Institutul Teologic Penticostal din București [618395]

Institutul Teologic Penticostal din București
Facultatea de Teologie Penticostală

Recenzie
Comuniune cu Dumnezeu
de David Peterson

Profesor coordonator, Student: [anonimizat] 201 6-2017 semestrul I
București, Februarie , 201 7

2
Ce ar mai însemna limbajul dacă termenii folosiți își pierd conținutul sau semnificația
lor de -a lungul timpului? Comunicarea unor adevaruri poate fi grav afectată, imposibil de
sintetizat și trasmis mai departe. Deși există o dinamică a dezvoltării limbii, redefiniri a
termenilor, utilizări, forme și asocieri înnoite de la o generație la alta, păstrarea și trasmiterea
adevarului relevat și transcendent presupune un efort susținut de reafirmare a sensului
original și corectare a deformărilor de conținut.
În mediu evanghelic românesc, înțelesul și practica închinării a suferit unele
trasformări în contextul libertății și a influențelor culturale din exteriorul țării. Aceasta a
condu s uneori la confuzii în rândul credincioșilor și la puncte divergente în rândul liderilor cu
privire atât la forma de cult, cât și la înțelegerea închinarii ca stil de viață.
Această modelare inerentă a formelor, dar mai cu seamă redescoperirea și păstrare a
conținutului adevăratei închinări biblice cere o atentă examinare a revelației progresive pe
care ne -o dau Sfintele Scripturi. Întâlnim literatură care se preocupă cu educarea
credincioșilor în privința practicilor liturgice sau avertizează împotriva dev ierilor spre ceea ce
e considerat lumesc, altele au un caracter devoțional ce motivează și sprijină credinciosul
înspre o activitate devoțională zilnică. Din categoria lucrărilor preocupate cu redescoperirea
adevărului teologic al închinării merită amintit ă ”Comuniunea cu Dumnezeu” scrisa de David
Peterson, carte apărută în limba română în 2006 la Editura Jubilate, Oradea.
Această carte își întâmpină cititorul cu o imagine a coperții care în mod sugestiv
trasmite o invițatie la a explora ”urma lăsată de sla va lui Dumnezeu”, slavă ascunsă odinioară
de norul prezenței divine. Conținutul anunțat în cuprins arată o parcurgere sistematică a
conceptelor biblice trecute, prezente și viitoare cu privire la închinare. Fiecare capitol promite
o încheiere ce sintetizea ză sub forma unei concluzii ideile ce au fost dezvoltate. La o simpla
răsfoire a celor zece capitole descoperim la finalul lor un volum substanțial de note ce conțin
repere bibliografice și exegetice. Nu lipsesc indexurile de referințe, subiecte și autori care
oferă cititorului un veritabil instrument de cercetare pe tema dezvoltată de autor.
Urmând metoda teologiei biblice, autorul prin exegeza textelor biblice ”verifică
ipoteza că închinarea înaintea Dumnezeului viu și adevărat înseamnă în esență o relați e cu El
în termenii propuși de El și în modul în care numai El o poate face posibilă.” Introducerea ne
familiarizeză cu motivația și metodele prin care conținutul cărții va da un răspuns cititorului
cu privire la închinarea ocazionată de întâlnirile public e ale poporului Lui Dumnezeu,
închinarea particulară ca stil de viață și dinamica acesteia pe coordonatele divine, respectiv
umane ce o fac posibilă.
În primul capitol suntem familiarizați cu experiențele veterotestamentare ce descriu
închinarea într -o pro gresie revelatoare, cauze și semnificații pe care le stabilește Dumnezeu,
răspunsul uman la acțiunea divină, toate acestea în contextul unor practici uneori
asemanătoare de onorare a zeităților din antichitate, însă evidențiind contrastul sau unicitatea
adevărul biblic. Pornind de la inițiativa lui Dumnezeu, închinarea devine posibilă în cadrul
unei relații de legământ ai cărui termeni defineau promisiunile și cerințele divine, dar și
responsabilitățile umane. Locuri ale unor teofanii, descoperirea Numelui divin, instrucțiuni ce
stabileau un model sunt experiențe revelatoare ce construiesc înțelegerea conceptului de
închinare. De asemeni experiențele răscumpărătoare întâlnite în textele vechiului testament
aduc o lumină asupra scopului închinării întrucât, a sa cum evidențiază autorul, eliberarea din
ceva indică spre un model de slujire extins în fiecare domeniu al vieții sub autoritatea

3
instituită de voia revelată a lui Dumnezeu. Cititorul redescopera succint simbolistica cortului
întâlnirii, respectiv a temp lului, a ritualului cultic, a sistemului de jertfe ca mijloace care fac
posibil comuniunea cu Dumnezeu doar în strânsă dependență de respectarea legamântului de
la Sinai în trăirea zilnică. Incapacitatea poporului de a rămâne consacrat unei închinări
corec te atrage judecata divină, nu însă fără a fi evidențiat prin profeți perspectiva unei
restaurări, a unei comuniuni autentice în cadrul unui legământ nou. Autorul nu intră în
detaliile și semnificațiile simbolisticii cultului și ritualului vechitestamentar.
Dezvoltând înțelegerea biblică a închinării, suntem familiarizați cu noțiuni ca
supunere, slujire și respect acordate Lui Dumnezeu, ca dovada a comuniunii cu El. Autorul
analizează o serie de termeni ce descriau, în contextul vremurilor de altădată, onoar ea sau
supunerea, manifestată chiar prin gesturi fizice, dovedite prin mulțumire, credință și
ascultare. De asemeni, terminologia folosită în scripturi ce descrie slujirea ca inchinare
implică, potrivit autorului, ”dedicarea față de Dumnezeu ca mod de viaț ă”, existând o
”interdependență între a -Ll sluji pe Dumnezeu și a sluji poporul Său”. Autorul explică sensul
termenilor folosiți în textul original, frecvența cu care apar și uzanța lor în viața socială de
atunci. În ce privește respectul ca act de închina re, autorul concluzionează în baza analizei
amintite, că aceasta ”ține în esență de umblarea pe căile Lui și de împlinirea poruncilor Lui”.
Reverența, slujirea și onoarea își găsesc expresia comună în activitatea cultică. Astfel, autorul
încheie al doilea capitol, subliniind răspunsul lui Israel dat lui Dumnezeu prin cele trei forme
de închinare ca fiind ”convingerea că El li s -a adresat prin revelație și răscumpărare pentru a
face posibilă intrarea lor acceptabilă în legamant cu El”.
Titlul celui de al tre ilea capitol, ”Isus și noul templu”, ne introduce deja în mediul
noutestamentar ce -L descrie exclusiv pe Cristos ca ”centrul noii comunități religioase”.
Perspectivele similare ale evangheliștilor Matei și Ioan converg spre același adevăr precum că
templul , simbol al prezenței, domniei și comuniunii cu Dumnezeu, este substituit și împlinit
în persoana și lucrarea Domnului nostru Isus Cristos ce împlinește speranțele vechiului
testament. Autorul face apel la multe referințe din cele doua evanghelii precum și la termeni
folosiți în textul original, comparând cu tipologia vechiului legământ împlinirea sau
desăvârșirea în Cristos a tot ce înseamnă comuniunea cu Dumnezeu. Astfel sunt reiterate
adevăruri despre unicitatea persoanei și lucrarii lui Cristos prin: Nu mele Său, autoritarea ce o
manifestă și onoarea ce o primește, curățirea Templului și prevestirea dărâmării lui,
instituirea unei comunități disticte părtașă autorității Lui și posibilitatea unei comuniuni
autentice dincolo de un spatiu geografic sau timp prestabilit.
După ce demostreză ca Isus este noul templu, înlocuind toate fucțiile și cerințele
necesare comuniunii cu Dumnzeu, autorul prezintă instituirea noului legământ prin moartea
Sa, insistând asupra scopului adecvat pe care trebuie să -l dăm celebră rii cinei Domnului.
Prima parte al capitolului patru ne prezintă ”modelul perfect de închinare acceptabilă prin
viața Sa de ascultare”. Deși îl regăsim pe Isus participând la viața religioasă din jurul
templului, a sinagogii, a sărbătorilor, a Legii mozaic e în general, prin învățătura, exemplul de
slujire și moarte, Cristos oferă un ”nou centru religios în persoana Sa și în mântuirea pe care
o proclamă, împlinind și depășind Legea”. Ideea centrală a acestui capitol o reprezintă
inaugurarea noului legămant î n contextul celebrării Paștelui care anunța moartea Sa ca
”expresie finală și desăvârșită a închinării lipsite de orice compromis”. Cititorul este provocat
să reevalueze propriile concepții dogmatice și ritualistice ce țin de înțelegerea și participarea

4
la Cina Domnului. Potrivit concluziilor autorului, ca întrunirile creștine să aibă substanță
trebuie învățate adevărurile cu privire la amintirea, celebrarea și însușirea beneficiilor morții
Lui, care la început erau afirmate în contextul unei mese comunitar e mai puțin ritualistică.
Așadar, comuniunea cu Dumnezeu se desfășoară în cadrul noului legământ, într -o comunitate
recunoscătoare ce -L are ca centru pe Cristos și promisiunile Sale.
Odata ajunși în stadiul final și complet a ce însemnă adevărata închinare ,
exemplificată și făcută posibil pentru noi de către persoana și lucrarea Lui Cristos care
împlinește toată tipologia vechi testamentară, următorul capitol ne familiarizează cu situația
primilor creștini în timpul cărora a coexistat atât practica vechiulu i legământ de comuniune
cu Dumnezeu la Templu, prin tot sistemul ceremonial mozaic, cât și noua închinare a
comunităților răscumpărate de Cristos, prin Duhul Sfânt. Deși întâlnirile de învățătură și
rugăciune a primilor ucenici sunt asociate cu Templul din Ierusalim, coborârea Duhului în
vederea locuirii cu ei, mesajul radical al centralității Lui Cristos, includerea neamurilor în
planul divin, toate acestea, au constituit motivul împotrivirii și în final a excluderii lor din
templu și sinagogi. Autorul evi dențiază factorii ce caracterizau închinarea sau comuniunea cu
Dumnezeu în aceste comunități primare: devoțiune și ascultare centrate pe Cristos – fapt
inedit în pietatea monoteistă, lucrare profetică și de învățătură exercitată în beneficiul
celorlalți în puterea Duhului, rugăciuni specifice concentrate cu precădere pe necesitatea
mărturisirii Evangheliei, manifestarea unei responsabilități reciproce prin purtarea de grijă în
situațiile nevoilor materiale a vieții zilnice, și un ultim factor distinctiv îl reprezenta luarea
mesei împreună, asociată cu profunde semnificații spirituale. Cititorul nu este încurajat să
urmeze un model ad litteram la întâlnirile bisericii de azi însă ne sunt trasate principii valabile
și în contextul tradițional de azi cu privire la manifestarea devoțiunii față de Dumnezeu.
Evident nu putea lipsi cercetarea viziunii pauline asupra conceptului de închinare.
Capitolele sase și șapte fac referire la scrierile lui Pavel ce evidențiază concepte cheie ce
definesc comuniunea cu Dumnezeu în termenii expresiilor și -a lucrărilor credinței. După cum
ne-am obișnuit, autorul face dese analize a termenilor din greacă pe care îi folosește
apostolul. Este urmărită logica argumentărilor lui Pavel mai întâi în epistolele către Romani și
Filipeni. Pe ntru a evidenția închinarea ca mod de viață consacrat conștient, analiza textelor
arată necesitatea propovăduirii jertfei lui Cristos ca soluție la condiția degradată a lumii,
ascultarea credinței, înnoirea și transformarea minții, primirea și ascultarea D uhului, etc.
Cititorul va descoperi că închinarea acceptabilă și plăcută înaintea lui Dumnezeu presupune
atât proclamarea și susținerea răspândirii Evangheliei, cât și slujirea altora din adunare sau a
celor necredincioși, motivați și echipați de Duhul Sfâ nt.
Un capitol întreg tratează teologia lui Pavel cu privire la închinarea corporativă a
bisericii. Manifestarea specială a Lui Dumnezeu prin cuvântul rostit și prin activitatea
Duhului Sfânt fac din adunarea credincioșilor o expresie a comuniunii cu El. C a răspuns la
cuvântul proclamat și la manifestările profetice, un rol important îl joacă rugăciunea,
mulțumirea și lauda tot ca expresii ale adevăratei închinării. Sunt dezvoltate noțiuni ca
templul lui Dumnezeu, entitate cerească, trup al lui Cristos, pen tru a contura cât mai clar
înțelegerea total nouă a închinării noutestamentare directe, imediate, în orice moment, prin
Duhul Sfânt. Se insintă asupra scopului zidirii intregii comunități, participarea la închinarea
colectivă având atât o dimensiune vertic ală, cât și una orizontală în vederea slujirii, folosului
celorlalți, aceste realități fiind reflectate în părtășia de la masa luată în onoarea Domnului.

5
Concluzia autorului definește închinarea colectivă în termenii întâlnirii lui Cristos în frați,
oferin d și primind slujire ca expresie a dedicării și trasformării întregii noastre vieți de zi cu
zi, prin Duhul, anticipând părtășia și slujirea desăvârșită a lui Dumnezeu în eternitate.
Un capitol aparte este dedicat studiului cărții Evrei din perspectiva def inirii
conceptului de închinare de la umbrele simbolisticii vechiului testament la lumina
împlinirilor în Cristos Isus. Întreaga carte urmărește acest paralelism între vechi și nou,
demonstrând înlocuirea care a avut loc cu ceva mai bun și intenționat de D umnezeu
dintotdeauna. Sunt reiterate teme majore din vechiul legământ și reinterpretate din
perspectiva lucrării Domnului Isus Cristos. Curățirea păcatelor – problema fundamentală a
umanității, rolul de Mare Preot al lui Cristos și mijlocitor al noului leg ământ, puterea și
efectul sângelui lui Cristos sunt fundamentale în ce privește înțelegerea teologiei creștine a
închinării. Acestea fac posibilă apropierea și slujirea Lui Dumnezeu deja în perspectiva
escatologică a Împărăției. În finalul capitolului opt, autorul subliniază modul în care cartea
Evrei susține adevărurile fundamentale cu privire la adevăratul sens al închinării biblice
centrate pe Cristos, împlinind nevoile poporului lui Dumnezeu, având ca resurse lucrarea
Marelui Preot ceresc și ca nădejde perspectiva ”împărăției care va veni”.
Perspectiva viitoare a închinării ne este revelată și în scrierile Apocalipsei lui Ioan.
Asemeni Epistolei către Evrei sunt descrise realitățile Împărăției cerești, persoana și lucrarea
Mielului, precum și raportarea corectă a credincioșilor la acestea. Astfel îl descoperim pe
adevăratul închinător în fața provocării seducției religiei false. Apostolul Ioan avertizează
asupra pericolului închinării în fața puterii seculare, a compromisului și asimilării în
societate. C ontrastul dintre idolatrie și adevărata închinare este evident, cea din urmă
presupunând exclusivitate, devotament și loialitate oferite doar lui Dumnezeu, arătând că
“dedicarea creștină are consecințe politice, sociale și economice”. În acest penultim ca pitol
al cărții ne este prezentată de asemeni chemarea la închinare înaintea adevăratului Dumnezeu
Creator, Domn al istoriei și Judecător, proclamarea evanghelie veșnice prin cuvânt și fapte,
imagini celeste ale laudei și închinării oferite. Suveranului ab solut peste creație,
Răscumpărătorului, Celui ce își desăvârșește scopurile și împlinește promisiunile
vechitestamentare. Autorul încheie subliniind posibilitatea participării credinciosului în
contextul închinării comunitare la închinarea din ceruri, prin imnuri și cântări centrate asupra
suveranității lui Dumnezeu și a victoriei Mielului.
La final, David Peterson face un rezumat al conceptelor biblice despre închinare și
încheie cu un epilog ce descrie imaginea unei biserici contemporane care pune în prac tică
adevărurile prezentate în carte.
Cred că această carte se adreseză în special liderilor bisericii care vor redescoperi
fundamentul biblic pentru o închinare autentică. Insă orice membru al bisericii lui Cristos va
fi îmbogățit de o astfel de lectură, completându -și imaginea a ceea ce dorește Dumnezeu de la
un închinător. Această carte ne inspiră la posibile schimbări liturgice, dar mai ales la o
reorientare a întregii vieți modelate de claritatea și simplitatea modelului cristic.
Apreciez echilibrul pe care îl păstrează autorul între activitățile religioase din biserică
și activismul religios orientat în afara adunării credincioșilor. Înțelegerea acestor concepte
poate corecta dihotomia închinării din biserică și din afara ei. Punctul de greutate al ace stei
lecturi constă în focalizarea cititorului pe Cristos ca sursă, mijloc, model și obiect al
închinării. Socot că aceasta oferă o importantă corecție unor curente extreme care

6
supraaccentuează acțiunile caritabile și umaniste însă ignoră centralitatea lu i Cristos. Am
observat onestitatea cu care autorul își exprimă propria înțelegere asupra unor pasaje chiar
dacă aceasta pare să contrazică înțelegerea dogmatică larg acceptată. Aș fi preferat ca notele
să fie la subsolul paginii și nu la sfârșitul capitole lor, acestea conținând prețioase comentarii
și explicații. Lucrarea lui David Peterson o recomand ca fiind de mare valoare oferind o
exegeză atentă a textelor biblice comparativ chiar cu alte cărti precum cea a lui Harold M.
Best sau Chris Bowater ce trate ază subiectul închinării neîncetate ca stil de viață.