Instrument de Politica Macroeconomica Exercitat Asupra Consumului

Cuprins

Cap I :

1.1: Aspecte generale privind impozitele. Accizele

1.2: Accizele, definiție, trăsături, caracteristici

1.3: Accizele – evoluție și aplicare

1.3.1 Interesul statului privind instituirea accizelor

1.3.2 Evoluția accizelor în România

1.3.3 Accizele pentru uleiuri minerale

1.3.4 Accizele pentru alte produse și grupe de produse

1.3.5. Accizele datorate pentru produsele din tutun

1.3.6 Impozitul la țițeiul și la gazele natural din producția internă

Cap II

II.Accizele. Prezentare teoretică

2.1 Nivelul accizelor    

2.2 Plătitori de accize

2.2.1 Obligațiile plătitorilor de accize

2.2.2 Plata accizelor la bugetul de stat

2.2.3 Metode folosite în depistarea fraudei fiscale cu privire la accize

2.3 Acquis-ul comunitar în domeniul accizelor

2.4 Accizele in țările uniunii europene. Combaterea fraudării accizelor în uniunea europeană

INTRODUCERE

Modificările în domeniul fiscal aduse legislatiei, modificări datorate constrângerilor interne dar și de necesitatea adaptarii legislației române cu legislația Uniunii Europene, au generat in timp, schimbări fundamentale în modul de așezare și percepere a impozitelor și taxelor din țara noastră.

Finanțele publice ocupă un loc semnificativ în viața societății ținând cont de funcțiile importante ce-i sunt aduse, si anume de constituire a fondurilor la dispoziția statului, fonduri ce îndeplinesc o a doua fază a funcției de repartiție a finanțelor publice și distribuirea acestora.

Finantele publice prin activitatea sa,influenteaza in cadrul economiei nationale procesele economice, prin sporirea ori relaxarea fiscală, prin posibilitatea pe care o dă în vederea sprijinirii unor anumite ramuri sau subramuri economice prin reducerea ,scutirea platii impozitelor sau din contra de a descuraja, pe calea taxării excesive a consumului pentru anumite bunuri, prin creșterea sau reducerea impozitelor pe venit, pe profit, transformand astfel în sensul creșterii ori descreșterii coeficientului de investire și implicit de economisire.

Astfel ne putem crea o imagine de ansamblu asupra rolului deosebit de important al finantelor publice pe care îl au în viața social-economică, în viața fiecărui individ al societății.Plata impozitului are caracter obligatoriu pentru toate persoanele fizice si juridice care realizeaza venit dintr-o anumita sursa sau care poseda un anumit gen de bogatie.

Această lucrare abordează problematica accizelor din perspective multiple, începând de la rațiunile care stau la baza aplicării acestor impozite asupra consumului și până la impactul armonizării accizelor. Actualitatea acestei teme este de necontestat în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene s-au făcut pași importanți în direcția armonizării impozitelor indirecte, în special a accizelor și a taxei pe valoarea adăugată. Aceste schimbări s-au impus și în sistemul fiscal românesc odată cu aderarea României la spațiul european. Analiza impozitelor pentru contribuabil este deosebit de mare dacă ținem seamă de faptul că impozitele indirecte duc la scăderea nivelului de trai și totodată la micsorarea puterii de cumpărare si a veniturilor reale,precum si inlaturarii consumului.

Indiferent de sursa de provenienta a produselor accizabile, acciza se datoreaza la momentul eliberarii in consum a acestora. Eliberarea pentru consum se poate fi:

o operatiune de import;

utilizarea produselor accizabile in interiorul antrepozitului fiscal altfel decat ca materie prima;

receptia de produse accizabile, deplasate de la un antrepozit fiscal dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, de catre un operator din Romania.

Astfel produsele accizabile procurate de catre o firma din Romania sunt considerate a fi date in consum in statul membru in care au fost produse. Pentru astfel de produse eliberate in consum intr-un stat membru, dar folosite in scopuri comerciale in Romania, acciza se incaseaza in Romania de catre comerciantul din Romania care le primeste,acestea fiind reglementate in art.1924. Documentul care circula intre furnizorul din statul membru si cumparatorul din Romania, este document de insotire simplificat elaborate de catre furnizor in trei exemplare. Din punctul de vedere al accizelor, ordonanta aduce o modificare, stabilind cursul de schimb la care se calculeaza acciza in anul 2015, dar si o modificare structurala privind modul de calcul al accizelor in anii urmatori. Din anul 2015, accizele se calculeaza la acelasi curs valabil si in anul 2014, respectiv la cursul de 1 euro = 4,7380 lei. 

Modificarea majora consta in faptul ca accizele sunt transformate direct in lei de catre legiuitor, iar in Anexele 1 si 2 la Codul fiscal, regasim valoarea accizelor in lei, atat pentru produsele accizabile supuse accizelor armonizate, cat si pentru cele supuse accizelor nearmonizate. De exemplu, pentru benzina fara plumb, acciza este de 2.035,40 lei/1.000 litri, ceea ce inseamna ca vom plati acciza in suma de 2,04 lei pentru fiecare litru de benzina fara plumb. Pentru bijuteriile din aur de pana la 14k, acciza este de 4,74 lei/gram, iar pentru cele de peste 18k, acciza este de 9,48 lei/gram. Se pastreaza scutirea de acciza pentru verighete. Pentru operatorii economici ce desfasoara activitati in sfera produselor accizabile, pentru care autoritatile fiscale solicita garantii, transformarea in lei a garantiilor exprimate in euro se va efectua utlizand cursul de schimb de 1 euro = 4,7380 lei.

In momentul de fata, se fac eforturi pentru a pune in concordanta legislația națională cu legislația comunitară, în special din punctul de vedere al reglementărilor referitoare la modul de aplicare, plătitorii si exigibilitatea impozitelor. Însă, mai sunt unele diferențe datorate în special condițiilor specifice României în ceea ce privește situația economică și socială.

Diferențele prezente față de prevederile legislației comunitare se datorează în principal complexității procesului de modernizare, complexitate care pentru România este cu atât mai mare cu cât legislația a fost caracteristică unui sistem economic și social diferit de cel prezent.

Lucrarea intitulată “ACCIZELE – INSTRUMENT DE POLITICĂ MACROECONOMICĂ EXERCITAT ASUPRA CONSUMULUI” este structurată pe trei capitole, ultimul capitol fiind reprezentat de studiul de caz,un studiu comparativ cu privire la modul de percepere a accizelor in diferite tari.În primele doua capitole sunt cuprinse aspecte ale importanței accizelor, ale evoluției acestora în România, precum și metodele de calcul.

Partea cea mai importantă a lucrării de față o reprezintă analiza din punct de vedere a așezării și perceperii accizelor. În cadrul acestui capitol s-au urmărit modificările aduse de schimbările legislative din momentul instituirii respectivelor impozite până în prezent și modificările introduse de cele mai importante acte normative. Se analizează amănunțit ordonanța și legea ce legiferează acciza. Pentru exemplificarea modului de calcul al problemelor analizate, în capitolul “Studiu de caz” se urmărește activitatea unei societăți comerciale, redactându-se pe baza actelor justificative, obligația de plată la bugetul de stat a accizelor.

Studiul de față analizează transpunerea în România a normelor Uniunii Europene privind accizele și sugerează modalități pentru :

a) îmbunătățirea eficienței colectării și a randamentului fiscal al accizelor;

b) diminuarea unor posibile efecte negative asupra bugetului, provenite din armonizarea cu reglementările UE;

Un alt obiectiv major al cercetării de față este îndreptat spre analiza influenței accizelor și a taxei pe valoarea adăugate asupra consumului. Anticipăm existența unei corelații indirecte între impozitele asupra consumului și consumc) combaterea posibilităților de fraudă privind accizele.

Studiul realizat în ultimul capitol relevă o imagine globală a situației și evoluției încasărilor din accize în statele membre UE pe baza unor indicatori calculați la nivel macroeconomic. Corelația accize-consum care face obiectului de studiu al ultimului capitol vine să întregească imaginea privind legătura și interdependențele existente între accize și consum cât și impactul accizelor asupra deciziei de consum.

Cap I :

1.1 Aspecte generale privind impozitele. Accizele

“Impozitele înseamna ceea ce plătim pentru o societate civilizată.”

(Justice Oliver Wendell Holmes)

Noțiunea de impozit provine din limba latină de la cuvântul “impozitus” și din limba franceză de la cuvântul “impôt”.

Impozitul reprezintă o contribuție bănească obligatorie cu titlu nerambursabil datorată potrivit legii bugetului de stat de către persoanele fizice sau juridice pentru veniturile pe care le obțin sau bunurile pe care le posedă.

Impozitele și taxele constituie componente tot mai importante ale vieții economice prin intermediul cărora se acumulează resursele financiare la dispoziția statului, reprezentând de fapt fundamentul și motivația pe care este construită fiscalitatea.

Impozitul are caracter universal ca o consecință a suveranității statului și el este o instituție de drept publică fără de care nu se poate concepe existența statului, făcând parte organică din el.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, în sensul că impozitele reprezintă mijlocul principal de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice. În țările dezvoltate din punct de vedere economic, prin intermediul impozitelor și taxelor se procură între 80-90% din totalul resurselor financiare publice.

Pe plan economic, rolul impozitelor se manifestă prin intermediul măsurilor pe care statul le ia pentru a interveni în activitățile economice cu ajutorul impozitelor care pot fi folosite ca un instrument de schimbare sau frânare a unei activități economice, de creștere sau reducere a producției sau a consumului unui anumit produs, de stimulare sau îngrădire a comerțului exterior,etc.

Pe plan social, rolul impozitelor se manifestă în mai multe direcții, dintre care se poate menționa rolul de instrument de redistribuire a unei părți din P.I.B. între clase și pături sociale, între persoane fizice și juridice, etc.

Pentru a sesiza efectele diferitelor categorii de impozite pe plan economic, social și politic, este necesară gruparea acestora pe baza unor criterii științifice:

După trăsătura de fond și de formă, pot fi grupate în impozite directe și indirecte.

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vânzării unor bunuri și prestării unor servicii (transport, spectacole, activități loterice, etc.) ceea ce înseamnă că ele atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane fizice sau juridice decât ale acestora.

După forma pe care o îmbracă, impozitele indirecte pot fi grupate în: taxe de consumație, venituri de la monopoluri fiscale, taxe vamale, taxe de timbru și de înregistrare.

Impozitele indirecte, care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau prestării de servicii (spectacole, operații bancare, transport, etc) sau executării de lucrări, aceste impozite și taxe fiind incluse în prețul mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor, fiind suportate de consumatorii sau beneficiarii acestora, după caz, deci de alte persoane fizice sau juridice decât subiectul impozabil.

Impozitele indirecte se categorisesc, în raport de diferite caracteristici, în:

a) impozite sau taxe de consumație, percepute asupra produselor și serviciilor de primă necesitate, care se adaugă la prețul de vânzare. Unele sunt stabilite, de exemplu, la băuturi alcoolice, tutun, produselor petroliere, sare, chibrituri, zahăr, etc. și asupra unor servicii, mai ales locale, cum sunt serviciile hoteliere, transporturile în comun, etc.

b) monopoluri fiscale

Monopolul de stat asupra unor activități economice cum sunt: fabricarea și comercializarea armamentului, munițiilor și explozibililor, producerea și comercializarea stupefiantelor și a medicamentelor care conțin substanțe stupefiante, emisiunea de timbre poștale și fiscale, fabricare în vederea comercializării a alcoolului și băuturilor spirtoase distilate, etc.).

Dintre impozitele indirecte cele mai importante sunt: accizele, TVA, taxele vamale, penalități și majorări pentru veniturile nevărsate la termen.

Taxele de consumație se întâlnesc sub diferite forme: când se stabilesc asupra anumitor produse se numesc taxe de consumație pe produs (accize), iar atunci când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă sunt bunuri de consum sau mijloace de producție, se numesc taxe generale pe vânzări.

Accizele sunt așezate asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care nu pot fi înlocuite de cumpărător cu altele, pentru ca impozitul să aibă un randament fiscal cât mai ridicat. El se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie în cote procentuale aplicate asupra prețului de vânzare. De regulă, produsele destinate exportului sunt scutite de impozit, iar cele provenind din import trebuie impuse cu aceleași taxe ca și produsele indigene

Nivelul cotelor utilizate pentru calculul accizelor diferă de la țară la țară, de la un produs la altul și de la o etapă la alta în cadrul aceleași țări.

În unele țări există preocupări în vederea utilizării accizelor ca instrumente pentru înfăptuirea unor obiective sociale.

Statul folosește ca pârghii economice de influențare asupra activității agenților economici toate impozitele indirecte ce-i stau la dispoziție. Pentru frânarea sau creșterea consumului și deci a averii, statul folosește taxele de consumație, taxele vamale și alte taxe. Prin utilizarea taxelor de consumație și în special al accizelor, statul acționează asupra cererii solvabile. Aceasta are un dublu rol economic și unul social.

În plan economic prin perceperea unor accize statul poate influența cererea anumitor produse punând accize mari la produse din import în comparație cu cele autohtone, protejând agenții economici interni. Acest lucru poate stimula consumul de produse interne.

Au rol social pentru că accizele sunt percepute în special asupra unor produse dăunătoare sănătății ca tutunul și băuturile alcoolice.

Accizele sunt folosite și ca mijloc de atragere de resurse spre bugetul statului. De aceea unor produse de lux (blănuri, bijuterii) se percep accize deosebit de mari, mergând până la 50% din valoarea lor.

Trăsături ale impozitelor indirecte:

– comoditate și cost relativ redus de percepere;

– nu țin cont de venitul sau de averea personală a celor care le plătesc;

– caracter regresiv (nivelul impozitelor directe fiind același, indiferent de mărimea venitului sau averii contribuabilului, ponderea impozitelor indirecte în total venit va fi mai mare în cazul unui contribuabil cu un venit redus decât în cazul unui contribuabil cu un venit ridicat);

– afectează veniturile reale.

Tabel nr.1 Nivelul ponderilor impozitelor indirecte în total impozite indirecte și in PIB

1.2: Accizele, definiție, trăsături, caracteristici

● Accizele reprezintă o formă specială de taxă de consumație care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din țară și din import fiind incluse in prețul de vinzare al acestora

● Accizele sunt de obicei axate pe produse destinate consumului de masă și pentru care cererea este mai degrabă inelastică. De aceea, accizele trebuie să aibă un grad ridicat de eficiență fiscală și reprezintă o sursă importantă de venituri pentru bugetul de stat. Producătorii sau cumpărătorii trebuie să plătească bugetului accizele numai într-o singură fază a ciclului economic. Taxele sunt calculate fie ad-valorem, reprezentând un procentaj aplicat prețului de vânzare, fie specific, sub forma unei sume fixe pe unitatea de măsură.

● Taxa de consumație sau vamală, suportată de către consumatori, forma cea mai raspândită a impozitelor indirecte, accizele se încasează la mărfurile de larg consum sau unele servicii.

● Accizele armonizate sunt o formă specială a taxelor de consumație (formă de impozit indirect), foarte răspândite în țările cu o economie de piață, incluse în prețul de vânzare cu amănuntul al mărfurilor importate sau produse și realizate (vândute) în interiorul țării, apreciate că nu sunt de strictă necesitate în consumul populației și care se datorează bugetului de stat.

Accizele se instituie asupra unor produse cu pondere mare și constantă în consum și de obicei, cu cerere inelastică. Sfera de aplicare a accizelor cuprinde produse ca: alcool și băuturi alcoolice, vinuri, produse din tutun, benzină, motorină, ceaiuri, cafea, autoturisme, blănuri, bijuterii, parfumuri etc.

In România, accizele se împart în:

– accize armonizate aplicate la produse care sunt supuse obligatoriu accizelor în țările membre ale Uniunii Europene: berea, vinurile, băuturile fermentate altele decât berea și vinurile, produsele intermediare, alcoolul etilic, produsele din tutun, uleiurile minerale și energia electrică;

– celelalte accize aplicate altor produse;

Accizele au un câmp de aplicare diferit de la tara la tara. În orice caz, randamentul lor fiscal este mare. Accizele se datorează bugetului de stat într-o singură fază a circuitului economic, respectiv de către producători sau achizitori. Ele se calculeză fie in sumă fixă fie pe unitate de masură, fie pe baza unor cote procentuale aplicate asupra pretului de vânzare

Impozitele de consumație pot fi divizate în două categorii:

– impozitele generale asupra consumului, cum este taxa pe valoarea adăugată și diferite forme de impozit pe vânzări;

– taxe specifice, denumite și accize

Împărțirea în impozite generale și speciale (specifice) diferă de la o țară la alta, membră a Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică, dar statele membre ale Uniunii Europene recomandă ca între 50% și 70% din venitul din impozitele de consumație să fie realizat din impozitele generale asupra consumului.

În unele state, face obiectul acestor taxe o largă varietate de alte produse: cafea, ceai, zahăr, parfumuri, băuturi nealcoolice, aparate radio și T.V., bijuterii, autoturisme.

Accizele preced taxa pe valoarea adăugată, fiind deci incluse în baza de impozitare a T.V.A.

Nu se datorează accize pentru băuturile alcoolice distilate produse în țară exclusiv din alcool etilic rafinat sau din distilate de origine agricolă, achiziționate direct de la agenții economici producători interni sau provenite din import.

Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, și anume formarea de resurse la dispoziția statului. Cel puțin la fel de importantă este însă și motivația de ordin social al accizelor, prin faptul că acestea pot fi folosite ca și pârghii fiscale pentru controlarea consumurilor, în sensul descuajării acelora care, spre exemplu, dăunează sănatății.

Plătitorii accizelor sunt agenții economici care importă produsul respectiv pentru vânzare, producătorii sau vânzătorii acestuia. Ca și în cazul TVA suportatorul este însă, cel care consumă produsul respectiv, adică consumatorul final.

Acciza se calculează de regulă în două moduri, în funcție de cum este exprimată cota de impunere pentru fiecare produs accizat în parte. Astfel, cota de impunere poate fi o cotă fixă în lei sau în euro pe o unitate de masură specifică sau poate fi cotă precentuală care se aplică asupra bazei de impozitare.

Accizele mai sunt cunoscute și sub denumirea de taxe speciale de consumație, ele reprezentând un impozit indirect care se aplică asupra unor categorii de bunuri provenite din țară sau din import, fiind reglementate la Titlul VII al Legii nr. 571/2003 previn codul fiscal.

Taxele de consumație se așează în două moduri: fie ca taxă generală pe consum – taxa pe evaluarea adăugată – fie ca un impozit (taxă special) așezat numai pe vânzarea anumitor bunuri- accizele.

Distinct de TVA în toate statele există taxe speciale de consumație care „lovesc” numai anumite produse. Accizele sunt acele taxe speciale de consumație care se așează, de regulă, pe vânzarea unor grupe aparte de produse. În prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt reprezentate, în principal, de bunurile care dăuneză sănătații și de produsele considerate de lux. Prin urmare, accizele au un randament fiscal ridicat și se instituie asupra unor produse de larg consum.

Accizele sunt denumite taxe speciale de consumație și deși poartă și această denumire, ele fac parte din categoria și structura impozitelor indirecte. Noțiunile de taxe și impozite sunt noțiuni diferite și presupun caracteristici diferite.

Impozitul exprimă contribuția băneasă obligatorie a persoanelor fizice și juridice stabilită prin lege la bugetul statului, cu titlul definitiv sau nerambursabil si fară echivalență directă și imediată în vederea acoperirii cheltulielilor publice. Prin urmare, rolul principal al impozitului se manifestă în plan financiar, el reprezentând mijlocul principal de procurare a resurselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Din această definitie, rezultă trăsăturile principale ale impozitului si anume:

– impozitul reflectă contribuția obligatorie în formă bănească a persoanelor fizice și juridice la bugetul de stat și bugetele locale. Caracterul obligatoriu al impozitului exprimă faptul că, plata acestuia către stat este impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a institui impozite revine organelor puterii centrale și locale:

– impozitul reprezintă o plată care se face către stat, cu titulul definitv sau nerambursabil. Resursele financiare prelevate la dispoziția statului sub forma impozitelor sunt destinate acoperirii cheltuielilor publice;

– tranferul de valoare de la persoanele fizice și juridice la bugetul statului prin impozit se realizează fără contraprestație directă și imediată. În schimbul sumelor plătite la buget sub formă de impozite nu se solicită contraprestație din partea organelor statului. Prelevarea unor sume la buget sub formă de impozit, fără contraprestație directă și imediată deosebește impozitul de taxe și de contribuție;

– ipozitul se stabilește prin norme juridice de către puterea legislativă. În spiritul acestei trăsături, rezultă că nu se pot percepe cu orice titlu contribuții directe sau indirecte dacă nu sunt reglementate prin norme juridice.

– impozitele se individualizează prin obligativitatea așezată la baza stabilirii și virării lor la buget.

Impozitele contribuie la finanțarea cheltuielilor publice reflectate în bugetul de stat sau bugetele locale.

Taxele reprezintă plăți efectuate de către persoane fizice și juridice pentru serviciile prestate de organele de stat sau instituțiile publice, cu ocazia primirii, întocmirii, eliberării unor acte sau a rezolvării unor interese legitime ale parților.

Taxele îndeplinesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor, și anume: caracter obligatoriu, titlu definitv (nerambursabile), urmărire în caz de neplată. Spre deosebire de impozite care nu presupun o contraprestație ( contraserviciu) din partea statului, taxele dau dreptul plătitorului să beneficize de un anumit serviuciu. Însă, se poate afirma că taxele sunt asimilate impozitelor datorită obligativitații așezate la baza perceperii lor.

Taxele depind de natura serviciilor prestate de către organele de stat și instituțiile publice, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce reprezintă obiectul serviciilor. Plătitorii taxelor pot fi persoanele fizice și persoanele juridice care solicită prestarea unor servicii de către organele de stat și instituțiile publice. Perceperea taxelor se realizează pe baza următoarelor principii:

– principiul universalității, conform caruia orice serviciu solicitat organelor de stat sau instituțiilor publice este supus la plata taxelor;

– pricipiul unicității, dupa care pentru un serviciu prestat se datoreză o singură taxă;

– pricipiul plății anticipate, conform căruia taxele se plătesc înaintea prestării serviciilor de organele de stat și instituțiile publice.

Dupa natura lor, taxele se pot clasifica astfel: taxe judiciare, taxe notariale, taxe extrajudiciare, alte taxe.

Accizele poartă denumirea de taxe dintr-o simplă obișnuință, în fond acestea sunt impozite în sensul că sunt obligatorii, nu presupun o contraprestație și sunt fără o destinație specială. Acestea se includ în prețul de vânzare al mărfurilor fabricate și realizate în interiorul țării care percepe impozitul.

1.3. Accizele – evoluție și aplicare

1.3.1. Interesul statului privind instituirea accizelor

Forme foarte vechi de impozitare, accizele constituie o sursă de venituri apreciabilă, facil de obținut, la un cost puțin ridicat. Cotele cele mai mari de accize afectează, în general, băuturile, țigările, automobilele și carburanții, și furnizează majoritatea veniturilor procurate de aceste taxe speciale asupra consumului, respectiv 3/4. Randamentul accizelor s-a diminuat ca procent în produsul intern brut și în totalul veniturilor fiscale, între anii 1965-1980. Un factor important al acestei diminuări a fost inflația. Accizele, spre deosebire de impozitele generale asupra consumului, pentru că intră în formarea prețului în amonte de taxă pe valoarea adăugată, sunt considerate, de unii autori, a nu fi impozite „ad valorem”. Faptul că se aplică, asupra valorii în vamă la care se adaugă taxele vamale, în cazul produselor importate, sau în sumă fixă, asupra cantităților livrate la petrol, gaze naturale și țigări determină, ca în condiții de inflație, valoarea reală a veniturilor bugetare, pe care ele le produc, să se diminueze. Astfel, apare necesară o modificare a nivelului acestor taxe pentru a compensa efectele inflației.

Interesul economic al accizelor rezidă în justificările de ordin teoretic, care s-au adus aplicării lor. Constituind o sursă importantă de venituri bugetare, ușor de procurat, prin ele se urmăresc obiective bugetare dar și eficiența administrativă.

Regula de eficiență este următoarea: taxarea unui bun trebuie să fie invers proporțională cu elasticitatea cererii în raport cu prețul. Ori, produsele precum băuturile, țigările, aparatura electronică, carburanții, țițeiul, gazele naturale etc., nu comportă substituiri puternice, deci cererea este considerată în general, inelastică în raport cu prețul. Bunurile și serviciile complementare pot fi, de asemenea, taxate. Acesta este cazul, în diferite țări, al chibriturilor, brichetelor, cărților de joc. În realitate, inelasticitatea cererii în raport cu prețul nu este întotdeauna, verificată. Astfel, populația este foarte sensibilă la costul carburanților și acest fenomen s-a accentuat după crizele petroliere. Transporturile cu autoturismul personal pot fi înlocuite de transporturile colective, deci o modificare a costului carburantului provoacă substituiri între cele două modalități de transport.

Anumite băuturi, de calitate superioară, au o puternică elasticitate în sensul că impozitul specific asupra acestor bunuri generează substituiri între categorii de calitate diferită. O creștere a prețului țigărilor exercită un efect de frânare asupra consumului. Frânarea consumului se opune obiectivului de obținere a veniturilor bugetare, dar este în conformitate cu alt obiectiv al eficienței economice: corectarea unor efecte precum externalitățile. Acestea, pozitive sau negative, sursă de divergență între costurile private și cele sociale, reprezintă un obstacol în fața optimului economic.

Impozitul poate reprezenta un instrument privilegiat de „internalizare” a efectelor negative externe. Taxele speciale asupra consumului corespund, în general, voinței de descurajare a consumurilor excesive de bunuri din categoria celor deja enunțate. Dar pentru ca acest impozit să-și atingă scopul, respectiv, frânarea consumului anumitor bunuri, trebuie ca cererea să fie relativ elastică în raport cu prețurile, ipoteză care se dovedește defavorabilă realizării celuilalt obiectiv, asigurarea veniturilor bugetare.

O altă abordare, corelată cu cea privind corectarea efectelor externe, se referă la punerea sub tutela statului a anumitor bunuri. Acțiunea statului conduce la situația în care acesta substituie propriile sale preferințe celor individuale. Indivizii, care acționează într-un cadru restrâns și incert, se află, deseori, în imposibilitatea de a prevedea consecințele consumurilor lor. Dacă ele sunt considerate a fi contrare interesului colectiv, sau chiar propriului interes, este evident că autoritățile vor căuta să modifice comportamentul acestora. O astfel de orientare poate fi realizată prin intermediul unei impozitări cu scop disuasiv.

Asemenea influențe implică o absență a neutralității impozitelor speciale asupra consumului, condiție a eficienței și nu o sursă de distorsiuni. O puternică rezistență o manifestă, în prezent, întreprinderile din țările comunitare la proiectul de „ecotaxă asupra energiei, pe motiv de influențare a competitivității lor, ceea ce demonstrează, încă o dată în plus, că aceste taxe sunt caracterizate prin absența neutralității.

Datorarea accizelor încă din momentul introducerii produselor în țară, respectiv în vamă, o dată cu achitarea taxelor vamale și a taxei pe valoarea adăugată, necesită din partea agentului economic importator angajarea unor importante resurse financiare.

Tendința legiuitorului de a frâna activitatea de import a anumitor produse este justificată prin aceea că piața este saturată de unele bunuri, care, fie sunt dăunătoare sănătății, fie sunt considerate produse de lux. Însă, astfel, este perturbată și activitatea altor întreprinzători profilați pe activitățile de bar, restaurant, discotecă. Mai mult, ținând seama de faptul că, în aceste unități, prețurile se pot modifica chiar în cadrul aceleiași zile, pentru aceleași produse, în funcție de o serie de factori (număr de consumatori, felul spectacolului), fără a se putea ține o evidență strictă, agenții economici vor fi tentați, încă o dată în plus, să efectueze majorări de preț, fără posibilitate de control, suportatorul final, a tuturor creșterilor de preț, fiind consumatorul.

1.3.2. Evoluția accizelor în România

În România accizele au fost introduse începând cu data de 1 decembrie 1991, aria lor de aplicare cuprinzând un număr de 15 produse sau grupe de produse.

Taxe speciale de consumație, accizele se datorează bugetului de stat pentru anumite produse din țară și din import,care intră în consumul unor anumite categorii ale populației. În funcție de contribuția lor la formarea bugetului public, accizele ocupă locul al doilea, după taxa pe valoarea adăugată, fiind urmate, în ordinea importanței, de impozitul pe veniturile persoanelor fizice și impozitul pe profit.

Ponderea veniturilor provenite din accize și alte impozite asimilate acestora în structura veniturilor bugetului general consolidat in anul 2009-2013, redată în figura nr.1.

Ponderea accizelor si altor categorii principale de impozite în bugetul de stat pe anul 2012-2013 figura nr.2

Din momentul introducerii accizelor în România și până prin anul 1998 actele normative emise în vederea reglementării și aplicării accizelor au înregistrat o serie de neajunsuri care au dus la apariția fenomenului de concurență neloaială, subevaluarea bazei de impozitare, evaziunea și frauda fiscală, diminuarea continuă a încasărilor la bugetul de stat provenite din accize. Un alt neajuns a fost exprimarea accizelor în ECU care s-a dovedit anevoioasă având în vedere utilizarea săptămânală a cursului de schimb valutar stabilit de BNR în fiecare zi de joi.

Dificultăți întâmpinau atât agenții economici plătitori de accize cât și organele fiscale cu atribuții de control pe linia verificării și determinării corecte a cuantumului accizelor datorate bugetului de stat.

Toate aceste neajunsuri, precum și necesitatea armonizării legislației românești privind accizele la legislația comunitară în domeniul –parte integrantă a programului general de armonizare a legislației fiscale, au impus apariția unui nou act normativ.

Elementele definitorii ale acestei ordonanțe au fost:

– accizele și impozitele datorate bugetului de stat se plătesc în lei, valoarea în lei a accizelor stabilite potrivit prezentei ordonanțe de urgență în echivalent EURO pe unitate de măsură se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar comunicat de BNR pentru ultima zi a fiecărui trimestru. Acest curs se utilizează pentru calculul accizelor pe toată durata trimestrului următor;

– obligarea agenților economici plătitori de accize, să se înregistreze ca plătitori de astfel de impozite la organele fiscale teritoriale, pentru o mai bună supraveghere a acestora;

– introducerea facturilor speciale pentru livrările de alcool, băuturi alcoolice, produse din tutun și cafea;

– perfecționarea sistemului de supraveghere fiscală a producției interne, importului, circulației și comercializării alcoolului și a băuturilor alcoolice.

Măsura de instituire a sistemului de autorizare a comercializării alcoolului, băuturilor alcoolice, produselor din tutun și a cafelei a fost însoțită și de limitarea numărului de relații comerciale care se pot încheia între producătorii și importatorii de produse supuse autorizării și ceilalți agenți economici care își desfășoară activitatea în rețeaua comercială, până la consumatorul final.

Această măsură a fost percepută de agenții economici cu un comportament fiscal corect față de bugetul statului, ca o măsură benefică de reducere a fenomenului de evaziune și fraudă fiscală. Nu același lucru s-a întâmplat însă cu majoritatea agenților economici care operează pe aceste segmente de piață, care consideră măsura luată ca fiind neconstituționalizată, în realitate aceasta fiind însă un obstacol în continuarea activității lor ilegale.

Prin Legea nr. 69/2014 au intervenit modificări la încadrările pentru produsele accizabile, prevăzute de Codul fiscal la art. 207, după cum sunt produse în România sau provin din achiziții intracomunitare, cum ar fi:

Art 207

a) cafea verde cu codurile NC 0901 11 00 și 0901 12 00;

b) cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori, cu codurile: NC 0901 21 00; 0901 22 00 și 0901 90 90;

c) cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, cu codurile NC 2101 11 și 2101 12;

d) confecții din blănuri naturale cu codurile: NC 4303 10 10; 4303 10 90 și 6506 92 00, cu excepția celor de iepure, oaie, capră;

e) articole din cristal cu codurile: NC 7009 91 00; 7009 92 00; 7013 21; 7013 31; 7013 91; 7018 90; 7020 00 80; 9405 10 50; 9405 20 50; 9405 50 00 și 9405 91;

f) bijuterii din aur și/sau din platină cu codul NC 7113 19 00, cu excepția verighetelor;

g) autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv din import rulate, cu codurile: NC 8703 21; 8703 22; 8703 23 19; 8703 23 90; 8703 24; 8703 31; 8703 32 19; 8703 32 90; 8703 33 19 și 8703 33 90;

h) produse de parfumerie cu codurile NC 3303 00 10 și 3303 00 90;

i) aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar incorporând un receptor de semnale videofonice cu codul NC 8521; combine audio cu codurile: NC 8519; 8520 și 8527;

j) dublu radiocasetofoane cu redare de pe bandă magnetică sau compact disc cu codul NC 8527;

k) aparate de luat imagini fixe și alte camere video cu înregistrare cu codul NC 8525 40; aparate fotografice numerice cu codul NC 8525 40;

a) cafea verde cu codurile NC 0901 11 00 și 0901 12 00;

b) cafea prăjită, inclusiv cafea cu înlocuitori, cu codurile: NC 0901 21 00; 0901 22 00 și 0901 90 90;

c) cafea solubilă, inclusiv amestecuri cu cafea solubilă, cu codurile NC 2101 11 și 2101 12;

d) confecții din blănuri naturale cu codurile: NC 4303 10 10; 4303 10 90 și 6506 92 00, cu excepția celor de iepure, oaie, capră;

e) articole din cristal cu codurile: NC 7009 91 00; 7009 92 00; 7013 21; 7013 31; 7013 91; 7018 90; 7020 00 80; 9405 10 50; 9405 20 50; 9405 50 00 și 9405 91;

f) bijuterii din aur și/sau din platină cu codul NC 7113 19 00, cu excepția verighetelor;

g) autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv din import rulate, cu codurile: NC 8703 21; 8703 22; 8703 23 19; 8703 23 90; 8703 24; 8703 31; 8703 32 19; 8703 32 90; 8703 33 19 și 8703 33 90;

h) produse de parfumerie cu codurile NC 3303 00 10 și 3303 00 90;

i) aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar incorporând un receptor de semnale videofonice cu codul NC 8521; combine audio cu codurile: NC 8519; 8520 și 8527;

j) dublu radiocasetofoane cu redare de pe bandă magnetică sau compact disc cu codul NC 8527;

k) aparate de luat imagini fixe și alte camere video cu înregistrare cu codul NC 8525 40; aparate fotografice numerice cu codul NC 8525 40;

l) cuptoare cu microunde cu codul NC 8516 50 00;

m) aparate pentru condiționat aer, de perete sau de ferestre, formând un singur corp, cu codul NC 8415 10 10;

n) arme de vânătoare și arme de uz individual, altele decât cele de uz militar sau de sport, cu codurile: NC 9302 00; 9303; 9304 00 00 și 9307 00 00;

o) iahturi și bărci cu motor pentru agrement cu codurile: NC 8903 10; 8903 91; 8903 92 și 8903 99

De la 1 aprilie 2015, autorizațiile pentru comercializarea produselor accizabile (angro, alimentație publică, vânzarea cu amănuntul) nu mai sunt necesare;

Circulația produselor în regim suspensiv se face sub supraveghere fiscală și sunt însoțite de documentele legale existente și de un document administrativ de însoțire;

Responsabilitatea marcării și dreptul de marcare revine antrepozitarilor autorizați sau importatorilor autorizați de antrepozitar;

1.3.3 Accizele pentru uleiuri minerale

În grupa uleiuri minerale sunt incluse următoarele produse: benzine plumb, benzine fără plumb, motorine, petrol turboreactor, uleiuri pentru motorine auto, hidrocarburi ciclice (benzen, toluen, xileni si amestecuri de izomeri ai xilenului); gaze petroliere lichefiate.

Plătitorii de accize sunt agenții economici producători sau importatori de astfel de produse.

Accizele datorate bugetului de stat sunt stabilite sub formă de sumă fixă în echivalent euro pe tona de produs finit.

Accizele datorate bugetului de stat pentru carburanții auto, se determină astfel:

A = K x R x Q

În care:

A = cuantumul accizei;

Q = cantitatea (tone);

K = acciza pe unitatea de măsură;

R = cursul de schimb valutar.

1.3.4 Accizele pentru alte produse și grupe de produse

În obiectul accizelor se cuprind în mod limitativ produsele din import și din țară precum ar fi:

– cafeaua și derivații din cafea (cafea verde, cafea prăjită, inclusiv înlocuitori, cafea solubilă – inclusiv amestecuri cu cafea solubilă);

– confecții din blănuri naturale (cu excepția celor din iepure, oaie, capră);

– articole din cristal;

– autoturisme și autoturisme de teren, echipate cu motor cu benzină sau cu motor Diesel indiferent de capacitatea cilindrică a acestora (inclusiv din import rulate);

– parfumuri, ape de colonie și ape de toaletă;

– cameră video;

– cuptoare cu microunde;

– aparate pentru condiționat aer.

Cotele de impunere sunt exprimate diferit, în funcție de categoria produselor sau grupelor de produse respectiv:

– sub formă de sumă fixă stabilită în echivalent euro pe unitatea de măsură (care poate fi: tona – pentru cafea verde, cafea prăjită și cafea cu înlocuitori; kilogramul – pentru cafeaua solubilă);

– sub formă de cotă procentuală (pentru restul produselor).

Plătitori ai accizelor sunt agenții economici (persoane juridice asociații familiale și persoane fizice autorizate) care produc, importă și comercializează produsele prevăzute cu accize. Se datorează accize și pentru cantitățile de produse importate sau obținute din producție proprie care sunt; acordate ca dividende sau ca plată în natură acționarilor, asociaților și, după caz, persoanelor fizice; consumate pentru reclamă și publicitate.

1.3.5 Accizele datorate produselor din tutun

Acestea includ:

țigarile cu /sau fără filtru indiferent de proveniența sau calitatea lor ;

țigările și țigările din foi dacă se pot fuma ca atare , acestea sunt rulouri de tutun , care în principiu conțin tutun natural sau au o umplutură din amestec tăiat fin cu înveliș exterior din tutun natural sau alt înveliș de culoare normală a unei țigarete care prezintă caracteristicele de formă și dimensiune a țigărilor și țigărilor din foi;

tutun de fumat care cuprinde: tutun de fumat tăiat fin destinat rulării în țigarete și alte tutunuri de fumat.

Pentru produsele din tutun, plătitorii de accize sunt: persoane juridice, asociații familiale și persoane fizice autorizate(agentii economici), care importa sau produc astfel de produse, persoanele fizice care introduc în țară produse din tutun, destinate consumului propriu, în cantități ce depășesc limitele admise în regim de scutire de taxe vamale.

Pentru tutunul provenit din producția internă sau din import, utilizat în exclusivitate ca materie primă pentru obținerea pe cale industrială de produse din tutun, accizele se datorează și se calculează o singură dată, respectiv la data efectuării livrării produselor finite rezultate din prelucrare. Utilizarea tutunului ca materie primă pentru obținerea produselor din tutun va fi consemnata prin: licență de fabricație și licență de atestare a dreptului de marcare, în cazul agenților economici producători interni de produse din tutun; contracte încheiate direct între agenții economici producători interni sau importatori de tutun cu agenții economici producători interni de produse din tutun.

Orice deplasare de tutun brut sau de tutun parțial prelucrat pe teritoriul României, adus din import, din achiziții intracomunitare proprii sau din producția internă proprie trebuie să fie însoțită de un document comercial în care va fi înscris numărul autorizației operatorului economic (potrivit modificării acestor dispoziții prin ordonanța de urgență nr.54/2010, în vigoare de la 23 iunie 2010). Transferurile de produse din tutun între gestiuni se efectuează pe bază de avize de însoțire a mărfii. De asemenea, trecerea mărfurilor agentului economic furnizor în mijloacele de transport auto în vederea distribuirii mărfurilor respective către comercianții en detail, reprezintă un transfer între gestiuni, mijlocul de transport respectiv fiind asimilat unei gestiuni separate a furnizorului, gestionarul fiind însoțitorul transportului.

Cotele de impunere pot fi exprimate in trei modalități:

sub formă de sumă echivalent EURO la 1000 țigarete la care se adaugă o cotă procentuală aplicată asupra bazei de impozitare (cotele sunt valabile pentru țigarete indiferent de calitatea și proveniența acestora);

sub formă de sumă fixă echivalent EURO pe KG pentru tutunul de fumat;

sub formă de sumă fixă echivalent EURO/ 1000 buc pentru țigări și țigări de foi.

Baza de impozitare pentru stabilirea componentei procentuale a accizei la țigarete o constituie , pretul de vanzare maxim cu amanuntul(produsul este vandut altor persoane decat comercianti), atât pentru produsele din producția internă cât și din import.

Prețul maxim de vânzare cu amănuntul pentru orice marcă de țigaretă se stabilește de către persoana care produce țigaretele în România sau care importă țigaretele și e adus la cunoștința consumatorilor finali.

Lista ce cuprinde prețurile maxime de vânzare cu amănuntul se publică de către antrepozitarul autorizat pentru producție sau de impozit cu minim 24 h înainte de data efectivă.

Pentru produsele din tutun sumele datorate bugetului de stat drept acciza se determină astfel:

– pentru țigarete: Total acciză = acciza specifică + acciza ad valorem

Acciza specifică = K1*R*Q1

Acciza ad valorem =K2*PA*Q2

K1 = acciza specifică unitară;

K2 = acciza ad;

PA = prețul maxim de vânzare cu amănuntul declarat;

Q1 = cantitatea exprimată în unități de 100 buc țigarete;

Q2 = numărul de țigarete aferente lui Q1.

– pentru tutunul de fumat :

A=Q*K*R

A = cuantumul accizei, Q = cantitatea exprimată în 1000 buc țigări

K= acciza unitară; R = curs de schimb

1.3.5 Impozitul la țițeiul și la gazele naturale din producția internă

Pentru țițeiul și gazele naturale din producția internă, agenții economici autorizați datorează bugetului de stat impozit în momentul livrării.

Impozitul datorat precede taxa pe valoarea adăugată și se calculează prin aplicarea sumelor stabilite în lei pe unitatea de măsură asupra cantităților livrate.

În funcție de modificările intervenite în nivelul prețurilor la import, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice impozitul se corectează prin hotărâre a Guvernului.

Plata impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă se efectuează lunar până la data de 25 a lunii următoare, pe baza decontului de impunere. Plata acestor impozite se realizează prin virament sau în numerar, după caz, în contul bugetului de stat, deschis la unitățile teritoriale ale trezoreriei statului.

Neplata la termenele stabilite a accizelor, a impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă atrage calcularea majorărilor de întârziere, conform dispozițiilor legale în vigoare.

În cazuri justificate, Ministerul Finanțelor poate aproba eșalonarea sau amânarea plății accizelor, a impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă , după caz, precum și eșalonarea, amânarea sau scutirea de plată a majorărilor de întârziere.

Cap.2 Acizele. Prezentare teoretica

2.1 Nivelul accizelor

Nivelul accizelor armonizate în perioada 2009 – 2010 este cel prevăzut în tabelul nr 1

Nivelul accizelor prevăzut la nr.crt. 5 – 9 din tabelul nr.1 cuprinde și contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute la titlul XI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Sumele aferente acestei contribuții se virează în contul Ministerului Sănătății Publice.

Pentru produsele energetice pentru care nivelul accizelor este stabilit la 1.000 litri, volumul va fi măsurat la o temperatură de 15 grade C.

Pentru motorina destinată utilizării în agricultură se aplică o acciză redusă.

Nivelul și condițiile privind aplicarea accizei reduse se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice.

Tabelul nr.2

*) Abrogat.

**) Structura accizei totale exprimată în echivalent euro/1000 țigarete va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern

*1) Gradul Plato reprezintă greutatea de zahăr exprimată în grame, conținută în 100 g de soluție măsurată la origine, la temperatura de 20 grade/4 grade C.

2) Hl alcool pur reprezintă 100 litri alcool etilic rafinat, cu concentrația de 100% alcool în volum, la temperatura de 20 grade C, conținut într-o cantitate dată de produs alcoolic.

3) Prin gaze petroliere lichefiate utilizate în consum casnic se înțelege gazele petroliere lichefiate, distribuite în butelii tip aragaz. Buteliile tip aragaz sunt acele butelii cu o de până la maximum 12,5 kg.

4) Petrolul lampant utilizat drept combustibil de persoanele fizice nu se accizează

Excepții:

Prevederile privind accizarea nu se vor aplica pentru:

1. căldura rezultată și produsele cu codurile NC 4401 și 4402;

2. următoarele utilizări de produse energetice și energie electrică:

a) produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire;

b) utilizarea duală a produselor energetice.

Un produs energetic este utilizat dual atunci când este folosit atât în calitate de combustibil pentru încălzire, cât și în alte scopuri decât pentru motor sau pentru încălzire. Utilizarea produselor energetice pentru reducerea chimică și în procesele electrolitic și metalurgic se consideră a fi utilizare duală;

c) energia electrică utilizată în principal în scopul reducerii chimice în procesele electrolitic și metalurgic;

d) energia electrică, atunci când reprezintă mai mult de 50% din costul unui produs, potrivit prevederilor din norme;

e) procesele mineralogice, potrivit prevederilor din norme.

Nu se consideră producție de produse energetice:

a) operațiunile pe durata cărora sunt obținute accidental mici cantități de produse energetice, potrivit prevederilor din norme;

b) operațiunile prin care utilizatorul unui produs energetic face posibilă refolosirea sa în cadrul întreprinderii sale, cu condiția ca acciza deja plătită pentru un asemenea produs să nu fie mai mică decât acciza care poate fi cuvenită, dacă produsul energetic refolosit va fi pasibil de impunere;

c) o operație constând din amestecul – în afara unui loc de producție sau a unui antrepozit fiscal – al produselor energetice cu alte produse energetice sau alte materiale, cu condiția ca:

– accizele asupra componentelor să fi fost plătite anterior; și

– suma plătită să nu fie mai mică decât suma accizei care ar putea să fie aplicată asupra amestecului( se va aplica dacă acel amestec este scutit pentru o utilizare specifică.)

2.2 Plătitori de accize

Plătitori de accize pentru produsele prevazute la art.207 Cod Fiscal sunt operatorii economici – persoane juridice, asociatii familiale si persoane fizice autorizate – care achizitioneaza din teritoriul comunitar ori din afara teritoriului comunitar astfel de produse

Plătitorii de accize sunt – de regulă – agenții economici (sau alte entități asimilate acestora) care produc sau importă bunuri din categoria celor impuse.

Sunt plătitori de accize și persoanele fizice care introduc în țară autoturisme și autoturisme de teren, inclusiv rulate.

Accizele la produsele fabricate în țară se plătesc la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă, iar pentru bunurile provenite din import plata se face la momentul înregistrării declarației vamale de import.

2.2.1 Obligațiile plătitorilor de accize

În sens larg, obligațiile plătitorilor constau în:

– înregistrarea la organul fiscal teritorial ca plătitor de impozite și taxe;

– ținerea corectă și la zi a evidențelor contabile;

– cunoașterea și aplicarea legislației fiscale;

– facilitarea verificărilor către inspectorii fiscali.

În mod concret, obligațiile plătitorilor de accize sunt:

– înregistrarea ca plătitori de astfel de impozite la organele fiscale teritoriale. Declarațiile de înregistrare se depun la direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și respectiv a Municipiului București sau la administrațiile financiare ale sectoarelor Municipiului București, după caz. Organele fiscale au obligația să distribuie fiecărui plătitor un cod special și să remită acestora, în termen de 15 zile de la data primirii declarației, înștiințarea de luare în evidență ca plătitor de accize, precum și codul atribuit;

– calcularea și vărsarea accizelor la termenul stabilit intră în sarcina agenților economici plătitori care aplică autoimpunerea;

Organizarea evidenței accizelor, realizată prin:

– înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică a operațiunilor prevăzute cu accize;

– organizarea evidenței speciale privind accizele prevăzută de legea fiscală;

– Întocmirea și depunerea lunară, la organele fiscale teritoriale a decontului privind accizele.

Pornind de la obligațiile plătitorilor se pot identifica următoarele cazuri de evaziune fiscală cu privire la accize:

Diminuarea bazei de impozitare pentru calculul accizelor, prin neincluderea în calcul a tuturor elementelor de costuri (taxe vamale, cheltuieli de transport și depozitare a mărfurilor etc);

● Utilizarea de facturi subevaluate privind importul de mărfuri supuse accizelor;

● Falsificarea documentelor de import, cu scopul de a încadra mărfurile importate la o altă categorie de mărfuri, pentru care cota de accize este mai mică;

● Calcularea eronată a accizelor;

● Necalcularea accizelor datorate pentru producția folosită ca plată în natură a contravalorii materiei prime primite pentru prelucrare;

● Neevidențierea în contabilitate a obligației de plată a accizelor;

● Diminuarea bazei de impozitare prin comercializarea la prețuri situate sub cota de piață;

● Camuflarea mărfurilor supuse accizelor și prezentarea de documente fictive referitoare la alte tipuri de mărfuri, decât cele cuprinse în actele normative în vigoare;

● Necalcularea accizelor aferente modificărilor concentrației alcoolice;

● Abuzuri privitoare la facilitățile fiscale oferite de lege, în cazul accizelor;

● Utilizarea firmelor fictive. Anumite societăți comerciale, pentru a se sustrage de la plata accizelor datorate la bugetul de stat, se folosesc de numele unor firme fictive ca fiind furnizori ai mărfurilor supuse accizelor;

● Folosirea unor documente fictive, de către agenți economici la livrarea alcoolului brut, în scopul sustragerii de la plata accizelor datorate pentru producția de băuturi alcoolice;

● Producerea și comercializarea clandestină a mărfurilor supuse accizelor,

● Nedeclararea la organele fiscale a unor depozite.

Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este:

Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize ori în numele căreia se efectuează această eliberare și, în cazul ieșirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieșire;

În cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, astfel cum este definită la art. 206/41 alin. (1), (2) și (4): antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a garantat plata accizelor în conformitate cu art. 20654 alin. (1) și (2), precum și orice persoană care a participat la ieșirea neregulamentară și care avea cunoștință sau care ar fi trebuit să aibă cunoștință în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieșiri;

În ceea ce privește deținerea unor produse accizabile, astfel cum se menționează la art. 206/7 alin. (1) lit. b): persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora;

În ceea ce privește producerea unor produse accizabile, astfel cum se menționează la art. 206/7 alin. (1) lit. c): persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora;

În ceea ce privește importul unor produse accizabile, astfel cum se menționează la art. 206/7 alin. (1) lit. d): persoana care declară produsele accizabile sau în numele căreia produsele sunt declarate în momentul importului ori, în cazul unui import neregulamentar, orice altă persoană implicată în importul acestora.

Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie.

2.2.2 Plata accizelor la bugetul de stat

Accizele sunt venituri la bugetul de stat. Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile.

Pentru produsele provenite din teritoriul comunitar, plata accizelor se face în ziua lucrătoare imediat următoare celei în care au fost recepționate produsele.

Pentru produsele supuse accizelor, provenite din import, termenul pentru plata accizelor este momentul înregistrării declarației vamale de import.

Prin excepție în cazul furnizorilor autorizați de energie electrică sau de gaz natural, termenul de plată a accizelor este data de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc facturarea către consumatorul final.

Termenul pentru plata accizelor și a impozitului la țițeiul și gazele naturale din producția internă este lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, pe baza declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat.

Livrarea produselor energetice prevăzute la art. 206/16 alin. (3) lit. a) – e) din antrepozite fiscale se efectuează numai în momentul în care furnizorul deține documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantității ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declarației lunare de accize se vor regulariza eventualele diferențe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal, și valoarea accizelor aferente cantităților de produse energetice efectiv livrate de acesta, în decursul lunii precedente.

Accizele aferente produselor energetice livrate din antrepozitele fiscale se achită de către furnizori sau de către cumpărători în contul corespunzător de venituri al bugetului de stat, deschis la unitățile Trezoreriei Statului în raza cărora își au sediul furnizorii, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanțelor nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea și completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), cu modificările și completările ulterioare.

Livrarea de produse energetice se face numai pe bază de comandă depusă de cumpărător.

Pe baza comenzii depuse de cumpărător, furnizorii emit cumpărătorilor o factură pro forma (cod 14-4-10/aA), în care vor fi menționate: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate, precum și informații cu privire la denumirea și codul de identificare fiscală al antrepozitarului autorizat, în numele căruia se efectuează plata accizelor, precum și cele privind unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia acesta își are sediul.

Este instituită obligația ca decontările între agenții economici producători sau importatori de produse supuse accizelor, în calitate de furnizori, și agenții economici cumpărători ai acestor produse să se facă integral numai prin unități bancare. Această obligație se aplică decontărilor între agenții economici producători, importatori și comercianți în sistem angro, inclusiv celor aferente produselor livrate în regim de scutire de accize. Nu intră sub incidența obligației de decontare prin unitățile bancare:

– livrările de produse supuse accizelor, efectuate în cadrul sistemului de compensare a obligațiilor față de bugetul de stat, aprobate prin norme speciale;

– decontările între agenții economici producători și importatori de produse supuse impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă, în calitate de furnizori, și agenții economici cumpărători de astfel de produse;

– compensările efectuate în baza OUG nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată, aprobată și modificată prin Legea nr. 211/2001. Sumele reprezentând accize nu pot face obiectul compensării.

Neachitarea în termen a accizelor și a impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producția internă de către contribuabili generează plata de majorări de întârziere, precum și de penalități de întârziere, conform prevederilor legale în materie. Nivelul majorărilor de întârziere este în prezent de 0,07% pentru fiecare zi de întârziere. în schimb nivelul penalizării de întârziere este de 10% din suma reținută și nevărsată mai mult de 30 de zile. Pentru a se elimina interpretări diferite, legiuitorul prevede în mod expres că penalizarea de 10% nu înlătură obligarea la plata majorărilor de întârziere. Se are în vedere că majorarea de întârziere se aplică pentru neplata în termen a obligației fiscale, pe când penalizarea de 10% sancționează reținerea sumei datorate și nevirarea ei la bugetul public vizat, în cazul nostru bugetul de stat, în termen de 30 de zile de la reținerea ei.

Deosebirea constă însă în faptul că penalizarea de 10% se aplică de organele competente o singură dată pentru aceeași sumă reținută și nevirată la bugetul public, pe când majorarea se aplică pentru fiecare zi de întârziere.

2.2.3 Metode folosite în depistarea fraudei fiscale cu privire la accize

Controlul fiscal presupune parcurgerea a două etape distincte:

– În prima etapă are loc interviul contribuabilului de către inspectorii fiscali în legătură cu obținerea de informații generale despre activitatea agentului economic și vizitarea localului societății. Inspectorul financiare trebuie să ia datele informative din evidențele contabile și registrele agentului economic controlat, conform prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările ulterioare.

– In a doua etapă inspectorul financiar va avea în vedere următoarele obiective de control:

● verificarea modului de ținere a evidenței contabile;

● verificarea cumpărărilor și vânzărilor, a stocurilor de materii prime, mărfuri, produse finite etc; ● plata accizelor datorate la bugetul de stat.

În concordanță cu aceste obiective se va verifica întocmirea registrelor obligatorii conform Legii contabilității nr. 82/1991 (registrul jurnal, registrul inventar și carte mare), întocmirea lunară a balanței de verificare, cât și existența de documente justificative pentru toate datele înscrise în evidență.

Cu privire la controlul fiscal al accizelor, inspectorii financiari au în vedere următoarele:

– identificarea agenților economici producători și importatori de produse la care se datorează accize conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27 din 13 ianuarie 2000;

– verificarea modului de calcul a accizelor, accizele precedând taxa pe valoarea adăugată;

– aplicarea corectă a cotelor procentuale asupra bazei de impozitare, în funcție de sursa de proveniență a produselor;

– scutiri la produsele exportate direct sau prin agenți economici comisionari și pentru produsele importate în regim de tranzit sau importante temporar;

– restituiri pentru bunurile cumpărate de la producători din țară și revândute la export, pentru exportul de produse provenite din import;

– sancțiuni sau majorări de plată pentru cei care nu respectă legislația fiscală în domeniu.

Pentru produsele supuse accizelor, cumpărate de la producători din țară și revândute la export, restituirea accizelor se face pe baza unei cereri de restituire. Cererea se depune la organele fiscale teritoriale în termen de trei luni de la expirarea lunii pentru care se face exportul produselor pentru care se solicită restituirea accizelor.

Restituirea accizelor aferente exportului se realizează cu respectarea de către agentul economic a următoarelor condiții:

– depunerea la organele fiscale teritoriale a unei cereri tip de restituire a accizelor aferente produselor exportate;

– justificarea realității exportului pe bază de documente (factură externă, declarație vamală de export) care să ateste realizarea efectivă a exportului;

– dovada achitării accizelor aferente produselor achiziționate de pe piața internă și exportate.

Restituirea efectivă a accizelor se face în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete și numai în urma verificării efective a sumelor solicitate a fi restituite. În situația în care, în urma verificărilor efectuate, se constată că agentul economic are debite față de bugetul de stat din alte impozite și taxe, acestea vor fi compensate cu sumele ce vor fi restituite.

2.3 Acquis-ul comunitar în domeniul accizelor

Impozitele speciale asupra consumului reprezintă una dintre formele cele mai vechi forme de impozitare. Preferința spre folosirea lor a fost legată de facilitățile de colectare. Stabilite timp îndelungat sub forma unor sume fixe pe unitate de produs, ele au fost ușor de controlat mai ales în cazul unor produse, precum petrolul, la care producția și distribuția este puternic concentrată sau a unor produse ce fac obiectul unui monopol, ca în cazul tutunului (în Franța) sau a alcoolului (în unele țări nordice). În ciuda unei tendințe puternice de concentrare asupra a trei produse (alcool, tutun și hidrocarburi) s-au menținut în multe țări taxe specifice considerate desuete. În Germania, de exemplu, s-au menținut accizele pentru cafea, ceai, zahăr, sare, becuri electrice și înghețată; în Danemarca pentru almanahuri și somon; în Italia pentru banane, iar în Franța accize cu destinație specifică pentru Fonds Nationale du Livre și pentru Centre Nationale des Lettres. Desigur că renunțarea la astfel de taxe de ordin secundar ar simplifica sistemul fiscal și așa destul de complicat. Se consideră legitimă suprataxarea alcoolului și tutunului care consumate abuziv afectează nu numai sănătatea consumatorului direct ci și pe a celor din jur și implica cheltuieli însemnate pentru buget, care trebuie să finanțeze cheltuielile cu combaterea efectelor acestui consum mai însemnate chiar decât încasările realizate prin accizarea acestor produse.

În 1987 când s-a pus problema armonizării impozitelor indirecte, inclusiv a accizelor, Comisia optase pentru unificarea totală a acestora. Soluția a fost abandonată ulterior, deoarece existau situații extrem de diferite de la o țară la alta în privința importanței și ponderii accizelor în P.I.B. și în veniturile fiscale, dar și în privința nivelului de taxare aplicat, astfel că impactul unificării ar fi fost extrem de diferit pentru țările comunitare. Accizele reprezentau în Belgia doar 3,1% din P.I.B. și 6,9% din veniturile fiscale, pe când în Portugalia ponderea lor era de trei ori mai mare, reprezentând 9,2% din P.I.B. și 26,6% din veniturile fiscale, în condițiile în care în principalele țări dezvoltate ele reprezentau între 3% și 5% din P.I.B.

Structura accizelor și nivelul de taxare a diferitelor produse erau, de asemenea, foarte diferite de la o țară la alta. În cazul carburanților, de exemplu, situația era total diferită de Germania și Regatul Unit care percepeau taxe relativ moderate pentru benzină, avantajând foarte puțin motorina în raport cu aceasta și țări precum Franța și Italia care practicau taxe foarte ridicate pentru benzină, dar aplicau taxe foarte reduse la gazolină.

În privința băuturilor alcoolice diferențele erau și mai importante. Existau practic trei zone bine delimitate: Nordul Europei (Danemarca, Irlanda și Regatul Unit) care aplicau taxe foarte ridicate; Centrul (Belgia, Olanda, Germania și Franța) cu taxe moderate și Sudul (Spania, Italia, Grecia și Portugalia) care aplicau taxe foarte reduse, aproape nule. Astfel de structuri pe produse avantajau evident producțiile locale. Astfel, țările producătoare de bere, dar care nu produceau vin, favorizau net consumul berii. Situația era inversă în țările producătoare de vin, cu excepția Franței și Germaniei care produc ambele produse.

În privința tutunului taxarea era, în general, mai omogenă, ponderea taxelor în prețul final al țigărilor fiind cuprinsă între 70 și 75%. Diferența apare aici între țările producătoare și cele importatoare. Franța, de exemplu, care producea tutun brun, de o valoare mai scăzută, aplica un sistem de taxare proporțională, favorizând produsele proprii. În schimb, țările importatoare percep taxe fixe care avantajează tutunurile blonde al căror preț este mai ridicat, comparativ cu tutunul brun.

Pe baza studiilor efectuate în diferitele țări s-a putut astfel estima efectul soluției de armonizare asupra încasărilor bugetare.

Țara cea mai afectată de armonizare ar fi fost Danemarca la care încasările din accizele s-ar fi redus considerabil iar dacă la acestea s-ar fi adăugat și reducerea de 30% a încasărilor din T.V.A. ca efect a reducerii cotelor, prin încadrarea în benzile convenite, efectul global ar fi fost o reducere de 8% a încasărilor fiscale. În Irlanda reducerea încasărilor fiscale era estimată la 4%, fiind datorată scăderii prețurilor la alcool, compensată în parte de creșterea vânzărilor la acest produs. Pentru Franța armonizarea propusă de Comisie pentru accize ar fi însemnat o reducere foarte importantă a taxelor la carburanți, cu o scădere a prețurilor cu 10%, ceea ce ar fi dus la o creștere estimată a consumului de 2%, cu o presiune nedorită asupra balanței comerțului exterior.

În schimb, la tutun și alcool taxele ar fi trebuit să crească, ducând la scumpirea acestora cu cca 20% în cazul tutunului și cu 10% în cazul alcoolului. În consecință consumul s-ar fi redus cu 4% la tutun și cu 6% la băuturile alcoolice, ceea ce se considera benefic din punct de vedere al sănătății publice.

Pentru Germania, armonizarea fiscalității indirecte propuse de Comisie nu ar fi provocat consecințe bugetare importante, apărând o ușoară creștere a încasărilor fiscale cu cca 0,4%. Armonizarea accizelor ar fi adus încasări fiscale suplimentare la carburanți de 3,5 mld. euro, dar modificările la tutun și alcool ar fi fost nesemnificative, apărând doar încasări suplimentare la bere de cca 0,8 mld.Euro. În cazul Olandei armonizarea accizelor ar fi antrenat o creștere a veniturilor de 0,5 mld. Ecus, în principal datorită încasărilor suplimentare la carburanți și tutun.

În Italia armonizarea accizelor ar fi însemnat, la fel ca și în Franța, reducerea taxelor la carburanți, cu o scădere estimată a încasărilor de 6,3 mld. euro, și o creștere a taxelor la tutun și alcool, cu un plus de încasări de 3,3 mld. euro, soldul diminuărilor la încasări fiind astfel estimat la 3 mld. euro, dar putea fi compensat prin creșterea previzibilă a încasărilor la T.V.A.

Situația din Belgia, nu era fundamental diferită de cea din Italia. Armonizarea accizelor ar fi adus un plus de încasări fiscale de 0,9 mld. euro prin creșterea taxelor la petrol și bere și reducerea lor la vin și alcool, în condițiile în care taxele la tutun ar fi fost menținute. Deducerea T.V.A. ar fi compensat și aici creșterile de la accize, astfel că pe ansamblu armonizarea impozitelor indirecte ar fi fost neutră din punct de vedere bugetar.

Pentru Regatul Unit armonizarea accizelor ar fi dus la diminuări însemnate a încasărilor fiscale. Numai reducerea taxelor la băuturile alcoolice ar fi determinat o pierdere de venituri de 6 mld. Ecus, parțial compensată prin creșterea cu 39% a consumului la băuturi și cu 4% la tutun.

Pentru Luxemburg care practica taxe foarte reduse, de care profitau foarte mulți turiști, prin armonizare cumpărările nerezidenților s-ar fi diminuat, ceea ce ar fi dus la reducerea încasărilor fiscale din accize.

În cazul Greciei, Spaniei și Portugaliei taxele asupra băuturilor alcoolice și asupra tutunului ar fi trebuit să crească considerabil, în schimb pentru petrol schimbările previzibile erau limitate pentru Grecia și Portugalia însă se dovedeau foarte însemnate în cazul Spaniei unde taxele asupra carburanților ar fi trebuit să crească considerabil.

Cum impactul bugetar al unificării accizelor ar fi fost extrem de diferit, Comisia a renunțat la soluția inițială, propunând să se introducă un sistem care să prevadă taxele minime și recomandând țărilor membre să încerce să se aproprie de taxele țintă fără a se fixa o dată limită pentru convergența finală.

Regimul de accizare aplicat cu privire la deținerea, circulația și controlul produselor supuse accizelor. Este vorba despre cele trei accize armonizate: alcool și băuturi alcoolice, tutun și produse din tutun și uleiuri minerale. Spre deosebire de regimul tranzitoriu introdus pentru T.V.A., cel referitor la accize a fost considerat definitiv și general. El a fost clădit pe două principii:

a) taxarea se face la darea în consum;

b) se introduce nivelul minim al accizelor revizuibil din doi în doi ani pentru a se asigura buna funcționare a pieței interne.

Sistemul comunitar prevede deci reguli referitoare la:

– produsele accizate pe baze armonizate: denumirea lor, unitatea de măsură, exonerările;

– nivelul de impozitare: s-a introdus nivelul minim comun cu câteva derogări, lăsându-se o marjă de manevră pentru statele membre în privința stabilirii libere a nivelului de accizare ținând cont și de nivelul internațional;

– circulația liberă, în regim suspensiv a produselor accizate între statele membre.

Faptul generator este producerea sau importul acestor produse dar plata este suspendată până în momentul dării în consum. Această regulă garantează că acciza este achitată întotdeauna în țara consumatorului și în beneficiul acesteia. De la antrepozitul autorizat marfa este însoțită pe timpul circulației ei de un document emis de antrepozitar care atestă că se află în regim suspensiv.

Particularii au posibilitatea să cumpere mărfuri pentru consumul personal, în limita plafoanelor cantitative stabilite, în oricare din țările membre, la alegerea lor, plătind accizele în țara în care se aprovizionează. Cum există disparități însemnate în privința nivelului practicat în diferitele țări ei vor prefera să se aprovizioneze acolo unde prețurile și accizele sunt cele mai mici. Este cunoscut “turismul comercial” spre supermagazinele din Calais datorită diferențelor semnificative existente la accizele pentru alcool între Franța și Regatul Unit.

În compensare, pentru a nu crește sarcina fiscală globală s-a propus o oarecare relaxare fiscală asupra veniturilor din muncă. Această propunere se înscrie pe linia unei acțiuni coordonate la nivel comunitar pentru îndeplinirea obiectivelor fixate de Conferința Națiunilor Unite asupra schimbării climatice ce a avut loc în 1997 la Kyoto unde UE s-a angajat să reducă nivelul emisiilor sale de gaz cu efect de seră în perioada 2009-2012.

Paralel cu apropierea taxelor în vigoare în statele membre, o armonizare minimală a structurilor se dovedea de asemenea necesară pentru suprimarea efectivă a frontierelor fiscale. Ea viza obiectele impozabile, modalitățile de percepere, exonerările fiscale, condițiile de plată.

2.4 Accizele in țările uniunii europene. Combaterea fraudării accizelor în uniunea europeană

Conform prevederilor Tratatului Uniunii Europene (art. 93) Consiliul CEE este competent să dea dispoziții obligatorii statelor membre menite să asigure armonizarea legislațiilor referitoare la impozitele indirecte. Astfel, regimul general, deținerea, circulația și controlul produselor supuse accizelor au fost reglementate prin Directiva Consiliului nr. 92/12 cu modificările ulterioare.

Prin această directivă a fost reglementat regimul accizelor numai pentru trei grupe de produse: uleiuri minerale (produse petroliere), alcool și băuturi alcoolice și produse din tutun.

Regimul accizelor aplicat altor produse se stabilește de către autoritățile competente ale țărilor comunitare, cu condiția ca impozitarea acestora să nu necesite efectuarea unui control la frontieră. Respectivele autorități sunt în drept să instituie taxe (altele decât taxa pe valoarea adăugată) și asupra prestărilor de servicii.

Orice produs supus accizelor,care circulă în regim suspensiv între teritoriile diferitelor state membre, trebuie să fie însoțit de un document administrativ sau de unul comercial.În cazul în care pe parcursul circulației s-a constatat o iregularitate sau o infracțiune care atrage după sine exigibilitatea accizei, aceasta este datorată statului membru în care aceasta s-a comis de către persoana fizică sau juridică care a garantat plata accizei.

Produsele supuse accizelor și trecute în consum pot să facă obiectul unei rambursări de accize de către autoritățile fiscale ale statului membru în care are loc trecerea în consum,atunci când acestea nu sunt destinate a fi consumate în acel stat membru. Potrivit directivei comunitare nr. 92/12 a Consiliului, produsele supuse accizelor sunt exonerate de plata accizelor atunci când acestea sunt destinate: – să fie livrate în cadrul relațiilor diplomatice sau consulare;

-organismelor internaționale recunoscute ca atare de către autoritățile publice ale statului membru gazdă, precum și membrilor respectivelor organisme, în limitele și în condițiile stabilite prin convențiile privind instituirea acelor organisme sau prin acorduri referitoare la sediu;

-forțelor oricărui stat membru al Tratatului Atlanticului de Nord altul decât starul membru în interesul căruia acciza este exigibilă, precum și forțelor armate vizate de decizia 90/840/CEE(art. 1).

-să fie consumate în cadrul unui acord încheiat cu țări terțe sau cu organisme internaționale, în măsura în care acel acord a fost admis sau autorizat să beneficieze de scutire de taxă pe valoarea adăugată;

Consiliul Uniunii Europene poate să autorizeze cu unanimitate de voturi orice stat membrii să încheie cu o țară terță sau cu un organism internațional un acord care să prevadă exonerări de accize. Pe lângă Comisie funcționează un comitet de accize, compus din reprezentanți ai statelor membre, prezidat de un reprezentant al Comisiei.

Statele membre pot să dispenseze pe micii producători de vin, de obligațiile referitoare la producția, transformarea și deținerea de produse supuse accizelor, precum și cele vizând, circulația și controlul respectivelor produse prevăzute de Directiva 92/12, titlurile I și II. Sunt considerați mici producători de vin persoanele care produc în medie mai puțin de 1000 hl de vin pe an.

În România regimul produselor supuse accizelor este reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2000 care a fost modificată și completată prin mai multe Ordonanțe de urgență ale Guvernului.

Prevederile Directivei Consiliului Comunităților Europene nr. 92/12 cu modificările și completările sale ulterioare au fost parțial transpuse în reglementările României. Potrivit legislației române, accizele – ca taxe speciale de consumație – sunt datorate bugetului de stat pentru: alcoolul brut, alcoolul etilic rafinat, băuturile alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care conțin alcool etilic, produse din tutun; produse petroliere și alte produse și grupe de produse prevăzute în mod expres de lege. Primele trei grupe de produse sunt aceleași ca și în directivele comunitare; există însă unele deosebiri de structură a grupelor respective, de terminologie utilizată, de mod de dimensionare și de nivel al accizelor.

În sunt prezentate principalele deosebiri dintre reglementările comunitare și române, pe grupe de produse și produse supuse accizelor:

Pentru alcool și băuturi alcoolice în Uniunea Europeană se percep accize la următoarele produse:

● Bere cu o concentrație alcoolică de peste 0,5% în volum, acciza se stabilește în funcție de hl/1 grad Plato sau hl/11 grad alcoolic al produsului finit;

Vinuri

● vin liniștit cu o concentrație alcoolică în volum cuprinsă între 1,2% și 15%; acciza se

stabilește pe hl de produs finit în funcție de concentrația de alcool;

– vin spumos cu o concentrație alcoolică în volum cuprinsă între 15% și 18% prezentat în

sticle astupate cu un dop tip șampanie, cu o presiune egală sau mai mare de 3 bari; acciza se

stabilește pe hl în funcție de concentrația în alcool;

● Băuturi fermentate altele decât vinul sau berea

– băuturi fermentate nespumoase cu o tărie alcoolică în volum cuprinsă între 1,2% și 10%, respectiv între 10% și 15%; acciza se stabilește pe hl de produs finit, în funcție de concentrația în alcool;

– băuturi fermentate spumoase cu o concentrație alcoolică în volum cuprinsă între 1,2% și 13% și respectiv între 13% și 15% prezentat în sticle astupate cu un dop tip șampanie, cu o presiune egală sau mai mare de 3 bari; acciza se stabilește pe hl în funcție de concentrația în alcool;

– produse intermediare în care intră toate produsele cu o concentrație alcoolică în volum cuprinsă între 1,2% și 22%; acciza se stabilește pe hl de produs finit;

– alcool etilic cu o concentrație alcoolică în volum ce depășește 1,2%, respectiv 22%, precum și țuica; acciza se stabilește pe hl de alcool pur la temperatura de 20°C.

Plătitorii de accize pentru produsele care au fost enumerate (alcool și băuturi alcoolice) sunt agenții economici care produc sau importă astfel de produse, agenții economici care cumpără de la producătorii individuali persoane fizice astfel de produse pentru prelucrare și/sau comercializare, agenții economici pentru cantitățile de produse supuse accizelor acordate ca dividende, ca plată în natură a acționarilor, asociaților și persoanelor fizice și cele consumate pentru reclamă și publicitate.

La alcool și băuturi alcoolice acciza specifică de bază se exprimă în echivalent EURO pe hl de alcool pur, la vinuri și produse din vin precum și la bere, acciza specifică se exprimă în echivalent EURO pe hl/1 grad alcoolic.

Tabel nr.3 Accizele la bere în câteva țări europene:

Efectul accizelor ridicate are ca rezultat înflorirea contrabandei. În Danemarca, 23-29% din berea consumată este adusă „la sacoșă" din Germania. Finlandezii preferă piața Țărilor Baltice, 10% din berea consumată de către aceștia fiind cumpărată din fostele state sovietice. 33% din cantitatea totală de bere băută într-un an de către suedezi provine din Danemarca, Germania și Țările Baltice.

În anii 2002 și 2003 contrabanda cu bere în Suedia a crescut cu 49% față de perioada precedentă, în timp ce industria locală a fost nevoită să reducă circa 40% din capacitățile de producție.

Din punctul de vedere al cantităților de bere provenite din contrabandă și traficul de frontieră, Marea Britanie se află într-o situație mult mai bună decât cele trei țări, doar 4% din cantitatea de bere consumată având ca origine traficul ilicit.

Numărul procentelor arată că în ceea ce privește prevenirea contrabandei cu bere Marea Britanie deține cheia succesului. Acest 4% reprezintă de două ori mai multă bere decât cea traficată anual din Germania în Danemarca, piața de bere a Marii Britanii fiind cea mai mare din Uniunea Europeană.

România este cu un pas înaintea acordului cu Uniunea Europeană. Conform calendarului stabilit în negocierile cu Uniunea. Europeană, acciza la tutun ar fi trebuit să crească la 1 iulie 2005 la 7,92 EURO – componenta fixă, plus 30% din prețul maximal de vânzare cu amănuntul, adică 19,5 EURO pe mia de țigarete.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24 din 2005 (abrogată în prezent), acciza a crescut mai repede, respectiv de la 1 aprilie 2005, și mai mult, aflându-se deja la 22,13 EURO și fiind astfel mai aproape de cota prevăzută pentru 1 iulie 2006.

Tabel nr.4 Calendarul angajamentelor cu Uniunea Europeană:

Fraudele la plata accizelor la aceste produse sunt estimate, pe ansamblul Uniunii Europene, la zeci de miliarde de EURO pe an. Reglementarea propusă prevede contacte directe între autoritățile fiscale pentru accelerarea fluxului de informații în timp real, stabilește reguli mai clare de cooperare, îmbunătățește sistemul de transmitere a informațiilor și impune un schimb automat pentru un set de informații minime, în locul informațiilor la cerere.

Sistemul de supraveghere fiscală se aplică tuturor antrepozitarilor autorizați pentru producția de alcool etilic nedenaturat și distilate.

La fiecare antrepozit fiscal de producție de alcool etilic și de distilate se desemnează reprezentanții permanenți ai autorității fiscale competente – denumiți supraveghetori fiscali – care vor fi prezenți pe tot parcursul procesului de producție.

În vederea înregistrării corecte a întregii producții de alcool și de distilate obținute, fiecare antrepozit fiscal de producție este obligat să fie dotat de antrepozitarul autorizat cu mijloace de măsurare, denumite contoare, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

Principalele obligații ale supraveghetorilor fiscali sunt: verificarea existenței certificatelor de calibrare pentru rezervoarele și recipientele de depozitare a alcoolului, verificarea înregistrării corecte a intrărilor de materii prime, verificarea înscrierii corecte a alcoolului și a distilatelor obținute în rapoartele zilnice de producție și în documentele de transfer – predare către antrepozite de prelucrare sau de depozitare de produse finite, verificarea concordanței dintre consumul energetic lunar, normele de consum de materii prime și producția de alcool și distilate obținută, verificarea realității stocurilor zilnice de alcool brut, rafinat, alcool denaturat și tehnic înscrise în evidențele operative ale antrepozitelor de depozitare, verificarea centralizatorului lunar al documentelor de transfer către antrepozitele de prelucrare a alcoolului și a distilatelor etc. Supraveghetorii fiscali au obligația de a înregistra într-un registru special toate cererile antrepozitarilor autorizați sau ale organelor de control privind sigilarea și desigilarea instalațiilor.

Agenții economici care doresc să distribuie și să comercializeze en-gros băuturi alcoolice și produse din tutun sunt obligați să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială. Băuturile alcoolice livrate de agenții economici producători vor fi însoțite de o copie a certificatului de marcă a producătorului din care să rezulte că marca îi aparține.

http://beta.ier.ro/documente/studiideimpactPaisI_ro/Pais1_studiu_7_ro.pdf

http://europa.eu/youreurope/business/vat-customs/excise-duty/index_ro.htm#

http://doctorat.ubbcluj.ro/sustinerea_publica/rezumate/2011/finante/Roiban%20Iosif_RO.pdf

http://www.cdep.ro/interpel/2011/r5845A.pdf