Institutul Teologic Penticostal din București [618397]

Institutul Teologic Penticostal din București
Facultatea de Teologie Penticostală
Lucrare de Licență

Metafora Nunții Mielului
de la Vechiul la Noul Testament

Profesor Coordonator, Student: [anonimizat]. univ. dr. Marcel Valentin Măcelaru Roșioru Ionel Grigore

Iunie – 2019

2

„Noul Testament în cel Vechi se ascunde,
Vechiul Testament în cel Nou se descoperă”
Sfântul Augustin

3
Cuprins
Cap. 1 – Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 4
1.1 Considerații Generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 4
1.2 Motivarea lucrării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 5
1.3 Metafora ca mijloc de comunicare divină ………………………….. ………………………….. …………….. 6
1.4 Relevanța contextului cultural ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 8
Cap. 2 – Nunta ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 12
2.1 Căsătoria în contexte culturale diferite ………………………….. ………………………….. ………………. 12
2.2 Despre metafora nupțială și origini ………………………….. ………………………….. ……………………. 17
2.3 Imago Dei și metafora nupțială ………………………….. ………………………….. ………………………….. 18
2.4 Metafora căsătoriei și relația Cristos -biserică ………………………….. ………………………….. …….. 20
2.5 Evenimente și concepte tipologice vechi -testamentare ………………………….. ……………………… 22
2.5.1 Metafora mari tală și a legământului în Osea ………………………….. ………………………….. … 23
2.5.2 Isaia, Ieremia, Ezechiel – metafora căsătoriei lui Dumnezeu cu Israel ……………………. 29
2.6 Nunta în perspectivă nou -testamentară ………………………….. ………………………….. ……………… 29
2.7 Concluzie: Metafora nunții ca apogeu a relației divino -umane ………………………….. ………… 29
Cap. 3 – Mielul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 30
3.1 Metafora Mielului din perspectiva eternității ………………………….. ………………………….. ……… 30
3.2 Mielul pascal o metaforă cristologică ………………………….. ………………………….. …………………. 32
3.3 Sistemul sacrificial mozaic în VT ………………………….. ………………………….. ……………………….. 35
3.4 Descrierile profetice (Isaia 53) ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 35
3.5 Personificarea nou -testamentară a Mielului ………………………….. ………………………….. ……….. 35
3.6 Concluzie: Metafora Mielului ca preț a răscumpărării maritale ………………………….. ………. 35
Cap. 4 – Ospățul nunții Mielului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 36
4.1 Metafora nunții Mielului în contextul unic al Apocalipsei ………………………….. ……………….. 36
4.2 Corelațiile celor două metafore: nuntă și Miel ………………………….. ………………………….. ……. 39
4.3 Nunta Mielului o revelație unitara și progresivă ………………………….. ………………………….. …. 42
4.4 Duhul Sfânt și Nunta Mielului ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 44
4.5 Implicațiile așteptării escatologice ………………………….. ………………………….. ……………………… 44
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 45

4
Cap. 1 – Introducere
1.1 Consideraț ii Generale

Sfântul apostol Pavel, vorbind despre rel ația dintre Hristos și Biserică, spune
credincioșilor că Dumnezeu alcătuise în Sine însuși un plan (Efes. 1:9) înainte de veșnicii, pe
care l -a descoperit sfinților Săi (Col. 1:26) . El numește această relație pregătită de Dumnezeu
o taină mare (Efes. 5:32) și o descrie în termenii relației de legământ a căsătoriei (v. 22 -33).
Pentru a ceste realități spirituale, apostolul folosește cele mai puternice imagini familiare nouă
pentru a ne transmite ceea ce nu a fost cunoscut oamenilor înainte de venirea lui Cris tos (Efes.
3:4-5). Descriind statutul actual al bisericii , el spune corintenilor: „…v-am logodit cu un
bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curata ” (2 Cor 11:2 b). Această
înfățișare și unirea spirituală deplină cu Hristos urme ază a fi împlinită la acel eveniment
escatologic descris de apostolul Ioan prin metafora nunții Mielului (Ap. 19:7) .
Din perspectiva acelorași termeni, desfășurarea acestui plan divin poate fi urmărit pe
parcursul întregii istorii a răscumpărării omului. În vechiul testament pot fi identificate
analogii între evenimentul social al nunții evreiești și derularea scopurilor lui Dumnezeu în
relație cu poporul Său. Scriitorii noului testament fac deseori corelațiile între adevărurile
revelate în noul legământ ș i imagini le tipologice vechi -testamentare. De asemeni, is pășirea
printr -un sacrificiu înlocuitor este pe larg descrisă prin sistem ul de jertfe moz aic, în scrierile
profeților sau psalmii mesianici. Atât tema nunții cât și a ispășirii sunt aduse împreună de
către Ioan Botezătorul ce -L portretizează pe Isus Cristos atât ca Mire (Ioan 3:29) cât și ca
Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29, 36).
Prin urmare, metafora nunții Mielului poartă o dublă semnificație care ne îndreaptă
atenția atât spre unirea printr -o relație de legământ cât și spre jertfa răscumpărătoare a lui
Hristos. Putem vorbi despre o metaforă compusă în care cei doi termeni sunt într -o strânsă
relație de interdependență. O analiză a semnificației nunții și a Mielului din pers pectivă
biblică va contura în viziunea credinciosului o imagine corectă a celui mai glorios eveniment
escatologic.

5
1.2 Motiva rea lucrării

În contextul spiritualității penticostale, nunta Mielului poate fi considerată un punct de
referință. Pentru cre știni este crucial să aibă clar stabilită această țintă a vieții pe acest pământ
de a se pregăti pentru revenirea lui Isus Cristos și de a participa la nunta Sa. În acest sens este
necesar cunoașterea și acceptarea întregului plan divin de pregătire a Mire sei cât și
preocuparea activă a acesteia cu privire la propria haină ce o va îmbrăca în acea zi. Ce vom
experimenta atunci, ce a pregătit Dumnezeu pentru Mireasă, trece dincolo de capacitatea
noastră de înțelegere. Rămâne o dimensiune învăluită în mister î n ce privește împlinirea finală
a acestei relații dintre Cristos și Biserică ca analogie cu unirea în legământul căsătoriei
pământești. Însă r evelația a ce a făcut și continuă să lucreze Dumnezeu este suficientă pentru
a cere omului un răspuns conștient la această dragoste. Dumnezeu continuă să alcătuiască și
pregătească Mireasa, în timp ce membrii acestei comunități își dau consimțământul și
urmează calea spre acea zi glorioasă permițând înaintarea lucrării Duhului Sfânt în și cu ei.
O discuție teologic ă pe acest subiect trebuie să i a în considerare limbajul metaforic
folosit în scriptură pentru a ne comunica ceva din realitățile spirituale prezente și viitoare. În
acest demers ne poate fi de folos o reflectare asupra semnificației din trecut al acestui li mbaj
pentru interlocutorii de atunci a scriitorilor biblici. Ce s -a mai păstrat în mentalul generației de
astăzi cu privire la simbolistica și semnificația tradițională a nunții și a Mielului ? O reflectare
asupra acestui subiect presupune o analiză a celo r două metafore în vechiul și noul legământ.
Rezultatele unei hermeneutici corect aplicate textelor biblice vor modela viziunea
escatologică a credincioșilor determinând modul de viață în așteptarea acestor evenimente.
Fundamentul pe care își construiesc viața oamenii trebuie să aibă o perspectivă dincolo
de aici și acum, altfel loviți de efemeritatea lucrurilor, scopurile pentru care vor lupta în viață
nu-i vor împlini în cele din urmă sau vor ținti în special spre obiective egocentrice care
conduc spre a utodistrugere umană. Doar o centrare în jurul lui Dumnezeu și a scopurilor sale
eterne îl poate scoate pe om din robia propriului păcat și îi poate oferi identitate, împlinire și
semnificație. Mulți filozofi și înțelepți ai lumii au căutat să articuleze un răspuns la întreb ările:
„Spre ce ne îndreptăm? ”, „Care este scopul nostru ultim ? ” Însă doar revelația lui Dumnezeu
ne conferă un răspuns simplu și plauzibil: ne îndreptăm spre Dumnezeu fiindcă din El suntem
luați. Aceasta nu este doar o unire cu divinita tea ci mai degrabă o reunire în sensul în care
deși distincți și separați față de Dumnezeu, totuși existența și ființarea noastră își are originea
și suportul în El (Fapte 17:28). Ca nouă creație , biserica este „ carne din carnea Lui si os din

6
oasele Lui ” (Efes. 5:30), pentru că din jertfa Sa a luat naștere printr -un act creator o nouă
ființă spirituală pentru al doilea Adam (1 Cor. 15.45). E veniment ul nunții prefigurat în cartea
Apocalipsei reprezintă o reunire spirituală între divinitate și om .
În final, consider necesară cunoașterea perspectivei teologice penticostale cu privire la
misterul unirii bisericii cu Cristos , în contextul în care potrivit dogmaticii bisericii ortodoxe
„reversul firesc al chenozei trebuie să fie îndumnezeirea omului ”, după cum a firmă părinții
bisericii: „Dumnezeu s -a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu”1. Poate fi considerat
evenimentul escatologic al Nunții Mielului un argument în favoarea îndumnezeirii omului?

1.3 Metafora ca mijloc de comunicare divină

Revelația d e Sine a lui Dumnezeu și a planului Său cunosc o desfășurare progresivă în
Sfintele Scripturi. În acest proces Dumnezeu a ales să ne comunice adevărul realităților
spirituale folosind ca vehicul un limbaj natural comun nouă. Însă nu doar prin cuvinte și
imagini tipologice a comunicat Dumnezeu cu omenirea , cât mai ales prin persoana Domnului
Isus Cristos care reprezintă apogeul descoperir ii divine. Autorii bibliei ne transmit în scrierile
lor revelațiile primite prin Duhul lui Dumnezeu făcând apel la element e din contextul cultural
specific vremii și folosind o mulțime de figuri de stil prin care lărgesc orizontul semantic al
cuvintelor. Astfel au devenit accesibile omului duhovnicesc noțiuni ce nu pot fi exprimate
decât printr -un limbaj metaforic. În acest c ontext, semnificația metaforei „nunții Mielului”
corespunde de asemeni unor realități spirituale ce ne -au fost revelate progresiv prin Scriptură
pe parcursul unei istorii desfășurate în timpul câtorva mii de ani. Deși este un eveniment
escatologic ce se va consuma într -un viitor apropiat, există etape ale sale care s -au înfăptuit
deja sau care se desfășoară în prezent.
Această metaforă asupra căreia ne vom concentra atenția apare doar la apostolul Ioan
în cartea Apocalipsei (19:17). Este compusă din alte d ouă metafore des întâlnite în Scriptură,
metafora „Mielului”, respectiv cea a „nunții”. Pentru analiza acestora este necesară definirea
câtorva caracteristici generale ale limbajului metaforic, a modului în care cuvinte uzuale devin
mijloace de transmitere a unor accepțiuni noi , dar și sublinierea importanței obiceiurilor
culturale specifice.

1 Pr. Prof. Dr. George Remete, Curs De Dogmatică, Anul 4, Sem. I Și Ii, 2004 -2005 P. 75.

7
Așadar, conceptual, procesul de metaforizare poate fi evidențiat prin analiza structurii
semantice a metaforei. Stabilind trăsăturile distinctive a termenilor figurat ivi, respectiv
proprii, se poate identifica măsura în care are loc „restructurarea semelor comune”, adică
acele aspecte specifice și generice care se suprapun sau diferențiază dând naștere sensului
exprimării figurative.2 În cazul analizei noastre, persoan a lui Isus Cristos (termenul de
sosire/propriu) este portretizată prin imaginea unui Miel (termen de plecare metaforic), iar
bucuria unirii bisericii cu Cristos este substituită prin termenul metaforic nuntă. Din această
perspectivă, între termenul propriu și cel metaforic există o apropiere și sunt în parte
asemănători însă în același timp deosebiți, după cum remarca Tudor Vianu: „O unificare
totală între doi termeni nu dă o metaforă. Metafora nu se produce decât atunci când conștiința
unității termenilo r între care s -a operat transferul coexistă cu conștiința deosebirii lor.”3 Pentru
a putea opera îndepărtarea acelor deosebiri, înainte de a executa transferul metaforic și
reținute asemănările ce îndrumă spre obținerea metaforei ,4 este necesară înțelegere a
contextului cultural -religios specific poporului evreu. Există o legătură între termenul
metaforic „nuntă” și evenimentul propriu -zis specific societății iudaice, respectiv între
metafora „Mielului” și istoria răscumpărării omului. Înțelegerea practicilo r de altădată sunt
necesare pentru realizarea similitudinilor între fenomenul social al nunții și evenimentul
escatologic descris de apostolul Ioan. De asemeni, istoria răscumpărării omului cuprinde
promisiuni, simboluri și ritualuri religioase vechi -testamentare fără de care nu am putea face
corespondența cu imaginea tipologică a persoanei lui Cristos ca Miel.
Folosirea acestui limbajul figurativ presupune pe de o parte, la nivel semantic, „a
vedea ceea ce este asemănător în ceea ce nu se aseamănă”, iar p e de altă parte, la nivelul
discursului, „impune cercetătorului un nou orizont problematic, dominat de referința
enunțului metaforic în calitatea sa de instanță care poate să «redescrie» realitatea”. Astfel,
Paul Ricoeur explică funcția metaforei, în cont extul literal, ca pe o „strategie de discurs” ce
servește la descoperirea unor cunoștințe noi prin „puterea sa de a se referi la o realitate aflată
în afara limbajului”5. În cazul de față, chiar dacă operăm cu concepte social -religioase iudaice
mai mult sa u mai puțin familiare în zilele noastre, înțelegerea semnificației metaforei nunții
Mielului ne va introduce într -o dimensiune spirituală ce depășește simpla analogie cu
realitățile pământești. Această metaforă face referire la o realitate duhovnicească c e este

2 Elena Slave, Metafora În Limba Română, Editura Științifică, București, 1991, P. 9 -11
3 Tudor Vianu P.19
4 Tudor Vianu P. 20
5 Paul Ricoeur, Metafora Vie, P. 10

8
dincolo de puterea descriptivă a limbajului uman obișnuit. Tensiunea asemănării între cele
două realități descrise prin termeni ce sunt și nu sunt identici, păstrează o deschidere către
posibilitatea diverselor interpretări ale metaforei aflată în d iscuție.
Cel de al doilea termen al enunțului metaforic nunta Mielului poate fi considerat
centru de greutate. Persoana divină al lui Isus Cristos este portretizată în chip de Miel pe
întreg parcursul cărții Apocalipsa. Totul gravitează în jurul Său, incl usiv sărbătoarea nunții.
Ospățul este în cinstea și bucuria Mielului. Există nu doar un transfer al semnificației
termenilor proprii către cei metaforici , ci chiar în interiorul metaforei compuse se realizează o
legătură organică între eveniment și persona jul central. Nunta este semnificativă nu doar prin
motivului ei propriu (dragostea care unește) , cât mai cu seamă datorită Celui a căruia este.
Măreția Mirelui dă splendoare nunții. Cine este Mirele traduce ce este nunta. Din această
perspectivă a accentul ui primordial, strălucirea centralității lui Cristos este amplificată prin
contrastul imaginii umile, blânde și sacrificiale a unui Miel. De ce nu un leu, simbol al
regalități i și puterii ? Tocmai din pricina legăturii inseparabile dintre nuntă și Miel. Fă ră
lucrarea răscumpărătoare a Mielului nu ar fi fost posibilă o unire în dragostea divină. Mielul
junghiat precede nunta . A fost junghiat de la întemeierea lumii (Ap. 13:8) . Așadar premisele
acestui ospăț final le regăsim în planul veșnic al lui Dumnezeu pe care l -a adus la îndeplinire
în persoana Fiului Său.

1.4 Relevanța contextului cultural

Concepțiile și credințele populare sunt conturate sau au la baz ă obiceiuri și tradiții
caracteristice, proprii fiecărui popor sau grup etnic. În limbajul comun al oamenilor, metafora
(puterea cuvântului) și tradiția (puterea exemplului) constituie mijloace de transmitere și
comunicare fie a unor realități comune, sau o încercarea de apropiere și explicare a
dimensiunilor metafizice. Fondul cultural al unui popor c onstituie o moștenire care ajută sau
împiedică înțelegerea adevărurilor spirituale revelate de Dumnezeu. Chiar dacă luăm în
considerare comunități mai mici în care s -a creat o subcultura proprie, un astfel de grup ce s -a
adunat în jurul unor valori și prac tici comun acceptate, au dezvoltat o înțelegere mai mult sau
mai puțin profundă a adevărului care se reflectă în obiceiuri și tradiții. Omul rămâne tributar
simbolurilor. Oricât ar pretinde cineva contrariul, viața comunitară este plină de simbolistică
ce transmite un mesaj al cărui conținut este mai mult sau mai puțin scriptural. Întrebarea care

9
poate fi pusă este în ce măsură perspectiva culturală influențează înțelegerea corectă a
realităților spirituale ? Este evident faptul că Dumnezeu s -a folosit de c ultură , dar a și
modelat -o pentru ca prin elementele ce o constituiau să poată transmite oamenilor adevărul
Său. Obiceiurile și tradițiile, vechi sau noi, au constituit vehicule purtătoare a revelației de la o
generație la alta. Uneori descoperim că unele practici păstrează reminiscențe a le unor
adevăruri, alteori obiceiurile pot continua fără a mai avea conținut sau semnificație pentru
indivizi. Păstrându -se doar forma lor, aceste imagini, simboluri, obiceiuri, tradiții etc. își pierd
puterea și rolul de a transmite un concept, valori sau învățătură în popor. Astfel se naște
nevoia unui efort de a pune conținut în elementele cu care ne -am obișnuit să operăm în
pract ica de zi cu zi sau în cea eclez ială. În fiecare generație se păstrează acest risc de a
moște ni sau dezvolta anumite clișee ori o tradiție nerelevantă în ce privește scopul transmiterii
adevărului răscumpărător. Dacă nu slujesc acestui rol de a păstra și transmite adevărul,
limbajul metaforic și obiceiurile comunitare își pierd menirea. Redescoper irea conținutului și
folosirea corectă a instrumentelor stilistice/literare și tradiționale poate îmbogăți viața
comunitară a credincioșilor. Negreșit etalonul revelației răscumpărătoare este Cuvântul scris
al lui Dumnezeu. A cesta ne modelează sau corectea ză concepțiile, limbajul și practicile.
Istoria răscumpărării consemnată în Biblie cuprinde multiple tradiții, obiceiuri, simboluri și
metafore de care s -au folosit autorii inspirați de Duhul lui Dumnezeu pentru a comunica
adevărul. Ce este specific poporu lui român ? Dar comunității penticostale ? Care este
înțelegerea și practicile care s -au cristal izat în mentalul colectiv ? În ce măsură corespun d
acestea revelației scripturii ? Luând în considerare cele de mai sus, merită evaluat în ce măsură
tradițiile lega te de nuntă și simbolistica mielului de Paște mai sunt mijloace de păstrare și
transmitere a unor adevăruri biblice. În cele din urmă cel mai important rezultat al acestui
studiu biblic ar putea fi o contribuție la restaurarea semnificației Nunții Mielului . Acest
eveniment escatologic nu poate fi definit și înțeles decât în termenii revelației proprii a
Scripturii ce transcende orice cutume culturale.
Cu cât e mai vie imaginea și semnificația nunții la un popor , cu atât mai încărcat de
semnificație sau pu tere este metafora nunții pentru a transmite un mesaj spiritual. Transferul
de termeni este mult mai semnificativ pentru interlocutor. Se poate observa uneori mai
degrabă o dragoste pentru obiceiuri și nu un interes pentru semnificația lor, niște forme doa r și
nu păstrarea vie a unor valori.
Pentru a -L explica pe Dumnezeu oamenilor trebuie să le cunoști limbajul și practicile
ce le -au asimilat în propria lor cultură. Pornind de la această realitate, folosind propriile lor

10
imagini descriptive a realitățilo r ce-i înconjoară în viața de zi cu zi , poți construi un mesaj
inteligibil despre realitățile spirituale cărora ei le sunt străini. Te ologia Biblică are menirea de
a-L explica pe Dumnezeu oamenilor. Așa cum Pavel a făcut referire atât la scriitorii lor cât și
la obiceiurile lor cultice de a se închina unui Dumnezeu necunoscut, la fel și azi , un punct de
plecare sau un numitor comun pe care se poate dialoga în vederea vestirii evangheliei, rămâne
limbajul metaforic comun mediului socio -cultural în care trăim și celui biblic, în special cel
caracteristic culturii poporului evreu. Acest popor este o lumina între neamuri și în sensul că
fiind modelați cultural de Legea lui Dumnezeu, istoria și practicile lor reprezintă un etalon
față de care se poate măsura adev ărul sau minciuna în care zac națiunile prin tradițiile și
obiceiurile proprii. Ceea ce generic este numit azi cultură sau societate iudeo -creștină are un
bogat conținut moștenit din istoria poporului evreu, dar nu numai. De aceea poate fi benefică
o parcu rgere a obiceiurilor de nunta din cultura noastră și din cea israelită. Aceasta ne va ajuta
să înțelegem cu ce pot asocia oamenii înțelesul metaforei Nunții Mielului prin transferul de
termeni și semnificații cunoscut și experimentat în viața lor. Această metaforă ca parte
integrantă a mesajului Evangheliei , se adresează prin semnificația ei ca o chemare/invitație
atât credincioșilor , cât celor care încă nu au încă o naștere din nou. Cunoașterea acestei oferte
divine constituie o puternică provocare pentru oricine, pentru a răspunde lucrării
răscumpărătoare a Mielului. Erudiția lumii nu poate aduce câtuși de puțină lumină asupra
adevărurilor spirituale. Proclamarea evangheliei la un nivel relevant societății noastre poate
necesita și o familiarizare cu înțel epciunea și practicile oglindite în tradiții și formele stilistice
de comunicare. Aceste instrumente ne pot ajuta să înțelegem posibilele asocieri și corelații din
mintea ascultătorilor cu privire la juxtapunerea celor două realități, spirituală și natural ă a
nunții. Cu toate acestea rămâne axiomatică afirmația c ă spiritul și mintea omului poate fi
luminată doar de Duhul lui Dumnezeu. Orice efort uman de cuprindere a realităților spirituale
este zădarnic în absența acțiunii externe și revelatoare a Duhului Sfânt. Astfel există o totală
dependenț ă de iluminarea și călăuzirea Duhului adevărului pentru a putea pătrunde tainele
spirituale pe parcursul oricărui demers intelectual de cercetare și aplicare a celor scrise în
sfintele Scripturi.
Așadar, p entru inter pretarea sau înțelegerea scripturii este necesară cunoașterea
contextului cultural al acelor vremuri. Oamenii aveau anumite obiceiuri care nu mai sunt
actuale , de aceea limbajul folosit poate fi uneori diferit în înțelegerea noastră. Dacă ținem
astfel seam a de contextul lor cultural de atunci, este de folos să luăm în considerare
înțelegerea contextului contemporan pentru a adresa mesajul Evangheliei într -un limbaj

11
corespunzător. O imagine succintă, de ansamblu a evenimentului nunții în experiența
poporului nostru conferă relevanță și forță metaforei nunții Mielului. Cunoașterea contextului
iudaic ne ajută să identificăm referirile autorilor care au folosit această metaforă pentru a
transmite un mesaj spiritual , dar și să intuim modul în care au perceput sau asociat ascultătorii
aceste analogii. Adresarea acelorași adevăruri spirituale într -un context diferit presupune
măcar o verificare dacă transferul semnificației termenilor limbajului metaforic și corelațiile
produc în ascultători înțelegerea acelorași ad evăruri. Există evident elemente ce reprezintă un
numitor comun al nunților în ambele culturi: bucuria, ospățul, chemarea etc. Tradiția
evanghelică a nunții nu este neapărat distinctă, specifică sau recunoscută. Există mai degrabă
principii morale, element ul central fiind binecuvântarea, juruințele sau rostirea legământului
și masa. Însă chiar și aceste elemente sunt transferate din obiceiurile și cultura poporului
evreu consemnate în Sfânta Scriptură. Cunoașterea mai detaliată a practicilor lor ne va aduce
mai multă înțelegere asupra textelor care fac referire la nuntă în biblie.

12
Cap. 2 – Nunta
2.1 Căsătoria în contexte culturale diferite
Procesul căsătoriei a cunoscut de -a lungul istoriei diferite forme și ritualuri ce poartă o
simbolistic ă specifică societăților și religiilor diverselor popoare. De pildă folclorul românesc
a modelat și păstrat percepții distincte cu privire la unirea dintre un bărbat și femeie prin
ceremonii specifice. Unele dintre aceste practici indică spre aceleași orig ini și semnificații
primare ale căsătoriei, însă contextul cultural -religios specific poporului evreu exprimă cel
mai adecvat și elocvent conceptul de nuntă potrivit accepțiunii divine. O parcurgere succintă a
celor mai importante etape din cadrul desfășur ării căsătoriei iudaice, respectiv a celei
românești, va reliefa unele similarități. Acest limbaj cultural asemănător facilitează articularea
adevărurilor universal valabile pe care Dumnezeu Creatorul le -a transmis umanității.
Conceptul căsătoriei în Israe l este în mod evident legat de momentul creației ca plan și
poruncă divină, reprezentând o legătură sacră, un deziderat natural al fiecărui individ prin care
se realiza pe deplin, o instituție și normă socială. În Scriptură pot fi identificate unele
elemen te specifice în care se desfășurau căsătoriile potrivit contextului cultural și a tradițiilor
iudaice. Un prim exemplu este Geneza capitolul 24 unde ne este relatată căsătoria lui Isaac cu
Rebeca. În această narațiune Avraam, tatăl mirelui, este cel care a ranjează găsirea unei soții
fiului său. Potrivit aceluiași obicei, Iuda aranjează căsătoria primului său fiu în Geneza 38:6,
această îndatorire a tatălui este consemnată mai târziu și în Talmud. Tatăl fetei sau fratele ei
mai mare erau de asemeni parte a n egocierilor ce se purtau în vederea încheierii căsătoriei.6 A
căuta o soție obligatoriu în cadrul familiei sau a tribului este o practică ce poartă numele de
endogamie. În general această preocupare de a contracta căsătoria doar în același grup etnic,
social sau religios din care faci parte era caracteristică popoarelor din acea vreme. În cazul
patriarhului motivația alegerii este într -adevăr de natură etnică, prin acesta căutându -se
evitarea asimilării familiei sale în creuzetul celorlalte seminții al Cana anului. Mai important
este faptul că acțiunile sale sunt motivate de legământul divin și credința în promisiunile
acestuia, deși nu există nici o sugestie că familia lui Laban ar fi împărtășit aceleași convingeri
religioase a le lui Avraam. Argumentele etn ice și religioase pot explica hotărârea luată, însă
poziția socială sau proprietățile funciare nu au reprezentat un interes în căutarea soției lui Isac
care de altfel era destul de bogat (v. 35,53).7 Certitudinea continuării tradiției religioase era

6 Enciclopedia Iudaismului, Editura Hasefer, București 2006, p.
7 John H. Walton, Comentariu cultural -istoric al Vechiului Testament. Editura C asa Cărții, Oradea,
2014, p. 57.

13
foarte importantă și strâns legată de rolul cel va avea viitoarea soție, atent aleasă pentru a fi o
mamă ce va transmite copiilor obiceiurile și credința familiei. Din aceleași considerente
părinții lui Samson și -au manifestat îngrijorarea legată de mariajul fiu lui lor înafara tribului
(Jud. 14.2). În cele din urmă importanța alegerii unei viitoare mame potrivite pentru a fi un
model de credință și ascultare o regăsim și în povestea întrupării lui Cristos când Dumnezeu o
selectează pe Maria în acest scop.8 În ese nță capul familiei era preocupat de conservarea
valorilor tradiționale și religioase ale familiei sale, motiv pentru care avea responsabilitatea
asigurării și transmiterii acestei moșteniri, fiind direct implicat în alegerea soției potrivite
pentru fiul să u.9
Un alt aspect important îl reprezenta stabilirea prețului (eb. mohar) pentru căsătorie.
Acesta se acorda în urma negocierilor care se purtau între cele două familii și reprezenta o
despăgubire dată tatălui miresei, sub forma unei sume de bani sau în n atură, pentru fiica lui.
De asemeni putea asigura mijloacele necesare subzistenței în cazul în care soțului moare iar
fata rămâne văduvă.10 Cuvântul ce descrie această plată este menționat de trei ori în Scriptură
(Gen 34:12; Exod. 22:16; 1 Sam, 18:25), îns ă și alte pasaje fac referire la acest obicei (Gen.
24:53; 29:18 -20, 27 -30; 31:15; Deut. 22:28 -29). Pe lîngă primirea acestui dar, tatăl miresei
acordă și el o zestre fiicei sale de regulă sub forma unei slujnice (Gen. 16:1, 24:59 -61; Iosua
15:18; 1 Regi 9 :16).11 În practicile de mai târziu mirele își lua un angajament în scris ( ketuba )
prin care era garantată o moștenire din avere lui pentru viitoarea lui soție.12 Practic moharului
a evoluat în epoca talmudică transformându -se în ketuba , pentru a împiedica f olosirea de către
tatăl miresei a prețul primit și astfel femeia să rămână lipsită de drepturi în cazul despărțirii de
soț sau a morții lui. Astfel luată în căsătorie viitoarea mireasa devenea proprietatea bărbatului
ei.13 Aceasta trecea de sub autoritatea tatălui sub cea a soțului ce avea calitatea de stăpân.
(soția ca posesiune este menționată în Gen. 20.3; Deut. 22:22; Exod. 20:17, iar bărbatul ca
stăpân/ ba’al în: Deut. 21:13, 24:1). Soțul dobândește anumite drepturi asupra viitoarei lui soții
în schimbul compensației ce o plătește familiei, însă nu este vorba de o cumpărare a ei, legea
mozaică prevede alte rânduieli cu privire la vânzarea unei fete în Exod. 21:7 -11.14

8 Dicționar de imagini și simboluri biblice, Editura Casa Cărții, Oradea, 2011, p. 627 -628.
9 Dicționar Biblic, Editura Stephanus, București, 1996, p.
10 The Zondervan Encyclopedia of the Bible vol. 4
11 Dictionary of Judaism in the Biblical Period, Hendrickson Publishers.
12 The Zondervan Encyclopedia of the Bible vol. 4
13 Enciclopedia Iudaismului, Editura Hasefer, București 2006, p.
14 Roland de Vaux, Ancient Israel – Its Life and Institutions, Darton Longman + Todd, London, 1 973,
p. 26 -27.

14
Negocierile purtate între cele două familii stabileau deopotrivă prețul căsătoriei cât și
data nunții, practică ce constituia o primă etapă a logodnei (erusin/kidușin). Etapa următoare
reprezenta o ceremonie, distinctă de festivitatea nunții și anterioară locuirii lor împreună, ce
consacra relația maritală stabilită între cei doi miri. Perioad ă de logodnă (Deut. 24.5; 1 Sam.
18:17 -19) nu putea dura mai mult de 12 luni până la festivitatea nunții propriu -zise și
consumarea căsătoriei prin coabitare, în tot acest timp ei aveau deja statutul de cuplu. Mai
târziu rabinii au socotit festivitatea log odnei drept o „sfințire” a femeii doar pentru bărbatul ei
la fel cum obiectele închinate templului nu puteau fi folosite în scopuri profane. După aceste
evenimente, viitoarea mireasă continua să locuiască în casa tatălui ei până în ziua nunții.15
Festivita tea propriu -zisă a nunții (huppah) era reprezentată de momentul aducerii acasă
a miresei într -o atmosferă de bucurie și celebrare. Intrarea ei în casa mirelui constituia punctul
culminant al procesiunii. Sărbătoarea era caracterizată de cântece de dragoste precum
Cântarea Cântărilor, dansuri, vestimentații bogat decorate, discursuri în onoarea mirilor și un
mare ospăț ce dura șapte zile (Gen. 29:27; Jud. 14:12). Pe tot parcursul evenimentelor mireasa
îmbrăcată și împodobită cu bijuterii (Ps. 45. 14 -15) își păstra fața acoperită cu un voal (Gen
29:23) iar la final era condusă de părinții ei în camera nupțială (Jud. 15.1). După consumarea
căsătoriei dovada virginității fetei era păstrată de părinți ca protecție împotriva calomniei prin
care s -ar fi putut scoat e un „nume rău unei fecioare în Israel” (Deut. 22:13 -21).16
În cultura poporului evreu întâlnim și alte manifestări tradiționale ce erau parte a
procesului de pregătire și desfășurare a căsătoriei precum: aranjarea căsătoriei prin
intermediul unui pețitor (Gen. 24:1 -10, practică recunoscută începând cu sec. al 13 -lea), de
două ori pe an tinerii puteau să -și aleagă soții dintre fetele ce dansau în vii (libertate dată în
epoca celui de al doilea templu), acceptarea acordul prenupțial verbal prin acțiuni spec ifice
(Rut 4:7, ceremonie numită kinian ), schimbul de daruri între logodnici (numite sivlonot ),
exprimarea voinței sau a consimțământului mirilor (Gen. 24:57 -59), binecuvântarea cupei de
vin din care beau cei doi atât cu ocazia logodnei cât și a nunții, d e asemeni înmânarea inelului
ca semn al legământului în cadrul ambelor ceremonii prin care mireasa este sfințită
(mekudeșet ), pregătirea miresei printr -o baie rituală ( mikva ), organizarea alaiului nupțial după
obiceiul locului, prezența a doi martori ce ur măreau desfășurarea procesiunii căsătoriei
(nisuin ), rostirea celor 7 binecuvântări ale căsătoriei, etc.17

15 Dicționar Biblic, Editura Stephanus, București, 1996, p. 150 -152. ????
16 The Zondervan Encyclopedia of the Bible vol. 4
17 Enciclopedia Iudaismului, Editura Hasefer, București 2006, p.

15
Spațiul cultural al poporului evreu a fost modelat de la început de alegerea și
legământul lui Dumnezeu. Chiar dacă dintre valorile și tradițiile lor regăsim practici similare
și la popoarele din jurul lor, specific lui Israel este legătura lor cu Dumnezeu și cu istoria
răscumpărării ce reflectă adevărata semnificație și scop final al căsătoriei. Astfel, toate aceste
elementele culturale care au fost a mintite alcătuiesc un limbaj al tradiției specific iudaic ce
exprimă credințele lor privitoare la unirea dintre bărbat și femeie în cadrul căsătoriei.
Spre deosebire de obiceiurile de căsătorie iudaice, mai cu seamă față de cele regăsite
în cadrul sfintelo r scripturi, datinile și obiceiurile românești sunt un amestec de influențe
păgâne și creștine. Deși în general este păstrată importanța și scopul unirii dintre bărbat și
femeie, sunt mai puțin legate de originea și imaginea divină a căsătoriei. Această în străinare
de Dumnezeu a fost accentuată și de filozofia socialistă ce a căutat să scoată din mentalul
colectiv noțiunile despre divinitate.
Într-o monografie folclorică publicată în anul 1969, Ioan Meițoiu, recunoaște
schimbările produse la nivelul structu rilor sociale, în conștiință și în felul de gândire a
oamenilor, asistând „la un proces vast de înnoire” a tradițiilor sub bagheta făuritorilor noii
societăți. În cadrul cercetării pe care a întreprins -o, autorul împarte „spectacolul nunții
românești” în t rei acte constitutive precedate de un prolog ce este format din: cunoașterea
mirilor, însușirile lor, consimțământul părinților, zestrea și auguratul (urări și prevestiri). În
primul act avem de a face cu ceremonialul logodnei sau încredințarea ce a urmat momentului
încuviințării sau a pețitului. Acceptarea căsătoriei de către ambele familii era adusă la
cunoștința comunității prin strigările sau vestirile publice. Festivitatea continuă prin pregătirea
nunții și alegerea funcționarilor (acele persoane ce în deplinesc un rol specific în procesiunea
ce va urma: nuni, staroste, vornicei, stegari, bucătărese etc.). Al doilea act îl constituia nunta
propriu -zisă ce se desfășura într -o succesiune de momente precum: chemarea, cununa,
aducerea darurilor, iertarea, ro stirea orației, schimburile, dansul, îmbăierea mirilor, gătirea,
iertăciunile, cununia etc. În ultimul act are loc masa sau ospățul într -o atmosferă de joc și
petrecere. Cele menționate nu cuprind toate practicile și evenimentele tradiționale însă sunt
dintre cele mai importante ce ne ajută să stabilim coordonatele desfășurării căsătoriei la
români. Aceasta este considerată cea mai importantă manifestare a vieții poporului, un act de
o majoră însemnătate nu doar pentru perechea ce intră „în rândul lumii” ci pentru întreaga
colectivitate căreia îi aparțineau. Căsătoria în spiritul ei tradițional se făcea pe fondul unor

16
legături prestabilite în cadrul evenimentelor sociale de întrajutorare, clăci, șezători, petreceri,
hore.18
Scopul pe plan social și biologic al unirii celor doi era de a împărtăși binele și răul,
bucuriile și întristările vieții, de a avea urmașii ce le vor păstra numele, moșteni averea și
îngriji de ei la bătrânețe, socotind că astfel nu s -au născut și trăit degeaba în lumea asta.
Descriind as tfel rostul căsătoriei la români, Simion Florea Marian realizează un studiu
istorico -etnografic comparativ în care adună diversele obiceiuri și datini străbune. Astfel
aflăm că pentru realizarea unei căsătorii, familiile celor doi miri, în special părinții lor, aveau
un rol important în alegerea sau acceptarea viitorului partener și pregătirea festivităților.
Exista o consultare între cei ai casei așa încât prin încuviințarea și binecuvântarea părinților să
le fie asigurată copiilor suportul și sfatul matur pentru o viitoare căsnicie fericită. Alegerea
viitoarei mirese se realiza din inițiativa părinților sau a feciorului, urmată de trimiterea unor
pețitori sau starosti pentru a căpăta acceptul de la familia alesei cât și de la fată. Dacă
răspunsul era pozit iv urma să aibă loc întâlnirea celor două familii, evenimente în care
stabileau zestrea ce urmau să o primească cei doi viitori miri. În dialogul purtat la aceste
negocieri prin urările care și le făceau unii altora recunoșteau pe Dumnezeu ca dătător al
vieții, fericirii și bunurilor materiale.19 Se rosteau de asemeni orații ce invocau istoria
patriarhului Avraam ce a vrut să -și însoare fiul sau episodul creației biblice în care Dumnezeu
a creat o soție omului. Se stabilea data la care va avea loc logodna ia r cei doi tineri primeau
câte un semn distinctiv (coronița și țâmnirul) pe care le vor purta de la logodnă până la nuntă
ca mărturie publică asupra faptului că sunt mire și mireasă. Rareori, învoirea cu privire la cele
materiale la care ajungeau părinții era trecută în scris pe o foaie de zestre. Următorul
eveniment important era logodna sau încredințarea ce acea loc de obicei la casa miresei și era
oficiată de un bătrân sau de un preot. Cu această ocazie se rostea rugăciunea Tatăl nostru, se
schimbau reci proc daruri și se oferea o masă participanților. Astfel era consfințită alegerea
liberă a celor doi și se lua un angajament solemn pentru o căsătorie viitoare. Stabilirea datei la
care va avea loc nunta trebuia să aibă în vedere timpul necesar pentru pregă tire.20
(…)

18 Ioan Meițoiu, Spectacolul nunților – monografie folcl orică, Comitetul de stat pentru cultură și artă,
București 1969, p. 12 -29.
19 Simion Florea Marian, Nunta la români – studiu istorico -etnografic comparativ, Editura Grai și
suflet – Cultura Națională, București, 1995, p. 1 -114.
20 Nicolae Cojocaru, Istoria t radițiilor și obiceiurilor la români, Editura Etnologică, București 2012, p.
102-164.

17
2.2 Despre m etafora nupțială și origini
„Dar de l a început nu a fost aș a” (Matei 19:8) spunea Domnul Isus Cristos într -o
împrejurare în care , fiind ispitit de farisei cu privire la desfacerea căsătoriei , face trimitere la
începutul creației p entru a le amin ti cum a rânduit Dumnezeu unirea într -un singur trup dintre
un bărbat și o femeie făcându -i de nedespărțit . Orice discuție pe tema nun ții trebuie să
pornească de la origini (Gen. 1:26-27, 2:22-25), subliniind intenția și scopul cu care Zidit orul
ne-a întocmit parte bărbătească și parte femeiască , adică „om după chipul Nostru, după
asemănarea Noastră” potrivit decretului divin . Astăzi însă ceea ce mai poate cunoaște omul
din bucuria acestei uniri este elogiat în Scriptură pri ntr-o Cântare a Câ ntărilor ce exprimă
bucuria intimității exemplificată în termenii erosului uman . Această punere împreună a
legăturii nupțiale , cunoscute înainte de cădere cât și după , cu imaginea originii divine a
acestui concept de unire heterosexuală produce o anumită t ensionare a limitelor cunoașterii
umane dăruind limbajului metaforic o mare forță de exprimare. Modul în care am fost creați
reflectă ceva din ființa și natura lui Dumnezeu . Posibil a dimensiun e a asemănării dintre relația
conjugală și cea divino -umană a fost numit ă pe drept o taină (Efes. 5:32) . Victor P. Hamilton
subliniază modul su rprinzător prin care Pavel , citând Geneza 2:24 în epistola către Efeseni ,
sugerează că expresia „un singur trup” se aplică unirii arhetipale a lui Cristos cu mireasa Sa și
este o împlinire a scopului divin pentru creație (Efes. 1:10). Acest mister este explicat,
clarificat și verificat prin venirea și revelarea lui Isus Cristo s, în timp ce biserica este o
„continuare istorică a trupului Său” .21
Paul Ricœur explică metafora nupțial ă făcând apel la fenomenu l general al
intertextualității prin care apropie textele din Geneza 2:23, Cânatrea Cântărilor și din profeți.
În prima parte a acestei lecturi încrucișate el definește începutul absolut al iubirii dincolo de
bine sau rău în raport ul admirației reciproce bărbat -femeie, sub forma unei inocențe creaturale
aprobate de Dumnezeu. Tocmai această semnificație a unei creații bune oferă suport pentru o
perspectivă eshatologică a iubirii inocente ce este elogiată în Cântarea cântărilor , păstr ând
celebrarea ei în experiența umană în ciuda căderii și a istoriei răului. Caracterul privat,
intimitatea, amorul din cadrul unui cuplu primar sau contemporan nu doar că are aprobarea
divină ci însăși originea este dumnezeiască , „omul iubește pornind de la Dumnezeu ”. În a
doua parte a demersului său, Paul Ricœur, explorează dimensiunea alegorică în raportul
Dumnezeu – om a metaforei iubirii , atât în sensul funcțional al legământului specific scrierilor

21 Victor P. Hamilton, The Book of Genesis vol. I (NICOT), Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,
Michigan, 1990, p. 97.

18
profetice cât și în sensul inocenței sacre caracteris tică Cânt ării Cântărilor. Astfel în ce privește
perspectiva profeților avem de a face cu o dragoste conjugală mutuală dintre divinitate și
Israel, iar în poemul Cântării este evoc ată dragostea divină intimă și personală pentru poporul
Său. Examinarea aces tei metafore încrucișate presupune o dinamică a iubirii între specificul
uman și cel divin păstrând diferențele și asemănările ei într-o tensiune ce permite multiple
semnificații și limitări reciproce. Astfel, manifestările iubirii umane sau divine se
intersectează în metafora nupțială proiectând sensuri ce se intersemnifică și ne permit să
culegem scântei dintr -o revelație ce transcende.22
Metafora nupțială se situează înaintea oricărui context cultural -istoric și dincolo de
posibile condiționări sau limită ri ale acestuia. Obârșia ei în spațiu și timp este edenică iar
afirmații le preliminare ce definesc experiența unirii primului cuplu rămân universal valabile
în toate timpurile chiar și după cădere . Potrivit lui R. Kent Hughes, toată învățătura biblică
despre legământul căsătoriei își are originea în inițiativa lui Dumnezeu de a modela relația
dintre bărbat și femei potrivit cu relatarea din Geneza despre creație, acesta conține
instrucțiuni primare și vitale pentru întreaga umanitate .23
2.3 Imago Dei și m etafora nupțială
Păstrându -ne atenția asupra începuturilor creației , descoperim un important concept
teologic : imagin ea lui Dumnezeu în om din perspectiva căruia semnificația metaforei nupțiale
devine mult mai bogată. Unirea dintre un bărbat și o femeie p rin taina căsătoriei nu este o
invenție umană , ci gândul Creatorului născut din însăși natura Sa. Aceasta este reflectată în
om ca purtător al chipului și asemănării Sale. Narațiunea primelor două capitole din cartea
Genez ei ne oferă mai multe indicii ale corespondențelor între Imago Dei și metafora nupțială .
Oricare ar fi consecințele sau funcția ce decurge din felul în care a u fost crea ți deopotrivă
bărbatul și femeia, există zone discontinue de asemănare între Dumnezeu și om. Noțiunea de
imagine divină n u poate fi complet explicată doar prin identificarea unor trăsături comune. Cu
toate aceste , sunt important e acele referiri pe care scriitorii biblici le fac asupra unor
similarități precum a vedea, a auzi, a vorbi sau odihna sabatică ,24 întrucât arată natu ra
personală și unică a omului în creație . Capacitatea de a relaționa cu Dumnezeu, părtășia și
conștiința de sine ne definesc structural umanitatea. Chipul (צלם) și asemănarea (דמות) sunt doi

22 Paul Ricœur, p. 384 -392
23 R. Kent Hughes, Genesis – Beginning and Blessing, Crossway Books, Wheaton Illinois, 2004, p .57
24 Gordon J. Wenham , Word Biblical Commentary Vol. 1 – Genesis 1 –15, Word Books Publisher,
Dallas, 1987, p. 45

19
termeni care se consolidează reciproc descriind între aga ființă umană ca pe o transcriere a
Creatorului veșnic în spațiu temporal și material. O primă soluție plauzibilă de interpretare
privește o reprezentare a lui Dumnezeu pe pământ prin intermediul conducerii umane, o
mediere între divinitate și restul creației.25 Însă m ai mult decât menirea de a domni , imaginea
lui Dumnezeu în om are și sensul de paternitate sau relație filială (Gen. 5:3 leagă imaginea cu
filiația , Luc. 3:38 Adam este numit „fiul lui Dumnezeu ”).26
Diferențierea „parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut ” (Gen. 1:27) este
specifică omului ca un dar al lui Dumnezeu. Această identitate și funcție sexuală constituie
calea de extindere a binecuvântării divine (v. 28). Mandatul acordat bărbatului și femeii
accentuează atât rolul lor ca procreatori cât și de stăpânitori.27 Pentru aceasta o mul a fost creat
ca o pluralitate aidoma Creatorului. Pluralitatea divină exprimată în versetul 26 este o
anticipare a celei umane reflectată de crearea a două persoane . În același timp n aratorul
subliniază în versetul 27 faptul că Dumnezeu este Unul singur , același model fiind reafirmat
în capitolul 5:1 -2a unde potrivit asemănării divine cei doi au fost numiți „om”. În mod evident
stabilirea relațiilor interumane oglindesc personalitatea lui Dumnezeu.28
Bărbatul și femeia au fost așezați în grădina lui Dumnezeu unde se puteau bucura de
părtășie, închinare și odihnă. În acest loc al prezenței divine, viața lor era caracterizată de
slujire a (2:15) și ascultare a (v.16) aduse lui Dumnezeu. Există o analogie între asemănarea ce
o împărtășește omul cu Dumnezeu în primul capitol și cea dintre bărbat și femeie descrise în
capitolul 2 . Detalierea facerii femeii dezvoltă ideea parteneriatului arătând acel aspect al
creării oamenilor după c hipul lui Dumnezeu , Cel care printr -o conlucra re trinitară a creat și
susține toate lucrurile. Rolul specific întruchipat de femeie ca „ajutor potrivit” acoperă zona
binecuvântării descris ă prin „înmulțiți -vă, umpleți pământul” (1:28), potrivit capacității ei de a
zămisli și naște copii (3:16). În ace st sens este sugestivă promisiunea cu privire la „sămânța
ei” (3:15) unde apare un joc de cuvinte tot cu privire la rolul femeii ca „ajutor”. De asemeni
caracterul complementar al femeii privește și celelalte aspecte ale mandatului divin (1:28,
2:15-16) de a stăpâni peste creație, de a se închina și asculta de Dumnezeu.29

25 Derek Kidner, Genesis an Introduction and Commentary, Inter -Varsity Pre ss, Nottingham , 2008, p.
51
26 R. Kent Hughes, Genesis – Beginning and Blessing, Crossway Books, Wheaton Illinois, 2004, p. 38.
27 Victor P. Hamilton, The Book of Genesis vol. I (NICOT), Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,
Michigan, 1990, p.78 -79.
28 John H. Sai lhamer , The Expositor’s Bible Commentary: Genesis – Leviticus, Zondervan, Grand
Rapids, Michigan, 2009, p. 74 -75.
29 John H. Sailhamer, p. 81 -84

20
Așadar înainte și după cădere primul cuplu au funcționat potrivit imaginii divine în
care au fost creați. Împreună dar și ca indivizi ei au împărtăș it caracteristici le chipului și
asemănăr ii lui Dumnezeu . Această realitate complexă ar putea fi parțial descrisă prin:
pluralitate, paternitate sau filiațiune, reprezentare, stăpânire, parteneriat , părtășie, intimitate,
unitate, multiplicare , binecuvânt are, extaz etc.
2.4 Metafora căsătoriei ș i relația Cristos -biserică
La fel ca și Domnul Isus Cristos (Matei 19:5), apostolul Pavel aduce în atenția
cititorilor lui, în epistola către Efeseni 5:31 -32, ceea ce Dumnezeu a decretat la începutul
creației cu privire la relația conjugală dintre bărbat și femeie: „ De aceea va lăsa omul pe tatăl
său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup ”(v.31, cit. Gen.
2:24). Mai mult decât atât, el face o analogie între relația bărbat -femeie, respectiv Cristos –
biserică, numind -o pe cea din urmă o taină mare (v.32). Limbajul marital folosit de Pavel este
semnificativ în descrierea relației credincioșilor cu Cristos. Acesta nu doar din cauza unui
secret ținut în trecut timp de veacuri însă descoperit acum, ci și din perspectiva a ceea ce
urmează în viitor.
Potrivit apostolului Pavel, ceea ce a instituit Dumnezeu la creație cu privire la
căsătorie (v.21) a avut în vedere tocmai relația dintre Cristos și biserică (v.32). Aceasta
presupune faptul că mai înainte să fie creați bărbatul și f emeia, Dumnezeu a plănuit o biserică
pentru Fiul Său, căsătoria fiind simbolul acestei uniuni. Deși pare surprinzător, se afirmă
faptul că Dumnezeu a instituit căsătoria pentru că biserica este trupul lui Cristos. „ De aceea ”
(v.31) unirea într -un singur tr up a soțului și soției a fost stabilită la începutul creației, „ pentru
că noi suntem ” (v.30) mireasa lui Cristos din veșnicie (1:9,11; 3:11). În cadrul acestei
analogii, soția este identificată drept corpul bisericii al cărei cap este Cristos. Această func ție
de cap atribuită soțului în cadrul căsnicie constă în: „ satisfacerea nevoilor sale fizice și
emoționale (5:29), pe scurt, în a -și da viața proprie pentru ea (5:25) ”. Modelul conviețuirii
conjugale se întemeiază pe exemplul lui Cristos care a folosit au toritatea Sa pentru a împăca
biserica cu Dumnezeu cu prețul vieții Sale, și a echipat -o în vederea împlinirii scopurilor Lui.
Rolul Său mântuitor, curățirea de păcat prin sacrificiul Său, scopul sfințirii „ ca să înfățișeze
înaintea Lui această Biserică ”(v.27), purtarea Sa de grijă (v.29), toate constituie o revelare a
planului veșnic a Lui Dumnezeu (1: 9; 3: 3 -4, 9; 6:19).30

30 Frank Thielman – Ephesians (Baker Exegetical on the New Testament) p.365 -392

21
Așadar Cristos este portretizat ca un Mire ce își împodobește mireasa și o prezintă într –
o stare de perfecțiune morală „ slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta ”
(v.27). Aceasta corespunde scopului lui Dumnezeu care și -a ales credincioșii înainte de
întemeierea lumii pentru a fi „ sfinți și fără prihană ”(1:4). O imagine vechi -testamentară
similară acțiunii lui Dumne zeu de pregătire a poporului Său ca o mireasă este prezentată în
Ezechiel 16:8 -14. Această descriere a legământului de nuntă cu Ierusalimul implică o scăldare
în apă a miresei, o baie prenupțială potrivit obiceiurilor evreiești de curățire ritualică.31 Pave l
folosește această ilustrație ca o referință metaforică a puterii de curățare a Evangheliei, care
odată auzită și acceptată prin credință transformă oamenii într -un popor special pus deoparte
pentru Dumnezeu (1:13 -14). Starea și condiția bisericii ca mire asă curată și frumoasă este o
realitate stabilită prin moartea lui Cristos, ce a curățit -o de păcat și a separat -o de restul lumii
în acord cu planul veșnic al lui Dumnezeu.32
Unitatea demonstrată în relația Cristos -biserică este de mare importanță în real izarea
scopurilor lui Dumnezeu. Acest model aplicat relațiilor maritale transformă căsnicia într -un
cadru „ sigur pentru angajament, încredere și creștere ” dându -i o dimensiune sacramentală.
Deși ne este descoperit planul divin prin care biserica a devenit mireasă subordonată și unită
cu Cristos, există un „deja” și un „nu încă” al acestor realități. În timp ce în epistola către
Efeseni se accentuează faptul că Cristos este deja un singur trup cu biserica Sa, același Pavel
descrie cu privire la credincioșii din Corint că urmează să fie prezentați lui Cristos „ ca o
fecioară curată ” (2 Cor 11:2,3).33 De această dată contextul în care Pavel folosește imaginea
relațiilor maritale este cel al pericolului pe care îl reprezintă apostolii falși. Acceptarea
acestora p oate pune în pericol relația de logodnă dintre credincioși și Cristos. Spre deosebire
de pasajul din Efeseni 5:27, aici prezentarea miresei are o dimensiune escatologică (ca în
4:14). Apostolul Pavel se vede responsabil precum un părinte (1 Cor 4:15) față de fiica sa
logodită.34 Pentru a o prezenta în mod corespunzător mirelui în ziua nunții, tatăl supraveghea
integritatea miresei în perioada logodnei. „Gelozia” este o trăsătură a caracterului iubitor al lui
Dumnezeu (Exod 20: 5, 34:14 ; Deut 4:24; 6:15 ), iar Pavel împărtășește aceeași afecțiune
puternică și exclusivă (asemeni lui Fineas, Num. 25: 11 -13) pentru biserică, păzind puritatea
doctrinară a credincioșilor. El face apel la imagini vechi -testamentare a relației de legământ
dintre Dumnezeu și poporul S ău descrisă deseori în termeni maritali și la pericolul infidelității

31 Ephesians (WBC vol. 42) – Andre w T. Lincon, p. 426 -428
32 Ibidem Frank Thielman – Ephesians (Baker Exegetical on the New Testament) p.365 -392
33 Ibidem Ephesians (WBC vol. 42) – Andrew T. Lincon, p. 435 -442
34 2 Corinthians (WBC vol. 40) – Ralph P. Martin p. 350 -371

22
(precum Osea 1:1 -2:2, Ezechiel 23:5 -8, Ieremia 2:2, 3:6).35 Metafora logodnei ce ne ilustrează
credincioșia soției până va fi prezentată lui Cristos este transpusă în circumstanțele alego rice
din Gen. 3:1 -7. Potrivit simbolismului la care face apel Pavel, Eva reprezintă biserica din
Corint, iar șarpele pe acei apostoli „nespuși de aleși” care propovăduind o altă evanghelie
seduc pe credincioși de la loialitatea față de Cristos. Această fid elitate a unei femei logodite,
în timpul ei de așteptare până în ziua nunții, privește o minte focalizată asupra bărbatului ei.
Tocmai asupra acestui pericol este avertizată biserica pentru a -și păstra gândurile curate și
credincioase față de Cristos (v.3) până în ziua înfățișării ei înaintea Lui (1:14). Loialitatea și
pregătirea logodnicei însemna pentru ei păstrarea unei învățături sănătoase cu privire la
Cristos și Evanghelia ce au primit -o.36
Cele două apariții ale metaforei căsătoriei din scrierile apo stolului Pavel scot în
evidență uimitoarea relație spirituală dintre Cristos și biserică atât în dimensiunea ei prezentă,
cât și a așteptărilor viitoare. Comparată cu unirea soților într -un singur trup și cu
exclusivitatea jurământului logodnicilor, comuni unea intimă Cristos -biserică reprezintă
marele mister al lui Dumnezeu alcătuit din veșnicie. Această realitate a fost posibilă datorită
sacrificiului lui Cristos și experimentată de credincioși prin acceptarea propovăduirii
Evangheliei. Aceștia deja sunt u n singur trup cu Mântuitorul lor, curățați de păcat și sfințiți,
îmbrăcați și pregătiți de nuntă, ca urmare a lucrării răscumpărătoare a lui Isus Cristos.
Rămâne doar ca în timpul așteptării lor până la împlinirea finală a planului divin să -și păstreze
curăția și credincioșia față de Mirele ceresc.
2.5 Evenimente și concepte tipologice vechi -testamentare
În scrierile Vechiului Testament legătura dintre poporul Israel și Dumnezeu ne este
prezentată uneori sub forma unor evenimente și a unor termeni ce fac referire la o relați e de
tip marital . Ca și în cazul altor modele vechi -testamentare putem vorbi de o tipologie prin care
ne sunt transmise importante adevăruri cu privire la relația dintre Dumnezeu și om . Cele mai
importante texte de acest fel le regăsim în scrierile profeților: Osea, Isaia , Ieremia și Ezechiel.
În abordarea tipologică a textului sacru trebuie p ăstrată unitatea interpretării scripturii .
Acele aspectele ale planului divin descoperite în scrierile vechiului testament au fie un
corespondent geamăn în noul testament, fie sunt o continuitate a istoriei răscumpărării ce -și
atinge punctul culminant în persoana și lucrarea Lui Cristos. Orice model tipologic nu este

35 George H. Guthrie – 2 Corinthians (Baker Exegetical on the New Testament) p. 277 –
36 2 Corinthians (NICNT) – Paul Barnett – The New Internationa Commenatry on the New Testament
p. 1509 -1518

23
doar o repetare a ceea ce Dumnezeu a făcut în trecut ci mai ales o reunire , a dife ritelor aspecte
revelate de -a lungul istoriei , într-un punct culminat al lucrărilor divine.37
Așadar , din această perspectivă remarcăm faptul că profetul Osea aduce o mărturie
timpurie și primară a unor importante teme teologice ce sunt dezvoltate sub for ma modelului
căsătorie -legământ atât de profeți i vechi -testamentari ulteriori cât și de scriitori ai noului
testament .38

2.5.1 Metafora maritală și a legământului în Osea
Limbajul cărții Osea cuprinde o suită de metafore prin care profetul se adresează un or
situații istorice specifice poporului Israel din sec. 8 Î.H. Există o suprapunere în utilizarea
acestora așa încât anumite pasaje pot fi interpretate din prisma diferitelor metafore. Ținând
cont de contextul cultural p oate fi reconstituit sensul limbaju lui folosit și problemele specifice
ridicate de profet pe înțelesul auditoriului său. Pentru a putea elimina semnificațiile greșite
atribuite metaforei maritale trebuie luat în considerare și semnificația celorlalte metafore la
care face apel scriitorul. Î n felul acesta ne putem limita în primul rând la textele care fac
referiri la metafora căsătoriei și indica unele asocieri nepotrivite . Evident luate împreună
metaforel e ar da o imagine completă a mesaj ului din acest oracol. Însă evidențierea legătur ii
doar dintre metafora căsătoriei și cea a legământul divin poate ajuta scopului tematic urmărit.
În cele din urmă ne preocupă în ce fel profetul redefinește o nouă realitate înaintea
conaționalilor lui folosind limbajul metaforic al căsătoriei . Câteva dintre elementele
importante ce vor fi subliniate sunt asocierea soției cu o cetate, natura problemei căreia se
adresează profetul ce ține de exercitarea autorității și puterii, dimensiunea resurselor și a
dependenței de Dumnezeu, contextul amenințător al judecă ții în contrast cu binecuvântările ce
urmează și mai ales tema dragostei.
În mod tradițional, metafora căsătoriei este considerată a fi cheia de interpretare a
oracolului lui Osea, după cum un rol important i s -a acordat și prostituției cultice presupusă a
fi practicată în acea perioadă la scară largă în Israel . Însă limbajul metaforic marital și cel

37 Kevin J. Vanhoozer, Dictionary for Theological Interpretation of the Bible, Baker Aca demic, Grand
Rapids, Michigan, 2005, P. 644, 669, 823 -826.
38 J. Andrew Dearman, The Book of Hosea, William B. Eerdmans Publishing Company Grand Rapids,
Michigan / Cambridge, 2010, 37 -38.

24
sexual nu poate fi explicat satisfăcător în anumite pasaje ale profeției,39 existând suficiente
dovezi biblice și istorice ce suportă și o altă abordare a text ului. Chiar dacă au fost acceptate
și dezbătute drept surse de baza a metaforei: 1) viața conjugală a profetului, 2) cultul
fertilității lui Baal, 3) legământul lui Dumnezeu cu Israel și 4) tratatele vasale antice din
Orientul Apropiat , totuși o gamă largă de texte comparative biblice și extrabiblice aduc în
atenție unele aspecte culturale pe care se poate fundamenta sensul extins dar și limitele
limbajului folosit . Metafore importante folosite de Osea precum divorț ul, mamă/soție, adulter,
prostituție, ibov nici și baali poartă semnificați i distinct e ce încadrează mai bine pasajele greu
de explicat prin analogia căsătoriei. Pentru a înțelege limbajul comun al profetului și al
audienței sale este necesar a fi subliniat e câteva practic i cultural e din acele timp uri. Astfel în
ce privește divorțul în acea perioadă acesta era reglementat prin clauze juridice specific
menționate în contractul de căsătorie. Aceste prevederi de natură economică și de proprietate
reglementau diferitele tipuri și practici de divorț. Er au specificate măsurile punitive la care se
putea recurge în sensul pierderii unor drepturi financiare, de proprietate, moștenire, zestre,
suportate de soția ce nu -și îndeplinea obligațiile maritale. Noțiuni de pedeapsă fizică sau
umilire publică în cazul unei despărțiri nu erau menționate. Acestea corespund unei alte
imagini metaforice folosite, respectiv a cetății sau orașului , care în tradiția vremii erau
personalizate drept femei sau soții a vreunei divinități. Limbajul violenței fizice și sexuale
împot riva unei femei și expunerea publică a acesteia exprima metaforic distrugerea cetății.
Aceste orașe -cetăți erau reprezentate de o elită conducătoare ce orchestrau viața politică,
socială și religioasă a întregii comunități. Aceștia încheiau deseori alianțe politice, economice
sau militare considerate a fi garantate de acele divinități ce patronau cetatea. În cadrul
procesiunilor ocazionate de astfel de tratate exista și o manifestare religioasă în care era
invocat numele zeității prin care se jura respectar ea clauzelor.40
În scrierile vechiului testament , legământul și căsătoria sunt două entități relatate
adeseori separat . Unii teologi văd în cartea profetului Osea o pune re împreună a aceste două
instituții fundamentale prin folosirea metaforei maritale ca o descriere a legământului dintre
Dumnezeu și Israel . Astfel p rint-un limbaj comun , consacrat în vremea antică pentru a
exprima angajamente solemne sau legăminte , profetul ar expune necredincioșia poporului
comparând -o cu infidelit atea conjugal ă, apoi prefigurează un moment glorios când Israel va fi

39 Sharon Moughtin -Mumby, Sexual and Marital Metaphors in Hosea Jeremi ah Isaiah and Ezekiel,
Oxford University Press, New York, 2008, p. 267 -276.
40 Brad E. Kelle, Hosea 2 Metaphor And Rhetoric in Historical Perspective, Society of Biblical
Literature, Atlanta, 2005, p. 41 -44, 78 -, 93-, 109,

25
unit cu Dumnezeu printr -o recăsători re sau un nou legământ .41 Însă i nterpretările metaforei
doar din perspectiva legământul încheiat de Dumnezeu cu Israel, sau a tratatelor antice
încheiate între suzeran și un va sal, nu explică în mod adecvat toate elementele specifice la
care face apel profetul, ca de exemplu prețul miresei, darurile de nuntă sau opțiunile punitive
ale soțului. După cum a fost menționat , baza înțelegerii metaforei și a puterii ei de comunicare
din acea vreme o reprezintă cunoașterea obiceiurilor sociale ale căsătoriei și divorțului ,
respectiv a realităților socio -politice din vr emea lui Osea .42
Urmărind semnificația metaforei căsătoriei, în capitolul 2 din cartea Osea, descoperim
o comuniune divin o-umană evidențiată prin folosirea termenilor אִשְׁתִי (femeia Mea) și אִישָּׁה
(bărbatul ei). Aceștia descriu în versetul 2 o relația personală și foarte apropiată de iubire care
însă a fost distrusă prin infidelitatea lui Israel, dragostea transformându -se într -o dramă
conjugală.43 Această situație conflictuală descrisă metaforic se desfășoară mai exact între
capitala personificată (Samaria), prin elita sa conducătoare, și Dumnezeu. Practic acțiunile lor
rebele în raport cu voia divină în planul alianțelo r politice dau naștere unui conflict intern și
preconizează o iminentă distrugere a cetății. Contextul istoric (734 -730 Î.H.) cuprinde
războiul civil dintre Hosea și Pekah, încheierea războiului Siro -Efraimitic, relația cu imperiul
Asirian și implicarea ce lor din Iuda în acest conflict (2 Împ. 16:1.18, 2 Cron 28:1.25, Isaia
7:1.17).44
Potrivit stilului disjunctiv al cărții metafora căsătoriei este în opoziție cu cea a
divorțului. O astfel de construcție a textului prin care sunt asociate imagini aparent
contradictorii reflectă limitele limbajului în a exprima intersectarea dintre universul
incomprehensibil al lui Dumnezeu și dimensiunea umană. Semnificații le diferite ale relați ei
divino -umane sunt exprimate împreună prin termeni metaforici ce par a se submin a. Această
abordare tensionată are capacitatea de a provoca audiența profetului dar și pe cititorii cărții să
răspundă inițiativei divine.45 Deși oferta unei noi relații se bazează numai pe harul divin,
Dumnezeu având o libertate suverană de a acționa în mâ ntuire în ciuda condiției poporului

41 J. Andrew Dearman, The Book of Hosea, William B. Eerdmans Publishing Company Grand Rapids,
Michigan / Cambridge, 2010, 34 -38.
42 Brad E. Kelle, Hosea 2 Metaphor And Rhetoric in Historical Perspective, Society of Biblical
Literature, Atlanta, 2005, p.47 -58.
43 Ciprian Flavius Terinte, Viaț a bisericii conform metaforelor pauline, Societatea Biblică din
Romania, 2010, p. 285
44 Brad E. Kelle, Hosea 2 Metaphor And Rhetoric in Historical Perspective, Society of Biblical
Literature, Atlanta, 2005, p.199 -200.
45 Yvonne Sherwood, The Prostitute and the Prophet Hosea's Marriage in Literary -Theoretical
Perspective, Sheffield Academic Press, Sheffield, 1996, p. 324 -330.

26
Israel, continuarea acestei legături maritale depinde de răspunsul volitiv față de chemarea la
pocăință. În funcție de perioada istorică și potrivit circumstanțelor specifice, poporului Israel
îi sunt adresate aspecte di ferite cu privire la rolul și necesitatea pocăinței în cadrul acestei
relații de tip marital cu Dumnezeu . Odinioară întoarcerea națiunii reprezenta un preludiu
necesar iertării și transformării (Deut. 30:2 -6), însă Osea introduce un al doilea aspect teolog ic
accentuând acțiunea plină de dragoste a lui Dumnezeu ca fiind premergătoare și necesară
pocăinței lui Israel și nu o consecință a ei. Astfel sunt combinați ambii factori ca fiind
importanți, existând o interdepende nță sau complementaritate între necesit atea pocăinței
pentru a experimenta îndurarea divină și acțiunea milostivă a lui Dumnezeu ca bază a
pocăințe i viitoare.46
Unii interpreți considera expresia „ Caci nu es te nevasta Mea, si Eu nu sunt bă rbatul
ei!” drept o formulă de divorț legală în Israel, însă accentul alegoriei nu este pe despărțire ci
mai degrabă are în vedere pedepsirea cu scopul corecției și a reabilitării în final. Consecințele
neîndeplinirii obligațiilor maritale se răsfrâng asupra drepturilor de a fi asigurate hrana și
îmbrăcămintea soției (Ex. 21:10). În situația descrisă de Osea, Dumnezeu în calitatea de soț
nu va mai asigura lui Israel sau țării aceste provizii (v. 8,9) . Potrivit angajamentelor care se
luau în tratatele antice din Orient, încălcarea unui legământ era pedepsită pri n blestemele
invocate la încheierea lui , de pildă „o dezbrac în pielea goală ”(v3), „îi voi descoperi rușinea ”
(v.10) aminte sc de un astfel de limbaj contractual amenințător.47 Însă astfel de imagini a unor
pedeps e umilitoare și expunere publică a soției nu pot fi asociat e cu practicile unui divorț din
acele vremuri , mai degrabă indică pierderi economice și de proprietate . Lâna, inul, argintul și
aurul, grâul, mustul, un tdelemnul sunt referiri clare la darurile de nuntă , prețul miresei, zestre
sau moștenire, asupra cărora o soție vinovată își putea pierde orice drept. Din punct de vedere
juridic contractele de căsătoriei din acele vremuri clarificau obligațiile economice și drepturile
fiecărui partener. O posibilă despărțire din vina soției permitea astfel des păgubirea soțului
înșelat căruia îi reveneau toate resursele materiale.48
Limbajul iubirii folosit în versetele 14 la 23 cuprinde mai multe promisiuni pline de
speranță cu privire la viitor, toate pornind din inițiativă divină. Descrierile ce fac referire la
Egipt, exod, pustiu sau cuceririle Canaanului transmit amintirea drago stei salvatoare a lui

46 Grace I. Emmerson, Hosea an Israelite Prophet in Judean Perspective, Jsot Press , Sheffield, 1984 p.
163-164.
47 Douglas Stuart, Hosea -Jonah, Word Biblical Commentary, Word Books Publisher, Dallas, 1987, p.
90-97
48 Brad E. Kelle, Hosea 2 Metaphor And Rhetoric in Historical Perspective, Society of Biblical
Literature, Atlanta, 2005, p.78 -79.

27
Dumnezeu pentru poporul Său de legământ dar mai ales perspectiva repetării binefacerilor
divine în viitor. Folosirea în versetul 17 a pronumelui personal feminin indică pe Israel ca
fiind mireasa lui Yahweh. Promisiunile sunt făcute î n versetul 18 într -un limbaj solemn
specific unui legământ folosindu -se verbul „a tăia” ( וְׁכָׁרַתִי ) ce indică modul specific de
ratificare a înțelegerii prin care erau legați partenerii de durerea morții (Gen. 15: 7 -20, Ieremia
34:18). Este preconizată re stabilirea unei armonii în creație și încetarea războiului, practic este
inversat aici pericolul devastării animale și militare specific judecății divine.49 Aceste două
primejdii reprezentau blestemate folosite în amenințările anexate la tratatele antice sp ecifice
Orientul Apropiat, însă o astfel de similitudine nu mai corespunde prevederilor viitorului
legământ divin.50 Profetul folosește în continuare extensiv imaginea intimității sexuale pentru
a descrie viitoarea relați e divino -umană . Expresia „o voi adem eni” ( מְׁפַתֶּיהָׁ v.14) indică o formă
de constrângere , seducere sau înduplecare ( יְׁפַתֶּה Ex. 22:16, פִתִיתַנִי Ier. 20:7). Copleș ind orice
rezistență, adresându -se inimii (Rut 2:13) cu blândețe , Dumnezeu se așteaptă ca în viitor să
câștige afecțiunea po porului -mireasă obținând un răspuns pozitiv precum altădată (v.15).
Portretizarea iubirii lui Dumnezeu capătă conturul unor acțiuni divine întreprinse în numele
poporului Israel indicând o certitudine cu privire la vremurile bune ce vor urma. Noua relație
maritală ce va fi instituită va fi caracterizată de complementaritate ( ter. omul/bărbat ul meu –
אִישִי din v.16 face trimitere la Gen 2:23 ), respect și credincioșie.51 Astfel m etafora căsătoriei
și a legământului redau o perspectivă profetică a unei rest aurări a relației intime dintre
Dumnezeu și poporul Său: „In ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: "Bă rbatul meu!", si nu –
Mi vei mai zice: "St ăpânul meu! ”(v.16). Dacă versetu l 2 consemn a că nu mai putea fi vorba
de comuniune soț-soție, Israel ne mai fiin d un partener de legământ credincios pentru
YHWH, acum Osea anunță reversul circumstanțelor umilitoare și a pedepselor datorate
apostaziei politico -religioase . Este descrisă o mai mare apropiere și reciprocitate între
Dumnezeu și oameni decât poate fi găsi tă în conceptele panteonului c aananit unde o zeitate
era privit ă mai degrabă ca stăpân /posesor (בַעְׁלִי) a unor puteri, proprietăți sau al oameni lor.52
Acest termen בעְׁלִ mai poate fi înțeles ca o persoană ce ocupă un loc ilicit și e folosit de soție
în locul soțului său, un concubin ce uzurpă devotamentul soției în sensul unor alianțe politice

49 David Allan Hubbard, Hosea an Introduction a nd Commentary, Inter -Varsity Press, Nottingham,
1989, p. 75 -76.
50 Douglas Stuart, Hosea -Jonah, Word Biblical Commentary, Word Boo ks Publisher, Dallas, 1987, p.
120
51 Daniel J. Simundson, Hosea, Joel, Amos, Obadiah, Jonah, Micah: Minor Prophets, Abingdon Press,
Nashville, 2005, p. 25 -26
52 J. Andrew Dearman, The Book of Hosea, William B. Eerdmans Publishing Company Grand Rapids,
Michigan / Cambridge, 2010, p. 67 -68.

28
nepermise. Ceea ce este numit drept apostazie nu face referire la o închinare pe scară largă
dedicată zeului Baal însoțită de practici ritualice sexuale , potrivit u nui cult al fertilității. Mai
degrabă descrie conduita necorespunzătoare a generației sale care încheie alianțe politice
condamnate de Dumnezeu. Această vină este similară abaterilor pe plan religios a înaintașilor
care s -au închinat lui Baal. Osea face o comparație între alianțele politice și viața religioasă
catalogând deciziile conducătorilor lui Israel ca fiind o infidelitate în relați a cu Dumnezeu .53
Potrivit obiceiurilor maritale jurământul prin care era luată o soție era urmat sau
includea acordarea u nui preț al miresei. De aceea, cele trei repetări ale expresiei „Te voi
logodi cu mine” (v.19 -20) este urmat de promisiunile a ceea ce Dumnezeu va aduce sau va
oferii în această nouă relație de legământ: continuitate, neprihănire, judecată, bunătate,
îndur are, credincioșie. Aceste virtuți, sau d aruri divine imperios necesar pentru o relație de
dragoste , prezintă modul în care Dumnezeu s -a raportat întotdeauna la Israel așteptând un
răspuns pozitiv din partea lor. Unul din termenii cei mai descriptivi ai ang ajamentului pe care
și-L ia Dumnezeu în noua relație pe care o instituie prin acest nou legământ este hesed (eb.
חֶּסֶּד). Acesta exprimă mărinimia divină manifestată constant în ciuda vinovăției poporului.
Dumnezeu este astfel înfățișat ca modelul unui soț perfect, demn de încredere, plin de milă și
compasiune, ce acționează spre binele și interesul partenerului. Consecința legământului este
exprimată prin „ vei cunoaște pe Domnul ” (v.20) ce presupune mai mult decât ceva la nivel
cognitiv sau intelectual. În limba ebraică verbul a cunoaște implică o relație, o strânsă
legătură intimă cu ceea ce este cunoscut, cuprinzâ nd aspecte emoționale, spirituale și fizice.
Osea face deseori referire la această cunoaștere ca o așteptare de la poporul Israel ( 4:1, 6; 5:4;
6:3, 6; 8:2; 11:3; 13:4) în relația lor de legământ. De asemeni termenul este folosit în scriptură
pentru a descrie relația sexuală din cadrul căsniciei (Gen 4:1; 24:16). Aceste asocieri permit
ca interpretarea metaforei căsătoriei să fie amplificată și lă rgită prin accentuarea unui
angajament total, reciproc în toate aspectele vieții: fizice, sufletești și spirituale.54
Recăsătorirea metaforică cu Samaria cuprinde descrierea unor acțiuni divine descrise
prin versetele 2 1-23. Termenul ענה indică acțiunile lu i Dumnezeu asemeni răspunsul unui
mire în cadrul ceremoniei de căsătorie. Ca urmare sunt puse în mișcare o serie de evenimente
ce au ca rezultat binecuvântări agricole sub forma unui ciclu de producție ce inversează
amenințările judecății. Aceste binefacer i reprezintă oferirea de noi daruri maritale ce

53 Brad E. Kelle, Hosea 2 Metaphor And Rhetoric in Historical Perspective, Society of Biblica l
Literature, Atlanta, 2005, p.163 -166.
54 Daniel J. Simundson, Hosea, Joel, Amos, Obadiah, Jonah, Micah: Minor Prophets, Abingdon Press,
Nashville, 2005, p. 27 -28

29
inaugurează noua relație, locul simbolic al judecății (Izreel) fiind transformat într -un loc de
speranță. În contextul metaforei maritale, expresia „îmi voi sădi” ( וזרעתיה v.23) pare să aibă o
conotație sexua lă explicită în sensul consumării finale a căsătoriei. În final este proclamată o
restaurare, o repopulare ce cuprinde atât imaginea capitalei Samaria personificate cât și a
poporului Israel și Iuda.55
În final, o primă observație cu privire la această met aforă este aceea a folosirii ei în
raport cu scaunele de autoritate pământești. Asocierea cu modul în care este exercitată puterea
de conducere a poporului, alianțele neconforme cu voia divină, bizuirea pe alte surse de
putere, siguranță și prosperitate în afara lui Dumnezeu sunt comparate cu infidelitatea
conjugala. Intimitatea poporului Israel cu Dumnezeu era foarte strâns legată de felul
exercitării autorității și puterii de către elita conducătoare . Responsabilitatea acestora era
manifestată în relație c u divinitatea , precum împărtășesc un cuplu stăpânirea, loialitatea,
dependența, resursele și mai ales dragostea în cadrul căsniciei lor.

2.5.2 Isaia , Ieremia, Ezechiel – metafora căsătoriei lui Dumnezeu cu Israel
2.6 Nunta în p erspectiv ă nou-testamentară
2.7 Concluzie: Metafora nunții ca apogeu a relației divino -umane

55 Brad E. Kelle, Hosea 2 Metaphor And Rhetoric in Historical Perspective, Society of Biblical
Literature, Atlanta, 2005, p.280 -283.

30
Cap. 3 – Mielul
3.1 Metafora Mielului din perspectiva eternității

Potrivit cărții Apocalipsa (cap . 5 și 13:8), metafora Mielului ne înfățișează o imagine a
sacrificiului ce aparține ete rnității. Metafora poartă semnificația a ceva ce exista în divinitate
înainte ca lumea să fie făcută. Însă c aracteristicile acestei realități veșnice s -au manifestat
plenar în timp și spațiu prin persoana și lucrarea lui Isus Cristos.56 Așadar , mesajului tr ansmis
de această metaforă transcende dimensiunea temporală, el a existat înaintea creării timpului și
va continua în dimensiunea Împărăției viitoare. Aceasta explică desfășurarea unui plan divin
existent din veșnicie ce are încă dimensiuni ce așteaptă a f i împlinite cel puțin odată cu unirea
finală a Mielului și a Miresei, biserica Sa.
Ținând cont de ordinea sintactică a textului grecesc din Ap. 13:8 (αρνιου του
εσφαγμενου απο καταβολης κοσμου) , expresi a „de la întemeierea lumii ” poate semnifica
faptul că junghierea Mielului sau moartea sacrificială a lui Isus Cristos a fost decretată înainte
de a fi întemeiată lumea .57 Această interpretare este susținută și de pasajul din 1 Petru 1:19 -21
în care este descris ă inițiativa divină ce a alcătuit un plan din veș nicie . Ace astă voie cu noscut ă
și ascuns ă în Dumnezeu a fost împlinit ă și revelat ă bisericii potrivit cu ceea ce a preexistat
(Romani 16:25 , 1 Corinteni 2: 6 -10, Tit 1: 2 -3), continuă să existe și urmează a se arăta la
sfârșitul vremurilor ( Col. 3: 4; 1Pet 5:4; 1 Ioan 3: 2 ).58 Acțiunea divină are în vedere nu doar
venirea în lume prin întrupare , cât mai ales desemnarea unei poziții sau funcții a Mielului,
Cristos asumându -Și rolul de ispășitor și răscumpărător al poporului Său , potrivit preștiinței
lui Dumne zeu. Petru folosește un limbaj ce indică sacrificiul și eliberarea pascală .59 Astfel
sunt puse împreună atât restabilirea proprietății prin plata sângelui , cât și curățir ea vinei
păcatului prin jertfă, aceste realități fiind conținutul credinței și a nădejd ii în Dumnezeu.60
Imaginea Mielului strânge împreună trecutul, prezentul și viitorul , conferind plenitudine

56 Michael Ramsey, Sacrifice and Spirit, SLG Press Convent of the Incarnation Fairacres Oxford,
2005, p. 6.
57 B.K. Beale, The book of Revelation: a commentary on the Greek text, Wm. B. Eerdmans Publishing
Co, Michigan, 1999, p. 365.
58 Peter H. Davids, 1 Peter – The New Internationa Commenatry on the New Testament, Wm. B.
Eerdmans Publishing Co, Michigan, 1990, p. 57
59 J. Ramsey Michaels, 1 Peter – Word Biblical Commentary, Word Books, Publisher, Dallas, 1988, p.
110-113.
60 Richard B. Vinson & Richard F. Wilson & Watson E. Mills, 1 & 2 Peter, Jude, Smyth & Helwys
Publishing, Macon, Georgia, 2010, p. 73 -74.

31
timpului prin suferinț a și jertf a ce „ poartă greutatea și puterea propriei eternități ”.61
Perspectiv a eternă a metaforei Mielului leagă existența uman ă de origini și de un destin final
ce dau semnificație, înțelegere de sine și utilitate vieții omului , în contrast cu patrimoniul
ancestral lipsit de profit /utilitate . Așadar , Cel cunoscut mai dinainte drept Miel fără cusur și
fără prihană a fost arătat pr in viața, moartea și învierea Sa, însă rămâne în viitor un moment
al unei revelații ulterioare, finale și universale a ceea ce a fost programat în sfatul trinității. În
istoria umanității, această d esfășurare a semnificației metaforei Mielului este progre sivă și
legată de formarea poporului Israel cu obiceiurile și tradițiile specifice, însumate în persoana
și lucrarea lui Cristos.62
Evenimentele care duc la împlinirea finală a planului divin sunt generate de Miel ce a
fost găsit vrednic să primească autor itatea din partea lui Dumnezeu. În descrierea acestui fapt ,
capitolul 5 din Apocalipsa prezintă o frumoasă combinație metaforică a leului ce în final este
un Miel. Potrivit viziunii lui Ioan , moartea lui Cristos reprezintă o cucerire a răului , nu prin
puterea militară , ci prin tr-un sacrificiu aidoma Mielului pascal. Metafora mielului în aceste
pasaje combină concepte veterotestamentare ale jertfei de Paște din Exod și suferinței robului
lui Dumnezeu din Isaia 53. Puterea („ leul din seminția lui Iuda ”), rega litatea („ rădăcina lui
David ”), sacrificiul („părea junghiat ”), omniprezența („ șapte ochi ”) și omnipotența („ șapte
coarne ”) reprezintă o suită de metafore ce -L reprezintă pe Miel. Astfel , Cristos este
portretizat ca Miel cuceritor și junghiat ce este omag iat și prim ește închinarea ca Dumnezeu
recunoscându -I-se șapte prerogative divine: „puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea,
slava și lauda ”(v.12) . Prin faptul că și -a câștigat un popor prin sacrificiul Său de sânge (v.9)
dovedește a fi vrednic să conducă, să fie venerat și să judece. În mod evident cucerirea răului,
victoria veșnică, a fost deja realizată prin moartea pe cruce a lui Cristos. Din acest motiv ,
Mielului îi este atribuită demnit atea de a putea deschide cartea și a se uita în ea, accen tul fiind
pus pe suficiența Sa inerentă sau autoritatea Sa . Această carte pecetluită, aflată în mâna
dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie, poate fi considerată o reprezentare a întregului
plan răscumpărător al lui Dumnezeu prefigurat în vechiul te stament , împlinit în viața jertfită a
lui Isus Cristos și finalizat cu evenimentele apocaliptice descrise de Ioan.63

61 Douglas Harink, 1 & 2 Peter, Brazos Press a division of Baker Publishing Group, Grand Rapids,
Michigan, 2009, p. 39- 41.
62 Karen H. Jobes, 1 Peter (Baker Exegetical on the New Testament), Baker Academic, Grand Rapids,
Michigan, 2005, p. 82 -84.
63 Grant R. Osborne – Revelation (Baker Exegetical Commentary) p. 135 -144

32
Există o evidentă paralelă între imaginile apocaliptice ale lui Ioan și cele a vremurilor
din urmă descrise de profetul Daniel. Fiul omulu i din vedeniile profetului (Dan. 7:13) este
identificat drept Miel în revelația Apocalipsei. Ioan dă răspunsul la întrebarea lui Daniel cu
privire la împlinirea profețiilor în istorie. Ceea ce în vechime a fost sigilat până la sfârșitul
timpului (Daniel. 8 :26, 12:4,9) este inițiat și explicat prin lucrarea istorică concludentă a
Mielului (Ap. 5:1,9b). Însă nu doar Daniel a fost cel căruia i s -a arătat ceva din desfășurarea
planului etern a lui Dumnezeu. Imagini care le reîntâlnim la Ioan își au corespondenț a în Isaia
(11:1,10, 29:11 -12, 18), Ezechiel (2:9,10) , Ieremia ( 11:19; 23:5; 33:15 ), Zaharia (3:8) și chiar
Gen. 49:9 . Acestea sunt descrieri mesianice asimil ate Mielului biruitor ce a realizat planul
divin prin răscumpărare și judecată. Apogeul acestei vi ctorii îl întruchipează pe Cristos ,
Mielul înviat din morți (v.6) . Drept urmare , El continuă să existe ca sacrificiu , „părea
junghiat” (εσφαγμενον), exprimând că trăiește după ce a trecut prin moarte. Prin înlocuirea
titlurilor mesianice vechi -testamentare cu imaginea Mielului este indicat faptul că numai
suferința crucii a declanșat împlinirea profețiilor . Aceste a șteptări mesianice cuprind
înfrângerea dușmanului, eliberarea poporului Său și exercitarea fu ncțiilor regale , respectiv
cele preoțești, practic se crează o simbioză între suveranitatea absolută a Mielului și domnia
sfinților asupra unei împărății (Ap. 5: 10, Daniel 7:9 -14, 22, 27). Dumnezeu se glorifică pe
Sine având control deplin asupra creației (4:11b) prin sacrificiul Mielului și prin Duhul
împărtășit poporului Său (5:6). De fapt , prin intermediul Mielului are loc un act de creație
nouă a lui Dumnezeu ( 5:10) prin care scopul Său final este îndeplinit.64
Ceea ce a fost dintotdeauna în inima lui Dumnezeu a fost descoperit profeților și
înfăptuit în Isus Cristos. Metafora Mielului încorporează o recapitulare a tuturor adevărurilor
răscumpărătoare precum și destinul veșnic a l poporului lui Dumnezeu. Planul a existat din
eternitate în sânul trinității și a fost desfășurat în istoria umanității pas c u pas, urmând a se
finaliza tot în jurul imaginii central e a Mielului cu ocazia nunții Sale.

3.2 Mielul pascal o metaforă cristologică
În centrul ritualurilor și a reglementarilor sărbătorii pascale stă jertfirea unui miel fără
de cusur al cărui s ânge slujea drept semn că evreii se aflau sub protecția lui Dumnezeu și erau
cruțați de la moarte (Exod 12 -13). Paștele era definitoriu în formarea identității poporului
evreu. Această celebrare ce a inaugurat ieșirea lor din sclavie le reamintea dragostea lui

64 G.K. Beale – The Book of Revelation (New Internat ional Greek Testament Commentary) 203, la –
216

33
Dumnezeu, ceea ce a făcut mâna atotputernică a Domnului și ce continuă să facă pentru
fiecare generație. Sărbătoarea are o evidentă orientare spre viitor, părinții având
responsabilitatea să o tra nsmită copiilor așa încât fiecare să observe , să memore ze și să se
identifice cu evenimentul exodului iar în conștiința colectivă să se întipărească semnificația
acțiunilor lui Dumnezeu . Pomenirea acestei zile implica alte șapte zile de sărbătoare în cea
dintâi lună a anului (Abib, Exod 13:4) , în cinstea Domnu lui ce i -a eliberat din Egipt dându -le
un nou început. Răscumpărarea lor prin jertfă depășește timpul și spațiul, viziunea actelor
divine fiind mult mai largă, din acest motiv li se cerea ca paștele să fie prăznuit ca o lege
veșnică.65 Spre deosebire de ist oricul jertfelor de până atunci (de la Gen 4:4 la 15:9 -18)
vărsarea sângelui mielului a fost puternic accentuată odată cu instituirea acestei sărbători ,
ritual ul specific practicat în ultima seară a robiei din Egipt neputând fi repetat . Putea fi doar
remem orată eliberarea determinată în final nu de cele 9 urgii ci de un miel66. În acest context
zugrăvit în termeni generali, semnificația și rolul Mielului și a sângelui vărsat sunt foarte
importante , reprez entând mijlocul prin care a fost instrumentat și atins scopul veșnic al lui
Dumnezeu de răscumpărare .
Există o evoluție evidentă a planului divin de a oferii o soluție la căderea în păcat ce
reclama ca pedeapsă moartea (Gen. 2:17). Această cale de salvare a venit sub forma ispășirii
mijlocită de jertfirea unu i miel ca înlocuitor la pedeapsa morții. O astfel de jertfă
substituțională a reprezentat răspunsul răscumpărător al lui Dumnezeu mai întâi pentru o
persoană (Gen. 22:7 -13), apoi pentru fiecare familie din comunitatea poporului Său de
legământ (Exod 12:1 -13), urmând ca întreag a națiune să beneficieze de acoperirea păcatelor
printr -o jertfă de sânge de ziua Ispășirii (Lev. 16:15,16) , iar în final tuturor oamenilor să li se
ofere în dar Mielul lui Dumnezeu ca jertfă pentru păcate (Ioan 1:29, 11:50 -52).67 Acest dar a
reprezentat salvare a mesianică promisă în Gen 3:15 , mielul ca jertfă fiind o temă majoră a
vechiului testament. Purtare de grijă a lui Dumnezeu față de nevoia fundamentală a omului a
fost prefigurată și prin testarea credincioșiei lui Avraam , întreb area lui Isac „ Unde este Mielul
?” căpătând răspunsul final peste veacuri prin Ioan Botezătorul : „Iată Mielul lui Dumnezeu
care îndepărtează păcatul lumii ”. Nu este nici o îndoială că potrivit scripturilor Mielul ca
jertfă este o imagine arhetipală a lui I sus Cristos despre care mărturisesc evangheliști și
apostol ii noului testament ( Fapte 8: 32 -35, 1 Corinteni 5: 7 ; 1 Petru 1: 18 -20; Apocalipsa 5: 5 –

65 Exodus – Peter Enns, NIV, p. 597 -601

66 J. A. Motyer – The Message of Exodus, p 259
67 Exodus (PTW) – Philip Graham Ryken & R. Kent Hughes, c. 28 -31

34
6; 13: 8 )68. Așadar din această perspectivă a unei tipologii realizate pot fi identificate și
înțelese analog iile dintre ritualurile paștelui israelit și împlinirea lor în persoana și lucrarea lui
Isus Cristos.
Alegerea potrivită a unui miel pentru Paște a fost prima cerință în așezarea sărbătorii.
Acesta trebuia să fie fără cusur, de parte bărbătească și în prim ul an de viață (Exod 12:5).
Fiecare familie din Israel avea nevoie de un înlocuitor perfect pentru a -l oferi ca jertfă în
cinstea Domnului (v.27) . La fel ca în sistemul de jertfe instituit mai târziu , ar fi fost o
urâciune înaintea Domnului (Deut. 17.1) sau o pricină de blestem (Mal. 1:6 -14) aducerea unui
animal bolnav. Calitatea închinării pe care o aștepta Dumnezeu de la ei era reflectată în sau
pornea de la alegerea animalului potrivit pentru jertfă.69 „Privilegiile conferite de miel
aparțineau întregii c omunități ” (v.12:3), în plus se cerea o identificare completă dintre miel și
numărul participanți ce trebuiau să poată consum a întreaga jertfă (v.4) . Aprobarea lui
Dumnezeu se răsfrângea asupra lor în măsura în care mielul de jertfă a fost examinat și găs it
fără defect, sacrificat prin vărsarea sângelui și asimilat ca hrană. Astfel era mielul de paște
potrivit pentru a lua locul întâiului născut al lui Dumnezeu , această substituție av ând în vedere
pe Israel ca o singură entitate corporativă (Exod 4:22) . În același fel Isus Cristos ca Miel al lui
Dumnezeu a fost găsit „ fără cusur și fără prihană ” (1Petru 1:19, 2:22 , 2 Cor. 5:21, 1 Ioan
3:5), atât înaintea oamenilor ( Luca 23: 4, 14 -15, 22, 41, 47 ) dar mai cu seamă înaintea lui
Dumnezeu ( Mat. 3:17 ), împlinindu -se astfel profețiile mesianice cu privire la desăvârșirea Sa
(Isaia 11: 5; 53: 9). 70
Faptul că mielul de paște a fost o jertfă sau o ofranda „pentru păcat ” este o eviden ță
implicit ă în cartea Exod (12:27) . Atât casele egiptenilor cât și a israeliților au fost vizate de
judecata . Însă pedeapsa cu moartea a întâilor născuți a făcut o deosebire între egipteni și Israel
(11:7) . Acolo unde Dumnezeu a văzut sângele mielului (v.13), semnul sacrificiului plătit
„pentru păcatul lor ”, casele evreilor au fost cruța te și nu au fost loviți de Nimicitor (v.23) .
Junghierea mielului și stropirea cu sânge, a ceastă dovadă a credinței lor (Ev. 11:28) , le-a
oferit protecție. Asemenea experienței lor, sângele lui Isus Cristos ne salvează de mânia lui
Dumnezeu (Rom. 5:9). Semnu l că avem un înlocuitor este sângele Său prețios (1 Petru 1:18 –
19). El și -a revărsat sufletul (Lev. 17:11) până la moarte ca o jertfă substituțională (1Cor.

68 Be Delivered (Exodus)_ Finding – Warren W. Wiersbe, P. 10 2-
69 Exalting Jesus in Exodus (Christ -Centered Exposition Commentary) – Tony Merida, p. 158 –
70 J. A. Motyer – The Message of Exodus, p. 270 – 274

35
5:7b) . Această abundență a harului lui Dumnezeu (Efes. 1:7,) ne -a oferit în sângele Mielului
iertar ea, curățirea de păcat și o răscumpărare veșnică (1 Ioan 1:7, Ev. 9.12,14 ).71
Așadar prin intermediul unui miel, lucrarea distinctivă a Paștelui a însemnat realizarea
a două promisiuni făcute cu privire la poporul Israel în Egipt: „vă voi izbăvi din robia lor”
(Exod 6:6) și „vă voi lua ca popor al Meu” (v. 7a). Libertatea și răscumpărarea lor a fost
posibilă doar prin împlicarea directă a lui Yahweh ce a intrat personal în țară ca Domn și
Judecător: „voi trece prin Egipt” (11:4) „și voi face judecată” (12: 12). Această
înspăimântătoare justiție divină viza întreg Egiptul (11:6, 12:30 „vor fi țipete mari, așa cum n –
au mai fost și nu vor mai fi” ), marea problemă pentru Israel fiind cum pot fi în siguranță în
fața acestui Dumnezeu. Marea revelație a acelei nopț i înspăimântătoare a fost: „Eu voi vedea
sângele și voi trece pe lângă voi” (12:13). Evident soluția unui miel ca sacrificiu înlocuitor a
fost oferită tot de Dumnezeu, meritul și cinstea cuvenindu -I-se, poporul Israel răspunzând cu
închinare și ascultare ( v. 27, 28). Acel m iel pascal le -a furnizat protecție, libertate și
răscumpărare. Israel putea sta în prezența lui Dumnezeu în siguranță fiind acceptați ca popor
al Său datorită sângelui vărsat. Chestiunea sacrificiul „pentru păcat” și a ispășirii este
subînțeleasă , ulterior devenind o temă principală în sistemul de jertfe și a sărbătorilor lui
Israel.72
Lecția acestei istorii a poporului Israel ne învață care este planul de mântuire al lui
Dumnezeu pentru poporul Său. Pentru a fi satisfăcută justiția divină iar noi să fim acceptați și
răscumpărați ca popor al Său, Dumnezeu ni l -a dat pe Fiul Său ca Miel pascal. Apostolul
Pavel ne spune răspicat faptul că: „Hristos, Paștele noastre a fost jertfit” (1 Cor. 5:7). Prin
urmare , Cristos prin plata sângelui Său a realizat eliberarea și răscumpărarea noastră din păcat
dându -ne un nou început.

3.3 Sistemul sacrificial mozaic în VT
3.4 Descrierile profetice (Isaia 53)
3.5 Personificarea nou -testamentară a Mielului
3.6 Concluzie: Metafora Mielului ca preț a răscumpăr ării maritale

71 Exodus (PTW) – Philip Graham Ryken & R. Kent Hughes, c. 28 -31
72 J. A. Motyer – The Message of Exodus, p. 2 52-292

36

Cap. 4 – Ospățul nunții Mielului
4.1 Metafora nunții Mielului în contextul unic al Apocalipsei
Metafora Nunții Mielului o întâlnim explicit menționată doar în Apocalip sa capitolul
19 și implicit în 21:9 . Această carte, p otrivit evidențelo r interne ale ei, are drept autor un
anume Ioan (1: 1, 4, 9; 10 :11; 22: 8) ce este bine cunoscut destinata rilor creștini din Asia
Romană. El dovedește prin maniera în care scrie o mare familiaritate a texte lor vechi –
testamentare, o cunoaștere temeinică a I erusalimului, a templului și a cultului mozaic. Acestea
indică că avem de a face cu un evreu palestinian ce a primit și transmite această revelație . El
se consideră ca făcând parte din rândul pro rocilor (1:3, 22: 7,9,10,18,19) scriind într -o
manieră simila ră narațiunilor profetice ale Vechiului Testament (Ier 1: 4 -10, Isa 6: 1 -13,
Ezechiel 1: 1 -3: 11, 2: 8 -3: 3, Isaia 40: 1 -11; 8 -25). Avem de -a face cu un gen de literatură
revelatoare narativ ă, în care o ființă angelică intermediază către un destinatar uma n
descoperirea unei realit ăți transcendent ale atât temporală, în măsura în care ea are în vedere
mântuirea escatologică, cât și spațială, în măsura în care implică o altă lume supranaturală.73
Așadar cartea tratează în special o perioadă viitoare când Dumne zeu v -a interveni în această
lume a timpului și spațiului , potrivit unor descrieri vizionare caracterizate de un simbolism
bogat, un dualism constant și un determinism rigid.74 Chiar dacă finalitatea tuturor lucrurilor
corespunde lucrării suverane a lui Dum nezeu în istorie și răscumpărare, este evidențiată o
conlucrare sau cooperare a oamenilor ce dovedește responsabilitatea acestora și libertatea lor
de alegere.
(…)
6 Și am auzit, ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor
tunete puternice, care zicea: „Aliluia ! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a
început să împărățească. 7 Să ne bucurăm, să ne veselim și să -I dăm slavă! Căci
a venit nunta Mielului; soția Lui s -a pregătit 8 și i s -a dat să se îmbrace cu in subțire,
strălucitor și curat.” (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.) 9 Apoi mi -a
zis: „Scrie: Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!” Apoi mi -a zis:
„Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!”

73 Revelation 1 -5 (Wbc Vol. 52a) – David E. Aune, P.33 -49
74 Robert H. Mounce, The Book of Revelation (NICNT), William B. Eerdmans Publishing Company,
Michigan / Cambridge, 1998, p. 69.

37
Această secvență din viziunea lui I oan reprezintă punctul culminant al unui răspuns de
laude, slavă și închinare aduse lui Dumnezeu ca urmare a căderii Babilonului. De la începutul
capitolului este descrisă evoluția treptată a laudelor de la „un glas puternic de gloată multă”
(v.1) la o rep etare a strigătelor „Aleluia” (v.3), urmate de răspunsul celor 24 de bătrâni și a
celor 4 făpturi vii (v.4), culminând cu laudele ce semănau cu „vuietul unor ape multe, ca
bubuitul unor tunete puternice” (v.6)75 Acest climax al glorificării lui Dumnezeu (v. 6-8)
anunță o nouă diviziune în narațiune sugerată de acest ultim „Aleluia” în anticiparea venirii
nunții Mielului, în timp ce strigătele de „Aleluia” precedente (v.1,3,4) indicau înapoi spre
judecata „curvei celei mari” (descrisă în cap. 17 -18). Bucuria ș i veselia invocate în final sunt
cauzate de măreț ia răsplătirii cerești ilustrată aici ca o mare sărbătoare de nuntă.76
Pasajul alcătuit din versetele 7 -10 poate fi considerat o concluzie a secțiunii care
începe cu cap. 18:1 și de asemeni o trecere sau legătură către următorul pasaj. Aceste versete
anunță bucuria celebrării unirii lui Cristos cu poporul Său , eveniment ce a re loc după
îndeplinirea actului de justiție a lui Dumn ezeu și începerea domniei Sale universale pe
pământ .77 Așadar sosirea nunții Mielul ui este încadrată între judecarea Babilonului (anunțată
din 16:19) urmată de instaurarea Împărăției lui Dumnezeu (19:6) și bătălia finală condusă de
Cristos, în care armatele rău lui sunt distruse în totalitate , urmată de un ospăț macabru(19:11 –
21). Remarcă m faptul că bucuria evenimentului nunții escatologice apare în contextul narativ
al judecății divine.
Comparativ cu descrierea altor scene apocaliptice, nunta Mielului și imaginea Miresei
sunt foarte pe scurt prezentate , scena se schimba rapid și Mielul e ste văzut apoi ca un
războinic iar poporul lui Dumnezeu ca o mare oștire angajați în confruntarea finală a
Armaghedonului . În relație cu alte evenimente escatologice precum răpirea bisericii, domnia
milenară a lui Cristos sau necazul cel mare, nu ne sunt d ate detalii ce ar putea clarifica
așezarea cronologică a nunții sau locația acesteia. În schimb este evidențiat în ce constă
pregătirea Miresei pentru nuntă și condiția binecuvântată a celor invitați la acest ospăț.78
Imaginea Mielului în calitate de Mire e ste implicită, reiese din descrierea relațiilor Sale

75 David L. Mathewson, Revelation -A Handbook On The Greek Text, Baylor University Press, Texas,
2016, p. 260.
76 Robert H. Mounce, The Book of Revelation (NICNT), William B. Eerdmans Publishing Company,
Michigan / Cambridge, 1998, p. 820.
77 Gregory. K. Beale, The Book of Revelation – A Commentary on the Greek Text, Willi am B.
Eerdmans Publishing Company, Michigan / Cambridge, 1999, p. 2778
78 Paige Patterson, Revelation – The New American Commentary – Volume 39, B & H Publishing
Group, Nashville , Tennessee, 2012, p. 918 – 930.

38
nupțiale descrise în versetele 6 și 9 (sau în 21: 9 -14). Metafora nunții Mielului este asociată cu
concepte precum teocrația ( exprimată în v. 6 prin εβασιλευσεν , trad. „ a început să
împărățească ”, ce ind ică o acțiune finalizată ) și războiul ; Dumnezeu ca Suveran și Războinic ;
Cel ce judecă , răzbună și distruge răului .79
Sosirea nunții Mielului nu ar fi fost posibilă fără pregătirea Miresei în circumstanțele
ostile ale existenței Babilonului , căruia în cele din urmă i se pune capăt. Termenul ηλθεν,
tradus prin „a venit” (v.7) , descrie o acțiune care tocmai a avut loc , însă presupune și o
suprapunere cu timpul prezent , distincția între trecutul recent și prezentul imediat anunț ând o
dificultate a înțelegerii evenimentului.80 Totuși, această venire a nunții sau pregătire a miresei
explicată apoi în versetul 8 cuprinde atât o acțiune prezentă „i s-a dat” ( ἐδόθη), cât și o
referire la trecut , prin expresia „faptele neprihănite” ce reflectă modul de viață ce l -au avut pe
pământ credincioșii . Teologul G. K. Beale descrie două realități înrudite ce explică atât
dimensiunea acțiunilor divine cât și responsabilitatea umană în vederea pregătirii sau sosirii
acestei finalități a nunții escatologice . Expresia τὰ δικαιώμα τα τῶν ἁγίων indică întradevăr
„faptele neprihănite ale sfinților” dar și o îndreptățire confirmată de judecata dreaptă a lui
Dumnezeu sau ca rezultat a faptele bune ale credincioșilor . Noțiunea dublă a fapte lor drepte
ale sfinților și cele ale lui Dumneze u este integrată în imaginea unei Mires e a cărei
îmbrăcăminte reprezintă atât felul de viață curat de pe pământ (3:4, 18; 16:15) cât și răsplata
finală ce o va primi de la Dumnezeu la intrarea în ceruri ( 3:5; 6:11). Relația de căsătorie este
adusă la înde plinire d in inițiativa lui Dumnezeu (v. 9) care îi cheamă sau alege pe credincioși
(κλητοί καί ἐκλεκτοί , 17:14) pentru a participa la justificarea și comuniunea intimă descrise
ca o fericită răsplătire . Această experiență binecuvântată este reinterpretată în v. 9 dintr -o altă
perspectivă , accentul de pe imaginea corporativă a Miresei alcătuită din totalitatea sfinților (v.
7-8) este mutat pe membrii acestei comunități portretizați ca oaspeți individuali chemați
(κεκλημενοι) la ospățul intim al nunții Mielu lui.81 Pregătirea acestui eveniment escatologic
este un spectacol magnific de suveranitate divină ce îndrumă acțiunile celor neprihăniți și a
celor răi spre un final glorios în care planul lui Dumnezeu de unire cu poporul Său este
realizat. Controlul divin în vederea realizării căsătoriei dintre biserică și Cristos nu este în
contradicție cu acțiunile poporului Său ce rămân e credincio s (2:10, 13; 13:10; 14:12; 17:14 ),

79 Josephine Massyngberde Ford, Revelation (The Anchor Bible Commentary vol. 38), The Anchor
Bible Doubleday, New York, 1975, p. 33, 317 -118.
80 David L. Mathewson, Revelation -A Handbook On The Greek Text, Baylor University Press, Texas,
2016, p. 260.
81 Gregory. K. Beale, The Book of Revelation – A Comm entary on the Greek Text, William B.
Eerdmans Publishing Company, Michigan / Cambridge, 1999, p.474 -476.

39
mărturisitor ( 1:9; 6:9; 12:11, 17; 20:4 ) și ascultător ( 12:17; 14:12 ) în condiții le ostile de pe
pământ (1:9; 2:2–3, 19; 3:10; 13:10; 14:12) dovedind lucrarea răscumpărătoare lucrată de
Dumnezeu . Așadar, podoaba strălucitoare și curată a Miresei , ce dovedește pregătirea ei
pentru unirea cu Cristos, reprezintă o combinație a unor acte arătate ( δικαιώματα în 15:4)
pentru sfinți (15:3, 4; 16:5, 7; 19:2, 11 ) sau făcute de sfinți (22:11) , τῶν ἁγίων putând fi tradus
atât cu sens obiectiv cât și subiectiv.82
Toată această descriere metaforică a nunții Mielului este o mărturie profetică cu
privire la Fi ul lui Dumnezeu. Centralitatea lui Isus Cristos este subliniată în versetul 10 unde
ni se spune că toți slujitorii lui Dumnezeu, îngeri sau oameni , sunt preocupați cu păstrarea
acestei mărturii cristocentrice . Ceea ce leagă împreună ființele cerești cu oamenii
răscumpărați de pe pământ în laudă și închinare este salvarea prin judecată (v.1 -5), ospățul
nunții Mielului (v. 6 -8) și păstrarea întregii atenții asupra lui Isus (v.9 -10), El reprezentând
scopul sau ținta întregii istorii răscu mpărătoare.83 Cartea Apocalipsa este o mărturie a Duhului
ce atestă adevărata identitate a lui Cristos, dovada autenticității acestei profeții fiind aceea că –
L înalță pe Isus.84 Dumnezeu, dătătorul acestei revelații despre Cristos și Mireasa Sa , este
singurul căruia trebuie să i se ofere închinare (v. 10).

4.2 Corelațiile celor două metafore: nuntă și Miel
Realitățile spirituale comunicate prin cele două metafore de -a lungul întregii scripturi
în contexte istorice și forme literare diferite concură spre realizarea planului e tern al lui
Dumnezeu: o mireasă pentru Fiul Său. În desfășurarea planului divin , cele două metafore se
împletesc într -o interdependență a semnificațiilor așa încât punerea lor împreună în ultima
carte a bibliei sub forma nunții Mielului constituie apogeul a tot ce poate fi imaginat și înțeles
cu privire la povestea de dragoste a lui Dumnezeu. Toată bucuria și celebrarea dragostei
sintetizată conceptual în termenul de nuntă nu ar fi fost posibilă să fie experimentată fără
sacrificiul răscumpărător al Mielulu i lui Dumnezeu. În același timp întreaga revărsare de

82 Grant R. Osborne, Revelation – Baker Exegetical Commentary on the New Testament , Published by
Baker Academic, Michigan , 2012, p . 327
83 Daniel L. Aki n, Exalting Jesus in Revelation, B&H Publishing Group, 2016, p. 614 -624.
84 Craig S. Keener, The NIV Application Commentary – Revelation, Zondervan, Michigan, 2000, p.
266

40
dragoste a divinității dovedită prin jertfa Mielului nu ar fi avut temei dacă nu se avea în
vedere posibilitate realizării unei nunți Fiului. Acest e corelații dintre cele două metafore
produc o înțelege re reciprocă una asupra alteia. Așadar inter -semnificația metaforei „nunta
Mielului” este obținută prin interpretarea celor doi termeni constituenți și prin sublinierea
relației dintre ei. Legătura dintre ace ste metafore ilustrează realitatea și frumusețea planului
divin mai mult de cât ar fi putut fi exprimată separat. Din acest motiv este necesar o scurtă
recapitulare a câtorva sensuri metaforice din această perspectivă a corelației lor.
Similitudinea unor semnificații purtate de cele două metafore , precu m „unitate” sau
„sacrificiu” , este determinată de origini le comune . Cercetând ceea ce este fundamental
caracteristic nunții sau Mielului ne vom întoarce mereu la „un moment” sau sursă ce își are
obârșia dincolo de creație și înaintea ei, în eternitate, în Dumnezeu. Și întrucât în Trinitate nu
există contradicții trebuie ca ceea ce izvorăște din sfatul divin să fie într -o perfectă
interdependență sau armonie. Numitorul comun al celor două metafore este dragostea din
cadrul Sfintei Treimi care așa cum spunea teologul Clark H. Pinnock se referă la viața
lăuntrică a lui Dumnezeu caracterizată de „ sociabilitate, mutualitate, reciprocitate și pace
perfectă ” manifestate de și între Tatăl, Fiul și Duhul , revărsându -se apoi jertfitor și
cuprinzându -ne pe noi în taina acestei iubiri.85 Așa după cum s -a spus metafora nupțială face
trimitere la începutul creației, la bărbatul și femeia ce vor fi un singur trup, la iubirea inocentă
și sacră a cuplului primar ce reflectă natura și chipul divinității. Însă această întruchipa re a
realității lui Dumnezeu în creație, acest atât de complex Imago Dei nu poate fi cuprins ,
explicat sau experimentat pe deplin în condițiile căderii. Pentru înțelegerea și restaurarea
funcțională a chipului lui Dumnezeu în om a fost necesară revelarea și jertfirea Mielului.
Această metaforă a Mielului deși în planul temporar a urmat instituirii căsătoriei, totuși din
perspectiva eternității, a scopurilor și preștiinței divine a precedat creației. Unitatea între
Cristos și biserică a primat sau determina t mariajul uman. Tot ce se poate cunoaște despre
această taină mare vine prin revelație, corelarea lor nu ne poate conduce la un rezultat
comprehensiv a scopurilor lui Dumnezeu. Însă orice efort al acceptării dragostei lui
Dumnezeu, răspunsul nostru presup une înțelegerea perspectivei nunții Mielului.
Un alt aspect al conexiunii dintre cele două metafore este cu privire la viitor sau la ce
urmează în eternitate. Sigur că această îndrăzneală de a explora ce se poate înțelege despre
realitatea Împărăției veșni ce a lui Dumnezeu presupune luarea în considerare a promisiunilor

85 Clark H. Pinnock, Flacăra iubirii – o teologie a Duhului Sfânt, editura Imago Dei, Oradea, 2016, p.
27-34.

41
divine în termenii realității de acum. Discuția poate porni de la oricare dintre cele două
metafore pentru a sublinia cât de strâns legate sunt în a ne da o imagine a ceea ce paradoxal
este de neînchipuit. Dacă ne gândim la metafora Mielului cuceritor din cartea Apocalipsei
aceasta ne amintește de autoritatea de a conduce și judeca, de atributele Sale divine, de
însumarea titlurilor mesianice vechi -testamentare, un portret ce însumează putere a,
regalitatea , sacrificiul , înfrângerea răului și eliberarea poporului Său. Aceste imagini a
autorității absolute exercitate de Miel se află într -o simbioză cu domnia sfinților ce va fi
experimentată în veacul care va să vină. Bineînțeles că această unir e sau coparticipare cu
Cristos în biruința și domnia Sa este de asemeni explicată prin metafora căsătoriei. Aceste
realități sunt deja experimentate ca urmare a unirii dintre Cristos și Biserică, trupul Său,
urmând a fi cunoscute în plenitudinea lor la sfâ rșitul timpului de logodnă și celebrarea
căsătoriei Mielului. Metafora căsătoriei presupune atât de multe caracteristici ale relației
dintre cei doi soți precum: pluralitate, paternitate sau filiațiune, reprezentare, stăpânire,
parteneriat, părtășie, inti mitate, unitate, multiplicare, binecuvântare, extaz etc. Toate acestea
pot da conținut sensului unității dintre Cristos și Biserică și a dimensiunii moștenirii veșnice
rezultate din această relație care în aceste aspecte ale veșniciei viitoare rămân o uimi toare
taină. Ne-am putea întoarce din nou la metafora Mielului pentru a accentua faptul că
promisiunile și răsplătirile viitoare sunt o consecință a dragostei jertfitoare manifestată în
lucrarea lui Isus Cristos.
Această abordare de a ne mișca înspre sensu rile unei metafore sau a celeilalte , între
acțiunea divină și conlucrarea umană, în plan etern sau temporar poate continua și în alte
detalii ce caracterizează conceptual nunta și Mielul . Însă discuția despre origini și perspectiva
finală a celor două meta fore sunt suficiente în a demonstra unitatea și puterea lor retorică de a
exprima realități transcende nte a relației omului cu Dumnezeu. Perspectivele uimitoare cu
privire la eternitate sunt o consecință a uniri (metafora nunții) cu Cristos (metafora Mielu lui).
Cu privire la ceea ce poate însemna theosis, intersectarea sensurilor celor două metafore dau
naștere la ceea ce Paul Ricœur numea „scântei dintr -o revelație ce transcende ”. Despre
această inimaginabilă împlinire a omului, C.H. Pinnock sublini ază fap tul că : „urmare a unirii
ipostatice a celor două naturi în Cristos, natura noastră umană a fost restaurată și făcută
capabilă să devină părtașă naturii divine. ”86

86 Clark H. Pinnock, Flacăra iubirii – o teologie a Duhului Sfânt, editura Imago Dei, Oradea, 2016, p.
154.

42
4.3 Nunta Mielului o r evelație unitara și progresivă

O propunere în ce privește importanța caracterul unitar și progresiv al mesajului
transmis de Nunta Mielului constă în parcurgerea semnificațiilor ei potrivit etapelor nunți i
evreiești. Întrucât nu avem în scriptură o prezentare sistematică a unui model de nuntă,
discuția teologică cu privire la unirea dintre Cristos și biserică a trebuit să țină cont de
simboluri biblice , obiceiurile culturale și de limbajul metaforic ce descrie relația dintre
Dumnezeu și Israel. De asemenea, f ăcând apel și la surse extra -biblice cercetători au putut
reconst itui principalele obiceiurile și tradițiile iudaice de nuntă din vremurile biblice . Astfel
cunoscute etapele desfășurării unei nunți , adevărurile spirituale pot fi ordonate după același
tipar, în măsura în care textul biblic este clar în privința unor astfe l de asocieri. Nu doar că
pot fi adunate împreună adevărurile istoriei răscumpărării , însă înșiruirea acestor evenimente
sunt legate de fiecare etapă precedentă și se îndreaptă tot mai mult spre scop ul final al
căsătoriei .
O astfel de schematizare porneș te de la responsabilitatea tatălui în alegerea unei mirese
potrivite fiului său. Potrivit obiceiurilor discutate anterior nunta avea un caracter contractual,
de aceste aranjamente ocupându -se capul familiei ce era preocupat de viitorul familiei sale.
Exemp lele biblice cuprind cazul lui Avraam și Isaac (Gen. 24) , Iuda (Gen. 38:6) și Manoah
tatăl lui Samson (Jud. 14:2). Ceea ce s -a desprins din studiul Nunții Mielului este faptul că
Dumnezeu Tatăl este preocup at de alcătuirea unei biserică -mireasă pentru Isus Cristos. Planul
lui Dumnezeu din eternitate cuprindea toate detaliile realizării până la final a nunții Fiului
Său. În acest sens alegerea bisericii este specificată în pasaje precum Efes. 1:4; Rom. 8:28 ; 2
Tes. 2:13 ; 2 Tim. 1:9 ; Iac. 2:5 ; 1 Pet. 1:2 ; 1 Pet. 2:9 și multe altele care susțin această
realitate. Așadar prima etapă a nunții constă în alegerea Tatălui potrivit planului Său.
Un lucru mai puțin obișnuit astăzi privește rolul unui pețitor, a acelei persoane trimise
să intermedieze înțelegerea între cele două familii pentru a obține acceptul viitoarei mirese.
Cultural sunt dovezi ale acestei practici în orientul antic. În scriptură avem pe cel mai bătrân
rob din casa lui Avraam ce îndeplinește acest rol în numele stăpânului său (Gen 24) . Singura
analogie ce poate fi făcută este cu persoana, rolul și lucrarea Duhului Sfânt, ce purcede de la
Tatăl și de la Fiul. De altfel a fost subliniat ă conlucrarea dintre persoanele Trinității în
realizarea planului divin a Nunții Mielului. Prin u rmare Duhul are un rol major în r ealizarea
planu lui lui Dumnezeu.

43
Prezența și lucrarea Duhului Sfânt este o promisiune a noului legământ făcut prin
profeți (Ezechiel 36:26, Ier. 31:31 -34). Întrucât căsătoria avea o dimensiune contractuală prin
care erau exprimate angajamentele mirilor, promisiuni le și obținut astfel un consens reciproc ,
nu este prea mult ca Evanghelia acceptată de credincioși (Efes. 1:13 -14 ) să poată fi o
reprezentare a actului legal al nunții. În termenii noului legământ, Cristos s -a angajat să fie
credincios, garantând o moștenire bi sericii, în timp ce aceasta în calitate de viitoare mireasă
acceptă termenii contractuali. Practic mirele plătea un preț (1 Cor. 6.20, 7:23, 1 Pet. 1:19)
pentru viitoarea lui soție ce devenea proprietatea sa.
În acest stadiu al căsătoriei nu se poate vorbi despre unire a finală a mirilor ci despre o
primă etapă a logodnei în care s -a stabilit prețul căsătoriei și data nunții. Deși nu locuiau
împreună erau considerați deja cuplu, fata era pusă deoparte pentru bărbatul ei, urmând o
perioadă de pregătire și așt eptare. Odată încheiată logodna aceasta putea fi desfăcută doar de
mire (Deut. 24:1 -4, Matei 1:18 -25). Odinioară relația Israel – Dumnezeu a fost descrisă în
aceiași termeni ai logodnei prin profetul Osea (2:19 -20). Acum potrivit apostolului Pavel
relația biserică – Cristos este ilustrată drept o logodnă (1 Cor. 7:2). De asemeni se poate spune
faptul că există o siguranță în ce privește apartenența noastră, adică faptul că i-am fost dați lui
Cristos așa încât nimeni nu ne va smulge din mâna Sa (Ioan 10:28).
Cu siguranță acceptarea prețului plătit sau exprimarea consimțământului miresei poate
fi reprezentat în cuvintele lui Pavel: „căci prin credința din inimă și mărturisirea cu gura se
ajunge la mântuire” (Rom. 10:9 -10). O imagine din vechiul testament a pos ibilității de alegere
a miresei este cazul lui Rebeca ce a fost întrebată «„Vrei să te duci cu omul acesta?”, „Da,
vreau” a răspuns ea» (Gen 24:57 -58).
Actele de ceremonie a logodnei mai cuprindeau servirea mirilor dintr -o cupă de vin în
semn de sigilare a înțelegerii lor legale, daruri acordate miresei în semn de garanție a
reîntoarcerii mirelui și o scufundare în apă ritualică în semn de curățire a lor. Aceste obiceiuri
pot fi asociate cu: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu” (1 Cor. 11:25 , Luc.
22:20; Mat. 26:29), „ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit și care este o
arvună a moștenirii noastre” (Efes. 1:13 -14, Ioan: 14:26, 1 Ioan 4:13) și „a curățat -o prin
botezul cu apă prin Cuvânt” (Efes. 5:26 -27, 1Cor. 6:11, Mat. 3:13 ). Paharul cinei Domnului,
darul Duhului Sfânt precum și imaginea spălării noastre prin botez , Cuvânt, Duh deși exprimă
adevăruri ale experienț ei creștin e mult mai complexe decât poate reliefa această asociere a lor
cu obiceiurile de logodnă, totuși sunt parte a planului lui Dumnezeu de răscumpărare, garanție
și pregătire a bisericii logodite cu Cristos .

44
Până în ziua nunții cei doi urmau să fie despărțiți. Logodnica rămânea în casa tatălui ei
preocupată în acest timp de pregătirea podoabelor, frumusețea, cu răția ei și tot ce privea
mariajul ce va urma. De asemeni mirele odată întors acasă pregătea viitoarea locuință unde își
va aduce mireasa, momentul hotărât pentru reîntoarcere fiind hotărât de tatăl său. Având în
vedere această etapă a căsătoriei nu poate fi trecută cu vederea spusele Domnului Cristos cu
privire la separare, pregătirea unui loc în casa Tatălui Său și promisiunea întoarcerii Sale
(Mat. 9:15, Ioan 14:2 -3). De asemeni apostoli atrag atenția cu privire la pregătirea bisericii în
vederea reveder ii cu Cristos, mirele ei. (Efes. 5:25 -27, 1Pet. 4:7, 2Pet 3:3 -4).
La terminarea acestui timp de pregătire, festivitatea propriu -zisă a nunții însemna
aducerea miresei într -o atmosferă de bucurie. Expirarea timpului era cunoscut de tatăl mirelui
iar moment ul efectiv reprezenta o surpriză mult așteptată. În aceeași termeni, noul testament
ne prezintă momentul revenirii Domnului după mireasa Sa. Ceasul revenirii este cunoscut de
Tatăl ceresc iar luarea miresei de pe pământ va surprinde. (Marcu 13:32, Matei 25 :6, 1 Cor
15:51 -52, 1 Tes. 4:16 -18).
Punctul culminant al nunții îl reprezenta ospățul și unirea celor doi în camera nupțială
urmată de locuirea lor în noua lor casă. Această ultimă imagine corespunde unui viitor
prefigurat de promisiunile și revelațiile d ate bisericii în special prin cartea Apocalipsei. Nunta
Mielului cu tot ceea ce va urma constituie apogeul planului divin, împlinirea acestuia conform
sfatului lui Dumnezeu înainte de creație.

4.4 Duhul Sfânt și Nunta Mielului
4.5 Implicațiile așteptări i escatologice

45
Bibliografie

1 B.K. Beale, The book of Revelation: a commentary on the Greek text, Wm. B. Eerdmans
Publishing Co, Michigan, 1999
2 Brad E. Kelle, Hosea 2 Metaphor And Rhetoric in Historica l Perspective, Society of Biblical
Literature, Atlanta, 2005
3 Ciprian Flavius Terinte, Viața bisericii conform metaforelor pauline, Societatea Biblică din
Romania, 2010
4 Clark H. Pinnock, Flacăra iubirii – o teologie a Duhului Sfânt, editura Imago Dei, Oradea,
2016
5 Craig S. Keener, The NIV Application Commentary – Revelation, Zondervan, Michigan,
2000
6 Daniel J. Simundson, Hosea, Joel, Amos, Obadiah, Jonah, Micah: Minor Prophets, Abi ngdon
Press, Nashville, 2005
7 Daniel L. Akin, Exalting Jesus in Revelation, B&H Publishing Group, 2016
8 David Allan Hubbard, Hosea an Introduction and Commentary, Inter -Varsity Press,
Nottingham, 1989
9 David L. Mathewson, Revelation -A Handbook On The Greek Text, Baylor University Press,
Texas, 2016
10 Derek Kidner, Genesis an Introduction and Commentary, Inter -Varsity Press, Nottingham,
2008
11 Dictionary of Judaism in the Biblical Period, Hendrickson Publishers.
12 Dicționar Biblic, Editura Stephanus, București, 1996
13 Dicționar de imagini și simboluri biblice, Editura Casa Cărții, Oradea, 2011
14 Douglas Harink, 1 & 2 Peter, Brazos Press a division of Baker Publishing Group, Grand
Rapids, Michigan, 2009
15 Douglas Stuart, Hos ea-Jonah, Word Biblical Commentary, Word Books Publisher, Dallas,
1987
16 Elena Slave, Metafora În Limba Română, Editura Științifică, București, 1991
17 Enciclopedia Iudaismului, Editura Hasefer, București 2006
18 Ephesians (WBC vol. 42) – Andrew T. Lincon
19 Exalting Jesus in Exodus (Christ -Centered Exposition Commentary) – Tony Merida
20 Exodus – Peter Enns, NIV
21 Exodus (PTW) – Philip Graham Ryken & R. Kent Hughes
22 Frank Thielman – Ephesians (Baker Exegetical on the New Testament)
23 G.K. Beale – The Book of Revelation (New International Greek Testament Commentary)
2003
24 George H. Guthrie – 2 Corinthians (Baker Exegetical on the New Testament)
25 Gordon J. Wenham, Word Biblical Commentary Vol. 1 – Genesis 1 –15, Word Books
Publisher, Dallas, 1987
26 Grace I. Emmerson, Hosea an Israelite Prophet in Judean Perspective, Jsot Press , Sheffield,
1984

46
27 Grant R. Osborne, Revelation – Baker Exegetical Commentary on the New Testament,
Published by Baker Academic, Michigan , 201 2
28 Gregory. K. Beale, The Book of Revelation – A Commentary on the Greek Text, William B.
Eerdmans Publishing Company, Michigan / Cambridge, 1999
29 Ioan Meițoiu, Spectacolul nunților – monografie folclorică, Comitetul de stat pentru cultură și
artă, București 1969
30 J. A. Motyer – The Message of Exodus
31 J. Andrew Dearman, The Book of Hosea, William B. Eerdmans Publishing Company Grand
Rapids, Michigan / Cambridge, 2010
32 J. Ramsey Michaels, 1 Peter – Word Biblical Commentary , Word Books, Publisher, Dallas,
1988
33 John H. Sailhamer, The Expositor’s Bible Commentary: Genesis – Leviticus,
Zondervan, Grand Rapids, Michigan, 2009
34 John H. Walton, Comentariu cultural -istoric al Vechiului Testament. Editura Casa Cărții,
Orade a, 2014
35 Josephine Massyngberde Ford, Revelation (The Anchor Bible Commentary vol. 38), The
Anchor Bible Doubleday, New York, 1975
36 Karen H. Jobes, 1 Peter (Baker Exegetical on the New Testament), Baker Academic, Grand
Rapids, Michigan, 2005
37 Kevin J. Vanhoozer, Dictionary for Theological Interpretation of the Bible, Baker Academic,
Grand Rapids, Michigan, 2005
38 Michael Ramsey, Sacrifice and Spirit, SLG Press Convent of the Incarnation Fairacres
Oxford, 2005
39 Nicolae Cojocaru, Istoria t radițiilor și obiceiurilor la români, Editura Etnologică, București
2012
40 Paige Patterson, Revelation – The New American Commentary – Volume 39, B & H
Publishing Group, Nashville, Tennessee, 2012
41 Paul Barnett -2 Corinthians (NICNT) – The New Inte rnationa Commenatry on the New
Testament
42 Paul Ricoeur, Metafora Vie
43 Peter H. Davids, 1 Peter – The New Internationa Commenatry on the New Testament, Wm.
B. Eerdmans Publishing Co, Michigan, 1990
44 Pr. Prof. Dr. George Remete, Curs De Dogmatică, Anul 4, Sem. I Și Ii, 2004 -2005
45 R. Kent Hughes, Genesis – Beginning and Blessing, Crossway Books, Wheaton Illinois, 2004
46 Ralph P. Martin, 2 Corinthians (WBC vol. 40) –
47 Revelation 1 -5 (Wbc Vol. 52a) – David E. Aune
48 Richard B. Vinson & Richard F. Wilson & Watson E. Mills, 1 & 2 Peter, Jude, Smyth &
Helwys Publishing, Macon, Georgia, 2010
49 Robert H. Mounce, The Book of Revelation (NICNT), William B. Eerdmans Publishing
Company, Michigan / Cambridge, 1998
50 Rolan d de Vaux, Ancient Israel – Its Life and Institutions, Darton Longman + Todd, London,
1973
51 Sharon Moughtin -Mumby, Sexual and Marital Metaphors in Hosea Jeremiah Isaiah and
Ezekiel, Oxford University Press, New York, 2008
52 Simion Florea Marian, Nu nta la români – studiu istorico -etnografic comparativ, Editura Grai
și suflet – Cultura Națională, București, 1995, p. 1 -114.
53 The Zondervan Encyclopedia of the Bible vol. 4

47
54 Tudor Vianu, Metafora
55 Victor P. Hamilton, The Book of Genesis vol. I (NICOT), Wm. B. Eerdmans Publishing Co.,
Michigan, 1990
56 Warren W. Wiersbe, Be Delivered (Exodus)_ Finding –
57 Yvonne Sherwood, The Prostitute and the Prophet Hosea's Marriage in Literary -Theoretical
Perspectiv e, Sheffield Academic Press, Sheffield, 1996