Institutiile Politico Admistrative ale Rusiei Sovietice In Primii Ani Dupa Revolutia din Octombrie

=== 20ea97452cb45e55243496a642dbbf97ae5a6a1e_546312_1 ===

Instituțiile politico-admistrative ale Rusiei Sovietice în primii ani după Revoluția din Octombrie

Secolul XX a fost unul semntificativ pentru Rusia, ce i-a schimbat radical cursul istoriei, a fost un secol al așa-zisului ,,bolsevism”, termen ca o va urmari ani de zile având un impact atât asupra structurilor sociale cât și a celor politice, inclusiv a instituțiilor.

Înfăptuirea Revoluției Ruse și crearea Uniunii Sovitice au avut un impact major la nivel mondial, creându-se astfel o nouă viziune asupra societății, politicii cât și a economiei, prin transpunerea ideilor socialiste în practică. Astfel că ceea ce cu cu câșiva zeci de ani în urmă parea utopie, a ajuns să se concretizeze în spațiul rusesc .

Bolșevicii au avut ca intenșie să îndrepte clivajele majore aparute în cadrul socieățtii din cauza diferențelor de clasă, prin eliminarea, în primul rând a proprietățtii private.

Începutul de secol a găsit societatea rusă complet nepregatită pentru provocările ce au urmat, aceasta având un caracter mai mult agrar și feudal, cu o industrie aproape inexistentă, fiind rodată din interior de numeorase probleme, ce au fost ignorate ani de zile, de ordin politico-economic și socio-culturale.

Astfel că instituțiile statului erau slabite iar încrederea populației în ele, de a găsi soluții fezabile, era una foarte scazută, autoritatea țarului existând mai mult de jure decât de facto. Discrepanțele economice între clase luaseră proporții ireconciliabile, neexistând nici o masură de protecție social a populației defavorizate. Aceasta, majoritar analfabetă, era blocată cumva în istorie, fără prea multe perspective.

Ulterior, deși s-au produs unele schimbări, în special la nivel economic, prin conturarea fenomenului de ,,industrializare”, caracterizat prin creșterea numarului de orașe, prin modernizarea mijloacelor de producție și prin numeroase reforme, totusi acesta a fost unul întârzit raportat la evoluția celorlalte state europene.

Însă în esența ei, Rusia și după această etapă a rămas o țară agrară, arhaică și predominant rurală, cu numeorase probleme sociale datorită unei populații pline de resentimente provenite dintr-o existenșă precară. Aceasta poate fi descrisă ca o perioadă foarte agitată din punct de vedere politic, fiind caracterizată de numeorase miscări revoluționare și revolte în rândul populației, la toate nivelele.

Termenul de ,,bolsevism” definitoriu pentru Rusia modernă a dobândit numeorase valanțe, facând trimitere în primul rând la așa-zisul fenomen politic al ,,Revoluției bolșevice”, ce a marcat sfarsitul imperialismului țarist și a luptei de clasă și începutul unei noi epoci istorice și a unor raporturi sociale noi, respectiv a socialismului și a unității politico-ideologice.

Totodată acesta poate desemna un membru al unui grup majoritar susținător al ideologiei leniniste sau poate avea chiar o conotașie emoțională, referindu-se la o grupare extremist-radicală sau revoluționară, ulterior el fiind asociat și cu termenul de ,,comunism”.

Astfel că acest spațiu a fost prolific pentru înflorirea ideilor marxiste, ce a culminat cu sfârșitul epocii țariste, ce data de mai bine de 300 de ani și a imperialismului, instaurarea comunismului, crearea Rusiei Sovietice și crearea unor structuri noi la nivel instituțional.

Chiar dacă clasa politică de dinainte de octombrie, 1917 era totuși destul de bine organizată la nivel institutional, fiind formată dintr-un Parlament bicameral, alcătuit din partide liberale cât și progresiste, în frunte cu un executiv reprezentat de țarul Nicolae al II-lea, noii puterii nu i-a fost dificil să o înlocuiască.

Astfel că pe acest fond de nemultumire generala, ideiile bolsevice au sedus o buna parte din populatie, ducând foarte ușor la caderea monarhiei și instaurarea comunimului.

Începând cu anul 1917, în ciuda disputelor diferitelor facțiuni politice, bolșevicii au început să preia puterea a numeroase regiuni, populația fiind deschisă din ce în ce mai mult la promisiunile unei lumi egalitare. Lenin a știut să folosească în favoarea lui frustrările și resentimentele oamenilor, dându-le impresia că puterea de schimbare se află la ei, legitimându-și abil instaurarea noului regim politic.

În anul 1918, deși aflată în plin razboi civil, Rusia a devenit Republica Federală Sovietică Socialistă, adoptând prima Constituiție ca structură politică nouă. Aceasta a fost așadar un instrument de recunoaștere a legalității Partidului Bolșevic cât și a instaurării dictaturii proletariatului, printr-o uniune declarată a celor două pături sociale esențiale, țărănimea și muncitorimea, ca pilon al puterii. Mai departe, prin adoptarea Constiuției, Partidul Bolsevic a devenit unicul pol politic din țară, Astfel că până în anul 1921, comuniștii au câștigat definitv lupta pentru putere pentru urmatoarele decenii, creând noi structuri atât la nivel administrativ cât și politic.

Odata cu înfăptuirea Marii Revoluții Bolșevice, în Rusia au avut numeroase schimbări la nivel cultural, prin internalizarea ideologiei socialiste cât și economic, apărând ideea de proprietate comună și structuri nationalizate dar și instituții politice complet noi.

Un prim act în acest sens, precursor al Constituției, îl reprezintă actul ,,Declarația drepturilor munctitorilor și oamenilor exploatați.

Prin acesta, Rusia era proclamată ca fiind o Republică Sovietică, liberă, puterea aparținând munctitorilor, țăranilor și soldaților. Scopul acestui act a fost abolirea exploatării omului de catre om, prin desființarea claselor sociale care creau inegalitate, eliminarea rezistenței explotatorilor și înființarea unei societăți socialiste. Ca prime acțiuni se pot numara desființarea proprietății private, trecerea băncilor în proprietatea muncitorilor și țăranilor etc.

Ulterior, la scurt timp, s-a adoptat și Constituția, ca lege fundamnetală a noii Republici Socialiste Federale Rusia care, la rândul ei, considera că puterea se află în mâinile muncitorilor, ce aveau libertatea de asociere în sindicate autonome la nivel regional, conduse fiind de congresele locale ale soviectilor, bazându-se pe principiul federalismului, ca model de conducere. Acest act a conturat și insituții noi pentru noul regim, complet diferite de cele vechi.

Astfel instituțiile politice, în sens larg, pot fi definite ca organisme de guvernare ale unei țări, fiind un produs al schimbărilor sociale, politice, economice la nivel de societate. Acestea reflectă cel mai bine trăsăturile unui anumit sistem politic și a unui sistem de guvernare, prin modul de numire a persoanelor în funcțiile de conducere cât și atribuțiile pe care le exercită, modul de organizare și functionare propriu-zisă a acestora.

Ele sunt indispensabile pentru o bună funcționare a societății și o bună orânduire deoarece reprezintă un instrument de diminuare a ceea ce Thomas Hobbes numea ,,stare conflictuală naturală” care generează ,,un război al tuturor împotriva tuturor”

O instituție politică așa cum a fost ea înțeleasă și definită de-a lungul timpului întrunește mai multe trăsături ca:

(a) este formată dintr-un colectiv de indivizi; (b) acționează în mod permanent pentru realizarea unui interes public; (c) are caracter stabil; (d) modul de constituire al acesteia și atribuțiile sale sunt prevăzute într-un act cu valoare constituțională; (e) dispune de autoritate, pe care o exercită în mod legitim și legal asupra unei comunități umane, care se supune voinței instituției respective.

În consecință, prima Constituție a Rusiei Sovietice facea mențiuni clare asupra noilor instituții create și a modului de concentrare a puterii. În conformitate cu aceasta, puterea supremă va aparține unui Congres al Sovietelor din toata Rusia, format din deputați aleși din sovietele locale, dupa cum urmeaza,1 reprezentant pentru 25.000 locuitori la nivel urban si 1 reprezenant la 125.0000 locuitori la nivel rural.

Art.49 din Constituție trasează principalele atribuții ale acestuia după cum urmează:

a) Poate modifica și aproba Constituția

b) trasează liniile generale ale politicii externe, printre care modificarea și stabilirea granițelor, admiterea de noi membri in Republica Socialistă Federativă Sovietică Rusă, se ocupă de relațiile cu alte state, este singurul organism care poate declarara război și încheia tratate de pace

c) poate desemna diviziunile administrative și poate confirma sau infirma anumite formațiuni regionale, delimitează sferele de competență ale uniunilor regionale ale sovietelor, putând soluționa chiar diverse litigii aprute între acestea

d) din punct de vedere economic, determină planul general și principiile economiei naționale, poate lua măsuri în privința sistemului monetar, poate încheia acorduri vamale și comerciale, aprobă bugetul țării, stabilește taxe și impozite federale

e) deține comptențe militare, are atribușii în organizarea forțelor armate

f) atribuții legislative prin aprobarea legislației fedarale, civile, penale și a procedurii judiciare specifice, drept de amnistie, competențe în materia drepturilor cetățenilor și străinilor

Constituția specifică expres la art.30 că în perioadele dintre convocări, puterea era delegata Comitetului Central Executiv, acesta fiind principalul organ legislativ și adminsitrativ al țării.

Acesta exercita și aribuții de control și supraveghere, oferind directive generale pentru activitatea tututor organelor de putere de pe cuprinsul țării, avea totodată atribuții de coordonare a tututor activităților legislative și administrative, putea emite decrete și aproba diferite proiecte ale instituțiilor din subordine.

Comitetul Central Executiv era singurul organ ce putea convoca Congresul Sovietelor din toată Rusia, unde prezenta rapoarte ce vizau liniile directoare ale politicii socialiste. Tot acesta avea competențe să desemneze Consiliul Comisarilor Poporului, ce era o structura cu scop economic și administrativ.

Consiliul Comisarilor Poporului, instituție direct subordonată Comitetului Executiv Central, se ocupa, în primul rând, de afacerile Republicii Sovietice Federative Rusia și avea ca principal scop, să asigure o bună desfășurare a activităților statului. Membrii acestuia erau desemnați,la rândul lor, cu conducerea, Comisariatelor Populare, gradul de Comisar al Poporului fiind unul exclusivist, neputînd fi atribuit nici unui alt reprezentant al guvernului sovietic, nici la nivel central, nici local..

Acestea erau în numar de 17 și erau structurate pe diferite ramuri de activitate ca (a) Afaceri Externe; (b) Armată; (c) Marină; (d) Interne (e) Justiție; (f) Muncă; (g) asistență socială; (h) Educație; (i) Poștă și Telegraf; (j) Afaceri Naționale; (k) Finanțe; (l) Comunicare (m) Agricultura; (n) comerț și industrie; (o) livrările naționale; (p) controlul de stat; (q) Sovietul Suprem al Economiei Naționale; (r) sănătate publică.

Acesta era pe deplin răspunzător față de Congresul Sovietic cât și față de Comitetul Executiv Central al Întregii Rusii.

Pe lângă aceste organisme politice sovietice, la nivel central au fost create și numeroase organisme, pe verticală, la nivel regional, provincial, județean și rural care aveau numeroase atribuții politico-administrative ca:

(a) execuția directivelor venite de la organele superioare

(b) întreprinderea diferitelor acțiuni pentru crearea unui climat economic și cultural cât mai apropiat de principiile socialiste

(c) aveau autonomie de decizie în privința tuturor problemelor locale

(d) coordonarea tuturor activităților socievtice asupra cărora își exercitau puterea.

La câțiva ani, mai exact în 1924 Rusia Sovietică a adoptat o noua Constituție, care pastra in mare parte institutiile nou create si distributia, pe vertical,a a puterii politice. Principala modificare a acesteia consta in legitimarea unirii Republicii Sovitice Rusia cu Republica Sovietica Ucraina, Belarus si Republica Federala Socialista Transcaucaziana.

Astfel se poate observa că începutul de de secol a fost pentru Rusia unul definitoriu, care a generat schimbări instituționale și politice la nivel intern, schimbări care s-au refelctat și în exterior, creând o nouă orânduire mondială, a bipolarismului, a luptei pentru supremație a societăților democratice și a societăților comuniste.

Înfăptuirea Revoluției Bolșevice a pus capât imperialismului și dinastiei rusești și a instaurat noi insituții politice cât și o nouă ideologie, care până atunci avea doar valențe teoretice. Aceste modificări au schimbat radical cultura politică în Rusia și nu numai, ideile socialiste seducând numeroase segmente de populație din societățile vestice.

Au fost introduse concepte noi ca ,,lupta de clasa”, ,,dictatura proletariatului”, ,,egalitate de clasă”, ,,puterea deținută de popor”, ,, proprietate comună”, ,,bolșevism” ce au transformat complet viziunea politică a populației rusești, toate acestea fiind un răspuns la problemele cu care se confrunta aceasta. Inoculându-se ideea că puterea se află în mâinile poporului, creându-se instituții care erau mai apropiate de oameni, printr-o participare efectivă a acestora la conducerea țării, noua paradigmă a conturat speranța în formarea unei lumii mai bune, care poate să raspundă mai eficient problmelor oamenilor, o alternativă la lumea capitalistă și la problemele acesteia.

Totuși istoria a demonstrat contrariul, viziunea utopică a lui Marx și Engels eșuând lamentabil în practicaă, fiind transpusă eronat de Lenin și mai apoi de Stalin, culimând cu implozia societăților comuniste, în 1989.

Bibliografie:

Furet Francois, Trecutul unei iluzii, Eseu despre ideea communistă în secolul XX, Humanitas, 1996

Ionescu Cristian, Drept constituțional și instituții politice.”, Ed.Universitară, 2007, pag.44

Constituia de la 1918

Fitzpatrick Sheila , The Russian Revolution, Second Edition, Oxford Univerisity Press, 1994

Pipes Richard, Scurtă istorie a revoluției ruse, Humanitas, 1998

Tismaneanu Vladimir, The crisis of Marxist ideology in Eastern Europe:The Poverty of utopia, New York, 1994

Tismanenau Vladimir, Noaptea totalitară. Crepusculul ideologiei radicale în secolul XX, București, 1995

Declaration of Rights of the Working and Exploited People, 1918

Constitution (Fundamental Law) of the RSFSR

https://www.marxists.org

https://www.britannica.com

.

Prima Constituție sovietică, care a fost prima lege de bază a nou proclamatei Republici Sovietice Federale Socialiste Ruse, descria regimul care și-a asumat puterea după revoluția bolșevică din 1917. Această constitutie recunoaștea în mod oficial Partidul Bolșevic ca singura forța politică din țară, care funcționa pe principiul dictaturii proletariatului. Constituția proclama de asemenea și alianța dintre muncitori și țărani ca bază a puterii poporului muncitor. Această garanție oferea numeroase garanții ale egalității în drepturi a țaranilor și muncitorilor. Constituția interzicea grupurilor sociale care se opuneau noii guvernări, sau sprijineau Mișcarea Albă în războiul civil (1918-1921), să participe la alegerile pentru soviete, sau să acceadă la putere.

Puterea supremă în stat era deținută de "Congresul Sovieteler din întreaga Rusie". Deputații în acestă înaltă adunare erau aleși de sovietele locale din întreaga Rusie. Între sesiunile Congresului, corpul conducător al acestuia, cunoscut ca Comitetul Central Executiv, funcționa ca "organul suprem de putere" și îndeplinea rolul de președinție colectivă a republicii.

Congresul aproba componența Sovietul Comisarilor Poporului (Sovnarkom) ca latura executivă a noii guvernări și-i definea responsabilitatea ca fiind "administrarea generală a afacerilor statului". (Sovnarkom a exercitat atât puterea legislativă cât și executivă, din noiembrie 1917, până la adoptarea Constituției din 1918).