Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 [615343]

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989

CONSTITU ȚIILE ROMÂNIEI

Studii

Coordonator
Prof. univ. dr. Gheorghe Sbârn ă

Redactor de carte: Carmen Rădulescu
Tehnoredactare: Claudiu Florin Stan
Coperta: Dan Mărgărit

Descrierea CIP a Bibiliotecii Na ționale a României

Se va completa ulterior

ISBN 978-606-537-131-6
Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012
Tel./Fax.: 0245 218318; email: [anonimizat] www.cetateadescaun.ro

Cuprins

Introducere …………………………………………………………………………………… 5
Ion BULEI, Constituția din 1866 ……………………………………………………….. 9
Gheorghe SBÂRN Ă, Constituțiile din perioada interbelic ă ………………….. 29
Cezar STANCIU, Constituțiile din perioada comunist ă ……………………….. 61
Teodora ST ĂNESCU-STANCIU, Constituția din 1991 ………………………….. 107
ANEXE …………….. ……………………. …………………….. ………………….. ………… 149
Constituțiunea din 1866 …………………………………………………………………. 150
Constituțiunea din 1923 …………………………………………………………………. 168
Constituțiunea din 1938 …………………………………………………………………. 193
Constituția Republicii Popular e Române 1948 ……………………………….. 212
Constituția Republicii Populare Române 19 52 ………………………………….. 228
Constituția Republicii Socialis te România 1965 ………………………………. 248
Constituția României 1991 ……………………………………………………………… 272
Constituția României 2003 …………………………………………………………… 307

Introducere

a lege fundamentală a unui stat, Constituția – conform unei sum are
definiții larg răspândite – reflectă stadiul de dezvoltare soc ială,
economică și politică a acestuia la un moment dat, stabilind fo rma de
guvernământ și organizarea statală, precum și drepturile și obl igațiile
cetățenilor1. Pornind de la aceste considerente, o istorie a Constituțiilor poate
s ă o f e r e o a n a l i z ă r e t r o s p e c t i v ă sui generis , asupra ansamblului evoluției
societății și a modului în care problemele existente, în fiecar e epocă istorică, au
fost soluționate și proiectate, ca fundament normativ al dezvol tării viitoare, în
plan politic și juridic. Criteriul unei Constituții nu poate fi unul absolut valabil
pentru toate timpurile și locurile, ci unul relativ, deoarece î ntotdeauna forma
de organizare a statului este produsul unei anumite situații de existență a unei
n a ț i u n i , î n c a r e s u n t c u p r i n s e d eopotrivă starea politică, juri dică, economică,
psihologia socială, precum și dezideratele dreptății sociale și aspirațiile sale
etice.
O istorie a Constituțiilor României din epoca modernă și contem porană
este în măsură să evidențieze ev oluția constituțională a țării, î n r a p o r t d e
factorii politici și de putere, de partidele și grupările polit ice ce s-au constituit și
confruntat pe scena vieții politice și juridice și care au refl ectat raportul de forțe
și interese din societatea român ă, în contextul internațional e xistent în fiecare
ciclu constituțional al unui veac și jumătate aproape, de când a fost adoptată
prima Constituție a României.
L u c r a r e a d e f a ț ă ș i – a p r o p u s – p r i n s t u d i i l e m o n o g r a f i c e c o n s a c rate celor
șapte Constituții ale României d in perioada 1866-1991- să relev e evoluția vieții
constituționale, cu valorile și tradițiile sale, ca și a limite lor funcționării
a c e s t o r a î n p r o c e s u l t r e p t a t ș i a d e s e o r i s i n u o s a l d e z v o l t ă r i i și afirmării
structurilor democratice a le societății românești.
Efortul intens de mode rnizare declanșat în prima jumătate a sec . al XIX-lea,
ce viza integrarea politică, economică și culturală a României într-o Europă a
aspirațiilor naționale, trebuia să-și găsească împlinirea porni nd, mai întâi, de la
crearea unor forme noi politico-juridice de organizare a struct urii statului. În
acest sens, legii și îndeosebi Constituției îi revenea un rol e sențial și românii au

1 V e z i : „ D i c ț i o n a r u l E n c i c l o p e d i c ” , v o l . I A – C , E d . E n c i c l o p e d i c ă, București, 1993, p. 446; Lucian
Predescu, „Enciclopedia Cugetare a”, Ed. Cugetarea-Georgescu Del afras, București, f.a., p. 218;
„Minerva Enciclopedie Română”, Cluj, 1930, p. 239. C

6 | Constitu țiile României
manifestat de la început un mare interes pentru elaborarea unor p r o i e c t e d e
Constituție, care să le ofere temelia politico-juridică, stabil itate și trăinicie,
pentru instituția statală și, în același timp, să-i asigure de zvoltarea în concor-
danță cu cerințele vremii. Proiectele constituționale care au p recedat elabora-
r e a ș i a d o p t a r e a a ș e z ă m â n t u l u i f u n d a m e n t a l d i n 1 8 6 6 , r e f l e c t ă c u prisosință
rădăcinile și tradițiile adânci ale unui sistem constituțional cu forme caracteris-
tice regimurilor parlamentare eur opene, care au căpătat în mod treptat un
conținut propriu, specific reali tăților din societatea româneas că.
Adoptarea Constituției din 1866, marchează încheierea procesulu i de
instituire a reg imului parlamentar modern în România și impuner ea dinastiei
ereditare a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar principi ul constituționa-
lității, cu specificul său, se adaugă de acum tot mai mult celo rlalte mijloace de
luptă ale românilor pentru îndep linirea idealurilor de unitate și independență
națională. Modificările constitu ționale din deceniile următoare aveau să
confirme sau să preconizeze pașii întreprinși de societatea rom ânească pe linia
m o d e r n i z ă r i i ș i i n d e p e n d e n ț e i s t a t u l u i ș i a p o i p e n t r u s o l u ț i o n a rea unor
probleme de drepturi politice și sociale și a creării premiselo r pentru realizarea
Marii Uniri din 1918.
Preluând și dezvoltând o serie de principii și reguli din Const ituția de la
1866, noul așezământ constituțion al din 1923 s-a încadrat în sp iritul
democratic interbelic, având, cum s-a apreciat în acei ani, tem elii juridice solide,
izvorâte din realitățile social-politice și economice ale țării . Ea a contribuit în
mod decisiv la consolidarea unității economice, teritoriale, po litice și spirituale
a R o m â n i e i î n t r e g i t e . Î n a c e l a ș i t i m p , a c t u l f u n d a m e n t a l d i n 1 9 23 a asigurat
afirmarea unui regim democratic -parlamentar liberal, care a cre at condiții
favorabile dezvoltării statului român în direcția liberalismulu i și progresului
social, înscriind România în rân dul statelor europene cu un sis tem politic de
îndelungată tradiție democratică, în stare să reziste multă vre me tendințelor
autoritariste și revizioniste apărute în Europa în deceniul al IV-lea al secolului
trecut. Este perioada în care regimul parlamentar a intrat într -un proces de
regres, generat între altele și de slăbiciunea partidelor polit ice tot mai puțin
capabile să protejeze și să apere democrația constituțională. N oul așezământ
statal din februarie 1938, înlătu rând Constituția din 1923, a r eprezentat un
sensibil regres față de democrația liberală și a devenit în scu rt timp preambulul
guvernării fără Constituție a României în anii 1940-1944.
După o scurtă perioadă de repunere în vigoare a Constituției di n 1923, în
urma evenimentelor legate de actul de la 23 august 1944, împrej urările externe
și interne în care se afla România, ca de altfel și celelalte ț ări din această parte a
Europei intrate în sfera de interese a puterii comuniste de la Moscova, au fost
nefavorabile și ele s-au concretizat sub forma unor presiuni to t mai puternice
asupra sistemelor constituționale d e m o c r a t i c e . L a s f â r ș i t u l a n u lui 1947, actul

Constitu țiile României | 7
fundamental din 1923, continua să fie o bază teoretică, institu țională de
apărare a drepturilor și libertăților individuale.
Instaurarea regimului comunist totalitar a deschis calea adoptă rii unor noi
constituții, cum a fost cea din 1948 și 1952, după modelul sovi etic stalinist, care
au întrerupt brusc și total tradițiile constituționale de până în 1938, fiind
utilizate aceste acte fundamentale, străine de realitatea român ească, ca
mijloace juridice de lichidare a valorilor liberalismului și de mocrației și de
înlăturare brutală a tuturor libertăților ce contraveneau polit icii ideologice a
partidului comunist.
Constituția din 1965, succesoarea celor două, deși nu era produ sul
presiunilor sovietice, înscria, pe de o parte, numeroase preved eri ce încercau să
dea o înfățișare mai destinsă regimului, iar pe de altă parte p ăstra inflexibili-
tatea principiilor de bază, ceea ce punea sub semnul întrebării caracterul
pretins reformator al acesteia. Reflectând fidel natura totalit ară a regimului
comunist din România, cele trei constituții au reprezentat o r uptură profundă
față de tradițiile constituțiilor moderne și de aspirațiile naț iunii române, iar de
aici eșecul lor.
Înlăturarea regimului politic to talitar și schimbările constitu ționale
produse în Decembrie 1989, au dec lanșat un proces de reașezare a sistemului
parlamentar-democratic constituț ional. Noul așezământ adoptat î n 1991 și
aprobat prin referendum a deschis calea reformelor care puteau asigura
funcționalitatea statului de drept în România. În suita importa ntelor sale
prevederi s-au înscris și cele c are defineau cadrul legal pentr u funcționarea
pluralismului politic, pluripartitismului și a afirmării princi piului democratic al
alternanței politice. Curând, necesitatea revizuirii și perfecț ionării Constituției
din 1991 a fost resimțită, așa cum se stăruie și în zilele noas tre, prin invocarea
unor argumente variate.
P r i n r e u n i r e a î n p r e z e n t u l v o l u m a c e l o r p a t r u s t u d i i c o n s a c r a t e tuturor
constituțiilor României, fără pretenția de a fi exhaustive, dor im să punem la
dispoziția unor cercuri largi de cititori un instrument util de l u c r u ș i d e
informare ce poate fi consultat cu ușurință. Aceștia pot cunoaș te modul cum au
evoluat prevederile așezămintelor fundamentale ale țării, de la cele ale primei
Constituții din 1866 și până la Constituția aflată azi în vigoa re, adoptată în
1991.
Am considerat oportun pentru buna și riguroasa informare a citi torului cu
sursa directă, care a stat la baza prezentelor studii, să cupri ndem în anexă și
textul integral al celor șapte constituții ale României moderne și contemporane.

Gheorghe SBÂRNĂ

Constitu ția din 1866

Ion BULEI

onstituția din 1866 este piatra u nghiulară a regimului politic de
monarhie constituțională din România de după unirea din 1859
(Mica Unire). Ea e cerută de programul divanurilor ad-hoc, alăt uri de
autonomia și neutralitatea celor două Principate, unirea lor în tr-un singur stat,
sub numele de România, având în frunte un principe străin eredi tar dintr-o
familie domnitoare din Europa (familie care să nu fie rusă sau austriacă), un
guvern reprezentativ și constitu țional– garanția colectivă a ce lor șapte Mari
Puteri europene. Constituția face, deci, parte dintr-un program precis și foarte
adecvat situației date, un excelent program, chintesență a dole anțelor politice
ale unei întregi generații.
Constituția este un compromis. Pentru a se evita inutilele conf runtări, care
ar fi prelungit dezbaterile din Adunare, s-a și constituit un “ comitet compromi-
soriu"2, format dintr-un număr egal de reprezentanți ai grupărilor lib erale și
conservatoare. În cazul Constituției a funcționat înțelegerea d e la nivelul elitei
politice, o înțelegere stabilită cu prilejul divanurilor ad-hoc , trecută prin toate
f r ă m â n t ă r i l e d o m n i e i l u i C u z a ș i r e g ă s i t ă c u p r i l e j u l a d u c e r i i domnitorului
străin și începurile constituționale ale domniei sale. Era, des igur, un compromis
de moment. Nu mai trăia Barbu Catargiu, care să impună intransi gența lui, și
a s t f e l c o m p r o m i s u l s – a p u t u t r e a l i z a . L a s c ă r C a t a r g i u , l i d e r u l conservator cel
mai important atunci, era adeptul politicii “dacă se poate. Da r numai dacă se
poate”. S-a putut. În folosul cui? – se întrebau și atunci și s e întreabă și astăzi
istoricii. Compromisul s-a realizat dintr-un sentiment de conse rvare și, cum
declara Ion C. Brătianu, “nu a fost atunci o coaliție, o împere chiere dintre șefii
de partide, ci un simțământ al întregii țări, cel puțin al țări i c a r e p u t e a s ă
vorbească, un simțământ general care se impunea”3. Constituția a fost o opțiune
europeană a elitei politice române. O garanție a stabilirii uno r reguli de guver-
n a r e m o d e r n ă a s o c i e t ă ț i i r o m â n e ș t i . O s o c i e t a t e c a r e s u b r a p o r t economic și
social oferea o imagin e polarizată și care încerca, din punct d e vedere politic, să
impună o vrere colectivă, europe ană, a tuturor. A fost o formă fără fond, cea mai
vizibilă dintre toate. Regimul politic al monarhiei constituțio nale ajunge a fi

2 V e z i Cum s-a înf ăptuit România modern ă, Iași, 1992, p. 113. Vezi și Dan Berindei, Societatea
româneasc ă în vremea lui Carol I (1866-1914), București, 1992, p. 154-155. „Ea (Constituția) nu
s-a născut dintr-o alianță, dar s-a născut din compromisuri”. ( Ibidem , p. 155.)
3 I.C. Brătianu, Acte și cuvântări, vol. IV, București, 1930, p. 276. C

Constitu țiile României | 9
consolidat și echilibrat, oprind autoritarismul și deschizând d rumul către
formarea societății civile. Constituția din 1866 este prima înt ocmită de
reprezentanții legitimi ai națiun ii române pe baza principiului c â ș t i g a t d e
Alexandru I. Cuza în 1864, prin care se recunoștea suveranitate a interioară a
României. Este o Constituție dată printr-un acord de voință înt re Adunarea
Deputaților, reprezentând națiunea, și suveran. În acele vremi tulburi, când
Unirea din 1859 era amenințată (to cmai izbucnise și războiul au stro-prusac),
n-a fost timp pentru elaborări proprii, cu toate că în țară înc epuse să existe deja
o ș c o a l ă j u r i d i c ă , n u n u m e r o a s ă , d a r c u o a m e n i b i n e p r e g ă t i ț i î n școlile
Apusului. Alegerea Constituției belgiene ca model a fost inspir ată (unii oameni
politici români visau să transforme România într-o „Belgie a Or ientului”). Era,
î n m u l t e p r i v i n ț e , C o n s t i t u ț i a c e a m a i î n a i n t a t ă ș i c e a m a i e c h ilibrată din
Europa. O Constituție – chintese nță a modelelor francez, englez și american,
modele în circulație și din care s-au inspirat toate constituți ile europene din
veacul 19. Constituția belgiană fusese tradusă în Principate di n anul 1857, când
Th. Veisa o punea la dispoziția cititorilor români, împreună cu Legea electorală
belgiană și cu Legea judecătorească4 Constituția belgiană e invocată în Divanul
ad-hoc al Moldovei5. I. Ghica, pe atunci raportor al Consiliului de Stat, declara că
în elaborarea Constituției din 1866 se avuseseră în vedere prin cipiile Revoluției
franceze din 1879, Convenția din 1858 și mai ales Constituția r egatului
belgian6. Modelul belgian era o sursă bi n e c u n o s c u t ă î n s p a ț i u l r o m â n e s c.
M. Kogălniceanu declara în 1859: “trebuie să ne apropiem de leg ile minunate
ale Belgiei…; nu numai noi, dar și străinii compară țările no astre cu Belgia și
merităm numele ce ni s-a dat de mai multe ori: Belgia Orientulu i”7. Față de
constituția belgiană, cea române ască introduce prevederile: ind ivizibilitatea
teritoriului, oprirea colonizăr ii cu străini, precizarea cazuri lor de expropriere,
garantarea suprafețelor agrare acordate clăcașilor, la 1864, și mențiunea că
puterile națiunii nu se puteau delega decât prin delegațiune și , evident,
precizarea că se desființa Consiliul de Stat, prerogativele sal e trecând la Curtea
de Casație. Creația constituțională românească rămânea, totuși, “o improvizație
făcută în grabă după Constituția belgiană”8. Dar trebuie făcu tă precizarea că
p r i n c i p i i l e ș i p r e v e d e r i l e s a l e g e n e r a l e c i r c u l a u î n t o t O c c i d e ntul. Și circulau,
deja, și în spațiul românesc. Ar e dreptate Th. Aslan: “Teoria u nor publiciști care
susțin că, constituția noastră din 1866 este o constituție dogm atică, ieșită din
creierul câtorva ideologi, nu poate fi exactă, căci istoricește e d o v e d i t c ă
oridecâte ori s-a putut să se manifeste dorințele țării, fie la 1822, fie la 1848, fie

4 Acte și documente relative la istoria României , București, f. a., vol. VI, p. 172.
5 I.C. Filitti, , Izvoarele Constitu ției române de la 1866 , București, 1934, p. 6.
6 Ibidem , p. 11-12.
7 C.C. Angelescu , Izvoarele constitu ției române de la 1866 , București, 1926, p. 23.
8 P. Negulescu, Tratat de drept administrativ român , vol. II, București, 1920, p. 33.

10 | Constitu țiile României
la 1857, aceleași principii au fost puse înainte, care au fost puse în Constituția
de la 1866”9. Scrie Titu Maiorescu: „A voi să dai apriori unui popor o cons tituție
care, prin conținutul ei, ar putea fi mai mult sau mai puțin ra țională înseamnă a
trece cu vederea tocmai momentul prin care o constituție este c eva mai mult
decât un simplu obiect al cugetă rii. Orice popor are, deci, con stituția care i se
p o t r i v e ș t e ș i c a r e î i a p a r ț i n e . ” E l n u e z i t ă s ă a c u z e C o n s t i t u ț ia României de la
1866 de un „prematur liberalism”10, prematur, desigur, deoarece societatea
românească nu era întru totul pregătită să se manifeste în func ție de preve-
derile și exigențele acesteia11. Și tot Maiorescu observă: „Această Constituție (de
la 1866) fiind primită abstractă , toate legile următoare, prin o fatalitate grea,
d a r n e c e s a r ă , n u s e p o t f a c e d e c â t p e a c e e a ș i c a l e a b s t r a c t ă ș i acum cerințele
p o p o r u l u i n o s t r u s u n t d e a î n ț e l e g e c â t s e p o a t e d e i u t e c e v o i esc aceste legi.
Așadar, când s-a introdus viața publică a statului nostru de su s în jos, când mai
toate formele noastre de viață sunt împrumutate din legile stat elor de altă
cultură, când la ’48 am ars regulamentul organic și n-am voit s ă-l amendăm, să
dăm la o parte principiile cele rele și să păstrăm pe cele bune , ci am voit să
primim în totul formele culturii apusene.”12.
S e i m p u n e a , d u p ă M a i o r e s c u , î n m o d e r n i z a r e a n o a s t r ă – d e c i ș i î n
elaborarea Constituției de la 1866 – păstrarea și continuarea a ceea ce este în
consonanță cu specificul unui popor, iar nu renunțarea la tot c e a fost în trecut.
Continuitatea era, cu alte cuvinte, obligatorie într-o construc ție cultural-
politică; națiunile mici nu au resursele celor mari, și nu pot suporta fără riscuri
orice experiment13. I d e i l e l u i M a i o r e s c u s e r e g ă s e s c ș i l a o s e r i e d e î n a i n t a ș i
precum I. H. Rădulescu, Al. Russo, I. Maiorescu, M. Kogălnicean u, Gh. Asachi14.
Constituția are girul lui Carol I. Era prea liberală pentru el? . La București se
spunea despre principe că are vederi liberale. “ În iarna 1865- 1866, cercurile
bine informate de acolo, vorbeau chiar de întârzierea intențion ată a înaintării
prințului Carol la rangul de căpitan, tocmai din cauza înclinăr ilor sale liberale…
Prin urmare, noua noastră Consti tuțiune se putea aștepta la o s inceră aplicare a
ei”15. În orice caz, de cum vine în țară, Carol se grăbește să înlăt ure temerile pe
care autoritarismul lui Cuza le stârnise, jurând credință legil or țării, religiei sale,
integrității teritoriului ei și jurând să fie domn constituțion al, că se va sprijini pe
națiune și reprezentanța ei națională. “Eu vă aduc… acel resp ect pentru lege pe

9 C.C. Angelescu, op. cit ., p.6.
10 Titu Maiorescu, Discursuri parlamentare , vol. I (1866 – 1876) , Ediție îngrijită, studiu introductiv,
note și comentarii de Constantin Schifirneț, , București, 2001, p. 8.
11 Idem, Istoria politic ă a României sub domnia lui Carol I , București, 1994, p. 17.
12 Idem, Discursuri parlamentare , vol. I, p. 212.
13 Ibidem .
14 A l . Z u b , A scrie și a face istorie , Iași, 1981, p. 254 – 258; Vezi și Gică Manoli, Titu Maiorescu –
Omul politic , teză de doctorat,Iași, 2011, p. 44.
15 T. Maiorescu, Discursuri parlamentare… București, 1897-1899, vol. I, p. 12-13.

Constitu țiile României | 11
care l-am cules în exemplul alor mei”16. În rândul elitei guvernante românești a
f o s t o d i s p u t ă î n l e g ă t u r ă c u i m p l i c a r e a s a u n e i m p l i c a r e a s u v e r anului în
elaborarea Constituției. Grupare a liberal radica lă ar fi voit c a el să fie încunoș-
tiințat doar de Constituție care ar fi trebuit elaborată înaint e de venirea sa după
principiul « regele domnește, dar nu guvernează ». Gruparea con servatoare,
majoritară, s-a opus, considerând că suveranul trebuia implicat (conservatorii
s p e r a u c ă i l v o r a v e a c a a l i a t î n e l a b o r a r e a p r o i e c t u l u i c o n s t i tuțional în
impunerea unor puncte de vedere pe care ei le susțineau). Și ro lul lui Carol I a
fost determinant în stabilirea structurii parlamentului, respec tiv bicameral și în
circumstanțele în care urma să funcționeze dreptul de veto. În primul caz,
suveranul a susținut existența a două camere, cea de a doua cu rol ponderator
pentru a potoli excesele celei dintâi. Era un punct de vedere c onservator și era
o garanție de stabilitate a regi mului politic. La 2/14 iunie 18 66, într-un Consiliu
de miniștrii la care participă și el, Carol declară că nu cedea ză și stăruie în mod
absolut pentru sistemul bicameral17. F ă r ă a c e a s t ă p r e v e d e r e , e l n u v r e a s ă
primească proiectul de constituț ie și declină mandatul ce i s-a dat. “Vodă Carol
arată că înțelege a fi un factor constituțional, al cărui glas trebuiește ascultat și
ținut seama de dânsul”18. La 8/20 iunie, Carol convoacă mai mulți deputați și le
c e r e s ă s e î n ț e l e a g ă a s u p r a C o n s t i t u ț i e i . E l i n s i s t ă s ă s e a c o r de suveranului
dreptul de veto absolut. Răspunde astfel Camerei care acorda do mnitorului
d o a r d r e p t u l d e v o t c o n d i ț i o n a t , s u s p e n s i v , c u m î l a v e a p r e ș e d i ntele SUA19.
Intervenția lui Carol are efect, la propunerea comitetului comp romisoriu,
comitetul delegațiilor secțiilor acordă domnitorului dreptul de v e t o a b s o l u t20.
U n d r e p t d e c a r e C a r o l I n u s – a f o l o s i t . C e l m u l t a î n t â r z i a t s ancționarea Legii
căilor ferate în iulie 187121. La 1 iulie 1866, Carol I promulgă Constituția.
Consulului belgian la București, domnitorul îi declara: „ România nu are de
urmat un model mai bun în toate privin țele, decât exemplul Belgiei ”22. 12 zile mai
târziu depunea jurământul : „Pri n Constituția ce dăm astăzi sta tului român,
realizam aspirațiile legitime ale națiunii, garantând interesel e tuturor stărilor
precum și toate drepturile pe care cetățeanul trebuie să le găs ească într-o
societate civilizată. Acest act pentru mine este cel mai însemn at al vieții mele,
căci el este pactul definitiv care mă leagă pentru totdeauna cu d e s t i n e l e n o i i
mele țări, cu România… Un guver n monarhic este așezat. Să stă ruim dar cu toții

16 Carol I. Cuvântări și scrisori, București, 1909, p. 251, Vezi și D.A. Sturdza, Domnia regelui Carol I ,
Fapte. Cuvânt ări. Documente, București, 1906, p. 254.
17 Memoriile regelui Carol I al României. De un martor ocular , București, 1912, vol. I, p.73.
18 G e n T . V ă c ă r e s c u , Venirea în țară a regelui Carol, î n „ C o n v o r b i r i l i t e r a r e ” , n r . 1 0 , o c t o m b r i e ,
1914, p. 613.
19 Memoriile regelui Carol I …, București, 1992, vol. I, p. 75.
20 Istoria parlamentului și a vieții parlamentare din România pân ă la 1918, București, 1983, p. 160.
21 V e z i T . D r ă g a n u , Începuturile și dezvoltarea regimului parlamentar în România pân ă la 1916,
București, f. a., p. 307 -309.; G.D. Nicolescu, Parlamentul român 1866-1901, București, 1903, p. 118.
22 Carol I, Cuvântări și scrisori , București, 1909, vol. I, p. 142.

12 | Constitu țiile României
ca, prin leala și sincera aplicare a principiilor acestei Const ituțiuni, ea să poată
produce binefăcătoarele ei roade”23. Cel puțin acum, la înc eput, Carol I se arăta
satisfăcut de noua Constituție și, firește, de prerogativele sa le potrivit acesteia.
Ele erau importante – Suveranul era parte a puterii legislative , alături de
C a m e r ă ș i S e n a t . E r a u n f e l d e “ a t r e i a c a m e r ă c u p u t e r i l e g i u i toare”, după
expresia fericit aleasă a lui T. Drăganu. Domnitorul avea drept ul de a convoca, a
deschide, a amâna, a închide și dizolva Camerele, avea dreptul d e a î n t o c m i
regulamente pentru executarea legilor, care regulamente, desigu r, nu puteau
suspenda legile și nici nu puteau scuti pe cineva de la aplicar ea lor. Carol I n-a
abuzat de niciunul din aceste drepturi. Nici din partea Parlame ntului n-au fost
abuzuri. Camerele se puteau deschide, la 15 noiembrie, și fără mesajul
suveranului și convocarea lui, d ar nu s-a întâmplat. De asemene a, amânarea
lucrărilor legislativului nu putea depăși termenul de o lună, i ar actul de
d i z o l v a r e a u n o r c a m e r e t r e b u i a s ă f i e î n s o ț i t ș i d e c o n v o c a r e a î n m a x i m d e
două luni a alegătorilor și maxim trei luni a camerelor succesi ve.
Ca reprezentant al puterii executive, suveranul îi numea și rev oca pe
miniștrii, dizolva Parlamentul, era comandantul armatei. El era i n v i o l a b i l , î n
s e n s u l c ă n u e r a r ă s p u n z ă t o r n i c i p e n t r u a c t e l e s a l e p e r s o n a l e . Principiul
inviolabilității avea, însă, și reversul său. Actele suveranulu i n u a v e a u n i c i o
p u t e r e d e c â t d a c ă e r a u c o n t r a s e m n a t e d e u n m i n i s t r u . C e i c a r e r ăspundeau
pentru actele guvernului erau miniștrii de resort. Suveranul er a, în același timp,
irevocabil, puterile fiindu-i conferite pe viață. În intenția l egiuitorilor de la
1866, dar și a acelora de mai târziu, suveranul trebuia să fie un element
ponderator între cele trei puteri – executivă, legislativă și j udecătorească –,
temperându-le excesele, un element care să reprezinte principiu l colaborării
puterilor. Se situa deasupra par tidelor, a pasiunilor politice. I n s t a u r a r e a
monarhiei constituționale aduce o stare de echilibru între domn itor și oamenii
politici, „mai bine zis între domnitor și grupările politice în acțiune într-un
moment sau altul”24
D o m n i t o r u l a r e a t r i b u ț i i l e s a l e ș i î n e x e r c i t a r e a p u t e r i i j u d e c ătorești.
Sentințele judecătorești se dădeau în numele suveranului. El er a acela care
sancționa și promulga legile, amnistia în materie politică și c riminală, fără a
putea suspenda cursul urmăririi judecătorești, el numea în func ții publice, fără
a c r e a n o i f u n c ț i i , î n c h e i a c o n v e n ț i i c u s t a t e s t r ă i n e , c a r e n u puteau însă fi
aplicate fără aprobarea puterii legislative. Lista civilă a suv eranului era stabilită
prin lege.
Constituția din 1866 introduce trei principii fundamentale: pri ncipiul suve-
ranității naționale, potrivit căruia toate puterile emanau de l a Națiune,

23 A l . P e n c o v i c i , Dezbaterile Adun ării Constituante din anul 1866 asupra Constitu ției și legii
electorale, București, 1883, p. 180.
24 D. Berindei, op. cit ., p. 157.

Constitu țiile României | 13
principiul guvernării reprezenta tive, după care Națiunea nu poa te guverna
decât prin delegați și principiul separării puterilor în stat: legislativă, executivă
și judecătorească, ai căror titulari erau independenți unii de alții. Puterea legis-
lativă era exercitată de Parlament (bicameral) și de către rege . Numai acordul
d e v o i n ț ă a l c e l o r t r e i s e g m e n t e a l e p u t e r i i l e g i s l a t i v e , A d u n a rea Deputaților,
S e n a t ș i r e g e , a s i g u r a i n t r o d u c e rea și funcționarea legislației . Puterea judecă-
t o r e a s c ă e r a f o r m a l i n d e p e n d e n t ă de celelalte două. Nici o juri sdicție nu se
putea crea decât în virtutea une i legi. Curtea de Casație avea dreptul de a cenzu-
ra actele administrative la cere rea unui recurent, proclamând, dacă era cazul,
ilegalitatea lor (s-a întâmplat în martie 1912, când a fost res pinsă Legea tram-
vaielor, adusă de guvernul P. P. Carp, obligându-l pe acesta să demisioneze).
Puterea executivă avea ascendent asupra celorlalte două (potri vit princi-
piului liberal al separării puterilor, cele trei puteri trebuia u să aibă o forță egală,
pentru a evita supremația uneia asupra celorlalte). Ea era asig urată de suveran
și de miniștri (până la 15 martie 1881, când România s-a procla mat regat,
suveranul avea titlul de Domn). Inițial erau șapte miniștri: In terne, Finanțe,
J u st i ț ie , Ex ter ne , C u lt e și I ns t rucțiune Publică, Război, Lucră ri Publice. De la 1
aprilie 1883 apare și Ministerul Agriculturii, Industriei, Come rțului și Domenii-
lor, care, la 1 aprilie 1908, se desparte în două – Industria ș i Comerțul, consti-
tuind un minister separat.
Prin Constituție, regele era irevocabil, în sensul că puterile lui erau pe viață,
și inviolabil, în sensul că nu era răspunzător nici pentru acte le sale personale.
P r i n c i p i u l i n v i o l a b i l i t ă ț i i a v e a ș i r e v e r s u l s ă u . A c t e l e r e g e l u i n u a v e a u n i c i o
putere decât dacă erau contrasemnate de un ministru. În intenți a legiuitorilor
de la 1866, dar și a acelora de mai târziu, regele urma a fi un element pondera-
tor între cele trei puteri, temperându-le excesele, un element care să reprezinte
principiul colaborării puterilor. Regele era deasupra partidelo r, deasupra pasi-
unilor politice. Rațiunea de a fi a suveranului era astfel foar t e l i m p e d e e x p r i –
mată de constituționalii de la 1866: asigurarea stabilității în tregului sistem
constituțional. Nu întâmplător su veranul era străin, pentru a c urma rivalitățile
interne pentru domnie. Și nu întâmplător provenea dintr-o famil ie domnitoare
din Europa (în cazul lui Carol I, din familia Hohenzollern-Sigm aringen, ce se afla
pe tronul Germaniei). Aceasta fusese una din doleanțele cele ma i însemnate ale
divanurilor ad-hoc. din 1857. Se spera ca un principe străin, d intr-o casă
domnitoare din Apus, prin prestigiul familiei din care provenea ș i , d e c e n u ,
p r i n s p r i j i n u l a c e s t e i a , v a p u t e a f i d e f o l o s î n d o b â n d i r e a i n d ependenței și în
păstrarea ei. În momentele de criză din Europa anilor de domnie a lui Carol I,
calculul oamenilor politici româ n i s – a d o v e d i t a f i e x a c t . Î n a c e e a ș i i d e e , a
asigurării unei stabilități poli tice, Constituția de la 1866 in troduce principiul
eredității în desemnarea monarhului (până atunci domnia fusese electivă,
preferându-se, pe cât a fost cu putință, acei pretendenți care aveau legături de

14 | Constitu țiile României
rudenie cu fostul domn). Numai b ărbații și descendenții acestor a puteau
moșteni Tronul, prin ordinea de primogenitură, cu excluderea fe meilor și a
coborâtorilor lor. Puterea execu t i v ă e r a e x e r c i t a t ă d e g u v e r n ș i rege, care
desemna primul ministru, aproba lista miniștrilor, primea jurăm ântul lor. Cu
mandat regal, regele putea proroga sau dizolva Parlamentul. Ace sta din urmă,
pe de altă parte, putea da vot de blam unui ministru sau întreg ului guvern, cum
s-a și întâmplat la 12 februarie 1901 sau la 17 ianuarie 192225.
Noua Constituție consacra unitatea și indivizibilitatea statulu i, stabilea–
p e n t r u p r i m a d a t ă î n c h i p o f i c i a l – d e n u m i r e a d e R o m â n i a î n l o c u l aceleia de
P r i n c i p a t e l e U n i t e ( î n a f a r ă v a c o n t i n u a s ă r ă m â n ă d e n u m i r e a d e P r i n c i p a t e
p â n ă l a C o n g r e s u l d e l a B e r l i n , d i n 1 8 7 8 ) . D e a s e m e n e a , C o n s t i t uția statua
drapelul tricolor (albastru, galben și roșu), consacra, ca form ă de stat, monarhia
constituțională, ereditară, în fa milia principelui Carol I, în linie directă mascu-
lină, succesorii fiind crescuți în religia țării. În Constituți e sunt înscrise dreptu-
rile și libertățile cetățenești. E a p r e l u a d e o s e b i r e a d i n t r e o r todocși și neorto-
docși din Convenția de la Paris din 1818, stipulând la articolu l 7 că „numai
străinii de rituri creștine pot dobândi împământenirea”, ceea c e îi excludea cu
totul pe evrei de la dobândirea cetățeniei.
Constituția menține sistemul de vot cenzitar. La o populație de 5 milioane
de locuitori la alegeri se participa pe colegii, cu următorul n umăr de electori:
3388 la colegiul I, 4814 la colegiul II, 15382 la colegiul III, 370000 la colegiul IV
din care votau direct 1 din 50. Primele trei colegii desemnau 2 28 de deputați,
iar al IV-lea doar 3026.
Principele Carol se arată convins la începutul domniei sale de necesitatea
punerii în practică a Constituției adoptate. De aici cuvântăril e sale au fost tot
atâtea îndemnuri la ordine, economie, conștiinciozitate, muncă. La închiderea
Constituantei, la 6/18 iulie 1866, cuvintele dominante din aloc uțiunea sa sunt
ordine și progres27. O apropiată a suveranului, M ite Kremnitz se arăta și ea
c o n v i n s ă d e r e u ș i t ă : „ N i c ă i e r i d e o s e b i r e a d i n t r e s u p u s ș i s t ă p â n nu este mai
mare ca aici și totuși România e dominată de un curent democrat ic produs de
cultura modernă și de o concepție liberală pentru care multe st ate apusene o
pot invidia”28. Carol I constată că libertatea presei în România era cu adevă rat
mare. Dar nu intervine pentru a o limita. „Sunt pentru libertat ea nelimitată a
p r e s e i , d e c l a r a e l , c ă c i e a e s t e i n f i n i t m a i p u ț i n p e r i c u l o a s ă decât o libertate
limitată”29. E împotriva exceselor. Și împotriva proceselor de presă, pe c are le
consideră inutile, în general împotriva măsurilor severe, „căci a c e a s t a n u s e

25 Vezi Ion Bulei, O istorie a românilor, Ed. a IV-a revăzută, București, 2007, p. 114-115.
26 M. Dogan, Analiza statistic ă a democra ției parlamentare din România , București, 1946, p. 91.
27 D. A. Sturdza , op. cit , vol. I, p. 323.
28 M. Kremnitz, Regele Carol I. Un simbol al vie ții, Bucure ști, 1903, p. 28.
29 D.A. Sturdza, op. cit ., p. 363.

Constitu țiile României | 15
potrivește într-un stat constituțional”30. Carol va avea de-a face cu destule
atacuri de presă, care vor veni din nestăpânirea mai ales a con deielor liberale.
Libertatea presei, a întrunirilo r , a a s o c i e r i l o r , f u s e s e o c o n c esie făcută libera-
lilor în schimbul concesiilor în problemele electorale. În pra ctică cele două
concesii vor intra adeseori în conflict. Din fericire pentru st abilitatea politică a
țării, confruntările rămân „la un nivel superior”31, între reprezentanții
electorilor, fără implicarea masei acestora. Efect, desigur, și al votului restrictiv
care limita drastic participarea la vot. Constituția de la 1866 tulbură legăturile
dintre diferitele orientări politice de până atunci și creează o separație între
stânga și dreapta, o demarcație care îl împiedică pe suveran să găsească soluții
de guvernare de mijloc. El susține în primii ani încercarea lui V. Boerescu de a
da naștere în jurul ziarului „Pressa” unei formațiuni politice de mijloc. Boerescu
își alăturase pe D. Ghica, dominat de aceleași intenții. După a cesta din urmă „era
revoluțiunilor” încetase și el condamna atât extrema „svăpăiată și aventuroasă”,
cât și extrema cealaltă, legată de tradiții politice prea rigid e32. Încercarea nu
reușește și Carol nu va avea o grupare de centru ca alternativ ă de guvernare33.
Va avea doar soluția guvernărilor cu majorități parlamentare co nfortabile, ceea
ce presupunea controlarea alegerilor. Și, sub votul cenzitar, t oate alegeri le vor fi
controlate. De la bun început Carol acuză lipsa unor partide po litice influente și
lipsa unei opinii publice. Faptul îl îndeamnă chiar fără să vre a (dar el o vrea) să
ocupe el prim planul politicii. Ceea ce va și face.
În primii ani, suveranul e supus presiunilor dinspre dreapta p olitică, care îi
cereau să se modifice Constituți a în sens restrictiv. Pentru că o b u n ă p a r t e a
e l i t e i p o l i t i c e c o n s t a t a c ă , d e f a p t , ț a r a e r a g r e u – d a c ă n u i mposibil – de
guvernat cu noua Constituție, care nu corespundea stărilor de f apt din țară.
România nu era la nivelul receptării ei. Era– cum o spunea T. Maiorescu în
1867, într-un memoriu adresat lui Carol I – într-o stare de co pilărie politică, cu
o libertate a presei care nu era decât un instrument de dezordi ne și de insultă la
adresa instituțiilor statului34. După el doza de liberalism introdusă în societatea
românească prin Constituție a fo st prea mare. Și efectul a fost contrar celui voit
de legislator. În martie 1870, D. Ghica îi cerea principelui să t r e a c ă p e s t e
uzanțele constituționale, să sfideze presa și să cheme la puter e un grup de
oameni energici35. N . S u ț u î l s f ă t u i a s ă a d u c ă u n c o n s i l i u p r i v a t d e ș a p t e
p e r s o a n e , c a r e s ă d e ț i n ă p u t e r e a ș i s ă î n d e p ă r t e z e c o r u p ț i a ș i pe funcționarii

30 Memoriile regelui Carol I, vol., I, 1992, p. 143.
31 Ioan Roberto Istrate, Constituția de la 1866 în gândirea și practica politic ă româneasc ă (1866-
1918) , București, 1997, p. 89, teză de doctorat
32 Vezi „Pressa”, an I, nr. 1 din 18 februarie 1868 și idem, an I II, nr. 100, din 9 mai 1870;
Opinia lui A. Stan, Grupări și curente politice …1859-1877, București, 1979, p. 216.
34 T. Maiorescu , Discursuri parlamentare …, vol. I, p. 330.
35 Arhivele Naționale Centrale, fond Casa Regală, dosar 4/1870, f ½. Apud I. R. Istrate, op. cit. , p.
91.

16 | Constitu țiile României
venali. Principele N. Suțu nota în Memoriile sale: „Încrederea slăbește, relațiile
sociale se destramă, în general, publicul privește cu dispreț o rice autoritate,
orice agent al puterii…, subalt ernii se revoltă împotriva șef ilor ierarhici și
publică prin ziare diatribe și critici virulente ori de câte or i sunt amențați cu
pedeapsa… Și vor să spună că ace asta înseamnă progres, când, în fond nu e
decât sporită anarhie sporită”36. În noiembrie 1869 un alt memoriu îi cere lui
Carol schimbarea Constituției în sens restrictiv37.
Cel mai radical act al dreptei politice este așa numita Petiți e d e l a I a și,
inițiată de conservatorii moldoveni din jurul lui Gr. M. Sturdz a și trimisă parla-
mentului în aprilie 1871. Printre semnatari: D, Corne, P. Roset ti-Bălănescu,
I. Cantacuzino, N. Mavrocordat, Șt. Carp… Erau și junimiștii: T . M a i o r e s c u ,
V . P o g o r , C . D . S t u r d z a , G . R a c o v i ț ă , c a r e ț i n e a u s ă p r e c i z e z e c ă erau de acord
doar cu tendința acestei Petiții. Semnatarii făceau un bilanț a l celor cinci ani
c a r e t r e c u s e r ă d e l a a d o p t a r e a C o n s t i t u ț i e i d e l a 1 8 6 6 ( „ c i n c i ani de anarhie
s u n t î n d e s t u l p e n t r u a d e z o r g a n i z a ș i a p i e r d e o ț a r ă ”38). Ei acuză luptele de
partide, dispariția sentimentului de dreptate, libertatea prost î n ț e l e a s ă , c a r e
permite celui care nu are nimic să voteze impozite pe spinarea celui care are („o
egalitate rea”). Petiția respinge trilogia libertate, egalitate, fraternitate și
propune în loc principiul libertate și dreptate, pentru că „aco lo unde dreptate
nu există, libertatea degenerează în licență”. Libertatea prese i este combătută,
ea fiind „un adevărat scandal”, legea electorală, de asemenea, pentru că nu
asigura întărirea marilor propri etari, șeful statului nu putea asigura ordinea și
stabilitatea deoarece prerogativele sale erau prea limitate. În treg regimul
politic din România er a, altfel spus, incompatibil cu lipsa de cultură, cu
ignoranța poporului român. De aceea, Petiția propune ca delictele de presă să
fie de competența tribunalelor corecționale. Constatând inefici ența justiției
(aluzie directă la achitarea tuturor celor implicați în mișcare a de la Ploiești din
8 / 2 0 a u g u s t 1 8 7 0 ) , s e m n a t a r i i p r o p u n i n t r o d u c e r e a î n C o n s t i t u ț i e a unui
articol care să prevadă proclamarea stării de asediu de câte or i era nevoie și a
altuia care să introducă pedeapsa cu moartea. Se mai propun măs uri de ridicare
a c e n s u l u i c e l o r c a r e v o t a u l a c o l e g i u l I l a 7 0 0 d e g a l b e n i , î n tărirea puterii
Senatului – care trebuia să devină cu adevărat un corp ponderat or între tron și
Adunarea Deputaților – mărirea numărului senatorilor numiți de suveran. Se
r e i a i d e e a î n f i i n ț ă r i i u n u i C o n s i l i u d e s t a t , „ c o m p u s d i n o a m e n i capabili, cu
misiunea specială de a elabora proiecte de legi”. Alte propuner i vizau reducerea
n u m ă r u l u i d e c o l e g i i l a C a m e r ă d e l a p a t r u l a d o u ă , d a r n u ș i r educerea
censului. Dimpotrivă. „Adoptând aceste măsuri legislative care singure pot

36 Memoriile principelui N. Su țu, București, ed. 1997, p. 377.
37 Apud I. C. Istrate, op. cit ., p. 91.
38 T. Maiorescu , Discursuri parlamentare , vol. I, p. 57-58.

Constitu țiile României | 17
scăpa țara noastră de pieire, atunci veți dobândi recunoștința publică39, scriau
autorii Petiției p r i n c i p e l u i C a r o l . D e p u s ă l a r e g i s t r a t u r a C a m e r e i , Petiția v a f i
ignorată de toată lumea. „N-a avut nici măcar soarta de a fi c itită în Parlament”,
cum remarca T. Maior escu, nu fără umor.
Carol I nu răspunde niciunui îndemn de modificare a actului co nstituțional
abia instituit. Preferă să călătorească prin țara peste care do mnea, cu intenția
d e c l a r a t ă d e a o c u n o a ș t e , c u m î i s c r i e e l d o a m n e i H . C o r n u , l a P a r i s . S t ă r u i e
pentru o cât mai rapidă construcție de drumuri de fier. „Numai printr-o linie de
d r u m d e f i e r î n t r e B u c u r e ș t i ș i I a ș i , M o l d o v a v a f i c u a d e v ă r a t u n i t ă c u Ț a r a
Românească și orice idei s eparatiste vor dispărea”40.
D a r , s u b p r e s i u n e a d e a c e a s t ă d a t ă a s t â n g i i p o l i t i c e , d i n 1 8 70, Carol
î n ce pe să vad ă s it ua ți a și s u b a ltă prismă, aceea a unei eventu ale schimbări a
Constituției. Într-o convorbire cu I.C. Brătianu, acesta îi vor bea lui Carol de
situația foarte gravă din țară, ceea ce putea duce chiar la înl ăturarea sa de la
tron41. Într-o scrisoare, T. Maioresc u nota la 16 octombrie 1869: „Pr incipele
Carol urma să fie alungat din țară printr-o lovitură de stat ia r Bibescu, fiul unui
fost principe pare a fi patronat de Franța drept candidat pentr u acest caz. Mie
însumi mi-au fost făcute destăinuiri în acest sens pentru ca eu și prietenii mei
din Iași să ne alăturăm eventual noii mișcări”42. Domnitorul e învinuit de stânga
de „politică personală” și călcarea Constituției. Liberalii rad icali demisionează
din Cameră și trec la acțiuni conspirative. Ei, liberalii, cere au ca după regulile
constituționale să li se dea lor puterea. Dar Carol nu voia să dea guvernarea pe
m â n a u n o r o a m e n i p o l i t i c i c a r e î l a m e n i n ț a s e r ă . P e d e a l t ă p a r t e, domnitorul
constată faptul că el nu putea acorda puterea cui voia, ci era nevoit să țină cont
de „opiniunea națiunii, manifestată liber prin Adunarea Naționa lă și în afară de
Cameră”43. În 1869-1870 Constituția din 1866 pare amenințată cu revizuir ea.
În 1870 curentul antidinastic „devenise deja anarhic”44. Într-o scrisoare din
aprilie 1870, adresată fratelui său, Leopold, Carol observa: „S tarea de lucruri
din România nu îngăduie o constituție liberală; în toate pături le populației
lipsesc individualitățile care s ă aibă priceperea trebuincioasă . Constituția
slujește doar ambiției șefilor de partide și încarcă pe princip e , f i e e l s l a b s a u
energic, de lanțuri grele”45. După războiul franco-pru sac și agitația liberal-
radicalilor din țară, culminată cu „republica de la Ploiești”, ideea modificării
Constituției e tot mai prezentă în intențiile domnitorului, înd emnat în acest

39 Vezi Petiția de la Ia și, integral publicată, în T. Maiorescu, Istoria politic ă a României sub domnia
lui Carol I , București, p. 62-63.
40 Regele Carol I al României. Cuvântări și scrisori , vol. I, p. 102.
41 Ibidem , p. 147.
42 T. Maiorescu, Jurnal și epistolar , vol. V, București, 1986, p. 221.
43 G. D. Nicolescu, op. cit. , vol. I, p. 77.
44 M. Kremnitz, op. cit ., p. 43.
45 Memoriile regelui Carol I , vol. II, p. 106.

18 | Constitu țiile României
s e n s ș i d e t a t ă l s ă u . „ C o n c e p ț i a t a a s u p r a d e z v o l t ă r i i u l t e r i o a re a afacerilor
române, corespunde pe deplin cu vechile mele vederi și sunt de părere fermă
că, continuarea domniei tale nu va fi cu putință decât dacă put erile protectoare
cer și obțin o revizui re a Constituției… iar dacă nu se poate căpăta atunci
abdicarea și retra gerea se impun…”46. În corespondența sa, domnitorul discută
și de modalitatea revizuirii. El respinge ideea unei lovituri d e stat. „Loviturile de
stat de obicei izbutesc foarte bine la început, dar mai târziu niciodată nu lipsesc
urmările rele”47. În noiembrie 1870, Carol adresează o scrisoare suveranilor
Angliei, Austro-Ungariei, Rusiei, Prusiei și Italiei, propunând modificarea
s i s t e m u l u i d e p u t e r e d i n R o m â n i a ( ț a r a s e a f l a s u b g a r a n ț i a m a r ilor puteri,
după cum hotărâse Congresul de la Paris, dar pentru modificări constituționale
principele nu era chemat să ceară avizul puterilor garante, pe baza principiului
câștigat de Cuza în 1864. Carol voia, însă, sprijin din afară î ntr-un atare
d e m e r s ) . D a r m a r i l e p u t e r i n u r e a c ț i o n e a z ă f a v o r a b i l l a c e r e r e a principelui.
Semnificativ este răspunsul lui Bismarck: „Orice complicație ro mână e acum de
două ori rău venită: principele nu s-ar putea bizui o clipă nic i măcar pe sprijinul
nostru moral”48. Carol merge și mai departe și face publice părerile sale,
i n c l u s i v i n t e n ț i i l e d e a b d i c a r e . T r i m i t e o s c r i s o a r e c ă t r e Augsburger
Allgemeine Zeitung și ea apare la 27 ianuarie 1871. Aici declară că timp de
cinci ani a încercat să domnească în România, dar rezultatele s unt total
nesatisfăcătoare. Și se întreabă cine-i vinovat?. El, care n-a cunoscut poporul,
sau poporul?. Vina nu era, o spune domnitorul, nici a lui nici a poporului, ci a
celor care vorbeau în numele acestuia. „Acești oameni care și-a u făcut educația
lor politică și socială mai mult în străinătate, uitând cu desă vârșire
împrejurările patriei lor” și care „nu caută alta decât a aplic a aici ideile de care
s-au adăpat acolo, îmbrăcându-le în niște forme utopice, fără a cerceta dacă se
p o t r i v e s c s a u n u ” . R o m â n i a n u e r a c a p a b i l ă a t u n c i , d u p ă C a r o l , s ă s u s ț i n ă c u
succes un regim liberal, așa cum l-a statuat Constituția de la 1866, trecerea fiind
prea bruscă și fără tranziție, o trecere de la un regim despoti c „la cea mai
liberală Constituție, precum nu o are niciun popor din Europa ș i în condițiile în
care românii nu se pot lăuda cu virtuțile cetățenești, ce se ce r pentru o formă de
stat qvasirepubicană”. Ca soluți i Carol propune înființarea unu i Consiliu de stat,
cu importante atribuții, restrângerea prerogativelor Adunării D eputaților,
restrângerea dreptului d e v o t l a a l e g e r e a S e n a t u l u i , m ă r i r e a n u mărului
senatorilor numiți de suveran, l imitarea libertăților presei, d esființarea gărzii
civile. Și ca măsură extremă, do mnitorul propune abdicarea sa49.

46 Ibidem , p 120.
47 Ibidem, vol. I, p. 266.
48 Ibidem , vol. II, p. 142.
49T. Maiorescu, Discursuri parlamentare , vol. I, p. 27-29.

Constitu țiile României | 19
Forma pe care a ales-o principele pentru a spune toate acestea era aceea de
scrisoare adresată aparent fostului său dascăl Auerbach, dar, d e fapt, unei
persoane fictive. Generalizând prea tare, acuzând prea evident pe alții,
dezvinovățindu-se prea mult pe sine și vinovățind prea mult pe alții, principele
Carol își descria poziția în care se găsea. Constituția din 186 6 părea în pericol.
În Memorii domnitorul își descria starea ș i făcea comentarii în același s til:
„Primesc mâine adresa Camerei care e o capodoperă de perfidie f anariotă” I.
Ghica îl scuză, scriind că în cei cinci ani de domnie, Carol I a ajuns „la capătul
registrului oamenilor politici”50. După violențele de stradă din martie 1871,
p r o v o c a t e d e s ă r b ă t o r i r e a z i l e i d e n a ș t e r e a l u i W i l h e l m I , l a 11 martie 1871,
Carol chiar chiamă pe foștii loco tenenți domnești, din mâinile cărora primise
domnia pentru a-i informa că abdică. Răspund convocării Lascăr Catargiu și N.
G o l e s c u , c e l d e – a l t r e i l e a , N . H a r a l a m b i e , l i p s i n d d i n B u c u r e ș t i. Liderul
conservator îl determină pe suveran să se răzgândească (oricum se pare că
intenția de abdicare era mai mult o amenințare), și îi oferă so luția unui guvern
de durată. Și guvernul L. Catargiu va fi primul guvern de autor itate și siguranță
a l d o m n i t o r u l u i C a r o l . C r i z a c o n s t i t u ț i o n a l ă i a s f â r ș i t f ă r ă c a s ă s e a d u c ă v r e o
schimbare Constituției de la 1866. Cu toate că alte încercări d e modificare nu
vor lipsi. La 12/24 martie 1871, P.P. Carp îi scria ministrului de Externe Gh.
Costaforu că, dacă s-ar voi cu a devărat o modifi care a Constitu ției și o calmare a
s p i r i t e l o r a c e l a a r f i m o m e n t u l p r i e l n i c d e o a r e c e g u v e r n u l e s u ficient de
puternic51. Dar același Carp se declara în 1879, exprimând o poziție care nu era
doar în tabăra conservatoare, împotriva oricăror modificări ale Constituției din
1866, altele decât acelea care reprezintă satisfacerea unor ang ajamente
internaționale. Pentru că, acea Constituție de la 1866 „a fost opera unui
compromis, opera tuturor parti delor din țară…, credem că oric e atingere astăzi
nu poate fi decât un ilaterală…, dacă aș crede că partidul lib eral astăzi ar voi să
modifice Constituțiunea în sens mai liberal eu unul nu m-aș mai crede în drept
a respecta acea Consti tuțiune… Precum nu le dau dreptul să o modifice în sens
mai liberal… și mie-mi refuz dreptul să o modific în sens mai restrictiv”52. Și
m o d i f i c ă r i n u s e f a c d e c â t a c e l e a c a r e d e c u r g d i n t r a t a t e l e i n ternaționale,
respectiv din Tratat ul de la Berlin.
Prima dintre ele are loc în 1879. Puterile semnatare ale Tratat ului de la
Berlin condiționează recunoașterea independenței României de mo dificarea
art. 7 din Constituție privitor la dobândirea cetățeniei. La 17 ianuarie guvernul
depune în Parlament mesajul de revizuire a art. 7, în baza căru i a u r m a s ă s e
acorde cetățenie evreilor pământeni. Începe în parlament și în presă o vie dez-
batere, chestiunea evreiască unde una de mare acuitate. Scrie p rincipele Carol:

50 I. Ghica, Scrieri economice , vol. II, București, 1937, p. 204.
51 AIC, Fond Casa Regală, dosar nr. 21-1871, f.1; apud, I R Istr ate, op.cit ., p. 148.
52 P.P. Carp, Discursuri , ed. 2000, p. 77-79.

20 | Constitu țiile României
„nu fără îngrijorare privesc viitorul căci problema evreiască s e lovește în
Camere de o opoziție înverșunată, încât nu e de prevăzut că se poate ajunge la
un compromis. Europa așteaptă prea mult și Camerele vor să dea prea puțin
sau aproape nimic”53. La 20 februarie/4 martie 18 79 are loc în Camera Deputa-
ților prima citire a Legii pentru schimbarea Constituției, iar dezbaterea începe a
doua zi. Dezbaterea e aprinsă, dar – pe căi diplomatice și în p resă – presiunea
mai ales a Germaniei e mare. Și, la 27 februarie/11 martie Adun area De-
putaților, acuzând presiunea ext ernă, votează o moțiune, prin c are declară
oportunitatea revizuirii art. 7 al Constituției României, potri vit art. 44 al Trata-
t u l u i d e l a B e r l i n ( 7 1 d e v o t u r i c o n t r a 1 9 ) . A d o u a z i , S e n a t u l votează aceeași
moțiune (41 de voturi contra 6)54. Cu aceasta revizuirea nu era înfăptuită. Era
numai amânată. În septembrie suve ranul nota într-o scrisoare tr imisă
principesei Elisabeta: „Îmi arde capul în adevăratul sens al cu vântului de grijă și
d e s u p ă r a r e î n p r o b l e m a e v r e i a s c ă c a r e î n c e p e s ă c a p e t e u n c a r a cter grav și
dezagreabil. Patimile s-au dezlănțuit în așa măsură că este nev oie de calmul ca
s ă n u s e d e z l ă n ț u i e o f u r t u n ă ” . I a r , î n o c t o m b r i e , î n a c e e a ș i c hestiune, îi scria
s u r or i i sa le Ma r ia de F lan d ra : „ În s t ră ină ta te nu – și p o t fa ce n ici o i dee c e tim p
extrem de dificil am străbătut eu în problema evreiască. Au fos t chiar lupte pe
viață și pe moarte”55. Lăsând exagerările de o parte, n-a fost deloc ușor să se
treacă prin Parlament revizuirea . E a e a p r o b a t ă d e A d u n a r e a D e p utaților la
7 / 1 9 o c t o m b r i e 1 8 7 9 , c u 1 3 3 v o t u r i p e n t r u ș i 9 c o n t r a , i a r d e c ă t r e S e n a t l a
1 1 / 2 3 o c t o m b r i e , c u 5 6 d e v o t u r i p e n t r u ș i 2 c o n t r a ( v o t u l e a ș a categoric
pentru revizuire din cauza presiunilor guvernului liberal asupr a parlamen-
tarilor proprii). Modificarea e promulgată la 13/25 octombrie 1 879). Ea
stabilea că diferența de credinț ă religioasă nu constituia o pi edică în exercitarea
drepturilor civile și politice. Străinii, fără deosebire de rel igie, supuși sau nu
u n e i p r o t e c ț i i s t r ă i n e , p u t e a u d o b â n d i c e t ă ț e n i e r o m â n ă î n u r m a u n e i c e r e r i
adresate guvernului în care arătau capitalul de care dispuneau, profesia și
d o r i n ț a d e a s e s t a b i l i î n R o m â n i a ; 1 0 a n i d u p ă a c e a s t a u r m a a locui în țară,
dovedind prin actele sale că e folositor țării. Erau dispensați de acest stagiu toți
cei care făcuseră invenții utile , cei talentați sau cei care în ființau întreprinderi
comerciale sau industriale, ca și cei care se născuseră în țară și din părinți
stabiliți în țară și care nu fuseseră niciodată supuși ai unei puteri străine.
Primeau imediat cetățenia cei care participaseră la Războiul de I n de pen d enț ă
(circa 900). Naturalizarea nu putea fi făcută decât de Parlamen t, prin lege și
individual. Cei care nu intrau în aceste prevederi erau românii aparținând altor
state, adică aflați în imperiile vecine. Dacă voiau să se stabi lească în țară, li se
recunoșteau imediat toate drepturile pe care le aveau ceilalți cetățeni români.

53 Sorin Cristescu, Carol I Coresponden ța personal ă (1878-1912), București, 2005, p. 68.
54 Istoria României în date , București, 2003, p. 245.
55 S. Cristescu, op., cit ., p. 72.

Constitu țiile României | 21
N u m a i r o m â n i i ș i r o m â n i i n a t u r a l i z a ț i p u t e a u d o b â n d i a v e r i i m o b iliare rurale
în țară.
Nu era decât o rezolvare parțială a chestiunii evreiești. Maril e Puteri vor
accepta până la urmă această soluționare. Nu înainte ca România să fie de acord
cu despăgubiri costisitoare în afacerea Strousberg (cerere expr esă a lui
Bismarck, cel care îndemnase la încheierea tranzacției cu Strou sberg). Istoricul
A.D. Xenopol scrie că în România curentul antisemit „se născu î n țară atunci
când evreii începură a năzui la cetățenia română”. În spațiul r omânesc, numărul
evreilor nu era mare în Transilvania (doar 14 842 în 1870), dar era însemnat în
B u c o v i n a , B a s a r a b i a , î n V e c h i u l R e g a t ș i î n M o l d o v a . Ș i a c e s t n umăr sporește
mereu prin emig rările masive dinspre Rusia (unde intoleranța fa ță de ei avea
caracter oficial). În Vechiul Regat, numărul lor ajunge la 269 015 (4,5 % din
totalul populației) în 1899. Av eau 603 de sinagogi cu 152 de ra bini și 86 de
a j u t o a r e ( p r i n c o m p a r a ț i e , l u t e r a n i i a v e a u 1 6 b i s e r i c i , c a l v i n i i 5, lipovenii 40,
armenii 15, musulmanii 214 moschei , plus 203 geamii). Evreii se s t a b i l e s c î n
orașe. În Moldova, ei devin majoritari în așezările urbane. Dup ă cum sunt
majoritari în ocupații, precum ce le de comercianți, cămătari, b ancheri, bijutieri,
ceasornicari ș.a. La sate sunt arendași, cămătari și cârciumari . Pe teren
economic, evreii se mișcau mult mai repede decât localnicii. Ei erau purtătorii
noului capitalism în societatea românească. Trăiau, însă, în co munități separate,
neacceptând integrarea în societatea românească, care, lezată, reacționează
adesea prin elita ei politică și intelectuală: M. Eminescu, B.P . Hașdeu, V. Conta.
Constituția din 1866 nu acordă evr eilor drepturi politice (în p rimul proiect al
Constituției li se acceptau drepturi, dar o manifestație antise mită în Capitală,
susținută de liberal-radicali, care provoacă daune și unei sina gogi abia
construite, schimbă dispoziția m embrilor Constituantei). Oameni i politici
români și-au motivat rezistența prin îndărătnicia evreilor în a r ă m â n e „un
corpus separatum” în societatea românească, cu m etodele lor fără scrupul în
comerț, cămătărie, arendășie ș.a ., cu neîncetatele lor apeluri la străinătate
pentru a forța mâna României. În plus, acordarea cetățeniei în bloc, în condițiile
în care în Rusia această cetățenie nu era acordată (aici trăiau peste 5 milioane
d e e v r e i , s u p u ș i d e s e o r i l a p o g r o m u r i ș i m a s a c r e ) , a r f i î n s e m n at ipso facto
încurajarea imigrației și creșterea rapidă a numărului lor în R omânia. Marile
Puteri se mulțumesc până la urmă cu această rezolvare „à la rou maine”
( G e r m a n i a d ă t o n u l ) . A l i a n ț a I s r a e l i t ă d e l a P a r i s , o r g a n i z a ț i i le politice și
confesionale evreiești din țară nu vor înceta însă să facă pres iuni asupra
s t a t u l u i r o m â n o r i d e c â t e o r i s e v a i v i p r i l e j u l ( a c e s t e p r e s i uni sunt mari în
1900–1901, în timpul crizei financiare, când vor contribui la n eacordarea unui
împrumut extern avantajos, și în 1907, în timpul răscoalei țăra nilor, conside-
rată de presa favorabilă evreilor drept o mișcare antisemită). Și, în bună
măsură, din această cauză, imaginea României va avea de suferit în opinia

22 | Constitu țiile României
publică europeană și americană. Naturalizarea în bloc este recu noscută abia
mai târziu, la sfârșitul Primulu i Război Mondial, prin decretel e din 7/20 decem-
brie 1918 și 22 mai 191956.
La 2 decembrie 1882 se prezintă oficial în Parlament propunerea d e
revizuire a Constituției. Toți v oiau, desigur, ca revizuirea să reflecte schimbările
survenite în situația internațională a țării, dar, în afara ace stora toți factorii
constituționali voiau și satisfacerea unor revendicări proprii: liberali – o lărgire
a dreptului de vot pentru a-i bloca cu succes pe conservatori, aceștia din urmă
intenționau să lase Constituția așa cum era și în orice caz să- i împiedice pe
liberali să lărgească și mai mult prevederile constituționale, iar regele urmărea
creșterea rolului său în sistemul de putere, sporirea listei ci vile și a veniturilor
Casei Regale și o revizuire cât mai limitată pentru a nu tulbur a excesiv atmosfe-
ra politică. Pentru că se punea în discuție compromisul constit uțional din 1866,
conservatorii insistau ca orice modificare constituțională să f ie făcută cu
acordul ambelor părți implicate la 1866 în realizarea pactului fundamental. Ei
mizau și pe o nouă organizare a rândurilor lor prin crearea ofi cială a partidului
lor în 1880 (liberalii își formalizaseră organizarea într-un pa rtid, în 1875).
Dar era nevoie de o revizuire a Constituției? T. Maiorescu, în Parlament,
analiza art. 32, 35 și 36 din Constituție privitoare la puterea judecătorească și
constata neîndeplinirea în niciu n fel a principiului constituți onal asupra inde-
pendenței judecătorești față de cele executivă și legislativă. „Și atunci vorbiți de
experiența Constituțiunii de la 1866 însă nu ați experimentat î ncă Constituția
de la 1866”57. P.P. Carp îi scria în chip asemănător lui D.A. Sturdza: „Rele le de
care suferă țara și care se pun pe contul Constituțiunii vor ră mâne aceleași cu
sau fără modificare”. Adică vor rămâne în continuare amestecul deputaților în
administrație, înrâuriea alegeri lor de guvern, conflictul inter eselor generale cu
c e l e l o c a l e . D a r a t u n c i p e n t r u s e î m p o t r i v e a C a r p l a r e v i z u i r e din moment ce
sistemul rămânea același?. „Îmi pasă mult și iată pentru ce. Lu mea se deprinde
a crede că prin modificarea Constituției putem realiza progrese s o c i a l e ș i
văzând că noua modificare n-a produs nici un bine ea nu are să zică că a făcut o
e x p e r i e n ț ă g r e ș i t ă ș i c ă t r e b u i e s ă a v i z e z e l a a l t e m i j l o a c e , c i are să susție că
modificarea nu a fost destul de largă și prin propria noastră v ină are să vie apa
la moară oamenilor din școala lui Rosetti”58. Într-o altă scrisoare (scria lui D.A.
S t u r z a , m i n i s t r u l d e E x t e r n e , d e l a V i e n a u n d e e r a m i n i s t r u l R o mâniei) el
observa: „Cât e de ușor a striga legea electorală e de vină și a traduce la 10 ani o
dată legi străine de țară, dar cât e de greu a știi ce e de făc ut față de țăranul, față
cu meseriașul, față cu organizarea comunală, față cu neatârnare a dorită dar
nerealizată a justiției față, în fine, cu atari probleme social e ce nu au nimic a face

56 Vezi Ion Bulei, Românii în sec. 19-20. Europenizarea , București, Chișinău , 2011, p. 98 și urm.
57 T. Maiorescu, Discursuri parlamentare …, vol. III, p. 51.
58 Apud Ion Bulei, Conservatori și conservatorism în România , București, 2000, p. 67.

Constitu țiile României | 23
cu Constituția pentru că sunt aceleși oricare ar fi forma unei organizări
politice”59.
Urmează o perioadă lungă de tatonări politice, fiecare articol supus revizu-
irii fiind redactat de delegații Camerei și ai Senatului și sup us aprobării suvera-
nului. La 22 decembrie 1882, Comisia parlamentară prezintă toat e articolele ce
trebuiau revizuite. În total era u 24 la care se adăugau unele p revederi din Legea
electorală. Și începe dezbaterea asupra lor. O dezbatere în Par lament și în afara
lui60. Modificarea Constituției a fost aprobată în ședințele Camerei d i n 2 8
martie/5 iunie 1884, cele ale Senatului din 28 martie/7 iunie, și e promulgată la
8 iunie același an. Legea electorală s-a dezbătut în Cameră înt re 16 mai și 6
i u nie ș i de Se nat î nt re 30 ma i /7 iu nie ș i s -a pr om ul g at la 9 iu nie același an61.
Chiar dacă mai puțin încrâncenat ă decât revizuirea din 1879, și dezbaterea noii
revizuiri a însemnat multă dezlănțuire pasională între opoziție și guvern, dar
mai ales în sânul majorității gu vernamentale, între aripa radic ală, condusă de
C.A. Rosetti și majoritatea liberală, condusă de I.C. Brătianu. Revizuirea, până la
urmă, consfințea o politică moderată, impusă de compromisul înt re partide și
d e d o r i n ț a r e g e l u i d e a m o d e r a r e f o r m e l e c o n s t i t u ț i o n a l e . A c e s t e reforme, o
spunea regele în 1887, „vor asigu ra dezvoltarea regulată și lin iștită a statului, o
reprezentare completă a tuturor intereselor și ocrotirea eficac e a liberului
exercițiu al votului, mărirea garanțiilor constituționale, pute rea și stabilita-
tea”62. Revizuirea înseamnă un punct câștig at de liberali în disputa lor pentru
putere cu conservatorii prin diminuarea importanței colegiului I, înecat acum
în masa colegiilor II și III. Modificarea constituțională însea mnă un câștig și
pentru monarh, întărindu-l în poziția sa de manipulator princip al pe scena po-
litică a țării. Dar valoarea sch imbărilor constituționale din 1 884 rămâne
minoră.
Constituția astfel modificată în 1884 va rezista cu succes tutu ror mișcărilor
politice până la primul război m ondial. Monarhia constituțional ă se întărește.
Regele Carol rezolvă cu succes problema succesiunii la tron, pr in pactul de fa-
milie din 21 noiembrie/3 decembri e1881, prin care nepotul său, Ferdinand de
Hohenzolern, devine moștenitor la tronul României (oficial la 3 0 martie 1889).
După 1891 Carol I trece în chip mai explicit decât până atunci la rotativa
guvernamentală. Criza provocată de intenția matrimonială Elena Văcărescu –
prințul Ferdinand îi arată lui Ca rol aria sa de influență în so cietatea românească
și limitele ei. A fost o situație în care partidele au făcut fr ont comun și l-au
o b l i g a t p e r e g e s ă a c ț i o n e z e d u p ă v o i n ț a l o r , c a r e , d e f a p t , e r a și conformă cu

59 Ibidem , p. 65.
60 Vezi documentatul studiu al lui Gr. Chiriță, Modificarea Constitu ției în 1884, în Studii , nr. 4,
1970 .
61 Constituțiune și lege electoral ă, București, 1934.
62 C.C. Giurescu, Cuvântările lui Carol I, vol. II, p. 315.

24 | Constitu țiile României
prevederile constituționale63. La fel, regele cedează cererii oamenilor politici
potrivit căreia fiii principelui moștenitor, toți, nu numai cob orâtorii pe linie
bărbătească, să ia confesiunea ortodoxă, adică religia țării64.
Menținerea Constituției din 1866 , cu modificările ei din 1879-1 884, ajunge
a fi o constantă a întregii acțiuni politice a regelui Carol. E i i se adaugă menține-
r e a s i s t e m u l u i b i p a r t i d . A c e s t e c o n s t a n t e a j u n g s ă f i e s p r e 1 9 0 0 două convin-
geri puternice ale suveranului: „Sunt convins că prin respectar ea ordinii și prin
moderațiune, țara va dovedi o înțeleaptă întrebuințare a libert ăților publice” și,
în consecință, „generațiunea prezentă are acum datoria de a păs tra și întări ce a
fost câștigat cu multe trude și a se gândi la viitor, fiindcă o amenii trec, patria și
instituțiunile sale treb uie să rămână neatinse”65. Imediat după 1900 rotativa
g u v e r n a m e n t a l ă c o n t i n u ă s ă f u n c ț i o n e z e c u s u c c e s . E a d ă d e a o s t abilitate
p o l i t i c ă î n R o m â n i a . S e c r e t u l e i î l d e z v ă l u i a T a k e I o n e s c u î n 1 905: „știți unde
este secretul? Noi suntem siguri de ziua de mâine, noi știm că vom veni din nou
la guvern, și atunci ce importă pentru un partid serios un an m ai mult sau mai
puțin în opoziție? Altfel ar fi dacă plecând de la guvern, nu a m ști ce va aduce
ziua de mâine”66. T. Maiorescu era acid: „deviza sa (a lui Carol I, n.n.), în l oc să
fie cea pozitivă, ca meritele adevărate să fie încurajate, deve nise cea negativă,
c a s u b d o m n i a s a n i m e n i s ă n u s e s i m t ă d e s c u r a j a t ”67. Schimbările de guvern
erau pregătite de suveran în cadrul consultărilor cu liderii op oziției, și prin
p r e î n t â m p i n a r e a , a s t f e l , a d e m o n s t r a ț i i l o r d e s t r a d ă . J o c u l p u t erii consta în
t r e c e r e a a c e s t e i a d e l a u n p a r t i d l a a l t u l , s i s t e m u l f i i n d b i p a rtid. Situația se
complică odată cu apariția Partidului Conservator Democrat, al inteligentului
o m p o l i t i c , T a k e I o n e s c u , m o t i v d e n e m u l ț u m i r e ș i d e î n g r i j o r a r e pentru
s u v e r a n . E l v r e a s ă v a d ă l u c r u r i l e a ș a c u m f u s e s e r ă ș i p â n ă a t u nci, cu doi
jucători, nu cu trei. „Îmi pare rău, îi declara el lui Take Ion escu, dar dumneata,
s i n g u r , n u p o ț i v e n i l a g u v e r n , c i n u m a i s a u c u t o ț i c o n s e r v a t o rii sau cu Ionel
Brătianu. Un membru al partidului d-tale a zis că eu știu numai d e f r i c ă . V ă
înșelați, eu sunt prudent, nu fricos”68. Compromisul de la 1866 rezistă în
continuare, chiar și după grava tulburare socială provocată de răscoalele de la
1907. Regele credea în continuare că straturile mai de jos ale societății erau
n e p r e g ă t i t e p e n t r u a p r i m i d r e p t u r i p o l i t i c e d e p l i n e . Ș i , î n c o nsecință, nu era
nicio grabă în reformarea constituțională.
Din nou un factor externe joacă rol de impuls: de data aceasta sunt
războaiele balcanice, care aduc în prim plan și chestiuni socia le și de drepturi
p o l i t i c e . A c e a s t a p e u n f u n d a l d e f r ă m â n t ă r i d i n s â n u l P a r t i d u l ui Național

63 Vezi Ion Bulei, Sistemul politic al României moderne…, p. 143 și urm.
64 T. Maiorescu, Discursuri parlamentare , vol. IV, p. 80.
65 C.C. Giurescu, op. cit ., p. 22.
66 Apud I. Găvănescu, Caracterizarea partidelor politice prin ele însele , Iași, 1905 , p. 16.
67 T. Maiorescu, Istoria contimporan ă a României …, p. 413.
68 Apud A. Iordache, Viața politică în România, 1910-1914 , București, 1972, p. 140.

Constitu țiile României | 25
Liberal, unde lider ajunge Ionel Brătianu, în locul bătrânului D.A. Sturdza, care,
bolnav, se retrage. I.I.C. Brătianu crește în partid pe valul u nui curent
reformator impulsionat de tinerii liberali și de curentul gener oșilor, intelectuali
de prestigiu trecuți de la socia liști la liberali în 1899-1900. Curentul tinerilor
l i b e r a l i c e r e r e f o r m e . Ș i , o d a t ă c u c r i z a e x t e r n ă , a c e s t c u r e n t îl obligă și pe
s u v e r a n s ă f i e d e a c o r d c u s c h i m b ă r i î n s o c i e t a t e a r o m â n e a s c ă . El o face, dar
cere ca opera de reformare a Con stituției să se realizeze „fără zguduiri” și prin
înțelegere cu Partidul Conservator. În 1914, acceptarea reforme lor de către
regele Carol devenise o realitat e și majoritățile confortabile cu care guverna
Partidul Național Liberal dădeau de înțeles că această nouă rev izuire
constituțională urma a se face fără dificultăți.
Dar … sesiunea extraordinară a P arlamentului din toamna anulu i 1914 nu
m a i i a î n d i s c u ț i e r e f o r m e l e . E u r o p a i n t r a s e î n r ă z b o i , i a r R o m ânia amână
rezolvarea chestiunilor sale interne, rămânând de veghe în aște ptarea momen-
tului în care urma să intre și ea în acțiune. La 19 decembrie 1 914 primul
ministru I.I.C. Brătianu cere în Parlament amânarea discuției r eformelor:
„Oricât de caldă ar fi convingerea noastră, oricât de adânci ar fi certitudinile
noastre asupra soluțiunilor definitive ale eforturilor pentru c are am fost trimiși
a i c i , î n m o m e n t u l d e f a ț ă , u n s i m ț ă m â n t d e p a t r i o t i s m ș i o e l e m entară
înțelepciune politică ne impune să amânăm tot ce ne-ar putea de zbina”69.
Compromisul constituțional din 1866 rezista încă. Oricum regel e Carol
n-ar mai fi avut prilejul să-l constate. Moare în septembrie 19 14. Nu înainte de
a-și da seama, o dată în plus, de limitele puterii sale constit uționale. În august
1 9 1 4 , e l r ă m â n e s i n g u r ( d e f a p t d o a r c u P . P . C a r p ) c u p ă r e r e a s a în privința
atitudinii României față de război. Carol I fusese elementul de echilibru al
C o n s t i t u ț i e i d e l a 1 8 6 6 . U r m a ș u l s ă u , F e r d i n a n d I , v a f i s u p u s presiunilor
evenimentelor care vin peste România. Odată cu el și Constituți a de la 1866. În
timpul primului război mondial, la 23 martie/5 aprilie 1917, în demnat de
anturajul politic din jurul său, temător de consecințele revolu ției ruse pe frontul
din Moldova și de pericolul prop agandei revoluți onare ruse, dă o Proclamație,
redactată de Nicolae Iorga: „Vouă, fiilor de țărani, care ați a părat cu brațul
vostru pământul unde v-ați născut, unde ați crescut, Vă spun , eu, regele vostru,
că, pe lângă răsplata cea mare a izbânzii, care vă asigură fiec ăruia recunoștința
neamului nostru întreg, ați câștigat totodată dreptul de a stăp âni într-o măsură
mai largă pământul pe care v-ați l u p t a t . E u , r e g e l e v o s t r u , V o i fi întâiul a da
pildă. Vi se va da și o largă participare la trebile statului.. .”. Era o reluare a
reformelor promise încă în 1914, ca semn că elita politică nu-ș i uitase
făgăduielile. Dar era mai mult d ecât atât. Constituția de la 18 66 stătea să fie din
nou modificată. Plecând de la considerentul că acordarea de ref orme în acel

69 Apud Ion Bulei, Conservatori și conservatorism în România , p. 436.

26 | Constitu țiile României
moment ar fi îmbunătățit raporturile cu Rusia revoluționară, ia r, în interior,
r e z i s t e n ț a c o n s e r v a t o r i l o r a r f i f o s t m u l t m a i m i c ă ș i u ș o r d e depășit, I.I.C.
Brătianu aduce în Parlament două proiecte de lege – unul de re formă agrară și
altul de reformă electorală, altfel spus, pământ și vot univers al. I.I.C. Brătianu
vine în Parlament la 6 mai 1917 cu proiectele de modificare a C onstituției în
numele guvernului pe care-l conducea și care era un guvern de c oaliție, al
liberalilor cu conservatorii din jurul lui Take Ionescu: „să vo tăm încă de pe
acum aceste două principii fundamentale ca să rămână câștigate pentru
poporul nostru orice s-ar î n t â m p l a d e a i c i î n a i n t e ”70. Guvernul nu propune
reformele propriu-zise , ci principiile lor. În felul acesta se încerca de către
guvernul Brătianu și o diversiune internă care să mai șteargă d in impresia, cu
totul nefavorabilă, pe care o lăsaseră înfrângerile de pe front . Șeful Partidului
Național Liberal voia, cum sugestiv remarca C. Argetoianu, „să bată cuiul în casa
nouă”71. Se profită de faptul că Parlamentul în ființă era unul consti tuant, ales în
1 9 1 4 c u m e n i r e a s c h i m b ă r i i u n o r p r e v e d e r i d i n C o n s t i t u ț i e . L a 6 mai 1914,
când se aduc proiectele de modificare, se completează și Comisi ile parlamen-
tare însărcinate cu redactarea a cestor proiecte. Atât la Cameră cât și la Senat, în
locul celor absenți sau morți în tre timp (aceste comisii se for maseră în iunie
1914), sunt aleși acum alți membri , în majoritate conservatori (la Cameră din
cei 15 noi, 12 sunt conservatori) . Se respecta și astfel coaliț ia de putere liberalo-
conservatoare. Cele două comisii parlamentare, de comun acord c u membrii
guvernului, care participă la șe dințele lor, redactează un proi ect de lege,
prezentat la Cameră, la 20 mai 1917 și la Senat, la 30 mai. Sup us apoi dezbaterii
comitetelor de secțiuni ale Camerei și Senatului, proiectul e r eadus discuției în
plen la 24 mai 1917 în Cameră, la 15 iunie la Senat, cu lungi e xpuneri de
motive72. În timpul discuțiilor multe ch e s t i u n i s t r â n s l e g a t e d e o r e z o lvare de
detaliu a operei de revizuire sunt lăsate în suspensie. Faptul se putea justifica
prin lipsa datelor necesare, a timpului de studiu, prin necunoa șterea unor
efecte de ansamblu ale războiului, dar unele își aveau geneza î n acordul celor
d o uă pa rt i de, P en t ru a- l u ș u ra s -a ev it at c u g r i jă to t ce p ute a provoca discuții
contradictorii. Discuția generală a ținut de la 24 mai la 14 iu nie 1917. Adesea s-
au ținut două ședințe pe zi. Numărul vorbitorilor a fost mare. Toți au evidențiat
necesitatea reformelor. Inclusiv cei care au cont estat legitimi tatea guvernului
I.I.C. Brătianu de a le aduce în discuție. Take Ionescu dă o re plică abilă
c o n t e s t a t a r i l o r s ă i : „ N u d u ș i d e u n v â n t d i n s p r e r ă s ă r i t s a u î n cinși de o
colaborare ministerială” – spune el– au acceptat adepții săi re formele, ci pentru
că luptând pentru idealul național s-au transformat ei înșiși î n democrați.”Vă

70 Dezbaterile Adun ării Deputa ților (D.A.D), nr. 13, ședința din 6 mai 1917, p. 70.
71Apud Ion Bulei, op. cit ., p. 488.
71 D.A.D . și Dezbaterile Senatului (D.S )., nr. 13 și nr. 10 din 6 mai 1917, p 69-70, și nr. 17 și 13 d in
20 și 30 mai 1917, p. 129-131, 145-146.

Constitu țiile României | 27
închipuiți, de pildă – declara el– că noi, conservatorii, avem de gând să trecem
Carpații fără să facem încă un pas înainte-și nu unul dar mai m ulți, în ideile
moderne ale unei întinse democrații…?”73. Așa se salvau aparențele.
Votarea reformelor în cele două corpuri legiuitoare se face făr ă surprize
(afară de încercarea eșuată a mai multor conservatori de a prov oca o grevă a
s e n a t o r i l o r , c a r e s ă î m p i e d i c e v o t u l l a S e n a t74) . L u a r e a î n c o n s i d e r a r e a
proiectului se face cu 129 voturi contra 2, iar acceptarea revi zuirii, care are loc
la 13 iunie, cu 130 voturi pentru și 14 împotrivă75. La Senat revizuirea trece la
20 iunie cu 79 de voturi pe ntru și cinci împotrivă76.
Cu aceasta, cea de a doua fază a adoptării reformelor agrară și electorală ia
sfârșit. Și odată cu ea și o nouă revizuire a Constituției de l a 1866. Un nou
capitol de viață economică, soci ală și politică se deschidea în dezvoltarea țării și
s e î n c h e i a u n c a p i t o l v e c h i d i n v i a ț a ș i p r o g r a m u l p a r t i d e l o r p olitice. O altă
Românie se întrezărea la sfârșit ul războiului. Actul votării re vizuirii Constituției
e unul dintre primele care o pregătesc. Acestei Românii noi îi va reveni menirea
d e a î n c o r p o r a r e f o r m e l e a n u n ț a t e ș i v o t a t e a c u m p r i n c i p i a l ș i a l e d a o
rezolvare în practica vieții sale. Va fi și aceasta menirea rev izuirii
constituționale din 1923, când s-a vorbit chiar de o nouă Const ituție.

73 D.A.D , nr. 55, ședința din 10 iunie 1917, p. 623.
74 Vezi detalii în Ion Bulei, op.cit., p. 492-493.
75 D.A.D ., nr. 61, din 27 iunie 1917, p. 275.
76 D.S., nr.27, din 27 iunie 1917, p. 275.

28 | Constitu țiile României

Constitu țiile din perioada interbelic ă

Gheorghe SBÂRNĂ

ealizarea statului național un itar – România – în 1918 ca urma re a
unirii cu vechiul Regat a Basarabiei, Bucovinei și a Transilvan iei,
care aparținuseră unor sisteme c onstituționale diferite, ca și a
m u t a ț i i l o r p r o d u s e î n s o c i e t a t e a r o m â n e a s c ă d u p ă 1 8 6 6 , r e c l a m a u u n i f i c a r e a
organizării de stat și a legisla ției menite să favorizeze progr esul întregii națiuni.
Problematica constituț ională a devenit curând o preocupare tot mai importantă
în rândul grupărilor și partidelor politice, precum și în cel a l unor personalități
ale vieții politice, juridice și culturale ale vremii. Punctele d e v e d e r e a s u p r a
principiilor care trebuiau înscrise în noua Constituție au fost expuse în presă, în
programele unor partide politice , în dezbaterile din cercurile de studii
o r g a n i z a t e a l e a c e s t o r a , s a u î n dezbaterile parlamentare. Un lo c distinct l-a
o c u p a t c i c l u l d e 2 3 d e p r e l e g e r i o r g a n i z a t e ș i g ă z d u i t e d e I n s t itutul Social
Român, condus de profesorul Dimi trie Gusti. Ele au fost susținu te de
personalități remarcabile ale vieții politice și culturale româ ne, cu scopul de a
sensibiliza interesul opiniei publice pentru noul așezământ Con stituțional al
R o m â n i e i ș i d e a r e a l i z a u n f e l d e s o n d a j „ a n t e l e g i s l a t i v ” p r i v ind proiectele
constituționale avansate de partidele și grupările politice.77 Aria tematică a
acestor prelegeri a vizat reliefarea și încorporarea în noua c onstrucție
constituțională a tradițiilor statornicite în acest domeniu, în f o r m u l ă r i
democratice, a problematicii complexe a dezvoltării pe baze noi a s o c i e t ă ț i i
r o m â n e ș t i . „ O C o n s t i t u ț i e – a f i r m a e m i n e n t u l s o c i o l o g î n C u v â n t ul de
deschidere al suitei prelegerilo r publice – nu poate fi deci îm prumutată și nici
nu poate fi opera unui legislator inspirat, căci ea nu are a cr ea și inventa nimic,
ci numai a formula politicește și juridicește, în mod solemn „p sihologia socială,
starea economică, dezideratele dreptății sociale și aspirațiile e t i c e a l e
națiunii”78. I a r p r i m u l p r i n c i p i u c a r e t r e b u i a s ă i n s p i r e v i i t o a r e a C o n s t i tuție,
afirmat de altfel de toți participanții la aceste dezbateri, er a acela de a păstra

77 Vezi pe larg Angela Banciu, „Istoria constituțională a Românie i”, Editura Lumina Lex, București
2001, p. 87 – 107.
78 Dimitrie Gusti, „Cuvânt de deschidere”, în „Noua Constituție a R o m â n i e i ” ( 2 3 d e p r e l e g e r i
publice organizate de Institutul Social Român), București, Cult ura Națională, f. a. p. 2. R

Constitu țiile României | 29
statului român caracterul unitar național „la care îi dă dreptu l majoritatea
covârșitoare a neamului nostru”. În același timp, viitorul așez ământ
constituțional trebuia să fie „hotărât” democratic. „Acest cara cter izvora – cum
aprecia Vintilă I.C. Brătianu – nu numai din concepțiile modern e cu privire la
a l c ă t u i r e a f o r m e i d e s t a t , c i , m a i a l e s , d i n c o n d i ț i i l e s p e c i f i c e a l e ț ă r i i n o a s t r e
reîntregite, care impuneau un efort al tuturor românilor indife rent de
naționalitate, pentru propășirea viitoare”79.
Î n c a d r u l d e z b a t e r i l o r s – a i n s i s t a t m u l t ș i a s u p r a r o l u l u i c u l t ural pe care
Constituția trebuia să-l îndeplinească, ea fiind nu numai cadru l politic și juridic
al evoluției vieții naționale, ci și factorul decisiv care să s timuleze învățământul
și, în general, dezvol tarea culturală: „Cum se va putea oare re aliza unificarea
politică și administrativă – se întreabă autorul acestei ample dezbateri – decât
pe cale culturală, pe cale sufletească”80
T o ț i c e i c a r e a u i n t e r v e n i t î n a c e s t e d e z b a t e r i a u e v i d e n ț i a t î n modalități
diferite ideea că noua Constituție era cerută în mod necesar de transformările
survenite în evoluți a societății române, în ansamblul său.
Dacă reprezentanții tuturor part idelor politice din țară au înț eles impera-
tivul unui nou așezământ constituțional, exprimând un punct de vedere comun
în această privință, în schimb asupra problemelor practice priv ind modalitatea
înfăptuirii lui s-au emis păreri contradictorii, concretizate î n puternice
înfruntări politice si teoretice. Unii reprezentanți ai princip alelor partide politi-
c e , î n a f a r a o p i n i i l o r e x p r i m a t e în felurite modalități asupra principiilor care
t r e b u i a u î n s c r i s e î n C o n s t i t u ț i e , ș i – a u e x p u s p u n c t u l d e v e d e r e și în antepro-
iectele pe care le-au elaborat.
P r i m u l a n t e p r o i e c t a f o s t c e l î n t o c m i t î n C e r c u l d e s t u d i i a l P artidului
Național-Liberal, care a fost supus dezbaterii opiniei publice în martie 1921.
In vara aceluiași an, a fost publicat la Cluj anteproiectul ela borat de
profesorul de Drept constituțional, Romul Boilă. El a fost înto cmit sub influența
P a r t i d u l u i N a ț i o n a l R o m â n , u l t e r ior acest partid a pregătit un alt anteproiect,
luând ca bază antepr oiectul menționat.81
P u n c t u l d e v e d e r e a l P a r t i d u l u i Ț ă r ă n e s c a f o s t e x p u s î n a n t e p r oiectul
întocmit de secția de studii a partidului, cu o expunere de mot ive ce aparțineau
profesorului de Drept constituțional, Constantin Stere, și adop tat la primul
Congres, ținut î n noiembrie 192182.

79 Vintilă I.C. Brătianu, „Nevoile statului modern și Constituți a României Mari”, în „Noua
Constituție a României”, p. 28.
80 Dimitrie Gusti, „Individ, socie tate și stat” în „Noua Constit uție a României”, p. 425.
81 Romul Boilă, „Anteproiect de Constituție pentru statul român î ntregit cu o scurtă expunere de
motive”, Cluj, Tipografia Națională, 1921.
82 Constantin Stere, „Anteproiect de Constituție întocmit de secț ia de studii a Partidului Țărănesc”,
București, Tipografia Viața Românească, 1922.

30 | Constitu țiile României
În anul următor a apărut, la Cer năuți, anteproiectul redactat d e Constantin
Berariu, considerat ca reprezentând punctul de vedere al bucovi nenilor, ce se
încadra mai mult în ideile progr amatice ale partidului liberal83.
Toate aceste anteproiecte și dezbateri referitoare la înzestrar ea ță r ii c u o
nouă Constituție reflectau diversitatea punctelor de vedere pri vind organizarea
statului național unitar, dar și menirea lor de a implica opini a publică în acțiuni
de cunoaștere a problemelor legate de elaborarea așezământului fundamental
al României întregite.
Începutul unei noi perioade în e voluția preocupărilor pentru el aborarea și
adoptarea noii Constituții a fost marcat de venirea la putere, la 19 ianuarie
1922, a Partidului Național-Libera l. În Raportul înaintat regel ui Ferdinand două
zile mai târziu, liberalii cereau suveranului aprobarea pentru organizarea de
noi alegeri, iar noile Adunări constituite să fie Adunări Națio nale, cu putere de
Constituantă, putere ce izvora „din faptele istorice care au să vârșit unirea și din
necesitatea ca noua organizare a statului să fie întemeiată pe o Constituție ieșită
din voința întregii Românii Mari”84.
Necesitatea urgentării convocării unei Adunări cu atribuții con stituționale
a fost justificată de guvernul liberal și prin motivul că Român ia, după Unire, a
întârziat prea mult cu adoptarea noii Constituții, fiind ultima dintre statele
naționale constituite sau întreg ite după războiul mondial, care nu-și rezolvase
această problemă, din care cauză și situația politică internă s e a g r a v a s e . L a
arg umentele invocate, liberalii mai adăugau unul, izvorât din p retenția de a fi
singurii realizatori ai marilor acte istorice, printre care și Constituția. Pe aceste
considerente, mai mult sau mai puțin întemeiate, guvernul – înc ălcând
prevederile Constituționale*– a dizolvat Parlamentul în baza decretului regal
din 22 ianuarie 1922 și a convocat Corpul electoral „pentru a a lege adunări
naționale cu putere de constituantă”.85
În aceeași zi partidele din opoziție au dat publicității un com unicat prin
care anunțau începerea ofensivei contra liberalilor. Nemulțumir ea era legată nu
numai de formarea unui guvern monocolor și de organizarea de că tre acesta a
unor noi alegeri, ci și de intenția, mărturisită de fruntașii l iberali, de a da noilor
Corpuri Legiuitoare caracterul d e Constituantă. Desigur că nici p a r t i d e l e d i n
opoziție nu se opuneau principiului adoptării noii Constituții, dar considerau că
„nu se poate ca un guvern de partid să convoace o Constituantă în favoarea

83 Constantin Beraru, „Noua Constituție a României. Reflexiuni și anteproiect”, Cernăuți, Editura
Glasul Bucovinei, 1922.
84 „Viitorul”, din 24 ianuarie 1922.
* Conform art.129 din Constituția de la 1866, puterea legiuitoar e avea dreptul de a cere revizuirea
Constituției printr-o declarație ce trebuia citită de trei ori din 15 în 15 zile, urmată de dizolvarea
Adunărilor Legislative și alegerea altora noi, care în acord cu domnitorul (Regele) procedau la
modificarea punctelor s upuse reviziei (vezi „Constituția din 18 66” în vol. de față.)
85 „Monitorul oficial”, din 24 ianuarie 1922.

Constitu țiile României | 31
partidului său”.86 Observațiile acestora priveau și neconstituționalitatea alege-
r i l o r î n î n f ă ț i ș a r e a p r e c o n i z a t ă d e o r g a n i z a r e a a d o u ă r â n d u r i de alegeri, de
teamă că – după primele– partidele de opoziție s-ar fi putut un i, trecând peste
t o t c e e a c e l e d e s p ă r ț e a u , p e n t r u a n u m a i p e r m i t e f o r m a r e a u n e i majorități
parlamentare liberale.
La alegerile parlamentare generale din martie 1922, Partidul Na țional-
Liberal a obținut un număr masiv de voturi, ceea ce i-a asigura t poziția
dominantă în Camerele legiuitoare. La ceremonia de citire a Mes ajului regal,
din 27 martie de la deschiderea lucrărilor noilor Corpuri legiu itoare, în mod
ostentativ toate grupările parlamentare reprezentând partidele de opoziție au
lipsit. Conform așteptărilor, Me sajul regal preciza că Adunăril or Constituante le
revine menirea foarte importantă de a asigura „consolidarea ope rei de unificare
n a ț i o n a l ă , p e b a z a „ u n u i a ș e z ă m â n t c o n s t i t u ț i o n a l d e m o c r a t i c . ” Sesiunea fiind
prea scurtă pentru o operă de o asemenea anvergură, se impunea începerea
pregătirilor ei pentru ca în sesiunea ordinară din toamnă „să p oată fi
înfăptuită”. În acest scop, Mesajul cerea constituirea Comisiil or parlamentare
aferente, care – împreună cu guvernul – să studieze proiectele de constituție, de
reformă admini strativă etc.87 A doua zi, 28 martie, la deschiderea lucrărilor
reprezentanții opoziției s-au prezentat în Parlament, unde au d at citire unor
declarații în care era definită atitudinea lor față de noul for l e g i s l a t i v ș i
c a r a c t e r u l s ă u c o n s t i t u ț i o n a l . C e r e r e a l o r v i z a , î n p r i n c i p a l , formarea unui
g u v e r n n e u t r u , c a r e s ă c o o r d o n e z e a l e g e r i l e p e n t r u C o n s t i t u a n t ă , sub forma
unei singure Adunări Naționale, pentru a pune „temeliile edifi ciului politic al
României Mari”. De aceea, nerecu noscând legalitatea Parlamentul ui, declarau
că nu pot recunoaște nici dreptul acestuia de a elabora și de a vota Constituția
României Mari88. Conducerile principalelor două partide de opoziție – Partidul
Național-Român și Partidul Țărăne sc – au anunțat că, întrucât n u recunosc
legalitatea Parlamentului, aleșii lor nu vor lua parte la lucră rile scurtei sesiuni
extraordinare a acestuia, convocată pentru 19 iunie 1922.
Urmărind cu atenție tactica partidelor din opoziție, guvernul l iberal – fără a
fi îngrijorat de poziția acestora – a început la mai puțin de t rei luni de la
instalarea sa la putere activitatea pentru îndeplinirea operați unilor necesare
pentru elaborarea proiectului noii Constituții. Astfel, în șed ința Parlamentului
din 12 aprilie 1922, ambele Corpuri legiuitoare au desemnat cât e o comisie
constituțională, formată din repr ezentanți ai partidului de guv ernământ și ai
partidelor de colaborare, ceea c e însemna că proiectul de Const ituție urma să
fie expresia voinței acestora. Cele două comisii de la Cameră ș i Senat formau

86 „Patria”, din 26 ianuarie 1922.
87 „Monitorul oficial”, din 28 martie 1922.
88 D e z b a t e r i l e A d u n ă r i i N a ț i o n a l e Constituante (în continuare D. A.N.C.), Adunarea Deputaților,
ședința din 28 martie 1922, p. 3.

32 | Constitu țiile României
Comisia constituțională mixtă sau, cum i s-a mai spus, „Marea c omisie
Parlamentară”, a cărei misiune era de pregătire imediată a mate rialului necesar
în vederea redactării proiectului de Constituție.
Convocată la 21 iunie, la scurt timp după inaugurarea sesiunii extraordi-
nare a Parlamentului, Comisia co nstituțională mixtă și-a desemn at ca raportor
al proiectului pe profesorul de drept Constantin G. Dissescu, i ar pentru înlesni-
rea adoptării hotărârilor ce urm au a fi luate s-a propus ca la lucrări să participe
și membri ai guvernului și juriști de mare valoare.
În urma admiterii urgenței cerut e de primul ministru Ion I.C. B rătianu, care
a urmărit și impulsionat tot timpul procesul de elaborare a pro iectului de
Constituție, acesta a fost supus examinării în primele luni ale anului 1923 unui
comitet mixt al forului legislat iv, iar la 5 martie 1923, însoț it de rapoartele pre-
ședinților comitetelor de delegați ai secțiunilor, era depus pe b i r o u r i l e
Corpurilor legiuitoare.
O p o z i ț i a a î n t â m p i n a t c u n o i c r i t i c i ș i p r o t e s t e e n e r g i c e d e m e r surile
liberalilor în Parlament pentru a doptarea noii Constituții. Pre zent în Adunarea
Deputaților în prima zi a dezbat erii generale a proiectului Leg ii fundamentale,
primul ministru sublinia din nou necesitatea adoptării Constitu ției ce nu mai
putea suferi amânare și insista asupra intenției guvernului lib eral de a susține
votarea ei, așa cum făcuse și cu încoronarea suveranilor de la Alba Iulia, în
toamna anului 1922, „deoarece înfă ptuirea celor două acte istor ice trebuie să
închidă definitiv posibilitatea acelora care mai cred că se ma i pot pune în
discuție situațiuni care sunt definitiv hotărâte”89. De fapt, prin această
declarație, partidele din opoziție erau avertizate, în mod dire ct, că proiectul de
Constituție avea să fie votat ch iar și în condițiile absenței l or de la ședințele
Parlamentului.
După finalizarea dezbaterilor generale, la 19 martie 1923, Adun area
Deputaților a aprobat luarea în considerare a proiectului de Co nstituție și
trecerea la discutarea și aprobarea lui pe articole. Atât în Ca meră cât și în Senat
s – a u f ă c u t p u ț i n e m o d i f i c ă r i , î n c â t î n c â t e v a z i l e p r o i e c t u l a reușit să treacă
definitiv prin Parlament. Votul final al proiectului de Constit uție a avut loc la 26
martie în Adunarea Deputaților și la 27 martie la Senat, fiind apoi promulgată
prin decret de regele Ferdinand l a doua zi, 28 martie, și publ icată în „Monitorul
Oficial”, din 29 martie 192390.
Înfruntând protestele opoziției, liberalii – care participaseră activ la opera
de renaștere modernă a României la dobândirea independenței și a înfăptuirii
unității sale naționale – aduceau acum o contribuție majoră la îndrumarea și
consolidarea internă a țării, prin reorganizarea statului între git, pe temelia unei

89 D.A.N.C., Adunarea Deputaților, ședința din 5 martie 1923, p.9 16.
90 Vezi „ Constituția României din 1923, adnotată cu dezbateri pa rlamentare și jurisprudențe”, de
Alexandru Lascarov – Moldovanu și Sergiu D. Ionescu, București, 1926.

Constitu țiile României | 33
noi Constituții. Desigur, nu trebuie neglijat interesul politic și economic al
Partidului Național-Liberal în acțiunea îndârjită și perseveren tă de a-și impune
punctul de vedere în adoptarea legii fundamentale a țării, cons iderând aceasta
ca un drept exclusiv al său, cla r exprimat încă din 1920. „Prin P.N.L. s-a făcut
unitatea națională, prin el se va desăvârși consolidarea aceste i unități”91. Dar,
urmând să-și asigure rolul decisiv în elaborarea Constituției, Partidul Național-
Liberal, care în acești ani n–a avut un partid pe măsura forței lui în stare să i se
opună, a exclus inițierea și promovarea unui dialog și, deci, a unui consens, ce
putea fi benefic în privința formei și conținutului viitoarei C onstituții. Unele
p u n c t e d e v e d e r e a l e o p o z i ț i e i a r f i p u t u t f i i n c l u s e î n a c t u l fundamental,
sporindu-i valoarea și încrederea că ea reprezintă ansamblul de n o r m e ș i
principii juridice durabile ale voinței națiunii române. Este d e observat și faptul
că principala dispută parlamentară s-a purtat în jurul procedur ii de adoptare a
noii Constituții și nu în privința conținutului ei, ceea ce a p rilejuit și afirmarea
părerii că scopul, mai puțin mărturisit al luptei opoziției în Parlament și în afara
lui, fusese mai ales răsturnarea de la putere a liberalilor.

Constitu ția din 1923

N o u a C o n s t i t u ț i e s e m ă n a c u c e a d i n 1 8 6 6 a t â t î n c e p r i v e ș t e f o r ma
exterioară, cât și principiul fu ndamental. Ea cuprindea 138 de articole în care se
includeau și titlurile VII și VIII referitoare la revizuirea legii fundamentale și la
dispozițiile tranzitorii și suplimentare ce însumau 10 articole , spre deosebire
de cea din 1866, care avea 133 de articole, din care ultimele 5 erau articolele
celor două titluri finale. Pe an samblu, au fost revizuite în mo d radical 21 de
articole, s-au introdus 24 de articole noi, alte 20 de articole au fost suprimate,
iar 87 de articole au rămas inta cte, sau nesemnificativ schimb ate92. Dând o
consacrare juridică realităților social-istorice ale României î ntregite, așezămân-
tul constituțional din martie 1 923 fixa și câteva particularită ți specifice, ceea ce
îi conferea și o anumită individualitate și originalitate.
Mai întâi, Constituția din 1923 formula mult mai bine și mai cl ar principiul
suveranității naționale, prin declararea statului român ca stat național, unitar și
indivizibil, al cărui teritoriu este inalienabil, prin interdic ția colonizării terito-
riului național cu populații sau grupuri etnice străine, prin d eclarația că puterea
politică aparține națiunii, care o exercită prin reprezentanții aleși de corpul
electoral prin vot universal, di rect, egal, obligatoriu și secr et.
Urmând structura Constituției an terioare, așezământul elaborat în 1923 a
cuprins prevederi normative în legătură cu organizarea și desfă șurarea

91„Proiectul de statut pentru reorganizarea P.N.L. Programul P.N. L.”, Imprimeriile „Independența”,
București, 1920, p. 3.
92 Vezi în anexă textul celor două Constituții – de la 1866 și 19 23.

34 | Constitu țiile României
relațiilor sociale între cetățeni, grupuri și categorii sociale , precum și cele cu
privire la poziția și statutul individului în cadrul societății . Toate aceste aspecte
s-au reflectat pe larg în Titlul al II-lea , cel mai amplu, însumând 27 de articole
referitoare la Drepturile românilor. El proclama de la început, c u f o r m u l ă r i
adecvate noii situații în care se afla țara reîntregită, princi piile libertății și
egalității tuturor românilor, fără deosebire de origine etnică, de limbă, religie,
naștere sau clasă socială, statuâ nd că „deosebirea de credințe religioase și
c o n f e s i u n i , d e o r i g i n e e t n i c ă ș i d e l i m b ă , n u c o n s t i t u i e î n R o m â n i a o p i e d i c ă
pentru a dobândi drepturile civile și politice și a le exercita ”(art.7). În același
context s-a introdus art. 126, ca re prevedea că „limba româneas că este limba
oficială a statului român, ”prevedere inadecvată la 1866. În ce ea ce privește
drepturile civile ale femeilor, se preciza că ele se vor stabil i pe baza deplinei
egalități a celor două sexe și că legile speciale „votate cu ma joritate de două
treimi vor determina condițiile sub care femeile pot avea exerc ițiul drepturilor
politice.” Garantând libertate și protecție tuturor cultelor, n oua Constituție
înscrie că Biserica ortodoxă rămâne biserica dominantă în stat , ea fiind religia
marii majorități a românilor, iar cea greco-catolică – cu preci zarea că este o
biserică românească – are întâietate față de celelalte culte.
Libertatea de a comunica și publica ideile și opiniile prin gra i, prin scris și
prin presă a fost menținută în formulările anterioare, cu intro ducerea unor noi
alineate sau revizuirea altora, referitoare îndeosebi la răsp underea în materie
d e p r e s ă ș i j u d e c a r e a d e l i c t e l o r î n a c e s t d o m e n i u . M a i m u l t e a r ticole erau
consacrate enumerării altor drepturi și libertăți garantate, p recum: libertatea
individuală, inviolabilitatea domiciliului, libertatea muncii, libertatea învăță-
mântului, secretul scrisorilor, t elegramelor și convorbirilor t elefonice.
Constituția din 1923 în efortul ei de adaptare la noua situație p o l i t i c ă ,
economică și socială, renunța la individualismul exagerat care proclama
proprietatea ca „sacră și inviolabilă”, existent în așezământu l constituțional din
1 8 6 6 ș i f ă r ă s ă a t i n g ă b a z e l e p r o p r i e t ă ț i i , o c o n s i d e r a c a a v â n d o „funcție
socială”, ca fiind expresia „interesului comun” și o condiție n ecesară pentru
asigurarea „armoniei sociale”93.
Garantând, în continuare, nu numai dreptul la proprietate de or ice natură,
dar și creanțele asupra statului, în noua Constituție se înscri a prevederea că „o
lege specială va determina cazurile de utilitate publică, proce dura și modul
exproprierii”. Astfel că, pe lângă cele trei domenii de expropr iere pentru cauză
d e u t i l i t a t e p u b l i c ă – „ c o m u n i c a ț i u n e a , s a l u b r i t a t e a p u b l i c ă ș i lucrările de
apărarea țării” – prevăzute în Constituția din 1866, în cea din 1923 se mai
adăugau: „lucrări de interes cultural și acele impuse de intere sele generale
directe ale statului și administrațiilor publice”, precizând ap oi că „celelalte

93 Angela Banciu, op . cit., p.150-151.

Constitu țiile României | 35
cazuri de utilitate publică vor trebui să fie stabilite prin l egi votate cu
majoritate de două treimi”. Un articol cu mai multe alineate pr oclama, pentru
prima dată, că „zăcămintele miniere, precum și bogățiile de ori ce natură ale
subsolului sunt proprietatea statului” (art.19) și că „o lege s pecială a minelor va
determina normele și condițiunil e de punere în valoare a acesto r bunuri.”
Aceste importante prevederi îns crise prin stăruința ideologilor P a r t i d u l u i
Liberal, aveau menirea de a cons olida economia românească și el e se vor con-
cretiza la scurtă vreme în adoptarea Legii minelor din 1924 și prin Legea referi-
toare la comercializarea și controlul întreprinderilor economic e ale statului.94
Erau, de asemenea, redefinite și ex tinse noțiunile de „domeniu public”, ce
includeau căile de comunicație, spațiul atmosferic, apele navig abile și flotabile
și „bunuri publice” care aveau în vedere „apele ce pot produce forță motrice și
acele ce pot fi folosite în interes obștesc” (art.20).
Constituția din 1923 includea în Titlul al III -lea articolele referitoare la
Puterile statului, pre luând în proporție cov ârșitoare textul d in legea fundamen-
tală anterioară. Principiul de bază, potrivit căruia națiunea, în întregul ei, este
deținătoarea puterii politice, având dreptul să controleze acti vitatea tuturor
organelor statului, era înscris în articole cu prevederi clare că „membrii
Adunărilor reprezintă națiunea” și că „toate puterile statului emană de la
națiune, care nu le poate exercita decât prin delegațiune și du pă principiile și
r e g u l i l e a ș e z a t e î n C o n s t i t u ț i u n e a d e f a ț ă . ” Î n c e e a c e p r i v e ș t e modalitatea
concretă de alcătuire și funcționare a organelor statului, așez ământul constitu-
ț i ona l p re c iza că „ pu te rea leg i s lat iv ă s e ex e rc i tă c o le c t iv d e rege și reprezen-
tanța națională” alcătuită din două corpuri legiuitoare: Senatu l și Adunarea
Deputaților. Pornind de la principiile electorale cuprinse în D ecretul Lege din
16 noiembrie 1918 (modificat la 22 decembrie 1918)95, Constituția din 1923
menține modul de recrutare și compunere a corpului electoral. A stfel, corpul
electoral al Adunării Deputațilo r n u m a i e r a f o r m a t p e b a z a f o s tului sistem
censitar și capacitar, ci prin v ot universal, egal, direct și s ecret al cetățenilor
majori, bărbați, cu recunoașterea – acum – și a principiului re prezentării
minorității. Totodată, erau prevăzute modalitățile de alcătuire a circumscripții-
lor electorale, constituite la nivelul fiecărui județ, numărul d e p u t a ț i l o r a l e ș i
pentru fiecare circumscripție fii nd proporțional cu populația.
D e s p r e c e l d e a l d o i l e a C o r p l e g i u i t o r , S e n a t u l , C o n s t i t u ț i a d i n 1923 a
înscris mai multe articole. Mai întâi, el se compunea din senat ori aleși și
senatori de drept. Prima categorie era aleasă de cetățeni român i, bărbați, care
aveau vârsta de 40 de ani împliniți, prin vot universal, egal, direct și secret,
repartizați pe circumscripții electorale, care nu puteau fi mai m a r i d e c â t u n

94 C . H a m a n g i u , „ C o d u l g e n e r a l a l R o m â n i e i . L e g i n o i d e m o d i f i c a r e”, vol. XI –XII,Ed. Universală
Alcalay, București, p. 610 -618.
95 Ibidem, vol. VII, p. 1140 -1154.

36 | Constitu țiile României
j u d e ț ș i c a r e a l e g e a u u n n u m ă r d e s e n a t o r i p r o p o r ț i o n a l c u p o p u lația. Se mai
prevedea ca membrii aleși în consiliile județene și membrii ale și în consiliile co-
m u n a l e u r b a n e ș i r u r a l e , î n t r u n i ț i î n t r – u n s i n g u r c o l e g i u s ă a l eagă prin vot
obligatoriu, egal, direct și secret câte un senator de fiecare județ. De asemenea,
„membrii camerelor de comerț, de industrie, de muncă și de agri cultură, întru-
niți în colegii separate” urmau să aleagă din rândul lor câte u n senator pentru
fiecare categorie și pentru fiecare circumscripție electorală, dar numărul lor nu
putea fi mai mare de șase.
Un articol special prevedea ca f iecare universit ate să aleagă d in sânul său,
prin votul profesorilor săi, câte un senator.
Senatorii de drept erau împărțiți în două categorii: 1) Catego ria acelora
care deveneau senatori „în virtutea înaltei lor situațiuni în s tat și biserică” –
moștenitorul tronului de la vârsta de 18 ani împliniți, el avea drept de vot de la
v â r s t a d e 2 5 a n i î m p l i n i ț i ; m i t r o p o l i ț i i ț ă r i i , e p i s c o p i i e p a r h ioți ai Bisericilor
O r t o d o x e R o m â n e ș i G r e c o – C a t o l i c e ; c a p i i c o n f e s i u n i l o r r e c u n o scute în stat,
c â t e u n u l d e f i e c a r e c o n f e s i u n e , d a c ă a u f o s t a l e ș i s a u n u m i ț i conform legilor
ț ă r i i ș i r e p r e z i n t ă u n n u m ă r d e p e s t e 2 0 0 . 0 0 0 d e c r e d i n c i o ș i , p recum și
reprezentantul superio r religios al musulmanilor din Regat; pre ședintele
Academiei Române. Mandatul acestor senatori înceta odată cu cal itatea sau
d e m n i t a t e a c a r e l e a t r i b u i e d r e p t u l . 2 ) D e v e n e a u s e n a t o r i d e d r ept: foștii
președinți ai Consiliului de Miniștri, care aveau o vechime de patru ani în
această funcție; foștii miniștri, care aveau o vechime de cel p uțin șase ani într-
una sau mai multe guvernări; foș tii președinți ai Corpurilor le gislative, care au
exercitat această demnitate cel puțin în cursul a opt sesiuni o rdinare; foștii
senatori și deputați aleși în cel puțin zece legislaturi, indep endent de durata lor;
f o ș t i i p r i m – p r e ș e d i n ț i a i Î n a l t e i C u r ț i d e C a s a ț i e ș i J u s t i ț i e , c a r e a u o c u p a t
această funcție sau pe aceea de președinte la Casație cinci ani ; generalii în
r e z e r v ă ș i î n r e t r a g e r e ; c e i c a r e a u e x e r c i t a t c o m a n d a u n e i a r m ate în fața
inamicului, ca titulari, timp de cel puțin trei luni; cei care au îndeplinit funcția
de șef al Marelui Stat Major sau de inspector general de armată (comandant de
armată), în timp de pace, cel puțin patru ani; foștii președinț i ai Adunărilor
Naționale de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, care au decla rat Unirea96.
Deoarece activitatea legislativă devenise mai intensă, s-a prev ăzut în noul
așezământ constituțional ca deschiderea sesiunii parlamentare s ă se devanseze
c u o l u n ă ( 1 5 o c t o m b r i e î n l o c d e 1 5 n o i e m b r i e ) , i a r d u r a t a s e siunilor să se
p r e l u n g e a s c ă c u d o u ă l u n i , a d i c ă d e l a t r e i l u n i l a c i n c i l u n i , deci, de la 15
octombrie la 15 martie anul urmă tor, în loc de 15 noiembrie la 15 februarie
anul următor, cum era în Constituț ia anterioară.

96 Vezi „Constituțiunea” promulgat ă cu Înaltul decret Regal din 2 8 martie 1923, publicată în
„Monitorul Oficial”, din 29 martie 1923.

Constitu țiile României | 37
Constituția din 1923, prin prevederile sale reflecta deplin că România
continua să fie un stat cu regim monarhic – constituțional, în care regele ocupa
un loc central în sistemul politic al țării. În acest sens, art icolele din secțiunea a
I-a a Capitolului al II-lea, „Despre rege”, păstra în totalitat e prerogativele regale
din vechea Constituție, care ave a la bază principiul potrivit c ăruia „regele
d o m n e ș t e , d a r n u g u v e r n e a z ă ” . Î n f o n d , î n s ă , n u e x i s t a r a m u r ă a activității de
stat în care monahul să nu fie implicat.
Conducerea treburilor curente al e s t a t u l u i e r a a s i g u r a t ă d e g u v ern.
Capitolul al III-lea al actului fundamental cu titlul „Despre m iniștrii” era
inaugurat de articolul ce prevedea că „Guvernul exercită putere a executivă în
numele regelui.” Modul de alcătuire a guvernului nu era clar st abilit, dar se
preciza că „Miniștri întruniți alcătuiesc Consiliul de Miniștri , care este prezidat
cu titlul de președinte al Consi liului de Miniștri de acela car e a fost însărcinat de
r e g e c u f o r m a r e a g u v e r n u l u i ” . Î n l e g ă t u r ă c u p e r s o a n a p e c a r e r egele o putea
desemna pentru constituirea guvernului se păstrau cele două int erdicții
înscrise în Constituția din 1866 . Merită să menționăm faptul că regele era,
potrivit prerogativelor sale, și „Capul puterii armate”, iar mi litarii nu aveau
dreptul să facă politică; s-a creat astfel obiceiul ca monahulu i să-i revină
inițiativa propunerii ministrului Apărării Naționale.
Cea de a treia ramură a puterii de stat, puterea judecătorească , pornind de
la prevederile Constituției din 1866, extindea în capitolul al IV-lea atribuțiile
Curții de Casație și Justiție. Aceasta avea dreptul să judece c onstituționalitatea
legilor și să le declare inaplicabile pe cele care erau contrar e Constituției.
Judecătorii erau inamovibili, Constituția subliniind că „cel vă tămat în drepturile
sale, fie printr-un act administrativ de autoritate, fie printr -un act de gestiune
făcut cu călcarea legilor și a regulamentelor, fie prin rea-voi nță a autorităților
administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poa te face cerere la
instanțele judecătorești pentru recunoașterea dreptului său. Or ganele puterii
judiciare judecă dacă actul este ilegal, îl pot anula sau pot p ronunța daune civile
până la data restabilirii dreptului vătămat, având și căderea d e a judeca și
cererea de despăgubire, fie cont ra autorității administrative, chemate în
judecată, fie contra funcționa rului vinovat” (art. 107).
În vederea unei mai bune organizări a armatei și a unei discipl ine mai
severe, s-a înscris și organizarea justiției militare printr-o lege specială și tot
printr-un articol nou s-a prevăzut înființarea unui „Consiliu s uperior al apărării
ț ă r i i , c a r e v a î n g r i j i , î n m o d p e r m a n e n t d e m ă s u r i l e n e c e s a r e p entru
organizarea apărării naționale” (art. 122).
Cele trei puteri erau independente una de cealaltă, având titul ari separați și
limitându-se reciproc în atribuții. Constituția din 1923 dezvol ta prin articole
clar formulate, modalitățile de e xercitare a acestor prerogativ e de către fiecare
dintre ele. Astfel, puterea legislativă se exercita colectiv de c ă t r e r e g e ș i

38 | Constitu țiile României
reprezentanța națională, iar independența legislativului față d e executiv era, de
asemenea, asigurată prin recunoașterea puterilor constituțional e ale regelui ca
fiind ereditare și declararea persoanei acestuia ca inviolabilă , cu precizarea – în
c a d r u l a c e l u i a ș i a r t i c o l – c ă „ m i n i ș t r i i l u i s u n t r ă s p u n z ă t o r i (art. 87). Puterii
judecătorești îi era garantată i ndependența prin inamovibilitat ea judecătorilor.
C u t o a t e a c e s t e p r e v e d e r i , n u s e p o a t e v o r b i d e e x i s t e n ț a u n u i echilibru
perfect între cele trei puteri, întrucât regele era un factor c are reprezenta
principiul colaborării puterilor, dar și exercita un control as u p r a l o r , ș i p r i n
urmare el îndeplinea rolul unei puteri moderatoare.97 În ideea protejării puterii
l e g i u i t o a r e d e c e a e x e c u t i v ă î n i n t r o d u c e r e a u n o r g a r a n ț i i j u r i dice. Se avea în
vedere, deopotrivă, protejarea colectivă a reprezentanței națio nale, înscrisă în
prevederea că „nici o putere avu tă nu se poate pune la ușile sa u în jurul uneia
s a u a l t e i a d i n A d u n ă r i f ă r ă î n v o i r e a s a ” ș i c ă „ n i c i u n m e m b r u a l u n e i a s a u
celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie nici ur mărit, nici arestat în
materie de represiune” (art. 55).
În vederea întăririi aplicării stricte a Constituției s-a intro dus pentru, prima
dată în istoria formelor constituționale românești, prevederea privind
înființarea Consiliului Legislativ a cărui menire era „să ajute în mod consultativ
la facerea și coordonarea legilor, emanând fie de la puterea ex ecutivă, fie din
i n i ț i a t i v ă p a r l a m e n t a r ă , c â t ș i l a î n t o c m i r e a r e g u l a m e n t e l o r g e nerale de
aplicarea legilor (art. 76). Con sultarea Consili ului legislativ – se preciza mai
departe – era obligatorie pentru toate proiectele de lege, cu e xcepția celor care
priveau creditele bugetare”. Consiliul Legislativ a fost creat și organizat ca un
corp alcătuit din specialiști în materie de drept și tehnică le gislativă, prin legea
din 25 februarie 1925, având caracterul de organ special tehnic spre a ușura
pregătirea legislativă, cooperân d atât cu legislativul, cât și cu executivul.98
Din punct de vedere al formei și condițiilor de modificare, nou a lege
f u n d a m e n t a l ă a p a r e c a o C o n s t i t u ț i e d e u n t i p m a i r i g i d , n e p u t â nd să fie
m o d i f i c a t ă s a u r e v i z u i t ă d e c â t c u r e s p e c t a r e a u n o r c e r i n ț e f o r m ulate în cele
două articole, cu mai multe alineate, din penultimul Titlu al Constituției.
I n i ț i a t i v a r e v i z u i r i i p u t e a f i l u a t ă d e r e g e s a u d e u n a d i n c e l e două Adunări
legislative, care trebuiau fiecare, în mod separat, să se pron unțe cu majoritate
absolută dacă Constituția urma să fie modificată în întregime s au în parte, după
care urma procedura de revizuire alcătuită dintr-un ansamblu co mplex de
operații tehnico-juridice.
Î n n o u a C o n s t i t u ț i e , î n p o f i d a s t r ă d a n i i l o r d e î n n o i r e , m u l t e a rticole au
rămas în vechea formă, iar alte modificări au fost doar enunțat e. Se confirma,
astfel, observația lui Nicolae Iorga că în cuprinsul ei sunt „ lucruri spuse, care nu

97 Paul Negulescu, „Curs de drept constituțion al român,” Bucureșt i, 1927, p. 324.
98 Vezi Al. Costin, „Consiliul Legislativ”, în „Enciclopedia Româ niei” vol. I, București, f. a., p. 265-
268.

Constitu țiile României | 39
era nevoie să fie spuse și anumite lucruri sunt evitate, care t rebuiau să fie spuse
ș i n e c o n t e n i t s u n t t r i m i s e l a o l e g i s l a ț i e v i i t o a r e ” , c e t r e b u i au să rezolve „
punctele asupra cărora tace capitolul respectiv”.99
Dincolo de observațiile critice, care au fost făcute în cursul elaborării ei,
Constituția din 1923 a răspuns unei necesități naționale și pol itice, fiind – așa
cum s-a apreciat în istoriografie– una din cele mai democratice legi fundamen-
tale din Europa acelui timp. Continuând un drum ce venea din ve acul trecut, ea
a devenit Constituția Unificării României Mari și a marcat preg nant o nouă
etapă în evoluția țării pe calea consolidării unității național -statale și a progre-
sului ei, deopotrivă în plan economic, social, politic și spiri tual.
Evoluția social-politică din România după 1918 a impus nu numai o nouă
Constituție, ci și o nouă Lege electorală. Ea a fost pregătită de guvernul liberal și
adoptată la 27 martie 1926 și viza unele limitări și îngustări în sistemul
electoral. Deși respecta principiile constituționale în privinț a votului universal,
direct, obligatoriu și secret, noua lege a introdus așa numita primă electorală,
iar împărțirea mandate lor în ambele Camere se făcea conform unu i procedeu
destul de complicat, care favoriza în mod deosebit partidul cel mai puternic. Ca
urmare, forța politică care reuș ea să obțină în alegerile parla mentare – cel puțin
4 0 % d i n v o t u r i l e e x p r i m a t e – o b ț i n e a c a p r i m ă m a j o r i t a r ă î n p l u s 50% din
totalul mandatelor din Adunarea Deputaților, astfel încât respe ctivul partid își
asigura majoritatea în Parlament și posibilitatea de a forma si ngur guvernul.
Măsura era justificată de necesitatea ca activitatea guvernamen t a l ă s ă n u f i e
stânjenită în orice moment de o minoritate „turbulentă sau prea divizată”, după
cum se afirma în raportul la proiectul acestei legi100.
Legea electorală a generat dispute între partidul care a propus -o și liderii
grupurilor din opoziție. Dar, se pare că, fie sistemul introdus î n p r o i e c t
convenea atât de mult tuturora, fie că reprezentanții partidelo r din Parlament
își concentrau atenția mai ales asupra succesiunii la guvernare , încât discuțiile
asupra proiectului de lege au fost sumare101.
Sistemul nu era atât de inechitabil, cum părea la prima vedere. P r a c t i c ,
orice grupare primea toate mandatele cuvenite în circumscripții le în care
obținea majoritatea absolută, iar prima electorală se acorda în c e a m a i m a r e
parte din mandatele circumscripți ilor în care niciuna din grupă ri nu obținea o
majoritate absolută.
În pofida faptului că opoziția antiliberală a combătut în mod v ehement și
C o n s t i t u ț i a ș i L e g e a e l e c t o r a l ă , a t u n c i c â n d a a j u n s l a g u v e r n a r e a a p l i c a t
prevederile și dispozițiile pe care le criticase, fără a mai pr oceda la amendarea

99 D.A.N.C., Adunarea Deputaților, ședința din 19 martie 1923, p. 1267.
100 Vezi „Legea electorală pentru A dunarea Deputaților și Senat”, București, 1926, p. 18.
101 Anastasie Iordache, „Ion I. C. Brătianu”, București, 1994, p. 520.

40 | Constitu țiile României
sau înlăturarea lor, așa cum amenințase prin reprezentanții ei în Parlament și
prin presă, că va proceda când vor veni la putere.
După adoptarea Constituției a urmat o perioadă, relativ calmă, care a durat
p â n ă s p r e s f â r ș i t u l a n u l u i 1 9 2 4 . Î n p r i m e l e z i l e a l e a n u l u i u r m ător a izbucnit
criza dinastică, generată de deci zia principelui Carol de a ren unța la preroga-
tivele sale de moștenitor al tronului. Cu toate insistențele fa miliei regale, de a-l
determina să revină asupra hotăr ârii sale, prințul Carol, aflat în Italia la sfârșitul
anului 1925, a rămas neclintit în decizia luată. În aceste cond iții, Consiliul de
Coroană convocat de urgență la Sinaia, în ultima zi a anului, a aprobat actul de
renunțare la tronul României a lui Carol, proclamându-l pe fiul său, Mihai, prinț
moștenitor. Guvernul a convocat imediat, la 4 ianuarie 1926, Pa rlamentul
pentru a confirma hotărârea Consiliului de Coroană și a vota pr oiectele de lege
menite să reglementeze noile probleme „constituționale”. Primul p r e v e d e a
acceptarea renunțării principelu i Carol la succesiunea la tronu l României și cel
de al doilea primea Regența instituită de regele Ferdinand, pe temeiul Consti-
tuției, pentru a exercita puterea regală și tutela moștenitorul ui tronului „în
cazul când acesta ar fi chemat să domnească în timpul minorităț ii sale”.102 Dar,
cu toate măsurile legale luate și care trebuiau să reprezinte r ezolvarea
d e f i n i t i v ă a c r i z e i d i n a s t i c e , p roblema succesiunii prințului C a r o l a r ă m a s
deschisă, iar în cei trei ani ai Regenței (1927-1930), ea a dev enit prin motivele
personale și politice ale actului renunțării, un factor de inst abilitate constitu-
țională, un virtual și permanent „izvor de anticonstituționalit ate”.103
Lipsa de autoritate, de echilibru și de stabilitate a Regenței formate din trei
persoane, s-a făcut simțită cu p recădere în timpul luptelor par tidelor politice, la
începutul marii crize economice declanșate în 1929. Modul de co mpletare a
acestei instituții după dispariția unuia din membrii ei, a cont ribuit la
compromiterea Regenței, evidențiind că ea nu era un arbitru sit uat deasupra
partidelor, ci chiar un instrume nt al partidului aflat la puter e. În acest climat la
începutul anului 1930, s-a dezvol tat curentul „carlist” – mai m ulți oameni
politici și o bună parte a opiniei publice își îndreptau speran țele spre principele
C a r o l . G u v e r n u l s e d o v e d e a i n c a p a b i l s ă d o m i n e s i t u a ț i a , i a r e z itările șefului
său, Iuliu Maniu, crea o stare de derută.
Efectele apăsătoare ale crizei generale, contradicțiile dintre principalele
partide politice, îndeosebi într e Partidul Național-Țărănesc și Partidul Național-
Liberal, disensiunile din rândul cercurilor conducătoare ale pa rtidului de
guvernământ, lipsa de unitate de vederi în rândul membrilor Reg enței și al
familiei regale au contribuit la crearea unei atmosfere prielni ce revenirii în țară
a prințului Carol. La 6 iunie 19 30, neîntâmpinân d practic nici o rezistență
politică, Carol a înțeles că toate îndrăznelile îi sunt îngădui te, iar peste două

102 Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, „Istoria Românilor în secolul XX ”, București, f. a., p.162
103 Angela Banciu, op. cit, p. 188.

Constitu țiile României | 41
zile, la 8 iunie, a pus capăt „crizei dinastice” , ceea ce a în semnat o lovitură dată
Constituției din 1923 și, în egal ă măsură, democrației româneșt i. Prin actul
„restaurației” s-a ajuns la anul area actului constituțional de la 4 ianuarie 1926
și noul rege și-a deschis calea spre desconsiderarea Constituți ei și modificarea
ei ulterioară.
În primele zile ale domniei sale, Carol a afirmat în repetate r ânduri că vrea
să conducă țara în cadrul și pe temeiul prevederilor Constituți ei. El a declarat că
se consideră un ,,rege constituțional” și că dorește să respect e ,,fundamentele
constituționale” și să guverneze în deplin acord cu ,,sistemul parlamentar-
constituțional”104. Noul suveran vedea în colabora rea ,,strânsă” și ,,sinceră” cu
guvernul și Parlamentul o ,,bază constituțională”105.
În ciuda declarațiilor pozitive în favoarea sistemului parlamen tar-constitu-
țional, curând monarhul a adoptat un ton deosebit de critic la adresa obiceiu-
rilor din sistemul politic al României, în timp ce unele din pu blicațiile vremii au
agitat problema „crizei conducerii”, ca o premisă a înfăptuirii unor schimbări în
p l a n p o l i t i c . P o s e d â n d „ u n p u t e r n i c t e m p e r a m e n t d e i n i ț i a t i v ă ș i dominație”,
Carol al II-lea a transformat treptat monarhia într-un centru d e polarizare a
unor părți însemnate ale forțelor ostile sistemului politic con solidat pe baza
așezământului constituțional din 1923. În acest sens, noul mona rh a adunat în
jurul său o grupare eterogenă de oameni de încredere care aveau să formeze
„camarila”, „partizanii” sau „anturajul” regelui. Formată din m ai multe grupuri
de interese, acestea vor fi mereu alături de rege, acționând îm potriva regimului
parlamentar-constituți onal prin agitarea problematicii crizei p arlamentare și a
„falimentului” partidelor politice.
Tendințele tot mai evidente ale regelui de a institui un regim autoritar și de
a înlătura regimul ordinii constituționale existent, au stârnit îngrijorarea lide-
rilor partidelor politice. În ac est context, Constituția din 19 23, aspru criticată de
partidele din opoziție la adoptarea ei, era invocată acum, ca a șezământ
fundamental în menținerea și apărarea regimului parlamentar și salvarea de-
mocrației. Dar criticile, adeseori vehemente la adresa regelui , îndeosebi prin
presă, nu au vizat în nici un fel instituția monarhică, ele au apărut ca o reacție
împotriva năzuințelor monarhului d e r e o r g a n i z a r e a s t a t u l u i p e baze autori-
tare. Opinia politică s-a pronunțat în permanență pentru conser varea instituției
monarhice, care reprezenta simbolul stabilității autorității statale și în același
timp expresia unității și integrității naționale. „Sunt monarhi st convins – scria
C o n s t a n t i n S t e r e – n u p e n t r u c ă a ș c r e d e c ă m o n a r h i a a r f i , î n s i n e î n s e ș i , o
formă superioară de stat. Ca pro fesor de drept constituțional p ot ști doar atât,
că o formă ideală de stat egal deopotrivă pentru toate timpuri le și pentru toate
țările nu există. Dar socot că f ață de structura statului nostr u, alcătuit de curând

104 ,,Dimineața”, din 13 iunie 1930.
105 ,,Adevărul”, din 13 iunie 1930.

42 | Constitu țiile României
prin reunirea mai multor provincii, încă neînchegate sufletește și față de carac-
terul luptelor politice, în actu ala fază a vieții noastre o alt ă formă de stat ar duce
la dezastru”.106 D i n a c e s t p u n c t d e v e d e r e , s e p o a t e a f i r m a c ă s – a r e a l i z a t ,
practic, un consens al factorilor politici în direcția evidenți erii responsabili-
tăților ce le reveneau în apărarea regimului parlamentar-consti tuțional.
Partidul Național-Liberal a adoptat de la început o opoziție to tală față de
„ r e s t a u r a ț i e ” , u r m ă r i n d c u a t e n ț i e t e n d i n ț e l e p o l i t i c i i p r o – d i ctatoriale ale lui
Carol al II-lea. În septembrie 1930, într-un Memoriu al președi ntelui Vintilă I.C.
B r ă t i a n u p r e z e n t a t c o n d u c e r i i p a r t i d u l u i l i b e r a l , s e f ă c e a o r e marcabilă
pledoarie pentru menținerea constituționalismului și se sublin ia că liberalii nu
pot înțelege și nici nu vor accepta „soluții dictatoriale și mă suri excepționale din
oricare parte ar veni ele”.107 El se pronunța pentru combaterea hotărâtă a cu-
rentelor dictatoriale și personale și își afirma încrederea dep lină în regimul
parlamentar, prin a cărui respectare se poate asigura dezvoltar ea statului
român108. Această atitudine consecventă a Partidului Național-Liberal r econfir-
mă în practica politică principiile care stăteau la baza doctri nei sale, relevând
necesitatea și importanța funcționării regimului democratic pot rivit literei și
spiritului Constituției din 1923.
În ceea ce privește poziția Partidului Național-Țărănesc și în deosebi a
liderului său Iuliu Maniu, este de remarcat faptul că, dincolo de adoptarea unei
s o l u ț i i d e c o m p r o m i s f a ț ă d e a c t u l „ r e s t a u r a ț i e i ” , e l a r ă m a s c onsecvent în
aprecierea necesității menținerii noului rege în cadrul prevede rilor așezămân-
tului constituțional din 1923, pr onunțându-se fără ezitări împo triva „camarilei”
și a tuturor acelor care încercau să-l îndemne și să-l sprijine pe Carol al II-lea
spre o guvernare autoritară. Adept sincer și convins al pluripa rtidismului și de-
mocrației, Iuliu Maniu a devenit un consecvent apărător al regi mului constitu-
țional-parlamentar și un redutabi l opozant al oricăror tendințe autoritariste
sau dictatoriale.
Larga acțiune politică împotriva unei monarhii de factură autor itară l-a
obligat pe Carol al II-lea să declare public în presa străină, declarație preluată și
d e p re sa r omâ nea s că , că n u i nt en ți onea ză să i n st it u ie un r eg im autoritar: „Eu
mi-am dat cuvântul poporului meu. Problemele dictaturii și dict atorilor variază
după țări și popoare. Asemenea probleme nu există în România. O rice zvonuri,
care tind a asocia numele meu la asemenea intenții, nu au aprob area mea și nici
nu corespund dorințelor mele”109.

106 Constantin Stere, „Documentări și lămuriri politice. Preludii. Partidul Național-Țărănesc și
cazul Stere”, București, 1930, p. XIV.
107 Memoriul d-lui Vintilă Brătianu prezentat Comitetului Central al Partidului Național-Liberal în
ședința din 23 septembrie 1930, București 1930, p. 19.
108 „Adevărul, ”din 25 septembrie 1930.
109 „Adevărul”, din 10 septembrie 1930.

Constitu țiile României | 43
După experiența din anii 1931 – 1932 a unui guvern de uniune na țională,
regele însuși a devenit conștient pentru moment de imposibilita tea unei guver-
n ă r i a u t o r i t a r e . D e a c e e a , e l a a c ț i o n a t î m p o t r i v a u z a n ț e l o r c o nstituționale,
manevrând cu abilitate și succes în acțiunea de slăbire, în spe cial, a celor două
p r i n c i p a l e p a r t i d e p o l i t i c e , P a r t i d u l N a ț i o n a l – L i b e r a l ș i P a r t i dul Național-
Țărănesc, care în practica guver nării se bazau pe sistemul cons tituțional.
Preocuparea pentru disoluția treptată a regimului parlamentar î ncepe să
îmbrace forme concrete, mai ales după 1934, prin multiplicarea practicii de
g u v e r n a r e p r i n d e c r e t e – l e g i , c a ș i p r i n t r a n s f e r a r e a a c c e n t u a t ă a i n i ț i a t i v e i
l e g i s l a t i v e î n s a r c i n a g u v e r n u l u i ș i a m o n a r h u l u i . A c e s t e a m a r c hează, în fond,
d i s o l u ț i a t r e p t a t ă a r e g i m u l u i p a r l a m e n t a r – c o n s t i t u ț i o n a l , i n d i c i i c e p o t f i
regăsite în activitatea de legiferare a unor acte normative din anii 1934-1937,
ale căror dispoziții se îndepărt au de principiile Constituției din 1923.
În același timp, problema unei reforme constituționale, în idee a asigurării
u n e i m a i b u n e f u n c ț i o n ă r i a r e g i m u l u i p a r l a m e n t a r , e r a t o t m a i prezentă în
activitatea și programele partidelor politice. Astfel, la scurt ă vreme după
deschiderea ședințelor Parlamentului, în anul 1934, în Camera D eputaților,
liderul Partidului Naț ional-Țărănesc, Ion Mihalache, aflat în opoziție, s-a
exprimat în calitate de reprezentant al teoriei „statului țărăn esc”, cu privire la o
posibilă reformă constituțională, după ce încă din toamna anulu i 1933 atrăsese
atenția asupra acesteia.110 El vedea o posibilă cale spre „salvarea democrației și
a sistemului parlamentar” în modi ficarea compoziț iei Senatului – cu menține-
rea Camerei Deputaților rezultate din alegerile generale. Ca un corp pondera-
tor, Senatul trebuia să capete u n caracter corporativ. În măsur ă egală, președin-
tele partidului vedea în alegerile reprezentanților celei de a doua Camere pe
criterii profesionale o mai bună garanție pentru asigurarea com petenței
Senatului și, implicit, a Parlamentului. Câteva luni mai târziu , la o manifestare a
partidului, el s-a exprimat din nou cu privire la o posibilă mo dificare a
Constituției, dar numai pe cale legală111.
L a C o n g r e s u l d i n a p r i l i e 1 9 3 5 , r e l u â n d î n d i s c u ț i e n e c e s i t a t e a unei
modificări a așezământului constituțional, Ion Mihalache sublin ia că aceasta nu
trebuie să întărească spatele Ex ecutivului sau al Coroanei. Pro gramul
partidului adoptat la Congres reclama și respectarea acelor atr ibuții ale națiunii
de la care porneau toate puterile112.
Î n p r i m a j u m ă t a t e a a n u l u i 1 9 3 4 Constituția și posibila ei modi ficare a
constituit o temă care a revenit frecvent în cuvântările oameni lor politici
liberali. Menținerea regimului existent și luarea unor măsuri p entru protejarea

110 D.A.D., ședința din 9 februarie 1934, p. 150.
111 „Universul”, din 29 iulie 1934.
112 Idem, din 24 aprilie 1935.

44 | Constitu țiile României
sa în cadrul Constituției în vigoare au ocupat un loc central î n declarațiile lor113.
Într-o cuvântare în Camera Deputaților în martie 1934, profesor ul Ion Nistor a
subliniat că și Constituția, ca orice lucrare omenească, poate fi modificată dacă
evoluțiile o cer, dar „pentru moment nu se întrevăd asemenea ce rințe. De aceea
g u v e r n u l n u s e o c u p ă d e p l a n u r i d e m o d i f i c a r e ” .114 C â t e v a l u n i m a i t â r z i u
p r e m i e r u l G h e o r g h e T ă t ă r e s c u r e s p i n g e a c a t e g o r i c p r o p u n e r i l e c are circulau
cu privire la o viitoare dictatu ră, iar în ce privește o modifi care a Constituției, el
n-a negat existența unei asemenea idei și s-a mulțumit să decla re că ideea nu
provine de la Partidul Liberal. Modificarea Constituției – a ar ătat el –ar putea fi
propusă fie de rege, fie de Parlament și adoptată abia după dez bateri detaliate.
El a respins categoric o modificare a Constituției prin decret.115
Î n c o n t e x t u l a c e l e i a ș i d e z b a t e r i , p r e ș e d i n t e l e p a r t i d u l u i , C o n s tantin I.C.
Brătianu reprezenta o poziție opusă, clară, definind discuțiile pe marginea unei
modificări a Constituției nu numai ca „neavenite și inutile”, c i pur și simplu, ca
„periculoase”.116El considera că nu „prevederile democratice ale Constituției” a r
fi o piedică pentru guverne, ci propriile lor greșeli și sublin ia mai explicit decât
Tătărescu că Partidul Național Liberal va combate orice încerca re de a îngrădi
„atribuțiile Parlamentului și libertățile publice”.117
Tema modificării Constituției a fost folosită de partidele mici ș i p e n t r u a
ataca guvernul și a acționa în direcția răsturnării acestuia în scopul accederii la
putere. Cel mai înverșunat a fost atacată ideea modificării Con stituției de către
O c t a v i a n G o g a ș i a d e p ț i i s ă i118. De altfel, pozițiile lide rilor politici ai acestor
p a r t i d e p e c h e s t i u n e a t e m e i c o n s t i t u ț i o n a l e a u f o s t d i v e r s e ș i reflectate în
dezbaterile parlamentare și nu m ai puțin în presa centrală și d e partid.
Opiniile asupra unei modificări a Constituției au continuat și în anii
următori. Chiar în revista teore tică a Partidului Național Libe ral „Democrația”, a
apărut un catalog al posibilelor modificări și revendicări dezi rabile: transfera-
rea răspunderii efective asupra ministerelor; reducerea numărul ui de deputați
și senatori; schimbarea compoziției Senatului; ridicarea vârste i deputaților, ca
și a vârstei de alegător; modificarea modului de votare; înlocu irea dreptului de
vot universal, direct, obligatoriu și secret prin dreptul de vo t indirect.119
În aprilie 1935, Nicolae Iorga a cerut în Senat primului minist ru Gheorghe
Tătărescu un răspuns clar la zvonurile cu privire la o lovitură de stat, care urma
să aibă ca rezultat o modificare a Constituției și dizolvarea S enatului.120Două

113 „Adevărul”, din 4 aprilie 1934.
114 D.A.D., ședința din 6 martie 1934, p. 628.
115 „Universul”, din 3 august 1934.
116 Idem, din 7 august 1934.
117 „Adevărul”, din 18 iulie 1934.
118 D.A.D., ședința din 5 februarie 1934.
119 Vezi „Democrația” 23 (1935), 1, p. 31-35; idem 24 (1936), 11-1 2, p. 55-58.
120 „Universul”, din 12 aprilie 1935.

Constitu țiile României | 45
luni mai târziu însuși șeful guv ernului –atent la indiciile fre cvente cu privire la o
m o d i f i c a r e a C o n s t i t u ț i e i – d e c l a r a c ă „ t r e b u i e s ă r ă m â n e m a t e n ți și vigilenți
pentru ca modificarea Constituției de mâine să nu se facă fără participarea
partidului nostru.121 Iar în timp ce șeful partidului, C.I.C. Brătianu, continua să
respingă ferm modificarea Constituției, Tătărescu considera că „ar trebui
operată o modificare în cazul în care împrejurările o cer.122
Pentru o modificare radicală a Constituției s-a pronunțat Mihai l Manoiles-
cu, care considera că ea trebuie să fie emisă de rege și aproba tă prin plebiscit. El
își punea speranțele în noile mi șcări de dreapta de sub conduce rea lui A.C.
Cuza, O. Goga și Al. Vaida Voievod.123
Cu toată accentuarea disfuncțion alității regimului parlamentar, Constituția
din 1923 continuă să-și mențină ro lul său fundamental în consol idarea unității
naționale. Astfel, în anii 1936-1937, au fost adoptate în baza Constituției o serie
de legi, care s-au înscris în procesul desăvârșirii unității na ționale, așa cum au
fost legile din domeniul învățămâ ntului, în domeniul unificării administrative,
c a ș i p r o m u l g a r e a d i n 1 7 m a r t i e 1 9 3 6 ș i i n t r a r e a î n v i g o a r e , î n cepând cu
1 ianuarie 1937, a Codului penal și de procedură penală.124
Eforturile stăruitoare ale monarhului de a-și întări autoritate a în conduce-
rea statului au determinat manifestarea în viața politică a Rom âniei a unui
proces sinuos, începând cu anul 1937, de regrupare a forțelor c onstituționale
împotriva celor pro-dictatoriale . Relevând această realitate, p rofesorul Virgil
Madgearu – într-un discurs în Parlament în martie 1937 – se înt reba: „Trebuie
să știm precis, delimitându-se c âmpurile, cine este pentru cons tituționalism,
d e m o c r a ț i e ș i l e g a l i t a t e ș i c i n e e s t e p e n t r u r e g i m d i c t a t o r i a l ”125. Partidele și
g r u p ă r i l e p o l i t i c e ș i – a u p r e c i z a t î n î n t r u n i r i l e l o r d i n p r i m a j u m ă t a t e a a n u l u i
m e n ț i o n a t p o z i ț i a f a ț ă d e g u v e r n u l l i b e r a l ș i f a ț ă d e t e n t a ț i i l e d e s c h i m b a r e a
ordinii constituționale.
În perspectiva alegerilor din to amna anului 1937, respectarea p revederilor
așezământului constituțional indica succesiunea la conducerea ț ării a principa-
lului partid din opoziție, Parti dul Național-Țărănesc. Dar pozi ția hotărâtă a
național-țărăniștilor de apărare a regimului parlamentar-consti tuțional l-a de-
terminat pe rege să manevreze cu abilitate, încât să facă impos ibilă constituirea
unui guvern de către acest partid.
Prelungirea crizei de putere și încredințarea misiunii formării noului
guvern fostului prim-ministru ce abia își încheiase mandatul a reprezentat o

121 „Viitorul”, din 28 iunie 1935.
122 „Universul”, din 28 iunie 1935.
123 Idem, din 12 iunie 1935.
124 Andrei Rădulescu, I. Rosetti-Bălanescu, „Legislația civilă” în „Enciclopedia României” vol. I, p.
403.
125 D.A.D., ședința din 1 martie 1937, p. 1334.

46 | Constitu țiile României
lovitură ce nu va întârzia să-și arate gravele implicații polit ice asupra
sistemului constituțional existent în România.
L a s c u r t t i m p d u p ă p r e l u a r e a p u t e r i i , G h e o r g h e T ă t ă r e s c u a v e a s ă afirme
deschis și ferm intenția noului cabinet de a introduce „ordine și autoritate”,
ridicând pentru prima dată de la nivelul guvernului problema un ei schimbări în
viața politică, schimbare ce însemna revizuirea Constituției di n 1923 și a
practicilor constituționale tradiționale statornicite și accept ate în societatea
românească de mai multe decenii. În cuvântarea prilejuită de de punerea jură-
mântului în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri, Gheorghe
Tătărescu insista asupra necesității revizuirii și schimbării „ tuturor practicilor
din viața noastră politică”, pentru a asigura României „ sănăta tea morală ce o va
așeza pe drumul definitivei consolidări”126.
În noul context politic, în frun tea luptei împotriva tendințelo r de revizuire
a Constituției și de instaurare a unei dictaturi regale s-a afl at Partidul Național-
Țărănesc. În ședința Comitetului Executiv al partidului din 23 noiembrie 1937,
Ion Mihalache sublinia că regimul constituțional al țării se af lă la o răspântie
istorică și că de acum încolo „lupta se mută de pe planul socia l-politic pe planul
constituțional”. De aceea se impunea, remarca el, crearea unui comandament
național în frunte cu Iuliu Maniu, revenit la conducerea partid ului, care „pentru
națiunea întreagă este simbolul luptelor constituționale” și ac centua ideea că
„astăzi constituționalismul este c u v â n t u l d e o r d i n e î n p o l i t i c a s t a t u l u i
român”127.
Urmărind ca prim obiectiv înfrângerea guvernului Tătărescu, dev enit un
instrument în mâinile regelui, I uliu Maniu a acționat pentru co alizarea tuturor
forțelor de opoziție, fără deosebire de ideologie. Împreună cu președintele
Partidului Național-Liberal – Gh eorghe Brătianu – a semnat cont roversatul pact
d e n e a g r e s i u n e c u G a r d a d e F i e r , p r i n c a r e s e a n g a j a u s ă a p e r e libertatea și
corectitudinea alegerilor. Astfe l, el credea că îl va sili pe r ege să respecte
regimul parlamenta r-constituțional.
Înfrângerea guvernului condus de Gheorghe Tătărescu, ca urmare a
rezultatului alegerilor din 20 d ecembrie 1937, a reprezentat pe ntru rege o
lovitură, dar această situație inedită în sistemul politic româ n e s c i – a o f e r i t
suveranului o largă posibilitate de manevră pentru realizarea, printr-o nouă
formulă guvernamentală , a principalului său obiectiv politic. Î ncălcând
practicile constituționale îndătinate de consultări politice pr ealabile, el i-a
încredințat formarea guvernului lui Octavian Goga, liderul Part idului Național
C r e ș t i n , c a r e o b ț i n u s e u n p r o c e n t s u b 1 0 % d i n v o t u r i . N o u l g u v e rn nu
r e p r e z e n t a u n p a r t i d s a u o c o a l i ț i e d e p a r t i d e , c i e r a î n f o n d expresia voinței
regale. De altfel , Carol al II-lea – într-o declarație făcută presei străine – preciza

126 „Timpul”, din 19 noiembrie 19 37; vezi și A. Banciu, op. cit. p. 230-231.
127 Idem, din 25 noiembrie 1937.

Constitu țiile României | 47
că: „Guvernul român se sprijină pe autoritatea și spiritul pute rii executive care
este suveranul și guvernul său și care lucrează împreună, repre zentând spiritul
Constituției” și că „în ziua când nu aș fi mulțumit de felul cu m guvernează, voi
cere o schimbare”128. În același timp, monarhul încerca să demonstreze opiniei
publice faptul că sistemul guvernării prin partidele politice n u mai corespundea
realității și că regimul parlamentar se afla într-o criză acută , ce reclama forme
noi de guvernare, în afara partidelor.
Direcțiile de activitate ale noului guvern au stârnit justifica te îngrijorări în
rândul partidelor politice și al opiniei publice, ceea ce l-a d eterminat pe
premierul O. Goga să dea o decla rație publică explicativă: „S-a spus că noi voim
s ă i n t r o d u c e m d i c t a t u r a . E s t e c u d e s ă v â r ș i r e i n e x a c t . G u v e r n u l v a l u c r a î n
cadrul Constituției. Vom dizolva camerele alese care n-au putut să dea o
majoritate guvernament ală. Vom face noi al egeri … Soarta guve rnului nostru va
d e p i n d e d e v o t u l n a ț i u n i i . N u î n s e a m n ă a c e a s t a o p e r f e c t ă a p l i c are a
principiilor înscrise în Constituția României?”129
Partidele din opoziție au recept at în mod diferit formarea guve rnului Goga.
Partidul Național-Țărănesc, prin liderul său, aprecia că acest guvern numit de
rege nu are nici o „justificare constituțională”, deoarece nu r espectă „uzanțe-
le”constituționale, iar prin „tendințele sale, reprezintă o ame nințare” și că „ne
vom prăvăli spre un regim de dictatură”130 Adversari ireductibili s-au declarat
și liberalii georgiști, care considerau că se încearcă să se gu verneze „împotriva
literei și a spiritului așezămin telor noastre constituționale”131.
O atitudine mai moderată a adoptat Partidul Național-Liberal, c are a decla-
rat că rămâne apărătorul hotărât și credincios al guvernelor af late „pe temeiul
strictei legalități și al respectării neștirbite a normelor con stituționale”.132
Noua situație politică ex istentă, în care pentru prima dată cel e două mari
partide – Partidul Național-Libe ral și Partidul Național-Țărăne s c – s e a f l a u
d e o d a t ă î n o p o z i ț i e , a c r e a t p r e m i s e l e r e a l i z ă r i i u n u i f r o n t c o mun împotriva
unei guvernări autoritare. Apropierea care s-a realizat treptat a v e a l a b a z ă
poziția comună adoptată față de măsurile luate de guvernul Goga , ce contrave-
neau prevederilor fundamentale a le Constituției din 1923, precu m promul-
garea decretului privind dizolva rea Corpurilor Legiuitoare înai nte de a se fi
constituit, sau decretul privind modificarea Legii electorale. Un rol important în
acest proces l-a avut și ascensiunea Mișcării Legionare, perico l evidențiat de
majoritatea structurilor politice democratice, mai ales că acum se vehiculau tot
mai multe indicii și dovezi ce p uneau în atenție faptul că legi onarii făceau

128 „Universul”, din 13 ian. 1938.
129 „Porunca vremii”, din 13 ian. 1938.
130 „Dreptatea”, din 20 ian. 1938.
131 „Universul”, din 6 ianuarie 1938.
132 „Viitorul”, din 12 ianuarie 1938.

48 | Constitu țiile României
pregătiri intense pentru preluarea puterii în stat. Iar, printr -o circulară, con-
ducătorul Mișcării Legionare comunica înființarea de „comisii d e studii” pentru
o n o u ă o r g a n i z a r e a i n s t i t u ț i i l o r d e s t a t ș i p e n t r u o „ C o n s t i t u ție legionară a
țării”.133 Î n a c e s t c o n t e x t , c e l e d o u ă p a r t i d e a u d e c l a n ș a t p r i n i n t e r m e d iul
ziarelor lor – „Viitorul” și „Dreptatea” – o campanie de „lumin are” și „lămurire”a
opiniei publice asupra pericolului fascist. Scopul acestei acți uni era definit într-
un Manifest al Partidului Naționa l-Liberal, care înscria datori a responsabilă „ca
așezămintele de temelie ale țării și libertățile ei, dobândite prin stăruințele sale,
să nu fie răsturnate și înlocuit e c u s i s t e m e s t r ă i n e d e n ă z u i n ț ele și nevoile
neamului nostru”134.
Crearea unui adevărat front comun al partidelor democratice în vederea
apărării Constituției din 1923 a fost considerată de Partidul N ațional Creștin,
aflat la putere, ca „un complot împotriva naționalismului”, de partidul extremei
drepte „Totul pentru Țară”, ca „ o luptă a politicienilor contra mișcării legio-
nare”135, i a r m o n a r h u l o a p r e c i a d r e p t o a c ț i u n e c o a l i z a t ă a o p o z i ț i e i față de
politica sa personală.
Într-o asemenea stare politică, în care și conjunctura internaț ională ridica
multe îngrijorări pentru soarta țării, regele Carol al II-lea e ra convins că șansele
sale de instaurare a unui regim autoritar erau maxime. Însemnăr ile lui Armand
Călinescu asupra unei discuții avute cu monarhul, referitoare l a schițarea
direcțiilor și soluțiilor ce trebuie avute în vedere în institu irea noului regim
politic, sunt edificatoare: „Schimbarea Constituției. Dacă se p ăstrează drepturile
individuale și regimul parlament ar nu va protest a nimeni. Aceas ta este esența
Constituției … Guvern restrâns cu competență generală de cont rol … Parlament
restrâns, 250 membrii. Scrutin un inominal… Punerea în vacanță a partidelor. E
o a t m o s f e r ă p r o p i c e p e n t r u a î n l e s n i v i i t o a r e r e g r u p ă r i p e b a z e n o i . P r i n
dispersarea forțelor politice, singurul element care răsare și se impune e
Coroana… Croirea unei noi Const ituții. Bine schițată, în tain ă. Pusă la punct.
Apoi, un guvern sub o personalitate de prestigiu. Plebiscitarea Constituției și
alegeri pe baze noi, repede”136.
După instaurarea noului regim, la 10 februarie 1938, în prima s a
Proclamație către români, pe car e a prezentat-o însuși suveranu l, se afirma că
partidele politice au „tulburat” ani de-a rândul viața politică , încât s-a ajuns la o
„ ne sfâ r ș i tă ne l in i șt e ” în vi a ța de s tat și în suf l et u l p o po ru l u i și că era decis să
„salveze” România: „ Voi schimba deci această stare primejdioas ă și voi păși
fără șovăire la o grabnică îndre ptare a acestei stări. Acest gu vern va

133 „Curentul”, din 31 ianuarie 1938.
134 „Viitorul”, din 6 februarie 1938.
135 Vezi „Porunca Vremii”, din 6 februarie 1938; și „Buna Vestire ”, din 10 februarie 1938.
136 Armand Călinescu, „Însemnări politice. 1916-1939”, București, 1990, p. 372-373.

Constitu țiile României | 49
depoliticianiza viața administrativă și gospodărească a statulu i, va alcătui
schimbarea constituțională care să corespundă noilor nevoi ale țării …” 137.
Proiectul noii Constituții, redactat în grabă de Istrate Micesc u , a f o s t
definitivat de rege și colaboratorii săi, publicat și supus cet ățenilor spre „bună
știință și învoială”, la 20 februarie 1938. Votul obligatoriu u rma să fie exercitat
prin „ declarațiune verbală înaintea biroului de votare” și con semnat pe liste
s e p a r a t e p e n t r u c e i c e v o t a u p e n t r u ș i c e i c e v o t a u c o n t r a . P l e b i s c i t u l a f o s t
organizat peste patru zile, la 24 februarie și evident că alegă torii n-au avut
timpul necesar să cunoască conțin utul Constituției, astfel încâ t votul trebuia să
fie mai curând o expresie a adeziunii publice față de actul reg elui de schimbare
a regimului politic. Potrivit da telor oficiale, s-au înregistra t 4.297.581 voturi
pentru și 5.843 contra.

Constitu ția din 1938

Noua Constituție a fost promulgată în cadrul unei ceremonii des fășurate la
Palatul Regal, în prezența tutur or membrilor guvernului, la 27 februarie 1938.
Cu acest prilej, președintele Consiliului de Miniștri a rostit un amplu rechizito-
riu la adresa partidelor politice, aducând elogii lui Carol al II-lea: „Astăzi s-a
distrus hidra cu 29 de capete electorale, care a învrăjbit fără folos pe toți spre
p a g u b a ț ă r i i î n t r e g i . A s t ă z i s – a r u p t p ă i e n j e n i ș u l d e p e o c h i i cetățenilor
R o m â n i e i î n t r e g i t e , c a s ă v a d ă l i m p e d e d e u n d e v i n e m â n t u i r e a : de la eroica
hotărâre a Majestății tale”138. De la această dată, Constituția anterioară, din
1923. a fost abrogată și s-a oficializat în baza noii Constituț ii, noul regim politic,
în care regele participa efectiv și legal la activitatea de guv ernare.
C o n s t i t u ț i a d i n 1 9 3 8 p r e l u a m u l t e d i n a r t i c o l e l e ș i t i t l u r i l e C onstituției
precedente, dar prin conținutul, concepția și ideologia care au stat la fundamen-
tarea ei și-a definit propria id entitate de așezământ constituț ional al unui regim
de autoritate monarhică. Ea conținea 100 de articole, față de 1 38 ale Constitu-
ției precedente, având însă tot opt titluri cu aceleași denumir i, cu excepția
Titlului II , care în loc de „ Despre drepturile românilor”, a fost intitul at „ Despre
datoriile și drepturile românilor”, cu un prim capitol „ Despre d a t o r i i l e r o m â –
nilor” și al doilea „Despre drepturile românilor”. Prioritatea datoriilor față de
drepturi făcea parte din suita „inovațiilor” din noua lege fund amentală a țării.
După poziția solidă asigurată mona rhului de constituțiile anter ioare din
1 8 6 6 ș i 1 9 2 3 , a c u m r e g e l e d e v i n e u n f a c t o r a c t i v d e i n i ț i a t i v ă , p r i n
concentrarea puterii legislative și executive în persoana sa. M onarhul era
proclamat pentru prima dată în sistemul constituțional românesc drept „ cap al

137 „Cuvântările regelui Carol al II-lea, 1930-1940”, vol. II, Buc urești, 1940, p. 305.
138 „Monitorul Oficial”, din 1 martie 1938.

50 | Constitu țiile României
statului” (art. 30)139; cele două puteri politice, cea legislativă și cea executivă,
erau încredințate regelui, care le exercita diferit ; pe cea di ntâi prin Reprezen-
tanța națională (art.31), pe cea de a doua – prin guvern (art.3 2), iar hotărârile
judecătorești se executau în numele său. Regalitatea devenea, î n acest fel, prima
și cea mai însemnată instituție constituțională.
În primul rând, Adunările Legiuitoare nu se mai întruneau la o dată fixă, iar
sesiunile lor nu mai durau în mo d obligatoriu cinci luni. Noul așezământ
constituțional conferea regelui dreptul absolut de a convoca Ad unările, cu o
s i n g u r ă l i m i t ă , a c e e a d e a l e c o n v o c a c e l p u ț i n o d a t ă p e a n , c â t și dreptul
nelimitat de a determina durata lor sau de a amâna ținerea lor. A f o s t e x t i n s
dreptul regelui de a dizolva ambele Adunări „ deodată sau numai una din ele.
Actul de dizolvare trebuia să conțină convocarea alegătorilor ș i a noilor
Adunări” (art.45). Creșterea puterii monarhului în materie legi slativă reiese și
d i n d i s p o z i ț i i l e a r t i c o l u l u i 3 1 , c a r e a t r i b u i a r e g e l u i i n i ț i a t i va generală și neli-
mitată a legilor. Fiecare din cele două Adunări aveau dreptul de a propune din
i n i ț i a t i v ă p r o p r i e n u m a i l e g i î n i n t e r e s u l o b ș t e s c a l s t a t u l u i , pierzând acest
drept în privința legilor de interes local sau individual. Drep tul regelui de a
sancționa și promulga legile era completat de dispozițiile arti colului 46, care
preciza că, „ în timpul când Adunările Legiuitoare sunt dizolva te și în intervalul
dintre sesiuni”, monarhul poate emite „decrete cu putere de leg e, care urmează
să fie supuse Adunărilor spre ratificare la cea mai apropiată s esiune”.
Procedura de ratificare în bloc și nu articol cu articol, cum e ra înscrisă în
Constituția precedentă, a reprezentat instrumentul juridic de m anifestare a
autorității regelui în defavoarea Parlamentului. Tot monarhului îi revenea și
inițiativa de revizuire parțială, sau totală, a Constituției, d rept condiționat de
„consultarea prealabilă a Corpurilor Legiuitoare care urmează a i n d i c a ș i
textele de revizuit” (art.97). Reiese astfel că din cei doi fac tori ai puterii
legislative, Regele este cel principal și permanent, iar Reprez entanța Națională
este al doilea, cu rol de colaborare, dar a cărui funcționare e ste intermitentă și
supusă în general inițiativei primului factor.
Cu toate că Parlamentul era alcătuit ca și în trecut din două C amere,
Adunarea Deputaților și Senatul, organizarea și funcționarea lo r se modifica
radical prin introducerea criteri u l u i p r o f e s i o n a l î n s t r u c t u r a r ea corpului
electoral. Astfel, Adunarea Deputaților urma să se compună din „deputați aleși
d e c e t ă ț e n i r o m â n i , c a r e a u v â r s t a d e 3 0 a n i î m p l i n i ț i ș i p r a c t ică efectiv o
îndeletnicire intrând într-una d in următoarele trei categorii: 1) agricultura și
munca manuală; 2) comerțul și industria; 3) ocupații intelectua le” (art.61). Iar
pentru a fi eligibil se cerea îndeplinirea a patru condiții: ce tățenia română,

139 Vezi textul Constituție i din 1938, la anexă.

Constitu țiile României | 51
capacitatea de exercițiu a dreptu rilor civile și politice, vârs t a d e 3 0 d e a n i ș i
domiciliul î n România.
O serie de modificări au fost înscrise și în compunerea și orga nizarea
Senatului. Senatorii erau împărțiți în trei categorii, în loc d e două: 1) senatorii
de drept, desemnați în aceleași condiții ca în prevederile Cons tituției din 1923,
c u e x c e p ț i a f o ș t i l o r d e m n i t a r i a i s t a t u l u i , a l c ă r o r m a n d a t î n c eta odată cu
încetarea funcției; au fost, însă, introduși în categoria senat orilor de drept „toți
principii familiei regale majori ”. Se renunța la mandatele de s enator de drept
pentru cei prevăzuți la art.73 din Constituția precedentă. 2) senatori aleși, însă
n u m a i d i n t r e „ m e m b r i i c o r p u r i l o r c o n s t i t u i t e î n s t a t ” . 3 ) s e n a t orii „numiți de
rege” – desigur ei erau dintre persoanele apropiate monarhului, c a m a r i l e i
regale etc. și care „ în raport cu cei aleși, este de jumătate” (art.63).
Noua Constituție nu mai prevedea alegerea corpului electoral al Adunărilor
L e g i u i t o a r e p r i n v o t u n i v e r s a l , egal, direct, ob ligatoriu și se cret, ci doar prin
„vot secret, obligator și exprimat prin scrutin uninominal, pe circumscripții care
să asigure reprezentarea felului de îndeletnicire a alegătorilo r” (art.61), ceea ce
constituia o restrângere însemnată a masei alegătorilor și elig ibilității deputa-
ților. Precizând că o viitoare lege electorală „va fixa circums cripțiile… incapaci-
tățile, decăderile și incompatibilitățile, procedura votării și garanțiile libertății
alegerilor, precum și numărul deputaților”, se pomenește pentru prima dată de
„condițiile cerute pentru a fi alegător, pentru bărbați și feme i”.*
Prin aceste noi prevederi, așezământul constituțional din 1938 prelua de la
Corpurile Legiuitoare cele mai importante atribuții legislative p e c a r e l e
exercitaseră în baza prerogative lor înscrise în constituțiile p recedente și le
încredința puterii monarhului. Nu se mai păstra nici prioritate a legislativă pe
c a r e o a v u s e s e A d u n a r e a D e p u t a ț i lor în raport cu Senatul, acord ându-le o
vocație egală în materie f inanciară și de buget.
Păstrând garanțiile și imunitățile parlamentare referitoare la neresponsa-
bilitatea civilă și penală pentru actele funcționale ale parlam entarilor în timpul
sesiunilor și inviolabilitatea persoanei deputatului sau senato rului pe perioada
exercitării mandatului, în noua Constituție au fost introduse unele „înnoiri”
semnificative pentru caracterul noului regim. Ele aveau în vede re asigurarea
loialității membrilor Corpurilor L egiuitoare față de rege și nu puteau să-și
„exercite mandatul decât după dep unerea legiuitului jurământ” ( art.48);
„validarea alegerii pentru ambel e Adunări și verificarea titlur ilor membrilor

* Legea electorală din 9 mai 1939 a detaliat prevederile din Con stituție: femeile aveau drept de
vot, dar nu erau eligibile; numărul deputaților era stabilit la 258, câte 86 pentru fiecare din cele
trei grupe profesionale și s-a stabilit o prelungire a mandatul ui de la 4 la 6 ani. Senatul urma să fie
compus din 88 parlamentari numiți de rege, 88 aleși și un număr variabil de senatori „de drept”.
Pentru senatori, mandatul a fost prelungit de la 4 la 9 ani. A mai fost introdusă încă o restricție, pe
lângă cea de vârstă – aceea ca alegătorii să fie știutori de ca rte. („Monitorul Oficial”, partea I, din 9
mai 1939.)

52 | Constitu țiile României
aparținând fiecăruia din ele, se face de Înalta Curte de Casați e și Justiție, înainte
de data fixată pentru întrunirea Adunărilor” (art.50). Deputați i și senatorii
aveau dreptul de a adresa întrebări miniștrilor, la care acești a erau obligați să
r ă s p u n d ă , d a r n u p u t e a u d a v o t d e b l a m u n u i m i n i s t r u s a u g u v e r n ului. De
asemenea, li se interzicea să urmărească interesele proprii în dauna statului,
neavând voie să facă parte „din consiliile de administrație ale întreprinderilor
care au contract cu statul, jude țele sau comunele” (art.53).
Prevederi noi au fost înscrise și în Capitolul referitor la Con siliul Legislativ,
care devine tot mai mult un organ de îndrumare, dirijare și con trol al
legislativului în interesul mona rhiei. În acest sens se stabile a prin articolul 72
„consultarea obligatorie a Consiliului Legislativ pentru toate proiectele de legi,
atât înainte, cât și după amendarea lor în comisiuni, afară de cele ce privesc
creditele bugetare”. Se mai preciza în mod expres că „nici un r egulament pentru
aplicarea legilor nu putea fi adoptat fără consultarea prealabi lă a Consiliului
Legislativ”.
Puterea executivă avea în noua Constituție o covârșitoare impor tanță, căci
ea asigura atât aplicarea legilor, cât și executarea hotărârilo r judecătorești. Ea
era „încredințată Regelui, care o exercită prin Guvernul Său în modul stabilit de
Constituție” (art. 32). Pe lângă drepturile prevăzute în Consti tuția precedentă,
acum se recunoșteau expres regelui și alte două drepturi. Este vorba de dreptul
de a declara războiul și de a în cheia pacea și dreptul de a înc heia tratate politice
ș i m i l i t a r e c u s t a t e l e s t r ă i n e ( a r t . 4 6 ) . Î n a c e l a ș i t i m p s – a r enunțat la vechea
formulă existentă în constituțiile anterioare, conform căreia „ regele nu are alte
puteri decât acele date prin Constituție”, ceea ce însemna că t oate atribuțiile pe
care noul așezământ constituțion al nu le dădea în mod expres în c o m p e t e n ț a
puterii legiuitoare, ori a celei judecătorești, vor reveni în m od direct regelui, în
c a l i t a t e a l u i d e ș e f a l p u t e r i i e x e c u t i v e , c e a m a i l a r g ă ș i m a i complexă dintre
puteri.
Noua Constituție prevedea, apoi, că miniștrii nu mai au răspund ere politică
față de Parlament, ci numai față de rege, în numele căruia ei e xercitau puterea
executivă. Principiul neresponsabilității din Constituția prece dentă, capătă
acum o nouă formulare în sensul că „actele de stat ale regelui vor fi contrasem-
n a t e d e u n m i n i s t r u , c a r e p r i n a c e a s t a î n s ă ș i , d e v i n e r ă s p u n z ă t or de ele”. Se
excepta numirea primului-ministr u „care nu va fi contrasemnată” ( a r t . 4 4 ) .
Însemnătatea deosebită acordată puterii executive a atras noi î ndatoriri pentru
miniștri: ei trebuiau să fie români „de cel puțin trei generați i”, cu excepția „celor
c a r e a u f o s t m i n i ș t r i p â n ă a c u m ” ( a r t . 6 7 ) , i a r , d u p ă î n c e t a r e a calității lor, „nu
pot face parte din consiliile de administrație ale întreprinder ii cu care au
încheiat contracte, în cei trei ani următori”, sau dacă au fost miniștri de justiție,
nu pot „exercita profesiunea de avocat timp de un an de la data ieșirii” ( art.70).

Constitu țiile României | 53
Supremația puterii monarhului este relevată și de modul de dis punere și
aranjare a dispozițiilor referitoare la atribuțiile puterilor î n stat. În Constituția
din 1923, titlurile privind atri buțiile Reprezentării Naționale erau trecute
înaintea celor care reglementau puterea Regelui și a miniștrilo r; în noul așeză-
mânt, prerogativele regelui erau prezentate înaintea celor exer citate de
Adunările Legislative.
Controlul gestiunii veniturilor și cheltuielilor statului era î ntărit, căci noua
C on s t it uț ie pr ev e dea ca pe l âng ă C ur tea d e Co nt u ri s ă s e înf i in țe ze ș i un c orp
superior de control, pus sub ord inele directe ale șefului guver nului, cu misiunea
„de a supraveghea și examina legalitatea și corectitudinea exec utării gestiunilor
în toate serviciile publice” (art.84). Pe de altă parte, delapi darea de bani publici
este calificată crimă, pedeps indu-se ca atare( art.84).
Puterea judecătorească era organizată în același mod ca și în C onstituția
precedentă, fiind menținute principiile de bază, la care s-au a dăugat unele
prevederi și reașezări. Astfel Curtea de Juri urma să fie desfi ințată, după cum
inamovibilitatea judecătorilor să fie statornicită printr-o leg e specială „ care va
interveni cel mai târziu în termen de șase luni de la promulgar ea prezentei
Constituții” (art.76), încetând deci de a mai fi principiu cons tituțional, fiind
lăsată la discreția judecătorului ordinar.
În privința regimului proprietății, noua Constituție introduce o f o r m u l ă
intermediară în comparație cu prevederile din așezământul const ituțional din
1866 și 1923: „Proprietatea de o rice natură, precum și creanțe le, atât asupra
particularilor, cât și asupra statului sunt inviolabile și gara ntate ca atare”
(art.16). Reluând prevederea ant e r i o a r ă c ă „ n i c i o l e g e n u p o a t e înființa
pedeapsa confiscării averilor”, se adăuga acum formula „afară d e cazurile de
î n a l t ă t r ă d a r e ș i d e l a p i d a r e d e b a n i p u b l i c i ” . D e a s e m e n e a , s e menținea
principiul naționalizării bogăț iilor subsolului, dar se introdu cea și recunoaște-
r e a d r e p t u l u i p r o p r i e t a r u l u i t e r e n u l u i „ c a r e v o r f i d e c e l p u ț i n 50% din
redevența și din prețul la hecta r al concesiunii”, precum și dr eptul de a
participa la exploatarea acestor bogății (art.17)
Accentuând preponderența „datoriilor” românilor, așezate înaint ea
d r e p t u r i l o r , C o n s t i t u ț i a d i n 1 9 3 8 , i n t r o d u c e p r i n a r t . 4 – 9 o s e r ie de dispoziții
imperative în privința obligaț i i l o r . Î n a c e a s t ă o r d i n e d e i d e i se înscria și
prevederea că „nu este îngăduit niciunui român a propovădui pri n viu grai sau
scris schimbarea formei de guver nământ a statului, împărțirea o ri distribuirea
averii altora, scutirea de impozite, ori lupta de clasă”. Totod ată, două noi și
grave sancțiuni asigurau observarea acestor îndatoriri și menți nerea ordinii
sociale: 1) pedeapsa cu moartea care se aplica în timp de războ i, ca și în trecut,
potrivit codului de justiție militară dar care se prevedea a se aplica și în timp de
pace în urma unei decizii a Consiliului de Miniștri „pentru ate ntate contra
suveranului, membrilor familiei regale, șefilor statelor străin e și demnitarilor

54 | Constitu țiile României
statului”, precum și în cazurile de tâlhărie cu omor și asasina t politic (art.15); 2)
pedeapsa confiscării averilor în cazurile de înaltă trădare și delapidare de bani
publici (art.16).
Textele care consacrau libertățile și drepturile publice au fos t păstrate
aproape identic cu cele corespunzătoare ale Constituției din 19 23, cu unele mici
m o d i f i c ă r i d e r e d a c t a r e . O d e o s e b i r e m a i i m p o r t a n t ă e x i s t ă î n t r e textele care
vizează garantarea libertății comunicării și publicării ideilor și opiniilor „în
limitele și condițiunile legii”, lăsând, prin urmare, organizar ea ei în seama
legiuitorului ordinar.
În ceea ce privește revizuirea în totalitate sau în parte a Con stituției, iniți-
ativa aparținea în mod exclusiv monarhului, drept condiționat î nsă de
„consultarea prealabilă a Corpurilor Legiuitoare, care urmează a indica și texte-
le de revizuit” (art.97). Aceast ă consultare se putea face prin mesaj regal și se
exprima cu majoritățile de două treimi ale ambelor Adunări într unite sub pre-
ședinția Președintelui Senatului. Rezultatul consultației se ad ucea la cunoștința
regelui de președinții celor două Adunări, însoțit de o comisie specială.
Privită în ansamblul său Constit uția adoptată în februarie 1938 era menită
s ă c o n s o l i d e z e p u t e r e a ș i a u t o r i t a t e a p e r s o n a l ă a m o n a r h u l u i – limitate în
trecut de existența regimului pa rlamentar-constituțional înteme iat pe sistemul
pluripartidist. Ea a risipit și ultimele iluzii de păstrare a v echiului regim și este
oarecum surprinzător faptul că î n momentul adoptării ei nu s-a înregistrat nici
un protest din partea vreunui partid politic. Acestea au privit -o și au apreciat-o,
mai de grabă, prin prisma principiului așezat la baza elaborări i ei, potrivit
căreia, în condițiile interne și internaționale din acel timp, primordială pentru
apărarea suveranității și integrității țării era garantarea pri n măsuri constitu-
ționale a ordinii și liniștii interne. Într-un comunicat al Par tidului Național-
Liberal, din 24 februarie 1938, se preciza în acest sens: „Noua Constituție
întronează ca principiu alungarea din organismul tânărului stat românesc a tot
ceea ce duce la neliniște, la agitații și la periclitarea sigur anței statului”140. Este,
î n s ă , n e î n d o i e l n i c c ă a t i t u d i n e a p a r t i d e l o r p o l i t i c e f a ț ă d e n o ua Constituție a
facilitat acțiunea monarhului și a guvernului său pentru adopta rea cu mare
rapiditate a unor noi și însemnate reforme instituționale.
O primă măsură a fost adoptată la 30 martie 1938, când a luat f iință
C o n s i l i u l d e C o r o a n ă , c a o r g a n p e r m a n e n t ș i p e r s o n a l a l r e g e l u i , cu un rol
esențial în afirmarea autoritari smului cu care legea fundamenta lă îl învestise pe
monarh. Consiliul se compunea din membrii numiți și retribuiți de rege, dintre
„actualii și foștii demnitari ai statului, bisericii, oștirii ș i ai Curții Regale sau din
personalitățile de bază ale țării”141. În aceeași zi a fost dat publicității și decretul
de dizolvare a partidelor politi ce, care prevedea că „toate as ociațiunile,

140 „Viitorul”, din 2 4 februarie 1938.
141 „Monitorul Oficial”, partea I, din 31 martie 1938.

Constitu țiile României | 55
grupările sau partidele actualmente în ființă și care s-au cons tituit în vederea
pregătirii ideilor politice sau a realizărilor sunt și rămân di zolvate”. Dar pentru
a tempera oarecum opoziția parti delor politice, în cuprinsul ur mătorului articol
se afirma posibilitatea reînființării în viitor a organizațiilo r politice, „în condiți-
unile și cu formele prevăzute printr-o lege specială ce se va î ntocmi în acest
scop”142. Pe această bază avea să se creeze în decembrie 1938, partidul u n i c
F r o n t u l R e n a ș t e r i i N a ț i o n a l e , t r a n s f o r m a t î n i u n i e 1 9 4 0 , î n p a r tid totalitar, cu
titlul de Partidul Națiunii.
După actul introducerii Constituți e i d i n f e b r u a r i e 1 9 3 8 , d i z o l v area parti-
delor, grupărilor și organizațiilor politice a reprezentat a do ua mare lovitură
d a t ă d e n o u l r e g i m a l u i C a r o l a l I I – l e a d r e p t u r i l o r ș i l i b e r t ă ților democratice.
Cei doi șefi ai principalelor pa rtide politice, Constantin I.C. B r ă t i a n u ș i I u l i u
Maniu, au reacționat concomitent printr-o scrisoare adresată re gelui în care
arătau: „Majestatea Voastră a crezut necesar, pentru un moment dat, să
schimbe așezământul constituțion al pe care se rezema statul rom ân. A fost o în-
c e r c a r e p e n t r u c a r e n u a ț i î n t â m p i n a t n i c i o r e z i s t e n ț ă a c t i v ă din partea
partidelor politice. Totuși s-a decretat și suprimarea partidel or de ordine, care
au guvernat țara un timp de mai mult de 70 de ani, care au deșt eptat și întărit
simțământul național în masele po pulare, care au creat și între git România de
azi și cărora nu li se putea adu ce învinuirea că au lucrat în c ontra intereselor
superioare ale țării”. Ei atrăgea u atenția că această încercare , însă, „nu trebuie
să constituie o stare permanentă, pentru că ea ar avea grave co nsecințe pentru
Coroană și pentru patria noastră”. Exprimându-și nemulțumirea c ă „Decretele-
legi permit azi nu numai interpretări care nu sunt în spiritul principiilor stabili-
te, dar chiar modificări și prac tici contrare textelor constitu ționale”, liderii celor
două partide insistau asupra gravelor consecințe ce pot să apar ă ca urmare a
aplicării acestor decizii: „Nimeni nu mai poate arăta greșelile ce se fac și a lua
cuvântul pentru a cere îndreptarea lor. De aceea o adâncă nemul țumire se
răspândește în toate s traturile poporului … Nemaiputându-se f ace o acțiune
politică la lumina zilei, ea se face în taină și nemulțumirile se grămădesc, fără să
poată fi canalizate și aduse la cunoștința Majestății Voastre. Nu mai există o
supapă de siguranță, care să le atenueze. Propaganda națională, care să prindă
în mase, și luminarea opiniei publice nu se poate face cu funcț ionari care au rol
de îndeplinit”143.
Desființând vechile instituții democratice, regimul monarhic au toritar n-a
r e u ș i t , î n c i u d a e f o r t u r i l o r d e p u s e , s ă – ș i c r e e z e i n s t i t u ț i i v i abile, capabile să
asigure stabilitatea internă și garanții pentru securitatea țăr ii. Constituția ca și
întreaga legislație din anii 1938 – 1940 au introdus și sporit, odată cu creșterea

142 Ibidem.
143 Apud, Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, „România după Marea Unire”, vol. II, partea II-a, București,
1988, p.820.

56 | Constitu țiile României
puterii autoritare a monarhului ș i cultul personalității în soc ietatea românească
uzarea și compromiterea în ritm rapid a întregului regim politi c, grăbindu-i
sfârșitul. Într-o evoluție de acest fel, Constituția din februa rie 1938 avea să
intre în sistemul constituțional românesc drept așezământul fun damental cu
cea mai scurtă existență, deveni nd totodată preambulul guvernăr ii României
fără Constituție, în perioada septembrie 1940 – august 1944.
Prăbușirea granițelor României, în vara tragică a anului 1940 a m a r c a t
falimentul regimului instaurat de Carol al II-lea la 10 februar ie 1938. În contex-
tul nemulțumirilor populare din august – septembrie 1940, regel e reușește să-l
convoace la Palat pe generalul Ion Antonescu, care apărea ca si ngura personali-
tate capabilă să domine evoluția neprevăzută și gravă în care a junsese țara, ca
urmare a greșelilor și situației complicate create de regimul a utoritar monarhic.
Acceptând oferta regală de formare a unui nou guvern la 4 septe mbrie 1940, a
doua zi monarhul și-a suspendat prin decret regal propria-i Con stituție
promulgată la 27 februarie 1938, iar Corpurile Legiuitoare au f ost dizolvate,
p r e ș e d i n t e l e C o n s i l i u l u i d e M i n i ș t r i , î n v e s t i t î n a c e i a ș i z i c u p u t e r i d e p l i n e
pentru conducerea statului, era însărcinat cu aducerea la îndep linire a decretu-
lui. Referindu-se la aceste even imente, diplomatul Raoul V. Bos sy consemna că:
„La 5 septembrie se instaurează u n regim politic nou în România . Carol a fost si-
lit să renunțe la un număr mare din prerogativele sale în favoa rea noului prim-
ministru, generalul Ion Antonesc u, care devine de fapt dictator ul țării, însărci-
n a t o f i c i a l s ă c â r m u i a s c ă s t a t u l r o m â n , p e c â n d r e g e l e v a d o m n i fără să mai
guverneze”144.
După abdicarea regelui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, I on Antonescu
a emis un Decret-lege privitor la reglementarea succesiunii la tronul României
a M a r e l u i V o e v o d M i h a i d e A l b a – I u l i a , p r i n c a r e – i n v o c â n d d i spozițiile
Constituției din 1866 și 1923, dar fără a le menționa – constat ă succesiunea la
tronul României a lui Mihai care, pentru a doua oară, devine Re ge al Româ-
niei145. P r i n s u i t a c e l o r t r e i D e c r e t e r e g a l e d i n 5 , 6 , ș i 8 s e p t e m b r i e se crea o
nouă instituție politică – cea de „Conducător al Statului Român ” –, care concen-
tra puterea legislativă și executivă, iar prin suspendarea inam ovibilității
corpului judecătoresc obținea și c o n t r o l u l p u t e r i i j u r i d i c e . C u t o a t e c ă p r e r o –
gativele regelui erau restrânse și diminuate, el pierzând drept ul de a promulga
decretele emise de „Conducătorul Statului”, totuși, Ion Antones cu recunoștea că
puterile sale sunt limitate în virtutea tradiției factorului co nstituțional. De
aceea, se poate constata că el nu a abuzat în mod discreționar de puterile ce-i
reveneau și chiar, în condițiile absenței statului de drept, a manifestat o
însemnată preocupare pentru elaborarea unor legi moderne, echit abile și
eficiente. În acest sens și-a asigurat concursul unor juriști d e mare valoare, care

144 Ibidem, p. 1321.
145 „Monitorul Oficial”, din 6 septembrie 1940.

Constitu țiile României | 57
au realizat o operă legislativă remarcabilă, ce a cuprins elabo rarea și adoptarea
unor legi a căror valabilitate s-a menținut până astăzi146.
Actul de la 23 august 1944, prin consecințele sale imediate a d eschis și po-
sibilitatea renașterii vieții con stituționale în România. Până la convocarea
Adunării Constituante, care urma în mod normal să elaboreze o n ouă Constitu-
ție, soluția considerată potrivi tă, ținând seama de contextul c omplex în care se
afla țara, a constat în repunerea în vigoare a dispozițiilor Co nstituției din 1866
și 1923. Decretul regal din 31 august, publicat la 2 septembri e 1944, avea
următoarele prevederi:
„Art. I. Drepturile românilor su nt cele recunoscute de Constitu ția din 1866
cu modificările ce ulterior au f ost aduse și de Constituția din 29 martie 1923.
A r t . I I . S u b r e z e r v a c e l o r c u p r i n s e î n a r t . I I I ș i I V p u t e r i l e statului se vor
exercita după regulile așezate în Constituția din 29 martie 192 3.
Art. III. Un decret dat în urma hotărârii Consiliului de Minișt ri va organiza
Reprezentanța Națională. Până la organizarea Reprezentanței Naț ionale
p u t e r e a l e g i s l a t i v ă s e e x e r c i t ă d e c ă t r e r e g e l a p r o p u n e r e a C o n siliului de
Miniștri.
Art. IV. O lege specială va statornici condițiile în care magis trații sunt
inviolabili. Juriul rămâne desființat.
A r t . V . S u n t ș i r ă m â n a b r o g a t e d ecretul regal nr.3053 din 5 sep tembrie
1 9 4 0 , p u b l i c a t î n „ M o n i t o r u l O f i c i a l ” , n r . 2 0 5 d i n 5 s e p t e m b r i e 1940; decretul
regal nr.3067 din 6 septembrie 1940, publicat în „Monitorul Ofi cial”, nr.206 din
6 septembrie 1940; și decretul regal nr.3072 din 7 septembrie 1 940, publicat în
„Monitorul Oficial” nr.208 din 8 septembrie 1940, toate referit oare la investirea
președintelui de Consiliu cu depline puteri și fixarea prerogat ivelor regale”147
Decretul constituțional din 31 au gust 1944 a creat baza juridic ă a
măsurilor adoptate de noul guver n, având un caracter mai cuprin zător decât
cele menționate în textul prezentat. Sub acest aspect regimul i nstaurat după 23
august 1944 avea, teoretic, toate șansele de a continua și dez volta tradițiile
constituționale, democratice. Tri miterea explicită la Constituț ia din 1866 și
1923 însemna: guvern reprezentativ, sistem politic cu mai multe p a r t i d e ,
separarea puterilor în stat – extrem de precis formulată în cel e două texte
fundamentale –, drepturi și libe rtăți cetățeneșt i clar enunțate ș i f o r m u l a t e ,
proprietatea individuală și garantarea acestui drept148. România redevenea,
conform acestui Înalt Decret Regal, o monarhie constituțională, s u v e r a n u l
exercitându-și prerogativele în conformitate cu Legea fundament ală din 1923.
În afara restricțiilor menționate, nu se prevedea pentru viitor nici o modificare

146 Eleodor Focșeneanu, „Istoria co nstituțională a României 1859 – 1991”, București, 1998, p. 89.
147 „Monitorul Oficial”, din 2 septembrie 1944, p. 623.
148 Ioan Scurtu, „Istoria românilor în timpul celor patru regi (18 66 – 1947), Mihai I, București,
2001, p. 98 – 99.

58 | Constitu țiile României
constituțională. Dar anumite form ulări din Decret deschideau ca lea interpretă-
rilor de care partidul comunist, îndrumat și susținut de conduc erea comunistă
de la Moscova, se va folosi din plin pentru a confisca întreaga putere și a schim-
b a c o m p l e t n a t u r a r e g i m u l u i . C â t t i m p g u v e r n e l e d e d u p ă 2 3 a u g u st 1944 au
reprezentat o coaliție reală a c elor patru partide angajate înt r-o colaborare poli-
tică, perfectată încă de la 20 iunie 1944, respectiv Partidul N ațional-Țărănesc,
condus de Iuliu Maniu, Partidul Național-Liberal, condus de Con stantin I.C.
Brătianu, Partidul Social-Democr at, avându-l în frunte pe Const antin Titel
Petrescu și Partidul Comunist din România, legile propuse regel ui, puteau
reprezenta, în principiu, cel pu țin un compromis între ele.
Prin impunerea guvernului de la 6 martie 1945 s-a produs o schi mbare de
regim, deoarece forța politică decisivă era partidul comunist, care urmărea,
conform instrucțiunilor primite din afară, lichidarea adversari lor politici și
instaurarea unor structuri politice și instituționale de tip so vietic în România.
De acum, încălcarea prevederilor Constituției din 1923 devenea tot mai evi-
dentă, ceea ce dovedea o accentuată insensibilitate și desconsi derare a puterii
față de argumentele de natură juridică și constituțională. O do vadă concludentă
în această privință a reprezentat-o încercarea regelui de a se opune măsurilor
luate de guvern și a amestecului sovietic în treburile interne, p r i n i n v o c a r e a
violării Constituției. Cererea a dresată de rege guvernului, la 21 august 1945,
pentru a-și depune mandatul și refuzul acestuia, fără precedent în istoria țării,
de a demisiona, a însemnat în realitate un act neconstituțional , deoarece po-
t r i v i t u z a n ț e l o r c o n s t i t u ț i o n a l e r e g e l e a v e a d r e p t u l d e a n u m i și demite pe
primul-ministru. „Greva regală” declanșată la 21 august 1945, p rin refuzul
regelui de a semna decretele sau legile guvernului, supuse spre a p r o b a r e , a
încetat după cinci luni, în urma tratativelor de la Moscova din decembrie 1945,
la care au participat miniștrii de externe a celor trei state a liate.
Noi hotărâri „Cu privire la exercitarea puterii legislative” au fost adoptate
în vara anului 1946, în contextul pregătirii alegerilor parlame ntare. Decretul
regal din 13 iulie 1946, stabilea în acest sens că puterea legi slativă se exercită
colectiv de rege și Reprezentanța Națională, conform dispoziții lor prevăzute în
Constituția din 1923. Reprezentanța Națională, însă, se organiz a într-un singur
corp: Adunarea Deputaților; supr imarea Senatului fiind o altă î ncălcare a
Constituției, iar dispozițiile privitoare la cele două Corpuri Legiuitoare erau
c o n s i d e r a t e c ă s e r e f e r ă n u m a i l a A d u n a r e a D e p u t a ț i l o r . O r g a n i z area
Reprezentanței Naționale nu mai conținea dreptul Regelui de a d izolva
Parlamentul, ceea ce semnifica o limitare a prerogativelor mona rhului stabilite
prin Constituțiile din 1866 și 1923. Un alt articol menționa că femeile au drept
de vot și pot fi alese în forul legislativ ca și bărbații149.

149 „Monitorul Oficial”, din 15 iulie 1946.

Constitu țiile României | 59
Prin falsificarea rezultatelor reale ale alegerilor din 19 noie mbrie 1946,
guvernul Petru Groza își legitima în mod fraudulos puterea acap arată abuziv și
a trecut la pregătirea loviturii decisive împotriva Constituție i din 1923. Dispu-
n â n d î n n o u l P a r l a m e n t d e o m a j o r i t a t e c o v â r ș i t o a r e , p u t e r e a c o munistă a
acționat energic în tot cursul anului 1947 pentru desființarea democrației în
România și netezirea drumului spre comunizarea țării, mai întâi , prin înlătura-
rea opoziției partidelor politi ce și apoi a abolirii Monarhiei și a alungării
regelui.
La 30 decembrie 1947, după semnar ea actului de abdicare de cătr e regele
Mihai I, Adunarea Deputaților a votat legile cu caracter consti tuțional nr. 363 și
364.
Prin Legea nr. 363, România adop ta denumirea de Republica Popul ară
Română. „Adunarea Deputaților ia act de abdicarea regelui Mihai I, pentru el și
urmașii săi” (art.1). Art.2 al legii abroga „Constituția din 18 66 cu modificările
din 29 martie 1923 și acelea din 1 septembrie 1944”.
Adunării Deputaților îi era încredințată puterea legislativă, p e care o
e x e r c i t a p â n ă l a d i z o l v a r e a e i ș i p â n ă l a c o n s t i t u i r e a u n e i a d u nări legislative
constituante, la data pe care ea însăși urmează să o fixeze ( a rt.4).
Această Adunare Constituantă tre buie să elaboreze și să voteze o nouă
Constituție (art.5). Până la intrarea în vigoare a noii Constit uții, puterea
executivă este exercitată de un P rezidiu compus din cinci membr i aleși, cu
majoritate, de Adunarea Deputaților, dintre personalitățile vie ții publice,
științifice și culturale ale țării (art.6).150
Adoptarea acestor legi în ședința extraordinară a Adunării Dep utaților, cu
o uluitoare rapiditate, fără dez bateri, a marcat ultima lovitur ă îndreptată
împotriva structurilor parlamentar-democratice ale României int erbelice și a
așezământului său constituțional. Noul regim instaurat la 6 mar tie 1945 își
asigura prin partidul comunist d eplina putere politică în Român ia și
subordonarea ei mo delului totalitarismului sovietic.

150 „Monitorul Oficial”, din 30 decembrie 1947.

60 | Constitu țiile României

Constitu țiile din perioada comunist ă

Cezar STANCIU

s t o r i a c o n s t i t u ț i o n a l ă a R o m â n i e i a c u n o s c u t o c o t i t u r ă m a j o r ă în
condițiile politice ce au urmat celui de-al doilea război mondi al151. De la
formarea statului român modern, principala sursă de inspirație pentru
organizarea puterilor statului, ca și pentru relația statului c u cetățenii săi, a fost
reprezentată de modelul politic apusean al democrației liberale , întemeiat pe
reprezentativitatea și separarea p u t e r i l o r î n s t a t , p e d r e p t u r i și libertăți
cetățenești de inspirație iluministă. În ciuda disfuncționalită ților, corupției și
abuzurilor, România reușise să e volueze cu succes, totuși, pe c alea monarhiei
constituționale, până la al doilea război mondial. În condițiil e instaurării unui
regim comunist la putere, susținut politic și militar de Uniune a Sovietică, sursa
de inspirație a modelelor constituționale românești va fi cea s ovietică,
întemeiată pe ideologia marxist-leninistă.
T r a n s f o r m ă r i l e s u f e r i t e d e r e g i m u l p o l i t i c d i n R o m â n i a î n c o n d i țiile
instaurării Partidului Comunist la putere, precum și evoluția s a de-a lungul
celor peste patru decenii de existență, au fost reflectate fide l de constituțiile
adoptate în epocă. Înțelegerea acestora depinde, însă, de o sea mă de aspecte
precum politica sovietică față de statele satelit și relația PC R/PMR cu PCUS în
diverse etape. Având în vedere influența majoră a factorului so vietic în
modelarea regimului politic din România în perioada postbelică, descrierea și
explicarea aspectelor menționate joacă un rol important în anal iza
c o n s t i t u ț i i l o r p e r i o a d e i c o m u n i s t e . A c e s t e a n u a u r e p r e z e n t a t , așa cum se
întâmpla în trecut, expresia voinței naționale și a stadiului d e dezvoltare
politică la care ajunsese societatea românească, ci au fost pro dusul unei grupări
politice impuse din exterior, pe baza împărțirii sferelor de in fluență între
marile puteri, lipsită de susținere internă și de legitimitate democratică. De

151 Printre cele mai recente istorii constituționale ale României, p u t e m a m i n t i : A n g e l a B a c i u ,
Istoria constitu țională a României , Editura Lumina Lex, București, 2001; Barbu Berceanu, Istoria
constituțională a României în context interna țional , Editura Rosetti, București, 2003; Ioan Vlad,
Istoria constitu țională a României , Editura Fundației România de Mâine, București, 2003; Cristian
Ionescu, Dezvoltarea constitu țională a României. Acte și documente , Editura Lumina Lex,
București, 1998. I

Constitu țiile României | 61
aceea, constituțiile perioadei comuniste au reprezentat voința și interesele
puterii hegemonice – Uniunea Sovietică; deși în deceniul al șap telea al secolului
trecut interesele regimului comunist din România și cele ale Un iunii Sovietice
vor evolua pe traiectorii parțial divergente, existența însăși a regimului
reprezenta un produs și o confirmare a sferei de influență sovi etice în Europa
central-răsăriteană. În pofida acelor divergențe, natura regimu lui a rămas
neschimbată, în spiritul său totalitar, întemeiat pe o ideologi e utopică ce nu
primise niciodată confirmarea democratică a societății româneșt i.
În perioada interbelică, Partidul Comunist din România reprezen tase o
forță politică neglijabilă, cu un număr foarte redus de membrii sau susținători
și, mai ales, situată în afara cadrului legal. Existența unui a stfel de partid se
datora în mod aproape exclusiv finanțării, sprijinului politic și resurselor
umane primite din partea Internaționalei Comuniste, față de car e PCdR a
manifestat o obediență deplină. Deși a încercat să iasă din sfe ra ilegalității prin
intermediul unor organizații-par avan, partidul a continuat să r ămână o grupare
minusculă, dezvoltată în cadru conspirativ, urmărită în permane nță de
autorități și compusă într-o prea mică măsură din români. Soart a acestei
grupări s-a schimbat radical în condițiile celui de-al doilea r ăzboi mondial, când
„tutorele” său din exterior, Uniunea Sovietică, a obținut contr olul militar asupra
României, având, într-o măsură mai mare sau mai mică, acordul c elorlalte mari
puteri, respectiv Statele Unite și Marea Britanie.
În contextul celui de-al doilea război mondial, interesele de p o l i t i c ă
externă ale Uniunii Sovietice, așa cum fuseseră ele înțelese și definite de I.V.
Stalin, cereau a sigurarea securității URSS în mod special pe la tura sa apuseană,
care se dovedise de-a lungul timpului atât de vulnerabilă. În p erioada în care
b o l ș e v i c i i s e l u p t a u c u o p o z i ț i a i n t e r n ă î n c e e a c e d e v e n i s e f o arte repede un
război civil în toată regula, fostul imperiu se dezintegra, sub i m p a c t u l
principiului autodeterminării popoarelor, enunțat de V.I. Lenin , dar și al
slăbiciunii proprii a bolșevicilor. Din nordul finlandez și pân ă la Basarabia
românească, numeroase teritorii fie se uniseră cu statele națio nale de care erau
istoric legate, fie își proclamaseră independența. De asemenea, s u s ț i n e r e a
acordată de unele state occidentale adversarilor bolșevismului sau evenimente
p r e c u m r ă z b o i u l c u P o l o n i a , n u a u f ă c u t d e c â t s ă c o n f i r m e s u s p i ciunile
bolșevice conform cărora amen ințarea venea de la Vest.
În anii lui Stalin, ascensiunea nazismului în Germania, cu to nul său
vehement anti-bolșevic, a întărit aceste temeri. Sunt de prisos explicațiile
p r i v i n d i m p a c t u l p e c a r e a t a c u l g e r m a n – s u s ț i n u t d e v e c i n i d i r ecți ai URSS,
p r e c u m R o m â n i a – l – a a v u t a s u p r a p e r c e p ț i e i s o v i e t i c e p r i v i n d p ropria
securitate. După 1943, când sorț ii războiului s-au schimbat, pl anurile lui Stalin
de a revendica Europa răsăriteană ca sferă proprie de influență devin tot mai
limpezi. Cum americanii au refuz at să discute orice aranjamente teritoriale sau

62 | Constitu țiile României
de influență, Stalin a fost nevoit să procedeze pe cont propriu . Conceptul de
bază al viziunii staliniste asupra securității consta în creare a unei centuri de
securitate la frontiera sa vestică, compusă atât din prezența m ilitară sovietică,
cât și din prietenia și loialita tea regimurilor politice din ac este țări. Ce anume
înțelegea Stalin prin aceasta este în continuare un subiect con troversat.
Cercetările întreprinse în arhivele sovietice după destrămarea URSS au
contribuit la conturarea unui pu nct de vedere conform căruia so vietizarea nu
însemna în mod special impunerea modelului sovietic, stalinist, în aceste țări, ci
a p l i c a r e a u n e i s t r a t e g i i d e t i p „ f r o n t p o p u l a r ” , p r i n c a r e p a r t idele comuniste
locale ar fi fost aduse la putere în coaliție cu alte formațiun i politice filo-sovie-
t i c e , î n j u r u l u n u i p r o g r a m d e s t â n g a m i n i m a l , f ă r ă c a r a c t e r r e voluționar152.
Între a controla Europa răsăriteană și a păstra relații bune cu anglo-americanii,
Stalin ar fi optat pentru ambele . Radicalizarea politicilor sov ietice în țările
ocupate ar fi fost determinată – susțin o serie de istorici – d e reacția agresivă pe
care a avut-o Occidentul față de impunerea controlului sovietic . Anglo-ameri-
canii au interpretat măsurile de sovietizare ca parte a unei st rategii agresive de
extindere a comunismului la nivel mondial, în spiritul ideilor cominterniste.
Sentimentul amenințării a condus la afirmarea unei opoziții făț ișe față de aceste
politici, opoziție pe care Stali n, într-un cerc vicios, a inter pretat-o la rândul său
ca fiind o dovadă de ostilitate la adresa Uniunii Sovietice, co ncluzie care, în
final, a determinat radicalizarea politicilor de sovietizare.
România a fost prinsă de la început în acest joc al strategiilo r atât pentru că
a v e a g r a n i ț ă d i r e c t ă c u U R S S , c â t ș i p e n t r u c ă p a r t i c i p a s e l a a gresiunea anti-
sovietică a Germaniei naziste. D upă 1943 devenise evident la Bu curești că
încercarea de a salva integritatea teritorială a țării prin ali anța cu Germania
eșuase, iar mareșalul Antonescu, ca și foștii lideri ai partide lor politice, pe
d i f e r i t e c a n a l e , î n c e r c a u s ă s a l v e z e s i t u a ț i a , p r i n t r – o î n ț e l e g ere cu Națiunile
Unite. Toate aceste eforturi s-au soldat cu eșecuri, fie pentru că românii prefe-
rau să trateze cu anglo-americanii, nu cu sovieticii, fie pentr u că pretenția de a
păstra Basarabia sau a evita ocupația sovietică era inacceptabi lă pentru aliați.
Semnalele aliaților indicau, însă, faptul că ieșirea din război trebuia tratată cu
Uniunea Sovietică. Acesta a fost factorul esențial care a dus l a implicarea
m ă r u n t u l u i ș i i l e g a l u l u i P a r t i d C o m u n i s t d i n R o m â n i a , f a v o r i t u l M o s c o v e i , î n
planurile privind răsturnarea dictaturii antonesciene și ieșire a din război.
În primăvara lui 1944, când au început primele discuții despre o a l i a n ț ă
menită să-l răstoarne pe Ion Antonescu în colaborare cu Palatul , PCdR era deja
i m p l i c a t p r i n p e r s o a n a l u i L u c r e ț i u P ă t r ă ș c a n u , c a r e a c ț i o n a m a i degrabă pe
cont propriu. Liderul partidului , Ștefan Foriș, bănuit de legăt uri cu Siguranța,

152 Eduard Mark, Revolution by Degrees. Stalin’s National-Front Strategy for Europe 1941-1947 ,
Working Paper no. 31, Woodrow Wilson International Center for S cholars, Washington, 2001, p.
6-7.

Constitu țiile României | 63
prefera să rămână deoparte, iar așa numitul nucleu din închisor i, condus de
Gheorghe Gheorghiu-Dej, nu era î ncă eliberat. Nici grupul ce se r e f u g i a s e l a
Moscova în anii războiului, condus de Ana Pauker, nu avea posib ilitatea de a
influența lucrurile în vreun fel. Din inițiativa lui Lucrețiu P ătrășcanu, însă, parti-
dul s-a implicat activ în alianț a menționată – Blocul Partidelo r Democratice –
care a sfârșit prin a înlătura, totuși, dictatura lui Antonescu , tocmai când frontul
trecuse de râul Prut. Cel care a obținut beneficiile n-a fost, însă, Pătrășcanu, ci
Gheorghiu-Dej, care – după ce a înlăturat conducerea „aleasă” ( numită) de
Comintern – și-a asumat el însuș i, în mod informal, conducerea partidului.
După revenirea grupului de la Moscova în țară, un conflict mut a izbucnit
între Gheorghiu-Dej și Ana Pauker, însă acesta nu a împiedicat partidul să
treacă cu succes la acapararea puterii, prin strategia de „fron t popular”. În
s e p t e m b r i e 1 9 4 4 , l a M o s c o v a , a f o s t s e m n a t A r m i s t i ț i u l d i n t r e R omânia și
Națiunile Unite, care prevedea obligația României de a lupta al ături de URSS
contra Germaniei, de a plăti masive despăgubiri de război, incl usiv întreținerea
trupelor sovietice de ocupație, iar granița era stabilită pe râ u l P r u t . C â t t i m p
armata română lupta pe frontul de Vest contra trupelor germane și ungare,
alături de sovietici, Partidul Comunist realiza coaliția cerută d e l a M o s c o v a
pentru obținerea puterii: Frontu l Național Democrat. Național-ț ărăniștii și
național-liberalii deveniseră acum adversari, nefiind loc la pu tere pentru toți.
Prin demonstrații de amploare, intimidare și cenzură, folosindu -se de ajutorul
politic al Comisiei Aliate (sovietice) de Control, dar și de in tervenția directă a
comisarului sovietic A.I. Vîșins ki, PCdR a reușit, în martie 19 45, să obțină
primul guvern aflat sub controlul său.
În această perioadă, principale le obiective ale Partidului Com unist au fost
obținerea și consolidarea puterii, compromiterea și înlăturarea o p o z i ț i e i
politice și satisfacerea intereselor sovietice, în special cele l e g a t e d e r ă z b o i :
susținerea efortului de război contra Germaniei până în mai 194 5, întreținerea
trupelor sovietice de ocupație, aprovizionarea Uniunii Sovietic e cu produsele
alimentare și industriale atât de necesare și, în final, semnar ea unui Tratat de
pace convenabil Moscovei.
Consolidarea puterii politice a întâlnit, însă, de la început u n mare obstacol
în persoana regelui. Apropiat de național-țărăniști și de națio nal-liberali, cu
orientare pro anglo-americană, regele Mihai a fost cel care a f ăcut cea mai
serioasă opoziție eforturilor de sovietizare. Martor al abuzuri lor comuniste și
sovietice, regele Mihai a profitat de întrunirea conferinței al iate de la Potsdam
pentru a cere ajutorul anglo-americanilor: el a demis guvernul condus de Petru
Groza. Contrar tuturor prevederilor constituționale, guvernul a r e f u z a t s ă
p r e d e a m a n d a t u l , c e e a c e a d u s , î n s c h i m b , l a r e f u z u l r e g e l u i d e a mai semna
orice act al guvernului. Așa-numita „grevă regală” a fost cel m ai consistent
demers al regelui Mihai pentru oprirea sovietizării. Acesta a e șuat, însă, prin

64 | Constitu țiile României
contribuția anglo-americanilor, care au recunoscut, totuși, guv ernul Petru
Groza cu condiția includerii a câte unui reprezentat național-ț ărănist și
național-liberal. Aceasta echiva la, practic, cu o victorie a co muniștilor.
Ultimul mare obstacol pe care comuniștii îl aveau de trecut era u alegerile,
amânate în mai multe rânduri și care au avut loc, în final, în noiembrie 1946.
Campania electorală a opoziției anti-comuniste a fost, însă, vi olent obstrucțio-
nată de comuniști, prin intermediul organelor de stat intrate s ub controlul lor,
dar și al unor trupe para-militare, aflate sub comanda partidul ui și supranumite
„gărzi patriotice”. Concursul Comisiei Aliate de Control a fost esențial pentru a
compromite șansele opoziției de a câștiga, iar regele – lipsit de sprijinul anglo-
american – nu a avut a ltă opțiune decât să r ecunoască rezultatu l unor alegeri
flagrant falsificate. În februarie 1947 a fost semnat și Tratat ul de pace între
România și Națiunile Unite, care consfințea poziția României în c a d r u l n o i i
ordini politice a Europei. România era tratată ca stat învins, în ciuda eforturilor
de război îndreptate contra Germaniei după 23 august 1944, iar granița cu
URSS era stabilită pe Prut. România se angaja, de asemenea, la plata unor mari
despăgubiri de război și accepta staționarea trupelor sovietice pe teritoriul său
până la semnarea Tratatulu i de stat cu Austria.
Pe parcursul anului 1947, însă, re lațiile sovieto-americane au fost definitiv
compromise. Expansiunea comunism u l u i î n E u r o p a r ă s ă r i t e a n ă p ă r e a a lăsa
puține dubii anglo-americanilor d espre intențiile lui Stalin și necesitatea adop-
tării unor măsuri defensive devenea imperioasă. În fața Congres ului, președin-
tele american Harry Truman enunța doctrina ce-i va purta numele , asumându-
și angajamentul de a apăra lumea liberă de agresiunea comunistă . În vară, SUA
lansau Planul Marshall. Conform istoricului Eduard Mark, acesta a fost momen-
t u l î n c a r e S t a l i n a d e c i s s ă a b a n d o n e z e s t r a t e g i a d e „ f r o n t p o pular” și să-și
consolideze controlul asupra regimurilor est-europene pe care l e promovase la
putere. Aparența coaliției nu mai era necesară, suspiciunile an glo-americanilor
nu mai trebuiau înșelate. În vara lui 1947, în urma „înscenării de la Tămădău”,
liderii PNȚ au fost arestați, eveniment urmat la scurt timp de autodizolvarea
PNL. Astfel, opoziția politică î nceta să mai existe în România153.
Decizia lui Stalin de a schimba cursul a fost anunțată de către i d e o l o g u l
P C U S , A n d r e i J d a n o v , î n c a d r u l u n e i î n t â l n i r i a l i d e r i l o r p a r t i delor comuniste
d i n ț ă r i l e c e n t r a l ș i e s t e u r o p e n e c a r e a a v u t l o c î n s e p t e m b r i e, în Polonia.
Mesajul transmis de la Moscova era că lumea – așa cum știa deja orice comunist
– era împărțită în două tabere, cea socialistă și cea imperiali stă, ceea ce implica

153 Asupra întregii tematici privin d sovietizarea României, vezi: Gheorghe Buzatu, România și
marile puteri 1939-1947 , Editura Enciclopedic ă, București, 2003.

Constitu țiile României | 65
în primul rând o opțiune154. Ang lo-americanii nu mai erau aliatul față de care
liderii comuniști trebuiau să fie discreți, ci era adversarul, dușmanul. Revenirea
la retorica revoluționară implica, desigur, și o schimbare semn ificativă pe plan
i n t e r n , î n p r i v i n ț a r e g i m u l u i : c o n s t r u i r e a s o c i a l i s m u l u i p r i n d ictatura proleta-
riatului și distrugerea dușmanului de clasă. Colaborarea cu „to varășii de drum”
se încheiase. Gheorghiu-Dej și Ana Pauker, care în cursul anulu i avuseseră noi
ciocniri și divergențe, erau pregătiți să lase deoparte discord ia și să se angajeze
pe acest drum lung și dificil, î nlăturând în primul rând ultimu l obstacol care
mai stătea în calea partidului: regele Mihai.
Odată cu înlăturarea acestuia, monarhia constituțională înceta să mai
existe ca regim politic și între g ansamblul politico-instituțio nal edificat la 1866
și îmbunătățit pe parcurs, era lichidat. Aceasta reprezenta cea mai amplă trans-
formare instituțională și structurală a statului român, de la c rearea sa și până în
acel moment, dar nu este departe de adevăr afirmația că, la sfâ rșitul lui 1947,
comuniștii români știau mai degrabă ceea ce trebuie să distrugă , decât ceea ce
trebuie să construiască. Acest a spect iese în evidență cu ușuri n ț ă , d i n a n a l i z a
ritmului și mai ales a ordinii schimbărilor produse după abdica rea silită a re-
gelui Mihai. Prezidiul Provizori u al Republicii Populare Române , constituit prin
Decretul nr. 299, din 30 decembrie 1947, și-a stabilit singur a tribuțiile, cu de la
sine putere, prin Decretul nr. 3. din 8 ianuarie 1948. Mai depa rte – deși prin
proclamarea republicii Constitu ția din 1923 își pierdea valabil itatea – Aduna-
rea Deputaților, care fusese convocată în baza acelei Constituț ii, continuă să
funcționeze, adoptând legi155. Printre altele, aceasta a adoptat, la 24 februarie
1948, Legea pentru dizolvarea Adunării Deputaților și reglement area convo-
cării Marii Adunări Naționale, fiind stabilită și data alegeril or pentru 28 martie
1948.
Î n a c e e a ș i l u n ă f e b r u a r i e , u n a l t m a r e e v e n i m e n t a r e ț i n u t a t e n ția
românilor, respectiv Cong resul de unificare al PCR și PSD, din care s-a născut
Partidul Muncitoresc Român, în fruntea căruia a fost ales Gheor ghe Gheorghiu-
Dej. Scopul declarat era „înfăpt uirea unității clasei muncitoar e”156, adică a
partidului unic, cu alte cuvinte, acesta fiind un element esenț ial pentru
exercitarea dictaturii proletari atului. Dar strategia „frontulu i popular”
rămăsese încă în practica partid u l u i , l a a l e g e r i l e d i n 2 8 m a r t i e PMR-ul nou
format participând în fruntea un ei coaliții numită Frontul Demo crației
Populare, alături de alte formațiuni politice marionetă precum Frontul

154 A n d r e i J d a n o v , Despre situa ția interna țională. Raport f ăcut la Consf ătuirea informativ ă a
reprezentan ților unor Partide Comuniste, ce a avut loc la sfâr șitul lunii septembrie 1947, în Polonia ,
Editura Partidului Comunist Român, București, 1947, p. 16-18.
155 E l e o d o r F o c ș e n e a n u , Istoria constitu țională a României 1859-1991 , Editura Humanitas,
București, 1998, p. 115-116.
156 Raport Politic General f ăcut de tov. Gh.Gheorghiu-Dej la Congresul P.M.R . din 21-23 februarie
1948, Editura P.M.R., p. 6-7.

66 | Constitu țiile României
Plugarilor, Uniunea Populară Maghiară, Partidul Național Popula r157. Marea
Adunare Națională, cu rol de adunare constituantă, ale cărei lu crări au fost
deschise la 6 aprilie 1948, a confirmat victoria zdrobitoare a FDP, gen de
victorie ce va deveni o obișnu ință în deceniile următoare.

Constitu ția din 1948

P M R a v e a n e v o i e î n m o d d e o s e b i t d e o c o n s t i t u ț i e p e n t r u a l e g i t ima
schimbările petrecute și mai ales cele pregătite, pentru a da u n sens istoric
transformărilor în direcția marxism-leninismului și pentru a le o f e r i , d e
asemenea, un temei juridic. Obie ctivul fundamental al constituț iei era de a oferi
cadrul legal al implementării mode lului sovietic. În acea etapă , după cum
remarcase chiar Gheorghiu-Dej la congresul de unificare, progre sul politic îl
devansase pe cel economic sau social, însă atenția trebuia să s e concentreze și
asupra acestor sfere ale vieții, ele fiind acelea care generau conținutul,
fundamentele schimbărilor politi ce. Victoria oamenilor muncii î n lupta de clasă
nu era cu putință cât timp mijlo acele de producție se mai aflau încă în mâinile
„exploatatorilor” și, de aceea, factorul economic a primit o at enție foarte mare
în textul Constituției. Regimul pregătea la acel moment naționa lizarea
industriei, care urmărea să ofere mijloacele necesare pentru pl anificare, dar și
să smulgă din mâinile adversarilor politici resursele economice a l e ț ă r i i .
Colectivizarea agriculturii era un alt plan, deși mai depărtat.
L a 8 a p r i l i e , p r e ș e d i n t e l e C o n s i l i u l u i d e M i n i ș t r i p r e z e n t a î n cadrul Marii
Adunări Naționale un proiect de Constituție, ce fusese anterior r e d a c t a t ș i
dezbătut la nivelul conducerii d e partid, sub îndrumarea consil ierilor sovietici.
La 13 aprilie, deputații au adoptat în unanimitate de voturi pr oiectul propus,
c a r e a f o s t d e î n d a t ă p r o m u l g a t p r i n D e c r e t u l n r . 7 2 9 , d i n 1 3 a prilie 1948158.
Constituția conținea 10 titluri și 105 articole și a rămas în v igoare doar o scurtă
perioadă de timp, respectiv patru ani159.
Primul Titlu se referă la Republica Populară Română, declarată la primul
articol drept „stat popular”, ceea ce reprezintă o noutate în i storia
constituțională a României, fără însă ca sensul juridic al expr esiei să fie lămurit.
În această direcție putem doar să deducem că sensul este cel ma rxist-leninist,
prin care termenul „popor” se referea de fapt nu la națiune, ca întreg, ci la clasa
m u n c i t o a r e . C o n c e p t u l , c a r e s e v a r e g ă s i ș i î n C o n s t i t u ț i a d i n 1952, va fi mai
bine explicat acolo. Pe linia tradiției, același articol mai de finește statul ca fiind

157 Gheorghe Onișoru, Kurt Treptow, “Alegerile din 28 martie 1948” , în Analele Sighet 8. Anul 1948
– Instituționalizarea comunismului , ed. Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, București,
1998, p. 36-37.
158 Eleodor Focșeneanu, op. cit ., p. 117.
159 Textul integral al tuturor constituțiilor adoptate în perioada comunistă este disponibil la
adresa: http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org

Constitu țiile României | 67
unitar și independent. Al doilea articol precizează modul în ca re s-a format
r e p u b l i c a , p r i n l u p t a d u s ă d e p o p o r , î n f r u n t e c u c l a s a m u n c i t o are, împotriva
„fascismului, reacțiunii și imperialismului”. Practic, statul e ste definit prin pris-
ma unei finalități revoluționare, derivată din ideologie, fără însă ca aceasta să
fie explicitată, așa cum se va întâmpla în următoarea constituț ie. Celelalte arti-
cole se referă la putere, care – ca și în vechile constituții – „emană de la popor”,
este exercitată prin organe reprezentative, alese prin vot univ ersal. Dincolo de
schimbările menționate, reține atenția și folosirea repetată a termenului
„popor”.
Al doilea Titlu este o inovație deplină față de structura tradițională a unei
constituții românești și se referă la structura social-economic ă. Articolul 5
explică proprietatea asupra mijl oacelor de producție, iar următ orul se referă la
bogățiile solului și subsolului, precum și la altele, care sunt declarate ca aparți-
nând statului, în calitatea lor de bunuri comune ale întregului popor. Este vorba
despre: resurse minera le, ape, păduri, infrastructura feroviară și rutieră, dar și
servicii precum poșta, telegraful, telefonul și radio-ul. Expri mând clar progra-
mul de viitor, articolul preciza, de asemenea, că acele bunuri enumerate ce nu
s e a f l a u î n c ă î n p r o p r i e t a t e a s t a t u l u i , u r m a u a f i t r e c u t e . Î n ansamblu, funcția
acestora – și implicit a transferului acestora în mâinile statu lui – era de a consti-
tui „temelia materială a propășirii economice și a independențe i naționale”. Cu
aceeași ocazie era stabilită și obligația cetățenilor de a apăr a aceste bunuri
comune.
Aceste articole reprezentau, îns ă, un amestec între vechi și no u, deoarece
schimbarea nu putea fi decât graduală. De pildă, dacă articolul 8 conținea o
prevedere tradițională precum recunoașterea și garantarea drept ului la
proprietate privată, articolul 9, în schimb, stipula că „pământ ul aparține celor
ce-l muncesc”, ceea ce anula implicit prevederile precedentului articol, cu care
s e a f l a î n c o n t r a d i c ț i e . D a c ă p ă m â n t u l n u s e a f l a î n p r o p r i e t a t e a c e l o r c e – l
m u n c e a u ? D e f a p t , a c e s t a r t i c o l e r a a n u l a t î n e f e c t e l e s a l e d e articolele
anterioare privind proprietățile care aparțineau statului sau p e care statul avea
dreptul să le revendice160. În pregătirea viitoarelor mă suri de etatizare venea și
articolul 11, care preciza că, a tunci când „interesul general” o cerea, mijloacele
de producție sau băncile pot fi trecute din mâinile particulari lor în proprietatea
statului, ca bunuri ale poporului, însă nu se preciza dacă acea sta s-ar fi
întâmplat cu sau fără compensați e. Pe linie ideologică venea și articolul 12, care
conținea o altă prevedere în premieră în dreptul românesc: munc a, drept
„datorie a fiecărui cetățean”, pe care statul o sprijinea, pent r u a c o m b a t e
exploatarea. Printre drepturile și atribuțiile pe care și le re zerva statul în cadrul
aceluiași titlu, mai figurau controlul comerțului intern și ext ern, precum și

160 Georgeta Gheorghe, „Despre Constituția di n 1948”, în Analele Sighet 8. , p. 88.

68 | Constitu țiile României
îndrumarea și planificarea vieții economice. Articolul era form ulat în termeni
v a g i , f ă r ă a p r e c i z a c u m a n u m e f a c e s t a t u l a c e a s t a , l ă s â n d î n c ă u n c e c î n a l b
pentru viitoarele schimbăr i și măsuri de etatizare.
În baza acestor prevederi, două luni mai târziu s-a procedat la n a ț i o n a –
lizarea efectivă, prin Legea nr. 119, din 11 iunie 1948, pentru naționalizarea
întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi161.
Prevederile acestei legi au constituit o lovitură majoră dată o poziției fostei
b u r g h e z i i , p r i n l i p s i r e a a c e s t e i a d e b a z a s a m a t e r i a l ă ș i a f o s t organizată sub
forma unei acțiuni conspirative, menită să-i împiedice pe foști i patroni să
sustragă sau să distrugă acte și/sau valori. Libera inițiativă, concurența, regulile
pieței, care dominaseră viața economică modernă a României, era u cu toate
lichidate prin acest act. De la 1 iulie 1948 era înființată și începea să funcționeze
ș i C o m i s i a d e S t a t a P l a n i f i c ă r i i , î n s u b o r d i n e a C o n s i l i u l u i d e Miniștri și
o r g a n i z a t ă d u p ă m o d e l u l G o s p l a n – u l u i s o v i e t i c . S a r c i n a a c e s t e i a e r a d e a
elabora planuri anuale de dezvoltare a economiei țării, ceea ce a făcut până în
1951, când, după același model stalinist, a fost întocmit primu l plan cincinal162.
Î n t o a t ă a c e a s t ă p e r i o a d ă , u n n u m ă r m a r e d e c o n s i l i e r i s o v i e t i c i au lucrat pe
l â n g ă C S P , o f e r i n d i n s t r u i r e p e r s o n a l u l u i , l u c r u c a r e s e î n t â m p la în cadrul
tuturor instituțiilor de stat din România.
Î n c o n t i n u a r e , C o n s t i t u ț i a s e r e f e r e a l a d r e p t u r i l e c e t ă ț e n i l o r , asociate de
această dată cu îndatoririle. Constituția din 1923 se referea d oar la drepturi,
însă aceasta nu mai reprezenta modelul, ci mai degrabă Constitu ția „stalinistă”
a Uniunii Sovietice, adoptată în 1936, și care la capitolul X c uprindea exact
aceeași formulare ca și în Con stituția română de la 1948: „drep turile și
îndatoririle fundamentale ale cetățenilor”163. Articolele cuprinse în cadrul
acestui Titlu p r e v e d e a u d r e p t u r i p r e c u m c e l d e a a l e g e ș i a f i a l e s , c o b o r â n d
v â r s t a l a c a r e s e d o b â n d e a d r e p t u l d e v o t l a 1 8 a n i , d r e p t u l l a libertatea
r e l i g i o a s ă ș i d e c o n ș t i i n ț ă , d r e p t u l l a p e t i ț i e , l a l i b e r t a t e a cuvântului,
inviolabilitatea domiciliului și corespondenței. Mai era mențio nată și egalitatea
tuturor cetățenilor în fața legii, indiferent de etnie sau sex.
Un element de noutate era înscrierea în Constituție a dreptului la muncă, la
articolul 19, pe care statul se angaja să-l asigure prin „dezvo ltarea planificată a
economiei naționale”. În deplină concordanță cu acest articol, dreptul la muncă
era însoțit în articolul 20 de dreptul la odihnă, pe care statu l îl garanta, de
asemenea, prin concedii plătite și reglementarea orelor de munc ă. Articolul 27,
care se referea la libertatea re ligioasă, condiționa recunoaște rea unui cult

161 Monitorul Oficial , nr. 133 bis/11 iunie 1948.
162 Liviu Țăranu, România și Consiliul de Ajutor Economic Reciproc 1949-1965 , Editura
Enciclopedică, Bucur ești, 2007, p. 37.
163 Michael Oakeshott, The Social and Political Doctrines of Contemporary Europe , Cambridge
University Press, 1950, p. 156.

Constitu țiile României | 69
religios de respectare a Constituției, a securității publice – u n concept vag, menit
să ofere spațiu de manevră organelor represive – și bunelor mor avuri. În
același timp, era anulat dreptul anterior al cultelor religioas e de a întreține școli
de învățământ general, iar cele pentru formarea clericilor erau l a r â n d u l l o r
așezate sub controlul statului.
Controlul statului asupra religiei va fi intensificat la scurt timp prin
publicarea Decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cu ltelor religioa-
se164. Sub noul cadru legislativ, cultele religioase intrau sub cont rolul direct al
statului, exercitat prin interme diul Ministerului Cultelor. Aco rdarea subvenției
fără de care marea majoritate a cultelor nu puteau supraviețui – în condițiile
naționalizării, cel puțin – era direct condiționată de susținer ea regimului, legea
precizând explicit că subvenția putea fi retrasă în cazul manif estării unor
„atitudini anti-democratice”. Recunoașterea cultelor era condiț ionată de înde-
plinirea unor formalități legale și se făcea prin decret al Pre zidiului M.A.N., iar
funcționari ai Ministerului Cultelor erau însărcinați cu suprav egherea modului
în care cultele religioase erau practicate165. Punctul culminant al subordonării
cultelor față de regim era oblig ația legală de a depune un jură mânt față de stat.
U n a l t a s p e c t î n t r u c â t v a l e g a t e r a c e l a l î n v ă ț ă m â n t u l u i , c a r e a fost regle-
m e n t a t l a 3 a u g u s t a c e l a ș i a n , p r i n D e c r e t u l n r . 1 7 5 p r i v i n d r e forma învăță-
mântului. Acesta reorganiza într eg sistemul de învățământ, în p rimul rând prin
trecerea acestuia (orice nivel, orice profil) sub conducerea st atului și, în al
d o i l e a r â n d , p r i n c o p i e r e a s t r u c t u r i i ș i n i v e l u r i l o r e x i s t e n t e în învățământul
sovietic166. L a s c u r t t i m p , s e v a p r o c e d a d e a s e m e n e a l a r e o r g a n i z a r e a
Ministerului Învățământului Public, bun prilej pentru vaste epu rări. Rolul
Constituției, la momentul adoptării ei, fusese de a lăsa porți deschise pentru
toate aceste schimbări care urmau să fie efectuate. O mare part e din funcțiile ce
reveneau statului prin Constituție nu puteau fi îndeplinite dec ât printr-un
control deplin al învățământului , pe care Constituția l-a permi s și pe care
regimul l-a preluat în următorii ani.
Următoarele patru Titluri ale Constituției se refereau la puterile statului și
l a o r g a n i z a r e a a c e s t o r a , r e p r e z e n t â n d p a r t e a c e a m a i i m p o r t a n t ă a
documentului, în virtutea schimbă rilor ce tocmai se produseseră în privința
f o r m e i d e g u v e r n a r e . M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă , c o n f o r m a r t i c o l u l ui 38, era
„organul suprem al puterii de stat”, fiind unica instituție înz estrată cu putere
legislativă. Spre deosebire de Parlamentul specific monarhiei c onstituționale,
Marea Adunare Națională era unicamerală. Aceasta era aleasă pen tru un

164 Monitorul Oficial , nr. 204/3 septembrie 1948.
165 Cristian Vasile, Biserica Ortodox ă Română în primul deceniu comunist , Editura Curtea Veche,
București, 2005, p. 209-211.
166 Nicoleta Ionescu-Gură, Stalinizarea României. Republica Popular ă Română 1948-1950:
transform ări instituționale , Editura All, București, 2005, p. 324.

70 | Constitu țiile României
mandat de patru ani, era compusă din deputați – instituția Sena tului dispărea
astfel – și se întrunea în câte două sesiuni pe an. Printre atr ibuțiile sale se nu-
măra formarea și organizarea Guvernului RPR, votarea bugetului, a m n i s t i a ,
consultarea poporului prin refer endum. Prin articolul 65, corpu l legiuitor își
păstra dreptul de interpelare, pe care l-a avut în tradiția con stituțională româ-
n e a s c ă , î n s ă o s c h i m b a r e s e m n i f i c a t i v ă î n p r i v i n ț a a t r i b u ț i i l o r s a l e c o n s t a î n
inițiativa legislativă, care, spre deosebire de practica consti tuțională anterioară,
era conferită guvernului, organul executiv. Articolul 35 din Co nstituția de la
1 9 2 3 a c o r d a d r e p t u l l a i n i ț i a t i v ă l e g i s l a t i v ă P a r l a m e n t u l u i ș i Regelui, însă
C o n s t i t u ț i a d e l a 1 9 4 8 n u p e r m i t e a M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e – s u ccesorul
fostului Parlament – să exercite inițiativa legislativă decât î n cazuri deosebite,
când aceasta aparținea unei cinc imi din numărul deputaților.
Una dintre cele mai importante atribuții ale corpului legislati v era alegerea
Prezidiului Marii Adunări Naționale. Acesta era un organ hibrid , ce deținea atât
funcții legislative, cât și executive, și încerca într-un fel s ă suplinească absența
unei persoane cu funcția de șef al statului, funcție anterior d eținută de suveran.
Prezidiul Marii Adunări Naționale era ales de către aceasta cu jumătate plus
unu din numărul deputa ților și era compus di ntr-un președinte, trei vice-
președinți, un secretar și paisp rezece membri, fiind răspunzăto r pentru
activitatea sa în fața Adunării. Această activitate, reglementa tă de articolul 44,
c o n s t a î n : c o n v o c a r e a M . A . N . î n s e s i u n e , e m i t e r e a d e d e c r e t e , r eprezentarea
R.P.R. în relațiile internaționa le, inclusiv prin acreditarea, dar și primirea
scrisorilor de acreditare ale rep rezentanților diplomatici, num iri și revocări de
miniștrii între sesiunile Adunăr ii, amnistierea, decorarea ș.a. P r e z i d i u l î ș i
continua exercitarea atribuțiilor sale și după expirarea mandat ului Marii
Adunări Naționale, până la alegerea unui nou Prezidiu.
În tradiția constituțională românească, majoritatea acestor atr ibuții erau
exercitate de suveran. De la pro mulgarea Constituției și până î n 1952, când va fi
redactată o nouă lege fundamentală, în fruntea Prezidiului M.A. N . s – a af l at C . I .
Parhon, înlocuindu-l pe Mihail S adoveanu, care exercitase provi zoriu această
funcție de la proclamarea republicii și până la adoptarea Const ituției. Se poate
observa importanța redusă pe care regimul o acorda, totuși, ace stei funcții – cea
m a i î n a l t ă î n s t a t – d i n f a p t u l c ă n i c i o m a r e p e r s o n a l i t a t e d i n conducerea
partidului nu ocupa această funcție, ci ea era acordată, după c um va arăta
practica politică, unor personalități al căror nume avea rezona nță publică, dar a
c ă r o r i n f l u e n ț ă p o l i t i c ă e r a e x t r e m d e r e d u s ă . C u a l t e c u v i n t e , funcțiile de
conducere pe linie de stat erau decorative, adevăratul factor d e decizie fiind
conducerea pe li nie de partid.
Guvernului îi era rezervată puterea executivă. Dacă în Constitu ția din 1923
însă, articolul 92 preciza că gu vernul exercită puterea executi vă (în numele
regelui), Constituția din 1948 mai adăugase pe lângă „executiv” ș i

Constitu țiile României | 71
„administrativ”, exact așa cum apărea în articolul 64 din Const ituția sovietică de
la 1936. Formularea, care în prima Constituție comunistă a Româ niei apărea la
articolul 66, era următoarea: „organul suprem executiv și admin istrativ al R.P.R.
este guvernul”. Din nou, este evidentă sursa de inspirație sovi etică. Guvernul
era compus din Președintele Consiliului de Miniștri, din unul s au mai mulți
vice-președinți și din miniștri. Conform articolului 72, guvern ul avea în sarcina
s a „ c o n d u c e r e a a d m i n i s t r a t i v ă a S t a t u l u i ” ș i , p e l â n g ă a l t e a t r ibuții tipice
oricărui organ executiv, precum realizarea bugetului, asigurare a ordinii,
înzestrarea forțelor armate, reprezentarea statului în relațiil e internaționale – o
altă atribuție ce deriva nu din realități, ci din proiectele vi itoare era aceea de a
„dirija și planifica economia națională”. Pentru aceasta, însă, controlul statului
asupra economiei trebuia să fie deplin, lucru ce nu se putea re aliza decât prin
trecerea industriei și agriculturii sub controlul direct al sta tului, sub forma
naționalizării și cooperativizăr ii. Articolul 69 păstra alte câ teva elemente
tradiționale, precum răspunderea guvernului în fața Marii Adună ri Naționale
sau răspunderea ministerială.
Titlul al VI -lea al Constituției se ocupa de organele locale ale puterii de
stat. Formularea este preluată din nou, literal, din legea fund amentală a Uniunii
Sovietice, dar se pliază în privința împărțirii administrative pe tradiția
românească. Astfel, Constituția din 1923 cuprindea referiri sum are la
a u t o r i t ă ț i l e l o c a l e , a c ă r o r o r g a n i z a r e ș i a t r i b u ț i i e r a u l ă s a t e pe seama legii.
Capitolul V din Titlul III a l a c e s t e i a s e r e f e r e a , î n t r – u n s i n g u r a r t i c o l , l a
„instituțiunile județene și comu nale”. Preluând modelul stalini st, autorii
Constituției din 1948 rezervă un întreg titlu problemei puterii locale, formulat
în aceeași termeni ca în textul sovietic. Astfel, organele loca le ale puterii de stat
erau consiliile populare locale, alese direct de către cetățeni , la fiecare patru ani,
după modelul sovietelor. Sarcinile acestora, conform articolulu i 78, erau
complexe: îndrumarea activității economice, sociale și cultural e la nivel local,
elaborează și execută bugetul local, se îngrijesc de ordinea și s e c u r i t a t e a
publică, de administrarea bunurilor și întreprinderilor locale, de respectarea
legilor. Aceste prevederi erau v agi, însă și mai vag – sau mai degrabă ideologic –
era articolul 79 care afirma că în toată activitatea lor consil iile populare „se
sprijină pe inițiativa și larga participare a maselor populare” .
În îndeplinirea tuturor atribuțiilor pe care le primeau în sarc ină, aceste
o r g a n e l o c a l e e r a u a ș e z a t e î n s u b o r d i n e a o r g a n e l o r c e n t r a l e . D e și în orice
structură instituțională statală colaborarea autorităților cent rale cu cele locale
este fundamentală pentru funcționare, diferența de nuanță este semnificativă.
Constituția din 1923 stipula explicit faptul că, în reglementar ea atribuțiilor
instituțiilor județene și locale , s e v a a v e a î n v e d e r e d e s c e n t r alizarea
administrativă. Articolul 78 din Constituția de la 1948, însă, specifica limpede
că îndeplinirea atribu țiilor ce reveneau consiliilor populare s e efectua „potrivit

72 | Constitu țiile României
legilor și dispozițiunilor organelor administrative superioare” . După același
model sovietic – formulat în articolul 99 al Constituției de la 1936 – organele de
execuție ale consiliilor populare erau Comitetele Executive, al ese de către
consilii, în fața cărora erau răspunzătoare. Toată această stru ctură era adaptată
tradiției administrative românești doar în privința împărțirii, păstrându-se încă
județele ca unitate administrativ-teritorială de bază.
Același proces de imitare fără d iscernământ a normelor sovietic e se poate
constata și din analiza preveder ilor constituționale referitoar e la puterea
judecătorească. Așa-numita „refo rmă a justiției” demarată de re gim, sub
conducerea ministrului justiției Lucrețiu Pătrășcanu încă din 1 945, viza în final
aservirea acesteia partidului, transformarea ei în „justiție de clasă”, în care
aplicarea legii nu se mai făcea după principii obiective, ci du pă principii politice
și ideologice167. Primele măsuri au fost introducerea asesorilor populari, după
model sovietic, care dublau judecătorii, și, desigur, epurarea întregului aparat
d e j u s t i ț i e . Î n d e c e m b r i e 1 9 4 7 a f o s t a d o p t a t ă o n o u ă L e g e d e o rganizare
judecătorească, care a fost apli cată începând di n martie 1948, inspirată de
modelul sovietic și pe care Constituția din 1948 nu putea decât să o confirme168.
După adoptarea Constituției, „reforma justiției” a continuat cu n o i m ă s u r i
precum reorganizarea ministerulu i Justiției și desființarea bar ourilor, înlocuite
cu colegii în care numai o parte a foștilor avocați au fost inc luși, pe principiul
loialității față de partid169. Principalul obiectiv era a s e r v i r e a j u s t i ț i e i f a ț ă d e
p a r t i d ș i s c h i m b a r e a r o l u l u i s ă u : j u s t i ț i a t r e b u i a s ă d e v i n ă u n instrument al
„dictaturii proletariatului”, pe ntru a asigura victoria noii or ânduiri sociale.
Astfel, vechea Curte de Casație și Justiție, născută odată cu s tatul român
modern, era înlocuită de Curtea Supremă, titulatură preluată di n Constituția
sovietică. Instanțele judecătore ști erau: Curtea Supremă, curți le, tribunalele și
judecătoriile populare. Articolul 88 preciza, imitând articolul 1 0 3 d i n
Constituția sovietică, faptul că la toate instanțele, cu excepț ia Curții Supreme,
judecarea se făcea cu asesori populari. Membrii Curții Supreme, c a ș i
Procurorul General al Republicii Populare Române erau numiți de P r e z i d i u l
Marii Adunări Naționale. Constit uția cuprindea și referiri la P archet, compus
din Procurorul General și mai mulți procurori. Aceste articole nu își găseau
echivalentul în Constituția din 1923, ci în Constituția sovieti că, la articolele 113-
117. Sarcina care revenea Parchet ului era explicitată de textul documentului, în
special în acele privințe unde regimul simțea nevoia: „Parchetu l veghează
îndeosebi la urmărirea și pedepsirea crimelor împotriva ordinei și libertății

167 Ramona Coman, „Ipostaze ale comunismului românesc. Despre crea rea și funcțiile instituției
judiciare”, în Ruxandra Ivan, coord., „Transformarea socialist ă”. Politici ale regimului comunist
între ideologie și administra ție, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 38.
168 Eugen Denize, Cezar Mâță, România comunist ă. Statul și propaganda 1948-1953 , Editura
Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2005, p. 68.
169 Nicoleta Ionescu-Gură, op. cit ., p. 286.

Constitu țiile României | 73
democratice, a intereselor economice, a independenței naționale (…)”. Practic,
organizarea instituțiilor statului era chemată să servească nev oilor politice ale
regimului: Partidul era direct a sociat cu Statul, iar Statul de venea un
instrument al Partidului în impunerea unei noi ordini sociale ș i politice170. În
anii următori, noi decrete vor completa cadrul organizatoric și l e g i s l a t i v a l
justiției, sporind caracterul său represiv și aservit regimului .
N o u a s t e m ă r e p u b l i c a n ă a f o s t r e g l e m e n t a t ă ș i e a d e C o n s t i t u ț i e , fiind
reprezentată de munții împăduriți deasupra cărora răsărea soare le, imaginea
având în centru o sondă și fiind înconjurată de spice de grâu. Era o trimitere
implicită la stema comunistă cu secera și ciocanul: agricultura și industria erau
ambele reprezentate în stemă, ca domenii principale ale muncii, î n t r – u n s t a t
pretins al oamenilor muncii. Modificarea Constituției nu mai ur ma procedura
complicată prevăzută în 1923, ci se putea face oricând, la prop unerea unei
treimi din numărul deputaților, modificarea fiind considerată a doptată dacă
întrunea sufragiile a două treimi dintre deputați. Simplificare a procedurii de
revizuire a Constituției simboliza importanța restrânsă pe care r e g i m u l o
acorda legii fundamentale sau procedurilor parlamentare, elemen tul de bază în
l u a r e a d e c i z i i l o r d e v e n i n d p a r t i d u l ș i f o r u r i l e s a l e c o n d u c ă t o a re. Practica
p o l i t i c ă a r e g i m u l u i c o m u n i s t a i l u s t r a t c ă H o t ă r â r e a u n e i ș e d i nțe Plenare a
Comitetului Central – fără a mai vorbi de Rezoluții ale Congres elor – avea o
influență mult mai mare asupra cadrului legal și instituțional decât orice lege
adoptată de Marea Adunare Națională. Prin decretul nr. 729/13 a prilie 1948,
Constituția a fost promulgată, imediat după votare, și a intrat î n v i g o a r e ,
marcând prin aceasta o nouă victorie, deși formală, pe calea in stituționalizării
regimului comunist din România171.
În anii următori, regimul a cont inuat cu febrili t a t e o p e r a d e a liniere la
modelul sovietic, ceea ce s-a tradus, din punct de vedere legis lativ, prin
adoptarea unui mare număr de legi și decrete menite să explice, să detalieze și
să completeze prevederile Constituției. Au fost deja menționate l e g i l e n o u
adoptate pe parcursul anului 1948 cu privire la organizarea jus tiției,
învățământului și cultelor. De-a lungul anilor 1948-1949 au fos t înființate noi
ministere, cu atribuții în diverse sfere ale industriei, menite s ă r ă s p u n d ă
s a r c i n i l o r d i n c e î n c e m a i c o m p l e x e a l e s t a t u l u i , r e z u l t a t e î n u r m a
naționalizării172. În martie 1949, în urma unei ședințe Plenare a Comitetului
Central al partidului s-a decis trecerea la colectivizarea agri culturii, după model
sovietic, așa cum se întâmpla și în celelalte „democrații popul are”. Privită din
p e r s p e c t i v a s c h i m b ă r i l o r i n s t i t u ț i o n a l e ș i l e g i s l a t i v e – c a r e s e produseseră

170 Mihaela Cristina Verzea, „Partidul-Stat. O analiză comparativă a Constituțiilor comuniste ale
României din 1948, 1952, 1965”, Arhivele totalitarismului , nr. 3-4/2001, p. 60.
171 Monitorul Oficial , partea I, nr. 87 bis/13 aprilie 1948.
172 Eugen Denize, Cezar Mâță, op. cit ., p. 44-46.

74 | Constitu țiile României
anterior dar și a celor care urm au să se producă, bazându-se pe prevederile sale
–, Constituția din 1948 nu marchează nici debutul, nici finalul sovietizării
României, ci mai degrabă o etapă intermediară, necesară nu pent ru a consfinți,
nici pentru a iniția, ci pentru a sprijini procesul de sovietiz are aflat deja în
desfășurare173.

Constitu ția din 1952

În cursul lunii martie 1948 – cân d conducerea P.M.R. era într-o v e r v ă
deosebită cauzată atât de Congresul de unificare ce tocmai se î ncheiase, cât și
d e p r e g ă t i r i l e p e n t r u a l e g e r e a M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e ș i e l a b o rarea
Constituției –, pe adresa conducerii P.M.R. soseau pe rând mai multe scrisori ce
f u s e s e r ă s c h i m b a t e d e S t a l i n c u l i d e r u l i u g o s l a v I o s i p B r o z T i t o și care
evidențiau o stare de tensiune deosebită între cele două părți, prin acuzele pe
care și le aduceau. Pe diverse f iliere, Gheorghiu-Dej primea și alte informații
despre dizgrația în care căzuse Tito, despre acuzațiile de „dev iere” – Ana
Pauker înțelegea mai bine cât de grave erau aceste acuzații –de spre naționalism
ș i d i s c r e d i t a r e a c o n s i l i e r i l o r s o v i e t i c i ș . a . Ș e d i n ț a B i r o u l u i Informativ al
Partidelor Comuniste, care a avut loc în luna iunie chiar la Bu curești, a adoptat
o Rezoluție în care Tito era con damnat pentru devierea sa și, î n mod oficial,
începea „vânătoarea” de „titoișt i” în întreg lagărul socialist174. Exact în aceeași
perioadă, Stalin declanș a blocada Berlinului.
Agravarea climatului in ternațional a determinat în mod direct c onsolidarea
controlului sovietic asupra liderilor comuniști din țările Euro pei centrale și de
r ă s ă r i t , c o n t r o l c e u r m ă r e a î n s p e c i a l e v i t a r e a u n o r d i s i d e n ț e , de orice fel, în
sfera de influență sovietică, în condițiile în care un nou răzb oi mondial nu părea
deloc exclus. Pe plan ideologic, o nouă abordare este impusă pr in intermediul
Cominform-ului, respectiv „bolșevizarea partidelor comuniste”175. Bolșevizarea
p l e c a d e l a p r e m i s a c ă n u e x i s t a d e c â t o s i n g u r ă c a l e c ă t r e s o c ialism și că
socialismul nu se putea construi decât printr-un singur model, cel bolșevic.
Modelul bolșevic era singurul ex perimentat și verificat din pun ct de vedere
istoric, ceea ce impunea aplicarea sa în toate „democrațiile p opulare”. Aceasta
presupunea adoptarea tuturor pra cticilor politice bolșevice, a întregii
organizări politice, sociale și economice specifice Uniunii Sov ietice, fără nici un
fel de diferențiere în funcție de specificul național.

173 Eleodor Focșeneanu, op. cit ., p. 117.
174 Comunicat asupra Consf ătuirii Biroului Informativ al Partidelor Comuniste , Editura Partidului
Muncitoresc Român, București, 1948, p. 9-12.
175 E. Burdjalov, Importan ța interna țională a experien ței istorice a Partidului Bol șevic, în Probleme
Externe , nr. 6/Octombrie 1948, p. 7.

Constitu țiile României | 75
„Democrația populară”, concepută inițial de ideologii sovietici c a s o l u ț i e
teoretică de construire a socialismului în condițiile colaborăr ii cu forțele
burgheze, va sfârși, în anii 1948-1949, prin a fi asociată cu c onceptul de
„dictatură a proletariatului”. Dictatura proletariatului, confo r m l u i S t a l i n ,
reprezenta instrumentul revoluți ei proletare, prin care erau în deplinite două
obiective: lichidarea rezistențe i exploatatorilor răsturnați de l a p u t e r e ș i
organizarea muncii de construire a socialismului. Revoluția, ex plica Stalin, a
răsturnat de la putere clasele exploatatoare, însă rezistența a cestora trebuie
înfrântă până la capăt prin lichidarea lor. Aceasta este una di ntre sarcinile
dictaturii proletariatului176. Ideea provine dintr-o lucrare a lui Lenin din 1917,
în care, pornind pe urmele lui Engels, încerca să definească re lația dintre stat și
revoluție. Marxismul enunța, la modul general, că izbânda revol uției socialiste
va duce la dispariția statului. Lenin argumenta, însă, că între capitalism și
socialism există o lungă perioadă de tranziție, în care statul este necesar pentru
reprimarea asupritorilor și asigurarea victoriei definitive a c lasei muncitoare
prin lichidarea claselor exploatatoare. Pentru îndeplinirea ace stor scopuri, în
perioada de tranziție la socialism, statul este foarte necesar p e n t r u a p u n e î n
aplicare dictatura proletariatului177. Aceasta înseamnă, în definiția lui Lenin,
democrație pentru uriașa majoritate a poporului și represiune p entru clasele
exploatatoare, urmând ca ea să dispară odată cu trecerea la soc ialism.
Uniformizarea regimurilor comuniste est-europene era menită să faciliteze
controlul Moscovei asupra acestora și să înlăture pericolul scă pării de sub
control prin „devieri” de tipul celei titoiste. La fel de impor tantă era însă, din
a c e s t p u n c t d e v e d e r e , ș i i z o l a r e a f a ț ă d e e x t e r i o r . Î n c o n d i ț i ile agravării
r ă z b o i u l u i r e c e ș i a p r o p a g a n d e i o s t i l e p e c a r e ț ă r i l e o c c i d e n t ale o duceau
contra noilor regimuri comuniste din Europa, Occidentul era per ceput din ce în
ce mai mult ca o amenințare, nu doar din punct de vedere politi c, ci și ideologic.
Toate aceste regimuri comuniste își vor însuși și vor aplica ca mpania anti-
cosmopolită din Uniunea Sovietică și vor promova, de asemenea, spionomania
specifică stalinismului, cu scopul de a lichida orice formă de rezistență internă,
de a compromite și distruge orice opoziție ideologică față de c omunism și de a
lichida legăturile culturale cu exteriorul.
Imperialismul – declara Gheorghiu -Dej – își recrutează agenții din interior
și urmărește subminarea partidului și a realizărilor democrație i populare din
interior, motiv pentru care este necesară o vigilență deosebită î n d e m a s c a r e a
dușmanului de clasă178. Pentru victoria socialismului era necesară o luptă
înverșunată contra pornirilor co smopolite: „dușmanul folosește, m a i a l e s î n

176 I. V. Stalin, Problemele leninismului , Editura în Limbi Străine, Moscova, 1940, p. 40-41.
177 V. I. Lenin, Opere , vol. XXV, Editura pentru Liter atură Politică, București, 1954 , p. 455.
178 Gheorghe Gheorghiu-Dej, Vigilența revoluționară a popoarelor în lupta pentru socialism ,
Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1951, p. 8.

76 | Constitu țiile României
rândurile intelectualității, ideile otrăvite ale cosmopolitismu lui. După cum arată
faptele, cosmopolitismul este o anticameră a spionajului în fol osul imperialiș-
tilor. Cosmopoliții fără de patrie cad foarte ușor în brațele s pionajului anglo-
american. De aceea, lu pta împotriva naționalismului și cosmopol itismului este
o pa r te i nte g r an tă a lu pt ei p en t ru s o cia l i sm ”179. P r opag a n da de pa r ti d c u lt iv ă ,
astfel, cu fervoare o puternică xenofobie anti-occidentală, par alelă cu rusifica-
rea culturii. Înfruntarea provocă rilor internaționale necesita un sentiment de
a u t o – m u l ț u m i r e ș i î n c r e d e r e , c a r e s ă o f e r e m a s e l o r p o p u l a r e u n plus de
combativitate în confruntarea cu „dușmanul de clasă”180.
P e n t r u a l i c h i d a o r i c e u r m ă a d u șmanului din interior, în cursu l anului
1 9 4 8 , p e f o n d u l i s t e r i e i a n t i – t i t o i s t e , a f o s t d e c l a n ș a t ă o a m p lă campanie de
epurare în interiorul partidului, după modelul epurărilor stali niste – dar fără a
atinge, totuși, nici proporțiile, nici cruzimea acestora –și c are se va încheia în
1950 prin eliminarea unui mar e număr de membri de partid181. Naționalizarea
industriei, realizată în iunie 1948, va continua cu noi măsuri de etatizare pe
parcursul anului, culminând cu Plenara CC din martie 1949, care a d e c i s t r e –
cerea la cooperativizarea agriculturii, cu alte cuvinte la apli carea modelului
sovietic al colectivizării forțat e. Colectivizarea era declanșa tă, la acel moment,
în marea majoritate a țărilor central și est-europene aflate în sfera de influență
sovietică. Aceasta reprezenta aplicarea strictă a principiului „bolșevizării”, în
sensul că toate elementele specifice regimului sovietic trebuia u reproduse
întocmai în România.
Regimul din România se considera și el a fi unul de dictatură a proletaria-
tului de model marxist-leninist: „instaurarea dictaturii prolet ariatului în Româ-
nia a confirmat încă o dată că nu există altă cale de trecere d e la capitalism la
socialism decât aceea indicată de marxism-leninism, verificată de experiența
i s t o r i c ă a P C U S ș i a p a r t i d e l o r f r ă ț e ș t i d i n ț ă r i l e d e m o c r a t – p o pulare. Aceasta
este calea răsturnării claselor exploatatoare de la conducerea politică a țării și a
instaurării puterii clasei muncitoare”182. În calitatea de dictatură a proletaria-
tului, regimul din România își revendica trei funcții fundament ale: de reprima-
re a împotrivirii claselor exploatatoare înlăturate de la puter e, de apărare a
cuceririlor revoluționare ale pro letariatului împotriva imperia liștilor și de

179 ibidem, p. 14.
180 A l i n a I l i n c a , L i v i u M a r i u s B e j e n a r u , Spiono-manie și controlul informa țiilor în perioada
stalinizării României (1948-1953) , în Studii și Materiale de Istorie Contemporan ă, serie nouă, vol.
5/2006, p. 124-125.
181 Mioara Anton, Dinamica reorganiz ărilor în PMR (1948-1953 ), în Studii și Materiale de Istorie
Contemporan ă, serie nouă, vol. 3/2004, p. 95-98.
182 Lecții în ajutorul celor care studiaz ă istoria PMR , Institutul de Istorie a Partidului de pe lângă
CC al PMR, Editura Politică, București, 1960, p. 563-564.

Constitu țiile României | 77
pregătire a cadrului socio-economic, cultural și organizatoric pentru constru-
irea socialismului183.
Toate aceste schimbări necesitau elaborarea unui cadru juridic și teoretic
diferit, care să reflecte stadiul de evoluție la care ajunsese regimul, noua sa
orientare și caracterul său de „dictatură a proletariatului.” Î n august 1949
U n g a r i a a d o p t a s e o C o n s t i t u ț i e n o u ă c a r e p r e c i z a c ă m i s i u n e a s t atului era să
construiască socialismul și să elimine „clasele exploatatoare”184. La fel Polonia,
în iulie 1952, a adoptat o nouă Constituție care o declara „fas cistă” pe
precedenta, din 1921, și stabilea că regimul din Polonia era un ul de „dictatură a
proletariatului”185. Problema unei noi Constituții, care să o înlocuiască pe cea
din 1948, a fost luată în discuție de către conducerea P.M.R. î ncă din toamna lui
1951, când la nivelul Comitetului Central au fost întocmite dir ective cu ideile de
bază ale unei viitoare Constituț i i ș i a u f o s t a l c ă t u i t e s u b c o m i sii însărcinate cu
redactarea capitolelor din legea fundamentală, urmând a fi reun ite apoi într-un
proiect comun, care să circule î n Biroul Politic pentru a obțin e aprobarea
tuturor membrilor186.
Subcomisiile constituite au fost următoarele: orânduirea social ă a R.P.R.
(Leonte Răutu, Gheorghe Stoica), orânduirea de stat a R.P.R. (E mil Bodnăraș),
organele supreme ale puterii de stat a R.P.R. (Avram Bunaciu, M arin Ionescu),
problema națională în R.P.R. (Miron Constantinescu, Ladislau Ba nyai), organele
locale ale puterii de stat (Ion Vințe, Belle), Tribunalele și P archetul R.P.R.
(Alexandru Drăghici, Alexandru Voitinovici), drepturile și dato riile fundamen-
t a l e a l e c e t ă ț e n i l o r ( G h e o r g h e A p o s t o l , C h i v u S t o i c a , C o n s t a n ț a C r ă c i u n ) ,
s i s t e m u l e l e c t o r a l ( V i n e a , S t e l i a n N i ț u l e s c u ) ș i s t e m a , s t e a g u l , capitala (Petre
Constantinescu-Iași, Gheorghe Florescu)187. O comisie mai amplă, aflată sub
c o n d u c e r e a p e r s o n a l ă a l u i G h e o r g h i u – D e j , a p u s c a p l a c a p c a p i tolele, elabo-
rând varianta lărgită ce se va constitui în proiectul final de Constituție. La
redactarea textului, o implicare activă a avut-o și Mark Boriso vici, consilier
sovietic însărcinat să ia parte la această muncă. De altfel, m unca de redactare s-
a bazat pe preluarea și adaptarea textului Constituției sovieti ce de la 1936, într-
o variantă mult mai fidelă decât în 1948188.
Regimul Gheorghiu-Dej, inspirându-se după exemplul polonezilor, a ț i n u t
în mod special să organizeze o largă consultare publică, în sen sul prezentării
textului proiectului de Constituție în presă și prelucrarea sa în ședințele
organizațiilor de partid și în întâlniri cu oamenii muncii din diverse unități

183 ibidem, p. 564.
184 Rett R. Ludwikowski, Constitution-making in the region of former Soviet dominance , Duke
University Press, 1996, p. 180.
185 R. F. Leslie, The History of Poland since 1863 , Cambridge University Press, 1980, p. 310.
186 Mihaela Cristina Verzea, art. cit ., p. 60-61.
187 Ibidem, p. 61.
188 Ibidem, p. 62,63.

78 | Constitu țiile României
industriale. O asemenea acțiune a vea un important rol propagand istic.
Principalul motiv pentru care se adopta o nouă lege fundamental ă, enunțat de
G he o rg h iu – De j î nt r -o ș e din ță a con d u ce r i i , e ra că ve c hea Co ns t i tuție, adoptată
în 1948, era deja depășită, din cauza transformărilor revoluțio nare prin care
trecuse țara, iar acest lucru trebuia evidențiat în munca de pr opagandă189.
Marea Adunare Națională a alcătuit o comisie pentru redactarea Constituției, ce
avea la bază proiectul elaborat la vârful P.M.R., și care a făc ut public textul final
la 19 iulie 1952. Constituția a fost supusă la vot la 24 septem brie 1952 și a fost
adoptată cu unanimitatea celor 324 de voturi exprimate, fiind p romulgată în
aceeași zi, prin semnătura Președintelui Prezidiului Marii Adun ări Naționale,
dr. Petru Groza, și a secretarului Prezidiului, Marin Florea Io nescu190.
Constituția adoptată în 1952 o abroga pe cea adoptată în 1948 ș i era
alcătuită din 105 articole grupate în 10 capitole. Noua lege fu ndamentală se
deosebea de cea din 1948 în primu l rând printr-o accentuare deo sebită a com-
ponentei ideologice, precum și p rin includerea unor explicații cu caracter isto-
r i c ș i i d e o l o g i c î n t e x t u l s ă u , c u p r i n s e î n t r – u n „ C a p i t o l i n t r o ductiv” ce nu se
găsea în precedenta Constituție. Încă de la prima frază, acesta definea în ter-
meni ideologici natura statului român: „Republica Populară Româ nă este un
stat al oamenilor muncii de la o rașe și sate”. Următoarele para grafe descriu
modul în care a luat naștere regimul din România în încercarea de a oferi o legi-
timitate istorică și ideologică atât regimului, cât și relațiil or cu Uniunea
Sovietică191.
Astfel, textul explică faptul că R.P.R. a luat naștere în urma victoriei Uniunii
Sovietice asupra Germaniei și a fascismului, dar și a „eliberăr ii României de
către glorioasa Armată Sovietică”. Interpretarea ideologizată a u n o r f a p t e
istorice, la rândul lor denatura te, susținea că eliberarea de s ub jugul fascist a
creat premise favorabile pentru transformarea luptei anti-fasci ste într-o luptă
de eliberare socială, luptă ce n-ar fi fost posibilă fără sprij inul și victoria
Armatei Roșii asupra Germaniei și fascismului. Această victorie c r e a s e
contextul favorabil pentru lupta de eliberare socială. Subiectu l va rămâne un
bun indicator al relațiilor dintr e P.M.R. și P.C.U.S. în divers e etape istorice.
P â n ă l a „ d e v i e r e a ” t i t o i s t ă , d e p i l d ă , e r a a c c e n t u a t ă î n m o d d e osebit, ca
instrument de legitimizare, insu recția și lupta maselor popular e sub pretinsa
conducere a P.C.R. pentru eliber are, după 23 august 1944. După schisma
titoistă, de teama acuzațiilor d e naționalism, problema evenime ntelor de la 23
august și a semnificației lor istorice va fi îngropată, pentru mai mulți ani. În
această perioadă, discursul isto riografic și politic puncta nu faptul că masele

189 Ibidem, p. 62.
190 Buletinul Oficial al Marii Adun ări Naționale a Republicii Populare Române , nr. 1/24 septembrie
1952
191 Eleodor Focșeneanu, op. cit ., p. 119.

Constitu țiile României | 79
populare luptaseră la 23 august pentru eliberare, sub conducere a partidului, ci
că Armata Sovietică luptase pentru eliberarea României, asupra acesteia
revenind toate meritele „eliberă rii”. Această interpretare este surprinsă foarte
bine de „Capitolul introductiv ” al Constituției din 1952.
Această luptă anti-fascistă, transformată în luptă de eliberare s o c i a l ă , e r a
asociată din punct de vedere ideologic și istoric cu lupta de s ecole a românilor
pentru libertate și independență națională; crearea statului na țional român
modern este, astfel, descrisă sub forma unei lupte nu naționale , ci sociale, prin
independență înțelegându-se, în spirit marxist-leninist, indepe ndența clasei
muncitoare de sub clasele exploatatoare. Mai departe, „Capitolu l introductiv”
declara explicit că prietenia cu Uniunea Sovietică și „ajutorul ei dezinteresat”
erau singura garanție a apărării independenței României și a de zvoltării
a c e s t e i a . A l t e d o u ă p a s a j e m a i p r e c i z a u f a p t u l c ă p o l i t i c a e x t e rnă a României
avea la bază prietenia cu Uniunea Sovietică și alte state „iubi t o a r e d e p a c e ” –
această ultimă sintagmă făcând, în contextul epocii, trimitere directă la statele
cu regim comunist – dar și la drepturile egale de care se bucur au minoritățile
naționale în România, până la acordarea autonomiei teritoriale, a s p e c t c e e r a
detaliat în alte capitole. Introducerea se încheia prin preciza rea că documentul
consacra rezultatele obținute pâ nă la acel moment în construcți a socialismului.
U r m ă t o a r e l e c a p i t o l e v e n e a u s ă d e t a l i e z e d i n p u n c t d e v e d e r e t e hnic
principiile ideologice puse la baza legii fundamentale. Primul capitol se referea
l a „ O r â n d u i r e a s o c i a l ă ” , c o p i i n d î n t o c m a i c a p i t o l u l I , c u t i t l u s i m i l a r , d i n
Constituția sovietică de la 1936. În 15 articole, capitolul se referea, în cadru
i d e o l o g i c , l a d r e p t u r i l e c e t ă ț e n i l o r , l a r e l a ț i a a c e s t o r a c u s t atul, dar în mod
special la rolul și misiunea statului, văzute în context marxis t-leninist. Încă de la
p r i m u l a r t i c o l s e p r e c i z a c ă R o m â n i a e r a u n „ s t a t a l o a m e n i l o r muncii” și,
detalia articolul 2, baza puterii populare a statului era repre zentată de „alianța
clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare”. Delimitând astfel d oar două clase
sociale, se aplica pri ncipiul „dictaturii proletariatului”, car e implica reprimarea
claselor exploatatoare de către oamenii muncii în perioada tran ziției la
s o c i a l i s m . A r t i c o l u l 3 r e l u a i d e e a d i n c a p i t o l u l i n t r o d u c t i v p r ivind originea
regimului, născut ca rezultat al „eliberării țării” de către Ar m a t a s o v i e t i c ă î n
contextul celui de-al do ilea război mondial.
În continuare, articolele se refereau la structura economică a țării,
esențială, din perspectivă marxist-leninistă, deoarece una dint re tezele
fundamentale ale ideologiei era că orânduirea socială era deter minată în mod
direct de relațiile economice. Astfel, pentru a construi o orân duire socialistă,
puterea trebuia să-și asigure, în spirit marxist, bazele econom ice192. Articolul 5

192 Karl Marx, Friedrich Engles, Opere , vol. 4, Editura Politică, București, 1958, p. 466. Vezi de
asemenea: V.I. Lenin, Opere alese în dou ă volume , vol II, ediția a II-a, Editura de Stat pentru
Literatură Politică, București, 1954, p. 187-194.

80 | Constitu țiile României
explica faptul că economia națională a R.P.R. cuprindea trei fo rmațiuni: cea
socialistă, cea capitalistă și mica producție de mărfuri. Aceas tă structură era
copiată întocmai din articolul c u același număr existent în Con stituția sovietică
din 1936. Referitor la formațiunea socialistă, aceasta era deta liată de articolele
6 – 9 . F o r m a ț i u n e a s o c i a l i s t ă , s e e x p l i c a , d e ț i n e a r o l u l c o n d u c ă t or în economia
națională și sarcina statului, pentru a asigura dezvoltarea pe calea socialis-
mului, era să asigure întărirea și extinderea continuă a aceste i formațiuni.
Fundamentul acesteia consta în proprietatea socialistă asupra m ijloacelor
de producție, care, conform docu mentului, putea să îmbrace două f o r m e :
proprietatea de stat și proprietatea cooperatistă. Această împă rțire corespun-
dea întocmai împărțirii efectuate de Stalin în Constituția sovi etică. Proprietatea
cooperatistă se referea, desigur, la organizațiile cooperatiste , dar mai ales la
gospodăriile agricole colective c are fuseseră organizate odată cu debutul
p r o c e s u l u i d e c o l e c t i v i z a r e . A c e s t a f u s e s e d e c l a n ș a t î n u r m a P l enarei CC din
martie 1949, care hotărâse „transformarea socialistă a agricult urii” prin aplica-
rea modelului sovietic de constituire a gospodăriilor agricole colective și a
gospodăriilor agricole de stat, în paralel cu întovărășirile, c a forme intermedia-
re de cooperativizare193. Principalul instrument de realizare a colectivizării
agriculturii fusese aparatul rep resiv, în ciuda declarațiilor c onducerii de partid
și a documentelor programatice liniștitoare194.
Articolul 7 stipula că aparțineau statului toate bogățiile solu lui și subsolului
precizate la articolul 6 din pre cedenta Constituție, la care se adăugau – în plus
față de documentul din 1948–, fabricile și uzinele, gospodăriil e agricole de stat,
f o n d u l d e l o c u i n ț e ș i a l t e l e c a r e i n t r a s e r ă î n p r o p r i e t a t e a s t a tului, între timp,
prin legea naționalizării. Refer indu-se la formațiunea socialis tă în agricultură,
Constituția prevedea la articolul 8 principiul că pământul apar ținea celor ce-l
munceau, pentru a oferi astfel t emei legal exproprierilor din a nii precedenți,
adăugând, însă, în articolul urm ător că țăranii colectiviști av eau în „folosință
p e r s o n a l ă ” c a s a ș i u n m i c l o t d e t e r e n î n j u r u l a c e s t e i a , p r e c u m și inventarul
agricol de pe lângă gospodărie, i n v e n t a r „ m ă r u n t ” , î n s ă r e g l e m e ntat prin
statutul gospodăriei agricole colectiv din care aceștia făceau parte – prevedere
m e n i t ă a o f e r i t e m e i p e n t r u c o n f i s c ă r i l e d e v i t e , p l u g u r i ș i a l tele, făcute în
folosul gospodăriei colective.
Mica producție de mărfuri, ca formațiune distinctă a economiei naționale,
c u p r i n d e a , c o n f o r m a r t i c o l u l u i 1 0 , a c e l e g o s p o d ă r i i ț ă r ă n e ș t i m ici și mijlocii,
precum și acele ateliere de meseriași care nu foloseau salariaț i, deci care nu

193 Rezoluții și Hotărâri ale Comitetului Central al Pa rtidului Muncitoresc Român 1948-1950 ,
Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1951, p. 86-11 0. Vezi, de asemenea: Octavian
Roske, Dan Cătănuș, Florin Abraham, Colectivizarea agriculturii în România. Cadrul legislativ ,
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2007.
194 Robert Levy, Gloria și decăderea Anei Pauker , Editura Polirom, Iași, 2002, pag. 93.

Constitu țiile României | 81
„exploatau” munca omului. Aceștia primeau, prevedea Constituția , protecția
statului în conformitate cu legile specifice. Nu se bucura, îns ă, de protecția
statului, conform articolului 11, cealaltă formațiune a economi ei naționale,
respectiv cea capitalistă. Aceasta era definită ca reprezentând gospodăriile
chiaburești, întreprinderile comerciale și industriale particul are, în special cele
mici care scăpaseră momentan de naționalizare și care mai folos eau încă
munca salariată. Rolul statului în privința acestui sector era de a-l limita, de a
„îngrădi și elimina elementele capitaliste”.
A r t i c o l u l 1 2 s e r e f e r e a l a d r e p t u l d e p r o p r i e t a t e , ș i a c e s t a m o dificat și
interpretat din perspectivă ideologică: era garantată de către stat în primul
r â n d p r o p r i e t a t e a a s u p r a v e n i t u r i l o r ș i e c o n o m i i l o r p r o v e n i t e d in muncă, a
locuinței, a obiectelor casnice și de uz personal. Naționalizar ea unei mari părți a
f o n d u l u i l o c a t i v f ă c e a c a p r e c i z a r e a p r i v i n d d r e p t u l d e p r o p r i e tate asupra
locuinței să devină pur formală, iar introducerea unei precizăr i referitoare la
proprietatea asupra obiectelor de uz personal (încălțăminte? le njerie?) trimitea
în derizoriu întregul articol. Este din nou necesară precizarea că acest articol
copia aproape întocmai prevederi le articolului 10 din Constituț ia sovietică.
Capitolul mai cuprindea mențiuni privind monopolul de stat asup ra
comerțului exterior, spre deoseb ire de precizarea mai „blândă” din 1948, care
vorbea doar de controlul asupra comerțului, precum și la sarcin a statului de a
planifica economia. Comitetul de Stat al Planificării, constitu it în 1948,
elaborase două planuri anuale, pentru 1949 și 1950, iar începân d din 1951
f i n a l i z a s e ș i p u n e a î n a p l i c a r e primul plan cincinal de model s ovietic195. Tot
d u p ă m o d e l u l s o v i e t i c s e î n c h e i a ș i a c e s t c a p i t o l , c u o r e v e n i r e la factorul
ideologic, prin articolul 15 care stipula că munca era o chesti une de onoare, ca
ș i o d a t o r i e , p e n t r u o r i c e c e t ă ț e a n a l R o m â n i e i , c o n f o r m p r i n c i piului, devenit
acum constituțional, că „cine nu muncește, nu mănâncă”.
Capitolul al II-lea al Constituției se intitula „Orânduirea de stat” și
cuprindea referiri cu caracter g eneral, politic, privind natura statului, detaliind
funcțiile sale. Astfel, articolul 16 se referă la „regimul de s tat” din Republica
Populară Română și preciza că acesta era „regimul democrației p opulare”.
Articolul 17 descrie, pe mai multe litere, funcțiile statului. Republica Populară
Română este declarată ca fiind un stat unitar, suveran și indep endent, dar, ca și
Constituția de la 1948, nu mai cup rinde precizarea tradițională din Constituțiile
anterioare despre caracterul național al statului. Funcțiile sa le erau menționate
ca fiind apărarea independenței și suveranității poporului, a a părării republicii
de dușmanii săi exteriori, reprimarea „dușmanilor poporului”, p ăzirea respec-
t ă r i i l e g i l o r p e î n t r e g t e r i t o r i u l ț ă r i i . C o n c e p t u l d e „ d u ș m a n al poporului”,
preluat din legislația stalinistă, avea un caracter vag, nedefi nit clar, deoarece

195 Liviu Țăranu, op. cit. , p. 37-39.

82 | Constitu țiile României
era o noțiune politică, nu jurid ică, ce includea însă toți adve rsarii regimului, de
orice fel. În Constituție mai erau introduse, de asemenea, și a lte funcții specifice,
derivate din caracterul ideologic al organizării statului.
A t r i b u ț i i l e p e c a r e s t a t u l ș i l e a r o g a s e p r i n p l a n i f i c a r e , n a ț i onalizare și
colectivizare se traduceau în fu ncția constituțională de a orga niza și planifica
economia țării, de a lichida „înapoierea economică” prin indust rializare și
dezvoltare, așa cum menționau li terele b) și c) ale articolului 17. De asemenea,
statului îi revenea și rolul de a conduce sistemul bănesc și de credite, de a
administra băncile, întreprinder ile de stat, industriale, agric ole sau comerciale.
Pe plan cultural, statului îi revenea, în același timp, și rolu l d e a c o n d u c e
î n v ă ț ă m â n t u l p u b l i c d e t o a t e g r a d e l e , o d a t ă c u d e s f i i n ț a r e a î n v ățământului
particular sau confesional, precum și de a „asigura dezvoltarea culturii”. Pentru
p r i m a d a t ă , n a t u r a ș i c a r a c t e r u l c u l t u r i i s u n t r e g l e m e n t a t e î n mod
constituțional: aceasta trebuia s ă fie „socialistă în conținut, națională în formă”.
Articolele 18, 19, 20 și 21 se refereau la organizarea administ rativ terito-
rială a Republicii Populare Române, organizare ce cunoscuse tra nsformări
d r a m a t i c e î n c u r s u l a n i l o r p r e c e d e n ț i , i m p u s e d e a l i n i e r e a l a m odelul
administrativ teritorial sovietic. În 1950 conducerea de partid a decis alinierea
l a m o d e l u l s o v i e t i c ș i d i n a c e s t p u n c t d e v e d e r e , m o t i v â n d c ă o rganizarea
a d m i n i s t r a t i v ă t r e b u i e s ă c o r e s p u n d ă s t a t u l u i d e t i p n o u , s ă o g lindească rolul
conducător al clasei muncitoare, dar și legătura nemijlocită în tre organele
centrale și cele locale ale puterii196. Toate acestea erau, însă, doar argumente
formale, lipsite de conținut, mo tivul real al deciziei fiind im itarea slugarnică și
fără discernământ a tuturor aspectelor vieții social-politice ș i economice
sovietice, imitație specifică anilor stalinismului.
Astfel, prin Legea nr. 5 din 6 septembrie 1950 au fost desființ ate cele 58 de
județe existente, precum și plășile, comunele rurale și comunel e urbane, fiind
înființate în schimb 28 de regiuni, cuprinzând 177 de raioane c u 148 orașe și
4052 comune197. Constituția din 1952 adăuga unele modificări la structura
administrativ-teritorială existentă, în primul rând prin reduce rea numărului
regiunilor la 18: Arad, Bacău, B aia Mare, Bârlad, București, Cl uj, Constanța,
Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, St alin, Suceava,
Timișoara și Regiunea Autonomă Maghiară. În fapt, existența ace stei ultime
regiuni era o altă mare modificare atât a Legii nr. 5/1950, cât și a tradițiilor
administrativ-te ritoriale române ști, care nu au cuprins nicioda tă în perioada
modernă autonomii locale pe criterii etnice. Astfel de autonomi i, însă, existau în

196 România. Via ța politică în documente. 1950 , Arhivele Naționale ale României, București, 2002,
p. 142-143.
197 Buletinul Oficial al Marii Adun ări Naționale a Republicii Populare Române , nr. 77/8 septembrie
1950

Constitu țiile României | 83
Uniunea sovietică. De altfel, această împărțire administrativă n u î ș i g ă s e a n i c i
un fel de rațiune decât imitarea structurilor similare sovieti ce.
Regiunea Autonomă Maghiară, preciza Constituția, era formată di n
t e r i t o r i u l l o c u i t d e p o p u l a ț i a c o m p a c t ă m a g h i a r ă , î n z o n a s e c u i ască, și avea o
conducere administrativă autonomă, aleasă de populația regiunii . Articolul 20
preciza că toate legile R.P.R. se aplicau în Regiunea Autonomă, dar articolul 21
acorda regiunii dreptul de a elabora un regulament propriu, în cadrul Sfatului
Popular al Regiunii, cu aprobarea Marii Adunări Naționale. În a ceste condiții,
absența atributului „național” din definirea statului român, în primele articole
a l e C o n s t i t u ț i e i , c ă p ă t a o e x p l i c a ț i e m u l t m a i c o n s i s t e n t ă d e c â t influența
factorului ideologic.
Capitolul al III-lea al Constituției se referea la organul supr em al puterii de
stat în R.P.R., respectiv Marea Adunare Națională. Deși se prod uce o reașezare a
a t r i b u ț i i l o r a c e s t e i a , î n c o m p a r a ț i e c u t e x t u l C o n s t i t u ț i e i d e la 1948, cea mai
mare parte a atribuțiilor sale rămân neschimbate. Aleasă pentru un mandat de
patru ani, ea reprezintă „unicul organ legiuitor”, adoptând leg i cu majoritate
simplă. Marea Adunare Națională numește Guvernul, aprobă bugetu l de stat,
hotărăște în probleme de război și pace. În plus față de vechil e atribuții, noua
Constituție conferă acestui orga n dreptul de a stabili planuril e de dezvoltare ale
economiei naționale, pe baza proiectelor elaborate de Comitetul d e S t a t a l
Planificării, precum și dreptul de a modifica împărțirea admini strativ-terito-
rială a României. Procedura adoptării și promulgării legilor ră mâne aceeași, la
f e l c a ș i p r o c e d u r a d e a l e g e r e a P r e z i d i u l u i M a r i i A d u n ă r i N a ț i onale, care la
r â n d u l s ă u î ș i p ă s t r e a z ă a c e l e a ș i a t r i b u ț i i . A c e s t a î n d e p l i n e ș t e funcțiile ce
decurg din șefia statului (acordă decorații, medalii, amnistii, g r a d e m i l i t a r e ,
ș.a.), dar ține și locul organului legiuitor în intervalul dint re sesiuni. În această
calitate, Prezidiul putea emite decrete, declara mobilizare sau stare de război,
numea și revoca miniștrii, ș.a. Probabil că modul în care fuses e gândită
structura acestei instituții, în 1948, era considerată încă sat isfăcătoare,
deoarece în final schimbările sunt minimale.
Capitolul al IV-lea se referea la organele administrației de st at ale
Republicii Populare Române, cuprinzând referiri și explicații p r i v i n d r o l u l ș i
funcțiile îndeplinite de organul executiv. Puterea executivă es te reprezentată de
Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române, constituit de către Marea
Adunare Națională, în fața căreia este răspunzător, după cum pr evede articolul
4 4 . C e a m a i m a r e p a r t e a a t r i b u ț i i l o r e x e c u t i v u l u i s u n t p ă s t r a t e așa cum
fuseseră ele stabilite în precedenta Constituție, iar articolul 47 care se referă la
aceste atribuții nu face decât să preia cele prevăzute în 1948. Unele deosebiri
sunt prevăzute la articolul 43, cel referitor la componența Con siliului de Miniș-
tri și care prevede că din acest organ mai făceau parte, în afa ră de prim-minis-
tru, vice-prim-miniștrii și miniștrii: președinții Comitetului de Stat al

84 | Constitu țiile României
Planificării, Comisiei Controlului de Stat, Comitetului de Stat al Aprovizionării,
Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole, Comi tetului Învăță-
mântului Superior, Comitetului pentru Cinematografie și Comitet ului pentru
Artă.
Lărgirea atribuțiilor și sarcinilor de conducere la nivel centr al era reflectată
foarte bine de includerea în guv ern a acestor persoane. Aceasta mai reflecta și
aspirația puterii centrale de a controla – și de a centraliza i nstrumentele de
control – asupra tuturor aspecte lor vieții, inclu siv, după cum arată enumerarea,
asupra culturii și filmului, aspecte esențiale în propaganda re gimului. Guverne-
le României interbelice nu se confruntaseră niciodată cu sarcin i atât de vaste și
de complexe, deoarece sfera în care interveneau și își exercita u puterea era
considerabil mai redusă. Un regim totalitar, însă, aspiră la a supraveghea și
c o n t r o l a t o a t e a s p e c t e l e v i e ț i i , l a a d e ț i n e t o a t e m i j l o a c e l e ș i instrumentele
c o e r c i t i v e s a u p e r s u a s i v e d e c o n t r o l , a s p e c t b i n e e v i d e n ț i a t d e a c e a s t ă l ă r g i r e
numerică a membrilor guvernului. De asemenea, plecând de la ide ea că
precedenta Constituție fusese un a provizorie, însă aceasta urma s ă r ă m â n ă
d e f i n i t i v ă , t e x t u l e n u m e r a l a a r t i c o l u l 5 0 l i s t a t u t u r o r m i n i s t erelor ce
funcționau în cadrul Consiliului de Miniștri, fără a lăsa nimic nereglementat. Din
această listă atrage atenția un alt element de noutate, apariți a– într-un număr
destul de mare – a ministerelor cu profil economic, în special în sectorul indus-
trial, precum Ministerul Constru cțiilor și Materialelor de Cons trucții, Ministerul
Energiei Electrice și Industriei Electrotehnice, Ministerul Ind ustriei Alimentare,
Ministerul Industriei Chimice, Ministerul Industriei Metalurgic e, Ministerul
Industriei Ușoare, dar și altele precum Ministerul Gospodăriilo r Agricole de Stat
s a u M i n i s t e r u l S e c u r i t ă ț i i S t a t u l u i . A c e s t e a r e f l e c t ă , d u p ă c u m s-a menționat,
multiplicarea sarcinilor guvernului în urma naționalizării și e tatizării, dar și
proiectele ambițioase de industrializare, inspirate de politica stalinistă a anilor
`30. Se observă, de asemenea, preluarea modelului stalinist în privința organi-
zării unui Minister al Securității Statului. Securitatea fusese organizată în 1948
ca direcție subordonată Minister ului Afacerilor Interne, însă, așa cum Stalin a
transferat munca de represiune u nui minister nou creat în 1946, la fel s-a
întâmplat și în România. Ministerul Securității Statului va ave a o e x i s t e n ț ă
scurtă, fiind contopit cu Ministerul Afacerilor Interne un an m ai târziu198.
Capitolul al V-lea al Constituției se referea la organele local e ale puterii de
stat. Din acest punct de vedere, ca și în privința organizării administrativ-
teritoriale, Constituția nu făcea decât să consemneze o stare d e fapt deja
e x i s t e n t ă . A s t f e l , a r t i c o l u l 5 1 p r e v e d e a c ă o r g a n u l p u t e r i i d e stat la nivel de
regiune, raion, oraș și comună e ra Sfatul Popular. Acestea vene au să înlocuiască
c a d e n u m i r e d o a r C o n s i l i u l P o p u l a r î n f i i n ț a t p r i n C o n s t i t u ț i a d e la 1948, dar

198 Marius Oprea, Banalitatea r ăului. O istorie a Securit ății în documente 1949-1989 , Editura
Polirom, Iași, 2002, p. 28-29.

Constitu țiile României | 85
această înlocuire nu era decât pe hârtie, în sensul în care Con siliile Populare
prevăzute în Constituția precedentă n-au fost alese decât doi a ni mai târziu.
După adoptarea Constituției de la 1948, fuseseră numite Comitet e Provizorii
c a r e s ă e x e r c i t e p u t e r e a î n t e r i t o r i u , p â n ă l a o r g a n i z a r e a p r i m elor alegeri
locale199. Legea pentru organiz a r e a C o n s i l i i l o r P o p u l a r e a f o s t a d o p t a t ă l a 1 3
ianuarie 1949 și identifica denumirea de „Consilii” cu cea de „ Sfaturi”. Primele
alegeri au fost organizate, însă, abia în toamna anului 1950, d upă adoptarea
Legii privind noua organizare administrativ-teritorială, iar Sf aturile Populare
au fost instalate în decembrie 1950. Decretul nr. 259 din 28 de cembrie 1950,
care reglementa activitatea acestor organe preciza că ele nu su nt alcătuite din
orice fel de cetățeni, ci din reprezentanți ai oamenilor muncii200. Î n a c e s t f e l ,
organele locale ale puterii căpătau, la rândul lor, caracter de clasă, așa cum era
previzibil într-un regim declarat de „dictatură a proletariatul ui”.
A l e s e p e n t r u d o i a n i , c o n f o r m a r t i c o l u l u i 5 2 d i n C o n s t i t u ț i e , S faturile
Populare își alegeau un Comitet Executiv care îndeplinea funcți ile executive și
era direct răspunzător în fața Sfatului. Comitetele Executive e rau alcătuite din
Președinte, Vice-președinți, Secretar și membri, inclusiv în Re giunea Autonomă
Maghiară, și putea avea secțiuni, la nivelul unităților adminis trative mai mari,
cum erau orașele. Nu exista o deosebire foarte mare între sarci nile pe care le
î n d e p l i n e a u C o n s i l i i l e P o p u l a r e ș i S f a t u r i l e P o p u l a r e , d a r e x i s t a o a s e m ă n a r e
foarte importantă care putea înv inge orice argumentație contrar ă: asemănarea
între termenul de „sfat” și cel de „soviet”. În perioada copier ii fără discernământ
a formelor sovietice, acest argument era suficient.
Capitolul al VI-lea trata organizarea instanțelor judecătorești și a tribuna-
lelor, care se schimba în mod corespunzător odată cu modificare a organizării
administrative. Confor m articolului 64, justiția se înfăptuia î n România, de către
Tribunalul Suprem al Republicii Populare Române, Tribunalele re gionale și
Tribunalele populare. Tribunalul Suprem înlocuia Curtea Supremă – c a d e n u –
mire –, deoarece numele cel nou se asemăna mult mai bine de den umirea simi-
lară din Uniunea Sovietică, și mai puțin cu denumirea din perio ada „regimului
b u r g h e z o – m o ș i e r e s c ” . C o n f o r m a r t i c o l u l u i 6 4 , s a r c i n a p r i n c i p a l ă a j u s t i ț i e i e r a
de a „apăra regimul de democrație populară și cuceririle poporu lui muncitor”,
precum și „legalitatea populară”. Numirea instanței supreme de către Marea
Adunare Națională, asesorii populari, caracterul public al ședi nțelor, precum și
alte prevederi ale Constituției din 1948 erau păstrate. La fel se întâmpla și cu
atribuțiile Procurorului General al R.P.R., care conducea toate procuraturile din
țară, fără ca acestea să fie sub ordonate în vreun fel celorlalt e organe ale puterii.
Drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor, care în C onstituția de
la 1948 figurau la Titlul al III-lea , apar acum însă, după modelul Constituției

199 Nicoleta Ionescu-Gură, op. cit ., p. 159.
200 Ibidem, p. 190.

86 | Constitu țiile României
sovietice, după prevederile referitoare la puterile statului, r espectiv la Capitolul
al VII-lea. Majoritatea drepturi lor și obligațiilor extrase din legea fundamentală
a U.R.S.S. și stipulate în vechea Constituție sunt confirmate: dreptul la muncă, la
odihnă, la învățământ, la asigurare în caz de boală sau acciden t, egalitatea
naționalităților și a sexelor, pretinsa libertate de conștiință , toate acestea erau
transcrise în noul text. Aceleași detalii specifice „luptei de clasă” și care interve-
neau pe alocuri le goleau, însă, de conținut. Așa este cazul cu l i b e r t a t e a d e
exprimare, garantată de stat, dar „în conformitate cu interesel e celor ce mun-
cesc și în vederea întăririi regimului de democrație populară”, ceea ce impunea
grave limitări asupra acestui drept, limitări care proveneau nu doar din
practicile abuzive ale organelor de partid și de stat, ci chiar din textul legii. În
privința libertății de asociere, de pildă, după garantarea aces teia se mai adăuga
că „orice organizație cu caracter fascist sau antidemocratic es te interzisă”, ceea
ce oferea puterii pretextul de a interzice orice asociere care- i displăcea; sensul
t e r m e n u l u i „ a n t i d e m o c r a t i c ” e s t e d e s t u l d e v a g d i n p u n c t d e v e d ere juridic.
Printre datoriile cetățenilor, serviciul militar se afla la loc de cinste.
Constituția din 1952 mai cuprinde un capitol, al VIII-lea, și c are era dedicat
sistemului electoral din România. Acest capitol nu-și găsea un echivalent în
Constituția de la 1948, însă își g ăsea o corespondență perfectă în Constituția
s o v i e t i c ă . C a p i t o l u l v e n e a s ă r e g l e m e n t e z e a l e g e r i l e d e d e p u t a ț i atât pentru
Marea Adunare Națională, cât și pentru Sfaturile Populare. Aleg erile se făceau,
după cum preciza articolul 93, p rin vot universal, egal, direct și secret. Vârsta de
l a c a r e s e d o b â n d e a d r e p t u l d e v o t e r a 1 8 a n i , i a r c e a d e l a c a re un cetățean
putea fi ales în aceste organe era de 23. Articolul 96 explicit a în mod deosebit
faptul că femeile au dreptul de a alege și de a fi alese, la fe l ca și bărbații., fără
deosebire de sex. Derivând din conceptul de „dictatură a prolet ariatului”,
Constituția includea câteva preve deri speciale privind candidat urile, dreptul de
a candida fiind rezervat, chiar prin litera Constituției, doar Partidului Muncito-
resc Român, sindicatelor, cooperativelor, organizațiilor de tin eret, asociațiilor
culturale, dar în nici un caz al tui partid. Regimul partidului unic, al Partidului-
Stat, nu mai era doar un aspect legat de practica politică, ci unul constituțional.
Interesant în privința rolului p e care îl aveau deputații, arti colul 101 stipula și
că mandatul oricărui deputat putea fi retras oricând, prin deci zia majorității
alegătorilor.
Prin capitolul al IX-lea era mod ificată, de asemenea, stema ță rii, adăugân-
du-se – dincolo de in ofensiva panglică cu inițialele R.P.R. ca re însoțea spicele de
grâu la bază– și o stea în cinci colțuri, preluată de la Uniun ea Sovietică. Faptul
că de această dată conducerea de partid considera că opera este completă și nu
v a m a i f i m o d i f i c a t ă p r e a c u r â n d , e s t e d o v e d i t d e s c h i m b a r e a p r ocedurii de
modificare a Constituției. Necesarul de două treimi din voturil e deputaților se
păstrează, dar se retrage în noul text posibilitatea de a fi mo dificată la cererea

Constitu țiile României | 87
u n e i t r e i m i d i n d e p u t a ț i s a u a G u v e r n u l u i . A r t i c o l u l 1 0 5 s p e c i f ica faptul că
modificarea Constituției nu se putea face decât în urma unei le gi votate de
Marea Adunare Națională. Conducerea de partid s-a răzgândit, în să, foarte
repede cu privire la planul său inițial de a avea o Constituție pe termen lung,
care să înglobeze toate aspirațiile regimului.
Textul Constituției a fost supus unei lungi serii de modificări , în mod
special datorită reorganizărilor dese la nivel guvernamental și administrativ.
Trimiterile exacte și detaliate ale articolelor făceau necesară m o d i f i c a r e a
C o n s t i t u ț i e i o r i d e c â t e o r i s e p r o d u c e a o m o d i f i c a r e l a n i v e l u l constituirii
organelor de conducere, locale sau centrale. Astfel, prin Legea nr. 3/1953 a fost
inclus în Consiliul de Miniștri și Președintele Comitetului de Stat pentru Arhi-
tectură și Construcții201. Legea opera și unele minor e reorganizări ale ministe-
relor, la fel ca și Legea nr. 7/1953202, Legea nr. 4/1955203 ș i L e g e a n r .
1/1957204. De asemenea, componența și organizarea Prezidiului Marii Adun ări
Naționale au cunoscut schimbări prin Legea nr. 3/1954205 ș i L e g e a n r .
1/1958206.
Nici organizarea administrativ-teritorială nu a rămas neschimba tă,
p e r i o d i c e f e c t u â n d u – s e m o d i f i c ă r i ș i c o r e c t ă r i a l e a c e s t e i a , d e rivate fie din
experiența unor disfun cționalități, fie din decizii cu conținut politic. Prin Legea
nr. 5/1956, de pildă, a fost desființată regiunea Arad, fiind c uprinsă în regiunile
Banat și Crișana, și prin aceeași lege a fost desființată de as emenea și regiunea
B â r l a d , a l c ă r e i t e r i t o r i u a f o s t î m p ă r ț i t î n t r e r e g i u n i l e G a l a ți, Iași și Bacău207.
Noi modificări ale structurii administrative s-au produs prin L egea nr. 2/1960,
când unele denumiri au fost schi mbate, inclusiv a Regiunii Auto nome Maghiară,
care devenea Regiunea Mureș – Au tonomă Maghiară și i se modific a în același
timp și teritoriul208. În același an s-a decis și comasarea Universităților Babeș și
Bolyai din Cluj, ceea ce a stârni t multe nemulțumiri din partea maghiarilor209.
M o d i f i c ă r i a u f o s t e f e c t u a t e ș i î n p r i v i n ț a a l e g e r i i S f a t u r i l o r P o p u l a r e , a l
căror mandat, cu excepția orașel or și comunelor, era stabilit l a patru ani în loc
de doi, precum și a Marii Adunări Naționale, prin Legea nr. 2/1 959210 și Legea

201 Buletinul Oficial al Marii Adun ări Naționale a Republicii Populare Române , nr. 4/29 ianuarie
1953.
202 Idem, nr. 6/26 ianuarie 1954.
203 Idem, nr. 13/2 iunie 1955.
204 Idem, nr. 11/28 martie 1957.
205 Idem, nr. 19/21 aprilie 1954.
206 Idem, nr. 3/15 ianuarie 1958.
207 Idem, nr. 11/4 aprilie 1956.
208 Idem, nr. 27/27 decembrie 1959.
209 Rafael-Dorian Chelaru, Crearea Universit ății „Babeș-Bolyai” și reforma înv ățământului în limba
minorităților. Cazul Janos Fazekas , în Analele Sighet 8. Anii 1954-1960 Fluxurile și refluxurile
stalinismului , editor Romulus Rusan, Fundația Academia Civică, București, 20 00, p. 823-825.
210 Buletinul Oficial al Marii Adun ări Naționale a Republicii Populare Române , nr. 31/31 decembrie
1959.

88 | Constitu țiile României
nr. 2/1964211. Cea mai importantă schimbare însă a fost cea privind înlocuir ea
Prezidiului Marii Adunări Naționale cu Consiliul de Stat. Aceas tă schimbare este
considerată în general ca o dovadă a consolidării poziției lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej, care – după valurile destalinizării și epurarea atât a grupului
Pauker-Luca, cât și a grupului C hișinevschi-Constantinescu – re ușise să-și
afirme postura de conducător inc ontestabil al partidului. Prin Legea nr. 1/1961
era desființat Prezidiul Marii Adunări Naționale și atribuțiile sale erau preluate
de un Consiliu de Stat, compus dintr-un președinte, trei vice-p reședinți și
treisprezece membrii212.
În funcția de președinte a fost ales Gheorghiu-Dej, care a înde plinit aceste
atribuții până la moartea sa, la 19 martie 1965, când a fost ur mat de Chivu
Stoica213. Se observă astfel creșterea gre utății funcției de șef al stat ului, în
comparație cu ceea ce prevedeau cele două Constituții, atât cea din 1948, cât și
cea în vigoare de la 1952. În fruntea Prezidiului M.A.N. s-au a flat personalități
fără influență, precum Mihail Sadoveanu, C.I. Parhon sau Petru Groza (înlocuit
de la conducerea mult mai importantă a Guvernului). După cum s- a menționat
anterior, importanța funcției de conducere pe linie de stat fus ese puternic
eclipsată de funcția de conducere pe linie de partid, lucru car e începe să se
schimbe după 1961. Funcția de șef al statului începe treptat să recâștige teren
î n f a ț a c e l e i d e ș e f a l p a r t i d u l u i , î n m o d s p e c i a l î n c o n d i ț i i l e în care relațiile
externe ale României se extindea u , m a i a l e s î n O c c i d e n t . Î n r e l ația cu țările
necomuniste, a fi secretar gener al al partidului nu cântărea pr ea greu, în schimb
a fi șeful statului cântărea altfel. Asumarea funcției de șef a l statului de către
Gheorghiu-Dej arată importanța sporită pe care regimul o acorda acestui plan,
deși la acel moment relațiile bune cu statele occidentale nu er au atât o realitate,
cât un proiect.
Constituția din 1952 a f ost expresia unui anumit stadiu în evol uția
regimului comunist din România ș i care, cu toate modificările t ehnice suferite
în cei treisprezece ani cât a fost în vigoare, și-a păstrat cea mai mare parte a
semnificației sale politice. În general, putem aprecia că legea f u n d a m e n t a l ă
elaborată în 1952 reflecta momen tul celor mai mari presiuni sov ietice asupra
c o n d u c e r i i d e p a r t i d ș i d e s t a t d i n R o m â n i a , m o m e n t u l d e m a x i m ă d o m i n a ț i e
exercitat de Moscova asupra „imperiului” său central și est-eur opean214. Lipsa
de legitimitate și de experiență politică, slugărnicia și oport unismul, precum și
unele conflicte și diviziuni în sânul conducerii de partid au f ăcut ca România să
reprezinte unul dintre cei mai supuși sateliți ai Uniunii Sovie tice în această

211 Idem, nr. 24/30 decembrie 1964.
212 Idem, nr. 9/25 martie 1961.
213 Mihaela Cristina Verzea, art. cit ., p. 75.
214 Aurel Pentelescu, “Caracterul stalinist al Constituției din an ul 1952. O abordare istorică”, în
Analele Sighet 7. Anii 1949 -1953. Mecanismele terorii , editor Romulus Rusan, Fundația Academia
Civică, București, 1999, p. 155.

Constitu țiile României | 89
perioadă. Imediat după moartea lui Stalin, diverși factori au a cționat în sensul
d i s t a n ț ă r i i R o m â n i e i d e U . R . S . S . , î n s ă a c e s t p r o c e s – l u n g ș i a nevoios – nu a
presupus nici o clipă abandonarea de către conducerea comunistă a României a
aspirațiilor sale de natură stalinistă și loialitatea lor față de modelul bolșevic.
Afirmarea național-comunismului a reprezentat o revendicare a i ndependenței
c o m u n i ș t i l o r r o m â n i f a ț ă d e M o s c o v a ș i , î n a c e l a ș i t i m p , o î n c e rcare de
legitimare a acestora în fața propriei societăți, însă, oricât d e m u l t s e v o r f i
schimbat formele, scopul final a rămas același: construcția soc ialismului.

Constitu ția din 1965

Moartea lui Stalin a declanșat în Uniunea Sovietică și în „demo crațiile
populare” un val de schimbări ce au avut un impact profund asup ra regimului
c o m u n i s t d i n R o m â n i a , a s u p r a r e l a ț i i l o r s a l e c u M o s c o v a ș i , i m p licit, asupra
organizării instituționale din România comunistă. Luptele pentr u putere de la
K r e m l i n a u d a t c â ș t i g d e c a u z ă l u i N i k i t a S e r g h e e v i c i H r u ș c i o v . A c e s t a a v e a o
uriașă povară pe umeri în calitatea sa de succesor politic al l ui Stalin și, pentru
a-și consolida și legitima puterea, el a ales să distrugă imagi nea semi-divină a
răposatului lider, scoțând la iv eală toate crimele sale. În ace st fel, Hrușciov își
alătura atributul de personaj salvator, providențial, de care a vea nevoie pentru
a obține credibilitate și, printr-o lovitură de maestru, obține a în același timp și
pretextul de a-i înlătura din funcțiile de conducere pe toți oa menii lui Stalin. În
acest fel, puterea sa putea fi deplină.
Dar, natura relațiilor dintre Moscova și regimurile comuniste e st-europene
n u s e s c h i m b a s e c u n i m i c î n t r e t i m p , c e e a c e i m p l i c a o t r a n s f e r are tacită a
politicilor Moscovei în toate statele satelit. Din punctul de v edere al lui
Hrușciov, înlăturarea oamenilor lui Stalin trebuia să se produc ă nu doar acasă,
ci și în interiorul „partidelor frățești”, unde toți liderii fu seseră numiți de Stalin
și îi datorau loialitate acestuia. Aceasta era și situația lui Gheorghe Gheorghiu-
Dej. El a privit de la început c u multă reticență politica „nou lui curs” inițiată de
noua conducere moscovită și care presupunea reducerea investiți ilor în
industria grea, în favoarea bunurilor de consum215. Gheorghiu-Dej era convins,
î n m a n i e r a î n c a r e ș i S t a l i n f u s e s e , c ă v i i t o r u l ț ă r i i s a l e , d e zvoltarea acesteia,
depindeau doar de dezvoltarea industrială216. Pentru România, industrializarea
i m p l i c a î n m o d s p e c i a l d e z v o l t a r e a r a m u r i l o r i n d u s t r i e i g r e l e , energetice, de
metalurgie, extracție, c onstrucții de mașini.

215 Dosar Ana Pauker. Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din 30
noiembrie-5 decembrie 1961 , ed. Elis Neagoe-Pleșa, Liviu Pleșa, vol. II, Editura Nemira, București,
2006, p. 384.
216 Silviu Brucan, Generația irosită. Memorii , Editura Universul & Calist rat Hogaș, Buc urești, 1992,
p. 253.

90 | Constitu țiile României
În aceste condiții, Gheorghiu-Dej s-a găsit pentru prima dată î n situația de a
n u f i d e a c o r d c u M o s c o v a . M a i m u l t , l a n s a r e a o f i c i a l ă a „ d e s t a linizării”, prin
Raportul Secret al lui Hrușciov de la Congresul al XX-lea al P. C.U.S. l-a convins
pe Gheorghiu-Dej că poziția sa este amenințată de noul lider de la Kremlin și că,
pentru a păstra conducerea, trebuie să se îndepărteze cât mai m ult de Moscova
și să-și consolideze baza internă de putere. Revoluția eșuată d in Ungaria, din
1956, a domolit valul de schimbări și reforme inițiat de Hrușci ov, dar hotărârea
lui Gheorghiu-Dej de a-și reduce vulnerabilitatea față de Mosco va a rămas
neschimbată217. Acest fapt este evident din analiza politicilor inițiate de r egimul
din România în anii care au urma t tulburărilor din 1956. Fără a -și trăda
intențiile, Gheorghiu-Dej a căutat în primul rând să dezvolte î ntr-un ritm alert
industria, văzută de el ca temeli e a sprijinului contra presiun ilor din afară, dar
să facă aceasta cu puteri proprii, bizuindu-se în mod special p e ajutor din
partea altor țări decât cele comuniste218.
România s-a orientat astfel, dup ă 1956, către consolidarea rela țiilor sale cu
țările occidentale, capabile să furnizeze tehnologia și capital urile atât de nece-
sare industrializării, și care în anii trecuți fuseseră obținut e pe seama Uniunii
Sovietice. Totodată, România a încercat să-și extindă relațiile politice și
economice și către țările în curs de dezvoltare, care puteau să furnizeze materii
prime și să ofere piețe de desfacere. Sporirea vizibilității in ternaționale a țării
servea, desigur, și obiectivelor politice pe care regimul le av ea în vedere.
Exploatând prestigiul pe care îl obținuse în ochii lui Hrușciov în contextul
r e v o l u ț i e i m a g h i a r e , G h e o r g h i u – D e j a o b ț i n u t ș i o a l t ă m a r e r e u șită în 1958:
retragerea trupelor sovietice care staționau pe teritoriul Româ niei219. Toate
aceste politici au fost desfășurate cu multă discreție, fără a atrage atenția în
mod zgomotos.
Faptul că Hrușciov nu a intuit existența unor intenții de acest fel se observă
l i m p e d e n u d o a r î n u i m i r e a c u c a r e M o s c o v a a r e a c ț i o n a t a t u n c i când a fost
înfruntată de Gheorghiu-Dej, dar și din absența oricărei strate gii de readucere a
României la ordine. Înfruntarea – prima ocazie când România s-a p r o n u n ț a t
fățiș împotriva cerințelor Uniunii Sovietice – a fost prilejuit ă de sesiunea
Consiliului de Ajutor Economic Reciproc din 1962. Hrușciov a la nsat atunci
principiul specializării în rela țiile economice dintre țările c omuniste, ca bază a
i n t e g r ă r i i l o r e c o n o m i c e d upă modelul Pieței Comune220. Specializarea presu-
punea că fiecare țară urma să-și dezvolte acele ramuri economic e în care avea
experiență și pentru care dispun ea de materii prime, ceea ce, î n mod simplist

217 Vladimir Tismăneanu, Arheologia terorii , Editura Allfa, București, 1998, p. 111.
218 Gh. Gheorghiu-Dej, Articole și cuvântări 1955-1959 , Editura Politică, București, 1960, p. 75-77.
219 Ioan Scurtu, coordonator, România. Retragerea trupelor sovietice. 1958 , Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1996, p. 216.
220 Liviu Țăranu, op. cit ., p. 152.

Constitu țiile României | 91
spus, rezerva României rolul de furnizor de produse agricole pe ntru țările
industrializate ale blocului comunist. Gheorghiu-Dej a refuzat cu încăpățânare
acest rol, făcând tot posibilul pentru a sabota planurile sovie tice de specializare
și respingând cu o dârzenie uluitoare pentru Hrușciov orice sol uție de
compromis.
România avea să-și continue plan urile de industrializare, bazân du-se pe
relațiile cu țările occidentale. Aceasta nu însemna că relațiil e cu Occidentul erau
prea grozave, ci însemna mai degrabă că regimul își propunea să le dezvolte, să
depășească obstacolele221. Momentul confruntării nu f usese ales de Gheorghiu-
Dej, ci apăruse în mod întâmplător pentru el, cu precizarea că, de această dată,
vulnerabilitatea sa în fața Moscovei nu mai era atât de mare, p e când amenin-
țarea pe care o prezenta principiul specializării era, în schim b, deosebită.
Gheorghiu-Dej a făcut, însă, din opoziția sa față de specializa re doar o parte
c o m p o n e n t ă a u n u i p r o c e s m a i l a r g , c e v i z a „ i n d e p e n d e n ț a ” r e g i m ului din
România față de Uniunea Sovietică222. Dezvoltarea unor relații constructive cu
țările occidentale era susținută în același timp de o vastă cam panie de de-
rusificare și deschidere cultura lă atât față de Occident, cât ș i față de valorile
românești. De asemenea, măsuri consistente au fost luate în ved erea creșterii
nivelului de trai și diminuării represiunii, toate acestea fiin d menite să-i aducă
regimului sprijinul societății, într-o confruntare asimetrică c u hegemonul.
Principalul factor favorizant al a c e s t e i a f i r m ă r i d e i n d e p e n d e n ță a fost
reprezentat de conflictul sino-sovietic. Ciocnirea de interese d i n t r e C h i n a ș i
Uniunea Sovietică în privința rolului conducător în mișcarea co munistă
internațională, precum și antipatia personală dintre Nikita Hru șciov și Mao
Zedong au adus cele două țări în situația de a-și lansa în mod zgomotos critici,
î n a s e a c u z a r e c i p r o c d e „ d e v i e r i ” ș i , d e s i g u r , l a a c u m u l a r e a unor tensiuni
deosebite în sânul mișcării comuniste internaționale223. Uniunea Sovietică se
vedea în situația în care rolul său conducător era contestat în mod public și în
termeni jignitori, fără a putea însă să facă ceva în privința a ceasta. Efectul
asupra prestigiului și influenței sovietice era devastator, mot iv pentru care
Moscova a depus eforturi mari în vederea reconcilierii. Gheorgh iu-Dej,
profitând de situație, a jucat rolul mediatorului, dezaprobând metodele folosite

221 Mioara Anton, Ieșirea din cerc. Politica extern ă a regimului Gheorghiu-Dej , Institutul Național
pentru Studiul Totalitarismului, București, 2007, p. 162-163.
222 M i h a i R e t e g a n , Război politic în blocul comunist. Rela țiile româno-sovietice în anii șaizeci.
Documente , Editura RAO, București, 2002, p. 190-191.
223 John King Fairbank, Merle Goldman, China. A New History , Harvard University Press, 1994, p.
379.

92 | Constitu țiile României
de cele două partide și reiterând ideea care va deveni un princ ipiu de bază al
politicii externe românești: nea mestecul în treburile interne224.
Situația sensibilă în care se afla Uniunea Sovietică din cauza conflictului cu
China a reprezentat principalul motiv pentru care nu s-au luat măsuri mai
s e v e r e p e n t r u d e z a r m a r e a o p o z i ț i e i m a n i f e s t a t e d e R o m â n i a . Î n s chimb,
Gheorghiu-Dej a profitat pentru a lansa ceea ce va rămâne docum entul
p r o g r a m a t i c a l „ i n d e p e n d e n ț e i ” r o m â n e ș t i î n b l o c u l c o m u n i s t : D e clarația din
aprilie225. Aceasta afirma că nici un partid comunist nu trebuie să impun ă altuia
modelul său și că relațiile dintre țările comuniste trebuie să se bazeze pe
respectarea independenței și neamestecului în treburile interne . În acest fel se
năștea varianta național-comunistă a regimului instaurat în Rom ânia după al
doilea război mondial. Acest regim începea, după 1962, să ducă o viață
independentă, raportată la propr iile necesități politice și eco nomice. Relațiile
sale cu Moscova, dar și cu societatea românească, erau radical diferite față de
cele existente în 1952. Din acest punct de vedere, o nouă Cons tituție se
impunea în mod special, așa cum și Declarația din aprilie fuses e necesară la
m o m e n t u l e i : p e n t r u a m a r c a o e t a p ă n o u ă î n e v o l u ț i a r e g i m u l u i226. Aceasta
fusese una dintre ultimele ambiții ale lui Gheorghiu-Dej înaint e de moarte.
La 7 martie 1965 au avut loc alegeri pentru Marea Adunare Națio nală care,
odată întrunită, a înființat o Comisie pentru elaborarea unui p roiect de
Constituție, cu scopul de a evid enția atât succesele obținute p ână în acel
moment în construcția socialismul ui, cât și pentru a explicita liniile directoare
ale politicii partidului. În vara aceluiași an era programat și Congresul al IV-lea
al partidului, ce va deveni al I X-lea prin schimbarea denumirii p a r t i d u l u i î n
P . C . R . ș i r e l u a r e a n u m ă r ă t o r i i . Î n t r e t i m p G h e o r g h i u – D e j m u r i s e ș i d e r o a d e l e
eforturilor sale se bucura fostul său protejat, Nicolae Ceaușes cu, ales în fruntea
p a r t i d u l u i . P r o i e c t u l d e C o n s t i t u ț i e a f o s t a p r o b a t d e P l e n a r a Comitetului
Central care a avut loc pe 28 iunie 1965 și dat publicității ch iar a doua zi227.
Documentul a fost supus dezbaterii și în cadrul lucrărilor Cong resului al IX-lea
al P.C.R. care s-a reunit în vară și care a aprobat, la rândul său, proiectul. Marea
Adunare Națională a votat Consti tuția pe 21 august 1965, cu una nimitate de
voturi, aceasta fiind promulgată în aceeași zi228.

224 I o a n a B o c a , A l m i r a Ț e n t e a , „ R a p o a r t e d i p l o m a t i c e d e l a A m b a s a d a română la Pekin (1961-
1964)”, în Analele Sighet 9. Anii 1961-1972: țările Europei de Est, între speran țele reformei și
realitatea stagn ării, Fundația Academia Civică, București, 2001, p. 175.
225 Declarație cu privire la pozi ția Partidului Muncitoresc Român în problemele mi șcării comuniste
și muncitore ști interna ționale adoptat ă de Plenara l ărgită a CC al PMR din aprilie 1964 , Editura
Politică, București, 1964.
226 Eleodor Focșeneanu, op. cit ., p. 122.
227 Mihaela Cristina Verzea, art. cit ., p. 63.
228 Buletinul Oficial al Repu blicii Socialiste România , nr. 1/21 august 1965.

Constitu țiile României | 93
Aceasta era prima Constituție adoptată în anii regimului comuni st și care
nu mai era în mod direct produsul presiunilor externe. Deși în natura sa
regimul rămânea unul pro-sovieti c, evoluțiile mai sus menționat e în domeniul
relațiilor româno-sovietice făceau ca imitația, voită sau impus ă, să nu mai
reprezinte în mod special un factor determinant în elaborarea t extului. Din
contră, ceea ce urmărea regimul era să-și dovedească tocmai ind ependența de
Moscova. Dacă multe din prevederile fostelor Constituții se păs trează încă,
aceasta se întâmplă pentru că regimul din România și le asumase și credea în
valabilitatea lor, deoarece la momentul 1965 nu mai existau de mult consilieri
sovietici. O analiză de ansamblu a textului surprinde prin para doxul pe care îl
ilustrează: pe de o parte, numeroase prevederi încearcă să desc rie o altă față a
regimului, mai destinsă, mai mult legalistă și mai puțin revolu ționară, iar pe de
altă parte, inflexibilitatea principiilor de bază, preluate din Constituția de la
1 9 5 2 , p u n s u b s e m n u l î n t r e b ă r i i c a r a c t e r u l r e f o r m a t o r a l d o c u m e ntului. În
comparație cu alte țări din blocul comunist, reforma este extre m de limitată, iar
caracterul mono-organizațional al societății rămâne neatins.
Constituția din 1965 revenea la organizarea textului în titluri , așa cum se
întâmplase în tradiția constituțională românească, păstrată și de Constituția din
1948. Renunțând, așadar, la „Capitolele” de inspirație sovietic ă, specifice
Constituției din 1952. Constituția din 1965 cuprinde 9 titluri ce conțin 121 de
articole. Primul Titlu se referă la stat, denumit din 1965 Republica Socialistă
România, în locul vechii denumiri de Republică Populară, marcân d astfel ceea
ce regimul considera un pas înainte în construcția socialismulu i. Dacă în 1948
s t a t u l e r a d e f i n i t c a f i i n d „ p o p u l a r ” – c e e a c e n u i m p l i c a î n m o d s p e c i a l o
diferențiere pe clase –, în 1952 diferențierea era prezentă dej a, și aceasta se
păstrează chiar și în 1965. România era declarată „stat al oame nilor muncii”.
Articolul 2, exact ca în 1952, dar în altă formulare, preciza c ă puterea statului se
întemeia pe alianța clasei muncitoare cu țărănimea în care, îns ă, rolul
conducător era rezervat clasei mu ncitoare. Următorul articol ex plicitează
s e n s u l p u t e r i i , a r ă t â n d c ă a c e a s t a n u p u t e a f i e x e r c i t a t ă d e c â t d e P a r t i d u l
Comunist Român, ca „forță conducătoare a societății”. La nivel de stat, poporul
își exercita puterea prin organe le alese, respectiv Marea Aduna re Națională și
consiliile populare, toate insti tuțiile statului fiind puse sub controlul primei.
Următoarele articole se referă l a economie, element esențial pe ntru
r e g i m u l c o m u n i s t , f ă r ă a m o d i f i c a , î n s ă , p r e a m u l t e f a ț ă d e p r e cedenta
Constituție. Astfel, articolul 5 stipulează faptul că economia României era una
socialistă, bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelo r de producție,
ceea ce nu mai permitea în România exploatarea omului de către om, înlocuită
de principiul repartiției după cantitatea și calitatea muncii. Proprietatea
s o c i a l i s t ă – e x p l i c a u r m ă t o r u l a r t i c o l – p u t e a f i d e s t a t s a u cooperatistă,
diferență detaliată în continuare. Bogății ale întregului popor , deci ale statului,

94 | Constitu țiile României
era resursele solului și subsolului, industria, mijloacele de t ransport, clădirile,
băncile, etc. Proprietatea coope ratistă se găsea în agricultură ș i , l a f e l c a î n
Constituția din 1952, era păstrată diferența dintre proprietate a cooperatistă,
pământ și inventar agricol, și proprietatea personală a țăranil or, constând în
locuință, lotul din jurul casei și inventarul agricol mărunt. A rticolul 11 garanta
cu generozitate proprietatea țăranilor care nu erau asociați în c o o p e r a t i v e
a s u p r a p ă m â n t u l u i p e c a r e î l l u c r a u , p r e c u m ș i p r o p r i e t a t e a m e ș teșugarilor
asupra atelierelor proprii. Cum colectivizarea se încheiase și toate terenurile
care puteau fi exploatate cooperatist erau organizate ca atare, i n t e r e s u l
r e g i m u l u i î n a c e s t d o m e n i u s c ă z u s e . P r o b l e m a c a r e s e r i d i c a e r a c e a a
exploatării intensive, prin aplicarea științei și sporirea prod ucției, aspecte
explicit menționate în Cons tituție la articolul 10.
Articolul 13 se referă la funcțiile pe care le îndeplinea statu l și care erau
subsumate unui obiectiv nou apărut ca formulare: „dezvoltarea o rânduirii și
înflorirea națiunii socialiste”. Națiunea socialistă era un con cept teoretic ce
pleca de la premisa că există de osebiri structurale fundamental e între
„ n a ț i u n e a b u r g h e z ă ” , c e a v e a l a b a z ă c l a s e s o c i a l e a n t a g o n i c e ș i dominația
burgheziei, față de „națiunea socialistă”, unde exploatarea și antagonismele
sunt lichidate, ca și dominația ideologică și politică a burghe ziei. Acesta era un
concept hibrid, ce încerca să salveze ideea de națiune în inter iorul marxism-
leninismului, plecând de la premisa că națiunea nu își epuizase încă misiunea
istorică. Sub această construcți e teoretică, regimul putea miza pe sentimentele
patriotice, naționaliste, ale populației, pe care le confisca ș i exploata cumva în
același fel în care o făcuse Sta lin în timpul celui de-al doile a război mondial
(„Marele Război pentru Apărarea Patriei”), deși în alte condiți i istorice, desigur.
„Înflorirea națiunii socialiste” se realiza, derivând sub-obiec tivele, prin
planificarea economiei, apărarea țării, dezvoltarea învățământu lui și, ca o
noutate, „legalitatea socialistă” și „ordinea de drept”. Acesta era un semnal pe
c a r e r e g i m u l î l t r a n s m i t e a s o c i e t ă ț i i ș i p r i n c a r e a n u n ț a , d e f apt, diminuarea
represiunii. Mutarea accentului de la vigilență revoluționară ș i luptă de clasă, la
ordine de drept și legalitate însemna că regimul dobândise mai multă încredere
în sine și dorea să exploateze acest avantaj în scopul sporirii popularității sale.
Deosebirea față de trecut, manifestată în primul rând prin comb aterea
abuzurilor și apărarea legalității, era una dintre coordonatele principale ale
discursului politic al noului se cretar general, Nicolae Ceaușes cu. Mizând pe
despărțirea de trecut Ceaușescu a obținut un mare capital de po pularitate,
reușind în același timp și discre ditarea predecesorului său, ce l care inițiase în
fapt această politică.
La o c on sfă tu i re cu o rg an el e de re pre s iu ne , do i an i ma i tâ rz iu, Ceaușescu
declara hotărât: „ S-au comis unele abuzuri și încălcări ale legalit ății socialiste, au
fost luate împotriva unor cet ățeni măsuri care nu au fost justificate de actele și

Constitu țiile României | 95
manifestările lor. Au fost din p ăcate și cazuri de abuz împotriva unor activi ști de
partid și de stat, care, în anumite împrejur ări, au avut p ăreri diferite cu privire la
unele aspecte ale liniei po litice, sau au comis gre șeli în activitatea lor. În loc ca
asemenea situa ții să fie soluționate prin discu ții partinice, ele au fost deferite
uneori organelor de securitate, creându-se condi ții pentru amestecul acestora în
viața de partid, prejudiciindu-se grav autoritatea și rolul conduc ător al
partidului .”229 A d evă ra ta lov i tu ră de mae s t ru , în să , a fo s t deb ar car ea a d ve r sa –
rului său, Alexandru Drăghici, p rin manevra reabilitării lui Lu crețiu Pătrășcanu,
în aprilie 1968230. Ceaușescu confiscase toate i nițiativele lui Gheorghiu-Dej
după moartea acestuia, folosindu -le în propriul beneficiu polit ic. Constituția din
1965 era doar un exemplu.
La fel de interesant, prin prisma schimbărilor survenite, era ș i articolul 14
care preciza că România își dezvolta relațiile externe nu doar cu țări socialiste,
c i ș i c u s t a t e a v â n d „ a l t ă o r â n d u i r e s o c i a l – p o l i t i c ă ” , p e b a z a principiilor
cunoscute ale respectării suvera nității și egalității în dreptu ri. Acestea fuseseră
enunțate ca bază a politicii externe a României prin Declarația Plenarei C.C. din
aprilie 1964, însă acest document nu mai era menționat nicăieri , Ceaușescu
asumându-și, prin omisiune, toate meritele acestui curs politic , pe care îl
descria, în mod abuziv, drept o altă manifestare a „despărțirii de trecut”.
Al doilea Titlu al Constituției se referea la drepturile și îndatoririle
fundamentale ale cetățenilor, ce reveneau în prima parte a legi i, unde se aflase
în 1948, spre deosebire de sfârșitul textului, unde fuseseră aș ezate în 1952.
Articolele incluse în acest titlu preiau marea majoritatea a pr evederilor existen-
te la capitolul cu același nume din cadrul Constituției de la 1 952, oferind deta-
lieri suplimentare în cazul unora și reformulări în cazul altor a. Astfel, sunt pre-
văzute egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor, dreptul la muncă, dreptul la
odihnă, asigurări sociale și de boală, dreptul la învățătură, g ratuitatea acestuia
din urmă, dreptul la proprietate, dreptul la moștenire, liberta tea conștiinței,
dreptul la întrunire, libertatea de exprimare, precum și multe altele.
În privința acestor dr epturi, sunt păstrate limitările incluse în 1952, cum
este de pildă cazul cu articolul 28, care garantează libertatea c u v â n t u l u i , a
întrunirilor, a presei, dar care este completat imediat de arti colul 29 care
precizează că aceste libertăți nu pot fi folosite „în scopuri p otrivnice orânduirii
socialiste și intereselor celor ce muncesc”. Interesant este ar ticolul 22, referitor
la minorități, care – deși le garantează acestora aceleași drep turi de care benefi-
c i a u f o r m a l ș i î n p r e c e d e n t a C o n s t i t u ț i e – î n l o c u i e ș t e s i n t a g m a „ m i n o r i t ă ț i
n a ț i o n a l e ” c u c e a d e „ n a ț i o n a l i t ă ț i c o n l o c u i t o a r e ” , p o a t e p e n t r u a sublinia

229 N i c o l a e C e a u ș e s c u , Cuvântare la consf ătuirea cu activul de baz ă al Ministerului Afacerilor
Interne , Editura Politică, București, 1967, p. 12.
230 Lavinia Betea, Lucrețiu Pătrășcanu. Moartea unui lider comunist , e d i ț i a a I I – a , E d i t u r a C u r tea
Veche, București, 2006, p. 480.

96 | Constitu țiile României
caracterul mono-organizațional, în care nu mai puteau exista mi norități și
majorități, ci doar unitate, în spiritul conceptului de „națiun e socialistă”.
Există, însă, și articole radica l diferite de ceea ce prevedea Constituția din
1952, făcând referire la relația regimului cu cetățenii, redefi nită în sensul arătat
mai sus. De exemplu, articolul 3 1 referitor la inviolabilitatea persoanei detalia-
ză prevederile sumare din 1952, insistând că „nici o persoană n u poate fi
reținută sau arestată dacă împot riva ei nu există probe sau ind icii temeinice” și
limita durata reținerii la 24 or e. De departe cel mai incisiv e ste articolul 35, care
prevedea: „cel vătămat într-un drept al său printr-un act ilega l al unui organ de
stat poate cere organelor competente, în condițiile prevăzute d e lege, anularea
actului și repararea pagubei”. Deși existau norme și legi pe ac eastă temă, faptul
că este introdusă în Constituție o prevedere explicită ce apără c e t ă ț e a n u l
împotriva abuzurilor statului era mai degrabă o declarație de i ntenții, o
e x p r e s i e a b u n ă v o i n ț e i r e g i m u l u i ș i a p ă c i i p e c a r e v r o i a s ă o încheia cu
populația.
Titlul al III-lea al Constituției era dedicat organelor supreme ale puterii de
s t a t . E l c u p r i n d e a d o u ă s e c ț i u n i , r e f e r i t o a r e l a M a r e a A d u n a r e Națională și la
Consiliul de Stat, ulterior fiind adăugată, prin revizuire, o n ouă secțiune,
r e f e r i t o a r e l a P r e ș e d i n t e l e R . S . R . , d u p ă î n f i i n ț a r e a a c e s t e i f u ncții. Secțiunea
referitoare la atribuțiile Marii Adunări Naționale cuprindea o mare parte dintre
atribuțiile rezervate acestui organ prin Constituția de la 1952 , acestea fiind,
însă, mult detaliate iar pe alocuri completate cu prevederi noi . Marea Adunare
Națională era declarată unicul organ legiuitor, cu aceleași atr ibuții prevăzute în
1952 (modificarea Constituției, problemele războiului și păcii, a d o p t a r e a
planului de dezvoltare a economiei, organizarea celorlalte stru cturi ale puterii
de stat precum puterea executivă , cea judecătore ască sau organe le locale, ș.a.).
Pe parcurs, prin revizuiri, au fost adăugate noi atribuții sau retrase altele. Prin
articolul 50, instituția avea dr eptul de a-și alege un Birou al M a r i i A d u n ă r i
Naționale, compus dintr-un președinte și patru vicepreședinți. Erau păstrate,
de asemenea, dreptul Adunării de a interpela membrii Guvernului ș i d e a
controla celelalte instituții pe linie de stat, precum și imuni tatea deputaților și
organizarea lucrului în două sesiuni. Mandatul, fixat inițial l a patru ani, la fel ca
în Constituția p recedentă, a fost modifi cat în 1972 printr-un a mendament care
prelungea la cinci ani atât mandatul Marii Adunări Naționale, c ât și al consiliilor
populare231.
Pe măsură ce complexitatea activității de conducere a statului sporea, s-a
s i m ț i t n e v o i a u n e i m a i b u n e o r g a n i z ă r i a a c t i v i t ă ț i i o r g a n u l u i legiuitor, a
eficientizării acesteia, și s-a recurs de aceea la tradiționala soluție a organizării
de comisii la nivelul Marii Adunări Naționale. Prerogativele ac estora au fost

231 Buletinul Oficial al Marii Adun ări Naționale , nr. 41/ 24 aprilie 1972.

Constitu țiile României | 97
m u l t e x t i n s e p r i n t r – o a m e n d a r e a C o n s t i t u ț i e i î n 1 9 6 9 . C o m i s i i l e de la nivelul
M.A.N. aveau dreptul de a dezbate legi și decrete, de a veni cu propuneri, de a
superviza activitatea organelor locale ale puterii și de a înto cmi rapoarte pe
aceste teme. Legiuitorul avea dreptul de a decide asupra înfiin țării unor
asemenea comisii, asupra duratei și rolului lor232. Cea mai importantă comisie
astfel înființată era Comisia Constituțională, care avea dreptu l de a supraveghea
constituționalitatea tuturor legi lor, însă ea a fost desființat ă șase ani mai târziu,
printr-un alt amendament adoptat în 1975233.
Secțiunea a doua se referea la Consiliul de Stat, care fusese î nființat în 1961
de Gheorghiu-Dej. La articolul 62, Consiliul de Stat era declar at „organ suprem
al puterii de stat cu activitate permanentă” și era așezat în s ubordonarea Marii
Adunări Naționale. Sarcinile sale erau de a stabili data aleger ilor (atât pentru
Marea Adunare Națională, cât și pentru Consiliile Populare), gr adele militare,
d e c o r a ț i i l e , r a t i f i c a ș i d e n u n ț a t r a t a t e l e i n t e r n a ț i o n a l e . P r i n tr-un amendament
adoptat în 1986, Consiliul de Sta t a mai dobândit și dreptul de a convoca
r e f e r e n d u m ș i d e a d e c i d e î n c e m o d s e f ă c e a a c e a s t a234. În acea perioadă,
Nicolae Ceaușescu luase decizia reducerii unilaterale a forțelo r armate ale țării,
ca o dovadă a angajamentului pen tru pace al României, având îns ă nevoie,
pentru mai mult efect propagandi stic, de un referendum în acest scop235.
Consiliul de Stat se compunea din președinte, vicepreședinți și m e m b r i ,
fiind ales de către Marea Adunare Națională la începutul mandat ului său și
f u n c ț i o n â n d p â n ă l a î n c e p u t u l u r m ă t o r u l u i m a n d a t a l M . A . N . , c â n d un nou
Consiliu de Stat era ales. Modul său de lucru consta în adoptar ea de decrete și
hotărâri, pentru care răspundea, însă, în fața Marii Adunări Na ționale, conform
articolului 70. În intervalul di ntre sesiunile Adunării, puteri le Consiliului de Stat
erau semnificativ sporite: acesta putea emite norme cu putere d e lege, ce
urmau să fie supuse aprobării Adunării la prima sa întrunire, p utea numi și
revoca primul-ministru, Consiliu l de Miniștrii și Tribunalul Su prem, declara
mobilizarea sau războiul în funcție de situație, controla aplic area legilor.
Consiliul de Stat, conform artic olului 64, putea exercita acest e atribuții și în
timpul sesiunilor Marii Adunări Naționale, dacă în situații de excepție se
impunea o decizie ce nu putea aștepta până la reunirea în plen a M.A.N. Desigur
că situația avută în vedere în acest caz era războiul.
Titlul al IV-lea al Constituției se referea la organele centrale ale adminis-
trației de stat. Ca și în 1952, articolul 77 al legii fundament ale declara Consiliul
de Miniștri ca fiind „organul suprem al administrației de stat” . Acesta era numit
d e M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă l a î n ceputul sesiunii sale și funcți ona pe durata

232 Idem , nr. 31/ 13 martie 1969.
233 Idem , nr. 30/ 21 martie 1975.
234 Idem , nr. 64/ 27 octombrie 1986.
235 Eleodor Focșeneanu, op. cit ., p. 129.

98 | Constitu țiile României
legislaturii, fiind compus din p rim-ministru, vi ce-prim-miniștr ii, miniștrii și
președinți ai altor organe centrale ale administrației de stat. Constituția din
1952 îi enumera pe toți, însă de această dată nominalizarea ace stora era lăsată
pe seama legii. Consiliul de Miniștri era răspunzător, conform articolului 82, în
f a ț a M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e s a u a C o n s i l i u l u i d e S t a t , î n i n t e rvalul dintre
sesiunile M.A.N. O prevedere interesantă, stipulată de articolu l 81, dar care se
r e g ă s e a ș i c u r e f e r i r e l a C o n s i l i u l d e S t a t , e r a c ă a c e s t o r g a n î ș i d e s f ă ș u r a
activitatea „potrivit principiul ui conducerii colective”. Atrib uțiile Consiliului de
M i n i ș t r i e r a u î n b u n ă m ă s u r ă a s emănătoare cu cele deja existent e, conform
vechii Constituții: coordonarea ministerelor, conducerea politi cii interne și
externe, asigurarea executării legilor, elaborarea planului de dezvoltare
economico-socială, precum și a bugetului de stat, aplicarea și realizarea
acestora, asigurarea ordinii publice și a apărării naționale.
Organele locale ale puterii și administrației de stat erau desc rise în cadrul
Titlului al V-lea al Constituției. Sfaturile popu lare erau organele locale ale
puterii de stat, iar comitetele executive alese de acestea erau organele locale ale
administrației de stat. Sarcinile lor, așa cum preciza articolu l 86, erau complexe,
precum conducerea activității loc ale din punct de vedere econom ic, admi-
nistrativ etc., dar printre acestea se număra ca o noutate și a părarea „legalității
socialiste”. Efectiv, sfatul popular se ocupa cu adoptarea și a plicarea planului
economic și a bugetului local, cu îndrumarea activității econom ice pe plan local,
cu asigurarea ordinii publice, c u controlarea organelor de admi nistrație locală,
i e r a r h i c i n f e r i o a r e . S f a t u r i l e p o p u l a r e l u c r a u î n s e s i u n i , a d o p tau hotărâri și
puteau alege comisii permanente care să le sprijine în activita tea lor. Comitetul
Executiv, ca organ de administra ție, se ocupa cu ducerea la înd eplinire a legilor,
pe plan local, cu executarea hot ărârilor Sfaturilor Populare, a planului economic
și bugetului, cu îndrumarea întreprinderilor economice și a ins tituțiilor
subordonate. Ele erau compuse din președinte, vicepreședinți și membri, iar la
articolul 99 se preciza din nou că aceste organe lucrau „potriv it principiului
conducerii c olective”.
Prin Legea nr. 1/ 1968 au fost introduse o serie de modificări la acest titlu,
rezultând din reorganizarea admi nistrativă realizată de legea a mintită. Vechea
organizare administrativ-teritorială, în regiuni și raioane, er a înlocuită prin
revenirea la tradiționalul județ, iar la nivelul orașelor și co munelor se revine la
funcția de primar. La rândul lor municipiile sunt reînființate. Cu aceeași ocazie a
fost modificată, din nou, denumirea organelor locale ale puteri i din Sfaturi în
Consilii populare236. Î n a c e s t f e l , r e v e n i n d l a o r g a n i z a r e a a d m i n i s t r a t i v –
teritorială tradițională, se desăvârșea într-un fel procesul de de-rusificare și
regimul Nicolae Ceaușescu își confirma, încă o dată, politica d e aparentă

236 Buletinul Oficial al Marii Adun ări Naționale , nr. 16/16 februarie 1968.

Constitu țiile României | 99
r e n u n ț a r e l a m o d e l u l s o v i e t i c ș i p r o m o v a r e a i s t o r i e i ș i t r a d i ț iei românești. O
nouă completare este adusă de Legea nr. 66/1974 prin care durat a mandatului
consiliilor populare de județ și al Municipiului București era stabilită la cinci
ani, iar mandatul consiliilor populare municipale, orășenești ș i comunale – la
doi ani și jumătate. În cazul primelor, organul administrativ r ămânea Comitetul
Executiv, iar în cazul ultimelor, denumirea organului devenea B irou Executiv237.
Ambele erau răspunzătoare în fața Consiliului popular care le a legea.
Titlul al VI-lea se referea la organele judecătorești. Organizate în funcție
de unitatea administrativă, inițial la nivel raional și regiona l, apoi județean,
judecătoriile și tribunalele aveau în fruntea lor Tribunalul Su p r e m , c u r o l d e
îndrumare. La fel ca în 1952, func ția justiției era explicată d in perspectivă
ideologică, respectiv a apărării „orânduirii socialiste”. La ar ticolul 102 se mai
menționa, ca o noutate, faptul că sancțiunile penale „urmăresc îndreptarea și
reeducarea infractorilor, precum și prevenirea săvârșirii de no i infracțiuni”. Mai
mult, pe linia reconcilierii cu populația și a diminuării presi unii represive, era
reluată în această formă o altă prevedere anterior stipulată: „ tribunalele și
judecătoriile judecă cererile ce lor vătămați în drepturile lor prin acte adminis-
t r a t i v e ” . Î n c ă o d a t ă e r a c o n f i r m a t ă a p ă r a r e a p e c a r e c e t ă ț e a n u l o p r i m e a
împotriva abuzurilor instituțiilor statului. Ceaușescu încerca î n a c e s t f e l s ă
s u b l i n i e z e r u p t u r a f a ț ă d e t r e c u t , f a ț ă d e r e p r e s i u n e a s p e c i f i c ă anilor
stalinismului, cu care voia să fie asociată imaginea lui Gheorg hiu-Dej.
T r i b u n a l u l S u p r e m , l a f e l c a î n 1 9 5 2 , e r a a l e s d e c ă t r e M a r e a A dunare
N a ț i o n a l ă , d a r s e p r e c i z a î n p l u s ș i f a p t u l c ă e r a r ă s p u n z ă t o r în fața acesteia.
Erau păstrate, ca în Constituția din 1952, caracterul public al ș e d i n ț e l o r d e
judecată, dreptul minorităților de a-și folosi limba maternă în instanțe, asesorii
p o p u l a r i , a l c ă r o r r o l e r a l ă s a t a f i e x p l i c a t p r i n l e g e , ș i s e m a i s t i p u l a , d e
asemenea, faptul că judecătorii erau aleși, fără a se explica î nsă cum. Precizarea
a venit abia în 1968, după realizarea reformei administrative, c â n d a f o s t
a d o p t a t ă L e g e a n r . 5 6 / 1 9 6 8 p r i n c a r e e r a u m o d i f i c a t e o s e r i e d e a r t i c o l e d i n
Constituție. Legea preciza că pr intre atribuțiile consiliilor p opulare se număra
și alegerea judecătorilor, a ase sorilor populari și a procuroru lui șef238.
Titlul al VII-lea îl completa pe precedentul, referindu-se la organele
procuraturii. Procuratura Republi cii Socialiste România avea ca sarcină,
conform articolului 112 din Const ituție să „supravegheze activi tatea organelor
de urmărire penală și a organelo r de executare a pedepselor”, p recum și
„apărarea orânduirii socialiste, a drepturilor și intereselor l egitime ale organi-
zațiilor socialiste, ale celorlalte persoane juridice,precum și ale cetățenilor”. În
acest sens, diferențele față de Constituția din 1952 țin doar d e formulare. În
fruntea Procuraturii era așezat P rocurorul General, ales de căt re Marea

237 Idem , nr. 161/23 decembrie 1974.
238 Idem , nr. 168/26 decembrie 1968.

100 | Constitu țiile României
Adunare Națională, răspunzător în fața acesteia și ocupând acea stă funcție pe
d u r a t a m a n d a t u l u i A d u n ă r i i . Î n s u b o r d i n e a s a s e a f l a u P r o c u r a t u ra Generală,
procuraturile județene, locale și militare. În linii generale, organizarea justiției
rămăsese aceeași, cu modificări legate de structura administrat iv-teritorială și
implicând, de asemenea, nuanțe leg ate de relația statului cu ce tățeanul,
conforme cu noua politică a partidului.
Titlul al VIII-lea se referea la însemnele statu lui și reglementa chestiuni
precum stema, rămasă în aceeași s tructură ca în 1952, inclusiv cu steaua în
cinci colțuri, cu simpla modificare a denumirii țării, culorile s t e a g u l u i , i m n u l
național și sigiliul statului. Ultimul Titlu cuprindea dispozițiile finale, inclusiv
cele privind abrogarea Constituției din 1952 începând de la dat a publicării noii
legi fundamentale. Constituția din 1965 a cunoscut o lungă seri e de modificări,
dintre care multe au fost deja menționate, fiind republicată, d e asemenea, în
mai multe rânduri, cu renumerotări de articole. Ultima republic are a avut loc în
1986.
Cea mai importantă modificare a Constituției din 1965 s-a petre cut în
1974, odată cu înființarea funcți ei de Președinte al Republicii Socialiste Româ-
nia. Această schimbare a fost de terminată de evoluția relațiilo r de putere în
interiorul partidului, respectiv de consolidarea poziției lui N icolae Ceaușescu
prin înlăturarea vechii gărzi a l u i G h e o r g h i u – D e j , d a r ș i d e i n tensificarea
relațiilor externe și prestigiului internațional al României, m ai ales după
condamnarea invadării Cehoslovaciei. Din acest punct de vedere, înființarea
funcției de Președinte al R.S.R. își poate găsi un corespondent în decizia relativ
similară a lui Gheorghiu-Dej, privind înființarea Consiliului d e Stat. În același an
1974, cu puțin timp înainte de alegerea lui Ceaușescu în nou cr eata funcție de
Președinte, I.Gh. Maurer, ultimul dintre oamenii lui Dej care m ai rămăsese în
cercurile înalte ale puterii, a demisionat din fruntea Consiliu lui de Miniștri239.
Prin Legea nr. 1/1974 era modificată Constituția din 1965, prin completarea ei
cu această funcție și republicarea240.
Președintele R.S.R., conform articolului 71 din varianta republ icată a
Constituției, era șeful statului și reprezenta puterea de stat în relațiile interne și
internaționale. El devenea, în același timp, președinte al Cons iliului de Stat.
Nicolae Ceaușescu își asumase deja funcția de conducere la nive lul Consiliului
de Stat în 1967, înlocu indu-l pe Chivu Stoica241. Președintele era ales de Marea
Adunare Națională și mandatul său corespundea cu cel al legiuit orului, rămâ-
nând în funcție până la alegerea unui nou președinte în legisla tura următoare.

239 Dennis Deletant, România sub regimul comunist , e d i ț i a a I I – a , F u n d a ț i a A c a d e m i a C i v i c ă ,
București, 2006, p. 189-190.
240 Buletinul Oficial al Marii Adun ări Naționale , nr. 45/ 28 martie 1974.
241 A l i n a T u d o r – P a v e l e s c u , „ S u c c e s i u n e a l u i G h e o r g h i u – D e j : t e h n i c i d e t r a n s f e r a l p u t e r i i 1 9 6 5 –
1969”. Arhivele totalitarismului , nr. 1-2/2004, p. 122-123.

Constitu țiile României | 101
Printre atribuțiile sale se numărau: comandant suprem al armate i, numirea și
revocarea membrilor Consiliului d e Miniștri, ai altor organe ce ntrale de stat, ai
Tribunalului Suprem, acordarea de grade, decorații, grațiere da r și a cetățeniei,
primirea scrisorilor de acreditare ale diplomaților, semnarea t ratatelor în
numele republicii, decretarea stării de necesitate acolo unde e ra cazul.
Președintele își exercita atribuțiile prin decrete prezidențial e și decizii, după
cum preciza articolul 75. La momentul respectiv, concentrarea p uterii în
mâinile lui Nicolae Ceaușescu era văzută la nivelul partidului ca fiind necesară,
din pricina pericolului unei intervenții sovietice, așa cum se petrecuse în
Cehoslovacia242.
Studiul celor trei constituții adoptate în România după al doil ea război
m o n d i a l s c o a t e î n e v i d e n ț ă t r ă s ă t u r i l e e s e n ț i a l e a l e r e g i m u l u i comunist din
România și modul în care acesta a evoluat de-a lungul celor pat ru decenii și
jumătate cât s-a aflat la putere. Relațiile regimului comunist din România cu
Uniunea Sovietică au fluctuat de-a lungul acestor ani, fapt car e se observă cu
ușurință și în relațiile sale cu societatea românească.
Partidul Comunist din România a fost exponentul unor interese s trăine de
România. Conduita sa politică a fost condiționată de acest fapt , ca și prioritățile
sale de guvernare. Fiind adus la putere prin fraudă și abuz de către ocupantul
sovietic, regimul s-a aflat de la bun început în slujba Moscove i, ale cărei interese
l e r e p r e z e n t a . M i s i u n e a s a a f o s t d e a r e m o d e l a î n t r e g u l e s t a b l ishment socio-
politic, economic și cultural ro mânesc după modelul Uniunii Sov ietice, pentru a
transforma țara într-un satelit loial, stâlp de rezistență al a celui „glacis
strategic” conceput de Stalin243. Acest vast proces presupunea două etape:
distrugerea vechiului și edifica rea noului. Constituția din 194 8 surprinde acest
proces în plină desfășurare. Cea mai interesantă caracteristică a acestui docu-
m e n t c o n s t ă î n r u p t u r a d e p l i n ă c u t r a d i ț i i l e c o n s t i t u ț i o n a l e r o mânești, atât în
ceea ce privea organizarea statului, cât și relațiile sale cu c etățenii.
Î n c o n c e p ț i a r e g i m u l u i c o m u n i s t , s t a t u l n u m a i e r a u n a r b i t r u ș i un
a d m i n i s t r a t o r , a ș a c u m f u s e s e a n t e r i o r c o n c e p u t , c i e r a a g e n t u l u n e i l u p t e î n
plină desfășurare, lupta de clas ă înțeleasă în termeni marxist- leniniști,
reprezentând interesele unei anumite clase sociale împotriva ce lorlalte.
Această abordare conflictuală, „r evoluționară”, era radical dif erită față de
tradițiile constituționale românești. Întreaga structură instit uțională a fost
c o n c e p u t ă p r i n c o p i e r e a f i d e l ă a m o d e l u l u i a p l i c a t î n U n i u n e a S ovietică, fără
nici un fel de considerație față de specificul național. În exe rcitarea puterii,
partidul unic nu reprezenta interesele românilor, ci ale Uniuni i Sovietice.

242 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politic ă a comunismului românesc ,
Editura Polirom, Iași, 2005, p. 232-234.
243 Florin Constantiniu, De la războiul fierbinte la r ăzboiul rece , Editura Corint, București, 1998, p.
98-99.

102 | Constitu țiile României
Constituția a fost chemată să le gitimeze toate transformările p e care regimul le
promova, cu scopul distrugerii vechii societăți și „edificării” u n e i a n o i , d u p ă
modelul visat de Lenin și Stalin.
Acest fapt a ieșit la iveală cu mai multă pregnanță în noul tex t al legii
fundamentale adoptat în 1952. Nici o urmă de discernământ sau d e filtrare nu
se poate regăsi în acest document, care este mai degrabă tradus din limba rusă
decât redactat, cum era cazul cu prevederile referitoare la rai onarea
teritoriului. Regimul își asuma subordonarea deplină față de Un iunea Sovietică,
sprijinindu-se pe instrumentele sale de forță în condițiile în care războiul rece
devenea tot mai acut, iar lipsa de legitimitate a regimului era m a i v i z i b i l ă c a
oricând. Rămâne în continuare un subiect de dezbatere între ist orici când și în
ce condiții s-a schimbat această situație. Destinderea pe plan internațional,
schimbarea echipelor de conducere la Kremlin după moartea lui S talin,
consolidarea internă a regimului prin înlăturarea tuturor adver sarilor și
succesul inițial al programului de industrializare, toate acest ea au contribuit
f ă r ă î n d o i a l ă l a d e c i z i a r e g i m u l u i c o m u n i s t d i n R o m â n i a , a d o p t a tă și
implementată gradual, cu intensită ți variabile, de a se distanț a de Uniunea
Sovietică revendicându-și propria „independență”.
Renunțând la imitarea fără discernământ a modelului sovietic, d upă anul
1964 regimul comunist din România a căutat să vină tot mai mult în așteptarea
dorințelor societății române, co nstând în derusificare și reven irea la valorile
naționale, creșterea nivelului de trai, în principiu identifica rea unui modul
vivendi. Această reorientare nu este atât de mult vizibilă în C onstituția din
1965, cât în modificările sale, ca de pildă reforma administrat ivă ce a înlocuit
raioanele de tip sovietic cu județele tradiționale. Cu toate ac estea, o mare parte
dintre prevederile introduse în dreptul constituțional românesc în 1948 și
1952 au fost păstrate și în 1965, rămânând în vigoare până la c ăderea
regimului comunist, în 1989, ceea ce arată continuitatea concep țiilor regimului
care, indiferent de forma pe care au îmbrăcat-o în perioade dif erite, au rămas în
natura lor marxist-l eniniste, de inspirație sovietică.
Toate cele trei Constituții prezintă o serie de similarități, î ncepând cu
vulnerabilitatea lor în fața pre tențiilor sau necesităților reg imului. În perioada
comunistă, constituția nu mai es te documentul fundamental la ca re partidul sau
guvernarea se raportează, încercând să se plieze pe exigențele sale. Constituția
nu este mai mult decât o lege ca oricare alta, susceptibilă ori cărei schimbări ar
fi fost necesară regimului. Este vorba, în principiu, despre ce ea ce putem numi
„regulile jocului”: nu factorul constituțional îl condiționează pe cel politic, ci
invers244. Cadrul de referință este hotărât practic de Congresele partid ului, nu

244 D r . L u c i a M o l d o v a n , Organizarea și funcționarea organelor judec ătorești ale Republicii
Socialiste România , Editura Științifică și enciclop edică, București, 1989, p. 22. A u t o a r e a
argumenta, de pildă, că existența unei instituții însărcinate c u verificarea constituționalității

Constitu țiile României | 103
de Constituție, indiferent de care ar fi vorba. Pornind de la a ceastă constatare, o
altă similaritate iese la lumină, respectiv deplasarea accentul ui de la factorii de
stat la cei de partid în luarea deciziilor. Partidul este menți onat în toate
constituțiile ca forță conducătoare a societății ceea ce mută p rocesul de decizie
în afara cadrului instituțional de stat către cel partinic, car e se sustrage
controlului constituțional245.
Afirmarea rolului conducător al partidului în Constituție este de fapt doar o
c o m p o n e n t ă a u n u i f e n o m e n m a i l a r g , c a r e ț i n e d e a s u m a r e a i d e o l ogiei ca
principală funcție a statului. S tatul are o misiune, are o sarc ină istorică, de a-și
folosi instrumentele de control pentru a asigura construcția so cialismului și
v i c t o r i a a c e s t u i a , s u b c o n d u c e r e a p a r t i d u l u i246. Rolul statului este derivat din
m a r x i s m – l e n i n i s m ș i d e a c e e a p a r t i d u l , c a „ a v a n g a r d ă a p r o l e t a r iatului”, se
bucură de un rol privilegiat. În 1948, cu puțin timp înainte de adoptarea primei
Constituții a regimului comuni st, Gheorghiu-Dej declara: „ Este necesar s ă ne
educăm membrii de partid în spiritul unei noi atitudini fa ță de stat și față de
aparatul de stat. Statul nostru nu mai poate fi privit ca înainte, drept unealta de
exploatare și asuprire a celor ce muncesc. Trebuie lichidate r ămășițele vechii
atitudini fa ță de stat și aparatul lui, pe care o p ăstrează unii tovar ășii ( …), într-
un cuvânt toate organele aparatului de stat, toate m ăsurile gospod ărești și
administrative ale statului trebuie s ă găsească un sprijin activ la orice membru al
PMR.”247
Constituțiile erau adoptate cu s copul de a sprijini partidul în opera sa, de
a-i pune la dispoziție instrumentele de stat necesare pentru at ingerea obiecti-
vului său istoric, respectiv construcția socialismului și nicid ecum de a stânjeni
această operă cu mecanisme de control ce nu serveau scopurilor sale „revolu-
ționare”248. Din acest punct de vedere, este interesant cum un articol ofe ră
anumite drepturi, de pildă, pentru ca următorul articol să le l imiteze sau să le
golească de conținut prin preciz ările incluse (cazul dreptului la liberă
e x p r i m a r e , d e s i g u r , c a r e e r a g a r a n t a t , d a r … c u c o n d i ț i a s ă n u f ie folosit
împotriva orânduirii socialiste). Un asemenea model de redactar e se regăsește
în toate cele trei constituții, într-un caz sau altul.
În concluzie, constituțiile perioadei comuniste au caracte r ideologic,
reflectând fidel natura totalitară a regimului comunist din Rom ânia,

legilor nu era decât o practică burgheză prin care se împiedica punerea în aplicarea a unor legi
favorabile maselor populare, un instrument în lupta de clasă.
245 Nicolae Ceaușescu, Procesul revolu ției și construc ției socialiste în România. Texte alese , Editura
Politică, București, 1989, p. 194.
246 Ion Vîntu, coord., Organizarea și activitatea de stat în Republica Socialist ă România , Editura
Academiei RSR, București, 1974, p. 34-35.
247 Raportul politic general f ăcut de tov. Gh. Gheorghiu-Dej la Congresul Partidului Muncitoresc
Român din 21-23 februarie 1948 , Editura P.M.R., p. 37.
248 D u m i t r u M a z i l u , Funcțiile statului socialist , Editura Academiei RSR, București, 1972, p. 135-
136.

104 | Constitu țiile României
reprezentând o ruptură profundă față de tradițiile constituțion ale moderne din
România, dar și față de aspirațiile societății românești. Alini ate unor interese
externe, fără a fi obținut legitimitatea morală din partea soci etății românești,
constituțiile promulgate de regi mul comunist au reprezentat, în final, un eșec.
Această concluzie este confirmată de faptul că, atunci când a a vut posibilitatea
d e a – ș i e x p r i m a î n m o d l i b e r a ș t e p t ă r i l e , s o c i e t a t e a r o m â n e a s c ă s-a orientat
către un cu totul alt model politic.

Constitu țiile României | 105

106 | Constitu țiile României

Constitu ția din 1991

Teodora STĂNESCU-STANCIU

„În general, perioadele imediat post dictatoriale sunt caracterizate de
creșterea particip ării politice a popula ției, de așteptările sporite în leg ătură cu
posibilitățile de implicare, direct ă sau prin reprezentan ți, în conducerea
societății. Această trăsătură constituie efectul, pe de o parte, al vidului de putere,
iar, pe de alt ă parte, al valorific ării pozitive și eficienței acțiunii nemijlocite în
raport cu atingerea obiectiv elor proprii unor grupuri și categorii sociale”
(Andrei Mușetescu, „Geneza sistemelor partinice”249).

ilmul evenimentelor ce au readus România în rândul statelor
democrate ale Europei pare astăzi ușor decodabil, chiar dacă
sfârșitul comunismului, aici, a fost cel mai violent din câte a
înregistrat, până în acest moment, istoria.
La 16 decembrie 1989, la Timișoara începea Revoluția română. În f a ț a
Primăriei și a sediului Comitetului Județean de partid se auzea u, de pretutin-
deni, scandări de genul: ,,Fără teamă!”, ,,Libertate! Libertate !”, ,,Jos Ceaușescu!”,
,,Vrem pâine!”, „Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”. Se in tonau versurile
cântecului-simbol al românilor ,,Deșteaptă-te române!”. Manifes tanții au
incendiat câteva steaguri roșii, portrete și cărți ale liderulu i comunist Nicolae
Ceaușescu. Concomitent, anumite grupuri au incitat la violență și chiar au trecut
la incendierea și distrugerea magazinelor și localurilor public e din zona
c e n t r a l ă a o r a ș u l u i , c a r e a f o s t d e v a s t a t ă . P e n t r u r e s t a b i l i r e a s i t u a ț i e i a u f o s t
chemate să intervină forțele de ,,ordine” (efective ale Miliție i, Trupelor de
Securitate, Pompieri, Grăniceri) . Î n j u r u l o r e i 2 0 , 0 0 s – a u p r o d us și primele
ciocniri. După ora 21,30 au fost scoase, la ordinul generalului Vasile Milea,
ministrul Apărării Naționale din acea perioadă, în oraș patrule m i l i t a r e
înarmate, dar fără muniție, cu misiunea de a păzi magazinele de vastate (la ora
4,00, în dimineața zilei de 17 decembrie patrulele au fost retr ase în cazărmi).
Î n a c e l a ș i t i m p , l a B u c u r e ș t i , N i c o l a e C e a u ș e s c u d i s c u t a c u m i n istrul
Apărării Naționale, generalul Va sile Milea, și cu șeful Departa mentului
Securității Statului, generalul Iulian Vlad, tocmai modalitățil e de soluționare a
crizei, cerând ca armata să intervină, prin folosirea armelor p entru soluționarea
crizei.

249 Î n Renașterea unei democra ții. Alegerile din România de la 20 mai 1990 , Editori Petre S.
Datculescu, Klaus Liepelt, IR SOP, București, 1991, p. 56. F

Constitu țiile României | 107
17 decembrie 1989. Încercând să-i intimideze pe timișoreni, din ordinul lui
Nicolae Ceaușescu, transmis de ministrul Apărării Naționale, su bunități ale
armatei au defilat prin oraș (cu fanfară și drapelele de luptă) , având asupra lor
pistoale-mitralieră (fără muniție).
Cetățenii Timișoarei au ieșit din nou pe străzi, îndreptându-se spre Piața
Operei și sediul Comitetului Județean de Partid, pe care, în ju rul orei 14,30, l-au
atacat, scandând: ,,Lib ertate!”, ,,Jos Comunismul!”, ,,Jos Ceau șescu!”, „Nu vă fie
frică!”. Între timp, situația s-a agravat, deoarece, în urma un ei discuții avute cu
Nicolae Ceaușescu, generalul Vasile Milea a făcut cunoscut, la ora 13,30, că
a r m a t a a i n t r a t ,,în stare de luptă” și că în înt regul județ Timiș s-a institui t
,,starea de necesitate”. Ca urmare, în oraș au fost scoase nume roase subunități
militare, inclusiv tehnică de luptă (TAB-uri, tancuri etc.), un ele dintre ele fiind,
apoi, atacate de persoane care, nu întotdeauna făceau parte din r â n d u l
manifestanților.
La București, panicat de amploarea evenimentelor de la Timișoar a, liderul
c o m u n i s t N i c o l a e C e a u ș e s c u a c o n t i n u a t , t o t u ș i , s ă m i n i m a l i z e z e s i t u a ț i a ,
apreciind, în cadrul ședinței Comitetului Politic Executiv, că ,,avem de a face cu
amestecul unor forțe străine, al unor agenții de spionaj începâ nd cu Budapesta”.
Marșând pe această idee a implicărilor agenturilor străine, i-a a c u z a t p e
generalii Vasile Milea, Iulian V lad și Tudor Postelnicu (ultimu l fiind ministrul de
Interne în funcție al perioadei) de trădare, lașitate și neexec utare a ordinelor,
cerându-le să se pună trupele ,,în stare de luptă” și să se lic hideze ,,radical, fără
nici o discuție” orice acțiune d e genul celei de la Timișoara. La teleconferința
din seara aceleiași zile a repetat că a dat ordin ,,să se tragă ” (după somații),
astfel încât, ,,într-o oră, să fie restabilită ordinea în Timiș oara”. Apoi a simulat
scena demisiei, fiind implorat, însă, de o parte dintre cei pre zenți să rămână în
fruntea partidului comunist.
Î n a c e l a ș i t i m p , l a T i m i ș o a r a , m a n i f e s t a ț i i l e a u c o n t i n u a t . Î n acea seară,
pentru îndeplinirea ordinului dat de Nicolae Ceaușescu în ședin ța Comitetului
Politic Executiv, militarii au primit muniție de război. Forțe le de ,,ordine”,
inclusiv Armata, au declanșat represiunea împotriva manifestanț ilor. Mulțimea
a ripostat, în oraș având loc adevărate scene de coșmar. Chiar dacă generalul
V a s i l e M i l e a a c e r u t s ă s e e x e c u t e f o c d e a v e r t i s m e n t n u m a i î n sus, conform
s o m a ț i i l o r r e g u l a m e n t a r e ș i , e v e n t u a l , l a p i c i o a r e – n u m a i a t u n ci când
obiectivele erau atacate și dacă exista certitudinea că era pus ă în pericol
integritatea acestora, a efectivelor sau a tehnicii de luptă –, între orele 19,00 și
21,00 forțe ale armatei aveau să deschidă foc, cu cartușe de ră zboi, provocând
numeroși morți și răniți. În dimineața zilei de 18 decembrie, d in ordinul Elenei
Ceaușescu, 40 dintre cei uciși, aveau să fie transportați la Bu curești și incinerați.
18 decembrie 1989 . La Timișoara situația a rămas extrem de tensionată.
Sfidând cordoanele militare ce blocau intersecțiile și circulaț ia, o coloană de

108 | Constitu țiile României
tineri, purtând steaguri tricolo r e , f ă r ă s t e m a s o c i a l i s t ă , a r e ușit să ajungă, în
jurul orei 16,00, în fața Catedralei, unde au fost aprinse lumâ nări în memoria
v i c t i m e l o r d i n s e a r a p r e c e d e n t ă , s c a n d â n d u – s e , , J o s C e a u ș e s c u ! ” , ,,Noi suntem
poporul!”. În final, manifestanții aveau să fie împrăștiați cu gaze lacrimogene și
cu focuri de armă, trase i nclusiv de pe TAB-uri.
Crezând că a „pacificat” Timișoara, Nicolae Ceaușescu a plecat î n v i z i t ă
oficială în Iran, nu înainte de a pune toate trupele Ministerul ui de Interne și de
Securitate în stare de alarmă și de a interzice intrarea în țar ă a oricăror turiști
străini, pe motiv de ,,spionaj”.
19 decembrie 1989. Întreaga Timișoară a intrat în grevă. Muncitorii au
organizat mitinguri de protest, în cadrul cărora și-au exprimat r e v e n d i c ă r i l e .
Nu s-au mai produs violențe, militarii începând să fraternizeze cu revoluțio-
narii; generalul Ștefan Gușă, șe ful Marelui Stat Major, cel car e coordonase până
î n a c e l m o m e n t a c ț i u n i l e m i l i t a r i l o r d i n o r a ș , a p r o m i s – l a î n treprinderea
,,Elba”, unde se deplasase pentru „a-l recupera” pe Radu Bălan, prim-secretar al
Comitetului Județean Timiș, sechestrat de muncitori – că va ret rage trupele în
cazărmi.
20 decembrie 1989. Muncitorii Timișoarei au început să se îndrepte în
număr impresionant spre centrul orașului, scandând, între altel e: ,,Jos Ceaușes-
cu!”, ,,Libertate!”, „Jos comunis mul!”, ,,Fără violență!”, ,,Ar mata e cu noi!”. În fața
Catedralei, manifestanții îngenunchează și rostesc în cor ,,Tat ăl Nostru” . La
ordinul generalului Gușă, milita rii nu au mai reacționat. În cl ădirea Operei au
fost formulate primele revendicări, care, apoi, au fost aduse l a cunoștința
autorităților. La ora 14,00 generalul Ștefan Gușă a ordonat, pe propria răspun-
dere, retragerea trupelor în caz ărmi. La sediul Comitetului Jud ețean de Partid,
delegația revoluționarilor i-a cerut prim-ministrului Constanti n Dăscălescu,
s o s i t î n t r e t i m p l a T i m i ș o a r a , d e s t i t u i r e a l u i N i c o l a e C e a u ș e s c u, demiterea
guvernului, eliberarea tuturor celor ce fuseseră arestați în or aș, cedarea morți-
lor familiilor îndoliate, informarea corectă a poporului despre evenimentele de
la Timișoara.
Întors din vizita oficială făcută în Iran, Nicolae Ceaușescu a continuat să
creadă că evenimentele de la Timișoara reprezentau consecința a cțiunilor gru-
purilor antinați onale și teroriste, puse în slujba agenturilor străine. Seara,
Ceaușescu a aprobat Decretul de instituire a stării de necesitate p e î n t r e g
teritoriul județului Timiș, care urma să intre în vigoare încep ând cu ora 23,00.
În urma refuzului generalului Victor Stănculescu de a-l face cu noscut timișore-
nilor din balconul Comitetului Județean de Partid, documentul a fost prezentat
de către generalul Mihai Chițac.
21 decembrie 1989. Timișoara a rămas, în continuare, în grevă, muncitorii
i e ș i n d d i n n o u î n s t r a d ă . Î n f o a i e r u l O p e r e i a f o s t c o n s t i t u i t un Comitet de
inițiativă al revoluționarilor, care a făcu t publice principalele obiectiv e și

Constitu țiile României | 109
revendicări prin ,,Declarația Program” a Frontului Democratic Român ,
organizație formată în aceeași zi.
La București, sperând în obținerea adeziunii populației față de politica sa și
a regimului comunist, Nicolae Ceaușescu a organizat un miting, ce va reprezen-
ta, însă, începutul revoltei și în Capitală. În locul aplauzelo r și scandărilor
r e g i z a t e , l i d e r u l c o m u n i s t a a u z i t s t r i g ă t e d e r e v o l t ă , p r e c u m ,,Timișoara,
,Timișoara!”, ,,Jos Ceaușescu!”, ,,Veniți cu noi!”, ,,Români, n u cedați!” . La scurt
timp după spargerea mitingului, în urma panicii produse de expl ozia unei
petarde, populația Bucureștiului se regrupează în alte zone din centrul orașului,
continuând să protesteze. Imediat, Nicolae Ceaușescu le-a făcut c u n o s c u t
generalilor Vasile Milea, Tudor Postelnicu și Iulian Vlad că pr eia direct comanda
forțelor de ,,ordine” și că, în noua situație, România era în , ,stare de război”, ca
atare, cerând ca ,,Armata, Internele, Securitatea să-și facă da toria imediat”.
În pofida măsurilor luate de către autorități, numărul grupuril or de protes-
tatari creștea de la oră la oră, concentrându-se, în seara zile i, în fața hotelului
,,Intercontinental”. No aptea, aceștia au înfruntat cu eroism, p ână în jurul orei
3,00, violența forțelor de ,,ordin e”, inclusiv pe cea a subunit ăților armatei, care
au acționat cu TAB-uri și cu tan curi, provocând numeroși morți și răniți.
Începând cu 21 decembrie valul mi șcărilor protestatare și revol uționare a
cuprins și alte orașe ale țării: Arad, Cluj-Napoca, Brașov, Sib iu, Târgu Mureș,
Lugoj, Caransebeș, Alba Iulia, Turda etc. În multe locuri s-a a juns la ciocniri cu
forțele represive, considerate de ,,ordine”, rezultând morți și răniți.
22 decembrie 1989 . Populația Timișoarei a ieșit din nou pe străzi. La ora
11,00 a fost prezentată Proclama ția Frontului Democratic Român.
La București, coloane imense de manifestanți au început să se î ndrepte
spre centrul Capitalei, scandând ,,Jos dictatorul!”, ,,Libertat e!”, ,,Veniți cu noi!”.
De această dată subunitățile armatei, cărora ministrul Apărării N a ț i o n a l e l e
t r a n s m i s e s e , l a o r a 9 , 1 0 , d u p ă o d i s c u ț i e f u r t u n o a s ă c u N i c o l a e Ceaușescu,
ordinul să nu deschidă foc, nu au mai reacționat. Câteva minute mai târziu însă
generalul Vasile Milea se va sin ucide(?!) în condiții rămase ne elucidate. Consi-
derându-l trădător, Nicolae Ceau șescu a preluat direct conducer ea forțelor
armate și a decis introducerea stării de necesitate în întreaga țară. Dar nimeni
nu-l mai asculta: la ora 10,45, generalul Victor Stănculescu a ordonat retragerea
imediată a tuturor unităților militare în cazărmi. Pretutindeni , populația a
fraternizat cu militarii. Umilit, Nicolae Ceaușescu a hotărât s ă părăsească sediul
C.C. al P.C.R. într-un elicopter , care aterizase pe clădire.
L a s c u r t t i m p a v e a s ă f i e c o n s t i t u i t Consiliul Frontului Salv ării Naționale,
care a preluat întreaga putere în stat. În Comunicatul către țară – care a fost să
citit la televiziune (în jurul orei 21,00), de către Ion Iliesc u (desemnat în acest
scop de noul organism de conducere a țării) – se anunța că obi ectivul F.S.N. era
,,instaurarea democrației, libert ății și demnității poporului r omân”. Principalele

110 | Constitu țiile României
deziderate ale platformei program a F.S.N. se refereau la aband onarea rolului
conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem d emocratic
pluralist de guvernământ, organizarea de alegeri libere, separa rea puterilor
legislativă, executivă și judecătorească în stat, elaborarea un ei noi Constituții,
promovarea liberei inițiat ive în plan economic etc.
Paralel cu împlinirea acestor obiective, poporul român s-a mai confruntat,
î n z i l e l e u r m ă t o a r e , c u u n a d e v ă r a t r ă z b o i î m p o t r i v a t e r o r i ș t i l or, a căror
apartenență și componență a rămas și până în prezent necunoscut ă.
25 decembrie 1989. La Târgoviște, un Tribunal Militar Extraordinar i-a
c o n d a m n a t l a m o a r t e p e N i c o l a e ș i E l e n a C e a u ș e s c u , c e i d o i f i i n d executați
imediat. La scurt timp aveau să înceteze și acțiunile teroriste .
Odată cu 26 decembrie 1989, prin constituirea primului guvern p rovizoriu,
î n f r un te cu P et r e R oman, R om ân ia int r a , efe c t iv , în râ n du l ță r ilor din Europa
eliberate de comunism.
Din punct de vedere instituțional, prin Comunicatul Consiliului F r o n t u l u i
Salvării Naționale din 22 decembrie 1989250, statul român a primit întâia
consacrare democratică. Primul p unct al programului politic al puterii tempo-
rare, enunțat în Comunicatul c ătre țară din 22 decembrie 1989, prevedea
„abandonarea rolului conducător a l unui singur partid și stator nicirea unui sis-
tem democratic pluralist de guvernământ”*. „Acesta este actul de naștere al noii
democrații politice și al pluripartitismului în România postcom unistă. Sau actul
de renaștere al pluripartitismului. El marca discontinuitatea c ea mai importan-
tă dintre regimul politic comunist și noul regim democratic” (D an Pavel251).
Î n a c e s t p r i m C o m u n i c a t a l C . F . S . N . , c u r o l d e a c t i n s t i t u ț i o n a l, după cum
avea să sublinieze și cunoscutul specialist în drept constituți onal, Eleodor
Focșeneanu252, cel puțin un aspect merită a f i reținut: dizolvarea tuturor s truc-
turilor de putere ale vechiului regim comunist (Președinția Rep ublicii, Consiliul
de Stat, Marea Adunare Națională, consiliile populare, guvernul , securitatea,
etc.). În plus, pe aceeași idee deja testată în experiențele ță rilor vecine, s-a
î n c e r c a t o r i c e r u p e r e d e t r e c u t p r i n e l i m i n a r e a , v o i t ă , a c o n c e ptului de
„republică”, legat istoric de sistemul comunist.
Primul document efectiv al noii puteri democrate din România a fost
Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1 989 privind constituirea, organizarea și
funcționarea Consiliulu i Frontului Salv ării Naționale și consiliilor teritoriale ale

250 Monitorul Oficial nr. 1, 22 decembrie 1989.
* T e x t u l i n t e g r a l î n D o m n i ț a Ș t e f ă n e s c u , Cinci ani din istoria României. O cronologie a
evenimentelor, decembri e 1989-decembrie 1994, Editura Mașina de Scris, București, 1995, p. 449.
251 Dan Pavel, Iulia Huiu, Nu putem reu și decât împreun ă! O istorie analitic ă a Conven ției
Democratice, 1989-2000, Editura Polirom, Colecția D ocument, Iași, 2003, p. 16.
252 E l e o d o r F o c ș e n e a n u , Istoria constitu țională a României, 1859-1991 , Editura Humanitas,
București, Ediția a II-a, 1998, p. 139.

Constitu țiile României | 111
Frontului Salv ării Naționale253, care preia unele dintre prevederile cuprinse în
Comunicatul anterior al C.F.S.N- ului, insistând însă, de astă d ată, cu predilecție
pe problemele de ordin organizato ric și de funcționare a statul ui.
Î n c o n t i n u a r e , î n s ă , c l i m a t u l i n t e r n a f o s t u n u l d e s t u l d e c o n f uz, în care
dorința legitimării ră mâne constanta noii puteri. După cum avea să observe și
p o l i t o l o g u l o c c i d e n t a l P e t e r S i a n i D a v i e s – î n s t u d i u l „ P o l i t i c al Legitimisation
and the Romanian Revolutio n”, prezentat în 1994 la School of Slavonic and East
European Studies –, la începutul anului 1990 accen tul a căzut tocmai pe această
dorință de legitimare a unei puteri provizorii, încă dovedind f ragilitate și,
uneori, din păcate, neconcordanț e. Emblematic ni se pare, în ac est sens, un
dialog între doi reprezentanți m arcanți ai acelei perioade, And rei Pleșu și Petre
Roman: „ P.R.–Tu deveniseși membru CFSN. A.P. – Dar eu nu știam în momentul
ăla. P .R. – Păi, te pusese chiar Iliescu. Îi pusese pe toți: pe Dinescu , pe Caramitru,
pe tine… A.P. – Mai târziu, unii mi-au spus că întrebase de mine Doina Corne a.
Dar eu nu știam nimic. Habar n-aveam. Dinescu era deja acolo. P.R. – Dar fiecare
a mai pus pe listă pe cineva. A.P. – Așa este, așa s-a făcut C.F.S.N.”254.
Atmosferă de provizorat, de transformare continuă, de adaptare la situații
c a r e m a i d e c a r e m a i n e p r e v ă z u t e , î n c ă u t a r e d e r e z o l v a r e , d e p reluare de
modele acceptabile și pretabile la cazul românesc, după cum rei ese și mai
departe din același volum: „ A.P. – În legătură cu guvernarea provizorie, cea de
până la alegeri, eu am rămas în minte cu două imagini: una era aspectul
supraaglomerat al să lii guvernului… P.R. – La un moment dat eram 69… A.P. –
69, într-o sală relativ mică. Semănam cu o plută a Meduzei. Era m o echipă de
naufragiați, foarte activi de altfel, care aveau de făcut față unor situații cu totul
noi. (…) Al doilea lucru este că (…) puterea nu era încă pu tere la acel moment.
Fie pentru că era o putere prea nouă, care nu-și găsise încă ri tmul și
legitimitatea – erau dubii în legătură cu asta – fie pentru că, î n a t m o s f e r a
revoluționară de după decembrie, lucrurile erau atât de tulburi încât nimeni nu
mai putea aprecia în mod exact r aporturile de putere și mai toa tă lumea
înțelesese revoluția ca pe un prilej de a cultiva o anarhie ve selă”255.
„ P e p l a n i n t e r n , r e v o l u ț i a r o m â n ă a destrămat toate structurile ș i
i n s t i t u ț i i l e c a r e , c o m u n i s t e s a u n u , a v e a u f u n c ț i a d e a m e n ț i n e societatea
coerentă și de a face diferitele sectoare ale acesteia să coope reze între ele. (…)
Una dintre cele mai utilizate formule în acea perioadă era vidul de putere . De
f a p t , n u a e x i s t a t n i c i o d a t ă u n v i d d e p u t e r e , c i d o a r u n v i d d e autoritate al
instituțiilor centrale ale statului” (Vladimir Pasti)256.

253 Monitorul Oficial nr. 4 din 27 decembrie 1989.
254 Andrei Pleșu și Petre Roman în dialog cu Elena Ștefoi, Transform ări, inerții, dezordini. 22 de luni
după 22 decembrie 1989, Polirom, Iași, 2002, p. 48.
255 Ibidem, p. 57.
256 Vladimir Pasti, România în tranzi ție. Căderea în viitor, Editura Nemira, București, 1995, p. 99.

112 | Constitu țiile României
În seara zilei de 27 decembrie 1989 a fost definit nucleul de p utere al
conducerii provizorii a statului , compus, formal, din două orga nisme distincte,
constituite însă din aceleași persoane: Biroul Executiv al C.F. S.N.257: Președinte
– I o n I l i e s c u ; P r i m – v i c e p r e ș e d i n t e – D u m i t r u M a z i l u ; V i c e p r e ș e d i n ț i – C a z i m i r
Ionescu și Károly Király; Secretar – Dan Marțian; Membrii – Bog dan Teodoriu,
Vasile Neacșa, Silviu Brucan, Gh eorghe Manole, Ion Caramitru și Nicolae Radu.
Au fost structurate și comisii de specialitate, organisme extre m d e n e c e –
sare în procesul de reconstrucție : Comisia de reconstrucție și dezvoltare econo-
mică, în frunte cu Bogdan Teodoriu; Comisia pentru agricultură; C o m i s i a
constituțională, juridică și pentru drepturile omului, condusă de Dumitru
Mazilu; Comisia pentru tineret, în frunte cu Vasile Neacșa; Com isia pentru
p o l i t i c a e x t e r n ă – S i l v i u B r u c a n ; C o m i s i a p e n t r u ș t i i n ț ă ș i î n v ățământ –
Gheorghe Manole; Comisia pentru cultură – Ion Caramitru; Comisi a pentru me-
d i u ș i e ch i l ibr u e c o log i c – C az i mir Ionescu; Comisia pentru min oritățile națio-
nale – Károly Király; Comisia pentru administrația locală – Nic olae Radu; Comi-
sia organizatorică și colectivul de împuterniciți ai Consiliulu i – Mihai Montanu.
Lista comisiilor258 a fost publicată în „Monitorul Oficial”. A fost anunțată, apoi ,
înființarea, pe lângă Biroul Executiv, a unui „colectiv pentru relațiile cu publicul
și mijloacele informației de masă”259.
Noul nucleu conducător al statului era format dintr-un număr re strâns de
persoane (12), reprezentative atât pentru situația existentă, p entru climat, dar
și provenind din rândul celor care avuseseră experiență politic ă și în recent
desființatul regim. Foarte interesant, nucleul conducător în si ne nu îl includea
pe prim-ministru, încercând astf e l s ă s e p a r e , d u p ă p r i n c i p i i l e democratice,
puterile în stat.
Pe acest fundal complicat, în încercarea de a impune sistemul d emocratic
occidental se impunea formarea principalelor organisme politice , respectiv a
partidelor politice.

257 Și alte variante au fost vehiculate – precum guvernul Dăscăles cu sau Verdeț, importante figuri
ale regimului comunist, deci fără prea mari șanse de reușită în contextul respectiv! Comunicatul
CFSN , prezentat poporului în seara zilei de 22 decembrie (ora estim ată 22.30), a subliniat
principiile directoare ale noii structuri de putere, impuse, în mod oficial, prin Decretul nr. 2 din 27
decembrie 1989. Au existat autori care au încercat să demonstre ze că acest comunicat al CFSN din
22 decembrie 1989 nu este nici pe departe primul document progr amatic al revoluției române,
ci– în opinia, de exemplu, a lui Alex Mihai Stoenescu– al patru lea, după Declarația și Programul în
opt puncte al Frontulu i Popular Român, difuz at ca manifest încă din 10 decembrie, la Iași, Bacău și
Roman; Declarația și Programul în 11 puncte al Frontului Democratic Român de la Timișoara, ci tit
la 21 decembrie 1989; Declarația în trei puncte a Frontului Unit ății Poporului, prezentată de
Petre Roman în jurul prânzului zilei de 22 decembrie, la Bucure ști, în balconul Comitetului
Central.
258 Dar fără nominalizări.
259 Condus de Dan Rădulescu.

Constitu țiile României | 113
„Definirea unui partid politic românesc – subliniază Cristian P reda260 – nu
e s t e d e l o c s i m p l ă . M a i î n t â i , d i n r a ț i u n i c a r e ț i n d e s t a t u t u l său legal: în
România, întemeierea juridică a formațiunilor politice este în același timp
decisivă și fragilă.”
A apărut, astfel, Decretul-lege numărul 8/31 din 1989, privind înregistra-
rea și funcționarea partidelor p olitice și a organizațiilor obș tești. El prevedea
libera constituire a partidelor politice, cu excepția celor fas ciste sau a celor care
propagau concepții contrare ordinii de stat și de drept. Nu mai era stipulată nici
u n a l t g e n d e î n g r ă d i r e – p e m o t i v e d e r a s ă , n a ț i o n a l i t a t e , r e l igie, grad de
cultură, sex sau convingeri politice– pentru cei care doreau să o r g a n i z e z e u n
partid politic. „Pentru realizarea unei societăți cu adevărat d emocratice în Ro-
mânia, asigurarea și apărarea drepturilor fundamentale ale cetă țenilor și
înfăptuirea principiului pluralismului politic în temeiul art. 2 lit. a) din
Decretul-lege privind constituirea, organizarea și funcționarea C o n s i l i u l u i
Frontului Salvării Naționale, Consiliul Frontului Salv ării Naționale decretea-
ză: A r t . 1 . Î n R o m â n i a e s t e l i b e r ă c o n s t i t u i r e a p a r t i d e l o r p o l i t i ce, cu excepția
partidelor fasciste sau a celor care propagă concepții contrare ordinii de stat și
de drept”*.
Activitatea partidelor politice trebuia să se întemeieze pe res pectarea
suveranității, independenței și integrității teritoriale, în ve derea asigurării
libertăților și drepturilor cetățenești și afirmării demnității națiunii române.
Elementele de înregistrare efectivă a partidelor politice erau prevăzute în
Decretul-lege: fiecare astfel de organizație trebuie să-și prez inte statutul de
o r g a n i z a r e ș i f u n c ț i o n a r e , p r o g r a m u l p o l i t i c , s ă î ș i d e c l a r e s e diul și mijloacele
financiare de care dispune și să facă dovada a cel puțin 251 de m e m b r i . O
persoană nu putea face parte în același timp din două sau mai m ulte formațiuni
politice. Cadrele militare și personalul civil din Ministerele Apărării Naționale și
d e I n t e r n e , c a ș i j u d e c ă t o r i i , p rocurorii, diplomații, precum ș i personalul
operativ al Radioteleviziunii Române, Agenția națională de pres ă AGERPRES,
nu puteau face parte din vreun partid politic.
La 12 ianuarie 1990261 s – a p r o d u s u n e v e n i m e n t s e m n i f i c a t i v î n i s t o r i a
acelor momente: o primă manifestație împotriva noii puteri. „Fr agilul consens
dintre comuniști, disidenți și noile elemente politizate– care, pentru scurt timp,
s-au aflat de aceeași parte a baricadei în timpul revoltei anti ceaușiste– a luat
sfârșit la 24 ianuarie 1990, când un grup de protestatari revol tați au ieșit pe
străzi să denunțe F.S.N. Ei au fost stârniți de o schimbare pol itică semnalată la o

260 C r i s t i a n P r e d a , Partide și alegeri în România postcomunist ă: 1989-2004, E d i t u r a
Nemira,București, 2005, p. 11.
* Decret-lege nr.8/1989, privind înregistrarea și funcționarea p artidelor politice și al
organizațiilor obștești din România”, Monitorul Oficial , nr. 9, 31 decembrie 1989.
261 Zi declarată și ca moment de reculegere națională în amintirea eroilor Revoluției.

114 | Constitu țiile României
întrunire a Consiliului F.S.N. d in 23 ianuarie, când s-a anunța t că F.S.N. va
participa la alegeri ca organizație politică”262. Liderul organizației, Ion Iliescu, a
declarat că decizia a fost luată sub influența „presiunilor din partea alegăto-
rilor”, invocând discuțiile purt ate cu „muncitorii mineri din V a l e a J i u l u i , d i n
Maramureș, cu muncitorii bucureșteni”, care i-au cerut ca „Fron tul să declare
oficial că va participa la alegeri”. „F.S.N. încearcă să transf orme o formă politică
tranzitorie într-o structură politică ce ar putea să acapareze puterea pe termen
lung” – era principala temere pre zentă în acea vreme în presa r omânească263.
Decizia a provocat, începând cu 25 ianuarie, ample manifestații de protest
a l e o p o z i ț i e i . T r e i z i l e m a i t â r z i u , l a 2 8 i a n u a r i e264, în Piața Victoriei, s-a atins
vârful acelor mitinguri. În para lel, s-a desfășurat o contra-ma nifestație, organi-
zată de F.S.N. și susținută de muncitorii de la câteva unități industriale impor-
tante ale capitalei, precum IMGB, ICTB, IMMR și IIRUC. A fost a tacat sediul
Guvernului, cerându-i-se, cu insistență, demisia. Ziua s-a înch eiat cu inițierea de
tratative între partidele istorice și reprezentanții Frontului Salvării Naționale.
La 29 ianuarie, minerii au sosit pentru prima dată, la Bucureșt i, cu intenția
de a pune capăt conflictului dintre F.S.N. și opoziția politică . În haosul produs au
fost devastate sediile principalelor partide politice de opoziț ie. Pentru a calma
situația, care părea să scape to tal de sub control, liderii pol itici Ion Iliescu și
Petre Roman au încercat lansarea unui dialog cu mulțimea nemulț umită.
Întregul context general a creat confuzie și, chiar, dezaprobar e în rândul
membrilor structurilor puterii provizorii. Astfel, una dintre f igurile importante
ale Consiliului Frontului Salvăr ii Naționale, poeta Ana Blandia na a declarat, la
3 0 i a n u a r i e , c ă s e r e t r a g e , d e o a r e c e “ c o n f r u n t ă r i l e s – a u m u t a t în stradă, iar
schimbul de opinii tinde să devină unul de imprecații și suspic iuni”265.

262 Tom Gallagher, Democrație și naționalism în România. 1989-1998 , BicALL, București, 1999, p.
106.
263 C ă l i n A n a s t a s i u , G a b r i e l A n d r e e s c u , S o r i n V i e r u , „ D e c e s e t e m e lumea”, în 22, nr. 2, din 27
ianuarie 1990, p. 1.
264 Zi programată, inițial, ca dată a referendumului pentru introd ucerea pedepsei cu moartea și
scoaterea în afara legii a P.C.R., decizie anulată apoi.
265 Au existat, înainte, și alte două demisii de marcă, ca răspuns l a c â t e v a e v e n i m e n t e i n t e r n e :
Doina Cornea, 23 ianuarie, când Frontul Salvării Naționale a an unțat că va participa la alegeri;
Dumitru Mazilu, 26 ianuarie – ca urmare a unor acuzații apărute în România liber ă. Referitor la
aceste „departajări”–demisii, foarte interesantă ni se pare opi nia lui Andrei Pleșu: „Erau foarte
mulți (în CFSN, n.n.), deci ideea de a fi sau nu prezent acolo nu mi se părea că definește în mod
esențial o postură politică. Ăla era un organism destul de arbi trar, constituit pe valul revoluției, și
a spune «nu mai stau» sau «mai stau» nu însemna din punctul meu de vedere foarte mult, fiindcă
nu era clar cine de cine te desolidarizezi. În CFSN erau și țăr ăniști, și liberali, și disidenți… Ideea e
c ă p u t e a u r ă m â n e a c o l o , f ă r ă s ă s e c o m p r o m i t ă , f i g u r i i m p o r t a n t e ale Partidului Țărănesc sau
Liberal; dar, brusc, câțiva repr ezentanți ai societății civile au hotărât că nu mai e de demnitatea
lor să rămână în CFSN. Făcând asta, s-au rupt, desigur, cum au și declarat, de ceea ce li se părea
criptocomunism, dar s-au rupt și de responsabilitatea politică. ” (Andrei Ple șu și Petre Roman în
dialog cu Elena Ștefoi , op. cit., p. 105)

Constitu țiile României | 115
S-a consumat, astfel, unul dintre momentele importante, institu țional, din
istoria primilor ani de după prăbușirea comunismului în România . În urma eve-
nimentelor, membri marcanți ai C.F.S.N266 s-au întâlnit, la 1 februarie, cu
reprezentanți ai partidelor poli tice, pentru constituirea unui Consiliu Provizo-
riu de Uniune Național ă (C.P.U.N.), structură menită să asigure reprezentarea în
structurile de vârf ale puterii a partidelor nou constituite. S e considera că
adoptarea legilor și decretelor-lege, atât de necesare în perio ada de tranziție pe
care o traversa România, până la alegerile din 20 mai, să nu se mai facă de către
u n C o n s i l i u a l F r o n t u l u i S a l v ă r i i N a ț i o n a l e , c i d e u n n o u o r g a n ism – Consiliul
Provizoriu de Uniune Națională, în care 50% din locuri să fie o cupate de foști
membri ai structurii anterioare, Consiliul Frontului Salvării N aționale, și alte
50% din locuri să revină repreze ntanților partidelor politice n ou înființate.
Astfel, după cum a subliniat și analistul Alfred Bulai, „de la 1 februarie 1990
scena politică s-a complicat. S-a născut o nouă formațiune cu c aracter legislativ,
mărindu-se și mai mult confuzia. Aceasta deoarece F.S.N.-ul acț ionează atât ca
p a r t i d , c â t ș i c a o r g a n i s m l e g i s l a t i v , p r i n C . F . S . N . N o u a s t r u c tură are un rol
legislativ și poartă numele de C onsiliul Provizoriu de Uniune N ațională. (…) În
felul acesta dispar, în mod form al, partidele de opoziție sau, a l t f e l s p u s , s u n t
puse într-un creuzet comun care creează impresia unei forțe com une”267. Și
această realitate destul de complicată, mai ales pentru repreze ntanții forțelor
de opoziție, acest experiment destul de aparte, a fost acceptat , deoarece, după
cum sublinia și Vladimir Pasti, „toți participanții considerau C.P.U.N. doar o
etapă intermediară, de scurtă durată”268. O „schimbare cosmetică”, „o concesie”
a „bunei credințe dovedită de Ion Iliescu”269 – î n o p i n i a l i d e r u l u i n a ț i o n a l –
țărănist Ion Rațiu. Liderul P.N.L., Radu Câmpeanu, declara: „No i am obținut mai
m u l t d e c â t s p e r a m l a î n c e p u t u l r e u n i u n i i ” . L a r â n d u l s ă u , ș i S e rgiu Cunescu,
reprezentantul P.S.D.R., a remarc at: „Noi am obținut maximum di n ce se putea
obține azi”, conform declarațiilor prezentate de cotidianul fra ncez Le Monde270.
Constituirea oficială a Consiliu lui Provizoriu de Uniune Națion ală271 s – a
făcut prin Decretul-Lege nr. 81 al Consiliului Frontului Salvăr ii Naționale , datat

266 S t e l i a n T ă n a s e : „ C e i c a r e c o n s t i t u i e C o n s i l i u l F . S . N . n u s u n t u n g r u p d e d e m o c r a ț i . S u b
presiunea maselor, ei au cedat dar, odată dezmeticiți, mentalit atea lor de comuniști cu vechi stagii
î n a p a r a t u l b i r o c r a t i c d e p a r t i d a î n c e p u t s ă l u c r e z e ” ; „ E r o a r e a F . S . N . e s t e c ă d o r e ș t e s ă f a c ă
glasnost și perestroika în România.” (Stelian Tănase, “Nu Peres troika!”, în revista 22, nr. 3, 3
februarie 1990, pag. 1).
267 Alfred Bulai, Mecanismele electorale ale societ ății române ști, Editura Paideia, Colecția Științe
Sociale, București, 1999, p. 79.
268 Vladimir Pasti, op.cit., p. 156.
269 I. Rațiu, În fine, acasă , Editura Univers, București 1999, p. 78-79.
270 „Le Front”, Le Monde , 3 feb. 1990.
271 Crearea Consiliului Provizoriu de Uniune Națională a fost comp arată de Ion Iliescu, în Marele
șoc din finalul unui secol scurt : Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tism ăneanu (Editura Enciclopedică,
București, 2004) cu Pactul de la Moncloa, din Spania anului 197 8. Prin acesta din urmă, sectorul
privat, cel profesional, sindica tele și partidele politice impo rtante și-au recunoscut unele altora

116 | Constitu țiile României
9 februarie 1990, noul organ al puterii în stat fiind organizat pe bază paritară,
din el făcând parte un număr d e membri ai Frontului Salvării Na ționale egal cu
numărul reprezentanților tuturor celorlalte partide la un loc ( câte trei repre-
z e n t a n ț i d e p a r t i d ) . „ A p a r i ț i a C .P.U.N.-ului este, indiscutabil , un mare pas
înainte” (Alfred Bulai)272. Se consuma, după cum sublinia și Daniel Barbu, „mo-
me nt u l ce l ma i i mp o rtan t a l r es u s ci tă r ii m emo r iei p ra c ti c i lo r c onstituționale”.
„Ca orice pact constituțional și acesta a avut două componente principale:
afirmarea unui principiu de legi timitate și real izarea unui com promis”273.
În ședința din 13 februarie 1990, a fost ales Biroul Executiv a l C.P.U.N., în
următoarea componență:
 Președinte: Ion Iliescu
 Vicepreședinți: Ion Caramitru , C a z i m i r I o n e s c u , K i r á l y i K á r o l y , Radu
Câmpeanu , Ion Mânzatu
 Secretar: Dan Marțian
 Membri: Serghei Meszaros, Virgil Andrei Vâță, Radu Ciuceanu , Nicolae
S. Dumitru, Gheorghe Manole, Corneliu Mănescu , Alexandru Bârlădeanu ,
C o n s t a n t i n G u r i l ă , J a n o s V i n c z e , M i r c e a D i n e s c u , Toma George Maiorescu,
Nicolae Radu, Ion Diaconescu , Dan Hăulică
Cel mai important act al C.P.U.N.-ului a apărut la doar o lună de la nașterea
respectivului organism politic, Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990 pentru
alegerea Parlamentului și a Președintelui României274.
Aceeași lună martie a fost, apoi, scurtcircuitată de alte eveni mente cu
turnură tragică – episodul de la Târgu Mureș. La 15 martie, etn icii maghiari,
alături de conaționali veniți din țara vecină, au celebrat sărb ătoarea națională a
Ungariei275. A doua zi, la 16 martie, în oraș a apărut un zvon conform căr uia o
farmacistă maghiară a refuzat să servească un client român. Cu toate că nimeni
nu a putut să confirme incidentul, la 19 martie, la apelul asoc iației Vatra
româneasc ă276, au început ample manifestații în centrul orașului, unde s-a c erut
înlăturarea unor etnici maghiari din structura Consiliului loca l. A fost și ziua în
care liderul Ion Iliescu a făcut un apel televizat pentru încet area confruntă-

drepturile și obligațiile și au convenit să promoveze pacea soc ială, necesară r edactării unei
Constituții spaniole de către to ate forțele politice, care avea să fie supusă unui referendum
popular.
272 Ibidem, p. 80.
273 D a n i e l B a r b u , Republica absent ă. Politică și societate în România postcomunist ă, Editura
Nemira, Biblioteca de politică, București, 2004, p. 175.
274 Monitorul Oficial n r . 3 5 d i n 1 8 m a r t i e 1 9 9 0 . C u p r i v i r e l a a t m o s f e r a î n c a r e a f ost creat și a
funcționat C.P.U.N.-ul – T. Stănescu-Stanciu, Al. Oșca, Gh. Nea cșu, Activitatea Consiliului Provizoriu
de Uniune Na țională, vol. I, II, III, Editura M ega, Cluj Napo ca, 2009.
275 Declarația Guvernului român cu privire la conflictul interetni c de la Tg. Mureș, dată publicității
la 21 martie 1990, făcea legătura între celebrarea acestei sărb ători și stimularea „sentimentelor
naționaliste ale poporului român”, dar și cu prezența a numeroș i cetățeni din Ungaria, sosiți la Tg.
Mureș, cu acel prilej.
276 Înființată la începutul lunii februarie.

Constitu țiile României | 117
rilor277. În ziua următoare, li s-au alăturat alte grupuri de țărani ro mâni, din
localități precum Hodoc și Ibănești278, incitați de unele informații care pome-
neau de profanarea statuii lui Av ram Iancu. În cursul acelei se ri a fost atacat
sediul U.D.M.R., iar scriitorul András Süto a fost rănit în hao sul astfel produs.
La 20 martie a venit și răspunsul din partea etnicilor maghiari – î n P i a ț a
Trandafirilor. Ca reacție, Vatra româneasc ă i-a adus, din nou, pe românii din lo-
calitățile învecinate, Hodoc și Ibănești. Din păcate, pe drum, românii s-au întâl-
n i t c u ță ran i i mag hia r i , din t r -un a l t sat d in z onă . Au a vu t l oc primele ciocniri.
După-amiază, a fost devastat și sediul asociației Vatra româneasc ă, fiind
incendiate autobuzele care-i aduseseră pe țăranii români. Abia în dimineața
z i l e i d e 2 1 m a r t i e s – a u i n t e r p u s f o r ț e l e a r m a t e . P r i n t r e s l o g a n urile apărute în
t a b ă r a r o m â n e a s c ă s – a a u z i t : „ L á s z l o T ö k é s a f a r ă ! ” ( î n s ă e p i s c o pul era ,deja,
plecat în S.U.A.), figura episcopului fiind identificată, astfe l, cu o întreagă
comunitate. Sosit în oraș pentru a î n c e r c a c a l m a r e a s i t u a ț i e i , vice-prim-
ministrul Gelu Voican Voiculescu s-a adresat manifestanților ro mâni, spunân-
du-le: „Îi cunosc bine pe unguri , ei nu vor separatism!”. Repli ca a fost dură, după
cum își aduc aminte participanții la evenimente, acuzatoare. Si ngura soluție ve-
hiculată de manifestanții din pi ață era acordarea unui ultimatu m ungurilor279.
O s e c v e n ț ă d e l u p t ă d e s t r a d ă , f i l m a t ă d e u n c a m e r a m a n o l a n d e z , a f ă c u t
înconjurul lumii, utilizată în discursul acuzator atât de român i, cât și de unguri.
Inițial, s-a crezut că victima a fost un etnic maghiar. Ulterio r, s-a dovedit că era
român. Guvernul de la București a anunțat că incidentele au făc ut șase morți și
300 de răniți, în majoritate etnici români.
La 21 martie 1990, Biroul executiv al C.P.U.N. a examinat, prin tre altele,
Decretul privind înființarea Serviciului Român de Informații. F inalul
comunicatului ședinței preciza: “Biroul executiv a hotărât că a ceste proiecte de
acte normative… să fie prezentate sesiunii C.P.U.N.”, unica a utoritate legiuitoare
l a a c e a d a t ă . Î n v o l u m u l d e d i a l o g u r i c u I o n I l i e s c u , c o o r d o n a t d e V l a d i m i r
Tismăneanu, apare și declarația președintelui prin care se subl inia faptul că

277 La Budapesta, un marș de protest încearcă să sensibilizeze aut oritățile interne, dar și opinia
publică internațională vizavi de situația din România. La 22 ma rtie 1989, Guvernul ungar a acuzat
Bucureștiul „de a nu fi luat măsuri ferme, menite să împiedice renașterea naționalismului
românesc”. Și să nu uităm faptul că Ungaria era în plină campan ie electorală! Pentru a nu deturna
dezbaterea publică, principalele partide politice au încheiat u n pact cu privire la excluderea
chestiunii ardelene din campania electorală. Singura excepție a fost cea a Partidului micilor
proprietari, care, într-o alocuțiune televizată, a denunțat Tra tatul de la Trianon. Ulterior,
conducerea partidului s-a delimi tat de poziția unora dintre mem b r i . L a 2 3 a p r i l i e , a d j u n c t u l
m i n i s t r u l u i d e E x t e r n e u n g a r a a c u z a t B u c u r e ș t i u l d e „ p o l i t i c ă ezitantă” și a avertizat asupra
iminenței unui „nou Karabah”.
278 Ancheta parlamentară, dată publicității la 23 ianuarie 1991, a d e z v ă l u i t i m p l i c a r e a u n o r
primari și funcționari publici î n deplasarea demonstranților la Tg. Mureș.
279 Vicepreședintele Vetrei Române ști, D . P o p a d e c l a r a t a t u n c i p r e s e i : „ D a c ă n u s u n t m u l ț u m i ț i
aici, să plece. În fond, noi suntem în România, nu?”.

118 | Constitu țiile României
i n s t i t u ț i a a r f i f o s t f o n d a t ă î n a c e a p e r i o a d ă , d u p ă s t u d i e r e a legislației în
domeniu din statele democratice280.
T o t î n a c e e a ș i l u n ă , l a 1 0 – 1 1 m a r t i e , a f o s t l a n s a t , î n o r a ș u l – martir al Re-
voluției române, documentul intitulat Proclama ți a d e l a T i m i șoara d e c ă t r e
„Societatea Timișoara” și de câteva alte organizații civice din Banat281. Procla-
mația a fost concepută ca un mijloc de mobilizare a societății împotriva
riscurilor consolidării neocomun ismului și margi nalizării Român iei282.
L una ap r i l ie a a du s ș i la ns ă r i le de c and i d at u ri l a pr e șe d in ț ie . La 6 aprilie,
P.N.Ț.C.D. l-a nominalizat pe Ion Rațiu. Câteva zile mai târziu , l a 8 a p r i l i e , I o n
I l i e s c u a f o s t a l e s p r e ș e d i n t e a l C . F . S . N . ș i d e s e m n a t , î n m o d oficial, drept
candidat pentru alegerile prezidențiale. Dar aceeași lună a adu s și alte mitin-
guri, debutând cu cel organizat, la 1 aprilie, de sindicatul „F răția”, centrat inițial
pe problemele sectorului educației, transformat apoi înspre dir ecții politice.
Prima campanie electorală de după prăbușirea comunismului s-a d esfășu-
rat într-o atmosferă de confruntare deschisă, în care manifestă rile de stradă au
jucat un rol important, „pigmentând” (uneori chiar dramatic!) d erularea eveni-
mentelor.
Societatea votantă, dar nu numai , s-a împărțit în două mari cat egorii:
susținători ai F.S.N.-ului, văzu t ca organizația politică a noi i Românii post-
comuniste și, respectiv, anti-F.S.N.,se proclama „lupta împotri va comunismului
și a neocomunismului”, reprezentat de acel partid, jucând pe ca rtea monarhică*,
total diferită de cea republicană, promovată de F.S.N. și de li derul acestuia, Ion
Iliescu.
Emblematic pentru acel tip de com portament diferențiat a rămas
„fenomenul Piața Universității”. Nașterea „zonei libere de neoc omunism” s-a
dorit să fie, astfel, un semnal de alarmă pentru trezirea unei societăți, a cărei
alunecare spre stânga (F.S.N.) devenise din ce în ce mai probab ilă, cu predilecție
în opinia tinerilor. Doleanțele „kilometrului zero al democrați ei” se înscriau în

280 Vladimir Tismăneanu arătase anterior faptul că apariția instit uției a fost precedată de
evenimentele de la Târgu Mureș, Marele Șoc din finalul unui secol scurt: Ion Iliescu în dialog cu
Vladimir Tism ăneanu (Editura Enciclopedică, 2004).
281 Publicată în revista 22, nr. 10, din 23 martie 1990. Câteva extrase sunt interesante: „Propunem
ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislatur i consecutive, dreptul la candidatură,
pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și ai foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața
politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspici unilor care frământă astăzi societatea
românească.” „Tot în acest context propunem ca prima legislatur ă să fie de numai doi ani, timp
necesar întăririi instituțiilor democratice și clarificării poz iției ideologice a fiecăruia dintre
multele partide apărute. De abia atunci am putea face o alegere în cunoștință de cauză, cu cărțile
pe masă”.
282 În ziua de 28 aprilie 1990 a fost creată Alianța națională pentru Proclama ția de la Timi șoara ,
organizație ce reunea aproape toate asociațiile civice și parti dele politice anticomuniste. În
apropiere de data alegerilor, liderii Alianței au anunțat strângerea a 6 milioane de semnături, dar
adeziunea acestora nu s-a reflectat și în gestul votanților.
* Slogan central – „Monar hia salvează România!”

Constitu țiile României | 119
acea schemă de conștientizare socială: scoaterea în afara legii a oricărui partid
d e t i p c o m u n i s t**; înlăturarea din funcțiile de conducere a celor care au făcut
parte din nomenclatura comunistă sau din aparatul represiv în p erioada 1945-
1989; susținerea mult dis cutatului punct 8 al Proclama ției de la Timi șoara (11
martie 1990) prin care se interzic ea dreptul de a candida perso anelor ce
deținuseră funcții în cadrul P.C.R. sau care fuseseră membre al e Securității283.
Pe acest fundal, scurtcircuitat adesea de ieșiri mai mult sau m ai puțin
violente, s-a impus momentul aleg erilor generale din 20 mai 199 0284, primele
alegeri post-comuniste, care au fost reglementate prin Decretul -lege nr 92 din
14 martie 1990. Ca o primă remarcă/trimitere comparativă la rea litatea
diferențiată a primelor alegeri democratice postcomuniste din E uropa central-
estică, prezența la vot a românilor a fost masivă (86%)*. Multe agenții de presă
și canele de televiziune au tran smis imaginea cu cetățeni ce aș teptau,
încolonați, pentru a-și exprima opinia; multe circumscripții el ectorale au fost, în
asemenea condiții, obligate să-și prelungească activitatea și d upă ora oficială de
închidere (22.00). Nu vom insista însă asupra caracterului tehn ic (dificultățile

** Fiind vizat și F.S.N.-ul!
283 F o a r t e i n t e r e s a n t ă , m a i a l e s p e n t r u s e s i z a r e a a t m o s f e r e i p o l i t ice a momentului, insistența
acordată explicării caracterului distructiv al comunismului, și asta într-un stat de-abia ieșit de sub
d i c t a t u r a l u i N . C e a u ș e s c u . I a t ă , î n a c e s t s e n s , t e x t u l Declarației manifestan ților din Bucure ști, în
f o n d , u n f e l d e d e c l a r a ț i e – p r o g r a m p e n t r u t a b ă r a a n t i – c o m u n i s t ă : „Instaurarea într-o țară din
l u m e , i n d i f e r e n t d e c o n t i n e n t , a u n u i r e g i m c o m u n i s t s – a f ă c u t ș i s – a m e n ț i n u t p r i n t e r o a r e .
Regimul comunist odată instaurat a generat sărăcirea și înfomet area populației, a generat
genocid. Comunismul și-a dovedit astfel în timpul istoriei sale , să sperăm scurte, caracterul
antiumanitar și distructiv. România a fost, începând cu 1946, ș i î n c ă m a i e s t e , s u b u n r e g i m
comunist. De aceea, no i care manifestăm astăzi, 25 aprilie 1990 , în București, do rim să cerem:
Scoaterea în afara legii, la fel ca și partidele fasciste, a or icărui partid de tip comunist.
Înlăturarea din funcțiile de conducere a celor care au făcut pa rte din nomenclatura comunistă și a
aparatului ei represiv, în t impul perioadei 1945-1989.
C e r c e t a r e a t u t u r o r p e r s o a n e l o r c a r e a u a p a r ț i n u t d e c e l e d o u ă c ategorii menționate mai sus și
trimiterea în judecată a celor care se fac vinovați de susținer ea regimului distructiv din țară.
Acordul și susținerea punctului 8 al Proclamației de la Timișoa ra (adică, interzicerea dreptului de
a candida persoanelor din fosta nomenclatură și Securitate). Ion Iliescu este principalul vin ovat de deturnarea caracterului anticomunist al revoluției începute
în decembrie 1989. Apelăm la toți românii ca în ziua de 1 mai 1 990 să manifesteze împotriva
regimului totalitar din țară.
Fie ca 1 mai 1990 să reprezinte ziua prăbușirii comunismului, a detronării nomenclaturii și a
Securității în România. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
284 O posibilă scală a interesului pentru politică a populației di n România poate reieși și dintr-o
analiză cantitativă a articolelor de presă. Astfel, pentru peri oada 1990-1994, o publicație
asemenea Revistei 22, aloca analizei și prezentărilor partidelor politice: 12 artic ole (25%) în
1990; 13 (27%) în 1991; 17 (35%) în 1992; în 1993 și 1994 – 8 ( 16,5%). Se observă o creștere
e v i d e nt ă î n a n ul e l e c t o ra l 1 99 2, c o n s i de ra t d e a pr o ap e t o ț i spe cialiștii ca fiind anul emblematic
pentru impunerea definitivă a noilor structuri politice democra tice în România și definitivarea
sistemului politic intern.
* Un total de 6/7 din electorat a fost prezent la urne. Județel e cu cea mai ridicată participare la vot
au fost Covasna (93%), Harghita (92%), Botoșani și Brăila (91%) , iar cea mai redusă s-a
înregistrat în București (78%) și județele Giurgiu și Maramureș – 83%.

120 | Constitu țiile României
fiind, adeseori, prezente – trăsătură normală într-un prim expe riment demo-
cratic, după o perioadă înd elungată de non-democrație**) și nici a interpretă-
rilor politologice. Nu este menir e a ș i n i c i r o s t u l a c e s t e i a b o r dări. Oricum, cel
puțin în plan românesc, clivajul F.S.N. – anti-F.S.N. (mai ales pe ideea „comunist”
versus „anticomunist”) a devenit caracteristica definitorie a p erioadei.
Și-au depus liste de candidați – pentru Adunarea Deputaților, 7 3 de partide
și formațiuni politice, în timp ce pentru Senat, 60 de partide și formațiuni
p o l i t i c e , l a c a r e s – a u a d ă u g a t ș i c â ț i v a c a n d i d a ț i i n d e p e n d e n ț i . Astfel, primul
parlament pluripartidist din România post-comunistă, cu rol și de Adunare
constituantă, a fost format din nu mai puțin de 40 de formațiun i politice; legea
electorală neprevăzând încă niciun prag de acces în acest sens.
Organizația politică câștigătoare a fost Frontul Salvării Națio nale, ce a
reușit să strângă peste 65% dintre voturi, atât pentru Adunarea D e p u t a ț i l o r
(66,31%), cât și pentru Senat (67,02%). Pe pozițiile următoare s -au s it ua t , c u
p â n ă î n 1 0 % d i n t r e v o t u r i , d o u ă t i p u r i d e f o r m a ț i u n i : U n i u n e a D emocrată a
Maghiarilor din România (U.D.M.R.) (7,23% pentru Camera Deputaț ilor,
respectiv 7,20% pentru Senat) și Partidul Național Liberal (P.N .L.) (6,41% și
7 ,0 6% ) . Ce le t r e i au fo s t u rm ate d e a lt e t rei p ar t i de po l i ti c e , car e a u re uș i t s ă
adune puțin peste un procent de 2%: Mișcarea Ecologistă din Rom ânia (2,62%;
2,45%), Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat (2,56%; 2,5 0%), Alianța
pentru Unitatea Românilor* (AUR) (2,12%; 2,15%).

** De exemplu, cinci formațiuni politice (PNȚ-CD, PNL, PSDR, Part idul Liber Democrat, Partidul
Socialist Liberal) au elaborat o moțiune de protest adresată gu vernului provizoriu pentru a atrage
atenția asupra faptului că au fost împiedicate să ducă o campan ie electorală normală. „Accesul la
posturile de radio și televiziun e este limitat în mod arbitrar – se arăta în moțiune, idee discutată
a m p l u ș i î n r a p o a r t e l e o b s e r v a t o r i l o r ș i j u r n a l i ș t i l o r e x t e r n i (de ex., Reuters on Romanian
Elections , 23 mai 1990 sau corespondentul lui Liberation , Marc Semo, în articolul din 3 mai 1990,
„Le pouvoir de Bucarest mise sur l’effet Chienlit” și, apoi, de către analiștii români și străini – și
adeseori și declarațiile reprezen tanților noștri sunt trunchiat e și chiar înlocuite prin comentarii
ale prezentatorilor televiziunii.” Problemele au fost sesizate și de analiștii externi – de ex. L.
Holmes: „Alegerile românești din mai 1990 au constituit oarecum o e x c e p ț i e , p e p a r c u r s u l
campaniei raportându-se câteva incidente foarte neplăcute.” (o p. cit., p. 245); cât și de către cei
interni, din tabăra opoziționistă, de regulă – ex. Nicolae Mano lescu: „Există indicii că procentul
acesta [al celor dezinformați, n.n.] a fost mult mai mare în Ro mânia (…) Cel mai important indiciu
este masivitatea votului favorab il FSN și președintelui Iliescu (între 83 și 95%) în zonele rurale (și
îndeosebi printre țăranii cooperatori) și numărul infim, pe de altă parte, de țărani care au votat cu
PNȚ-CD (3-4%).Și dacă o eventuală fraudă poate oferi o parte di n răspuns, cealaltă parte, mult
mai consistentă, o oferă dezinformarea. Propaganda electorală a partidelor istorice a fost în mod
vădit insuficientă și nu a pătruns decât la mică adâncime.” („U n an de la alegeri”, România literar ă,
23 mai 1991).
* Formată din Partidul de Uniune Națională a Românilor din Trans ilvania (P.U.N.R.T.) și Partidul
Republican (înregistrat la Tribunalul municipiului București la 30 ianuarie 1990, Decizia nr. 23),
cartel electoral încheiat la 18 aprilie 1990. În Declarația-pro gram, AUR s-a pronunțat pentru
apărarea unității naționale a poporului român, a integrității s tatului unitar și a intereselor tuturor
românilor.

Constitu țiile României | 121
Pentru funcția de Președinte al României Ion Iliescu a obținut victoria,
înregistrând 85,07% dintre voturi, în timp ce contracandidații săi, reprezentan-
tul P.N.L., Radu Câmpeanu, doar 10,64%, respectiv, cel al P.N.Ț .-C.D., Ion Rațiu,
4,29%.
Într-un articol foarte discutat atât de observatorii interni, c â t ș i d e c e i
externi – „Democrația în România începe cu democrația în front” –, Silviu Bru-
can a atras atenția asupra rolului esențial ce i-a fost încredi nțat acestei organi-
zații politice în complicatul proces de democratizare, tocmai d e rezultatele
alegerilor din mai 1990: „…Răspu nderea decisivă în privința c ontinuării proce-
sului de democratizare a țării ca de asupra Frontu lui Salvării N aționale. Depinde
acum într-o largă măsură de conducerea, ideologia și structuril e Frontului dacă
a c e s t p r o c e s v a c o n t i n u a c u h o t ă r â r e a ș i î n r i t m u l c e r u t d e t r a nsformările
revoluționare începute în societa tea românească, iar F.S.N.-ul este total
nepregătit pentru acest rol”285.
În cadrul general al acestui debut al tranziției spre democrați e în România,
o s i t u a ț i e a p a r t e a f o s t g e n e r a t ă d e e v e n i m e n t e l e d i n 1 2 – 1 4 i u n ie 1990. Dacă,
după validarea rezultatelor electorale, partidele politice și-a u retras sprijinul
acordat manifestanților din Piața Universității, o parte a înce rcat să continue
protestul și prin alte forme (de exemplu, ideea de a ocupa o se rie de instituții
publice importante – Ministerul de Interne sau Televiziunea Rom ână –, pentru
a – ș i i m p u n e d e z i d e r a t e l e ) ș i a p r o t e s t a t î m p o t r i v a a c e e a c e s e credea a fi un
rezultat măsluit al votului.
Din nou, împărțirea societății românești a prins formă, de astă d a t ă m u l t
mai violentă: un grup masiv de mineri, aduși din Valea Jiului, a intervenit pen-
tru a „face curățenie”. Imaginile, transmise de numeroase postu ri de televiziune
occidentale, au pus la îndoială reala funcționare a României de mocratice286.
Și nu numai ele, în mod logic, dacă interpretăm și un sondaj as upra
evenimentelor, cu balanță negativă, petrecute în perioada decem brie 1989-
decembrie 1992 (realizator: Centrul Independent de Studii Socia le și Sondaje –
CIS) în care prima venire a mine rilor în capitală (iunie 1990) a fost considerată
de către 65% dintre intervievați că a jucat un rol decisiv nega tiv. În replică însă,
34% au identificat însăși manifestația din Piața Universității cu aceea poziție
negativă , în timp ce alți 17% au considerat evacuarea Pieții U niversității, la 13
iunie 1990, ca un eveniment al balanței… pozitive.

285 Silviu Brucan, „Democrația în România începe cu democrația în Front”, în 22, an I, 1 iunie 1990,
p. 3.
286 Pentru o analiză a acestor evenimente, Mihnea Berindei, Ariad na Combes, Anne Planche,
România, cartea alb ă, 13-15 iunie 1990, E d i t u r a H u m a n i t a s , B u c u r e ș t i , 1 9 9 1 ; Raport asupra
evenimentelor din 13-15 iunie 1990 , GDS-APADOR-CH, București, 1991; dar și, pentru interpretare,
de ex., Mihai Sturdza, „Worldwide Indignation at the Miners’ Ra mpage in Bucharest”, în Report on
Eastern Europe , vol. 1, no. 25, din 6 iulie 1990 sau Nicolae Manolescu, „Trei zile care au zguduit
țara” în România literar ă din 21 iunie 1990.

122 | Constitu țiile României
Politologul Ion Florea a insistat tocmai pe identificarea acest or… parado-
xuri ale societății românești surprinse în procesul de democrat izare incipientă:
„Un anumit ouvrierism r e m a n e n t î n s o c i e t a t e a n o a s t r ă , d u p ă a n i ș i a n i d e
exaltare a rolului conduc ător al clasei muncitoare, a condus la acele ciudate
mineriade – forme de intervenție anarhică și nedemocratică a acestei cat egorii
profesionale în viața politică la nivel național, de substituir e a ei, fără nici un
drept…”287.
Depășind criza internă, la 28 iunie 1990 a fost învestit și un nou guvern
democratic, monocolor, avându-l î n f r u n t e , d i n n o u , p e c h a r i s m a ticul Petre
Roman (n. 1946) 288, (în funcție până la 16 octombrie 1991).
„Provizoratul politic” românesc s – a î n c h e i a t , î n m o d o f i c i a l , o dată cu
adoptarea Constituției democratice – votată, după ample dezbate ri, la 21
noiembrie 1991 (în perioada guvern ului condus de Theodor Stoloj an, 16
octombrie 1991-18 noiembrie 1992), cu 414 voturi pentru și 95 împotrivă*.
Pasul următor a fost reprezentat de supunerea noii Constituții votului
popular, prin referendumul din 8 decembrie 1991: 67% din totalu l populației
votante s-a prezentat la urne, 73% au votat în favoarea noii le gi fundamentale.
În linii mari, putem conchide c ă perioada 1990-1992, perioada d ezbaterii și
coagulării textului constituțional, a fost definită de două mac ro realități politice:
Pe de o parte, scăderea populari tății F.S.N.-ului ca formațiune politică. Mulți
d i n t r e a n a l i ș t i a u l e g a t r e z u l t a t u l d e s i t u a ț i a e f e c t i v ă d i n s â nul partidului,
respectiv prezența celor două tabere (acutizată și de prevedere a constituțio-
nală prin care era interzis preș edintelui să mai facă parte din tr-un partid
politic289). Astfel, Ion Iliescu a renunțat la poziția de lider al F.S.N. , în locul său
fiind ales mult mai tânărul Petre Roman (iulie 1990). Câteva lu ni mai târziu
(martie 1991), în ideea eliminării „taberei conservatoare” din partid și
impunerea unui traiect mult mai … modern, Petre Roman a iniția t o amplă
campanie de eliminare a susținătorilor lui Ion Iliescu.
Privind în urmă, situația din F.S.N., partidul câștigător al Ro mâniei post-
decembriste, nu mai pare atât de ciudată. Europa central-estică a p r e z e n t a t
destul de multe asemenea cazuri d e „disensiuni”, care au condus , adesea, la
„despărțiri” în cadrul partidelor de guvernământ. Mai mult, are alul a abundat în

287 Ion Florea, Mistica politic ă și paradoxurile democra ției, Editura Fundației România de Mâine,
București, 1996, p. 132.
288 Între 26 decembrie 1989 și 28 iunie 1990 tot el s-a aflat în f runtea unui guvern provizoriu.
* Total parlamentari prezenți, 509 (din 510); au votat pentru – parlamentarii proveniți din rândul
F.S.N., P.U.N.R. și ai minorităților naționale, altele decât ce a maghiară; au votat contra –
parlamentarii proveniți din rândul U.D.M.R., P.N.Ț.-C.D. și doa r o parte a membrilor P.N.L.. Despre
prevederile constituționale, pe larg, comparativ cu realitatea est-central europeană, în ultima
secțiune.
289 A se vedea, dezbaterile aprinse din Adunarea Constituantă cu p rivire la acest aspect.

Constitu țiile României | 123
atari „reformiști”, care doreau, mai mult sau mai puțin definit iv, marginalizarea
„conservatorilor”.
Situația destul de aparte a României de la începutul toamnei an ului 1991 a
schimbat, oarecum, comportamentu l general. „Divorțul” din sânul partidului de
guvernământ a fost, din nou, realizat pe fundalul participării minerilor290. De
a s t ă d a t ă , î m p i n ș i s p r e r e v e n d i c ă r i d e i d e i l e c o n s i d e r a t e p r e a „dureroase” ale
„terapiei de șoc” preconizate de premierul P. Roman.
După ruperea taberei pro-Roman, care a condus la formarea unei noi
f o r m a ț i u n i p o l i t i c e , F r o n t u l S a l v ă r i i N a ț i o n a l e – 2 0 m a i , v e c h i ul F.S.N. s-a
transformat, la rândul său, prin înființarea, în urma Convenție i Naționale, din
27-29 martie 1992, a Frontului Democrat al Salvării Naționale*.
Interesantă ni se pare și opinia electoratului asupra acestei d ecizii de
schimbare în sânul a ceea ce fusese până atunci, în mod cert, p artidul numărul
u n u a l ț ă r i i . A s t f e l , c o n f o r m u n u i s o n d a j d e o p i n i e , r e a l i z a t d e către Centrul
Independent de Studii și Sondaje – CIS, în aprilie 1992 și dat publicității în mai,
19% dintre cei intervievați, de coloraturi politice diferite și , respectiv 16%
dintre votanții Frontului – au găsit decizia „folositoare”; 43% d i n p r i m a
c a t e g o r i e , r e s p e c t i v 5 7 % d i n a d o u a – „ d ă u n ă t o a r e ” ; 2 7 % d i n p r i mul gen de
votanți, respectiv 17% din „fron tiști” au considerat că „nu con tează”, în timp ce
aproximativ 10% din ambele tipuri de intervievați nu au știut c um să
interpreteze sciziunea.
Analiza societății, în căutarea de posibile interpretări ale re spectivului
eveniment politic a mers și mai departe. Un semnal de alarmă l- a putut
constitui răspunsul oferit la întrebarea cu privire la motivele ce au determinat,
efectiv, un asemenea gest. Doar 10% dintre intervievați au răsp uns prin „voința
d e a f a c e b i n e ț ă r i i ” , î n t i m p c e 6 9 % a u v ă z u t î n „ d o r i n ț a d e p utere” cauza
decisivă.
Pe de altă parte, un alt evenimen t major a fost reprezentat de strângerea
rândurilor partidelor de opoziți e, fenomen realizat în doi pași : formarea, la 15
decembrie 1990, a Convenției Naționale pentru Instaurarea Democ rației
(Foarte interesantă titulatura pentru perceperea momentului din p r i s m a
opoziției politice – menită să sublinieze faptul că democrația nu s-a instaurat cu
adevărat și că avem nevoie de un ghid în realizarea complexului proces. Pentru
aceasta, P.N.L., P.N.Ț.-C.D., P.S.D.R., P.E.R. și U.D.M.R. au r ealizat o platformă

290 Pentru o cronologie a implicăr ii acestei categorii socio-profe sionale în viața politică a
României din acea perioadă foarte utilă este și prezentarea cel or doi redactori documentariști de
la Mediafax , Gabriela Gheorghe și Adelina Huminic, apărută în Sfera politicii, nr. 67, p. 5. Pentru un
comentariu asupra aceluiași aspect – recomandăm și Oana Matei, „Democrație și protest”, Sfera
politicii , nr. 115.
* Cu această denumire până la 10 iulie 1993, când a devenit Part idul Democrației Sociale din
România.

124 | Constitu țiile României
comună, bazată pe ideea toleranței și armoniei), respectiv, apr oape la un an
după, la 26 noiembrie 1991, a Convenției Democratice din Români a.
Membrii fondatori ai C.D. au reprezentat atât partide politice, mai mult sau
mai puțin cunoscute, ale momentului, fie mișcări sindicale sau ale societății
civile propriu-zise: P.N.Ț.-C.D ., P.N.L., P.S.D.R.,U.D.M.R., Pa rtidul Ecologist
Român, Partidul Alianța Civică, Partidul Unității Democratice, Uniunea
Democrat Creștină, Asociația Foștilor Deținuți Politici din Rom ânia, Alianța
Civică, Sindicatul politic „Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi,
Solidaritatea universitară „România Viitoare”.
Platforma-program din august 1992 pentru „Scoaterea Țării din c riză prin
Lege, Adevăr, Reconciliere și Reformă”, adoptată înaintea alege rilor generale
constituționale din 27 septembrie 1992* a i n s i s t a t a t â t a s u p r a c a r a c t e r u l u i
organizației politice a opoziției, cât și a principalelor dezid erate politice promo-
vate, mergând pe ideea „timp al non sau pseudo-democrației – lu ptă pentru
promovarea democrației”: „alianță de partide și formațiuni care a u v o c a ț i a
democrației și care optează pentru schimbarea profundă a Români ei prin
construirea statului de drept ( …) Obiectivul es ențial este de sprinderea totală de
comunism, prin limpezirea conști ințelor și schimbarea mentalită ților, prin
refacerea statului de drept, imp ulsionarea economiei și asigura rea securității
sociale, prin reîntregirea terit oriului național și reintegrare a României în
circuitul european.”
Organismul politic devenea astfel o „umbrelă” destul de tipică pentru
comportamentul politic postcomunist în Euro pa central-răsăritea nă. Tocmai
această tipicitate a conținut, încă din start, și un sporit gra d de fragilitate –
„ A v a n t a j a t ă d e c i r c u m s t a n ț e , C . D . e s t e h a n d i c a p a t ă d e n u m e r o a s e n e a j u n s u r i
i n t e r i o a r e , î n c e p â n d c u ș u b r e d a e i c o e z i u n e . P r e c u m p ă n i t o a r e r ă mâne totuși
probabilitatea succesului ei. Mai puțin previzibilă este dimens iunea acestui
succes și capacitatea coaliției de a-i supraviețui.” (Pavel Câm peanu)291

* Începutul anului 1992 a adus și primele alegeri locale constit uționale – 9-23 februarie.
291 Pavel Câmpeanu, „Convenția Democratică în pragul alegerilor”, în 22, anul III, nr. 36 (137), 11-
17 septembrie 1992, p. 13. A se vedea, în același sens și opini a unui alt analist român, Dan Pavel:
„Cel mai interesant fenomen politic de după alegerile din mai 1 990 a fost constituirea și evoluția
Convenției Democratice, devenită, după retragerea național-libe ralilor, Convenția Democratică
d i n R o m â n ia . Ea a f os t c o nc epu t ă d e î n te m e iet o r i i e i c a o l a rg ă a l ia n ță î n t r e a u t e n t ic e le pa r ti de
democratice de opoziție și forma țiuni non-partinice ale societă ț i i c i v i l e , a l c ă r o r p r i n c i p a l s c o p
este de a schimba fundamental situația politică din România. (. ..) Din punct de vedere ideologic,
această alianță ar fi fost greu de conceput în contextul unei d emocrații occidentale clasice,
moderne sau postmoderne, întrucât reunește forțe de stânga, cen tru și dreapta, partide politice
d e t i p c r e ș t i n – d e m o c r a t s a u l i b e r a l , e c o l o g i s t s a u s o c i a l – d e m o c r a t , p a r t i d e « i s t o r i c e » , d e t r a d i ț i e
strict autohtonă, național-țărăn ist, cu partide «postistorice», izvorâte din experiența est-
europeană a filosofiei antipolitice și a luptei pentru o societ ate civilă. Din acest punct de vedere
strategic, obiectivele CDR sunt suficient de generoase pentru a include o paletă atât de largă de
orientări politice, din punct de vedere tactic, au fost, sunt ș i vor fi o mulțime de impedimente în

Constitu țiile României | 125
Sciziunea nu a ocolit deloc nici partidele de opoziție. Poate c el mai cunoscut
caz a fost reprezentat de Partid ul Național Liberal, ideea conf lictului rămânând
a c e e a ș i – l u p t a î n t r e n o u ș i v e c h i , î n t r e r e f o r m ă ș i c o n s e r v a t o rism, între cei
tineri și cei mai puțin tineri. La 4 iulie 1990 s-a constituit un Comitet de inițiati-
vă pentru formarea Partidului Național Liberal-Aripa Tânără, ur mat, apoi, la 23
iulie 1990, de formarea propriu- zisă a acestui nou partid liber al*.
Datorită și acestor sciziuni în sânul atât al partidelor import ante, cât și la
nivelul unor partide minore (aici, mai ales datorită lipsei de rezultate electora-
le), dar și unui proces de adevărată „migrație” parlamentară, a nii 1991-1992 au
a d u s ș i a l t e n o i f o r m a ț i u n i p o l i t i c e p e s c e n a r o m â n e a s c ă : P . N . L .-A.T., Partidul
Socialist al Muncii, Partidul România Mare, F.S.N.-20 mai, Part idul Alianței
Civice, Frontul Democrat al Salvării Nați onale etc.
Una dintre formațiunile în jurul căreia s-a stârnit multă vâlvă a f o s t
P a r t i d u l S o c i a l i s t a l M u n c i i . L a m i j l o c u l l u n i i n o i e m b r i e ( 1 6 ) a anului 1990292,
România a asistat la o primă încercare de reconfigurare a unui partid comunist,
sub noua titulatură de Partid Socialist al Muncii – formațiune neînregistrată
însă la Tribunalul municipiului București. Actul oficial a veni t la 23 ianuarie
1992 în Declarația-program, partidul militând în destul de vizi bilă tradiție
comunistă, dar cu puternice tente naționale, amintind și de for mațiunile
p e r i o a d e i l u i V l . I . L e n i n , p e n t r u : „ o s o c i e t a t e a m u n c i i l i b e r e și a dreptății,
demnității și bunăstării generale, fără discriminări și asuprir i economice,
politice, sociale și naționale. Ca partid național, patriotic, P.S.M. este exponent al
aspirațiilor poporului român și apărător al intereselor celor c e își câștigă
existența prin muncă fizică sau intelectuală, întemeindu-și acț iunea politică pe
o concepție filosofică și doctrinară socialistă, de largă desch idere umanist-
progresistă”. Aspectul oarecum haotic, cel puțin din punct de v edere doctrinar,
al acelei formațiuni politice a fost sesizată de mulți analiști , de pildă, cazul lui
Vladimir Pasti: „PSM nu avea o politică proprie, nu dezvoltase o doctrină și nu
avea o viziune asupra tranziției. Se considerase, inițial, urma ș al fostului partid
comunist, în parte din rațiuni propagandistice, pentru recupera rea numărului
m a r e d e a c t i v i ș t i a i a c e s t u i a , p e c a r e r e v o l u ț i a î i î m p i n s e s e s pre periferia
societății, în parte din rațiuni pragmatice, legate de intenția inițială de a
revendica măcar ceva din avuția fostului partid comunist”293.

funcționarea perfectă a unei asemenea alianțe.”) Dan Pavel, „Co nvenția Democratică la ora
adevărului”, în revista 22, anul III, nr. 33 (134), 21-27 august 1992, p. 16.
* Interesant este faptul că tinerilor li s-au alăturat și unii s eniori, exemplul decanului de vârstă din
Camera Deputaților, Renée Radu Policrat sau al descendentului f amiliei Brătianu, Vintilă Brătianu.
292 Dacă lecturăm un sondaj de opinie din perioada debutului de an 1990, se explică, oarecum, de
ce s-a impus ideea formării unui partid succesoral al partidulu i comunist. Astfel, dintr-un număr
total de 4.507 intervievați, 40% au considerat justă scoaterea în afara legii a P.C.R., 44% – injustă,
iar 16% neavând nici o părere. (Apud Renașterea unei democra ții. Alegerile din România de la 20
mai 1990 , op.cit., p. 49).
293 Vladimir Pasti, op. cit., p. 218.

126 | Constitu țiile României
La 25 octombrie 1991, PSM a partic ipat la constituirea unei ali anțe a
stângii – Uniunea Stângii Democrate, alături de alte formațiuni de aceeași colo-
ratură: Partidul Socialist Democratic Român, Partidul Român pen tru Noua So-
cietate, Mișcarea Neoliberală, Asociația Generală pentru Apărar ea Drepturilor
la Muncă.
L a 2 0 i u n i e 1 9 9 1 s – a î n f i i n ț a t u n a l t p a r t i d c a r e a v e a s ă j o a c e u n r o l
important pe scena politică a României viitoare: Partidul Român ia Mare. Baza
teoretică și ideologică a formațiunii politice a fost reprezent ată de „Doctrina
Națională”, „expresie sintetică a existenței multimilenare a ro mânilor”, ce
„înmănunchează credinț a pentru glia străbună și tradițiile stră moșești”, „un
concept doctrinar modern, rezultat din altoirea pe tulpina nați onală a unor
valori ale doctrinelor social-democrate și creștin-democrate”. Din nou,
eclectismul doctrinar a rămas un a dintre trăsăturile dominante, forjate, de astă
dată, pe un filon naționalist ca re friza, deseori, ultra-națion alismul.
De astă dată la polul opus, în vara aceluiași an 1991 (august) avea să se
înființeze o altă organizație po litică și tot dintr-o… „despă rțire”. Cu ocazia Con-
gresului Alianței Civice, din 5-7 iulie 1991, o parte dintre me mbrii importantei
mișcări a societății civile a decis crearea unui partid, care s ă susțină, în plan
politic, principiile Alianței. De esență neoliberală, P.A.C. a militat pentru
„promovarea drepturilor fundamentale ale omului, a valorilor și instituțiilor
societății civile”. Aspect intere sant pentru studiul percepției ideii de partid în
acea perioadă a istoriei românești poate fi considerat și faptu l că unii dintre
delegații la acel congres din iu lie 1991 au propus transformare a în întregime a
Alianței Civice în partid politi c, la polul opus situându-se ce i care au dorit liste
separate pentru cele două formațiuni. Disensiunile și sciziunea a p ă r u t e ș i î n
sânul acelui important vector al opoziției i-au diminuat consid erabil imaginea.
Evenimentele externe, cu predilecție încercarea de preluare a p uterii la
Moscova de către o tabără anti-g orbaciovistă (24-25 august 1991 ), a
determinat strângerea rândurilor și la nivelul A.C.– P.A.C. Cu a c e l p r i l e j , c e l e
două formațiuni au difuzat o „De clarație-apel”, clivată pe acee ași idee de luptă
împotriva comunismului, prin discurs negativ: „Majoritatea stru cturilor
comuniste totalitare au supraviețuit și continuă să fie active în administrația de
stat, armată și procuratură, poliția politică, economică, în în v ă ț ă m â n t ș i , p r i n
menținerea monopolului asupra televiziunii, în mass-media”294.
Retragerea Partidului Național Liberal, la 11 aprilie 1992, di n sânul recent
înființatei structur i comune a Opoziției*, a reprezentat momentul decisiv al
perioadei anterioare noilor aleg eri legislative. Din acea cauză , C.D. a fost nevoită

294 Adevărul, 27 august 1991.
* Liderul partidului, Radu Câmpeanu, și-a justificat gestul, înt r-o declarație în Curierul Na țional
(12 aprilie 1992): datorită scindării recente a FSN, nu mai era n e c e s a r u n „ s u p e r p a r t i d d e
opoziție”.

Constitu țiile României | 127
să devină, la 24 iunie 1992, Conv enția Democrată din România, d in care au
făcut parte și partidele liberale, care s-au desolidarizat de a cțiunea P.N.L.,
respectiv P.N.L.-C.D.* și P.N.L.-A.T..
Permutările din cadrul eșichierului politic au fost resimțite ș i în opiniile
electoratului, deseori primind atenționări mai mult negative, d ecât cele dorite.
Este interesant mai ales cum au reușit să primească puncte part idele nou
înființate, în timp ce deja testatele formațiuni politice au pi erdut considerabil.
Cităm, în acest sens, un alt sondaj de opinie, realizat de IRSO P, în toamna anului
1991, conform căruia se putea realiza o scală comparativă a per cepției
principalelor partide politice ce nu se aflau la guvernare.

Partid Mai 1990 % Octombrie 1991 %
Partidul Național Liberal 6,41 10
Partidul Național Țărănesc
Creștin-Democrat 2,56
–
Partidul Unității Naționale
Române – –
Partidul Alianța Civică – 5
UDMR 7,23 4
MER 2,62 4
Partidul Democrat Agrar 1,83 4
Partidul Liberal – 2
Partidul Ecologist Român 1,69 2
Partidul România Mare – 2
PSM (Verdeț) – 1
Partidul Liber Schimbist** – 1

* Înscris la Tribunalul Municipiului București la 29 aprilie 199 2; cele două partide au format, în
mai 1992, Alianța Liberală. Intrarea oficială a PNL-AT în Conve nție petrecându-se la 3 iunie 1992.
** T i p d e „ j o k e – p a r t y ” , r e c u n o s c u t ș i î n s p a ț i u l e s t – c e n t r a l e u r o pean deja analizat, în cazul
românesc încercând să se plieze pe tradiția… caragielană, fon dat în februarie 1990 de Ștefan
Cazimir și care a reușit să adune 0,33% din voturi la alegerile din mai 1990, respectiv scăzând
d r a s t i c l a 0 , 1 1 % l a c e l e d i n 1 9 9 2 . D i n p r o g r a m u l p a r t i d u l u i i n s pirat de personajul Scrisorii
pierdute , Nae Cațavencu, cităm: „PLS se dorește a fi o formațiune polit ică de nuanță morală, care
acționează pentru schimbare în toate domeniile, dar cu precăder e în cel al vieții spirituale.
Schimbarea, concepută ca principalul mijloc de evitare sau depă șire a anchilozelor care amenință
orice structură sau tip de relații, prin strictă instituționali zare. Domeniul de acțiune îl reprezintă
viața politică și cadrul democra tic în formare. Prin activitate a sa partidul își asumă rolul de
anticorp în lupta cu virușii ce ar putea să afecteze fragilul organism al tinerei democrații române
prin riscul îmbolnăvirilor de demagogie, de manipulare a indivi zilor sau grupurilor sociale, de
propulsare a non-valorilor, de manifestări de parvenitism socia l și ridicol politic, de impostură și
fals, de rinocerizare ,dar mai ales de intoleranță!”.

128 | Constitu țiile României
Pe un asemenea complicat fundal, al anilor 1990-1992, adoptarea unei noi
Constituții a fost menită să gen ereze un climat de stabilitate, dar și să impună,
efectiv, noul regim democratic. „În exact 150 de ani cât au tre cut de la adopta-
rea și intrarea în vigoare a primei Constituții a țării noastre , România a avut
șapte legi fundamentale și un număr total de 26 de modificări a le Constituțiilor
avute în vigoare” – Adelin Ungureanu, „Istoria constituțională a României”295.
La 11 iulie 1990, Adunarea Deputa ților și Senatul, întrunite în ș e d i n ț ă
comună, s-au declarat Adunare Constituantă296, î n c o n f o r m i t a t e c u s p i r i t u l
articolului 80 din Decretul-lege nr. 92 din 14 martie 1990 priv ind alegerea
Parlamentului și a Președintelui României. Apoi, a fost adoptat și Regulamentul
A d u n ă r i i C o n s t i t u a n t e ș i a f o s t c r e a t ă C o m i s i a d e r e d a c t a r e a p roiectului de
Constituție297. Acesteia din urmă, la 29 octom brie 1990 (Camera Deputaților) și
respectiv, la 30 octombrie 1990 (Senatul), i-a fost acordat sta tutul de Comisie
permanentă298.
Potrivit art. 9 din „Regulamentul Adunării Constituante”299, în faza inițială,
Comisia de redactare trebuia să elaboreze și să prezinte marile principii, dar și
s t r u c t u r a v i i t o r u l u i p r o i e c t d e C o n s t i t u ț i e . A p o i , î n f a z a u r m ă toare, membrii
Comisiei erau chemați să redacteze integral textul fiecărui cap itol, ce urma să
fie supus spre dezbatere și aprobare Adunării Constituante. În conformitate cu
prevederile Hotărârii privind aprobarea componenței nominale a Comisiei de
redactare a proiectului Constitu ției României (11 iulie 1990), aceasta număra
28 de membri, și anume:
1. M a r i a n E n a c h e , j u r i s t , v i c e p r e ș e d i n t e a l A d u n ă r i i D e p u t a ț i l o r , grupul
parlamentar al F.S.N.;
2. Ioan Leș, deputat, jurist, gru pul parlamentar al F.S.N.;

295 Adelin Ungureanu, „Istoria constituțională a României”, în Analele Universit ății „Constantin
Brâncuși” Târgu Jiu. Seria Științe Juridice , nr. 2, 2009, pp. 129-142. Raportarea la trecut, la vechile
constituții democratice din istorie – identificată și în celela lte state est-central europene (vezi
supra) – a apărut și în România anilor 1990-1992. Astfel, atât anterior demarării procedurii de
elaborare a Constituției din 1991 a fost pusă în discuție probl ema repunerii în funcțiune a
Constituției din 1923 – oarecum similar cu ceea ce s-a întâmpla t în 1944 – pe ideea că aceasta a
reprezentat cel mai democratic corpus constituțional din istori a națională. Interesant este însă
f a p t u l c ă r a p o r t a r e a l a t r e c u t a f o s t p r e z e n t ă c h i a r ș i d u p ă a d optarea noii Constituții, prin
referendumul din decembrie 1991 (de pildă, Simion Mihail, Separația puterilor în stat.
Controverse filosofico-juridice , Editura Avrămeanca, Craiova, 1997, p181, apud Adelin Ungurean u,
art. cit.).
296 Despre activitatea altor adunări constituționale din Europa ce n t r a l – e s t i c ă – r e c o m a n d ă m L.
Holmes, op. cit., p. 309.
297 Monitorul oficial , nr. 90 din 12 iulie 1990.
298 Monitorul oficial nr. 119 din 2 noiembrie 1990.
299 Dovedind tocmai caracterul de p ionierat, Regulamentul Adunării Constituante, după ce a fost
a d o p t a t l a 1 1 i u l i e 1 9 9 0 , a m a i c u n o s c u t î n c ă t r e i m o d i f i c ă r i : la 13 februarie 1991 – odată cu
debutul dezbaterilor pe teze a Proiectului de Constituție; la 1 0 septembrie 1991 (când a început
v o t a r e a p e a r t i c o l e ) ș i l a 1 4 n o i e m b r i e 1 9 9 1 – c â n d a v i z a t m o d alitatea adoptării finale a
Constituției.

Constitu țiile României | 129
3. Ioan Timiș, deputat, jurist, g rupul parlamentar al F.S.N.;
4. Alexandru Albu, deputat, prof.univ.dr. ASE, grupul parlamentar al F.S.N.;
5. Mihai Golu, deputat, psiholog, p rof.univ.dr., Universitatea Buc urești,
grupul parlamentar al F.S.N.;
6. Nicolae S. Dumitru, deputat, soc iolog, conf. univ. dr., grupul parlamentar
al F.S.N.;
7. Dan Lăzărescu, deputat, scriitor , grupul parlamentar al P.N.L.;
8. György Frunda, deputat, avocat, grupul parlamentar al U.D.M.R.;
9. Vasile Gionea, deputat, jurist, prof. univ. dr., grupul parlame ntar al
P.N.Ț.-C.D.;
10. Ioan Florea, deputat, economist, grupul parlamentar ecologist ș i social
democrat;
11. Nicolae Iuruc, deputat, inginer agronom, grupul parlamentar agr ar și
socialist democratic;
12. Echim Andrei, deputat, jurist, grupul parlamentar al minorităț ilor
(altele decât cea maghiară);
13. Victor Anagnoste, senator, avoca t, grupul parlamentar al F.S.N. ;
14. Mihai Iacobescu, senator, istoric, conf. univ. dr., grupul parl amentar al
F.S.N.;
15. Mihăiță Postolache, senator, inginer, grupul parlamentar al F.S .N.;
16. Ion Predescu, senator, avocat, g rupul parlamentar al F.S.N.;
17. Ioan Rus, senator, jurist, gru pul parlamentar al F.S.N. ;
18. Romulus Vulpescu, senator, scriitor, grupul parlamentar al F.S. N.;
19. Augustin Zăgrean, senator, juris t, grupul parlamentar al F.S.N. ;
20. Mircea Curelea, senator, avocat, grupul parlamentar al P.N.L.;
21. Adrian Ovidiu Moțiu, senator, pr of. univ. dr., Partidul pentru Uniunea
Națională a Românilor din Transilvania;
22. Hájdu Menyhert Gábor, senator, j urist, grupul parlamentar al U. D.M.R. ;
23. Antonie Iorgovan, senator, con f. univ. dr., independent;
24. Florin Vasilescu, jurist, dr. în drept, consilier la Președinți a României;
25. Mihai Constantinescu, jurist, dr . în drept, consilier al primul ui ministru;
26. Ioan Vida, jurist, dr. în drept, consilier la compartimentul te hnic legisla-
tiv din cadrul Direcției serviciilor legislative a aparatului A dunării Deputaților.;
27. Ioan Muraru, jurist, dr. în drep t, conf. univ. dr., Universitat ea București.;
28. I o n D e l e a n u , j u r i s t , d r . î n d r e p t , c o n f . u n i v . d r . , U n i v e r s i t a t ea Cluj-
Napoca.
„Tezele pentru elaborarea proiectului de constituție a României ” au fost
date publicității la 12 decembrie 1990 și apoi au fost dezbătut e și aprobate de
Adunarea Constituantă, între 12 februarie și 20 iunie 1991.
Proiectul de Constituție a fost dat publicității la 10 iulie 19 91, iar dezbateri-
le au debutat la 10 septembrie 1991, discuția pe articole înche indu-se la 14

130 | Constitu țiile României
noiembrie 1991, când s-a și fixat votarea, la 21 noiembrie 1991 , prin principiul
votului nominal300.
În cele 18 luni de funcționare, Adunarea Constituantă a discuta t și votat
fiecare dintre cele 152 articole individual. O muncă uriașă și, în special, extrem
de importantă pentru viitoarea structură democratică a țării, d upă cum avea să
remarce și președintele Ion Ilie scu, în discursul ținut cu pril ejul ședinței
comune a Camerei Deputaților și Senatului din 7 decembrie 2001, c u o c a z i a
împlinirii a zece ani de la adoptarea Constituției: “Adunarea C onstituantă,
aleasă la 20 mai 1990, a avut, din acest punct de vedere, o dub lă misiune. Prima
a fost aceea de a oferi României o nouă ordine constituțională, în concordanță
cu năzuințele și idealurile Revoluției, dar și cu valorile lumi i civilizate, valori
întemeiate pe respectul și promo varea drepturilor și libertățil or cetățenești, pe
solidaritate și justiție socială, pe egalitate în fața legilor. A d o u a m i s i u n e a
Adunării Constituante a fost aceea de a imagina instituții și m ecanisme de
funcționare democratică a lor, în concordanță cu nevoile și asp irațiile poporului
român, cu obiectivele strategice ale României, crearea unei eco nomii de piață
funcționale, reforma sistemului de protecție socială, reforma s istemului de

300 “ADUNAREA CONSTITUANTĂ.
PROCES-VERBAL privind rezultatul votului exprimat de deputați ș i senatori asupra proiectului de
Constituție a României, încheiat astăzi 21 noiembrie 1991
Comitetul Adunării Constituante a procedat la verificarea și nu mărarea voturilor exprimate de
către deputați și senatori, prin apel nominal, asupra proiectul ui de Constituție a României și a
constatat următoarele: 1. Din numărul total de 510 deputați și senatori, ce compun Adunar ea Constituantă, au rămas la
apelul nominal 476 parlamentari, din care: 371 deputați; 105 se natori.
Un număr de 20 deputați și 13 senatori și-au exprimat votul nom inal prin corespondență, potrivit
prevederilor art. 1 din Hotărârea Adunării Constituante nr. 3 d in 13 noiembrie 1991, privind
unele măsuri în vederea adoptăr ii Constituției României. Senato rul Károly Király nu a răspuns la
apelul nominal și nici nu și-a exprimat votul prin corespondenț ă, intrând, astfel, sub incidența
dispozițiilor art. 2 din Hotărârea Adunării Constituante nr. 3 din 13 noiembrie 1991 privind unele
măsuri în vederea adoptării Constituției României. 2. Din numărarea voturilor exprimate rezultă că 414 membri ai Adun ării Constituante au votat
pentru adoptarea Constituției, iar 95 membri ai Adunării Consti tuante au votat contra adoptării
Constituției.
3. Cei 414 deputați și senatori, care au votat pentru adoptarea Co nstituției reprezintă mai mult de
două treimi din numărul total al membrilor Adunării Constituant e.
4. Ca urmare, Comitetul Adunării Constituante constată că sunt înt runite cerințele art. 12 din
Hotărârea Adunării Constituante nr. 1/1990 și, ca atare, declar ă adoptată Constituția României de
către Adunarea Constituantă, în ședința sa din ziua de 21 noiem brie 1991.
COMITETUL ADUNĂRII CONSTITUANTE
DEPUTAȚI
Marțian Dan; Marian Enache;Ionel Roman; Mircea Ionescu-Quintus; Victor Cevdarie; Niculae
Radu; Cazimir Ionescu; Bogda n Pătrașcu; Lazar Madaras.
SENATORI Alexandru Bîrlădeanu; Radu Câmpeanu; Oliviu Gherman; Vasile Moi ș; Károly Király; Iosif Dan;
Paul Jerbas; Petre Jurcan; Attila Verestoy. Prezentul proces-verbal a fost semnat de toți membrii Comitetul ui Adunării Constituante, cu
excepția domnului Károly Király”.

Constitu țiile României | 131
asigurare a securității interne și externe, structurarea unei puternice societăți
civile, integrarea europeană și euroatlantică”301.
Inițial, comisia constituțională a înaintat Adunării Constituan te un proiect
constituțional ce cuprindea șase titluri: Principii fundamental e; Drepturile,
libertățile și îndatoririle fund a m e n t a l e a l e c e t ă ț e n i l o r ; A u t o r itățile publice;
Consiliul Constituțional; Revizuirea Constituției; Dispoziții f inale și tranzitorii.
Ca bază pentru elabora rea textului, membrii Comisiei s-au aplec at asupra a
53 de alte experiențe constituționale, mai mult sau mai puțin e uropene (unele
d i n t r e e l e a p ă r â n d î n l i s t a l o r d e l u c r u c h i a r ș i î n v a r i a n t ă t radusă în limba
română): Constituția Algeriei; Angolei; Austriei; Australiei; A rgentinei; Belgiei
(tradusă); Braziliei; Botswanei; Canadei (alături și de alte le gi constituționale
din perioada 1867-1982); R.P. Chin eze; Chile; Columbiei; Ciprul ui; Cubei; R.P.D.
Coreene; Costa Rica; Danemarcei; Elveției (tradusă); a Egiptulu i; Finlandei;
Filipinelor; Franței (tradusă302); Greciei; Germaniei (tradusă); Italiei (tradusă);
Indiei; Indoneziei; a statului Israel; Iordaniei; Iranului; Jap oniei; Libanului;
Luxemburgului; Maltei; Mexicului ; Mozambicului; Norvegiei; Ola ndei; Poloniei;
Portugaliei (tradusă); Peru; Suediei (tradusă); Somaliei; Sirie i; Spaniei
(tradusă); S.U.A. (tra dusă); Turciei; Tunisiei; Thailandei; Un gariei (tradusă);
Iugoslaviei; Noii Zeelande; statului Zimbabwe. Și, de-a lungul dezbaterilor, nu
de puține ori, s-au făcut auzite trimiteri la aceste experiențe constituționale din
cele mai diverse – din partea membrilor Comisiei constituțional e (Ioan Leș303,
György Frunda304) sau din cadrul plenului (Petre Țurlea305) . L a r â n d u l e i , ș i
bibliografia parcursă acoperă studii și lucrări din cele mai va riate306.
După cum se poate constata din stenogramele celor 42 de ședințe ,
dezbaterile au fost, deseori, aprinse. În primele ședințe ale f orului cu rol
constituțional, destul de des s-a u făcut resimțite tonuri tensi onate, președintele
de ședință fiind obligat să intervină, pentru a cere toleranță politică. “ Domnul
Marțian Dan : Vă rog, e punctul de vedere al domnului Rațiu. Vorbim foarte mu lt
despre democrație. Una din formele ei concrete de manifestare e ste și spiritul
de toleranță și capacitate de a asculta pe cei care au alte pun cte de vedere”307.
Sau: „ Domnul Mar țian Dan : Domnilor, ce doriți? Uniformitate sau pluralism? Vă

301 Textul stenogramei complete a acestei ședințe, arhivat electro nic de Arhiva Camerei
Deputaților la http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?id s=5182&idl=1 .
302 M o d e l u l g e n e r a l d e i n s p i r a ț i e a l C o n s t i t u ț i e i R o m â n i e i î n o p i n ia marii majorități a
specialiștilor.
303 Documentul nr. 2, în Constituția României. 1991. Documente , Ediție îngrijită de Teodora
Stănescu-Stanciu și Gheorghe Neacșu, studiu introductiv de Teod ora Stănescu-Stanciu, Editura
Karta-Graphic, Ploiești, 2011.
304 Documentul nr. 4, în Constituția României. 1991. Documente…
305 Documentul nr. 5, în Constituția României. 1991. Documente …
306 Listele complete într-un volum de documente constituționale (î n pregătire) la Institutul
Revoluției Române din Decembrie 1989.
307 Documentul nr. 1, în Constituția României. 1991. Documente…

132 | Constitu țiile României
rog să respectați opinia vorbitorului. Dacă grupurile parlament are doresc să
combată aceste teze, vor avea to t timpul și libertatea să o fac ă, să-și aleagă ar-
gumentele cele mai corespunzătoare. Vă rugăm să ne comportăm ca parlamen-
tari, să păstrăm o atitudine deferenta, o atitudine de toleranț ă, cuviincioasă față
d e c e l c a r e v o r b e ș t e . A s t a n u î n s e a m n ă c ă î m p ă r t ă ș i m p u n c t e l e d e vedere ale
fiecăruia, dar la puncte de vedere să răspundem cu puncte de ve dere, cu argu-
mente; altfel, nu vom putea desf ășura lucrările acestei Constit uante… A crede
cineva că va putea fi o unanimitate deplină, o uniformitate de gîndire și de abor-
dare a unei conduite de tip monolitic este o iluzie. Sîntem un parlament plura-
list. Vă rog, din acest punct de vedere, să ne comportăm ca par lamentari”308.
T o n u l i r o n i c a f o s t , d i n p ă c a t e , d e s t u l d e d e s ș i e l u z i t a t , î n detrimentul
argumentelor normale și a respectului reciproc. „ Domnul Dan L ăzărescu : Titlul
al II-lea din proiectul nostru de Constituție ne introduce în l umea liberă a
Europei. (Rumoare). Vă mulțumesc pentru această rumoare aprobativă. Sîntem
într-o situație foarte curioasă pășind, deocamdată, cu stîngul în lumea liberă a
Europei. ( Din nou rumoare). Pentru că timp de 50 de ani de istorie prefabricată,
c ă r e i a d u m n e a v o a s t r ă î i s î n t e ț i , d i n n e f e r i c i r e , t r i b u t a r i (rumoare) v-ați
desprins de Karl Marx dar ați rămas încă sub vraja lui Mihail Ralea”309.
Nu de puține ori, dezorganizarea a fost prezentă. Lipsa de cvor um sau lipsa
din sală a vorbitorilor înscriși pe liste la cuvânt nu s-au înr egistrat nici ele de
puține ori. Multe dintre aceste neconcordanțe au condus la prob leme cu privire
la acuratețea voturilor finale. Multe voci, atât din partea gru pării majoritare, cât
și, mai ales, a opoziției, au susținut necorectitudinea rezulta telor votării. Cel
puțin la nivelul primelor zece s esiuni ale Adunării Constituant e s-au auzit
adesea schimburi de replici între președinte și sală, de genul: „Domnul Mar țian
Dan : V ă r o g s ă v ă p r o n u n ț a ț i ș i î n l e g ă t u r ă c u a c e a s t ă p r o p u n e r e . C i ne este
pentru adoptarea ei? Rog să se numere. Domnilor, avem un anumit cvorum și
trebuie să vedem dacă întrunește majoritatea sau nu. Voturile p entru sînt 197.
Deci nici acest amendament nu a fost însușit. Din sală: N u s – a n u m ă r a t c u m
trebuie. Domnul Mar țian Dan: Domnilor din comisia de redactare, numărați
dumneavoastră, atunci! Nu ținem neapărat să numere secretarii. Dacă ei nu se
b u c u r ă d e î n c r e d e r e a d u m n e a v o a s t r ă , f a c e ț i d u m n e a v o a s t r ă a c e a s t ă
operațiune. Am primit următoarele cifre: 99 mi-a dat domnul Dan Iosif, 49 mi-a
dat domnul Madaras și 49 celălalt coleg. Cine este pentru adapt area propunerii
d o m n u l u i C a z i m i r Ș t e f a n , r o g s ă ț i n ă m î n a s u s . (Rumoare în sal ă).Vă rog, cine
e s t e p e n t r u s ă ț i n ă m î n a s u s p e n t r u a s e p u t e a f a c e o s o c o t e a l ă c o r e c t ă ș i

308 Documentul nr. 2, în Constituția României. 1991. Documente…
309 Documentul nr. 4, în Constituția României. 1991. Documente…

Constitu țiile României | 133
integrală. Deci la Senat sînt 52 voturi pentru; au mai venit cî țiva la balcon. Sînt
234 voturi pentru”310.
Nu de puține ori, numărul parlam entarilor prezenți nu corespund ea cu cel
raportat: „ Domnul Ioan Gavra : Domnule președinte, vă rog să-mi dați voie! În
sală sînt 332, la vot ies 348. Vă rog să-mi dați voie, ori numă răm cinstit, ori la
revedere!”311. Sau: „ Domnul Alexandru Bîrl ădeanu: D e c i , p î n ă a c u m a v e m a ș a :
2 5 0 v o t u r i p e n t r u , 3 7 2 î m p o t r i v ă ș i 2 4 d e a b ț i n e r i . S ă f a c e m s u ma, să vedem
dacă reprezintă cei 381 de parla mentari prezenți. Totalul este 311. Unde s-au
dus 70 de parlamentari prezenți?312”.
Situația tindea să scape de sub control, astfel că președinții de ședință au
s i m ț i t n e v o i a s ă i n t e r v i n ă c u f e r m i t a t e , p e n t r u e l i m i n a r e a u n o r asemenea
„deraieri” organizatorice care ar fi condus la o din ce în ce m ai greoaie procedu-
ră de adoptare a textului constituțional: „ Domnul Alexandru Bîrl ădeanu: Prima
problemă privește modul în care s-a încheiat ședința de azi dim ineață, înainte
de prînz. Cred că pe noi toți ne-a afectat modul de terminare, această atmosferă
de neîncredere, de îndoieli, de bănuieli și chiar de vociferări , care nu își au locul
nici la o ședință de bloc. Cu atît mai puțin la o ședință const ituantă. Eu nu vreau
s ă d a u d r e p t a t e s a u n e d r e p t a t e n i m ă n u i . Î n s ă a c e a s t a e s t e s i t u a ția.(…) Dar,
totuși, bănuielile s-au născut. Eu nu știu, n-aș acuza secretar iatul că numără
prost. Eu n-aș acuza că numără i ntenționat greșit. Dar, situați a este aceea că ni
s-a adus la cunoștință la un moment dat că sînt 320 de votanți; peste 10 minute
sînt 340. Sînt probleme care cred că nici domnul Ceontea nu le- ar putea explica,
nici eu nu le-aș putea explica, dar trebuie să găsim o soluție. Eu v-aș propune,
dacă sînteți de acord, să detașăm de la fiecare grup cîte un ob servator pe lîngă
fiecare secretar, așa încît să numere doi. Un secretar și cinev a din partea
g ru pu r i lo r po l i ti ce , c a re s ă s up ra veg h eze , c a să nu mai fie motive de îndoială.
Acesta este un lucru, dacă îl acceptați”313.
În ședința din 26 martie 1991 s-a mai înregistrat o gravă probl emă tot de
natură tehnic-organizatori că – lipsa secretarilor: “ Domnul Alexandru Bîrl ădeau:
A r u r m a s ă t r e c e m l a v o t d a r a ș v r e a s ă ș i a v e m s e c r e t a r i i c a r e să numere
voturile ! Aveți vreo propunere? Ce facem în absența secretaril or? E ciudată
aceasta unanimitate în absența s ecretarilor. Iată un candidat d in partea
Frontului, poate număra voturile! (Aplauze.) Din partea altei grupări, mai este
c i n e v a ? A v e m n e v o i e d e 3 p e r s o a n e . D i n p a r t e a U . D . M . R . , a P . N . Ț …. ? Iată, a
apărut domnul Dan Iosif! Deci, să trecem la vot, domnilor”314.

310 Documentul nr. 2, în Constituția României. 1991. Documente…
311 Documentul nr. 3, în Constituția României. 1991. Documente…
312 Documentul nr. 4, în Constituția României. 1991. Documente…
313 Documentul nr. 3, în Constituția României. 1991. Documente…
314 Documentul nr. 8, în Constituția României. 1991. Documente…

134 | Constitu țiile României
Constituția a fost su pusă referendumului* l a 8 d e c e m b r i e 1 9 9 1 ( î n b a za
legii nr. 67 din 23 noiembrie 1991 privind organizarea și desfășurarea referendu-
mului na țional asupra Constitu ției României315). În ședința din 13 decembrie
1991 a Adunării Deputaților și a S enatului, reunite în ședință comună, Biroul
Electoral Central a prezentat „Comunicatul cu privire la rezult atul referendu-
mului național asupra Constituției316. Numărul total al alegătorilor înscriși a
fost de 15.824.373, și-au exprimat opțiunea 10.948.468 (67% )317 de alegători,
în următoarea proporție:
 Pentru: 77,33%;
 Împotrivă: 20,4%;
 Anulate: 2,3%.
În forma finală, Constituția ado ptată în 1991 a fost structurat ă în șapte318
titluri, unele fiind împărțite pe capitole și secțiuni: Titlul I – Principii generale
(art. 1-14); Titlul II Drepturile, libert ățile și îndatoririle fundamentale

* Au existat și opinii împotriva acestei supuneri a constituției la proba referendumului. În acest
sens, Eleodor Focșeneanu, Istoria constitu țională a României, 1859-1991, E d i t u r a H u m a n i t a s ,
Colecția Societatea Civilă, Bucu rești, Ediția a treia, 1998, p. 149, arată că: „Autorii proiectului de
constituție s-au inspirat în mod greșit tot din practica consti tuțională franceză, întemeindu-se pe
faptul că în Franța Constituția promulgată la 4 octombrie 1958 fusese în prealabil supusă unui
r e f e r e n d u m p o p u l a r , l a 2 8 s e p t e m b r i e 1 9 5 8 . E x e m p l u l l u a t e r a f ă ră discernământ, deoarece
Constituția franceză din 4 octom b r i e 1 9 5 8 f u s e s e e l a b o r a t ă d e c ă t r e p u t e r e a e x e c u t i v ă , s u b
îndrumarea directă a președintelui interimar Charles de Gaulle, ș i d e c i e r a n e c e s a r ă r a t i f i c a r e a
populară pentru un text constituțional care nu fusese elaborat de reprezentanții aleși ai
poporului”. A se vedea, de pildă, în acest sens, și opiniile di vergente cu privire la mecanismul
referendumului în general apărut e în timpul dezbaterilor Adunăr ii Constituante. Teoretic,
recomandăm J. Zielonka editor, op. cit., vol. I, „Referendum as a Legitimizing Strategy”, p. 40-42,
dar și capitolul dedicat exclusiv Constituției României din ace astă lucrare, purtând semnătura lui
Renate Weber, „Constitutionalism as a Vehicle for Democratic Co nsolidation in Romania”, p. 212-
242.
315 Monitorul Oficial nr. 236 din 23 noiembrie 1991. Legea cuprinde 39 de articole, stabilind cu
exactitate data viitorului referendum și modalitatea de votare ( „Art. 1. — Cetățenii României sînt
chemați, pe data de 8 decembrie 1991 să-și exercite voința asupra Constituției României”; „Art.
2 . — C e t ă ț e n i i c a r e p a r t i c i p ă l a r e f e r e n d u m a u d r e p t u l s ă s e p r o n u n ț e p r i n „ D A ” s a u „ N U ” l a
următoarea întrebare de pe buletinul de vot: ,,Aprobați Constit uția României adoptată de
Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991?”; Art. 3. — Au drep tul de a participa la referendum
toți cetățenii români care au împlinit vîrsta de 18 ani, pînă î n ziua referendumului inclusiv, cu
e x c e p ț i a d e b i l i l o r s a u a l i e n a ț i l o r m i n t a l , p r e c u m ș i a p e r s o a n e lor condamnate prin hotărîre
judecătorească definitivă la pie rderea drepturilor electorale”) , ca și atribuțiunile și componența
B i r o u l u i E l e c t o r a l C e n t r a l ( „ A r t . 1 0 . — P e n t r u o r g a n i z a r e a ș i desfășurarea referendumului, în
t e r m e n d e 5 z i l e d e l a d a t a i n t r ă r i i î n v i g o a r e a p r e z e n t e i l e g i se înființează Biroul Electoral
Central, birouri electorale ale județelor și al municipiului Bu curești, precum și birouri electorale
ale secțiilor de votare”).
316 Monitorul Oficial nr. 250 din 14 decembrie 1991.
317 Partidele din opoziție s-au manifestat în ideea boicotării ref e r e n d u m u l u i , d a r o p a r t e d i n t re
alegătorii acestor formațiuni s-a u prezentat totuși la vot.
318 Diferența de număr între proiectul prezentat Adunării Constitu ante și textul final fiind dată de
Titlul IV – Economia și finanțele publice (titlu nou), respectiv, redenumirea vechiului Titlu I –
„Principii fundamentale” în „Principii generale”, respectiv a v echiului Titlu IV – „ C o n s i l i u l
Constituțional” în „Curtea Constituțională” (noul Titlu V ).

Constitu țiile României | 135
( C a p i t o l u l I – D i s p o z i ț i i c o m u n e – a r t . 1 5 – 2 1 ; C a p i t o l u l I I – D repturile și
libertățile fundamentale – art. 22-49; Capitolul III – Îndatori ri fundamentale –
art. 50-54; Capitolul IV– Avocatul Poporului – art. 55-57); Titlul III –
Autoritățile publice : Capitolul I – Parlamentul – Secțiunea I – Organizare și
funcționare – art. 58-65; Secțiunea a 2-a: Statutul deputaților și senatorilor –art.
6 6 – 7 1 ; S e c ț i u n e a a 3 – a : L e g i f e r a r e a – a r t . 7 2 – 7 9 ; C a p i t o l u l I I – Președintele
României – art. 80-100; Capitolul III – Guvernul – art. 101-109 ; Capitolul IV-
Raporturile Parlamentului cu Guv ernul – art. 110-114; Capitolul V –
Administrația publică – art. 115-118; Secțiunea a 2-a – Adminis trația publică
locală – art. 119-122; Capitolul V I – Autoritatea judecătoreasc ă – Secțiunea 1.
Instanțele judecătorești – art. 123-129; Secțiunea 2 – Minister ul Public – art.
130-131; Secțiunea a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii – art. 132-133);
Titlul IV – Economia și finanțele publice – art. 134-139; Titlul V – Curtea
Constitu țională – art. 140-145; Titlul VI – Revizuirea Constitu ției – art. 146-
148; Titlul VII – Dispozi ții finale și tranzitorii – art. 149-152.
Constituția astfel rezultată a p rezentat un caracter democratic , consacrând,
după cum era și firesc, sistemul pluripartidist instalat în Rom ânia după decem-
brie 1989. „Contribuind la cristal izarea structurilor instituți onale fundamentale
ale statului român, așezământul constituțional din anul 1991 se caracterizează
p r i n t r – o r e a l ă m o d e r n i t a t e d i n p u n c t u l d e v e d e r e a l m o d u l u i d e redactare a
textului constituțional și al tehnicii juridice de ordonare și sistematizare a
diferitelor prescripții și norme existente în diferite Constitu ții europene,
precum Constituția Franței și Constituția Suediei. Această Cons tituție exprimă
mai bine pluralismul politic, dreptul la identitate al persoane lor aparținând
minorităților naționale, modul de constituire și funcționare al partidelor
politice, protecția cetățenilor români în străinătate, dreptul la libera circulație,
d r e p t u l l a v i a ț a i n t i m ă , f a m i l i a l ă ș i p r i v a t ă , d r e p t u l l a o c r o t irea sănătății,
interzicerea muncii forțate, regimul proprietății” (Amelia Chir teș319).
Articolul 1 a reglementat, într- o formulare destul de sintetică , elementele
definitorii ale statului român: „Art. 1. Statul Român. (1)Român ia este stat națio-
nal, suveran și independent, unitar și indivizibil. (2) Forma d e guvernământ a
statului român este republica. (3) România este stat de drept, democratic și
s o c i a l , î n c a r e d e m n i t a t e a o m u l u i , d r e p t u r i l e ș i l i b e r t ă ț i l e o m ului, libera
dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul pol itic reprezintă
valori supreme și sunt garantate”.
Apoi, în următoarele trei artico le, într-o dezvoltare firească, a f o s t r e g l e –
m e n t a t ă s u v e r a n i t a t e a , t e r i t o r i u l ș i p o p u l a ț i a R o m â n i e i . T e x t u l articolului 1 a
prezentat, în opinia analiștilor, multiple semnificații. Pe de o parte, el a
identificat unul dintre elementele constitutive ale statului ro mân – națiunea; pe

319 A m e l i a C h i r t e ș , „ R e f l e c t a r e a p r i n c i p i i l o r d e m o c r a t i c e î n c o n s t ituțiile României”, în Sfera
politicii , nr. 114, 2005.

136 | Constitu țiile României
d e a l t ă p a r t e , a s t a b i l i t ș i s t r u c t u r a s t a t u l u i , d a r ș i f o r m a d e guvernământ; a
consacrat, apoi, atributele fundamentale ale statului, constitu ite ca valori
supreme și garantate ale societății. Caracterizarea Statului ro mân ca un stat
democratic apare în alineatul (3) al articolului 1, conform căr uia: „România este
s t a t d e d r e p t , d e m o c r a t i c ș i s o c i a l , î n c a r e d e m n i t a t e a o m u l u i , d r e p t u r i l e ș i
libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității uma ne, dreptatea și
pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate ”.Constituția din
1991 a consacrat un sistem bicameralist320. Efectiv, noțiunea de “parlament”,

320 Foarte dezbătut, și în cadrul Adunării Constituante din Români a, a fost acest sistem bicameral
(vezi, cu predilecție, Documentul nr. 8. Ședința Adunării Const ituante din 20 martie 1990): „Dacă
n e r a p o r t ă m l a m o d e l u l t e o r e t i c c o n f o r m c ă r u i a b i c a m e r a l i s m u l e ste necesar în statele în care
reprezentarea unor interese foarte diferite se realizează prin intermediul Camerei Secunde,
observăm că aceste ultime state analizate sunt marcate de o omo genitate națională destul de
r i d i c a t ă : R e p u b l i c a C e h ă ( c u o p o p u l a ț i e d e 1 0 . 2 3 5 . 4 5 5 – i u l i e 2006 est.) – naționalitate cehă
90,4%, moraviană 3,7%, slovacă 1,9%, altele 4%; Croația – (cu o populație de 4.494.749 – iulie
2006 est.) – naționalitate croată 89,6%, sârbă 4,5%, altele 5,9 % ; P o l o n i a ( c u o p o p u l a ț i e d e
38.536.869 – iulie 2006 est.) – naționalitate poloneză 96,7%, g e r m a n ă 0 , 4 % , b e l a r u s ă 0 , 1 % ,
u c r a i n e a n ă 0 , 1 % , a l t e l e 2 , 7 % ; S l o v e n i a – ( c u o p o p u l a ț i e d e 2 . 0 10.347 – iulie 2006 est.) –
naționalitate slovenă 83,1%, sârbă 2%, croată 1,8%, bosniacă 1, 1%, altele 12%. Dacă analizăm
s u b a c e s t a s p e c t ș i c a z u l R o m â n i e i ( c u o p o p u l a ț i e d e 2 2 . 3 0 3 . 5 5 2 – iulie 2006 est.), vom avea
următoarele date: naționalitate r o m â n ă 8 9 , 5 % , m a g h i a r ă 6 , 6 % , r r omă 2,5%, ucraineană 0,3%,
germană 0,3%, rusă 0,2%, turcă 0 ,2%, altele 0,4%. Comparativ, R omânia prezintă un grad relativ
ridicat de omogenitate națională ” (p. 26). În România, ca și î n celelalte state est-central europene,
s-a considerat, astfel, că „ bicameralismul reprezintă un instrument în vederea moderării puterii,
eficientizării procedurii legisl ative și a reprezentării națion ale, a garantării drepturilor și
libertăților cetățeanului. Nefiind un scop în sine, ci doar un mijloc, el nu poate conduce la același
rezultat în toate cazurile, ci tocmai particularitățile politic e ș i s o c i a l e s u n t c e l e c a r e i m p u n
alegerea mecanismelor proprii pentru atingerea acestor dezidera te” (C.C. Curt, „Modele
bicamerale comparate. România. Monocameralism versus bicamerali sm”, Revista transilvan ă de
științe administrative , nr. 1 (19), 2007, p. 27). Autoarea insistă, apoi, pe motivele acestei soluții
adoptate de Adunarea Constituantă românească: „Preferința Adună rii Constituante în 1991
p e n t r u m o d e l u l b i c a m e r a l p o a t e f i r e g ă s i t ă î n r a ț i u n i l e g a t e d e revenirea la tradițiile istorice.
Această revenire trebuia să țină cont, însă, de consfințirea me canismelor democratice de
desemnare a parlamentarilor, precum și de faptul că rolul Camer ei Secunde nu mai putea fi legat
de reprezentarea elitelor (de orice fel) sau de împărțirea pute rii legislative cu Regele sau Domnul
țării. În consecință, Adunarea C onstituantă a reușit consacrare a unui model bicameral egalitar, cu
două Camere desemnate pe baza acelorași proceduri electorale și cu prerogative identice”. (p.
28). În aceeași idee a suportului tradiției în adoptarea bicame ralismului s-a situat și specialistul în
drept constituțional Ion Deleanu, în lucrarea Instituții și proceduri constitu ționale , Arad, Editura
Servo-Sat, 2004. Cauzele legate de tradiția istorică regăsindu- se, de altfel, și printre argumentele
prezentate de susținătorii bicameralismului români (vezi, cu pr edilecție, dezbaterile din 20
m a r t i e 1 9 9 1 , I n t e r v e n ț i a l u i I o a n R u s ) . P e n t r u u n a l t a u t o r , C r istian Ionescu, factorii de natură
psihologică și, respectiv, politică au atârnat greu în opțiunea pentru bicameralism. Astfel, acel
sistem reprezenta reacția normală de respingere a vechiului mod el socialist de organizare a
puterii legislative într-un organism unicameral. Din punct de v edere politic, el putea fi considerat
ca fiind rezultatul revenirii, în sistemul politic intern, a un or partide legate, în mod istoric, de un
Parlament bicameral. Mai mult decât atât, bicameralismul consti tuia chiar și o realitate la data
dezbaterilor din Adunarea Constituantă, deoarece prin Decretul- Lege 92/1990 era consacrat un
parlament cu o structură bicamerală. Prin urmare, Adunarea Cons tituantă s-a ghidat după așa-
numita “teorie a drepturilor câș tigate” (Ștefan Cristian Ionesc u, Dezvoltarea constitu țională a
României. Acte și documente 1741-1991 , Regia Autonomă "Monitorul Oficial",București, 2000, dar

Constitu țiile României | 137
din perspectiva constituțiilor R omâniei, a fost consacrată pent ru prima dată în
Constituția din 1991, până atunci, când se dorea desemnarea, pr intr-un singur
termen, a celor două Adunări, se u t i l i z a e x p r e s i a „ R e p r e z e n t a n ț a națională”
(art.32 al Constituției din 1866, respectiv, art. 35 al Constit uției din 1923321). În
noul sistem bicameral, cele două Camere – Senatul și Adunarea D eputaților322 –
e r a u s i t u a t e , d i n s t a r t , î n c e e a c e p r i v e a e x e r c i t a r e a f u n c ț i e i l e g i s l a t i v e , d e p e
poziții egale la procedura legislativă. Iar, după cum avea să ș i observe destul de
rapid o serie de analiști interni sau externi, tocmai în aceast ă materie de
legiferare bicameralismul instituit în 1991 în România nu a fos t deloc unul
riguros323. „În cazul procedurii legislative ordinare, legea era consider ată
adoptată, dacă era votată în aceeași formă în ambele Camere; da că se ajungea la
un dezacord între Camere, se forma o comisie paritară, de medie re. Dacă
această comisie reușea să ajungă la un compromis, textul tranza cționat era
supus spre adoptare, mai întâi Camerei Deputaților, apoi Senatu lui. În situațiile
î n c a r e m e m b r i i c o m i s i e i n u a j u n g e a u l a u n a c o r d , s a u a t u n c i c â nd una din
Camere nu aproba raportul comisiei de mediere, textele rămase î n divergență
se supuneau dezbaterii Camerelor în ședință comună. În aceste ș edințe comune
cele două Camere se pronunțau definitiv, cu majoritate simplă s au absolută, în
funcție de caracterul legii (ord inar sau organic). În concluzie , spiritul egalitar a
precumpănit în cadrul Adunării Constituante din 1991, care a re spins ideea
unui «ultim cuvânt» din partea C amerei Deputaților. Argumentele s – a u
c i r c u m s c r i s s f e r e i l e g i t i m i t ă ț i i : a c o r d a r e a C a m e r e i D e p u t a ț i l o r a « u l t i m u l u i
cuvânt» nu ar fi avut motivare d in perspectiva legitimității eg ale a Camerelor;
singura justificare posibilă ar fi fost componența numerică mai ridicată a
Camerei Deputaților” (C. C. Curt324).
Efectiv, potrivit spiritului Capitolului I, Titlul III , Parlamentul (art. 58-79),
ambele Camere erau alese prin vot universal, egal, direct, secr et și liber
exprimat. Potrivit Constituției României din 1991: „Art. 58 – Rolul și structura.
(1) Parlamentul este organul rep rezentativ suprem al poporului român și unica
autoritate legiuitoare a țării. (2) Parlamentul este alcătuit d in Camera

și, de același autor, Constituția României din 1991. Legea de revizuire comentat ă și adnotat ă –
Editura All Beck, București, 2003).
321 P e n t r u d e t a l i i , T u d o r D r ă g a n u , Drept constitu țional și instituții politice , București, Editura
Lumina Lex, 2000, pp. 90-91.
322 Vezi dezbaterile cu privire la denumirea celei de-a doua Camer e, cu predilecție intervenția lui
Dan Căpățînă: „La Teza 2 și în continuare, aș susține Adunarea Deputaților să revină la denumirea
Camera Deputaților, și pentru a ne lega de tradiția noastră parlamentară, dar și pentru a evita
unele conotații posibile legate de „Adunarea” (adunați și încă și mai urît)” (Documentul nr. 8, în
Constituția României. 1991. Documente… ).
323 Ș i , t o c m a i p e a c e a s t ă i d e e , s – a î n c a d r a t ș i r e v i z u i r e a u l t e r i o ară a Constituției din 1991,
intervenită în 2003.
324 C.C. Curt, art. cit., p. 30.

138 | Constitu țiile României
D e p u t a ț i l o r ș i S e n a t ” , r e s p e c t i v , a r t . 5 9 „ ( 3 ) N u m ă r u l d e p u t a ț i lor și al
senatorilor se stabilește prin l egea electorală, în raport cu p opulația țării”.
Vii dezbateri a stârnit și enumerarea categoriilor de legi ce p ot fi adoptate de
către cele două camere ale Parlamentului325. În textul final, art. 72–Categorii de
legi, subliniază: „1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi
ordinare. (2) Legile constituționale sunt cele de revizuire a C onstituției.
(3) Prin lege organică se reglementează:a) sistemul electoral; b) organizarea și
funcționarea partidelor politice; c) organizarea și desfășurare a referendumului;
d ) o r g a n i z a r e a G u v e r n u l u i ș i a C o n s i l i u l u i S u p r e m d e A p ă r a r e a Țării;
e) regimul stării de asediu și al celei de urgență; f) infracți unile, pedepsele și
regimul executării acestora; g) acordarea amnistiei sau a grați erii colective;
h) organizarea și funcționarea C onsiliului Suprem al Magistratu rii, a instanțelor
judecătorești, a Ministerului Pu blic și a Curții de Conturi; i) statutul funcționarilor
publici; j) contenciosul administrativ; k) regimul juridic gene ral al proprietății si
al moștenirii; l) regimul general privind raporturile de muncă sindicale și
protecția socială; m) organizarea generală a învățământului;
n) regimul general al cultelor; o) organizarea administrației l ocale, a teritoriului,
precum și regimul general privin d autonomia locală; p) modul de stabilire a zonei
economice exclusive; r) celelalte domenii pentru care, în Const ituție, se prevede
adoptarea de legi organice”.326
Constituția anului 1991 a confirmat numeroase dispoziții ce pot f i
considerate de-a dreptul repere pentru democrația românească. Î n acest sens,
putem aminti: exercitarea suveranității de către națiune; asigu rarea participării
poporului la rezolvarea treburilor publice, printr-un sufragiu universal, eventual,
prin referendum, precum și prin intermediul unui organ legiuito r autentic
reprezentativ; partajarea prerog ativelor autorit ăților publice, dar și colaborarea

325Dezbateri mai ales în cadrul șed inței din 27 martie 1991; de pi ldă, intervenția lui Ion Deleanu,
expert din cadrul Comisiei Constituționale: „S-a ridicat o altă chestiune și anume aceea a
domeniului legislativ. Într-o interpretare, mărturisită Adunări i Constituante, s-a socotit că nu este
necesar să se înșiruie materiile care sînt supuse operei legisl ative a Parlamentului. Atunci cînd am
p r e c o n i z a t i n d i c a r e a c î t o r v a d i n r a p o r t u r i l e s o c i a l e c a r e î n m o d necesar trebuie să aparțină
l e g i f e r ă r i i , a m v r u t c a a s t f e l s ă d e t e r m i n ă m n u î n m o d e x h a u s t i v atribuțiile legislative ale
Parlamentului, ceea ce nici n-ar fi fost posibil, ci să determi năm domeniul exclusiv de legiferare.
Este deci un text de interdicție, care spune altfel că în aces te materii, expres arăt ate în Constituție,
niciodată și în nici o formă un alt organ al statului cu atribu ții normative nu poate să intervină.
Este un domeniu de la început prezervat în favoarea Parlamentul ui, ca organ legiuitor.
În aceste condiții, nu mai este superfluă dispoziția care urmea ză și anume, că Parlamentul poate
să legifereze în orice alte materii. Parlamentul, ca organ legi uitor, este omnipotent, dar în celelalte
materii pot să intervină, sub titlu de excepție, și alte organe ale statului cu activitate normativă,
b u n ă o a r ă G u v e r n u l , p e c a l e a d e l e g ă r i i l e g i s l a t i v e ” ( D o c u m e n t u l nr. 9, în Constituția României.
1991. Documente…).
326 După cum se arată în literatura de specialitate, era creionat, astfel, așa-numitul bicameralism
egalitar. Sistemul constituie o experiență inedită pentru pract ica parlamentară românească; a fost
preluat din experiența constituțională italiană și belgiană (ap ud Mihai Constantinescu, Ioan
Muraru, Drept parlamentar , Editura Gramar, București, 1994).

Constitu țiile României | 139
și controlul reciproc între ele; descentralizarea administrativ ă; pluralismul social,
inclusiv cel ideologic, organic sau instituțional, politic, sin dical și al altor corpuri
reprezentative; aplicarea principiului majorității în activitat ea deliberantă a
organelor colegiale; consacrarea și garantarea constituțională a drepturilor și
libertăților fundamentale ale omului și cetățeanului.
Tot în această idee a instaurării instituțiilor și structurilor democratice,
articolul 8 a prevăzut, de pildă: „Pluralismul în societatea ro mânească este o con-
diție și o garanție a democrație i constituționale. Partidele po litice se constituie și
își desfășoară activitatea în condițiile legii, contribuind la definirea și exprimarea
voinței politice a cetățenilor, respectând suveranitatea națion ală, integritatea
teritorială, ordinea de drept și principiile democrației”. Mai departe, ideea este
dezvoltată și mai mult, în conformitate cu substanța articolulu i 37: „Dreptul de
asociere”: „(1) Cetățenii se pot asocia liberi în partide polit ice , î n sin di cate ș i în
alte forme de asociere. (2) Parti dele sau organizațiile care, p rin scopurile ori prin
activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a p rincipiilor statului de
drept ori a suveranității, a int egrității sau a independenței R omâniei sunt
n e c o n s t i t u ț i o n a l e . ( 3 ) N u p o t f a c e p a r t e d i n p a r t i d e p o l i t i c e j udecătorii Curții
Constituționale, avocații poporul ui, magistrații, membrii activ i ai armatei,
p o l i ț i ș t i i ș i a l t e c a t e g o r i i d e f u n c ț i o n a r i p u b l i c i s t a b i l i t e p rin lege organică. (4)
Asociațiile cu caracter se cret sunt interzise”.
În problema minorităților, Consti tuția a definit, în textul fin al, România ca un
stat unitar*, articolul 13 stipulând limba română ca limbă oficială, în tim p ce
articolul 6 privind „Dreptul la identitate” (secțiunea 1) „recu noaște și garantează
drepturile de a-și păstra, dezvolta și exprima identitatea etni că, culturală,
lingvistică și religioasă persoanelor care aparțin minoritățilo r naționale”.
Secțiunea 2 introduce și comparația cu drepturile românilor maj oritari:
„Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvolta rea și exprimarea
persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie c onforme cu
principiile de egalitate și de n ediscriminare în raport cu ceil alți cetățeni români”.
Dar, prevederile din textul propus de Comisia constituțională, după cum era
ș i f i r e s c , a u s t â r n i t r e a c ț i i d i n t r e c e l e m a i d i v e r s e . A s t f e l , o poziție aparte au
prezentat vorbitorii, cu predilecție ai U.D.M.R.-ului. De pildă , numai în ceea ce
privește atributul de „național” prin care este descris statul român a generat
nemulțumire pentru Domokos Géza, în prima ședință a Adunării Co nstituante,

* D e p u t a ț i i U . D . M . R . n u s – a u o p u s a c e s t e i a , d a r a u f ă c u t – o v e h e m ent cu privire la introducerea
sintagmei de „stat național”, vezi și reacția susținătorilor ac estora la referendum , de ex, în județul
Harghita, a cărei pond ere importantă a populației maghiare este cunoscută, au votat pozitiv doar
14%. A se consulta pentru alte analize și asupra acestor decizi i Michael Shafir, „Romania’s New
Institutions: The Draft Constitutions”, în Report on Eastern Europe , vol. 2, nr. 37, din 20
septembrie 1991, dar și articolul aceluiași autor – „Romania: C onstitution Approved in
Referendum”, în RFE-RL Research Report , vol. 1, nr. 2, din 10 ianuarie 1992. Dar, mai ales,
secțiunile dedicate problematici i minorităților în dezbaterile Adunării Constituante.

140 | Constitu țiile României
din 13 februarie 1991: „Considerăm că definirea statului român drept «stat
național» nu corespunde realități lor țării. Doar în Parlament s înt prezente 13
minorități naționale și etnice care reprezintă o parte substanț ială, după unele
aprecieri în jur de 5 milioane de cetățeni ai României.
Definirea ca «național» statului român ar putea – repet și acce ntuez — ar
putea însemna nerecunoașterea existenței minorităților național e. În teze această
realitate se recunoaște tot ca p rincipiu fundamental, la punctu l 6 . V ă o f e r s p r e
reflecție o întrebare: oare nu es te o contradicție a afirma pe de o parte că statul
român este național, iar pe de a ltă arte că statul recunoaște ș i garantează dreptul
la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității tutur or minorităților
naționale?
Vreau să accentuez cu toată claritatea că solicitînd eliminarea c u v î n t u l u i
«național» nu solicităm statuarea unui stat multinațional cu to t ce ar decurge de
aici. Considerăm că elementele esențiale ale statului nostru sî nt: suveranitatea,
unitatea și indivizibilatea. Ele acoperă pe deplin noțiunea sta tului român modern
cu deschidere spre noile realități ale Europei de azi, ale lumi i contemporane”327.
Dar și din cealaltă tabără s-au făcut auzite critici dure. Ca, de pildă,
intervenția lui Leonard Fințescu, din ședința ținută în ziua de 27 februarie 1991:
„La teza a 7-a am constatat o chestiune care este surprinzătoar e – citez primul
alineat referitor la fundamentul statului: «unitatea poporului român, patria
comună și indivizibilă a cetățenilor săi, fără deosebire de ras ă, de origine etnică,
de limbă, de religie, de sex, de opinie și de apartenență polit ică, de avere sau
origine socială». Citez acum alineatul 2 în formularea amendată propusă de
comisie: «El recunoaște și garantează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la
exprimarea identității tuturor minorităților naționale în toate domeniile vieții
economice, politice, culturale, religioase, juridice și sociale . Orice discriminare
e s t e p e d e p s i t ă p r i n l e g e » . D e c i , î n t r – o t e z ă c o n s t i t u ț i o n a l ă s e e x t r a g e p e n t r u u n
anume grup dintre cele ce formea ză poporul român un număr de dr epturi. Repet:
«exprimarea identității tuturor minorităților naționale în toat e domeniile vieții
economice, politice, culturale, religioase, juridice și sociale » – ceea ce le conferă
efectiv caracter de stat în stat . Așa ceva consider că este cu totul ieșit din comun
într-o Constituție, mai ales că formularea prezintă un vădit ca racter
discriminatoriu față de restul populației majoritare, idee incl usă în alineatul 3”328.
O dezbatere aprinsă în Adunarea Constituantă, plecată tot de la realitățile
drepturilor minorităților naționale, a fost legată de ideea de partid fundamentat
explicit pe etnicitate și religie329. Încă din prima ședință (13 februarie 1991)

327 Documentul nr. 1, în Constituția României. 1991. Documente…
328 Documentul nr. 2, în Constituția României. 1991. Documente…
329 Interesant este faptul că, în t extul constituțional bulgar a f ost inserată o asemenea prevedere,
iar, ca urmare, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți – organiz ația fanion a minorității turce – a
fost nevoită să solicite și să obțină, apoi, de la Curtea Const ituțională un permis de a continua și a
concura în alegeri (L. Holmes, op. cit, p. 315, n. 2 și alte ex emple).

Constitu țiile României | 141
Gheorghe Dumitrașcu, de pildă, m arșează pe această idee: „Permi teți-mi, în
încheiere, să am încredere deplină că în acest înalt corp const ituțional se va vota
după știință, după conștiință, acest titlu I; că de pildă va vo ta și articolul 18, că «în
România limba oficială este limba română», ceea ce este axiomat ic, că se va vota
și articolul 10, alineatul 3: «Singurul criteriu care stă la ba za constituirii și
recunoașterii partidelor politice este cel politic». Niște «par tide naționale»
permiteți-mi să spun că sînt un nonsens, un partid național est e o modalitate de a
ataca democrația, este o modalit ate de a ataca individul, est u n atac la drepturile
omului și cetățeanului de avea p ăreri și de a avea obiectivări politice. Obligat fiind
a rămîne în cadrul strict național omul acela fără îndoială că este lipsit tocmai de
drepturile democratice pe care noi le dăm”330. Și nu se oprește aici, în încercarea
de a-și convinge colegii din Adunarea Constituantă – alocuțiune a din ședința din
13 martie 1991 este, de astă dată, mult mai amplă, aducând argu mente atât din
domeniul politologiei și sociologiei clasice (citarea, de exemp lu, a definiței oferite
d e D i m i t r i e G u s t i ) , d a r ș i d e . . . „ s i m ț p r a c t i c ” : „ A c o n c e p e p a r tea complet
autonomizată înseamnă a instaura, într-un anume fel, un aparthe id; o dezvoltare
paralelă, în afară de națiunea d ominantă numericește, înseamnă trecerea la o
segregație, în ultimă instanță. Și atunci, două întrebări; ori aceștia care vor să
creeze partide naționale pe bază etnică nu cred în democrație ș i nu vor să o facă,
de vreme ce se autonomizează, ori cer ruperea sau urmăresc rupe rea din întreg.
Pentru că, a accede la putere pe această cale, într-o țară în c are imensa majoritate
a poporului o constituie românii, este o naivitate. Cel puțin n aivitate! Și nu cred că
vreo minoritate națională este atît de naivă să creadă acest lu c r u . Ș i d a c ă n u
accesul spre putere îl urmărește, atunci ce? (…)
Pun întrebarea următoare: societ atea românească este o societat e într-o
dinamică al cărei ritm se accelerează continuu. Ritmul la care mă refer este,
înainte de toate, de o nouă structură socială, în care raportul dintre clase va fi
departe de a fi armonios. Mă întreb: orice minoritate națională de aici care ar
vrea — observați că nu am spus «care vrea»… am apreciat în m od deosebit
cuvîntarea domnului deputat sîrb, îl felicit și îl invidiez pen tru formidabila
r e g a l ă d e a r g u m e n t e — ș i a c u m r e v i n : c e s e î n t î m p l ă c u a c e l p a r tid al unei
minorități naționale, în care se găsesc oameni din toate catego riile sociale, între
e i n u p o a t e e x i s t a , l a u r m a u r m e i , o a r m o n i e e x c e s i v ă n u m a i p e n tru că s-au
născut, numai pentru că au ac eeași origine etnică? Cine va a păra interesele pa-
tronilor și cine va apăra interesele muncitorilor? Cine va apăra interesele
oamenilor muncii, care nu vor avea pămînt și ale acelora care a u 100 de
hectare? Există o problemă fundamentală: pot fi ele apărate în cadrul aceluiași
partid?”331.

330 Documentul nr. 1, în Constituția României. 1991. Documente…
331 Documentul nr. 5, în Constituția României. 1991. Documente…

142 | Constitu țiile României
S-a ajuns chiar și la citarea fie a documentelor europene cu pr ivire la
drepturile minorităților (intervenția lui Gábor Hájdu, din ședi nța din 13 februarie
1991332), fie a altor texte constituționale, considerate emblematice î n acest caz –
intervenția lui Ioan Leș (ședința din 27 februarie 1991333), fie a unor experiențe
istorice reprezentative (intervenția lui Luchin Milenco, ședinț a din 13 martie
1991334) .
Noua Constituție a introdus m ult discutatul, în celelalte state est-central
europene, principiu al republicii semi-prezidențiale (prerogati ve prezidențiale
cuprinse într-un amplu capitol, art. 80-100). Dezbaterile, în c adrul sesiunilor
Adunării Constituante, au fost aprinse pe această temă. Multe v oci s-au ridicat în
sprijinirea acestui tip de republică (intervenția lui Nicolae I uruc, ședința din 16
aprilie 1991335), în special, venind din partea majorității. Dar s-au evidenți at și
susțineri ale modelului republicii parlamentare (Caius Iacob, ș edința din 16
aprilie 1991336 sau Gábor Koszokar, șed ința din 27 februarie 1991337).
În varianta finală a textului constituțional, art. 80, „Rolul P reședintelui”,
cuprinde definirea instituției devenite emblematice în stat: „ (1) Președintele
României reprezintă statul Român și este garantul independenței naționale, al
unității și al integrității teritoriale a țării. (2) Președinte le României veghează la
respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest
scop, Președintele exercită func ția de mediere între puterile s tatului, precum și
între stat și societate”. Modalitățile de alegere ale președin telui sunt cuprinse în
art. 81: „(1) Președintele României este ales prin vot universa l, egal, direct, secret
și liber exprimat”. Importantă rămâne și prevederea alineatului 4 : „ N i c i o
persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României d ecât pentru cel
m u l t d o u ă m a n d a t e . A c e s t e a p o t f i ș i s u c c e s i v e ” . V i i d e z b a t e r i a stârnit
prevederea cuprinsă în art. 84 – „Incompatibilități și imunităț i”, cu predilecție
alineatul 1, conform căruia: „În timpul mandatului, Președintel e României nu
poate fi membru al unui partid și nu poate îndeplini nici o alt ă funcție publică sau
privată”. Iar, conform alineatului 3, au fost stabilite și moda litățile de punere sub
acuzare a celui mai important om al statului român, mai ales că tragicele
experiențe anterioare erau încă destul de proaspete în memoria colectivă:
„Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot hotărî p unerea sub
acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare, cu votu l a cel puțin două

332 Documentul nr. 1, în Constituția României. 1991. Documente…
333 Documentul nr. 2, în Constituția României. 1991. Documente…
334 Documentul nr. 5, în Constituția României. 1991. Documente…
335 „O formă mixtă de înfăptuire a principiului separației puteril o r o c o n s t i t u i e r e p u b l i c a s e m i –
prezidențială, în care organizarea exercitării prerogativelor s tatului are unele caracteristici
aparte. Specific acestei forme de guvernămînt este că are trăsă turi care se regăsesc parțial atît în
republicile prezidențiale, cît și în cele parlamentare, prepond erente fiind cele dintîi”.(Documentul
n. 10, în Constituția României. 1991. Documente…).
336 Idem.
337 Documentul nr. 2, în Constituția României. 1991. Documente…

Constitu țiile României | 143
t r e i m i d i n n u m ă r u l d e p u t a ț i l o r ș i s e n a t o r i l o r . C o m p e t e n ț a d e j u decată aparține
Curții Supreme de Justiție, în condițiile legii. Președintele e ste demis de drept la
data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare”.
Conform spiritului Constituție i din 1991, instituția preziden țială a primit o
oarecare independență față de Pa rlament, demisia sa fiind supus ă aprobării prin
r e f e r e n d u m : „ A r t . 9 5 – Suspendarea din funcție”: „(1) În cazul săvârșirii unor
fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președi ntele României
poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Sena t în ședință
comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după c onsultarea Curții
Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la
faptele ce i se impută. (2) Propunerea de suspendare din funcți e poate fi inițiata
de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și s e a d u c e ,
neîntârziat, la cunoștința Președintelui. (3) Dacă propunerea d e suspendare din
funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru
demiterea Președintelui”.
Posibilitatea deținerii unei puteri destul de sporite de către instituția
prezidențială română a stârnit, după cum era și firesc, chiar ș i în logica și
experiența de-acum est-central europeană, ample comentarii.
Caracterul sistemului politic lansat de Constituția din 1991 a devenit, de
atunci, unul dintre subiectele f oarte discutate și disputate în literatura de
specialitate, atât românească, c ât și occidentală. Prezentarea unora dintre
d e f i n i ț i i , c u a r g u m e n t e l e p r i n c i p ale, poate să aducă cititorulu i documentelor
Adunării Constituante românești, o lumină nouă, clarificând chi ar unele
nelămuriri ce pot apărea odată cu lectura unora dintre dezbater i.
Astfel, unul dintre analiștii autohtoni338, Daniel Barbu, a mers până într-acolo
încât a definit acea realitate constituțională – „monarhie repu blicană”. „În spiritul
Constituției din 1991, România se prezintă ca o monarhie republican ă.
Președintele este învestit cu toate atribuțiile de reprezentare națională specifice
regalității, bucurându-se, ca și aceasta, de privilegiul irespo nsabilității politice.
Președintele României întrupează statul, fiind însă scutit de r iscul de a-l
administra, deține plenitudinea puterii, dar este ferit de peri colul de a o pune în
exercițiu cu propriile sale mâini. Într-un asemenea regim insti tuțional stă în
puterea exclusivă a titularului funcției prezidențiale de a dec ide dacă, în
exercitarea mandatului, va urma o practică precumpănitor monarh ică sau, mai
curând, una republicană”339.

338 Pentru priviri comparative externe, cât și interne, Tony Verhe ijen, “Romania,” în Elgie, Semi-
Presidentialism in Europe , p. 193-215 sau Renate Weber, “Constitutionalism as a Vehicle for
Democratic Consolidation in Romania,” in Zielonka, editor, Democratic Consolidation in Eastern
Europe , p. 212-242.
339 Daniel Barbu, Iulia Voina Motoc, „Ne diritto, ne potere. Ovver o quando il semipresidenzialismo
passa a l’Est”, în Adriano Giovannelli, Il semipresidenzialismo: dall’arcipelago europeo al dibattito
italiano , ed., Torino, 1998, p. 259.

144 | Constitu țiile României
U n a l t p o l i t o l o g r o m â n , B o g d a n D i m a340, a încercat să surprindă caracterul
ambivalent al postului de președinte, plecând de la raportul di ntre Constituția
scrisă și viața politică reală, dominată de principiul separări i puterilor în stat.
Astfel, litera Constituției consfi nțea un regim politic semi-pr ezidențial atenuat,
ceea ce însemna un președinte cu puteri diminuate. În realitate , sau preluând o
formulă lansată de un cunoscut politolog occidental, Giovanni S artori: „În practi-
că, sistemul de guvernare nu a fost unul semi-prezidențial aten uat, ci unul semi-
prezidențial accentuat, în care Președintele a avut un rol foar te important, uneori
crucial”341.
Plecând de la modelul arhicunosc u t l a n s a t d e L i j p h a r t , p e n t r u p olitologul
Alexandru Radu regimul politic r omânesc promovat de Constituția din 1991 pare
mai degrabă unul parlamentar cu tendință prezidențială. În urma selectării
principalelor atribuții care i-au revenit Parlamentului și Preș edinției, Radu
concluziona: „în conformitate atâ t cu litera cât și cu spiritul Constituției,
prezidențialismul sistemului este limitat și nu justifică încad rarea României în
categoria țărilor tip semi-prezidențial, înțelegând prin aceast a echilibrul dintre
puterile Președintelui și Parlamentului”342.
Dacă la Radu definiția sistemului marșa pe ideea unui „parlamen tarism
p r e z i d e n ț i a l ” , l a u n a l t s p e c i a l i s t , t o t r o m â n , R a l u c a M a r i a n a Negulescu, se
i d e n t i f i c ă u n . . . . „ s e m i – p r e z i d e n ț i a l i s m parlamentarizat”343. Și „competiția se-
mantică” nu se termină deloc aici.
Iar, ca opinie externă, același politolog citat anterior, G. Sa rtori, considera că,
în România se poate vorbi de un regim parlamentar modificat. „A m precizat deja
că alegerea directă a șefului st atului nu este suficientă, prin ea însăși, pentru a
defini un sistem politic. Dar constituția dumneavoastră își pro pune să creeze –
așa mi se pare – un președinte «suficient de puternic» (dar «nu foarte puternic»),
și această intenție a fost obținută în mod autentic până acum. Chiar și așa, opinia
mea este că sistemul politic ro mânesc este un sistem parlamenta r caracterizat de
un șef al statului puternic (dar nu suficient de puternic pentr u a modifica natura
parlamentară a sistemului344), a cărui forță provine din legitimitatea populară și,
bineînțeles, dintr-o serie de di spoziții constituționale de sus ținere”345.

340 Bogdan Dima, „Președintele României: instituția cheie a sistem ului constituțional românesc”, în
Sfera Politicii , nr 1,2010, p. 36, „Semiprezidențialismul românesc postdecembr ist”, în Sfera Politicii ,
nr 139, 2009, p. 23.
341 Giovanni Sartori, Ingineria constitu țională comparat ă, Iași, Institutul European, 2008, p. 315-316.
342 Apud Cristian Preda, Introducere în știința politică, Iași, Polirom, 2010, p. 53.
343 Ral uca Mar ia na Negu lesc u, „Ref lec ți i – Sem ipre zide nț ia lis mu l î n România”, în Sfera Politicii , nr.
139, 2009, p. 33.
344 Î n s e c ț i u n i l e u l t e r i o a r e , S a r t o r i v a t r e c e î n r e v i s t ă ș i a c e s t e posibile „slăbiciuni” – cea mai
importantă hibă ar fi reprezentată, astfel, de absența puterii executive bicefale. Întrucât cele mai
multe dintre atributele executiv e ale președintelui sunt depend ente de o altă autoritate, premierul
sau parlamentul, în nicio situaț ie acesta nu ar putea să fie un „președinte puternic”.
345 G. Sartori, op. cit., p. 316.

Constitu țiile României | 145
Închidem această destul de lungă paranteză, preluând o exprimar e lansată
de Alexandru Florian, ce subliniază tocmai noutatea, complexita tea, dar și viciile
instituției prezidențiale autohtone, generate de textul constit uțional din 1991,
„președinția în România reprezintă o instituție hibrid, un ames tec nerodat de
atribuții între instituția similară din guvernarea parlamentară și, respectiv, aceea
din guvernarea semiprezidențială”346.
Principiul separației puterilor în stat presupune existența unu i echilibru și
control reciproc între puterile statului. Instituirea unor moda lități de acțiune și
control ale Legislativului asupr a Executivului nu presupune sub ordonarea puterii
executive celei legislative, ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai echilibrul și controlul
reciproc al puterilor. Echilibrarea raporturilor de putere dint re Legislativ și
Executiv se realizează, din perspectiva Legislativului, prin in termediul câtorva
modalități de acțiune și control prevăzute atât în Constituția României, cât și în
Regulamentele Camerelor Parlamentului. Astfel, asemenea prevede ri importante
pentru funcționarea noului stat român democratic sunt cuprinse în Capitolul III
al Titlului III , Guvernul (art. 101-109), dar și în cel următor, cel care vize ază
legătura instituției parlamentului cu această structură guverna mentală (Capitolul
IV, Raporturile Parlamentului cu Guvernul, art. 110-114).
Vii dezbateri a stârnit în Adunarea Constituantă procedura în s ine de
învestitură a prim-ministrului. În textul final al Constituției , art. 102 prevede
următoarea secvență de învestitu ră–președinte–partid (majoritar ) –premier–
Parlament: „1) Președintele României desemnează un candidat pen tru funcția de
prim-ministru, în urma consultării partidului care are majorita tea absolută în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidel or reprezentate în
Parlament. (2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va ce re, în termen de
10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului as upra programului
ș i a î n t r e g i i l i s t e a G u v e r n u l u i . ( 3 ) P r o g r a m u l ș i l i s t a G u v e r n u l u i s e d e z b a t î n
Camera Deputaților și în Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă347
încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senato rilor”. După cum
a p r e c i a u a c e s t e p r e v e d e r i ș i u n i i d i n t r e c e i m a i c u n o s c u ț i s p e c ialiști români în
drept constituțional, Ion Muraru și Mihai Constantinescu348, puterea legiuitoare,
prin intermediul modalităților de acțiune și control menționate , n u e x e r c i t ă u n
control nelimitat. Controlul parlamentar se exercită în cadrele prescrise de statul

346 Alexandru Florian, „Miza alegerilor prezidențiale”, în Sfera politicii , nr. 151, an 2010.
347 C o n f o r m a d n o t ă r i l o r f ă c u t e d e p r i n c i p a l u l i n i ț i a t o r a l t e x t u l u i constituțional român din 1991,
A n t o n i e I o r g o v a n , C o m i s i a d e r e d a c t a r e a P r o i e c t u l u i d e C o n s t i t uție a ajuns la concluzia înlocuirii
verbului „a aproba” cu verbul „a acorda încredere“ numai după d iscuțiile purtate cu experții
e l v e ț i e n i , î n l u n a i u n i e 1 9 9 1 , î n f r u n t e c u p r o f . J e a n F r a n ç o i s Aybert (Antonie Iorgovan, Tratat de
drept administrativ, vol. 4, Editura C.H. Beck, 2005, p. 130, nota 67). Dincolo de diferențele strict
semantice, cele mai importante ar fi fost consecințele politice ale utilizării celor doi termeni. Astfel,
dacă Parlamentul ar fi „aprobat“ programul de guvernare, în loc de „a-i fi acordat încredere”, atunci
i-ar fi imposibilă demiterea Guv ernului, prin intermediul unei moțiuni de cenzură!
348 I. Muraru, M. Constantinescu, Drept parlamentar , București, Editura A ctami, 1999, p. 148.

146 | Constitu țiile României
de drept, deci cu respectarea principiului separației autorităț ilor publice în
exercitarea statală a puterii. Însă, trebuie subliniat și aspec tul, important, că
președintele României nu are o independență totală în desemnare a candidatului
la funcția de prim-ministru, ci el are obligația de a consulta partidul care deține
majoritatea absolută a locurilor în Parlament ori, dacă nu exis t ă o a s e m e n e a
majoritate, de a consulta toate partidele reprezentate în Parla ment, indiferent de
numărul lor. Dacă Președintele ar omite consultarea unui partid parlamentar –
indiferent de mărimea lui – el s-ar face vinovat de încălcarea Constituției, cu
posibilitatea declanșării proced urii de demitere a sa din funcț ie.
Din categoria prevederilor definitorii, Titlul VI, Revizuirea Constitu ției
subliniază, în art. 148 – Limitele revizuirii: „1) Dispozițiile prezentei Constituții
privind caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român,
forma republicană de guvernământ , integritatea teritoriului, in dependența
justiției, pluralismul politic și limba oficială nu pot forma o biectul revizuirii. (2)
De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca re zultat suprimarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanților acestora.
(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asedi u sau a stării de
urgență și nici în timp de război”. La rândul său, Titlul VII, Dispozi ții finale și
definitorii stabilește momentul intrării în vigoare a respectivului corpus
constituțional și , respectiv, abrogarea vechii constituții com uniste (art. 149): „la
d a t a a p r o b ă r i i e i p r i n r e f e r e n d u m . L a a c e e a ș i d a t ă , C o n s t i t u ț i a d i n 2 1 a u g u s t
1965 este și rămâne în întregime abrogată”.
De asemenea, din aceeași categorie a aspectelor care au stârnit a m p l e
dezbateri în cadrul Adunării Cons tituante a fost și o nouă inst ituție – Avocatul
Poporului. După cum a susținut propunerea Comisiei constituțion ale, Mihai
Constantinescu: „Avocatul poporului reprezintă o instituție nou ă, necunoscută în
trecutul dreptului constituțional românesc. Ea a fost inspirată d i n i n s t i t u ț i a
similară din Suedia — ombudsman — înființat încă din începutul secolului
precedent, din anul 1909”. Una dintre disputele legate de acest aspect a apărut
chiar privitor la denumirea efectivă a noii instituții. În opin ia lui Vasile Gionea, de
p i l d ă , „ t r i b u n a l p o p o r u l u i ” a r f i s u n a t m a i c o r e c t , m a i l e g a t de tradiția
românească: „Într-adevăr, aceast ă instituție este nouă, necunos cută la noi în
vechile constituții, dar binecu noscuta în toate constituțiile e uropene și, pentru
p r i m a d a t ă a f o s t c o n s a c r a t ă î n S u e d i a , u n d e s e p a r e c ă a a j u n s l a m a r e
perfecțiune. Mie, după ce am dis cutat îndelung termenul pe care trebuie să-l dăm
acestui ombudsman vă mărturisesc că în ceea ce mă privește mi s -ar părea mai
potrivit termenul de «tribun al poporului», pentru considerentu l că la vechii
n o ș t r i s t r ă m o ș i , l a r o m a n i , a e x i s t a t a c e a s t ă i n s t i t u ț i e ș i i n i țial era tribun plebis,
așa era numit, o magistratură ca r e t r e b u i a s ă p u n ă î n c u m p ă n ă m agistraturile
care erau numai pentru nobilime și care, mai apoi, a fost denum ită bunus populis,
î n l o c d e tribunus plebis, pentru că apăra deopotri vă interesele tuturor

Constitu țiile României | 147
cetățenilor. La el ușa trebuia să fie deschisă zi și noapte, pe ntru ca toți cetățenii
nedreptățiți de autorități să poată să plîngă și avea, într-ad evăr, o mare
autoritate morală, era ales dint re oamenii cei mai competenți, mai combativi și, în
același timp, și oamenii de o perfectă moralitate. Dar rămîne c a dumneavoastră
să decideți asupra terminologiei , mie mi se pare că spunînd «av ocatul poporului»
lumea își închipuie că este avocat care trebuie să fie plătit p entru serviciile care le
prestează, pe cînd în realitate aceasta este o instituție care trebuie să fie plătită de
stat și nu de cetățeni”.
D a r , s – a u f ă c u t a u z i t e ș i v o c i î n f a v o a r e a u n e i a s t f e l d e i n s t i t u ț i i . „ Î n t r e c u t ,
într-adevăr, de «avocat al poporului» noi nu am avut nevoie și se pune
întrebarea: de ce am avea nevoie astăzi! Și eu vin cu un prim r ăspuns și zic așa: în
ultimii 40 de ani, dureros și regretabil, s-au adunat atîtea ne dreptăți, atîtea
ilegalități, atîtea dureri în domeniul justiției, încît noi tre buie să fim fericiți dacă
găsim noi instituții cu noi apărători care întind mîna pentru a părarea nu a unora,
ci a întregului popor” (Fazakas Miklos).
În varianta finală, Constituția din 1991, la Capitolul IV al Titlului II –
Avocatul Poporului au fost introduse următoarele principii: „Ar t. 55 – Numirea și
r o l u l ( 1 ) A v o c a t u l P o p o r u l u i e s t e n u m i t d e S e n a t , p e o d u r a t ă d e 4 ani, pentru
apărarea drepturilor și libertăț ilor cetățenilor. Organizarea ș i funcționarea
instituției Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică. (2) Avocatul
Poporului nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau pr ivată. Art. 56 –
exercitarea atribuțiilor (1): Avocatul Poporului își exercită a tribuțiile din oficiu
sau la cererea persoanelor lezat e în drepturi și în libertățile lor, în limitele
stabilite de lege. (2) Autorităț ile publice sunt obligate să as igure Avocatului
Poporului sprijinul necesar în e xercitarea atribuțiilor sale”.
În ciuda unor critici,349 Constituția din 1991 a reprezentat cel mai important
document post-revoluționar românesc, actul fondator al noului s tat, cartea sa de
vizită democrată și europeană.

349 Cele mai cunoscute fiind formulate de Eleodor Focșeneanu: „Ru ptura totală cu tradiția
constituționalistă democratică românească și lipsa unei concep ții unitare (…) În general, încă de la
prima vedere, Constituția se observă că are un caracter eclecti c și abstract, iar textele împrumutate
nu sunt aprofundate” – op. cit ., p. 156. Marea majoritate a sp ecialiștilor a insistat, însă, pe caracterele
novatoare și pozitive ale acestui act constituțional românesc. De pildă, Elena–Simina Tănăsescu a
insistat asupra a două elemente: “Curățarea” legislației pre-c onstituționale de prevederi mai mult
s a u m a i p u ț i n p r o b l e m a t i c e , c a p a s n e c e s a r î n s t a b i l i r e a a c e l u i climat de constituționalism;
posibilitatea de a grăbi adoptarea unor legi considerate vitale în procesul de democratizare (Elena-
Simina Tănăsescu, „The Post-1989 Constitutional Course of South -Eastern Europe. National Report
on Romania”, http://www.cecl.gr/RigasNetwork/databank/REPORTS/r eport_main.htm ).

ANEXE

Constitu țiunea din 1866

CAROL I
Din grația lui Dumnezeu și prin voința națională Domn al Români lor;
La toți de față și viitori sănătate:
Adunarea generală a României a adoptat în unanimitate
și Noi sancționăm ce urmează:

CONSTITU ȚIUNE

TITLUL I
Despre teritoriul român
Art. 1.
Principatele-Unite-Române constitue un singur Stat indivizibil, s u b
denumire de România.

Art. 2.
Teritoriul României este nealienabil. Limitele Statutului nu po t fi schimbate
sau rectificate, de cât în virtutea unei legi.

Art. 3.
Teritoriul României nu se pote coloniza cu populațiuni de gintă străină.

Art. 4.
Teritoriul este împărțit în județe, județele în plăși, plășile în comune. Aceste
diviziuni și sub diviziuni, nu pot fi schimbate, sau rectificat e de cât prin o lege.

TITLUL II
Despre drepturile Românilor
Art. 5.
Românii se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea învă țământului,
de libertatea presei, de libertatea întrunirilor.

Art. 6.
Constituțiunea de față și cele-a lte legi relative la drepturile p o l i t i c e ,
determin, cari sunt, osebit, de calitatea de Român, condițiunil e necesării pentru
ecercitarea acestor drepturi.

Art. 7.
Însușirea de Român se dobândește , se conservă și se pierde potr ivit
regulilor statornicite p r i n l e g i l e c i v i l e . N u m a i s t r ă i n i i d e r i turi creștine pot
dobândi împământenirea.

150 | Constitu țiile României
Art. 8.
Împământenirea se dă de puterea legislativă. Numai împământenir ea
aseamănă pe străin cu Românul pentru exercitarea drepturilor po litice.

Art. 9.
Românul din ori-ce Stat, fără privire către locul nașterei sale , dovedind
lepădarea sa de protecțiunea străină, poate dobândi de îndată e xercitarea
drepturilor politice prin un v ot al Corpurilor Legiuitore.

Art. 10.
Nu există în Stat nici o deosebire de clasă. Toți Românii sunt egali înaintea
legei și datori a contribui fără osebire la dările și sarcinile publice. Ei singuri
sunt admisibili în funcțiunile publice, civile și militare. Leg i speciale vor
determina condițiunile de admisibilitate și de înaintare în fun cțiunile Statului.
Străinii, nu pot fi admiși în funcțiuni publice, de cât în cazu ri excepționale și
anume statornicite de legi.

Art. 11.
Toți străinii aflători pe pământul României, se bucură de prote cțiunea dată
de legi persoanelor și averilor în genere.

Art. 12.
Toate privilegile, scutirile și monopolurile de clasă, sunt opr ite pentru tot-
deauna, în Statul Român. Titlurile de nobleță străină, precum p rincipi, grafi,
baroni, și alte asemenea, ca contrarii vechiului așezământ al ț ării, sunt și rămân
neadmise în Statul Român. Decorațiunile străine, se vor purta d e Români numai
cu autorizarea Domnului.

Art. 13.
Libertatea individuală este garantată. Nimeni nu poate fi urmăr it de cât în
cazurile prevăzute de legi și după formele prevăzute de ea. Nim eni nu poate fi
oprit sau arestat afără de cazul de vină veghiată, de cât în pu terea unui mandat
j u d e c ă t o r e s c m o t i v a t ș i c a r e t r e b u i e s ă î i f i e c o m u n i c a t l a m o m entul arestării
sau cel mult în 24 ore după arestațiune.

Art. 14.
N i men i n u po ate fi s u st ra s în co n tra voinței sele de la judecăt orii ce îi dă
legea.

Art. 15.
Domiciliul este neviolabil. Nici o vizitare a domiciliului nu s e poate face de
cât în cazurile anume prevăzute de legi și potrivit formelor de ea prescrise.

Constitu țiile României | 151
Art. 16.
N i c i o p e d e a p s ă n u p o a t e f i î n f i i n ț a t ă , n i c i a p l i c a t ă d e c â t î n p u t e r e a u n e i
legi.

Art. 17.
Nici o lege nu poate înființa pedeapsa confiscării averilor.

Art. 18.
Pedeapsa morții nu se va putea reînființa, afără de cazurile pr evăzute în
Codul penal militar în timp de război.

Art. 19.
Proprietatea de ori-ce natură, p recum și toate creanțele asupra Statului,
sunt sacre și neviolabile. Nimeni nu poate fi expropriat de cât pentru cauza de
utilitate publică legalmentate, constatată, și după o dreaptă ș i prealabilă
d e s p ă g u b i r e . P r i n c a u z a d e u t i l i t a t e p u b l i c ă u r m e a z a a s e î n ț e l ege numai
comunicațiunea și salubritatea p ublică, precum și lucrările de apărarea țării.
L e g i l e e x i s t e n t e p r i v i t o a r e l a a liniarea și lărgirea străzilor de prin comune,
precum și la malurile apelor ce curg prin sau pe lângă ele rămâ n în vigore. Legi
speciale vor regula procedura și modul expropriațiunii. Libera și neîmpedicata
întrebuințare a râurilor navigabile și flotabile, a șoselelor ș i altor căi de
comunicare este de domeniul public.

Art. 20.
Proprietatea dată țăranilor prin legea rurală și despăgubirea g arantată
proprietarilor prin acea lege nu vor putea fi nici odată atinse .

Art. 21.
Libertatea conștiinței este abso l u t ă . L i b e r t a t e a t u t u r o r c u l t e l or este
garantată întru cât însăși celebrațiunea lor nu aduce o atinger e ordinei publice
sau bunelor moravuri. Religiunea ortodoxă a răsăritului este re ligiunea
dominantă a Statului român. Biserica ortodoxă română este și ră mâne
neatârnată de ori-ce chiriarhie străină, păstrându-și însă unit atea cu biserica
ecumenică a răsăritului în privința dogmelor. Afacerile spiritu ale, canonice și
disciplinare ale bisericii ortodoxe Române, se vor regula de o singura autoritate
sinodală centrală, conform unei legi speciale. Mitropoliții și episcopii eparhioți
ai bisericii ortodoxe române sunt aleși după modul ce se determ ină prin o lege
specială.

Art. 22.
Actele Statului civil sunt de atribuțiunea autorității civile. Întocmirea
acestor acte va trebui să proceadă în tot-deauna benedicțiunea religioasă care
pentru căzătorii va fi obligatori e, afără de cazurile ce se vor p r e v e d e a p r i n
anume lege.

152 | Constitu țiile României
Art. 23.
Învățământul este liber. Libertatea învățământului este garanta tă întru cât
exercițiul ei nu ar atinge bunele moravuri sau ordinea publică. R e p r e s i u n e a
delictelor este regulată numai prin lege. Se vor înființa trept at, școli primare în
toate comunele României. Învățăt u r a î n ș c o l i l e S t a t u l u i s e d ă f ără plată.
Învățătura primară va fi obligatorie pentru tinerii Români, pre tutindeni unde se
vor afla înstituite școli primare. O lege specială va regula to t ce privește
învățământul public.

Art. 24.
Constituțiunea garante ază tuturor libertatea de a comunica și p ublica ideile
ș i o p i u n i l e l o r p r i n g r a i , p r i n s c r i s ș i p r i n p r e s ă , f i e c a r e f i ind răspunzător de
abuzul acestor libertăți în cazurile determinate prin Codicele penal, care în
această privință se va revizui și completa, fără însa a se pute a restrânge dreptul
de sine, sau a se înființa o lege excepțională. Delictele de pr esă sunt judecate de
juriu. Nici cenzura, nici o altă măsură preventivă pentru apari țiunea, vinderea
sau distribuțiunea oricărei publ icațiuni nu se va putea reînfii nța. Pentru
publicațiuni de jurnale nu este nevoie de autorizațiunea preala bilă a autorității.
Nici o cauțiune nu se va cere de la ziariști, scriitori, editor i, tipografi și litografi.
Presa nu va fi supusă nici o dată sub regimul avertismentului. Nici un jurnal sau
publicațiune nu va putea fi suspendată sau suprimată. Autorul e ste răspunzător
pentru scrierile sale, iar în li psa autorului sunt răspunzători sau girantul sau
editorul. Orice jurnal trebuie sa aibă un girant responsabil ca re să se bucure de
drepturile civile și politice.

Art. 25.
Secretul scrisorilor și al depeșe lor telegrafice este neviolabi l . O l e g e v a
determina responsabilitatea agenților guvernului pentru violare a secretului
scrisorilor și depeșelor încredi nțate poștei și telegrafului.

Art. 26.
R o m â n i i a u d r e p t u l d e a s e a d u n a p a ș n i c i ș i f ă r ă a r m e , c o n f o r m â ndu-se
legilor care regulează exercitare a acestui drept, pentru a trat a tot felul de
chestiuni întru acesta nu este trebuință de autorizatiune preal abilă. Aceasta
dispozițiune nu se va aplica și întrunirilor în loc deschis, ca r e s u n t c u t o t u l
supuse legilor polițienești.

Art. 27.
R o m â n i i a u d r e p t u l a s e a s o c i a , conformându-se legilor care reg ulează
exercițiul acestui drept.

Art. 28.
Fiecare are dreptul de a se adresa la autoritățile publice prin petițiuni
subsrise de către una sau mai multe persoane, neputând însî pet iționa de cât în

Constitu țiile României | 153
numele subscrișilor. Numai autor itățile constituite au dreptul d e a a d r e s a
petițiuni în nume colectiv.

Art. 29.
Nici o autorizațiune prealabilă nu este necesară pentru a se ex ercita
urmăriri contra funcționarilor pu blici pentru faptele administr ațiunii lor de
părțile vătămate, rămânând încă neatinse regulile speciale stat ornicite în
privința miniștrilor. Cazurile și modul urmăririi se vor regula prin anume lege.
D i s p o z i ț i u n i s p e c i a l e î n c o n d i c e l e p e n a l v o r d e t e r m i n a p e n a l i t ă țile
prepuitorilor.

Art. 30.
Nici un Român fără autorizațiunea guvernului nu poate intra în serviciul
unui Stat fără ca însuși prin acesta să-și piardă naționalitate a. Extrădarea
refugiaților politici este oprită.

TITLUL III
Despre puterile Statului
Art. 31.
Toate puterile Statului emană de la națiune care nu le poate ex ercita decât
numai prin delegațiune și după principiile și regulile aflate î n Constituțiunea de
față.

Art. 32.
Puterea legislativă se exercită colectiv de către Domn și repre zentațiunea
națională. Reprezentațiunea națională se împarte în două Adunăr i : S e n a t u l ș i
Adunarea deputaților. Orice lege cere învoirea a tuturor celor trei ramuri ale
puterii legiuitoare. Nici o lege nu poate fi supusă sancțiunii Domnului de cât
după ce va fi discutat și votat liber de majoritatea ambelor Ad unări.

Art. 33.
Inițiativa legilor este dată fiecăreia din cele trei ramuri ale puterii
legislative. Totuși orice lege relativă la veniturile și cheltu ielile Statului sau la
contingentul armatei, trebuie să fie votată mai întâi de Adunar ea deputaților.

Art. 34.
I n t e r p r e t a ț i u n e a l e g i l o r c u d r e p t d e a u t o r i t a t e , s e f a c e n u m a i de puterea
legiuitoare.

Art. 35.
Puterea executivă este încredințată Domnului, care o exercită î n modul
regulat prin Constituțiune.

Art. 36.
Puterea judecătorească se exercită de Curți și Tribunale. Hotăr ârile și
sentințele lor se pronunță în virtutea legii și se execută în n umele Domnului.

154 | Constitu țiile României

Art. 37.
Interesele exclusive județene sa u comunale se regulează de cătr e consiliile
j u d e ț e n e s a u c o m u n a l e d u p ă p r i n c i p i i l e a f l a t e î n C o n s t i t u ț i u n e și prin legi
speciale.

CAPITOLUL I
Despre reprezentarea națională
Art. 38.
Membrii amândurora Adunărilor reprezintă națiunea, iar nu numai județul
sau localitatea care i-a numit.

Art. 39.
Ședințele Adunărilor sunt publice. Cu toate acestea, fiecare Ad unare se
formează în comitet secret, după cererea președintelui sau a ze ce membri. Ea
decide în urmă cu majoritate absolută dacă ședința trebuie rede schisă în public
asupra aceluiași obiect.

Art. 40.
Fiecare din Adunări verifică titlurile membrilor săi și judecă contestațiunile
ce se ridică în această privință.

Art. 41.
Nimeni nu poate fi totodată membru al uneia și al celeilalte Ad unări.

Art. 42.
Membrii uneia sau celeilalte Adunări numiți de Guvern într-o fu ncțiune
salariată, pe care o primesc, înc etează de a fi deputați și nu își reiau exercițiul
m a n d a t u l u i l o r d e c â t î n v i r t u t e a u n e i n o i a l e g e r i . A c e s t e d i s p ozițiuni nu se
aplică miniștrilor. Legea electorală determină incompatibilităț ile.

Art. 43.
L a f i e c a r e s e s i u n e , A d u n a r e a d e p u t a ț i l o r î ș i n u m e ș t e p r e ș e d i n t e le, vice-
președinții și compune biroul său.

Art. 44.
Senatul alege din sânul său pe Președintele și pe cei doi Vice- Președinți ai
săi, cum și pe ceilalți Membrii ai Biroului său.

Art. 45.
Orice rezoluțiune este luată cu majoritatea absolută a sufragel or, afără de
cea ce se va statornici prin regulamentele Adunării în privința alegerilor și
prezentațiunilor. În caz de împărțeală a voturilor, propozițiun ea în
d e l i b e r a ț i u n e e s t e r e s p i n s ă . N i c i u n a d i n A d u n ă r i n u p o a t e l u a o rezoluțiune
dacă cu majoritatea Membrilor săi nu se găsesc întruniți.

Constitu țiile României | 155
Art. 46.
Voturile se dau prin sculare și ședere, prin viu grai sau prin scrutin secret.
Un proiect de lege nu poate fi adoptat de cât după ce s-a votat articol cu articol.

Art. 47.
Fiecare din Adunări are dreptul de anchetă.

Art. 48.
A d u n ă r i l e a u d r e p t u l d e a a m e n d a ș i d e a d e s p ă r ț i î n m a i m u l t e părți
articolele și amendamentele propuse.

Art. 49.
Fiecare membru al Adunărilor are d reptul a adresa Miniștrilor i nterpelări.

Art. 50.
Oricine are dreptul a adresa petițiuni Adunărilor prin mijlocir ea biuroului
s a u a u n u i a d i n m e m b r i i s ă i . F i e c a r e d i n A d u n ă r i a r e d r e p t u l d e a t r i m i t e
Miniștrilor petițiunile ce-i sunt adresate. Miniștrii sunt dato ri a da explicațiuni
asupra cuprinderii lor ori de câ te ori Adunările ar cere-o.

Art. 51.
Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau
p r i g o n i t p e n t r u o p i n i u n i l e ș i v o t u r i l e e m i s e d e d â n s u l î n c u r s u l exercițiului
mandatului său.

Art. 52.
Nici un membru al uneia sau cele ilalte Adunări, nu poate în tim pul sesiunii,
să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, de cât cu
autorizațiunea Adunării din care face parte, afără de cazul de vină vădită.
Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celeilalte A dunări este
suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.

Art. 53.
Fiecare Adunare determină prin regulamentul său, modul după car e ea își
exercită atribuțiunile.

Art. 54.
Fiecare din Adunări deliberează și ia rezoluțiunile lor separat e, afără de
cazurile anume specificate în Constituțiunea de față.

Art. 55.
F i e c a r e d i n a m b e l e A d u n ă r i a r e d r e p t u l e x c l u s i v , d e a e x e r c i t a propria sa
poliție prin Președintele ei, care singur, după încuviințarea A dunării, poate da
ordin guardei de serviciu.

156 | Constitu țiile României
Art. 56.
Nici o putere armată nu se poate pune la ușile sau în jurul une ia sau alteia
din Adunări, fără învoirea ei.

SECȚIUNEA I
Despre adunarea deputaților
Art. 57.
Adunarea deputaților se compune de deputați aleși în modul îndi cat mai
jos:

Art. 58.
Corpul electoral este împărțit în fiecare județ, în patru coleg iuri.

Art. 59.
Fac parte din în tâiul colegiu acei care au venit funciar de 300 galbeni în sus.

Art. 60.
Fac parte din al doilea colegiu, acei care au un venit funciar de 300 galbeni
în jos până la 100 inclusiv.

Art. 61.
Fac parte din al treilea colegiu al orașelor, comercianții și i ndustriașii care
p l ă t e s c c ă t r e S t a t o d a r e d e 8 0 l e i . S u n t s c u t i ț i d e c e n s î n a c est colegiu, toate
profesiunile liberale, ofițerii în retragere, profesorii și pen sionarii Statului.

Art. 62.
Aceste trei colegii aleg direct: Cele două dintâi câte un deput at fiecare, iar
cel de al treilea, precum urmeaz ă: București șase; Iași patru; Craiova, Galați,
Ploești, Focșani, Bârlad, Botoșani câte trei; Pitești, Bacău, B răila, Roman, Turnu-
Severin câte doi; iar celelalte câte unul; peste tot cincizeci și opt. Toate orașele
unui district formează un singur colegiu cu orașul de reședință .

Art. 63.
Fac parte din colegiul al patrulea toți aceia care plătesc o da re către stat ori
cât de mică și care nu intră în nici una din categoriile de mai sus. Acest colegiu
alege la al doilea grad un deputat de district.

Art. 64.
Censul nu se poate dovedi decât prin rolul de contribuțiune, ch itanțele sau
avertismentele din partea împlinitorilor de dări pe anul înceta t și pe anul
curent.

Art. 65.
Legea electorală hotăraște toate celelalte condițiuni cerute de la alegători,
precum și mersul operațiunilor electorale.

Constitu țiile României | 157
Art. 66.
Spre a fi eligibil trebuie:
a) A fi Român de naștere, sau a fi primit marea împământenire.
b) A se bucura de drepturile civile și politice.
c) A avea vârsta de douăzeci și cinci ani împliniți.
d) A fi domiciliat în România. Legea electorală va determina i ncapacitățile.

Art. 67.
Membrii Adunării deputaților sunt aleși pentru patru ani.

SECȚIUNEA II
Despre senat
Art. 68.
M e m b r i i s e n a t u l u i s e a l e g c â t e d o i d e f i e c a r e j u d e ț : u n u l d e c o legiul întâi
compus de proprietarii de fonduri rurale din județ care au un v enit funciar de
trei sute galbeni cel puțin; cel de al doilea colegiu al orașel or reședințe compus
din proprietarii de nemișcătoare având un venit funciar de 300 galbeni în jos,
comform Art. 70. Venitul se dovedește prin rolurile de contribu țiune.

Art. 69.
Aceste două colegii votează separat și aleg fiecare câte un rep rezentant la
Senat.

Art. 70.
În orașele unde nu s-ar găsi un număr de 100 alegători pentru a forma cel
de-al doilea colegiu, acest număr se va completa cu proprietari i județului,
posedând un venit funciar între 300 și 100 galbeni, preferându- se pururea cei
mai greu impuși și orăsenii asupra proprietarilor de moșii.

Art. 71.
Dacă între cei mai greu impuși ar fi mai mulți cu același venit , și dacă prin
numărul lor ei ar covârși pe cel cerut pentru completarea coleg iului, eliminarea
prisosului se va face prin tragere la sorți.

Art. 72.
Legea electorală determină celelalte condițiuni cerute de la al egători,
precum și mersul operațiunilor electorale.

Art. 73.
Universitățile din Iași și București trimit fiecare câte un mem bru la Senat,
ales de profesorii universității respective.

Art. 74.
Spre a putea fi ales la Senat este nevoie:
1) A fi Român de naștere sau naturalizat.
2) A se bucura de dreptur ile civile și politice.

158 | Constitu țiile României
3) A fi domiciliat în România.
4) A avea vârsta de 40 ani.
5) A avea un venit de orice natură de 800 galbeni, dovedit în modul
prevăzut de Art. 64.

Art. 75.
Sunt dispensați de acest cens:
a) Președinții sau Vice-președinții ai vreunei Adunări legisla tive.
b) Deputații care au făcut parte din trei sesiuni.
c) Generalii.
d) Colonelii ce au o vechime de trei ani.
e) Cei ce au fost Miniștri sau agenți diplomatici ai țării.
f) Cei ce vor fi ocupat în timp de un an funcțiunile de Prezid ent de Curte, de
Procuror General, de Consili er la Curtea de Casațiune.
g) Cei cu diplomă de doctorat sau de licențiat de orice specia litate, care în
timp de șase ani vor fi ex ercitat profesiunea lor.

Art. 76.
Vor fi de drept memb ri ai Senatului:
1 ) M o ș t e n i t o r u l T r o n u l u i l a v â r s t a d e 1 8 a n i , î n s ă e l n u v a a v ea vot
deliberativ decât la vârsta de 25 ani.
2) Mitropoliții și episcopii eparhioți.

Art. 77.
Membrii Senatului nu primesc nici o donațiune, nici îndemnitate .

Art. 78.
Membrii Senatului se aleg pe 8 ani și se înoiesc pe jumătate la fiecare patru
ani prin tragere la sorți a unui membru de fiecare județ.

Art. 79.
Membrii ieșiți sunt reeligibili.

Art. 80.
La caz de disoluțiune Senatul se reînoiește în întregul său.

Art. 81.
Orice întrunire a Senatului afără de timpul sesiunii Adunarei d eputaților
este nulă de fel.

Constitu țiile României | 159
CAPITOLUL II
Despre Domn și Miniștri
SECȚIUNEA I
Despre Domn
Art. 82.
Puterile constituționale ale Domnului sunt ereditare, în linie coborâtoare
directă și legitimă a Măriei Sal e Principelui Carol I de Hohenz ollern
Sigmaringen, din bărbat în bărba t prin ordinul de primogenitură ș i c u
excluziunea perpetuă a femeilor ș i coborâtorilor lor. Coborâtor ii Măriei Sele vor
fi crescuți în religiunea ortodoxă a răsăritului.

Art. 83.
În lipsa de coborâtori în linie bărbătească ai Măriei Sele Caro l I de
Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni cel ui mai în
vârstă dintre frații săi sau coborâtorilor acestora, după regul ile statornicite în
articolul precedent. Dacă nici unul dintre frații sau coborâtor ii lor nu s-ar mai
găsi în viață, sau ar declara mai dinainte, că nu primesc Tronu l, atunci
Domnitorul va putea numi succesorul său dintr-o dinastie suvera nă din Europa
cu primirea reprezentațiunii nationale, dată în forma prescrisă de Art. 84. Dacă
nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Art. 84.
La caz de vacanță a Tronului ambele Adunări se întrunesc de înd ată într-o
singură Adunare, chiar fără conv ocațiune, și cel mai târziu pân ă în opt zile de la
întrunirea lor, aleg un Domn dintr-o dinastie suverană din Euro pa occidentală.
Prezența a trei pătrimi din membrii care compun fiecare din amb ele Adunări, și
majoritatea de două treimi a membrilor prezenți sunt necesare p entru a se
p u t e a p r o c e d e l a a c e a s t ă a l e g e r e . L a c a z c â n d A d u n a r e a n u s e v a fi făcut în
termenul mai sus prescris, atunci în a noua zi la amiază, Adună rile întrunite vor
păși la alegere oricare ar fi nu mărul membrilor prezenți și cu majoritate
a b s o l u t ă a v o t u r i l o r . D a c ă A d u n ă r i l e s – a r a f l a d i z o l v a t e î n m o m entul vacanței
Tronului, se va urma după modul prescris la Art. următor. În ti mpul vacanței
Tronului, Adunările întrunite vor numi o Locotenență Domnească compusă din
trei persoane care va exercita puterile Domnești până la suirea Domnului pe
Tron. În toate cazurile mai sus arătate, votul va fi secret.

Art. 85.
La moartea Domnului, Adunările s e întrunesc chiar fără convocaț iune, cel
tâziu 10 zile după declararea morții. Dacă din întâmplare ele a u fost dizolvate
mai înainte, și convocațiunea lor a fost hotarâtă în actul de d isolvare pentru o
epocă în urma celor 10 zile, atunci Adunările cele vechi se adu nă până la
întrunirea acelora car e au a le înlocui.

160 | Constitu țiile României
Art. 86.
De la data morții Domnului și până la depunerea jurământului a
succesorului său la Tron, puterile constituționale ale Domnului sunt exercitate
în numele poporului Român de miniștri întruniți în consiliu și sub a lor
responsabilitate.

Art. 87.
Domnul este major la vârsta la 18 ani împliniți. La suirea Sa p e Tron, el va
d e p u n e m a i î n t â i î n s â n u l A d u n ă r i l o r î n t r u n i t e u r m ă t o r u l j u r ă m â nt: "Jur de a
pazi Constituțiunea și legile po porului Român, de a menține dre pturile lui
naționale și întegritatea teritoriului".

Art. 88.
Domnul în viață fiind, poate numi o Regență compusă din trei pe rsoane,
care după moartea Domnului să exercite puterile Domnești în tim pul
minoratului succesorului Tronulu i . A c e a s t ă n u m i r e s e v a f a c e c u p r i m i r e a
reprezentațiunii naționale, dată în forma prescrisă la Art. 84 din Constituțiunea
de față. Regența va executa totdeodată și tutela succesorului T ronului, în timpul
minoratului acestuia. Dacă la moartea Domnului, Regența nu s-ar găsi numită și
succesorul Tronului ar fi minor, ambele Adunări întrunite vor n umi o Regență,
p r o c e d â n d d u p ă f o r m e l e p r e s c r i s e l a A r t . 4 8 d i n C o n s t i t u ț i u n e a de față.
M e m b r i i r e g e n ț e i n u i n t r ă î n f u n c ț i u n e d e c â t d u p ă c e v o r f i d e p us solemn,
î n a i n t e a a m b e l o r A d u n ă r i î n t r u n i t e j u r ă m â n t u l p r e s c r i s p r i n A r t . 87 din
Constituțiunea de față.

Art. 89.
D a c ă D o m n u l s e a f l ă î n i m p o s i b i l i t a t e d e a d o m n i , M i n i ș t r i i , d u pă ce au
constat legalmente această imposibilitate, convoc îndată Adunăr ile. Acestea
aleg Regența care va forma și tutela.

Art. 90.
Nici o modificațiune nu se poate face Constituțiunii în timpul Regenței.

Art. 91.
Domnul nu va putea fi totdeodată și seful unui alt Stat fără co nsimțământul
Adunărilor. Nici una din Adunări nu poate delibera asupra acest ui obiect, dacă
n u v o r f i p r e z e n ț i c e l p u ț i n d o u ă t r e i m i d i n m e m b r i i c a r e l e c o mpun și
hotărârea nu se poate lua decât cu două treimi din voturile Mem brilor de față.

Art. 92.
Persoana Domnului este neviolabilă. Miniștrii lui sunt răspunză tori. Nici un
act al Domnului nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un Ministru
care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act.

Constitu țiile României | 161
Art. 93.
Domnul numește și revocă pe Miniștrii săi. El sancționează și p romulgă
l e g i l e . E l p o a t e r e f u z a s a n c ț i u n e a s a . E l a r e d r e p t u l d e a m n i s t ie în materie
politică. Are dreptul de a ierta sau micșora pedepsele în mater ii criminale; afără
de cea ce se statornicește în privirea Miniștrilor. El nu poate suspenda cursul
urmăririi sau al judecatei, nici a interveni prin nici un mod î n administrația
justiției. El numește sau confirmă în toate funcțiunile publice . El nu poate crea o
n o u ă f u n c ț i u n e f ă r ă o l e g e s p e c i a l ă . E l f a c e r e g u l a m e n t e n e c e s a re pentru
executarea legilor fără să poata vreodată modifica sau suspenda legile și nu
poate scuti pe nimeni de executa rea lor. El este capul puterii armate. El conferă
gradele militare în conformitate cu legea. El va conferi decora țiunea română
c o nfo rm u nei an ume leg i . E l a re d re ptu l de a bat e m one dă , co nf o rm unei legi
speciale. El încheie cu Statele străine Convențiunile necesare pentru comerț,
navigațiune și alte asemenea; însă ca pentru ca aceste acte să aibă autoritate
îndatoritore, trebuie mai întâi a fi supuse puterii legislative și aprobate de ea.

Art. 94.
Legea fixează lista civilă pen tru durata fiecărei Domnii.

Art. 95.
L a 1 5 N o i e m b r i e a l f i e c ă r u i a n , Adunarea deputaților și Senatul s e
întrunesc fără convocațiune, dacă Domnul nu le-au convocat mai înainte.
Durata fiecărei sesiuni este de trei luni. La deschiderea sesiu nii, Domnul expune
prin un Mesagiu starea țării, la care Adunările fac respunsuril e lor. Domnul
pronunță închiderea sesiunii. El are dreptul de a convoca în se siune
extraordinara Adunările. El are dreptul de a dizolva ambele Adu nări de odată
sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie să conțină co nvocațiunea
alegătorilor până în două luni de zile și a Adunărilor până în trei luni. Domnul
poate amâna Adunările; oricum, amânarea nu poate exceda termenu l de o lună,
nici a fi reînnoită în aceiași s esiune fără consimțământul Adun ărilor.

Art. 96.
Domnul nu are alte puteri de cât acele date lui prin Constituți une.

CAPITOLUL II
Despre Miniștri.
Art. 97.
Nu poate fi Ministru decât cel care este Român din naștere, sau cel care a
dobândit împământenire.

Art. 98.
Nici un membru al familiei Domni toare nu poate fi ministru.

162 | Constitu țiile României
Art. 99.
Dacă miniștri nu ar fi membri ai Adunărilor ei pot lua parte la dezbaterea
legilor, fără a avea însă și dreptul de a vota. La dezbaterile Adunărilor prezența
cel puțin a unui Ministru e nece sară. Adunările pot cere prezen ța Miniștrilor la
deliberațiunile lor.

Art. 100.
În nici un caz ordinul verbal sau în scris al Domnului nu poate apăra pe un
Ministru de răspundere.

Art. 101.
Fiecare din ambele Adunări, precum și Domnul au dreptul de a ac uza pe
Miniștri și ai trimite dinaintea înaltei Curți de Casațiune și justiție, care singură
în secțiuni unite este în drept a-i judeca, afără de cele ce se vor statua prin legi
în ceea ce privește exercițiul acț iunii civile și delictele com ise de Miniștrii, afără
de exercițiul funcțiunei lor. Pun erea sub acuzațiune a Miniștri lor, nu se poate
rosti decât prin majoritate de două treimi a membrilor de față. O l e g e
prezentată la cea dinâi sesiune, va determina cazurile de respo nsabilitate,
pedepsele aplicabile Miniștrilor și modul de urmărire în contra l o r , a t â t î n
privirea acuzațiunei admisă de reprezentațiunea națională, cât și în privirea
urmăririi din partea părților le zate. Acuzațiunea pornită de re prezentațiunea
națională contra Miniștrilor, se va suțtine de ea însăși. Urmăr irea pornită de
Domn, se va face prin ministerul public.

Art. 102.
Până se va face legea prevăzută în Art. precedent, Înalta Curte de Casațiune
ș i j u s t i ț i e , a r e p u t e r e a d e a c a r a c t e r i z a d e l i c t u l ș i d e a d e t e rmina pedeapsă.
Pedeapsa însă nu va putea fi mai mare decât detențiunea, fără p rejudiciul
cazurilor anume prevăzut e de legile penale.

Art. 103.
Domnul nu poate să ierte, sau să micșoreze pedeapsa hotărâtă Mi niștrilor
d e c â t r e î n a l t a C u r t e d e C a s a ț i u n e ș i d e J u s t i ț i e d e c â t n u m a i d upă cererea
Adunarei care l-ar fi pus în acuzațiune.

CAPITOLUL III.
Despre puterea judecătorească
Art. 104.
N i c i o j u r i d i c ț i u n e n u s e p o a t e î n f i i n ț a d e c â t î n p u t e r e a u n e i anume legi.
Comisiuni și tribunale extraordi nare nu se pot crea sub nici un fel de numire, și
sub nici un fel de cuvânt. Pentr u întregul Stat român este o si ngura Curte de
casațiune.

Constitu țiile României | 163
Art. 105.
Juriul este statornicit în toate materiile criminale și pentru delictele politice
și de presă.

CAPITOLUL IV.
Despre instituțiunile județene și comunale.
Art. 106.
Instituțiunile județene și com unale sunt regulate de legi.

Art. 107.
Aceste legi vor avea de bază descentralizarea administrațiunii mai
completă și independența comunală.

TITLUL IV.
Despre finanțe.
Art. 108.
Orice impozit este dat numai în folosul Statului, județului sau comunei.

Art. 109.
N i c i u n i m p o z i t a l S t a t u l u i , n u s e p o a t e s t a b i l i ș i p e r c e p e d e c ât numai în
puterea unei legi.

Art. 110.
N i c i o s a r c i n a , n i c i u n i m p o z i t j u d e ț e a n n u s e p o a t e d a d e c â t c u învoirea
consiliului județean. Nici o sar cina, nici un impozit comunal n u se poate pune
d e c â t c u c o n s i m ț ă m â n t u l c o n s i l i u l u i c o m u n a l . I m p o z i t e l e v o t a t e de consiliile
județene și comunale trebuie să primească confirmațiunea puteri i legiuitore și
întărirea Domnului.

Art. 111.
Nu se pot statornici privilegiuri în materii de impozit. Nici o exceptiune sau
micșorare de impozit nu se poate statornici decât printr-o lege .

Art. 112.
Nici un fond pentru pensii sau gratificațiuni în sarcina tezaur ului public nu
se pot acorda decât în virtutea unei legi.

Art. 113.
În fiecare an Adunarea deputaților încheie socotelile și voteaz ă bugetul.
Toate veniturile sau cheltuielile Statului trebuiesc trecute în buget și în socoteli.
Bugetul se va prezenta, totdeauna cu un an înainte de punerea l ui în aplicare,
A d u n ă r i i d e p u t a ț i l o r ș i n u v a f i d e f i n i t i v d e c â t d u p ă c e s e v a vota de dânsa și
sancționa de Domn. Dacă bugetul nu se votează în timp util, put erea executivă
va îndestula serviciile publice după bugetul anului precedent, f ă r ă a p u t e a
merge cu acel buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat.

164 | Constitu țiile României
Art. 114.
Regularea definitivă a socotelilor trebuie să fie prezentată Ad unării cel mai
târziu în termen de doi ani de la încheierea fiecărui exercițiu .

Art. 115.
L e g i l e d e f i n a n ț e s e p u b l i c ă î n M o n i t o r u l O f i c i a l c a ș i c e l e l a l te legi și
regulamente de administrațiune publică.

Art. 116.
Pentru toată România este o singură Curte de compturi.

Art. 117.
D i f e r i t e l e f o n d u r i p r o v e n i t e p â n ă a c u m d i n c a u z e s p e c i a l e ș i d e c a r e
guvernul dispune sub diferite titluri, trebuie să fie cuprinse în bugetul general
al veniturilor Statului.
TITLUL V.
Despre puterea armată.
Art. 118.
T o t R o m â n u l f a c e p a r t e s a u d i n a r m a t a r e g u l a t ă , s a u d i n m i l i ț i i , sau din
garda cetățenească, comform legilor speciale.

Art. 119.
Militarilor nu se pot lua gradurile, onorurile și pensiunile, d ecât numai în
virtutea unei sentințe judecătorești și în cazurile determinate de lege.

Art. 120.
C o n t i n g e n t u l a r m a t e i s e v o t e a z ă p e f i e c a r e a n . L e g e a c a r e f i x e a ză acest
contingent, nu poate avea tărie pe mai mult decât pe un an.

Art. 121.
Garda cetățenească este menținută în Statul României. Organizaț iunea ei
este regulată de o lege specială.

Art. 122.
Numai în virtutea unei legi, se va putea mobiliza garda cetățen ească.

Art. 123.
N i c i o t ru pă s t r ăi nă nu va p ut ea f i a dm i să în s e rv ic i u l S tat u lu i, nici ocupa
teritoriul României, nici trece pe el decât în puterea unei anu me legi.

TITLUL VI.
Dispozițiuni generale.
Art. 124.
Culorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben și R oșu.

Constitu țiile României | 165

Art. 125.
Orașul București este capitala Statului Român și reședința guve rnului.

Art. 126.
Nici un jurământ nu se poate impune cuiva decât în puterea unei legi care
hotărăște și formula lui.

Art. 127.
Nici o lege, nici un regulament de administrațiune generală, ju dețeană sau
comunală nu pot fi îndatoritoare decât după ce se publică în ch ipul hotărât de
lege.

Art. 128.
Constituțiunea de față nu poate fi suspendata nici în total, ni ci în parte.

TITLUL VII.
Despre revizuirea Constituțiunei.
Art. 129.
Puterea legiuitoare are dreptul de a declara că este trebuință a se supune
reviziunei dispozitiunile din Constituțiune anume arătate. După a c e a s t ă
declarațiune, citită de trei ori din 15 în 15 zile în ședință p ublică și primită de
ambele Adunări, acestea sunt dizolvate de drept și se convoacă altele în
termenul prescris de Art. 95. Adunările cele noi proced în acor d cu Domnul la
modificarea punctelor supuse reviziunii. În acest caz, Adunăril e nu pot delibera
dacă cel puțin două treimi a membrilor din care se compun nu su nt prezenți, și
nici o schimbare nu se poate adopta dacă nu va întruni cel puți n două treimi ale
voturilor.

TITLUL VIII.
Dispozițiuni tranzitorii și suplimentare.
Art. 130.
Din ziua punerii în vigoare a Constituțiunei de față sunt abrog ate toate
dispozițiunile de legi, decrete și reglemente și alte acte cont rarii cu cele date de
ea.

Art. 131.
C on s i l iu l de S t at v a î n ceta de a ex is ta î n da tă ce se va vo ta le gea menită a
prevedea autoritatea chemată de a-l înlocui în atribuțiunile sa le. Curtea de
casațiune va pronunța ca și în t recut asupra conflictelor de at ribuțiuni.

Art. 132.
S e v o r f a c e î n c e l m a i s c u r t t i m p l e g i s p e c i a l e p r i v i t o a r e l a o biectele
următoare:
1) Asupra descentralizării administrative.

166 | Constitu țiile României
2) Asupra responsabilității miniștrilor și celorlalți Agenți a i puterii
executive.
3) Asupra măsurilor celor mai n imerite pentru a stăvili abuzul cumulului.
4) Asupra modificării legei pensiunilor.
5 ) A s u p r a c o n d i ț i u n i l o r d e a d m i s i b i l i t a t e ș i d e î n a i n t a r e î n f uncțiunile
administrațiunii publice.
6) Asupra dezvoltării că ilor de comunicațiune.
7) Asupra exploatării mi nelor și pădurilor.
8) Asupra fluviilor și râuril or navigabile sau flotabile.
9) Asupra organizațiunii armatei, drepturilor de înaintare, de retragere și
asupra diferitelor pozițiuni ale ofițerilor.
10) Asupra justiției militare.
Se vor revizui toate codicele ș i legile existente spre a se pu ne în armonie cu
Constituțiunea de față.

Art. 133.
Nealienabilitatea pământurilor f oștilor clăcași în timpul de 20 ani prevăzut
prin legea rurală, este menținută.

Promulgăm această lege, ordonăm ca ea să fie investită cu sigil iul Statului și
publicată în Monitor.
Dat în București, în 30 Iunie, anul 1866.

CAROL350

350 PUBLICATĂ în MONITORUL – JURNAL OFICIAL AL ROMÂNIEI NR. 142 DIN 1/13 IUNIE 1866.
PRINCIPALELE MODIFICĂRI: 1. Legea Revizuitoare a Art. 7 din Constituțiune, sanctionată prin Decretul-Regal nr. 2186 din 12
octombrie 1879 (publicată în Monitorul Oficial nr. 323 din 13/2 5 octombrie 1879).
2. Legea sancționată prin Decretul-Regal nr. 1786 din 8 iunie 1884 (publicată în Monitorul Oficial
al României nr. 51 din 8/20 iunie 1884) prin care s-au modifica t ori abrogat următoarele
prevederi din Constituție: I. Modificare: a) Art. 1, 24, 40, 44, 45, 58, 59, 61-63, 69, 72, 75, 77, 78, 105, 118, 121, 131, 133;
b) Art. 68 a fost transformat în Art . 68, 69 și 70
c) s-a introdus un articol fără număr, după Art. 71;
d) s-au înlocuit denumirile de “Principatele-Unite” și cea de “Domn” cu “România” și “Rege”;
II. Abrogări: Art. 60, 70, 71 și 122. 3 . L e g e a p e n t r u m o d i f i c a r e a a r t i c o l e l o r 1 9 , 5 7 ș i 6 7 d i n C o n s t ituție, sancționată prin Decretul-
Regal nr. 721 din 19 iulie 1917 (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 93 din 20 iulie/2
august 1917). Constituțiunea din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data i ntrării în vigoare a Constituției din
1923.

Constitu țiile României | 167

Constitu țiunea din 1923

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

TITLUL I
DESPRE TERITORIUL ROMÂNIEI

Art. 1.
Regatul României este un Stat național unitar și indivizibil.

Art. 2.
Teritoriul României este nealienabil.
Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei
legi.

Art. 3.
Teritoriul României nu se poate coloniza cu populațiuni de gint ă străină.

Art. 4.
Teritoriul României din punct de vedere administrativ se împart e în județe,
județele în comune.
Numărul, întinderea și subdiviziunile lor teritoriale se vor s tabili după
formele prevăzute în legile de organizare admi nistrativă.

TITLUL II
DESPRE DREPTURILE ROMÂNILOR
Art. 5.
Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de reli gie, se bucură
de libertatea conștiinței, de li bertatea învățământului, de lib ertatea presei, de
libertatea întrunirilor, de libe rtatea de asociație și de toate l i b e r t ă ț i l e ș i
drepturile stabilite prin legi.

Art. 6.
Constituțiunea de față și celelalte legi relative la drepturile politice
determină care sunt, osebit de calitatea de Român, condițiunile necesare pentru
exercitarea acestor drepturi.
Legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determ ina
condițiunile sub care femeile pot avea exercițiul drepturilor p olitice. Drepturile
civile ale femeilor se vor stabil i pe baza deplinei egalități a celor două sexe.

168 | Constitu țiile României
Art. 7.
Deosebirea de credințe religioase și confesiuni, de origine etn ică și de
limbă, nu constituie în România o piedică spre a dobândi dreptu rile civile și
politice și a le exercita.
Numai naturalizarea aseamăna pe străin cu Românul pentru exerc itarea
drepturilor politice.
Naturalizarea se acordă în mod îndividual de Consiliul de Mini ștri, în urma
constatării unei comisiuni, comp usă din: primul-președinte și p reședinții Curții
de apel din Capitala Țării, ca so licitantul îndep linește condiț iunile legale.
O lege specială va determina condițiunile și procedura prin ca re străinii
dobândesc naturalizarea. Naturalizarea nu are efect retroactiv. Soția și copiii
minori profită, în condițiunile prevăzute de lege, de naturaliz area soțului sau
tatălui.

Art. 8.
Nu se admite în Stat nici o deosebire de naștere sau de clase s ociale. Toți
Românii, fără deosebire de origine etnică, de limbă sau de reli gie, sunt egali
înaintea legii și datori a contribui fără osebire la dările și sarcinile publice.
Numai ei sunt admisibili în funcțiunile și demnitățile publice , civile și
militare. Legi speciale vor determina Statutul funcționarilor p ublici.
Străinii nu pot fi admiși în funcțiunile publice decât în cazu ri excepționale
și anume statornicite de legi.

Art. 9.
Toți străinii aflători pe pământul României se bucură de protec țiunea dată
de legi persoanelor și averilor în genere.

Art. 10.
Toate privilegiile de orice natură, scutirile și monopolurile d e clasă sunt
oprite pentru totdeauna în Statul Român.
Titlurile de noblețe sunt și rămân neadmise în Statul Român. De corațiunile
străine se vor purta de Români n umai cu autoriza rea Regelui.

Art. 11.
Libertatea individuală este garantată.
Nimeni nu poate fi urmărit sau perchiziționat, decât în cazuri le și după
formele prevăzute în legi.
Nimeni nu poate fi deținut sau arestat, decât în puterea unui mandat
judecătoresc motivat, care trebuie să-i fie comunicat în moment ul arestării sau
cel mai târziu în 24 ore dup ă deținere sau arestare.
În caz de vină vădită, deținerea sau arestarea se poate face i mediat, iar
m a n d a t u l s e v a e m i t e î n 2 4 o r e ș i i s e v a c o m u n i c a c o n f o r m a l i n eatului
precedent.

Constitu țiile României | 169
Art. 12.
Nimeni nu poate fi sustras în cont ra voinței sale dela judecăto rii ce-i dă legea.

Art. 13.
Domiciliul este neviolabil.
Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât de autor itățile
competinte, în cazurile anume prevăzute de lege și potrivit for melor de ea
prescrise.

Art. 14.
Nici o pedeapsă nu poate fi înființată, nici aplicată decât în puterea unei legi.

Art. 15.
Nici o lege nu poate înființa ped eapsa confiscării averilor.

Art. 16.
Pedeapsa cu moarte nu se va putea reînființa afără de cazurile prevăzute în
Codul penal militar în timp de război.

Art. 17.
Proprietatea de orice natură, pr ecum și creanțele asupra Statul ui sunt
garantate.
A u t o r i t a t e a p u b l i c ă , p e b a z a u n e i l e g i , e s t e î n d r e p t a s e f o l osi, în scop de
l u c r ă r i d e i n t e r e s o b ș t e s c , d e s u b s o l u l o r i c ă r e i p r o p r i e t ă ț i i m obiliare, cu
obligațiunea de a desdăuna pagub ele aduse suprafeței, clădirilo r și lucrărilor
existente. În lipsa de învoială despăgubirea se va fixa de just iție.
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauza de utilitate publică și după
o dreaptă și prealabilă despăg ubire stabilită de justiție.
O lege specială va determina cazurile de utilitate publică, pr ocedura și
modul exproprierii.
În afără de expropriere pentru căile da comunicație, salubrita te publică,
apărarea țării și lucrări de interes militar, cultural și acele impuse de interesele
generale directe ale Statului și administrațiilor publice, cele lalte cazuri de
utilitate publică vor trebui să fie stabilite prin legi votate cu majoritate de două
treimi.
Legile existente privitoare la alinierea și lărgirea stradelor de prin comune,
precum și la malurile apelor ce curg prin sau pe lângă ele rămâ n în vigoare în tot
cuprinsul Regatului.

Art. 18.
Numai Românii și cei naturalizaț i r o m â n i p o t d o b â n d i c u o r i c e t itlu și
deține imobile rurale în România. Străinii vor avea drept numai l a v a l o a r e a
acestor imobile.

170 | Constitu țiile României
Art. 19.
Zăcămintele miniere, precum și bogățiile de orice natură ale su bsolului
s u n t p r o p r i e t a t e a S t a t u l u i . S e e x c e p t e a z ă m a s e l e d e r o c i c o m u n e , carierele de
materiale de construcție și depozitele de turbă, fără prejudici ul drepturilor
dobândite de Stat pe baza legilor anterioare.
O lege specială a minelor va determina normele și condițiunile de punere
î n v a l u a r e a a c e s t o r b u n u r i , v a f i x a r e d e v e n ț a p r o p r i e t a r u l u i s uprafeței și va
arăta tot de odată putința și măsura în care aceștia vor partic ipa la exploatarea
acestor bogății. Se va ține seam a de drepturile câștigate, într ucât ele corespund
u n e i v a l o r i f i c a r e a s u b s o l u l u i ș i d u p ă d i s t i n c ț i u n i l e c e s e v o r face în legea
specială.
Concesiunile miniere de exploat are, instituite sau date, confo rm legilor azi
în vigoare, se vor respecta pe durata pentru care s-au acordat, iar exploatările
miniere existente făcute de proprietar numai cât timp le vor ex ploata. Nu se vor
putea face concesiuni perpetue.
Toate concesiunile și exploatările prevăzute în aliniatul prec edent vor
trebui însă să se conformeze regulelor ce se vor stabili prin l ege, care prevăd ca
și maximum de durată al acelor concesiuni și exploatări și care nu va trece de
cincizeci ani dela promulgarea acestei Constituțiuni.

Art. 20.
Caile de comunicație, spațiul atmosferic și apele navigabile și flotabile sunt
de domeniul public.
Sunt bunuri publice apele ce pot produce forța motrice și acel e ce pot fi
folosite în interes obștesc.
Drepturile câștigate se vor res pecta sau se vor răscumpăra pri n
expropriere pentru caz de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă
despăgubire.
Legi speciale vor determina limita în care toate drepturile de mai sus vor
putea fi lăsate în folosința proprietarilor, modalitățile explo atării, precum și
despăgubirile cuvenite pentru utilizarea suprafeței și pentru i nstalația în ființă.

Art. 21.
Toți factorii producțiunii se bucură de o egală ocrotire.
Statul poate înterveni, prin legi, în raporturile dintre aceșt i factori pentru a
preveni conflicte economice sau sociale.
Libertatea muncii va fi apărată.
Legea va regula asigurarea socială a muncitorilor, în caz de b oală,
accidente și altele.

Constitu țiile României | 171

Art. 22.
Libertatea conștiinț ei este absolută.
Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate și p rotecțiune
întrucât exercițiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bune lor moravuri și
legilor de organizare ale Statului.
Biserica creștină ortodoxă și cea greco-catolică sunt biserici românești.
Biserica ortodoxă română fiind religia marei majorități a Româ nilor este
b i s e r i c a d o m i n a n t ă î n S t a t u l r o m ân; iar cea greco-catolică are întâietatea față
de celelalte culte.
B i s e r i c a o r t o d o x ă r o m â n ă e s t e ș i r ă m â n e n e a t â r n a t ă d e o r i c e c h iriarchie
străină, păstrându-și însă unitatea cu Biserica ecumenică a Răs ăritului în
privința dogmelor.
În tot regatul României, Biserica creștin ortodoxă va avea o or ganizație
unitară cu participare a tuturor elementelor ei constitutive, cl erici și mireni.
O lege specială va statornici principiile fundamentale ale ace stei
organizații unitare, precum și modalitatea după care Biserica i și va
regulamenta, conduce și administra, prin organele sale proprii și sub controlul
Statului, chestiunile sale religioase, culturale, fundaționale și epitropești.
Chestiunile spirituale și canonice ale Bisericei ortodoxe româ ne se vor
regula de o singură autori tate sinodală centrală.
Mitropoliții și episcopii Bisericei ortodoxe române se vor ale ge potrivit
unei singure legi speciale.
Raporturile dintre diferitele culte și Stat se vor stabili pri n lege.

Art. 23.
Actele stării civile sunt de atribuția legii civile.
Întocmirea acestor acte va trebui să preceadă totdeauna binecu vântarea
religioasă.

Art. 24.
Învățământul este liber în condițiunile stabilite prin legile s peciale și
întrucât nu va fi contrar bunelor moravuri și ordinei publice.
învîțământul primar este obliga toriu. În școlile Statului aces t învățământ
se va da gratuit.
Statul, judelele și comunele vor da ajutoare și înlesniri elev ilor lipsiți de
m i j l o a c e , î n t o a t e g r a d e l e î n v ă ț ă m â n t u l u i , î n m ă s u r a ș i m o d a l i t ățile prevăzute
de lege.

Art. 25.
Constituțiunea garante ază tuturor libertatea de a comunica și p ublica ideile
și opiniunile lor prin grai, prin scris și prin presă, fiecare fiind răspunzător de

172 | Constitu țiile României
abuzul acestor libertăți în cazurile determinate prin Codicele penal, care nici
într-un caz nu va putea restrânge dreptul în sine.
Nici o lege excepțională nu se va putea înființa în această ma terie.
Nici cenzura, nici o altă măsură preventivă pentru aparițiunea , vinderea
sau distribuțiunea oricarei publ icațiuni nu se va putea înființ a.
N u e s t e n e v o i e d e a u t o r i z a ț i u n e a p r e a l a b i l ă a n i c i u n e i a u t o r i tăți pentru
aparițiunea oricărei publicațiuni.
Nici o cauțiune nu se va cere dela ziariști, scriitori, editor i, tipografi și
litografi.
Presa nu va fi pusă nici odată sub regimul avertismentelor. Ni ci un ziar sau
publicațiune nu va putea fi suspendat sau suprimat. Orice publi cațiune
periodică de orice natură va trebui să aibă un director răspunz ător, iar în
absența acestuia, un redactor ră spunzător. Directorul sau redac torul vor trebui
să se bucure de drepturile civile și politice. Numele directoru lui și numele
redactorului vor figura vizibil și permanent în fruntea publica țiunii.
Înainte de aparițiunea publicațiunii periodice, proprietarul e i e obligat a
declara și înscrie numele său la t ribunalul de comerț. Sancțiun ile acestor
dispozițiuni se vor prevedea prin legi speciale.

Art. 26.
În ce privește publicațiunile neperiodice, răspunzător de scrie rile sale este
autorul, în lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei răspu nde când autorul și
editorul nu au fost descoperiți.
La publicațiunile periodice responsabilitatea o au: autorul, d irectorul sau
redactorul în ordinea enumerării . Proprietarul în toate cazuril e este solidar
răspunzător de plata des păgubirilor civile.
Delictele de presă se judecă de jurați, afără de cazurile aci statornicite, care
se vor judeca de tribunalele ord inare, potrivit dreptului comun :
a ) D e l i c t e l e c e s – a r c o m i t e î m p o t r i v a S u v e r a n i l o r ț ă r i i , P r i n c ipelui
Moștenitor, membrilor Familiei Regale și Dinastiei, Șefilor Sta telor Străine și
reprezentanților lor;
b) îndemnurile directe la omor și rebeliune, în cazurile când nu au fost
urmate de execuțiune;
c) Calomniile, injuriile, difamațiile aduse particularilor sau funcționarilor
publici oricare ar fi, atinși în viața lor particulară sau în c instea lor personală.
Arestul preventiv în materie de presă este interzis.

Art. 27.
Secretul scrisorilor, telegramelor și al convorbirilor telefoni ce este
neviolabil.
O lege specială va stabili cazurile în care justiția, în inter esul înstrucțiunii
penale, va putea face excepțiu ne la dispozițiunea de față.

Constitu țiile României | 173
Această lege va determina responsabilitatea agenților Statului ș i a
particularilor pentru violarea secretului scrisorilor, telegram elor și
convorbirilor telefonice.

Art. 28.
Românii, fără deosebire de origi n e e t n i c ă , d e l i m b ă s a u d e r e l i gie, au
dreptul de a se aduna pașnici și fără arme, conformându-se legi lor care
regulează exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul d e chestiuni; întru
aceasta nu este trebuință de autorizare prealabilă.
Întrunirile sub cerul liber sunt permise, afără de piețele și c ăile publice.
Întrunirile, procesiunile și manifestațiile pe căile și piețele p u b l i c e s u n t
supuse legilor polițienești.

Art. 29.
Românii, fără deosebire de origi n e e t n i c ă , d e l i m b ă s a u d e r e l i gie, au
dreptul a se asocia, conformându-se legilor care regulează exer cițiul acestui
drept.
Dreptul de liberă asociațiune n u implică în sine dreptul de a crea persoane
juridice.
Condițiunile în care se acordă personalitatea juridică se vor stabili prin o
lege specială.

Art. 30.
Fiecare are dreptul de a se adresa la autoritățile publice prin petițiuni
subscrise de către una sau mai multe persoane, neputând însă pe tiționa decât
în numele subscrișilor.
Numai autoritățile constituite au dreptul de a adresa petițiun i în nume
colectiv.

Art. 31.
Nici o autorizare prealabilă nu este necesară pentru a se exerc ita urmăriri
contra funcționarilor publici pentru faptele administrațiunii l or de părțile
vătămate, rămânând însă neatinse regulile speciale statornicite în privința
miniștrilor.
Cazurile și modul urmăririi se vor regula prin anume lege.
D i s p o z i ț i u n i s p e c i a l e î n C o d i c e l e p e n a l v o r d e t e r m i n a p e n a l i t ă țile
prepuitorilor.

Art. 32.
Nici un Român, fără autorizarea guvernului, nu poate intra în s erviciul unui
Stat străin, fără ca însuși prin aceasta să-și piardă cetățenia .
Extrădarea refugiaților politici este oprită.

174 | Constitu țiile României

TITLUL III
DESPRE PUTERILE STATULUI
Art. 33.
Toate puterile Statului emană dela națiune, care nu le poate ex ercita decât
numai prin delegațiune și după principiile și regulile așezate în Constituțiunea
de față.

Art. 34.
P u t e r e a l e g i s l a t i v ă s e e x e r c i t ă c o l e c t i v d e c ă t r e R e g e ș i R e p r e zentațiunea
națională.
Reprezentațiunea națională se împarte în două Adunări:
Senatul și Adunarea deputaților.
Orice lege cere învoirea a câto r trele ramuri ale puterii legi uitoare.
Nici o lege nu poate fi supusă sancțiunii regale decât după ce s e v a f i
discutat și votat liber de maj oritatea ambelor Adunări.

Art. 35.
Inițiativa legilor este dată fiecăreia din cele trei ramuri ale puterii
legislative.
Totuși orice lege relativă la veniturile și cheltuielile Statu lui sau la
contingentul armatei trebuie să fie votată mai întâi de Adunare a deputaților.

Art. 36.
Interpretațiunea legilor cu drept de autoritate se face numai d e puterea
legiuitoare.

Art. 37.
Promulgarea legilor, votate de ambele Adunări, se va face prin îngrijirea
ministerului justiției, care va păstra unul din originalele leg i l o r v o t a t e , i a r a l
doilea original se păstrea ză de Arhivele Statului.
Ministrul justiției este și păs trătorul marelui Sigiliu al Sta tului.
În fiecare an ministerul justiț iei va publica colecțiunea legi lor și
regulamentelor, în care legile vo r fi inserate purtând numărul de ordine după
data promulgării.

Art. 38.
Nici o lege, nici un regulament de administrațiune generală, ju dețeană sau
comunală nu pot fi îndatoritoare decât după ce se publică în ch ipul hotărât de
lege.

Art. 39.
Puterea executivă este încredințată Regelui, care o exercită în m o d u l
regulat prin Constituțiune.

Constitu țiile României | 175

Art. 40.
Puterea judecătorească se exercită de organele ei.
Hotărârile lor se pronunță în virtutea legii și se execută în n umele Regelui.

Art. 41.
Interesele exclusiv județene sau comunale se reg ulează de către consiliile
județene sau comunale după principiile așezate prin Constituțiu ne și prin legi
speciale.

CAPITOLUL I
Despre reprezentarea națională
Art. 42.
Membrii Adunărilor rep rezintă națiunea.

Art. 43.
Ședințele Adunărilor sunt public e. Regulamentele lor fixează ca zurile și
modul în care aceste ședințe pot fi declarate secrete.

Art. 44.
Fiecare din Adunări verifică titlurile membrilor săi și judecă contestațiunile
ce se ridic în această privință.
Nici o alegere nu poate fi invalidată decât cu două treimi din numărul
membrilor prezenți.

Art. 45.
Nimeni nu poate fi totdeodată memb ru al uneia și al celeilalte Adunări.

Art. 46.
Deputații și senatorii numiți de puterea executivă într-o funcț iune salariată,
pe care o primesc, pierd de plin drept mandatul lor de reprezen tanți ai națiunii.
Aceasta dispozițiune nu se aplică miniștrilor și subsecretarilo r de Stat.
Legea electorală determină incompatibilitățile.

Art. 47.
La începutul fiecărei legislaturi și a fiecărei sesiuni ordinar e, Adunarea
deputaților și Senatul aleg din sânul lor pe președintele, vice -președinții și
membrii birourilor, potrivit r egulamentelor interioare.

Art. 48.
Orice hotărâre se ia cu majorita te absolută a voturilor, afără de cazurile
când prin Constituțiune, legi sau regulamentele Corpurilor legi uitoare se cere
un număr superior de voturi.
În caz de paritate a voturilor, propunerea în deliberare este respinsă.
Adunările țin ședințe cu jumătat e plus unul din numărul membril or înscriși în
apelul nominal.

176 | Constitu țiile României

Art. 49.
Voturile se dau prin ridicare și ședere, prin viu grai sau prin scrutin secret.
U n p r o i e c t d e l e g e n u p o a t e f i a d o p t a t d e c â t d u p ă c e s – a v o t a t articol cu
articol.

Art. 50.
Fiecare din Adunări are dreptul de anchetă.

Art. 51.
A d u n ă r i l e a u d r e p t u l d e a a m e n d a ș i d e a d e s p ă r ț i î n m a i m u l t e părți
articolele și amendamentele propuse.

Art. 52.
Fiecare membru al Adunărilor are dreptul a adresa miniștrilor i nterpelări,
la care aceștia sunt obligați a răspunde în termenul prevăzut d e regulament.

Art. 53.
Oricine are dreptul a adresa pet ițiuni Adunărilor prin mijlocir ea biroului
s a u a u n u i a d i n m e m b r i i s ă i . F i e c a r e d i n A d u n ă r i a r e d r e p t u l d e a t r i m i t e
miniștrilor petițiunil e ce-i sunt adresate. Miniștrii sunt dato ri a da explicațiuni
asupra cuprinderii lor ori de câte ori Aduna rea o cere.

Art. 54.
Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau
p r i g o n i t p e n t r u o p i n i u n i l e ș i v o t u r i l e e m i s e d e d â n s u l î n c u r s u l exercițiului
mandatului său.

Art. 55.
Nici un membru al uneia sau cele ilalte Adunări nu poate, în tim pul sesiunii,
să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, dec ât cu autorizarea
Adunării din care face parte, afără de cazul de flagrant delict .
D a c ă a f o s t a r e s t a t p r e v e n t i v s a u u r m ă r i t î n t i m p u l c â n d s e s i u nea era
închisă, urmărirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobării Adu nării din care
face parte, îndată după deschide rea sesiunii Cor purilor legiuit oare.
Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunări
este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.

Art. 56.
Fiecare Adunare determină, prin regulamentul său, modul după ca re ea își
exercită atribuțiunile.

Art. 57.
Fiecare din Adunări deliberează și ia hotărâri separat afără de c a z u r i l e
anume specificate în Constituțiunea de față.

Constitu țiile României | 177

Art. 58.
Orice întrunire a unuia din Corpurile legiuitoare în afară de t impul sesiunii
celuilalt este nulă de drept.

Art. 59.
Fiecare din ambele Adunări are d reptul exclusiv de a exercita p ropria sa
poliție prin președintele ei, care singur, după încuviințarea A dunării, poate da
ordin gardei de serviciu.

Art. 60.
Nici o putere armată nu se poate pune la ușile sau în jurul une ia sau alteia
din Adunări fără învoirea ei.

Art. 61.
Legea electorală stabilește toate condițiunile cerute pentru a fi alegător la
A d u n a r e a d e p u t a ț i l o r ș i l a S e n a t , i n c a p a c i t ă ț i l e ș i n e d e m n i t ă ț i le, precum și
procedura electorală.

Art. 62.
Membrii ambelor Corpuri legiuitoare sunt aleși pentru patru ani .

Art. 63.
Diurnele deputaților și senatorilor se stabilesc prin lege.

SECȚIUNEA I
Despre Adunarea deputaților
Art. 64.
Adunarea deputaților se compune din deputați aleși de cetățenii R o m â n i
majori, prin vot universal, egal , direct, obligator și secret p e baza reprezentării
minorității.

Art. 65.
A l e g e r e a d e p u t a ț i l o r s e f a c e p e c i r c u m s c r i p ț i i e l e c t o r a l e . C i r c umscripția
electorală nu poate fi mai mare decât un județ.
Legea electorală stabilește numărul deputaților de ales în fie care
circumscripție proporți onal cu populația.

Art. 66.
Spre a fi eligibil la Adunarea deputaților se cere:
a) A fi cetățean român;
b) A avea exercițiul drepturilor civile și politice;
c) A avea vârsta de douăzeci și cinci ani împliniți;
d) A avea domiciliul în România. Legea electorală va determina
incapacitățile.

178 | Constitu țiile României

SECȚIUNEA II
Despre Senat
Art. 67.
Senatul se compune din senatori aleși și din senatori de drept.

Art. 68.
Toți cetățenii Români dela vârsta de 40 ani împliniți aleg, pe circumscripții
electorale care nu pot fi mai mari decât județul, prin vot obli gator, egal, direct și
secret, un număr de senatori.
Numărul senatorilor de ales în f iecare circumscripție, care nu poate fi mai
mare decât un județ, se stabilește de legea electorală, proporț ional cu populația.

Art. 69.
Membrii aleși în consiliile jude țene și membrii aleși în consil iile comunale
urbane și rurale, întruniți într-un singur colegiu, aleg, prin vot obligator egal,
direct și secret, câte un senator de fiecare județ.

Art. 70.
Membrii camerelor de comerț, de îndustrie, de muncă și de agric ultură,
întruniți în colegii separate, aleg din sânul lor câte un senat or de fiecare
categorie și pentru fiecare circu mscripție electorală. Aceste c ircumscripții
electorale speciale se fixează de legea electorală, numărul lor neputând fi mai
mare de șase.

Art. 71.
Fiecare universitate alege, din sânul său, prin votul profesori lor săi, câte un
senator.

Art. 72.
Sunt de drept membri ai Senatului, în virtutea înaltei lor situ atiuni în Stat și
Biserică:
a) Moștenitorul Tronului dela vârsta de 18 ani împliniți; el î nsă nu va avea
vot deliberativ decât la vâr sta de 25 ani împliniți;
b) Mitropoliții țării;
c) Episcopii eparhioți ai Bisericilor ortodoxe române și greco -catolice,
întru cât vor fi aleși conform legilor țării;
d) Capii confesiunilor recunoscute de Stat, câte unul de fieca re confesiune,
întru cât sunt aleși sau numiți conform legilor țării și reprez intă un număr de
peste 200.000 credincioși; precum și reprezentantul superior re ligios al
musulmanilor din Regat; e) Președintele Academiei Române. Mand atul acestor
senatori încetează odată cu cali tatea sau demnitatea care le at ribue dreptul.

Art. 73.
Devin senatori de drept:

Constitu țiile României | 179
a) Foștii Președinți de Consiliu, întru cât vor avea o vechime de patru ani
ca Președinți de Consiliu titula ri, și foștii Miniștri având o vechime de cel puțin
șase ani într-una sau mai multe guvernări;
b) Foștii Președinți ai Corpurilor Legiuitoare care vor fi exe rcitat această
demnitate cel puțin în cursul a opt sesiuni ordinare;
c) Foștii Senatori și Deputați aleși în cel puțin zece legislat uri independent
de durata lor;
d) Foștii Primi-Președinți ai înaltei Curți de Casație și Just iție care au
ocupat această funcțiune sau pe aceea de Președi nte la Casație cinci ani;
e) Generalii de rezer vă și în retragere:
1. Care vor fi exercitat comanda unei armate în fața inamiculu i, ca titulari,
cel puțin 3 luni.
2. Care au îndeplinit funcțiunea de Șef al marelui Stat-Major, s a u d e
inspector general de armată (com andant de armată), în timp de p ace, cel puțin
patru ani.
N u m ă r u l c e l o r d i n c a t e g o r i a a d o u a n u v a f i m a i m a r e d e p a t r u , l u a ț i î n
ordinea vechimei, la vacanțe existente;
f) Foștii Președinți ai Adunărilor Naționale din Chișinău, Cer năuți și Alba-
Iulia, care au declarat Unirea.

Art. 74.
Verificarea îndeplinirii condițiunilor senatorilor de drept se face de o
comisiune compusă din Președinții secțiunilor înaltei Curti de Casație și Justiție,
sub Președinția Primului-Președi nte al acestei î nalte Curți.
C o n s t a t a r e a s e f a c e d i n o f i c i u , l a c e r e r e a P r e ș e d i n t e l u i S e n a t ului sau a
acelora care au dreptul.
Președintele Senatului înscrie s e n a t o r i i d e d r e p t p e b a z a î n c h eierii
Comisiunii. Senatul poate discuta și semnala Comisiunii, spre r ectificare, erorile
constatate în stabilirea drepturilor.

Art. 75.
Spre a fi eligibil la Senat se cere:
a) A fi cetățean român;
b) A avea exercițiul drepturilor civile și politice;
c) A avea vârsta de 40 ani împliniți;
d) A avea domiciliul în România.
Aceste condițiuni, afără de vârstă, se cer și senatorilor de d rept.

SECȚIUNEA III
Despre Consiliul legislativ
Art. 76.
S e î n f i i n ț e a z ă u n C o n s i l i u l e g i s l a t i v , a c ă r u i m e n i r e e s t e s ă a jute în mod
consultativ la facerea și coordonarea legilor, emanând fie dela p u t e r e a

180 | Constitu țiile României
executivă, fie din inițiativa parlamentară, cât și la întocmire a regulamentelor
generale de aplicarea legilor.
C o n s u l t a r e a C o n s i l i u l u i l e g i s l a t i v e s t e o b l i g a t o r i e p e n t r u t o a te proiectele
de legi, afără de cele care privesc creditele bugetare; dacă în sa, într-un termen
f i x a t d e l e g e , C o n s i l i u l l e g i s l a t i v n u – ș i d ă a v i z u l s ă u , A d u n ă r ile pot proceda la
discutarea și aprobarea proiectelor.
O lege specială va determina organizarea și modul de funcționa re al
Consiliului legislativ.

CAPITOLUL II
Despre Rege și Miniștri

SECȚIUNEA I
Despre Rege
Art. 77.
Puterile constituționale ale Regelui sunt creditare în linie co borâtoare
directă și legitimă a Maiestății Sale Regelui Carol I de Hohenz ollern
Sigmaringen, din bărbat în bărba t prin ordinul de primogenitură ș i c u
excluziunea perpetuă a femeil or și coborâtorilor lor.
Coborâtorii Maiestății Sale vor fi crescuți în religiunea ortod oxă a
Răsăritului.

Art. 78.
În lipsa de coborâtori în linie bărbătească ai Maiestății Sale Regelui Carol I
de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai în
vârstă dintre frații săi sau coborâtorilor acestora, după regul ile statornicite în
articolul precedent.
Dacă nici unul dintre frații sau coborâtorii lor nu s-ar mai g ăsi în viață sau
ar declara mai dinainte că nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica
s u c c e s o r u l s ă u d i n t r – o d i n a s t i e suverană din Europa cu Primirea
Reprezentațiunii naționale, dată în forma prescrisă de art. 79.
Dacă nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Art. 79.
La caz de vacanță a Tronului, ambele Adunări se întrunesc de în dată într-o
singură Adunare, chiar fără convocare, și cel mai târziu până î n opt zile dela
întrunirea lor aleg un Rege dintr-o dinastie suverană din Europ a occidentală.
Prezența a trei pătrimi din membrii care compun fiecare din am bele
Adunări și majoritatea de două t reimi a membrilor prezenți sunt necesare
pentru a se putea procede la această alegere.
La caz când Adunarea nu se va fi făcut în termenul mai sus pre scris, atunci
î n a n o u a z i , l a a m i a z ă , A d u n ă r i l e î n t r u n i t e v o r p ă ș i l a a l e g e r e oricare ar fi
numărul membrilor prezenți și cu m ajoritatea absolută a voturil or.

Constitu țiile României | 181
Dacă Adunările s-ar afla dizolvate în momentul vacanței Tronul ui, se va
urma după modul prescris la articolul următor.
În timpul vacanței Tronului, Adunările întrunite vor numi o lo cotenență
regală, compusă din trei persoane, care va exercita puterile re gale până la
suirea Regelui pe Tron.
În toate cazurile mai sus arătate votul va fi secret.

Art. 80.
La moartea Regelui, Adunările se întrunesc chiar fără convocare c e l m a i
târziu zece zile după declararea morții. Dacă din întâmplare el e au fost
dizolvate mai înainte și convoca rea lor a fost hotărâtă în actu l de dizolvare
p e n t r u o e p o c ă î n u r m a c e l o r z e c e z i l e , a t u n c i A d u n ă r i l e c e l e v echi se adună
până la întrunirea acelora care au a le înlocui.

Art. 81.
Dela data morții Regelui și până la depunerea jurământului a su ccesorului
său la Tron puterile constituționale ale Regelui sunt exercitat e, în numele
poporului român, de miniștri, în truniți în Consiliu și sub a lo r responsabilitate.

Art. 82.
Regele este major la vârsta de optsprezece ani împliniți.
La suirea sa pe Tron, el va depune mai întâi în sânul Adunăril or întrunite
următorul jurământ: "Jur a păzi Constituțiunea și legile poporu lui român, a
menține drepturile lui naționale și întegritatea teritoriului " .

Art. 83.
R e g e l e , î n v i a ț ă f i i n d , p o a t e n u m i o R e g e n ț a , c o m p u s ă d i n t r e i persoane,
care, după moartea Regelui, să exercite puterile regale în timp ul minorității
succesorului Tronului. Această numire se va face cu primirea Re prezentațiunii
naționale, dată în forma prescrisă la art. 79 din Constituțiune a de față.
Regenta va exercita totdeodată și tutela succesorului Tronului î n t i m p u l
minorității lui.
Dacă, la moartea Regelui, Regența nu s-ar găsi numită și succe sorul
Tronului ar fi minor, ambele Adunări întrunite vor numi o Regen ță, procedând
după formele prescrise la art. 7 9 din Constituțiunea de față.
Membrii Regenței nu intră în funcțiune decât după ce vor fi de pus solemn
î n a i n t e a a m b e l o r A d u n ă r i î n t r u n i t e j u r ă m â n t u l p r e s c r i s p r i n a r t . 82 din
Constituțiunea de față.

Art. 84.
D a c ă R e g e l e s e a f l ă î n i m p o s i b i l i t a t e d e a d o m n i , m i n i ș t r i i , d u pă ce au
constatat legalmente această imp osibilitate, convoacă îndată Ad unările.
Acestea aleg Regenta, care va forma și tutela.

182 | Constitu țiile României

Art. 85.
Nici o modificare nu se poate face Constituțiunii în timpul Reg enței.

Art. 86.
Regele nu va putea fi totdeodată și Seful unui alt Stat fără co nsimțământul
Adunărilor.
Nici una din Adunări nu poate delibera asupra acestui obiect d acă nu vor fi
prezenți cel puțin două treimi d in membrii care le compun, și h otărârea nu se
poate lua decât cu două treimi d in voturile membrilor de față.

Art. 87.
Persoana Regelui este înviolabilă. Miniștrii lui sunt răspunzăt ori.
Nici un act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contra semnat de un
ministru, care prin aceasta chia r devine răspunzător de acel ac t.

Art. 88.
Regele numește și revo că pe miniștrii săi.
El sancționează și p romulgă legile.
El poate refuza sancțiunea sa.
El are dreptul de amnistie în materie politică.
Are dreptul de a ierta sau micșora pedepsele în materii crimin ale, afără de
ceea ce se statornicește în privința miniștrilor.
El nu poate suspenda cursul urmăririi sau al judecății, nici a interveni prin
nici un mod în adminis trația justiției.
El numește sau confirmă în func țiunile publice potrivit legilo r.
El nu poate crea o noua funcțiune fără o lege specială.
El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fără s ă poată
vreodată modifica sau suspenda legile și nu poate scuti pe nime ni de
executarea lor.
El este capul puterii armate.
El conferă gradele militare în conformitate cu legea.
El va conferi decorațiunile române conform unei anume legi.
El are dreptul de a bate monedă conform unei legi speciale.
El încheie cu Statele străine c onvențiunile necesare pentru co merț,
navigațiune și alte asemenea; însă pentru ca aceste acte să aib ă autoritate
îndatoritoare, trebuie mai întâiu a fi supuse Puterii legislati ve și aprobate de ea.

Art. 89.
Legea fixează lista civilă pen tru durata fiecăreia Domnii.

Art. 90.
La 15 Octombrie a fiecărui an, Adunarea deputaților și Senatul se întrunesc
fără convocare, dacă Regele nu le-a convocat mai înainte.

Constitu țiile României | 183
Durata fiecărei sesiuni este de cinci luni.
Regele deschide sesiunea prin un Mesaj, la care Adunările fac răspunsurile
lor.
Regele pronunță înch iderea sesiunii.
El are dreptul de a convoca în sesiune extraordinară Adunările .
El are dreptul de a dizolva ambele Adunări deodată sau numai u na din ele.
Actul de dizolvare trebuie să co nțină convocarea alegătorilor p ână în două luni
de zile și a Adunărilor până în trei luni.
Regele poate amâna Adunările; oricum, amânarea nu poate depăși
termenul de o lună, nici a fi re înnoită în aceeastă sesiune făr ă consimțământul
Adunărilor.

Art. 91.
Regele nu are alte puteri decât acele date lui prin Constituțiu ne.

CAPITOLUL III
Despre miniștri
Art. 92.
Guvernul exercită puterea executi v ă î n n u m e l e R e g e l u i , î n m o d u l s t a b i l i t
prin Constituțiune.

Art. 93.
Miniștrii întruniți alcătuiesc C onsiliul de Miniștri, care este p r e z i d a t , c u
titlul de Președinte al Consiliului de Miniștri, de acela care a fost însărcinat de
Rege cu formarea guvernului.
Departamentele ministeriale și subsecretariatele de Stat nu se pot înființa
și desființa decât prin lege.

Art. 94.
N u p o a t e f i m i n i s t r u d e c â t c e l c a r e e s t e r o m â n s a u c e l c a r e a d obândit
naturalizarea.

Art. 95.
Nici un membru al Familiei Regale nu poate fi ministru.

Art. 96.
Dacă miniștrii nu ar fi membri ai Adunărilor, ei pot lua parte la dezbaterea
legilor, fără a avea însă și dreptul de a vota.
La dezbaterile Adunărilor prezența a cel puțin a unui ministru e necesară.
Adunările pot exige prezența miniștrilor la deliberațiunile lo r.

Art. 97.
Î n n i c i u n c a z o r d i n u l v e r b a l s a u î n s c r i s a l R e g e l u i n u p o a t e apăra pe
ministru de răspundere.

184 | Constitu țiile României

Art. 98.
F i e c a r e d i n a m b e l e A d u n ă r i , p r e c u m ș i R e g e l e a u d r e p t u l d e a c e re
urmărirea miniștrilor și a-i tri mite înaintea înaltei Curți de casație și justiție,
care singură, în secțiuni unite, este în drept a-i judeca, afăr ă de cele ce se vor
s t a t o r n i c i p r i n l e g i î n c e e a c e p r i v e ș t e e x e r c i ț i u l p ă r ț i i v ă t ă mate și în ceea ce
privește crimele și delictele comise de miniștrii, afără de exe rcițiul funcțiunii
lor.
Punerea sub urmărire a miniștrilor de către Corpurile legiuito are nu se
poate rosti decât prin majoritat e de două treimi a membrilor de față.
Instructiunea se va face de o comisiune a înaltei Curți de cas ație, compusă
din cinci membri trași la sorți în secțiuni-unite.
Această comisiune are și puterea de a califica faptele și de a decide sau nu
urmărirea.
Acuzarea, înaintea înaltei Curți de casație și justiție, se va s u s ț i n e p r i n
ministerul public.
Legea responsabilității ministeriale determină cazurile de răs pundere și
pedepsele aplicabile miniștrilor.

Art. 99.
Orice parte vătămată de un decret sau o dispozițiune semnată sa u
contrasemnată de un ministru care violează un text expres al Co nstituțiunii sau
al unei legi, poate cere Statului, în conformitate cu dreptul c omun, despăgubiri
bănești pentru pre judiciul cauzat.
Fie în cursul judecății, fie după pronunțarea hotărârii, minis trul poate fi
chemat, după cererea Statului, în urma votului unuia din Corpur ile legiuitoare,
î n a i n t e a i n s t a n ț e l o r o r d i n a r e , l a r ă s p u n d e r e c i v i l ă p e n t r u d a u n a pretinsă sau
suferită de Stat.
A c t u l i l e g a l a l m i n i s t r u l u i n u d e s c a r c ă d e r ă s p u n d e r e s o l i d a r ă p e
funcționarul care a contrasemnat, decât în cazul când acesta a atras atenția
Ministrului, în scris.

Art. 100.
Se vor putea înființa Subsecretariate de Stat.
S u b s e c r e t a r i i d e S t a t v o r p u t e a l u a p a r t e l a d e z b a t e r i l e C o r p u rilor
legiuitoare sub responsa bilitatea miniștrilor.

CAPITOLUL IV
Despre puterea judecătorească
Art. 101.
Nici o jurisdicțiune nu se poate înființa decât numai în putere a unei anume
legi.

Constitu țiile României | 185
Comisiuni și tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici u n fel de
numire și sub nici un fel de cuv ânt în vederea unor anume proce se, fie civile, fie
penale, sau în vederea judecării unor anume persoane.

Art. 102.
Pentru întregul Stat român este o singură Curte de casație și j ustiție.

Art. 103.
Numai Curtea de casație în secțiuni-unite are dreptul de a jude ca
constituționalitatea legilor și a declara inaplicabile pe acele a care sunt contrarii
Constituțiunii. Judecata asupra înconstituționalității legilor se mărginește
numai la cazul judecat.
Curtea de casație se va rosti ca și în trecut asupra conflicte lor de
atribuțiuni.
Dreptul de recurs în cazare este de ordin constituțional.

Art. 104.
Judecătorii sunt inamo vibili în condițiunile speciale pe care l egea le va fixa.

Art. 105.
Juriul este statornicit în toate materiile criminale și pentru delictele politice
și de presă, afără de cazurile statornicite prin Constituțiunea de față.
Acțiunea pentru daune-interese rezultând din fapte și delicte de presă nu
se poate intenta decât înaintea aceleeași jurisdicțiuni de comp etența căreia este
delictul.

Art. 106.
Justiția militară se organiz ează prin osebită lege.

Art. 107.
Autorități speciale de orice fel , cu atribuțiuni de contencios administrativ,
nu se pot înființa.
Contenciosul administrativ este în căderea puterii judecătoreș ti, potrivit
legii speciale.
Cel vătămat în drepturile sale, fie printr-un act administrati v de autoritate,
fie printr-un act de gestiune fă cut cu călcarea legilor și a re gulamentelor, fie
prin rea voință a Autorităților administrative de a rezolva cer erea privitoare la
un drept, poate face cerere la instanțele judecătorești pentru recunoașterea
dreptului său.
Organele puterii judiciare jude că dacă actul este ilegal, îl p ot anula sau pot
pronunța daune civile până la data restabilirii dreptului vătăm at, având și
c ă d e r e a d e a j u d e c a ș i c e r e r e a d e d e s p ă g u b i r e , f i e c o n t r a A u t o r ității
administrative chemate în judeca tă, fie contra f uncționarului v inovat.

186 | Constitu țiile României
Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guv ernământ,
precum și acele de comandament cu caracter militar.

CAPITOLUL V
Despre înstituțiunile județene și comunale
Art. 108.
Instituțiunile județene și com unale sunt regulate de legi.
Aceste legi vor avea de bază descentralizarea administrativă.
Membrii consiliilor județene și consiliilor comunale sunt aleș i de câtre
cetățenii români prin votul univ e r s a l , e g a l , d i r e c t , s e c r e t , o b ligatoriu și cu
reprezentarea minorită ții, după formele prev ăzute de lege. La a ceștia se vor
putea adăuga prin lege și membri de drept și membri cooptați. Î ntre membrii
cooptați pot fi și femei majore.

TITLUL IV
DESPRE FINANȚE
Art. 109.
Nici un impozit de orice natură nu se poate stabili și percepe decât pe baza
unei legi.

Art. 110.
P r i n l e g e s e p o t c r e a i m p o z i t e n u m a i î n f o l o s u l S t a t u l u i , j u d e ț elor,
comunelor și instituțiunilor pub lice care îndeplinesc servicii de Stat.

Art. 111.
Orice sarcină sau impozit județean sau comunal nu se poate așez a decât cu
învoirea consiliilor județene sa u comunale în li mitele stabilit e de lege.

Art. 112.
Nu se pot statornici privilegiuri în materii de impozite.
N i c i o e x c e p ț i u n e s a u m i c ș o r a r e d e i m p o z i t n u s e p o a t e s t a t o r n i ci decât
prin o lege.
Monopoluri nu se pot constitui decât numai prin lege și exclusi v în folosul
Statului, județelor și comunelor.

Art. 113.
Nici un fond pentru pensiuni sau gratificațiuni în sarcina teza urului public
nu se poate acorda decât î n virtutea unei legi.

Art. 114.
În frecare an Adunarea deputațil or încheie socotelile și voteaz ă bugetul.
Toate veniturile sau cheltuelile Statului trebuiesc trecute în b u g e t ș i î n
socoteli.

Constitu țiile României | 187
Dacă bugetul nu se votează în timp util, puterea executivă va îndestula
serviciile publice după bugetul anului precedent, fără a putea merge cu acel
buget mai mult de un an peste an ul pentru care a fost votat.

Art. 115.
Controlul preventiv și cel de g estiune a tuturor veniturilor și cheltuielilor
Statului se va exercita de Curtea de conturi, care supune în fi ecare an Adunării
deputaților raportul general rez umând conturile de gestiune al bugetului
trecut, semnalând totdeodată neregulile săvârșite de miniștri î n aplicarea
bugetului.
R e g u l a r e a d e f i n i t i v ă a s o c o t e l i l o r t r e b u i e s ă f i e p r e z e n t a t ă A d unării
deputaților cel mai târziu în termen de doi ani dela încheierea fiecărui exercițiu.

Art. 116.
Pentru toata România este o singură Curte de conturi.

Art. 117.
Toate fondurile provenite din cauze speciale, și de care guvern ul dispune
s u b d i f e r i t e t i t l u r i , t r e b u i e s ă f i e c u p r i n s e î n b u g e t u l g e n e r a l al veniturilor
Statului.

Art. 118.
Legile financiare se publică în Monitorul Oficial ca și celelal te legi și
regulamente de administrațiune publică.

TITLUL V
DESPRE PUTEREA ARMATĂ

Art. 119.
Tot Românul, fără deosebire de origină etnică, de limbă sau de religie, face
parte din unul din elementele puterii armate, conform legilor s peciale.
Puterea armată se compune din: armată activă cu cadrele ei per manente,
rezerva ei și milițiile.

Art. 120.
Gradele, decorațiunile și pensiunile militarilor nu se pot lua decât numai în
virtutea unei sentințe judecătorești și în cazurile determinate de legi.

Art. 121.
Contingentul armatei se votează pentru fiecare an de ambele Cor puri
legiuitoare.

Art. 122.
S e v a î n f i i n ț a u n C o n s i l i u s u p e r i o r a l a p ă r ă r i i ț ă r i i , c a r e v a îngriji, în mod
permanent, de măsurile necesare pentru organizar ea apărării naț ionale.

188 | Constitu țiile României

Art. 123.
Nici o trupă armată străină nu poate fi admisă în serviciul Sta tului, nici nu
poate intra sau trece pe teritor iul României decât în puterea u nei anume legi.

TITLUL VI
DISPOZIȚIUNI GENERALE
Art. 124.
Culorile drapelului României sunt: Albastru, Galben și Roșsu, a șezate
vertical.

Art. 125.
Reședința guvernului este în Capitala țării.

Art. 126.
Limba românească este limba oficială a Statului român.

Art. 127.
Nici un jurământ nu se poate impune cuiva decât în puterea unei legi, care
hotărăște și formula lui.

Art. 128.
Constituțiunea de față nu poate fi suspendată nici în total, ni ci în parte. În
caz de pericol de Stat se poate prin lege institui starea de as ediu generală sau
parțială.

TITLUL VII
DESPRE REVIZUIREA CONSTITUȚIUNII

Art. 129.
Constituțiunea poate fi revizuită în total sau în parte din ini țiativa Regelui
sau oricăreia din Adunările legiuitoare. În urma acestei iniția tive ambele
Adunări, întrunite separat, se vor rosti cu majoritate absolută , dacă este locul ca
dispozițiunile constituționale să fie revizuite.
Îndată ce necesitatea revizuirii a fost admisă, ambele Corpuri l e g i u i t o a r e
aleg din sânul lor o comisiune mixtă, care va propune textele d in Constituțiune
ce urmează a fi supuse revizuirii.
După ce raportul acestei comisi uni va fi citit în fiecare Adun are, de două
ori în interval de cincisprezece zile, ambele Adunări întrunite l a u n l o c , s u b
Președinția celui mai în vârstă dintre Președinți, în prezența a cel puțin două
treimi din totalitatea membrilor ce le compun, cu majoritate de d o u ă t r e i m i ,
stabilesc în mod definitiv care anume articole vor fi supuse re vizuirii.
Î n u r m a a c e s t u i v o t A d u n ă r i l e s u n t d e d r e p t d i z o l v a t e ș i s e v a c o n v o c a
corpul electoral în termenul p rescris de Constituțiune.

Constitu țiile României | 189

Art. 130.
Adunările cele noi proced în aco rd cu Regele la modificarea pun ctelor
supuse revizuirii.
În acest caz Adunările nu pot delibera dacă cel puțin două tre imi a
membrilor din care se compun nu sunt prezenți și nici o schimba re nu se poate
adopta dacă nu va întruni cel puțin două treimi ale voturilor.
Adunările alese pentru revizuirea Constituțiunii au o durată
constituțională obișnuită și, în afară de modificarea Constituț iunii, ele
funcționează și ca Adunăr i legiuitoare ordinare.
Dacă Adunările de revizuire nu- și pot îndeplini misiunea, noil e Adunări
vor avea același caracter.

TITLUL VIII
DISPOZIȚIUNI TRANZITORII ȘI SUPLIMENTARE
Art. 131.
Sunt și rămân cu caracter constituțional dispozițiunile din leg ile agrare
privitoare la pământurile cultivabile, pădurile și bălțile expr opriabile în total
sau în parte, la starea lor juri dică, la subsol, la prețuire, l a modul de plată, etc.,
asa precum sunt formulate în articolele de mai jos ale fiecărei a din legile agrare
și care articole, în întregul lor, fac parte integrantă din pre zența Constituțiune și
c a a t a r e n u s e p o t m o d i f i c a d e c â t c u f o r m e l e p r e v ă z u t e p e n t r u r evizuirea
Constituțiunii, și anume: a) Art. 1 (unu) alin. II, art. 2 (do i), 3 (trei) alin. I, art. 4
(patru), 6 (șase), 7 (șapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 13 (treisprezece), 14
(patrusprezece), 16 (șasesprezec e), 18 (optsprezece), 21 (douăz eci și unu), 23
(douăzeci și trei), 32 (treizeci și doi), 36 (treizeci și șase) ș i 6 9 ( ș a s e z e c i ș i
nouă) din legea pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Mo ldova și
Dobrogea (vechiul Regat) din 17 Iulie 1921;
b) Art. 2 (doi), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (șase), 7 (șapte), 8 (opt), 9 (nouă), 10
(zece), 11 (unusprezece), 12 (douăsprezece), 13 (treisprezece), 1 6
( ș a s e s p r e z e c e ) , 4 5 ( p a t r u z e c i ș i c i n c i ) , 4 6 ( p a t r u z e c i ș i ș a s e ) , 47 (patruzeci și
șapte), 48 (patruzeci și opt), 49 (patruzeci și nouă), 50 (cinc izeci) și 53
(cincizeci și trei) din legea pentru reforma agrară din Basarab ia din 13 Martie
1920;
c) Art. 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (șase), 7 (șapte), 8 (opt), 9 (nouă), 10
(zece), 11 (unusprezece), 12 (douăsprezece), 13 (treisprezece), 1 4
(patrusprezece), 16 (șasesprezece), 18 (optsprezece), 22 (douăz eci și doi), 24
(douăzeci și patru), 32 (treizeci și doi), 50 (cincizeci) și 85 (optzeci și cinci) din
legea pentru reformă agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș din
30 Iulie 1921;
d) Art. 2 (doi), 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci) punctul a alin . I, art. 6 (șase), 7
(șapte), 9 (nouă), 10 (zece), 12 (douăsprezece), 13 (treispreze ce), 29 (douăzeci

190 | Constitu țiile României
și nouă), 31 (treizeci și unu) și 55 (cincizeci și cinci) din l egea pentru reforma
agrară din Bucovina din 30 Iulie 1921.

Art. 132.
În scop de a se satisface trebuințele normale de lemne de foc ș i de
construcție ale populației rurale din vechiul Regat, Basarabia și Bucovina. Statul
e dator ca din pădurile sale din câmpie, deal sau munte să dest ine suprafețele
necesare în acest scop.
În vechiul Regat și în Bucovina , acolo unde Statul nu ar avea păduri, într-o
rază de douăzeci kilometri de centrul comunei, pentru satisface rea trebuințelor
mai sus arătate, el prin derogare dela art. 7 lit. c și art. 8 lit. a, b și c din legea
pentru reforma agrară din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobroge a din 17 Iulie
1921 și dela art. 5, punctul a, alin. IV și dela art. 6 și 7 di n legea pentru reforma
agrară din Bucovina din 30 Iulie 1921, va putea expropria din p ădurile
persoanelor juridice fie publice, fie private, care s-ar afla î n această rază și
numai în lipsa acestora, va expropria proporțional din pădurile tuturor
proprietarilor particulari, aflate în această rază, însă numai în limita acestor
trebuințe și în toate cazurile cu respectul unei suprafețe inta ngibile de una suta
hectare de fiecare proprietate.
Nu sunt expropriabile, oricare ar fi proprietarul, pădurile re plantate sau în
curs de replantare.
Contractele de vânzare spre exploatare a pădurilor expropriabi le care vor
fi în vigoare în momentul exprop rierii, se vor respecta. Păduri le astfel
expropriate rămân în proprietate a Statului și se vor administra și exploata de
dânsul spre a satisface potrivit legii și în prima linie nevoil e de mai sus.
Exproprierea acestor păduri se va face cu dreapta și prealabil ă
despăgubire fixată de justiție.
Modul de expropriere va fi regulat prin lege specială.

Art. 133.
Se ratifică decretele-legi: No. 3.902 din 29 Decemvrie 1918, pu blicat în
Monitorul Oficial No. 223 din 30 Decembrie 1918, privitor la ac ordarea
drepturilor cetățeneșt i; No. 2.085 din 22 Mai 1919, publicat în Monitorul Oficial
No. 33 din 28 Mai 1919, și No. 3.464 din 12 August 1919, public at în Monitorul
Oficial No. 93 din 13 August 1919, privitoare la încetățenirea evreilor care
locuiau în vechiul Regat.
D ea sem enea s e r a t ifi că ș i t o at e de c re te le – leg i de înc e tă țen i re îndividuală,
care s-au făcut înaintea decretelor specificate mai sus.
Evreii, locuitori din vechiul Regat, care nu-și vor fi regulat încetățenirea în
termenul prevăzut de decretul-lege No. 3.464 din 12 August 1919 , vor putea
face declarațiunile de încetățenire conform decretului-lege No. 2.085 din 22
Mai 1919, în termen de trei luni dela promulgarea acestei Const ituțiuni.

Constitu țiile României | 191

Art. 134.
P â n ă l a f a c e r e a u n e i l e g i d e o r g a n i z a r e a C o n s i l i u l u i l e g i s l a t i v p r e v ă z u t î n
această Constituțiune, prezentarea proiectelor de legi înaintea C o r p u r i l o r
legiuitoare va continua să se facă în conformitate cu legile și regulamentele azi
în vigoare.

Art. 135.
Până la promulgarea legii speciale bazată pe principiile din pr ezenta
Constituțiune, legile relative l a organizarea și judecarea cont enciosului
administrativ rămâ n în vigoare.

Art. 136.
O lege specială va fixa lista ci vilă a întâiului Rege al Români ei întregite.

Art. 137.
Se vor revizui toate codicile și legile existente în diferitele părți ale Statului
român spre a se pune în armonie cu Constituțiunea de față și as igura unitatea
legislativă.
Până atunci ele r ămân în vigoare.
Din ziua promulgării Constituțiunii, sunt însă desființate ace le dispozițiuni
din legi, decrete, regulamente și orice alte acte contrarii cel or înscrise în
prezenta Constituțiune.

Art. 138.
Actualele Adunări naționale după promulgarea prezentei Constitu țiuni pot
funcționa până la expirarea mandatului lor legal.
În acest timp ele vor trebui să facă, pe baza principiilor din a c e a s t ă
Constituțiune, legea electorală.
Până la facerea acestei legi, decretele-legi electorale rămân în vigoare351.

351 A f o s t a d o p a t a t a î n 1 9 2 3 ș i p u b l i c a t ă î n M o n i t o r u l O f i c i a l n r 282 din 29 martie 1923.
Principalele modificare: Decretul-Regal nr. 2281 din 13 iulie 1 946 privind exercitarea puterii
l e g i s l a t i v e , p u b l i c a t î n M o n i t o r u l O f i c i a l n r . 1 6 1 d i n 1 5 i u l i e 1946. Constituția din 1923 a fost
abrogată în mod expres de Constituția din 1938.

192 | Constitu țiile României

Constitu țiunea din 1938

CAROL AL II-LEA,
Prin grația lui Dumnezeu și voința națională,
REGE AL ROMÂNIEI,
La toți de față și viitori, sănătate:
Poporul Român dându-și învoirea, Noi decretăm următoarea

CONSTITUȚIUNE

TITLUL I
Despre teritoriul României
Art. 1.
Regatul României este un Stat Național, unitar și indivizibil.

Art. 2.
Teritoriul României este inalienabil.

Art. 3.
T e r i t o r i u l R o m â n i e i n u s e p o a t e c o l o n i z a c u p o p u l a ț i u n i d e s e m i nție
străină.
TITLUL II
Despre datoriile și drepturile Românilor

Capitolul 1
Despre datoriile Românilor
Art. 4.
T o ț i R o m â n i i , f ă r ă d e o s e b i r e d e o r i g i n e e t n i c ă ș i c r e d i n ț ă r e l i gioasă, sunt
datori: a socoti Patria drept ce l mai de seamă temei al rostulu i lor în viață, a se
jertfi pentru apărarea integrității, independenței și demnități i ei; a contribui
prin munca lor la înălțarea ei morală și propășirea ei economic ă; a îndeplini cu
credință sarcinile obștești ce li se impun prin legi și a contr ibui de bună voie la
împlinirea sarcinilor publice, f ără de care ființă Statului nu poate viețui.
Art. 5.
Toți cetățenii români, fără deos ebire de origine etnică și cred ință religioasă,
sunt egali înaintea legii, dator ându-i respect și supunere.
Nimeni nu se poate socoti dezlegat de îndatoririle sale civile ori militare,
publice ori particulare, pe temeiul credinței sale religioase s au de orice altfel.
Art. 6.
Nu se admite în Statul Român nici o deosebire de clasă socială.

Constitu țiile României | 193
Privilegiile în așezarea dărilor sunt oprite. Micșorările și m ăririle de
impozite nu pot fi decât generale și statornicite prin legi.

Art. 7.
Nu este îngăduit nici unui Român a propovădui prin viu grai sau în scris
schimbarea formei de guvernământ a Statului, împărțirea ori dis tribuirea averii
altora, scutirea de impozi te, ori lupta de clasă.

Art. 8.
Este oprit preoților, de orice rit și credință religioasă, a pu ne autoritatea lor
spirituală în slujba propagandei politice, atât în locazurile d estinate cultului și
funcțiunilor oficiale, cât și în afară de ele.
Propaganda politică, în localurile destinate cultului, ori cu prilejul
manifestațiunilor religioase, nu este îngăduită nimănui.
Orice asociațiune politică pe t emeiuri ori pretexte religioase este oprită.
În afară de persoanele, de condițiunile și de formele prevăzut e în legi,
nimeni nu poate lua ori presta jurăminte de credință.

Art. 9.
Românul care, fără prealabilă autorizație a Guvernului, va intr a în orice
serviciu al unui Stat străin, sa u se va alătura pe lângă o corp orație militară
străină, pierde de plin dr ept cetățenia română.
Supunerea, pentru oricât timp ș i din orice fapt ar rezulta ea, l a v r e o
protecție străină, trage după sine pierderea de plin drept a ce tățeniei române.
Naționalitatea româna pierdută în condițiunile aici arătate nu se poate
redobândi decât prin naturalizare.

Capitolul 2
Despre drepturile Românilor
Art. 10.
Românii se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea munc ii, de
libertatea învățământului, de li bertatea presei, de libertatea întrunirilor, de
libertatea de asociație și de toate libertățile din care decurg drepturi în
condițiunile statornicite prin legi.

Art. 11.
Naționalitatea româna se dobândeș te prin căsătorie, prin filiaț iune, prin
recunoaștere și prin naturalizare.
N a t u r a l i z a r e a s e a c o r d ă p r i n l e g e î n m o d î n d i v i d u a l ; e a n u a r e efect
retroactiv. Soția profită de naturalizarea soțului și copiii mi nori de aceea a
părinților.

Art. 12.
Libertatea individuală este garantată.

194 | Constitu țiile României
Nimeni nu poate fi urmărit sau percheziționat, decât în cazuri le și după
formele stabilite de lege.
Nimeni nu poate fi deținut sau arestat decât în puterea unui m andat
judecătoresc motivat și comunica t în momentul arestării, sau ce l mai târziu în
24 ore după arestare.
În caz de vină vădită ori de urgentă, deținerea sau arestarea se poate face
i m e d i a t , i a r m a n d a t u l s e v a e m i t e ș i c o m u n i c a î n 2 4 o r e , c o n f o r m alineatului
precedent.

Art. 13.
Nimeni nu poate fi sustras, în contra voinței sale, de la judec ătorii pe care îi
dă legea.

Art. 14.
Domiciliul este inviolabil.
Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decât de autor itățile
competente, în cazurile și potrivit formelor stabilite de lege.

Art. 15.
Pedeapsa cu moartea se aplică în timp de război potrivit codulu i de justiție
militară.
Consiliul de Miniștri va putea decide aplicarea dispozițiunilo r din alineatul
precedent și în timp de pace, pentru atentate contra Suveranulu i, Membrilor
F a m i l i e i R e g a l e , Ș e f i l o r S t a t e l o r s t r ă i n e ș i d e m n i t a r i l o r S t a t u lui din mobile în
legatură cu exercițiul funcțiuni lor ce le sunt încredințate, pr ecum și în cazurile
de tâlhărie cu omor și asasinat politic.

Art. 16.
Proprietatea de orice natură, precum și creanțele atât asupra p articularilor
cât și asupra Statului, sunt înv iolabile și garantate ca atare.
O r i c i n e p o a t e d i s p u n e l i b e r d e b u n u r i l e c e s u n t a l e l u i , d u p ă normele
prevăzute în legi.
Bunurile care fac parte din domeniul public sunt administrate și nu pot fi
înstrăinăte decât după regulile și cu formele stabilite prin le ge. Nici o lege nu
poate înființa pedeapsa confiscării averilor, afără de cazurile de înalta tradare și
delapidare de bani publici.
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauza de utilitate publică și
d u p ă o d r e a p t ă ș i p r e a l a b i l ă d e s p ă g u b i r e s t a b i l i t ă d e j u s t i ț i e conform legilor.
P r i n c a u z a d e u t i l i t a t e p u b l i c ă n u s e p o a t e î n ț e l e g e d e c â t a c e e a care este de
natură a foloși în același timp tuturor și fiecăruia în mod act ual ori eventual.
În afară de cazurile de utilita te publică pentru apărarea nați onală, pentru
lucrările de interes militar, sanitar, cultural, pentru căi de comunicații terestre,
nautice ori aeriene, pentru pieț e și lucrări publice prevăzute în legile actuale,

Constitu țiile României | 195
nici un alt caz nu se poate stabili decât prin legi votate de a mbele Adunări cu
majoritate de două treimi.

Art. 17.
Zăcămintele miniere, precum și bogățiile de orice natură ale su bsolului
s u n t p r o p r i e t a t e a S t a t u l u i . S e e x c e p t e a z ă m a s e l e d e r o c i c o m u n e , carierele de
materiale de construcții și depozitele de turbă, fără prejudici ul drepturilor
dobândite de Stat pe baza legilor anterioare. O lege a minelor va determină
normele și condițiunile de punere în valoare a acestor bunuri, va fixa drepturile
proprietarului care vor fi de cel puțin50% din redevența și din prețul la hectar
al concesiunii și va arăta, totodată, putința și măsura în care a c e ș t i a v o r
participa la exploatarea acestor bogății.
Drepturile câștigate în favoarea Statului pe baza actelor de co ncesiune
încheiate până în prezent se respectă.

Art. 18.
Drumurile mari și mici, ulițele care sunt în sarcina Statului, Județelor,
Municipiilor și Comunelor, fluviile și râurile navigabile sau p lutitoare,
țărmurile, adăugirile câtre mal și locurile de unde s-a retras apa mării, porturile
naturale sau artificiale, maluri l e u n d e t r a g v a s e l e , s p a ț i u l a t mosferic, apele
producătoare de forțe motrice de folos obștesc și în deobște to ate bunurile care
nu sunt proprietate particulară, sunt considerate ca dependințe ale domeniului
public.

Art. 19.
Libertatea conștiinț ei este absolută.
Statul garantează tuturor cultelor o deopotrivă libertate și p rotecțiune,
întru cât exercițiul lor nu aduc e atingere ordinei publice, bun elor moravuri și
Siguranței Statului.
Biserica ortodoxă creștină și cea greco-catolică sunt biserici r o m â n e ș t i .
Religia creștină ortodoxă fiind religia marei majorități a Româ nilor, biserica
o r t o d o x ă e s t e b i s e r i c a d o m i n a n t ă î n S t a t u l R o m â n , i a r c e a g r e c o -catolică are
întâietate față de celelalte culte.
Biserica ortodoxă română este și rămâne neatârnată de orice ch iriarhie
străină, păstrandu-și însă unitatea, în privința dogmelor, cu b iserica ecumenică
a Răsăritului.
Chestiunile spirituale și canonice ale bisericii ortodoxe româ ne țin de o
singură autoritate sinodală centrală.
Raporturile dintre diferitele culte și Stat sunt de domeniul l egilor speciale.

Art. 20.
Actele stări civile sunt de atribuția legii civile.

196 | Constitu țiile României
Întocmirea acestor acte va trebui să preceadă totdeauna binecu vântarea
religioasă, care este obligatori e pentru toți membrii cultelor.

Art. 21.
Învățământul este liber în condițiunile stabilite prin legi spe ciale și întru
cât nu va fi contrar bunelor mor avuri, ordinei p ublice și inter eselor de Stat.
Învățământul primar este obligatoriu. În școlile Statului aces t învățământ
va fi gratuit.

Art. 22.
Constitutia garantează fiecăruia, în limitele și condițiunile l egii, libertatea
d e a c o m u n i c a ș i p u b l i c a i d e i l e ș i o p i n i u n i l e s a l e , p r i n g r a i , prin scris, prin
imagini, prin sunete sau prin orice alte mijloace.

Art. 23.
Secretul scrisorilor, telegramelor și convorbirilor telefonice este inviolabil.
Se exceptează cazurile în care justiția e datoare să se informe ze conform legii.

Art. 24.
Cetățenii români au dreptul a se aduna pașnici și fără arme pen tru a trata
tot felul de chestiuni, conformându-se legilor care regulează e xercițiul acestui
drept.
Întrunirile, procesiunile și manifestațiile pe căile publice o ri în aer liber,
sunt supuse legilor și orânduirilor polițienești.

Art. 25.
Oricine are dreptul a se adresa prin petițiuni, subscrise de un a sau mai
multe persoane, la autoritățile publice, însă numai în numele c elor subscriși.
A u t o r i t ă ț i l e c o n s t i t u i t e a u s i n g u r e d r e p t u l s ă a d r e s e z e p e t i ț i uni în nume
colectiv.

Art. 26.
Cetățenii români au dreptul a se asocia, conformându-se legilo r.
D r e p t u l d e l i b e r ă a s o c i a ț i u n e n u i m p l i c ă d r e p t u l d e a c r e a p e r soane
juridice. Condițiunile în care se acordă personalitatea juridic ă se stabilesc prin
lege.

Art. 27.
Numai cetățenii români sunt admisibili în funcțiunile și demnit ățile publice,
civile și militare, ți nându-se seama de caracterul majoritar și creator de Stat al
Națiunii Române.
Supușii străini nu pot ocupa atari funcțiuni, decât în cazuril e statornicite
prin legi.
Străinii aflatori pe pământul R omâniei se bucură de protecțiun ea dată de
legi persoanelor și averilor în genere.

Constitu țiile României | 197
Numai Românii și cei naturalizați români pot dobândi cu orice titlu și
deține imobile rurale în România. Străinii vor avea drept numai l a v a l o a r e a
acestor imobile.

Art. 28.
Decorațiunile străine se vor purta de Români numai cu autorizar ea Regelui.
Insignele, emblemele, medaliile, precum și uniformele de orice fel, nu pot fi
create, nici atribuite, nici purtate fără legiuită încuviințare .

TITLUL III
Despre puterile Statului

Art. 29.
Toate puterile Statului emană de la Națiunea Română.
Ele însă nu se pot exercita decât prin delegațiune și numai du pă principiile
și regulile așezate în Constituția de față.

Art. 30.
Regele este Capul Statului.

Art. 31.
Puterea legislativă se exercită de Rege prin Reprezentațiunea N ațională
care se împarte în două Adunări: Senatul și Adunarea Deputațilo r.
Regele sancționează și promulgă legile.
Înainte de a i se da sancțiunea regală, legea nu e valabilă.
Regele poate refuza sancțiunea.
Nici o lege nu poate fi supusă sancțiunii regale, decât după c e va fi fost
discutată și votată de majoritatea ambelor Adunări.
Promulgarea legilor votate de ambele Adunări se va face prin î ngrijirea
Ministrului de Justiție care est e și păstrătorul Marelui Sigili u al Statului.
Inițiativa legilor este dată Regelui. Fiecare din cele două Ad unări pot
propune din inițiativa proprie numai legi în interesul obștesc al Statului.
Interpretațiunea legilor cu dre pt de autoritate se face numai de puterea
legiuitoare.
Nici o lege, nici un regulament de administrațiune generală sa u comunală
nu pot fi îndatoritoare decât du pă ce se publică în chipul hotă rât prin ele.

Art. 32.
Puterea executivă este încredințată Regelui, care o exercită pr in Guvernul
Său în modul stabilit prin Constituție.

Art. 33.
Puterea judecătorească se exercită de organele ei.
Hotărârile judecătorești se pronunță în virtutea legii.
Ele se execută în numele Regelui.

198 | Constitu țiile României

Capitolul 1
Despre Rege
Art. 34.
Puterile constituționale ale Rege lui sunt ereditare în linie co borâtoare
directă și legitimă a Majestății Sale Regelui Carol I de Hohenz ollern
Sigmaringen, din bărbat în bărba t prin ordinul de primogenitură ș i c u
excluziunea perpetuă a femeil or și coborâtorilor lor.
Coborâtorii Majestății Sale vor fi crescuți în religiunea ortod oxă a
Răsăritului.

Art. 35.
În lipsa de coborâtori în linie bărbătească ai Majestății Sale Regelui Carol I
de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai în
vârstă dintre frații Săi, sau coborâtorilor acestora, după regu lile statornicite în
articolul precedent.
Dacă nici unul din frați sau co borâtorii lor nu s-ar găsi în v iață, sau ar
declara mai dinainte că nu prime sc Tronul, atunci Regele va put ea indica
s u c c e s o r u l S ă u d i n t r – o d i n a s t i e s u v e r a n ă d i n E u r o p a o c c i d e n t a l ă , cu primirea
Reprezentațiunii Naționale dată în forma prescrisă de Art. 36.
Dacă nici una nici alta nu va a vea loc, Tronul este vacant.

Art. 36.
În caz de vacanță a Tronului, ambele Adunări se întrunesc de în dată într-o
singură Adunare chiar fără convo c a r e ș i , c e l m a i t â r z i u p â n ă î n o p t z i l e d e l a
întrunirea lor, aleg un Rege dintr-o dinastie suverană din Euro pa occidentală.
P r e z e n ț a a t r e i p ă t r i m i d i n m e m b r i c a r e c o m p u n f i e c a r e d i n a m b ele
Adunări și majoritatea de două t reimi a membrilor prezenți sunt necesare
pentru a se putea purcede la această alegere. În caz când Aduna rea nu se va fi
făcut în termenul mai sus descris, atunci în a noua zi la amiaz ă Adunările
întrunite vor păși la alegere, oricare ar fi numărul membrilor prezenți și cu
majoritatea absolută a voturilor.
Dacă Adunările s-ar afla dizolvate în momentul vacanței Tronul ui, se va
urma după modul prescris la articolul următor. În timpul vacanț ei Tronului,
Adunările întrunite vor numi o L ocotenență Regală compusă din t rei persoane,
care va exercita puterile Regale până la suirea Regelui pe Tron .
În toate cazurile mai sus arătate votul va fi secret.

Art. 37.
La moartea Regelui Adunările se întrunesc chiar fără convocare, c e l m a i
târziu zece zile după declararea morții. Dacă din întamplare el e au fost
d i z o l v a t e m a i d i n a i n t e ș i c o n v o c a r e a l o r a f o s t h o t ă r â t ă î n a c t ul de dizolvare,

Constitu țiile României | 199
p e n t r u o e p o c ă î n u r m a c e l o r z e c e z i l e , a t u n c i A d u n ă r i l e c e l e v echi se adună
până la întrunirea acelora care au a le înlocui.

Art. 38.
D e la da ta mo r ț ii R eg e lu i ș i p ână la d ep un e rea Ju rămâ nt u lu i su c cesorului
Său la Tron, puterile constituți onale ale Regelui sunt exercita te în numele
Națiunii Române de Miniștrii înt runiți în Consiliu și sub a lor responsabilitate.

Art. 39.
Regele este major la vârsta de 18 ani împliniți.
La suirea Sa pe Tron El va depune mai întâi în sânul Adunărilo r întrunite
următorul Jurământ: "Jur a păzi Constituția și legile Națiunii Române, a menține
drepturile ei naționale și integritatea teritoriului".

Art. 40.
R e g e l e p o a t e n u m i u n R e g e n t ș i d o i S u p l e a n ț i c a r e , d u p ă m o a r t e a L u i , s ă
exercite puterile Regale în timp ul minorității succesorului Său .
Această numire se face cu primi rea Reprezentațiunii Naționale, dată în
forma prescrisă de Art. 36 din Constituția de față. Regentul va exercita totodată
și tutela Regelui minor.
Dacă la moartea Regelui, Regentul nu s-ar găsi numit și succes orul
Tronului ar fi minor, ambele Adunări întrunite vor numi pe Rege nt și pe cei doi
Supleanți, procedând după formele prescrise de Art. 36 din Cons tituția de față.
Regentul și supleanții Săi nu intră în funcțiune decât după ce v o r d e p u s
înaintea ambelor Adunări întruni te, jurământul prescris de Art. 3 9 d i n
Constituția de față.
În caz de deces al Regentului, Supleantul cel mai în vârstă îi va lua de drept
l o c u l , p r o c e d â n d u – s e c o n f o r m c e l o r s t a b i l i t e l a a l i n e a t u l p r e c e dent pentru
alegerea unui nou Supleant.

Art. 41.
Dacă Regele se află în imposibilitate de a domni, Principele Mo ștenitor
major, singur, ia de drept Regența. În cazul în care Principele Moștenitor ar fi
minor, Consiliul de Miniștri, după ce s-a constatat legalmente imposibilitatea de
a domni, convoacă îndată Adunările Legiuitoare reunite pentru a decide.

Art. 42.
Nici o modificare nu se poate face Constituției în timpul Regen ței.

Art. 43.
Regele nu va putea fi totodată și Șeful unui alt Stat fără cons imțământul
Adunărilor.

200 | Constitu țiile României
Nici una din Adunări nu poate delibera asupra acestui obiect, dacă nu vor fi
prezenți cel puțin două treimi d in membri care le compun și hot ărârea nu se
poate lua decât cu două treimi d in voturile membrilor de față.

Art. 44.
Persoana Regelui este inviolabilă. Miniștrii Lui sunt răspunzăt ori.
Actele de Stat ale Regelui vor fi contrasemnate de un Ministru c a r e , p r i n
aceasta însăși, devine răspunzător de ele.
Se exceptează numirea Primului Ministru care nu va fi contrase mnată.

Art. 45.
Regele convoacă Adunările Legiuitoare cel puțin odată pe an, de schizând
sesiunea prin mesaj, la care Adu nările prezintă răspunsul lor.
Regele pronunță înch iderea sesiunii.
El are dreptul de a dizolva ambele Adunări de odată sau numai una din ele.
Actul de dizolvare trebuie să conțina convocarea alegătorilor ș i a noilor
Adunări.
Regele poate amâna Adunările. Ele se întrunesc de plin drept l a împlinirea
unui an de la data amânării, dacă între timp nu au mai fost con vocate.

Art. 46.
Regele numește și revoacă pe Miniștrii Săi.
El are dreptul de a ierta sau micșora pedepsele în materii cri minale, afără
de ceea ce se statornicește în privința Miniștrilor.
El nu poate suspenda cursul urmăririi sau judecărei, nici a in terveni prin
nici un mod în adminis trarea justiției.
El numește sau confirmă în func țiunile publice potrivit legilo r.
El nu poate crea o noua funcțiune fără o lege specială.
El face regulamentele necesare pentru executarea legilor, fără să poată
modifica legile și scuti pe cineva de executarea lor.
El poate, în timpul când Adunările Legiuitoare sunt dizolvate și în
intervalul dintre sesiuni, să facă în orice privință Decrete cu putere de lege, care
urmează a fi supuse Adunărilor spre ratificare la cea mai aprop iată a lor
sesiune.
El este Capul Oștirii.
El are dreptul de a declara războiul și de a încheia pacea.
El conferă gradele militare în conformitate cu legea.
El conferă decorațiunile române.
El acreditează Ambasadorii și Miniștrii Plenipotențiari pe lân gă Șefii
Statelor Străine.
El are dreptul de a b ate monetă, conform unei legi speciale.
El încheie, cu Statele Străine, tratatele politice și militare . Convențiunile
necesare pentru comerț, navigațiune și altele asemenea de El în cheiate, pentru

Constitu țiile României | 201
a avea putere de lege în interior trebuie să fie însă supuse Ad unărilor
Legiuitoare și aprobate de ele.

Art. 47.
Lista civilă se hotărăște prin lege.

Capitolul 2
Despre Reprezentarea Națională
Art. 48.
Membrii Adunărilor Legiuitoare reprezintă Națiunea și nu-și exe rcită
mandatul decât dup depuner ea legiuitului jurământ.

Art. 49.
Fiecare Adunare determină prin r egulamentul sau modul după care s e
constituie și își exercită atribuțiunile.

Art. 50.
Validarea alegerilor pentru ambele Adunări și verificarea titlu rilor
membrilor aparținând fiecăreia din ele, se face de înalta Curte de Casație și
Justiție, înainte de data fixată pentru întrunirea Adunărilor.

Art. 51.
Nimeni nu poate fi totodată membru al uneia și al celeilalte Ad unări.

Art. 52.
Deputații și Senatorii, numiți de puterea executivă într-o func țiune
salariată pe care o primesc, pie rd de plin drept mandatul lor d e reprezentanți ai
Națiunii.
Această dispozițiune nu se aplică Miniștrilor și Subsecretaril or de Stat.

Art. 53.
Membrii Adunărilor Legiuitoare nu pot apăra interese particular e
împotriva Statului; ei nu pot face parte din Consiliile de admi nistrație ale
întreprinderilor care au contrac tat cu Statul, Județele sau Com unele.

Art. 54.
Orice hotărâre se ia cu majorita te absolută a voturilor afără d e cazurile
statornicite în altfel prin Constituție.
În caz de paritate a voturilor, propunerea în deliberare este respinsă.
A d u n ă r i l e ț i n ș e d i n ț e c u j u m ă t a t e p l u s u n u l d i n n u m ă r u l m e m b r i lor
înscriși în ap elul nominal.

Art. 55.
Fiecare membru al Adunărilor are dreptul a adresa Miniștrilor î ntrebări la
care aceștia sunt obligați a răspunde în termenul prevăzut de r egulament.

202 | Constitu țiile României

Art. 56.
Nici unul din membrii uneia sau ce l e i l a l t e A d u n ă r i n u p o a t e f i urmărit
pentru opiniunile și v oturile de el emise în cursul exercițiulu i mandatului.

Art. 57.
Nici un membru al uneia sau cele ilalte Adunări nu poate, în tim pul sesiunii,
sa fie urmărit sau arestat pentru vine penale, decât cu autoriz area Adunării din
care face parte, afără de cazul de flagrant delict.
Detențiunea sau urmărirea vreun uia din membrii Adunărilor este
suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.

Art. 58.
Fiecare din Adunări deliberează și hotărăște separat, afără de cazurile
anume arătate în Constituția de față.

Art. 59.
Poliția Adunărilor se exercită de Președintele fiecăreia din el e care, singur,
după încuviințarea Adunării, poa te da ordine gărzii respective.

Art. 60.
Diurnele Deputaților și Senatorilor se stabilesc prin lege.

SECȚIUNEA I
Despre Adunarea Deputaților

Art. 61.
Adunarea Deputaților se compune din Deputați aleși de cetățenii r o m â n i ,
c a r e a u v â r s t a d e 3 0 a n i î m p l i n i ț i ș i p r a c t i c ă e f e c t i v o î n d e l e tnicire intrând în
vreuna din următoare le trei categorii:
1. Agricultura și munca manuală;
2. Comerțul și industria;
3. Ocupațiuni intelectuale.
A l e g e r e a s e f a c e c u v o t s e c r e t , o b l i g a t o r ș i e x p r i m a t p r i n s c r utin
uninominal, pe circumscripțiuni c are să asigure reprezentarea f elului de
îndeletnicire a alegătorilor.
Legea electorală va fixa circumscripțiunile și va statornici d upă normele
mai sus impuse, condițiunile cerute pentru a fi alegător, pentr u bărbați și femei,
incapacitățile, decăderile, incompatibilitățile, procedura votă rii și garanțiile
libertății alegerilor, precu m și numărul deputaților.
Durata mandatului este de șase ani.

Art. 62.
Spre a fi eligibil în Adunarea Deputaților se cere:
a) A fi cetățean român;

Constitu țiile României | 203
b ) A a v e a e x e r c i ț i u l d r e p t u r i l o r c i v i l e ș i p o l i t i c e ș i a p r a c t ica efectiv
îndeletnicirea respectivă a uneia din cele trei câtegorii arăta te în articolul
precedent, pe ai cărei alegători urmează a-i reprezenta;
c) A avea vârsta de 30 ani împliniți;
d) A avea domiciliul în România.
Incapacitățile, decăderile temporare ori definitive și incompa tibilitățile, se
vor stabili prin legea electorală.

SECȚIUNEA II
Despre Senat
Art. 63.
Senatul se compune din Senatori numiți de Rege, din Senatori de drept și
din Senatori aleși cu vot obliga tor, secret și exprimat prin sc rutin uninominal de
membrii corpurilor constituite în Stat, în numărul și condițiun ile, pentru
alegătorii și eligibilii, bărbați și femei, ce se vor stabili p rin legea electorală.
Proporția Senatorilor numiți în raport cu cei aleși este de jum ătate.

Art. 64.
Sunt de drept membri ai Senatului, în virtutea înaltei lor situ ațiuni în Stat și
Biserică:
a) Moștenitorul Tr onului de la vârsta de 18 ani împliniți;
b) Toți Principii Familiei Regale, majori;
c) Patriarhul și Mitropoliții Țării;
d) Episcopii eparhioți ai bisericilor ortodoxe române și greco -catolice,
întru cât vor fi aleși conform legilor Țării;
e) Capii confesiunilor recunoscute de Stat, câte unul de fieca re confesiune,
întru cât sunt aleși sau numiți conform legilor Țării și reprez intă un număr de
peste 200.000 credincioși;
f) Actualii Senatori de drept recunoscuți până la data promulg ării
prezentei Constituții.
Mandatul Senatorilor de drept, e n u m e r a ț i l a p a r a g r a f e l e a – e înclusiv,
încetează odată cu calitatea sau demnitatea în virtutea căreia îl dețin.
Durata mandatelor Senatorilor numiți și aleși va fi de nouă an i. Mandatele
Senatorilor aleși se reînnoiesc din trei în trei ani de la data d e p u n e r i i
j u r ă m â n t u l u i p r e v ă z u t d e A r t . 4 8 d i n C o n s t i t u ț i e , î n p r o p o r ț i e d e o t r e i m e .
U l t i m a t r e i m e n e i e ș i t ă l a s o r ț i p e n t r u r e î n n o i r e p ă s t r e a z ă m a n d atele până la
expirarea termenului de nouă ani.
Pentru mandatele ieșite la sorți se va proceda la noi alegeri conform legii
electorale.

204 | Constitu țiile României

Capitolul 3
Despre Guvern și Miniștri
Art. 65.
Guvernul se compune din Miniștri și Subsecretari de Stat.
Miniștrii exercită puterea executivă în numele Regelui, în con dițiunile
stabilite de Constituție și pe a lor răspundere.
Miniștrii au răspundere pol itică numai față de Rege.

Art. 66.
Miniștrii întruniți alcătuiesc Consiliul de Miniștri, care este prezidat de acel
care a fost însărcinat de Rege cu formarea Guvernului și care p oartă titlul de
Președinte al Consiliului de Miniștri.
Departamentele Ministeriale și Subsecretariatele de Stat nu se pot înființa
și desființa decât prin lege.

Art. 67.
Nu poate fi Ministru decât cel care este român de cel puțin tre i generații. Se
exceptează acei care au fost Miniștri până acum.

Art. 68.
Membrii Familiei Regale nu pot fi Miniștri.

Art. 69.
Miniștrii și Subsecretarii de Stat care nu sunt Membri ai Adună rilor pot lua
parte la dezbaterea legilor dar nu pot vota; Adunările pot cere p r e z e n ț a
Miniștrilor la deliberările lor.
Dezbaterile nu pot începe făr ă prezența unui Ministru.

Art. 70.
Regele și fiecare din Adunări po ate cere urmărirea Miniștrilor și trimiterea
lor în judecată înaltei Curți de Casatțe și Justiție care, sing ură, în secțiuni unite,
este în drept a-i judeca. În ceea ce privește exercițiul acțiun ii civile a părții
vătămate și în ceea ce privește crimele și delictele comise de ei afără de
exercițiul funcțiunii lor, sunt supuși regulelor de drept comun .
Punerea sub urmărire a Miniștrilor de către Corpurile Legiuito are se va
rosti prin majoritate de două treimi a membrilor de față.
I n s t r u c ț i u n e a s e v a f a c e d e o c o m i s i e a î n a l t e i C u r t i d e C a s a ț ie și Justiție
compusă din cinci membri trași la sorți în secțiuni unite. Acea sta comisiune are
și puterea de a califica faptele și de a decide sau nu urmărire a.
A c u z a r e a î n a i n t e a î n a l t e i C u r t i d e C a s a ț i e ș i J u s t i ț i e s e v a s usține de
Ministerul Public.
Legea responsabilității Ministeriale determină cazurile de răs pundere și
pedepsele aplicabile Miniștrilor.

Constitu țiile României | 205
Miniștrii de Justiție ieșiți din funcțiune nu pot exercita pro fesiunea de
avocat timp de un an d e la data ieșirii.
M i n i ș t r i i i e ș i ț i d i n f u n c ț i u n e n u p o t f a c e p a r t e d i n c o n s i l i i l e de
administrație ale întreprinderii cu care au încheiat contracte în cei trei ani
următori.

Art. 71.
Orice parte vătămată în drepturile sale printr-un decret sau di spozițiune
semnată de un Ministru, cu violarea unui text expres al Constit uției ori legilor în
vigoare, poate cere Statului despăgubiri bănești pentru paguba suferită,
conform dreptului comun.

Capitolul 4
Despre Consiliul Legislativ
Art. 72.
Consiliul Legislativ funcționeaz ă pe baza legii sale organice.
Consultarea Consiliului Legisla tiv este obligatorie pentru toa te proiectele
de legi, atat înainte cât și dup ă amendarea lor în comisiuni, a fără de cele care
privesc creditele bugetare.
Nici un regulament pentru aplicarea legilor nu se poate face f ără
consultarea prealabilă a Consiliului Legislativ, afară de cazul p r e v ă z u t l a
alineatul următor pentru proiectele de legi.
Adunările Legiuitoare pot proceda la discutarea proiectelor de legi, fără a
mai aștepta aprobarea Consiliului Legislativ, dacă acesta nu-l dă în termenul
fixat de legea sa organică.

Capitolul 5
Despre Puterea Judecătorească
Art. 73.
Nici o jurisdicțiune nu se poate înființa decât în puterea unei legi.
Comisiuni și Tribunale extraordinare nu se pot crea, sub nici o numire și
nici un cuvânt, în vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau în
vederea judecării un or anume persoane.
Juriul se desființează.

Art. 74.
Pentru întreg Statul Român există o singură Curte de Casație și Justiție.

Art. 75.
Numai Curtea de Casație și Justiție în secțiuni unite are drept ul de a judeca
constituționalitatea legilor și a declara inaplicabile pe acele a care sunt
potrivnice Constituției. Judecata inconstituționalității legilo r se mărginește
numai la cazul judecat.
Curtea de Casație și Justiție se va rosti asupra conflictelor d e atribuțiuni.

206 | Constitu țiile României
Dreptul de recurs în cazare este de ordin constituțional.

Art. 76.
Judecătorii sunt inamovibili. Inamovibilitatea se va statornici printr-o lege
s p e c i a l ă c a r e v a i n t e r v e n i c e l m a i t â r z i u î n t e r m e n d e ș a s e l u n i de la
promulgarea prezentei Constituț ii. În acest răstimp sancțiunile disciplinare se
vor aplica prin Decret Regal.

Art. 77.
Justiția militară se org anizează prin lege.

Art. 78.
Contenciosul administrativ este în căderea puterii judecătoreșt i, potrivit
legii speciale.
Puterea judecătorească nu are cadere să judece actele de guver nământ,
precum și actele de comandament cu caracter militar.

Capitolul 6
Despre institutiunile Județene și Comunale
Art. 79.
Instituțiunile administrative sunt statornicite prin legi.

TITLUL IV
Despre Finanțe
Art. 80.
Nici un impozit de orice natură nu se poate stabili și percepe decât pe baza
unei legi.
Prin lege se pot crea impozite numai în folosul Statului, Jude țelor,
Comunelor și instituțiunilor Publice îndeplinind un serviciu de Stat.

Art. 81.
Nu se pot înființa monopoluri de cât prin leg e și numai în folos ul Statului,
Județelor și Comunelor.

Art. 82.
Fonduri de pensiuni sau gratificațiuni în sarcina tezaurului pu blic nu se pot
înființa decât în virtutea unei legi.

Art. 83.
Î n f i e c a r e a n , A d u n ă r i l e L e g i u i t o a r e î n c h e i e s o c o t e l i l e ș i v o t e ază bugetul
fără a putea spori che ltuielile propuse.
Toate veniturile și cheltuielile Statului trebuiesc trecute în b u g e t ș i
socoteli.
Dacă bugetul nu se votează în t imp util, puterea executivă va face față
necesităților serviciilor publice aplicând bugetul anului prece dent, fără a putea
merge cu acel buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat.

Constitu țiile României | 207
Art. 84.
Controlul preventiv și cel de ge stiune al tuturor veniturilor ș i cheltuielilor
Statului se va exercita de înalta Curte de Conturi, care va sup une în fiecare an
A d u n ă r i l o r L e g i u i t o a r e u n r a p o r t g e n e r a l a s u p r a c o n t u r i l o r d e g estiune ale
bugetului trecut, semnalând neregulile ce ar fi săvârșite de Mi niștri în aplicarea
lui.
Regularea definitivă a socoteli lor trebuie să fie prezentată A dunărilor
Legiuitoare cel mai târziu în termen de doi ani de la încheiere a fiecărui
exercițiu.
Un corp superior de control va avea misiunea de a supraveghea și examina
legalitatea și corectitudinea ex ecutării gestiunilor în toate s erviciile publice.
Acest corp va funcționa pe lângă Președinția Consiliului de Mi niștri și va
lucra după ordinele Șefului Guvernului.

Art. 85.
Toate fondurile proven ite de la Cazuri Speciale, de care Guvern ul dispune
sub diferite titluri trebuiesc c uprinse în bugetul general al v eniturilor Statului.

Art. 86.
Pentru toată România există o singură Curte de Conturi.

Art. 87.
Delapidarea de bani publici se califică crimă și se pedepsește ca atare.

TITLUL V
Despre Oștire
Art. 88.
T o ț i c e t ă ț e n i i r o m â n i s u n t d a t o r i a f a c e p a r t e d i n u n u l d i n e l e mentele
oștirii, conform legilor.

Art. 89.
Gradele, decorațiunile și pensiunile militare nu pot fi retrase d e c â t î n
virtutea unei sentințe judecătorești.

Art. 90.
Contingentul oștirii se votează pentru fiecare an de Adunările Legiuitoare.

Art. 91.
Nici o trupă armată străină nu poate fi admisă în serviciul Sta tului și nu
poate intra sau trece pe teritor iul României decât în virtutea unei legi.

208 | Constitu țiile României

TITLUL VI
Dispozițiuni generale
Art. 92.
Culorile drapelului României sun t: Albastru, Galben, Roșu, așez ate vertical.

Art. 93.
Reședința Guvernului e în Capitala Țării.

Art. 94.
Limba română este limba oficială a Statului.

Art. 95.
Nici un jurământ nu leagă și nu poate fi impus decât în puterea unei leg i,
care hotărăște și formula lui.

Art. 96.
Constituția de față nu poate fi suspendată nici în total, nici în parte.
Î n c a z d e p e r i c o l d e S t a t s e p o a t e i n s t i t u i s t a r e a d e a s e d i u g e nerală sau
parțială.

TITLUL VII
Revizuirea Constituției
Art. 97.
Constituția de față nu poate fi revizuită în total sau în parte d e c â t d i n
inițiativa Regelui și cu consultarea prealabilă a Corpurilor Le giuitoare care
urmează a indica și textele de revizuit.
Consultarea Adunărilor Legiuitoare se face prin mesaj Regal și se exprimă
cu majoritate de două treimi ale Adunărilor întrunite într-una singură sub
Președinția Președintelui Senatu lui. Rezultatul consultațiunii s e a d u c e l a
cunoștința Regelui de Președinții celor două Adunări însoțiți d e o Comisiune
specială.
Textele noi, urmând a înlocui pe cele revizuite, se votează cu majoritate de
două treimi, de fiecare Adunare în parte.

TITLUL VIII
Dispozițiuni tranzitorii și finale

Art. 98.
Toate pământurile expropriate și distribuite pe baza legii pent ru reforma
a g r a r ă a V e c h i u l u i R e g a t d i n 1 7 I u l i e 1 9 2 1 ; a l e g i i p e n t r u r e f o rma agrară din
Basarabia din 13 Martie 1920; a legii pentru reforma agrară din T ransilvania,
Banat, Crișana și Maramureș din 13 Iunie 1921 și a legii pentru reforma agrară
din Bucovina din 30 Iulie 1921, sunt respectate ca drepturi câș tigate și vor fi
cârmuite, pentru orice litigii relative la ele în prezent și pe viitor, de acele legi.

Constitu țiile României | 209
Dispozițiunile acestor legi introduse în Art. 131 din Constitu ția de la 1923
rămân cu caracter constituțional.
Toate drepturile politice dobândite în virtutea decretelor-leg i ratificate
prin Art. 133 al Constituției din 1923, se respectă.
Toate codicele și legile în vigoare se vor revizui în vederea unificării
legislației, punându-se în armonie cu principiile actualei Cons tituții. Până atunci
ele rămân în vigoare. Din ziua promulgării Constituției de față sunt desființate
acele dispoziții din legi, decrete, regulamente și orice alte a cte care sunt
contrarii celor înscrise î n această Constituție.
S e a b r o g ă , d e a s e m e n e a , d i n z i u a promulgării prezentei Constit uții,
Constituția promulgată cu Decret ul Regal Nr. 1.360 din 28 Marti e 1923.
Juriul în materie criminală va mai funcționa până la punerea C odului Penal
Carol al II-lea și al Procedurii Penale în acord cu principiul statornicit în Art. 73
al Constituției de față.
Până la convocarea Adunărilor Legiuitoare toate decretele au p utere de
lege fără a mai fi nevoie de ratificarea lor.
Statutul Familiei Regale are ca racter Constituțional și nu se poate modifica
decât cu procedura pentru revizuirea Constituției.

Art. 99.
P e n t r u a l e g e r e a A d u n ă r i l o r L e g i u i t o a r e c e u r m e a z ă a f i i n ț a p e b aza
prezentei Constituții, un Decret Regal cu putere de lege, în co ndițiunile Art. 98,
va fixa condițiunile cerute pentru a fi alegător și ales, în Ca mera și Senat,
circumscripțiunile electorale, nu mărul Deputaților și Senatoril or, normele după
care urmează a se face alegerea.
Acest decret are un caracter Co nstituțional și nu se poate mod ifica decât cu
majoritate de două treimi.

Art. 100.
P r eze nta Con s t it uț ie , dup ă c e va fi ed i c ta tă de Reg e , va fi sup usă Națiunii
Române spre "buna știință și învoire".
Un Decret Regal va fixa procedura după care se va urma în aces t scop.
După terminarea acestei operațiuni și a aducerii rezultatului ei la
cunoștința Regelui de către Președintele Consiliului de Miniștr i, Constituția de
față va fi promulgată și intra în vigoare.

ACT DE CONSTATAREA VOTURILOR D ATE DE POPORUL ROMÂN ASUPRA
PLEBISCITULUI PROPUS LA 20 FEBRUARIE 1938

Noi subscrișii:
Alexandru N. Gane, Prim Președintele Consiliului Legislativ,
Nicolae Bădescu-Roșiori, Consil ier la Înalta Curte de Casație,
Eugeniu P. Bănescu, Consilier la Înalta Curte de Casație,
Gheorghe Drimba, Consilier la Înalta Curte de Casație,

210 | Constitu țiile României
Corneliu Gheorghian, Consilier la Înalta Curte de Casație,
care prin Decretul MAJESTĂȚII SALE CAROL AL II-LEA, REGELE
ROMÂNIEI, cu Nr. 902 din 20 Februarie 1938, suntem numiți înalt a Comisiune
pentru a cerceta votul dat de Poporul Român asupra plebiscitulu i ce s-a propus
de MAJESTATEA SA prin proclamațiunea de la 20 Februarie 1938, n e-am
adunat la Ministerul Justiției în zilele de 25 și 26 Februarie 1938 și am cercetat
listele de votare din întreaga țară și din numărul total de 4.3 03.064 (patru
milioane trei sute trei mii șasezeci și patru) al votanților am c o n s t a t a t c ă
4.297.581 (patru milioane două sute nouăzeci și șapte mii cinci sute optzeci și
unu) au primit plebiscitul propus de MAJESTATEA SA și numai 5.4 83 (cinci mii
patru sute optzeci și trei) au votat împotrivă.
Acestea am găsit și le mărturisim înaintea Națiunii.
Făcut la București, Sâmbătă, 26 Februarie anul una mie nouă su te treizeci
și opt.

Promulgăm această Constituțiune și ordonăm să fie investită cu sigiliul
Statului și publicată în "Monitorul Oficial".

Dat în București, la 27 Februarie 1938.

Președintele Consiliului de Miniștri,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Finanțelor și ad-in terim la
Departamentul Justiției,
Miniștrii Secretari de Stat,
Ministru Secretar de Stat și ad-interim la Departamentul Aface rilor
Străine,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Industriei și Comer țului,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Muncii,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Agriculturii, Domen iilor și
Cooperației,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Muncii, Sănătății ș i Ocrotirilor
Sociale,
Ministru Secretar de Stat la Dep artamentul Educației Naționale ș i a d –
interim la Culte și Arte,
Ministru Secretar de Stat la Departamentul Internelor,
Ministru Secretar de Stat la Dep artamentul Apărării Naționale și ad-
interim la Aer și Marină,
Ministru Secretar de Stat la Dep artamentul Lucrărilor Publice și al
Comunicațiilor352.

352 Prin Înaltul Decret Regal nr. 900 din 20 februarie 1938, publ icat în "Monitorul Oficial", partea
I , n r . 4 2 d i n 2 0 f e b r u a r i e 1 9 3 8 , R e g e l e C a r o l a l I I – l e a d e c r e t e ază noua Constituție a României,
hotărând supunerea ei "Națiunii Române spre "buna știință și în voire"".
În același număr al "Monitorului Oficial" sunt publicate: a) Proclamația Regelui Carol al II-lea către români, din 20 fe bruarie 1938, prin care acesta
prezintă, pe scurt, conținutul n oii Constituții decretate și o supune "învoirii poporului român";
b) Înaltul Decret Regal nr. 901 din 20 februarie 1938, prin ca re poporul român a fost chemat în
ziua de 24 februarie 1938 să se pronunțe prin plebiscit asupra Constituției decre tate de Rege;

Constitu țiile României | 211

Constitu ția Republicii Populare Române
1948
TITLUL I
Republica Populară Româna
Art. 1.
Republica Populară Română este un Stat popular, unitar, indepen dent și
suveran.

Art. 2.
Republica Populară Română a luat ființă prin lupta dusă de popo r, în frunte
cu clasă muncitoare, împotriva f ascismului, reacțiunii și imper ialismului.

Art. 3.
În Republica Populară Română întreaga putere de stat emană de l a popor
și aparține poporului.

c) Înaltul Decret Regal nr. 902 din 20 februarie 1938, prin ca re au fost numiți cei cinci membri ai
Comisiunii pentru tot alizarea rezultatului plebiscitului.
Plebiscitul s-a desfășurat în ziua de 24 februarie 1938, fiind chemați la vot toți alegătorii înscriși
î n l i s t e l e e l e c t o r a l e p e n t r u A d u n a r e a D e p u t a ț i l o r . P a r t i c i p a r e a la vot a fost obligatorie, fiecare
alegător exprimându-și opțiunea prin declarație verbală, pentru sau împotriva Constituției, făcută
î n a i n t e a b i r o u l u i d e v o t a r e . S – a u p r e z e n t a t l a p l e b i s c i t 4 . 3 0 3 . 064 de votanți, din care au votat
pentru Constituție 4.2 97.581 de votanți, împotrivă votând 5.483 .
În "Monitorul Oficial", partea I, nr. 48 din 27 februarie 1938 sunt publicate:
a) Actul de constatare a voturi lor date de poporul român asupr a plebiscitului propus la 20
februarie 1938, purtând data de 26 februarie 1938, întocmit de Înalta Comisiune pentru
totalizarea rezultatului plebiscitului; b) Cuvântul Regelui Carol al II-lea asupra rezultatului plebis citului;
c) Raportul nr. 458 din 27 februarie 1938 al Consiliului de Mi niștri către Rege, prin care
Constituția este supusă sancționării regale;
d) Constituția, sancționată prin Înaltul Decret Regal nr. 1045 din 27 februarie 1938, semnat de
Regele Carol al II-lea și contrasemnat de Președintele Consiliu lui de Miniștri, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române Miron Cristea, și de 15 membri secretari de sta t.
C o n s t i t u ț i a a i n t r a t î n v i g o a r e l a 2 7 f e b r u a r i e 1 9 3 8 , a d i c ă l a data sancționării ei. Ea a abrogat
expres, pe aceeași dată, Constituția din 1923. Prin Decretul Regal nr. 3052 din 5 septembrie 1940, semnat de R egele Carol al II-lea și publicat în
"Monitorul Oficial" nr. 205 din 5 septembrie 1940, Constituția din 1938 este suspendată, iar
Corpurile 1 legiuitoare sunt dizolvate. Textul Constituției din 1938 est e reprodus după "Monitorul Ofic ial", partea I, nr. 48 din 27
februarie 1938. Constituția din 1938 a fost suspendată prin Decretul-Regal nr. 3052 din 5 septembrie 1940
(publicat în Monitorul Oficial nr. 205 din 5 septembrie 1940).

212 | Constitu țiile României
Poporul își exercită puterea pri n organe reprezentative, alese prin vot
universal, egal, direct și secret.

Art. 4.
Reprezentanții poporului în toate organele puterii de Stat sunt
r ă s p u n z ă t o r i î n f a ț a p o p o r u l u i ș i p o t f i r e v o c a ț i p r i n v o i n ț a a legătorilor, în
condițiile stabilite de lege.

TITLUL II
Structura social-economică
Art. 5.
În Republica Populară Română, mijloacele de producție aparțin s au
Statului, ca bunuri ale întregul ui popor, sau organizațiilor co operative, sau
particularilor, persoane fizice sau juridice.

Art. 6.
Bogățiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile,
apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație fera te, rutiere, pe apă
și în aer, poșta, telegraful, telefonul și radio-ul aparțin Sta tului, ca bunuri
comune ale poporului.
Prin lege se vor stabili modalit ățile de trecere î n p r o p r i e t a t e a Statului, a
bunurilor enumerate în alineatul precedent, care, la data intră rii în vigoare a
prezentei Constituții, se af lau în mâini particulare.

Art. 7.
Bunurile comune ale poporului co nstituiesc temelia materială a propășirii
economice și a independenței naționale a Republicii Populare Ro mâne.
Apărarea și dezvoltarea bunuril or comune ale poporului sunt o îndatorire
a fiecărui cetățean.

Art. 8.
Proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscu te și
garantate prin lege.
Proprietatea particulară, agonisită prin muncă și economisire, s e b u c u r ă
de o protecție specială.

Art. 9.
Pământul aparține celor ce-l muncesc.
Statul protejează proprietatea de muncă țărănească. Statul înc urajează și
sprijină cooperația sătească.
Pentru a stimula ridicarea agri culturii, statul poate crea înt reprinderi
agricole, proprietatea statului.

Constitu țiile României | 213
Art. 10.
Pot fi făcute exproprieri pentru cauza de utilitate publică pe baza unei legi
și cu o dreaptă de spăgubire stabilit ă de justiție.

Art. 11.
Când interesul general cere, mijloacele de producție, băncile ș i societățile
de asigurare, care sunt proprietate particulară a persoanelor f izice sau juridice,
pot deveni proprietatea Statului, adică bun al poporului, în co ndițiunile
prevăzute de lege.

Art. 12.
Munca este factorul de bază al vieții economice a Statului. Ea este o datorie
a f i e c ă r u i c e t ă ț e a n . S t a t u l a c o r d ă s p r i j i n t u t u r o r c e l o r c e m u n cesc, pentru a-i
apăra împotriva exploatării și a ridica nivelul lor de trai.

Art. 13.
Statul acordă protecție inițiativei particulare puse în slujba intereselor
generale.

Art. 14.
Comerțul intern și extern este r eglementat și controlat de stat și se exercită
de întreprinderi comerciale de stat, particulare și cooperative .

Art. 15.
Statul îndrumează și planifică economia națională în vederea de zvoltării
puterii economice a țării, aigurărrii bunei stări a poporului ș i garantării
independenței naționale.

TITLUL III
Drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor
Art. 16.
T o ț i c e t ă ț e n i i R e p u b l i c i i P o p u l a r e R o m â n e , f ă r ă d e o s e b i r e d e s e x,
naționalitate, rasă, religie sau grad de cultură, sunt egali în fața legii.

Art. 17.
Orice propovăduire sau manifestare a urei de rasă sau de națion alitate se
pedepsește de lege.

Art. 18.
Toți cetățenii, fără deosebire de sex, naționalitate, rasă, rel igie, grad de
cultură, profeșiune, inclusiv militarii, magistrații și funcțio narii publici, au
dreptul să aleagă și să fie aleși în toate organele Statului.
Dreptul de a alege îl au toți cetățenii care au împlinit vârst a de 18 ani, iar
dreptul de a fi aleși, cei care au împlinit vârsta de 23 ani.

214 | Constitu țiile României
Nu se bucură de dreptul de vot persoanele interzise, lipșite d e drepturi
civile și politice și nedemne, d eclarate ca atare de organele î n drept, conform
legii.

Art. 19.
Cetățenii au drept la muncă. Statul asigură treptat acest drept , prin
organizarea și dezvoltarea plani ficată a economiei naționale.

Art. 20.
Cetățenii au drept la odihnă. Dreptul la odihnă este asigurat p rin
reglementarea orelor de muncă, prin concedii plătite, în confor mitate cu legea,
prin organizarea de case de odihnă, sanatorii, cluburi, parcuri , terenuri de sport
și așezăminte special amenajate.

Art. 21.
Femeia are drepturi egale cu băr batul în toate domeniile vieții d e S t a t ,
economic, social, cultural politic și de drept privat.
La muncă egală, femeia are drept de salarizare egală cu bărbat ul.

Art. 22.
În Republica Populară Română, to ți cetățenii au drept la învăță tură.
Statul asigură îndeplinirea acestui drept prin organizarea și dezvoltarea
învățământului primar obligatoriu și gratuit, prin burse de Sta t acordate
elevilor și studenților meritoși și prin organizarea și dezvolt area
învățământului profesional și tehnic.

Art. 23.
S t a t u l î n c u r a j e a z ă ș i s p r i j i n ă d e z v o l t a r e a ș t i i n ț e i ș i a a r t e i și organizează
institute de cercetări, biblioteci, edituri, teatre, muzee, con servatoare.

Art. 24.
În Republica Populară Română se asigură naționalităților conloc uitoare
dreptul de folosire a limbii materne și organizarea învățământu lui de toate
gradele în limba maternă. Administrația și justiția, în circums cripțiile locuite și
de populații de altă naționalitat e decât cea română, vor folosi oral și scris și
limba naționalității respective și vor face numiri de funcționa r i d i n s â n u l
naționalității respective sau din altă naționalitate, care cuno sc limba populației
l o ca le . P r e dar ea l im b ii ș i l i t er aturii române este obligatorie în școlile de orice
grad.

Art. 25.
Statul poartă grijă de sănătatea publică prin înființarea și de zvoltarea de
servicii sanitare și prin încurajarea și sprijinirea educației fizice.
Statul asigură ocrotire socială și asistență medicală pentru b oală, accidente
și invaliditate, rezultate din muncă, în timpul muncii sau în s erviciul de apărare

Constitu țiile României | 215
a p a t r i e i , p r e c u m ș i p e n t r u b ă t r â n e ț e , a t â t s a l a r i a ț i l o r s ă i c â t și acelora ai
întreprinderilor particulare, a căror contribuție și drepturi s e fixează prin lege.

Art. 26.
Căsătoria și familia se bucură de protecția Statului.
M a m a , p r e c u m ș i c o p i i i p â n ă l a v â r s t a d e 1 8 a n i , s e b u c u r ă d e protecție
deosebită, stabilită prin lege.
Părinții au aceleași îndatoriri față de copiii născuți în afar ă căsătoriei, ca și
pentru cei născuți în căsătorie.
Sunt valabile numai actele de stare civilă, încheiate de organ ele Statului.

Art. 27.
Libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de Stat.
C u l t e l e r e l i g i o a s e s u n t l i b e r e s ă s e o r g a n i z e z e ș i p o t f u n c ț i o n a l i b e r d a c ă
r i t u a l u l ș i p r a c t i c a l o r n u s u n t c o n t r a r i i C o n s t i t u ț i e i , s e c u r i tății publice sau
bunelor moravuri.
Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu po ate deschide
sau întreține instituții de învățământ general, ci numai școli speciale pentru
pregătirea personalului cultului sub controlul Statului.
Biserica ortodoxă-română este autocefală și unitară în organiz area sa.
Modul de organizare și funcționare a cultelor religioase va fi reglementat
prin lege.

Art. 28.
Libertatea individuală a cetățenilor este garantată.
Nimeni nu poate fi arestat și deținut mai mult de 48 ore, fără un mandat al
parchetului, al organelor de instrucție, stabilite de lege, sau a u t o r i z a r e a
instanțelor judecătorești, conform prevederilor legii.

Art. 29.
Domiciliul este inviolabil. Nimen i nu poate intra în domiciliul sau reședința
cetățenilor fără învoirea acesto ra, decât în prezența lor și în b a z a u n u i o r d i n
scris al Autorității competente sau în caz de flagrant delict.

Art. 30.
Nimeni nu poate fi condamnat și tinut a executa o pedeapsa decâ t în baza
hotărârii judecătorești, pronunțate în conformitate cu legea.

Art. 31.
Libertatea presei, a cuvântului, a întrunirilor, meetingurilor, cortegiilor și
manifestațiilor este garantată.
E x e r c i t a r e a a c e s t o r d r e p t u r i e s t e a s i g u r a t ă p r i n f a p t u l c ă m i j loacele de
tipărire, hârtia și locurile de întrunire sunt puse la dispoziț ia celor ce muncesc.

216 | Constitu țiile României

Art. 32.
Cetățenii au dreptul de a se asocia și organiza, dacă scopul ur mărit nu este
îndreptat în contra ordinei demo cratice stabilit ă prin Constitu ție.
Orice asociație cu caracter fas cist sau antidemocratic este in terzisă și
pedepsită de lege.

Art. 33.
Secretul corespondenței este garantat. Numai în caz de instrucț ie penală,
sub stare de asediu, sau în caz de mobilizare, corespondența po ate fi controlată.

Art. 34.
O r i c e c e t ă ț e a n a r e d r e p t u l d e p e t i ț i o n a r e , p r e c u m ș i d r e p t u l d e a cere
organelor prevăzute de legi trimiterea în judecată a oricărui f uncționar public,
pentru infracțiunile săvârșite în timpul exercitării serviciulu i.

Art. 35.
Republica Populară Română acordă drept de refugiu tuturor străi nilor
urmăriți pentru activitatea lor democratică, pentru lupta de el iberare națională,
pentru activitate științifică sau culturală.

Art. 36.
Apărarea patriei este o datorie de onoare a tuturor cetățenilor .
Serviciul militar este obligatoriu pentru toți cetățenii, în c onformitate cu
legea.
Trădarea de patrie, – călcarea jurământului, trecerea în slujb a dușmanului,
aducerea de prejudicii puterii militare a Statului, – constitui e crima cea mai
gravă față de popor și se pedepsește cu toată asprimea legii.

TITLUL IV
Organul suprem al puterii de Stat
Art. 37.
Organul suprem al puterii de Sta t a Republicii Populare Române este
Marea Adunare Națională a R. P. R.

Art. 38.
Marea Adunare Națională a R. P. R. este unicul organ legislativ al Republicii
Populare Române.

Art. 39.
Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române are în com petința
sa directă:
1) Alegerea Prezidiului Marii Ad unări Naționale a Republicii P opulare
Române;
2) Formarea Guvernului R. P. R.;

Constitu țiile României | 217
3) Modificarea Constituției;
4) Stabilirea numărului, atribuțiunilor și denumirii ministere lor și
desființarea, contopirea sau noua denumire a celor existente;
5) Votarea bugetului Statului, a încheierii exercițiilor buget are, fixarea
impozitelor și a modului lor de percepere;
6) Chestiunile războiului și ale păcii;
7) Să decidă consultarea po porului prin referendum;
8) Acordarea amnistiei.

Art. 40.
Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române alege din sânul
sau Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Rom âne.
Prezidiul se alege cu jumătate plus unul din numărul total al deputaților.

Art. 41.
Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române se
compune dintr-un președinte, trei vice-Președinți, un secretar și din 14 membri
aleși direct de Marea Adunare Națională a R. P. R.

Art. 42.
Prezidiul Marii Adunări Naționale al R. P. R., în totalitatea l ui, sau oricare
din membrii săi, sunt revocabili oricând de Marea Adunare Națio nală a
Republicii Populare Române cu ma joritatea prevăzută de Art. 40.

Art. 43.
Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române este
r ă s p u n z ă t o r d e î n t r e a g a s a a c t i v i t a t e f a ț ă d e M a r e a A d u n a r e N a ț ională a
Republicii Populare Române.

Art. 44.
Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române are
următoarele atribuțiuni:
1. Convoacă Marea Adunare Națională a Republicii Populare Româ ne în
sesiuni ordinare ș i extraordinare;
2. Emite decrete;
3. Interpretează legile votate de Marea Adunare Națională a Re publicii
Populare Române;
4. Exercită dreptul de grațiere și comută pedepsele;
5. Conferă decorațiile și medal iile Republicii Populare Române ;
6. Reprezintă Republica Popular ă Româna în relațiile internați onale;
7. Acreditează și recheamă, la propunerea guvernului, pe repre zentanții
diplomatici ai Republi cii Populare Române;
8. Primește scrisorile de acredi tare și rechemare ale reprezen tanților
diplomatici ai Statelor străine, acreditați pe lângă ei;

218 | Constitu țiile României
9. În întervalul dintre sesiunile Marii Adunări Naționale a Re publicii
Populare Române, numește și revocă pe miniștri, la propunerea P reședintelui
Consiliului de Miniștri;
10. Stabilește gradele militare, rangurile diplomatice și titl urile onorifice,
la propunerea guvernului;
11. Face numiri și confirmări în funcțiunile publice, la propu nerea
miniștrilor de resort sau a guvernului, conform legii;
12. În întervalul dintre sesiunile Marii Adunări Naționale a R epublicii
Populare Române, la propunerea guvernului, declară starea de ră zboi și
m o b i l i z a r e a p a r ț i a l ă s a u g e n e r a l ă , î n c a z d e a g r e s i u n e î m p o t r i v a Republicii
P o p u l a r e R o m â n e , s a u î m p o t r i v a u n u i a l t S t a t , f a ț ă d e c a r e a r e obligații de
aparare mutuală ce decurg din tratatele internaționale;
13. Ratifică sau denunță tratat ele internaționale, la propuner ea
guvernului;
14. Rezolva orice chestiune cu care este însărcinat de către M area Adunare
Națională a Republicii Populare R omâne și exercită orice atribu ț i e c e i s e d ă
prin lege.

Art. 45.
Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române ia
hotărâri valabile cu majorit atea simplă a membrilor săi.
Decretele vor fi semnate de căt re președintele și secretarul P rezidiului
Marii Adunări Naționale a R. P. R.
În caz de impiedicare a acestora, președintele va fi înlocuit d e unul dintre
vice-Președinți, iar secretarul, de unul dintre membrii desemna ți de Prezidiu,
din sânul său.

Art. 46.
După expirarea mandatului Marii Adunări Naționale a R. P. R., s au în caz de
d i z o l v a r e î n a i n t e d e t e r m e n , P r e z i d i u l M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e a R. P. R. își
continuă funcțiunile sale până la alegerea noului Prezidiu.

Art. 47.
M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă a R . P . R . s e a l e g e p e t i m p d e 4 a n i . E a 7 se
compune din reprezentanții poporului (deputați), aleși potrivit normelor ce se
stabilesc prin legea electorală.

Art. 48.
Sesiunile ordinare ale Marii Adunări Naționale a R. P. R. au lo c cel puțin de
două ori pe an și durează până la terminarea lucrărilor.
Convocarea Marii Adunări Naționale a R. P. R., se face prin dec ret, de către
Prezidiul Marii Adunări Naționale a R. P. R.

Constitu țiile României | 219
Art. 49.
Marea Adunare Națională a R. P. R. poate fi convocată în sesiun i
extraordinare printr-un decret al Prezidiului, la cererea cel p uțin a unei treimi
din numărul de putaților.

Art. 50.
După validarea deputaților, Marea Adunare Națională a R. P. R. își alege un
birou pentru conducerea dezbaterilor, compus dintr-un președint e , 3 v i c e –
Președinți și secretari. Biroul Marii Adunări Naționale a R. P. R., se alege pentru
fiecare sesiune a Marii Adunări Naționale a R. P. R.
D e z b a t e r i l e M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e a R . P . R . v o r f i p r e z i d a t e de
președinte, sau de unul din vice-Președinții biroului, conform regulamentului
elaborat de Marea Adunare Națională a R. P. R.

Art. 51.
Marea Adunare Națională a R. P. R. lucrează valabil cu jumătate plus unul
din numărul total al deputaților și ia hotărâri valabile cu maj oritatea simplă a
deputaților prez enți, afără de cazul când Constituția sau regul amentul prevede
un alt număr.

Art. 52.
Votarea se poate face prin vot secret, prin ridicare de mâini s au aclamații,
după cum va hotărî Marea Adunare Națională a R. P. R.

Art. 53.
Marea Adunare Națională a R. P. R. validează alegerea deputațil or. Votul
deputaților este valabil ș i înainte de validare.

Art. 54.
D e p u t a ț i i v a l i d a ț i d e p u n î n f a ț a M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e a R . P . R.
următorul jurământ:
" J u r c ă v o i s e r v i p o p o r u l ș i R e p u b l i c a P o p u l a r ă R o m â n ă c u t o t
devotamentul și puterea mea de mu n c ă , c ă v o i p ă z i ș i r e s p e c t a C onstituția și
legile țării;
Că voi păstra secretele de Stat și voi apăra interesele poporu lui și ale
Statului, libertățile democratice și independența patriei". Ace lași jurământ va fi
depus de membrii Prezidiului Marii Adunări Naționale a R. P. R. ș i d e c ă t r e
membrii guvernului la intrarea în funcție.

Art. 55.
Inițiativa legislativă aparține guvernului. De asemenea, deputa ții, în număr
de cel puțin o cincime din număr ul total, pot lua inițiativa or icărei legi.

220 | Constitu țiile României
Art. 56.
După votarea legilor de c ă t r e M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă a R . P . R ., ele se
semnează de către președintele și secretarul Prezidiului și se publică în
“Monitorul Oficial”. Legea intră în vigoare la termenul arătat în cuprinsul ei sau
a treia zi după publicarea în “Monitorul Oficial”.

Art. 57.
Ș e d i n ț e l e M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e a R . P . R . s u n t p u b l i c e , a f ă r ă de cazul
când Marea Adunare Națională a R . P. R. decide ședința secretă.

Art. 58.
Marea Adunare Națională a R. P. R. are dreptul a face anchete ș i cercetari în
orice domeniu, prin comisiile ce vor fi alese din sânul său.
Toate autoritățile și organele de Stat, precum și persoanele p articulare,
s u n t o b l i g a t e a d a o r i c e i n f o r m a ț i i ș i a p u n e l a d i s p o z i ț i e o r i ce acte cerute de
către comisiile de anchetă.

Art. 59.
Nici un deputat nu poate fi reținut, arestat sau urmărit, fără autorizarea
Marii Adunări Naționale a R. P. R., în timpul sesiunilor, sau a Prezidiului Marii
Adunări Naționale a R. P. R., în tre sesiuni, pentru orice fapte penale, afără de
cazurile de flag rant delict, când se va cere de îndată aprobare a Marii Adunări
Naționale a R. P. R. sau a Prezid iului Marii Adunări Naționale a R.P.R.

Art. 60.
M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă a R . P . R . s e c o n s i d e r ă d i z o l v a t ă l a e x pirarea
mandatului pentru care a fost aleasă. Marea Adunare Națională a R . P . R . s e
poate dizolva singură înainte de această dată.

Art. 61.
În caz de război sau în alte împrejurări excepționale, Marea Ad unare
N a ț i o n a l ă a R . P . R . p o a t e s ă – ș i p r e l u n g e a s c ă m a n d a t u l p e n t r u t impul cât va
dura starea excepțională353.

Art. 62.
În cazul când războiul ar izbucni sau o altă împrejurare ex cepț ională s-ar
produce în timpul cât Marea Adunare Națională a R.P.R. este diz olvată,
Prezidiul Marii Adunări Naționale dizolvate o va convoca din no u și Marea
Adunare Națională a R.P.R., astfel convocată, își poate prelung i mandatul,
conform Art. 61.

353 M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă î ș i p o a t e p r e l u n g i m a n d a t u l c u î n c ă ș a se luni, când interesele
economiei naționale o cer.

Constitu țiile României | 221
Art. 63.
Cel mai târziu în 3 luni de la dizolvarea Marii Adunări Naționa le a R.P.R., se
fac alegeri pentru o nouă Mare Adunare Națională a R.P.R.

Art. 64.
Deputații primesc o in demnizație ce se fixează de Marea Adunare
Națională a R.P.R.

Art. 65.
Orice deputat are dreptul a pune întrebări sau a interpela guve rnul sau pe
miniștri în parte. Primul ministru sau ministrul întrebat și in terpelat este
obligat a răspunde, în aceeași ședință sau în altă ședință, ce se va fixa de către
Marea Adunare Națională a R.P.R.

TITLUL V
Organele administrației de stat: Consiliul de Miniștri și minis terele
Art. 66.
Organul suprem executiv și administrativ al R.P.R. este guvernu l. Guvernul
s e c o m p u n e d i n : P r e ș e d i n t e l e C o n s i l i u l u i d e M i n i ș t r i ( P r i m u l m i nistru), din
unul sau mai multi vice-Președinți și din miniștri, care împreu nă alcătuiesc
Consiliul de Miniștri.

Art. 67.
Ministerele și atribuțiile lor se stabilesc de Marea Adunare Na țională a
R.P.R., conform Ar t. 39, al. 4.

Art. 68.
Prezidiul Mării Adunări Naționale a R.P.R., poate numi, la prop unerea
Consiliului de Miniștri, miniștri adjuncți la orice ministere.

Art. 69.
Guvernul este responsabil de activitatea sa și dă seamă de ea î n fața Mării
Adunări Naționale a R.P.R., iar în întervalul dintre sesiuni, î n fața prezidiului
Mării Adunări Nați onale a R.P.R.

Art. 70.
Membrii guvernului depun jurământul în fața Prezidiului Mării Adunări
Naționale a R.P.R.

Art. 71.
M i n i ș t r i i v o r f i d e s e m n a ț i d i n t r e d e p u t a ț i s a u d i n t r e p e r s o a n e nefăcând
parte din Marea Adunare Națională a R.P.R. Miniștrii care nu fa c parte din
Marea Adunare Națională a R.P.R. pot participa, la orice delibe rare a Mării
Adunări Naționale a R.P.R., dar fără drept de vot.

222 | Constitu țiile României
Art. 72.
Guvernul are în sarcina sa conducerea administrativă a Statului .
El coordonează și dă directive generale ministerelor de resort , dirijează și
planifică economia națională, realizează bugetul Statului, asig ură ordinea
publică și securitatea Statului.
Guvernul conduce politica generală a Statului în domeniul rela țiilor
internaționale.
El organizează și înzestrează forțele armate.
Pentru anumite domenii de activitate, guvernul poate organiza și conduce
servicii speciale de orice fel, care vor depinde direct de Cons iliul de Miniștri.
Consiliul de Miniștri poate anula deciziile ministeriale necon forme cu
Constituția sau cu legile.
Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R. poate anula decizii le Consiliului
de Miniștri, neconforme cu Constituția sau cu legile. Deciziuni le Consiliului de
Miniștri sunt obligatorii pe întreg teritoriul R.P.R.

Art. 73.
Miniștrii sunt răspunzători de faptele lor penale săvârșite în exercițiul
funcțiunii.
O lege specială va statornici modul de urmărire și judecare a miniștrilor.

Art. 74.
Miniștrii conduc departamentele respective pe baza directivelor generale,
date de Consiliul de Miniștri. Ei dau, în conformitate cu legea , decizii obligatorii
pentru toți cetățenii.
TITLUL VI
Organele locale ale puterii de Stat
Art. 75.
T e r i t o r i u l R e p u b l i c i i P o p u l a r e R o m â n e s e î m p a r t e d i n p u n c t d e v edere
a d m i n i s t r a t i v , î n : c o m u n e , p l ă ș i , j u d e ț e ș i r e g i u n i . P r i n l e g e se pot aduce
modificare acestor împărțiri.

Art. 76.
Organele locale ale puterii de Stat sunt consiliile populare lo cale.

Art. 77.
C o n s i l i i l e p o p u l a r e l o c a l e s u n t o r g a n e r e p r e z e n t a t i v e , a l e s e p e 4 a n i , p r i n
vot universal, direct, egal și secret.

Art. 78.
Consiliile populare locale îndrumează și conduc activitatea eco nomică,
socială și culturală locală, potrivit legilor și dispozițiunilo r organelor
administrative superioare.

Constitu țiile României | 223
E l e e lab o rează ș i ex e cu tă, p l an u l e cono mi c ș i b ug et u l lo ca l , ț inând seama
de planul general național și de bugetul general al Statului, s e îngrijesc de buna
administrare a bunurilor și într eprinderilor locale, de păstrar ea ordinei publice,
de apărarea drepturilor locuitorilor, de respectul și aplicarea legilor, precum și
de luarea măsurilor necesare bunului mers al gospodăriei locale .

Art. 79.
În executărea atribuțiilor lor, consiliile populare se sprijină pe inițiativa și
larga participare a maselor populare.

Art. 80.
Consiliile populare locale fac d ări de seamă în fața poporului.

Art. 81.
Consiliile populare locale se în trunesc în sesiuni ordinare și extraordinare
de lucru.

Art. 82.
O r g a n e l e d e d i r e c ț i e ș i e x e c u ț i e a l e c o n s i l i i l o r p o p u l a r e l o c a l e sunt
comitetele executive.
Ele se aleg din sânul consiliil or populare locale respective ș i se alcătuiesc și
funcționează în modul stabilit prin lege.

Art. 83.
Comitetele executive sunt răspun zătoare în fața consiliilor pop ulare locale
respective.

Art. 84.
Consiliile populare și comitetele executive locale își desfășoa ră activitatea
în conformitate cu legile și sunt subordonate consiliilor popul are și comitetelor
executive superioare, precum și organelor administrative centra le de Stat.

Art. 85.
Se pot înființa secțiuni ale consiliilor populare pe ramuri de activitate,
acestea fiind subordonate în activitatea lor de orice fel consi liilor populare și
comitetelor executive, pe lângă care funcționează, iar în ce pr ivește îndrumarea
tehnică de specialitate, secțiunilor corespunzătoare de pe lâng ă consiliile
populare superioare, precum și organelor administrative central e de Stat
competente.

TITLUL VII
Organele judecătorești și parchetul
Art. 86.
Instantele judecătorești sunt: Curtea Supremă, una pentru între aga țară,
Curțile, tribunalele și ju decătoriile populare.

224 | Constitu țiile României
Art. 87.
S e p o t î n f i i n ț a p r i n l e g e , i n s t a n ț e s p e c i a l e p e n t r u a n u m i t e r a m uri de
activitate.

Art. 88.
La toate instanțele, cu excepția Curții Supreme, judecarea are loc cu asesori
populari, afără de cazurile când legea dispune altfel.

Art. 89.
Primul președinte, Președinții și membrii Curții Supreme sunt n umiți de
Prezidiul Marii Adunări Naționale a R.P.R., la propunerea guver nului.

Art. 90.
Curtea Supremă supraveghează activitatea judiciară a instanțelo r și
organelor judiciare, în condițiile legii.

Art. 91.
La toate instanțele de judecată dezbaterile sunt publice, afără de cazurile și
condițiunile prevăzute de lege.

Art. 92.
Dreptul de aparare în fața tuturor instanțelor este garantat.

Art. 93.
Judecătorii de orice grad se sup un în exercitarea atribuțiilor lor numai legii
și aplică legile egal față de toți cetățenii.

Art. 94.
O lege va determina organizarea și modul de funcționare a insta nțelor
judecătorești, precum și modul de numire și îndepărtare a judec ătorilor de
orice grad.

Art. 95.
În Republica Populară Română, pa rchetul supraveghează respectar ea
legilor penale, atât de către funcționarii publici, cât și de c ătre ceilalți cetățeni.

Art. 96.
Parchetul veghează îndeosebi la urmărirea și pedepsirea crimelo r
împotriva ordinei și libertății democratice, a intereselor econ omice, a
independenței naționale și a suveranității Statului Român.

Art. 97.
P a r c h e t u l s e c o m p u n e d i n t r – u n p r o c u r o r g e n e r a l a l R e p u b l i c i i P o pulare
Române și mai mulți procurori. P rin lege se vor determina modul d e o r g a –
nizare, atribuțiile și fun cționarea parchetului.

Constitu țiile României | 225
Art. 98.
Procurorul general al Republicii Populare Române se numește de Prezidiul
Marii Adunări Naționale a R.P.R., la propunerea guvernului.

TITLUL VIII
Stema, Sigiliul, Drapelul și Capitala
Art. 99.
Stema Republicii Populare Române reprezintă munții împăduriți, deasupra
cărora se ridică soarele. În mijloc se află o sondă, iar în jur ul stemei o coroană
de spice de grâu.

Art. 100.
Pe sigiliul Statului este reprezentată stema țării.

Art. 101.
Drapelul Republicii Populare Rom â n e s e c o m p u n e d i n c u l o r i l e : a l bastru,
galben și roșu, așezate vertical.
În mijloc este așezată stema țării.

Art. 102.
Capitala Republicii Populare Române este orașul București.

TITLUL IX
Modificarea Constituției
Art. 103.
Constituția Republicii Populare R omâne poate fi modificată, în parte sau în
total, la propunerea guvernului sau a unei treimi din membrii M arii Adunări
Naționale a R.P.R.

Art. 104.
Proiectul de lege asupra modificării Constituției se consideră adoptat dacă
a fost votat de două treimi din numărul total al membrilor Mari i Adunări
Naționale a R.P.R.

TITLUL X
Dispozițiuni tranzitorii
Art. 105.
Se vor revizui toate codicele și legile existente spre a le pun e de acord cu
Constituția.
De la data intrării în vigoare a Constituției, prin publicarea ei în “Monitorul
Oficial”, se desființează toate dispozițiile din legi, decrete, regulamente și orice
alte dispozițiuni contrare prevederilor Constituției.

226 | Constitu țiile României
Această Constituție s-a votat de Marea Adunare Națională, în ș edința de la
13 Aprilie 1948, și s-a aprobat cu unanimitate de 401 voturi354.

354 Prin Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea S tatului Român în Republica
Populară Română, promulgată prin Decretul nr. 2299 din 30 decem brie 1947 și publicată în
"Monitorul Oficial" nr. 300 bis din 30 decembrie 1947, Constitu ția din 1923, repusă parțial în
vigoare în septembrie 1944 și modificată prin acte ulterioare, a fost expres abrogată, Adunarea
Deputaților stabilind că urmează a fi aleasă, la o dată ce o va hotărî ulterior, o Adunare Constituantă,
care va hotărî asupra noii Consti tuții a Republicii Populare Ro mâne. Adunarea Deputaților, aleasă în
noiembrie 1946 pe baza Decretului nr. 2218/1946 și a Legii nr. 560/1946, hotărăște, prin Legea nr.
32/1948 pentru dizolvarea Adunării Deputaților, reglementarea c onvocării Marii Adunări Naționale
și trecerea puterii legislative asupra Guvernului, promulgată p rin Decretul nr. 372 din 25 februarie
1948 și publicată în "Monitorul Oficial" nr. 46 din 25 februari e 1948, să se autodizolve pe data
publicării legii. Prin același ac t normativ se stabilesc aleger ile pentru Marea Adunare Națională la 28
martie 1948, desfășurate pe baza Legii nr. 560/1946, se convoac ă Marea Adunare Națională la 6
aprilie 1948 și se stabilește că aceasta va elabora Constituția Republicii Populare Române și apoi va
exercită atribuțiile Adunării Legislative Ordinare. În ședința d i n 1 3 a p r i l i e 1 9 4 8 , M a r e a A d u n a r e
Națională votează Constituția Rep ublicii Populare Române (Legea nr. 114/1948), cu unanimitate de
401 voturi. Constituția a fost promulgată prin Decretul nr. 72 9 din 13 aprilie 1948 al Prezidiumului
P r o v i z o r i u a l R e p u b l i c i i P o p u l a r e R o m â n e , s e m n a t d e P r e ș e d i n t e l e Prezidiumului Provizoriu, C. I.
Parhon, și de Secretarul Prezidiumului Provizoriu, G. C. Stere, c o n t r a s e m n a t d e P r e ș e d i n t e l e
Consiliului de Miniștri, dr. Petru Groza, și de ministrul justi ției, Avram Bunaciu. Ea a fost publicată în
"Monitorul Oficial", partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948 ș i a intrat în vigoare la aceeași dată.
Constituția din 1948 a fost amendată prin Legea nr. 3/1952 priv itoare la modificarea Art. 61 din
Constituția Republicii Populare Române, publicată în "Buletinul Oficial" nr. 16 din 29 martie 1952.
Constituția Republicii Populare Române din 1948 a fost abrogată implicit la data de 24 septembrie
1952, prin intrarea în vigoare a Constituției din 1952. Textul Constitu ției din 1948 este reprodus
după "Monitorul Oficial", partea I, nr. 87 bis din 13 aprilie 1948.

Constitu țiile României | 227

Constitu ția Republicii Populare Române
1952

MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

În temeiul articolelor 38 și 104 din Constituția Republicii Pop ulare Române,
publicată în “Monitorul Oficia l” Nr. 87 bis din 13 Aprilie 1948 ,
Adoptă următoarea

CONSTITUȚIE
a Republicii Populare Române
Capitol introductiv

Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de la orașe și
sate.

Republica Populară Română a luat naștere ca urmare a victoriei istorice a
Uniunii Sovietice asupra fascismului german și a eliberării Rom âniei de către
glorioasa Armată Sovietică, eliberare care a dat putința poporu lui muncitor, în
frunte cu clasă muncitoare condusă de Partidul Comunist, să dob oare dictatura
fascistă, să nimicească puterea claselor exploatatoare și să fă urească statul de
democrație Populară, care corespunde pe deplin intereselor și n ăzuințelor
maselor populare din România.

Astfel s-au putut încununa cu o victorie istorică lupta de sec ole dusă de
poporul muncitor român pentru libertate și independența naționa lă, luptele
eroice ale clasei muncitoare aliată cu țărănimea muncitoare pen tru doborârea
regimului capitalisto-moșieresc și scuturarea jugului imperiali st.

Făurirea și întărirea statului de democrație Populară, prieten ia și alianța
cu marea Uniune Sovietică, sprijinul și ajutorul ei dezinteresa t și frățesc asigură
independența, suveranitatea de stat, dezvoltarea și înflorirea Republicii
Populare Române.

Forțele armate ale Republicii Populare Române stau de strajă h otarelor
țării, suveranității și independenței poporului român, securită ții sale și păcii.

Politica externă a Republicii Po pulare Române este o politică de apărare a
păcii, de prietenie și alianța cu Uniunea Republicilor Sovietic e Socialiste și cu

228 | Constitu țiile României
țările de democrație Populară, o politică de pace și prietenie cu toate popoarele
iubitoare de pace.
Minoritățile naționale din Repub lica Populară Română se bucură d e
deplina egalitate în drepturi cu poporul român. În Republica Po pulară Română
se asigură autonomie administrati v-teritorială populației maghi are din
raioanele secuiești, unde ea formează o masă compactă.

Prezenta Constituție a Republic ii Populare Române consacră rez ultatele
obținute până acum de oamenii muncii, în frunte cu clasă muncit oare, în opera
de construire a societății s ocialiste în țara noastră.

Politica statului de democrație Populară este îndreptată spre lichidarea
exploatării omului de către om și construirea socialismului.

CAPITOLUL I
Orânduirea socială
Art. 1.
Republica Populară Română este un stat al oamenilor muncii de l a orașe și
sate.
Art. 2.
B a z a p u t e r i i p o p u l a r e î n R e p u b l i c a P o p u l a r ă R o m â n ă e s t e a l i a n ț a c l a s e i
muncitoare cu țărănimea muncitoare, în care rolul conducător ap arține clasei
muncitoare.
Art. 3.
Republica Populară Română s-a nă scut și s-a întărit ca rezultat al eliberării
țării de către forțele armate ale Uniunii Republicilor Sovietic e Socialiste de sub
jugul fascismului și de sub domi nația imperialistă, ca rezultat al doborârii
puterii moșierilor și capitalișt ilor de către masele de la oraș e și sate în frunte cu
clasă muncitoare, sub conducerea Partidului Comunist Român.

Art. 4.
În Republica Populară Română puterea aparține oamenilor muncii de la
o r a ș e ș i s a t e , c a r e o e x e r c i t ă p r i n M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă ș i Sfaturile
Populare.
Sfaturile Populare constituie baza politică a Republicii Popul are Române.

Art. 5.
Economia națională a Republicii Populare Române cuprinde trei
formațiuni social-economice: formațiunea socialistă, mica produ cție de mărfuri
și formațiunea particular-capitalistă.

Art. 6.
Fundamentul formațiunii social-economice socialiste este propri etatea
socialistă asupra mijloacelor de producție care are fie forma p roprietății de stat

Constitu țiile României | 229
(bun comun al poporului), fie forma proprietății cooperatiste-c olectiviste
(proprietatea gospodăriilor agri cole colective sau a organizați ilor cooperatiste).
În formațiunea socialistă a economiei naționale este lichidată exploatarea
omului de către om.
Formațiunea socialistă, căreia îi aparține rolul conducător în economia
națională a Republicii Populare Române, constituie baza dezvolt ării țării pe
calea socialismului. Statul de democrație Populară, proclamând ca principală
sarcină a sa construirea socialismului, întărește și lărgește n eîncetat formațiu-
nea socialistă, asigură creșterea neîntreruptă a bunei stări ma teriale și a
nivelului cultural al oamenilor muncii.

Art. 7.
Bogățiile de orice natură ale subsolului, fabricile, uzinele și m i n e l e ,
pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comuni cație de orice fel,
transportul feroviar, fluvial, m aritim și aerian, băncile, poșt a, telegraful,
telefonul, radio-ul, mijloacele de tipar, cinematografia și tea trul, gospodăriile
agricole de stat, stațiunile de mașini și tractoare, întreprind erile comunale și
partea naționalizată a fondului de locuințe de la orașe, consti tuie proprietate de
stat, bun comun al poporului.

Art. 8.
Pământul în Republica Populară Română aparține celor ce-l munce sc.

Art. 9.
Inventarul viu și mort al gospodăriilor agricole colective și a l
cooperativelor, producția realizată, cât și toate întreprinderi le sau construcțiile
ce le aparțin, reprezintă proprietatea obștească a gospodăriilo r agricole
colective și a cooperativelor.
Țăranii membri ai gospodăriilor ag ricole colective au în folosi nța personală
un lot de pământ pe lângă că și în proprietate personală gospod aria de pe acest
l o t , c a s a d e l o c u i t , a n i m a l e l e p r o d u c t i v e , p ă s ă r i , i n v e n t a r a g r icol mărunt – în
conformitate cu statutul gospo dăriei agricol e colective.

Art. 10.
M i c a p r o d u c ț i e d e m ă r f u r i î n R e p u b l i c a P o p u l a r ă R o m â n ă c u p r i n d e
gospodăriile țărănești mici și mijlocii, care posedă proprietat e particulară
asupra pământului bazată pe munca proprie a producătorului, ca și atelierele
meseriașilor care nu exploatează munca altora. Statul ocrotește d r e p t u l d e
proprietate particulară asupra pământului a țăranilor cu gospod ării mici și
mijlocii, pe baza legilor în vigoare.
Statul democrat-popular sprijină pe țăranii cu gospodării mici și mijlocii și
pe meseriași, cu scopul de a-i feri de exploatarea capitalistă, d e a s p o r i
producția realizată de ei și d e a ridica bunăstarea lor.

230 | Constitu țiile României
Art. 11.
Formațiunea particular-capitalistă în Republica Populară Română
cuprinde gospodăriile chiaburești, întreprinderile comerciale p articulare,
micile întreprinderi industriale nenaționalizate, bazate pe exp loatarea muncii
salariate.
Statul democrat-popular realize ază în mod consecvent politica de
îngrădire și eliminare a elementelor capitaliste.

Art. 12.
Dreptul de proprietate personală a cetățenilor Republicii Popul are Române
asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra c asei de locuit și
gospodarii auxiliare pe lângă casă, asupra obiectelor casnice ș i de uz personal,
cât și dreptul de moștenire asup ra proprietății personale a cet ățenilor sunt
ocrotite de lege.

Art. 13.
Viață economică a Republicii Populare Române se dezvoltă pe baz a
planului de stat al economiei naționale, în interesul construir ii socialismului,
creșterii neîncetate a bunei stări materiale și culturale a oam enilor muncii,
întăririi independenței naționale a țării și a capacității ei d e apărare.

Art. 14.
În Republica Populară Română, co merțul exterior este monopol de stat.

Art. 15.
Î n R e p u b l i c a P o p u l a r ă R o m â n ă m u n c a e s t e o d a t o r i e ș i o c h e s t i u n e de
onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă, după principiu l "cine nu
muncește, nu mănâncă". În Republica Populară Română se înfaptui ește tot mai
larg principiul socialismului: " De la fiecare după capacitățile sale, fiecăruia după
munca sa".

CAPITOLUL II
Orânduirea de stat
Art. 16.
Regimul de stat al Republicii Populare Române este regimul demo crației
populare, care reprezintă puterea oamenilor muncii.

Art. 17.
Statul român democrat-popular – s tat unitar, suveran și indepen dent:
a) apără independența și suveranitatea poporului român, cuceri rile
oamenilor muncii de la orașe și sate, drepturile, libertățile ș i puterea oamenilor
muncii, împotriva dușmani lor poporului muncitor;
b) asigură întărirea și dezvolt area forțelor de producție ale țării prin
industrializarea ei socialistă, prin lichidarea înapoierii econ omice, tehnice și

Constitu țiile României | 231
culturale, prin transformarea so cialistă treptată a agriculturi i pe baza liberului
consimțământ al țăra nilor muncitori;
c) organizează și dezvoltă econo mia planificată, bazându-se pe
întreprinderile de stat și cooperatiste;
d) organizează apărarea Republicii de dușmanii externi și cond uce forțele
armate ale țării;
e) asigură securitatea internă a cetățenilor, face inofensivi ș i r e p r i m ă p e
dușmanii poporului;
f) conduce sistemul bănesc și de credite, elaborează și realiz ează bugetul
de stat, stabilește impozitele, taxele și veniturile necesare p entru nevoile
statului;
g) administrează băncile, întreprinderile și înstituțiile de s tat industriale,
agricole și comerciale;
h) conduce învățământul public de toate gradele;
i) asigura creșterea continuă a bunei stări și sănătatea masel or populare
de la orașe și sate;
j) asigură dezvoltarea culturii poporului român și a culturii minorităților
naționale, socialistă în con ținut, națională în formă;
k ) v e g h e a z ă l a a p l i c a r e a ș i r e s p e c t a r e a C o n s t i t u ț i e i ș i l e g i l o r Republicii
Populare Române, ele fiind expre sia voinței și i ntereselor popo rului muncitor.
Respectarea și aplicarea întocm a i a C o n s t i t u ț i e i ș i a l e g i l o r țării este
datoria principală a fiecărei instituții de stat și a fiecărui cetățean, ele fiind
obligatorii pe întreg te ritoriul Republicii.

Art. 18.
Republica Populară Română are următoarea împărțire administrati v-
teritorială:
Regiunile: Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad, București, Cluj, Co nstanța,
Craiova, Galați, Hunedoara, Iași, Oradea, Pitești, Ploiești, St alin, Suceava,
Timișoara, Regiunea Autonomă Maghiară.

Art. 19.
Regiunea Autonoma Maghiară a Rep ublicii Populare Române este fo rmată
din teritoriul locuit de populația compactă maghiară secuiască și are conducere
administrativă autonomă, aleasă de populația Regiunii Autonome.
Regiunea Autonomă Maghiară cupri nde raioanele: Ciuc, Gheorghen i,
O d o r h e i , R e g h i n , S â n g e o r g i u d e P ă d u r e , S f . G h e o r g h e , T â r g u – M u r e ș, Târgu-
Sacuesc, Toplița.
Centrul administrativ al Regiunii Autonome Maghiare este orașu l Târgu-
Mureș.

232 | Constitu țiile României
Art. 20.
L e g i l e R e p u b l i c i i P o p u l a r e R o m â n e , h o t ă r â r i l e ș i d i s p o z i ț i i l e o rganelor
centrale ale statului sunt obligatorii pe teritoriul Regiunii A utonome Maghiare.

Art. 21.
Regulamentul Regiunii Autonome Maghiare este elaborat de Sfatul Popular
al Regiunii Autonome și supus spre aprobare Marii Adunări Națio nale a
Republicii Populare Române.

CAPITOLUL III
Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române
Art. 22.
Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române este Marea
Adunare Națională a Republicii Populare Române.

Art. 23.
Marea Adunare Națională este unicul organ legiuitor al Republic ii Populare
Române.

Art. 24.
Marea Adunare Națională are în competența sa directă:
a) alegerea Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii P opulare
Române;
b) formarea Guvernului Republicii Populare Române;
c) modificarea Constituției;
d) chestiunile războiului și ale păcii;
e) stabilirea planurilo r economiei naționale;
f) aprobarea bugetului de stat, a încheierii exercițiilor buge tare și
stabilirea impozitelor și veniturilor destinate bugetului statu lui;
g) stabilirea numărului de ministere, denumirea, contopirea și desființarea
de ministere;
h) modificarea împărțirii pe regiuni a teritoriului Republicii P o p u l a r e
Române;
i) acordarea amnistiei;
j) controlul general asupra aplicării Constituției.

Art. 25.
Marea Adunare Națională este aleasă de către oamenii muncii, ce tățeni ai
Republicii Populare Române, pe circumscripții electorale, câte un deputat la
40.000 locuitori.
Marea Adunare Națională se alege pe timp de 4 ani.

Constitu țiile României | 233
Art. 26.
O lege se socotește adoptată dacă e votată de majoritatea simpl ă a Marii
Adunări Naționale.

Art. 27.
După adoptarea legilor de către Marea Adunare Națională, ele su nt
semnate de Președintele și de Secretarul Prezidiului și publica te în Buletinul
Oficial al Marii Adunări Naționale.
Îndeplinirea legilor adoptate de Marea Adunare Națională este o bligatorie
pentru toți cetățenii Republicii Populare Române.

Art. 28.
Sesiunile Marii Adunări Naționale se țin de două ori pe an. Con vocarea
Marii Adunări Naționale se face de către Prezidiul Marii Adunăr i Naționale.

Art. 29.
Marea Adunare Națională poate fi convocată în sesiuni extraordi nare de
către Prezidiul Marii Adunări Na ționale, sau la cererea cel puț in a une i t re imi
din numărul total al deputaților.

Art. 30.
Marea Adunare Națională își alege în fiecare legislatură un Pre ședinte și
doi Vice-Președinți, care conduc ședințele Marii Adunări Națion ale conform cu
regulamentul interior de funcționare.

Art. 31.
Marea Adunare Națională valideaz ă mandatele deputaților aleși.
În vederea verificării condițiunilor în care s-a desfășurat al egerea fiecărui
deputat, Marea Adunare Națională alege o comisie de validare. A ceastă comisie
supune raportul sau aprobării Ma rii Adunări Naționale, care hot ărăște
validarea sau anularea alegerii fiecărui deputat.

Art. 32.
M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă p o a t e n u m i c o m i s i i d e a n c h e t ă ș i r e v i z ie în
diverse probleme.
T o a t e o r g a n e l e ș i f u n c ț i o n a r i i d e s t a t a u o b l i g a ț i a s ă p u n ă l a d i s p o z i ț i a
acestor comisii informațiile și documentele necesare.
M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă s t a b i l e ș t e p e n t r u f i e c a r e c o m i s i e î n p arte
împuternicirile și modul ei de activitate.

Art. 33.
Fiecare deputat are dreptul de a pune întrebări sau de a interp ela Guvernul
ori pe miniștri în parte. Guvern u l s a u m i n i s t r u l î n t r e b a t a r e o bligația de a
răspunde verbal sau în scris, în termen de cel mult 3 zile.

234 | Constitu țiile României
Art. 34.
Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu poate fi trimis î n judecată și
n u p o a t e f i a r e s t a t f ă r ă î n c u v i i n ț a r e a M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e , î n t i m p u l
sesiunilor, iar între sesiuni – a Prezidiului Marii Adunări Naț ionale.

Art. 35.
Marea Adunare Națională a Republicii Populare Române alege Prez idiul
Marii Adunări Naționale, compus dintr-un Președinte, doi Vice-P reședinți, un
Secretar și treisprezece membri.

Art. 36.
Prezidiul Marii Adunări Naționale răspunde de toată activitatea s a î n f a ț
Marii Adunări Naționale a Rep ublicii Populare Române.

Art. 37.
Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române are
următoarele atribuțiuni:
a) convoacă în sesiuni Marea Adunare Națională;
b) emite decrete;
c) interpretează legile în vigoare în Republica Populară Român ă;
d) hotărăște consultarea poporului (referendum);
e) anulează hotărârile și dispozițiunile Consiliului de Minișt ri când acestea
nu sunt conforme legilor;
f) în întervalul dintre sesiunile Marii Adunări Naționale, rev ocă din
funcțiuni și numește miniștri în Guvern la propunerea Președint elui Consiliului
de Miniștri și cu aprobarea ulterioară a Marii Adunări Național e;
g) instituie decorațiile, medal iile și titlurile onorifice ale R e p u b l i c i i
Populare Române;
h) conferă decorațiile, medaliile și titlurile onorifice ale R epublicii
Populare Române; stabilește gradele militare, rangurile diploma tice și alte
titluri speciale;
i) în intervalul dintre sesiunile Marii Adunări Naționale a Re publicii
Populare Române, la propunerea Guvernului, declară starea de ra zboi în cazul
unei agresiuni armate îndreptate împotriva Republicii Populare Române sau
împotriva unui alt stat, față de care Republica Populară Română are obligațiuni
de apărare mutuală ce decurg din tratatele internaționale;
j) numește și revocă pe comandantul suprem al forțelor armate ale
Republicii Populare Române;
k) declară mobilizarea parțială sau generală;
l) exercită dreptul de grațiere și comutare a pedepselor;
m) ratifică și denunță tratatel e internaționale ale Republicii P o p u l a r e
Române;

Constitu țiile României | 235
n) acreditează și recheamă pe r eprezentanții plenipotențiari a i Republicii
Populare Române în statele străine;
o) primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale repre zentanților
diplomatici ai statelor străine, acreditați pe lângă Prezidiu;
p) în interesul apărării Republicii Populare Române sau al asi gurării
ordinii publice și securității statului, proclamă în unele loca lități sau pe întreg
teritoriul țării starea excepțională.

Art. 38.
M a n d a t u l M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e î n c e t e a z ă l a e x p i r a r e a t e r m e n u lui
pentru care a fost aleasă.

Art. 39.
După expirarea mandatului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare
Române, Prezidiul Marii Adunări Naționale fixează noi alegeri î n termen de cel
mult trei luni, socotite de la ziua expirării mandatului Marii Adunări Naționale.
Prezidiul în funcțiune își păstrează împuternicirile sale până la alegerea
noului Prezidiu de către noua Mare Adunare Națională a Republic ii Populare
Române.

Art. 40.
În caz de război sau în cazul altor împrejurări excepționale, M area Adunare
Națională poate să-și prelungească mandatul pentru timpul cât v a dura starea
excepțională.

Art. 41.
Marea Adunare Națională nou aleasă este convocată de către Prez idiul în
funcțiune, în termen de cel mult trei luni după alegeri.

CAPITOLUL IV
Organele administrației de stat ale Republicii Populare Române
Art. 42.
Organul suprem executiv și de di spoziție al puterii de stat a R epublicii
Populare Române este Consiliul de Miniștri al Republicii Popula re Române.

Art. 43.
C o n s i l i u l d e M i n i ș t r i e s t e c o n s t i t u i t d e c ă t r e M a r e a A d u n a r e N a țională a
Republicii Populare Româ ne și este format din:
– Președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Române;
– Vice-Președinții Consiliului de Miniștri al Republicii Popul are Române;
– Președintele Comitetului de Stat al Planificării;
– Președintele Comisiei Controlului de Stat;
– Miniștrii Republicii Populare Române;
– Președintele Comitetului de Stat al Aprovizionării;

236 | Constitu țiile României
– Președintele Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselo r Agricole;
– Președintele Comitetului învățământului Superior;
– Președintele Comitetului pentru Cinematografie;
– Președintele Comitetului pentru Artă.

Art. 44.
Consiliul de Miniștri este răspunzător și dă socoteală de activ itatea sa în
f a ț a M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e , i a r î n i n t e r v a l u l d i n t r e s e s i u n i l e Marii Adunări
Naționale – în fața Prezidiului Marii Adunări Naționale.

Art. 45.
Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române emite hotăr âri și
dispoziții pe baza legilor în vigoare sau în vederea aplicării lor și controlează
executarea acestora.

Art. 46.
Aplicarea hotărârilor și dispozi țiilor Consiliului de Miniștri al Republicii
Populare Române este obligatorie pe întreg teritoriul Republici i Populare
Române.

Art. 47.
Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române are următoa rele
atribuții:
a) coordonează și îndrumează activitatea ministerelor și a cel orlalte
instituții subordonate lui;
b) ia măsuri pentru realizarea planului economiei naționale, a bugetului
statului și în vederea consolidării sistemului bănesc și de cre dit;
c) ia măsuri în vederea asigurării ordinei publice, apărării i ntereselor
statului și ocrotirii dr epturilor cetățenilor;
d) exercită conducerea generală în domeniul relațiilor cu stat ele străine;
e) fixează contingentele anuale de cetățeni care urmează să fi e chemați la
îndeplinirea serviciului militar activ; conduce organizarea gen erală a forțelor
armate ale țării;
f) înființează, după necesități, comitete și comisii speciale, p r e c u m ș i
direcții generale pe lângă Consiliul de Miniștri pentru problem e economice,
culturale, juridice și militare.

Art. 48.
Consiliul de Miniștri al Republicii Populare Române poate anula ordinele și
instrucțiunile miniștrilor neconforme legilor și hotărârilor Co nsiliului de
Miniștri.

Constitu țiile României | 237
Art. 49.
În limitele competenței minister elor pe care le conduc, Miniștr ii dau ordine
și instrucțiuni pe baza și în vederea aplicării legilor în vigo are, a hotărârilor și
dispozițiunilor Consiliului de M iniștri, controlând executarea lor.

Art. 50.
Ministerele Republicii Popular e Române sunt următoarele:
Ministerul Afacerilor Externe;
Ministerul Afacerilor Interne;
Ministerul Agriculturii;
Ministerul Comerțului Exterior;
Ministerul Comerțului Interior;
Ministerul Construcțiilor și al Industriei Materialelor de Con strucții;
Ministerul Cultelor;
Ministerul Energiei Electrice ș i Industriei Electrotehnice;
Ministerul Finanțelor;
Ministerul Forțelor Armate;
Ministerul Gospodăriilor Agricole de Stat;
Ministerul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale;
Ministerul Gospodăriei Silvice;
Ministerul Indust riei Alimentare;
Ministerul Industriei Cărnii, Peștelui și Laptelui;
Ministerul Indust riei Cărbu nelui;
Ministerul Industriei Chimice;
Ministerul Industriei Metalurgice;
Ministerul Indust riei Petrolului;
Ministerul Industriei Lemnul ui, Hârtiei și Celulozei;
Ministerul Industriei Ușoare;
Ministerul Învățământului Public;
Ministerul Justiției;
Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor;
Ministerul Prevederilor Sociale;
Ministerul Sănătății;
Ministerul Securi tății Statului;
Ministerul Transporturilor.

238 | Constitu țiile României

CAPITOLUL V
Organele locale ale puterii de stat
Art. 51.
Organele puterii de stat în regiuni, raioane, orașe și comune s unt Sfaturile
Populare ale oamenilor muncii de la orașe și sate.

Art. 52.
Sfaturile Populare se compun din deputați aleși pe timp de doi ani de către
oamenii muncii, cetățeni ai Republicii Populare Române, din reg iunea, raionul,
orașul și comuna respectiva.
Normele de reprezentare în Sfat urile Populare se stabilesc pri n lege.

Art. 53.
Sfaturile Populare îndruma munca organelor administrative subor donate
lor, conduc activitatea locala pe tărâm economic și cultural, a sigura menținerea
ordinei publice, respectarea legilor și ocrotirea drepturilor c etățenilor,
întocmesc bugetul local.

Art. 54.
Sfaturile Populare organizează participarea activa a oamenilor muncii la
c o n d u c e r e a t r e b u r i l o r d e s t a t ș i o b s t e ș t i ș i l a o p e r a d e c o n s t r uire a
socialismului.

Art. 55.
Sfaturile Populare iau hotărâri și dau dispoziții în limitele d repturilor ce le
sunt acordate prin legile Re publicii Populare Române.

Art. 56.
Organele executive și de dispoziție ale Sfaturilor Populare reg ionale,
raionale, orașenesti și comunale sunt Comitetele Executive ales e de deputații
Sfaturilor Populare și sunt alcâtuite din Președinte, Vice-Preș edinți, Secretar și
membri.

Art. 57.
Organul puterii de stat al Regiunii Autonome Maghiare este Sfat ul Popular
al Regiunii Autonome.
Organul executiv și de dispoziție al Sfatului Popular al Regiu nii Autonome
Maghiare este Comitetul Executiv ales de el.

Art. 58.
Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare este ales după nor mele
stabilite de lege, pe timp de 2 ani, de câtre oamenii muncii di n Regiunea
Autonoma, cetățeni ai Republicii Populare Române.

Constitu țiile României | 239
Art. 59.
Organul executiv și de dispoziție al Sfaturilor Populare din co munele mici
este alcâtuit din Președinte, Vice-președinte și Secretar, aleș i de deputații
Sfatului Popular respectiv.

Art. 60.
Organele executive și de dispozi ție ale Sfaturilor Populare dau socoteala de
activitatea lor atat Sfatului Popular care le-a ales, cât și Co mitetului Executiv al
Sfatului Popular imediat superior.

Art. 61.
Sfaturile Populare regionale, ra ionale și orașenesti organizeaz ă secțiuni ale
Comitetelor Executive. Organizar ea, modul de funcționare și act ivitatea
secțiunilor sunt determinate prin lege.

Art. 62.
Secțiunile Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare sunt s ubordonate
atât Sfatului Popular și Comitetului Executiv pe lângă care fun cționează, cât și
secțiunii corespunzătoare a Comitetului Executiv al Sfatului Po pular imediat
superior și Ministerelor respective.

Art. 63.
După expirarea mandatului Sfaturi lor Populare, Comitetele Execu tive își
păstrează atribuțiile până la constituirea noilor organe execut ive de către
Sfaturile Populare nou alese.

CAPITOLUL VI
Instanțele judecătorești și procuratura
Art. 64.
Justiția în Republica Populară R omână se înfăptu iește de către Tribunalul
Suprem al Republicii Populare Române, Tribunalele regionale și Tribunalele
populare, precum și de către instanțele judecătorești speciale, înființate prin
lege.
Organizarea, competența și procedura tribunalelor sunt stabili te prin lege.

Art. 65.
Tribunalele apără regimul de democrație Populară și cuceririle poporului
muncitor; asigură legalitatea Populară, proprietatea obștească și drepturile
cetățenilor.

Art. 66.
Judecarea proceselor la toate instanțele se face cu participare a asesorilor
populari, afară de cazurile când legea dispune altfel.

240 | Constitu țiile României
Art. 67.
Tribunalul Suprem al Republicii Populare Române este ales de Ma rea
Adunare Națională pe termen de cinci ani.
Judecătorii și asesorii populari sunt aleși în conformitate cu procedura
stabilită prin lege.
Prin lege este stabil ită și numirea judecătorilor în instanțel e speciale.

Art. 68.
În Republica Populară Română, procedura judiciară se face în li mba
Română, asigurându-se în regiunile și raioanele locuite de popu lație de altă
naționalitate decât cea Română folosirea limbii materne a acele i populații.
P ă r ț i l o r , c a r e n u v o r b e s c l i m b a î n c a r e s e f a c e p r o c e d u r a j u d i ciară, li se
asigură posibilitatea de a lua cunoștință, prin traducător, de piesele dosarului,
precum și dreptul de a vorbi în instanță și a pune concluziuni în limba maternă.

Art. 69.
În toate instanțele, judecata este publică, în afară de cazuril e prevăzute de
lege.
Acuzatului i se garante ază dreptul de apărare.

Art. 70.
Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Art. 71.
Tribunalele pronunță hotărârile lor în numele poporului.

Art. 72.
Tribunalul Suprem al Republicii Populare Române exercită suprav egherea
activității judiciare a tuturor instanțelor judecătorești din R epublica Populară
Română.

Art. 73.
Procurorul General al Republicii Populare Române exercită supra vegherea
superioară a respectării legilor de către Ministere și celelalt e organe centrale,
de către organele locale ale puterii și administrației de stat, precum și de către
funcționari și ceilalți cetățeni.

Art. 74.
P r o c u r o r u l G e n e r a l a l R e p u b l i c i i P o p u l a r e R o m â n e e s t e n u m i t d e Marea
Adunare Națională pe termen de cinci ani. Locțiitorii Procuroru lui General al
Republicii Populare Române și procurorii unităților locale ale Procuraturii sunt
numiți de Procurorul General pe termen de patru ani.

Constitu țiile României | 241
Art. 75.
Procurorul General răspunde față de Marea Adunare Națională a R epublicii
P o p u l a r e R o m â n e , ș i – î n i n t e r v a l u l d i n t r e s e s i u n i – f a ț ă d e P r ezidiul Marii
Adunări Naționale și față de Consiliul de Miniștri.

Art. 76.
Organele Procuraturii sunt ind ependente de organele locale,
subordonându-se numai Procurorului General al Republicii Popula re Române.

CAPITOLUL VII
Drepturile și datoriile fundamentale ale cetățenilor
Art. 77.
Cetățenilor Republicii Populare Române le este asigurat dreptul la muncă,
adică dreptul de a căpăta o muncă garantată și plătită potrivit cu cantitatea și
calitatea ei.
Dreptul la muncă este garantat prin existența și dezvoltarea f ormațiunii
socialiste a economiei naționale, prin creșterea neîntreruptă ș i sistematică a
forțelor de producție în Republi c a P o p u l a r ă R o m â n ă , p r i n î n l ă t u rarea
posibilității crizelor economice și prin lichidarea șomajului.

Art. 78.
Cetățenii Republicii Populare Române au dreptul la odihnă.
Dreptul la odihnă este asigurat prin: stabilirea zilei de munc ă de 8 ore
pentru muncitori și funcționari; r e d u c e r e a z i l e i d e m u n c ă s u b 8 o r e p e n t r u
a n u m i t e p r o f e s i u n i c u c o n d i ț i i d e m u n c ă g r e l e ș i p e n t r u s e c ț i i cu condiții de
muncă deosebit de grele; stabilirea de concedii anuale plătite pentru toți
muncitorii și funcționarii; punerea la dispoziția oamenilor mun cii a caselor de
odihnă, sanatoriilor și instituțiilor de cultură.

Art. 79.
Cetățenii Republicii Populare Ro mâne au dreptul la asigurare ma terială la
bătrânețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă.
Acest drept este garantat prin dezvoltarea largă a asigurărilo r sociale ale
muncitorilor și funcționarilor, pe socoteala statului, prin asi stență medicală
gratuită acordată celor ce muncesc și prin punerea stațiunilor balneare și
climaterice la dispoziț ia oamenilor muncii.

Art. 80.
Cetățenii Republicii Populare Ro mâne au dreptul la învățătură.
Acest drept este asigurat prin învățământul elementar general, obligatoriu
și gratuit; prin sistemul burselor de stat acordate studenților și elevilor
merituoși din școlile învățământului superior, mediu și element ar, prin
o r g a n i z a r e a p e l â n g ă î n t r e p r i n d e r i i n d u s t r i a l e , g o s p o d ă r i i a g r i cole de stat,

242 | Constitu țiile României
stațiuni de mașini și tractoare și gospodării agricole colectiv e a învățământului
profesional gratuit pentru cei ce muncesc.
Învățământul de toate gradel e este învățăm ânt de stat.
Statul se îngrijește de dezvoltarea științei, literaturii și ar tei.

Art. 81.
Oamenilor muncii, cetățeni ai Republicii Populare Române, fără deosebire
de naționalitate sau rasă le este asigurată deplina egalitate d e drepturi în toate
domeniile vieții economice, politice și culturale.
Orice fel de îngrădire directă sau indirectă a drepturilor oam enilor muncii,
cetățeni ai Republicii Populare Române, stabilirea de privilegi i directe sau
indirecte pe temeiul rasei sau al naționalității cărora le apar țin cetățenii, orice
m a n i f e s t a r e d e ș o v i n i s m , u r ă d e r a s ă , u r ă n a ț i o n a l ă s a u p r o p a g a ndă
naționalistă șovină este pedepsită de lege.

Art. 82.
În Republica Populară Română se asigură minorităților naționale folosirea
liberă a limbii materne, învățământul de toate gradele în limba maternă, cărți,
z i a r e ș i t e a t r e î n l i m b a m a t e r n ă . Î n r a i o a n e l e l o c u i t e ș i d e p o pulații de altă
naționalitate decât cea Română, toate organele și instituțiile vor folosi oral și
scris și limba naționalităților respective și vor face numiri d e funcționari din
rândul naționalității respective sau al altor localnici care cu nosc limba și felul
de trai al populației locale.

Art. 83.
Femeia în Republica Populară Română are drepturi egale cu ale b ărbatului
în toate domeniile vieții economic e, politice, de stat și cultu rale.
Femeia are drepturi egale cu ale bărbatului la muncă, salariu, o d i h n ă ,
asigurare socială și învățământ.
Statul ocrotește căsătoria și f amilia și apără interesele mame i și copilului.
S t a t u l a c o r d ă a j u t o r m a m e l o r c u m u l ț i c o p i i ș i m a m e l o r s i n g u r e , c o n c e d i i c u
plata salariului femeilor însărcinate; organizează maternități, creșe și cămine
de copii.

Art. 84.
Libertatea de conștiință este garantată tuturor cetățenilor Rep ublicii
Populare Române.
Cultele religioase sunt libere să se organizeze și pot funcțio na liber.
Libertatea exercitării cultelor religioase este garantată tutur or cetățenilor
Republicii Populare Române.
Școala este desparțită de biserică. Nici o confesiune, congrega ție sau
comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține instituți i de învățământ
general, ci numai școli speciale pentru pregătirea personalului cultului.

Constitu țiile României | 243
Modul de organizare și funcționare a cultelor religioase se re glementează
prin lege.

Art. 85.
În conformitate cu interesele celor ce muncesc și în vederea în tăririi
regimului de democrație Populară , cetățenilor Republicii Popula re Române li se
garantează prin lege:
a) libertatea cuvântului;
b) libertatea presei;
c) libertatea întruniri lor și a mitingurilor;
d) libertatea cortegiilor și a demonstrațiilor de stradă.
Aceste drepturi sunt asigurate punându-se la dispoziția maselo r
muncitoare și organizațiilor lor tipografiile, depozitele de hâ rtie, clădirile
publice, străzile, mijloacele de comunicații și alte condiții m ateriale necesare
exercitării acestor drepturi.

Art. 86.
În conformitate cu interesele celor ce muncesc și în scopul dez voltării
activității politice și obștești a maselor populare, cetățenilo r Republicii
Populare Române li se asigură dreptul de asociere în organizați i obștești, în
sindicate profesionale, uniuni cooperatiste, organizații de fem ei, de tineret,
organizații sportive, asociații culturale, tehnice și științifi ce.
Orice asociație cu caracter fas c i s t s a u a n t i d e m o c r a t i c e s t e i n terzisă.
Participarea la astfel de asociații este pedepsită de lege.
Cetățenii cei mai activi și cei mai conștienți din rândurile c lasei muncitoare
ș i d i n r â n d u r i l e c e l o r l a l t e p ă t u r i d e o a m e n i a i m u n c i i s e u n e s c î n P a r t i d u l
Muncitoresc Român, detașamentul de avangardă al oamenilor munci i în lupta
pentru întărirea și dezvoltarea regimului de democrație Popular ă și pentru
construirea societ ății socialiste.
Partidul Muncitoresc Român este forța conducătoare atât a orga nizațiilor
celor ce muncesc, cât și a organ elor și instituțiilor de stat. În jurul lui se strâng
laolaltă toate organizațiile celor ce muncesc din Republica Pop ulară Română.

Art. 87.
Cetățenilor Republicii Populare Române le este garantată inviol abilitatea
persoanei.
Nimeni nu poate fi arestat decâ t pe baza hotărârii tribunalulu i sau a
procurorului, conform prevederilor legii.

Art. 88.
Inviolabilitatea domiciliului cetățenilor și secretul corespond enței sunt
ocrotite de lege.

244 | Constitu țiile României
Art. 89.
R e p u b l i c a P o p u l a r ă R o m â n ă a c o r d ă d r e p t d e a z i l c e t ă ț e n i l o r s t r ă ini
urmăriți pentru apărarea intereselor celor ce muncesc, pentru a ctivitate
științifică, pentru participare la lupta de eliberare națională sau de apărare a
păcii.

Art. 90.
Fiecare cetățean al Republicii Populare Române este dator să re specte
Constituția și legile Statului de democrație Populară; să păzea scă, să întărească
și să dezvolte proprietatea obșt ească socialistă; să respecte d isciplina muncii;
s ă c o n t r i b u i e a c t i v l a î n t ă r i r e a r e g i m u l u i d e d e m o c r a ț i e P o p u l a ră și la
propășirea economică și culturală a țării.

Art. 91.
Serviciul militar este obligatoriu. Serviciul militar în rândur ile Forțelor
A r m a t e a l e R e p u b l i c i i P o p u l a r e R o m â n e e s t e o î n d a t o r i r e d e o n o a re a
cetățenilor Republicii Populare Române.

Art. 92.
A p ă r a r e a P a t r i e i e s t e d a t o r i a s f â n t ă a f i e c ă r u i c e t ă ț e a n a l R e p ublicii
Populare Române. Trădarea de Patrie, călcarea jurământului, tre cerea de
p a r t e a i n a m i c u l u i , a d u c e r e a d e p rejudicii capacității de apărar e a statului,
spionajul constituie crimele cel e mai grave față de popor și de s t a t ș i s u n t
pedepsite de lege cu toată asprimea.

CAPITOLUL VIII
Sistemul electoral
Art. 93.
A l e g e r i l e d e d e p u t a ț i p e n t r u M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă ș i p e n t r u Sfaturile
Populare se fac prin vot universal, egal, direct și secret.

Art. 94.
Alegerile de deputați se fac prin vot universal. Toți oamenii m uncii, cetățeni
ai Republicii Populare Române, care au împlinit vârsta de 18 an i, fără deosebire
de rasă sau naționalitate, sex, religie, grad de cultură, profe siune sau durata
domicilierii, au dreptul de a lua parte la alegerea deputaților , cu excepția
alienaților, a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorea scă la
pierderea dreptului electoral și a celor declarați nedemni prin lege.
Poate fi ales deputat al Marii Adunări Naționale și al Sfaturi lor Populare
oricare om al muncii, cetățean al Republicii Populare Române cu drept de vot,
care a împlinit vârsta de 23 de ani.

Constitu țiile României | 245
Art. 95.
Alegerile de deputați se fac prin vot egal. Toți oamenii muncii , cetățeni ai
Republicii Populare Române, iau parte la alegeri în condiții eg ale și fiecare are
dreptul la un singur vot.

Art. 96.
Femeile au dreptul de a alege și de a fi alese în Marea Adunare Națională și
în Sfaturile Populare la fel cu bărbații.

Art. 97.
Cetățenii aflați în rândurile Forțelor Armate ale Republicii Po pulare
Române au dreptul de a alege și a fi aleși, la fel ca toți oame nii muncii, cetățeni
ai Republicii Populare Române.

Art. 98.
A l e g e r i l e d e d e p u t a ț i s e f a c p r i n v o t d i r e c t . L a a l e g e r i l e p e n t ru Marea
Adunare Națională și pentru toate Sfaturile Populare, oamenii m uncii, cetățeni
ai Republicii Populare Române participă în mod nemijlocit, prin vot direct.

Art. 99.
Alegerile de deputați se fac prin vot secret.

Art. 100.
Candidaturile pentru alegerea de putaților se depun pe circumscr ipții
electorale, după normele stabili te prin lege. Dreptul de a depu ne candidaturi
este asigurat tuturor organizațiilor oamenilor muncii: organiza țiilor Partidului
Muncitoresc Român, sindicatelor profesionale, cooperativelor, o rganizațiilor de
tineret și altor organizații de masă, precum și asociațiilor cu lturale.

Art. 101.
Fiecare deputat este obligat să dea socoteală în fața alegători lor de
activitatea sa și de aceea a org anului ales din care face parte .
Deputatului i se poate retrage oricând mandatul, în urma hotăr ârii
majorității alegătorilor, luată în conformitate cu procedura fi xată de lege.

CAPITOLUL IX
Stema, Drapelul și Capitala R epublicii Populare Române
Art. 102.
Stema Republicii Populare Române reprezintă munți împăduriți, d easupra
cărora se ridică soarele. În partea stângă a stemei se află o s ondă. Stema este
încadrată de o cunună de spice de grâu. În partea de sus a stem ei se află o stea
în cinci colțuri. În partea de jos a stemei, spicele sunt înfăș urate într-o panglică
tricoloră pe care sunt scrise literele R.P.R.

246 | Constitu țiile României
Art. 103.
Drapelul Republicii Populare Rom âne poartă culorile roșu, galbe n și
albastru, așezate vertical cu albastrul lângă lancie. În mijloc este așezată stema
Republicii Populare Române.

Art. 104.
Capitala Republicii Populare Române este orașul București.

CAPITOLUL X
Procedura de modificare a Constituției Republicii Populare Româ ne
Art. 105.
Constituția Republicii Populare Române poate fi modificată numa i prin
lege votată de Marea Adunare Națională.
Proiectul de lege asupra modifi cării Constituției se consideră adoptat dacă
a fost votat de cel puțin două t reimi din numărul total al memb rilor Marii
Adunări Naționale a Republicii Populare Române355.

355 Constituția Republicii Populare Române din 1952 a fost adoptat ă de Marea Adunare Națională
î n b a z a a r t i c o l e l o r 3 8 ș i 1 0 4 d i n C o n s t i t u ț i a R e p u b l i c i i P o p u l a re Române din 1948 după
discutarea proiectului publicat la data de 19 iulie 1952 de căt r e C o m is ia c o ns t i t u ț i o na l ă p e nt r u
pregătirea proiectului de Constituție. Marea Adunare Națională a votat Constituția în ședința din
d a t a d e 2 4 s e p t e m b r i e 1 9 5 2 , c u u n a n i m i t a t e d e 3 2 4 v o t u r i , s i t u a ție certificată de Președintele
Marii Adunări Naționale, Coliu Dumitru, și de secretarii Marii Adunări Naționale, Marusi
Gheorghe și Belea Miron. Constituția a fost promulgată în data de 24 septembrie 1952, su b semnătura Președintelui
Prezidiului Marii Adunări Naționale, dr. Petru Groza, și a secr etarului Prezidiului Marii Adunări
Naționale, Marin Florea Ionescu, și a fost publicată în "Buleti nul Oficial al Marii Adunări Naționale
a Republicii Populare Române" nr. 1 din 27 septembrie 1952.
C o n s t i t u ț i a a i n t r a t î n v i g o a r e l a 2 4 s e p t e m b r i e 1 9 5 2 , a d i c ă l a data adoptării ei. Ea abrogă
implicit, pe aceeași dată, Constituția din 1948.
Această Constituție a fost modificată prin următoarele acte nor mative:
1) Legea nr. 3/1953 pentru reorg anizarea unor ministere și inc luderea Președintelui Comitetului
de Stat pentru Arhitectura și Construcții în Consiliul de Miniș tri al Republicii Populare Române,
publicată în Buletinul Oficial n r. 4 din 29 ianuarie 1953 (modi fică Art. 43 și 50);
2) Legea nr. 7/1953 pentru modificarea articolelor 43 și 50 di n Constituția Republicii Populare
Române, publicată în Buletinul O ficial nr. 6 din 26 ianuarie 19 54;
3) Legea nr. 3/1954 pentru modificarea articolului 35 din Cons tituția Republicii Populare
Române, publicată în Buletinul O ficial nr. 19 din 21 aprilie 19 54;
4) Legea nr. 4/1955 pentru modificarea articolelor 43 și 50 di n Constituția Republicii Populare
Române, publicată în Buletinul O ficial nr. 13 din 2 iunie 1955;
5) Legea nr. 5/1956 pentru modificarea articolelor 18, 19 alin eatul 2 și articolului 50 din
Constituția Republicii Populare R omâne, publicată în Buletinul Oficial nr. 11 din 4 aprilie 1956;
6) Legea nr. 1/1957 pentru modificarea articolelor 43, 47 lit. f și 56, precum și pentru abrogarea
articolelor 50, 59 și 62 din Cons tituția Republicii Populare Ro mâne, publicată în Buletinul Oficial
nr. 11 din 28 martie 1957; 7) Legea nr. 1/1958 pentru modificarea articolului 35 din Cons tituția Republicii Populare
Române, publicată în Buletinul O ficial nr. 3 din 15 ianuarie 19 58;
8) Legea nr. 2/1959 pentru modificarea articolelor 52 și 58 din Constituția Republicii Populare
Române, publicată în Buletinul O ficial nr. 31 din 31 decembrie 1959;

Constitu țiile României | 247

Constitu ția Republicii Socialiste România
1965

– republicată –
TITLUL I
REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA
Art. 1.
România este republică socialistă. Republica Socialistă România este stat al
oamenilor muncii de la orașe și sate, suveran, independent și u nitar. Teritoriul
său este inalienabil și indivizibil.

Art. 2.
Întreaga putere în Republica Socialistă România aparține poporu lui, liber și
stăpân pe soarta sa.
Puterea poporului se întemeiază pe alianța muncitorească-țărăn ească. În
strânsă unire, clasă muncitoare – clasă conducătoare în societa te – țărănimea,
intelectualitatea, celelalte categorii de oameni ai muncii, făr ă deosebire de
naționalitate, construiesc orânduirea socialistă, creând condiț iile trecerii la
comunism.

Art. 3.
În Republica Socialistă România forța politică conducătoare a î ntregii
societăți este Partidul Comunist Român.

Art. 4.
D e ț i n ă t o r s u v e r a n a l p u t e r i i , p o p o r u l o e x e r c i t ă p r i n M a r e a A d u nare
Națională și prin consiliile populare, organe alese prin vot un iversal, egal, direct
și secret.
Marea Adunare Națională și consiliile populare constituie baza întregului
sistem de organe ale statului.

9) Legea nr. 2/1960 pentru modificarea articolelor 18, 19 și 3 9 din Constituția Republicii
Populare Române, publicată în Bu letinul Oficial nr. 27 din 27 d ecembrie 1959;
10) Legea nr. 1/1961 pentru mod ificarea Capitolului III, precu m și a articolelor 43, 44 și 75 din
Constituția Republicii Populare R omâne, publicată în Buletinul Oficial nr. 9 din 25 martie 1961;
1 1 ) L e g e a n r . 2 / 1 9 6 4 p e n t r u m o d i f i c a r e a a r t i c o l u l u i 2 5 d i n C o n stituția Republicii Populare
Române, publicată în Buletinul O ficial nr. 24 din 30 decembrie 1964.
Constituția din 1952 a fost abrogată expres la data de 21 augu st 1965.
Textul Constituției din 1952 este reprodus după "Buletinul Ofic ial al Marii Adunări Naționale a
Republicii Populare Române" nr. 1 din 27 septembrie 1952.

248 | Constitu țiile României
M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă e s t e o r g a n u l s u p r e m a l p u t e r i i d e s t a t , sub
conducerea și controlul căruia î și desfășoară activitatea toate celelalte organe
ale statului.

Art. 5.
Economia națională a României este o economie socialistă, bazat ă pe
proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție.
Î n R e p u b l i c a S o c i a l i s t ă R o m â n i a , e x p l o a t a r e a o m u l u i d e c ă t r e o m e s t e
pentru totdeauna desființată și se înfăptuiește principiul soci alist al repartiției
după cantitatea și calitatea muncii.
Munca este o îndatori re de onoare pentru fiecare cetățean al ț ării.

Art. 6.
Proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție este fi e proprietate
de stat – asupra bunur ilor aparținând întregului popor, fie pro prietate
cooperatistă – asupra bunurilor aparținând fiecărei organizații cooperatiste.

Art. 7.
Bogățiile de orice natură ale subsolului, minele, terenurile di n fondul
f u n c i a r d e s t a t , p ă d u r i l e , a p e l e , i z v o a r e l e d e e n e r g i e n a t u r a l ă , fabricile și
uzinele, băncile, întreprinderile agricole de stat, stațiunile pentru mecanizarea
agriculturii, căile de comunicaț ie, mijloacele de transport și telecomunicații de
stat, fondul de stat de clădiri și locuințe, baza materială a i nstituțiilor social-
culturale de stat, aparțin între gului popor, sunt proprietate d e stat.

Art. 8.
Comerțul exterior este monopol de stat.

Art. 9.
Pământul cooperativelor agricole de producție, animalele, unelt ele,
instalațiile și construcțiile ce le aparțin sunt proprietate co operatistă.
Lotul de pământ aflat, potrivit statutului cooperativelor agri cole de
p r o d u c ț i e , î n f o l o s i n ț a g o s p o d ă r i i l o r f a m i l i a l e a l e ț ă r a n i l o r c ooperatori,
constituie proprietate cooperatistă.
Casa de locuit și construcțiile gospodărești, terenul pe care acestea se află,
precum și, potrivit statutului cooperativelor agricole, animale le de producție și
inventarul agricol mărunt, constituie proprietate personală a ț ăranilor
cooperatori. Uneltele, mașinile, instalațiile și construcțiile cooperativelor
meșteșugărești și ale cooperativelor de producție, achiziții și d e s f a c e r e a
mărfurilor sunt proprietate cooperatistă.

Art. 10.
Cooperativele agricole de producție, forma socialistă de organi zare a
agriculturii, asigură condiții pentru cultivarea intensivă a pă mântului și

Constitu țiile României | 249
aplicarea științei înaintate, co ntribuie, prin sporirea producț iei, la dezvoltarea
economiei naționale, la ridicarea continuă a nivelului de viață al țărănimii și al
întregului popor.
Statul sprijină cooperativele a gricole de producție și ocroteș te
proprietatea lor. De asemenea, s tatul sprijină celelalte organi zații cooperatiste
și ocrotește proprietatea lor.

Art. 11.
În condițiile agriculturii cooperativizate, statul garantează ț ăranilor care nu
s e p o t a s o c i a î n c o o p e r a t i v e a g r i c o l e d e p r o d u c ț i e p r o p r i e t a t e a a s u p r a
pământului pe care îl lucrează ei înșiși și familiile lor, asup ra uneltelor folosite
în acest scop, ca și proprietatea asupra animalelor de muncă și de producție.
Este garantată, de asemenea, pr oprietatea meșteșugarilor asupr a
atelierelor proprii.

Art. 12.
Terenurile și construcțiile pot fi expropriate numai pentru luc rări de
interes obștesc și cu plata unei juste despăgubiri.

Art. 13.
În Republica Socialistă România, întreaga activitate de stat ar e drept scop
dezvoltarea orânduirii și înflorirea națiunii socialiste, creșt erea continuă a
bunăstării materiale și culturale a poporului, asigurarea liber tății și demnității
omului, afirmarea multilater ală a personalității umane.
Pentru aceasta, statul socialist român:
Organizează, planifică și conduce economia națională;
Apără proprietatea socialistă;
Garantează exercitarea deplină a drepturilor cetățenilor, asig ură
legalitatea socialistă și apără ordinea de drept;
Dezvoltă învățământul de toate gradele, asigură condițiile pen tru
dezvoltarea științei, artei și culturii, înfăptuiește ocrotirea sănătățtii;
Asigură apărarea țării și organizează forțele sale armate;
Organizează relațiile cu celelalte state.

Art. 14.
R e p u b l i c a S o c i a l i s t ă R o m â n i a î n t r e ț i n e ș i d e z v o l t ă r e l a ț i i d e p rietenie și
colaborare cu țările socialiste în spiritul internaționalismulu i socialist,
promovează relații de colaborare cu țările având altă orânduire social-politică,
activează în organizații internaționale în scopul asigurării pă cii și înțelegerii
între popoare.
Relațiile externe ale Republicii Socialiste România se bazează pe principiile
respectării suveranității și independenței naționale, egalități i în drepturi și
avantajului reciproc, neamestecului în treburile interne.

250 | Constitu țiile României
Art. 15.
Teritoriul Republicii Socialiste România este organizat în unit ăți
administrativ-te ritoriale: județul, orașul și comuna. Capitala Republicii
Socialiste România este municipi ul București, care este organiz at pe sectoare.
Orașele mai importante pot fi organizate ca municipii.

Art. 16.
Cetățenia Română se dobândește și se pierde potrivit legii.

TITLUL II
DREPTURILE ȘI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂȚENILOR
Art. 17.
Cetățenii Republicii Socialiste România, fără deosebire de nați onalitate,
rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniil e vieții economice,
politice, juridice, sociale și culturale.
Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor. Nici o îngrădire a
acestor drepturi și nici o deose bire în exercitarea lor pe teme iul naționalității,
rasei, sexului sau religiei nu sunt îngăduite.
Orice manifestare având ca scop stabilirea unor asemenea îngră diri,
propaganda naționalist-șovină, ațâțarea urii de rasă sau națion ale, sunt
pedepsite prin lege.

Art. 18.
Î n R e p u b l i c a S o c i a l i s t ă R o m â n i a , c e t ă ț e n i i a u d r e p t u l l a m u n c ă . Fiecărui
c e t ă ț e a n i s e a s i g u r ă p o s i b i l i t a t e a d e a d e s f ă ș u r a , p o t r i v i t p r egătirii sale, o
activitate în domeniul economic, administrativ, social sau cult ural, remunerată
după cantitatea și calitatea ei. La muncă egală retribuția este egală.
Prin lege se stabilesc măsurile de protecție și securitate a m uncii, precum
și măsuri speciale de ocrotire a muncii femeilor și tineretului .

Art. 19.
Cetățenii Republicii Socialiste România au dreptul la odihnă.
Dreptul la odihnă este garantat celor ce muncesc prin stabilir ea duratei
maxime a zilei de muncă la 8 ore , a unui repaus săptămânal și p rin concedii
anuale plătite.
În sectoarele de muncă grea și foarte grea, durata zilei de mun că este
redusă sub 8 ore, fără scăderea retribuției.

Art. 20.
Cetățenii Republicii Socialiste România au dreptul la asigurare materială de
bătrânețe, boală sau i ncapacitate de muncă.
Dreptul la asigurare materială se realizează pe ntru muncitori și
funcționari prin pensii și ajutoar e d e b o a l ă a c o r d a t e î n c a d r u l s i s t e m u l u i
asigurărilor sociale de stat, iar pentru membrii organizațiilor cooperatiste sau

Constitu țiile României | 251
ai altor organizații obștești, prin formele de asigurare organi zate de acestea.
Statul asigură asistență medical ă prin instituțiile sale sanita re.
Concediul de maternitate plătit este garantat.

Art. 21.
Cetățenii Republicii Socialiste România au dreptul la învățătur ă.
Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul general obligatoriu,
prin gratuitatea învățământului de toate gradele, precum și pri n sistemul
burselor de stat.
Învățământul în Republica Socia listă România es te învățământ d e stat.

Art. 22.
În Republica Socialistă România, naționalităților conlocuitoare li se asigură
folosirea liberă a lim bii materne, precum și cărți, ziare, revi ste, teatre,
învățământul de toate gradele, în limba proprie. În unitățile a dministrativ-
teritoriale locuite și de popula ție de altă naționalitate decât cea Română, toate
organele și instituțiile folosesc oral și scris și limba națion alității respective și
fac numiri de funcționari din rân dul acesteia sau al altor cetă țeni care cunosc
limba și felul de trai al populației locale.

Art. 23.
În Republica Socialistă România, femeia are drepturi egale cu b ărbatul.
Statul ocrotește căsătoria și fa milia și apără interesele mamei și copilului.

Art. 24.
Republica Socialistă România asigură tinerilor condițiile neces are
dezvoltării aptitudinilor lor fizice și intelectuale.

Art. 25.
Cetățenii Republicii Socialiste România au dreptul de a alege ș i de a fi aleși
în Marea Adunare Națională și în consiliile populare.
V o t u l e s t e u n i v e r s a l , e g a l , d i r e c t ș i s e c r e t . A u d r e p t d e v o t toți cetățenii
care au împlinit vârsta de 18 ani.
C e tă țen i i cu d r e pt d e vo t c a re au î mpl i n it vâ r s ta de 23 de an i p o t f i a l e ș i
deputați în Marea Adunare Națională și în consiliile populare.
Dreptul de a depune candidaturi aparține Frontului Democrației și Unității
Socialiste, cel mai larg organism politic permanent, revoluțion ar, democratic, cu
caracter reprezentativ, care constituie cadrul organizatoric de u n i r e , s u b
conducerea Partidului Comunist Român, a forțelor politice și so ciale ale națiunii
noastre socialiste, a tuturor organizațiilor de masă și obșteșt i, pentru
participarea întregului popor la înfăptuirea politicii interne ș i e x t e r n e a
partidului și statului, la conducerea tuturor domeniilor de act ivitate.
Alegătorii au dreptul de a revo ca oricând pe deputat potrivit procedurii
prevăzute de lege.

252 | Constitu țiile României
Nu au dreptul de a alege și de a fi aleși alienații și debilii mintali, precum și
p e r s o a n e l e l i p s i t e d e a c e s t e d r e p t u r i p e d u r a t a s t a b i l i t ă p r i n hotărâre
judecătorească de condamnare.

Art. 26.
Cetățenii cei mai înaintați și mai conștienți din rândurile mun citorilor,
țăranilor, intelectualilor și ale celorlalte categorii de oamen i ai muncii se unesc
în Partidul Comunist Român, cea mai înaltă formă de organizare a clasei
muncitoare, detașament ul ei de avangardă.
Partidul Comunist Român exprimă și slujește cu fidelitate năzu ințele și
interesele vitale ale poporului, îndeplinește rolul conducător în toate domeniile
construcției socialiste, îndrumă activitatea organizațiilor de masă și obștești,
precum și a organelor de stat.

Art. 27.
C e t ă ț e n i i R e p u b l i c i i S o c i a l i s t e R o m â n i a a u d r e p t u l d e a s e a s o c ia în
organizații indicale, cooperatiste, de tineret, de femei, socia l-culturale, în uniuni
de creație, asociații științifice, tehnice, sportive, precum și în alte organizații
obștești. Statul sprijină activitatea organizațiilor de masă și o b ș t e ș t i , c r e e a z ă
condiții pentru dezvoltarea bazei materiale a acestor organizaț ii și ocrotește
patrimoniul lor.
Organizațiile de masă și obștești asigură larga participare a maselor
populare la viața politică, economică, socială, culturală a Rep ublicii Socialiste
România și la exercitarea contro lului obștesc – expresie a demo cratismului
orândurii socialiste. Prin organizațiile de masă și obștești, P artidul Comunist
Român înfăptuiește o legătură organizată cu clasa muncitoare, ț ărănimea,
intelectualitatea și celelalte categorii de oameni ai muncii, l e mobilizează în
lupta pentru desavârșirea construcției socialismului.

Art. 28.
Cetățenilor Republicii Socialist e România li se garantează libe rtatea
cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor și a demon strațiilor.

Art. 29.
L i b e r t a t e a c u v â n t u l u i , p r e s e i , î ntrunirilor, mitingurilor și de monstrațiilor
nu pot fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste și intereselor celor
ce muncesc.
Orice asociație cu caracter fas c i s t s a u a n t i d e m o c r a t i c e s t e i n terzisă.
Participarea la astfel de asociații și propaganda cu caracter f ascist sau
antidemocratic sunt pedepsite prin lege.

Art. 30.
Libertatea conștiinței este garantată tuturor cetățenilor Repub licii
Socialiste România.

Constitu țiile României | 253
Oricine este liber să împărtășească sau nu o credință religioa să. Libertatea
exercitării cultului religios este garantată. Cultele religioas e se organizează și
funcționează liber. Modul de organizare și funcționare a cultel or religioase este
reglementat prin lege.
Școala este despărțită de biserică. Nici o confesiune, congrega ție sau
comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține alte inst ituții de
învățământ decât școli speciale pentru pregătirea personalului de cult.

Art. 31.
Cetățenilor Republicii Socialiste România le este garantată inv iolabilitatea
persoanei.
Nici o persoană nu poate fi reținută sau arestată dacă împotri va ei nu
există probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăz ută și pedepsită
prin lege. Organele de cercetare pot dispune reținerea unei per soane pe o
durată de cel mult 24 de ore.
Nimeni nu poate fi arestat decât pe baza unui mandat de aresta re emis de
tribunal sau de procuror.
Dreptul de apărare este garantat în tot cursul procesului.

Art. 32.
Domiciliul este inviolabil. Nimeni nu poate pătrunde în locuinț a unei
p e r s o a n e f ă r ă î n v o i r e a a c e s t e i a , d e c â t î n c a z u r i l e ș i î n c o n d i ț iile anume
prevăzute de lege.

Art. 33.
Secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice este gar antat.

Art. 34.
Dreptul de petiționare este gara ntat. Organele de stat au oblig ația de a
rezolva petițiile cetățenilor privind drepturi și interese pers onale sau obștești.

Art. 35.
Cel vătămat într-un drept al său printr-un act ilegal al unui o rgan de stat
poate cere organelor competente, în condițiile prevăzute de leg e, anularea
actului și repararea pagubei.

Art. 36.
Dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege.
Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veni turile și
economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de p e lângă ea și
terenul pe care ele se află, pre cum și bunurile de uz și confor t personal.

Art. 37.
Dreptul de moștenire este ocrotit de lege.

254 | Constitu țiile României

Art. 38.
Republica Socialistă România aco rdă drept de azil cetățenilor s trăini
urmăriți pentru activitatea lor în apărarea intereselor celor c e muncesc, pentru
participarea la luptă de elibera re națională sau de apărare a p ăcii.

Art. 39.
Fiecare cetățean al Republicii Socialiste România este dator să r e s p e c t e
Constituția și legile, să apere proprietatea socialistă, să con tribuie la întărirea și
dezvoltarea orânduirii socialiste.

Art. 40.
Serviciul militar în rândurile f orțelor armate ale Republicii S ocialiste
R o m â n i a e s t e o b l i g a t o r i u ș i c o n s t i t u i e o î n d a t o r i r e d e o n o a r e a c e t ă ț e n i l o r
Republicii Socialiste România.

Art. 41.
Apărarea patriei este datoria sf ântă a fiecărui cetățean al Rep ublicii
Socialiste România. Călcarea jur ământului militar, trădarea de patrie, trecerea
de partea inamicului, aducerea de prejudicii capacității de apă rare a statului,
constituie crimele cele mai grave față de popor și sunt pedepsi te prin lege cu
toată asprimea.

TITLUL III
ORGANELE SUPREME ALE PUTERII DE STAT

Marea Adunare Națională
Art. 42.
M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă , o r g a n u l s u p r e m a l p u t e r i i d e s t a t , e s t e unicul
organ legiuitor al Republicii Socialiste România.

Art. 43.
Marea Adunare Națională are urmatoarele atribuții principale:
1. Adoptă și modifică Constituția Republicii Socialiste Români a;
2. Reglementează sistemul electoral;
3. Hotărăște consultarea poporului, prin referendum, asupra mă surilor de
importanță deosebită care prives c interese supreme ale țării;
4. Adoptă planul național unic de dezvoltare economico-socială , bugetul de
stat și contul general de înch eiere a exercițiului bugetar;
5. Organizează Consiliul de Miniștri; stabilește normele gener ale de
organizare și funcționare a ministerelor și celorlalte organe c entrale de stat;
6. Reglementează organizarea judecătorească și a Procuraturii;
7. Stabilește normele de organi zare și funcționare a consiliil or populare;
8. Stabilește organizarea administrativă a teritoriului;
9. Acordă amnistia;

Constitu țiile României | 255
1 0 . R a t i f i c ă ș i d e n u n ț ă t r a t a t e l e i n t e r n a ț i o n a l e c a r e i m p l i c ă modificarea
legilor;
11. Alege și revocă pe Președin tele Republicii Socialiste Româ nia;
12. Alege și revocă Consiliul de Stat;
13. Alege și revocă Consiliul de Miniștri;
14. Alege și revocă Tribunalul Suprem și procurorul general;
15. Exercită controlul general al aplicării Constituției. Numa i Marea
Adunare Națională hotărăște asupra constituționalității legilor ;
16. Controlează activitatea Pre ședintelui Republicii Socialist e România și a
Consiliului de Stat;
1 7 . C o n t r o l e a z ă a c t i v i t a t e a C o n s i l i u l u i d e M i n i ș t r i , a m i n i s t e relor și a
celorlalte organe centrale ale administrației de stat;
18. Ascultă dări de seama cu privire la activitatea Tribunalul ui Suprem și
controlează deciziile sale de îndrumare;
19. Controlează activ itatea Procuraturii;
20. Exercită controlul general a supra activității consiliilor populare;
21. Stabilește linia generală a politicii externe;
22. Proclamă, în înteresul apărării țării, a ordinii publice s au a securității
statului, starea de necesitate, în unele localități sau pe într eg teritoriul țării;
23. Declară mobilizarea parțială sau generală;
24. Declară starea de război. Starea de război poate fi declar ată numai în
cazul unei agresiuni armate împo triva Republicii Socialiste Rom ânia sau
împotriva unui alt stat față de care Republica Socialistă Român i a a r e o b l i g a ț i i
de apărare mutuală asumate prin tratate internaționale, dacă s- a produs
situația pentru care obligația d e declarare a stării de război este statornicită.

Art. 44.
Deputații Marii Adunări Naționa le se aleg pe circumscripții ele ctorale
având același numă r de locuitori.
Norma de reprezentare pentru alegerea deputaților și delimitar ea
circumscripțiilor elect orale se stabilesc p rin decret al Consil iului de Stat.
În fiecare circumscripție electorală se alege un deputat.

Art. 45.
Marea Adunare Națională se alege pentru o legislatură de 5 ani.
Mandatul Marii Adunăr i N a ț i o n a l e n u p o a t e î n c e t a î n a i n t e d e î n cheierea
l e g i s l a t u r i i p e n t r u c a r e a f o s t a l e a s ă . M a n d a t u l î n c e t e a z ă l a d ata efectuării
alegerilor pentru noua Mare Adunare Națională.
În cazul când constată existența unor împrejurări care fac imp osibilă
efectuarea alegerilor, Marea Adu nare Națională poate hotărî pre lungirea
mandatului sau pe durata acestor împrejurări.

256 | Constitu țiile României

Art. 46.
A l e g e r i l e p e n t r u M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă a u l o c î n u n a d i n z i l e le
nelucrătoare ale lunii martie a anului în care se încheie legis latura precedentă.
Î n c a z u l p r e v ă z u t l a A r t . 4 5 a l i n . 3 , a l e g e r i l e a u l o c î n d e c u r s d e 2 l u n i d e l a
expirarea termenului pentru care a fost prelungit mandatul Mari i Adunări
Naționale.
M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă n o u a l e a s ă e s t e c o n v o c a t ă î n c u r s u l
u r m ă t o a r e l o r 3 l u n i d e l a î n c e t a r e a m a n d a t u l u i M a r i i A d u n ă r i N a ționale
precedente.

Art. 47.
Marea Adunare Națională verifică legalitatea alegerii fiecărui deputat,
hotărând validarea sau anularea alegerii.
Î n c a z u l a n u l ă r i i u n e i a l e g e r i , drepturile și datoriile deputat ului încetează
din momentul anulării.

Art. 48.
Marea Adunare Națională adoptă regulamentul său de funcționare.

Art. 49.
M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă î ș i s t a b i l e ș t e a n u a l b u g e t u l , c a r e s e î nscrie în
bugetul de stat.

Art. 50.
Marea Adunare Națională alege, pe durata legislaturii, Biroul M arii Adunări
Naționale, alcătuit din președint ele Marii Adunări Naționale și p a t r u v i c e –
Președinți.

Art. 51.
Președintele Marii Adunări Naționale conduce lucrările sesiunil or Marii
Adunări Naționale.
Președintele Marii Adunări Naționale poate desemna pe oricare dintre
vice-Președinți pentru îndeplinirea unora din atribuțiile sale.

Art. 52.
Marea Adunare Națională alege, dintre deputați, comisii permane nte.
Comisiile permanente examinează și dezbat, din însărcinarea Ma rii
Adunări Naționale sau a Consiliului de Stat, proiecte de legi, de decrete, de
hotărâri sau de alte acte ce urmează a fi adoptate, precum și o rice alte
probleme.
De asemenea, din însărcinarea Marii Adunări Naționale sau a Co nsiliului
de Stat, comisiile permanente ascultă periodic sau pe probleme, fiecare potrivit
competenței sale, rapoarte ale c onducătorilor oricăror organe a le
administrației de stat, ale Tribunalului Suprem și ale Procurat urii, asupra

Constitu țiile României | 257
activității acestor organe, precum și ale Președinților comitet elor executive sau
ai birourilor executive ale consiliilor populare asupra activit ății acestor consilii,
și analizează modul în care organele menționate înfăptuiesc pol itica Partidului
Comunist Român și asigură aplicarea legii.
C o m i s i i l e î n t o c m e s c r a p o a r t e , a v i z e s a u p r o p u n e r i î n l e g ă t u r ă cu toate
problemele menționate în alin. 2 și 3, pe care le supun Marii A dunări Naționale
sau Consiliului de Stat.
Marea Adunare Națională poate alege comisii temporare pentru o rice
probleme sau domenii de activitate, stabilind împuternicirile ș i modul de
activitate pentru fiecare dintre aceste comisii.
T o a t e o r g a n e l e ș i f u n c ț i o n a r i i d e s t a t a u o b l i g a ț i a s ă p u n ă l a d i s p o z i ț i a
comisiilor Marii Adunări Naționa le informațiile și documentele cerute.

Art. 53.
În exercitarea controlului const ituționalității legilor, precum ș i p e n t r u
pregătirea lucrărilor privind adoptarea legilor, Marea Adunare Națională alege
pe durata legislaturii o comisie constituțională și juridică.
În Comisia constituțională și juridică pot fi aleși – fără a de păși o treime din
numărul total al membrilor comisiei – specialiști care nu sunt deputați.
Comisia constituțională și juridică prezintă Marii Adunări Naț ionale
r a p o a r t e s a u a v i z e c u p r i v i r e l a c o n s t i t u ț i o n a l i t a t e a l e g i l o r . De asemenea,
examinează constituționalitatea decretelor cuprinzând norme cu putere de lege
și a hotărârilor Consiliului de Miniștri, potrivit Regulamentul ui de funcționare a
Marii Adunări Naționale. Dispozițiile Art. 52 se aplică, în mod corespunzător, și
Comisiei constituționale și juridice.

Art. 54.
Marea Adunare Națională lucrează în sesiuni.
Sesiunile ordinare ale Marii Adunări Naționale se convoacă de două ori pe
an, la propunerea Biroului Marii Adunări Naționale. Marea Aduna re Națională
se convoacă, ori de câte ori este nevoie, în sesiuni extraordin are, din inițiativa
Consiliului de Stat, a Biroului Marii Adunări Naționale sau cel p u ț i n a u n e i
treimi din numărul tot al al deputaților.
C o n v o c a r e a î n s e s i u n i a M a r i i A d u n ă r i N a ț i o n a l e s e f a c e p r i n d ecret al
Consiliului de Stat.

Art. 55.
Marea Adunare Națională lucrează numai dacă sunt prezenți cel p uțin
jumătate plus unu din numă rul total al deputaților.

Art. 56.
Marea Adunare Națională adoptă legi și hotărâri.

258 | Constitu țiile României
L e g i l e ș i h o t ă r â r i l e s u n t a d o p t a t e d a c ă î n t r u n e s c v o t u l m a j o r i tății
deputaților Marii Adunări Naționale.
C o n s t i t u ț i a s e a d o p t ă ș i s e m o d i f i c ă c u v o t u l a c e l p u ț i n d o u ă treimi din
numărul total al deputaților Marii Adunări Naționale. Legile și hotărârile Marii
Adunări Naționale se semnează de președintele sau vice-președin tele Marii
Adunări Naționale care a condus ședința.

Art. 57.
După adoptarea lor de către Marea Adunare Națională, legile se publică în
Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, în termen d e cel mult 10 zile,
sub semnătura Președintelui Re publicii Socialiste România.

Art. 58.
Fiecare deputat al Marii Adunări Naționale are dreptul de a pun e întrebări
ș i d e a a d re sa in te r pe lă ri C on s i li u lu i d e M in i ș tr i sa u o ri că r ui a dintre membrii
acestuia.
Deputatul, în cadrul controlulu i exercitat de Marea Adunare Na țională,
poate pune întrebări și adresa interpelări președintelui Tribun alului Suprem și
procurorului general.
Cel întrebat ori interpelat are obligația de a răspunde verbal sau în scris, în
termen de cel mult 3 zile și în orice caz în aceeași sesiune.

Art. 59.
În vederea pregătirii dezbaterilor Marii Adunări Naționale ori a
interpelărilor, deputatul are dreptul să ceară informațiile nec esare de la orice
organ de stat, adresându-se în acest scop Biroului Marii Adunăr i Naționale.

Art. 60.
Fiecare deputat este obligat să prezinte periodic alegătorilor dări de seama
asupra activității sale și a Marii Adunări Naționale.

Art. 61.
Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu poate fi reținut, arestat sau
t r i m i s î n j u d e c a t ă p e n a l ă , f ă r ă î n c u v i i n ț a r e a p r e a l a b i l ă a M a r i i Adunări
Naționale în timpul sesiunii, iar între sesiuni, a Consiliului de Stat.
N u m a i î n c a z d e i n f r a c ț i u n e f l a g r a n t ă , d e p u t a t u l p o a t e f i r e ț i nut fără
această încuviințare-

Consiliul de Stat
Art. 62.
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România este organ s uprem al
puterii de stat cu activitate pe rmanentă, subordonat Marii Adun ări Naționale.

Constitu țiile României | 259

Art. 63.
Consiliul de Stat exercită în mod permanent următoarele atribuț ii
principale:
1. Stabilește data alegerilor p entru Marea Adunare Națională ș i consiliile
populare;
2. Stabilește modul de organizare și desfășurare a referendumu lui;
3. Organizează ministerele și celelalte organe centrale de sta t;
4. Ratifică și denunță tratatele internaționale, cu excepția a celora a căror
ratificare este de competența Marii Adunări Naționale;
5. Stabilește gradele militare;
6. Instituie decorațiile și titlurile de onoare.

Art. 64.
Consiliul de Stat exercită, în i ntervalul dintre sesiunile Mari i Adunări
Naționale, următoarele atribuții principale:
1. Stabilește, fără a putea să modifice Constituția, norme cu putere de lege.
Normele cu putere de lege se supun, la prima sesiune, dezbateri i Marii Adunări
Naționale, potrivit procedurii de adoptare a legilor. Planul na țional unic de
d e z v o l t a r e e c o n o m i c o – s o c i a l ă , b u g e t u l d e s t a t , p r e c u m ș i c o n t u l general de
încheiere a exercițiului bugetar , pot fi adoptate de Consiliul de Stat numai
atunci când Marea Adunare Națională nu se poate întruni din cau za unor
împrejurări excepționale;
2. Numește și revocă pe primul-ministru;
3. Numește și revocă Consiliul de Miniștri și Tribunalul Supre m, atunci
când Marea Adunare Națională nu se poate întruni din cauza unor împrejurări
excepționale;
4. Dă legilor în vigoare interp retarea general-obligatorie;
5. Acordă amnistia;
6. Controlează aplicarea legilor și hotărârilor Marii Adunări Naționale,
activitatea Consiliului de Miniștri, a ministerelor și a celorl alte organe centrale
ale administrației de stat, precum și activitatea Procuraturii; a s c u l t ă d ă r i d e
seamă ale Tribunalului Suprem și controlează deciziile sale de îndrumare;
controlează hotărârile consiliilor populare;
7. Declară, în caz de urgență, mobilizarea parțială sau genera lă;
8. Declară, în caz de urgență, starea de război. Starea de răz boi poate fi
declarată numai în cazul unei ag resiuni armate împotriva Republ icii Socialiste
România sau împotriva unui alt stat față de care Republica Soci alistă România
are obligații de apărare mutuală asumate prin tratate internați onale, dacă s-a
produs situația pentru care obligația de declarare a stării de razboi este
statornicită.

260 | Constitu țiile României
Atribuțiile prevăzute în prezentul articol pot fi exercitate d e Consiliul de
Stat și în timpul sesiunilor Marii Adunări Naționale, în cazul în care necesitățile
economice și sociale impun adoptarea neîntârziată a unor măsuri , iar Marea
Adunare Națională nu se află întrunită în plenul său; normele c u putere de lege
adoptate se supun dezbaterii Marii Adunări Naționale, potrivit procedurii de
adoptare a legilor, la rel uarea lucrărilor în plen.

Art. 65.
Consiliul de Stat este ales de Marea Adunare Națională dintre m embrii săi,
pe durata legislaturii, în prima sesiune a acesteia. Consiliul de Stat funcționează
până la alegerea noului Consiliu de Stat în legislatura următoa re.

Art. 66.
Președintele Republicii Socialiste România este Președinte al C onsiliului de
Stat.

Art. 67.
Consiliul de Stat se compune din președinte, vice-Președinți și membri.

Art. 68.
Consiliul de Stat își desfășoară activitatea potrivit principiu lui conducerii
colective.

Art. 69.
Consiliul de Stat emite decrete și adoptă hotărâri.
Decretele și hotărârile se semnează de Președintele Republicii S o c i a l i s t e
România. Decretele normative se publică în Buletinul Oficial al R e p u b l i c i i
Socialiste România.

Art. 70.
Consiliul de Stat prezintă Marii Adunări Naționale dări de seam ă cu privire
la exercitarea atribuțiilor sale, precum și la respectarea și e xecutarea, în
activitatea de stat, a legilor și hotărârilor Marii Adunări Naț ionale.
Consiliul de Stat, în întregul său, și fiecare din membrii ace stuia sunt
răspunzători în fața Marii Adunări Naționale pentru întreaga ac tivitate a
Consiliului de Stat.

Președintele Republicii Socialiste România
Art. 71.
Președintele Republicii Socialiste România este șeful statului și reprezintă
puterea de stat în relațiile interne și internaționale ale Repu blicii Socialiste
România.

Constitu țiile României | 261

Art. 72.
Președintele Republicii Socialiste România este ales de Marea A dunare
Națională pe durata legislaturii, în prima sesiune a acesteia, și rămâne în funcție
până la alegerea președintelui în legislatura următoare.

Art. 73.
La alegerea sa, Președintele Republicii Socialiste România depu ne în fața
Marii Adunări Naționale următorul jurământ:
"Jur să slujesc cu credință patr ia, să acționez cu fermitate p entru apărarea
independenței, suveranității și integrității țării, pentru bună starea și fericirea
întregului popor, pentru edifica rea socialismului și comunismul ui în Republica
Socialistă România!
Jur să respect și să apăr Constituția și legile țării, să fac totul pentru
aplicarea consecventă a principiilor democrației socialiste, pe ntru afirmarea în
viață societății a normelor eti cii și echității socialiste!
Jur să promovez neabătut politica externă de prietenie și alia nță cu toate
țările socialiste, de colaborare cu toate națiunile lumii, fără d e o s e b i r e d e
orânduire socială, pe baza deplinei egalități în drepturi, de s olidaritate cu
forțele revoluționare, progresiste, de pretutindeni, de pace și prietenie între
popoare!
J u r c ă î m i v o i f a c e î n t o t d e a u n a d a t o r i a c u c i n s t e ș i d e v o t a m e n t pentru
strălucirea și măreția națiunii noastre socialiste, a Republici i Socialiste
România!"

Art. 74.
Președintele Republicii Socialiste România este comandantul sup rem al
forțelor armate și președintele Consiliului Apărării Republicii S o c i a l i s t e
România.

Art. 75.
Președintele Republicii Socialiste România îndeplinește, în con formitate cu
Constituția și cu legile, următoarele atribuții principale:
1. Prezidează Consiliul de Stat;
2. Prezidează ședințele Consiliului de Miniștri atunci când ap are necesar;
3 . S t a b i l e ș t e m ă s u r i l e d e i m p o r t a n ț ă d e o s e b i t ă c e p r i v e s c i n t e rese
supreme ale țării, care urmează a fi supuse de către Marea Adun are Națională
spre consultare poporului, prin referendum;
4. Numește și revocă, la propun erea primului-ministru, pe vice prim-
miniștrii, miniștrii și Președinții altor organe centrale ale a dministrației de stat,
c a r e f a c p a r t e d i n C o n s i l i u l d e M i n i ș t r i ; n u m e ș t e ș i r e v o c ă p e conducătorii
organelor centrale de stat, care nu fac parte din Consiliul de Miniștri; numește
și revocă pe membrii T ribunalului Suprem;

262 | Constitu țiile României
5 . Î n t i m p u l î n c a r e M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă n u e s t e î n t r u n i t ă î n p l e n u l
său, numește și revocă pe președintele Tribunalului Suprem și p e procurorul
general;
6. Acordă gradele de gene ral, amiral și mareșal;
7. Conferă decorațiile și titlu rile de onoare; autorizează pur tarea
decorațiilor conferite de alte state;
8. Acordă grațierea;
9 . A c o r d ă c e t ă ț e n i a , a p r o b ă r e n u n t a r e a l a c e t ă ț e n i e ș i r e t r a g e c e t ă ț e n i a
Română; aprobă stabilirea domici liului în România pentru cetățe nii altor state;
10. Acordă dreptul de azil;
11. Stabilește rangurile mișiun ilor diplomatice, acreditează ș i recheamă
reprezentanții diplomatici ai R epublicii Socialiste România;
12. Primește scrisorile de acre ditare și de rechemare ale repr ezentanților
diplomatici ai altor state;
13. Încheie tratate internaționale în numele Republicii Social iste România;
poate da împuterniciri, în acest scop, primului-ministru ori un or membri ai
Consiliului de Miniștri sau unor reprezentanți diplomatici;
14. În interesul apărării Republicii Socialiste România, al as igurării ordinii
publice sau securității statului, proclamă, în caz de urgență, în un el e l oc al i tă ț i
sau pe întreg teritoriul țării, starea de necesitate.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Președintele Republicii Soci aliste România
emite decrete prezidențiale și decizii.

Art. 76.
Președintele Republicii Socialiste România este răspunzător faț ă de Marea
Adunare Națională pentru î ntreaga sa activitate.
Președintele Republicii Socialiste România prezintă periodic M arii
Adunări Naționale dări de seamă asupra exercitării atribuțiilor s a l e ș i a s u p r a
dezvoltării statului.

TITLUL IV
ORGANELE CENTRALE ALE ADMINISTRAȚIEI DE STAT
Art. 77.
Consiliul de Miniștri este organul suprem al administrației de stat.
Consiliul de Miniștri exercită conducerea generală a activităț ii executive pe
întreg teritoriul țării, având următoarele atribuții principale :
1. Stabilește măsuri generale pentru aducerea la îndeplinire a politicii
interne și externe;
2. Hotărăște măsurile necesare privind organizarea și asigurar ea
executării legilor;
3 . C o n d u c e , c o o r d o n e a z ă ș i c o n t r o l e a z ă a c t i v i t a t e a m i n i s t e r e l o r și a
celorlalte organe centrale ale administrației de stat;

Constitu țiile României | 263
4 . E l a b o r e a z ă p r o i e c t u l p l a n u l u i național unic de dezvoltare e conomico-
socială și proiectul bugetului de stat, precum și orice alte pr oiecte de legi;
elaborează proiecte de decrete;
5. Stabilește măsuri pentru realizarea planului național unic de dezvoltare
economico-socială și a bugetului de stat; întocmește raportul g eneral cu privire
la îndeplinirea planului naționa l unic de dezvoltare economico- socială și contul
general de încheiere a exercițiului bugetar;
6. Înființează organizații econ omice, întreprinderi și institu ții de stat de
interes republican;
7. Ia măsuri în vederea asigurării ordinii publice, apărării i ntereselor
statului și ocrotirii dr epturilor cetățenilor;
8. Ia măsuri, potrivit hotărâri lor Consiliului Apararii, pentr u organizarea
generală a forțelor armate și fixarea contingentelor anuale de cetățeni care
urmează să fie chemați la îndeplinirea serviciului militar;
9. Exercită conducerea generală în domeniul relațiilor cu alte s t a t e ș i i a
măsuri pentru încheierea acordurilor internaționale;
10. Sprijină activitatea organizațiilor de masă și obștești;
11. Exercită, în condițiile prev ăzute de lege, atribuțiile sal e de conducere și
de control asupra activității comitetelor executive și birouril or executive ale
consiliilor populare.

Art. 78.
C o n s i l i u l d e M i n i ș t r i e s t e a l e s d e M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă p e d urata
legislaturii, în prima sesiune a acesteia.
Consiliul de Miniștri funcționea z ă p â n ă l a a l e g e r e a n o u l u i C o n s iliu de
Miniștri în legislatura următoare.

Art. 79.
Î n î n d e p l i n i r e a a t r i b u ț i i l o r s a l e , C o n s i l i u l d e M i n i ș t r i a d o p t ă hotărâri pe
baza și în vederea e xecutării legilor.
Hotărârile cu caracter normativ se publică în Buletinul Oficia l al Republicii
Socialiste România.

Art. 80.
Consiliul de Miniștri se compune din: primul-ministru, viceprim -miniștrii,
miniștrii, miniștrii secretari de stat, precum și Președinții a ltor organe centrale
ale administrației de stat prevăzuți prin lege.
Din Consiliul de Miniștri fac p arte, de asemenea, ca membri, p reședintele
Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, președi ntele Uniunii
Naționale a Cooperativelor Agricole de Producție, președintele Consiliului
N a ț i o n a l a l F e m e i l o r ș i p r i m u l – s e c retar al Comitetului Central al Uniunii
Tineretului Comunist.

264 | Constitu țiile României
C o n s i l i u l d e M i n i ș t r i p o a t e s ă – ș i c o n s t i t u i e u n B i r o u E x e c u t i v p e n t r u
rezolvarea operativă a problemelor curente și urmărirea execută rii hotărârilor
Consiliului de Miniștri.

Art. 81.
Consiliul de Miniștri își desfășoară activitatea potrivit princ ipiului
conducerii colective, asigurând unitatea de acțiune politică și administrativă a
ministerelor și a celorlalte organe centrale ale administrației de stat.

Art. 82.
Consiliul de Miniștri, în întregul său, și fiecare din membrii acestuia sunt
răspunzători în fața Marii Adună ri Naționale, iar în intervalul dintre sesiuni, în
f a ț a C o n s i l i u l u i d e S t a t . F i e c a r e m e m b r u a l C o n s i l i u l u i d e M i n i ștri este
răspunzător atât pentru propria sa activitate, cât și pentru în treaga activitate a
Consiliului de Miniștri.

Art. 83.
Ministerele și celelalte organe centrale ale administrației de stat
înfăptuiesc politica statului în ramurile sau domeniile de acti vitate pentru care
au fost înființate.
E l e c o n d u c , î n d r u m ă ș i c o n t r o l e ază întreprinderile, organizați ile
economice și instituțiile de stat din subordinea lor.

Art. 84.
Miniștrii și conducătorii celorl alte organe centrale ale admini strației de stat
emit, pe baza și în vederea executării legilor și hotărârilor C onsiliului de
Miniștri, instrucțiuni și ordine , precum și alte acte prevăzute de lege; actele lor
cu caracter normativ se publică în Buletinul Oficial al Republi cii Socialiste
România.

Art. 85.
Miniștrii și conducătorii celorl alte organe centrale ale admini strației de stat
răspund de activitatea o r g a n e l o r p e c a r e l e c o n d u c î n f a ț a C o n s iliului de
Miniștri.

TITLUL V
ORGANELE LOCALE ALE PUTERII DE STAT ȘI ORGANELE LOCALE
ALE ADMINISTRAȚIEI DE STAT
Art. 86.
Consiliile populare sunt organele locale ale puterii de stat în unitățile
administrativ-teritoriale în care au fost alese.
Consiliile populare conduc acti vitatea locală, asigurând dezvo ltarea
economică, social-culturală și edilitar-gospodarească a unități lor administrativ-

Constitu țiile României | 265
teritoriale în care au fost alese, apărarea proprietății social iste, ocrotirea
drepturilor cetățenilor, legalitatea socialistă și menținerea o rdinii publice.
Consiliile populare organizează participarea cetățenilor la re zolvarea pe
plan local a treburilor de stat și obștești.

Art. 87.
Consiliul popular exercită următoarele atribuții principale:
1. Adoptă planul economic și bugetul local, aprobă contul de î ncheiere a
exercițiului bugetar;
2. Alege și revocă comitetul ex ecutiv sau, după caz, biroul ex ecutiv;
3. Înființează organizații econ omice, întreprinderi și institu ții de stat de
interes local;
4. Conduce, îndrumă și controlează activitatea comitetului exe cutiv sau,
d u p ă c a z , a b i r o u l u i e x e c u t i v , a o r g a n e l o r l o c a l e d e s p e c i a l i t a te ale
administrației de stat, a organizațiilor economice, întreprinde rilor și
instituțiilor subordonate;
5. Controlează hotărârile consiliilor populare ierarhic inferi oare;
6. Alege și revocă, potrivit legii, judecătorii, asesorii popu lari și procurorul
șef al județului sau al municipiului București.

Art. 88.
C o n s i l i i l e p o p u l a r e s u n t a l c ă t u i t e d i n d e p u t a ț i a l e ș i p e c i r c u m scripții
electorale, câte un deputat pe ntru fiecare circumscripție.
Circumscripțiile electorale formate pentru alegerea deputațilo r unui
Consiliu popular au același număr de locuitori.
Durata mandatului consiliilor populare județene și al municipi ului
București este de 5 ani, iar al consiliilor populare municipale , ale sectoarelor
municipiului București, orășenești și comunale este de 2 ani și jumătate.
Data alegerilor pentru consilii le populare se stabilește potri vit legii.

Art. 89.
Consiliile populare aleg, dintre deputați, comisii permanente, care le
sprijină în îndeplinir ea sarcinilor lor.

Art. 90.
Consiliile populare lucrează în sesiuni; convocarea în sesiuni se face de
comitetul executiv sau, după caz, de biroul executiv al Consili ului popular.
Consiliile populare se convoacă ori de câte ori este nevoie în s e s i u n i
extraordinare, din inițiativa comitetului executiv sau, după ca z , a b i r o u l u i
executiv, sau a cel puțin unei t reimi din numărul total al depu taților.

Art. 91.
Consiliile populare lucrează în prezența a cel puțin jumătate p lus unu din
numărul total al deputaților.

266 | Constitu țiile României

Art. 92.
Fiecare deputat este obligat să prezinte periodic alegătorilor dări de seamă
asupra activității sale și a Con siliului popular în care a fost ales.

Art. 93.
Consiliile populare adoptă hotărâri.
O hotărâre este adoptată dacă întrunește votul majorității depu taților
Consiliului popular.
Hotărârile cu caracter normativ se aduc la cunoștința cetățenil or în formele
prevăzute prin lege.

Art. 94.
Comitetul executiv al Consiliulu i popular și biroul executiv al Consiliului
popular sunt organe locale ale administrației de stat cu compet ența generală în
unitatea administrativ-teritoria lă în care a fost ales Consiliu l popular.

Art. 95.
Comitetul executiv al Consiliulu i popular și biroul executiv al Consiliului
popular au următoarele atribuții principale:
1. Aduc la îndeplinire legile, decretele, precum și hotărârile Consiliului de
Miniștri și celela lte acte ale organelor superioare;
2. Execută hotărârile consiliil or populare care le-au ales;
3. Elaborează proiectele de plan economic și de buget local;
4. Execută planul economic și bugetul local, întocmesc raportu l cu privire
la îndeplinirea planului economic local, precum și contul de în cheiere a
exercițiului bugetar;
5 . C o n d u c , î n d r u m ă ș i c o n t r o l e a z ă a c t i v i t a t e a o r g a n e l o r l o c a l e d e
specialitate ale administrației de stat;
6 . C o n d u c , î n d r u m ă , c o o r d o n e a z ă ș i c o n t r o l e a z ă a c t i v i t a t e a o r g anizațiilor
economice, a întreprinderilor și instituțiilor subordonate;
7. Conduc, îndrumă și controlea ză activitatea comitetelor exec utive sau,
după caz, a birourilor executive ale consiliilor populare ierar hic inferioare
consiliilor populare care le-au ales.
Î n î n t e r v a l u l d i n t r e s e s i u n i l e C o n s i l i u l u i p o p u l a r , c o m i t e t u l e xecutiv sau,
după caz, biroul executiv îndeplinește și atribuțiile acestuia, c u e x c e p ț i a c e l o r
p r e v ă z u t e l a A r t . 8 7 p c t . 1 , 2 , 4 , 5 ș i 6 , s u p u n â n d d e c i z i i l e a doptate ratificării
Consiliului popular la prima sa sesiune.

Art. 96.
Consiliile populare județene, al municipiului București, ale se ctoarelor
acestuia, precum și cele ale municipiilor, aleg comitete execut ive, iar consiliile
populare ale orașelor și comunelor aleg birouri executive.

Constitu țiile României | 267
Comitetul executiv sau biroul executiv este ales dintre deputa ții Consiliului
popular la prima sesiune după alegeri, pe durata mandatului ace lui Consiliu.
După expirarea mandatului Consiliului popular, comitetul execu tiv sau,
după caz, biroul executiv contin uă să funcționeze până la alege rea noului
comitet sau birou executiv.

Art. 97.
Comitetul executiv sau biroul executiv al Consiliului popular e ste alcătuit,
potrivit legii, din președinte, unul sau mai multi vice-Președi nți și alți membri.

Art. 98.
În exercitarea atribuțiilor sale, comitetul executiv sau biroul e x e c u t i v a l
Consiliului popular emite decizii pe baza și în vederea execută rii legii.
Deciziile cu caracter normativ se aduc la cunoștința cetățenil or în formele
prevăzute prin lege.

Art. 99.
Comitetul executiv și biroul executiv își desfășoară activitate a potrivit
principiului condu cerii colective.
Comitetul executiv sau biroul executiv în întregul său și fiec are din
membrii acestuia sunt răspunzători în fața Consiliului popular care i-a ales,
p r e c u m ș i î n f a ț a c o m i t e t u l u i e x e c u t i v s a u a b i r o u l u i e x e c u t i v al Consiliului
popular ierarhic superior și a Consiliului de Miniștri.
Fiecare membru al comitetului executiv sau al biroului executi v este
răspunzător atât pentru propria sa activitate, cât și pentru în treaga activitate a
organului din care face parte.

Art. 100.
C o n s i l i i l e p o p u l a r e o r g a n i z e a z ă , p o t r i v i t l e g i i , p e l â n g ă c o m i t etele lor
executive sau, după caz, birourile executive, organe locale de specialitate ale
administrației de stat. Organele locale de specialitate ale adm inistrației de stat
unt subordonate atât Consiliului popular și comitetului executi v sau, după caz,
biroului executiv, cât și organelor locale și centrale ale admi nistrației de stat
ierarhic superioare.

TITLUL VI
ORGANELE JUDECĂTOREȘTI
Art. 101.
În Republica Socialistă România justiția se înfăptuiește, potri vit legii, prin
Tribunalul Suprem, tribunalele județene, judecătorii, precum și prin tribunalele
militare.

268 | Constitu țiile României

Art. 102.
Prin activitatea de judecată, tribunalele și judecătoriile apăr ă orânduirea
socialistă și drepturile persoanelor, educând cetățenii în spir itul respectării
legilor.
Tribunalele și judecătoriile, a plicând sancțiuni penale, urmăr esc
îndreptarea și reeducarea infractorilor, precum și prevenirea s ăvârșirii de noi
infracțiuni.

Art. 103.
Tribunalele și judecătoriile judecă pricinile civile, penale și orice alte pricini
date în competența lor.
În cazurile prevăzute prin lege, tribunalele și judecătoriile e xercită
controlul asupra hotărârilor organelor administrative sau obște ști cu activitate
jurisdicțională.
Tribunalele și judecătoriile judecă cererile celor vătămați în drepturile lor
prin acte administrative, putând să se pronunțe, în condițiile legii, și asupra
legalității acestor acte.

Art. 104.
Tribunalul Suprem exercită controlul general asupra activității de judecată
a tuturor tribunalelor și judecătoriilor.
Modul de exercitare a acestui con trol se stabilește prin lege.
În vederea aplicării unitare a legilor în activitatea de judeca tă, Tribunalul
Suprem emite, în plenul sau, decizii de îndrumare.

Art. 105.
T r i b u n a l u l S u p r e m e s t e a l e s d e M a r e a A d u n a r e N a ț i o n a l ă p e d u r a t a
legislaturii, în prima sesiune a acesteia.
Tribunalul Suprem funcționează până la alegerea noului Tribunal Suprem
în legislatura următoare.

Art. 106.
Tribunalul Suprem răspunde pentru activitatea sa în fața Marii Adunări
Naționale, iar între sesiuni, în fața Consiliului de Stat.

Art. 107.
Organizarea judecătoriilor și a tribunalelor, competența lor și procedura de
judecată sunt stabilite prin lege.
J u d e c a r e a p r o c e s e l o r î n p r i m a i n s t a n ț ă l a j u d e c ă t o r i i , l a t r i b unalele
județene și la tribunalele milit are se face cu participarea ase sorilor populari,
afară de cazurile când legea dispune altfel.

Constitu țiile României | 269

Art. 108.
J u d e c ă t o r i i ș i a s e s o r i i p o p u l a r i s u n t a l e ș i î n c o n f o r m i t a t e c u procedura
stabilită prin lege.

Art. 109.
Î n R e p u b l i c a S o c i a l i s t ă R o m â n i a procedura judiciară se face în limba
Română, asigurându-se, în unitățile administrativ-teritoriale l ocuite și de
populație de altă naționalitate decât cea Română, folosirea lim bii materne a
a c e l e i p o p u l a ț i i . P ă r ț i l o r c a r e n u v o r b e s c l i m b a î n c a r e s e f a c e procedura
judiciară li se asigură posibilitatea de a lua cunoștință, prin t r a d u c ă t o r , d e
piesele dosarului, precum și dreptul de a vorbi în instanța și a pune concluzii în
limba maternă.

Art. 110.
Judecata se desfășoară în ședință publică, cu excepția cazurilo r prevăzute
prin lege.

Art. 111.
În activitatea de judecată, judecătorii și asesorii populari su nt independenți
și se supun numai legii.

TITLUL VII
ORGANELE PROCURATURII
Art. 112.
Procuratura Republicii Socialiste România exercită supraveghere a
activității organelor de urmarire penală și a organelor de exec utare a
pedepselor și veghează, în condițiile legii, la respectarea leg alității, apărarea
orânduirii socialiste, a drepturilor și intereselor legitime al e organizațiilor
socialiste, ale celorlalte persoa ne juridice, precum și ale cet ățenilor.

Art. 113.
Procuratura este condusă de procurorul general. Organele Procur aturii
sunt: Procuratura Generală, procuraturile județene, procuraturi le locale și
procuraturile militare.
Organele Procuraturii sunt subordonate ierarhic.

Art. 114.
Procurorul general este ales de Marea Adunare Națională pe dura ta
legislaturii, în prima sesiune a acesteia, și funcționează până la alegerea noului
procuror general în prima sesi une a legislaturii următoare.
Procurorii sunt numiți potrivit legii, cu excepția celor prevă zuți în Art. 87
pct. 6.

270 | Constitu țiile României

Art. 115.
Procurorul general răspunde în fața Marii Adunări Naționale de activitatea
Procuraturii, iar în întervalul dintre sesiuni, în fața Consili ului de Stat.

TITLUL VIII
ÎNSEMNELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA
Art. 116.
Stema Republicii Socialiste România reprezintă munți împăduriți ,
deasupra cărora se ridică soarele. În partea stângă a stemei se află o sondă.
Stema este încadrată de o cunună de spice de grâu. În partea de sus a stemei se
află o stea în cinci colțuri. În partea de jos a stemei, spicel e sunt înfășurate într-
o panglică tricoloră pe care est e scris "REPUBLICA SOCIALISTĂ R OMÂNIA".

Art. 117.
P e s i g i l i u l s t a t u l u i e s t e r e p r e z e n t a t ă s t e m a ț ă r i i , î n j u r u l c ă reia este scris
"REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA".

Art. 118.
Drapelul Republicii Socialiste R omânia poartă culorile roșu, ga lben și
albastru, așezate vertical, cu albastrul lângă lance. În mijloc este așezată stema
Republicii Socialiste România.

Art. 119.
Imnul de stat al Republicii Socialiste România se aprobă de căt re Marea
Adunare Națională.

TITLUL IX
DISPOZIȚII FINALE
Art. 120.
Prezenta Constituție intră în v igoare la data adoptării ei.

Art. 121.
Constituția din 24 septembrie 1952, precum și orice dispoziții din legi,
decrete și alte acte normative, contrarii prevederilor prezente i Constitutii, sunt
abrogate la aceeași dată.

Republicare în temeiul Art. 11 din Legea nr. 19 din 23 octombri e 1986,
publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România , Partea I, nr. 64
din 27 octombrie 1986356.

356 Constituția a fost adoptată de Marea Adunare Națională în ședi nța din 21 august 1965, după
luarea în discuție a proiectului publicat la 29 iunie 1965 de c ătre Comisia pentru elaborarea
proiectului de Constituție, cu unanimitatea celor 446 de deputa ți prezenți la ședință, situație
certificată de Președintele Marii Adunări Naționale, Ștefan Voi tec. Ea a fost promulgată la data de
21 august 1965 sub semnătura Președintelui Consiliului de Stat, Chivu Stoica, și a fost publicată în
"Buletinul Oficial al R.S.R." nr. 1 din 21 august 1965.

Constitu țiile României | 271

Constitu ția României
1991
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
TITLUL I
PRINCIPII GENERALE
Art. 1 – Statul Român
( 1 ) R o m â n i a e s t e s t a t n a ț i o n a l , s u v e r a n ș i i n d e p e n d e n t , u n i t a r ș i
indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
( 3 ) R o m â n i a e s t e s t a t d e d r e p t , d e m o c r a t i c ș i s o c i a l , î n c a r e demnitatea
omului, drepturile și libertățil e omului, libera dezvoltare a p ersonalității

Constituția a intrat în vigoare la data adoptării, adică 21 aug ust 1965, abrogând expres pe aceeași
dată Constituția din 1952. În forma inițială ea era formată din 114 articole cuprinse în 9 titluri.
Constituția a fost modificată expres prin următoarele legi: – Legea nr. 1/1968 pentru modificarea unor articole din Consti tuția Republicii Socialiste România,
publicată în B. Of. nr. 16 din 16 februarie 1968 (modifică Art. 15; 22; 70; 73; 78; 79; 80; 81; 83; 88;
90; 92-97; 100; 102; 106; înlocuiește un termen; dispune republ icarea);
– Legea nr. 56/1968 pentru modificarea unor articole din Const ituția Republicii Socialiste România,
publicată în B. Of. nr. 168 din 26 decembrie 1968 (modifică Art . 80; 88; 105; 107; abrogă Art. 84 alin. 2);
– Legea nr. 1/1969 pentru modificarea unor articole din Consti tuția Republicii Socialiste România,
publicată în B. Of. nr. 31 din 13 martie 1969 (modifică Art. 52 ; 53; 66; dispune republicarea);
– L e g e a n r . 2 6 / 1 9 7 1 p e n t r u m o d i f i c a r e a a r t i c o l u l u i 7 3 a l i n e a t u l 3 din Constituția Republicii
Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 157 din 17 decembri e 1971;
– Legea nr. 1/1972 cu privire la modificarea articolelor 45 al in. 1 și 81 alin. 3 din Constituția
Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 41 din 2 4 aprilie 1972 (dispune republicarea);
– Legea nr. 1/1974 privind modi ficarea Constituției Republicii Socialiste România, publicată în B. Of.
nr. 45 din 28 martie 1974 (modifica Art. 43; 54; 57; 63; 64; 68 ; 73; întroduce Art. 65.1; 69.1 – 69.6;
înlocuiește un termen; dispune r enumerotarea articolelor și rep ublicarea);
– Legea nr. 66/1974 cu privire la modificarea unor articole di n Constituția Republicii Socialiste
România, publicată în B. Of. nr. 161 din 23 decembrie 1974 (mod ifică Art. 25; 44-46; 67; 80; 88; 96;
97; înlocuiește termeni; dispune republicarea);
– Legea nr. 2/1975 pentru modificarea articolului 53 din Const ituția Republicii Socialiste România,
publicată în B. Of. nr. 30 din 21 martie 1975; – Legea nr. 19/1979 pentru modificarea articolului 44 din Cons tituția Republicii Socialiste România,
publicată în B. Of. nr. 103 din 19 decembrie 1979; – Legea nr. 19/1986 pentru modificarea unor prevederi din Cons tituția Republicii Socialiste
România, publicată în B. Of. nr. 64 din 27 octombrie 1986 (modi fică Art. 43; 63; 75; dispune
republicarea). Constituția a fost republicată în următoarele numere din "Bulet inul Oficial": 22/20 februarie 1968;
34/16 martie 1969; 44/4 mai 1972; 56/8 aprilie 1974; 167/27 dec embrie 1974; 65/29 octombrie
1986. La ultima republicare, Constituția avea 121 de articole g rupate în 9 titluri.
Ea a fost abrogată total și exp res la 8 decembrie 1991, de căt re Constituția României din 1991.
Textul Constituției din 1965 este reprodus după ultima republic are a Constituției R .S.R. din 1965 din
"Buletinul Oficial" nr. 65 din 29 octombrie 1986.

272 | Constitu țiile României
umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supre me și sunt
garantate.

Art. 2 – Suveranitatea
(1) Suveranitatea națională apa rține poporului român, care o e xercită prin
organele sale reprezentative și prin referendum.
(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercită suveranita tea în numele
poporului.

Art. 3 – Teritoriul
(1) Teritoriul României este inalienabil.
( 2 ) F r o n t i e r e l e ț ă r i i s u n t c o n s f i n ț i t e p r i n l e g e o r g a n i c ă , c u respectarea
principiilor și a celorlalte nor me general admise ale dreptului internațional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în co mune, orașe și
județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municip ii.
(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colo nizate
populații străine.

Art. 4 – Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român.
(2) România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetăț enilor săi,
fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie,
de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de ori gine socială.

Art. 5 – Cetățenia
( 1 ) C e t ă ț e n i a R o m â n ă s e d o b â n d e ș t e , s e p ă s t r e a z ă s a u s e p i e r d e î n
condițiile prevăzute de legea organică.
(2) Cetățenia Română nu poate fi retrasă aceluia care a dobând it-o prin
naștere.

Art. 6 – Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaște și garante ază persoanelor aparținând min orităților
naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor
etnice, culturale, lingv istice și religioase.
( 2 ) M ă s u r i l e d e p r o t e c ț i e l u a t e d e s t a t p e n t r u p ă s t r a r e a , d e z v oltarea și
exprimarea persoanelor aparținând minorităților naționale trebu ie să fie
c o n f o r m e c u p r i n c i p i i l e d e e g a l i t a t e ș i d e n e d i s c r i m i n a r e î n r a port cu ceilalți
cetățeni români.

Art. 7 – Românii din străinătate
Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afară fro ntierelor țării și
acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identită ții lor etnice,
culturale, lingvistice și religi oase, cu respectarea legilor st atului ai cărui cetățeni
sunt.

Constitu țiile României | 273
Art. 8 – Pluralismul și partidele politice
( 1 ) P l u r a l i s m u l î n s o c i e t a t e a r o m â n e a s c ă e s t e o c o n d i ț i e ș i o garanție a
democrației constituționale.
(2) Partidele politice se constituie și își desfășoară activit atea în condițiile
l e g i i . E l e c o n t r i b u i e l a d e f i n i r e a ș i l a e x p r i m a r e a v o i n ț e i p o l itice a cetățenilor,
respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, o rdinea de drept și
principiile democrației.

Art. 9 – Sindicatele
Sindicatele se constituie și își desfășoară activitatea potriv it cu statutele
lor, în condițiile legii. Ele con tribuie la apărarea drepturilo r și la promovarea
intereselor profesionale, economice și sociale ale salariaților .

Art. 10 – Relații internaționale
R o m â n i a î n t r e ț i n e ș i d e z v o l t ă r e l a ț i i p a ș n i c e c u t o a t e s t a t e l e ș i , î n a c e s t
cadru, relații de bună vecinătate, întemeiate pe principiile și pe celelalte norme
general admise ale dreptului internațional.

Art. 11 – Dreptul internațional și dreptul intern
( 1 ) S t a t u l r o m â n s e o b l i g ă s ă î n d e p l i n e a s c ă î n t o c m a i ș i c u b u n ă-credință
obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
( 2 ) T r a t a t e l e r a t i f i c a t e d e p a r l a m e n t , p o t r i v i t l e g i i , f a c p a r t e d i n d r e p t u l
intern.

Art. 12 – Simboluri naționale
(1) Drapelul României este tric olor; culorile sunt așezate ver tical, în
ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu.
(2) Ziua națională a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul național al Românie i este "Deșteaptă-te române".
(4) Stema țării și sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.

Art. 13 – Limba oficială
În România, limba oficială este limba Română.

Art. 14 – Capitala
Capitala României este municipiul București.

TITLUL II
DREPTURILE, LIBERTĂȚILE ȘI înDATORIRILE FUNDAMENTALE

CAPITOLUL I
DISPOZIȚII COMUNE
Art. 15 – Universalitatea
( 1 ) C e t ă ț e n i i b e n e f i c i a z ă d e d r e p t u r i l e ș i d e l i b e r t ă ț i l e c o n s acrate prin
Constituție și prin alte legi și au obligatiile prevăzute de ac estea.

274 | Constitu țiile României
( 2 ) L e g e a d i s p u n e n u m a i p e n t r u v i i t o r , c u e x c e p ț i a l e g i i p e n a l e mai
favorabile.

Art. 16 – Egalitatea în drepturi
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a Autorităților publ ice, fără privilegii
și fără discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot f i o c u p a t e d e
persoanele care au numai cetățenia Română și domiciuliul în țar ă.

Art. 17 – Cetățenii români în străinătate
Cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statulu i român și
trebuie să-și îndeplinească obli g a ț i i l e , c u e x c e p ț i a a c e l o r a c a re nu sunt
compatibile cu absența lor din țară.

Art. 18 – Cetățenii străini și apatrizii
( 1 ) C e t ă ț e n i i s t r ă i n i ș i a p a t r i z i i c a r e l o c u i e s c î n R o m â n i a s e bucură de
protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Co nstituție și de alte
legi.
(2) Dreptul la azil se acordă și se retrage în condițiile legi i, cu respectarea
tratatelor și a convențiilor internaționale la care România est e parte.

Art. 19 – Extrădarea și expulzarea
(1) Cetățeanul român nu poate fi extradat sau expulzat din Rom ânia.
(2) Cetățenii străini și apatrizii pot fi extrădați numai în b aza unei
convenții internaționale sau în condiții de reciprocitate.
(3) Expulzarea sau extrădarea se hotărăște de justiție.

Art. 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului
(1) Dispozițiile constituțional e privind drepturile și libertă țile cetățenilor
vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Un iversală a
Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care Rom ânia este parte.
( 2 ) D a c ă e x i s t ă n e c o n c o r d a n ț e î n t r e p a c t e l e ș i t r a t a t e l e p r i v i toare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, ș i l e g i l e
interne, au prioritate reglementările internaționale.

Art. 21 – Accesul liber la justiție
(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea d repturilor, a
libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

CAPITOLUL II
DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE FUNDAMENTALE
Art. 22 – Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică

Constitu țiile României | 275
(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale
persoanei sunt garantate.
( 2 ) N i m e n i n u p o a t e f i s u p u s t o r t u r i i ș i n i c i u n u i f e l d e p e d e a p s ă s a u d e
tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

Art. 23 – Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviola bile.
(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane su nt permise
numai în cazurile și cu proc edura prevăzute de lege.
(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.
(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat , pentru o
d u r a t ă d e c e l m u l t 3 z i l e . A s u p r a l e g a l i t ă ț i i m a n d a t u l u i , a r e s t atul se poate
plânge judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hot ărâre motivată.
Prelungirea arestării se aprobă numai de instanța de judecată.
(5) Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștinț ă, în limba pe
care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învi nuirea, în cel mai
scurt termen; învinuirea se aduc e la cunoștință numai în prezen ța unui avocat,
ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui reținut sau arestat este obligatorie, dac ă motivele
acestor măsuri au dispărut.
(7) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea s a în
libertate provizorie, sub control financiar sau pe cauțiune.
(8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare,
persoana este considerată nevinovată.
(9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât î n condițiile și în
temeiul legii.

Art. 24 – Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asista te de un avocat,
ales sau numit din oficiu.

Art. 25 – Libera circulație
(1) Dreptul la libera circulație, în țară și în străinătate es te garantat. Legea
stabilește condițiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau
reședința în orice loc alitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară.

Art. 26 – Viața intimă, familială și privată
(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, fa milială și
privată.

276 | Constitu țiile României
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăși, dacă nu încalcă
drepturile și libertățile altora , ordinea publică sau bunele mo ravuri.

Art. 27 – Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul și resedința sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau
rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoir ea acesteia.
(2) La prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege î n următoarele
situații:
a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâ ri
judecătorești;
b) pentru înlăturarea unei primejdii privind viața, integritat ea fizică sau
bunurile unei persoane;
c) pentru apărarea siguranței naționale sau a ordinii publice;
d) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Perchezițiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat și pot fi efectuate
numai în formele prevăzute de lege.
(4) Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, afară de ca zul delictului
flagrant.

Art. 28 – Secretul co respondenței
Secretul scrisorilor, al telegr amelor, al altor trimiteri poșt ale, al
convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de co municare este
inviolabil.

Art. 29 – Libertatea conștiinței
( 1 ) L i b e r t a t e a g â n d i r i i ș i a o p i n i i l o r , p r e c u m ș i l i b e r t a t e a c redințelor
religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poat e fi constrâns să
adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se ma nifeste în
spirit de toleranță și de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor
proprii, în condițiile legii.
(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijl oace, acte sau
acțiuni de învrăjbire religioasă.
(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul
acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în arm ată, în spitale, în
penitenciare, în azile și în orfelinate.
(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit pro priilor
convingeri, educația copiilor mi nori a căror răspundere le revi ne.

Art. 30 – Libertatea de exprimare

Constitu țiile României | 277
( 1 ) L i b e r t a t e a d e e x p r i m a r e a g â n d u r i l o r , a o p i n i i l o r s a u a c r edințelor și
libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin
sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inv iolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertarea presei implică ș i libertatea de a înființa publ icații.
(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.
(5) Legea nu poate impune mijloacelor de comunicare în masă ob ligația de
a face publică sursa finanțării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, ono area, viața
particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, înd emnul la război
de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioas ă , i n c i t a r e a l a
descriminare, la separatism teri t o r i a l s a u l a v i o l e n ț ă p u b l i c ă , p r e c u m ș i
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația ad usă la
cunoștința publică revine editor ului sau realizatorului, autoru lui,
organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocul ui de multiplicare,
al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. D elictele de presă se
stabilesc prin lege.

Art. 31 – Dreptul la informație
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de i nteres public
nu poate fi îngrădit.
(2) Autoritățile publice, potri vit competențelo r ce le revin, sunt obligate să
asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publ ice și asupra
problemelor de interes național.
(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a
tinerilor sau siguranța națională.
( 4 ) M i j l o a c e l e d e i n f o r m a r e î n masă, publice și private, sunt obligate să
asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio și de televiziune sunt autonom e. Ele trebuie
să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercita rea dreptului la
antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar a supra activității
lor se reglementează p rin lege organică.

Art. 32 – Dreptul la învățătură
( 1 ) D r e p t u l l a î n v ă ț ă t u r ă e s t e a s i g u r a t p r i n î n v ă ț ă m â n t u l g e n e ral
obligatoriu, prin învățământul l iceal și prin cel profesional, prin învățământul
superior, precum și prin alte fo rme de instrucție și perfecțion are.
( 2 ) Î n v ă ț ă m â n t u l d e t o a t e g r a d e l e s e d e s f ă ș o a r ă î n l i m b a R o m â n ă. În
c o n d i ț i i l e l e g i i , î n v ă ț ă m â n t u l s e p o a t e d e s f ă ș u r a ș i î n t r – o l i m bă de circulație
internațională.

278 | Constitu țiile României
(3) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța
limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această l i m b ă s u n t
garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se sta bilesc prin lege.
(4) Învățământul de stat es te gratuit, potrivit legii.
(5) Instituțiile de învățământ, inclusiv cele particulare, se înființează și își
desfășoară activitatea în condițiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivi t cerințelor
specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul relig ios este organizat și
garantat prin lege.

Art. 33 – Dreptul la ocrotirea sănătății
(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.
(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății
publice.
( 3 ) O r g a n i z a r e a a s i s t e n ț e i m e d i c a l e ș i a s i s t e m u l u i d e a s i g u r ă ri sociale
pentru boală, accident, maternitate și recuperare, controlul ex ercitării
profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de
protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabiles c potrivit legii.

Art. 34 – Dreptul la vot
(1) Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniț i până în ziua
alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și
nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească defini tivă, la
pierderea drepturilor electorale.

Art. 35 – Dreptul de a fi ales
(1) Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care în deplinesc
c o n d i ț i i l e p r e v ă z u t e î n a r t . 1 6 a l i n . ( 3 ) , d a c ă n u l e e s t e i n t e r zisă asocierea în
partide politice, potrivit art. 37 alin.(3).
(2) Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta
de cel puțin 23 de ani, pentru a fi aleși în Camera Deputaților sau în organele
locale, și la vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși î n Senat sau în funcția
de Președinte al României.

Art. 36 – Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstrațiile, pro cesiunile, sau orice alte într uniri sunt
libere sau se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fă ră nici un fel de
arme.

Art. 37 – Dreptul de asociere
(1) Cetățenii se pot asocia liberi în partide politice, în sin dicate și în alte
forme de asociere.

Constitu țiile României | 279
(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statu lui de drept ori a
suveranității, a integrității sau a independenței României sunt n e c o n s t i –
tuționale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale,
avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, pol ițiștii și alte
categorii de funcționa ri publici stabilite p rin lege organică.
(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.

Art. 38 – Munca și protecția socială a muncii
( 1 ) D r e p t u l l a m u n c ă n u p o a t e f i î n g r ă d i t . A l e g e r e a p r o f e s i e i și alegerea
locului de muncă sunt libere.
(2) Salariații au dreptul la protecția socială a muncii. Măsur ile de protecție
privesc securitatea și igiena mu ncii, regimul de muncă al femei lor și al tinerilor,
instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal , concediul de
odihnă plătit, prestarea muncii în condiții grele, precum și al te situații specifice.
(3) Durata normală a zilei de l ucru este, în medie, de cel mul t 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații.
(5) Dreptul la negocieri colect ive în materie de muncă și cara cterul
obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.

Art. 39 – Interzicerea muncii forțate
(1) Munca forțată este interzisă.
(2) Nu constituie muncă forțată:
a) serviciul cu caracter militar sau activitățile desfășurate în locul acestuia
de cei care, potrivit legii, nu prestează serviciul militar obl igatoriu din motive
religioase;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normal e, în
perioada de detenție sau de libertate condiționată;
c) prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol,
precum și cele care fac parte di n obligațiile civile normale st abilite de lege.

Art. 40 – Dreptul la grevă
(1) Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale,
economice și sociale.
(2) Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestu i drept, precum
și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate.

Art. 41 – Protecția proprietății private
(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statulu i, sunt
garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabili te de lege.

280 | Constitu țiile României
(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, in diferent de
titular. Cetățenii străini și apa trizi nu pot dob ândi dreptul d e proprietate asupra
terenurilor.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de util itate publică,
stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.
(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poa te folosi
subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a des păgubi
proprietarul pentru daunele adus e solului, plantațiilor sau con strucțiilor,
precum și pentru alte daune imputabile Autorității.
(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabil esc de comun
acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.
(6) Dreptul de proprietate obli gă la respectarea sarcinilor pr ivind
protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și re spectarea
celorlalte sarcini car e, potrivit legii sau obiceiului, revin p roprietarului.
(7) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al
dobândirii se prezumă.
(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni o r i
contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.

Art. 42 – Dreptul la moștenire
Dreptul la moștenire este garantat.

Art. 43 – Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică ș i de protecție
socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai dece nt.
(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la
asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte
forme de asistență socia la prevăzute de lege.

Art. 44 – Familia
(1) Familia se întemeiază pe că sătoria liber consimțită între soți, pe
egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea,
educația și instruirea copiilor.
(2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căs ătoriei se
stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată nu mai după căsătoria
civilă.
(3) Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fața legii cu ce i din căsătorie.

Art. 45 – Protecția copiilor și tinerilor
( 1 ) C o p i i i ș i t i n e r i i s e b u c u r ă d e u n r e g i m s p e c i a l d e p r o t e c ț ie și de
asistență în realizare a drepturilor lor.

Constitu țiile României | 281
(2) Statul acordă alocații de stat pentru copii și ajutoare pe ntru îngrijirea
copilului bolnav ori handicapat. Alte forme de protecție social ă a copiilor și a
tinerilor se stabilesc prin lege.
(3) Exploatarea minorilor, folo sirea lor în activități care le -ar dăuna
sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața o ri dezvoltarea
normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajați ca salaria ți.
(5) Autoritățile publice au obligația să contribuie la asigura rea condițiilor
pentru participarea liberă a tin erilor la viața politică, socia lă, economică,
culturală și sportivă a țării.

Art. 46 – Protecția persoanelor handicapate
Persoanele handicapate se bucură de protecție specială. Statul a s i g u r ă
realizarea unei politici naționale de prevenire, de tratament, de readaptare, de
î n v ă ț ă m â n t , d e i n s t r u i r e ș i d e i n t e g r a r e s o c i a l ă a h a n d i c a p a ț i l or, respectând
drepturile și îndatoririle ce re vin părinților și tutorilor.

Art. 47 – Dreptul de petiționare
( 1 ) C e t ă ț e n i i a u d r e p t u l s ă s e a d r e s e z e A u t o r i t ă ț i l o r p u b l i c e prin petiții
formulate numai în numele subsemnaților.
(2) Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze pet iții exclusiv în
numele colectivelor pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptu lui de petiționare este scutită de taxă.
(4) Autoritățile publice au obligația să răspundă la petiții î n termenele și în
condițiile stabilite potrivit legii.

Art. 48 – Dreptul persoanei vătămat e de o autoritate publică
(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate pub lică, printr-
u n a c t a d m i n i s t r a t i v s a u p r i n n e soluționarea în termenul legal al unei cereri,
este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins, an ularea actului și
repararea pagubei.
(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabil esc prin lege
organică.
(3) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejud iciile cauzate
prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

Art. 49 – Restrângerea exercițiului uno r drepturi sau al unor libertăț i
(1) Exercițiul unor drepturi sa u al unor libert ăți poate fi re strâns numai
prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru:
apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a mo ralei publice, a
drepturilor și a libertăților ce tățenilor; desfășurarea instruc ției penale;
prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit
de grav.

282 | Constitu țiile României
(2) Restrângerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-
o și nu poate atinge existența dreptului sau a libertății.

CAPITOLUL III
ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE
Art. 50 – Fidelitatea față de țară
(1) Fidelitatea față de țară este sacră.
( 2 ) C e t ă ț e n i i c ă r o r a l e s u n t î n c r e d i n ț a t e , p r e c u m ș i m i l i t a r i i , răspund de
îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în aces t scop, vor depune
jurământul cerut de lege.

Art. 51 – Respectarea Constituției și a legilor
Respectarea Constituției, a supr emației sale și a legilor este obligatorie.

Art. 52 – Apărarea țării
(1) Cetățenii au dreptul și obligația să apere România.
(2) Serviciul militar este obli gatoriu pentru b ărbați, cetățen i români, care
au îndeplinit vârsta de 20 de ani , cu excepția cazurilor prevăz ute de lege.
(3) Pentru pregătirea în cadrul serviciului militar activ, cet ățenii pot fi
incorporați până la vârsta de 35 de ani.

Art. 53 – Contribuții financiare
( 1 ) C e t ă ț e n i i a u o b l i g a ț i a s ă c o n t r i b u i e , p r i n i m p o z i t e ș i p r i n taxe, la
cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea jus tă a
sarcinilor fiscale.
(3) Oricare alte pretenții sunt interzise, în afară celor stab ilite prin lege, în
situații excepționale.

Art. 54 – Exercitarea drepturilor și a libertăților
Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizi trebuie să-și exercite
drepturile și libertățile consti tuționale cu bun ă-credință, făr ă a încălca
drepturile și libertățile celorlalți.

CAPITOLUL IV
AVOCATUL POPORULUI
Art. 55 – Numirea și rolul
(1) Avocatul Poporului este numit de Senat, pe o durată de 4 a ni, pentru
apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului se stabilesc prin
lege organică.
(2) Avocatul Poporului nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau
privată.

Constitu țiile României | 283
Art. 56 – Exercitarea atribuțiilor
(1) Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea
persoanelor lezate în drepturi și în libertățile lor, în limite le stabilite de lege.
(2) Autoritățile publice sunt obligate să asigure Avocatului P oporului
sprijinul necesar în exerci tarea atribuțiilor sale.

Art. 57 – Raportul în fața Parlamentului
Avocatul Poporului prezintă cel or două Camere ale Parlamentulu i
rapoarte, anual sau la cererea a cestora. Rapoartele pot conține r e c o m a n d ă r i
privind legislația sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor și
libertăților cetățenilor.

TITLUL III
AUTORITĂȚILE PUBLICE

CAPITOLUL I
PARLAMENTUL

SECȚIUNEA I
Organizare și funcționare
Art. 58 – Rolul și structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și
unica autoritate legiuitoare a țării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaților și Senat.

Art. 59 – Alegerea Camerelor
(1) Camera Deputaților și Senat ul sunt alese prin vot universa l, egal, direct,
secret și liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizațiile cetățenilor a parținând minori tăților naționa le, care nu
întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în parlament au
d r e p t u l l a c â t e u n l o c d e d e p u t a t , î n c o n d i ț i i l e l e g i i e l e c t o r a le. Cetățenii unei
minorități naționale pot fi reprezentați numai de o singură org anizație.
(3) Numărul deputaților și al senatorilor se stabilește prin l egea electorală,
în raport cu populația țării.

Art. 60 – Durata mandatului
( 1 ) C a m e r a D e p u t a ț i l o r ș i S e n a t u l s u n t a l e s e p e n t r u u n m a n d a t de 4 ani,
care porte fi prelungit, prin lege organică, în caz de război s au de catastrofă.
(2) Alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se des fășoară în
cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.
( 3 ) P a r l a m e n t u l n o u a l e s s e î n t r u n e ș t e , l a c o n v o c a r e a P r e ș e d i n telui
României în cel mult 20 de zile de la alegeri.

284 | Constitu țiile României
(4) Mandatul Camerelor se prelungește până la întrunirea legal ă a noului
Parlament. în această perioadă n u poate fi revizuită Constituți a și nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a
Parlamentului precedent își cont inuă procedura în noul Parlamen t.

Art. 61 – Organizarea internă
( 1 ) O r g a n i z a r e a ș i f u n c ț i o n a r e a f i e c ă r e i C a m e r e s e s t a b i l e s c p rin
regulament propriu. Resursele fin anciare ale Camerelor sunt pre văzute în
bugetele aprobate de acestea.
(2) Fiecare Cameră își alege un birou permanent. Președintele Camerei
Deputaților și Președintele Sena tului se aleg pe durata mandatu lui Camerelor.
Ceilalți membri ai birourilor per manente sunt aleși la începutu l fiecărei sesiuni.
Membrii birourilor permanente po t fi revocați înainte de expira rea mandatului.
(3) Deputații și senatorii se pot organiza în grupuri parlamen tare, potrivit
regulamentului fiecărei Camere.
(4) Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui
comisii de anchetă sau alte comi sii speciale. Camerele își pot constitui comisii
comune.
(5) Birourile permanente și comisiile parlamentare se alcătuie sc potrivit
configurației politice a fiecărei Camere.

Art. 62 – Ședințe comune
(1) Camera Deputaților și Senatul lucrează în ședințe separate și în ședințe
comune. În ședințele comune, lucrările se desfășoară potrivit u nui regulament
adoptat cu votul majorității deputaților sau senatorilor.
(2) Camerele se întâlnesc la ședințe comune pentru:
a) primirea mesajului Președintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor soc iale de stat;
c) declararea mobilizării generale sau parțiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetare a ostilităților militare;
f ) e x a m i n a r e a r a p o a r t e l o r C o n s i l i u l u i S u p r e m d e A p ă r a r e a Ț ă r i i și ale
Curții de Conturi;
g ) n u m i r e a , l a p r o p u n e r e a P r e ș e d i n t e l u i R o m â n i e i , a d i r e c t o r u l ui
Serviciului Român de Informații și exercitarea controlului asup ra activității
asupra acestui serviciu;
h ) î n d e p l i n i r e a a l t o r a t r i b u ț i i c a r e , p o t r i v i t C o n s t i t u ț i e i s a u
regulamentului, se exercită în ședințe comune.

Art. 63 – Sesiuni
(1) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în 2 sesiuni or dinare pe an.
Prima sesiune începe în luna februarie și nu poate depăși sfârș itul lunii iunie. A

Constitu țiile României | 285
d o u ă s e s i u n e î n c e p e î n l u n a s e p t e m b r i e ș i n u p o a t e d e p ă ș i s f â r ș itul lunii
decembrie.
(2) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc și în sesiuni e xtraordinare,
la cererea Președintelui Românie i, a biroului permanent al fiec ărei Camere ori a
cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se f ace de Președinț ii acestora.

Art. 64 – Actele juridice și cvorumul legal
Camera Deputaților și Senatul adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în prezența
majorității membrilor.

Art. 65 – Caracterul public al ședințelor
(1) Ședințele celor două Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite ședințe să fie secrete.

SECȚIUNEA a 2-a
Statutul deputaților și al senatorilor
Art. 66 – Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, d e p u t a ț i i ș i s e n a t o r i i s u n t î n serviciul
poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.

Art. 67 – Mandatul deputaților și al senatorilor
(1) Deputații și senatorii intr ă în exercițiul mandatului la d ata întrunirii
legale a Camerei din care fac parte sub condiția validării.
(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data într unirii legale a
Camerelor nou alese sau în caz d e demisie, de pierdere a dreptu rilor electorale,
de incompatibilitate ori de deces.

Art. 68 – Incompatibilități
(1) Nimeni nu poate fi, în același timp, deputat și senator.
(2) Calitatea de deputat sau senator este incompatibilă cu exe rcitarea
oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de me mbru al
Guvernului.
(3) Alte incompatibil ități se stabilesc prin lege organică.

Art. 69 – Imunitatea parlamentară
(1) Deputatul sau senatorul nu poate fi reținut, arestat, perc heziționat sau
trimis în judecată, penală ori contravențională, fără încuviinț area Camerei din
care face parte, după ascultarea sa. Competența de judecată apa rține Curții
Supreme de Justiție.
(2) În caz de infracțiune flagr antă, deputatul sau senatorul p oate fi reținut
și supus percheziției. Ministrul justiției va informa neîntârzi at pe președintele
C a m e r e i a s u p r a r e ț i n e r i i ș i a p e r c h e z i ț i e i . Î n c a z u l î n c a r e C a mera sesizată

286 | Constitu țiile României
constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat r e v o c a r e a
acestei măsuri.

Art. 70 – Independența opiniilor
Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile
sau pentru opiniile politice exp rimate în exerci tarea mandatulu i.

Art. 71 – Indemnizația și celelalte drepturi
Deputații și senatorii primesc o indemnizație lunară. Cuantumu l
indemnizației și celelalte drepturi se stabilesc prin lege.

SECȚIUNEA a 3-a
Legiferarea
Art. 72 – Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
(2) Legile constituționale sunt cele de revizui re a Constituți ei.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral;
b) organizarea și funcționarea partidelor politice;
c) organizarea și desfășurarea referendumului;
d) organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării;
e) regimul stării de asediu și al celei de urgență;
f) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;
g) acordarea amnistiei sau a grațierii colective;
h) organizarea și funcționarea Consiliului Suprem al Magistrat urii, a
instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi;
i) statutul funcționarilor publici;
j) contenciosul administrativ;
k) regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;
l) regimul general privind rapo rturile de muncă sindicale și p rotecția
socială;
m) organizarea genera lă a învățământului;
n) regimul general al cultelor;
o ) o r g a n i z a r e a a d m i n i s t r a ț i e i l o c a l e , a t e r i t o r i u l u i , p r e c u m ș i regimul
general privind autonomia locală;
p) modul de stabilire a z onei economice exclusive;
r) celelalte domenii pentru care, în Constituție, se prevede a doptarea de
legi organice.

Art. 73 – inițiativa legislativă
(1) inițiativa legislativă apar ț i n e G u v e r n u l u i , d e p u t a ț i l o r , s enatorilor,
p r e c u m ș i u n u i n u m ă r d e c e l p u ț i n 2 5 0 . 0 0 0 d e c e t ă ț e n i c u d r e p t de vot.
C e t ă ț e n i i c a r e î ș i m a n i f e s t ă d r e p t u l l a i n i ț i a t i v a l e g i s l a t i v ă trebuie să provină

Constitu țiile României | 287
d i n c e l p u ț i n u n s f e r t d i n j u d e ț e l e ț ă r i i , i a r î n f i e c a r e d i n a c e s t e j u d e ț e s a u î n
municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 10.0 00 de semnături în
sprijinul acestei inițiative.
(2) Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățenilor problemele
fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea.
(3) Guvernul își exercită iniți ativa legislativă prin trimiter ea proiectului de
lege către una dintre Camere.
(4) Deputații, senatorii și cetă țenii care exercită dreptul la inițiativa
legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma c erută pentru
proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se supun întâi adoptării în Camera î n c a r e a u
fost prezentate.

Art. 74 – Adoptarea legilor și a hotărârilor
(1) Legile organice și hotărârile privind regulamentele Camere lor se
adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorităț ii membrilor
prezenți din fiecare Cameră.
(3) La cererea Guvernului sau d in proprie inițiativă, Parlamen tul poate
adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgență,
stabilită potrivit regulam entului fiecărei Camere.

Art. 75 – Trimiterea proiectelor de leg i și a propunerilor legislative de la o
Cameră la cealaltă.
Proiectele de legi sau propunerile legislative adoptate de una din Camere
se trimit celeilalte Camere a Parlamentului. Dacă aceasta din u rmă respinge
proiectul de lege sau propunerea legislativă, ele se trimit pen tru o nouă
dezbatere, Camerei care le-a ado ptat. O nouă respingere este de finitivă.

Art. 76 – Medierea
(1) Dacă una dintre Camere adoptă un proiect de lege sau o pro punere
legislativă într-o redactare dif erită de cea adoptată de cealal tă Cameră,
Președinții Camerelor vor iniția, prin intermediul unei comisii p a r i t a r e ,
procedura de mediere.
(2) În cazul în care comisia nu ajunge la un acord sau dacă un a din Camere
nu aprobă raportul comisiei de mediere, textele aflate în diver gență se supun
dezbaterii Camerei Deputaților și Senatului, în ședință comună, care vor adopta
textul definitiv cu vo tul majorității prevăzute la art. 74 alin eatele (1) sau (2).

Art. 77 – Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre prom ulgare, Parlamentului României.
Promulgarea legi i se face în termen de cel mult 20 de zile de l a primire.

288 | Constitu țiile României
(2) Înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentul ui, o
singură dată, reexaminarea legii.
( 3 ) D a c ă P r e ș e d i n t e l e a c e r u t r eexaminarea legii ori dacă s-a cerut
verificarea constituționalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de
la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții
Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea .

Art. 78 – Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul O ficial al Români ei și intră în vigoare la data
publicării sau la data prevăzută în textul ei.

Art. 79 – Consiliul Legislativ
( 1 ) C o n s i l i u l L e g i s l a t i v e s t e u n o r g a n c o n s u l t a t i v d e s p e c i a l i tate al
Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în ve derea
sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială
a legislației României.
(2) Înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legis lativ se
stabilesc prin lege organică.

CAPITOLUL II
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
Art. 80 – Rolul Președintelui
(1) Președintele României reprezintă statul Român și este gara ntul
independenței naționale, al unității și al integrității teritor iale a țării.
(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna
funcționare a Autorităților publice. În acest scop, Președintel e exercită funcția
de mediere între puterile statului, precum și între stat și soc ietate.

Art. 81 – Alegerea Președintelui
(1) Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și
liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul t ur de scrutin,
majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele elec torale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidați nu au întrunit a c e a s t ă
m a j o r i t a t e , s e o r g a n i z e a z ă a l d o i l e a t u r d e s c r u t i n , î n t r e p r i m ii doi candidați
stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur . Este declarat
ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte a l României
decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi și succesive .

Art. 82 – Validarea mandatului și depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcția de președinte al Româ niei este
validat de Curtea Constituțională.

Constitu țiile României | 289
(2) Candidatul a cărei alegere a fost validată depune în fața Camerei
Deputaților și a Senatului, în ședință comună, următorul jurămâ nt:
"Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propăși rea
spirituală și materială a poporului român, să respect Constituț ia și legile țării, să
apar democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cet ățenilor,
suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritoria lă a României. Așa
să ne ajute Dumnezeu !"

Art. 83 – Durata mandatului
(1) Mandatul Președintelui României este de 4 ani și se exerci tă de la data
depunerii jurământului.
(2) Președintele României își exercită mandatul până la depune rea
jurământului de Președintele nou ales.
(3) Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin l ege organică,
în caz de război sau catastrofă.

Art. 84 – Incompatibilități și imunități
(1) în timpul mandatului, Președintele României nu poate fi me mbru al
unui partid și nu poate îndeplin i nici o altă fu ncție publică s au privată.
(2) Președintele României se bucură de imunitate. Prevederile art. 70 se
aplică în mod corespunzător.
(3) Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot hotă rî punerea
sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare, cu votul a cel puțin
două treimi din număru l deputaților și senatorilor. Competența de judecată
aparține Curții Supreme de Justiție, în condițiile legii. Preșe dintele este demis
de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare .

Art. 85 – Numirea Guvernului
(1) – Președintele României desemnează un candidat pentru func ția de
p r i m – m i n i s t r u ș i n u m e ș t e G u v e r n u l p e b a z a v o t u l u i d e î n c r e d e r e acordat de
Parlament.
( 2 ) Î n c a z d e r e m a n i e r e g u v e r n a m e n t a l ă s a u d e v a c a n ț ă a p o s t u l ui,
Președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru , pe unii
membri ai Gu vernului.

Art. 86 – Consultarea Guvernului
P r e ș e d i n t e l e R o m â n i e i p o a t e c o n s u l t a G u v e r n u l c u p r i v i r e l a p r oblemele
urgente și de importanță deosebită.

Art. 87 – Participarea la ședințele Guvernului
(1) Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernu lui în care
se dezbat probleme de interes na țional privind politica externă , apărarea țării,
asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații.

290 | Constitu țiile României
(2) Președintele României prezidează ședințele Guvernului la c are
participă.

Art. 88 – Mesaje
Președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privir e la
principalele probleme politice ale națiunii.

Art. 89 – Dizolvarea Parlamentului
(1) După consultarea Președinților celor două Camere și a lide rilor
grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul,
d a c ă a c e s t a n u a a c o r d a t v o t u l d e î n c r e d e r e p e n t r u f o r m a r e a G u v ernului în
t e r m e n d e 6 0 d e z i l e d e l a p r i m a s o l i c i t a r e ș i n u m a i d u p ă r e s p i ngerea a cel
puțin două solicitari de investitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
( 3 ) P a r l a m e n t u l n u p o a t e f i d i z o l v a t î n u l t i m e l e 6 l u n i a l e m a ndatului
Președintelui României și nici în timpul stării de asediu sau a l stării de urgență.

Art. 90 – Referendumul
Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate c ere
poporului să-și exprime, prin referendum, voința cu privire la problemele de
interes național.

Art. 91 – Atribuții în domeniu l politicii externe
(1) Președintele încheie tratate internaționale în numele Româ niei,
negociate de Guvern, și le supune spre ratificare Parlamentului , în termen de 60
de zile.
(2) Președintele, la propunerea Guvernului, acreditează și rec heamă
reprezentanții diplomatici ai României și aprobă înființarea, d esființarea sau
schimbarea rangului mi siunilor diplomatice.
(3) Reprezentanții diplomatici ai altor state sunt acreditați pe lângă
Președintele României.

Art. 92 – Atribuții în domeniul apărării
(1) Președintele României este comandantul forțelor armate și
îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apă rare a Țării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea
generală sau parțială a forțelor armate. Numai în cazuri excepț ionale, hotărârea
Președintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în ce l mult 5 zile de la
adoptare.
( 3 ) Î n c a z d e a g r e s i u n e a r m a t ă î n d r e p t a t ă î m p o t r i v a ț ă r i i , P r e ședintele
României ia masuri pentru respin gerea agresiunii și le aduce ne întârziat la
cunoștința Parlamentului, printr -un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în
sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanșarea agresiunii.

Constitu țiile României | 291
Art. 93 – Măsuri excepționale
( 1 ) P r e ș e d i n t e l e R o m â n i e i i n s t i t u i e , p o t r i v i t l e g i i , s t a r e a d e asediu sau
starea de urgență, în întreaga țară sau în unele localități, și solicită
Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zil e de la luarea
acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel
m u l t 4 8 d e o r e d e l a i n s t i t u i r e a s t ă r i i d e a s e d i u s a u a s t ă r i i d e u r g e n ț ă ș i
funcționează pe toată durata acestora.

Art. 94 – Alte atribuții
Președintele României îndeplinește și următoarele atribuții:
a) conferă decorații și titluri de onoare;
b) acordă gradele de mareșal, de general și de amiral;
c) numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege ;
d) acordă grațierea individuală.

Art. 95 – Suspendarea din funcție
( 1 ) Î n c a z u l s ă v â r ș i r i i u n o r f a p t e g r a v e p r i n c a r e î n c a l c ă p r e vederile
Constituției, Președintele Român iei poate fi suspendat din func ție de Camera
Deputaților și de Senat în ședin ț ă c o m u n ă , c u v o t u l m a j o r i t ă ț i i d e p u t a ț i l o r ș i
senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președint ele poate da
Parlamentului explicații cu priv ire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o
t r e i m e d i n n u m ă r u l d e p u t a ț i l o r ș i s e n a t o r i l o r ș i s e a d u c e , n e î n târziat, la
cunoștința Președintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, î n cel mult
30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președ intelui.

Art. 96 – Vacanța funcției
(1) Vacanța funcției de Președinte al României intervine în ca z de demisie,
de demitere din funcție, de imposibilitate definitivă a exercit ării atribuțiilor sau
de deces.
(2) În termen de trei luni de la data la care a intervenit vac anța funcției de
Președinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Președinte.

Art. 97 – Interimatul funcției
(1) Dacă funcția de Președinte devine vacantă ori dacă Președi ntele este
suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitate tempor ară de a-și
exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de pre ședintele Senatului
sau de președintele Camerei Deputaților.
( 2 ) A t r i b u ț i i l e p r e v ă z u t e l a a r t i c o l e l e 8 8 – 9 0 p o t f i e x e r c i t ate pe durata
interimatului funcției prezidențiale.

292 | Constitu țiile României
Art. 98 – Răspunderea președintelui interimar
Dacă persoana care asigură interimatul funcției de Președinte al României
s ă v â r ș e ș t e f a p t e g r a v e , p r i n c a r e s e î n c a l c ă p r e v e d e r i l e C o n s t i tuției, se aplică
articolul 95 și articolul 97.

Art. 99 – Actele Președintelui
(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele României em ite decrete
c a r e s e p u b l i c ă î n M o n i t o r u l O f i c i a l a l R o m â n i e i . N e p u b l i c a r e a atrage
inexistența decretului.
(2) Decretele emise de Președintele României în exercitarea at ribuțiilor
sale prevăzute în articolul 91 a lineatele (1) și (2), articolul 92 alineatele (2) și
(3), articolul 93 alineatul (1) și articolul 94 literele a), b) ș i d ) s e c o n t r a –
semnează de primul-ministru.

Art. 100 – Indemnizația și celelalte drepturi
Indemnizația și celelalte drepturi ale Președintelui României se stabilesc
prin lege.

CAPITOLUL III
GUVERNUL
Art. 101 – Rolul și structura
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat d e
Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a ță rii și exercită
conducerea generală a administrației publice.
(2) În îndeplinirea atribuțiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele
sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniștri și alti membri
stabiliți prin lege organică.

Art. 102 – Investitura
(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcți a de
prim-ministru, în urma consultării partidului care are majorita tea absolută în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidel or reprezentate
în Parlament.
( 2 ) C a n d i d a t u l p e n t r u f u n c ț i a d e p r i m – m i n i s t r u v a c e r e , î n t e r men de 10
zile de la desemnare, votul de î ncredere al Parlamentului asupr a programului și
a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul și lista Guvernului se dezbat în Camera Deputați lor și de
Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernul ui cu votul
majorității deputaților și senatorilor.

Art. 103 – Jurământul de credință
(1) Primul-ministru, miniștri și ceilalți membri ai Guvernului vor depune
individual, în fața Președintelui României, jurământul de la ar ticolul 82.

Constitu țiile României | 293
(2) Guvernul în întregul său și fiecare membru în parte își ex ercită
mandatul, începând de la dat a depunerii jurământului.

Art. 104 – Incompatibilități
( 1 ) F u n c ț i a d e m e m b r u a l G u v e r n ului este incompatibilă cu exer citarea
altei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de deput at sau de senator.
De asemenea, ea este incompatibil ă cu exercitarea unei funcții de reprezentare
profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comerc ial.
(2) Alte incompatibil ități se stabilesc prin lege organică.

Art. 105 – Încetarea funcției de membru al Guvernului
Funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a
pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate , a decesului,
precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 106 – Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guv ernul și coordonează activitate a
membrilor acestuia, respectând atribuțiile ce le revin. De asem enea, prezintă
Camerei Deputaților sau Senatulu i rapoarte și declarații cu pri vire la politica
Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Dacă primul-ministru se află într-una din situațiile prevă zute la
articolul 105 sau este în imposibi litate de a-și exercita atrib uțiile, Președintele
României va desemna un alt membr u al Guvernului ca prim-ministr u
intermediar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, până la formarea
noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercit ării atribuțiilor,
încetează dacă primul- ministru își reia activitatea în Guvern.
(3) Prevederile alineatului (2) se aplică în mo d corespunzător și celorlalți
membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de
cel mult 45 de zile.

Art. 107 – Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe.
(2) Hotărârile se emit pentru o rganizarea executării legilor.
(3) Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abili tare, în
limitele și în condițiile prevăzute de aceasta.
(4) Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează d e primul-
ministru, se contrasemnează de mi niștrii care au obligația pune rii lor în
executare și se publică în Monit orul Oficial al României. Nepub licarea atrage
inexistența hotărârii sau ordonanței. Hotărârile care au caract er militar se
comunică numai instituțiilor interesate.

Art. 108 – Răspunderea membrilor Guvernului

294 | Constitu țiile României
(1) Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului pent ru întreaga
sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic so lidar cu ceilalți
membri pentru activitatea Guvern ului și pentru actele acestuia.
( 2 ) N u m a i C a m e r a D e p u t a ț i l o r , S e n a t u l ș i P r e ș e d i n t e l e R o m â n i e i a u
d r e p t u l s ă c e a r ă u r m ă r i r e a p e n a l ă a membrilor Guvernului pentru f a p t e l e
săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmarirea penală, Președintele
R o m â n i e i p o a t e d i s p u n e s u s p e n d a r e a a c e s t o r a d i n f u n c ț i e . T r i m i t erea în
judecată a unui membru al Guvernul ui atrage suspendarea lui din funcție.
Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție.
(3) Cazurile de răspundere și p edepsele aplicabile membrilor G uvernului
sunt reglementate printr-o lege p rivind responsabilitatea minis terială.

Art. 109 – Încetarea mandatului
(1) Guvernul își exercită mandatul până la data validării aleg erilor
parlamentare generale.
( 2 ) G u v e r n u l e s t e d e m i s l a d a t a r e t r a g e r i i d e P a r l a m e n t a î n c r ederii
acordate sau dacă primul-ministru se află într-una din situații le prevăzute la
articolul 105 ori este în imposibilitatea de a-și exercita atri buțiile mai mult de
45 de zile.
( 3 ) Î n s i t u a ț i i l e p r e v ă z u t e l a a l i n e a t u l ( 2 ) s u n t a p l i c a b i l e p revederile
articolului 102.
( 4 ) G u v e r n u l a l c ă r u i m a n d a t a î n c e t a t p o t r i v i t a l i n e a t e l o r ( 1 ) și (2)
îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburi lor publice
până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

CAPITOLUL IV
RAPORTURILE PARLAMENTULUI CU GUVERNUL
Art. 110 – Informarea Parlamentului
(1) Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, î n cadrul
controlului parlamentar al activ ității lor, sunt obligate să pr ezinte informațiile
și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de co misiile
parlamentare, prin intermediul P reședinților acestora. În cazul î n c a r e o
inițiativă legislativă implică modificarea p revederilor bugetul u i d e s t a t s a u a
bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Da că li se
solicită prezența, participa rea lor este obligatorie.

Art. 111 – Întrebări și interpelări
(1) Guvernul și fiecare dintre membrii săi sunt obligați să ră spundă la
întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau de s enatori.
(2) Camera Deputaților sau Senatul poate adopta o moțiune prin care să-și
exprime poziția cu privire la pr oblema ce a făcut obiectul inte rpelării.

Constitu țiile României | 295
Art. 112 – Moțiunea de cenzură
( 1 ) C a m e r a D e p u t a ț i l o r ș i S e n a t u l , î n ș e d i n ț ă c o m u n ă , p o t r e t r age
încrederea acordată Guvernului p rin adoptarea unei moțiuni de c enzură, cu
votul majorității deputaților și senatorilor.
(2) Moțiunea de cenzură poate fi inițiată de cel puțin o pătri me din
numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guve rnului la data
depunerii.
( 3 ) M o ț i u n e a d e c e n z u r ă s e d e z b a t e d u p ă 3 z i l e d e l a d a t a c â n d a f o s t
prezentată în ședința comună a celor două Camere.
(4) Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și sen atorii care au
semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu
excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea pot rivit articolului
113.

Art. 113 – Angajarea răspunderii Guvernului
(1) Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Depu taților și a
Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei decla rații de politică
generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzu ră, depusă în t ermen de 3
zile de la prezentarea programului, a declarației de politică g enerală sau a
proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 11 2.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), pr oiectul de lege
prezentat se consideră adoptat, iar programul sau declarația de p o l i t i c ă
generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Președintele României cere reexaminarea l egii
adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va fa ce în ședința
comună a celor două Camere.

Art. 114 – Delegarea legislativă
(1) Parlamentul poate adopta o l ege specială de abilitare a Gu vernului
pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilo r organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniu l și data până
la care se pot emite ordonanțe.
( 3 ) D a c ă l e g e a d e a b i l i t a r e o c e r e , o r d o n a n ț e l e s e s u p u n a p r o b ării
Parlamentului, potrivit procedur ii legislative, până la împlini rea termenului de
abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.
(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de u r g e n ț ă .
Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament.
Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă în mod o bligatoriu.
( 5 ) A p r o b a r e a s a u r e s p i n g e r e a o r d o n a n ț e l o r s e f a c e p r i n t r – o l e ge în care
vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potr ivit alineatului (3).

296 | Constitu țiile României
CAPITOLUL V
ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
Art. 115 – Structura
(1) Ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului.
( 2 ) A l t e o r g a n e d e s p e c i a l i t a t e s e p o t o r g a n i z a î n s u b o r d i n e a Guvernului
ori a ministerelor ca Autorități administrative autonome.

Art. 116 – Înființarea
(1) Ministerele de înființează, se organizează și funcționează potrivit legii.
Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înfii nța organe de
specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoaște a c e a s t ă
competență.
(2) Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înființa organe
de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoa ște această
competență.
(3) Autorități administrative autonome se pot înființa prin le ge organică.

Art. 117 – Forțele armate
(1) Armata este subordonată exc lusiv voinței poporului pentru garantarea
suveranității, a independenței și a unității statului, a integr ității teritoriale a
țării și a democrației constituționale.
( 2 ) S t r u c t u r a s i s t e m u l u i n a ț i o n al de apărare, organizarea arma tei,
p r e g ă t i r e a p o p u l a ț i e i , a e c o n o m i e i ș i a t e r i t o r i u l u i p e n t r u a p ă rare, precum și
statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică.
( 3 ) P r e v e d e r i l e a l i n e a t e l o r ( 1 ) ș i ( 2 ) s e a p l i c ă , î n m o d c o r e s punzător,
poliției și serviciilor de informații ale statului, precum și c elorlalte componente
ale forțelor armate.
(4) Organizarea de activități militare sau paramilitare în afa ră unei
Autorități statale este interzisă.
( 5 ) P e t e r i t o r i u l R o m â n i e i n u p o t i n t r a s a u t r e c e t r u p e s t r ă i n e decât în
condițiile stabilite de lege.

Art. 118 – Consiliul Su prem de Apărare a Țării
C o n s i l i u l S u p r e m d e A p ă r a r e a Ț ă r i i o r g a n i z e a z ă ș i c o o r d o n e a z ă u n i t a r
activitățile care privesc apărarea țării și siguranța națională .

SECȚIUNEA a 2-a
Administrația publică locală
Art. 119 – Principii de bază
Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază
pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării s erviciilor publice.

Constitu țiile României | 297
Art. 120 – Autorități comunale și orășenești
( 1 ) A u t o r i t ă ț i l e a d m i n i s t r a ț i e i p u b l i c e , p r i n c a r e s e r e a l i z e a ză autonomia
locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și p rimarii aleși, în
condițiile legii.
(2) Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca Autorități
administrative autonom e și rezolvă treburile publice din comune și din orașe.
(3) Autoritățile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui ș i în
subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.

Art. 121 – Consiliul județean
(1) Consiliul județean este autoritatea administrației publice p e n t r u
coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării
serviciilor publice de interes județean.
(2) Consiliul județean este ales și funcționează în condițiile legii.

Art. 122 – Prefectul
(1) Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în mu nicipiul
București.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce
serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celo rlalte organe
centrale, din unitățile administrativ-teritoriale.
(3) Atribuțiile prefectului se stabilesc potrivit legii.
(4) Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios adm inistrativ, un
act al Consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care
consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

CAPITOLUL VI
AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ

SECȚIUNEA 1
Instanțele judecătorești
Art. 123 – Înfăptuirea justiției
(1) Justiția se înfăptu iește în numele legii.
(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Art. 124 – Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii numiți de președ intele României sunt inviolabi li, potrivit
legii. Președintele ca și ceilalți judecători ai Curții Supreme d e J u s t i ț i e s u n t
n u m i ț i p e o p e r i o a d ă d e 6 a n i . E i p o t f i r e i n v e s t i ț i î n f u n c ț i e . Promovarea,
transferarea și sancționarea jude cătorilor pot fi dispuse numai de Consiliul
Superior al Magistraturii, în condițiile legii.
(2) Funcția de judecător este incomparabilă cu orice altă func ție publică
sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

298 | Constitu țiile României
Art. 125 – Instanțele judecătorești
( 1 ) J u s t i ț i a s e r e a l i z e a z ă p r i n C u r t e a S u p r e m ă d e J u s t i ț i e ș i prin celelalte
instanțe judecătorești stabilite de lege.
(2) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare.
(3) Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege .

Art. 126 – Caracterul public al dezbaterilor
Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzut e de lege.

Art. 127 – Dreptul la interpret
(1) Procedura judiciară se desfășoară în limba Română.
(2) Cetățenii aparținând minori tăților naționale, precum și pe rsoanele care
n u î nțe l eg sau n u vo rb es c l im ba R omân ă a u d re p tul d e a l ua la c unoștință de
toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii,
prin interpret; în procesele penale acest drept este asigurat î n mod gratuit.

Art. 128 – Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Min isterul Public
pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Art. 129 – Poliția instanțelor
Instanțele judecătorești dispun de poliția pusă în serviciul lo r.

SECȚIUNEA a 2-a
Ministerul Public
Art. 130 – Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă int eresele generale
ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile
cetățenilor.
(2) Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în
parchete, în condițiile legii.

Art. 131 – Statutul de procuror
(1) Procurorii își desfășoară a ctivitatea potrivit principiulu i legalității, al
imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea min istrului justiției.
( 2 ) F u n c ț i a d e p r o c u r o r e s t e i n c o m p a r a b i l ă c u o r i c e a l t a f u n c ț ie publică
sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.

SECȚIUNEA a 3-a
Consiliul Superior al Magistraturii
Art. 132 – Componența
Consiliul Superior al Magistrat urii este alcătuit din magistra ți aleși, pentru
o durată de 4 ani, de Camera Deputaților și de Senat, în ședinț ă comună.

Constitu țiile României | 299
Art. 133 – Atribuții
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României
numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepț ia celor stagiari, în
condițiile legii. În acest caz, l ucrările sunt prezidate, fără drept de vot, de
ministrul justiției.
( 2 ) C o n s i l i u l S u p e r i o r a l M a g i s t r a t u r i i î n d e p l i n e ș t e r o l u l d e Consiliu de
disciplină al judecătorilor. În acest caz, lucrările sunt prezi date de Președintele
Curții Supreme de Justiție.

TITLUL IV
ECONOMIA ȘI FINANTELE PUBLICE
Art. 134 – Economia
(1) Economia României este o economie de piață.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, prote cția concurenței loiale, creare a cadrului
favorabil pentru valorificarea t uturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și
valutară;
c) stimularea cercetării științifice naționale;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesu l național;
e) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și men ținerea
echilibrului ecologic;
f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vie ții.

Art. 135 – Proprietatea
(1) Statul ocrotește proprietatea
(2) Proprietatea este publică sau privată.
(3) Proprietatea publică aparține statului sau unităților admi nistrativ-
teritoriale.
( 4 ) B o g ă ț i i l e d e o r i c e n a t u r ă a l e s u b s o l u l u i , c ă i l e d e c o m u n i c ație, spațiul
a e r i a n , a p e l e c u p o t e n ț i a l e n e r g e t i c v a l o r i f i c a b i l ș i a c e l e a c e p o t f i f o l o s i t e î n
interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice
ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de l ege, fac obiectul
exclusiv al proprietății publice.
(5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. în condiți ile legii, ele pot
fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor pub l i c e s a u p o t f i
concesionate ori închiriate.
(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabil ă.

Art. 136 – Sistemul financiar
(1) Formarea, administrarea, în trebuințarea și controlul resur selor
financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoria le și ale instituțiilor
publice sunt reglementate prin lege.

300 | Constitu țiile României
(2) Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, ba nul.

Art. 137 – Bugetul public național
(1) Bugetul public național cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.
( 2 ) G u v e r n u l e l a b o r e a z ă a n u a l p r o i e c t u l b u g e t u l u i d e s t a t ș i p e cel al
asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprob ării Parlamentului.
(3) Dacă legea bugetului de stat și legea bugetului asigurăril or sociale de
stat nu au fost adoptate cu cel puțin3 zile înainte de expirare a exercițiului
bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat și bugetul asi gurărilor sociale de
stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă și se execută în condițiile legii.
(5) Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabi lirea sursei de
finanțare.

Art. 138 – Impozite, taxe
(1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale
bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile loc ale sau județene,
în limitele sau în condițiile legii.

Art. 139 – Curtea de Conturi
( 1 ) C u r t e a d e C o n t u r i e x e r c i t ă c o n t r o l u l a s u p r a m o d u l u i d e f o r mare, de
administrare și de înt rebuințare a resurselor financiare ale st atului și ale
sectorului public. În condițiile legii, Curtea exercită și atri buții jurisdicționale.
(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport a supra
conturilor de gestiune ale buget ului public național din exerci țiul bugetar
expirat, cuprinzând și n eregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, Curtea de Conturi
controlează modul de gestionare a resurselor publice și raporte ază despre cele
constatate.
(4) Membrii Curții de Conturi, numiți de Parlament, sunt indep endenți și
inamovibili, potrivit legii. Ei sunt supuși incompatibilitățilo r prevăzute de lege
pentru judecători.

TITLUL V
CURTEA CONSTITUȚIONALA
Art. 140 – Structura
(1) Curtea Constituțională se compune din nouă judecători, num iți pentru
un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(2) Trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și trei
de Președintele României.

Constitu țiile României | 301
(3) Judecătorii Curții Constituționale aleg, prin vot secret, președintele
acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
(4) Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecă torii ei, din 3
în 3 ani, în condițiile prevăzut e de legea organică a Curții.

Art. 141 – Condiții pentru numire
Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire j uridică
superioară, înaltă competență profesionala și o vechime de cel puțin18 ani în
activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.
Art. 142 – Incompatibilități
Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatib ilă cu oricare
alta funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didact ice din
învățământul juridic superior.
Art. 143 – Independența și inamovibilitatea
Judecătorii Curții Constituțion ale sunt independenți în exerci tarea
mandatului lor și inamovib ili pe durata acestuia.
Art. 144 – Atribuții
Curtea Constituționala are următoarele atribuții:
a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre P reședinții celor
d o u ă C a m e r e , a G u v e r n u l u i , a C u r ț i i S u p r e m e d e J u s t i ț i e , a u n u i n u m ă r d e c e l
p u ț i n 5 0 d e d e p u t a ț i s a u d e c e l p u ț i n 2 5 d e s e n a t o r i , p r e c u m ș i , din oficiu,
asupra inițiativelor de revizuire a Constituției;
b) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parl amentului,
la sesizarea unuia dintre Președinții celor două Camere, a unui g r u p
parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25
de senatori;
c) hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor j udecătorești
privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor;
d) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președin telui
României și confirmă rezultatele sufragiului;
e) constată existența împrejurărilor care justifică interimatu l în
exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele c o n s t a t a t e
Parlamentului și Guvernului;
f) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din fun cție a
Președintelui României;
g) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și de sfășurarea
referendumului și confirmă rezultatele acestuia;
h) verifică îndeplinirea condiț iilor pentru exercitarea iniția tivei legislative
de către cetățeni;
i) hotărăște asupra contestațiilor care au ca obiect constituț ionalitatea
unui partid politic.

302 | Constitu țiile României
Art. 145 – Deciziile Curții Constituționale
(1) În cazurile de neconstituționalitate constatate potrivit a rticolului 144
literele a) și b), legea sau regulamentul se trimite spre reexa minare. Dacă legea
e s t e a d o p t a t ă î n a c e e a ș i f o r m ă , c u o m a j o r i t a t e d e c e l p u ț i n d o uă treimi din
numărul membrilor fiecărei Camere, obiecția de neconstituțional itate este
înlăturată, iar promulgarea devine obligatorie.
(2) Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au pu tere numai
pentru viitor. Ele se publică în Monitorul Oficial al României.

TITLUL VI
REVIZUIREA CONSTITUȚIEI
Art. 146 – Inițiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele României la
propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deput aților sau al
senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drep t de vot.
(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provina din cel
p u ț i n j u m ă t a t e d i n a c e s t e j u d e ț e s a u î n m u n i c i p i u l B u c u r e ș t i t r ebuie să fie
înregistrate cel puțin 20.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Art. 147 – Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera
Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două trei mi din numărul
membrilor fiecărei Camere.
( 2 ) D a c ă p r i n p r o c e d u r a d e m e d i e r e n u s e a j u n g e l a u n a c o r d , C amera
D e p u t a ț i l o r ș i S e n a t u l , î n ș e d i n ț ă c o m u n ă , h o t ă r ă s c c u v o t u l a cel puțin trei
pătrimi din numărul deputaților și senatorilor.
( 3 ) R e v i z u i r e a e s t e d e f i n i t i v ă după aprobarea ei prin referend um,
organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectul ui sau a propunerii
de revizuire.

Art. 148 – Limitele revizuirii
(1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul nați onal,
independent, unitar și indivizibil al statului român, forma rep ublicană de
guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul
politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat
suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățen i l o r s a u a
garanților acestora.
(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de ased iu sau a stării
de urgență și nici î n timp de război.

Constitu țiile României | 303
TITLUL VII
DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII
Art. 149 – Intrarea în vigoare
Prezenta Constituție intră în vigoare la data aprobării ei pri n referendum. La
aceeași dată, Constituția din 21 august 1965 este și rămâne în întregime
abrogată.
Art. 150 – Conflictul temporal de legi
(1) Legile și toate celelalte a cte normative rămân în vigoare, î n m ă s u r a î n
care ele nu contravin prezentei Constituții.
(2) Con si liu l leg i slat iv, în termen de 1 2 luni de la data in tr ării în vigoare a
legii sale de organizare, va examina conformitatea legislației cu prezenta
Constituție și va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, propuneri
corespunzătoare.
Art. 151 – Instituțiile existente
(1) Instituțiile republicii, existente la data intrării în vig oare a prezentei
Constituții, rămân în funcțiune până la constituirea celor noi.
(2) Noua Curte Suprema de Justiț ie va fi numită, în condițiile legii, de Camera
Deputaților și de Senat, în ședință comună, la propunerea Preșe dintelui
României, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a preze ntei Constituții.
Art. 152 – Instituțiile viitoare
( 1 ) Î n t e r m e n d e 6 l u n i d e l a d a t a i n t r ă r i i î n v i g o a r e a C o n s t ituției, se
înființează Curtea Constituțională și Curtea de Conturi.
(2) Judecătorii primei Curți Constituționale sunt numiți pe o perioadă de 3,
de 6 și, respectiv, de 9 ani. Președintele României, Camera Dep utaților și Senatul
desemnează câte un judecător pentru fiecare perioadă.

Constituția României a fost adop tată în ședința Adunării Consti tuante din 21
noiembrie 1991, prin vot nominal, cu 414 voturi "pentru" și 95 voturi "contra".
Președinții Adunării Constituante
Academician Alexandru Bârlădeanu
Marțian Dan

ADUNAREA CONSTITUANTĂ
PROCES-VERBAL

privind rezultatul votului exprimat de deputați și senatori
asupra proiectului de Constituție a României,
încheiat astăzi 21 noiembrie 1991

C o m i t e t u l A d u n ă r i i C o n s t i t u a n t e a p r o c e d a t l a v e r i f i c a r e a ș i n umărarea
voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin apel no minal, asupra
proiectului de Constituție a României și a constatat următoarel e:

304 | Constitu țiile României
1. Din numărul total de 510 deputați și senatori, ce compun Adu narea
Constituantă, au rămas la apelul nominal 476 parlamentari, din care:
– 371 deputați;
– 105 senatori.
Un număr de 20 deputați și 13 senatori și-au exprimat votul no minal prin
corespondență, potrivit prevederilor art. 1 din Hotărârea Adună rii Constituante
nr. 3 din 13 noiembrie 1991 privind unele măsuri în vederea ado ptării
Constituției României.
Senatorul Karoly Kiraly nu a răspuns la apelul nominal și nici n u ș i – a
exprimat votul prin corespondență, intrând, astfel, sub inciden ța dispozițiilor art.
2 din Hotărârea Adunării Constituante nr. 3 din 13 noiembrie 19 91 privind unele
măsuri în vederea adoptării Constituției României.
2. Din numărarea votur ilor exprimate rezultă că 414 membri ai A dunării
Constituante au votat pentru adoptarea Constituției, iar 95 mem bri ai Adunării
Constituante au votat contra adoptării Constituției.
3. Cei 414 deputați și senatori, care au votat pentru adoptarea Constituției,
reprezintă mai mult de două treimi din numărul total al membril or Adunării
Constituante.
4. Ca urmare, Comitetul Adunării Constituante constată ca sunt întrunite
cerințele art. 12 din Hotărârea Adunării Constituante nr. 1/199 0 și, ca atare,
declară adoptată Constituția Româ niei de către Adunarea Constit uantă, în ședința
sa din ziua de 21 noiembrie 1991.

COMITETUL ADUNĂRII CONSTITUANTE
DEPUTA ȚI
Marțian Dan
Marian Enache
Ionel Roman
Mircea Ionescu-Quintus
Victor Cevdarie
Niculae Radu
Cazimir Ionescu
Bogdan Pătrașcu
Lazar Madaras

SENATORI
Alexandru Bârlădeanu
Radu Câmpeanu
Oliviu Gherman
Vasile Moiș
Karoly Kiraly
Iosif Dan

Constitu țiile României | 305
Paul Jerbaș
Petre Jurcan
Attila Verestoy

Prezentul proces-verbal a fost semnat de toți membrii Comitetu lui Adunării
Constituante, cu excepția domnului Karoly Kiraly.

306 | Constitu țiile României

Constitu ția României
2003

TITLUL I – Principii generale

ARTICOLUL 1 – Statul român
ARTICOLUL 2 – Suveranitatea
ARTICOLUL 3 – Teritoriul
ARTICOLUL 4 – Unitatea poporului și eg alitatea între cetățeni
ARTICOLUL 5 – Cetățenia
ARTICOLUL 6 – Dreptul la identitate
ARTICOLUL 7 – Românii din străinătate
ARTICOLUL 8 – Pluralismul și partidele politice
ARTICOLUL 9 – Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale
ARTICOLUL 10 – Relații internaționale
ARTICOLUL 11 – Dreptul internațional și dreptul intern
ARTICOLUL 12 – Simboluri naționale
ARTICOLUL 13 – Limba oficială
ARTICOLUL 14 – Capitala

TITLUL II – Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I – Dispoziții comune

ARTICOLUL 15 – Universalitatea
ARTICOLUL 16 – Egalitatea în drepturi
ARTICOLUL 17 – Cetățenii români în străinătate
ARTICOLUL 18 – Cetățenii străini și apatrizii
ARTICOLUL 19 – Extrădarea și expulzarea
ARTICOLUL 20 – Tratatele internaționale privind drepturile omului
ARTICOLUL 21 – Accesul liber la justiție

CAPITOLUL II – Drepturile și libe rtățile fundamentale

ARTICOLUL 22 – Dreptul la viață și la int egritate fizică și psihică
ARTICOLUL 23 – Libertatea individuală
ARTICOLUL 24 – Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25 – Libera circulație
ARTICOLUL 26 – Viața intimă, familială și privată
ARTICOLUL 27 – Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28 – Secretul corespondenței

Constitu țiile României | 307
ARTICOLUL 29 – Libertatea conștiinței
ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 31 – Dreptul la informație
ARTICOLUL 32 – Dreptul la învățătură
ARTICOLUL 33 – Accesul la cultură
ARTICOLUL 34 – Dreptul la ocr otirea sănătății
ARTICOLUL 35 – Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36 – Dreptul de vot
ARTICOLUL 37 – Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38 – Dreptul de a fi ales î n Parlamentul European
ARTICOLUL 39 – Libertatea întrunirilor
ARTICOLUL 40 – Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41 – Munca și protecția socială a muncii
ARTICOLUL 42 – Interzicerea muncii forțate
ARTICOLUL 43 – Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44 – Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45 – Libertatea economică
ARTICOLUL 46 – Dreptul la moștenire
ARTICOLUL 47 – Nivelul de trai
ARTICOLUL 48 – Familia
ARTICOLUL 49 – Protecția copiilor și a tinerilor
ARTICOLUL 50 – Protecția persoa nelor cu handicap
ARTICOLUL 51 – Dreptul de petiționare
ARTICOLUL 52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
ARTICOLUL 53 – R e s t r â n g e r e a e x e r c i ț i u l u i u n o r d r e p t u r i s a u a l u n o r
libertăți

CAPITOLUL III – Îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 – Fidelitatea față de țară
ARTICOLUL 55 – Apărarea țării
ARTICOLUL 56 – Contribuții financiare
ARTICOLUL 57 – Exercitarea drepturi lor și a libertăților

CAPITOLUL IV – Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 – Numirea și rolul
ARTICOLUL 59 – Exercitarea atribuțiilor
ARTICOLUL 60 – Raportul în fața Parlamentului

TITLUL III – Autoritățile publice

CAPITOLUL I – Parlamentul

SECȚIUNEA 1 – Organizare și funcționare

308 | Constitu țiile României

ARTICOLUL 61 – Rolul și structura
ARTICOLUL 62 – Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63 – Durata mandatului
ARTICOLUL 64 – Organizarea internă
ARTICOLUL 65 – Ședințele Camerelor
ARTICOLUL 66 – Sesiuni
ARTICOLUL 67 – Actele juridice și cvorumul legal
ARTICOLUL 68 – Caracterul public al ședințelor

SECȚIUNEA a 2-a – Statutul deputaților și al senatorilor

ARTICOLUL 69 – Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 70 – Mandatul deputaților și al senatorilor
ARTICOLUL 71 – Incompatibilități
ARTICOLUL 72 – Imunitatea parlamentară

SECȚIUNEA a 3-a – Legiferarea

ARTICOLUL 73 – Categorii de legi
ARTICOLUL 74 – Inițiativa legislativă
ARTICOLUL 75 – Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76 – Adoptarea legilo r și a hotărârilor
ARTICOLUL 77 – Promulgarea legii
ARTICOLUL 78 – Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79 – Consiliul Legislativ

CAPITOLUL II – Președintele României

ARTICOLUL 80 – Rolul Președintelui
ARTICOLUL 81 – Alegerea Președintelui
ARTICOLUL 82 – Validarea mandatului și depunerea jurământului
ARTICOLUL 83 – Durata mandatului
ARTICOLUL 84 – Incompatibilități și imunități
ARTICOLUL 85 – Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86 – Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87 – Participarea la ședințele Guvernului
ARTICOLUL 88 – Mesaje
ARTICOLUL 89 – Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90 – Referendumul
ARTICOLUL 91 – Atribuții în domeniu l politicii externe
ARTICOLUL 92 – Atribuții în domeniul apărării
ARTICOLUL 93 – Măsuri excepționale
ARTICOLUL 94 – Alte atribuții
ARTICOLUL 95 – Suspendarea din funcție

Constitu țiile României | 309
ARTICOLUL 96 – Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97 – Vacanța funcției
ARTICOLUL 98 – Interimatul funcției
ARTICOLUL 99 – Răspunderea președintelui interimar
ARTICOLUL 100 – Actele Președintelui
ARTICOLUL 101 – Indemnizația și celelalte drepturi

CAPITOLUL III – Guvernul

ARTICOLUL 102 – Rolul și structura
ARTICOLUL 103 – Investitura
ARTICOLUL 104 – Jurământul de credință
ARTICOLUL 105 – Incompatibilități
ARTICOLUL 106 – Încetarea funcției de membru
ARTICOLUL 107 – Primul-ministru
ARTICOLUL 108 – Actele Guvernului
ARTICOLUL 109 – Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 110 – Încetarea mandatului

CAPITOLUL IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 – Informarea Parlamentului
ARTICOLUL 112 – Întrebări, interpelări și moțiuni simple
ARTICOLUL 113 – Moțiunea de cenzură
ARTICOLUL 114 – Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 115 – Delegarea legislativă

CAPITOLUL V – Administrația publică

SECȚIUNEA 1 – Administrația publică centrală de specialitate

ARTICOLUL 116 – Structura
ARTICOLUL 117 – Înființarea
ARTICOLUL 118 – Forțele armate
ARTICOLUL 119 – Consiliul Suprem de Apărare a Țării

SECȚIUNEA a 2-a – Administrația publică locală

ARTICOLUL 120 – Principii de bază
ARTICOLUL 121 – Autorități comunale și orășenești
ARTICOLUL 122 – Consiliul județean
ARTICOLUL 123 – Prefectul

CAPITOLUL VI – Autoritatea judecătorească

SECȚIUNEA 1 – Instanțele judecătorești

ARTICOLUL 124 – Înfăptuirea justiției

310 | Constitu țiile României
ARTICOLUL 125 – Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 126 – Instanțele judecătorești
ARTICOLUL 127 – Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 128 – Folosirea limbii m aterne și a interpretului în justiție
ARTICOLUL 129 – Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 130 – Poliția instanțelor

SECȚIUNEA a 2-a – Ministerul Public

ARTICOLUL 131 – Rolul Ministerului Public
ARTICOLUL 132 – Statutul procurorilor

SECȚIUNEA a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 133 – Rolul și structura
ARTICOLUL 134 – Atribuții

TITLUL IV – Economia și finanțele publice

ARTICOLUL 135 – Economia
ARTICOLUL 136 – Proprietatea
ARTICOLUL 137 – Sistemul financiar
ARTICOLUL 138 – Bugetul public național
ARTICOLUL 139 – Impozite, taxe și alte contribuții
ARTICOLUL 140 – Curtea de Conturi
ARTICOLUL 141 – Consiliul Economic și Social

TITLUL V – Curtea Constituțională

ARTICOLUL 142 – Structura
ARTICOLUL 143 – Condiții pentru numire
ARTICOLUL 144 – Incompatibilități
ARTICOLUL 145 – Independența și inamovibilitatea
ARTICOLUL 146 – Atribuții
ARTICOLUL 147 – Deciziile Curții Constituționale

TITLUL VI – Integrarea euroatlantică

ARTICOLUL 148 – Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 149 – Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

TITLUL VII – Revizuirea Constituției

ARTICOLUL 150 – Inițiativa revizuirii
ARTICOLUL 151 – Procedura de revizuire
ARTICOLUL 152 – Limitele revizuirii

TITLUL VIII – Dispoziții finale și tranzitorii

Constitu țiile României | 311

ARTICOLUL 153 – Intrarea în vigoare
ARTICOLUL 154 – Conflictul temporal de legi
ARTICOLUL 155 – Dispoziții tranzitorii
ARTICOLUL 156 – Republicarea Constituției

CONSTITU ȚIA ROMÂNIEI

TITLUL I
Principii generale

ARTICOLUL 1 – Statul român
(1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
( 3 ) R o m â n i a e s t e s t a t d e d r e p t , d e m o c r a t i c ș i s o c i a l , î n c a r e d emnitatea
omului, drepturile și libertățil e cetățenilor, libera dezvoltar e a personalității
umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supre me, în spiritul
tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revo luției din
decembrie 1989, și sunt garantate.
(4) Statul se organizează potriv it principiului separației și e chilibrului
puterilor – legislativă, executi v ă ș i j u d e c ă t o r e a s c ă – î n c a d r u l democrației
constituționale.
(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este
obligatorie.

ARTICOLUL 2 – Suveranitatea
(1) Suveranitatea națională aparț ine poporului român, care o ex ercită prin
organele sale reprezentative, co nstituite prin alegeri libere, periodice și corecte,
precum și prin referendum.
(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitat ea în nume
propriu.

ARTICOLUL 3 – Teritoriul
(1) Teritoriul Românie i este inalienabil.
( 2 ) F r o n t i e r e l e ț ă r i i s u n t c o n s f i n ț i t e p r i n l e g e o r g a n i c ă , c u r espectarea
principiilor și a celorlalte nor me general admise ale dreptului internațional.
(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în com une, orașe și
județe. În condițiile legii, unele orașe sunt declarate municip ii.
( 4 ) P e t e r i t o r i u l s t a t u l u i r o m â n n u p o t f i s t r ă m u t a t e s a u c o l o n izate
populații străine.

ARTICOLUL 4 – Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni
( 1 ) S t a t u l a r e c a f u n d a m e n t u n i t a t e a p o p o r u l u i r o m â n ș i s o l i d a r itatea
cetățenilor săi.

312 | Constitu țiile României
(2) România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățe nilor săi, fără
deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limb ă, de religie, de sex,
de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine soc ială.

ARTICOLUL 5 – Cetățenia
(1) Cetățenia Română se dobândește, se păstrează sau se pierde în
condițiile prevăzute d e legea organică.
(2) Cetățenia Română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândi t-o prin
naștere.

ARTICOLUL 6 – Dreptul la identitate
(1) Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând mino rităților
naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor
etnice, culturale, lingv istice și religioase.
(2) Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvo ltarea și
exprimarea identității persoanel or aparținând minorităților naț ionale trebuie
să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminar e în raport cu
ceilalți cetățeni români.

ARTICOLUL 7 – Românii din străinătate
Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara fro ntierelor țării și
acționează pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identită ții lor etnice,
culturale, lingvistice și religi o a s e , c u r e s p e c t a r e a l e g i s l a ț i e i statului ai cărui
cetățeni sunt.

ARTICOLUL 8 – Pluralismul și partidele politice
(1) Pluralismul în societatea românească este o condiție și o g aranție a
democrației constituționale.
(2) Partidele politice se constituie și își desfășoară activita tea în condițiile
l e g i i . E l e c o n t r i b u i e l a d e f i n i r e a ș i l a e x p r i m a r e a v o i n ț e i p o l itice a cetățenilor,
respectând suveranitatea națională, integritatea teritorială, o rdinea de drept și
principiile democrației.

ARTICOLUL 9 – Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale
Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se consti tuie și își
desfășoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile l egii. Ele contribuie la
apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, e c o n o m i c e ș i
sociale ale membrilor lor.

ARTICOLUL 10 – Relații internaționale
R o m â n i a î n t r e ț i n e ș i d e z v o l t ă r e l a ț i i p a ș n i c e c u t o a t e s t a t e l e ș i , î n a c e s t
cadru, relații de bună vecinătate, întemeiate pe principiile și pe celelalte norme
general admise ale dreptului internațional.

Constitu țiile României | 313

ARTICOLUL 11 – Dreptul internațional și dreptul intern
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună -credință
obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac part e din dreptul
intern.
( 3 ) Î n c a z u l î n c a r e u n t r a t a t l a c a r e R o m â n i a u r m e a z ă s ă d e v i n ă parte
cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poat e avea loc numai
după revizuirea Constituției.

ARTICOLUL 12 – Simboluri naționale
(1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt așezate vert ical, în
ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roșu.
(2) Ziua națională a României este 1 Decembrie.
(3) Imnul național al României este "Deșteaptă-te române".
(4) Stema țării și sigiliul statului sunt stabilite prin legi o rganice.

ARTICOLUL 13 – Limba oficială
În România, limba oficială este limba Română.

ARTICOLUL 14 – Capitala
Capitala României este municipiul București.

TITLUL II
Drepturile, libertățile și î ndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I
Dispoziții comune
ARTICOLUL 15 – Universalitatea
(1) Cetățenii beneficiază de dre pturile și de libertățile consa crate prin
Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de ac estea.
(2) Legea dispune numai pentru v iitor, cu excepția legii penale s a u
contravenționale mai favorabile.

ARTICOLUL 16 – Egalitatea în drepturi
(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a Autorităților publi ce, fără privilegii
și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în
c o n d i ț i i l e l e g i i , d e p e r s o a n e l e c a r e a u c e t ă ț e n i a R o m â n ă ș i d o m iciliul în țară.
Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărb ați pentru
ocuparea acestor fun cții și demnități.
(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăț enii Uniunii
care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în
autoritățile administrației publice locale.

314 | Constitu țiile României

ARTICOLUL 17 – Cetățenii români în străinătate
Cetățenii români se bucură în străinătate de protecția statulu i român și
trebuie să-și îndeplinească obli g a ț i i l e , c u e x c e p ț i a a c e l o r a c e n u s u n t
compatibile cu absența lor din țară.

ARTICOLUL 18 – Cetățenii străini și apatrizii
(1) Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucură de
protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Co nstituție și de alte
legi.
(2) Dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii , cu respectarea
tratatelor și a convențiilor internaționale la care România est e parte.

ARTICOLUL 19 – Extrădarea și expulzarea
(1) Cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din Româ nia.
(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), cetățenii români pot fi
extrădați în baza convențiilor internaționale la care România e ste parte, în
condițiile legii și pe ba za de reciprocitate.
(3) Cetățenii străini și apatrizii pot fi extrădați numai în ba za unei convenții
internaționale sau în condiții de reciprocitate.
(4) Expulzarea sau extrădarea se hotărăște de justiție.

ARTICOLUL 20 – Tratatele internaționale p rivind drepturile omului
( 1 ) D i s p o z i ț i i l e c o n s t i t u ț i o n a l e p r i v i n d d r e p t u r i l e ș i l i b e r t ă ț ile cetățenilor
vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Un iversală a
Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privit oare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, ș i l e g i l e
interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepț ia cazului în care
Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile .

ARTICOLUL 21 – Accesul liber la justiție
(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea dr epturilor, a
libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un pro ces echitabil și la soluționare a cauzelor într-
un termen rezonabil.
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și g ratuite.

CAPITOLUL II
Drepturile și libertățile fundamentale
ARTICOLUL 22 – Dreptul la viață și la in tegritate fizică și psihică
(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică ș i psihică ale
persoanei sunt garantate.

Constitu țiile României | 315
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedea psă sau de
tratament inuman ori degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.

ARTICOLUL 23 – Libertatea individuală
(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolab ile.
(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sun t permise
numai în cazurile și cu proc edura prevăzute de lege.
(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.
(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cu rsul
procesului penal.
( 5 ) Î n c u r s u l u r m ă r i r i i p e n a l e a r e s t a r e a p r e v e n t i v ă s e p o a t e d i spune
pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mul t 30 de zile, fără ca
durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.
(6) În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile l egii, să verifice
periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temein icia arestării
p r e v e n t i v e ș i s ă d i s p u n ă , d e î n d a t ă , p u n e r e a î n l i b e r t a t e a i n c ulpatului, dacă
temeiurile care au determinat ar estarea preventivă au încetat s au dacă instanța
c o n s t a t ă c ă n u e x i s t ă t e m e i u r i n o i c a r e s ă j u s t i f i c e m e n ț i n e r e a privării de
libertate.
(7) Încheierile instanței privind măsura arestării preventive s unt supuse
căilor de atac prevăzute de lege.
(8) Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștință , în limba pe
care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învi nuirea, în cel mai
scurt termen; învinuirea se aduc e la cunoștința numai în prezen ța unui avocat,
ales sau numit din oficiu.
( 9 ) P u n e r e a î n l i b e r t a t e a c e l u i r e ț i n u t s a u a r e s t a t e s t e o b l i g atorie, dacă
m o t i v e l e a c e s t o r m ă s u r i a u d i s p ă r u t , p r e c u m ș i î n a l t e s i t u a ț i i p r e v ă z u t e d e
lege.
(10) Persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea s a în
libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare,
persoana este considerată nevinovată.
(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât î n condițiile și
în temeiul legii.
(13) Sancțiunea privativă de lib ertate nu poate fi decât de nat ură penală.

ARTICOLUL 24 – Dreptul la apărare
(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistat e de un avocat,
ales sau numit din oficiu.

316 | Constitu țiile României

ARTICOLUL 25 – Libera circulație
(1) Dreptul la libera circulație, în țară și în străinătate, es te garantat. Legea
stabilește condițiile exercitării acestui drept.
(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau
reședința în orice loc alitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară.

ARTICOLUL 26 – Viața intimă, familială și privată
(1) Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, fam ilială și privată
( 2 ) P e r s o a n a f i z i c ă a r e d r e p t u l s ă d i s p u n ă d e e a î n s ă ș i , d a c ă n u încalcă
drepturile și libertățile altora , ordinea publică sau bunele mo ravuri.

ARTICOLUL 27 – Inviolabilitatea domiciliului
(1) Domiciliul și reședința sunt inviolabile. Nimeni nu poate p ătrunde sau
rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoir ea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege p e n t r u
următoarele situații:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri jude cătorești;
b) înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizi că sau bunurile
unei persoane;
c) apărarea securității naționale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
( 3 ) P e r c h e z i ț i a s e d i s p u n e d e j u d e c ă t o r ș i s e e f e c t u e a z ă î n c o n dițiile și în
formele prevăzute de lege.
(4) Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, în afară de cazul
infracțiunilor flagrante.

ARTICOLUL 28 – Secretul corespondenței
Secretul scrisorilor, al telegr amelor, al altor trimiteri poșt ale, al
convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace legale de co municare este
inviolabil.

ARTICOLUL 29 – Libertatea conștiinței
(1) Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea cr edințelor
religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poat e fi constrâns să
adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se man ifeste în spirit
de toleranță și de respect reciproc.
(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit s tatutelor
proprii, în condițiile legii.
( 4 ) Î n r e l a ț i i l e d i n t r e c u l t e s u n t i n t e r z i s e o r i c e f o r m e , m i j l o ace, acte sau
acțiuni de învrăjbire religioasă.

Constitu țiile României | 317
(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul
acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în arm ată, în spitale, în
penitenciare, în azile și în orfelinate.
( 6 ) P ă r i n ț i i s a u t u t o r i i a u d r e p t u l d e a a s i g u r a , p o t r i v i t p r o p riilor
convingeri, educația copiilor mi nori a căror răspundere le revi ne.

ARTICOLUL 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a cre dințelor și
libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin
sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inv iolabile.
(2) Cenzura de orice f el este interzisă.
(3) Libertatea presei implică și libertatea de a înființa publi cații.
(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obliga ția de a
face publică sursa finanțării.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, ono area, viața
particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, înde mnul la război
de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioas ă , i n c i t a r e a l a
discriminare, la separatism teri t o r i a l s a u l a v i o l e n ț ă p u b l i c ă , p r e c u m ș i
manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adu să la
cunoștința publică revine editor ului sau realizatorului, autoru lui,
organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocul ui de multiplicare,
al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. D elictele de presă se
stabilesc prin lege.

ARTICOLUL 31 – Dreptul la informație
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de in teres public
nu poate fi îngrădit.
(2) Autoritățile publi ce, potrivit competențelor ce le revin, s unt obligate să
asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publ ice și asupra
problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile d e protecție a
tinerilor sau securitatea națională.
( 4 ) M i j l o a c e l e d e i n f o r m a r e î n m a s ă , p u b l i c e ș i p r i v a t e , s u n t o bligate să
asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio ș i de televiziune sunt autonome . Ele trebuie
să garanteze grupurilor sociale și politice importante exercita rea dreptului la
antenă. Organizarea acestor servicii și controlul parlamentar a supra activității
lor se reglementează prin lege organică.

318 | Constitu țiile României

ARTICOLUL 32 – Dreptul la învățătură
(1) Dreptul la învățătură este asigurat prin învățământul gener al
obligatoriu, prin învățământul l iceal și prin cel profesional, prin învățământul
superior, precum și prin alte fo rme de instrucție și de perfecț ionare.
(2) Învățământul de toate gradele se desfășoară în limba Română . în
c o n d i ț i i l e l e g i i , î n v ă ț ă m â n t u l s e p o a t e d e s f ă ș u r a ș i î n t r – o l i m bă de circulație
internațională.
(3) Dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a î n v ă ț a
limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această l i m b ă s u n t
garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se sta bilesc prin lege.
( 4 ) Î n v ă ț ă m â n t u l d e s t a t e s t e g r a t u i t , p o t r i v i t l e g i i . S t a t u l a cordă burse
sociale de studii copiilor și tinerilor proveniți din familii d efavorizate și celor
instituționalizați, în condițiile legii.
(5) Învățământul de toate gradele se desfășoară în unități de s tat,
particulare și confesionale, în condițiile legii.
(6) Autonomia universitară este garantată.
(7) Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit c e r i n ț e l o r
specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul relig ios este organizat și
garantat prin lege.

ARTICOLUL 33 – Accesul la cultură
(1) Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.
(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la
valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită .
(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea
culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservar ea moștenirii
culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea v alorilor
culturale și artistice ale României în lume.

ARTICOLUL 34 – Dreptul la ocrotirea sănătății
(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.
(2) Statul este obligat să ia mă suri pentru asigurarea igienei și a sănătății
publice.
( 3 ) O r g a n i z a r e a a s i s t e n ț e i m e d i c a l e ș i a s i s t e m u l u i d e a s i g u r ă r i sociale
pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul e xercitării
profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de
protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabiles c potrivit legii.

ARTICOLUL 35 – Dreptul la mediu sănătos
(1) Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înc onjurător
sănătos și echilibrat ecologic.
(2) Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

Constitu țiile României | 319
(3) Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja ș i a ameliora
mediul înconjurător.

ARTICOLUL 36 – Dreptul de vot
(1) Cetățenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua
alegerilor inclusiv.
( 2 ) N u a u d r e p t d e v o t d e b i l i i s a u a l i e n a ț i i m i n t a l , p u ș i s u b i nterdicție, și
nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească defini tivă, la
pierderea drepturilor electorale.

ARTICOLUL 37 – Dreptul de a fi ales
( 1 ) A u d r e p t u l d e a f i a l e ș i c e t ă ț e n i i c u d r e p t d e v o t c a r e î n d eplinesc
condițiile prevăzute în articolu l 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă
asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatu l (3).
(2) Candidații trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta
d e ce l pu ț in 23 d e an i pen t ru a fi al e și î n C ame ra D ep ut aț i lo r sau în organele
a d m i n i s t r a ț i e i p u b l i c e l o c a l e , v â r s t a d e c e l p u ț i n 3 3 d e a n i p e ntru a fi aleși în
Senat și vârsta de cel puțin 35 de ani pentru a fi aleși în fun cția de Președinte al
României.

ARTICOLUL 38 – Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au
dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European.

ARTICOLUL 39 – Libertatea întrunirilor
Mitingurile, demonstrațiile, pr ocesiunile sau orice alte întru niri sunt libere
și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.

ARTICOLUL 40 – Dreptul de asociere
(1) Cetățenii se pot asocia liber în partide politice, în sindi cate, în patronate
și în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizațiile care, prin scopurile ori prin a ctivitatea lor,
militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statu lui de drept ori a
suveranității, a integrității sau a independenței României sunt n e c o n s t i t u –
ționale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții C onstituționale,
avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, pol ițiștii și alte
categorii de funcționa ri publici stabilite p rin lege organică.
(4) Asociațiile cu caracter secret sunt interzise.

ARTICOLUL 41 – Munca și protecția socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau
a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă.

320 | Constitu țiile României
(2) Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acest ea privesc
securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al feme ilor și al tinerilor,
instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămâna l, concediul de
odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speci ale, formarea
profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații.
( 5 ) D r e p t u l l a n e g o c i e r i c o l e c t i v e î n m a t e r i e d e m u n c ă ș i c a r a c terul
obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.

ARTICOLUL 42 – Interzicerea muncii forțate
(1) Munca forțată este interzisă.
(2) Nu constituie muncă forțată:
a) activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, pr ecum și cele
desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive reli g i o a s e s a u d e
conștiință;
b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normal e, în
perioada de detenție sau de libertate condiționată;
c) prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol,
precum și cele care fac parte di n obligațiile civile normale st abilite de lege.

ARTICOLUL 43 – Dreptul la grevă
(1) Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale,
economice și sociale.
(2) Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept, precum și
garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru soc ietate.

ARTICOLUL 44 – Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului , sunt
garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabili te de lege.
( 2 ) P r o p r i e t a t e a p r i v a t ă e s t e g a r a n t a t ă ș i o c r o t i t ă î n m o d e g a l d e l e g e ,
i n d i f e r e n t d e t i t u l a r . C e t ă ț e n i i s t r ă i n i ș i a p a t r i z i i p o t d o b â n d i d r e p t u l d e
proprietate privată asupra teren u r i l o r n u m a i î n c o n d i ț i i l e r e z u ltate din
aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate inte rnaționale la
care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiil e prevăzute prin
lege organică, precum și prin moștenire legală.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utili tate publică,
stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.
(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trec ere silită în
proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, e t n i c e ,
religioase, politice s au de altă natură discriminatorie a titul arilor.
( 5 ) P e n t r u l u c r ă r i d e i n t e r e s g e n e r a l , a u t o r i t a t e a p u b l i c ă p o a t e folosi
subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a des păgubi

Constitu țiile României | 321
proprietarul pentru daunele adus e solului, plantațiilor sau con strucțiilor,
precum și pentru alte daune imputabile Autorității.
(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabile sc de comun
acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.
(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor pri vind protecția
mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectar ea celorlalte
sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarul ui.
( 8 ) A v e r e a d o b â n d i t ă l i c i t n u p o a t e f i c o n f i s c a t ă . C a r a c t e r u l l icit al
dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții
pot fi confiscate numai în condițiile legii.

ARTICOLUL 45 – Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera i nițiativă și
exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.

ARTICOLUL 46 – Dreptul la moștenire
Dreptul la moștenire este garantat.

ARTICOLUL 47 – Nivelul de trai
(1) Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție
socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai dece nt.
(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la
asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte
forme de asigurări sociale publi ce sau private, prevăzute de le ge. Cetățenii au
dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.

ARTICOLUL 48 – Familia
(1) Familia se întemeiază pe căsă toria liber consimțită între s oți, pe
egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea,
educația și instruirea copiilor.
(2) Condițiile de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsă toriei se
stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă poate fi celebrată nu mai după căsătoria
civilă.
(3) Copiii din afară căsătoriei sunt egali în fața legii cu cei din căsătorie.

ARTICOLUL 49 – Protecția copiilor și a tinerilor
(1) Copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecți e și de
asistență în realizare a drepturilor lor.
(2) Statul acordă alocații pentru copii și ajutoare pentru îngr ijirea copilului
bolnav ori cu handicap. Alte forme de protecție socială a copii lor și a tinerilor se
stabilesc prin lege.

322 | Constitu țiile României
(3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activități care le- ar dăuna
sănătății, moralității sau care le-ar pune în primejdie viața o ri dezvoltarea
normală sunt interzise.
(4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajați ca salariaț i.
(5) Autoritățile publice au obli gația să contribuie la asigurar ea condițiilor
pentru participarea liberă a tin erilor la viața politică, socia lă, economică,
culturală și sportivă a țării.

ARTICOLUL 50 – Protecția persoanelor cu handicap
Persoanele cu handicap se bucură de protecție specială. Statul a s i g u r ă
realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de
tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu
handicap în viață comunității, respectând drepturile și îndator irile ce revin
părinților și tutorilor.

ARTICOLUL 51 – Dreptul de petiționare
(1) Cetățenii au dreptul să se a dreseze Autorităților publice p rin petiții
formulate numai în numele semnatarilor.
(2) Organizațiile legal constitu ite au dreptul să adreseze peti ții exclusiv în
numele colectivelor pe care le reprezintă.
(3) Exercitarea dreptului de pet iționare este scutită de taxă.
(4) Autoritățile publice au obli gația să răspundă la petiții în termenele și în
condițiile stabilite potrivit legii.

ARTICOLUL 52 – Dreptul persoanei vătămat e de o autoritate publică
(1) Persoana vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolu ționarea în
termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recun oașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim, anularea actului și reparare a pagubei.
(2) Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabile sc prin lege
organică.
(3) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate pri n erorile
j u d i c i a r e . R ă s p u n d e r e a s t a t u l u i e s t e s t a b i l i t ă î n c o n d i ț i i l e l e gii și nu înlătură
răspunderea magistraților care ș i-au exercitat funcția cu rea-c redință sau grava
neglijență.

ARTICOLUL 53 – R e s t r â n g e r e a e x e r c i ț i u l u i u n o r d r e p t u r i s a u a l u n o r
libertăți
(1) Exercițiul unor drepturi sau a l u n o r l i b e r t ă ț i p o a t e f i r e s trâns numai
p r i n l e g e ș i n u m a i d a c ă s e i m p u n e , d u p ă c a z , p e n t r u : a p ă r a r e a s ecurității
n a ț i o n a l e , a o r d i n i i , a s ă n ă t ă ț i i o r i a m o r a l e i p u b l i c e , a d r e p turilor și a
libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prev enirea

Constitu țiile României | 323
consecințelor unei calamități na turale, ale unui dezastru ori a le unui sinistru
deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într -o societate
democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația ca re a determinat-
o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce ati ngere existenței
dreptului sau a libertății.

CAPITOLUL III
Îndatoririle fundamentale
ARTICOLUL 54 – Fidelitatea față de țară
(1) Fidelitatea față de țară este sacră.
(2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, prec um și militării,
răspund de îndeplinirea cu credi nță a obligațiilor ce le revin ș i , î n a c e s t s c o p ,
vor depune jurământul cerut de lege.

ARTICOLUL 55 – Apărarea țării
(1) Cetățenii au dreptul și obligația să apere România.
(2) Condițiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare se s tabilesc prin
lege organică.
(3) Cetățenii pot fi încorporați de la vârsta de 20 de ani și p ână la vârsta de
35 de ani, cu excepția voluntarilor, în condițiile legii organi ce.

ARTICOLUL 56 – Contribuții financiare
(1) Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin t a x e , l a
cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri tr ebuie să asigure așezarea just ă a sarcinilor
fiscale.
( 3 ) O r i c e a l t e p r e s t a ț i i s u n t i n t e r z i s e , î n a f a r a c e l o r s t a b i l i te prin lege, în
situații excepționale.

ARTICOLUL 57 – Exercitarea drepturil or și a libertăților
Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite
drepturile și libertățile consti tuționale cu bună-credință, făr ă să încalce
drepturile și libertățile celorlalți.

CAPITOLUL IV
Avocatul Poporului
ARTICOLUL 58 – Numirea și rolul
( 1 ) A v o c a t u l P o p o r u l u i e s t e n u m i t p e o d u r a t ă d e 5 a n i p e n t r u a părarea
drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Adjuncții Avoca tului Poporului
sunt specializați pe domenii de activitate.
( 2 ) A v o c a t u l P o p o r u l u i ș i a d j u n c ț i i s ă i n u p o t î n d e p l i n i n i c i o a l t ă f u n c ț i e
publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învăț ământul superior.

324 | Constitu țiile României
(3) Organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului se stabilesc
prin lege organică.

ARTICOLUL 59 – Exercitarea atribuțiilor
( 1 ) A v o c a t u l P o p o r u l u i î ș i e x e r c i t ă a t r i b u ț i i l e d i n o f i c i u s a u la cererea
persoanelor lezate în drepturile și în libertățile lor, în limi tele stabilite de lege.
(2) Autoritățile publice sunt ob ligate să asigure Avocatului Po porului
sprijinul necesar în exerci tarea atribuțiilor sale.

ARTICOLUL 60 – Raportul în fața Parlamentului
Avocatul Poporului prezintă cel or două Camere ale Parlamentulu i
rapoarte, anual sau la cererea a cestora. Rapoartele pot conține r e c o m a n d ă r i
privind legislația sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor și a
libertăților cetățenilor.

TITLUL III
Autoritățile publice

CAPITOLUL I
Parlamentul

SECȚIUNEA 1
Organizare și funcționare
ARTICOLUL 61 – Rolul și structura
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și
unica autoritate legiuitoare a țării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaților și Senat.

ARTICOLUL 62 – Alegerea Camerelor
(1) Camera Deputaților și Senatul sunt alese prin vot universal , egal, direct,
secret și liber exprimat, potrivit legii electorale.
(2) Organizațiile cetățenilor ap arținând minorităților național e, care nu
întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au
d r e p t u l l a c â t e u n l o c d e d e p u t a t , î n c o n d i ț i i l e l e g i i e l e c t o r a le. Cetățenii unei
minorități naționale pot fi reprezentați numai de o singură org anizație.
(3) Numărul deputaților și al se natorilor se stabilește prin le gea electorală,
în raport cu populația țării.

ARTICOLUL 63 – Durata mandatului
( 1 ) C a m e r a D e p u t a ț i l o r ș i S e n a t u l s u n t a l e s e p e n t r u u n m a n d a t d e 4 ani,
care se prelungește de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de
urgență, până la încetarea acestora.
(2) Alegerile pentru Camera Depu taților și pentru Senat se desf ășoară în
cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.

Constitu țiile României | 325
(3) Parlamentul nou ales se întrunește, la convocarea Președint elui
României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungește până la întrunirea legală a noului
Parlament. în această perioadă n u poate fi revizuită Constituți a și nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a
Parlamentului precedent își cont inuă procedura în noul Parlamen t.

ARTICOLUL 64 – Organizarea internă
(1) Organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc pr in
regulament propriu. Resursele fin anciare ale Camerelor sunt pre văzute în
bugetele aprobate de acestea.
( 2 ) F i e c a r e C a m e r ă î ș i a l e g e u n b i r o u p e r m a n e n t . P r e ș e d i n t e l e C amerei
Deputaților și președintele Senatului se aleg pe durata mandatu lui Camerelor.
Ceilalți membri ai birourilor per manente sunt aleși la începutu l fiecărei sesiuni.
Membrii birourilor permanente po t fi revocați înainte de expira rea mandatului.
(3) Deputații și senatorii se pot organiza în grupuri parlament are, potrivit
regulamentului fiecărei Camere.
(4) Fiecare Cameră își constitui e comisii permanente și poate i nstitui
comisii de anchetă sau alte comi sii speciale. Camerele își pot constitui comisii
comune.
(5) Birourile permanente și comi siile parlamentare se alcătuies c potrivit
configurației politice a fiecărei Camere.

ARTICOLUL 65 – Ședințele Camerelor
(1) Camera Deputaților și Senatul lucrează în ședințe separate.
(2) Camerele își desfășoară lucrările și în ședințe comune, pot rivit unui
regulament adoptat cu votul majorității deputaților și senatori lor, pentru:
a) primirea mesajului Președintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor soc iale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parțiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetare a ostilităților militare;
f) aprobarea strategiei naț ionale de apărare a țării;
g) examinarea rapoartelor Consi liului Suprem de Apărare a Țări i;
h) numirea, la propunerea Președintelui României, a directoril or
s e r v i c i i l o r d e i n f o r m a ț i i ș i e x e r c i t a r e a c o n t r o l u l u i a s u p r a a c t ivității acestor
servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputaților și al senatorilor, stabil irea indemnizației
și a celorlalte drepturi ale acestora;

326 | Constitu țiile României
k) îndeplinirea altor atribuții care, potrivit Constituției sa u regulamentului,
se exercită în ședință comună.

ARTICOLUL 66 – Sesiuni
(1) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe
a n . P r i m a s e s i u n e î n c e p e î n l u n a f e b r u a r i e ș i n u p o a t e d e p ă ș i s fârșitul lunii
iunie. A două sesiune începe în luna septembrie și nu poate dep ăși sfârșitul
lunii decembrie.
(2) Camera Deputaților și Senatul se întrunesc și în sesiuni ex traordinare,
la cererea Președintelui Românie i, a biroului permanent al fiec ărei Camere ori a
cel puțin o treime din numărul deputaților sau al senatorilor.
(3) Convocarea Camerelor se face de Președinții acestora.

ARTICOLUL 67 – Actele juridice și cvorumul legal
Camera Deputaților și Senatul a doptă legi, hotărâri și moțiuni , în prezența
majorității membrilor.

ARTICOLUL 68 – Caracteru l public al ședințelor
(1) Ședințele celor două Camere sunt publice.
(2) Camerele pot hotărî ca anumite ședințe să fie secrete.

SECȚIUNEA a 2-a
Statutul deputaților și al senatorilor
ARTICOLUL 69 – Mandatul reprezentativ
(1) În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în s erviciul
poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.

ARTICOLUL 70 – Mandatul deputațilo r și al senatorilor
(1) Deputații și senatorii intră în exercițiul mandatului la da ta întrunirii
legale a Camerei din care fac pa rte, sub condiția validării ale gerii și a depunerii
jurământului. Jurământul se stabilește prin lege organică.
(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întru nirii legale a
Camerelor nou alese sau în caz d e demisie, de pierdere a dreptu rilor electorale,
de incompatibilitate ori de deces.

ARTICOLUL 71 – Incompatibilități
(1) Nimeni nu poate fi, în acelaș i timp, deputat și senator.
(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu e xercitarea
oricărei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de me mbru al
Guvernului.
(3) Alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică.

Constitu țiile României | 327

ARTICOLUL 72 – Imunitatea parlamentară
( 1 ) D e p u t a ț i i ș i s e n a t o r i i n u p o t f i t r a ș i l a r ă s p u n d e r e j u r i d i că pentru
voturile sau pentru opiniile pol itice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judeca tă penală pentru
fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului, dar nu p ot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără
încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea și
trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parche tul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție. Competența de judecată apa rține Înaltei Curți
de Casație și Justiție.
(3) În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau senatorii po t fi reținuți și
supuși percheziției. Ministrul justiției îl va informa neîntârz iat pe președintele
C a m e r e i a s u p r a r e ț i n e r i i ș i a p e r c h e z i ț i e i . Î n c a z u l î n c a r e C a mera sesizată
constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat r e v o c a r e a
acestei măsuri.

SECȚIUNEA a 3-a
Legiferarea
ARTICOLUL 73 – Categorii de legi
(1) Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și l egi ordinare.
(2) Legile constituționale sunt cele de revizuire a Constituție i.
(3) Prin lege organică se reglementează:
a) sistemul electoral; organizarea și funcționarea Autorității E l e c t o r a l e
Permanente;
b) organizarea, funcționarea și finanțarea partidelor politice ;
c) statutul deputaților și al senatorilor, stabilirea indemniz ației și a
celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea și desfășurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului și a Consiliului Suprem de Apărare a Țării;
f) regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor a r m a t e ș i a l
stării de război;
g) regimul stării de asediu și al stării de urgență;
h) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a grațierii colective;
j) statutul funcționarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistr aturii, a
instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietății și al moștenirii;
n) organizarea genera lă a învățământului;

328 | Constitu țiile României
o) organizarea administrației p ublice locale, a teritoriului, precum și
regimul general privind autonomia locală;
p) regimul general pr ivind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele
și protecția socială;
r) statutul minorităților naționale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituție se prevede ado ptarea de legi
organice.

ARTICOLUL 74 – Inițiativa legislativă
( 1 ) I n i ț i a t i v a l e g i s l a t i v ă a p a r ț i n e , d u p ă c a z , G u v e r n u l u i , d e p u taților,
senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot.
C e t ă ț e n i i c a r e î ș i m a n i f e s t ă d r e p t u l l a i n i ț i a t i v a l e g i s l a t i v ă trebuie să provină
din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din a ceste județe, respectiv
în municipiul București, trebuie să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături
în sprijinul acestei inițiative.
( 2 ) N u p o t f a c e o b i e c t u l i n i ț i a t i v e i l e g i s l a t i v e a c e t ă ț e n i l o r problemele
fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea.
(3) Guvernul își exercită inițiativa legislativă prin transmite rea proiectului
de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră s esizată.
(4) Deputații, senatorii și cetățenii care exercită dreptul la inițiativa
legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma c erută pentru
proiectele de legi.
(5) Propunerile legislative se s upun dezbaterii mai întâi Camer ei
competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.

ARTICOLUL 75 – Sesizarea Camerelor
(1) Se supun spre dezbatere și adoptare Camerei Deputaților, ca p r i m ă
Cameră sesizată, proiectele de legi și propunerile legislative pentru ratificarea
tratatelor sau a altor acorduri internaționale și a măsurilor l egislative ce rezultă
din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum și proiectel e legilor organice
prevăzute la articolul 31 alinea tul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55
alineatul (2), articolul 58 alin eatul (3), articolul 73 alineat ul (3) literele e), k), l),
n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3) , articolul 105
alineatul (2), articolul 117 ali neatul (3), articolul 118 aline atele (2) și (3),
articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) și (5 ) și articolul 142
alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legisla tive se supun
dezbaterii și adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
( 2 ) P r i m a C a m e r ă s e s i z a t ă s e p r o n u n ț ă î n t e r m e n d e 4 5 d e z i l e . Pentru
c o d u r i ș i a l t e l e g i d e c o m p l e x i t ate deosebită te rmenul este de 60 de zile. În
cazul depășirii acestor termene se consideră că proiectele de l egi sau
propunerile legislative au fost adoptate.

Constitu țiile României | 329
(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată ,
proiectul sau propunerea legisla tivă se trimite celeilalte Came re care va decide
definitiv.
(4) În cazul în care prima Camer ă sesizată adoptă o prevedere c are, potrivit
alineatului (1), intră în competența sa decizională, prevederea e s t e d e f i n i t i v
a d o p t a t ă d a c ă ș i c e a d e – a d o u ă C a m e r ă e s t e d e a c o r d . Î n c a z c o n trar, numai
pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care
va decide definitiv în procedură de urgență.
(5) Dispozițiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea leg ii se aplică în
mod corespunzător și în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere
pentru care competența decizională aparține primei Camere.

ARTICOLUL 76 – Adoptarea legilor și a hotărârilor
(1) Legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerel or se
adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare și hotărârile se adoptă cu votul majorități i membrilor
prezenți din fiecare Cameră.
(3) La cererea Guvernului sau din proprie inițiativă, Parlament ul poate
adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgență,
stabilită potrivit regulam entului fiecărei Camere.

ARTICOLUL 77 – Promulgarea legii
(1) Legea se trimite, spre promu lgare, Președintelui României.
Promulgarea legi i se face în termen de cel mult 20 de zile de l a primire.
(2) Înainte de promulgare, Președintele poate cere Parlamentulu i, o
singură dată, reexaminarea legii.
( 3 ) D a c ă P r e ș e d i n t e l e a c e r u t r e e x a m i n a r e a l e g i i o r i d a c ă s – a c erut
verificarea constituționalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de
la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții
Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea .

ARTICOLUL 78 – Intrarea în vigoare a legii
Legea se publică în Monitorul O ficial al României și intră în vigoare la 3 zile
de la data publicării sau la o d ată ulterioară p revăzută în tex tul ei.

ARTICOLUL 79 – Consiliul Legislativ
(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate a l
Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în ve derea
sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială
a legislației României.
(2) Înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Legisl ativ se
stabilesc prin lege organică.

330 | Constitu țiile României

CAPITOLUL II
Președintele României
ARTICOLUL 80 – Rolul Președintelui
(1) Președintele României reprezintă statul român și este garan tul
independenței naționale, al unității și al integrității teritor iale a țării.
(2) Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna
funcționare a Autorităților publice. În acest scop, Președintel e exercită funcția
de mediere între puterile statului, precum și între stat și soc ietate.

ARTICOLUL 81 – Alegerea Președintelui
(1) Președintele României este ales prin vot universal, egal, d irect, secret și
liber exprimat.
( 2 ) E s t e d e c l a r a t a l e s c a n d i d a t u l c a r e a î n t r u n i t , î n p r i m u l t u r de scrutin,
majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele elec torale.
( 3 ) Î n c a z u l î n c a r e n i c i u n u l d i n t r e c a n d i d a ț i n u a î n t r u n i t a ceastă
m a j o r i t a t e , s e o r g a n i z e a z ă a l d o i l e a t u r d e s c r u t i n , î n t r e p r i m ii doi candidați
stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur . Este declarat
ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.
( 4 ) N i c i o p e r s o a n ă n u p o a t e î n d e p l i n i f u n c ț i a d e P r e ș e d i n t e a l R o m â n i e i
decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi și succesive .

ARTICOLUL 82 – Validarea mandatului și depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcția de Președinte al Român iei este
validat de Curtea Constituțională.
( 2 ) C a n d i d a t u l a c ă r u i a l e g e r e a f o s t v a l i d a t ă d e p u n e î n f a ț a C amerei
D e p u t a ț i l o r ș i a S e n a t u l u i , î n ș e d i n ț ă c o m u n ă , u r m ă t o r u l j u r ă m â nt: "Jur să-mi
dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spiritua lă și materială a
poporului român, să respect Cons tituția și legile țării, să apă r democrația,
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveran itatea,
independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute
Dumnezeu!".

ARTICOLUL 83 – Durata mandatului
(1) Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercit ă de la data
depunerii jurământului.
(2) Președintele României își exercită mandatul până la depuner ea
jurământului de Președintele nou ales.
(3) Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin le ge organică,
în caz de război sau de catastrofă.

ARTICOLUL 84 – Incompatibilități și imunități
(1) În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi mem bru al
unui partid și nu poate îndeplin i nici o altă fu ncție publică s au privată.

Constitu țiile României | 331
(2) Președintele României se bucură de imunitate. Prevederile a rticolului
72 alineatul (1) se aplică în mod corespunzător.

ARTICOLUL 85 – Numirea Guvernului
(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția d e
p r i m – m i n i s t r u ș i n u m e ș t e G u v e r n u l p e b a z a v o t u l u i d e î n c r e d e r e acordat de
Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postulu i,
Președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru , pe unii
membri ai Gu vernului.
( 3 ) D a c ă p r i n p r o p u n e r e a d e r e m a n i e r e s e s c h i m b ă s t r u c t u r a s a u
compoziția politică a Guvernului, Președintele României va pute a exercita
atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Pa rlamentului,
acordată la propunerea primului-ministru.

ARTICOLUL 86 – Consultarea Guvernului
Președintele României poate consulta Guvernul cu privire la pr obleme
urgente și de importanță deosebită.

ARTICOLUL 87 – Participarea la ședințele Guvernului
(1) Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernul ui în care
se dezbat probleme de interes na țional privind politica externă , apărarea țării,
asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-ministru, în alte situații.
(2) Președintele României prezidează ședințele Guvernului la ca re
participă.

ARTICOLUL 88 – Mesaje
Președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privir e la
principalele probleme politice ale națiunii.

ARTICOLUL 89 – Dizolvarea Parlamentului
( 1 ) D u p ă c o n s u l t a r e a P r e ș e d i n ț i l o r c e l o r d o u ă C a m e r e ș i a l i d e r ilor
grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul,
d a c ă a c e s t a n u a a c o r d a t v o t u l d e î n c r e d e r e p e n t r u f o r m a r e a G u v ernului în
t e r m e n d e 6 0 d e z i l e d e l a p r i m a s o l i c i t a r e ș i n u m a i d u p ă r e s p i ngerea a cel
puțin două solicitări de investitură.
(2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.
( 3 ) P a r l a m e n t u l n u p o a t e f i d i z o l v a t î n u l t i m e l e 6 l u n i a l e m a n datului
Președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, d e r ă z b o i , d e
asediu sau de urgență.

332 | Constitu țiile României

ARTICOLUL 90 – Referendumul
Președintele României, după consultarea Parlamentului, poate c ere
poporului să-și exprime, prin re ferendum, voința cu privire la probleme de
interes național.

ARTICOLUL 91 – Atribuții în domeniul politicii externe
( 1 ) P r e ș e d i n t e l e î n c h e i e t r a t a t e i n t e r n a ț i o n a l e î n n u m e l e R o m â n iei,
negociate de Guvern, și le supune spre ratificare Parlamentului , într-un termen
rezonabil. Celelalte tratate și acorduri internaționale se înch eie, se aprobă sau
se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Președintele, la propunerea Guvernului, acreditează și rech eamă
reprezentanții diplomatici ai României și aprobă înființarea, d esființarea sau
schimbarea rangului misi unilor diplomatice.
(3) Reprezentanții diplomatici a i altor state sunt acreditați p e lângă
Președintele României.

ARTICOLUL 92 – Atribuții în domeniul apărării
(1) Președintele României este comandantul forțelor armate și
îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de Apă rare a Țării.
(2) El poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, mobilizarea
parțială sau totală a forțelor armate. Numai în cazuri excepțio nale, hotărârea
Președintelui se supune ulterior aprobării Parlamentului, în ce l mult 5 zile de la
adoptare.
( 3 ) Î n c a z d e a g r e s i u n e a r m a t ă î n d r e p t a t ă î m p o t r i v a ț ă r i i , P r e ș edintele
României ia măsuri pentru respin gerea agresiunii și le aduce ne întârziat la
cunoștința Parlamentului, printr -un mesaj. Dacă Parlamentul nu se află în
sesiune, el se convoacă de drept în 24 de ore de la declanșarea agresiunii.
(4) În caz de mobilizare sau de război Parlamentul își continuă activitatea
pe toată durata acestor stări, i ar dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept
în 24 de ore de la declararea lor.

ARTICOLUL 93 – Măsuri excepționale
(1) Președintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau
starea de urgență în întreaga țară ori în unele unități adminis trativ-teritoriale și
solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate, în cel m ult 5 zile de la
luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de d rept în cel
m u l t 4 8 d e o r e d e l a i n s t i t u i r e a s t ă r i i d e a s e d i u s a u a s t ă r i i d e u r g e n ț ă ș i
funcționează pe toată durata acestora.

ARTICOLUL 94 – Alte atribuții
Președintele României îndeplinește și următoarele atribuții:
a) conferă decorații și titluri de onoare;

Constitu țiile României | 333
b) acordă gradele de mareșal, de general și de amiral;
c) numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege ;
d) acordă grațierea individuală.

ARTICOLUL 95 – Suspendarea din funcție
(1) În cazul săvârșirii unor fap te grave prin care încalcă prev ederile
Constituției, Președintele Român iei poate fi suspendat din func ție de Camera
Deputaților și de Senat, în ședi nță comună, cu votul majorități i deputaților și
senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președint ele poate da
Parlamentului explicații cu priv ire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din f u n c ț i e p o a t e f i i n i ț i a t ă d e c el puțin o
t r e i m e d i n n u m ă r u l d e p u t a ț i l o r ș i s e n a t o r i l o r ș i s e a d u c e , n e î n târziat, la
cunoștința Președintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult
30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președ intelui.

ARTICOLUL 96 – Punerea sub acuzare
(1) Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, cu votul a cel puțin
două treimi din numărul deputaților și senatorilor, pot hotărî punerea sub
acuzare a Președintelui României pentru înaltă trădare.
( 2 ) P r o p u n e r e a d e p u n e r e s u b a c u z a r e p o a t e f i i n i ț i a t ă d e m a j o r itatea
deputaților și senatorilor și se aduce, neîntârziat, la cunoști nța Președintelui
României pentru a putea da expli cații cu privire la faptele ce i se impută.
( 3 ) D e l a d a t a p u n e r i i s u b a c u z a r e ș i p â n ă l a d a t a d e m i t e r i i P r eședintele
este suspendat de drept.
(4) Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și J u s t i ț i e .
P r e ș e d i n t e l e e s t e d e m i s d e d r e p t l a d a t a r ă m â n e r i i d e f i n i t i v e a hotărârii de
condamnare.

ARTICOLUL 97 – Vacanța funcției
(1) Vacanța funcției de Președinte al României intervine în caz de demisie,
de demitere din funcție, de imposibilitate definitivă a exercit ării atribuțiilor sau
de deces.
(2) În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanța f u n c ț i e i d e
Președinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Președinte.

ARTICOLUL 98 – Interimatul funcției
( 1 ) D a c ă f u n c ț i a d e P r e ș e d i n t e d e v i n e v a c a n t ă o r i d a c ă P r e ș e d i n tele este
suspendat din funcție sau dacă se află în imposibilitate tempor ară de a-și
exercita atribuțiile, interimatul se asigură, în ordine, de pre ședintele Senatului
sau de președintele Camerei Deputaților.
(2) Atribuțiile prevăzute la articolele 88-90 nu pot fi exercit ate pe durata
interimatului funcției prezidențiale.

334 | Constitu țiile României

ARTICOLUL 99 – Răspunderea președintelui interimar
Dacă persoana care asigură interimatul funcției de Președinte al României
s ă v â r ș e ș t e f a p t e g r a v e , p r i n c a r e s e î n c ă l c a p r e v e d e r i l e C o n s t i tuției, se aplică
articolul 95 și articolul 98.

ARTICOLUL 100 – Actele Președintelui
(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Președintele României emi te decrete
c a r e s e p u b l i c ă î n M o n i t o r u l O f i c i a l a l R o m â n i e i . N e p u b l i c a r e a atrage
inexistența decretului.
(2) Decretele emise de Președintele României în exercitarea atr ibuțiilor
sale prevăzute în articolul 91 a lineatele (1) și (2), articolul 92 alineatele (2) și
(3), articolul 93 alineatul (1) și articolul 94 literele a), b) ș i d ) s e
contrasemnează de primul-ministru.

ARTICOLUL 101 – Indemnizația și celelalte drepturi
Indemnizația și celelalte drepturi ale Președintelui României s e stabilesc
prin lege.

CAPITOLUL III
Guvernul
ARTICOLUL 102 – Rolul și structura
( 1 ) G u v e r n u l , p o t r i v i t p r o g r a m u l u i s ă u d e g u v e r n a r e a c c e p t a t d e
Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a ță rii și exercită
conducerea generală a administrației publice.
(2) În îndeplinirea atribuțiilor sale, Guvernul cooperează cu o rganismele
sociale interesate.
(3) Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniștri și alti membri
stabiliți prin lege organică.

ARTICOLUL 103 – Investitura
(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția d e
prim-ministru, în urma consultării partidului care are majorita tea absolută în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidel or reprezentate
în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în term en de 10
zile de la desemnare, votul de î ncredere al Parlamentului asupr a programului și
a întregii liste a Guvernului.
( 3 ) P r o g r a m u l ș i l i s t a G u v e r n u l u i s e d e z b a t d e C a m e r a D e p u t a ț i l or și de
Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernul ui cu votul
majorității deputaților și senatorilor.

ARTICOLUL 104 – Jurământul de credință

Constitu țiile României | 335
(1) Primul-ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului vor depune
individual, în fața Președintelui României, jurământul de la ar ticolul 82.
( 2 ) G u v e r n u l î n î n t r e g u l s ă u ș i f i e c a r e m e m b r u î n p a r t e î ș i e x e rcită
mandatul, începând de la data depunerii jurământului.

ARTICOLUL 105 – Incompatibilități
(1) Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exerc itarea
altei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de deput at sau de senator.
De asemenea, ea este incompatibil ă cu exercitarea unei funcții de reprezentare
profesională salarizate în cadrul organizațiilor cu scop comerc ial.
(2) Alte incompatibilități se stabilesc prin lege organică.

ARTICOLUL 106 – Încetarea funcției de membru
Funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a
pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate , a decesului,
precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

ARTICOLUL 107 – Primul-ministru
(1) Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea
membrilor acestuia, respectând atribuțiile ce le revin. De asem enea, prezintă
Camerei Deputaților sau Senatulu i rapoarte și declarații cu pri vire la politica
Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Președintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru .
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevă zute la
articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitat e de a-și exercita
atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca
prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primulu i ministru, până
la formarea noului Guvern. interimatul, pe perioada imposibilit ății exercitării
atribuțiilor, încetează dacă primul-ministru își reia activitat ea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător și celorlalți
membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de
cel mult 45 de zile.

ARTICOLUL 108 – Actele Guvernului
(1) Guvernul adoptă ho tărâri și ordonanțe.
(2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
(3) Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilit are, în limitele
și în condițiile prevăzute de aceasta.
(4) Hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-
ministru, se contrasemnează de mi niștrii care au obligația pune rii lor în
executare și se public în Monitorul Oficial al României. Nepubl icarea atrage
inexistența hotărârii sau a ordonanței. Hotărârile care au cara cter militar se
comunică numai instituțiilor interesate.

336 | Constitu țiile României

ARTICOLUL 109 – Răspunderea membrilor Guvernului
(1) Guvernul răspunde politic nu mai în fața Parlamentului pentr u întreaga
sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic so lidar cu ceilalți
membri pentru activitatea Guvern ului și pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputaților, Se natul și Președintele României au dreptul
să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în
exercițiul funcției lor. Dacă s- a cerut urmarirea penală, Preșe dintele României
poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în j udecată a unui
membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție.
Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Ju stiție.
(3) Cazurile de răspundere și pe depsele aplicabile membrilor Gu vernului
sunt reglementate printr-o lege p rivind responsabilitatea minis terială.

ARTICOLUL 110 – Încetarea mandatului
(1) Guvernul își exercită mandatul până la data validării alege rilor
parlamentare generale.
(2) Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii
acordate sau dacă primul-ministr u se află în una dintre situați ile prevăzute la
articolul 106, cu excepția revoc ării, ori este în imposibilitat ea de a-și exercita
atribuțiile mai mult de 45 de zile.
(3) În situațiile prevăzute în alineatul (2) sunt aplicabile pr evederile
articolului 103.
(4) Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) și (2)
îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburi lor publice,
până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

CAPITOLUL IV
Raporturile Parlamentului cu Guvernul
ARTICOLUL 111 – Informarea Parlamentului
(1) Guvernul și celelalte organe ale administrației publice, în c a d r u l
controlului parlamentar al activ ității lor, sunt obligate să pr ezinte informațiile
și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de co misiile
parlamentare, prin intermediul P reședinților acestora. În cazul î n c a r e o
inițiativă legislativă implică modificarea p revederilor bugetul u i d e s t a t s a u a
bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.
(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dac ă li se
solicită prezența, participa rea lor este obligatorie.

ARTICOLUL 112 – Întrebări, interpelări și moțiuni simple
(1) Guvernul și fiecare dintre membrii săi au obligația să răsp undă la
întrebările sau la interpelările formulate de deputați sau de s enatori, în
condițiile prevăzute de regulamen tele celor două Camere ale Par lamentului.

Constitu țiile României | 337
(2) Camera Deputaților sau Senat u l p o a t e a d o p t a o m o ț i u n e s i m p l ă prin
care să-și exprime poziția cu pri vire la o problemă de politică i n t e r n ă s a u
e x t e r n ă o r i , d u p ă c a z , c u p r i v i r e l a o p r o b l e m ă c e a f ă c u t o b i e ctul unei
interpelări.

ARTICOLUL 113 – Moțiunea de cenzură
( 1 ) C a m e r a D e p u t a ț i l o r ș i S e n a t u l , î n ș e d i n ț ă c o m u n ă , p o t r e t r a ge
încrederea acordată Guvernului p rin adoptarea unei moțiuni de c enzură, cu
votul majorității deputaților și senatorilor.
( 2 ) M o ț i u n e a d e c e n z u r ă p o a t e f i i n i ț i a t ă d e c e l p u ț i n o p ă t r i m e din
numărul total al deputaților și senatorilor și se comunică Guve rnului la data
depunerii.
( 3 ) M o ț i u n e a d e c e n z u r ă s e d e z b a t e d u p ă 3 z i l e d e l a d a t a c â n d a fost
prezentată în ședința comună a celor două Camere.
(4) Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și sena torii care au
semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu
excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea pot rivit articolului
114.

ARTICOLUL 114 – Angajarea răspunderii Guvernului
(1) Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deput aților și a
Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei decla rații de politică
generală sau a unui proiect de lege.
(2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în te rmen de 3
zile de la prezentarea programului, a declarației de politică g enerală sau a
proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 11 3.
(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), pro iectul de lege
prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente ac ceptate de
Guvern, se consideră adoptat, ia r aplicarea programului sau a d eclarației de
politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
(4) În cazul în care Președintele României cere reexaminarea le gii adoptate
potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în șed ință comună a celor
două Camere.

ARTICOLUL 115 – Delegarea legislativă
(1) Parlamentul poate adopta o l ege specială de abilitare a Guv ernului
pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilo r organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până
la care se pot emite ordonanțe.
(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobă rii
Parlamentului, potrivit procedur ii legislative, până la împlini rea termenului de
abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

338 | Constitu țiile României
(4) Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situați i
extraordinare a căror reglementa re nu poate fi amânată, având o bligația de a
motiva urgența în cuprinsul acestora.
(5) Ordonanța de urgență intră în vigoare numai după depunerea sa spre
dezbatere în procedura de urgență la Camera competentă să fie s esizată și după
publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă n u s e a f l ă î n
sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depuner e sau, după caz,
de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la de punere, Camera
sesizată nu se pronunță asupra ordonanței, aceasta este conside rată adoptată și
se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedu ră de urgență.
Ordonanța de urgență cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu
majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonanțele de urgență nu pot fi adoptate în domeniul legil or
constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamenta le ale statului,
drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituți e, drepturile
electorale și nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunur i în proprietate
publică.
(7) Ordonanțele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sa u se resping
p r i n t r – o l e g e î n c a r e v o r f i c u p r i n s e ș i o r d o n a n ț e l e a l e c ă r o r efecte au încetat
potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau d e respingere se vor reglementa, dacă este
cazul, măsurile necesare cu priv ire la efectele juridice produs e pe perioada de
aplicare a ordonanței.

CAPITOLUL V
Administrația publică
SECȚIUNEA 1
Administrația publica centrală de specialitate
ARTICOLUL 116 – Structura
(1) Ministerele se organizează n umai în subordinea Guvernului.
(2) Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea G uvernului ori
a ministerelor sau ca Autorită ți administrative autonome.

ARTICOLUL 117 – Înființarea
(1) Ministerele se înființează, se organizează și funcționează potrivit legii.
(2) Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot î nființa organe
de specialitate, în subordinea lor, numai dacă legea le recunoa ște această
competență.
(3) Autorități administrative autonome se pot înființa prin leg e organică.

ARTICOLUL 118 – Forțele armate
(1) Armata este subordonată exclusiv voinței poporului pentru g arantarea
suveranității, a independenței și a unității statului, a integr ității teritoriale a

Constitu țiile României | 339
țării și a democrației constituționale. În condițiile legii și ale tratatelor
internaționale la care România este parte, armata contribuie la a p ă r a r e a
colectivă în sistemele de alianț ă militară și participă la acți uni privind
menținerea sau restabilirea păcii.
(2) Structura sistemului național de apărare, pregătirea popula ției, a
economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare,
se stabilesc prin lege organică.
(3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod coresp unzător, și
celorlalte componente ale forțel or armate stabilite potrivit le gii.
(4) Organizarea de activități mi l i t a r e s a u p a r a m i l i t a r e î n a f a r a unei
Autorități statale este interzisă.
( 5 ) P e t e r i t o r i u l R o m â n i e i p o t i n t r a , s t a ț i o n a , d e s f ă ș u r a o p e r a țiuni sau
trece trupe străine numai în condițiile legii sau ale tratatelo r internaționale la
care România este parte.

ARTICOLUL 119 – Consiliul Suprem de Apărare a Țării
C o n s i l i u l S u p r e m d e A p ă r a r e a Ț ă r i i o r g a n i z e a z ă ș i c o o r d o n e a z ă u n i t a r
activitățile care privesc apărarea țării și securitatea naționa lă, participarea la
menținerea securității internaționale și la apărarea colectivă în sistemele de
alianță militară, precum și la acțiuni de menținere sau de rest abilire a păcii.

SECȚIUNEA a 2-a
Administrația publică locală
ARTICOLUL 120 – Principii de bază
(1) Administrația publică din un itățile administ rativ-teritoria le se
întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale ș i deconcentrării
serviciilor publice.
(2) În unitățile administrativ-t eritoriale în care cetățenii ap arținând unei
minorități naționale au o pondere semnificativă se asigură folo sirea limbii
minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile
administrației publice locale și cu serviciile publice deconcen trate, în condițiile
prevăzute de legea organică.

ARTICOLUL 121 – Autorități comunale și orășenești
(1) Autoritățile administrației publice, prin care se realizeaz ă autonomia
locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și p rimarii aleși, în
condițiile legii.
(2) Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile l egii, ca Autorități
administrative autonom e și rezolvă treburile publice din comune și din orașe.
( 3 ) A u t o r i t ă ț i l e p r e v ă z u t e l a a l i n e a t u l ( 1 ) s e p o t c o n s t i t u i ș i î n
subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.

340 | Constitu țiile României
ARTICOLUL 122 – Consiliul județean
(1) Consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru
coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării
serviciilor publice de interes județean.
(2) Consiliul județean este ales și funcționează în condițiile legii.

ARTICOLUL 123 – Prefectul
(1) Guvernul numește un prefect în fiecare județ și în municipi ul București.
(2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și c onduce
serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorl alte organe ale
administrației publice centrale din unitățile administrativ-ter itoriale.
(3) Atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică.
(4) Între prefecți, pe de o part e, consiliile locale și primari , precum și
consiliile județene și Președinț ii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi
de subordonare.
(5) Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios admi nistrativ, un
act al Consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care
consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.

CAPITOLUL VI
Autoritatea judecătorească

SECȚIUNEA 1
Instanțele judecătorești
ARTICOLUL 124 – Înfăptuirea justiției
(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.
(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

ARTICOLUL 125 – Statutul judecătorilor
(1) Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibil i, în
condițiile legii.
(2) Propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea ș i
sancționarea judecătorilor sunt d e competența Consiliului Super ior al
Magistraturii, în condițiile legii sale organice.
(3) Funcția de judecător este incompatibilă cu orice altă funcț ie publică sau
privată, cu excepția funcțiilor d idactice din învățământul supe rior.

ARTICOLUL 126 – Instanțele judecătorești
( 1 ) J u s t i ț i a s e r e a l i z e a z ă p r i n Î n a l t a C u r t e d e C a s a ț i e ș i J u s t iție și prin
celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
(2) Competența instanțelor judec ătorești și procedura de judeca tă sunt
prevăzute numai prin lege.

Constitu țiile României | 341
(3) Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea ș i aplicarea
unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potr ivit competenței
sale.
(4) Compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare
a acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare. Prin lege organică
pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea
participării, după caz, a unor pe rsoane din afara magistraturii .
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale Autori tăților
publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor
care privesc raporturile cu Parla mentul, precum și a actelor de comandament
cu caracter militar.
I n s t a n ț e l e d e c o n t e n c i o s a d m i n i s t r a t i v s u n t c o m p e t e n t e s ă s o l u ț ioneze
cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, pri n dispoziții din
ordonanțe declarate neconstituționale.

ARTICOLUL 127 – Caracterul public al dezbaterilor
Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzut e de lege.

ARTICOLUL 128 – Folosirea limbii materne și a interpretului în justiție
(1) Procedura judiciară se desfășoară în limba Română.
(2) Cetățenii români aparținând minorităților naționale au drep tul să se
e x p r i m e î n l i m b a m a t e r n ă î n f a ț a i n s t a n ț e l o r d e j u d e c a t ă , î n c o ndițiile legii
organice.
(3) Modalitățile de exercitare a dreptului prevăzut la alineatu l (2), inclusiv
p r i n f o l o s i r e a d e i n t e r p r e ț i s a u t r a d u c e r i , s e v o r s t a b i l i a s t f e l î n c â t s ă n u
împiedice buna administrare a justiției și să nu implice cheltu ieli suplimentare
pentru cei interesați.
(4) Cetățenii străini și apatrizii care nu înțeleg sau nu vorbe sc limba
Română au dreptul de a lua cunoștință de toate actele și lucrăr ile dosarului, de
a v o r b i î n i n s t a n ț ă ș i d e a p u n e c o n c l u z i i , p r i n i n t e r p r e t ; î n procesele penale
acest drept este asigurat în mod gratuit.

ARTICOLUL 129 – Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Min isterul Public
pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

ARTICOLUL 130 – Poliția instanțelor
Instanțele judecătorești dispun de poliția pusă în serviciul lo r.

342 | Constitu țiile României

SECȚIUNEA a 2-a
Ministerul Public
ARTICOLUL 131 – Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă inte resele generale
ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile
cetățenilor.
(2) Ministerul Public își exerci tă atribuțiile prin procurori c onstituiți în
parchete, în condițiile legii.
(3) Parchetele funcționează pe l ângă instanțele de judecată, co nduc și
supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judici are, în condițiile
legii.

ARTICOLUL 132 – Statutul procurorilor
(1) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al
imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea min istrului justiției.
(2) Funcția de procuror este incompatibilă cu orice altă funcți e publică sau
privată, cu excepția funcțiilor d idactice din învățământul supe rior.

SECȚIUNEA a 3-a
Consiliul Superior al Magistraturii
ARTICOLUL 133 – Rolul și structura
(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independe nței justiției.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 me mbri, din care:
a) 14 sunt aleși în Adunările generale ale magistraților și va lidați de Senat;
aceștia fac parte din două secț ii, una pentru judecători și una pentru procurori;
prima secție este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua d in 5 procurori;
b) 2 reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeni ul dreptului, care
s e b u c u r ă d e î n a l t a r e p u t a ț i e p r o f e s i o n a l ă ș i m o r a l ă , a l e ș i d e Senat; aceștia
participă numai la lucrările în plen;
c) ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de C asație și Justiție.
(3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ale s pentru un
mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit, dintre magistrații pr evăzuți la
alineatul (2) litera a).
(4) Durata mandatului membrilor Co nsiliului Superior al Magistr aturii este
de 6 ani.
(5) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau pri n vot secret.
(6) Președintele României prezidează lucrările Consiliului Supe rior al
Magistraturii la care participă.
(7) Hotărârile Consiliului Super ior al Magistraturii sunt defin itive și
irevocabile, cu excepția celor p revăzute la articolul 134 aline atul (2).

Constitu țiile României | 343

ARTICOLUL 134 – Atribuții
(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui R omâniei
numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepț ia celor stagiari, în
condițiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de i nstanță de
judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplin are a judecătorilor
și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste
situații, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Ca sație și Justiție și
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de C asație și Justiție
nu au drept de vot.
(3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară
pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte at ribuții stabilite
p r i n l e g e a s a o r g a n i c ă , î n r e a l i z a r e a r o l u l u i s ă u d e g a r a n t a l independenței
justiției.

TITLUL IV
Economia și finanțele publice
ARTICOLUL 135 – Economia
(1) Economia României este economie de piață, bazată pe liberă inițiativă
și concurență.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, prote cția concurenței loiale, creare a cadrului
favorabil pentru valorificarea t uturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și
valutară;
c) stimularea cercetării științifice și tehnologice naționale, a a r t e i ș i
protecția dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu interesu l național;
e) refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și men ținerea
echilibrului ecologic;
f) crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vie ții;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanț ă cu
obiectivele Uniunii Europene.

ARTICOLUL 136 – Proprietatea
(1) Proprietatea este publică sau privată.
(2) Proprietatea publi că este garantată și ocrotită prin lege ș i aparține
statului sau unităților administrativ-teritoriale.
(3) Bogățiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, a p e l e c u
potențial energetic valorificabi l, de interes național, plajele , marea teritorială,
resursele naturale ale zonei economice și ale platoului contine ntal, precum și

344 | Constitu țiile României
a l t e b u n u r i s t a b i l i t e d e l e g e a o r g a n i c ă , f a c o b i e c t u l e x c l u s i v al proprietății
publice.
(4) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiții le legii
organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor
publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, el e pot fi date în
folosință gratuită instituți ilor de utilitate publică.
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice.

ARTICOLUL 137 – Sistemul financiar
(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurs elor
financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoria le și ale instituțiilor
publice sunt reglementate prin lege.
(2) Moneda națională este leul, iar subdiviziunea acestuia, ban ul. În
condițiile aderării la Uniunea E uropeană, prin lege organică se p o a t e
recunoaște circulația și înlocuirea monedei naționale cu aceea a Uniunii
Europene.

ARTICOLUL 138 – Bugetul pub lic național
(1) Bugetul public național cupr i n d e b u g e t u l d e s t a t , b u g e t u l a sigurărilor
sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.
(2) Guvernul elaborează anual proiectul bugetului de stat și pe c e l a l
asigurărilor sociale de stat, pe care le supune, separat, aprob ării Parlamentului.
( 3 ) D a c ă l e g e a b u g e t u l u i d e s t a t ș i l e g e a b u g e t u l u i a s i g u r ă r i l o r sociale de
stat nu au fost adoptate cu cel puțin3 zile înainte de expirare a exercițiului
bugetar, se aplică în continuare bugetul de stat și bugetul asi gurărilor sociale de
stat ale anului precedent, până la adoptarea noilor bugete.
(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă și se execută în c ondițiile legii.
(5) Nici o cheltuială bugetara nu poate fi aprobată fără stabil irea sursei de
finanțare.

ARTICOLUL 139 – Impozite, taxe și alte contribuții
(1) Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale
bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.
(2) Impozitele și taxele locale se stabilesc de consiliile loca le sau județene,
în limitele și în condițiile legii.
(3) Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fond uri se
folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acest ora.

ARTICOLUL 140 – Curtea de Conturi
( 1 ) C u r t e a d e C o n t u r i e x e r c i t ă c o n t r o l u l a s u p r a m o d u l u i d e f o r m are, de
administrare și de înt rebuințare a resurselor financiare ale st atului și ale
sectorului public. În condițiile legii organice, litigiile rezu ltate din activitatea
Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești s pecializate.

Constitu țiile României | 345
(2) Curtea de Conturi prezintă a nual Parlamentului un raport as upra
conturilor de gestiune ale buget ului public național din exerci țiul bugetar
expirat, cuprinzând și n eregulile constatate.
(3) La cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, Curtea de C onturi
controlează modul de gestionare a resurselor publice și raporte ază despre cele
constatate.
(4) Consilierii de conturi sunt numiți de Parlament pentru un m andat de 9
ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curtii de C onturi sunt
independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe to ată durata
acestuia. Ei sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege p e n t r u
judecători.
(5) Curtea de Conturi se înnoiește cu o treime din consilierii de conturi
numiți de Parlament, din 3 în 3 ani, în condițiile prevăzute de legea organică a
Curții.
(6) Revocarea membrilor Curții de Conturi se face de către Parl ament, în
cazurile și condițiile prevăzute de lege.

ARTICOLUL 141 – Consiliul Economic și Social
Consiliul Economic și Social este organ consultativ al Parlame ntului și al
Guvernului în domeniile de specia litate stabilite prin legea sa organică de
înființare, organizare și funcționare.

TITLUL V
Curtea Constituțională
ARTICOLUL 142 – Structura
(1) Curtea Constituțională este garantul supremației Constituți ei.
(2) Curtea Constituțională se compune din nouă judecători, numi ți pentru
un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.
(3) Trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și trei
de Președintele României.
(4) Judecătorii Curții Constituționale aleg, prin vot secret, p reședintele
acesteia, pentru o perioadă de 3 ani.
(5) Curtea Constituțională se în noiește cu o treime din judecăt orii ei, din 3
în 3 ani, în condițiile prevăzut e de legea organică a Curții.

ARTICOLUL 143 – Condiții pentru numire
Judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire j uridică
superioară, înalta competență profesională și o vechime de cel puțin18 ani în
activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

346 | Constitu țiile României

ARTICOLUL 144 – Incompatibilități
Funcția de judecător al Curții Constituționale este incompatib ilă cu oricare
altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didact ice din
învățământul juridic superior.

ARTICOLUL 145 – Independența și Inamovibilitatea
Judecătorii Curții Constituțion ale sunt independenți în exerci tarea
mandatului lor și inamovib ili pe durata acestuia.

ARTICOLUL 146 – Atribuții
Curtea Constituțională are următoarele atribuții:
a) se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre P reședinții celor
d o u ă C a m e r e , a G u v e r n u l u i , a Î n a l t e i C u r ț i d e C a s a ț i e ș i J u s t i ț ie, a Avocatului
P o p o r u l u i , a u n u i n u m ă r d e c e l p u ț i n 5 0 d e d e p u t a ț i s a u d e c e l puțin 25 de
senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizu ire a Constituției;
b) se pronunță asupra constituționalității tratatelor sau alto r acorduri
internaționale, la sesizarea unuia dintre Președinții celor dou ă Camere, a unui
număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senato ri;
c) se pronunță asupra constituționalității regulamentelor Parl amentului, la
sesizarea unuia dintre Președinții celor două Camere, a unui gr up parlamentar
sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 2 5 de senatori;
d) hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privi nd legile și
ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial;
excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct d e Avocatul
Poporului;
e) soluționează conflictele juridice de natură constituțională d i n t r e
autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unui a dintre Președin-
ții celor două Camere, a primulu i – m i n i s t r u s a u a p r e ș e d i n t e l u i Consiliului
Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președin telui
României și confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existența împrejurărilor care justifică interimatu l în
exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele c o n s t a t a t e
Parlamentului și Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din fun cție a
Președintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea și de sfășurarea
referendumului și confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiț iilor pentru exercitarea iniția tivei legislative
de către cetățeni;

Constitu țiile României | 347
k ) h o t ă r ă ș t e a s u p r a c o n t e s t a ț i i l o r c a r e a u c a o b i e c t c o n s t i t u ț ionalitatea
unui partid politic;
l) îndeplinește și alte atribuții prevăzute de legea organică a Curții.

ARTICOLUL 147 – Deciziile Curții Constituționale
(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum ș i cele din
regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetea ză efectele juridice
l a 4 5 d e z i l e d e l a p u b l i c a r e a d eciziei Curții Constituționale dacă, în acest
interval, Parlamentul sau Guvern u l , d u p ă c a z , n u p u n d e a c o r d p revederile
neconstituționale cu dispozițiil e Constituției. Pe durata acest ui termen,
dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspend ate de drept.
(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, î nainte de
promulgarea acestora, Parlamentu l este obligat sa reexamineze d ispozițiile
respective pentru pune rea lor de acord cu de cizia Curții Consti tuționale.
(3) În cazul în care constituționalitatea tratatului sau acordu lui
internațional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate
face obiectul unei excepții de neconstituționalitate. Tratatul sau acordul
internațional constatat ca fiind neconstituțional nu poate fi r atificat.
(4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Of icial al
R o m â n i e i . D e l a d a t a p u b l i c ă r i i , d e c i z i i l e s u n t g e n e r a l o b l i g a t orii și au putere
numai pentru viitor.

TITLUL VI
Integrarea euroatlantică
ARTICOLUL 148 – Integrarea în Uniunea Europeană
(1) Aderarea României la tratate le constitutive ale Uniunii Eur opene, în
scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitar e, precum și al
exercitării în comun cu celelalt e state membre a competențelor prevăzute în
a c e s t e t r a t a t e , s e f a c e p r i n l e g e a d o p t a t ă î n ș e d i n ț ă c o m u n ă a Camerei
Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din nu mărul deputaților
și senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive a le Uniunii
Europene, precum și celelalte re glementări comunitare cu caract er obligatoriu,
au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea
prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) și (2) se aplică, în mod coresp unzător, și
pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutiv e ale Uniunii
Europene.
(4) Parlamentul, Președintele Ro mâniei, Guvernul și autoritatea
judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilo r rezultate din
actul aderării și din prev ederile alineatului (2).

348 | Constitu țiile României
( 5 ) G u v e r n u l t r a n s m i t e c e l o r d o u ă C a m e r e a l e P a r l a m e n t u l u i p r o i ectele
actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea să fie supus e aprobării
instituțiilor Uniunii Europene.

ARTICOLUL 149 – Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord
A d e r a r e a R o m â n i e i l a T r a t a t u l A t l a n t i c u l u i d e N o r d s e f a c e p r i n lege
adoptată în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, cu o majoritate
de două treimi din numărul d eputaților și senatorilor.

TITLUL VII
Revizuirea Constituției
ARTICOLUL 150 – Inițiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constituției poate fi inițiată de Președintele R omâniei la
propunerea Guvernului, de cel puțin o pătrime din numărul deput aților sau al
senatorilor, precum și de cel puțin 500.000 de cetățeni cu drep t de vot.
(2) Cetățenii care inițiază revizuirea Constituției trebuie să provină din cel
puțin jumătate din județele țării, iar în fiecare din aceste ju d e ț e s a u î n
municipiul București trebuie să fie înregistrate cel puțin 20.0 00 de semnături în
sprijinul acestei inițiative.

ARTICOLUL 151 – Procedura de revizuire
(1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de C amera
Deputaților și de Senat, cu o majoritate de cel puțin două trei mi din numărul
membrilor fiecărei Camere.
( 2 ) D a c ă p r i n p r o c e d u r a d e m e d i e r e n u s e a j u n g e l a u n a c o r d , C a mera
D e p u t a ț i l o r ș i S e n a t u l , î n ș e d i n ț ă c o m u n ă , h o t ă r ă s c c u v o t u l a cel puțin trei
pătrimi din numărul deputaților și senatorilor.
(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendu m,
organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectul ui sau a propunerii
de revizuire.

ARTICOLUL 152 – Limitele revizuirii
(1) Dispozițiile prezentei Constituții privind caracterul națio nal,
independent, unitar și indivizibil al statului român, forma rep ublicană de
guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiției, pluralismul
politic și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are c a rezultat
s u p r i m a r e a d r e p t u r i l o r ș i a l i b e r t ă ț i l o r f u n d a m e n t a l e a l e c e t ă ț e n i l o r s a u a
garanțiilor acestora.
(3) Constituția nu poate fi revizuită pe durata stării de asedi u sau a stării de
urgență și nici în timp de război.

Constitu țiile României | 349

TITLUL VIII
Dispoziții finale și tranzitorii
ARTICOLUL 153 – Intrarea în vigoare
Prezenta Constituție intră în v igoare la data aprobării ei pri n referendum.
La aceeași dată, Constituția din 21 august 1965 este și rămâne în întregime
abrogată.

ARTICOLUL 154 – Conflictul temporal de legi
(1) Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în
care ele nu contravin prezentei Constituții.
(2) Consiliul Legislativ, în termen de 12 luni de la data intră rii în vigoare a
legii sale de organizare, va examina conformitatea legislației cu prezenta
Constituție și va face Parlamentului sau, după caz, Guvernului, p r o p u n e r i
corespunzătoare.

ARTICOLUL 155 – Dispoziții tranzitorii
(1) Proiectele de legi și propunerile legislative în curs de le giferare se
dezbat și se adoptă potrivit dispozițiilor constituționale ante rioare intrării în
vigoare a legii de revizuire.
(2) Instituțiile prevăzute de Constituție, existente la data in trării în vigoare
a legii de revizuire, rămân în f uncțiune până la constituirea c elor noi.
(3) Prevederile alineatului (1) al articolului 83 se aplică înc epând cu
următorul mandat prezidențial.
(4) Dispozițiile cu privire la Înalta Curte de Casație și Justi ție vor fi aduse la
îndeplinire în cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a legii de revizuire.
(5) Judecătorii în funcție ai Curții Supreme de Justiție și con silierii de
conturi numiți de Parlament își continuă activitatea până la da ta expirării
mandatului pentru care au fost numiți. Pentru asigurarea înnoir ii Curtii de
C on tu r i d in 3 în 3 a ni , la ex p ir ar ea ma nd at u lu i a ctu al i lo r co n s ilieri de conturi
aceștia vor putea fi numiți pent ru încă un mandat de 3 ani sau de 6 ani.
( 6 ) P â n ă l a c o n s t i t u i r e a i n s t a n ț e l o r j u d e c ă t o r e ș t i s p e c i a l i z a t e , litigiile
rezultate din activitatea Curții de Conturi vor fi soluționate de către instanțele
judecătorești ordinare.

ARTICOLUL 156 – Republicarea Constituției
Legea de revizuire a Constituți ei se publică în Monitorul Ofic ial al
R o m â n i e i î n t e r m e n d e 5 z i l e d e l a d a t a a d o p t ă r i i . C o n s t i t u ț i a , modificată și
completată, după aprobarea prin referendum, se republică de căt re Consiliul
Legislativ, cu reactualizarea de numirilor, dându-se textelor o nouă numerotare.