Institutia Casatoriei Fundamentare Si Evolutie
C U P R I N S
=== INSTIT~1 ===
TITLU I
INSTITU|IA C{S{TORIEI – FUNDAMENTARE }I EVOLU|IE –
CAPITOLUL I
NO|IUNI INTRODUCTIVE
De c`nd omenirea a ie]it din stadiul primitiv al triburilor constituindu-se în societ[\i civilizate, fundamentul acestor societ[\i a fost familia.
O importan\[ cov`r]itoare a avut familia în structura statului roman, ]eful familiei av`nd puteri întinse în dreptul civil roman. Doctrina cre]tin[, influen\a obiceiurilor popoarelor de origine germanic[ ]i lenta transformare a institu\iilor sociale în decursul Evului Mediu au modificat bazele pe care era a]ezat[ familia roman[, ajung`nd pe nesim\ite la starea actual[.
Ca fundament al familiei, c[s[toria a format obiect a numeroase defini\ii. Astfel în concep\ia popular[ „cununiile sunt rupte din rai”, Goethe considera a fi „începutul ]i culmea oric[rei culturi”, Proudhon aprecia „c[s[toria este sacralitatea Justi\iei, misterul viu al armoniei universale, forma dat[ de îns[]i natura religiei speciei umane”, opinie asem[n[toare ]i cu cea formulat[ de G. Ibr[ileanu: „C[s[toria î]i are r[d[cinile în profunzimile naturii ]i vie\ii sociale, o crea\ie a biologiei naturale ]i sociale”.
Dic\ionarul de Dreptul familiei o define]te ca fiind „uniunea liber consim\it[ dintre un b[rbat ]i o femeie, realizat[ în condi\iile prev[zute de lega în scopul întemeierii unei familii”, defini\ie ce concord[ în general cu cele preconizate de majoritatea juri]tilor rom`ni (M. B. Cantacuzino, Tr. Iona]cu, T. R. Popescu, I. Albu, I. P. Filipescu, ]. a.).
Juri]tii str[ini introduc ]i unele elemente proprii sistemului lor de drept, în general legat ]i de concep\iile religioase. J. Portalis de pild[ definea c[s[toria ca fiind „societatea b[rbatului ]i a femeii care se unesc pentru a se perpetua, pentru a se ajuta ]i sprijinii reciproc, pentru a suporta împreun[ greut[\ile vie\ii ]i pentru a împ[rt[]i destinul lor comun”.
C[s[toria poate fi privit[ ca unul din punctele de plecare a societ[\ii. De asemenea, ea este institu\ia cea mai important[ dintre institu\iile familiei. Ea reprezint[ faptul fiziologic al rela\iilor sexuale ]i faptul juridic[-social al drepturilor ]i obliga\iilor dob`ndite de so\i între ei ]i fa\[ de copii, precum ]i modul în care este privit[ aceast[ leg[tur[ de c[tre trib, cetate, stat.
În accep\iunea Codului familiei termenul de c[s[torie este utilizat în dou[ în\elesuri: în sens de act juridic prin care viitorii so\i consimt s[ se c[s[toreasc[ în condi\iile ]i formele prev[zute de lege (articolul 3 – 18, privind încheierea c[s[toriei) ]i în\elesul de situa\ie juridic[, adic[ de statut legal al so\ilor (articolul 26 – 36, referitor la raporturile personale ]i patrimoniale dintre so\i).
CAPITOLUL II
EVOLU|IA FORMELOR DE C{S{TORIE
Originea c[s[toriei este legat[ indisolubil de începuturile familiei, iar sub raport juridic de începuturile dreptului.
Familia, solid organizat[ ]i constituind prima celul[ a edificiului nostru social, nu a existat întotdeauna a]a cum ni se înf[\i]eaz[ ast[zi. C[s[toria monogam[, rangul ce-l ocup[ so\ia în familie, procrearea copiilor legitimi, stabilirea leg[turilor de rudenie, etc. sunt produsele unor concep\iuni noi, înlocuind altele, primitive ]i barbare, care la r`ndul lor constituiser[ un progres fa\[ de starea neorganizat[ a omului din primele timpuri. Istoria civiliza\iei omene]ti a cunoscut o faz[ în care nu se închegase înc[ no\iunea familiei. În acea epoc[ arhaic[ împreun[rile sexuale se f[ceau la înt`mplare. Copilul n[scut astfel nu era unit prin nici o leg[tur[ de tat[l sau de mama sa, ci era privit ca copilul întregului trib.
Dup[ promiscuitatea primitiv[ din perioada paleoliticului, în neolitic apar îngr[diri între raporturile dintre genera\ii – c[s[toria pe grupe – permi\`nd o grupare a rudelor în jurul mamei, cu reguli de inviolabilitate reciproc[, de ap[rare natural[ ]i de între\inere reciproc[. Agregarea acestor grupe în gin\i, fratrii, triburi, a dat na]tere organiz[rii matriarhale cu pronun\at ascendent feminin.
Copilul era legat în mod vizibil de mam[ prin faptul concret al na]terii. Leg[turile de rudenie se stabilesc unilateral între el ]i rudele materne. În fruntea familiei st[ mama sau bunica, iar ]eful familiei, protectorul natural al copilului, este fratele mamei sau al bunicei.
Pozi\ia predominant[ a femeii – f[r[ a exclude îns[ elementul masculin – se datora nu numai rolului economic în cultivarea rudimentar[ a p[m`ntului, ci ]i sporului demografic pe care-l aducea datorit[ unei presupuse leg[turi cu for\ele supranaturale.
Odat[ cu v`rsta metalelor, cu importan\a pe care o cap[t[ cre]terea animalelor, cu sporirea avu\iei ]i nevoilor de ap[rare inerente societ[\ii barbare se ajunge la o sporire a rolului b[rbatului ]i la instaurarea formei patriarhatului ca form[ de organizare.
În matriarhat, potrivit diviziunii muncii, b[rbatul se ocupa cu r[zboiul, v`n[toarea, pescuitul, iar femeia îngrija de cas[, preg[tea m`ncarea ]i îmbr[c[mintea, g[tea, cosea, \esea. Femeia înceteaz[ – odat[ cu familia patriarhal[ – de a mai fi st[p`n[ în cas[.
Odat[ cu patriarhatul se poate vorbi de o familie în adev[ratul sens al cuv`ntului cu un cap care s[ de\in[ o autoritate absolut[ asupra membrilor ei ca în Roma antic[ unde pater familias era „cel care în cas[ de\inea proprietatea” nu doar asupra bunurilor ci ]i a persoanelor într-o structur[ multifunc\ional[ în care leg[tura de s`nge nu era suficient[ pentru stabilirea rudeniei, mai fiind nevoie ]i de leg[tura de cult, iar religia se transmitea din b[rbat în b[rbat ]i nu prin na]tere.
CAPITOLUL III
INSTITU|IA C{S{TORIEI ÎN DIFERITE SISTEME DE DREPT
Dreptul egiptean
Familia de tip patriarhal, caracterizat[ în principal prin monogamie, sistem patrilocal ]i patrilinear, a îmbr[cat diferite forme în antichitate. La vechii egipteni, în cadrul familiei monogame, so\ia avea o pozi\ie avantajoas[, vestigiu al matriarhatului. C[s[toria se încheia f[r[ forme, fiind practicate ]i c[s[toriile de prob[, iar c[s[toria dintre frate ]i sor[ germani (din acela]i tat[, dar din mame diferite), practicat[ în familiile domnitoare, amintesc de c[s[toria pe grupe; desfacerea c[s[toriei se putea cere de fiecare dintre p[r\i, dar cu o compensa\ie b[neasc[ din partea so\ului.
Dreptul asiro-babilonian
La asiro-babilonieni, familia era de asemenea monogam[, iar c[s[toria era consemnat[ într-un înscris întocmit în prezen\a martorilor ]i precedat[ de o logodn[, prilej cu care viitorul so\ d[dea tat[lui fetei o sum[ de bani.
Pozi\ia femeii era bun[, ea put`nd dispune de bunurile proprii, depune m[rturie, administrarea bunurilor so\ului în lipsa acestuia. Impedimentele la c[s[torie priveau pe fetele consacrate templelor, pe b[rba\ii cu reputa\ie rea, iar v[duvele cu copii minori nu se puteau c[s[torii dec`t dup[ inventarierea averii acestora. So\ul putea s[ v`nd[ pe so\ia infidel[, iar în cazul în care c[dea prizonier so\ia r[mas[ f[r[ mijloace era în m[sur[ „s[ nu-]i p[streze trupul”, f[r[ a fi considerat[ adulter[. B[rbatul putea divor\a oric`nd, femeia numai din motive justificate; în caz de sterilitate a femeii, so\ul putea repudia, cu formule sacramentale sau lua o alt[ so\ie ca so\ie inferioar[.
Dreptul indian
C[s[toria avea loc prin cump[rare sau r[pire într-o prim[ perioad[, pentru ca dup[ aceea s[ implice o serie de formalit[\i ]i ceremonii religioase. De aici ]i pozi\ia inferioar[ a so\iei, care nu avea drept la mo]tenire ]i trebuia s[ urmeze pe so\ la moartea acestuia pe rug. Dup[ c[s[torie, patrimoniul so\iei trecea în proprietatea so\ului, ea av`nd numai dreptul la bunurile mobile proprii provenite din pre\ul de cump[rare ]i cele destinate uzului propriu; prin poligamie b[rbatul putea s[ aib[ ]i ale rela\ii, copiii n[scu\i din acestea av`nd statut legal.
Dreptul chinez
La vechii chinezi, familia era de tip patriarhal ]i poligam[, dar numai una dintre so\ii era considerat[ ca adev[rat[. Femeia avea o condi\ie mult inferioar[, denumirea ei de „\i” desemn`nd ]i pe sclav[ ]i pe concubin[. C[s[toria era precedat[ de logodn[, hot[r`t[ de p[rin\i ]i care nu putea fi desf[cut[ dec`t din motive temeinice. În cadrul solemnit[\ilor nup\iale, viitorii so\i beau din dou[ pahare legate cu un fir ro]u ]i m`ncau din dou[ vase al c[ror con\inut nu-l consumau dec`t pe jum[tate, schimb`ndu-l apoi între ei, gest cu con\inut nu numai simbolic, ci ]i magic. Dup[ c[s[torie, so\ia locuia într-o parte separat[ a casei ]i nu era consultat[ cu privire la problemele familiei. Desfacerea c[s[toriei se putea face numai din ini\iativa so\ului, pentru motive determinate. V[duva se putea rec[s[tori, dar aceasta se înt`mpla mai rar, deoarece de cele mai multe ori era jertfit[ pe morm`ntul so\ului; puterea p[rinteasc[ era absolut[, fiind sprijinit[ ]i prin interven\ia Statului.
Dreptul ebraic
La vechii evrei familia era monogam[, poligamia constituind o excep\ie la p[turile superioare, îndeosebi regii put`nd avea mai multe so\ii pentru a asigura continuitatea dinastiei.
Scopul c[s[toriei era dob`ndirea de urma]i, iar în caz de sterilitate se recurgea la sclave, care n[]teau pe genunchii so\iei. V[duva r[mas[ f[r[ copii trebuia s[ se rec[s[toreasc[ cu unul din fra\ii so\ului (levirat), iar cel care refuza era supus aprobriului prin procedura de a i se scoate sandala în public. Fiul n[scut din aceast[ c[s[torie era considerat c[ are ca tat[ legitim pe defunct ]i nu pe p[rintele natural. Divor\ul era posibil numai pentru abateri grave ale so\iei; legisla\ie israelit[ pedepsea ]i atingerile aduse onoarei mamei ]i nu numai celei a tat[lui, ca la asiro-babilonieni.
Dreptul grecesc
La vechii elini, în epoca homeric[ familia era monogam[, de tip patriarhal, patrilocal[ ]i patrilinear[, cu posibilitatea pentru b[rba\i de a avea ]i alte rela\ii, îns[ copiii intr`nd în puterea p[rinteasc[. În perioada ulterioar[, la Spartani familia continua s[ prezinte ]i r[m[]i\e de matriarhat sub forma suroratului; ca atare pozi\ia femeii era bun[ în raport cu alte sisteme juridice. În legisla\ia lui Lycurg apar ]i urme de poliandrie, în scop eugenic, pentru ab\inerea de urma]i c`t mai înzestra\i.
La Atenieni, c[s[toria se contracta printr-o în\elegere verbal[ între p[rin\i sau în fa\a autorit[\ilor, îndeosebi atunci c`nd era vorba de o fat[ înfiat[ sau r[mas[ mo]tenitoare. Situa\ia femeii era mai bun[ dec`t în Orient, de]i era considerat[ doar ca o îngrijitoare a casei ]i locuind într-un apartament separat (gyneceu). Puterea p[rinteasc[ era absolut[ p`n[ la Solon, cu drept de via\[ ]i de moarte asupra copiilor ]i posibilitatea de a-i vinde, iar dup[ aceea doar de a-i dezmo]teni.
În perioada elenistic[, se f[cea distinc\ie între c[s[torie prin simpl[ conven\ie considerat[ ca o c[s[torie de prob[ ]i cea solemn[, cu înscrisuri, cu efecte juridice depline.
CAPITOLUL IV
INSTITU|IA C{S{TORIEI ÎN DREPTUL ROMAN
Familia roman[, organizat[ pe baze monogamice dup[ triumful propriet[\ii private asupra celei ob]te]ti, se axa în jurul puterii ]efului de familie (pater familias) a c[rui autoritate era unic[ ]i nelimitat[.
„}eful familiei – spunea juristul Ulpian – se nume]te acela care exercit[ domina\ia în familie” (pater familias appellatur qui in domo dominium habet), iar termenul de familie, precizeaz[ acela]i jurist, „se refer[ la bunuri ]i la persoane” (et in res et in personas deducitur).
Totul era proprietatea sa: bunurile, animalele, sclavii, so\ia ]i copiii. Nu se deosebiser[ înc[ drepturile de familie de drepturile patrimoniale. Romanii calificau acest drept general de manus. De aici se desprinseser[ apoi puterea lui pater familias asupra sclavului (dominica potestas), acea aproape la fel asupra cet[\eanului ce-i fusese v`ndut (causa mancipii), asupra so\iei (manus propriu zis[).
Puterea ]efului de familie asupra persoanelor de sub autoritatea sa era nelimitat[, merg`nd p`n[ la „dreptul de via\[ ]i de moarte” asupra acestora (ius vitae ac necis), ]i totodat[ perpetu[, c[ci oricare ar fi fost v`rsta membrilor familiei sale ]i orice pozi\ie ar fi ocupat în stat (consul, pretor, etc.) ei continuau s[ r[m`n[ în puterea lui.
Fundamentul familiei romane arhaice în constituia nu leg[tura de s`nge, ci raportul de subordonare dintre membrii familiei ]i ]eful ei. Aceast[ leg[tur[ pur juridic[ era cunoscut[ sub numele de rudenie civil[ sau agnatic[, dup[ termenul latin agnatio („rudenie prin ]eful familiei”).
De]i la moartea capului de familie, familia sa se diviza în at`tea familii c`\i descenden\i masculini erau, ace]tia devenind pater familias, totu]i leg[turile de rudenie agnatic[ existente nu disp[reau.
Cu timpul rudenia agnatic[ î]i pierde din importan\a ei practic[, f[c`nd loc rudeniei de s`nge, a]a-zisa rudenie cognatic[ (cognatio), ce-]i are temelia în ideea de concep\ie, na]tere.
O dac[ cu dec[derea familiei agnatice, puterea ]efului de familie este tot mai mult limitat[, statul intervenind adesea c`nd actele capului de familie dep[]eau limitele autorit[\ii sale.
Izvorul de unde decurgea în mod normal puterea p[rinteasc[ era c[s[toria.
Dup[ jurisconsultul roman Modestin, c[s[toria era „unirea b[rbatului cu femeia, o comunitate pentru întreaga via\[, împ[rt[]irea dreptului divin” – Nuptiae vitae, divini et humani iures communicatio – iar dup[ defini\ia din Institu\iile lui Iustinian este „unirea b[rbatului cu femeia, care const[ într-o comunitate de via\[ de nedesp[r\it” – Viri et mulieris coniunctio, individuam consuetudinem vitae continens.
Idealiz`nd raporturile dintre so\i, aceste dou[ defini\ii n-au acoperit cu exactitate realit[\ile vie\ii romane, mai ales pentru epoca veche.
C[s[toria era de dou[ feluri: cum manu ]i sine manu, aceste dou[ variet[\i deosebindu-se ad`nc una de alta prin formele lor ]i prin consecin\ele la care d[deau na]tere.
A. C[s[toria „cum manu”
Cea mai veche form[ de c[s[torie roman[ era a]a-zisa c[s[torie cum manu. Femeia astfel c[s[torit[ rupea orice leg[tur[ cu familia ei de origine ]i, intr`nd în familia so\ului, c[dea sub puterea (manus) ]efului de familie. Dac[ b[rbatul cu care se c[s[torea era sui iuris, adic[ nesupus altei puteri, femeia intra în puterea b[rbatului, dar dac[ b[rbatul la r`ndul s[u se afla în puterea unui ]ef de familie, femeia intra sub autoritatea acestuia.
C[s[toria cum manu acorda ]efului de familie (pater familias) prerogative întinse asupra femeii.
So\ia intra într-o adev[rat[ supu]enie fa\[ de capul familiei, av`nd pozi\ia juridic[ a descenden\ilor afla\i sub puterea p[rinteasc[. La origini, ideea de putere (manus) se identifica cu institu\ia c[s[toriei, înc`t încheierea c[s[toriei avea loc odat[ cu dob`ndirea puterii asupra femeii. De aceea formalit[\ile necesare pentru încheierea c[s[toriei erau identice cu cele pentru dob`ndirea puterii manus. Acestea erau:
O ceremonie religioas[ (confarreatio).
Avea loc în fa\a a zece martori ]i a preotului lui Iupiter. „La confarreatio, femeile vin in manum printr-un fel de jertf[ care se aduce lui Iuppiter Farreus (ocrotitorului c[s[toriei); la celebrarea acestuia este adus[ o turt[ de f[in[ de gr`u (farreus), de unde îi vine ]i numele; în plus pentru s[v`r]irea acestui act juridic sunt r`nduite ]i îndeplinite mai multe ritualuri, înso\ite de cuvinte precise ]i solemne”. (112)
Cump[rarea (coemptio).
În epoca veche, fata era cump[rat[ de viitorul so\ de la ]eful familiei, care era astfel recompensat pentru pierderea a dou[ bra\e de munc[ ce treceau într-o alt[ familie. Procedeul folosit era cel al mancipa\iunii care era un mod formalist ]i solemn de transfer a propriet[\ii.
Cu timpul îns[, odat[ cu dezvoltarea societ[\ii romane ]i a stabilirii autorit[\ii capului de familie, coemptio devine o cump[rare simbolic[.
„Aceast[ v`nzare simbolic[ se efectua în fa\a a nu mai pu\in de cinci martori, cet[\eni romani puberi ]i a unuia care \ine o balan\[; femeia cump[r[ cu o mic[ moned[ pe acela în a c[rui manus intr[, ]i acela o cump[r[ pe femeie”.
Deci viitorii so\i se cump[rau reciproc. Logodnica îi d[dea viitorului so\ trei monede: una în m`n[, ca pentru a-l cump[ra; a doua în înc[l\[minte, ca pentru a pune temelia c[minului; iar a treia – \inut[ în gur[ – o oferea celui mai apropiat templu de la r[scrucea drumului. B[rbatul la r`ndu-i da ]i el o moned[ femeii. Logodnicii se întorceau apoi unul c[tre altul ]i-]i spuneau: „vrei tu s[ devii tat[ (mam[) de familie al[turi de mine?”. (113)
Prin convie\uirea femeii cu b[rbatul vreme de un an de zile (usus).
Dup[ un trai comun ]i neîntrerupt cu so\ul timp de un an de zile, femeia intr[ în puterea b[rbatului.
Prin Legea celor XII Tabele s-a prev[zut c[, dac[ o femeie nu ar voi s[ intre în manus a b[rbatului prin procedeul acesta, atunci lipsea de acas[ c`te trei nop\i în fiecare an, pentru ca, în acest chip, s[ întrerup[ uzucapiunea anului respectiv.
Procedeul era asem[n[tor cu modul de dob`ndire a propriet[\ii numit uzucapiune (usucapio), conform c[ruia cel care st[p`ne]te un bun mobil timp de un an devine proprietarul acestui bun.
Toate acestea reliefeaz[ în mod pregnant pozi\ia juridic[ inferioar[ a femeii, pe care vechiul drept roman o situa pe acela]i plan cu obiectele de proprietate.
Aceasta era familia roman[ a epocii: o organiza\ie str`ns[, sever[, un aer irespirabil de despotism familial, care poate a servit la m[rirea ]i înt[rirea Romei pe vremuri, car care, odat[ Roma puternic[, n-a mai putut rezista loviturilor date de pretutindeni în numele noilor idei.
Dup[ r[zboaiele punice îns[, situa\ia social[ se schimb[ profund în Roma antic[. Cuceririle militare, dezvoltarea comer\ului, cre]terea num[rului sclavilor în produc\ie, etc., asigur`nd bun[starea statului roman, au scutit pe membrii familiei de munca dificil[ pe care trebuiau s-o presteze anterior.
Raporturile familiale î]i pierd din rigiditate; femeile devin tot mai „moderne”, iubesc fastul, luxul, petrecerile zgomotoase ]i pretind s[ aib[ o via\[ c`t mai independent[. Totodat[ se face puternic sim\it[ influen\a Greciei, care creeaz[ o atmosfer[ de îng[duin\[ în raporturile familiale; toate acestea vor contribui la dispari\ia severit[\ii ]i austerit[\ii ce caracterizau rela\iile maritale în epoca veche. Consecin\ele nu înt`rzie s[ apar[: al[turi de c[s[toria cum manu apare a]a-zisa c[s[torie liber[ (sine manu).
B. C[s[toria sine manu
În acest caz, femeia nu intra în puterea (in manu) ]efului de familie a so\ului ei, ci î]i p[stra statutul juridic avut anterior. În consecin\[ dac[ în familia ei de origine era sui iuris, adic[ „de sine st[t[toare”, ea r[m`nea mai departe independent[ fa\[ de capul familiei so\ului ei.
Pentru încheierea unei asemenea c[s[torii nu se cerea a fi îndeplinite nici o formalitate, nici civil[, nici religioas[. Pentru existen\a c[s[toriei libere se cereau s[ fie întrunite dou[ elemente: inten\ia reciproc[ a viitorilor so\i de a întemeia o via\[ comun[ (affectio maritalis) ]i convie\uirea lor material[ (hanor matrimonii). Aceste dou[ elemente erau at`t de intim legate între ele, înc`t prezen\a elementului material, adic[ convie\uirea a dou[ persoane de sex diferit, care îndeplineau condi\iile de fond pentru a fi so\ ]i so\ie, prezuma voin\a acestora de a fi uni\i prin c[s[torie.
De]i o c[s[torie sine manu nu necesita îndeplinirea nici unei formalit[\i pentru a exista, totu]i era nevoie adesea s[ se stabileasc[ momentul c`nd ea a început, pentru a se putea preciza de pild[, filia\iunea copiilor fa\[ de tat[, problemele privind raporturile matrimoniale dintre so\i, etc.
Un text din „Regulile” jurisconsultului Modestin afirm[ c[, simplu fapt al convie\uirii unui om liber cu o femeie onest[ ]i n[scut[ liber, constituie o prezum\ie absolut[ a existen\ei c[s[toriei sine manu.
Încep`nd de la finele Republicii, c[s[toria sine manu se afirm[ tot mai mult în dauna c[s[toriei cum manu, ca o consecin\[ a unei dezvolt[ri sociale ascendente. În epoca imperial[, c[s[toria cum manu devine o raritate.
Condi\ii de fond
În dreptul roman pentru încheierea unei c[s[torii se cereau anumite condi\ii de fond care, cu toate modific[rile suferite în cursul timpului, au r[mas în esen\[ acelea]i.
1. Consim\[m`ntul
În epoca cea mai veche a dreptului roman se cerea consim\[m`ntul so\ilor, dar numai c`nd erau sui iuris; c`nd erau alieni iuris, ceea ce se înt`mpla mult mai des, trebuia, f[r[ a se \ine c`tu]i de pu\in seama de sentimentele proprii ale so\ilor, ca pater familias s[ consimt[.
Mai t`rziu, sub Imperiu, regula cea mai veche a fost r[sturnat[: consim\[m`ntul ce se lua în considerare era cel al so\ilor; p[rin\ii autorizau numai uniunea ce fusese voit[ de copii.
2. V`rsta
În momentul încheierii c[s[toriei, fata trebuia s[ aib[ minimum 12 ani, adic[ s[ fie – dup[ cum spuneau textele – nubil[ (apt[ pentru c[s[torie), în timp ce v`rsta b[iatului era fixat[ la 14 ani, fie o fixau de la caz la caz, dup[ o cercetare corporal[, adic[ în raport cu dezvoltarea fizic[ a t`n[rului.
3. Dreptul de a se c[s[torii (ius conubii)
So\ul trebuia s[ aib[, în conformitate cu legile romane, dreptul de a încheia o c[s[torie cu o femeie roman[; pentru ca un cet[\ean roman s[ poat[ lua în c[s[torie o femeie av`nd calitatea de latin[ colonial[ sau peregrin[, se cerea autoriza\ie special[ din partea autorit[\ilor.
Impedimente la c[s[torie
În dreptul roman, ca ]i în dreptul familiei actual, existau anumite impedimente la c[s[torie „]i totu]i nu ne este îng[duit s[ ne c[s[torim cu orice femeie; în adev[r, se cuvine s[ ne ab\inem de la c[s[toria cu unele” (Gaius – Institu\iunile).
Aceste impedimente erau:
P`n[ la legea Canuleia (445 î. Hr.) era interzis[ c[s[toria dintre plebei ]i patricieni.
P`n[ în timpul împ[ratului August a fost interzis[ c[s[toria dintre cet[\enii n[scu\i liberi (ingenui) ]i dezrobi\i.
Potrivit Legii Iulia de adulteriis coercendis (18 î. Hr.) era interzis[ c[s[toria dintre so\ul adulter ]i complicele s[u.
Un senator din timpul împ[ratului Marcus Aurelius a interzis c[s[toria între pupil[ ]i tutore sau fiul tutorelui.
Era interzis[ c[s[toria guvernatorilor de provincie cu femeia din provincia respectiv[.
Interzicerea c[s[toriei între cre]tini ]i evrei.
P`n[ la sf`r]itul secolului al II-lea (d. Hr.) a fost interzis[ c[s[toria militarilor.
Viitorii so\i s[ nu fie rude între ei, în linie direct[ p`n[ la infinit, iar în linie colateral[ p`n[ la gradul ]ase în epoca veche ]i p`n[ la gradul patru spre finele Republicii.
Iat[ ce spunea Gaius despre impedimentele rezultate din rudenie:
„C[ci între acele persoane care au, una fa\[ de alta, calitatea de ascendent sau descendent nu pot fi contractate c[s[torii; deoarece între acestea nu exist[ conubium, precum între tat[ ]i fiic[, mam[ ]i fiu, bunic ]i nepoat[. Iar dac[ totu]i între atare persoane, ar fi s[ existe raporturi sexuale, se spune c[ ele au f[cut c[s[torii nelegitime ]i incestuoase. }i aceste reguli p`n[ acolo merg înc`t, chiar dac[ gradele de rudenie, ascendent[ sau descendent[, au început s[ se stabileasc[ prin adop\ie, înc[ astfel de persoane nu se pot unii între ele prin c[s[torie, ba ]i dup[ ce leg[turile adop\iunii s-au desf[cut înc[ regula r[m`ne aceia]i, a]a c[ eu nu voi putea lua în c[s[torie pe aceea care a început[ s[-mi devin[, prin adop\ie, fiic[ sau nepoat[, chiar dac[ aceea a] fi emancipat-o. (59)
Dar ]i între persoane care sunt legate printr-un grad de rudenie colateral[ exist[ oarecare restric\ii asem[n[toare, în orice caz îns[ nu at`t de severe. (60)
Evident c[, între frate ]i sor[, c[s[toriile sunt prohibita, fie ei n[scu\i din acela]i tat[ ]i aceia]i mam[, fie provenind numai de la unul din ei; iar dac[ vreuna a început, prin adop\ie a-mi fi sor[, este de la sine în\eles c[ at`t timp c`t dureaz[ adop\iunea nu-i posibil[ c[s[toria între mine ]i ea; dar ]i dac[ eu am fost emancipat, înc[ nu va mai exista vreo piedic[ la c[s[torie. (61)
A lua în c[s[torie pe fiica fratelui t[u este îng[duit; ]i lucrul acesta a intrat pentru prima oar[ în uz, c`nd divinul Claudius s-a c[s[torit cu Agripina fiica fratelui s[u; în schimb, ca s[ iei în c[s[torie pe fiica surorii tale nu-i permis. (62)
La fel nu-mi este permis a m[ c[s[tori cu m[tu]a dup[ tat[ ]i nici cu cea dup[ mam[. }i tot a]a nici cu cineva care mi-a fost alt[dat[ soacr[ sau nor[, fiic[ vitreg[ sau mam[ vitreg[. (63)”
Mo]tenitor politic al cezarilor, fascinat de ideea tr[iniciei ve]nice a Imperiului Roman, Iustinian (527 – 565) a voit s[ fie omul unor mari restructur[ri politice, religioase ]i legislative.
Codul lui Iustinian (534) sl[be]te ]i mai mult puterea capului de familie, ceea ce a determinat ]i o diminuare a condi\iilor de încheiere a c[s[toriei. Disp[r`nd aproape cu des[v`r]ire încuviin\area p[rin\ilor, r[m`ne drept condi\ie esen\ial[ v`rsta ]i consim\[m`ntul celor interesa\i. O serie de impedimente disper, c[s[toria fiind îng[duit[ între dezrobi\i ]i persoane de rang senatorial, ca ]i între oameni liberi ]i femei de condi\ie umil[, adic[, în concep\ia timpului, actri\e sau curtezane.
Formalit[\ile p[g`ne ce înso\eau c[s[toria sunt desfiin\ate, fiind tot mai mult cerute, dar numai pe cale de obicei, cele cre]tine. În anumite cazuri, Iustinian, conform`ndu-se unor obiceiuri elenice, cere, la încheierea c[s[toriei, s[ se constituie o dat[ printr-un act juridic corespunz[tor (instrumentum dotale), preciz`nd cu mult grij[ drepturile pe care so\ia le are asupra zestrei sale, so\ul fiind îndatorat s[ constituie so\iei o a]a-zis[ dona\ie prin c[s[torie (proter nuptias), menit[ s[-i asigure acesteia unele avantaje în caz de divor\ imputabil so\ului sau de proces al acestuia.
TITLUL II
C{S{TORIA ÎN VECHIUL DREPT ROM~NESC
CAPITOLUL I
GENERALIT{|I PRIVIND C{S{TORIA ÎN DREPTUL ROM~NESC
Evolu\ia familiei ]i a formelor de c[s[torie, ca orice proces social, se prezint[ ca o unitate a continuit[\ii ]i discontinuit[\ii. La un moment dat în societate al[turi de tipul istorice]te dominant, se men\in ]i vestigii ale vechilor structuri ]i treptat î]i fac loc ]i elemente ale noului tip, fapt ce s-a produs ]i pe teritoriul \[rii noastre.
Familia veche rom`neasc[, a avut un caracter nuclear, ]i anume de „familie butuc”, copiii dup[ c[s[torie mut`ndu-se în propria lor gospod[rie, cu excep\ia ultimului n[scut. Structura aceasta era specific[ familiei rom`ne]ti, fiind legat[ de ocupa\ia agrar-pastoral[ din evul mediul.
La baza familiei st[tea c[s[toria care, în concep\ia popular[ constituia un element obligatoriu în ciclul vie\ii, celor mor\i nec[s[tori\i f[c`ndu-li-se o nunt[ simbolic[ („nunta mortului”), cu ve]minte de rigoare, brad ]i uneori chiar muzic[.
Logodna
C[s[toria era precedat[ de logodn[, considerat[ ca o „promisiune” sau „învoial[”. „Logodna era ar[tarea ]i f[g[duial[ unei c[s[torii viitoare”.
În sistemul popular, logodna avea loc de obicei cu ocazia pe\itului, c`nd se c[dea de acord asupra viitoarei c[s[torii ]i se schimbau daruri între tineri ]i p[rin\ii lor, de obicei f[c`ndu-se ]i un osp[\.
În unele regiuni ale \[rii se obi]nuia s[ se dea cu ocazia logodnei o sum[ de bani, sum[ ce trebuia restituit[ în caz de desfacere a logodnei.
Logodna, av`nd valoarea unei promisiuni de c[s[torie se desf[]ura în fa\a preotului (sau a episcopului) ]i cu încuviin\area domnului, dac[ era vorba de o fat[ de boier, sau, în regiunile unde tradi\iile patriarhale se p[strau mai puternic, înaintea „oamenilor b[tr`ni”, înconjura\i de rude.
Din punct de vedere tradi\ional, în perioada dinaintea nun\ii se desf[]ura un anumit tip de ritual cu anumite etape prestabilite respectate în detaliu, îns[ cu denumiri diferite în func\ie de zona în care erau folosite.
Astfel, aceasta începea prin scoaterea fetelor la joc sau la hore, dar ]i a feciorilor, c`nd î]i schimbau portul, moment socotit potrivit pentru începerea preg[tirilor ]i aranjamentelor pentru c[s[torie.
Pentru aceast[ c[s[torie miresele trebuiau s[ aib[ anumite calit[\i: oneste, statornice, muncitoare, frumoase, etc.; iar pentru b[ie\i se cerea ceva asem[n[tor nemaipun`ndu-se accent pe frumuse\e: „b[rbatul s[ fie pu\inel mai frumos dec`t dracul”.
Ocaziile ca ace]tia s[ se cunoasc[ erau pu\ine ]i deseori erau supuse supravegherii atente a p[rin\ilor. Un obicei unic în \ara noastr[ îl reprezint[ t`rgul de fete de pe Muntele G[ina, în Mun\ii Apuseni.
Atestat ]i de Herodot, acest str[vechi obicei consta în contractarea de c[s[torii cu prilejul unor reuniuni periodice ale popula\iei muntene de ambele sexe, reuniuni \inute, într-un loc determinat, o dat[ pe an, cu care prilej fl[c[ii î]i alegeau fetele cu care voiau s[ se c[s[toreasc[, av`nd loc învoiala, dup[ care urma nunta.
Preg[tirea nun\ii se f[cea de persoane pricepute numite v[t[jei (vornici, chem[tori, vifeli), nuni, l[utari, col[ceri (ur[tor cu atribu\ii multiple: str`ngerea banilor, cerea binecuv`ntarea p[rin\ilor). Între miri se f[ceau anumite daruri – mirele d[dea o lad[ cu obiecte necesare toaletei femeii – de la piepten ]i s[pun la tulpane, iar mireasa obiecte de îmbr[c[minte: c[ma][ de borangic, br`u, traist[, valoroase din punct de vedere material ]i artistic.
În concep\ia feudal[ c[s[toria nu era un contract ci o stare de fapt, asemenea c[s[toriei sine manu la romani, ce producea importante consecin\e juridice. P`n[ la încheierea c[s[toriei, logodnicii obi]nuiau s[ se viziteze („vederea în fiin\[”), s[ discute planuri de viitor („urmarea de vorb[”) ]i condi\iile materiale ale viitoarei uniuni.
C[s[toria
C[s[toria, astfel cum era conceput[ în sistemul juridic popular sau în legiuirile medievale rom`ne]ti, comporta îndeplinirea unor condi\ii prealabile din partea viitorilor so\i, grija de a nu exista impedimente, executarea unor anumite formalit[\i, nerespectarea condi\iilor de fond ]i de form[ put`nd duce la nulitatea actului.
Nunta propriu-zis[ începea cu împodobirea ]i cur[\irea tinerilor – presupusa purificare pentru a intra în institu\ia c[s[toriei – îmbinat[ cu c`ntece care prezentau via\a conjugal[, greut[\ile ]i libertatea pierdut[; apoi urmau iertarea ]i binecuv`ntarea, osp[\ul ]i „înm`narea” contribu\iei fiec[ruia – de regul[ în bani – la întemeierea ]i dezvoltarea unei noi familii.
Minorit[\ile din Rom`nia cuno]teau obiceiul cump[r[rii miresei.
În satele din C`mpia Dun[rii ]i ast[zi ginerele pune un ban în s`nul soacrei la plecarea fetei din cas[, pre\ simbolic pentru al[ptarea miresei de c[tre mama soacr[.
În unele zone din sud-vestul Transilvaniei, tradi\ia popular[ a consacrat amintirea cump[r[rii reale a femeii. Îndeosebi în Ardeal, în apropierea minelor de aur, dac[ fata era extrem de frumoas[, mirele d[dea at`t aur în schimbul fetei c`t c`nt[rea ea: 50 – 55 kg.
Cinstea miresei era apreciat[, iar lipsa ei supunea batjocorii satului fata necinstit[, aceasta fiind înapoiat[ p[rin\ilor „pe grap[”.
Tinerii c[s[tori\i pleac[ la locuin\a lor imediat dup[ c[s[torie în familia patriarhal – pastoral[ – cu excep\ia copilului cel mai mic – pe c`nd, în comunit[\ile pa]nice patriarhale cu caracter agrar, r[m`n împreun[ cu p[rin\ii toat[ via\a ]i chiar dup[ moartea lor.
Inegalitatea dintre sexe era caracteristic[ sistemului normativ popular, at`t în comunit[\ile patriarhal – pastorale, c`t ]i în cele agrare: „B[rbatul este crucea întreag[, femeia este jum[tate de cruce”, spunea un proverb popular. Femeia este de regul[ numit[ dup[ so\, pe uli\[ b[rbatul merge înainte, el intr[ primul în cas[, b[rbatul cu femeia nu prea mergeau împreun[ pe strad[, la biseric[ b[rba\ii st[teau separa\i de femei, iar în Carpa\ii Apuseni, la cimitir, se pun semne deosebite pe morm`nt la b[rba\i ]i la femei.
Lipsa de copii era considerat[ o pedeaps[ divin[ ]i familia era întregit[ prin înfiere (luare de suflet).
CAPITOLUL II
C{S{TORIA ÎN LEGEA |{RII
Evolu\ia sistemului de drept, de la normele originare de conduit[ p`n[ la închegarea clar[ în culegeri de legi, a cunoscut anumite etape, în func\ie de constituirea ]i dezvoltarea statelor rom`ne]ti.
perioada ob]tei s[te]ti ]i a normelor sale de conduit[, 217-275 – sec. VIII e.n.
perioada \[rilor ]i a Legii \[rii în feudalismul timpuriu, sec. IX – sec. XIV e.n.
perioada statelor rom`ne]ti ]i a dreptului în feudalismul dezvoltat, sec. XIV – 1821.
Forma de încheiere a c[s[toriei era benefic\iunea religioas[, de unde credin\a c[ ea este scris[ „în cer”. Nu se încheia un act scris la oficierea c[s[toriei. Ceremonialul c[s[toriei ar[ta c[ tinerii \ineau seama de învoirea p[rin\ilor.
În Transilvania, sub inciden\a dreptului canonic, numeroase dispozi\ii reglementau rela\iile de familie: c[s[toria, divor\ul, regimul bunurilor dotale. În vederea încheierii c[s[toriei era necesar consim\[m`ntul p[rin\ilor în lipsa c[ruia c[s[toria se putea contracta „cu fuga” printr-un simulacru de r[pire urmat de plata unei amenzi simbolice. Zestrea viitoarei so\ii trebuie s[ fie constituit[ de c[tre p[rin\i, iar dup[ moartea lor obliga\ia de înzestrare trecea asupra fra\ilor, ca ]i în |ara Rom`neasc[.
Odat[ cu apari\ia ]i dezvoltarea statelor rom`ne]ti se înmul\esc apari\iile de culegeri de legi scrise, la început prin pravile biserice]ti, apoi ale domniei ]i scade influen\a obiceiului p[m`ntului.
C[s[toria p[streaz[ în continuare multe elemente tradi\ionale, cre`nd totodat[ o rela\ie marital[ între so\i cu drepturi ]i obliga\ii reciproce at`t între ei c`t ]i între p[rin\i ]i copii. Raporturile create dup[ c[s[torie erau dominate de regula superiorit[\ii b[rbatului ]i a inferiorit[\ii femeii ]i a copiilor în familie.
Potrivit lui Constantin Armenopol – care a alc[tuit la mijlocul secolului al XIV-lea un „manual de legi” – c[s[toria trebuia celebrat[ public „fiind mai mul\i de fa\[” ]i cu respectarea dispozi\iilor privind impedimentele referitoare la rudenie, unde se simte puternic influen\a bisericii.
Pravilele laice din secolul al XVII-lea considera femeia inferioar[ b[rbatului pentru motive privind „neputin\a ]i sl[biciunea firii” ]i faptul c[ „iaste mai proast`… dec`t b[rbatul” (Glava 41).
Plec`nd de la astfel de premis[ nu i-a fost greu legiuitorului s[ recunoasc[ b[rbatului dreptul de a-]i bate so\ia, chiar dac[ ar fi dat un înscris care prevede contrariul.
Este drept c[ Pravila recomand[ b[taia „cu bl`nde\e, iar[ nu cu vr[jm[]ie”, dar se gr[be]te s[ adauge c[ „b[taia cu pumnul sau cu palma nu se consider[ ca fiind cu vr[jm[]ie, ori c`t de mult de des ar fi b[tut[ femeia”.
Lovirea femeii nu poate constitui deci un motiv pentru divor\, dec`t în caz de r[nire provocat[ de vreo arm[ care ar periclita via\a femeii (Glava 21).
În anumite cazuri so\ul este în drept s[-]i pun[ so\ia în „hiare” ]i s[ o închid[ „cum ar fi în temni\`”, iar pentru anumite vini (farmece, adulter), s[ o alunge ]i s[ o despart[ chiar f[r[ judecat[.
CAPITOLUL III
PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA C{S{TORIEI
a) Principiul monogamiei
Monogamia a ap[rut în istorie odat[ cu proprietatea privat[ ]i s-a aplicat sub forma conflictului dintre sexe, constituind un progres istoric al[turi de sclavie ]i proprietate c[ci ea a inaugurat acea epoc[. Prin c[s[toria monogam[ s-a urm[rit ca paternitatea copiilor rezulta\i din c[s[torie s[ nu fie contestat[, mai ales c[ ace]tia urmau s[ devin[ mo]tenitori direc\i ai tat[lui.
Principiul monogamiei este prev[zut ]i în pravile, înc[lcarea lui fiind sanc\ionat[ de dreptul familiei cu nulitatea absolut[ a c[s[toriei iar de dreptul penal prin pedepse. Sub influen\a bisericii cre]tine ]i a dreptului bizantin, delictele de bigamie constituie infrac\iuni tot at`t de grave pentru femeia care se c[s[torea cu doi b[rba\i f[r[ ca prima c[s[torie s[ fie desf[cut[, c`t ]i pentru b[rba\i, pedepsele fiind aspre.
În general pedeapsa celor care s[v`r]eau aceste delicte era „certarea”. Ea era „dup[ voia judec[torului” ]i consta în a-l închide în ocn[ ori a-l purta prin t`rg gol cu confiscarea bunurilor pe seama domnului, pentru c[ „nu i se mai cuvine s[ aib[ bucate de vreme ce ]i-au pierdut cinstea ]i iaste de ocar[ ]i de toat[ ru]inea” (Galva 237).
b) Principiul liberului consim\[m`nt
Libertatea consim\[m`ntului era prev[zut[ în dreptul vechi rom`nesc ca factor esen\ial la încheierea c[s[toriei, de]i interesele de ordin material f[ceau aproape imposibil[ punerea acesteia în practic[. Astfel, Pravila de la Govora referindu-se la consim\[m`ntul necesar la încheierea c[s[toriei prevede: „cel care va lua femeia cu sila, s[ aib[ p[canie 3 ani ]i s[ dea p`rc[labului ce i se cade, deci c[ nu iaste zis s[ se însoare cu sila c[ aceasta iaste t`lh[rie ]i de toat[ ru]inea”.
Libertatea de a consim\i la alegerea viitorului so\ prev[zut[ de pravile a fost în general ignorat[ în fapt, cel mai adesea c[s[toriile fiind hot[r`te de p[rin\i.
Consim\[m`ntul p[rin\ilor la c[s[torie, cerut de pravile, era necesar pentru c[, prin c[s[torie se aducea în familie un nou membru, a c[rui contribu\ie material[ interesa pe p[rin\i.
Îndep[rtarea Legii arat[ c[ fetele care se c[s[toreau f[r[ ]tirea p[rin\ilor erau considerate desfr`nate ]i erau supuse de biseric[ la unele peniten\e iar „feciorul, de va avea tat[ ]i va lua muierea f[r[ voia ]i sfatul t[t`ne-s[u, s[ n-aib[ dreptul în bun[t[\ile la t[t`ne-s[u nimica” (Glava 284).
c) Inegalitatea în drepturi
Femeia m[ritat[ fiind considerat[ de c[tre pravile mai neputincioas[ ]i mai proast[ dec`t b[rbatul, era totdeauna pus[ în inferioritate fa\[ de so\ul ei. Ca o m[sur[ de protec\ie fa\[ de averea so\ilor, femeia niciodat[ nu dispunea ]i nu administra bunurile, acestea fiind încredin\ate so\ului.
Neputin\a ]i sl[biciunea femeii care îi erau atribuite firii acesteia, reprezentau simple fic\iuni deoarece acestea disp[reau odat[ cu desfacerea c[s[toriei.
CAPITOLUL IV
CONDI|II NECESARE LA ÎNCHEIEREA C{S{TORIEI }I IMPEDIMENTE LA C{S{TORIE
C[s[toria, ca ]i familia, reprezint[, pe l`ng[ interesul persona al celor ce o încheie sau al p[rin\ilor acestora, ]i un interes social. Pentru satisfacerea acestor interese, legiuitorul prevede anumite condi\ii de fond ]i form[, obligatorii la încheierea c[s[toriei.
SEC|IUNEA I
Condi\ii de fond
Consim\[m`ntul
Manifestarea voin\ei, în primul r`nd a tinerilor, ]i numai la popula\ia cu ocupa\ii pastorale precump[nitoare era cea a p[rin\ilor. Nesocotirea voin\ei p[rin\ilor în acest din urm[ caz era de neconceput, în timp ce în primul caz era posibil[ r[pirea fetei sau fuga tinerilor, dup[ o prealabil[ în\elegere, sistem p[strat în produc\iunile literare populare ]i în „spectacolul” nun\ii.
Dac[ consim\[m`ntul viitorilor so\i sau al p[rin\ilor era luat prin amenin\[ri sau însp[im`ntare, consim\[m`ntul era considerat viciat ]i atr[gea dup[ sine desfacerea c[s[toriei sau pedepsirea celui care a s[v`r]it fapta.
V`rsta
V`rsta mirelui era de regul[ mai mare dec`t a miresei; la popula\ia cu îndeletniciri pastoral-agricole, dar ]i la restul popula\iei v`rsta mai mare a miresei fa\[ de a mirelui constituia o excep\ie, spre deosebire de cele ce se înt`mplau în comunit[\ile casnice patriarhale.
Se obi]nuiau c[s[toriile de timpuriu; astfel o t`n[r[ fat[ trecut[ de 24 ani se pl`ngea c[ a r[mas „fat[ b[tr`n[”, deoarece „dup[ obiceiul nostru moldovenesc, este pentru o fat[ care p`n[ la 24 ani nu cap[t[ b[rbat, ru]ine ]i uriciune…”
Dreptul scris cerea ca „b[ie\ii s[ fie puberi, iar fetele apte pentru b[rbat”, adic[ primii s[ fie trecu\i de 14 ani, iar cele din urm[ de 12 ani.
Totodat[ se recomand[ ca, între viitorii so\i, s[ nu fie diferen\[ mare de v`rst[ c[ atunci nunta este „cum nu cade, ce înc[ nu este ru]ine, imputare ]i batjocur[” (Glosa 230).
În |ara Rom`neasc[, Pravila de la Govora prevedea pentru femeie aceia]i v`rst[, 12 ani, îns[ majora v`rsta b[rba\ilor la 15 ani.
SEC|IUNEA a II-a
Impedimente la c[s[torie
Existen\a unei c[s[torii anterioare nedesf[cute
O condi\ie obligatorie la încheierea c[s[toriei era ]i aceea ca viitorii so\i s[ nu fie lega\i printr-o c[s[torie anterioar[ nedesf[cut[. Pravilele secolului XVII, av`nd în vedere caracterul ]i dispozi\iile împ[ra\ilor bizantini, sanc\ioneaz[ înc[lcarea principiului monogamiei cu nulitatea absolut[ a c[s[toriei, pentru c[ se comite delictul de bigamie, care ducea la pedepsirea at`t a celui care încheia o nou[ c[s[torie mai înainte ca prima s[ fie desf[cut[, c`t ]i a preo\ilor.
Faptul c[ unul din so\i a mai fost c[s[torit de 3 ori
Canoanele ]i pravilele îng[duiau so\ului v[duv s[ se c[s[toreasc[ a doua oar[, iar a treia oar[ în schimbul unor peniten\e. Nunta a patra era considerat[ de pravile ca „f[r[ lege” ]i „niciodat[ nu se face”, iar de va îndr[zni cineva c[ ini\ieze a patra nunt[ „acela s[ fie afurisit… p`n[ se va face desp[r\ania deplin[… ]i se va veni întru pocanie”.
Logodna nedesf[cut[
Logodna încheiat[ cu blagoslovenia preotului, cu în\elegere între p[rin\i ]i cu arvuni date, constituia un impediment la c[s[toria dintre ei cu alte persoane, pentru c[ „se cheam[ acea logodn[ ]i acea f[g[duial[ ca o nunt[ deplin[”.
Pravila Aleas[ ]i Îndreptarea Legii, sub influen\a bisericii cre]tine ]i a legiuitorilor bizantini, prevede c[: „cine va lua muiarea c[ va fi logodit[ cu alt b[rbat ]i va fi viu logoditorul ei, comite delictul de infidelitate conjugal[ ]i este judecat[ ]i pedepsit[ ca atare”. Cel ce r[pea femeia f[g[duit[ altui b[rbat, pentru a se c[s[tori el cu ea, era pedepsit aspru ]i nu i se d[dea voie s[ încheie alt[ c[s[torie.
Anul de doliu
Legisla\ia bisericeasc[ ]i pravilele acordau mare considera\ie anului de doliu pe care femeia trebuia s[-l \in[ dup[ moartea so\ului ei. Acest impediment se baza pe motive juridice ]i pe unele considera\ii morale pe care femeia le datora so\ului mort. Din punct de vedere juridic trebuie s[ nu existe incertitudine asupra paternit[\ii copilului n[scut în urm[.
„Muiarea ce-i va muri b[rbatul n-are voie s[ se m[rite p`n[ nu i se va împlini anul cel de jale… Pentru dou[ lucruri s-au tocmit acest an de jale: unul pentru ca s[ nu fie muiarea grea, ]i … altul pentru datoria ce iaste datoare muiarea s[ fac[ cinste b[rbatului” (Glava 259).
Rudenia
Prin raportul de rudenie se în\elegea leg[tura ce exist[ între dou[ persoane prin descenden\a unuia din cel[lalt sau din a treia persoan[ cu care exist[ leg[tura de rudenie. Ra\iunea implic[rii c[s[toriei între rude în cadrul rudeniei fire]ti sta at`t în considerente de ordin biologic ]i fiziologic, c`t ]i în considerent de ordin moral. Dac[ persoanele care stau sub acela]i acoperi] ori în rela\ii familiale apropiate ar putea s[ se c[s[toreasc[ între ele, aceasta ar înr`uri în chip defavorabil via\a în familie.
Rudenia se împarte în rudenie de s`nge, încuscrire ]i spiritual[ (botez, adop\ie). Rudenia de s`nge sau natural[ opre]te c[s[toria în linie dreapt[ sau colateral[ a rudelor. Pentru determinarea apropierii sau dep[rt[rii rudeniei se va avea în vedere num[rul na]terilor care mijloceau rudenia între dou[ persoane. Mai la toate popula\iile, indiferent de gradul de civiliza\ie, rudenia de s`nge a constituit într-o m[sur[ mai mare sau mai mic[, un impediment la c[s[torie. Rudenii de s`nge sunt considera\i de pravile cei ce „p`n[ se umplu a opta stepen[; unchi ]i rude sunt socoti\i între d`n]ii ]i nun\i nu se va face”.
În cazul rudeniei prin încuscrire era interzis[ c[s[toria tot p`n[ la a opta spi\[ ]i numai în cazuri excep\ionale se admiteau c[s[torii încheiate cu persoane din a ]aptea spi\[.
Cei ce se c[s[toreau fiind rude între ei (rude de s`nge etc.) sau se împreunau „înc[ mai înainte de cununie comiteau delictul de mestecare de s`nge” ]i „nunta era f[r[ de lege ]i desf[cut[” (Glosa 211).
În cazul amestec[rii de s`nge, pravilele pedepseau ]i pe preo\ii care „au blagoslovit acea nunt[”, lu`ndu-le acelora dreptul de a mai fi preo\i dac[ ]tiau c[ cei ce se c[s[toreau sunt rude, iar dac[ nu ]tiau erau pu]i s[ se „canoneasc[”.
Tutela
În virtutea pozi\iei pe care o are tutorele fa\[ de persoana minor[ aflat[ sub tutela lui, pravilele opresc c[s[toria între tutore sau descenden\ii lui ]i minor[ pe timpul c`t dureaz[ tutela, adic[ p`n[ la v`rsta de 25 – 30 de ani.
Dup[ împlinirea v`rstei de 25 de ani, Pravila Aleas[ cuno]tea dou[ dispozi\ii cu privire la c[s[torie, dup[ cum mireasa era mai mult sau mai pu\in înst[rit[. În cazul minorei mai bogate aceasta poate la 25 de ani s[-]i cear[ lucrurile de la tutore, s[ ]i le administreze singur[ timp de 5 ani, ]i numai la împlinirea v`rstei de 30 de ani se putea c[s[tori cu tutorele sau cu fiul acestuia. Dac[ era s[rac[, se putea c[s[tori cu fiul tutorelui ]i înainte de 29 de ani.
Deosebirea de credin\[
Deosebirea de credin\[ era considerat[ ca impediment, deoarece prin c[s[torie biserica cre]tin[ ortodox[ în\elegea ]i unirea de credin\[ dintre cei doi, ce nu putea avea loc c`nd una dintre p[r\i nu era ortodox[.
Nunta care se f[cea cu eretici se considera c[ „adev[rat[ nu e”. Pentru „eresurile b[rbatului femeia se putea desp[r\i singur[, f[r[ voia nim[nui”.
C[lug[ria
C[s[toria cu c[lug[ri sau c[lug[ri\e era interzis[. Pravilele considerau c[lug[ri\ele ce se vor lep[da de „sf`ntul chip” ]i se vor însura c[ „iaste de r`s ]i de batjocur[”. Drept pedeaps[ ace]tia erau afurisi\i, da\i afar[ din biseric[, iar dac[ mureau în timpul acesta, nu erau sluji\i, nici pomeni\i de biseric[. În cazuri speciale puteau fi pedepsi\i ]i cu moartea. Copiii n[scu\i din aceste c[s[torii nu primeau nimic.
Diferen\a de condi\ie social[
Diferen\a de condi\ie social[ a celor ce urmau s[ se c[s[toreasc[ constituia, dup[ pravilele secolului XVII, un impediment la încheierea c[s[toriei. Robul, slugile, p[storii nu puteau s[ se c[s[toreasc[ cu st[p`nele lor sau cu fiicele acestora „ca s[ nu dzic[ mai înainte au fost umblat cu d`nsele”. Tot pe acest considerent nu se admitea c[s[toria robului iertat sau a angajatului cu st[p`na lui, chiar dac[ aceasta era de acord. }i nici a fetelor înst[rite cu l[utarii care c`ntau la petreceri ]i nun\i, „m[sc[rici sau cimpoia]i”, pentru c[ unii ca ace]tia erau considera\i de „batjocura lui Dumnezeu ]i a oamenilor”.
R[pirea
Pravilele, obiceiul p[m`ntului ]i dreptul bisericesc considerau r[pirea ca un fapt foarte grav ]i o trece în r`ndul impedimentelor absolute. Întruc`t nu se admitea încheierea c[s[toriei cu o anumit[ persoan[, adic[ cu fata r[pit[, r[pirea constituia un impediment relativ. În cazul c`nd c[s[toria a fost încheiat[, pravilele o socoteau c[ nu era „bun[ de nimic ce iaste un lucru a]a cum nu s-ar fi fost”. Biserica cre]tin[ ortodox[ nume]te c[s[toria încheiat[ cu persoana r[pit[ „desfr`nare” ]i amenin\a cu excluderea din comunitatea bisericeasc[ pe cel ce r[pe]te sau ad[poste]te pe r[pitor. De cele mai multe ori r[pitorul era pedepsit cu moartea ]i cu pierderea averii, iar dac[ r[pitorul era rob, era ars în foc.
Provocarea de divor\
Tot interzis[ era ]i c[s[toria cu o persoan[ care provoca divor\ul cuiva. Codul lui Armenopol înc[ din secolul XV prevedea „cel învinuit de adulter cu o femeie oarecare nu poate s[ se însoare cu ea”. Complicitatea la divor\ sau cauzarea lui forma un impediment pentru acea persoan[ care a provocat divor\ul cu inten\ia de a încheia c[s[toria.
Preo\ia
Cel ce voia s[ se fac[ preot nu se putea c[s[tori dec`t înainte de a fi hirotonosit, astfel i se va lua preo\ia. Viitoarea so\ie trebuie s[ nu fie v[duv[, slujnic[, s[ nu aib[ purt[ri ur`te ]i s[ nu fie prea t`n[r[ pentru c[ aceasta, ca ]i preotul, trebuie s[ fie curat[ ]i nespurcat[. Preo\ilor v[duvei ]i preoteselor v[duve nu li se admitea rec[s[torirea.
SEC|IUNEA a III-a
Condi\ii de form[
Dac[ nu existau impedimente ]i condi\iile de fond erau îndeplinite, nunta se s[v`r]ea public, cu martorii ]i ceremonialul bisericesc prescris.
Cre]tinismul a dat c[s[toriei un caracter religios. Din aceast[ cauz[ ea se încheia doar înaintea autorit[\ii biserice]ti ]i aceasta era considerat[ cea mai important[ condi\ie de form[. Îndep[rtarea Legii considera c[s[toria religioas[ ca singura legitim[.
C[s[toria trebuia f[cut[ public, nunta s[v`r]it[ public fiind cerut[ ]i prev[zut[ în legiuire înc[ din secolul al XIV-lea. C[s[toria secret[ era lovit[ de nulitate.
Cu prilejul celebr[rii c[s[toriei aveau loc o serie de petreceri, mai bogate ]i cu fast la clasa st[p`nitoare ]i mai modeste la partea de jos a societ[\ii.
De o mare importan\[ erau darurile ce se f[ceau cu ocazia nun\ii care confirmau încheierea c[s[toriei. Aceste daruri, oferite de p[rin\i, bunici, fra\i, veri, na]i ]i alte rude prezente la nunt[, constau în bunuri materiale sau imobile (ovine, bani, \igani).
În afar[ de aceste daruri, obiceiul p[m`ntului ]i legiuirile fac men\iuni ]i de darurile dinaintea nun\ii care erau f[cute de viitorii so\i ]i de c[tre p[rin\i. Darurile dinaintea nun\ii nu deveneau dup[ nunt[ proprietatea unuia dintre so\i ci r[m`neau în patrimoniu comun.
C[s[toria, care la încheierea ei respecta toate condi\iile de fond ]i de form[, era numit[ „cununie dreapt[” sau „nunt[ pre lege”, iar cea care nu le socotea era „f[r[ de lege”. Astfel de c[s[torii erau declarate nule ]i cei ce f[ceau nunta „f[r[ de lege” puteau s[ o strice „ca ]i cum nu ar fi fost”. Efectele nulit[\ii acestei c[s[torii priveau persoanele care au încheiat aceast[ leg[tur[ ilegal[, pe preotul care a binecuv`ntat pe ace]tia, pe na]i ]i pe copii n[scu\i din asemenea leg[turi, fiind considera\i nelegitimi.
TITLUL III
REGLEMENTAREA C{S{TORIEI PRIN CODUL CIVIL DE LA 1864
CAPITOLUL I
NO|IUNI INTRODUCTIVE
O retrospectiv[ a institu\iei c[s[toriei nu poate ocoli o analiz[ a rolului jucat de Codul civil în via\a juridic[ a Principatelor Rom`ne, a semnifica\iilor pe care le-a avut marea codificare din 1864.
În literatura juridic[ s-au scris multe pagini despre aspectele negative pe care le înf[\i]a codificarea realizat[ sub domnia principelui Cuza, dup[ modelul legisla\iei napoleoniene.
El reprezint[ o legisla\ie de factur[ occidental[, produs al unor realit[\i istorice, geografice ]i sociale profund deosebite de cele ale Principatelor Rom`ne.
Redactorii Codului civil rom`n din 1864 s-au inspirat din Codul civil francez din 1804, au luat în seam[ ]i legea belgian[ din 16 decembrie 1851 ]i au avut în vedere ]i proiectul de Cod civil al lui Pissanelli, precum ]i unele dispozi\ii ale legisla\iei civile existente anterior în |[rile Rom`ne.
În materia reglement[rii rela\iilor de familie, un pas important a fost secularizarea c[s[toriei realizat[ de Codul civil. „P`n[ la punerea în aplicare a Codului actual – scria Dimitrie Alexandresco – c[s[toria a fost un contract religios, o tain[, dup[ cum o recunoa]te ]i Soborul întrunit la Ia]i în anul 1642, sub domnia lui Vasile Lupu. Codul civil, scutur`nd jugul secular al bisericii, urm`nd exemplul salutar dat de Revolu\ia Francez[, a secularizat c[s[toria, f[c`nd din acest contract un contract civil”.
Codul civil reprezenta o legisla\ie modern[, superioar[ sub multiple aspecte Codurilor Calimah ]i Caragea, pe care le-a înlocuit.
Tr[s[tura esen\ial[ a raporturilor de familie în statul burghez este inegalitatea între sexe, consecin\[ a domina\iei propriet[\ii particular-capitaliste: „În or`nduirea capitalist[, unde totul se pl[te]te în bani pe]ini, burghezia a smuls la un moment dat v[lul sentimentalismului ce acoperea rela\iile de familie, spre a le reduce la o simpli rela\ie b[neasc[” (K. Marx, Fr. Engels).
CAPITOLUL II
C{S{TORIA
C[s[toria, care în perioada roman[ era o institu\ie pur civil[, a dob`ndit încetul cu încetul un caracter religios, din cauza infla\iei mereu cresc`nde a Bisericii cre]tine. Este binecunoscut fenomenul istoric al sl[birii încete ]i progresive a tuturor statelor ]i autorit[\ilor civile în toat[ Europa dup[ c[derea Imperiului roman ]i mai cu seam[ în cursul Evului Mediu; aceast[ mic]orare a prestigiului statelor a fost concomitent[ cu ridicarea Bisericii, care a ajuns atotputernic[. Era natural ca Biserica s[ exercite influen\a ei asupra popula\iilor cre]tine prin toate mijloacele autorit[\ii sale spirituale; unul din mijloacele mai de seam[ a fost transformarea c[s[toriei, institu\ie de cea mai mare importan\[ social[, într-o institu\ie pur religioas[.
Acest proces de transformare a fost progresiv. P`n[ la sf`r]itul Imperiului roman, c[s[toria ]i-a p[strat caracterul civil; divor\ul exista, cu toate c[ era interzis de dogme. Îns[, legisla\ia civil[ sub influen\a dreptului canonic, s-a împestri\at din ce în ce mai mult cu dispozi\ii biserice]ti, a]a c[ în preajma secolului al X-lea, reglementarea c[s[toriei a ie]it complet din domeniul dreptului civil. Sute de ani, autorit[\ile biserice]ti în \[rile catolice, au p[strat competen\a exclusiv[ de a se pronun\a în orice chestiuni care interesau raporturile matrimoniale. C[s[toria a dob`ndit un caracter pur religios, transform`ndu-se într-o institu\ie de drept canonic, c`rmuit[ de o legisla\ie special[ elaborat[ de soboarele biserice]ti ]i de juri]tii Bisericii catolice.
Încep`nd din secolul al XVI-lea, autorit[\ile civile din Fran\a au reac\ionat împotriva atotputernicii Biserici în chestiunile interes`nd c[s[toria. În fond, c[s[toria a r[mas mai departe sub completa dependen\[ a Bisericii, din punct de vedere al caracterelor ]i al celebr[rii, care erau dob`ndite de Biseric[ prin cei 600 de ani de suprema\ie în aceast[ privin\[. Îns[, autorit[\ile civile, ajutate de ordonan\ele regilor francezi, au rec`]tigat încetul cu încetul anumite drepturi, de pild[ acela de a judeca procese privitoare la interesele patrimoniale izvor`nd din c[s[torie, la nulit[\ile c[s[toriilor, etc.
În Fran\a, laicizarea legisla\iei matrimoniale nu s-a înf[ptuit definitiv dec`t prin reformele radicale efectuate de revolu\ie. Constitu\ia francez[ din 1791 declar[ c[ legea nu consider[ c[s[toria dec`t ca un contract civil. Legiuitorul revolu\ionar a atribuit ofi\erului st[rii civile competen\a de a celebra c[s[toriile. Aceast[ organizare a trecut în Codul Napoleon, de unde am împrumutat-o.
De fapt, în |[rile Rom`ne]ti, p`n[ la laicizarea c[s[toriei efectuat[ prin promulgarea Codului civil în 1864, c[s[toria a fost o institu\ie pur religioas[; numai celebrarea c[s[toriei de c[tre un ministru al cultului putea s[ dea persoanelor care se c[s[toreau calitatea de so\i. Intrarea în vigoare a Codului civil însemna o er[ nou[ în dreptul matrimonial rom`n. C[s[toria se transform[, dup[ modelul legisla\iei franceze, într-un contract civil, iar ofi\erii de stare civil[ sunt singurii competen\i a o celebra.
Codul civil de la 1864 nu a dat o defini\ie a c[s[toriei. În literatura de specialitate s-au formulat mai multe defini\ii în care c[s[toria era privit[ ca un contract civil. Astfel D. Alexandresco definea c[s[toria ca: „un contract, prin care dou[ persoane de sex diferit stabilesc între ele o uniune, pe care legea o sanc\ioneaz[ ]i pe care ele nu pot s-o desfiin\eze dup[ voin\a lor”. Al\ii autori definesc c[s[toria: o societate format[ între dou[ persoane de sex diferit, în scopul de a întemeia o familie legitim[, iar C. Hamangiu considera c[s[toria: „un contract solemn, prin care b[rbatul ]i femeia stabilesc între ei o uniune sanc\ionat[ de lege, cu scopul de a tr[i împreun[”.
CAPITOLUL III
CONDI|IILE DE FOND CERUTE PENTRU C{S{TORIE
C[s[toria, fiind unul dintre actele acela mai importante ce le poate s[v`r]i o persoan[ ]i fiind în str`ns[ leg[tur[ cu ordinea social[, este natural ca legea s[ fi prev[zut în aceast[ materie o serie de m[suri destinate la controlul c[s[toriilor, at`t în ce prive]te fondul ]i forma, c`t ]i în privin\a sanc\iunilor aplicabile în caz de înc[lcare a prescrip\iilor formale destinate a garanta contractarea c[s[toriilor în anumite condi\ii.
SEC|IUNEA I
Condi\iile de fond
Deosebire de sex
Aceast[ condi\ie nu este enun\at[ de lege, pentru c[ este at`t de evident[, înc`t nu mai era nevoie s[ fie consacrat[ în mod expres. Deosebirea de sex era verificat[ de ofi\erul st[rii civile care celebra, prin certificatele de na]tere.
V`rsta
Legiuitorii tuturor timpurilor ]i ai tuturor \[rilor au hot[r`t o v`rst[ p`n[ la care c[s[toria nu putea s[ aib[ loc. Astfel, Manù, în India, nu permitea c[s[toria b[rba\ilor p`n[ la 24 de ani, iar femeilor p`n[ la 8 ani, v`rst[ la care femeia era considerat[ nubil[. În vechea Grecie, Lycurg oprea pe cet[\eni s[ se c[s[toreasc[ înainte de 37 de ani, iar vechiul nostru drept permitea c[s[toria la 12 ani pentru fete ]i la 14 ani pentru b[rba\i.
Potrivit Codului de la 1864 v`rsta, la care c[s[toria era permis[, era de 18 ani pentru b[rba\i ]i la 15 ani pentru femei. Aceast[ v`rst[ trebuia s[ fie împlinit[, numai Domnul (Regele) put`nd s[ dea dispense de v`rst[ pentru motive grave: „Nu este iertat b[rbatului înainte de 18 ani ]i femeei înainte de 15 ani s[ se c[s[toreasc[” (articolul 127). „Numai Domnul poate da dispense de v`rst[ pentru motive grave” (articolul 128).
Consim\[m`ntul viitorilor so\i
Articolul 129: „Nu este c[s[torie c`nd nu este consim\[m`nt”.
C[s[toria, fiind considerat[ un contract, nu se putea încheia dec`t prin consim\[m`ntul p[r\ilor contractante.
Nu se puteau c[s[torii nebunii, furio]ii sau cei care se aflau într-o stare complet[ de be\ie, neav`nd libertatea lor ]i neput`nd consim\ii. Aceia]i solu\ie era admis[ ]i în cazul persoanelor aflate sub hipnoz[.
În ceea ce-i privea pe orbi ]i surdomu\i, ei se puteau în mod valid c[s[tori, chiar dac[ nu ]tiau s[ scrie, de c`te ori erau în stare s[-]i manifeste voin\a. Dreptul canonic prevedea formal c[ surdo-mu\ii puteau manifesta la logodn[ voin\a lor prin semne externe.
Consim\[m`ntul, pentru a fi liber, trebuia s[ fie exprimat chiar în momentul celebr[rii c[s[toriei. Prin urmare, promisiunile de c[s[torie nu mai aveau nici o putere obligatorie. A]adar, logodna sau promisiunea de c[s[torie a fost considerat[, dup[ Codul de la 1864, ca un contract nul, ca unul ce se întemeiaz[ pe o cauz[ ilicit[ contra ordinii publice, pentru c[ se aduce atingere liberului consim\[m`nt al p[r\ilor contractante.
Îns[, în caz de renun\are nejustificat[ la o c[s[torie proiectat[, acela dintre logodnici care a fost p[r[sit, are dreptul s[ se adreseze instan\elor judec[tore]ti pentru a cere ca acela din a c[rui culp[ s-a rupt logodna, s[ fie condamnat la daune de interese – cu condi\ia de a dovedi c[ desfacerea logodnei i-a cauzat un prejudiciu. Daunele-interese erau acordate logodnicului p[r[sit pe temeiul articolului 998, dup[ care orice fapt[ care cauzeaz[ altuia vreun prejudiciu, oblig[ pe acela din a c[rui gre]eal[ s-a produs, a o repara.
Consim\[m`ntul p[r\ilor
Articolul 131: „B[iatul, precum ]i fata, cari nu au v`rst[ înc[ de 21 ani împlini\i, nu se pot c[s[tori f[r[ consim\[m`ntul tat[lui ]i al manei.
La caz de desbinare între tat[ ]i mam[, consim\[m`ntul tat[lui este de ajuns”.
Am v[zut deci, c[ o condi\ie pentru c[s[torie era v`rsta de 15 ani pentru fete ]i 18 ani pentru b[ie\i. De la aceast[ v`rst[ c[s[toria era posibil[, dar, dac[ viitorii so\i nu împliniser[ 21 de ani, era absolut necesar ca p[rin\ii s[ consimt[ la c[s[torie. Se credea, astfel, c[ p[rin\ii erau mai în m[sur[ s[ judece oportunitatea c[s[toriei dec`t viitorii so\i, care erau foarte tineri, abia ie]i\i din copil[rie ]i, adese, orbi\i de pasiune.
Dup[ ce legea punea principiul obligativit[\ii consim\[m`ntului p[rin\ilor pentru c[s[toria minorilor, ea prevedea mai multe ipoteze, dup[ cum p[rin\ii tr[iesc sau sunt deceda\i.
Astfel, dac[ mama ]i tat[l minorului tr[iau, articolul 131 cerea ca ambii s[-]i dea consim\[m`ntul, bineîn\eles în cazul c`nd sunt capabili de a-l manifesta în mod valabil. În caz de dezbinare între ei (neîn\elegere), articolul 131 ad[uga în alineatul 2 c[ este de ajuns consim\[m`ntul tat[lui.
Consim\[m`ntul tat[lui era deci precump[nitor. Acesta se explic[ prin prerogativa exerci\iului puterii p[rinte]ti pe care o avea tat[l.
Articolul 132: „Dac[ tat[l sau mama au murit sau, dac[ unul din ei se g[se]te în neputin\[ de a manifesta voin\[ sa sau, dac[ re]edin\a sa este necunoscut[, consim\[m`ntul celuilalt este de ajuns pentru s[v`r]irea c[s[toriei”.
Deci, dac[ unul din p[rin\i înceta din via\[ sau nu-]i putea manifesta voin\a (cu alte cuvinte era interzis, nebun, absent, etc.) sau dac[ re]edin\a sa era necunoscut[, articolul 132 decidea c[ era de ajuns consim\[m`ntul celuilalt p[rinte. Textul nu f[cea nici o distinc\ie, a]a c[ în cazul c`nd tat[l s-ar fi aflat în imposibilitatea de a-]i manifesta voin\a, consim\[m`ntul mamei (de]i nu ar fi fost tutorele copilului) era suficient.
Articolul 133: „Dac[ mama ]i tat[l sunt mor\i sau, dac[ se g[sesc în neputin\[ de a manifesta voin\a lor, atunci bunul ]i buna despre tat[ ]i, în lipsa lor, bunul ]i buna despre mam[, \in locul acestora. Dac[ este desbinare, aceasta va fi considerat[ ca consim\[m`nt.
În lips[ ]i de buni, minorii nu se pot c[s[tori dec`t cu consim\[m`ntul tutorelui”.
Dac[ tat[l ]i mama au murit sau, dac[ erau în imposibilitatea de a-]i manifesta voin\a, atunci dreptul de a consim\ii la c[s[toria minorului se transmitea ascenden\ilor. Legea îns[, spre deosebire de Codul francez, acord[ preferin\[ bunicului ]i bunicei dinspre tat[. Numai în lipsa acestora, ascenden\ii materni vor avea dreptul de a consim\i la c[s[toria nepotului lor minor. Dac[ bunicii nu se în\elegeau cu privire la c[s[toria nepotului (era dezbinare), minorul se putea c[s[tori în mod valabil. În sf`r]it, se putea înt`mpla ca minorul s[ nu mai aib[ nici tat[, nici mam[, nici ascendent de nici un fel, sau ca to\i ace]tia s[ fie în imposibilitatea de a-]i manifesta voin\a. În asemenea cazuri, consim\[m`ntul era dat de c[tre tutore.
Dreptul de a consim\i la c[s[torie fiind personal ascendentului, nu putea fi delegat altor persoane. Consim\[m`ntul la c[s[torie putea fi dat prin viu grai, înaintea ofi\erului st[rii civile (articolele 62 ]i 139) sau prin act scris autentic, în care se men\iona consim\[m`ntul persoanei de la care provine; autentificarea actului de consim\[m`nt se cerea de la tribunalul ori de la judec[toria de ocol.
SEC|IUNEA a II-a
Piedici la c[s[torie
Potrivit Codului civil de la 1864 o persoan[, cu toate c[ ar fi întrunit toate condi\iile de fond cerute de lega, totu]i, nu se putea c[s[tori dac[ se afla într-una din situa\iile pe care legea le scotea piedici la contractarea c[s[toriei. Aceste piedici, enumerate de Codul civil, erau în num[r de opt:
Starea civil[ de persoan[ c[s[torit[.
Termenul de v[duvie în privin\a femeii.
Rudenia sau alian\a.
Piedica rezult`nd din rudenia adoptiv[.
Înrudirea spiritual[ care izvor[]te din botez.
Divor\ul anterior între acelea]i persoane.
Opozi\ia la c[s[torie.
Piedici rezult`nd din tutel[.
Starea civil[ de persoan[ c[s[torit[
Articolul 130: „Nu este de iertat a trece în a doua c[s[torie f[r[ ca cea dint`i s[ fie desf[cut[”.
În \ara noastr[, poligamia nu numai c[ n-a fost niciodat[ tolerat[, dar înc[ a fost pedepsit[ într-un mod foarte aspru ]i chiar inuman, deoarece pe l`ng[ pedeapsa ocnei, bigamul era purtat prin t`rg în pielea goal[ ]i b[tut, pierz`nd ]i bucatele sale care deveneau domne]ti „c[ci pierduse cinstea, fiind de ocar[ ]i de toat[ ru]inea”.
C[s[toria, fiind un contract, nu se putea încheia dec`t între un singur b[rbat ]i o singur[ femeie. A]adar, pentru ca o persoan[ s[ se poat[ c[s[tori, era indispensabil s[ nu fie deja c[s[torit[, trebuia s[ fie celibatar[, v[duv[ sau divor\at[. C[s[toria, înaintea desfacerii unei precedente c[s[torii, constituia delictul de bigamie, pedepsit de articolul 271 Cod penal cu maximum de închisoare.
2) Termenul de v[duvie
Conform articolelor 210 ]i 278, femeia nu putea trece într-o nou[ c[s[torie dec`t dup[ trecerea unui termen de zece luni de la desfacerea c[s[toriei precedente, indiferent dac[ desfacerea c[s[toriei rezulta din decesul so\ului, din anularea c[s[toriei sau din divor\.
Aceast[ piedic[ temporar[ era motivat[ de grija legiuitorului de a nu se face loc de vreo nesiguran\[ în privin\a paternit[\ii copilului, gesta\ia cea mai lung[ fiind calculat[ c[ dureaz[ 10 luni ]i cea mai scurt[ 6.
Articolul 278 prevedea, în partea sa final[, c[ termenul poate fi scurtat în cazul c`nd femeia ar fi n[scut în acest interval. În acest caz, confuzia paternit[\ii nu se mai putea concepe, c[ci copilul n[scut înainte de a fi trecut 10 luni de la desfacerea c[s[toriei era fiul primului b[rbat.
3) Rudenia sau alian\a.
Legea civil[ de la 1864 distingea diferite genuri de înrudiri: a) rudenia de s`nge, legitim[ sau natural[; b) rudenia creat[ în mod artificial de c[s[torie între diferi\i membrii ai familiilor so\ilor respectivi; aceast[ rudenie se numea alian\[ sau, dup[ terminologia Codului civil, cuscrie; c) rudenie adoptiv[, care izvor[]te din adop\ie. În sf`r]it, legea mai prevedea un al patrulea fel de rudenie, dar numai în ceea ce prive]te c[s[toria: rudenia de natur[ spiritual[ care rezulta din botez, între na] ]i fin[, sau între na][ ]i fin.
Rudenia de s`nge ]i alian\[
Articolul 143: „În linie direct[ este oprit[ c[s[toria cu des[v`r]ire între ascenden\i ]i descenden\i ]i între afini (cuscrii) de aceia]i linie, f[r[ deosebirea înrudirei de legiuit[ sau nelegiuit[ înso\ire”.
Articolul 144: „În linie colateral[, c[s[toria este oprit[ p`n[ la a patra spi\[ inclusiv, f[r[ deosebirea înrudirei de legiuit[ sau nelegiuit[ înso\ire, ]i între afini (cuscri) de aceia]i spi\[”.
A]adar, articolul 143 interzicea c[s[toria între dou[ persoane înrudite în linie dreapt[ p`n[ la infinit; tot astfel între alia\ii în linie direct[. Cu alte cuvinte, to\i ascenden\ii ]i descenden\ii unuia dintre so\i nu se puteau c[s[tori cu ascenden\ii ]i descenden\ii celuilalt so\.
În linie colateral[, articolul 144 opre]te c[s[toria între persoanele înrudite p`n[ la al patrulea grad inclusiv, at`t între alia\i (cuscri), c`t ]i între rudele de s`nge. Astfel, nu era îng[duit[ c[s[toria între frate ]i sor[, cumnat ]i cumnat[, unchi ]i nepoat[, m[tu][ ]i nepot, între veri primari, între unchiul frate cu bunicul sau bunica ]i nepoata.
Rudenia sau alian\a izvor`t[ din filia\ia natural[
Articolul 143, dup[ ce declar[ c[ este cu des[v`r]ire oprit[ c[s[toria între ascenden\i ]i descenden\i, precum ]i afinii (cuscri) de aceia]i linie, adaug[ „f[r[ deosebirea înrudirii de legiuit[ sau nelegiuit[ înso\ire”. Exist[, deci, aceia]i ra\iune de a opri c[s[toria între dou[ persoane a c[ror rudenie nu izvor[]te dintr-o c[s[torie legal[, ci din concubinaj sau alte rela\ii ilicite.
Rudenia izvor`t[ din adop\ie
Articolul 146: „Tat[l adoptiv nu poate s[ se c[s[toreasc[ cu adoptata sa, nici cu fiica acesteia, nici cu femeia fiului s[u adoptiv”.
Articolul 147: „Adoptatul fiu nu se poate c[s[tori cu aceea ce a fost femeia înfiitorului tat[, nici cu fiica lui, nici ce mama lui, nici cu sora mamei lui sau a tat[lui s[u”.
Articolul 148: „Nu este slobod de a se c[s[tori cineva cu adoptata sor[ a tat[lui s[u, a mamei, a bunului sau a bunei sale”.
De asemenea, articolul 313 împiedica c[s[toria între:
adoptator ]i adoptat ]i descenden\ii acestuia;
copii adoptivi ai aceluia]i adoptator;
cel adoptat ]i so\ul adoptatorului;
adoptator ]i so\ul celui adoptat.
Rudenia izvor`t[ din botez
Articolul 145: „La rudenia din Sf. Botez se opre]te c[s[toria între na]i ]i fin[, precum ]i între na][ ]i fin”.
Aceast[ dispozi\ie a legii era inspirat[ din Codul Calimah, asimil`nd pe na] ]i pe fin[ cu tat[l ]i fiica, consider`ndu-i lega\i printr-o înrudire spiritual[ produs[ de taina botezului.
4) Divor\ul anterior între acelea]i persoane
Articolul 277 declar[ definitiv[ desp[r\irea so\ilor prin divor\. Cu alte cuvinte, so\ii odat[ divor\a\i nu se mai pot c[s[tori din nou. Bineîn\eles c[ r[m`n liberi a contracta, fiecare de partea sa, o alt[ c[s[torie. Ceea ce interzice legea, este reunirea a dou[ persoane, a c[ror c[s[torie s-a desf[cut prin divor\.
5) Piedici rezult`nd din tutel[
Articolul 149: „Tutorele sau curatorele nu se poate c[s[tori cu nev`rstnica ce se afl[ sub tutela sa.
Asemenea nici tat[l tutorelui, nici fratele acestuia care înc[ se afl[ sub p[rinteasc[ putere, nici fiul tutorelui nu poate lua în c[s[torie pe pupil[, f[r[ de primirea ]i înscrisa adeverin\[ a tribunalului cuprinz[toare c[ acest tutore a dat pentru toate socoteal[ l[murit[, ]i c[ înso\irea minorei cu el, sau cu altul din numitele persoane, va fi spre folosul ei”.
Aceast[ dispozi\ie este împrumutat[ din Codul Calimah (articolele 98 ]i 99) ]i porne]te de la ideea c[ tutorele, lu`nd în c[s[torie o pupil[, ar putea, cu cea mai mare u]urin\[, s[ risipeasc[ sau s[-]i însu]easc[ toat[ averea ei, nemaiav`nd, odat[ c[s[torit, s[ dea socoteal[ pentru gestiune.
Legea nu se mul\ume]te a interzice c[s[toria între tutore ]i pupil[; aceia]i piedic[ o stabile]te ]i pentru c[s[toria pupilei cu tat[l, fratele ]i fiul tutorelui, socotind c[ ace]tia ar putea fi influen\a\i de tutore, ]i p[rta]i la frauda pl[nuit[ de acesta din urm[, în scopul de a risipi ]i delapida averea minorei.
Cu toate acestea, textul prevede c[ tribunalul poate încuviin\a c[s[toria minorei cu tutorele s[u, precum ]i cu rudele enumerate în alineatul 2, cu condi\ia ca înainte de c[s[torie, tutorele s[ fi dat deplin[ socoteal[ despre gestiunea sa.
CAPITOLUL IV
CONDI|IILE DE FORM{ ALE C{S{TORIEI
C[s[toria, fiind un contract solemn, care intereseaz[ nu numai p[r\ile contractante dar ]i societatea, Codul civil a prev[zut ]i anumite condi\ii de form[ ce trebuie respectate de viitorii so\i.
Formalit[\ile care preced c[s[toria
C[s[toria, fiind deci un contract ce interesa întreaga societate, consim\[m`ntul so\ilor trebuia s[ fie exprimat în formele prescrise de lege. Cea mai mare garan\ie c[ se vor îndeplini toate formele legiuite, era publicitatea.
Originea publica\iilor de c[s[torie este foarte veche ]i î]i are ob`r]ia în regulile dreptului canonic occidental, în epoca îndep[rtat[ în care Biserica reglementa în mod suveran toate chestiunile referitoare la dreptul matrimonial. Dreptul canonic a constatat de la început c[ anumite condi\ii de fond ale c[s[toriei trebuie s[ aib[ ca urmare logic[ ]i necesar[ formalit[\ile prealabile, care le servesc de sanc\iune. În practic[, s-a obi]nuit din timpurile cele mai vechi ca nici o c[s[torie s[ nu se celebreze f[r[ a se în]tiin\a p[rin\ii sau persoanele interesate, pentru a le atrage aten\ia asupra unei eventuale priedici.
Pentru ca publicitatea s[ fie complect[ se cereau mai multe condi\ii, ]i anume: celebrarea la domiciliul uneia dintre p[r\i; competen\a ofi\erului public; publica\ia în formele ]i locurile ar[tate de lege; celebrarea, în general, în casa comunal[, cu u]ile deschise ]i în prezen\a a doi martori.
În proiectul de c[s[torie care se afi]a, ofi\erul st[rii civile trebuia s[ treac[ prenumele, numele, profesia ]i domiciliul viitorilor so\i ]i calitatea lor de majori sau minori; se mai trecea ]i ziua, locul ]i ora c`nd s-au f[cut publica\iile. De]i legea cerea ca declara\ie de c[s[torie s[ se fac[ de viitorii so\i, era admis în practic[ ca unul singur din ei s[ fac[ declara\ia ]i s[ cear[ ofi\erului st[rii civile alc[tuirea publica\iilor. Declara\ia ]i toate men\iunile de mai sus erau cuprinse în actul de publicitate, care se trecea într-un registru special, numerotat ]i parafat: la finele fiec[rui an, acest registru se depunea la grefa tribunalului.
C`nd c[s[toria nu se celebra în cursul unui an de la alc[tuirea publica\iilor, articolul 51 cerea s[ se fac[ altele noi, dup[ acelea]i reguli, motivul fiind c[, într-un interval a]a de lung, s-ar putea na]te piedici noi la c[s[torie.
Pentru militarii sau func\ionarii ce se g[seau în afara teritoriului rom`nesc, articolul 79 prevedea ca publica\iile de c[s[torie s[ se fac[ la ultimul domiciliu al militarului sau func\ionarului logodit.
B. Opozi\iile c[s[toriei
Opozi\ia la c[s[torie reprezenta un act scris prin care se aducea la cuno]tin\a ofi\erului st[rii civile, de c[tre anumite persoane, existen\a unei piedici la c[s[toria publicat[.
Persoanele care aveau calitatea de a se opune la c[s[torie:
Articolul 153: „Dreptul de a forma opozi\iune la celebrarea c[s[toriei îl are persoana legat[ prin c[s[torie cu una din p[r\ile contractante”. A]adar, în vederea împiedic[rii tentativelor de bigamie, articolul 153 acorda so\ului dreptul de a face opozi\ie la proiectul de c[s[torie al celuilalt so\.
Articolul 154: „Tat[l, ]i în lipsa tat[lui mama, iar în lipsa ]i a tat[lui ]i a mamei, bunul ]i buna pot forma opozi\iune la c[s[toria copiilor ]i descenden\ilor lor, dac[ ace]tia nu vor avea v`rsta de 25 ani împlini\i”.
Dreptul ascenden\ilor de a forma opozi\ie la c[s[toria copilului sau descendentului lor are un caracter succesiv. Articolul 154 îi confer[ în primul r`nd tat[lui, în calitate de cap al familiei ]i de de\in[tor al puterii p[rinte]ti. Aceast[ prerogativ[ nu trecea mamei dec`t în lipsa tat[lui, adic[ atunci c`nd acesta a murit, este absent sau în imposibilitatea de a-]i manifesta voin\a.
Legea acorda p[rin\ilor ]i ascenden\ilor dreptul de a face opozi\ie la c[s[toria copiilor ]i descenden\ilor numai dac[ ace]tia nu au v`rsta de 25 de ani împlini\i. Odat[ trecut aceast[ v`rst[, dreptul de opozi\ie este stins.
Articolul 155: „În lips[ de ascenden\i, fratele sau sora, unchiul sau m[tu]a, v[rul sau vara primar[, fiind în legiuit[ v`rst[, pot forma opozi\iune, îns[ numai în cazurile urm[toare:
C`nd consim\[m`ntul consiliului de familiei, cerut de articolul 142, nu s-a dob`ndit; (abrogat de legea din 15 martie 1906).
C`nd opozi\iunea este bazat[ pe starea de smintire a viitorului so\; aceast[ opozi\iune a c[rei anulare o poate pronun\a tribunalul f[r[ nici o instruc\iune sau formalitate, nu se va primi dec`t numai cu îndatorire pentru oponent de a cere interdic\iunea ]i de a dob`ndi, în privire ei, hot[r`rea formal[ în termenul ce i se va da de tribunal”.
Colateralii puteau, deci, s[ fac[ opozi\ie la c[s[torie numai dac[ erau majori, iar opozi\ia colateralilor trebuia s[ fie motivat[ de starea de alienare, de smintire sau de sl[biciune a min\ii viitorului so\; iar oponentul, odat[ cu declararea opozi\iei, trebuia s[ cear[ punerea în interdic\ie.
Articolul 156: „În cele 2 cazuri prev[zute în articolul precedent, tutorele sau curatorul nu va putea, în tot cursul tutelei sau curatelei, a forma opozi\iune f[r[ s[ fie autorizat de c[tre un consiliu de familie, care îl va putea convoca”.
Tutorele ]i curatorul unui minor puteau, de asemenea, s[ se împotriveasc[, în timpul tutelei sau curatelei, la c[s[toria minorului, îns[ numai în învoirea sfatului de familie. Cei doi nu se puteau împotrivi la c[s[toria minorului dec`t în lips[ de ascenden\i; ambii se puteau opune îns[ în acela]i timp cu colateralii.
Formele opozi\iei
Opozi\ia av`nd drept efect înt`rzierea c[s[toriei, prezenta o deosebit[ importan\[, fiind o cale de atac împotriva proiectului de c[s[torie. Pentru aceste motive, legea a enun\at în mod foarte minu\ios, formele în care trebuia f[cut[ opozi\ia, ad[ug`nd c[ nerespectarea acestor forme atrage de drept nulitatea opozi\iei.
Potrivit articolului 52, opozi\ia se f[cea în dou[ exemplare semnate de oponent sau de împuternicitul s[u, prin mandat autentic ]i special. Unul dintre exemplare se comunica viitorilor so\i, iar cel[lalt ofi\erului st[rii civile, care urmeaz[ c[ celebreze c[s[toria.
Articolul 157 enumera toate men\iunile ce trebuiau, sub pedeaps[ de nulitate, s[ fie con\inute în opozi\ie. Aceste men\iuni erau:
Calitatea oponentului (so\, ascendent, colateral, tutore);
Alegerea de domiciliu de c[tre oponent în localitatea unde urmeaz[ a se celebra c[s[toria;
Motivele opozi\iei invocate de oponent.
Judecarea opozi\iei
Dac[ ofi\erul st[rii civile a primit o opozi\ie în regul[, el nu mai poate celebra c[s[toria dec`t dup[ ce aceast[ opozi\ie a fost retras[ de îns[]i partea care a f[cut-o sau dup[ ce s-a pronun\at anularea ei de instan\[.
Tribunalul sesizat cu o cerere de opozi\ie, o putea respinge dac[ motivul invocat nu era serios sau, din contr[, o accepta dac[ era fondat[ ]i dovedea existen\a unei piedici la c[s[torie.
În caz de respingere a opozi\iei, instan\a de judecat[ îl putea condamna pe oponent de daune interese fa\[ de viitorul so\ pentru prejudiciul ce i l-a cauzat prin înt`rzierea c[s[toriei.
C. Actele ce trebuiau depuse la oficiul st[rii civile
P[r\ile, pentru a se c[s[tori, trebuiau s[ justifice ofi\erului st[rii civile c[ erau capabile de a se c[s[tori ]i c[ îndeplinesc toate condi\iile cerute de lege. Astfel, viitorii so\i erau datori s[ înf[\i]eze urm[toarele acte:
Certificatul care dovede]te c[ s-au efectuat publica\ii în alte comune dec`t în cea unde urmeaz[ a se celebra c[s[toria, în cazul c`nd unul din viitorii so\i ar fi domiciliat în alt[ comun[;
Certificatele care dovedesc c[ în comunele unde s-au f[cut publica\iile, nu s-a înregistrat nici o opozi\ie;
Dac[ au fost opozi\ii, viitorii so\i vor dovedi retragerea sau anularea lor, fie printr-o hot[r`re judec[toreasc[;
Dac[ unul dintre viitorii so\i sau am`ndoi erau n[scu\i într-o alt[ comun[ dec`t cea în care se celebra c[s[toria, ei trebuiau s[ aduc[ ]i extracte dup[ actele lor de na]tere. C`nd so\ii erau în imposibilitatea de a-]i procura extracte dup[ actele lor de na]tere, lipsa acestora era împlinit[ printr-o declara\ie a doi martori, b[rba\i sau femei, rude sau nu ale viitorilor so\i, care atestau locul ]i epoca na]terii;
Dac[ viitorii so\i erau orfani, ei puteau prezenta extracte dup[ actele de deces ale p[rin\ilor. Aceste extracte puteau fi ]i ele înlocuite prin declara\ii;
Dac[ viitorii so\i erau minori, era nevoie ]i de actele autentice, prin care p[rin\ii, ascenden\i sau tutorele consim\eau la c[s[torie; asta în ipoteza c`nd ace]tia nu puteau s[ vin[ în persoan[ la Oficiul st[rii civile pentru a consim\i la c[s[torie în mod verbal;
În ipotezele prev[zute de articolele 128 ]i 150, dispensa regal[;
C`nd unul din viitorii so\i sau ambii au mai fost c[s[tori\i, trebuiau s[ prezinte extractul dup[ actul de deces al primului so\, prin moartea c[ruia s-a desf[cut c[s[toria precedent[, sau dovada înscrierii în registrul de c[s[torii a hot[r`rii judec[tore]ti care a pronun\at divor\ul;
Dac[ viitorul so\ era militar, va prezenta autoriza\ia cerut[ de legea din 12 martie 1900.
Str`ngerea tuturor actelor de mai sus era uneori foarte anevoioas[ ]i costisitoare, descuraj`ndu-i pe viitorii so\i, mai cu seam[ pe oamenii s[raci, ]i s[-i îndemne în mod indirect la concubinaj.
CAPITOLUL V
DESPRE CELEBRAREA C{S{TORIEI
I. Formele celebr[rii c[s[toriei
C[s[toria, fiind un act din care se nasc consecin\e de mare însemn[tate nu numai în persoana so\ilor, dar ]i în ceea ce prive]te pe ter\i, legea civil[ cerea ca celebrarea ei s[ fie îndeplinit[ dup[ anumite reguli, a c[ror înc[lcare atr[gea nulitatea c[s[toriei.
1. Solemnitatea c[s[toriei
C[s[toria era considerat[ un act solemn. Cu alte cuvinte, nu era de ajuns ca viitorii so\i s[ fie de acord a se c[s[tori, trebuia ca acest consim\[m`nt s[ fie primit ]i constatat de un anumit func\ionar public, av`nd o competen\[ special[. Orice c[s[torie, care nu era celebrat[ de ofi\erul st[rii civile, era viciat[ de o nulitate radical[, iar c[s[toria celebrat[ în fa\a preotului nu avea nici o valoare în ochii legii. De asemenea, articolul 166 Cod penal prevedea c[ orice preot de orice cult, care va celebra o c[s[torie înainte de îndeplinirea formelor cerute de legea civil[, se va pedepsi prima oar[ cu amend[, iar în caz de recidiv[ cu închisoare p`n[ la 2 ani.
2. Publicitatea c[s[toriei
Potrivit articolului 151: „C[s[toria se va celebra în public înaintea ofi\erului st[rii civile al domiciliului uneia din p[r\ile care se înso\esc”.
Legiuitorul a vrut astfel, ca ter\ii s[ fie pu]i în cuno]tin\[ despre contractarea c[s[toriei, care modifica în mod radical starea civil[ a so\ilor (mai cu seam[ a femeii, care devine incapabil[ de a contracta ]i de a se obliga în mod valabil f[r[ autoriza\ia so\ului), schimb`nd ]i regimul juridic al patrimoniului lor, din cauza conven\iilor matrimoniale intervenite între so\i.
În caz de nevoie, adic[ de boal[ a unuia dintre so\i, este admis ca ofi\erul st[rii civile s[ mearg[ la locuin\a bolnavului.
3. Celebrarea propriu-zis[ a c[s[toriei
Dup[ expirarea termenului fixat pentru publica\ii, viitorii so\i se prezentau la Oficiul st[rii civile, înso\i\i de doi martori, rude sau str[ini, ]i de p[rin\ii lor, dac[ erau minori ]i dac[ p[rin\ii doreau s[-]i manifeste consim\[m`ntul în mod verbal. Ofi\erul st[rii civile d[dea citire apoi actelor depuse de p[r\i. Apoi citea articolele 194, 195 ]i 196 din Codul civil, cu privire la drepturile ]i datoriile reciproce ale so\ilor. El întreba pe viitorii so\i ]i pe persoanele care aveau calitatea de a consim\i la c[s[torie (în cazul în care viitorii so\i sau unul din ei era minor) dac[ s-a f[cut vreun contract de c[s[torie ]i, în caz afirmativ, data contractului, precum ]i numele ]i re]edin\a autorit[\ii care l-a autentificat. Dup[ aceea, ofi\erul st[rii civile întreba pe viitorii so\i dac[ doreau a se c[s[tori.
Declara\ia afirmativ[ a so\ilor se exprima prin cuv`ntul „da”, fie printr-un semn afirmativ, ceea ce f[cea posibil[ ]i valabil[ c[s[toria mu\ilor. Ofi\erul st[rii civile primind aceast[ declara\ie, pronun\a în numele legii c[ p[r\ile sunt unite prin c[s[torie.
II. Competen\a ofi\erului st[rii civile
O c[s[torie care nu era celebrat[ de ofi\erul st[rii civile din comuna de domiciliu, dau care ar fi celebrat[ de acest ofi\er în afar[ de circumscrip\ia comunei, ar fi nul[, din cauza incompeten\ei lui.
Potrivit articolului 173: „Orice c[s[torie, care s-ar fi f[cut în tain[ ]i nu s-a celebrat înaintea ofi\erului st[rii civile, se poate ataca de c[tre însu]i so\ul, de c[tre tat[l ]i de c[tre to\i aceia cari au la aceasta un interes actual, precum ]i de c[tre ministerul public”.
A]adar, în afar[ de elementul publicit[\ii, Codul cerea ca celebrarea c[s[toriei s[ fie f[cut[ de ofi\erul st[rii civile, care este competent de a o celebra.
TITLU IV
C{S{TORIA ÎN SISTEMUL ACTUAL
CAPITOLUL I
SCURT ISTORIC
Cu avantajele ]i dezavantajele sale, modificat, sub aspecte esen\iale, în repetate r`nduri, Codul civil a reglementat raporturile de familie p`n[ la apari\ia Constitu\iei din 1948.
Astfel, întreaga reglementare a rela\iilor de familie a trebuit reconsiderat[ în lumina a patru texte. Acestea erau:
articolul 16, care stabilea egalitatea în fa\a legii, f[r[ deosebire de sex, na\ionalitate, ras[, religie sau grad de cultur[;
articolul 17, care interzicea orice prop[v[duire sau manifestare a urii fa\[ de ras[ sau na\ionalitate;
articolul 21, care consfin\ea egalitatea în drepturi a femeii cu b[rbatul în toate domeniile vie\ii de stat, economic, social, cultural, politic ]i de drept privat;
articolul 26, care proclama c[ institu\iile c[s[toriei ]i familiei se bucur[ de protec\ia statului.
Textul mai prevede c[ mama, precum ]i copiii p`n[ la v`rsta de 18 ani se bucur[ de protec\ie deosebit[, stabilit[ prin lege, ]i c[ p[rin\ii au acelea]i îndatoriri fa\[ de copiii n[scu\i în afara c[s[toriei ca ]i fa\[ de cei n[scu\i în c[s[torie.
Textele constitu\ionale au consacrat, deci, noi principii fundamentale ce c[l[uzesc reglementarea rela\iilor de familie. Ocrotirea familiei de c[tre stat, caracterul liber consim\it al c[s[toriei, deplina egalitate în drepturi între b[rbat ]i femeie, ocrotirea intereselor copilului minor, întemeierea rela\iilor de familie pe afec\iune, prietenie ]i încredere reciproc[, pe sprijinul mutual moral ]i material, toate aceste idei, în care manualele ]i tratatele de dreptul familiei v[d ast[zi principiile fundamentale ale disciplinei, î]i g[sesc sorgintea în prevederile Constitu\iei din 1948.
Aceste principii sunt – sub multe aspecte – diametral opuse celor ce guvernau materia rela\iilor de familie în Codul civil de la 1864.
Constitu\ia din 1952 cuprinde, de asemenea, prevederi legate de rela\iile de familie:
egalitatea femeii cu b[rbatul în toate domeniile vie\ii economice, politice, de stat, culturale;
statul ocrote]te c[s[toria ]i familia ]i ap[r[ interesele mamei ]i copilului;
statul acord[ ajutor mamelor cu mul\i copii ]i celor singure, condi\ii de plat[ a femeilor gravide.
Constitu\ia din 1952 a dat posibilitatea consacr[rii dreptului familiei ca ramur[ de drept de sine-st[t[toare, prin punerea în aplicare a Codului familiei, adoptat la 29 decembrie 1953 ]i intrat în vigoare la 1 februarie 1954. Acesta se completeaz[ cu o serie de acte normative ulterioare.
Constitu\ia din 1991 cuprinde unele dispozi\ii privind dreptul familiei, ca:
familia se întemeiaz[ pe c[s[toria liber consim\it[;
egalitatea so\ilor;
drepturile ]i obliga\iile p[rin\ilor de a asigura cre]terea, educa\ia ]i instruirea copiilor;
egalitatea copilului din afara c[s[toriei cu cel din c[s[torie;
ocrotirea vie\ii familiale;
asigurarea dreptului la înv[\[tur[ a copiilor ]i tinerilor, etc.
CAPITOLUL II
INSTITU|IA C{S{TORIEI
Codul familiei nu define]te c[s[toria, a]a cum de altfel n-au definit-o nici Codul civil rom`n de la 1864 ]i nici modelul s[u, Codul civil francez din 1804.
În doctrina juridic[ înt`lnim at`t defini\ii tehnice, care se limiteaz[ la enun\area elementelor juridice ale c[s[toriei, c`t ]i defini\ii care caut[ s[ includ[ ]i elemente ne juridice din cuprinsul no\iunii de c[s[torie; spre exemplificare men\ion[m c`teva dintre aceste defini\ii, încep`nd cu celebra defini\ia a jurisconsultului roman Modestin:
„nuptiae sunt coniunctio maris et feminae et consortium omnis vitae…” (c[s[toria este uniunea b[rbatului cu femeia ]i o comunitate pentru întreaga via\[…);
c[s[toria este „actul juridic prin care b[rbatul ]i femeia stabilesc între ei o uniune pe care legea o prevede ]i care nu poate fi rupt[ dup[ bunul lor plac” (M. Planoil);
c[s[toria este „actul prin care un b[rbat ]i o femeie, care s-au ales reciproc unul pe altul, se angajeaz[ s[ tr[iasc[ împreun[ p`n[ la moarte” (J. Carbonnier);
c[s[toria este „un contract între dou[ persoane de sex diferit, încheiat în mod indisolubil, în forma solemn[ prev[zut[ de lege, cu scopul de a crea o stare de familie legitim[” (M. B. Cantacuzino);
„c[s[toria este actul juridic cu caracter civil, încheiat pe via\[ între un b[rbat ]i o femeie (celibatari, v[duvi, divor\a\i), prin liberul lor consim\[m`nt, manifestat” ;
în condi\iile cerute de lege – personal ]i necondi\ionat, în scopul întemeierii unei familii de tip nou, în care se înf[ptuie]te ]i deplina egalitate în raporturile juridice dintre so\i (Tr. Iona]cu);
c[s[toria este „uniunea liber consim\it[ dintre un b[rbat ]i o femeie, încheiat[ cu respectarea dispozi\iilor legale, în scopul întemeierii unei familii” (T. R. Popescu);
c[s[toria este „uniunea – încheiat[ în principiu pe via\[, în forma solemn[ prev[zut[ de lege – între un b[rbat ]i o femeie, în scopul cre[rii unei familii” (V. Ursa);
c[s[toria este „uniunea dintre un b[rbat ]i o femeie, încheiat[ potrivit legii, în scopul de a întemeia o familie” (Ioan Albu);
c[s[toria este „uniunea liber consim\it[ între un b[rbat ]i o femeie, încheiat[ potrivit dispozi\iilor legale cu scopul de a întemeia o familie ]i reglementat[ de normele imperative ale legii” (Ion P. Filipescu).
Natura juridic[
În dreptul rom`n actual, actul c[s[toriei este un act juridic de drept al familiei, spre deosebire de vechile reglement[ri (Codul civil de la 1864) unde actul c[s[toriei era calificat drept un contract.
Acest lucru era determinat de faptul c[, între familiile viitorilor so\i se încheia o conven\ie matrimonial[, care reglementa at`t rela\iile patrimoniale dintre so\i, c`t ]i pe cele dintre so\i ]i ter\i. C[s[toria era privit[ ca un accesoriu al rela\iilor patrimoniale între cele dou[ familii, în\elegere consemnat[ în contractul de c[s[torie.
În prezent, actul juridic prin care se încheie c[s[toria se deosebe]te de un contract, între altele, prin urm[toarele:
Efectele juridice ale unui contract sunt determinate prin voin\a p[r\ilor, în timp ce statutul c[s[toriei este impus în mod imperativ de c[tre lege, iar cei ce se c[s[toresc nu au dec`t alternativa de a-l accepta, a]a cum este acesta determinat de legiuitor, sau de a nu se c[s[tori.
Într-un contract, fiecare parte urm[re]te un scop diferit de al celeilalte p[r\i, în timp ce la c[s[torie ambele p[r\i urm[resc un scop comun, ]i anume întemeierea unei familii.
Orice contract fiind opera exclusiv[ a voin\ei p[r\ilor, creat prin muutus consensus, poate fi desfiin\at prin acela]i acord al p[r\ilor – muutus dissensus. Tot astfel, dac[ o parte contractant[ nu-]i îndepline]te obliga\iile asumate, cealalt[ parte poate s[ cear[ rezolu\iunea judec[toreasc[ a contractului. Or, c[s[toria, în concep\ia dreptului nostru, nu poate lua sf`r]it nici prin acordul p[r\ilor, ]i cu at`t mai pu\in, prin voin\a unilateral[ a unei din p[r\i.
Contractul este susceptibil de modalit[\i; c[s[toria este un act juridic pur ]i simplu.
B. Caracterele c[s[toriei
C[s[toria este o uniune între un b[rbat ]i o femeie
Aceasta se întemeiaz[ pe consim\[m`ntul celor ce se c[s[toresc, fiind reglementat[ de normele legale aplicabile prin acest consim\[m`nt.
C[s[toria este liber consim\it[
Exprimarea consim\[m`ntului liber al celor ce se c[s[toresc este garantat[ prin dispozi\iile legale existente, respectiv Constitu\ie, Codul familiei, etc.
C[s[toria este monogam[
Acest caracter decurge din fundamentul c[s[toriei, respectiv afec\iunea reciproc[ dintre so\i, fiind garantat[ de dispozi\iile legale.
C[s[toria se încheie între formele cerute de lege
Ea are, deci, un caracter solemn. Acest caracter se exprim[ prin aceea c[ se încheie numai într-un anumit lor, în fa\a unei autorit[\i de stat, într-o zi dinainte fixat[ ]i în prezen\a efectiv[ ]i concomitent[ a viitorilor so\i în public.
C[s[toria are caracter civil
Încheierea ]i înregistrarea sunt de competen\a exclusiv[ a autorit[\ilor de stat. Celebrarea religioas[ nu produce nici un efect juridic.
C[s[toria se încheie pe via\[
Ea este menit[ s[ existe între so\i pe tot timpul vie\ii lor. Se poate desface, pentru motive temeinice, prin divor\.
C[s[toria se întemeiaz[ pe deplina egalitate în drepturi dintre un b[rbat ]i o femeie
Aceasta se refer[ at`t la condi\iile în care se încheie c[s[toria, c`t ]i la rela\iile dintre so\i sau dintre ace]tia ]i copii lor.
C[s[toria se încheie în scopul întemeierii familiei
Este ocrotit[ de lege, deoarece constituie fundamentul familiei, ]tiindu-se c[ aceasta este celula de baz[ a societ[\ii.
CAPITOLUL III
CONDI|IILE DE FOND }I LIPSA IMPEDIMENTELOR LA C{S{TORIE
În în\eles restr`ns, condi\iile de fond se înf[\i]eaz[ sub form[ pozitiv[, adic[ trebuie s[ existe pentru a putea încheia c[s[toria.
Impedimentele la c[s[torie, în sens restr`ns, sunt împrejur[rile de fapt sau de drept a c[ror existen\[ împiedic[ încheierea c[s[toriei. Impedimentele la c[s[torie pot fi deci considerate condi\ii de fond negative, deoarece c[s[toria se poate încheia dac[ ele nu exist[.
SEC|IUNEA I
Condi\iile de fond ale c[s[toriei
Diferen\a de sex
Condi\ia diferen\ei de sex dintre viitorii so\i rezult[ din îns[]i no\iunea de c[s[torie ]i din ra\iunea de a fi a acesteia. Ea este at`t de evident[ înc`t Codul familiei nici nu o mai men\ioneaz[; îns[ din numeroase texte ale Codului, care se refer[ la c[s[torie, so\i, b[rbat ]i femeie (articolele 1, 4, 5, 25), rezult[ c[ cerin\a diferen\ei de sex este de esen\a c[s[toriei.
V`rsta legal[ pentru c[s[torie (v`rsta matrimonial[)
O condi\ie cerut[ de lege pentru încheierea c[s[toriei este existen\a unui minim de v`rst[ a viitorilor so\i, ]i anume: 18 ani pentru b[rbat ]i 16 ani pentru femeie.
Articolul 4 alineatul 1 din Codul familiei dispune: „B[rbatul se poate c[s[tori numai dac[ a împlinit v`rsta de 18 ani, iar femeia numai dac[ a împlinit 16 ani”.
Fixarea v`rstei minime, at`t la b[rbat c`t ]i la femeie, în vederea încheierii c[s[toriei se bazeaz[ pe considera\ii privind at`t dezvoltarea fizic[, c`t ]i cea intelectual[ a viitorilor so\i, pentru ca ace]tia s[ poat[ s[-]i dea seama de importan\a actului pe care-l s[v`r]esc, de consecin\ele ce rezult[ din el ]i de îndatoririle ce au de îndeplinit.
Dispensa de v`rst[ (prev[zut[ de articolul 4 alineatul 2) se acord[, în anumite împrejur[ri, femeii care nu a îndeplinit 16 ani, pentru încheierea c[s[toriei. Dispensa de v`rst[ se acord[ de primarul general al municipiului Bucure]ti sau de pre]edintele consiliului jude\ului în cuprinsul c[ruia femeia î]i are domiciliul, dac[ sunt îndeplinite urm[toarele condi\ii:
femeia a împlinit 15 ani;
exist[ motive temeinice care justific[ dispensa (graviditate, boal[);
exist[ un aviz dat de un medic oficial.
În cazul în care c[s[toria urmeaz[ a se încheia între cet[\eni rom`ni pe o nav[ rom`n[ aflat[ în afara grani\elor \[rii, dispensa de termen se acord[ de comandantul navei.
Legea nu stabile]te o v`rst[ p`n[ la care s[ se poat[ încheia c[s[toria. De aceea, c[s[toria se poate încheia chiar la extrem[ b[tr`ne\e. Legea nu exclude nici c[s[toria in intermis vitae (în pragul mor\ii).
Legea nu stabile]te nici o diferen\[ de v`rst[ maxim[ între viitorii so\i. Teoretic, c[s[toria se poate încheia oricare ar fi diferen\a de v`rst[ între so\i.
Consim\[m`ntul la c[s[torie
Necesitatea existen\ei consim\[m`ntului liber.
C[s[toria se încheie prin consim\[m`ntul liber al viitorilor so\i (articolul 1 alineatul 3; articolul 16 ]i 17 Codul familiei ]i articolul 44 punctul 1 din Constitu\ia Rom`niei).
Consim\[m`ntul la c[s[torie este liber, în sensul c[ au fost înl[turate limit[rile de cast[, rasiale, religioase ]i juridice în ceea ce prive]te libera alegere între viitorii so\i.
Consim\[m`ntul la c[s[torie se manifest[ de obicei prin r[spunsul afirmativ la întreb[rile delegatului de stare civil[ adresate în sensul dac[ vor s[ se c[s[toreasc[. C`nd unul din viitorii so\i este în imposibilitatea de a vorbi (de exemplu, este surdomut), consim\[m`ntul se poate da prin orice mod, îns[ el trebuie s[ fie neîndoielnic.
Lipsa consim\[m`ntului la c[s[torie.
Se poate concepe în urm[toarele situa\ii:
Eroarea în constatarea încheierii c[s[toriei, în sensul c[ unul dintre cei ce s-au prezentat s[ încheie c[s[toria r[spunde negativ sau nu r[spunde nimic la întrebarea pun[ de delegatul de stare civil[, iar delegatul a declarat, totu]i, c[s[toria încheiat[.
Unul dintre cei ce s-au prezentat în fa]a delegatului de stare civil[ pentru încheierea c[s[toriei r[spunde „da” la întrebarea pus[, dar, în acel moment, era lipsit vremelnic de facultatea sa mintal[.
Alienatul sau debilul mintal consimte încheierea c[s[toriei în momente c`nd este lipsit de luciditate, deci c`nd nu se poate exprima un consim\[m`nt con]tient.
C[s[toria fictiv[, adic[ aceea care se încheie în alt scop dec`t aceea de a întemeia o familie, poate fi analizat[ ca lips[ de consim\[m`nt la c[s[torie.
Eroarea asupra consim\[m`ntului obiectiv al manifest[rii de voin\[, adic[ faptul de a nu fi ]tiut c[ se c[s[tore]te, care este destructiv[ de voin\[, deci lips[ de consim\[m`nt.
Viciile de consim\[m`nt.
Viciile de consim\[m`nt la c[s[torie sunt eroarea, dolul ]i violen\a:
eroarea, în cazul c[s[toriei se limiteaz[ numai la identitatea fizic[ a celuilalt so\, deoarece c[s[toria se încheie intuitu personae. În practic[ este greu de conceput existen\a acestui viciu de consim\[m`nt, deoarece, prin stabilirea unei proceduri stricte la încheierea c[s[toriei se dau garan\ii suficiente pentru identificarea ]i cunoa]terea reciproc[ a so\ilor, întruc`t ei trebuie s[ se prezinte personal în fa\a delegatului de stare civil[.
dolul (viclenia), viciaz[ consim\[m`ntul viitorului so\ prin eroarea provocat[ ca urmare a mijloacelor viclene folosite împotriva sa.
Domeniul de aplicare al dolului este mai întins dec`t al erorii, put`nd purta ]i asupra altor elemente dec`t identitatea fizic[ a celuilalt so\, ]i anume asupra unor calit[\i ale viitorului s[u so\, pe care, dac[ le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat c[s[toria, înc[ aceste calit[\i trebuie s[ fie necesare pentru încheierea unei c[s[torii.
violen\a viciaz[ consim\[m`ntul viitorului so\ prin teama ce i-a fost provocat[ ca urmare a constr`ngerii fizice sau morale exercitate împotriva sa.
Consim\[m`ntul la c[s[torie trebuie s[ fie actual.
Consim\[m`ntul trebuie s[ fie, deci, exprimat în momentul celebr[rii c[s[toriei. Promisiunile de c[s[torie nu au nici o valoare juridic[, chiar dac[ ar îmbr[ca forma unor conven\ii sau forma tradi\ional[ a logodnei.
Consim\[m`ntul trebuie s[ fie dat personal de c[tre fiecare din viitorii so\i.
Legea exclude astfel posibilitatea încheierii c[s[toriei reprezentare, ceea ce semnific[ importan\a deosebit[ a actului juridic al c[s[toriei.
Consim\[m`ntul trebuie s[ fie dat simultan de c[tre viitorii so\i.
Viitorii so\i trebuie s[ consimt[ la c[s[torie unul imediat dup[ cel[lalt, prin r[spunsuri afirmative la întrebarea pus[ de delegatul de stare civil[.
Comunicarea reciproc[ a st[rii de s[n[tate
În vederea încheierii c[s[toriei, viitorii so\i sunt liberi s[ declare c[ ]i-au comunicat reciproc starea s[n[t[\ii lor (articolul 10 Codul familiei). Aceast[ comunicare se realizeaz[ prin certificatele medicale privind pe viitorii so\i care se anexeaz[ la declara\ia de c[s[torie.
SEC|IUNEA a II-a
Impedimentele la c[s[torie
Impedimentele la c[s[torie, constituie acele împrejur[ri de fapt sau de drept a c[ror existen\[ împiedic[ încheierea c[s[toriei. C[s[toria se poate încheia numai dac[ nu exist[ impedimente. Ele pot fi invocate împotriva viitorilor so\i pe calea opozi\iei la c[s[torie sau din oficiu, de c[tre delegatul st[rii civile.
Legea noastr[ cunoa]te urm[toarele impedimente:
Existen\a unei c[s[torii nedesf[cute a unuia dintre viitorii so\i.
În conformitate cu dispozi\iile Codului familiei este oprit s[ se c[s[toreasc[ b[rbatul care este c[s[torit sau femeia care este c[s[torit[ (articolul 5 Codul familiei). Aceasta constituie principiul monogamiei care se g[se]te la baza c[s[toriei. Înc[lcarea acestui principiu se nume]te bigamie sau poligamie ]i este sanc\ionat din punct de vedere civil (Codul familiei, articolul 19), dar ]i din punct de vedere penal (Codul penal, articolul 303).
În situa\ia în care o persoan[ a încheiat o nou[ c[s[torie, iar prima este declarat[ nul[ chiar dup[ data încheierii celei de-a doua c[s[torii, nu exist[ bigamie.
Dimpotriv[, dac[ s-a încheiat o nou[ c[s[torie, iar prima se desface prin divor\, exist[ bigamie dac[ data desfacerii primei c[s[torii este dup[ data încheierii celei de-a doua c[s[torii.
O situa\ie special[ exist[ în cazul declar[rii judec[tore]ti a mor\ii unei persoane c[s[torite. În acest caz so\ul celui declarat mort prin hot[r`re judec[toreasc[ se rec[s[tore]te, iar ulterior cel mort reapare, anul`ndu-se hot[r`rea declarativ[ de moarte, c[s[toria se consider[ desf[cut[ pe data încheierii celei de-a doua. Deci pentru so\ul rec[s[torit nu exist[ bigamie.
De asemenea, nu exist[ bigamie pentru so\ul care se rec[s[tore]te între data declar[rii mor\ii celuilalt so\ ]i data r[m`nerii definitive a hot[r`rii declarative de moarte.
Rudenia.
C[s[toria este oprit[ între rudele apropiate. Înc[lcarea impedimentului care opre]te c[s[toria persoanelor legate între ele prin rudenie fireasc[ se nume]te incest.
Ra\iunea împiedic[rii c[s[toriei între rude, în cadrul rudeniei fire]ti, st[ în primul r`nd în considera\ii de ordin biologic – unirile între rude apropiate nu asigur[ o descenden\[ s[n[toas[. La aceasta se adaug[ ]i ra\iuni de ordin moral, care sunt deopotriv[ de valabile at`t pentru persoanele legate între ele prin rudenie fireasc[, c`t ]i pentru acelea legate între ele numai ca urmare a înfierii. Dac[ persoanele care tr[iesc împreun[, sub acela]i acoperi], ori în rela\ii foarte apropiate, s-ar putea g`ndi c[ ar putea s[ se c[s[toreasc[ între ele, acest fapt ar înr`uri în chip defavorabil via\a de familie.
Codul familiei interzice c[s[toria între:
rudele în linie direct[, indiferent de gradul de rudenie.
În acest sens nu se pot c[s[tori: tat[l cu fiica, mama cu fiul, bunicul cu nepoata, bunica cu nepotul, etc.
rudele în linie colateral[ p`n[ la gradul patru inclusiv.
Deci nu se pot c[s[tori: fratele cu sora, unchiul cu nepoata, m[tu]a cu nepotul, v[rul cu vara lui.
Rudenia din afara c[s[toriei constituie impediment la încheierea c[s[toriei, fie c[ a fost sau nu legal constatat[.
În cazul adop\iei cu efecte depline, leg[turile de rudenie înceteaz[ între adoptat ]i rudele sale fire]ti. În acest moment este oprit[ c[s[toria între adoptat ]i rudele sale fire]ti.
Pentru motive temeinice, legea prevede posibilitatea acord[rii dispensei de rudenie pentru rudele în linie colateral[ de gradul 4, dispens[ care se d[ de c[tre Prefectura Bucure]ti sau Prefectura jude\ului unde domiciliaz[ cel care solicit[ dispensa de rudenie. Motive temeinice pentru acordarea dispensei sunt considerate acelea]i ca la dispensa de v`rst[.
Adop\ia.
Rela\iile rezult`nd din adop\ie sunt impediment la c[s[torie. Potrivit articolului 7 Codul familiei, este oprit[ c[s[toria:
între adoptator sau ascenden\ii lui, pe de o parte, ]i adoptat ori descenden\ii lui, pe de alt[ parte;
între copiii adoptatorului, pe de o parte, ]i adoptat ]i copiii acestuia pe de alt[ parte;
între adopta\ii de c[tre aceea]i persoan[.
Pentru motive temeinice, c[s[toria între copiii adoptatorului, pe de o parte, ]i adoptat ]i copiii acestuia, pe de alt[ parte, precum ]i între adopta\ii de c[tre aceia]i persoan[ poate fi încuviin\at[ de c[tre Prefectur[.
Tutela.
În timpul tutelei este oprit[ c[s[toria între tutore ]i persoanele minore aflate sub tutela sa (Codul familiei, articolul 18). Acest impediment se bazeaz[ pe ra\iuni de ordin moral, pentru c[ tutorele are datoria de a ocroti pe minor, de a se îngriji de cre]terea lui, împrejur[ri ce înlocuiesc astfel atribu\iile p[rinte]ti.
Aliena\ia ]i debilitatea mintal[.
Articolul 9 Codul familiei dispune c[ este oprit[ s[ se c[s[toreasc[ alienatul ]i debilul mintal, precum ]i cel care este lipsit vremelnic de facult[\ile mintale, c`t timp nu are discern[m`ntul faptelor sale. Acest text reglementeaz[ deci dou[ situa\ii.
privind pe alienatul ]i debilul mintal;
privind pe cel lipsit vremelnic de facult[\ile mintale.
Aliena\ia ]i debilitatea mintal[ constituie impediment la c[s[torie at`t în cazul în care au fost constatate prin procedura special[ a interdic\iei, c`t ]i în cazul în care n-au fost constatate printr-o asemenea procedur[, deoarece legea nu distinge.
Cel lipsit vremelnic de facult[\ile mintale nu se poate c[s[tori datorit[ unor considera\ii privind exprimarea unui consim\[m`nt con]tient în momentul încheierii c[s[toriei. De aceea, el nu poate încheia c[s[toria „c`t timp nu are discern[m`ntul faptelor sale”. În momentele de luciditate, el poate încheia c[s[toria.
Într-o decizie de îndrumare a Tribunalului Suprem s-a ar[tat c[ deosebirea de tratament dintre aliena\i ]i debili mintali, pe de o parte ]i cel lipsit vremelnic de facult[\ile mintale, pe de alt[ parte, î]i are explica\ia în finalitatea c[s[toriei: aceea de a asigura raporturi normale at`t între so\i, c`t ]i între ace]tia ]i copii, precum ]i de a înl[tura posibilitatea procre[rii unor copii cu deficien\e psihice.
Lipsa aprob[rii ministrului ap[r[rii na\ionale.
C[s[toria unui cadru militar în activitate cu o persoan[ apatrid[ sau care nu are exclusiv cet[\enia rom`n[ este condi\ionat[ de ob\inerea aprob[rii prealabile a Ministerului Ap[r[rii Na\ionale. Prin cadre militare în sensul legii, în\elegem cet[\enii rom`ni c[rora li s-a acordat grade ofi\er, maistru militar sau subofi\er.
SEC|IUNEA a III-a
Clasificarea impedimentelor la c[s[torie
Impedimentele la c[s[torie pot fi clasificate din dou[ puncte de vedere:
al sanc\iunii înc[lc[rii impedimentului;
al persoanelor între care exist[ impedimentul.
Din primul punct de vedere, impedimentele pot fi:
dirimante;
prohibitive.
Din cel de-al doilea punct de vedere, impedimentele pot fi:
absolute;
relative.
Impedimentele dirimante, sunt acelea a c[ror înc[lcare atrage nulitatea c[s[toriei încheiate. Sunt impedimente dirimante:
existen\a unei c[s[torii nedesf[cute a unuia dintre viitorii so\i;
rudenia în gradul prev[zut de lege;
adop\ia;
aliena\ia ]i debilitatea mintal[.
Impedimente prohibitive sunt acelea a c[ror înc[lcare nu atrage nulitatea c[s[toriei încheiat[, ci doar unele sanc\iuni pentru delegatul de stare civil[. Sunt impedimente prohibitive:
lipsa autoriza\iei ministrului ap[r[rii na\ionale;
tutela.
Impedimentele absolute sunt acelea care opresc c[s[toria unei anumite persoane cu orice alt[ persoan[. Sunt impedimente absolute:
existen\a unei c[s[torii nedesf[cute a unuia dintre viitorii so\i;
aliena\ia ]i debilitatea mintal[.
Impedimente relative sunt acelea care opresc încheierea c[s[toriei unei anumite persoane cu o anumit[ alt[ persoan[. Sunt impedimente relative:
tutela;
adop\ia;
rudenia;
lipsa autoriza\iei ministrului ap[r[rii na\ionale.
CAPITOLUL IV
CONDI|IILE DE FORM{ ALE C{S{TORIEI
Scopul condi\iilor de form[
Încheierea c[s[toriei este supus[ anumitor condi\ii de form[, care sunt prev[zute în urm[toarele scopuri:
ca mijloc pentru a asigura îndeplinirea condi\iilor de fond ]i lipsa impedimentelor;
este o form[ a recunoa]terii publice a c[s[toriei (articolul 3, Codul familiei);
asigur[ mijlocul de dovad[ al c[s[toriei (articolul 18, Codul familiei).
SEC|IUNEA I
Formalit[\ile premerg[toare c[s[toriei
Condi\iile de form[ ale c[s[toriei se împart în formalit[\i premerg[toare c[s[toriei ]i formalit[\i privind încheierea c[s[toriei.
Formalit[\ile premerg[toare c[s[toriei au urm[toarele scopuri:
de a asigura consim\[m`ntul liber al celor ce vor s[ se c[s[toreasc[, ei trebuind s[-l exprime în fa\a autorit[\ii competente;
de a informa pe delegatul st[rii civile asupra statutului civil al viitorilor so\i, care pe baza acestor informa\ii va verifica dac[ sunt îndeplinite condi\iile de fond ]i lipsa impedimentelor la c[s[torie;
a aduce la cuno]tin\a ter\ilor încheierea c[s[toriei ]i a pune în mi]care, dac[ este cazul, opozi\ia la c[s[torie.
Declara\ia de c[s[torie
Prima formalitate care trebuie s[ se efectueze în vederea încheierii c[s[toriei este declara\ia de c[s[torie. Ea const[ într-o declara\ie care cuprinde manifestarea de voin\[ a viitorilor so\i de a se c[s[tori. Declara\ia de c[s[torie se face personal, în scris, de c[tre viitorii so\i, la sediul serviciului de stare civil[ unde urmeaz[ s[ se încheie c[s[toria (articolul 12, Codul familiei). Dac[ unul din viitorii so\i nu se afl[ în localitatea unde urmeaz[ s[ se încheie c[s[torie, el va putea s[ fac[ declara\ia de c[s[torie la serviciul de stare civil[ din localitatea unde se afl[, care o transmite din oficiu ]i f[r[ înt`rziere (maxim 48 de ore) serviciului de stare civil[ competent s[ încheie c[s[toria.
Declara\ia de c[s[torie civil[ trebuie s[ cuprind[:
voin\a neîndoielnic[ a viitorilor so\i de a se c[s[tori;
declara\ia acestora c[ au luat la cuno]tin\[ reciproc de starea s[n[t[\ii lor;
declara\ia viitorilor so\i c[ îndeplinesc condi\iile de fond ]i lipsa impedimentelor la c[s[torie;
declara\ia acestora cu privire la numele pe care s-au în\eles s[-l poarte în timpul c[s[toriei.
Viitorii so\i trebuie s[ prezinte, în acela]i timp cu declara\ia de c[s[torie actele de identitate, certificatele de na]tere ]i dovezile prev[zute de Codul familiei necesare încheierii c[s[toriei. Acestea se refer[ la satisfacerea condi\iilor de fond ]i lipsa impedimentelor la c[s[torie (articolele 4 – 10, Codul familiei).
Delegatul de stare civil[ este obligat s[ verifice, imediat dup[ primirea declara\iei, dac[ viitorii so\i au v`rsta legal[ pentru c[s[torie.
La primirea declara\iei de c[s[torie, delegatul de stare civil[ va citi viitorilor so\i prevederile articolelor 4 – 10 Codul familiei, care stabilesc condi\iile de fond ]i impedimentele la c[s[torie ]i cele ale articolului 27 din acela]i cod, privitor la numele care urmeaz[ a-l purta în timpul c[s[toriei.
Dup[ îndeplinirea acestor formalit[\i, declara\ia de c[s[torie se înregistreaz[.
Declara\ia de c[s[torie în extras se public[ într-un loc anume stabilit. Potrivit Legii nr. 23 din 28 ianuarie 1999, opunerea la c[s[torie se poate face în termen de 10 zile de la data public[rii în extras a declara\iei de c[s[torie. La încheierea c[s[toriei particip[ doi martori, care semneaz[ actul de c[s[torie.
Opozi\ia la c[s[torie
C[s[toria se încheie în zece zile în care se cuprind data c`nd s-a f[cut declara\ia de c[s[torie ]i ziua încheierii c[s[toriei.
Opozi\ia la c[s[torie este actul prin care o persoan[ aduce la cuno]tin\a delegatului de stare civil[ existen\a unei împrejur[ri de fapt sau de drept, care nu permit încheierea unei c[s[torii.
Opozi\ia la c[s[torie trebuie f[cut[ cu respectarea condi\iilor legale (articolul 14 Codul familiei), respectiv forma scris[ care s[ arate împrejurarea de fapt sau de drept pentru care nu se poate încheia c[s[toria ]i s[ arate dovezile care se întemeiaz[. Ea poate fi f[cut[ de c[tre orice persoan[, f[r[ a fi \inut[ s[ justifice existen\a vreunui interes.
Opozi\ia poate fi f[cut[ ]i de c[tre delegatul de stare civil[ c`nd constat[ personal c[ exist[ cauze care pot determina oprirea c[s[toriei.
Opozi\ia se face în intervalul cuprins între data depunerii declara\iei de c[s[torie ]i momentul încheierii acesteia, iar delegatul de stare civil[ este obligat s[ verifice toate opozi\iile f[cute, precum ]i informa\iile pe care le are ]i dac[ sunt îndeplinite cerin\ele legale pentru c[s[torie.
SEC|IUNEA a II-a
Procedura încheierii c[s[toriei
Localitatea unde se celebreaz[ c[s[toria
Potrivit articolului 11 Codul familiei, viitorii so\i au posibilitatea ca, dintre localit[\ile lor de domiciliu sau de re]edin\[, s-o aleag[ pe oricare pentru celebrarea c[s[toriei; practic, alegerea se face prin depunerea declara\iei de c[s[torie la serviciul de stare civil[ din localitatea unde viitorii so\i doresc s[ se c[s[toreasc[.
Locul celebr[rii c[s[toriei
Regula prev[zut[ de articolul 16 Codul familiei, alineatul 1, este c[ celebrarea c[s[toriei are loc „la sediul serviciului de stare civil[”; prin excep\ie, acela]i text legal, în alineatul 2, prevede c[ „în cazurile ar[tate de legea special[”, celebrarea c[s[toriei va putea avea loc „]i în afara sediului serviciului de stare civil[”. Aceste situa\ii sunt:
în cazuri de for\[ major[, c`nd unul din viitorii so\i nu se poate prezenta la sediul serviciului de stare civil[ (exemplu: unul din viitorii so\i este infirm, grav bolnav, viitoarea so\ie are o sarcin[ înaintat[);
c[s[toria între persoane de cet[\enie rom`n[ poate fi încheiat[ ]i pe o nav[ rom`neasc[, aflat[ în afara grani\elor \[rii, caz în care comandantul navei va încuviin\a ]i instrumenta celebrarea c[s[toriei.
Competen\a delegatului de stare civil[
Competen\a material[ (rationae materiae)
este determinat[ de calitatea pe care o are cel care instrumenteaz[ c[s[toria ]i de atribu\iile ce i-au fost delegate. Numai c[s[toria încheiat[ în fa\a delegatului de stare civil[ d[ na]tere drepturilor ]i obliga\iilor de so\.
Dac[ persona care a instrumentat c[s[toria nu este delegat de stare civil[, actul încheiat este nul. Îns[, potrivit articolului 7 din Legea 119/1996, lipsa calit[\ii nu împiedic[ valabilitatea c[s[toriei dac[ exist[ convingerea general[ c[ persoana, în fa\a c[ruia s-a încheiat c[s[toria, avea calitatea oficial[.
Competen\a personal[ (rationae personae)
este determinat[ de domiciliul sau re]edin\a viitorilor so\i. Delegatul este competent dac[ cel pu\in unul din viitorii so\i î]i are domiciliul sau re]edin\a pe teritoriul localit[\ii unde el are autoritate.
Nerespectarea condi\iei privind competen\a personal[ nu atrage nulitatea c[s[toriei, ci atrage sanc\ionarea delegatului de stare civil[.
Competen\a teritorial[ (rationae loci)
este determinat[ de limitele teritoriale ale localit[\ii unde se afl[ prim[ria, în cadrul c[reia func\ioneaz[ delegatul.
Înc[lcarea acestei condi\ii nu atrage nulitatea c[s[toriei.
Încheierea c[s[toriei cu un element de extraneitate
C[s[toria încheiat[ în str[in[tate între cet[\eni rom`ni în fa\a reprezentan\ilor no]tri diplomatici sau consulari este supus[ condi\iilor de form[ prev[zute de legea rom`n[, iar c[s[toria încheiat[ în str[in[tate între cet[\eni rom`ni în fa\a organelor de stare civil[ locale este supus[ condi\iilor de form[ prev[zute de legea local[ (locul regit actum).
C[s[toria încheiat[ în \ara noastr[ între cet[\enii str[ini în fa\a organului de stare civil[ rom`n[ este supus[ condi\iilor de form[ prev[zute de legea rom`n[. Asemenea c[s[torie încheiat[ în fa\a reprezentan\ilor diplomatici sau reprezentan\ilor consulari respectivi din \ara noastr[ este supus[ condi\iilor de form[ prev[zute de legea \[rii c[reia apar\ine acel reprezentant.
C[s[toria mixt[ (între un cet[\ean rom`n ]i unul str[in) este supus[ condi\iilor de form[ prev[zute de legea locului încheierii acesteia (locus regit actum). În consecin\[, asemenea c[s[toriei încheiate în \ara noast[ este supus[ condi\iilor de form[ prev[zute de legea rom`n[ ]i c[s[toria mixt[ încheiat[ în str[in[tate este supus[ condi\iilor de form[ prev[zute de legea str[in[ respectiv[.
Prezen\a martorilor
La încheierea c[s[toriei trebuie s[ participe doi martori. Consim\[m`ntul la c[s[torie se exprim[ în prezen\a autorit[\ii competente (ofi\erul de stare civil[) ]i a celor doi martori.
Încheierea c[s[toriei
În ziua fixat[ pentru încheierea c[s[toriei, delegatul de stare civil[ procedeaz[ în felul urm[tor:
identific[ viitorii so\i;
constat[ c[ sunt îndeplinite condi\iile de fond ]i nu exist[ impedimente la încheierea c[s[toriei;
constat[ c[ nu exist[ opozi\ii întemeiate la c[s[torie;
ia consim\[m`ntul viitorilor so\i în vederea încheierii c[s[toriei;
declar[ c[s[toria încheiat[ pe baza consim\[m`ntului viitorilor so\i;
cite]te viitorilor so\i dispozi\iile Codului familiei privind drepturile ]i obliga\iile so\ilor;
întocme]te actul de c[s[torie în registrul respectiv, care se semneaz[ de ofi\erul de stare civil[, de so\i ]i de martori;
elibereaz[ so\ilor certificatul de c[s[torie (se poate elibera un certificat de c[s[torie fiec[rui so\, f[r[ a fi considerat duplicat);
elibereaz[ so\ilor livretul de familie.
Solemnitatea încheierii c[s[toriei
C[s[toria are un caracter solemn prin faptul c[ se încheie în fa\a unei anumite autorit[\i, respectiv delegatul de stare civil[, într-un anumit loc ]i în prezen\a efectiv[ ]i concomitent[ a viitorilor so\i, într-o form[ public[.
Momentul încheierii c[s[toriei
Acesta este momentul în care delegatul de stare civil[ constat[ existen\a consim\[m`ntului viitorilor so\i ]i îi declar[ c[s[tori\i (articolele 15, 16, 17, Codul familiei).
Proba c[s[toriei
În conformitate cu prevederile Codului familiei, c[s[toria nu poate fi dovedit[ dec`t prin certificatul de c[s[torie eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civil[ (articolul 18, Codul familiei).
CONCLUZII
Am încercat, în lucrarea de fa\[, o prezentare succint[ a evolu\iei c[s[toriei, din cele mai vechi timpuri ]i p`n[ în prezent. Din toate aceste pagini se desprinde un singur lucru: deosebita importan\[ a institu\iei c[s[toriei de-a lungul timpului pentru întreaga societate uman[, indiferent de forma de organizare a unui stat sau altul.
}i în \ara noastr[, c[s[toria a reprezentat dintotdeauna o institu\ie de cea mai mare însemn[tate. Astfel, dup[ ce în epoca veche dreptul roman a influen\at reglementarea acesteia, încep`nd cu secolul XIV au fost redactate primele legiuiri rom`ne]ti care, de]i p[strau influen\e ale dreptului roman, au adus ]i elemente noi specifice modului de g`ndire din acea perioad[. Îndreptarea Legii, Legiuirea Caragea, Codul Calimah ]i altele, con\ineau numeroase reglement[ri cu privire la condi\iile de fond, impedimentele ]i celebrarea c[s[toriei.
Dar o retrospectiv[ în materia legisla\iei familiei nu poate neglija rolul deosebit jucat de marea codificare din 1864. Principiile pe care noul Cod le reflecta – de]i în mare parte formale ]i trunchiate – reprezentau, totu]i, un progres fa\[ de vechea legisla\ie pe care o înlocuia.
Astfel, Codul civil de la 1864 nu mai interzicea c[s[toria dintre „slobozi” ]i „robi”, dintre „cre]tini” ]i „cei de alt[ lege”, dintre colateralii p`n[ la a „opta spi\[” (reduc`nd acest impediment p`n[ la a „patra spi\[”) ]i nu mai permitea s[ fie da\i zestre „\igani, dobitoace ]i toate cele nemi]c[toare” (dispozi\ii ce se reg[seau în Codurile Calimah ]i Caragea).
Meritele incontestabile pe care le-a avut codificarea lui Cuza nu ne poate opri s[ observ[m, îns[, ]i pozi\ia retrograd[ pe care a adoptat-o în diferite materii. Principiul de la care pornea Codul civil era acela c[ b[rbatul reprezenta „capul familiei” sau „capul asocia\iunii conjugale”.
Pornind de la principiul, femeia era supus[ „puterii materiale” a b[rbatului trebuind s[-l urmeze în orice loc va g[si acesta de cuviin\[ a-]i stabili domiciliul ]i „s[-i dea ascultare”, so\ul av`nd dreptul de a supraveghea coresponden\a ]i rela\iile so\iei sale. Femeia era incapabil[ din punct de vedere juridic, neput`ndu-]i exercita drepturile „dec`t în temeiul unei prealabile autoriza\ii materiale”.
A urmat apoi Constitu\ia din 1948, care a constituit un prim pas pe calea form[rii unei ramuri de sine st[t[toare în ceea ce prive]te reglementarea rela\iilor de familie. Astfel, articolul 105 din Constitu\ie prevede în mod expres c[ „De la data intr[rii în vigoare a Constitu\iei prin publicarea ei în Monitorul Oficial, se desfiin\eaz[ toate dispozi\iile din legi, decrete, regulamente ]i orice alte dispozi\ii contrare prevederilor Constitu\iei”. Pe planul raporturilor dintre so\i, principiul constitu\ional al egalit[\ii sexelor înl[tur[ cu des[v`r]ire „puterea marital[” ]i pozi\ia autoritar[ a so\ului.
Alegerea domiciliului comun al so\ilor se f[cea de comun acord; dreptul so\ului de a supraveghea coresponden\a ]i rela\iile so\iei sale este suprimat; femeia, ca ]i b[rbatul, î]i alege ]i î]i exercit[ în deplin[ libertate munca sau profesia, put`nd folosi ]i dispune de retribu\ia primit[ dup[ cum crede de cuviin\[.
Toate aceste principii urmau s[ fie reluate ]i dezvoltate ulterior în Codul familiei, adoptat la 29 decembrie 1953 ]i intrat în vigoare la 1 februarie 1954.
Genera\iilor mai tinere le este greu, poate, ast[zi, dup[ mai bine de o jum[tate de secol de aplicare, s[ în\eleag[ exact dimensiunile amplei reforme legislative pe care a reprezentat-o apari\ia Codului familiei. Pe calea deschis[ de Constitu\ia din 1948, Codul familiei marca înc[ un pas înainte – un pas deosebit de important – în lungul ]i complexul proces de automatizare a dreptului familiei, prin însemnatele nout[\i pe care le aducea în definirea ]i amenajarea anumitor institu\ii.
Care sunt aceste nout[\i?
În primul r`nd trebuie consemnat c[ noul Cod cuprinde o reglementare nou[ ]i superioar[ a materiei c[s[toriei. El proclam[, în primul s[u articol, c[ în \ara noastr[ statul ocrote]te c[s[toria ]i ap[r[ interesele mamei ]i copilului ]i c[ familia are la baza c[s[toria liber consim\it[ între so\i, c[ în rela\iile dintre so\i, precum ]i în exerci\iul drepturilor fa\[ de copii, b[rbatul ]i femeia au drepturi egale.
Codul permite b[rba\ilor s[ se c[s[toreasc[ de la împlinirea v`rstei de 18 ani, iar femeilor de la 16 ani sau, în condi\ii speciale, chiar de la 15 ani. Codul familiei desfiin\eaz[, în acela]i timp, o serie de îngr[diri, cum ar fi consim\[m`ntul ascenden\ilor la c[s[toria copiilor minori, piedica la c[s[torie rezult`nd din afinitate sau alian\[, ori din „rudenia” izvor`t[ din botez, precum ]i piedica la c[s[torie pe care o constituie nerespectarea de c[tre femeie a termenului de viduitate. Se reglementeaz[, pentru prima dat[, obliga\ia so\ilor de a-]i comunica reciproc starea s[n[t[\ii.
Cu toate aceste nout[\i, dreptul familiei nu este o ramur[ de drept pe de-a întregul constituit[, ci una în curs de constituire, o structur[ juridic[ ce-]i caut[ înc[ împlinirea.
Astfel, datorit[ diversit[\ii ]i mobilit[\ii rela\iilor sociale, func\iile familiale sufer[ un însemnat proces de evolu\ie, proces care trebuie s[ fie urmat de o normare corespunz[toare.
BIBLIOGRAFIE
1. Albu Ioan – C[s[toria în dreptul rom`nesc, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1988.
2. Alexandresco Dimitrie – Dreptul civil rom`n, Editura Tipografiei Ziarului „Curierul judiciar” 1906.
3. Amuza T. Ion – C[s[toria ]i divor\ul în vechiul drept rom`nesc, Editura Sylvi, Bucure]ti 2001.
4. Ceterchi Ioan – Istoria dreptului rom`nesc, vol. I, Editura Academiei Republicii Socialiste Rom`nia, Bucure]ti 1980.
– Dreptul rom`nesc contemporan, Evolu\ie ]i perspective, Editura }tiin\ific[ ]i Enciclopedic[, Bucure]ti 1977 (coordonator).
5. Coco] }tefan – Dreptul familiei, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucure]ti 2001.
6. Codul familiei – Editura Lumina Lex, Bucure]ti 2000.
7. Cercel Sevastian – Curs de dreptul familiei, an universitar 2000-2001.
8. Filipescu P. Ion – Tratat de dreptul familiei, Editura All Beck, Bucure]ti 2000.
9. Firoiu V. Dumitru – Istoria statului ]i dreptului rom`nesc, Editura Didactic[ ]i Pedagogic[, Bucure]ti 1976.
10. Hamanciu C. – Cod civil adnotat, Editura Libr[riei „Universala” Alcalay & Co. Bucure]ti 1925.
– (I. R. B[l[nescu, Al. B[icoianu) – Tratat de drept civil rom`n, vol. I, Editura All, 1996.
11. Hanga Vladimir – Drept privat roman, Editura Didactic[ ]i Pedagogic[, Bucure]ti 1978.
– Principiile dreptului privat roman, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1989.
– Cetatea celor ]apte coline, Editura Tineretului, Bucure]ti 1957.
– Mari legiuitori ai lumii, Editura }tiin\ific[ ]i Enciclopedic[, Bucure]ti 1977.
12. Iavorschi Ioan – Dreptul feudal scris al Moldovei ]i |[rii Rom`ne]ti, Litografia Înv[\[m`ntului, Ia]i 1956.
13. Îndreptarea legii – 1952, Editura Academiei Republicii Populare Rom`ne, 1962.
14. Pascu Nina – Curs de dreptul familiei, an universitar 2000-2001.
15. Peretz Ioan – Curs de istoria dreptului rom`nesc, Editura „Curierul Judiciar”, Bucure]ti 1915.
16. Popescu N. Aurel – Gaius – Institu\iunile, Editura Academiei Republicii Socialiste Rom`nia, Bucure]ti 1982.
17. Popescu R. Tudor – Dreptul familiei, Editura Didactic[ ]i Pedagogic[, Bucure]ti, 1965.
18. Pricopi Adrian – C[s[toria în dreptul rom`n, Editura Lumina Lex, Bucure]ti 1998.
19. Ruja Mihai, Oprean Horia – Istoria dreptului rom`nesc, Editura Servo-Sat, 1997.
20. S`mbrian Tudor – Drept roman, Editura Helios, Craiova 2001.
21. Stoicescu C. – Curs elementar de drept roman, Bucure]ti 1931.
22. }erb[nescu Scarlat – Codul familiei comentat ]i adnotat, Editura }tiin\ific[, Bucure]ti 1963.
23. Tomulescu }t. – Manual de drept privat roman, Litografia Înv[\[m`ntului, Bucure]ti 1958.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Institutia Casatoriei Fundamentare Si Evolutie (ID: 125001)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.