Institutia Adoptiei. Aspecte Particulare In Judetul Bihor
INSTITUȚIA ADOPȚIEI. ASPECTE PARTICULARE ÎN JUDEȚUL BIHOR
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ADOPȚIA
SECȚIUNEA 1: DEFINIREA ADOPȚIEI
I.1.1. Definiția adopției
I.1.2. Scurt istoric al adopției
I.1.3. Adopția cu efecte depline
SECȚIUNEA 2: CARACTERELE GENERALE ALE ADOPȚIEI
I.2.1. Adopția se face în interesul superior al adoptatului
I.2.2. Caracterul solemn al adopției
CAPITOLUL II. CERINȚELE ÎNCHEIERII ADOPȚIEI
SECȚIUNEA 1: REGLEMENTAREA LEGALĂ
II.1.1. Reglementarea internă
II.1.2. Reglementarea internațională
II.1.3. Clasificarea cerințelor legale ale adopției
SECȚIUNEA 2: CONDIȚIILE DE FOND ALE ADOPȚIEI
II.2.1. Consimțământul la adopție
II.2.2. Capacitatea deplină de exercițiu a adoptatorului sau a familiei care adoptă
II.2.3. Condiția diferenței de vârstă
II.2.4. Condiția ca cel ce urmează a fi adoptat să fie minor
II.2.5. Condiția ca adopția să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat
II.2.6. Atestatul comisiei pentru protecția copilului
II.2.7. Se pot adopta copiii care se află în evidența Oficiului Român pentru Adopții
II.2.8. Stabilirea compatibilității dintre copil și persoana/familia potențial adoptatoare
II.2.9. Încredințarea copilului în vederea adopției, persoanei sau familiei care dorește să-l adopte
SECȚIUNEA 3: LIPSA IMPEDIMENTELOR LA ADOPȚIE
II.3.1. Impedimentul izvorât din rudenia firească
II.3.2. Impedimentul izvorât din calitatea de soț
II.3.3. Impedimentul rezultând dintr-o adopție anterioară
SECȚIUNEA 4: CONDIȚIILE DE FORMĂ
II.4.1. Forma actelor juridice ale părților
II.4.2. Procedura adopției
CAPITOLUL III. EFECTELE ADOPȚIEI
III.1. Relațiile de filiație și de rudenie ale adoptatului
III.2. Ocrotirea părintească a copilului adoptat
III.3. Numele și prenumele adoptatului
III.4. Domiciliul și locuința adoptatului
III.5. Cetățenia adoptatului
CAPITOLUL IV. ÎNCETAREA ADOPȚIEI
IV.1. Desfacerea adopției
IV.2. Desființarea adopției
CAPITOLUL V. MEDODOLOGIA CERCETĂRII
V.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII
V.2. IPOTEZELE CERCETĂRII
V.3. METODE ȘI TEHNICI
V.4. DESCRIEREA CERCETĂRII
V.5. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
GHID DE INTERVIU
CONCLUZIILE CERCETĂRII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Familia a constituit fundamentul principal de creștere, ocrotire și formare a copilului, încă din cele mai îndepărtate timpuri. În consecință, familia s-a format și a evoluat în conformitate cu nevoile sociale urmărind și dezvoltând în permanență o grijă deosebită pentru creșterea, formarea și dezvoltarea armonioasă a personalității copilului.
Instituția adopției este cunoscută tot din timpuri imemorabile și a apărut datorită necesității obiective a societății de a-și ocroti vlăstarele lipsite de ocrotirea părintească sau având una necorespunzătoare.
Adopția reprezintă o cale prin care statul le oferă copiilor ai căror părinți nu-și doresc sau nu pot să-i crească și să-i îngrijească corespunzător, posibilitatea de a trăi într-un mediu familial, fiind influențată în mod continuu de schimbările politice.
Adopția reprezintă unul dintre cele mai actuale și mai controversate fenomene ale dreptului contemporan. În România, ca în cele mai multe state ale lumii, adopția este o măsură juridică, în prezent fiind reglementată de o legislație modernă, europeană, care pune accent pe respectarea și garantarea drepturilor copiilor.
Conform noii legislații în domeniul adopției, pentru ca un copil să poată fi adoptat, acesta trebuie să aibă statutul juridic clarificat, pentru ca mai apoi să i se caute o familie potrivită din punct de vedere comportamental, psihologic, social și cultural, care să poată să corespundă tuturor nevoilor pe care le are copilul.
În urma tuturor demersurilor ce au fost întreprinse pentru a reintegra copilul în familia biologică sau pentru a-l integra în familia extinsă, dacă se constată că aceste demersuri au eșuat, specialiștii întocmesc un plan individualizat de protecție a copilului, având ca finalitate adopția internă și totodată înaintează instanței competente propunerea privind deschiderea procedurii adopției interne și documentația aferentă acesteia. Instanța de judecată este singura abilitată să decidă deschiderea procedurii adopției interne pentru un copil.
Altfel spus, nu orice copil care se află în sistemul de protecție al copilului poate fi adoptat. Prin urmare, se poate vorbi de adopție numai în cazul copiilor pentru care o astfel de operațiune juridică este interesul lor superior.
Privită în ansamblu, adopția este o soluție minunată. În primul rând putem remarca că prin adopție se rezolvă problema părinților adoptivi, care, din cauza infertilității sau a altor complicații, nu pot avea copii. În al doilea rând, ea rezolvă problema părinților naturali care se confruntă cu o sarcină neplanificată și nedorită. În al treilea rând, dar și cel mai important este faptul că adopția rezolvă problema copilului adoptiv, care, altfel, n-ar avea un cămin și un sentiment de permanență.
CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND ADOPȚIA
SECȚIUNEA 1: DEFINIREA ADOPȚIEI
I.1.1. Definiția adopției
Adopția ocupă un loc principal în ansamblul instituțiilor ce au drept scop ocrotirea copilului. Instituția adopției „a luat naștere din marea și stringenta nevoie socială de a ocroti copilul, chiar și în acele situații în care nu există legături de sânge”.
Pentru ca personalitatea copilului să se dezvolte cât mai armonios, acesta trebuie să crească într-un mediu familial propice, care să-i asigure un climat de fericire, de iubire și înțelegere din partea celor ce-l cresc și-l ocrotesc. Mijlocul elementar și fundamental de a asigura ocrotirea copilului este de a-l menține în familia biologică, atâta timp cât aceasta corespunde interesului său.
„Pe cât este posibil, copilul trebuie menținut și crescut în familia sa de origine. Dacă acest lucru nu este posibil, urmează a se asigura copilului o familie permanentă, în care să fie crescut și format pentru a deveni folositor societății în care să se integreze fără dificultăți”.
În momentul în care se dovedește că este imposibilă o dezvoltare optimă a copilului în familia sa, soluția cea mai bună ar fi aceea ca el să fie plasat în mediul care este cel mai apropiat familiei sale biologice, din punctul de vedere al apartenenței sale etnice, al tradiției, precum și al modelelor culturale.
Adopția reprezintă „o soluție viabilă și de dorit pentru acei copii abandonați pentru care reîntoarcerea în familia biologică nu este posibilă. Astfel i se oferă fiecărui copil șansa de a beneficia de o atmosferă familială, respectându-i-se dreptul de a crește înconjurat de dragoste și afecțiune”.
Instituția adopției îi oferă copilului posibilitatea de a avea o familie permanentă. Astfel, „prin adopție, copilul care este lipsit de părinți sau de o îngrijire corespunzătoare este primit în familia adoptatorilor, unde urmează a fi crescut ca și un copil firesc al acestora. Prin adopție, adoptatorii își asumă obligațiile și răspunderea ce revin părinților firești.”
„Fenomen complex, sociologic și juridic, adopția este un mijloc pentru soluționarea problemelor familiale ale copilului, după cum poate fi o sursă de probleme familiale, dacă drepturile celor implicați în adopție și, mai ales, drepturile fundamentale și interesul copilului nu sunt respectate.”
În iunie 2004, legiuitorul român adoptă Legea 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției. Începând cu 1 ianuarie 2005 intră în vigoare noul act normativ referitor la instituția adopției.
La intrarea în vigoare a legii, au fost abrogate următoarele acte normative:
O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopției;
O.U.G. nr. 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopțiile internaționale;
H.G. nr. 245/1997 cu privire la criteriile de autorizare a organismelor private care desfășoară activități în domeniul protecției drepturilor copilului prin adopție;
Orice alte dispoziții contrare;
Legea 47/1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii;
H.G. nr. 1315/2000 privind unele măsuri pentru protecția copilului prin adopție.
Legislația actuală definește adopția prin scopul și caracterele sale. Potrivit prevederilor art. 1 al Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, adopția este „operațiunea juridică prin care se creează legătura de filiație între adoptator și adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.” Astfel, adopția cu efecte depline ale filiației firești, consacrată expres de O.U.G. nr. 25/1997 este în continuare reglementată.
Legea nr. 273/2004, în art. 2, definește o serie de termeni specifici în această materie. Astfel, în înțelesul acestei legi termenul de „adoptat” desemnează persoana care a fost sau urmează să fie adoptată în condițiile prezentei legi, iar „adoptator” este persoana care a adoptat sau dorește să adopte. De asemenea, toți ceilalți termeni specifici utilizați de această lege au rolul și importanța lor stabilită și respectată în condițiile acestei legi cum ar fi: familie substitutivă, părinte firesc, stat primitor, planul individualizat de protecție, etc.
„Doctrina conferă noțiunii de adopție o triplă accepțiune, respectiv: de act juridic, de raport juridic și de instituție juridică.”
Ca act juridic, termenul de adopție reprezintă acordul de voință al părților care participă la încheierea sa și care, odată încuviințat de instanța judecătorească, dă naștere raportului juridic de adopție.
Ca raport juridic, adopția constă în legătura de rudenie pe care o creează între adoptat și descendenții săi pe de o parte, precum și între adoptator și rudele sale, pe de altă parte.
Ca instituție juridică, adopția desemnează totalitatea normelor juridice care reglementează condițiile privind nașterea, efectele, nulitatea și desfacerea ei.
Conform acestor trei laturi ale noțiunii, adopția poate fi definită ca fiind „actul juridic prin care se stabilesc relații de rudenie, civilă, asemănătoare rudeniei firești, între adoptator și adoptat, precum și între adoptat și rudele adoptatorului.”
I.1.2. Scurt istoric al adopției
Fiind o instituție modestă, rar utilizată în societățile tradiționale, adopția cunoaște o ascensiune spectaculoasă în majoritatea statelor lumii, în special după cel de al doilea război mondial.
Termenul de adopție provine din latinescul „adoptio”. Adopția este o instituție tradițională a dreptului român, fiind reglementată chiar în vechile legiuiri. Astfel, atât în vechile legiuiri românești, cât și în lucrările de drept românesc vechi se întâlnesc deopotrivă denumirile de: luare de suflet, înfiere sau adopțiune.
Prin urmare, Codul Callimach (art. 236 și urm.) o numea „înfială”, iar Codul Caragea (art. I, partea IV, cap. 5) prevedea că „Facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au copii.”
Codul civil din 1864 reglementa adopția ca un contract solemn, supus „ratificării justiției”, care se încheia între adoptator și adoptat.
Codul familiei din 1954, care a abrogat dispozițiile din Codul civil referitoare la adopție, „dezvoltă instituția adopției (pe care o denumește „înfiere”), fiind apreciat la data adoptării sale drept una dintre cele mai modern legislații în această materie. El are meritul incontestabil de a fi consacrat principiul potrivit căruia adopția se încheie numai în interesul celui adoptat (art. 66).”
Prin Legea nr. 11/1990 s-a revenit la termenul de adopție, iar în prezent, Legea nr. 273/2004 menține tot această denumire de adopție.
Din punct de vedere istoric, adopția este o instituție ale cărei rădăcini se regăsesc în dreptul roman, prin care se crea „patria potestas”. Adopția juca un rol foarte important la romani. Scopul principal al acesteia era acela „de a permite persoanei fără descendenți legitimi de a primi în familia sa copii care dobândeau astfel numele adoptatorului, continuau cultul strămoșilor și veneau la succesiune ca și un copil din căsătorie.”
„Adoptatul, la romani, era considerat ca stor trei laturi ale noțiunii, adopția poate fi definită ca fiind „actul juridic prin care se stabilesc relații de rudenie, civilă, asemănătoare rudeniei firești, între adoptator și adoptat, precum și între adoptat și rudele adoptatorului.”
I.1.2. Scurt istoric al adopției
Fiind o instituție modestă, rar utilizată în societățile tradiționale, adopția cunoaște o ascensiune spectaculoasă în majoritatea statelor lumii, în special după cel de al doilea război mondial.
Termenul de adopție provine din latinescul „adoptio”. Adopția este o instituție tradițională a dreptului român, fiind reglementată chiar în vechile legiuiri. Astfel, atât în vechile legiuiri românești, cât și în lucrările de drept românesc vechi se întâlnesc deopotrivă denumirile de: luare de suflet, înfiere sau adopțiune.
Prin urmare, Codul Callimach (art. 236 și urm.) o numea „înfială”, iar Codul Caragea (art. I, partea IV, cap. 5) prevedea că „Facerea de fii de suflet este dar spre mântuirea celor ce nu au copii.”
Codul civil din 1864 reglementa adopția ca un contract solemn, supus „ratificării justiției”, care se încheia între adoptator și adoptat.
Codul familiei din 1954, care a abrogat dispozițiile din Codul civil referitoare la adopție, „dezvoltă instituția adopției (pe care o denumește „înfiere”), fiind apreciat la data adoptării sale drept una dintre cele mai modern legislații în această materie. El are meritul incontestabil de a fi consacrat principiul potrivit căruia adopția se încheie numai în interesul celui adoptat (art. 66).”
Prin Legea nr. 11/1990 s-a revenit la termenul de adopție, iar în prezent, Legea nr. 273/2004 menține tot această denumire de adopție.
Din punct de vedere istoric, adopția este o instituție ale cărei rădăcini se regăsesc în dreptul roman, prin care se crea „patria potestas”. Adopția juca un rol foarte important la romani. Scopul principal al acesteia era acela „de a permite persoanei fără descendenți legitimi de a primi în familia sa copii care dobândeau astfel numele adoptatorului, continuau cultul strămoșilor și veneau la succesiune ca și un copil din căsătorie.”
„Adoptatul, la romani, era considerat ca un adevărat fiu al adoptatorului, iar la Roma adopția a fost întrebuințată de împărați în vederea transmiterii ereditare a demnității imperiale.”
Instituția adopției a continuat să existe și în Evul Mediu, preluând îndeosebi dispozițiile din Dreptul roman. În Țările Române, o serie de instituții și reguli priveau în egală măsură condiția juridică atât a copiilor legitimi, cât și a celor nelegitimi. Cel mai apropiat de situația copilului născut din căsătorie era copilul adoptat. Prin urmare, pentru adopțiune nu era necesar să existe un copil din afara căsătoriei, însă de cele mai multe ori această instituție îi privea pe acei copii care s-au născut în afara căsătoriei.
În România, adopția a fost cunoscută ca fiind o practică de ocrotire a copiilor. Încă din societatea tradițională găsim ideea existenței unor copii de suflet alături de cei de sânge. În timpul regimului comunist, ca urmare a tuturor schimbărilor socio-economice și culturale, adopția devenise o soluție pentru cuplurile fără copii, iar scopul principal al acesteia era acela de a găsi un copil pentru o familie. Din păcate, chiar și în zilele noastre, această concepție persistă încă la numeroase persoane.
În anul 1991, a fost tras un semnal de alarmă când s-a constatat că de fapt, prin intermediul adopției, copilul devenea un obiect de schimb. „Constatarea a suscitat reacția a numeroși experți în materie de adopție, acești experți încercând să modifice practica ce constă în alegerea unui copil pentru o familie și să convingă persoanele răspunzătoare de procesul adopției că este vorba mai degrabă de a găsi familia cea mai potrivită care să răspundă nevoilor unui copil și nu invers.”
În vechiul Drept românesc, adopțiunea era legată cel mai frecvent de considerente umanitare, izvorând din necesitatea morală de a li se asigura ocrotire acelor copii care erau lipsiți de îngrijire părintească, fiind mai puțin condiționată de solidarități afective care ar fi existat între un copil și viitorii săi părinți, sau asigurarea continuității materiale a familiei.
„Frecvența adopțiunii din necesități morale se explică prin condiția modestă a populației țărănești în Evul Mediu, prin interesul scăzut pentru asigurarea continuității averii, fapt pentru care în mentalitatea populației românești adopțiunea apărea ca o sarcină, explicând atât tendința de a nu adopta, cât și rezerva în legătură cu mila față de copilul adoptat.”
Scopurile adopției difereau substanțial în funcție de perioadele istorice. Astfel, în antichitate, motivul principal al adopției îl reprezenta „continuarea liniei bărbaților într-o anumită familie. Ea privea mai ales bunăstarea adoptatorului, acordând puțină atenție bunăstării celui adoptat.”
Instituția adopției a suferit cea mai importantă transformare atunci când scopul principal al acesteia s-a deplasat de la interesul predominant al adoptatorului, spre interesul copilului lipsit de îngrijire părintească. Astfel, ideea de „a da un copil familiei care nu are copii” s-a transformat în aceea de „a da o familie copilului lipsit de un mediu familial.”
„Astfel, legislațiile statelor au evoluat consacrând principiul potrivit căruia adopția trebuie să se realizeze doar dacă este în interesul superior al copilului, ca o măsură de protecție a acestuia.”
În societatea contemporană, prin adopție sunt vizați copii de ambele sexe, iar obiectivul principal al legislației actuale urmărește promovarea bunăstării copilului adoptat.
„Această atitudine s-a dezvoltat în special la sfârșitul primului război mondial și a fost influențată de câțiva factori, printre care enumerăm: numărul mare de orfani cărora trebuia să li se asigure un cămin, influența psihologiei și a altor discipline înrudite care subliniau importanța vieții de familie în dezvoltarea copilului.”
I.1.3. Adopția cu efecte depline
Legislațiile naționale reflectă atitudini diferite față de adopție, în raport cu tradițiile familiale, concepțiile religioase, moravurile și chiar istoria statelor. Normele juridice sunt „amprentele” acestor realități social-culturale, iar adopția este un fenomen socio-juridic. Cu atât mai mult, adopția internațională presupune confruntarea cu această diversitate legislativă.
În primul rând, se pot remarca două tipuri de sisteme de drept, și anume legislații care ignoră sau chiar interzic adopția (precum cele din Vietnam și unele țări din America de Sud care nu reglementează adopția, precum și dreptul din țările musulmane, care, prin Coran, interzic adopția, cu excepția Tunisiei). Cu toate acestea este remarcabil faptul că, în prezent, majoritatea sistemelor de drept reglementează adopția ca instituție care permite stabilirea legăturilor de rudenie între adoptat și adoptator, ca o măsură de protecție a copilului.
În al doilea rând, în cadrul sistemelor de drept care reglementează adopția, se pot identifica trei tipuri de soluții legislative, în ceea ce privește felurile adopției, în raport cu întinderea efectelor pe care le produce, și anume:
există legislații care reglementează numai o adopție cu efecte restrânse;
există legislații care reglementează numai o adopție cu efecte depline;
există legislații care reglementează ambele feluri de adopție, atât cea cu efecte restrânse, cât și cea cu efecte depline.
Codul familiei reglementa două feluri de adopție:
adopția cu efecte restrânse (art. 67-78 în prezent abrogate), care se caracteriza prin următoarele: 1) legăturile de rudenie dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții firești și rudele acestora, pe de altă parte, se mențineau; 2) între adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și adoptator, pe de altă parte, se stabileau raporturi de rudenie asemănătoare acelora dintre părinți și copii;
adopția cu efecte depline (cu efectele filiației firești – art. 79 în prezent abrogat), care se caracteriza prin următoarele: 1) legăturile de rudenie firească dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții săi firești și rudele acestora, pe de altă parte, încetau; cu toate acestea, impedimentul la căsătorie rezultând din rudenie se menținea; 2) între adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și adoptatori și rudele acestora, pe de altă parte, se stabileau raporturi de rudenie.
Potrivit O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopției (în prezent abrogată) aceasta reglementa un singur fel de adopție, care se caracteriza prin următoarele: 1) între adoptator și copil se stabilește filiația; 2) între copil și rudele adoptatorului se stabilește rudenia; chiar dacă art. 1 al ordonanței menționate nu prevedea expres, rudenia se stabilea atât între descendenții copilului adoptat și adoptator, cât și între descendenții copilului adoptat și rudele adoptatorului; 3) încetează atât filiația dintre copilul adoptat și părinții săi firești, precum și rudenia dintre descendenții copilului adoptat și rudele sale firești; chiar dacă textul nu prevede expres aceasta, impedimentul la căsătorie între adoptat și rudele sale firești se menține.
În prezent, prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, se reglementează, de asemenea, un singur fel de adopție, iar aceasta se caracterizează prin următoarele: 1) între copilul adoptat și adoptator se stabilește filiația; 2) între copil și rudele adoptatorului se stabilește rudenia, deși art. 1 al legii menționate la fel ca și în cazul O.U.G. nr. 25/1997 nu prevede expres, rudenia se stabilește atât între descendenții adoptatului și rudele adoptatorului, precum și între descendenții adoptatului și rudele adoptatorului; 3) rudenia firească dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții săi firești și rudele acestora, pe de altă parte, încetează (acest aspect este prevăzut expres prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 273/2004), cu excepția adopției copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv, caz în care încetarea raporturilor de rudenie se aplică doar în raport cu părintele firesc și rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul; potrivit legii, textul prevede expres prin art. 50 alin. (4) că impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie, se menține atât între adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și rudele sale firești, pe de altă parte, cât și între cel adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopției, pe de altă parte.
Prin urmare, în prezent există un singur fel de adopție și anume corespunzătoare înfierii cu efecte depline care a fost reglementată anterior de Codul familiei.
SECȚIUNEA 2: CARACTERELE GENERALE ALE ADOPȚIEI
I.2.1. Adopția se face în interesul superior al adoptatului
În condițiile reglementării actuale, potrivit Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, adopția se face cu respectarea unor principii. Astfel, art. 1 prevede următoarele principii generale ce trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopției:
principiul interesului superior al copilului;
principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial;
principiul continuității în educarea copilului, ținându-se seama de originea sa etnică, culturală și lingvistică;
principiul informării copilului și luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta și gradul său de maturitate;
principiul celerității în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției;
principiul garantării confidențialității în ceea ce privește datele de identificare ale adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum și în ceea ce privește identitatea părinților firești.
Principiul interesului superior al copilului reprezintă atât un principiu fundamental al adopției, cât și o condiție de fond pentru încuviințarea acesteia. Deși actualul regim juridic al adopției este mai explicit decât reglementarea anterioară, nu se arată în ce constă interesul superior al copilului (așa cum se prevede în convențiile internaționale).
Interesul superior al copilului constă în a-i oferi acestuia, care este lipsit de ocrotirea părintească, posibilitatea de a fi crescut și educat în familia adoptatorului, astfel încât să se asigure dezvoltarea armonioasă a copilului și să i se respecte toate drepturile ce-i sunt recunoscute.
„Când familia biologică se află în incapacitatea de a-și crește copilul este de datoria societății să preia această dificultate vitală a copilului și să găsească o soluție optimă.” Altfel spus, singura soluție definitivă o reprezintă adopția.
Sintagma „interesului superior al copilului” trebuie înțeleasă în sensul că, în urma încheierii adopției, interesele copilului vor fi satisfăcute la un nivel superior. „Nu poate fi acceptată teza potrivit căreia, prin adopție, ar fi promovate numai interesele superioare, iar cele normale sau inferioare ar putea fi ignorate.”
Este foarte important ca interesul superior al adoptatului să fie avut în vedere nu doar la încuviințarea adopției, ci și în timpul în care aceasta există, precum și atunci când se discută problema desfacerii ei. Interesul adoptatului nu înseamnă că adoptatorul nu poate avea și el un interes moral la încheierea adopției în dorința de a-și manifesta sentimente de ocrotire familială, pentru a veni în sprijinul copiilor care nu beneficiază de ocrotire părintească.
De asemenea, nu trebuie să existe conflicte de interese între interesul adoptatului și cel al adoptatorului. Principiul conform căruia adopția se încheie numai dacă este în interesul adoptatului trebuie înțeles în sensul că „scopul principal al adopției, scopul superior al acesteia, este acela de a oferi posibilitatea copiilor care nu se pot bucura de ocrotire părintească de a fi crescuți și educați în familia adoptatorului. Acesta este interesul superior al adoptatului. Acest interes constituie cauza adopției.”
Obiectivul principal al actualei legi îl constituie identificarea unei familii pentru un copil adoptabil, nu a unui copil pentru o familie. Altfel spus, „drepturile copilului sunt prioritare și vor fi luate în permanență în considerare înaintea nevoilor și dorințelor unei familii care dorește să adopte un copil. De menționat este faptul că se iau în considerare și se respectă dorințele familiilor potențial adoptatoare, dar nu li se acordă prioritate în raport cu nevoile copilului, ci se analizează măsura în care ele corespund interesului superior al copilului.”
Prin prisma interesului superior al copilului, profesioniștii care se ocupă de adopție trebuie să acorde o atenție deosebită atunci când urmează să facă potrivirea dintre copilul adoptabil și familia adoptatoare. Astfel, familia care urmează să adopte va evita capcana de a se raporta la un „copil ideal” (cu toate consecințele neplăcute care pot apărea) și își va asuma tot ceea ce ține de istoria de viață a „copilului real”, cu punctele lui sensibile, dar și cu resursele sale.
Celelalte principii noi, introduse de reglementarea actuală, decurg și se subordonează principiului interesului superior al copilului.
I.2.2. Caracterul solemn al adopției
„Adopția este un act solemn.”
Deși reglementarea actuală a înlăturat dispoziția legală anterioară potrivit căreia consimțământul necesar în vederea adopției se poate da numai în formă autentică prin act notarial (fiind menționată doar în anumite împrejurări), caracterul solemn al adopției rezultă din următoarele împrejurări:
consimțământul părinților firești și a adoptatorului sau a familiei adoptatoare se dă în fața instanței judecătorești [art. 13 alin. (1) și art. 15]; în cazul adopției copilului de către soțul părintelui său, consimțământul părintelui firesc se dă în formă autentică prin act notarial [art. 13 alin. (2)];
încuviințarea adopției este de competența instanțelor judecătorești (art. 47);
cererea de încuviințare a adopției este însoțită de o serie de acte [art. 48 alin. (2)];
persoana sau familia care urmează să adopte este propusă de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului în a cărei rază teritorială se află domiciliul acestora; adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanțiile morale, precum și condițiile materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului; rezultatul favorabil al evaluării se certifică de către autoritățile competente prin eliberarea atestatului prevăzut la [art. 16 alin. (4)] care să arate că persoana sau familia este aptă să adopte.
CAPITOLUL II. CERINȚELE ÎNCHEIERII ADOPȚIEI
SECȚIUNEA 1: REGLEMENTAREA LEGALĂ
II.1.1. Reglementarea internă
Adopția a fost reglementată prin dispozițiile capitolului III „Adopția” al titlului II din Codul familiei. Prin apariția Legii nr. 11/1990 privind încuviințarea adopției, aceasta fiind ulterior modificată prin Legea nr. 48/1991 și prin Legea nr. 65/1995, s-au adus modificări și completări reglementării existente deja în Codul familiei. Dispozițiile legale din Codul familiei privind adopția și cele ale Legii nr. 11/1990, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții legale contrare au fost abrogate prin O.U.G. nr. 25/1997, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/1998, ulterior fiind modificată și completată prin Legea nr. 385/2003.
Începând cu 1 ianuarie 2005 a intrat în vigoare Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, care a abrogat O.U.G. nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopției, incluzând modificările și completările ulterioare. În ce privește efectele sale, această adopție corespunde adopției cu efecte depline sau adopției cu efectele filiației firești. Rezultă că, în prezent, există un singur fel de adopție.
II.1.2. Reglementarea internațională
Prin Legea nr. 15/1993, România a aderat la Convenția europeană în materia adopției de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.67 din martie 1993.
Potrivit art. 1 al acestei Convenții, „fiecare parte contractantă se angajează să asigure conformitatea legislației sale cu dispozițiile părții a II-a a prezentei convenții și să notifice secretarului general al Consiliului Europei măsurile luate în acest scop și de asemenea, să ia în considerare dispozițiile enunțate în partea a IIIa a prezentei convenții și, dacă le acordă efect sau, după ce le-a acordat efect, încetează să mai acorde efect oricăreia dintre aceste dispoziții, ea va trebui să notifice aceasta secretarului general al Consiliului Europei.”
Convenția europeană de la Strasbourg privește doar instituția juridică a adopției unui copil care, în momentul în care adoptatorul solicită adopția, nu a împlinit vârsta de 18 ani, nu este sau nu a fost căsătorit și nu este socotit major (art. 3).
Aderarea la această Convenție s-a făcut având următoarea rezervă: România declară că nu va aplica dispozițiile art. 7, potrivit cărora vârsta minimă a adoptatorului nu poate fi mai mică de 21 de ani, dar nici mai mare de 35 de ani. În legislația română vârsta minimă este de 18 ani și nu există limită maximă.
Prin Legea nr. 84/1994, România a ratificat Convenția de la Haga asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993.
Convenția de la Haga are drept obiect:
să stabilească garanții pentru ca adopțiile internaționale să se înfăptuiască în interesul superior al copilului și în respectul drepturilor fundamentale care îi sunt recunoscute în dreptul internațional;
să instaureze un sistem de cooperare între statele contractante pentru a asigura respectul acestor garanții și să prevină astfel răpirea, vânzarea sau traficul de copii;
să asigure recunoașterea în statele contractante a adopțiilor realizate potrivit convenției.
Convenția se aplică adopțiilor internaționale. Potrivit art. 2, această Convenție se aplică „în cazul în care un copil având reședința obișnuită într-un stat contractant (statul de origine) a fost, este sau urmează a fi deplasat către un alt stat contractant (statul primitor), fie după adopția sa în statul de origine de către soți sau de către o persoană având reședința obișnuită în statul primitor, fie în vederea unei asemenea adopții în statul primitor sau în statul de origine.”
Convenția privește numai adopțiile ce stabilesc o legătură de filiație [art. 2 alin. (2)].
De asemenea, Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului a fost ratificată de România conform Legii nr.18/1990.
Această Convenție constituie „cadrul de referință pentru toate reglementările naționale cu privire la protecția drepturilor copilului și reprezintă tratatul internațional în domeniul drepturilor omului care a fost ratificat de cele mai multe state ale lumii.”
Potrivit art. 2 alin. (1) al acestei Convenții, „statele părți se angajează să respecte și să garanteze drepturile stabilite în prezenta convenție tuturor copiilor din jurisdicția lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naționalitate, apartenența etnică sau originea socială, de situația materială, incapacitatea fizică, de statutul la naștere sau de statutul dobândit al copilului ori al părinților sau al reprezentanților legali ai acestuia.”
De asemenea, toate statele părți vor impune măsuri de protejare a copilului împotriva oricărei forme de discriminare sau de sancționare pe considerente ținând de situația juridică, activitățile, opiniile declarate sau convingerile părinților, ale reprezentanților săi legali sau ale membrilor familiei sale.
După cum este prevăzut în [art. 20 alin. (1), (2) și (3)], copilul care este lipsit temporar ori permanent, de mediul său familial sau care, pentru protejarea interesului său superior, nu poate fi lăsat în acest mediu, are dreptul la protecție și asistență specială din partea statului. În conformitate cu legislația lor actuală, statele părți vor asigura protecție alternativă pentru un astfel de copil.
Această protecție alternativă de care va putea beneficia copilul (și care poate include plasamentul familial, adopția sau, dacă este necesar, plasarea în instituții adecvate care se ocupă de îngrijirea copiilor) va trebui să garanteze drepturile copilului, în baza Convenției.
În alegerea uneia dintre aceste soluții este necesar să se țină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuități în educația copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică.
Potrivit art. 21 din Convenție, statele părți care recunosc și/sau autorizează adopția vor veghea ca interesele supreme ale copilului să primeze. Astfel, nici un alt interes, economic, politic, de siguranță a statului sau al celor care adoptă nu va prima și în nici un caz nu va fi considerat egal cu cel al copilului.
II.1.3. Clasificarea cerințelor legale ale adopției
Pentru ca adopția să se poată încheia este necesar să se îndeplinească anumite cerințe, acestea putând fi clasificate după diferite criterii:
condițiile de fond;
lipsa impedimentelor la adopție;
condițiile de formă.
Impedimentele la adopție sunt condiții de fond care trebuie să nu existe pentru a se putea încheia adopția.
SECȚIUNEA 2: CONDIȚIILE DE FOND ALE ADOPȚIEI
Condițiile de fond ale adopției reprezintă „acele elemente fundamentale care statuează și fac posibilă în absența impedimentelor la adopție, înfăptuirea acesteia. Acestea conferă posibilitatea de a se stabili cu exactitate dacă se poate sau nu înfăptui adopția.”
Condițiile de fond sunt cerințe ale legii care urmează a fi îndeplinite, după caz, de către adoptat sau adoptator, sau de către ambii, indiferent că sunt formulate pozitiv sau negativ în textele legale. Sunt anumite condiții de fond care pot viza și alte persoane, cum ar fi părinții firești sau, după caz, tutorele copilului, precum și soțul persoanei care adoptă.
Condițiile de fond reprezintă în alți termeni, stări de drept, față de care trebuie să se conformeze persoanele prevăzute de lege pentru ca adopția să fie considerată valabil încuviințată.
Impedimentele la adopție sunt opusul condițiilor de fond, adică „diverse împrejurări de fapt în care se află, după caz, adoptatul, adoptatorul ori ambii sau alte persoane prevăzute expres de lege, ce contravin normelor legale. Altfel spus, impedimentele sunt stări de fapt, care se opun normelor legale.”
Condițiile de fond ale adopției sunt prevăzute în Capitolul II, art. 6-15 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției.
Pentru încuviințarea valabilă a adopției, se impun a fi întrunite cumulativ următoarele condiții de fond:
consimțământul la adopție;
capacitatea deplină de exercițiu a adoptatorului sau a familiei care adoptă;
condiția diferenței de vârstă;
condiția ca cel ce urmează a fi adoptat să fie minor;
condiția ca adopția să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat;
atestatul comisiei pentru protecția copilului;
se pot adopta copiii care se află în evidența Oficiului Român pentru Adopții;
stabilirea compatibilității dintre copil și persoana/familia potențial adoptatoare;
încredințarea copilului în vederea adopției, persoanei sau familiei care dorește să-l adopte;
II.2.1. Consimțământul la adopție
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, reglementează condiția consimțământului la adopție în art. 11-18, art. 35 lit. i) și art. 64 alin. (2). Convenția de la Strasbourg, prevede consimțământul la adopție în art. 5, iar Convenția de la Haga în art. 4 lit. c) și d).
Această condiție a consimțământului prevede că adopția este un act juridic în care se regăsesc atât elemente ale actului juridic administrativ și ale celui jurisdicțional, cât și ale actului juridic civil, deoarece consimțământul reprezintă cerința fundamentală a oricărui act juridic de natură civilă.
De fapt, consimțământul la adopție reprezintă „manifestarea de voință a persoanelor prevăzute de lege prin care acestea își exprimă, după caz, acordul pentru încetarea legăturii de filiație naturală și, respectiv, pentru stabilirea legăturii de filiație civilă.”
Potrivit (art. 13-15) din Legea nr. 273/2004, pentru încuviințarea adopției este necesar consimțământul următoarelor persoane:
al părinților firești sau, după caz, al tutorelui;
al copilului care a împlinit vârsta de 10 ani;
al adoptatorului sau, după caz, al familiei adoptatoare.
De asemenea, în temeiul art. 13 alin. (2) din Lege este necesar consimțământul părintelui adoptator, în cazul în care copilul este adoptat și de soțul acestuia.
Indiferent de persoana care își exprimă consimțământul la adopție el trebuie să îndeplinească cel puțin următoarele cerințe:
să provină de la o persoană cu discernământ;
să fie liber și necondiționat;
să fie deplin;
să fie exprimat în fața instanței judecătorești.
Condiția discernământului derivă din caracterul conștient al consimțământului, adică al manifestărilor de voință a persoanelor fizice. Toate persoanele care sunt implicate în adopție trebuie să aibă capacitatea de a discerne efectele juridice care se produc în temeiul manifestării lor de voință. Această cerință se desprinde din condiția de a nu suferi de boli psihice sau de handicap mintal, potrivit [art. 7, alin. (3)] din Legea nr. 273/2004. În cazul copilului, legiuitorul prezumă îndeplinirea cerinței privind discernământul dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani. Prin urmare, copilul capabil de discernământ are dreptul să-și exprime liber opinia asupra oricărei probleme care îl privește.
Exprimarea consimțământului în mod liber și necondiționat a părinților firești sau a tutorelui copilului are loc atunci când acesta nu este alterat de vicii – eroare, dol, violență și leziune.
Prin cerința consimțământului deplin se înțelege că acesta trebuie să fie pur și simplu, adică să nu fie afectat de modalități (termene, condiții sau sarcini).
Cerința exprimării consimțământului în fața instanței de judecată se constituie într-o măsură menită să ofere garanții că persoanele prevăzute de lege își dau consimțământul în cunoștință de cauză și în condiții care să asigure caracterul liber și deplin al acestuia. Legea nr. 273/2004 prevede expres această cerință pentru părinții firești sau, după caz, pentru tutore și pentru soțul adoptatorului [art. 13 alin. (1) și (2)], pentru copilul care a împlinit vârsta de 10 ani [art. 14 alin. (1)], pentru adoptator sau familia adoptatoare (art. 15).
Consimțământul părinților firești sau, după caz, al tutorelui copilului ce urmează a fi adoptat
Pentru ca adopția să poată fi încheiată se cere consimțământul ambilor părinți firești ai copilului. Deși legea nu prevede în mod expres, acest consimțământ se cere chiar dacă părinții firești sunt divorțați ori cel ce urmează a fi adoptat a fost încredințat unei alte persoane sau familii.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 273/2004, părinții firești ai copilului sau, după caz, tutorele acestuia trebuie să consimtă la adopție în mod liber și necondiționat, numai după ce au fost informați în mod corespunzător asupra consecințelor exprimării consimțământului și în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine, ca urmare a încuviințării adopției. În acest sens, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în a cărei rază teritorială locuiesc părinții firești sau, după caz, tutorele este obligată să asigure consilierea și informarea acestora înaintea exprimării de către aceștia a consimțământului la adopție. Rezultatul acestei activități se materializează într-un raport, care se depune la dosarul cauzei.
Copilul ai cărui părinți firești nu au împlinit 14 ani nu poate fi adoptat (art. 10). Părintele minor care a împlinit 14 ani își exprimă consimțământul fiind asistat de către ocrotitorul său legal (art. 11).
Consimțământul părinților firești sau, după caz, al tutorelui se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de deschidere a procedurii adopției [art. 13 alin. (1)]. În cazul adopției copilului de către soțul părintelui său, consimțământul părintelui firesc se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției [art. 13 alin. (2)].
În reglementarea anterioară, dacă unul dintre părinții firești nu-și dădea consimțământul, adopția nu putea fi încheiată, iar instanța judecătorească nu putea decide în locul lui.
Legea nr. 273/2004 a prevăzut că, în mod excepțional, instanța judecătorească poate decide să treacă peste refuzul părinților firești sau, după caz, al tutorelui de a consimți la adopția copilului dacă se dovedește, prin orice mijloc de probă, că aceștia refuză în mod abuziv să își dea consimțământul la adopție și instanța apreciază că adopția este în interesul superior al copilului, ținând cont și de opinia acestuia dată în condițiile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în această privință [art. 8 alin. (1)].
De asemenea, se poate considera refuz abuziv de a consimți la adopție și situația în care, deși legal citați, părinții firești sau, după caz, tutorele nu se prezintă în mod repetat la termenele fixate pentru exprimarea consimțământului [art. 8 alin. (2)].
O situație deosebită există în cazul în care copilul care urmează să fie adoptat este lipsit de ocrotire părintească. În cazul în care acest copil se află pus sub tutelă, tutorele este cel care va consimți la adopție, deoarece el exercită drepturile și îndatoririle părintești.
În cazul în care tutela nu a fost instituită, se va proceda la instituirea ei, pentru ca, apoi, tutorele să-și exprime consimțământul, fie se va încuviința adopția fără să se mai instituie tutela.
Consimțământul copilului care urmează a fi adoptat
Dacă cel care urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani se cere, pentru adopție, și consimțământul său (art. 14). Consimțământul la adopție al copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, se dă în fața instanței judecătorești, în faza încuviințării adopției [art. 14 alin. (1)]. Adopția nu va putea fi încuviințată fără consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani [art. 14 alin. (2)]. Anterior exprimării consimțământului, direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui și informa pe acesta, ținând seama de vârsta și de maturitatea sa, în special asupra consecințelor adopției și ale consimțământului său la adopție, și va întocmi un raport în acest sens [art. 14 alin. (3)].
Legea nr. 272/2004, în [art. 24 alin. (2)], face referire la obligativitatea ascultării copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, în orice procedură judiciară și administrativă ce îl privește, având în vedere implicit și consimțământul acestuia la adopție.
Consimțământul adoptatorului sau, după caz, al familiei adoptatoare
Potrivit [art. 1 alin. (1), (2) și (3)] din Legea nr.273/2004, două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan și nici succesiv, cu excepția cazului în care sunt soț și soție. Cu toate acestea, o nouă adopție poate fi încuviințată atunci când:
adoptatorul sau soții adoptatori au decedat; în acest caz, adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții;
adopția anterioară a încetat din orice alt motiv;
copilul adoptat are un singur părinte, necăsătorit, iar acesta se află într-o relație stabilă și conviețuiește cu o persoană de sex opus, necăsătorită, care nu este rudă cu acesta până la gradul al patrulea, și declară prin act autentic notarial că noul adoptator a participat direct și nemijlocit la creșterea și îngrijirea copilului pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 5 ani.
În situația prevăzută la alin. (2) lit. c, dispozițiile legale privitoare la adopția copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv, precum și cele privitoare la nume, domiciliu, drepturile și obligațiile dintre părinți și copii, exercitarea autorității părintești, drepturile succesorale, actele de identitate aplicabile pentru copilul născut în afara căsătoriei cu filiația stabilită față de ambii părinți se aplică în mod corespunzător.
Potrivit [art. 7 alin. (1), (2) și (3)] din Lege, persoana care a fost condamnată definitiv pentru că a săvârșit cu intenție o infracțiune contra persoanei sau contra familiei, precum și pentru infracțiunea de trafic de persoane sau trafic și consum ilicit de droguri nu poate adopta. De asemenea, nu poate adopta persoana sau familia al cărei copil beneficiază de o măsură de protecție specială sau care este decăzută din drepturile părintești. Interdicția se aplică și persoanelor care doresc să adopte singure, ai căror soți sunt bolnavi psihic, au handicap mintal sau se găsesc în una dintre situațiile menționate mai sus.
Copilul născut în afara căsătoriei, care a fost recunoscut de tată pe cale administrativă, precum și copilul a cărui paternitate a fost stabilită prin hotărâre judecătorească prin care s-a luat act de recunoașterea de către tată sau care consfințește învoiala părților, fără a se fi cercetat temeinicia cererii, pot să fie adoptați de către soția tatălui doar dacă filiația este confirmată prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN [art. 7 alin. (4)].
Cheltuielile determinate de efectuarea expertizei de stabilire a paternității sunt suportate de către adoptator. În cazul în care adoptatorul nu dispune de resursele necesare, acestea vor fi suportate din bugetul statului [art. 7 alin. (5)].
Conform art. 15 din Lege, consimțământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în fața instanței judecătorești, odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției și nu este valabil consimțământul dat în considerarea promisiunii sau efectuării unei contraprestații, indiferent de natura acesteia, fie ea anterioară sau ulterioară.
II.2.2. Capacitatea deplină de exercițiu a adoptatorului sau a familiei care adoptă
Această condiție este de o mare importanță, iar necesitatea îndeplinirii acesteia rezultă din prevederile legale evidențiate în Lege, care ne arată că nu pot adopta decât persoane care au capacitate deplină de exercițiu, dar și din cerința legală potrivit căreia adoptatorul trebuie să exprime un consimțământ valabil la adopție.
Persoana care are capacitatea de exercițiu deplină poate adopta fără să i se impună nici un fel de restricție în ceea ce privește sexul, naționalitatea, rasa sau religia. Împrejurarea că aceasta are un copil nu constituie un impediment pentru încheierea adopției.
II.2.3. Condiția diferenței de vârstă
Această condiție se justifică prin faptul că Legea cere ca persoanele care adoptă să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cei pe care doresc să îi adopte, și prin acesta se urmărește astfel crearea unei situații asemănătoare celei dintr-o familie firească.
Legea în discuție (Legea nr.273/2004) prevede că, în cazul existenței unor motive temeinice, instanța judecătorească poate încuviința adopția chiar dacă diferența de vârstă între adoptator și și adoptat este mai mică de 18 ani, dar în nici o situație, mai puțin de 15 ani [art. 9 alin. (2)]. Aceste situații pot exista, spre exemplu, atunci când adoptatorul l-a crescut pe adoptat sau în cazul în care femeia căsătorită are sub 18 ani și își dorește să adopte împreună cu soțul ei un copil.
În Lege nu este precizată condiția potrivit căreia adoptatorul trebuie să aibă o anumită vârstă după majorat sau o vârstă maximă. Totuși, în cazul în care vârsta persoanei care dorește să adopte este prea înaintată, instanța judecătorească poate să refuze încuviințarea adopției, pe considerentul că scopul acesteia nu poate fi realizat pe acest motiv, astfel că legea lasă la aprecierea instanței astfel de situații, în funcție de toate elementele analizate.
„Această condiție de vârstă își are rațiunea în chiar finalitatea și scopul adopției care este aceea de a asigura acelor minori care sunt lipsiți de ocrotire părintească, sau a celor care nu beneficiază de o ocrotire corespunzătoare, condițiile morale și materiale pentru o bună creștere și educare”.
II.2.4. Condiția ca cel ce urmează a fi adoptat să fie minor
Adoptatul să nu fi împlinit vârsta majoratului este precizat prin [art. 5 alin. (2)] din Legea nr. 273/2004, care precizează că, „copilul poate fi adoptat până la dobândirea majoratului civil”. Majoratul civil se dobândește odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, aceasta reprezentând limita până la care copilul poate fi adoptat fără alte distincții în ceea ce privește dobândirea capacității depline de exercițiu. În consecință, potrivit actualei reglementări, bărbatul sau femeia (căsătorită sau necăsătorită) care nu a împlinit vârsta de 18 ani, pot fi adoptați, dacă îndeplinesc și celelalte condiții pentru adopție.
De la această regulă există o excepție prevăzută în art. 5 al Legii, potrivit căreia, persoana majoră poate fi adoptată doar în situația în care adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorității, între ei existând raporturi complexe de creștere, întreținere, adică raporturi asemănătoare dintre părinți și copii, iar prin adopție are loc o continuitate a relațiilor respective și reprezintă o concretizare, sub formă largă a raporturilor existente anterior.
II.2.5. Condiția ca adopția să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat
Adopția poate fi încuviințată de către instanța judecătorească numai dacă este în interesul superior al adoptatului. „În acest scop, se va verifica îndeplinirea tuturor cerințelor legale pentru încheierea adopției, inclusiv a termenelor și procedurilor prevăzute de lege, și se va recurge la ancheta socială pentru a verifica pe teren scopurile reale care se urmăresc prin adopția ce se solicită a fi încuviințată”.
Interesul superior al adoptatului trebuie înțeles în sensul că, adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanțiile morale, precum și condițiile materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului [art. 12 alin. (1)]. În consecință, fundamentul adopției este acela de a asigura protecția intereselor personale nepatrimoniale și patrimoniale ale adoptatului. Adoptatul trebuie să găsească în familia adoptatorului o atmosferă de familie prielnică dezvoltării sale fizice și morale.
Interesul superior al adoptatului trebuie avut în vedere atât în timpul încuviințării adopției, cât și în timpul existenței acesteia, precum și cazul în care se pune problema desfacerii ei.
II.2.6. Atestatul comisiei pentru protecția copilului
Îndeplinirea garanțiilor morale și condițiilor materiale, de către adoptator sau familia adoptatoare, precum și existența abilităților parentale se certifică de către autoritățile competente prin eliberarea atestatului, cu ocazia evaluării realizate potrivit prevederilor prezentei legi [art. 12 alin. (2)].
Potrivit [art. 16 alin. (1) și (2)] din Lege, evaluarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare reprezintă procesul prin care se realizează identificarea abilităților parentale, se analizează îndeplinirea garanțiilor morale și a condițiilor materiale ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, precum și pregătirea acestora pentru asumarea, în cunoștință de cauză, a rolului de părinte. De asemenea, vor fi analizate și caracteristicile psihologice, sociale și medicale ale celorlalți membrii ai familiei sau altor persoane care locuiesc împreună cu solicitantul, precum și opinia acestora cu privire la adopție.
Evaluarea se face pe baza solicitării adoptatorului sau familiei adoptatoare de către direcția de la domiciliul acestora și trebuie să aibă în vedere [art. 16 alin. (3)]:
personalitatea și starea sănătății adoptatorului sau familiei adoptatoare, viața familială, condițiile de locuit, aptitudinea de creștere și educare a unui copil
situația economică a persoanei/familiei, analizată din perspectiva surselor de venit, a continuității acestora, precum și a cheltuielilor persoanei/familiei
motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare dorește să adopte
motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre soți solicită să adopte un copil, celălalt soț nu se asociază la cerere
impedimentele de orice natură relevante pentru capacitatea de a adopta.
În cazul unui rezultat favorabil al evaluării, direcția va elibera atestatul prin care se constată faptul că persoana sau familia este aptă să adopte [art. 16 alin. (4)]. Persoana/familia atestată ca aptă să adopte va fi inclusă atât în evidența DGASPC, cât și în lista centralizată la nivel național de către Oficiu. Din acest moment, familia va aștepta potrivirea cu un copil adoptabil pe care DGASPC consideră că respectiva familie îl poate crește și educa.
Atestatul eliberat de direcția în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este valabil pentru o perioadă de un an. Valabilitatea acestui atestat se prelungește de drept până la încuviințarea adopției, în situația în care a fost introdusă pe rolul instanței judecătorești cererea de încredințare în vederea adopției, precum și în situația în care persoana/familia atestată are deja încredințați, în vederea adopției, unul sau mai mulți copii [art. 16 alin. (6)].
Rezultatele evaluării prevăzute la art. 16 sunt consemnate într-un raport final de evaluare a capacității de a adopta a solicitantului, iar acesta conține și propunerea privind eliberarea sau neeliberarea atestatului. Raportul se întocmește în maximum 120 de zile de la depunerea cererii de evaluare și se comunică solicitantului [art. 18 alin. (1)].
În cazul unui rezultat nefavorabil al evaluării, adoptatorul sau familia adoptatoare are dreptul să formuleze contestație în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea raportului [art. 18 alin. (3)]. Această contestație se depune și se înregistrează la direcția care a realizat evaluarea, aceasta având obligația ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la înregistrarea contestației, să o transmită Oficiului pentru a fi soluționată. Contestația se transmite însoțită de copia dosarului persoanei/familiei în cauză și se soluționează de către Oficiu în termen de 30 de zile de la înregistrare [art. 19 alin. (1) și (2)].
Conform art. 25 din Lege, direcția în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare este obligată să le asigure acestora, pe tot parcursul procesului de evaluare, serviciile de pregătire și consiliere necesare pentru a-și asuma în cunoștință de cauză și în mod corespunzător rolul de părinte.
II.2.7. Se pot adopta copiii care se află în evidența Oficiului Român pentru Adopții
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției nu prevede expres această regulă, dar considerăm că rezultă din prevederile potrivit cărora, Oficiul Român pentru Adopții este obligat să întocmească și să țină la zi Registrul național pentru adopții. Acesta conține date referitoare la adoptatorul sau familia adoptatoare, cu cetățenie fie română, fie străină, precum și cele referitoare la copiii pentru care s-a deschis procedura adopției interne, pentru cei pentru care a fost pronunțată o hotărâre judecătorească de încredințare în vederea adopției, de încuviințare a adopției, de desfacere a adopției sau de declarare a nulității acesteia art [79 alin. (1) și (2)].
Încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne se face doar dacă planul individualizat de protecție a copilului stabilește necesitatea adopției interne.
Conform [art. 26 alin. (1)] din Legea 273/2004, planul individualizat de protecție, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, are ca finalitate adopția internă dacă:
după instituirea măsurii de protecție specială a trecut un an, iar părinții firești ai copilului, precum și rudele până la gradul al patrulea ale acestuia nu pot fi găsite sau nu vor să colaboreze cu autoritățile în vederea realizării demersurilor privind reintegrarea sau integrarea copilului în familie;
după instituirea măsurii de protecție specială, părinții și rudele copilului până la gradul al patrulea care au putut fi găsite declară în scris că nu vor să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului și în termen de 60 de zile nu și-au retras această declarație;
copilul a fost înregistrat din părinți necunoscuți (în acest caz, adopția se stabilește în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naștere al acestuia).
În consecință putem spune că, planul individualizat de protecție poate avea ca finalitate adopția internă dacă toate demersurile ce au fost întreprinse pentru reintegrarea copilului în familia biologică sau în familia lărgită au eșuat.
În situația copilului pentru care s-a instituit plasamentul la o rudă până la gradul al patrulea, planul individualizat de protecție poate avea ca finalitate adopția internă doar dacă a trecut o perioadă de minimum un an de la data instituirii măsurii de protecție și se constată că deschiderea procedurii adopției interne este în interesul superior al copilului. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, planul individualizat de protecție poate avea ca finalitate adopția internă doar dacă există acordul expres al copilului în acest sens [art. 27 alin. (1) și (2)].
II.2.8. Stabilirea compatibilității dintre copil și persoana/familia potențial adoptatoare
Potrivit [art. 36 alin. (1) și (2)] din Lege, potrivirea este o etapă premergătoare încredințării în vederea adopției prin care se identifică și selectează cea mai potrivită persoană/familie atestată ca fiind aptă să adopte, care răspunde nevoilor identificate ale copilului și se stabilește compatibilitatea dintre copil și persoana/familia adoptatoare. În procesul de potrivire se acordă prioritate atât rudelor copilului din cadrul familiei extinse, cât și altor persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior.
Potrivirea se face de către o echipă de profesioniști responsabili cu adopția (asistent social, psiholog) de la nivelul DGASPC și cuprinde 2 etape: potrivirea teoretică (aceasta constă în analiza și luarea în considerare a tuturor informațiilor referitoare la copil, la familia lui biologică și la persoana/familia adoptatoare) și potrivirea practică (au loc întâlniri între copil și familie în vederea dezvoltării treptate a relațiilor dintre aceștia).
La finalul procedurii de potrivire, compartimentul de adopții și postadopții din cadrul direcției întocmește un raport de potrivire, în care sunt consemnate concluziile referitoare la constatarea compatibilității dintre copil și persoana/familia adoptatoare. După întocmirea raportului de potrivire, direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului sesizează, în maximum 5 zile, instanța judecătorească pentru încredințarea copilului în vederea adopției [art. 39 alin. (1) și (2)].
II.2.9. Încredințarea copilului în vederea adopției, persoanei sau familiei care dorește să-l adopte
Adopția copilului este precedată de încredințarea acestuia persoanei sau familiei care dorește să-l adopte. Potrivit [art. 40 alin. (1)] din Legea 273/2004, adopția nu poate fi încuviințată de către instanța judecătorească decât după ce copilul a fost încredințat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care dorește să-l adopte, astfel încât instanța să poată aprecia, în mod rațional, asupra relațiilor de familie care s-ar stabili dacă adopția ar fi încuviințată.
În perioada încredințării copilului în vederea adopției, direcția efectuează vizite la domiciliul familiei în vederea monitorizării evoluției copilului și relațiilor dintre copil și familie, întocmind în acest sens rapoarte bilunare [art. 44 alin. (1)]. La sfârșitul acestei perioade, direcția întocmește un raport final privind modul în care au evoluat relațiile dintre copil și adoptatori, urmând să-l comunice instanței competente în vederea soluționării cererii de încuviințare a adopției art. [44 alin. (2)]. Instanța de judecată încuviințează adopția luând în considerare propunerea direcției în acest sens.
SECȚIUNEA 3: LIPSA IMPEDIMENTELOR LA ADOPȚIE
Pentru a se putea încheia adopția este necesar să nu existe impedimente la adopție. Impedimentele la adopție sunt câteva împrejurări în prezența cărora adopția este oprită. Acestea sunt impedimente la adopție sau, altfel spus, condiții de fond negative. Există unele impedimente care sunt prevăzute expres de lege, iar altele rezultă din ansamblul reglementărilor adopției. Legiuitorul indică în mod expres acele situații în care adopția este interzisă. Astfel, cele mai importante impedimente sunt:
impedimentul izvorât din rudenia firească;
impedimentul izvorât din calitatea de soț;
impedimentul rezultând dintr-o adopție anterioară.
II.3.1. Impedimentul izvorât din rudenia firească
Conform [art. 8 alin. (1)] din Legea nr. 273/2004, adopția între frați este interzisă. Tocmai din acest motiv este oprită adopția între rudele în linie dreaptă de gradul întâi și, de asemenea, între rudele colaterale de gradul doi.
„Acest impediment se justifică prin faptul că adopția, în asemenea împrejurări, ar crea relații de familie incompatibile cu raporturile de rudenie existente între frați.”
Potrivit reglementării, nu interesează dacă este vorba de frații din căsătorie sau din afara căsătoriei, dacă este vorba de frați buni (având aceeași mamă și același tată) sau de frați consangvini (numai după mamă, ori numai după tată). Impedimentul este de strică interpretare. În consecință, în celelalte cazuri de rudenie adopția este permisă (de exemplu, nepoții pot fi adoptați de către unchii lor).
După cum s-a arătat, rudenia adoptatorului până la gradul al patrulea constituie un criteriu de prioritate pentru adopția copilului sau pentru încredințarea acestuia în vederea adopției. Prin urmare, constatăm că adopția între rude este posibilă și chiar de dorit, însă cu excepția fraților între care adopția este interzisă prin lege.
De asemenea, este interzisă adopția propriului copil firesc, argument adus în doctrină prin analizarea de ansamblu a condițiilor de derulare a adopției. Astfel, acest impediment rezultă din art. 11 al Legii 273/2004, care prevede că, pentru încheierea adopției este obligatoriu atât consimțământul adoptatorului sau familiei adoptatoare, cât și cel al părinților firești ai copilului care urmează să fie adoptat, ceea ce înseamnă că adoptatorul este o altă persoană decât părintele firesc al adoptatului.
II.3.2. Impedimentul izvorât din calitatea de soț
Acest impediment este reglementat expres de Legea 273/2004 care prevede că, „adopția a doi soți sau foști soți, de către același adoptator sau familie adoptatoare, precum și adopția între soți sau foști soți sunt interzise” [art. 8 alin. (2)].
Prin urmare, în aceste cazuri finalitatea adopției nu poate fi atinsă deoarece, nu este admis ca o persoană să fie în același timp soț și părinte, sau soț și copil. De asemenea, adopția nu ar putea interveni între doi foști soți, deoarece, fiind persoane cu capacitate deplină de exercițiu, ar fi insemnat ca adoptatorul să fi fost crescut de celălalt soț în timpul minorității, iar o astfel de situație este practic imposibilă. Adopția a doi soți de către aceeași persoană sau familie este de asemenea interzisă, rațiunea acestui impediment se găsește în incompatibilitatea situației care s-ar crea prin adopție și cea existentă între soți, întrucât prin adopție, cei doi soți ar deveni frați și ar fi totodată soți între ei. Calitatea de soț este incompatibilă cu cea de frate.
II.3.3. Impedimentul rezultând dintr-o adopție anterioară
În conformitate cu art. 7 din Legea 273/2004 copilul, respectiv majorul avut în vedere la art. 5 alin. (3) „nu poate fi adoptat de mai mulți adoptatori nici simultan, nici succesiv”.
Prin excepție, există trei cazuri în care adopția simultană sau adopțiile succesive pot fi încuviințate:
adopția se face de către soț și soție, simultan sau succesiv;
adoptatorul sau soții adoptatori au decedat; în acest caz, adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții.
adopția anterioară a încetat din orice alt motiv.
Rațiunea impedimentului se găsește în finalitatea adopției. Odată cu adopția, drepturile și îndatoririle părintești le revin adoptatorului sau adoptatorilor soți. Între adoptat și adoptator se creează relații similare acelora dintre părinți și copii. În cazul în care ar fi permisă adopția unui copil de către mai multe persoane, ar însemna că mai multe persoane își vor exercita drepturile și îndatoririle părintești asupra aceluiași copil, ceea ce ar fi în detrimentul lui. Aceste rațiuni nu-și găsesc aplicare dacă adopția se face de doi soți. Tocmai de aceea, legea permite și este chiar de dorit ca adopția să se facă de către soț și soție, fie simultan, fie succesiv [art. 7 alin. (2)]. Imedimentul la care ne referim trebuie înțeles în sensul că mai multe persoane nu pot adopta același copil, cu excepția menționată, fie deodată, fie succesiv, câtă vreme adopția precedată nu a fost desfăcută.
Potrivit [art. 7 alin. (3) lit. b)] din Lege, adopțiile succesive ale aceluiași copil sunt permise, doar dacă adopția are loc după ce precedenta a încetat din orice motiv. „La noua adopție nu consimte adoptatorul precedent, ci, după caz, părinții firești ai copilului, care au redobândit exercițiul drepturilor și îndatoririlor părintești la desfacerea adopției precedente sau tutorele, în cazul în care la desfacerea aceleiașia dopții s-a decis, de către instanța judecătorească, o altă măsură de protecție a copilului în condițiile legii”.
Legea 273/2004 prevede expres că în cazul în care adoptatorul/adoptatorii au decedat, adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii instanței judecătorești de încredințare a noii adopții. „Prin urmare, potrivit reglementării actuale impedimentul rezultând din adopție nu mai există în cazul în care adoptatorul sau adoptatorii au decedat, adopția anterioară considerându-se desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții”.
SECȚIUNEA 4: CONDIȚIILE DE FORMĂ
Aceste condiții sunt cerute de lege cu scopul de a se asigura îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la adopție.
Condițiile de formă se referă atât la actele juridice ale părților, cât și la procedura adopției.
II.4.1. Forma actelor juridice ale părților
Actele juridice ale părților trebuie să fie în formă solemnă. „Această formă solemnă specifică este instituită pentru a se putea verifica îndeplinirea condițiilor de fond precizate de lege, acele condiții necesare în vederea înfăptuirii adopției”.
Actul juridic principal, care formează fundamentul adopției, în interesul superior al adoptatului, este consimțământul persoanei care dorește să adopte, dar care nu este suficient pentru adopție.
În primul rând, consimțământul la adopție trebuie să fie dat de către părinții firești ai copilului. Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 273/2004, părinții firești ai copilului sau, după caz, tutorele acestuia trebuie să consimtă la adopție în mod liber și necondiționat, numai după ce au fost informați în mod corespunzător asupra consecințelor exprimării consimțământului și în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine, ca urmare a încuviințării adopției. Direcția în a cărei rază teritorială locuiesc părinții firești sau, după caz, tutorele este obligată să asigure consilierea și informarea acestora înaintea exprimării de către aceștia a consimțământului la adopție și să întocmească un raport în acest sens. De asemenea, este necesar consimțământul tutorelui copilului ai cărui părinți firești sunt decedați, necunoscuți, declarați morți, dați dispăruți sau puși sub interdicție în condițiile legii. În cazul adopției copilului și de către soțul adoptatorului, consimțământul trebuie exprimat de către soțul care este deja părinte adoptator al copilului. Copilul ai cărui părinți firești nu au împlinit 14 ani nu poate fi adoptat (art. 10). Părintele minor care a împlinit 14 ani își exprimă consimțământul fiind asistat de către ocrotitorul său legal (art. 11).
Consimțământul părinților firești sau, după caz, al tutorelui se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de deschidere a procedurii adopției [art. 13 alin. (1)]. În cazul adopției copilului de către soțul părintelui său, consimțământul părintelui firesc se dă în fața instanței judecătorești odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției [art. 13 alin. (2)].
Dacă copilul care urmează a fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani se cere, pentru adopție, și consimțământul său (art. 14). Consimțământul la adopție al copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, se dă în fața instanței judecătorești, în faza încuviințării adopției [art. 14 alin. (1)]. Adopția nu va putea fi încuviințată fără consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani [art. 14 alin. (2)]. Anterior exprimării consimțământului, direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit vârsta de 10 ani îl va sfătui și informa pe acesta, ținând seama de vârsta și de maturitatea sa, în special asupra consecințelor adopției și ale consimțământului său la adopție, și va întocmi un raport în acest sens [art. 14 alin. (3)].
Conform art. 15 din Lege, consimțământul adoptatorului sau familiei adoptatoare se dă în fața instanței judecătorești, odată cu soluționarea cererii de încuviințare a adopției și nu este valabil consimțământul dat în considerarea promisiunii sau efectuării unei contraprestații, indiferent de natura acesteia, fie ea anterioară sau ulterioară.
În toate situațiile menționate mai sus, consimțământul poate fi exprimat verbal (caz în care instanța va lua act de existența lui prin încheierea de ședință) sau în scris, prin atașarea la dosar a declarației de consimțământ.
II.4.2. Procedura adopției
Condițiile de formă privitoare la procedura adopției vizează deschiderea procedurii de adopție, încredințarea în vederea adopției și încuviințarea adopției.
a). Deschiderea procedurii de adopție
Conform art. 26 din Legea 273/2004, pe baza planului individualizat de protecție, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, Direcția de specialitate în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, efectuează demersuri pentru reintegrarea copilului în familie sau, după caz, pentru plasamentul copilului în familia extinsă sau substitutivă. Atunci când demersurile întreprinse privind reintegrarea copilului în familie sau familia lărgită au eșuat, planul individualizat de protecție poate avea ca finalizare adopția internă.
Astfel, potrivit [art. 26 alin. (1)] din Lege, planul individualizat de protecție are ca finalitate adopția internă dacă:
după instituirea măsurii de protecție specială a trecut un an, iar părinții firești ai copilului, precum și rudele până la gradul al patrulea ale acestuia nu pot fi găsite sau nu vor să colaboreze cu autoritățile în vederea realizării demersurilor privind reintegrarea sau integrarea copilului în familie;
după instituirea măsurii de protecție specială, părinții și rudele copilului până la gradul al patrulea care au putut fi găsite declară în scris că nu vor să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului și în termen de 60 de zile nu și-au retras această declarație;
copilul a fost înregistrat din părinți necunoscuți (în acest caz, adopția se stabilește în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naștere al acestuia).
În situația copilului pentru care s-a instituit plasamentul la o rudă până la gradul al patrulea, planul individualizat de protecție poate avea ca finalitate adopția internă doar dacă a trecut o perioadă de minimum un an de la data instituirii măsurii de protecție și se constată că deschiderea procedurii adopției interne este în interesul superior al copilului. În cazul copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, planul individualizat de protecție poate avea ca finalitate adopția internă doar dacă există acordul expres al copilului în acest sens [art. 27 alin. (1) și (2)].
Dosarul copilului pentru care s-a stabilit adopția internă, ca finalitate a planului individualizat de protecție, este transmis compartimentului care se ocupă de adopții și postadopții din cadrul direcției, pentru luarea în evidență a cazului și sesizarea instanței judecătorești de la domiciliul copilului, în vederea deschiderii procedurii adopției interne. Direcția în a cărei rază teritorială domiciliază copilul are obligația ca în termen de 30 de zile de la luarea în evidență a cazului de către compartimentul de adopții și postadopții, să sesizeze instanța judecătorească de la domiciliul copilului pentru încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne [art. 28 alin. (1) și (2)].
Potrivit [art. 29 alin. (1)] din Lege, încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne se face numai dacă:
planul individualizat de protecție are ca finalitate adopția internă;
sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 26 sau, după caz, cele prevăzute la art. 27;
părinții copilului sau, după caz, tutorele, își exprimă consimțământul la adopție, în condițiile legii.
În cazul copilului pentru care s-a instituit tutela, încuviințarea deschiderii procedurii adopției interne se face la solicitarea direcției în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, doar dacă instanța constată îndeplinirea condiției prevăzute la alin. (1) lit. c) și apreciază că deschiderea procedurii adopției interne este în interesul superior al copilului [art. 29 alin. (3)].
Așa cum este prevăzut în [art. 29 alin. (5) și (6)] din Lege, hotărârea judecătorească irevocabilă prin care instanța admite cererea direcției produce următoarele efecte:
suspendarea drepturilor și obligațiilor părintești ale părinților firești sau, după caz, cele exercitate de persoane fizice sau juridice;
exercitarea drepturilor și obligațiilor părintești la momentul admiterii cererii de către președintele consiliului județean, primarul sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială domiciliază copilul sau, după caz, de tutore se mențin.
Aceste efecte ale hotărârii judecătorești încetează de drept dacă, în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, direcția nu a găsit o persoană sau familie corespunzătoare pentru copil. În această situație, direcția are obligația să revizuiască planul individualizat de protecție a copilului, și în funcție de finalitatea acestuia, să solicite instanței judecătorești încuviințarea unei noi procedure de deschidere a adopției.
b). Încredințarea în vederea adopției
Conform [art. 40 alin. (1)] din Legea 273/2004, adopția nu poate fi încuviințată de către instanța judecătorească decât după ce copilul a fost încredințat pentru o perioadă de 90 de zile persoanei sau familiei care dorește să-l adopte, astfel încât instanța să poată aprecia, în mod rațional, asupra relațiilor de familie care s-ar stabili dacă adopția ar fi încuviințată.
Capacitatea de adaptare, fizică și psihică, a copilului la noul mediu familial va fi analizată în raport cu condițiile de natură socioprofesională, economică, culturală, de limbă, religie și cu orice alte asemenea elemente caracteristice locului în care trăiește copilul în perioada încredințării și care ar putea avea relevanță în aprecierea evoluției ulterioare a acestuia în cazul încuviințării adopției [art. 40 alin. (2)].
Pe durata încredințării copilului în vederea adopției, domiciliul acestuia se află la persoana sau familia căreia i-a fost încredințat [art. 43 alin. (1)].
În perioada încredințării copilului în vederea adopției, direcția efectuează vizite la domiciliul familiei în vederea monitorizării evoluției copilului și relațiilor dintre copil și familie, întocmind în acest sens rapoarte bilunare [art. 44 alin. (1)]. La sfârșitul acestei perioade, direcția întocmește un raport final privind modul în care au evoluat relațiile dintre copil și adoptatori, urmând să-l comunice instanței competente în vederea soluționării cererii de încuviințare a adopției art. [44 alin. (2)]. Instanța de judecată încuviințează adopția luând în considerare propunerea direcției în acest sens.
Dacă pe durata perioadei de încredințare în vederea adopției direcția în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare constată neadaptarea copilului cu persoana sau familia adoptatoare sau existența oricăror alte motive care să împiedice finalizarea procedurii de adopție, sesizează de îndată instanța judecătorească, în vederea revocării sau, după caz, prelungirii măsurii încredințării [45 alin. (1)].
c). Încuviințarea adopției
Încuviințarea adopției este de competența instanțelor judecătorești (art.47).
Potrivit art. 48 alin. (1) din Legea 273/2004, cererea de încuviințare a adopției poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare, în situația adopției persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, și, în cazul adopției copilului, de către soțul părintelui firesc sau adoptiv. Cererea de încuviințare a adopției trebuie să fie însoțită de o serie de acte [art. 48 alin. (2)].
Judecarea cererilor de încuviințare a adopției se face cu citarea direcției în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direcției care a solicitat deschiderea procedurii adopției interne și a persoanei sau familiei adoptatoare [art. 49 alin. (1)]. În cazul persoanei care a dobândit capacitate deplină de exercițiu, judecarea cererilor de încuviințare a adopției se face cu citarea adoptatorului sau a familiei adoptatoare și a adoptatului. Judecarea cererilor de încuviințare a adopției copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv se face cu citarea adoptatorului și a părinților firești ai adoptatului [art. 49 alin. (2)].
Direcția în a cărei rază teritorială domiciliază persoana sau familia adoptatoare este obligată să depună rapoartele finale cu privire la evoluția relațiilor dintre copil și adoptatori, până cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul la care a fost citată pentru judecarea cauzei [art. 49 alin. (3)].
Potrivit [art. 50 alin. (1)] cererea de încuviințare a adopției va fi admisă de către instanța judecătorească doar dacă, pe baza probelor administrate, și-a format convingerea că adopția este în interesul superior al copilului. Direcția în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului este obligată ca, în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care s-a încuviințat adopția, să înștiințeze, în scris, părinții firești despre aceasta, precum și autoritățile române competente să elibereze documentele de identitate sau de călătorie pentru adoptat [art. 50 alin. (2)].
CAPITOLUL III. EFECTELE ADOPȚIEI
III.1. Relațiile de filiație și de rudenie ale adoptatului
Adopția produce efecte numai de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a fost încuviințată. Din acest moment ia naștere, filiația adoptivă între adoptat și părintele/părinții adoptivi, precum și legătura de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului. Concomitent, în momentul stabilirii filiației prin adopție, rudenia firească dintre adoptat și descendenții săi, pe de o parte, și părinții săi firești și rudele acestora, pe de altă parte, încetează, (cu excepția adopției copilului de către soțul părintelui firesc sau adoptiv, caz în care încetarea raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc și rudele acestuia care nu este căsătorit cu adoptatorul.
Potrivit Legii mai sus menționată, în art. 50 se prevede că impedimentul la căsătorie izvorât din rudenie rămâne activ, atât între adoptat și descendenții acestuia, pe de o parte, și rudele sale firești, pe de altă parte.
Fie că este vorba despre adoptatul minor, fie de cel major, acesta intră în familia părintelui său adoptiv asemenea unui descendent firesc al acestuia. Atât adoptatul, cât și descendenții săi, sunt rude cu adoptatorul sau adoptatorii și cu rudele acestora.
Persoanele adoptate au dreptul să-și cunoască originile și propriul trecut și chiar să beneficieze de sprijin pentru a-și contacta părinții firești sau rudele biologice (art. 66). De asemenea, au dreptul de a solicita și primi informații care atestă adopția, precum și informații cu caracter general care vizează traseul instituțional și istoricul personal dar care nu dezvăluie însă identitatea părinților firești. Dezvăluirea adopției poate fi făcută doar în cazul persoanelor care au dobândit capacitate deplină de exercițiu [art. 67 alin. (1)]. Atât părinții firești, cât și rudele biologice pot obține informații cu caracter general despre persoana adoptată doar dacă au acordul expres al acesteia sau, după caz, al persoanei sau familiei adoptatoare [art. 67 alin. (2)]. Furnizarea acestor informații se realizează de către Oficiu [art. 67 alin. (3)].
Identitatea părinților firești ai adoptatorului poate fi dezvăluită înainte de dobândirea de către acesta a capacității depline de exercițiu numai pe fondul unor motive medicale, de către Oficiu, la cererea oricăruia dintre adoptatori, a adoptatului, soțului sau descendenților acestuia ori a reprezentantului unei instituții medicale sau a unui spital [art. 68 alin. (3)].
III.2. Ocrotirea părintească a copilului adoptat
Legea nr. 273/2004 prevede expres că, din momentul încuviințării irevocabile a adopției, adoptatorul are față de copilul adoptat toate drepturile și îndatoririle pe care părintele firesc le avea față de copilul său [art. 51 alin. (1)]. Prin urmare, adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanțiile morale, precum și condițiile materiale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase a copilului [art. 12 alin. (1)].
Adoptatul are față de adoptator sau familia adoptatoare toate drepturile și îndatoririle de orice natură pe care o persoană le are față de părinții săi firești [art. 51 alin. (3)].
În cazul în care cel care adoptă este soțul părintelui firesc al adoptatorului, având în vedere relațiile dintre soți și în scopul unității familiei, drepturile și îndatoririle părintești aparțin adoptatorului și părintelui firesc căsătorit cu acesta.
Potrivit [art. 68 alin. (1)] din Lege, adoptatorii au obligația de a informa gradual copilul că este adoptat, începând încă de la vârste cât mai fragede, având sprijinul specialiștilor din cadrul compartimentului de adopții și postadopții al direcției. De asemenea, atât adoptatorul, cât și adoptatul au dreptul să obțină din partea autorităților competente extrase din registrele publice al căror conținut atestă faptul, data și locul nașterii, dar nu dezvăluie în mod expres adopția și nici identitatea părinților adoptivi [art. 68 alin. (2)].
Unul sau ambii părinți adoptatori „pot fi decăzuți din drepturile părintești dacă sănătatea ori dezvoltarea fizică a copilului adoptat este primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părintești, prin purtarea abuzivă sau neglijența gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învățătura sau pregătirea profesională a copilului minor nu se fac în spirit de devotement față de România”.
Decăderea adoptatorului sau ambilor adoptatori din drepturile părintești nu înseamnă desfacerea adopției. Decăderea se poate ridica de către instanța judecătorească, aceasta considerând că este în interesul adoptatului.
III.3. Numele și prenumele adoptatului
Legea nr. 273/2004 în [art. 53 alin. (1) și (2)] prevede că, prin adopție, adoptatul dobândește numele de familie al adoptatorului. În cazul în care adopția se face de doi soți, iar aceștia au nume comun, atunci adoptatul dobândește acest nume. În același fel se procedează și în cazul în care un soț adoptă copilul celuilalt soț (ambii soți având nume comun). Dacă soții adoptatori nu au un nume de familie comun, ei sunt obligați să declare în fața instanței judecătorești care încuviințează adopția, numele pe care urmează să-l poarte adoptatul. În caz de divergențe, instanța va decide. Odată cu încuviințarea adopției, instanța poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat, pentru motive temeinice, la cererea părintelui sau a părinților adoptive și cu consimțământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani [art. 53 alin. (3)].
III.4. Domiciliul și locuința adoptatului
Domiciliul copilului adoptat este la părinții adoptatori sau acela dintre adoptatori la care locuiește. Pe durata încredințării copilului în vederea adopției, domiciliul acestuia se află la persoana sau familia căreia i-a fost încredințat [art. 43 alin. (1)]. În ceea ce privește locuința copilului adoptat, acesta este la părinții săi. În cazul în care soții adoptatori nu locuiesc împreună, aceștia trebuie să decidă la care dintre ei va locui copilul. Dacă părinții adoptatori nu ajung la o înțelegere în acest sens, atunci cea care va decide va fi instanța judecătorească, care va ține seama de interesele copilului, îi va asculta pe părinți și pe copil dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani.
III.5. Cetățenia adoptatului
În conformitate cu Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română, minorul (persoana sub 18 ani) străin sau fără cetățenie adoptat de un cetățean român sau de doi soți având cetățenie română, dobândește cetățenia română. În cazul în care numai unul dintre soți are cetățenie română, atunci cetățenia copilului se decide de adoptatori sau, în caz de divergențe între aceștia, atunci instanța competentă să încuviințeze adopția va decide asupra cetățeniei adoptatului. „Schimbarea cetățeniei române de către adoptator produce asupra cetățeniei române a adoptatului aceleași efecte ca și în cazul părinților firești”.
CAPITOLUL IV. ÎNCETAREA ADOPȚIEI
Potrivit art. 51 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, încetarea adopției poate avea loc prin desfacere sau ca urmare a declarării nulității acesteia.
IV.1. Desfacerea adopției
Adopția poate fi încuviințată de către instanța judecătorească numai dacă este în interesul superior al adoptatului. Odată încheiată, ea se poate menține numai în măsura în care corespunde acestui interes.
Legea nr. 273/2004 prevede că defacerea adopției intervine de drept prin decesul adoptatorului sau al părinților adoptatori, sau, dacă adopția a încetat din orice alte motive; în acest caz, adopția anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de încuviințare a noii adopții [art. 7 alin. (3) pct. a) și art. 55].
IV.2. Desființarea adopției
Adopția poate fi lovită de nulitate, ori de câte ori a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului, sau cu încălcarea oricăror condiții de fond sau de formă prevăzute de lege [art. 56 alin. (1)]. Cu toate acestea, instanța va putea respinge cererea de declarare a nulității adopției, dacă va constata că menținerea adopției este în interesul celui adoptat [art. 56 alin. (2)].
Ca și în dreptul comun, nulitatea adopției poate fi absolută sau relativă. Deși poate exista o cauză care să justifice nulitatea absolută a adopției (de exemplu, în cazul lipsei consimțământului la adopție al părinților firești sau, după caz, al tutorelui copilului), instanța poate respinge cererea de declarare a nulității adopției, dacă prin aceasta se apără interesul superior al copilului.
CAPITOLUL V. MEDODOLOGIA CERCETĂRII
V.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII
Descrierea datelor caracteristice ale părinților adoptivi.
Identificarea principalelor motive care stau la baza adopției.
Identificarea problemelor cu care se confruntă familiile în domeniul adopției.
Identificarea serviciilor utilizate după adopție.
V.2. IPOTEZELE CERCETĂRII
1. Dacă apar probleme în procesul adopțiilor, atunci mă aștept ca numărul adopțiilor să scadă.
2. Scăderea fertilității poate influența creșterea fenomenului adopțiilor.
V.3. METODE ȘI TEHNICI
Cercetarea realizată este una de tip calitativ. Cercetarea calitativă este una cu puține cazuri, subiecți, însă care dorește să intre în profunzime.
Pentru determinarea obiectivelor și demonstrarea ipotezelor am folosit următoarele metode și tehnici de cercetare sociologică: ancheta sociologică și studiul documentelor sociale (inclusiv statisticile).
Instrumente folosite: interviul și observația.
Ancheta sociologică
Este metoda cea mai cunoscută și utilizată în cercetarea sociologică, fiind „una dintre cele mai complexe metode de investigație sociologică, atât de complexă încât uneori este identificată, în mod nepermis, cu cercetarea sociologică însăși”.
Ancheta sociologică „se particularizează în universul cercetărilor sociologice concrete (empirice, de teren) prin aceea că utilizează cu precădere chestionarul și interviul pentru culegerea informațiilor”. Adeseori utilizează, în mod complementar, alte metode și tehnici de cercetare (observația, analiza documentară etc.).
Ancheta poate servi la înregistrarea următoarelor categorii de caracteristici ale populației investigate:
opinii, atitudini, comportamente;
aspirații, trebuințe, motivații;
cunoștințe;
caracteristici demografice (structuri familiale, structuri de vârstă, structuri socioprofesionale);
caracteristici ale mediului social (ocupații, venituri, condiții de locuit).
Studiul documentelor sociale
După unii autori, tehnica documentară constituie, alături de observație, una din principalele surse de date și informații sociologice. „Prin natura și complexitatea lor, documentele asigură o diversificare a informațiilor și permit elaborarea unor modele explicative ale fenomenelor sociale”.
Așa cum sublinia Septimiu Chelcea, „în limbajul comun, termenul de document are, în principal, înțelesul de act oficial cu ajutorul căruia poate fi probat un fapt, poate fi recunoscut un drept sau stabilită o obligație”.
Termenul „document” este utilizat în sociologie și semnifică un obiect sau un text care oferă o informație.
Deși este o tehnică clasică, indispensabilă în orice cercetare și oricărui sociolog, documentarea nu constituie o sursă unică de investigație și nu poate înlocui celelalte metode și tehnici.
Sociologia ca știință, utilizează, în primul rând, analiza observației directe a faptelor, fenomenelor și proceselor sociale. Analiza documentelor sociale constituie o metodă complementară de investigație.
Clasificarea documentelor sociale:
Documente scrise cifrice
Documente cifrice publice oficiale – recensământul populației, al locuințelor și animalelor, statistica stării civile, acte administrative, statistici economice, juridice, culturale (Anuarul statistic al României);
Documente cifrice publice neoficiale – cuprind informații și date statistice, tabele, grafice, toate acestea fiind publicate în cărți, ziare, reviste, publicații;
Documente cifrice personale oficiale – deciziile de încadrare, deciziile de trecere într-o altă categorie de salarizare;
Documente cifrice personale oficiale – bugetele de familie, listele de venituri și cheltuieli ale familiei;
Documente scrise necifrice
Documente necifrice publice oficiale – documentele istorice, rapoartele consulare, registrele de vamă, legile, Constituția României, Monitorul Oficial al României etc.
Documentele necifrice publice neoficiale – ziare, reviste, cărți beletristice și de știință, afișele, reclamele comerciale, prrogramele pentru spectacole, lucrările cu caracter monografic;
Documentele necifrice personale oficiale – certificat de naștere, buletin de identitate, certificat de căsătorie, acte de proprietate, adeverințe și dovezi eliberate de autorități;
Documente necifrice personale oficiale – foi de zestre, spițe de neam, însemnări zilnice, scrisori, jurnale intime, biografii.
Interviul ca tehnică de cercetare
Termenul de interviu provine din limba engleză (interview- întrevedere, întâlnire), fiind utilizat atât în jurnalistică, cît și în științele socioumane.
Interviul de cercetare este definit ca „o tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socioumane.”
În tehnica interviului, convorbirea reprezintă elementul fundamental, nu există interviu fără convorbire, însă nu orice conversație constituie interviu.
Metoda cea mai frecvent utilizată în cercetarea sociologică a devenit ancheta prin interviu, în întreaga lume, anual, fiind intervievate sute de mii sau chiar milioane de persoane.
Interviul reprezintă o interacțiune socială care conduce la un transfer de informații despre intervievat către operatorul de interviu sau către cercetător. Interviul apelează la punctul de vedere al persoanei și datele rezultate ne prezintă experiența trăită de persoana respectivă. În ceea ce privește importanța interviului este că acesta nu determină subiectul să descrie o situație, ci să se raporteze la ea.
Cu ajutorul interviurilor se poate ajunge la formularea unor ipoteze interesante și valide, de asemenea interviul putând constitui instrumentul principal de recoltare a informațiilor în vederea testării ipotezelor. Un alt scop al utilizării interviului este cel de recoltare a unor informații suplimentare celor obținute prin alte metode și tehnici.
Septimiu Chelcea clasifică interviurile pe baza mai multor criterii. Cele mai importante tipuri de interviu sunt:
interviurile face-to-face (după genul convorbirii);
interviurile structurate, semistructurate și nestructurate (după gradul de libertate în formularea întrebărilor de către cercetător în cursul convorbirii);
interviurile individuale și de grup (după numărul de participanți la interviu).
Ghidurile de interviu sunt de diferite forme, începând cu cele care au teme mai generale până la cele cu o listă lungă de subiecte și întrebări specifice. Forma acestuia depinde și de modul în care problema și populația de investigat sunt cunoscute de către cercetător.
Observația sociologică
„Observația constituie una din metodele de bază ale sociologiei, fundamentală pentru cunoașterea realității înconjurătoare și, totodată, reprezintă o etapă sau un moment al demersului sociologic. Ea completează toate celelalte metode de investigație: interviul, metoda sociometrică, experimentul etc., și permite obținerea de date și informații, ca urmare a contactului nemijlocit al observatorului cu obiectul observației”.
La nivelul simțului comun, a observa înseamnă „a cunoaște, a examina un obiect sau un proces, a face constatări și remarci (critice) referitoare la ceea ce ai privit cu atenție”.
Criterii de clasificare a observației:
După gradul de structurare, observația poate fi nestructurată (sau slab structurată) și structurată;
După gradul de implicare a cercetătorului în sistemul studiat, observația poate fi neparticipativă (sau externă) și participativă;
În funcție de durata observației, putem distinge observația continuă și observația eșantionată (sau instantanee);
Observația directă și observația indirectă;
Observația extensivă și observația intensivă.
În observația participativă, cercetătorul poate îndeplini mai multe roluri și anume:
participant total (cercetătorul ascunde rolul său de observator și se integrează în viața colectivității studiate cât mai mult posibil);
participant ca observator (își dezvăluie rolul de cercetător, dar își consacră o bună parte din timp activităților commune ale grupului studiat);
observator ca participant (își reduce timpul dedicat activităților care nu țin de cercetarea propriu-zisă);
observator total (acesta nu se implică în viața grupului și nu intervine în desfășurarea fenomenelor studiate).
Instrumente utilizate în observația sociologică:
ghidul de observație (delimitarea temei și a obiectivelor urmărite, ipotezele utilizate, populația supusă investigației, timpul de observație preconizat a se utiliza, modalități de înregistrare a datelor de observație);
fișa de observație (locul desfășurării observației, timpul realizării observației, consemnarea datelor observației).
V.4. DESCRIEREA CERCETĂRII
Cercetarea s-a desfășurat în Municipiul Oradea, în perioada mai-iunie 2012, la sediul DGASPC Bihor, de pe strada Feldioarei, nr. 13. Studiul se bazează pe datele culese prin analiza documentelor sociale scrise, necifrice, pe care le-am identificat atât în dosarele părinților adoptatori, cât și ale copiilor adoptați.
Grupul țintă: familiile în cazul cărora adopția este definitivă și irevocabilă, aflate în evidența DGASPC Bihor.
Pentru realizarea cercetării am elaborat un ghid de interviu pentru aceste familii adoptive (vezi anexa 1), care a fost structurat pe teme și care conține 14 întrebări, prin care am încercat să surprind aspecte ce țin de profilul părinților adoptivi, de principalele motive care stau la baza adopției, de problemele cu care se confruntă aceste familii în domeniul adopției, precum și serviciile utilizate după încheierea adopției.
Interviurile au fost realizate individual cu fiecare familie adoptivă în parte, iar în momentul efectuării interviului au fost prezenți ambii soți adoptivi.
Pe durata efectuării acestei cercetări am întâmpinat numeroase dificultăți cu privire la obținerea datelor cu caracter personal al familiilor adoptive. Majoritatea datelor sunt confidențiale, iar accesul la astfel de date este destul de dificil, chiar imposibil de cele mai multe ori. Datele statistice cu privire la cazurile de adopție particulare județului Bihor le-am găsit doar în rapoartele de activitate din ultimii 4 ani ale Direcției. Pe ultimul an, respectiv 2011, raportul este incomplet deoarece înregistrarea cazurilor s-a făcut doar până în luna septembrie.
În urma identificării familiilor aflate în evidența DGASPC Bihor care se încadrau în grupul țintă al acestei cercetări, în momentul contactării lor m-am lovit de refuzul mai multor familii de a dori să ne întâlnim în vederea aplicării interviului cu privire la tema abordată. Au fost și familii care inițial au spus că sunt dispuse să îmi răspundă la interviu, dar apoi s-au răzgândit, invocând diferite pretexte. Din păcate, au fost puține familii care mi-au răspuns la interviu.
Prin urmare, datorită numărului redus de cazuri nu poate fi vorba de eșantionare, atunci se studiază toată populația studiată.
V.5. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR
Tabel 1. Date caracteristice ale familiilor adoptive intervievate
Potrivit datelor din Tabelul 1, observăm că vârsta bărbaților adoptivi este între 35-46 ani, iar a femeilor adoptive este între 30-40 ani.
Din cele 6 familii intervievate, în 4 cazuri ambii soți adoptivi sunt ortodoxi. De asemenea, există o familie în care ambii soți sunt baptiști, precum și o familie care nu are aceeași religie, respectiv soțul este ortodox, iar soția este baptistă.
În ceea ce privește nivelul de educație al adoptatorilor, putem observa că există 2 familii în care bărbații au terminat școala profesională, și o familie în care 1 singură femeie a terminat profesionala; în ceea ce privește liceul este egalitate între femei și bărbați; făcând o comparație în ceea ce privește studiile superioare, observăm că 2 femei au terminat facultatea, și doar un singur bărbat a terminat facultatea.
În ceea ce privește mediul de rezidență al adoptatorilor, 5 familii provin din mediul urban și o familie din mediul rural.
Figura 1. Principalii factori motivatori pentru adopție
La întrebarea Care este principalul dumneavoastră motiv pentru care ați recurs la adopție? Din Figura 1 reiese faptul că, din cele 6 familii intervievate, 4 dintre acestea au răspuns că au apelat la adopție datorită unei probleme medicale (în special infertilitate), o familie a adoptat deoarece a vrut să mai aibă un copil, pe lângă cel biologic, iar o familie a adoptat copilul deoarece era rudă de gradul II cu acesta.
O familie care își dorește din tot sufletul să aibă copii, dar se confruntă cu o problemă medicală (în special infertilitatea) va avea de ales între mai multe opțiuni. Este de știut faptul că problema infertilității pune o presiune mare asupra celor care își doresc să devină părinți și îi forțează să ia anumite decizii grele, care le vor schimba întreaga viață. De cele mai multe ori cuplul urmează o serie întreagă de investigații medicale și recurg la tratamente extrem de grele. Este un drum anevoios, care atrage după sine numeroase suferințe. Înainte de fiecare investigație sau tratament la care se supun, ei trebuie să fie conștienți de ceea ce implică aceste proceduri medicale și trebuie să hotărască dacă merg mai departe sau dacă decid să se oprească. Din păcate, există multe cazuri în care aceste intervenții medicale greoaie și foarte costisitoare nu au rezultatul scontat. În astfel de situații, cuplul poate decide să se împace cu ideea de a nu putea avea copii niciodată, sau pot decide să adopte.
Există situații în care familia nu are probleme medicale, însă este hotărâtă să adopte un copil din dorința de a crește numărul membrilor familiei sale, și în special din dorința de a-i „dărui” un frățior sau surioară, propriului copil biologic.
De asemenea, există cazuri în care copiii sunt adoptați de rudele biologice până la gradul IV. Acest lucru poate surveni în urma decesului părinților firești sau dacă aceștia i-au abandonat, precum și în acele cazuri în care părinții biologici ai copilului nu dispun de resurse materiale și nu pot să-i asigure acestuia un climat favorabil în care să poată crește și să se dezvolte armonios. Prin urmare, rudele de până la gradul IV pot decide să-l ajute pe copil prin decizia de a-l adopta.
La întrebarea Ați luat singură decizia de a adopta sau de comun acord cu soțul? În majoritatea cazurilor, soțiile sunt cele care vin cu inițiativa de a adopta un copil, însă toate femeile intervievate au răspuns că au luat decizia de a adopta un copil fiind de comun acord cu soțul.
Exemple de răspunsuri la această întrebare:
Recunosc că m-am gândit cu mult timp în urmă la varianta privind adopția unui copil, însă mi-a fost frică să deschid acest subiect în familie, deoarece nu vroiam să fiu refuzată categoric. În cele din urmă, mi-am făcut curaj și l-am întrebat pe N. dacă ar fi dispus să adoptăm un copil. Răspunsul lui a fost afirmativ;
Văzând că nu ne mai permitem financiar o nouă intervenție medicală, V. a zis să apelăm la adopție;
În urma a numeroase intervenții medicale eșuate, simțeam că nu mai rezist nici fizic, nici psihic și l-am întrebat pe soțul meu dacă ar fi de acord să adoptăm un copil. M-am bucurat nespus să aflu că este de acord;
Am încercat cu disperare să pot păstra o sarcină până la termen. După a treia sarcină pierdută am zis că mă resemnez. Având sprijinul moral al soțului meu, după 2 ani de zile ne-am hotărât să adoptăm;
Nu aveam cum să iau singură o decizie atât de importantă. Am stabilit să adoptăm un copil fiind de comun acord cu soțul;
Soțul a fost de acord să adoptăm din prima clipă când am deschis discuția.
Figura 2. Părerile apropiaților despre faptul că vă doriți să adoptați un copil
La întrebarea Ce părere au avut rudele, copiii biologici (în cazul în care aveți), cunoscuții dumneavoastră despre faptul că doriți să adoptați un copil? După cum se poate observa în Figura 2, din totalul celor 6 familii care au fost intervievate, acestea au răspuns astfel:
2 familii au răspuns:
Toți cei din familia nostră, precum și prietenii apropiați ne-au încurajat să facem acest pas;
Familiile noastre au înțeles nevoia noastră de a avea un copil și ne-au încurajat să facem acest pas.
1 familie a răspuns astfel:
În momentul în care le-am spus celor 2 copii că avem intenția să adoptăm un copil, în prima fază, aceștia nici nu au vrut să audă de așa ceva, motivând că nu doresc să-și împartă jucăriile cu un străin. Erau convinși că dacă vom adopta un copil ei nu vor mai beneficia de răsfățul și atenția noastră la fel ca înainte. După lungi discuții, în cele din urmă și-au schimbat părerea.
1 familie a răspuns astfel:
La aflarea veștii părinții noștri au rămas plăcut impresionați de decizia noastră de a adopta.
2 familii au răspuns în felul următor:
Toți cei din familia noastră, prietenii noștri dragi s-au bucurat pentru noi și ne-au asigurat că vom avea parte de tot sprijinul lor.
Toți cei apropiați nouă știu că ne dorim enorm de mult să avem un copil al nostru, astfel că s-au bucurat enorm pentru noi.
Figura 3. Statut marital
La întrebarea Care a fost statusul dumneavoastră marital (în momentul obținerii atestatului în vederea adopției?) Potrivit Fig. 3, din cele 6 femei intervievate, 5 dintre acestea au răspuns că au fost căsătorite în momentul în care au obținut atestatul necesar pentru a putea adopta un copil, iar o femeie a răspuns că în momentul obținerii atestatului în vederea adopției a fost necăsătorită, iar după aproximativ 7 luni s-a căsătorit.
Figura 4. Existența copiilor biologici în cadrul familiilor adoptive
Aveți copii biologici? Dacă da, câți? La această întrebare, conform Fig. 4, familiile adoptive intervievate, au răspuns astfel:
4 dintre acestea au răspuns că nu au copii biologici;
1 familie a răspuns că are 2 copii biologici;
1 familie are un singur copil biologic.
Figura 5. Preferințe cu privire la viitorul copil adoptat
După cum se poate observa în Figura 5, la întrebarea Ați avut vreo preferință cu privire la vârsta sau sexul viitorului copil adoptat? familiile intervievate și-au exprimat preferințele în ceea ce privește viitorul copil adoptat astfel:
4 familii au răspuns la această întrebare în felul următor:
După părerea mea, nu consider că este important sexul copilului adoptat și nici vârsta acestuia;
În cazul nostru, nu am avut nici o preferință cu privire la vârsta sau sexul copilului pe care urma să-l adoptăm. Pentru noi important a fost că l-am găsit;
Nu înțeleg acele persoane care caută un tip „ideal” de copil. Dacă într-adevăr își doresc să adopte un copil ar trebui să renunțe la astfel de preferințe. Noi nu ne-am impus niște standarde cu privire la cel pe care urma să-l adoptăm;
Cei care doresc să adopte un copil care să fie într-un anumit fel, ar trebui să conștientizeze că nimeni nu e perfect, iar aceste preferințe în ceea ce privește copilul sunt niște „mofturi”. Nu mergi să adopți un copil, precum mergi la un magazin să cumperi un obiect.
2 familii au răspuns astfel:
Am doi copii biologici, ambii sunt băieți. Astfel că îmi doresc să avem în familie și o fetiță;
Mi-am dorit dintotdeauna să am împreună cu soțul meu o fetiță, care să semene fizic cu el. Din păcate acest lucru nu a fost posibil și tocmai de aceea ne-am decis să adoptăm o fetiță.
3 familii și-au exprimat dorința de a adopta un copil cu vârsta sub 1 an;
3 familii și-au exprimat dorința de a adopta un copil care să aibă maxim 3 ani.
Figura 6. Vârsta copilului adoptat (în prezent)
La întrebarea Ce vârstă are copilul pe care l-au adoptat? Conform datelor din Figura 6, observăm că familiile adoptive intervievate au răspuns la această întrebare astfel:
3 familii au răspuns că vârsta copilului adoptat este 2 ani;
1 familie a răspuns că vârsta copilului adoptat este de 1 an și 9 luni;
1 familie a răspuns că vârsta copilului adoptat este de 2 ani și 7 luni;
1 familie a răspuns că vârsta copilului adoptat este de 3 ani și 2 luni.
Figura 7. Sexul copilului adoptat
La întrebarea Ce sex are copilul adoptat de dumneavoastră? Potrivit Fig. 7, putem observa că în 4 din cele 6 familii adoptive predomină sexul masculin în rândul copiilor pe care i-au adoptat, față de celelalte 2 familii în care copilul adoptat are sexul feminin.
Figura 8. Probleme întâmpinate de familiile adoptive
La întrebarea Cu ce fel de probleme v-ați confruntat pe parcursul adopției? Potrivit Fig. 8, putem observa că 2 din cele 6 familii adoptive care au fost intervievate au răspuns că principala problemă cu care s-au confruntat pe parcursul adopției a fost birocrația. De asemenea, alte 2 familii au răspuns la această întrebare astfel, o problemă majoră o constituie faptul că procedurile în vederea adopției sunt prea lungi și greoaie. Durează prea mult timp să se finalizeze adopția. O familie din cele 6 intervievate a răspuns că problema cu care s-a confruntat a fost slaba pregătire, și chiar incompetența unilor angajați ai DGASPC. O altă familie este nemulțumită de faptul că lipsește transparența din tot acest sistem.
Figura 9. Ideea de renunțare la adopție
La această întrebare V-ați gândit vreodată să renunțați la adopție? Dacă da, datorită cărui fapt? Din totalul familiilor intervievate, 4 dintre acestea au răspuns că nu s-au gândit niciodată să renunțe la copilul adoptat, iar 2 familii au răspuns cu sinceritate că în cazul lor au existat momente în care s-au gândit să renunțe la adopție. O posibilă explicație ar putea fi aceea că familiilor le-a fost rușine sau nu s-au simțit confortabil în situația de a recunoaște că s-au gândit să renunțe la adopție, poate și din teama de a nu fi percepute greșit. Răspunsurile celor 2 familii sunt următoarele:
În momentul în care am fost diagnosticată cu cancer, m-am gândit că poate ar fi mai bine să renunțăm la adopție. În minte îmi încolțeau tot felul de gânduri negre care mă făceau să mă gândesc ce viitor va avea copilul dacă eu voi fi bolnavă și nu voi putea să mă ocup de creșterea lui. Soțul s-a opus cu vehemență, astfel că nu am renunțat la adopție. Mă gândesc acum că am făcut cea mai bună alegere;
Am avut o tentativă de a renunța la adopție deoarece ajunsesem la capătul răbdării, simțeam că nu mai avem putere să continuăm acest drum extrem de greu și anevoios, acela de a putea adopta un copil.
Figura 10. Surse cu privire la informarea despre adopție
Fiind întrebate Din ce surse v-ați informat despre adopție? Familiile intervievate au răspuns astfel:
3 familii s-au informat de pe internet;
2 familii s-au informat apelând la specialiștii de la DGASPC;
1 familie a avut o cunoștință care a adoptat recent și a primit informații de la aceasta.
Figura 11. Servicii postadopție
După cum se poate observa în Figura 11, fiind întrebate Ce fel de servicii de sprijin ați utilizat după adopție? Acestea au răspuns astfel:
3 familii au apelat la monitorizare;
2 familii au apelat la cursuri de pregătire (pentru a-și dezvolta aptitudinile parentale);
1 familie a avut nevoie de consiliere psihologică.
Copilul adoptat este monitorizat pe o perioadă de doi ani, iar această monitorizare constă în vizite trimestriale, efectuate de către un asistent social împreună cu un psiholog. Aceștia urmăresc evoluția relațiilor dintre familia adoptivă și copilul adoptat și oferă familiei suport în dificultățile întâmpinate. Capacitatea copilului de a se adapta în noul mediu familial depinde în mare măsură de părinții adoptivi. Este foarte important să existe o comunicare bună între aceștia. În urma adopției, pot surveni schimbări în cadrul relațiilor de familie. Familiile adoptive trebuie să fie conștiente cu privire la responsabilitățile pe care le implică creșterea și dezvoltarea unui copil.
Tabel 1. Indicatori privind adopția în anul 2008
Sursa: Raportul de activitate al DGASPC Bihor, 2008 (date prelucrate)
În anul 2008, Compartimentul Adopții – Postadopții din cadrul DGASPC Bihor a instrumentat un număr de 251 cazuri.
În vederea deschiderii procedurii adopției interne au fost instrumentate 44 de dosare. Din acestea, 20 de dosare au fost finalizate cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 1), iar 24 dosare se află pe rol în curs de soluționare la instanța judecătorească.
Din totalul de 22 de copii încredințați în vederea adopției, pentru 17 copii această etapă s-a finalizat cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 1), iar 5 dosare se află pe rol în curs de soluționare la instanța judecătorească.
Au fost instrumentate 40 de dosare de încuviințare a procedurii adopției, din care 33 de copii au fost adoptați cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 1), iar un număr de 7 dosare se află pe rol în curs de soluționare la instanța judecătorească.
În vederea obținerii atestatului pentru adopție au fost instrumentate 45 de dosare. Din acestea, 29 de familii au primit atestat (Tabel 1), acesta fiind acordat prin dispoziția directorului executiv. Mai există o singură familie care se află în evaluare (Tabel 1), fiind în curs de soluționare. De asemenea, 15 familii au solicitat prelungirea valabilității atestatului necesar adopției unui copil. Nu au existat cazuri în care să se fi respins acordarea atestatului, să se fi retras cererea de acordare a atestatului sau să se fi amânat soluționarea cererii de acordare a atestatului.
În ceea ce privește postadopția au fost instrumentate 58 de dosare (Tabel 1), din care 6 au fost încheiate, iar 52 sunt în curs de monitorizare.
34 persoane/familii au solicitat informații cu privire la procedura adopției interne;
5 dosare instrumentate prin care soțul adoptă copilul soției;
3 solicitări prin care persoanele care au fost adoptate și au împlinit vârsta de 18 ani doresc să-și cunoască originile.
Grafic 1. Cazuri instrumentate de Compartimentul Adopții în anul 2008
Tabel 2. Indicatori privind adopția în anul 2009
Sursa: Raportul de activitate al DGASPC Bihor, 2009 (date prelucrate)
În anul 2009, Compartimentul Adopții – Postadopții din cadrul DGASPC Bihor a instrumentat un număr de 302 cazuri.
În vederea deschiderii procedurii adopției interne au fost instrumentate 50 de dosare. Din acestea, 47 de dosare au fost finalizate cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 2), iar 3 dosare se află pe rol în curs de soluționare la instanța judecătorească.
Din totalul de 30 de copii încredințați în vederea adopției, 27 dintre aceștia au fost încredințați în vederea adopției cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 2), iar 3 dosare revocă măsura de încredințare.
Au fost instrumentate 35 de dosare de încuviințare a procedurii adopției, din care 23 de copii au fost adoptați cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 2), iar un număr de 12 dosare se află pe rol în curs de soluționare la instanța judecătorească.
În vederea obținerii atestatului pentru adopție au fost instrumentate 58 de dosare. Din acestea, 28 de familii au primit atestat (Tabel 2), acesta fiind acordat prin dispoziția directorului executiv. Mai există 5 familii care se află în evaluare (Tabel 2), acestea fiind în curs de soluționare. De asemenea, 24 familii au solicitat prelungirea valabilității atestatului necesar adopției unui copil. A existat un singur dosar de retragere a cererii de acordare a atestatului.
În ceea ce privește postadopția au fost instrumentate 66 de dosare (Tabel 2), din care 6 au fost încheiate, iar 60 sunt în curs de monitorizare.
48 persoane/familii au solicitat informații cu privire la procedura adopției interne, din care un număr de 24 familii au depus la sediul Direcției documentele necesare în acest sens.
10 dosare instrumentate prin care soțul adoptă copilul soției.
3 solicitări prin care persoanele care au fost adoptate și au împlinit vârsta de 18 ani doresc să-și cunoască originile.
2 solicitări de consiliere și sprijin din partea adoptatorilor.
Grafic 2. Cazuri instrumentate de Compartimentul Adopții în anul 2009
Tabel 3. Indicatori privind adopția în anul 2010
Sursa: Raportul de activitate al DGASPC Bihor, 2010 (date prelucrate)
În anul 2010, Compartimentul Adopții – Postadopții din cadrul DGASPC Bihor a instrumentat un număr de 291 cazuri.
În vederea deschiderii procedurii adopției interne au fost instrumentate 56 de dosare. Din acestea, 44 de dosare au fost finalizate cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 3), iar 12 dosare se află pe rol în curs de soluționare la instanța judecătorească.
Din totalul de 14 încredințări în vederea adopției, 12 copii au fost încredințați în vederea adopției cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 3), 1 dosar se află pe rol în curs de soluționare la instanța judecătorească, iar 1 dosar revocă măsura de încredințare.
Au fost instrumentate 35 de dosare de încuviințare a procedurii adopției, din care 31 de copii au fost adoptați cu sentință definitivă și irevocabilă (Tabel 3), iar un număr de 4 dosare se află pe rol în curs de soluționare la instanța judecătorească.
În vederea obținerii atestatului pentru adopție au fost instrumentate 57 de dosare. Din acestea, 29 de familii au primit atestat (Tabel 3), acesta fiind acordat prin dispoziția directorului general. Mai există 10 familii care se află în evaluare (Tabel 3), acestea fiind în curs de soluționare. De asemenea, 17 familii au solicitat prelungirea valabilității atestatului necesar adopției unui copil. A existat un singur dosar de retragere a cererii de acordare a atestatului.
În ceea ce privește postadopția au fost instrumentate 82 de dosare (Tabel 2), din care 14 au fost încheiate, iar 68 sunt în curs de monitorizare.
33 persoane/familii au solicitat informații cu privire la procedura adopției interne, din care un număr de 19 familii au depus la sediul Direcției documentele necesare în acest sens.
9 dosare instrumentate prin care soțul adoptă copilul soției.
2 solicitări prin care persoanele care au fost adoptate și au împlinit vârsta de 18 ani doresc să-și cunoască originile.
3 solicitări de consiliere și sprijin din partea adoptatorilor.
Grafic 3. Cazuri instrumentate de Compartimentul Adopții în anul 2010
Tabel 4. Indicatori privind adopția în perioada ianuarie – septembrie 2011
Sursa: DGASPC Bihor, 2011 (date prelucrate)
Conform datelor din tabelul de mai sus (Tabel 4), observăm că în perioada ianuarie-martie, 2011, au fost instrumentate 114 dosare de adopție, din care:
10 adopții finale (au trecut de perioada postadopție-monitorizare de 2 ani);
104 adopții în curs de finalizare.
Un număr de 15 familii au solicitat informații cu privire la procedura adopției interne, din care un număr de 5 familii au depus la sediul Direcției documentele necesare în acest sens.
Potrivit Tabelului 4, în perioada ianuarie-iunie, 2011, au fost instrumentate 184 dosare de adopție, din care:
10 adopții finale (au trecut de perioada postadopție-monitorizare de 2 ani);
174 adopții în curs de finalizare.
Un număr de 24 familii au solicitat informații cu privire la procedura adopției interne, din care un număr de 7 familii au depus la sediul Direcției documentele necesare în acest sens.
După cum se poate observa în Tabelul 4, în perioada ianuarie-septembrie, 2011, au fost instrumentate 210 dosare de adopție, din care:
10 adopții finale (au trecut de perioada postadopție-monitorizare de 2 ani);
200 adopții în curs de finalizare.
Un număr de 29 familii au solicitat informații cu privire la procedura adopției interne, din care un număr de 11 familii au depus la sediul Direcției documentele necesare în acest sens.
În urma celor prezentate mai sus, putem constata o creștere destul de mare a numărului de beneficiari în toate etapele adopției. Prin urmare, de la 10 copii adoptabili până la sfârșitul lunii martie, 2011, observăm că până la sfârșitul lunii septembrie a aceluiași an, numărul acestora ajunge la 27. De la 5 copii încredințați în vederea adopției în prima perioadă a anului, se ajunge la 13 copii în luna septembrie a anului 2011. Este de apreciat faptul că la începutul anului 2011 au fost adoptați doar 4 copii, iar până la sfârșitul lunii septembrie, numărul copiilor care au fost adoptați ajunge la 22. Dacă în prima perioadă a anului doar 11 copii au fost în etapa de încuviințare, observăm că numărul acestora crește la 32 până la sfârșitul lunii iunie, ajungând la 50 în luna septembrie. De asemenea, observăm o creștere și în rândul familiilor care au obținut atestatul necesar în vederea adopției unui copil. Astfel, în prima perioadă a anului doar 13 familii au obținut atestatul prin care se constată că sunt apte să adopte un copil, iar până la sfărșitul lunii septembrie numărul acestora ajunge la 37. Se constată o creștere semnificativă și în cazul familiilor care sunt încă în perioada de evaluare, astfel că până la sfârșitul lunii septembrie, numărul acestora ajunge la 51. În ceea ce privește postadopția, la începutul anului erau 84 de cazuri, iar în luna septembrie s-a ajuns la 98 de cazuri.
De asemenea, de la începutul anului crește și numărul persoanelor/familiilor care au solicitat informații în vederea adopției unui copil, precum și numărul de familii care au depus la sediul DGASPC documentele necesare în acest sens.
Făcând o comparație între datele studiate din cei patru ani, putem observa că în anul 2008 au fost adoptați cei mai mulți copii, respectiv 33. În anul 2011 doar 22 de copii au fost adoptați. O explicație ar putea fi aceea că din septembrie și până la sfârșitul anului ar mai putea exista cazuri de adopție.
ANEXA 1.
GHID DE INTERVIU
Care este principalul dumneavoastră motiv pentru care ați recurs la adopție?
Ați luat singură decizia de a adopta sau de comun acord cu soțul?
Ce părere au avut rudele, copiii biologici (în cazul în care aveți), cunoscuții dumneavoastră despre faptul că doriți să adoptați un copil?
Care a fost statusul dumneavoastră marital (în momentul obținerii atestatului în vederea adopției)?
Aveți copii biologici? Dacă da, câți?
Ați avut vreo preferință legat de vârsta și sexul viitorului copil adoptat?
Ce vârstă are copilul adoptat de dumneavoastră?
Care este sexul copilului adoptat?
Cu ce fel de probleme v-ați confruntat pe parcursul adopției?
V-ați gândit vreodată să renunțați la adopție? Dacă da, datorită cărui fapt?
Din ce surse v-ați informat despre adopție?
Ce fel de servicii ați utilizat după adopție?
Sex ______
Vârsta (amândurora) ________
Nivel educație (amândurora)____________
Religia (amândurora)____________
Mediu de rezidență (amândurora)____________
CONCLUZIILE CERCETĂRII
BIBLIOGRAFIE
ANEXA 1.
GHID DE INTERVIU
Care este principalul dumneavoastră motiv pentru care ați recurs la adopție?
Ați luat singură decizia de a adopta sau de comun acord cu soțul?
Ce părere au avut rudele, copiii biologici (în cazul în care aveți), cunoscuții dumneavoastră despre faptul că doriți să adoptați un copil?
Care a fost statusul dumneavoastră marital (în momentul obținerii atestatului în vederea adopției)?
Aveți copii biologici? Dacă da, câți?
Ați avut vreo preferință legat de vârsta și sexul viitorului copil adoptat?
Ce vârstă are copilul adoptat de dumneavoastră?
Care este sexul copilului adoptat?
Cu ce fel de probleme v-ați confruntat pe parcursul adopției?
V-ați gândit vreodată să renunțați la adopție? Dacă da, datorită cărui fapt?
Din ce surse v-ați informat despre adopție?
Ce fel de servicii ați utilizat după adopție?
Sex ______
Vârsta (amândurora) ________
Nivel educație (amândurora)____________
Religia (amândurora)____________
Mediu de rezidență (amândurora)____________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Institutia Adoptiei. Aspecte Particulare In Judetul Bihor (ID: 165518)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.