INSTITUTUL DE ȘTIINȘE PENALE ȘI CRIMINOLOGIE APLICATĂ [631037]

MINISTERUL EDUCAȘIEI CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII
MOLDOVA
INSTITUTUL DE ȘTIINȘE PENALE ȘI CRIMINOLOGIE APLICATĂ
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE, SECURITATE ȘI DREPT
SPECIALITATEA PSIHOLOGIE

TEMA: EFECTELE ANXIETĂȚII SOCIALE ÎN
DEZVOLTAREA COMPORTA MENTULUI AGRESIV
LA ADOLESCENȚI

TEZĂ DE AN

Șeful Departamentului PSD: Octavian BEJAN , dr. conf. univ., interimar
_______________
Conducător științific: dr. conf. univ.,: Lucia SAVCA _____________________
Autor ____________ _________ Valeria IGNAT , gr. 16.P.2.3

CHIȘINĂU -2018

2

CUPRINS :

INTRODUCERE………………………………………………………………….3

CAPITOLUL 1. PROBLEMA ANXI ETĂȚII SOCIALE ÎN PSIHOLOGIE
LA ADOLESCENȚI
1.1. Abord ări teoretice ale anxiet ății sociale ………………………………………5
1.2. Formele, nivelurile , tipurile anxiet ății sociale și diminuarea acesteia ………..8
1.3. Indicatorii comportamentali ai anxietț ăii și factorii determi nanți ai acesteiai la
adolescenți …………………………………………………………………………11

CAPITOLUL 2. COMPORTAMENTUL AGRESIV LA ADOLESCENȚI
2.1. Caracteristica general ă a agresivit ății…………………………………………14
2.1.1. Forme de manifestare ale agresivității ……………………………….14
2.1.2. Manifestări ale agresivității ………………………………………….16
2.1.3. Tipuri de manifestări ale agresivității ………………………………..17
2.2. Factorii generatori ai agresivit ății la adolescenți …………………………….18

CONCLUZIE …………………………………………………………………….22
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………23

3
INTRODUCERE
Societatea contemporan ă definite prin consumerism, globalizare, explozi a
mijloacelor de comunicar e în masă, tehnologie avansa tă atrag după sine puternice
transform ări socioculturale, ce se reflect ă și la nivelul adolescenților atât în plan
comportamental cât și atitudinal. Diversitatea alternativelor puse la dispoziția
adolescenților și nivelul ridicat al expectanțelor din partea mediului social
determin incertitudini, neliniști, anxieta te, agresivitate, apariția unor complexe ce
pot culmina cu incapacitatea de a-și defini propria identitate și/sau incapacitatea de
a trece peste criza de identitate specific acestei vârste (menționez ă că
nu toți adolescenții trec prin criza de identitate).
Actualitatea și importanța problemei abordate.
Încă de la începutul secolului XXI crește considerabil importanța studierii
anxiet ății. Fapt ce e determinat de schimb ările profunde și importante în viața
societ ății și a omului în deosebi a adolescenților: dezvoltarea tehnologiilor
moderne, computerizarea, excesul de informații, toate acestea au un impact
negativ asupra personalit ății adolesc entului, afectivit ății și comportamentului
acestuia intensificând anxietatea, furia, încordarea, neliniștea, frica, stările
depresive, agresivitatea, violența, insecuritatea, incertitu dinea și neîncrederea în
sine. Starea actual ă a societ ății moldovenești îl determin ă pe fiecare membru al ei
să reflecte adînc asupra schimb ărilor ce se produc în societate și în viața personal ă
a fiecărui adolescent. Viteza cu care se produc aceste schimb ări vine ca o avalanș ă
de fapte și evenimente de o prezenț ă comun ă sub multimple forme: reviste, ziaruri,
radioul, tv-ul ce difuzeaz ă, prezint ă neîncetat informații excentrice ce formeaz ă la
adolescenți manifest ări de anxie tate social ă, încordare, violenț ă ce duce la
dezvoltarea comportamentului agresiv. În ultimii ani, în Republica Moldova mai
exist ă alte fenomene foarte larg răspândite care sunt considerate o dram ă a
timpurilor moder ne – migrația masiv a populației tinere la munc ă peste hotare –
ceea ce duce la dezintegrarea familiei și la creșterea considerabil a numărului de
divorțuri și respectiv, al familiilor monoparentale , ca urmare apare efectul
anxiet ății sociale și dezvoltarea comportamentului agresiv la adolescenți.

Obiectivul general al aceastei lucrări
Obiectivul general al aceastei lucră ri a vizat realizarea și structurarea
factorilor, cauzelor, conseci nțelor la adolescenți și a componentelor sale, pentru a
evidenția caracteristicile , elementele componente, așa cum sunt ele percepute de
către adolescenți.

4
Scopul lucrării const ă în obținerea de cunoștințe psihologie noi, despre
impactul anxiet ății sociale în dezvoltarea comportamentului agresiv la adolescenți.
Tipuri și surse a anxiet ății adolescenților din Republica Moldova, determinarea
particularit ăților de personalitate a adolescenților cu anxietate social accentuat ă și
dezvoltarea comportamentului agresiv.

5
CAPITOLUL 1. PROBLEMA ANXIET ĂȚII SOCIALE ÎN PSIHOLOGIE
LA ADOLESCENȚI
1.1 Abord ări teoretice ale anxiet ății
Problema anxiet ății ocup un loc aparte în cadrul științelor contemporane.
Anxiet ății îi sunt dedicate o multitudine de studii nu doar în psihologie, ci și în
alte științe cum ar fi: medicina, fiziologia, filosofia, sociologia și psihiatria.
Caracterul de concept generic al anxiet ății, faptul că acesta constituie obiectul
de interes pentr u o gamă largă de discipline amplific ă dificultatea stabilirii exacte a
conținutulu i acesteia. Pe lâng terme nul de anxietate în psihologie mai exist mulți
alți termeni sinonimi sau înrudiți semantic ca: frica, teama, spaima, aprehensiunea,
neliniștea, panica și angoasa.
Deseori anxietatea a fost redus ă, chiar identificat ă cu aceste stări ce
desemneaz ă realită ți apropiate și totuși extrem de diferite. De aici reiese
necesitatea realiz ării unor delimit ări conceptuale între anxietate și frică, team ă,
spaim ă, aprehensiune, neliniște, panică, angoas ă.
G. Breslav definește frica ca o reacție emoțional de tipul afectului care survine
când subiectul ajunge într-o situație primejdioas fără a fi preătit pentru aceasta.
Frica este caracterizat ă de faptul că are un obiect „real” precis: frica este frica de
ceva și exist ă motive obiective pentru care ea apare [3]. P. Popescu -Neveanu
prezint ă teama ca o stare sau un proces emoțional negativ ce implic ă insecuritate,
neliniște, alarm ă, agitație și tendinț ă de evitare în legătură cu un pericol minent
sau îndep ărtat [8].
J. Sarte consider ă că aprehensiunea este o stare similar ă anxiet ății, dar de
intensitate mai mică [15], [3].
U. Șchiopu susține că neliniștea este o stare psihic ă afectiv ă implicat ă în
atitudini și motivații care domin ă fie așteptarea unui eveniment neplăcut și a
consecințelor lui, fie așteptare unui eveniment plăcut cu teama că va interveni ceva
ce ar împiedica desfășurarea lui fireasc ă, fie un eveniment important de mare
probabilitate [20].
După T. Crețu, panica este o stare afectiv ă generat ă de evenimente
neașteptate, grave, ce afecteaz ă existența, confortul, adaptarea, prin implicațiile pe
care poate să le aibă [5].
N. Sillamy formuleaz ă următoarea definiție pentru angoas ă: angoasa este o
senzație de indispoziție profund ă, caracterizat ă prin neliniște extrem ă și o frică

6
irațional ă. Angoasa este o neliniște dusă la extrem , o frică irațional ă acutizat ă, o
intensificare a anxiet ății [18].
În accepțiunea lui P. Popescu -Neveanu anxietatea este o tulburare a
afectivit ății manifestat ă prin stări de neliniște, team ă, îngrijorare nemotivat ă în
absența unor cauze care să le provoace [8].
Prin urmare, toate stările menționate au în comun o trăire psihofiziologic
neplăcută și se deosebesc unele de altele prin intensitatea diferit ă și împrejur ările în
care apar. Anxietatea se diferențiaz ă de fric și de team ă prin faptul că anxietatea
are un caracter irațional, nu este o emoție bazal ci mai degrab ă un complex de
emoții și nu are obiect. Anxietatea, frica și teama au durat diferit de manifestare.
Astfel frica și teama dispar odată cu depășirea pericolului, iar anxietatea persist ă și
după aceea. Deși panica prezint ă o simptomatologie asem ănătoare anxiet ății, ea
totuși se deosebește de aceasta prin faptul că în cazul panicii manifest ările au un
nivel mai ridicat de intensitate (palpitații, transpirație, tremur ături, senzația de
sufocare). Totodat ele se diferențiaz ă prin modalitatea de apariție: panica se
instalea ză dintr -o dată, brusc, dar anxietatea , ca stare permanen tă, evolueaz ă lent ca
intensitate. Referindu –ne la anxietate și angoas ă, vom face distincț ia între acestea
în felul următor: se diferențiaz ă fie prin intensitate (angoasa ar fi o form ă de
anxietate major ă), fie prin apartenenț ă (angoasa este somatic , cu simptome
vegetative evidente, în timp ce anxieta tea este în primul rând psihic ă).
Abord ări contemporane ale anxiet ății. În literatura psihologic ă occidental ă
putem găsi și alte puncte de vedere cu privire la anxietate. În continuare vom
prezenta cele mai relevante și mai des utilizate definiții ale anxiet ății în psihologie.
După H. Liddell, anxietatea este umbra inteligenței și reflect ă capacitatea
omului de a se adapta și a-și planifica viitorul [6].
Din perspectiva lui R. Cattel, fiecare om parcurge anxietatea ca stare fireasc în
situații ameninț ătoare dar exist ă personalit ăți cronic anxioase, la care starea se
permanentizeaz ă și poate deveni patologic ă. Potrivit autorului, anxietatea este o
entitate distinctiv ă care cuprinde 5 factori:
1. „Eu” –l social ideal arată gradul de motivație în integrarea comportamentulu i
individual în jurul unui sentiment de sine, acceptat conștient, și a standardelor
sociale aprobate. Absența unei asemenea integr ări a comportamentului este una
dintre cauzele majore ale anxiet ății;
2. forța „Eu” –lui; emotivitatea este capacitatea de a controla imediat și de a
exprima tensiunile într-un mod adaptat și realist, deoarece o tensiune anxioas ă

7
puternic ă poate cauza o anumit ă regresiune și poate împiedica o creștere normal ă a
forței „Eu” –lui;
3. insecuritatea, tendința paranoic ă reprezint ă cota cu care lipsa de securitate
social ă contribuie la creșterea anxiet ății;
4. insecuritatea orientat ă spre culpabilitate – culpabilitatea anxioa să depre sivă
reprezint ă o anxietate combinat ă cu autoacuzarea condiționat ă de presiunile
„Supra –Eu”–lui care genereaz ă sentimentul de anxietate și depresie;
5. tensiunea ergic ă – în acest caz anxietatea apare ca urmare a presiunii pe care o
exercit ă pulsiunile trezite și nevoile nesatisf ăcute de orice fel. Excitarea sexual ,
nevoia de considerație, teama de anumite situații sunt pulsiuni legate de aceast ă
component ă. Nivelul acestei componente se manifest ă în predispunerea spre
emotivitate, tensiune, iritabilitate și nervozitate [4].
Anxietatea în adolescenț ă are o frecvenț ă foarte ridicat ă și duce la un
comportament dezadaptiv, fiind periclitat funcționarea normal ă a adolescentul ui în
plan școlar, famil ial, social. Adolescenții cu un nivel ridicat de anxietate se remarc
prin urmtoarele trăsături de personalitate mai pregnante: gândire intrasigent ă,
neîncredere în sine și în ceilalți, nevoie continu ă de sprijin și afirmare personal ă,
tensiune psihic ă puternic ă, un control redus al trăirilor, emoțiilor și stărilor proprii,
nevoia și încercarea de a controla mereu situația, sentimente de persecuție,
criticism exagerat, tendințe de deprimare, contemplație și meditație [16].

8
1.2. Formele, nivelurile , tipurile anxiet ății sociale și diminuarea acesteia
Anxietatea este o problem ă acută a timpurilor în care trăim și se întâlnește la
toate vârstele, însă adolescenții sunt în mod „natural” mai înclinați către anxietate
decât adulții. Dintre toate categoriile de vârst, adolescenții în mod special
constituie categoria cea mai vulnerabi lă din punct de vedere psihologic și social,
datorit ă profundelor schimb ări fiziologice și psihologice cu o puternic ă influenț ă
asupra ființei uman e și asupra evoluției sale ulterioare.
Analiza literaturii ne-a permis să identifică m urmă toarele criterii de clasificare a
anxietă ții:
1. în funcie de tipul de pericol care este sesizat de om și cum acesta este perceput
de acesta;
2. în funcție de forma de manifest are a anxietăț ii;
3. în funcție de situa ția în care se manifestă .
Astfel în raport cu primul criteriu identifică m clasifică rile propuse de S.
Freud și K. Horne y. O primă clasificare a anxietății este propusă de părintele
teoriei psihanalitice S. Freud. În lucrarea sa intitulată „Problematica anxietăț ii”
(1923), S. Freud evideniază trei tipuri de anxietate și anume:
1. Anxietatea o biectivă (reală) – care este determinată de un pericol extern real,
pe care individul îl percepe ca pe o ameninare ce determină o reacție emoțională
care este propor țională cu intensitatea pericolului. În cazul manifestării exagerate a
acestei anxietăț i se diminuează capacitatea individului de a face față în mod
eficient sursei pericolului. Trecând în plan intern în procesul formării
personalității, ea este bază pentru două tipuri de anxietate care se deosebesc după
caracterul conștientizării;
2. Anxietatea nevrotică – care este cauzată de un pericol mai degrabă intern decât
extern. Sursa pericolului după Freud sunt impulsurile sexuale și agresive care au
fost refulate în copilărie. Anxietatea nevrotiă poate exista în 3 forme de bază. În
primul rân d în anxietate „liber înotătoare”, „liber plutitoare” și „de pregătire în
formă de neliniște”, pe care cum men ționează metaforic S. Freud omul anxios o
poartă cu sine pretutindeni și care în orice moment se poate fixa de orice obiect
(intern sau extern) mai mult sau mai pu țin potrivit. De exemplu acest tip de
anxietate se poate transforma în frica a șteptării. În al doilea rând este vorba de
reacții fobice, care se caracterizează prin nepotrivire (necorespundere) cu situația
de care este provocată frica de înălțime, șarpe, tunet. Și în al treilea rând în frica
care apare în cadrul isteriilor și nevrozelor puternice care se caracterizează prin
lipsa legăturii cu vreun pericol extern. După părerea lui Freud separarea anxietății
obiective de cea nevro tică este convențională, deoarece anxietatea nevrotică are
tendința să se proiecteze în exterior („să se fixeze pe un anumit obiect”), luând

9
forma unei frici reale, și de o frică exterioară scapi mai ușor decât de una
interioară.
3. Anxietatea morală – care mai este numită de el și „anxietatea contiinuei/ruinii”,
în opinia lui Freud apare ca consecință a percepției pericolului de către Eu, care
vine de la Supra -eu. Ea reprezintă în sine, sinteza anxietății obiective și nevrotice.
În literatura psih ologică pe lângă clasificările prezentate anterior în prezent
mai există o clasificare a anxietății ai cărei adepți sunt: L. Bojovici, V. Kislovscaia,
A. Prihojan, S. Sarason .
Astfel anxietatea ca structură se subîmparte în:
♦ anxietate generală – cuprinde un cerc larg de obiecte;
♦ anxietatea specifică (care mai este numită și particulară sau concretă) – se
referă la o sferă mai îngustă. Aici putem include anxietatea aritmetică, anxietatea
de performanță, anxietatea de computer, anxietatea de separație.
Anxietatea specifică poate f i:
– adecvată – reflectă neplăcerile trăite de om într -un anumit domeniu;
– neadecvat ă – este a șteptarea permanentă a insuccesului, presimțirea unei
amenințări sau a unui pericol în domeniile de succes ale rea lității .
După cum se observă, autorii nu sunt unanimi în clasifi carea tipurilor
anxietății, iar multitudinea opiniilor poate fi pusă atât pe seama complexității
termenului și a posibilității privirii lui din mai multe puncte de vedere cât și pe
alegere a criteriului de clasificare. Tipurile anxietății expuse mai sus nu epuizează
toate criteriile și toate formele de existență a anxietății.
Manifestările specifice ale anxietăți :
1. Fiziologice – tremurături, agitație, tensiune musculară, transpiraț ie, amețeală,
palpitații, slăbiciune, mâini reci și umede, gura uscată, respirație scurtă și rapidă,
bufee de căldură sau fiori reci, stare de rău, greață, senzație de gol în stomac.
2. Afective – tensiune psihică, teamă, nervozitate, neliniște, iritabil itate, stare
permanentă de îngrijorare.
3. Cognitive – scăderea puterii de concentrare, epuizare și tensiune mentală,
confuzie intelectuală, disconfort psihic.
4. Comportamentale – evitare, oboseală generalizată, hiperventilație, exprimare
verbală agit ată, frecarea și agitarea mâinilor, lovirea ușoară a obiectelor din jur cu

10
degetele, activitate dezorganizată, performanțe scăzute, tendința de a depăși starea
de disconfort prin mecanisme defensive, insomnia.
Fiziologic, corpul pregătește organis mul să se descurce cu pericolul
(cunoscut și ca reacția de urgență): tensiunea arterială și pulsul cresc, transpirația
se intensifică, crește fluxul sangvin spre grupele importante de mușchi și funcțiile
imunitare și digestive sunt inhibate. Pe plan ext ern, indicia somatici ai prezenței
anxietății pot include paloare a pielii, transpirație, tremurături și dilatarea
pupilelor. Aceste manifestări sunt deranjante, ele devin mai puțin supărătoare dacă
anxietatea este recunoscută ca atare și nu este reprimată.
Afectiv, anxietatea cauzează un sentiment de agitație, zbucium, frică, neliniște,
încordare, tensiune și groază.
Componen ța cognitivă include conștientizarea sentimentului de frică de un
pericol viitor difuz și nesigur , ce determină s căderea puterii de concentrare,
confuzie intelectuală și disconfort psihic. Comportamentele voluntare cât și cele
involuntare pot fi ca direcționate spre scăparea sau evitarea sursei anxietății. Ele
sunt frecvente și de multe ori dăunătoare, manifestându -se acut în cazul anxietății
accentuate [10, 20, 1, 11, 2, 17].
În scopul diminuării și înfruntării anxietății la adolescen ți este necesar de a
realiza un program de intervenție psihologică. Intervenția psihologică reprezintă un
sistem de mijloace, metode, procedee și tehnici psihologice, care urmărește
diminuarea anxietății școlare și a consecințelor acesteia, prin intermediul
optimizării autocunoașterii, prin de zvoltarea emoțională și desigur , prin
dezvoltarea personalității adolescentului .
Diminuarea anxietății la adolescenți trebuie să fie orientate la următoarele
obiective :
1) Stimularea, dezvoltarea,optimizarea și corecția autoaprecierii și a î ncrederii în
sine, prin crearea unui climat favorabil de comunicare și intracțiune, în care se
realizează autocunoașterea propriilor d orințe, nevoi și obligații; înșăturarea,
identificarea și valorificarea resurselor personale , depășirea blocajelor;
recun oașterea și înlăturarea cauzelor care generează frica, frustrările, prejudecățile
și temerile personale ;
2) Antrena rea abilităților pentru managementul anxietății, ce include : învățarea și
exersarea unor tehnici de relaxare , meditație și respirație , în vederea înlăturării
încordării și tensiunii psihomusculare și emoționale; tehnici de restructurare și
modificare a g ândurilor și atitudinilor nerealiste și negative, care stau la baza
anxietății ; tehnici de rezolvare de problem și de luare a decizie i; modalități de

11
transformare a comportamentului de evitare într -un comportament activ de
soluționare a problemelor.
În activitățile de intervenție psihologică se pot practica o diversitate de stiluri de
comunicare, de tehnici, procedee și modalități de lucru elaborate în conformitate
cu orientările psihologice de bază, dintre care vom enumera :
1) tehnicile expresiv -creative (desenul, fantezia, colajul, realizarea de povești și
povestiri, elemente de terapie prin joc, exprimarea prin mișcări/dans , improvizația
muzicală );
2) exerciții de conștientizare cu suport imaginative și de restructurare cognitive
(tehnica fantezii ghidate, tehnica de diminuare și integrare );
3) exerciții de conștientizare corporală (trainingul sau antrenamentul auto gen,
relaxarea progresivă Jacobson) [12,13 ].
1.3. Indicatorii comportamentali ai anxiet ății și factorii determinanți ai
acesteiai la adolescenți
Indicatorii comportamentali ai anxietății Coan și Go ttman, 2007; Petere
Collet, 2005):
-tulburarea vorbirii – propoziții incomplete, gîngăvind ;
-schimbarea frecvenței fundamentale a calității vocii ;
-înghițirea frecventă a salivei ;
-căscatul ca formă de detensionare – nevoia crescută de oxigen;
-roaderea unghiilor ;
-frămîntarea – schimbarea frecventă a poziției, automanipulatorii, atingerea
frecventă a feței, mușcarea buzelor sau a altor zone din interiorul cavității bucale ;
-mișcări ocular frecvente ;
-rîs tensionat mutual ;
-comportament de depărtare/absentare, ca de exemplu red irecționarea atenț iei;
-băgarea unui obiect în gură. Când oamenii se simt speriați, deseori simt dorința
de a avea ceva în gură. Este un mod de a reveni la experiența de supt la sîn și,
după aceea, la suptul degetului mare.

12
Indicatorii faciali ai anxietății :
– Anxietatea se vede pe față. Un zîmbet speriat este total diferit de unul authentic
pentru că lipsește contracția mușchilor orbicularis oculi. Zîmbetele anxioase sunt
trădate și de activitatea musculară neo bișnuită din regiunea gurii. Într-un zîmbet
anxios colțurile gurii se pot deplasa lateral sau chiar în jos ( Peter Collet, 2005) .
– Privirea. Cînd adolescenții se simt anxioși, tind să reducă timpul pe care îl petrec
privind alte personae. Ei au mai multe șanse să se uite în altă parte în timpui unei
conversații.
– Un alt indicator ocular al anxietății este clipitul. Există o legătură foarte puternică
între rata de clipire a unei personae și starea ei emoțională – cu cît persoana este
mai anxioasă sau mai obosită, cu atît clipește mai des (Farabee, D.J., Halcom,
M.L., S.L., Cole ,SG., 1993) .
Conform psihologilor G. Abramova, E. Badea, L. Baumann, A. Birch, D.
Elkonin, D. Feldstein , A. Munteanu, A. Prihojan, I. Racu, R. Riche, G. Sion, U.
Șchiopu, N. Tolstîh, E. Verza, vârsta preadolescentă este considerată o vârstă între
copilărie și maturitate, o treaptă intermediară între copilărie și viața adultă, care
decurge pentru fiecare diferit, dar care pentru toți prezintă același rezultat –
obținerea maturității. Adolescența este considerată una din cele mai dificile
perioade din ontogeneză. Odată cu înaintarea în vârstă, cu trecerea de la nivelul
primar la ciclul gimnazial, în viața copilului apar o multitudine de modificări care
au un rol esenția l în conturare a tabloului său psihologic. Adolescenții se confruntă
cu probleme care sunt mult prea grele pentru ei ca să le poată rezolva. Totodată ei
au o nevoie inerentă de a –și dovedi că sunt adulți luând droguri, consumând
alcool, fumând, etc. Din cauza presiunil or existente, ei tind să vadă partea negativă
în aproape orice situație ceea ce contribuie la sporirea anxietății pe care ei o trăiesc.
Studiile psihologice efectuate au evidențiat existența a câteva categorii de
factori ce influențează apariția și i nstaurarea anxietății.
Prima categorie de factori ce determină apariția anxietății o constituie
factorii biologici. Principalii factori implicați în etiologia anxietății sunt
reprezen tați de predispozițiile biologice. M. Rutter, K. Spence și J. Taylor
accentuează că predispozițiile native ar influența apariția anxietății, astfel
sensibilitatea ridicată a părinților se transmite genetic copiilor [ 14,19].
Cu toate acestea, nu putem să nu fim de acord cu faptul că atunci când ne referim
la un comportament social, componentul genetic este mai puțin semnificativ.

13
A doua categorie de factori implicați în apariția anxietății în preadolescență
sunt cei social –psihologici. În aceast ă categorie se includ totalitatea factorilor
socioafectivi, socioculturali și educaționali din cadrul grupurilor umane în care
trebuie să se integreze preadolescentul. În analiza factorilor sociopsihologici
determinați ai anxietății la preadolescent, aten ția cea mai mare o vom acorda
factorilor ce țin de mediul familial și școlar al preadolescentului, considerându –le
drept cadru hotărâtor al dezvoltării personale ale acestuia. Familia reprezintă cel
dintâi și cel mai important context de viață cu un rol deosebit în socializarea
copilului. După cercetătorul P. Osterrieth, sentimentul de siguranță, singurul care
permite preadolescentului să se emancipeze și să -și dobândească personalitatea,
depinde de următoarele condiții: protecția împotriva agresiunilor v enite dinafară,
satisfacerea trebuințelor elementare, coerența și stabilitatea cadrului de dezvoltare,
sentimentul de a fi acceptat de ai săi ca membru al familiei, de a fi iubit, de a i se
accepta caracteristicile individuale, de a avea posibilitate de a acționa și de a
dobândi o experiență personală [ 7].

14
CAPITOLUL 2. COMPORTAMENTUL AGRESIV LA ADOLESCENȚI
2.1 Caracteristica generală a agresivității
Nu putem să ne imaginăm un ziar, revistă, sau o emisiune TV unde nu ar fi
nici o comun icare referitor la un act agresiv. Cînd colaborăm sau comunicăm
negativ cu alte persoane, comportamentul nostru deseori este sura suferințelor fie
fizice sau psihice a celor apropiați. Nu este exclus că mulți consideră că anume în
etapa dată de dezvoltar e „ partea neagr ă” a naturii omenești s -a intensificat și a
ieșit de sub control. Însă istoria ne vorbește despre diverse acte violente care au
avut loc în diferite perioade și localități .
2.1.1. Forme de manifestăre ale agresivității
Date fiind intensit atea și extensiunea cu care se manifestă agresivitatea,
precum și marea complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice încercare
de clasificare se lovește de dificultăți mai mari sau mai mici. Actele agresive pot
îmbrăca forme diverse de manifestare , mergând de la omor la simple remarci
sarcastice, fapt ce face dificilă stabilirea unor criterii de identificare și tipologizare
a acestora. Buss (1961), citat de Moser, identifică trei dimens iuni caracteristice
agresiunii : 1) fizică – verbală; 2) activ ă – pasivă; 3) directă – indirectă.
Combinarea acestor trei dimensiuni permite delimitarea a opt tipuri diferite de
agresiune .
În funcție de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă se pot
diferenția:
1) agresivitatea tânărului vs. agre sivitatea adultului;
2) agresivitatea masculină vs. agresivitatea feminină;
3) agresivitatea individuală vs. agresivitatea colectivă.
Literatura de specialitate mai face distincția între agresivitatea reactivă – cea
prin care se răspunde unei provoc ări – și cea proactivă, inițiată fără provocări
prealabile. Importantă este, de asemenea, diferențierea între agresivitatea verbală și
cea fizică, aceasta din urmă fiind mult mai gravă, atât prin consecințele asupra
celui agresat, cât și datorită probabili tății mai mari de a declanșa o ripostă agresivă
și deci, de a duce la o escaladare a conflictului .
De cele mai multe ori, agresorul motivează actul infracțional comis ca fiind
finalul unui proces fără alternative, de vreme ce oricine în l ocul lui ar f i procedat la
fel. Infractorul trebuie să justifice în propriii săi ochi acțiunea antisocială săvârșită,
ceea ce îl apără într -o anumită măsură de remușcări. El dispune de un întreg

15
arsenal de tehnici pentru a -și masca comportamentul și consecințele reprob abile ale
acestuia. În ce privește modul în care oamenii își justifică acțiunile agresive, A.
Bandura propune un model care include patru componente :
a) găsirea unor scuze pentru comportamentul agresiv: invocarea de principii
morale, comparația cu situaț ii mai grave, apelul la „etichete eufemistice”;
b) minimalizarea consecințelor;
c) negarea responsabilității;
d) blamarea sau dezumanizarea victimei.
Găsirea unor scuze pentru agresiune reduce – într-o oarecare măsură –
sentimentele de culpabilitate și remușcare, oferind agresorului o „distanță”
psihologică securizantă față de consecințele negative ale actelor sale, ceea ce
conduce, implicit, la creșterea probabilității apariției unei agresiuni viitoare.
Distanțarea poate fi, de asemenea, acompaniată de negarea responsabilității pentru
acțiunile agresive: ea poate fi difuzată în grup sau deplasată în întregime asupra
victimei.
Exista mai multe criterii dupa care se poate clasifica agresivitatea:
1. În func ție de agresor (cel care adopt ă comportamentul agresiv):
a) agresivitatea t ânărului și agresivitatea adultului;
b) agresivitatea masculin ă și agresivitatea feminin ă;
c) agresivitatea individual ă și agresivitatea colectiv ă;
d) agresivitatea spontan ă și agres ivitatea premeditat ă.

2. În func ție de mijloacele folosite pentru finalizarea actului agresiv:
a) agresivitatea fizic ă și agresivitatea verbal ă;
b) agresivitatea direct ă (cu efecte directe asupra victimei) și
agresivitatea indirect ă (când între agresor și victim ă exist ă
intermediari).

3. În func ție de obiectivele urm îrite prin "practicarea agresivit ății":
a) agresivitatea care urm ărește ob ținerea de beneficii (psihologice
sau materiale);
b) agresivitatea ce urmare ște predominant r ănirea și/sau chiar
distrugerea victimei.

4. În func ție de form ă de manifestare a agresivit ății:
a) agresivitate violent ă și agresivitate nonviolent ă;
b) agresivitate latent ă și agresivitate manifest ă [22].

16
2.1.2. Manifestări ale agresivității
Agresivitatea este o formă de exprimare a energiei vitale, dar ceea ce
contează pentru relația cu cei din jur, este modul în care ea se prezintă și manifestă.
Manifestările de agresivitate s unt numeroase și depind mult de mediul în care
evoluează omul.
Factori ce influențează manifestă rile de agresivitate :
– Educația . Pentru exprimarea agresivității s ale, copilul își ia ca model părinții și
educatorii. Felul în care adulții din jurul copilului își gestionează stările agresive
devine exemplu pentru copil. Aceste modele –reper sunt interiorizate și vor fi
redate mai apoi ca manifestări personale față de sine și de ceilalți. Este normal ca
un copil bătut de către părintele său să se simtă „bătut de soartă” și să -i bată și el pe
colegi; este natural ca un copil a cărui mamă este permanent îngrijată de sănătatea
lui să devină ipohondru și să aibă temeri de întâmplări nefaste față de cei dragi.
– Cultura . Obiceiurile, tradițiile, religia, arta, miturile și credințele oferă unei
populații repere vechi pentru manifestările individuale. Aici sunt limitele între care
se încadrează cumsecădenia, sunt pedepse pe ntru ispășirea abaterilor precum și
exemple de sublimare. Acolo unde inserția culturală este prea slabă și individul se
simte mai lesne copleșit de propriile -i afecte aflate în stare brută.
– Grupul de semeni de la un moment dat . Grupul de semeni adecvea ză elementele
culturale generale la nevoile specifice unei vârste, a unei condiții sociale,
materiale, religioase, profesionale, de preocupare sau de stare personală. Astfel, în
grup individul găsește, pentru o perioadă din existența sa, susținerea de care are
nevoie pentru a evolua într -o direcție specifică.
– Maturitatea afectivă a individului . Vârsta afectivă pe care o înregistrează omul
(care poate diferi de vârsta sa fizică, intelectuală sau socială) îi face proprii
anumite tipuri de manifestare. Trau mele, tensiunile și tulburările afective sunt
responsabile de rămânerile în urmă ale dezvoltării afective. Elaborările de sine și
capacitatea de sublimare oferă remediu și permit creșterea. Dată fiind influența
acestor factori, deși nivelul agresivități es te oarecum similar tuturor, formele de
manifestare diferă foarte mult, oferind un aspect individual.

17
2.1.3. Tipuri de manifestare ale agresivității :
Factorii ce influențează manifestările de agresivitate le încurajează pe unele
și le suprimă pe altele. Așa s e face că descoperim numeroase tipuri de manifestare
de agresivitate:
1. Manifestarea directă (violența) .
Aceasta este permisă copiilor mici, dar dincolo de aceste vârste ea este aspru
reprimată cultural din nevoia de protecție a unității de grup. Astfel, în majoritatea
culturilor umane, cei care au manifestări directe de agresivitate, fără o autolimitare
sunt aru ncați în închisori sau ospicii. Așa se face că manifestările de agresivitate
directă (violența) nu apar decât în situații în care nu există conse cințe. Aceasta
explică menținerea violenței în familie (cu soția și copiii), dar reprimarea ei
puternică în medii exterioare.
2. Manifestarea indirectă
Dacă manifestarea directă nu este permisă atunci ea este metamorfozată,
transformată pentru a nu putea fi recunoscută și pedepsită, dar efectul pentru
adresant rămâne același: rănir ea. De pildă, furia brută se poate manifesta în grijă
sufocantă care ricoșează în agresat provocându -i spaimă pentru integritatea
personală. Aici rănirea nu este produsă direct, ea apare ca o autorănire. Deși
agresorul scapă de pedeapsa socială, efectul asupra victimei este același – deci
soluția nu este nicicum sănătoasă pentru nimeni.
3. Autoagresivitatea .
Dacă agresivitatea nu -și poate urma drumul său spre exterior, se întoarc e
către sine cu efect toxic. Aici agresorul este și victimă deopotrivă. El poate fi o
victimă conștientă asumându -și postura de agresor, sau inconștientă („se
bolnăvește de inimă rea”). Este de asemenea o soluție cât se poate de nocivă.
Deplas area la ni velul trăirii psihice . Trăirea agresivă nu este permisă omului
și nici el nu și -o permite, de aceea ea nu se poate manifesta recognoscibil, dar nici
nu poate să dispară. Numai că un capac etanș pe o oală care fierbe poate crea m ai
multe daune decât benefic ii. Așa se face că agresivitatea refuzată de la nivelul
conștientului se manifestă inconștient. Ea apare bântuind în vise pe care le
transformă în coșmaruri, în acte ratate care se soldează cu răniri și autorăniri, în
temeri și o bsesii, în griji și ipohond rii. Aceasta este o soluție de sacrificiu în care
boala psihică sau fizică este foarte aproape.
Deplasarea la nivelul cuvântului . Aici faptul agresiv este înlocuit cu vorba
agresivă: lovitura, cu înjurătura directă sau cu bârfa (indirectă ). Este o soluție ceva
mai evoluată, specific umană, dar nu totdeauna permisă social (dovadă o fac
numero asele procese pentru calomnie). Aceste soluții nu aduc prea mari beneficii

18
deoarece agresivitatea este fie manifestă brut, fără vreo prelucrare, fie cosmetizată,
reorien tată, reprimată, deplasată, dar nu este nicicum transformată, prelucrată,
elaborată.
Sublimarea este o prelucrare benefică a agresivității, care însă, nu este
posibilă în afara cunoașterii și acceptării ei.
Sublimarea agresivi tății (S.Freud) este specific umană și înseamnă
transformarea unor forțe brute ale ființei noastre în stări elaborate, benefice pe ntru
noi și pentru cei din jur. Agresivitatea nu se manifestă întotdeauna distructiv sau
autodistructiv, ea poate dispune și de sublimări constructive ce stau la baza
competiției, a creativității, a autoconservării de sine și a protejării celorlalți, a
spiritului de drep tate, a susținerii unor valori. Evitarea sau încercarea de înăbușire a
agresivității îi sporește manifestările, d e aceea soluția nu este să ne lipsim de
această importantă forță vitală, ci să învățăm să o utilizăm fericit.

2.2 Factorii generatori ai agresivității la adolescenți
Adolescența este etapa cea mai dinamică a dezvoltării umane, care excelează
prin mu ltitudinea, diversitatea, complexitatea modificărilor la care este supus
organismul. Acesta se transformă sub raport fizic – prin creșterea diferitor
segmente, aparate, organe; sub raport psihic – prin apariția și intrare în funcție a
unor capacități intel ectuale, afective, volitive, motivaționale, aptitudinale,
atitudinal -caracteriale; sub raport social – prin sporirea gradului de implicare și
realizare socială. Totodată, adolescența este o perioadă fragilă, în care factori
psihosociologici ca anxietatea, agresivitatea impun o barieră în dezvoltarea cu
succes a personalității.
Adolescenții ce trăiesc stări de anxietate se află într -o permanentă stare de
tensiune și supraîncordare, îngrijorare și nu se simt niciodată în largul lor. Ei sunt
hipersensibil i în relațiile interpersonale, adesea se simt inadecvat și au dificultăți de
concentrare, le este frică să nu comită vreo eroare. Supraîncordarea trăită este
trădată de postură și gestică, de hipersensibilitate la stimulii surveniți brusc sau
neașteptat și de mișcările care trădează nervozitatea. Se plâng frecvent de tensiune
în zona gâtului, cefei, umerilor și a părților superioare ale spatelui; au tulburări de
somn (insomnii, coșmaruri); transpiră frecvent și au, de obicei, palmele umede. Pot
suferi de hi pertensiune arterială, puls accelerat, tulburări respiratorii sau palpitații
fără vreun motiv de natură fiziologică. Indiferent cât de bine le merge în viață, ei
sunt temători și mereu așteaptă un eveniment negativ (Peaurifoy, 2005) .
Temerile și fante ziile lor vagi, combinate cu hipersensibilitatea lor, îi fac să
se simtă triști și descurajați. Nu numai că au dificultăți în luarea deciziilor, dar,
îndată ce au luat o hotărâre, se frământă să nu fi greșit cumva și se gândesc la tot

19
felul de factori nepr evăzuți care ar putea duce la dezastre. Cum au scăpat de o
sursă de îngrijorare, găsesc imediat alta, astfel încât rudele și prietenii își pierd
adesea răbdarea cu ei. Seara, la culcare, în loc să se odihnească în liniște, ei își trec
în revistă toate greș elile, reale sau imaginare, căci anxietatea generează produse
imaginative abundente care nu pot fi ignorate și nici eliminate, care pun stăpânire
pe om și îl domină și care pot fi eliminate doar antrenând propria voință,
dezvoltându -și și îmbunătățindu -și încrederea în sine sau cu un ajutor venit din
exterior.
Și agresivitatea poate fi o modalitate de a atrage atenția sau poate fi o simplă
provocare. Uneori, adolescenții folosesc comportamentele agresive pentru a câștiga
o identitate proprie, alteori, se simt pur și simplu neglijați. Comportamentul agresiv
are, în timp, efecte negative și duce la deficiențe în modalitățile de eliminare a
situației de conflict. În general, adolescenții agresivi trăiesc într -un mediu social
caracterizat prin conflicte, ne glijare și abuz; de multe ori, agresivitatea copiilor este
cauza conflictelor în familie. Comportamentul agresiv al adolescentului poate avea
ca scop obținerea unui beneficiu sau poate fi afectiv (impulsiv, neplanificat)
(Mitrofan, 1996) .
De multe ori însa, agresivitatea este motivată de frică și se amplifică prin
crize de furie și nesiguranță. Adolescenții din această categorie nu au încredere în
ceilalți, se simt amenințați și încearcă să -și reducă furia printr -un comportament
agresiv de prevenție, ca racterizat prin izbucniri de furie. Ei așteaptă o recunoaștere
socială exagerată și sunt foarte sensibili la amenințări, încercând să câștige respect
cu ajutorul agresivității. Când adolescenții agresivi obțin respect și supunere de la
ceilalți adolescenți , agresivitatea lor se întărește și se manifestă în tot mai multe
cazuri.
Metodele educative nepotrivite utilizate de părinți, caracterizate prin
amenințări vagi și inconsecvență, întăresc agresivitatea adolescentului. De
asemenea și statutul social s căzut al familiei constituie un factor de risc, fiind
asociat cu competențe sociale deficitare și cu un comportament de disciplinare
problematic. Conflictele conjugale pot determina creșterea stresului familial și duc
la respingerea copilului de către pări nți.
Când comportamentul agresiv al copilului apare în copilăria timpurie,
părinții trebuie să ia măsuri preventive și terapeutice de corectare a acestuia; în caz
contrar, copilului îi vor lipsi mai târziu abilitățile social -emoționale cu ajutorul
cărora urmează să construiască relații și să se integreze în grup. Când copilului nu
îi este acordată atenția necesară la primele semne ale agresivității, el poate fi
respins de cei de aceeași vârsta cu el și se poate simți izolat social, având, în
același tim p, și eșecuri școlare. Astfel, el își caută susținere printre copiii care

20
prezintă aceleași manifestări problematice ca și el, îl accepta și -i întăresc și mai
mult agresivitatea, intrând într -un cerc vicios din care cu greu mai poate ieși.
Problema agr esivității a permis formularea următoarelor concluzii:
1. Mediul familial influențează manifestarea agresivității la adolescenți, cei din
familii favorabile dețin valori mai scăzute atât la tipurile de agresivitate (fizică,
verbală, indirectă), cât și la formele de manifestare a ei (iritare, supărare,
suspiciune, sentimentul vinei).
2. Adolescenții din familiile nefavorabile au tendința să se considere mai puțin
agresivi decât sunt, iar cei din familiile favorabile au tendința să se considere mai
agresiv i decât sunt (am raportat rezultatele obținute la testul de agresivitate cu
valorile pe care adolescenții și le atribuie comportamentului lor agresiv). Această
stare de lucruri poate fi explicată prin normele și valorile diferite pe care le
promovează fami liile; respectiv, mediul ostil, agresiv, din familiile nefavorabile,
este considerat de către adolescenții din aceste familii ca fiind firesc. Astfel, ei
uneori nici nu realizează că comportamentul lor este perceput ca agresiv de către
cei din jur.
3. Adolescenții ce manifestă un nivel scăzut al anxietății recurg mai frecvent la
agresivitatea fizică și la cea indirectă, iar cei cu un nivel înalt al anxietății
manifestă preponderent iritare, negativism, supărare, sentimentul vinovăției. În
literatura de specialitate, se menționează că experiența și evenimentele din
copilărie, în comun cu factorii enumerați în continuare, pot favoriza dezvoltarea
trăsăturilor anxioase și comportamentul agresiv.
Acești factori sunt: alcoolismul în familie: trebuie menț ionat faptul că nu în
orice familie de alcoolici va exista starea de anxietate. Alcoolismul este un factor
care, în interacțiune cu alții, poate genera anxietate; abuzul față de copil: abuzul
fizic, abuzul sexual, neglijența, pedeapsa crudă, neglijarea emo țională, abuzul
psihologic;
– modelul parental anxios: modelul anxios de comportare a părinților este
preluat de copil prin imitare;
– criticismul excesiv al unuia dintre membrii familiei: critica excesivă
deseori vine de la un membru perfecționist al familiei, cu expectanțe înalte, care
cere de la copil un comportament adult și capacități ce întrec cu mult capacitățile
lui;
– reguli familiale rigide: astfel de reguli condiționează modelul de gândire
„alb-negru ”, care se menține și în tinerețe;
-sistem rigid de convingeri și valori: deseori, astfel de valori și credințe apar
pe baza fundalului cultural și al afilierii religioase părintești;

21
– hiperprotecția părintească: prin acest sistem educațional, părinții limitează
posibilitățile copilului de v alorificare a potențialului său nativ;
– secretele familiale: un astfel de comportament generează credința greșită
precum că unele sentimente sunt incorecte și trebuie reprimate sau ascunse de
ceilalți. Secretele familiale pot contribui, de asemenea, la apariția unei necesități
excesive în aprobare;
– suprimarea sentimentelor: copilul este învățat să -și înăbușe sentimentele
prin intermediul interdicțiilor: „Nu plânge! ”, „N-ar trebui să simți astfel! ”;
– aprecierea: cazul în care părinții comit o gra vă eroare, când nu diferențiază
acțiunile copiilor de valoarea copilului ca persoană;
– anxietatea, ca rezultat al pierderii sau separării: copilul niciodată nu
înțelege cauza separării, fie că e vorba de faptul că părinții lucrează în afara
orașului, fi e că e cazul spitalizării sau divorțului (Ranschburg I., 1995) .

22
CONCLUZII GENERALE
Prezenta cercetate se înscrie în soluționarea problemei științifice actuală de
importanță majoră în domeniu și anume analiza și studierea sistematică a
portr etului psihologic complex al adolescentului anxios în scopul asigurării
procesului de dezvoltare armonioasă a acestuia și oferă perspective noi în
organizarea activităț ilor psihologice de lucru cu adolescenții anxioși .
Deme rsul teore tic realizat ne permite să formulăm următoarele concluzii:
Anxietatea este o problemă acută a timpului în care trăim și reprezintă o
entitate psihologică, ce poate fi descrisă ca o trăire afectivă vagă, difuză, de
neliniște, de apăsare, de t ensiune, de îngrijorare, de teamă nemotivată, neavând un
obiect precis sau factori obiectivi care să o determine, care provoacă disconfort
psihic, dar care, la nivel scăzut, este necesară pentru că acționează ca motivator
pentru acțiuni. Dincolo de acest nivel, când anxietatea atinge un grad de intensitate
și durată, aceasta poate marca o persoană afectând viața de zi cu zi, fie prin faptul
că impune anumite restricții, fie că o umbrește cu totul.
Studiul dat își aduce aportul în explorarea și clarif icarea unor aspecte
imoprtante privind relațiile interpersonale ale adolescenților, în speță în ceea ce
privește comportamentul agresiv. Astfel nivelul de autoacceptare este în dependență
de nivelul stimei de sine .Victimile agresive sunt elevii care au o stimă de sine
adecvată și ripostează acțiunilor agresive.
Cercetarea realizată înaintează în fața noastră probleme noi. Printre cele mai
importante vom menționa următoarele: este necesar de a lărgi cadrul de cercetare a
anxietății și agresivității în mai multe aspecte: a) investigarea multilaterală a
anxietății ,agresivității la vârsta precedentă – școlară mică și vârsta următoare –
adolescență; b) practicarea activităților complexe de intervenție psihologică la
vârste mai timpurii la care, posibil, se pot obține rezultate mai pronunțate în
controlul și diminuarea acestora .

23
BIBLIOGRAFIE :

1. Астапов В. Тревожность у детей. Москва: ПЕР СЭ, 2008. 160 с. ;
2. Тревога и тревожность. Хрестоматия. Сост. и общая ред. В. Астапова.
Москва: ПЕР СЭ, 2008. 240 с.;
3. Бреслав Г. Психология эмоций . Москва: Смысл , 2004. 544 с.;
4. Cattel R. The scientific analysis of personality. Chicago: Aldine Pub. Co., 1966 ,
654 p ;
5. Crețu T. Psihologia vârstelor. ed. a III-a rev. și ad. Iași: Polirom, 2009. 392 p;
6. Liddell H. The role of vigilance in the development of neurosis -. Anxiety. New
York: P. Hoch, J. Zulin . 1964. p. 183 – 196;
7. Osterrieth P. Introducere în psihologia copilului. Bu curești: Didactică și
Pedagogică, 1976 , 165 p. ;
8. Popescu –Neveanu P. Dicționar de psihologie. București: Albatros, 1978. p. 57;
9. Popescu Ș., Arădăvoaic e G. Cunoașterea sinelui prin teste psihologice.
Bucure ști: Antet XX Press , 2006. p. 44 – 68.;
10. Прихожан А. Тревожность у детей и подростков: психологическая
природа и возрастная динамика. Москва: МОДЭК МПСИ, 2000. 304 с ;
11. Racu Iulia. Anxietatea la preadolescenții contemporani și modalitățile de
diminuare. Autoreferatul tezei de doctor. Chișină : Totex -Lux. 2011. 30p ;
12. Racu Iulia. Anxietatea la preadolescenții contemporani și modalitățile de
diminuare. Teza de doctor . Chișinău. 328 p.;
13. Rutter M. Helping troubled children. USA: Plenum Publishing Corporation,
2007. 384 p. 268 ;
14. Sartre J. Psihologia emoției. tr. de L. Gavriliu. București: IRI, 1997. 120 p. ;
15. Stog L. Responsabilitatea ca dimensiu ne a personalității. Chișin ău: Museum,
1999. p. 274;
16. Spielberger C . Trait –State anxiety and motor behaviour. In: Motor Behaviour.
1971, vol. 3, p. 265 – 279;

24
17. Sillamy N. Dicționar de psihologie Larousse. tr. de L. Gavriliu. București:
Univers Enciclopedic, 1996. p. 32;
18. Spence K., Taylor J. Anxiety and strength of the UCS as determiners of the
amount o eyelid conditioning. In: Journal of Experimental Psychology. 1951, vol.
42 (3), p.183 – 188.;
19. Șchiopu U. Dicționar de psihologie. București: Babel, 1997. p. 72. ;
20. http://www.umfcv.ro/ ccop -formele -agresivitatii (08.05.18 , ora 19:45 );