Institutia Liberarii Conditionate

Diverse2

Institutia Liberarii Conditionate

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE DISERTAȚIE

INSTITUȚIA LIBERĂRII CONDIȚIONATE –

noi perspective în activitatea de probațiune

Argument

Alegerea temei, liberarea condiționată a fost determinată de participarea mea, începând cu luna iulie 2013 și până în prezent în calitate de consilier de probațiune la Comisia de Liberare Condiționată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă și a Spitalului Penitenciar Poarta Albă, precum și constatarea că un procent semnificativ din persoanele care se prezintă la Comisia de Liberare Condiționată, începând cu luna februarie 2014 și sunt propuși în vederea liberării și liberați, conform noilor reglementări legale, ar trebui să intre în evidențele Serviciului de Probațiune Constanța, fapt amânat pentru o perioadă de timp, ca urmare a aplicării legii mai favorabile persoanelor condamnate, de către instanța de judecată.

Ca scop imediat al pedepsei, reeducarea, nu trebuie înțeleasă ca o transformare automată a condamnatului într-un om nou, cinstit, rațional, care nu o să mai greșească niciodată. Societatea pretinde celor condamnați să încerce să se abțină de la fapte care aduc atingere valorilor sociale fundamentale, să respecte regulile de conviețuire socială, indiferent dacă această comportare va avea la bază o convingere nouă, profund morală, o modificare a structurii personalității individului sau va fi determinată exclusiv de frica de sancțiune.

Reeducarea completă a infractorilor, ca urmare a unei modificări prin pedeapsă a structurii lor morale, nu este, desigur, imposibilă, însă este un fenomen destul de rar. Aceasta este ușor de explicat, dacă ținem seama de faptul, că infracțiunea are la bază o serie de cauze asupra cărora se poate acționa sub influența mediului în care a trăit și pe care îl va găsi la ieșirea din penitenciar. Pornind de la premisa că pedeapsa a putut influența persoana condamnată determinând-o să aibă o conștiință morală mai clară, o cunoaștere mai profundă a cerințelor sociale, eventual o meserie dobândită în timpul detenției, care să-i asigure existența, toate acestea se vor găsi într-o zi față în față cu multiplele cauze care au scăpat influenței transformatoare a celui care a suferit pedeapsa și între cauzele din mediul social care îl împing, adeseori, spre fapte reprobabile.

Este evident că obiectivele principale ale activității de probațiune, reintegrarea socială a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, creșterea gradului de siguranță comunitară și prevenirea comiterii de noi infracțiuni este posibilă. Ne revine deci rolul și responsabilitatea de a acționa și în acest sens, al conștientizării persoanei care a săvârșit infracțiuni, în vederea schimbării comportamentului, pentru a restabili echilibrul social și individual perturbat prin comiterea infracțiunii și pentru a preveni reiterarea conduitei antisociale.

CUPRINS

Argument

Cuprins

Capitolul 1 Liberarea condiționată – mijloc de individualizare a executării pedepsei privative de libertate

Semnificația și valoarea instituției liberării condiționate-considerații generale

.Prevederea liberării condiționate-evoluția istorică în legislația românească

Capitolul 2 Instituția probațiunii în sistemul execuțional penal românesc

2.1. Rolul consilierului de probațiune în mediului penitenciar, în vederea reintegrării

sociale a persoanelor private de libertate

2.2. Probațiunea, sancțiune de drept penal, alternativă la pedeapsa închisorii – liberarea condiționată din perspectiva noilor reglementări

2.3. Date statistice cu privire la participarea consilierului de probațiune la Comisiile de Liberare Condiționată în perioada 2013 –2014

Capitolul 3 Percepția persoanelor condamnate asupra activității serviciului de probațiune în procesul de reintegrare socială – parte practică

Concluzii

Anexe

Considerațiile membrilor Comisiei de Liberare Condiționată cu privire la activitatea Serviciului de Probațiune Constanța în cadrul Penitenciarului Poarta Albă și a lucrării de disertație INSTITUȚIA LIBERĂRII CONDIȚIONATE – noi perspective în activitatea de probațiune

Bibliografie

CAPITOLUL 1

LIBERAREA CONDIȚIONATĂ – MIJLOC DE INDIVIDUALIZARE A EXECUTĂRII PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE

Semnificația și valoarea instituției liberării condiționate- considerații generale

Instituția liberării condiționate este o instituție importantă a dreptului penal, recunoscută pe plan internațional pentru caracterul stimulativ deosebit de important, fapt pentru care de beneficiile acestei instituțiii pot beneficia toate categoriile de deținuți: minori, vârstnici, condamnați pe viață, etc.

Un alt argument în favoarea aplicării sancțiunilor neprivative de libertate este legat de resocializarea individului. Resocializarea unei persoane este un proces destul de greoi, care are nevoie de mult timp pentru a se desfășura și nu este întotdeauna un succes. În cadrul Congresele Națiunilor Unite desfășurate succesiv, se reflectă preocuparea și eforturile susținute depuse pentru găsirea unor sancțiuni alternative pedepsei cu închisoarea (cel puțin pentru delincvenții care nu periclitează pacea și securitatea publică). În același context, au fost adoptate „Regulile de la Beijing”, un ansamblu de reguli minime privitoare la administrarea justiției pentru minori, reguli potrivit cărora, pentru soluționarea cauzelor cu infractori minori, trebuie să se recurgă, de regulă, la mijloace extrajudiciare, făcându-se totodată apel la serviciile comunitare, ori la alte servicii competente, în scopul evitării efectelor negative ale procedurii judiciare asupra minorilor. În cadrul Consiliului Europei, în 1959 a fost adoptată Recomandarea nr. 195. Urmând dispozițiile acestui document, legiuitorii din diferite state membre ale Consiliului Europei au încercat să consacre legislativ o serie de măsuri alternative pedepsei privative de libertate, măsuri de care pot beneficia, cu precădere, delincvenții primari care au săvârșit infracțiuni de o gravitate redusă și, în anumite cazuri, chiar și cei cu antecedente penale. Astfel de măsuri sunt: amânarea executării pedepsei; probațiunea; alte măsuri similare. În sprijinul instituției liberării condiționate vin eforturile și munca personalului din serviciul socio-educativ al penitenciarului alături de cele ale consilierilor de probațiune, eforturi ce trebuiesc susținute și de alte instituții și organisme specializate din comunitate pentru a duce la bun sfârșit procesul de reintegrare al persoanelor ce au executat o pedeapsă privativă de libertate.

Prevederea liberării condiționate-evoluția istorică în legislația românească

În materia individualizării pedepsei închisorii, liberarea condiționată cucerește din ce în ce mai mult teren. O formă de individualizare administrativă a pedpesei închisorii o reprezintă liberarea condiționată, fiind efectuată în faza executării pedepsei. Forma aceasta de individualizare constă într-o reducere a executării pedepsei închisorii într-un loc de deținere și o liberare înainte de executarea întregii pedepse.

Un factor important ce contribuie la reușita și eficiența acestei instituții îl constituie personalul din penitenciare alături de consilierii de probațiune, care prin munca lor de cunoaștere și reeducare a deținutului, contribuie cu informații utile și necesare în vederea aprobării sau respingerii liberării condiționate. Pe timpul executării pedepsei privative de libertate, personalul administrației penitenciarelor cu sprijinul consilierilor de probațiune, încearcă prin diverse metode să facă această individualizare să fie cât mai aproape de realitate și de particularitățile condamnatului.

În societatea de azi s-a pus mare accent pe închisoare, astfel încât închisoarea a fost pusă la contribuție în mod excesiv, în cea mai mare parte a țărilor dezvoltate și a celor în curs de dezvoltare. Răspunsul nu a fost cel așteptat, faptul că executarea unor pedepse privative de libertate pe perioade îndelungate, nu îmbunătățește șansele ca un infractor să urmeze calea cea dreaptă. Astfel se poate înțelege de ce acum liberarea condiționată devine una din principalele modalități de individualizare a pedepselor privative de libertate și pentru că la baza unei astfel de hotărâri stau niște criterii și condiții foarte riguroase, fără a căror îndeplinire ea nu poate fi dusă la capăt.

Despre liberare condiționată o primă mențiune se găsește în regulamentul pentru organizarea penitenciarelor, în care se făcea referire la această mențiune, dar doar pentru categoria deținuților minori ( art. 25 și art. 26 din lege și art. 8 din Regulamentul general al

Casei Centrale de Corecțiune pentru minori 14/26 mai 1874). Liberarea condiționată a fost introdusă abia în 1921 prin ,,Legea pentru suspendarea executării pedepsei de închisoare corecțională,, din 4 august 1921. Legea a primit numele de ,,Mișu Antonescu,, acesta fiind ministrul justiției în acea perioadă. Deși s-a dorit să constituie baza liberării condiționate, acesta nu a rezistat mult timp, deoarece la 27 mai 1924 a fos abrogată de minstrul Gh. Gh. Marzescu.

Primele mențiuni în ceea ce privește instituția liberării condiționate făceau referire doar la persoanele care erau condamnate la pedepse temporare, iar cei condamnați la detențiunea pe viață nu puteau beneficia de instituția liberării condiționate, precum nici recidiviștii nu puteau beneficia de liberarea înainte de termen. Specialiștii de la acel moment concluzionau faptul că liberarea condiționată reprezintă pentru deținuți un stimulent, faptul că ei luptau și își dădeau toată silința pentru ca pedeapsa să le fie comutată, astfel fiind transformată în pedeapsă temporară.

O primă etapă importantă în domeniul liberării condiționate este introducerea ei după modelul legii pentru organizarea închisorilor din 1874 și în legea penitenciarelor din 30 iulie 1979, fiind urmată în interval de câțiva ani și de reglementarea prevăzută în Codul penal -Carol al II-lea din 1936. Instituția liberării condiționate a fost reglementată ca o ultimă fază în executarea pedepsei prin art. 41- 44 Cod penal. Codul penal prevedea liberarea condiționată ca fiind punerea în libertate anticipată a unui condamnat care îndeplinea anumite condiții. Articolul 41 alin. (3) cod penal preciza că timpul petrecut în liberate condiționată era socotit ca fiind în cadrul pedepsei, deci ca executare de pedeapsă.

În Codul penal din acea perioadă au reieșit anumite condiții și cerințe pentru obținerea și menținerea liberării condiționate. Cerințele ce privesc obținerea liberării condiționate se referă la: executarea unui anumit cuantum din pedepasă; buna purtare la locul de deținere și stăruința în muncă, atunci când aceasta din urmă era obligatorie; posibilitatea de asigurare a existenței prin muncă, după liberare, în cazul în care nu mai are alte mijloace.

Hotârârea prin care se dispunea liberarea condiționată fixa și localitatea unde urma să se stabilească cel liberat, localitate care pentru motive de ordine publică sau motive ce priveau direct persoana infractorului, raporturile acestuia cu victima.

În ceea ce privește condițiile pentru menținerea liberării condiționate acestea erau: obligația de a munci potrivit puterilor și aptitudinilor sale, în cazul când existența nu-i putea fi asigurată decât prin muncă; obligația de a despăgubi victima, în perioada liberării condiționate pentru daunele aduse prin fapta penală; obligația de a nu părăsi localitatea unde urma să muncească fără încuviințarea autorităților; obligația condamnatului de a avea o bună purtare în perioada liberării condiționate, condiție desprinsă din textul de lege de prof. V. Dongoroz.

Codul penal în titlul III, capitolul III, republicat în Monitorul Oficial nr. 48 din 27 februarie 1948 în secțiunea ,,Instituții complementare, pentru executarea pedepselor privative de libertate,, reglementează instituția coloniilor penitenciare și a liberării condiționate. Textul codului privitor la libertatea condiționată a suferincă, după liberare, în cazul în care nu mai are alte mijloace.

Hotârârea prin care se dispunea liberarea condiționată fixa și localitatea unde urma să se stabilească cel liberat, localitate care pentru motive de ordine publică sau motive ce priveau direct persoana infractorului, raporturile acestuia cu victima.

În ceea ce privește condițiile pentru menținerea liberării condiționate acestea erau: obligația de a munci potrivit puterilor și aptitudinilor sale, în cazul când existența nu-i putea fi asigurată decât prin muncă; obligația de a despăgubi victima, în perioada liberării condiționate pentru daunele aduse prin fapta penală; obligația de a nu părăsi localitatea unde urma să muncească fără încuviințarea autorităților; obligația condamnatului de a avea o bună purtare în perioada liberării condiționate, condiție desprinsă din textul de lege de prof. V. Dongoroz.

Codul penal în titlul III, capitolul III, republicat în Monitorul Oficial nr. 48 din 27 februarie 1948 în secțiunea ,,Instituții complementare, pentru executarea pedepselor privative de libertate,, reglementează instituția coloniilor penitenciare și a liberării condiționate. Textul codului privitor la libertatea condiționată a suferit unele modificări prin Decretul nr.187 publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 1949. În 1950 sunt abrogate dispozițiile Codului penal referitoare la coloniile penitenciare și la liberarea condiționată, introducându-se liberarea înainte de termen prin Decretul nr. 72/1950 publicat în Buletinul Oficial din 23 martie 1950 nr. 28. Nici acum prin această reglementare, liberarea înainte de termen nu constituia un drept al celui condamnat, ci o facultate în acordarea ei. Potrivit art. 1 din Decretul nr. 72/1950 ,,condamnații care în timpul executării au o bună purtare, execută conștiincios munca repartizată sau dau dovadă că au devenit apți pentru conviețuire socială, pot obține liberarea înainte de termen,,.

Condițiile pentru acordarea beneficiului liberării înainte de termen erau: categoriile de condamnați ce puteau fi eliberați înainte de termen; conștiinciozitatea în munca desfășurată; buna purtare și sprijinul ce trebuia dat administrației penitenciarului pentru menținerea disciplinei și reeducarea condamnaților; dovezile temeinice de îndreptare care trebuiau să rezulte din fapte concludente.

O altă reglementare este Decretul nr. 720/1956 care aduce îmbunătățiri evidente instituției liberării înainte de termen deoarece singurele condiții care trebuiau să fie îndeplinite erau munca prestată și buna comportare a deținuților. Comisia de propunerii în vederea punerii în libertate înainte de termen era compusă din 5 sau 3 membrii din care procurorul nu mai făcea parte, comisie care examina situația fiecărui deținut și în cazul în care cererea putea fi admisă se încheia un proces-verbal în care se făcea propunere de liberare fostului tribunal popular din raza teritorială a locului de deținere.

În momentul de față Codul penal român din 1968 a reintrodus în legislația noastră instituția liberării condiționate reglementând-o în art. 59-61. Se consideră liberarea condiționată ca fiind un mijloc de stimulare a condamnaților, fiind astfel o măsură de individualizare a pedepsei închisorii în faza de executare a acesteia. Codul prevede de asemenea caracterul facultativ al instituției, cuantumul executat din pedeapsă, condiționarea liberării de săvârșirea unei alte infracțiuni pe timpul cât condamnatul este liberat precum și cele referitoare la considerarea ca executate din pedeapsă timpul petrecut în libertate condiționată. Cu referiri la liberarea condiționată precum și la calculul zilelor câștigate prin muncă este și Legea 23/1969 privind executarea pedepselor. Modificarea Codului penal cu privire la instituția liberării condiționate a avut loc în 1996 prin Legea 140 care a adus doar îmbunătățiri. În ceea ce privește Legea 140/1996 au fost înăsprite condițiile privitoare la acordarea liberării condiționate pentru condamnații la infracțiuni intenționate, mărindu-se fracțiile de pedeapsă de executat pentru această categorie de condamnați.

CAPITOLUL 2

INSTITUȚIA PROBAȚIUNII ÎN SISTEMUL EXECUȚIONAL ROMÂNESC

2.1. Rolul consilierului de probațiune în mediul penitenciar, în vederea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate

Existența penitenciarelor se regăsește în necesitatea unui spațiu în care cei care nu au respectat legea să fie supuși unui regim de reeducare sau, cu alte cuvinte, să dobândească deprinderi de viață socială. Pentru persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate, mediul penitenciar pune în discuție două genuri de probleme: de adaptare la normele și valorile specifice acestui cadru de viață și de evoluție ulterioară a personalității sale.

Prima intrare în penitenciar poate pune multe probleme deținutului și cu cât persoana privată de libertate le va rezolva mai repede cu atât sentimentul de străin se va diminua. Detenția începe cu perioada de carantină, care se poate prelungi dincolo de cele 21 de zile, până când deținutul ajunge la o formulă de viață acceptabilă. De cele mai multe ori apar somatizări la cei care vin pentru prima dată în penitenciar, șocul depunerii fiind direct proporțional cu dezordinile emoționale preexistente depunerii: firile mai sensibile, cei imaturi în plan afectiv și social, cei bolnavi, în general, suferă cel mai mult. Ulterior, după o lună, două, odată încheiată explorarea mediului carceral, apare sentimentul de victimizare, atunci când deținutul conștientizează pierderile datorate condamnării și situația sa din punct de vedere profesional, familial și social. Continuă cu învățarea argoului și se va resemna în fața „uitării” celor de afară și se va replia pe sine. Trecutul și viitorul vor fi abandonate pentru un prezent căruia i-au fost construite noi sensuri simbolice. În dialogul cu ceilalți, vinovăția se poate transforma în culpabilitate, dar cel mai frecvent procesul este invers.

Șocul încarcerării, contactul cu subcultura carcerală, în scurtă vreme îl fac pe deținut să-și formeze – nu neapărat în mod explicit – o nouă viziune asupra propriei persoane și să elaboreze o „strategie de supraviețuire”. Vulnerabilitatea personalității iese în prim plan: dizarmoniile, trebuința exagerată de stimă, învățările patologice, evenimentele vieții din ultimii ani, ignoranța, structura imaginii de sine și multe altele pot fi surse ale dificultăților de relaționare cu personalul și cu ceilalți deținuți. Dezamăgirea este urmată de disperare.

Pe parcursul executării propriu-zise, mai încet sau mai repede se instalează la mulți deținuți o intoleranță emoțională față de ambianța penitenciară: procesul începe cu aspectele privind condițiile fizice ale detenției – spațiu restrâns, mirosuri neplăcute, somn dificil, zgomot permanent; fenomenul continuă cu cele rezultate din relațiile interumane – agresiuni verbale, zvonuri absurde și dezinformare, opinii divergente, practici anormale în sfera sexualității, înstrăinarea cu forța a unor bunuri personale, umilințe de tot felul care adâncesc o dată în plus sentimentul singurătății. Apar bizareriile comportamentale, excesele, minciunile, vidul interior. Perioada resentimentelor în care este devalorizat (familie, rude, prieteni, chiar propria persoană). Această perioadă se instalează la aproximativ 2 ani de la depunerea în penitenciar și durează destul de mult. Autorănirile, greva foamei, înghițirile de obiecte sunt foarte frecvente, iar dorința de răzbunare este foarte puternică. Cu toate acestea, după un timp deținutul se liniștește, cere să iasă la muncă, primește diferite responsabilități, participă activ la programele socio-educative, continuă cursurile școlare, se califică într-o nouă meserie, ia parte la bucuriile și necazurile celorlalți. În această perioadă, cei mai mulți au conștientizat problemele principale cu care se confruntă, și-au găsit locul în cadrul relațiilor de grup, iar încălcarea regulilor oficiale începe să devină tot mai rară.

Pregătirea pentru liberare se referă la acele câteva săptămâni dinaintea liberării, când deținutul este supus unui program special de instruire: i se dau sfaturi practice privind modul de rezolvare a problemelor pe care le va întâlni imediat după punerea în libertate, mai ales cele referitoare la modalitatea de identificare a unui loc de muncă și la modul de comportare. Dacă la începutul detenției, asumarea „rolului de captiv” este inevitabilă și logică la infractori, cu cât se apropie de momentul liberării, ei vor tinde să adopte un rol tot mai apropiat de ceea ce este dezirabil. Odată cu apropierea liberării se observă o ușoară, dar totuși vizibilă încercare de detașare de subcultura carcerală, începe o pregătirea psihică a deținutului spre reintegrare sa în societate. Fără îndoială că și aici există o motivație calculativă, căci un comportament adecvat poate prescurta uneori în mod sensibil durata detenției.

Un rol important în acest proces îl are consilierul de probațiune, prin rolul pe care îl exercită de mediator între societate în întregul ei și deținut. Scopul privării de libertate nu este doar acela al aplicării unei sancțiuni pentru fapta comisă sau protejarea comunității, ci și unul al reeducării persoanei care a greșit, prin aplicarea de tehnici care l-ar putea ajuta să interiorizeze normele societății în care trăiește. Momentul reeducării începe odată cu pronunțarea sentinței și introducerea infractorului în mediul penitenciar. Reeducarea presupune transformarea structurii psiho-morale a unor persoane, proces complicat, greu de înfăptuit, însă nu imposibil.

Principalele direcții ale influențării deținutului în cadrul activității de reeducare sunt: viața profesională – urmărindu-se formarea profesională și conștientizarea rolului și importanța socială a muncii; viața socială, prin angajarea sa în realizarea scopurilor generale; viața particulară și de familie – urmărindu-se asumarea de responsabilități individuale și familiale; viața culturală și activitățile de timp liber. Receptarea mesajului educativ este avantajată de factori precum autoritatea și prestigiul cadrelor, ambianța de viață civilizată, prezența din exteriorul spațiului carceral a unor experți în problemele importante pentru aceștia (ex. consilierii de probațiune) și, faptul că în activitatea de reeducare sunt atrași chiar unii condamnați ce au pregătire și aptitudini deosebite.

Diferiți prin vârstă, impulsuri și înfăptuiri antisociale, pregătire școlară, trăsături de caracter, de temperament, dorințe, dar marcați toți prin aceeași repulsie pentru viața ordonată, pentru muncă, cinste și corectitudine, deținuții dintr-o instituție penitenciară nu pot reacționa în același fel și în același ritm la încercările și modelele de a fi reeducați. Fiecare deținut în parte este o individualitate bine conturată, astfel că fiecare ar reacționa în felul său propriu la acțiunea de reeducare. S-ar părea că fiecare individ, cu caracteristicile sale personale, cu încărcătura de ambiție și de egoism, ar avea nevoie de un sistem deosebit de reeducare, destinat numai pentru el.

Putem afirma că niciun om normal, orice ar fi făcut în principiu nu este pierdut și că reprezintă un capitol recuperabil pentru societate. Această recuperabilitate însă, devine realitate din moment ce se întreprinde o temeinică acțiune de reeducare. Recuperabilitatea infractorilor, însă, nu se prezintă ca o posibilitate egală pentru toți. În funcție de anumiți factori, gradul de recuperabilitate variază de la caz la caz, unii fiind perfect și ușor recuperabili, alții mai încet și numai în parte, iar alții numai în foarte mică măsură și în timp extrem de îndelungat.

Ca o premisă a procesului de reeducare, amintim necesitatea schimbării de mediu (a izolării infractorului de mediul care a favorizat infracțiunea), cu un mediu nou, echilibrat, stimulator pentru noi acțiuni, unde deținutul să-și poată fixa și atinge scopuri vitale noi, în așa fel, ca din element antisocial, să se apropie din ce în ce mai mult de idealurile sociale.

Reintegrarea socială implică diferite tratamente pentru deținuții condamnați pentru anumite infracțiuni particulare, pentru deținuții aflați în diferite etape ale executării pedepsei și pentru deținuții care au o atitudine diferită față de condamnați.

Programele pentru deținuți se pot diferenția în funcție de obiectivul urmărit (eliminarea nevoilor criminogene), după numărul și durata activităților desfășurate, după categoria deținuților participanți (cu pedepse scurte sau cu pedepse lungi etc.), după gama de programe oferite de o unitate de detenție în colaborare cu instituții și organisme din comunitate. Procesul complex de reintegrare socială a persoanelor private de libertate solicită numeroase schimbări comportamentale din partea acestora. Odată ce individul a fost inclus în programe specifice, adaptate nevoilor diversificate ale acestuia, nu vor întârzia să apară modificările atitudinale dorite, prin valorificarea metodei de susținere a „punctelor tari” ale subiectului, cu atenuarea celor „slabe”. Individualizarea programelor socio-educaționale este posibilă, doar în urma unei evaluări complete a fiecărei persoane, care se realizează dintr-o triplă perspectivă: psihologică, familială și socială.

Pentru fiecare persoană condamnată se întocmește un plan de evaluare și intervenție educativă de către serviciul de educație, consiliere psihologică și asistență socială din cadrul penitenciarului. Programele speciale sunt realizate de serviciile de educație, consiliere psihologică și asistență socială din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de probațiune, a voluntarilor, a asociațiilor și fundațiilor, precum și a altor reprezentanți ai societății civile.

Necesitatea acordării de asistență și consiliere foștilor deținuți pentru a se reintegra în societate, de către instituții responsabile și comunitate este incontestabilă, imperativă și folosește, în primul rând comunității, chiar dacă ea nu este – încă – convinsă de acest lucru. Prin asistență post-penală se înțelege asistența oferită de instituții de stat sau organizații neguvernamentale persoanelor care au ispășit o pedeapsă privativă de libertate, la termen sau liberați condiționat.

Scopul resocializării va fi atins dacă societatea va lua parte la acest proces, dat fiind faptul că, în prezent, societatea nu își asumă în totalitate responsabilitatea față de persoanele liberate din penitenciar. Mai mult decât atât, o parte dintre persoanele liberate nici nu doresc să se integreze în societate. Societatea ar trebui să acorde atenție faptului că ajutorul dat persoanei liberate nu este doar unul social, ci reprezintă și un element important pentru siguranța întregii societăți. Este evident că funcția terapeutică a justiției trebuie prelungită și în timpul executării pedepsei cu închisoarea și după liberarea deținutului.

2.2. Probațiunea, sancțiune de drept penal, alternativă la pedeapsa închisorii- liberarea condiționată din perspectiva noilor reglementări

Sancțiunile penale sunt pedepse prevăzute de lege pentru cei care au încălcat dispozițiile ei. Întrucât scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește prevenirea recidivei și reintegrarea socială a infractorului, rezultă că sancțiunile penale și modul de executare a acestora formează o parte importantă a politicii penale.

Instituția liberării condiționate a fost modificată substanțial prin noul Cod penal, fiind dată o nouă concepție, atât sub aspectul condițiilor de acordare, cât mai ales cu privire la procesul de reintegrare socială a condamnaților, prin implicarea directă a instituțiilor statului, prin serviciile de probațiune în acordarea sprijinului calificat pentru fiecare situație concretă. Dacă instituția liberării condiționate, în legislația anterioară, nu îl obliga pe condamnat ca în perioada cuprinsă de la liberarea condiționată până la terminarea pedepsei să realizeze pași spre reintegrarea concretă, ci doar să nu săvârșească noi infracțiuni, viziunea noului Cod penal este ,,novatoare,, dorind ca acesta să continue activitățile de reeducare prin împlinirea de către cel liberat a unor măsuri și obligații sub controlul serviciilor de probațiune, astfel încât, până la termenul stabilit pentru expirarea pedepsei, să aibă loc reintegrarea efectivă în societate.

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal contribuie la abordarea dintr-o nouă perspectivă a acestei instituții. Obligativitatea liberării condiționate se instituie doar pentru regimurile de detenție deschis și semideschis, fapt ce presupune un efort mai mare din partea deținuților în scopul resocializării și îmbunătățirii comportamentului încă din timpul executării pedepselor, fiind subliniat iar caracterul facultativ al liberării condiționate.

Liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a executării detențiunii pe viață și a pedepsei închisorii, fără lipsire de libertate, acordată prin hotărârea definitivă a instanței de judecată, urmare a îndeplinirii condițiilor impuse conduitei condamnatului pe timpul executării fracției obligatorii din pedeapsă, precum și sub rezerva îndeplinirii integrale, sub controlul serviciului de probațiune, pe durata termenului de supraveghere a măsurilor și obligațiilor. Pedeapsa se consideră executată dacă cel condamnat nu mai comite o nouă infracțiune, nu s-a dispus revocarea și nu s-a descoperit o cauză de anulare.

Se are în vedere schimbarea scopului pedepselor, fiind considerată liberarea înainte de finalizarea termenului pedepsei un beneficiu moral, de comunicare și de resocializare.

În noul Cod penal, ca mod de individualizare a pedepsei, liberarea condiționată, are cele mai restrictive condiții pentru executarea pedepsei fără lipsire de libertate, față de celelalte măsuri neprivative de libertate, deoarece are în vedere mai multe etape obligatorii cum sunt: aplicarea pedepsei privative de libertate prin condamnarea definitivă; trecerea la executarea efectivă a pedepsei la locul de deținere; stabilirea unei fracții obligatorii de executat în cadrul unor regimuri diferențiate și progresive până la regimul deschis și semideschis; urmărirea unei bune conduite pe toată durata executării pedepsei; acordarea liberării condiționate și stabilirea unui termen de supraveghere; îndeplinirea măsurilor legale și obligațiilor impuse prin hotărârea instanței de judecată până la epuizarea termenului condamnării.

Legea penală constată că prin intermediul liberării condiționate pedeapsa se poate individualiza fiind stabilite citerii conform art. 74 Cod penal cu privire la gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, la fel ca și îndeplinirea condițiilor cu privire la modul concret de manifestare a condamnatului pe timpul executării pedepsei, prin lipsire de libertate (art.99-100 Cod penal). În aceste condiții, noua instituție a liberării condiționate este o parte din pedeapsă executată în continuarea lipsirii de libertate, cu multiple condiții, pe care condamnatul trebuie să și le asume sub sancțiunea revocării acesteia. Modalitatea de obținere a liberării condiționate oferă însuși scopul acesteia și prin modul în care este parcursă până la terminarea pedepsei.

Condamnatul are de îndeplinit o serie de condiții atât pe timpul deținerii, trecerea dintr-un regim de maximă siguranță sau închis în regim semideschis sau deschis, fapt ce creează condamnatului încă din prima zi de detenție un program progresiv de asumare a responsabilităților, ce îl determină să conștienitizeze că doar prin acumularea de rezultate pozitive poate ajunge să convingă instanța de judecată și comisia de liberare că poate îndeplini astfel de condiții și fără lipsire de libertate.

Liberarea condiționată este situată prin continuitatea îndeplinirii unor condiții încă de la începutul executării până la termenul final de executare a pedepsei în etapa de asumare a responsabilităților cetățenilor liberi, dar sub controlul serviciilor de probațiune pentru garantarea eficienței pedepsei. Continuitatea aceasta face diferența între liberarea condiționată și pedeapsa accesorie și cea complementară, deoarece condițiile liberării îl pun pe condamnat în poziție mult mai activă, de a îndeplini cerințele impuse, față de pedeapsa accesorie sau complementară constituite din restricții și interdicții, care îl pun pe condamnat în poziția de a nu face anumite lucruri, de a se abține cu privire la exercitarea unor activități.

Nu se oferă garanția că cel liberat nu va mai săvârși o nouă infracțiune, prin liberarea condiționată, dar statuează suficiente măsuri pentru ca, pe timpul executării pedepsei în acest mod, cel condamnat să fie controlat eficient, să fie antenționat permanent cu privire la conduita sa, sub sancțiunea revenirii la un mod de executare privativ de libertate, în cazul în care nu respectă măsurile de supraveghere. Atât comisia de liberare condiționată cât și instanța de judecată analizează posibilitatea condamnatului de a respecta măsurile și obligațiile în termenul de supraveghere, conform art. 101 Cod penal. Dacă în anteriorul Cod penal prin liberarea condiționată condamnatului nu îi reveneau obligații după punerea efectivă în libertate, decât să nu comită o altă infracțiune, nefiind o reglementare privitoare la supravegherea activității sale, în actualul Cod penal există astfel de obligații pe care instanța trebuie să le ia în considerare, deoarece în situația în care acestea nu sunt îndeplinite, serviciul de probațiune trebuie să propună modificarea, încetarea, revocarea sau anularea liberării condiționate, conform art. 102 – 106 Cod penal.

Procedura de acordare a liberării condiționate este reglementată prin art. 97 din Legea 254/2013. Noile atribuții în cadrul Comisiei de Liberare Condiționată privind serviciul de probațiune se regăsesc la art. 97 alin. (7) Legea 254/2013 și anume consilierul de probațiune anexează procesului-verbal, privind propunerea de liberare condiționată, recomandările cu privire la măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute de art.101 Cod penal, ce urmează să fie aplicate prin hotărârea instanței.

Având în vedere aspectele menționate anterior consider că pentru a studia dosarele persoanelor ce urmează să se prezinte la Comisia de Liberare Condiționată consilierul de probațiune are nevoie să petreacă mai mult timp în cadrul penitenciarului, astfel încât obligațiile propuse să fie adaptate infracțiunii, resurselor deținutului, mediului acestuia și ale serviciului de probațiune. Poate că delegarea unui consilier de probațiune așa cum este delegat judecătorul din cadrul penitenciarului ar reprezenta posibilitatea unei implicări mult mai active și mai eficiente în vederea reintegrării persoanelor private de libertate.

Dacă instanța dă o hotărâre de liberare condiționată care rămâne definitivă, aceasta se comunică penitenciarului și câte o copie serviciului de probațiune și poliției de proximitate, care urmează să întreprindă măsurile necesare privind primirea condamnatului în sistemul de supraveghere.

Nu erau prevăzute măsuri de supraveghere și obligații pentru perioada de după aplicarea liberării condiționate în Codul penal anterior, deoarece nu funcționa un sistem pentru supravegherea, controlul și sprijinul instituționalizat al celui liberat, singura obligație, așa cum am mai precizat, fiind aceea de a nu comite o altă înfracțiune.

Noul Cod penal stabilește măsuri de supraveghere și obligații ce sunt impuse condamnatului pe durata de timp de la eliberare până la împlinirea duratei pedepsei, care constituie termen de supraveghere. Această măsură de supraveghere și control s-a instituit și la amânarea aplicării pedepsei, la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece aceste modalități de individualizare sunt puse sub supravegherea și controlul serviciului de probațiune, care trebuie să monitorizeze și să ajute pe cel condamnat să se resocializeze, să îndeplineacă intregral măsurile și obligațiile pe timpul până la epuizarea duratei condamnării.

Măsurile de supraveghere și obligațiile nu vor fi aplicate dacă restul de pedeapsă neexecutat este mai mic de 2 ani, caz în care pedeapsa este considerată executată dacă nu a fost săvârșită o altă infracțiune. Măsurile de supraveghere și obligațiile pot să fie aplicate pe timpul liberării condiționate și ca pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi, care se pot derula și pe această perioadă, fără însă a se suprapune cu măsurile și obligațiile prevăzute la art.101 Cod penal, deoarece legea interzice impunerea unor obligații ce au același conținut cu a interdicției aplicate anterior ca pedeapsă accesorie.

Măsurile de supraveghere și obligațiile reprezintă suma tuturor activităților obligatorii de executat de către persoana liberată condiționat, pe timpul termenului de supraveghere, dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat este de 2 ani sau mai mare, dispuse prin hotărârea instanței de judecată, astfel: măsurile de supraveghere încep odată cu punerea în libertate, ca urmare a liberării condiționate și se execută pe timp de o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, fiind obligatorii prin prevederile legii, iar obligațiile reprezintă activitățile individualizate în conținut în mod concret, în raport de prevederile legale și ținându-se seama de împrejurările cauzei, dacă ele nu au fost prevăzute în conținutul pedepselor complementare.

Perioadele de 2 ani sau mai mari corespund și unor pedepse mai mari, respectiv unor infracțiuni săvârșite cu un mai mare grad de risc pentru acordarea liberării condiționate a inculpatului. Măsurile și obligațiile se vor aplica în așa fel încât să nu îngreuneze inutil pe cel liberat condiționat, riscând să fie neproductive în procesul de resocializare. Măsurile obligatorii stabilite de Codul penal sunt în măsură să întărească autoritatea și competența materială a serviciului de probațiune, pentru ca acesta să poată cere condamnatului: să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta; să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Aceste măsuri de supraveghere sunt drepturi de cooperare cu serviciul de probațiune dar și în mod corelativ obligații ale condamnatului, legăturile permanente ale acestuia cu consilierul de probațiune creând convingerea că cel liberat condiționat este de bună-credință cu privire la acceptarea măsurilor de supraveghere ori că, dimpotrivă, încearcă să se sustragă acestora, îngreunând controlul sau încercând să scape de supraveghere.

Obligațiile impuse de către instanță celui liberat condiționat permit individualizarea și personalizarea activității de resocializare, acestea putând fi impuse pe toată durata termenului de supraveghere, iar unele dintre ele până la finalizarea activității (cursurile sau programele), în așa fel încât comunitatea să fie ferită de o eventuală activitate ce l-ar predispune pe cel condamnat să săvârșească o infracțiune ori să lezeze comunitatea printr-o conduită necorespunzătoare.

Obligațiile ce pot fi impuse condamnatului de către instanță: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate cu alte instituții din comunitate; să nu părăsească teritoriul României; să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice stabilite de instanță; să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori să nu se apropie de acestea; să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Activitatea consilierului de probațiune în legătură cu persoanele private de libertate este reglementată și prin Legea nr. 252/2013, la art. 107-110, ce se referă participarea consilierului de probațiune la pregătirea pentru liberare a persoanelor private de libertate, participarea la desfășurarea lucrărilor comisiei pentru liberare condiționată a persoanelor private de libertate, potrivit Legii nr. 253/2013. Consilierul de probațiune participă la pregătirea pentru liberare cu cel mult 6 luni înainte de momentul la care persoana privată de libertate poate să fie propusă pentru liberare. În cadrul activității de pregătire pentru liberare, consilierul de probațiune derulează programe specifice și alte activități de sprijinire în reluarea relațiilor cu comunitatea.

Propunerile formulate de către consilierul de probațiune, în cazul persoanelor propuse în vederea liberării, cu un rest de pedepasă neexecutat de 2 ani sau mai mare au la bază informațiile obținute din documentele existente la nivelul unității de detenție, precum și date obținute de la nivelul comunității din care provine acesta.

Punerea în executare a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de instanță în cazul acordării liberării condiționate se face conform art. 58-62 din Legea nr. 253/2013. Instanța de judecată transmite serviciului de probațiune o copie de pe hotărâre prin care s-a acordat liberarea cu mențiunea că toate măsurile de supraveghere prevăzute la art.101 alin (1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, se execută integral, potrivit legii și cu indicarea perioadei de executare a măsurilor de supraveghere, respectiv a obligațiilor prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 286/2009 cu modificările și completările ulterioare. Dacă în sarcina persoanei față de care s-a dispus liberarea condiționată, instanța a stabilit una sau mai multe obligații ce necesită supravegherea îndeplinirii acestora (art. 101 alin. (2) lit. c) – g) din Legea nr. 286/2009 cu modificările și completările ulterioare) și din partea altor persoane și instituții, o copie de pe hotărâre prin care s-a acordat liberarea le este comunicată (art. 29 alin.(1) lit. h)-j), m) și n) Legea nr. 253/2013).

Când persoana liberată trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, după primirea copiei hotărârii judecătorești, desemnarea consilierului responsabil de caz, înștiințarea persoanei să se prezinte la sediul serviciului, pe baza evaluării inițiale a persoanei, se stabilește cursul ce trebuie urmat și instituția din comunitate în care urmează să aibă loc, comunicând acestei instituție o copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a acordat liberarea, precum și decizia sa. Cursul trebuie să înceapă în termen de maximum 6 luni de la data primei întrevederi, iar dacă are de urmat un curs de pregătire școlară, acesta se va înscrie în anul școlar următor.

În cazul în care a fost stabilită obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială, pe baza evaluării inițiale a persoanei, se stabilesc programul sau programele ce trebuie urmate precum și instituția în cadrul cărora se vor desfășura, serviciul de probațiune sau altele din comunitate.

Pe parcursul supravegherii dacă se constată de către consilierul responsabil că se impune modificarea conținutului unora dintre obligații, stabilirea unor noi obligații, încetarea executării unora dintre cele dispuse, va sesiza instanța. Sesizarea instanței se poate face și de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea celui liberat sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probațiune.

Atunci când se constată nerespectarea uneia sau a unora dintre măsurile de supraveghere sau obligațiile stabilite de instanță pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probațiune verifică motivele care au determinat această nerespectare și întocmește un raport. Dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea credință, este sesizată instanța în vederea revocării liberării condiționate. Organele abilitate însărcinate cu verificarea modului de îndeplinire a obligațiilor (să nu părăsească țara, să nu se afle în anumite locuri, să nu comunice cu victima, să nu conducă anumite vehicule și să nu dețină arme) sesizează serviciul de probațiune cu privire la nerespectarea obligațiilor, lucru pe care îl poate face și partea vătămată sau altă persoană interesată.

Actualul cadru legal cu privire la instituția liberării condiționate are nevoie să fie susținut prin crearea unor servicii în comunitate centrate pe acoperirea nevoilor criminogene ale infractorilor, cu atât mai mult cu cât această categorie de persoane se confruntă de multe ori cu o serie de probleme care necesită o intervenție imediată după momentul liberării din penitenciar.

Primul efect juridic al acordării liberării condiționate este punerea în libertate a deținutului, în același timp fiind și provizoriu și condiționat. Liberarea condiționată este provizorie, deoarece se limitează la un anumit termen, până la împlinirea duratei integrale a pedepsei și condiționată prin faptul că pedeapsa se consideră executată, dacă în acest termen nu a mai comis o altă infracțiune. Poate să aibă și un efect moral acordarea liberării condiționate asupra unora dintre deținuți, acest efect venind să aducă satisfacție acestuia că prin propriul efort a beneficiat de instituția liberării condiționate, existând astfel și posibilitatea de a munci să-și păstreze libertatea în continuare.

Liberarea din penitenciar este un eveniment important pentru un deținut astfel că trebuie pregătit foarte bine pentru acest moment. Punerea în libertate nu se poate face fără să fie foarte bine pregătit încă de la începutul perioadei de detenție, pentru a reveni în societate. Această perioadă de pregătire trebuie să se desfășoare cel puțin 3 luni, pentru a exista posibilitatea includerii și participării la programe specializate pentru punerea în libertate și să le fie aplicat un tratament dominant individual, în cadrul căruia să li se consolideze și sistematizeze cunoștințele însușite în perioada detenției privind normele morale și juridice ale societății.

2.3. Date statistice cu privire la participarea consilierului de probațiune la Comisiile de Liberare Condiționată în perioada 2013 –2014

Voi prezenta în continuarea lucrării situația condamnaților discutați (propuși pentru liberarea condiționată) în Comisia de Liberare Condiționată în anii 2013 și 2014, organizate la nivelul Penitenciarului Poarta Albă și a Spitalului Penitenciar Poarta Albă:

Fig.1 Reprezentare grafică Fig.2 Reprezentare grafică

Comisie Liberare Condiționată Comisie Liberare Condiționată

Penitenciar Poarta Albă Spitalul Penitenciar Poarta Albă

Conform raportului anual de activitate al Administrației Naționale a Penitenciarelor situația la nivel de țară cu privire la Comisia de Liberare Condiționată și participarea deținuților la programe de asistență socială: din 19.794 deținuți analizați în comisia pentru liberare condiționată la nivel național au fost liberate 10.362 persoane în anul 2013.

Fig.3 Reprezentare grafică a Fig.4 Reprezentare grafică a Comisie de liberărilor condiționate Liberare Condiționată la nivel național

la nivel național

După cum se poate observa în graficul de mai jos, 487 persoane au participat la programul Reducerea Riscului de Recidivă la nivel național, program desfășurat de către personalul penitenciarelor împreună cu consilierii de probațiune.

Fig.nr.5 Reprezentarea grafică a numărului de deținuți ce au participat la programe de asistență socială la nivel național în anul 2013

Fig.nr.6 Reprezentarea grafică a deținuților ce au participat la RRE la Penitenciarul Poarta Albă

CAPITOLUL 3

PERCEPȚIA PERSOANELOR CONDAMNATE ASUPRA ACTIVITĂȚII SERVICIULUI DE PROBAȚIUNE

ÎN PROCESUL DE REINTEGRARE SOCIALĂ – PARTE PRACTICĂ

Pentru orice om, privarea de libertate în mediul penitenciar constituie o situație deosebită, cu amplă rezonanță în modul său de viață și în plan psihologic unde se produc cele mai profunde schimbări atât pe durata detenției, cât și ulterior, în libertate.

Pregătirea deținutului pentru liberare este capătul drumului, este scopul muncii socio-educative, fundamentul activităților cultural-educative desfășurate în penitenciar, care urmărește un singur obiectiv: să arate deținutului mijloacele posibile în privința creșterii capacității sale de reinserție socială, astfel încât să nu mai fie nevoit să recurgă la comiterea de alte fapte în afara legii.

A pregăti liberarea unui deținut este o acțiune care se desfășoară cu participarea acestuia și începe teoretic din prima zi de detenție. Se realizează o evaluarea a nevoilor sociale, a evoluției sale în detenție și se realizează acțiuni individuale sau colective premergătoare liberării cu implicarea directă și a altor intervenienți (membri ai familiei, membri voluntari ai diverselor organizații, psihologi, consilieri de probațiune, sociologi, pedagogi) pentru a facilita în măsura posibilului, readaptarea deținutului la viața în libertate.

METODOLOGIA CERCETĂRII

OBIECTIVUL CERCETĂRII:

Studiul de față își propune să evidențieze modul în care este perceput consilierul de probațiune în cadrul penitenciarului, importanța și rolul acestuia și dacă deținuții consideră că termenul de încercare în supravegherea serviciului de probațiune este important în vederea reintegrării lor post liberare.

IPOTEZELE CERCETĂRII:

Pornind de la obiectivul specificat mai sus prezumăm următoarele ipoteze:

Se prezumă că este considerată importantă prezența unui consilier de probațiune

atât în cadrul Comisiei de Liberare Condiționată cât și la desfășurarea programelor alături de personalul din penitenciare de către deținuți.

Se prezumă că este considerată utilă intervenția consilierului de probațiune după

liberarea din penitenciar și că aflarea în supravegherea serviciului de probațiune după liberare este importantă în vederea reintegrării deținuților.

3. METODE ȘI TEHNICI FOLOSITE ÎN CERCETARE:

Pentru a verifica ipotezele prezumate, am utilizat următoarele instrumente:

Chestionar ,,Rolul consilierului de probațiune în reintegrarea deținuților,,

Metoda observației

Metoda convorbirii

3.1.Chestionar ,, Rolul consilierului de probațiune în reintegrarea deținuților,, Chestionarul se dovedește a fi una din tehnicile cele mai frecvent utilizate, în științele socioumane. Chestionarele sunt teste compuse dintr-un număr mai mic sau mai mare de întrebări prezentate în scris subiecților și se referă la opiniile, preferințele, sentimentele, interesele și comportamentele lor în circumstanțe precise.

În acest studiu a fost utilizat un chestionar cu o singură temă, cu întrebări închise (sau precodificate), care nu permit decât alegerea răspunsurilor dinainte fixate în chestionar. Gradul de libertate al subiectului este redus, răspunsul trebuie să se încadreze într-una din categoriile propuse. Acest lucru presupune din partea subiectului existența unor opinii și cunoștințe bine cristalizate.

Chestionarul cuprinde 13 de itemi, cu răspuns închis, având doi factori:

Consilierul de probațiune – rol în cadrul comisiei și în aplicarea programelor, perceput pozitiv ca un factor important în vederea reintegrării sociale a deținuților ;

Supravegherea în cadrul serviciului de probațiune – obligație și sprijin, evaluată negativ, mai mult ca o obligație obositoare, fără implicare și pozitiv ca sprijin și reușită în vederea reintegrării post liberare a deținutului.

Acești factori au în vedere percepția cu privire la rolul consilierului de probațiune în mediul penitenciar și cu privire la rolul termenului de încercare în supravegherea serviciului de probațiune în vederea reintegrării post penale, ce pot fi constatate la deținuții încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. De asemenea, factorii se referă la rolul consilierului de probațiune în reintegrare pre și post liberare, acesta fiind perceput ca un factor de împlinire, ca o condiție a existenței șanselor de reintegrare socială sau exprimă o atitudine negativă față rolul acestuia, care trebuie evitat pe cât posibil. Vor fi cotate răspunsurile afirmative.

3.2. Metoda observației. Cu ajutorul acesteia au fost surprinse manifestările comportamentale, naturale, firești ale persoanelor observate, condițiile obișnuite în care și-au desfășurat activitatea, oferind mai ales date de ordin calitativ.

3.3. Metoda convorbirii. Convorbirea este o discuție angajată între cercetător și subiectul investigat. Aceasta permite sondarea mai directă a vieții interioare a acestuia, a intențiilor ce stau la baza comportamentului, a opiniilor, atitudinilor, intereselor, convingerilor, aspirațiilor, conflictelor, prejudecăților și mentalităților, sentimentelor și valorilor subiectului și chiar a imaginii de sine a acestuia.Utilizată ca metodă de observație pentru studierea personalității unui subiect, acest procedeu, care face parte din toate evaluările, facilitează sinteza diverselor rezultate obținute. Convorbirea este folosită în mod curent și are loc întotdeauna într-un climat de bunăvoință în care subiectul să se poată exprima în mod liber.

PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR OBȚINUTE:

Prezentarea datelor lotului de subiecți:

Lotul de subiecți a fost alcătuit din 43 de persoane deținute în cadrul Penitenciarului Poarta Albă și a Spitalului Penitenciar Poarta Albă, iar caracteristicile demografice și cu privire la condamnare sunt prezentate mai jos, toate datele fiind introduse în SPSS (Pachet Statistic pentru Știinte Sociale).

Diagrama de structură a fost folosită pentru reprezentarea grafică a frecvențelor vârstei subiecților a fost codată cu 1 pentru vârste cuprinse între 25 – 35 ani, cu 2 pentru vârste cuprinse între 36 și 45 ani și cu 3 pentru vârste cuprinse între 46 și 60 ani (fig. 7).

Stărea civilă a lotului de subiecți (fig. 8). Cele trei stări civile au fost codate cu 1 pentru căsătoriți, 2 pentru necăsătoriți și 3 pentru concubinaj.

Fig.7 Diagrama de structură Fig.8 Diagrama de structură pe variabila pe variabila,,vârsta subiecților,, ,,stare civilă,, a subiecților

Clasele absolvite de subiecți au fost codate cu 1 pentru absolvirea între 4 și 8 clase, 2 pentru absolvirea între 9 -12 clase și 3 pentru studii superioare (fig.9).

Starea de recidivă a fost codată cu 1 pentru subiecții recidiviști, cu 2 pentru nerecidiviști și cu 3 pentru subiecții ce au antecedente penale (fig. 10).

Fig. 9 Diagrama de structură Fig. 10 Diagrama de structură pe variabila

pe variabila,,clase absolvite,, ,, starea de recidivă a subiecților,,

Pedepsele aplicate subiecților și pe care le execută în prezent au fost codate cu 1 cele între 1 și 5 ani închisoare, cu 2 pentru între 6 și 10 ani închisoare și cu 3 pste 10 ani închisoare (fig.11).

Fig. 11 Diagrama de structură

pe variabila ,,pedeapsa aplicată subiecților

Fig. 12 – Diagrama de structură pentru variabila "răspunsurile afirmative și negative ale subiecților la chestionar

Reprezentarea grafică din fig. 12 a răspunsurilor la chestionar denotă că răspunsurile pozitive predomină, chiar dacă sunt și răspunsuri negative. Rezultatele obținute la chestionar ne arată că persoanele condamnate percep rolul consilierul de probațiune ca fiind unul pozitiv, eficient în cadrul comisiei și în aplicarea programelor, un factor important în vederea reintegrării sociale a lor. Cu privire la supravegherea în cadrul serviciului de probațiune este evaluată pozitiv de cei mai mulți dintre subiecții lotului considerând că pot primi sprijin din partea serviciului de probațiune în vederea reintegrării și îi ajută în a reuși în vederea reintegrării post liberare să se afle în supravegherea serviciului.

Fig. 13 – Diagrama de structură pentru variabila "răspunsurile negative ale subiecților la chestionar "

Reprezentarea grafică din fig.13 a răspunsurilor negative doar la întrebările 8,9,10, 11 și 13. Întrebările 8, 9, și 10 se referă la noile modificări ale Codului penal și ale legislației în vigoare cu privire la liberarea condiționată și anume că ,,dacă le rămâne din restul de pedeapsă neexecutat 2 ani sau mai mult vor fi în supravegherea serviciului de probațiune,, și le este impusă respectarea unor măsuri și obligații de către instanța de judecată, informații ce nu sunt cunoscute tuturor subiecților lotului.

Subiecții care au răspuns negative la întrebarea 13 au răspuns afirmativ la întrebările 10 și 11, adică consideră că nu este necesară intervenția consilierului de probațiune după eliberarea din penitenciar, însă consideră că îi ajută în vederea reintegrării să se afle în supravegherea serviciului și că pot primi sprijin din partea acestuia. Au răspuns negativ la întrebarea 13 subiecții care au de executat pedepse mari, peste 5 ani și cei recidiviști, adică cei care în acest moment nu se pot gândi la liberare condiționată.

CONCLUZII

Instituția liberării condiționate este importantă în cadrul dreptului execuțional penal și asta deoarece oferă posibilitatea executării unei părți din pedeapsă în libertate, însă justiția la acest moment nu poate să existe fără închisori.

La nivelul persoanei condamnate care a fost liberată condiționat, aflarea lui în supravegherea serviciului de probațiune, are ca scopuri finale reintegrarea socială și reducerea riscului de recidivă, iar ca scopuri adiacente, reabilitarea și responsabilizarea acesteia. Reabilitarea se realizează prin intermediul refacerii și sporirii bagajului de resurse personale și accesarea celor comunitare, prin câștigarea încrederii în muncă, aceasta fiind o modalitate de validare și acceptare socială. Responsabilizarea ca finalitate a termenului de încercare este în directă legătură cu o prevedere importantă a noului Cod penal. Aceasta se referă la faptul că măsurile și obligațiile impuse de către instanța de judecată îi sunt aduse la cunoștință și sunt adaptate de către consilierul de probațiune nevoilor și resurselor persoanei liberate, prin propunerile din cadrul Comisiei de Liberare Condiționată. Astfel se exprimă cel puțin teoretic, faptul că cel care a încălcat legea recunoaște acest lucru, își asumă vinovăția și vrea să aducă o reparație.

La nivelul comunității, aflarea persoanei liberate în supravegherea serviciului de probațiune contribuie la promovarea și cultivarea implicării comunității în actul de justiție. Ca beneficiu imediat și cel mai vizibil, prin impunerea de măsuri și obligații liberatului condiționat are loc o reparație către comunitatea care a avut de suferit un prejudiciu prin producerea infracțiunii. La același nivel, liberarea condiționată promovează parteneriate locale în sfera serviciilor sociale în scopul prevenirii infracționalității și favorizează dezvoltarea unor servicii și programe de asistare psiho-socială profesionistă care îmbogățesc rețeaua de resurse a comuntății.

În spațiul justiției, liberarea condiționată ca sancțiune alternativă la privarea de libertate este o ilustrare a nevoii, dar și al posibilității de a gândi controlul infracționalității și actul justiției într-o manieră nouă, mai puțin tributară filosofiei penale retributive, ci mai degrabă într-un spirit apropiat concepției penale de tip restaurativ. Liberarea condiționată demonstrează că reacția socială față de infracțiune poate fi abordată și din perspectiva raportului cost-eficiență; în perioada actuală, acest mod pragmatic de a livra justiția, sporește șansele utilizării eficace a tuturor resurselor, întotdeauna insuficiente de care dispune societatea.

Serviciilor de probațiune le revine responsabilitatea, ca în acord cu valorile și misiunea instituției probațiunii în România, să unifice aceste trei planuri, pentru ca liberarea condiționată să se constituie într-un beneficiu real atât pentru individ, cât și pentru comunitate și justiție, îndeplinindu-și rolul dual – punitiv și educative.

ANEXA 1

CHESTIONAR

Instructaj:

Vă rugăm să citiți cu atenție întrebările, bifând una din cele două variante de răspuns, care considerați că reprezintă opinia dumneavoastră.

ANEXA 2

TABEL REZULTATE SUBIECȚI

CHESTIONAR "Rolul consilierului de probațiune în reintegrarea deținuților "

CONSIDERAȚIILE MEMBRILOR COMISIEI DE LIBERARE CONDIȚIONATĂ

CU PRIVIRE LA ACTIVITATEA SERVICIULUI DE PROBAȚIUNE CONSTANȚA

ÎN CADRUL PENITENCIARULUI POARTA ALBĂ

ȘI A LUCRĂRII DE DISERTAȚIE ,, INSTITUȚIA LIBERĂRII CONDIȚIONATE –

noi perspective în activitatea de probațiune ,,

JUDECĂTOR DELEGAT PENTRU EXECUTAREA PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE – ALINA ELENA MARIN

,,Structurată și concisă, lucrarea de față constituie un instrument util pentru practicienii în științe juridice și probațiune, oferind o perspectivă teoretică și practică asupra dinamicii instituției liberării condiționate, potrivit Codului Penal din 1968 și Noului Cod Penal.,,

COMISAR ȘEF MIHAI MATE – DIRECTOR ADJUNCT SIGURANȚA DEȚINERII ȘI REGIM PENITENCIAR PENITENCIARUL POARTA ALBĂ

INSPECTOR PRINCIPAL LĂCRĂMIOARA PURICE – ȘEF SERVICIU ASISTENȚĂ PSIHOSOCIALĂ PENITENCIARUL POARTA ALBĂ

,,Lucrarea ,, INSTITUȚIA LIBERĂRII CONDIȚIONATE -noi perspective în activitatea de probațiune,, surprinde realitatea teoretică a mediului penitenciar, atunci când deținutul beneficiază de analiza în Comisia pentru propuneri privind liberarea condiționată. Aplicabilitatea bazei teoretice se regăsește în cercetarea relizată de doamna Paraschiv Mioara, ca urmare a experienței sale în calitate de membru al comisiei menționate.

Penitenciarul este o instituție publică ce custodiază persoane care au adoptat un comportament infracțional și au fost sancționate cu privare de libertate, iar studiile realizate având ca și grup țintă deținuți, aduc beneficii tuturor specialiștilor preocupați de reintegrarea socială postexecutorie, creând în același timp noi direcții de cercetare în domeniu.

Apreciem demersurile întreprinse de doamna Paraschiv Mioara în vederea analizei/studiului populației carcerale, precum și a activităților derulate de către Serviciul de Probațiune postliberare. ,,

BIBLIOGRAFIE

Acte legislative-normative interne:

Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, Legea de aplicare nr.187/2012;

Codul penal, Legea de aplicare nr.286/2009;

Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, publicată în Monitorul Oficial nr.512 din 14 august 2013;

Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organelle judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr.513 din 14 august 2013;

Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organelle judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr.514 din 14 august 2013;

Manuale, reviste, broșuri:

Anastasiu Crișu ,,Drep Procesual Penal, Ediția a 3-a, revizuită și actualizată, Editura Hamangiu, 2011

Anamaria Szabo, "Perspective ale dezvoltării instituției probațiunii în România. Raport de cercetare", Editura Universității din București, 2009

Buletin de probațiune nr.2/2011

Gabriel Oancea ,,Probațiunea în România, Evaluări normative și sociologice,,,Editura C.H.Beck, București, 2012

Ghid de Bune Practici privind Reintegrarea Deținuților, Aprilie 2014

Ghid de Bune practici pentru personalul care lucrează cu minori aflați în detenție,

Gherorghe Florian, Psihologie penitenciară, Editura Oscar Print, București, 2002, pag. 104

Ioan Durnescu (coordonator) ,,Probațiunea, Teorii, legislație și practică,, Editura Polirom, 2011

Ioan Durnescu, Sam Lewis, Fergus McNeill, Peter Raynor, Maurice Vanstone,,Reducerea Riscului de Recidivă,, Editura LUMINA LEX, București, 2011

Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu, Traian Dima și alții ,,Noul Cod Penal comentat, Partea Generală,, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2014

Mihail Udroiu ,,Drept penal, Partea Specială Noul Cod Penal,,, Editura C.H.Beck, București, 2014

Mihail Udroiu ,,Sinteze și Grile, Drept Penal, Partea Generală, Noul Cod Penal,,, Editura C.H.Beck, București, 2014

Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, ,,Psihologie judiciară,,, Editura Șansa SRL, București, pag. 311

Rodica Mihaela Stănoiu ,,Introducere în criminologie,, , Editura Academiei, București, 1989

Studiu privind înființarea unui mecanism integrat inter-instituțional în vederea reintegrării foștilor deținuți în societate, București 2012

Victor Bârsan, ,,Închisorile noastre,,, Editura Pythagora, București, 1998

Pagini de internet:

http://www.just.ro/files/probațiune

www.anp-just.ro