Instaurarea Pluralismului Mediatic Dupa 1989

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I. INSTAURAREA PLURALISMULUI MEDIATIC DUPĂ

Subcapitolul 1: Conceptul de jurnalistica si jurnalist

Subcapitolul 2: Mass-media la granita spre tranzitie

Subcapitolul 3: Configurarea domeniului mass-media ȋn postcomunism

Subcapitolul 4: Cauzele și efectele democratizării opiniei publice

Subcapitolul 5: Resursele financiare ale mass-media

Subcapitolul 6: Subvențiile mass-media.

Capitolul II. STUDIU DE CAZ PRIVIND REVISTA SCȂNTEIA

Subcapitolul 1: Aspecte metodologice

Subcapitolul 2: Evolutia ziarului Scanteia

Subcapitolul 3: Aparitia ziarului Scanteia legal

Subcapitolul 4: Rolul ziarului Scanteia in perioada comunista

Subcapitolul 5: Scanteia tineretului

Subcapitolul 6: Momentul tranzitiei, Scanteia poporului

Subcapitolul 7: Rezultatele studiului de caz

CONCLUZII

BIBLIOGRAFE

INTRODUCERE

„ Prima datorie a presei este să obțină cele mai noi informații

despre evenimentele vremii și, dezvăluindu-le deȋndată,

să le ȋmpărtășească ȋntregii națiuni.”

David Randall

In zilele noastre o mai buna cunoastere a situatiei desfasurarii lucrurilor in tara noastra este strict necesara pentru a participa cu succes la viata publica si chiar politica a unei societati. In tara noastra presa reprezinta o provocare, iar acest lucru este vizibil prin desele schimbari care au avut loc si inca au in acest domeniu, care s-a dovedit a fi un instrument fara de care intreaga natiune s-ar caracterizata prin lipsa contactului cu exteriorul.

Am ales sa tratez aceasta tema cu multa placere si cu mult interes deoarece este o tema fundamentala si necesara pentru toate domeniile, mass-media reprezinta un mod de afirmare si in acelasi timp de informare pentru toti oamenii, incepand cu cei mai putini cultivati si terminand cu oameni intelectuali, cultivati, cu un mare bagaj de cunostinte. De aceea aparatia mutimii de ziare dupa 1989, am considerat-o un subiect aparte, un subiect care si-a pus amprenta in viata fiecaruia, instaurarea pluralismului mediatic dupa 1989 a adus in viata oamenilor cel mai de pret lucru si anume libertatea de exprimare, eliberandu-i de cenzura din perioada comunista.

Pot spune ca este un subiect relevant, de o mare importanta deoarece inca de la aparitia ei, presa s-a dovedit a fi un element de legatura, un mijlocitor intre ceea ce denumim „opinie publica” si „domeniul politic”. Acest fapt fiind foarte important deoarece presa, a reprezentat un element cheie in ceea ce numim „opinie publica”, a fost cea care a punctat intr-un mod cat mai eficient aspecte relevante pentru natiune, din viata de zi cu zi.

Presa se constituie ca instituție a spațiului public modern ȋncepand cu secolul al XIX-lea, „ea fiind suportul și principalul mijloc de manifestare al principiului publicității”. Rolul ei nu se reduce la simpla informare, ci are rolul de a forma si opiniile, de a furniza subiecte de conversatie, de a aduce subiecte pe agenda publicului.

Presa se afirma ca instituție mediatoare, dependentă de politic, relația libertate-comunicare a dus la crearea in societatile democrate a unui spațiu de comunicare ȋn care oamenii să poată patrunde și să se poată exprima liber fara constrangeri. Presa are menirea de a informa publicul in legatura cu actiunile sau dimpotriva inactiunile instantelor de putere, prin acest lucru dobandind si o functie politica, ea reprezinta, am putea spune o manifestare intr-un mod indirect atat a opiniei publice cat si a instantelor de putere, este un ecou al acestora.

Prin toate aceste lucruri, de o importanta majora, studiul meu capata relevanta, deoarece presa ajuta la buna functionare a societatii prin aducerea in atentia publicului a evenimentelor de actualitate, informarea fiind elementul definitoriu.

Prin urmare in acest studiu pe care urmeaza sa-l prezint am plecat de la doua intrebari ale cercetarii si anume: In ce s-a transformat ziarul Scanteia dupa 1989 si Ce rol a jucat ziarul dupa 1989, dupa ce a avut loc transformarea ?

Prima ipoteza a acestui studiu este aceea ca, ziarul Scanteia dupa 1989 s-a transformat in ziarul Adevarul iar o a doua ipoteza ar fi aceea ca ziarul Scanteia dupa 1989, transformat in Adevarul nu a mai jucat un rol atat de important ca in perioada comunista, unde a avut un rol central, fiind ziarul singurului partid existent P.C.R, partidul dictatorului Nicolae Ceausescu, rolul ziarului s-a diminuat, diferenta pe care o expune aceasta tranzitie fiind aceea ca in perioada postcomunista ziarul a putut sa scrie liber, fara sa fie „obligat” sa publice lucruri de a caror verosimilitate nu avea certitudine. Ziarul dupa 1989 nu a mai avut un rol central, a fost considerat un ziar ca toate celelalte care acum avea ca element definitoriu „libertatea informatiei”.

Tranziția societății romȃnești de la un sistem socio-politic totalitar la unul democratic a fost ȋnsoțită și stimulată de o presă nouă, emancipată, pluralistă, care a oferit suportul interacțiunii dintr diferitele grupuri sociale.

Media a jucat un rol dinamic in constituirea societatii postcomuniste, deoarece a promovat un model al schimbarii, al diversitatii opiniilor si a stilurilor de viata, al libertatii de exprimare si al accesului la informatie.

Bunul cel mai de preț pe care societatea romaneasca l-a castigat după 22 decembrie 1989 se consideră a fi dreptul la libera exprimare și libertatea mass-media de a informa, independent de structurile puterii de stat. Pentru a marca aceasta “achiziție” democratică, multe organe de presă și-au schimbat denumirea, adăugȃdu-și calificativul “liber”.

După decembrie 1989, principala cucerire democratică a fost eliminarea controlului politic asupra mass-media și inițierea procesului de demistificare a realității. Presa a cunoscut o perioadă ȋnfloritoare deoarece puterea a putut circula ȋn tot spațiul romȃn fără obstacole, interesul pentru viața publică a crescut și opțiunile politice s-au diversificat.

Lucrarea mea de licenta, “Instaurarea pluralismului mediatic după 1989 ȋn Romȃnia”, are ca temă analiza mass-mediei românești în perioada menționată, stabilind ca obiectiv realizarea unei radiografii a evoluției presei de la comunism către democrație .

Din punct de vedere al structurii lucrării propuse, aceasta este organizată în două capitole fiind urmate de mai multe subcapitole in care voi detalia tema generala a acestei lucrari.

Primul dintre acestea prezintă cadrul general al evoluției presei în România post-comunistă, instaurarea pluralismului mediatic după 1989, avalanșa de informații și multitudinea de ziariștii care s-au afirmat odata cu renunțarea la restricții, scăparea de sub cenzură iar al doilea este dedicat ȋn mod exclusiv studiului de caz asupra Revistei Scȃnteia după 1989.

Mi-am propus să realizez o paralela ȋntre modul de abordare al ziarului Scȃnteia ȋnainte de 1989 și după 1989, cand a avut loc tranziția, de la comunism la democrație, voi puncta momentele cheie din evoluția ziarului Scȃnteia, momentele de mare importanță și nu ȋn ultimul rȃnd mă voi opri asupra momentului decisiv, ce a fost reprezentat de prăbușirea regimului comunist și implicit a ziarului Scȃnteia, ce a suferit unele transformări.

Prin aceste capitole si subcapitole pe care le voi detalia in cele ce urmeaza voi dori sa asigur o tratare judicioasa a tuturor aspectelor legate de domeniul mass-media.

Capitolul I.

INSTAURAREA PLURALISMULUI MEDIATIC DUPĂ 1989

Subcapitolul 1

Conceptul de jurnalistica si jurnalist

Jurnalistica reprezinta o activitate pe care jurnalistii si-o asuma, in sensul ca acestia sunt raspunzatori de ceea ce publica, scopul principal al acesteia fiind acela de a informa publicul larg cu privire la aspectele vietii de toate zilele, informare ce este transmisa in functie de nivelul de interes si modalitatile publicistice care sunt multiple. O asemenea activitate a dobȃndit extindere ȋn interiorul prea cunoscutei sintagme internationalizate MASS-MEDIA sau ȋn „desfășurare” mijloace de comunicare ȋn masă, prin acestea ȋnțelegȃndu-se suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajului către o audiență necunoscută.

Cunoscutul autor al „Galaxiei Gutenberg”, antropolog, sociolog și universitar de marcă Marshal Mc Luhan, ne-a oferit a doua traducere ȋn limba romȃnă, semnificativă prin titlu ȋnsuși: Mass-media sau mediul invizibil, carte din care se desprinde opinia autorului potrivit căreia „media reprezintă mesajul”.

La modul general prin mesaj ȋntelegem ceea ce ni se transmite ȋn procesul comunicării. În momentul de față presa nu beneficiază din nefericire de o „lege” a ei deși după 1990 s-au purtat numeroase discuții ȋn organizațiile jurnalistice, s-au redactat mai multe coduri deontologice, publicate, dezbătute, asumate de unele asociații, incerte pentru altele. Ceea ce există deocamdată se referă la audiovizual „Legea audiovizualului” 1992 și „ Legea privind ȋnființarea și funcționarea Societății Romȃne de Radiofuziune și o Societate Romȃnească de Televiziune 1994.

Presa sau mass-media este un titlu simbolic, in cele din urma aceasta nefiind altceva decat un grup de oameni care muncesc pentru a realiza o legatura, desi intr-un mod indirect, intre marea societate, marea multime si instantele statului. Presa este cum am spune „un rau necesar”, deoarece in unele situatii clacheaza si tinde sa ne duca in eroare cu privire la anumite probleme care nu suporta amanare.

Mihai Coman afirmă că „jurnaliștii sunt doar cei care facilitează conducerea, implicarea publicului, discursul, educația și procesele democratice ȋntr-o și pentru o societate deschisă” .

Jurnalistul este persoana care reuseste sa obtina toate acele informatii de care societatea este dependenta, este singurul capabil sa satisfaca curiozitatea unui public cat mai larg, este cel care obtine informatiile pertinente si sigure si le transmite mai departe oamenilor care lucrand impreuna pentru un scop comun se definesc prin cuvantul „presa”.

Jurnalistul este persoana, care am putea spune, are cea mai grea activitate, acest lucru imi permit sa-l afirm deoarece acesta este cel care la orice ora din noapte daca are loc un eveniment, de o mare importanta la nivel de natiune si nu numai, este chemat, fara a avea vreo obiectie. Datoria il cheama si de aceea nu se poate plange, este un drum pe care a ales sa mearga, si ca orice drum, la un moment dat prezinta si denivelari.

Subcapitolul 2.

Mass-media la granita spre tranzitie

Mass-media din Romania a reprezentat una dintre puterile din stat ce a concentrat zone atat economice cat si politice avand ca scop ideea responsabilizarii indivizilor in societatea civila, realizand trecerea de la totalitarism, de la regimul dur al lui Ceausescu spre democratie, spre un regim caracterizat de libertate, intr-un timp foarte rapid.

Dupa o lunga istorie, ce se intinde pe o perioada de cinci decenii, in care a fost o victima a regimului comunist, aceasta a urmat sa isi faca intrarea, intr-un mod alert, intr-o noua istorie, lasand totul in urma, istorie caracterizata de spiritul libertatii, dar din pacate, necunoscand complexitatea mizelor economice, simbolice, socio-culturale, cu care avea sa sa confrunte in mod repetat.

Transferul care s-a realizat, de la statul totalitarist la cel democrat, fără conștientizarea implicațiilor unor sintagme cu totul noi: “cȃine de pază”, “gate-keepers”, “spirala tăcerii”, “serviciu public”, “mediul invizibil”, „avea să-i dezvăluie ȋn primul ei deceniu liber multe paradoxuri ale comunicării mediatice contemporane”.

Dupa perioada comunista si caracterizat de libertate, intr-un timp foarte rapid.

Dupa o lunga istorie, ce se intinde pe o perioada de cinci decenii, in care a fost o victima a regimului comunist, aceasta a urmat sa isi faca intrarea, intr-un mod alert, intr-o noua istorie, lasand totul in urma, istorie caracterizata de spiritul libertatii, dar din pacate, necunoscand complexitatea mizelor economice, simbolice, socio-culturale, cu care avea sa sa confrunte in mod repetat.

Transferul care s-a realizat, de la statul totalitarist la cel democrat, fără conștientizarea implicațiilor unor sintagme cu totul noi: “cȃine de pază”, “gate-keepers”, “spirala tăcerii”, “serviciu public”, “mediul invizibil”, „avea să-i dezvăluie ȋn primul ei deceniu liber multe paradoxuri ale comunicării mediatice contemporane”.

Dupa perioada comunista si caderea cenzurii, perioada imediat urmatoare s-a caracerizat prin goana dupa subiecte zgomotoase, care sa incite, sa atraga publicul, lucru nu tocmai bun si aceasta perspectiva o mentin din prisma faptului ca de abia ne puteam numi un stat democrat, ne lipseau mecanismele reglatoare, perspectivele politice clare cu o economie pana atunci supercentralizata, fapt ce a plasat „istoricii clipei” intr-o zona a capcanelor, a adeziunii pripite, s-au lasat dusi in eroare, luati de val de libertatea de care beneficiau. Vazand ca odioasa cenzura a fost eliminata, sloganele de negatie erau la ordinea zilei, Ceausescu era contestat, atat el cat si faptele sale de cruzime, se scandau numai lozinci impotriva fostului regim, toata lumea coopera, incepand cu ziaristii propriu-zisi si terminand cu opinia publica, cu multimea de oameni care prinsese „grai”.

Tocmai cum spuneam corelația dintre presă si opini publică se instituia sub zodia unui consens anticomunist, declarant, sub fluturarea unor idei fetișizante ale noului timp, care anunța o lume prosperă fără granițe, cu pașapoarte individuale spre Europa fără vize. Discursul mediatic critic, mesajul transmis cititorilor pe răstimpul deceniului pe care-l invocăm a fost marcat de o slabă consonanță cu publicul vizat, cu valorile și reprezentările lui, „publicul fiind pus adesea sub semnul unei eterogenități discursive, unor temporalități și realități comunicative nu de puține ori contrastante.”

Jurnalismul dupa 1989 capata o noua forma din toate punctele de vedere, unul din punctele de vedere fiind mentionat in paragraful anterior, acesta tinde spre o integrare in modernitatea stiintei si tehnologiei europene si americane. In sfarsit se putea afirma cu tarie si vehementa ca statul totalitarist, caracterizat printr-o economie supercentralizata s-a destramat la modul proclamativ, acest lucru avand loc intr-o singura zi si anume 22 decembrie 1989.

Caderea lui Nicolae Ceausescu a produs o schimbare la nivel major, nu putem vorbi ca se produsese o revolutie doar la nivel politic ci și o revoluție a mijloacelor de comunicare, producandu-se schimbari de titluri de ziare, mișcări de jurnaliști de la o redacție la alta, fiecare preocupandu-se de presantele griji ale exprimării libere: ce este important să public mȃine?

Potrivit unui decret-lege din 15 ianuarie 1990, Editura Scȃnteia care concentra majoritatea titlurilor de presă, cu difuzare națională, devine Editura Presa Liberă, instituție centrală specializată ȋn administrarea presei. Ea a semnificat startul transferului de proprietate, amplificat după aceea ȋn celelalte compartimente ale presei sindicale și presei de tineret.

În acest context Romȃnia Liberă devine proprietatea Societății Romȃne, Adevărul care ȋnlocuise Scȃnteia, s-a integrat in 1991 Societății Comerciale, Adevarul ȋn cadrul căruia jurnaliștii dețineau pachetul majoritar.

Presa se dorea element esential al democratiei astfel incat se autoinvestea cu o autonomie multiplă, ȋn arii tematice șoc. Se cautau subiecte cat mai dinamice care sa ofere publicului „acel ceva” ;pe care unii l-ar numi „senzational”

Aceasta tranzitie spre democratie a produs un fel de confuzie, o nauceala amestecata cu euforie, aspect ce a cuprins si presa romaneasca. Era si normal sa se intample acest lucru, dupa o jumatate de veac „inchisa”, fara drept la propria opinie, ci doar exprimand gandurile altcuiva, presa a simtit nevoia sa se exprime, sa publice tot ceea ce nu a putut sa publice in anii de „detentie comunista” .

Se năștea sau renăștea după 22 decembrie 1989 un front publicistic pe care profesorul și cercetatorul ȋn fenomenele comunicării internaționale, Peter Gross l-a numit “colosul cu picioare de lut”. În opinia tranșată a lui Peter Gross ȋntemeiată pe realitățile post decembriste, „jurnalismul romȃn a intrat ȋn tranziție față de presa democrată a Europei Occidentale și Transatlantică cu mai multe handicapuri: inexistența unei percepții clare asupra valorilor care fundamentează discursul jurnalistic, ineficiența ȋn evaluarea demersurilor care stau la baza procesului de colectare și difuzare a informațiilor, lipsa de respect față de informația verificabilă, implicit lipsa de respect față de audiență, orgoliul unor jurnaliști care cred că sunt mai degrabă descoperitorii adevărului decȃt furnizorii lui ȋn maniera corectă”.

Presa beneficiind de libertate deplina, entuziasmata de aceasta schimbare a omis o serie de lucruri pe care le-a descifrat mai tarziu. Multitudinea de publicatii si ziare unele mai incitante decat altele a dus oarecum la scaderea credibilitatii acestora in fata publicului-receptor.

Presa romana probabil trecand intr-un timp atat de scurt de la dictatura la democratie nu a reusit sa constientizeze ce avea de infruntat, in momentul respectiv nu se gandeau la altceva decat la faptul ca beneficiaza de libertate deplina pentru a gandi si prin urmare pentru a se exprima.

Presa alunecase de la ȋnceput pe parte hegemoniei pe care și-o luase, ignorȃnd semnalele care au avertizat-o date de parcursul presei occidentale și anume: eliberarea din chingiile autoritarist-dictatoriale fusese posibilă ȋn multe țări prin liberalism economic, prin mecanisme de piață, context ȋn care rolul socio-politic eliberator, fusese subminat de rolul comercial, pe dubla piață mass-media cu preponderență publicității.

Presa era plina de entuziasm, ca un copil ce facea primi pasi, in cazul de fata spre un statut inedit, dispersȃndu-si atenția ȋn direcția subiectelor pȃnă atunci „ascunse” simțurilor ei, pericol asupra căruia Jean – Noel Jeanneney avertizează fără echivoc: „Dispersarea atenției este o amenințare constantă – Invers dacă ȋncerci să scapi de acest lucru, riști să scapi din vedere prin evaluări prea statistice, prea generale, prea abstracte, realitatea ȋn complexitatea ei”.

Astfel putem spune ca evoluția presei după 1989 s-a caracterizat atat prin ascensiune cat si prin stagnare. Perioada 1990-1992 Mihai Coman, investigator al fenomenului mass-media observa ca acest răstimp s-a caracterizat prin creșterea rapidă și haotică a titlurilor și tirajelor, astfel: erau ȋnregistrate 65 de cotidiene și 1375 de periodice, față de 36, respectiv 459, ȋn 1989.

În privința tirajelor, „ȋn luna iunie 1990, ziarele „Adevărul” și „Romȃnia liberă” apăreau ȋn 1,5 milioane exemplare zilnic, altele ca „ Tineretul liber”, „Dreptatea”, „Azi”, atingeau 700.000 exemplare pe zi iar săptămanalele „Expres” și „Zig-Zag” scoteau pe piață 600.000 de exemplare”.

În această primă multitudine de publicatii ale presei, din care am citat, doar cȃteva titluri reprezintă ca tiraj, fluxul impresionant compus din cele peste 1440 de titluri a fost posibil datorită dorintei arzatoare de lectură a unui public care fusese indoctrinat cu mesaje tipice, care era dornic să afle lucrurile ascunse ale fostului regim politic ce devenise din ce in ce mai strict si sufocant.

Presa era dominata de o stare de agitatie continua din cauza tuturor evenimentelor care se precipitau in noul context politic, din cauza luptei pentru putere mai ales ecourile din afara, controversele asupra viitorului solicitau jurnaliștii să tipărească repede, mult, să ofere publicului noutăți de la o zi la alta. Iar acest lucru a fost posibil datorită faptului că, scăpat de sub cenzură, beneficiind de costuri mici la materii prime, hȃrtie, forța de muncă ieftină, presa a renascut cu tiraje ca cele menționate, cu profesioniști din generația veche sau cu numeroși amatori sau debutanți ȋn jurnalistică.

Cum am si mentionat mass-media, publicatiile aparute imediat dupa caderea cenzurii au fost ca un foc de paie, care s-a aprins repede dar s-a stins atat de repede pe cat a inceput.

Euforia a durat extrem de puțin, pana in anul 1992. Din 1992 se contura o a doua etapă care schimba datele problemelor, sub toate aspectele. Semnalele le-au dat tirajele ȋn scădere rapidă, Adevărul, Romȃnia Liberă, de la tirajele amintite ajunseseră la 200.000- 250.000 exemplare pe zi pentru ca ȋn 1996 să mai scadă cu 100.000 exemplare pe zi. Alte publicații ca „Tineretul liber”, „Dreptatea”, „Azi”, au pornit de la tiraje de circa 700.000 exemplare pe zi in 1990, au coborat sub 100.000 exemplare pe zi, ȋn 1992, ȋn timp nou-ivit „Evenimentul zilei” cu 150.000 exemplare a crescut uimitor ȋn nici un an pana la 400.000 exemplare pe zi.

Presa săptămȃnală „Formula As”, „VIP”, „Expres”, „Cuvȃntul”, „Flacăra”, „Academia Cațavencu”, „Privirea” atingeau tiraje de la 20.000 la 70.000 exemplare pe zi. Simultan unele ziare intrau ȋn con de umbră, altele ieșeau pe piață „Ziua”, „Ziarul Național”. Paralel se impunea presa de profil tematic „Capitalul”, Adevărul economic”, „Bursa”, Lumea Afacerilor, Presa Feminină: „Femeia, Doina, Presă de fapt divers, “Infractorul”, “Dracula”.

Presa comunistă și-a configurat domeniul ȋn strȃnsă corelație cu ideea de democrație și s-a definit ca parte esențială a societății civile.

Prin simplul fapt ca mass-media a asimilat regulile economiei concurentiale si s-a ghidat dupa principiile de baza ale democratiei pluraliste, aceasta a cunoscut atat o dezvoltare exploziva cat si o criza de crestere, motivata in principal „de insuficienta resurselor umane si secundare, de absenta unui sistem axiologic in rol de filtru tematic, stilistic si lingvistic” .

Au avut loc schimbari radicale dupa perioada comunista in domeniul mass-media si nu numai, tirajele ziarelor au oscilat, cand au fost in scadere, cand in crestere si acest lucru a fost vizibil de-a lungul anilor. Daca in perioada 1990-1992 tirajele unor ziare a fost in scadere, unele chiar au disparut, iar altele tocmai isi faceau aparitia in perioada 1994-1999 situatia a fost diferita, de exemplu, numărul editorilor de presă a crescut de la 582 la 750.

Cei 750 de editori ofereau ȋn 1998 depozitului legal 1995 de titluri, editorii-instituție deținȃnd cele mai multe titluri, sunt citate edituri care și-au legat numele de 10 pȃnă la 17 titluri: Nord- Est Medianet, Corvin Magazin, Elixin Press, Casandra, Romȃnul. De exemplu instituțiile de cercetare, de la 6 titluri ȋn 1990 au ajuns la 156 ȋn 1996, apoi la 91 ȋn 1998.

Toate aceste probleme, aceste modificari care au avut loc, aceste urcusuri spectaculoase ale publicatiilor din presa iar mai apoi acele coborasuri neasteptate s-au datorat in primul rand dificultatilor de ordin economic, chiar si costurile de productie au fost afectate, hartia in primul rand, costurile de difuzare, nu a existat un cadru juridic protector, iar la toate acestea se mai adauga si cresterea impozitelor. În acest fel cititorii au ȋnceput să piardă ȋncrederea ȋn ziare.

Odata cu aceste probleme, cu aceste schimbari s-a realizat si evaluarea nivelului de dezvoltare a presei care s-a facut sub semnul domniei cantității, cum ar spune Rene Guenon, “al deschiderii formale către diversitate și mai ales al reproducerii itemilor noii “corectitudinii politice”.

Printre aceștia, se ȋnscrie ȋn prima linie democratizarea opiniei adica dreptul oricărui individ de a avea idei despre orice si mai ales dreptul de a se putea exprima, de a-si face publice ideile, de a le expune in fata tuturor, fara retineri, de a trăi iluzia participării la o dezbatere autentică, fără de care lumea ar intra ȋn colaps intelectual, iar libertatea și democrația ȋnsăși ar fi pe punctul de a muri.

Evolutia presei „in doua viteze”, asa cum se exprima Coman dupa 1989 a fost determinata de acea dezvoltare rapida a audiovizualului, mai ales prin infiintarea posturilor de radio si de asemenea a televiziunilor particulare, care au ajuns de la cateva zeci la peste 100 de posturi de radio si la peste 50 de posturi televizate. Astfel, in acest mod timpul liber al oamenilor a fost acaparat, a inceput sa se contureze competitivitate, sa intervina concurenta, un proces pe care il putem considera benefic in sensul ca stimuleaza presa sa publice si sa prezinte stiri, articole cat mai elocvente si cat mai credibile iar daca este sa discutam despre efectul negativ am putea sa ne raportam la faptul ca lupta pentru audienta creaza conflicte astfel ca editorii nu mai sunt concentrati asupra subiectelor ci incearca doar sa demonstreze celuilalt ca el este mai capabil, mai bun in cele din urma. Oamenii simtind gustul subiectelor pompoase si atractive si-au indreptat imediat atentia catre televiziune, in felul acesta ingreunand starea generala a mass-media. Astfel vazand ca publicul-receptor se implica si este atras de tot ceea ce reprezinta mass-media, sub aceste impulsuri s-au conturat numeroase societati comerciale cu statute profilate pe editarea de presa.

Subcapitolul 3

Configurarea domeniului mass-media ȋn post-comunism.

Presa postcomunista a incercat intr-un fel sa recupereze timpul pierdut in perioada totaliarista drept urmare, invadand societatea cu o multime nebanuita de ziare si reviste, apoi de posturi de radio si televiziune fara macar sa inteleaga adevarata valoare a publicatiilor, se facea practic trecerea de la o presa monotona, am putea spune din punct de vedere stilistic, si caracterizata prin saracia de continut la o descatusare lingvistica, prin care puteai face apel la libera imaginatie si la multitudinea de teme.

Trecerea de la totalitarism la democrație a ȋnsemnat și redescoperirea spațiului cultural local, redescoperire materializată ȋn practici culturale și forme de comunicare socială noi, jurnalismul pluralist avȃnd ȋn acest context un rol important. Dacă sub regimul comunist puteam accesa două ziare centrale Scȃnteia și Romȃnia liberă, cate un oficios județean de partid, una-două reviste literare, nelipsitele Era socialistășsi Munca de partid, la care se adăugau Arici-Pogonici și Cutezătorii pionerilor, ȋn anii de după 1989 accesul la informatiile presei era neingradit, puteai accesa o mutime de ziare, unele mai sofisticate decat altele, erai liber sa citesti orice, sa te informezi si chiar sa iti expui propriile puncte de vedere. Programele de radio si televiziune erau non-stop, accesul nu mai era limitat, puteai viziona orice oricand, după ce ani la rȃnd ascultasem pe ascuns Europa liberă și vizionase, grație renumitei „antene-sutien” televiziunile țărilor vecine, reformate ȋn spiritul perestroikai.

Salvată din chingile cenzurii totalitariste la 22 decembrie 1989, „presa romȃnă a intrat ȋn zodia democrației și a regimului liberal, premise ale unei dinamici fără precedent ȋn trecut, ascensiune simultană a presei scrise și audio-vizuale, de stat și private”.

S-a produs masiv o diversificare și o specializare a presei romȃne, pe piața ziarelor și a saptamanalelor cȃt și pe „piața publicității”. Odată cu aceasta multitudine de mesaje si informatii generoase, informare politică generală, presa periodică specializată, reviste de tip magazin, presa feminină, umoristică, publicitară – peisajul mass-media romȃnesc a cunoscut și cunoaște o explozie a mediilor audiovizuale, publice și particulare (TVR -1, TVR-2, cu studiouri locale, Pro TV, Prima Tv, Antena 1, Tele-7 abc, Sigma, OTV), completate cu puternica Societate a Radiofuziunii Romȃne și studiourile ei locale, cu alte posturi particulare (Radio Contact, Radio Nova, Radio Total, Radio Romantic, doar cȃteva din cele peste 100 pe ȋntregul teritoriu al țării).

Ȋn anul 1995 radioul a emis peste 650 000 de ore program, iar televiziunea peste 121.000 ore program.

Explozia „presei libere”, imediat după căderea oficială a dictaturii, poate fi privită „ca o dimensiune a emergenței societății civile, ȋntrucȃt atȃt vechile ziare, televiziunea și radioul de stat rebotezate și trecute prin necesara mea culpa, cȃt mai ales cele nou apărute s-au manifestat pe coordonatele specifice acestui proces: initiativa non-etică, privată; imixțiunea scăzuta a autorităților ȋn politica editorială; acceptarea sau legitimarea de către stat a instituțiilor de presă, văzute ca parte a unei noi societăți, cu noi reguli de conduită, avȃnd ca finalitate influențarea statului ȋnsuși, ȋn materie de practici politice”.

Cresterea numerica spectaculoasa ce publicatii, articole, ziare a fost ceruta practic intr-un mod destul de impunator de populatia care era nerabdatoare sa cumpere orice tiparitura, se incerca recuperarea timpului pierdut in perioada comunista, se dorea ascultarea de orice gen de emisiune, nu conta ce gen era, nu aveau preferinte, dupa oo perioada „de hibernare totala”, se incerca redescoperirea spatiului public. Entuziasmul era atat de mare incat acestia nu mai tineau cont ca este noapte sau zi, ascultau de dimineatra pana seara orice film, jurnal de actualitati sau dezbatere politica.

Institutiile de presa s-au indreptat spre penibil prin afirmarea atasamentului excesiv fata de doctrina liberala, fata de democratie si spiritualitate, acest lucru realizandu-se in conditiile in care este bine-cunoscuta indarjirea cu care apara interesele regimului comunist si ale tovarasului Nicolae Ceausescu.

Astfel institutiile de presa au continuat sa isi „curete” reputatia patata din perioada totalitara tiparind articole, realizand emisiuni tv in care blama istoria recenta si pe facatorii ei ceausisti dar de asemenea se incerca o deculpabilizare prin apelul la sensuri excesive ale conceptului de libertate.

Pe scurt, „ȋnjuratura anticomunistă, exhibarea libertății de opinie și un fior religios, opus din principiul raționalismului sec – generator de inginerie socială au ajuns să fie ingredientele „corectitudinii politice postcomuniste” ȋn materie de presă”.

In tot acest proces de reconstructie identitara, lumea presei a adaugat iluzia celei de-a patra puteri in stat, un fel de „caine de paza al democratiei”, asa cum mai este considerata mass-media, fiind posesoare a unor drepturi speciale, printe care amestecul nemotivat si nedorit in sfera vietii private a indivizilor, mai ales daca acestia sunt persoane publice.

Presa se afirmase incercand sa ofere societatii informatiile pe care de mult acestia le asteptau, informatii cu privire la adevarul comunist si la multe alte subiecte care au reprezentat o enigma pentru societate. Insa aceasta a omis un lucru care era esential pentru aceasta profesie si anume faptul ca erau foarte putini ziaristi formati la scoala comunista, unii dintre ei chiar traumatizati, speriati de trecutul care ii urmarea, de laudatori ai regimului comunist, practic duceau lipsa de editori, realizatori, nu aveau cum sa acopere fizic cererea de scriitori ai noii afaceri mass-media, chiar si oamenii de litere si umanistii in general erau si ei putini, acest lucru ducand in cele din urma la un lucru care nu era benefic pentru societate deoarece profesia de jurnalist a ajuns sa fie populata cu textieri de ocazie, sa fie recrutati chiar din cei care nu erau multumiti de fostul regim, uneori erau recrutati chiar din „ratatii” altor meserii, profilul tehnic dominand.

Profilul intelectual, moral, politic și economic al consumatorului, ȋn majoritate „poporul muncitor” al proaspăt defunctei societăți socialiste și cel al producatorului dominant de mass-media s-au ȋntalnit firesc ȋn logica cerere-ofertă.

„Consumatorul și ofertantul s-au „educat” reciproc, și și-au adaptat standardele, ȋn sensul scăderii continue a calității limbajului, precum și a subiectelor de presă și au dus la conturarea unui „portret robot” al produsului media vandabil: agresiv, alarmist, cultivator al catastrofei, fatalist, tributar exagerărilor și comparațiilor hiperbolizante, dezechilibrat, „dar totodată afișȃnd un aer de superioritate intelectuală, de cunoaștere subterană absolută, de echidistanță, la care se adaugă tentația cimiliturii peltice și a metaforei chinuite” – voit semn de ȋntelegere profundă a lumii, ȋn prelungirea literaturii ȋnalte.

Nu vrem să se ȋnteleagă ca mass-media ȋn post-comunism reprezintă un eșec intelectual sau că strică fatalmente moravurile, bulversează valorile, infantilizează, dezinformează, santajează. Aceste lucruri se produc, desigur; dar sunt și altele care pot fi contabilizate la capitolul reușitelor: presiunea asupra instituțiilor opace, stimularea civismului, cultivarea diferenței, democratizarea cunoașterii, accesibilitatea divertismentului.

Ȋn cele ce urmează, vom insista asupra unei caracteristicii a presei postcomuniste din care unii pot extrage sensul pozitiv, iar alții pe cel negativ: democratizarea opiniei.

Subcapitolul 4

Cauzele și efectele democratizării opiniei publice

In perioada tranzitiei postcomuniste au avut loc importante modificari ale curentelor de opinie publica. Dupa reprimarea opiniei publice din timpul regimului totalitar, oamenii au descoperit comunicarea libera, discutiile, libertatea de exprimare, liberatatea presei.

Fenomenul democratizării opiniei reprezinta practic un mod de a oculta nevoia urgenta a institutiilor de presa de a umple paginile ziarelor si revistelor conditionate de periodicitate, de a ocupa spatiul de emisie intr-o industrie in care totul se precipita.

Presa are un rol multiplu, daca analizam doctrina liberala, presa nu contribuie numai la circulația ideilor si informațiilor, ci si la controlarea instanțelor Puterii. Prin intermediul presei oamenii ajung sa intre in contact cu instantele Puterii, cotactul direct este dificil, asa ca presa este cea care mentine un contact permanent intre cele doua sfere. Deoarece indivizii nu pot urmări permanent acțiunile instantelor politice și administrative, ei „transfera” aceste atribuții unei alte instanțe: mass-media. Este mult mai usor sa te sustragi din fata responsabilitatilor si sa atribui aceasta sarcina, destul de intangibila altcuiva. Aceasta va controla activitatea Puterii, ȋn interesul cetățeanului, acționȃnd ca un „cȃine de pază”, observand nereguli, ea va informa publicul; acest lucru va duce la nașterea unei opinii publice defavorabile și va permite exercitarea unor presiunii asupra Puterii.

Astfel, prin capacitatea sa de a informa, precum și prin posibilitatea de a mobiliza resursele presa se manifesta ca o „a patra putere. Nu trebuie sa concepem aceasta sintagma ca pe o forma de actiune sau de exercitare directa a „puterii” mass-media asupra celorlalte puteri, in fapt acțiunea presei este indirectă, distribuind informații și idei despre modul ȋn care celelalte puteri ȋși exercită mandatul, ea creează o opinie publică, mobilizează cetățenii ȋn favoarea unei cauze, iar aceștia, prin presiunea pe care o exercită asupra factorilor politici și legislativi, obțin modificarea atitudinii ori a comportamentului celorlalte puteri. Din această cauză statutul de „a patra putere” implică mai mult responsabilități decȃt drepturi : o greseală a presei poate declanșa o mișcare publică ce poate conduce la reacții politice cu efecte deosebit de grave. Este nevoie de o singura eroare, sau o informatie pe care presa o prezinta intr-un mod gresit, fara a avea certitudinea cu privire la verosimilitatea informatiei, pentru a se declansa un adevarat „uragan”. Ceea ce ȋnseamnă că nu atȃt libertatea de expresie definește puterea presei, cȃt responsabilitatea expresiei jurnalistice. Informȃnd publicul, presa exercită, inevitabil, o acțiune educativă: ea contribuie la formarea conștiinței civice și la construirea indentitatii.

Ȋn modelul liberal, legile pieței devin factorii reglatori ai sistemului mass-media indvidului-cetățean, fără de care viața democratică este imposibilă. Aflandu-se sub presiunea acestor factori practic presa ajunge sa fie un produs vandut de doua ori: o data cititorilor si a doua oara, acelor firme care sunt interesate sa faca publicitate.

Putem spune astfel că scopul unei instituții de comunicare de masă nu este numai să distribuie știri, ci și să-și fabrice o audiență, adică cititori, ascultători sau spectatori, facandu-i pe acestia sa doreasca obtinerea de informatii din ce in ce mai asiduu. Instituțiile media și-au asumat un pregnant rol politic, ajungȃndu-se pȃnă la punctul ȋn care ele tind să se substituie partidelor politice și politicienilor.

Logica cererii și ofertei a condus astfel la un joc dublu ȋn care presa, pe de o parte, ȋși alcătuiește mesajele ȋn funcție de comenzile publicului, pentru ca acestia sa fie multumiti si sa doreasca in continuare sa beneficieze de informatiile pe care presa le ofera și, pe de altă parte, tinde să ȋntarească sau chiar să fabrice anumite tipuri de asteptări, convenabile ei, pentru a putea menține permanent treaz interesul audienței. Presa dorea ca ea sa fie cea care datea „startul distractiei”, dorea ca ea sa fie cea care propunea subiectele astfel incat cititorii sa fie multumiti dar ea sa conduca sirul de subiecte deoarece in acest mod va fi sigura de succesele viitoare.

Parinții concepției liberale, Thomas Paine, Tocqueville, Benjamin Constant au conceput relația dintre presă și indivizi dintr-o perspectivă rațională și utilitară: “oamenii, urmărind ȋn chip lucid realizarea unor scopuri personale, au nevoie de accesul liber la informație și la exprimarea opiniilor”.

Evoluția istorică a demonstrat ȋnsă că ȋn presă au intrat ȋntr-o cantitate din ce ȋn ce mai mare, alături de aceste elemente ale vieții publice, și mesajele de divertisment, exponente ale vieții private. În felul acesta, „piața liberă a ideilor a fost dublată de o piață efervescentă a distracțiilor, iar individul-cetățean, preocupat de dezbaterea civică, a lasat locul unui individ-consumator, interesat de dobȃndirea relaxării și a evaziunii imaginare”.

Evoluția spre un sistem liberal generalizat riscă să anuleze chiar premisele teoretice definite de părinții spirituali ai acestui model: goana după profit face să dispară atȃt grija pentru „piața liberă a ideilor”, cȃt și răspunderea față de informarea individului-cetățean, ȋn favoarea interesului față de atragerea și distrarea unui individ-consumator. Asa cum mentionam la sectiunea anterioara, libertatea in exces poate influenta in mod negativ mass-media, deoarece simtind gustul profitului si al competivitatii presa uita sa-si mai mentina informatiile calitative si incepe sa le practice din ce in ce mai mult pe cele cantitative, dar omitand faptul ca nu cantitatea face diferenta si calitatea.

De-a lungul deceniilor de dictatura comunistă, produsul mass-media a cunoscut o anumită standardarizare ideologică și estetică, generatoare de predictibilitate. In perioada comunista nu se putea discuta de cantitate, deoarece domeniul mass-media era unul vast, dar complex, nici daca ar fi fost permis accesul mai multor periodice nu te-ai fi putut exprima deoarece, marele dictator impunea publicarea de articole standard si anume se impunea publicarea de articole doar despre Ceausescu si meritele lui, lozinci ce il laudau si ii apreciau calitatile iesite din comun, nimeni nu indraznea sa publice altceva, deoarece urmarile erau pe masura faptelor. Accesul ȋn rȃndul emițătorilor de mesaje media era strict controlat atȃt pentru angajații din presă, cȃt și pentru „invitații” și „subiecții” acesteia, astfel ȋncȃt nimeni nu avea ocazia de a ieși din tipar.

A doua zi după căderea lui Ceaușescu, lucrurile s-au schimbat radical: ȋncepȃnd cu televiziunea și continuȃnd cu radioul și presa scrisă, s-a produs o invazie de emitenți de mesaje, care mai de care mai radical anticomuniști și mai emoționali, dar și agramați, cu idei trăsnite, cu stiluri de exprimare jenante. Unii dintre ei s-au limitat doar la a-si spune problemele si nemultumirile care ii macinau ca mai apoi urmand sa se faca pierduti, alaturandu-se celor care erau deziluzionati de tranzitie. Alții au rămas să construiască noua presă democratică, aspirȃnd la condiția de patron de presă, de „director de opinie” sau măcar angajat permanent al vreunei instituții media. Numărul lor a crescut pe masura multiplicării publicațiilor, numai ȋn 1990 au apărut peste 1000 de ziare și reviste, și apoi a instituțiilor private din zona audio-vizualului.

S-a remarcat in perioada imediat postcomunista dezvoltarea cantitativa a mass-media si de asemenea intrarea in sistem a unor oameni care nu aveau studii de specialitate, nu erau pregatiti pentru ceea ce urma sa se intample.

O soartă similară au avut-o domenii precum administrația publică, socială, turismul privat și serviciile, dar și politica ȋnsăși. Așa cum arătam anterior, ritmicitatea apariției miilor de ziare și reviste reclama adunarea de conținuturi informaționale și de divertisment astfel ȋncȃt să nu rămȃnă pagini goale.

Umplutura nu era supusă vreunor reguli stricte de calitate, ci doar regulii cantității: cu cȃt mai multe declarații ale șefilor de instituții, opinii ale angajaților, păreri ale omului de pe stradă, rezultate ale sondajelor de opinie efectuate din birou, comentarii ale unor „profesioniști”, poze și grafice – adunate gramadă ȋn redacții, măsurate cu rigla sau cu mia de semne, așezate precipitat ȋn pagină, gata să intre ȋn tipar. Dintre toate conținuturile de umplutură opiniile omului de pe stradă s-au dovedit de departe cele mai ieftine și ȋn cantități practic nelimitate, de unde a rezultat o adevarată modă a „documentării”, pe orice subiect, trecȃnd obligatoriu prin „vocea poporului”.

Printre efectele dăunatoare ale democratizării opiniei ȋn presa postcomunistă trebuie să includem și tendința unei anumite masificări, simplificări și direcționări a modurilor de gȃndire și interpretare a realităților cotidiene: “este vorba despre o accentuată schematizare a judecăților, ȋn absența nuanțelor, de impunerea unor clișee, precum și de ipostazierea anumitor perspective ideologice și culturale”.

Mass-media postcomunistă ȋncurajează menținerea unei apatii fata de regimul comunist, fapt ce impiedica o democratizare adevarata si transparenta. „Agorele media” din Romȃnia post-comunistă relevă astfel ȋncă o dată „a fi nu atȃt un spațiu al dezbaterii, ȋn care cetățenii participă ȋn mod conștient la procesul deliberativ, ci o arena a ȋnfruntărilor politico-mediatice”.

Capitolul 5

Resursele financiare ale mass-media in perioada postcomunista

In perioada postcomunista mass-media a avut de infruntat probleme cat se poate de serioase din punct de vedere economic, probleme care i-au pus piedici in drumul spre dobandirea auotnomiei financiare.

În sinteză ele stau sub semnul constrȃngerilor economice, a costurilor globale. Sursele acestor constrȃngeri sunt reprezentate de: creșterea permanentă a prețurilor la materii prime, costurile ridicate la investiții, insuficiența și ineficiența rețelelor de difuzare, salarizări precare și asimetrice ale jurnaliștilor, tehnologii productive depășite, o diminuare treptată a formelor de sprijin direct sau indirect din partea statului. Volumul resurselor financiare de care dispune o ȋntreprindere de presă la un moment dat sunt determinante atat pentru condițiile de creare cȃt și pentru cele de valorificare a producției media.

Dacă pȃnă ȋn anul 1990 presa nu cunoaște alte venituri decȃt cele din vanzari și din subvențiile asigurate de autoritățile de stat, publicitatea fiind aproape inexistentă ȋn condițiile ȋn care piața era non-concurențială, ulterior editorii vor descoperi ca veniturile din vȃnzări nu sunt suficiente pentru a continua producția.

Printre posibilitățile accesibile de a spori veniturile, cel puțin ȋntre anii 1990-1994, s-au aflat editarea cel puțin a ȋncă unui titlu, de regulă de divertisment, cu tematică non-evenimențială, pentru a putea rezista la vȃnzare o perioadă mai mare de timp, și activitățile economice conexe – comerțul cu produse alimentare și industriale, cu băuturi, amenajarea de restaurante, terase, comerțul cu diferite materii prime și materiale.

Pentru cele mai multe redacții, investirea profiturilor obținute inițial din producția de presă ȋn alte activități a fost soluția care a salvat titlul/titlurile de la dispariție ȋn momentul ȋn care vȃnzarile au scăzut sub limita de profitabilitate.

Ȋntr-o piață concurențială, una dintre sursele de finanțare cu pondere ȋnsemnată la bugetul unei media este publicitatea. In primii ani dupa Revolutie piata publicitatii a avut unele lacune fiind oarecum „dezordonata”, acest lucru s-a intamplat din cauza mai multor factori cum ar fi : evoluția economiei naționale, sistemul de impozite și taxe și a celui legislativ si lipsa de experiență a editorilor ȋn colectarea de venituri din publicitate.

O primă caracteristică a acestei perioade a fost achiziționarea de publicitate prin relații clientelare bazate adesea pe sensibilități politice; redacțiile au beneficiat de comenzi de la managerii acelor societăți comerciale cu care se aflau ȋn relații de amiciție ori cu care ȋmpărtașeau aceleași convingeri politice, criteriul audienței fiind de cele mai multe ori ignorat. Deși pare paradoxal, politicul a influențat piața publicității nu doar ȋn preajma campaniilor electorale, ci și ȋn perioadele non-electorale. „Afacerile nu se fac cu opoziția, ci cu cei care au banii și puterea ȋn mȃnă”, afirma ziaristul Ilie Serbanescu ȋn legatură cu puținătatea relațiilor contractuale ce aveau ca obiect publicitatea ȋn cazul presei „de opozitie”, ȋn condițiile ȋn care statul era proprietarul celor mai multe entități economice.

Ȋncepȃnd cu anul 1994, prin lege, o societate comercială nu putea aloca pentru cheltuieli de protocol și reclama mai mult de 3% din profitul său, publicitatea fiind impozitată; ulterior această cotă a crescut la 6%, pȃnă ȋn decembrie 1997, cȃnd guvernul a decis să scutească de impozit veniturile din publicitate și să desființeze taxa locală pe publicitate de 10%.

Comparativ cu anii 1990-1993, ȋn anul 1994 cheltuielile de publicitate ȋn presa scrisă aveau să cunoască un salt semnificativ ajungȃnd, potrivit Regiei de publicitate IP, la 6,11 milioane dolari S.U.A, ceea ce reprezintă 13% din totalul cheltuielilor ȋn acest domeniu din Romȃnia.

Cota de publicitate ȋncasată de redacțiile din presa scrisă a crescut ȋn anul 1995 la 19% (9,69 milioane dolari) pentru ca ȋn anul următor să crească cu 75% față de 1995 (17 milioane dolari), potrivit Centrului de Sociologie Urbană și Regională (CURS). Volumul brut de publicitate ȋn perioada 1.01-31.10.1996 a variat ȋntre 3.167.586 dolari pentru Romȃnia Liberă , 1.558.598 dolari Evenimentul Zilei, 1.101.061 Adevărul, 1.600.000 Capital. Amintim aici și statisticile AMER Nielsen Research, potrivit cărora cheltuielile de publicitate pentru anii 1994-1995 s-au distribuit astfel: 1994-55 milioane dolari, ziare 10%, reviste 3%, televiziune 87% ; 1995-51 milioane dolari, 17% ziare, reviste 4%, televiziune 79%.

Pentru stimularea achiziției de publicitate, la 16 ianuarie 1996 guvernul a emis o ordonanță prin care publicitatea era impozitată cu 9% TVA, față de 18% cȃt fusese pȃnă la acea dată, discrimininȃnd ȋn acest mod agențiile de publicitate pentru care se pastra cota de 18% deși ȋn jur de 60% din volumul total de publicitate din presă era colectat prin intermediul acestora. Cu toate acestea, „cheltuielile cu publicitatea ȋn Romȃnia au rămas la cote modeste, nedepășind 5% dolari/locuitor ȋn comparație cu 30 dolari/locuitor ȋn Cehia.”

Ȋn luna februarie 1998, guvernul a adoptat un proiect de lege privind publicitatea prin care, invocȃnd practicile existente la nivelul Uniunii Europene, se interzice publicitatea pentru tutun și alcool pe prima și ultima copertă a tipăriturilor; tot atunci Ministerul Finanțelor ȋși exprima acordul ȋn legatură cu reducerea cotei TVA de la 22 la 11% pentru reclama ȋn ziare.

Ȋncasările din publicitate au avut atȃt un caracter sezonier, cȃt și unul evenimențial. Pe lȃngă sprijinul dat redacțiilor prin lege – publicitatea este dedusă – reclama din timpul campionatelor mondiale de fotbal, campaniilor electorale, alte evenimente majore au sporit debitul de publicitate ȋncasat de presă. Spre exemplificare, numai ȋn perioada ianuarie-iulie 1998, incasările publicitare au crescut cu 70% față de aceeași perioadă a anului trecut, ȋn condițiile ȋn care producția industrială natională a scăzut cu 20%, ceea ce reprezintă aproximativ 40 milioane dolari. Potrivit CURS, „ȋn primele 6 luni ale anului 1998, ȋn bugetele celor mai importante publicații intraseră 21,2 milioane dolari, pe primele locuri situȃndu-se Ziua cu 3.046.438 dolari și Evenimentul Zilei, cu 2.879.451 dolari „

Ȋn comparație cu alte țări, volumul publicității este redus și diferit distribuit: În Romȃnia, numai 20% din banii cheltuiți pe publicitate se ȋndreaptă către presa scriăa și 65% spre televiziunii, ȋn timp ce in Europa de Vest cei care fac publicitate cheltuiesc 60% cu presa scrisă și 30% prin televiziune”, potrivit specialiștilor Biroului Romȃn de Audit al Tirajelor, 1999

Subcapitolul 6

Subvențiile mass-media

Inițiativa privată ȋn domeniul presei s-a bazat pe investiți minore ȋn etapa inițială, dar pe măsură ce liberalizarea prețurilor a ȋnceput să producă efecte a fost necesară o administrare mult mai eficientă a bugetelor. Pe lȃngă creditele acordate de bănci ȋntreprinderilor de presă, ȋn mod paradoxal tot celor bogate, cu bunuri parimoniale valoroase una dintre sursele de finanțare a activității a constituit-o subvențiile.

Sunt numeroase redacțiile care s-au bucurat de sprijinul financiar al Fundației Soros pentru o Societate Deschisă, ȋndeosebi, dar și de cel al Departamentului pentru instaurarea democrației ȋn Europa de Est, International Media Fund(SUA), pentru a aminti numai cȃțiva dintre susținătorii externi.

O altă sursă de finanțare a fost reprezentată de alocațiile făcute de guvernele, uniunile profesionale și cele confesionale din tările limitrofe Romȃniei, ce au vizat ȋndeosebi presa minorităților naționale.

Cel mai mare și cel mai păgubit investitor ȋn presă a fost ȋnsă, ȋn toți acești ani, statul romȃn, prin alocațiile bugetare anual de guvern pentru presă „ȋn serviciul public”- publicațiile culturale, științifice și de ȋnvățămȃnt, presa militară, publicațiile ministerelor și ale diferitelor entități administrative centrale și locale, presa minorităților naționale.

Printre publicatiile care s-au aflat, incepand cu anul 1992, intr-o situatie economica precara s-au numarat si revistele culturale. Numarul titlurilor subventionate de stat pana in anul 1997 era de 40, dintre care 16 erau administrate de societatea Cultura Nationala, proprietate a Ministerului Culturii (tirajele „comanda de stat”) patru fiind „metodologice”, (pe langa institutii culturale nationale) – muzee, biblioteci.

Deși nu de puține ori s-au subestimat eforturile bugetare pentru susținerea acestor publicații – guvernele post-decembriste au ȋncercat să scape de povară lăsȃnd revistele să moară de moarte naturală, adică dȃndu-le aproape nimic din nimicul primit de la buget, după aprecierea redactorului șef al revistei Scena – „numai ȋn perioada iunie-decembrie 1997 Ministerul Culturii alocase peste 2 miliarde lei pentru cele 49 de titluri pe care le susținea.”

Unele publicații au rezistat pe piață datorită ocrotirii diferiților oameni de afaceri- Romȃnia literară a apărut ȋn perioada 1993-1994 datorită preluării tuturor cheltuielilor de către Octavian Mitu, președintele grupului TOPAZ, societatea Elvila a susținut financiar lunarul Timpul, Iasi, Tofan Grup a subvenționat revista Scena, 1994

O formă specială de subvenționare a fost cea pe care o numim „subvenția mută”. Este vorba de banii ȋncasați de unii editori care cȃștigau licitații de editare a diferitelor tipărituri, de la buletinele electorale, la afișe, pliante, licitații organizate de autorități locale.

Presa a avut avut un rol esențial ȋn cristalizarea economiei de piață nu doar prin susținerea simbolică a acesteia, ci și prin propriul exemplu. Ȋntreprinderile de presă și cele tipografice au fost, de fapt primii agenți competitori ai economiei de piață ȋn Romȃnia. Acestea vor cunoaște, inaintea tuturor entităților economice, fenomenele specifice pieței libere- privatizarea, grevele, restructurările, fuziunile.

Din punct de vedere al proprietății, ȋn anul 1990 se ȋnregistrează două grupuri mari de publicații – unul era constituit din titlurile ce aparțineau statului și urmau să treacă ȋn proprietatea privată, iar celălalt era format din titlurile editate de ȋntreprinzători particulari, individual sau ȋn grup.

Amintim faptul că editura Scȃnteia concentra cea mai mare parte a presei scrise romȃnești, toate titlurile cu difuzare naționale, și era proprietate P.C.R, ale cărui bunuri patrimoniale aveau să fie naționalizate abia peste cȃteva zile.

Romȃnia liberă, fost organ al Frontului Democrației și Unității socialiste, ai cărei angajați au inițiat procesul de privatizare cu acordul Comisiei Naționale pentru Industrie Mică și Servicii, a devenit proprietatea societății Romane, formată din șase ȋntreprinderi mici, după ce fusese administrată de Editura Presa liberă”. Adevărul, fost Scȃnteia, organ central al C.C al PCR, cunoaște la rȃndul său un proces de privatizare – prin Hotărȃrea de Guvern 286/1991 s-a ȋnființat Societatea Comercială „Adevărul”, astfel ȋncȃt ȋn anul 1992 jurnaliștii dețineau pachetul majoritar. Ȋn mod similar s-a procedat cu cea mai mare parte a publicațiilor naționale și locale.

În anul 1994, presa romȃnească era reprezentată de: titlurile care aparțineau ȋn proporție de 30% statului și 70% jurnaliștilor; titluri editate de societăți cu răspundere limitată, private; titlurile editate de partidele politice. Dacă ȋn anul 1990 sectorul comercial era deschis tuturor celor ce posedau sume relativ mici pentru investiții, ȋncepȃnd cu anul 1992 societățile comerciale editoare s-au constituit de regulă din inițiativa persoanelor care posedau fonduri ȋnsemnate pentru a derula o afacere ȋn domeniul media, ȋndeosebi ȋn cazul cotidianelor. Printre cei mai reprezentativi ȋi amintim pe George C. Păunescu (Curierul Național), Dan Voiculescu (Jurnalul), Gelu Tofan Cirgiog, Sorin Vȋntu și alții.

Cele mai durabile titluri s-au dovedit a fi cele editate de grupuri ȋn care au fost integrați jurnaliști profesioniști ȋn calitate de acționari, puterea financiară, nedublată de competența profesională, fiind deseori insuficient. Un caz cu totul special, ȋn acest sens, ȋl constituie editurile care au beneficiat de tehnologie proprie modernă, dar care au ȋnregistrat mari pierderi de audiență și de fonduri pentru titlurile editate, datorită angajamentului politic și/sau manageamentului defectuos: Romȃnia Azi(ulterior „Cicero”, editor al cotidianului Azi (pro Partidul Democrat), Progresul Romȃnesc, editor al Cotidianului, patronat de senatorul tărănist Ion Rațiu, Fundația Europeană Drăgan (FED), patronată de Iosif Constantin Drăgan, editor al săptămȃnalului Națiunea. În anul 1999 acești editori erau cunoscuți mai mult ca tipografi decȃt ca deținători de titluri active, deoarece ajunseseră aproape invizibile ȋn sondaje.

Convingerea multor patroni ori acționari că stiu mai bine decȃt jurnaliștii ce strategie editorială este oportună ȋntr-un moment sau ȋn altul a făcut ca titluri prestigioase să iasă de pe piață.

O formă de control păstrată din perioada comunistă a reprezentat-o controlul economic. Astfel, statul avea monopol asupra producerii hȃrtiei, principalul producator de hȃrtie fiind Letea SA, și nu existau facilități pentru importul hȃrtiei de ziar, iar distribuția majorității publicațiilor se realiza prin Rodipet, compania de stat care a preluat rețeaua de distribuție ȋn a doua jumătate a anului 1990. Toate acestea au fost posibile datorită amȃnării ȋnceperii procesului de privatizare a societățatilor de stat, pȃnă ȋn 1995-1996.

Totuși controlul statului se limitase, deoarece, ȋncepȃnd, cu 1990-1991, aproape toate publicațiile vechi s-au privatizat și forma societăților pe acțiuni sau a societăților cu răspundere limitată, prin metode aflate, uneori, la limita legii, iar cele nou-apărute erau ȋnființate cu capital privat.

Apariția ȋntreprinderilor de presă private a favorizat desființarea monopolului statului asupra mijloacelor de tipărire, prin achizitionarea de echipamente proprii-tipografii, rotative (Romȃnia Liberă, Cotidianul, Renașterea Bănățeană, Monitorul de Iași) – și chiar a unor rețele de difuzare, altele decȃt cele ale monopolului de stat. Anul 1990 a marcat explozia mass-media romȃnești. Astfel „dacă ȋn 1989 se ȋnregistrau 36 de cotidiene și 459 de publicații cu altă periodicitate, ȋn 1990 existau 65 de cotidiene și 1379 de periodice, in 1993, 100 de cotidiene și 987 publicații periodice, iar ȋn 1995, 73 de cotidiene și 1059 de periodice”.

Ceea ce trebuie retinut este faptul ca la 5 ani de la schimbarea regimului comunist, numarul cotidienelor si sl periodicelor s-a dublat, avand o sfera tematica mult mai complexa.

Aceste publicații se aflau ȋn proprietatea unor persoane juridice cum ar fi: partide politice, consorții editoriale, grupuri religioase, biserici, uniuni literare, academice, civice, culturale, sindicale sau fizice (indivizi, grupuri familiale). Cu excepția Cotidianului guvernamental Vocea Romaniei, toate publicațiile apărute ȋn această perioadă sunt independente de puterea executivă, dar nu și de interesele politice și economice ale patronilor care le susțin financiar.

Perioada 1990-1992 este caracterizată prin abundența cotidienelor de informare generală, a presei populare, a săptămȃnalelor specializate, a celor de informare și dezbatere politică, a publicațiilor de divertisment și senzaționaliste. Aceasta presă care se proclama ca fiind una de calitate, desi indoiala exista in permanenta, răspundea nevoilor de informare diversificată a publicului, care fusese indoctrinate o lunga perioada de timp. Prin acest mod se poate explica dorinta oamenilor de a acumula un bagaj de informatii cat mai mare dar si lipsa de exigenta a publicului fata de calitatea informatiei, publicul larg nu erau atenti la calitate, orice articol sau emisiune era destul de buna pentru a le satisfice curiozitate si a le umple timpul liber.

Prin intermediul acestui “puzzle” informațional publicul descoperea toate acele arii informaționale care fuseseră supuse embargoului timp de aproape jumătate de secol: informația religioasă, cu caracter istoric larg, de divertisment, senzatională, faptul divers.

La acestea se adăugau numeroasele dezvăluiri privind aspecte mai puțin cunoscute din istoria mai veche și mai nouă a țării, din viața și activitatea liderilor comuniști, din “culisele” revoluției, precum și numeroase evenimente de actualitate : greve, manifestații, procese politice, campanii electorale.

In perioada imediat postcomunista un nou gen de emisiune atrage publicul: talk show-ul și ziaristul moderator, ziaristul vedetă. În acest context, ȋn perioada 1992-1995, presa scrisă se caracterizează printr-o diminuare a tirajelor, prin disparțtia unui număr important de săptămȃnale de informare și de dezbatere politică, prin scăderea tirajelor și eliminarea publicațiilor de partid din competiția reală a presei. Crește ȋnsă numărul cotidienelor și a publicațiilor locale, constatȃndu-se, de asemenea, tendința creării de trusturi de presă care concentrează puterea informațională prin finanțarea suporturilor tipărite și audiovizuale (Trustul “Media”, trustul “Intact”, trustul “Monitorul”).

Spre deosebire de perioada comunistă, tirajele variază ȋn funcție de cererea și oferta pieței. În legatură cu tirajele presei centrale, ȋn Adevărul din 1 martie 1990 apărea articolul “Tirajele ziarelor pot fi decise numai de cititori” , ȋn care redacția se plȃngea de “șicanele” și abuzurile” direcției Editurii Presa liberă care impusese pentru difuzarea liberă doar 200.000 de exemplare. De fapt, acest articol reprezenta o modalitate subtilă de “a demasca” imixțiunea ministrului Culturii, Andrei Pleșu ȋn chestiunea tirajelor și atitudinea sa părtinică față de Romȃnia liberă,” rivalul” cotidianului Adevărul.

Asfel ȋn iunie 1990, Adevărul si Romȃnia liberă atingeau tiraje de 1,5 milioane pe zi, iar ȋn 1992 cele două cotidiene ajunseseră la 200.00-250.000 de exemplare pe zi. Evenimentul zilei, apărut in 1992, a cunoscut ȋn anul apariției o creștere a tirajului, de la 150.000 exemplare pe zi la 400.000 de exemplare, mentinȃndu-se permanent la un tiraj mai mare decȃt orice alt cotidian din Romȃnia.

La ȋnceputul anului 1990, cotidienele aveau ȋncă prețul de 50 de bani, ȋn a doua jumătate a anului, un leu, iar ȋn 1993 constau ȋntre 30 si 50 de lei. Creșterea prețurilor ziarelor de zece ori ȋn trei ani este rezultatul devalorizării leului, dar mai ales al procesului de autonomizare financiară a instituțiilor de presă, care nu mai erau finanțate de stat, fiind obligate să “lupte” pe piața presei pentru supraviețuire.

Ancorarea presei scrise ȋn modelul liberal nu s-a facut imediat după evenimentele din decembrie 1989. Un astfel de proces este de durată și, de altfel, el pare a nu se fi finalizat o perioadă lungă de timp.

În cadrul acestui proces pot fi identificate două mari etape: 1990-1993 și după 1993, pȃnă ȋntr-un moment care va putea fi evaluat din perspectivă istorică. Cea dintȃi etapă reprezintă o formulă de jurnalism hibrid ȋn care coexistă forme ale militantismului și propagandei cu aspecte ale expresiei jurnalistice proprii modelului liberal. Este o formă unică de expresie jurnalistică ce imbină retorica propagandei cu o libertate de expresie necenzurată. Partizanatul politic “asumat cu vehemență” și “ambalat” ȋn “reflecții super-intelectualizate și ȋntr-o strălucire impachetată cu verbozitate”, a fost aproape generalizat pȃnă ȋn 1993.

“Polarizarea politică extremă a presei a ȋmbrăcat formele propagandei, mergȃnd de la adulare (Adevărul, Azi, Dimineața), la demascare (Dreptatea, Romȃnia liberă)”. Formele de militantism identificate ȋn presa comunistă se regăsesc și ȋn presa anilor 1990-1993, ȋn forme chiar mai agresive, dublate de un patos revoluționar mult mai vehement decȃt ȋn anii ‘80.

Un procedeu specific propagandei a fost distribuirea gratuită a ziarelor ȋn timpul revoltei populare, după cum urmează: Sȃanteia poporului, ȋn 22 decembrie 1989, Tineretul liber, din 22 pana in 24 decembrie, Romania libera, din 22 pana in 29 decembrie. Trebuie amintit și faptul că, ȋn zilele din decembrie 1989, ziariștii se deplasau ȋn zonele unde era adunată mulțimea și distribuiau ziarele gratuit, la scurt timp după ce acestea erau scoase de sub rotativă. Mulți ziariști au activat, ȋn acele zile, misionarismul gazetăresc ce a reprezentat forma tradițională a ȋnceputului presei romanești.

Alegerea modelului de presă liberală de către jurnaliștii romȃni a reprezentat o opțiune radicală ȋmpotriva modelului autoritarist care a guvernat viața publică și presa timp de 50 de ani ȋn Romȃnia. Modelul liberal de presă “ ȋnseamnă ȋn primul rȃnd, absența pȃrghiilor de control din partea statului”, faptul că presa este o parte a pieței libere a ideilor, ȋn care individul are acces neȋngradit la informație, că presa actionează ȋn interesul cetățeanului, iar factorii reglatori ai sistemului mass-media ȋi constituie legile pieței.

Modelul liberal se opune modelului autoritarist de presă, ceea ce nu ȋnseamnă că nu poate fi supus criticilor. Una dintre acestea se referă la faptul că “logica cererii și ofertei a condus la un joc dublu”, ȋn care presa, pe de o parte, ȋși alcătuiește mesajele ȋn funcție de comenzile publicului și, pe de altă parte tinde să ȋntărească sau, să fabrice anumite tipuri de asteptări, convenabile ei, pentru a putea menține permanent treaz interesul audienței.

Astfel de critici au fost aduse Evenimentului zilei, ziar condus de publicistul Ion Cristoiu, căruia i s-a reproșat adesea că a supus informarea corectă nevoii de senzațional, supunȃndu-se prea ușor logicii comerciale.

În realitate, Evenimentul zilei a “revoluționat” rețeta standard a cotidienelor romȃnești. Cea mai mare “cucerire “ a Evenimentului zilei a fost readucerea faptului divers ȋn sfera de interes a ziariștilor și orientarea presei către marele public și nu numai către elite.

Succesul la public al rețelei Evenimentul zilei a obligat aproape ȋntreaga presă de informare să-și modifice strategiile : “de la reevaluarea rolului faptului divers, pȃnă la ponderea genurilor publistice, știrea fiind ȋn acest proces marea cȃștigatoare, și la “relaxarea” limbajului utilizat”.

Domeniul mass-media dupa 1989 a fost un domeniu al liberei exprimarii in care multitudinea de ziare aparute a oferit imaginea unei noi lumi.

Capitolul II.

STUDIU DE CAZ PRIVIND REVISTA SCȂNTEIA

Subcapitolul 1

Aspecte metodologice

Studiul meu de caz este dedicat in exclusivitate ziarului Scanteia, de la momentul aparitiei pana in momentul in care acesta isi inceteaza activitatea, mai exact 24 decembrie 1989, dar ma voi axa si pe perioada de dupa 1989 pentru a marca continuitatea, continuitate ce a fost realizata prin intermediul ziarului Adevarul.

Mi-am ales sa realizez acest studiu de caz deoarece l-am considerat suficient de relevant pentru a acorda o viziune lucida asupra momentului tranzitiei dar si pentru a ma ajuta sa faca o distinctie clara a presei din timpul regimului comunist si a presei din timpul regimului democratic. Am decis sa utilizez in abordarea acestui studiu de caz informatii din ambele perioade, tocmai pentru a scoate in evidenta “noutatea” pe care o aduce perioada democratica, fie in sens pozitiv, fie in sens negatv, mai ales la nivel de mass-media si domeniul public.

Metodologia in situatia de fata, in cazul meu este reprezentata de acest studiu de caz pe care am incercat sa-l abordez dintr-o perspectiva cat mai complexa.

Ca si metodologie de lucru m-am folosit de literatura de specialitate, ca si sursa primara iar ca si sursa secundara am apelat la ziare, articolele din ziare, dictionare cronologice fara a face apel la interviuri, chestionare, dovezi. Am inceput prin a face o introducere, un scurt istoric cu privire la revista Scanteia, tocmai pentru a vedea care au fost originile acestui ziar, cum a aparut, care a fost rolul lui in perioada comunista, ce fel de articole se publicau atunci, pentru ce milita acest ziar, ca mai apoi sa ajungem la motivele pentru care acest ziar a “disparut” de pe scena publica, “disparut” impropriu spus deoarece a fost continuat, desi sub un alt nume si avand un alt continut. Am analizat cum erau prezentate articolele, atat din punct de vedere estetic cat si din punct de vedere al calitatii continutului, am incercat sa interpretez informatiile care erau prezentate in acest ziar in ambele perioade si sa fac o comparatie, ca in cele din urma sa imi aduc contributie mea asupra acestui studiu de caz, prin interpretarea informatiilor de care am dispus si de asemenea voi incerca sa extrag esenta din tot ceea ce am prezentat.

Subcapitolul 2

Evolutia ziarului Scanteia

Presa sau Mass-media este un cuvant ce in mod teoretic exprima un cumul de informatii care sunt transmise intregii natiuni fara a face o selectie de ordin etnic, cultural sau social. Presa in perioada comunista nu putea fi considerata o presa a poporului desi Ceausescu sustinea cu tarie acest lucru, se dorea o presa a poporului, dar acest lucru era imposibil in conditiile in care exista cenzura iar oamenii erau nevoiti sa aprobe tot ceea ce li se comunica de la centru, tot ceea ce se scria in ziare.

In timpul regimului comunist oamenii erau indoctrinati cu idei comuniste, mass-media pierzandu-si aproape complet rolul de informare, de cunoastere si de indrumare a opiniei publice spre alte orizonturi in afara celui comunist, perioada de tranzitie de la jurnalismul de obedienta, de ascultare doar a ceea ce marele dictator spunea, la jurnalismul de opozitie, de negare si blamare a fostului jurnalism a intampinat dificultati, diferenta era foarte mare intre calitatea jurnalismului de dinainte de 1989 si calitatea jurnalismului dupa 1989, iar trecerea s-a facut foarte brusc, nealocand un timp de pregatire in prealabil.

In timpul regimului comunist ziarul central era Scanteia, singurul ziar din acea perioada, pe langa Romania libera, era ziarul Partidului Comunist si prin urmare pleda doar pentru tovarasul Nicolae Ceausescu si partidul acestuia. A fost o presa “inchisa”, sufocata de regulile stricte care ii erau impuse. Ȋnainte de 89 revista Scȃnteia devenise o publicație de directivă, ȋn sensul că era promovată drept model pentru ȋntreaga presă.

Parcursul ziarului Scanteia a fost unul complex si de lunga durata, a aparut in mai multe variante dar fara a avea o semnificatie aparte asa cum a avut-o incepand cu data de 21 septembrie 1944, momentul de apogeu al ziarului, cand a aparut in forma legala.

Prima data cand a aparut, dar specific fara o relevanta deosebita, a fost sub denumirea de “Scȃnteia literară, artistică, distractivă, bilunară” care apare la Iași, bilunar, de la 3 martie pȃnă la 5 octombrie 1919, ȋncepȃnd cu numărul 2, subtitlul se schimbă ȋn “Literară, artistică, socială, tipografia “Nouă” Carol Aberman, strada Ștefan cel Mare, numărul 30, Iași. Colaboratori: P. Cerna. T.Arghezi, Demostene Botez, G.Spina, Ion Alexis, I. Peltz, Iosif Schreiber-Spina.

Scopul Scȃnteii literare era acela de a ȋncuraja tinerele talente, avȃnd datoria de a prezenta lucrări ireproșabile ca valoare literară.

La 18 februarie 1923 a apărut la Iași ziarul Scȃnteia care se intitula “Organ pentru apărarea intereselor intelectualilor”, editat de un grup de comuniști, profesori și studenți. Ȋn scurtă vreme ȋn jurul redacției s-au strȃns și studenți socialiști din universitate, gazeta apărȃnd astfel sub semnul frontului unic, ceea ce capătă o semnificație deosebită dacă avem ȋn vedere ȋnceputurile agitațiilor naționaliste ale unor studenți din acest oraș. Printre colaboratorii de seamă se aflau: Timotei Marin, dr.C.I Parhon, profesor universitar Traian Bratu, Ștefan Voitec, Constantin și Nicolae Deleanu, A.Galateanu, Radu Cernătescu, C.Pajură, I.Zăhărescu, G.Spina și alții.

Scȃnteia milita cu combativitate “pentru apărarea drepturilor și intereselor intelectualilor, studenților, cadrelor didactice și funcționarilor”.

Editorialul primului număr exprimă ȋncrederea tinerilor din redacție ȋn succesul cauzei pentru care s-a angajat să lupte, precum și convingerea că vor primi tot sprijinul din partea celor interesați “sperăm că alaturi de noi vor veni, cu ajutor și susținere, toți cei care gȃndesc la fel cu noi, a căror conștiință numai atunci va fi linistită, cȃnd vor ști că au făcut totul pentru apărarea culturii umane, cu toții ȋmpreună vom putea transforma Scȃnteia noastră ȋntr-un foc care ne va lumina ȋn intunericul nopții ce ne copleșește”. Ȋncă din primele numere se remarca caracterul progresist al tematicii gazetei, ce se făcea ecoul opiniei intelectualilor inaintați din Iași și București.

Scȃnteia, Organ al Comitetului Central al P.C.R apare ilegal la București, neregulat ȋntre 15 august 1931 Și 8 septembrie 1940, și legal, zilnic, ȋntre 21 septembrie 1944 si 21 decembrie 1989: Redactor fiind Miron Constantinescu ȋntre 1944-1945, ca mai apoi funcția de redactor-șef să fie ocupată de Sorin Toma, ȋntre anii 1946-1960. Colaboratori la primul număr din legalitate au fost Chivu Stoica, N.Ceaușescu, Constantin Pȋrvulescu, Gh.Gheorghiu Dej.

Apariția ziarului Central Scȃnteia, apărut la 15 august 1931, in mod ilegal, de la ȋnceput acest ziar se adresa oamenilor muncii, cerȃndu-le să o sprijine, să creeze comitete pentru răspȃndirea, citirea și susținerea gazetei.

Primul număr, din 21 septembrie 1944 conține un Cuvȃnt ȋnainte al redacției și un articol În legatură cu o pretinsă publicație comunistă, articolul care “atrage atenția că nimeni n-are dreptul să constituie organe ale Partidului Comunist, fărăo aprobare prealabilă și fără o delegație dată de Comitetul Central sau organele constituite de el”.

Subcapitolul 3

Aparitia ziarului Scanteia legal

Aparitia ziarului Scanteia a fost asteptata de foarte mult timp, timp in care aceasta a stat in umbra, in sfarsit era momentul sa se afirme, sa ii fie recunoscute meritele, apare dupa doua decenii de adanca ilegalitate, cand au avut loc arestari de redactori, colaboratori si difuzori, oamenii fiind supusi terorii, condamnarilor si arestarilor, dupa o perioada de haos si zbucium ziarul Scanteia apare in mod legal pe scena publica.

Timp de douăzeci de ani Scȃnteia, tipărită ȋn mici tipografii ilegale, urmărite pas cu pas de dușmanul poporului romȃn, “a fost port-drapelul năzuințelor de libertate și democrație ale poporului nostru”. Adeseori Scȃnteia a fost nevoită să-și ȋntrerupă apariția dar acest lucru nu a demoralizat-o ci din contră de fiecare dată a reapărut mai viguroasă. Scȃnteia a fost cea care a mobilizat si a organizat clasa muncitoare, țărănimea, intelectualii, ofiterii și soldații, a fost ziarul care a luptat cu inversunare si cu speranta unui trai mai bun contra dușmanului de afară și dinlăuntrul, a fost ziarul care a luptat aprig pentru democratizarea țării.

Scȃnteia apare după ȋncheierea armistițiului cu Uniunea Sovietică și aliații ei. Ea va milita pentru ȋndeplinirea sinceră a armistițiului, pentru a consolida prietenia cu Uniunea Sovietică, pentru mentinerea pacii si independenței naționale si pentru prosperitatea tarii. Acest armistitiu a avut o relevanta deosebita prin prisma faptului ca a deschis noi orizonturi poporului roman, a dus la dezvoltare si integritate, eliberand-o din inchisoarea in care se afla de ani buni, indreptand-o spre principiul democratiei si libertatii.

Acest armistițiu era considerat, lucru care reiese din paginile Scȃnteii, ca fiind unul “de o importanță epocală ȋn interesul păcii generale și ȋn primul rȃnd ȋn interesul propriului nostru popor, țara noastră făcȃnd un pas serios pentru refacerea sa viitoare”.

Ziarul Scȃnteia milita pentru comunism, considera faptul că a fi comunist este o mare cinste, vedea ȋn omul comunist “un luptător neȋnfricat pentru cauza clasei muncitoare și a poporului, pentru interesele lor imediate și fundamentale”.

Regimul comunist era considerat din perspectiva presei, organ central al P.C.R singurul capabil sa urmareasca interesele oamenilor, clasei muncitoare si sa ii ajute la realizarea lor.

De aceea deviza ziarului Scanteia era sa iti iubesti tara si poporul, sa dai dovada de respect, fidelitate si de unitate. Ca membru al Partidului Comunist trebuia să fii necruțător față de dușmanii poporului și un mobilizator al maselor pentru exterminarea dușmanilor poporului, legionarilor hitleriști și a elementelor pro-hitleriste.

Scȃnteia pleda pentru binefacerea păcii, a bunei stări, a libertății și fericirii. Articolele ziarului Scanteia erau unele complexe, cuprindeau un spectru larg și erau ȋndreptate spre bunăstarea țării, ȋncepȃnd cu crearea condițiilor de muncă prielnice pentru muncitorii agricoli, purificarea și democratizare armatei. Erau prezentate și ediții speciale ȋn care erau expuse fapte de o mare gravitate și de o mare importanță pentru statul romȃn cum ar fi “prezența sabotorilor Armistițiului ȋn guvern, a criminalilor de război și a fasciștilor ȋn armată”.

Scȃnteia a fost un ziar bine definit, care știa exact ceea ce trebuie să facă, definea “Epoca Nicolae Ceaușescu” ca fiind una glorioasă, drept urmare caracteriza capitala Romȃniei ca fiind una modernă, frumoasă iar pentru a accentua meritele lui Ceaușescu o caracteriza ca fiind “mai ȋnfloritoare ca oricȃnd”. Scanteia a fost un ziar care inainte de 1989 a fost dedicate in exclusivitate lui Nicolae Ceausescu si faptelor lui marete, erau prezentate toate constructiile pe care el le-a consolidate intr-un ritm fara precedent.

Astfel ca in perioada comunistă aspectele mass-media, cu precădere ziarul “Scȃnteia” s-a caracterizat prin transmiterea de mesaje prin care oamenii erau indoctrinati, acest lucru ajutand la mentinerea cultului personalitatii, se prezentau fapte care nu erau tocmai autentice iar mesajele erau precare din punct de vedere cultural.

Subcapitolul 4

Rolul ziarului Scanteia in perioada comunista

Rolul ziarului “Scȃnteia” era acela de a face exclusiv educație ideologică, să practice ȋndoctrinarea, să mobilizeze populația și să sprijine cultul personalității, practic s-a transformat ȋn canal de comunicare narcotizant.

Ziarul Scȃnteia a proliferat ideologia comunistă ȋn țara noastră, contribuind la ȋndoctrinarea politica a poporului, la susținerea dictaturii partidului unic, care s-a dovedit a fi expresia concentrarii celor trei puteri ale statului – legislativă, executivă și judecatorească – ȋn mȃinile unei familii.

Cotidian național, ce reprezenta vocea partidului, Scȃnteia domina ca tiraj, „fiind o „călăuza” neprețuită pentru toate celelalte publicații, ȋn interpretarea evenimentelor interne și externe”.

În fruntea ziarelor de informare politică s-a gasit, Scânteia, organ al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Primul număr apăruse în ilegalitate, la 15 August 1931, după care, fără periodicitate precisă, Scânteia continua pâna la 8 octombrie 1940. Ziarul reapare legal, zilnic, începând cu 21 septembrie 1944 pâna în decembrie 1989. A avut ca suplimente Scânteia ilustrată și Almanahul Scânteia.

Amintim de asemenea de Scȃnteia ilustrată, suplimentul ziarului Scȃnteia, 1931-1989. Apare la București, săptămȃnal, 5-18 august 1945 – 16 iulie 1946, conține reportaje, versuri de M.Beniuc: Cȃntec de primavera, nr 29/1946, Magda Isanos, D.Corbea, proză și articole de Cezar Petrescu.

În anii ilegalitații, Scânteia a fost mesagerul luptei pentru unitatea clasei muncitoare, împotriva ideologiei și militarismului fascist. S-a facut port-drapelul maselor populare, a sprijinit lupta petroliștilor și a ceferiștilor în anii 1933-1936, a popularizat documentele P.C.R. adoptate la cel de al V-lea Congres, în 1934, a chemat cetățenii țarii la alcatuirea unui front de luptă antifascist.

Apariția ȋn luna august 1931 a Scȃnteii a marcat un moment important, s-ar putea spune o noua calitate, ȋn dezvoltarea presei muncitorești, revoluționare, din Romȃnia, ȋn creșterea combativității și capacității ei de luptă pentru afirmarea principiilor revoluționare, pentru apararea intereselor vitale ale poporului nostru. După 23 August 1944, Scânteia a publicat în primul ei număr, “Apelul C.C. al P.C.R”, în al cărui carui Cuvânt înainte își preciza obiectivele redacționale, obiectivele erau unele precise ce se bazau pe lupta împotriva dușmanului intern și extern, democratizarea țarii, întarirea alianței cu U.R.S.S. În același prim număr de ziar, Nicolae Ceaușescu semna articolul Tineretul, Viitorul poporului urmat de Frontul unic al Tineretului.

În lungul celor peste patru decenii de existența, Scânteia a oglindit în paginile sale, ca principal cotidian central, temele fundamentale ale schimbărilor structural, social-politice și economice, reformele produse după 23 August 1944: înlaturarea monarhiei, proclamarea republicii, unitatea clasei muncitoare, realizarea partidului unic, Partidul Muncitoresc Român, naționalizarea principalelor mijloace de producție, 11 iunie 1948, procesul de industrializare a țarii, de electrificare, de cooperativizare și colectivizare a agriculturii, iar după desavârșirea revoluției burghezo-democrate trecerea la revoluția socialistă, a construirii societații socialiste multilateral dezvoltate, faza premergatoare comunismului.

Simultan Scânteia s-a implicat in toate domeniiile, fiind dornica sa se afirme, astfel ca s-a implicat si în problemele științei, culturii, învățământului, creației literar-artistice, în special după Congresul al IX-lea al P.C.R, axându-și strategiile redacționale pe Programul ideologic al partidului, pentru formarea omului nou, în lumina Codului eticii și echitațiii socialiste. Acest Program ideologic era susținut simultan de organele teoretice de presă ale C.C. al P.C.R., Lupta de clasă, ivită încă în anii ilegalitații și continuată de Era socialistă.

Prin simplu fapt ca dorea sa se implice in cat mai multe domenii, ne putem da seama de dorinta acestui ziar de a afla toate tainele intregii societati, taine la care nu avusese acces pana in anul 1944, momentul ziarului de glorie. Astfel in anii constructiei socialiste a devenit centrul de gravitatie al intregii prese romane, nimic nu se realiza fara acordul acestui ziar, aici referindu-ne la publicatii, era considerat un model bun de urmat, evidentiandu-si meritele prin Nicolae Ceausescu, într-o Cuvântare rostită la Adunarea festivă care i se consacrase cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la apariția primului număr legal, astfel:

“În cei 25 de ani care au trecut de la eliberarea țării, întreaga presă din România a cunoscut o puternică dezvoltare, afirmându-se ca un instrument activ și eficace în lupta pentru transformarea revoluționară a societații, pentru transpunerea în viață a politicii partidului și statului nostru socialist. De la modestele foi din anii ilegalitații, pâna la ziarele de astăzi apărute în milioane de exemplare, presa noastră a cunoscut un drum lung și glorios”.

Ea a devenit o puternică forță socială, cu o mare capacitate de influențare și un puternic rol mobilizator și organizator în marea opera de construcție a societații socialiste.

O puternică dezvoltare a cunoscut presa județeană de partid, care totalizeaza 54 de publicații în limbile româna, germană, maghiară și sârbă. Aceste ziare și publicații, această armată de ziariști comuniști reprezenta un potențial politic remarcabil al partidului nostru, al societații socialiste, un factor de mare importanță al progresului nostru social.

În afara articolelor politice social-economice și culturale, “Scânteia a tipărit pagini săptămânale de dezbateri ideologice, literare, artistice și științifice, sub semnatura unor oameni de litere, știință și cultură, ca Al. Philippide, D. Micu, Șerban Cioculescu, D.R. Popescu, Cristofor Simionescu, Nicolae Dragoș”. În pagina sa literară, Scânteia a publicat versuri și proza semnate de A. Toma, M. Beniuc, Geo Bogza, Laurențiu Fulga, S. Macovescu, Ion Călugaru.

Ziarul Scanteia a fost un ziar de directivă, asemeni Pravdei sovietice, el a cultivat ȋn poporul nosru dragostea nețărmuită pntru U.R.S.S și marele Stalin, a demascat activitatea dusă de agentura de la Belgrad iar pe lȃngă acest fapt a avut o contribuție deosebită la inițierea și extinderea aplicării de către muncitori și tehnicieni a unor diverse metode cum ar fi cea a tăierii rapide a metalelor, formarea brigăzilor de calitate, a reușit să educe ziariștii de tip nou, “ziariștii comuniști insuflețiți de exemplul luminos al ziarului bolșevic”.

Pe lȃngă laudele care i-au fost aduse, au fost prezente și unele nemulțumiri la adresa acestui ziar, această nemulțumire venind din partea Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Romȃn, care constată faptul că Scȃnteia nu este ȋndeajuns de combativă față de dușmanul de clasă, față de americani și englezi, nu combate destul de sistematic, Scȃnteia trebuie să facă “demascarea concretă, documentată, clară și mobilizatoare a imperialismului american și englez și să acorde pe viitor cea mai mare atenție popularizării marețelor realizări ale Uniunii Sovietice”.

Între obligațiile Scȃnteii intra și aceea de a veghea ca fiecare material ce apare ȋn ziar, de la articolul de fond pȃnă la ultima informație să fie pătrunse de o ȋnalta principialitate și spirit de partid.

Înainte de 1989 ȋn Romȃnia exista un singur editor, controlat de secția de propagandă a partidului unic, deoarece se dorea un singur receptor și anume “omul muncii ȋnrolat cu entuziasm ȋn ȋnfăptuirea marețului program de dezvoltare a societății socialiste multilateral dezvoltate”, consecinta fiind că nu răzbatea decȃt un singur și unic discurs, cel al singurului și unicului om politic.

Prin contrast ȋn presa liberă, bazată pe concurență, informația transmisă ȋși impune și i se impune să fie cat mai originală și originară, să fie prezentată publicului țintă ȋntr-un mod deosebit și cȃt mai ingenios.

Ziarul Scanteia a infruntat nenumarate greutati in perioada ce a urmat dupa vechiul regim, cel stalinist, a trebuit sa acorde o atentie deosebita clasei muncitoare pentru a aduce in randul maselor cuvantul partidului, a trebuit sa lupte pentru obtinerea obiectivelor propuse si anume democratizarea, lupta pentru afirmarea socialismului.

Putem spune ca Scȃnteia ilegală, intreaga presă muncitorească revoluționară, democratică, cei care au scris-o, tipărit-o și răspȃndit-o ȋn acea vreme cu riscul vieții și libertății lor, “au dat un luminos exemplu de eroism si abnegație comunistă, de slujire devotată a cauzei clasei muncitoare, a partidului, a independenței și suveranității Romaniei”.

Scȃnteia, ȋntreaga presă, radioteleviziunea au desfășurat o amplă activitate ȋn cele peste trei decenii și jumătate de la victoria revoluției de eliberare socială și națională, afirmȃndu-se ca un factor important ȋn măreața epopee condusă de partid. Scanteia a fost un ziar ce a luptat, atat cat s-a putut pentru poporul roman, de aceea meritele ii erau recunoscute oriunde si oricand la diferite aniversari sau oricand se ivea ocazia. Am putea spune ca acestre aniversari in cinstea revistei Scanteia erau pe deplin meritate, asta luand in considerare loialitatea ziarului in care il elogia pe Ceausescu adesea, chiar daca uneori ii aproba cuvantariile si ideile pe care acesta le exprima in conditiile in care nu era de acord cu punctul de vedere pe care era acesta il expunea.

Aniversarea a 50 de ani de la apariția Scȃnteii are loc ȋn primul an al celui de-al VII-lea cincinal, ȋn condițiile cȃnd ȋntregul nostru popor acționează cu fermitate pentru ȋnfăptuirea hotărȃrilor Congresului al XII-lea al partidului, a Programului de faurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și ȋnaintarea spre comunism a Romȃniei. Sărbătorirea a 50 de ani de la aparitia Scanteii reprezinta un moment cu profunde semnificatii in istoria luptei partidului comunist pentru libertate, dreptate socială și natională, pentru edificarea socialismului ȋn Romȃnia

Un interes deosebit, se acorda ȋn presa cotidiană, reflectării evenimentelor aniversare și momentelor festive. Numere ȋntregi din Scȃnteia erau alocate sărbatoririi zilelor de naștere ale iubiților conducători, momentelor importante din istoria neamului, din istoria partidului, ale clasei muncitoare si altor sarbatori. Numarul din 26 ianuarie 1985 al Scanteii, ziua de nastere a lui Nicolae Ceaușescu, “avea 8 pagini și folosea pe prima și pe e ultima pagină chenare roșii” , fiind ȋn totalitate dedicate elogierii personalității “marelui conducător”.

Încă din 1969 ziarul Scȃnteia semnala deplasările făcute de secretarul general al partidului ȋn compania unor membri “de mȃnă a doua” sub titlul “Vizitele tovarășului Nicolae Ceaușescu”, pentru a le deosebi de cele făcute de ȋntreaga conducere de partid și de stat, inclusiv prim-ministrul, I.G. Maurer. Ȋncepȃnd cu I Aprilie 1970, indiferent de componența delegației, vizitele erau prezentate ca fiind numai ale lui Nicolae Ceaușescu. “Ceaușescu și-a cȃștigat o legitimitate greu de contestat”.

Prima dată cȃnd Scȃnteia a reprodus lozincile scandate a fost cu ocazia vizitei din 1965 ȋn regiunea Cluj. Aceste lozinci erau “Trăiască Romȃnia Socialistă”, “Trăiască Partidul Comunist ȋn frunte cu Comitetul Central” și “ Trăiască unitatea de nezdruncinat a poporului romȃn ȋn jurul partidului și guvernului”. Ziarul Scȃnteia a folosit pentru prima dată expresia “vizită de lucru” pentru a caracteriza o deplasare facută ȋn 1969 ȋn ȋntreprinderi industriale din județul Brasov.

Ziarul Scȃnteia ȋngloba o multitudine de știri, fiind principalul ziar permis de către Nicolae Ceaușescu ȋn timpul regimului comunist, erau prezentate diverse tematici si subiecte de tot felul dar trebuie sa specificam “de tot felul”, atata timp cat sunt aprobate de marele dictator, in principiu erau evitate “chiciurile”, articolele fara fond, fara o baza, asa cum vom vedea mai tarziu in perioada imediat urmatoare cadereii regimului totalitar.

Subiecte importante si de calitate sunt prezentate in Scȃnteia din 4 ianuarie 1977, unde Silvia Popovici, artistă a Teatrului Național din București și-a exprimat aprecierea față de efectele benefice ale “Cȃntării Romȃniei”. “Cȃntarea Romȃniei”, “va rascoli cunoștințele și simțirea oamenilor și va stimula creare unei noi valori spirituale, descoperirea unor valori artistice și a unor talente necunoscute”. La acest festival nu puteau participa decȃt cei care trudeau ȋn “cȃmpul muncii”.

Scȃnteia vorbește și ȋntr-un alt număr de rolul important al acestui festival “Cantarea Romaniei”. Tineretul nu putea lipsi de pe șantierele culturii socialiste. Noua generație era obligată să participle la festival. Ȋn Scȃnteia din 27 octombrie 1976 sunt amintite titlurile acțiunilor educative și concursurilor pionierești:” “ În inima mea e țara”, “De la comuniști ȋnvățăm cutezanta”, “ Azi pionier, mȃine utecist”.”

Pe prima pagină apăreau de obicei articole acuzatoare, ce aveau ca scop indreptarea natiunii spre luptă împotriva fasciștilor și naziștilor. Articolul „Canalia fascistă lucrează” este un alt text calomniator publicat în 13 octombrie 1944 în numărul 22. Un fragment dedicat “oamenilor muncii„ „Uneltele hitleriste pot fi înlăturate numai prin unirea și solidaritatea muncitorilor. Prin lupta dârză, muncitorimea, alături de toate forțele democratice va ști să impună direcțiunii de la SET și guvernului însuși, înlăturarea tuturor dușmanilor poporului român, din aparatul de stat și din intreprinderile industriale și comerciale” .

Subapitolul 5

Scanteia tineretului

Cȃnd vorbim de ziarul Scȃnteia inevitabil trebuie să aducem aminte și de Scȃnteia Tineretului, care apare la București, zilnic, ȋncepȃnd cu data de 5 noiembrie 1944 și terminȃnd cu data de 21 decembrie 1989, momentul ȋn care a ȋncetat să mai activeze.

Scanteia tineretului era strans legat de ziarul Scanteia propriu-zis, organ central al P.C.R Redacția cotidianului Scȃnteia tineretului, de exemplu, nu dătea bunul de tipar pentru pagina 1 decȃt după ce primea numărul omolog din Scȃnteia, pregătit pentru tipar. Nimic nu se realiza fara acordul marelui ziar din perioada comunista, ziar ce a marcat intreaga natiune, cu un lung trecut istoric, ziarul Scanteia.

Din 20 septembrie 1981 ziarul are un supliment literar artistic săptămȃnal, redactori fiind Mihnea Gheorghiu 1944-1947, D.Popescu 1956-1960, N.Dragoș 1963-1969, M.Ungheanu, șef secție 1965-1969, iar colaboratori la primul număr din 5 noiembrie 1944 au fost: Nicolae Ceaușescu, Elena Celac, Virgil Petre, Ștefan Sava, Ion Caraion, Radu Bogdan, Mihnea Gheorgiu.

Scȃnteia tineretului a fost ziarul de aparare a intereselor tineretului, ce lupta pentru unirea tuturor forțelor progresiste ale tineretului alături de ȋntregul popor, ce lupta pentru o Romȃnie liberă, independentă și democratică..

Tinerii comuniști doreau sa popularizeze platforma și sa mobilizeze ȋn jurul ei masele largi ale Tineretului muncitoresc și țărănesc. Ani de zile tineretul a fost lipsit de orice drepturi organizatorice si politice. Bătăi, carcere și ȋnchisori era răspunsul dat de antonești și legionari, tinerilor care ȋși cereau dreptul la viață. Data de 23 august a deschis drumul clădirii unei Romȃnii unde tineretul să se bucure de toate drepturile și libertățile democratice.

Ȋn ziarul Scȃnteia tineretului era afirmat cu tărie faptul că tineretul trebuie să-și concentreze toate forțele ȋn Frontul Național Democratic și să sprijine lupta pentru formarea unui guvern al Frontului Național Democratic. “Un asemenea guvern sprijinit de toate forțele democratice va asigura și tineretului dreptul la o viață mai liberă și fericită”.

În perioada de prăbușire a comunismului, ȋn redacții se ȋnlocuia conducerea redacționala care avea amprentele regimului dictatorial si prin urmare au fost desemnati redactori-șefi sau editori noi aleși din colectivul redacțional din vremea aceea. Astfel, redactorul-șef al Scȃnteii tineretului nu și-a mai facut apariția ȋn redactie ȋncă din 22 decembrie 1989, ceea ce a ușurat procesul eliminării acestuia din conducere și cooptarea fostului redactor-șef adjunct, a șefului secției de externe și a altor foști șefi de departamente aflați ȋn redacție. Redactorul-șef al Scȃnteii Nicolae Dragoș, a fost alungat din redacție, iar conducerea a fost preluată de “eșalonul”doi al fostei conduceri.

În mod cu totul special trebuie reținută absența faptului divers din paginile Scȃnteii și prezența moderată a acestuia ȋn Romȃnia liberă și Scȃnteia tineretului. Astfel pe tot parcursul anilor 1987-1989, s-a publicat ȋn Scȃnteia tineretului, săptămȃnal, pagina “viață de familie”, care cuprindea poveștiri cu conținut moralizator. Prezența narațiunilor ȋn Scȃnteia tineretului, chiar dacă ele veneau ȋn sprijinul eticii comuniste, ȋi crease “faima” de ziar interesant, cu teme preluate din realitate, cu atȃt mai mult cu cȃt și pagina de “sport” era mai cuprinzătoare, mai vie și mai interesantă.

Revista Scanteia a reprezentat expresia perfecta in plan publicistic a ideologiei Partidului Comunist, fapt ce a facut ca naratiunea sa lipseasca din scrierile ce apareau zilnic, articolele se caracterizau prin prezenta citatelor lungi, trimiteri la cuvantarile lui Nicolae Ceausescu, fiind prezente unele exprimari standard, clisee cum le-am putea spune.

O explicație a prezenței scăzute a relatării ȋn presa comunistă poate fi legată de faptul că, dintre tipurile de texte, “relatarea este singurul text “delegat” să reflecte realitatea ȋn mod imediat”.

Grija permanentă a propagandei comuniste era cum să ȋnfrumusețeze realitatea. Din această perspectivă, naratiunea nu era convenabila pentru mass-media comuniste, fapt ce explica si ponderea scazuta a acesteia in strategiile editoriale.

Infrumusetarea realitatii si incercarea de a convinge publicul de justetea subiectelor care se publicau se realiza prin popularizarea ideilor, a actiunilor partidului unic, se facea apel la propaganda, oamenii erau oarecum fortati sa creada ceea ce li se spune, li se insuflau anumite idei, care erau repetate ca un lait motiv in legatura cu autenticitatea acestui partid, P.C.R, incat indivizii erau indoctrinati si practic erau impinsi sa-si impuna ei insisi acele idei, drept corecte si verosimile.

Aflȃndu-ne ȋn contextul regimului comunist aceasta este caracterizat prin uniformitatea tratării evenimentelor, astfel putem spune că ceea ce diferențiază presa comunistă de cea democratică este diferența dintre “o voce” și “pluralitatea vocilor”, dintre perspectiva unică asupra realității și multitudinea perspectivelor asupra aceleiași realități. Uniformitatea este accentuată și de absența semnăturilor la un mare număr de texte publicate ȋn presă.

1.6 Subcapitolul 6

Momentul tranzitiei, Scanteia poporului

Tranzitia a reprezentat un moment de o mare insemnatate pentru intreaga societate atat din punct de vedere politic cat si din punct de vedere al sistemelor mass-media. A fost o trecere ce a marcat istoria Romaniei prin fluxul de informatii care au patruns si prin afirmarea noilor perspective ideologice.

Astfel ca in ziua de 22 decembrie 1989, după fuga soților Ceaușescu apare un nou număr ȋn revista Scȃnteia care anunță ȋn mod victorios căderea dictaturii și astfel Ceaușescu devine un personaj negativ pierzandu-si tot respectul din partea intregii natiuni. Acesta a fost momentul adevarului, momentul in care oamenii au putut sa vorbeasca, dupa atata amar ce au strans, era momentul liberei exprimari.

Au avut loc schimbari la nivel de presa, odata cu caderea regimului Ceausescu ziarul Scanteia isi schimba denumirea, fapt ce ne demonstreaza ca doreste ruperea oricarei legaturi pe care a avut-o cu Partidul Comunist, din Scanteia isi ia denumirea in Scanteia poporului.

Scȃnteia poporului din 22 decembrie 1989 prezintă o ediție specială, ȋntr-o expresie patriotică, nouă, adevarată, este momentul ȋn care se afirmă cu bucurie ideea de libertate, cenzura nu mai există. Este un moment unic pentru toți, un moment mult așteptat, care după o perioadă lungă de timp a reușit să se materializeze, devenind realitate și nu doar un vis.

În prima zi liberă din București Scȃnteia poporului ȋși cere scuze și se aliază străzii și baricadelor. În multe cazuri presa tiparită și-a modificat denumirea, ca ȋn cazul cotidianului PCR Scȃnteia, care a devenit Scȃnteia Poporului ȋntre 22-25 decembrie, ulterior, Adevărul. A fost “o presă mai mult militantă decȃt una bazată pe principii economice și pe o informație neutră” .

Ziarul se afirma acum ca fiind “ziarul poporului”, așa cum dorește să ne sugereze chiar din denumirea pe care și-a luat-o ȋncepȃnd cu data de 22 decembrie și finalizȃnd cu data de 25 decembrie 1989. În acest număr se pleda pentru cunoașterea adevărului, care se pare că fusese ocultat de-a lungul timpului. Se dorea restabilirea dreptății ȋn Romȃnia, așa cum se prezintă și ȋn numărul din 22 decembrie 1989, “Suntem deciși, noi toți redactorii acestui ziar, să slujim pȃnă la capăt, cu sufletul de romȃni, cu talentul, cu ȋntreaga noastră capacitate profesională, interesele restabilirii dreptății ȋn Romȃnia ”.

Scȃnteia partidului devine deodată Scȃnteia poporului, și trece de partea revoluționarilor. Organul Partidului Comunist, Scnteia a aparut din 22 pȃnă ȋn 25 decembrie sub numele de Scȃnteia poporului, indicȃnd ȋn felul acesta, eliberarea de sub tutela ideologiei comuniste, iar după 25 decembrie cu denumirea Adevărul.

În ediția specială, de vineri 22 decembrie Scȃnteia poporului, urmașa Scȃnteii, “cotidian politic și social” sparge tiparele de pȃnă atunci și scrie cu litere mari “Glorie Patriei Libere, Poporului Ei Erou”! Iar ȋn acelasi număr, uralele pentru Revoluție marchează, ȋntr-un fel, ȋnceputul descătușării presei “Dictatura A Căzut, Poporul E Liber”! Scȃnteia poporului apare la București 23 decembrie – 24 decembrie 1989, avȃnd ȋn frontispiciu ȋnscrise cuvintele: “ Glorie patriei libere, poporului erou!”

Scȃnteia poporului, metamorfozată din Scȃnteia scrie la aceeași data un amplu material care este elocvent ȋn demersul nostru, “Uniți, la arme”!, ȋn acest material redactorii au vrut să evidențieze faptul că partidul comunist a ȋncercat din răsputeri să se agățe de ultimele puncte de sprijin ȋn speranța absurd că va reuși să reȋnvie odioasa dictatură.

Ca și colaboratori ȋi amintim pe Mihai Caranfil, Gh. Mitroi, Ilie Tănăsache. Chiar a doua zi după plecarea cuplului prezidențial din sediul C.C al PC, mass-media existente și-au modificat orientarea politică, adresȃndu-se ȋn mod explicit audienței pentru a se disculpa oarecum sau pentru a transmite opiniei publice noile programe editoriale.

Se face o shimbare nu numai prin noul nume pe care și-l ȋnsușeste ci se constată această schimbare și la nivel de gȃndire, Scȃnteia care ȋnainte de 1989 pleda doar pentru Marele Conducător Nicolae Ceaușescu, acum ȋn mod surprinzător acuza dictatura acestuia, caracterizȃnd-o prin corupție, minciuni, umilința ȋntregului popor de a fi oarecum silit să aprobe tot ceea ce li se spunea din partea conducerii, deși poate adesea discursurile acestuia erau de huiduit.

Se dorea ȋn ultimă instanță, pentru a remedia, deși era mult prea tȃrziu, ȋnaintarea pe un drum al libertății, a respectului și a demnității naționale. Era momentul ȋn care publicațiile au ȋnceput să scrie deschis, fără frică de urmări, adevărul și doar adevărul.

Căderea dictaturii a fost consemnată ȋn ziarul Scȃnteia poporului, ca ducȃnd la un amplu ecou ȋn presa internațională, și ca exemplificare putem aduce aminte discursul lui Papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican, discurs ȋn care ȋși exprima oroarea folosită ȋmpotriva manifestanților din Romȃnia. Papa l-a condamnat pe tiranul Ceaușescu pledȃnd pentru schimbări radicale bazate pe respectarea drepturilor omului.

În ultimul număr din 24 decembrie 1989 a fost scris cu litere mari ȋn Scȃnteia poporului “DUPĂ LUNGA NOAPTE A DICTATURII, POPORUL ROMȂN ȘI-A REDOBȂNDIT LIBERTATEA ȘI DEMNITATEA”.

Ȋn ziua de 24 decembrie 1989 Scȃnteia poporului este cel care ne ține la curent cu ceea ce se ȋntȃmpla, “țara trece prin momente dramatice, se cere mobilizarea tuturor energiilor pentru a răpune “fiara ȋncolțită””, așa cum era denumit Partidul Comunist ȋn ziarul Scȃnteia poporului. Tot aici armatei romȃne i se cuvine recunoștința sinceră a ȋntregului popor, stimă, dragoste și ȋntreaga prețuire, și mai presus de toate i se cuvine sprijinul activ din partea ȋntregii populații.

După decembrie 1989 controlul politic asupra presei a fost eliminat, totodată fiind instituite mecanisme care să permită funcționarea mass-media „pe piața liberă a ideilor”, ȋn conformitate cu legile „cererii și ofertei” pe această piață. Situația Romaniei in timpul primului an de dupa 22 decembrie 1989 poate fi caracterizată cel mai bine “ca o societate ȋn căutarea propriilor mass-media și a mass-media ȋn căutarea unei societăți”.

Imediat după 1989, presa s-a polarizat, de unde sentimentul fiecăruia că servește o cauză, ȋnsă această polarizare nu făcea decȃt să reproducă structurile anterioare, ziariștii nu au făcut altceva decȃt să inverseze, simbolic, semnele, dar au continuat, ȋn mare, același discurs. “O presă polarizată politic servește o cauza exterioară ei” .

Prăbușirea regimului comunist ȋn Romȃnia, nu a dus ȋn mod automat și la liberalizarea mentalități celor din presă. Astfel că, deși la Timișoara izbucnise Revoluția, presa, aflată sub controlul aparatului de stat comunist omitea cu buna stiință evenimentele din Banat și abia după fuga dictatorului, publicațiile s-au dezlănțuit ȋmpotriva regimului și a clanului Ceaușescu, de abia atunci presa a reusit sa scape de lanturile cu care fusese “legata”

Ziariștii nu reușeau să iasă din logica orȃnduirii comuniste. Aminteau de lupta ȋntregului popor, de dușmani de clasă și de lupta muncitorimii și a membrilor Partidului Comunist, au fost atat de traumatizati incat nu reuseau sa constientizeze ceea ce li se intampla.

Sub o formă mascată, practic, ziariștii de la Scȃnteia aminteau de “neamestecul ȋn treburile interne” sau de libertatea ca fiecare popor să-și decidă soarta așa cum ȋntelege, dacă am putea spune ȋn spiritul unei autentice democrații populare. Astfel se indica ca tot partidul să se ocupe de reformele din țară. Ziariștii aminteau de cenzura, propaganda exercitata ȋn primul rȃnd de conducerea ceaușistă, și mai puțin de partidul-stat.

Asemănarea dintre presa de tranziție și vechea presă de partid constă, ȋn primul rȃnd, ȋn aceea că acum, ca și atunci, avem o presă de autoritate, in care presa este prezentata ca auto stiitoare.

Diferenta insa pe care o sesizam intre presa din perioada regimului comunist si presa din perioada regimului liberal este aceea ca in prima etapa presa nu detinea autoritatea in totalitate deoarece era controlata de sectorul politic si anume de marele dictator Nicolae Ceausescu, avea autoritate asupra publicului dar nu era libera in totalitate, spre deosebire de perioada anilor 1990, unde presa nu mai era controlata de politic, aceasta autoinvestindu-se cu o autoritate deplina.

Subcapitolul 6

Noua denumire Adevarul

Denumirea ziarului fostului regim comunist era uitata, acesta primind o noua denumire.

Ziariștii de la Scȃnteia și-au dat seama că trebuie să se mute decisiv și să rupă orice legatura cu trecutul. Viorel Sălăgean a propus ca ziarul să se numească „Adevărul”.

Ȋn 1990 Adevărul era ziarul de stat, după Revoluția din 1989, a reapărut din ruinele ziarului „Scanteia“, oficiosul PCR.

Adevărul, fost Scȃnteia, organ central al C.C. AL P.C.R cunoaște la rȃndul său un proces de privatizare – prin Hotărȃrea de Guvern 286/1991 s-a ȋnființat Societatea Comercială ““Adevărul” astfel ȋncȃt ȋn 1992 jurnaliștii dețineau pachetul majoritar. Adevărul debuta ȋn 1990 cu 40,39% ca publicații pentru ca ȋn anul 1991 să ȋnregistreze 40,74%, 20% ȋn 1992, ȋn 1993 16,4%, 1994 15% și 1995 13%..

Adevărul, cotidian politic și social, apare la București, 25 decembrie 1989-2007. Colectiv redacțional nenominalizat, care adera la Programul General al Frontului Salvării Naționale, cu privire la statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernămȃnt. Redactor și administrator fiind Piața Presei Libere, Casa Scȃnteii, corp central, colaboratori la primul număr din 25 decembrie 1989: Costin Tuchilă, N.N. Coonstantinescu, Ilie Tănăsache, Radu Bogdan, Gh. Atanasiu.

Ȋn pas cu aceste transformări care au avut loc, ziariștii colectivului Adevărul din primele ore ale revoluției s-au făcut purtătorii de cuvȃnt ai voinței populare, aceștia aduc la lumina tiparului fapte de ȋnălțător eroism pentru apărarea libertății, demnității și valorilor naționale, toate acestea ȋntr-o nouă expresie publicistică și anume ADEVĂRUL . Acesta este numele cotidianului politic și social, care continua activitatea desfășurată ȋn aceste zile eroice de Scȃnteia poporului.

Colectivul redacțional al ziarului Adevărul aderă la programul general al Frontului Salvării Naționale, acest ziar, continuatorul ziarului Scȃnteia ȋși asuma, ȋncă de la ȋnceput, răspunderea de a fi un ziar al poporului, o tribună a tuturor cetățenilor țării, din toate categoriile sociale și de toate convingerile, ȋn consens cu opțiunea exprimată ȋn programul Frontului Salvării Naționale cu privire la statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernămȃnt. A fost un ziar ce și-a propus să fie deschis tuturor ideilor ȋnaintate, tuturor opiniilor care pot contribui la dezvoltarea țării, la progresul ei. “Ne propunem să facem un ziar care să exprime adevărul și numai adevărul”. Ziarul Adevărul s-a vrut un ziar care să corespundă cerințelor făuririi unui stat de drept, unei societăți democratice și prospere. Adevărul s-a deschis dialogului național ȋn toate problemele ce privesc destinele Romȃniei.

O statistică ad-hoc arată că ȋntre 22 decembrie 1989-31 decembrie 1990 au apărut 130 de titluri de ziare și reviste. Anul exploziei de titluri este 1990, primul an după căderea comunismului. Ȋn primele luni ale lui 1990, asistăm la o explozie de apariții ȋn spațiul gazetăresc. Unele publicații sunt proaspăt ȋnființate. Altele ȋși schimba titlul, ținȃnd morțiș să convingă că și ele sunt noi. Scȃnteia devine Scȃnteia poporului, mai ȋntȃi, și Adevărul, mai apoi, Scȃnteia tineretului devine Tineretul liber. Ȋntre 1 ianuarie 1991 și 31 decembrie 2005 au apărut 120 de titluri de ziare.

Imediat după căderea regimului comunist ziarul Scȃnteia se transformă ȋn ziarul Adevărul avȃnd ca redactor-șef pe Darie Novăceanu, ȋn conducere aflȃndu-se Sergiu Andon, Viorel Sălăgean și Dumitru Tinu, ȋn 1991 Darie Novăceanu este concediat iar conducerea este preluată de Sergiu Andon, redactor-șef ca mai apoi ȋntre 1992-1994 ȋn urma unui complot ȋmpotriva lui Sergiu Andon , acesta este ȋnlăturat iar funcția de redactor-șef este preluată de Cristian Tudor Popescu iar directorul ziarului fiind Dumitru Tinu.

Asumarea de către presă a rolului de emițător și nu doar de intermediar reiese și din participarea electorală a ziariștilor. Astfel directorul Adevărului, Darie Novaceanu, a candidat ȋn alegerile parlamentare ca “independent” pe listele partidului de guvernămȃnt.

Ziarele transformate peste noapte din oficioase ale instituțiilor comuniste (Scȃnteia) ȋn oficioase ale instituțiilor capitaliste (Adevărul), se desfată cu dezvăluiri din culisele dictaturii, din cele ale Ceaușeștilor, ȋndeosebi. La chioșcurile de ziare apar cozi nesfȃrșite. Adevărul, Romȃnia liberă aduc cȃștiguri fabuloase.

Pe 24 decembrie, ziarul Scȃnteia poporului, transformat ȋn Adevărul, nu i se respectă numele, din pacate ȋn primii ani, cȃt a fost sub conducerea lui Darie Novăceanu, a funcționat ca un fel de “oficios” al FSN.

Ȋn prima publicație a ziarului Adevărul, din 25 decembrie 1989 este expusă speranța potrivit căreia aceasta tranzitie sa aduca in Romania linistea si calmul odata cu obtinerea libertatii totale, sa incercam sa facem tot posibilul pentru a ne recapata demnitatea.

Ȋn Adevărul din 25 decembrie 1989 se afirma faptul că “națiunea a ȋnvins și cum că Romȃnia traiește visatul ceas de răscruce al destinului national”. Cenzura și autocenzura mai ales, clădite ani de-a rȃndul au impus ȋn presă un limbaj bolovănos, eliptic și greoi. Chiar dacă schimbarea din 22 decembrie s-a produs, nu acest lucru s-a ȋntamplat ȋn privința limbajului și a manierei de relatare a evenimentelor. Era prezent un limbaj de lemn, standard, ce facea dificila intelegerea textului

Limbajul oficial al presei este influențat și de publicarea discursurilor liderilor noii puteri, care au rolul de a produce și de a difuza formulele politice specific momentului, astfel se crează noile stereotipuri politice și publicistice.

Ȋn primele săptămȃni ale noului regim, se costată utilizarea unui procedeu discursiveoriginal, se ȋnlocuie formulele vechi ce aminteau de trecut cum ar fi “cuvȃntarea lui” cu formula “cuvȃnt al”. Astfel presa centrală publică integral, “ (“Cuvȃntul rostit de președintele CFSN Ion Iliescu ȋn cadrul unei emisiuni televizate”) ”.

De remarcat că spre deosebire de alte organe de presă, Adevărul anunța cele două “Cuvinte” printr-o tirare care nu se deosebea prin nimic de patosul limbii de lemn al Scȃnteii. Dintre publicațiile ce aparuseră și ȋnainte, Adevărul a renunțat cel mai greu la practicile specifice discursului totalitar.

Ziarul Adevarul desi a fost un ziar care a conservat aspecte ale discursului totalitar ȋn forme atenuate, discursul presei de informare de după 1989 se apropie, mai ales după 1990, tot mai mult de discursul informativ al presei, ce era caracteristic sistemelor de liberalism economic și politic, s-a adaptat destul de usor noului tip de discurs avand in vedere faptul ca o lunga perioada de timp a fost impregnate de discursul totalitar folosind un limbj de lemn.

Presa post-totalitara se caracteriza prin multitudinea de articole, aceasta functiona in limitele contractului de informare prin mass-media, modificandu-si strategiile de informare in functie de cerintele publicului-receptor. Astfel ȋntr-un număr al Adevărului se publicau pe prima pagină două interviuri, unul cu prim-ministrul Nicolae Văcăroiu, celalalt cu președintele SNCFR, ambele avȃnd rolul de a informa și explica opiniei publice măsurile luate de guvern cu scopul rentabilizării activității.

Daca in perioada comunista “faptul divers” fusese marginalizat, chiar eliminat de presa comunista, in perioada dupa 1989 se produce o recuperare spectaculoasa, recuperare pe care o realizeaza ziarul Adevarul, introducerea “faptului divers” in discursul informativ al presei odata cu convertirea lui din ziarul Scanteia.

Introducerea faptului divers ȋn presă a grăbit eliminarea discursului oficial-instițutional și a favorizat eliberarea ziariștilor de prejudecata potrivit căreia numai informația politică sau evenimentul social avizat politic sunt demne de interesul ziaristului, ideea care a fost indusă de către ideologia comunistă.

Spre deosebire de presa de propagandă așa cum o putem da exemplu pe revista Scȃnteia care utilizează argumentul cifrelor pentru a disimula tratarea ideologică a informațiilor, presa post-totalitară, exemplul elocvent fiind ziarul Adevărul, aceasta reda acestuia valoarea de suport informaționl, fără a mai face exces ȋn utilizarea sa. Fiind fidel principiului de independență, ziarul Adevărul ȋși propune să fie ȋntodeauna alături de cititorii săi, de poporul romȃn, de viața și preocupările cititorilor asigurȃndu-le o informare veridică, o infomare promptă dar ȋn același timp o informare care să le fie utilă, să ȋi ajute ȋn soluționarea problemelor.

Ȋn problema monarhiei Adevărul exprima poziții violent antimonarhice, ȋn anul 1990 ȋn timp ce Romȃnia liberă, exprima sub aparența obiectivități acordul față de valorile regalității. Deosebirea față de perioada comunistă constă ȋn dispariția orientării ideologice unice ȋn mass-media și ȋn apariția mai multor vectori ideologici, care să permită atȃt conservarea cȃt și contestarea ideologiei dominante.

Toate schimbarile care au avut loc in aceasta perioada au avut un mare impact asupra trusturilor de presa care au existat, fie ca au avut un rol important, fie ca au fost simple trusturi ce au trecut neobservate.

Studiul asupra revistei Scanteia a fost un studiu foarte complex ce implica o serie de elemente definitorii pentru domeniul mass-media, un studiu ce te stimuleaza sa-l realizezi prin trezirea curiozitatii spre aflarea tainelor presei romanesti, cu atat mai mult in perioada mentionata, perioada de mare importanta pentru intreaga tara.

Subcapitolul 7

Rezultatele studiului de caz

Acest studiu de caz pe care l-am prezentat a fost un studiu cu o mare incarcatura de idei, pe care am incercat sa le prezint intr-o forma cat mai coerenta. Ca la orice studiu de caz bineinteles nu puteau lipsi rezultatele ce reprezinta oarecum contributia mea asupra aceea ce am studiat.

Rezultatele o sa le expun intr-o forma cat mai aerisita pentru a intelege exact care a fost drumul presei romanesti, si aici nu vorbim de orice trust de presa, ci de un ziar de o mare importanta si anume ziarul Scanteia, principalul ziar al Partidului Comunist.

In urma studiului efectuat am constatat ca presa a jucat un rol important in perioada comunista prin faptul ca informa publicul cu privire la starea actuala a tarii, in momentul acela neexistand alte moduri de obtinere a informatiei, oamenii se multumeau doar cu atat, pentru ei era suficient, din moment ce nu aveau cunostinta de alte modalitati de a obtine lamuriri cu privire la subiectele care ii interesa.

Un alt aspect pe care l-am considerat important a fost faptul ca mediul politic era in stransa relatie cu mediul publicitatii, asa ca publicul larg, indiferent de problema pe care o aveau tot asupra presei se oprea. Politicul a dominat mass-media in perioada comunista, practic mass-media” juca” dupa cum i se spunea, in cazul de fata Partidul Comunist, partidul celui care avea sa se transforme dupa prabusirea regimului dictatorial din “parintele patriei” in “odiosul dictator”. Nimic nu se publica fara acordul de la centru, mass-media era un alter ego al domeniului politic.

Nici o perioada nu se aseamana cu alta, si nimic nu ramane la fel dupa schimbarea conducerii, acest lucru este demonstrat de-a lungul perioadelor de timp.

Am facut aceasta scurta afirmatie tocmai pentru a putea face tranzitia spre perioada liberala, spre trecerea la democratie. Odata cu aceasta schimbarea producandu-se si transformarea ziarului Scanteia intr-un ziar de factura liberala si anume ziarul Adevarul.

Initial corpul de redactori ramanand acelasi urmand ca mai apoi sa se schimbe.

Aceasta schimbarea nu a fost deloc usoara, dupa ce timp de atatia ani militase doar pentru marele conducator Nicolae Ceausescu si pentru meritele lui incontestabile, acum deodata totul luase o alta intorsura, trecerea de la regimul dictatorial la regimul democratic s-a produs brusc, astfel incat adaptarea a avut loc in etape.

Cu toate acestea ziarul Adevarul, fost Scanteia a avut puterea sa o ia de la capat, sa incerce sa atraga publicul de partea lui, acest lucru realizandu-l in conditiile in care pana atunci fusese mana dreapta a Partidului Comunist, a fost greu sa se desprinda de acele practici dar cu toate acestea a reusit sa se adapteze astfel incat imediat dupa caderea regimului Ceausescu se investea a fi un ziar pregatit sa spuna doar adevarul, demascand societatii neadevarurile ce le erau expuse in perioada comunista.

Presa dupa 1989 a fost libera sa publice orice, nimeni nu le mai impunea nimic jurnalistilor, publicatiile erau propriile gandiri, nu doar niste pagini umplute cu gandurile si trairile altcuiva, asa cum am vazut inainte de 1989, domeniul politic nu mai controla presa, desi aceasta a ramas si in perioada democratiei un mijlocitor intre presa si natiune.

Schimbarile au fost vizibile odata cu aparitia regimului democratic in domeniul mass-media, noutatile nu au ezitat sa apara, ziarul Adevarul avand poate un singur regret, daca il putem numi asa, si anume acela ca nu s-a mai pozitionat in centrul atentiei, nu a mai fost principalul ziar al natiunii.

Insa lucrul acesta a fost acaparat si diminuat de libertate de care s-a bucurat imediat dupa perioada comunista, avalansa de informatii de care a dispus, informatii pe care le-a prezentat publicului larg, fara retineri si temeri.

In sfarsit ziarul Adevarul a putut sa se manifeste dupa bunul plac, sa se exprime in termenii proprii, sa publice subiecte de toate genurile, si sa le prezinte intr-o forma proprie.

Ziarul Adevărul a adoptat puncte de vedere critice în raport cu opoziția anticomunistă din România fiind un ziar ce a dorit libertate cuvȃntului și libertatea de a se exprima, fără rețineri și constrangeri din partea nimanui.

Concluzie

Ca o concluzie as putea spune ca tranzitia de la modelul dictatorial din timpul regimului comunist la modelul informarii si comunicarii din timpul regimului democratic nu a fost tocmai rezultatul reflectiilor profesionale ale jurnalistilor, nu s-a bazat pe performanta domeniului mass-media, pentru a trece spre o noua etapa, ci a reprezentat mai mult o revolta a oamenilor care ajunsese la saturatie, mesajele propagandiste erau peste tot, tranzitia s-a datorat in cea mai mare parte publicului-receptor care a refuzat sa mai consume astfel de mesaje.

Practic natiunea era indoctrinata cu tot felul de informatii, mesaje care il aveau ca actor central pe “dictatorul vremii”, in presa nu se discuta despre alte subiecte decat despre faptele marete si benefice asupra carora marele P.C.R isi pusese amprenta. Era normal ca oamenii sa se revolte, au suportat prea mult timp sa fie niste marionate conduse de seful “papusar”, marionetele au dorit sa fie independente, sa prinda grai, sa vorbeasca, sa-si spuna oful, nu doar sa treaca pasager prin viata fara a realiza nimic din punct de vedre personal.

Aceasta asemanare, comica am putea spune, desprinsa parca din povesti, “marionetele si papusarul” este cat se poate de reala, aluzia este in concordanta cu ceea ce se intampla in regimul comunist. Dupa cum stim cu totii marionetele sunt niste papusi care practic vorbesc prin vocea celui ce le-a creat si format, papusarul sef. Exemplul este demn de mentionat, Nicolae Ceausescu isi educase natiunea si presa pe care o detinea, mai exact Revista Scanteia intr-un stil propriu, reusise sa ii depersonalizeze, sa ii lipsesca de propria personalitate pentru a-i permite lui sa detina controlul absolut.

Singura diferenta pe care o putem remarca in aceasta poveste desprinsa parca din lumea povestilor este aceea ca spre deosebire de marionetele din povesti care sunt niste bucati cusute din material, in lumea reala oamenii sunt vii, au sentimente si un lucru esential pe care il au este ratiunea, capacitatea de a se revolta si refuza sa mai fie condusi intr-o maniera autoritara.

Acest lucru s-a intamplat si in perioada comunista, oamenii plictisiti sa mai asculte mesajele de propaganda si de indoctrinare s-au ridicat impotriva marelui dictator si astfel am pasit intr-o noua lume, imediat dupa 1989, o lume libera, lipsita de constrangeri, o lume a libertatii, mai ales de exprimare. Mass- media post-comunistă a fost și rămȃne cea mai elocventă dovadă a beneficiilor și exceselor libertății de expresie, reprezentȃnd un răspuns la o cerință fundamentală a omului ȋn dezvoltare.

Perioada postcomunista a reprezentat practic pentru presa romaneasca “o a doua viata”, presa a renascut, intr-o noua varianta, lipsita de inhibitii, in sfarsit mass-media isi putea considera meseria ca pe ceva propriu, putea fi in sfarsit responsabila de ceea ce scria, si putea oferi oamenilor lamuririle necesare fara a lua in calcul urmarile.

Pot spune ca libertatea a reprezentat un moment de maxima destindere pentru presa romaneasca, avalansa de informatii nu mai contenea, se scria orice, oricand, ideea era sa fie paginile pline, subiectele erau mai putin relevante, din aceasta perspectiva lucrurile nefiind tocmai in regula. Oarecum calitatea era inlaturata si se miza pe calitate.

Desi a avut efecte benefice aceasta tranzitie, presa a intampinat si greutati, daca analizam la rece, pentru presa comunista, revista Scanteia, oficios la P.C.R a fost foarte dificil, ea a avut continuitate in perioada postcomunista asa cum am afirmat si intr-una din ipoteze, a continuat prin ziarul Adevarul, a fost foarte greu ca o presa ce milita si era trup si suflet devotata dictatorului, un ziar ce lucra strict in folosul acestuia, acum in perioada postcomunista sa treaca de partea democratica, atat de usor. A trebuit sa convinga poporul ca doreste cu adevarat sa uite acea perioada neplacuta, a trebuit sa capete credibilitatea in fata intregii natiuni si sa demonstreze ca toate principille comuniste dupa care functiona au fost date uitarii.

Acest lucru a si facut inca imediat dupa fuga sotilor Ceausescu, inca de cand a reaparut sub denumirea de Scanteia poporului, din 22 decembrie pana pe 25 decembrie cand a luat o alta denumire Adevarul. Lozincile anticomuniste incepusera sa rasune peste tot, nedorindu-se altceva decat libertate, bucuria se vedea pe chipurile tuturor, era acel soare care a rasarit dupa o lunga si grea furtuna.

Luandu-si noua denumire ziarul Scanteia s-a adaptat putin cam greu, nu era atat de usor sa te obisnuiesti cu aceasta schimbare totala, poate unele lucruri le repeta din obisnuinta, fara sa-si dea seama, a fost un ziar care a luptat mult pentru a avea continuitate.

Am putea considera aceasta tranzitie un moment dificil si din perspectiva faptului ca a avut loc o revolutie, lucru nefast pentru mass-media, o presa nascuta dintr-o revolutie, dintr-o mare tulburare sociala ramane marcata de specificitatea evenimentelor, de starile de criza, de violentele care au avut loc.

Jurnaliștii promovați de o asemenea presă rămȃn marcați de momentele patetice pe care le-au trăit, ȋn calitate de observatori, dar și de actori ai evenimentelor. Mass-media post-comunistă a dus la apariția “unei situații de haos pozitiv”, ȋn care toți nu voiau altceva decȃt să se exprime ȋn presa scrisă sau audiovizuală.

In perioada postcomunista s-a afirmat asa-numita fuga dupa senzational, dupa subiecte siropoase, au aparut foarte multe ziare astfel incat numarul de editori, redactori a fost deficitar, astfel ca aceste posturi au fost ocupate de oameni care nu aveau experienta, nu erau instruiti si nu aveau un bagaj media in spate, in acest fel ajungandu-se ca publicatiile sa nu mai aiba calitatea pe care trebuiau sa o aiba.

Acest lucru conta prea putin pentru publicul-receptor, euforia libertatii i-a facut sa nu mai constientizeze acest lucru, erau mult prea dornici sa citeasca, sa priveasca la tv incat sa se mai gandeasca si la continut.

Acest aspect l-am observant si in studiul meu de caz, pe revista Scanteia, imediat dupa transformarea in Adevarul ziarul nu a mai avut importanta de altadata, publicatiile erau asemanatoare in toate ziarele astfel incat toate erau tratate la fel, in egala masura.

Dar putem remarca saltul care a fost facut, libertatea de exprimare ducand in mod inevitabil la dublarea cantitatii de articole, perioada de apogee fiind 1990-1992, dupa aceasta perioada publicatiile au constatat o scadere dar fara a avea un impact prea mare asupra societatii.

Presa romȃnească devine, ȋncepȃnd cu anul 1990, un suport al interacțiunilor dintre diferite grupuri sociale și politice, stimulȃnd procesul de destructurare al instituțiilor totalitare, de decomunizare a comunicării sociale și de formare a sferei publice\societății civile. Ea a fost, totodată, cea mai dinamică dintre componentele sistemului mediatic, “explozia informațională” ȋnsemnȃnd o multiplicare de zece ori a numărului de titluri ȋn intervalul 1989-1999.

Un lucru care mai trebuie menționat ȋn finalul lucrării mele este faptul că ceea ce contează cel mai mult este etica. O presa lipsită de etică este o presă a manipulărilor, a ȋnjosirii demnitatii umane și a cultivării minciunii.

Si ca sa concluzionez as putea spune ca pentru a cunoaste trecutul presei romanesti trebuie sa realizezi un studiu aprofundat si sa incerci sa interpretezi toate datele care iti sunt prezentate, poate nici in acest fel nu vei reusi sa cunosti cu adevarat tainele mass-media.

Mass-media este “o cutie a pandorei”, iar pentru a descoperi ce se afla in ea trebuie sa ai curajul sa o deschizi.

BIBLIOGRAFIE:

Marian Petcu, Tipologia presei romȃnești, editura Institutul European 2000.

Daniel Șandru, Sorin Bocancea, Mass media și democrația ȋn Romȃnia postcomunistă, editura Institutul European, 2011

Victor Vișinescu, Jurnalism contemporan, introducere ȋn presa scrisă, editura Victor, Iași, 2000

Mihai Coman, Introducere ȋn sisemul mass-media, editura Polirom 2004

Victor Vișinescu, O istorie a presei romȃnesti, editura Victor, 2000

Luminița Roșca, Mecanisme ale propagandei ȋn discursul de informare, editura Polirom, Iași, 2006

Peter Gross, Colosul cu picioare de lut Aspecte ale presei romȃnești post-comuniste, traducere de Irene Joanescu, Editura Polirom, Iași, 1999

Luminița Roșca, Mecanisme ale propagandei ȋn discursul de informare. Presa romȃnească ȋn perioada 1985-1995, Editura Polirom, Iași 2006

Silviu Brucan, O biografie între două revoluții: de la capitalism la socialism și retur, Editura Nemira, București, 1998,

Cuvȃntare la adunarea festivă consacrată celei de-a 50-a aniversari a “Scȃnteii” și sărbătoririi Zilei presei, Editura Politica 1981, București.

Carmen Ionescu “ Agențiile de presă din Romȃnia din 1889 pȃnă astăzi”, Editura Tritonic, București

I. Hangiu, Presa romȃnească de la ȋnceputuri pȃnă ȋn prezent, dicționar cronologic 1790-2007, vol IV, 1989-2007

Dan Scutaru, Nasterea puterii a patra.Presa scrisa in Revolutia Romana din Decembrie 1989, Editura Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989, Bucuresti, 2011

I. Hangiu, Dictionarul presei literare romanesti, editia a II-a revizuita si completata 1790-1990, Editura Fundatiei Culturale Romane,1996, Bucuresti

Lucian Boia, Miturile Comunismului Romȃnesc, Editura Universității din București, 1997

Gheorghe Schwartz Politică și presă, Reprezintă mass-media a patra putere ȋn stat?, Editura Institutul European, 2001

Marian Petcu, Putere și cultură, O istorie a cenzurii, Editura Polirom, 1999

Presa comunistă și a Organizațiilor de masă create și conduse de Partidul Comunist Romȃn, vol IV, Editura Politica, București 1978

Mihai Coman, Mass-media ȋn Romȃnia post-comunistă, Editura Polirom, Iași, 2003

Adevărul: cotidian politic și social / dir. Darie Novăceanu, Vol(s) : 1,1989/1990(1), Bucuresti 1989

Scȃnteia poporului, cotidian politic și social, Editura București, Comb.Poligrafic “Casa Scȃnteii”, 1989

Partidul Comunist Romȃn, Partidul Muncitoresc Romȃn, Scȃnteia, organ central al C.C al P.C.R, editura Curierul, București, 1944-1989

BIBLIOGRAFIE

Marian Petcu, Tipologia presei romȃnești, editura Institutul European 2000.

Daniel Șandru, Sorin Bocancea, Mass media și democrația ȋn Romȃnia postcomunistă, editura Institutul European, 2011

Victor Vișinescu, Jurnalism contemporan, introducere ȋn presa scrisă, editura Victor, Iași, 2000

Mihai Coman, Introducere ȋn sisemul mass-media, editura Polirom 2004

Victor Vișinescu, O istorie a presei romȃnesti, editura Victor, 2000

Luminița Roșca, Mecanisme ale propagandei ȋn discursul de informare, editura Polirom, Iași, 2006

Peter Gross, Colosul cu picioare de lut Aspecte ale presei romȃnești post-comuniste, traducere de Irene Joanescu, Editura Polirom, Iași, 1999

Luminița Roșca, Mecanisme ale propagandei ȋn discursul de informare. Presa romȃnească ȋn perioada 1985-1995, Editura Polirom, Iași 2006

Silviu Brucan, O biografie între două revoluții: de la capitalism la socialism și retur, Editura Nemira, București, 1998,

Cuvȃntare la adunarea festivă consacrată celei de-a 50-a aniversari a “Scȃnteii” și sărbătoririi Zilei presei, Editura Politica 1981, București.

Carmen Ionescu “ Agențiile de presă din Romȃnia din 1889 pȃnă astăzi”, Editura Tritonic, București

I. Hangiu, Presa romȃnească de la ȋnceputuri pȃnă ȋn prezent, dicționar cronologic 1790-2007, vol IV, 1989-2007

Dan Scutaru, Nasterea puterii a patra.Presa scrisa in Revolutia Romana din Decembrie 1989, Editura Institutului Revolutiei Romane din Decembrie 1989, Bucuresti, 2011

I. Hangiu, Dictionarul presei literare romanesti, editia a II-a revizuita si completata 1790-1990, Editura Fundatiei Culturale Romane,1996, Bucuresti

Lucian Boia, Miturile Comunismului Romȃnesc, Editura Universității din București, 1997

Gheorghe Schwartz Politică și presă, Reprezintă mass-media a patra putere ȋn stat?, Editura Institutul European, 2001

Marian Petcu, Putere și cultură, O istorie a cenzurii, Editura Polirom, 1999

Presa comunistă și a Organizațiilor de masă create și conduse de Partidul Comunist Romȃn, vol IV, Editura Politica, București 1978

Mihai Coman, Mass-media ȋn Romȃnia post-comunistă, Editura Polirom, Iași, 2003

Adevărul: cotidian politic și social / dir. Darie Novăceanu, Vol(s) : 1,1989/1990(1), Bucuresti 1989

Scȃnteia poporului, cotidian politic și social, Editura București, Comb.Poligrafic “Casa Scȃnteii”, 1989

Partidul Comunist Romȃn, Partidul Muncitoresc Romȃn, Scȃnteia, organ central al C.C al P.C.R, editura Curierul, București, 1944-1989