Instrumentarul Tic Susținător al Educației Religioase

Instrumentarul TIC-susținător al Educației Religioase

Călușer Vasile, Profesor de Religie Ortodoxă,

Școala Gimnazială Viișoara, județul Cluj

Dezvoltarea Tehnologiei informației și a comunicațiilor (TIC) a luat un avânt serios în ultimii ani. Nu mai miră pe nimeni faptul că tehnologia acaparează viața umană în toate aspectele ei. Școala românească se adaptează treptat la această situație. Nu putem refuza, noi, ca profesori, invitația de a beneficia de acest avantaj, prin care ne este facilitat accesul la informație. Avem șansa de a relaționa cu medii dintre cele mai diverse. TIC-ul ne-a oferit, numai în anul 2016, șansa de a fi „prezenți” în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de a fi „martori oculari” ai coborârii Sfintei Lumini.

Elevii din România sunt foarte familiarizați cu internetul și cu mediile de socializare. Mulți dintre ei petrec ore bune în fața calculatorului. De ce nu ar putea fi convinși să le folosească în mediul școlar? Astfel ar dispărea ruptura între informația „brută” dată de cadrele didactice și mediul social în care trăiește și se dezvoltă elevul.

Tehnologia se dezvoltă în ritm amețitor, produce multe mutații, încât se poate naște un real pericol: „Această mare viteză cu care se schimbă lucrurile nu lasă suficient timp pentru urmărirea lor. Și fiindcă omul nu poate urmări schimbările și nu se poate adapta la ele, își pierde propriu-zis sinele, fără să sesizeze acest fapt”. În acest punct profesorul are un rol crucial. Elevul ia contact cu informația variată, dar o face într-un mod constructiv și eficient. Profesorul îndrumă elevul în selectarea acelor surse necesare abordării sarcinii educative. Nu orice informație este folositoare. În urma întâlnirii dintre tehnologie și educație, elevul dobândește anumite competențe: dezvoltarea capacității de selecție, de verificare, de analiză, de sinteză a datelor culese.

Integrarea TIC în educația religioasă este foarte apreciată de elevi. Lecția devine mai atractivă, se ajunge la creșterea interesului pentru învățătura transmisă și, în consecință, crește motivația de a asculta și împlini mesajul creștin. Când profesorul de religie utilizează TIC, el dovedește că respectă principiile educației, acele „norme generale pe care se întemeiază procesul de învățământ”. Acestea sunt: principiul intuiției, al accesibilității, al învățării active și conștiente, al îmbinării teoriei cu practica, al sistematizării și continuității cunoștințelor, al însușirii temeinice a cunoștințelor, al asigurării conexiunii inverse, al motivației, principiul eclesiocentric și principiul hristocentric.

TIC oferă posibilități uriașe de îmbunătățire a procesului de predare – învățare – evaluare realizat de profesorul de Religie. Printre oportunitățile existente numim: învățare individualizată (elevul învață să învețe), consolidarea rapidă a cunoștințelor, feed-back imediat, arhivarea lucrărilor elevilor, urmărirea progresului elevilor, șansa comunicării între elevi, profesori, părinți, preoți și alte persoane care s-au remarcat în mediul religios.

Inserarea TIC în Educația Religioasă e facilitată de faptul că elevii dețin, cunosc și utilizează tehnologia necesară realizării unor sarcini ce implică instrumente digitale: calculator, iphone, ipod, cameră video, usb-uri. Astfel, se face saltul uriaș de la o lecție centrată pe transferul de cunoștințe la o lecție centrată pe formarea de competențe și dezvoltarea de cunoștințe. Practic, profesorul de Religie îl ajută pe elev să exploreze mediul informațional și să extragă doar acele lucruri relevante pentru dezvoltarea sa moral-religioasă.

Dintre instrumentele TIC utilizate cel mai frecvent la clasă de către profesori și elevi amintim:

PREZENTĂRILE

A1. Power Point

Power Point este un produs software destinat realizării de prezentări grafice pe calculator. Asistă vorbitorul în expunerea unui material, în prezentarea unei lecții, poate chiar să îl înlocuiască (mai ales dacă va fi salvat ca windows media video; PowerPoint-ul din anul 2007 beneficiază de această opțiune). Cine dorește acest software trebuie să știe că e parte componentă a pachetului Microsoft Office, care trebuie descărcat pe propriul calculator.

A2. Prezi

Prezi este o resursă web, prezentându-se ca variantă a Power Point-ului. Este atractiv întrucât avem posibilitatea de a mări sau micșora o imagine sau un text, cu scopul de a atrage atenția elevilor asupra a ceea ce considerăm a fi foarte important. Pentru a începe realizarea unui material e nevoie de un cont. Tot ceea ce am creat poate fi lăsat pe site în contul nostru sau poate fi salvat în calculator.

A3. Think Free Office

Think Free Office este un software de aplicații utilă profesorilor ce oferă posibilități de procesare de text, crearea unei prezentări, calcul tabelar. O caracteristică interesantă a acestui pachet de aplicații este că permite deschiderea, editarea și salvarea documentelor create în Microsoft Office (sub forma .doc). E nevoie de un cont pentru a-l utiliza. Prezentarea poate fi salvată și sub forma Thinkfree Note Files (.docz) sau ca pagină web (.html).

A4. Netedu.ro

Este un site ce propune oricărui profesor realizarea multor documente școlare (proiecte didactice, planificări calendaristice, diplome școlare, proiectarea unităților de învățare, fișe de notare pe parcurs, plan de dezvoltare personală, analiza Swot), crearea de organizatoare grafice, lecții online, activități de învățare, activități de evaluare, etc. Momentan, se pot crea doar proiecte didactice plecând de la șablonul dat și se pot accesa podcast-urile audio-video.

GENERATOARELE

Sunt instrumente cu ajutorul cărora profesorul de Religie poate crea o mulțime de fișe de lucru, necesară diversificării actului educativ. Ele sunt găzduite pe pagini web sau pot fi descărcate, separat, pe calculator. În continuare, prezentăm fie paginile web ce găzduiesc asemenea generatoare, fie programul ce creează direct fișa de lucru.

B1. Theteacherscorner.net

Reprezintă o pagină web, gratuită, bogată în posibilități de creare a unor fișe de lucru. Nu e nevoie de logare. Se intră în secțiunea Printable Worksheets, apoi Puzzle Worksheets; aici se deschide o listă cu opt tipuri de generatoare: a) Crossword Maker (rebus); b) Word Search Maker (căutare de cuvinte); c) Word Scramble Maker (amestec de litere dintr-un cuvânt dat); d) Cloze/Fill in the Blank (completarea spațiilor libere); e) Printable Sudoku Puzzle (tipărirea jocului Sudoku); f) Match up Maker (realizarea unor itemi de tip „pereche/de asociere”); g) Brain Teasers (jocuri de inteligență); h) Maze Maker (realizarea unor labirinturi de diferite dimensiuni). Fișele realizate pot fi salvate în format pdf pe propriul calculator, urmând apoi tipărirea lor.

Atunci când lucrăm cu Word Search Maker ne atrage atenția forma finală a grilei ce conține cuvintele inserate de profesor. Oferta e bogată: grila poate fi salvată sub următoarele forme: pătrat/ mașină/ stea/ fluture/ spirală/ tren/ chip uman/ cerc/ inimă/ litera V/ triunghi. Aceste forme se găsesc în Grid Styles. Spre deosebire de alte site-uri cu același conținut, aici putem realiza propria grilă, dându-i forma dorită în funcție de tema lecției. Se face click pe Custom Word Search Grid; se va deschide o altă fereastră în care inserăm numărul de rânduri/rows și coloane/columns și apăsăm butonul Make new Grid. Vom da click pe acele câmpuri/pătrățele (ce devin roșii cân d dăm click) până realizăm forma dorită; urmează Save and Close. Se închide fereastra, se introduc cuvintele dorite și se apasă Generate Word Search. Prin apăsarea repetată a acestui buton se obțin variante diferite, folosind aceleași cuvinte. Fișele obținute pot fi salvate sub forma .pdf sau .png (imagine).

Când vrem să realizăm fișe pentru a urmări modul în care elevii au acumulat anumite cunoștințe religioase putem accesa secțiunea Cloze /Fill in the Blank (itemi de tip semiobiectiv: cu răspuns scurt/completare).

Profesorul de Religie poate verifica în ce măsură elevii și-au însușit cunoștințele religioase. În acest sens poate apela la un rebus (Crossword) pentru a consolida informațiile transmise. Acest site mai oferă o facilitate: inserarea listei cu ajutorul căreia elevul poate extrage acele răspunsuri care se potrivesc; în acest sens se bifează căsuța Show the Word Bank?, apoi butonul Make Crossword Puzzle.

B2. Discoveryeducation.com

Această pagină web permite profesorului realizarea unor criptograme (texte scrise și codificate). Criptograma poate fi utilizată ca joc didactic în predarea Religiei. E atractivă pentru elevi deoarece descoperă, pe baza unor coduri, textul original. Fiecare literă a fost înlocuită cu o alta, conform unui cod. Pe site-ul indicat în subsolul paginii trebuie parcurși mai mulți pași: 1) introducerea titlului; 2) introducerea textului ce trebuie codificat; 3) bifarea tipului de caractere ce înlocuiesc literele din text; 4) introducerea literelor ce conduc spre descifrarea textului propus; de regulă, se introduce alfabetul românesc; 5) bifarea butonului Create my Puzzle; 6) selectarea criptogramei (deschisă într-o altă pagină web) și click pe „Save image as” pentru a fi salvată pe calculator.

B3. FindThatWord

Acesta este un program ce combină Word Search Maker (inserarea de cuvinte într-o grilă) cu Hidden Message (mesaj/text/frază ascuns/ă în grilă). Mesajul poate reprezenta o învățătură, un text biblic, un sfat, un proverb ce are legătură cu obiectivele lecției de Religie.

B4. Handwriting

La clasa pregătitoare profesorul de Religie operează foarte mult cu imagini. Există un program care elaborează fișe de tip handwriting sau de exersare a scrisului, în conformitate cu nivelul cognitiv al acestor elevi. Pe adresa web indicată se inserează cuvintele dorite, se apasă butonul Generate și se salvează ca pdf în computer. Elevilor le place acest gen de sarcină întrucât exersează scrisul chiar și la ora de Religie. Unii folosesc, în locul stiloului clasic, creioane colorate, pentru a înfrumuseța fișa dată.

B5. Quiz Creator

Reprezintă un instrument online pentru a crea teste/chestionare cu itemi diferiți. Multe pagini de internet găzduiesc asemenea programe. Spre bucuria elevilor testul/chestionarul poate fi aplicat online. În multe cazuri e nevoie de crearea unui cont.

Există, însă, și generatoare de tip „quiz” ce se pot descărca gratuit pe calculator. Din păcate, asemenea soft-uri sunt disponibile doar pentru o lună. Printre ele amintim: iSpring QuizMaker, Wondershare Quiz Creator, Multiple Choice Quiz Maker, HotPotatoes etc.

Lista de softuri propuse în lucrarea de față poate fi îmbogățită după o cercetare minuțioasă a internetului. Sunt și alte programe importante care ar fi putut fi prezentate cititorului.

Selectarea instrumentelor TIC în cadrul orelor de Religie necesită o atenție sporită, întrucât nu trebuie să devieze de la scopul principal al Educației Religioase: formarea unui comportament moral-religios. Este bine ca aceste instrumente să nu dețină monopolul activităților educative. Elevii se dezvoltă moral-religios doar în relație cu ceilalți; să nu uităm faptul că individualizarea în exces a învățării va conduce la oprirea dialogului elev-profesor. Astfel, cadrul didactic va apela și la alte metode educative care presupun interacțiunea elev-elev și elev-profesori.

Similar Posts

  • Structura Sistemelor de Asezaridocx

    === Structura sistemelor de asezari === STRUCTURA SISTEMELOR DE AȘEZĂRI Sistemul reprezintă un ansamblu de componente eterogene,complementare, caracterizate printr-o serie de particularități specifice,definitorii,care ocupă o anumită poziție în cadrul acestuia în funcție de importanța,pe care o au și între care există corelații de diverse grade,ce asigură buna funcționare a întregului.(Ianoș,2006,p.95). Ludwig von Bertalanffy,creatorul Teoriei Generale…

  • Duo Ul Fagot Pian în Creația Compozitorilor Francezi din Prima Jumătate a Secolului al Xx Lea

    Duo-ul fagot – pian în creația compozitorilor francezi din prima jumătate a secolului al XX-lea Începând cu Barocul Muzical, se observă o atenție sporită a unor compozitori asupra posibilităților fagotului ca instrument solist. Deși inițial era văzut strict ca parte componentă a compartimentului de continuo din orchestra barocă, odată cu modificările tehnice aduse instrumentului, rolul…

  • . Dimensiunea Estetica a Magiei

    CUPRINS REZUMAT INTRODUCERE……..………………………….1 CAP. I MAGIA – ARTĂ ……………………….4 CLASIFICĂRI TEORETICE ALE MAGIEI……5 CONCEPTUL DE MANA……………………….8 CLASIFICĂRI ALE MAGIEI ÎN RENAȘTERE..9 CAP. II MAGIA – RELIGIE….………………12 CAP. III MAGIA – ȘTIINȚĂ……….…………21 CAP. IV ESTETICĂ ȘI MAGIE.……………..29 ,,NEBUNII,, MAGICIENI AI ARTEI……………29 ELEMENTE ESTETICE ÎN MAGIA VECHE….32 MAGICUL ÎN LITERATURĂ…………………..36 POVESTE, LEGENDĂ ȘI MIT………………….39 VISUL……………………………………………40 MELOS ȘI…

  • Perfectionarea Angajatiilor In Cadrul Firmei Hp Romania

    === 1b835ffa4a857123de180ff3324bbb11de40d9c4_28713_1 === РОЅΙBΙLΙТĂȚΙ DΕ РΕRFΕСȚΙОΝΑRΕ Α ΑΝGΑЈΑȚΙLОR ÎΝ СΑDRUL FΙRМΕΙ ΗΕWLΕТТ-РΑСΚΑRD ΙΝСОRРОRΑТΕD RОМÂΝΙΑ ЅRL BUСURΕȘТΙ Сaріtоlul 1 Αѕреϲtе gеnеralе рrіvіnd managеmеntul rеѕurѕеlоr umanе Оmul еѕtе о fііnță ѕоϲіală a ϲăruі ехіѕtеnță dоmіnantă în рrоgrеѕul ϲіvіlіzațііlоr ѕе datоrеază tоϲmaі aϲеѕtuі faрt. Daϲă am ϲоnѕіdеra ϲă оmuluі îі еѕtе ѕufіϲіеnt dоar ϲееa ϲе ar рutеa рrоϲura…

  • Analiza Fizico Chimica a Apelor de Foraj de pe Raza Localitatii Husasau de Tinca

    CUPRINS Introducere……………………………………………………………………………………………………………………..4 CAPITOL I. Importanța apei…………………………………………………………………………………………..5 I.1. Generalități…………………………………………………………………………………………………….5 I.2. Monitorizarea apei…. ……………………………………………………………………………………..5 I.3. Apa ca resursă naturală… ……………………………………………………………………………….6 I.4. Poluarea apei…. ……………………………………………………………………………………………..6 I.4.1. Poluarea apelor subterane… ……………………………………………………………….7 I.5. Energetica surselor regeneratoare… ………………………………………………………………..9 CAPITOL II. Apa subterană și caracteristicile ei.. …………………………………………………………10 II.1. Generalități…. ……………………………………………………………………………………………..10 II.2. Formarea apelor subterane…. ……………………………………………………………………..10 II.3. Sursa apelor subterane…. …………………………………………………………………………….11 II.4. Clasificarea…

  • Analiza Indicatorilor Economici la S.c. Calipso S.a

    PROGRAMUL DE STUDII: CONTABILITATE, AUDIT ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE – IF LUCRARE DE DISERTAȚIE CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC, Prof. univ. dr. EUGENIA HARJA MASTERAND, MĂRTINAȘ O. SIMONA Bacău 2016 PROGRAMUL DE STUDII: CONTABILITATE, AUDIT ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE – IF ANALIZA DINAMICII LA PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICI AI FIRMEI S.C. CALIPSO S.A. CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC, Prof. univ. dr. EUGENIA…