Instruirea Personalului In Vederea Perfectionarii Pentru Activitatile de Relaționare Si Implicare a Comunitatilor Locale In Gestionarea Ariei Protejate
Instruirea personalului în vederea perfecționării pentru activitățile de relaționare și implicare a comunităților locale în gestionarea ariei protejate.
Sesiunea 1
RELAȚIA ȘI IMPLICAREA COMUNITĂȚILOR LOCALE ÎN MANAGEMENTUL ARIILOR NATURALE PROTEJATE
Așa cum sunt definite ariile naturale protejate, ca zone delimitate geografic, cu elemnete naturale rare sau în procent ridicat, desemnate sau reglementate și gospodărite în sensul atingerii unor obiective specifice de conservare, acestea includ parcuri naționale, parcuri naturale, rezervații naturale, monumente ale naturii, rezervații ale biosferei etc.
De ce avem nevoie de Arii Protejate ?
NATURĂ – VIAȚĂ
Biodiversitate
Hrană
Apă
Sănatate
Mulțumire
Cunoștințe
Cultură
Stabilitate
Dezvoltare
Ariile naturale protejate și coridoarele ecologice trebuie, de asemenea, evidențiate în mod obligatoriu de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară în planurile naționale, zonale și locale de amenajare a teritoriului și de urbanism, în planurile cadastrale și în cărțile funciare.
Managementul ariilor naturale protejate se realizează diferențiat, în funcție de categoria în care au fost încadrate. Măsurile prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale protejate se elaborează astfel încât să țină cont de exigențele economice, sociale și culturale, precum și de particularitățile regionale și locale ale zonei, prioritate având însă obiectivele care au dus la constituirea ariei naturale protejate.
Administrarea rezervațiilor biosferei, a parcurilor naționale, a parcurilor naturale, și, după caz, a geoparcurilor, a siturilor de importanță comunitară, a ariilor speciale de conservare și a ariilor de protecție specială avifaunistică se realizează de către structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică.
Rezervațiile științifice, rezervațiile naturale, monumentele naturii și, după caz, geoparcurile, siturile de importanță comunitară, ariile speciale de conservare și ariile de protecție specială avifaunistică, care nu necesită sau care nu au structuri de administrare special constituite, se administrează prin preluare în custodie.
O situație aparte o reprezintă Rezervația Biosferei Delta Dunării care are o administrație specială stabilită prin Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării” și care se află în subordinea directă a autorității publice centrale pentru protecția mediului.
La nivelul anului 2008, în România existau 370 de arii naturale protejate atribuite în custodie. Din acestea, 3 sunt situri Natura 2000 (SPA). În 2009, datorită impasului instituțional creat prin nefuncționarea cauzată de blocarea posturilor, iar apoi desființarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, procesul de atribuire în administrare și custodie a fost stopat, acesta fiind reluat abia în ianuarie 2010, după reorganizarea autorității publice centrale pentru protecția mediului.
De asemenea, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Directiva „Habitate”, statele membre trebuie să ia măsurile adecvate pentru a evita deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor ca și perturbarea speciilor pentru care zonele au fost desemnate, în măsura în care astfel de perturbări sunt susceptibile de a avea un efect negativ semnificativ. Aceste măsuri presupun, printre altele, evaluarea impactului activităților/ planurilor/ proiectelor situate atât în perimetrul ariei respective, cât și în afară, și care pot afecta starea de conservare a speciilor sălbatice și habitatelor naturale ce fac obiectul desemnării siturilor Natura 2000. în prezent, prin modificarea prevederilor art. 28 alin. (1) din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare, pentru siturile de importanță comunitară și pentru ariile speciale de conservare nu mai sunt interzise activitățile din afara acestora, dar care pot avea un impact negativ semnificativ asupra obiectivelor de conservare aflate în interiorul lor.
Conform prevederilor legale în vigoare, pentru terenurile din ariile naturale protejate deținute în regim de proprietate privată sau concesionate, proprietarii sau concesionarii trebuie să primească compensații pentru respectarea măsurilor restrictive stabilite prin planul de management al ariei naturale protejate. În momentul de față aceste compensații nu au fost stabilite decât pentru anumite categorii de terenuri. Pentru suprafețele din fondul forestier există deja stabilite modalitățile de calcul și de acordare a compensațiilor pentru terenurile incluse în tipurile funcționale Tl și T2. Suprafața totală a fondului forestier din parcurile naturale și naționale este de 660.000 ha, din care cca. 160.000 ha se află în zonele de protecție integrală, iar peste 50.000 ha din acestea se află în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice. Valoarea compensațiilor, stabilită conform metodologiei de calcul din HG 861/2009, este de cca. 16.000.000 RON/an. Există încă 30.000 ha de păduri aflate în regim de proprietate privată a persoanelor fizice și juridice incluse în tipul funcțional T2, pentru care există, de asemenea, restricții la exploatarea de masă lemnoasă. Pentru aceste zone valoarea compensațiilor este estimată la 6.900.000 RON/an. Dacă terenurile ar fi cumpărate de către stat, suma necesară ar fi de 150.000.000 Euro.
Pentru siturile Natura 2000, PNDR a stabilit fondurile destinate plăților compensatorii (Măsura 213 pentru terenurile agricole și Măsura 224 pentru terenurile forestiere) în valoare de 100 milioane Euro pentru perioada 2007-2013, dar acestea nu au fost încă utilizate din cauza lipsei planurilor de management/ măsurilor de conservare pentru siturile Natura 2000, care până în prezent nu au fost elaborate și/ sau aprobate.
În cadrul proiectului PHARE 2002 de Asistență Tehnică pentru „Evaluarea Costurilor Implementării Directivelor Europene de Mediu”, costul mediu pentru managementul siturilor Natura 2000 a fost estimat la 80 Euro/ha/an, ceea ce înseamnă un necesar estimat de 342.000.000 Euro/an la nivelul întregii țări este o estimare bazată pe presupuneri conservative legate de ariile protejate și include numai costurile de management în curs de desfășurare – sunt excluse costurile de achiziționare de terenuri, cele de compensare, ori cele de refacere a habitatelor.
Activitățile de pază și control în ariile naturale protejate sunt asigurate de personalul propriu al administratorilor și custozilor. În plus, conform prevederilor art. 19 lit. 1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, aceasta participă, împreună cu alte instituții abilitate, la supravegherea, controlul și asigurarea protecției și conservării fondului cinegetic și piscicol natural, a fondului silvic și de protecție a mediului. În acest moment există 62 de puncte de lucru ale Jandarmeriei Române, formații de Jandarmerie Montană, din care mare parte acționează în ariile naturale protejate. În cursul anului 2009, colaborarea cu administrațiile de arii naturale protejate s-a făcut în baza unui protocol cadru încheiat între Ministerul Administrației și Internelor și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a protocoalelor locale încheiate între Jandarmeria Română și o parte din Administrațiile parcurilor naționale și naturale.
Analizele economice privind necesarul de fonduri pentru asigurarea managementului ariilor naturale protejate au estimat aceste costuri între 8 Euro/ ha (necesar aplicării unui management de bază, minimal) și 12 Euro/ha (necesar aplicării unui management optim, eficient). Deși art. 30 din OUG nr. 57/2007privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice cu modificările și completările ulterioare prevede obligativitatea alocării de resurse financiare pentru administrarea ariilor naturale protejate, lipsa unei linii bugetare separate pentru conservarea biodiversității face imposibilă aplicarea acestei prevederi legale.
Probleme financiare apar și datorită subevaluării alocărilor stabilite inițial prin contractele de administrare și a întârzierilor în alocarea fondurilor de către administrator, în lipsa prevederilor contractuale prin care aceste sume să poată fi reevaluate și/ sau actualizate, iar întârzierile sancționate. De asemenea, nu au fost create mecanismele de stabilire și colectare a taxelor și tarifelor necesare eficientizării managementului ariilor naturale protejate.
În lipsa unei finanțări adecvate, este imposibilă atragerea unei resurse umane suficiente și motivate, neexistând nici interesul în specializarea în domeniul managementului ariilor naturale protejate, în special legat de domeniul financiar și legal.
Din punct de vedere legislativ, reglementările privind amenajarea teritoriului și protecția patrimoniului nu au fost armonizate cu cele privind regimul ariilor naturale protejate, nu există prevederi clare privind responsabilitatea managementului deșeurilor în aceste zone, și nu există reglementări care să permită cu prioritate renaturarea sistemelor ecologice.
Obiectivele operaționale pentru asigurarea resurselor financiare necesare asigurării unui management eficient al rețelei de arii naturale protejate:
Elaborarea și aplicarea metodologiilor și a normelor tehnice pentru asigurarea finanțării administrării ariilor naturale protejate;
Dezvoltarea și aplicarea metodologiilor și normelor necesare alocării plăților compensatorii;
Crearea unui sistem financiar complementar pentru suplimentarea bugetului ariilor naturale protejate (taxe, tarife, norme care să permită ca veniturile produse de ariile naturale protejate să fie utilizate pentru aplicarea măsurilor de management și nu transferate către bugetul de stat, etc.);
îmbunătățirea mecanismelor de finanțare pentru conservarea biodiversității.
Cadrul legal privind administrarea:
OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice;
modalitatea de atribuire a administrării, respectiv a custodiei ariilor naturale protejate se face conform OM nr. 1948/2010 privind aprobarea Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de administrare și a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de structuri de administrare.
Responsabilități de administrare:
Ministerul Mediului și Schimbarilor Climatice prin:
Direcția Biodiversității
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
Autoritățile administrației publice locale (pentru cele de interes local).
Modalități administrare:
de către structuri de administrare cu personalitate juridică, prin contract de administrare (10 ani) între Ministerul Mediului și Pădurilor și alte instituții. (Structura de administrare este îndrumată de un Consiliu Științific avizat de Academia Română și aprobat de MMP. Pe lângă structura de administrare se înființează Consiliul Consultativ de administrare, care este reprezentat de factorii interesați în aplicarea măsurilor de protecție, în conservarea și dezvoltarea durabilă a zonei).
de către custozi, prin convenții de custodie (5 ani) între Ministerul Mediului și Pădurilor și diferite persoane fizice sau juridice care au calificarea și toate instrumentele necesare pentru aplicarea măsurilor de conservare.
Principalele instrumente în administrare/custodie:
regulamentul și
planul de management al ariei naturale protejate
Obiectivele operaționale pentru asigurarea unui cadru legal și instituțional adecvat unui management eficient al rețelei de arii naturale protejate:
Crearea și dezvoltarea unor structuri instituționale corespunzătoare care să asigure coordonarea managementului întregii rețele de arii naturale protejate;
îmbunătățirea cadrului legal și de reglementare necesar asigurării conservării biodiversității în ariile naturale protejate;
Asigurarea structurilor de management corespunzătoare pentru toate ariile naturale protejate;
Stabilirea și adoptarea unui conținut cadru al Planurilor de Management pentru toate categoriile de arii naturale protejate;
Elaborarea și aprobarea planurilor de management pentru ariile naturale protejate;
Elaborarea liniilor directoare pentru managementul siturilor Natura 2000;
Întărirea capacității instituționale la nivelul autorităților de mediu și al administratorilor/ custozilor și dezvoltarea unor programe pentru creșterea pregătirii profesionale a personalului din aceste structuri.
Obiectivele operaționale pentru asigurarea unui management eficient al rețelei de arii naturale protejate:
Stabilirea unei rețele corespunzătoare de arii naturale protejate, inclusiv coridoarele ecologice;
Asigurarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea biodiversității in situ;
3. Stabilirea, armonizarea și implementarea sistemului de monitorizare a stării de conservare a habitatelor și a speciilor sălbatice.
Relația cu Comunitățile
Comunitățile locale sunt cei mai importanți factori interesați ai unei arii protejate;
Comunitățile locale au de obicei calitatea de proprietari sau adminisratori de terenuri și utilizatori ai resurselor naturale;
Astfel comunitățile au dreptul să beneficieze de resursele naturale din cadrul ariei. De aceea au un rol foarte important în managemtul ariei protejate;
Principiile cheie pentru managementul relației cu comunitățile
Comunitățile locale influențează semnificativ aria și sunt la rândul lor influențate de deciziile de management;
Aria este cel puțin acceptată de către comunitățile locale și comunitățile locale contribuie activ la atingerea obiectivelor de management;
Încrederea și bunele relații inter-umane, angajați care au cunoștiințe și abilități necesare pentru a lucra cu comunitățile și angajați de teren care pot lucra cu comunitățile și angajații de teren care pot lucra indeaproape cu localnici;
Implicarea administrației ariei protejate în acțiuni de lobby și propagandă pentru îmbunătățirea cadrului legal (la nivel local, regional și chiar național) în avantajul ariei protejate și al comunităților locale;
Lucrul cu comunitățile locale locale: autorități, grupuri de factori interesați legați de/ incluși în comunitățile locale, liderii informali;
Cadrul legal existent ar putea avea o importanță semnificativă în lucrul cu comunitățile locale, în sprijinirea și implicarea acestora. Din cauza lipsei sau insuficienței legislației ar putea fi necesară uneori implicarea administrației AP în acțiuni de lobby și propagandă pentru îmbunătățirea cadrului legal (la nivel local, regional și chiar național) în avantajul AP și al comunităților locale;
Lucrul cu comunitățile locale nu ar trebui să se reducă doar la relația cu autoritățile și unele grupuri de factori interesați legați de/ incluși în comunitățile locale, ci ar trebui să fie implicați și liderii informali.
Cooperare, parteneriate cu principalii factori interesați
Cooperarea și perteneriatul – concepte cheie pentru gestionarea operativă și eficientă a ariei protejate;
Administratorii ariei protejate – cunoștințele, abilitățile și capacitatea necesară pentru a lucra cu o varietate de factori interesați și de a dezvolta parteneriate pe baza unor soluții de tip win-win („câștig-câștig”).
Principii cheie pentru cooperare
Cunoașterea rolurilor și responsabilităților oficiale ale fiecărui factori interesat ;
Identificarea practicilor de management ale diferiților factori interesați pentru gestionarea terenurilor și a resurselor naturale;
Comunicarea deschisă, transparentă cu factorii interesați:
Implicarea în acțiuni directe și transfer de responsabilități
Sesiunea 2
IDENTIFICAREA ȘI ANALIZA FACTORILOR INTERESAȚI DE LA NIVELUL COMUNITĂȚILOR LOCALE
Una dintre cele mai importante modalități de reducere a declinului biodiversității este de a atrage implicarea și cooperarea pentru conservarea biodiversității, a cât mai multor oameni, organizații, instituții.
Acest lucru se poate realiza printr-o mai bună Comunicare, Educație și Conștientizare Publică.
CEPA (eng: Communication, Education and Public Awareness)
Autoritățile cu atribuții în domeniul conservării biodiversității au nevoie de implicarea și sprijinul altor instituții de la nivel local, național, dar și internațional.
În acest context, CEPA reprezintă mijlocul necesar pentru crearea condițiilor optime de colaborare, pentru ca biodiversitatea să fie promovată în cadrul politicilor, inițiativelor și reglementărilor specifice diferitelor sectoare.
CEPA operează cu procesele care atrag, motivează și pun în mișcare acțiunea individuală și colectivă în sprijinul conservării biodiversității, CEPA cuprinde un spectru larg de instrumente din domeniul științelor sociale printre care schimbul de informații, dialogul participativ, educația și marketingul social.
CEPA scoate la iveală interese comune ale deținătorilor de interese în conservarea și utilizarea sustenabilă/ durabilă a biodiversității.
CEPA furnizează mijloacele pentru dezvoltarea rețelelor, parteneriatelor și sprijinirea managemenrului cunoașterii.
CEPA furnizează căile de gestionare a proceselor de dialog multi-deținători de interese, și cum să obții cooperarea diverselor grupuri.
CEPA include învățarea prin acțiune și cercetarea prin acțiune ca mijloace de învățare reflectată pe experiență, cum ar fi în managementul adaptativ.
CEPA asigură uneltele pentru dezvoltarea capacităților de sprijin al biodiversității, CEPA este un proces de management al schimbării, vital pentru implementarea NBSAP.
De asemenea, conservarea biodiversității necesită sprijinul comunităților locale, ONG-urilor, sectorului de afaceri și industrie, sectorului academic, oamenilor de știință, asociațiilor agricole și de pescuit, grupurilor de femei, de tineri, asociații de consumatori.
În lucrul cu aceste grupuri, CEPA este instrumentul esențial pentru construirea încrederii, reducerea conflictelor și realizarea de acorduri pentru a se trece la acțiune.
Totodată, CEPA joacă un rol important în dezvoltarea capacității diferiților factori interesați, astfel încât aceștia să-și poată asuma responsabilitatea pentru conservarea biodiversității
Este necesar ca autoritățile care planifică măsurile de conservare a biodiversității să utilizeze adecvat mijloacele de comunicare, educație ecologică și conștientizare a publicului și nu doar să transmită publicului informații seci cu caracter științific.
Analiza deținătorilor de interese și a grupurilor țintă privind conservarea biodiversității
Deținătorii de interese/ Publicul interesat reprezintă persoanele sau grupurile care sunt implicare într-un fel sau altul în conservarea biodiversității, sau au un interes în această problemă.
Grupurile țintă/ Publicul țintă reprezină acel public care a fost ales pentru a face obiectul unei comunicări. Publicul țintă este legat de un scop comunicațional.
În general publicul țintă este selectat din publicul interesat, dar nu tot publicul interesat devine public țintă.
Pentru a putea stabili publicul țintă al unei comunicări anume, trebuie mai întâi determinat publicul interesat. Publicul (potențial) interesat ar putea fi definit ca: totalitatea persoanelor sau grupurilor care au un interes în problema despre care vrem să comunicăm.
Deținătorii de interese/ publicul interesat au fost identificați conform următoarelor întrebări:
A cui permisiune, aprobare sau sprijin (financiar) este necesar/ă pentru a ne atinge scopul? (public interesat primar);
Cine este afectat în mod direct de planul sau activitatea noastră? (public primar)
Cine va beneficia direct, cine va suferi pierderi? (public primar);
Cine ar mai putea fi afectat indirect? (public secundar);
Cine nu este implicat direct, dar ar putea influența opiniile celor care au un interes în problema respectivă? (public terțiar).
Pentru a putea segmenta /stabili respectiv aborda grupurile țintă trebuie răspuns la următoarele intrebări:
Cine sunt deținătorii de interese în problema respectivă?
Care dintre aceștia sunt esențiali pentru rezolvarea problemei?
Pot fi aceștia din urmă segmentați în grupuri relativ omogene, cu caracteristici ușor evidențiabile?
Cum anume sunt afectați cei din grupurile respective?
Cum anume a reacționat grupul țintă la ceea ce s-a făcut pentru el?
Ce anume s-a îmtreprins până acum pentru fiecare grup țintă?
Cât de implicat este grupul țintă în problema?
obiectiv sau subiectiv (personal);
puțin sau mult (interesat, dedicat);
riscuri percepute (bani, reputație, statut social)
Cât de multe informații deține despre problemă?
Cum percepe el problema?
Care este principala sa atitudine/dorință/speranță în ce privește problema?
Care este comportamentul curent în ceea ce privește problema?
Ce anume ar putea constitui un obstacol pentru el pentru a acțioa în sensul dorit?
ce-ar avea de câștigat dacă lucrurile ar continua ca în prezent;
cât de mult l-ar costa să-și modifice cunoștințele, atitudinile, practicile;
ce anume l-ar putea face să-și schimbe părerea.
Ce alte informații (variabile de segmentare) mai deținem despre grupul țintă:
date geografice (distribuție națională și locală, tip de localitate, densitatea populației, etc)
date demografice (vârstă, sex, nivel de educație, religie, naționalitate, etc)
date psihografice (clasă socială, stil de viață, personalitate)
date comportamentale (cunoștințe, atitudini, practici).
Cine anume ar putea fi un emițător credibil pentru grupul țintă respectiv.
ce ziare citește, ce posturi radio/TV urmărește
cecolegi/șefi are
ce locuri frecventează
cât de credibili suntem noi înșine în ochii grupului țintă.
Public interesat primar
Președinte
Parlament
Guvern (în ansamblu)
Ministere de profil (Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale)
Ministere cu alt profil: (Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Finanțelor Publice);
Autorități publice locale (Consilii Județene, Primării/ Consilii locale);
Administratori ai ariilor naturale protejare, custozi;
Regii de profil (RNP-Romsilva, AN Apele Române);
Regii cu alt profil (SN Îmbunătățiri Funciare SA);
Agenții naționale de profil (ANPM, APM-uri, GNM);
Agenții naționale cu alt profil (Agenția Națională pentru Resurse Minerale);
Mediul academic (universități, școli de înalte studii, etc.);
Institute de cercetare;
Instituții media;
Comunități rurale de diverse tipuri – inclusiv proprietari de teren agricol, de
păduri ș.a., pescari, locuitori ai zonelor protejate, etc.;
Organizații neguvernamentale de profil (fundații și asociații);
Organizații profesionale de profil;
Organizații interguvernamentale și instituții finanratoare internaționale (ONU, UNDP, GEF,Banca Mondială, etc.);
Uniunea Europeană;
Țări străine interesate (țări vecine, țări din bazinul Dunării, țări riverane Mării Negre, țări din bazinul carpatic, etc.);
Țări/ instituții internaționale donatoare (ambasade, fundații, etc.).
Public interesat secundar
Public în general;
Profesori de stiințele naturii, diriginți, etc.;
Diverse alte categorii de public interesat secundar.
Public interesat terțiar
Personalități, formatori de opinie.
Trebuie luat în considerare că diferențierea între publicul interesat primar, secundar și terțiar este relativ flexibilă, publicul terțiar pentru o anumită activitate de comunicare putând astfel deveni secundar sau chiar primar pentru o alta.
Dacă un grup nu prezintă nici un fel de interes pentru o problemă anume, este foarte greu de comunicat cu el. Există mari șanse să nu citească scrisorile pe care le scriem, să nu vină la întâlniri, să nu privească casetele video pe care le-am filmat. Cu cât interesul unui grup este mai mare pentru o problemă, cu atât este mai ușor de comunicat cu el. Va citi, asculta, sau discuta orice se ivește despre problema respectivă.
Pentru fiecare din categoriile de deținători de interese enumerate anterior vom scoate în evidență, următoarele caracteristici:
Cunoștințe: cât de mult știu aceștia despre problema respectivă de biodiversitate?
Este foarte important de stabilit care este gradul de cunoștințe de care dispune acel grup referitor la problema respectivă. Dacă nivelul cunoștințelor este scăzut, trebuie să ne așteptăm ca o adevărată comunicare în ambele sensuri să nu apară decât după ce am oferit mai înainte o cantitate importantă de informație utilă.
Atitudine: ce părere au despre problema respectivă?
Este grupul pentru sau contra activității noastre, și cât de puternice sunt părerile sale? Comunicarea cu un grup care are o părere foarte negativă despre activitatea noastră va necesita o mulțime de timp și de efort. Uneori sentimentele pot fi atât de negative încât pur și simplu împiedică comunicarea, cel puțin pentru un timp. Grupurile care sunt entuziast favorabile unui proiect necesită evident mai puține eforturi în comunicare.
Practici: ce comportament au aceștia în relație cu valorile biodiversității?
Grupul poate desfașura activități de exploatare nedurabilă a resurselor naturale sau, dimpotrivă, poate avea un comportament care să nu intre în conflict cu valorile biodiversității. Această informație este foarte importantă în planificarea comunicării cu factorii interesați.
Rolul în procesul de comunicare: grupul este furnizorul sau receptorul unor activități de conștientizare publică! educație ecologică?
Anumite grupuri pot fi utilizate ca parteneri în desfășurarea activităților de comunicare, devenind astfel "furnizori" ai unor activități, de conștientizare publică. De asemenea, funcție de context și tipul comunicării, același grup poate fi în aceiași măsură furnizor sau receptor al activităților de conștientizare. Totodată, pot exista intermediari în procesul de comunicare dintre furnizorul de informații și public, cum este cazul mass-media.
In tabelul urmator sunt prezentate 4 caracteristici pentru ficare din deținătorii de interese identificați, referitor la conservarea biodiversității în general.
În comunicarea despre conservarea biodiversității există în general tendința de orientare către publicul larg, dar acesta nu face în general parte din publicul interesat deoarece:
în cele mai multe activități specifice nu se impune sprijinul publicului larg, ci al unor autorități, organizații și persoane distincte;
publicul larg nu este afectat direct, și uneori nici chiar indirect de activitățile de conservare a biodiversității; afectate direct sunt doar anumite grupuri specifice, cum ar fi proprietarii terenurilor, turiștii etc.
E adevărat că "opinia publică" poate fi un sprijin puternic pentru oricine dorește să atingă un scop anume, așa încât în unele cazuri publicul larg poate fi un intermediar. Dar chiar și în aceste cazuri, este necesar ca publicul larg să fie segmentat în grupuri mai mici pentru a putea avea grupuri țintă clar definire și care pot fi contactate în moduri diferite: copii și adulți, grupuri cu nivele diferite de educație, grupuri cu obiceiuri și culturi diferite, etc.
Pentru fiecare nouă activitate de comunicare trebuie reluat exercițiul definirii publicului interesat și a publicului țintă. Cu toate acestea, unele grupuri vor apărea mereu. De exemplu, pentru aproape orice fel de activitate ce se va desfășura într-o anumită arie naturală protejată, locuitorii din interiorul sau vecinătatea acesteia vor fi întotdeauna public interesat, și aproape întotdeauna public țintă pentru comunicare.
Totodată, în comunicarea cu diferitele grupuri interesate, este util să fie luate în considerare și următoarele elemente:
E mai ușor să schimbi teoriile, atitudinile și tiparele comportamentale ale unei persoane atunci când aceasta acceptă să devină membră a unui nou grup. Discuțiile și rezultatele într-un grup oferă un grad de angajament personal și de curaj pentru schimbare care n-ar fi posibil atunci când numai o singură persoană se schimbă.
În eforturile educaționale, sunt utile grupuri noi cu noi definiții de rol și așteptări pentru comportarea potrivită. O persoană socializează atunci când internalizează cultura normativă a grupului din care face parte. Când persoana devine membră într-alt grup, o nouă cultură normativă este acceptată și internalizată.
Cu cât mediul social oferă mai multă susținere, acceptare și atenție, cu atât este mai liberă persoana să experimenteze comportamente, atitudini și teorii noi.
Pentru ca schimbările în tiparele comportamentale, atitudini și teoriile pe care se bazează acțiunile să fie permanente, trebuie să se schimbe atât persoana cât și mediul său social.Sesiunea 3
OFERIREA SPRIJINULUI COMUNITĂȚILOR LOCALE ÎN VEDEREA DEZVOLTĂRII DURABILE ȘI SUSTENABILE
Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României (Orizonturi 2011 – 2020 – 2030) stabilește obiective concrete pentru trecerea, într-un interval de timp rezonabil și realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adăugată înaltă orientat spre îmbunătățirea continuă a calității vieții oamenilor, în armonie cu mediul natural. Obiectivele formulate în Strategie vizează menținerea, consolidarea, extinderea și adaptarea continuă a configurației structurale și a capacității funcționale a biodiversității ca fundament pentru menținerea și sporirea capacității sale de suport față de presiunea dezvoltării sociale și a creșterii economice și față de impactul previzibil al schimbărilor climatice. Direcțiile principale de acțiune pentru însușirea și aplicarea principiilor dezvoltării durabile sunt următoarele:
Corelarea rațională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiționale, cu potențialul și capacitatea de susținere a biodiversității;
Modernizarea accelerată a sistemelor de educație și formare profesională și de sănătate publică, ținând seama de evoluțiile demografice nefavorabile și de impactul acestora asupra pieței muncii;
Folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic și ecologic, în deciziile investiționale din fonduri publice și stimularea unor asemenea decizii din partea sectorului privat; introducerea fermă a criteriilor de eco-eficiență în toate activitățile de producție sau servicii;
Anticiparea efectelor schimbărilor climatice și elaborarea atât a unor soluții de adaptare pe termen lung, cât și a unor planuri de măsuri de contingență inter-sectoriale, cuprinzând portofolii de soluții alternative pentru situații de criză generate de fenomene naturale sau antropice;
Asigurarea securității și siguranței alimentare prin valorificarea avantajelor comparative ale României în privința dezvoltării producției agricole, inclusiv a produselor ecologice; corelarea măsurilor de creștere cantitativă și calitativă a producției agricole în vederea asigurării hranei pentru oameni și animale cu cerințele de majorare a producției de biocombustibili, fără a face rabat de la exigențele privind menținerea și sporirea fertilității solului, biodiversității și protejării mediului;
Necesitatea identificării unor surse suplimentare de finanțare, în condiții de dezvoltare durabilă, pentru realizarea unor proiecte și programe de anvergură, în special în domeniile infrastructurii, energiei, protecției mediului, siguranței alimentare, educației, sănătății și serviciilor sociale;
Protecția și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural național.
Documentele strategice de referință prin care se asigură atât promovarea orizontală a conservării biodiversității și a utilizării durabile a componentelor sale, cât și finanțarea unor proiecte în domeniu, plecând de la politica națională și europeană, sunt următoarele:
Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană, semnat la 25 aprilie 2005, și Protocolul, ce cuprind angajamentele concrete ale României de transpunere, implementare și control al aplicării întregului acquis comunitar de mediu și prevăd unele perioade de tranziție a implementării unor obligații de mediu (până la 31.12.2015 pentru instalațiile industriale aflate dub incidența Directivei Consiliului 96/61/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării, până la 31.12.2016 pentru depozitele municipale de deșeuri, până la 31.12.2018 pentru cerințele privind sistemele de colectare și tratare a apelor urbane reziduale).
Planul Național de Dezvoltare 2007-2013 (PND) reprezintă documentul de planificare strategică și programare financiară multianuală, care orientează și stimulează dezvoltarea economică și socială a țării, în concordanță cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Planul stabilește drept obiectiv global reducerea cât mai rapidă a diferențelor de dezvoltare socio-economică dintre România și celelalte state membre ale Uniunii Europene și detaliază obiectivele specifice ale procesului, pe 6 direcții prioritare, care integrează direct și/sau indirect cerințele conservării biodiversității și dezvoltării durabile pe termen scurt și mediu:
o creștere a competitivității și dezvoltării economiei bazate pe cunoaștere, trebuie să includă ca una dintre principalele subpriorități, îmbunătățirea eficienței energetice și valorificarea resurselor regenerabile de energie în vederea reducerii cauzelor ce au condus la schimbările climatice și a efectelor acestora;
aducerea la standarde europene a infrastructurii de bază, care să pună accentul pe dezvoltarea durabilă a infrastructurii și mijloacelor de transport, prin reducerea impactului asupra mediului;
menținerea și îmbunătățirea calității mediului să fie o prioritate care să conducă la îmbunătățirea standardelor de viață pe baza asigurării serviciilor de utilități publice, în special în ceea ce privește gestionarea apei și a deșeurilor;
îmbunătățirea sistemelor sectoriale și regionale ale managementului de mediu;
conservarea biodiversității și reconstrucția ecologică;
prevenirea riscurilor și intervenția în cazul unor calamități naturale;
dezvoltarea economiei rurale și creșterea productivității în sectorul agricol, silvic și piscicol să fie bazată pe utilizarea rațională a fondului funciar;
reabilitarea ecologică a unor terenuri degradate, siguranța alimentară, bunăstarea animalelor, încurajarea acvaculturii în zonele costiere;
Activitățile umane sunt evaluate din prisma impactului direct sau indirect asupra componentelor diversității biologice în scopul aplicării de măsuri corespunzătoare pentru minimalizarea efectelor negative, reconstrucția, reabilitarea și remedierea ecosistemelor afectate.
Cercetarea, educația, mediul de afaceri și societatea civilă se implică împreună cu autoritățile și comunitățile locale pentru promovarea, conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice. Atingerea obiectivelor strategice stabilite va contribui la consolidarea viabilității socio-economice pe termen lung a României. Mecanismele financiare noi, menite să protejeze și să producă avantaje economice generațiilor prezente și viitoare, sunt dezvoltate în acord cu soluții inovative de tip nou care lucrează, pe de o parte pentru conservarea diversității biologice și a utilizării durabile, și pe de altă parte pentru menținerea și îmbunătățirea stabilității socio-economice.
În momentul de față au fost adoptate la nivel internațional și asumate la nivel comunitar și național următoarele concepte cheie privind conservarea biodiversității:
Dezvoltarea durabilă – Protecția și conservarea biodiversității sunt strâns legate de satisfacerea nevoilor economice și sociale ale oamenilor. Această abordare stă la baza triplului scop al CBD: conservarea biodiversității, utilizarea durabilă a componentelor sale și împărțirea echitabilă a beneficiilor rezultate din exploatarea resurselor genetice.
Abordarea ecosistemică -Biodiversitatea trebuie privită în toată complexitatea ei, incluzând toate procesele și funcțiile esențiale ale ecosisternelor, interacțiunile dintre organisme și mediul lor de viață și diversitatea etno-culturală.
Din această perspectivă, cea mai eficientă cale de a promova conservarea, utilizarea durabilă și echitabilă a resurselor biodiversității este aceea a managementului integrat al acestora.
Prioritizarea biodiversității. Biodiversitatea trebuie să fie integrată în toate politicile sectoriale – planificarea exploatării resurselor naturale, exploatarea pădurilor, planificarea dezvoltării agricole și rurale. Convenția poate contribui la toate capitolele Agendei 21, mai ales la cele referitoare la modul de integrare a conservării în acțiunile de dezvoltare.
În afară de impactul produs în modul de a gândi și aborda biodiversitatea, CBD a generat și dezvoltarea unor teme majore de acțiune:
a) Conștientizarea publicului. Convenția a încurajat o mai bună înțelegere a importanței biodiversității din punct de vedere socio-economic: bunurile și serviciile asigurate, legătura dintre pierderile de biodiversitate și problemele globale care amenință existența omenirii.
Strategii de conservare a biodiversității și planuri de acțiune. Prin planurile de acțiune s-au identificat prioritățile și s-au stabilit politicile adecvate de dezvoltare durabilă.
b)Teme și programe conexe. Convenția a promovat programe de lucru privind biodiversitatea în agricultură, diversitate a zonelor aride, diversitate a pădurilor, a apelor interioare și a celor marine, speciile invazive, abordarea ecosistemică, bioindicatorii, inițiativa taxonomică globală, turismul durabil.
d) Cooperare internațională. Au fost lansate programe de cooperare cu Convenția Ramsar privind zonele umede, cu Convenția ONU privind combaterea deșertificării, cu programele UNEP, FAO, UICN .
Așa cum rezidă din politicile stabilite la nivel internațional, conservarea biodiversității nu se face într-un context abstract, ci este strâns legată de procesele de dezvoltare a sistemelor socio-economice umane. Incapacitatea rezolvării problemelor de dezvoltare socio-economică face imposibilă aplicarea oricăror măsuri strict conservative, făcându-le aproape inutile. De aceea, orice tip de acțiune ce vizează conservarea biodiversității trebuie integrată într-un context strategic pe termen mediu și lung, care să fundamenteze toate deciziile administrative. Deoarece termenul de biodiversitate în sens larg include și diversitatea etno-culturală, omul fiind o specie ce are dreptul și obligația de a se integra în sistemele ecologice pe care le domină sau de care depinde, strategiile și politicile din domeniul conservării biodiversității se construiesc prin implicarea tuturor factorilor interesați, dar corect informați și conștientizați.
Principalele scopuri ale dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității
» vor încuraja comunitățile locale să dezvolte abordări integrate de tipul „de jos în sus”, în împrejurări în care este necesar să se răspundă provocărilor teritoriale și locale care impun schimbări de natură structurală;
»vor consolida capacitatea comunității și vor stimula inovarea (inclusiv inovarea socială), spiritul antreprenorial și capacitatea de schimbare, prin încurajarea dezvoltării și descoperirii potențialului neexploatat din cadrul comunităților și teritoriilor;
»vor promova proprietatea comunității prin creșterea gradului de participare în cadrul comunităților și consolidarea sentimentului de implicare și proprietate care poate spori eficiența politicilor UE;
»vor asista guvernanța pe mai multe niveluri prin asigurarea unei căi de participare deplină la conturarea punerii în aplicare a obiectivelor UE în toate domeniile pentru comunitățile locale.
Principalele componente ale dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității
»Grupurile de acțiune locală ar trebui să fie formate din reprezentanți ai intereselor socio-economice locale ale sectoarelor public și privat, precum antreprenori și asociațiile acestora, autorități locale, asociații de cartier sau asociații rurale, grupuri de cetățeni (cum ar fi minoritățile, cetățenii vârstnici, femeile/bărbații, tinerii, antreprenorii etc.), organizații comunitare și voluntare etc. Societatea civilă și partenerii din sectorul privat ar trebui să dețină cel puțin 50 % din puterea decizională și niciun grup de interese nu ar trebui să dețină singur mai mult de 49 % din drepturile de vot.
»Strategiile de dezvoltare locală trebuie să fie coerente cu programele relevante ale fondurilor CSC, în cadrul cărora primesc sprijin. Acestea ar trebui să definească zona și populația care fac obiectul strategiei; să includă o analiză a necesităților de dezvoltare și a potențialului zonei, inclusiv o analiză a punctelor forte, a deficiențelor, a oportunităților și a pericolelor (SWOT) și să descrie obiectivele, precum și caracterul integrat și inovator al strategiei, inclusiv ținte pentru realizări sau rezultate. Strategiile ar trebui să includă, de asemenea, un plan de acțiune care să demonstreze modul în care obiectivele sunt transpuse în acțiuni, proceduri de gestionare și monitorizare și un plan financiar.
»Acoperirea zonei și a populației în cadrul unei strategii locale date ar trebui să fie coerentă, țintită și să ofere o masă critică suficientă pentru punerea efectivă în aplicare a acesteia. Le revine grupurilor de acțiune locală responsabilitatea de a defini zonele și populația care vor face în realitate obiectul strategiilor lor, însă acestea trebuie să corespundă criteriilor care urmează să fie stabilite de Comisie printr-un act delegat.
Care este noutatea? În perioada de programare 2014-2020, sprijinul mai explicit, sub forma unui cadru legal comun și a normelor armonizate pentru cele cinci fonduri CSC, va spori consecvența și va încuraja crearea de strategii locale finanțate din fonduri multiple, plasate sub responsabilitatea comunității. Mai multe caracteristici ale dispozițiilor comune privind fondurile CSC sunt destinate simplificării și punerii în aplicare a dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității în favoarea beneficiarilor.
»O metodologie unică pentru CLLD va fi aplicabilă în cadrul tuturor fondurilor și regiunilor, permițând tuturor teritoriilor să beneficieze de sprijinul UE pentru consolidarea capacității, de parteneriatele public-privat locale și de strategiile acestora, de crearea de rețele și de schimbul de experiențe.
»Contribuția fondurilor CSC va fi consecventă și coordonată. Abordarea menționată va facilita în cazul beneficiarilor crearea de strategii finanțate din fonduri multiple, mai bine adaptate necesităților și zonelor acestora, de exemplu, într-o zonă care conține atât elemente rurale, cât și urbane. Acest lucru se asigură în special prin coordonarea activităților de consolidare a capacităților, de selecție, de aprobare și de finanțare a strategiilor de dezvoltare locală și a grupurilor de acțiune locală.
»Fondul principal. În cazul strategiilor finanțate din fonduri multiple, va exista posibilitatea finanțării costurilor de funcționare și a organizării strategiei de dezvoltare locală dintr-un singur fond (și anume fondul principal).
»Stimulente. În termeni de politică de coeziune, în cazul acelor programe operaționale în care obiectivele de pe o întreagă axă prioritară sunt realizate prin CLLD, rata maximă de cofinanțare din FEDR și/sau FSE la nivelul unei axe prioritare va crește cu 10 puncte procentuale. În cazul FEADR, în funcție de împrejurări, rata maximă de cofinanțare pentru CLLD poate varia între 80 % și 90 %, iar în cazul EMFF, rata maximă de cofinanțare este de 75 %.
Strategiile de dezvoltare fac posibilă coordonarea activă a proceselor de dezvoltare care au loc în teritoriu, luarea în considerare a caracteristicilor locale, a schimbărilor din mediul exterior și fac posibilă abordarea proactivă, realizată într-un mod inovativ, a proceselor de dezvoltare teritorială.
Elaborarea strategiilor de dezvoltare locală și micro-regională reprezintă unul din pașii cei mai importanți care susțin procesele de dezvoltare locală și micro-regională. În esență, acest tip de strategie clarifică pe termen mediu și lung care sunt direcțiile și domeniile spre care se orientează efortul de dezvoltare al comunității. Strategiile de dezvoltare locală sunt caracterizate de cel puțin șapte trăsături care le recomandă managerilor de la nivel local responsabili cu acest domeniu.
Cele șapte caracteristici ale strategiilor sunt următoarele (CSÁTH M., 1993):
– imagine asupra viitorului – se înțelege că strategia este elaborată având în vedere viitorul regiunii pentru care aceasta este destinată. Astfel, strategia este parte a gândirii pe termen lung asupra viitorului regiunii în cauză.
– creativitate – vizează faptul că prin intermediul strategiei sunt prezentate alternativele, posibilele scenarii de dezvoltare gândite astfel încât să se ia în considerare cât mai mult din potențialul de dezvoltare al regiunii.
– flexibilitate – caracterul flexibil al strategiilor de dezvoltare locală vine în sprijinul faptului că acestea avantajează sisteme care se adaptează în permanență condițiilor externe și modificării situației interne. O strategie nu doar reacționează la schimbări, prin faptul că ia în considerare influențele diferiților factori interni și/sau externi ai regiunii țintă, dar conține si elemente proactive, construind posibile planuri și programe ce urmează a fi aplicate pentru diferite situații ce ar apare pe parcurs.
– activitate, create pentru acțiune – principiul acțiunii care stă la baza unei strategii de dezvoltare se datorează faptului că ea este compusă de programe, a căror aplicare implică acțiune concretă direcționată spre îmbunătățirea situației regiunii țintă.
– orientare spre schimbare – reiese din faptul că strategiile urmăresc elaborarea unui pachet de programe care, odată implementate, să ducă la schimbare pe plan social, la o mai bună valorificare a potențialului local, precum și orientarea activităților de dezvoltare în concordanță cu procesele înregistrate pe plan local.
– orientare spre un câștig durabil – scopul planificării strategice este orientat spre atingerea unei dezvoltări durabile.
Dezvoltarea durabilă a devenit o componentă importantă a strategiilor de dezvoltare locală și regională, iar programele de dezvoltare locală propuse finanțatorilor internaționali sunt evaluate și în funcție de această caracteristică.
În procesul elaborării și implementării strategiilor de dezvoltare locală sunt implicați următorii actori de pe plan local:
administrația publică locală,
comunitatea locală,
firme private,
reprezentanții societății civile.
Implementarea cu succes a proiectelor de dezvoltare comunitară presupune parteneriatul între actorii mai sus menționați. Un rol aparte îl are însă administrația publică locală, care participă atât în faza de elaborare dar și în cea de implementare a inițiativelor de dezvoltare locală.
De asemenea dezvotarea durabilă și sustenabilitatea unei comunități este influențată de:
sustenabilitatea proiectelor și creșterea eficienței programelor: dezvoltarea va fi realizată efectiv, atunci când fiabilitatea, sau eventual dezvoltarea obiectivelor este asigurată, bine concepută; sustenabilitatea poate fi la fel de dificilă pentru actori din sectorul economic și public, totodată asigurarea sustenabilității este un criteriu fundamental al UE în cazul proiectelor de dezvoltare, astfel încât analiza mai profundă a acestui subiect contribuie cu siguranță la elaborarea unor proiecte de succes;
punctele forte și deficiențele sistemului de indicatori: planificarea conștientă a sistemului de indicatori este cheia succesului unui program; indicatorii la nivel de program determină indicatorii legați de dezvoltare, care vor contribui astfel la îndeplinirea obiectivelor programului (și indicatorilor destinați măsurării acestora); stabilirea anterioară a indicatorilor este o sarcină complexă, dar una dintre dificultăți constituie faptul că proiectantul trebuie să facă uz de logica responsabililor de proiecte de dezvoltare viitoare;
efectele programelor transfrontaliere: în cazul zonelor de frontieră este foarte importantă evidențierea efectelor transfrontaliere;
sistemul de instituții legat de utilizarea resurselor Uniunii Europene: sistemele de instituții din cadrul statelor membre nu sunt identice și nu pot fi categorizate ca fiind bune sau rele; cu toate acestea, diferitele practici oferă de asemenea posibilitatea de a explora potențialul de exemple pozitive și să încercăm o eventuală aplicare;
Priorități in Dezvoltarea Durabilă și sustenabilitate sunt:
Dezvoltarea economiei regionale
Dezvoltarea turismului
Dezvoltarea infrastructurii de transport
Dezvoltarea resurselor umane
Actiuni pentru dezvoltare spațială
Acordare de asistență tehnică
Principiile și obiectivele dezvoltării durabile ale REPUBLICII SERBIA
Pe baza analizelor și evaluarea stării actuale și problemele existente , precum și tendințele de dezvoltare a Republicii Serbia :
Având în vedere capacitățile realiste și potențialul de dezvoltare spațială, care este din punct de vedere economic, social și durabil în sistemul instituțional existent și îmbunătățit;
Ținând cont de influența externă prezentă și viitoare asupra dezvoltării durabile;
Finalizarea și îmbunătățirea cadrului legal care influențează dezvoltarea teritoriului;
Eforturi pentru a oferi un mediu sănătos pentru cetățenii din Serbia , de bună calitate și asigurarea condițiilor pentru de viață și de muncă ;
Tendința de a oferi condiții atractive și eficiente pentru investiții durabile ;
Respectarea principiilor europene de amenajare a teritoriului și de dezvoltare regională:
astfel sunt definite viziunea , principiile și obiectivele de dezvoltare durabila a Republicii Serbia și entitățile sale regionale , în interiorul granițelor sale constituțional definite.
VIZIUNEA DE DEZVOLTARE DURABILĂ A SERBIA
În viitor, Serbia ar trebui să fie :
Teritorial definit și regional bine echilibrată, competitivă, stabilă, cu o creștere economică durabilă , infrastructură adecvată și de transport, accesibilitate , să asigure conservarea și protejarea patrimoniului natural și cultural, să îmbunătățească
mediu și să se integrateze funcțional cu țările și regiunile învecinate .
Pentru a realiza această viziune , Republica Serbia va face eforturi speciale pentru :
– A stabili ferm frontierelor sale și a-și afirma identitatea națională , precum și identitatea entităților sale specifice regionale ;
– Să profite de poziția sa geostrategică în Europa , bazată pe potențialul transnaționale de fluviul Dunărea , Drina , Sava și Tisa , precum și lanțuri muntoase din Carpați și munții Balcani ;
– Conservarea și protectia entităților naturale protejate și să asigure utilizarea durabilă;
– Conservarea patrimoniului cultural și istoric și să asigure organizarea și utilizarea durabilă ;
– Să profite de potențialul său demografic în zonele de concentrare, adică, să-l îmbunătățească considerabil în domenii care sunt afectate , prin intermediul politicii demografice și economice;;
– Să încurajeze dezvoltarea și restructurarea zonelor subdezvoltate , prin măsuri speciale și politicile de dezvoltare regională , oferind în același timp sprijinul deplin pentru dezvoltarea în continuare a zonelor dezvoltate ;
– Creșterea considerabilă a nivelului de accesibilitate în ceea ce privește infrastructura de transport și , mai ales în zonele rămase în urmă ;
– Să stabilească un nou sistem de organizare și distribuție a serviciilor publice , precum și protecția consecventă și stricte de interes public , care este proprietate publică ;
– Stimularea gradului de conștientizare a cetățenilor , investitorilor și administrațiilor , la toate nivelurile de importanța protecției proprietății publice , teritoriale și dezvoltării teritoriale durabile ;
– Raționalizarea rapidă și modernizarea administrației , care este responsabilă de amenajarea teritoriului , precum și prevenirea finală a construcțiilor ilegale , împreună cu eliminarea fenomenelor negative corupte și alte care pun în pericol drastic dezvoltarea teritorială a Serbiei .
Având în vedere ca punct de reper pe drumul lung spre dezvoltarea spațială eficientă a Serbiei , principiile și normele de comportament care vor controla dezvoltarea durabilă , și obiectivele ca orientări structurale pe acest drum plin de oportunități dar, de asemenea, de amenințări , conceptul de dezvoltare spațială a Serbia stabilește opțiunile de bază , soluții la cheie și propuneri care vor trebui să fie respectate de către toate organismele competente , organizații și instituții de la nivel național , regional și local .
Pe baza experiențelor din Planul de Amenajare anterior al Republicii din 1996 , precum și învățarea din procesele în dezvoltarea teritorială a Serbiei în perioada de implementare până în 2009 , acest plan spațial analizează perspectiva de dezvoltare spațială pe termen lung , luând în considerare dificultățile, atât ( criza financiară și economică , legislația lipsă ), interne și externe ( relații internaționale , statutul din Kosovo ) .
Din aceste motive , Planul de Amenajare determina viitorul cadru de dezvoltare spațială orientat spre două orizonturi de timp . Orizontul de oportunități reale este percepută ca urmare a oportunităților instituționale , organizatorice și financiare până în 2014 . Orizontul de oportunități asumate are de orizont anul 2020 .
O importanță deosebită pentru dezvoltarea viitoare a Serbiei va fi acordată integrarea Serbiei și a regiunilor și municipalităților sale în zona înconjurătoare . În perioada de până în 2013 , cooperarea transnațională transfrontalieră și va fi realizată în principal prin programele UE de cooperare teritorială sprijinită de Instrumentul pentru fondurile de pre – aderare ( IPA ) .
Accentul va fi pus pe cooperarea transfrontalieră cu Republica Srpska din Bosnia și Herțegovina , precum și cooperarea perspectivă cu Albania prin Provincia Autonomă Kosovo . Cooperarea transnațională a Serbiei și a regiunilor sale vor fi realizate prin zone largi de cooperare transnațională printre care cele mai importante sunt Coridorul X , Coridorul VII ( bazinul fluviului Dunărea ), Drina bazin hidrografic, Sava bazin hidrografic și Carpați , în conformitate cu convențiile semnate privind cooperarea Serbiei cu țările din sau de-a lungul acestor sisteme spațiale .
În acest fel Republica Serbia trebuie să confirme și să îmbunătățească poziția sa geostrategică într-un cadru european . Legături funcționale cu Federația Rusă , în primul rând în domeniul energiei , ar trebui să îmbunătățească capacitățile economice existente și a competitivității din Serbia fiind membru cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite , Serbia, participă la programe de UNESCO ( Omul și Biosfera ( MAB ) și Patrimoniului Mondial ) , PNUD și Habitat ONU . În cadrul Consiliului Europei, Serbia va continua implicarea sa în activitățile de CEMAT.
Legaturi ecologice, dispoziția și durabilitatea
Protecția patrimoniului natural până în 2014 va acoperi mai mult de 10 % din teritoriul Serbiei, ceea ce va reprezenta o creștere de aproape 100 % față de stat din 2008 .
Noi arii protejate vor fi incluse , cu un accent pe valorificarea resurselor naturale de munți înalți și a biodiversității ( Beljanica – Kučaj , munți Valjevo , Radan – Sokolovica , Suva munte , Mokra Gora – Prokletije ) , zone de-a lungul râurilor Sava , Dunăre și Tisa .
Programe specifice vor lua în considerare reducerea de influenta proasta asupra schimbărilor climatice, care sunt o consecinta a incalzirii globale și a emisiilor de gaze distrug stratul de ozon . Creșterea energiei utilizate din surse regenerabile ( energie geotermală , energie solară , energie eoliană , hidro energie ) va avea un rol special în unele părți din Serbia, unde există condiții favorabile .
Resursele minerale vor fi utilizate în mod controlat și durabilă ca sursă de non regenerabile . Bazinele de lignit de Kolubara , Kostolac și Bor , minerit potențiale de Kosovo , surse de țiței din PA Voivodina , precum și alte surse mai mici existente și noi ar trebui să contribuie la realizarea de suficiență și independența energetică a Serbiei , precum și a competitivității sale .
Protecția și gestionarea patrimoniului cultural ( cum ar fi mănăstirile din Fruska Gora și Cheile Ovcar – Kablar , Sremski Karlovci și Prizren ), va contribui la dezvoltarea identității regionale și locale și dezvoltarea mai eficientă a activităților economice , printre care turismul ocupă un loc important . Managementul și reînnoire a spațiului urban și rural din Serbia se va concentra pe limitarea de construcții ilegale și extinderea necontrolată a terenurilor de construcție , reciclare de terenuri de construcție și de protecție a mediului . Prioritățile sunt de reînnoire a zonelor de conservare urbane , cum ar fi Sremski Karlovci , Petrovaradin , orașelor din Sombor , Subotica , Zemun , Valjevo și Prizren , precum și legături funcționale
între localitățile rurale și urbane .
INTERACTIVITATE ECONOMICĂ –regionale
Legăturile economice și interactivitate trebuie să se asigure că, în perioada de până în 2020 Serbia este structurată teritorial și dezvoltată economic , în scopul de a fi competitivă la nivel internațional, și sustenabilă ecologic .
Acest lucru înseamnă :
a ) trebuie să mobilizeze capitalul teritoriale și potențialul în mod durabil pe o parte mai mare din teritoriul Serbiei , în conformitate cu particularitățile regionale și capacitățile reale, cu accentuarea rolului specific al orașelor cu funcționarea in jurul lor ca bariere de dezvoltare . Având în vedere acest obiectiv , este necesară o rețea sau un grup la nivel de regiuni de dezvoltare de caracteristici geografice, istorice , funcționale și culturale care vor avea capacitatea , obligația și responsabilitatea de a îmbunătăți dezvoltarea regională.
Integrarea spațială și legăturile funcționale ale entităților regionale , indispensabile pentru creșterea coeziunii teritoriale a Republicii și de consolidare a capacităților de dezvoltare și competitivitate mai puternică din toate părțile sale componente , se sugerează identificarea de centuri de dezvoltare care sunt deja format sau de așteptat în viitor . În acest sens, trei centuri de dezvoltare vor fi dominante :
– Danubian centura recunoscut ca Coridorul VII , care cuprinde cea mai mare zona din jurul Dunarii , dar , de asemenea, râul Sava , cu porturile din Novi Sad , Belgrad , Pancevo și Smederevo ;
– Centura de X coridorului de-a lungul râului Morava , care leagă zonele cele mai dezvoltate și centrele urbane ale Serbiei ;
– Centura de Vest Morava spre Coridorul X și mai departe de-a lungul râul Nišava , axele care nu a fost exploatat suficient și se va cere investiții importante .
NATURA Dezvoltarea ecologică și protecția
1 . RESURSELOR NATURALE
Resursele naturale , care includ terenuri agricole și forestiere , de relief , materii prime minerale , apa și solului cu apă și potențialului de resurse regenerabile de energie , ar putea fi un potențial important și de bază pentru dezvoltarea economică a Serbiei .
Terenurile agricole ocupă 60 % din teritoriul Serbiei . Este posibil să se realizeze o utilizare optimă a acestei resurse prin măsuri adecvate de protecție împotriva eroziunii și a altor tipuri de degradare , prevenirea schimbării de utilizare a terenului pe zone atractive terenurilor agricole, în industrie și comerț , adoptarea de măsuri agrotehnice ( evitarea efectelor negative ale acestora ) și profitând de potențialul acesteia pentru producția de alimente ecologice și furnizarea de piața locală cu produse de bună calitate, precum și concurente în străinătate .
Potențialul economic , turistic și de vânătoare depinde direct de modul de gestionare și de protecție a terenurilor forestiere . Îmbunătățirea stării pădurilor și prevenirea reducere a terenurilor forestiere va asigura condiții pentru desfășurarea principiilor de gestionare durabilă și integrarea forestieră în cadrul politicii de dezvoltare rurală .
Capacitatea insuficientă și calitatea apelor de suprafață și a cursurilor de apă locale , implică utilizarea a apelor de tranzit , a căror calitate nu este întotdeauna de încredere . Soluțiile sunt , printre altele , în construcția de sisteme hidraulică integrale ( regional și râuri ) , obținându-se astfel toate obiectivele de utilizare , de dezvoltare și de protecție a apei .
Din totalul de potențialul de calitate și eterogene pentru dezvoltarea zonelor de mare – munte , doar o mică parte a fost activat . Prin eliminarea conflictelor între protecția naturii și dezvoltarea turistică și alte activități și , împreună cu infrastructură adecvată dotarea , condițiile de bune ar putea fi prevăzută în curs de dezvoltare a turismului pe tot parcursul anului și o mai bună calitate a vieții și de muncă pentru localnici .
Valorificarea incompletă a depozitelor de materii prime minerale metalice și nemetalice și energie este o consecință a cercetării în teren încă insuficientă , capacități vechi de exploatare și producție și lipsa de utilizarea lor durabilă .
Potențialele naturale din Serbia să ofere condiții pentru utilizarea surselor de energie regenerabilă , cum ar fi energia biomasei , soare și energia eoliană , mici hidrocentrale și energie geotermală . Potențialul energetic al acestor surse este de aproximativ ¼ din consumul actual de energie primară . Costul ridicat de consum ( împreună cu prețul relativ scăzut al energiei electrice ) și condițiile economice nefavorabile a preveni creșterea investițiilor și utilizarea adecvată .
TERENURI AGRICOLE
Scopul de bază este protecția ecosistemelor , agro ecologic , economic , peisaj , socio – culturale și alte funcții importante de terenuri agricole , împreună cu îmbunătățirea condițiilor spațiale eterogene pentru producția de produse agro- alimentare de calitate .
Prioritățile strategice până în 2014 :
– Crearea unei baze de date completă cu informații, compatibilă cu sistemele de informații geografice , cu ajutorul a primei componente a Instrumentului de Asistență pentru Pre – aderare ( IPA ) pentru perioada de programare 2007-2013 , bazat pe Programul pentru consolidarea capacităților instituționale ale Administrarea Teritoriului , în scopul de a defini și aplica politici de terenuri , în conformitate cu legislația UE .
– Armonizarea legislativă și consolidarea capacităților instituționale , pentru punerea în aplicare a politicilor comune ale UE agricole ( procedurile financiare , tehnologia informației , de control , de monitorizare ) și cu normele și standardele suplimentare care reglementează producerea și comercializarea de produse agricole și alimentare în Uniunea Europeană , prin programul Consolidarea capacităților pentru abordarea politicilor de dezvoltare rurală la standardele UE , de asemenea, susținută de prima componentă IPA .
– Înregistrarea terenuri puse în pericol de procesele de eroziune de apă și vânt , definirea și controlul execuției lucrărilor și a măsurilor de protecție a terenurilor pe aceste terenuri specifice , în conformitate cu orientările care vor fi stabilite de Strategia Agricolă Republicii ;
– Zonarea exactă a zonelor ecologic vulnerabile , în scopul de a evita extinderea excesivă a restricțiilor agriculturii în domenii care – în condițiile creșterii cererii pe piața mondială – sunt capabile de expansiunea exporturilor de produse agricole convenționale
Păduri și terenuri forestiere
Scopul de bază al managementului forestier este gestionarea durabilă a pădurilor , care presupune gestionarea și utilizarea pădurilor și a terenurilor forestiere într- un mod și într-o asemenea măsură, încât s-ar conserva biodiversitatea , în timp ce productivitatea , reînnoire , vitalitatea și potențialul pădurilor ar trebui să fie la un nivel care ar satisface nevoile ecologice , economice și sociale ale populației prezente și viitoare , la nivel local cât și la nivel național și, în același timp, nu ar pune în pericol sau afecta un alt ecosistem .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Punerea în aplicare a Strategiei de Dezvoltare Forestieră ;
– Utilizarea și dezvoltarea fondului forestier în zonele protejate durabilă ;
– Proiect privind biodiversitatea pădurilor la nivel regional ;
– Îmbunătățirea planificării , gestionarea și controlul fondului forestier ;
– Adoptarea strategiei de animale sălbatice și de management Vânătoare și strategiile de vânătoare prin regiuni și
– Promovarea de vânătoare din țară și din străinătate .
Apa și resursele terenurilor APĂ
Scopul de bază este integrat dezvoltarea , protecția și utilizarea resurselor de apă .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Protecția complexă a apelor și de armonizare a strategiei de apa – economie , ecologică și obiectivele de dezvoltare ;
– Managementul integrat al apei în cadrul sistemelor administrative – nivel de râuri mari
– Politica economică realistă , care permite auto -finanțare a sectorului de apă , prețul economică a apei ca o măsură de consum rațional , respectând principiul : consumatorul plătește , poluatorul plătește , compensarea completă pentru cheltuieli care includ toate costurile de apă și bazinelor hidrografice de protecție .
– Reconstrucția și creșterea debitului de sistem hidro Dunăre – Tisa – Dunăre , precum și Hydro sistem de Nord Bačka ;
– Exploatarea Drina river potențiale, ca parte a Serbiei și Republicii Srpska ( Bosnia ) sistem comun .
Zone montane
Scopul de bază al dezvoltării spațiale a zonelor montane înalte din Serbia va fi protejarea și dezvoltarea acestor domenii ca valori naturale extraordinare ale Serbiei , împreună cu dezvoltarea social conomic durabilă , care va asigura o mai bună calitate a vieții și de muncă pentru localnici , și să creeze condiții pentru agrement și recreere pentru populația urbană , în conformitate cu capacități de sisteme și elemente naturale .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Kopaonik : dezvoltarea durabilă a centrelor turistice , transport și infrastructură tehnică, împreună cu integrarea de diverse oferte de la satele din jur de la poalele muntelui , promovarea agriculturii și a altor activități complementare , îmbunătățirea protecției și menținerea statutului de parc național în conformitate cu standardele UE ;
– Golija : dezvoltarea durabilă a turismului , dezvoltarea infrastructurii , crearea de rețele de așezări rurale cu îmbunătățirea agriculturii și a altor activități complementare , îmbunătățirea Golija – Studenica UNESCO – MAB Rezervație a Biosferei – prima arie protejată care au primit acest statut în Serbia în 2001 ;
– Balkan munte : crearea de centre turistice și centre de schi de pe teritoriile Knjazevac și municipalități Pirot , și dezvoltarea turismului și a infrastructurii dotarea în satele de la poalele muntelui , promovarea agriculturii și a altor activități complementare ; dezvoltarea cooperării transfrontaliere cu Bulgaria ; îmbunătățirea protecția și menținerea statutului de Parcul a naturii ;
– Vlasina – Krajište : deschiderea Vlasina sub- destinație prin dezvoltarea Vlasina lac și centrul său turistic , deschiderea Krajište sub- destinație prin construirea de centre de schi și activitățile Centrului preliminare pe Besna Kobila munte de pe teritoriul Vranje și municipalități Bosilegrad , la în același timp, inițierea dezvoltare a turismului și infrastructurii echiparea satele de la poalele muntelui , promovarea agriculturii și a altor activități complementare ; dezvoltarea cooperării transfrontaliere cu Bulgaria și Macedonia ;
– Tara – Drina : reabilitarea și integrarea de oferte , valorificarea naturale și etno- valorile Parcul National Tara , promovarea agriculturii și a altor activități complementare ; dezvoltarea cooperării transfrontaliere cu Republica Srpska .
RESURSE MINERALE
Scopul de bază este strict controlat , utilizarea planificată , durabilă și economică a materiilor prime minerale și apele subterane , cu măsuri adecvate de protecție , în scopul de a fi competitivi pe piețele locale și mondiale .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Pregătirea hartă geologică a Serbiei la scara 1:50.000 acordând prioritate zonelor cu indicații existente, pentru a descoperi noi potentiale minerale , pregătirea hărților de hidro – geologice și engineeringgeological la scara 1:100.000 , în special foi care acoperă coridoare planificate de drumuri importante și alte facilități de infrastructură ;
– Dezvoltarea și implementarea sistemului de informații geologice ;
– Studiu privind calitatea hidro – geologice de spațiu ;
– Studiu privind posibilitățile de înlocuire de piatră în construcția de drumuri cu materii prime secundare .
Protectia biodiversității , utilizarea durabilă a resurselor naturale și patrimoniul cultural și peisaj
Nivelul actual al diversității biologice în Serbia poate fi estimat ca relativ ridicat , în timp ce acesta este încă necesar pentru a asigura o protecție prin sistemul de protecție a naturii care se referă la anumite specii și la patrimoniului natural . În afară de biodiversitate , patrimoniul natural și cultural bogat și valoros, precum și diverse și atractive peisaje sunt resurse importante pentru viitor dezvoltarea teritorială a Republicii Serbia . Problemele sunt numeroase și se referă la lipsa de strategii naționale în domeniul utilizării protecției , dezvoltarea și durabilă a patrimoniului natural și cultural , studii de peisaj , executarea necorespunzătoare a măsurilor stabilite și regimul privind protejarea patrimoniului natural și cultural , precum și nivelul scăzut de conștientizare cu privire la potențialele valori ale acestor resurse . Valori ale patrimoniului natural și cultural , precum și peisaje din Republica Serbia , trebuie să fie privite ca indicatori ai dezvoltării teritoriale prin prisma diversității regionale și locale , unicitatea și particularitatea ca elemente de identitate , care va consolida competitivitatea anumitor
municipalități sau regiuni .
Prognoza în perioada de planificare ( până în 2021 ) include o creștere din suprafața totală în protejarea patrimoniului natural până la 12 % din teritoriul Serbiei , consolidarea cooperării transfrontaliere , apropiindu-se de proiectul de căi culturale europene Grand , stimularea noii activități economice eficiente în zonele bogate cu patrimoniul cultural , și creșterea competitivității între zone culturale sau istorice ca site-uri de investiții , proiectele strategice prioritare , cu și activități privind protecția și utilizarea durabilă a peisajului , patrimoniului natural și cultural sunt : stabilirea rețelei ecologice naționale și identificarea zonelor pentru Rețeaua ecologică Europeană natura 2000, prin adoptarea unor strategii naționale în domeniul protecției naturii , biodiversității și a patrimoniului cultural , un studiu asupra peisajului de Serbia și o serie de noi legi .
Patrimoniul natural și al biodiversității
Obiectivele de bază ale protectia si utilizarea durabila a patrimoniului natural sunt :
conservarea și îmbunătățirea diversității biologice , valorile geo- patrimoniu și a peisajului și dezvoltarea funcțiilor publice de arii protejate în special în domeniile de cercetare științifică și educație , cultură , sport , și de recreere ;
dezvoltarea durabilă a zonelor protejate și realizarea de bunăstare pentru local communities prin utilizarea planificată , controlată și limitată a resurselor naturale și spații în ceea ce privește activitățile de construcție , de dezvoltare turistică și agricultură; interconectarea și armonizarea național cusisteme internaționale de protecție a naturii .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Adoptarea de strategii de conservare a biodiversității și protejarea naturii și a valorilor naturii ;
– Creșterea suprafeței totală de protecție de până la 10 % din teritoriul Serbiei, în perioada de până în 2014 prin declararea de noi arii protejate ;
– Revizuirea statutului de proclamat anterior ariilor protejate și a speciilor protejate din flora si fauna salbatica la nivel de stat, și armonizarea cu reglementarile legislative existente ;
– Introducerea listelor internaționale de zone ecologic importante cu : Golija , Kopaonik , Kovilj – Petrovaradin balta ( cu Krčedin Island ) , Okanj piscină ( posibilitatea de a nominalizeze împreună cu Rusanda ) șiDrina , în
Mačva în lista Ramsar ; Gornje Podunavlje ( Apatin – Monostor marsh ) , Tara și munte din Balcani în rezervație a biosferei , Porțile de Fier și Djavolja Varos , în patrimoniul mondial UNESCO – ;
– Crearea rețelei ecologice naționale și identificarea zonelor pentru NATURA europeană Rețeaua Ecologică 2000 printr- un proiect special ;
– Pregătirea planurilor spațiale pentru zonele de destinație specială pentru zonele protejate mai mari ( cu prioritate pentru zonele care , în afară de ecologic , au funcția de a proteja sursele de apă dealimentare cu apă regionale și zonele turistice importante ) ;
– pregătirea planurilor urbane de site-uri în ariile protejate pe care fie o construcție majoră a fost înregistrat sau este in curs de planificare ;
– Reabilitarea zonelor degradate , cariere , site-uri devastate de incendii , halde sălbatice , șanțuri pietriș care au un impact negativ semnificativ asupra naturii și mediului înconjurător ;
– Stabilirea în GIS în zonele protejate și ecologice și interconectarea cu infrastructura națională de date geo – spațiale ( NSDI ) ;
– de stabilire a unui sistem de protecție și utilizare durabilă a resurselor biologice care pot fi realizate prin activități cu următoarele priorități : o construirea și consolidarea baza documentației privind diversitatea biologică : instituire a Informații / sistem program de monitorizare a biodiversității ( prin aplicarea tehnologiilor GIS ) , de stabilire a unei liste de specii și zone în care starea biodiversității este monitorizat , realizarea planului de acțiune de control al intrării , monitorizarea și reprimarea alochtone felul invazive : terminarea lucrărilor la " Cărțile roșii" de plante , animale și ciuperci , în cadrul documentelor strategice a fost pregătit următoarele : Planul de acțiune pentru conservarea zonelor Swamp pe teritoriul Republicii Serbia
și Planul de acțiune pentru protecția și conservareaBlack Bear ( Ursus arctos ) , Wolf , ( Canis lupus ) și Bobcat ( Lynx lynx ), în Republica Serbia .
– construirea și consolidarea capacităților instituționale și a personalului de protecție a diversității biologice și creșterea eficienței cadrului legislativ și instituțional în domeniul protecției biodiversității / protecției naturii , executarea de campanii pentru consolidarea opiniei publice pentru respectarea legislației relevante prin activități ale guvernului și sectoarele non -guvernamentale .
– Să includă măsurile și condițiile pentru protecția biodiversității și protecția naturii în reglementări și documente în toate ramurile economiei care utilizează resurse biologice / naturale , mai ales în silvicultură ( inclusiv exploatarea de " produse forestiere secundare " ) , vanatoare , pescuit , identificarea de plante sălbatice și speciile de animale care au prioritate în pregătirea planurilor / programelor de acțiune
protecție .
Integrarea protecției biodiversității în sectoare : turism , ( standarde de dezvoltare a ecoturismului în zonele naturale protejate ) , dezvoltarea regională ( master planuri ) , amenajarea teritoriului și infrastructurii construirea ( furnizarea de trecere pentru viața sălbatică de pe drumurile de zi cu zi obișnuită sau migrației sezoane " , construirea de drumuri de peste , oferind plantarea de păduri și spații verzi în zonele influențate de trafic , asigurarea funcționării a canalelor de scurgere și construirea de adăposturi de zgomot ) .
Protectia si utilizarea durabila a patrimoniului cultural
Scopul de bază este de a articula patrimoniului cultural ca resursă de dezvoltare , a proteja , a dezvolta și de a folosi într-un mod care va contribui la stabilirea identității regionale și locale , în conformitate cu standardele europene de protecție .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Adoptarea noii Legi privind protecția patrimoniului cultural armonizate cu Legea cu privire la cultura și de alte legi și acte normative relevante pentru domeniul patrimoniului cultural ;
– Redefinirea și adoptarea unor strategii guvernamentale în domeniul patrimoniului cultural și reorganizare a diviziei de protecție în conformitate cu schimbările sociale , juridice și economice ;
– Revizuirea adoptarea vechi și de noi reglementări pentru clasificarea pe categorii de bunuri culturale , printr-o procedură mai rapidă armonizat cu noua lege , pregătirea și adoptarea planurilor de management pentru toate monumentele culturale pe Lista Patrimoniului Mondial , precum și pregătirea de noi nominalizări ;
– Pregătirea studiu privind zonele culturale și diferențierea lor în funcție de diferite niveluri de protecție , ca bază de informare pentru protecție , planificarea , managementul și monitorizarea ;
– Dezvoltarea , prezentare și de gestionare a site-ului arheologic roman din Niš și Mediana și realizarea programului de celebrare a 1700 de ani de la edictul Milano pe toleranță religioasă ;
– Definirea și construirea infrastructurii și drumuri pentru două căi culturale ale culturii varsta sârbă de mijloc , Raška și Moravska ;
– Peisajul cultural o prioritate care ar trebui să aibă un tratament special , indiferent de statutul lor în cadrul serviciilor de protecție ( în afară de cele de pe Lista Patrimoniului Mondial ) sunt : Fruska Gora , Sremski Karlovci și cetatea Petrovaradin , Bâc, Bođani , Plavna și Karadjordjevo ; Ovčarsko – kablarska Cheile , sali de bere din Negotin ( Rajačke , Rogljeve și Stubičke ) , malul Dunării , cu construcții preistorice , limes-ului roman și fortărețe de varsta mijlocie ( Kalemegdan , Vinča , Smederevo , Ram , Golubac , Lepenski Vir , Diana , Pontes , Fetislam ) ; Viminacium , Justiniana Prima , teritoriu mai larg de NIS cu Mediana , teritoriu de Golija și Novi Pazar .
Protejarea și dezvoltarea peisajelor
Scopul de bază de protecție și dezvoltare a peisajelor din Serbia este de a realiza diferite de înaltă calitate și de peisaje utilizate în mod adecvat și localități rurale și urbane dezvoltate fizic plăcut pentru trai și de agrement , cu identitate bogate bazate pe respect și afirmarea valorilor naturale și culturale .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– " Caracterizarea peisaje ale Serbiei " implică identificarea de peisaje de caracter diferit la nivel național și regional , creând baza pentru : valorificarea și protejarea peisajelor naturale și culturale , planificarea și controlul calității acestora , evaluarea impactului strategic și de evaluare a impactului asupra mediului ; crearea GIS pe valorile naturale și culturale ale peisajului;
– Proiecte pilot " Caracterizarea de peisaje " pentru domenii prioritare specifice ( la nivel local ) .
Domeniile prioritare sunt :
– Domeniile de valoare naturală și / sau cultural :
o zone ale valorii naturale protejate : parcuri nationale , parcuri de natura , peisaje de caracteristici și monumente ale naturii deosebite ( Tara , Fruska Gora , Porțile de Fier , Kopaonik , Šar munte , munte Balcani , Golija , Vlasina , Mokra Gora , munți Valjevo ) ;
zone de valoare cultural protejat : entități spațiale culturale și istorice ( Fruska Gora , cu manastiri , Stari Ras cu Sopocani , sali de bere din Negotin … ) , situri arheologice ( Gamzigrad , Viminacijum ) , monumente de cultură ( orașe istorice și cetăți : Golubac , Smederevo , Maglic ;
manastiri : Gradac , Jicei , monumente medievale din Kosovo) și locuri proeminente și împrejurimile acestora ;
zone de mare valoare naturală și culturală integrat ( Golija – Studenica , Ovcar – Kablar ) ;
Spațiile în care calitatea peisajelor și a structurii decontare fizică au o importanță deosebită o destinatiile turistice : zona de munte ( Balkan munte , Vlasina – Krajište , Kopaonik , Golija , Zlatibor , Tara , Prokletije cu Mokra Gora , Šar Mountian ) , Stațiuni ( Vrnjačka Banja , Niška Banja ,Sokobanja , Mataruska Banja , Bukovicka Banja , Banja Koviljača , Vranjska Banja ) , rauri ( Dunarea ,Sava , Tisa , Drina ) , lacuri ( Srebrno , Palićko , Vlasinsko ) , centre turistice și împrejurimile lor ( Belgrad ,Novi Sad , Niš , Subotica ) ;
Networks International ( Emerald , Coridorul VII și X , Eurovelo , trasee culturale internaționale : preistorice , romane , otomane și austro – ungar ) ;
zonele de frontieră ( Gornje Podunavlje , Morovićke Pădurilor , Deliblata nisipuri , Porțile de Fier , Prokletije , munte din Balcani , Šar munte , Vlasina , Jerma , Pčinja ) ;
Spații pe cale de dispariție și degradate care necesită măsuri de restaurare
zone de cariere de lignit , haldele de cenușă , centrale termice ( bazine carbonifere de Kolubara Kostolac și Kovin ) ;
cariere , terenuri de deșeuri , zone de exploatare pietriș și nisip , cursuri de apă a 4 clase și " noclass " ( râul Morava hinterland , canale din Voivodina ) ;
centre regionale de gestionare a deșeurilor / haldele de steril regionale ( conform planului ) ;
– Zonele cu o dezvoltare zone și localități speciale de-a lungul coridoarelor de transport ( coridoare VII și X , drumuri nationale de 1 și 2
Clasa : Metropolitan axa Belgrad – Novi Sad , Ibarska autostrada , Tri- City- zona de Jagodina – Paraćin –
Cuprija , o infrastructură nouă și sisteme de producție a energiei ( nou sistem de management al Veliki Rzav cu rezervor Velika Orlovača , posibila utilizare a energiei eoliene : Banatul de Sud , Balcani munte , Vlasina , Ozren , Rtanj , Suva munte ) ;
orașele și localitățile urbane ( cu zonele peri – urbane ) : Mitropolitul Belgrad , orașele de importanță internațională ( Novi Sad , Nis și Pristina ) , orașe – noduri ( Subotica , Panciova , Kragujevac , Uzice , Novi Pazar , Zaječar ) , orașelor și a așezărilor urbane în zonele de frontieră ( Sombor , Vârșeț , Sremska Mitrovica , Loznica ,
Šabac , Kladovo , Negotin , CPE) , orașele de importanță deosebită în cadrul rețelei de așezări și în regiune ( Kikinda , Valjevo , Kraljevo , Bor , Kosovska Mitrovica , Pirot , Vranje ) , o zone turistice ( Kopaonik , Divčibare , Zlatibor , Balkan munte ) .
Dezvoltarea rurală durabilă
Poziția și competența de municipalități și, în consecință , planificarea practică în Serbia , au părăsit satele de pe marginea dezvoltării , fără instrumente și stimulente pe care le- ar permite o dezvoltare mai dinamică economică și socială și facilități mai bune comunale , precum si un mediu de adecvate superior de calitate . Cu toate acestea , intensitatea și caracteristicile unor schimbări structurale în satele și zonele rurale ale Serbiei , precum și importanța lor pentru dezvoltarea teritorială totală și echilibrată a țării , necesită renovarea și dezvoltarea zonelor rurale și sate în mod durabil și rațional social fel, unul dintre priorități strategice de bază ale Serbiei .
Practic, jumătate din populația Serbiei locuiește în localitățile sătești . Indiferent de numărul mare de sate din Serbia , mai ales cele mici , toate localitățile ar trebui să fie incluse în sistemul integrat de dezvoltare și amenajare a teritoriului , dar într- un mod durabil și rațional social . Prin urmare , în primul rând , este necesară implementarea descentralizării și categorii de localități în funcție de gradul lor de importanta și apoi le percep în cadrul regional și în raport cu zonele urbane funcționale .
În abordarea de dezvoltare integrat pentru sate și zone rurale , măsuri strategice și de orientări sunt grupate în trei mari categorii :
1 ) Restructurarea / competitivității ;
2 ) protecția mediului / amenajarea teritoriului ;
3 ) economia rurală / comunitate / zonă rurală rural . Principiul de bază care trebuie să fie aplicate în toate categoriile de sate la punerea în aplicare a activităților de planificare și de programul de reînnoire și / sau de dezvoltare urbană este protejarea preventivă a mediului – conservarea mediului natural , conservarea
și / sau îmbunătățirea peisajului rural și a resurselor de așezări și teritoriile lor cadastrale .
Oportunități de dezvoltare în zonele rurale
Scopul de bază este creșterea calității vieții prin conservarea , renovarea și dezvoltarea durabilă , ca urmare a descentralizării a orașelor și municipiilor .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Proiecte pentru îmbunătățirea calității solului , protecția și conservarea unor elemente naturale , construcție și teren agricol și cursurilor de apă , luarea în considerare a caracteristicilor regionale și specifice peisajului în curs de reînnoire , construcție și dezvoltare rurală , în scopul de a păstra și cultiva identitatea lor ;
– La sate cu centre urbane pe baza funcțional , unde posibilitățile spațiale și economice există , vor fi definite prin activități de planificare și de programul de la nivel regional și local ;
– Reconstrucția și construirea rețelei de drumuri locale și a infrastructurii locale de prioritate fiind centre ale comunității de sate , ( re ) organizare a serviciilor publice de telefonie mobilă , în special în sectorul protecției sociale și organizarea de moduri specifice de transport;
– Consolidarea antreprenoriatului – planuri pentru încurajarea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii dimensiuni , precum și proiectele de prelucrare a produselor agricole , în contextul regional , crearea de sisteme de cluster și rețele de centre de vânzare cu amănuntul pentru produsele locale ( piețele ecologice , etno piețe , etc )
Dezvoltarea satelor
Scopul de bază este îmbunătățirea construcției existente și a noilor sisteme de utilitate , care va permite o mai bună calitate a vieții și a muncii în mediul rural și perspectivele de dezvoltare deschise .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Crearea cadrului legislativ armonizat cu standardele UE , care va permite
construcția , modernizarea și extinderea infrastructurii de sat din zonele rurale " de succes " ;
– Pregătirea studiu privind dezvoltarea zonelor rurale , pe baza experienței de regiuni europene dezvoltate, care definește prioritățile mediul rural de succes și cele care sunt slab dezvoltate;
– Elaborarea planurilor spațiale ale comunităților locale, care creează condiții spațio- funcționale pentru sistemele de utilitate rețea de rural cu zonele urbane ;
– Elaborarea strategiei de revitalizare a satelor descompunere prin programe de sate reactivarea și oferă potențialul lor pe piață ;
– Pregătirea programului de dezvoltare și cazare de utilități publice, la protecția
terenuri agricole , păduri , apă , conservarea valorilor naturale și a creat peisaj .
Dezvoltarea teritorială a turismului
Scopul de bază al dezvoltării spațiale a turismului în Serbia este suportul spațial – ecologică a punerii în aplicare a conceptului de dezvoltare durabilă a turismului , integrarea optimă a principiilor și a documentelor strategice , de planificare și de programul de dezvoltare a turismului , protejarea și dezvoltarea zonelor turistice , împreună cu satisfacerea nevoilor sociale , economice , spațială , de mediu și culturale de nivel național și local , interes de piață și condițiile de cooperare transfrontalieră și internațională .
Prioritățile strategice până în 2014 sunt :
– Belgrad pe râuri ( reabilitare urbană )
– Kopaonik ( modernizarea infrastructurii de schi , construirea de site-uri turistice și locuri de odihnă ( repaus ) , finalizarea , conexiune de trafic și de integrare a ofertelor cu mediul ) ;
– Touring Road Coridorul X , cu direcții laterale ( echiparea pentru excursii cu liniar și excursii turistice / tururi / trasee ) ;
– Fruska Gora , cu Novi Sad și Sremski Karlovci ( reabilitarea Parcului National ) ;
– Tara – Drina ( reabilitare și integrare a ofertei ) ;
– Tisa Superioară cu Subotica , wellness relaxare loc Palić etc ( dezvoltarea unor stațiuni turistice ) ;
– Touring navigabil traseul Dunării Coridorul VII ( echiparea de navigare , nautic turism și thematicroutes / tururi ;
– Balkan munte ( dezvoltarea de site-uri turistice si locuri de vacanta si statiuni de schi ) ;
– Destinația Vlasina – Krajište ( dezvoltarea zonelor turistice si statiuni de schi ) .
VISION, PRINCIPLES AND GOALS OF SPATIAL DEVELOPMENT OF THE REPUBLIC OF SERBIA
On the basis of analyses and evaluation of the present condition and existing problems, as well as up to date tendencies in the development of the Republic of Serbia:
– having in view realistic and potential capacities for spatial development that is economically, socially and
environmentally sustainable in the existing and improved institutional system;
– taking into account the present and future external influence on spatial development;
– finalization and improvement of the legal framework which influences spatial development;
– striving to provide a healthy environment for the citizens of Serbia, good quality and secure conditions for
life and work;
– tending to provide attractive and effective conditions for sustainable investment;
– respecting European principles in spatial planning and regional development;
thus are defined the vision, principles and goals of spatial development of the Republic of Serbia and its regional entities, within its constitutionally defined boundaries.
VISION OF THE SPATIAL DEVELOPMENT OF SERBIA
In the future Serbia should be:
Territorially defined and regionally well balanced, competitive, socially coherent and
stable with sustainable economic growth, proper infrastructure and good transport
accessibility, preservation and protection of natural and cultural heritage, enhanced
environment and functionally integrated with neighboring countries and regions.
In order to achieve this vision, the Republic of Serbia will make special efforts to:
– firmly establish its borders and to affirm its national identity as well as the identity of its specific regional entities;
– take advantage of its geostrategic position in Europe, based on transnational potentials of the rivers Danube, Drina, Sava and Tisa as well as the mountain chains of the Carpathian and Balkan mountains;
– affirm functional cross border contacts and cooperation with neighbors;
– preserve and enlarge protected natural entities and provide their sustainable protection and use;
– preserve cultural and historic heritage and provide its sustainable organization and use;
– take advantage of its demographic potential in areas of concentration,, i.e., improve it considerably in areas that are being emptied, by means of systematic demographic and economic policy;
– affirm and consequently conduct a policy of polycentrism and decentralization, with simultaneous functional-development networking of local self-government units;
– encourage development and restructuring of underdeveloped areas through special measures and regional development policies, giving at the same time full support to further development of developed areas;
– considerably increase the level of accessibility in respect to transport and infrastructure, especially in the areas lagging behind;
– establish a new system of organization and distribution of public services, as well as consequent and strict protection of public interest, that is public property;
– stimulate awareness of citizens, investors and administration at all levels of the importance of the protection of public property, territorial and sustainable spatial development;
– systematically develop and update the spatial information system and make it accessible to all those interested in the spatial development of the Republic and its constituent wholes;
– rapidly rationalize and modernize its administration which is responsible for spatial development as well as final prevention of illegal construction, along with elimination of corruptive and other negative phenomena which drastically jeopardize the spatial development of Serbia.
SPATIAL DEVELOPMENT CONCEPT OF SERBIA
Considering the vision as landmark on the long way towards efficient spatial development of Serbia, principles as rules of behavior which will control spatial development, and goals as structural orientations on that way full of opportunities, but also of threats, the concept of spatial development of Serbia establishes basic choices, key solutions and propositions which will have to be respected by all relevant bodies, organizations and institutions of national, regional and local level. Based on experiences of previous Spatial Plan of the Republic from 1996 as well as learning from processes in
spatial development of Serbia in the period of its implementation until 2009, this Spatial Plan analyzes the perspective of long-term spatial development, taking into account the difficulties, both internal (financial and economic crisis, missing legislations) and external (international relations, status of Kosovo). For those reasons, the Spatial Plan determines the future spatial development framework oriented towards two time horizons. The horizon of realistic opportunities is perceived following the institutional, organizational and financial opportunities until 2014. The horizon of assumed opportunities has for horizon the year 2020.
Particular importance for the future spatial development of Serbia will be given to spatial
integration of Serbia and its regions and municipalities in the surrounding area. In the period until 2013, cross-border and transnational cooperation will be realized mainly through EU programs of territorial cooperation supported by the Instrument for pre-accession funds (IPA). Accent will be put on the cross-border cooperation with Republika Srpska in Bosnia and Herzegovina as well as the perspective cooperation with Albania through autonomous province of Kosovo. Transnational cooperation of Serbia and its regions will be realized through wide transnational cooperation areas
among which the most important are corridor X, corridor VII (Danube river basin), Drina river basin, Sava river basin and Carpathians, in accordance with signed conventions on cooperation of Serbia with countries in or along those spatial systems. This way Republic of Serbia should confirm and improve its geostrategic position in European surroundings. Functional links with Russian Federation, first of all in the field of energy, should improve existing economic capacities and competitiveness of Serbia. Being
full member of United Nations, Serbia participates in programs of UNESCO (Man and Biosphere (MAB) and World Heritage), UNDP and UN Habitat. In the framework of Council of Europe Serbia will pursue its involvement in the activities of CEMAT.
ECOLOGICAL LINKS, DISPOSITION AND SUSTAINABILITY
Protection of natural heritage until 2014 will cover more than 10% of the territory of Serbia what will represent an increase of almost 100% compared to the state from 2008. New protected areas will be included with an accent on valorization of natural assets of high mountains and biodiversity (Beljanica-Kučaj, Valjevo mountains, Radan-Sokolovica, Suva mountain, Mokra Gora-Prokletije), areas along the Sava, Danube and Tisza rivers. Specific programs will consider the reduction of bad influence on climate changes which are the consequence of global heating and gas emissions ruining the ozone layer. Increase of renewable energy sources use (geothermal energy, solar energy, wind energy, hydro energy) will have a particular role in some parts of Serbia where favorable conditions exist. Mineral resources will be used in controlled and sustainable way as non-renewable source. Lignite basins of Kolubara, Kostolac and Bor, mining potentials of Kosovo, sources of crude oil in AP Vojvodina, as well as other smaller existing and new sources should contribute to the realization of energy sufficiency and independence of Serbia, as well as to its competitiveness.
Protection and management of cultural heritage (like monasteries in Fruška Gora and Ovčar- Kablar gorge, Sremski Karlovci and Prizren) will contribute to development of regional and local identity and more efficient development of economic activities among which tourism occupies an important place. Management and renewal of urban and rural space of Serbia will focus on limiting of illegal construction and uncontrolled sprawl of construction land, recycling of construction land and protection of environment. Priorities are the renewal of urban conservation areas like Sremski Karlovci, Petrovaradin, inner cities of Sombor, Subotica, Zemun, Valjevo and Prizren, as well as functional links
between rural and urban settlements.
ECONOMIC-REGIONAL INTERACTIVITY
Economic links and interactivity should assure that in the period until 2020 Serbia is spatially structured and economically developed in order to be competitive at international level, socially coherent and ecologically sustainable.
This means:
a) need to mobilize territorial capital and potentials in sustainable way on bigger part of territory of Serbia, in accordance with regional specificities and real capacities, with
b) accentuation of specific role of cities with their functional surrounding as barriers of
development. Having in mind that objective it is necessary to network or cluster at the level of development regions by the geographic, historic, functional and cultural characteristics which will have capacity, obligation and responsibility to improve regional development. Spatial integration and functional links of regional entities, indispensable for realization of increased territorial cohesion of the Republic and for strengthening of development capacities and stronger competitiveness of all its parts, it suggests the identification of development belts which are
already formed or expected in the future. In that sense three development belts are going to be dominant:
– Danubian belt recognized as Corridor VII, comprising the greater area around the Danube , but also the Sava river with the ports of Novi Sad, Belgrade, Pančevo and Smederevo;
– Belt of the corridor X along the Morava river, linking the most developed areas and urban centers of Serbia;
– Belt of the Western Morava towards the Corridor X and further on along the Nišava river, the axes that hasn’t been exploited enough and it will demand important investments.
C. NATURE, ECOLOGICAL DEVELOPMENT AND PROTECTION
1. NATURAL RESOURCES
Natural resources, which include agricultural and forest land, relief, mineral raw materials, water and water land and potentials in renewable energy resources, may be an important potential and basis for economic development of Serbia.
Agricultural land takes up 60% of the territory of Serbia. It is possible to achieve optimal use of this resource by adequate measures of protection from erosion and other sorts of degradation, prevention from change of land use on attractive agricultural land sites into industry and commerce, conducting agro technical measures (avoiding their negative effects) and taking advantage of its potentials for the production of organic food and providing the local market with good quality products as well as competing abroad.
The economic-tourist and hunting potential directly depends on the way of managing and the protection of forest land. Improving the state of the forests and preventing reduction of forest land will provide conditions for conducting principles of sustainable management and integrating forestry in the policy of rural development.
Insufficient capacity and quality of surface water and local watercourses, implies the use of transit waters, whose quality is not always reliable. Solutions are, amongst others, in the construction of integral waterpower systems (regional and rivers), thus achieving all goals of use, development and water protection.
From the total of quality and heterogeneous potentials for the development of high- mountain areas, only a small part has been activated. By eliminating conflicts between protection of nature and development of tourist and other activities and along with adequate infrastructural equipping, good conditions could be provided for developing
year-round tourism and better quality of life and work for the local inhabitants.
Incomplete valorization of deposits of metallic and nonmetallic and energy mineral raw materials is the consequence of still insufficient land research, old capacities for exploitation and manufacturing and lack of their sustainable use.
Natural potentials in Serbia provide conditions for use of sources of renewable energy, such as biomass energy, sun and wind energy, small hydroelectric power stations and geothermal energy. The energetic potential of these sources is approximately ¼ of the present primary energy consumption. High cost of consumption (along with relatively low price of electric energy) and unfavorable economic conditions prevent greater investment and adequate use.
AGRICULTURAL LAND
The basic goal is protection of ecosystems, agro ecological, economical, landscape, socio-cultural and other important agricultural land functions, along with improvement of spatial heterogenic conditions for production of good quality agricultural-food products.
Strategic priorities until 2014:
– Creating a complete land resource information basis, compatible with the geographic information systems, using of the first component of the Instrument for Pre-accession Assistance (IPA) for the
program period 2007-2013, based on the Program for Strengthening Institutional Capacities of Land Administration, in order to define and execute land policies in accordance with EU laws.
– harmonization of legislature and strengthening institutional capacities, for implementing Common EU agricultural policies (financial procedures, information technology, control, monitoring) and additional rules and standards that regulate production and trade of agricultural and food products in EU, through the program Strengthening Capacities for Approaching the Rural Development Policies to EU Standards, also supported from the IPA first component.
– registering terrains jeopardized by water and wind erosion processes, defining and controlling execution of specific works and measures of land protection on these terrains, according to guidelines which will be defined by the Republic Agricultural Strategy;
– precise zoning of ecologically vulnerable areas, in order to avoid excessive expanding of agriculturaltechnical restrictions on areas which – in the conditions of increasing demand in the world market – are capable of export expansion of conventional agricultural products.
FORESTS AND FOREST LAND
The basic goal of forest management is sustainable forest management, which implies management and use of forests and forest land in such a manner and to such an extent that would preserve biodiversity, while productivity, renewal, vitality and forest potential should be at a level which would satisfy ecological, economic and social needs of the present and future population, at the local as well as at the national level and at the same time would not endanger or harm another ecosystem.
Strategic priorities until 2014 are:
– implementation of the Strategy of Forest Development;
– sustainable use and development of the forest fund in protected areas;
– project on biodiversity of forests on the regional level;
– improving planning, management and control of the forest fund;
– adopting the Strategy of Wildlife and Hunting Management and hunting strategies through regions and
– promotion of hunting in the country and abroad.
WATER RESOURCES AND WATER LAND
The basic goal is integrated development, protection and use of water resources.
Strategic priorities until 2014 are:
– complex protection of waters and harmonization of water-economy strategy, ecological and development goals;
– integrated water management in the framework of the administrative systems – level of larger rivers
– realistic economic policy which enables self-financing of the water sector; economic price of water as a measure of rational consumption, while respecting the principle: consumer pays, polluter pays, complete compensation for costs which include all costs of water and river basin protection.
– reconstruction and increasing of the flow rate of the Hydro System Danube-Tisa-Danube, as well as the Hydro System Northern Bačka;
– exploiting Drina river potentials, as a part of the Serbian and Republika Srpska (Bosnia) joint system.
HIGH MOUNTAIN AREAS
The basic goal of spatial development of high mountain areas in Serbia will be the protection and development of these areas as extraordinary natural values of Serbia, along with sustainable socialeconomic development which will ensure better quality of life and work for local inhabitants, and create conditions for leisure and recreation for the urban population, in accordance with capacities of natural systems and elements.
Strategic priorities until 2014 are:
– Kopaonik: sustainable development of tourist centers, transport and technical infrastructure, along with integration of various offers from the surrounding villages at the foot of the mountain; promoting agriculture and other complementary activities; improving protection and maintaining the status of the National park according to EU standards;
– Golija: sustainable development of tourism, development of infrastructure, networking of rural settlements with improvement of agriculture and other complementary activities, improvement of Golija-Studenica UNESCO-MAB biosphere reserve – the first protected area which received that status in Serbia in 2001;
– Balkan mountain: creating tourist centers and ski centers on the territories of Knjaževac and Pirot municipalities, and developing tourism and infrastructural equipping in villages at the foot of the mountain; promoting agriculture and other complementary activities; developing cross-border cooperation with Bulgaria; improving protection and maintaining the status of the Park of nature;
– Vlasina-Krajište: opening of the sub-destination Vlasina by developing Vlasina lake and its tourist center; opening of the sub-destination Krajište by constructing ski centers and preliminary center activities on Besna Kobila mountain on the territory of Vranje and Bosilegrad municipalities, at the same time initiating tourist development and infrastructural equipping of the villages at the foot of the mountain; promoting agriculture and other complementary activities; developing cross-border cooperation with Bulgaria and Macedonia;
– Tara-Drina: rehabilitation and integration of offers, valorization of natural and ethno-values of the National park Tara; promoting agriculture and other complementary activities; developing cross-border cooperation with the Republika Srpska.
MINERAL RESOURCES
The basic goal is strictly controlled, planned, sustainable and economic use of mineral raw materials and underground waters, with adequate measures of protection, in order to be competitive on the local and world markets.
Strategic priorities until 2014 are:
– preparation of the geological map of Serbia in scale 1:50,000 giving priority to areas with existing indications for discovering new mineral potentials; preparation of hydro-geological and engineeringgeological maps in scale 1:100,000, especially sheets which cover planned corridors of significant roads and other infrastructure facilities;
– development and implementation of the geological information system;
– study on hydro-geological quality of space;
– study on possibilities for substitution of stone in road construction with secondary raw materials.
BIODIVERSITY, PROTECTION AND SUSTAINABLE USE OF NATURAL AND
CULTURAL HERITAGE AND LANDSCAPE
The existing level of biological diversity in Serbia can be estimated as relatively high, while it is still necessary to provide protection through the system of protection of nature which relates to certain species and other natural heritage. Besides biodiversity, the rich and valuable natural and cultural heritage, as well as diverse and attractive landscapes are important resources for the future spatial development of the Republic of Serbia. Problems are numerous and they refer to the lack of national strategies in the domain of protection, development and sustainable use of natural and cultural heritage, landscape studies, poor execution of established measures and regime concerning protection of natural and cultural heritage, as well as a low level of awareness about potentials
and values of these resources. Values of natural and cultural heritage, as well as landscapes of the Republic of Serbia, must be viewed as indicators of spatial development through the prism of regional and local diversities, uniqueness and particularity as elements of identity, which will strengthen the competitiveness of certain
municipalities or regions.
The forecast in the planning period (until 2021) includes an increase of the total area under protection of natural heritage up to 12% of the territory of Serbia, strengthening of cross-border cooperation, approaching the project of European Grand Cultural Paths, stimulating new economically efficient activities in areas rich with cultural heritage, and increasing competitiveness among cultural areas or historical cores as investment sites, The priority strategic projects with and activities on protection and sustainable use of landscape, natural and cultural heritage are: establishing the National Ecological Network and identification of areas for the European Ecological Network NATURA 2000, adopting national strategies in the field of protection of nature, biodiversity and cultural heritage, a study on the landscape of Serbia and a series of new laws.
NATURAL HERITAGE AND BIODIVERSITY
The basic goals of protection and sustainable use of natural heritage are: preservation and improvement of biological diversity, geo-heritage values and landscape and development of public functions of protected areas especially in fields of scientific research and education, culture, sports, and recreation; sustainable development of protected areas and realization of wellbeing for localcommunities through planned, controlled and limited use of natural resources and spaces in terms of building activities, tourist development and agriculture; interconnecting and harmonizing national with
international systems of protection of nature.
Strategic priorities until 2014 are:
– adopting the Strategies of Preservation of Biodiversity and of Protecting Nature and Values of Nature;
– increasing the total area under protection up to 10% of the territory of Serbia in the period until 2014 bydeclaring new protected areas;
– revising the status of previously proclaimed protected areas and protected species of wild flora and fauna on the state level and harmonizing with existing legislative regulations;
– entering international lists of ecologically important areas with: Golija, Kopaonik, Kovilj–Petrovaradin marsh (with Krčedin Island), Okanj pool (possibility of enlisting together with Rusanda) and the Drina in
Mačva in the Ramsar list; Gornje Podunavlje (Apatin-Monoštor marsh), Tara and Balkan mountain in the biosphere reserve; Iron Gate and Djavolja Varoš, in the World Heritage List-UNESCO;
– Establishing the National Ecological Network and identification of areas for the European Ecological Network NATURA 2000 through a special project;
– preparing spatial plans for areas of special purpose for larger protected areas (with priority for areas which, apart from ecological, have the function of protecting water sources of the regional water supply and important tourist areas); preparing urban plans for sites within protected areas on which either a major construction has been registered or is being planned;
– rehabilitation of degraded areas, quarries, sites devastated by fire, wild dumps, gravel excavation pits which have significant adverse impact on nature and the environment;
– establishing GIS on protected and ecological areas and interconnecting it with the National Infrastructure of Geo-Spatial Data (NSDI);
establishing a system of protection and sustainable use of biological resources which can be realized through activities with the following priorities: o building and strengthening the documentation basis on biological diversity: establishing the
information/program system of biodiversity monitoring (by application of GIS technologies), establishing a list of species and areas in which the state of biodiversity is being monitored; realization of the action plan
of control of entering, monitoring and repression of alochtone invasive sorts: completion of work on the “Red Books” of plants, animals and mushrooms; in the framework of strategic documents the following has been prepared: Action Plan for Preservation of Swamp Areas on the Territory of the Republic of Serbia
and the Action Plan for Protection and Preservation of the Black Bear (Ursus Arctos), Wolf, (Canis Lupus) and Bobcat (Lynx Lynx) in the Republic of Serbia.
o building and strengthening institutional and personnel capacities for the protection of biological diversities and increasing efficiency of the legislative and institutional framework in the field of protection of biodiversity/protection of nature; executing campaigns for strengthening public awareness for observing relevant laws through activities of the government and non-governmental sectors.
– incorporate measures and conditions for protection of biodiversity and protection of nature into regulations and documents in all branches of economy which use biological/natural resources, especially in forestry (including the exploitation of “secondary forest products”), hunting, fishing; identification of wild plant and animal species which have priority in the preparation of action plans /programs of
protection .
– integration of biological diversity protection into sectors: tourism, (standards for the development of ecotourism in areas of protected nature), regional development (master plans), spatial planning and constructing infrastructure (providing crossings for wild life on roads of their usual daily or seasons’ migration, constructing fish paths, providing planting of forests and green areas in zones influenced by traffic, providing functioning of drainage canals and building noise shelters).
PROTECTION AND SUSTAINABLE USE OF CULTURAL HERITAGE
The basic goal is to articulate cultural heritage as a development resource, protect, develop and use it in a manner which will contribute to the establishment of regional and local identity in accordance with European standards of protection.
Strategic priorities until 2014 are:
– adopting the new Law on Protection of Cultural Heritage harmonized with the Law on Culture and other laws and legal acts relevant to the field of cultural heritage;
– redefining and adopting government strategies in the field of cultural heritage and reorganization of the division for protection in compliance with social, legal and economic changes;
– revision of old and adoption of new regulations for the categorization of cultural assets through a quicker procedure harmonized with the new Law, preparing and adopting management plans for all cultural monuments on the World Heritage List, as well as preparing new nominations;
– preparing study on cultural areas and their differentiation according to different levels of protection, as the information basis for protection, planning, management and monitoring;
– development, presentation and management of the Roman archeological site in Niš and Mediana and
realization of the program of celebration of 1700 years since the Milano edict on religious tolerance;
– defining and building infrastructure and roads for two cultural paths of the Serbian middle age culture, Raška and Moravska;
– priority cultural landscape which should have a special treatment, irrelevant of their status within protection services (apart from those on the World Heritage List ) are: Fruška Gora, Sremski Karlovci and Petrovaradin fortress; Bač, Bođani, Plavna and Karađorđevo; Ovčarsko-kablarska gorge; beer halls of Negotin (Rajačke, Rogljeve and Stubičke); the Danube riverbank with prehistoric constructions, Roman Limes and middle-age fortresses (Kalemegdan, Vinča, Smederevo, Ram, Golubac, Lepenski vir, Diana, Pontes, Fetislam); Viminacium; Justiniana Prima; wider territory of Niš with Mediana; territory of Golija and Novi Pazar.
PROTECTION AND DEVELOPMENT OF LANDSCAPES
The basic goal of protection and development of landscapes in Serbia is to achieve various high quality and adequately used landscapes and physically developed rural and urban settlements pleasant for living and leisure, with rich identity based on respect and affirmation of natural and cultural values.
Strategic priorities until 2014 are:
– “Characterization of landscapes of Serbia” implies identification of landscapes of different character on the national and regional level, creating the basis for: valorization and protection of natural and cultural landscapes, planning and controlling their quality; strategic impact assessment and environmental impact assessment; creating GIS on natural and cultural values of landscapes;
– Pilot projects “Characterization of landscapes” for particular priority areas (local level).
Priority areas are:
– Areas of particular natural and/or cultural value:
o areas of the protected natural value: national parks, parks of nature, landscapes of outstanding features and monuments of nature (Tara, Fruška gora, Iron Gate, Kopaonik, Šar mountain, Balkan mountain, Golija, Vlasina, Mokra Gora, Valjevo mountains);
o areas of the protected cultural value: spatial cultural and historical entities (Fruška Gora with monasteries, Stari Ras with Sopoćani, beer halls of Negotin…), archeological sites (Gamzigrad, Viminacijum), monuments of culture (historical cities and fortresses: Golubac, Smederevo, Maglič;
monasteries: Gradac, Žiča, medieval monuments in Kosovo) and prominent places and their surroundings;
o areas of integrated natural and cultural value (Golija – Studenica, Ovčar – Kablar);
– Spaces within which the quality of landscapes and physical settlement structure have special importance o tourist destinations: mountain areas (Balkan mountain, Vlasina – Krajište, Kopaonik, Golija, Zlatibor, Tara, Prokletije with Mokra Gora, Šar mountian), spas and health resorts (Vrnjačka Banja, Niška Banja,
Sokobanja, Mataruška Banja, Bukovička Banja, Banja Koviljača, Vranjska Banja), rivers (the Danube,
Sava, Tisa, Drina), lakes (Srebrno, Palićko, Vlasinsko), tourist centers and their surroundings (Belgrade,
Novi Sad, Niš, Subotica);
o international networks (Emerald, Corridor VII and X, Eurovelo, international cultural routes: prehistoric, Roman, Ottoman and Austro-Hungarian);
o border areas (Gornje Podunavlje, Morovićke Forests, Deliblato sands, Iron Gate, Prokletije, Balkan mountain, Šar mountain, Vlasina, Jerma, Pčinja);
– Endangered and degraded spaces requiring measures of restoration
o areas of open lignite pits, ash dumps, thermal power plants (coal basins of Kolubara Kostolac and Kovin);
o quarries, waste land, areas of gravel and sand exploitation, water courses of the 4th class and “noclass” (river Morava hinterland, canals in Vojvodina);
o regional centers for waste management / regional waste dumps (according to plan);
– Areas under special development pressure o areas and settlements along transport corridors (Corridors VII and X, national roads of 1st and 2nd
class: metropolitan axis Belgrade – Novi Sad, Ibarska highway, tri-city-area of Jagodina – Paraćin –
Ćuprija; o new infrastructure and energy production systems (new water management system of Veliki Rzav with the reservoir Velika Orlovača; possible use of wind energy: Southern Banat, Balkan mountain, Vlasina, Ozren, Rtanj, Suva mountain);
cities and urban settlements (with peri-urban areas): metropolitan Belgrade, cities of international importance (Novi Sad, Nis and Priština), cities-nodes (Subotica, Pančevo, Kragujevac, Užice, Novi Pazar, Zaječar), towns and urban settlements in border areas (Sombor, Vršac, Sremska Mitrovica, Loznica,
Šabac, Kladovo, Negotin, Peć), towns of particular importance within the network of settlements and in the region (Kikinda, Valjevo, Kraljevo, Bor, Kosovska Mitrovica, Pirot, Vranje); o tourist areas (Kopaonik, Divčibare, Zlatibor, Balkan mountain).
SUSTAINABLE RURAL DEVELOPMENT
The position and jurisdiction of municipalities and consequently, planning practice in Serbia, have left villages on the margins of development, without adequate instruments and incentives which would enable them a more dynamic economic and social development and better communal facilities, as well as an environment of higher
quality. Nevertheless, the intensity and the characteristics of structural changes in villages and the rural areas of Serbia, as well as their importance for the total and balanced territorial development of the country, require renewal and development of rural areas and villages in a sustainable and socially rational manner as one of the
basic strategic priorities of Serbia.
Practically half of the population of Serbia lives in village settlements. Regardless of the large number of villages in Serbia, especially small ones, all the settlements should be included into the integrated system of development and spatial planning, but in a sustainable and socially rational manner. Therefore, first of all it is necessary to implement decentralization and categorization of settlements according to the degree of theirimportance and then perceive them in the regional framework and in relation to functional urban areas.
In the integrated development approach for villages and rural areas, strategic measures and guidelines are grouped into three large categories:
1) restructuring/competitiveness;
2) protection of the environment/land management;
3) rural economy/rural community/rural area. The basic principle which must be applied in all categories of villages when implementing the planning and program activities on their renewal and/or urban development is the preventive protection of the environment – preservation of natural environment, preservation
and/or improvement of the rural landscape and resources of settlements and their cadastral territories.
DEVELOPMENT OPPORTUNITIES IN RURAL AREAS
The basic goal is increasing the quality of life through preservation, renewal and sustainable development, as the result of decentralization of cities and municipalities.
Strategic priorities until 2014 are:
– projects for improving the quality of soil, its protection and preservation of natural elements, building and agricultural land and watercourses, consideration of regional and specific landscape features in the course of renewal, construction and rural development, in order to preserve and cultivate their identity;
– connecting villages with urban centers on the functional basis, where spatial and economic possibilities exist, will be defined by planning and program activities on the regional and local level;
– reconstructing and building the local road network and local infrastructure of priority being centers of the community of villages, (re)organization of mobile public services, mainly in the sector of social protection and the organization of specific modes of transport;
– strengthening entrepreneurship – plans for encouraging the development of small and middle size companies as well as projects for processing agricultural products in the regional context; creating cluster systems and networks of retail centers for local products (eco markets, ethno markets etc.)
PUBLIC UTILITIES AND DEVELOPMENT OF VILLAGES
The basic goal is the improvement of the existing and construction of new utility systems which will enable better quality of life and work in the countryside and open development perspectives.
Strategic priorities until 2014 are:
– creating the legislative framework harmonized with the EU standards which will enable the
construction, modernization and extension of the village infrastructure of the “successful” rural areas;
– preparing the Study on Development of Rural Areas, based on experience of developed European regions which defines the priorities of successful rural areas and those being underdeveloped;
– preparing spatial plans of local communities which create spatial-functional conditions for networking utility systems of rural with urban areas;
– preparing the Strategy of revitalizing decaying villages through programs of reactivating villages and offering their potentials to the market;
– preparing the Program of development and accommodation of public utilities to the protection of
agricultural land, forests, water, preservation of natural and created landscape values.
SPATIAL DEVELOPMENT OF TOURISM AND RELATIONSHIP TO PROTECTION
The basic goal of spatial development of tourism in Serbia is the spatial-ecological support of implementation of the concept of sustainable tourism development, optimal integration of principles and strategic, planning and program documents for tourism development, protection and development of tourist areas, along with satisfying the social, economic, spatial, environmental and cultural needs of national and local levels, market interest and the terms of cross-border and international cooperation.
Strategic priorities until 2014 are:
– Belgrade on the rivers (urban rehabilitation)
– Kopaonik (modernization of ski infrastructure, construction of tourist sites and places for rest (repose), completion, traffic connection and integration of offers with the environment);
– Touring Road Corridor X, with lateral directions (equipping for roundtrips and linear tourist trips / tours/ paths);
– Fruška gora with Novi Sad and Sremski Karlovci (rehabilitation of the National Park);
– Tara-Drina (rehabilitation and integration of supply);
– Upper Tisa with Subotica, wellness relaxation place Palić etc. (development of tourist resorts);
– Touring navigable route Danube Corridor VII (equipping for navigation, nautical tourism and thematicroutes / tours;
– Balkan mountain (the development of tourist sites and places for vacation and ski resorts);
– destination Vlasina-Krajište (development of tourist areas and ski resorts).
Sesiunea 4
CUNOAȘTEREA ÎN DETALIU A CADRULUI LEGISLATIV
Cadrul instituțional general
Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice este autoritatea publică centrală în domeniul protecției mediului și gestionării pădurilor. Cu unitățile din subordine are responsabilități de coordonare, reglementare, monitorizare și control în ariile naturale protejate.
Cadrul instituțional existent este unul relativ nou, construcția sa începând în anii ’90, odată cu înființarea autorității publice centrale pentru protecția mediului. Dezvoltarea acestuia s-a realizat progresiv în ultimii 20 de ani și nu este încă definitivată. Linia generală de dezvoltare a avut o direcție ascendentă, urmărindu- se clarificarea atribuțiilor, evitarea conflictului de competențe, diferențierea clară a structurilor centrale cu rol major în coordonare și în stabilirea politicilor, strategiilor și legislației de cele responsabile cu implementarea și controlul, precum și descentralizarea procesului decizional.
Cadrul legislativ existent
Legislația României are ca bază Constituția, care este legea fundamentală, cu forța juridică cea mai mare, constituind un izvor și pentru dreptul mediului. Ca obligații corelative ale drepturilor legate de protecția mediului, Constituția prevede obligația statului de a asigura exploatarea resurselor naturale în concordanță cu interesul național, refacerea și conservarea mediului înconjurător și menținerea echilibrului ecologic.
Convenția privind Diversitatea Biologică, ratificată prin Legea nr. 58/1994, pornește de la recunoașterea valorii intrinseci a diversității biologice la toate cele patru niveluri de abordare (diversitatea sistemelor ecologice, diversitate a speciilor și a ierarhiei taxonomice, diversitatea genetică a speciilor și diversitatea etnoculturală a populațiilor speciei umane), precum și a valorilor economice, genetice, sociale, științifice, educaționale, culturale, recreative și estetice ale acesteia. Fiind o convenție cadru, CBD stabilește doar măsurile generale de conservare și utilizare durabilă, pentru implementarea acestor prevederi fiind necesară elaborarea de strategii, planuri sau programe naționale sau adaptarea celor deja existente, alături de integrarea conservării și utilizării durabile a diversității biologice în planurile, programele și politicile sectoriale sau intersectoriale pertinente.
În domeniul conservării biodiversității și utilizării durabile a componentelor sale, cadrul legislativ este unul consolidat, însă mai există unele lacune la nivelul legislației secundare și unele inadvertențe, neconcordanțe și lacune în legislația sectorială.
Reglementarea de bază în domeniul conservării biodiversității o constituie OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare, ce asigură transpunerea în totalitate a legislației comunitare din domeniu, reprezentată de Directiva Consiliului nr. 79/409/CE privind conservarea păsărilor sălbatice modificată prin Directiva 2009/147/EEC (numită pe scurt Directiva "Păsări") și Directiva Consiliului NR. 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice (numită pe scurt Directiva “Habitate”).
Acțiunile de conservare și administrare a ariilor naturale protejate se realizează în conformitate cu cadrul legislativ în vigoare, respectiv:
Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național,Secțiunea a III-a Zone protejate;
Legea nr. 190/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 142/2008 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea a VIII – a – Zone turistice;
Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea a V-a – Zone de risc natural;
Legea nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea I – Rețele de Transport;
Legea nr. 171/1997 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea a II-a Apă, cu modificările ulterioare;
Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Național – Secțiunea a IV – a Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 230/2003 privind delimitarea rezervațiilor biosferei, parcurilor naționale și parcurilor naturale și constituirea administrațiilor acestora, cu modificările ulterioare;
Ordinul ministrului agriculturii, pădurii, apelor și mediului nr. 552/2003 privind aprobarea zonării interne a parcurilor naționale și a parcurilor naturale din punct de vedere al necesității de conservare a diversității biologice;
Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone;
Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 195/2005 – privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006;
Decretul nr. 187/1990 pentru acceptarea Convenției privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură la 16 noiembrie 1972;
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele mãsuri pentru realizarea locuințelor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 13/1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979;
Legea nr. 79/1993 pentru ratificarea Convenției cu privire la interzicerea și împiedicarea operațiunilor ilicite de import, export și transfer de proprietate asupra bunurilor culturale, adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură la Paris la 14 noiembrie 1970;
Legea nr. 69/1994 pentru aderarea României la Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție, adoptată la Washington, la 3 martie 1973;
Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro, la 5 iunie 1992;
Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 7/1996 – Legea cadastrului și a publicității imobiliare republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 247/2005 – privind reforma în domeniile proprietății și justiției,precum și unele măsuri adiacente (Titlul XII), cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 157/1997 privind ratificarea Convenției pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Granada la 3 octombrie 1985
Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind regimul concesiunilor;
Legea nr. 13/1998 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979;
Ordonanța Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural național, cu modificările și compeltările ulterioare;
Legea nr. 14/1999 pentru ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul federal al Republicii Federale Iugoslavia privind exploatarea și întreținerea sistemelor hidroenergetice și de navigație Porțile de Fier I și II, semnată la Drobeta-Turnu Severin la 16 mai 1998;
Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 604/2005 pentru aprobarea Clasificării peșterilor și a sectoarelor de peșteri – arii naturale protejate;
Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potențiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.
Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare ;
Legea nr. 72/2002 – Legea zootehniei, cu modificările și completările ulterioare;
Legea nr. 85/2003 – Legea minelor, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 38/2006, cu modificările și completările ulterioare;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011;
Legea nr. 107/1996 – Legea Apelor, cu modificările și completările ulterioare.
Hotărârea Guvernului nr. 918/2010 privind reorganizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și a instituțiilor publice aflate în subordinea acesteia.
Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind declararea siturilor de importanță comunitară ca parte integrantă a rețelei ecologice europene NATURA 2000 în România, cu modificările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările și completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 229/2007 privind reorganizarea RNP-Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare.
În cazul în care apar diferențe în interpretarea actelor legislative din domeniul protecției mediului Legea mediului este prioritară.
La nivelul Uniunii Europene cadrul legal de acțiune în scopul protecției habitatelor și speciilor de floră și faună sălbatică este stabilit prin Directiva nr.92/43/EEC privind conservarea habitateor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică, numită în continuare Directiva Habitate, Directiva nr.79/409/EEC privind conservarea păsărilor sălbatice, numită în continuare Directiva Păsări, Directiva EEC/3228/86 pentru protejarea pădurilor și Directiva EEC/2158/92 privind protecția pădurilor împotriva incendiilor, precum și regulamentele EC/338/96 privind comerțul cu plante și animale rare și EEC/3254/91 privind utilizarea capcanelor de picior pentru vânarea animalelor.
Toate conventiile, tratatele ce vizeaza conservarea biodiversitații la nivel mondial se aplica si ariilor naturale din Serbia respectiv si Parcului Național Djerdap.
Conventii si obiectivele acestora.
Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice, adoptată la Bonn la 23 iunie 1979
ART. 1
Interpretare
1. Pentru scopul prezentei convenții:
a) specii migratoare înseamnă intreaga populație sau orice parte separată geografic a populației oricărei specii sau oricărui taxon inferior de animale sălbatice, o parte semnificativă ai carei indivizi traverseaza ciclic și previzibil una sau mai multe granite de sub jurisdicții naționale;
b) starea de conservare a unei specii migratoare înseamnă ansamblul influentelor care acționează asupra speciei migratoare și care poate afecta distribuția și abundenta acesteia pe termen lung;
c) starea de conservare va fi considerată favorabilă atunci când:
(1) datele privind dinamica populației arata ca specia migratoare se menține pe termen lung ca o componenta viabila a ecosistemului din care face parte;
(2) aria de migrare a speciei migratoare nu este în reducere și nici nu exista riscul de reducere pe termen lung;
(3) exista și va exista în viitorul previzibil un habitat suficient pentru menținerea populatiilor speciilor migratoare pe termen lung; și
(4) distribuția și abundenta speciei migratoare se apropie de gradul de acoperire și de nivelurile istorice, dacă exista ecosisteme potențial favorabile și în măsura în care corespund unei gestionari intelepte a vieții sălbatice;
d) starea de conservare va fi considerată nefavorabila, dacă oricare dintre condițiile enunțate la lit. c) a acestui alineat nu este întrunită;
e) periclitat, în raport cu o anumită specie migratoare, înseamnă ca specia migratoare este în pericol de dispariție în toată aria sa de migrare sau într-o parte importanta a acesteia;
f) arie de migrare înseamnă toate zonele terestre și acvatice pe care le populeaza o specie migratoare, în care stationeaza temporar, pe care le traverseaza sau le survoleaza în orice moment al rutei normale de migratie a acesteia;
g) habitat înseamnă orice zona din interiorul ariei de migrare a speciei migratoare, care are condiții de viata potrivite pentru acea specie;
h) statele ariei de migrare, în raport cu o anumită specie migratoare, înseamnă orice stat (și, după caz, orice alta parte la care se referă lit. k) a acestui alineat), care își exercita jurisdicția asupra oricărei părți din aria de migrare a acelei specii migratoare, sau un stat ale cărui nave sub pavilion național sunt angajate în capturarea acelei specii migratoare în afară limitelor de sub jurisdicția nationala;
i) capturare înseamnă prindere, vanare, pescuit, capturare, hartuire, omorare intenționată sau tentativa de angajare în orice asemenea acțiune;
j) acord înseamnă o înțelegere internationala cu privire la conservarea uneia sau mai multor specii migratoare, asa cum prevăd art. IV și V ale prezentei convenții;
k) parte înseamnă un stat sau orice organizație de integrare economică regionala constituită din state suverane, care este competenta sa negocieze, sa încheie și sa aplice acorduri internaționale în problemele reglementate de prezenta convenție, pentru care aceasta este în vigoare.
2. În problemele care țin de competenta lor, organizațiile de integrare economică regionala care sunt părți la aceasta convenție vor exercita, în nume propriu, drepturile și vor îndeplini responsabilitățile pe care prezenta convenție le atribuie statelor lor membre. În astfel de cazuri, statele membre ale acestor organizații nu sunt îndreptățite sa exercite individual asemenea drepturi.
3. Acolo unde prezenta convenție dispune luarea unei hotărâri fie prin majoritatea de doua treimi, fie prin unanimitatea părților prezente și votante, aceasta va insemna părțile prezente și care votează printr-un vot afirmativ sau negativ. Părțile care se abtin de la vot nu vor fi socotite printre părțile prezente și votante în stabilirea majorității.
ART. 2
Principii fundamentale
1. Părțile recunosc importanta speciilor migratoare care pot fi conservate și a statelor ariei de migrare care vor cădea de acord sa acționeze în acest scop, oricând este posibil și oportun, acordand o atentie deosebita speciilor migratoare a căror stare de conservare este nefavorabila și luând, individual sau prin cooperare, măsurile adecvate și necesare pentru conservarea unor asemenea specii și a habitatului lor.
2. Părțile recunosc necesitatea luării de măsuri pentru a se evita periclitarea oricărei specii migratoare.
3. În mod deosebit, părțile:
a) ar trebui sa promoveze, sa coopereze și sa sprijine cercetările cu privire la speciile migratoare;
b) ar trebui sa se straduiasca sa asigure protecția imediata pentru speciile migratoare incluse în anexa nr. I;
c) ar trebui sa se straduiasca sa încheie acorduri care sa reglementeze conservarea și gestionarea speciilor migratoare incluse în anexa nr. II.
Convenției europene a peisajului, adoptată la Florenta la 20 octombrie 2000
ART. 2
Arie de aplicare
Subiect al prevederilor art. 15, aceasta convenție se aplica pentru întregul teritoriu al părților și acoperă areale naturale, rurale, urbane și suburbane. Sunt incluse suprafețe terestre, ape interioare și areale marine. Se referă la peisaje care pot fi considerate deosebite, precum și la peisaje obișnuite sau degradate.
ART. 3
Obiective
Obiectivele prezentei convenții sunt: promovarea protecției peisajelor, managementul și amenajarea acestora și organizarea cooperării europene în acest domeniu.
Convenția asupra zonelor umede, de importanta internationala, în special ca habitat al pasarilor acvatice
ART. 1
1. În sensul prezentei convenții, zonele umede sînt intinderi de balti, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastra sau sarata, inclusiv intinderile de apa marina a căror adîncime la reflux nu depășește 6 m.
2. În sensul prezentei convenții, pasarile de apa sînt păsări a căror existenta depinde ecologic de zonele umede.
ART. 2
1. Fiecare parte contractantă va trebui sa desemneze zonele umede aparținînd teritoriului sau care sa fie incluse în lista zonelor umede de importanta internationala, numita în continuare lista, pe care o deține biroul instituit în virtutea art. 8.
Limitele fiecărei zone umede vor trebui descrise cu precizie și prezentate în mod corespunzător pe o harta și ele pot include, de asemenea, zonele de ecofan sau costiere, adiacente zonelor umede, precum și insule sau intinderi de apa marina cu adîncimea mai mare de 6 m la reflux, mai ales dacă aceste zone de ecofan, insule sau intinderi de apa au importanta ca habitat pentru pasarile acvatice.
2. Alegerea zonelor umede pentru a fi înscrise pe lista va trebui sa se bazeze pe importanta lor internationala din punct de vedere ecologic, botanic, zoologic, limnologic sau hidrologic. Vor trebui înscrise, în primul rind, zonele umede avînd o importanta internationala pentru pasarile acvatice în toate anotimpurile.
3. Înscrierea unei zone umede pe lista se face fără a prejudicia drepturile exclusive de suveranitate ale partii contractante pe teritoriul căreia se afla situata zona.
4. Fiecare parte contractantă desemnează cel puțin o zona umeda pentru a fi înscrisă pe lista în momentul semnării convenției sau depunerii instrumentului sau de ratificare sau aderării conform prevederilor art. 9.
5. Oricare parte contractantă are dreptul de a adauga pe lista alte zone umede situate pe teritoriul sau, de a extinde pe cele care sînt deja înscrise sau, pentru motive urgente de interes național, de a retrage de pe lista sau de a reduce întinderea zonelor umede deja înscrise și, în cel mai scurt timp, ea informează despre aceste modificări organizația sau guvernul care răspunde de funcțiile biroului permanent specificate la art. 8.
6. Fiecare parte contractantă tine cont de angajamentele sale, pe plan internațional, pentru conservarea, gestionarea și utilizarea rațională a populatiilor migratoare de păsări acvatice, pe de o parte, atunci cînd desemnează zonele umede din teritoriul sau, pentru a fi înscrise pe lista, iar pe de alta parte, atunci cînd își exercita dreptul de a modifica cele înscrise.
Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979
ART. 1
1. Prezenta convenție are ca obiect asigurarea conservării florei și faunei sălbatice și habitatelor lor naturale, în special a speciilor și habitatelor a căror conservare necesita cooperarea mai multor state, și promovarea unei astfel de cooperări.
2. O atentie deosebita este acordată speciilor, inclusiv speciilor migratoare, amenintate cu nimicirea și vulnerabile.
ART. 2
Părțile contractante vor lua măsurile necesare pentru menținerea sau adaptarea populatiilor de flora și fauna sălbatice la un nivel corespunzător mai ales exigențelor ecologice, științifice și culturale, ținînd cont de exigențele economice și recreationale și de nevoile subspeciilor, varietatilor sau formelor amenintate pe plan local.
Convenției privind diversitatea biologica, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992
ART. 1
Obiective
Obiectivele prezentei convenții, ce trebuie urmate în conformitate cu dispozițiile sale pertinente, sînt conservarea diversitatii biologice, utilizarea durabila a componentelor sale și împărțirea corecta și echitabila a beneficiilor ce rezulta din utilizarea resurselor genetice, inclusiv prin accesul corespunzător la resursele genetice, prin transferul adecvat de tehnologii pertinente, ținînd cont de toate drepturile asupra acestor resurse și tehnologii, și prin finanțarea corespunzătoare.
Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de fauna și flora pe cale de dispariție, adoptată la Washington la 3 martie 1973
ART. 1
Definiții
În temeiul prezentei convenții și cu excepția contextelor care presupun o alta acceptie, expresiile următoare înseamnă:
a) specie: orice specie, subspecie sau una dintre populatiile lor izolate geografic;
b) individ:
(i) orice animal sau planta, vii sau moarte;
(ii) în cazul unui animal: pentru speciile înscrise în anexele nr. 1 și 2, orice parte sau orice produs provenit de la un animal, ușor de identificat, iar pentru speciile înscrise la anexa nr. 3, orice parte sau orice produs provenit de la un animal, ușor de identificat, atunci cînd sînt menționate în respectiva anexa;
(iii) în cazul unei plante: pentru speciile înscrise în anexa nr. 1, orice parte sau orice produs provenit de la o planta, ușor de identificat, iar pentru speciile înscrise în anexele nr. 2 și 3, orice parte sau orice produs provenit de la o planta, ușor de identificat, atunci cînd sînt menționate în anexele respective;
c) comerț: exportul, reexportul, importul și introducerea de provenienta marina;
d) reexportul: exportul oricărui individ importat în prealabil;
e) introducerea de provenienta marina : transportul într-un stat de indivizi ai speciilor care au fost capturati în mediul marin care nu este sub jurisdicția unui stat;
f) autoritate științifică: o autoritate științifică nationala, desemnată conform art. 9;
g) organ de gestiune: o autoritate administrativă nationala, desemnată conform art. 9;
h) parte: un stat pentru care a intrat în vigoare prezenta convenție.
ART. 2
Principii fundamentale
1. Anexa nr. 1 cuprinde toate speciile amenintate de dispariție, care sînt sau ar putea fi afectate de comerț. Comerțul cu indivizi ai acestor specii trebuie supus unei reglementări foarte stricte în scopul de a nu le mai pune în pericol supravietuirea și nu trebuie autorizat decît în condiții excepționale.
2. Anexa nr. 2 cuprinde:
a) toate speciile care, cu toate ca nu sînt încă neapărat amenintate de dispariție, ar putea deveni în cazul în care comerțul cu indivizi ai acestor specii nu ar fi supus unei reglementări stricte, avînd drept scop evitarea unei exploatări incompatibile cu supravietuirea lor;
b) anumite specii care trebuie sa facă obiectul unei reglementări, în scopul de a face eficient controlul comerțului cu indivizi ai speciilor înscrise în anexa nr. 2, prin aplicarea prevederilor alin. a).
3. Anexa nr. 3 cuprinde toate speciile pe care o parte le declara supuse, în limitele competentei sale, unei reglementări avînd ca scop împiedicarea sau restrîngerea lor și necesitind cooperarea celorlalte părți pentru controlul comerțului.
4. Părțile nu permit comerțul cu indivizi ai speciilor înscrise în anexele nr. 1, 2 și 3 decît în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții.
DECRET nr. 187 din 30 martie 1990 – pentru acceptarea Convenției privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptată de Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura la 16 noiembrie 1972
ART. 1
În spiritul prezentei convenții sînt considerate drept patrimoniu cultural:
– monumentele: opere de arhitectura, de sculptura sau de pictura monumentala, elemente sau structuri cu caracter arheologic, inscripții, grote și grupuri de elemente care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere istoric, artistic sau științific;
– ansamblurile: grupuri de construcții izolate sau grupate, care, datorită arhitecturii lor, a unității și a integrării lor în peisaj, au o valoare universala exceptionala din punct de vedere istoric, artistic sau științific;
– siturile: lucrări ale omului sau opere rezultate din acțiunile conjugate ale omului și ale naturii, precum și zonele incluzind terenurile arheologice care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere istoric, estetic, etnologic sau antropologic.
ART. 2
În spiritul prezentei convenții sînt considerate ca patrimoniu natural:
– monumentele naturale constituite de formațiuni fizice și biologice sau de grupări de asemenea formațiuni care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere estetic sau științific;
– formațiunile geologice și fiziografice și zonele strict delimitate constituind habitatul speciilor animale și vegetale amenintate, care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere al științei sau conservării;
– siturile naturale sau zonele naturale strict delimitate, care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere științific, al conservării sau al frumusetii naturale.
ART. 3
Fiecărui stat care participa la prezenta convenție îi revine datoria de a identifica și a delimita diferitele bunuri situate pe teritoriul sau, la care se referă art. 1 și 2 de mai sus.
II. Protecția nationala și protecția internationala a patrimoniului cultural și natural
ART. 4
Fiecare din statele părți la prezenta convenție recunoaște ca, obligația de a asigura identificarea, ocrotirea, conservarea, valorificarea și transmiterea către generatiile viitoare a patrimoniului cultural și natural la care se referă art. 1 și 2 și care este situat pe teritoriul sau, îi revine în primul rind. Se va strădui sa acționeze în acest scop atît prin propriul sau efort, în limita maxima a resurselor sale disponibile, cît și, cînd este cazul, prin intermediul asistenței și cooperării internaționale de care va putea beneficia, în special pe plan financiar, artistic, științific și tehnic.
Acordului privind conservarea pasarilor de apa migratoare african-eurasiatice, adoptat la Haga la 16 iunie 1995
ART. 1
Aria de aplicare, definiții și interpretare
1. Aria geografică de aplicare a prezentului acord este aria sistemelor de migrare a pasarilor de apa african-eurasiatice, astfel cum este stabilită în anexa nr. 1 la prezentul acord, denumita în cele ce urmează aria acordului.
2. În scopul prezentului acord:
a) convenție înseamnă Convenția asupra conservării speciilor migratoare de animale sălbatice, 1979;
b) Secretariatul convenției înseamnă organismul stabilit conform art. IX din convenție;
c) păsări de apa înseamnă acele specii de păsări care sunt dependente ecologic de zonele umede pentru cel puțin o parte a ciclului lor anual, au o arie de migrare care se întinde în întregime sau parțial în interiorul ariei acordului și care sunt înscrise în anexa nr. 2 la prezentul acord;
d) Secretariatul acordului înseamnă organismul stabilit conform art. VI paragraful 7 subparagraful b) din prezentul acord;
e) părți înseamnă, în afară de cazul în care contextul indica altfel, părțile la prezentul acord; și
f) părți prezente și care votează înseamnă părțile prezente și care votează pentru sau impotriva; părțile care se abtin de la vot nu vor fi socotite printre părțile prezente și care votează.
În completare, termenii definiți în art. I paragraful 2 lit. a)-k) din convenție vor avea același înțeles, mutatis mutandis, în prezentul acord.
3. Prezentul acord este un acord în înțelesul art. IV paragraful 3 din convenție.
4. Anexele la prezentul acord sunt parte integrantă a acestuia.
Orice referire la acord include o referire la anexele sale.
ART. 2
Principii fundamentale
1. Părțile vor lua măsuri coordonate pentru menținerea speciilor de păsări de apa migratoare într-o stare de conservare favorabilă sau pentru readucerea lor la o asemenea stare. În acest scop ele vor aplica, în limitele jurisdicției lor naționale, măsurile prescrise în art. III, concomitent cu acțiunile specifice stabilite în Planul de acțiune prevăzut la art. IV din prezentul acord.
2. La implementarea măsurilor prescrise în paragraful 1 de mai sus părțile trebuie sa ia în considerare principiul preventiei.
Acordul privind conservarea liliecilor în Europa, adoptat la Londra la 4 decembrie 1991
ART. 1
Aria de aplicare a acordului și interpretare
Pentru scopurile prezentului acord:
a) convenție înseamnă Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (Bonn, 1979);
b) lilieci înseamnă populatiile europene de Chiroptera (Rhinolophidae și Vespertilionidae) care trăiesc în Europa și în state din aria de răspândire aflată în afară Europei;
c) state din aria de răspândire înseamnă orice stat (indiferent dacă este sau nu parte la convenție) care își exercita jurisdicția asupra oricărei părți din aria de răspândire a unei specii aflate sub incidenta prezentului acord;
d) organizație de integrare economică regionala înseamnă o organizație constituită din state suverane, la care se referă prezentul acord și care are competenta în privinta chestiunilor reglementate prin prezentul acord și care a fost pe deplin imputernicita sa semneze, sa ratifice, sa accepte, sa aprobe sau sa adere la acesta, în conformitate cu procedurile sale interne;
e) părți înseamnă, în afară de cazul în care contextul indica altfel, părțile la prezentul acord;
f) în Europa înseamnă continentul Europa.
Sesiunea 5
ASOCIEREA CU INTERESELE PERSOANELOR ȘI GRUPURILOR CĂRORA SE COMUNICĂ MESAJUL DORIT
La nivel național sunt întreprinse diferite inițiative locale și izolate de promovare a biodiversității. Modul de realizare al acestor activități de conștintizare este în majoritatea cazurilor foarte diferit de la o inițiativă la alta.
De asemenea de multe ori, puținele campanii desfășurate nu au o identitate vizuală clară unitară care să fie continuată și după încheierea unui proiect.
Prin comunicarea între principalele rețele existente în domeniul conservării biodiversității se poate ajunge la elaborarea unei identități vizuale comune care să fie folosită unitar, mărind astfel impactul pentru fiecare dintre inițiativele locale.
Utilizarea unor elemente comune de identitate vizuală va avea ca rezultat o mai mare coordonare la nivel național, iar publicul va fi conștientizat despre legătura dintre diferitele inițiative și de asemenea dintre zone diferite cu biodiversitate ridicată.
Identitatea vizuală va cuprinde elementele ce vor fi folosite în activitățile de conștientizare: logo, elemente de layout pentru publicații tipări te, website, alte
promoționale.
Identitatea de conținut va cuprinde: sloganul, idei de mesaje, idei de argumentare
în sprijinul conservării biodiversității.
Realizarea unei campanii model la nivel local de promovare a utilizării sustenabile durabile a valorilor biodiversitătii, parcurge următorii pași:
1.Analiza problemei și rolului comunicării;
2. Selectarea grupurilor țintă /publicurilor și deținătorilor de interese;
3. Determinarea obiectivelor de comunicare;
4. Elaborarea strategiei și selectarea partenerilor;
5. Determinarea mesajelor;
6. Selectarea mijloacelor de comunicare;
7. Organizarea comunicării și punerea la curent a partenerilor;
8. Planificare (în termeni de etape și activități);
9. Stabilirea bugetului activităților;
10. Monitorizare și evaluare.
1. Analiza problemei și rolului comunicării
Utilizarea nesustenabilă/ nedurabilă a resurselor naturale se înregistrează în
foarte multe dintre comunitățile locale ce se găsesc pe teritoriul unor zone naturale
(recunoscute ca arii naturale protejate sau nu), reprezentând una dintre cauzele importante ale declin ului biodiversității.
Fie că sunt det,inători de terenuri, crescători de animale, cultivatori de terenuri
agricole, pescari sau proprietari de păduri, aceștia desfășoară activități de exploatare
a resurselor naturale, care depășesc în multe cazuri nivelul sustenabilității/ durabilitătii.
Rolul comunicării pentru subiectul utilizării durabile a resurselor naturale
este legat de faptul că schimbările dorite în sensul conservării biodiversirății, aduc în aparență dezavantaje mai mari decât posibilele beneficii financiare, cel puțin pe termen scurt.
În acest caz comunicarea nu poate produce rezultate doar prin ea însăși, activitățile de comunicare! conștientizare trebuind aplicare în combinație cu alte măsuri cum sunt compensațiile, subvențiile sau controlul adecvat al respectării reglementărilor
în vigoare.
În combinație cu alte tipuri de măsuri, comunicarea va conduce la schimbarea atitudinii si comportamentului cornunitătilor locale, în sensul utilizării sustenabile/
durabile a acesteia care să producă beneficii mai mari pe termen mediu și lung, în schimbul exploatării nesustenabile/ nedurabile, care aduce un profit rapid,
dar nimic pe termen lung.
2. Selectarea grupurilor țintă și a deținătorilor de interese
Campania este adresată grupurilor interesate care afectează și sunt afectate de
măsurile de conservarea biodiversitătii,, cum sunt cornunirătile locale din interiorul
și vecinătatea ariilor naturale protejate, deținători de terenuri, crescători de animale,
cultivatori de terenuri agricole, pescari, operatori turistici, proprietari de păduri .
Când ne referim la proprietarii privați de terenuri (agricole, pășuni, păduri) aceștia nu sunt un grup omogen, putând distinge câteva categorii, cum ar fi:
– Proprietarii care sunt orientati către activități economice (afaceri), cum
sunt cei reuniti, într-un cornposesorat/ obște/ asociatie. Unii dintre ei vor să obt,ină
profituri imediate, iar alții au perspectiva obținerii de profit pe termen lung și deci
au potențialul unei înțelegeri mai bune a managementului durabil.
– Proprietarii care își administrează terenul doar pentru gospodăria proprie
(casă, fermă). Nu au proprietăți mari și de aceea nu intră pe piață. Atât timp cât
necesitățile lor sunt satisfăcute, ei nu sunt interesați de profit. Există riscul ca atunci
când au dificultăți financiare să fie tentați să vândă terenul sau să taie total pădurea
pentru a obține banii de care au nevoie.
– Un alt grup este cel al proprietarilor de terenuri "neinteresați", a căror legătură cu pășunea/ terenul agricol! pădurea pe care îl! o dețin este foarte redusă.
De regulă aceștia locuiesc departe de proprietatea lor, în orașe. Ei nu doresc să desfășoare o activitate economică în domeniul respectiv, fiind înclinați cel mai probabil să vândă cât mai repede terenul pentru a nu cheltui fonduri cu administrarea.
În majoritatea cazurilor zonele rurale sunt mai puțin dezvoltate, cu o rată a
șomajului destul de ridicată și un nivel de trai scăzut, astfel încât pentru mulți proprietari terenurile respective reprezintă o sursă importantă de venit.
Referitor la venitul gospodăriilor, acesta diferă de la o gospodărie la alta, astfel că în zonele rurale media venitului/ persoană/ lună este de aproximativ 95 Euro,
în timp ce în zonele urbane este stabilit în jurul sumei de 135 Euro.
Venitul, la nivelul gospodăriilor rurale, provine în special din producția
agricolă și asigură aproximativ 45% din venitul total, pe când în zonele urbane un
procentaj de 61,1 % provine din salarii.
Tendințele apărute în compoziția veniturilor rurale indică totuși faptul că are
loc o diversificare a activităților, veniturile provenite atât din pensii cât și din salarii.
crescând în termeni reali, dar si ca pondere , din totalul veniturilor rurale, și depășeșc, importanța veniturilor agricole în natură, care înregistrează o oarecare scădere.
Deși s-au înregistrat progrese sernnificative în ceea ce privește reducerea sărăciei absolute, beneficiile noului val de creștere nu ajung la toate segmentele populației. În România, sărăcia predomină în mediul rural, peste 70% din oamenii sărac găsindu-se în zonele rurale.
Gradul de informare și cunoaștere al proprietarilor depinde de tipul terenului. De exemplu, la nivel local există în continuare un grad relativ ridicat de cunoștințe și tehnici tradiționale legate de pășunat, cosit și cultivarea agrico- Iă, transmise din generație în generație. Din păcate, aceste practici tradiționale se pierd într-un ritm accelerat prin plecarea generațiilor tinere din mediul rural și sub presiunea factorilor economica-financiari asupra utilizatorilor actuali care trebuie să aleagă de multe ori între abandonul terenului agricol sau tehnici intensive.
În ceea ce privește pădurea, proprietarii au cunoștințe specifice foarte lirnitate.
Informația forestieră generalizată este de natură comercială. Dezorientați, proprietarii așteaptă să li se spună, să li se dea, să fie sprijiniți, mai multe înlesniri, să fie îndrumați.
Deși Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) se află deja în implementare din 2007, se poate spune că încă există un grad scăzut de informare.
Atitudinea și comportamentul utilizatorilor. Utilizatorii de terenuri agricole, inclusiv pajiști seminaturale, au în primul rând așteptări economice prin valorificarea directă, cum ar fi creșterea animalelor, recoltarea de plante cu valoare nutritivă sau terapeutică. Activitățile agricole realizate pe aceste terenuri, pășunat, cosit și transhumanță necesită muncă asiduă sezonieră, uneori cu productivitate redusă,
motive suficiente pentru abandon sau utilizare intensivă.
În ceea ce privește pădurea, drepturile proprietarului sunt definite în termen
de "câștiguri de pe urma pădurilor".
Absența profitului creează nemulțumire și dezamăgire în urma posesiei asupra
pădurii. Cota de tăiere dată de amenajament este văzută, de cele mai multe ori, în dezinteresul proprietarului.
Valorificarea rațională a pădurii este percepută prin: a nu degrada mediul, la
care se adaugă și elemente de valoare tradițională, cum ar fi durabilitatea, mândria,
amintirea strămoșilor, valori pe care proprietarii le derivă din proprietatea lor "secu- Iară" .
Pentru a obține rezultatul dorit schimbarea nu trebuie să se producă doar la
nivelul cunoștințelor și atitudinilor, ci la nivelul comportamentului, deoarece proprietarii sunt interesați să obțină venituri din exploatarea terenurilor pe care le au.
Astfel, pentru reducerea utilizării nesustenabile/ nedurabile a resurselor naturale, compensațiile și subsidiile acordate proprietarilor, însoțite de o campanie
de comunicare si , cons,tientizare, au un rol foarte important.
Mijloacele de comunicare folosite de proprietarii de terenuri în zonele naturale. În contextul în care se urmărește schimbarea de comportament a proprietarilor de păduri, cele mai potrivite mijloace de comunicare sunt cele bidirecționale/ interactive, în care informarea/ conștientizarea grupului țintă este la fel de importantă ca ascultarea nevoilor și opiniilor acestora. Astfel, discuțiile și dezbaterile "față în fațâ' vor prevala față de mijloacele de comunicare unidirecționale (prin materiale tipărire sau mass-media).
Pe cât posibil, în derularea campaniei vor fi utilizate organizații/ instituții cu rol intermediar în transmiterea mesajelor și desfășurarea activităților de comunicare.
Acestea pot fi în special Asociațiile de proprietari, Instituții ale statului (Direcții Agricole, APIA, ANCA, Direcții/ Ocoale Silvice, ITRSV-uri, ICAS), ONG-uri de conservarea naturii sau eventual companii de certificare.
Totodată, în desfășurarea activităților de conștientizare și educație trebuie avute în vedere următoarele principii ale învățării pentru adulți:
– Adulții trebuie să știe de ce trebuie să învețe ceva înainte de a se apuca să o facă. Prima sarcină a unui facilitaror este de a-i ajuta pe cei care învață să Înțeleagă "nevoia de a cunoaște".
– Adulții trebuie să fie văzuți de ceilalți ca fiind capabili să se orienreze singuri, nu le plac situațiile în care simt că alții le impun ce trebuie să facă, și se opun În aceste situații.
– Multe dintre cele mai bogate resurse pentru Învățare rezidă În înșiși adulții care învață și pun accent pe tehnici experimentale care au legătură cu experiențele lor proprii.
– Dispoziția de a învăța a adulților este tot mai orientată spre dezvoltarea rolului lor În societate.
– Adulții deprind cel mai bine noi valori și abilități atunci când sunt puși față-n față cu situații reale.
– Deși oamenii sunt motivați prin argumente externe cum ar fi promovarea, creșteri salariale, etc. să Învețe, cel mai mult contează presiunea internă de tipul dorinței pentru o satisfacție profesională mai mare, auto-apreciere, calitatea vieții.
Adulții sunt orientați spre obiective și învață mai bine când:
– Se simt respectați în calitate de persoane care Își controlează singure procesul de învățare.
– Simt că cunoștințele și experiența lor sunt apreciate și pot fi împărtăși te.
– Sunt implicați într-un dialog prin care se face schimb de percepții, know how și valori bazate pe experiența individuală.
– Pot avea Încredere în ceilalți, și se simt în siguranță în mediul de studiu.
– Constată că informația sau abilitățile sunt utilizabile imediat în sarcinile sau problemele cu care se confruntă în viața lor, adică sunt practice și relevante.
Un alt aspect important este limbajul folosit, care nu trebuie să creeze o barieră
de comunicare.
3. Determinarea obiectivelor de comunicare
Pentru a realiza schimbările de comportament dorite, este necesar ca activitățile de comunicare să se realizeze în combinație cu alte măsuri, cum sunt (compensații, acte legislative adoptate, activități de control).
Obiectivele de comunicare sunt legate de cunoștințele, atitudinile și practicile
grupurilor țintă. Pentru această campanie de conștientizare, obiectivele de comunicare sunt următoarele:
– 50% dintre proprietarii-utilizatorii de terenuri să fie informați despre beneficiile
economice, financiare și de protecție a mediului prin intermediul campaniei de comunicare s,i cons,tientizare privind biodiversitatea;
– 20% din proprietarii-utilizatorii de terenuri să fie implicați în programele
de conservare;
– absorbția plăților compensatorii (plăți de Agro Mediu) din cadrul Programului
Național de Dezvoltare Rurală să fie în proporție de 50-70%.
4.Elaborarea strategiei și selectarea partenerilor
În elaborarea strategiei și selectarea partenerilor vor fi luate în considerare proiectele și inițiativele realizate până în prezent, continuând aceste activități într-o formă unitară și dezvoltată la nivel național.
În derularea campaniei vor fi utilizate organizații! instituții cu rol intermediar
în transmiterea mesajelor și desfășurarea activităților de comunicare, cum
sunt:
– Asociația Fermierilor din România,
– Asociația Comunelor din România,
– Asociația interprofesională BIO din România,
– Alte asociații înregistrate formal sau informal la nivel local, județean și
național cu membrii care sunt proprietari sau utilizatori de terenuri agricole – pajiști
serni-naturale cu biodiversitate ridicată,
– Asociația Proprietarilor de Păduri din România (APPR),
– Asociația pentru Certificare Forestieră (ACF),
– Grupul Național de Lucru pentru Certificarea Pădurilor (GNLCP),
– Asociația Proprietarilor de Păduri din România,
– WWF – Programul Dunăre Carpați,
– Alte ONG-uri de conservarea naturii,
– Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ca Autoritate de Management
a Programului Național de Dezvoltare Rurală,
– Direcții Agricole Județene, APIA, ANCA,
– RNP – Romsilva,
– Direcții/ Ocoale Silvice, ICAS, ITRSV, Companii de certificare.
În abordarea campaniei se va face o diferențiere între diferitele categorii de proprietari de terenuri, funcție de deschiderea acestora de a adopta un nou mod de
management, un management responsabil al terenurilor.
Astfel, conform CEPA toolkit, diferențiem următoarele categorii în rândul
proprietarilor de terenuri:
– inovatorii/ pionierii (cei care sunt primii în adoptarea unor metode și instrumente de lucru inovatoare) – în general sunt 2,5%,
– adoptatorii timpurii ai noilor metode, mai precauți decât inovatorii, de obicei aceștia sunt lideri în cornunitătil,e lor – 13,5%,
– majoritatea timpurie a proprietarilor, care adoptă noile metode după o
analiză detaliată și testarea de către alt,ii – 34%,
– majoritatea târzie a proprietarilor, care sunt sceptici și adoptă noile metode
mai târziu decât ceilalți – 34%,
– codașii, proprietarii cei mai suspicioși, adoptă o metodă nouă numai după
ce aceasta devine tradițională – 16%.
Campania se va concentra în principal asupra pionierilor, adoptatorilor
timpurii și majorității timpurii din cadrul proprietarilor. De aceea este foarte important să-i identificăm pe aceștia în rândurile tuturor proprietarilor.
Campania se va baza în principal pe promovarea unui mod de administrare
a terenurilor sustenabil/ durabil și avantajos proprietarilor, pe termen mediu și lung.
Comunicarea în cadrul campaniei va fi una bidirecțională, de tip orizontal,
focalizată pe dialogul și interactivitatea cu grupul țintă.
De asemenea, campania va fi o combinație între abordările:
– Informativă: în care proprietarii de terenuri vor fi informați referitor la avantajele unui management sustenabil/ durabil și responsabil,
– Emoțională: în care se va pune accentul pe daunele ireversibile de mediu produse în urma degradării terenurilor și tăierii pădurilor, și
– Acțiune: în care se va urmări schimbarea comportamentului proprietarilor
în sensul unui management sustenabil! durabil al terenurilor.
5. Determinarea mesajelor
Alegerea unui mesaj corect și de impact adresat grupului țintă reprezintă cheia procesului de comunicare. Limbajul folosit trebuie să fie unul personalizat și usor de înteles de către cei vizati. " ,
Pentru subiectul referitor la managementul durabil al terenurilor (pajiști,
păduri, terenuri cultivare), au fost alese următoarele abordări dintre care se va identifica un mesaj coerent și atractiv.
Astfel, prin transmiterea mesajelor sunt vizate următoarele obiective de comunicare:
– Ghidarea atenției proprietarilor spre o nouă modalitate de administrare a terenurilor;
– Stimularea interesului în sensul lărgirii cunoștințelor pentru metodele de administrare durabilă a terenurilor;
– Generarea dorinței de a se implica activ în aplicarea de noi metode, datorită beneficiilor obținute pe termen mediu și lung.
Mesajul principal identificat este:
În cazul unui management sustenabil/ durabil al terenurilor (pajiști, terenuri cultivate, păduri) costurile de administrat sunt mai mici, iar profitul vine regulat.
Mai mult decât atât, se asigură beneficii pentru natură și societate.
De asemenea, mesajul poate fi detaliat în submesaje:
– Utilizarea sustenabilă/ durabilă a terenurilor aduce venituri atât prin plăți compensatorii cât și prin activități economice sustenabile/ durabile;
– Regenerarea artificială a pajiștilor și pădurilor este mult mai costisitoare
decât cea naturală;
– Păstrează rasele românești emblematice pentru pășunat și transhumanțăoaia
țurcană, oaia merinos, oaia țigaie, capra carpatină, sura de stepă, ciobănescul
românesc, bivolul românesc, pentru că sunt cele mai rezistente și adaptate condițiilor
din România;
– Există alternative la agricultura intensivă;
– Pădurea nu produce profit doar din lemnul său.
Posibile mesaje generale pentru campanie care trebuie pre-testate sunt:
"E natural să profiți pe termen lung de pământul tău."
"Respectă natura! Va rodi și pentru urmașii tăi!"
"Natura dă calitate și sănătate produselor tale."
6. Selectarea mijloacelor de comunicare
În contextul în care se urmărește schimbarea de comportament a proprietarilor
de păduri, cele mai potrivite mijloace de comunicare sunt cele bidirecționale/ interactive, în care informarea/ conștientizarea grupului țintă este la fel de importantă
ca ascultarea nevoilor și opiniilor acestora.
Astfel, discuțiile și dezbaterile "față în față" vor prevala față de mijloacele de
comunicare unidirecționale prin materiale tipări te sau mass-media.
Pot fi realizate:
– întâlniri publice,
– întâlniri cu lideri de opinie și fermieri în cadrul asociațiilor patronale, profesionale
și comunitare,
– organizarea de cursuri, grupuri de lucru, vizite de studiu,
– constituirea unei ret,ele (sau utilizarea Ret,elei PNDR),
– schimburi de experiență,
– târguri și alte evenimente anuale de profil,
– servicii de asistență (help-desk) la nivel local, județean și național.
7. Organizarea comunicării și punerea la curent a partenerilor
Derularea campaniei va fi realizată în parteneriat cu organizații/ instituții cu rol intermediar în transmiterea mesajelor și desfașurarea activităților de comunicare.
Acestea sunt atât Asociații de proprietari, ONG-uri de conservarea naturii
cât și autoritatea cornpetentă în domeniul agriculturii s,i alte institutii, ale statului:
– Asociația Fermierilor din România,
– Asociati,a Comunelor din România,
– Asociația interprofesională BIO din România,
– Alte asociații înregistrare formal sau informal la nivel local, județean și
național cu membri care sunt proprietari sau utilizatori de terenuri agricole – pajiști
semi-naturale cu biodiversitate ridicată,
– Asociația Proprietarilor de Păduri din Romania (APPR),
– Asociația pentru Certificare Forestieră (ACF),
– Grupul Național de Lucru pentru Certificarea Pădurilor (GNLCP),
Asociația Proprietarilor de Păduri din România,
– WWF – Programul Dunăre Carpați,
– Alte ONG-uri de conservarea naturii,
– Ministerul Agriculturii și Dezoltării Rurale ca Autoritate de Management
a Programului Național de Dezvoltare Rurală,
– Direcții Agricole Județene, APIA, ANCA,
– RNP – Romsilva,
– Direcții/ Ocoale Silvice, ICAS, ITRSV, companii de certificate.
Pentru o coordonare mai bună a campaniei se va constitui un Grup de lucru format din reprezentanți ai MMP și ai organizațiilor enumerate anterior.
Va fi adoptat un plan de lucru al Grupului, în care va fi prevăzut gradul de
participare al tuturor partenerilor. De asemenea, se va realiza o listă de e-mail pentru
comunicare si coordonarea activitătilor, , , Totodată se vor realiza întâlniri periodice la două luni (ordinare) și de câte ori e nevoie (extraordinare).
8. Planificare (în termeni de etape și activități)
Principalele activități ale campaniei sunt:
– Întâlniri ale Grupului de lucru (MMP, Asociații de proprietari, ONG-uri
de conservarea naturii cât și autoritatea competentă în domeniul agriculturii și alte instituții ale statului) al campaniei privind managementul sustenabil/ durabil al terenurilor;
– Realizarea de întâlniri publice cu proprietarii, organizate împreună cu
Federațiile/ Asociațiile de proprietari, de promovare a constituirii de Asociații ale
Proprietarilor (există de asemenea manuale și ghiduri în acest sens care vor fi utilizate);
– Realizarea de întâlniri/ cursuri de instruire/ schimburi de experiență pentru
diferitele Asociații de proprietari de promovare a avantajelor unui management
sustenabil/ durabil al terenurilor;
– Realizarea de întâlniri/ cursuri de instruire/ schimburi de experiență pentru
diferitele Asociații de proprietari de promovare a avantajelor unui management
sustenabil/ durabil al terenurilor;
– Participarea la târguri și evenimente de profil în care se va promova utilizarea sustenabilă/ durabilă a terenurilor;
– Organizarea unor servicii de asistență la nivel local, județean și național,
de promovare a utilizării sustenabile/ durabile a terenurilor, prin intermediul APIA,
ANCA, ITRSV, Direcții Silvice, Direcții Agricole;
– Constituirea și funcționarea unei Rețele a Asociațiilor de proprietari de
promovarea a managementului responsabil al terenurilor (în cadrul Rețelei vor fi
realizate activități: Newsletter, Newsgroup, seminarii, schimburi de experiență, vizite
de studiu).
9. Stabilirea bigetului pe activități:
Studiu de caz:
CAMPANIE NATIONALĂ PE PROBLEMATICA AGRO-BIODIVERSITĂTII,
Exemplu de aplicare a celor 10 pași pentru planificarea comunicării
Agrobiodiversiratea este definită ca fiind varietatea și variabilitatea tuturor animalelor, plantelor și microorganismelor ce sunt folosite în mod direct și indirect în agricultură (Organizația pentru Hrană și Agricultură a Națiunilor Unite – FAG, 1999).
Agrobiodiversitatea este formată din diversitatea resurselor genetice (specii, rase, varietăți) folosi te la obținerea de produse agricole cu scop alimentar, materie primă, combustibil și farmaceutic. Deasemenea include și resursele genetice care asigură suportul natural de producție agricolă cum ar fi microorganisme și organisme ce acționează la nivelul solului, asigură polenizarea plantelor etc. în cadrul sistemelor agricole.
Agrobiodiversitatea este caracterizată printr-o interdependență extraordinară între componenta naturală și cea umană bazată pe o utilizare sustenabilă a resurselor naturale pentru asigurarea subzistenței folosind în cea mai mare parte cunoștințele și cultura locală acumulate dealungul timpului.
Dezvoltarea societății umane și nevoia tot mai mare de resurse de hrană, materii prime, combustibili și produse terapeutice-farmaceutice a dus implicit la practici agricole intensive cu un impact imediat și vizibil asupra agrobiodiversității atât la nivel de sistem agricol (habitate naturale, semi-naturale și antropice) cât și la nivel de specii și varietăți utilizate.
Motivele principale pentru declinul accelerat al agrobiodiversității sunt generate de cerințele tot mai mari de resurse naturale ale unei populații umane aflată în continuă creștere.
"RevolUția agricolâ' a dus la practici intensive de producție agricolă și de recoltare a produselor naturale, suprimând astfel diversitatea agro-biologică în favoarea monoculturilor și a speciilor cu valoare economică ridicată.
Se estimează (FAG – 1999) că în ultima sută de ani s-a pierdut aproximativ 75% din diversitatea genetică a plantelor folosite în scop agricol la nivel mondial, specii și varietăți multiple locale fiind treptat înlocuite cu monoculturi cu randament mare de producție. Astfel s-a ajuns la situația actuală în care 75% din producția mondială de produse alimentare este generată doar de 12 specii de plante și 5 specii de animale domestice. Dintre acestea, orezul, porumbul și grâul reprezintă 60% din totalul de proteine și calorii obținute pentru consum alimentar din plante.
România are resurse semnificative agricole și potențial ridicat de conservare a agrobiodiversității printr-un pachet de măsuri legislative, compensatorii și de stimulare a practicilor de agricultură sustenabilă/ durabilă. Așadar, agrobiodiversitatea este un element esențial în cadrul diversității biologice și este parte integrantă din NBSAP și subiectul cheie trebuie adresat deoarece poate aduce beneficii imediate și de lungă durată nu doar mediului natural și implicit biodiversității, dar și comunităților locale:
o Conservarea diversității speciilor și varietăților de plante, animale și habitate cu valoare economică și culturală;
o Creșterea productivității agricole tradiționale și totodată a profitului rezultat din vânzare a produselor cu valoare alimentară, materie primă, combustibili și farmaceutică;
o Creșterea diversității produselor agricole cu valoare nutritivă și farmaceutică;
o Reducea presiunii asupra habitatelor agricole fragile și a speciilor periclitate asociate acestora, atât cele domestice cât și sălbatice;
o Contribuie la gestionarea sustenabilă a sistemelor agricole fără utilizarea soluțiilor cu potențial nociv cum ar fi substanțe chimice ori organisme modificate genetic;
o Contribuie la conservarea resurselor de sol și reduce eroziunea. România deține o importantă bază genetică atât în randul plantelor de cultură cât și al animalelor domestice, strâns legată de agrobiodiversitate. România este una dintre puținele țări europene în care agrosistemele tradiționale reprezintă rezervoare sernnificative din punct de vedere al diversității genetice a plantelor de cultură și a animalelor domestice, care s-au conservat la locul de formare și dezvoltare .
România este interesată să conserve o serie de specii locale de animale domestice, specifice unor regiuni, și care sunt în pericol de dispariție. În catalogul mamiferelor domestice sunt incluse 79 de rase din care 26 sunt încă active, 19 în potențial pericol și 34 dispărute (sursa Programul Național pentru Dezvoltare Rurală – PNDR). Trebuie notat totuși că multe rase locale (Țurcană, Țigaie, Capră carpatină etc.) au un sistem de reproducție în comunități locale (izolare reproductivă pe o anumită arie, fără registru genealogic și controlul oficial al producției, selecția fiind facută după preferința proprietarilor). Ca varietăți de plante există populații locale aflate pe cale de dispariție, distribuite în multe regiuni. O importanță mare trebuie acordată și livezilor și pășunilor seminaturale.
PASUL 1 – Analizarea subiectului și a rolului comunicării
Degradarea fi dispariția terenurilor agricole cu biodiversitate ridicată – pajifti semi-naturale utilizate tradițional pentru cosit, pășuna: fi tranhumanță esteprincipala problemă identificată în cadrul subiectului cheie de agrobiodiversitate ce va fi adresată printr-o campanie de comunicare.
Ca definiție folosită în acest context, terenul agricol reprezintă o suprafață de teren din următoarele categorii de utilizare: arabil, pășuni și fânețe, livezi, vii sau alte culturi permanente prevăzute de legislația națională, care au fost folosite în scopuri agricole pe parcursul ultimilor doi ani.
Terenul agricol cu biodiversitate ridicată este definit ca fiind un teren agricol ce prezintă o proporție însemnată de vegetație semi-naturală, în particular pajiști semi-naturale în general asociate cu prezența unui nivel ridicat de diversitate biologică și folosi te în mod tradițional pentru cosit, pășunat și transhumanță. Desemnarea a fost realizată folosindu-se una din definițiile oferite de Agenția Europeană de Mediu prin intermediul unui studiu publicat în anul 2004 (Andersen et al). A implicat utilizarea datelor oferite de programul" Corine Land Cover 2000 "precum și diferite alte studii la nivel european și național (PNDR, Măsura 214 – Plăți de Agro Mediu).
Pajiștile semi-naturale reprezintă cele mai valoroase ecosisteme din categoria terenurilor agricole, însă renunțarea în unele zone la activitățile agricole tradiționale, cu preponderență activitățile de cosit, pășunat și transhumanță conduc la degradarea habitatelor și la modificări de peisaj. În zona cu pajiști seminaturale există o tendință de abandonare a activităților agricole. În același timp, în unele regiuni ale țării, pajiștile sunt amenințare de intensivizarea agriculturii și practicarea acesteia pe suprafețe compacte și largi, exercitându-se astfel presiune asupra componentelor de mediu, în special asupra biodiversității, Pajiște permanentă, conform definiției APIA reprezintă un teren utilizat pentru producția de iarbă sau alte furaje erbacee (naturale sau sernănate), care nu au facut parte din sistemul de rotație al culturilor agricole al exploatației timp de cinci sau mai mulți ani.
La nivel național, numărul total de unități administrativ teritoriale aflate în zonele cu înaltă valoare naturală este de 1.038. O listă a acestor unități administrativ teritoriale se găsește în anexele Programului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), Măsura 214. Suprafața eligibilă de pajiște seminaturală cu biodiversitate ridicată este de aprox. 2,4 milioane hectare la nivel național.
Conceptul de agrobiodiversitate nu este integrat în politica națională agrară decât marginal, așadar există în primul rând un nivel legislativ la care trebuie intervenit pentru soluționarea problemei identifica te.
Din fericire, la nivel de planificare și programatic, ca parte din Programului Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013, Degradarea fi dispariția terenurilor agricole cu valoare naturală ridicată – pajifti semi-naturale utilizate tradițional pentru cosit, pășunat fi tranhumanță este adresată printr-o măsură (Măsura 214 – Plăți pentru Agro Mediu) distinctă.
Această Măsură vine în ajutorul comunităților rurale și fermierilor cu plăți compensatorii în valoare totală de peste 936,2 mil EUR, suplimentat recent în 2010 cu 27,2 mil EUR pentru a stimula utilizarea tradițională și sustenabilă a terenurilor agricole cu biodiversitate ridicată.
Recent, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că va acorda un sprijin suplimentar de 58 EUR până la 209 EURJhectar pentru fermierii care depun cereri de plată pe suprafață și respectă condițiile de eligibilitate. Suma primită de fermieri diferă în funcție de măsura cu care a fost categorisită pajiștea deținută. Astfel că pentru măsura pajiști cu înaltă valoare naturală se vor primi 124 de euro pe hectar, pentru practici agricole tradiționale se vor primi 58 de euro pe hectar. În ceea ce privește măsura pajiști importante pentru păsări, fermierii pot primi 209 euro per hectar, iar pentru culturi verzi sprijinul se ridică la 130 de euro per hectar.
Există riscul de a pierde suprafețe importante de pajiști, datorită standardelor sanitar- veterinare recent impuse fermierilor în urma aderării la Uniunea Europeană, standarde ce pot afecta sistemele tradiționale de pășunat aflate în imposibilitatea de a se adapta rapid.
Îmbunătățirea cadrului legislativ împreună cu aplicarea de stimulente financiare compensatorii vor fi completate de o strategie de comunicare special concepută fi detaliată în următoarele subcapitole. Componenta de Comunicare, Educație și Conștientizare Publică (CEPA) va avea un rol important direct și indirect la promovarea acestui pachet către beneficiarii direcți și indirecti.
În combinație cu alte tipuri de măsuri deja amintite (financiar compensatorii și legislative), comunicarea trebuie să conducă la schimbarea comportamentului și atitudinilor proprietarilor și utilizatorilor de pășuni seminaturale în sensul utilizării sustenabile a acestora, care să producă beneficii durabile biodiversității cât și plus valoare economică.
Așadar se poate contura un obiectiv strategic ca soluție la problema identificată și anume conservarea agrobiodiversității în arealul pajiștilor semi-naturale utilizate tradițional pentru cosit,pășunat și transhumanță. Obiectivul poate fi atins doar cu implicarea activă a grupurilor potențial interesate și grupurilor țintă.
PASUL al 2-lea – Identificarea deținătorilor de interese și a grupurilor țintă
Se face adeseori confuzie între publicul (potențial) interesat și publicul/grupul țintă.
Publicul interesat este format din persoanele sau grupurile care sunt implicare într-un fel sau într-altul în conservarea biodiversității, sau au un interes în această problemă. Publicul interesat este în relație directă cu un scop organizațional,
Publicul țintă este acel public care a fost ales pentru a face obiectul unei comunicări anume. Publicul țintă este legat de un scop și obiectiv cornunicațional.
În general publicul țintă este selectat din publicul interesat, dar nu tot publicul interesat devine public țintă. Când ne referim la acest subiect de agrobiodiversitate, se pot defini următoarele categorii:
1. Grupuri Țintă Primare
o Fermierii și ciobanii (proprietarii sau arendașii) care au în posesie sau utilizează
pajiști serni-naturale cu biodiversitate ridicată, utilizate pentru pășunat, cosit și transhumanță.
2. Grupuri Țintă Secundare
o Asociații Profesionale Agricole, Agroalimentare, Patronale și Comunicare,
o Comunitățile locale reprezintă principalul beneficiar și totodată grupul țintă secundar responsabil pentru menținerea integrității arealelor agricole cu biodiversitate ridicată – pășuni seminaturale.
3. Grupuri Țintă Terțiare
o Autoritățile publice centrale pentru agricultură, protecția mediului și pentru administrarea teritoriului sunt responsabile de implementarea politicilor asumate de către România cu privire la agrobiodiversitate,
o Autoritățile publice locale pentru protecția mediului și pentru administrarea teritoriului sunt responsabile de implementarea politicilor asumate de către România cu privire la agrobiodiversitate,
o Sectorul privat – societăți comerciale interesa te în procesarea, distribuția și comercializarea produselor agricole – carne, lapte, miere, etc. rezultate din agricultura tradițională din utilizarea pășunilor,
o Institute de cercetare în domeniul agriculturii și protecției naturii,
o Organizații neguvernamentale și profesionale de profil cum ar fi ingineri agronomi etc.,
o Sectorul mass media de profil și general,
o Publicul larg – în special din cornunitățile rurale.
Conservarea pajiștilor seminaturale cu biodiversitate ridicată se poate realiza prin transmiterea unui mesaj adecvat către grupurile mai sus menționare, care să conducă la schimbări de atitudine și cunoștințe concomitent cu măsurile generale care oferă atât cadrul legislativ de politică agrară cât și avantajul economic rezultat din utilizarea sustenabilă/ durabilă
a terenurilor respective (fie prin măsuri compensatorii ori prin activități economice profitabile).
Grupul țintă primar vizat direct de campania de comunicare este reprezentat de către
și utilizatorii (arendași, ciobani, asociații agricole) de pajiști seminaturale, numiți generic în continuare cu numele de "utilizatori':
În continuare trebuie estimat pentru grupul țintă vizat care este gradul de interes, de informare și cunoaștere cât și atitudinea acestuia față de problema identificată.
Gradul de interes al utilizatorilor
Gradul de interes pentru protejarea biodiversității este limitat atâta timp cât măsurile propuse nu sunt prezentate într-un context complex cu accent pe valorile locale tradiționale, mult mai bine protejate în mediul rural cât și pe avantajele economice directe și indirecte ce rezultă din utilizarea sustenabilă/ durabilă a pășunilor seminaturale, fie că este vorba de
activități economice profitabile ori măsuri compensatorii. Activități tradiționale cum ar fi transhumanța au rădăcini adânci în cultura și valorile rurale, reprezentativă fiind chiar Miorița, cea mai cunoscută baladă populară din literatura românească tradițională. De aceea în campania de comunicare trebuie pus accent pe valorile tradiționale și economice ce au un efect benefic și asupra protecției agrobiodiversității în aceste areale.
Gradul de informare și cunoaștere al utilizatorilor
La nivel local există în continuare un grad relativ ridicat de cunoștințe și tehnici tradiționale legate de pășunat, cosit și transhumanță, transmise din generație în generație. Din păcate, aceste practici tradiționale se pierd într-un ritm accelerat prin plecarea generațiilor tinere din mediul rural și sub presiunea factorilor economice-financiari asupra utilizatorilor actuali care trebuie să aleagă de multe ori abandonul terenului agricol sau tehnici intensive.
Deși Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) se află deja în implementare din 2007, existând mecanisme de informare și conștientizare inclusiv asupra unor măsuri cu impact direct asupra utilizatorilor de pajiști (măsuri compensatorii), se poate spune că încă există un grad scăzut de informare atât la nivel de grup țintă primar cât și secundar.
Atitudinea utilizatorilor
Utilizatorii de terenuri agricole, inclusiv pajiști seminaturale au în primul rând așteptări economice prin valorificarea directă cum ar fi creșterea animalelor, recoltarea de plante cu valoare nutritivă sau terapeutică. Activitățile agricole realizate pe aceste terenuri, pășunat, cosit și transhurnanță necesită muncă asiduă sezonieră, uneori cu productivitate
redusă, motive suficiente pentru abandon sau utilizare intensivă.
Pentru a obține rezultatul dorit, schimbarea nu trebuie să se producă doar la nivelul cunoștințelor și atitudinilor, ci la nivelul comportamentului, deoarece proprietarii sunt interesați să obțină venituri din exploatarea pajiștilor,
PASUL al 3-lea – Stabilirea țintelor de comunicare
Obiectivele sunt specifice campaniei de comunicare și vin în completarea obiectivelor de conservare a biodiversității, specifice NBSAP.
Obiectivele de comunicare pentru realizarea obiectivului strategic de conservare a agrobiodiversității în arealul pajiștilor semi-naturale sunt prezentate după cum urmează:
1. 75% dintre proprietarii-utilizatorii de pajiști să fie informați despre beneficiile economice, financiare și de protecție a mediului prin intermediul campaniei de comunicare și conștientizare privind agrobiodiversitatea,
2. 40% din proprietarii-utilizatorii de pajiști să participe în programele de conservare a pajiștilor astfel ca cel puțin 60% din suprafață (2,4 milioane hectare) să nu își schimbe destinația actuală,
3. Absorbția plăților compensatorii prin Măsura 214 – Plăți de Agro Mediu din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, în proporție de 70-90%.
PASUL al4-lea – Elaborarea strategiei și selectarea partenerilor
Dat fiind grupul țintă primar ales – utilizatorii de pajiști semi-naturale – strategia de comunicare propusă trebuie elaborată astfel ca mesajul să ajungă atât în mod direct cât și prin intermediari la beneficiarii finali.
Un aspect de referință în strategie este utilizarea unui "vehicul" foarte important pentru captarea interesului grupurilor țintă și anume programul de plăți compensatorii din PNDR Măsura 214.
Selectarea partenerilor și implicit planificarea și implementarea campaniei de comunicare urmează să fie realizată sinergic cu prioritățile și graficul de activități al Măsurii 214.
Strategia se va axa pe două abordări complementare:
– Abordarea direcționată pe Informare, prin care se dorește în primul rând o schimbare la nivel de cunoștințe astfel ca utilizatorii de pajiști semi-naturale cu grad ridicat de biodiversitate să fie informați regulat care sunt beneficiile imediate și pe termen lung prin protejarea voluntară și prin plăți compensatorii;
– Abordarea direcționată pe Acțiune, prin care se dorește o schimbare voluntară de comportament, astfel ca utilizatorii să conserve pajiștile naturale nu doar datorită avantajelor financiare disponibile prin măsurile PNDR.
Din pespectiva partenerilor, campania vizează o comunicare cu beneficiarii finali atât în mod direct cât și prin intermediarii care au un grad ridicat de credibilitate și de experiență în domeniu.
Se pot diferenția următoarele grupuri:
• Parteneri strategici
o Ministerul Agriculturii și Dezoltării Rurale ca Autoritate de Management și structură de Organism Intermediar la implementarea Programului Național de
Dezvoltare Rurală;
o Ministerul Mediului și Pădurilor;
o Responsabilii cu implementarea NBSAP, deținătorii de interese ai NBSAP.
• Parteneri intermediari
o Federația Crescătorilor de Ovine ROMOVIS;
o Sindicatul Crescătorilor de Taurine;
o Federația Națională a Producătorilor Agricoli din România;
o Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România;
o Federația Agrostar;
o Asociația Agricultorilor Maghiari din România;
o Asociația Fermierilor din România;
o Federația Națională a Crescătorilor de Taurine;
o Patronatul Romalimenta;
o Patronatul Rompan;
o Asociația Comunelor din România;
o Asociația interprofesională BIO din România;
o Alte asociații înregistrate formal sau informal la nivel local, județean și național cu membri care sunt proprietari sau utilizatori de terenuri agricole – pajiști semi- naturale cu biodiversitate ridicată.
PASUL al 5-lea – Mesajul de comunicare
Alegerea mesajului corect și de impact asupra grupului țintă reprezintă cheia procesului de comunicare. Limbajul folosit trebuie să fie unul personalizat și ușor de asimilat într-un limbaj familiar celor care sunt vizați.
De asemenea, trebuie să se țină cont de impactul scontat și genul de reacție așteptat de la grupul țintă. În elaborarea unui mesaj se trece printr-o etapă primară de testare a acestuia respectând următoarele criterii:
1. Grad de înțelegere;
2. Relevanță;
3. Atractivitate;
4. Potențial de a fi memorat;
5. Credibilitate;
6. Acceptabilitate;
7. Modificarea KAP.
Astfel, pentru subiectul agrobiodiversitate, au fost alese următoarele abordări dintre care se va determina un mesaj coerent și atractiv:
o Abandonul agricol nu este cea mai bună soluție pentru TINE și pentru NATURĂ;
o Există alternative la agricultura intensivă;
o Păstrează rasele românești emblematice pentru pășunat și transhumanță – ciobăneseul românesc, bivolul românesc, oaia țurcană, oaia merinos, oaia țigaie, capra carp atină, sura de stepă:
o Conservarea naturii poate aduce venituri atât prin plăți compensatorii cât și prin activități economice sustenabile/ durabile.
Un posibil 'mesaj general pentru campanie ce trebuie pre-testat – "Găsefte comorile din pajifte!' prin care se "speculeazâ' conotația de valoare însemnată a cuvântului comoară și se asociază cu valorile specifice unui areal natural care poate produce nu doar resurse și avantaje chiar financiare dar are și o însemnătate ridicată din punct de vedere natural, tradițional și cultural.
PASUL al 6-lea – Mijloacele de comunicare
Canalele de comunicare trebuie să țină cont de capacitatea grupurilor țintă de a recepționa informația, atât ca modalitate de transmitere cât și ca mesaj.
Grupul Țintă Primar – Fermieri, ciobani, proprietari pajiști
• Vector de comunicare direct prin intermediul unor evenimente locale, nationale sau internaționale de referință cum ar fi – Anul Internațional al Biodiversirății 2010.
• Rețeaua PNDR și birourile centrale și locale (Organisme Intermediare) cu atribuții în gestionarea fondurilor europene nerambursabile specifice pentru grupurile țintă – Măsura 214 Măsuri de Agro Mediu.
• Servicii de asistență (help-desk) la nivel local, județean și national, fie in situ ori online.
• Întâlniri cu lideri de opinie și fermieri în cadrul asociațiilor patronale, profesionale și comuni tare.
• Surse de informare cu trafic și credibilitate:
www.gazetadeagricultura.info
www.agroinfo.ro
www.agroazi.ro
Grupul Țintă Secundari Intermediar – Asociații Profesionale Agricole, Agroalimentare, Patronale și Comunitare
• Vector general de comunicare – Anul Internațional al Biodiversității 2010.
• Vector specific de comunicare – Târguri și alte evenimente anuale de profil agricol, agroalimentar și creșterea animalelor.
• Rețeaua PNDR și birourile centrale și locale (Organisme Intermediare).
• Servicii de asistență (help-desk) la nivel local, județean și national, fie in situ ori online.
• Întâlniri în cadrul asociațiilor patronale, profesionale și comunitare.
Grupul Țintă Terțiar – Publicul Larg, Media
• Vector general de comunicare – Anul Internațional al Biodiversității 2010.
• Vector specific de comunicare – campanie online dat fiind că mediul virrual a devenit principala sursă de informație mass media, la nivel național, regional și local.
• Rețeaua PNDR și birourile centrale și locale (Organisme Intermediare).
PASUL al 7-lea – Organizarea comunicării
Degradarea și dispariția terenurilor agricole cu biodiuersitate ridicată – pajiști seminaturale utilizate tradițional pentru cosit, pășunat și transhumanță este principala problemă identificată în cadrul subiectului cheie de agrobiodiversitate ce va fi adresată prin această campanie de comunicare.
Comunicarea mesajului se va face atât în mod direct cât și prin intermediari pentru a se ajunge la grupurile țintă și anume utilizatorii (proprietari, arendași, ciobani, fermieri) finali. Așadar este vorba de un grup cu un număr însemnat de membri individuali și asociații de membri, ceea ce implică o organizare atentă pentru asigurarea unei audiențe cât mai mari.
La succesul campaniei hotărâtor este gradul de implicare a intermediarilor, în special partenerii strategici prin care se derulează programele actuale de compensări financiare prin PNDR, de aceea organizarea și implicit implementarea trebuie făcute în sinergie cu programul de implementare al Măsurii 214 Plăți Agro Mediu.
Tot în această etapă de organizare este necesară validarea mesajelor și optimizarea canalelor de comunicare alese atât din punct de vedere al eficienței cât și al costurilor aferente pentru a nu exista suprapuneri și chiar duplicări între această campanie și eforturile proprii ale programelor de promovare specifice PNDR.
PASUL al 8-lea – Planificarea activităților campaniei de comunicare
Odată stabilită echipa și responsabilii comunicării se elaborează planul de comunicare care trebuie să răspundă la următoarele întrebări:
• Ce sarcini sunt necesare pentru procesul pregăti tor lansării activităților de comunicare la care se stipulează foarte clar timpul alocat, sarcinile și termenele limită;
• Ce sarcini trebuie să fie executate în cursul implementării planului de comunicare;
• Ce grupuri țintă și reprezentanți ai lor trebuie să fie implicați, termenii de referință ai implicării lor;
• Cine este responsabil pentru finalizarea unor acțiuni specifice ale planului de comunicare;
• Cine coordonează crearea legăturii dintre grupuri sau dintre activități sau ambele;
• Ce repere sunt identificare și cine este responsabil cu verificarea lor.
Conform CEPA este important de menționat următorii factori de risc în adoptarea planului de comunicare:
– neutilizarea rapoartelor privind progresul acțiunilor;
– capacitate managerială redusă;
– autoritate neadecvată;
– influență redusă din partea partenerilor;
– coordonare redusă între parteneri;
– lipsa cooperării cu partenerii;
– eliminarea echipei de lucru de la actul de luare a deciziei sau în soluționarea problemelor majore;
– structurarea excesivă a echipei de lucru;
– lipsa coordonării din partea autorității publice centrale;
– lipsafondurilor adecvate pentru comunicare;
– orar nerealist;
– proceduri neadecvate.
PASUL al 9-lea – Bugetul
Bugetul campaniei trebuie să ia în calcul toate costurile directe și indirecte necesare pentru o bună implementare:
– resurse umane – costurile totale de angajare permanentă sau temporară a personalului de conducere, administrativ și de specialitate, implicat în campanie; costurile cu personalul subcontractat pot fi bugetate la acest capitol ori într-unul separat;
– administrativ – costuri directe legate de birou, consumabile, comunicații, transport și călătorii, etc.;
– costuri eligibile indirecte, de regulă un procentaj de 2-10% din bugetul total, costuri legate de campanie însă dificil de estimat din faza de concepție;
– activități – costurile aferente activităților campaniei de conștientizare, prezentate succint în tabelul de mai jos:
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Instruirea Personalului In Vederea Perfectionarii Pentru Activitatile de Relaționare Si Implicare a Comunitatilor Locale In Gestionarea Ariei Protejate (ID: 141461)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.