt demonstrează capacitatea emitentului de a-si susține cheltuielile, făcând atractive aceste obligațiuni.
Deși trebuie precizat ca transferurile de la bugetul de stat si subvențiile nu pot fi utilizate ca garanții pentru obligațiunile emise de autoritatea publica locala (Legea 313/2004), totuși, experiența anterioara avuta în cazul primei emisiuni de obligațiuni derulată in 2012, demonstrează ca nu sunt prezente riscuri majore atâta vreme cât Primăria are capacitatea de a onora plata serviciului datoriei publice din surse de venit locale.
Intermediarul acestei emisiuni este Raiffeisen Capital & Investment S.A. ales după metoda celei mai bune execuții, însoțita de un angajament de garantare prin care acesta se obliga sa subscrie obligațiunile ramase nesubscrise la închiderea ofertei publice. Comisionul pe care acesta in practica este de 0,5% din valoarea totala a ofertei si trebuie achitat din fonduri proprii.
Elementele care recomanda investirea in aceste obligațiuni municipale sunt:
– o buna situație financiara cu o creștere progresiva in ultimii ani si o gestionare eficientă a resurselor.
– plata semestriala a cupoanelor si a ratelor care face ca riscul de rata a dobânzii sau riscul inflației să aibă un impact minor asupra investitorului în cazul în care se întâmpla, întrucât într-o perioada așa scurtă de timp este puțin probabil să existe fluctuații foarte mari la rata dobânzii sau inflație în defavoarea deținătorului.
– garantarea acestora prin puterea fiscala si de impozitare a municipalității.
– listarea la bursa, care da posibilitatea deținătorului de a-si vinde obligațiunile înainte de scadența primind dobânda aferentă pentru perioada în care le-a deținut.
– dobânzile aferente obligațiunilor nu sunt impozabile în cazul persoanelor fizice rezidente.
Riscurile ca municipalitatea sa nu-si poată onora obligațiile financiare către investitori deși mici ele există:
– riscul perturbării activității și disfuncționalități în atragerea si colectarea resurselor necesare returnării împrumutului datorita implementării unor programe de reforma a administrației publice fără a fi create în prealabil mecanisme eficiente pentru transpunerea lor în practică.
– riscuri generate de factori naturali (inundații, cutremure etc.). Acestea sunt foarte reduse si se considera ca nu sunt de natura a influenta capacitatea emitentului de a rambursa împrumutul.
– riscul de credit al Municipiului Oradea întrucât nu există o evaluare profesională și independentă a capacitații emitentului de a rambursa împrumutul, efectuata de o agenție de rating națională sau internaționala. De asemenea, nici obligațiunile nu sunt evaluate de o astfel de agenție.
– riscul de lichiditate al obligațiunilor care poate apărea chiar daca emitentul a depus o cerere de listare a obligațiunilor la cota Bursei de Valori București. Aceasta nu garantează ca se va dezvolta si/sau menține o piața lichida si atractiva pentru aceste obligațiuni necesară păstrării unui preț bun ce poate fi obținut prin vânzarea lor.
Grafic, evoluția principalilor indicatori se prezintă astfel:
Figura 2.1 Principalii indicatori de venituri și cheltuieli
Din cele prezentate se observă o evoluție descendentă a tuturor indicatorilor de venituri și cheltuieli în 2009,2010,2011 și o scădere semnificativă a performanțelor financiare ale societății, în perioada 2009-2011.
Figura 2.2 Principalii indicatori de rezultate
CONCLUZII
Acțiunea de către fiecare industrie a unei ample reușite economice și financiare și a unei puternice și solide competiție, în circumstanțele unui tot mai evidente cu caracter competițional al economiei, necesită, nu în ultimul rând o administrare eficace.
Garantarea unei administrări evoluate este determinată mai ales, și în mare parte, de prezența unui mecanism informațional cu capacitate de a realiza și de a oferi factorilor de hotărâre a companiilor (ca și altor utilizatori), date cât mai precise, totale, importante și operative.
Obligațiunile companiei, cu rolul său fundamental, reprezintă subsistem informațional al mecanismului informațional economic al acestuia, trebuie să fie și ea, domeniu al intereselor experților cu scopul de a garanta mărirea contribuției ei la solidificarea circumstanței economice a entității patrimoniale, la amploarea performanței economice a acesteia.
O sferă în care obligațiunile, prin rolurile lor de percepție, calcul, cercetare și control, poate și trebuie să ducă la eficientizarea hotărârilor financiare, la fortificarea disciplinei și simțului de gestionare în administrarea fondurilor îl reprezintă contabilitatea și administrarea obligaților și creanțelor mercantile.
Inițiativa cognitivă și de implementare începe în cel dintâi capitol cu enunțarea noțiunilor de creanță și datorie și sunt expuse scopurile contabilității și administrării datoriilor și creanțelor întreprinderilor, dar și aprecierea acestora, în finele acestui capitol sunt prezentate relațiile juridico-patrimoniale cu terții.
Trăsăturile tehnologice, administrative, economice și financiare ale municipiului descrise în studiu și felul în care acestea stimulează scopurile administrarea contabilității, cu trimitere expresă la obligațiunile municipale și creanțele comerciale, reprezintă conținutul capitolului al II-lea al licenței.
Mai departe în acest capitol a fost expusă metodologia de valorificare a datelor contabile prin mijlocul cercetării economico-financiare.
Capitolul final, care reprezintă studiul de caz face referire la chestiuni care fac trimiteri la analiza obligațiunilor municipiului Oradea, și a creanțelor comerciale prin prezentarea detaliată acestora, astfel se cercetează noțiunile teoretice și elementele metodologice potrivite și se expune o aplicație prin studiul de caz.
În finalul licenței sunt expuse concluziile identificate ca urmare a studiului nostru.
Contabilitatea obligațiunilor și creanțelor într-o dinamică perpetuă se cere ca un însemnat subsistem de înștiințare și sprijinire a hotărârii în sfera acestora.
Prin operațiunile pe care le creează, are în vedere mărirea încrederii între persoanele care i-au parte la viața economică, încredere care să asigure și asupra circumstanței financiare, a solvabilității, a reușitelor de conducere, garantând concomitent îndeajuns elemente care să rezulte în concluzii despre felul în care este administrată gestiunea unei întreprinderi de exemplu. Este un ajutor însemnat al administrării întreprinderii, punând la dispoziție date cu scopul de a susține argumentat decizia, hotărârea exprimată.
Obligațiunile, creanțele sunt izvorul informațional a oricăror tratative, fiind un mecanism de referință pentru stabilirea valorilor stimulate economic. Ea ajută ca și cale de comunicare, folosind un limbaj comun, cu care sunt de acord toate persoanele care au legătură cu viața economică și colectivă și sprijină la arbitrarea potențialelor conflicte sau divergențe.
Ea este un subsistem informațional care adună, îmbunătățește și comunică informații financiare realizând asocierea dintre procesele economice și factorii de hotărâre.
Ba mai mult, promovează vigoare și disciplină în realizarea fenomenelor și acțiunilor economice, fiind un foarte bun consilier.
Obligațiunile societății trebuie amortizate în cea mai mare măsură în conformitate cu termenii fixați, și datoriile societății trebuie achitate de asemenea într-o măsură cât mai mare.
Între aceste 2 componente există o puternică asociere astfel recuperarea obligațiunilor generează flux de bani societății care mai târziu este utilizat pentru achitarea costurilor.
Prin urmare se generează un adevărat lanț în sfera societăților.
Dereglarea unuia dintre componente, ale acestui lanț pot avea ca și consecință realizarea unor fenomene cu rezultate destul de serioase în sfera societăți. Prin urmare. incapacitatea recuperării unei pârți însemnate din obligațiunile societăți poate avea ca rezultat la neachitarea datoriilor.
Menționăm de asemenea că o valoare prea amplă a datoriilor unei societăți poate avea ca și rezultat la incapacitatea de pierdere a acestora chiar și prin recuperarea tuturor obligațiunilor.
BIBLIOGRAFIE
Bran, P. – Finanțele întreprinderii. Gestionarea fenomenului microfinanciar. Editura Economică, Bucuresti, 1997.
Brezeanu, P. – Gestiunea financiara a întreprinderii. Editura Covallioti, București, 2002.
Corduneanu, C., Barna, F. – Piețe financiare: Caiet de studii si evaluare. Editura Mirton, Timisoara, 2001.
Cristea, H., Ștefănescu, N. – Finanțele întreprinderii. Editura CECCAR, Bucuresti, 2003.
Cucosel, C. – Finanțele întreprinderii. Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004.
Hada, T. – Finanțele agenților economici din România. Editura Intelcredo, Deva, 1999.
Ilie, V. – Gestiunea financiara a întreprinderii. Editura Meteora Press, București, 2002.
Nistor, I. – Finanțele întreprinderii. Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2002.
Robinson, S. – Management financiar. Editura Teora, București, 1997.
Românu, I., Vasilescu, I. – Managementul investițiilor. Editura Margaritar, București, 1997.
Stancu, I. – Finanțe , ediția a treia. Editura Economica, București, 2003.
Toma, M., Alexandru, F. – Finanțe si gestiune financiara de întreprindere, ediția a doua. Editura Economica, București, 2003.
Toma, M., Alexandru, F. – Gestiune financiara de întreprindere. Aplicații practice si teste grila. Editura Economica, București, 2003.
Calin, I. Vaduva, M. Ristea, H.. Neamtu: Bazele contabilitatii, Editura Didactica și Pedagogica, 1995.
Feleaga, I. Ionascu, Tratat de contabilitate financiara, vol I, Editura Economică, București, 1998.
N. Feleaga (coordonator),Contabilitatea aprofundată, Editura Economică, 1996.
M. Ristea, Contabilitatea societăților comerciale, vol I, Editata de Corpul Experților Contabili și Contabililor autorizați din Romania, 1995.
Gh. Cristea, O. Călin, Circulația costurilor, Editura Didactică și Pedagogică, 1980.
Andone,I., Dezvoltarea sistemelor inteligente în economie. Metodologii și studii de caz, Editura Economică, București, 2001.
Bontas. D., Management, Editura Tehnopress, lasi, 1999.
Brezeanu P., Gestiunea financiar a, a întreprinderii, Editura Cavallioti, 2002.
Cisca, V., Contabilitate, Editura Moldavia, Bacău, 2003.
Deaconu A., Diagnosticul si evaluarea intreprinderii, Editia a Il-a revizuită. și actualizată, Editura Intelcredo, Deva, 2000.
Isfanescu A., Stanescu C., Baicusi A.-Analiza economica, a întreprinderii- Editia a Il-a revizuita și adăugita, Editura Economică, București, 1999
Manolescu, Gh., Managementul financiar – concepte, instrumente, studii de caz, Editura Economica, Bucuresti, 1995.
Melnic, A., Bucsa, R., Bazele informaticii economice, Editura Moldavia, Bacău, 2003.
Nicolescu O., Strategii manageriale de firma, Editura Economică, București, 1999, Niculescu, "Managementul intreprinderilor maris si mijlocii”, Editura. Economică, București, 2001.
Oprea C., Bazele contabilitdtii, Editura Național, București, 2000.
Paraschivescu D. M., Contabilitate financiară, Editura Moldavia, Bacău, 2003.
Paraschivescu D. M., Modele de Contabilitate si analiza financiara, Editura Vrantop, Focsani, 1997.
Paraschivescu D. M., Pavaloaia W., Contabilitatea si dezvoltarea economico-socială, Editura Tehnopress, lasi, 1999.
Patrut V., Rotila A., Contabilitatea întreprinderii, Editura Alma Mater, Bacău, 2002.
Pavaloaia W., Pavaloaia D., Evaluarea intreprinderii, Editura Moldavia, Bacau, 2001.
Ristea M, Contabilitatea societatilor comerciale, Vol I ,Editura CECCAR, Bucuresti, 1995.
Idem, Metode si politici contabile de intreprindere, Editura Tribuna economica, Bucuresti, 2000.
Idem, Contabilitatea societatilor comerciale, Editura Universitara, Bucuresti, 2002.
Sandu, L., Lipan,R., Potențialul pieței de ERP, revista E-Week , nr. 159, 31 mai 2006.
Bran, P. – Finanțele întreprinderii. Gestionarea fenomenului microfinanciar. Editura Economică, Bucuresti, 1997
Corduneanu, C., Barna, F. – Piețe financiare: Caiet de studii si evaluare. Editura Mirton, Timișoara, 2001.
Cristea, H., Ștefănescu, N. – Finanțele întreprinderii. Editura CECCAR, Bucuresti, 2003.
Hada, T. – Finanțele agenților economici din România. Editura Intelcredo, Deva, 1999.
Biblioteca.digitala.ase
www.bvb.ro
Kmarket.ro
www.afaceri.net
www.bnro.ro
www.biblioteca.ase.ro
www.bizcity.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Instrumente Financiare Tranzactionale pe Piata de Capital (ID: 141491)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.