Institutiile Ue Si Politica In Domeniul Concurentei
Instituțiile UE și politica în domeniul concurenței
Cuprins
Introducere
1. Capitolul 1
1.1 Politica in domeniul concurentei generalitati
1.2 Principalele norme
1.3 Politica antitrust
1.4 Cartelurile
1.5 Abuzul de putere dominant
1.6 Ajutorul de stat
1.7 Concentrările economice
1.8 Liberalizarea
1.9 Perspective
2. Capitolul 2
2.1 Institutiile UE
2.1.1 Parlamentul European
2.1.2 Comisia Europeana
2.1.3 Comisii parlamentare în domeniul concurenței
2.1.4 Consiliul European
2.1.5 Consiliul UE
2.1.6 Curtea Europeană de Justiție
2.1.7 Banca Centrală Europeană
2.1.8 Curtea de Conturi
Capitol 3
3.1 Rețeaua europeană de concurență generalitati
3.2 Diviziunea muncii
3.2.1 Principiile atribuirii
3.3 Mecanismele de cooperare în scopul atribuirii cauzelor și al asistenței
3.3.1 Informații la începutul procedurii
3.3.2 Suspendarea sau încetarea procedurii
3.3.3 Schimbul și utilizarea informațiilor confidențiale
3.3.4 Investigațiile (articolul 22 din regulamentul Consiliului)
3.3.5 Aplicarea omogena a regulilor comunitare de concurenta
3.3.6 Rolul si functionarea comitetului consultative in noul sistem
Capitol 4
4.1 Studiu de caz Daewoo
Bibliografie
Introducere
Lucrarea de față iși propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice în legătura concurenta si implicarea institutiilor UE in problemele asociate.
Lucrarea este structurată în patru capitole, primele trei fiind teoretice iar cel de al patrulea reprezentând un studiu de caz.
În primul capitol sunt prezentate generalități în domeniul concurenței pentru o mai bună înțelegere a conceptului.
Ce de al doilea capitol prezintă principalele instituții UE și implicarea lor în cazul în care sunt sesizate încălcări ale politicii în domeniul concurenței.
În cel de al treilea capitol este prezentată rețeaua europeană de concurență iar în final, analiza unui caz real din România prezentat în ultimul capitol al lucrării.
Am ales această temă deoarece consider faptul ca politica concurenței ca este cea mai dezvoltată și cea mai de succes politică din Uniunea Europeană, din punct de vedere al semnificației practice a acesteia pentru guverne, companii și consumatori.
Obiectivul principal al acestei politici a concurenței este de a preveni dar și de a înlătura abaterile concurențiale ce rezulta din acțiunile companiilor sau ale autorităților publice, conducand astfel la o functionare mai eficienta a pieței. Politica de concurență este esentiala pentru a realiza un mediu just de competiție pentru toate întreprinderile. Acest mediu ar face ca firmele să își marească eficacitatea și, in consecinta, să fie mai bine pregătite pentru a concura atat pe piața internă cat și pe piețele internaționale. Un mediu de afaceri sanatos care asigură concurență va motiva companiile spre inovatie și promovare a creșterii productivității. De asemenea, o economie competitiva va crea beneficii atat pentru consumatori cat și pentru societate.
Pe parcursul acestei lucrări voi face referire la politica în domeniul concurenței că fiind o colectie de măsuri legislative și de acțiuni întreprinse la nivel comunitar avand ca scop eliminarea sau descurajarea acelor practici restrictive ce au ca efect restrângerea sau eliminarea concurenței, în cadrul pieței.
Capitolul 1
Politica in domeniul concurentei generalitati
Încă de la initierea acesteia în Tratatul de la Roma din 1957, politica Uniunii Europene în domeniul concurenței a reprezentat o parte importantă a activității UE. Tratatul prevedea instituirea unui „sistem care să împiedice denaturarea competiției în interiorul pieței comune”. Obiectivul principal de a crea norme ample și eficiente cu privire la concurența, cu scopul asigurarii funcționarii corespunzătoare a pieței europene pentru a putea oferi consumatorilor avantajele unui sistem de piață liberă.
Politica în domeniul concurenței presupune aplicarea unor norme care să asigure o concurență loială a întreprinderilor. Aceasta duce la încurajarea și dezvoltarea inițiativelor de afaceri și creșterea eficienței, le permite consumatorilor să beneficieze de o ofertă mai largă de produse și contribuie la diminuarea prețurilor și la îmbunătățirea calității. Acestea fiind motivele pentru care UE luptă împotriva comportamentului anticoncurențial, analizează concentrările economice și ajutoarele de stat și pune accentual pe liberalizare. In ceea ce priveste calitatea, aceasta poate lua diferite forme: produse ce au o durată de viață mai mare sau care sunt mai eficiente, servicii postvânzare sau asistență tehnică îmbunătățita sau oferirea unor servicii mai attractive și mai bune pentru consumatori. Oferirea unui preț mai bun reprezintă un mijloc prin care o societate poate atinge o cotă de piață mai ridicată. În cadrul unei piețe supuse concurenței, prețurile tind sa scada, iar acest lucru nu este doar un castig pentru consumatori: daca există un număr mai mare de persoane care pot sa achizitioneze produse, întreprinderile sunt încurajate să producă sis a comercializeze mai mult, ceea ce contribuie la stimularea economiei în general. În același timp, politica în domeniul concurenței determina întreprinderile să ofere bunuri și servicii mai bune din punct de vedere calitativ, prin care să atragă un număr cat mai mare de consumatori și să își mărească astfel cota de piață. Inovare: Pentru a pune la dispoziția consumatorilor această ofertă diversificată și pentru a fabrica produse de o calitate mai bună, întreprinderile trebuie săvina cu idei noi, începând de la conceperea produsului și până la tehnicile de fabricație sau serviciile oferite. Ofertă mai variată: Pe o piață supusă concurenței, întreprinderile tind să producă o paletă mai diversificată de produse. Astfel, va exista o ofertă mai variată, iar consumatorii vor putea alege produsul care le oferă cel mai bun raport dintre calitate si preț. Mai pregătiți pentru concurența mondială: Concurența la nivelul Uniunii Europene contribuie, de asemenea, la consolidarea întreprinderilor europene în afara UE și le intareste să reziste mai bine în fața concurenței mondiale.
Comisia Europeană, împreună cu autoritățile naționale de concurență, depune eforturi avand ca scop prevenirea sau corecta comportamentul anticoncurențial. Comisia poate sa garanteze în mod direct respectarea normelor UE cu privire la concurența ce vor conduce la o mai bună funcționare a piețelor, asigurându-se că societatile concurează loial, în condiții egale și pe baza propriilor merite. În mod specific, ea se asigură că întreprinderile nu se asociază pentru a-și împărți piața si nici pentru de a acționa într-un fel ce ar putea conduce la excluderea potențialilor competitori. În acest caz, Comisia poate sa aplice amenzisubstantiale, care pot atinge chiar și 10 % din cifra de afaceri a întreprinderilor în cauză. Prin acțiunile de control a ajutoarelor de stat, antitrust și a concentrării economice, Comisia garantează existența unei concurențe pe piața internă nedenaturate. Condițiile echitabile de concurență faciliteaza accesul tuturor întreprinderilor europene, inclusiv al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), la piața internă a UE, vasta și moderna.
Politica în domeniul concurenței reprezintă un element esențial al pieței interne. Rolul său este acela de a oferi tuturor cetățenilor europeni bunuri și servicii de o calitate mai bună, la prețuri mai avantajoase. Aceasta se axează pe următoarele activități: • lupta împotriva cartelurilor; • prevenirea abuzurilor de putere de piață a întreprinderilor dominante în orice sector sau țară din Europa; • analiza atenta a concentrărilor economice propuse; • controlul ajutoarelor de stat în favoarea sectoarelor și întreprinderilor care riscă să denatureze concurența. De asemenea, Comisia mai urmărește si ajutarea consumatorilor și a întreprinderilor să obțină mai ușor despăgubirile în cazul în care sunt victimele unui comportament anticoncurențial, precum și să intareasca și să simplifice investigațiile cu privire la ajutoarele de stat.
Principalele norme
Legislația UE le interzice întreprinderilor:
să convină fixarea prețurilor sau împărțirea piețelor între ele [articolul 101 din Tratatul cu privire la funcționarea Uniunii Europene (TFUE)];
să abuzeze de o poziție dominantă pe o anumită piață cu scopul de a elimina concurenți mai mici (articolul 102 din TFUE);
să fuzioneze, atât timp cât această operațiune le-ar permite să controleze piața. Întreprinderile mari care activează în mediul de afaceri din UE nu pot fuziona fără aprobare prealabilă din partea Comisiei Europene, chiar dacă au sediul în afara UE (regulamentul cu privire la concentrările economice).
De asemenea, normele UE reglementează ajutoarele acordate de statele membre întreprinderilor (ajutoare de stat), care sunt verificate de Comisie (articolul 107 din TFUE). De exemplu, în cazul în care nu se respectă anumite criterii, sunt interzise următoarele ajutoare:
împrumuturi și subvenții;
facilități fiscale;
bunuri și servicii oferite la prețuri preferențiale;
garanții publice care cresc ratingul de credit al unei întreprinderi, comparativ cu cel al concurenților acesteia. De asemenea, nu este posibilă acordarea de ajutoare de stat, indiferent de forma acestora, întreprinderilor aflate în dificultate pentru care nu există speranțe că vor deveni viabile din punct de vedere economic.
Politica antitrust
Termenul antitrust se referă la acțiunea de a preveni sau controla cartelurile sau alte monopoluri. Scopul urmărit este de a promova concurența. Acordurile anticoncurențiale Articolul 101 din TFUE interzice acordurile anticoncurențiale, și anume toate acordurile care limitează concurența, indiferent de intenția părților. Normele antitrust cu privire la acordurile anticoncurențiale sunt cuprinse în mai multe regulamente, în care sunt abordate anumite tipuri de comportament sau sectoare specifice. De asemenea, acestea definesc competențele Comisiei cu privire la investigarea întreprinderilor, inclusiv dreptul de a căuta probe în incinta acestora. În același timp, Comisia a adoptat diverse documente fără caracter normativ, cum ar fi comunicările și orientările. Acestea explică mai detaliat politica Comisiei și se referă fie la interpretarea normelor de fond în materie de antitrust, fie la aspecte procedurale, cum ar fi accesul la dosar.
Acordurile anticoncurentiale se refera la acorduri încheiate între întreprinderi cu scopul de a limita concurența – de exemplu, cartelurile, în cazul cărora întreprinderile ajung la un acord cu scopul de a evita concurența sau stabilesc prețurile de vânzare ale produselor pe care le comercializează.
Cartelurile
Întreprinderile din cartelurile care controlează prețurile sau își împart piețele încearcă să se protejeze de presiunea concurențială care le obligă să lanseze produse noi, să își îmbunătățească calitatea și să mențină un nivel scăzut al prețurilor. Prin urmare, consumatorii plătesc mai mult pentru o calitate inferioară. În conformitate cu legislația UE în domeniul concurenței, cartelurile sunt ilegale, iar Comisia Europeană aplică amenzi severe întreprinderilor implicate. Având în vedere că sunt ilegale, cartelurile au, în general, un caracter extrem de confidențial, dovezile fiind greu de găsit. Pentru a facilita identificarea cartelurilor și eliminarea lor, Comisia aplică o „politică de clemență”. În esență, politica de clemență acordă întreprinderilor implicate într-un cartel, care recunosc comportamentul anticoncurențial și predau probe în acest sens, imunitate totală la amenzi sau o reducere a amenzilor pe care Comisia le-ar fi aplicat. De asemenea, părțile implicate în cartel au posibilitatea de a-și recunoaște faptele săvârșite și de a-și asuma responsabilitatea pentru acestea prin intermediul procedurii de tranzacție. Această politică permite o reducere a duratei cazului, economisind astfel resursele Comisiei. De asemenea, întreprinderile care acceptă să urmeze aceast concurențială care le obligă să lanseze produse noi, să își îmbunătățească calitatea și să mențină un nivel scăzut al prețurilor. Prin urmare, consumatorii plătesc mai mult pentru o calitate inferioară. În conformitate cu legislația UE în domeniul concurenței, cartelurile sunt ilegale, iar Comisia Europeană aplică amenzi severe întreprinderilor implicate. Având în vedere că sunt ilegale, cartelurile au, în general, un caracter extrem de confidențial, dovezile fiind greu de găsit. Pentru a facilita identificarea cartelurilor și eliminarea lor, Comisia aplică o „politică de clemență”. În esență, politica de clemență acordă întreprinderilor implicate într-un cartel, care recunosc comportamentul anticoncurențial și predau probe în acest sens, imunitate totală la amenzi sau o reducere a amenzilor pe care Comisia le-ar fi aplicat. De asemenea, părțile implicate în cartel au posibilitatea de a-și recunoaște faptele săvârșite și de a-și asuma responsabilitatea pentru acestea prin intermediul procedurii de tranzacție. Această politică permite o reducere a duratei cazului, economisind astfel resursele Comisiei. De asemenea, întreprinderile care acceptă să urmeze această procedură obțin o reducere a amenzilor. Cu toate acestea, soluționarea problemelor legate de un cartel nu este o negociere între părțile participante la cartel și Comisia Europeană. Comisia va fi cules deja probe în cursul unei investigații și își va fi construit un argument puternic împotriva părților înainte de începerea discuțiilor cu privire la soluționarea cazului.
Acordurile sunt considerate anticoncurențiale în cazul în care participanții convin:
să fixeze prețurile;
să limiteze producția;
să își împartă piețele sau consumatorii;
să fixeze prețurile de revânzare (între un producător și distribuitorii săi). Cu toate acestea, un acord poate fi legal în cazul în care:
are mai multe efecte pozitive decât negative;
nu este încheiat între concurenți;
sunt implicate întreprinderi care dețin numai o cotă mică de piață cumulată;
este necesar pentru îmbunătățirea produselor sau a serviciilor, pentru dezvoltarea de noi produse sau identificarea unor modalități noi și îmbunătățite cu scopul de a pune produsele la dispoziția consumatorilor.
De exemplu, Comisia Europeana poate permite întreprinderilor să coopereze în vederea stabilirii de standarde tehnice unice pentru întreaga piață. Acordurile care favorizează cercetarea și dezvoltarea și transferul de tehnologie sunt de multe ori compatibile cu legislația UE în domeniul concurenței, deoarece unele produse noi necesită cercetări prea costisitoare pentru a fi suportate de o întreprindere care lucrează pe cont propriu. De asemenea, pot fi considerate legale acordurile cu privire la producția, cumpărarea sau vânzarea de produse în comun sau cele cu privire la standardizarea. În plus, întreprinderilor mai mici li se poate permite să coopereze dacă acest lucru le permite să facă față mai bine concurenței cu întreprinderile de dimensiuni mai mari.
Abuzul de putere dominant
O întreprindere poate restrânge concurența atunci când deține o poziție foarte importantă pe o anumită piață. O poziție dominantă nu este anticoncurențială în sine, însă comportamentul întreprinderii poate fi considerat abuziv în cazul în care aceasta își exploatează poziția cu scopul de a elimina concurența. Articolul 102 din TFUE interzice acest tip de comportament.
De exemplu, atunci când un actor important încearcă să își elimine concurenții de pe piață, vorbim despre abuz de poziție dominantă în cazul în care acțiunile sale au drept efect eliminarea concurenței. Acest lucru va duce la creșterea prețurilor și la restrângerea ofertei pentru consumatori. Atunci când încheie afaceri cu întreprinderi mici, întreprinderile mari nu trebuie să își folosească puterea de negociere cu scopul de a impune furnizorilor sau clienților condiții care ar aduce atingere relațiilor dintre aceștia și concurenții lor
Exemple de abuz de poziție dominantă:
practicarea unor prețuri prea mari;
vânzarea la prețuri scăzute în mod artificial, cu scopul de a afecta sau chiar de a exclude concurenții de pe piață;
obligarea consumatorilor să achizitioneze un produs care este legat în mod artificial de un altul mai cunoscut, acest lucru având drept efect să excludă produsele similare, denaturând astfel concurența;
refuzul de a accepta anumiți clienți sau oferirea de reduceri speciale clienților care cumpără toate sau aproape toate produsele de care au nevoie de la întreprinderea care deține poziția dominantă;
condiționarea vânzării unui produs de vânzarea unui alt produs.
Comisia poate investiga un posibil comportament anticoncurențial. Printre altele, aceasta înseamnă că, în cazul în care Comisia decide să realizeze o investigație, funcționarii săi sunt abilitați:
să pătrundă în incinta întreprinderii, pe terenul sau în mijloacele de transport ale acesteia;
să examineze documentele întreprinderii sau orice alte documente legate de aceasta;
să preia sau să obțină, sub orice formă, copii sau extrase din registrele sau documentele menționate;
să sigileze incinta întreprinderii și orice registre sau documente ale acesteia pe perioada investigației, în măsura în care acest lucru este necesar;
să solicite oricărui reprezentant sau angajat al întreprinderii explicații cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul și scopul investigației și să înregistreze răspunsurile.
Ajutorul de stat
Uneori, guvernele statelor membre sprijină întreprinderi sau sectoare din industria locală din fonduri publice, oferindu-le un avantaj neloial. Prin urmare, concurența este denaturată și comerțul este afectat. Articolul 107 din TFUE interzice astfel de practici.
n conformitate cu articolul 108 din TFUE, Comisia are rolul de a preveni astfel de situații, autorizând ajutoarele de stat numai dacă acestea sunt cu adevărat în interesul publicului, și anume dacă aduc beneficii societății sau economiei în ansamblu. În ultimii ani, Comisia a facilitat utilizarea de către statele membre a ajutoarelor direcționate către eliminarea disfuncționalităților pieței și îndeplinirea obiectivelor de interes european comun. Comisia se concentrează pe aplicarea acestor măsuri în cazurile cu cel mai mare impact asupra pieței interne, prin simplificarea normelor și adoptarea mai rapidă a deciziilor.
Sunt posibile câteva excepții de la normele generale. Ajutorul de stat va primi undă verde dacă există o șansă reală ca o întreprindere aflată în dificultate – sau o întreprindere nouă – să devină în cele din urmă rentabilă sau dacă aceasta urmărește interesele UE (de exemplu, prin păstrarea sau crearea de locuri de muncă). Este esențial să se evalueze dacă ajutorul este în avantajul consumatorilor sau dacă el va aduce prejudicii altor întreprinderi. De multe ori, Comisia autorizează ajutoarele pentru cercetare și inovare, pentru dezvoltarea regională și pentru întreprinderile mici și mijlocii, întrucât acestea servesc obiectivele generale ale UE.
Pentru a putea fi controlate ajutoarele de stat acordate, Guvernele statelor membre trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la intenția lor de a acorda un ajutor financiar. Comisia aprobă circa 85 % din ajutoarele notificate, în urma efectuării unei simple evaluări preliminare. Atunci când este necesară o investigație oficială, în cazurile litigioase, este publicat un anunț în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și în registrul online al Comisiei Europene cu privire la ajutoarele de stat. Părțile interesate pot formula observații, iar Comisia ia în considerare toate aspectele înainte de a lua o decizie finală. De asemenea, Comisia Europeană investighează ajutoarele despre care nu a fost informată în mod oficial, dar de care a aflat prin proprie investigație, prin intermediul plângerilor din partea întreprinderilor sau a persoanelor fizice sau din mass-media. În cazul în care constată că ajutorul respectiv este incompatibil cu legislația UE și cu normele cu privire la concurența loială, Comisia solicită autorităților naționale să sisteze ajutorul și să recupereze fondurile deja acordate. Tabloul de bord al Comisiei cu privire la ajutoarele de stat conține statistici cu privire la valoarea totală a ajutoarelor și tipul de asistență acordată de fiecare stat membru al UE. În plus, începând cu luna ianuarie 2016, cetățenii din toate țările UE vor putea găsi pe internet informații cu privire la subvențiile de peste 500 000 EUR. Se constată că cea mai mare parte din ajutoarele acordate anterior întreprinderilor individuale sau anumitor sectoare ale industriei este redirecționată în prezent către activități în interesul comun al UE. Acest lucru ar trebui să contribuie la consolidarea competitivității economiei europene pe piața mondială.
Concentrările economice
Legislația UE în materie de concurență reglementează și concentrările economice. Regulamentul cu privire la concentrările economice, intrat în vigoare în 1990, a stabilit un sistem de control care oferă Comisiei Europene puterea de a interzice concentrările și achizițiile care ar putea reduce în mod semnificativ concurența. Principalele documente legislative cu privire la deciziile în acest domeniu sunt regulamentul cu privire la concentrările economice și regulamentul de aplicare. Regulamentul cu privire la concentrările economice cuprinde principalele dispoziții cu privire la evaluarea concentrărilor, iar regulamentul de aplicare se referă la aspecte procedurale (notificarea, termenele-limită, dreptul de a fi audiat). Prin combinarea activităților, întreprinderile pot dezvolta noi produse într-un mod mai eficient sau pot reduce costurile de producție sau de distribuție. Creșterea eficienței garantează o piață mai competitivă, iar consumatorii beneficiază astfel de produse de o calitate superioară, la prețuri mai echitabile. Cu toate acestea, unele concentrări economice pot reduce concurența, de exemplu prin crearea sau consolidarea unui actor dominant. Acest lucru ar putea afecta consumatorii, prin creșterea prețurilor, prin reducerea gamei de produse sau servicii disponibile sau prin frânarea inovării. Înainte de a fuziona sau de a se asocia, întreprinderile mari care desfășoară activități transfrontaliere trebuie să ceară o autorizare din partea Comisiei, furnizând toate informațiile necesare pentru ca aceasta să poată lua o decizie. Autoritățile din domeniul concurenței se asigură că, atunci când două sau mai multe întreprinderi își unesc forțele temporar sau definitiv, echilibrul piețelor nu va fi compromis într-un mod care ar putea să afecteze concurența sau să creeze o poziție dominantă de care s-ar putea abuza.
Autorizara la nivel European este necesara permite a întreprinderilor care activează în mai multe țări din UE să obțină printr-o singură procedură autorizația la nivel european pentru concentrarea economică din care fac parte.
Concentrările economice propuse pot fi interzise dacă părțile care fuzionează sunt concurenți majori sau dacă fuziunea ar reduce sau ar limita în mod semnificativ concurența în cadrul UE, de exemplu prin crearea sau consolidarea unui actor dominant.
Sunt rare cazurile în care Comisia Europeană blochează o fuziune, deoarece, de regulă, se pot aproba fuziuni mai problematice cu impunerea unor condiții sau măsuri corective obligatorii pentru întreprinderile care fuzionează. Astfel de condiții sau măsuri vor garanta faptul că piața nu este denaturată după realizarea fuziunii. De exemplu, întreprinderile se pot angaja să vândă o parte din activele comune sau să cedeze licența pentru anumite tehnologii unui alt actor de pe piață. În cazul în care consideră că angajamentele vor menține sau restabili concurența pe piață, Comisia aprobă fuziunea cu impunerea anumitor condiții și monitorizează dacă întreprinderile care fuzionează își îndeplinesc angajamentele. În cazul în care se ajunge la concluzia că o anumită fuziune nu va limita concurența, fuziunea este aprobată necondiționat.
Liberalizarea
În unele țări, anumite servicii esențiale, cum ar fi energia, telecomunicațiile, transportul, apa și poșta, sunt controlate în continuare de către autoritățile publice și nu de întreprinderi private. Țările UE pot încredința servicii publice specifice unei întreprinderi, acordându-i acesteia responsabilitati, drepturi specifice și compensații financiare, în conformitate cu normele în materie de ajutoare de stat. Când astfel de servicii sunt liberalizate, și anume, sunt deschise concurenței între mai multe întreprinderi, Comisia se va asigura că acestea rămân la dispoziția tuturor țărilor, inclusiv în regiunile unde nu sunt profitabile. Mai mult, este esențial să se asigure că procesul de liberalizare nu oferă un avantaj neloial întreprinderii care deținea monopolul înainte de liberalizare.
Liberalizarea piețelor prezintă mai multe avantaje. Consumatorii pot alege dintr-o gamă largă de produse și furnizori de servicii. De exemplu, în prezent, operatorilor de rețea din industria feroviară, energetică și a gazelor naturale li se cere să ofere concurenților un acces echitabil la rețelele lor. Este esențial să se monitorizeze dacă toți furnizorii oferă acces loial la rețele, astfel încât:
consumatorii să poată alege furnizorul care oferă cele mai bune condiții;
consumatorii să beneficieze de prețuri mai scăzute și de servicii noi care, de regulă, sunt mai eficiente și mai accesibile consumatorilor decât înainte;
economiile naționale să devină mai competitive.
Consumatorii sunt avantajati de liberalizare dar este nevoie de timp.
Pe cele două piețe care au fost deschise primele concurenței (transportul aerian și telecomunicațiile), prețurile medii au scăzut substanțial. Acest lucru nu s-a întâmplat încă pe piețele care au fost deschise concurenței ulterior sau care nu au fost încă deschise (energie electrică, gaze naturale, transport feroviar și servicii poștale). În aceste sectoare, prețurile au rămas neschimbate sau chiar au crescut. Deși această situație s-ar putea datora unor factori specifici sectorului (de exemplu, prețul gazelor naturale este strâns legat de prețul petrolului), în general, este mult mai posibil ca în sectoarele care sunt mai deschise concurenței consumatorii să plătească prețuri mai scăzute.
Perspective
Se dorește să se mobilizeze instrumentele și expertiza de piață existente în domeniul concurenței, astfel încât acestea să contribuie la agenda UE cu privire la creșterea și locurile de muncă, inclusiv în sectoare precum piața internă digitală, serviciile financiare, politica energetică, politica industrială și lupta împotriva evaziunii fiscale. În acest context, va fi important să se mențina o abordare economică și juridică la evaluarea aspectelor legate de concurență și se dezvolte în continuare monitorizarea pieței.
Capitolul 2
Institutiile UE
Instituțiile comunitare sunt mult diferite fata de cele la nivel național sau față de cele existente în politica internațională. De-a lungul istoriei comunitare, au fost puse in evidenta multe modificari dar si ajustari international prin analiza modului in care acestea opereaza. Uniunea Europeană este un sistemce are mai multe nivele. “Se disting trei nivele instituționale specifice Uniunii Europene: nivelul supranațional (reprezentat de Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Parlamentul etc.), nivelul național (reprezentat de statele membre cu instituțiile specifice guvernământului: guvern, parlament, partide, asociații, opinie publică etc.) și nivelul sub-național (regiuni, landuri, comune, departamente etc. în cadrul statelor membre)”.
Exercitarea controlului parlamentar, a mecanismul de luare a deciziilor la nivel comunitar sunt mult mai actuale deși Parlamentul European a captat împuterniciri mai mari în controlul Comisiei Europene, Consiliul nu este subiectul unui asemenea control nici la nivel național, nici la nivel comunitar. Acesta ar putea deveni un domeniu în cadrul restructurării instituționale a Uniunii Europene, în care parlamentele naționale ar putea juca un rol maiimportant. Este necesar sa se faca o analiză a instituțiilor care funcționează la nivelul Uniunii Europene: Parlamentul European, , Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană , Consiliul European, Curtea de Conturi, Curtea Europeană de Justiție, Comitetul Regiunilor, etc.
Uniunea Europeană trece printr-un puternic proces de reformă internă. O implicare mai mare a parlamentelor naționale în afacerile europene va adduce atat beneficii dezvoltării Uniunii dar și o mai bună armonizare în domeniile ce presupun o cooperare interguvernamentală foarte puternică, cum ar fi cel al politicii externe și cel al politicii de apărare și securitate comună. Progresele facute în evoluția politicii externe și de securitate comune, implicarea și soluțiile alese de catre organizațiile europene și internaționale în rezolvarea situațiilor dificile demonstrează că Europa își asumă un rol important în ceea ce priveste propria securitate, inclusiv în cea de apărare, și oferă modele de așezare, pe baze raționale, echitabile, a relațiilor dintre state și națiuni, prin armonizarea intereselor lor.
Dezvoltarea instituțională a Uniunii Europene este inevitabilă. Consider faptul ca, acest proces va implica atât inițiative de ordin constituțional cât și modificari și dezvoltări în domeniul instituțional.
2.1.1 Parlamentul European
Parlamentul European ( Europarl sau PE) reprezinta instituția legislativă a Uniunii Europene (UE) aleasă odată la cinci ani. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene și cu Comisia Europeana exercită puterea legislativă a UE. A fost descrisă (chiar de eurodeputați) ca fiind una dintre cele mai puternice legislative din lume.
Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal asupra inițiativei legislative, cum de altfel majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au. Parlamentul este „prima instituție” a UE (menționată în tratate, având precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la nivel european), și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în care se aplică procedurile legislative speciale). Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze prin adoptarea unei moțiuni de cenzură.[6]
Parlamentul European este singura instituție a UE ai cărei membri sunt aleși direct de catre cetățenii europeni. Membrii Parlamentului European (MPE) in numar de 751 sunt aleși pentru o perioadă de cinci ani. Aceștia își desfășoară activitatea în functie de apartenența lor politica și nu în funcție de statul membru din care provin. “În multe domenii de acțiune – aproximativ trei sferturi din politicile UE – Parlamentul și Consiliul UE adoptă împreună deciziile cu privire la noua legislație prin „procedura de codecizie”. Politica în domeniul concurenței nu face obiectul procedurii de codecizie.”
Parlamentul European este de cele mai multe ori implicat în legislația în materie de concurență doar prin procedura de consultare. Influența acestuia este astfel limitată față de cea a Comisiei Europene și a Consiliului. Parlamentul a solicitat în nenumărate rânduri introducerea procedurii legislative ordinare și în cazul legislației în materie de concurență.
Rolul principal al Parlamentului este controlul puterii executive. Comisarul responsabil în materie de concurență se înfățișează de mai multe ori pe an înaintea Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) cu scopul de a-și explica politica și pentru a discuta decizii specifice.
Parlamentul European adoptă în fiecare an o rezoluție referitoare la raportul anual al Comisiei Europene cu privire la politica în domeniul concurenței. Începând cu anul 2011, rezoluția respectivă nu mai reprezintă doar o reacție la rezultatele Comisei din perioada de raportare anterioară, ci abordează și aspecte-cheie de actualitate cu privire la legislația în domeniul concurenței, precum și aplicarea acesteia.
În vederea unei mai bune protecții a consumatorilor, Parlamentul a adoptat, la începutul anului 2012, o rezoluție în care solicită un cadru juridic unitar în materie de acțiuni colective în despăgubire ale consumatorilor (A7-0012/2012). În cazul propunerii de directivă cu privire la acțiunile în despăgubire menționate mai sus se aplică procedura legislativă ordinară. Acesta este un caz rar, în care Parlamentul European (cu ECON drept comisie competentă în fond) acționează în calitate de colegiuitor. Pentru deputați era important să asigure în această procedură despăgubirea completă a consumatorilor pentru daunele suferite, fără însă ca aceasta să ducă la supracompensări. În interesul consumatorilor, deputații au stabilit că deciziile autorităților naționale de concurență ar trebui considerate drept dovada primei manifestări a unui risc de încălcare a legislației în materie de concurență.
În rezoluția sa din 15.11.2011, referitoare la reformarea normelor UE în materie de ajutoare de stat aplicabile serviciilor de interes economic general (P7_TA-PROV(2011)0494), Parlamentul a relevat, cu referire la proiectul de reformă al Comisiei, necesitatea clarificării raporturilor dintre normele pieței interne și prestarea serviciilor publice și a cerut, încă o dată, aplicarea principiului subsidiarității. Acesta reamintește competența și marja de apreciere a autorităților naționale/comunale și face trimitere, în acest context, la Protocolul nr. 26 inclus de curând în TFUE.
Comisia Europeana
Comisia Europeană asigură o mai buna aplicare a normelor UE în domeniul concurenței.
Rolul acestei instituții fiind, în principal, monitorizarea și, eventual, blocarea: acordurilor anticoncurențiale (în special a cartelurilor), fuziunilor și achizițiilor, ajutoarelor de stat, abuzurilor de poziție dominanta.
Abuzul de pozitie dominanta
Potrivit Art. 82 al Tratatului CE, „orice abuz de pozitie dominanta al uneia sau mai multor întreprinderi în interiorul pietei interne sau într-un segment important al acesteia va fi interzis ca fiind incompatibil cu piata interna, atâta timp cât afecteaza comertul dintre statele membre”. În
afara acestei dispozitii, temeiul juridic al combaterii abuzurilor de pozitie dominanta: Art. 83 (ce permite adoptarea de regulamente si directive) si Art. 85 (competentele de investigare ale Comisiei) ale Tratatului CE.
Pozitia dominanta este situatia în care o societate comerciala dispune de o asemenea putere economica încât poate obstructiona concurenta pe piata pe care actioneaza. Practic, societatea detine o pozitie de pe care exercita o puternica influenta asupra conditiilor de concurenta si
actioneaza fara a tine cont de acest lucru. Aceste aspecte au fost lamurite prin definitia data de Curtea de Justitie în hotarârea pronuntata la 14 februarie 1978 în cauza United Brands contra Comisiei: „o pozitie de putere economica pe care o detine o întreprindere si care îi permite sa
afecteze concurenta efectiva de pe piata relevanta printr-un comportament apreciabil independent fata de concurentii, de clientii si, în ultima instanta, fata de consumatorii sai.” Principalul indicator al dominantei este nivelul ridicat al cotei de piata, dar nu se pot neglija nici
slaba putere economica a concurentilor, absenta concurentei latente, controlul resurselor si tehnologiei sau existenta unei retele dezvoltate de vânzari.
Pentru constatarea abuzului nu se cere existenta vreunui element intentional. Abuzul trebuie doar sa afecteze concurenta. Efectele se pot produce atât pe piata unde s-a produs abuzul, cât pe o piata conexa cu
prima.
Comisia si Curtea de Justitie au identificat o serie de alte forme de practici abuzive pe lânga cele principale, enuntate chiar în Tratatul CE: discriminarea prin preturi stabilite pe zone geografice, returnarea unor sume pentru fidelitate ce împiedica clientii sa obtina produse de la
furnizori concurenti, reducerea preturilor în scopul eliminarii concurentei, refuzarea nejustificata a furnizarii ce poate duce la eliminarea concurentei, refuzarea acordarii de licente.
Fuziunile (concentrarile)
Politica împotriva acestora are ca temei juridic articolele 81, 82, 83, 85 si 235 ale Tratatului CE. Tratatul CE nu a atribuit, initial, Comisiei Europene puteri exclusive de autorizare sau interzicere a fuziunilor între societatile de carbune sau otel. Cresterea numarului de fuziuni ca rezultat
al finalizarii pietei comune a condus la necesitatea unei interventii comunitare care s-a desfasurat mult timp pe baza interpretarii prevederilor existente si prin intermediul unui sistem informal de
investigare dupa momentul fuziunii.
Situatia a fost reglementata prin adoptarea Regulamentului nr. 4064/89 cu privire la controlul concentrarilor dintre întreprinderi, care dispune ca este „incompatibila cu piata interna orice concentrare la nivel comunitar ce creeaza sau consolideaza o pozitie ca rezultat al careia este afectata concurenta efectiva pe piata interna sau pe o portiune importanta a acesteia.”
Ajutoarele de stat
Potrivit Art. 87 al Tratatului CE, „va fi considerat incompatibil cu piata comuna orice ajutor acordat de un stat membru sau din resursele de stat, sub orice forma, care distorsioneaza sau ameninta sa distorsioneze concurenta prin favorizarea anumitor întreprinderi sau productia
anumitor bunuri atâta timp cât afecteaza comertul dintre statelemembre”. Practic, orice avantaj acordat de catre stat sau din resursele de stat este considerat subventie atunci când: confera un avantaj economic entitatii caruia îi este destinat; este acordat selectiv anumitor societati
comerciale sau pentru productia anumitor bunuri; poate distorsiona concurenta si poate afecta comertul dintre statele membre. Temeiul juridic al politicii comunitare cu privire la ajutoarele de stat este constituit, pe lânga textul deja evocat, si de articolele 88 si 89 ale Tratatului CE.
Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de catre Comisie si de Curtea de Justitie într-un sens extrem de larg: el include orice ajutor public sau orice ajutor acordat de autoritati, locale sau regionale. Ajutorul poate proveni inclusiv de la entitati private (societati comerciale private
sau societati publice care opereaza în regim comercial) sau de la alte entitati asupra carora o institutie publica, statul sau o autoritate locala sau regionala exercita o influenta puternica în mod indirect sau direct.
O interzicere totala a ajutoarelor de stat nu este posibila. Art. 2 al Tratatului CE prevede faptul ca unul din obiectivele Comunitatii este acela de a „promova o dezvoltare armonioasa si echilibrata a activitatilor economice în întreaga Comunitate”. Diferentele de dezvoltare economica existente de la o regiune la alta de la un stat membru la altul si pot justifica interventia guvernamentala pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Astfel, alineatele 2 si 3 ale Art. 87 prevad o serie de exceptari considerate compatibile cu piata interna:
– ajutorul acordat pentru repararea daunelor cauzate de situatii exceptionale sau de dezastre naturale;
– ajutorul de stat cu caracter social acordat consumatorilor individuali, sub garantia lipsei discriminarii legate de originea produselor rspective;
– ajutorul acordat zonelor din Germania afectate de divizarea tarii (dupa reunificarea acesteia).
In cazul în care Comisia Europeana va considera ca un anumit tip de ajutor de stat nu face parte din exceptiile acceptate si nici nu este compatibil cu piata comuna, aceasta cere statului membru sa comenteze acest fapt în maxim o luna. Daca justificarile statului membru în cauza nu sunt satisfacatoare, Comisia poate decide ca statul membru va trebui sa modifice sau sa elimine ajutorul de stat într-o perioada data (de cele mai multe ori, doua luni). Daca statul membru nu se conformeaza deciziei Comisiei pâna la termenul limita stabilit, Comisia sau oricare alt stat membru interesat pot duce problema în fata Curtii de Justitie. În acelasi timp, statul membru vizat poate si el recurge la Curtea de Justitie sau la Consiliul UE (daca acesta din urma nu-si face cunoscuta pozitia în maxim trei luni, decizia ramâne în sarcina Comisiei, iar daca hotaraste ca nu este vorba de o încalcare a regulilor concurentei, suspenda toate procedurile desfasurate pâna la
momentul respectiv).
Pentru garantarea punerii în aplicare a legislației în domeniul concurenței, Comisia dispune de o serie de prerogative, precum dreptul de a desfășura audieri și de a acorda exceptări sau de a iniția o investigație cu privire la un anumit sector al economiei. De asemenea, guvernele statelor membre au datoria de a informa în prealabil Comisia în legătură cu eventualele măsuri de sprijin pe care doresc să le ia în favoarea anumitor întreprinderi (ajutor de stat).
Cu toate acestea, începând din anul 2004, în cadrul procesului de „modernizare” (Regulamentul 1/2003), o parte din aceste prerogative legate de aplicarea legislației în domeniul concurenței revin în prezent statelor membre. Acest regulament prevede faptul că autorităților naționale și instanțelor judecătorești naționale pot aplica articolele 101 (fostul articol 81 din Tratatul CE) și 102 (fostul articol 82 din Tratatul CE) din Tratatul cu privire la funcționarea Uniunii Europene.
Pentru punerea în aplicare a tuturor aspectelor politicii din domeniul concurenței, Comisia ține cont de interesul consumatorilor.
2.1.3 Comisii parlamentare în domeniul concurenței
Există 2 comisii care se ocupă în mod special de probleme legate de politica în domeniul concurenței și cu privire la protecția consumatorului: ECON si IMCO.
ECON (afaceri economice și monetare) -politica economică și monetară a UE, normele în domeniul concurenței și ajutorul de stat acordat întreprinderilor
Prezentare și competențe
Această comisie este competentă în chestiuni cu privire la:
politicile economice și monetare ale Uniunii, funcționarea Uniunii Economice și Monetare și Sistemul Monetar și Financiar European, inclusiv relațiile cu instituțiile sau organizațiile pertinente;
libera circulație a capitalurilor și plăților (plăți transfrontaliere, Spațiul Unic de Plăți, balanța de plăți, fluxurile de capital și politicile de împrumut și creditare, controlul fluxurilor de capital provenite din țări terțe, măsuri de încurajare a exporturilor de capital din Uniunea Europeană);
sistemul monetar și financiar internațional, inclusiv relațiile cu instituțiile și organizațiile financiare și monetare;
regulile cu privire la concurența, ajutoarele de stat sau ajutoarele publice;
reglementarea în domeniul fiscal;
reglementarea și supravegherea serviciilor, instituțiilor și piețelor financiare, inclusiv rapoartele financiare, verificările contabile, regulile de contabilitate, conducerea întreprinderilor și alte chestiuni din domeniul dreptului societăților comerciale cu privire la în special serviciile financiare.
IMCO (piața internă și protecția consumatorilor)- identificare și eliminarea obstacolelor din calea funcționării pieței unice și promovarea și protejarea intereselor economice ale consumatorilor.
Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor a inițiat Actul cu privire la piața unică, cu scopul de a da astfel un nou impuls pieței unice.
Prezentare și competențe
Această comisie este competentă în chestiuni cu privire la:
(1) coordonarea, în plan comunitar, a legislațiilor naționale în domeniul pieței interne și cu privire la Uniunea vamală, în special în ceea ce privește:
(a) libera circulație a mărfurilor, inclusiv armonizarea standardelor tehnice,
(b) libertatea de stabilire,
(c) libertatea de a presta servicii, cu excepția sectorului financiar și poștal;
(2) măsurile de identificare și eliminare a potențialelor obstacole în funcționarea pieței interne;
(3) promovarea și protecția intereselor economice ale consumatorilor, cu excepția chestiunilor cu privire la sănătatea publică și siguranța alimentară, în cadrul creării pieței interne.
2.1.4 Consiliul European
Consiliul European definește prioritățile și orientările politice generale ale Uniunii Europene și contribuie la impulsionarea necesara dezvoltării acesteia. Împreună cu Parlamentul European, Consiliul European joacă un rol important în desemnarea comisarului pentru concurență, ales de președintele Comisiei și de guvernele naționale.
Institutia competenta pentru amortizarea legislatiei este Consiliul Concurentei.
Politica zonelor defavorizate reprezinta o componenta distincta a politicii de dezvoltare regionala, fiind determinata de existenta unor dezavantaje de ordin social, economic, structural, pozitie geografica etc ce trebuie identificate în scopul luarii unor masuri specifice care sa ajute la redresarea lor. Ministerul Dezvoltarii si Prognozei (MDP) promoveaza politici de dezvoltare economica si sociala, în vederea redresarii unor zone grav afectate de restructurari industriale, de disponibilizari masive, precum si a celor miniere, denumite „zone defavorizate”, prin atragereade investitii în aceste zone.
Regimul zonelor defavorizate este reglementat prin Legea nr. 621/2001 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 75/2000 pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 24/1998, republicata, cu privire la regimul zonelor defavorizate (aceasta din urma a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 20/1999). În vederea clarificarii, simplificarii si aplicarii eficiente a normelor legale în materie, prin Hotarârea Guvernului nr. 728/2001 au fost modificate si republicate Normele metodologice pentru aplicarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 24/1998 cu privire la regimul zonelor defavorizate, republicata, cu modificarile ulterioare. Astfel, s-a urmarit atât clarificarea termenilor si stabilirea conditiilor de acordare a stimulentelor prevazute, cu scopul de a veni în sprijinul întreprinzatorilor, cât si aplicarea eficienta în vederea atingerii obiectivelor pentru care se promoveaza aceasta politica.
In sensul amortizarii legislative, prioritatile pe termen scurt sunt:
– întarirea capacitatii administrative a autoritatilor din domeniul concurentei si al controlului ajutorului de stat pentru asigurarea unui mediu concurential capabil sa faca fata fortelor pietei interne unice;
– pregatirea intensiva a personalului de specialitate;
– completarea cadrului legislativ si asigurarea unei aplicari efective legislatiei si a politicilor în domeniul concurentei si ajutorului de stat;
– completarea cadrului legislativ în domeniul concurentei, prin adoptarea Regulamentului cu privire la aplicarea regulilor de concurenta în domeniul transporturilor;
-continuarea procesului de armonizare legislativa în domeniul ajutoarelor de stat prin adoptarea urmatoarelor regulamente: Regulament cu privire la ajutorul de stat acordat societatilor comerciale din zonele urbane defavorizate, Regulament cu privire la ajutoarele de stat acordate sub forma de garantii, Regulament cu privire la acordarea ajutorului de stat pentru ocuparea fortei de munca, Regulament cu privire la Cadrul multisectorial referitor la ajutorul de stat regional pentru proiecte mari de investitii.
– cresterea gradului de constientizare a publicului, a comunitatii oamenilor de afaceri, a institutiilor publice cu privire la importanta aplicarii politicii concurentei si ajutorului de stat si cu privire la rezultatele acestei aplicari prin promovarea actiunilor autoritatilor de concurenta prin mass-media, editarea unor publicatii/reviste de specialitate, elaborarea si publicarea de rapoarte de activitate ale institutiilor de concurenta.
Prioritatile pe termen mediu sunt:
– evaluarea eficientei activitatii autoritatilor de concurenta, a structurii interne a acestora si urmarirea permanenta a promovarii de actiuni în directia îmbunatatirii capacitatii administrative a Consiliului Concurentei si Oficiului Concurentei;
– asigurarea cu personal specializat conform organigramelor aprobate ale celor doua institutii;
– continuarea completarii si modificarii cadrului legislativ în vederea aplicarii corecte si efective a politicilor în domeniul concurentei si ajutorului de stat;
2.1.5 Consiliul UE
Consiliul UE impreună cu Parlamentul European, adoptă normele europene ceprivesc protecția consumatorului si concurenta. Consiliul este alcătuit din miniștrii statelor membre, ce se reunesc în grupari diferite, în funcție de subiectele pe care le dezbat. De exemplu, pentru problemele legate de concurență, miniștrii statelor membre se reunesc în cadrul „Consiliului Competitivitate”.
Consiliul Competitivitate urmărește intarirea competitivității și sporirea creșterii si dezvoltarii economice în UE. Acesta este responsabil de urmatoarele domenii de politică importante: piața internă, cercetarea și inovarea, industria , dar și spațiul.
Consiliul Competitivitate funcționează in funcție de ordinea de zi. In primul rand îi unește pe acei miniștrii care responsabili de cele patru domenii de politica importante mentionate anterior, din toate statele membre. Comisarii europeni alesi mai participă si la reuniuni ce au loc de cel puțin de patru ori pe an.
Politica de competitivitate a Europei
În rolul său decizional, Consiliul doreste să motiveze competitivitatea UE și concomitant creșterea si dezolvoltarea economică a acesteia. In acest fel, acesta acoperă acele domenii de politici care merg de la industrie, piața internă, cercetare și inovare și până la spațiu.
Consiliul, în calitate de legiuitor in cadrul pieței interne, depune eforturi cu scopul de a elimina eventualele obstacolele care împiedică forță de muncă, fluxurile transfrontaliere de produse, servicii si capitaluri.
În domeniul industrial, Consiliul urmărește să integreze preocupările principale în materie de politică industrială în toate celelalte politici conexe ale UE, cu o abordare sectorială care arein vedere nevoile speciale ale fiecărui sector.
Consiliul depune eforturi pentru a aduce îmbunătățiri ale mediului de afaceri, în special pentru IMM-uri. Aceasta se realizează prin reglementare cu privire la măsuri specifice destinate IMM-urilor, cum ar fi reducerea birocrației, ameliorarea accesului la finanțare, și promovarea inovării.
În domeniul cercetării, inovării și spațiului, Consiliul vizează consolidarea bazei științifice și tehnologice a industriei europene, stimulând astfel competitivitatea acesteia la nivel internațional și generând creștere economică și locuri de muncă. De asemenea, Consiliul colaborează cu Agenția Spațială Europeană cu scopul de a dezvolta politica spațială europeană.
Curtea Europeană de Justiție
Curtea Europeană de Justiție (CEJ) este Curtea Supremă a Uniunii Europene. Înființată în 1952, Curtea Europeană de Justiție (CEJ) are rolul de a asigura uniformitatea interpretării și aplicării dreptului comunitar și are competența de a soluționa litigii care implică statele membre, instituții comunitare, companii sau persoane fizice din spațiul UE.
Jurisdicția sa acoperă numai problemele specifice legate de aplicarea Tratatelor Comunității și ale Uniunii.
Curtea Europeană de Justiție îndeplinește următoarele funcții:
soluționează litigiile dintre statele membre; dintre statele membre și Uniunea Europeană; dintre instituțiile UE; dintre UE și persoanele fizice sau juridice, inclusiv și din rîndul funcționarilor europeni;
interpretează acordurile și tratatele internaționale;
ia decizii preliminare cu privire la valabilitatea și legalitatea deciziilor formulate de instanțele naționale, care de alfel nu au autoritate juridică (sub jurisdicția CEJ nu nimeresc domeniile care nu sînt prevăzute în Tratatele UE).
dreptul de a impune penalități statelor membre pentru nerespectarea deciziilor Curții (în conformitate cu Tratatul de la Maastricht).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este formată din câte un judecător pentru fiecare stat membru.
Curtea beneficiază de sprijinul a nouă „avocați generali” care au sarcina de a-și prezenta punctele de vedere cu privire la cazurile aduse în fața Curții. Pledoariile lor trebuie să fie imparțiale și susținute public.
Fiecare judecător și avocat general este numit pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Guvernele trebuie să cadă de acord asupra persoanelor nominalizate.
Pentru a ajuta Curtea de Justiție să facă față numărului mare de cazuri care îi sunt înaintate spre soluționare și cu scopul de a le oferi cetățenilor o mai bună protecție juridică, s-a înființat „Tribunalul”, care se ocupă de acțiunile intentate de persoane fizice, întreprinderi și anumite organizații, precum și de cauzele care țin de dreptul concurenței.
Tribunalul UE al Funcției Publice se pronunță în litigiile apărute între Uniunea Europeană și funcționarii săi.
Curtea de Justiție asigură aplicarea si interpretarea uniform pe tot teritoriul UE a legislației în domeniul concurenței.
Curtea a luat multe hotărâri de-a lungul anilor ce au avut efecte semnificative asupra cotidiene a cetățenilor europeni și care au contribuit la stabilirea unei concurențe mai eficiente pe piețele UE, asigurand astfel o ofertă mai variată și prețuri mai mici.
In contextul de concurență cauzele sunt instrumentate de Tribunal (anterior „Tribunalul de Primă Instanță”), iar apelurile sunt facute catre Curtea de Justiție.
Tribunalul de Primă Instanță, după intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona, Tribunalul, este o instanță specializată în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg.
Tribunalele naționale pot și trebuie să trimită unele dosare la Curtea de Justiție cu scopul de a stabili modalitatea în care trebuie interpretate normele în materie de concurență în anumite cazuri concrete.
Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană este banca centrală pentru monda euro si are ca principala sarcină mentinerea puterii de cumpărare a monedei euro și, astfel, ajutand la stabilitatea prețurilor în zona euro. Banca Centrală Europeană este consultată periodic cu privire la diverse aspecte legate de concurență în sectorul financiar.
2.1.8 Curtea de Conturi
Misiunea Curții de Conturi este de a monitoriza si de la verifica colectarea și utilizarea fondurilor UE, apărând interesele financiare ale cetățenilor Uniunii. Aceasta institutie poate verifica amenzile impuse companiilor care se fac răspunzătoare de comportamente anticoncurențiale, în cazuri care sunt semnalate de Comisie. Banii ce provin din amenzi se întorc la bugetul UE.
2.1.9 Comitetul Economic și Social European
Este o entitate consultativa a UE, în cadrul căreia sunt reprezentate asociațiile patronale, sindicatele, și alte grupări ale societății civile. În cadrul Comitetului, secțiunea „Piață unică, producție și consum” se ocup în mod special de politica în domeniul concurenței și de protecția consumatorilor.
Capitol 3
3.1 Rețeaua europeană de concurență generalitati
Rețeaua Europeană de Concurență (European Competition Network) reprezintă un forum de cooperare format din autoritățile naționale de concurență și Comisia Europeană, în scopul schimbului de informații în materie de concurență și cooperării.
ECN este organizata pe nivele diferite, în funcție de reprezentare și de specificul informațiilor discutate la reuniunile de lucru, astfel:
Directori Generali
Plenară
Grupuri de lucru:
Carteluri
Economist Șef
Cooperare
Forensic IT
Internațional
Subgrupuri sectoriale:
Energie
Mediu
Produse alimentare
Produse farmaceutice
Servicii financiare
Sport
Telecomunicații
Transporturi
Obiectivul principal al rețelei europene îl reprezintă punerea in practica a dreptului concurenței, pentru a crea o piață internă competitivă un și mediu concurențial, în conformitate cu prevederile Tratatului cu privire la Funcționarea Uniunii Europene.
ECN a fost infiintata la 1 mai 2004, odată cu extinderea UE și cu intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1/2003 cu privire la punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din Tratatul CE.
Consiliul Concurenței în cadrul Rețelei Europene de Concurență
“Din momentul aderarării României la Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007, Consiliului Concurenței a obținut statutul de membru cu drepturi depline al Rețelei Europene a Concurenței (ECN) în calitate de autoritate națională în domeniul concurenței
Consiliul Concurenței aplică dispozițiile articolelor 101 și 102 din Tratatul cu privire la funcționarea Uniunii Europene, potrivit prevederilor Regulamentului CE nr. 1/2003 al Consiliului, în cazurile în care actele sau faptele întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi pot afecta comerțul între statele membre ale Uniunii Europene.”
Reglementari
Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 cu privire la punerea în aplicare a regulilor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (denumit „regulamentul Consiliului”) constituie un sistem de competențe în care Comisia și autoritățile de concurență ale statelor membre pot aplica articolele 81 și 82 din Tratatul CE . Împreună, autoritățile naționale de concurență și Comisia formează o rețea de autorități publice care acționează în interes public și colaborează avand ca scop protejarea concurenței. Rețeaua reprezinta un forum de discuții și cooperare pentru aplicarea și controlul politicii comunitare în domeniul concurenței. Ea asigură cadrul necesar pentru cooperarea autorităților europene de concurență și constituie fundamentul pentru crearea și menținerea unei culturi comune a concurenței în Europa. Rețeaua se numește „European Competition Network” (ECN).
Structura autorităților naționale de concurență este diferită de la un stat membru la altul. În unele state membre un singur organism investighează și adoptă toate tipurile de decizii. În alte state membre, responsabilitatile sunt împărțite între două organisme, unul care răspunde de investigarea cauzei și altul, care răspunde de luarea deciziilor. În final, în anumite state membre, deciziile de interzicere și/sau de aplicare a amenzilor nu pot fi adoptate decât de o instanță, în acest caz o altă autoritate de concurență, acționeaza în calitate de procuror prin aducerea cauzei în fața instanței. Sub rezerva principului general al eficacității, articolul 35 din regulamentul Consiliului le permite statelor membre să aleagă organismul sau organismele care să fie alese ca autorități naționale de concurență și să le stabilească responsabilitatile. În conformitate cu principiile generale ale dreptului comunitar, statele membre au obligația de a avea un sistem de sancțiuni care să fie eficient, proporțional și preventiv in ceea ce priveste încălcarea dreptului comunitar. Statele membre acceptă faptul că sistemele lor de aplicare a legii difera dar, cu toate acestea, recunosc reciproc standardele sistemelor respective ca bază de cooperare.
Rețeaua formată din autoritățile de concurență trebuie să asigure diviziunea eficientă a muncii, dar și aplicarea eficientă și omogenă a regulilor de concurență. Regulamentul Consiliului coroborat cu declarația comună a Consiliului și Comisiei cu privire la funcționarea Rețelei Europene de concurență stabilește marile principii care stau la baza funcționării rețelei.
Consultările și schimburile în cadrul rețelei sunt o problemă între autoritățile care acționează în interesul public și nu influențează în nici un fel drepturile și obligațiile care revin întreprinderilor și care decurg din dreptul comunitar sau național. Fiecare autoritate de concurență este pe deplin responsabilă cu asigurarea respectării procedurii în cauzele pe care le instrumentează.
3.2 Diviziunea muncii
3.2.1 Principiile atribuirii
Regulamentul Consiliului are la baza un sistem de competențe în care toate autoritățile de concurență au autoritatea de a aplica articolele 81 și 82 din tratat, fiind responsabile cu diviziunea eficientă a muncii pentru pentru situatiile in care se consideră că este necesară o investigație. În același timp, fiecare membru al rețelei are libertate totală pentru a decide dacă va fi nevoie sa investigheze sau nu o cauză. În cadrul acestui sistem de competențe paralele, cauzele se instrumentează de către:
autoritate națională de concurență, eventual cu sprijinul autorităților naționale de concurență competente din alte state membre sau
mai multe autorități naționale de concurență care acționează în paralel sau
De cele mai multe ori, autoritatea care primește o plângere sau inițiază o procedură va răspunde în continuare de acea cauză. Problema reatribuirii unei cauze se prezintă doar la începutul procedurii în cazul în care se consideră că nu este bine plasată pentru a acționa sau în cazul în care alte autorități se consideră bine plasate pentru a acționa.
Daca se consideră că reatribuirea este necesară pentru protecția eficientă a concurenței și a interesului comunitar, de cele mai multe ori membrii rețelei încearcă să reatribuie cauzele unei singure autorități de concurență bine plasate. Reatribuirea trebuie să se intample rapid și eficient și să nu întrerupă investigațiile începute.
Pentru ca o autoritate sa fie considerată bine plasată pentru a instrumenta o cauză trebuie sa inceplineasca cumulativ următoarele trei condiții:
acordul sau practica sa aiba efecte directe considerabile, reale sau previzibile asupra concurenței în raza sa de acțiune, se puna în aplicare sau sa își aiba originea în raza sa de acțiune;
autoritatea poate să facă să înceteze, în mod eficient, încălcarea, cu alte cuvinte, poate să emită un ordin de încetare, al cărui efect este suficient pentru a determinarea încetarii încălcării și, daca este nevoie, poate sancționa încălcarea în mod corespunzător;
autoritatea este în măsură să adune, eventual cu sprijinul altor autorități, probele necesare cu scopul de a demonstra încălcarea.
Aceste criteria arată că trebuie să existe o legătură strânsă între încălcare și teritoriul statului membru pentru ca autoritatea de concurență a acestui stat membru să fie considerată bine plasată. Este foarte posibil ca, în majoritatea cazurilor, autoritățile statelor membre în care concurența este semnificativ afectată de o încălcare să fie bine plasate, cu condiția să fie în măsură să facă să înceteze, în mod efectiv, încălcarea, printr-o intervenție, exceptand cazul în care Comisia este mai bine plasată pentru a putea acționa
Rezultă că o singură autoritate națională de concurență este, în general, bine plasată pentru a fi responsabila de acordurile și practicile ce afectează semnificativ concurența în special pe propriul teritoriu.
Exemplul 1: Daca societati dintr-un stat membru sunt implicate intr-un cartel de fixare a preturilor pentru o anumita categorie de produse ce se comercializeaza in acest stat, autoritatea de concurenta a statului este bine plasata pntru a instrumenta cauza.
În afară de aceasta, chiar în cazul în care mai multe autorități care pot fi considerate bine plasate, uneori este indicată intervenția unei singure autorități atunci când aceasta este suficientă cu scopul de a determina încetarea în totalitate a încălcării.
Exemplul 2: Două întreprinderi au înființat o societate în comun intr-un stat membru ce prestează servicii in mai multe state, determinând astfel apariția unei probleme din domeniul concurenței. Pentru a soluționa eficient cauza, un ordin de încetare este suficient deoarece poate determina încetarea în totalitate a încălcării.In statul membru in care societatea a fost constituita, se gasesc probele în cea mai mare parte. Autoritățile naționale de concurență a statelor in care activeaza sunt bine plasate pentru a instrumenta cauza, dar intervenția autorității naționale de concurență a statului in care societatea a fost constituita ar fi suficientă și mai eficientă decât intervenția singulară a autorității naționale de concurențăintr-un alt stat.
Intervenția paralelă a două sau trei autorități naționale de concurență poate fi indicată atunci când un acord sau o practică are efecte semnificative asupra concurenței în principal pe teritoriile fiecăreia dintre ele, iar intervenția unei singure autorități naționale de concurență nu ar fi suficientă pentru a determina încetarea în totalitate a încălcării și/sau pentru a o sancționa în mod corespunzător.
Autoritățile ce sunt in masura sa instrumenteze o cauză în paralel iau masurile necesare în vederea coordonării acțiunilor lor. În acest sens ar putea considera util să aleaga pe una din ele ca autoritate coordonatoare, delegându-i anumite responsabilitati, cum ar fi coordonarea măsurilor de investigare, fiecare dintre autorități fiind responsabilă cu procedura inițiată.
Comisia este bine plasată mai ales daca unul sau mai multe practice sau acorduri, inclusiv rețele de acorduri sau practici similare au efecte asupra concurenței din mai mult de trei state membre (piețe transfrontaliere ce cuprind mai multe piețe naționale sau mai mult de trei state membre).
În afară de aceasta, Comisia este deosebit de bine plasată pentru a instrumenta o cauză în cazul în care cauza este în strânsă legătură cu alte dispoziții comunitare care pot fi aplicate exclusiv sau mai eficient de către Comisie sau în cazul în care interesul comunitar impune adoptarea unei decizii a Comisiei pentru dezvoltarea politicii comunitare în domeniul concurenței atunci când apare o nouă problemă în domeniul concurenței sau pentru a asigura aplicarea eficientă a regulilor.
3.3 Mecanismele de cooperare în scopul atribuirii cauzelor și al asistenței
3.3.1 Informații la începutul procedurii
Pentru a putea identifica procedurile multiple și cu scopul de a se asigura că o autoritate de concurență bine plasată instrumentează cauzele, este nevoie ca membrii rețelei să fie informați din stadiile initiale cauzei pendinte înaintea diferitelor autorități de concurență . În cazul în care o cauză trebuie reatribuită, este atât în interesul rețelei, cât și în interesul întreprinderilor implicate ca reatribuirea să se realizezecat mai rapid.
Regulamentul Consiliului faciliteaza un mecanism ce permite autorităților de concurență să se documenteze reciproc cu scopul de a se asigura eficientizarea reatribuirii și rapidă a cauzelor. Articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul Consiliului stabileste obligația autorităților naționale de concurență, in situatia in care se acționează în temeiul articolului 81 sau 82 din tratat, cu privire la infrmarea Comisiei înainte sau imediat după inițierea primei măsuri de investigare. De asemenea, prevede se pot fi puse la dispoziția altor autorități de concurență informatiile respective. Articolul 11 alineatul (3) din regulamentul Consiliului are permite rețelei să puncteze și să soluționeze procedurile multiple si eventualele probleme de reatribuire imediat ce o autoritate începe investigarea unei cauze. De aceea, informațiile trebuie comunicate autorităților naționale de concurență și Comisiei înainte sau imediat după începerea unei etape similare măsurilor de investigare pe care Comisia le poate lua în temeiul articolelor 18-21 din regulamentul Consiliului. Membrii rețelei se informează reciproc cu privire la cauzele pendinte printr-un formular standard care conține detalii limitate despre cauză, precum autoritatea care instrumentează cauza, produsul, teritoriile și părțile în cauză, presupusa încălcare, momentul de când se presupune că a început încălcarea și originea cauzei. Comisia a acceptat o obligație echivalentă de a informa autoritățile naționale de concurență în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul Consiliului. Autoritățile naționale de concurență își vor comunica reciproc informațiile actualizate de fiecare dată când apare o modificare importantă.
In general, autoritatea sau autoritățile de concurență care instrumentează o cauză la sfârșitul perioadei de realocare trebuie in continuare să instrumenteze cauza respectivă până la finalizarea procedurii. Realocarea unei cauze după perioada inițială de alocare de două luni nu trebuie să se realizeze decât în cazul unei modificări importante a faptelor cunoscute ale cauzei pe parcursul procedurii.
Atunci când apar probleme de realocare a cauzelor, acestea trebuie soluționate rapid, în mod obișnuit în termen de două luni de la data trimiterii primelor informații comunicate rețelei în conformitate cu articolul 11 din regulamentul Consiliului. În această perioadă autoritățile de concurență se străduiesc să ajungă la un acord cu privire la eventuala realocare și, după caz, asupra modalităților de acțiune în paralel.
3.3.2 Suspendarea sau încetarea procedurii
Articolul 13 reprezintă o baza juridică prezenta în regulamentul consiliului, care prevede o baza juridică folosită pentru suspendarea procedurii sau respingerea unui plangeri, avand la baza motivul prezentei unui alte autoritatii care intrumenteaza sau a instrumentat aceasta cauza. Acest articol poate fi folosit în cazul în care același acord sau aceeași practica este înaintată mai multor autoritati de concurentă sau datorită faptului ca aceastora le-a fost adusă la cunoștința o plangere.
Expresia “instrumentează o cauza” regăsita în acest articol, are rolul de semnifica prezenta investigatiei celeilalte autoritati pe cont propriu, nu doar faptul ca o alta autoritate a fost sesizata.
Articolul 13 se poate aplica în momentul în care o autoritatea a instrumentat sau instrumentează problema ridicată de reclamant. Acest lucru se poate întîmpla si în cazul în care autoritatea în cauza a acționat sau actioneaza în baza unei plangeri depuse de o alta parte sau ca o consecința a unei proceduri de oficiu. Acest lucru permite folosirea Articolului 13 din regulamentul Consiliului si în momentul în care acordul sau practica face referire la aceeași încălcare, sau aceleași încălcari, situate pe același piețe geografice.
Autoritatea națională de concurentă nu are obligația de a suspenda sau de a închide o procedura. Totuși, aceasta are posibilitatea de face acest lucru. Fiecare caz în parte poate fi analizat diferit, datorită flexibilitatii mari pe care Articolul 13 o prezintă. Aceasta, oferă posibilitatea ca Articolul 13 sa aprecieze diferit particularitatile fiecărui caz în parte. Acest lucru este un aspect important, un exemplu în acest sens fiind cazul în care o plangere este respinsă de o autoritate în urma examinarii fondului cauzei. Acest lucru va determina ca o alta autorite sa refuze reexaminarea cauzei. Un alt aspect ar fi ca, respingerea unei plangeri din diverse motive sa determine o alta autoritatea sa dorească efectuarea unei investigatii pe cont propriu si sa instrumenteze cauza. Flexibilitatea oferă astfel posibilitatea fiecărei autoritati naționale de concurentă sa inchida sau sa suspende la propria latitudine, procedura în cauza. Astfel, exista posibilitatea ca o autoritate sa refuze inchiderea unei cauza înainte de rezultatul procedurii ce se afla deja în derulare în cadrul altei autoritati. Aceasta are posibilitatea de a suspenda procedura, ceea ce îi permite sa amane decizia cu privire la întreruperea procedurii. Acest fapt permite o aplicare cat mai omogenă a regulilor.
Articolul 12 permite în cazul de mai sus ca în momentul în care o autoritate închide sau suspenda o procedura, pe motiv ca o alta autoritate instrumentează deja acesta cauza, prima are posiblitatea de a transmite celei din urma informațiile pe care le-a obtinut de la reclamant.
Articolul 13 permite totodată sa fie aplicat numai unei părți din procedura sau unei părți din plangere. Este posibil ca acea partea sa se supună unei cauze care este deja soluționată sau care se afla în curs de soluționare. În acest caz, autoritatea de concurentă, care a primit plangerea, are dreptul sa respingă o parte din plangere în baza articolului 13 si sa instrumenteze în mod normal restul plangerii.
Articolul 13 nu reprezintă singura modalitate, folosind o baza legală, de a suspenda sau încheia o procedura inițiată din oficiu sau pentru respingerea plangerilor. Totodată, autoritatile naționale de concurentă pot proceda astfel în conformitate cu dreptul procedural național. Comisia poate respinge totuși o plangere în cazul în care nu exista interes comunitar sau din alte motive care tin de natura plangerii
3.3.3 Schimbul și utilizarea informațiilor confidențiale
Este esențiala în funcționarea rețelei ecompetența tuturor autorităților de concurență de a utiliza informații si de a schimba (inclusiv documente, declarații și informații pe suport electronic), ce au fost culese de autoritățile de competență în sensul aplicării articolului 81 sau 82 din tratat. Această competență este o condiție prealabilă reatribuirii și tratării eficiente a cauzelor.
Articolul 12 din regulamentul Consiliului precizează că, în sensul aplicării articolelor 81 și 82 din tratat, Comisia și autoritățile de concurență ale statelor membre au competența de a-și furniza reciproc și de a utiliza ca mijloc de probă orice elemente de fapt și de drept, inclusiv informații confidențiale. Cu alte cuvinte, schimburile de informații pot avea loc și între autoritățile naționale de concurență nu numai între autoritățile naționale de concurență și Comisie. Articolul 12 din regulamentul Consiliului are prioritate față de orice legislație contrară dintr-un stat membru. Problema legalității modului de culegere a informațiilor de către autoritatea care le transmite intră sub incidența legislației aplicabile acestei autorități. Autoritatea care transmite informațiile poate informa autoritatea care le primește dacă acțiunea de culegere a informațiilor a fost contestată sau dacă ar putea fi contestată.
3.3.4 Investigațiile (articolul 22 din regulamentul Consiliului)
Regulamentul Consiliului prevede că o autoritate națională de concurență poate să solicite asistența altei autorități naționale în colectarea informațiilor sau executarea investigației în numele și în contul său.. Orice schimb de informații între autoritățile naționale de concurență, precum și utilizarea lor ca probe de către autoritatea care le solicită, se realizează în conformitate cu articolul 12 din regulamentul Consiliului. Articolul 12 din Regulamentul Consiliului împuternicește autoritatea care acordă asistență să transmită autorității solicitante informațiile pe care le-a colectat În cazul în care o autoritate națională de concurență acționează în numele și în contul altei autorități naționale de concurență, aceasta procedează în conformitate cu propria reglementare de procedură și în limitele propriilor competențe de investigare.
Poziția întreprinderilor
Toți membrii rețelei se străduiesc să atribuie cauzele în mod eficient și rapid. Dat fiind că regulamentul Consiliului a instituit un sistem de competențe paralele, atribuirea cazurilor între membrii rețelei reprezintă un proces de diviziune a muncii în care o parte dintre autorități se abțin de la acțiune. Prin urmare, atribuirea cauzelor nu conferă întreprinderilor implicate într-o încălcare sau afectate de o încălcare dreptul individual în temeiul căruia o anumită cauză este instrumentată de anumite autorități.
În cazul în care o cauză este atribuită unei anumite autorități de concurență, acest lucru se datorează faptului că aplicarea criteriilor de atribuire enunțate anterior a condus la concluzia că această autoritate este bine plasată pentru a instrumenta cauza, printr-o acțiune unică sau paralelă. Autoritatea de concurență căreia i s-a reatribuit cauza ar fi fost oricum în măsură să inițieze o procedură din oficiu împotriva încălcării.
În afară de aceasta, toate autoritățile de concurență aplică dreptul comunitar al concurenței, iar regulamentul Consiliului prevede mecanismele care asigură aplicarea omogenă a acestor reguli.
În cazul în care o cauză este reatribuită în cadrul rețelei, întreprinderile implicate și reclamantul (reclamanții) sunt informați în cel mai scurt timp de către autoritățile de concurență implicate.
Poziția reclamanților
Se consideră cazul sesizarii unei plângeri la Comisie, conform articolului 7 din regulamentul Consiliului. Dacă prezenta Comisie, din motive proprii, alege să nu dea curs investigarii plângerii sau să nu interzică acordul/practica denunțat(ă), reclamantul poate obtine a plângerii sale, fără ca acest lucru să aducă atingere articolului 7 alineatul (3) din regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Drepturile reclamanților care depun o plângere la o autoritate națională de concurență sunt reglementate de dreptul național în vigoare. Prin articolul 13 din regulamentul Consiliului, li se ofera posibilitatea tuturor autorităților naționale de concurență să suspende sau să respingă o plângere pe motiv că o altă autoritate de concurență instrumentează sau a instrumentat aceeași cauză. Prezenta dispozitie permite respingerea unei plangeri de catre Comisie, avand ca fundament faptul că o altă autoritate de concurență a unui stat membru instrumentează sau a instrumentat aceeași cauză. Articolul 12 din regulamentul Consiliului permite transmiterea de informații între autoritățile de concurență din cadrul rețelei sub rezerva garanțiilor prevăzute de acest articol.
3.3.5 Aplicarea omogena a regulilor comunitare de concurenta
Mecanisme de cooperare [articolul 11 alineatele (4) și (5) din regulamentul Consiliului]
Regulamentul Consiliului are ca obiectiv aplicarea coerentă a articolelor 81 și 82 din tratat în întreaga Comunitate. În acest sens, autoritățile naționale de concurență respectă regula de convergență din regulamentul Consiliului. Autoritățile naționale de concurență nu pot să ia decizii contrare deciziilor adoptate de Comisie. În cadrul rețelei autorităților de concurență, Comisiei, în calitate de gardian al tratatului, îi revine responsabilitatea de bază, fără a fi singura care poartă răspunderea, în ceea ce privește elaborarea politicii și asigurarea aplicării eficiente și omogene a dreptului comunitar al concurenței.
Cu cel puțin treizeci de zile înainte de adoptarea unei decizii acceptarea angajamentelor sau retragerea beneficiului unui regulament de exceptare pe categorii, autoritățile naționale de concurență ale statelor membre informează Comisia. Autoritățile naționale de concurență au obligația de a transmite Comisiei, cu cel puțin treizeci de zile înainte de adoptarea deciziei, descrierea sumară a cauzei, decizia preconizată sau, în lipsa acesteia, orice document în care se prezintă acțiunile preconizate.
Autoritățile naționale de concurență au obligația să informeze Comisia, dar pot transmite informațiile și celorlalți membri ai rețelei.
În cazul în care o autoritate națională de concurență a informat Comisia iar termenul de treizeci de zile a expirat, decizia poate fi luată atâta timp cât Comisia nu a inițiat procedura. Comisia poate prezenta observații în scris cu privire la cauză înainte de adoptarea deciziei de către autoritatea națională de concurență. Autoritățile naționale de concurență și Comisia depun toate eforturile pentru asigurarea aplicării omogene a dreptului comunitar
În cazul în care circumstanțe speciale impun luarea unei decizii naționale în mai puțin de treizeci de zile de la transmiterea informațiilor, autoritatea națională de concurență în cauză poate cere Comisiei să reacționeze mai rapid. Comisia se va strădui să reacționeze cât mai rapid.
Alte tipuri de decizii, respectiv decizii de respingere a plângerilor, decizii cu privire la închiderea unei proceduri inițiate din oficiu sau decizii prin care se dispun măsuri provizorii, pot fi, de asemenea, importante din punctul de vedere al politicii comunitare din domeniul concurenței, iar membrii rețelei ar putea fi interesați să se informeze reciproc cu privire la deciziile respective și, eventual, să poarte discuții pe marginea lor. Prin urmare, autoritățile naționale de concurență pot să informeze Comisia și implicit rețeaua cu privire la orice altă cauză în care se aplică dreptul comunitar al concurenței.
Toți membrii rețelei au obligația de a se informa reciproc cu privire la închiderea procedurilor care au fost notificate rețelei.
Inițierea procedurilor de către Comisie în temeiul articolului 11 alineatul (6) din regulamentul Consiliului
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție, Comisia, căreia i s-a încredințat prin articolul 85 alineatul (1) din tratat sarcina de a asigura aplicarea principiilor prevăzute la articolele 81 și 82 din Tratat, este responsabilă pentru definirea și punerea în aplicare a orientării politicii comunitare din domeniul concurenței . Comisia poate adopta în orice moment decizii individuale.
Inițierea unei proceduri de către Comisie pentru adoptarea unei decizii în temeiul regulamentului Consiliului degrevează toate autoritățile naționale de competența lor în ceea ce privește aplicarea articolelor 81 și 82 din tratat. Aceasta înseamnă că, o dată deschisă procedura de către Comisie, autoritățile naționale de concurență nu pot acționa în temeiul aceleiași baze juridice împotriva aceluiași (acelorași) acord (acorduri) sau aceleiași (acelorași) practică (practici) a(le) aceleiași (acelorași) întreprinderi pe aceeași piață geografică relevantă și pe aceeași piață a produselor.
Inițierea de către Comisie a unei proceduri este un act official prin care Comisia își face cunoscută intenția de a adopta o decizie în temeiul capitolului III din regulamentul Consiliului. Primirea de către Comisie a unei plângeri nu este suficientă pentru a degreva autoritățile naționale de concurență de competența lor.
Pot să apară două situații. Prima este aceea în care Comisia este prima autoritate de concurență care inițiază procedura într-o cauză în vederea adoptării unei decizii în temeiul regulamentului Consiliului, iar autoritățile naționale de concurență nemaifiind îndreptățite să instrumenteze cauza respectivă. In momentul în care Comisia a inițiat o procedură, autoritățile naționale de concurență nu mai sunt îndreptățite să inițieze propria procedură în aplicarea articolelor 81 și 82 din tratat aceluiași (acelorași) acord (acorduri) sau aceleiași (acelorași) practică (practici) a(le) aceleiași (acelorași) întreprinderi pe aceeași piață geografică relevantă și pe aceeași piață a produselor.
A doua situație apare atunci când una sau mai multe autorități naționale de concurență au informat rețeaua despre faptul că instrumentează o anumită cauză. Pe parcursul perioadei de atribuire inițială (perioadă de două luni), Comisia poate iniția proceduri după consultarea autorităților în cauză. După faza de alocare, Comisia nu aplică în principiu articolul 11 alineatul (6) din regulamentul Consiliului decât dacă apare una din situațiile prezentate în continuare:
Membrii rețelei preconizează decizii contradictorii în aceeași cauză.
Membrii rețelei preconizează o decizie care este în mod evident contrară jurisprudenței constante; standardele definite în hotărârile instanțelor comunitare și în deciziile și regulamentele anterioare ale Comisiei trebuie să servească drept reper; în ceea ce privește evaluarea faptelor (de exemplu definirea pieței), doar o divergență semnificativă declanșează intervenția Comisiei.
Unul sau mai mulți membri ai rețelei prelungesc excesiv o procedură.
Apare necesitatea adoptării unei decizii a Comisiei cu privire la dezvoltarea politicii comunitare din domeniul concurenței în special atunci când o problemă similară de concurență apare în mai multe state membre sau pentru aplicarea eficientă.
Autoritățile naționale de concurență în cauză nu se opun.
Comisia anunță rețeaua în legătură cu intenția sa în timp util, astfel încât membrii rețelei să aibă posibilitatea de a solicita întrunirea comitetului consultativ cu privire la problema în cauză, înainte ca procedura să fie inițiată de Comisie.
În mod normal, în măsura în care nu este implicat interesul comunitar, Comisia nu adoptă o decizie care să fie contrară unei decizii a unei autorități naționale de concurență după ce a avut loc informarea corespunzătoare.
3.3.6 Rolul si functionarea comitetului consultative in noul sistem
Comitetul consultativ este forumul în care experți din diferite autorități de concurență analizează anumite cauze și aspectele generale referitoare la dreptul comunitar al concurenței.
Deciziile Comisiei
Comitetul consultativ este consultat înainte de adoptarea unei decizii de către Comisie. Comisia trebuie să țină seama în cea mai mare măsura de avizul comitetului consultativ și să informeze comitetul consultativ despre modul în care avizul este luat în considerare.
În ceea ce privește deciziile de adoptare a măsurilor provizorii, Comitetul Consultativ este consultat printr-o procedură mai rapidă și mai simplă, pe baza unei scurte note explicative și a dispozitivului deciziei.
Deciziile autorităților naționale de concurență
Este în interesul rețelei să se poată analiza în cadrul comitetului consultativ cauzele importante instrumentate de autoritățile naționale de concurență. Regulamentul Consiliului permite Comisiei să înscrie pe ordinea de zi a comitetului consultativ o cauză care este instrumentată de o autoritate națională de concurență. Examinarea unei cauze poate fi solicitată de către Comisie sau de orice stat membru. În ambele situații, Comisia înscrie cauza pe ordinea de zi după informarea autorității (autorităților) naționale de concurență în cauză. Examinarea în cadrul comitetului consultativ nu conduce la un aviz oficial.
Măsuri de punere în aplicare, regulamente de exceptare pe categorii, orientări și alte comunicări (articolul 33 din regulamentul Consiliului)
Comitetul consultativ poate fi consultat cu privire la proiectele de regulamente ale Comisiei în conformitate cu regulamentele Consiliului în materie.
Pe lângă regulamente, Comisia adoptă comunicări și orientări. Aceste instrumente mai flexibile sunt foarte utile pentru explicarea și anunțarea politicii Comisiei, precum și pentru explicarea interpretării date de Comisie regulilor de concurență. Comitetul consultativ poate fi consultat și cu privire la aceste comunicări și orientări.
Procedura normală
Pentru consultări cu privire la proiecte de decizii, comitetul consultativ se întrunește în termen de cel puțin paisprezece zile de la trimiterea de către Comisie a convocării. Comisia anexează la convocare o prezentare scurtă a cauzei, o listă a celor mai importante documente, respectiv documentele necesare pentru evaluarea cauzei, precum și un proiect de decizie. Comitetul consultativ emite un aviz cu privire la proiectul de decizie al Comisiei. La cererea unuia sau mai multor membri, avizul va fi motivat.
Regulamentul Consiliului permite statelor membre să convină asupra fixării unui termen mai scurt între trimiterea convocării și întrunire.
Procedura scrisă
Regulamentul Consiliului prevede posibilitatea procedurii de consultare în scris. În cazul în care nici un stat membru nu ridică obiecții, Comisia poate consulta statele membre trimițându-le documentele și fixând un termen până la care acestea își pot formula observațiile. În mod normal, acest termen nu este mai mic de paisprezece zile. În cazul în care un stat membru solicită organizarea unei întruniri, Comisia ia măsurile necesare în acest sens.
Publicarea avizului comitetului consultativ
Comitetul consultativ poate recomanda publicarea avizului său. În acest caz, Comisia publică avizul în același timp cu decizia, ținând seama de interesul legitim al întreprinderilor de a proteja secretele de afaceri ale respectivelor întreprinderi.
Capitol 4
4.1 Studiu de caz Daewoo
Unul dintre cazurile din Romania care a necesitat inverventia Comisiei Europene este cel al intreprinderii Automobile Craiova.
PROCEDURĂ
La 17 ianuarie 2007, Comisia a solicitat informații generale cu privire la mai multe întreprinderi, inclusiv S.C. Automobile Craiova S.A. fostă Daewoo Craiova, în contextul procesului național de privatizare. România a transmis informațiile prin scrisoarea din 15 februarie 2007. Comisia a solicitat informații suplimentare, la 8 martie 2007 și la 22 mai 2007, pe care România le-a transmis prin scrisorile din 21 martie 2007, 25 mai 2007 și 31 mai 2007. La 3 mai 2007 a avut loc o întâlnire cu autoritățile române.
Prin scrisoarea din 5 iulie 2007, Comisia a solicitat autorităților române să elimine condițiile specifice incluse în contractul de privatizare a Automobile Craiova, indicând în același timp faptul că nesuspendarea acordării oricărui ajutor ilegal ar putea conduce la adoptarea de către Comisie a unei decizii în baza articolului 88 alineatul (2) din Tratatul CE și a articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (ordin de suspendare):
“În cazul în care, după ce părților în cauză li s-a solicitat să-și prezinte observațiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piața comună în conformitate cu articolul 87 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăște suspendarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.
În cazul în care statul în cauză nu se conformează deciziei în termenul stabilit, Comisia sau orice alt stat în cauză poate sesiza direct Curtea de Justiție, prin derogare de la articolele 226 și 227.
La cererea unui stat membru, Consiliul, hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piața comună, prin derogare de la dispozițiile articolului 87 sau de la regulamentele prevăzute la articolul 89, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepționale. În cazul în care, în legătură cu acest ajutor, Comisia a inițiat procedura prevăzută la primul paragraf din prezentul alineat, cererea adresată Consiliului de statul în cauză va avea ca efect suspendarea procedurii menționate până când Consiliul se pronunță asupra acesteia.
Cu toate acestea, în cazul în care Consiliul nu se pronunță în termen de trei luni de la formularea cererii, Comisia hotărăște.”
Prin scrisoarea din 18 iulie 2007, autoritățile române au informat Comisia cu privire la faptul că privatizarea Automobile Craiova va fi notificată Comisiei. Prin scrisoarea din 20 august 2007, Comisia a amintit României că privatizarea Automobile Craiova va trebui să fie notificată înainte de aplicarea oricărui act care impune obligații autorităților publice.
În septembrie 2007, Comisia a aflat din presă că România a semnat, se pare, un contract de vânzare-cumpărare cu Ford și că Guvernul României a adoptat o „lege specială” cu privire la anularea datoriilor întreprinderii Automobile Craiova.
DESCRIERE
Automobile Craiova este o societate aflată în proporție de 100% în proprietatea statului, situată în Craiova, zonă eligibilă pentru acordarea de ajutoare regionale în conformitate cu articolul 87 alineatul (3) litera (a) din Tratatul CE (“Pot fi considerate compatibile cu piața comună: a. ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut”). Automobile Craiova a fost o filială a grupului Daewoo. Daewoo a intrat în faliment în anul 2000deoarece avea datorii mari față de statul român și de alți creditori, cum ar fi alte filiale Daewoo. În timp ce majoritatea filialelor au fost achiziționate de General Motors în anul 2002, pentru Daewoo Craiova nu s-a putut găsi niciun cumpărător din cauza posibilelor obligații de plată a unor datorii mari. Prin urmare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (denumită „AVAS”) a cumpărat întreprinderea în anul 2006 pentru a o revinde unui alt investitor.
Valoarea datoriilor întreprinderii Automobile Craiova către bugetul de stat nu este cunoscută. Valoarea datoriilor către alte foste filiale Daewoo a fost estimată de către presă la o sumă de aproximativ 220 milioane EUR.
Privatizarea
Documentația de licitație pentru Automobile Craiova a cuprins o serie de condiții care au determinat formularea unor îndoieli de către Comisie. AVAS a atașat contractului de privatizare condiții specifice cu privire la un nivel minim de investiții și producție (minim 200 000 de autovehicule în al patrulea an). În cazul în care condițiile nu sunt îndeplinite, AVAS își rezervă dreptul de a anula contractul de privatizare și/sau de a pretinde plata unor penalități și despăgubiri. Ford Motors Company, General Motors Corporation și Russian Machines au depus oferte neangajante de cumpărare a acțiunilor deținute de stat la Automobile Craiova. Cu toate acestea, Ford a fost singura întreprindere care a depus și o ofertă angajantă, câștigând astfel licitația. Negocierile tehnice și financiare cu Ford au demarat în iulie 2007.
Conform informațiilor din presă, România și Ford au semnat un contract de vânzare-cumpărare la 12 septembrie 2007, prin care Ford achiziționează pachetul majoritar de acțiuni la Automobile Craiova la prețul de 57 milioane EUR. Din informațiile prezentate de România, Comisia înțelege că Ford va avea o participație de aproximativ 72%, care corespunde acțiunilor deținute de AVAS.
Conform unor informații suplimentare din presă, Ford va produce 48 000 de unități în primul an de producție, 245 000 de unități în 2011 și 300 000 de unități în 2013. În plus, Ford s-a angajat să realizeze investiții directe în valoare de 675 milioane EUR pentru modernizarea lucrărilor și să mărească numărul personalului de la 3500 la 7000. De asemenea, Ford și-a asumat obligația de a cumpăra componente și servicii în valoare de 1 miliard EUR de pe piața românească.
În plus, presa a relatat că Guvernul României a adoptat o lege specială pentru privatizarea Automobile Craiova. Se pare că legea prevede o anulare a datoriilor producătorului de autovehicule și o garanție cu privire la plata datoriilor către celelalte foste filiale Daewoo. Această anulare a datoriilor nu fusese oferită tuturor ofertanților potențiali în cadrul procedurii de licitație.
EVALUARE
Existența ajutorului de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE
Articolul 87 alineatul (1) din tratat prevede că, în cazul în care nu există o dispoziție contrară în tratat, orice ajutor acordat de către un stat membru sau din resurse de stat care denaturează sau amenință să denatureze concurența favorizând anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri este incompatibil cu piața comună, în măsura în care este afectat comerțul între statele membre.
Bazându-se pe informațiile de care dispunea, Comisia considera că acele condiții atașate contractului de vânzare, precum și măsurile referitoare la datorii au ca rezultat acordarea unui ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE care nu a fost notificat de autoritățile române și, astfel, ar constitui un ajutor ilegal. (“Cu excepția derogărilor prevăzute de prezentul tratat, sunt incompatibile cu piața comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.”)
Acordarea unui avantaj
O întreprindere beneficiază de un avantaj în cazul în care obține din partea statului un lucru pe care nu l-ar fi putut obține în condiții normale de piață. În acest scop, trebuie să se evalueze mai întâi dacă statul a acționat în rolul său de proprietar al unei societăți comerciale într-o economie de piață sau în rolul de stat care a vândut o societate în condiții care nu corespund unor condiții normale de piață.
În această privință, Comisia avea îndoieli serioase atât cu privire la condițiile atașate contractului de privatizare, cât și cu privire la măsurile referitoare la datorii. În conformitate cu principiul vânzătorului în economia de piață și cu principiile Comisiei cu privire la privatizarea , se poate considera că statul acționează ca proprietar al societății comerciale în economia de piață numai în cazul în care vinde societatea comercială sau, respectiv, acțiuni ale acesteia la cel mai mare preț posibil, printr-o licitație deschisă, transparentă și nediscriminatorie, ofertantului care oferă cel mai mult.
Prețul cel mai mare poate fi obținut în mod obișnuit în cazul în care nu există condiții atașate care ar putea să reducă prețul de vânzare și care nu ar fi acceptabile pentru un operator economic în cadrul unei economii de piață. În cazul de față, Comisia nu cunoaștea cu exactitate care dintre angajamentele asumate de Ford prezentate în presă fac parte din contractul de vânzare-cumpărare. Dat fiind faptul că licitația a inclus un nivel minim de producție, Comisia presupunea că vânzarea a fost condiționată cel puțin de realizarea acestei producții minime și, eventual, de îndeplinirea altor cerințe. Întrucât un vânzător în economia de piață nu i-ar cere în mod normal cumpărătorului să realizeze o producție minimă, iar o astfel de cerință poate avea un impact negativ asupra prețului de vânzare, Comisia considera că, foarte posibil, privatizarea Automobile Craiova nu îndeplinește criteriul vânzătorului în economia de piață.
În plus, este posibil ca în vânzare să fi fost incluse și alte angajamente, cum ar fi creșterea numărului de angajați (de la 3500 la aproximativ 7000), o investiție minimă pentru modernizarea fabricii (675 milioane EUR) și o achiziție minimă de componente și servicii de pe piața românească (în valoare de 1 miliard EUR). Este posibil ca și aceste angajamente să fi influențat prețul de achiziție.
De asemenea, Comisia avea mari îndoieli că presupusa anulare a datoriilor societății comerciale și presupusa garanție cu privire la datoriile către alte foste filiale Daewoo ar îndeplini criteriul vânzătorului/creditorului în economia de piață. În economia de piață, vânzătorul ar calcula cu atenție consecințele diferitelor posibilități (inclusiv al lichidării) și ar alege soluția care ar aduce venitul cel mai mare (sau pierderea cea mai mică). Comisia se îndoia că România a analizat în prealabil dacă anularea datoriilor publice și garantarea unei părți a datoriilor către creditori privați reprezintă sau nu soluția cea mai avantajoasă. În plus,nu a fost îndeplinit nici criteriul creditorului în economia de piață, deoarece cel puțin o parte dintre ceilalți creditori (privați) nu și-au anulat datoriile, însă beneficiază de o garanție de stat.
Astfel, Comisia a ajuns la concluzia provizorie că, atunci când a privatizat Automobile Craiova, statul român a acționat în rolul său de stat, și nu de jucător obișnuit pe piață.
Este posibil ca termenii contractului de privatizare să fi acordat un avantaj atât pentru Automobile Craiova, cât și pentru Ford.
Un avantaj pentru Automobile Craiova poate proveni din condiția unei producții minime și din orice altă condiție adăugată, eventual, la vânzare, precum o obligație de creștere a numărului de angajați, o obligație de a cumpăra componente și servicii în valoare de 1 miliard EUR de pe piața românească, obligații cu privire la investițiile sau obligații cu privire la exportul. Automobile Craiova nu mai producea niciun fel de autovehicule. Măsurile de privatizare puteau garanta reluarea fostelor activități care produceau pierderi, menținerea unei activități de piață minime și reducerea presiunii concurențiale. Aceste avantaje ar fi finanțate de către stat printr-un preț de vânzare mai mic, adică prin renunțarea la venituri. Întreaga operațiune pare să reprezinte o restructurare a societății sprijinită de stat.
Anularea datoriilor publice ale Automobile Craiova și garantarea plății unei părți a datoriilor către creditori privați oferă un avantaj pentru Automobile Craiova. Această măsură scutește imediat societatea de o parte din datorii și reduce presiunea de plată a unei alte părți a datoriilor.
În plus, nu se poate exclude faptul că și cumpărătorul, în calitate de nou proprietar al întreprinderii vândute, va beneficia de avantajele acordate de stat. Prin urmare, Comisia nu poate exclude acordarea de ajutor de stat pentru cumpărător, respectiv Ford. Se pare că cerința cu privire la anularea datoriilor a fost introdusă după lansarea licitației. Dintre cele trei părți interesate inițial, Ford a fost singura care a depus o ofertă angajantă. Comisia presupunea că și alte părți interesate ar fi putut depune oferte angajante, în cazul în care ar fi avut cunoștință de posibilitatea de a beneficia de o anulare a datoriilor. Relatările din presă indică în mod clar acest lucru. Prin urmare, în această fază, nu se poate exclude faptul că s-ar fi putut depune o ofertă financiară mai mare decât cea formulată de Ford. În acest caz, prețul plătit de Ford nu ar reprezenta prețul de piață.
Alte condiții prevăzute în articolul 87 alineatul (1) din Tratatul CE
In al doilea rând, măsura este selectivă, întrucât favorizează numai Automobile Craiova și noul cumpărător, respectiv Ford.
În al treilea rând, agenția română de privatizare, AVAS, a fost cea care a atașat condițiile la contractul de privatizare. Reluarea și menținerea unui nivel ridicat de activitate economică și finanțarea unui preț de vânzare mai scăzut sunt suportate prin renunțarea la venituri de către stat. Prin urmare, ajutorul provine din resurse de stat și este imputabil statului.
În al patrulea rând, Automobile Craiova este producător de autovehicule și de piese de schimb, toate aceste produse fiind comercializate pe scară largă în Uniunea Europeană. În plus, după cum relatează presa, cea mai mare parte a producției este destinată exportului. Astfel, măsura amenință să denatureze concurența și afectează comerțul dintre statele membre.
În această fază, Comisia concluziona, că respectivele condiții atașate privatizării Automobile Craiova pareau să constituie un ajutor, iar compatibilitatea măsurilor trebuia evaluată în mod corespunzător.
Ajutor de stat ilegal
Întrucât contractul de vânzare a fost deja semnat, incluzând condițiile atașate, Comisia considera că ajutorul a fost deja acordat. Dat fiind că măsurile sunt cuprinse într-o lege specială, Comisia presupunea că legea trebuie să fie adoptată de către Parlamentul României înainte de a deveni obligatorie. Cu toate acestea, pe baza informațiilor disponibile, Comisia trebuia să presupună că statul român nu se mai poate retrage din contractul de privatizare din proprie inițiativă. Prin urmare, Comisia considera măsurile incluse în privatizare și în legea specială ca fiind cvasi-acordate și era de părere că orice notificare transmisă după adoptarea legii speciale de către Guvernul României nu mai poate fi considerată notificare ex ante.
Întrucât autoritățile române nu au notificat contractul de privatizare și nu au suspendat încheierea acestui contract, măsura de ajutor a fost pusă în aplicare, încălcându-se articolul 88 alineatul (3) din Tratatul CE. (“Comisia este informată în timp util pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. În cazul în care apreciază că un proiect nu este compatibil cu piața comună în conformitate cu dispozițiile articolului 87, Comisia inițiază fără întârziere procedura prevăzută la alineatul precedent. Înainte de pronunțarea unei decizii finale, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate.”
În consecință, măsura pare să constituie un ajutor ilegal.
Derogări în temeiul articolului 87 alineatele (2) și (3) din Tratatul CE
După ce s-a stabilit că este vorba despre un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) din Tratatul CE, era necesar să se analizeze dacă măsura ar putea fi compatibilă cu piața comună.
Exceptările prevăzute la articolul 87 alineatul (2) (“ajutoarele cu caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor; ajutoarele destinate reparării pagubelor provocate de calamități naturale sau de alte evenimente extraordinare; ajutoarele acordate economiei anumitor regiuni ale Republicii Federale Germania afectate de divizarea Germaniei, în măsura în care acestea sunt necesare pentru compensarea dezavantajelor economice cauzate de această divizare.”) din Tratatul CE nu se aplică în cazul de față. În ceea ce privește exceptările în baza articolului 87 alineatul (3) din Tratatul CE (“ajutoarele destinate să favorizeze dezvoltarea economică a regiunilor în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în care există un grad de ocupare a forței de muncă extrem de scăzut; ajutoarele destinate să promoveze realizarea unui proiect important de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui stat membru; ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu aduc modificări condițiilor schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun; ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu aduc modificări condițiilor schimburilor comerciale și ale concurenței în Comunitate într-o măsură care contravine interesului comun; alte categorii de ajutoare stabilite prin decizie a Consiliului, care hotărăște cu majoritate calificată la propunerea Comisiei.”), poate fi aplicată numai exceptarea prevăzută la articolul 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE, care permite acordarea ajutorului de stat pentru a se promova dezvoltarea anumitor activități economice, atunci când acest ajutor nu aduce atingere condițiilor comerciale într-o măsură contrară interesului comun. În ceea ce privește ajutorul acordat pentru Automobile Craiova în calitate de beneficiar, măsura ar putea viza refacerea viabilității pe termen lung a unei întreprinderi aflate în dificultate. În ceea ce privește potențialul ajutor pentru Ford, în această fază Comisia nu vedea niciun motiv care să justifice compatibilitatea ajutorului cu piața comună.
Prin urmare, ajutorul pentru Automobile Craiova putea fi considerat compatibil în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE numai în cazul în care sunt respectate condițiile prevăzute în Liniile directoare 7 Orientările cu privire la ajutorul de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (denumite în continuare.
În primul rând, în conformitate cu Liniile directoare, o întreprindere se află în dificultate atunci când este incapabilă să obțină fondurile de care are nevoie din resurse proprii sau de la acționari sau prin împrumuturi și când este aproape sigur că fără intervenția autorităților publice își va înceta activitatea. Automobile Craiova a acumulat în ultimii ani datorii mari, pe care în mod evident nu le putea plăti. În orice caz, Automobile Craiova îndeplinește condițiile pentru a fi considerată întreprindere aflată în dificultate.
Cu toate acestea, autoritățile române nu au prevăzut un plan de restructurare care să vizeze refacerea viabilității pe termen lung a activității economice.
În plus, în conformitate cu Liniile directoare, ajutorul trebuie să se limiteze la minimul necesar, iar beneficiarul trebuie să aducă o contribuție semnificativă la restructurare din resurse proprii sau din finanțări comerciale externe. Liniile directoare indică în mod clar că o parte semnificativă din finanțarea restructurării trebuie să provină din resurse proprii, inclusiv din vânzarea de active care nu sunt esențiale pentru supraviețuirea întreprinderii și din finanțări externe în condițiile pieței. În această fază, Comisia nu deținea nicio dovadă că ajutorul ar fi limitat la minimul necesar. În plus, Comisia nu avea nicio informație cu privire la vreo contribuție proprie a beneficiarului.
În al treilea rând, ajutorul nu trebuie să denatureze concurența în mod necorespunzător. Acest lucru implică de obicei o limitare a prezenței de care poate beneficia societatea pe piețele sale la sfârșitul perioadei de restructurare. Limitarea sau reducerea obligatorie a prezenței societății pe piața relevantă reprezintă un factor compensator în favoarea concurenților săi. Această limitare sau reducere trebuie să fie proporțională cu efectul de denaturare pe care îl are ajutorul și cu importanța relativă a întreprinderii pe piața sau piețele sale. Autoritățile române nu au propus nicio măsură compensatorie; dimpotrivă, impunându-i cumpărătorului obligația de a crește în mod semnificativ producția în următorii patru ani, statul asigură îmbunătățirea poziției pe piață a Automobile Craiova.
În al patrulea rând, Comisia avea îndoieli cu privire la faptul că Automobile Craiova nu a beneficiat de ajutor pentru salvare și/sau restructurare în decursul ultimilor zece ani. În acest caz, un alt ajutor pentru restructurare ar încălca principiul „pentru prima și ultima dată”.
În concluzie, întrucât măsura de ajutor nu pare să se încadreze în niciuna dintre exceptările prevăzute de tratat, Comisia avea serioase cu privire la compatibilitatea acesteia cu piața comună.
ORDIN DE SUSPENDARE
În ciuda faptului că s-au transmis mai multe scrisori prin care s-a cerut imperativ autorităților române să elimine toate condițiile și să notifice ex ante contractul de privatizare, autoritățile române au continuat procedura de licitație și au semnat contractul de vânzare cu Ford. Prin scrisorile din 5 iulie 2007 și 30 iulie 2007, Comisia a insistat ca autoritățile române să transmită această notificare ex ante, în caz contrar Comisia urmând să emită un ordin de suspendare în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului .
În cazul în care Comisia ajunge la concluzia că ajutorul ilegal acordat de autoritățile române nu este compatibil cu piața comună, aceasta urmează să hotărască emiterea unui ordin de recuperare, printr-o decizie negativă definitivă. Acest lucru înseamnă că autoritățile române ar fi obligate să recupereze ajutorul incompatibil, eventual să anuleze contractul de vânzare și să organizeze o a doua licitație, fără elemente de ajutor de stat. Deoarece a fost deja încheiat contractul de vânzare și legea specială a fost deja adoptată de guvern, orice alte măsuri în cadrul procedurii de vânzare ar putea conduce la o situație aproape ireversibilă sau ar putea provoca alte pagube statului român, noului proprietar sau unor terți. Prin urmare, Comisia a considerat că este imperios necesar să se suspende imediat orice acțiune viitoare care ar agrava situația și care ar putea genera alte efecte obligatorii din punct de vedere legal (de exemplu, adoptarea legii speciale de către Parlament, înregistrarea proprietății, începerea activității comerciale, încheierea de contracte de muncă etc.).
Prin urmare, Comisia a decis că este necesară emiterea unui ordin de suspendare în conformitate cu articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului.
Concluzie
Comisia concluzionează că ajutorul este incompatibil cu piața comună.
În temeiul articolului 14 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului, atunci când se adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar. Nu poate fi recuperat decât ajutorul incompatibil. Comisia a stabilit că ajutorul în valoare de 26 928 000 EUR a fost acordat în mod ilegal. Acest ajutor nu a fost compatibil în temeiul niciunei dispoziții comunitare în materie de ajutoare de stat și, prin urmare, trebuie să fie recuperat.
Comisia concluzionează că beneficiarul ajutorului de stat este entitatea economică ce a fost privatizată, și anume principalele active industriale deținute de Automobile Craiova și Daewoo Romania sau de orice altă entitate care i-ar succede acesteia. Comisia a observat că, în conformitate cu termenii contractului de vânzare-cumpărare, în urma procesului de restructurare a întreprinderii, această entitate economică va deține exclusiv activele industriale principale, care au beneficiat de condițiile asociate privatizării, și nu și activele conexe.
Comisia a concluzionat că ajutorul nu a fost pus la dispoziția beneficiarului, motiv pentru care nu trebuie plătită nicio dobândă de recuperare deoarece pana la acea data contractual de vanzare-cumparare nu intrase in vigoare.
Comisia a constat că lichiditățile excedentare nete ale Automobile Craiova și Daewoo (precum și alte active conexe) nu fac parte din tranzacția efectuată între AVAS și Ford, nefiind astfel preluate de aceasta din urmă. De aceea, la calcularea valorii nete a activelor întreprinderii în scopul cuantificării ajutorului, Comisia nu a luat în considerare aceste lichidități excedentare nete. În concluzie, ajutorul nu va fi rambursat din aceste lichidități excedentare nete. Prin urmare, Comisia solicită să fie ținută la curent cu restructurarea întreprinderii și, în special, să primească dovezi cu privire la nivelul lichidităților excedentare nete la data CVC și la data rambursării, precum și informații cu privire la orice diferențe apărute între cele două date.
A fost adoptata urmatoarea decizie:
Ajutorul de stat pe care România l-a pus în aplicare în cadrul procesului de privatizare a Automobile Craiova în valoare de 26 928 000 EUR este incompatibil cu piața comună.
România ia toate măsurile necesare pentru a recupera de la beneficiar ajutorul menționat și care i-a fost acordat în mod ilegal. Sumele de recuperat sunt purtătoare de dobândă începând de la data la care sunt puse la dispoziția beneficiarului până la momentul recuperării lor efective. Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004.
Recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația națională, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei.
Recuperarea ajutorului este imediată și efectivă. România urmand sa asigure punerea în aplicare a deciziei în termen de patru luni de la data notificării.
În termen de două luni de la data deciziei, România a trebuit sa puna la dispoziția Comisiei următoarele informații:
(a) suma totală care urmează să fie recuperată de la beneficiar;
(b) o descriere detaliată a măsurilor deja luate și a celor planificate în vederea respectării deciziei;
(c) documente care să demonstreze că beneficiarul a fost somat să ramburseze ajutorul;
(d) documente care să demonstreze că ajutorul a fost rambursat;
(e) documente care să demonstreze că ajutorul nu a fost rambursat din activele industriale conexe care se preconizează să fie transferate către întreprinderea nou creată deținută de AVAS și de acționarii minoritari (în special lichidități excedentare nete și bunuri imobiliare), astfel cum au fost definite în contractul de vânzare-cumpărare;
(f) o descriere detaliată a aplicării procesului de restructurare a întreprinderii, astfel cum este definit în contractul de vânzare-cumpărare.
România va trebui sa informeaze în mod regulat Comisia cu privire la progresul măsurilor naționale luate în vederea punerii în aplicare a deciziei până la finalizarea recuperării ajutorului.
România va tebui sa puna la dispoziție de îndată, la simpla cerere a Comisiei, informații cu privire la măsurile deja luate, precum și cele planificate, în vederea respectării deciziei. România va trebui sa furnizeze, de asemenea, informații detaliate cu privire la cuantumurile ajutorului și dobânda percepută pe suma de recuperat, care au fost deja recuperate de la beneficiar.
Bibliografie
Uniunea Europeană. Instituții, Politici, Activități- Vidu Bidilean, Editura Universitară, ANUL PUBLICĂRII:2011, EDIȚIA:III
Hotărârea Curții 68/88 – Comisia c. Greciei, Culegere 1989, p. 2965, considerentele (23)-(25)
Declarația comună a Consiliului și Comisiei cu privire la funcționarea rețelei, disponibilă pe site-ul web al Registrului Consiliului: http://register.consilium.eu.int (documentul nr. 15435/02 addendum 1).
Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei, JO L 123, 27.4.2004
SA Brasserie de Haecht, Culegere 1973, p. 77:
Versiunea consolidata a tratatului de instituirea comunitatii europene
"Politica de concurenta in Europa si cetateanul", Comisia Europeana , 2002
Dumitru Miron (coordonator) – Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafarul, Bucuresti,2004, p.338.
acques Pelkmans – Integrare Europeana – Metode si Analiza Economica, editia a II-a, Institutul European din Romania, 2003.
Hubert Buch-Hansen, Angela Wigger, Revitising 50 years of market-making: The neoliberal transformation of European competition policy, Review of International Political Economy, 2010, pg.20-44;
Ilie Gavrila, Mediul concurential si politica Uniunii Europene in domeniul concurentei, Editura Economica, Bucuresti, 2006;
Pinar Akman, Myths and Myth-Making in the European Union: EU Competition Policy, Journal of Common Market Studies, Vol.48, Nr.1, 2010, pg.111-132;
Ioan Lazar, Consideration on the role of EU’s competition in achieving the objectives of Europe 2020 strategy, Curentul Juridic, pg.82-88;
Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona, editura Polirom, anul publicatiei 2011
Site-uri consultate
http://ec.europa.eu/competition/consumers/institutions_ro.html
http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/activitate-internationala/ecn-ro.html
JO L 1, 4.1.2003, p. 1.
Raport General cu privire la activitatea UE 2010, http://europa.eu/generalreport/pdf/ rg2010_ro.pdf;
Politica in domeniul concurentei, http://www.ier.ro/documente/formare /Politica_concurenta.pdf;
http://juristconsulting.ro/?p=110;
http://www.eu4journalists.eu/index.php/dossiers/romanian/C9/18/
Bibliografie
Uniunea Europeană. Instituții, Politici, Activități- Vidu Bidilean, Editura Universitară, ANUL PUBLICĂRII:2011, EDIȚIA:III
Hotărârea Curții 68/88 – Comisia c. Greciei, Culegere 1989, p. 2965, considerentele (23)-(25)
Declarația comună a Consiliului și Comisiei cu privire la funcționarea rețelei, disponibilă pe site-ul web al Registrului Consiliului: http://register.consilium.eu.int (documentul nr. 15435/02 addendum 1).
Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei, JO L 123, 27.4.2004
SA Brasserie de Haecht, Culegere 1973, p. 77:
Versiunea consolidata a tratatului de instituirea comunitatii europene
"Politica de concurenta in Europa si cetateanul", Comisia Europeana , 2002
Dumitru Miron (coordonator) – Economia Uniunii Europene, Ed. Luceafarul, Bucuresti,2004, p.338.
acques Pelkmans – Integrare Europeana – Metode si Analiza Economica, editia a II-a, Institutul European din Romania, 2003.
Hubert Buch-Hansen, Angela Wigger, Revitising 50 years of market-making: The neoliberal transformation of European competition policy, Review of International Political Economy, 2010, pg.20-44;
Ilie Gavrila, Mediul concurential si politica Uniunii Europene in domeniul concurentei, Editura Economica, Bucuresti, 2006;
Pinar Akman, Myths and Myth-Making in the European Union: EU Competition Policy, Journal of Common Market Studies, Vol.48, Nr.1, 2010, pg.111-132;
Ioan Lazar, Consideration on the role of EU’s competition in achieving the objectives of Europe 2020 strategy, Curentul Juridic, pg.82-88;
Europa viitorului. Tratatul de la Lisabona, editura Polirom, anul publicatiei 2011
Site-uri consultate
http://ec.europa.eu/competition/consumers/institutions_ro.html
http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/activitate-internationala/ecn-ro.html
JO L 1, 4.1.2003, p. 1.
Raport General cu privire la activitatea UE 2010, http://europa.eu/generalreport/pdf/ rg2010_ro.pdf;
Politica in domeniul concurentei, http://www.ier.ro/documente/formare /Politica_concurenta.pdf;
http://juristconsulting.ro/?p=110;
http://www.eu4journalists.eu/index.php/dossiers/romanian/C9/18/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Institutiile Ue Si Politica In Domeniul Concurentei (ID: 107135)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.