Instituții formale și dezvoltare regional ă. [615968]

Instituții formale și dezvoltare regional ă.
Considera ții cu privire la România

Ramona FRUNZ Ă
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Ia și
[anonimizat]

Rezumat. Plecând de la premisa c ă o teorie a dezvolt ării este
incomplet ă fără o teorie a institu țiilor, ne propunem ca în aceast ă
lucrare să analizăm, într-o prim ă parte, interrela ția instituții formale –
dezvoltare regional ă și modalitățile prin care aceste dou ă componente
se susțin reciproc, apoi, în a doua parte a lucr ării, vom analiza gradul de
convergen ță a celor opt regiuni de dezvoltare din România, luând în
calcul indicatori cum ar fi: PIB/locuitor, câ știgul salarial, rata
șomajului, productivitatea muncii, pond erea sectoarelor de activitate în
total ocupare etc.
Rezultatele cercet ării noastre sper ăm să ne conduc ă, în finalul
lucrării, la trasarea unor direc ții de acțiune viitoare prin care s ă se
poată diminua decalajele de dezvoltare dintre regiuni, atât la nivel
național, cât și la nivel european NUTS2.

Cuvinte-cheie: instituții formale; dezvoltare regional ă;
convergen ță; decalaje regionale; m ăsuri.

Coduri JEL: O1, O5, R1.
Coduri REL: 16F, 16J, 19G.

Economie teoretic ă și aplicată
Volumul XVIII (2011), No. 4(557), pp. 125-141

Ramona Frunz ă
126
1. Interrela ția instituții formale – dezvoltare regional ă
Literatura științifică a ultimilor ani subliniaz ă faptul că o mare parte din
inspirația studiilor din domeniul dezvolt ării regionale î și are sorgintea în
economia institu țională. Au existat numeroase analize empirice care au
demonstrat existen ța unei rela ții pozitive între calitatea institu țională și
creșterea economic ă, dar au existat și studii care au ajuns la concluzia c ă statele
trebuie să aibă un nivel minim de dezvoltare economic ă pentru a valorifica
corespunz ător matricea institu țională. Putem afirma c ă, în general, între
instituții și dezvoltare se stabile ște o rela ție cu dublu sens, de poten țare
reciprocă: statele dezvoltate devin mai puternice pentru c ă dezvoltarea
constituie suport al eficientiz ării institu ționale în timp ce statele s ărace rămân
într-o capcan ă a sărăciei datorit ă fragilității instituțiilor formale.
Când vorbim despre institu ții ne referim la ceva mult mai vast decât doar
la un set de entit ăți juridice u șor de identificat, cum ar fi parlamentele, b ăncile
centrale sau sindicatele. Institu țiile reprezint ă o rețea de reguli formale și
informale, menite s ă introducă ordine în via ța economic ă și socială și să edifice
un mecanism de aplicare și monitorizare a acestor reguli în vederea utiliz ării, în
mod eficient, a resurselor na ționale disponibile. Institu țiile formeaz ă mediul
care poate influen ța, pozitiv sau negativ, desf ășurarea activit ăților economice și
sociale ale unei țări.
Instituțiile formale (drepturile de proprietat e, autoritatea legii, pia ța liberă,
contractul) trebuie s ă consolideze statul de drept și să asigure domnia legii, o clas ă
politică morală, o justiție puternic ă, independent ă. Prin aces te instituții, conflictele
sociale pot fi înl ăturate și, în locul lor, promovate rela ții de cooperare, care
economisesc resursele și permit dirijarea lor c ătre activit ăți utile, productive.
Instituțiile formale sunt responsa bile pentru asigurarea func ționării normale, f ără
obstacole a pie ței. Funcționarea efectiv ă și eficientă a instituțiilor de pia ță este
determinat ă nu numai de capabilita tea operatorilor economici de a se organiza și de
a opera în mediul concuren țial, ci, în m ăsură mai mare, de capacitatea organismelor
guvernamentale de a stabili și aplica regulile joculu i, de a aduce corec țiile necesare
acestor reguli atunci când este cazul (Iancu, 2 008). Pe lâng ă instituțiile formale pot
exista și instituții informale , constituite din cutu me, obiceiuri, tradi ții, moșteniri
culturale etc. Acestea sunt diferite de la țară la țară și de la individ la individ, fiind
mult mai greu de schimbat și având o influen ță mai redus ă asupra dezvolt ării.
D. North, cel mai de seam ă exponent al valulu i nou de institu ționaliști, subliniaz ă
că instituțiile reprezint ă regulile jocului într-o societate, configurând rela țiile între
oameni (North, 2005). Pentru a fi prosper ă, o națiune ar trebui s ă apere și să
întărească instituțiile. Gravitând în jurul acestei idei, s-a adresat de multe ori
întrebarea: care institu ții sunt importante în generarea de performan ța economic ă?

Instituții formale și dezvoltare regional ă. Considera ții cu privire la România
127
În acest sens, de cele mai multe ori s-a accentuat însemn ătatea institu țiilor formale
întrucât stabilesc cadr ul în care se desf ășoară activitatea economic ă și furnizeaz ă
normele care reglementeaz ă producția și schimbul de bunuri.
Există diversitate între țări în ceea ce prive ște creșterea economic ă,
structura și eficiența instituțiilor amintite. La scară largă este recunoscut faptul
că proprietatea are un prof und impact asupra inova ției și comportamentului
antreprenorial. Cre șterea semnificativ ă a economiilor de pia ță de la revolu ția
industrial ă a însemnat nu doar câ știguri în eficien ță, ci mai degrab ă rate ale
inovației fără egal în istorie. Proprietatea d ă antreprenorilor libertatea de a
încerca lucruri noi, de a câ știga profituri, pe baza cal culului economic prealabil,
care compenseaz ă riscurile și investițiile pe care și le asumă. Se spune c ă piețele
fără drepturi de prop rietate vizibile și transferabile sunt pur ă iluzie. Mai mult,
nu poate exista comportament competitiv f ără putere dispersat ă și
responsabilitate. Când dreptu rile de proprietate sunt și sigure, indivizii au
stimulente mai puternice pentru a c ăuta realizarea de profit, îmbun ătățirea
productivit ății, valorificarea inova țiilor, realizarea de bunuri calitative,
încheierea de contracte, rezolvarea ev entualelor dispute, investirea atât în
capitalul fizic, cât și în cel uman (Boudreaux, Aligic ă, 2007, pp. 29-30). Numai
pe o piață liberă se poate realiza o realocare a dr epturilor de propr ietate, pe baz ă
de schimb voluntar, spre cele mai eficiente utiliz ări și calcule relativ corecte ale
costurilor de tranzac ție. În plus, pe o pia ță liberă se stabile ște legătura necesar ă
dintre moneda s ănătoasă și instituția propriet ății private, idee sus ținută de
reprezentantul cel mai de seam ă al Școlii Austriece de Drept și Economie,
Ludwig von Mises. Pie țele evolueaz ă atunci când oamenii sunt liberi s ă
utilizeze și să dezvolte bunurile și drepturile contractuale. Institu ția propriet ății
private determin ă ca alocarea și utilizarea resurselor s ă se facă într-un mod
rațional, ținând cont și de necesit ățile genera țiilor viitoare. Neoinstitu ționaliștii
consideră că piața este o institu ție complex ă care cere, pentru a func ționa bine,
o organizare a sa pe baza unor reguli cunoscute: la nivelul țărilor în dezvoltare,
se impune, mai întâi, crearea unui cad ru economico-social propice pie țelor,
după care, ulterior, trebuie adoptat ă „distrugerea creatoare”, sugerat ă de
J. Schumpeter, prin care tot ce este vechi și nerentabil s ă fie înlocuit de noi
activități productive care sus țin o creștere economic ă adecvată. O altă instituție
formală, cea a contractului, este de o însemn ătate deosebit ă întrucât atunci când
drepturile de proprietate sunt și sigure, iar contract ele sunt respectate,
investițiile cresc. Institu țiile formale impuse într-o societate sunt bune atunci
când rezultatul este apari ția încrederii între necunoscu ți. Studiile empirice
evidențiază faptul că există multiple corela ții între gradul de încredere dintre
indivizi și bunăstarea unei țări (exprimat ă în PIB), ritmul ei de cre ștere și
climatul economic. Mai exact, exist ă o cauzalitate direct ă între încredere și

Ramona Frunz ă
128
prosperitate. Încrederea cre ște o dată cu perfec ționarea institu țiilor formale și cu
creșterea salariilor și descrește prin componenta eterogen ă a popula ției și a
polarizării (eterogenitatea veniturilor).
În esență, instituțiile favorabile dezvolt ării sunt acelea care, încurajând
libertatea colectiv ă și individual ă, favorizeaz ă adaptarea la schimbare, asimilarea
inovației, extinderea cunoa șterii comune, acumularea cap italului social, accentuând
performan ța guvernării printr-o birocra ție mai redus ă, un grad înalt de cooperare și
flexibilitate, nivelu ri mici ale corup ției etc. Cu alte cuvinte, institu țiile și regulile de
drept sunt criteriile și mijloacele de diminuare a conflictelor poten țiale și de
consolidare a unei ordini soci ale. Potrivit Freedom House și Heritage Foundation,
țările ar trebui s ă aibă în vedere structura și calitatea institu țiilor lor indiferent de
sistemul pe ca re îl aleg s ă se bazeze – german, ja ponez sau american – și să
coreleze institu țiile formale într-un ansamblu bi ne definit, întrucât aceste
considerente vor facilita înai ntarea spre pr osperitate.
Identificarea institu țiilor și a diferen țelor acestora între țări reprezint ă
primul pas în în țelegerea felului în care o economie cre ște, stagneaz ă sau intră
în declin. Al doilea pas este acela de a cunoa ște modul în care activit ățile de
afaceri adapteaz ă contractele comerciale sau de schimb la medii institu ționale
specifice. Un lucru este cert: dac ă instituțiile statului de drept, care sunt menite
să controleze și să sancționeze abaterile persoanelor, firmelor sau organiza țiilor
de la regulile de joc, sunt slabe, atunci și funcționarea economiei de pia ță se
face haotic, producându-se efecte negative de amploare, de la furturi masive și
alte fraude la risipirea resurselor și la creșterea inegalit ăților sociale. În m ăsura
în care institu țiile își canalizeaz ă eforturile c ătre activit ăți neproductive, f ăcând
abstracție de sfera creativ ă, atunci, cu siguran ță, există reguli institu ționale
incompatibile cu performan ța economic ă. Diferențele dintre institu țiile formale
reprezintă sursa principal ă a discrepan țelor dintre țări în ceea ce prive ște
prosperitatea. Îns ă, ne întreb ăm cum putem ob ține institu ții potrivite? Un
posibil răspuns este sugerat de mesajul institu ționalist care este unul foarte clar:
pentru a genera performan țe economice este necesar ă transformarea cadrului
instituțional sau arhitectura unui si stem social într-o anumit ă direcție. Sistemele
care combin ă în mod efectiv institu țiile pentru a prevedea costuri relativ sc ăzute
de tranzac ție, care promoveaz ă schimbul voluntar, reduc nesiguran ța, capteaz ă
și distribuie informa ții relevante, încurajeaz ă inovația, cresc coordonarea și
cooperarea și controleaz ă conflictele, determin ă condiții mai bune pentru
susținerea cre șterii economice (Steiger, 2006).
În ultimii ani, speciali știi în teoria cre șterii endogene au subliniat în
lucrările lor faptul c ă o regiune poate s ă devină o sursă însemnat ă de avantaj
competitiv dac ă atrage active locale și asociază externalit ățile și economiile de
scară c u c l u s t e r e s p a țiale și de specializare. Acest lucru presupune reducerea

Instituții formale și dezvoltare regional ă. Considera ții cu privire la România
129
costurilor de tranzac ție, aglomerare, concentrare, inova ții tehnologice, for ță de
muncă calificată etc. Aici intervine economia institu țională, care pune accent pe
caracterul de proximitate și de asociere al regiunilor cu un anumit centru, fapt
ce constituie o surs ă de cunoa ștere și învățare. Exponentul principal al acestei
viziuni este Michael Storper, care a sugerat c ă centrul, locul în care globalizarea
este în concordan ță cu localizarea activit ății economice, este puterea activelor
relaționale sau interdependen țelor nenegociate. Acestea includ cuno ștințe locale
tacite și schimbul la vedere, calitatea institu țiilor locale etc.
Potențialul economic al clusterelor se bucur ă de atenție la toate nivelurile
de decizie din Europa. Cât prive ște țara noastr ă, tabloul arat ă destul de clar
insuficienta dezvoltare a clusterelor de competitivitate, caracterul relativ incipient al form ării acestora, în special prin profilul activit ății, dar și prin
absența unor caracteristici ale clusterelor mature (Bîrsan, 2006, p. 39). Studiile
întreprinse la nivel na țional de c ătre Grupul de Economie Aplicat ă (GEA) și
Centrul Interna țional pentru Studii Antrepreno riale (CISA) scot în eviden ță un
adevăr destul de dureros, anume c ă clusterele autohtone se afl ă într-un stadiu
incipient. Figura 1 reliefeaz ă
acest lucru.

83%3%8%4% 2%
non-inovative
inovatori strategici
inovatori intermiten ți
adoptă tehnologii noi
implementeaz ă tehnologii noi

Sursa: adaptat dup ă datele furnizate de GEA și CISA în Bîrsan, M., 2006.

Figura 1. Situația firmelor de la nivel na țional

Analizând datele graficului, observ ăm că 83% dintre firme au un caracter
noninovativ, 3% sunt inovatori strate gici, 8% sunt inovatori intermiten ți, 4%
adoptă tehnologii noi și numai 2% implementeaz ă tehnologii noi. Credem c ă
acest lucru se datoreaz ă, în mare parte, capacit ății manageriale deficitare. De
aceea, se impune ca managerii s ă inițieze și să dezvolte activit ăți de colaborare,
de încheiere de parteneria te inteligente. În cadrul economiilor europene, exist ă
deja exemple de parteneriate care ar putea constitui un model care reune ște
actori-cheie, atât publici, cât și privați, în vederea gener ării dezvolt ării
economice regionale. În acest sens, amintim Strathclyde European Partnership.

Ramona Frunz ă
130
2. Strategii de dezvoltare regional ă
Problematica disparit ăților în cre șterea economic ă regională constituie un
element de referin ță care suscit ă vii discuții atât în planul abord ării conceptual-
metodologice, cât și în cel al implica țiilor asupra practicii economico-sociale.
Existența unor inegalit ăți în dezvoltarea economic ă a diferitelor țări sau în
cadrul aceleia și țări, între diferitele sale regiuni, reprezint ă o realitate acceptat ă,
în mare parte explicat ă și parțial remediat ă. Regiunile variaz ă în ceea ce
privește dependen ța lor față de piața externă și bunurile lor competitive, astfel
încât acelea care se afl ă într-o pozi ție de pia ță puternic ă p o t f i m u l t m a i
selective în leg ătură cu ce tipuri de dezvoltare s ă aleagă, în timp ce celelalte, de
la polul opus, se pot sim ți obligate s ă reducă sau să elimine cheltuielile sociale
generale, s ă concureze pe bazele mâin ii de lucru ieftine, s ă reducă standardele
mediului înconjur ător sau, în ansamblu, s ă se plieze în fa ța capitalului
multinațional. Dintr-o analiz ă a tendin țelor și orientărilor, pot exista patru
tipuri de strategii de d ezvoltare (Keating, 2008):
1. Strategia regionalismului burghez, întâlnită în regiuni puternice din
punct de vedere economic și concentrate în jurul unei elite locale de afaceri
aflate în cooperare cu guvernele regionale și cu agențiile. Accentul este pus mai
degrabă pe competitivitatea economic ă, pe productivitate, pe tehnologie și pe
valoarea ad ăugată decât pe angaj ări. Acesta este un model de cre ștere cu costuri
ridicate, cu o cheltuial ă publică important ă în domeniul infrastructurii și al altor
elemente de dezvoltare precum preg ătirea profesional ă și educația, transferul
cercetării și al tehnologiei;
2. Economia atelierelor de munc ă (sweatshop economy), o cale c ătre
competitivitate ce presupune costuri reduse, care func ționează pe bază de salarii
și taxe mici. Regiunea î și acceptă mai curând rolul în distribuirea global ă a
muncii decât încearc ă în mod activ s ă creeze locuri de munc ă. O astfel de
strategie poate produce câ știguri pe termen scurt pentru investi țiile interne și
pentru angajare, dar risc ă mereu să fie depășită pe măsură ce alte regiuni din
lume intr ă în competi ție. Viabilitatea sa pe termen lung se afl ă, de asemenea,
sub semnul întreb ării, din moment ce atrage investi ții sociale (în infrastructur ă,
educație și servicii publice) f ără a reinvesti în viitor;
3. Proiectul social-democrat, un alt model în care exist ă o investi ție
publică ridicată pentru dezvoltare, dar sunt cons iderate prioritare acele elemente
care măresc în mod simultan egalitatea social ă sau accesul la pia ța muncii;
4. Proiectul de creare a unei na țiuni, regăsit în regiuni cu aspira ții către
autonomie na țională sau chiar c ătre independen ță. Aici dezvoltarea este v ăzută
atât ca valoroas ă pentru ea îns ăși, cât și ca o component ă necesară în procesul
de creare a na țiunii ca sistem de ac țiune și actor în noua Europ ă.

Instituții formale și dezvoltare regional ă. Considera ții cu privire la România
131
În funcție de specificitatea regional ă, se poate aplica una dintre aceste
strategii, care cu siguran ță va genera niveluri diferite de dezvoltare și perifericitate.
Potrivit modelului neoclasic, care accentueaz ă rolul ofertei, cre șterea
regională conduce la convergen ță în dezvoltarea economico-social ă a
regiunilor, în timp ce în vizi unea modelelor bazate pe abord ările post-
keynesiste ale cererii (modelul bazat pe poten țialul de export, modelul cauzelor
cumulative) cre șterea regional ă accentueaz ă divergen ța. Totuși, cercetările
relativ recente în domeniu și-au propus s ă nu mai considere aceste viziuni ca
fiind total opuse, ci s ă le abordeze din unghiul complementarit ății lor posibile,
astfel încât s ă ofere explica ții cât mai cuprinz ătoare asupra cauzelor care stau la
baza ratelor diferite ale cre șterii economice la nivel regional.
Precizăm că nu există un model universal de urmat în ceea ce prive ște
dezvoltarea, ci numai modele alternative institu țional specifice, date de timpul
istoric, de spa țiul geografic, de starea de fapt a lucrurilor din diverse țări, de
condițiile propice unei ascensiuni ulterioare. Este necesar ca schimbarea s ă fie
întoarsă spre formula dezvolt ării durabile și fructificat ă ca suport generator de
modernizare. În acest sens, centrarea pe om a efectelor transformatoare este
esențială (Dinu, 2006, p. 97). Schimb ările pot fi mai lente sau mai bru ște, în
funcție de pozi țiile de start în procesul tranzi ției. Referitor la acest subiect, au
existat o serie de opinii exprimate în diverse studii. Unele sus țin că experien ța
acumulată în ultimii ani, indiferent dac ă este analizat ă informal sau cu ajutorul
datelor, tabelelor și regresiilor, asigur ă suport pentru ideea conform c ăreia cele
mai de succes economii de tranzi ție sunt acelea care au reforme comprehensive
și stabilizate. Altele scot în eviden ță faptul c ă rolul condi țiilor inițiale în
explicarea varia țiilor de cre ștere este surprinz ător de mic. Diferen ța dintre
performan ța țărilor din centrul și estul Europei este cel mai bine explicat ă prin
diferențele de reforme structurale mai degrab ă decât de condi țiile inițiale. Însă,
majoritatea scrierilor din lit eratura de specialitate sus țin opinia potrivit c ăreia
condițiile inițiale nefavorabile nu ar trebui s ă devină o scuză pentru lipsa de
acțiune. În primul rând, efectele lor negative scad de-a lungul timpului. În al
doilea rând, studiile empirice sugereaz ă, în mod clar, c ă aceste efecte pot fi
compensate de c ătre un progres nu foarte rapid în direc ția reformelor. În al
treilea rând, cel mai important fapt este indirect: condi ții inițiale nefavorabile
rezultă dintr-o mai pu țină voință politică și capacitate pentru reform ă, iar mai
puțină reformă înseamn ă mai pu țină creștere. De re ținut este faptul c ă
specificitatea procesului de schimbare institu țională își găsește explica ții, în
principal, la nivelul institu țiilor informale și la rolul acestora în consolidarea
sistemului capitalist. Din aceast ă perspectiv ă, schimbarea este asociat ă cu un
nivel ridicat de in certitudine ce rezult ă din dispari ția unei anumite ordini și
crearea unui vid institu țional: pe de o parte, institu țiile din trecut nu mai sunt

Ramona Frunz ă
132
adecvate noilor realit ăți și trebuie s ă dispară, iar, pe de alt ă parte, nu se cunosc
prea multe despre institu țiile noi care trebuie s ă le înlocuiasc ă și, mai ales,
acestea nu se dezvolt ă peste noapte. Structura și transformarea economic ă
diferă de la țară la țară. Deși există unele elemente comune între acestea, putem
să înțelegem cu adev ărat propriet ățile unice ale fiec ăreia doar dac ă facem
comparații cu alte țări (Kornai, 2007, p. 8).
Ținem să menționăm că deși economiile europene vestice au implementat
și au conștientizat importan ța instituțiilor pentru dezvoltare, cele situate în
centrul și estul Europei nu pot impor ta structurile lor institu ționale întrucât
aceste state sunt fie prea slabe pentru a ac ționa ca garant al acestor drepturi și
instituții, fie sunt mult prea rapace în privin ța cerințelor impuse (Pranab, 2005,
p. 512). Faptele ne arat ă că economiile europene dezvoltate au con știentizat din
timp importan ța îmbunătățirii și protejării institu țiilor, lucru ce explic ă
prosperitatea acestora și existența unui cadru institu țional solid, cu venituri
ridicate, drepturi de proprietate re lativ sigure, acest lucru determinând o
diminuare a costurilor de tranzac ție și a cazurilor de exproprie re. În aceste state,
instituțiile formale au redus nesiguran ța, au furnizat informa ții și au pus în
aplicare contractele. În schimb, econom iile europene postcomuniste au ignorat
rolul institu țiilor în dezvoltare, generând un cadru institu țional deficitar, cu
costuri de tranzac ție mari, drepturi de proprietate nesigure, legi impuse neclar,
bariere în calea intr ării produselor pe pia ță, corupție și activități imorale,
risipirea resurselor disponi bile, servicii necompetitiv e, costuri sociale mari,
subminarea propriet ății, slăbirea punerii în aplicare a contractelor, sc ăderea
interesului investitorilor str ăini pentru mediul de af aceri. Se produce, astfel,
accentuarea s ărăciei, extinderea acelui flagel care contamineaz ă cu ineficien ță.
3. Precizări cu privire la indicatori de m ăsurare a dezvolt ării regionale
Disparitățile de dezvoltare între țări sau regiuni pot fi analizate din diferite
perspective: de la rata șomajului sau rata de ocupa re – indicatori relevan ți
pentru bun ăstarea general ă, productivitatea/locuitor, care m ăsoară eficiența
economic ă relativă a regiunilor, la indicatori introdu și mai recent în rapoartele
Comisiei Europene și care trateaz ă disparitățile în termeni de tendin țe
demografice, nivel de educa ție a popula ției, nivel al investi țiilor în cercetare-
dezvoltare, num ăr de aplica ții patentate etc. De și compara țiile între ace ști
indicatori pot fi utile în stabilirea unor trenduri în dezvoltarea economic ă
națională sau regional ă, criteriul major de interven ție pentru politica regional ă îl
reprezintă disparitățile în termeni de venituri și producție. Fără a insista asupra
indicatorilor numero și care pot m ăsura diferen țele pentru categoriile
menționate, trecem în revist ă câteva astfel de instrume nte alternative, care pot
cuantifica no țiunea de dezvoltare regional ă:

Instituții formale și dezvoltare regional ă. Considera ții cu privire la România
133
1. o perioad ă lungă de timp, indicatorul prin cipal utilizat de Comisia
European ă pentru stabilirea eligibilit ății pentru sus ținere prin politica regional ă
a fost PIB/cap de locuitor, calculat pe baza cursului de schimb, măsurat atât la
nivel național, cât și regional;
2. treptat, practica standard a devenit utilizarea PIB/cap de locuitor,
calculat pe baza parit ății puterii de cump ărare, ceea ce a permis reducerea
considerabil ă a diferen țelor;
3. decalajele de dezvoltare devin îns ă și mai reduse dac ă se calculeaz ă
puterea de cumpărare standard la nivel regional. În multe state, exist ă variații
semnificative în ce prive ște puterea de cump ărare între arii geografice diferite
sau între ora șe și zone rurale;
4. deoarece a fost foarte important s ă se stabileasc ă dacă eforturile
redistributive ale statelor membre trebuie sau nu luate în calcul în definirea
progreselor f ăcute în cadrul politici i regionale, s-a intr odus un nou indicator: PIB
regional pe cap de locuitor, ajustat cu taxe, transferuri și alte cheltuieli publice .
Conform principiului adi ționalității, contribu țiile fondurilor eur opene nu trebuie s ă
înlocuiasc ă investițiile naționale, ci s ă le suplimenteze și să le extindă;
5. există studii care demonstreaz ă că distribuirea regional ă a venitului
după deducerea taxelor și impozitelor este mult mai modest ă decât disparit ățile
înregistrate pentru valorile PIB regional. Venitul disponibil (individual) este un
indicator care, spre deosebire de al ți indicatori, include și fluxurile private de
capital, care pot fi relevante pentru regiunile mai pu țin dezvoltate, unde
populația locală este dependent ă de sprijinul financiar al celor care au emigrat.
Evident, indicatorii aminti ți, indiferent de încerc ările succesive de a-i folosi
într-un mod cât mai corect și reprezentativ în analiza proceselor de convergen ță
regională, oferă doar o imagine de sintez ă, predominant economic ă.
4. Analiza dezvolt ării regionale în România
În ultimele decenii, țările emergente reduc decalajele fa ță de țările
dezvoltate, dar în acela și timp disparit ățile din interiorul lor cresc. Este ceea ce
teoriile lansate de Robert Barro și Xavier Sala-i-Martin în anii ’90 definesc
drept „convergen ța beta” și „convergen ța gama” (Barro, Sala-i-Martin, 1991).
Pentru a sublinia diferen țele interregionale, în cele ce urmeaz ă, vom
analiza câ țiva indicatori care reflect ǎ situația economic ǎ din România. Unul
dintre ace știa face referire la ponderea sectoarelor de activitate în total ocupare
(figura 2). Din cele opt re giuni de dezvoltare ale țării, jumătate se bazeaz ă pe
agricultur ă, cu ponderi ale acesteia în ansamblul ocup ării regionale variind între
35% și 42%.

Ramona Frunz ă
134
31.943.2
26.4 26.5
4.735.142.1
39.4
35.342.4
30.326.929.528.3
25.135 34.7
24.1 21.124.1 18.1 19.222.7
18.120.2
14.513.5 14.712.911.913.7 14.4
05101520253035404550
Nord-Est Sud-Est Sud-
MunteniaSud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucure ști-
Ilfov%Agricultur ă, silvicultur ă,
pescuit
Industrie și construc ții
Servicii comerciale
Servicii sociale

Sursa: prelucrări după datele oferite de Comisia Na țională de Prognoz ă, 2009.
Figura 2. Ponderea sectoarelor de activitate în total ocupare (%)
Industria și construc țiile dețin în medie 30% din totalul ocup ării, regiunile
care depășesc acest nivel sunt Centru (35%), Vest (34,7%), Bucure ști (31,9%)
și Nord-Vest (30,3%). Regiunea Bucure ști este singura regiune a țării în care
serviciile, care la nivel na țional dețin 38% din totalul ocup ării, genereaz ă cele
mai importante locuri de munc ă, ajungând la 43,2% din ocuparea total ă a
regiunii. Regiunea Nord-Est , care este cea mai s ăracă, contribuie cu 15,2% la
ocuparea total ă a țării, deținând, în acela și timp, cea mai ridicat ă participare la
ocuparea în sectorul agricol, silvic și piscicol (42,4%), urmat de industrie și
construcții (25,1%), servicii comerciale (18,1%), servicii sociale (14,4%).
Menționăm că reducerea decalajelor dint re zonele dezvoltate și cele
rămase în urm ă este un fenomen de durat ă, la fel ca și reducerea decalajelor
dintre țări, deoarece și zonele/țările dezvoltate avanseaz ă în timp, chiar dac ă în
ritmuri de cre ștere mai lente.
Nici în privin ța câștigului salarial mediu net , situația nu este foarte
îmbucurătoare (figura 3).
020040060080010001200140016001800
Nord-Est Sud-Est Sud-
MunteniaSud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucure ști-
IlfovRONanul 2005
anul 2009

Sursa: prelucrări după datele oferite de Institutul Na țional de Statistic ă.
Figura 3. Câștigul salarial mediu net în regiunile de dezvoltare ale României

Instituții formale și dezvoltare regional ă. Considera ții cu privire la România
135
Astfel, putem observa c ă în regiunea Bucure ști-Ilfov, care contribuie
semnificativ la cre șterea economic ă a țării, câștigul salarial mediu net este în
2009 de 1.692 RON (402,85 euro). Oricum, semnal ăm o creștere semnificativ ă
față de anul 2005, când acesta era de doar 977 RON (232,61 euro). Regiunea
Nord-Est înregistreaz ă cotele cele mai mici: în anul 2005, 663 RON (157,85
euro), iar în 2009, 1129 RON (268,80 euro).
Pe lângă toate aceste statistici care plaseaz ă regiunea Nord-Est pe ultimul
loc, Al patrulea raport privind coeziunea economic ă și socială, din anul 2008,
vine să confirme c ă aceasta face parte din regiuni le din UE cu PIB foarte
scăzut, alături de regiuni ca Ipeiros (Grecia), Calabria (Italia), Extremadura
(Spania), Burgenland (Austria), De ssau (Germania), Lubelskie (Polonia),
Severozapaden (Bulgaria) etc.
De asemenea, un alt indicator care reflect ă dezvoltarea se refer ă la
productivitatea muncii (figura 4).

80,97132,67
90,0780,97134,28
115,65133,23223,24
050100150200250
Nord-Est Sud-Est Sud-
MunteniaSud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucure ști-
Ilfov
Sursa: prelucrări după datele oferite de Comisia Na țională de Prognoz ă, 2009.

Figura 4. Productivitatea muncii (nivel na țional=100)

Așadar, se constat ă că cinci din cele opt regiuni de dezvoltare (Sud-Est,
Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov) înregistreaz ă valori ale produc-
tivității muncii peste media na țională.
Pentru a vedea cum se reflect ă aceste discrepan țe, în graficul al ăturat vom
reprezenta indicele de di sparitate al celor opt re giuni de dezvoltare fa ță de
media națională, în anul 2005, respectiv 2008.

Ramona Frunz ă
136
203,510793 114,8 83,9 82,1 85,368,7209,2
106,3
92113,7
83,3 81,6 84,5
68,4
050100150200250
Nord-Est Sud-Est Sud-
MunteniaSud-Vest Vest Nord-Vest Centru Bucure ști-
Ilfovanul 2005
anul 2008

Sursa: prelucrări după datele oferite de Comisia Na țională de Prognoz ă, 2009.

Figura 5. Indicele de disparitate versus total țară (nivel na țional=100)

Ca și în cazul indicatorilor analiza ți mai sus, observ ăm că regiunea Nord-
Est se afl ă sub media na țională în ceea ce prive ște gradul de dezvoltare, al ături
de regiunile Sud-Est, Sud- Muntenia, Sud-Vest, iar cele lalte patru regiuni se afl ă
peste media na țională.
Pentru a vedea cum se reflect ă efectul de perifericita te a regiunii Nord-Est
și care sunt implica țiile sale economice, vom utiliza analiza statistic ă, utilizând
variabile ca: PIB/loc, câ știgul salarial net, rata șomajului.
Astfel, rezultatele la care am ajuns au scos în eviden ță faptul că, la nivelul
anului 2008, coeficientul de corela ție Pearson, care descrie rela ția între
PIB/loc. și câștigul mediu salarial, are o valoare apropiat ă de 1 (0.862), ceea ce
denotă că între cele dou ă variabile exist ă o legătură directă (tabelul 1).
Tabelul 1
Indici de corela ție
PIB loc. euro Rata șomajului Câștigul_salarial_net
RON
PIB_loc. euro Pearson Correlation 1 .659(*) .862(**)
Sig. (2-tailed) .014 .001
N 8 8 8
Rata_șomajului Pearson Correlation .659(*) 1 -.704
Sig. (2-tailed) .014 .051
N 8 8 8
Câștigul_salarial
_net_RON Pearson Correlation .862(**) -.704 1
Sig. (2-tailed) .001 .051
N 8 8 8
* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).
** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Instituții formale și dezvoltare regional ă. Considera ții cu privire la România
137
Diagramele de mai jos confirm ă cele men ționate anterior.

Sursa: calcule proprii, pe baza indicatorilor oferi ți de Comisia Na țională de Prognoz ă, 2009.

Figura 6. Diagramele de corela ție

Ramona Frunz ă
138
Analizând cele dou ă diagrame constat ăm că la nivelul anului 2008
regiunea care cunoa ște cea mai lent ă dezvoltare economic ă (măsurată prin
intermediul indicatorului PIB/lo cuitor) este Nord-Est. În aceast ă regiune,
câștigul salarial mediu net este cel mai mic (1.010 RON), iar rata șomajului este
de 6%. La polul opus se afl ă regiunea Bucure ști-Ilfov, cu un câ știg salarial
mediu net de 1.525 RON și cu o rată a șomajului de 2,2%.
5. Direcții de acțiune pentru diminuarea decalajelor de dezvoltare
Realitățile române ști reliefeaz ă faptul că politicile curente, structurile și
mecanismele care au ca scop reducerea diferen țelor economice și sociale în
rândul regiunilor nu sunt utile atât timp cât aceste diferen țe sunt în cre ștere.
Atingerea unor obiective de coeziune la nivel na țional nu trebuie s ă se bazeze
pe creșterea discrepan țelor, ci, dimpotriv ă, pe diminuarea lor. Prin urmare,
trebuie să fie puse în aplicare politici și strategii de convergen ță reală cu scopul
de a asigura o mai mare rat ă de dezvoltare a regiunilor mai pu țin dezvoltate,
comparativ cu cele dezvoltate. Este obliga ția autorităților și cetățenilor de a lua
măsuri, prin solidaritate și responsabilitate, pentru a fructifica oportunitatea de a
reduce disparit ățile economice și sociale și de a beneficia de progresul
multilateral promovat în statele membre de c ătre Uniunea European ă.
Însă, consider ăm că ceea ce se poate face pentru a îmbun ătăți situația
economic ă a regiunii Nord-Est, care se situeaz ă pe ultima pozi ție ca grad de
dezvoltare la nivel regional, dup ă cum am constatat din analizele realizate,
vizează factorii de decizie. În aceast ă direcție, se impune: acordarea unei
importanțe crescânde acumul ării de informa ții cât mai detaliate pe regiune (în
funcție de scara de analiz ă) în scopul diagnozei și prognozei; nevoia de
aprofundare și de actualizare continu ă a studiilor pentru asigurarea inform ării
cât mai corecte a factorilor de decizie și pe baza unor date cât mai actuale;
raționalizarea cheltuielilor publice, cu accent pe investi ția în capitalul uman;
alocarea mai precis ă a fondurilor c ătre cei care au nevoie cu adev ărat de ele;
consolidarea mediului de afaceri; transparen ța administra ției publice și a
politicilor aplicate; impulsionarea economiei rurale.
Doar un cadru institu țional și de reglementare func țional, transparent,
nebirocratic faciliteaz ă dezvoltarea economic ă și asigură îndeplinirea
exigențelor impuse de integrarea în UE . Urmând exemplul economiilor din
Vest, se impune ca România și, în general, țările central și est-europene s ă
înțeleagă că definirea, atribuirea și protecția drepturilor de proprietate reprezint ă
una dintre cele mai complexe și mai dificile probleme pe care trebuie s ă o
rezolve, într-un mod sau altul. Mai mult, este necesar ă adoptarea unei strategii
de implementare comprehensibil ă și coerentă. Dezvoltarea institu țională este,

Instituții formale și dezvoltare regional ă. Considera ții cu privire la România
139
înainte de toate, un exerci țiu de transformare social ă și, prin urmare, are nevoie
de un sprijin sistematic. A șadar, o construc ție instituțională coerentă și solidă
este aceea care r ăspunde unei anumite realit ăți în care institu țiile să
interacționeze între ele, s ă se sprijine și să se completeze reciproc, drepturile de
proprietate s ă fie definite clar, aplicate corect și eficient, cet ățenii să poată
obține informa ții despre cum pot s ă-și înceapă și să-și extindă o afacere, s ă
existe o calitate ridicat ă a infrastructurii necesare unui sistem democratic bazat
pe piață, să se pună accent pe protec ția propriet ății și a contractului, s ă se
susțină investițiile private, s ă se schimbe mentalit ățile. Mai mult, într-un
moment în care Europa este confruntat ă cu provoc ările globaliz ării, conceptul
de jos în sus, bazat pe id entificarea problemelor dar și a unor modalit ăți
concrete de rezolvare a acestora de c ătre actorii local i, trebuie s ă se regăsească
și în procesul de formulare a politicii regi onale la nivel comunitar, astfel încât
în final să nu se ob țină doar o construc ție artificial ă, cu obiective formulate la
nivel declarativ, care nu sunt fezabile pentru c ă, pe de o parte, nu ține cont nici
de potențialul și nici de specificit ățile regiunilor vizate, iar, pe de alt ă parte, nu
sunt nici însu șite de către acestea. Politicile care vizeaz ă dezvoltarea regional ă
nu pot fi luate de pe raft și aplicate universal pentru toate tipurile de regiuni,
deoarece în centrul succesului economic se afl ă un set de elemente comune (de
exemplu, ra ționalitatea, maximizarea profitului, pia ța liberă etc.). Trebuie s ă
știm să ne atragem atât beneficii hard, rezultate din tranzac ții de afaceri mai
eficiente, investi ții mai profitabile, cheltuieli reduse, care s ă genereze profit și
locuri de munc ă, cât și beneficii soft, ob ținute din acumularea de cuno ștințe,
inovație. Dacă suntem nep ăsători față de capacitatea noastr ă de a crea o
economie bazat ă pe inova ție, care să fie susținută de institu ții în mod adecvat,
este evident ca vom pierde din poten țialii poli de cre ștere.
6. Remarci finale
Conchidem c ă dezvoltarea regional ă trebuie s ă se adapteze în viitor la
două tipuri de provoc ări, ambele presante și care necesit ă acțiune imediat ă:
1) trebuie s ă se facă față presiunilor concuren țiale cu care se confrunt ă UE pe
plan mondial și care s-au concretizat în reac ții tip Strategia Lisabona sau
Strategia Europa 2020 și 2) să răspundă provocărilor care se refer ă la realizarea
convergen ței între statele membre și regiunile UE, mai ales prin institu ții
formale. Astfel, adaptarea poli ticii de dezvoltare regional ă la aceste dou ă
provocări presupune practic o ac țiune sinergic ă prin măsuri concrete la nivelul a
două paliere, care trebuie abordate distinct, și nu împreun ă ca până acum:
formularea unor direc ții strategice prin m ăsuri care vizeaz ă competitivitatea,
excelența, performan ța; formularea unor direc ții strategice prin m ăsuri care

Ramona Frunz ă
140
urmăresc realizarea unei convergen țe reale, prin diminuarea diferen țelor de
potențial de dezvoltare între regiuni. De asemenea, se impune crearea unui
cadru clar, care s ă ofere un suport și o direcție precisă de acțiune pe care pia ța
liberă, în speță firmele private și decidenții să o urmeze în vederea ob ținerii de
avantaje competitive.
Conform „Strategiei Na ționale pentru Dezvoltare Durabil ă a României”,
obiectivul principal urm ărit la nivel na țional și dorit a fi realizat pân ă în 2013
este acela prin care se mizeaz ă pe „sprijinirea dezvolt ării economice și sociale
echilibrate teritorial și durabile a regiunilor României corespunz ător nevoilor și
resurselor lor specifice prin concen trarea asupra polilor urbani de cre ștere;
îmbunătățirea condi țiilor de infrastructur ă și a mediului de af aceri pentru a face
din regiunile României , în special cele r ămase în urm ă, locuri mai atractive
pentru a locui, a le vizita, a investi și a munci”.
Plecând de la premisa c ă lucrurile nu trebuie s ă rămână așa cum sunt și că
merităm ceea ce suntem și ceea ce întreprindem, consider ăm că atât România
cât și celelalte țări europene î și vor găsi locul în plan economic, politic, social,
în funcție de eforturile pe care le vor depune și de strategiile aplicate pentru o
bună gestionare a resurselor existente, fondat ă pe o politic ă economic ă
eficientă, care să contribuie la diminuarea decalajelor de competitivitate.
Credem c ă modul în care se va ști cum să se pună în practic ă cele mai optime
măsuri, adaptate la specificul na țional, va face diferen ța între state și va
conduce la reierarhiz ări pe scara puterilor. Istoria demonstreaz ă din plin acest
lucru.
Mulțumiri
Această lucrare este sus ținută de Programul Opera țional Sectorial pentru
Dezvoltarea Resurselor Umane, prin proiectul „The development of the
innovation capacity and the increasing of the research impact through
postdoctoral programs” (g rant POSDRU/89/1.5/S/49944).

Bibliografie

Barro, R., Sala-i-Martin, X., „Conve rgence Across States and Regions”, Brookings Papers on
Economic Activity (BPEA) , 1991
Birsan, M. (editor, 2006). Integrare economic ă european ă, vol. III, Mediul european al
afacerilor , Editura Funda ției pentru Studii Europene, Cluj-Napoca
Boudreaux, K. Aligic ă, P.D., „Paths to Property. Approaches to Institutional Change”, in
International Development , 2007, The Institute of Eco nomic Affairs (IEA), Londra

Instituții formale și dezvoltare regional ă. Considera ții cu privire la România
141
Dinu, M., „Ie șirea din alternativ ă”, Economie teoretic ă și aplicată, nr. 10, 2006, Bucure ști
Iancu, A., (2008). Convergen ță instituțională și integrarea în UE , Academia Român ă, Institutul
Național de Cercet ări Economice, Bucure ști
Keating, M., (2008). Noul regionalism în Europa Occidental ă: restructurare teritorial ă și
schimbare politic ă, Institutul European, Ia și
Kornai, J., „The Great Transformation of Central Eastern Europe: Success and
Disappointment”, Economics of Transition , 14(2), 2007, pp. 207-244, in Marelli, Enrico,
Signorelli, Marcello, „Institutional Change, Regional Futures and Aggregate Performance in Eight EU’s Transition Countries”, Quaderno , nr. 37
North, D. (2005). Understanding the Process of Economic Change , Princeton University Press
Pranab, B., „Institutions matter, but which ones?”, Economics of Transition , volume 13, (3),
2005, pp. 499-532
Steiger, O., „Property economics versus new institutional economics: alternative foundations of
how to trigger economic development”, Journal of Economic Issues , 26, 40.1, 2006

***Institutul Na țional de Statistic ă, 2008, 2009
***Comisia Na țională de Prognoz ă, 2009
***Strategia Na țională pentru Dezvoltare Durabil ă a României. Orizonturi 2013-2020-2030, 29
mai 2008, disponibil ă la adresa: http://strategia.ncsd.ro/docs/sndd-v5-r3.pdf