Institutii Si Politici ale Pietei Muncii In Romania

INSTTITUȚII ȘI POLITICI ALE PIEȚEI MUNCII ÎN ROMÂNIA

INTRODUCERE

În zilele noastre, politica și strategia Ministerului Muncii și Solidarității Sociale vizează – în principal – creșterea gradului de ocupare a populației active și, implicit, diminuarea șomajului.

Prin politicile aplicate în prezent, se preconizează o scădere a șomajului sub rata de 8%, până în anul 2004. Acest obiectiv este realizat, începând cu 2001, printr-o utilizare diferită a fondului pentru plata ajutorului de șomaj și a resurselor aflate la dispoziția Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Astfel, dacă în prezent 2-3 % din bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj sunt folosite pentru aplicarea măsurilor active de combatere a șomajului, acest procent va crește până în 2004 la 10 – 15 %.

Nu în ultimul rând, se are în vedere promovarea unor acte normative care să stimuleze ocuparea forței de muncă, în acord cu prevederile comunitare în domeniu.

Programele de combatere a șomajului și creșterea gradului de ocupare a forței de muncă pentru 2001, aplicate prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă cuprind:

planul național de acțiune pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă;

programul pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în 70 de localități cele mai afectate de șomaj;

programul pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în Valea Jiului.

Măsurile concrete, active, pentru aplicarea acestor programe sunt:

medierea, prin bursa locurilor de muncă, acțiune organizată de două ori pe an, și care se adresează tuturor persoanelor care caută un loc de muncă (bursa generală a locurilor de muncă), precum și absolvenților (bursa locurilor de muncă pentru absolvenți);

stimularea angajaților care creează noi locuri de muncă, prin creditarea cu dobândă avantajoasă a IMM-urilor (50 % din locurile de muncă nou create sunt destinate șomerilor, fiecare loc de muncă nou fiind creditat cu 50 de milioane de lei);

stimularea angajaților care încadrează în muncă absolvenți de învățământ, prin subvenționarea cu 70 % a salariului;

Cursuri de calificare/recalificare, organizate de către ANOFM și finanțate total sau parțial din bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj.

În legătură cu aceste cursuri, aș vrea să precizez ca ele sunt, fie organizate la cererea angajatorilor cu care ANOFM are convenții de angajare a 100% dintre șomerii absolvenți, fie organizate în întâmpinarea pieței muncii, cu convenție de angajare a 60% dintre absolvenți.

Începând cu anul 2002, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a promovat un nou act normativ în domeniul ocupării forței de muncă și a protecției șomerilor – Legea privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Această lege conține prevederi exprese de stimulare a angajatorilor pentru realizarea lucrărilor și activităților publice de interes comunitar, stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor aparținând unor categorii defavorizate.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va elabora standardele ocupaționale în regim armonizat cu cele europene. De asemenea, Începând cu anul școlar 2001 – 2002 s-a trecut la optimizarea planului de învățământ împreună cu Ministerul Educației și Cercetării, în scopul reglării raportului dintre cerere și oferta pe piața muncii.

Se încearcă identificarea unui pachet de măsuri și acțiuni care să conducă la orientarea și recalificarea forței de muncă disponibilizate spre structuri, meserii și ocupații cerute pe piața muncii.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale participă cu un reprezentant în consiliul de administrație al Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesionale și Tehnic. Centrul derulează Programul de combatere a marginalizării și excluderii sociale și profesionale a tinerilor care au abandonat învățământul obligatoriu și nu au dobândit competențe minime necesare ocupării unui loc de muncă (A doua șansă – Educația 2000). Prin Hotărârea de Guvern nr. 430/25 aprilie 2001 s-a aprobat strategia Guvernului României de Îmbunătățire a Situației Romilor. Concepută pe o perioadă de zece ani (2001 – 2010), cu unplan de măsuri pe termen mediu de patru ani (2001 – 2004), Strategia se va aplica pe arii sectoriale de responsabilitate, cu sarcini precise stabilite pe instituții. De altfel, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ANOFM și Ministerul Educației și Cercetării colaborează pentru realizarea unui program annual de sprijinire a tinerilor absolvenți în vederea angajării și monitorizarea evoluției profesionale a tinerilor romi cu studii superioare.

În 1995 a demarat proiectul “ Informare și consiliere privind cariera”, care este o subcomponentă a proiectului MMSS “ Ocupare și protecție socială”. Acesta este un proiect cu o durată de cinci ani, aflat acum în faza finală și care implică specialiști din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul educației și Cercetării și Ministerul Tineretului și Sportului.

A rezultat o rețea de centre de informare și consiliere în cariera la nivelul întregii țări, care cuprinde 500 de unități școlare, 227 de agenții pentru ocuparea forței de muncă locale și 47 de centre de informare pentru tineret.

S-a încheiat un nou protocol privind colaborarea dintre Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Tineretului și Sportului și ANOFM în vederea continuării activității în cadrul proiectului “Informare și consiliere privind cariera”.

C A P I T O L U L I

ABORDĂRI CONCEPTUALE

I.1. NOȚIUNI TEORETICE

Factorul muncă – condiție generală a oricărei activități – se asigură, ca și ceilalți factori de producție, prin intermediul pieței.

Piața muncii se întemeiază, de asemenea, pe întâlnirea și confruntarea cererii cu oferta.

Ea funcționează în fiecare țară, pe diferite grupuri de țări și la scară mondială.

Orice activitate, care se inițiază sau există în societate, generează nevoia de muncă. Aceasta reprezintă volumul total de muncă necesar activităților dintr-o țară pe o perioadă dată. Dar ea nu constituie în întregime o cerere care se exprimă (manifestă) pe piața muncii. Condiția generală pentru ca nevoia de muncă să ia forma cererii de muncă este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, în cererea de muncă nu se include activitățile care se pot realiza de către femeile casnice, militari în termen, studenți, alți nesalariați.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piață.

Cererea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă.

Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilităților de muncă existente în societate, adică a volumului de muncă ce poate fi depus de populația aptă de muncă a țării respective, în perioada dată. Și în acest caz, trebuie să avem în vedere că nu toate disponibilitățile de muncă se constituie în ofertă, ci numai acelea care urmează să fie remunerate, salarizate.

Oferta de muncă este formată din munca pe care o pot depune membrii societății în condiții salariale. Prin urmare, în oferta de muncă nu se include femeile casnice, studenții, militarii în termen și alți oameni care depun activități nesalariale.

Oferta de muncă se exprimă prin numărul celor apți de muncă sau populația aptă disponibilă din care se scade numărul femeilor casnice, al studenților și al celor care nu doresc să se angajeze în nici o activitate, întrucât, au resurse pentru existență sau au alte preocupări.

Cererea și oferta de muncă nu trebuie considerate prelungiri simple și directe ale cererii și ofertei de bunuri economice pe o altă piață, ci ca niște categorii specifice cu un conținut care le este propriu. În acest sens se impun atenției următoarele aspecte:

Pe termen scurt, cererea de muncă este practic invariabilă, deoarece dezvoltarea unor activități existente și inițierea altora noi, generatoare de locuri de muncă, presupun o anumită perioadă de timp;

Oferta de muncă în ansamblul său se formează în decursul unui timp îndelungat în care crește și se instruiește fiecare generație de oameni până la vârsta la care se poate angaja;

Posesorii forței de muncă au o mobilitate relativ redusă; oamenii nu se deplasează dintr-o localitate în alta și nu-și schimbă cu ușurință munca, ci sunt atașați mediului economico-social, chiar dacă nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de muncă depinde de vârstă, sex, starea sănătății, psihologie, condiții de muncă etc., aspecte care nu sunt neapărat de natură economică;

Oferta de forță de muncă este eminamente perisabilă și are caracter relativ rigid. Cel ce face oferta trebuie să trăiască, nu poate aștepta oricât angajarea pe un loc de muncă;

Generațiile de tineri nu sunt crescute de părinții lor ca niște mărfuri sau numai pentru a deveni salariați, ci ca oameni. De aceea, oferta de muncă nu se formează în exclusivitate pe principiile economiei de piață.

Cererea și oferta de muncă nu sunt omogene, ci se compun din segmente și grupuri neconcurențiale sau puțin concurențiale, neputându-se substitui reciproc decât în anumite limite sau deloc.

Piața muncii, ca expresie a raporturilor dintre cerere și ofertă, se desfășoară în două trepte sau faze. Prima se manifestă pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere și ofertă, determinate de particularitățile tehnico-economice ale activităților. În cadrul acestei faze, se formează condițiile generale de angajare ale salariaților, se conturează principiile care acționează la stabilirea salariilor și o anumită tendință de stabilire a salariilor la un nivel înalt sau scăzut.

A doua fază reprezintă o continuare a celei dintâi și constă în întâlnirea cererii cu oferta de muncă în termeni reali, în funcție de condițiile concrete ale firmei și salariaților ei. Cererea se dimensionează precis, ca volum și structură, pe baza contractelor și a altor angajamente asumate de firmă, iar oferta se delimitează și ea pornind de la programul de muncă, număr de ore suplimentare pe care salariații acceptă să le efectueze sau nu, în funcție de nevoile și aspirațiile lor, de situația socială și economică etc. la momentul respectiv. Din confruntarea cererii cu oferta de muncă la acest nivel se determină mărimea și dinamica salariului nominal.

Insuficiența ofertei la acest nivel se traduce printr-o cerere suplimentară care se manifestă pe prima treaptă, iar insuficiența cererii, printr-o ofertă suplimentară pe aceeași treaptă.

I.2. METODOLOGIA DE CALCUL A RESURSELOR DE MUNCĂ

Resursele de muncă existente la un moment dat în societate exprimă numărul persoanelor capabile de muncă, respectiv acea parte a populației care posedă ansamblul capacităților fizice și intelectuale ce îi permit să desfășoare o activitate utilă.

Volumul resurselor de muncă (RM) se determină pe baza următoarei relații:

RM = PVM – PVMIM + PAVML;

Unde:

PVM = populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă;

PVMIM = populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă, dar inaptă de muncă;

PAVML= populația din afara limitelor vârstei de muncă, dar care lucrează.

Numărul populației în limitele vârstei de muncă (PVM) determină în mod hotărâtor nivelul și structura resurselor de muncă și cuprinde totalitatea persoanelor a căror vârstă este cuprinsă între vârsta de intrare și vârsta de ieșire din activitate.

Limitele de vârstă între care o persoană se consideră că poate participa la activitatea socială se stabilesc prin legislația fiecărei țări. În România, în prezent, limitele vârstei de muncă sunt 16 – 59 ani pentru bărbați și 16 – 54 ani pentru femei.

Având în vedere că în statisticile naționale limitele de vârstă de intrare și/sau de ieșire din activitate sunt diferite, în comparațiile internaționale trebuie utilizate limite standard.

Limitele vârstei de muncă sunt determinate de nivelul de dezvoltate economică a fiecărei țări. Astfel, în țările mai puțin dezvoltate limita minimă a forței de muncă este mai scei care posedă ansamblul capacităților fizice și intelectuale ce îi permit să desfășoare o activitate utilă.

Volumul resurselor de muncă (RM) se determină pe baza următoarei relații:

RM = PVM – PVMIM + PAVML;

Unde:

PVM = populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă;

PVMIM = populația cuprinsă în limitele vârstei de muncă, dar inaptă de muncă;

PAVML= populația din afara limitelor vârstei de muncă, dar care lucrează.

Numărul populației în limitele vârstei de muncă (PVM) determină în mod hotărâtor nivelul și structura resurselor de muncă și cuprinde totalitatea persoanelor a căror vârstă este cuprinsă între vârsta de intrare și vârsta de ieșire din activitate.

Limitele de vârstă între care o persoană se consideră că poate participa la activitatea socială se stabilesc prin legislația fiecărei țări. În România, în prezent, limitele vârstei de muncă sunt 16 – 59 ani pentru bărbați și 16 – 54 ani pentru femei.

Având în vedere că în statisticile naționale limitele de vârstă de intrare și/sau de ieșire din activitate sunt diferite, în comparațiile internaționale trebuie utilizate limite standard.

Limitele vârstei de muncă sunt determinate de nivelul de dezvoltate economică a fiecărei țări. Astfel, în țările mai puțin dezvoltate limita minimă a forței de muncă este mai scăzută, iar în țările dezvoltate din punct de vedere economic limita minimă este mai ridicată (ca urmare a prelungirii duratei școlii obligatorii), existând și posibilitatea ca limita maximă să fie mai ridicată (ca urmare a duratei de viață mai mare a acestei țări).

Pentru caracterizarea resurselor de muncă se folosesc următorii indicatori:

Populația aptă de muncă – se determină ca diferență între numărul total al populației în vârstă de muncă și numărul populației cuprinse în limitele vârstei de muncă, dar incapabilă de muncă;

Resursele de muncă disponibile – exprimă potențialul de muncă care poate fi folosit în activitatea economico-socială și se determină scăzând din volumul resurselor de muncă, populația în vârstă de muncă cuprinsă în procesul de învățământ și militarii în termen;

Populația potențial activă – cuprinde populația în vârstă de 15 – 64 ani și exprimă, într-o formă generală, resursele de muncă; acest indicator poate fi folosit în comparațiile internaționale.

I.3. INDICATORII NUMĂRULUI ȘI STRUCTURII FORȚEI DE MUNCĂ

Pentru caracterizarea numărului forței de muncă se utilizează următorii indicatori:

Populația activă

Populația ocupată

Numărul salariaților

Fondul de timp de muncă efectiv lucrat

Populația activă (PA) din punct de vedere economic include toate persoanele de 14 ani și peste, apte de muncă, care, într-o perioadă de referință specificată, furnizează forța de muncă disponibilă (utilizată sau neutilizată) pentru producerea de bunuri și servicii în economia națională.

Într-o formă generală, populația activă cuprinde populația ocupată (PO) și șomerii (S), după următoarea structură:

Populația ocupată

Salariații civili – persoana care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială, inclusiv elevii și studenții încadrați și pensionarii reîncadrați în muncă pe baza unui contract de lucru;

Patron – persoana care, având unul sau mai mulți angajați (salariați), conduce activitatea în propria sa unitate (întreprindere, agenție, atelier, magazin, birou, fermă etc.);

Lucrător familial neremunerat, persoana care-și exercită activitatea într-o unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primește remunerație sub formă de salariu sau plata în natură; gospodăria țărănească (agricolă) este considerată o astfel de unitate;

Membru al unei societăți agricole sau al unei cooperative, persoana care a lucrat fie ca proprietar de teren agricol într-o societate agricolă constituită conform legii 36/1991, fie ca membru al unei cooperative meșteșugărești, de consum sau de credit;

Militarii de carieră;

Militarii în termen.

Populația activă neocupată (sau șomerii)

persoane în căutarea unui alt loc de muncă

persoane în căutarea primului loc de muncă

Populația inactivă din punct de vedere economic:

persoane casnice;

elevi și studenți, exclusiv cei care exercită o activitate economică sau socială pe baza unui contract de muncă;

pensionari, exclusiv cei reîncadrați;

persoane întreținute de alte persoane: copii preșcolari, bătrâni, persoane handicapate și invalizi;

persoane întreținute de stat: copii și bătrâni aflați în întreținerea unor instituții publice (casa copilului, cămine pentru bătrâni etc.);

persoane care se întrețin din alte venituri decât cele provenite din muncă (închirieri, dobânzi, economii, rente, dividende).

În definirea populației active există numeroase diferențe de la o țară la alta, precum și între statisticile acestora și statistica organismelor internaționale, fapt ce impune precauție în folosirea indicatorului în comparațiile internaționale.

În România, atât recensământul populației din 7 ianuarie 1992, cât și anchetele asupra forței de muncă, demarate din anul 1994, s-au bazat pe concepțiile și definițiile recomandate de Oficiul de Statistică al O.N.U. și de Biroul Internațional al Muncii (B.I.M.).

În statistica O.N.U. se recomandă determinarea populației active în două variante: populația obișnuit activă și populația curent activă. Distincția între aceste categorii se face prin raportarea la perioada de referință, care este diferită în funcție de sursa de date (recensământ sau anchetă).

Orice persoană în orice moment se poate încadra – din punct de vedere al poziției pe piața muncii – într-una din următoarele trei categorii:

persoana ocupată persoana activă inclusă în forța de muncă

persoana neocupată (șomer)

persoana inactivă (în afara forței de muncă)

Populația obișnuit activă se determină cu ocazia recensămintelor, perioada de referință fiind de obicei anul caracteristic (sau precedentele 12 luni). Criteriul în funcție de care se stabilește categoria în care se include o persoană este numărul săptămânilor:

dacă numărul săptămânilor în care persoana respectivă a avut statut de “ocupat” și “neocupat” în perioada de referință este preponderent, atunci se include în populația obișnuit activă;

dacă numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost inactivă (nici ocupat, nici neocupat) este preponderent, atunci se include în populația obișnuit inactivă;

Ultimul recensământ a avut loc chiar anul acesta, dar încă nu au fost centralizate datele.

Populația curent activă se determină cu ocazia anchetelor asupra forței de muncă, perioada de referință fiind de obicei o săptămână. Criteriul în funcție de care se stabilește categoria în care se include o persoană este “ora”.

dacă persoana respectivă a lucrat cel puțin o oră în săptămâna luată ca perioada de referință sau a fost în șomaj, atunci ea include în populația curent activă;

dacă persoana respectivă nu a lucrat nici cel puțin o oră și nici nu era în șomaj în perioada de referință, atunci se include în populația curent inactivă.

Populația activă, în cele două variante, se calculează pe baza a trei surse de date:

Recensământul populației, caz în care se determină populația obișnuit activă, ca o media anuală a perioadei de referință.

Ancheta asupra forței de muncă este metoda principală de investigare a pieței forței de muncă, caz în care se determină populația curent activă. În România, prima anchetă asupra forței de muncă s-a organizat în luna martie 1994, urmând ca, în perspectivă, cercetarea să devină bianuală și apoi trimestrială, lucru impus de dinamica modificărilor pe piața muncii. Ancheta s-a realizat pe un eșantion reprezentativ la nivelul țării, eșantion ce a cuprins 15.000 de locuințe, făcând obiectul anchetei toate persoanele din gospodăriile selectate.

Sursele administrative permit estimarea populației active prin însumarea următoarelor elemente:

populația ocupată civilă – POc, evaluată pe baza informațiilor înregistrate la Ministerul Finanțelor (în special în bilanțurile contabile ale agenților economici);

efectivele militare (militari în termen și militari de carieră) – M, informații furnizate de ministerele respective (MapN, MI, SRI etc);

numărul șomerilor – S, înregistrat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Utilizând aceste elemente se obține populația activă.

Informațiile care caracterizează populația activă pot fi structurate după mai multe criterii:

Structura după sexe a populației active permite evidențierea ponderii bărbaților (pM) și a femeilor (pF) în totalul populației active, atât pentru întreaga economie națională, cât și pe ramuri de activitate.

Se observă că ramurile comerț (52,8%), hoteluri și restaurante (64,9%), învățământ (71,7%), sănătate și asistență socială (77,2%) au un pronunțat grad de feminizare a populației active.

Structura după vârstă a populației active.

Analiza unor astfel de serii cu distribuție de frecvențe permite calculul și interpretarea unor indicatori cu o semnificație deosebită: vârstă medie a populației active, intervalul median și mediana, intervalul modal și modulul.

Vârsta medie se calculeză ca o medie aritmetică ponderată:

V*YPA

Vârsta medie la nivelul economiei naționale în anul 2002 va fi:

= 19,5*0,138+29,5*0,233+39,5*0,356+54,5*0,191+69,5*0,082=

=39,735 ani

Structura pe sectoare de activitate a populației active, respectiv gruparea populației active pe cele trei sectoare: sectorul primar (agricultura, silvicultura, economia vânatului și pescuitul), sectorul secundar (industria și construcțiile) și sectorul terțiar (serviciile).

Această repartiție este unul din criteriile de analiză a nivelului de dezvoltare economică a unei țări. Astfel, compararea structurilor sectoriale ale populației active din țări cu niveluri diferite de dezvoltare economice ne conduce la constatarea că țările dezvoltate se caracterizează – în opoziție cu țările mai puțin dezvoltate – printr-o pondere ridicată a populației active din sectorul terțiar și o pondere foarte scăzută în sectorul primar.

Din acest punct de vedere, România prezintă o structură defavorabilă, cu o pondere mare și în creștere a populației active din sectorul primar și cu o pondere încă redusă a serviciilor.

Structura pe ramuri a populației active permite stabilirea locului diferitelor ramuri în ansamblul economiei naționale din punct de vedere al ponderii populației active.

În prezent, comerțul, activitatea hotelieră și de administrație publică dețin cca. 7 % din populația activă a României, fiind devansate numai de industrie și agricultură. Nivelul de 7% este foarte redus, comparativ cu țările dezvoltate (15-23 %).

Structura populației active pe categorii socio-profesionale

La recensământul populației din ianuarie 1992 s-a utilizat o structură corespunzătoare recomandărilor făcute de organismele de specialitate ale O.N.U. și C.E.E.: agricultori particulari, membrii ai asociațiilor agricole, salariați cu ocupații agricole, patroni, liber profesioniști, salariați cu ocupații neagricole (exclusiv muncitori), meseriași și comercianți particulari, personal al cooperației meșteșugărești și de consum, muncitori salariați.

În analizele economice, precum și în comparațiile internaționale, populația activă este corelată cu populația totală sau cu anumite segmente ale acesteia, determinându-se ratele de activitate.

Rata generală de activitate (RGA) este raportul procentual între numărul persoanelor active (PA) și numărul total al populației (P):

RGA= *100

Informațiile obținute la ultimele recensăminte ale populației din 1977 și 1992, reflectă faptul că RGA în România a scăzut de la 50,1% în 1977 la 45,9% în 1992, crescând apoi în anul 1996 la 51,8%, dar pentru populația activă feminină aceasta este de 46,4% iar în mediul urban este de 43,8%.

Acest lucru se explică prin accentuarea fenomenului de îmbătrânire demografică a populației. Acest fenomen s-a manifestat prin majorarea ponderii populației vârstnice și are ca efect creșterea însemnată a numărului pensionarilor (deci a populației inactive din punct de vedere economic), fenomen ce nu a fost contracarat în suficientă măsură de intrările în activitate ale generațiilor tinere.

Rata de activitate a populației în vârstă de muncă (RAPVM) este raportul procentual între numărul persoanelor active (PA) și numărul persoanelor în vârstă de muncă:

RAPVM=

Ratele specifice de activitate se calculează:

pe sexe

Rata de activitate masculină (RAm), respectiv feminină (RAf), este raportul procentual între numărul populației active masculine (RAm), respectiv feminine(RAf) și populația totală masculină (RAm), respectiv feminină (RAf).

RAm = RAf =

Rata de activitate masculină are valori foarte apropiate în toate țările, indiferent de nivelul lor de dezvoltare economică, lucru explicabil prin simplul motiv ca fortă de muncă masculină trebuie să fie în activitate, să desfășoare o muncă în producția socială. În schimb, rata de activitate feminină – important indicator sociologic, economic și demografic – înregistrează mari diferențieri între țări, fiind influențată nu numai de structura demografică a populației, ci și de întregul context social – economic al țării respective (structura economiei naționale, nivelul de instruire al femeii, tradiții, religie, etc) .

În România, în anul 2000, rata de activitate masculină era evident mai mare decât rata de activitate feminină (57,5% față de 46,4%) aceasta din urmă situându-se,însă, la nivelul celei atinse de țările dezvoltate, semnificând o participare importantă a femeii la activitatea economico-socială.

-pe medii

Rata de activitate în mediul urban (RAu), respectiv rural (RAr) este raportul procentual între numărul persoanelor active din mediul urban (PAu), respectiv rural (RAr) și numărul total al populației din mediul urban (Pu), respectiv rural (Pr).

RAu = RAr=

Dacă rata de activitate din mediul urban nu s-a modificat prea mult din 1992 până în 1996 (de la 47,2% la 48,2%), în mediul rural rata de activitate a crescut de la 44,3% în 1992 la 56,2% în 1996, lucru destul de promițător, deoarece până în 1992 ne-am confruntat cu un fenomen de îmbătrânire demografică a populației din mediul rural deosebit de intens.

-pe grupe de vârstă

Rata de activitate la vârsta “i” (RAi) este raportul procentual între numărul populației active de vârsta “i” (PAi) și numărul total al populației de vârsta “i” (PI).

Rai=

Pe baza acestor rate se pot trasa curbele de activitate (Graficul I) care sunt reprezentări grafice ale ratelor de activitate specifice pe vârste și pe sexe. Între acestea, prezintă o importanță majoră ratele de activitate la grupele marginale de vârstă (sub 20 de ani și peste 60 de ani), care exprimă, pe de o parte, efectul școlarizării, deci a “intrărilor” în populația activă și, pe de altă parte, efectul legislației muncii și a nivelului de trai, deci a ieșirilor din activitate.

De menționat că, în țările dezvoltate, ratele de activitate la populația sub 20 de ani sunt mici, în timp ce ratele la peste 60 ani sunt relativ mari.

În țările mai puțin dezvoltate tendința este inversă.

GRAFIC

Rata de întreținere (RI) reprezintă numărul de persoane inactive (PIA) ce revin la 1000 persoane active (PA).

RI=

În România, sarcina socială ce revine populației active de a întreține persoane inactive a scăzut, astfel ca, în anul 1992, la 1000 de persoane active revenea un număr de 1180 persoane inactive, iar în 1996 când PIA =48,2 și PA=51,8 rata de întreținere este de 930.

Populația ocupată este segmentul cel mai important al populației active și cuprinde toate persoanele de 14 ani și peste, care, în perioada de referință, au efectuat o activitate economică sau socială producătoare de bunuri și servicii în una din ramurile economiei naționale, în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plata în natură sau alte beneficii.

În comparație cu populația activă (PA), populația ocupată (PO) nu cuprinde șomerii (S):

PO = PA – S

Populația ocupată cuprinde atât personalul salariat, cât și personalul nesalariat (patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremunerați, membrii asociațiilor cooperatiste) care îndeplinesc criteriile de bază:

la recensământ: numărul săptămânilor lucrate în anul de referință să fie preponderent;

la anchetă: să fi lucrat în săptămâna de referință cel puțin o oră (pentru lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați care lucrează în agricultură, durata minimă este de 15 ore).

Definirea populației ocupate la anchetă are un caracter extensiv, criteriul impus fiind îndeplinit și de numeroase persoane înscrise la oficiile de forță de muncă și șomaj, dar care desfășoară activități în timp redus, ocazionale sau sezoniere. Așa se explică faptul că între populația ocupată înregistrată la recensământ și la anchetă există – în general – o diferență în defavoarea primeia.

De asemenea, în populația ocupată se includ atât persoanele prezente la lucru, cât și cele temporar absente de la lucru, dar care își păstrează legătura formată cu locul de muncă (concedii de odihnă, de boală, de maternitate, fără plată, de studii, pentru incapacitate temporară de muncă; greve; cursuri de perfecționare profesională; suspendare temporară a lucrului datorită condițiilor meteorologice, conjuncturi economice, penurie de materii prime și energie etc).

Din aceste motive se poate aprecia ca populația ocupată nu este cea mai bună estimare a forței de muncă pentru calculul productivității sociale a muncii, între volumul producției de bunuri și servicii și populația ocupată (în calitate de resursă de muncă utilizată) neexistând întotdeauna o legătură directă.

Productivitatea socială a muncii ar trebui să se determine pe baza timpului efectiv la nivelul economiei naționale (în ore om), însă acest indicator nu se calculează decât la nivelul unor ramuri (industrie, construcții).

Între structurile populației ocupate, cele mai utilizate pentru caracterizarea unor proporții macroeconomice și pentru efectuarea comparațiilor internaționale sunt:

structura după sex și după vârstă

structura pe sectoare de activitate

structura pe ramuri

structura pe forme de proprietate

Numărul salariaților este un alt indicator care exprimă volumul forței de muncă, cuprinzând numai persoanele care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă. În numărul salariaților se cuprind atât persoanele prezente la lucru, cât și cele care absentează din diferite motive, dar păstrează relații contractuale cu unitatea economică.

Numărul salariaților se determină ca existent la un moment dat, deci este un indicator de stoc (de moment). Faptul că, în caracterizarea activității desfășurate de o unitate economică, numărul salariaților se corelează cu indicatorii de intervale (de flux) cum ar fi producția și consumul, face ca, pentru asigurarea compatibilității, să se calculeze și numărul mediu al salariaților. Pe ramuri și la nivelul economiei naționale, numărul mediu al salariaților rezultă din însumarea numărului mediu al salariaților existent în unitățile economice.

I.4. MĂSURAREA GRADULUI DE NEOCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ

Unul din obiectivele principale ale politicii economice, în orice țară, este acela al asigurării ocupării depline a forței de muncă. Problema ocupării forței de muncă constituie una din preocupările importante ale analizei macroeconomice. În cazul analizei macroeconomice prin ocuparea deplină a forței de muncă se înțelege o situație când rata șomajului are un anumit nivel, acceptat (circa 4% este considerată rata naturală a șomajului). De aceea se consideră mai indicat termenul de ocupare înaltă a forței de muncă în locul celui de ocupare deplină totală).

În statisticile naționale și internaționale se operează simultan cu mai multi indicatori privind numărul șomerilor și rata șomajului.

În ceea ce privește numărul șomerilor, cei mai utilizați indicatori sunt:

Numărul șomerilor în sens BIM – Biroul Internațional al Muncii – (sau definiția standard a șomajului) este alcătuit din toate persoanele de 14 ani și peste, care, în cursul perioadei de referință, îndeplinesc simultan următoarele condiții:

nu lucrează, neavând un loc de muncă

sunt disponibile să înceapă imediat lucrul

sunt în căutarea unui loc de muncă

În consecință, sunt considerate șomeri:

persoanele concediate

persoanele în căutarea primului loc de muncă (absolvenți ai învățământului secundar, profesional, universitar)

persoanele (de regulă femei) care, după o întrerupere voluntară a activității, solicită reluarea acesteia.

Persoanele ocupate cu timp parțial, temporar sau sezonier, aflate în căutarea unui loc de muncă cu timp complet

Persoanele care și-au pierdut sau au renunțat la statutul anterior (lucrător independent, patron, lucrător familial neremunerat) și caută pentru prima dată loc de muncă salariat.

Numărul șomerilor înregistrați este alcătuit din toate persoanele care au declarat că în perioada de referință erau înscrise la oficiile de forță de muncă și șomaj (Legea nr. 1/1991 republicată în anul 1994), indiferent dacă primeau sau nu ajutor de șomaj sau alocație de sprijin.

Numărul șomerilor – așa cum a fost definit de primii doi indicatori – ascunde o parte importantă din timpul de muncă neutilizat. Astfel, ca urmare a recesiunii economice, un segment mai mare sau mai mic al populației ocupate este afectat de reducerea numărului de ore prestate, fără a fi cuprins din punct de vedere statistic în categoria de șomeri. Aceste persoane se află, de fapt, în șomaj parțial, fenomen manifestat în special prin întreruperea temporară a lucrului, ca urmare a conjuncturii economice, a penuriei de materii prime și energie etc. În aceste condiții, pentru cuantificarea în întregime a șomajului, se utilizează indicatorul “timp de muncă disponibil neutilizat”, care cumulează atât timpul de muncă neutilizat de către populația neocupată (șomerii), cât și timpul de muncă neutilizat de către o parte din populația ocupată (aflată în stare de șomaj).

Rata șomajului este un indicator prin intermediul căruia se măsoară intensitatea șomajului, calculându-se sub forma unui raport între numărul de șomeri și populația de referință (de obicei populația activă).

În graficele 2 și 3 este prezentată evoluția numărului șomerilor înregistrați și a ratei șomajului.

GRAFIC 2

În practica mondială, pentru colectarea informațiilor privind șomajul, sunt utilizate trei surse de date:

Recensământul populației, ca înregistrare totală, la care criteriul prin care o persoană este considerată în stare de șomaj este acela ca, în perioada de referință (de obicei un an), numărul săptămânilor în care persoana respectivă a fost neocupată să fie predominant în raport cu numărul săptămânilor în care aceeași persoană a avut o slujbă. Pe baza acestei surse de date se obține numărul șomerilor ca medie a anului de referință.

Ancheta asupra ocupării forței de muncă efectuată în gospodăriile populației este considerată cea mai adecvată sursă de date și metoda de investigare pentru măsurarea, sub diferite aspecte și cu ajutorul a diverși indicatori, a șomajului.

Sursele administrative de colectare a informațiilor, deși sunt cel mai accesibile, au limite în caracterizarea complexă a șomajului, oferind numai informații parțiale privind proporțiile acestui fenomen.

La sfârșitul fiecărei luni, oficiile de forță de muncă ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale furnizează date privind numărul persoanelor care solicită un loc de muncă (prin înscrierea la oficiile de forță de muncă).

În statistica curentă din România aceasta este principala sursă de date, pe baza căreia s-au constituit – începând cu anul 1992 – serii lunare de indicatori privind:

numărul șomerilor (în fapt, numărul persoanelor înscrise la oficiile de forță de muncă);

rata șomajului;

structura celor care solicită locuri de muncă pe sexe, pe grupe de vârstă, după durata șomajului, pe categorii socio-profesionale și pe județe.

I.5. INDICATORII EFICIENȚEI UTILIZĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

În teoria și practica economică, categoria de productivitate exprimă eficiența utilizării factorilor de producție. Productivitatea unui factor de producție este raportul dintre producția obținută cu ajutorul factorului respectiv și cantitatea acelui factor utilizată în cursul perioadei de calcul. În această formă, productivitatea este deci raportul dintre un output (efect) și un input (efort).

Exprimarea inputului (forței de muncă) se poate realiza cu ajutorul indicatorilor: populație ocupată, număr mediu de salariați, timp efectiv lucrat în ore-om și zile-om. Acesta din urmă exprimă cel mai fidel cantitatea de muncă consumată și deci asigură cea mai bună exprimare a productivității muncii. Însă, în țara noastră, timpul efectiv lucrat nu se calculează la nivelul întregii economii naționale.

Nivelul productivității muncii se determină:

la nivelul economiei naționale (productivitatea socială a muncii), ca raport între produsul intern brut (PIB) și populația ocupată totală:

la nivelul fiecărei ramuri (W), ca raport între valoarea adăugată brută obținută în ramura respectivă (VAB) și populația ocupată în ramura respectivă (T):

Productivitatea socială a muncii în România, în anul 2002

CAPITOLUL II

II.1. IMPACTUL MĂSURILOR ACTIVE PENTRU PIAȚA MUNCII ASUPRA OCUPĂRII ȘI A ȘOMAJULUI

INTRODUCERE

Majoritatea oamenilor crede că serviciile publice de ocupare sunt responsabile pentru rata șomajului. Această opinie, “oricât ar fi ea de irațională și nefondată, este atât de înrădăcinată în mintea oamenilor”, încât afectează dezvoltarea de servicii și strategii eficiente și eficace și de măsuri active pentru piața muncii ale serviciului public de ocupare.

La modul simplificat vorbind, serviciile publice de ocupare și măsurile active pe care acestea le implementează, influențează rata șomajului doar într-un mod marginal. Cel puțin pe termen scurt. Impactul maxim pe termen scurt asupra șomajului pe care îl produc rezidă în 1) a ocupa mai repede locurile de muncă vacante (decât s-ar ocupa în absența acestor servicii) și 2) numărul de persoane cuprinse în măsuri active care în absența acestor măsuri ar fi șomere (doar în cazul în care participanții la măsuri active nu sunt luați în considerare la statistici ca și șomeri).

Pe termen lung, măsurile active pentru piața muncii s-ar putea să aibă o influență mai mare asupra ocupării și asupra șomajului. Dar și această influență pe termen lung este mai mult teoretică, depinzând de capacitatea serviciilor de ocupare de a concepe măsurile active și de a le adresa unor anumite grupuri țintă formate din anumite persoane. Oricum, este dificil de măsurat și evaluat acest impact pe termen lung. Rezultatele obținute în urma cercetărilor nu sunt foarte încurajatoare.

CUM POT INFLUENȚA POLITICILE GUVERNAMENTALE OCUPAREA ȘI ȘOMAJUL

În primul rând, când vorbim despre ocupare, trebuie să luăm în considerare două aspecte:

volumul ocupării, adică numărul global de ore lucrate (și plătite) în decursul unei anumite perioade de timp, și

distribuția acestor ore lucrate la persoanele care vor (sau trebuie) să lucreze.

Primul aspect, volumul ocupării, depinde în principal de cererea globală de bunuri și servicii, adică de câți bani dispune și este dispusă să cheltuiască populația pentru bunurile și serviciile produse sau oferite. În al doilea rând, depinde de procentul de utilizare de forță de muncă pentru producerea acestor bunuri și servicii. La rândul lui, procentul de utilizare de forță de muncă depinde – în afară de alte lucruri cum ar fi tehnologia – de costul relativ al muncii (în comparație cu munca automatizată).

Este dificil pentru serviciul public de ocupare și pentru măsurile active de piața muncii să crească această cerere globală. Dacă încearcă acest lucru, va trebui să utilizeze banii altor oameni (taxe sau contribuții la fondul de șomaj). Nu ar trebui să ignorăm faptul că luând bani de la populație, se va reduce în primul rând cererea globală.

Cel de al doilea aspect, distribuirea orelor lucrate la persoanele care doresc să lucreze depinde în principal de:

legislația și regulamentele care se aplică pe piața muncii,

calificările/abilitățile forței de muncă (privite în cel mai larg sens posibil),

costul relativ al angajării unor persoane care dețin anumite calificări (comparativ cu alte calificări sau în comparație cu munca automatizată).

În plus, distribuția orelor lucrate la cei care doresc să lucreze depinde probabil de transparența pieței muncii, ceea ce înseamnă:

că angajatorii dețin informații despre persoanele pe care intenționează să le angajeze, și

oamenii cunosc care le sunt oportunitățile precum și limitările în cadrul pieței muncii, sau,cu alte cuvinte, știu unde sunt locurile de muncă și ce condiții au acestea.

Serviciile publice de ocupare și măsurile active de piața muncii pot avea un impact pozitiv asupra a două din aceste aspecte, și anume asupra calificărilor persoanelor (dacă măsurile active sunt bine concepute și se adresează segmentului corespunzător care constituie grupul țintă) și asupra transparenței pieții muncii.

Costul cu forța de muncă este de asemenea influențat de numărul de persoane care doresc să lucreze (oferta de forță de muncă). Acest număr poate fi influențat pe de o parte de legislația și regulamentele muncii, și pe de altă parte de politicile de instruire/ școlarizare și de formare profesională. Oferta de forță de muncă depinde cel mai mult de populație sau de indicele de creștere a acesteia) și de structura de vârstă a populației.

În general, cererea globală este cel mai decisiv factor pentru volumul ocupării. Politicile/strategiile care încearcă să influențeze cererea globală sau creșterea economică) pot fi denumite politici economice sau politici de ocupare. Serviciile publice de ocupare sau măsurile active pentru piața muncii pot influența cererea globală doar într-un mod marginal.

POLITICI DE OCUPARE

Politicile de ocupare sunt în principal politici macro – economice care se adresează categoriilor globale macro-economice cum ar fi cererea globală de consum, investiția globală, etc.

Obiectivul politicilor de ocupare este de a oferi oportunități de ocupare productivă tuturor celor care doresc să lucreze și de a menține rata șomajului la minim posibil.

Mai precis, rata șomajului trebuie să fie menținută cât mai aproape de acel minimum “natural”, așa numit “rată neinflaționistă a șomajului” – RNȘ (“non-accelerating-inflation rate of unemployment”-NAIRU). Dacă rata șomajului este mai mare decât rata neinflaționistă a șomajului, angajații au tendința de a pretinde salarii mai mari, acest lucru având efecte negative asupra inflației, producției, ocupării și a bunăstării. De aceea este important să existe competiție în atâtea sectoare de piața muncii pe muncă și (în același timp) persoanele care dețin calificări înalte să poată șantaja angajatorii pentru salariile și beneficiile pe care aceștia și le doresc. Acest fapt oferă legătura dintre ocupare și măsurile active pentru piața muncii (în special strategiile de formare profesională), care încearcă să îi facă pe toți șomerii competitivi pe piața muncii.

Instrumentele utilizate de politicile de ocupare sunt următoarele: politici fiscale, (impozite,subvenții), politici monetare (dobânzi, rate de schimb valutar, oferta monetară), politici de alarizare (salariul minim, indexarea salariilor), politici sociale (vârsta de pensionare, alocații pentru copii, etc), investiții în infrastructura publică, promovarea exporturilor și așa mai departe.

Ar trebui să fie evident că aceste instrumente nu sunt la îndemâna serviciilor publice de ocupare. Și este mai bine așa. Aceste instrumente “aparțin” Ministerelor de Finanțe, Industriilor și Comerțului, Guvernului Local sau Băncii Naționale. Multe din instrumentele politicilor de ocupare sunt identice cu instrumentele de politică economică. Acest fapt este de înțeles atâta timp cât promovarea creșterii economice este similară cu promovarea unui volum mai mare al ocupării. Ocuparea va crește sau va scădea în conformitate cu ratele creșterii economice, sau corespunzător cu intensitatea de ocupare promovată de creșterea economică.

Unele din instrumentele prezentate mai sus pot fi concepute și implementate de Ministerele Muncii și Protecției Sociale, cum ar fi politica salariului minim pe economie sau politicile de pensii. Unii experți nu privesc aceste politici ca fiind politici de ocupare, ci mai mult ca fiind politici de piața muncii. Pentru noi, în cadrul serviciilor de ocupare, acest lucru nu are importanță.

Ceea ce este important pentru noi este că politicile de ocupare ar putea avea un impact pozitiv sau unul negativ asupra volumului ocupării. Dacă oferta de forță de muncă și structura internă a ocupării rămân constante, succesele înregistrate prin intermediul politicilor de ocupare conduc la o reducere corespunzătoare a șomajului (și viceversa). Deoarece atât oferta de forță de muncă,cât și strucura internă a ocupării sunt într-o permanentă schimbare, este important de monitorizat dezvoltarea în toate cele trei domenii, adică modificările la angajări 8cererea de forță de muncă), oferta de forță de muncă și structura ocupării. Rata șomajului se poate modifica în cazul în care același volum de ocupare a fost distribuit mai multor persoane (prin creșterea ponderii muncii cu fracțiune de normă sau prin reducerea și redistribuirea muncii desfășurate peste program). Sau șomajul ar putea crește datorită faptului că mai multe persoane au absolvit sistemul educațional, dar volumul ocupării a rămas constant.

Este de asemenea important pentru noi să înțelegem că majoritatea politicilor de ocupare (sau instrumentelor de politică) nu influențează direct ocuparea . ci mai ales indirect. Reducerea dobânzilor bancare nu crează direct locuri de muncă. Este acceptat faptul că dobânzile bancare mai scăzute determină o scădere a costurilor cu investițiile. Mai multe investiții ar conduce astfel la o creștere a ocupării. Economiștii pretind de obicei că “politicile de ocupare pot doar să aducă vitele la adăpat, dar nu le pot forța să bea”.

De asemenea nu se poate garanta că toate politicile care intenționează să creeze locuri de muncă și reușesc să facă acest lucru. Creșterea salariului minim pe economie, de exemplu, ar putea conduce la un consum global mai mare al persoanelor care trăiesc la nivelul salariului minim. Creșterea consumului ar putea duce la creșterea producției de bunuri și servicii, iar această creștere de producție este de așteptat că va determina creșterea ocupării. Pe de altă parte, salarii minime mai mari înseamnă costuri crescute pentru întreprinderi. De aceea, întreprinderile ar putea reduce numărul lucrătorilor care primesc salariul minim și să crească automatizarea producției. Mai multă automatizare ar putea crea mai multe locuri de muncă pentru muncitorii care dețin calificări superioare în detrimentul celor necalificați, care primesc salariul minim.

În orice caz, chiar dacă politicile de ocupare influențează indirect, ele trebuie să fie privite ca având cea mai decisivă influență asupra volumului ocupării. Politicile de piața muncii, chiar dacă au o influență mai directă, sunt de obicei mai puțin importante. Politicile “active” de piața muncii este de așteptat să aibă doar un impact marginal asupra volumului ocupării și/sau al șomajului (chiar dacă în titlul lor “crearea de locuri de muncă” sună foarte promițător).

POLITICI PE PIAȚA MUNCII

Politicile de piața muncii sunt formate din toate macro și micro politicile care încearcă să regleze cererea și oferta de pe piața muncii (și relațiile între cerere și ofertă). Politicile de piața muncii încearcă să influențeze direct deciziile referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane angajate, angajatori, etc.).

Politicile de piața muncii include în principal următoarele politici:

legislația muncii sau toate politicile care reglementează condițiile de ocupare ale indivizilor cum ar fi salariul minim, programul de muncă, durata și condițiile concediului annual, ale concediului de maternitate, regulamente referitoare la angajări și concedieri, protecția muncii și condițiile de sănătate, etc).

politici care încearcă să crească participarea persoanelor în cadrul forței de muncă (promovarea formării continue, pensionare anticipată, muncă cu program redus, etc.).

politicile “active” pentru piața muncii și serviciile de mediere/plasare, de informare și consiliere privind cariera, de formare profesională, subvențiile pentru angajare, de instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, de promovare a inițiativei private,etc.

politicile “pasive” pentru piața muncii care înlocuiesc salariile pentru cei care au devenit involuntar șomeri sau pe timpul participării la măsuri “active” pentru piața muncii.

Politicile de piața muncii au de obicei un impact mai direct asupra deciziilor referitoare la ocupare ale participanților la piața muncii decât politicile de ocupare) și de aceea au un impact mai direct asupra volumului și/sau asupra structurii ocupării și/sau șomajului, în special pe termen scurt.

În orice caz, chiar dacă impactul provocat de aceste politici este mai degrabă direct, impactul asupra volumului ocupării și/sau șomajului poate fi evaluat ca fiind mai degrabă scăzut sau marginal, în special pe termen mediu și pe termen lung. Acest fapt se aplică în special acelor politici implemetare prin intermediul serviciilor publice de ocupare, așa-numitele politici active și pasive pentru piața muncii. sE aplică mai puțin pentru legislația muncii.

MĂSURI “ACTIVE” PENTRU PIAȚA MUNCII (MAPM)

Măsurile active pentru piața muncii sunt de obicei micro-politici, care încearcă să facă șomerii mai atractivi pentru angajatori. Aceste măsuri mențin competitivitatea existentă și încetinesc orice scădere a competitivității. Se adresează de asemenea persoanelor amenințate de concedieri. Sunt denumite “active” deoarece se presupune că au un efect mai mare decât de a plăti “pasiv” șomerilor o indemnizație care să înlocuiască lipsa veniturilor.

Măsurile active pentru piața muncii include următoarele măsuri 8sau instrumente de politică) și servicii:

serviciile de mediere/plasare (corelare/potrivire între cererea și oferta de forță de muncă)

servicii de informare și consiliere privind cariera

servicii de informare pe piața muncii

promovarea formării profesionale (inclusiv formarea continuă)

promovarea mobilității (geografice) pe piața muncii

promovarea instruirii în tehnici de căutare a unui loc de muncă (job club)

promovarea dezvoltării de afaceri pe cont propriu

subvenționarea temporară a anumitor grupuri dezavantajate

subvenționarea temporară a ocupării în sectoare economice speciale (construcții, agricultură)

subvenționarea temporară a ocupării în situații economice speciale 8de exemplu pe perioada de tranziție la economia de piață subvenționarea așa-numitelor “societăți de ocupare” cu scopul de a pregăti întreprinderea și/sau infrastructura publică respectivă pentru potențialii investitori particulari) de exemplu subvenționarea programului redus pe perioada reducerii temporare a cererii).

Serviciile de mai sus se pot împărți în două categorii: prima categorie își dorește în primul rând să sprijine angajatorii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă să se găsească unii pe alții, să se găsească unii pe alții mai repede, sau să se poată obține o mai bună “potrivire”. Aceste servicii constau în furnizare de informații, mediere/plasare, servicii de informare și consiliere precum și servicii de instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă.

Cealaltă categorie, deseori combinată cu prima, încearcă să îmbunătățească calificările/abilitățile ocupaționale 8privite în cel mai larg sens posibil) și de aceea și oportunitățile de pe piața muncii 8de angajare) ale indivizilor, competitivitatea acestora pe piața muncii (prin formare profesională sau subvenționarea angajării). Sau cu alte cuvinte, prima categorie de servicii sprijină clienții de a vinde (mai bine sau mai repede) calificările/abilitățile pe care le dețin, în timp ce a doua categorie încearcă să îmbunătățească calificările/abilitățile sau să le modifice odată cu schimbările cerințelor pieții muncii.

Pe termen scurt, este de așteptat ca măsurile și serviciile active pentru piața muncii active să aibă un impact direct asupra volumului ocupării (sau asupra nivelelor șomajului):

dacă serviciile de mediere/plasare prin acțiunea lor ocupă un loc de muncă vacant mai repede decât în lipsa acestor servicii, ocuparea crește și șomajul scade mai repede decât în absența acestor servicii

dacă șomerii care participă la cursuri de formare profesională nu sunt luați în calculele statistice ca fiind șomeri, șomajul scade cu numărul corespunzător de șomeri care au început cursurile

dacă șomerii sunt cuprinși în programe subvenționate de muncă în folosul comunității, șomajul scade iar ocuparea crește cu numărul respectiv de persoane cuprinse în program.

Pe termen mediu sau mai lung, lucrurile ar putea fi diferite. În funcție de calitatea serviciilor de mediere/plasare, acestea pot continua să aibă un impact pozitiv asupra ocupării – chiar dacă acest impact este limitat. Același lucru s-ar putea aplica instruirii în tehnici de căutare a unui loc de muncă. Lucrurile stau cu totul altfel dacă ne referim la subvenționarea ocupării sau la formarea profesională.

Prin formarea profesională nu se creează locuri de muncă suplimentare (cu excepția celor ce lucrează în sectorul formării). Angajatorii nu vor angaja mai multe persoane doar pentru că maimulți lucrători calificați își doresc un loc de muncă. Ei vor angaja doar dacă bunurile sau serviciile produse de acești lucrători vor putea aduce profit la vânzare. Angajatorii sunt interesați să angajeze mai mult personal calificat doar în cazul în care cred că lipsa de muncitori calificați a produs deja pierderea unor oportunități de a face profit.

O altă problemă este cea de a cunoaște dacă angajatorii ar fi angajat oricum personal suplimentar sau doar personal cu calificări sporite. Același lucru se aplică și subvențiilor pentru angajare. Noi nu știm efectiv dacă persoana care s-a angajat cu ajutorul subvenției nu s-ar fi putut angaja și în lipsa acesteia. Acest efect este efectul de “dead-weight”. Serviciul public de Ocupare ar cheltui în acest caz niște bani pe ceva care s-ar fi întâmplat oricum ( cazul în care persoana oricum s-ar fi angajat și în lipsa calificării sau a subvenționării angajării).

Sau, se poate întâmpla ca un agent eeconomic să înlocuiască personalul angajat fără subvenții cu alți lucrători care ar primi subvenții pentru angajare. Acest efect ar fi efectul de “înlocuire”-“substitution”.

Sau întreprinderile/agenții economici care au primit subvenții pentru angajări ar putea crește producția și vânzările în detrimentul altor întreprinderi (nesubvenționate). Datorită creșterii subvenționării ocupării în unele întreprinderi s-ar putea crea concedieri corespunzătoare în alte întreprinderi care nu au fost subvenționate. Rata șomajului ar putea să ajungă astfel la cea existentă înaintea acordării subvențiilor, sau ar putea chiar să o depășească. Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care întreprinderile ne-subvenționate ar fi fost mai eficiente decât cele subvenționate. Acest efect este efectul de “displacement”.

Toate aceste efecte: dead-weight, substitution sai displacement, pot avea și alte efecte negative asupra ocupării, care nu sunt luate de obicei în considerare. Toate aceste măsuri active trebuie să fie finanțate și implementate de Serviciul Public de Ocupare. Acest lucru se face din taxele și contribuțiile la fondul de șomaj. Dacă acești bani nu sunt cheltuiți cu chibzuință, ceea ce nu se întâmplă în cazul în care se produc asemenea efecte, înseamnă că suma din fondul de șomaj nu mai este disponibilă pentru consum, economii sau investiții. Mai puțin consum și invesțiții înseamnă scăderea ocupării. Iar scăderea economiilor înseamnă creșterea ratelor dobânzilor, costuri de creditare mai mari și scăderea investițiilor, conducând toate acestea la scăderea ocupării.

Din aceste motive, crearea de noi locuri de muncă suplimentare nu este un obiectiv realist pentru politicile active de piața muncii. Obiectivul principal ar trebui să fie acela de a utiliza la maximum potențialul existent al volumului de ocupare (în limitele succeselor și eșecurilor politicilor economice, sociale și de ocupare) în principal prin evitarea lipsei de forță de muncă potrivită. Un obiectiv similar este de a pregăti (sau adapta) oferta de forță de muncă (resursele umane) pentru potențialele dezvoltări ale volumului ocupării în structura sa internă 8îndreptarea spre calificări sporite, o creștere a fluctuației de personal, muncă cu program redus, etc.).

MĂSURI “PASIVE” DE PIAȚA MUNCII (MPPM)

Măsurile pasive pentru piața muncii sunt un amestec de măsuri: Au deopotrivă elemente de politică de ocupare și de politica pieței muncii. Măsurile pasive sunt atât micro-politici (au o influență directă asupra deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor) cât și macro-politici (contribuția globală la fondul de șomaj și plățile globale a indemnizațiilor de șomaj sunt așa-numiții “stabilizatori automați” ai cererii globale). De aceea, influențează volumul și structura ocupării șomajului atât direct cât și indirect.

Instrumentele de politică disponibile constau din următoarele:

contribuțiile la fondul de șomaj

diferitele tipuri de indemnizații de șomaj (de tip asigurare sau de verificare a altor surse de venituri)

subvenții pentru angajare (în cazul în care subvenționarea nu este de natură temporară sau nu este destinată îmbunătățirii calificărilor/abilităților individului).

Politicile pasive de piața muncii au un impact indirect asupra volumului ocupării și/sau a șomajului ca și politicile de ocupare:

Contribuțiile la fondul de șomaj sunt ca și impozitele. Banii disponibili pentru consumul privat, economii sau investiții se reduc. Cererea globală privată se va reduce corespunzător cu consecințe negative asupra volumului de ocupare.

Plata indemnizațiilor de șomaj funcționează invers. Persoanele care ar pierde retribuția prin pierderea locului de muncă pierd doar o parte din suma respectivă de bani. Sunt obligați să sacrifice o parte din consumul lor lunar. Cererea globală (și volumul ocupării) scade mai puțin dacă există aceste indemnizații de șomaj decât în cazul în care acestea nu ar exista.

Măsurile pasive pentru piața muncii au de asemenea și un impact mai direct asupra ocupării și/sau șomajului și a deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor. Multe persoane acționează fără a gândi în perspectivă. Atâta timp cât beneficiază de indemnizații care nu sunt cu mult mai mici decât un salariu, mulți șomeri preferă să nu se angajeze sau să nu participe la vrreo măsură activă. De aceea este important ca beneficiile să fie astfel concepute încât să stimuleze beneficiarii de indemnizații de șomaj de a-și căuta activ un loc de muncă și de a participa la măsuri active. Este de asemenea important de a crea un stimulent pentru suplimentarea veniturilor prin acceptarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durată limitată.

Aceste stimulente pot fi create la modul următor:

prin oferirea de indemnizații mai scăzute decât sumele care s-ar putea obține prin angajare legală. În acest sens, este mai important ca indemnizațiile de șomaj să fie corelate cu posibilitățile de venituri actuale sau posibile în viitor decât să fie corelate cu veniturile obținute în trecut.

Prin plătirea de indemnizații mai ridicate în timpul participării la măsuri active

Prin deducerea din indemnizațiile normale doar a unei părți din venitul obținut din prestarea de munci ocazionale, cu program redus, sau pe durată limitată.

Eficacitatea acestor stimulente este importantă din alte motive. În prezent piața muncii se confruntă cu o gravă neconcordanță între calificările oferite de persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și calificările pe care le pretind angajatorii. Este de asemenea o neconcordanță în ceea ce privește condițiile oferite de angajatori și condițiile pe care și le doresc persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă. Dar, atâta timp cât angajatorii nu găsesc personalul de care au nevoie, aceștia nu vor putea crea mai multe locuri de muncă.Această neconcordanță este oricum dificil de depășit. Este dezastruos dacă această neconcordanță este susținută de măsurile pasive pentru piața muncii.

IMPORTANȚA OFERIRII DE SERVICII COMPETENTE DE OCUPARE

Serviciile publice de ocupare și politicile active pentru piața muncii sunt privite în general ca fiind importante pentru bunăstarea economică și socială. Nu dorim să atacăm acest punct de vedere. Dar serviciile publice de ocupare au avut obiective necorespunzătoare și nu le-au fost confirmate așteptările cu privire la impactul lor asupra ratei șomajului.

Pe de altă parte, multe servicii publice de ocupare încă nu au influențat pozitiv la maximum posibil piața muncii. Nu este suficient de a oferi mai multă formare profesională sau alte măsuri șomerilor. Acest lucru va fi doar o risipă de bani în cazul în care aceste măsuri nu vor fi concepute conform nevoilor identificate ale clienților.

Eficacitatea tuturor măsurilor active depinde hotărâtor de cunoașterea nevoilor clienților precum și a oportunităților lor. Orice greșeală în identificarea acestor nevoi sau oportunități conducce de obicei la greșeli corespunzătoare la plata indemnizațiilor, la recomandările pentru angajare, sau participarea la măsuri active.

De aceea se recomandă:

acordarea atenției maxime serviciilor de bază de înregistrare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a locurilor de muncă vacante

integrarea cât mai mult posibil a serviciilor legate de corelarea cererii și a ofertei de forță de muncă, serviciilor de acordare a beneficiilor și serviciilor de selectare a persoanelor pentru participarea la măsuri active.

În plus, identificarea nevoilor și a oportunităților pentru fiecare din aceste două grupe de clienți (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatori) nu ar trebui să se facă de agenți de ocupare diferiți. Nevoile și oportunitățile angajaților sunt unitatea de măsură pentru nevoile și oportunitățile persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Și invers,nevoile și oportunitățile persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sunt unitatea de măsură pentru nevoile și oportunitățile angajatorilor.

Se recomandă de asemenea ca

serviciile de ocupare să integreze atât serviciile ce corelează cererea și oferta de forță de muncă, serviciile de indemnizații (de acordare de sprijin financiar) și cele de selecție a persoanelor participante la măsuri active, dar să lucreze cu ambele părți ale pieței muncii, atât cu angajatori, cât și cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

II.2. POLITICI DE OCUPARE ȘI POLITICI DE PIAȚA MUNCII

POLITICI DE OCUPARE (EMPLOYMENT POLICIES)

= politici macro-economice adresate categoriilor globale macro-economice (cererea globală de consum, investiția globală, etc).

În principal influențează indirect volumul și structura ocupării și/sau șomajului. Rezultatul acestor politici asigură cadrul pentru impactul politicilor de piața muncii.

Instrumente de politică utilizate: politici fiscale (impozite, subvenții), politici monetare (rate ale dobânzilor, rate de schimb valutar, oferta monetară), politici salariale (salariul minim, indexarea salariilor), politici sociale (vârsta de pensionare, alocația pentru copii, etc), investiții în infrastructura publică, promovarea exporturilor, etc.

POLITICI DE PIAȚA MUNCII (LABOUR MARKET POLICIES)

= macro-și/sau micro-politici adresate deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, persoane ocupate, angajatori, etc.), puse în aplicare prin intermediul indivizilor.

În principal influențează direct volumul și structura ocupării și/sau a șomajului (cel puțin pe durata implementării).

Instrumente de politică utilizate

politicile și serviciile “active” de piața muncii

politicile de sprijin material sau de înlocuire a altor forme de venit pentru șomeri (deseori denumite ca măsuri”pasive” de piața muncii)

politicile care încearcă să influențeze participarea persoanelor pe piața muncii (școlarizare/instruire, formare, pensionare, muncă cu fracțiuni de normă, etc)

legislația muncii

POLITICI “ACTIVE” DE PIAȚA MUNCII (ALMP – ACTIVE LABOUR MARKET POLICIES)

= micro-politici care încearcă să aducă îmbunătățiri calificărilor ocupaționale ale indivizilor (în cel mai larg sens posibil) și de aceea și oportunităților acestora (competitivității lor) de pe piața muncii (ocupare). Obiectivul principal este de a “maximiza” utilizarea potențialului existent (condiționat de succesul sau declinul politicilor economice, sociale sau de ocupare), în principal evitând lipsa de resurse umane potrivite. Un obiectiv similar este acela de a pregăti (sau adapta) oferta de forță de muncă (resurse umane) pentru extinderea potențială a volumului de ocupare sau pentru modificări în structura sa internă (trecerea la calificări mai înalte, fluctuație mai rapidă a schimbării locului de muncă, muncă cu fracțiuni de normă, etc).

Influențează volumul și/sau structura ocupării și a șomajului în special direct (în timpul implementării)

Influențează mai mult marginal volumul ocupării fără subvenții.

Instrumente de politică:

servicii de mediere/plasare (corelare între cererea și oferta de forță de muncă)

servicii de informare și consiliere profesională

servicii de informare piața muncii

promovarea formării profesionale (incluzând formarea continuă)

promovarea mobilității (geografice) de ocupare

promovarea de instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă (job club)

promovarea dezvoltării de afaceri pe cont propriu

subvenționarea temporară a unor grupuri dezavantajate

subvenționarea temporară a unor sectoare economice speciale (construcții, agricultură)

subvenționarea temporară a ocupării în anumite situații economice

de exemplu pe perioada de tranziție la economia de piață prin subvenționarea așa-numitor “societăți de ocupare” cu obiectivul de a pregăti întreprinderea și/sau infrastructura publică pentru potențialii investitori particulari

de exemplu subvenționarea muncii cu fracțiune de normă în timpul unei reduceri temporare a cererii.

POLITICI “PASIVE” DE PIAȚA MUNCII (PLMP – PASSIVE LABOUR MARKET POLICIES)

= politici la nivel micro (influențează direct decizia referitoare la ocupare a indivizilor) cât și la nivel macro (contribuția globală la fondul de șomaj precum și plățile globale a indemnizațiilor de șomaj sunt așa-numiții “stabilizatori automați” ai cererii globale)

influențează direct și indirect volumul și structura ocupării și/sau a șomajului

instrumente de politică:

contribuțiile la fondul de șomaj

tipuri diferite de indemnizații de șomaj (de tip asigurare sau pe baza verificării altor surse de venit)

toate subvențiile de ocupare dacă subvenționarea nu este de natură temporară sau dacă nu sunt îmbunătățite calificările beneficiarilor.

II.3. FUNCȚIILE SERVICIULUI PUBLIC DE OCUPARE

Până la momentul de față, nu există definiții unanim acceptate referitoare la politicile sau măsurile pentru piața muncii. În special schimbul internațional de informații și experiențe continuă să sufere din cauza problemelor de “limbaj”.

De aceea, un grup de experți de la

Organizația Internațională a Muncii – International Labour Organisation (ILO),

Asociația Mondială a Serviciilor Publice de Ocupare – World Association of Public Employment Services (WAPES),

Comisia Europeană – European Commission și de la

Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare – Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD)

A încercat în 1995/96 să promoveze un “limbaj” mai comun cu scopul de a crea o bază de date comparabilă internațională a serviciilor publice de ocupare. Chiar dacă nu s-a emis nici o propunere finală, grupul a fost de acord asupra următoarelor aspecte:

În primul rând, este important să se cadă de acord asupra definițiilor pentru politicile de ocupare, de piața muncii și măsuri active pentru piața muncii. Propunerile nu au fost generate dintr-un interes academic, ci doar datorită utilității lor pentru a identifica și descrie rolul, funcțiile și impactul Serviciului Public de Ocupare (SPO) asupra economiei, ocupării și securității sociale.

Politicile de ocupare sunt privite ca macro-politici care influențează volumul și structura ocupării și/sau a șomajului doar indirect însă decisiv, deoarece rezultatul lor asigură cadrul pentru un impact maxim al politicilor de piața muncii pe termen scurt și mediu. Instrumentele de aplicare a macro-politicilor de ocupare sunt politicile fiscale, monetare, salariale și sociale adresate categoriilor macro-economice.

În cadrul politicilor de ocupare, Politicile de piața muncii încearcă să influențeze direct volumul și structura ocupării și/sau a șomajului prin modificarea deciziilor referitoare la ocupare ale indivizilor (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajați, angajatori, etc.).

Politicile de piața muncii cuprind toate politicile “active” de piața muncii, toate serviciile de acordare de sprijin financiar sau de înlocuire a veniturilor (denumite de obicei măsuri “pasive” de piața muncii) și toate politicile care încearcă să influențeze participarea persoanelor la piața muncii (școlarizare/instruire, formare profesională, pensionare, etc.).

Măsurile “active” de piața muncii (MAPM) încearcă să aducă îmbunătățiri calificărilor/abilităților ocupaționale (în cel mai larg sens posibil) ale indivizilor crescând astfel oportunitățile acestora (competitivitatea) pe piața muncii. MAPM cuprind instruire, pregătire, formare profesională, subvenționarea ocupării, informare și orientare profesională și mediere/plasare sau alte servicii asemănătoare (cum ar fi sprijinul acordat pentru mutarea în altă localitate).

Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare împarte măsurile active în trei categorii (alte măsuri decât medierea/plasarea sau informarea și consilierea profesională):

formare profesională (cuprinde toate tipurile de formare, formare contunuă sau recalificare)

instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă

subvenționare pentru angajare (subvenționarea ocupării).

Chiar dacă SPO au un impact asupra ocupării și/sau a șomajului la nivel macro și asupra politicilor de piața muncii (de exemplu prin furnizarea de informații necesare pentru formularea acestor politici), grupul de lucru consideră că SPO se ocupă mai mult de politicile active de piața muncii și de cele referitoare la reintegrare și la acordarea de beneficii, deoarece principalii clienți ai SPO sunt indivizi și programele SPO sunt adresate, la nivel individual, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatorilor.

Mai concret, funcțiile următoare sunt considerate ca fiind funcțiile SPO1.

mediere/plasare (sau corelare între cererea și oferta de forță de muncă)

informare și consiliere profesională

programe sau măsuri active de piața muncii

servicii de acordare de sprijin financiar (pentru șomeri și participanți la măsuri active de piața muncii)

contribuire la formularea politicilor de ocupare și de piața muncii

Funcțiile de mai sus vor fi explicate mai jos în detaliu:

Mediere/plasare

În clasificarea noastră, medierea/plasarea ar cuprinde toate serviciile care au ca obiectiv potrivirea/corelarea între oferta de forță de muncă (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, fie șomere angajate și dorind un alt loc de muncă) și cererea de forță de muncă (locurile de muncă vacante) fără a spori competitivitatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, fără a modifica condițiile unui loc de muncă vacant și fără a subvenționa în vreun fel solicitantul pentru a fi angajat sau locul de muncă (angajatorul) –(ultimele trei precizări reprezintă tocmai elementele datorită cărora medierea/plasarea este diferită de măsurile active de piața muncii).

Medierea/plasarea se adresează tuturor categoriilor și grupurilor de clienți (inclusiv persoanelor cu handicap, altor grupuri de clienți dezavantajați sau altor grupuri țintă ale politicii de piața muncii, cetățeni străini care au nevoie de permis de muncă, etc.).

De aceea s-a propus

clasificarea problemei permiselor de muncă ca și o funcție din cadrul medierii/plasării, atât timp cât calificările persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă nu sunt schimbate sau în cazul în care locul de muncă vacant nu este adaptat sau subvenționat

clasificarea medierii/plasării persoanelor cu handicap ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atât timp cât calificările deținute de solicitant nu sunt alterate sau locul de muncă nu este adaptat sau subvenționat.

– Clasificarea oricărei corelări de candidați pentru locuri de ucenici sau pentru poziții de începători ca fiind un serviciu de mediere/plasare, atât timp cât se face doar o corelare între cerere și ofertă fără nici o modificare sau subvenționare a vreuneia dintre acestea.

POLITICI DE ACORDARE DE SPRIJIN FINANCIAR (ASF)

Încearcă să înlocuiască pierderea salariului (sau absența acestuia) datorită șomajului sau reducerii programului de lucru (acest domeniu al sprijinului financiar va fi discutat mai detaliat mai jos). Termenul frecvent utilizat de măsuri “pasive” de piața muncii a fost intenționat evitat deoarece noul termen de ASF “activează” mai mult prin acordarea de servicii de sprijin financiar corespunzător cu o participare la MAPM sau cu o căutare activă pentru reintegrare profesională (cu excepția programelor de pensionare anticipată).

INFORMARE ȘI CONSILIERE PROFESIONALĂ – VOCATIONAL GUIDANCE

S-a propus utilizarea termenului de informare și consiliere profesională (sau ocupațională sau privind cariera) ca termen general pentru orice informații sau sfaturi privind

alegerea,

pregătirea pentru,

intrarea într-o

progresarea în cadrul,

sau schimbarea unei ocupații, cariere, a locului de muncă sau a ocupării în general

fie acest lucru datorită dorinței individului, fie datorită condițiilor de piața muncii.

Datorită asemănării procedurilor, nu s-a făcut nici o diferență în acordarea acestor servicii pentru adulți sau pentru tineri (care au absolvit o formă de învățământ sau nu) care încearcă să găsească un loc de muncă sau să urmeze o formă de pregătire pentru prima dată după ieșirea din cadrul sistemului educațional.

Ca termen general, informarea și consilierea profesională este alcătuită din două sub-funcții majore, anume

consilierea profesională – vocational counselling

și

informarea profesională – vocational information.

Am propus ca termenul de consiliere profesională să definească procesul (desfășurat în ambele sensuri) care se bazează pe interacțiunea intensă între consilieri și clienții individuali sau în grupuri (omogene), proces care include o identificare în amănunt a capacității și intereselor clienților, înainte de a fi oferite informațiile care fac parte din cadrul pachetului mai larg de consiliere.

Spre deosebire de consiliere, informarea profesională reprezintă un proces care se desfășoară mai mult într-un singur sens, prin care se oferă informații sau sfaturi fără a evalua în detaliu capacitățile și interesele clienților. Oricum, acest lucru nu se poate face făra a stabili și evalua înainte care sunt nevoile de informații ale grupurilor țintă urmând a se furniza informațiile conform acestor evaluări anterioare. În plus, informarea profesională se limitează mai mult sau mai puțin la furnizarea de informații, pe când consilierea include un volum substanțial de sfaturi.

Serviciile de informare profesională pot fi acordate prin intermdiul centrelor de informare și documentare privind cariera, prin împărțirea de publicații (broșuri, reviste, etc), prin discuții de informare, prin educație privind cariera în școli, târguri în domeniul carierei, sau informații difuzate prin radio, televiziune, baze de date, etc.

Informarea și consilierea profesională – în oricare din aceste forme, de informare sau de consiliere – este propusă ca o funcție separată a SPO, deoarece reprezintă de multe ori un srviciu complet. Este oricum parte a serviciilor de mediere/plasare și a serviciilor de implementare a măsurilor active de piața muncii.

Programe sau măsuri active de piața muncii

Programele active de piața muncii – ca o funcție SPO – cuprind toate activitățile care au ca obiectiv îmbunătățirea competitivității (!) pe piața muncii a indivizilor sau șansele de recrutare ale întreprinderilor. Chiar dacă obiectivul final al acestor măsuri este de a face participanții să fie în măsură să își găsească un loc de muncă “normal” (adică nesubvenționat) după participarea la astfel de măsuri (sau set de măsuri), aceste programe active nu pot garanta angajarea (ocuparea).

MAPM include

toate tipurile de subvenții acordate angajatorilor pentru a recruta, forma sau de a menține angajate anumite persoane sau grupuri țintă

toate serviciile care facilitează acceptarea unor anumite oferte de locuri vacante, cum ar fi acordarea de sprijin financiar pentru mutarea în altă localitate, etc.

toate serviciile care îmbunătățesc calificările/abilitățile (în cel mai larg sens posibil) solicitanților de locuri de muncă (sau ale persoanelor angajate) adică inclusiv a cunoștințelor, deprinderilor, calităților personale sau socilae, experință în muncă, etc.

Astfel de activități include toate tipurile de formare și instruire (calificare, recalificare, policalificare, specializare, perfecționare, inițiere, formare continuă, instruire în tehnici de căutare a unui loc de muncă, etc.).

Ele includ de asemenea toate tipurile de subvenționare a ocupării, fie în cadrul unei întreprinderi din sectorul privat, fie un program de ocupare în servicii publice (în folosul comunității), fie “job club”, fie o întreprindere specială subvenționată de tipuș “societate de ocupare” sau “fundație de ocupare”, fie un atelier special sau o întreprindere specială pentru persoane cu handicap, sau altele asemănătoare.

Măsurile și programele active de piața muncii sunt de obicei strâns corelate cu serviciile de mediere/plasare și cele de informare și consiliere profesională. Pentru șomeri, astfel de programe și măsuri sunt concepute în cazul în care eforturile de plasare eșuează sau se presupune că vor eșua în lipsa unei alte acțiuni suplimentare (creșterea competitivității persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă sau subvenționarea angajatorului).

Serviciile de informare și consiliere profesională reprezintă parte integrantă a majorității măsurilor active pentru șomeri. Pentru clineții care au un loc de muncă și care doresc să-și schimbe locul de muncă sau calificările, măsurile active se pot limita exclusiv la informare și consiliere profesională, deoarece cei care solicită doar sfaturi întreprind deseori aceste acțiuni de căutarea unui loc de muncă singuri (fără intervenția ulterioară a Serviciului Public de Ocupare, sau cu sprijin limitat la sponsorizarea financiară din partea SPO a anumitor cursuri de formare profesională).

SERVICII DE ACORDARE DE SPRIJIN FINANCIAR (SASF)

Serviciile de acordare de sprijin financiar pot fi descrise ca fiind toate activitățile care au legptură cu problema sprijinului financiar pentru șomeri, fie că acest sprijin este conceput de tip asigurare (se acordă tuturor celor care au contribuit la constituirea unui fond special pentru șomaj) fie de tip “după nevoi” (după verificarea veniturilor șomerului). Chiar dacă acest sprijin este foarte asemănător cu cel de ajutor social, anumite beneficii de tipul ajutoarelor sociale nu conțin elemente legate de piața muncii. Chiar dacă și ajutoarele sociale sunt de tipul “după nevoi”, pentru obținerea acestora nu se pun tuturor beneficiarilor lor condiții de a fi “activi” în căutarea unui loc de muncă, sau de a participa la măsuri active. Din acest motiv, al elementelor de piața muncii pe care le conțin, serviciile de acordare de sprijin financiar ne sugerează să le clasificăm ca funcție a SPO.

Serviciile de acordare de sprijin financiar așa cum sunt ele prezentate în clasificarea pe care o propunem ar include toate serviciile de acordare de beneficii care se bazează pe faptul că o persoană, din motive independente de aceasta, este șomeră sau lucrează cu program redus (chomage partiel, Kurzabeit), indiferent dacă aceste beneficii sunt plătite direct șomerului sau sunt plătite acestuia prin intermediul angajatorului.

CONTRIBUȚII LA OCUPARE ȘI FORMULAREA DE POLITICI PENTRU PIAȚA MUNCII

Grupul consideră că

monitorizarea situației și tendințelor de pe piața muncii,

cercetarea (și evaluarea) pieței muncii și a rolului și impactul SPO,

și rolul formal asumat în formularea (și revizuirea) politicii de piața muncii

ca o altă funcție SPO.

Chiar dacă această funcție pare a fi mai mult a celor care formulează politicile, este de asemenea o funcție care sprijină SPO prin ea însăși: rezultatele acestei funcții sunt esențiale pentru administrarea serviciilor și pentru cei care furnizează medierea/plasarea, informarea și consilierea profesională, sau serviciilor legate de programe șimăsuri active pentru piața muncii.

Această formulare de politici se poate limita la a contribui cu informații la procesul politic.

Furnizarea de informații poate însemna de la simpla colectare și publicare de informații statistice referitoare la operații desfășurate în cadrul SPO, până la cercetări complicate bazate pe o sferă largă de date și informații din diferite surse. Funcția de formulare a politicilor poate include de asemenea – pentru unele servicii de ocupare – un rol oficial în formularea sau revizuirea de legi, norme, metodologii și alte prevederi legale similare.

Formularea de politici este legată de cadrul mai larg al strategiei naționale. Dezvoltarea unor anumite programe sau măsuri la nivel regional, local sau individual (la nivel de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă sau agent economic) -–care pot fi denumite ca fiind “formulare de micropolitici” în cadrul unei strategii (legislative) cadru la nivel național – sunt privite ca fiind parte a procesului de implementare și de aceea reprezintă alte funcții ale SPO.

CAPITOLUL III

III.1. MĂSURI DE PROTECȚIE SOCIALĂ ȘI POLITICI ANTI-ȘOMAJ ÎN ROMÂNIA ÎN TRANZIȚIE

În locuri și timpuri diferite, în conjuncturi economice specifice s-a uzat de un anu- mit gen de politică și măsură anti-șomaj. Fiecare țară se inspiră din experiența trecută și prezentă generală, dar își alege în ultimă instanță căile și mijloacele proprii. România nu poate face altfel, multe din măsurile amintite îi pot constitui sursă de inspirație. În același timp nu trebuie să se uite faptul că șomajul românesc este un șomaj structural. De aceea, odată cu restructurările tehnologice, cu reorientarea unor sectoare și ramuri de activititate cerute de tranziția la economia de piață, trebuie găsite mijloacele necesare pentru a produce mișcări tot atât de profunde în planul structurii de muncă. .Elasticitatea, maleabilitatea, adaptarea din mers trebuie să caracterizeze atât oferta cât și cererea de forță de muncă. Suplețea economiei, îmbinarea unităților mari cu cele mici și mijlocii, câmp larg deschis liberei inițiative, investiții în zone cu maximă productivitate, dezvoltarea sectorului serviciilor de turism, dar mai ales de consum, îmbinarea unor strategii naționale cu altele locale sau regionale spre reconversie și transferabilitate pe de o parte și un învățământ modern bine structurat pe cerințe, profesii și raportata la standardele internaționale, voința de schimbare. În plus oamenii trebuie să conștientizeze faptul că pe parcursul perioadei active locul de muncă poate fi schimbat, cultivarea disciplinei de a economisi și de investi etc. sunt condiții obligatorii de a căror îndeplinire va depinde echilibrul pe piața forței de muncă.

Indemnizația de șomaj constituie doar o soluție temporară, subsidiară și în care se sprijină și visează domeniul socialului și mai puțin pe argument și motivație economică. De aceea, mai presus de toate, asupra gradului de ocupare își vor pune amprenta faptele de muncă, disciplina riguroasă, fără de care progresul în planul producției, al creșterii economice și deci al gradului de folosire nu se pot realiza.

În cele ce urmează voi prezenta principalele măsuri și politici de protecție socială, axându-mă pe cela care au ca scop ajutarea șomerilor și reconversia lor socială.

Acestea au fost schițate pentru prima dată în România la începutul anilor ’90.Una din lucrările valoroase apărute în acea perioada a fost lucrarea cu titlul “Schița privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România”, semnată de T. Postolache. Ea încerca să contureze o opțiune politică general acceptată cu privire la măsurile ce trebuiesc luate pentru a reuși să se instaureze economia de piață în România. Schița strategiei propuse conturează o linie generală în care costurile sociale ale tranziției să fie acoperite în bună măsură, simultan cu apariția lor în așa fel încât, chiar în cursul tranziției și nu ulterior, să se atingă un nivel comparativ cu media europeană la indicatorii sociali de bază. (Postolache, T., 1990, pag. 12).

Care sunt resursele economice ale unui asemenea program? Este extrem de instructiv a evoca punctul de vedere ale aceleiași Schițe: “restrângerea acestui obiectiv poate fi realizată prin reducerea ratei acumulării, creșterea eficienței economice și atragerea de capital străin… și împrumuturi în limite raționale în special pentru informatizare și tehnologii de vârf”(Postolache, T., 1990, pag. 12-13)

Se prevedea totodată o relansare imediată a economiei: un ritm mediu anual de creștere a PIB-ului de 3,7-3,8% (era estimat la data publicării lucrării “Schița privind strategia înfăptuirii economiei de piață”, aprilie 1990, n. a.). În acele condiții, în funcție de mărimea împrumutului extern contractat, se prevedea ca între 1995 și 2002 consumul populației România să ajungă la indicatorii de bază, la nivel mediu european.

La începutul anului 1990 nu era așteptat un declin semnificativ al economiei, cu excepția celui rezultat din ajustarea unor anumite ramuri și întreprinderi. Spre sfârșitul anului 1990, când declinul începuse să devină evident semnificația lui era încă cu mult subestimată. Când a început să se discute în guvern această problemă, ministrul de stat însărcinat cu economia din acea perioadă a oferit următoarea explicație: scăderea producției este datorată reducerii săptămânii de lucru. În curând lucrurile s-au dovedit a fi mult mai grave.

Despre protecția socială se vorbea de asemenea în termeni destul de vagi în acea perioadă. Problemele sociale cu care urma să se confrunte societatea erau subestimate. Era normal ca accentul să cadă mai mult pe promovarea unor principii generale, ca de exemplu necesitatea formelor active de protecție , atrăgându-se atenția asupra unor pericole de lung termen, înalt stabile și reproductive, apariția uni șomaj cronic de lung termen etc. (Zamfir, C., 1990). Reforma sistemului de protecție socială era văzută în următorii termeni:

a)Sistemul de protecție socială moștenit era considerat a fi suficient de amplu încât să nu aibă nevoie de reconsiderări prea radicale. Sistemul de pensii era înalt comprehensiv, cu o metodologie administrativă relativ bine pusă la punct. O nouă legislație care să propună noi principii și să le corecteze pe cele vechi era programată să se realizeze rapid. Astfel, în “Schița privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România” se prevedea ca Proiectul Legii Asigurărilor Sociale va fi depus în septembrie 1990. În planul primului guvern de după alegeri acest proiect de lege era prevăzut să fie înaintat în discuția guvernului în ianuarie 1991.

Protecția muncii se regăsea într-un sistem legislativ relativ bine pus la punct, care avea nevoie de corecții, dar nu de schimbări dramatice. Singurul punct problematic îl constituia problema pensiilor în agricultură, dar problema era considerată a fi mai de grabă o moștenire a vechiului sistem cooperatist și soluționabilă fără mari dificultăți.

Sănătatea și învățământul erau gratuite și ridicat comprehensiv. Problema era mai degrabă a resurselor și a modernizărilor. Alocațiile pentru copii existau. Ceea ce trebuia făcut era ca sistemul să fie generalizata la toate familiile nu numai la cele salarizate de stat și reconsiderate întrucâtva măsurile pe care se fonda. La sfârșitul anului 1990 proiectul de lege cu privire la alocațiile pentru copii era deja elaborat.

b)Dezvoltarea acelor elemente specifice economiei de piață. elementul considerat a fi cel mai important aici era instaurarea unei forme de sprijin pentru noua economie. Deja din mai 1990 se instituise ajutorul de șomaj. Legea ajutorului de șomaj, care crea sistemul de protecție socială a șomerilor a fost adoptată de către Parlament în ianuarie 1991(Legea nr. 1/1991), înainte de apariția propriuzisă a unui șomaj semnificativ: în 1991, rata șomajului a atins 1,8%, saltul semnificativ fiind făcut de abia anul următor: 8,4%.

c)Schimbarea raportului dintre veniturile directe și transferurile sociale în raport cu veniturile primare. Cea mai spectaculoasă schimbare a reprezentat-o eliminarea subvențiilor la produsele de strictă necesitate. Retragerea subvențiilor trebuia însă să fie însoțită pe de o parte de creșterea veniturilor primare, iar pe de altă parte de creșterea transferurilor prin sistemul protecției sociale.

d) În prima perioadă de după revoluție (până în primăvara anului 1991) în sfera politicii sociale, poate și datorită lipsei presiunii, pentru dezvoltarea propriu-zisă a sistemului de protecție socială, a predominat preocuparea pentru promovarea unor noi reglementări în relațiile de muncă. Într-un interval de câteva luni a fost promovat un pachet de legi referitor la acest domeniu: Legea șomajului, Legea sindicatelor, Legea contractelor colective de muncă, hotărâri guvernamentale cu privire la salarizarea în instituțiile bugetare și în întreprinderile economice proprietate de stat.

Referitor la atenuarea fenomenului șomajului s-au adus îmbunătățiri Legii nr. 1/1991, privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională. S-a prelungit astfel durata acordării ajutorului de șomaj de la 180 la 270 de zile. Ca urmare a acestei prelungiri s-a mărit cota de participare a agenților economici la crearea fondului de șomaj de la 4 la 5% din salariul brut al angajaților. În plus, pentru persoanele cărora le-a expirat perioada de acordare a ajutorului de șomaj s-a legiferat acordarea unei alocații de sprijin de cel mult 18 luni, cu posibilitatea calificării sau recalificării. Aceste persoane sunt permanent sprijinite să se încadreze în muncă; este vorba de Legea nr. 86/1992, care a modificat și completat Legea nr. 1/1991. Pe de altă parte, au fost elaborate și s-a aplicat legea privind angajarea în muncă a absolvenților superior, liceal și postliceal , promoția 1991-1992, prin care au fost stimulați agenții economici care încadrează acești absolvenți, acordându-se acestora din fondul de șomaj lunar 70%, respectiv 60% din salariul minim brut indexat pe țară pe o perioadă de 9 luni( Legea nr. 97/1992).

Tot ca măsuri și politici anti-șomaj putem aminti cele trei programe de bază ce s-au desfășurat în 1992, în cadrul Departamentului forței de muncă și șomajului:

1) Programul privind reorientarea forței de muncă disponibile în raport cu cerințele agenților economici din sectorul privat

2) Programul privind perfecționarea pregătirii profesionale a tuturor categoriilor de personal

3) programul privind sistemul de indicatori, de diagnoză și prognoza resurselor de muncă

Referitor la situația șomajului în România, potrivit estimărilor, din totalul șomerilor, 88% sunt muncitori calificați și necalificați , 10% personal cu studii medii și 2% personal cu studii superioare, în special ingineri. Astfel, 50% din șomerii înregistrați au sub 25 de ani, 13% între 25-29 de ani față de numai 6% în vârstă de 50 de ani și peste.

În perioada următoare(anul 1992) au avut loc următoarele acțiuni:

Au fost analizate împreună cu ministerele și departamentele economice disponibilizările de personal prezentate în programul de restructurare și au fost elaborate studii privind posibilitățile de redistribuire și recalificare a acestui personal, în vederea reintegrării profesionale.

A fost elaborat un program de recalificare a șomerilor care a asigurat într-o măsură satisfăcătoare preluarea în cursuri de recalificare a numărului sporit de șomeri din semestrul al doilea al anului 1992 și din anul 1993

S-a realizat dezvoltarea rețelei de centre de pregătire a șomerilor prin organizarea de centre-pilot împreună cu Banca Mondială și cu Germania, Italia, Israel

Au fost elaborate planuri de învățământ și programe analitice ale cursurilor de recalificare a șomerilor, și s-a adaptat la condițiile României un program de pregătire a micilor întreprinzători obținut din S.U.A., pentru instruirea viitorilor întreprinzători

S-au organizat în cursul anului 1992 2 oficii de muncă pilot la Pitești și în sectorul 1 al municipiului București, cu sprijinul Employment Service din Anglia, precum și unul la Brașov, cu Oficiul Federal al Muncii din Nurnberg – Germania care a cuprins următoarele activități: proiectarea sistemului informațional și informatic privind activitățile de șomaj, piața muncii, fondul de șomaj, medierea muncii, elaborarea proiectelor de amenajare a oficiilor forței de muncă și executarea lu crărilor de construcție și dotare; școlarizarea întregului personal al oficiilor forței de muncă; elaborarea modelului de creștere a autonomiei financiare pentru oficiile forței de muncă în scopul cointeresării acestora în urmărirea gradului de ocupare a forței de muncă din județ.

După 1993, s-au luat de către autorități măsuri legislatative în domeniul protecției sociale a șomerilor. În afară de modificările și republicările aduse Legii 1/1991 prin Legea nr. 87/1992 a fost emisă Ordonanța nr. 32/1994 privind încadrarea în muncă a absolvenților instituțiilor de învățământ (ca și completare a Legii 87/1992). Potrivit acestei ordonanțe agenții economici cu capital de stat sau privat, precum și instituțiile publice care încadrează absolvenți cu contract individual de muncă, pe o perioadă nedeterminată, primesc pentru fiecare absolvent, astfel angajat, pe o perioadă de 9 luni de la angajare, o sumă reprezentând 70% din salariul lunar minim brut pe țară, indexat, pentru persoanele cu studii superioare, și respectiv 60% pentru celelalte categorii de absolvenți.

Până acum am prezentat sistemul de protecție socială existent la schimbarea regimului politic în România și principalele modificări normative aduse acestuia în primii ani după Revoluție.

În continuare voi prezenta principalele măsuri care au ca efect diminuarea șomajului. Aceste măsuri sau politici active (anti-șomaj) au efecte pe termen scurt, mediu și lung. O măsură activă are ca și efect creșterea ocupării forței de muncă fie prin crearea de noi locuri de muncă fie prin facilitarea accesului la locuri de muncă vacante.

Exemple de măsuri active pentru ocuparea forței de muncă:

Asociații antreprenoriale ale potențialilor șomeri

Obiectivele pe termen scurt ale acestei măsuri se concretizează în oferirea de posibilități de a lucra pe cont propriu pentru potențialii șomeri, iar pe termen lung se concretizează în crearea de locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat.

Job Club

Această măsură activă nu are rezultate spectaculoase în ceea ce privește ocuparea masivă a forței de muncă într-un timp foarte scurt , dar acționează acolo unde există un mare minus în atitudinea celor care caută locuri de muncă și anume în mobilitatea lor pe piața muncii.

Crearea unui Job Club asigură facilitatea accesului la locuri de muncă și reducerea șomajului de lungă durată, pe termen scurt sprijină pe cei aflați în căutarea unui loc de muncă.

Incubatorul de afaceri

Ca și obiective pe termen lung se pot aminti sprijinirea persoanelor care doresc să dezvolte mici afaceri pentru crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea sectorului privat , iar pe termen scurt se concretizează în crearea de noi locuri de muncă.

Medierea muncii

Nu are drept scop crearea de locuri de muncă, ci facilitarea accesului la locurile de muncă existente. De asemenea medierea muncii își propune sprijinirea agenților economici în recutarea sau satisfacerea cerințelor cantitative sau calitative de personal. Medierea muncii mai are ca și scop facilitarea accesului la locurile de muncă și reducerea șomajului, precum și corelarea cererii cu oferta de muncă (în cadrul Direcțiilor Generale de Muncă și Protecție socială există Biroul de mediere a muncii care ține o evidență a locurilor de muncă vacante, oferind informații solicitanți lor).

Pregătire profesională în meseriile cerute pe piața muncii

Pregătirea profesională este o măsură clasică de combatere a șomajului. Pentru a veni în sprijinul persoanelor neîncadrate în muncă sau a celor care doresc o recalificare și în special a șomerilor se organizează cursuri de recalificare. Cursurile organizate pentru șomeri sunt gratuite, la terminarea cursului beneficiind în marea majoritate de un loc de muncă.

Servicii pentru comunitate

Programele generate de comunități pentru ocuparea forței de muncă se desfășoară de mulți ani în Occident. obiectivele unor astfel de măsuri se concretizează în dezvoltarea simțului de apartenență la o comunitate, iar pe termen scurt se referă la crearea de servicii și facilități pentru comunitate, asigurarea de locuri de muncă pentru anumite grupuri cum ar fii: tinerii, femeile, persoanele de peste 50 de ani.

Subvenții pentru locuri de muncă create pentru șomeri de către patroni

În perioada în care salariatul este subvenționat, foștii șomeri acumulează experiență de muncă iar patronii își asumă responsabilitatea calificării, recalificării profesionale a acestora.

Obiectivele pe termen lung sunt stimularea patronilor de a angaja categorii defavorizate de șomeri, crearea de locuri de muncă, iar pe termen scurt se concretizează în facilitarea accesului la locuri de muncă pentru categorii defavorizate de șomeri.

Servicii de intervenții în caz de eliberări masive de personal

Privatizarea întreprinderilor și restructurarea lor presupun eliberări masive de personal. Pentru a preveni efectele negative ce urmează acestor acțiuni Guvernul României a elaborat Ordonanța de Urgență nr. 9/1997, cu privire la unele măsuri de protecție, pentru persoanele ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programelor de restructurare, privatizare, lichidare.

În capitolul II al Ordonanței mai sus menționate se stabilesc măsurile active de protecție. Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Direcția generală a Protecției Sociale au obligația de a acorda servicii de preconcediere, asistarea societăților comerciale și a regiilor autonome la elaborarea programelor de reconversie profesională, precum și în pregătirea și orientarea individuală a salariaților.

Pe baza aceleiași ordonanțe s-a constituit Comitetul Național de Coordonarea a măsurilor active de combatere a șomajului, organism tripartit a cărui componență a fost aprobată de guvern la propunerea Ministerului Muncii și Protecției Sociale. În fiecare județ s-a constituit un astfel de comitet. La nivelul Ministerului Muncii și al Protecției Sociale s-au creat grupuri de intervenție rapidă care colaborează cu conducerea societăților comerciale, organizațiilor sindicale și patronale precum și cu alte organizații care pot contribui la realizarea măsurilor active.

Suma totală de bani acordată cu titlul de plată compensatorie se stabilește pentru fiecare persoa- nă cu o vechime de cel puțin 6 luni. Cuantumul acestei sume este de 6,9 12 salarii medii nete pe economie, în funcție de vechimea în muncă. Suma de bani acordată poate fi majorată cu cel mult 3 salarii medii nete pe economie , în cazul în care beneficiarul are domiciliul într-o zonă geografică cu un nivel al ratei șomajului de cel puțin 12%.

Dispecerat pentru locuri de muncă temporare

Obiectivele pe termen lung ale acestei măsuri active sunt: stimularea mobilității forței de muncă pentru acceptarea de locuri de muncă temporare și ocazionale, încurajarea creerii de locuri de muncă temporare și ocazionale, facilitarea accesului la locuri de muncă temporare în funcție de cerințele pieții.

Târg de locuri de muncă

Prin intermediul acestei măsuri active se oferă posibilitatea celor care solicită și care oferă forță de muncă de a se întâlni în mod direct și de a-și prezenta oferta. această metodă oferă avantaj patronilor și celor aflați în căutare de locuri de muncă, de a avea discuții preliminare, înaintea interviului propriu-zis.

Asistența pentru micii întreprinzători

Sectorul întreprinderilor mici și mijlocii este printre sursele cele mai dinamice de creare de locuri de muncă. Serviciile dedicate dezvoltării acestui sector pot contribui în mod substanțial la echilibrarea balanței cerere-ofertă de forță de muncă. aceste servicii se concretizează în:

a)consultanță în afaceri;

b)instruire antreprenorială;

c)acordarea de credite cu dobândă bonificată

Conform Legii nr. 1/1992 prin direcția Generală a Muncii și Protecției Sociale se acordă credite în condiții avantajoase cu o dobândă de 50% din dobânda bancară negociată trimestrial, pentru înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii în scopul creerii de noi locuri de muncă, în special pentru șomeri. Pentru ca o întreprindere să poată beneficia de acest credit trebuie să angajeze minimum 50% din personal din rândul șomerilor.

Facilitarea tranziției din școală pe piața forței de muncă

Dezvoltarea spiritului antreprenorial la tineri este o preocupare cu tradiție în sistemele occidentale de învățământ. Obiectivele unei asemenea măsuri active pe termen lung sunt: prevenirea șomajului în rândul tinerilor, iar pe termen scurt are ca și efect dezvoltarea încă din școală la viitoarea forță de muncă a spiritului antreprenorial.

Informare și documentare pentru piața muncii

Desele schimbări care au loc pe piața muncii într-o economie de piață conduc la necesitatea de a cunoaște, de a actualiza informațiile de care au nevoie atât ofertanții cât și solicitanții de forță de muncă.

Pentru realizarea acestor măsuri active sunt necesare resurse concretizate în spații, echipamente, personal calificat și posibilități financiare.

Programul de guvernare al actualului guvern prevede o serie de măsuri privind politica socială. Obiectivele guvernului în domeniul șomajului sunt de ordin profilactic și indemnitar. Ele vizează:

păstrarea numărului de șomeri în limite suportabile, care să nu producă disfuncționalități sociale, urmărind stabilizarea numărului șomerilor, corelat cu evoluția restructurării la un procent de 5% la sfârșitul mandatului

Crearea unui sistem care să faciliteze angajarea șomerilor și a celor aflați în pericol iminent de a-și pierde locul de muncă prin:

suportarea din fondul de șomaj a unei părți din salariul angajaților șomeri pe o perioadă de 1-2 ani. Această măsură se va aplica cu precădere tinerilor absolvenți și celor care au urmat cursuri de reconversie profesională, calificându-se în meserii căutate pe piața forței de muncă

acordarea de facilități bănești pentru finanțarea agenților economici care participă la reconversia socială a șomerilor

asigurarea unei compensații bănești pentru pierderea fortuită fără vina salariatului a serviciului, care să asigure un venit suficient traiului decent

Programul de guvernare cuprinde totodată măsuri pentru reducerea șomajului și facilitarea angajării prin:

a)defiscalizarea costului forței de muncă prin reducerea contribuției la asigurările sociale și fondul de șomaj

b)subvenționarea salariilor din fondul de plată a salariaților proveniți din rândul șomerilor și a beneficiarilor de ajutorul de integrare profesională

c)mărirea perioadei de subvenționare până la 12-18 luni

d)mărirea părții subvențiilor din salariu la nivelul salariului mediu pe economie cu asumarea de către angajator a obligației de a garanta stabilitatea în muncă a persoanelor în cauză, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; se va acorda prioritate absolvenților de învățământ și persoanelor care au urmat cursuri de reconversie profesională

e)instituționalizarea unei agenții naționale de plasare a forței de muncă cu o componență tripartită

f)aplicarea unei politici de încadrare a salariaților pe fracțiuni de norme

III.2. MACROPROIECT DE DEZVOLTARE RESURSE UMANE TINERET 2002

Titlu:

“OPTIMIZAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL FORȚEI DE MUNCĂ LICENȚIATE ȘI DE INTEGRARE SOCIO-PROFESIONALĂ A TINERILOR ABSOLVENȚI”

REZUMAT –

Scop:

Crearea și dezvoltarea unui sistem operațional integrat de valorificare socio-economică superioară și ocupare a forței de muncă tinere în cadrul unei rețele naționale de Centre de Asistență și Mentorat pentru dezvoltare a Tineretului

Grupuri – țintă:

Tineri licențiați fără loc de muncă, promoția 2001

Tineri proveniți din centrele de plasament județene (grupa de vârstă 18 – 20 ani)

IMM-uri înființate de tineri (18 – 25 ani)

Durata de derulare/implementare: 12 luni/anul calendaristic 2002

CARACTERISTICI PRINCIPALE:

Programul integrează într-o abordare dinamică principiile strategiei naționale în domeniul politicii de tineret, fundamentate în baza premiselor științifice și rezultatelor evaluării/analizei socio-eeconomice a situației tinerilor din România;

Pachetul de activități structurate în sistem modular vizează trei priorități majore în dezvoltarea resurselor umane – tineret:

calificarea/recalificarea forței de muncă în scopul creșterii competitivității și adaptării la nevoile în continuă evoluție de pe piața muncii

îmbunătățirea măsurilor active de ocupare a forței de muncă, facilitarea accesului tinerilor la informație și serviciile specializate de asistență, consiliere și consultanță

combaterea/prevenirea marginalizării socio-profesionale a grupurilor defavorizate.

OBIECTIVE:

Deplasarea accentului de pe abordarea tinerilor absolvenți ca “problemă” la abordarea ca resursă și resort de dezvoltare socio-economică și culturală durabilă;

Operaționalizarea strategiilor de management și marketing al resurselor umane pentru optimizarea raportului cerere-ofertă de pe piața muncii;

Dezvoltarea unui sistem acțional sinergic al factorilor de decizie participanți la viața eeconomică locală/regională în direcția orientării pentru ocuparea forței de muncă tinere;

Crearea și dezvoltarea infrastructurii organizaționale la nivelul centrelor de Asistență și Mentorat pentru Dezvoltarea Tineretului (CAMDT);

Optimizarea sistemului de comunicare între instituțiile implicate în gestiunea și dezvoltarea resurselor umane;

Inițierea și promovarea mentoratului antreprenorial de stimulare și cultivare a aptitudinilor antreprenoriale a tinerilor absolvenți, în cadrul unei rețele de incubatoare virtuale de afaceri (“TIN.NET TEHNOPOLIS”)

Optimizarea și dezvoltarea registrului de abilități și a competențelor profesionale, relevante în raportul cerere/ofertă al pieței forței de muncă

Influențarea politicilor naționale de susținere și dezvoltare durabilă a firmelor (IMM) înființate de tineri;

Crearea premiselor pentru diminuarea ratei de emigrare a tinerilor absolvenți și încurajarea fluxului de revenire a specialiștilor care studiază în străinătate;

Elaborarea și implementarea strategiilor de “Avocacy pentru excelență Profesională” – de sprijinire, promovare și valorificare superioară a potențialului tinerilor de înaltă calificare în domeniile de vârf;

Sprijinirea inițiativelor angajatorilor din sectorul ocupării forței de muncă pentru tinerii proveniți din centrele de plasament;

Promovarea sistemului formativ și a elementelor educației non-formale care să asigure mobilitatea eficientă a tinerilor între sistemul de învățământ și piața muncii;

Cultivarea și promovarea proactivității și managementului propriu de autoafirmare socio-profesională;

Asigurarea premiselor de continuare a procesului de pregătire a participării la Strategia Europeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

ACTIVITĂȚI:

Promovare multimedia a obiectivelor și activităților programului;

Selectarea și cooptarea specialiștilor în dezvoltarea resurselor umane a mentorilor antreprenoriali și profesionali;

Formarea echipei de coordonare și implementare a macroproiectului proiectului la nicvel local/regional;

Amenajarea/compartimentarea spațiului, dotarea cu echipamente, mobilier și utilități adecvate desfășurării în condiții optime a activității Centrului de Asistență și Mentorat pentru Dezvoltarea Tineretului (C.A.M.D.T.);

Proiectarea sistemului – expert esențial (SEE) de rezolvare a problemelor de evaluare, analiză diagnostică și asistență specializată a grupurilor – țintă;

Operaționalizarea, deschiderea oficială și mediatizarea intensă a activității centrului și incubatorului virtual de afaceri “TIN:NET TEHNOPOLIS” din cadrul acestuia;

Crearea bazei de date – centralizarea și categorizarea infoemțiilor standard, factuale și procedurale;

Training intensiv al formatorilor și mentorilor cooptați în program;

Selecția multicriterială a grupurilor țintă;screeningul firmelor ce vor fi asistate managerial și tehnic în cadrul incubatorului virtual de afaceri,

Realizarea de studii diagnostic, sondaje pentru identificarea și evaluarea priorităților de asistență și instruire specializată a grupurilor-țintă;

Realizarea unei analize prospective de identificare a potențialilor angajatori la nivel regional/național și cooptarea acestora în schema de mentorat a macroproiectului;

Analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor evaluării

Structurarea nivelelor inferențiale a SEE prin integrarea secvențială a datelor care se acumulează în sistem pe măsura derulării programului

Selectarea membrilor echipei manageriale care să răspundă exigențelor de coordonare a activității și funcționării optime a incubatorului virtual de afaceri și

Identificarea și integrarea tinerilor licențiați cu aptitudini înalte în echipa de operatori-colaboratori ai programului sub îndrumarea directă/supervizarea de către mentori, specialiștii Centrului

Identificarea potențialului antreprenorial în rândul tinerilor absolvenți;

Organizarea activităților de marketing strategic al forței de muncă;

Evaluarea raportului obiectiv cerere/ofertă de pe piața forței de muncă la nivel local/regional;

Stabilirea și elaborarea programelor analitice a modulelor de instruire, consiliere, consultanță,

Construirea algoritmului de practică a mentoratului și a schemelor de plasament a absolvenților în firme. ONG-uri și instituții publice;

Furnizarea serviciilor de îndrumare vocațională și consiliere profesională,

Training modular intensiv de dezvoltare a abilităților și de recalificare profesională în funcție de cererile și oportunitățile de integrare identificate pe piața muncii;

Elaborarea materialelor informative (afișe, pliante, broșuri) și editarea publicațiilor trimestriale;

Furnizarea serviciilor de consultanță specializată și audit social al resurselor umane pentru firmele angajatoare;

Organizarea unui program itinerant de evaluare a priorităților și asistență specializată pentru grupurile-țintă la nivelul localităților din județ;

Selectarea IMM-urilor inițiate de tineri pentru arondarea la TIN:NET TEHNOPOLIS și incubare virtuală (furnizarea de asistență integrată în management, marketing, consiliere juridică, contabilitate, accesarea schemelor de finanțare/creditare etc.);

Furnizarea serviciilor de inițiere, formare și instruire antreprenorială;

Asistarea și instruirea profesională a tinerilor angajați de agenții economici/instituții pe perioada derulării programului;

Monitorizarea fazică a feedback-ului privind eficiența strategiilor programului și adecvarea algoritmului de intervanție funcție de concluziile fiecărei etape de evaluare;

Realizarea studiilor de traiectorie a forței de muncă asistate pe toată perioada derulării programului;

Crearea și furnizarea către utilizatorii furnizorii de servicii în domeniul DRU-tineret, a soft-urilor operaționale de SEE – generatoare de programe eficiente de management operațional în asistarea specializată a integrării socio-profesionale a absolvenților;

Întocmirea periodică a rapoartelor tehnico-financiare conform graficului de implementare către Autoritatea Contractantă;

Evaluarea finală a activității centrului și incubatorului virtual prin metode de benchmarking, utilizând parametrii de comparare a funcționării și monitorizării activității pentru fiecare etapă de implementare;

Elaborarea și promovarea multimedia a concluziilor cu privire la indicatorii de performanță și rezultat.

Elaborarea strategiilor și asigurarea continuității programului pentru realizarea obiectivelor proiectate pe termen lung pentru dezvoltarea resurselor umane – tineret; stabilirea metodelor standard și mijloacelor de colectare a infoemțiilor și de monitorizare a evoluției ulterioare a grupurilor-țintă asistate.

III.2. BURSA DE MUNCĂ PENTRU TINERET (BMTR)

Se constituie într-o formulă strategică de realizare a obiectivelor proiectate în domeniul ocupării forței de muncă tinere din cadrul Planului Național de acțiune pentru Tineret (PNA-T) elaborat în 2001 de către Conducerea MTS în conformitate cu Programul Național pentru Aderarea României la UE; PNA-T reprezintă un document de programare având ca deziderat alinierea politicii naționale de acțiune pentru tineret la standardele din țările UE privitoare la participarea economico-socială a tineretului și implenetarea de măsuri specifice de prevenție combatere a marginalizării și excluderii sociale.

BMTR reprezintă o inițiatică rezultată ca soluție strategică de gestiune a problemelor diagnosticate în cadrul analizei socio-economice a stării tineretului din România;

vizează realizarea unui salt calitativ al sistemului de management al forței de muncă tinere, prin reconsiderarea și integrarea criteriilor valorice de competență în procesul de inserție profesională.

BMTR se înscrie în cadrul unui program complex de reengineering al managementului forței de muncă active și inactive, ce implică restructurarea procesului de integrare socio-profesională a tinerilor, prin adoptarea și implementarea unor strategii eficiente de ocupare:

promovarea și asistarea complexă a tinerilor pentru intrarea pe piața muncii imediat după absolvire, pentru a putea beneficia de facilitățile cu privire la subvenționarea salariului de încadrare în proporție de 70%, timp de 12 luni calendaristice

înființarea și dezvoltarea în Centrele de Asistență și Mentorat pentru Tineret, a serviciilor de informare, consiliere, orientare/re-orientare profesională, îndrumare vocațională

promovarea facilităților furnizate agenților ecconomici pentru angajarea tinerilor șomeri

introducerea schemelor de ucenicie pentru calificarea/recalificarea angajaților la solicitarea angajatorilor (costurile de formare/recalificare la locul de muncă sunt suportate din Fondul de Șomaj);

inițierea și promovarea unor reglementări de perfecționare a cadrului legislativ în domeniul ocupării și inserției profesionale, de acordare unor facilități fiscale angajatorilor care oferă tinerilor locuri de muncă în cadrul BMTR;

inițierea și dezvoltarea sistemului de mentorat ce sigură premisele majore ale dobândirii experienței profesionale la locul de muncă imediat după absolvire,etc.

Componentă a strategiei de re-engineering a gestiunii capitalului forței de muncă tinere, BMTR vizează eliminarea unor obstacole reale de acces a tinerilor pe piața muncii.

OBIECTIVE MAJORE ALE INIȚIERII PROIECTULUI LEGISLATIV DE INFIINȚARE A BMTR

optimizarea managementului forței de muncă în sistem multiexpert

asigurarea oportunităților reale de creștere a gradului de participare a generațiilor tinere la viața economică;

integrarea superioară a tinerilor pe piața muncii, prin stabilirea raporturilor dintre cerere și ofertă pe baza criteriilor de competență

valorificarea socio-eeconomică superioară a forței de muncă tinere și a potențialului resurselor umane – tineret în toate domeniile vieții economice;

scăderea rateișomajului în rândul tinerilor;

diminuarea exodului de inteligență, respectiv scăderea soldului de emigrare a absolvenților cu studii superioare având o înaltă calificare în domeniile de vârf

acordarea de șanse egale tuturor tinerilor în procesul de integrare și inserție socio-profesională

asigurarea premiselor de mobilitate socială intergenerațională ca modalitate și oportunități de acces al tinerilor în structuri de statusuri și roluri conforme profilelor individuale de competențe

facilitarea mobilității între sistemul de învățământ și piața muncii

prevenția și diminuarea ratei de abandon școlar în învățământul secundar și profesional prin valorizarea economică a rolului pregătirii temeinice în găsirea unui loc de muncă

creșterea competitivității forței de muncă

prevenirea și combaterea riscului marginalizării socio-profesionale a tinerilor.

FUNCȚII PRINCIPALE ALE BURSEI DE MUNCĂ PENTRU TINERET

BMTR va răspunde prin structura conceptuală și funcțională unui complex de trebuințe formulate și identificate la următoarele nivele:

trebuințe de ordin individual ale tinerilor: nevoia de recunoaștere socială, nevoia de valorizare a potențialului și competențelor, nevoia de aurealizare și independență economică, nevoia de afirmare plenară a aptitudinilor și abilităților dobândite în procesul de pregătire.

Indicele bursier contabil al forței de muncă:

este rezultatul cuantificării standardizate a registrului de competențe, abilități, aptitudini, opțiuni

este un indicator și un predicator al performanței umane

are semnificație ecconomică reală

Trebuințe de ordin microeconomic: se referă la nevoia de dezvoltare și optimizare a agenților economici exprimată în preocuparea reală de investiție în capitalul uman de înaltă calificare,resursele umane-tineret reprezentând principalul resort de dezvoltare durabilă. În acest context, BMTR oferă posibilitatea identificării, recrutării mediate și plasării necesarului forței de muncă în cele mai active sectoare ale vieții economice, fiind garantul calității prin criteriile de cotare a valorilor.

Criteriile de cotare a fișelor de post ale firmelor și instituțiilor publice angajatoare integrează și cuantifică toate exigențele cerute, această operațiune fiind indispensabilă tranzacțiilor de pe piața muncii, reprezentând o fracțiune importantă de audit a resurselor umane pentru potențialii angajatori. Trebuințe de ordin macroeconomic – la nivelul economiei naționale, BMTR generează plus-valoare.

AVANTAJE ALE ÎNFIINȚĂRII BMTR

realizează abordarea în termeni de valoare a forței de muncă tinere ca resursă cu potențial crescut în procesul de schimbare socială specific macromediului economic aflat în tranziție către ecconomia de piață

facilitează cumularea centralizată a cererii și ofertei de pe piața muncii

facilitează structurarea unei bănci de date nașionale cu privire la capitalurile resurselor umane de tineret ce vor fi cotate individual funcție de criterii standard incluse în grilele de competențe evaluate în procesul de preselecție și îndrumare/orientare vocațională

permite evaluarea integrală a potențialului de forță de muncă tânără disponibilă (activă și inactivă) în raport cu potențialul real de absorbție și ocupare existent

permite accesul necondiționat al agenților economici ca membrii BMTR, pentru promovarea ofertelor de muncă și cotarea acestora în operațiunea de tranzacție a valorilor-cerere

permite negocierea de alternative a registrului opțional exprimat de ambele părți implicate în acțiunea de tranzacție, registru integrat în sistemul de cotație a cererii și ofertei

creează mediul propice de confruntare reală a competențelor profesionale și de optimizare a raportului cerere-ofertă.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Sistemul protecției sociale a fost permanent îmbunătățit și a devenit din ce în ce mai funcțional prin noile instituții și mecanisme înființate, reușind însă doar parțial, să facă față cererii tot mai crescute de servicii sociale.

În ceea ce privește formarea profesională continuă, se așteaptă ca schimbările să fie profunde pe măsura presiunilor rezultate din noile nevoi de calificare și recalificare a forței de muncă, în general, și ca urmare a concedierilor colective, în special. Deocamdată, oferta de formare profesională continuă vine din partea instituțiilor publice( A.J.O.F.M.), centrelor de calificare, recalificare și perfecționare, școlile profesionale. Posibilitățile sectorului privat sau a societății civile(ONG-uri, asociații,fundații) nu sunt încă suficient exploatate. În plus, așa cum rezultă din datele disponibile, cei acre urmează cursurile centrelor de calificare nu se integrează în mod satisfăcător pe piața muncii.

De asemenea procesele de reconversie profesională, cu referire directă la cei disponibilizați ca urmare a lichidării unor întreprinderi și concedierilor colective nu sunt pe deplin conturate și funcționale.

Se resimte, totodată, nevoia unei cooperări între diverșii actori sociali, dezvoltarea dialogului și crearea unui parteneriat real între aceștia, implicarea și cointeresarea sindicatelor, a patronatului, dar și a altor instituții(Camera de Comerț, prefecturi, primării) în formarea profesională, calificarea și recalificarea, în identificarea noilor posibilități locale de pregătire.

Programul de calificare, recalificare și perfecționare a șomerilor pentru anul 1999 a fost completat și dezvoltat, cu acest prilej acordându-se o mai mare atenție grupurilor și populațiilor cu risc sporit de șomaj: tineri, femei, persoane handicapate, persoane cu nivel redus de calificare, calificare îngustă sau pregătire în domenii care nu sunt solicitate pe piața muncii.

Cu toate că pe ansamblu s-au obținut unele rezultate pozitive privind protecția socială a șomerilor, în ceea ce privește efectele psihosociale, care de altfel au reieșit din studiul sociologic efectuat în rândul șomerilor din județul Cluj, acestea ridică un mare semn de întrebare, putându-se trage următoarele CONCLUZII:

1.Situația economică și socială a șomerilor este dintre cela mai proaste, ei sunt afectați de lipsa locului de muncă, de creșterea continuă a prețurilor la mărfuri și servicii, întâmpină greutăți la tot pasul, atât în domeniul alimentației, îmbrăcămintei, locuinței, cumpărării de medicamente ori întreținerii copiilor cât și pe plan psihologic, printr-o stare de stress care afectează relațiile șomerului cu ceilalți membri ai familiei, dar și în general totalitatea relațiilor sale sociale.

2. Persistă opinia ca numai cine nu vrea să lucreze și este slab calificat nu are de lucru, că șomerii iau bani de la stat și o duc bine, chiar mai bine decât cei care lucrează.

Aceste opinii nu pot fi susținute în mod argumentat, cauză șomajului fiind în principal una structurală, care rezidă în transformările și restructurările post-revoluționare și nu datorită unor motive personale. Există totuși un număr de șomeri, estimat la circa 5% care se “descurcă” prin diverse “afaceri” și munci ocazionale, nu neapărat în perfectă legalitate și care nu trăiesc mai prost decât restul populației, dar ei sunt o foarte mică parte a șomerilor și nicidecum o pătură caracteristică pentru situația aceasta.

3. Șomerii tineri de 18-25 de ani sunt oarecum protejați în fața efectelor șomajului, în special prin întreținerea lor de către familie, ca și de muncile ocazionale, fără contract de muncă legal, pe care le practică, folosiți fără scrupule de patroni ca mână de lucru ieftină. Tinerii șomeri nu prea își dau seama de efectele dezastruoase în timp ale lipsei unui contract legal de muncă, iar patronii profită din plin de această situație.

4. Cei mai afectați sunt șomerii de vârste medii, 26-45 de ani, care “n-au moștenit” de la regimul trecut o locuință și posibilitatea de a cumpăra ieftin o serie de bunuri de folosință îndelungată, care au familie și copii și a căror carieră profesională și relații sociale sunt brusc întrerupte.

5. În situația actuală gradul mai înalt de școlaritate nu prezintă nici un avantaj, nici o garanție în fața șomajului și cu atât mai puțin o soluție de viitor. Profesiile lucrative: meseriaș, patron, afacerist, comerciant, sunt mult mai bine plătite decât cele intelectuale care cer ani lungi de studii, timp în care întreținerea devine o problemă și după care găsirea unui loc de muncă conform calificării poate fi o iluzie și în orice caz slab salarizat.

6. Încrederea șomerilor în forța statului, în dorința și capacitatea lui de a “rezolva” problema șomajului este nejustificat de mare, circa 70 % considerând că statul are obligația de a asigura protecția socială, de unde rezultă o actuală nemulțumire față de cuantumul alocației de stat pentru șomaj, care în opina lor, ar trebui să crească. Dar ei uită că statul le acordă doar un anumit ajutor, limitat în timp cât și ca valoare, iar după încheierea perioadei de șomaj, șomerii care în continuare nu vor găsi de lucru, nu vor primi chiar nimic de la stat!

7 .E de presupus că actualelor efecte ale șomajului se vor adăuga în viitor efectele culturale și politice, care vor conștientiza atât pe cei acre muncesc, cât și pe cei care nu muncesc, cu posibile repercusiuni de forță-pe plan politic între partide.

În scopul stopării creșterii ratei șomajului, a declinului ocupării forței de muncă, pentru activizarea resurselor de muncă neocupate cu deplasarea accentului de la protecția socială la autoprotecția economică, fac următoarele PROPUNERI:

1. perfecționarea cadrului instituțional și legislativ(de exemplu Legea formării profesionale a adulților;

2. partajarea între stat și agenții economici a activităților de ocupare și adaptare profesională, precum și diversificarea atribuțiilor în domeniu ale agenților economici, a asociațiilor profesionale, sindicatelor și instituțiilor specializate non-guvernamentale

3. elaborarea de către agenții economici a unor programe proprii anticipând activitățile viitoare, evoluția necesarului de personal și a structurii profesionale a acestuia;

4. instituirea unui sistem tripartit de gestionare a fondului de șomaj și control;

5. încurajarea programelor de lucru flexibile pentru femei;

6. totodată, trebuie făcute eforturi pentru asigurarea egalității șanselor între bărbați și femei

7. salariu egal pentru muncă egală, tratament egal în privința angajării, calificării și promovării

8. trebuie făcute eforturi în vederea evitării discriminării indirecte, evitarea subreprezentării femeilor în anumite domenii și în structurile sociale și politice

9. reducerea contribuției agenților economici la constituirea fondului de șomaj de la 5% la 3,5% pentru cei care creează noi locuri de muncă;

10. scutirea persoanelor juridice de la plata contribuției pentru constituirea fondului de șomaj în schimbul încadrării a cel puțin 10% din numărul total al angajaților, din rândul tinerilor, a persoanelor singure care au în întreținere minori, precum și a celor în șomaj de lungă durată:

11. scutirea de la plata contribuției pentru constituirea fondului de șomaj pentru cei care angajează absolvenți sun un an de la data absolvirii

12. acordarea în avans a tuturor indemnizațiilor cuvenite pentru cele 27 de luni de ajutor de șomaj, dacă persoana aflată în șomaj deține terenuri agricole și optează pentru stabilirea domiciliului în mediul rural

13. finanțarea procesului de recalificare pentru persoanele aflate în șomaj care, potrivit legii, nu beneficiază de indemnizații de șomaj

14. posibilitatea finanțării celui de-al doilea curs de (re)calificare pentru șomerii cărora le-a expirat dreptul la plata indemnizațiilor, cu condiția ca aceștia să aibă perspectiva unui loc de muncă

15. reconsiderarea conceptelor privind durata săptămânii de lucru și a zilei de lucru(se știe că în unele țări ale Uniunii Europene durata medie de viață activă este mai mare decât la noi);

16. angajarea unor investiții n special în zonele rurale prin creșterea unor obiective mici pentru prelucrarea materiilor prime agricole care implică crearea de noi locuri de muncă;

17. remodelarea încă de pe acum, a noilor structuri socio-profesionale, prin recorelarea și stabilirea unor cifre de școlarizare în învățământul superior, care să asigure corelații raționale între ingineri, economiști și juriști, potrivit cerințelor economiei de piață

18.proiectarea de programe concrete de perfecționare și reconversie profesională a angajaților(educația permanentă) în interiorul sau exteriorul întreprinderilor

19. proiectarea de programe specifice de reconversie profesională pentru șomeri, în general. și pentru cei din sectoarele cele mai afectate de concedierile colective, în special minerit, industria grea etc..;

20. încurajarea inițiativelor private în formarea și reconversia forței de muncă

21. acordarea de sprijin logistic pentru crearea de noi centre de formare, consultanță, consiliere și informare profesională

22. elaborarea de studii de prognoză asupra dinamicii forței de muncă

23. realizarea unui sistem informațional eficient și operativ privind cererea și oferta de forța de muncă, la nivel regional, local și sectorial

24. îmbunătățirea corelării cererii de formare profesională cu cerințele pieței muncii

25. creșterea rolului parteneriatului social în soluționarea problemelor privind ocuparea forței de muncă

26. consilierea economico-financiară și legislativă în vederea demarării unei activități proprii de către populația activă

27. asigurarea cadrului instituțional și juridic pentru recunoașterea și echivalarea studiilor, diplomelor și calificărilor profesionale

28. descentralizarea gestionării pieței forței de muncă

29. sprijinirea prioritară a programelor care vizează utilizarea forței de muncă reprezentată de categoriile defavorizate de piața muncii

30. elaborarea de programe adecvate pentru forța de muncă din mediul rural și zonele subdezvoltate economic

În plan imediat ar putea fi organizate cursuri de marketing pentru șomeri, răspândirea în rândul lor a unor materiale publicitare, înființarea unor cabinete juridice de consultanță pe probleme de șomaj în cadrul birourilor de șomaj, promovarea unei legislații mai bune în domeniu, acordarea referențială-similar pensionarilor – a unor înlesniri în domeniul transportului, al asistenței medicale, al cumpărării de medicamente ș.a.

În consecință ar fi necesară desfășurarea unei largi campanii, prin toate mijloacele mass-media, pentru deplasarea centrului de pe rolul statului în protecția socială a șomerilor, cu caracter imediat, de scurtă durată și care doar ameliorează momentan situația lui, ca un tampon, pe un tip de protecție activă a cetățeanului însuși, de păstrare a locului de muncă existent , de construire a unor rezerve, de a adopta o atitudine mai activă pe plan economic, folosindu-și posibilitățile materiale și profesionale și nu în ultimul rând, de o pregătire psihologică adecvată pentru cazurile-oricând și pentru oricine posibile – de disponibilizare.

BIBLIOGRAFIE

1.Beligrădianu, S.-Revista “Dreptul” nr. 2-3/1991

2.Bulgăru, M.-Spectrul șomajului,Alternative ’90, anul 1, nr.1/1990

3.Baron, T.,Biji, E.,Wagner, P. -“Statistica teoretică și economică”, Edit. Didactică și

Pedagogică, București,1996

4.Capanu, P.Wagner, C. Seccareanu- “Statistica macroeconomică”, Edit.Economica, 1997

5.Coșea, M., Dobrotă, N. –“Economie politică”, ASE, 1995

6.Crețoiu, Gh.,Cornescu, V. –“Economie politică”, București, 1995

7.Dobrotă, N., Ciucur,D.,Coșea,M. -“Economie politică”, Edit.Economica, București, 1995

8.Firoiu, D.V. – “Dreptul muncii”, "Universitatea Independentă Dimitrie Cantemir”,

București, Facultatea de Drept, Cluj-Napoca, 1994

9.Forse, Michel – “L’Analyse Strcturelle du Changement Social”, PUF, 1995

10.Ghimpu, S., Ștefănescu, I.T., Mocan, Gh., Beligrădeanu, Ș –“Dreptul muncii- Tratat”, Edit. Științifică și Enciclopedică, București,Vol.1,1978,Vol.2,1979

11.Ghimpu, S., Șiclea, Al. – “Dreptul muncii”, Casa de Editură “Șansa” SRL, București, 1994

12.Nechita, V.- “Economie politică”, Vol.1, Edit. Porto-Franco, Galați, 1991

13.Sandu, D.- “Arii culturale și probleme sociale”, Revista de cercetări sociale, anul2, nr.1, Editată de IMAS-SA cu sprijinul Fundației Soros, 1995

14.Sandu, D.- “Valori și tipuri sociale în România; Sociologia Tranziției”, Edit.Staff, București,1996

15.Stegăroiu, D. –“Șomajul, prezent și perspective”

16.Zamfir, C.- Calitatea vieții ca obiectiv politic, anul 1, nr.1, 1990

17.Zamfir, C.- “Politica socială în românia în tranziție”, Revista de cercetări sociale, anul 1, nr.1, Editată de IMAS-SA cu sprijinul Fundației Soros

18.Zamfir, C., Pop, M., Zamfir, E.- “România ‘89-’93, anul 4, nr.4, 1994

19.Cartea Albă – Sistemul de asistență socială în România, 1993, Guvernul României, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Departamentul Informațiilor Publice, Buletin nr.8

20. ”Jurnalul Național”- nr. 1473/31.03.1998

21. Programul de măsuri active pentru combaterea șomajului – Fundația Internațională de management, Noiembrie 1995

22. Program socio-economic pe termen scurt, măsuri prioritare pentru primele 6 luni de guvernare, programul de macrostabilizare și dezvoltare a României până în anul 2000, publicat în Monitorul Oficial nr 343/12.12.1996

23. Produsele Software- “Anuar 1997” și “Anuar 1996”, elaborate de Comisia Națională pentru Statistică

24. Observatorul Național -“Tendințe- probleme și priorități ale reformei”, București, 1997

25. Ordonanța nr. 32/1994- Privind încadrarea în muncă a absolvenților din instituțiile de învățământ, publicată în Monitorul Oficial nr. 217/16.08.1994

26. Ordonanța de Urgență nr 9/1997- cu privire la unele măsuri de protecție pentru persoanele a căror contracte individuale de muncă pot fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective prin aplicarea programului de restructurare, privatizare, lichidare publicată în Monitorul Oficial nr. 64/15.04.1997

27. Regulament de organizare și funcționare a Direcției Generale de Muncă și Protecție Socială a județului Cluj