INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL II Urmărirea penală Obiectul urmăririi penale Art. 285. – (1) Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor… [628084]

1
INSTITUȚII DE DREPT PROCESUAL PENAL II

Urmărirea penală

Obiectul urmăririi penale
Art. 285. – (1) Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența
infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii
penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
(2) Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică.

Actele organelor de urmărire penală
Art. 286. – (1) Procurorul dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale și soluționează cauza
prin ordonanță, dacă lege a nu prevede altfel.
(2) Ordonanța trebuie să cuprindă:
a) denumirea parchetului și data emiterii;
b) numele, prenumele și calitatea celui care o întocmește;
c) fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia și, după caz, datele
privitoare la persoana suspectului sau inculpatului;
d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluției, precum și motivele de fapt
și de drept ale acestora;
d1) atunci când este cazul, mențiunea căii de atac disponibile, cu arătarea termenului în care
aceasta poate fi exercitată;
e) date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță cu caracter medical și măsurile
preventive luate în cursul urmăririi;
f) alte mențiuni prevăzute de lege;
g) semnătura celui care a întocmit -o.
(4) Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanță, asupra actelor și măsurilor procesuale
și formulează propuneri prin referat. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Modurile de sesizare
Art. 288. – (1) Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, prin actele
încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.
(2) Când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate, la sesizarea formulată de persoana prevăzută de lege ori cu autorizarea
organului prevăzut de lege, acți unea penală nu poate fi pusă în mișcare în lipsa acestora.
(3) În cazul infracțiunilor săvârșite de militari, sesizarea comandantului este necesară numai în
ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 413 -417 din Codul penal.
Plângerea
Art. 289. – (1) Plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare
la o vătămare ce i s -a cauzat prin infracțiune.
(2) Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea și
domiciliul petiționarului ori, pentru persoane juridice, denumirea, sediul, codul unic de
înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de
înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea reprezentantului l egal ori

2
convențional, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum și indicarea făptuitorului
și a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.
(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar
procur a rămâne atașată plângerii.
(4) Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar.
(5) Plângerea în formă electronică îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificată
prin semnătură electronică, în confor mitate cu prevederile legale.
(6) Plângerea formulată oral se consemnează într -un proces -verbal de către organul care o
primește.
(7) Plângerea se poate face și de către unul dintre soți pentru celălalt soț sau de către copilul
major pentru părinți. Persoa na vătămată poate să declare că nu își însușește plângerea.
(8) Pentru persoana lipsită de capacitatea de exercițiu, plângerea se face de reprezentantul său
legal. Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere cu încuviințarea
persoanel or prevăzute de legea civilă. În cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă
legal sau încuviințează actele persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face
din oficiu.
(9) Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire pe nală sau la instanța de judecată se trimite,
pe cale administrativă, organului judiciar competent.
(10) În cazul în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul
României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, și prin aceasta se sesizează
săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul
judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara pe
teritoriul căreia a fost comisă infracț iunea. Regulile privind cooperarea judiciară în materie
penală se aplică în mod corespunzător.
(11) Persoana care nu vorbește sau nu înțelege limba română poate depune plângerea în limba pe
care o înțelege. Odată cu depunerea plângerii aceasta poate solici ta ca, atunci când este citată, să
primească și o traducere a citației.

Denunțul
Art. 290. – (1) Denunțul este încunoștințarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre
săvârșirea unei infracțiuni.
(2) Denunțul se poate face numai personal, d ispozițiile art. 289 alin. (2) , (4) – (6) și (8) – (10)
aplicându -se în mod corespunzător.

Sesizările făcute de persoane cu funcții de conducere și de alte persoane
Art. 291. – (1) Orice persoană cu funcție de conducere în cadrul unei autorități a administrației
publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de
drept public, precum și orice persoană cu atribuții de control, care, în exercitarea atribuțiilor lor,
au luat c unoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare
din oficiu, sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca
urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de pr obă să nu dispară.
(2) Orice persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de
autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la
îndeplinirea respectivului serviciu de interes public, care în exercitarea atribuțiilor sale a luat

3
cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu,
este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală.
Constatarea infracțiunii flagrante
Art. 293. – (1) Este flagrantă infracțiunea descoperită în momentul săvârșirii sau imediat după
săvârșire.
(2) Este de asemenea considerată flagrantă și infracțiunea al cărei făptuitor, imediat după
săvârșire, este urmărit de organele de ordine publică și de siguranță națională, de persoana
vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea
rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracțiunii cu
arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a -l presupune participant la infracțiune.
(3) În cazul infracțiunii flagrante, organele de ordine publică și siguranță națională întocmesc un
proces -verbal, în care consemnează toate aspectele constatate și activitățile desfăș urate, pe care îl
înaintează de îndată organului de urmărire penală.
(4) Plângerile și cererile prezentate în scris, corpul delict, precum și obiectele și înscrisurile
ridicate cu ocazia constatării infracțiunii sunt puse la dispoziția organului de urmărir e penală.

Soluțiile de neurmărire și netrimitere în judecată
Art. 314. – (1) După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare
potrivit dispozițiilor art. 285 , procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din
oficiu, soluționează cauza prin ordonanț ă, dispunând:
a) clasarea, când nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penală exercitată,
întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) ;
b) renunțarea la urmărirea penală, când nu există interes public pentru continuarea urmăririi
penale.
(2) Procurorul întocmește o singură ordonanță chiar dacă lucrările dosarului privesc m ai multe
fapte ori mai mulți suspecți sau inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite conform
alin. (1) .
Renunțarea la urmărire penală
Art. 318. – (1) În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa
închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu
există un interes public în urmărirea faptei.
(2) Interesul public se analizează în raport cu:
a) conținutul faptei și împrejurările concrete de săvârșire a faptei;
b) modul și mijloacele de săvârșire a faptei;
c) scopul urmărit;
d) urmările produse sau care s -ar fi putut produce prin săvârșirea infracțiunii;
e) eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfășurarea procesului penal prin
raportare la gravitatea faptei și la timpul scurs de la data săvârșirii acesteia;
f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate;
g) existența unei disproporții vădite între cheltuielile pe care le -ar implica desfășurarea
procesului penal și gravitatea urmărilor produse sau care s -ar fi putut produce prin săvârșirea
infracțiunii.
(3) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea inte resului public sunt avute în vedere și
persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, atitudinea

4
suspectului sau a inculpatului după săvârșirea infracțiunii și eforturile depuse pentru înlăturarea
sau diminuarea c onsecințelor infracțiunii.
(4) Atunci când autorul faptei nu este identificat, se poate dispune renunțarea la urmărirea penală
prin raportare doar la criteriile prevăzute la alin. (2) lit. a) , b), e) și g).
(5) Nu se poate dispune renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiunile care au avut ca
urmare moartea victimei.
(6) Procurorul poate dispune, după consultarea suspectului sau a inculpatului, ca acesta să
îndep linească una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea
civilă o modalitate de reparare a acesteia;
b) să ceară public scuze persoanei vătămate;
c) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60
de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această
muncă;
d) să frecventeze un program de consiliere.
(7) În cazul în care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul să îndeplinească obligațiile
prevăzute la alin. (6), stabilește prin ordonanță termenul până la care acestea urmează a fi
îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligații asumate prin acord
de mediere încheiat cu partea civilă și care curge de la comunicarea ordonanței.
(8) Ordonanța de renunțare la urmărire cuprinde, după caz, mențiunile prevăzute la art. 286 alin.
(2), precum și dispoziții privind măsurile dispuse conform alin. (6) din prezentul articol și art.
315 alin. (2) – (4), termenul până la care trebuie îndeplinite obligațiile prevăzute la alin. (6) din
prezentul articol și sancțiunea nedepunerii dovezilo r la procuror, precum și cheltuielile judiciare.
(9) În cazul neîndeplinirii cu rea -credință a obligațiilor în termenul prevăzut la alin. (7) ,
procurorul revocă ordonanța. Sarcina de a face dovada îndeplinirii obligațiilor sau prezentarea
motivelor de neîndeplinire a acestora revine suspectului ori inculpatului.
(10) Ordonanța prin care s -a dispus renunțarea la urm ărirea penală este verificată sub aspectul
legalității și temeiniciei de prim -procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al
parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de
procurorul iera rhic superior. Când a fost întocmită de un procuror de la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, ordonanța este verificată de procurorul -șef de secție, iar când a
fost întocmită de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet.
(11) Dispozițiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător atunci când ierarhia funcțiilor într -o
structură a parchetului e stabilită prin lege specială.
(12) Ordonanța prin care s -a dispus renunțarea la urmărirea penală, verificată p otrivit alin. (10) ,
se comunică în copie, după caz, persoanei care a făcut sesizarea, părților, suspectului, pe rsoanei
vătămate și altor persoane interesate și se transmite, spre confirmare, în termen de 10 zile de la
data la care a fost emisă, judecătorului de cameră preliminară de la instanța căreia i -ar reveni,
potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
(13) Judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul de soluționare și dispune citarea
persoanelor prevăzute la alin. (12).
(14) Judecătorul de cameră preliminară hotărăște prin încheiere motivată, în camera de consiliu,
cu citarea persoan elor prevăzute la alin. (12) , precum și cu participarea procurorului, asupra
legalității și temeiniciei soluție i de renunțare la urmărirea penală. Neprezentarea persoanelor
legal citate nu împiedică soluționarea cererii de confirmare.

5
(15) Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la
urmărirea penală pe baza lucrăril or și a materialului din dosarul de urmărire penală și a
înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare
formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră
preliminară:
a) desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe
sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a
completa urmărirea penală;
b) desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea.
(16) Încheierea prin care s -a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă.
În cazul în care judecătorul a respins cererea de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea
penală, o nouă renunțare nu mai poate fi dispusă, indiferent de motivul invocat.

Rezolvarea cauzelor și sesizarea instanței

Rezolvarea cauzelor
Art. 327. – Atunci când constată că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea
adevărului, că urmărirea penală este completă și există probele necesare și legal administrate,
procurorul:
a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire
penală rezultă că fapta există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal;
b) emite ordonanță prin care clasează sau renunță la urmărire, potrivit dispozițiilor legale.

Cuprinsul rechizitoriului
Art. 328. – (1) Rechizitoriul se limitează la fapta și persoana pentru care s -a efectuat urmărirea
penală și cuprinde în mod corespunzător mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) , datele
privitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a acesteia, probele și
mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 și 331, dispoziția de
trimitere în judecată, precum și alte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei. Rechizitoriul
este verificat sub a spectul legalității și temeiniciei de prim -procurorul parchetului sau, după caz,
de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta,
verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când a fost întocmit de un procuror de la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rechizitoriul este verificat de procurorul –
șef de secție, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de către procurorul general al
acestui parchet. În cauzele cu arestați, verificarea se face de urgență și înainte de expirarea
duratei arestării preventive.
(2) În rechizitoriu se arată numele și prenumele persoanelor care trebuie citate în instanță, cu
indicarea calității lor în proces, și locul unde urmează a fi ci tate.
(3) Procurorul întocmește un singur rechizitoriu chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai
multe fapte ori mai mulți suspecți și inculpați și chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite,
potrivit art. 327 .

 Potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9/2008 privind examinarea recursului în
interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 831 din 10.12.2008, dispozițiile art. 264 alin. 3

6
din Codul de procedură penală anterior [art. 328 alin. (1) din Codul de procedură penală actual]
se interpretează în sensul că, rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul
legalității și temeiniciei". Această interpretare a Curții produce efecte în continuare. Lipsa
acestor mențiuni atr age neregularitatea actului de sesizare incidente fiind în acest caz
dispozițiile art. 345, art. 346 din Codul de procedură penală actual.

Actul de sesizare a instanței
Art. 329. – (1) Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată.
(2) Rechizitoriul însoțit de dosarul cauzei și de un număr necesar de copii certificate ale
rechizitoriului, pentru a fi comunicate inculpaților, se trimit instanței competente să judece cauza
în fond.
(3) În situația în care inculpatul nu cunoaște limba rom ână, se vor lua măsuri pentru traducerea
autorizată a rechizitoriului, care va fi atașată actelor menționate la alin. (2). Când nu există
traducători autorizați, traducerea rechizitoriului se face de o persoană care poate comunica cu
inculpatul.
(4) Inculp atul, cetățean român aparținând unei minorități naționale, poate solicita să îi fie
comunicată o traducere a rechizitoriului în limba maternă.

CAMERA PRELIMINARĂ
Obiectul procedurii în camera preliminară
Art. 342. – Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în
judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității
administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Durata procedurii în camer a preliminară
Art. 343. – Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data
înregistrării cauzei la instanță.

Măsurile premergătoare
Art. 344. – (1) După sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatori u
judecătorului de cameră preliminară.
(2) Copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică
inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a
solicitat comunicare a actelor de procedură. Inculpatului, celorlalte părți și persoanei vătămate li
se aduc la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a -și angaja un
apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu
privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de
către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră
preliminară, în funcție de complexitatea și parti cularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20
de zile.
(3) În cazurile prevăzute la art. 90 , judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru
desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile
cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea

7
sesizării instan ței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de
urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(4) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (3), dacă s -au formulat cereri sau excepții ori
dacă a ridicat excepții din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabilește termenul pentru
soluționarea acestora, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu participarea procurorului.

 Î.C.C.J. a admis recursul în inte resul legii la data de 04/06/2018 prin Decizia nr. 14/2018 privind
examinarea sesizării formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 344 alin. (2) din
Codul de procedură penală, vizând natura juridică a termenului în care, de la data comunicării,
inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la
legalitatea sesizării instanței, legalitatea admini strării probelor și a efectuării actelor de către
organele de urmărire penală (M.Of. partea I nr. 765 din 05/09/2018) ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE
ȘI JUSTIȚIE – D E C I D E: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință: În interpretarea și
aplicarea unitară a dispozițiilor prevăzute de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală
stabilește următoarele: Termenul în care inculpatul, persoana vătămată și cele lalte părți pot
formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea
administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală este un
termen de recomandare. Obligatorie, potrivit dispoziț iilor art. 474 alin. (4) din Codul de
procedură penală. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2018.

Procedura în camera preliminară
Art. 345. – (1) La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4) , judecătorul de cameră preliminară
soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicat e din oficiu, în camera de
consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri
noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente,
precum și ale procurorului.
(2) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, prin încheiere, care se
comunică de îndată procurorului, părților și persoanei vătămate.
(3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregulari tăți ale actului de
sesizare sau în cazul în care sancționează potrivit art. 280 -282 actele de urmărire penală efectuate
cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de
la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică
judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită
restituirea cauzei.

 Declarat parțial neconstituțional la data d e 05/12/2017 prin Decizia nr. 802/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 și art. 345 alin. (1)
din Codul de procedură penală (M.Of. partea I nr. 116 din 06/02/2018) CURTEA
CONSTITUȚIONALĂ – D E C I D E: – 1. Admite ex cepția de neconstituționalitate
ridicată de Maria Staicu Chiriac în Dosarul nr. 1.915/3/2017/a1 al Tribunalului București
– Secția I penală și constată că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul

8
de procedură penală, care nu permite jud ecătorului de cameră preliminară, în soluționarea
cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte
mijloace de probă în afara "oricăror înscrisuri noi prezentate" este neconstituțională.

Soluțiile
Art. 346. – (1) Dacă nu s -au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la art. 344 alin. (2)
și (3) și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră
preliminară constată legalitate a sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor
de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță
în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participar ea
procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora. 05/12/2014 – alineatul a fost
declarat parțial neconstituțional prin Decizie 641/2014 .
(2) Dacă respinge cererile și excepțiile invocate ori ridicate din oficiu, în condițiile art. 345 alin.
(1) și (2), prin aceeași încheiere judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării
instanței, a admin istrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea
judecății.
(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:
a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de pr ocuror
în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) , dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii
obiec tului sau limitelor judecății;
b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;
c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3) , ori nu răspunde în
termenul prevăzut de aceleași dispoziții.
(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una
sau mai multe probe administ rate ori a sancționat potrivit art. 280 -282 actele de urmărire penală
efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.
(41) În cazurile prevăzute la alin. (3) lit. a) și c) și la alin. (4) , judecătorul de cameră preliminară
se pronunță prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părților și a persoanei vătămate și cu
participarea procurorului. Încheierea se comunică de îndată procurorului, părților și persoanei
vătămate.
(42) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b) , restituirea cauzei la procuror se dispune prin încheierea
prevăzută la art. 345 alin. (2) .
(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
(6) Dacă apreciază că instanța sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară
procedează potrivit art. 50 și 51, care se aplică în mod corespunzător.
(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus înce perea judecății exercită funcția de
judecată în cauză.

 Potrivit Deciziei nr. 65/2007 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în
Monitorul Oficial nr. 537 din 16 iulie 2008, în interpretarea dispozițiilor art. 332 din Codul de
procedur ă penală anterior [art. 346 din Codul de procedură Penală actual], cu referire la art. 159
alin. 13 ultima teză din Codul de procedură penală anterior [art. 236 alin. (4) din Codul de
procedură penală actual], Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în situația restituirii

9
cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, durata maximă a arestării preventive nu
poate depăși 180 de zile, calculată prin adiționarea tuturor perioadelor anterioare din cursul
urmăririi penale și ulterioare restitui rii cauzei la procuror. Decizia Curții rămâne obligatorie
pentru instanțe în condițiile în care dispozițiile legale actuale nu conțin modificări de natură să
afecteze aplicabilitatea acesteia.

Contestația
Art. 347. –
(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierilor prevăzute la art. 346 alin. (1) – (42),
procurorul, părțile și persoana vătămată pot face contestație. Contestația poate privi și modul de
soluționare a cererilor și a excepțiilor.
Declarat parțial neconstituțional la data de 17/01/2017 prin Decizia nr. 18/2017 referitoare la
admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de
procedură penală (M.Of. partea I nr. 312 din 02/05/2017) CURTEA CONSTITUȚIONALĂ – D E
C I D E: –
Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Piloiu și Aurelian Simion Baciu în
Dosarul nr. 1.519/111/2015/a1 al Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori
și constată că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiileart. 347 alin. (1) din Codul de procedură
penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanței
de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și c ompletarea Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a face contestație împotriva
soluției prevăzute la art. 346 alin. (2), este neconstituțională.
06/11/2015 – alineatul a fost declarat parțial neconstituțional pr in Decizie 631/2015 .
(2) Contestația se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic
superioară celei sesizate. Când instanța sesizată este Înalta Curte d e Casație și Justiție, contestația
se judecă de către completul competent, potrivit legii.
(3) Contestația se soluționează în camera de consiliu, cu citarea părților și a persoanei vătămate
și cu participarea procurorului. Dispozițiile art. 345 și 346 se aplică în mod corespunzător.
(4) În soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu a lte cereri sau excepții
decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în
procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate
absolută. 05/12/2014 – alineatul a fost d eclarat parțial neconstituțional prin Decizie 641/2014 .

 Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii la data de 08/12/2014 prin Decizia nr. 5/2014 privind
examinarea recursurilor în interesul legii declarate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți
de Casație și Justiție și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 din Codul de procedură
penală privind competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive pe durata soluționării
contestației prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală (M.Of. partea I nr. 80 din
30/01/2015) ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D E C I D E: Admite recursurile în interesul
legii declarate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
În interpretare a și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 și art. 347 din Codul de procedură
penală stabilește că: Judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată prin rechizitoriu,
a cărui încheiere prin care s -a dispus începerea judecății a fost atacată cu contestație, are

10
competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive, conform dispozițiilor legale care
reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluționarea
contestației prevăzute în art. 347 din Codul de proced ură penală. Obligatorie, potrivit
dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 8 decembrie 2014.

 Declarat parțial neconstituțional la data de 17/01/2017 prin Decizia nr. 18/2017 referitoare la
adm iterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) din Codul de
procedură penală (M.Of. partea I nr. 312 din 02/05/2017) CURTEA CONSTITUȚIONALĂ – D E C I D
E: – Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Ion Piloiu și A urelian Simion Baciu în
Dosarul nr. 1.519/111/2015/a1 al Curții de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori
și constată că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiileart. 347 alin. (1) din Codul de procedură
penală, în redactarea anterioară m odificării prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a face contestație
împotriva soluției p revăzute la art. 346 alin. (2), este neconstituțională.

Măsurile preventive în procedura de cameră preliminară

Art. 348. – Recursuri în interesul legii – soluții de admitere .
(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea,
menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.
(2) În cauzele în care față de inculp at s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră
preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu sau, după caz, judecătorul de cameră
preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de
Casație și Justiț ie, învestit cu soluționarea contestației, verifică legalitatea și temeinicia măsurii
preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207 .

 Declarat parțial neconstituțional la data de 22/06/2017 prin Decizia nr. 437/2017
referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 348 alin. (2)
din Codul de procedură penală (M.Of. partea I nr. 763 din 26/09/2017) CURTEA
CONSTITUȚIONALĂ – D E C I D E: – Admite excepția de neconstituțio nalitate a
dispozițiilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată din oficiu
de Curtea de Apel București – Secția a II -a penală și Tribunalul Arad – Secția penală în
dosarele nr. 2.325/3/2016/a5 și nr. 6.828/55/2016/a1 și constat ă că sintagma "sau, după
caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară ori completul
competent de la Înalta Curte de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea contestației"
din cuprinsul acestora este neconstituțională.

 Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii la data de 08/12/2014 prin Decizia nr. 5/2014 privind
examinarea recursurilor în interesul legii declarate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți
de Casație și Justiție și de procurorul general al Parchetu lui de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție vizând interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 din Codul de procedură

11
penală privind competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive pe durata soluționării
contestației prevăzu te de art. 347 din Codul de procedură penală (M.Of. partea I nr. 80 din
30/01/2015) ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D E C I D E: Admite recursurile în interesul
legii declarate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 348 și art. 347 din Codul de procedură
penală stabilește că: Judecătorul de cameră prelimi nară de la instanța sesizată prin rechizitoriu,
a cărui încheiere prin care s -a dispus începerea judecății a fost atacată cu contestație, are
competența de a se pronunța asupra măsurilor preventive, conform dispozițiilor legale care
reglementează măsurile preventive în procedura de cameră preliminară, până la soluționarea
contestației prevăzute în art. 347 din Codul de procedură penală. Obligatorie, potrivit
dispozițiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 8 decembrie 2014.

JUDECATA
Publicitatea ședinței de judecată
Art. 352. – (1) Ședința de judecată este publică, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Ședința
desfășurată în camera de consiliu nu este publică.
(2) Nu pot asista la ședința de judecată minorii sub 18 ani, cu excepția situației în care aceștia au
calitatea de părți sau martori, precum și persoanele înarmate, cu excepția personalului care
asigură paza și ordinea.
(3) Dacă judecarea în ședință publică ar putea aduce atingere unor i nterese de stat, moralei,
demnității sau vieții intime a unei persoane, intereselor minorilor sau ale justiției, instanța, la
cererea procurorului, a părților ori din oficiu, poate declara ședință nepublică pentru tot cursul
sau pentru o anumită parte a ju decării cauzei.
(4) Instanța poate de asemenea să declare ședință nepublică la cererea unui martor, dacă prin
audierea sa în ședință publică s -ar aduce atingere siguranței ori demnității sau vieții intime a
acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la ce rerea procurorului, a persoanei vătămate sau a
părților, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidențialitatea unor informații.
(5) Declararea ședinței nepublice se face în ședință publică, după ascultarea părților prezente, a
persoane i vătămate și a procurorului. Dispoziția instanței este executorie.
(6) În timpul cât ședința este nepublică, nu sunt admise în sala de ședință decât părțile, persoana
vătămată, reprezentanții acestora, avocații și celelalte persoane a căror prezență este autorizată de
instanță.
(7) Părțile, persoana vătămată, reprezentanții acestora, avocații și experții desemnați în cauză au
dreptul de a lua cunoștință de actele și conținutul dosarului.
(8) Președintele completului are îndatorirea de a aduce la cunoștința persoanelor ce participă la
judecata desfășurată în ședință nepublică obligația de a păstra confidențialitatea informațiilor
obținute pe parcursul procesului.
(9) Pe durata judecății, instanța poate interzice publicarea și difuzarea, prin mijloace scrise sau
audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanei
vătămate, a părții civile, a părții responsabile civilmente sau a martorilor, în condițiile prevăzute
la alin. (3) sau (4).

12
(10) Informațiile de interes public din dosar se comunică în condițiile legii.
(11) În cazul în care informațiile clasificate sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța
solicită, de urgență, după caz, declasificarea totală, declasificarea parț ială sau trecerea într -un alt
grad de clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului.
(12) Dacă autoritatea emitentă nu permite apărătorului inculpatului accesul la informațiile
clasificate , acestea nu pot servi la pronunțarea unei soluții de condamnare, de renunțare la
aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei în cauză.

 Declarat parțial neconstituțional la data de 18/01/2018 prin Decizia nr. 21/2018
referitoare la ad miterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 352 alin. (11)
și alin. (12) din Codul de procedură penală (M.Of. partea I nr. 175 din 23/02/2018)
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ – D E C I D E: – Admite excepția de neconstituționalitate
ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională
Anticorupție și constată că sintagma "instanța solicită" cu raportare la sintagma
"permiterea accesului la cele clasificate de către apărătorul inculpatului" din cuprinsul
dispo zițiilor art. 352 alin. (11) din Codul de procedură penală este neconstituțională.

 Declarat parțial neconstituțional la data de 18/01/2018 prin Decizia nr. 21/2018
referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 352 alin. (11)
și alin. (12) din Codul de procedură penală (M.Of. partea I nr. 175 din 23/02/2018)
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ – D E C I D E: – Admite e xcepția de neconstituționalitate
și constată că sintagma "autoritatea emitentă" din cuprinsul dispozițiilor art. 352 alin. (12)
din Codul de procedură penală este neconstituțională.

Măsurile premergătoare privind martorii, experții și interpreții
Art. 373. – (1) După apelul martorilor, experților și interpreților, președintele cere martorilor
prezenți să părăsească sala de ședință și le pune în vedere să nu se îndepărteze fără încuviințarea
sa.
(2) Experții rămân în sala de ședință, în afară de cazul în care instanța dispune altfel.
(3) Martorii, experții și interpreții prezenți pot fi ascultați, chiar dacă nu au fost citați sau nu au
primit citație, însă numai după ce s -a stabilit identitatea lor, ținându -se seama de dispozițiile art.
122.

Aducerea la cunoștință a învinuirii, lămuriri și cereri
Art. 374. – (1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită și cauza se află
în stare de judecată, președintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s -a dispus
trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin care s -a dispus începerea judecății sau să facă o
prezentare succintă a acestuia.
(2) Președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează pe
inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându -i atenția că ceea ce declară
poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu p rivire la dreptul de a pune întrebări coinculpaților,
persoanei vătămate, celorlalte părți, martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul
cercetării judecătorești, când socotește că este necesar.

13
(3) Președintele încunoștințează partea civilă, partea responsabilă civilmente și persoana
vătămată cu privire la probele administrate în faza urmăririi penale care au fost excluse și care nu
vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei și pune în vedere persoanei vătămate că se poate
constitui parte civilă până la începerea cercetării judecătorești.
(4) În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune
pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai
pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de
persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându -i la
cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) .
(5) Președintele întreabă procurorul, părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea de
probe.
(6) În cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele și împrejurările ce urmează a fi
dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace,
iar în ceea ce privește martorii și experții, identitatea și adresa acestora.
(7) Prob ele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de către
persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești. Acestea sunt puse în
dezbaterea contradictorie a părților, a persoanei vătămate și a procuro rului și sunt avute în vedere
de instanță la deliberare. 13/03/2015 – alineatul a fost declarat parțial neconstituțional prin
Decizie 76/2015 .
(8) Probele prevăzute la alin. (7) pot f i administrate din oficiu de către instanță, dacă apreciază că
este necesar pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
(9) Procurorul, persoana vătămată și părțile pot cere administrarea de probe noi și în cursul
cercetării judecătorești.
(10) Instanța poate dispune din oficiu administrarea de probe necesare pentru aflarea adevărului
și justa soluționare a cauzei.

 Potrivit Deciziei nr. 16/2013 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în
Monitorul Oficial nr. 12 din 09 ianua rie 2014, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3201
alin. (7) fraza a II -a din Codul de procedură penală anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a
stabilit că: Într -un proces penal având ca obiect o pluralitate de infracțiuni (concurs) în a cărei
alcătuire intră și o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, iar săvârșirea tuturor
infracțiunilor este recunoscută de inculpat, judecarea cauzei se face, pentru toate infracțiunile,
potrivit procedurii de drept comun. Dispozițiil e din vechiul Cod de procedură penală sunt
corespondente cu art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală actual. Decizia Curții rămâne
obligatorie pentru instanțeîn condițiile în caredispozițiile legale actuale nu conțin modificări de
natură să afectez e aplicabilitatea acesteia.

Procedura în cazul recunoașterii învinuirii
Art. 375. – (1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374
alin. (4) , instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și
ale celorlalt e părți, se pronunță asupra cererii.
(11) Inculpatul poate recunoaște faptele și solicita judecarea cauzei în condițiile prevăzute la art.
374 alin. (4) și prin înscris autentic.
(12) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (11), dacă inculpatul este minor, este necesară și
încuviințarea reprezentantului său legal.

14
(2) Dacă admite ce rerea, instanța întreabă părțile și persoana vătămată dacă propun administrarea
de probe cu înscrisuri.
(3) Dacă respinge cererea, instanța procedează potrivit art. 374 alin. (5) – (10).
Rezolvarea acțiunii penale
Art. 396. – (1) Instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz,
condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau
încetarea procesului penal.
(2) Condamnarea se pronunță dacă instanța consta tă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că
fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
(3) Renunțarea la aplicarea pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială
rezonabilă, că fapta există, constituie in fracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art.
80-82 din Codul penal.
(4) Amânarea aplicării pedepsei se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială
rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în condițiile art.
83-90 din Codul penal.
(5) Achitarea inculpatului se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d).
(6) Încetarea procesului penal se pronunță în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e) -j).
(7) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată, ca urmare
a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d), instanța
de judecată pronunță achitarea.
(8) Dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată că nu sunt
incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) -d), instanța de judecată pronunță încetarea
procesului penal.
(9) În cazul în care, în cursul urmăririi penale, al procedu rii de cameră preliminară sau al
judecății, față de inculpat s -a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune sau s -a
dispus înlocuirea unei alte măsuri preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe
cauțiune și inculpatul este cond amnat la pedeapsa amenzii, instanța dispune plata acesteia din
cauțiune, potrivit dispozițiilor art. 217 .
(10) Când judecata s -a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) , (11) și (2), când cererea
inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea
judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2) , iar instanța reține
aceeași situați e de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a
aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu
o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în
vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de
libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o
treime.

 Potrivit Deciziei nr. 16/2 013 privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în
Monitorul Oficial nr. 190 din 20 martie 2007, în aplicarea prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b), C.P.P.
anterior [art. 17 alin. (2) și art. 396 (6) C.P.P. actual ] cu referire la art. 10 ali n. 1 lit. h) teza a II -a
din C.P.P. anterior [ art. 16 alin. (1) lit. g) C.P.P. actual], Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit
că: Încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea părților înlătură
răspunderea penală poate fi dispusă de instanță numai atunci când aceasta constată nemijlocit
acordul de voință al inculpatului și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și
definitiv, exprimat în ședința de judecată de aceste părți, personal sau prin persoane c u mandat
special, ori prin înscrisuri autentice. Decizia Curții rămâne obligatorie pentru instanțe în

15
condițiile în care dispozițiile legale actuale nu conțin modificări de natură să afecteze
aplicabilitatea acesteia.

Hotărârile supuse apelului
Art. 408. – (1) Sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit
legii, pot fi atacate separat cu apel.
(3) Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor.

Persoanele care pot face apel
Art. 409. – (1) Pot face apel:
a) procurorul, referitor la latura penală și latura civilă;
b) inculpatul, în ceea ce privește latura penală și latura civilă;
c) partea civilă, în ceea ce privește latura penală și latura civilă, și partea responsabilă civilmente,
în ceea ce privește latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluția din această
latură a influențat soluția în latura civilă;
d) persoana vătămată , în ceea ce privește latura penală;
e) martorul, expertul, interpretul și avocatul, în ceea ce privește amenzile judiciare aplicate prin
sentință, precum și în ceea ce privește cheltuielile judiciare și indemnizațiile cuvenite acestora;
f) orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr -o
măsură sau printr -un act al instanței, în ceea ce privește dispozițiile care au provocat asemenea
vătămare.
(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) -f), apelul poate fi declarat și de către
reprezentantul legal ori de către avocat, iar pentru inculpat, și de către soțul acestuia.

Neagravarea situației în propriul apel
Art. 418. –
(1) Instanța de apel, soluționând cauza, nu po ate crea o situație mai grea pentru cel care a
declarat apel.
(2) De asemenea, în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate
agrava situația acesteia.

 Î.C.C.J. a admis pronunțarea unei hotărâri prealabile la data de 02/0 6/2014 prin Decizia
nr. 10/2014 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – Secția
penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 30.259/215/2013, prin care, în baza art.
475 din Codul de procedură penală, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție
pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept (M.Of.
partea I nr. 502 din 07/07/2014) ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D E C I
D E: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secția pe nală și pentru
cauze cu minori în Dosarul nr. 30.259/215/2013 în vederea pronunțării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemelor de drept: – dacă în aplicarea art.
418 din Codul de procedură penală, privind neagravarea situației î n propriul apel,
circumstanțele atenuante reținute de prima instanță în favoarea inculpatei în condițiile art.
74 alin. 1 din Codul penal anterior pot fi menținute în condițiile art. 5 din Codul penal de

16
instanța de control judiciar, învestită doar cu solu ționarea apelului declarat de inculpată,
chiar dacă pentru fapta analizată legea penală mai favorabilă o reprezintă noul Cod penal;
– în măsura în care circumstanțele atenuante trebuie menținute, efectele atenuante ale
acestora sunt cele prevăzute de art. 76 din Codul penal anterior sau cele prevăzute de art.
76 din noul Cod penal. Stabilește că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, circumstanțele
atenuante se apreciază global în funcție de incriminare și sancțiune. În situația intrării în
vigoare a unei no i legi, ce aduce modificări atât cu privire la pedepse, cât și cu privire la
circumstanțele atenuante, circumstanțele ca parte din instituția sancțiunii unei infracțiuni
nu pot fi privite și analizate distinct față de instituția pedepsei. Înlăturarea circu mstanțelor
atenuante nu aduce atingere principiului neagravării situației în propria cale de atac
prevăzut în art. 418 din Codul de procedură penală, atunci când în concret, pentru aceeași
faptă, se stabilește o sancțiune mai puțin severă. Obligatorie de l a data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură
penală. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2014.

Soluțiile la judecata în apel
Art. 421. – Instanța, judecând apelul, pronunț ă una dintre următoarele soluții:
1. respinge apelul, menținând hotărârea atacată:
a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil;
b) dacă apelul este nefondat;
2. admite apelul și:
a) desființează sentința primei instanțe și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit regulilor
referitoare la soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile la judecata în fond. Instanța de apel
readministrează declarațiile pe care prima instanță și -a întemeiat soluția de achitare, dispozițiile
art. 374 alin. (7) – (10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) aplicându -se în mod corespunzător;
b) desființează sentința primei instanțe și dis pune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a
fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți
nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința
instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a
cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s -a pronunțat asupra unei
fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când
există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se
dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Contestația în anulare

Cazurile de contestație în anulare
Art. 426. –
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost
în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiinț a instanța despre această imposibilitate;

17
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la
dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta
era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era
obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede
altfel;
h) când instanța de apel n u a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal
posibilă;
i) când împotriva unei persoane s -au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

 Î.C.C.J. a admis pronunțarea unei hotărâri prealabile la data de 04/03/2015 pri n Decizia nr.
5/2015 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Dolj Secția penală și pentru cauze cu
minori prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de
drept, în sensul "dacă hotărârea pronunțată în soluționarea căii de atac extraordinare prevăzute
de art. 426 din Codul de procedură penală și împotriva unei sentințe pentru care nu este
prevăzută de lege o cale de atac poate fi supusă apelului, conform art. 432 alin. (4) din Codul de
procedură penală" (M.Of. partea I nr. 248 din 10/04/2015) ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI
JUSTIȚIE – D E C I D E: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secția penală și pentru
cauze cu minori în Dosarul nr. 32.177/215/2014 prin care se solicită pronunțarea unei hotă râri
prealabile, în sensul "dacă hotărârea pronunțată în soluționarea căii de atac extraordinare
prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală și împotriva unei sentințe pentru care nu
este prevăzută de lege o cale de atac poate fi supusă apelului, c onform art. 432 alin. (4) din
Codul de procedură penală." Stabilește că hotărârea pronunțată în procedura examinării
admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este
prevăzută o cale de atac, nu poate fi s upusă apelului. Obligatorie de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2015.

 Î.C.C.J. a admis pronunțarea unei hotărâri prealabile la data de 29/03/2017 prin Decizia nr.
10/2017 privind soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel București – Secția I penală în
Dosarul nr. 6.664/2/2016, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea de principiu a unei probleme de drept (M.Of. partea I nr. 392 din 25/05/2017)
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, – D E C I D E: Admite sesizarea formulată de Curtea de
Apel București – Secția I penală în Dosarul nr . 6.664/2/2016, prin care se solicită pronunțarea
unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "Dacă, în interpretarea
dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța care soluționează contestația
în anulare, după admiterea în principiu a acesteia, poate reanaliza o cauză de încetare a
procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de
încetare a procesului penal, pentru care existau probe la dosar". Stabilește că, în in terpretarea
dispozițiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, instanța care soluționează contestația

18
în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de
apel a dezbătut și a analizat incidența cauz ei de încetare a procesului penal. Obligatorie de la
data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de
procedură penală. Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 martie 2017.

Termenul de introducere a contestației în anulare
Art. 428. – (1) Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a) și c) -h) poate fi
introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.
(2) Contestația în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) și i) poate fi introdusă
oricând.

 Declarat parțial neconstituțional la data de 30/06/2016 prin Decizia nr. 501/2016
referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispoziți ilor art. 428 alin. (1)
cu referire la art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală (M.Of. partea I nr. 733 din
21/09/2016) CURTEA CONSTITUȚIONALĂ – D E C I D E: – Admite excepția de
neconstituționalitate ridicată de Alexandru Marian Iancu în Dosarul nr . 3.695/2/2015
(2.219/2015) al Curții de Apel București – Secția a II -a penală și constată că dispozițiile
art. 428 alin. (1) cu referire la art. 426 lit. i) din Codul de procedură penală sunt
neconstituționale.

Hotărârile supuse recursului în casație
Art. 434. – (1) Pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s -a dispus
rejudecarea cauzelor. 24/10/2016 – alineatul a fost declar at parțial neconstituțional prin Decizie
540/2016 .
(2) Nu pot fi atacate cu recurs în casație:
a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;
b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;
d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării;
e) soluțiile pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
g) hotărârile pronunțate ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției.
(3) Recursul în casație exercitat de procuror împotriva hotărârilor prin care s -a dispus achitarea
inculpatului nu poate avea ca scop obținerea condamnării acestuia de către instanța de recurs în
casație.

 Decizia nr. 573/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 434 alin. (2) lit. g) din Cod ul de procedură penală, Publicat ă în Monitorul Oficial, Partea I nr.
959 din 13 noiembrie 2018. Formă aplicabilă la 13 noiembrie 2018 – Admite excepția de
neconstituționalitate ridicată de Adrian Movilă în Dosarul nr. 589/180/2016 al Înaltei Curți de

19
Casaț ie și Justiție – Secția penală și constată că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. g) din Codul de
procedură penală sunt neconstituționale. Definitivă și general obligatorie.

BIBLIOGRAFIE
 Constituția României
 Noul Cod de procedură penală cu modificările aduse prin OUG 18/2016
 A. Crișu, Drept procesual penal – editia a 4 -a, Editura Hamangiu, 2013;
 A. Zarafiu, Procedură penală, Ediția 2, Editura C.H.Beck, 2015;
 Francois Martineau, Petit traite D `argumentation judiciare et de plaidorie, Ed. Dal loz,
Paris 2015
 I. Neagu, M. Damaschin, Andrei Viorel Iugan, Drept procesual penal partea specială,
mapa de seminar, Ed. Universul Juridic, București 2016.
 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, partea generală, Editura Universul
Juridic, 201 4;
 I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, partea specială, Editura Universul
Juridic, 2015;
 M. Udroiu (coorodnator), Codul de procedură penală, Comentariu pe articole, Ed. C.H.
Beck, București 2015
 M. Udroiu, Procedura penală, Partea general ă, Ed. C.H. Beck, București 2014
 Michel Franchimond, ann Jacobs, Adrien Masset, Manuel de procedure penale, II -e
edition, Ed. Larcier.
 Mihail Udroiu, Ovidiu Predescu, Protecția europeană a drepturilor omului și procesul
penal , Ed. C.H. Beck, București, 2008
 P. Buneci și alții, Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații, Ed. C.H.
Beck, București 2014
 Anca Lelia Larincz, Recursul în casație în noul Cod de procedură penală, Ed. Universul
Juridic, București 2014
 Mădălina Pascu, Teodor Manea, Acordul de recunoaștere a vinovăției, Ed. Universul
Juridic, București 2015.
 Vintilă Dongoroz, Sigfried Kahane, Costică Bulai, George Antoniu, Nicoleta Iliescu,
Rodica Stănoiu, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea
specială, vol. VI, ediția a II -a, Editurile Academiei și CH Beck, București, 2003;
 J. Pradel, Droit penal compare, ed. Dalloz, Paris, 2002;
 S. Guinchard, J Buisson, Procedure penale, ed. Litec, Paris 2002;
 J. Pradel, G. Corstens, Droit penal europeen, ed. Dalloz, Paris 1999;
 Michel Franchimont, Ann Jacobs, Adrien Masset, Manuel de procedure penale, 2e edition,
ed. Larcier, Bruxelles, 2006.
 N.Volonciu, Codul de procedură penală comentat, Ed. a III -a, Ed. Hamangiu, București
2017.