Instrumente de Plasament pe Piata de Capital din Romania

CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR

Introducere

Piața de capital reprezintă piața în cadrul căreia sunt cumpărate și vândute instrumentele financiare, incluzând atât entitățile, cât și operațiunile care susțin aceste procese.

Piața de capital din România cuprinde piețele de instrumente financiare și instituțiile specifice acestora (ex.: societățile de servicii financiare, emitenții etc.) operațiunile (ex.: serviciile de investiții financiare, ofertele publice etc.), precum și organismele de plasament colectiv (de ex.: fondurile de investiții), reușind să stabilească un cadru adecvat de supraveghere și reglementar a investițiilor, în instrumente financiare.

În România structura acestei pieței financiare este privită, în concepția anglo-saxonă, ca fiind o componentă a pieței financiare. Piața de capital reprezintă un mecanism de legătură între investitori și emitenți a căror decizie de investire pune în evidență două obiective complementare: rentabilitatea, mai exact, un grad înalt de fructificare a capitalurilor; lichiditatea, adică recuperarea operativă a capitalului investit.

Piața de capital cuprinde două tipuri de piețe: primară și secundară. Piața primară reprezintă acea parte a pieței de capital în care, la dispoziția investitorilor, sunt puse noile emisiuni de instrumente financiare. Societățile comerciale, guvernul sau instituțiile din sectorul public pot obține finanțare prin vânzarea de instrumente financiare noi. Piața secundară reprezintă piața în care se tranzacționează instrumentele financiare deja emise.

Principalele tipuri de instrumente în care se poate investi, și care constituie subiectul de analiză al conținutului lucrării de față sunt acțiunile, instrumentele financiare derivate și obligațiunile.

În ceea ce privește evoluția pieței de capital din România, statisticile reflecta că în anul 2014, economia românească a înregistrat o creștere de 2,9%, menținându-se între primele 7 state europene din punctul de vedere al dinamicii Produsului Intern Brut (PIB), acest context macroeconomic având o influență pozitivă asupra evoluției pieței noastre de capital.

Indicele BET, care cuprinde evoluția acțiunilor primelor 10 cele mai lichide companii listate la Bursa de Valori București (BVB), a consemnat în anul 2014 o creștere de peste 9% față de sfârșitul anului precedent, ceea ce reprezintă o performanță bună în comparație cu dinamica altor indici bursieri din regiune. În ansamblu, volatilitatea bursei românești a fost mai mica față de cea a piețelor de acțiuni din țările vecine, mai ales pe parcursul trimestrului IV și în special în luna decembrie, când multe piețe din Europa au consemnat un recul important, pe fondul scăderii prețului petrolului, a descreșterii indicelui producției industriale și a prognozelor reduse de creștere pentru țările din zona euro.

CAPITOLUL I

EVOLUȚIA PIEȚEI DE CAPITAL DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 2010-2015

Înainte de criză, România a înregistrat rate ridicate de creștere a PIB, care s-au dovedit a fi nesustenabile având în vedere dezechilibrele existente. Rata anuală de creștere a PIB real a fost, în medie, de 6,5 % în perioada 2001-2008 (graficul 1), datorată în special cererii interne puternice. Atât consumul, cât și investițiile private au crescut, inițial pe baza dezvoltării financiare și a unui boom al creditelor, mai ales ca o politică bugetară expansionistă prociclică a susținut creșterea. Nivelurile aflate într-o continuă creștere ale importurilor, au generat dezechilibre externe semnificative, care au fost finanțate prin intrări de capital volatile.

Intrările de capital privat străin au scăzut considerabil, odată cu declanșarea crizei. Această scădere reflectă, atât aversiunea sporită față de risc a piețelor financiare, cât și vulnerabilitățile României. Scăderea a condus la un deficit de finanțare externă care a fost acoperit prin împrumuturi în cadrul unui program de asistență financiară comun UE/FMI/Banca Mondială. Măsurile corective adoptate în cadrul programului și reducerea intrărilor de capital străin au avut drept rezultat ajustarea imediată, dar limitată a cererii interne, precum și redresarea rapidă a creșterii economice, după ce, în perioada 20092010, s-a înregistrat o scădere cumulată a activității economice de aproape 8 %.

Creșterea economică a revenit la valori pozitive începând cu anul 2011 și se preconizează că va continua să fie robustă în perioada 2015-2016. Înca de la declanșarea crizei, creșterea PIB a fost determinată de schimbarea treptată a cererii interne și de exporturi puternice. În ciuda accelerării recente a creșterii economice, PIB se află sub nivelul înregistrat înainte de criză (graficul 2, exprimat în prețurile din 2010). Se estimează că ritmul de creștere a PIB real a încetinit de la 3,5 % în 2013 la 3 % în 2014, din cauza unei scăderi semnificative a investițiilor. Se preconizează că, în anul 2015 și 2016, creșterea economică a României va continua să crească, în principal pe baza cererii interne, fiind însoțită de o piață stabilă a forței de muncă. Se preconizează, pe baza previziunilor Comisiei din iarna 2015, că această creștere a PIB se va menține peste creșterea potențială și că va fi în continuare robustă, situându-se la 2,7 % în 2015 și la 2,9 % în 2016.

Progresele suplimentare sunt necesare în ceea ce privește convergența reală cu media la nivelul UE. Intenția de a adopta moneda euro în 2019, a fost anunțată de autorități, însă provocările sunt semnificative. În 2014, România îndeplinea toate cele cinci criterii numerice de la Maastricht necesare pentru aderarea la zona euro. Cu toate acestea, așa cum ilustrează graficul 3, România se află încă mult sub nivelul de convergență atins de țările care au adoptat recent moneda euro (și anume Slovacia, Estonia, Letonia și Lituania).

Criza a avut un impact considerabil și de durată asupra economiei României. Estimările creșterii potențiale reflectă că revenirea la ratele de creștere din perioada anterioară crizei este improbabilă (graficul 4). După o scădere masivă în anul 2009, creșterea potențială a cunoscut o redresare timidă. Se estimează că aceasta va atinge 2,9 % în 2019, nivel cu 0,5 % mai scăzut decât creșterea potențială medie din perioada anterioară crizei (și anume, 1996-2008). În perioada 2009-2012, creșterea potențială s-a bazat în principal pe acumularea de capital, reflectând un nivel ridicat al investițiilor din economie. În schimb, în 2013 și 2014, investițiile au înregistrat o reducere abruptă.

Nivelul investițiilor se află în continuare peste media UE. În România, în anul 2013 investițiile reprezentau aproape 24 % din PIB, în comparatie cu 19 % din PIB, în UE. Cu toate acestea, potențialul de creștere și contributia investițiilor la competitivitatea globală este afectată de instabilitatea gradului de prioritate acordat de-a lungul timpului investițiilor publice, care reprezintă aproape 20 % din totalul investițiilor (sau 5 % din PIB). Asigurarea realizării investițiilor eficiente în infrastructura publică este o adevarată provocare importantă pentru economia românească. Evoluțiile legate de investiții și de punerea în aplicare a reformelor structurale anunțate în cadrul actualului program de asistență (preventivă) pentru balanța de plăți au un impact considerabil asupra procesului de convergență.

În timp ce, contribuția factorului muncă la creștere este, în linii mari, neutră, productivitatea totală a factorilor este proiectată să crească treptat, în următorii ani. Acest lucru ar trebui să rezulte din reformele pieței muncii și ale pieței produselor, inițiate în cadrul ultimelor două programe pentru balanța de plăți. Cu toate acestea, ritmul reformelor a încetinit în ultima perioadă, limitând în acest fel, expansiunea creșterii potențiale.

Evoluțiile prețurilor

În România, inflația cunoaște o tendință de scădere abruptă, deși a înregistrat în mod constant niveluri ridicate. Inflația nu a revenit, odată cu criza din 2009, la nivelurile ridicate înregistrate înainte de criză. Șocurile create de creșterea continuă a prețurilor au condus la niveluri ale inflației cu mult peste cele din UE. După o scădere bruscă în timpul crizei din 20082009, prețurile au înregistrat creșteri puternice. În 2011, creșterile semnificative datorate impozitării indirecte ce au condus la o valoare de vârf a inflației de 8,5 % (graficul 5). Scăderea temporară înregistrată la începutul anului 2012 s-a inversat rapid datorită presiunii exercitate de creșterea prețurilor la alimente în a doua jumătate a anului, precum și a eliminării treptate a prețurilor administrative în anul 2013.

După o scădere bruscă în anul 2014, se preconizează că inflația se va menține la un nivel moderat în perioada 2015-2016. După ce a atins un minim istoric de 0,9 % în iunie 2014, inflația IAPC a crescut ușor în ultimele luni. Rata medie anuală a inflației a scăzut de la 3,2 % în 2013 la 1,4 % în 2014, reflectând, astfel reducerea TVA pentru pâine, o recoltă bună și o scădere a prețurilor energiei la nivel mondial. Se estimează că inflația va rămâne la aceste niveluri moderate și că va atinge o medie anuală de 1,2 % în anul 2015, ca urmare a scăderii semnificative a prețurilor energiei, a unei rate scăzute a inflației în UE și a așteptărilor inflaționiste mai mici. Se previzionează că inflația va crește la 2,5 % în anul 2016, pe măsură ce continuă relansarea cererii interne.

Evoluțiile de pe piața muncii

Piața muncii a prezentat semne de îmbunătățire în anii 2013 și 2014. În România, rata de activitate și rata de ocupare a forței de muncă continuă să fie printre cele mai scăzute din UE. Rata de ocupare a forței de muncă în special pentru grupa de vârstă 20-64 de ani, stagnând în 2013, după care, în al treilea trimestru din 2014, a crescut până la 67,4 %. Conform previziunilor, redresarea va continua în 2015 și 2016, pe baza creșterii mai puternice a PIB, comparativ cu anul 2014. Cu toate acestea, nivelul va rămâne în continuare sub media actuală UE de 69,8 %.

Chiar și în timpul crizei, șomajul s-a situat la un nivel relativ stabil. În România, rata șomajului a oscilat în jurul valorii de 7 % pentru o perioadă lungă de timp, inclusiv pe parcursul crizei. Această valoare este mai mică decât media grupului de țări cu caracteristici similare și a UE (graficul 6), însă România înregistrează și o rată de activitate mai scăzută. Rata șomajului a crescut în anul 2013 la 7,3 %, dar a scăzut din nou în 2014 la 6,7 % și se preconizează că aceasta va înregistra o oarecare scădere și în anii următori.

Finanțele publice

Pe măsură ce deficitul bugetar a urmat o traiectorie descendentă, dezechilibrele bugetare s-au atenuat treptat. Înainte de declanșarea crizei și în momentul culminant al acesteia, România înregistra un deficit de cont curent și un deficit bugetar similare, ambele de peste 8 % din PIB. Cu sprijinul a trei programe UE/FMI consecutive, România a reușit să ducă la scăderea deficitului bugetar la 1,8 % din PIB în 2014 (conform previziunilor Comisiei din iarna anului 2015). Aceasta ajustare a fost concentrată la începutul perioadei, însă a fost distribuită pe parcursul mai multor ani, înregistrându-se o reducere de la 8,9 % în anul 2009 la 5,5 % în 2011 și, respectiv, la 3,0 % în 2012, când a fost abrogată procedura aplicabilă deficitelor excesive. După un rezultat bun în 2013, această ajustare a încetinit în 2014. Se preconizează că în anul 2015 deficitul va fi de 1,5 % din PIB. Se estimează că valoarea a deficitului bugetar este în concordanță cu deficitul structural de 1,25 % din PIB, care se află în legătură cu obiectivul convenit în programul de asistență pentru balanța de plăți pentru România: atingerea obiectivului pe termen mediu de a înregistra un deficit de 1,0 % din PIB în termeni structurali, plus un „ajustor al fondurilor UE” de 0,25 % din PIB. Acesta din urmă reprezintă o alocare bugetară suplimentară ce urmează să fie utilizată pentru accelerarea semnificativă a absorbției fondurilor UE. Mai mult, România adoptă măsuri de întărire a guvernanței bugetare. Datoria publică a crescut foarte mult, de la 13,2 % din PIB în 2008 la 37,3 % din PIB în 2012, pe fondul scăderii producției și deficitelor bugetare ridicate. Se preconizează că datoria publică se va stabiliza în 2015-2016 la un nivel de aproximativ 39 % din PIB în urma reducerii deficitului și a redresării economice.

Mixul de politici fiscale s-a îmbunătățit de-a lungul anilor, dar politica fiscală este modificată în mod frecvent, iar colectarea veniturilor rămâne în continuare slabă. În ultimii ani, impozitele indirecte, precum accizele și TVA-ul, au căpătat o pondere mai mare în mixul de politici fiscale. Sarcina fiscală asupra costului forței de muncă a fost redusă în anul 2014 printr-o diminuare a contribuțiilor la asigurările sociale cu 5 puncte procentuale la toate nivelurile, după o creștere cu 3 puncte procentuale în anul 2009. Cu toate acestea, modificările frecvente ale politicii fiscale cauzează în continuare perturbări ale mediului de afaceri. Colectarea taxelor și impozitelor rămâne slabă, dar deficitul de încasare a TVA este cel mai mare din UE 27, reprezentând 44 % din PIB în 2012.

Există ineficiențe semnificative care afectează potențialul de creștere al României, în ceea ce privește cheltuielile. Uneori, proiectele de investiții finanțate la nivel național nu au o justificare economică, nu sunt pregătite temeinic și nu dispun de finanțare constantă. Absorbția fondurilor UE înregistrează întârzieri, fiind situată la numai 52,2 % din fondurile structurale și de coeziune disponibile la sfârșitul anului 2014. Creșterea capacității de investiții publice continuă să însemne o adevarată provocare. Acest lucru este cauzat, în principal, de gradul insuficient de trecere de la proiecte finanțate la nivel național, la proiecte cofinanțate cu fonduri UE. În ansamblu, din cauza deficiențelor existente la nivelul gestionării investițiilor publice, este afectată eficiența investițiilor publice. Atât cheltuielile cât și salariile din sectorul public se află în mod continuu sub control, însă grila salarială unificată în întregul sector public, nu a fost pusă în aplicare.

Hotărârile judecătorești și întreprinderile de stat generatoare de pierderi prezintă riscuri în ceea ce privește viitorul deficit bugetar. Hotărârile judecătorești care nu sunt prevăzute cu impact bugetar semnificativ au fost des întâlnite în ultimii ani. O adevărată provocare o reprezintă anticiparea eventualelor riscuri juridice care vor apărea în viitor. Unele întreprinderi de stat, precum și alte societăți reclasificate în sectorul administrației publice au contribuit, în mod esențial, la deficitul bugetar, ceea ce reflectă guvernanța corporativă precară și ineficiențele.

Datoria publică sustenabilă contribuie la condiții de finanțare confortabile, iar ajustarea bugetară continuă. În anul 2009, România nu a mai avut accesul la piețele financiare internaționale, necesitând asistență financiară din partea UE/FMI, dar l-a recăpătat rapid. Începând din anul 2011, România își finanțează pe deplin deficitul și datoria pe piețele financiare. În 2013, JP Morgan a inclus în indicele său pentru piețele emergente, obligațiunile de tezaur ale României. România a primit ratingul „investment grade” de la toate cele trei mari agenții de rating (tabelul 1), iar spread-urile la swapul pe riscul de credit (CDS) aflându-se încă la nivelul cel mai scăzut înregistrat de la mijlocul anului 2007 (graficul 8). Cu toate acestea, condițiile de piață s-au dovedit a fi sensibile la deteriorarea încrederii în piață. Ambele anunțuri ale Federal Reserve, în ceea ce privește reducerea treptată a măsurilor de relaxare cantitativă, precum și tulburările financiare produse în Turcia la începutul anului 2014 au avut un impact major și imediat asupra condițiilor de finanțare exercitând presiuni asupra cursului de schimb.

Sectorul financiar

Sectorul financiar al României se bazează pe bănci, 80 % dintre acestea fiind bănci cu capital străin. În ansamblu, instituțiile de credit dețin cea mai mare parte a activelor sistemului financiar (aproximativ 80 %) (Graficul 9). De exemplu, băncile cu capital austriac au dominat piața din 2000, fiind urmată de băncile franceze și elene.

Sectorul bancar din România a făcut față crizei economice și financiare, capitalizarea rămânând puternică. Pentru a sprijini sectorul bancar, nu au fost necesare măsuri de intervenție publică. Creditele neperformante au scăzut de la 22,6 % în martie 2014 la aproximativ 14 % în decembrie anul trecut. Utilizarea unei politici prudente de constituire de provizioane pentru pierderile din credite aplicată de autoritatea de supraveghere bancară, a dus la atenuarea riscurilor asociate unui nivel ridicat al creditelor neperformante.

Profitabilitatea băncilor este afectată de constituirea de provizioane pentru activele depreciate. În contextul costurilor de finanțare ridicate și al creșterii provizioanelor pentru pierderi din credite (în special pentru băncile cu capital elen și cipriot), profitabilitatea sectorului bancar a fost supusă în ultimii ani unor presiuni (Graficul 10). în 2013, după trei ani de pierderi, sectorul bancar a înregistrat un profit consolidat modest. În anul 2014, profitabilitatea băncilor a suferit din nou din cauza măsurilor aplicate pentru curățarea bilanțurilor bancare în cadrul planului de rezoluție a creditelor neperformante al Băncii Naționale a României. Astfel, sectorul a înregistrat o pierdere de 4,3 miliarde RON la sfârșitul lunii decembrie 2014, conform datelor preliminare.

Din cauza unor factori legați atât de ofertă, cât și de cerere, creșterea creditării rămâne modestă. Aflându-se în concordanță cu tendințele regionale, sistemul bancar din România a suferit în 2014 o scădere a nivelului de finanțare de la băncile-mamă, o reducere suplimentară a stocului creditelor, precum și o extindere a bazei de depozite locale, aceasta din urmă fiind rezultatul unei economisiri preventive realizate atât de întreprinderi cât și de gospodării. Pe fondul acestor evoluții, deficitul de finanțare a fost și el redus. Raportul depozite atrase/credite acordate a scăzut la puțin sub 100 % la sfârșitul lunii iulie 2014, pentru prima dată după aproape șapte ani, și la 91,4 % la sfârșitul lunii decembrie 2014. Reducerea efectului de levier al băncilor străine a continuat și în anul 2014. Băncile cu capital străin și-au păstrat expunerile față de România în cadrul inițiativei „Viena Cu toate acestea, începând din primăvara anului 2011, a avut loc o reducere ordonată și treptată a efectului de levier, expunerea acestor bănci reducându-se cu aproximativ 25 % din martie 2009 până în iunie 2014.

Desi, principalele vulnerabilități și provocări cu care se confruntă sectorul bancar au fost până acum combătute, elemente de vulnerabilitate continuă să existe. Principalele provocări se referă la: procesul de reducere a efectului de levier aflat în curs, dar care se desfășoară în mod ordonat; nivelul încă semnificativ al creditelor neperformante; inițiativele legislative care pot avea un impact negativ asupra stabilității sectorului financiar; ponderea substanțială a împrumuturilor în monede străine; și riscurile geopolitice care ar putea afecta băncile-mamă ale filialelor din România.

CAPITOLUL II

ANALIZA CANTITATIVĂ ȘI CALITATIVĂ A INSTRUMENTELOR DE PLASAMENT PE PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMÂNIA

Valorile mobiliare sunt titluri de creanță sau de proprietate care conferă titularului asupra unor entități ale societații emitente, anumite drepturi bine stabilite. Aceste valori sunt înscrisuri (documente de valoare) negociabile, care pot fi transformate în orice moment, în bani pe piața de capital. În sens restrâns, valorile mobiliare reprezintă acțiunile și obligațiunile emise de o societate comercială.

2.1. Instituții specifice pieței de capital în România

Piața de capital, fiind un mecanism complex, necesită existența anumitor instituții pentru funcționarea corectă și eficientă, fiecare având un rol distinct și bine determinat.

În cadrul desfășurării activității sale, bursa trebuie să răspundă unor trebuințe la nivel microeconomică (la nivelul firmelor ce-și desfășoară activitatea în țara respectivă), la nivel macroeconomic (la nivel de economie națională), precum și la nivel individual (pentru posesorii de titluri sau pentru deținătorii de economii disponibile pentru investiții)

Pe piața de capital din România funcționează următoarele instituții:

Organisme de autoreglementare (OAR);

Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM);

Asociația Națională Societăților de Valori Mobiliare (ANSVM);

Intermediarii de valori mobiliare (societățile de valori mobiliare);

Piața extrabursieră;

Bursa de Valori București;

Societatea RASDAQ;

Societăți de registru independent;

Societatea Națională de Compensare, Decontare și Depozitare (SNCDD);

Societăți de compensare, decontare și depozitare;

2.2. Acțiunile

Acțiunile sunt acele titluri de valoare emise de societățile comerciale. O acțiune reprezintă o parte din capitalul unei societăți, divizat în părți egale. Dividendele reprezintă veniturile obținute din acțiuni (și reprezintă cota parte din profiturile care nu sunt reinvestite, la care deținătorul de acțiuni este îndreptățit), iar acționari sunt acele persoanele care dețin acțiuni. În cazul în care deții acțiuni într-o societate, ai dreptul și la o cotă parte din valoarea societății respective, în situația în care aceasta face obiectul procedurii de lichidare. Acțiunile pot conferi sau nu drept de vot, ceea ce poate înseamna că acționarul poate să nu dețină dreptul de a vota cu privire la administrarea societății sau în cadrul Adunării Generale a Acționarilor (AGA).

Acțiunile sunt acele titluri care atestă un drept de proprietate asupra unei părți a capitalului social al societății emitente. Mai exact, proprietarul acțiunilor este, totodată și proprietarul unei părți din societatea emitentă, fiind o parte corespunzătoare cu numărul de acțiuni deținute.

Acțiunile reprezintă titluri financiare care sunt emise de o companie sau o societate comercială privind constituirea, mărirea sau restructurarea capitalului propriu. În literatura anglo-saxonă, noțiunea de „acțiune”este definită prin evidențierea a două elemente:

-"acțiunea" (engl. share), ca unitate a dreptului acționarului care reprezintă o parte indivizibilă, de valoare egală, din capitalul social al firmei emitente.

– "dreptul de acționar" (engl. stock), care exprimă drepturile deținătorului – acționar – asupra societății emitente fiind reprezentat printr-un document numit "certificat de acționar" (engl. stock certificate);

Asupra uneia sau mai multor acțiuni se poate purta un drept de acționar; acest dreptul poate fi transferat, în parte sau în totalitate, prin cumpărarea/vânzarea acțiunilor pe piața bursieră.

Din punctul de vedere al drepturilor pe care aceasta le conferă, acțiunile se împart în acțiuni preferențiale și comune. Acțiunile comune sunt cele mai cunoscute, deoarece oferă deținătorului lor legal: dreptul la vot în Adunarea Generală a Acționarilor, ceea ce înseamnă participarea efectivă la managementul (gestiunea) societății emitente (principiul consacrat în acest caz este: o acțiune (share) – un vot); dreptul la dividend, mai exact la o parte din profiturile distribuite ale societății respective. Fiindcă atât existența, cât și mărimea profitului depind de rezultatele financiare ale firmei, acțiunile se mai numesc și titluri cu venit variabil.

Firmele pot emite și acțiuni preferențiale, pe lângă acțiunile comune care dau dreptul la un dividend fix, fiind plătit înaintea dividendului pentru acțiunile comune; în schimb, ele nu oferă drept la vot.

Pentru firmă emisiunea de acțiuni reprezintă principala cale de mobilizare a fondurilor proprii, putându-se realiza în acest mod, atât constituirea societății, cât și ocazia majorării capitalului. Capitalul social este constituit din totalul acțiunilor emise de o firmă. La emisiune, acestea poartă o anumită valoare nominală sau paritară (engl. face value), care rezultă din împărțirea capitalului social la numărul de acțiuni. De exemplu, o societate cu un capital de 10 milioane de dolari poate să emită 100.000 de acțiuni având valoarea nominală de 100 $.

Stocul deținut de un investitor este materializat în certificatul de acțiuni, fiind indicat numele companiei emitente, al valorii nominale, numărul de acțiuni emise și numărul de acțiuni asupra cărora poartă certificatul.

În momentul de față, acțiunile societăților românești cotate se tranzacționează pe două piețe organizate: Societatea de bursă Rasdaq și Bursa de Valori București.

2.3. Obligațiunile

Obligațiunile sunt acele titluri de creanță prin care emitentul autorizat se împrumută de la deținătorii de obligațiuni fiind obligat să ramburseze valoarea obligațiunii și dobânda aferentă (numită cupon) la o dată viitoare denumită scadență. Obligațiunea reprezintă un împrumut sub forma unui titlu de valoare, dar având o altă denumire: emitentul de obligațiuni fiind echivalentul debitorului, deținătorul de obligațiuni, echivalentul creditorului, iar  cuponul reprezintă dobânda. În momentul în care cumperi obligațiuni, mai exact, împrumuți bani unui emitent care poate fi o o societate comercială sau o autoritate publică. În contul acestui împrumut, emitentul va plăti o anumită rată a dobânzii pe toată durata de viață a obligațiunii (până la scadență), iar la scadență se va returna și valoarea obligațiunii. Atât obligațiunile, cât și acțiunile sunt titluri transferabile, diferența dintre cele două este aceea că acționarii sunt deținătorii unei cote parte din societatea respectivă, iar deținătorii de obligațiuni sunt creditori ai societății emitente. Tipurile de obligațiuni pentru care poți opta pe piața de capital din România sunt: obligațiunile municipale, internaționale și corporative. Obligațiunile coporative sunt acele obligațiuni emise de societățile comerciale. Obligațiunile municipale sunt titluri de creanță emise de autoritățile regionale, locale sau de alte organisme guvernamentale pentru a atrage fonduri cu utilitate publică. Obligațiunile internaționale sunt obligațiunile emise într-un anumit stat de către entități din afara statului respectiv.

Obligațiunile reprezintă acel titlu de creanță asupra societății emitente. Mai concret, societatea emitentă are nevoie la un anumit moment de un împrumut și emite astfel, obligațiuni. Cumpărătorii obligațiunilor împrumută societatea emitentă cu suma pe care au plătit-o pentru cumpărarea obligațiunilor.

Obligațiunile nu conferă aceleași drepturi ca acțiunile, dar posesorul lor beneficiază de o dobândă periodică fixă (din acest motiv, obligațiunile se numesc și valori mobiliare cu venituri fixe), iar la expirarea perioadei de împrumut, beneficiază de rambursarea sumei plătite pentru cumpărarea obligațiunilor. Există mai multe tipuri de obligațiuni, după modul de răscumpărare și de plată a dobânzii, garanții, etc.

În țara noastră obligațiunile au fost rar utilizate de către agenții economici, datorită instabilității mediului economico-financiar.

Deosebirile principale dintre acțiuni și obligațiuni sunt prezentate în tabelul următor.

Tabelul 2

2.4. Instrumente derivate

Instrumentele financiare derivate sunt acele contracte financiare a căror valoare este determinată de fluctuațiile activului suport care poate fi rata dobânzii, rata de schimb o acțiune, un indice bursier,etc. Aceste instrumente pot fi folosite pentru a administra riscurile, pentru a reduce costurile sau pentru a crește profitul. Instrumenetele financiare derivate utilizate cel mai frecvent sunt opțiunile și contractele futures. Opțiunile și contractele futures sunt acele contracte standartizate care fac referire la cumpărarea sau vânzarea unui anumit activ suport la o dată viitoare și la un preț stabilit. Data viitoare este denumită data livrării sau data decontării finale. Prețul stabilit se numește prețul futures. Prețul activului suport la data livrării se numește preț de decontare. Un contract futures oferă deținătorului obligația de a vinde sau cumpăra, iar în cazul opțiunii, deținătorul, are dreptul, dar nu și obligația de a cumpăra sau vinde. Astfel spus, deținătorul unei opțiuni poate exercita contractul, în timp ce părțile implicate într-un ”contract futures” sunt obligate să exercite contractual la data decontării.

Acțiunile și obligațiunile sunt singurele instrumente tranzacționate în țara noastră la acest moment. Totuși, noua legislație a pieței de capital stabilește cadrul legal pentru implementarea unor noi operațiuni și instrumente în țara noastră, precum: vânzările în absență, contractele de report, conturile în marjă, tranzacționarea drepturilor și a opțiunilor pe acțiuni, etc.

Formarea și dezvoltarea pieței de capital în România și constituirea formelor organizate ale acesteia (Bursa de Valori București și Societatea de Bursă Rasdaq) reprezintă componente principale ale procesului de restructurare a economiei. Aceste procese de constituire și dezvoltare a unei piețe de capital în țara noastră sunt strâns legate de procesul de privatizare a întreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de activitate: industrie,transporturi, agricultură, comerț, alimentație publică, etc. Apariția unor firme noi cu capital particular, cu sau fără participare străină, concură la accelerarea procesului de creare a unei veritabile piețe de capital.

Prin intermediul Programului de Privatizare în Masă (PPM) s-a realizat privatizarea a peste 5000 de societăți comerciale cu capital din stat, prin distribuirea unei părți a capitalului acestora, în mod gratuit, către populație prin intermediul certificatelor de acționar. Acest proces continuă prin vânzarea capitalului social rămas în proprietatea statului, gestionat de către Fondul Proprietății de Stat (FPS), prin diferite metode precum: oferta publică, prin intermediul formelor organizate ale pieței de capital (bursa de valori și piața extrabursieră),vânzarea de acțiuni prin licitație publică, etc. Cotarea unor societăți noi cu capital integral privat (Impact București, Banca Transilvania, Banca Turco-Română, Agras București) s-a realizat într-un ritm mai lent.

Constituirea și funcționarea pieței de capital precum și a piețelor din țara noastră sunt reglementate de Ordonanța de Urgență 28/2002 (ce înlocuiește Legea 52/1994). Administrarea, punerea în aplicare, precum și supravegherea și respectarea prevederilor legii 52 se realizează de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate cu personalitate juridică, administrativă autonomă, subordonată Parlamentului.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ

BURSA DE VALORI BUCUREȘTI.

TRANZACȚIONAREA DE ACȚIUNI ALE

BĂNCII TRANSILVANIA LA BVB

3.1. Bursa de valori București. Scurt istoric

Prin întemeierea burselor de comerț, anul de început al activității bursiere în țara noastră este anul 1839, deschiderea oficială a Bursei de Valori București (BVB) având loc la data de 1 decembrie 1882, cota bursei apărând după o săptămână a aparut, fiind publicată în Monitorul Oficial. Evenimentele social-politice ale vremii, precum răscoala din 1907 și războiul balcanic 1912-1913, au afectat activitatea bursei de-a lungul existenței acesteia, bursa fiind închisă ulterior pe perioada primului război mondial. A urmat o perioadă de șapte ani de creșteri spectaculoase după redeschiderea acesteia, după care o perioadă similară de șapte ani de scădere accelerată. În anul 1941 se întrerupe activitatea Bursei de Efecte, Acțiuni și Schimb, moment în care erau cuprinse la cota bursei acțiunile a 93 de societăți și 77 de titluri cu venit fix (tip obligațiuni).

Constituită ca o instituție publică non-profit, Bursa de Valori București și-a desfășururat activitatea pe principiul autofinanțării, scopul acesteia fiind oferirea unui cadru organizat și legal pentru întâlnirea cererii cu oferta de capital pe termen mediu și lung.

La data de 1 aprilie 1995 Bursa de Valori Bucuresti a fost reînființatǎ pe baza Deciziei nr. 20/21.04.1995 a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare(CNVM).

Bursa de Valori București și-a început activitatea în mod efectiv după aprobarea de către CNVM a Regulamentelor și Procedurilor de funcționare și operare, primele tranzacții fiind realizate în incinta pusă la dispozție de Banca Națională a României, la data de 20 noiembrie 1995. Societățile de valori mobiliare membre ale Asociației Bursei, în cadrul primei ședințe de tranzacționare, au putut negocia 905 acțiuni a 6 societăți comerciale cotate.

Rolul Bursei de Valori Bucureși, îndeplinit de aceasta, potrivit site-ului oficial, este de contribuire la creșterea lichiditǎții valorilor mobiliare prin concentrarea în piațǎ a unui volum cât mai mare de valori mobiliare, de furnizare a unei piețe organizate pentru tranzacționarea valorilor mobiliare, de contribuire la formarea unor prețuri care sǎ reflecte în mod corespunzǎtor relația cerere-ofertǎ, precum și de diseminare a acestor prețuri cǎtre public.

Principiile Bursei de Valori București

Accesibilitatea, informarea, etica pieței și neutralitatea sunt principiile care guverneazǎ aceastǎ instituție ca piațǎ organizatǎ de valori mobiliare.

Angajamentul de a asigura accesul egal al societǎților membre și, respectiv, a societǎtilor emitente listate la Bursǎ, pe care și-l asumǎ Bursa constituie accesibilitatea, aceasta fiind totodată obligatǎ sǎ asigure permanent suficientǎ informație agenților de bursǎ și investitorilor, despre societǎțile tranzacționate și despre prețurile valorilor mobiliare emise de acestea.

Asigurarea cǎ piața valorilor mobiliare funcționeazǎ într-un mod care sporește încrederea utilizatorilor, autoritǎților și publicului larg în general, constituie etica pieței

Neutralitatea are în vedere principiul potrivit căruia Bursa se angajează să acționeze neutru și să-și mențină integritatea în relația cu toți participanții la piață, precum și cu alte instituții sau organizații care supravegheazǎ sau opereazǎ în piața de capital.

Misiunea Bursei de Valori București

Asigurarea și promovarea unei piețe eficiente, atractivă și compatibilă cu standardele europene, cu reguli corecte, care să devină un factor de influență a tendințelor economice și instituționale și să se constituie într-un mediu de dezvoltare și initiațivă antreprenorială prin oferirea de servicii, mecanisme și norme pentru mobilizarea, atragerea și alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiții de transparență și siguranță, constituie misiunea Bursei.

Domeniul de activitate

Obiectul principal de activitate al BVB constă în activități conexe obiectului principal de activitate și prevăzute de reglementările CNVM, precum și administrarea piețelor de instrumente financiare. Domeniul principal de activitate a Societății este Activități auxiliare ale instituțiilor financiare, COD CAEN grupa 661.

Administrarea piețelor financiare constituie activitatea principală, constând în asigurarea cadrului tehnic, de supraveghere și reglementare necesar desfășurării operațiunilor pe piețele reglementate pentru instrumente financiare și sistemele alternative de tranzactionare, pe principiile transparenței, legalității și integrității pieței.

Bursa de Valori București administrează o piață reglementată la vedere împarțită în titlurile de credit (obligațiuni corporative, municipale și de stat emise de entități din România și obligațiuni corporative internationale), titlurile de capital (acțiuni și drepturi emise de entități din România și internaționale), organismele de plasament colectiv (acțiuni și unități de fond emise de organisme de plasament colectiv), produse structurate (certificate și warante); o piață reglementată la termen pe care se tranzacționează contracte futures pe acțiuni, indici și diferențe de curs valutar; Piața Rasdaq pe care se tranzacționează drepturi și acțiuni emise de entități din România; un sistem alternativ de tranzacționare, ATS, denumit CAN (Companii și Acțiuni Noi).

3.2. Funcționarea Bursei de Valori București

Cu sprijinul autorităților canadiene, la înființarea bursei, s-a luat decizia ca sistemul de tranzacționare STEA (Sistemul de Tranzacționare Electronică Automată) să fie adaptat condițiilor specifice României, iar specializarea personalului să se realizeze în instituții similare din Canada.

Decizia șn cauză a avut ca efect crearea unui sistem compatibil cu marile burse, extrem de performant și de bine integrat în privința funcționalităților oferite.

În cadrul Bursei de Valori București sunt reglementate executarea ordinelor și tranzacțiilor, membrii bursei, documentația minimă și forma ei, condițiile de accedere la tranzacționare, evidențierea contabilă a operațiunilor bursiere în nume propriu și în numele clienților, nivelul de capitalizare minim și volumul maxim permis al operațiunilor, depozitarea, compensarea și decontarea tranzacțiilor.

Înscrierea la cota Bursei. Cota BVB este structurată pe următoarele sectoare:

sectorul valorilor mobiliare emise de către persoane juridice române;

categoria a II-a sau categoria de bazǎ

categoria I

categoria plusului de transparentǎ, denumita și Categoria PLUS

sectorul obligațiunilor și a altor valori mobiliare emise de către stat, județe, orașe, comune, de către autorități ale administrației publice centrale și locale și de către alte autorități;

sectorul internațional.

Menținerea la Cota Bursei. Emitenții valorilor mobiliare, pentru menținerea la Cota Bursei, trebuie să realizeze furnizarea informațiilor cerute de Bursă, respectiv să achite comisionul de menținere, informând permanent și pe deplin publicul atât despre evenimentele importante cât și despre deciziile ce pot afecta prețul valorilor mobiliare.

3.3. Indicii Bursei de Valori București

Indicii bursieri evidențiază mișcarea generală a cursurilor acțiunilor pe piață, aceștia fiind, în esență, o măsură a dinamicii valorice a unui grup reprezentativ de acțiuni sau a tuturor acțiunilor ce cotează la bursă.

a. Indicele BET (Bucharest Exchange Trading)

Primul indice dezvoltat de BVB, indicele BET reprezintă indicele de referință al pieței de capital, fiind creat, în primul rând, în scopul reflectǎrii tendinței de ansamblu a prețurilor corespunzǎtoare celor mai lichide și active 10 societǎți tranzacționate în cadrul BVB. Aceste societǎți sunt selectate exclusiv din cadrul societǎților listate la Categoria I a Bursei de Valori București, aplicându-se totodatǎ și criteriul diversificǎrii activitǎții societǎților respective.

Un alt scop pentru care a fost creat acest indice a fost furnizarea unei baze adecvate pentru tranzacționarea instrumentelor derivate pe indici (index opus și contracte futures) pentru a asigura mecanisme de acoperire a riscului pentru investitori.

b. Indicele BET – C (Bucharest Exchange Trading Indice Compozit)

Apariția indicelui compozit BET – C a fost determinată de necesitatea unei reprezentări complete a evoluției prețurilor tranzacționate la Bursa de Valori București, necesitate impusǎ și de creșterea numǎrului de societǎți listate la BVB. Acesta reflectă evoluția prețurilor tuturor companiilor listate pe piață reglemetată BVB, Categoria I și II, cu excepția SIF-urilor. BET-C este un indice de preț ponderat cu capitalizarea de piață a companiilor din componenta sa.

c. Indicele BET – FI (Bucharest Exchange Trading – indice sectorial pentru fonduri de Investiții)

BET – FI reflectǎ tendința de ansamblu a prețurilor fondurilor de investiții tranzacționate în cadrul Bursei de Valori București. Ponderarea companiilor în indice se face cu capitalizarea free floatului acestora. Metodologia BET-FI permite folosirea acestuia ca activ suport pentru derivate și produse structurate .

d. Indicele BET-XT®(BUCHAREST EXCHANGE TRADING EXTENDED INDEX

BET-XT este un indice blue-chip și reflectă evoluția prețurilor celor mai lichide 25 de companii tranzacționate în segmentul de piață reglementată, inclusiv SIF-urile, ponderea maximă a unui simbol în indice fiind de 15%. Metodologia sa permite acestuia să constituie drept activ suport pentru instrumente financiare derivate și produse structurate.

e. Indicele BET-NG® (BUCHAREST EXCHANGE TRADING ENERGY & RELATED UTILITIES INDEX)

BET-NG este un indice sectorial ce urmarește miscarea prețurilor acțiunilor companiilor tranzacționate pe piața reglementată BVB, al caror domeniu de activitate principal este asociat cu sectorul economic energie și utilitațile aferente acestuia. Ponderea maximă a unui simbol în indice este de 30%. Metodologia sa permite acestuia să constituie drept activ suport pentru instrumente financiare derivate și produse structurate.

f. Indicele: ROTX® (Romanian Traded Index)

Calculat în RON, EUR și USD, și diseminat în timp real de Bursa de Valori din Viena (Wiener Borse AG), ROTX este proiectat ca un indice tranzacționabil și poate fi folosit ca activ suport pentru produse derivate și structurate. Este un indice de preț ponderat cu capitalizarea free floatului și reflectă în timp real miscarea acțiunilor ‘blue chip’ tranzacționate la Bursa de Valori București (BVB).

3.4. Evoluția Bursei de Valori București în anul 2015

BVB este cel mai mare operator de piață din România și este o bursă de talie medie în regiune. Domeniul principal de activitate al Companiei este administrarea piețelor financiare. Înființată în baza Deciziei CNVM nr. 20/1995, Bursa de Valori București a fost constituită ca o instituție de utilitate publică, non-profit, în anul 2005 devenind societate pe acțiuni, acțiunile bursei fiind admise la tranzacționare pe piața principală a BVB pe 8 iunie 2010.

Capitalizarea BVB a crescut cu numai 8,07% față de anul precedent, însă numai 18% din acțiunile listate la BVB au înregistrat creșteri, în timp ce 82% au înregistrat scăderi de preț față de anul anterior, astfel că anul 2015 nu a îndeplinit așteptările privind reluarea durabilă a creșterilor pe piața de capital.

Evenimentele majore ale anului 2015 nu au adus o revenire a unei activități susținute, astfel că piața de capital a înregistrat un an de scădere în 2014, după stagnarea din 2013 și revenirile parțiale din 2012. După un început încurajator, în care câștigurile au urcat și la 15% pe maximele din martie și aprilie, toți indicii bursieri au înregistrat scăderi în 2014 față de 2013.

Indicele BET

Graficul 11

Sursa: BVB (date prelucrate)  

Calculat pe baza celor mai importante zece acțiuni listate pe piața reglementată a BVB, indicele BET a încheiat anul 2014 cu o scădere de 17,7%, acesta fiind cel de-al 3 an complet de scădere din istoria indicelui (după -50,2% în 1998 și -70,5% în 2008).

Indicele BET – C (Bucharest Exchange Trading Indice Compozit)

Graficul 12

Graficul 13 (Sursa BVB)

Indicele BET-C a coborât cu 15,74% în 2014.

Indicele BET – FI

Graficul 14

De asemenea, indicele societăților de investiții (SIF-uri), BET-FI, a pierdut în 2014 12,01%.

Indicele BET-XT

Graficul 15 (Sursa: BVB )

BET-XT (calculat pe baza prețurilor a 25 de companii importante) a pierdut în 2014, 13,8%;

Indicele BET-NG®

Graficul 16

Sursa: BVB

Iar indicele sectorului energetic BET-NG a încheiat anul 2014 cu -20,7%

Indicele: ROTX®

Graficul 17

Sursa: BVB

Pe piața reglementată, lichiditatea totală a crescut în 2014, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a atins 9,9 miliarde lei (2,3 miliarde euro), față de 5,6 miliarde lei în 2013, 5,1 miliarde în 2012, respectiv 7,0 miliarde în 2011. Creșterea, însă, se bazează într-o măsură foarte mare pe tranzacții cu acțiuni Fondul Proprietatea (FP), a căror lichiditate a înregistrat o pondere de 52% din valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiuni din 2014; fără tranzacțiile cu acțiuni FP, lichiditatea totală a pieței reglementate a BVB ar fi fost de numai 4,8 miliarde lei, sub nivelul din ultimii ani.

38 milioane lei în 2014 a fost valoarea medie zilnică a tranzacțiilor cu acțiuni pe piața reglementată a BVB, față de 22 milioane în 2013 și 20 milioane în 2012, iar numărul intermediarilor autorizați pe piața reglementată a BVB la sfârșitul anului 2014 a scăzut la 61, față de 65 în 2013, 71 în 2012 și 76 în 2011.

3.5. Încheierea de an 2014 al Bursei de Valori București

Pe anul 2014, rezultatele financiare ale Bursei de Valori București SA (BVB) indică o creștere de 66,5 % a cifrei de afaceri comparativ cu anul 2013. Influența cea mai mare asupra rezultatelor financiare, pe plan operațional, a avut-o creșterea activității de tranzacționare pe aproape toate segmentele administrate de către BVB. Pe plan financiar, rezultatul operațional realizat a fost influențat pozitiv de încasarea dividendelor aferente anilor 2012 și 2013 de la Depozitarul Central.

Datorită realizării unor venituri mai mari din activitatea de tranzacționare, cifra de afaceri a BVB a crescut în 2014 până la 21,74 mil. lei, relativ la anul 2013, respectiv 13,06 mil.lei, din înregistrarea de noi participanți, din activitatea de admitere și menținere la tranzacționare a emitenților și din vânzarea de informații bursiere.

În anul 2014, trendul de creștere al cheltuielilor operaționale fiind mai mic decât cel al veniturilor operaționale, acestea cumulând 15,35 mil. lei, relativ la anul 2013, respectiv 12,90 mil.lei. Totodată s-au înregistrat scăderi ale nivelului cheltuielilor de funcționare și ale celor asociate personalului permanent, respectiv creșteri ale cheltuielilor pentru activitățile de marketing, alte taxe și servicii prestate de terți.

În anul 2014, BVB a înregistrat o creștere a profitului operațional de peste 21 de ori până la 6,39 mil. lei, relativ la anul 2013, respectiv 0,30 mil.lei. La nivelul aceluiași an, 2014, pe baza rezultatului în creștere din activitatea operațională și din cea financiară, profitul net a urcat cu 197%, până la 16,96 mil. lei, în anul 2010 acesta fiind de 5,71 mil.lei.

2013 2014 2013 2014

3.6. Locul Bursei de Valori București în topul creșterilor în lume

Studiile efectuate au arătat că piața de capital este într-o etapă de refacere, deși era relativ greu de crezut ca bursa autohtonă să aibă creșteri de 10% pe lună, investitorii considerând-o dintr-odată o piață subevaluată și fară prea mari riscuri.

Portofoliile de acțiuni ale investitorilor au marcat creșteri în decurs de două luni de 21%, aproximativ atât cât aduce de regulă bursa de la București într-un an bun, anul 2015 dovedindu-se a fi excepțional pentru investiții.

“Majoritatea surselor de bani au fost direcționate spre acțiunile foarte lichide din cadrul indicelui BET, lucru care arată că au fost investitori străini și investitori de calibru de pe plan intern care au prins curaj. Motivația de cumparare a fost în primul rând că percepția asupra riscului s-a temperat și din punct de vedere fundamental, foarte multe acțiuni erau mult subevaluate la inceputul anului. În momentul de față, nivelul multiplului de profit la nivelul bursei cu profiturile estimate pe 2015 este de 8,7 față de 10-11 în cazul altor burse din regiune, iar dintr-o abordare regională piața autohtonă pare mai atractivă”, spune Mihai Alexa, analist la firma de intermediere Broker Cluj.

Având în vedere că de fiecare dată când bursa a crescut a urmat o evoluție bună a economiei, poate să fie de bun augur și pentru economie în 2015.

Bursa românească s-a plasat în acest an, conform unui top al creșterilor la nivel mondial, pe locul patru dintr-un total de 78 de burse internaționale, potrivit firmei de brokeraj britanice Bespoke Invest.

Aprecieri mai mari nu au avut loc anul acesta decât pe bursele din Venezuela (37%), Vietnam (26,3%) și pe cea din Rusia, care a urcat cu 21,7% în același interval.

3.7. Tranzacționarea de acțiuni ale Băncii Transilvania la BVB

3.7.1. Istoric

Date de identificare. Banca Transilvania are sediul în Cluj-Napoca, B-dul Eroilor, nr. 36, cod 3400, județul Cluj, telefon: 064-194.567, fax: 064-198.832, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj sub numărul: J12/4155/16.02.1993, codul fiscal este 5022670.

Banca Transilvania a debutat în activitate în urmă cu 20 de ani, la Cluj-Napoca, din inițiativa unor oameni de afaceri din Cluj, ideea fiind de creare a unei bănci locale, un brand de Cluj. Consolidarea poziției Băncii Transilvania a fost determinată de spiritul antreprenorial al fondatorilor săi, banca orientându-și inițial activitatea spre sectorul IMM și, datorită cererii pieței, în scurt timp aceasta începând să se dedice și domeniului retail. Banca Transilvania a devenit șn anul 1997 prima instituție bancară din România cotată la Bursa de Valori București, fiind cea mai mare instituție bancară cu capital majoritar românesc.

Atractivitatea acțiunilor Băncii Transilvania s-a datorat în principal dezvoltării accelerate a companiei, caracterizată de creșterea continuă a activității și de obținerea de rezultate financiare tot mai bune. Banca Transilvania a reușit să atragă atenția investitorilor înca din momentul listării la bursă, răsplatindu-le an de an fidelitatea prin randamente ridicate și înscriindu-se astfel în categoria investitorilor care s-au dovedit câștigători în timp.

Instituție financiară cu reprezentare națională, având peste 500 de unități, Banca Transilvania se numără printre primele bănci din România, în funcție de active. Are un capital majoritar românesc, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care deține15% din capitalul social, este acționar semnificativ. Conform unui studiu realizat în 2014, Banca Transilvania se numără printre cele mai cunoscute 5 branduri din România, din categoria bănci-asigurări.

Activitatea Băncii Transilvania este organizată pe patru linii principale de afaceri – persoane fizice, IMM, companii mari, respectiv Divizia pentru Medici – pentru care banca are produse și servicii specifice, precum și un personal dedicat.

3.7.2. Tranzacționarea acțiunilor Băncii Transilvania la BVB

Conform înștiințării S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. București, s-a procedat la operarea în Registrul Acționarilor S.C. BANCA TRANSILVANIA S.A Cluj (simbol: TLV) gestionat de S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A București, prin majorarea capitalului social conform Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare Nr. 3474/16.12.2014.

Noile caracteristici sunt următoarele:

CAPITAL SOCIAL: 1.086.337.883,00 lei;

NUMAR ACȚIUNI: 1.086.337.883;

VALOARE NOMINALĂ: 1,00 lei/ acțiune.

Achiziționând pe bursă acțiuni TLV care reprezintă 9,7068% din capitalul social al BT, Banca Transilvania a luat notă de faptul că Bank of Cyprus Public Company Limited, cu sediul în Nicosia, a devenit unul dintre acționarii săi, investiția în acțiunile TLV fiind un semn de încredere în bancă, în managementul, în strategia și în viitorul BT.

Cu ajutorul acționarilor și al partenerilor săi strategici, BERD și IFC Banca Transilvania își va continua planurile stabilite de a fi, și de acum înainte, o instituție bancară cu capital românesc și unul dintre cei mai importanți jucători de pe piață.

Acțiunile Băncii Transilvania (TLV) au intrat de nou în atenția investitorilor după ce au facut în săptămâna anterioară (respectiv la data de 23.04.2015) obiectul unor tranzacții în valoare de 102 mil. lei (24 mil. euro), prin care și-au schimbat proprietarul 4% din capitalul băncii.

Transferurile s-au realizat cu jumatate de oră înainte de închiderea ședinței de ieri pe segmentul de piața "Deal" unde se realizează de obicei tranzacțiile mari negociate în prealabil între două părți. Până la închiderea ediției nu apăruseră informații privind identitatea investitorilor care au realizat tranzacțiile. Tranzacțiile au fost realizate la prețul de 2,4 lei/acțiune, cu 11,6% peste prețul de închidere de pe Bursă, evaluând banca la peste 600 mil. euro. "Aceste tranzacții nu ne aparțin. Nu le-am realizat noi", a declarat Rares Nilas, directorul general al BT Securities, firma de brokeraj a Băncii Transilvania.

BT Securities a intermediat în august și septembrie vânzarea unei participații de circa 3% din TLV de către Claudiu Silaghi, unul dintre membrii Consiliului de Administrație, pentru 13 mil. euro. Cumpărătorii au fost atunci investitori instituționali străini, potrivit informațiilor din piață. Principalii acționari ai băncii sunt BERD, cu 15% din acțiuni, Horia Ciorcilă, președintele băncii cu 5%, în timp ce trei SIF-uri dețin împreuna circa 14,5%. Banca Transilvania avea la sfârsitul lunii mai 2015 active de 4,3 mld. euro și un profit la nouă luni de 11,3 mil. euro.

Graficul 18: Evoluția prețului acțiunilor BĂNCI TRANSILVANIA S.A. (TLV),

cotate la Bursă, în ultimul an

CAPITOLUL IV

ANALIZA RISCULUI ASOCIAT INSTRUMENTELOR DE PLASAMENT PE PIAȚA DE CAPITAL DIN ROMANIA

-MODELUL SHARPE

Cele mai multe active financiare sunt păstrate ca parte a unui portofoliu (combinație de active), și nu izolat. Băncile, fondurile de pensii, societățile de asigurări și alte instituții financiare sunt obligate prin lege să păstreze portofolii diversificate deoarece un activ reprezentând o parte a unui portofoliu este, în general, mai puțin riscant decât același activ izolat. Înșiși investitorii individuali (cum ar fi cei ale căror proprietăți în titluri de valoare constituie o parte semnificativă a averii) păstrează, de regulă, portofolii și nu acțiuni ale unei singure firme. Astfel, sunt importante rentabilitatea și riscul portofoliului, iar faptul că o anumită acțiune crește sau scade nu este foarte important din punct de vedere al acestuia. Desigur, riscul și rentabilitatea unui titlu individual trebuie analizate din punct de vedere al modului cum titlul respectiv afectează riscul și rentabilitatea portofoliului în care există.

4.1. Rentabilitatea și riscul portofoliului

4.1.1. Rentabilitatea portofoliului

Rp reprezintă media ponderată a rentabilității estimate a acțiunilor individuale din portofoliu, având ponderile pj.

Rentabilitatea portofoliului se va afla, în mod necesar, între limitele privind cea mai bună și cea mai slabă rentabilitate a titlurilor care compun portofoliul.

4.1.2. Riscul portofoliului

Atunci când se vorbește despre risc apar avantajele diversificării unui portofoliu. Ca urmare a compensării variațiilor contrare ale rentabilității unor titluri poate fi diminuat riscul unui portofoliu, acesta depinzând astfel de numărul de titluri care îl compun. Totodată, structura portofoliului este semnificativă:

– dacă titlurile au ponderi relativ egale în compunerea portofoliului (riscul acestuia este mai mic decât atunci când o acțiune deține 90% din portofoliu, iar celelalte acțiuni ocupă restul de 10%).

– un portofoliu compus din acțiuni ale unor societăți recunoscute va fi mai puțin riscant decât un portofoliu ce cuprinde titluri ale unor societăți mici și care nu cotează la bursă. Un portofoliu diversificat pe mai multe ramuri economice va fi de asemenea mai puțin riscant decât portofoliul care cuprinde titluri dintr-o singură ramură.

În sinteză, riscul unui portofoliu depinde de trei factori:

gradul de independență a variațiilor acțiunilor între ele;

riscul fiecărei acțiuni incluse în portofoliu;

numărul de titluri din portofoliu.

Riscul acestui portofoliu poate să rezulte din următoarea matrice a dispersiilor (ii) și a covariațiilor (ij) rentabilităților titlurilor componente:

Riscul portofoliului de “n” titluri reprezintă deci suma tuturor combinațiilor posibile între variațiile de rentabilitate ale titlurilor componente (inclusiv propriile dispersii), în funcție de ponderile de participare a titlurilor la compunerea portofoliului.

Corelația (ij) este definită ca tendința a două variabile de a evolua împreună. În raport cu coeficientul de corelație ij, între două titluri se pot identifica trei tipuri de corelație extremă: pozitivă, zero și negativă.

Corelația strict pozitivă (ij = 1) presupune ca unei creșteri a rentabilității primului titlu “i” să îi corespundă o creștere în aceeași măsură a rentabilității celui de-al doilea titlu “j”. Riscul unui portofoliu format din aceste două titluri total dependente unul de celălalt este cel mai mare.

Corelația nulă (ij = 0) presupune ca rentabilitățile celor două titluri să varieze în timp total independent. Absența vreunei corelații face ca riscul portofoliului să se diminueze.

Ca urmare a diminuării riscului portofoliului de titluri independente, există o combinație optimă între titlurile componente care conduce la portofoliul cu varianță minimă absolută(PVMA).

Corelația strict negativă (ij = -1) este aceea în care creșterea rentabilității titlului “i” este însoțită de o scădere în egală măsură a rentabilității titlului complementar “j”. Riscul unui astfel de portofoliu de titluri, total dependente negativ este cel mai mic. Combinația optimă a celor două titluri conduce chiar la risc zero al portofoliului.

Găsirea celei mai performante combinații de titluri la un nivel de risc dat, respectiv cel pe care investitorul este dispus în mod subiectiv să și-l asume constituie obiectivul urmărit în gestiunea eficientă a portofoliului, ceea ce conduce la identificarea “frontierei eficiente și a portofoliului cu varianță minimă absolută”.

Mulțimea portofoliilor dominante, pornind de la cel cu risc minim (PVMA) pentru investitorul cu aversiune la risc și ajungând la cel cu rentabilitatea cea mai ridicată dar și cu riscul cel mai mare (i), formează ceea ce se cheamă frontiera eficientă.

În raport cu aversiunea sau cu preferința pentru risc, investitorul se va plasa pe frontiera eficientă și va investi în portofoliul care-i va aduce rentabilitatea dorită (scontată), maximă pe unitatea de risc asumat.

4.1.3. Riscul de firmă și riscul de piață

Riscul unei acțiuni are două componente, riscul de piață și riscul de firmă.

Riscul de firmă este cauzat de acțiuni în justiție, greve, succesul sau insuccesul programelor de marketing, câștigul sau pierderea unor contracte majore și alte evenimente care au loc în cadrul firmei respective. Efectele acestor evenimente asupra portofoliului pot fi eliminate prin diversificare – evenimentele nefavorabile dintr-o firmă vor fi compensate de evenimentele favorabile dint-o altă firmă.

Riscul de piață, pe de altă parte, se referă la război, inflație, recesiuni și variații ale ratei dobânzii. Acești factori afectează toate firmele simultan. Deoarece toate firmele sunt afectate în aceeași direcție de către acești factori, acest tip de risc nu poate fi eliminat prin diversificare.

Riscul total al unei acțiuni este suma între riscul de firmă și riscul de piață.

Un titlu ar putea fi destul de riscant dacă ar fi păstrat individual, dar dacă cea mai mare parte a riscului poate fi eliminată prin diversificare, riscul relevant al acelui titlu, reprezentat de contribuția titlului la riscul portofoliului, poate fi mic.

4.2. Coeficientul “beta”

Tendința unui titlu de valoare de a varia împreună cu piața este reflectată de coeficientul beta, .

O acțiune cu un risc mediu se definește ca o acțiune care tinde să varieze în sus sau în jos, în pas cu variația pieței măsurată de un indice. O astfel de acțiune va avea, prin definiție, un egal cu 1, ceea ce indică faptul că, în general, dacă piața crește cu 10% , acea acțiune va crește și ea cu 10%.

Cele mai multe acțiuni au cuprins între 0,5 și 1,5 iar valoarea medie a coeficientului beta pentru toate acțiunile este , prin definiție1.

Coeficientul beta și, deci, riscul unui portofoliu este o medie ponderată a coeficienților beta corespunzători titlurilor din acel portofoliu.

De aceea, dacă se adaugă o acțiune cu un coeficient beta mai mare decât media la un portofoliu de risc mediu, atunci coeficientul și deci riscul portofoliului vor crește și invers. Astfel, dacă coeficientul beta al unei acțiuni măsoară contribuția acesteia la riscul portofoliului pieței, coeficientul beta este o măsură adecvată a riscului acelei acțiuni.

Investitorii vor solicita o anumita rată a rentabilității, în funcție de beta, pentru a compensa riscul pe care și-l asumă. Linia pieței capitalului exprimă rata necesară a rentabilității investiției (titlului), ca suma dintre rata rentabilității la investiții cu grad de risc zero și un factor de ajustare a riscului, pe care investitorii îl cer ca o compensare a riscului pe care și-l asumă.

(129)

unde,

rata necesară a rentabilității titlului i;

= rata rentabilității unui titlu cu risc 0, de ex. un titlu emis de guvern;

= coeficientul beta al titlului i;

= rata rentabilității portofoliului pieței, a unui titlu mediu.

= prima de risc a pieței, pentru un beta egal cu 1

= factorul de ajustarea riscului titlului i, prima de risc a titlului i, care, în funcție de beta, poate fi egală, mai mică sau mai mare decat prima de risc a pieței.

Daca de exemplu avem: , , și doua titluri, i și j , cu beta si, atunci putem calcula ratele rentabilității necesare ale celor două titluri, astfel:

Dacă s-au considerat constante si , rata rentabilității necesare a celor două titluri a depins de nivelul lui beta, un beta mai ridicat solicitând o rată a rentabilității necesare mai înaltă.

Rezultatul relației inverse dintre riscul sistematic al activului și dezirabilitatea acestuia, este utilizat pentru a întelege modelul de determinare a valorii capitalului (CAPM), model care folosește relația dintre riscul sistematic al unui activ și dezirabilitatea acestuia, exprimată prin coeficientul .

(130)

unde,

– Va = venitul așteptat pentru activul considerat,

– Rd(L) = rata dobânzii la activele fara risc,

– Vp = venitul așteptat pentru portofoliul de piață,

– = beta activului considerat.

Conform modelului, se evidențiază următoarele:

– daca beta activului este zero, acesta nu are risc sistematic, prima sa de risc fiind zero;

– daca beta este 1, înseamnă că are același risc sistematic ca și portofoliul de piață, având aceeași primă de risc ca și piața;

– daca activul are beta 2, prima sa de risc va fi mai mare decat aceea a pieței.

De exemplu, daca venitul așteptat de piață este 8%, și Rd(L) este 2%, iar prima de risc pentru piață este 6%, activul cu beta egal cu 2 se așteapta sa aiba o prima de risc,

Modelul CAPM poate fi folosit pentru a lua în considerare riscul de portofoliu și a diminua subiectivitatea în alegerea sau în respingerea unui proiect individual.

De exemplu, daca o banca prezintă urmatoarele date ;;, se poate determina costul capitalurilor proprii RR(cp).

Investitorii bancari vor dori să investescă în proiecte bancare care au rata rentabilității estimate cel puțin egală cu 12,4%, banca trebuind să utilizeze această rata în actualizarea VAN pentru orice proiect de plasament de risc mediu.

Să presupunem că angajarea băncii într-un proiect de investiții va produce modificarea lui beta al băncii, deci modificarea RR(cp). De exemplu, noul plasament are un beta egal cu 1,5 (similar altor bănci care dispun de activele respective), ponderea, , activelor acestei noi investiții în portofoliul de active al băncii fiind de 20%, activele existente avand deci o pondere, ,de 80%, noul beta, ,va fi:

Această creștere a lui beta, deci a riscului băncii, va duce la scăderea prețului acțiunilor, care va trebui să fie compensată prin creșterea lui RRcp al firmei, astfel:

În aceste condiții, pentru a realiza o rentabilitate cu o rată pe ansamblul băncii de 12,72%, noua investiție va trebui să realizeze o rata a rentabilității determinată astfel.

(131)

Dacă se cunoaște coeficientul beta al fiecărui proiect,, se poate determina costul capitalului, deci rentabilitatea necesară,, al noului plasament.

Utilizând datele din exemplul de mai sus, pentru un plasament cu beta egal cu 1,5, precum mai sus, avem:

Pentru un plasament cu beta egal cu 0,5, deci cu un risc mai scăzut, rentabilitatea necesară va fi:

Se constată legătura între risc, măsurat prin beta, și rentabilitatea pe care trebuie să o realizeze investitorii: creșterea riscului determina creșterea ratei rentabilității cerută de către investitorii bancari.

Teoria evaluarii prin arbitraj (APT), dezvoltată de catre Ross, ia în considerare mai multe surse de risc, care nu pot fi eliminate prin diversificare, surse legate de factori economici generali precum inflația, modificarea producției agregate.

Modelul acesta determina mai multi coeficienți, prin estimarea sensibilității venitului unui activ la schimbările fiecarui factor, conform formulei,

(132)

unde i = factorul luat în considerare.

Această teorie afirmă ca prima de risc pentru un activ este corelată cu prima de risc a fiecărui factor și că dacă sensibilitatea activului la fiecare factor creste, prima lui de risc va crește de asemenea.

Ambele teorii explică primele de risc prin riscul sistematic, modelul CAPM indicând o singură sursă, portofoliul, care cumulează impactul unor factori externi diverși, modelul APT vizând direct factorii externi.

Reducerea riscului prin diversificare în alocarea investitionala a capitalului la nivelul băncii, depinde de ponderea investiției în averea băncii, de independența investiției față de celelalte active ale băncii. Diversificarea la nivelul băncii diminuează riscurile, consolidează stabilitatea acesteia, banca devenind astfel mai atractivă pentru angajați, clienți, acționari, parteneri etc.

Calculul riscurilor investițiilor sugerează că investitorii diversificați sunt interesați prioritar de riscul de piață, că investitorii nediversificați ar trebui să fie interesați în mare măsura și de riscul individual al proiectului, faptul că evaluarea de ansamblu a riscului proiectelor de investiții trebuie sa ia în considerare, în mod corelat, cele trei riscuri-individual, de firma, de piață, modelul CAPM ignorând costurile falimentului, care pot fi substanțiale, costuri care depind de riscul de firmă.

În ceea ce privește încorporarea riscului plasamentelor și a structurii de capital în procesul de alocare a capitalului, se poate spune că dificultatea măsurării corecte a riscului unui proiect face dificilă încorporarea riscului diferențial în deciziile de alocare a capitalulu, dificultate soluționată prin -metoda echivalentului cert, EC, și metoda ratei de actualizare ajustate la risc, RAAR.

Structura activelor firmei bancare, natura și caracterul diferitelor componente ale acestuia, poate influența capacitatea de îndatorare a firmei, calculându-se costuri diferite ale capitalului propriu, în funcție de natura și caracterul acestor componente, ceea ce va influența alocarea capitalului.

4.3. Analiza riscului asociat instrumentelor de plasament pe piața de capital din România – modelul SHARPE

Dezvoltat în mod independent de către William Sharpe (1963, 1964), Jack Treynor (1961), Jan Mossin (1966) și John Lintner (1965, 1969), modelul CAPM (Sharpe) este primul model în care se evidențiază legătura între rentabilitatea unui activ financiar și rentabilitatea unui portofoliu complet diversificat prin intermediul unui indicator de risc. W. Sharpe este unul dintre autorii mai sus menționați, fost laureat al premiului Nobel pentru economie în 1990, alături de Merton Miller și Harry Markowitz pentru contribuțiile lor în finanțe.

Se poate determina, pe baza rentabilității cerute de investitori, estimată aplicând modelul CAPM, dacă un activ financiar (acțiune) este supraevaluat, subevaluat ori corect evaluat. Spre exemplu, activul respectiv este subevaluat dacă rentabilitatea estimată este mai mică decât cea actuală, iar activul respectiv este supraevaluat dacă rentabilitatea estimată este mai mare decât cea actuală. Comparând prețul teoretic (corect) al activului financiar cu cel de piață, constituie metoda de evaluare ce poate fi realizată, astfel că, în situația în care acțiunea valorează mai puțin decât valoarea sa real, atunci prețul teoretic este mai mare decât prețul de piață, iar dacă acțiunea valorează mai puțin decât valoarea sa reală, atunci se poate spune că aceasta este subevaluată.

Sharpe face distincție între riscul sistematic sau riscul de piață ori nediversificabil, și riscul nesistematic sau riscul specific al acțiunii/firmei ori diversificabil, indicatorul beta fiind un indicator al riscului de piață, conform articolului publicat în The Journal of Finance, „Capital Asset Prices: A Theory of Market Equilibrium under Conditions of Risk”.

Prețul activul I, activ cu risc, în cazul unui beta supraunuitar, va reacționa mai puternic decât piața, adică rentabilitatea activului I va avea o variație mai mare decât rentabilitatea portofoliului pieței. prețul activul I va reacționa mai slab decât piața, În cazul unui beta subunitar, dar pozitiv, și, deci, rentabilitatea activului I va avea o variabilitate mai mică decât rentabilitatea portofoliului pieței.

Modelul CAPM (Sharpe) presupune estimarea câștigului unui titlu în funcție de riscul său după formula:

Se observă, din formula de mai sus, că orice titlu oferă un câștig așteptat pornind de la rata fără risc a pieței peste care se adaugă o primă de risc corelată cu riscul instrumentului financiar respectiv. Coeficientul beta măsoară riscul instrumentului financiar pe baza volatilității în timp a prețului acțiunii respective raportată la volatilitatea pieței, în sensul în care cu cât un titlu are o volatilitate mai mare cu atât el este mai riscant. În aceste condiții:

– daca β < 0: înseamnă că titlul este mai puțin riscant decât piața;

– daca β > 0: înseamnă că titlul este mai riscant decât piața;

– daca β = 1: titlul este la fel de riscant decat piața;

– daca β = 0: titlul este fără risc și oferă același câștig ca titlurile de stat.

Orice combinație de titluri este poziționată și ea pe aceasta dreaptă. Modelul poziționează pe o dreaptă oblică (SML) toate titlurile de pe o piață, direct proporțional cu riscul lor. Noutatea acestui model față de celelalte este conceptul de „portofoliu al pieței”, un portofoliu format din câte un titlu din fiecare de pe piață, ponderat cu valoarea de piață a acestuia. Este totuși dificil de construit un astfel de portofoliu, de aceea în analize acesta este asociat indicelui bursier al pieței financiare. Prin analogie, costul finanțării prin emisiune de acțiuni poate fi aproximat cu ajutorul CAPM, ținând cont de riscul asociat acestui instrument și de prima de risc a pieței pe care se realizează emisiunea. Cu toate acestea estimarea costului finanțării prin emisiune de acțiuni este totuși destul de îndepărtată de costul real.

Graficul 20: Reprezentarea grafica a modelului CAPM

Dificulățile legate de aplicarea acestui model în finanțarea internațională se referă la construirea unui portofoliu asociat pieței globale (față de care să se raporteze toate titlurile de pe piețele locale) dar și faptul că acest model este unul static și nu privește evoluția piețelor în dinamică.

CONCLUZII

Există o relație organică între sistemul financiar și piețele financiare, respectiv relațiile dintre diferitele instituții financiare, cel puțin în economia de piață, se realizează prin intermediul piețelor financiare. Pornind de la structura sau funcțiile acestora, până la arhitectura lor optimă, bazată pe societăți bancare sau pe piața de capital, comentariile referitoare la sistemele financiare se subscriu unor arii tematice variate, astfel că, în încercarea de oferire a unor soluții optime referitoare la sistemele financiare în care se asigură un nivel ridicat sau redus al protecției acționarilor minoritari, se analizează și abordează în discuții sistemele financiare bazate pe societăți bancare sau pe piețe de capital.

Instituțiile și procedurile prin care se facilitează transferurile de resurse financiare între agenții care prezintă excedente de resurse și cei care se confruntă cu deficite de astfel de resurse formează piața financiară, ori, altfel spus, într-o abordare simplistă, piețele financiare constituie drept cadrul necesar pentru tranzacționarea instrumentelor financiare.

Pentru a obține succes investind pe piața financiară, din anumite puncte de vedere, este absolut necesar să deții cunoștințe vaste, motiv pentru a aloca un timp semnificativ instruirii în domeniu. Membrii acestui grup de profesioniști, din abordarea neinițiaților, cunosc tot ceea ce se întâmplă pe piața financiară, și de aici incapacitatea celor ce nu posedă o pregătire în domeniu de a efectua tranzacțiile optime, pentru a câștiga banii mulți aflați în joc. Piața financiară, dintr-un alt punct de vedere, este locul unde totul este posibil, respectiv de la a deveni „peste noapte” bogat până la a-ți pierde toți banii, reprezentând un adevărat „El Dorado”, perspectivă din care, oricine ar putea acționa pe piețele financiare, pentru că fundamental este instinctul de a te adapta și de a câștiga și, poate deloc de neglijat, norocul, această abordare creează mari dificultăți dezvoltării piețelor financiare în perioadele de demaraj, cum este de exemplu și cazul României. Investitori naivi, care bruiază piața și o pun adesea în imposibilitatea dea se dezvolta coerent, sunt atrași pe piață, în același timp, investitorii care iau decizii raționale putând suporta costuri de oportunitate date de faptul că perioada în care prețurile de pe piață revin la niveluri corecte din punctul de vedere al evaluării este mai îndelungată.

Teoreticienii piețelor financiare, într-o altă dimensiune, arată că acestea reprezintă un cadru necesar pentru funcționarea economiei de piață, oferind deținătorilor de capitaluri disponibile posibilitatea de a le aloca într-o manieră cât mai eficientă pentru asigurarea dezvoltării întregii economii. Astfel, societățile de asigurare și fondurile de investiții, investitorii privați, respectiv agenții care posedă lichidități excedentare, în primul rând, pun la dispoziția celor ce promovează proiecte de investiții atractive sau idei de afaceri, dar care nu dispun de aceste lichidități (întreprinderile), transferul de fonduri fiind realizat pe piața financiară.

În structura pieței financiare, în sens larg, sunt incluse piața de capital, piața monetară, piața valutară, piața ipotecară, piața asigurărilor, în sens restrâns, aceasta cuprinzând două componente principale, șn speță piața de capital și piața monetară, ponderea acestora fiind diferită de la o țară la alta.

Piața de capital este compusă din piața acțiunilor, piața obligațiunilor, piața produselor derivate (piețe forward, futures, opțions), iar piețele monetare includ piața scontului, piața interbancară, piața certificatelor de depozit, piața efectelor de comerț, piața eurovalutelor etc.

Până în prezent, teoriile financiare din România nu au cristalizat o definiție pentru conceptul de piață financiară, unanim recunoscută, variatele definiții asociate acestui concept purtând amprenta școlii din care fac parte teoreticienii săi sau, mai concret, a școlii din care s-au inspirat autorii care au introdus termenul în limba română.

Concepțiile majore din literatura de specialitate abordează structura pieței financiare potrivit concepției continental-europene (de origine franceză) și concepției anglo-saxone.

Piața financiară constituie un concept cu o sferă mai largă de cuprindere, cu trei componente, potrivit viziunii anglo-saxone, respectiv piețele de capital, monetară și cea a asigurărilor, accepțiune în care, pe piața monetară se realizează plasarea și atragerea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul unor piețe precum cele inter-bancară, a certificatelor de depozit, a scontului, a euro-valutelor etc.

Definită ca fiind piața valorilor mobiliare ce asigură investirea pe termen mediu și lung, piața de capital reprezintă locul în care se tranzacționează acțiuni și obligațiuni, însă, prin asimilare, sunt incluse și contractele la termen ferme și condiționale.

Trăsăturile specifice ale pieței asigurărilor care o individualizează, pot fi privite ca mijloc de compensare a pierderilor survenite în urma apariției unui eveniment nefast asigurat, cât și în calitatea lor atât de mijloc de economisire, context în care, piața de capital este sinonimă cu piața instrumentelor financiare care asigură investirea capitalurilor pe termen mediu și lung. Piața monetară, spre deosebire de aceasta, realizează atragerea și plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul al pieței scontului, pieței interbancare, al pieței certificatelor de depozit, al pieței efectelor de comerț, al pieței eurovalutelor etc, piața de capital fiind considerată a fi componenta pieței financiare unde se emit și se negociază titluri de valoare pe termen lung. Pe de altă parte, cealaltă componentă a pieței financiare, piața monetară este piața unde se emit și se negociază titluri de valoare pe termen scurt.

În oricare din țările dezvoltate, bursa de valori are rolul de indicator al pieței valorilor mobiliare, având menirea de a asigura un "loc de întâlnire" a cererii și ofertei, de a realiza funcțiile unei piețe organizate.

Dezvoltarea pieței bursiere organizate, orientată spre acordarea serviciilor ce asigură efectuarea tranzacțiilor civile între participanții pieței valorilor mobiliare și crearea infrastructurii, constituie funcția de bază a bursei de valori, având ca obiect, valori mobiliare. Pe piața bursieră se concentrează toată informația referitoare la cerere și ofertă privind valorile mobiliare, ceea ce creează cele mai favorabile condiții pentru determinarea cursului valorilor mobiliare și formarea unui spațiu centralizat de comerț. Bursa de valori are specificul său și reprezentă o formă a pieței organizate, fapt ce o deosebește de piețele financiare și de alte piețe.

BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI GENERALE ȘI SPECIFICE

SURSE INTERNET

Lista graficelor și tabelelor

Grafice

Tabele