. Instrumentarea Contabila Privind Calculul Si Contabilizarea Impozitelor Si Taxelor (s.c. Xyz S
CONSIDERATII INTRODUCTIVE
1.1. NECESITATEA IMPOZITELOR ȘI A TAXELOR.
Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăți impune realizarea unor venituri publice. În consecință , statul procedează la repartiția sarcinilor publice între membrii societăți, instrumentul financiar și juridic fiind obligația fiscală sub forma taxelor și impozitelor. Noțiunea care definește cel mai bine aria de cuprindere a domeniului impozitelor și a taxelor este cea de sistem fiscal. Sistemul fiscal trebuie conceput și înțeles ca un tot unitar care cuprinde trei elemente interdependente:
legislația fiscală – care reglementează, instituie impozitele și taxele,
mecanismul fiscal – care constituie o suma de modele, procedee, tehnici prin care se realizează acțiunea de urmărire și percepere. Din mecanismul fiscal fac parte și suporți informaționali,
Aparatul fiscal – care, bazându-se pe legislația fiscală pune în mișcare sistemul fiscal in scopul realizării obiectivului final: urmărirea și perceperea impozitelor și taxelor.
Printre trăsăturile sistemului fiscal se găsește:
statul își procură prin intermediul său resursele necesare finanțării acțiunilor sale,
universalitatea acestuia : impozitul trebuie plătit de către toate persoanele care realizează venituri,
așezarea trebuie să se facă după criterii unitare pentru toți deținătorii aceluiași obiect impozabil fără discriminare de natură socială sau obiectivă,
echitatea conform principiului justiției sociale fără discriminării de ordin etnic religios sau politic.
Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie și un titlu nerambursabil datorat conform legii, bugetului de stat de către persoane fizice și juridice pentru veniturile pe care le obțin și bunurile pe care le posedă.
Analizând elementele definiției impozitului putem constata următoarele:
a) impozitul este o contribuție bănească în sensul persoanele fizice sau juridice sunt datoare să participe după anumite criterii la formarea fondurilor de dezvoltare ale societății,
b) este o contribuție obligatorie , toate persoanele fizice sau juridice care beneficiază de venituri să participe la formarea acestor fonduri,
c) impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil,
impozitele sunt datorate conform dispozițiilor legale,
sunt datorate de către persoane fizice și juridice,
impozitul se datorează pentru veniturile realizate si bunurile deținute.
Referindu-se la rolul impozitelor, un economist francez pot fi folosite pentru a încuraja sau descuraja o anumita activitate economică. Fără să înceteze a fi un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, venitul fiscal a devenit un mijloc de intervenție in domeniul economic si social.
Pe plan social, rolul impozitelor se concretizează prin faptul că prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei parți importante din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoane fizice și juridice.
1.2. REFORMA FISCALĂ ÎN ROMÂNIA
Modernizarea și dezvoltarea oricărui stat modern nu se poate face fără un sistem fiscal performant si care poate fi suportat de către contribuabili. Sistemele fiscale au apărut si au evoluat în funcție de interesele și nevoile diferiților „stăpâni”. De regulă, organizarea fiscului a fost puțin agreată chiar de la început. Starea de prosperitate a unui stat contemporan este dependentă în mare măsură de istoria propriului sistem fiscal de felul cum acesta a fost conceput și-a funcționat. În România se poate vorbi despre un progres perceptibil la intervale relativ mici de timp o dată cu intrarea Țărilor Române în orbita sistemului capitalist, intrare înlesnită mult de prevederile Regulamentului Organic. Regulamentului Organic a constituit un progres evident față de haosul care domnea în trecut, deoarece el a așezat statul român pe temelii mai solide , introducând rânduiala in finanțele acestuia.
1. Reforma fiscala a lui Nicolae Titulescu din 1921
Prima măsură fiscală importantă a constituit-o cea din 1921, propusă de Nicolae Titulescu , ministrul finanțelor , măsură instrumentată prin Legea din 1 august 1921 ( Legea privind impozitul progresiv pe avere și îmbogățirea în timpul războiului ) care avea la bază ideea progresistă la acea vreme și anume impozitul cedular ( care se calculează în funcție de proveniența venitului ) completat cu unul global pe venit progresiv , pe lux , cifra de afaceri și anexe, precum și scutiri pentru minimum de existentă.
Veniturile supuse impozitului direct, prin legea din 1 august 1921 erau împărțite în 7 categorii, denumite cedule :
veniturile proprietăților funciare neclădite ( cota 15% );
veniturile proprietăților funciare clădite( cota 15% );
veniturile proprietăților agricole( cota 12% );
veniturile proprietăților întreprinderilor industriale și comerciale( cota 10% și 12%);
veniturile din profesiuni și ocupații necomerciale ( cota 10% );
salarii, indemnizații, pensii, și rente viagere ( cota 6%);
veniturile valorilor mobiliare , creanțelor, depozitelor, garanțiilor ( cota 15%) .
2.Reforma fiscala a lui Vintilă Brătianu din 1923.
O nouă reformă fiscală a fost propusă în 1923 de Vintilă Brătianu care urma să consolideze unificarea sistemului fiscal românesc. Este vorba despre legea privind unificarea contribuțiilor directe și pentru înființarea impozitului pe venitul global. Prin noua lege impozitele cedulare sunt înlocuite cu 6 impozite directe, reale, denumite de lege și elementare. Astfel s-a renunțat la impozitul asupra veniturile proprietăților agricole și la impozitul extraordinar asupra capitalului, fiind menținute celelalte 6 impozite din 1921, dar cu cote mai mici pentru unele dintre acestea.
Cele 6 impozite care se aplică sunt:
impozitul pe veniturile proprietăților;
impozitul pe veniturile proprietăților clădite;
impozitul pe veniturile valorilor mobiliare;
impozitul pe veniturile industriale și comerciale;
impozitul pe salariu;
impozitul pe veniturile din profesiuni și ocupațiuni ne impuse la celelalte impozite.
În perioada comunistă (1945-1989) a țării noastre se desprind trei caracteristici de bază ale fiscalității:
Urmărirea lichidării rămășițelor orânduirii precedente, cea capitalistă și cu ajutorul impozitelor și taxelor aplicate păturii micilor meseriași și comercianți și a liber-profesioniștilor care mai rămăseseră în activitate după actul naționalizării din 1948.
Impozitarea a lovit numai veniturile aferente care nu aparțineau statului ( cooperativele de toate felurile, organizațiile obștești, ucenicii meseriași, e. t. c.), iar în ceea ce privește impozitul pe salariile angajaților, începând cu 1997, prin plata acestuia de către întreprinderi și însușirea de către salariați a salariului net, s-a încercat acreditare ideii false, ca aceștia nu ar mai fi plătit acest impozit.
Sistemul fiscal nu a jucat un rol activ în cadrul politicii fiscale și, la rândul ei, nici în angrenajul sistemului economic centralizat planificat.
Nivelul de trai cvasi-general scăzut al populației, care a fost nevoita să suporte mari investiții în proiecte neviabile, demonstrează că în realitate, populația activă a fost supusă în perioada analizată, la o „impozitare” de o factură cu totul originală pentru a doua jumătate de secol XX.
1.3 TRĂSĂTURILE NOULUI SISTEM FISCAL DIN ROMÂNIA
Reglementările legale adoptate în România după Revoluția din decembrie 1989 permit a se distinge câteva trăsături (caracteristici) ale noului sistem fiscal avut în vedere la realizarea reformei fiscale:
1.În primul rând, se observă că reforma fiscală ce se realizează în România are în vedere, în general, condițiile sociale și economice specifice etapei actuale de dezvoltare. Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde cerințelor impuse de reforma economică și socială aflată în plină desfășurare. Nu este posibil a se copia un sistem fiscal specific unei anumite țari, deoarece condițiile sunt esențial diferite. Țările dezvoltate au realizat sisteme fiscale performante ca și economiile lor de altfel în perioade îndelungate parcurgând evenimente pozitive și negative. Un exemplu în acest sens îl constituie Uniunea Europeana în cadrul căreia se militează intens, încă de la constituirea ei pentru unificarea sistemelor fiscale naționale.
Toate încercările nu s-a reușit decât o armonizare a sistemului fiscal, piedica în calea alinierii reprezentând-o condițiile diferite din cadrul țărilor membre.
2. Prin reforma fiscală se urmărește a se construi un sistem fiscal coerent, echitabil și eficient. Vorbim de „construirea” unui sistem fiscal deoarece regimul comunist nu ave nevoie de așa ceva, urmărind un singur lucru, preluarea de la agenții economici, care erau preponderent unității de stat, tot venitul net care depășea necesitățile minime – și aceasta planificate centralizat – ale întreprinderilor de stat. Este cunoscut că imediat după Revoluția din 1989, a fost inițiat cadrul legislativ al privatizării, prin adoptarea unor măsuri de stimulare a activităților economice, pe baza liberei inițiative și atragerea capitalului străin.
De asemenea, în domeniul agricol a fost creat cadrul legislativ pentru extinderea și încurajarea sectorului privat. În aceste condiții apare necesara organizarea unui sistem fiscal coerent și eficient, care să asigure obținerea pe cale fiscală nu prin metode administrative, a veniturilor îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetățenilor în toate domeniile, mai ales în domeniul infrastructurii.
3. Prin reforma fiscală se tinde la îmbunătățirea structurii impozitelor prin creșterea ponderii impozitelor directe, în principal, prin sporirea rolului impozitelor pe venit. În același timp se are în vedere ca ponderea impozitelor indirecte să scadă, deoarece ele nu se stabilesc direct și nominativ asupra contribuabililor.
Astfel a fost instituit impozitul pe salarii aplicat de la 1 aprilie 1991, care are în vedere că, în condițiile trecerii la economia de piață este necesar ca impozitul pe salarii să asigure o impunere, flexibila și care , totodată , să țină seama de puterea contributivă a fiecărui salariat;
Îmbunătățirea structurii impozitelor s-a realizat și prin reglementarea impozitului pe profit, care a fost în continuă perfecționare:
Legea 12/1991;
O.G. 70/1994
Legea 73/1996
O.G. 70/1994 republicată;
Reforma fiscală urmărește, în același timp, perfecționarea rolului impozitelor indirecte. În cadrul acestora impozitul pe circulația mărfurilor deținea o pondere importantă. După cum este cunoscut, începând cu 1 iulie 1993, impozitul pe circulația mărfurilor a fost demontat și a fost înlocuit cu Taxa pe Valoarea Adăugată.
Structura impozitelor s-a încercat a se demonstra astfel încât să faciliteze folosirea politicii fiscale în legătură cu obiectivele stabilizării creșterii. În vederea schimbării agențiilor care fac investiții se reduce impozitul pe profit aferent profitului re-investit cu caracter productiv sau pentru protejarea mediului înconjurător.
în cadrul reformei fiscale se tinde ca noul sistem fiscal să permită o administrare eficientă și ne arbitrară și să fie pe înțelesul contribuabilului. La introducerea impozitului pe salarii s-a avut în vedere randamentul lor – în principiu – ridicat , ambele au caracter universal, fiind datorate de toate persoanele fizice sau agenți economici. Prin modul în care sunt concepute noile reglementări legale având ca obiect impozite și taxe, ele sunt accesibile pentru contribuabili ne fiind necesare cunoștințe de specialitate pentru a fi înțelese.
Costul administrării și al sistemului de constrângere este relativ redus. Aceasta întrucât, spre exemplu, impozitul pe salarii se calculează, reține și varsă de către patron, iar impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată trebuie să se calculeze și să se verse în termen legal de către înșiși subiecții impunerii.
În consecință, aparatul fiscal este chemat numai să verifice modul de determinare corectă și completă a bazei impozabile, a cuantumului impozitului și a majarea unor măsuri de stimulare a activităților economice, pe baza liberei inițiative și atragerea capitalului străin.
De asemenea, în domeniul agricol a fost creat cadrul legislativ pentru extinderea și încurajarea sectorului privat. În aceste condiții apare necesara organizarea unui sistem fiscal coerent și eficient, care să asigure obținerea pe cale fiscală nu prin metode administrative, a veniturilor îndeplinirii drepturilor fundamentale ale cetățenilor în toate domeniile, mai ales în domeniul infrastructurii.
3. Prin reforma fiscală se tinde la îmbunătățirea structurii impozitelor prin creșterea ponderii impozitelor directe, în principal, prin sporirea rolului impozitelor pe venit. În același timp se are în vedere ca ponderea impozitelor indirecte să scadă, deoarece ele nu se stabilesc direct și nominativ asupra contribuabililor.
Astfel a fost instituit impozitul pe salarii aplicat de la 1 aprilie 1991, care are în vedere că, în condițiile trecerii la economia de piață este necesar ca impozitul pe salarii să asigure o impunere, flexibila și care , totodată , să țină seama de puterea contributivă a fiecărui salariat;
Îmbunătățirea structurii impozitelor s-a realizat și prin reglementarea impozitului pe profit, care a fost în continuă perfecționare:
Legea 12/1991;
O.G. 70/1994
Legea 73/1996
O.G. 70/1994 republicată;
Reforma fiscală urmărește, în același timp, perfecționarea rolului impozitelor indirecte. În cadrul acestora impozitul pe circulația mărfurilor deținea o pondere importantă. După cum este cunoscut, începând cu 1 iulie 1993, impozitul pe circulația mărfurilor a fost demontat și a fost înlocuit cu Taxa pe Valoarea Adăugată.
Structura impozitelor s-a încercat a se demonstra astfel încât să faciliteze folosirea politicii fiscale în legătură cu obiectivele stabilizării creșterii. În vederea schimbării agențiilor care fac investiții se reduce impozitul pe profit aferent profitului re-investit cu caracter productiv sau pentru protejarea mediului înconjurător.
în cadrul reformei fiscale se tinde ca noul sistem fiscal să permită o administrare eficientă și ne arbitrară și să fie pe înțelesul contribuabilului. La introducerea impozitului pe salarii s-a avut în vedere randamentul lor – în principiu – ridicat , ambele au caracter universal, fiind datorate de toate persoanele fizice sau agenți economici. Prin modul în care sunt concepute noile reglementări legale având ca obiect impozite și taxe, ele sunt accesibile pentru contribuabili ne fiind necesare cunoștințe de specialitate pentru a fi înțelese.
Costul administrării și al sistemului de constrângere este relativ redus. Aceasta întrucât, spre exemplu, impozitul pe salarii se calculează, reține și varsă de către patron, iar impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată trebuie să se calculeze și să se verse în termen legal de către înșiși subiecții impunerii.
În consecință, aparatul fiscal este chemat numai să verifice modul de determinare corectă și completă a bazei impozabile, a cuantumului impozitului și a majorărilor de întârziere precum și să aplice sau să propună sancțiuni legale în caz de evaziune fiscală sau fraudă fiscală.
1.4 ANALIZA RAPORTULUI: CONTABILITATE – FISCALITATE
Contabilitatea prin geneză a apărut din necesitatea de a răspunde în plan informațional și decizional la problematica gestiunii valorilor economice separate patrimonial. Din totdeauna, entitățile patrimoniale au reprezentat spațiul de reprezentare și acțiune al contabilității.
În mod concret se delimitează ca patrimoniu, deci câmp de acțiune al contabilității, regiile autonome, societățile comerciale, instituțiile publice, unitățile cooperatiste, asociațiile și celelalte persoanele fizice și juridice care desfășoară activități comerciale.
Conform acestor structuri, întreprindea reprezintă sfera de acțiune în limitele căreia contabilitatea ia forme complete de supraveghere și control a resurselor, cheltuielilor și rezultatelor. Astfel, activitatea de producție a bunurilor, de circulație a mărfurilor, titlurilor de valoare și a instrumentelor de plată, de prestări de servicii în transportul și asigurări, precum și alte activități accesorii activității de comerț, se realizează în forma cea mai completă.
Ca urmare a celor arătate mai sus, contabilitatea reprezintă un instrument de cunoaștere și gestiune a situației patrimoniale, a situației financiare și a rezultatului obținut.
În condițiile în care întreprinderea este integrată organic în economia de piață, contabilitatea trebuie să se orienteze și spre mediul economic – social reprezentat de protagoniștii sociali consumatori de informații ca produs al contabilității.
Contabilitatea trebuie să asigure informații pentru investitorii de capital, fiscalitatea ca reprezentat al statului, bancheri, furnizori – ca parteneri de afaceri ai întreprinderii, organelor de sinteza informațională ale guvernului și salariații întreprinderii.
În raport cu acești utilizatori, contabilitatea trebuie să se înscrie pe coordonata neutralității și adevărului, furnizând o informație fidelă asupra situației patrimoniale și financiare, precum și asupra rezultatului. Toate interesele informaționale ale protagoniștilor sociali trebuie ordonate în mod egal, fără discriminări.
Bazată pe norme și principii generale de evaluare și calcul economic și pe o terminologie precisă și identică pentru toți utilizatorii de informații, contabilitatea trebuie să fie neutră, dar și compatibilă ca sistem de comunicare. Pentru a argumenta aceste afirmații enumerăm câteva reguli și principii generale care prezintă importanță pentru raporturile contabilității cu fiscalitatea:
afectarea veniturilor și a cheltuielilor la exercițiului în care s-au angajat;
evaluarea activelor la intrare în funcție de costul istoric care are o determinare obiectivă și poate fi verificabil;
evaluarea anuală, la inventarierea patrimoniului, la valoarea de utilitate (actuală) a tuturor activelor și datoriilor;
contabilizarea pierderilor latente, a datoriilor probabile și a deprecierilor de valoare (datorate uzurii morale și fizice, degradării, dezasortării stocurilor, neîncasării creanțelor, clienților dubioși și rău platnici, e. t. c.) la închiderea fiecărui exercițiu fără a ține cont de eventualele plusvalori latente (din prudență) și active probabile;
distincția dintre „costurile perioadei” și „costul produsului”, deoarece cheltuielile angajate necunoscute de costul produsului nu pot fi nici imobilizate, nici stocate, nici repartizate asupra rezultatului (cheltuieli generale de administrație și cheltuieli de desfacere).
Despre relațiile dintre contabilitate și fiscalitate s-a scris mult, în general, pentru a sublinia subordonarea primeia față de a doua. Sistemul fiscal a avut o influența fiscală asupra principiilor contabile. Dreptul fiscal a intervenit în domeniul contabil pentru a fixa reguli de evaluare sau metode de prezentare aconturilor anuale. Această intervenție are cel puțin două explicații:
Prima ar fi aceea că absența unei reguli contabile specifice, norma fiscală se impunea ca normă practică;
A doua explicație constă în necesitatea de a asigura acoperirea cheltuielilor publice prin impozit ceea ce conducea, în mod normal, fiscalitatea la preocuparea de a fixa regulile determinării bazelor de impozitare. În Franța, legea din 30 aprilie 1983 a dus la nașterea unui veritabil drept contabil. În România însă după 1989 , legea contabilității a fost adoptată în 1991 , iar planul general de conturi a fost aprobat în 1993. normalizatorii contabili au creat un nou sistem contabil inspirat după modelul francez , și racordat la cerințele normalizării europene și internaționale. Teoretic, nu se mai vorbește decât foarte puțin de anexarea sau de poluarea contabilității de către fiscalitate. Fiecare din cele doua discipline are domeniul său intervenție, autonomia sa. Datorită autonomiei celor doua drepturi , în principiu, natura documentelor de întocmit este cea care condiționează regula de drept ce trebuie aplicată.
Exista numeroase puncte de divergență între dreptul fiscal și dreptul contabil. Agenții economici sunt nevoiți uneori să recurgă la arbitraje delicate între obligația de a prezenta conturile și dorința de a optimiza costul fiscal al activității lor. Alegerea unei soluții din acest punct de vedere poate aduce la apariția unor erori în plan fiscal, ce pot atrage după ele penalizări. Se pot evita aceste erori, prin mențiunile făcute în anexă, care constă în atragerea atenției organelor fiscale asupra poziției deținute de întreprindere, adică asupra alegerilor pe care ea le-a efectuat atunci când i s-a oferit mai multe soluții, datorită divergenței analizelor fiscale și a celor contabile.
Bilanțul contabil și contul de profit și pierdere sunt însoțite de anexe, care indică poziția deținută d întreprindere și motivele care au condus la adoptarea unor astfel de soluții. Întâlnim aici informații asupra regulilor și metodelor folosite, a modurilor de evaluare aplicate, mai ales când exista opțiuni între mai multe metode, indicarea și justificarea derogărilor de la principiile generale.
Opțiunea , ale cărei consecință sunt adesea greu de evaluat, nu este neutră din punct de vedere fiscal.
Rezultatul final poate fi privit din două unghiuri:
rezultat contabil
rezultat fiscal.
Astfel, în domeniul deficitelor fiscale, posibilitățile legale sunt numeroase, în timp ce un deficit contabil este o contraperformanță pe care întreprinderea trebuie să o corecteze cât mai repede posibil dacă ea vrea să-și asigure perenitatea. Un deficit fiscal , datorită posibilităților de reportare asupra beneficiilor ulterioare, poate constitui un atu care este convenabil de a fi folosit cât mai bine în funcție de posibilitățile oferite de legislație. Deficitul nu poate fi transmis unei alte societăți decât în cazuri și condiții specifice cum ar fi fuziunea.
Beneficiul fiscal nu corespunde decât rareori cu beneficiul contabil. De fapt legea fiscala a fixat reguli diferite față de cele ale planului contabil general , privitoare la deductibilitatea unor cheltuieli, cât și la condițiile de impozitare a anumitor venituri. Se cuvine deci să aplicam aceste reguli fiscale pentru determinarea bazei impozabile. Pentru aceasta se ia ca punct de plecare rezultat contabil căruia i se aplică niște corecturi. Anumite sume trebuie să fie adăugate rezultat contabil, acestea putând fi denumite generic REINTEGRĂRI, alte sume trebuie diminuate din rezultat contabil, acestea fiind DEDUCERILE.
S.C. ”SPICUL” S.A. –BAZĂ DE STUDIU PRIVIND REGLEMENTAREA, CALCULUL ȘI CONTABILIZAREA UNOR
IMPOZITE ȘI TAXE
DATORATE BUGETULUI DE STAT
ISTORIC, FORMA JURIDICĂ, CONSTITUIREA
S.C. ”SPICUL” S.A. PLOIEȘTI este o societate comerciala pe acțiuni constituită persoană juridică română, în conformitate cu Legea 31/1990 privind societățile comerciale și regiile autonome.
S.C. ”SPICUL” S.A. PLOIEȘTI a luat ființă în 23.01.1991, dată la care a fost înscrisă în REGISTRUL COMERȚULUI și își are sediul în str. Vasile Pârvan, nr.14, Ploiești. Această societate a provenit din Întreprindere de Morărit și Panificație Ploiești care a fost transformată potrivit reglementărilor legii amintite mai sus.
Inițial capitalul social a fost deținut de cele două fonduri F.P.P. și F.P.S., adică 30% pentru F.P.P. și 70% F.P.S.
În urma procesului de privatizare prin cupoane și certificate de privatizare, S.C. ”SPICUL” S.A a fost inclusă în această listă. Indicele de alocare, în urma subscrierii, a fost 2,15. restul acțiunilor deținute de F.P.S. urmează a fi vândute prin licitație.
S.C. ”SPICUL” S.A. desfășoară activități lucrative în următoarele domenii: măcinarea cerealelor, fabricarea și comercializarea produselor de morărit și panificație, produselor făinoase și a altor produse alimentare din intern și din import de orice fel, prestări servicii, operațiuni de import-export în activitatea proprie, precum și transportul materiilor prime și produselor de panificație morărit. Societatea comercializează produse și servicii din producția proprie sau de la terți, din țară și străinătate la prețuri stabilite conform legilor în vigoare. Comercializarea se face prin magazine proprii cu vânzare en-gross sau cu amănuntul, în lei, la sediul, ateliere secții de producție, piețe, târguri și oboare, stradal și ambulant, în locuri special amenajate.
Capitalul social al întreprinderii la 31.12.1999 este de 12.170.575.000 lei și este împărțit în 12.170.575 acțiuni nominative în valoare de 1.000 lei/acțiune. Fiecare acțiune subscrisă și vărsată de acționari conferă acestora dreptul de a participa la distribuirea beneficiilor, conform prevederilor statului de funcționare și dispozițiilor legale, respectiv la alte drepturi prevăzute în statut.
Obligațiile societăți sunt garantate cu capitalul social al acestuia, iar acționarii răspund în limita valorii acțiunilor ce le dețin.
Dividendele vor fi distribuite asociaților proporțional cu numărul de acțiuni deținute de fiecare din aceștia. Condițiile participării fondatorilor, administratorilor și personalului societății la împărțirea profitului se va stabili de adunarea generală pentru fiecare exercițiu financiar, De asemenea, adunarea generală stabilește și modul de constituire a altor fonduri din beneficiile obținute de societate.
. ORGANIZAREA PRODUCȚIEI ȘI A MUNCII.
STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Organele de conducere ale societății sunt:
-Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) – formată din 3 persoane numite de FPS și FPP IV Muntenia;
-Consiliul de Administrație constituit din cei trei manageri:
manager general;
manager adjunct tehnic și de producție;
manager economic,
care își desfășoară activitatea în baza contractului de management.
Structura funcțională și operațională se prezintă în organigrama de tip piramidal, prezentată în Anexa numărul 1. Organigrama include în partea de sus organele și posturile de conducere la nivel superior sub care sunt redate succesiv celelalte dimensiuni organizatorice corespunzător poziției și dependenței lor ierarhice.
Astfel:
nivelul 1 îl reprezintă AGA;
nivelul 2 îl reprezintă Consiliul de Administrație condus de managerul general;
nivelul 3 îl reprezintă directorii de departamente;
nivelul 4 îl reprezintă serviciile, birourile, compartimentele, secțiile și atelierele;
nivelul 5 îl reprezintă atelierele și formațiile de lucru subordonate șefilor de secție și respectiv șefilor de atelier.
Numărul nivelelor ierarhice are o importanță deosebită, întrucât reducerea lui înseamnă scurtarea circuitelor informatice și creșterea operativității deciziilor.
Activitatea economico-financiară este condusă de managerul economic care coordonează direct:
– biroul buget, venituri, beneficii;
– biroul balanțe credite;
– compartimentul CFI.
În atribuțiile managerului economic intră:
– elaborarea bugetului de venituri și de cheltuieli anuale, desfacerea și urmărirea lor;
– activități legate de mijloace bănești de credite și rambursarea lor;
– evidența contabilă a mijloacelor fixe a materiilor prime și materialelor, a pieselor de schimb;
-analiza costurilor;
-activitatea de control financiar intern.
2.3. ORGANIZAREA SISTEMULUI INFORMAȚIONAL-CONTABIL
Forma de contabilitate utilizată la SC „SPICUL” SA este maestru- șah, pe conturi corespondente. Această formă de contabilitate dezvoltă pe conturi corespondente rulajele debitoare și creditoare ale conturilor sintetice.
Documentele justificative sunt supuse prelucrării contabile ( sortare, verificare, evaluare și control) și apoi înregistrate. Dacă pentru același fel de operații există mai multe documente justificative acestea se totalizează la perioade scurte cu ajutorul formularelor de tip „Document justificativ” care se întocmesc pentru debitul sau creditul contului ce reflectă operațiile.
Pentru înregistrările ce nu au la bază documente justificative cumulative se întocmesc note de contabilitate.
Principalele formulare ce se utilizează sunt: „Jurnalul de înregistrare”, „Fișa sintetică șah”, „Balanța conturilor” și „Registrele auxiliare” ( pentru evidența analitică).
Jurnalul de înregistrare este folosit pentru înregistrarea cronologică a operațiilor economice și financiare și stabilirea rulajelor lunare ale acestora. Pe măsura înregistrării în acest registru, documentele justificative, documentele cumulative și notele de contabilitate li se atribuie un număr de ordine corespunzător datei la care au fost înregistrate.
Lunar, se totalizează Jurnalul de înregistrare, obținându-se rulajul lunii respective fără a se reporta în luna următoare.
Acest total trebuie să corespundă cu totalul rulajelor debitoare sau creditoare ale lunii respective din balanța de verificare sintetică.
Fișa sintetică servește la evidența sintetică a operațiilor economice și financiare. Atât pentru debitul cât și pentru creditul fiecărui cont sintetic se folosește același model de fișă.
Înregistrările în fișă se fac cronologic și sistematic pe baza documentelor justificative, cumulative sau notelor de contabilitate, după caz. Înregistrarea în fișele șah este precedată de înregistrarea cronologică proprie jurnalului de înregistrare.
Registrele auxiliare pentru evidența analitică au forma fișelor de cont analitic pentru valori materiale, fișelor de cont pentru operațiuni diverse, situațiilor și altor formulare specifice, utilizate în acest scop.
Înregistrările în formulare folosite pentru evidența analitică se fac sistematic și cronologic pe baza documentelor justificative în tot cursul lunii.
Balanța conturilor se întocmește lunar pe baza fișelor sintetice șah. În cadrul său se stabilesc soldurile și rulajele cumulate de la începutul anului, pentru fiecare cont sintetic în parte.
Pe baza înregistrărilor în contabilitatea analitică se întocmesc balanțele lunare pentru conturile analitice.
2.4. PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO-FINANCIARI
ÎN 1998- 2000
Datele necesare analizei se prezintă în Anexa 2, completată pe baza datelor din bilanț, conform cerințelor analizei.
Din datele bilanțului se constată o creștere a activului cu 709.000.000lei, ceea ce reflectă în principiu, o dinamică redusă a activelor firmei, condițiile unei rate mai ridicate a inflației. Sporirea activelor în 2000 s-a datorat creșterii cu 0.68% a activelor imobilizate în condițiile reducerii cu 0.32% a activelor rulante.
Analizănd rezultatele obținute pe baza ratelor specifice se constată următoarele (Anexa 3):
– raportul dintre activele circulante și imobilizări a scăzut de la 0.36% la 0.32% ca urmare a ritmurilor diferite de modificare ceea ce reflectă o încetinire a rotației imobilizărilor.
– structura activului arată o pondere mare a grupei de imobilizări 73.34% în 1999 și 73.54% în 2000.
– mijloacele fixe au avut o evoluție favorabilă, sporind de la 45,53 la 45,68, creând o imagine de stabilitate în activitatea și dezvoltarea firmei.
– numărul rotațiilor activului arată o creștere de la 1,332 la 1,667, deci o utilizare mai bună a acestuia în anul raportat, deci o eficiență mai ridicată. Acest indicator reflectă randamentul utilizării patrimoniului.
– gradul de utilizare a capitalului social vărsat reflectă o creștere, deci o utilizare mai eficientă care poate spori în viitor. Se constată în general o dezvoltare a activității firmei, însă în condițiile unui grad mai redus de elasticitate, de flexibilitate, în realizarea unei trezorerii eficiente datorită ponderii ridicate a imobilizărilor. La data de 31.12.2000 – S.C. ”SPICUL” S.A. PLOIEȘTI și a încheiat activitatea cu un profit net în valoare totală de 1.648.389.000 lei, calculat astfel:
a) ca diferență între veniturile totale în valoare de 35.028.164.000 lei și cheltuielile totale de 35.826.155.000 lei, obținându-se un rezultat brut al exercițiului în valoare de 2.202.009.000 lei; b) din rezultatul brut s-a scăzut impozitul pe profit, de 553.620.000 lei
2.5. PIAȚA ȘI CLIENȚII
Organizarea și desfășurarea activității de marketing
Subordonată în trecut funcției comerciale, se realizează acum un salt, astfel încât funcția de marketing devine o funcție de bază. Ea constituie acum unul din elementele de fundament ale întreprinderii și grație concepției ce o slujește, compartimentele ce formează o întreprindere nu mai acționează izolat, legate fiind doar din punct de vedere administrativ, ci dimpotrivă, formează un sistem integrat, ce se comportă omogen la orice influență exterioară, adică a pieței.
Compartimentului de marketing din cadrul S.C. SPICUL S.A. îi revin principalele funcții:
1. Pe linia studiului pieței: studiază permanent piața, i se prezintă produsele care i se cer, sortimentația caracteristice, cuantum ambalaj, forme de comercializare, cantitate, calitate, prețuri, studierea produselor concurenței, organizează activitatea de participare la târguri și expoziții.
2. Pe linia orientări producției: studiază ciclul de viață al produselor și apreciază tendințele de perspectivă a produsului și a cereri pentru un nou produs, propune, în funcție de solicitările pieței, structura sortimentală, calitatea ce se cere, ambalajul și controlul de calitate conform normelor. 3. Pe linia promovării vânzărilor: întocmește și îndeplinește programul de promovare pe produse (propagandă și reclamă), elaborează materialele publicitare, studiază problema ambalajului și modul de prezentare. Deoarece S.C. SPICUL S.A. are ca principal obiect de activitate fabricarea și comercializarea produselor de morărit și panificație, studierea produselor are o importanță deosebită în activitatea de marketing, și anume funcțiile, caracteristicile și performantele acestora.
S.C. SPICUL S.A. colaborează atât cu unități de stat cât și cu unități particulare din mediul urban și rural (Blejoi, Bărcănești, Scăieni).
Producția la S.C. SPICUL S.A. trebuie să fie permanent adaptată la cerințele prezente și viitoare ale consumatorilor. Să se vândă ceea ce s-a produs și să se producă ceea ce se vinde.
DELIMITĂRI ȘI STRUCTURI PRIVIIND DATORIILE FISCALE
În perioada de tranziție la economia de piață, statul are de îndeplinit atribuții deosebit de importante, atât pe plan național cât ți pe plan internațional. Astfel, statul finanțează acțiunile social-culturale ( învățământul, sănătatea, cultura, arta, asistența socială, protecția socială, etc.), alocă resurse bugetare pentru acțiunile economice majore, prioritare ale țării, se preocupă de întărirea capacității de apărare, de menținerea ordinii publice etc., ca și de întreținerea și dezvoltarea relațiilor economice, științifice, culturale, etc. cu alte state. Realizarea prerogativelor statului reclamă existența la dispoziția sa a unui buget, care să fie alimentat cu venituri suficiente din impozite directe, indirecte, taxe, contribuții, etc. Rezultă indiscutabil că atât agenții economici cât și cetățenii trebuie să-și onoreze complet și la timp obligațiile fiscale față de stat. Prin urmare, stat fără impozite și taxe, nu poate exista.
IMPOZITUL reprezintă o contribuție bănească obligatorie și cu titlu nerambursabil, datorat conform legii, bugetului de stat de către persoane fizice și juridice pe care le posedă.
Trăsăturile impozitelor:
– caracterul bănesc al impozitului este dat de faptul că această contribuție se realizează numai în formă bănească;
– caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înțeles în sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit; – impozitele sunt prelevări cu titlu nerambursabil pentru ca, odată vărsate în contul bugetului sunt utilizate numai la finanțarea unor acțiuni ți obiective de interes general, necesare tuturor membrilor societății și nu numai unor interese individuale sau de grup. Impunerea unor venituri sau bunuri dintre cele care nu sunt prevăzute în acte normative prin care se instituie veniturile bugetare sunt abuzive și ilegale, ele fiind restituite de în dată celor care s-au perceput fără temei legal. Funcționarii de stat care au instituit și perceput urmează să răspundă, după caz disciplinar, contravențional sau penal.
TAXELE reprezintă cea de-a doua categorie principală de venituri ale bugetului de stat.
Taxele reprezintă plata efectuată de persoanele fizice sau juridice pentru serviciile prestate acestora de către instituțiile publice.
Taxele sunt reglementate ca obligații bugetare datorate de persoane fizice sau juridice, reprezentând plata neechivalentă a unor servicii solicitate de acestea unor instituții de stat, după principiul recompensării speciale.
Trăsăturile speciale ale taxelor sunt:
– plata neechivalentă pentru servicii și lucrări efectuate de organe sau instituții care primesc, întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează servicii și rezolvă alte interese legitime ale persoanelor fizice sau juridice. Plata serviciilor sau lucrărilor este neechivalentă deoarece, conform dispozițiilor legale, acestea pot fi mai mari sau mai mici comparativ cu valoarea prestațiilor efectuate de organe sau instituțiile de stat; – plătitorul este precis determinat din moment când acesta solicită efectuarea unei activități din partea unui organ sau instituții de stat; – taxele reprezintă o contribuție de acoperire a cheltuielilor necesare serviciilor solicitate de diferite persoane; – taxele sunt plăți efectuate de persoane fizice sau juridice pentru servicii sau lucrări efectuate în mod direct și imediat acestora de către organe sau instituții de stat; – taxa este unică, adică pentru unul și același serviciu prestat unei persoane, aceasta nu datorează taxa decât o singură dată; – taxele sunt anticipate, se datorează și se achită în momentul solicitării serviciilor sau lucrărilor ce urmează a fi efectuate organe sau instituții de stat.
3.1. ELEMENTELE IMPOZITULUI
Pentru ca statul să-și poată realiza obiectivele urmărite prin intermediul impozitelor și taxelor trebuie ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atât de organele fiscale cât și de plătitori.
Legea prin care se instituie un impozit precizează persoanele în sarcina cărora cade plata impozitului, termenele de plată, sancțiunile ce se aplică persoanelor fizice sau juridice care nu-și onorează obligațiile fiscale la termenele stabilite, sustrag materia impozabilă de la impunere sau încalcă alte dispoziții ale reglementărilor fiscale.
Elementele comune specifice impozitelor și taxelor sunt:
– denumirea – subiectul ( contribuabilul )
– plătitorul
obiectul impuneri
sursa impozitului
cota de impunere
perceperea
termenul de plată
înlesniri, drepturile și obligațiile plătitorului
răspunderea plătitorului
Subiectul – persoană fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitelor și a taxelor. Pentru subiectul impunerii s-a consacrat în vorbirea curentă termenul de contribuabil. Plătitorul – persoană fizică sau juridică care suportă efectiv impozitul. Sunt frecvente cazurile subiectul este diferit de suportatorul impozitului; aceasta deoarece sunt diverse cai și mijloace pentru a transpune într-o măsură mai mare sau mai mică, impozitele plătite de unele persoane fizice sau juridice în sarcina altora.
Obiectul impozitului îl reprezintă materia supusă impunerii. La impozitele directe obiect al impunerii poate fi, după caz, venitul sau averea. La impozitele indirecte obiectul impunerii poate fi prețul produsul care face obiectul vânzării, tariful serviciul prestat, etc.
Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul: din venit sau din avere, ea poate fi aceeași cu obiectul impunerii sau diferită.
Cota de impunere servește bazei de calcul al impozitului, prin care se determină suma de plată. Ea poate fi fixă sau procentuală ( proporțională, progresivă sau regresivă).
Perceperea se realizează prin diferite metode:
metoda plății directe – în acest caz suma este stabilită în condițiile legii de către debitor și este virată de acesta bugetului statului;
metoda reținerii și vărsării( stopaj la sursă );
metoda aplicării de timbre fiscale.
Termenul de plată indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. Neachitarea acestuia la termenul stabilit prin lege atrage după sine obligația contribuabililor de a plăti și majorări de întârziere. Înlesniri, drepturi și obligații ale debitorilor sunt elemente legal admise de acte normative care instituie venituri bugetare. Înlesnirile sunt stabilite sub formă de reduceri, scutiri, bonificații, amânări, eșalonări. Acordarea înlesnirilor se face ținând seama de condițiile specifice de muncă, de faptul că unele unității înregistrează costuri mai mari decât cele în condiții normale, folosesc forță de muncă în curs de calificare sau cu capacitate redusă de muncă ( handicapați, invalizi ), etc. Aceste înlesniri au ca scop stimularea valorificării anumitor resurse materiale, a producției unor mărfuri. Se mai acordă înlesniri și în vederea sprijinirii familiilor nevoiașe, favorizării persoanelor în vârstă sau cu capacitate redusă de muncă.
Amânări și eșalonări se acordă de Ministerul Finanțelor și pentru plata majorărilor de întârziere.
Drepturile plătitorului de impozite:
– compensarea atunci când la scadență a plătit o sumă mai mare decât cea normală, plătitorul are dreptul să compenseze suma plătită în plus cu o parte sau integral din suma ce trebuie plătită l scadența următoare;
– dreptul la restituire atunci când nu este posibilă restituirea; – dreptul la contestație când plătitorul se consideră nedreptățit în urma controlului. Obligațiile plătitorului sunt stabilite prin legi și precizează calcularea și vărsarea la termen a impozitelor; organizarea evidenței impozitelor și taxelor din care rezultă cu exactitate baza de calcul, sumele de plată, modul cum sau făcut la buget plățile, prin calcul extracontabil.
3.2. PRINCIPIILE IMPUNERII
Impunerea reprezintă un complex de măsuri și operațiuni, efectuate în baza legii, care au drept scop stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau juridice.
Impunerea trebuie să fie în concordanță cu anumite principii care sunt:
a) principiul justeței impunerii ( echității fiscale ) – contribuabilii trebuie să fie impozitați în funcție de veniturile pe care le obțin; b) principiul certitudinii impunerii – mărimea impozitelor datorate de fiecare persoană să fie certă și nu arbitrară, iar termenele, modalitatea și sursele de plată, să fie clare pentru fiecare plătitor; c) principiul comodității perceperii impozitelor – impozitele să fie percepute și în modul cel mai convenabil pentru contribuabil; d) principiul randamentului impozitelor – sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu minimum de cheltuieli și să fie cât mai puțin apărător pentru plătitori. Fiecare impozit nou introdus trebuie să corespundă principiilor de echitate, de politică financiară, economică și socială.
3.3. CLASIFICAREA IMPOZITELOR
După trăsăturile de fond și de formă:
1. Impozite directe
reale
– impozitul funciar
– impozitul pe clădiri – impozitul pe activități industriale, comerciale și profesii libere – impozitul pe capital mobiliar
1.2. personale – impozitul pe venit – impozite pe veniturile persoanelor fizice – impozite pe veniturile societăților de capital – impozitul pe avere – impozite pe averea propriu-zisă – impozite pe circulația averii – impozit pe sporul de avere
2. Impozite indirecte 2.1. taxe de consumație ( accize, t.v.a. ) 2.2. monopoluri fiscale ( asupra producției și/sau vânzării ) 2.3. taxe vamale ( asupra importului, exportului și tranzitului de mărfuri ) 2.4. alte taxe ( de timbru, de înregistrare, de consultare, etc. )
B. După obiectul impunerii: 1. impozit pe venit 2. impozit pe avere 3. impozit pe consum
C. După scopul urmărit la introducerea lor: 1. impozite financiare 2. impozite de ordine
D. După frecvența cu care se realizează: 1. impozite permanente 2. impozite incidentale
3.4. ORGANISMELE APARATULUI DE CONTROL
Perceperea, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor se face de către un aparat fiscal organizat de stat, format din mai multe organisme și controlate de către Ministerul Finanțelor.
Controlul financiar al statului cuprinde în sfera sa administrarea, utilizarea mijloacelor financiare publice, precum și respectarea reglementărilor financiar contabile în activitatea desfășurată de către agenții economici în legătură cu îndeplinirea obligațiilor acestora fața de stat.
Organismul central al puterii executive care aplică strategic și programul guvernului în domeniul orientării economice și finanțelor publice este Ministerul Finanțelor. Acest minister exercită administrația generală a finanțelor publice și acționează pentru stimularea desfășurării activității economice pe criterii de eficiență și echilibru economic, prin folosirea instrumentelor economice, financiare și monetar-valutare, în conformitate cu cerințele economiei de piață prin stimularea liberei inițiative la nivel macro.
O atribuție principală a Ministerului Finanțelor constă în aceea că exercită, prin organele sale, controlul și supravegherea financiară a organelor și a instituțiilor de stat, controlează activitatea financiară a regiilor autonome și a societăților comerciale precum și a celorlalți agenți economico sociali.
În cadrul Ministerului Finanțelor activitatea financiară este condusă de ministru, ajutat de secretarii de stat în subordinea cărora se află: direcții generale, direcții și Garda Financiară după cum urmează: Direcția Generală a Controlului de Stat care cuprinde în cadrul ei o serie de direcții însărcinate cu urmărirea modului de respectare a legii fiscale de către contribuabili de soluționarea contestațiilor și de perceperea impozitelor, taxelor, amenzilor, penalităților reglementate prin lege.
Controlul exercitat de Direcția Generală de Control din Ministerul Finanțelor este exercitat prin organe de control proprii ale Direcției Generale ( controlori financiari ) sau prin Direcțiile Județene de Control Financiar cu ajutorul aparatului propriu de controlori, colaboratori, e.t.c.
Direcția Generală pentru a putea asigura coordonarea activității de control prin rețeaua proprie este structurată pe mai multe compartimente:
1) compartimentul de metodologie care elaborează normele metodologice privind organizarea activității în compartimentele financiar contabile, înregistrarea operațiilor ce fac obiectul contabilității, întocmirea, prezentarea ți analiza bilanțului; 2) compartimentul de control specializat pe regii autonome, societăți comerciale, finanțe publice, e.t.c.; 3) compartimentul prețuri și tarife care se ocupă de controlul în domeniul prețurilor.
La nivelul teritorial organul împuternicit de către Ministerul Finanțelor să exercite activitatea de control este Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat județean în subordinea căreia se mai află ca organ specializat în control și secția teritorială a Gărzii Financiare.
Garda Financiară exercită control operativ și inopinat, în legătură cu
aplicarea și executarea legilor fiscale și a reglementărilor vamale, cu scopul de-a preveni sustragerile sau eschivările de le plata impozitelor și taxelor;
respectarea normelor de comerț, în vederea activităților de contrabandă și a procedeelor interzise de lege;
alte atribuții si activități date în competența legală.
REGLEMENTAREA , CALCULUL ȘI
CONTABILIZAREA IMPOZITELOR DIRECTE
4.1. IMPOZITUL PE PROFIT
4.1.1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND
IMPOZITUL PE PROFIT
Reforma fiscală, componentă a reformei economice și sociale urmărește constituirea unui sistem fiscal coerent, echitabil și eficient pentru a face fața cerințelor tranziției la economia de piață. Printre cele mai importante măsuri de construire a unui sistem fiscal s-a numărat adoptarea Legii privind impozitul pe profit.
Impozitul pe profit reprezintă sursa certă de alimentare cu venituri a bugetului public în vederea asigurării mijloacelor financiare pentru îndeplinirea drepturilor cetățenilor cu privire la învățământ, sănătate, cultură, artă, sport, apărare națională și ordinea publică, pentru finanțări în domeniul infrastructurii.
Impozitul pe profit a fost instituit prin Legea nr. 12/1991 prin care a fost conceput ca un instrument fiscal nou care ajută la formarea veniturilor bugetului public. În această lege a fost favorizată proliferarea scutirilor de impozit, adică firmele private și cele mixte aproape că nu au plătit impozit.
Tranziția la economia de piață și dobândirea calității de membru asociat al U.E. au impus restructurarea impozitului pe profit. În acest sens a fost adoptată O.G. nr. 70/1994 intrată în vigoare de la data de 1 ianuarie 1995care a adus unele schimbări printre care:
baza de impozit poate fi corectată în raport de nivelul inflației;
scutirile de impozit au fost eliminate;
cota de impozit s-a redus de la 45% la 38% și 25% pentru agricultură.
Reglementarea instituită prin O.G. nr. 70/1994 prezintă unele neajunsuri. Gruparea agenților economici, din punct de vedere fiscal în contribuabili mici și mari numai cu scopul de a aplica metodologii diferite pentru determinarea profitului impozabil era nejustificată. Astfel, fiscalitatea contribuabililor mari creștea, actualizarea la inflație crea complicații.
Prin Legea nr. 73/1996 pentru aprobarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit au fost adoptate și unele modificării și completări ale prevederilor ordonanței respective. Este vorba de renunțarea la gruparea contribuabililor din punct de vedere fiscal în contribuabili mici și mari.
De la republicarea acestei ordonanțe în Monitorul Oficial nr. 40 din 12 martie 1997 și până în 2000 ea a fost modificată și completată prin:
· Legea nr. 105 din 24 iunie 1997
· O.U.G. nr. 83 din 23 decembrie 1997
· Legea nr. 106 din 26 mai 1998 ( pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/1997)
· O.G. nr. 40 din 30 ianuarie 1998
· Legea nr. 249 din 28 decembrie 1998
· Legea nr. 47/1999
· O.G. nr. 217/1999, O.G. nr. 139/2000, O.G. nr. 246/2000.
SUBIECȚII IMPUNERII ÎN CADRUL IMOZITULUI PE PROFIT
În funcție de forma de organizare, de sursa impozabilă, rezidența și sediul sau, după caz, Legea nr. 73/1996 grupează subiecții impunerii impozitului pe profit în patru categorii, după cum urmează:
a) persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât din România cât și din străinătate;
b) persoanele juridice străine, care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România pentru profitul impozabil aferent acestui sediu permanent;
c) persoane juridice și fizice străine care desfășoară activități în România ca partener într-o asociere ce nu dă naștere unei persoane juridica , pentru toate veniturile rezultate din activitatea desfășurată în România;
d) asocierea dintre persoane fizice române și persoane juridice române care nu dau naștere unei persoane juridice, pentru veniturile realizate atât în românia cât și în străinătate . În acest caz, impozitul datorat se calculează, se reține și se varsă de către persoana juridică.
Legea nr. 73/1996 prevede în mod expres ca fiind exceptate de la plata impozitului pe profit :
– trezoreria statului pentru operațiunile din fondurile publice, derulate prin contul general al trezoreriei;
– instituțiile publice pentru fondurile publice constituite;
– organizațiile de nevăzători și invalizi, constituite potrivit Legii 21/1994 pentru persoanele juridice;
– asociațiile de binefacere
– cooperativele care funcționează ca unități protejate , special organizate potrivit legii;
– unitățile aparținând cultelor religioase pentru veniturile obținute din producerea și valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult
BAZA IMPOZABILĂ
Baza de impunere, ca sumă asupra căreia se aplică cota de impunere pentru a se stabili impozitul datorat de contribuabil, o constituie profitul impozabil
Profitul impozabil se determină ca diferență între veniturile din livrarea bunurilor mobile a bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, serviciile prestate și lucrările executate, inclusiv din câștigurile din orice sursă, și cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. În ceea ce privește livrările de bunuri mobile și vânzarea de bunuri imobile în baza unui contract cu plata în rate, precum și în cazul contractelor de leasing, valoarea ratelor scadente se înregistrează la venituri impozabile, la termenele prevăzute în contract. Cheltuielile efectuate pentru realizarea bunurilor livrate și a bunurilor imobile vândute în baza unui contract cu plata în rate, precum și în cazul contractelor de leasing sunt deductibile la data efectuării lor.
Sunt stabilite concret cheltuielile pentru care nu se admite deducerea, și anume:
a) impozitul pe profit datorat și impozitul pe venit realizat în străinătate; b) amenzile și penalitățile datorate către autoritățile române sau străine ; c) cheltuielile de protocol ce depășesc limita prevăzută de lege ( de 1 %)
d) sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor și provizioanelor peste limita legală, cu excepția celor create de bănci în limita a 2 % din soldul creditelor acordate și a fondului de rezervă , a rezervelor tehnice ale societăților de asigurare și reasigurare create conform prevederilor în vigoare, precum și a fondului de rezervă în limita a 5% din profitul contabil anual, până ce acesta atinge a cincea parte din capitalul social;
e) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor constatate lipsă din gestiune sau degradate și neimputabile, T.V.A. aferentă acestor cheltuieli, T.V.A. aferentă bunurilor altele decât cele din producția proprie acordate salariaților, precum și T.V.A. nedeductibilă, aferentă cheltuielilor de protocol care depășesc cota de 1%.
f) cheltuielile de delegare, de detașare și de deplasare care depășesc plafoanele pentru salariații instituțiilor publice și ai regiilor autonome cu specific deosebit;
g) cheltuielile ce reprezintă ratele în situația cumpărării de bunuri mobile și imobile în baza unui contract cu plata în rate;
h) discount-urile, remizele sau alte reduceri de preț acordate clienților, în cazul în care acestea nu sunt distinct înscrise în documente de vânzare sau nu sunt prevăzute în contracte încheiate; i) cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporabile și circulante ale contribuabilului; j) orice cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociaților; k) cheltuielile cu perisabilitatea peste limitele legale; l) sumele angajate în favoarea partenerului contractual sub forma unor sume fixe sau cote procentuale raportate la venit, altele decât cele rezultate pe baza decontului întocmit la nivelul contractului de asociere în participațiune; m) cheltuielile de conducere și administrație înregistrate de un sediu permanent care aparține unei persoane fizice sau juridice indiferent dacă s-au efectuat în statul în care se află sediul permanent sau în altă parte, care depășesc 3% din veniturile totale realizate în România; n) cheltuielile înregistrate în contabilitate în baza unor documente care nu îndeplinesc condițiile de document justificativ; o) alte cheltuieli care nu sunt aferente realizării veniturilor. Cheltuielile cu sponsorizarea sunt deductibile în limita cotei prevăzute de O.G. nr. 36/1998 . Astfel persoanele fizice și juridice române beneficiază de reducerea bazei impozabile cu echivalentul sponsorizărilor, dar nu mai mult de :
– 10% din baza impozabilă pentru sponsorizări în domeniul cultură artă, învățământ, sănătate, asistență și servicii sociale, protecția mediului; – 8% din baza impozabilă pentru sponsorizări în domeniile: educație drepturile omului, știință și cercetare, filantropie, sport în afara fotbalului; – 5% din baza impozabilă pentru sponsorizări în domeniul religios, social și comunitar, fotbalul.
Potrivit alin.1 din Ordonanța de Urgență nr. 217/1999, privind impozitul pe profit, veniturile neimpozabile sunt:
– dividendele primite de la o altă persoană juridică română;
– diferențele favorabile de valoare a titlurilor de participare ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune; – veniturile respectiv cheltuielile, rezultate din anularea datoriilor sau din încasarea creanțelor, după caz ca urmare a transferului de acțiuni sau de părții sociale de la F.P.S., conform convențiilor; – rambursările de cheltuieli nedeductibile, precum și veniturile realizate din anularea provizioanelor pentru care nu s-au acordat deducere sau veniturile realizate din stornarea ori recuperarea unor cheltuieli nedeductibile.
Amortizarea se stabilește prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe și se include în cheltuielile de exploatare.
Profitul impozabil și impozitul pe profit se calculează și se evidențiază lunar, cumulat de la începutul anului fiscal. Această regulă a fost prevăzută, în forma inițială a O.G. 70/1994, pentru contribuabili mici, dar prin Legea 73/1996 a fost generalizată pentru toții contribuabilii.
Pierderea anuală declarată de contribuabil se recuperează din profitul impozabil lunar obținut în exercițiile fiscale următoare, se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 5 ani.
COTA DE IMPUNERE
Impozitul se calculează prin aplicarea asupra masei profitului a următoarelor cote de impozit:
25% cota normală
80% în cazul BNR aplicată asupra veniturilor rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă potrivit Legii;
o cotă adițională de impozit de 25% pentru cei care obțin din activitatea barurilor de noapte și a cluburilor de noapte. Cota se aplică asupra părții din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor înregistrate din aceste activități în volumul total al veniturilor;
orice majorare a capitalului social, efectuată prin încorporarea rezervelor, precum și a profiturilor, cu excepția rezervelor legale și a diferențelor din reevaluarea patrimoniului, se impozitează cu o cotă de 10%
FACILITĂȚII FISCALE ( REDUCERI , SCUTIRI )
PRIVIIND IMPOZITUL PE PROFIT
Potrivit ordonanței privind impozitul pe profit, aceste se reduce proporțional cu ponderea persoanelor considerate, potrivit legii, handicapate sub aspectul capacității lor fizice și intelectuale, pentru contribuabilul cu un număr de peste 250 de salariați care a creat locuri de muncă protejate, special organizate și are angajați cel puțin 3% persoane handicapate. Această reducere se calculează lunar.
Contribuabili care achiziționează începând cu data de 1 ianuarie 2000 echipamente tehnologice și mijloace de transport, cu excepția autoturismelor, beneficiază de o deducere, din profitul impozabil aferent exercițiului, a unei cote de 10% din prețul de achiziție al acestora.
În anul 2000 contribuabili care sau încadrat în prevederile prezentate anterior beneficiază lunar, până la sfârșitul anului , de o bonificație de 5% pentru fiecare obligație achitată în termen legal. Veniturile înregistrate sunt deductibile la determinarea profitului impozabil.
PLATA IMPOZITULUI PE PROFIT
Contribuabili sunt obligați să plătească trimestrial impozitul pe profit până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, cu excepția BNR și a societăților bancare care fac plata lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul. BNR și societățile bancare au obligația să plătească în contul impozitului pe profit pe luna decembrie a fiecărui an fiscal o sumă egală cu impozitul datorat pe luna noiembrie a aceluiași an până la data de 25 ianuarie inclusiv, a anului următor, urmând ca regularizarea să se facă pe baza datelor definitive din bilanțul contabil. Ceilalți contribuabili au obligația să plătească în contul impozitului pe profit pe trimestrul IV până la data de 25 ianuarie a anului următor o sumă egală cu impozitul calculat și evidențiat pe lunile octombrie și noiembrie, iar pe luna decembrie se adaugă o sumă echivalentă cu impozitul pe luna noiembrie, regularizarea făcându-se pe baza datelor definitiva din bilanțul contabil.
Plata impozitului se face în lei de către contribuabili la data și locul stabilite în înștiințarea primită de la organul fiscal.
DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PLĂTITORULUI DE IMPOZIT PE PROFIT
Plătitorii de impozit pe profit au dreptul:
– să beneficieze de aplicarea corectă echitabilă a prevederilor legale care reglementează modul de așezare, de calcul și de plată a acestui impozit
– de a beneficia de scutiri și de reduceri în toate cazurile și în cuantumul prevăzut de lege. – să depună contestație , când se consideră nedreptățiți prin aplicarea necorespunzătoare de către organele de control a prevederilor legale privind impozitul pe profit, prin care să solicite anularea sau reducerea sumelor de plată consemnate în actele de control, precum și a majorărilor de întârziere corespunzătoare. Contestațiile trebuie depuse în termen de 30 de zile de la înregistrarea actului de constatare la Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice Județene și a municipiului București, iar dacă decizia acestor organe nu e satisfăcătoare agentul economic are dreptul să depună contestație la Ministerul Finanțelor.
– compensarea sumelor plătite în plus la o anumită scadență cu sumele pe care le au de plătit la scadențele ulterioare
– dreptul de cerere de restituire a sumelor în cazul în care compensarea nu asigură recuperarea într-un timp convenabil a diferențelor plătite în plus la buget. Ca obligații, plătitorul impozitului pe profit trebuie să:
– calculeze și să verse la termen sumele cuvenite bugetului; – pună la dispoziția organelor de control documentele privind calculul și vărsarea la buget a impozitului pe profit; – să depună la organele financiare teritoriale documentele de informare a acestora, ca de exemplu: · Situația rezultatelor financiare și a obligațiilor fiscale ·Declarația privind impozitul pe profit pentru persoanele juridice ·Bilanțul contabil ·Contul de profit și pierdere
4.1.2. REGULI CONTABILE ȘI FISCALE PRIVIND IMPOZITAREA PROFITULUI
Pentru impozitarea profitului trebuie pornit de la realitatea că nu în toate cazurile principiile contabile subordonate imaginii fidele sunt convergente în totalitate cu principiile impunerii fiscale. De aceea trebuie făcută distincție între rezultatul contabil și rezultatul fiscal.
Rezultatul contabil reprezintă suma globală a profitului sau pierderea fiscală a exercițiului, stabilit potrivit regulilor fiscale și în funcție de care se calculează volumul impozitelor exigibile.
Relația dintre cele două mărimi poate fi definită principal astfel:
REZULTATUL = REZULTATUL +/- DIFERENȚELE +/- DIFERENȚELE
FISCAL CONTABIL PERMANENTE TEMPORALE
Diferențele permanente sunt elemente reintegrate sau deduse definitiv din rezultatul fiscal:
-cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal, pentru care nedeductibilitatea este definitivă;
– venituri pe care fiscul renunță definitiv să le impoziteze, datorită faptului că ele provin din rezultate deja impozitate;
– degrevările fiscale acordate în scopul încurajării anumitor acțiuni economice promovate de stat.
Diferențele temporale sunt elemente reintegrabile în rezultatul fiscal al exercițiului dar care vor fi deduse ulterior sau elemente care sunt deduse din rezultatul exercițiului dar care vor fi impozitate ulterior.
Aceste diferențe se explică prin decalajul între exercițiul în care se includ anumite elemente de cheltuieli și venituri în calculul rezultatului fiscal și exercițiul în care se includ în rezultatul contabil. Ele se investesc într-un exercițiu și se absorb ca urmare a unuia sau mai multor exerciții viitoare. Diferențele temporale generează impozite amânate. De asemenea, provizioanele reglementate se înscriu în sfera impozitelor amânate.
Prezența diferențele temporale impune folosirea a două metode de impozitare a rezultatului:
– metoda impozitului exigibil; – metoda impozitului amânat.
Metoda impozitului exigibil – cheltuiala contabilă a exercițiului aste egală cu suma impozitelor exigibile.
Metoda impozitului amânat se regăsește la rândul său în următoarele structuri contabile:
· Diferențe temporare sau impozitul reportat, potrivit căreia cheltuiala fiscală a firmei cuprinde:
volumul impozitelor exigibile;
incidența diferențelor temporare provenite din anterioare sau reportate asupra exercițiilor viitoare;
ajustarea soldurilor de impozit reportate. Impozitele amânate pot fi active sau pasive.
· Provizioanele reglementate care au fost constituite pentru a beneficia de dispozițiile fiscale de favoare, la care se cunoaște data reintegrării în rezultat de o manieră precisă. Impozitele amânate sunt pasive.
În sistemul de contabilitate din România, se utilizează numai metoda impozitelor exigibile, cu recunoașterea numai a diferențelor permanente. Deși sunt prezente subvențiile pentru investiții, nu se contabilizează implicația lor fiscală.
4.1.3. CALCULUL ȘI CONTABILIZAREA IMPOZITULUI PE PROFIT LA S.C. „ SPICUL ” S.A.
Profitul impozabil se calculează pornind de la rezultatul contabil corectat în mod corespunzător cu elementele reintegrate și deduse definitiv. Formula de calcul utilizată în acest sens este:
REZULTAT = REZULTAT + ELEMENTELE – ELEMENTELE
FISCAL CONTABIL NEDEDUCTIBILE DEDUCTIBILE
FISCAL FISCAL
La rândul său rezultatul contabil este calculat pe baza datelor înregistrate lunar în contul 121 „ Profit și pierdere ”, relația de calcul fiind:
REZULTAT = VENITURI ÎNCORPORATE – CHELTUIELI DECONTATE
CONTABIL ÎN REZULTAT ASUPRA REZULTATULUI
Rezultatul impozabil potrivit relației de mai sus se calculează lunar cumulat de la începutul anului fiscal. În aceste condiții, impozitul datorat pentru luna în curs se determină pe baza relației:
IMPOZITUL DATORAT PE LUNA ÎN CURS = IMPOZITUL PE PROFIT CALCULAT ASUPRA PROFITULUI IMPOZABIL UMULAT DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI – IMPOZITUL AFERENT PROFITULUI IMPOZABIL CUMULAT PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII PRECEDENTE
Exemplu. Dacă profitul impozabil cumulat de la sfârșitul lunii februarie este de 3.500.000 lei, impozitul aferent este de 3.500.000*25% = 875.000 lei. Impozitul pe profit până la 31 ianuarie este de 650.000 lei. Impozitul datorat pe luna februarie este de 875.000 – 650.000 = 225.000 lei.
Limitele de cheltuieli deductibile se aplică lunar, astfel încât la finele anului fiscal să se încadreze în prevederile dispozițiilor legal. În acest scop, cheltuielile efective trebuie să fie în limitele prevăzute de dispozițiile legale.
În cursul lunii martie 2000, S.C. „ SPICUL ” S.A. a înregistrat următoarea situație cu privire la veniturile realizate și cheltuielile efectuate:
· Venituri realizate:
1. Venituri din exploatare: 8.560.120.000 lei
a) venituri din vânzarea producției și mărfuri: 7.800.870.000 lei
b) venituri din prestarea serviciilor: 300.290.000 lei
c) venituri din producția stocată: 458.960.000 lei
2. Venituri financiare: 10.980.000 lei
a) venituri din participații: 4.070.000 lei
b) venituri din dobânzi: 6.910.000 lei
3. Venituri excepționale: 0
· Cheltuieli efectuate:
1.Cheltuieli din exploatare 7.116.100.100 lei a) cheltuieli cu materii prime, materiale și
mărfuri: 3.670.120.000 lei
b) cheltuieli cu serviciile: 30.120.000 lei
c) cheltuieli de personal: 2.767.210.000 lei
d) cheltuieli cu impozite, taxe și vărsăminte
asimilate: 100. 320.000 lei
e) alte cheltuieli de exploatare: 18.320.000 lei
2. Cheltuieli financiare: 7.120.100 lei a) cheltuieli cu dobânzile: 7.120.100 lei
3. Cheltuieli excepționale: 0
4. Cheltuieli cu amortizarea: 92.000.000 lei
Venituri brute realizate: 8.871.100.220 lei
Cheltuieli totale: 7.215.220.200 lei
Profit brut contabil = Profit fiscal 1.355.879.800 lei
La 28 februarie profitul cumulat a fost determinat astfel:
1) Venituri realizate: 14.180.100.000 lei
venituri din exploatare: 14.150.100.000 lei
venituri financiare: 30.000.000 lei
venituri excepționale: 0
2) Cheltuieli totale: 12.890.100.000 lei
cheltuieli de exploatare: 12.813.000.000 lei
cheltuieli financiare: 65.100.000 lei
c) cheltuieli excepționale ( amenzi ): 2.000.000 lei
Profit contabil = 14.180.100.000 – 12.890.100.000 = 1.290.000.000 lei Profit fiscal = 14.180.100.000 – 12.890.100.000 + 2.000.000 = 1.292.000.000 lei.
Impozit pe profit ( 25% ) = 1.292.000.000*25% = 323.000.000 lei.
Impozit plătit la bugetul statului = 0 lei.
Notă: Impozitul pe profit se calculează cumulat de la începutul anului.
Profit impozabil = 1.292.000.000 + 1.355.880.020 = 2.647.880.020 lei.
Impozit pe profit = 2.647.880.020*25% = 661.970.005 lei
Notă: Impozit pe profit se plătește trimestrial bugetului de stat .
Înregistrările contabile:
se înregistrează impozitul pe profit – nota de contabilitate.
691 = 441 661.970.005
„ Cheltuieli privind „ Impozitul pe profit ”
impozitul pe profit ”
se înregistrează virarea impozitului pe profit datorat bugetului statului. Documentele contabile sunt: ordin de plată și nota de contabilitate;
441 = 5121 661.970.005
„ Impozit pe profit ” „ Conturi curente la bănci ”
4.2. IMPOZITUL PE SALARII
4.2.1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND
IMPOZITUL PE SALARII
Până la data de 1 aprilie 1991 s-a aplicat impozitul pe fondul total de retribuire al unităților socialiste de stat, introdus în 1977 și datorat de unitățile de stat, cooperatiste și obștești
Trecerea la economia de piață a impus adoptarea unui sistem de impozitare a salariilor mai flexibil și care ține seama de puterea contributivă a fiecărui subiect impozabil.
Impozitul pe salarii a fost introdus în 1991 cu cote progresive cuprinse între 6% și 45%, pe tranșe de venit. În 1993 au fost aduse numeroase modificări și completări legii privind impozitul pe salarii, iar aceasta a fost republicată. În anii 1994 și apoi în 1995, legea a fost din nou modificată.
Impozitul pe salarii constituie o sursă importantă pentru bugetul de stat. Astfel, spre exemplu în bugetul de stat pe 1991, impozitul pe salarii a reprezentat 58,5% din impozite directe.
Printre actele normative ce reglementează impozitul pe salarii se rețin: Legea 33/1991 publicată în M.O. 70/1991, Legea nr. 35/1993 publicată în M.O. 131/1993. La aceste legii s-au adus modificări prin ordonanțe și legi: Legea 46/1994 publicată în M.O. 177/1994, O.G. 17/1995 publicată în M.O. 186/1995.
Obiect al impozitului pe salarii îl reprezintă veniturile sub formă de salarii și alte drepturi salariale realizate de către persoane fizice române sau străine pe teritoriul României. Salariul cuprinde: salariul de bază, adaosurile la salariul de bază, sporurile la salariul de bază. Salariul de bază nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim pe țară aprobat pentru programul normal de muncă.
Potrivit prevederilor legale se consideră salarii realizate pe teritoriul României salariile:
– primite de către salariați de la persoane fizice sau juridice care au domiciliul în țară;
– primite din străinătate de către persoane române.
În cadrul veniturilor sub formă de salariu care constituie obiect al impozitului pe salarii se numără: salarii de orice fel; sporuri și indemnizații de orice fel; recompensele și premiile; sumele primite pentru concediu de odihnă; orice alte câștiguri în bani sau în natură primite ca plată a muncii lor, de la persoane fizice sau juridice; sumele plătite salariaților sub formă de indexare sau compensare. Ca urmare a creșterii prețurilor și tarifelor; câștigurile salariaților zilieri sau temporali; onorariile încasate de avocați prin barouri; drepturile cuvenite medicilor și personalului sanitar din policlinicile cu plată; câștigurile obținute din colaborării de orice natură; drepturile cuvenite pentru invenții și inovații.
Subiectul impozitului pe salarii îl constituie persoanele fizice române sau străine care realizează venituri sub formă de salarii și alte drepturi salariale pe teritoriul României.
Sunt scutiți de al plata impozitului pe salarii următoarele categorii de persoane:
– corespondenții de presă străină, pentru salariile pe care le primesc, sub condiția reciprocității;
– elevii, studenții, doctoranzii pentru burse;
– veteranii de război, văduvele de război și văduvele necăsătorite ale veteranilor de război;
– urmașii eroilor martiri ai Revoluției, precum și deținătorilor titlurilor de luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989;
-invalizii de gradul 1sau 2, precum și persoanele handicapate de gradul 1 sau 2 da invaliditate, dacă invaliditatea îi împiedică în exercitarea profesiei sau funcției.
Baza impozabilă o reprezintă venitul lunar impozabil, care cuprinde totalitatea sumelor brute primite în cursul unei luni sub formă de salarii și alte drepturi salariale, indiferent de perioada la care se referă.
Există situații când anumite drepturi salariale se impozitează separat de celelalte drepturi acordate în luna în care are loc plata acestora. Aceste sume se referă la:
Sumele reprezentând premiul anual acordat , potrivit legii, personalului din instituțiile publice și din regiile autonome la care salariile sunt stabilite prin Hotărâre Guvernamentală;
Sumele reprezentând premiul anual acordat, de către ceilalți plătitori de salarii , care nu constituie fond de participare la profit;
Sumele reprezentând fond de participare la profit acordate după aprobarea bilanțului contabil.
Nu se includ în baza de calcul și deci nu se impozitează următoarele categorii de venituri:
– sumele plătite în baza contractelor de muncă, cu ocazia mutării sau transferării în interesul serviciului a unui salariat într-o altă localitate;
– indemnizațiile de instalare ce se acordă o singură dată la încadrarea într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor;
– sumele plătite sub formă de diurnă de deplasare în țară sau în străinătate până la nivelul stabilit prin H.G., pentru personalul angajat în instituțiile publice;
– ajutoarele sociale și alte ajutoare care se aplică potrivit legii din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat;
– pensii de orice fel
– alocații, indemnizații sau orice alte sume de această natură acordate persoanelor cu copii;
– alimentația de protecție acordată potrivit legii;
-sumele reprezentând contribuția pentru pensia suplimentară și cea pentru ajutorul de șomaj, stabilite conform legii.
Cotele de impunere sunt progresive pe tranșe de venit începând cu 18% pentru venituri lunare de până la 1.061.000 lei și ajungând până la 40%.
Exemplu de calculare a impozitului pe salarii.
VENIT LUNAR BRUT IMPOZIT
Până la 1.061.000 18%
1.061.001 – 2.603.000 190.980 + 23% pentru ce depășește 1.061.000
2.603.001 – 4.416.000 545.640 + 28% pentru ce depășește 2.603.000
4.416.001 – 5.785.000 977.680 + 34% pentru ce depășește 4.416.000
Peste 5.785.000 1.534.940 + 40% pentru ce depășește 5.785.000
Calculul și plata impozitului pe salarii . Elementele de calcul a impozitului pe salarii, adică veniturile constituite ca tranșe asupra cărora se aplică cotele de impozit progresive sunt următoarele:
Salariul brut de bază
+ indemnizațiile de conducere și alte sporuri acordate pentru conducere
+ indexările de salarii și compensarea creșterilor de prețuri
+ sporuri și adaosuri
+ salariul în natură
= salariul brut
– contribuția personalului la pensia suplimentară ( 5% )
– contribuția personalului la fondul de șomaj ( 1% )
– contribuția personalului la fondul asigurărilor sociale de sănătate ( 7% )
– cheltuieli profesionale (15%* deducerea personală de bază )
= venit net
– deducerea personală de bază
– deducerea suplimentară
= venit baza de calcul
– impozit calculat și reținut
= salariul net
Caracteristic acestui impozit este modul de percepere adică prin metoda „ stocajului la sursă ”, respectiv prin reținerea de către persoana fizică sau juridică plătitoare a salariului și vărsarea lui la bugetul statului. Calculul impozitului se face lunar și se reține tot lunar din sumele cuvenite subiectului impunerii, la a doua chenzină. În cazul în care plătitorul are cont bancar, impozitul se reține și se varsă la bugetul statului o dată cu ridicarea sumelor ce reprezintă cea de a doua chenzină.
Impozitul pe salarii reținut în plus se restituie salariaților respectivi de plătitorul acestora în termen de 30 de zile de la data constatării plusului. Restituirea sumelor reținute în plus se poate face pe o perioadă de 3 ani în urmă de la data reținerii. Impozitul pe salarii nereținut la timp sau în cuantumul legal se reține de plătitorul venitului de la salariații respectivi, pe o perioadă de trei ani în urmă de la data constatării. Reținerea se poate face în rate egale, în cel mult 12 luni de la data constatării nereținerilor
În cazul în care impozitul pe salarii nu mai poate fi recuperat de la salariatul în cauză acesta se suportă de plătitorul salariului. Acest fapt reprezintă o măsură de protejare a statului împotriva neglijenței sau uneori, poate, relei credințe a plătitorilor de salarii.
Pentru nevărsarea la timp a impozitul pe salarii se aplică o majorare care va fi corectată cu rata medie anuală a dobânzii pe piața interbancară, la care se pot adăuga cel mult 20 de puncte procentuale.
Constatarea , controlul, urmărirea și încasarea a impozitelor precum și a majorărilor de întârziere se efectuează de către organele teritoriale ale Ministerului de Finanțe.
4.2.2.CALCULUL ȘI CONTABILIZAREA IMPOZITULUI
PE SALARII LA S.C. „ SPICUL ” S.A.
444 „ IMPOZITUL PE SALARII ” face obiectul reținerilor din salarii conform calculelor emise prin Hotărârea Guvernului. Acest impozit se achită atât de salariații angajații permanent cât și de către colaboratori.
Cheltuielile cu salariile sunt deductibile din punct de vedere fiscal.
În contabilitate ele se înregistrează astfel:
a) se înregistrează plata avansului chenzinal în sumă de 590.208.000 lei – ca documente lista de avans chenzinal și registru de casă:
425 = 5311 590.208.000
„ Avansuri acordate „ Casa în lei ”
personalului
b) se înregistrează obligația unității față de personal privind salariile cuvenite aferent lunii expirate, în sumă de 1.200.800.000 lei – ștatul de plată a salariilor:
641 = 421 1.200.800.000 „ Cheltuieli cu renumerațiile „ Personal –
personalului ” renumerații datorate”
c) se înregistrează reținerea impozitului pe salarii, în suma de 198.507.000 lei și achitarea sumelor nete cuvenite, de 300.256.000 lei – ștatul de salarii și registrul de casă:
421 = % 498.763.000
„ Personal –
renumerații datorate”
444 198.763.000
„ Impozit pe salarii ”
5311 300.256.000
„ Casa în lei ”
d) stingerea datoriei față de bugetul de stat prin ordin de plată o dată cu achitarea chenzinei a doua:
444 = 5121 198.763.000
„ Impozit pe salarii ” „Conturi la băncii în lei ”
Din punct de vedere fiscal , conform Legii nr. 83/1995, fiecare societate care are angajații trebuie să încheie contract individual de muncă, un exemplar din contract se depune la Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a municipiului București sau a județului respectiv
Societățile au obligația să depună lunar o copie care face dovada plății privind contribuțiile unității cu privire la salariile acordate și implicit a vărsămintelor efectuate pentru salariații cu carte de muncă pe durată nedeterminată. Aceste acte se depun până la data de 15 a lunii următoare pentru care s-au făcut aceste plăți.
4.3. IMPOZITUL PE DIVIDENTE
Dividendul reprezintă o cotă din profitul societăților pe acțiuni, care se revine unui asociat proporțional cu numărul acțiunilor deținute.
Dividendul poate fi astfel considerat drept cauză a contractului de asociere întrucât intenția asociațiilor de a coopera există în vederea obținerii unui câștig și împărțirea acestuia; iar dividendul reprezintă tocmai acest câștig concretizat al fiecărui asociat, obținut în urma desfășurări unei activității profitabile.
Reglementarea actuală a impozitului pe dividende este dată de O.G. nr.26 din 18 august 1995 care abrogă Legea nr. 40/1992, modificată și aprobată prin Legea nr. 101/1995.
Obiectul impozitului pe dividende îl reprezintă profiturile realizate de o societate comercială și împărțite între asociați sau acționari sub formă de dividende. Ele se pot distribui sub diferite forme: plata în numerar, plata în natură, alocări de noi acțiuni ale societății. Distribuirea și plata anuală variază în funcție de profitul net și de politica de distribuție a societății.
La societățile cu capital integral sau majoritar de stat, dividendele ce urmează a fi supuse impozitării se determină astfel: din profitul după plata impozitului pe profit se deduce
fondul de participare al salariaților la profit în cotă de 10%;
cota de participare a managerului la profit;
sumele pentru constituirea resurselor proprii de finanțare.
Dacă ,capitalul social este integral sau majoritar privat, dividendele se distribuie din beneficiul net al întreprinderii.
Subiectul impozitului pe dividende îl reprezintă asociații sau acționarii cărora le-au fost distribuite dividende din beneficiul net al întreprinderii în conformitate cu prevederile din contractul de societate sau în lipsa de prevedere , în proporție cu cota de participare la capitalul social. Plătitorii impozitului pe dividende sunt societățile comerciale, conform articolului 3 din O.G. nr. 26/1995, în care se specifică , obligativitatea reținerii și vărsării impozitului pe dividende revine persoanelor juridice.
Conform O:G: nr. 26/1995, cuantumul venitului datorat de către debitori , se calculează pe baza unei cote procentuale proporționale de 10% din suma dividendelor.
Plata impozitului pe dividende se face în lei. Este folosită metoda stopajului la sursă , asociațiilor sau acționarilor fiindu-le distribuite dividendele în cuantum net. Pentru plata impozitului pe dividende nu este prevăzut un termen fix o perioadă sau un termen limită, ci este specificat că plata impozitului se va face o dată cu plata dividendelor către asociații.
În cazul în care dividendele au fost doar distribuite , fără a fi plătite efectiv acționarilor, până la sfârșitul anului atunci termenul de plată a impozitului pe dividende este până la 31 decembrie a anului respectiv. După această dată se plătesc majorările de întârziere. Cota de majorare va fi corectată cu rata medie a dobânzii pe piața interbancară. Termenul de prescripție este de 5 ani de la data la care trebuie plătit impozitul. Termenul de prescripție privind cererile de compensare sau restituirea impozitului pe dividende plătit în plus peste suma datorată se prescrie într-un termen de 5 ani de la data la care a fost plătit impozitul.
Înlesniri, drepturi – debitorii și plătitori impozitului pe dividende se bucură de o serie de avantaje consacrate legislativ:
Au dreptul de a plăti impozitul pe dividende oricând până la data de 31 decembrie.
Plata impozitului pe dividende se face în lei.
Are dreptul de a li se respecta secretul documentelor și a operațiilor la de către organele fiscale.
Are dreptul de a opune prescripția în cazul trecerii unui interval mai mare de 5 ani de la data la care trebuie calculat și vărsat impozitul.
Are dreptul de a cere restituirea sau compensarea, în termen de 5 ani de la data plății, sumele plătite în plus
Are dreptul , în cazul în care impunerea făcută de un organ fiscal este incorectă, de a face cerere de revizuire la organele fiscale și de a se adresa, pe scară ierarhică, până la Ministerul Finanțelor
Legea prevede , pentru debitorii impozitului pe dividende mai multe obligații:
– de a respecta prevederile legale privind modul de stabilire a dividendelor;
– au obligația de plată a impozitului pe dividende în cuantumul și la termenele prevăzute de lege;
– au obligația de a prezenta organelor toate informațiile și documentele necesare în determinarea exactă a obligaților fiscale;
– au obligația de a se supune a executării silite.
DISTRIBUIREA DIVIDENTELOR ACȚIONARILOR LA
S.C. „ SPICUL ” CALCULUL ȘI CONTABILIZAREA
IMPOZITULUI PE DIVIDENTE ÎN ANUL 2000
Dividendele rezultate în sumă de 550.145mii lei, se repartizează conform structurii capitalului social. Sistematizat valoarea dividendelor distribuite și a impozitului aferent acestora se prezintă astfel:
PONDEREA DISTRIBUIREA SUMA IMPOZIT PE
% DIVIDENTELOR DIVIDENTE
59,9 cupoane 328.931.759 32.893.176
0,06 echipa managerială 330.088 33.008
39,8 Asociația SPICUL 218.957.751 21.895.775
0,25 F.P.S. 1.375.362 –
0,1 F.P.P. 550.145 55.015
100 TOTAL 550.145.105 54.876.974
Înregistrările contabile făcute pentru repartizarea dividendelor din profitul net de repartizat:
înregistrarea dividendelor de plătit, conform notei contabile;
129 = 457 550.145.105
„ Repartizarea profitului ” „ Dividende de plată ”
înregistrarea impozitului pe dividende, conform notei contabile;
457 = 446 54.876.974
„ Dividende de plată ” „ Alte impozite, taxe ”
virarea impozitului pe dividende către bugetul statului, cu ajutorul ordinului de plată.
446 = 5121 58.876.974
„ Alte impozite, taxe ” „ Conturi la bănci în lei ”
4.4. IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE
IMPOZITUL PE CLĂDIRI
Impozitul pe clădiri este un impozit direct destinat veniturilor curente fiscale ale bugetelor locale. Acest impozit datorat de persoanele fizice și juridice, deținătoare de clădiri din municipii, orașe și comune, este reglementat de Legea nr. 27/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 127/1994, modificată prin O.G. nr. 24/1994 publicată în M.O. 193/1994.
Impozitul pe clădire este stabilit de organele fiscale teritoriale în baza declarației de impunere depusă de proprietarul sau administratorul clădirii.
Fac obiectul impunerii , următoarele clădiri: clădirile proprietatea persoanelor fizice, destinate locuințelor sau activităților economice; clădirile care constituie fond locativ de stat; clădirile aflate în funcțiune sau cele aflate în rezervă sau conservare, cu excepția celor menționate mai sus.
Nu sunt supuse impozitării: clădirile aparținând instituțiilor publice; clădirile care potrivit legii sunt considerate monumente istorice, de arhitectură și arheologie, muzeelor și caselor memoriale; clădirile care prin destinație constituie lăcașuri de cult, aparținând cultelor recunoscute de lege; construcțiile și amenajările funciare din cimitire. Simultan cu acestea sunt scutite și terenurile pe care le ocupă.
În ceea ce privește baza de impozitare, clădirile impozabile aparținând persoanelor fizice se impozitează potrivit criteriilor prevăzute de anexa 1 a Legii 27/1994.
Clădirile dobândite în timpul anului se supun pe baza declarației deținătorului începând de la data de 1 a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite.
Impozitul pe clădiri este anual. El poate fi achitat integral la începutul anului sau trimestrial până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.
CALCULUL ȘI CONTABILIZAREA IMPOZITULUI PE CLĂDIRI DATORAT DE S.C. „ SPICUL ” S.A.
Valoarea clădirilor se cifrează la suma de 4.543.600.000 lei. Impozitul datorat se calculează aplicând cota de 1%.
Înregistrările contabile sunt:
a) se înregistrează obligația de plată a impozitului pe clădiri datorat bugetului local, pe baza declarației de impunere;
635 = 446 45.436.000
„ Cheltuieli cu alte impozite „ Alte impozite, taxe și
taxe și vărsăminte asimilate” vărsăminte asimilate ”
b) înregistrarea achitării impozitului prin ordin de plată.
446 = 5212 45.436.000
„ Alte impozite, taxe și „ Conturi la bănci în lei”
vărsăminte asimilate ”
IMPOZITUL PE TERENURI
Impozitul pe terenuri este un impozit direct destinat veniturilor curente fiscale ale bugetelor locale. Acest impozit datorat de persoanele fizice și juridice, deținătoare de clădiri din municipii, orașe și comune, este reglementat de Legea nr. 27/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 127/1994, modificată prin O.G. nr. 24/1994 publicată în M.O. 193/1994.
Impozitul pe terenuri este stabilit de organele fiscale teritoriale, pe metru pătrat de teren , diferențiat pe categorii de localități, iar în cadrul localității, pe zone. Încadrarea terenurilor pe zone se face de către organele puterii locale, în raport de situația terenurilor față de centru localității, de zona locuită sau industrială, apropierea de căile de comunicație, etc.
Stabilirea impozitului pe terenuri se face de către organele fiscale teritoriale, pe baza următoarelor documente:
evidențele existente și conduse de consiliile locale;
declarațiile depuse de câtre contribuabilii deținători ai terenurilor.
Impozitul pe terenuri este anual. El poate fi achitat integral la începutul anului sau trimestrial până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.
CALCULUL ȘI CONTABILIZAREA IMPOZITULUI PE TERENURI DATORAT DE S.C. „ SPICUL ” S.A.
S.C. „ SPICUL ” S.A. are terenuri ocupate de clădiri și alte construcții. Suprafața totală deținută în proprietate este de 32.435,7 mp. Valoarea sumei datorate bugetului local este de 11.790.000 lei. DECLARAȚIA DE IMPUNERE este depusă la Administra Financiară a municipiului Ploiești în trimestrul I al anului 2000.
Înregistrările contabile sunt:
a) se înregistrează obligația de plată a impozitului pe terenuri datorat bugetului local, pe baza declarației de impunere;
635 = 446 11.780.000
„ Cheltuieli cu alte impozite „ Alte impozite, taxe și
taxe și vărsăminte asimilate” vărsăminte asimilate ”
b) înregistrarea achitării impozitului prin ordin de plată.
446 = 5212 11.780.000
„ Alte impozite, taxe și „ Conturi la bănci în lei”
vărsăminte asimilate ”
4.4.3. IMPOZITE ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Taxa asupra mijloacelor de transport este reglementată de legea privind impozitele și taxele locale, având natura unui impozit direct instituit ca sursă a bugetelor locale, Legea nr. 27/1994.
Această taxă se plătește de către persoanele fizice și juridice care posedă mijloace de transport cu tracțiune mecanică și mijloace de transport pe apă.
Pentru mijloacele de transport cu tracțiune mecanică, taxa se stabilește în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cmc sau fracțiune sub 500 cmc. Astfel, spre exemplu, pentru un autoturism cu capacitatea cilindrică de 1600 cmc, taxa aferentă se determină pentru 4 unități a 500 cmc.
Scutiri de la plata acestor taxe sunt în cazul:
autoturismelor, motocicletelor cu ataș care aparțin invalizilor și sunt adaptate invalidității lor;
instituțiilor publice și persoanelor juridice care au ca profil de activitate transportul de călători în comun, în interiorul localităților;
mijloacele de transport folosite de localnicii din Delta Dunării și Insula Mare a Brăilei pentru transportul de uz personal.
Taxa asupra mijloacelor de transport este anuală, dar se plătește trimestrial, în părții egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
CALCULUI ȘI CONTABILIZAREA IMPOZITULUI ASUPRA MIJLOACELOR DE TRANSPORT DATORATE DE S.C. „ SPICUL ” S.A.
Conform DECLARAȚIEI pentru stabilirea pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport , întocmită de unitate la 24.01.2000 lei întreprinderea are în dotare 18 autoturisme pentru care datorează o taxă de 670.000 lei, 111 autocamioane pentru care s-a calculat o taxă de 24.435.000 lei, 4 tractoare pentru care se datorează 740.000 lei și 30 de remorci care suportă un impozit de 3.921.000 lei.
TOTAL IMPOZIT DATORAT = 29.766.000 LEI
Plata se face trimestrial în tranșe egale.
Calculul unei tranșe a impozitului = 29.766.000/4 = 7.441.500 lei.
Înregistrările contabile sunt:
a) se înregistrează obligația de plată a taxei aferente mijloacelor de transport datorat bugetului local, pe baza declarației de impunere;
635 = 446 29.766.000
„ Cheltuieli cu alte impozite „ Alte impozite, taxe și
taxe și vărsăminte asimilate” vărsăminte asimilate ”
b) înregistrarea achitării taxei în valoare de 7.441.500 lei din contul de la bancă către bugetul local – ordin de plată, extras de cont și notă contabilă.
446 = 5212 7.441.500
„ Alte impozite, taxe și „ Conturi la bănci în lei”
vărsăminte asimilate ”
REGLEMENTAREA , CALCULUL ȘI
CONTABILIZAREA IMPOZITELOR INDIRECTE
5.1. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ
5.1.1. INSTITUIREA TAXEI PE VALOARE ADĂUGATĂ
Taxa pe valoare adăugată este un impozit așezat pe valoarea adăugată realizată de întreprindere. Prin valoare adăugată se măsoară valoarea nou creată de întreprindere în urma activității desfășurate.
Valoarea adăugată este definită ca diferență între producția exercițiului plus marja comercială și consumurile provenite de la terții – numite consumuri intermediare.
Din punct de vedere fiscal, T.V.A. reprezintă un impozit pe consum, suportat de consumatorul final. T.V.A. este un impozit indirect aplicat asupra operațiunilor privind transferul proprietății bunurilor, executării de lucrări și a prestărilor de servicii, la fiecare stadiu al circuitului economic.
Până la introducerea T.V.A.-ului în 1993 a funcționat o altă formă de impozit pe cifra de afacere cunoscut sub numele de impozit cumulativ sau în cascadă – impozitul pe circulația mărfurilor.
Printre actele normative care reglementează T.V.A. se rețin: O.G. 3/1992 aprobată prin Legea 130/1992 republicată în 1994, O.G. 1/1993 aprobată prin Legea 63/1993, O.G. 6/1994 aprobată prin Legea100/1995, O.G. 33/1994, O.G. 22/1995, O.G. 21/1996, Ordinul 1178/1996, O.G. 2/1996, Legea 81/1998, O.G. nr. 17/15.03.2000.
Operațiuni supuse T.V.A.
Operațiunile impozabile cu T.V.A. sunt:
a) livrările de bunuri mobile, care constituie transferul dreptului de proprietate de către proprietar, către beneficiar prin operațiunile de vânzare, schimb, aport de capital, etc. gazul energia termică sunt considerate ca bunuri mobile, iar livrarea lor este supusă T.V.A.;
b) transferul proprietății bunurilor imobile precum locuințe, vilele, construcțiile, terenurile pentru construcții, etc. sunt supuse T.V.A.; c) prestările de servicii manuale, intelectuale, etc. în scop de profit, precum și: lucrările de construcții-montaj, transportul, serviciile P.T.T., reparațiile, cesiunile de bunuri corporale și necorporale, operațiunile de publicitate, financiare, etc. d) operațiunile asimilate livrărilor de bunuri și prestării servicii ca : preluare din patrimoniul unității, de bunuri și servicii și folosirea acestora pentru nevoile personale, gratuității, etc.
e) importul de bunuri și servicii, realizate de către agenții economici, în condițiile regulamentului vamal sunt de asemenea supuse aplicării T.V.A.
Operațiuni scutite de T.V.A.
Un număr important de operațiuni efectuate în țară, rezultate din activitatea unor unității sunt scutite de T.V.A. În aceste situații sunt livrările de bunuri și servicii rezultate din activitățile efectuate în țară de către:
unitățile sanitare, veterinare și de asistență socială;
serviciile funerare prestate de unitățile sanitare;
unitățile și instituțiile de învățământ cuprinse în sistemul național de învățământ;
unitățile care desfășoară activități de cercetare dezvoltare și inovare;
liber profesioniștii autorizați care își exercită activitatea în mod individual; sunt scutiți avocații și notarii și notarii indiferent de forma de exercitare a profesiei;
gospodăriile agricole individuale și asociațiile de tip privat;
societățile de investiții financiare, de intermediere financiară și de valori mobiliare cum sunt: acțiunile, obligațiunile, titlurile de valoare și înscrisurile de stat, alte instrumente financiare;
BNR pentru operațiunile prevăzute prin Legea 101/1998 privind statutul băncii;
casele de economii;
instituțiile bancare sunt scutite de t.v.a. cu excepția următoarelor operațiuni;
– aporturi de bunuri la capitalul social al societăților comerciale;
– vânzările de imobile către salariați;
– tranzacțiile cu bunuri mobile și imobile în executarea creanțelor;
– operațiuni de leasing financiar. Intermediarii care vând cărți, ziare, manuale școlare, dicționare și enciclopedii sunt scutite de T.V.A. numai dacă vânzarea este realizată la prețul stabilit. Activitățile agenților economici sunt scutite de T.V.A. dacă au o cifră de afaceri declarată organului fiscal de până la 50.000.000 lei.
Teritorialitatea T.V.A.
Pentru livrările de bunuri: sunt supuse T.V.A. , operațiunile referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor situate pe teritoriul României. Bunurile din import sunt impozabile în România, odată cu intrarea în țară, pe baza declarației vamale de import definitivă.
Prestările de servicii sunt impuse când sunt utilizate în România, indiferent de locul de situare a sediului sau de domiciliul prestatorului.
Faptul generator și exigibilitatea T.V.A.
Faptul generator ce determină nașterea obligației de plată a impozitului începe de regulă, în momentul efectuării livrării de bunuri mobile, al transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile sau prestărilor de servicii.
Pentru operații specifice, prin lege sunt stabilite condițiile și momentul în care ia naștere faptul generator:
la expirarea perioadei prin care se face decontarea dacă există livrări de bunuri sau prestări de servicii cu plata în rate
în situația importului de bunuri la data înregistrării declarației vamale;
data la care bunurile exportate au fost returnate sau valorificate către beneficiari interni;
pentru operațiunile efectuate prin intermediari sau prin consignație se are în vedere data vânzării bunurilor către beneficiari;
data emiterii documentelor în care se prevăd operațiuni de preluare a unor bunuri achiziționate sau fabricate de agentul economic pentru a fi utilizate sub orice formă.
Exigibilitatea T.V.A. reprezintă dreptul organului fiscal de a pretinde plătitorului, la o anumită dată, plata taxei datorate bugetului de stat. T.V.A. devine exigibilă concomitent cu faptul generator pentru livrările de bunuri, cumpărări de bunuri și se situează în momentul trecerii bunurilor respective în posesia cumpărătorului.
Pentru prestările de servicii T.V.A. devine exigibilă:
în momentul încasării;
pentru importuri, odată cu întocmirea declarației vamale de import;
pentru achiziția de terenuri, construcții și vânzarea de imobile moi, odată cu întocmirea actului notarial și factura fiscală.
Exigibilitatea poate fi anterioară faptului generator, în cazul în care factura este emisă înaintea livrării bunurilor sau prestări serviciilor.
Baza de impozitare
Sunt incluse în baza de impozitare, ca elemente ale facturii supuse T.V.A.: prețul de vânzare, cheltuieli accesorii la vânzare ( accize, taxe vamale pentru bunuri din import ),cheltuieli cu recepția sau punerea în funcțiune a mijloacelor fixe.
Baza de impozitare se determină integral la livrarea de bunuri, prestări de servicii și operațiuni de intermediere, la întocmirea facturilor, diferențiat pe fiecare categorie de operație. Astfel pentru:
– livrări de bunuri:
baza de impozitare a T.V.A. = prețul net + accize + alte cheltuieli,
– prestări de servicii;
baza de impozitare a T.V.A. = tariful negociat,
– operațiuni de intermediere; baza de impozitare a T.V.A. = valoarea comisionului obținut,
– bunuri executate de agenții economici pentru folosință proprie; baza de impozitare a T.V.A. = costul de producție sau prețul de piață, – bunuri și servicii din import; baza de impozitare a T.V.A. = valoarea în vamă + taxe vamale + alte
taxe și accize
Cotele de impozitare
Cotele de impozitare variază de la o țară la alta. Țările Uniunii Europene practică cote cuprinse între 15% și 21%. În România se practică două cote de T.V.A.
cota de 19% pentru operațiuni privind:
– livrări de bunuri de bunuri mobile și imobile efectuate de către agenții economici înregistrați ca plătitori de T.V.A. către beneficiari cu sediul sau domiciliul în România;
– vânzări de bunuri către persoane fizice nerezidente în România;
– importul de bunuri mobile;
– prestări de servicii pentru care locul impozitării este în România
– carne comestibilă de animale sau păsări domestice, preparate și conserve, produse necomestibile provenite de la animale și păsări domestice, pește și produse comestibile din pește, exclusiv icre făină de grâu, secară și orez;
– medicamente de uz uman și veterinar, substanțe farmaceutice, plante medicinale, aparatură și tehnică medicală și alte bunuri destinate exclusiv utilizării în scopuri medicale.
cota zero pentru:
– exportul de bunuri și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor efectuate de agenții economici cu sediul în România.
Justificarea realizării exportului se face cu: factura externă, declarația vamală de export vizată de organele vamale, documentele de transport internațional.
Pentru exportul realizat prin comisioane sunt necesare : copia de pe factura externă, copia de pe declarația vamală de export.
Cota zero se aplică și prestărilor de servicii legate direct de transportul internațional de persoane efectuat prin curse regulate.
Evidenta T.V.A.
Aplicarea prevederilor Ordonanței nr. 17/2000 necesită întocmirea următoarelor documente:
a) Dispoziția de livrare servește ca: – document pentru eliberarea din magazie a mărfurilor și-a produselor, – document justificativ de scădere din gestiunea magaziei care face predarea, – document de bază pentru întocmirea avizului de însoțire al mărfii sau facturii.
b) Avizul de însoțire al mărfii, este un formular cu regim special și servește ca: – document pentru eliberarea din magazie a mărfurilor, – document de însoțire pe timpul transportului, – document pentru întocmirea facturii, – document de primire în gestiunea cumpărătorului.
Avizul de însoțire al mărfii se întocmește de către unitățile care nu au posibilitatea întocmiri facturi în momentul livrări bunurilor.
c) Chitanța fiscală, este un formular cu regim special și servește ca – document justificativ privind cumpărarea unor produse în situația în care nu se întocmește factură, – document justificativ de înregistrare în contabilitate,
– document de însoțire al mărfii pe timpul transportului. d) Factura este un formular cu regim special și servește ca:
– document pe baza căruia se întocmește instrumentul de decontare a mărfurilor și produselor livrate, lucrărilor executate, – document de încărcare în gestiunea primitorului, – document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului și a cumpărătorului.
Factura se întocmește de către compartimentul desfacere sau de alt compartiment pe baza dispozițiilor de livrare, a avizului de însoțire al mărfii.
e) Jurnalul de vânzări care servește ca: – registru jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii, – document de stabilire lunară a taxei pe valoare adăugată colectată,
– document de control al unor operații înregistrate în contabilitate.
Se întocmește zilnic într-un singur exemplar, în care se înregistrează elementele necesare determinării corecte a taxei pe valoare adăugată colectată.
Jurnalul pentru cumpărări servește ca
– registru jurnal pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii,
– document de stabilire lunară a T.V.A. deductibilă, – document de control al unor operații înregistrate în contabilitate. g) Decontul pentru T.V.A. reprezintă documentul care trebuie depus lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare. În decontul T.V.A. este evidențiată suma impozabilă și taxa exigibilă.
Agenții economici plătitori de T.V.A. sunt obligați să depună deconturi în fiecare lună, indiferent dacă au realizat sau nu operațiuni ori dacă suma de plată sau de rambursat este zero.
Dreptul de deducere se determină în funcție de data facturării, a chitanței fiscale sau a altui document legal înlocuitor dacă acestea sau primit până la data întocmirii decontului T.V.A.
Regimul deducerilor
Plătitorii de T.V.A. au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și serviciilor destinate realizării de operațiuni impozabile, exemplu: materii prime, materiale, combustibil, etc., ce se folosesc pentru fabricarea produselor finite, ce vor fi vândute cu aplicarea T.V.A.
La bugetul de stat se varsă diferența între T.V.A. colectată din vânzări și T.V.A. deductibilă din aprovizionare.
Pentru a beneficia de deduceri, agenții economici trebuie să justifice prin acte cuantumul taxei și că bunurile respective fac parte din patrimoniul întreprinderii.
Modalități de exercitare a dreptului de deducere se realizează pe două căi: prin reținere, prin rambursare.
Reținerea sau compensare are loc atunci când T.V.A. deductibilă < T.V.A. colectată, iar prin rambursare, când T.V.A. deductibilă > T.V.A. colectată.
Nu beneficiază de rambursarea T.V.A. deductibilă agenții economici care nu și-au achitat facturile, nu prezintă documente legal întocmite de furnizori cu T.V.A. neplătită, etc.
5.1.2. CALCULUL ȘI CONTABILIZAREA T.V.A.
LA S.C. „ SPICUL ” S.A.
Tratamentul contabil și fiscal al T.V.A.
Sistemul de funcționare a T.V.A. are la bază principiul fundamental care constă în facturarea T.V.A. pentru bunurile livrate și serviciile prestate și diminuarea taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziționate sau executate în unități proprii destinate realizării de operații impozabile.
T.V.A. de plată = T.V.A. colectată + T.V.A. deductibilă
În contabilitate normalizatorii români au creat cinci conturi sintetice de gradul 2:
– 4426 „T.V.A. deductibilă ” pentru intrările de bunuri – 4427 „T.V.A. colectată ” pentru livrări de bunuri, servicii prestate
– 4423 „T.V.A. de plată ” când contul „T.V.A. deductibilă ” < „T.V.A. colectată ” diferența dintre cele două conturi reprezintă obligația la bugetul de stat – 4424 „ T.V.A. de recuperat ” când „T.V.A. colectată ” < „T.V.A. deductibilă ” , diferența reprezintă o creanță a statului. – 4428 „T.V.A. neexigibilă ”, cont bifuncțional. Soldul debitor reprezintă achiziții de bunuri fără documente sau cu plata în rate, iar soldul creditor livrări de bunuri fără întocmirea facturilor T.V.A. este un impozit neutru pentru întreprindere, dacă operațiile desfășurate intră în sfera de aplicare a T.V.A., iar deductibilitatea este de 100%, deci nu afectează contul de rezultate.
Evidența contabilă a T.V.A.
După cum am prezentat în capitolul 2, al acestei lucrări S.C. „ SPICUL” S.A. are ca obiect de activitate fabricarea pâini și produselor făinoase, produse de panificație, morărit, transport marfă, etc.
Achiziționarea de materii prime:
– se achiziționează grâu de la S.C. COMCEREAL S.A. . Valoarea înscrisă în factură este de 9.000.000 lei, cota T.V.A. 19%.
– se achiziționează alte materiale necesare procesului de producție drojdia de bere – 1.000.000 lei , cota de 19%;
afinători – 10.000.000 lei, cota de 19%.
CALCULUL T.V.A. DEDUCTIBILĂ aferentă aprovizionărilor
Denumire material Valoarea facturată Valoarea T.V.A.
Grâu 9.000.000 1.710.000
Drojdie 1.000.000 190.000
Afinători 10.000.000 1.900.000
TOTAL 20.000.000 3.800.000
– se livrează spre consumul populației pâine în valoare totală de 22.000.000, T.V.A.19%.
CALCULUL T.V.A. COLECTATĂ aferentă vânzărilor;
22.000.000*19% = 4.180.000 lei
– T.V.A. de plată; 4.180.000 – 3.900.000 = 280.000 lei
Înregistrările în contabilitate
a) achiziția de materii prime – 20.000.000 lei, T.V.A. deductibilă 3.900.000 lei pe baza facturilor primite și a notelor de recepție și constatare de diferențe:
% = 401 23.800.000
20.000.000 300 „ Furnizori”
„ Materii prime ”
3.800.000 4426
„T.V.A. deductibilă ”
b) înregistrarea livrărilor către populație, conform facturilor emise.
Valoarea facturii 22.000.000 , cota T.V.A.19%.
26.180.000 411 = %
„ Clienți ” 701 22.000.000
„ Venituri din vânzarea
produselor finită ”
4427 4.180.000
„T.V.A. – colectată”
2) Alte operațiuni efectuate de întreprindere care sunt supuse T.V.A.
a) achiziția de 4 autospeciale de la S.C. ROMAN S.A. Brașov. Furnizorul acordă o remiză de 40.000.000 lei , valoarea unei autospeciale este de 300.000.000 lei cheltuieli de transport 4.000.000 lei.
Calcule :
-preț vânzare 1.200.000.000 lei
-remiză 40.000.000 lei
– valoarea netă comercială 1.160.000.000 lei
– cheltuieli de transport 4.000.000 lei
– TOTAL 1.164.000.000 lei
– T.V.A. ( 19% ) 221.160.000 lei
– TOTAL DE PLATĂ 2.549.160.000 lei
înregistrarea în contabilitate este:
% = 404 2.549.160.000
2125 „Furnizori de imobilizări” 1.164.000.000
„ Mj. de transport”
4426 221.160.000
„T.V.A. deductibilă”
b) se recepționează 10 tone făină, pentru care nu a sosit factura. Valoarea înscrisă în avizul de însoțire a mărfii este de 15.000.000 lei , cota T.V.A. 19%. Factura sosește a doua zi.
b.1. înregistrarea materialelor recepționate, la care nu a sosit factura.
% = 408 17.850.000
15.000.000 300 „Furnizori-facturi nesosite”
„ Materii prime ”
2.850.000 4428
„T.V.A. neexigibilă ”
b.2. înregistrarea facturii sosite pentru materiile prime recepționate. T.V.A. neexigibilă devine T.V.A. deductibilă.
408 = 401 17.850.000
„ Furnizori- facturi nesosite” „ Furnizori ”
4426 = 4428 2.850.000
„T.V.A. deductibilă ” „T.V.A. neexigibilă ”
c) se livrează către un client produse de patiserie în valoare de 10.000.000 lei, cota de T.V.A.19%. în momentul livrării nu este emisă factura. După 4 zile se întocmește factura și o expediază către client.
c.1. înregistrarea livrării:
418 = % 11.900.000
„Clienți-facturi de întocmit” 701
„ Venituri din vânzarea
produselor finită ”
4428 1.900.000
„T.V.A. – neexigibilă ”
c.2 înregistrarea când se întocmește factura:
411 = 418 11.900.000
„ Clienți ” „ Clienți-facturi de întocmit ”
4428 = 4427 1.900.000
„T.V.A neexigibilă” „T.V.A. colectată ”
d) achiziționarea mărfuri în valoare de 10.000.000lei , cota de T.V.A. 19%, adaosul comercial de 10%.
d.1. înregistrarea achiziției de mărfuri :
% = 401 11.900.000
10.000.000 371 „ Furnizori”
„ Mărfuri ”
1.900.000 4426
„T.V.A. deductibilă ”
d.2. înregistrarea adaosului comercial:
371 = % 3.090.000
„ Mărfuri ” 378 1.000.000
„ Diferență de preț la mărfuri ”
4428 2.090.000
„ T.V.A. neexigibilă ”
d.3. se vinde marfa din magazine- borderoul de vânzări și jurnalul pentru vânzarea mărfurilor:
5311 = % 13.090.000
„ Casa în lei ” 707 11.000.000
„ Venituri din vânzarea
mărfurilor ”
4427 2.090.000
„ T.V.A.-colectată ”
d.4. se descarcă din gestiune marfa vândută și adaosul comercial:
% = 371 13.090.000
10.000.000 607 „ Mărfuri ”
„ Materii prime ”
1.000.000 378
„ Diferențe de preț la mărfuri”
2.090.000 4428
„T.V.A. neexigibilă ”
Întreprinderea trebuie să întocmească lunar până la 25 a lunii următoare Decontul T.V.A. aferent lunii precedente. Acesta se completează pe baza înregistrărilor făcute în registrul jurnal de cumpărare, respectiv registrul jurnal de vânzare. În registrul jurnal de vânzare avem înscrisă T.V.A. colectată, iar în registrul jurnal de cumpărare avem T.V.A. deductibilă.
Pentru suma aferentă T.V.A. de plată întreprinderea este obligată să emită un ordin de plată prin care să verse la bugetul statului suma datorată.
S.C. „ SPICUL ” S.A. în luna martie 2000 a înregistrat următoarea situație: T.V.A. colectată > T.V.A. deductibilă. Dreptul de deducere este de 100%.
a) regularizarea T.V.A. colectată cu T.V.A. deductibilă și T.V.A. de plată:________________________________________________________
113.201.000 4427 = %
„T.V.A. colectată ” 4426 106.331.000
„T.V.A. deductibilă”
4423 6.870.000
„T.V.A. de plată ”
b) în luna decembrie s-a emis ordin de plată . Înregistrarea contabilă este: ________________________________________________________
4423 = 5212 6.870.000
„T.V.A. de plată ” „ Conturi la bănci în lei ”
În luna mai 2000 s-a înregistrat următoare situație : T.V.A. colectată < T.V.A. deductibilă. Dreptul de deducere este de 100%. Pentru suma de recuperat a fost depusă o cerere de restituire a sumei de 66.921.000 lei. A fost aprobată restituirea sumei de 50.500.000 lei , restul de 16.421.000 lei urmând a se compensa în lunile următoare.
Înregistrările contabile au fost:
a) regularizarea la sfârșitul luni între T.V.A. colectată, T.V.A. deductibilă și T.V.A. de plată:
% = 4426 183.542.000
116.621.000 4427 „ T.V.A. deductibilă ”
„ T.V.A. colectată ”
66.921.000 4424
„T.V.A. de recuperat ”
b) înregistrarea încasării sumei stabilite a fi restituită – nota de contabilitate și extrasul de cont:
5212 = 4424 50.500.000
„ Conturi la bănci în lei ” „T.V.A. de recuperat ”
c) pentru suma de 16.421.000 lei urmează să se compenseze cu T.V.A. de plată datorată în lunile următoare – nota de contabilitate.
4423 = 4424 16.421.000
„ T.V.A. de plată ” „T.V.A. de recuperat ”
REMARCĂ: Conturile 4426 „ T.V.A. deductibilă ” și 4427 „ T.V.A. colectată ” la sfârșitul lunii nu prezintă sold.
5.2. ACCIZELE
Accizele sau taxele speciale de consumație sunt impozite indirecte ce se stabilesc anumitor bunuri, în special: alcool, băuturi alcoolice, vinuri, tutun și produse din tutun, ceaiuri, cafea, autoturisme, benzine și motorine, blănuri, bijuterii, cosmetice, etc. Accizele sunt considerate impozite pe lux și vicii și au fost introduse prin Hotărârea Guvernului nr. 779 din 15 noiembrie 1991.
În timp ce taxa pe valoarea adăugată se percepe la vânzarea tuturor mărfurilor, fie ele bunuri de consum sau mijloace de producție, accizele sunt taxe de consumație care se percep pe produs, considerat de lux și destinat consumului.
Accizele se pot calcula fie pe baza unor cote procentuale proporționale aplicate asupra prețului de vânzare, fie în sumă fixă, pe unitatea de măsură a mărfurilor.
Baza de impozitare:
1) pentru produsele din producția internă baza de impozitare o reprezintă contravaloarea bunurilor livrate exclusiv accizele, și anume costurile plus agenților economici producători, și respectiv prețurile de achiziție negociate între părți în cadrul agenților economici care achiziționează de la producători individuali produse în scopul comercializării;
2) pentru produsele din import – baza de impozitare o constituie valoarea la vamă la care se adaugă taxele vamale, alte taxe speciale aplicate în momentul vămuirii; 3) pentru bunurile introduse în țară de persoane fizice neânregistrate ca agenții economici valorificate prin societăți comerciale – baza de impozitare o constituie contravaloarea ce se cuvine deponentului pentru bunurile vândute în consignație; 4) pentru bunurile amanetate și rămase proprietatea caselor de amanet, contravaloarea încasată de casa de amanet la vânzarea lor constituie baza de impozitare.
Sunt scutite de la plata accizelor:
a) produsele exportate direct sau prin agenții economici care își desfășoară activitatea pe bază de comision;
b) produse comercializate prin magazine autorizate potrivit legii în regim de duty free;
c) produsele importate în regim de tranzit sau import temporar;
d) bunurile din import provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile;
e) produse livrate la rezerva de stat și la rezerva de mobilizare;
f) alcool etilic alimentar utilizat în producția de medicamente.
Accizele se datorează de la: data livrări mărfurilor pentru producători; data efectuării formalităților vamale pentru importatori; data vânzării bunurilor pentru mărfurile introduse în țară de persoane fizice neînregistrate ca agenții economici.
Accizele se plătesc până la 25 ale lunii următoare, pe baza decontului de impunere. Plata se face prin virament, cec sau numerar la organul fuscal sau teritorial sau la băncii; pentru produsele din import, plata se face la organul vamal, concomitent cu plata taxelor vamale. În cazul nerespectării termenelor de plată accizelor se aplică majorări de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere.
În ultimul timp, multe țări au folosit accizele ca mijloc fiscal pentru îndeplinirea unor obiective sociale. Astfel sunt folosite ca mijloc de frânare a consumului de tutun sau de alcool care au efecte nocive asupra sănătății cât și asupra comportamentului în societate.
ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ PRIVIND
DATORIA FAȚĂ DE BUGETUL STATULUI
6.1. ANALIZA DATORIILOR PRIN INTERMEDIUL
RATELOR DE PASIV PE BAZA BILANȚULUI
Bilanțul patrimonial este folosit cu analize economice financiare pentru:
– evaluării prealabile a unei societăți în vederea vânzării sau lichidării; – aprecierea solvabilității ei; – analiza structurii financiare, etc. Pentru redactarea bilanțului este necesară gruparea elementelor de activ în funcție de lichiditatea lor crescândă și a elementelor de pasiv grupate în ordinea exigibilității descrescătoare.
Bilanțul simplificat al S.C. „ SPICUL ” S.A. este prezentat în anexa 2 și poate fi structurat astfel:
Capitalul permanent este structurat astfel:
capitaluri proprii: 12.170.575.000 lei;
– datorii pe termen lung: 2.753.713.000 lei. Ratele de structură a pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, prin punerea în evidență a unor aspecte privind stabilitatea și autonomia financiară a acesteia.
rata stabilității financiare ( Rsf ) reflectă legătura dintre capitalul permanent și patrimoniul total.
RSF = = 100 = 87,07%
Societatea dispune de o stabilitate financiară ridicată.
rata autonomiei financiare globale (Rafg ) exprimă ponderea capitalului propriu în pasivul total:
RAFG = = = 71%
Rata autonomiei la termen este mai semnificativă decât Rafg deoarece permite o apreciere mai exactă prin implicarea structurii capitalului permanent.
RAFT = = = 81,54%
Această rată trebuie să fie mai mare decât 50% pentru a se asigura autonomie financiară.
c) Rata de îndatorare globală ( RÎG) exprimă ponderea obligațiilor în patrimoniul firmei.
RÎG = = = 28,89%
RÎGT = = = 22.64%
Valorile înregistrate prin calcularea ratelor de mai sus sunt redate în tabelul următor.
S.C. „ SPICUL ” S.A. a înregistrat o stabilitate și autonomie financiară ridicată deoarece:
-capitalul permanent are o pondere ridicată în totalul pasivului 87,07%
– rata autonomiei financiare are o pondere mare 71%
– are un grad redus de îndatorare la termen 22,64% și o posibilitate de îndatorire sporită.
6.2. ANALIZA MĂRIMII ȘI STRUCTURII IMPOZITELOR
ȘI TAXELOR DATORATE STATULUI
Legat de fiscalitate, se pot prezenta următoarea situație a impozitelor și taxelor datorate de S.C. „ SPICUL ” S.A. Ploiești bugetului de stat:
Plata obligațiilor fiscale la bugetul de stat în total este de :
= = 5,19%
impozitul pe profit reprezintă:
= 2,495%
impozitul pe salarii reprezintă:
= 1,09%
taxa pe valoare adăugată deține:
= 1,61%
Se poate observa ponderea scăzută a obligațiilor fiscale.
INFLUENȚA DATORIILOR ASUPRA
SOLVABILITĂȚII FIRMEI
Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de-a face față obligațiilor sale bănești, respectiv de a-și onora plățile la termenele scadente, deci o întreprindere este solvabilă dacă are disponibilități, mijloace de plată.
Instrumentele la care recurge analiza financiară pentru determinarea solvabilității sunt: fondul de rulment și metoda ratelor.
1. Fondul de rulment
O întreprindere trebuie să dispună la fiecare scadență a unei obligații de disponibilității suficiente pentru a le achita. Realizarea acestei cerințe este dificil de realizat deoarece în timp ce exigibilitatea datoriilor pe termen scurt este certă, transformarea activului în disponibilități este aleatoare, putând fi perturbată de o serie de factori economici, financiari și de conjunctură. Această asimetrie impune necesitatea constituirii unei rezerve cunoscută sub numele de fond de rulment.
Fondul de rulment se poate determina în două moduri
1. FR = CP – AI
Fondul de rulment reprezintă acea parte a capitalului permanent care depășește valoarea activelor imobilizate nete și poate fi afectată finanțării activelor circulante.
2. FR = AC – DTS
Fondul de rulment este dat de excedentul activelor circulante peste datoriile pe termen scurt.
În cazul S.C. „ SPICUL ” S.A. avem
FR = CP – AI = 14.924.288.000 – 12.605.049.000 = 2.319.239.000
FR = AC – DST = 4.534.638.000 – 2.215.399.000 = 2.319.239.000
Întreprinderea este într-o situație favorabilă din punct de vedere al solvabilității datorită unei valori ridicate a fondului de rulment, valoare ce constituie premisa unei capacității sporite de plată.
2. Analiza solvabilității prin metoda ratelor.
Prin intermediul ratelor de solvabilitate se realizează o reportare a elementelor de activ la datoriile exigibile în vederea determinării riscului de insolvabilitate.
Cele mai frecvent utilizate rate sunt:
1. Rata solvabilității generale ( RSG )
Această rată compară ansamblu activelor circulante cu cel al obligațiilor scadente sub un an.
RSG = = = 2,04
Datoriile pe termen scurt sunt acoperite de activele pe termen sub un an.
Echivalenta ratei solvabilității generale este rata fondului de rulment
RFR =
2. Rata solvabilității parțiale ( RSP )
Această rată exclude stocurile din active circulante deoarece acestea constituie un element incert din punct de vedere al lichidității sale.
RSP =
Întreprinderea are capacitatea de a-și onora obligațiile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.
3. Rata solvabilității imediate ( RSI )
RSI =
Se constată că datoriile pe termen scurt sunt sunt foarte mici și pot fi achitate aproape din disponibilității.
BIBLIOGRAFIE
Coord. RISTEA M. „ CONTABILITATEA SOCIETĂȚILOR
COMERCIALE ” – vol. 2 – Editura C.E.C.A.R.
Coord. RISTEA M. „ CONTABILITATEA ȘI FISCALITATEA
ÎNTREPRINDERII ”, Editura Tribuna
Economică, 1995
Ministerul Finanțelor „ Sistemul contabil al agenților ecomonici ”
Editura Economică, 1994
FELEAGA N., IONASCU I. „ TRATAT DE CONTABILITATE
FINANCIARĂ ”, vol 1, vol 2, Editura
Tribuna Economică, București, 1998
BOULESCU M. „ CONTROLUL FINANCIAR ȘI EXPERTIZĂ
CONTABILĂ ”, Economică Eficientă, București, 1996
STOIAN A. „ CONTABILITATEA ȘI FISCALITATEA
SOCIETĂȚILOR COMERCIALE ”, 2001
CONDOR I. „ DREPT FISCAL ȘI FINANCIAR ”, Editura Tribuna
Economică, 1996
TOPCIU C. „ FISCALITATEA ”, ASE București, 1998
X X X Ordonanța Guvernului 70/1994 privind impozitul pe profit,
aprobată prin Legea nr. 73/1996, cu modificările ulterioare
X X X Legea nr. 46/1994 privind impozitul pe profit, cu
modificările ulterioare
X X X Ordonanța Guvernului 26/ 1995 privind impozitul pe
dividende din M.O. nr. 201/1995, cu modificările ulterioare
X X X Legea nr. 27/ 1994, privind și taxele locale, cu modificările
ulterioare
X X X Ordonanța Guvernului nr 3/ 1992 privind taxa pe valoarea
adăugată, cu modificările ulterioare
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Instrumentarea Contabila Privind Calculul Si Contabilizarea Impozitelor Si Taxelor (s.c. Xyz S (ID: 132368)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.