. Institutia Prefectului. Locul Si Rolul Prefectului In Sistemul Administratiei Publice
INTRODUCERE
Este știut faptul că pentru integrarea României în Uniunea Europeană în anul 2007, aceasta a trebuit să facă unele modificări în domeniul administrativ, al justiției, sănătății, educației și cercetării, etc.
În acests sens Guvernul României a încercat să se ralieze cerințelor Uniunii Europene și a inițiat reforma în administrația publică.
Lucrarea de față este o încercare de a trata una dintre instituțiile administrației publice, instituția prefectului, mai precis competența materială a acestuia în raporturile cu autoritățile administrației publice locale, el fiind reprezentantul Guvernului pe plan local.
Lucrarea este structurată în trei capitole și un studiu de caz cu referire la activitatea desfășurată de către prefectul județului Constanța în anul 2006.
În capitolul I am încercat să evidențiem câteva noțiuni generale privind resursele umane în administrația publică, funcția publică si funcționarul public. Am arătat care sunt principalele categorii de funcționari publici și am încercat să subliniem rolul prefectului ca înalt funcționar public, dar și ca reprezentant al Guvernului la nivel local.
Capitolul al II-lea este dedicat instituției prefectului în actuala reglementare și face referire la aparatul de lucru al prefectului, la condițiile de numire și eliberare din funcția de prefect, la incompatibilități ale funcției de prefect, locul și rolul prefectului în sistemul administrației publice locale.
În capitolul al III-lea, dedicat competenței materiale a prefectului, am încercat să analizăm principalele atribuții ale prefectului, atribuții ce fac parte din sfera sa de competență.
Potrivit dispozițiilor constituționale, atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică. În acest sens, din necesitatea reglementării acestei instituții importante pentru procesul de reformă a administrației publice centrale și locale și anume instituția prefectului s-a emis Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr.181/2006.
În final, studiul de caz prezintă în concret activitatea desfășurată de prefect în vederea exercitării atribuțiilor conferite prin lege.
Astfel, prefectul județului Constanța, în anul 2006 a atacat în fața instanței de contencios administrativ acte administrative adoptate sau emise de către autoritățile administrației publice locale, a emis ordine cu caracter normativ sau individual, a încercat să realizeze obiectivele aflate în programul de guvernare și a întreprins o serie de activități pentru realizarea acestor obiective.
Pentru perioada actuală, reforma în administrația publică trebuie să răspundă unei duble cerințe: integrarea României în Uniunea Europeana și satisfacerea cerințelor cetățenilor. În acest context prefectul devine un actor esențial al schimbării, care trebuie să se angajeze în realizarea reînnoirii și a unui stat modern și deschis parteneriatului.
Pentru realizarea unui sistem modern al managementului sectorului public și în vederea accelerării procesului de reformă, se impune creșterea rolului instituției prefectului. Modernizarea acestui segment al administrației publice presupune îndeplinirea, în condiții de eficiență și transparență a obiectivelor și prerogativelor conferite prefectului de Constituție și lege organică, precum și crearea cadrului care să asigure prefectului aptitudinea legală și instrumentele necesare.
CAPITOLUL I
ADMINISTRAȚIA PUBLICǍ, FUNCȚIA PUBLICĂ ȘI FUNCȚIONARUL PUBLIC ÎN ROMÂNIA
1.1 Privire generală asupra noțiunii de administrație publică
Normele dreptului administrativ reglementează raporturile sociale referitoare la organizarea și activitatea administrației publice.
Administrația publică s-a dezvoltat ca o anexă a puterii executive, pe măsura extinderii sarcinilor pe care guvernarea și le-a asumat sau a celor care i-au fost impuse într-un fel sau altul de societate.
Noțiunea de administrație are mai multe accepțiuni. Din punct de vedere etimologic, aceasta vine din latinescul ad minister – a servi pentru. În limbajul curent, a administra înseamnă a conduce, a organiza, a dirija activități publice și particulare.
Prin termenul administrație se poate înțelege: conținutul principal al activității puterii executive a statului; sistemul de autorități publice care înfăptuiesc puterea executivă; conducerea unui agent economic sau instituții social-culturale; un compartiment (direcție, secție, sector, serviciu, birou) din unitățile direct productive sau instituții social-culturale, care nu desfășoară nemijlocit o activitate direct productivă.
Dintre multiplele sensuri ale termenului de administrație, preocupările teoretice s-au axat în principal pe clarificarea noțiunii de administrație publică, luată ca formă de exercitare a puterii executive în stat, mai ales datorită importanței pe care o reprezintă cunoașterea exactă a acestei activități în intimitate; a modului în care trebuie să fie organizată realizarea ei în practică, moment esențial, de care depinde în mare măsură înfăptuirea rolului statului în organizarea și conducerea societății.
Prin administrația publică se realizează funcția executivă a statului, întrucât ea are ca sarcină organizarea executării și executarea în concret a legilor. Administrația publică cuprinde organele administrației publice centrale și serviciile lor descentralizate, precum și organele administrației publice locale. Toate aceste autorități publice își desfășoară activitatea sub conducerea generală a Guvernului, care este șeful puterii executive.
O altă definiție a administrației publice ar fi aceea că aceasta reprezintă acea activitate care constă în principal în organizarea și asigurarea executării, dar și în executarea în concret a prevederilor constituționale, a actelor normative și a celorlalte acte juridice emise de către autoritățile statului de drept, activitate ce este realizată de către autoritățile administrației publice.
Noțiunea de administrație publică are un dublu sens:
În sens formal, organic, se definește administrația publică ca fiind acel ansamblu de mecanisme care, pe baza legii și în executarea acesteia, realizează o activitate care are un specific bine conturat.
Astfel, în opinia noastră, administrația publică, în sens formal, reprezintă un corp de funcționari constituiți într-un sistem de instituții publice, înzestrate cu mijloace materiale și bănești, cu personalitate juridică și competență de a acționa pentru executarea legii.
În sens material, prin administrație publică înțelegem activitatea de organizare a executării și de executare în concret a legilor de către autoritățile care compun acest sistem, în vederea satisfacerii intereselor generale, scop în care adoptă acte juridice, organizează și asigură buna funcționare a serviciilor publice și execută anumite prestații către populație.
Administrația publică concepută ca sistem de organe ale statului este alcătuită din: Președintele României, Guvern, ministere și celelalte organe ale administrației publice centrale de specialitate, serviciile lor descentralizate în județe, prefectul și autoritățile administrației publice locale.
Administrația publică concepută ca activitate are două componente:
componentă executiv-dispozitivă, prin care administrația publică organizează executarea și execută în concret legile, adoptând, în acest scop, acte administrative de autoritate;
componentă de prestare de servicii publice, prin care administrația publică înființează, organizează și ia toate măsurile pentru asigurarea bunei funcționări a serviciilor publice. În acest scop administrația publică încheie diverse acte juridice bilaterale sau multilaterale, săvârșește diferite fapte materiale și execută anumite operațiuni tehnico-materiale.
În concluzie, administrația publică privită ca activitate, reprezintă acțiunea unor oameni, desfășurată în interes general și în regim de putere publică, în scopul organizării, exercitării și executării în concret a legii.
Din cele arătate mai sus, putem spune ca administrația publică își desfășoară activitatea prin acte administrative, fapte materiale juridice și operațiuni tehnico-materiale.
În opinia noastră o definiție mai completă a noțiunii de administrație publică ar fi următoarea: o activitate de organizare și de executare în concret a legii, prin activități cu caracter dispozitiv și prestator, activitate care se realizează în principal prin sistemul organelor administrației publice, dar și prin alte organe situate în alte sisteme de organizare a puterii statului-sistemul puterii legislative și sistemul puterii judecătorești- precum și în cadrul unor organizații particulare care îndeplinesc activități de interes public și care dobândesc, în aceste împrejurări, calitatea de autorități administrative.
1.2 Considerații generale privind funcția publică și funcționarul public
1.2.1 Funcția publică
Mijloacele prin care se realizează administrația publică sunt resursele umane, cele materiale și financiare, precum și competența. Resursele umane reprezentate de persoanele fizice organizate într-o instituție sunt pârghiile prin care acționează administrațiile publice sau particulare. Funcția este un element esențial la prestarea căreia persoana s-a obligat prin raportul juridic de drept public și privat.
Conținutul fiecărei funcții publice, adică acele atribuții, puteri ,competențe proprii care o deosebesc de alte funcții publice sunt stabilite prin însăși actul care o înființează Constituția sau alte legi ori în baza acestora, prin hotărâri ale Guvernului, ordine și instrucțiuni ale miniștrilor, hotărâri ale consiliilor județene sau locale.
Definiția legală a funcției publice este dată de Legea nr.188 din 8 decembrie 1999 modificată prin Legea 161 / 2003 astfel: ”funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală și locală”.12
Funcția publică este constituită din competențele stabilite de lege, cuprinzând atribuțiile necesare satisfacerii intereselor generale și scopurilor de interes public pentru care a fost creată, neputându-se admite ca ea să fie utilizată în scopuri personale.13
Putem afirma ca noțiunea de funcție publică este strâns legată de noțiunea de putere publică, de autoritate, de organ. Statul acționează prin funcționarii publici care sunt deținătorii unor funcții publice. Funcția publică face parte din Administrația publică, este motorul administrației și este constituită din competențe stabilite de lege.
Un alt autor14 definește funcția publică ca fiind situația juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice, ce constă in ansamblul drepturilor și obligațiilor ce formează conținutul raportului juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care a învestit-o.
În concepția lui Alexandru Negoiță15, funcția publică este definită ca fiind “un ansamblu de atibuții stabilite prin legi sau prin actele juridice emise pe baza și în executerea legii, atribuții pe care le îndeplinește o persoană fizică încadrată în munca într-un organ al administrației de stat și care are abilitatea legală de a avea anumite atribuții.
În același sens Tiberiu Pavelescu16 definește funcția de stat ca fiind acel complex de drepturi și obligații cu care este investită persoana fizică ce face parte dintr-un organ al statului, care are caracter de continuitate și care se exercită pentru realizarea puterii de stat, pentru îndeplinirea sarcinilor acelui organ de stat.
Drepturile și obligațiile ce formează conținutul funcției publice se exercită de către persoana fizică legal învestită în realizarea competenței unui organ învestit cu autoritate publică.17
În opinia noastră funcția publică poate fi definită ca situația juridică legal determinată a persoanei fizice învestită cu prerogative în realizarea competențtă cu prerogative în realizarea competenței unei autorități publice în regim de putere publică, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public.
1.2.2 Funcționarul public
Noțiunea de funcționar public este definită foarte bine de Legea nr.188/1999 modificată prin Legea 161 / 2003 astfel: art.2, alin.2 precizează că funcționarul public este persoana numită într-o funcție publică de către conducătorul autorității sau instituției publice, cu respectarea dispozițiilor legii.
Corespunzător definițiilor și implicit trăsăturilor funcției publice, doctrina a definit și noțiunea de funcționar public. Astfel funcționarul public este acela care deține sau fără a deține o parte din suveranitate, contribuie la mersul lucrului public, fiind retribuit și prestând jurământ.
În doctrină noțiunea de funcționar a fost definită atât într-un sens larg, cât și într-un sens restrâns.
În sens larg, prin noțiunea de funcționar înțelegem orice persoană care lucrează în sectorul public, adică în cadrul administrației publice centrale și locale și altor servicii publice.
În sens restrâns, noțiunea de funcționar este echivalentă cu aceea de funcționar public, adică persoana învestită cu o funcție publică în cadrul autorităților și instituțiilor publice ale statului și unităților administrativ teritoriale.
Definit în strânsă legătură cu funcția publică, considerăm că funcționarul public este persoana care în conformitate cu dispozițiile actelor normative, este numită de autoritatea publică competentă, repartizată sau aleasă potrivit normelor legii și investită în mod legal ca titular al funcției și cu atribuțiile acestei funcții, prestând în mod permanent o activitate, cu scopul de a asigura funcționarea continuă a unui serviciu public în schimbul salariului periodic.
În altă opinie funcționarul public20 este persoana care în schimbul unei remunerații, îndeplinește sau colaborează în mod permanent la îndeplinirea unui serviciu public depinzând de autoritatea administrativă a statului sau comunelor.
Într-o altă concepție, funcționarul public21 este definit ca fiind persoana legal învestită prin numire sau alegere, într-o funcție publică din structura unui serviciu public administrativ, în scopul îndeplinirii competenței acestuia.
În același timp funcționarul public poate fi definit ca fiind persoana legal învestită, în baza unui act administrativ de numire, într-o funcție publică, cu caracter de permanentă, persoana care exercită efectiv atribuțiile și responsabilitățile ce constituie conținutul acelei funcții, în scopul realizării competențelor autorității sau instituției publice în structura căreia a fost creată, prin lege sau în temeiul legii, acea funcție publică22.
În opinia noastră considerăm că prin funcționar public se înțelege orice persoană numită în condițiile legii, într-o funcție publică,cu caracter permanent, în cadrul unei autorități sau instituții publice în scopul asigurării funcționării continue a acestora, în schimbul unui salariu primit periodic.
Pentru a exercita ansamblul atribuțiilor și competențelor ce constituie conținutul funcției publice titularului acesteia îi sunt stabilite anumite drepturi și obligații.
Numirea în funcție este de competența unei anumite autorități a administrației publice, în raport de categoria în care se încadrează funcția publică respectivă :
Numirea în funcție a înalților funcționari publici se face de către Guvern pentru funcțiile de secretar, general și secretar general al Guvernului și pentru funcția de prefect și de către primul – ministru pentru funcțiile de consilier de stat, secretar general și secretar general adjunct din ministere.
Numirea în funcție a funcționarilor publici de conducere se face de către conducătorii autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală sau locală, la propunerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
Numirea în funcție a șefilor de birou, a șefilor de servicii se face de către conducătorii autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală la care urmează să-și desfășoare activitatea.
Numirea în funcție se face întotdeauna printr-un act în formă scrisă. În termen de 3 zile de la emiterea actului de numire funcționarul public are obligația de a depune jurământul de credință în fața conducătorului autorității și în prezența a doi martori.
1.3 Categorii de funcții publice și de funcționari publici
1.3.1 Categorii de funcții publice
Funcția publică a fost amplu reglementată prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, modificată prin Legea 161/2003 care a definit-o ca reprezentând ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite în temeiul legii, în scopul prerogativelor de putere publică de către administrația centrală și locală.
În concluzie putem afirma că definiția legală precizează conținutul funcției care constă într-un ansamblu de atribuții și responsabilități. Dacă prin atribuție înțelegem un complex de drepturi și de obligații de care dispune o autoritate în vederea realizării sarcinilor sale, în schimb prin responsabilitate trebuie să avem în vedere o obligație de a efectua sau de a îndeplini o sarcină concretă de serviciu, o îndatorire trasată și determinată, noțiunea neavând în acest caz nimic comun cu cea de răspundere pentru neîndeplinirea unei obligații legale, fiindcă are, mai degrabă, o încărcătură administrativă și etică decât juridică.
În prezent funcția publică din sistemul administrației publice românești, într-o abordare generală poate fi clasificată după mai multe criterii, astfel:
După caracterul general sau specific al funcției publice întâlnim :
Funcții publice generale ;
Funcții publice specifice;
Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, in vederea realizării competențelor lor generale.
În sfera funcței publice generale încadrăm :
Secretarul general al Guvernului;
Secretarul general adjunct al Guvernului;
Consilierul de stat;
Prefectul;
Subprefectul;
Secretarul general al Prefecturii, secretarul județului și municipiului București;
Directorul general din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
Secretarul municipiului al orașului și comunei;
Directorul executiv și directorul executiv adjunct ai serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale;
Șeful de serviciu;
Șeful de birou;
Expertul, consilierul, inspectorul, consilierul juridic, auditorul;
Referentul de specialitate;
Referentul.
Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și instituții publice, în vederea realizării competențelor lor specifice.
În categoria funcțiilor publice specifice încadrăm :
Arhitectul șef;
Inspectorul de concurență;
Inspectorul vamal;
Inspectorul de muncă;
Controlorul delegat.
După nivelul studiilor absolvite, funcțiile publice se împart în:
Funcții publice din clasa I care cuprind funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
Funcții publice din clasa a II a pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă;
Funcții publice din clasa a III a pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale absolvite cu diplomă.
După nivelul atribuțiilor titularului funcției publice determinăm:
Funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici:
funcția de secretar general și secretar general adjunct al Guvernului;
funcția de prefect;
funcția de consilier de stat;
funcția de secretar general și secretar general adjunct din ministere;
funcția de subprefect;
funcția de secretar general al prefecturii ,secretar general al județului și municipiului București.
Funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere:
funcția de conducător al autorităților sau instituțiilor publice din administrația publică centrală sau locală.
Funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție:
funcția de referent și referent de specialitate;
funcțiile de expert,consilier,inspector.
Funcționarii publici numiți în funcțiile publice din clasa a II a si a III a pot ocupa numai funcții publice de execuție, cu excepțiile prevăzute de legile speciale
Din clasificarea făcută rezultă că totalitatea funcțiilor publice dintr-o autoritate sau instituție, atât cele publice cât și cele nepublice, corespunzător schemei de organizare a lor, cu diviziunile și subdiviziunile componente structurale, constituie statul de funcție al acestora.
1.3.2 Categorii de funcționari publici
În ceea ce privește categoriile de funcționari publici, gruparea acestora a făcut mai mult obiectul doctrinei, decât al normelor juridice. Ea a fost, în principiu, asemănătoare cu cea referitoare la categoriile de funcții publice.
În perioada interbelică, autorii timpului împărțeau funcționarii publici după următoarele criterii:
1. După regimul aplicabil:
Funcționari permanenți ai statului;
Funcționari contractuali.
2. După caracterul funcției:
Funcționari de carieră(de profesie);
Funcționari politici.
3. După obiectul activității:
Funcționarii de decizie;
Funcționari de pregătire a deciziilor;
Funcționari de executare a acestora.
În perioada postbelică, perioadă caracterizată prin fundamentarea “funcției publice” pe raporturile juridice de muncă și în absența unor reglementări unitare și coerente în această problemă, autorii de drept public, îndeosebi cei de drept administrativ, au folosit criterii foarte variate pentru clasificarea funcționarilor publici. Există patru criterii de clasificare:
1. După gradul de independență în exercitarea funcției, deosebim:
Funcționari publici cu munci de răspundere;
Funcționari publici fără munci de răspundere.
2. După gradul de strictețe al disciplinei la care erau obligați, deosebim:
Funcționari militari;
Funcționari civili.
3. După gradul de tehnicitate al activității desfășurate, deosebim:
Funcționari care prestau activități cu grad sporit de tehnicitate;
Funcționari care prestau activități productive
4. După modul de recrutare:
Funcționari numiți;
Funcționari aleși.
Un alt autor vorbește despre următoarele criterii de clasificare:
1. După natura și importanța funcțiilor:
Funcționari de conducere si control;
Funcționari de execuție.
2. După statutul juridic aplicabil:
Funcționari cărora li se aplică statutul general;
Funcționari cărora li se aplică statute speciale.
3. După gradul de disciplină aplicabil:
Funcționari publici civili;
Funcționari publici militari.
4. După natura autorităților din structura cărora fac parte:
Funcționari publici ai statului;
Funcționari publici ai autorităților publice locale autonome.
5. După nivelul studiilor:
Funcționari publici cu studii superiore;
Funcționari publici cu studii medii, liceale sau postliceale;
Funcționari publici cu studii generale.
1.3.3 Categoria înalților funcționari publici
Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una din următoarele funcții publice:
Secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului;
Consilier de stat;
Secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
Prefect;
Subprefect;
Secretar general al prefecturii;
Director general din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale.
În funcție de nivelul atribuțiilor funcționarii publici pot fi clasificați astfel:
Funcționari publici de execuție din clasa I, persoanele numite în următoarele funcții publice: expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor;
Funcționari publici de execuție din clasa a II – a, persoanele numite în funcția publică de referent de specialitate;
Funcționari publici de execuție din clasa a III – a , persoanele numite în funcția publică de referent;
În funcție de experiența dobândită funcționarii publici pot fi clasificați astfel:
funcționari publici debutanți, persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcții publice și nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcții publice definitive;
funcționari publici definitivi, persoanele care intră în corpul funcționarilor publici prin concurs care au promovat programe de promovare și perfecționare în administrația publică.
1.4. Prefectul – înalt funcționar public român
Potrivit dispozițiilor art. 123 din Constituția revizuită: “Guvernul numește un prefect, în fiecare județ și în municipiul București. Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale. Atribuțiile prefectului se stabilesc prin lege organică”. Legea organică în această materie este Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului.
Actualmente, Legea nr. 340/ 2004 privind instituția prefectului este modificată și completată de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 179 din 14 decembrie 2005, ordonanță aprobată prin Legea nr. 181/2006.
Prefectul este un reprezentat al Guvernului în teritoriu, motiv pentru care este și calificat ca administrație de stat în teritoriu, răspunzând principiului deconcentrării administrative.
Art. 1 alin. 1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006: „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București, la propunerea ministrului administrației și internelor”.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, ordonanță aprobată prin Legea nr. 181/2006, rezultă că prefectul este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local.
Prefectul este reprezentantul Guvernului în județ și în municipiul București. El urmărește realizarea intereselor naționale în județe, cu respectarea autonomiei locale.
Deși instituția prefectului este reglementată în Legea administrației locale, prefectul nu face parte din categoria autorităților administrației publice locale autonome. Dimpotrivă, el este o autoritate încadrată în sistemul administrației publice de stat, este numit de Guvern și este subordonat acestuia.
Statutul de reprezentant al Guvernului în teritoriu îi conferă prefectului aptitudinea de a veghea pentru ca activitatea consililor locale și a primarilor, a consiliilor județene și a președinților consiliilor județene să se desfășoare în conformitate cu prevederile legale.
În concordanță cu dispozițiile art. 241 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006: „Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de președintele consiliului județean în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitatea administrativ-teritorială și poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condițiile legii”.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006, între prefect, pe de o parte, și consilile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții consiliilor județene, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. Prin relații de comunicare și de colaborare prefectul și celelalte autorități ale administrației publice locale își pot desfășura activitatea în mod normal și rodnic.
Numirea și eliberarea din funcție a prefectului se face prin hotărâre a Guvernului. Legea impune condiția pentru prefect de a avea studii superioare de lungă durată. De asemenea, calitatea de prefect este incompatibilă cu cea de parlamentar primar, consilier local sau județean, precum și cu o funcție de reprezentare profesională, o altă funcție publică sau o funcție o activitate profesională remunerată în cadrul regiilor autonome, precum și al societăților comerciale cu capital de stat sau privat.
Prefectul are anumite atribuții pe care le îndeplinește potrivit legii.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor și prerogativelor care îi revin potrivit legii, prefectul este ajutat de 2 subprefecți, iar în municipiul București de trei suprefecți.
În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006 rezultă că prefectul și subprefecții fac parte din categoria înalților funcționari publici.
Prin Legea nr. 188/1999 așa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 161/2003 s-a realizat un progres în ceea ce privește instituția prefectului, în sensul că a fost promovată soluția calificării prefectului ca făcând parte din categoria înalților funcționari publici.
Pe bună dreptate s-a considerat că se impune ca prefectul să fie asimilat funcționarului public, deoarece:
legea impune pentru numirea sa anumite condiții de studii, respectiv studii superioare de lungă durată;
îndeplinește prerogative de autoritatte publică, deși unele din atribuțiile sale sunt de natura funcțiilor politice;
reprezintă un garant al legalității în activitatea autorităților autonome locale, el putând ataca în fața instanțelor de contencios administrativ actele pe care le consideră ilegale adoptate sau emise de consiliul local, consiliul județean, primar sau președintele Consiliului județean.
În concluzie, persoana care ocupă funcția publică de prefect, trebuie să îndeplinească condițiile de ocupare a funcției publice, condiții prevăzute în mod expres în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici așa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 161/2003.
CAPITOLUL II:
INSTITUȚIA PREFECTULUI
2.1 Evoluția istorico-legislativă a instituției prefectului
Institutia prefectului, o creație napoleoniană a fost creată în anul al VIII-lea de la Marea Revoluție Franceză; până la modificarea Constituției Franței din anul 1958, prefectul era reprezentantul Guvernului și șeful administrației departamentului în care funcționa.
După 1958, prefectul este: a) reprezentantul statului, al intereselor naționale; b) reprezentantul Guvernului; c) organ de administrație generală și d) organ de coordonare a serviciilor statului din departament.
Instituția prefectului este o instituție veche, tradițională în administrația publică din România. O întâlnim atât în Muntenia, cât și în Moldova, încă înainte de Unirea Principatelor (1859), chiar dacă cei care o reprezentau purtau o altă denumire.
În țara noastră, funcția de prefect a fost instituită prin Legea pentru consiliile județene nr. 396 din 2/14 aprilie 1864 care, în art. 91 prevede că: “ prefectul, ca și cap al administrației județene, dirige toate lucrările acestei administrațiuni și execută hotărârile consiliului județean”. Prefecul, așa cum prevede alin. 2 al art. 93, era comisar al guvernului pe lângă consiliul județean. În această calitate, el supraveghea legalitatea actelor adoptate de consiliul județean și de delegația permanentă, iar atunci când constata că acestea erau ilegale, avea dreptul și datoria ca, în termen de 10 zile de la adoptarea actului respectiv, dacă a participat la ședință, sau de la data la care i s-a adus actul la cunoștință, să facă recurs la Guvern. Recursul, prevede art. 95 alin. 3, era suspensiv de executare.
Prin aceeași lege s-a înființat funcția de subprefect, care era reprezentantul prefectului în conducerea plășilor în care era împărțit județul. Subprefectul, prevede art. 106 astfel cum a fost modificat prin Legea din 31 mai 1894, vizitează toate comunele plășii sale, inspectează registrele de stare civilă și verifică starea claselor comunale, cel puțin de două ori pe an. După modificarea Legii nr. 396/1864, în anul 1904, subprefectul a devenit inspector comunal, iar în urma modificării aceleiași legi, în anul 1908, acesta a devenit administrator de plașă, prim-pretorul de mai târziu.
Prin Legea administrativă din 3 august 1929 au fost create directoratele ministeriale ca centre de administrație și inspecție locală, cu sedii în București, Cluj, Craiova, Iași și Timișoara, având fiecare în raza de activitate un număr de județe, conduse de un director ministerial, cu rang de subsecretar de stat, căruia i se subordona și prefectul, ca reprezentant al Guvernului.
Potrivit acestei legi, prefectul era numit prin decret regal, la propunerea Ministerului de Interne. Din reglementările cuprinse în această lege rezultă că prefectul avea o triplă calitate, cu atribuții corespunzătoare. Astfel:
ca delegat al autorității centrale, prefectul de județ, prevede art. 272, reprezintă Guvernul și puterea executivă și stă în legatură cu fiecare minister prin directorul ministerial și prin serviciile ministeriale locale;
ca reprezentant al Guvernului, prefectul, potrivit prevederilor art. 273, exercită controlul și supravegherea tuturor administrațiunilor locale din județ, în care calitate el poate cere pedepsirea funcționarilor (publici);
prefectul era, potrivit art. 276, șeful poliției în județ, și exercita atribuțiile sale polițienești în conformitate cu dispozițiile art. 68 si 69 din Legea de organizare a poliției generale a statului din 21 iulie 1929.
Situația prefectului se schimbă și în Legea din 1939, care desființează administrația autonomă a județului, înființând ținutul, județul rămânând numai o circumscripție în care funcționează serviciile exterioare ale ministerelor. Prefectul devine mai mult un organ de îndrumare, control și supraveghere. Situația aceasta a prefectului durează până la Legea din 21 septembrie 1940, care desființează ținutul și reînființează județul ca unitate administrativă descentralizată. Începând cu această dată prefectul își recapătă vechea sa situație, adică reprezentant local al Guvernului și șeful administrației județene autonome.
O altă inovație cu privire la prefect, prevăzută în Legea administrativă din 1938, consta în principiul că prefectul este funcționar de carieră. Înlocuirea prefectului politic cu prefectul funcționar de carieră era de mult cerută în administrația noastră, ca o necesitate imperioasă pentru buna funcționare a administrației județene. Prefectul politic era de fapt reprezentantul în județ al partidului politic de la guvernare și astfel aducea cu sine în administrația județului politica de partid. Prefectul politic supus tuturor ingerințelor și fluctuațiilor politice nu putea să fie un bun administrator. Prefectul funcționar politic mai avea dezavantajul că nu cunoștea întregul mecanism administrativ și nici nu avea experiența necesară, pentru ca să poată conduce efectiv administrația unui județ.
În perioada 1940-1944 se revine la comună și județ ca unități administrativ-tertoriale cu personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu, iar prefectul își menține rolul și atribuțiile ca reprezentant al Guvernului, numit prin decret regal, și șef al tuturor funcționarilor Ministerului de Interne.Ca șef al administrației județene, prefectul numea și elibera din funcție pe funcționarii județului, administra patrimoniul și interesele județului, se îngrijea de toate serviciile publice județene, semna toate acetele în numele județului, reprezenta județul în justiție, etc. Ca reprezentant al Guvernului, rolul principal al prefectului era cel de control și supraveghere. El controla serviciile exterioare ale ministerelor și celorlalte instituții publice, putând aplica unele sancțiuni disciplinare funcționarilor publici, supraveghea și controla comunele rurale și urbane, instituțiile de binefacere și de asistență socială. Pe lângă prefect funcționa și consiliul de prefectură format, în principal, din șefii serviciilor județene.
În perioada de după anul 1944, reglementările legale care au urmat nu au mai consacrat instituția prefectului, unele dintre atribuțiile acestuia privind controlul legalității actelor administrative fiind preluate de instanțele judecătorești, altele fiind preluate de către organe ale administrației statului.
Instituția prefectului a funcționat, potrivit organizării din 1929, cu unele întreruperi – august 1938, septembrie 1940 – până la adoptarea Legii nr. 17/1949 asupra organizării consiliilor populare.
După revoluția din decembrie 1989, prin Constituție și prin Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală, instituția prefectului a fost repusă în locul și rolul ce i se cuvine într-un stat de drept, bazat pe principiul separației puterilor în stat.
La început, prin Legea nr. 5/1990 privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor până la organizarea de alegeri locale, la nivelul județelor au fost organizate prefecturi, legea precizând atât modul de organizare cât și atribuțiile lor. În concepția acestei legi, prefectura era un organ local al administrației de stat cu competență generală; prefectul nu era o instituție juridică distinctă, cu atribuții proprii, o autoritate publică.
În prezent, instituția prefectului este reglementată în materie prin lege organică și anume Legea nr. 340/2004 și prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, ordonanță aprobată prin Legea nr. 181/2006. Potrivit dispozițiilor art. 1 din legea mai sus mentionată: “ Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local”, iar art. 3 din Ordonanța de Urgenta a Guvernului prevede că: “Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ- teritoriale”.
2.2 Considerații generale privind instituția prefectului
Pentru exercitarea funcției de prefect, a prerogativelor care îi revin- potrivit Constituției revizuite și altor legi- se organizează și funcționează instituția prefectului, sub conducerea prefectului.
Instituția prefectului este o instituție publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu propriu și buget propriu. Structura organizatorică și atribuțiile instituției prefectului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 181/2006 rezultă că activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor, și din alte surse legal constituite. Instituția prefectului poate beneficia de programe cu finanțare internațională.
Sediul instituției prefectului, denumit prefectură, este în municipiul reședință de județ, într-un imobil proprietate publică a statului, a județului sau a municipiului, după caz. Pentru municipiul București, respectiv județul Ilfov, sediul instituției prefectului este în municipiul București.
Deoarece Guvernul exercită conducerea generală a administrației publice, autoritățile publice autonome nu pot fi lăsate în afara sistemului administrației publice fiindcă Guvernul și-ar pierde din natura sa juridică de autoritate responsabilă de realizarea conducerii generale a administrației publice pe întreg teritoriul național, ceea ce poate fi compensată prin numirea în teritoriu a unor reprezentanți ai Guvernului care să supravegheze respectarea legilor de către autoritatea publică autonomă teritorială în interesul colectivităților locale și a colectivităților naționale.
Tocmai pentru acest motiv, Guvernul numește în fiecare județ și în municipiul București câte un prefect, la propunerea ministrului Administrației și Internelor.
Potrivit noilor reglementări legale în domeniu, pentru îndeplinirea atribuțiilor și prerogativelor care-i revin, prefectul este ajutat de 2 subprefecți, iar în municipiul București acesta este ajutat de 3 subprefecți.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006, funcția de secretar general al prefecturii s-a desființat, secretarul general transformându-se în subprefect. În acest mod numărul subprefecților a crescut la 2, respectiv 3 subprefecți pentru municipiul București.
În opinia noastră transformarea funcției publice de secretar general al prefecturii în cea de subprefect nu era necesară. Colaboratorul direct al prefectului, înainte de subprefect rămâne secretarul general, chiar dacă el a devenit subprefect. Astfel, propunem de lege ferenda, menținerea funcției de scretar general al prefecturii.
2.2.1 Aparatul de lucru al prefectului
Subprefecții
Subprefecții fac parte din categoria înalților funcționari publici. În ceea ce privesc condițiile de acces la funcția de subprefect, menționăm că sunt aceleași ca și cele de la funcția de prefect, beneficiind astfel, în aceeași măsură, de aceleași drepturi și obligații. Subprefecții sunt obligați să depună în fața Guvernului, respectiv a primului-ministru, jurământul de credință, alături de prefect.
Menționăm că, subprefecții nu pot fi membri ai unui partid politic, sub sancțiunea eliberării lui din funcție. Subprefecții răspund, după caz, disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii.
Este cunoscut faptul că pentru îndeplinirea atribuțiilor și prerogativelor care îi revin, prefectul este ajutat de doi subprefecți, iar în municipiul București acesta este ajutat de trei subprefecți.
În ceea ce privește subprefecții, suntem de părere că acestia fac parte din aparatul de lucru al prefectului. Acest lucru reiese din faptul că, pentru exercitarea atribuțiilor sale, prefectul le poate delega subprefecților, prin ordin, unele atribuții care fac parte din sfera sa de competență. Subprefectii îndeplinesc și alte atribuții care sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, „numirea și eliberarea din funcție a subprefecților se face în condițiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea prefectului și cu avizul Ministerului Administrației și Internelor”.
Actualmente, dispozițiile acestui articol sunt abrogate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, aprobată prin Legea nr. 181/2006. Suntem de părere că aceste dispoziții ar trebui reținute deoarece se prevăd în mod clar și expres condițiile de numire și eliberare din funcție a subprefecților, respectiv prefectului, fapt care nu este cuprins și în prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului și implicit în cuprinsul Legii nr. 181/2006.
De lege ferenda, considerăm că aceste dispoziții trebuie cuprinse în viitoarea lege privind instituția prefectului, lege care va cuprinde și modificările și completările instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005.
Subprefecții îndeplinesc, potrivit legii, atribuțiile care le sunt date prin acte normative, precum și cele delegate prin ordin al prefectului, în principal, în următoarele domenii:
integrarea europeană;
relațiile cu sindicatele și patronatele;
respectarea legilor și a celorlalte acte normative;
asigurarea ordinii publice și apărarea drepturilor cetățenilor.
În lipsa prefectului, subprefecții îndeplinesc, în numele prefectului, atribuțiile care îi revin acestuia.
Apreciem că subprefecții pot fi considerați înlocuitorii de drept ai prefectului deoarece aceștia îndeplinesc atribuțiile prefectului în cazul când acesta se află în imposibilitatea de a-și îndeplini funcția sa.
Prefectul nu poate delega subprefecților alte atribuții decât cele menționate, întrucât delegarea de atribuții poate avea loc numai în cazul în care este prevazută în mod expres de lege.
De asemenea, precizăm că această delegare de atribuții, prevazută de lege, este parțială- prefectul putând delega numai o parte din atribuțiile sale și numai în unele din domeniile menționate de lege.
În schimb, dacă prefectul este înlocuit sau nu își poate îndeplini funcția sa, subprefecții pot exercita toate atribuțiile prefectului, în numele acestuia.
Aparatul de specialitate al prefectului
Pentru exercitarea atribuțiilor conferite de lege, prefectul are un aparat propriu de specialitate pe care îl conduce. Personalul din aparatul de specialitate al prefectului este format din funcționari publici, funcționari publici cu statut special și personal contractual. Numirea, respectiv încadrarea, precum și eliberarea din funcție a personalului din aparatul de specialitate se efectuează prin ordin al prefectului.
Structura organizatorică a aparatului prefectului cuprinde: direcții, servicii, birouri și alte compartimente.
Potrivit dispozițiilor art. 37 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului „structura organizatorică și atribuțiile aparatului propriu de specialitate al prefectului, precum și atribuțiile secretarului general se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.
Considerăm că această dispoziție, abrogată prin OUG nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004, ar trebui păstrată deoarece este necesar a fi precizat faptul că toate aceste atribuții și structura organizatorică sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Secretarul general face parte din categoria înalților funcționari publici, are studii superiare de lungă durată, de regulă juridice sau administrative, absolvite cu diplomă de licență ori echivalentă. Numirea și eliberarea din funcție a secretarului general se fac de către Ministerul Administrației și Internelor, potrivit legii.
Actualmente, funcția publică de secretar general al prefecturii s-a transformat în funcția publică de subprefect.
Cât privește această problemă, din moment ce prefectul, ca de altfel și subprefecții au fost transformați în înalți funcționari publici, începând cu 1 ianuarie 2006, legiuitorul a considerat că nu mai este nevoie de încă un înalt funcționar public, în persoana secretarului general, arătându-se de altfel, că atribuțiile acestuia din urmă, stabilite prin actele normative în vigoare urmează a fi exercitate de către unul din subprefecți, desemnat prin ordin al prefectului.
În opinia noastră transformarea funcției publice de secretar general al prefecturii în cea de subprefect nu era necesară. Colaboratorul direct al prefectului, înainte de subprefect rămâne secretarul general, chiar dacă el a devenit subprefect.
2.2.1.3 Cancelaria prefectului
În cadrul instituției prefectului se organizează și funcționează cancelaria prefectului.
În conformitate cu prevederile cuprinse în art. 39 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006, cancelaria prefectului este un compartiment organizatoric distinct, care cuprinde următoarele funcții de execuție de specialitate specifice: directorul cancelariei, doi consilieri, un consultant și secretarul cancelariei.
Personalul din cadrul cancelariei prefectului este numit sau eliberat din funcție de către prefect. Acest personal își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat, în condițiile legii, pe durata exercitării funcției publice de către înaltul funcționar public.
Considerăm că acest personal din cadrul instituției prefectului nu are statut de funcționar public, fiind angajat cu contract individual de muncă, și nu se bucură de stabilitate în funcție. Astfel, aceste persoane pot fi puse în situația de a le înceta oricând raporturile de muncă în cadrul cancelariei prefectului în cazul în care încetează exercitarea funcției de prefect.
2.2.1.4 Oficiile prefecturale
În județele cu o suprafață întinsă, cu localități amplasate la mari distanțe de reședința județului sau mari aglomerări urbane, prefectul poate organiza prin ordin, numai cu avizul Ministerului Administrației și Internelor, oficii prefecturale. În municipiul București se pot organiza oficii prefecturale în fiecare sector.
Oficiile prefecturale au sarcina de a duce la îndeplinire atribuțiile aparatului prefecturii în localitățile situate în zona teritorială aferentă.
Nominalizarea localităților arondate la fiecare oficiu prefectural, precum și organizarea propriu-zisă a oficiului se stabilesc prin ordin al prefectului, care se îngrijește și de asigurarea condițiilor materiale pentru buna funcționare a acestora.
Potrivit prevederilor alin. 2 art. 40 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 „ordinul prefectului de înființare și organizare a oficiilor prefecturale se emite numai cu avizul conform al Ministerului Administrației și Internelor”.
Având în vedere faptul că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, acesta îi este subordonat ierarhic Guvernului care l-a numit în funcție, deci și Ministerului Administrației și Internelor, iar în cazul în care emite un ordin trebuie să obțină avizul conform al unuia dintre ele.
Oficiile prefecturale fac parte integrantă din instituția prefectului. Acestea sunt conduse de către un șef al oficiului prefectural. Funcția de șef al oficiului prefectural este echivalentă cu funcția de director executiv. Numirea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al șefului oficiului prefectural se fac de către prefect, în condițiile legii.
Apreciem că șeful oficiului prefectural, funcționar public de conducere, nu se bucură de stabilitate în funcție deoarece se află în subordinea prefectului, iar dacă acesta este înlocuit sau demis și cei din subordinea sa vor fi înlocuiți sau demiși.
2.2.1.5 Colegiul prefectural
O altă prevedere cu caracter de noutate este cuprinsă în art. 251 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006, prin care se înființează colegiul prefectural. Conform alin. 1 al acestui articol, în fiecare județ funcționează un colegiu prefectural compus din prefect, subprefecți și conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, care își au sediul în județul respectiv.
În ceea ce privește funcționarea colegiului prefectural, el se convoacă de prefect cel puțin o dată pe lună și oricând se consideră necesar.
Atribuțiile colegiului pefectural privesc armonizarea activității serviciilor publice deconcentrate care au sediul în județul respectiv, precum și implementarea programelor, politicilor, strategiilor și planurilor de acțiune ale Guvernului la nivelel județului sau al localităților acestuia și vor fi reglementate prin hotărâre a Guvernului.
Înființarea colegiului prefectural în fiecare județ, componența și atribuțiile stabilite de lege ne determină să-l socotim o „minicomisie județeană consultativă”.
2.2.2 Numirea și eliberarea din funcția de prefect
În conformitate cu dispozițiile legale ale art. 1 alin. 1 si 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 „prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local”.”Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București, la propunerea ministrului administrației și internelor”.
Însă, în art. 9 alin. 2 lit. c din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului este prevăzut că: “ Poate ocupa funcția de prefect, respectiv de subprefect, persoana care are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licența sau echivalentă, și o vechime în specialitatea absolvită de 5 ani pentru prefect, respectiv de 3 ani pentru subprefect”.
Trebuie să precizăm că pentru a putea fi numiți atât în funcția de prefect cât și în cea de subprefect, mai este necesar ca aceștia să nu se afle într-o situație, prevăzută de lege, ca fiind incompatibilă cu ocuparea funcției de prefect sau a celei de subprefect.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, aprobată prin Legea nr. 181/2006 prevede în art. 9 „prefectul și subprefecții fac parte din categoria înalților funcționari publici".
Dat fiind faptul că prefectul și subprefecții fac parte din categoria înalților funcționari publici și luând în considerare dispozițiile legale, pentru a putea ocupa funcția publică de prefect, respectiv subprefect, aceștia trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
are vârsta de cel puțin 30 de ani pentru prefect, respectiv de 27 de ani pentru subprefect;
îndeplinește condițiile specifice prevăzute de lege pentru ocuparea funcției publice:
b1) are cetățenia română și domiciliul în România;
b2) cunoaște limba română, scris și vorbit;
b3) are capacitate deplină de exercițiu;
b4) are o stare de sănătate corespunzătoare funcției publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
b5) nu a fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
b6) nu a fost destituit dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani;
b7) nu a desfășurat activitate de poliție politică, astfel cum este definită prin lege.
are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, și o vechime în specialitatea absolvită de 5 ani pentru prefect, respectiv de 3 ani pentru subprefect;
a absolvit programe de formare și perfecționare în administrația publică, organizate, după caz, de Institutul Național de Administrație sau de alte instituții specializate, din țară sau din străinătate, ori a dobândit titlul științific de doctor în știiințe juridice sau administrative ori a exercitat cel puțin un mandat complet de parlamentar.
La numirea în funcție, se consacră obligația depunerii jurământului de către prefect și subprefecți, care este o obligație ce revine tuturor funcționarilor publici în conformitate cu art. 54 alin. 2 din Constituția revizuită. Aceștia depun în fața Guvernului, respectiv a primului- ministru, următorul jurământ în limba română:
“Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună- credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului / municipiului … Așa să-mi ajute Dumnezeu”.
Jurământul poate fi depus și fără formula religioasă.
Apreciem că refuzul depunerii jurământului atrage revocarea actului administrativ de numire în funcție deoarece aceasta este o obligație ce revine tuturor cetățenilor cărora le sunt încredințate funcții publice.
Cu privire la jurământul prevăzut de lege, menționăm că referirea la municipiu este valabilă numai pentru București, deoarece, potrivt Constituției revizuite și Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, prefectul este numit în fiecare județ și în municipiul București, textul jurământului neavând legătură cu municipiul reședință de județ în care instituția prefectului își are sediul.
Cât privește eliberarea din funcție, ea se poate face în aceeași modalitate ca și numirea. Eliberarea din funcție este obligatorie dacă, ulterior numirii, a intervenit vreuna din situațiile de incompatibilitate, precum și atunci când se constată, după numirea în funcție, că cel în cauză nu a avut studii superioare de natura celor prevăzute de lege.
Eliberarea din funcție, în aceste situații este determinată de neîndeplinirea unor cerințe legale, deci din considerente de ordin juridic, actul de eliberare din funcție trebuind să conțină și motivul eliberării. Dar, eliberarea din funcția de prefect sau de subprefect se poate face chiar dacă nu a intervenit vreuna din situațiile la care ne-am referit, întrucât acesta este un reprezentant al Guvernului, iar Guvernul îi poate retrage oricând această calitate, încredințând-o altei persoane, fără să fie obligat să motiveze măsura luată.
Dacă în optica reglementărilor legale de până în anul 2004 prefectul, ca reprezentant al Guvernului, era supus “jocului politic”, iar funcția sa avea caracter politic, prin Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului acesta este considerat ca făcând parte din categoria înalților funcționari publici.
Legea administrației publice locale mai prevede că pe toată durata îndeplinirii funcției de prefect sau subprefect, suspendarea contractului de muncă la instituțiile publice, regiile autonome, companiile naționale, societățile naționale și societățile comerciale cu capital de stat sau majoritar de stat precum și o serie de incompatibilități ale acestor funcții.
În art. 130 alin. 5 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 se face următoarea precizare „Pe durata îndeplinirii funcției de prefect sau de subprefect contractul de muncă al acestuia la instituțiile publice, regiile autonome, companiile naționale, societățile naționale și societățile comerciale cu capital de stat și majoritar de stat se suspendă”.
De asemenea, considerăm că între prefecți, pe de-o parte, cosiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții consiliilor județene, pe de altă parte, sunt excluse raporturile de subordonare. Între prefecți, reprezentanți ai puterii executive și autoritățile administrației publice locale nu există raporturi de subordonare ci doar unele de conlucrare.
Conform dispozițiilor art. 22 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006 „prefectul și subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizații căreia îi este aplicabil același regim ca și partidelor politice, potrivit legii, sub sancțiunea destituirii lor din funcția publică”.
Se impune practic ca prefectul să apară ca un responsabil în supravegherea legii și a ordinii publice în județ și nu ca un personaj politic. De altfel și art. 1 alin. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 prevede „prefectul este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local”.
Încetarea de drept a exercitării funcției de prefect, respectiv de subprefect, intervine în caz de:
demisie;
Apreciem că funcția publică de prefect încetează de drept în cazul când persoana care ocupă această funcție comunică instituției sau autorității publice, în cazul nostru, Guvernului, printr-o notificare scrisă încetarea raporturilor de serviciu.
nerespectarea prevederilor referitoare la obligația de a se abține de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și societate, precum și de la participarea la acțiuni politice, a prevederilor referitoare la incompatibilități și la conflictul de interese prevăzute pentru funcționarii publici, precum și la interdicția de a fi membri ai unui partid politic;
Considerăm că dacă prefectul se află într-o situație de incompatibilitate prevăzută de lege sau participă la acțiuni politice și conflicte de interese, funcția exercitată de el încetează de drept.
imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile mai mult de 3 luni consecutive;
Suntem de părere că dacă prefectul nu-și îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, respectiv Legea nr. 181/2006, mai mult de trei luni consecutive, exercitarea funcției sale înceteaza de drept.
condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, la o pedeapsă privativă de libertate;
Încetarea de drept a exercitării funcției de prefect are loc și în cazul când persoana care exercită funcția de prefect a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
pierderea drepturilor electorale;
punerea sub interdicție judecătorească, în condițiile legii;
Exercitarea funcției de prefect încetează de drept când prefectul este pus sub interdicție judecătorească.
destituire;
Apreciem că destituirea din funcția de prefect se dispune ca sancțiune disciplinară pentru săvârșirea unor abateri disciplinare sau datorita existenței unor situații de incompatibilitate. În cazul prefectului, acesta poate fi destituit din funcție de către Guvern al cărui reprezentant în teritoriu este.
obținerea calificativului nesatisfăcător;
deces.
În cazul decesului persoanei care ocupă funcția de prefect, exercitarea acestei funcții încetează de drept.
Constatarea încetării de drept a exercitării funcției de prefect sau de subprefect se face de către Ministerul Administrației și Internelor, care va propune Guvernului, respectiv primului- ministru, numirea altor persoane în funcțiile vacante.
În urma analizării condițiilor de numire și încetare a exercitării funcțiilor de prefect și subprefect, putem concluziona că, deși titularii acestor funcții fac parte din categoria înalților funcționari publici, aceștia nu se bucură de stabilitate în funcție. Apreciem că nici Legea nr. 340/2004 și nici Legea nr. 181/2006 nu fac o asemenea precizare spre deosebire de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sau Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Cu toate acestea apreciem opțiunea legiuitorului pentru prefecți și subprefecți de carieră, profesioniști, specializați în administrația publică, acest statut al lor conferindu-le și anumite garanții de stabilitate în funcție. Aceste garanții sunt însă reduse, Guvernul fiind liber să-și desemneze reprezentanții săi pe plan local.
Considerăm că este necesară o reglementare detaliată a procedurii de numire și eliberare din funcția de prefect, respectiv subprefecți, precum și detalierea cazurilor și condițiilor încetării exercitării acestor funcții publice.
2.2.3 Incompatibilități ale funcției de prefect
Legea nr. 161/2003 care a modificat Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici reglementează în mod expres în Cartea I Titlul IV, Capitolul II funcțiile incompatibile cu calitatea de prefect și subprefect. Astfel, potrivit art. 85 alin. 1, aceste funcții sunt incompatibile cu:
calitatea de deputat sau senator;
Apreciem că potrivit principiului constituțional al separației puterilor în stat, funcționarii publici ai unei puteri nu pot ocupa funcții publice în sistemul celorlalte două puteri. Astfel, prefectul, ca reprezentant al puterii executive în teritoriu nu poate ocupa și o altă funcție publică decât în cadrul puterii legislative sau judecătorești, aflându-se într-un caz de incompatibilitate dacă ocupă funcția de deputat sau senator.
funcția de primar sau de viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București;
funcția de consilier local sau consilier județean;
Considerăm că aceste incompatibilităti își au fundamentul în principiul autonomiei locale, consacrat în art. 20 din Constituția revizuită și derivă din atribuțiile pe care le are prefectul de a veghea ca desfășurarea activității consiliilor locale și județene și a primăriilor să se desfășoare conform legii.
o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;
funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;
funcția de președinte sau de cenzor al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);
funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. e);
funcția de manager sau membru al consiliului de administrație al regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;
Rațiunea acestei interdicții se bazează pe calitatea prefectului de reprezentant al Guvernului, pe obligația sa de a fi echidistant față de toți cei cu care ar intra în raporturi juridice.
calitatea de comerciant persoană fizică;
calitatea de membru al unui grup de interes economic;
o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția actelor prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.
Persoana care exercită funcția de prefect sau subprefect este obligată ca la data numirii în funcție să declare că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege. În situația în care, în timpul exercitării celor două funcții publice de autoritate apare unul din cazurile de incompatibilitate, constatarea acestuia se face de către ministrul administrației și internelor, care îl va informa pe primul-ministru pentru a dispune măsurile necesare.
2.3 Statutul prefectului
Dacă până înainte de anul 2004 prefectul era supus jocului politic, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului, după intrarea în vigoare a Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, prefectul și subprefecții fac parte din categoria înalților funcționari publici, prevedere menținută și în Legea nr. 181/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului.
Prefectul este reprezentant al Guvernului, șef al serviciilor deconcentrate din județ și autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea respectării legii de către autoritățile administrației publice locale.
Calitatea prefectului de reprezentant al Guvernului în teritoriu este prevăzută în dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG NR. 179/2005 care precizează că: „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local”. Calitatea prefectului- șef al serviciilor publice deconcentrate din județ reiese din dispozițiile art. 3 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006 „Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale”, prefectul- autoritate de tutelă administrativă- art. 24 alin. 1 lit. f din OUG nr. 179/2005 „Prefectul verifică legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului”.
Cât privește calitatea sa de șef al serviciilor publice statale, trebuie să reținem că textul nu face distincție între serviciile publice exterioare ale ministerelor și serviciile publice exterioare ale autorităților centrale de specialitate.
Ca autoritate de supraveghere a respectării legii de către autoritățile administrației publice locale, prefectul are dreptul să atace în contenciosul administrativ orice act al unui consiliu ales (local sau județean), al unui primar sau al oricărui organ executiv creat, potrivit legii, la nivel județean, atunci când apreciază că acesta este ilegal. Textul alin. 4 al art. 123 din Constituție, în discuție, consacră, așadar, și instituția contenciosului administrativ. Pentru a se evita producerea unor efecte ireparabile, Constituția prevede principiul suspendării, de drept, a actului atacat, fiind consacrată o normă de protecție atât a persoanei, în fața unor eventuale abuzuri ale autorității administrației publice locale, cât și a intereselor naționale, în raport cu cele locale.
În practica administrativă și de contencios administrativ s-a pus problema de a ști dacă acțiunea în justiție a prefectului ca autoritate de tutelă administrativă poate fi circumstanțiată și condiționată de îndeplinirea unor terme fiind sesizată și Curtea Constituțională. Părerea autorului este că dreptul prefectului de a ataca în justiție actele administrative pe care le estimează ilegale nu poate fi condiționat de termene de decădere, ar însemna, urmarea respingerii acțiunii pentru tardivitate, ca să fie autorizate a ființa acte juridice contrare legii și constituției, ceea ce nu poate fi acceptat.
2.4 Locul si rolul prefectului în sistemul administrației publice
Inexistența oricăror raporturi de subordonare între reprezentantul administrației centrale în teritoriu, pe de o parte, și autoritățile locale alese, pe de altă parte este consacrată expres în Constituție.
Prefectul este subordonat politic Guvernului care l-a desemnat. El este însărcinat cu punerea în aplicare a orientărilor politice ale Guvernului în funcție, având și o misiune generală de informare a puterii centrale asupra stării județului său. Un asemenea mod de organizare este o rezultantă a fenomenului general de implementare a politicului și administrativului în societate.
Organele locale de specialitate ale administrației de stat au, așadar, o subordonare funcționala, pe orizontală, față de prefect și o subordonare organică, față de ministru. Existența acestora nu exclude, însă, formarea de către consiliile locale sau consiliile județene, deci autoritățile “descentralizării teritoriale”, de regii autonome, societăți comerciale sau instituții publice, care, în viziunea occidentală înfățișată ne apar ca veritabile autorități ale descentralizării tehnice.
Autonomia locală, mai ales într-un stat unitar, nu poate fi concepută decât în anumite limite. Nu se poate admite ca într-un sistem de drept să fie nesocotită legea, autoritatea executivului central sau a justiției datorită aplicării principiului autonomiei locale. Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept, principiul autonomiei locale fiind unul dintre acestea. De aici legătura organică care trebuie să existe între autonomia locală și lege, dintre interesele locale (comunale, orășenești, municipale, județene) și interesele naționale exprimate prin lege. Așa se explică de ce, în toate țările democratice, la nivelul unității administrativ- teritoriale de nivelul cel mai înalt, a fost instituit un reprezentant al statului, al puterii executive, cu rolul de a veghea asupra aplicării legii de către autoritățile administrației publice locale, organizate pe baza autonomiei administrative. După sistemul francez, acest rol, la noi, îl îndeplinește prefectul.
Prefectul este reprezentant al statului în județ, funcția pe care o realizează ținând de puterea executivă, de Guvern, cu care, prin intermediul prefecturii, se află în raporturi juridice, de drept administrativ, raporturi de subordonare ierarhică.
Rolul prefectului este înainte de toate prevăzut de dispozițiile art. 123 alin. 2 și 4 din Constituție, potrivit cărora prefectul “conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe centrale din unitățile administrativ- teritoriale“ și “poate ataca în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal ”.
Numirea conducătorilor serviciilor publice descentralizate se face de ministrul sau conducătorul organului central cu acordul prefectului. Reglementarea aceasta apare contradictorie: pe de o parte, fiecare serviciu public descentralizat se organizează de către Ministerul de Resort care numește conducătorul serviciului public descentralizat, aflat în subordinea ministerului, iar pe de altă parte prefectul “conduce activitatea serviciilor publice descentralizate”. În cel mai bun caz, prefectul poate coordona și armoniza activitatea acestor servicii publice descentralizate. O autoritate publică funcțională cum este un serviciu public descentralizat nu poate avea doi conducători. Reglementarea existentă suferă din punct de vedere al tehnicii legislative și poate constitui un motiv de disfuncționalitate a activității acestor servicii descentralizate.
Dincolo de rolul său politic și protocolar, prefectul exercită importante atribuții administrative: reprezentarea statului, menținerea ordinii publice, controlul colectivităților locale.
Prefectul are o misiune generală de informare, de a ține la curent Guvernul cu cerințele colectivităților locale din județ, cu evoluția opiniei publice, urmărind să orienteze această opinie în direcția politicii și programului Guvernului.
Prefectul asigură un rol esențial de comunicare între autoritățile centrale ale statului și cetățeni. El explică prin comunicate, conferințe de presă, etc., politica Guvernului, măsurile și reglementările deosebite apărute și informează Guvernul asupra situației economice, sociale, culturale și administrative a județului, inclusiv asupra realizării programului de guvernare. De asemenea, prefectul reprezintă autoritățile statului la diverse ceremonii, comemorări și alte manifestări oficiale, prezentând mesaje din partea autorităților pe care le reprezintă.
În concluzie, luând în considerare toate aceste aspecte enunțate putem aprecia că prefectul- autoritate delegată a Guvernului în unitățile administrativ- teritoriale al cărui statut este prevăzut în art. 123 din Constituția revizuită, din care rezultă următoarele dimensiuni ale statutului prefectului și anume:
este reprezentant al Guvernului în teritoriu;
este șeful serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale;
este organ de tutelă administrativă, art. 123 alin. 4 din Constituția revizuită prevăzând expres dreptul prefectului de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele emise de consiliul local, județean și primar, dacă le consideră ilegale.
Făcând o trecere în revistă a tuturor aspectelor legate de instituția prefectului, în acest capitol am realizat o scurtă prezentare și evoluție istorico-legală a instituției din cele mai vechi timpuri și până în prezent.
Considerațiile generale privind instituția prefectului cuprind informații referitoare la condițiile de numire și eliberare din funcția de prefect, dar și la aparatul de lucru al prefectului, respectiv la subprefecți, cancelaria prefectului, oficiile prefecturale, colegiul prefectural și aparatul de specialitate al prefectului.
De asemenea, în acest capitol am arătat și care sunt principalele situații de incompatibilitate ale funcției de prefect, cât și de încetare a funcției de prefect, respectiv subprefect.
În final am încercat să arătăm care este locul și rolul prefectului în sistemul administrației publice locale la ora actuală.
CAPITOLUL III :
COMPETENȚA MATERIALǍ A PREFECTULUI
3.1 Privire generală asupra noțiunii de competență
Noțiunea de competență, noțiune fundamentală pentru dreptul administrativ, este diferit analizată, atât în literatura mai veche, cât și în literatura mai recentă. Cu toate acestea, suntem de părere că, la ora actuală, există anumite elemente ale construcțiilor teoretice cu privire la această noțiune, ce pot fi reținute ca veritabile constante ale științei dreptului administrativ românesc:
Competența este un ansamblu de atribuții prevăzute de lege;
Competența este o obligație legală, în sensul că atribuțiile care formează conținutul sau sunt drepturile și obligațiile legale, deosebindu-se de simplele drepturi și obligații subiective. Exercitarea atribuțiilor nu este lăsată la latitudinea organelor administrației publice.
Competența unui organ concret al administrației publice este special determinată și ea poate fi de trei feluri: materială, teritorială și temporală.
Competența organelor administrative nu poate fi înțeleasă fără explicarea capacității lor juridice.
Competența reprezintă calitatea juridică ce permite persoanelor administrative să se manifeste ca autorități publice sau să presteze servicii de interes general.
Definim competența prin ansamblul atribuțiilor conferite de lege persoanelor administrative – și uneori structurilor acestora – de a acționa pentru organizarea executării și a executării în concret a legii.
Un alt autor precizează că competența, în general, desemnează ansamblul atribuțiilor, adică al drepturilor și, totodată, al obligațiilor care revin organelor administrației publice, compartimentelor din cadrul unui organ, precum și persoanelor care alcătuiesc un organ.
Dintre toate definițiile date noțiunii de competență, considerăm că cea mai adecvată este următoarea: competența reprezintă ansamblul atribuțiilor stabilite de Constituție sau de lege, ce conferă drepturi și obligații pentru realizarea unei anumite activități administrative și pentru execurea în concret a legii.
În realizarea competenței, capacitate de drept administrativ, organele administrației publice pot face acte administrative, operațiuni administrative, fapte tehnico-materiale.
Competența de a acționa în regim de drept administrativ relevă calitatea de autoritate administrativă care acționează pe baza și în executarea legii.
Competența reprezintă o categorie de bază a dreptului administrativ. În jurul acesteia se construiește întreaga ramură de drept, normele privind edificarea sistemului de competențe, precum și stabilirea limitelor intervenției acestui sistem în viața socială, fiind fundamentul dreptului administrativ.
În sfera caracterelor competenței se pot reține: a) caracterul legal, b) caracterul obligatoriu, c) caracterul autonom, d) caracterul îndeplinirii competenței prin intermediul organelor de conducere și al funcțiilor publice.
Caracterul legal, devenit o constantă a dreptului administrativ, evocă faptul că fiecare organ al administrației publice are o competență specială determinată de lege “ în raport cu sarcinile ce-i revin și de necesitățile diviziunii și specializării în exercitarea puterii de stat”.
Competența decurge din normele și, uneori, principiile de drept. Spre exemplu, principiul simetriei, potrivit căruia cel competent să emită un act de numire într-o funcție publică, poate face și actul contrar, de revocare din funcție.
Caracterul obligatoriu al competenței evocă faptul că exercitarea competenței, conferită de Constituție sau de lege pentru un organ, nu este o facultate, ci o obligație a cărei neîndeplinire constituie temeiul tragerii la răspundere a organului respectiv, implicit a deținătorilor de funcții publice din cadrul acestuia. Caracterul obligatoriu al competenței nu exclude, ci dimpotrivă, presupune un drept de asociere al organelor administrației publice cu privire la acționarea într-o direcție.
Titularii nu pot renunța la competență și nu o pot încredința spre exercitare altor persoane. Prin excepție, legea prevede posibilitatea suplinirii și a delegării de competențe ale funcțiilor publice (a atribuțiilor).
Caracterul autonom al competenței este intim legat de caracterul legal al acesteia și el presupune dreptul organului administrativ de a-și exercita atribuțiile sale și, corespunzător, obligația celorlalte organe ale administrației de stat de a asigura independența necesară realizării lor. În virtutea acestui caracter, este interzis, ca principiu, organelor ierarhic superioare de a se substitui și de a exercita atribuțiile organelor subordonate.
În fine, prin cea de-a patra trăsătură am dorit să relevăm îndeplinirea de către organele de conducere, în ansamblul lor, a atribuțiilor care formează conținutul competenței, pe de o parte, respectiv prin exercitarea fiecărei funcții publice din cadrul organului respectiv, pe de altă parte. Prin urmare, exercitarea atribuțiilor este legată de organele de conducere și, respectiv, de funcții și nu de persoanele fizice.
Competența, după cum s-a arătat în literatura de specialitate, este de trei feluri și anume: materială (rationae materiae), teritorială (rationae loci) și temporală (rationae temporis).
Prin competență materială înțelegem sfera și natura problemelor ce pot fi rezolvate de către titularul acesteia, domeniile și sectoarele în care își poate desfășura activitatea, măsurile pe care le poate adopta.
Din acest punct de vedere, se distinge o competență generală, în toate domeniile și ramurile de activitate și o competență specială, de ramură sau de domeniu, care nu trebuie confundată cu competența special determinată ce caracterizează toate organele administrației de stat. Chiar competența materială generală a unui organ adminstrativ (de exemplu a Guvernului) este o competență special determinată din punctul de vedere al criteriului legalității și autonomiei.
A. Sub aspectul competenței materiale, organele administrației publice se împart în două categorii, și anume:
a) Organe cu competență materială generală, care își pot desfășura activitatea, în principiu, în toate domeniile și sectoarele de activitate – de pildă Guvernul sau consiliile locale și județene.
b) Organe cu competență materială de specialitate, care își pot desfășura activitatea numai în domenii și sectoare precis determinate. De exemplu, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministreul Sănătății Publice, etc.
Competența teritorială desemnează limitele teritoriale ale acțiunii organelor administrației publice, adică limitele în timp și spațiu, în care pot fi exercitate atribuțiile conferite de lege.
B. Sub aspectul competenței teritoriale organele administrației publice se împart în două categorii:
Organe centrale, care au competență teritorială generală, în sensul că își pot realiza atribuțiile la scară națională, pe întreg teritoriul țării, de exemplu, Guvernul, ministrele, alte organe centrale de specialitate.
Organe locale, cu competență teritorială limitată, care își pot desfășura activitatea numai în anumite unități administrativ-teritorile, de exemplu, consiliile județene, consiliile municipale, orășenești sau comunale.
Cu privire la această formă de competență se impun două precizări:
organele competente în unități administrativ-teritoriale (de exemplu într-un județ) pot să rezolve probleme, deci să acționeze în limite mai restrânse, pe anumite porțiuni din acel teritoriu; nefiind nici un obstacol legal, aici operează principiul “cine poate face mai mult, poate face și mai puțin.” (lat. ad maiorir ad minori);
unele organe administrative “nu-și exercită atribuțiile într-un cadru teritorial bine determinat”, cum este cazul unor instituții publice sau regii autonome.
Competența temporală este determinată de limitele de timp în care se exercită atribuțiile conferite de lege unui organ administrativ.
De regulă, organele administrației de stat au o competență temporală nelimitată, întrucât normele juridice care le înființează și organizează nu le stabilesc un timp determinat de existență (ființare), ele fiind înființate și organizate pe timp nedeterminat. Sunt totuși situații în care unele organe administrative se înființează pe o perioadă de timp prestabilită sau în care normele juridice de conferire a competenței prevăd îndeplinirea unor atribuții din cadrul acesteia numai într-o perioadă limitată de timp. Aici trebuie amintite și organele administrative eligibile: Președintele României, Consiliul Local, Consiliul Județean, Primarul, care, potrivit legislației noastre, sunt alese pentru un mandat de patru ani.
Aceasta formă a competenței special determinate a organelor administrației de stat nu trebuie confundată cu caracterul temporar al unor acte emise de organele administrative.
Diferențierea între competența temporală și caracterul temporar al unor acte administrative emise de organele administrative este evidentă.
În acest sens precizăm: competența temporală se referă la atribuțiile, care fac parte integrantă din aceasta, sunt atribuite organelor administrative pentru o anumită perioadă de timp, determinată sau nedeterminată, în timp ce caracterul temporar al actelor administrative face referire la aplicarea pe o anumită perioadă a acestor acte emise de către o autoritate sau organ administrativ, în exercitarea atribuțiilor care îi revin potrivit legii.
3.2 Competența materială a prefectului
Prefectul este un organ unipersonal al administrației publice, investit cu o competență materială generală și teritorială limitată la nivelul județului în care funcționează.
Trebuie să precizăm că prefectul exercită importante atribuții administrative: reprezentarea statului, menținerea ordinii publice, controlul activității autorităților locale.
Autoritatea prefectului reflectă și dorința de a instaura un echilibru între unitatea statului și descentralizarea administrației publice. Față de reprezentanții aleși ai colectivităților locale în consilii, care dispun de largi competențe administrative, prefectul reprezintă singurul interlocutor capabil să angajeze statul și să acționeze în numele acestuia.
Prefectul are o competență materială concretizată în activitățile expres și strict prevăzute de lege, competanță materială ce reiese și din examinarea atribuțiilor exercitate de acesta.
3.2.1 Activitatea prefectului
Din cele arătate anterior rezultă că alături de atribuțiile administrative ale prefectului, elemente ale competenței sale, acesta îndeplinește importante misiuni politico-administrative izvorate din rolul său de reprezentare a Guvernului pe plan local.
La ora actuală, prefectul are două sarcini esențiale în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu.
Pe de o parte, potrivit art. 123 alin. 2 din Constituția revizuită și Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, prefectul conduce activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor (avizând numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor acestora), precum și activitatea celorlalte autorități ale administrației publice centrale de specialitate, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
Pe de altă parte, potrivit art. 123 alin. 5 din Constituția revizuită, prefectul poate ataca în fața instanței de contencios administrativ, actele adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale ori județene, precum și de președintele consiliului județean, în termen de 30 de zile de la comunicare, dacă le consideră ilegale, cu excepția actelor de gestiune curentă.
În ceea ce privește principiile pe care se întemeiază activitatea prefectului, textul art. 4 din Legea nr. 340/2004 a fost modificat si completat prin OUG nr. 179/2005, astfel, trei principii au fost contopite într-unul singur (principiul legalității, impartialității și obiectivității), apoi principiul transparenței a fost formulat mai complet, adăugându-se și „liberul acces la informațiile de interes public”, precum și două noi principii, pe care le socotim pertinente și anume cel al „profesionalizării” și, respectiv, „principiul orientării către cetățean”.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, activitatea acestuia se întemeiază pe principiile:
legalității, impartialității și obiectivității;
Apreciem că potrivit acestui principiu, rezultat în urma contopirii a trei principii, activitatea prefectului trebuie să se realizeze în conformitate cu prevederile legale, deci prefectul este ținut a-și desfășura activitatea în limita prevederilor legale în domeniu.
De asemenea, prefectul trebuie să-și desfășoare activitatea în bune condiții, să fie nepărtinitor, deci imparțial și obiectiv.
transparenței și liberului acces la informațiile de interes public;
Principiul transparenței și liberului acces la informațiile de interes public, principiu care guvernează activitatea prefectului trebuie să fie respectat întocmai.
În opinia noastră activitatea desfășurată de instituția prefectului trebuie să fie una transparentă, la vedere, iar informațiile de interes public să fie publicate sau aduse la cunostința tuturor persoanelor interesate în conformitate cu prevederile legale în domeniu.
eficienței;
Considerăm că principiul eficienței presupune ca activitatea desfășurată de prefect să se facă într-un mod cât mai eficient și în condiții cât mai bune.
responsabilității;
profesionalizării;
Principiul profesionalizării, principiu introdus prin OUG nr. 179/2005 se referă la faptul că atât prefectul, cât și subprefecții și întregul aparat de lucru al prefectului să fie instruiți, bine pregătiți pentru ocuparea funcției publice, să urmeze cursuri de pregătire profesională și altele asemenea.
orientării către cetățean.
Orientarea către cetățean este un alt principiu care guvernează activitatea desfășurată de instituția prefectului. Astfel, în condițiile impuse de acest principiu, întreaga instituție trebuie să desfășoare activități și să fie în permanență în slujba cetățenilor.
În cadrul fiecărei prefecturi, ca de altfel și în cadrul Prefecturii Constanța, există un departament special constituit pentru relațiile cu cetățenii.
Art. 6 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006 prevede că activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor și din alte surse legal constituite.
3.2.1.1. Misiunea politico-administrativă a prefectului
În scopul îndeplinirii funcției sale politice, prefectul are o misiune generală de informare, de a ține la curent Guvernul cu cerințele colectivităților locale din județ, cu evoluția opiniei publice, urmărind să orienteze această opinie în direcția politicii și programului Guvernului.
În doctrina actuală, prefectul este considerat ca având o dublă dimensiune, respectiv una politică și alta tehnică.
Pe de o parte, acesta este reprezentantul “puterii”, iar – pe de altă parte – este depozitarul autorității statului în județ.
Prefectul este subordonat Guvernului care l-a desemnat. El este însărcinat cu punerea în aplicare a orientărilor politice ale Guvernului în funcție, având și o misiune generală de informare a puterii executive asupra stării județului în care acționează.
Trebuie să subliniem faptul că la ora actuală prefectul face parte din categoria înalților funcționari publici și că, fiind numit de Guvern, ca reprezentantul său în teritoriu, acesta trebuie să vegheze la respectarea legii de către autoritățile administrației publice locale.
Prefectul asigură un rol esențial de comunicare între autoritățile centrale ale statului și cetățeni. El explică prin comunicate, conferințe de presă politica Guvernului, măsurile și reglementările deosebite apărute și informează Guvernul asupra situației economice, sociale, culturale și administrative a județului, inclusiv asupra realizării programului de guvernare. De asemenea, prefectul reprezintă autoritățile statului la diverse ceremonii, comemorări și alte manifestări oficiale, prezentând mesaje din partea autorităților pe care le reprezintă.
De asemenea, potrivit art. 30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006 rezultă că „pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin prefectul solicită instituțiilor publice și autorităților administrației publice locale documentații, date și informații, iar acestea sunt obligate să i le furnizeze cu celeritate și în mod gratuit”.
3.2.2 Atribuțiile prefectului
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului și celor prevăzute în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006, prefectul are o serie de atribuții pe care le îndeplinește în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu.
Astfel, în sfera de competență a prefectului intră următoarele atribuții principale:
asigură, la nivelul județului, sau, după caz, al municipiului București, aplicarea și respectarea Constituției, a legilor, a ordonanțelor și hotărârilor guvernului, a celorlalte acte normative, precum și a ordinii publice;
În accepțiunea noastră, această atribuție semnifică de fapt, rolul prefectului de reprezentare a puterii executive pe plan local, calitate care îi conferă și dreptul și obligația de a asigura aplicarea și respectarea Constituției și actelor emise de autoritățile statului, precum și a ordinii publice.
acționează pentru realizarea în județ, respectiv în municipiul București, a obiectivelor cuprinse în programul de guvernare și dispune măsurile necesare pentru îndeplinirea lor, în conformitate cu competențele și atribuțiile ce îi revin, potrivit legii;
Considerăm că în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectului îi revenea sarcina de a-și orienta activitatea spre realizarea obiectivelor cuprinse în programul de guvernare, în limita competențelor și atribuțiilor sale care îi revin prin lege.
conduce, prin compartimentele proprii de specialitate, activitatea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale;
Deși această atribuție a prefectului este abrogată în prezent prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 suntem de părere că aceasta ar trebui reintrodusă. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, dar și ca șef al serviciilor publice deconcentrate, prefectului, în exercitarea acestei atribuții îi revine dreptul de a propune numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlate organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, în calitatea sa de șef al acestor servicii.
acționează pentru menținerea climatului de pace socială și a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituționale și sociale, acordând o atenție constantă prevenirii tensiunilor sociale;
Apreciem că, prefectul, ca reprezentant al Guvernului este însărcinat a asigura ordinea publică și menținerea unui climat de pace socială și comunicări permanente și eficiente cu cetățenii, excluzând astfel orice fel de tensiuni sociale.
colaborează cu autoritățile administrației publice locale pentru determinarea priorităților de dezvoltare teritorială;
verifică legalitatea actelor administrative adoptate ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului;
Trebuie să precizăm că verificarea legalității actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale se efectuează la sediul prefecturii numai după ce autoritățile administrației publice locale au comunicat prefectului actele supuse acestei verificări. Această verificare nu se realizează nemijlocit de către prefect, ci de către aparatul său tehnic, care are compartimente speciale constituite din specialiști, ce supun prefectului spre aprobare concluziile rezultate din verificare și măsurile necesare. După această etepă, prefectul solicită autorităților care au emis sau adoptat actul, cu motivația necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.
Dacă prefectul consideră actul ca fiind nelegal acesta îl poate ataca în fața instanței de contencios administrativ.
asigură, împreună cu autoritățile și organele abilitate, aducerea la îndeplinire, în condițiile stabilite prin lege, a măsurilor de pregătire și intervenție pentru situații de urgență;
dispune, în calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgență, măsurile care se impun pentru prevenirea și gestionarea acestora și folosește în acest sens sumele special prevăzute în bugetul propriu cu această destinație;
Apreciem că în această calitate de președinte al Comitetului județean pentru situații de urgența, prefectul este cel care dispune luarea măsurilor pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, în acest scop putând folosi și resursele bugetului pentru situații de criză.
utilizează, în calitate de șef al protecției civile, fondurile special alocate de la bugetul de stat și baza logistică de intervenție în situații de criză, în scopul desfășurării în bune condiții a acestei activități;
dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor și apărarea drepturilor și a siguranței cetățenilor, prin organele legal abilitate;
Considerăm că pentru asigurarea ordinii publice la nivel local, prefectul dispune măsurile corespunzătoare pentru prevenirea infracțiunilor, dar și apărarea drepturilor și siguranței cetățenilor.
asigură realizarea planului de măsuri pentru integrare europeană;
Apreciem că la nivel local, prefectului îi revine atribuția de a realiza planul de măsuri pentru integrare europeană, în acest scop existând și un compartiment special organizat în cadrul instituției prefecturii.
dispune măsuri de aplicare a politicilor naționale hotărâte de Guvern și a politicilor de integrare europeană;
Fiind subordonat Guvernului, prefectul este cel care trebuie să asigure, pe plan local, aplicarea politicilor naționale hotărâte de Guvern și a politicilor de integrare europeană.
hotărăște, în condițiile legii, cooperarea sau asocierea cu instituții similare din țară și din străinătate, în vederea promovării intereselor comune.
Potrivit acestei atribuții, prefectul poate hotărî asocierea sau cooperarea cu instituții similare din țară și din străinătate, astfel implicându-se în activități naționale sau internaționale pentru realizarea și promovarea intereselor comune.
asigură folosirea, în condițiile legii, a limbii materne în raporturile dintre cetățenii aparținând minorităților naționale și serviciile publice deconcentrate în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere de peste 20%.
Apreciem că această atribuție recent introdusă în sfera de competență a prefectului îi dă acestuia dreptul de a dispune folosirea limbii materne în raporturile cu cetățenii care aparțin unor minorități naționale a căror pondere este de peste 20% din populația unității administrativ-teritoriale, în acest sens existând traducători în cadrul serviciilor publice deconcentrate.
De asemenea observăm că prevederea acestei atribuții este în concordanță cu art. 17 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale care stabilește că, în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor autoritățile administrației publice locale vor asigura folosirea, în raporturile cu aceștia, și a limbii materne, în conformitate cu prevederile Constituției revizuite, ale acestei legi și ale Convențiilor internaționale la care România este parte.
De asemenea, prefectul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege și de celelalte acte normative, precum și însărcinările stabilite de Guvern.
În cele ce urmează vom menționa pe scurt și alte activități pe care prefectul le exercită și anume:
poate solicita primarului sau președintelui consiliului județean, după caz, convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului local, a Consiliului județean sau a Consililui General al Municipiului București în situații care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum și pentru apărarea ordinii și liniștii publice;
în caz de forță majoră și de maximă urgență pentru rezolvarea intereselor locuitorilor unităților administrativ-teritoriale, prefectul poate solicita convocarea de îndată a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București;
dreptul de a fi informat și sprijinit de către autoritățile militare și organele locale ale Ministerului Administrației și Internelor pentru rezolvarea, în condițiile legii, oricărei probleme de interes național sau județean apărute în situații de urgență sau de criză, în mod deosebit pentru gestionarea situațiilor care pun în pericol ori afectează siguranța populației, a bunurilor și a mediului;
dreptul de a i se comunica de îndată de către ministere și celelalte organe ale administrației publice centrale actele cu caracter normativ emise în domeniul de activitate al serviciilor publice deconcentrate.
poate solicita instituțiilor publice, precum și asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică documentații, date și informații, iar acestea sunt obligate să i le furnizeze, pentru îndeplinirea funcțiilor și atribuțiilor care îi revin.
Prefectului îi este recunoscută și o altă atribuție, ca de exemplu, poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de președintele consiliului județean în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitatea administrativ-teritorială și poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condițiile legii.
Aceste atribuții ale prefectului dovedesc calitatea sa de intermediar între administrația publică centrală și serviciile publice deconcentrate ale acesteia în unitățile administrativ-teritoriale. Având în vedere aceste atribuții ale prefectului în raporturile sale cu serviciile publice deconcentrate, putem spune că se conturează tot mai mult o dublă subordonare a acestor servicii, adică atât față de organele centrale de specialitate (subordonare pe verticală), cât și față de prefect (subordonare pe orizontală), prima fiind o subordonare specializată, iar cea de-a doua o subordonare funcțională.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 1 din Legea nr. 340/2004, subprefecții îndeplinesc atribuțiile care le sunt date prin acte normative, precum și cele delegate prin ordin al prefectului, în principal în următoarele domenii:
integrarea europeană;
relațiile cu sindicatele și patronatele;
asigurarea ordinii publice și apărarea drepturilor cetățenilor.
Prefectul nu poate delega subprefecților alte atribuții decât cele menționate, întrucât delegarea de atribuții poate avea loc numai în cazul în care este prevăzută în mod expres de lege.
Trebuie să menționăm că delegarea de atribuții este parțială, prefectul putând delega numai o parte din atribuțiile sale și numai în unele din domeniile menționate de lege.
În cazul înlocuirii prefectului în perioada în care acesta nu își poate îndeplini funcția sa, subprefecții exercită toate atribuțiile prefectului, în numele acestuia din urmă.
Conform prevederilor legale, pentru exercitarea atribuțiilor conferite de lege, prefectul are un aparat propriu de specialitate pe care îl conduce.
Principalele atribuții ale aparatului tehnic de specialitate sunt precizate în art. 5 alin. 1 din Hotărărea de Guvern nr. 1844/2004 privind aparatul de specialitate al prefectului. Acestea sunt următoarele:
Atribuții cu privire la controlul legalității actelor autorităților administrației publice locale:
examinează, sub aspectul legalității și în termenele prevăzute de lege, actele administrative ale autorităților administrației publice locale sau județene, precum și ale președintelui Consiliului județean și face propuneri corespunzătoare pentru restabilirea legalității, solicitând modificarea sau revocarea actului de câtre autoritatea emitentă sau sesizând, după caz, instanța de contencios administrativ;
elaborează rapoarte și prezintă informări cu privire la actele controlate, la modul de organizare a executării legilor și a altor acte normative de către consiliile locale și județene, de către primari, precum și de către președintele Consiliului județean ori de delegația permanentă;
realizează procedura prealabilă cu privire la actele socotite ilegale, întocmind, cu motivarea corespunzătoare, propunerile ce vor fi adresate autorităților emitente pentru reanalizarea actelor socotite ilegale sau, dacă este cazul întocmește documentația și formulează acțiunea pentru sesizarea instanței de contencios administrativ, susține în fața instanțelor acțiunile formulate;
asigură evidența și păstrarea actelor transmise potrivit legii, în vederea exercitării dreptului de control cu privire la legalitatea acestora, controlează modul de îndeplinire de către secretarii unităților administrative a obligațiilor ce le revin, potrivit legii, cu privire la transmiterea actelor supuse controlului;
conlucrează cu compartimentele din aparatul propriu al Consiliului județean la elaborarea proiectelor de hotărâri ale guvernului care au ca obiect soluționarea unor probleme de interes local.
Referitor la aceste atribuții cu privire la controlul legalității actelor autorităților administrației publice locale trebuie să menționăm că această verificare a legalității actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale se efectuează la sediul prefecturii numai după ce autoritățile administrației publice locale au comunicat prefectului aceste acte.
Verificarea nu se realizează nemijlocit de către prefect, ci de către aparatul său tehnic, care are compartimente speciale, constituite din specialiști, care supun prefectului spre aprobare concluziile rezultate din verificare și maăurile necesare. După această etapă de verificare a legalității actelor , va solicita, după caz, revocarea actului de către autoritatea emitentă sau va face demersurile necesare pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ.
De asemenea aparatul tehnic mai asigură și evidența și păstrarea actelor transmise pentru verificarea legalității lor, controlează și modul de îndeplinire a obligațiilor ce revin, potrivit legii, secretarilor unității administrative.
Atribuții cu privire la serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale:
urmărește activitatea desfășurată de serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate în județ, precum și activitatea unităților din subordinea ministerelor care nu au servicii descentralizate, a regiilor autonome de interes național și a filialelor acestora în județ, respectiv din municipiul București; în acest scop, poate solicita de la acestea informări și rapoarte;
urmărește modul de conlucrare dintre autoritățile administrației publice locale și serviciile publice descentralizate în soluționarea problemelor comunităților locale, elaborează și supune spre aprobare măsuri pentru îmbunătățirea acestei conlucrări și a asistenței tehnice acordate autorităților locale;
întocmește informări cu privire la activitatea desfășurată de serviciile publice descentralizate, semnalează divergențele apărute între acestea și autoritățile administrației publice locale și județene, stadiul de execuție a unor lucrări și acțiuni care se derulează în comun;
emite avizul prevăzut de lege pentru numirea șefilor serviciilor publice descentralizate din județ.
Considerăm că atribuțiile cu privire la serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, atribuții pe care le are aparatul tehnic al prefectului sunt: urmărirea activității desfășurate de către aceste servicii, precum și a unităților din subordinea ministerelor care nu au servicii descentralizate, a regiilor autonome, urmărirea modului de conlucrare dintre autoritățile administrației publice locale și serviciile descentralizate în vederea soluționării problemelor de interes local, întocmirea de informări privind activitatea desfășurată de aceste servicii, dar și emiterea avizului cu privire la numirea șefilor serviciilor descentralizate la nivel județean.
Atribuții cu privire la activitatea Comisiei Județene Consultative:
întocmește și supune spre aprobare prefectului regulamentul de organizare și funcționare a comisiei administrative, pe baza regulamentului-cadru elaborat de Ministerul Administrației Publice;
asigură secretariatul Comisiei administrative și elaborează propuneri cu privire la programul de activitate al acesteia;
elaborează, pe baza consultării cu conducerile serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate în județ, precum și cu delegații președintelui Consiliului județean, proiectul programului principalelor lucrări și activități ale Comisiei Consultative;
difuzează hotărârile adoptate de Comisia administrativă organelor și autorităților interesate și ia măsuri pentru aducerea la cunostința cetățenilor, urmărește modul de aplicare a măsurilor hotărâte și informează operativ asupra constatărilor făcute.
Referitor la atribuțiile cu privire la activitatea Comisiei Județene Consultative, aparatul tehnic al prefectului întocmește și supune acestuia spre aprobare regulamentul de organizare și funcționare a comisiei, asigură secretariatul comisiei administrative, transmite hotărârile adoptate de această comisie tuturor organelor și autorităților interesate și ia toate măsurile necesare pentru aducerea la cunostința cetățenilor.
Atribuții cu privire la respectarea legilor și hotărârilor guvernului, asigurarea ordinii publice și apărarea drepturilor cetățenilor:
desfășoară acțiuni de control la nivelul întregului județ cu privire la aplicarea și respectarea actelor normative, elaborează studii și rapoarte cu privire la aspectele constatate, precum și propuneri privind îmbunătățirea stării de legalitate;
conlucrează cu reprezentanții locali ai Ministerului de Interne în vederea exercitării atribuțiilor de menținere a ordinii și liniștii publice și la prevenirea infracțiunilor, controlează modul în care organele locale ale Ministerului de Interne își îndeplinesc obligația legală de a acorda sprijin, la solicitarea primarilor, pentru menținerea ordinii publice și combaterea infracțiunilor pe teritoriul localităților din județ, în același scop conlucrează cu reprezentanții locali ai Ministerului Apărării Naționale și ai Serviciului Român de Informații;
organizează, împreună cu primarii, acțiuni de cunoaștere și de interpretare corectă a legii;
urmărește modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de prefect , ca șef al apărării civile din județ, se îngrijește de elaborarea și supunerea spre aprobare a propunerilor privind aprobarea de către Guvern a unor ajutoare umanitare de primă urgență constând în bunuri, produse și bani, în scopul protecției populației, în situații excepționale sau alte fenomene periculoase.
Părerea noastră referitor la atribuțiile cu privire la respectarea legilor și a hotărârilor Guvernului, asigurarea ordinii publice și apărarea drepturilor cetățenilor este că aparatul tehnic este cel în măsură a le duce la îndeplinire.
Astfel, acestuia îi revine sarcina de a desfășura acțiuni în vederea controlului aplicării și respectării în județ a actelor normative, asigură menținerea ordinii și liniștii publice, organizează împreună cu primarii acțiuni de cunoaștere și interpretare corectă a legilor și urmărește modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse de prefect.
Atribuții cu privire la realizare Programului de guvernare:
elaborează, pe baza programului de guvernare, programe proprii ale județului de dezvoltare economico-socială pe o perioadă de 4 ani, cu consultarea largă a autorităților publice locale și a specialiștilor de prestigiu din județ, precum și a conducerilor serviciilor publice descentralizate;
anual elaborează Planul de acțiuni pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Programul e guvernare și în programul propriu al județului;
Programul de lungă durată și Programul de scurtă durată se analizează și se aprobă de comisia administrativă;
contribuie la organizarea aplicării programelor și strategiilor guvernamentale sau ministariale cu privire la restructurarea sectorială, aprovizionarea populației cu produse de bază și combustibili, protecția consumatorilor, precum și pentru dezvoltarea prestărilor de servicii;
realizează documentarea necesară și elaborează, pe baza acesteia raportul anual privind starea generală economico- socială a județului, care se înaintează, potrivit legii, Guvernului prin Ministerul Administrației Publice, elaborează informări cu privire la activitatea serviciilor publice descentralizate, pe care le va prezenta autorităților administrației publice județene și ministerelor de resort.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor cu privire la realizarea Programului de guvernare, aparatul tehnic elaborează programe proprii ale județului de dezvoltare în plan economic și social, contribuie la organizarea aplicării programelor și strategiilor cu privire la restructurarea sectorială, aprovizionarea populației cu produse de bază și combustibili, elaborează informări cu privire la activitatea serviciilor publice descentralizate pe care le va prezenta autorităților administrației publice locale.
Atribuții cu privire la integrarea europeană:
elaborează, împreună cu delegații președintelui Consiliului județean și pe baza consultării autorităților locale și a serviciilor publice descentralizate, propuneri privind îndeplinirea sarcinilor ce revin județului din Programul național de integrare europeană;
urmărește modul de aplicare în activitatea proprie și a celorlalte autorități din județ a prevederilor cuprinse în Programul de guvernare;
elaborează informări privind activitatea desfășurată și stadiul aplicării în județ a măsurilor de integrare;
urmărește ca proiectele de hotărâri de guvern, inițiate la nivel județean, actele emise de autoritățile administrației publice locale, precum și hotătrârile comisiei administrative să fie în concordanță cu legislația europeană în materie și cu acordurile și convențiile organismelor europene, semnate și ratificate de România;
acordă consultanță și asistență autorităților administrației publice locale cu privire la elaborarea proiectelor acordurilor de colaborare, cooperare, asociere sau înfrățire, precum și cu ocazia aderării, în condițiile legii, la acorduri și convenții internaționale.
Considerăm că pentru exercitarea atribuțiilor cu privire la integrarea europeană, aparatul de specialitatea al prefectului elaborează propuneri privind îndeplinirea sarcinilor ce revin județului prin Programul național de integrare europeană, urmărește ca proiectele de hotărâri de Guvern, actele emise de autoritățile administrației publice locale și hotărârile comisiei administrative să fie în conformitate cu prevederile legale ale Uniunii Europene, dar și a acordurilor și convențiilor semnate și ratificate de România, elaborează informări cu privire la activitatea desfășurată și stadiul aplicării la nivel județean a măsurilor de integrare.
Atribuții cu privire la controlul gestiunii bunurilor:
urmărește modul de aplicare de către autoritățile administrației publice locale referitoare la întocmirea inventarelor bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ teritoriale;
acordă sprijin pentru corecta întocmire a inventarului și pentru medierea eventualelor neînțelegeri dintre autoritățile administrației publice pe de o parte, și ministere și alte organe centrale, pe de altă parte, acordă sprijin la elaborarea proiectului de hotărâre de guvern;
după adoptarea de către guvern a hotărârii privind atestarea apartenenței bunurilor de interes județean sau local participă la predarea- preluarea patrimoniului cuvenit fiecărei unități administrativ- teritoriale și urmărește înregistrarea acestuia în evidențe;
urmărește și controlează evidențierea riguroasă a mișcării bunurilor din patrimoniul public și privat al unităților administrativ- teritoriale, precum și legalitatea trecerii acetor bunuri în domeniul privat și evidențierea corectă a acestei operațiuni.
Apreciem că atribuăiile cu privire la controlul gestiunii bunurilor se aduc la îndeplinire de către aparatul tehnic al prefectului prin: urmărirea modului de aplicare de către autoritățile administrației publice locale referitoare la îndeplinirea inventarelor bunurilor, acordarea de sprijin pentru realizarea acestor inventare și urmărirea și controlarea evidențierii riguroase a mișcării bunurilor.
Atribuții cu privire la aleșii locali:
elaborează, pe baza datelor statistice oficiale, proiectul de ordin privind stabilirea numărului de consilieri locali și județeni și îl supune spre aprobare prefectului;
asigură îndeplinirea atribuțiilor ce revin prefectului în domeniul organizării și desfășurării alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale;
acordă sprijin primarilor pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din legile electorale;
întocmește graficul de convocare a Consiliilor locale și județene în ședința de constituire;
efectuează verificările necesare, întocmește documentația și elaborează propunerile pentru sesizarea Guvernului în vedrea dizolvării unor consilii locale sau a Consiliului județean, pentru suspendarea din funcție a unor consilieri sau primari ori pentru demiterea unor primari, elaborează propunerile pentru organizarea noilor alegeri;
participă la activitatea comisiilor de examinare a candidaților înscriși la examen sau concurs pentru ocuparea unor posturi vacante de secretari ai unor unități administrativ- teritoriale, întocmește documentația necesară în vederea emiterii de către prefect a ordinului de numire în funcție a celor declarați câștigători, urmărește modul de îndeplinire de către secretarii comunelor, orașelor, municipiilor și al județului atribuțiilor de comunicare a actelor și face propunerile corespunzătoare.
De asemenea aparatul tehnic al prefectului desfășoara și atribuții cu privire la aleșii locali. Astfel, acesta propune, pe baza datelor statistice oficiale, proiectul de ordin cu privire la stabilirea numărului de consilieri locali și județeni, proiect pe care îl supune spre aprobare prefectului, acordă sprijin primarilor pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin potrivit legii, participă la activitatea de examinare a candidaților înscriși la examen sau concurs pentru ocuparea unor posturi vacante de secretari ai unor unități administrativ- teritoriale.
Alte atribuții:
participă la efectuarea lucrărilor de secretariat ale comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, elaborează proiectele de ordin privind atribuirea în proprietate a unor terenuri, verifică și soluționează contestațiile și prezintă concluzii în legătură cu operațiunile de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, susține în fața instanțelor acțiunile formulate în aplicarea legii;
elaborează și fundamentează proiectele de ordin ale prefectului, având ca obiect stabilirea de măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate;
exercită din însărcinarea ministrului administrației publice, singur sau împreună cu reprezentanții acestuia, acțiuni de îndrumare și control, punctuale, complexe sau tematice, cu privire la modul de exercitare de către primari a atribuțiilor delegate;
încadrarea și eliberarea din funcție a personalului din aparatul tehnic de specialitate se efectuează prin ordin al prefectului în condițiile legii.
Funcționarii publici din aparatul de specialitate al prefectului îndeplinesc orice alte atribuții pe care le primesc de la prefect, subprefect și secretarul general pentru realizarea, cu celeritate, a activităților specifice.
Atribuții de coordonare ale prefectului
Ca reprezentant al Guvernului și al administrației publice, care are servicii deconcentrate în județ, prefectul exercită conducerea generală a acestor servicii și, pentru înfăptuirea unei asemenea finalități, este necesar să realizeze coordonarea activității lor.
Numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor acestor servicii se fac de către Ministerul de resort, cu avizul consultativ al prefectului, care își poate retrage avizul în situații bine motivate.
Totodată prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale și ale primarilor, a consiliilor județene și a președinților acestora să se desfășoare cu respectarea strictă a legii, noțiunea de lege fiind folosită în accepțiunea sa largă, atât ca act al Parlamentului, cât a tuturor celorlalte acte juridice emise în aplicarea acestuia.
Pentru a realiza coordonarea prefectul dispune de mijloace juridice deoarece avizează numirea sau eliberarea din funcție a conducătorilor serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației centrale de pe teritoriul județului și toți acești conducători fac parte din comisia consultativă organizată în fiecare județ pe lângă prefecturi și sub președinția prefectului.
Considerăm că prefectul exercită conducerea generală a acestor servicii deconcentrate în sensul că el este șeful acestora la nivel județean, atribuție expres stabilită prin OUG nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, aprobată prin Legea nr. 181/2006 si Constituția revizuită.
Atribuții de control și supraveghere a autorităților locale
Rolul și funcțiile prefectului în sistemul administrației publice românești îmbracă un caracter complex.
Alături de conducerea și coordonarea serviciilor statului deconcentrate în județ, prefectului îi revine sarcina de a veghea la realizarea cerințelor legii în activitatea autorităților administrației publice comunale, orășenești, municipale și județene. Aceste atribuții privesc atât organizarea și funcționarea autorităților locale, cât și legalitatea deliberărilor, a actelor administrative adoptate de aceste autorități.
Ținând seama de competența generală pe care o are Guvernul de a conduce întreaga administrație la nivel național, putem aprecia dreptul de control de legalitate al prefectului ca expresie a relațiilor de autoritate existente între autoritatea centrală a administrației publice și autoritățile locale, consilii și primari. Trebuie remarcat însă că autoritatea Guvernului asupra consiliilor locale și Consiliului județean trebuie exercitată strict în limitele legii și cu respectarea autonomiei funcționale a acestora.
După părerea noastră aceste relații de autoritate existente între autoritatea centrală a administrației publice și autoritățile locale se referă la relațiile care se stabilesc între prefect ca reprezentant al autorității centrale, respectiv al Guvernului, la nivel local, și autoritățile locale, respectiv consilii locale, consilii județene și primari. Trebuie să menționăm că aceste relații sunt unele de conlucrare și nu de subordonare.
3.2.2.2.1. Controlul legalității actelor autorităților locale
Autonomia locală nu poate fi realizată decât în cadrul principiilor statului de drept, principiul autonomiei locale fiind unul dintre acestea. Este de neconceput ca într-un stat de drept să fie nesocotită legea, pe motiv de aplicare a principiului autonomiei locale. De aici legătura organică care trebuie să existe între principiul autonomiei locale și cel al legalității, dintre interesele colectivității naționale, exprimate prin lege și interesele locale.
În cele ce urmează ne propunem să facem o apropiere a sistemului privind controlul legalității actelor de către prefect, sistem consacrat de legiuitorul român cu cel al dreptului francez.
Astfel, în Franța, prefectul este cel ce reprezintă Guvernul la nivel județean și realizează controlul de legalitate asupra administrației publice locale. Deși legislația română se inspiră din modelul francez de control al legalității executive, sistemul instituit în România nu se identifică cu cel francez. Un prim element de distincție este cel de natură doctrinară, respectiv faptul că doctrina și practica judiciare care o confirmă, consideră că în Franța oportunitatea actelor administrative se constituie ca un element al legalității acestora. Ca urmare, acțiunea în anulare exercitată de prefect împotriva actelor emise sau adoptate de autoritățile administrației publice locale din Franța, vizează atât legalitatea, cât și oportunitatea lor. În schimb, dreptul românesc cunoaște doar controlul de legalitate al prefectului, cu excluderea posibilității de verificare a oportunității actelor administrative. Un al doilea element de distincție ține de mijloacele puse la dispoziția prefectului în vederea realizării controlului de legalitate. Dreptul francez consacră calitatea procesuală activă a prefectului în acțiunile în anularea actelor administrative ilegale, acesta având posibilitatea ca, o dată cu introduerea acțiunii să solicite instanțelor de contencios să se pronunțe și asupra suspendării actului administrativ atacat în justiție.
Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală conține, în schimb, instituția suspendării de drept a actelor administrative atacate de prefect în justiție pe motiv de ilegalitate.
Considerăm că, în cazul în care prefectul apreciază că actul administrativ a fost adoptat sau emis cu încalcarea prevederilor legale, acesta va ataca actul administrativ în contencios administrativ. Rezultatul acestei acțiuni este suspendarea de drept a actului respectiv.
Controlul asupra actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale, cu excepția celor de gestiune, se efectuează la sediul prefecturii numai după ce autoritățile administrației publice locale și-au îndeplinit obligația prevăzută de lege de a comunica prefectului actele supuse controlului de legalitate, potrivit legii.
În vederea efectuării controlului, prefectul are organizat în aparatul tehnic, compartimente speciale constituite din specialiști cu pregătire profesională diversă și temeinică, care supun spre aprobarea și însușirea prefectului concluziile rezultate din control și măsurile necesare. Acești specialiști nu au competența de a lua ei măsuri în timpul controlului sau ulterior acestuia.
Controlul vizează exclusiv legalitatea acestor acte juridice, care precede controlului jurisdicțional. În exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor administrative menționate, prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ toate actele pe care le consideră nelegale, cu excepția celor de gestiune. O asemenea acțiune are ca efect suspendarea de drept a executării actului atacat.
Verificarea efectuată de către prefect nu se realizează asupra întregii activități desfășurată de autoritățile administrației publice locale, ci doar asupra actelor adoptate (emise) de aceste autorități și nu asupra tuturor categoriilor de acte, ci numai asupra celor administrative (prefectul nu verifică de exemplu contractele pe care aceste autorități le-au încheiat, oricât ar fi ele de neconforme cu legea). Totodată, prefectul verifică numai legalitatea actelor administrative, de aceea este o verificare posterioară (numai după ce actul a fost adoptat), întrucât legalitatea sau nelegalitatea actului nu poate fi verificată câtă vreme el nu a apărut și este doar în stare de proiect (care nu produce efecte juridice).
Potrivit dispozițiilor art. 252 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 rezultă că în exercitarea atribuției cu privire la verificarea legalității actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului, prefectul, cu cel putin 10 zile înaintea introducerii acțiunii în contenciosul administrativ, va solicita autorităților care au emis actul, cu motivarea necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.
Termenul de contestare este diferit, în funcție de tipul actului administrativ:
actele administrative individuale pot fi atacate în termenul de 6 luni, cu posibilitatea de prelungire a termenului la un an, pentru motive temeinice. Momentul din care termenul începe să curgă este acela al efectivei luări la cunoștință de către prefect a actului administrativ ilegal, textul legal sugerând și faptul că întârzierea în luarea la cunoștință constituie motiv temeinic pentru introducerea acțiunii cu depășirea termenului de 6 luni. Practic, astfel de situații vor fi destul de reduse, deoarece Legea nr. 215/2001 obligă secretarul unității administrativ-teritoriale să comunice către autoritățile, instituțiile și persoanele interesate- printre care cel mai interesat este prefectul- actele emise de consiliul local sau de primar, respectiv consiliul județean și președintele acestuia, în termen de cel mult 10 zile, dacă legea nu prevede altfel;
actele administrative normative vor putea fi atacate oricând, în baza art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004.
Trebuie să precizăm că termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ este un termen de decădere în sensul că dacă nu depune acțiunea în termenul legal, prefectul nu mai poate ataca actul la expirarea acestui termen.
În acest sens este de precizat că acțiunea în contencios administrativ pe care statul i-o încredințează prefectului este exercitată de acesta în nume personal (ca orice persoană fizică vătămată într-un drept subiectiv) ci în numele statului (ca autoritate). De aceea introducerea acțiunii (când actul administrativ este ilegal) nu este un drept al prefectului ci o obligație la care el nu poate renunța. Dimpotrivă, el trebuie să depună toate diligențele pentru a introduce cât mai rapid acțiune, pentru ca interesul lezat prin actul administrativ atacat să fie fără întârziere atacat.
În cazul în care prefectul apreciază că actul a fost adoptat sau emis în condițiile legii, deci îl consideră legal, acesta nu va mai intrduce acțiune în contencios administrativ. În acest sens nu putem spune că are loc o renunțare implicită a prefectului la obligația sa de a veghea asupra legalității actelor adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale.
3.2.3 Prefectul – șef al serviciilor publice deconcentrate
Conform prevederilor art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului rezultă că prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale.
În exercitarea acestei atribuții, prefectului îi revine dreptul de a propune numirea și eliberarea din funcție a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 1 din OUG nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului au obligația să transmită prefectului proiectul de buget. Avizul prefectului privind proiectul de buget se înaintează conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
Situațiile financiare privind execuția bugetară, întocmite de serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului se transmit prefectului pentru avizare. Avizul prefectului privind situațiile financiare se înaintează conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat.
Trebuie menționat însă că avizele prefectului în situațiile prezentate anterior sunt consultative.
Pentru realizarea mai eficientă a conducerii de către prefect a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea guvernului s-au prevăzut noi dispoziții.Astfel, potrivit art. 25 alin. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, din comisia de concurs pentru ocuparea postului de conducător al unui serviciu public deconcentrat face parte obligatoriu și un reprezentant al instituției prefectului. Totodată, prefectului i-a fost atribuit dreptul de a propune miniștrilor și conducătorilor celorlalte organe ale administrației publice centrale organizate la nivelul unităților administrativ teritoriale sancționarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate din subordinea acestora. Introducerea acestor texte ni se pare pozitivă, pentru că ele urmăresc realizarea mai completă a conducerii acestor servicii de către prefect.
3.2.4. Prefectul- organ de tutelă administrativă
Prefectul este o autoritate statală în județ, statutul său fiind prevăzut de art. 123 din Constituția revizuită, din care rezultă următoarele dimensiuni ale statutului prefectului:
este reprezentantul Guvernului în teritoriu;
este șeful serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ- teritoriale;
este organ de tutelă administrativă, art. 123 alin. 4 din Constituția revizuită prevăzând expres dreptul prefectului de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele emise de consiliul local, județean și primar, dacă i se par ilegale.
Instituția tutelei administrative este o instituție de tradiție în România, de origine franceză.
Doctrinarii francezi au apreciat că tutela reprezintă ansamblul de puteri limitate acordate de lege unei autorități administrative asupra agenților serviciilor publice descentralizate și asupra actelor lor, în scopul asigurării legalității în activitatea lor și protejării interesului general. Cu alte cuvinte, tutela administrativă reprezintă o limită impusă autorităților administrative locale, în vederea salvgardării legalității și apărării interesului public.
În opinia noastră tutela administrativă este o instituție a dreptului public în baza căreia autoritatea centrală a administrației publice și reprezentanții locali ai acesteia, au dreptul de a controla activitatea autorităților administrației publice locale, autonome, descentralizate.
Controlul de tutelă reprezintă un anumit gen de supraveghere exercitat fie de către un organ al administrației publice centrale (Guvernul), fie de către un organ al adminitrației teritoriale de stat (prefectul, reprezentantul statului în unitățile administrativ- teritoriale), dar care nu se poate exercita sub forma unei puteri discreționare.
În legislația noastră, tutela administrativă își găsește reglementarea în textul art. 123 alin. 5 din Constituția României, în forma revizuită, care prevede că: „Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept.”
Tutela administrativă reprezintă totalitatea mijloacelor prin intermediul cărora organele centrale supraveghează respectarea legalității de către organele din teritoriu.
În calitate de reprezentant al Guvernului, prefectul veghează ca activitatea consiliilor locale și județene și a primarilor să se desfășoare conform legii, fără ca între aceste autorități, pe de-o parte și prefect, pe de altă parte, să existe raporturi de subordonare. Este consacrată astfel funcția de tutelă administrativă asupra colectivităților locale, conținutul acestui control materializându-se în principal, în dreptul prefectului de a ataca în contencios administrativ, actele autorităților administrației publice locale, exercitarea lui fiind supusă unei duble reglementări, una constituțională și alta legală.
Prefectul are două posibilități de a acționa în raport cu un act administrativ ilegal emis de o autoritate a administrației publice locale sau județene.
Prima posibilitate presupune notificarea autorităților emitente, în vederea reanalizării actului administrativ pe catre îl apreciază ca ilegal. În notificare prefectul va solicita autorității emitente să modifice în tot sau în parte actul administrativ consiserat ilegal sau să-l revoce.
Cea de-a doua posibilitate a prefectului este ca, în cazul în care autoritatea emitentă nu se conformează notificării remise, să atace actul administrativ considerat ilegal în fața instanței de contencios administrativ, care se va pronunța cu privire la legalitatea actului administrativ și va dispune anularea lui în tot sau în parte sau menținerea acestuia.
Obiectul controlului de tutelă administrativă exercitat de prefect este actul administrativ, însă și faptele sau actele asimilate, prin Legea contenciosului administrativ, actului administrativ unilateral- tăcerea administrativă și refuzul nejustificat de rezolvare a cererii. Astfel, prefectul, acționând în temeiul dreptului și interesului public legitim conferit prin art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, are posibilitatea, atunci când constată că inacțiunea unei autorități publice este contrară interesului public, să solicite acesteia, printr-o petiție, îndeplinirea atribuțiilor legale, iar în cazul tăcerii sau a refuzului poate duce conflictul în fața instanței de contencios administrativ, care va obliga autoritatea publică la realizarea atribuțiilor legale.
În opinia noastră prefectul fiind îndreptățit și totodată obligat prin efectul legii trebuie să notifice autoritatea administrației publice locale emitentă a actului pe care-l consideră ilegal, iar în cazul în care aceasta nu se conformează notificării, prefectul va introduce acțiune în contencios administrativ în vederea anulării, în tot sau în parte, sau a menținerii actului.
3.3 Actele prefectului
Prefectul, ca reprezentant al Guvernului în unitățile administrativ-teritoriale, exercită o serie de atribuții prevăzute de lege și îndeplinește alte însărcinări date de Guvern.
Pentru exercitarea atribuțiilor care îi revin, prefectul emite ordine care pot avea caracter normativ sau individual.
Ordinele sunt acte administrative cu caracter unilateral și executoriu emise de o autoritate publică administrativă unipersonală.
Ordinele prefectului sunt acte administrative , reprezentând manifestări de voință ce emană de la o autoritate a administrației publice, în regim de drept public, pentru punerea în executare a prevederilor legale. Prin aceste acte se asigură realizarea puterii executive în înfăptuirea sarcinilor care revin administrației publice.
Potrivit art. 137 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 ordinele care stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale și sunt contrasemnate de conducătorii acestora. Desigur, prefectul va emite ordinele, care au un alt obiect, fără să mai consulte organele sau serviciile de specialitate.
Considerăm că ordinele cu care stabilesc măsuri cu caracter tehnic trebuie să fie contrasemnate de către conducătorii serviciilor publice deconcentrate pentru ca, în cazul în care se constată o neregularitate aceștia să-și asume întrega răspundere.
Ordinele cu caracter normativ intră în vigoare după ce au fost aduse la cunoștință publică, iar cele cu caracter individual devin executorii numai de la data comunicării lor persoanelor interesate.
Apreciem că ordinele cu caracter normativ intră în vigoare după ce au fost aduse la cunoștința publică prin mass-media, publicații locale și în condițiile stabilite de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces al informațiilor de interes public iar ordinele cu caracter individual se aduc la cunoștință persoanelor interesate prin curierat și alte condiții prevăzute de lege.
Ordinele cu caracter normativ se comunică de îndată Ministerului Administrației Publice, care observând că un ordin este nelegal are fie posibilitatea de a-l sesiza pe prefect solicitându-i retragerea ordinului, fie, în cazul în care prefectul refuză acest fapt, va sesiza Guvernul, care în calitate de autoritate ierarhic superioară titulară a unui drept de control ierarhic poate anula actul prefectului.
Ordinele prin care se stabilesc măsuri cu caracter tehnic sau de specialitate sunt emise după consultarea conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului. Aceste ordine trebuie comunicate conducătorilor instituției ierarhic superioare serviciilor publice deconcentrate.
Conform prevederilor art. 34 din noua reglementare legală, prefecții sunt obligați să comunice ordinele emise conducătorului instituției ierarhic superioare serviciului public deconcentrat. Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale pot propune Guvernului măsuri de anulare a ordinelor emise de prefect, dacă le va considera ilegale sau inoportune.
Ministerele și celelalte organe ale administrației publice centrale sunt obligate să comunice de îndată prefecților actele cu caracter normativ emise în domeniul de activitate al serviciilor publice deconcentrate.
Apreciem că o asemenea măsură nu este de natură a asigura rapiditatea luării la cunoștință de către serviciile publice deconcentrate a măsurilor dispuse de organul ierarhic superior și aplicarea urgentă a acestora. Celeritatea s-ar fi asigurat prin transmiterea directă a respectivelor acte normative către serviciile publice deconcentrate, chiar dacă ele ar fi trebuit să fie aduse și la cunoștința prefectului.
Deși legea nu prevede, Guvernul poate să revoce ordinele prefectului pe care le consideră inoportune, revocabilitatea constituind un principiu al regimului juridic al actelor administrative de autoritate.
În baza raporturilor de subordonare între prefect și Guvern, al cărui reprezentant este, Guvernul poate revoca ordinele prefectului pe care le consideră inoportune.
În privința forței juridice a ordinelor prefectului în raport cu autoritățile administrației publice locale, trebuie pornit de la premisa că între aceste autorități nu există raporturi de subordonare, iar legea nu recunoaște o supremație juridică într-un sens sau altul. Întrucât nu sunt organizate într-un sistem ierarhic, cele două autorități și actele lor nu pot fi raportate unele la altele.
În concluzie, după toate cele arătate în cursul acestui capitol, putem aprecia că prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, este singurul în măsură a veghea la respectarea, organizarea executării legii și a executării acesteia în concret și la aplicarea acesteia cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
De asemenea, suntem de părere că, pentru executarea acestor prerogative prevăzute de lege, prefectului îi sunt atribuite o serie de atribuții speciale prevăzute în cuprinsul Legii nr. 340/2004, legea privind instituția prefectului cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, atribuții care consituie competența materială a prefectului.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege prefectul este ajutat de doi subprefecți, însă el are în subordine și un personal de specialitate constituit în aparatul propriu de specialitate al prefectului, aparat care se află sub directa sa conducere și coordonare. Aparatul de specialitate al prefectului îndeplinește și o serie de atribuții special prevăzute în Ordonanța de Guvern nr. 1844/2004.
În scopul îndeplinirii atribuțiilor care-i revin, prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual.
Prefectul, ca reprezentant al puterii executive în teritoriu, veghează și asupra bunei desfășurări a activității autorităților administrației publice locale, el exercitând și o activitate de control de legalitate asupra actelor administrative emise sau adoptate de organele administrației locale, fiind în acest scop investit cu dreptul de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele pe care el le consideră ca fiind nelegale sau inoportune.
Studiu de caz
Activitatea instituției prefectului județului Constanța desfășurată în anul 2006
Revoluția din decembrie 1989 a impus necesitatea reorganizării administrației publice pe baza unor noi principii, în vederea promovării și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, cât și a prevenirii și înlăturării abuzurilor autorităților. Cu alte cuvinte, scopul îl reprezenta crearea unui stat de drept și democratic, însă condițiile organizării statului (cu cele două attribute ale sale) implicau existența principiilor separației puterilor, a recunoașterii drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a autonomiei locale.
Crearea statului de drept prin adoptarea Constituției României din 1991 a fost însoțită de transformări în structura autorităților și organelor statului și, în mod deosebit, a principiilor care le guvernau. Acest cadru a produs schimbări de esență în planul administrației publice și mai ales în cel al administrației publice locale.
Constituția României revizuită în 2003, formă republicată a Constituției din 1991, în art. 120 alin. 1 statuează principiile de bază privind modul de constituire și funcționare a administrației publice locale și anume: principiul descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.
Potrivit art. 3 alin. 3 din Constituția revizuită și art. 18 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale ale statului român sunt comunele, orașele și județele. Aceste unități administrativ-teritoriale sunt, în virtutea legii, persoane juridice. Ele realizează prin organele lor de conducere administrația publică locală sub ambele sale componente: adoptarea de acte de autoritate și organizarea de servicii publice locale. Totodată, art. 121 alin.1 din Constituție, cât și art. 21 alin. 1 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001 precizează că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale și primarii aleși.
În ceea ce privește realizarea serviciilor publice locale, coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești se face de către consiliul județean. Se impune totuși precizarea că serviciile anterior menționate sunt altele decât cele coordonate de prefect, ca reprezentant al Guvernului pe plan local. Mai exact, potrivit art.123 alin. 2 din Constituția revizuită și art. 3 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, aprobată prin Legea nr. 181/2006 „prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale”.
Există trei prevederi constituționale care fudamentează instituția prefectului în plan juridic și constituțional. Astfel, prefectul este:
reprezentant al Guvernului în teritoriu;
șeful serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale;
organ de tutelă administrativă, art. 123 alin. 4 prevăzând expres dreptul prefectului de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele emise de consiliul local, județean și primar, dacă le consideră ilegale.
Dreptul și totodată obligația prefectului de a recunoaște -tacit, implicit- sau de a infirma legalitatea actelor autorităților locale (hotărârile consiliilor, dispozițiile primarilor) nu conduc la raporturi de subordonare a acestor autorități față de prefect ( fapt statuat de art. 123 alin. 4 din Constituție și de art. 12 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului ). În concluzie, prefectul nu are dreptul să facă aprecieri asupra necesității, a oportunității acțiunilor și actelor consiliilor locale, ale consiliilor județene sau ale primarilor. Prefectul apreciază numai conformitatea cu prevederile legale.
În exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor emise de autoritățile administrației publice locale, prefectul poate ataca aceste acte în fața instanței de contencios administrativ.
Conform art. 4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, aprobată prin Legea nr. 181/2006 activitatea prefectului se întemeiază pe principiile:
legalității, impartialității și obiectivității;
transparenței și liberului acces la informațiile de interes public;
eficienței;
responsabilității;
profesionalizării;
orientării către cetățean.
Prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, îndeplinește o serie de atribuții principale prevăzute expres în art. 24 din Legea nr. 181/2006 pentru aprobarea OUG nr. 179/2005. Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege prefectul este ajutat de doi subprefecți, iar în municipiul București prefectul este ajutat de trei subprefecți.
Instituția Prefectului Județului Constanța
Instituția Prefectului Județului Constanța este organizată și funcționează ca instituție publică cu personalitate juridică și are rolul de a îndeplini atribuțiile și prerogativele conferite Prefectului prin Constituția României, Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006 și prin Hotărârea Guvernului României 1844/2004 privind aparatul de specialitate al prefectului și alte acte normative.
Instituția Prefectului urmărește modul de realizare în județ a strategiei și obiectivelor cuprinse în Programul de guvernare și propune adoptarea de măsuri corespunzătoare.
Instituția Prefectului are un aparat de specialitate format din funcționari publici, funcționari publici cu statut special și personal contractual, care este condus de prefect.
1. DIRECȚIA DE VERIFICARE A LEGALITĂȚII, A APLICĂRII ACTELOR NORMATIVE ȘI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
1.1. VERIFICAREA LEGALITĂȚII ACTELOR ADMINISTRATIVE
În exercitarea prerogativelor conferite prin Hotărârea Guvernului nr. 1844/2004 privind aparatul de specialitate al prefectului și Legea nr. 340/2004 privind institiuția prefectului modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, în perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006, prefectul județului Constanța, prin Direcția Verificării Legalității Actelor și Contencios Administrativ, a verificat un număr de 6782 hotărâri adoptate de Consiliile locale, 256 de hotărâri ale Consiliului Județean Constanța, 36626 de dispoziții emise de primari și 558 de dispoziții ale Președintelui Consiliului Județean Constanța.
În cursul anului 2006 au fost promovate de către Prefectul județului Constanța 41 de acțiuni în fața instanței de contencios administrativ a Tribunalului Constanța ce au avut ca obiect anularea de acte administrative. Dintre acestea, 11 acțiuni au fost admise, o acțiune este suspendată, 29 acțiuni aflându-se pe rolul instanței.
Notificările au avut drept obiect încălcarea următoarelor acte normative:
-Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001
– Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 45/2003 privind finanțele publice locale
– Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, modificată prin Legea nr. 161/2003
– Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, modificată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii și justiției, precum și unele măsuri adiacente, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005
– Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia
-Legea nr. 219/1998 privind concesiunile
– Legea nr. 50/1991 pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004
– Codul Muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003
– Codul Fiscal
– Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998
– Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
– Hotărârea Guvernului nr. 525/1997 republicată pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism
Dintre cele 39 de acte administrative adoptate sau emise cu încălcarea dispozitiilor legale în materie, în anul 2006, 29 au fost hotărâri ale Consiliilor locale și doar 10 dispoziții ale primarilor.
Prefectul, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu este abilitat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, modificată și completată cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 să verifice legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de către autoritățile administrației publice locale, putând ataca în instanța de contencios administrativ actele pe care le consideră ilegale.
În temeiul dispozițiilor art. 252 din Legea nr. 181/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, în exercitarea atribuției cu privire la verificarea legalității actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului, prefectul, cu cel puțin 10 zile înaintea introducerii acțiunii în contenciosul administrativ, va solicita autorităților care au emis actul, cu motivarea necesară, reanalizarea actului socotit nelegal, în vederea modificării sau, după caz, a revocării acestuia.
Spre deosebire de anulare care poate fi urmare a exercitării de către prefect a controlului cu privire la legalitatea actelor autorităților administrației publice locale sau chiar în unele cazuri consecința exercitării de către persoana interesată, a dreptului sau fundamental de a se apăra împotriva abuzului autorităților administrative, măsura revocării este o consecință a exercitării controlului administrativ intern.
Revocarea unui act al administrației publice locale se poate dispune numai de către organul emitent, atât pentru motive de ilegalitate cât și pentru motive de inoportunitate, spre deosebire de anulare care poate fi dispusă numai de către instanța judecătorească și numai pentru motive de ilegalitate.
În anul 2006, ca urmare a atacării în instanța de contencios administrativ efectuată de către Prefectul Județului Constanța, au fost revocate 7 acte administrative. Astfel de acte administrative revocate sunt:
Hotărârea nr. 123/2006 emisă de Consiliul Local Eforie privind aprobarea întocmirii documentației de urbanism PUD “Modificare Parcelare Zona C”- Eforie Nord.
Prefectul a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.26 alin. 1 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, revocarea Hotărârii nr. 123/2005 și a formulat o notificare în acest sens.
Astfel, potrivit normelor de drept administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale sunt unilaterale și au caracter obligatoriu, iar în cazul nerespectării lor se pot modifica sau anula, după caz. Din acest punct de vedere, actul administrativ menționat nu poate să se substituie de fapt aprobării în sine a Planului Urbanistic de Detaliu, care reprezintă documentația prin care se asigură condițiile de amplasare, dimensionare, conformare și servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe o parcelă, în corelare cu funcționarea predominantă și vecinătățile imediate. Acesta trebuie să abordeze și să cuprindă reglementări și cu privire la regimul juridic al terenurilor și construcțiilor care urmează să fie autorizate în condițiile legii.
Aprobarea se efectuează după obținerea avizelor stabilite prin certificatul de urbanism eliberat de autoritatea publică locală la solicitarea persoanei interesate.
Prefectul a apreciat că a fost încălcat Cap. I pct. 1. 2 din ORD 37 N/2000 emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, norma legală unde este definit acest instrument cu caracter urbanistic și care nu prevede o aprobare “de principiu” și sub condiție a documentației care îl însoțeste.
Din aceste considerente Hotărârea nr. 123/2005 nu poate fi considerată ca act administrativ cu un obiect distinct, prefectul solicitând autorității publice locale revocarea ei, în caz contrar urmând să uzeze de prevederile art. 26 din Legea nr. 340/2004.
Consiliul Local Eforie a hotărât revocarea Hotărârii nr. 123/2006 și a emis Hotărârea nr. 175/2005, astfel cererea rămânând fără obiect și fiind respinsă.
Hotărârea nr. 8/2006 emisă de Consiliul Local Mihail Kogălniceanu privind aprobarea susținerii din bugetul local a contravalorii indemnizației de hrană pentru salariații din cadrul Primăriei Mihail Kogălniceanu.
Prefectul a considerat că Hotărârea nr. 8/2006 a fost adoptată cu încălcarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, care prevede că nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturi a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin acte normative. Se coroborează și cu art. 7 alin. 2 care stipulează că “au putere de lege între părți numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare”.
Indemnizația de hrană pe care autoritatea publică locală a adoptat-o prin acest act administrativ este un drept de natură salarială ce nu poate fi legiferat printr-o hotărâre a Consiliului local pentru ca excede actelor în vigoare.
La solicitarea prefectului, Consiliul Local Mihail Kogălniceanu a adoptat Hotărârea nr. 12/2006 prin care s-a dispus revocarea Hotărârii nr. 8/2006.
Hotărârea nr. 108/2006 emisă de Consiliul Local Eforie privind aprobarea de principiu a unui schimb de terenuri.
Prefectul a considerat această hotărâre ilegală și a dispus revocarea ei.
Consiliul Local Eforie a revocat Hotărârea nr. 108 prin adoptarea Hotărârii nr. 175/2006, drept pentru care instanța a respins acțiunea formulată ca rămasă fără obiect.
Hotărârea nr. 83/2006 emisă de Consiliul Local Eforie privind aprobarea vânzării prin licitație publică deschisă a terenului în suprafață de 1778,26 m.p. situat în Eforie Sud.
Prefectul a considerat această hotărâre ilegală deoarece aproba vânzarea prin licitație publică deschisă a unei suprafețe de teren mai mare decât cea stabilită prin documentație. Consiliul Local Eforie a îndreptat eroarea materială și prin Hotărârea nr. 175/2006 s-a procedat la revocarea Hotărârii nr. 83/2006.
Hotărârea nr. 116/2006 emisă de Consiliul Local Eforie privind concesionarea fără licitație publică a terenului aparținând domeniului public al orașului în suprafață de 63.2 m.p. către dl. X.
Prefectul a considerat că hotărârea este ilegală deoarece încalcă dispozițiile art. 13 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, republicată, în sensul că s-a aprobat concesionarea unei suprafețe de teren din domeniul public al orașului fără licitație publică, deși articolul prevedea acest lucru.
Consiliul Local Eforie a adoptat Hotărârea nr. 175/2006 care a revocat Hotărârea nr. 116/2006.
Dispoziția nr. 23/2006 emisă de Primarul Comunei Mihail Kogălniceanu privind angajarea d-lui X în funcția de inspector debutant în cadrul Serviciului Public de Gospodărire Comunală Locativă și Prestări Servicii din subordinea Consiliului Local Mihail Kogălniceanu.
Prefectul a solicitat revocarea dispoziției considerând că actul administrativ a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 53/2003 privind aprobarea contractului de muncă, care la alin. 1 prevede ca normă imperativă următoarele: “încadrarea salariaților la instituțiile și autoritățile publice și alte unități bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz”.
În aceste condiții, organizarea concursului se putea realiza în conformitate cu prevederile Anexei 12 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 privind salarizarea personalului din unitățile bugetare, modificată, prin care se stabilește cadrul normativ de angajare a personalului din unitățile bugetare.
De la apariția Ordonanței Guvernului nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în 2006 personalului bugetar angajat cu carte de muncă, nu se mai pot face angajări decât pentru ocuparea unor posturi unice devenite vacante și numai cu avizul prealabil al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și al Ministerului Finanțelor Publice (art.14).
Față de cele menționate, se solicită revocarea dispoziției nr.23/2006 ca fiind nelegală.
De asemenea au existat și acte administrative anulate prin hotărâre judecătorească în urma atacării actelor în fața instanței de contencios administrativ de către prefectul județului Constanța. Un exemplu de astfel de act administrativ este Dispoziția nr. 23/2006.
La Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ s-a depus acțiune în anularea Dispoziției nr. 23/2006 privind angajarea d-lui X în funcția de inspector debutant în cadrul Serviciului Public de Gospodărire Comunală Locativă și Prestări Servicii din subordinea Consiliului Local Mihail Kogălniceanu.
Ca urmare, dispoziția se suspendă de drept. Decizia nr. 23/2006 a fost revocată prin Decizia nr. 149/2006 , modificată prin Decizia nr. 159/2006 prin care s-a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă al d-lui X.
Prin Dispoziția nr. 149/2006 privind încetarea contractului individual de muncă al d-lui X, angajat în funcția de inspector III debutant în cadrul Serviciului Public de Gospodărire Comunală Locativă și Prestări Servicii din subordinea Consiliului Local al comunei Mihail Kogălniceanu s-a dispus în temeiul art. 68 alin. 1 lit. u și art. 71 alin. 1 din Legea nr. 215/2005 , încetarea de drept a contractului individual de muncă al d-lui X.
Prin Decizia nr. 159/2006 s-a dispus îndreptarea erorii materiale apărută în cuprinsul Dispoziției nr. 149/2006.
Prefectul ca reclamant a fost notificat cu privire la emiterea unei noi dispoziții prin care s-a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă, această decizie fiind anulată și nemaiproducând efecte prin emiterea Deciziei nr. 149/2006 modificată prin Decizia nr. 159/2006.
Acte administrative emise
Actul administrativ prin care prefectul își exercită atribuțiile este ordinul. Ordinul prefectului poate avea caracter normativ sau individual.
Ordinul devine executoriu după ce a fost adus la cunostință publică, atunci când conține dispoziții normative sau de la data comunicării în cazul celor individuale.
Referitor la actele administrative emise de către prefectul județului Constanța în anul 2006, putem afirma că s-au emis 735 de ordine, dintre care doar 77 de ordine sunt cu caracter normativ. Dintre ordinele cu caracter normativ amintim:
Ordinul nr. 86/13.01.2006 privind organizarea Comandamentului Județean de Iarnă.
Ordinul nr. 149/14.02.2006 privind constituirea Comisiei pentru constatarea pagubelor produse de calamitățile naturale în agricultură.
Ordinul nr. 195/17.03.2006 privind constituirea Comandamentului județean de analiză a realizării programului anual de înființare a perdelelor forestiere de protecție.
Ordinul nr. 217/7.04.2006 privind constituirea Comisiei județene pentru aplicarea măsurilor de integrare europeană.
Ordinul nr. 235/26.04.2006 privind modificarea Comisiei județene pentru acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar.
Ordinul nr. 329/17.05.2006 privind modificarea componenței Grupului Județean de lucru pentru evaluarea legislației adoptate la nivel local în scopul identificării eventualelor bariere în calea liberei circulații a serviciilor și a dreptului de stabilire a persoanelor.
Ordinul nr. 346/20.05.2006 privind constituirea Comisiei Județene.
Ordinul nr. 358/30.05.2006 privind desemnarea reprezentanților serviciilor publice deconcentrate în Comisia Județeană.
Ordinul nr. 399/22.06.2006 privind reconstituirea islazului comunei Poarta Albă.
Ordinul nr. 411/25.07.2006 privind aprobarea componenței și a Regulamentului privind organizarea, atribuțiile și funcționarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Ordinul nr.723/28.12.2006 privind reconstituirea Comisiei Județene în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați la nivelul județului Constanța.
În ceea ce privește verificarea la sediul unităților administrativ-teritoriale a actelor emise și adoptate de către autoritățile locale, a actelor subsecvente acestora, precum și a aspectelor semnalate în petițiile adresate Instituiției Prefectului s-au efectuat un număr de 5 controale de către comisii special constituite în acest scop. Un număr de 6 controale au fost realizate de către persoanele desemnate din cadrul Direcției prin ordin al Prefectului în Corpul de Control al Prefectului. S-au întocmit note de constatare în care au fost incluse propuneri de remediere a deficiențelor constatate, s-a urmărit punerea în aplicare a propunerilor formulate în notele de constatare. În anumite cazuri, aceste note au fost înaintate unor instituții pentru verificarea unor aspecte care intră în competența acestora.
Privitor la constatarea și aplicarea contravențiilor în cazurile prevăzute de legile proprietății și OUG nr. 21/1999, au fost aplicate un număr de 8 amenzi autorităților locale. Actualmente, 6 dintre acestea au fost contestate și se află pe rolul Judecătoriei Constanța.
1.2 VERIFICAREA ȘI ÎNDRUMAREA ACTIVITĂȚII SECRETARILOR UNITĂȚILOR ADMINISTRATIV – TERITORIALE
În vederea eficientizării activității de la nivelul autorităților administrativ- teritoriale din județul Constanța și pentru aplicarea unitară a legislației specifice au fost organizate la sediul Prefecturii ședințe cu primarii și secretarii unităților administrativ-teritoriale. La aceste ședințe, în funcție de problemele semnalate din teritoriu, au participat și reprezentanți ai serviciilor deconcentrate, precum și ai altor instituții publice locale.
Prin organizarea acestor ședinte s-a urmărit, în special:
respectarea termenelor de comunicare a actelor administrative adoptate și emise de autoritățile administrației publice locale;
identificarea diverselor probleme cu care se confruntă primarii/secretarii în activitatea lor;
posibilitatea punerii în practică a propunerilor formulate de primari/secretari în vederea îmbunătățirii/colaborării între unitățile administrativ-teritoriale și Instituția Prefectului;
respectarea termenului de răspuns la relațiile solicitate de către Instituția Prefectului județului Constanța, cu privire la petițiile adresate acesteia;
îndrumarea pentru aplicarea corectă și unitară a legilor proprietățții, a modificărilor și completărilor survenite în Legea administrației publice locale nr. 215/2001, precum și în Legea privind statutul aleșilor locali nr. 393/2004
Respectarea prevederilor legale referitoare la nivelul de pregatire profesională al secretarilor unităților administrativ teritoriale a fost realizată prin monitorizarea studiilor de specialitate.
1.3 PROPUNERI DE LEGE FERENDA
În cursul anului 2006 au fost promovate 50 proiecte de hotărâri pentru transmiterea unor imobile din domeniul public/privat al statului în domeniul public/privat al unităților administrativ-teritoriale, respectiv pentru alocarea unor sume către unitățile administrativ-teritoriale din județ, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, pentru echilibrarea bugetelor locale.
1.4 ORGANIZAREA SI DESFASURAREA ACTIVITATII DE APLICARE A APOSTILEI
Potrivit OG nr. 66/1999 aprobată prin Legea nr. 52/2000, modificată prin Legea nr. 142/2004 și a instrucțiunilor Ministrului Administrației și Internelor nr. 351/2004, privind organizarea și desfășurarea activității de aplicare a apostilei, conform Convenției cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, subprefectul Instituției Prefectului județului Constanța aplică apostila pe actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul României și care urmează să producă efecte juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenției de la Haga.
Până în prezent, s-a înregistrat un număr de 2.617 cereri și s-au aplicat de 4.191 de ștampile, pentru cetățenii români și 36 de cereri și 73 de ștampile pentru cetățenii străini, virându-se în acest sens peste 104 000 RON în contul MAI.
2. CORPUL DE CONTROL AL PREFECTULUI
În cursul anului 2006, Corpul de Control al Prefectului a efectuat un număr total de 6 misiuni de control sub forma a 3 tipuri de acțiuni, astfel:
– control complex de legalitate la consiliile locale;
– control tematic având la bază sesizări adresate instituției;
– control în echipa mixtă, împreună cu instituțiile abilitate.
În urma controalelor efectuate, s-au stabilit măsuri legale în funcție de constatări, mergând de la avertismente și amenzi, la recuperarea prejudiciilor aduse bugetelor de unde s-au cheltuit sumele nelegal.
Misiunile de control efectuate pe parcursul anului 2006 au fost următoarele:
1. Control complex la Primăria Bărăganu;
2. Control complex la Primăria Dobromir;
3. Control tematic în baza unor sesizări la Primăria Mereni;
4. Control tematic în baza unor sesizări la Primăria Tuzla;
5. Control tematic în baza unor sesizări la Primăria Tortomanu;
6. Control tematic în baza unor sesizări la Primăria Cerchezu.
Raporturile dintre prefect și autoritățile administrației publice locale în județul Constanța
Conform reglementărilor art. 12 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului „ între prefecți, pe de o parte, consiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare”. Între acestea există doar relații de colaborare reciprocă astfel asigurându-se o bună desfășurare a activității la nivel local.
Prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, în exercitarea atribuției cu privire la verificarea legalității actelor administrative adoptate sau emise de către autoritățile administrației publice locale, acesta veghează ca acestea să fie conforme cu legea.
Astfel, în cazul în care prefectul sesizează că o dispoziție a primarului sau o hotărâre de consiliu local a fost adoptată sau emisă cu încălcarea prevederilor legale, acesta trimite o notificare prin care solicită autorității emitente revocarea sau modificarea actului administrativ considerat nelegal înainte cu zece zile de a introduce acțiune în contencios administrativ.
Tot în legătură cu relațiile de colaborare dintre prefect și autoritățile administrației publice locale, la sediul Prefecturii Constanța se primesc petiții ale cetățenilor care nu sunt de competența instituției prefectului, însă în baza acestor raporturi de colaborare, Prefectura trimite aceste petiții către autoritățile competente spre soluționare.
De asemenea, la sediul Prefecturii județului Constanța, periodic au loc ședințe cu secretarii unităților administrativ-teritoriale din județul Constanța, aceștia venind cu diverse probleme, încercând ca împreună cu prefectul județului să le rezolve.
Ultima ședință desfășurată în Sala Mare a Prefecturii cu secretarii unităților administrativ-teritoriale din județul Constanța ( proces-verbal Anexa 1) a fost deschisă de către prefectul județului Constanța Dănuț Culețu, după care a luat cuvântul Secretarul General al Prefecturii Constanța, actualmente subprefect, în baza OUG nr. 179/2005, Claudiu Palaz. Acesta a precizat că, având în vedere ca una dintre atribuțiile cele mai importante pe care Instituția Prefectului o are este aceea de a veghea la aplicarea corectă a actelor normative în vigoare de către reprezentanții autorităților publice locale, cu sprijinul direct al Prefecturii, rolul activ pe care aceștia trebuie să-l aibe și mai ales să nu uite că sunt funcționari publici care fac legătura între Instituția Prefectului și autoritatea publică locală. De asemenea a mai menționat că ședința respectivă va avea la bază dialogul, măsură care trebuie să devină cea mai importantă cale de a aplica corect și unitar actele normative care par la prima vedere greu de aplicat.
După intervenția subprefectului au luat cuvântul, pe rând, secretarii unităților administrativ-teritoriale.
Trebuie să facem o altă mențiune cu privire la raporturile de colaborare dintre Instituția Prefectului și autoritățile publice locale în sensul că, începând cu luna octombrie 2005 lunar, funcționarii Direcției Verificării Legalității Actelor și Contencios Administrativ din cadrul Prefecturii Constanța trebuie să întocmească o radiogramă (Anexa 2) care să cuprindă sesizările cu privire la încălcarea prevederilor Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarilor publici, situația privind monitorizarea aplicării dispozițiilor privind regimul incompatibilităților și al confictului de interese, situația centralizatoare privind sesizările adresate comisiei de disciplină. Pentru realizarea acestei radiograme lunare fiecare autoritate publică locală trebuie să realizeze un raport pe care îl va transmite Prefecturii Constanța, aceasta trimițând radiograma aferentă județului Constanța Ministerului Administrației și Internelor pentru a le putea centraliza și trimite Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
3. SERVICIUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ ȘI COOPERARE INTERNAȚIONALĂ
Activitatea desfășurată în anul 2006 de Serviciul de Integrare Europeană și Cooperare Internațională confirmă punctual importanța concentrării eforturilor la nivelul întregului județ, în sensul aportului pentru încadrarea în graficul și termenele procesului de aderare prin acțiuni specifice :
3.1. MONITORIZĂRI
Monitorizarea trimestrială a îndeplinirii acțiunilor prevăzute în « Planul de implementare a legislației și de consolidare instituțională la nivel local » ;
Monitorizarea trimestrială a actelor normative adoptate de autoritățile publice locale pentru identificarea obstacolelor în calea liberei circulații a serviciilor și a dreptului de stabilire a persoanelor;
Monitorizarea Programului multianual de modernizare al Prefecturii județului Constanța 2005-2006, solicitat de Ministerul Administrației și Internelor – 2 rapoarte semestriale (15 ianuarie, 15 iulie) ;
Implementarea Cadrului de Auto-evaluare a modului de funcționare a instituțiilor publice: numirea membrilor grupului de evaluatori, instruire, realizarea Planului de acțiuni privind evaluarea activității instituției – CAF (mai –iunie);
Monitorizarea derulării, la nivelul județului Constanțța, conform condițiilor prevăzute de Comisia Europeană, a proiectelor finanțate prin Fondul de Modernizare a Administrației Publice Locale în cadrul programului PHARE (2 proiecte Consiliul Județean, 1 proiect Primăria Municipiului Constanța, 2 proiecte Primăria Municipiului Medgidia, câte un proiect primăriile comunelor Cogealac, Comana, Cumpăna, Ion Corvin, Mihai Viteazu, Siliștea); o întâlnire cu toți coordonatorii de proiecte din Constanța în prezența coordonatorului național în vederea stabilirii modalității de raportare finală;
Monitorizarea trimestrială a actelor normative adoptate de autoritățile publice locale pentru identificarea obstacolelor în calea liberei circulații a serviciilor și a dreptului de stabilire a persoanelor – 4 raportări trimestriale ;
Întocmirea raportării finale a proiectului « RURAL + », proiect scris, transmis spre finanțare și implementat de Instituția Prefectului – participare la sesiunea de închidere în data de 5 iunie.
3.2. MULTIPLICAREA INFORMAȚIEI EUROPENE
Diseminarea informației europene în mediul rural și urban, prin organizarea a 3 caravane :
Caravana Intreprinderilor Mici si Mijlocii : 11 întâlniri în municipiile și orașele din județ cu participarea a aproximativ 350 de persoane interesate de problematica europeană și de oportunitățile de finanțare destinate micilor întreprinzători (martie – aprilie) ;
Caravana Grupurilor de Acțiune Locala înființate în județul Constanța la inițiativa Instituției Prefectului : 10 întâlniri la sediile GAL-urilor cu participarea a aproximativ 300 de persoane- tema majoră dezbătută a fost importanța elaborării strategiilor de dezvoltare zonală (septembrie – octombrie) ;
Caravana « Fermier în Europa » inițiată de Ministerul Integrării Europene – 20 întâlniri în 20 de comune cu 797 persoane – locul 2 pe țară după numărul de participanți și locul 6 pe țară după numărul de apariții în mass-media locală ;
Elaborarea, în parteneriat cu instituțiile implicate la nivel județean, a Planului de Acțiune al Rețelei de Multiplicatori la nivelul Județului Constanța (a fost reînnoit Protocolul de Parteneriat semnat la București între Delegația Comisiei Europene și Prefectura Constanța în data de 27 aprilie) și raportări semestriale ale modului de îndeplinire a acțiunilor cuprinse în plan – 2 raportări la 31 ianuarie și 31 iulie ;
Participarea la Convenția Națională a Multiplicatorilor de Informație Europeană în perioada 14-17 noiembrie și la masa rotundă a multiplicatorilor de informație europeană din regiunea sud-est în data de 14 decembrie ;
3.3. PROIECTE EUROPENE
Informarea autorităților locale asupra lansării Programului guvernamental de dezvoltarea infrastructurii în spațiul rural (Ord.7/2006), consiliere pentru depunerea documentației și centralizarea datelor privind primăriile care au depus și tipul proiectului (iunie-august) – 28 de primării au primit acceptul finanțării proiectelor depuse;
Informarea asupra lansării programelor de finanțare : PHARE de Coeziune Economică și Socială – CES – proiecte de dezvoltare a resurselor umane și PHARE – promovarea capitalului uman, respectiv programul „Economia Bazată pe cunoaștere”
Întocmirea unei baze de date privitoare la: proiecte cu finanțare externă aflate în derulare în judetul Constanța în anul în curs, obiective de investiții propuse a fi realizate în perioada 2005-2006 și propuneri de proiecte pentru care se dorește atragere de fonduri ;
Elaborarea și depunerea de cereri de finanțare – proiecte aprobate :
«EuroFarmers for Euro Market » Phare Europa – depus în luna martie și acceptat spre finanțare în luna octombrie 2006, cu derulare în anul 2007 – solicitant Patronatul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanța ;
«Training pentru autoritățile locale în domeniul construcțiilor durabile pentru infrastructura județului Constanța», proiect de cooperare interregională, finanțator Guvernul Flandrei – Belgia în parteneriat cu primariile Cogealac și Cobadin;
« Stimularea încrederii cetățenilor în autoritățile locale din județul Constanța », proiect de cooperare interregională, finanțator Guvernul Flandrei – Belgia în parteneriat cu primăriile Năvodari, Cernavodă, Mihail Kogălniceanu și Valu lui Traian;
«Improvement of the waste management by local autorities in Constanta County”, proiect de cooperare interregională, finanțator Guvernul Flandrei – Belgia în parteneriat cu primăriile Cumpăna, Lumina și Corbu;
Partener în cadrul proiectului « Politici în dialog », elaborat de Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultura Constanța – proiect finanțat în cadrul programului Phare Europa ;
Partener în cadrul proiectului „Servicii de informare, consultanță și asistență juridică pentru persoanele infectate și afectate HIV/SIDA” – Semnarea Convenției de parteneriat între Instituția Prefectului și Fundația „Alături de Voi” privind implementarea proiectului – noiembrie;
3.4. ATRAGERE DE INVESTIȚII STRĂINE
Implicare în identificarea posibilităților de realizare a unor investiții pentru persoanele de vârsta a treia din județul Constanța – colaborare cu Primăria Năvodari, Limanu, Cumpăna, Ovidiu pentru identificarea unor terenuri sau clădiri ce pot fi folosite pentru astfel de proiecte – implicarea unui investitor belgian.
Implementarea Programului Național de Pregătire pentru Aderare a Mediului de Afaceri, inițiat de Ministerul Integrării Europene – întâlniri de lucru pentru realizarea unui plan de acțiuni al programului cu mediul de afaceri constănțean: Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Camera de Comerț, Oficiul Teritorial Constanța al Agenției Naționale pentru IMM, Uniunea Generală a Industriașilor din România și realizarea acțiunilor stabilite conform planului: semnării pe diverse teme, informări, distribuire de materiale specifice mediului de afaceri, caravana IMM-urilor (martie – octombrie);
3.5. EVENIMENTE
Organizarea de manifestări în context european, în parteneriat interinstituțional local, cu ocazia Zilei de 9 Mai – Ziua Europei, în cadrul proiectului « Festivalul Primăverii – Europa mai aproape de tine » ediția a IV-a
Participare la manifestările desfășurate în școlile constănțene în contextul “Spring Day in Europe” în perioada 16 martie – 16 aprilie (Palatul Copiilor, Școala Constantin Brâncuși – Medgidia, Colegiul Mircea cel Bătrân, Școala Specială nr.1) ;
Organizarea în parteneriat cu Direcția pentru Tineret Constanța a Școlii Naționale de Integrare Europeană la Eforie, în perioada 10-16 iulie – 50 de elevi și studenți din țară au partcipat la dezbateri din domeniul integrării europene;
Organizarea semnării protocoalelor de infrățire a trei localități din județ cu trei localități din regiunea Dobrich, în urma unor întâlniri de lucru la Primăria Dobrich (9-10 martie) și la Constanța (11-12 mai)
Întocmirea calendarului privind acțiunile inițiate de Instituția Prefectului pentru sărbătorirea a 50 de ani de la Semnarea Tratatului de la Roma – 25 martie 1957 ;
3.6. APLICAREA LEGII 544/2001 PRIVIND LIBERUL ACCES LA INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC
Întocmirea raportului anual de activitate pentru anul 2005
Transmiterea materialului pentru publicarea raportului de activitate în monitorul oficial, conform prevederilor normenlor metodologice ale legii ;
Răspuns la cererile adresate instituției conform legii – 29 cereri scrise ;
Participarea la seminarul de pregătire privind implementarea legilor nr.544/2001 și nr.52/2003 și a modului de raportare a activității pe aceste legi la nivel local (25-26 noiembrie).
4. SERVICIUL DEZVOLTARE ECONOMICĂ ȘI MONITORIZAREA SERVICIILOR PUBLICE DECONCENTRATE (SDE-MSPD)
Pe parcursul anului 2006, SDE-MSPD a elaborat 4 lucrări sinteză :
Analiza realizărilor obiectivelor și acțiunilor din Programul orientativ de Dezvoltare a județului Constanța pe anul 2005 – februarie 2006
Programul de acțiuni ale serviciilor publice deconcentrate din județ în anul 2006, pentru realizarea Programului de Guvernare – martie 2006
Raport de activitate al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor pe primul semestru al anului- iulie 2006
Analiza stadiului de pregătire a serviciilor publice deconcentrate pentru integrarea în Uniunea Europeană – octombrie 2006
4.1. ÎNDEPLINIREA ATRIBUȚIILOR PRIN COMISII DE SPECIALITATE
4.1.1. ȘEDINȚE CU PRIMARII (COMISIA JUDEȚEANĂ CONSULTATIVĂ)
Au avut loc 5 întâlniri, toate convocate și conduse de Prefectul Județului, în cadrul cărora:
– s-au dezbătut modificările legislative pe diverse domenii, acordându-se consultanță primarilor (înființarea Poliției Comunitare; înființarea serviciilor voluntare de apărare civilă; sprijinul statului în sectorul vegetal și zootehnic; aplicarea prevederilor OUG 148/2005, privind susținerea familiei, aplicarea Legii 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice).
– s-a acordat sprijin primăriilor prin crearea legăturii directe cu specialiștii și sursele de finanțare (Programul Sapard 2006; Programul “Fermierul”; Programul de Microcredite din cadrul Proiectului privind Dezvoltarea sectorului Social; întâlnire cu conducătorii unităților bancare din județ).
– s-au analizat măsurile dispuse pentru rezolvarea problemelor de competență locală (gestionarea situațiilor de urgență; Consiliile Consultative pentru Protecția Consumatorilor; legalitatea construcțiilor; pregătirea desfășurării în bune condiții a anului școlar 2006-2007).
4.1.2.COLEGIUL PREFECTURAL
În cadrul ședințelor Colegiului Prefectural se analizează subiectele propuse pe ordinea de zi pentru toate serviciile publice deconcentrate, ai căror conducători sunt membrii Colegiului.
S-a intervenit pentru soluționarea problemelor ridicate în cadrul ședințelor de serviciile publice deconcentrate, a dificultăților cu care acestea se confruntă. Una din cel mai des ridicate probleme este lipsa spațiului, cu care se confruntă Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Poliția Rutieră, Casa Județeană de Pensii, Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie, Inspectoratul Teritorial de Muncă.
4.1.3. ACTIVITATEA PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
(desfășurată conform instrucțiunilor din Manualul Prefectului)
Acțiuni întreprinse în perioada de postdezastru pentru prevenirea producerii de situații de urgență.
În urma celor 12 radiograme primite din partea M.A.I. s-au întreprins următoarele acțiuni:
s-a întocmit un program de măsuri pentru îmbunătățirea capacității de răspuns la eventualele situații de urgență generate de inundații;
s-au dispus primăriilor măsurile ce trebuiesc luate pentru prevenirea, limitarea și înlăturarea unor posibile dezastre;
a fost convocat C.J.S.U. și primarii localităților cu zone inundabile și s-au dispus măsuri de identificare a construcțiilor amolăsate în zona inundabilă și aplicarea riguroasă a cadrului legislativ;
s-a realizat o situație cu zonele afectate de alunecări de teren;
s-au identificat operatorii economici care au în dotare mijloace tehnice ce ar putea fi utilizate în acțiuni de gestionare a eventualelor situații de urgență;
s-au efectuat testări la nivelul autorităților administrației publice locale asupra modului de funcționare a sistemelor de telecomunicații;
au fost inventariate formațiunile torențiale;
a fost realizată estimarea riscurilor și evaluarea capabilității.
Alte acțiuni întreprinse pentru prevenirea producerii de situații de urgență:
instruirea primarilor și membrilor Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcțiile hidrotehnice și poluări accidentale, privind gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații;
s-a monitorizat realizarea planurilor locale și județene de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale;
ca urmare a avertizărilor primite din partea M.A.I., C.J.S.U. a fost convocat în 4 ședințe.
a fost întocmit planul de măsuri pentru perioada sezonului rece 2006-2007.
Stadiul reconstrucției caselor afectate de inundații în județul Constanța pentru care au fost alocate materiale de construcții de Guvernul României prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
ÎNTÂLNIRI DE LUCRU CU CONDUCĂTORII SERVICIILOR PUBLICE DECONCENTRATE PENTRU REZOLVAREA UNOR PROBLEME SPECIFICE
4.2.1. SEZONUL ESTIVAL
A. PREGATIREA SEZONULUI ESTIVAL 2006
În perioada aprilie-iulie a.c., am organizat 8 întâlniri pentru pregătirea sezonului estival, la care s-au discutat aspecte privind:
asigurarea curățeniei în localități;
asigurarea serviciilor publice de salvare-acvatica-salvamar;
asigurarea serviciilor de cazare și masă pentru personalul medical detașat;
asigurarea asistenței medicale de urgență pe plaje, funcționarea punctelor de prim-ajutor;
sancționarea agenților economici ce produc poluare fonică;
eliberarea certificatelor de urbanism și PUZ-uri amenajare plajă;
dezafectarea clădirii situată pe cordonul litoral dintre Eforie Nord și Eforie Sud, aflată într-o avansată stare de degradare. Memoriul nr. 5513/24.05.2006 a fost înaintat către Ministerul Sănătății și Consiliului Județean Constanța (instituție care are în administrare această clădire, de la care nu s-a primit încă un răspuns favorabil).
B. ACȚIUNI DESFĂȘURATE PE PERIOADA SEZONULUI ESTIVAL
Am organizat un număr de 14 ședințe, la care principalele aspecte abordate au fost:
fluxul informațional;
curățenia falezelor și a stațiunilor litorale, pentru care am solicitat acțiunea Poliției Comunitare și a Gărzii de Mediu.
combaterea poluării fonice ( am coordonat comisii mixte de control )
atenționarea primăriilor cu privire la înmulțirea în exces a insectelor și rezolvarea problemei la Constanța
întâlniri de lucru pentru găsirea unor soluții de fluidizare a traficului rutier pe DN39 Varianta Eforie Nord , DN 22C Cernavodă – Basarabi și la ieșirea din Constanța spre Mangalia (Metro II). În cazul variantei Eforie Nord se convenise introducerea sensurilor unice și se primise finanțarea de la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului pentru efectuarea modificărilor necesare; Primăria Eforie a refuzat însă în final punerea în aplicare a acestei soluții.
4.2.2. GRUPURI DE LUCRU PENTRU AVIZUL DE MEDIU ce au ca obiectiv studierea, analizarea problemelor de mediu ridicate de proiectele/programele pentru care se solicită eliberarea acordului de mediu și DEZBATERI PUBLICE ALE PLANURILOR – 30 întâlniri .
4.2.3. COMITETUL LOCAL DE DEZVOLTARE A PARTENERIATULUI SOCIAL PENTRU FORMARE PROFESIONALĂ
– discutarea și adoptarea Planului Local de Acțiune pentru Dezvoltarea Învățământului Preuniversitar Profesional și Tehnic. În cadrul acestui Comitet reprezentantul Instituției Prefectului are o contribuție activă în adoptarea deciziilor, furnizând informații asupra perspectivelor de dezvoltare a localităților din județ, programelor economice și sociale existente, datele statistice necesare întocmirii planului.
4.2.4. ÎNTÂLNIRI CU SERVICII PUBLICE DECONCENTRATE, SERVICII DESCENTRALIZATE, AUTORITĂȚI, REPREZENTANȚI AI INSTITUȚIILOR EUROPENE, PENTRU ANALIZA ȘI SOLUȚIONAREA UNOR PROBLEME PUNCTUALE
26.05.2006, întâlnire Inspectoratul de Poliție al județului, Regionala de Poliție Transporturi, Inspectoratul de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Serviciul Teritorial Anticorupție, SRI, CFR Marfă – urmare sesizării primite de la SC Oil Terminal cu privire la furturile de benzină din trenurile cu cisterne. S-a monitorizat îndeplinirea măsurilor propuse pentru diminuarea fenomenului;
22.03.2006, medierea relațiilor dintre Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
12.06.2006-întâlnire cu directorul Autorității Județene de Sănătate Publică pentru discutarea aspectelor legate de înregistrarea unui număr mare de cazuri de tuberculoză și măsurile care se impun ;
11.04.2006 – sprijin acordat Inspectoratului Școlar Județean în relația cu primăriile, pentru aplicarea corectă și nediscriminatorie a prevederilor HG 403/2006 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziționării de calculatoare;
08.08.2006 – întâlnire cu conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și producătorii agricoli, procesatori și firmelor achizitoare de cereale. Solicitările agricultorilor au fost înaintate Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, care a inițiat adoptarea de către Guvern a O.U.G. nr. 65/2006, prin care a fost reglementat cadrul juridic privind acordarea unui sprijin financiar de 150 lei/ha, prin atribuirea gratuită de bonuri valorice nominale pentru achiziția de semințe și/sau îngrășăminte și/sau pesticide pentru înființarea culturilor din toamnă.
Instituția Prefectului s-a implicat în asigurarea spațiilor necesare bunei funcționări a șase dintre centrele locale ale A.P.I.A., a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Biroului Județean al Oficiului de Rentă Viageră, Oficiului Județean de Consultanță Agricolă, Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.
23.05.2006 – întâlnire cu echipa de experți Phare din cadrul Programului PHARE 2003- Înfrățire Instituțională și D.M.S.S.F., în cadrul Proiectului « Întărirea Capacității Administrative a Inspecției Sociale »
întâlnirea cu conducerea societății DAEWOO și instituțiile statului.
Sprijin acordat Consulatului General al Federației Ruse la Constanța în colaborarea cu instituțiile statului pentru rezolvarea problemelor cetățenilor străini din Constanța. Întâlnire în 05.04 cu reprezentanții consulatului și Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Întâlnirea grupului consultativ de lucru pentru prevenirea și combaterea violenței în familie – 28.03.2006, în care s-a discutat Strategia Națională în domeniul prevenirii și combaterii fenomenului și întocmirea Planului Județean de acțiuni.
27.10.2006 – sprijin acordat ASPJ în relația cu 22 primării care întârziau acțiunea de livrare lapte praf din programul “Profilaxia morbidității infantile datorate distrofiei la copii 0-1 an”.
– 25.07.2006 – ședința grupului de lucru pentru elaborarea Planului Local de Gestiune a Deșeurilor, desfășurat la Centrul Informativ de Mediu.
– Întâlniri și discuții repetate cu primarii localităților unde există deșeuri de pesticide depozitate în spații improprii, pentru asigurarea de spații de depozitare sigure. S-a încercat găsirea unei soluții pentru depozitarea întregii cantități de deșeuri existentă în județ într-un singur depozit, autorizat, lucru care însă nu s-a putut realiza. De asemenea am solicitat sprijinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru identificarea unei soluții de colectare și eliminare a acestor deșeuri. În acest sens, trebuie menționat că estimarea inițială, respectiv eliminarea unei cantități de 18,792 tone deșeuri de pe teritoriul județului Constanța, în cadrul Programului Phare 2003 „Reambalarea, colectarea și eliminarea deșeurilor de pesticide de pe teritoriul României“, nu a avut finalul scontat. Astfel s-au colectat cca 5 tone de deșeuri depozitate într-o singură locație. Ca urmare, a rămas o cantitate foarte mare de astfel deșeuri aparținând unor societăți comerciale, așa cum reise din situația întocmită de Unitatea Fitosanitară Constanța și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Constanța. Cum în județul Constanța nu există posibilitatea de a distruge astfel de deșeuri, agenții economici au fost îndrumați către o societate din județul Brăila, autorizată pentru colectarea, transportul, depozitarea și distrugerea acestui tip de deșeuri. Am solicitat Gărzii de Mediu să efectueze controale la agenții economici pentru a verifica dacă aceste deșeuri au fost eliminate.
– 26.05.2006, urmare sesizării primite de la SC Oil Terminal cu privire la furturile de benzină din trenurile cu cisterne care părăsesc incinta societății, au fost convocați alături de reprezentanți ai acestei societăți și instituții ale statului cu atribuții în domeniu: Inspectoratul de Poliție al județului, Regionala de Poliție Transporturi, Inspectoratul de Jandarmi, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Serviciul Teritorial Anticorupție, SRI, CFR Marfă. S-au facut propuneri de diminuare a acestui fenomen infracțional.
– Întâlnire în data de 20.11.2006 a instituțiilor implicate în programul național de înființare a perdelelor forestiere, pentru stabilirea unui mod de lucru eficient privind semnarea și transmiterea fișelor perimetrelor de ameliorare în cel mai scurt timp, la nivel central, astfel încât și în județul Constanța să demareze în condiții corespunzătoare programul de împădurire.
demersuri pentru găsirea unei rute ocolitoare pentru transportul în comun în perioada în care comuna Topraisar a fost în carantină;
intervenții către ARR și CJC pentru creșterea capacității de transport persoane pe rutele Constanța – Cumpăna și Constanța – Basarabi .
4.2.4. ÎNTÂLNIRI DE LUCRU CU PRIMĂRIILE DIN JUDEȚ PENTRU SOLUȚIONAREA UNOR PROBLEME PUNCTUALE
Medierea între administrația publică locală și furnizorii de utilități (SC Enel Electrica SA) prin mai multe întâlniri pe parcursul anului și RAJA Constanța, prin mai multe adrese)
Întâlniri înte primari și instituții ale statului ;
08.09.2006 – întâlnirea primarilor cu potențialii sponsori, pentru a sprijini comunitățile locale cu materiale de construcții suplimentare;
08.11.2006 – întâlnire pentru monitorizarea stadiului de reconstrucție a caselor afectate de inundații.
Instruirea primarilor privind legislația, spre exemplu:
OUG 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului;
OUG 57/2006 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, în vederea aplicării unitare a programului.
Legea 466/2004 privind statutul asistentului social, astfel încât întocmirea și semnarea anchetelor sociale să fie realizată numai de persoanele cu drept în exercitarea acestei profesii.
OG 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale. De asemenea am solicitat Gărzii de Mediu verificarea punerii în aplicare a ordonanței și am participat la o astfel de verificare, în localitatea Eforie.
INFORMĂRI MINISTERE ȘI ORGANE CENTRALE (ADRESE, RADIOGRAME)
Trimestrial se transmit formularele de anchetă economică, completate de agenții economici nominalizați, către Comisia Națională de Prognoză. În baza datelor furnizate aceasta întocmește un studiu privind evoluția industriei, la nivel național.
S-a întocmit lunar situația stadiului vânzării spațiilor comerciale sau de prestări servicii, proprietate privată a statului care a fost înaintată M.A.I.
– S-au evaluat posibilitățile de acces ale persoanelor cu handicap în instituțiile de interes public și s-a înaintat răspuns M.M.S.S.F.
– S-a organizat o dezbatere la care au participat primarii din județ privind obligațiile autorităților publice locale în domeniul ajutoarelor de stat. S-a înaintat răspuns Consiliului Concurenței.
S-a răspuns la un număr de 20 radiograme pe tematică diferită.
4.2.6. PROGRAME CU FINANȚARE DE STAT SAU EUROPEANĂ
În cadrul proiectului « Campanii de schimbare de comportament și prevenire HIV/SIDA adresate tinerilor cu vârsta de 15-25 ani din România » un consilier al SDE-MSPD face parte din Grupul de acțiune pentru prevenirea HIV/SIDA (PROIECT FGH401A1), care se întrunește trimestrial pentru analiza acțiunilor derulate și stabilirea programului viitor. Reprezentantul Instituției Prefectului a acționat în cadrul grupului de lucru prin stabilirea localităților în care să se desfășoare caravana și sprijinind voluntarii în relațiile cu primăriile.
14 februarie 2006 la conferința de lansare a proiectului de twinning RO 2004/IB/EN-07 care s-a desfășurat la Galați. Acest proiect cuprinde un program de susținere din partea Uniunii Europene în zona de înfrățire instituțională și are ca scop susținerea staff-ului agențiilor de protecție a mediului, ai comisariatelor județene ale Gărzii Naționale de Mediu în desfășurarea activității zilnice: protecția naturii, calitatea aerului, implementarea acquis-ului comunitar în domeniul protecției mediului, etc. precum și în activități specifice. Activitatea specifică proiectului de twinning lansat la ARPM Galați este cea de management al deșeurilor industriale. Reprezentantul Agenției Regionale pentru Protecția Mediului ARPA Sicilia a făcut o succintă prezentare a proiectului care trasează direcțiile care trebuie urmărite, fără a impune modul de punere în aplicare.
Proiectul Phare 2004-2006 « Coeziune economică și Socială –Servicii Sociale »
Sprijin acordat primăriilor în programul “Economia bazată pe cunoaștere”, inițiat de Guvernul României cu sprijinul Băncii Mondiale, în valoare totală de 69,4 mil. USD, prin care se vor dezvolta aproximativ 200 de rețele virtuale locale (în localități din mediul rural și mic urban) conectate la Internet de bandă largă servind ca „centre de cunoaștere”, furnizare de informații, servicii și comunicare către cetățeni și mediul de afaceri.
– Pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea “Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirea pentru situații de urgență”, în care Ministerul Administrației și Internelor, prin Unitatea de Management a Proiectului, responsabil pentru implementarea părții A “Consolidarea capacității de finanțare și management în situații de urgență » a Proiectului , s-a întocmit și transmis o bază completă de date.
– Întalnire în 20.08.2006 cu reprezentanțe ale Serviciului Social din Primăria Barcelona, pentru a stabili bazele unei colaborari pentru organizarea unei campanii de prevenire a posibilelor victime ale traficului de persoane. În lunile octombrie și noiembrie s-au aprofundat discuțiile și contactele, prin cooptarea Centrului Regional Constanța Împotriva Traficului de Persoane în comitetul de inițiativă.
– participarea în calitate de stakeholder la elaborarea proiectului “Managementul Plajelor”
29.05.2006, la sediul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor, la întâlnirea Comitetului de coordonare a proiectului „Studiu privind protecția și reabilitarea părții sudice a țărmului Mării Negre“. Rolul Comitetului de coordonare este acela de a trasa liniile directoare strategice ale proiectului și de a asigura reprezentarea corectă a tuturor părților interesate și a diverselor aspecte ale dezvoltării durabile în procesul de planificare a programului.
VIDEOCONFERINȚE
Pentru videoconferințele desfăsurate pe parcursul anului 2006 consilierii SDE-MSPD au efectuat: convocarea instituțiilor cu responsabilități, pregătirea materialelor în funcție de tematica anunțată, au întocmit minuta videoconferinței și au urmărit aplicarea măsurilor dispuse.
-13.03.2006- analiza măsurilor necesare a fi luate de autoritățile administrației publice la nivelul unităților administrative teritoriale pentru combaterea gripei aviare, precum și pentru evitarea înregistrării de pagube materiale în cazul producerii unor inundații, determinate de căderile abundente de precipitații și topirii accelerate a stratului de zăpadă.
În urma videoconferinței am înaintat către toate primăriile adresa nr. 2736/16.03.2006, prin care au fost dispuse măsurile ce trebuiesc luate pentru prevenirea producerii unor dezastre generate de posibilele inundații.
-12 aprilie 2006, analiza măsurilor ce trebuiesc luate la nivelul autorităților publice locale ca urmare a creșterii nivelurilor apelor fluviului Dunărea.
În urma videoconferinței am înaintat adresa nr. 3938/13.04.2006, tuturor primăriilor riverane Dunării, prin care am transmis lista obiectivelor potențial afectabile și măsurile propuse pentru diminuarea pagubelor de către Ministrul Mediului și Gospodăririi Apelor, în videoconferință.
-12 mai 2006, analiza situației din județele afectate de inundații și transmitera de măsuri stabilite la nivelul Guvernului:
-suplimentarea numărului de locuințe modulare;
-inventarierea stocurilor de intervenție și refacerea lor;
-asigurarea dezinsecției în localitățile afectate de inundații.
– 29.06.2006 –Videoconferința cu Ministrul Sănătății cu tema « Reorganizarea și restructurarea instituțiilor sanitare cu paturi »
– 02.11.2006 – Ministrul Sănătății – Programul Național de Evaluare a Stării de Sănătate a populației în asistența primară
– 4 octombrie 2006, poluare pe Dunăre cu substanțe petroliere, provenite de la combinarul sârb Prahov.
– 7 decembrie 2006, dispunerea de măsuri în vederea pregătirii corespunzătoare a sezonului de iarnă, a sărbătorilor sfârșitului de an, precum și a manifestărilor prilejuite de Integrarea României în Uniunea Europeană.
SEMINARII
Funcție de tematica abordată, consilierii SDE-MSPD au participat la seminarii, mese rotunde, evenimente organizate de serviciile publice deconcentrate ale ministerelor sau ale organelor din administrația publică centrală, și au întocmit rapoarte privind participarea, în care au prezentat succint probleme discutate :
– 25-27.01.2006 « Dialogul Social » – seminar organizat de PIMM în colaborare cu Centrul de Formare a Asociațiilor patronale Sachen-Anhalt, Germania, în cadrul proiectului « Sprijinirea Dialogului Social cu partenerii sociali din țările în curs de aderare la Uniunea Europeană » .
-19.09.2006- « Concurența și Ajutoarele de Stat în contextul aderării la Uniunea Europeană », organizat de Consiliul Concurenței.
– 01.10.2006 « Ziua Persoanelor Vârstnice » – oranizată de Căminul de Bătrâni Constanța
– Burse ale locurilor de muncă-organizate de Agenția Județeana pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța
-16 mai 2006 – „Importanța economică a stațiunii Mamaia“, desfășurat la sediul DADL. În cadrul acestei întâlniri s-a prezentat un material referitor la „Politicile de management al zonei costiere“ în care se face referire la: principalele amenințări asupra zonei costiere: eroziunea, poluarea, posibile conflicte legate de modul de folosire a terenului (urbanizare, dezvoltări pe linia țărmului), neaplicarea legislației. Tot aici s-a prezentat proiectul SEPIC (suport pentru încurajare investiții și calitatea apei), respectiv un „Studiu de oportunitate privind eroziunea costieră în zona Mamaia“, proiect realizat în colaborare cu USAID.
– În perioada 8-13 mai a avut loc la Academia Navală din Constanța activitatea tip „Table Top Exercise“ cu tema „Spill response for the Black Sea“ pentru care am pregătit materialele referitoare la CODM: componență, atribuții, responsabilități, competențe.
– participarea la organizarea activităților de coordonare și pregătire a Mitingului Aerian RoIas 2006
– 20.06.2006 -Codecs-Project Management Day;
-24.07.2006-Lansarea Campaniei “Litoral fără droguri” derulată de către Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Asociația Română Anti-SIDA;
– 21.09.2006-Simpozionul “Procese ale degradării solului în agricultura intensivă și extensivă, risc și vulnerabilitate, organizat de către Oficiul Județean de Studii Pedologice și Agrochimice Constanța”;
– Participări la seminarul organizat de ANT pe data de 31 august la Hotel Ibis din Constanța la care s-a urmărit crearea unei strategii de dezvoltare a turismului românesc
– Participare la una din ședințele «Comisiei pentru un litoral mai bun» organizat de ANAT.
Concluzii
În concluzie, după ce am văzut care sunt activitățile, programele și acțiunile întreprinse de către instituția prefctului, putem spune că într-adevăr activitatea desfășurată de această instituție este una complexă, de natură a asigura, pe de o parte realizarea intereselor colectivităților locale, deci ale cetățenilor, iar pe de altă parte, menținerea unei relații de conlucrare cu autoritățile administrației publice locale.
Reforma oricărei administrații publice naționale este un proces de lungă durată care presupune multă muncă și răbdare. Reforma instituțională este la începuturile sale. Cu toate că la prima vedere atât transformarea cât și dezvoltarea par a fi simplu de rezolvat dacă s-ar crea instituții adecvate, asimilarea aquis-ului comunitar, fază necesară aderării la Uniunea Europeană, nu trebuie să se rezolve contra cronometru, căci nu se dorește dobândirea unor forme fără fond.
CONCLUZII
Elementul esențial al abordării propuse de noi în cadrul acestei lucrări vizează competența materială a prefectului și deconcentrarea puterii la nivel teritorial în favoarea acestuia ca reprezentant al Guvernului.
Pe parcursul a trei capitole am încercat să evidențiem principalele atribuții ale prefectului, atribuții ce constituie competența materială a acestuia.
În capitolul I am încercat să evidențiem câteva noțiuni generale privind resursele umane în administrația publică, funcția publică si funcționarul public. Am arătat care sunt principalele categorii de funcționari publici și am încercat să subliniem rolul prefectului ca înalt funcționar public, dar și ca reprezentant al Guvernului la nivel local.
Din punctul nostru de vedere, administrația publică privită ca activitate, reprezintă acțiunea unor oameni, desfășurată în interes general și în regim de putere publică, în scopul organizării, executării și executării în concret a legii.
În opinia noastră o definiție mai completă a noțiunii de administrație publică ar fi următoarea: o activitate de organizare și de executare în concret a legii, prin activități cu caracter dispozitiv și prestator, activitate care se realizează în principal prin sistemul organelor administrației publice, dar și prin alte organe situate în alte sisteme de organizare a puterii statului- sistemul puterii legislative și sistemul puterii judecătorești- precum și în cadrul unor organizații particulare care îndeplinesc activități de interes public și care dobândesc, în aceste împrejurări, calitatea de autorități administrative.
În acepțiunea noastră, noțiunea de autoritate a administrației publice locale poate fi definită ca fiind o categorie de autoritate publică o anume categorie la nivel teritorial care rezolvă problemele publice locale este chemată să execute legea sau, în limitele legii, să presteze servicii publice, folosind în acest sens prerogative specifice puterii publice.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 3 din OUG nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, aprobată prin Legea nr. 181/2006 rezultă că prefectul este garantul respectării legii și a ordinei publice la nivel local, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu.
În conformitate cu dispozițiile art. 12 din OUG nr. 179/2005 între prefect pe de o parte și consiliile locale și primari, precum și consiliile județene și președinții consiliilor județene, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. Prin relații de comunicare și colaborare, prefectul și celelalte autorități își pot desfășura activitatea în mod normal și rodnic.
Considerăm că relațiile dintre autoritățile administrative statale și cele locale sunt relații de colaborare și de conlucrare, ce se constituie, într-un regim de coadministrare, în vederea realizării interesului general și a celui local.
Capitolul al II-lea este dedicat instituției prefectului și face referire la aparatul de lucru al prefectului, la condițiile de numire și eliberare din funcția de prefect, la incompatibilități ale funcției de prefect, locul și rolul prefectului în sistemul administrației publice locale.
În prezent, instituția prefectului este reglementată în materie prin lege organică și anume Legea nr. 340/2004 și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii prefectului, aprobată prin Legea nr. 181/2006. Potrivit dispozițiilor art. 1 din legea mai sus menționată: “ Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local”, iar art. 3 din Ordonanță prevede că: “ Prefectul conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ- teritoriale”.
Facem precizarea că pentru a putea îndeplini toate atribuțiile care sunt cuprinse în sfera sa de competență, prefectul este ajutat de 2 subprefecți, iar în municipiul București de 3, are un aparat de lucru care este compus din aparatul de specialitate al prefectului, cancelaria prefectului, oficiile prefecturale și un colegiu prefectural.
În ceea ce privește subprefecții, suntem de părere că aceștia fac parte din aparatul de lucru al prefectului. Acest lucru reiese din faptul că, pentru exercitarea atribuțiilor sale, prefectul le poate delega subprefecților, prin ordin, unele atribuții care fac parte din sfera sa de competență. Subprefecții îndeplinesc și alte atribuții care le sunt stabilite prin hotărâre a guvernului.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 340/2004, „numirea și eliberarea din funcție a subprefecților se face în condițiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea prefectului și cu avizul Ministerului Administrației și Internelor”.
Actualmente, dispozițiile acestui articol sunt abrogate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului. De lege ferenda suntem de părere că aceste dispoziții ar trebui reținute deoarece se prevăd în mod clar și expres condițiile de numire și eliberare din funcție a subprefecților, respectiv prefectului, fapt care nu este cuprins și în prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului și nici în cele ale Legii nr. 181/2006.
Mai trebuie să precizăm că subprefecții pot fi considerați înlocuitorii de drept ai prefectului deoarece aceștia îndeplinesc atribuțiile prefectului în cazul când acesta se află în imposibilitatea de a-și îndeplini funcția sa.
În ceea ce privește aparatul de specialitate al prefectului, potrivit dispozițiilor articolului 37 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului „structura organizatorică și atribuțiile aparatului propriu de specialitate al prefectului, precum și atribuțiile secretarului general se stabilesc prin hotărâre a Guvernului”.
De lege ferenda se impune ca această dispoziție, abrogată prin OUG nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004, ar trebui păstrată deoarece este necesar a fi precizat faptul că toate aceste atribuții și structura organizatorică sunt stabilite prin hotărâre a guvernului.
În accepțiunea noastră, pesonalul din cadrul instituției prefectului nu are statut de funcționar public, fiind angajat cu contract individual de muncă și nu se bucură de stabilitate în funcție. Astfel, aceste persoane pot fi puse în situația de le înceta oricând raporturile de muncă în cadrul cancelariei prefectului în cazul în care încetează exercitarea funcției prefectului.
Referitor la oficiile prefecturale, suntem de părere că acestea sunt componente ale structurii aparatului propriu al prefectului, în subordonarea acestuia, și sunt conduse de un director, ale cărui numire și eliberare din funcție se fac de către prefect. Oficiile prefecturale se organizează în limita numărului de posturi legal aprobate.
Apreciem că șeful oficiului prefectural, funcționar public de conducere, nu se bucură de stabilitate în funcție deoarece se află în subordinea prefectului, iar dacă acesta este înlocuit sau demis și cei din subordinea sa vor fi înlocuiți sau demiși.
În conformitate cu dispozițiile legale ale art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 181/2006 „prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local”.”Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București, la propunerea ministrului administrației și internelor”.
Dacă până înainte de anul 2004 prefectul era supus jocului politic, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului, după intrarea în vigoare a Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, prefectul și subprefecții fac parte din categoria înalților funcționari publici, prevedere menținută și în Legea nr. 181/2006 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului.
Însa, în art. 9 alin. 2 lit. c din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului este prevăzut că: “ Poate ocupa funcția de prefect, respectiv de subprefecți, persoana care are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, și o vechime în specialitatea absolvită de 5 ani pentru prefect, respectiv de 3 ani pentru subprefecți”.
Mai trebuie să precizăm că pentru a putea fi numiți atât în funcția de prefect cât și în cea de subprefect, mai este necesar ca aceștia să nu se afle într-o situație, prevăzută de lege, ca fiind incompatibilă cu ocuparea funcției de prefect sau a celei de subprefect.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului prevede în art. 9 „ prefectul și subprefectul fac parte din categoria înalților funcționari publici".
Dat fiind faptul că prefectul și subprefecții fac parte din categoria înalților funcționari publici și luând în considerare dispozițiile legale, pentru a putea ocupa funcția publică de prefect, respectiv subprefecți, aceștia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege privind ocuparea funcției publice, respectiv prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003.
La numirea în funcție, se consacră obligația depunerii jurământului de către prefect și subprefecți, care este o obligație ce revine tuturor funcționarilor publici în conformitate cu art. 54 alin. 2 din Constituția revizuită. Aceștia depun în fața Guvernului, respectiv a primului- ministru, următorul jurământ în limba română:
“Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună- credință tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului / municipiului … Așa să-mi ajute Dumnezeu”.
Jurământul poate fi depus și fără formula religioasă.
Menționăm că refuzul depunerii jurământului atrage revocarea actului administrativ de numire în funcție deoarece aceasta este o obligație ce revine tuturor cetățenilor cărora le sunt încredințate funcții publice.
Cât privește eliberarea din funcție, ea se poate face în aceeași modalitate ca și numirea. Eliberarea din funcție este obligatorie dacă, ulterior numirii, a intervenit vreuna din situațiile de incompatibilitate, precum și atunci când se constată, după numirea în funcție, că cel în cauză nu a avut studii superioare de natura celor prevăzute de lege.
Modalitatea de eliberare din funcția de prefect, respectiv subprefect este aceeași cu cea de numire în funcție deoarece aceasta intervine în cazul existenței unei situații de incompatibilitate pentru ocuparea unei funcții publice.
Conform dispozițiilor art. 22 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006 „prefectul și subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic sau ai unei organizații căreia îi este aplicabil același regim ca și partidelor politice, potrivit legii, sub sancțiunea destituirii lor din funcția publică”.
Se impune practic ca prefectul să apară ca un responsabil în supravegherea legii și a ordinii publice în județ și nu ca un personaj politic. De altfel și art. 1 alin. 3 din OUG nr. 179/2005 prevede „prefectul este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local”.
Făcând parte din categoria înalților funcționari publici, atât prefectul, cât și subprefecții nu pot face parte din nici un partid politic sub sancțiunea destituirii din funcție. Prefectul, chiar dacă este reprezentantul Guvernului în teritoriu nu poate face parte dintr-un partid politic.
În urma analizării condițiilor de numire și încetare a exercitării funcțiilor de prefect și subprefect, putem concluziona că, deși titularii acestor funcții fac parte din categoria înalților funcționari publici, aceștia nu se bucură de stabilitate în funcție. Apreciem că nici Legea nr. 340/2004 și nici Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005 nu fac o asemenea precizare spre deosebire de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici sau Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Considerăm că este necesară o reglementare detaliată a procedurii de numire și eliberare din funcția de prefect, respectiv subprefect, precum și detalierea cazurilor și condițiilor încetării exercitării acestor funcții publice.
În concluzie, luând în considerare toate aceste aspecte enunțate putem aprecia că prefectul- autoritate delegată a Guvernului în unitățile administrativ- teritoriale al cărui statut este prevăzut în art. 123 din Constituția revizuită, din care rezultă următoarele dimensiuni ale statutului prefectului și anume:
este reprezentant al Guvernului în teritoriu;
este șeful serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, organizate la nivelul unităților administrativ-teritoriale;
este organ de tutelă administrativă, art. 123 alin. 4 prevăzând expres dreptul prefectului de a ataca în fața instanței de contencios administrativ actele emise de consiliul local, județean și primar, dacă le consideră ilegale.
În capitolul al III-lea, dedicat competenței materiale a prefectului, am încercat să analizăm principalele atribuții ale prefectului, atribuții ce fac parte din sfera sa de competență.
În opinia noastră cea mai adecvată definiție dată noțiunii de competență este următoarea: competența reprezintă ansamblul atribuțiilor stabilite de Constituție sau de lege, ce conferă drepturi și obligații pentru realizarea unei anumite activități administrative și pentru execurea în concret a legii.
În ceea ce privește competența, distingem trei categorii, respetiv: competența materială, competența teritorială și competența temporală.
Prin competență materială înțelegem sfera și natura problemelor ce pot fi rezolvate de către titularul acesteia, domeniile și sectoarele în care își poate desfășura activitatea, măsurile pe care le poate adopta.
Trebuie să facem diferențierea între competența temporală și caracterul temporar al unor acte administrative emise de organele administrative, diferențiere care de altfel este evidentă. În acest sens precizăm: competența temporală se referă la atribuțiile care fac parte integrantă din aceasta, atribuții care le revin organelor administrative pentru o anumită perioadă de timp, determinată sau nedeterminată, în vreme ce caracterul temporar al actelor administrative face referire la aplicarea pe o anumită perioadă de timp a acestor acte emise de către o autoritate sau organ administrativ, în exercitarea atribuțiilor care îi revin, potrivit legii.
Din cele arătate pe parcursul acestui capitol rezultă că, alături de atribuțiile administrative ale prefectului, elemente ale competenței sale, acesta îndeplinește importante misiuni politico-administrative izvorâte din rolul său de reprezentare a Guvernului pe plan local.
Activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor și din alte surse legal constituite.
Trebuie să subliniem faptul că la ora actuală prefectul face parte din categoria înalților funcționari publici și că, fiind numit de Guvern, ca reprezentantul său în teritoriu, acesta trebuie să vegheze la respectarea legii de către autoritățile administrației publice locale.
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului și celor prevăzute în Ordonanțța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, prefectul are o serie de atribuții pe care le îndeplinește în calitatea sa de reprezentant al Guvernului în teritoriu.
De asemenea, prefectul îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege și de celelalte acte normative, precum și însărcinările stabilite de Guvern.
Trecând în revistă atribuțiile prefectului, trebuie să reluăm necesitatea calificării noțiunii de „ conducere” a serviciilor publice deconcentrate la nivel local.
De lege ferenda, se impune înlocuirea termenului de „conducere” cu unul mai apropiat sensului în care a fost creată instituția prefectului, acela de coordonare a serviciilor publice deconcentrate în teritoriu în vederea realizării obiectivelor Guvernului, al cărui reprezentant este.
Prefectul nu poate delega subprefecților alte atribuții decât cele menționate, întrucât delegarea de atribuții poate avea loc numai în cazul în care este prevăzută în mod expres de lege.
Trebuie să menționăm că delegarea de atribuții este parțială, prefectul putând delega numai o parte din atribuțiile sale și numai în unele din domeniile menționate de lege.
Conform prevederilor legale, pentru exercitarea atribuțiilor conferite de lege, prefectul are un aparat propriu de specialitate pe care îl conduce.
Principalele atribuții ale aparatului tehnic de specialitate sunt precizate în art. 5 alin. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1844/2004.
În concluzie, după toate cele arătate în cursul acestui capitol, putem aprecia că prefectul, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, este singurul în măsură a veghea la respectarea, organizarea executării legii și e executării acesteia în concret și la aplicarea acesteia cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
De asemenea, suntem de părere că, pentru executarea acestor prerogative prevăzute de lege, prefectului îi sunt atribuite o serie de atribuții speciale prevăzute în cuprinsul Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului cu modificările și completările aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, atribuții care consituie competența materială a prefectului.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege prefectul este ajutat de 2 subprefecți, iar în municipiul București de 3, însă el are în subordine și un personal de specialitate constituit în aparatul propriu de specialitate al prefectului, aparat care se află sub directa sa conducere și coordonare. Aparatul de specialitate al prefectului îndeplinește și o serie de atribuții special prevăzute în Ordonanța de Guvern nr. 1844/2004.
În scopul îndeplinirii atribuțiilor care-i revin, prefectul emite ordine cu caracter normativ sau individual.
Prefectul, ca reprezentant al puterii executive în teritoriu, veghează și asupra bunei desfășurări a activității autorităților administrației publice locale, el exercitând și o activitate de control de legalitate asupra actelor administrative emise sau adoptate de organele administrației locale, fiind în acest scop investit cu dreptul de a ataca în fața instanței de contencios administrativ, actele pe care el le consideră ca fiind nelegale sau inoportune.
De lege ferenda, cu privire la controlul de legalitate exercitat de prefect apreciem că ar fi mai potrivită soluția unui control administrativ, cu posibilitatea pentru prefect de a desființa actele nelegale, autorii actului putând ataca hotărârea acestuia în recursul în contencios administrativ.
De asemenea suntem de părere ca reforma oricărei administrații publice naționale este un proces de lungă durată care presupune multă muncă și răbdare. Reforma instituțională este la începuturile sale. Cu toate că la prima vedere atât transformarea cât și dezvoltarea par a fi simplu de rezolvat dacă s-ar crea instituții adecvate, asimilarea aquis-ului comunitar, fază necesară aderării la Uniunea Europeană, nu trebuie să se rezolve contra cronometru, căci nu se dorește dobândirea unor forme fără fond.
În concluzie putem afirma cu tărie că o elită puternică, stabilă este de natură să susțină eforturile care se fac pentru finalizarea procesului de reformă administrativă, pentru consolidarea instituțiilor fundamentale ale statului de drept și acest lucru nu se poate realiza decât prin prezența în aparatul instituțiilor publice a unor funcționari capabili, instruiți și onești, înarmați cu temeinice cunoștințe de specialitate.
BIBLIOGRAFIE
TRATATE DE SPECIALITATE, CURSURI, MONOGRAFII
Alexandru, Ioan, Cărăușan Mihaela, Bucur Sorin, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2005
Alexandru, Ioan, Popescu-Slăniceanu Ion, Cărăușan Mihaela, Enescu Cosmin-Ionuț, Dincă Dragoș, Drept administrativ, Editura Economică, București, 2003
Alexandru, Ioan, Administrația publică. Teorii. Realități. Perspective., Editura Lumina Lex, București, 1999
Apostol-Tofan, Dana, Drept administrativ. Volumul I, Editura All Beck, București, 2003
Apostol-Tofan, Dana, Puterea discreționară și excesul de putere, Editura All Beck, București, 1999
Bălan, Emil, Procedura administrativă, Editura Universitară, București, 2005
Bălan, Emil, Instituții de drept public, Editura All Beck, București, 2003
Bălan, Emil, Drept administrativ și procedură administrativă, Editura Universitară, București, 2002
Bălan, Emil, Prefectul și prefectura în sistemul administrației publice, Editura Fundației România de Mâine, București, 1997
Brezoianu, Dumitru, Drept administrativ român, Editura All Beck, București, 2004
Corbeanu, Ion, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2002
Dacian Dragoș Cosmin, Legea contenciosului administrativ. Comentarii și explicații., Editura All Beck, București, 2005
Giurgiu, Liviu, Drept administrativ, Editura Sylvi, București, 2001
Gorjan, Ilie, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2005
Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ. Volumul I., Editia a 4-a, Editura All Beck, București, 2005
Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ. Volumul I., Editura All Beck, București, 2007
Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Volumul I, Editura All Beck, București, 2001
Manda, Corneliu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2005
Manda, Corneliu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ediția a IV-a revăzută și adăugită, Editura Lumina Lex, București, 2007
Manda, Corneliu, Știința administrației-curs universitar, Editura Lumina Lex, București, 2004
Manda, Corneliu, Manda C. Cezar, Dreptul colectivităților locale, Editura Lumina Lex, București, 2002
Manda, Corneliu, Manda C. Cezar, Administrația publică locală din România, Editura Lumina Lex, București, 1999
Miron, Dan, Drept civil și administrativ. Note de curs, Editura Muntenia & Leda, Constanța, 2002
Pavelescu, Tiberiu, Moinescu Gabriel, Drept administrativ român, Editura Tritonic, București, 2004
Popa, Eugen, Autonomia locală în România, Editura All Beck, București, 1999
Preda, Mircea, Drept administrativ. Partea specială, Editura Lumina Lex, București, 1999
Preda, Mircea, Drept administrativ. Partea specială, Editura Lumina Lex, București, 2007
Preda, Mircea, Vasilescu Benonica, Drept administrativ. Partea specială., Editura Lumina Lex, București, 2006
Preda, Mircea, Vasilescu Benonica, Drept administrativ. Partea specială., Editura Lumina Lex, București, 2004
Preda, Mircea, Vasilescu Benonica, Drept administrativ. Partea specială., Editura Lumina Lex, București, 2007
Prisăcaru, I. Valentin, Tratat de drept administrativ român. Partea generală., Editura Lumina Lex, București, 1993
Profiroiu, Alina, Popescu Irina, Bazele administrației publice, Editura Economică, București, 2005
Profiroiu, Alina, Popescu Irina, Introducere în știința administrativă, Editura ASE, București, 2003
Slăniceanu Popescu Ion, Teoria funcției publice, Editura Evrika, Brăila 1999
Trăilescu, Anton, Drept administrativ, Editura All Beck, București, 2005
Trăilescu, Anton, Drept administrativ, Editura All Beck, București, 2007
Trăilescu, Anton, Drept administrativ. Tratat elementar., Editura All Beck, București, 2002
Trăilescu, Anton, Actele administrației publice locale, Editura All Beck, București, 2002
Vedinaș,Verginia, Drept administrativ și institutii politico-administrative. Manual practic, Editura Lumina Lex, București, 2002
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, București, 2004
STUDII ȘI ARTICOLE DIN REVISTE
Gheorghiu Daria, Semnificația profesionalizării funcției de prefect, Institutul de Științe Administrative Paul Negulescu, Sibiu, 2005
Miron, Dan, Scurte considerații privitoare la raportul de tutelă administrativă, Revista de Drept Public, nr. 3/2005
Petrescu, Rodica-Narcisa, Modificările aduse Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179/2005, Revista de Drept Public, nr. 1/2006
ACTE NORMATIVE
Constituția României modificată și completată prin Legea nr. 429/2003 de reviziure a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.
Legea nr. 340 din 12 iulie 2004 privind instituția prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 21 iulie 2004, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179 din 14 decembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 181 din 16 mai 2006.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 179 din 14 decembrie 2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340/2004 privind instituția prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1142 din 16 decembrie 2005, aprobată prin Legea nr. 181/2006
Legea nr. 181 din 16 mai 2006 pentru adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 179 din 14 decembrie 2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 340 din 12 iulie 2004 privind instituția prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 24 mai 2006.
Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 privind administrația publică locală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 23 aprilie 2001.
Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici, repubilacată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, republicare în temeiul art. XXVI din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea drepturilor publice, a funcțiilor publice și în mediul de afceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 188/1999 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999 și a mai fost modificată prin:
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82/2000 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 28 iunie 2000 aprobată cu modificări prin Legea nr. 327/2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 18 iunie 2002.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 284/2000 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 27 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 661/2001 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 30 noiembrie 2001.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 291/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 308/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 12 iunie 2001.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 33/2001 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 2 martie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 386/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 17 iulie 2001.
Legea nr. 743/2001 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 și 784 bis din 11 decembrie 2001.
Legea nr. 744/2001 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 11 decembrie 2001.
Legea nr. 631/2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 și 863 bis din 29 noiembrie 2002.
Legea nr. 632/2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 3 decembrie 2002.
Legea nr. 161/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.
Legea nr. 507/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 și 853 bis din 2 decembrie 2003.
Legea nr. 519/2003, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 4 decembrie 2003.
Legea nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.279 din 21 aprilie 2003.
Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004.
Legea nr. 195 din 22 mai 2006 legea- cadru a descentralizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006.
Legea nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2003, Legea nr. 551/2003 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2005.
Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităților administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 29 martie 2004.
Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.663 din 23 octombrie 2001.
Hotărârea Guvernului nr. 1844 din 28 octombrie 2004 privind aparatul de specialitate al prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1079 din 19 noiembrie 2004.
Hotărârea Guvernului nr. 1655 din 14 decembrie 2005 privind organizarea și desfășurarea examenului de atestare în funcțiile publice de prefect și subprefect, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1142 din 16 decembrie 2005.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Institutia Prefectului. Locul Si Rolul Prefectului In Sistemul Administratiei Publice (ID: 125630)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.