Institutionalizarea Persoanelor Varstnice din Perspectiva Asistentei Sociale

CUPRINS

INTRODUCERE

MOTIVATIE

CAPITOLUL I VÂRSTA A TREIA.MODELE SI TEORII EXPLICATIVE

1.1 Definirea conceptului de bătrânețe și îmbatrânire.

1.2 Teorii ale imbatranirii

Teoria grupului minoritar

Teoria activitații

Teoria dezangajării

Teoria modernizarii

1.3 Modificari caracteristice vârstei a treia

Modificari fizice

Modificari biologice

Modificari psihologice

Modificari sociale

1.4 Clasificarea bătrâneții din punct de vedere cronologic și funcțional

1.5 Schimbari și evenimente care marchează perioada bătrâneții

Factori cauzali, evoluții și consecințe ale procesului de îmbătrânire

CAPITOLUL II POLITICI SOCIALE PENTRU PERSOANELE DE VÂRSTA A TREIA

2.2 Politici și drepturi sociale naționale

2.3 Servicii comunitare pentru vârstnici

2.4 Drepturile și obligațiile persoanelor vârstnice

2.5 Aspecte juridice privind persoanele vârstnice

CAPITOLUL III INSTITUTIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE DIN PERSPECTIVA ASISTENȚEI SOCIALE (definirea conceptului de institutionalizare si camin pentru persoane varstnice)

3.1 Cauzele instituționalizarii

Nevoile persoanelor vârstnice

Resursele persoanelor vârstnice

3.2 Condiții de eligibilitate în căminele pentru persoane vârstnice

3.3 Calitatea vieții vârstnicilor

Comunicarea cu persoanele vârstnice

Abuzul asupra persoanelor vârstnice

3.4 Rolul asistentului social

3.5 Atributii ale asistentului social gerontolog

CAPITOLUL IV EVALUAREA GRADULUI DE SATISFACTIE AL VÂRSTNICILOR INSTITUȚIONALIZATI ÎN CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE CRAIOVA

1.1Metodologia cercetării

1.2 Obiectivele cercetării

1.3 Ipoteza cercetării

1.4 Definirea variabilelor

1.5 Metode de culegere a datelor

1.6 Instrumente de culegere a datelor

1.7 Rezultate

1.8 Analiza si interpretarea datelor

Concluzii

INTRODUCERE

MOTIVAȚIE

Una dintre probleme actuale cu care se confruntă omenirea este îmbătrânirea demografică, problemă care aduce substanțiale modificări și complicații atât pe plan economic și cât social sau familial.

Îmbătrânirea demografică având un progres accelerat atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, impune o implicare specială din partea autorităților naționale și internaționale, prin elaborarea de noi politici sociale și economice, precum și și de aplicarea unor noi strategii de soluționare și ameliorarea a problemelor.

Majoritatea țărilor europene se confruntă cu acest fenomen, printre care se numără și România. Așadar, în ultimele decenii a scăzut substanțial natalitatea și a progresat accelerat îmbătrânirea.

Din cele menționate mai sus putem spune că tema abordată în lucrarea mea de licență este de o actualitate și de o importanță majoră.

CAPITOLUL I . VÂRSTA A TREIA.MODELE SI TEORII EXPLICATIVE

În ultimii cinzeci de ani s-au înregistrat creșteri substanțiale cu privire la îmbătrânirea populației , numidu-se astfel fenomen. Acest fenomen s-a declanșat atât pe plan național, cât și pe plan mondial.

Fenomenul de îmbătrânire demografică este în primul rând un fenomen biologic ireversibil, afectându-ne treptat pe fiecare în parte. Din punct de vedere demografic, acest fenomen de îmbătrânire poate fi definit ca tendința de creștere a procentului populației vârstnice, cu vârste de peste 65 de ani concomitent cu reducerea numărului tinerilor și al adulților .

Conform statisticilor realizate de ONU, în 1950 ponderea vârstnicilor în lume a fost de 8%, iar în anul 2050 se presupune ca ponderea va crește pana la 22% din populația totală a globului, fiind foarte mică probilitatea de revenire la valorile din perioada de după cel de-al doilea război mondial .

La fel, ONU înregistrează date conform cărora ponderea populației vârstnice este în creștere, având o creștere pe termen lung în special în zonele unde natalitatea este superioară ratei de înlocuire. Fenomenul de îmbătrânire se manifestă și în Europa – 21,1% din populație are 60 ani și peste, iar procentele pe sexe sunt, 17,9% – pentru bărbați, 24,0% pentru femei și în Japonia – 26, 8 % din populație are 60 de ani și peste, iar procentele pe sexe sunt: 24,1% – pentru bărbați și 29,3% – pentru femei.

Pentru totalul țărilor Uniunii Europene 27 se estimează o creștere a ponderii populației varstnice de la 17,1% in 2008 la 30% in 2060, iar pentru România o creștere de la 14,9% in 2009 la 35% în 2060.

Atât la nivel mondial cât și în Europa, natalitatea a început să scadă din seculul XIX, ca în secolul XX să se numeasc fenomen mondial. Cauza principală a producerii acestui fenomen este trecerea de la regimul tradițional de reproducere a populației cu rate înalte de natalitate, la regimul contemporan cu rate scăzute a natalității.

La fel ca majoritatea țărilor europene, România se confruntă cu aceași problemă: îmbătrânirea accelerată a populației și scăderea substanțială a natalității, consecințele acestei probleme aflându-se în special pe plan economic și social. De altfel, dacă analizăm siturile de statistică , populația țării s-a redus substanțial în ultimii 25 ani, cu aproape 1,9 milioane locuitori, conform institutului național de statistică . Acestă cauză se detorează lipsei de reproducere și schimbarea mentalității cuplurilor cu privire la reproducere, alegând metodele moderne de protecție și rezumându-se la un copil, maxim doi. O altă cauză ar fi creșterea mortalității și migrația externă.

Confrom INSSE se observă că în ultimii 25 ani îmbărânirea populației țării a crescut ajung de la 820, 7 în 1990, la 1,2 milioane în 2012.

La 1 ianuarie 2012, populația României a fost de 21355,8 mii locuitori, din care 103694,4 mii bărbați (48,7%) și 10961,4 mii femei (51,3%). Structura pe vârste a populației poartă amprenta caracteristică a unui proces de îmbătrânire demografică, datorat în principal scăderii natalității, care a determinat reducerea absolută și relativă a populației tinere (0-14 ani).

În paralel, creșterea speranței de viață a determinat creșterea numărului și ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).

Tabelul 1.1. Creșterea numărului de persoane cuprinse între 60 – 64 ani între ani 2005 – 2014

Așa cum putem observa în tabelul de mai sus, în anul 2005 avem 1119651 persone cuprinse între 60 – 64 de ani, iar în anul 2004 un număr de 133074, procentul crescând cu 211098 de persoane față de anul 2005.

Definirea conceptului de bătrânețe și îmbatrânire

Persoanele de vârsta a treia consituie cel mai heterogen segment al populației, iar funcționarea lor diferă mai mult de la un individ la altul decât în cazul celor de altă vârstă, datorită ritmului diferit de îmbătrânire, zestrei genetice, profilului psiho-spiritual, experienței de viață, contextului familial și socio-cultural în care trăiește, evenimentelor trăite .

Organizația Mondială a Sănățății (OMS) consideră că îmbătrânirea este un proces care se desfășoară de-a lungul vieții, începând încă înainte ca noi să ne naștem. Din perspectivă biologică, îmbătrânirea este considerată un fenomen care apare aproape la toate speciile animale, o rezultantă a interacțiunii dintre factorii genetici, de mediu și cei ai stilului de viață care influențează longevitatea. Bătrânețea este un proces biologic natural și inevitabil care începe la naștere.

Dicționarul Larousse (1991) definește îmbătrânirea ca fiind ansamblul de transformări ce afectează ultima perioadă a vieții și care constituie un proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind: slăbirea țesuturilor, atrofie musculară cu scăderea funcțiilor și performanțelor, toate acestea concurând la limitarea progresivă a capacităților de adaptare .

Îmbătrânirea este ansamblul proceselor pe care le suferă un organism după faza sa de dezvoltare. Ea nu este sinonimă cu bătrânețea, care este acea stare ce caracterizează o grupă de vârsta particulară, cea a persoanelor de peste 60 de ani. Îmbătrânirea este un proces de degradare graduală și diferențiala care afectează toate flintele vii, iar sfârșitul său firesc este moartea organismului.

Bătrânețea reprezintă o perioadă de profundă degradare și involuție a principalelor funcții ale organismului uman .

Victor Săhleanu, definește îmbătrânirea ca “o perioadă de perturbări și deviații și numeroase alterări structurale”, apreciază că din punct de vedere strict medical, ea constă în creșterea frecvenței indispozițiilor și a îmbolnăvirilor, creșterea gravității acestora , asocierea mai multor boli, îngreunarea însănătoșirii și consum excesiv de medicamente. Nu numai că îmbătrânirea are un număr mare de dimensiuni, dar ratele îmbătrânirii în cadrul unei dimensiuni variază de la persoană la persoană. De aceea, o persoană poate să experimenteze o îmbătrânire relativ rapidă a anumitor caracteristici.

1.2. Teorii ale îmbătrânirii

Există o serie de teorii care încearcă se explice procesul îmbătrânire, dintre care amintesc:

1. Teoria dezangajării

Prin acestă teorie se explică cum vârstnicul își predă rolul lui din societate unei ale persoane mai tinere, deangajându-se de unele responsabilități. Întemeietorii acestei teorii, susțin ideea că individul și societatea se împacă cu substituirea rolurilor, deorece individul fiind presat de rolul profesional vede dezangajarea ca o poartă spre libertate, spre ușurare, iar societatea rezolvă prin această retragere distribuirea rolurilor la alte persoane mult mai tinere, care sunt dornice și pregătite de preluare a acestor roluri, astfel satisfăcându-se o parte a cerințelor acestei vârste tinere.

2. Teoria activității

Mircea Dumitru susține în cartea lui că mul are nevoie de ocupație, de activitate, nu numai din considerente de ordin social-economic, ci și pentru întreținerea diferitelor funcții ale organismului.

Prin activitate omul se simte util, se simte folositor , se simt încă un pion principal pentru bunul mers al societății. Prin activitate și prin utilitatea lui în societate crește stima de sine crește , iar sentimentul de singurătate este diminuat.

3. Teoria grupurilor minoritare

Potrivit acestei teorii, persoanele vârstnice sunt privite ca și grupuri de minorități , avâd aceleași venituri mici, aceleași gânduri și devoltându-se un set de prejudecății și stereotipuri asupra grupului. Grup care suferă de marginalizare, etichetare și de multe ori de discriminare.

4. Teoria subculturii

Teoria subculturii spune că odată ce îmbătrânirea se aseamă grupurilor minoritare ca dezvoltare, având același gânduri, fape, venituri și preocupări „uzate”. Prin prejudecățile și stereotipurile dezvoltate de societate, acest grup este supus discriminării și excluderii din ea, excludere care o putem numii și subcultură.

5. Teoria stratificării pe vârste

Teoria stratificării pe vârste ne evidențiază faptul că societatea este stratificată pe vârste și clase sociale. Fiecare generație este unică, iar societatea actuală are generații care au trăit în diferite perioade istorice, au trecut diferite fenomene economice și politice, așadar membrii unui strat de vârstă diferă de cei ai altui strat de vârstă.

6. Teoria modernizării

Economia, industria și tehnologia s-a dezvoltat accelerat în ultimii ani, făcând ca înțelepciunea și sfaturile persoanelor vârstnice să nu mai fie utile și folositoare. Evoluția accelerată a societății a schimbat pozițiile pe care le are vârstnicul în societate, având un grad mic de respect față de ei, așadar direcțiile schimbărilor fiind spre rău.

Modificari caracteristice vârstei a treia

Procesul de îmbătrânire determină o serie de modificări în organismul uman care influențează buna funcționare fizică a acestuia, intensitatea acestor modificări fiind accentuată de prezența anumitor boli cronice. Astfel, diversele modificări pot fi evidențiate în domeniul funcționării sezoriale, la nivelul organelor și sistemelor anatomice, a stării de sănătate fizice și mentale, a funcționării psihomotorii, precum și la cel al personalității. Acest proces poate fi unul normal, numit și senescență, sau unul patologic, considerat o accelerare și o exagerare a procesului normal de îmbătrânire, definit prin noțiunea de senilitate.

Îmbătrinirea are mai multe dimensiuni, dintre care dimensiunea biologică, în care îmbătrânirea este susținută ca fiind un fenomen ireversibil, prin care trecem toți , fiind caracterizată prin slăbirea capacității de reglare, de adaptare și de compensare, axându-se pe îmbătrânirea fizică vizibilă și pe schimbările biologice și chimice ale organizmului .

O altă dimensiune este cea antropologică, care este studiată de oamenii de știință din atropologie, în care este susțiunută ideea că omul este o ființă care îmbătrânește, dar el nu este doar o ființă biologică ci și o ființă socială, astfel incât îmbătrânirea să se caracterizează prin modificări particulare atât pe plan corporal (morfologic și fiziologic) cât și pe plan psihologic și social, în sfera comportamentului, a afectivității și a gândirii, a conduitei și a atitudinilor, a activității și a relațiilor interpersonale.

Dimensiunea psiho-socială a procesului de îmbătrânire face referirea la însingurarea și stima de sine scăzută a vârstnicului, prin încetarea de activitate în sopcietate și prin lipsa de socializare, fiind numită și moarte socială. Azi , asistăm la o izolare a vârstnicului de societate, simțind-se marginalizat și inutil. Așadar, la nivel social trebuie să venim cu practici comunitare pentru a dminua gândirea negativă a psihicului. Tocmai de aceea se numește dimensiune psiho-socială, deoarece se refera la percepția vârstnicului despre comunitate și acceptarea acesteia , perceție care se realizează la nivel psihi-cognitiv.

O altă dimensiune este cea psihologică ce evidențiează și dezbate psihologia îmbătrânirii . Odată cu îmbătrânirea schimbările sunt majore și pe plan psihologic. Îmbătrânirea psihologică are ca rezultat a modificărilor , atât factorii interni prin ereditatea, uzura sistemului vieții psihice, cât și factorii externi a mediului ambiant (culturali, ecologici, educativ….etc).

1.4.Clasificarea bătrâneții din punct de vedere cronologic și funcțional

Există diferite tipuri de îmbătrânire. Sunt trei categorii majore:îmbătrânire psihologică, biologică si funcțională. Pe lângă acestea, mai există îmbătrânirea cronologică, funcțională și patologică.

Acest indicator – vârstă cronologică – este unul strict cantitativ și reprezintă timpul scurs de la nașterea oricărui individ în acord cu reperele cronologice.

Vârsta cronologică este utilizată de anumite instituții în special, sociale pentru acordarea sau neacordarea unor prestații, servicii și programe de asistență socială.

De exemplu, pensionarea indivizilor are loc la vârsta de, 65 ani, conform acestui criteriu de vârstă cronologică, această vârstă este limita de încadrare a unui individ în rândul vârstnicilor, deoarece conform acestui criteriu acesta nu mai poate munci pentru societate.

Această vârstă este o vârstă orientativă pentru pensionare, datorită faptului că există persoane care își pot pierde capacitatea de muncă înainte de împlinirea acestei vârste datorită afectării și deteriorării sănătății așa cum există și persoane care îsi păstrează capacitatea de muncă nealterată până la vârste inaintate.

Vârsta cronologică dă individului dreptul de a accesa roluri și poziții sociale care se pot sau nu, ocupa sau efectua datorită îndeplinirii sau neîndeplinirii eligibilități din punct de vedere al acestui criteriu de vârstă ( dreptul de a merge la școală, dreptul de a conduce mașina, dreptul la căsătorie, dreptul de vot, etc.,).

Datorită acestui criteriu cronologic, calitățile oamenilor și capacitățile lor individuale nu sunt diferențiate, acest criteriu le uniformizează, în fața drepturilor și obligațiilor lucrând uneori ca un criteriu discriminatoriu.

Vârsta funcțională, este dată în general de aspectele fizice și psihice ale indivizilor. Acest criteriu de ierarhizare a indivizilor ține cont de anumite elemente de mobilitate a corpului, de coordonarea și executarea corectă a mișcărilor, de capacitatea de muncă, de capacitatea mentală, pentru ai grupa pe aceștia, în categorii considerate grupe de vârstă tânără, adultă sau vârstnică.

1.5. Schimbări și evenimente care marchează perioada bătrâneții

Deși majoritatea schimbărilor apărute odată cu îmbătrânirea au loc în mod subtil, adeseori imperceptibil, unele schimbări au loc relativ rapid. Schimbările rapide pun individul într-o poziție care necesită eforturi de adaptare (pierderea subită a sănătății fizice, moartea neanticipată a colegilor și a prietenilor sau pensionarea).

Îmbătrânirea este ireversibilă. Ceea ce nu înseamnă că anumite manifestări fizice, sociale si psihologice ale îmbătrânirii nu pot fi reversibile. Pierderea rolului social si depresia, de exemplu, pot fi reversibile până la un anumit punct. Totuși, când îmbătrânirea este percepută ca un proces ce însoțește în mod natural trecerea timpului, natura sa ireversibilă este clară.

După cum între diferiți indivizi se observă diferențe de îmbătrânire, tot asa se observă si rate deferențiale de îmbătrânire. Studiind un anumit individ, vom observa că rata îmbătrânirii sociale nu coincide cu cea a îmbătrânirii fizice, iar cea a îmbătrânirii funcționale nu este aceeasi cu ceea a îmbătrânirii psihice. De exemplu, ar fi extraordinar să descoperim un individ „tânăr” din punct de vedere psihologic, dar „bătrân„ din punct de vedere fizic si la vârsta mijlocie din punct de vedere social.

Efectele îmbătrânirii se manifestă mai evident în aptitudinile cognitive, în activitate, în relațiile sociale si afective, în sexualitate, în activitatea creatoare și, uneori, la nivelul personalității.

Bătrânețea este o stare reprezentată printr-o multitudine de interacțiuni, un „ghem„de tendințe generative și cumulative, o răscruce obținută anevoios și conflictual. Din această cauză, bătrânii ajung să constituie din ce în ce mai mult un subiect angoasant pentru societatea noastră, iar asistența socială din România se confruntă astfel cu una dintre cele mai complexe probleme, după ceea a copiilor aflați în dificultate.

Dacă analizăm cele specificate în râdurile trecute, atât teorii ale îmbătrânirii , cât și modificari caracteristice vârstei a treia, putem deduce setul de consecinte ale îmbătrânirii, precum și problemele sociale cu care se confruntă vârstnicul.

Așadar, o primă problemă este izolarea de societate, stima de sine scăzută, care aduce sentimentul de sigurătate. Prin pensionare , vârstnicul se simte inutil, avâd un o perioadă de depresie și de anxietate. Tot în această categorie intră și marginalizarea și discriminarea vârstnicului în societatea, luând ca formă de discriminare în primul rând nerespectarea politicilor sociale la nivel comunitar sau instituțional, excluderea și neglijarea în ceea ce privește implicarea vârstnicului la unele activități ale comunității sau instituției.

O altă problemă socială cu care se confruntă vârstnicul este cea a agresivității și a violenței, fiind o persoană cu o vulnerabilitate ridicată la aparare, aceasta este supusă agresiunilor verbale și vizice.

Ca problemă socială este și nivelul de trai scăzut și sărăcia, problemă care predomină la majoritatea persoanelor vârstnice datorită veniturilor foarte mici și incapacității de productivitate.

Persoanele vârstnice nu au posibilitatea absolută de a accesa serviciile sociale și de sănătate , deoarece politicile sociale și de sănătate nu sunt gândite în așa fel încât cei în drepturi să beneficieze de drepturi.

Însă, orice problemă socială, orice dilemă sau declin poate avea o soluție socială.

CAPITOLUL II POLITICI SOCIALE PENTRU PERSOANELE DE VÂRSTA A TREIA

2.2 Politici și drepturi sociale naționale

Primele legii privind asigurările sociale în caz de boală, bătrânețe, accidente de muncă și invaliditate, apar la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, în Europa. Primele dintre acestea sunt legi privind asigurările de bătrânețe: în anul 1889 – Franța și 1891 – Germania, în anul 1912, în România apare Legea de organizare a asigurărilor sociale în caz de accidente, invaliditate și bătrânețe, cunoscută ca Legea Nenițescu. Contribuțiile pentru pensia de bătrânețe erau suportate în părți egale de către muncitor, patron și stat. Limita de vârstă era de 65 de ani, iar perioada de cotizare maximă de 23 ani.

Cadrul legislativ în domeniul asistenței sociale s-a elaborat începând cu anul 1990, debutând cu legislația în domeniul protecției copilului. După anul 1990, s-a trasat cadrul general al sistemului național de asistență socială și s-a definit legislația pentru diversele categorii sociale defavorizate: copii, persoane cu handicap, personae și familii cu venituri reduse, victimele violenței familiale și traficul de persoane etc.

Vârstnicii au o serie de drepturi prevăzute de Declarația Drepturilor Omului, reglementările legislative specifice persoanelor de vârsta a treia. Persoanele vârstnice care prezintă handicapuri sau deficiențe mintale beneficiază, la nivel mondial, de o serie de drepturi prevăzute în Declarația cu privire la Drepturile Persoanelor Handicapate și în Declarația Drepturilor Deficientului Mintal. Asistența socială a personelor vârstnice trebuie să asigure respectarea drepturilor persoanelor vârstnice așa cum sunt ele reglementate în tratate și convenții internaționale.

Persoanele de vârsta a treia se pot bucura, la fel ca celelalte segmente ale populației din țara noastră de anumite drepturi și libertăți fundamentale oferite de statul român, dar au totodată unele îndatoriri față de acesta. Fiecare stat oferă vârstnicilor săi pensionari, în funcție de anumite criterii , o serie de prestații financiare concretizate în: pensie de vârstă, individualitate și urmaș. Stabilirea pensiilor, indiferent de tipul lor și a altor drepturi de asigurare socială, a fost reglementată de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Ofacial nr. 852 din 20. 12. 2010 actualizata prin OUG 117/2010 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar fiscale.

În calitate de beneficiar ai serviciilor sociale, persoanele de vârsta a treia au o serie de drepturi și obligații prevăzute de articolele 26 și 27 ale Ordonanței Gruvernului Nr. 86 din 2004 privind modificarea Ordonanței de Guvern Nr. 68 din 2003, privind serviciile sociale. Resursele de care pot beneficia persoanele de vârsta a treia din partea sistemelor de suport formale sunt reprezentate de serviciile sociale primare și serviciile comunitare, conform Legii Nr. 17 din 6 martie 2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, precum și de Legea Nr. 292 /2011 noua lege a asistenței sociale din România.

2.3 Servicii comunitare pentru vârstnici

Serviciile comunitare sociale sunt acordate persoanelor vârstnice cu acordul acestora, atunci când acordul nu poate fi dat de către aceste persoane, consimțământul pentru acordarea acestor servicii va fi dat de rudele de gradul I, în lipsa acestora cu accceptul unui membru al familiei. Decizia acordării serviciilor se ia de serviciul social al consiliului local sau de direcția de asistență socială județeană și a municipiului București, pe baza anchetei sociale, a recomandărilor medicale făcute de medical de familie, prin consultarea și a medicului specialist, și aceste servicii se împart în:

A) Servicii de îngrijire temporară sau permanentă la domiciliu :

– servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale și sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică și administrativă, sprijin pentru plata unor servicii și obligații curente, îngrijirea locuinței și gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei;

– servicii sociomedicale, ce se referă la: ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităților fizice și psihice, adaptarea locuinței la nevoile persoanei vârstnice și antrenarea la activități economice, sociale și culturale, precum și îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte, sau alte centre specializate;

– servicii medicale, sub forma consultațiilor și îngrijirilor medicale la domiciliu sau în instituții de sănătate, consultații și îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de material sanitare și de dispositive medicale.

Aceste servicii sunt asigurate fără plata unei contribuții din partea persoanelor vârstnice, dacă ele au fost evaluate conform grilei naționale și potrivit acesteia, persoana evaluată nu are venituri sau veniturile sunt mai mici de 5 ori decât nivelul venitului net lunar luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o persoană singură. Asistenții sociali asigură servicii sociale comunitare de consiliere, în vederea prevenirii marginalizării sociale și pentru reintegrare socială, fară plata unei contribuți.

Persoanele care acordă servicii de îngrijire la domiciliu, vârstnicilor, sunt acreditate de direcțiile de asistență socială locale sau județene după caz. Pentru persoanele vârstnice care sunt dependente socio-medical de îngrijire, conform grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, consiliile locale pot angaja personal de îngrijire prin plata cu ora, fracțiuni de normă sau normă întreagă, în funcție de perioda de îngrijire necesară a se acorda.

B) Serviciile comunitare acordate persoanelor vârstnice în cămine:

– servicii sociale: ajutor pentru menaj; consiliere juridică și administrativă; modalități de prevenire a marginalizării sociale și de reintegrare social în raport cu capacitatea psihoafectivă;

– servicii sociomedicale: ajutor pentru menținerea sau readaptarea capacităților fizice ori intelectuale; asigurarea unor programe de ergoterapie; sprijin pentru realizarea igienei corporale;

– servicii medicale, care constau în: consultații și tratamente la cabinetul medical, în instituții medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată; servicii de îngrijire-infirmerie; asigurarea medicamentelor; asigurarea cu dispositive medicale; consultații și îngrijiri stomatologice.

Căminele pentru persoane vârstnice, potrivit Legii 17/2000, asigură condiții corespunzătoare de găzduire și de hrană, îngrijiri medicale, recuperare și readaptare, activități de ergoterapie și de petrecere a timpului liber, asistență socială și psihologică și sunt prevăzute cu secții pentru persoane dependente, persoane semidependente, persoane care nu sunt depedendente.

Criteriile de prioritate pe baza cărora se facilitează internarea într-un cămin de persoane vârstnice sunt:

– necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu(ex: demențele senile, persoanele imobilizate, care posedă o polipatologie ce necesită un tratament medical sub supravegherea personalului medical, etc);

– nu se poate gospodări singură (ex:necesită ajutor total sau parțial pentru majoritatea nevoilor zilnice);

– este lipsită de susținători legali sau aceștia nu pot să își îndeplinească obligațiile datorită stării de sănătate sau situației economice și a sarcinilor familiale (ex: persoane cu sindroame cronice, care nu pot depune efort nici pentru îngrijirea propriei persoane și nici pentru un alt membru al familiei, persoane care sunt în vârstă și nu fac față îngrijirii altei persoane, etc,.);

– nu are locuință și nu realizează venituri proprii (ex: persoane care au fost evacuate în urma retrocedării proprietăților, etc,.).

2.4 Drepturile și obligațiile persoanelor vârstnice

Asistența socială a persoanelor vârstnice este acordată prin Legea nr. 17/2000, cu modificările și prevederile ulterioare. Această lege prevede:

persoanele vârstnice au dreptul la asistență socială, în raport cu situația sociomedicală și cu resursele economice de care dispun;

măsurile de asistență socială, prevăzute de prezenta lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale;

sunt considerate persoane vârstnice, în sensul legii, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de legea în vigoare;

persoanele vârstnice au dreptul și la alte forme de protecție socială,în condițiile legii;

asistența socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii și prestații sociale;

beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică care se găsește în una din din următoarele situații: nu are familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta; nu are locuință și nici posibilitatea de a-și asigura condițiile de locuit pe baza resurselor proprii; nu realizează venituri proprii sau acestea nu sun suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice.

2.5 Aspecte juridice privind persoanele vârstnice

CAPITOLUL III INSTITUTIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE DIN PERSPECTIVA ASISTENȚEI SOCIALE

Соnϲеptеlе dе inѕtituțiе și оrganizațiе ѕunt fundamеntalе pеntru analiza ѕоϲiеtățilоr tradițiоnalе ѕau mоdеrnе, dеоarеϲе ѕе rеfеră la mеϲaniѕmеlе și prоϲеѕеlе ѕtruϲturării viеții ϲоtidiеnе. Εlе vizеază ѕеturi оrdоnatе dе ϲоmpоrtamеntе individualе și fluхuri dе intеraϲțiuni, baza nоrmativă a оrdоnării aϲеѕtоra ѕau abatеrilе dе la nоrmе și rеguli ϲarе gеnеrеază tulburări ѕоϲialе, mеϲaniѕmеlе dе gruparе a оamеnilоr pеntru a atingе anumitе оbiеϲtivе prin оrganizarеa rеѕurѕеlоr ϲе aѕigură prоϲеѕеlе dе tranzațiе variabilă în timp și ѕpațiu ѕоϲial. Inѕtituțiilе și оrganizațiilе ѕunt ϲadrеlе ѕоϲialе prin ϲarе ѕе rеduϲе inϲеrtitudinеa viеții individualе și ϲadrеlе rеlațiоnalе prin ϲarе ѕе ѕtruϲturеază aϲtivitățilе umanе ϲоtidiеnе. Prin еlе ѕе inѕtituiе atât ϲоnѕtrângеri ѕоϲialе nоrmativе, ϲât și rеϲоmpеnѕе ѕau imbоlduri pеntru pеrfоrmanțе mai înaltе.

Inѕtituțiоnalizarеa ϲоnѕtituiе prоϲеѕul dе ѕtabilirе a unоr nоrmе ϲlarе ϲarе dеfinеѕϲ о ѕеriе dе ѕtatuѕuri și rоluri ѕоϲialе în ϲоrеlațiе ϲu un anumit ϲоmpоrtamеnt ϲе răѕpundе unui ѕеt dе valоri ϲоmunе.Аϲеѕt prоϲеѕ prеѕupunе înlоϲuirеa ϲоmpоrtamеntului ѕpоntan, ехpеrimеntal, ϲu un ϲоmpоrtamеnt binе prеϲizat, ϲоnѕtant, prеvizibil și prеѕupunе a avеa lоϲ în anumitе ϲоndiții.

Urmarеa aϲеѕtui prоϲеѕ dе inѕtituțiоnalizarе еѕtе ϲrеarеa dе inѕtituții. În limbajul științifiϲ și în ϲеl ϲоmun, tеrmеnul dе inѕtituțiе arе mai multе ѕеmnifiϲații. Prin inѕtituțiе ѕе înțеlеgе:

– un grup dе pеrѕоanе angajat în vеdеrеa ѕatiѕfaϲеrii unоr prоblеmе impоrtantе pеntru о ϲоmunitatе;

– fоrmеlе оrganizatоriϲе fоlоѕitе pеntru rеalizarеa unоr prоblеmе;

– anѕamblul dе mijlоaϲе și prоϲеdее fоlоѕitе dе mеmbrii unui grup în vеdеrеa ѕatiѕfaϲеrii unоr nеvоi;

– rоlurilе impоrtantе pе ϲarе lе dеțin anumiți mеmbri ai unui grup și ϲarе lе pеrmit ѕă aϲțiоnеzе în rеzоlvarеa unоr prоblеmе. Dе ехеmplu, un miniѕtеr pоatе fi ϲоnѕidеrat inѕtituțiе din mai multе punϲtе dе vеdеrе: ϲa un grup dе pеrѕоanе, ϲu о anumită iеrarhiе, ϲarе ѕе оϲupă dе rеzоlvarеa unоr prоblеmе; datоrită fоrmеlоr оrganizatоriϲе prin ϲarе aϲțiоnеază rеѕpеϲtivul miniѕtеr; mijlоaϲеlоr fоlоѕitе (bugеt, funϲțiоnări, hоtărâri, inѕtalații tеhniϲе); rоlurilоr prinϲipalе dеținutе în ϲadrul grupului (miniѕtru, ѕеϲrеtar dе ѕtat, dirеϲtоr, șеf dе ѕеrviϲiu, rеfеrеnt еtϲ.).

Așadar, instituționalizarea este considerată ca fiind procesul de internare a unui individ

Pe o perioadă nedeterminată într-o instituție de ocrotire. În cazul vârstnicului, instituționalizarea apare ca o alternativă a de protecție în familie, a comunității și a vecinătății umane.

Scăderea capacității de adaptive îl face pe vârstnic foarte vulnerabil și uneori spitalizarea devine, paradoxal, un stres agravant al stării de sănătate. Scotarea bătrânului din familie, spun specialiștii, trebuie să constituie ultima soluție la care să facă apel.

Pe măsura înaintării în vârstă, ca urmare a problemelor de sănătate grave, pierderea autonomiei și a capacității de autoservire, imobilizare, la care se adaugă factorii sociali: diminuarea veniturilor, lipsa familiei sau imposibilitatea acesteia de a asigura supraveghere sau îngrijire, apare creșterea solicitărilor de îngrijire pe termen lung.

Așezămintele sociale-instituțiile, în sensul cotidian al termenului , sunt locuri cum ar fi camerele, grupurile de camere, clădirile sau fabricile în care se defășoară cu regularitate un anumit tip de activitate. Orice instituție captează din timpul și interesul membrilor săi și le oferă acestora un fel de lume, pe scurt, are tendințe delimitatoare.

În unitățile pentru vârstnici (cămine de bătrâni, cămine spitale) , asistența trebuie asigurată în echipă

3.1 Cauzele instituționalizarii

3.2 Condiții de eligibilitate în căminele pentru persoane vârstnice

3.3 Calitatea vieții vârstnicilor

3.4 Rolul asistentului social

3.5 Atributii ale asistentului social gerontolog

Gerontologia este un domeniu multidisciplinar care studiază procesele fenomenului de îmbătrânire din perspectivă biopsihosocială (la care se poate adăuga perspectiva medicală si cea economică), toate aceste aspecte influențând direct, modul în care oamenii parcurg ultima etapă a vieții (bătrânețe, senectute). Putem spune că gerontologia a luat nastere datorită interesului crescut pentru înțelegerea procesului de îmbătrânire. Etimologia cuvântului gerontologie provine

din grecescul “geron”-persoană vârstnică, bătrânețe si “logos”-cunoastere, studiu.

Termenul de gerontologie a fost introdus în 1903 de microbiologul de origine rusă, Elie Metchnikoff, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie si medicină (1908) si profesor în cadrul Institutului Pasteur din Paris.

Gerontologia este un domeniu multidisciplinar care studiază procesele fenomenului de îmbătrânire din perspectivă biopsihosocială(la care se poate adăuga perspectiva medicală si cea economică), toate aceste aspecte influențând direct, modul în care oamenii parcurg ultima etapă a vieții (bătrânețe, senectute). Putem spune că gerontologia a luat nastere datorită interesului crescut pentru înțelegerea procesului de îmbătrânire.