Instaurarea Administratiei Publice Romanesti In Contextul Infaptuirii Marii Unirii a Romaniei

INTRODUCERE

Situația românilor din Imperiul austro – ungar era foarte confuză în toamna anului 1918. Aceasta se datora într-o bună măsură și atitudinii președintelui american Wilson care nu recunoscuse în răspunsul dat autorităților austro-ungare dreptul românilor de a-și realiza un stat național. O asemenea recunoaștere a fost refuzată și la cererea expresă a ministrului României la Washington, Lahovary, exprimat a doua zi și secretarului de stat Lansing și atașatului cultural V. Stoica în ultima zi a lunii octombrie.

Pe de altă parte, situația românilor din Transilvania se datora și guvernanților din Ungaria care nu vroiau să renunțe cu nici un preț la integritatea statului, mărginându-se la unele concesii pe seama minorităților, cu totul nesatisfăsătoare. Partidul Independenței, condus de contele Karolyi, Mihaly, devenea tot mai popular. Șeful partidului, pacifist, manifesta înțelegere cu celelalte naționalități cu condiția însă, ca acestea să rămână în cadrul statului ungar.

Românii ardeleni nu puteau rămâne însă pasivi în fața evenimentelor ce se precipitau în toamna anului 1918. Astfel, Comitetul Executiv al P.N.R. în ședința sa din 12 octombrie 1918 de la Oradea adopta textul unei Declarații de principii prin care se exprima hotărârea poporului român la autodeterminare. Expusă în Parlamentul ungar de Al. Vaida-Voievod la 18 octombrie 1918, Declarația a fost întâmpinată cu multă ostilitate din partea unor deputați maghiari. Toate acțiunile națiunii române din ardeal se vor întemeia în perioada următoare pe acestă declarație. Astfel, la 18/31 octombrie 1918 s-a constituit în Transilvania, la Arad, Consiliul Național Român ca unic for reprezentativ al românilor, format din 6 social democrați și 6 membri ai P.N.R. Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au format Consilii naționale locale și gărzi naționale care activau sub conducerea Consiliului Național Român Central formarea acestor organisme a marcat începutul procesului anevoios al introducerii administrației românești în Transilvania, cu toate greutățile care existau atât din partea autorităților maghiare cât și a hotărârilor armisttițiului de la Belgrad din 13 noiembrie, încheiat între Ungaria și puterile Antantei.

În ultimatumul Consiliul Național Român Central înaint la 10 noiembrie 1918 Consiliului Național Maghiar se cerea pe baza dreptului “libera dispozițiune a neamurilor” predarea neîntârziată a puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de români. Se mai cerea guvernului maghiar să adreseze un manifest Ungariei și Ardealului în acest sens și să treacă sub jurisdicția românească toată administația acestor teritorii. Față de celelalte popoare care trăiesc aici C.N.R.C. promitea că va respecta principiile wilsoniene. Ultimatumul expira la 12 noiembrie 1918 orele 6 d.m., după care , dacă guvernul maghiar nu va fi deacord cu cele cerute vor fi sistate legăturile C.N.R.C. cu oficialitățile ungare, care vor deveni resposabile pentru evenimentele care ar putea urma.

Tratativele între delegațiile Consiliului Național Român Central și Consiliului Național Maghiar din Budapesta desfășurate între 13/15 noiembrie 1918 la Arad s-au încheiat cu un eșec. Delegația maghiară, în răspunsul la nota ultimativă din 10 noiembrie 1918, încerca de fapt să ocolească esența cererilor românilor propunând menținerea integrității Ungariei până la tratativele de pace, ca un fel de scut față de bolșevismul care amenința pe toți deopotrivă, cu acordarea autonomiei gruputilor naționale din Transilvania. Propunerile maghiare au fost respinse însă de delegația română, care pretindea recunoașterea clară a dreptului lor la autodeterminare națională și statală.

După eșuarea tratativelor de la Arad, Consiliul Național Român Central făcea cunoscut regulamentul petru alegerea deputaților Adunării Naționale, considerându-se că numai consultarea poporului reprezenta modalitatea cea mai democratică de rezolvare a problemei majore ce frământa în această etapă conștiința întregii națiuni române. Prin urmare, românii au trecut la pregătirea Marii Adunări de la Alba Iulia.

La 20 noiembrie 1918, concomitent cu convocarea pentru ziua de 1 decembrie 1918 la Alba Iulia a Adunării Naționale a românilor ardeleni, a fost lansat și manifestul protest “Către popoarele lumii”, document programatic cu un puternic caracter acuzator la adresa politicii duse de guvernele maghiare față de românii transilvăneni. Manifestul protestează în numele românilor împotriva revendicărilor maghiare asupra teritoriului românesc și declara că “sub nici o condițiune nu mai voiește să trăiască în legătura de stat cu națiunea maghiară, ci este hotărâtă a-și înființa pe teritoriul locuit de dânsa, statul său liber și independent”. Ideea care încheie manifestul era deosebit de semnificativă “din ceasul acesta oricum ar decide puterile lumii, națiunea română este hotărâtă a pieri mai bine decât a suferii mai departe sclavia și atârnarea”.

Un obstacol nedorit în pregătirile și mai ales în acțiunile concrete de preluare și apoi de organizare a administrație românești în Transilvania la constituit Convenția militară încheiată la Belgrad în 13 noiembrie 1918 între generalul francez Franchet d’Esperey, comandantul trupelor aliate din Orient, și guvernul maghiar, condus de contele Karolyi.

Tratativele dintre generalul francez și delegația maghiară începute la 7 noiembrie, s-au finalizat la 13 noiembrie 1918. În concepția generalului fancez acestă convenție trebuia să fie o completare la armistitțiul încheiat cu monarhia dualistă la 3 noiembrie 1918, la Villa Giusti, prin prevederile sale nu numai militae, a cauzat însă multe neajunsuri poporului român și celui cehoslovac. Prevederile actului de la Belgrad sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât s-a încheiat la o dată ulterioară ultimatumului zilei de 10 noiembrie 1918, când Consiliul Național Român Central a pretins guvernului maghiar predarea dreptului de guvernare asupra celor 26 comitate locuite în mare majoritate de români, când România a reintrat în rândurile aliaților.

Atitudinea generalului francez se poate explica numai prin necunoașterea situației din această parte a Europei; numai așa a putut să accepte ca la sud de Mureș administrația să fie exercitată de armatele de ocupație aliate, iar la nord de Mureș să rămână în viguare administrația civilă maghiară. Convenția a fost încheiată într-un moment în care popoarele din cadrul statului ungar, pe baza dreptului la autodeterminare impus in epocă, întreprinseră acțiuni importante în vederea unei dispuneri libere asupra destinului. Provocând profunde resentimente în rândurile acestor popoare convenția a fost interpretată în același timp de politicieni maghiare ca o recunoaștere din partea Antantei a integrității teritoriale a Ungariei.

Cu toate prevederile Convenției, românii și-au continuat în a doua jumătate a lunii pregătirile pentru Adunarea de la Alba Iulia. Hotărârea de Unire, confirmată la scurt timp de oficialitățile de la București printr-un decret – lege, poate fi considerată și ca o expresie a voinței românilor ardeleni de a nesocoti cele stabilite la Belgrad.

Punctul 2 al Rezoluției Unirii prevedea menținerea unei autonomii provizorii a teritoriilor unite până la întrunirea Constituantei, aleasă pe baza votului universal. Pentru această perioadă de tranziție se impunea un organ de conducere al afacerilor Transilvaniei, care a fost ales în aceeași Adunare după votarea Rezoluției, care s-a numit Marele Sfat Național.

La 2 decembrie s-au întrunit membrii Marelui Sfat Național în sala tribunalului din Alba Iulia pentru alegerea organelor de conducere și pentru desemnarea membrilor delegației care să prezinte regelui și guvernului hotărârile Marii Adunări Naționale.

În aceeași ședință Marele Sfat Național a desemnat din rândurile sale un comitet executiv cu activitate permanentă, care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei, numit Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului și ținuturilor românești din Ungaria. În ziarul brașovean “Glasul Ardealului” știrea despre constituirea Consiliului Dirigent apărea în numărul 22 din 24 noiembrie / 7 decembrie 1918. Consiliul era fosrmat din 15 membrii avâd ca președinte pe Iuliul Maniu. În privința atribuțiilor Consiliului Dirigent, Marele Sfat Național a decis ca acesta “va aduce la îndeplinirea hotărârilor Adunării Naționale, va prelua și va dirigui viața de stat, va îngriji serciciile publice și în acest scop va fi în drept de a ordona și a lua măsurile pe care le va găsi necesare”.

Prin alegerea Marelui Sfat Național și a Consiliului Dirigent atribuțiile Consiliului Național Român Central au încetat. În aceeași zi de 2 decembrie 1918 s-a ținut la Alba Iulia și prima ședință a Consiliului Dirigent când s-a stabilit sigiliul acestuia și împărțirea în 12 resorturi ai căror titulari se numeau șefi de resort. Sediul Consiliului Dirigent s-a stabilit începând cu 9 decembrie 1918 la Sibiu până în toamna anului 1919, când s-a mutat pe resorturi la Cluj. Organul oficial al Consiliului Dirigent era “Gazeta Oficială” al cărui prim număr apare la 1/14 decembrie 1918 în care a fost publicat și manifestul din 11 decembrie 1918 intitulat “Către națiunea română din Transilvania, Bant și Țara Ungurească”. În “Glasul Ardealului” manifestul era publicat în numărul 37 din 13/26 decembrie 1918 și în cuprinsul lui se precizau principiile după care se va orienta Consiliul Dirigent în activitatea sa.

Printre primele acțiuni inițiate de Consiliul Dirigent a fost aceea de a comunica guvernului maghiar hotărârea de unire a Transilvaniei cu România și constituire sa într-un comitet compus din 15 membrii, neputând lua în considerare hotărârile adoptate pe care le condamna cu asprime Guvernul maghiar, invocând prevedrile Convenției de la Belgrad, potrivit cărora administrația va rămâne în continuare sub autoritatea sa. Aceeași atitudine o vor avea mai târziu reprezentanții puterii bolșevice de la Budapesta și se explică prin aceea că și unii și alții urmăreau menținerea integrității politice și teritoriale a Ungariei, apărarea neștirbită a hotarelor ei geografice de o mie de ani și a organismului unitar de stat.

Cu toate acestea prin manifestul din 11 decembrie 1918 se cerea ruperea relațiilor cu guvernul maghiar, iar prin Decretul VII din 6/19 februarie 1918 se declara nul și neavenit orice act de înstrăinare sau de dispunere asupra unor bunuri mobile sau imobile ale statului aflate pe teritoriile unite cu România la 1 decembrie 1918.

Toate acestea constituie dovada că noile autorități românești din Transilvania erau hotărâte să meargă înainte pe calea ireversibilă a introducerii administrației românești, cu sua fără voia Ungariei sau a marilor puteri ale vremii.

Formarea Consiliului Dirigent, organism politico – administrativ provizoriu, investit de Marele Sfat Național cu largi atribuții a răspuns unei necesități a momentului concret istoric. În condițiile sfârșitului de an 1918 era nevoie de un organism destinat să vegheze asupra menținerii ordinii și care să caute să pună în aplicare cele hotărâte la Alba Iulia, totul doar ca o etapă în procesul uniformizării structurii statale.

În ceea ce privește raporturile Consiliul Dirigent cu guvernul de la București, acestea au fost stabilite în urma prezentării Rezoluției de către o delegație în frunte cu Vasile Goldiș, regelui Ferdinand la data de 14 decembrie 1918. În urma vizitei delegației ardelene la București s-au emis 2 decrete – lege la 11/24 decembrie 1918 – nr. 3631, prin care se recunoște unirea proclamată la 1 decembrie 1918, și nr. 3632 cu privire la organizarea Transilvaniei “până la definitiva organizare a României întregite”. Erau stabilite în acest ultim decret – lege principiile și modalitățile concrete de conducere a afacerilor transilvănene de către guvern și Consilul Dirigent. Pentru o perioadă destinată uniformizării legislative și administrativ – instituționale Consiliul Dirigent era însărcinat în mod provizoiu cu conducerea serviciilor publice le autorități românești din Transilvania erau hotărâte să meargă înainte pe calea ireversibilă a introducerii administrației românești, cu sua fără voia Ungariei sau a marilor puteri ale vremii.

Formarea Consiliului Dirigent, organism politico – administrativ provizoriu, investit de Marele Sfat Național cu largi atribuții a răspuns unei necesități a momentului concret istoric. În condițiile sfârșitului de an 1918 era nevoie de un organism destinat să vegheze asupra menținerii ordinii și care să caute să pună în aplicare cele hotărâte la Alba Iulia, totul doar ca o etapă în procesul uniformizării structurii statale.

În ceea ce privește raporturile Consiliul Dirigent cu guvernul de la București, acestea au fost stabilite în urma prezentării Rezoluției de către o delegație în frunte cu Vasile Goldiș, regelui Ferdinand la data de 14 decembrie 1918. În urma vizitei delegației ardelene la București s-au emis 2 decrete – lege la 11/24 decembrie 1918 – nr. 3631, prin care se recunoște unirea proclamată la 1 decembrie 1918, și nr. 3632 cu privire la organizarea Transilvaniei “până la definitiva organizare a României întregite”. Erau stabilite în acest ultim decret – lege principiile și modalitățile concrete de conducere a afacerilor transilvănene de către guvern și Consilul Dirigent. Pentru o perioadă destinată uniformizării legislative și administrativ – instituționale Consiliul Dirigent era însărcinat în mod provizoiu cu conducerea serviciilor publice din Transilvania. Consiliul Dirigent trebuia să prezinte guvernului în cel mai scurt timp proiectul de reformă electorală și cel de reformă agrară. În decret se mai preciza că guvernul țării devenea factorul de conducere și decizie în problemele de afaceri externe, armată, circulație financiară, mijloace de comunicație, împrumuturi publice, vămi, siguranța generală a statului. Transilvania urma să fie reprezentată în guvern prin miniștrii fără portofoliu. Pentru problemele care se refereau la Transilvania se vor numi prin decrete – lege consilieri speciali pe baza propunerilor făcute de ministrii fără portofoliu.

În nici unul din decretele – lege date la 11/24 decembrie 1918 nu se făcea nici o referire la autonomia preconizată la Alba Iulia, ci se avea în vedere doar procesul de uniformizare al țării.

Extinderea competenței guvernului asupra unor domenii de activitate din Transilvania însemna începutul procesului de uniformizare deplină a vieții de stat din Transilvania cu cea din restul țării.

Având investiția din partea Marelui Stat Național și a guvernului român de la București, Consiliul Dirigent își începea activitatea pentru integrarea Transilvaniei în cadrul statului național unitar, rezolvând numeroasele probleme din domeniul justiției, economiei, vieții sociale, învățământului, culturii, sănătății publice etc.

Activitatea Consiliul Dirigent s-a desfășurat până la data de 10 aprilie 1920 când, în urma decretului – lege nr. 1462 din 4 aprilie 1920, a predat toate serviciile publice Comisiei Regionale de Unificare și Descărcare, subordonată direct guvernului regal din București. Cu alte cuvinte, Transilvania trecea sub conducerea irectă a guvernului. Decretul – lege din 4 aprilie 1920 a încadrat dispozițiile Consiliului Dirigent în ansamblul legiuirilor țării.

Se încheia astfel o etapă principală a pricesului complex de unificare administrativă a țării, care a durat mai mulți ani, încheindu-se abea în anul 1925, odată cu apariția legii de unificare administrativă.

Lucrarea cea mai recentă și cea mai reprezentativă de până acum despre perioada guvernării Transilvaniei de către Consiliul Dirigent, despre problema instaurării adminsitrației românești în această provincie și despre intergrarea ei în Regatul României este cea a lui Ghe. Iancu – “Contribuția Consiliul Dirigent la consolidarea statului național unitar român (1918 -1920)” apărută la Editura Dacia, în anul 1985.

Deși autorul reușește să surprindă foarte bine modul cum organele naționale românești au reușit să preia puterea în unele zone ale Transilvaniei, felul în care s-a încercat rezolvarea numeroaselor probleme ale inetgrării economice, sociale și culturale de către autoritățile de atunci totuși despre zona Brașov și Țara Bârsei există prea puține referiri în acest sens. De fapt, autorul s-a orit mai ales la zonele unde s-au înregistrat dificultăți mai în preluarea conducerii de către români (Secuime, Cluj, Târgu Mureș, Banat, Crișana, Satu Mare, Arad). Informații despre modul conscret al instaurării administrației românești în Brașov și Țara Bârsei, despre starea de spirit ce a dominat atunci acestă regiune nu am găsit nici în alte lucrări studiate. Majoritatea autorităților care au scris despre această perioadă referitor la zona Brașovului s-au oprit fie la problema înfiițării consiliilor și gărzilor naționale, fie la participarea românilor brașoveni la Adunarea de la Alba Iulia. De aceea am considerat oportună o lucrare pe tema instaurării administrației românești în Brașov și Țara Bârsei, oprindu-ne la perioada noiembrie 1918 – decembrie 1919, perioada decisivă pentru stăpânirea românească pentru închegarea în linii mari la nivelul întregului Ardeal, cadrul instituțional necesar unificării depline cu România.

Un alt moiv care a generat alegerea acestei teme a fost și o oarecare curiozitate cu privire la perioada scurtă de tranziție a Transilvaniei până la integrarea ei în vechea Românie, deși la sfârșitul anului 1918 această provincie avea o organizare, o legislație și instituții complet diferite de cele din Regat.

Deși contextul istoric în care a avut loc integrarea Transilvaniei era cu mult diferit de cel de astăzi, neputându-se face o comparație propriu-zisă între cele două perioade de tranziție, totuși o concluzie se poate trage: atunci atât oamenii politici din Vechiul Regat cât și cei din Transivania au dat dovadă de multă voință, entuziasm și au muncit mult și dezinteresat în sensul integrării; de aceea tranziția de atunci a fost relativ scurtă, în comparație cu cea de acum, care nu numai că nu s-a terminat dar se pare că nu sunt șanse prea mari să se termine curând. Poate că lipsește voința politică din partea forurilor decizionale pe de altă parte deși greutățile după primul război mondial au fost foarte mari, totuși românii au manifestat încredere și speranța că cei din fruntea țării vor putea rezolva problemele cu care se confruntau.

Am ales ca surse documentare pentru perioada studiată cele două ziare românești ce apăreau la sfârșitul anului 1918 și în anul 1919 “Glasul Ardealului” și “Gazeta Transilvaniei”; cele două jurnale reprezentau atunci principalele mijloace de comunicare între autorități și populația românească din Brașov și Țara Bârsei, în condițiile dezorganizării după război, a activității din domeniul mijloaceleor de comunicație.

Apărut ca organ oficial al Marelui Sfat Național din Țara Bârsei pe data de 9 noiembrie 1918 “Grasul Ardealului” și-a continuat existența până la 30 decembrie 1918 /12 ianualie 1919 totalizând 49 numere. În ultimul său număr regacția gazetei făcea cunoscut populației brașovene că începând cu 1/13 ianuarie 1919, în urma acordului dintre Consiliului Național și Consiliul Dirigent de la Sibiu va apare sub veghea denumire de “Gazeta Transilvaniei”, așa cum apăruse pentru prima oară la 15 martie 1938 sub conducerea lui George Barițiu. În continuare “Gazeta” urma să fie organul oficial al Sfatului Național din Țara Bârsei, redactat de același comitet. Se impune aici precizarea că gazeta apărea cu noua denumire după ce Sfatul Național l-a cumpărat de la foști proprietari A. Vlaicu și N. N. Sulică, care imprimaseră acestui jurnal în perioada iulie 1917 – noiembrie 1918 o linie antiromânască, fidelă oficialităților maghiare și cu accente bolșevice.

În același ultim număr al “Glasului Ardealului” se făcea apel cititorilor să-și reânoiască abonamentele la “Gazeta Transilvaniei” acesta fiind, în condițiile mijloacelor de conunicație defectuoasă singurul mijloc prin care “centrul organizării noastre poate sta în legătură cu toți românii din Țara Bârsei”. Iată de ce am considerat că cele două gazete reprezintă pentru perrioada istorică a Unirii și a instaurării administrației românești în Brașov două izvoare de primă importanță. În rubrici ca “Organizarea nostră” și “Oficiale” apăreau știri despre constituirea consiliilor și gărzilor naționale, se dădeau publicitării comunicatele oficiale, notele circulare ale marelui Sfat Național din Țara Bârsei sau ale Consiliului Național Român Central, apoi ordonanțele și decretele Consiliului Dirigent. În articolele de fond semnate de redactorii celor două gazete se dezbăteau probleme stringente ale acelei perioade ca: înlocuirea administrației ungurești cu cea românească, autonomia provizotie a Transilvaniei, propaganda bolșevică, sancționarea românior ce au colaborat cu dușmanii, promovarea adevăratelor valori în toate domniile, mai ales în nouă administrație românească, corupția în rândurile funcționarilor publici, dezbaterea proiectelor de reformă agrară și electorală, organizarea învățământului, a asistenței sanitare, probleme social – economice ale societății brașovene în perioada de tranziție 1918 – 1920, dar și articole care semnalau aniversarea primei zile de 10 ani în Brașov, intrarea trupelor române, vizita monarhilor etc.

Pe lângă informațiile privitoare la viața internă a județului și a țării găsim știri despre mersul lucrărilor Coferinței de la Paris, despre evenimente din Ungaria, despre campania mulitară a armatei române împotriva Republicii Sfaturilor din Ungaria.

Dacă în “Glasul Ardealului” prevalează șirile despre evenimentele locale din Țara Bârsei, pe frontispiciul apărând mențiunea “Organ oficial al Marelui Sfat Național din Țara Bârsei”, “Gazeta Transilvaniei” își modifica nu numai denumirea dar și formatul, pe frontispiciul apare mențiunea “Organ național independent”, iar informațiile din viața națională a statului român sunt mult mai numeroase.

Deși se autointitulează “Organ național independent” nu trebuie uitat faptul că “Gazeta Transilvaniei” reprezenta linia politică a P.N.R. Cu toate acestea, putem afirma că cele două gazete reprezintă două din cele mai importante surse documentare pentru acestă perioadă, reușind să surprindă nu numai pulsul vieții politice, dar și admosfera, viața cotidiană a Brașovului, psihozele și mentalitățile societății ardelene de la sfârșitul anului 1918 și din anul 1919.

În completarea informațiilor din cele două ziare brașovene s-a recurs și la “Gazeta Oficială” a Consiliului Dirigent, în mai mică măsură însă din cauza faptului că cele mai importante decizii ale acesuia apăreau și în paginile jurnalelor respective.

Capitolul I

REVOLUȚIA NAȚIONALĂ ROMÂNESCĂ LA

BRAȘOV ȘI ÎN ȚARA BÂRSEI

(NOIEMBRIE – DECEMBRIE 1918)

ȘI INSTITUIREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ROMÂNEȘTI

Constituirea consiliilor naționale românești

Constituirea Consiliului Național Român Central la 31 octombrie 1918 a fost numai începutul unui vast proces de organizare a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș în vederea preluării administrației din mâinile autorităților maghiare. Peste tot în aceste teritorii s-au format consilii naționale comitatense și comunale, asemănătoare Consiliului Național Român Central, atât ca formă cât și ca structură. Consiliile comitatense s-au creat ca organe afiliate la Consiliul Național Român Central, iar cele comunale ca secții ale consiliilor naționale comitatense.

Înființarea consiliilor naționale comitatense s-a realizat mai ales în urma manifestului lansat la 3 noiembrie 1918 de către P.N.R., intitulat „Spre Orientare“ în care se cerea ca în fiecare comitat să se constituie un consiliu național comitatens, afiliat Consiliului Național Român Central.

Organizarea acestor consilii, cunoscute și sub numele de sfaturi ori senate județene, s-a realizat nu numai la chemarea P.N.R. ci și din initiațiva proprie a populației românești. De exemplu, la Brașov și în Țara Bârsei formarea consiliilor naționale românești a fost precipitată de încercarea creării unui consiliu național județean sub președinția vicecomitului L. Servatius, al cărui prim act oficial a fost o declarație de recuperare și de apărare a integrității Ungariei, de sprijinire a noului guvern ungar, condus de Karolyi Mihaly. Declarația n-a întrunit însă adeziunea celor doi reprezentanți ai populației românești (V. Saftu și N. Garoiu) care s-au pronunțat împotriva ei și pentru principiile expuse de delegatul P.N.R. în parlamentul din Budapesta la 18 octombrie 1918.

La chemarea Comitetului de inițiativă format în 20 octombrie/2 noiembrie 1918 locuitorii orașului Brașov și ai altor localități din comitat au participat la o mare adunare populară prilej cu care s-a constituit Sfatul Național Român din Țara Bârsei. Compus din 35 de membrii, 12 fruntași naționali și 23 reprezentanți ai comunelor din Țara Bârsei, avea în frunte un comitet executiv format din personalități cunoscute pentru activitatea lor în cadrul mișcării naționale românești: dr. Vasile Saftu – președinte, Petru Munteanu – secretar, dr. Tiberiu Brediceanu, Ilie Cristea, Gh. Dima, Ov. Gherman Dante, Ioan Petcu, C.A. Popoviciu, Ștefan Popoviciu, Ioan Priscu, dr. Nicolae Stinghe.

În manifestul lansat populației brașovene în acea zi de 20 octombrie/2 noiembrie intitulat „Frați Români!“ și apărut în primul număr al ziarului „Glasul Ardealului“ din 9 noiembrie 1918 noul organ constituit declara că a rupt cu „slugărnicia rușinoasă din trecut“ și chema pe toți românii să se unească „strâns în jurul Comitetului națiunii române, care o clipă nu va întârzia să aducă la cunoștința lumii întregi dorința inimilor noastre“. În continuare se făcea un îndemn românilor spre organizare și unitate: „Români din toate unghiurile țării! Organizați-vă! Alegeți în fiecare cerc sfat național care să fie mijloc de înțelegere între P.N.R. și popor ca atunci când ni se va cere, fie și mâine, ca un singur om să ridice toată suflarea românească întru proclamarea drepturilor sale. Ceasul învierii a bătut! Uniți să fim în cugete, uniți cu Dumnezeu!“

Cu o zi mai târziu, în cadrul unei alte adunări, când s-au constituit organele militare ale consiliului național, s-a hotărât editarea ziarului „Glasul Ardealului“, ca organ al Sfatului Național Român nou creat.

În zilele următoare Sfatul Național al Țării Bârsei a trecut la organizarea consiliilor naționale comunale. În condițiile în care nu existau directive precise în acest sens de la C.N.R.C. comunele s-au organizat după cum le-au dictat împrejurările momentane și uneori situația destul de gravă. Din „Glasul Ardealului“ aflăm că primele comune unde s-au constituit consilii naționale au fost: Cohalm – Rupea (6 noiembrie), Bran (10 noiembrie), Tohanul Vechi (12 noiembrie), Doboli (12 noiembrie), Codlea (13 noiembrie), Prejmer (16 noiembrie), Zărnești (19 noiembrie), Săcele (20 noiembrie). Procesul de organizare a consiliilor naționale s-a finalizat în ultimele zile ale lunii noiembrie 1918 și a însemnat la nivelul teritoriului de azi al județului Brașov constituirea a 63 de asemenea organisme sub directa îndrumare a Sfatului Național din Țara Bârsei. Ele au fost alese în cadrul unor adunări la care au participat toți locuitorii din comună, din rândurile cărora se detașau intelectualii, preoții și învațătorii satelor, în fapt animatorii și conducătorii procesului de organizare locală. Se poate observa astfel că majoritatea președinților acestor consilii sunt preoții locali: la Codlea – preotul G.F. Preșmerean, la Doboli – preotul Ioan Toma, la Tohanul Vechi – părintele protopop Moise Brumboiu, la Prejmer – preotul Ioan Ludu, iar la Săcele organizarea sfatului național și a gărzii naționale s-a făcut sub conducerea preotului Octavian Simion; în fruntea Marelui Sfat Național din Țara Bârsei se afla protopopul ortodox al județului Brașov – dr. Vasile Saftu.

Numărul membrilor acestor consilii varia în funcție de mărimea comunei: la Doboli -7 membrii, la Tohanul Vechi – 24 membrii, la Codlea – 17 membrii, la Prejmer – 26 membrii, la Zărnești, în mod excepțional, 70 de membrii. Din acest punct de vedere e de semnalat că pe plan central nu s-a fixat în vreun document limitele între care putea varia componența numerică a consiliilor naționale locale, ceea ce atesta nu numai o libertate relativă în acțiunea acestor organe, ci și o inițiativă deosebită în organizarea populației în funcție de condițiile concrete.

În ceea ce privește raportul dintre Sfatul Național din Țara Bârsei și Consiliul Național Român Central, în „Glasul Ardealului“ nr. 8/6/19 noiembrie 1918 apare știrea că “Duminică 16 noiembrie 1918 după terminarea serviciului divin părintele protopresbiter dr. V. Saftu în cadrul unei mișcătoare predici, potrivit acestor zile mari a jurat poporul Consiliului Național Român Central din Arad, care e singura noastră stăpânire de astăzi!” Deci, organul național județean și implicit organele comunale ce-i erau subordonate, recunoșteau Consiliului Național Român Central prerogativele unui organism politic central, cu puteri depline în conducerea românilor din Transilvania și Ungaria. De altfel, toate adunările de constituire a consiliilor naționale locale, prin procesele verbale ce se încheiau sau prin telegrame speciale trimise pe adresa Consiliului Național Român Central, i se declarau afiliate și îl recunoșteau ca singur îndreptățit să reprezinte națiunea română din Ungaria și Ardeal.

La rândul său Consiliul Național Român Central, din dorința și necesitatea de a se respecta unitatea de acțiune pe întreg teritoriul Transilvaniei, a ordonat în ziua de 12 noiembrie 1918 ca organizarea politică să continue a se dezvolta exclusiv pe principiul teritorial al comitatelor și sub conducerea sa directă. Precizarea era necesară în condițiile în care la Cluj avocatul Amos Frâncu încerca să organizeze un nou centru conducător al luptei românilor din Transilvania.

Într-un comunicat oficial ce apărea și în „Glasul Ardealului“ nr. 10/8 – 21 noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central cerea ca toate consiliile județene să facă raport prin telegraf, telefon sau poștă despre constituirea lor, arătând numele președinților și al membrilor, ceea ce însemna implicit recunoașterea din partea acestora a poziției de organism central al Consiliului Național Român Central. De altfel, până la constituirea Consiliului Dirigent la 2 decembrie 1918 Consiliul Național Român Central a fost singurul for reprezentativ și de conducere a românilor din Ardeal, recunoscut și de oficialitățile maghiare.

1.2. Constituirea gărzilor naționale

Inființarea gărzilor naționale paralel cu formarea consiliilor naționale a reprezentat al doilea element al procesului de românizare a administrației din Transilvania. Concepute ca forțe publice care să asigure ordinea și liniștea pe întreg teritoriul Ardealului, gărzile naționale au apărut ca o necesitate obiectivă izvorâtă din contextul foarte complex al preluării puterii din mâinile vechilor autorități.

Toate gărzile naționale județene și comunale ce s-au constituit în luna noiembrie 1918 erau subordonate Consiliului militar național român, organizație militară centrală înființată încă din prima zi de funcționare a Consiliului Național Român Central din Arad.

Formarea primelor gărzi naționale a început încă din primele zile ale lunii noiembrie 1918, dar ritmul organizării lor a devenit mai alert după hotărârea Consiliului Național Român Central din 7 noiembrie 1918 de a se înființa gărzi naționale în toate teritoriile locuite de români. În hotărâre se menționa că „toate comandele se organizează după comitate și sunt supuse Consiliului Național Român din Arad“. Scopul acestora era: „susținerea ordinii, împiedicarea jafurilor, omorurilor și a volniciilor“. În ceea ce privește forma lor, gărzile naționale se compuneau din 2 formațiuni: garda militară și garda civilă. Prima se recruta din „soldați români și ofițeri demni de toată încrederea care n-au împlinit al 42-lea an de etate“, iar a doua din ofițeri, soldați și civili între 42 – 55 ani. Numărul gardiștilor nu putea depăși 3% din numărul populației române din localitatea respectivă, în ceea ce privește garda militară și 2% membrii gărzii civile. La fiecare 50 de gardiști se atașa un ofițer. În timp ce garda militară era concentrată în centrul comitatului, cea civilă rămânea exclusiv pentru paza comunelor. Comanda pentru ambele formațiuni (cele din comitatul Brașov) o avea Consiliul militar român comitatens (județean) cu sediul la Brașov. Gardiștii puteau folosi uniforma militară de care dispuneau sau veșmintele civile.

Ca însemne, gardiștii purtau un brățar tricolor la brațul stâng, cu inscripția „Garda națională română’’. Membrii gărzii militare primeau 20 coroane pe zi, iar ofițerii 30 coroane; membrii gărzilor civile primeau 20 coroane pe zi, iar alimentarea lor intra în sarcina comunei. În privința raporturilor dintre gărzile naționale comunale, cercuale și județene, cele comunale erau subordonate gărzilor cercuale, iar acestea Comandei centrale din Brașov. Gărzile erau obligate să facă raport zilnic ( în scris sau prin telefon) care se trimiteau Consiliului militar român județean. Poruncile se adresau din centrul comandei Brașov secțiilor cercuale, care aveau datoria să le trimită gărzilor comunale. Toți gardiștii erau obligați să depună jurământul de fidelitate față de Consiliul Național Român Central.

În Brașov Consiliul militar județean s-a constituit pe data de 10 noiembrie în cadrul unei întâlniri a tuturor ofițerilor români aflați în acel moment în oraș cu cei 12 membrii ai Comitetului executiv al Sfatului Național Român din Țara Bârsei. Consiliul militar se compunea din 11 membrii având ca președinte pe medicul colonel dr. Iuliu Mureșianu. În urma Ordinului nr. 1 primit din partea Comandei Supreme din Arad, până la reîntoarcerea în număr mai mare a ofițerilor activi, se constituia în fiecare comitat un stat major format din comandant, adjunct, secretar și 7 referenți. Ulterior au apărut modificări la conducerea consiliului militar din Brașov: prin Ordinul de zi nr. 3 al Comandei Supreme a Gărzii Naționale române din Transilvania și Ungaria care confirma organizarea brașovenilor se numea comandant al gărzilor naționale din Țara Bârsei căpitanul Aurel Ciortea, iar adjunct căpitanul Iancu Munteanu. Reîntoarcerea în 19 decembrie 1918 a profesorului Aurel Ciontea la catedră a însemnat preluarea comandei gărzilor din Țara Bârsei de către căpitanul Iancu Munteanu, care la rându-i a predat-o la 12 ianuarie 1919 locotenentului Bucșa.

Revenind la momentul constituirii Consiliului militar român din Țara Bârsei, acesta își propunea ca scop imediat organizarea gărzilor naționale în toate comunele cu majoritate sau minoritate considerabilă românească .În acest sens la prima adunare a Sfatului Național Român din Țara Bârsei au fost desemnați ofițerii Zârnoveanu și Săbădeanu pentru a înființa gărzi naționale în toate comunele. Cei doi au colindat în lunile noiembrie și decembrie satele din județ și împreună cu membrii consiliilor naționale locale au înființat gărzi. Ca și în cazul constituirii consiliilor naționale „Glasul Ardealului“ informa în paginile sale despre înființarea gărzilor, despre sfințirea steagului național și depunerea jurământului de credintă a gardiștilor din orașul Brașov și localitațile din jur: Doboli, Tohanul Vechi, Bran, Cohalm (Rupea), Codlea, Dârste, Prejmer, Săcele, Zărnești, Hălchiu, Apața.

Pentru desăvârșirea organizării gărzilor naționale din Țara Bârsei, Comanda militară de la Brașov a hotărât înființarea a 9 secții cercuale cu centrale la Brașov, Bran, Zărnești, Codlea, Feldioara, Hăghig, Aita Mare, Prejmer, Satulung. Comanda lor o aveau ofițerii cu cel mai înalt grad din cercul respectiv. Scopul înființarii acestor secții cercuale era „să se îngrijească ca și în comunele unde până în prezent nu s-au organizat să se formeze neîntârziat gărzi naționale române rurale, denumind pe comandantul gardei din respectiva comună“. Importanța deosebită se acorda în comunicatul oficial al Comandei brașovene rapoartelor zilnice pe care comandanții gărzilor trebuiau să le trimită comandanților de cerc, iar aceștia tot la 5 zile înaintau un raport sumar Comandei Militar Român din Brașov. Rapoartele trebuiau să cuprindă informații despre numărul membrilor, armele și muniția de care dispuneau precum și despre întâmplările mai deosebite din comuna respectivă.

Majoritatea gărzilor naționale s-au constituit în aceeași zi cu consiliile naționale, iar sfințirea steagului și jurământul de credință s-au desfășurat cu câteva zile mai târziu într-o atmosferă sărbătorească, la biserica din localitate, în fața întregii comune și a preotului. S-au rostit cu acest prilej discursuri emoționante, s-a intonat imnul național și alte cântece pe versurile poetului brașovean Andrei Mureșianu. Semnificative sunt în acest sens impresiile unui participant la sfințirea steagului tricolor al gărzii naționale române din Brașov care a avut loc în ziua de 24 noiembrie 1918, la biserica Sf. Nicolae, în fața protopopului V. Saftu „Priveam extaziați acest tablou dumnezeiesc al preotului, într-o mână cu crucea, în cealaltă cu stindardul național, la dreapta lui, vătaful Bujor și sfintele lacrimi ale însuflețirii păreau că se reîntorc în piept, dar accentele puternice ale imnului „iar scumpa noastră Românie etern, etern va înflori“, te trezeau din visare, căci nu mai e vis ce dorim și nu mai avem ce să dorim… Și sfinții din iconostas priveau mirați că i-a ajuns și acest noroc să vadă și acest praznic măreț al unui popor dezrobit“.

Efectivul total al gardiștilor din Țara Bârsei, conform rapoartelor înaintate de comandanții gărzilor Comandei Supreme din Arad la 14 decembrie 1918, era de 1 450 oameni, dintre care 700 înarmați.

Componența gărzilor românești din Țara Bârsei era aceași cu a celorlalte gărzi din Ardeal: militari abia întorși de pe front, civili, mulți veniți de curând din pribegie, țărani, muncitori, intelectuali, care au jurat credință și supunere Consiliului Național Român din Transilvania și Ungaria și națiunii române.

Multiple au fost problemele cu care s-au confruntat gărzile în timpul organizării și al existenței lor: lipsa fondurilor financiare pentru remunerarea gardiștilor, pentru procurarea hranei, a îmbrăcămintei, a armamentului, precum și atitudinea ostilă a guvernului maghiar de la Budapesta și a autoritaților maghiare din Transilvania. Întreținerea gărzilor naționale cădea în sarcina comunelor prin contribuții benevole.

În ziarul ’’Glasul Ardealului’’ exista o rubrica intitulată‚ ’’Mulțumită” unde se aduceau mulțumiri persoanelor care donau diferite sume de bani în contul gărzilor naționale. Majoritatea erau comercianți, preoți, doctori, fabricanți, deci persoane mai înstărite din oraș și județ.

Una din problemele stringente apărute în procesul organizării gărzilor a fost cea a înarmării lor. Înzestrarea cu armament și muniții s-a făcut pe diferite căi: la Prejmer, de exemplu, de la fostele autorități locale, o parte, iar restul prin colectarea lor de la populația românească din comună. În acest sens, prin ordinele nr. 1 și nr. 5, Comandamentul gărzilor naționale din Țara Bârsei cerea secțiilor cercuale și gărzilor rurale să adune toate armele și munițiile deținute de particularii care nu sunt în gărzi. Cei care negau că ar avea astfel de arme sau nu voiau să se supună ordinului urmau să fie anunțați la Comanda militară din Brașov. După trecerea termenului stabilit pentru predarea armamentului, comandele gărzilor naționale trebuiau să constituie patrule care să controleze pe toți locuitorii. Bineînțeles, aceste măsuri aveau în vedere și menținerea ordinii și a siguranței publice, mai ales în satele unde exista o populație mixtă. La Brașov necesarul de armament a fost acoperit în parte prin preluarea depozitelor de la fostele regimente austro-ungare, iar restul de la fosta conducere a orașului. Alte surse au fost: dezarmarea vechii jandarmerii sau a trupelor germane în retragere, recuperarea de la foștii militari întorși acasă și neîncadrați în gărzi a armamentului adus de pe front. La comanda centrală a gărzilor naționale din Țara Bârsei se încerca ținerea unei evidențe cât mai exacte a armamentului și muniției din dotarea gărzilor locale, cerându-se comandanților acestora să înainteze periodic liste cu inventarul militar din dotare, precum și reparațiile ce trebuiau făcute celor stricate.

Cu toate eforturile depuse de autoritățile brașovene în luna decembrie 1918 aproximativ jumătate din efectivul gardiștilor erau neînarmați.

Alături de gărzile românești, pe teritoriul județului Brașov s-au înființat în satele cu populație mixtă și în cele cu populație majoritară maghiară sau săsească și gărzi ale acestora cum ar fi la: Săcele, Feldioara, Râșnov, Ghimbav, Rupea, Teliu, Satulung, Târlungeni, Zizin, Purcăreni. În ordinul nr. 1 al Comandamentului central din Brașov dat la 19 noiembrie 1918 se cerea comandanților secțiilor cercuale să constate în care comune s-au format deja gărzi străine și să raporteze despre numărul acestora și ținta lor față de gărzile românești, atât în comunele mixte cât și în cele străine. Comandanții secțiilor cercuale trebuiau să se pună la înțelegere cu gărzile străine din comunele mixte în privința contingentului gărzilor acestora, astfel încât să nu treacă peste 5% din numărul locuitorilor de alta naționalitate; dacă treceau peste acest procentaj ei trebuiau să fie dezarmați și să împartă armele cu gărzile românești. Semnificativ este faptul că atât din paginile „Glasului Ardealului“ cât și din rapoartele gărzilor naționale locale păstrate în arhive sau din mărturiile unor contemporani, reiese că în acele vremuri tulburi au lipsit manifestările șovine sau naționaliste din partea românilor față de populația maghiară și săsească. La Teliu și Satulung gărzile maghiare s-au dizolvat, iar membrii lor au intrat în componența celor românești, veghind împreună la respectarea securitații persoanelor și averii tuturor cetațenilor „de orice națiune și de orice lege vor fi ei“.

În alte sate gărzile ungurești au fost dezarmate în cursul lunii decembrie 1918 cu ajutorul soldaților din armata română. Astfel, la 8/21 decembrie 1918, 8 soldați și un plutonier din armata română sub conducerea C. Bogdan, comandantul gărzii din Zizin și Purcăreni au dezarmat gărzile ungurești din aceste localitați din Târlungeni. Lipsa unor conflicte în județul Brașov între gărzile românești și cele maghiare se explică nu numai prin prezența trupelor române care intraseră pe teritoriul județului încă din 25 noiembrie 1918, dar și prin veacurile de conviețuire ale românilor din aceste teritorii atât cu populația maghiară cât și cu cea germană. Referindu-se la atitudinea gărzilor ungurești față de pătrunderea trupelor românești în Brașov, C. Kirițescu făcea următoarea observație: „gărzile ungurești se țin în rezervă încât nu se produce nici un act de ostilitate serioasă, iar gărzile românești se puneau la dispoziția armatelor românești și alerga să se înroleze sub drapelul fraților“.

Înființate cu scopul de a menține ordinea și liniștea, de a apăra viața și averea fiecărui locuitor, gărzile naționale au desfășurat o activitate mult mai diversă, urmând îndeaproape acțiunile întreprinse de consiliile naționale, colaborând la rezolvarea atât a problemelor de interes local cât și a celor de interes național, cum a fost cea a organizării Adunării Naționale de la Alba Iulia. Având un rol important în asigurarea bunei desfășurării a Adunării, gărzile naționale și-au continuat activitatea și în lunile următoare pentru traducerea în viață a hotărârii de unire a Transilvaniei cu România. Ele au fost desființate treptat odată cu instituirea deplină a administrației românești, a formării corpului de jandarmi și a armatei române pe întreg teritoriul Transilvaniei.

1.3. Pregătirea și participarea brașovenilor la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia 1 decembrie 1918

La 23 noiembrie 1918 în nr. 11 al „Glasului Ardealului“ se publica chemarea Marelui Sfat al Națiunii române din Ungaria și Transilvania pentru Marea Adunare de la Alba Iulia ce urma să aibă loc pe data de 1 decembrie 1918. Încă înainte ca acest document să vadă lumina tiparului în orașul de la Poalele Tâmpei vestea pătrunsese deja în orașele și comunele brașovene.

Între 24 și 28 noiembrie 1918 s-au desfășurat dintr-un colț într-altul al Țării Bârsei adunării de alegere a delegaților pentru adunarea de la Alba Iulia. Pentru înștiințarea publicului "Glasul Ardealului" a publicat în suplimentele apărute în a doua jumatate a lunii noiembrie 1918 convocările pentru alegerile delegaților din diferite cercuri electorale ale Brașovului sau a asociațiilor profesionale. Astfel, din convocarea dată în numele Sfatului Național Român din Brașov de către protopopul V. Saftu, aflăm că adunarea pentru alegerea delegaților cercului electoral I și II al Brașovului va avea loc pe data de 12/25 noiembrie 1918 în sala mare a gimnaziului român. Erau invitați la acestă adunare intelectualii, industriașii, meseriașii, negustorii, economicii și muncitorii români care au împlinit 24 de ani și aveau locuința stabilită în Brașov; ei urmau să aleagă 5 delegați pentru Alba Iulia.

Învățătorii din cercul I conferențiar Brașov, Bran, Trei Scaune erau convocați pe data de 14/27 noiembrie 1918 în sala festivă a liceului românesc din Brașov pentru a alege 2 delegați pentru Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

În nr.14/14 – 27 noiembrie 1918 al “Glasului Ardealului’’ sunt date numele delegaților din Brașov pentru Alba Iulia: dr. V. Saftu, George Dima, dr. Tiberiu Brediceanu – din partea Marelui Sfat Național din Țara Bârsei, dr. Aurel Ciortea – din partea gimnaziului românesc, d-l Pavel Percea – din partea școlii reale, Ion Pricu – din partea școlii comerciale, I. Petcu – fabricant, Petru Pavel – croitor, din partea reuniunii meseriașilor români; delegații cercului I electoral Brașov au fost: Petru Debu – preot, Alexandru Suru – medic veterinar, D. Căpățână – măcelar, N. Toma – econom, Petru Popovici – proprietar; pentru cercul II electoral Brașov au fost aleși următorii delegați; N. Furnică, D. Roncea – proprietari, I. Spuderca – mecanic, Gh. Bădițoiu Cuian – comerciant, Petru Muntean – assesor comitatens; din partea Reuniunii femeilor române din Brașov au fost alese Elena Pricu și Ana Percea.

Delegații brașoveni s-au prezentat la Alba Iulia având la ei mandatul (împuternicirea, credenționalul) celor care i-au ales pentru ca în numele lor să declare dorința alipirii la România. În arhiva Muzeului Unirii s-au păstrat aceste mandate întărite cu sute și mii de semnături în care ideea principală care se desprinde este hotărârea românilor ardeleni de a se uni cu țara. Astfel, în mandatul populației române din comuna Hărman, județul Brașov, intitulat „Hotărârea noastră“ semnată de 766 de persoane, se spune că „din îndemn propriu și fără nici o silă sau ademenire din vreo parte“ își exprima voința de a se uni cu toate teritoriile locuite de români. “În acestă hotărâre a noastră – declarau românii din Hărman – așternem tot ce au dorit strămoșii nostri tot ce ne încălzește pe noi cei de față și tot ce va înalța pururea pe fiii și nepoții noștri.”

De pe meleagurile Brașovului au participat în total la adunarea de la Alba Iulia 95 delegați; trenul care a plecat în 29 noiembrie 1918 din Brașov a adus la Alba Iulia nu numai împuterniciții obștii brașovene ci și mulți poporeni.

Încrezător că la Alba Iulia românii ardeleni vor hotărâ unirea recondiționată cu România, Ilie Cristea, unul dintre redactorii ’’Glasului Ardealului’’, exclama într-unul din articolele sale: Nu mai este un secret pentru nimeni ca Adunarea de la Alba Iulia va desființa pentru vecie barierele, pe care mâini străine la ridicase între noi. N-avem nevoie să ne-o spunem unul altuia; e destul să ne privim în ochi pentru ca să ne convingem că ceasul a sosit. Cuvântul, păstrat până acum în cutele cele mai adânci ale sufletului, se va rosti unanim, măreț și nestrămutat. Unirea noastră va fi indiscutabilă.’’

Românii brașoveni care au rămas acasă au sărbătorit evenimentul de la Alba Iulia în cadrul unor adunări desfășurate în biserică sau la școală unde au ascultat cuvântările inspirate ale modeștilor dascăli și preoți. La ora 10 a zilei de 1 decembrie 1918 bisericile din Țara Bârsei au tras clopotele și s-a bătut toaca în cinstea Marii Uniri. În Brașov s-a ținut o mare slujbă divină la biserica Sf. Nicolae din Schei de către părintele I. Prișcu, care a rostit o frumoasă cuvântare. Adunarea s-a terminat prin intonarea imnului național ’’Deșteaptă-te române!’’ În cinstea aceluiași eveniment, a doua zi, 2 decembrie 1918, absolvenții și elevii școlilor medii și comerciale din Brașov au depus în prezența gărzii naționale și a unui numeros public o cunună de flori cu tricolor pe mormântul lui Andrei Mureșianu. Din toată Țara Bârsei au fost trimise pe adresa Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia numeroase scrisori și telegrame de succes, de aprobare și de adeziune a celor rămași acasă; 46 de comune și numeroase asociații profesionale au trimis asemenea mesaje. Astfel, în numele Uniunii femeile române din Brașov, Elena Săbădeanu telegrafia la Alba Iulia: ’’Dragostea de surori către frați ne îndeamnă să zicem celor întruniți în locul preamărit al neuitatului Mihai Viteazu…într-un ceas bun consolidarea neamului…… Românii brașoveni au mai trimis următoarea telegramă lui Ștefan Cicio Pop: Salutăm cu căldură Marea Adunare Națională din cetatea istorică și așteptăm cu evlavie solia mântuirii neamului. Familiile Gh. Dima și dr. Constantin Moga telegrafiau din Brașov Consiliului Național Român la Alba Iulia: ’’Salutăm ziua învierii naționale și să încheiem acum statul liber independent România Mare. 1 500 de români din Feldioara în telegrama lor adresata lui Ștefan Cicio-Pop salutau ’’cu respect și însuflețire pe ilustrul prezident și pe Marele Sfat al națiunii române, salutăm și felicităm cu sufletul și cu inima noastră strălucită Adunare Națională a tuturor românilor din Transilvania și Ungaria, dorim din suflet izbânda strălucită și întruparea profeției: ’’Viitor de aur România are/Și prevăd prin secoli a ei înălțare…”

În numărul festiv al ’’Glasului Ardealului’’ din 3 decembrie 1918 dedicat marelui eveniment apărea în chenar tricolor un articol de fond semnat de același Ilie Cristea intitulat simbolic ’’ Învierea’’. Exprimând simțămintele milioanelor de oameni, autorul spunea: ’’A sosit plinirea vremii. Azi stea dulce și fermecătoare îți cunoaștem taina! Azi știm de ce-ți era legată venirea! Azi, cei căror le aduci solia, sunt pregătiți pentru primirea ta. Dorul tău se revarsă nu numai asupra noastră, cuprinde cu razele ei alinătoare de dureri pe toți ce au suferit. Azi venirea ta înseamnă sărbătoare tuturor celor asupriți!’’Articolul se încheia: ’’Ce bine-i că n-ai venit pe neașteptate, căci coardele inimii ni s-ar fi rupt sub povara simțirii.’’

Capitolul II

TRANZIȚIA DE LA ADMINISTRAȚIA AUSTRO – UNGARĂ

LA ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ROMÂNEASCĂ

LA BRAȘOV ȘI ÎN ȚARA BÂRSEI

2.1. Dificultățile transferului de autoritate către structurile naționale românești

În ceea ce privește preluarea de către organele românești a administrației din mâinile funcționarilor maghiari, putem vorbi de doua etape:

Prima a început odată cu constituirea consiliilor naționale și a ținut până la 1 decembrie 1918, iar a doua de la constituirea Consiliului Dirigent, la 2 decembrie 1918, până în vara anului 1919. Procesul instaurării administrației românești în Transilvania a dobândit un caracter unitar numai după ce Consiliul Dirigent și-a intrat în mod afectiv în atribuții, prin emiterea Decretelor I și II 11/24 ianuarie 1919; acestea reglementau funcționarea în mod provizoriu a serviciilor publice, aplicarea legilor, întrebuințarea limbilor și activitatea funcționarilor publici.1

În județul Brașov Consiliile locale au făcut demersuri încă înainte de 1 decembrie 1918 de a prelua controlul asupra unor compartimente ale administrației. Astfel, din "Glasul Ardealului" aflam că la prima adunare a Sfatului Național din Țara Bârsei s-a hotărât ca sfaturile naționale românești comunale să pretindă controlul asupra autorităților civile locale în ce privește averea comunei, bani, bucate și vite, iar în ceea ce privește rezolvarea problemelor economice și de siguranță publică, se va constitui în Brașov o comisie formată din 7 membrii, în înțelegere cu celelalte națiuni.2 În același context se făcea apel populației românești din Țara Bârsei să-și păstreze cumpătul, să nu dea naștere la neînțelegeri, tulburări, aceasta fiind atât în interesul fiecaruia cât și al întregului neam. Astfel de apeluri la ordine și calm făcute de Sfatul Național Român din Țara Bârsei către locuitorii județului Brașov au fost numeroase, mai ales în zilele de dinaintea Marii Adunări de la Alba Iulia.

În ceea ce privește atitudinea funcționarilor maghiari și sași față de noile autorități românești, au fost câteva cazuri de rezistență, atât înainte cât și după 1 decembrie 1918. În general, însă, preluarea administrației în Brașov cât și localitățile din jur s-a desfășurat fără incidente serioase. La nivelul comitatului, comitele suprem al Brașovului, contele Zsigmond Mikes; a ieșit din funcție la cerere proprie, așa cum anunța "Glasul Ardealului"3, încă din luna noiembrie, lăsând conducerea provizorie prim-notarului – Petre Munteanu. Mikes și-a prezentat în mod oficial demisia la 14 decembrie 1918

La Săcele autoritățile maghiare, la cererea consiliului român din localitate de a i se acorda dreptul de control asupra administrației averii comunei, au înaintat o scrisoare întocmită de preotul maghiar în care se vorbea despre stăpânirea a 1000 de ani a ungurilor și de faptul că ei nu acceptă să se despartă de ’’Patria’’ în care au trăit atâta vreme: “Noi subscrișii locuitorii din Hoszufalu (Satulung) cu credință spunem, că Patria noastră stăpânită de 1000 de ani în care noi ca oameni buni ai Patriei am trăit și am fost fericiți, nu lăsăm să o despărțească, din teritoriul țărilor străine. Însă voim să ne lase în pace, să ne fericim pe pământul Patriei și mai departe cu susținerea limbei și a obiceiurilor noastre”.4 Autoritațile maghiare au încercat să convingă populația românească din localitate să adere în scris la Consiliul Național Maghiar; cu toate că românii nu se învoiau, ei erau iscăliți fără cunoștiința lor de către administrația maghiară.

Despre acest incident și despre cele din Feldioara unde sașii ajutați de soldații germani care se găseau pe teritoriul comunei, nu respectau înțelegerile cu românii s-a discutat și la ședința Sfatului Național din Țara Bârsei din 22 noiembrie 1918. S-a hotărât atunci că aceste cazuri să fie prezentate vicecomitetului.5

Aceste cazuri de rezistență ale vechii administrații aveau loc după eșuarea tratativelor de la Arad, când delegația Ungariei a refuzat să cedeze de bună voie puterea asupra ținuturilor românești. În fața acestui refuz, în articolul “Administrația românească” din "Glasul Ardealului" nr. 11/10/23 noiembrie 1918, se făcea un apel românilor că având sprijinul gărzilor să-și impună dreptul de a controla adevaratele ramuri ale vieții de stat, fără a face însă uz de violență: “Stăpânirea odioasă maghiară ne-a înlăturat sistematic de la funcțiile mai înalte și din lipsă de personal, fără ajutorul fraților de dincolo n-am fi în stare să organizăm nici poșta, nici finanțele și cu atât mai puțin căile ferate.

Este însă un ram al vieții de stat pe care îl putem și trebuie să-l conducem singuri. E administrația.

În ținuturile cu majoritatea absolută sau relativă românească uneltele vechiului regim nu mai pot pângări pământul nostru ci fără a face uz de acte de violență, trebuiesc înlăturate; iar acolo unde ele deocamdată nu se pot înlocui cu elemente cinstite românești trebuie silite să se supună controalei noastre.

……. Nici o trăsătură de seamă să nu se facă de aici înainte fără știrea și învoirea noastră!

Având pretutindeni garde puternice să ne impunem dreptul de a controla și asupra celorlalte ramuri ale vieții de stat!

Ar fi o dovadă de imbecilitate din partea noastră să ne lăsăm și pe mai departe guvernați de alții.

Să nu se uite că soarta noastră atârnă în prima linie de voința noastră și vecinii vor respecta această voință în măsura în care îi vom ști da expresie“.6

Romanizarea administrației în Brașov și Țara Bârsei a intrat într-o etapă decisivă după începutul activității Consiliului Dirigent de la Sibiu. Încă înainte de apariția celor două decrete principale cu privire la organizarea administrativă a Transilvaniei, Consiliul Dirigent a dat numeroase dispoziții în toate domeniile, inclusiv cel administrativ. Astfel, la începutul lunii decembrie, în urma discuțiilor din ședința de la Alba Iulia din ziua de 3 decembrie 1918, Consiliul Dirigent a ordonat consiliilor naționale județene românești să instituie controlul asupra administrației din județele lor, fără aplicarea sub nici o formă a forței și să facă propuneri de persoane potrivite pentru a fi numite de Consiliul Dirigent în funcțiile de conducere din județe. La 10 decembrie 1918 Consiliul Dirigent a hotărât în principiu ca funcționarii să depună jurământul de fidelitate față de statul român.7

Aceste dispoziții au ajuns mai târziu în Brașov, numai așa se explică articolul intitulat „Nedumerire“ apărut în nr. 35/11 – 24 decembrie 1918 al „Glasului Ardealului“, în care se exprima o anumită neliniște cu privire la lipsa de activitate a Consiliului Dirigent, la faptul că deși trecuseră 3 săptămâni de la Marea Adunare, nu s-a primit nici o directivă, nici o îndrumare din partea acestuia în vederea consolidării vieții de stat, că cele 15 ministere se învăluiau în mister și tăcere. Această “inactivitate” și “tăcere” puteau provoca, în concepția autorului, șovăire și neîncredere din partea populației românești și putea fi folosită de dușmani (guvernul de la Pesta) pentru a-i descuraja pe români, prin știri alarmante și zvonuri tendențioase. Luând în considerare că multe din funcțiile de conducere ale administrației ardelene erau încă deținute de persoane fidele autorităților maghiare, autorul conchidea: “… Lumea românescă are îngrijorarea legitimă că oamenii vechi înseamnă continuitatea nefericitelor sisteme de guvernare de până aici. Și ce s-ar alege atunci de reforme … Pentru vremuri noi, de ce nu vin și oameni noi.”8

Întârzierea cu care au ajuns în acestă fază dispozițiile Consiliului Dirigent de la Sibiu la Brașov s-ar putea explica prin organizarea defectuoasă a sistemului de poștă, telegraf, telefon, despre care întâlnim referiri și în articolele ziarelor "Glasul Ardealului" și “Gazeta Transilvaniei”.

Cu toate acestea, brașovenii au dat dovadă de inițiativă proprie în preluarea administrației de la autoritățile maghiare, astfel încât la 12 decembrie 1918 apare un articol în "Glasul Ardealului", care se încheia cu următoarea constatare: “Întreaga administrațiune a orașului și județului stă azi în mâinile Sfatului Național Român din Brașov”.9 În același articol se anunța populația brașoveană că Sfatul Național Român în înțelegere cu Comandantul trupelor române din Brașov (la 07 decembrie 1918 Brașovul a fost ocupat de Regimentul 6 vânători al Armatei române)10 a luat dispoziții provizorii cu privire la administrarea orașului și a județului, denumind deocamdată în funcțiile principale persoane românești pe lângă funcționarii de stat și comunali. Astfel, director de prefectură a fost numit Petru Munteanu, locțiitor de primar – Emil Socaciu, prefect de politie al orașului – dr. Petru Popovici, director de administrație financiară – dr. I. Cipu; pentru controlul oficiului de poștă, telegraf și telefon au fost numiți 6 ofițeri români.11 Semnificative sunt referirile din acest articol la atmosfera ce domnea în oraș la începutul lunii decembrie și la atitudinea cetățenilor germani și maghiari față de noua administrație românească și de ocuparea orașului de armatele românești:

“În oraș domnește cea mai perfectă ordine. Viața își urmează cursul normal fără să se resimtă mult schimbarea cuvenită prin ocupare. Compatrioții noștri sași și unguri erau de mult pregatiți pentru schimbările acestea așa încât ele au urmat de tot neted”.12

Din acțiunile înterprinse de Consiliul Dirigent pentru organizarea unitară a administrației în cele 26 comitate pe care le considera subordonate, se înscrie și congresul funcționarilor administrativi români din 12 ianuarie 1919 de la Sibiu. În convocarea apărută în “Glasul Ardealului” nr. 41 din 18/31 decembrie 1918 se anunța că programul acestui congres cuprindea problema introducerii administrației românești și înființarea Reuniunii funcționarilor administrativi români. Fiecare funcționar român era chemat să-și aducă contribuția pentru a scoate în relief starea administrației românești în teritoriile unite cu România, să vina la congres cu referate scrise sau verbale cu valoare științifică. Congresul, se aprecia în convocare, era necesar pentru întărirea puterii românești nou instituite. 13

În același context al organizării unitare a administrației românești în Transilvania se înscria și nota circulară nr. 27/1918 a șefului Resortului organizării – dr. I. Suciu din 7/20 decembrie 1918 contrasemnată și de dr. V. Saftu, președintele Sfatului Național Român din Țara Bârsei, la 17/30 decembrie 1918, și apărută în "Glasul Ardealului" nr. 42/19 decembrie 1918/ 1 ianuarie 1919. Nota circulară anunța măsurile pentru uniformizarea consiliilor naționale. Se cerea tuturor președinților de consilii comitatens să prezinte procesele verbale ale alegerii acestora și procesele verbale ale constituirii consiliilor comunale.

Fiecare consiliu comitatens trebuia să prezinte rapoarte cu situația comunelor românești unde existau sau în consilii naționale, lista funcționarilor din administrația comunală cu indicația dacă au depus toți jurământul, raport cu privire la situația siguranței publice în comitat, cazurile de omor sau maltratări din partea străinilor după 1 noiembrie 1918, situația alimentării publice, cu indicarea rezervelor de care dispunea comuna, raport cu privire la situația gărzilor naționale care să cuprindă numărul gardiștilor, a comandei lor și a resurselor din care sunt remunerați și aprovizionați.14

Pentru activitatea Consiliului Dirigent erau necesare toate aceste informații atât pentru cunoașterea cât mai exactă a situației din teritoriile ce și-au proclamat unirea cu România, cât și pentru stabilirea măsurilor celor mai adecvate preluării controlului asupra administrației lor.

Până la sfârșitul lunii decembrie 1918 procesul preluării administrației din Transilvania s-a desfășurat sub controlul Consiliilor (Sfaturilor) naționale comitatense. Începând cu 29 decembrie 1918 Consiliul Dirigent a făcut primele numiri de prefecți, mai întâi în cele 15 județe asupra cărora își exercita efectiv autoritatea, iar apoi și în celelalte județe aflate dincolo de linia demarcațională. Instaurarea prefecților s-a desfășurat în mai multe etape: decembrie 1918-ianuarie 1919, martie-aprilie și mai-iulie 1919.15 Numirea prefecților a constituit un moment de referință în procesul romanizării administrației în Transilvania deoarece ei vor conduce în continuare în mod nemijlocit operațiunea de instituire a autorității statului român asupra tuturor sferelor de activitate. Faptul că au fost numiți prefecți și pentru teritoriile aflate dincolo de linia demarcatională demonstrează acțiunea responsabilă a Consiliului Dirigent, care eluda astfel prevederile Convenției de la Belgrad (este cazul judetelor Bihor, Salaj, Arad, Caras-Severin, Satmar.)

La propunerea prefecților, Consiliul Dirigent va face începând cu 16/29 ianuarie 1919 și numirile de subprefecți.

Prin circularul nr. 522/06 februarie 1919 al Resortului de Interne erau dizolvate consiliile naționale comunale, cercuale și județene ca “organe dispozitive și executive, nemaiavând autorizația de a împlini nici într-o direcție puterea publică.’’16

Prin decretul din 7 februarie 1919 Consiliul Dirigent înlocuia vechea nomenclatură administrativă cu o nomenclatură românescă: comitat-județ, cerc-plasă, comitet suprem-prefect, vicecomitete-subprefect, protofiscal-jurisconsult, protopretor-primpretor.17

Toate acestea au fost etape decisive în procesul preluării de către români a puterii, dar și un început în uniformizarea administrației ardelene cu cea a vechiului Regat.

În județul Brașov prefectul a fost numit pe data de 9/22 ianuarie 1919, în persoana lui George Baiulescu18, încetându-și astfel activitatea Marele Sfat Național din Țara Bârsei condus cu atâta energie de protopopul Vasile Saftu. După acestă dată preluarea administrației în Brașov și Țara Bârsei s-a desfășurat sub directa îndrumare a Prefecturii.

Numirea funcționarilor români se făcea de către prefect pe baza propunerilor adunării populare din comune; ceremonia numirii avea loc într-un cadru sărbătoresc și în prezența oficialităților județene și ale plasei din care făcea parte comuna respectivă.

Un rol important în organizarea administrației românești în Brașov și Țara Bârsei l-a avut Clubul politic județean care s-a constituit în ziua de 28 iunie 1919, în urma unei consfătuiri a intelectualilor din oraș și din Țara Bârsei, la inițiativa protopopului V. Saftu.19 Clubul era format din intelectualii și țăranii fruntași din Brașov și din satele din jur. Menirea lui era: ’’să se ocupe de toate problemele de importanță politică ce ating interesele românilor din Brașov’’, ’’clubul va fi un organ al opiniei publice, un organ de initiativă, de control și de concurs în caz de necesitate.”20

Clubul își mai propunea să fie un organ care să facă propunerile cele mai adecvate pentru numirea funcționarilor județeni de către Consiliul Dirigent, astfel încât să nu se mai numească în funcții publice persoane cu un trecut dubios. În ceea ce privește atitudinea față de naționalitățile maghiară și germană, Clubul politic județean promitea că va respecta toate angajamentele de la Alba Iulia, iar pe viitor acestea se vor adresa pentru rezolvarea problemelor lor Clubului politic, nu Consiliului Dirigent. Deci clubul se voia a fi intermediar între locuitorii județului Brașov și Consiliului Dirigent.

Dacă în administrația județeană instaurarea funcționarilor români s-a făcut într-un ritm destul de rapid, nu același lucru s-a petrecut în comunele unde exista o populație mixtă; aici a existat o rezistență din partea funcționarilor maghiari și sași, care refuzau să depună jurmântul de fidelitate față de statul român sau nu acceptau pătrunderea funcționarilor români în administrațiile comunale. Astfel de cazuri au fost semnalate de “Gazeta de Transilvania”, în lunile iulie și august existând încă comune brașovene unde nu s-a făcut romanizarea entiștilor. În nr. 133 din 3 iulie 1919 “Gazeta Transilvaniei” publica plângerea semnată de un grup de țărani din Codlea; aceștia cereau sprijinul “pentru asanarea relelor din comună’’ unde conducătorii locali în loc să apere interesele românilor, fie că se certau între ei din cauze personale, fie că treceau de partea sașilor, făcând greșeli la împarțirea pământurilor. În aceeași plângere românii codleni arătau că în comună nu există încă o viață românească, că inscripția de la gară nu a fost înlocuită cu una românească iar drapelul țării nu se arbora nici la jndarmerie. Semnatarii plângerii făceau apel la ajutorul redacției pentru instaurarea cât mai grabnică a unei vieți cu adevarat românești, “ca să nu creada românul vorba sasului: ’’noa, ca hasta nu rumane.’’ Din aceeași gazetă aflăm că pe data de 6 iulie 1919 românii codleni au ținut o adunare populară pentru a alege 5 bărbați care să fie recomandați prefectului în vederea numirii lor în administrația comunală.21 Cu toate acestea, în luna august nu se făcuse încă instaurarea funcționarilor români în administrația comunei, așa cum aflăm dintr-o alta plângere a lor apărută în nr.177 al “Gazetei Transilvaniei” din 28 august 1919. Codlenii se mai plângeau de tratamentul la care erau supuși de către sașii din localitate, mai exact de “domnii din antistia comunală” care au poruncit românilor în ziua de duminică, 24 august 1919 să meargă ca gonaci în pădure pentru un grup de vânători sași. Românii s-au simțit lezați în sentimentul lor național pentru că ei ar fi dorit ca în acea duminică să sărbătoreasca ziua de naștere a Regelui.

Nu peste tot atitudinea sașilor brașoveni a fost ca cea din Codlea; astfel în comuna Măieruș, în duminica în care s-a făcut sfințirea steagului național și arborarea lui pe edificiul Casei Comunale, simbolizând instaurarea administrației românești, locuitorii sași se descopereau cu respect în fața drapelului tricolor. Semnificativ a fost însă răceala funcționarilor sași care și-au întrevăzut în actul solemn de la Măieruș căderea iminentă de la putere.22 Articolul din ’’Gazeta Transilvaniei’’ care relata acest eveniment se încheia cu cuvintele: ’’firesc ca într-o comună cu locuitori sași și români, destinele comunei să fie cel puțin jumatate și în mâinile românilor.’’23

În ceea ce privește atitudinea funcționarilor maghiari din județ este semnificativ episodul petrecut la Săcele, unde abia în luna iunie 1919 avea loc instaurarea administrației românești în locul funcționarilor “ceangăi”, cum sunt numiți de ’’Gazeta Transilvaniei’’, care refuzasera să depună jurământul de fidelitate.24 Pe când noii funcționari depuneau jurământul, unii foști funcționari unguri ar fi zis: ’’asta și noi o putem face, dar acum este prea târziu’’. Preluarea ’’imperiului’’, cum se spunea atunci, la Săcele s-a făcut într-o atmosferă de sărbătoare în prezența prefectului și a altor persoane oficiale județene și ale plasei .

Cu atât mai mare a fost sărbătoarea săcelenilor cu cât, spunea ’’Gazeta Transilvaniei’’, în regimul trecut greu se putea strecura vreun român printre membrii primariilor din Săcele.25

Cu toate acestea, în luna noiembrie 1919 românii săceleni erau nemulțumiți de starea defapt din comună, unde își mai continuau activitatea funcționarii care nu au depus jurământul de fidelitate, iar puținii funcționari români foloseau și ei limba maghiară.26 Față de acestă situație și starea materială jalnică a românilor săceleni, aceștia și-au manifestat indignarea într-un memoriu înaintat deputatului și senatorului de curând aleși; se cerea printre altele înlăturarea funcționarilor care nu au depus jurământul de credință, să se ia măsuri ca actele oficiale cerute de români să fie date de notar în limba română, să se înființeze o cenzură specială la poștă, tipografia și cinematograful din Satulung (sat al comunei) și o secție specială de siguranță pentru plasa Săcelelor.

Aceste doleanțe au fost prezentate și Consiliului Dirigent.27

La numeroasele cazuri de întârziere a romanizării administrațiilor comunale semnalate de ’’Gazeta Transilvaniei’’, prefectul județului și-a prezentat poziția, arătând că a fost aleasă o comisie de 5 membrii de către Comitetul Clubului politic pentru întocmirea listelor cu noii funcționari comunali. Pe măsură ce comisia prezenta listele prefectului, acesta urma să facă numirile.28 Redacția gazetei făcea rugăminți comisiei să se grăbească cu întocmirea listelor deoarece în toate județele din jur romanizarea autiștilor comunale s-a făcut demult.29

Un aspect deosebit al romanizării administrației județului Brașov l-a constituit problema schimbării însemnelor și simbolurilor vechiului stat cu cele românești. În acest sens, se pare că lucrurile au evoluat într-un ritm destul de lent, așa cum rezultă și din numeroasele articole ale ’’Gazetei Transilvaniei’’ care semnala cazuri ale folosirii peceților și a limbii maghiare, atât de către funcționarii maghiari și germani, cât și de către cei români, chiar dacă trecuseră câteva luni de la preluarea conducerii de către Consiliul Dirigent. Astfel, aflăm că în luna mai 1919 subprefectul Brașovului, Servatius, deși dădea acte în limba română aplica pecetea în limba maghiară;30 pentru botez se întrebuința încă nume ungurești în parohiile românești,31 iar un anume dr. Fabritius folosea ștampila în limba ungurească și încă ’’magyyar Kiraly…”32 La fel proceda și primarul Brașovului, Schnell, care iscălea o hârtie în românește, dar alături punea ștampila cu coroana ungară.33 Cazuri similare se înregistrau și în rândul funcționarilor români: un șef de birou, dr. Banda, iscălea o citație tipărită în ungurește,34 ceea ce-l determină pe autorul articolului care semnala acest fapt să se întrebe retoric: ’’de când limba maghiară este oficială în România Mare’’

Deși în ziua de 27 mai 1919 cinci soldați și un civil au arborat pe soclul fostului monument al lui Arpad ce a dominat multă vreme Brașovul un steg tricolor,35 totuși Mephisto, pseudonimul unui redactor de la ’’Gazeta Transilvaniei’’, publica un articol intitulat ’’La poalele Tampei’’în care constata că Brașovul este orașul cu cel mai puțin spirit românesc și cu cea mai puțină manifestare de viață românească.36

O atmosferă asemănătoare se întâlnea și la Săcele unde ’’românii sunt timizi, neîndrăznind să vorbească nici acum românește în primării pentru că domina tot zbirii fostei stăpâniri’’37, nu se vedea nici aici conform ’’Gazetei Transilvaniei’’, nici o urma de viață românească, iar inscripțiile ungurești de pe primării și școli izbeau în mod neplăcut; pe lângă inscripțiile în limba maghiară continuau să dăinuiască și emblemele vechi ungurești, în timp ce drapelui național nu se arbora la sărbătorile naționale în comuna Turcheș din lipsă de fonduri.38

Manifestări asemănătoare se întâlneau și în gările din Transilvania unde se mai întrebuințau ștampile ungurești, iar unii sefi de gară lasau în ștampile cuvintele:’’magyar allami vasutak’’ (caile maghiare ale statului maghiar), stergând cuvantul ’’ kiraly’’ (rege); de asemenea, telegramele de serviciu se dădeau numai în ungurește.39

La Brașov străzile și firmele continuau să poarte nume ungurești,40 iar pe clădirea Magistratului orășenesc se mai afla pajura maghiară.41 În aceeași ordine de idei, ’’Gazeta Transilvaniei’’semnala faptul că un fotograf sas din Brașov, Lang, ținea expusă în vitrina sa imaginea castelului Bran cu inscripția “Castelul Bran’’ daruit regelui Cercel IV al Ungariei42, iar un controlor poștal român a împărțit între funcționarii din Regat veniți aici alfabetul unguresc ca să învețe ungurește, de parcă era de datoria funcționarilor români să învețe ungurește, nu a celor unguri să învețe românește.’’43 Indignat că anunțurile de distribuire de făina și de vindere a cărnii cu preț redus se publică numai în gazetele ungurești și nemțești din localitate, redacția ’’Gazetei Transilvaniei’’ se întreaba dacă nu cumva aceasta nu se face în mod intenționat ca populația românească să nu știe44; în acest sens semnalează poliției faptul că funcționarele săsoaice de la oficiul de distribuit bonuri de alimente din Prund nu afișau placarde în limba română în vitrina oficiului.45

Numeroase sunt cazurile semnalate de aceeași publicație românească în care instituții sau persoane de naționalitate maghiară și germană refuzau să aboreze steagul național cu ocazia sărbătorilor naționale românești. Astfel, cu ocazia zilei de 10 Mai 1919 biserica și casa parohială româno-catolică n-a vrut să arboreze steaguri românești pe edificiile de pe care ’’altădată fâlfâiau steaguri ungurești’’, iar studenții sași au parcurs străzile orașului Brașov cu prilejul maialului numai’’sub cutele steagului sasesc, pe când sub stăpânirea ungurească nu ignorau niciodată drapelul statului.”46

Într-un articol intitulat ’’Respectați drapelul’’ redacția ziarului atrăgea atenția asupra faptului că nu toți cetățenii brașoveni au o ținută adecvată când se canta Imnul Regal și când trecea drapelul național românesc. Cu atât mai mult se cerea românilor din Ardeal să cinstească Imnul Casei domitoare care i-a salvat și drapelul românesc cu cât sub vechea stăpânire erau obligați să-și descopere capetele și să ste în picioare ori de câte ori se cânta imnul maghiar și al Casei habsburgice .

În ceea ce privește pe străini, aceștia trebuiau să se obisnuiască a da respectul când e vorba de onorul datorat Regelui, armatei și steagului Țării, astfel “n-au ce cauta între noi.”47

Dacă cancelariile roiesc de funcționari unguri sau sași care nu arată nici o bunavoință pentru limba românesca’’48, dacă “prin diferitele oficii imprimatele au rămas cele vechi, în care limba românească are un loc prea modest, sau deloc’’, dacă “prin localurile publice ale orașului’’49 există încă o ’’atmosferă aproape ostentativ antiromânească’’50, ceea ce nu se putea discuta și care nu intra nici în actul de unire de la Alba Iulia și nici în cel de la Mediaș (se referă la actul de adeziune al sașilor) era caracterul național românesc al Armatei.51 ’’Gazeta Transilvaniei’’ semnala că există practica în rândurile soldaților sași recrutați în armata română din Ardeal de a purta pe chipurile lor bicolorul săsesc albastru-violet. Faeă a pune la îndoială bunele intenții ale sașilor, și fără a exagera dănd proporții prea mari acestui incident, autorul articolului atragea atenția că uniforma militară nu putea fi modoficată decât cu aprobarea șefului armatei ’’care este Regele și că acceptând’’ bisericuța sașilor în armata română, atunci vor trebui acceptate și cele ale maghiarilor, rutenilor, rușilor, sârbilor când aceștia vor intra în rândurile armatei române; acestea ar însemna pierderea caracterului național al armatei și un mare pericol național.52

Toate aceste situații semnalate de ’’Gazeta Transilvaniei’’ erau puse de către redacția publicației pe seama slăbiciunii administrației românești, a atitudinii mult prea îngăduitoare a funcționarilor români față de cei maghiari și sași: ’’De altcum vina e și a noastră, căci prea cu mănuși trătam față de atari provocatori și dușmani ai liniștii publice și vieții pașnice dintre națiuni;”53, acu “… este nevoie ca funcționarii români care ocupă funcții înalte să dea dovada de mai multă energie și curaj”54, iar daca nu sunt în stare să lase locul altora deoarece ’’Continuând mai departe cu cavalerismul nostru prea înmănușat dăm loc la bârfeli și visuri absurde ale cetățenilor maghiari’’55 “Cei care au depus jurământul față de Patrie și Tron să-și facă datoria!’’ iar recalcitrantii să fie atenționați și chiar schimbați cu elemente românești.56

Existența acestor manifestări în rândurile unor funcționari germani și maghiari se explică nu atât prin slabiciunea tinerei administrații românești în Ardeal, ci în condițiile de atunci internaționale – starea de război între România și Republica Sfaturilor din Ungaria, nesemnarea tratatelor de pace și deci nerecunoașterea internațională a Unirii, și prin neîncrederea acestora în trăinicia stăpânirii românești în Transilvania. Faptul că funcționari români și chiar oameni politici români manifestau o atenție exagerată față de minoritațile naționale, preferând să folosească în exercitiul funcțiunii lor limba maghiară sau germană, se poate explica prin dorința lor de a câștiga bunăvoința marilor puteri care dezbăteau problema drepturilor minorităților naționale în cadrul conferinței de pace, ale carei lucrări erau în curs de desfășurare.

Curtoazia exagerată a autorităților române față de minorități era generată de dorința acestora de a demonstra ca noua stăpânire românească a Transilvaniei este în stare să respecte drepturile lor, să asigure egalitatea acestora cu majoritatea, lucru prevazut și în Rezoluția Unirii de la Alba Iulia. Tocmai această exagerare din atitudinea oamenilor politici români era imputată de ’’Gazeta Transilvaniei’’ în mai multe articole, considerând că aceasta ar putea să primejduiasca stăpânirea românească în Transilvania: ’’Nu vedeți ca toti bărbații politici și toate autoritățile sunt pline de atenție față de străini! Că se impart privilegii în dreapta și în stanga? Străinii trebuie îndulciți cu orice preț, și aici începe primejdia.”57 Fără să cadă în păcatul copierii “frazeologiei șovinismului unguresc’’, autorul articolului cerea însă ca statul român să acorde un sprijin mai substanțial elementului românesc din Ardeal pentru a se putea dezrobi economicește, la fel cum în regimul anterior ungurii și sașii s-au bucurat de sprijunul fețiș al guvernelor ungurești și și-au creat o situație materială și culturală pe care românii, pe drept cuvânt, le-o invidiau ’’Nu vrem să robim pe alții, ci vrem ca ținuturile românești să fie cu drept cuvânt ale noastre. Căci astazi nu sunt! Vrem ca averea săsească și ungurească să nu-și arunce rețeua si asupra satelor și orașelor noastre.58

Pentru întărirea încrederii populației românești, și nu numai, în noua administrație a Transilvaniei o importanță deosebită se acorda moralității noilor funcționari,’’Gazeta Transilvaniei’’ ducând o adevarată campanie de demascare a fenomenului de corupție din rândurile acestora, mai ales în numerele din lunile iunie și iulie 1919. Astfel, articolele gazetei prezentau cazuri de mituire, nepotism, trafic de influență, favoritism, înșelăciune atât în rândurile funcționarilor comunali cât și județeni.59 Ca urmare a acestei campanii, Consiliul Dirigent de la Sibiu a hotărât să înterprindă o amplă anchetă cu privire la gestinea unor funcționari care au abuzat de puterea lor, precum și împotriva unor speculatori. Însărcinat cu acestă anchetă a fost O.Goga. În anunțul apărut în ’’Gazeta Transilvaniei’’ se specifica că se vor lua cele mai drastice măsuri împotriva vinovaților, fără a lua în seama legăturile sociale și familiale ale acestora.60 Insusi presedintele Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu, și-a exprimat părerea în acestă direcție în paginile’’Gazetei Transilvaniei’’ din 30 iulie 1919.

Tot ca urmare a demascărilor făcute de “Gazeta Transilvaniei” cu privire la faptele unui angajat al prefecturii, I. Petringenar, l-a determinat pe prefectul județului să dea o declarație în ziar și să promită că va fi mai atent pe viitor la selecțiunea funcționarilor din subordinea lui.61 Iată o dovadă că în acele vremuri, deși nu exista încă o viață democratică în adevăratul sens al cuvântului, presa a constituit o putere în stare să determine schimbări de atitudini, de persoane sau chiar luarea de măsuri pentru îndreptarea unor neajunsuri, autoritățile ținând cont de părerile aparute în ziare. Putem spune că presa românească a jucat rolul de regulator al vietii sociale, economice, politice și culturale.

De teama ca nu cumva campania anticorupție să nu determine aparitia ideii că aceasta ar fi o caracteristica generală a administrației românești și să sădească descurajare și neîncredere în rândurile populației’’Gazeta Transilvaniei’’ avea grijă să specifice ca: ’’trebuie să avem încredere în începutul organizării noastre ca stat, bazati pe un popor de ordine cum este cel românesc’’, sau: ’’organizarea de astazi nu e perfectă, mai sunt defecte; ziarul își face datoria de a le remarca, dar nu de a descuraja; critica e făcută din grija continuă pentru binele general.’’62

Critica ziarului era într-adevar constructivă deoarece pe lângă articolele care demascau și criticau pe unii funcționari publici, apăreau și articole care schitțu portretul noului funcționar public, punând mereu în antiteze tipul fostului funcționar din perioada statului maghiar. În concepția redactorilor gazetei, funcționarul român trebuia să se deosebească de cele doua tipuri ale funcționarului din vechea stăpanire: tipul slujbasului ungur birocratic, care nu avea nici o legatură cu mulțimea, care făcea o munca de birou, izolat, vanitos, îngamfat, brutal, agresiv; al doilea tip, cel arivist, care se ținea de poala celor de la putere și vâna o poziție; acesta își punea conștiinta la mezat și se lăsa plătit pentru anumite servicii pe care le-ar cere cineva.63 Cele două tipuri de funcționari care se bucurau pe vremuri de mare cinste, cărora oamenii li se închinau și le ridicau osanale, s-au prabușit însă în țărână.64 În locul acestor ’’idoli’’ era nevoie pentru noua viață de stat de un funcționar cinstit, incapabil de venalitate, cu simțul datoriei, muncitor, chiar fără diplomă, un funcționar care să nu fie bățos și grandoman, dar nici slab de conștiință. El trebuia, în conceptia ’’Gazetei Transilvaniei’’, să respecte pe toți cei care calcau pragul biroului sau, să le dea atenție și să-și deschidă urechile față de nevoile oamenilor.65 ’’O profesiune spunea aceeasi gazetă, nu ridica întru nimic demnitatea omului; în schimb vrednicia unui om poate ridica uneori o profesiune. Conștiința demnității morale trebuie cultivată în școală și păstrată în viața publică ca prin controlul neîncetat și conștiincios.’’66 Se propunea deci un funcționar adaptat la cerințele unei societțăi democratice.

Tocmai de aceea redactorii ziarului considerau că este nevoie de o mare atenție în selecționarea valorilor și promovarea lor în funcțiile de răspundere. Acest lucru se făcea în acea vreme destul de arbitrar din cauza faptului că românii din Ardeal nu au avut o viață de stat, că nu exista aici încă o opinie publică și că nu erau stabilite criteriile de alegere a acestor valori. În decembrie 1918, când trebuiau create cel puțin cadrele unei vieți de stat, când opinia publică trebuia să selecționeze, să pună pe fiecare la locul său, s-au făcut greșeli care explica, după părerea ’’Gazetei Transilvaniei’’arestările de înalți funcționari, vinovați de abuzuri și nedreptăți.67 Lipsa de cadre romnești pentru diferite funcții administrative a fost cauza alegerilor în pripă a unor persoane în funcții de răspundere, aceștia nefiind apreciați decât numai după vorbe, nu după fapte. Situația se datora faptului că înainte tinerii români care-și terminau cursurile nu aveau ce alege în ceea ce privește cariera decât 2-3 profesii, cele de stat ’’fiind încuiate cu 99 de lacăte.”68 Promovarea greșită a unor persoane în funcții de răspundere explica, în accepțiunea gazetei, de ce unii funcționari ’’nu știau să trataze cu poporul, lasau totul în voia întâmplării și dispun după bunul lor plac’’69, sau “uitându-și obârșia, protezajă pe străin în dauna țăranului român, consideră poporul în slujba lui și nu el în slujba poporului.’’70 Alții pretindeau pentru slujba lor ’’renumerații de la cei care au nevoie a se adresa lor.’’ 71 Acești funcționari abuzivi, birocrași și demagogi, rămășite ale guvernării ungurești, egoiști și conduși numai de interese private trebuiau să-și revizuiască atitudinea sau să fie înlocuiți deoarece, astfel, pun în primejdie încrederea oamenilor în trainicia stăpânirii românești în Transilvania.72 Dacă astfel de situații au putut fi tolerate în perioada de tranziție, când din lipsa de cadre au fost admiși tot felul de elemente, pe viitor, considera ’’Gazeta Transilvaniei’’, nu se mai putea accepta o atare situație.73 Statul trebuia să pretindă de la funcționarii pe care-i plătea îndeplinirea corectă și la maxim a datoriei lor.74

După părerea ’’Gazetei Transilvaniei’’, o măsură pentru a pune capat corupției în rândurile funcționarilor publici ar fi fost justificarea averilor de către cei banuiți.75 Aceasta deoarece “unii afișează un lux bătător la ochi, permațându-și să aibă trăsură cu cai, mobila de zeci de mii de coroane, să participe la toate banchetele, deși când și-au început activitatea aveau un salariu lunar de 300 de coroane.’’76

După alegerile din noiembrie 1919 se dedea publicității în ’’Gazeta Transilvaniei’’ o informație conform căreia era vorba să se voteze în parlamentul de la București o lege împotriva funcționarilor abuzivi; printre măsurile preconizate împotriva acestora a fost și pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 10 ani și confiscarea averii, atât a funcționarului în cauză, cât și a întregii familii.77

Fenomenul corupției din rândurile funcționarilor publici, departe de a fi specifică numai Transilvaniei, nu a avut însă un caracter de generalitate la nivelul întregului aparat administrativ ardelean; caracteristice pentru funcționarii ardeleni din acestă perioadă au fost, crezelul, hărnicia și chiar patriotismul, care au suplinit numărul insuficient de funcționari; numai așa se explică normalizarea, e drept lentă dar sigură, a vietii administrative din acesta regiune a țării.78

Consolidarea noului stat român, în concepția ’’Gazetei Transilvaniei’’ trebuia să aibă la bază cele trei reforme urgente:

1, votul universal

reforma agrară

reforma administrativa.79

Dacă primele două reforme erau pe cale de realizare, Consiliul Dirigent fiind în lucru la ele reforma administrativă se făcea mai greu, datorita condițiilor specifice din Ardeal. Aceasta se va putea face numai prin descentralizare și prin limitarea abuzurilor și favorurilor; autonomia serviciilor importante va înlatura abuzul ce se năștea din necunoașterea situațiilor la centru; va trebui, în concepția gazetei, să se respecte principiul respectului față de drept și dreptate, administrația să fie pusă în serviciul populației, iar abuzurile să fie pedepsite exemplar. Nerealizarea celor trei reforme ar putea cauza nemulțumiri care ar putea să izbucnească și să pună în pericol noua stăpânire în Transilvania.

Eforturile Consiliului Dirigent și ale autorităților județene pentru romanizarea administrației în Transilvania au reprezentat o etapă importantă a procesului de unificare a administrației din întreaga Românie, deziderat și acțiune ce se vor finaliza prin Legea pentru unificarea administrației din 1925.80

Declarațiile lui Iului Maniu făcute presei bucureștene cu prilejul participării la serbarea zilei de 10 Mai 1919 sunt semnificative în legtură cu succesele administrației românești din Transilvania: ’’Consiliul Dirigent a reușit să organizeze viața de stat pretutindeni în afara unor județe din Secuime.

Poșta și căile ferate funcționeaza normal, școlile am început să le deschidem treptat.

Zilele acestea vom prelua Universitatea din Cluj.

Viata economică productivă a început să functioneze în mod normal. În ramura minieră, de pildă, am ajuns să producem chiar mai mult decât înainte de război.

Avem credința că în scurtă vreme maghiarii se vor împăca și vor primi noua situație creată, convingandu-se ca regimul unguresc înseamnă libertate, dreptate, muncă civilizație, folosind toate forțele productive.

Noi stăm pe baza actului de la Alba Iulia, care a hotărât unirea necondiționată cu România. Orice particularism provincial trebuie înlăturat ca fiind premejdios unității statului, dar despre descentralizare administrativă se poate vorbi și acest lucru se discută chiar în limitele Vechiului Regat.81

2.2. Asigurarea ordinii și siguranței publice de către noile autorități administrative

Una din problemele de maximă importanță a autorităților românești a fost cea a menținerii ordinii și siguranței publice, a evitării oricaror conflicte care ar fi putut primejdui noua putere instaurată și unirea afirmată la Alba Iulia. Asigurarea liniștii publice era cu atât mai anevoioasă cu cât pe teritoriul Ardealului se aflau în toamna și în iarna anului 1918 și 1919 mai multe feluri de unități armate: trupele germane și austro-ungare în retragere, trupele românești, gărzile naționale românești, maghiare și secuiești. Situația era complicată apoi de existența liniei demarcaționale stabilite prin armistițiul de la Belgrad, de faptul că autoritățile de la Budapesta nu vroiau să recunoască nici Rezoluția de la Alba Iulia, nici Consiliul Dirigent, și starea de război dintre România și Republica Sfaturilor din Ungaria. La acestea se adăuga și pericolul ce venea dinspre ideologia bolșevică care se bucura atunci de numeroși aderenți în țările vecine României (fostul Imperiu țarist și Ungaria). Toate aceste situații trebuiau să fie luate în calcul de către organele administrației românești pentru a asigura ordinea și linistea publică, pentru evitarea actelor de violență care ar putea izbuni fie din partea românilor, fie din partea locuitorilor de altă naționalitate.

Asigurarea ordinii și siguranței publice pentru toți cetățenii, indiferent de naționalitate, era considerată de noua conducere românescă a Transilvaniei ca o condiție foarte importantă pentru recunoașterea Unirii de către marile puteri și pentru câștigarea încrederii populației.

Începând din luna noiembrie 1918 până în ianuarie 1919 sarcina asigurării ordinii publice a revenit gărzilor naționale, ca apoi, după desfințarea lor, acest rol să fie preluat de instituții cu caracter permanent: jandarmeria în comune și poliția în orase.82

În hotărarea din 12 noiembrie 1918 a Consiliul Național Român Central de înființare a gărzilor naționale, în primul articol se specifica scopul acestora: ’’susținerea ordinii, împiedicarea jafurilor, omorurilor și a volniciilor.’’83 Gărzile românești au avut însă o activitate mult mai deversificată, sprijinind consiliile naționale românești în preluarea administrației publice, asigurând condițiile propice pentru exercitarea dreptului la autodeterminare a poporului român și pentru manifestarea voinței de unire cu România.84 În unele localități gărzile naționale românești au înlaturăt vechea instituție a jandarmeriei maghiare și fostele autorități administrative.

În Brașov, încă de la începutul activității sale, Sfatul Național al Țarii Bârsei a făcut apel către toți locuitorii români să-și păstreze cumpătul, să nu dea naștere la certuri, la neîntelegeri și tulburări.85

Astfel de apeluri au fost făcute de mai multe ori de către Sfatul Național, mai ales înainte de 1 decembrie 1918.

Una din primele măsuri luate de Comandamentul gărzilor naționale române din Țara Bârsei a fost rechiziționarea armelor de la toți cei care nu aveau dreptul să le poarte.86

O atenție deosebită au acordat noile autorități brașovene problemei recrutării de soldați în armata maghiară în urma apelului pe care guvernul Karoly l-a făcut la începutul lunii noiembrie1918. Printr-un comunicat oficial din partea Sfatului Național al Țării Bârsei, se făcea apel populației românești din Transilvania să nu se răspundă chemării la arme făcute de guvernul de la Budapesta, ci să se înroleze în gărzile naționale din comune și să depună jurământul față de Consiliul Național Român Central.87 În urma demersurilor făcute de Consiliul Național Român Central către ministrul de război maghiar Bartha, acesta a lansat un manifest care preciza: ’’Fac cunoscut soldaților, ofițerilor, subofițerilor români ca jurământul de credință să-l facă Statului Național Român.’’88 Mai târziu însă, după semnarea armistitiului de la Belgrad, același ministru a dat ordin către toate unitățile militare maghiare de pe teritoriul Transilvaniei să rămână pe locul lor, să ’’îngrijească la susținerea ordinii care este de competența guvernului maghiar în baza armistitiului încheiat la Belgrad.’’89 În același ordin se cerea acestor unități să depună rezistență față de formațiunile armate românești neregulate, dar față de trupele de operațiune să nu opună nici o rezistență.90

Față de apelul la înrolare al guvernului maghiar, Comandamentul gărzilor naționale române din Țara Bârsei a făcut precizarea că sunt liberi să răspundă afirmativ tinerii maghiari și germani din contingentul 1896-1900, dar în nici un caz nu se permitea înrolarea românilor.91 Aceeași interdicție de înrolare sub orice motiv în unitățile organizate de guvernul ungar s-a făcut mai târziu de către comandantul trupelor române din Transilvania, generalul Traian Mosoiu (brașovean, originar din comuna Bran).92 În anunțul apărut în acest sens în "Glasul Ardealului" se preciza că: “dacă totuși ar fi unii care și-ar părăsi avutul și casa pentru a se înrola sub steag străin, ei nu vor mai fi primiți înapoi niciodată.”93

După semnare armistițiului de la Belgrad guvernul maghiar, care recunoscuse inițial autonomia Transilvaniei și dreptul Consiliului Național Român Central de a-și exercita autoritatea asupra celor 26 comitate, a declarat că nu va accepta independența acestor teritorii și a început o campanie activă și violentă împotriva românilor, mai ales a celor de dincolo de linia demarcațională.94 Astfel că ordinul dat de ministrul maghiar cu privire la dreptul soldaților români de a depune jurământul de fidelitate față de Consiliului Național Român Central nu va fi respectat dincolo de linia demarcațională, unde guvernul maghiar a înrolat cu forța tineri români, silindu-i să jure sub steagul maghiar; în aceste teritorii gărzile românești au fost dizolvate, funcționarii români persecutați, iar armata regulată maghiară și unități neregulate jefuiau satele românești, omorau și chinuiau pe locuitorii români.95 Ca urmare a acestei atitudini, Consiliul Dirigent a trimis o notă de protest pe data de 17 februarie/02 martie 1919 prin care se revoca plenipotențiarul său trimis la Budapesta și care se încheia printr-un reproș la adresa guvernului maghiar, arătând că în teritoriul administrat de Consiliul Dirigent ’’viata și averea locuitorilor maghiari n-a fost în nici un caz atacat.”96

În zilele premergătoare adunării de la Alba Iulia Comandamentul Suprem al Gărzilor Naționale române din Transilvania a dat Ordinul de zi nr. 6 pentru asigurarea securității căilor ferate; acest ordin a fost aplicat și pe teritoriul județului Brașov unde s-au luat măsuri pentru organizarea serviciului gărzilor la gări, poduri și de-a lungul căilor ferate.97 Ulterior, după constituirea Consiliului Dirigent, pentru asigurarea securității transporturilor militare pe cale ferată, s-au constituit comenzi speciale în 12 puncte ale Transilvaniei, inclusiv Brașov; comandă format din 2 ofițeri și 4 subofițseri cunoscători ai limbii maghiare.98

Un moment deosebit în viata Brașovului l-a constituit pătrunderea armatei române în oraș; acesta își va da concursul alături de gărzile naționale pentru asigurarea liniștii și ordinii publice. În manifestul Marelui Cartier General al armatei române afișat în toate localitățile ocupate de aceasta se preciza: ’’… oștirea română vine în numele unor sfinte drepturi naționale și omenești pentru a garanta libertatea deplină a tuturor. Însuflețiți de aceste gânduri asigurăm pe toți locuitorii pământului românesc până la Tisa și Dunăre fără deosebire de neam și de lege că vom păzi cu credință viața și avutul tuturor. Îndemnăm deci întregul popor că sub pavaza oastei române să-și continue ocupațiile obișnuite, astfel ca viața normală în sate și la orașe să nu sufere nici o tulburare.99

În Apelul din 13 decembrie 1918 adresat populației de către Sfatul Național din Țara Bârsei se cerea fiecarui cetățean să conlucreze pentru susținerea ordinii publice, să nu se dea la răzbunări care ar putea degenera în crime.100 În același apel se menționa că gărzile și armata româna vor înlătura pe turbulenți care vor fi pedepsiți deoarece ‚’’dacă nu există justitie, ordine, disciplina nu va exista nici stat’’.101

La intrarea tupelor române în Brașov erau aici cam 5000 de soldați germani, cei mai mulți sosiți din România pe data de 13 noiembrie 1918, care vagabondau de acolo acolo prin comunele din județ și au fost dezarmați și cei mai mulți dintre ei au fost internați în cazărmile din oraș până când au fost expediați mai departe.102

Începand cu data de 10 decembrie 1918 din ordinul președintelui Sfatului Național din Țara Bârsei, V. Saftu, și a colonelului. Alex. Constantin Dobre, comandantul detașamentului armatei române din Brașov, s-a instaurat în județul Brașov starea de asediu și cenzură.103 Redăm în continuare măsurile stabilite atunci pentru întărirea și susținerea ordinii: se pedepsea cu moartea atentatele contra armatei române, contra mijloacelor de comunicație și telecomunicație, împotriva instalațiilor de gaz, electrice, contra patrulelor și a sentinelelor; toate persoanele civile sau militare trebuiau să predea orice fel de muniție sau armament până la data de 14 decembrie 1918 armatei române sau Gărzii Naționale române din Brașov, cu excepția poliției orașului și a gărzilor naționale române erau interzise discuțiile politice cu soldații, circulația fără bilet, de legitimație la gări și pe calea ferată; erau interzise orice adunare sau grupare mai mare de 3 persoane fără aprobarea Comandamentului militar român; era oprită circulația persoanelor particulare de la orele 8 p.m până la 4 a.m.; fiecare cetățean era dator să se legitimeze dacă era oprit de patrule sau sentinele; erau interzise orice recrutare sau plecare la oastea maghiară; erau interzise acumularile de alimente peste 50 kg., surplusul de alimente și nutreț pentru vite trebuia să fie declarate comandamentului militar român; erau interzise vânzarea tuturor băuturilor spirtoase, iar localurile publice se închideau la orele 8 p.m., circulația din oras și înspre oraș se putea face numai pe baza or legitimații emise de comandamentul militar român sau de primaria locală; cetățenii care ascundeau și gazduiau soldați și ofiteri germani erau judecați ca atentatori împotriva armatei române și pedepsiți conform Codului justiției militare române; toate ziarele locale trebuiau să prezinte zilnic prima corectură secției de presă a Comandamentului militar; fiecare cetățean era dator să-și continue ocupația normală și să contribuie prin munca cinstită la propășirea orașului și asigurarea ordinii publice; nu erau admise publicări de știri despre mișcarea trupelor române și dislocarea lor; lucrurile înstrăinate din posesia fostului imperiu austro-ungar și german trebuiau anunțate în decurs de 48 de ore la Comandamentul militar român care urma să elibereze posesorilor certificatul necesar; orice autoritate militară a fostului Imperiu austro-ungar își înceta momentan activitatea; orice contravenție a acestor dispoziții erau pedepsite conform Codului justiției militare române.104

Într-o altă ordonanță a Comandamentului militar al Țării Bârsei au fost date dispoziții mai în amanunțime în ceea ce privește regimul de activitate al localurilor publice, al tipografiilor, libertatea întrunirilor publice, a deținerii de alimente, a atitudinii pe care ofițerii armatei austro-ungare trebuiau s-o aibe față de ofițerii armatei române.

Astfel, s-a stabilit că localurile publice puteau să-și continue activitatea până la ora 22, iar în localurile unde se servea masa se admitea consumarea vinului sau a berii (câte 1/2l), dar numai în timpul prânzului sau al cinei; nici o tipografie nu avea voie să tipărească vreun manifest, brosură etc., până când manuscrisul nu era cercetat de serviciul cenzurei de pe langă Comandamentul Pieței din Brașov; cei care încălcau această măsură erau pedepsiți cu închiderea tipografiei și plata a unei amenzi de până la 1000 coroane; toate alimentele pe care pe posedau locuitorii trebuiau să fie declarate la secția economică a orașului Brașov pentru a se putea ști stocul de alimente de care dispunea comuna pentru aprovizionare; întrunirile publice cu caracter politic nu se admiteau decât cu aprobarea Comandamentului local; toți ofițerii și gradele inferioare din armata austro-ungară care purtau uniformă erau obligați să salute pe ofițerii români de rang egal și superior; cei ce nu se conformau acestui ordin erau opriți să mai poarte uniforma.105

Incidente serioase între populația românească și cea maghiară și germană nu s-au semnalat pe teritoriul județului Brașov. În mod preventiv însă, Sfatul Național din Țara Bârsei a cerut tuturor comandanților gărzilor naționale, preoților, învățătorilor să facă rapoarte amanunțite despre toate nedreptățile și cruzimile ce aveau loc în comuna lor.106

Dintre puținele incidente semnalate de "Glasul Ardealului" în lunile noiembrie și decembrie 1918 amintim: explozia din galantarul prăvaliei unui croitor român din Brașov care își aranjase vitrina afișând portretele Regelui și a Reginei Maria, încadrându-le cu tricolorul românesc.107

Se presupunea că autorii acelui atentat ar fi fost niste secui, redacția ziarului cerând să se ia “măsuri de urmarire și paza pentru a înăbusi aceste începuturi anarhice.’’108 Într-un alt numar al ’’Glasului Ardealului’’se semnala faptul că ’’escroci, folosindu-se de masca hainelor militare ale armatei române sau de brățara tricoloră a gardiștilor cutreieră orașele și comunele și se dădeau la furturi, înșelăciuni.’’109 Populația era rugată să răspundă cerințelor numai pe baza legitimației cu ștampila de la o comandă autorizată. Preluând o informație din ziarul maghiar local’’Brassai Lapok’’, "Glasul Ardealului"arata ca “seara se aud împușcături diferite părți ale orașului, chiar și în centru.110

Se exprima în același timp mirarea că nu se luau măsuri împotriva ’’acestui joc usuratic și păcătos’’, care se putea transforma în tragic.

"Glasul Ardealului"nr.47 din 25 decembrie 1918/7 ianuarie 1919 prezintă cazul unui ofiter – Endes Antal – din jandarmeria maghiară care a fost arestat pentru că nu a salutat pe ofițerii români și a purtat în mod ostentativ tricolorul maghiar și uniformă, precum și pentru faptul că nu a avut bilet de legitimație eliberat de Comandamentul român. Ofițerul a fost eliberat după 2 ore, după ce i s-a pus în vedere fie să îmbrace haina civilă, fie să salute pe ofițerii români, dacă continuă să folosescă uniforma, fiind interzisă purtarea tricolorului maghiar. De asemenea, pe viitor să aibă bilet de legitimație cu care trebuie să se prezinte, la fiecare 8 zile, la garsoniera militara română.111

Pentru a preîntâmpina abuzurile în ceea ce privește deținerea de persoane de către consiliile și gărzile naționale, Consiliul Dirigent a dat o notă circulară la 1/14 decembrie 1918 prin care se anunța că se puteau efectua rețineri de persoane numai cerând autorizare de la șeful Resortului Siguranței publice și al armatei sau de la șeful Resortului afacerilor interne.112

În acelasi scop al preîntâmpinării abuzurilor în rândurile gardiștilor, care ar fi putut genera conflicte și ar fi putut pune în pericol ordinea publică, Comandamentul gărzilor naționale române din Țara Bârsei făcea cunoscut prin Ordinul nr.5/5 decembrie 1918 cu rechizițiile de orice natură se faceau numai la ordinul Comandei centrale din Brașov, iar cei care vor încerca să se îmbogățească (gardiști sau ofiteri) prin escrocherii sau jaf din averea cetățenilor sau din cea a trupelor militare aflate prin trecere, vor fi înlăturați din gardă.113

Măsuri excepționale pentru siguranța publică și securitatea statului au fost luate de către Comandamentul trupelor române din Transilvania în timpul războiului dintre România și Republica Sfaturilor din Ungaria. Războiul a început pe data de 16 aprilie 1919, ca urmare a refuzului guvernului maghiar de a recunoaște noua linie demarcațională stabilită la conferința de pace la 26 februarie 1919, în favoarea statului român.114 Început printr-un atac neprovocat din partea forțelor militare maghiare asupra trupelor române, acestea au continuat, având și aprobarea aliaților, cu o contraofensivă pe toata lungimea frontului, ajungând la sfârșitul lunii aprilie 1919 până la râul Tisa, eliberand teritoriile ocupate.115

Deși conferința de pace stabilește la 11 iunie 1919 granița dintre Ungaria și România, consemnată apoi și în tratatul de la Trianon, guvernul lui Bela Kuhn nu se împacase cu ideea pierderii Ardealului; de aceea, la 20 iulia 1919, armata română a fost din nou atacată violent de trupele maghiare;116

Unitățile militare românești au trecut la contraofensivă, fără să mai aștepte aprobarea marilor puteri, ceea ce va provoca atitudinea ostilă a acestora față de România la conferința de pace. Și de data aceasta trupele românești au ieșit victorioase, războiul terminându-se nu numai cu înfrangerea trupelor maghiare, ci și cu ocuparea Badapestei și cu căderea Republicii ungare a sfaturilor.

Dintre măsurile luate de Comandamentul trupelor române în timpul stării de război cu Republica Sfaturilor din Ungaria se remarcă cele referitoare la prezența străinilor pe teritoriul ocupat de armata română până la Tisa, considerat zonă de operație. Astfel, orice soldat sau ofițer din armata ungara care se întorcea pe teritoriul ocupat de armata română trebuia să se prezinte la cel mai apropiat comandament militar;117 de asemenea, totuși supușii unguri, germani, bulgari, austriei, turci, ruși de ambele sexe, care erau în trecere pe teritoriul Transilvaniei sau stabiliți aici după 1 noiembrie 1918, erau obligați să se prezinte la Comisariatele de poliție sau la secțiile de jandarmi pentru stabilirea identității și situației lor.118 Toți hotelierii și hangii care adăposteau străinii trebuiau să-i declare la comănduire. Se interzicea trecerea liniei de demarcație de către persoanele fără autorizații speciale. Cei ce nu respectau aceste dispoziții erau pedepsiți cu amenzi și închisoare sau judecați de Curțile marțiale.119 Aceste măsuri erau necesare pentru că exista pericolul ca statul maghiar să trimită spioni care să răspândească în Ardeal ideile bolșevice.

Pe plan local, șeful serviciului siguranței din Brașov înștiința populația printr-o circulară dată la 5 mai 1919 ca toți proprietarii sau directorii de fabrici din județul Brașov ’’sunt obligați a face un conspect exact despre toți muncitorii care îi au în serviciu. La fiecare muncitor va fi pus numele, etatea, naționalitatea, starea civilă, religia, supușenia. Dacă este de origine straină, să se precizeze de cănd este aici, cu ce s-a ocupat până acum, dacă a făcut și în ce armată a făcut razboi.”120

Toti străinii care se stabiliseră în zona Făgăraș-Brașov începând din anul 1914 erau obligați să se prezinte la biroul Siguranței în decurs de 8 zile; de asemenea, toți ofițerii activi și în rezervă, unguri și evrei, precum și toți foștii jandarmi austro-ungari care au servit în armata austro-ungară erau și ei obligați să se prezinte la același birou, în decurs de 4 zile de la anunțul dat publicității.121

Alte măsuri de securitate luate de Comandamentul trupelor române din Transilvania au fost cele referitoare la eventualele atentate împotriva armatei române de pe cuprinsul teritoriului ocupat de aceasta: astfel se preconizau pedepse aspre (închisoare sau amenzi foarte mari) pentru cei care ascundeau alimente sau materiale de orice fel provenite de la armata sau statul maghiar și care au devenit pradă de război pentru statul român; se prevedea închisoarea pe 10 ani pentru cei care distrugeau instalații, întrerupeau intreprinderi industriale necesare armatei, statului sau cetățenilor; erau pedepsite cu amenzi foarte mari și localitățile unde s-ar fi întâmplat astfel de acte și unde nu s-ar fi descoperit autorii; de asemenea, erau pedepsite localitățile unde s-ar fi comis asasinate împotriva funcționarilor administrativi sau polițienești, împotriva jandarmilor, santinelelor sau patrulelor.122

În Ordonanța nr. 2 s-a stabilit ca numai militarii activi, de serviciu și mobilizați în armata română aveau dreptul să poarte uniforma militară, iar ofițerii și soldații din trupă trebuiau să aibe asupra lor permanent un bilet de identitate eliberat de corpul sau serviciul de care aparținea.123

Prin Ordonanța nr. 3 era interzise portul sau păstrarea oricărui fel de arme de foc sau arme albe, precum și orice fel de muniție sau explozibil. Cei care posedau astfel de arme sau muniții erau obligați să le predea celui mai apropiat comandament militar. Erau considerați spioni, rebeli și tradatori cei care se dovedeau că aveau ascunse arme, muniții pentru a complota împotriva armatei române a locuitorilor români.124

În timpul acestui război s-a limitat foarte mult libertatea de expresie prin înăsprirea cenzurii corespondenței și a tipăriturilor, s-au instituit restricții pentru circulația persoanelor. Astfel, în Ordonanțele nr. 21 și nr. 25 se aducea la cunoștința publicului că erau considerați infractori ’’cei care fără rea credință prin localuri publice, gări, terenuri, pe străzi vor comunica, colporta, comenta în orice chip știri fie adevărate, fie imaginare sau păreri relative la operațiunile de război, starea și dislocarea trupelor, dispozpțiile autorităților militare sau orice chestiuni privitoare la armata română; mai erau considerați infractori cei care se găseau în gări, trenuri fără nici o justificare serioasă, cei care rosteau cuvinte înjurioase la adresa națiunii române, a armatei române, a țării, cei care distrugeau steagurile sau alte însemne ale autorităților, care otrăveau, infestau puțurile, izvoarele, alimentele de orice fel, precum și cei care transportau dintr-o localitate în alta corespondența de orice fel, provenită de la particulari.125

Prin Ordinele nr. 838 și nr. 6622 se instituia cenzura asupra corespondenței particulare precizându-se că aceasta trebuia predată poștei într-un plic deschis, cu adresa trimițătorului scrisă citet și cu un conținut de cel mult 2 pagini; exceptie făcea numai corespondența oficială.126

Ordonanțele nr. 6, nr. 20, nr. 26 date la 12 mai 1919 de către Comandamentul trupelor din Transilvania interziceau tipăriturile de jurnale, reviste, broșuri, afișe, anunțuri, ilustrații provenite de la particulari sau instituții necunoscute Consiliului Dirigent sau acestui comandament fără a fi obținut în prealabil o autorizație în acest sens. Nimeni nu avea voie să ridice planuri, schițe, copii, fotografii după natura sau după hărți, fără autorizații speciale. Gravorii și cei care făceau ștampile de cauciuc, lemn sau metal trebuiau să aibe autorizație specială de la comandamentul militar cel mai apropiat. Reprezentațiile teatrale, muzicale, de cinema nu puteau avea loc decât după ce areau vizionate de oficiile cenzurei militare și anunțate cu cel putin 24 ore înainte poliției orașului. Contravenienții erau pedepsiți cu închisoare, amenzi, iar cei de rea credință urmau să fie judecați conform legilor militare în vigoare.127

În ceea ce privește circulația persoanelor în interiorul județului și în județele învecinate, aceasta se putea face numai pe baza unor legitimații și pașapoarte eliberate fie de primaria comunei de domiciliu (pentru circulatia în interiorul plasii și a plasilor învecinate din același județ), fie de către pretura plasii de domiciliu sau de către căpitanul poliției orașului de domiciliu (pentru călătoriile pe teritoriul județului și a plasilor învecinate din județul vecin).128 Toate aceste legitimații trebuiau să fie contrasemnate și de serviciul Siguranței.129

Călătorii care veneau din Regat în orașul Brașov trebuiau să se prezinte atât la venire cât și la plecare cu legitimațiile pentru a fi vizate la serviciul Siguranței.130 În ceea ce privește circulația peste granițele Transilvaniei se publică ordonanța nr.1624 data de prefectura Brașovului prin care erau anunțați locuitorii care își aveau domiciliul în apropiere de aceste granițe că nu puteau circula fără bilete de liberă circulație eliberate de Consiliul Dirigent de la Sibiu și contrasemnate de Comandamentul armatei române.131 Datorită intervenției prefecturii brașovene la generalul Prezan, Șeful Marelui Cartier General al Armatei române, s-a acceptat ca locuitorii din apropierea vechilor frontiere să poată călători și cu bilete eliberate de prefectură.132

Restricțiile cu privire la circulația persoanelor între Vechiul Regat și provinciile alipite au rămas în vigoare până în luna octombrie 1919, când în urma unei hotărâri a Consiliului de Ministrii data la 9 octombrie, se suprimau toate permisele de circulație, orice cetățean fiind liber să călătorească în România Mare.133

În ceea ce privește circulatia la Est și Vest de Tisa, aceasta se făcea numai pe baza pașapoartelor și a permiselor eliberate de autoritățile maghiare, pentru persoanele venite de la Vest și Est de Tisa, și pe baza vizelor date de comandamentele de corpuri de armată din zonă, pentru cei care călătoreau de la Est la Vest de Tisa.134

În interiorul orașului Brașov restricțiile de circulație s-au menținut și după încheierea războiului; astfel, printr-un ordin circular dat de Garnizoana Brașov se interzicea cu începere de la 31 octombrie 1919 orice circulație pe străzile orașului după ora 8 seara; se interzicea de asemenea și spectacolele și serbările de orice fel, atât ziua cât și noaptea.135

Pe perioada războiului au fost aduși în Brașov mai mulți prizonieri unguri; astfel, în ’’Gazeta Transilvaniei’’ nr.81/26 aprilie 1919 se anunța sosirea în oraș a 600 prizonieri dintre care 57 ofițeri printre ei fiind și români recrutați cu forța de autoritățile maghiare;136 în luna mai au mai fost aduși încă aproape 1000 de soldați din divizia prinsă în luptele de la Debrețin.137 Autoritățile orașului au luat măsuri pentru limitarea vizitelor acestor prizonieri începând cu data de 21 mai 1919,138 din același motiv de securitate, de a împiedica răspândirea ideilor bolșevice prin intermediul soldaților maghiari și a celor care îi vizitau (de obicei aceștia erau localnici de naționalitate maghiară sau secui).

Măsura a fost luata, se pare după ce jandarmii români au găsit manifeste bolșevice răspândite în mai multe părți ale orașului Zărnești,139 se bănuia că ar fi venit în localitate un ungur și ar fi răspândit aceste manifeste; deși s-au făcut presiuni asupra localnicilor de naționalitate maghiară, aceștia nu au dat însă nici o lămurire în acest sens.140

Impotriva bolșevismului care ar fi putut cuprinde și populația Transilvaniei ’’Gazeta Transilvaniei’’a publicat numeroase articole în care se făcea apel către muncitori și țărani de a nu pleca urechea la ’’zvonurile criminale ale agitatorilor străini’’, spioni ai Republicii Sfaturilor din Ungaria și ai bolșevismului rus, care încercau tulburarea spiritelor, mai ales în teritoriile alipite Vechilui Regat. În continuare gazeta arată că acești spioni se înșeală dacă cred că vor provoca dezordine pentru că opera lor negativă este impiedicata de opera pozitiva a conducătorilor din Ardeal, Bucovina și Basarabia.141 Se credea atunci că exista un plan comun al bolșevicilor ruși și al celor maghiari pentru o acțiune concertată împotriva României Mari, pentru redobândirea Basarabiei și respectiv a Transilvaniei. Această temere a fost dovedită mai târziu de istoricii români.142

Pe lângă apelurile la calm și răbdare adresate unei populații încercate de cei 4 ani de război și de lipsuri de tot felul, ’’Gazeta Transilvaniei’’ încerca prin articolele sale să convingă pe cititori de neajunsurile pe care le poate provoca bolșevismul pentru ei și pentru întraga țară. Astfel, apar mai ales în numerele din vara anului 1919 articole care se refereau la crimele groaznice pe care le-au săvârșit bolșevicii unguri împotriva populației românești aflate dincolo de linia demarcațională, precum și crimele bolșevicilor ruși.

Deși cele mai multe articole antibolșevice au aparut în ‚’’Gazeta Transilvaniei’’ în timpul desfășurării războiului dintre statul român și Republica Sfaturilor din Ungaria, totuși un apel al guvernului român către muncitori apare încă din luna decembrie 1918, în numarul 45 al ’’Glasului Ardealului’’din 22 decembrie 1918/04 ianuarie 1918. În acest apel guvernul român cerea muncitorilor să nu se lase ispitiți de iscoadele vrăjmașilor care încercau să distrugă ceea ce s-a făcut cu atata sânge și jertfe, deoarece atunci s-ar dovedi a fi niște trădători de neam și ar săvârși cel mai cumplit păcat. Aceeași atacatori care, în concepția guvernului român, au distrus Rusia în folosul germanilor, încercau acum să distrugă România Mare în folosul inamicilor (Ungaria și Rusia Sovietică), prin intermediul muncitorilor.

Numeroase articole ale ’’Gazetei Transilvaniei’’ încercau să stabilească cauzele pentru care bolșevismul a reușit să cuprindă după război un număr atât de mare de simpatizanși, mai ales în Rusia. În concepția gazetei aceste cauze se datorează sărăciei, lipsei de pământ pentru țărani, lipsei de drepturi politice (lipsa votului universal), neparticipării muncitorilor la împarțirea beneficiilor intreprinderilor la care lucrau odata revoltate aceste probleme în tara noastră se indeparta și pericolul izbucnirii revolutiei bolsevice printre români: ’’În Rusia a izbucnit revoluția pentru că aici nu a fost rezolvată problema agrară, în timp ce în celelalte state ale Europei au rezolvat-o deci aici nu e pericolul izbucnirii revoluției’’ acordarea votului universal și socializarea industriei și comerțului constituiau alte solutii pentru îndepărtarea pericolului bolșevic din țara noastră.143 Intr-un apel făcut conducătorilor politici și funcționarilor publici în vederea menținerii liniștii și ordinii sociale se arata: ’’așa cum se întamplă și în alte țări după război se constată o stare de enervare a maselor provocată de mizeria economică, de puțină corectitudine a unor funcționari publici, precum și specula unor exploatatori fără rușine’’. În același apel se preciza că ’’reforma agrară și votul universal vor fi înfăptuite în curând în toate ținuturile românești și atunci întraga populație de țărani se va bucura de toate drepturile sale în viața economică și politică.’’144 În aceeași ordine de idei apărea articolul ’’Apărarea intereselor muncitorilor’’ care arăta că: ’’De fapt, pericolul bolșevic nu vine din afară ci din năuntru, el pornește de la stomacul indivizilor, pentru a le întuneca în urmă rațiunea. Ca și bacilul Koch, morbul bolșevic se găsește în stare latentă la aproape mai toți muritorii. Ca și bacilul tuberculozei, el nu germinează decât dacă găsește terenul favorabil: mizeria.

Bolșevismul, care nu e decât copilul foametei, nu va putea fi înfrânta decât prin mâncare. Să muncim pentru a stoarce din pământ propria noastră sevă de viață! Iar capitalismul să priceapă că a sosit timpul să-i facă concesii clasei înfometate. Astfel, acesta îi va lua locul. Si vai de domnia flămânzilor!’’145

Într-un alt articol pe aceeastă tema intitulat ’’Propaganda mizerabilă’’se arata că agenți ai bolșevicilor (maghiari) încercau să zdruncine încrederea românilor în puterea de organizare a noului stat românesc: ’’Și susțin că nu se poate trece de la stăpâniți și conduși la conducere și stăpâni, ca n-au (românii-n.a.) pregătirea necesară pentru a putea păstra puterea pe care revoluția le-a dat-o.’’146 Agenții bolșevici mai susțineau, conform aceluiași articol, că ’’noul stat nu are încă trase hotarele și că nu se știe dacă nu va izbucni din nou revoluția prin care stăpânirea va trece din nou în mâinile celor ce au avut-o 1000 de ani’’.

Impotriva acestor zvonuri periculoase redacția ’’Gazetei Transilvaniei’’cerea poporului român să aibă încredere și răbdare deoarece Consiliul Dirigent își făcea datoria și oameni cinstiți se gândeau la binele poporului; Populația românească să știe că ’’oricâte greutăți îndura din cauza începutului de organizare, aceasta nu însemna nimic pe lângă ce ar pătimi când nenorocita de revoluție bolșevică ar trece pe la noi.’’147 Se cerea populației de la sate, dar mai ales celei de la oraș, să nu-și plece urechea la astfel de zvonuri, ci să aștepte pentru că în curând a lor va fi stăpânirea pentru că ei erau mai mulți și ei și-au jertfit viața pentru țară; numai uniți puteau să înfrângă pe dușmani.

Un rol important pentru îndrumarea poporului pe calea adevăratei democrații și îndepărtarea lui de la propaganda bolșevică, revenea, în concepția ’’Gazetei Transilvaniei’’, preoților și învățătorilor de la sate.148 Ei trebuiau să sfătuiască poporul ce să facă cu libertatea pe care au câștigat-o și cu drepturile ce îi revin în condițiile în care țara era împânzită de dușmani din afară și din interior. Cei din interior erau ’’români rătăciți’’ care încercau să descurajeze populația prin defăimarea și dărâmarea temeliilor noului stat român. Acești ’’români rătăciți’’ care se referea la ’’Gazeta Transilvaniei’’ nu erau altcineva decât social-democrații români, aceștia își dăduseră demisia din Marele Sfat Național și din Consiliul Dirigent, nemulțumiți de proiectul legii electorale dezbatut și aprobat în ședințele Marelui Sfat Național din august 1919, care nu respecta întru totul Rezoluția de la Alba Iulia. După demisiile ei au înterprins o amplă campanie de denigrare a membrilor P.N.R. a Consiliului Dirigent și a Marelui Sfat Național din Transilvania; această campanie a social democraților era pusă de către ’’Gazeta Transilvaniei’’ pe seama ideilor bolșevice ale acestora care încerca să învrăjbească și să despartă pe intelectuali de țărani, ca să devină ei conducatorii lui. “Și atunci ar fi o adevarată mizerie morală și un pericol mare pentru neam’’ Preoții trebuiau să anihileze aceste tendințe periculoase: ’’Poporul poate fi înșelat prin promisiuni deșarte, dar preotul îl va lumina pe calea sănătoasă.’’

Apărut în luna septembrie 1919, deci cu puțin înaintea alegerilor din noiembrie, articolul avea bineînțeles un caracter propagandistic. Aceasta se poate deduce ușor din ultima parte a articolului: ’’Singurul partid care cuprinde pe toți oamenii de muncă și iubitori ai poporului este Partidul Național sub conducerea lui Iuliu Maniu; în cadrul acestui partid preoții și învățătorii vor putea împlini rolul lor de îndrumatori ai poporului în vremurile grele de azi’’. În ceea ce privește bunele intenții ale social-democraților români din Ardeal, acesta credem ca nu pot fi puse la îndoială, ei nepreprezentând un pericol nici pentru Unirea din 1918, nici pentru regimul democratic ce se intenționa a se introduce în România. În articolul intitulat ’’socialiștii români’’, unul din redactorii ’’Glasului Ardealului’’, Ilie Cristea, el insuși membru P.S.D și al Marelui Sfat Național Român din Țara Bârsei, răspunzând unor articole din presa maghiară care afirmau că actul socialiștilor români de a-și da acordul la unirea cu România ’’ boierească’’ și ’’oligarhică’’ ar fi în contradicție cu principiile socialismului, afirma că: ’’Între programul P.N.R și P.S.D. nu există diferențe mari, nu există diferențe de principii. O colaborare cu oligarhia putredă de pe teritoriul vechii Românii este nu numai pentru socialiști o imposibilitate morală, ci pentru toți românii de dincolo de Carpați.’’149 Autorul continuă spunând că unirea nu era în contradicție cu principiile socialismului, ci din contra, ajută la înfăptuirea ei pentru că: ’’Unirea tuturor românilor e nu numai un ideal al nostru, ci și un postulat al democrației și civilizației.’’150

De altfel, după terminarea alegerilor și victoria P.N.R., într-un articol intitulat ’’Socialiștii din Ardeal’’, ’’Gazeta Transilvaniei’’ considera că: ’’se dorește un socialism cu caracter național și nu unul care luptă sub steagul maghiar’’.151 În concepția autorului acestui articol adevăratul țel al Partidului Social Democrat din Transilvania era prăbușirea statului român; de aceea membrii români ai acestui partid ar trebui să se rupă de majoritatea maghiară conducătoare, să-și constituie propriul său partid, dacă nu voiau să se lupte cu propriile lor convingeri.

Pe data de 27 august 1919 au fost găsite în Brașov manifeste care îndemnau pe muncitori la grevă, iar pe comercianți să-și închidă prăvăliile. Manifestele purtau semnatura P.S.D. sectiunea română a partidului din Brașov a dat dezmintiri categorice, arătând că nu are nici o cunoștință despre împărțirea acestor manifeste.152

În vederea menținerii ordinii și siguranței publice în oraș și pentru a nu da ocazia răspândirii unor manifeste bolșevice, conducerea poliției din Brașov a interzis orice manifestatie pentru serbarea zilei de 1 mai 1919; cei ce nu ar fi respectat ordinul erau arestați și înaintați Comandamentului zonei de supraveghere.153

Referindu-se la bolșevismul maghiar, ’’Gazeta Transilvaniei’’ era de părere în articolul ’’Prăbușirea ungurească’’ că aceasta ’’era în ochii ungurilor o armă politică menită a distruge pe tânăra organizație politică a vecinilor.’’ Era acest bolșevism ’’o mască de sub care rânjeau aceeași colți brutali ai imperialismului maghiar’’154, iar victoria românilor împotriva Republicii ungare a sfaturilor a fost nu ’’un eveniment militar izolat, ci un fapt care pecetluiește în mod definitiv noua orânduire politică din Europa centrală.’’155 În concepția autorului, românii au dat dovadă că sunt un element de ordine în stare să asigure liniștea și să execute hotărârile conferinței de pace, că ’’baioneta românească’’ a făcut o operă de asanare politică ’’pentru întraga Europa, eliberand-o de spaima pericolului bolșevic. În aceeasi ordine de idei, articolul ’’începutul promite’’ menționa faptul că noua organizatie de stat a Transilvaniei va izbândi tocmai datorita acestui ’’popor de ordine’’ care este poporul român; în timp ce alte popoare au trecut cu greu la starea de ordine publică, numai în urma unor frământări grave sau în urma unor revoluții care au dus la bolșevism, la români aceste lucruri nu s-au întâmplat.156

Evoluția războiului civil din Rusia în favoarea armatei albilor au determinat pe unul din redactorii ’’Gazetei Transilvaniei’’ să afirme că ’’teroarea roșie’’ din Rusia se afla în agonie, prevestind sfârșitul bolșevismului, faptele, considera același redactor, demonstrau netemeinicia ideologiei celor doi apostoli ai bolșevismului: Leniu și Trotzki.157 După ce arăta că teroarea bolșevică care a durat aproape 3 ani a însemnat reducerea conștiinței omenești la instincte animalice, distrugeri și sânge, redactorul gazetei încheia: ’’Am învățat și s-au convins cei din Rusia că prin nimicire și distrugere nu se poate zidi și că acestea sunt căi care numai la prăbușire duc – iar cei încaâtați și ademeniți de raiul spre care voiesc a crede că-l deschide bolșevismul, pot trage învățături de folos din școala pe care au făcut-o Rusii.” Nu avea de unde să știe atunci acel redactor ca bolșevismul nu era nici pe departe în agonie, că acesta va ieși victorios nu numai în Rusia, dar mai târziu se va înstăpâni și în alte părți, chiar pe teritoriul țării noastre, cu tot spiritul de ordine al poporului român.

O caracterizare surprinzător de exactă pentru acele vremuri făcută bolșevismului, care avea atunci doar 2 ani de practică, de către un gazetar brașovean aprea în nr. 217 al ’’Gazetei Transilvaniei”; din 17 octombrie1919 în articolul ’’Bolșevismul’’. La întrebarea pe care autorul articolului o punea dacă bolșevismul a înlocuit societatea care nu mai merită să trăiască cu o societate mai bună, el răspundea că ’’experiența din Rusia și Ungaria a demonstrat falimentul rușinos al comunismului care nu este nici pe departe o treaptă mai sus pe scara evoluției societăți omenești.’’ Acesta pentru că bolșevismul însemna pentru același autor distrugerea unei civilizații, substituirea cu anarhia a vechii ordini și discipline sociale care făcea posibilă viața românească, garantându-i valorile morale și religioase, științifice și artistice, însemna suprimarea libertății de cugetare și de acțiune prin tirania odioasă a unei singure clase, numeroase, dar incapabilă de a conduce din cauza lipsei de cultură; însemna tirania monstruasă a câțiva șefi îndrăzneți, mercenari de idei care fanatizau masele, însemna orașe distruse, sate ruinate, cu o țărănime îndobitocită, ce și-a pierdut credința în Dumnezeu; însemna o armată de așa zisi proletari care în uniforma de soldați cutreierau călare sate și orașe pentru jaf și crimă, incapabili de a produce o valoare cât de mică, dar gata să jupoaie populația de tot. În concluzie, bolșevismul producea degradarea speței umane. Deși am folosit verbele la trecut, caracterizarea de mai sus își menține cred valabilitatea și acum. Autorul Petru I.Teodorescu, își încheie articolul cu întrebarea retorică: ’’Socialiștii noștrii vor fi în stare să scoată vreun învățămant din această dublă experiență bolsevică’’. Și îndrăznim să răspundem în locul acestora, e drept cu câteva decenii mai tarziu, că atunci bolșevismul nu și-a găsit aderent nici în rândurile social democraților români, nici în rândurile populației. Va prinde însă rădăcini puternice comunismul mai tarziu, după un alt război pustiitor, când situația României era total diferită de cea din anii 1918-1919.

Revenind la problemele de siguranță publică care se puneau atunci în față autorităților românești ale Transilvaniei, am aratat că un rol important în menținerea ordinii și securității a revenit gărzilor naționale, atât înainte cât și după 1 decembrie 1918. Printr-un apel semnat de șeful Resortului siguranței publice, dr.Șt.Cicio-Pop, la 16/27 decembrie 1918 se anunța desfințarea acestora până cel tarziu la 1 februarie 1919, făcându-se în același timp chemarea pentru înrolarea în serviciul jandarmeriei ce urma să se înființeze.158

Incă înaninte de apariția acestui apel, "Glasul Ardealului" atrăgea atenția despre necesitatea desființării gărzilor naționale și înlocuirea lor cu organe permanente.159 După ce se arăta că gărzile naționale și-au îndeplinit misiunea, gazeta prezenta și motivele pentru care aceste gărzi nu mai ’’constituiau garanția suficientă pentru viitor’’: ele aveau un caracter civil, local, nu erau un corp mobil pe care să-l poți controla și disloca după bunul plac, nu reprezentau un corp disciplinat, fiecare gardist având conduita morală pe care i-o dicta gradul de cultură și conștiință; oamenii serveau în aceste gărzi atata vreme cât le convenea, iar cei care plecau nu puteau fi înlocuiți; ele nu inspirau populației încredere, iar dușmanilor respectul cuvenit. Articolul se încheia cu speranța că în acest scop Consiliul Dirigent va lua măsuri, va recruta contingente tinere pentru înființarea propriei armate și jandarmerii, deoarece rezerviștii de pe teritoriul Vechii Românii vor trebui să plece acasă în curând și ardelenii vor trebui să-și asigure singuri siguranța publică.

În scopul organizării jandarmeriei rurale în Transilvania, "Glasul Ardealului" anunta în nr.41/18-31 decembrie 1918 că a sosit din București colonelul Stere și că sediul viitorului comandant de jandarmerie va fi la Sibiu. Se făcea un apel pentru înrolarea benevolă, primindu-se și sași, considerați cetățeni loiali și sinceri ai statului român. Cei care au servit până atunci în armata austro-ungara sau la jandarmeria maghiară și-și ofereau serviciile jandarmeriei românești, erau primiti în funcție de gradul avut acolo.

Apelul făcut de șefii Resortului armatei și siguranței publice la 16 decembrie 1918 pentru înrolările în corpul de jandarmi, aparut și în ’’Glasul Adealului’’ nr.48/29 decembrie 1918-11 ianuarie 1919, specifica însă că, deocamdată, se primeau numai români care erau născuți între anii 1838 până la 1895 și care faceau serviciul militar la trupă, care nu au fost pedepsiți pentru crime, care nu au luat parte la jafuri. Erau preferați știutorii de carte și de limbă românească, înrolarea definitivă făcându-se numai după un an de încercare. La ofițeri se primeau ofițeri de rezervă și activi de naționalitate română, până la gradul de locotenent-colonel.

În Brașov înrolarile pentru jandarmi au început pe data de 28 decembrie 1918/10 ianuarie 1919 la Cazarma de jandarmi.

Jandarmeria rurală din Ardeal era subordonată Direcției poliției și a siguranței generale înființată în cadrul Resortului de Interne a Consiliului Dirigent.160 Atribuțiile acestei direcții erau: organizarea, supravegherea și dirijarea întregii siguranțe publice, adică a poliției, jandarmeriei și a serviciului special de siguranță.161

În ceea ce privește noua organizare a polițiilor din Ardeal, aceasta s-a făcut pe baza unei ordonanțe a Resortului de Interne privind organizarea prefecturilor regionale de poliție; atribuțiile și normativul pentru salarizarea poliției de stat.162 Conform acestei ordonanțe teritoriul administrat de Consiliului Dirigent se împărțea în 5 prefecturi regionale de poliție: I – Brașov, II -Sibiu, III – Cluj, IV – Oradea, V – Timisoara. În același ordin Consiliul Dirigent numea pe cei 5 prefecți de poliție, în Brașov fiind numit Aron Suciu.163

Organizarea unei armate regulate în Transilvania a început încă din luna decembrie 19189, după adunarea de la Alba Iulia. Astfel, la 6 decembrie 1918 apare în "Glasul Ardealului" un apel al președintelui Sfatului Național din Țara Bârsei prin care se cerea tuturor comunelor din comitatele Brașov, Făgăraș și Treiscaune să trimită statisticile contingentelor 1896 -1900 în vederea înrolării lor în Legiunea Română Sud-Olt care își avea Comandamentul la Brașov.164 În aceeași zi căpitanul Aurel Bogdan comandantul acestei legiuni, dădea Ordinul nr. 2 prin care se cerea tuturor ofițerilor activi și din rezervă, care n-au o ocupație fixă în civile și care se obligau să servească mai departe până la încorporarea formațiunilor ardelenești în Armata română, să se prezinte pe data de 12 decembrie 1918 la sediul comandamentului din Brașov pentru a primi directive.

Intr-o notă circulară a aceluiași capitan Bogdan, se cerea tinerilor din contingentele 1896-1900 să se prezinte sub arme de bună voie pentru a forma cadrele viitoarelor regimente ale armatei regulare, bucurându-se în acest caz de anumite privilegii.165 Toți tinerii care se înrolau în legiunea românească trebuiau să se prezinte în uniforma militară; toate consiliile naționale erau obligate să adune uniformele, ghetele, toate ranițele și alte materiale militare de proveniență străină și însușite în mod ilegal, acesta pentru a suplini lipsa echipamentului.166

Se avea în vedere înființarea chiar a unei unități de aviație românească în Transilvania; în acest sens șeful Resortului armatei și siguranței publice făcea un apel către toși românii care au servit la aviație să trimită până la 24 decembrie 1918 o declarație către Ministerul de război prin care să declare că se supun necondiționat escadrilei ardelene și să precizeze ce servicii au făcut în aviația austro-ungară.167

Organizarea jandarmeriei, a poliției și a armatei române regulate în Ardeal după modelul celor din Regat a constituit un pas înainte în procesul uniformizării instituționale, o dovadă a dorinței noilor autorități de a depăți cât mai repede particularismele provinciale și de a se încadra deplin în cadrul României Mari.

2.3. Instituirea justiției românești la Brașov

Resortul Justiției din cadrul Consiliului Dirigent a avut multiple probleme de rezolvat în acest domeniu: lipsa de personal juridic, necesitatea de a se crea noi organisme juridice și de a se introduce limba română în justiție. Lipsa personalului se datora refuzului unei parți a vechilor juriști de a-și continua activitatea în cadrul statului român și numarului mic de magistrați români în Transilvania, ca urmare a politicii discriminatorii dusă de regimul dualist față de români. Toate eforturile autorităților în acest domeniu au avut ca obiectiv final uniformizarea justiției de pe întreg teritoriul țării.

În anul 1918 exista în cadrul statului român mai multe legislații în vigoare ca urmare a dezvoltării politice anterioare diferite. Pe teritoriul Transilvaniei nu exista în domeniul dreptului civil un cod unitar, pe o parte a teritoriului se aplica dreptul civil maghiar, pe de alta codul civil austriac din 1811, modificat în 1876. Se adăugau legile civile maghiare și ordonanțele regale și ministeriale de la 1867 la 1918 pentru întraga Transilvanie.168 Menținerea acestei situații la nivelul Transilvaniei și al întregii țări ducea la conflicte de legi interprovinciale, făcea dificilă cunoașterea și aplicarea unitară a legilor din țară. În consecință, problema unificării legislației s-a impus din considerente politice, sociale și juridice, ca un deziderat vital ce se cerea a fi grabic rezolvat.169

Prin decretul nr. 1 al Consiliului Dirigent se mențineau în Transilvania vechile legături, cu modificările ce se impuneau, și se dădeau dispozitii cu privire la justiție: se scoteau din vigoare dispozițiile potrivit cărora judecătorii și notarii publici nu puteau fi transferați fără consimțământul lor; au fost menținute în vigoare legile în materie de justiție, s-au păstrat gradele, de jurisdicțiune cu atribuțiile pe care le aveau, precum și organizarea internă a magistraturii.170

O problemă importantă în fața Resortului Justiției a fost aceea a preluării controlului asupra tuturor instanțelor judiciare din Transilvania aceasta s-a realizat treptat, în mai multe etape, în funcție de mutarea liniei demarcaționale și de plecarea tripelor sârbești și franceze din Banat.

Prin Ordonanța nr. 121 s-a extins jurisdicția statului român asupra instanțelor judiciare din cele 15 județe aflate în acel moment sub controlul efectiv al Consiliului Dirigent, instante subordonate Curților de Apel din Cluj și Tg. Mureș. Acțiunea s-a desfășurat în cele mai multe cazuri în lunile martie și aprilie 1919. Ordonanța amintită cuprinde dispoziții cu privire la activitatea organizațiilor judiciare în noile condiții politice și obligativitatea pentru personalul juridic (magistrați, procurori, avocați, notari publici) de a depune jurământul de fidelitate față de statul român. Cei care prestau jurământul își puteau continua activitatea, păstrându-și în același timp toate drepturile dobândite până atunci.171

În Brașov, înainte de constituirea Consiliului Dirigent, exista o secție justițiară pe lângă Comanda militară română care a convocat pentru întâia oară pe jurisții români brașoveni (avocați, judecători, grefieri, candidați de avocați, participanți de tribunal) pe data de 11 decembrie 1918 la biroul Comandei, în vederea discutării problemelor justițiare.172

Inca înainte de apariția celor dintâi decrete ale Consiliului Dirigent avocații și juriștii români din Brașov au hotărât în ședința lor din 14 decembrie 1918 ca pe viitor să facă pledoariile în limba română, iar judecătorii care nu vorbeau romănește trebuiau să se adreseze la judecătorii în limba română, iar pledoariile să le facă în limba maghiară.173

Din articolele ’’Gazetei Transilvaniei’’ aflăm că au existat și în județul Brașov, ca și în celelalte județe din Ardeal, juriști care au refuzat să depună jurământul cu credință față de statul român; astfel, se semnala în paginile acestei gazete existența unei practici în răndurile avocaților români din Brașov care încheiau înțelegeri cu avocații unguri care n-au vrut să depună jurământul, preluand procesele de la aceștia și împartă veniturile cu ei, sau întrebuințandu-i ca ajutor în birourile lor.174 ’’Gazeta Transilvaniei’’ amenința cu scoaterea în vileag a numelor acestor avocați români.

Ca urmare a refuzului notarilor unguri de a depune jurământul de fidelitate și de a-și continua activitatea sub stăpânirea românească multe comune din Țara Bârsei au rămas fără notari și fără ajutor de notari.

Pentru ocuparea posturilor vacante se organizau concursuri anuntate și de‚ ’’Gazeta Transilvaniei’’; de exemplu pentru plasa Săcele din județul Brașov s-a organizat concurs pentru posturile de notar și ajutor de notar în comunele Cernat, Satulung, Turcheș, Bacifalu, Tărlungeni și Zizin.175

Tot‚ ’’Gazeta Transilvaniei’’informa ca pe data de 11 aprilie 1919 a avut loc reuniunea notarilor din județul Brașov.176

Lipsa de personal din acest domeniu a fost rezolvată în parte prin aducerea acestora din Regat. Altă soluție folosită de autorități a fost apelul făcut avocaților români de a intra în registratură. În Brașov a existat chiar un caz în care un notar a fost numit judecător de plasă: este vorba de Mihail Russu, fost notar de tribunal care a fost numit de către Consiliul Dirigent judecător de plasă la tribunalul din Brașov.177

Conform organizării judecătorești de atunci a Transilvaniei judecătoriile de ocol (rurale și urbane) și tribunalele erau subordonate celor 4 curți de apel de la Cluj, Tg. Mureș, Oradea și Timișoara.178 În numarul 87 al‚ ’’Gazetei de Transilvaiei’’ din 4 mai 1919 se făcea propunerea Consiliului Dirigent să mute Curtea de Apel de la Tg Mureș la Brașov. Curtea respectivă avea în subordine județele Brașov, Făgăraș, Treiscaune, Ciuc, Odorhei, Târnava Mare și Mureș-Turda. Argumentele aduse pentru această schimbare au fost că Tg. Mureș este prea departe de populația Țării Făgărașului, iar Brașovul era un important centru de căi ferate care permitea legatura cu județele amintite.

Ca urmare a acestei propuneri Consiliul Dirigent a aprobat mutarea Curții de Apel de la Tg. Mureș la Brașov, așa cum anunța ’’Gazeta Transilvaniei’’ în numarul sau 121/19 iunie 1919. Se repara astfel, considera ‚’’Gazeta Transilvaniei’’, o nedreptate făcută Brașovului – focar de cultură nu numai românească, dar și pentru minoritățile naționale germană și maghiară. Vechii stăpâni, spunea ‚’’Gazeta Transilvaniei’’, au vrut cu orice preț să ridice Tg. Mureșul, așa numita capitală a secuilor, care era însă‚ ’’un sat ascuns, fără comunicație, lipsit de viața comercială și industrială intensă.” Brașovul era îndreptățit să aibe Curte de Apel deoarece era al doilea oraș “al Transilvaniei după Cluj și avea legaturi foarte bune cu județele Făgăraș, Treiscaune, Odorhei, Târnava Mica, Târnava Mare și Ciuc, tot ’’Gazeta Transilvaniei’’mai menționa că Brașovul avea legaturi directe pe cale ferată și cu Aradul, Bucureștiul și Oradea, iar după unirea din 1918 se afla chiar în ‚’’miezul României Mari ’’, fiind cel mai apropiat oraș mare de capitala țării.

Alte probleme cu care s-au confruntat Resortul Justiției au fost cele ale introducerii limbii românești în judecătorii și tribunale, ale popularizării limbajului juridic românesc precum și ale preluării modalităților de redactare a diferitelor documente juridice din justiția Regatului, în acelasi scop de uniformizare cât mai rapidă a acestui sector.

În acest sens Resortul Codificării a luat măsurile necesare pentru a pune sub tipar Lucrarea dr. Traian Pop – “Directionar juridic româno-maghiar și maghiaro-român” – care era un studiu comparativ între codurile românești și cele maghiare și care contribuia la popularizarea limbajului juridic românesc.179 Același autor va publica în același an și lucrarea “Notițe practice din justiția românească” pentru ajutorarea magistraților și avocaților români la ședințe, la redactarea jurnalelor, a proceselor verbale, a cărților de judecată și a sentințelor, precum și motivarea lor, redactarea acțiunilor felul de a pleda.180 Ele nu aveau, preciza “Gazeta Transilvaniei”, pretenția de a fi lucrări științifice, ci erau publicate cu scopul practic imediat de a ajuta la începutul funcționării justiției românești în Transilvania.

În acelasi scop al romanizării activității juridice, procurorul general de la Curtea de Apel, dr.Mihai Coropsian, într-o inspecție făcută tribunalului din Brașov, promitea că în curând vor fi tipărite formulare românești necesare în activitatea judecătoriilor și tribunalelor și se vor executa ștampile românești pentru a se îndepărta lipsurile existente.181 Cu ocazia aceleași inspecții, procurorul general a constatat că exista o activitate foarte bună a președintelui tribunalului din Brașov dr.Petru Metreș, a prim-procurorului, dr. Hozan, și a șefului judecătoriei de ocol, dr Danda; totodată a făcut un apel prin intermediul ’’Gazetei Transilvaniei’’ la marele public ca să-și dea concursul la ’’înflorirea instituțiilor de drept’’.182

O alta măsură pentru uniformizarea organizării juridice a fost și cea a suspendării jurisdicției Curților de jurați, inexistente în Regatul României. Aceasta își încetau activitatea ca urmare a Ordonanței nr.1569 publicată de Consiliul Dirigent în‚ ’’Gazeta Oficială’’ nr. 38.183 Toate infracțiunile rezolvate până atunci de aceste instanțe urmau să se judece începând cu data de 1 iulie 1919 de către tribunale.

Prin desprinderea Transilvaniei din fosta Ungarie, justiția din această regiune era lipsită de autoritățile centrale, problema ce trebuia rezolvată de asemenea de Resortul Justiției de la Sibiu. Necesitatea uniformizării la nivelul întregii țări a fost considerentul decisiv al hotărârii Resortului de Justiție de a recunoaște Curtea de Casație și Justiție din București ca for superior. Forurile de la București au emis un decret-lege prin care s-au înființat 3 secțiuni transilvănene pe lângă Curtea de Casație și Justiție din București. Astfel, justiția din întraga țară dobândea un for suprem unic, pas important în procesul uniformizării generale a justiției.184

În concepția ’’Gazetei Transilvaniei’’ Justiția avea un rol important în asanarea morală a societății românești și în înlăturarea pericolului izbucnirii unei revoluții.În acest scop, judecătorii, având de partea lor imensa majoritate a populației ’’batjocorite și furate’’, trebuiau, spunea gazeta, să depună “o activitate energetică, curajoasă, stăruitoare, fără părtinire din partea lor pentru a evita revărsarea furiei mulțimii”185.

2.4. Relațiile și atitudinea noilor autorități administrative față de minoritățile naționale

În lucrarea de față m-am referit la atitudinea celor doua gazete față de minoritarii sași, maghiari și evrei.

În ceea ce privește atitudinea față de sași se pot distinge doua etape: înainte de aderarea lor la Unirea de la 1 decembrie 1918 și după acest act.

Inainte de 8 ianuarie 1919, când sașii din Ardeal și-au manifestat adeziunea la Unire în cadrul adunării de la Mediaș, "Glasul Ardealului" a manifestat o atitudine foarte critică față de politica promovată de unii lideri sași; acestă politică era caracterizată de gazeta brașoveană ca o “politică de expectativă’’, sașii considerau că între unguri și români se dădea atunci o luptă de supremație politică, iar ei urmau să se dea de partea celui mai tare;186 prin politica pe care o duceau sașii încercau, spunea aceeași gazetă, să-și mențină toate privilegiile, îndeosebi cele economice; politica lor avea ’’un caracter provincial, orientată după schimbatoarele trebuințe ale ținutului și ale zilei, fără colorit, dublă și echivocă”.187

Atitudinea expectativă, de neîncredere în stăpânirea românească asupra Transilvaniei se datora, după părerea redactorului Ilie Cristea, unei ’’miopii sufletești’’, unui defect de spirit al sașilor; ’’ei nu sunt capabili să prevadă ziua de mâine, sunt incapabili să înțeleagă ce se petrece sub ochii lor.’’ Sașii, spunea același redactor, așteptau ca Unirea să se consființească de către Conferința de Pace: ’’Atunci vom avea fericirea să ni se adreseze duioase mărturisiri de dragoste, invitări la oculte compromise politice, galanterii delicate, cum numai subtilul și scânteietorul spirit săsesc în stare să le producă……N-avem nevoie să vânăm simpatia sașilor căci soarta noastră nu atârna deloc de votul de încredere al lor sau al secuilor. Noi recunoaștem un singur for, la a cărui sentință ne supunem imediat și fără cârtire: e constiința popoarelor civilizate.”189

Aceste cuvinte malițioase la adresa concetățenilor sași se pot explica ca izvorate dintr-un anumit resentiment al populației românești față de atitidinea pe care unii conaționali germani au avut-o față de ei după retragerea armatei române în toamna anului 1916, precum și dintr-un complex de inferioritate pe care l-au avut majoritatea românilor în timpul tegimului trecut.

Cu toate acestea, din articolul mai sus amintit, ca de altfel din toate articolele apărute în cele doua ziare românești din Brașov la sfârșitul anului 1918 și în anul 1919, nu reiese că românii ar fi manifestat sentimente de ură sau răzbunare față de sași sau maghiari. În acest sens, redăm în continuare cuvintele lui Ilie Cristea, atât de semnificative, încât nu mai este nevoie de nici un comentariu; “Trebuie să spunem urmatoarele: suntem mai tari dar nu vom face ceea ce au făcut ei în 1916, când se aflau în situatia noastră.

Nu vom face-o, mai întâi de toate pentru că n-avem de ce să-i urâm: sunt așa de mici, încât nu se pot strica. De altă parte, sufletul nostru e așa de plin de fericire și mulțumire, încât sentimentul urii nu mai are loc într-însul.’’190

Atitudinea sașilor ardeleni față de Unire a fost mult influențată de hotărârea adoptată de adunarea sașilor din București pe data de 11 decembrie 1918, prin care aprobau Rezoluția de la Alb Iulia și se declarau multumiți de faptul că aceasta garanta libera întrebuințare a limbii materne în instrucție, administrațe și justițe. Sașii din București dădeau sfatul fraților lor din Ardeal să adere și ei la Rezoluție și să se pronunțe pentru unirea Transilvaniei cu România.191

În Brașov, președintele societății săsești ’’Transilvania’’ din București, Frank, a avut mai multe consfătuiri cu liderii politici ai sașilor din localitate.192 Cu acest prilej d-l Frank a dat un interviu pentru "Glasul Ardealului" “în care își manifesta speranța că în cadrul statului român sașii se vor bucura de mari avantaje materiale”.

Spiritul antisemist al țăranului român, superioritatea economică ai intelectuală a poporului sas, toate acestea deschid perspective frumoase pentru viitorul nostru. Eu sper, ca o buna parte a comerțului și industriei de pe întreg pământul românesc prin o politică cuminte, va ajunge în mana noastră.193

Același Ilie Cristea în articolul intitulat ’’Politica săsească’’ deplângea neîncrederea sașilor în stăpanirea românească asupra Transilvaniei și politica lor oscilantă când cu maghiari, când cu românii, când singuri.

’’În vremile de prefaceri pe care le trăim vecinii sași cu zăpăceala și totala lor dezorientare ne prezintă un tablou care inspiră milă și dezgust. În lupta pentru existență s-au ferit de luptă și de suferință, au fost slugile supuse a tuturor puternicilor zilei; în loc de a-și revendica drepturile, și-au cerșit întotdeauna prin josnicie compromise încheiate în întuneric. Nicolae Iorga i-a caracterizat bine când a zis: ’’Sasul e un bun gospodar, dar slab politician. Astăzi ei nu sunt nici cu ungurii, nici cu românii, dar nici singuri! În acest război fiecare și-a atins tinta: ungurii vor avea stat unitar național între Dunăre și Tisa, iar sașilor li s-a împlinit dorința de a fi izolați, căci astazi toata lumea îi ignorează cu desăvârșire.’’194

Contrar acestor opinii, sașii pretindeau toate drepturile de care s-au bucurat de sute de ani și care le-au câștigat prin trudă; ei pretindeau libertatea pentru care au ’’varsat mult sănge în patria noua.’’195

De aceea pretențiunea noastră față de viitor este justă. În anul 1848 și 1864 bărbații conducătorii ai noștri au expus cererea pentru dezvoltarea liberă a poporului nostru: mențiunea constituției, municipale sasești a‚ ’’universității națiunii săsești’’ cu drepturile ei, întrebuințarea limbii germane în administrație, autonomia bisericii și a scolii, neatacarea averii naționale și comunale, totodată drepturi pe care le-am avut în decurs de sute de ani.

Pentru libertate ei au vărsat mult sânge în patria nouă și noi luptăm numai pentru libertate pentru dreptul săsesc, pentru libertatea săsescă.’’196

Chiar și după actul de aderare a sașilor la Unirea proclamata la Alba Iulia, ’’Gazeta Transilvaniei’’, deși își mai îndulcise tonul la adresa lor, continua totuși să le reproșeze că nu ’’se amestecă cu românii, de teamă să nu piară’’, că în ochiilor ’’actul de alipire – adeziunea lor la unire – e un contract încheiat între doi oameni de afaceri, care a fost dictat de aspre necesități de interese, de legea conservării naționale; e un contract care nu obligă la nici o apropiere sufletească…’’197. Sașii erau acuzați de faptul că neavând încredere în Revoluția de la Alba Iulia și în cuvântul românilor, au încercat să obțină drepturi mai multe înaintând pe ascuns un memoriu conferinței de pace, în care cereau un fel de stat în stat, o ’’Deutsche Mark’’ pe teritoriul României.

Acuzația această a fost însă dezmințită de un protest dat publicității de Consiliul național săsesc prezentat la 23 iulie 1919 președintelui Consiliului Dirigent, în care se spunea: ’’Politica poporului săsesc față de Consiliul Dirigent și față de poporul român a fost de la început condusă cu cea mai deplină sinceritate și legalitate; protestăm prin urmare energetic contra reproșului că am fi purtat o politică de duplicitate.”198

Chiar și atunci când Sfatul Național german săsesc din Ardeal trimitea o telegramă pe adresa Marelui Sfat Național Român în care își exprima speranța că dezbaterile asupra proiectelor de reformă agrară și electorală vor da un rezultat satisfăcător pentru toate popoarele din noul stat, că ele vor fi conduse după același spirit de dreptate și bună înțelegere ca cele de la Alba Iulia199. Sașii puteau avea partide politice, dar în nici un caz o instițutie de genul unui Sfat Național. Acest drept îl are numai poporul român care hotărăște astazi pentru Ardeal prin Marele Sfat Național.200

Această atitudine intransigent a redacțiilor celor două jurnale brașovene față de politica și liderii sașilor, dar nu numai a acestora, ci și a celorlalte minorități, se poate explica prin aceea că ziarele respective aveau o mare dorință de a convinge populația minoritară că Transilvania era sub stăpânirea românească. Au existat însă unele nemulțumiri ale populației românești din Brașov și din jur cu privire la intențiile sașilor de a acapara proprietățile românești din Schei (prin cumpararea de case și gradini la prețuri foarte mici profitând de situatia financiară grea a românilor după război)201, de a face nedreptăți la împarțirea pământurilor (acestea făcându-se în mod arbitrar, românii primeau de cele mai multe ori pământuri stepe, la marginea satelor)202 sau de a pune piedici în exercitarea unor meserii de către meșterii români din Brașov.203

Deosebit de virulente sunt articolele ‚’’Gazetei Transilvaniei’’ față de presupușii ’’agenți unguri’’ care colportau în Brașov zvonuri foarte periculoase care tindeau să micșoreze impresia produsă de victoriile armatei române împotriva Republicii ungare a sfaturilor.204

Într-un articol referitor la atitudinea acelor unguri din Ardeal care nu se împăcau cu gândul că au pierdut și care nu vroiau să recunoască starea de fapt și de drept a lucrurilor, care, sub influența ’’agenților secreți din Budapesta și Seghedin,’’ puneau la cale tot felul de planuri, se cerea românilor să controleze cât mai riguros tot ce se întâmpla în localitatea lor și să manifeste ’’spiritul de stăpânitor’’ în toate ocaziile și în toate acțiunile: ’’Să uitam odată că am fost robi! Să înceteze toleranța, nepăsarea! Să ne dăm seama că suntem nu numai învingători, dar și stăpâni!’’205

“Și am sfărâma tot ce e mare, tot ce este sublim în acest soldat al nostru dacă i s-ar aduce la cunostință că în loc să-i pedepsim, noi, cu mic cu mare, dăm fuga la ei ca să-i vizităm, să le aducem tigări, flori, haine și merinde.

Secui, sas, neamț, ungur și român chiar, să înceteze odată cu vizitarea lagărului unde sunt internați acești prizonieri tâlhari.’’206

Deosebit de revoltați au fost mai mulți români din Brașov față de turneul unei trupe de teatru maghiar din Cluj, chiar în perioada când aveau loc lupte grele între armetele românești și cele maghiare, dincolo de Tisa. Față de aceasta brașovenii au înaintat un protest președintelui Consiliului Dirigent, cerând interzicerea spectacolelor trupei maghiare.207

Zvonuri răspândite de aceleași elemente neîmpacate cu pierderea Ardealului, că România nu avea granițele pe care le-a cerut, că totul este în stare de provizorat, au continuat și după terminarea războiului dintre statul român și republica maghiară, pe timpul discuțiilor de la conferința de pace pentru semnarea pacii cu Austria.208 ’’Gazeta Transilvaniei’’ făcea românilor recomandări în ceea ce privește atitudinea pe care trebuiau s-o facă față de acești unguri.

Dacă maghiarii uneltesc în șara noastră fără să aibe grijă de viața lor apărată de trupele românești trebuie să traga și consecințele rele ale atitudinii lor. Să știe că-i cunoșteau, ca am descoperit firul urei lor și să-i pedepsim fără cruțare ca să simtă greul justiției românești acum cum merită pentru uneltirile lor dușmane.209

Cazuri de violență între populația românească și cea maghiară nu s-au înregistrat pe teritoriul Brașovului și a satelor din jur în perioada instaurării administrației românești. Acest lucru reiese din parcurgerea celor două ziare românești de la poalele Tampei. ’’Gazeta Transilvaniei’’ relatează doar două cazuri de incidente: unul mai grav, petrecut în mai 1919, când a avut loc un atac asupra unui soldat voluntar venit din Italia care conducea 2 ofițeri prizonierii maghiari; atacatorul, care fugise, era bănuit a fi unul din aceeași dușmani’’ îndârjiți care uneltesc împotriva românilor’’210; celălalt incident se referea la atitudinea ceangăilor din Săcele care cutreierau seara în cete, străzile comunei, amenințând pe locuitorii români.211

În repetate rânduri întâlnim în articolele‚ ’’Gazetei Transilvaniei’’ referiri la un aspect existent la Brașov în timpul luptelor dintre armatelor românești și trupele guvernului bolșevic din Ungaria: ’’în timp ce tinerii români și sași sunt la datorie, cei maghiari se plimbă liber, fac afaceri sau curte la doamne și domnișoare.’’212

Intr-un alt articol referindu-se la aceeași problemă se arăta că “în timp ce zece contingente formate din populația bărbătească românească păzesc frontierele, gospodăriile lor au rămas să fie conduse de bătrâni, femei, copii; în vremea acesta străinii își refac gospodăriile stricate și se îmbogățesc: ungurii și sașii înființeză societăți de exploatare, intreprinderi industriale, iar evreii galițieni fac comerț ’’en gros’’.213

Pomenind de evrei, trebuie să spunem că față de această populație ’’Gazeta Transilvaniei’’ a manifestat o atitudine evident antisemită, făcându-i responsabili pe aceștia de toate relele ce aveau loc în lume.214, evreii erau vinovați, în concepția gazetei, de toate mișcările anarhice și revoluționare, ei conduceau grevele, și au fost conducătorii tuturor mișcărilor bolșevice.215 Ei au ruinat Rusia cea mare și Ungaria cea trufașă ’’Marx e marele lui teoretician care a schițat planul unui stat comunist ieșit din ruinele unei civilizații de veacuri, la care evreul n-a contribuit cu nimic.

Lenin, Trozki și Kuhn sunt celebrități ieșite din sânul aceluiași popor, răzvratit astazi contra celor cari prin existența lor îl împiedică să ducă o viață națională în hotarele lui naturale”.216 Sau: ’’Bolșevismul s-a demascat singur, el este o armă politică menită a asigura dominația rasei semite;217 ’’bolșevicii de la Pesta sunt ovrei ’’și regimul bolșevic, prin excelență jidovesc, a comunizat în favoarea evreilor prefăcând Ungaria într-o adevarată Palestină’’, iar “răsturnarea regimului de la Pesta a însemnat prăbușirea dominației evreiești.’’218 Dispunând de mijloace financiare, ocupându-se de comerț, evreii ’’au scumpit viața, risipind cu bani cu nemaipomenită ușurință, din cauza lor chiria a ajuns foarte mare în Brașov.”219 Starea de război a favorizat, în concepția ’’Gazete Transilvaniei’’, interesele evreiești: ’’în timp ce românii luptau pe front evreii și nemții s-au îmbogățit cumpărând case, magazine, hoteluri, băcănii, cofetării, stabilimente industriale; cei fugiți din calea dușmanului, întorși acasă n-au mai găsit nimic”220 chiar și în Vechiul Regat‚ nu exista un bărbat politic care să nu aibă un secret evreu.221 Intr-un alt articol se relata că “finanța ovreiască spumează de furie cu pămăntul vergin și plin de comori al României n-a căzut încă prada mâinilor și spurcate și ca Transilvania i-a fost smulsă.

Pentru vremea noastră cel mai primejdios tiran e fără îndoială această ființă ovreiască ce tinde spre dominația universală’’.222

Caracterizări puțin măgulitoare la adresa evreilor găsim în paginile‚ ’’Gazetei Transilvaniei’’: acest popor lipsit de geniu creator, poseda în cel mai inalt grad geniul răului’’223. Evreii nu săvârșesc niciodată munca, productivă ci trăiesc din produsul altor brațe, fiind de obicei elementul intermediar între producător și consumator’’224; evreii sunt‚ ’’cauza și microbul descompunerii, rasa semită, parazitoare și propagatoarea tuturor microbilor sociali225‚ ’’ei sunt cel mai șovinist popor.’’226 Considerați un pericol național, ’’Gazeta Transilvaniei’’ îi îndeamna pe români să-și păzească frontierele care erau asaltate de evreii din Rusia și Ungaria și care se revărsau ca un‚ ’’puhoi de venin în Transilvania. Urâți și prigoniți de ruși, unguri și polonezi aceștia se vor apropia de România unde avem aproape un milion și jumatate de evrei. Și ce va fi Dumnezeule, dacă acest numar va mai spori!’’227

Inființarea de cooperative la sate prin asocierea micilor capitaluri ale țăranilor va reprezenta, de asemenea, o forță de rezistență în fața evreilor.228

Față de acest antisemitism al‚ ’’Gazetei Transilvaniei’’ și al altor publicații românești din Ardeal, apărea un articol de protest în ziarul ’’Neamul Evreiesc’’ din București; la această‚ ’’Gazeta Brașoveană răspundea că antisemitismul sau se datorează atitudinii pe care au avut-o evreii în toamna anului 1916, când au vândut‚ ’’fără nici un scrupul și cu o diabolică bucurie orice semn și mișcare a trupelor românești’’, iar după retragerea lor evreii și-au făcut din nou apariția aducând cu ei “urgia și blestemul cel mai infernal asupra bieților români.”229

Referitor la poziția evreilor față de Unirea cu România a Transilvaniei, cei domiciliați în București s-au întrunit la 31 martie 1919 și au adoptat o moțiune prin care aderau la programul cuprins în Rezoluția de la Alba Iulia. S-a ales apoi o delegație care să prezinte moțiunea autorităților, să intervină pe lângă evreii domiciliați în provincie să adere la moțiune și să stăruie pe lângă comunitățile evreiești din Transilvania să-și declare adeziunea lor la programul de la Alba Iulia. Delegația a prezentat moțiune lui Mihai Popovici, consilierul Transilvaniei pe lângă Ministerul de Interne, la 1 aprilie 1919. Moțiunea a fost înmânată apoi și Consiliului Dirigent.230

’’Gazeta Transilvaniei’’ a dus o campanie susținută pentru îndepărtarea tuturor străinilor refugiați în timpul războiului la Brașov care erau suspectați de a fi agenți ai dușmanilor stăpânirii românești și care au provocat multe probleme sociale. Prefectura poliției din Brașov a făcut o listă cu 500 familii care rebuiau să părăsească orașul; lista a fost înaintată forurilor superioare pentru aprobare, dar Resortul de Interne de la Sibiu a tergiversat acest lucru, ceea ce i-a făcut pe redactorii gazetei să bănuiască că ar exista legături oculte între acest resort și evrei.231

O problema tot atât de importantă a fost și cea a repatrierii cetățenilor austrieci, germani și maghiari care se aflau atunci pe teritoriul Brașovului. În acest scop s-a înființat un birou de repatriere la Sibiu, iar mai târziu unul și în Brașov.232 Cei care doreau să părăsească teritoriul României trebuiau să dea o declarație că nu se vor mai întoarce în acesta țară.233 În județul Brașov cazurile de repatriere erau rezolvate de prefect, fără intervenția biroului de repatriere. Repatrierea era hotărâtă într-o ședință la care participau prefectul, reprezentantul siguranței statului și a armatei, iar certificatele de repatriere erau vizate de comandantul Zonei de Supraveghere din Sibiu.234

Cu toate aceste măsuri, în luna octombrie, într-un articol din‚ ’’Gazeta Transilvaniei’’ se mai spunea că Brașovul ’’încă geme de străini’’, iar‚ ’’profesorii din Vechiul Regar cutreieră străzile în căutarea de locuințe.’’235

Pe data de 10 decembrie 1919 prefectul poliției din Brașov a dat un comunicat prin care se anunțau care erau categoriile de străini care trebuiau să părăsească orașul în termen de 15 zile: cei care s-au refugiat în oraș înaintea năvălirii rușilor, cei care s-au refugiat pe teritoriul orașului în timpul revoluției, familiile militarilor austro-ungari și ungurii care s-au deplasat în oraș în timpul războiului, toți cei care nu aparțineau orașului și care au făcut comerț sau alte afaceri, funcționari și avocați care n-au depus jurământul, ofițerii activi din fosta armată austro-ungară și ungară care nu vor declara în decurs de 8 zile că renunță la toate gradele și titlurile avute în armata din care faceau parte. Nu se admiteau prelungiri de ședere.236

În încheierea acestui subcapitol putem aprecia că deși cele două gazete românești au manifestat o atitudine uneori chiar ostilă față de minoritățile naționale de pe teritoriul Brașovului, totuși nu s-au înregistrat conflicte violente între acestea și populația românescă, întotdeauna făcându-se apel la calm și răbdare pentru rezolvarea pe calea legală a problemelor existente la sfărșitul anului 1918 și în anul 1919.

CAPITOLUL III

PROBLEMELE ECONOMICO – SOCIALE ȘI GESTIONAREA LOR DE CĂTRE ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ROMÂNEASCĂ

LA BRAȘOV ÎN ETAPA DE TRANZIȚIE

3.1. Aspectele economice ale tranziției și soluțiile date de noile autorități

Industria

Alături de romanizarea administrației și a asigurării ordinii publice la fel de importantă a fost pentru noile autorități ale Transilvaniei și rezolvarea numeroaselor probleme economice, deosebit de grele în acea perioadă. Economia întregii țări se resimțea de pe urma distrugerilor și a gravelor perturbări provocate de război și de jaful ocupanților. Situația grea a industriei se datora lipsei acute de materii prime, de combustibili, uzurii utilajelor, starii deosebit de precare a transporturilor, finanțelor și creditului. Ca urmare a acestor factori, în 1919 un numar mare de intreprinderi industriale nu funcționau, iar altele lucrau doar cu o parte din capacitatea de producție, ceea ce a făcut ca producția lor să fie inferioară nivelului interbelic.1

După Unirea cu România, în Transilvania s-au deschis perspective noi pentru dezvoltarea industriei, care în vremea dominației austro-ungare era concurată puternic de interprinderile industriale din Boemia, Galiția, Viena, ocupănd un loc secundar, de interes local. În concepția economiștilor din Consiliul Dirigent, Transilvania urma să aibe în cadrul economiei naționale rolul de‚ ’’atelier industrial’’, având în agricultura intensivă un suport solid. Dezvoltarea industriei era în aceeași accepțiune, o condiție indispensabilă pentru păstrarea independenței și a suveranității statului.2

Resortul Industriei condus până în august 1919 de social-democratul Iosif Jumanca și apoi de Mihai Popovici,și-a orientat activitatea spre mai multe direcții determinate de diversitatea problemelor legate de acest sector: refacerea capacităților industriale, normalizarea producției, valorificarea, economisirea și descoperirea de noi surse de energie, preluarea intreprinderilor care aparținuseră statului austro-ungar, extinderea legislației economice din Vechiul Regat din Transilvania, încurajarea înființării de noi intreprinderi industriale cu capital majoritar românesc.3

În perioada de început a înființării Consiliului Dirigent, un util schimb de opinii între industriașii, inginerii și tehnicienii români din Transilvania s-a realizat cu ocazia lucrărilor Congresului ținut la Sibiu în zilele de 8, 9, 10 decembrie 19184. S-a discutat la acest congres despre ’’dezvoltarea meseriei și industriei române, despre nevoile cu care s-au luptat meseriașii români pentru păstrarea naționalității lor, despre bogățiile Ardealului.’’5 S-a propus ca în fiecare comună să se introducă lumina electică și s-a pus problema statului inginerului în cadrul societății, scoțându-se în evidență rolul social și politic al acestuia. ’’În urma acestui congres s-a constituit Reuniunea inginerilor și tehnicienilor români care urma să se contopească cu timpul în Camera inginerilor din România, pentru a pune capăt astfel, particularismelor provinciale și în acest domeniu. Hotărârile adoptate la acest congres, care aveau în vedere refacerea economică, au fost prezentate și Consiliului Dirigent.6

Pe plan local, înainte de constituirea Consiliului Dirigent, problemele economice ale Brașovului și Țării Barsei erau rezolvate de sectia economica a Sfatului Național Român din Țara Bârsei, care s-a constituit în ședința din 21 noiembrie 1918 și a fost condus de medicul veterinar Alexandru Suru.7 Ședințele acestui consiliu aveau o dată pe săptămână, participând toți membrii Sfatului interesați de problemele economice.8

Principalele probleme cu care s-a confruntat această secție economică au fost în primul rând cele de aprovizionarea populației cu alimente, lemne de foc și gaz lampant în lunile noiembrie și decembrie 1918.

De problema refacerii interprinderilor industriale, a dezvoltării unei puternice ramuri industriale în județul Brașov s-a ocupat Camera de Comerț și Industrie din Brașov; acesta a fost înființată odata cu celelalte Camere din Transilvania, din inițiativa Consiliului Dirigent, pentru a avea un control mai riguros asupra acestei activități, pentru a cunoaște mai bine problemele cu care se confruntă acestă ramură economică, în vederea luării măsurilor celor mai adecvate. Pentru a afla date precise despre situatia intreprinderilor industriale Camera din Brașov a înaintat mai multe circulare prin județ, circulare ce erau cerute de Consiliul Dirigent.9 Din aceste circulare reiese că o parte din interprinderile brașovene nu lucrau cu întreaga capacitate de producție, iar altele nu lucrau deloc. Dificultățile cu care se confruntau intreprinderile industriale din Brașov erau: lipsa de mașini sau părți de mașini, lipsa materiilor prime. În memoriile înaintate Consiliului Dirigent, Camera brașoveană a făcut mai multe propuneri de îmbunătățirea a situației, indicând și produsele industriale din Transilvania care ar fi putut găsi o piațra rentabilă de desfacere în Vechea Românie. În acest scop, de comun acord cu celelalte Camere de Comert din Transilvania și cu concursul Consiliului Dirigent, s-au organizat călătorii industriale în orașele din România. Pentru procurarea mașinilor și altor produse industriale s-au efectuat călătorii și în Cehoslovacia, Austria și Germania.10 Ideea centrală reieșită se refereanla ecesitatea dispariției cât mai rapide a oricăror particularități provinciale în organizarea vieții economice, propunându-se în acest sens intensificarea lucrărilor pregătitoare pentru elaborarea unei singure legi de încurajare a industriei la nivelul României unite.11

Pentru apărarea intereselor lor patronii industriași și comercianți atât din Țara Bârsei cât și din Transilvania s-au organizat în societăți ca: Societatea patronilor din Țara Bărsei și Uniunea ’’Industria Ardealului’’.12 Aceasta din urmă s-a constituit în urma unei adunări ce a avut loc la Brașov la 29 august 1919. Sediul Uniunii industriașilor ardeleni s-a stabilit la Brașov, iar președinte a fost ales Willi Czell, industriaș din Brașov. Scopurile acestei uniuni care cuprindea industriași ardeleni din toate ramurile industriei erau: ’’apărarea și încurajarea industriei ardelene, conlucrarea la rezolvarea problemelor de politică socială, sprijinirea autorităților prin darea de expertize, cultivarea și răspândirea cunoștințelor speciale, protejarea invențiilor de seamă, intreținerea unei constante legături cu celelalte corporațiuni de economie politică.”13 Pentru apărarea intereselor locale și speciale s-a hotărât înființarea unor‚ ’’grupe locale și speciale’’, iar pentru rezolvarea problemelor curente, un birou la reședinta Consiliului Dirigent din Sibiu.

Se preconiza înființarea unei societăți anonime românești de intreprinderi comerciale și industriale care să cuprindă industriași, comercianți, medici, avocați, ingineri, profesori atât din Brașov cât și din București, din aceeași dorință de uniformizare și integrare economică cât mai rapidă.14

Dintre societățile industriale și comerciale înființate în Brașov în anul 1919, amintim: Societatea anonimă pentru mine de cărbuni și pentru uzina electrică și Societatea românească pentru promovarea industriei și comerțului de lemn. În prospectul de fondare a primei societăți publicate în‚ ’’Gazeta Transilvaniei’’, nr. 87/4 mai 1919 se anunțau principalele scopuri ale acesteia: ’’câștigarea și exploatarea depozitelor de cărbuni și a drepturilor miniere ce se află în Ilieni și alte locuri și formează în prezent proprietatea ’’Societății miniere anonime Brașov-Treiscaune’’, înființarea unei uzine centrale pentru producerea curentului electric precum și înființarea unui tramvai electric în Brașov și a unui tramvai electric circular pentru a lega comunele învecinate unele de altele și de orașul Brașov. Capitalul societății era de 5 milioane, avănd 5000 acțiuni a 1000 coroane fiecare. Adunarea de constituire a societății era anunțată pe data de 18 iunie 1919, la Brașov, în sala de ședinte a Sfatului orășenesc.15

În ceea ce privește cea de-a doua societate industrială și comercială, în apelul făcut de Banca Centrală pentru Industrie și Comerț din Sibiu ’’către toate instituțiile financiare, societăți, și către toți particularii, antreprenorii, negustorii, industriașii, proprietarii etc. ’’se arăta că pentru înființarea acesteia se organizeaza o consfătuire la 2 august 1919 în sala Comitatului din Brașov.16

Scopurile societății erau ’’dezvoltarea și modernizarea exploatării lemnului, crearea unei clase de înterprinzători fie ca particulari, fie ca societăți sau tovărășii și sprijinirea lor mai ales în ușurarea de credite.”17 Ideea înființării unei astfel de societăți izvora din dorința autorităților și a întreprinzătorilor români de a valorifica resursele naturale ale Transilvaniei. Lemnul era una din pricipalele bogății ale Ardealului și județului Brașov, de aceea sediul societății a fost stabilit în orașul de la poalele Tampei.

Micii comercianți și meseriași români din Brașov s-au organizat și ei în ’’Cooperativa Sindicatul’’ pe data de 29 iunie 1919, pentru a-și putea apara mai bine interesele.18 Croitorii brașoveni au înființat ’’Cooperativa croitorilor’’ cu scopul ’’de a asigura publicul cu producerea de haine ieftine și bune’’ primind comenzi pentru tot felul de haine civile și militare.19 Pe data de 9/22 mai 1919 se dădea publicității în ’’Gazeta Transilvaniei’’ anunțul pentru înființarea unei ’’tovaraii de consum’’ numita ’’Cooperativa’’din Scheii Brașovului, adunarea de constituire urmând a avea loc pe data de 15/28 mai 1919.

Constituirea acestor societăți a micilor negustori și meseriași români din Brașov a înregistrat un ritm mai rapid după Congresul general al federalelor care a avut loc în perioada 11-13 mai 1919 la București și unde au fost invitați toți conducătorii vieții cooperative din întreaga Transilvanie.20 Sindicatul morarilor din România chema pe toți proprietarii de mori sistematice din Transilvania să-și trimită adresa la Sindicatul morarilor din București pentru convocarea la un mare congres.21

Pentru sprijinirea comercianților și meseriailor români din Brașov s-a înființat la 30 iunie 1919 Banca Cooperativă care avea ca scop: acordarea de împrumuturi cu dobândă mica, iar venitul rezultat din aceste dobânzi urma să fie împarțit tot comercianților și meseriașilor.22

În timpul campaniei electorale din toamna anului 1919 s-au ținut la Brașov mai multe consfătuiri pe tema reorganizării economice și industrializării Brașovului, din initiațiva lui Mihai Popovici, șeful Resortului de Industrie și candidat al Brașovului pentru Parlamentul României.23 Cu ocazia acestor consfătuiri care au avut loc în perioada 29 octombrie – 31 noiembrie1919. Mhai Popovici a precizat că în viitor Brașovul va primi o noua organizare economică și culturală. Potrivit importanței pe care o avea în România după 1918; Brașovul trebuia să devină un centru economic și cultural, o atenție deosebită acordându-se dezvoltării Schielor, unde urma să se aducă apa și lumina, să se pavezeze toate strazile, să se înfiinteze o tovarașie de credit care să-i ajute pe micii comercianți, meseriași și economiile casnice cu o dobandă foarte mică. Se preconiza construirea unei fabrici la Brașov și reînființarea Reuniunii economice.24 Pentru regenerarea economică a Scheilor și a Brașovului în general, s-au făcut cu ocazia consfătuirilor amintite propuneri pentru dezvoltarea aici a industriei prelucratoare a lemnului; în jurul fabricii construite în acest sens în partea dinspre gara orașului, se propunea de asemenea să înfiinteze o colonie de români, ridicându-se case pentru muncitori; în acest fel s-ar fi putut descongestiona Scheiul care era prea aglomerat.25 Alte propuneri se refereau la înființarea unei fabrici ’’pentru prelucrarea mărfurilor de lut’’ (caramizi, ceramica, faianta, vase, smalturi, portelanuri) și a unor fabrici de tricotaj care să dea un lucru femeilor brașovene.26

Capital românesc era încă foarte mic și slab în comparație cu cel strain care deținea cea mai mare parte a bogățiilor subsolului, industria și comerțul. Economiștii ’’Gazetei Transilvaniei’’ considerau pe bună dreptate că‚ ’’dintre toți factorii de energie națională pe care se rezimă structura unui stat modern, cel care lipseste cel mai mult în Ardeal este averea’’.27

Constituirea comerțului și a industriei românești nu se putea face însă repede deoarece ’’trecerea de la o structură socială patriarhală la o complicată viață de stat modern e foarte grea.’’28

Industria românească viitoare va trebui să țină cont și de problema raportului între muncitori și muncă, care nu trebuie să fie numai un ’’raport fizic, dar și unul de sentiment.’’ Pentru că elementul românesc era slab reprezentat în ceea ce privește muncitorimea instruită și aproape deloc reprezentat în ceea ce privește capitalul, ’’Gazeta Transilvaniei’’ propunea ca ’’brațele românești să nu mai fie în serviciul capitalurilor straine.29 Pentru acesta se impunea solidaritatea tuturor intreprinderilor românești, o răsplată mai dreaptă a muncii și constituirea cooperativelor, tovărășiilor sau a obștilor în agricultură, comerț, exploatarea pădurilor.30 Aceeași gazetă mai considera că era necesar să se facă o educație economică a poporului pentru a ști unde să-și plaseze banii cu folos.

Astfel, în condițiile în care cursul coroanei scădea tot mai mult, românii ar trebui să-și investească banii în acțiuni, bonuri de împrumut, bunuri mobile sau imobile.21

În concluzie putem afirma că cele doua ziare brașovene, și mai ales ’’Gazeta Transilvaniei’’, au nu numai pentru romanizarea administrației ardelene, ci și a vieții economice, pentru crearea unui puternic capital românesc în Transilvania și Brașov. Mijlocul pe care le-au folosit cele două jurnale în acest scop a fos publicarea de articole pe teme economice prin care încercau să facă o educație economică populației românești și să popularizeze eforturile autorităților și intreprinzătorilor români în vederea creerii unei economii românești moderne.

Agricultura

Inscrierea în Rezoluția de la Alba Iulia (punctul5 din Articolul III), reforma agrară, s-a bucurat de o atenție deosebită din partea Consiliului Dirigent; acesta era în conformitate cu prevederile Decretului-lege nr. 3632 din 11/24 decembrie 1918, potrivit cărora autoritatea provizorie a Transilvaniei trebuia în cel mai scurt timp să elaboreze proiectele de reformă agrară și electorală. În acest sens s-a organizat în cadrul Resortului din Agricultură un serviciu special al reformei agrare și al statisticii care trebuia să culeagă datele cu privire la proprietatea agrară și să pregătească cu sprijinul unei comisii proiectul de reformă agrară.32 Acesta a fost finalizat, se pare, la sfărșitul lunii februarie sau începutul lui martie 1919; începând din 4 martie 1919 au demarat dezbaterile lui în Consiliul Dirigent. Pentru popularizarea proiectului în rândurile populației și pentru a testa opinia acesteia s-au organizat mai multe consfătuiri în care s-a discutat proiectul, la Alba Iulia, Sibiu, Tg. Mureș. Dezbătut în Marele Sfat Național începând cu ședința din 6 august 1919, proiectul reformei agrare a fost promulgat apoi ca Decretul-lege nr. 3911 din 10 septembrie 1919. Aplicată mai târziu, după desființarea Consiliului Dirigent, reforma agrară a fost precedată în Transilvania de arendările forțate care, deși n-au satisfăcut realele necesități ale țăranilor, ele au contribuit la ameliorarea situației materiale a unei părți a țăranimii ardelene, îndeosebi a celei românești.33

Incepând cu nr.105/28 mai 1919 ’’Gazeta Transilvaniei’’ a publicat proiectul reformei agrare pe parcursul a mai multor numere, făcându-și astfel datoria de a populariza acest important proiect în rândurile populației.

Cu toate că Gazeta prezenta concepția P.N.R în ceea ce privește reforma agrară, totuși, cu spiritul ei caracteristic, reproșa Marelui Sfat Național, înaintea deschiderii lucrărilor acestuia de la sfârșitul lui iulie 1919, și celorlalte autorități că n-au făcut destul pentru cunoașterea proiectului de către populație, că nu s-au ținut conferințe, nu s-au publicat broșuri, că ziarele nu discuta mai în amănunțime această reformă agrară.34 Pe plan local, Biroul politic din Brașov ar fi trebuit să se ocupe mai mult de acesta problemă, mai ales că în unele locuri din județ, spunea Gazeta, cercurile interesate începuseră să inventarieze pământurile care urmau să fie pierdute prin expropriere și să ia măsuri pentru ca unele dintre ele să fie salvate. Impotriva celor care încercau să se sustragă exproprierilor prin vânzarea pământurilor ’’Gazeta Transilvaniei’’ era de părere că Autoritățile de la Sibiu ar trebui să ia măsuri energetice, fără nici o exceptie.35 Un astfel de caz era semnalat de Gazeta de Hălchiu, unde biserica săsească, de teama exproprierii, a început să vândă pământ la particulari; reușise să vândă până atunci 18 iugăre, nepublicându-se însă data licitației. Acțiunea bisericii respective se explica prin aceea că ea nu avea voie să aibe mai mult de 32 iugăre, restul urma să se considere teren de expropriere.36

Într-unul din aceste articole se arăta discrepanța mare dintre gospodăriile țăranilor români și cei sași și maghiari, discrepanța datorată regimului trecut.37 Proprietatea mare dispare ca o rămășița a veacurilor de robie medievală, lăsând locul micii proprietăți de la dezvoltarea căreia se asteapta toata buna pășire spre progres.38 Acest progres nu se putea însă realiza decât prin modernizarea muncii în agricultură, prin cultivarea mai rațională a pământului, prin ’’înlocuirea primitivismului țăranului român în care excelează cu modalități noi de lucru.’’ Ca să depășească starea de inferioritate față de gospodăriile săsești, românii ar trebui să ’’forțeze pasul’’ deoarece ’’politica economică a sasilor nu-i asteaptă”; dacă înapoierea datorată trecutului nu va fi înlăturată și înlocuită cu ceea ce trebuia să ridice pe români, atunci vina nu va fi a altora, ci a românilor.39

Rezolvarea problemei agrare ar fi contribuit, în accepțiunea Gazetei, și la transformarea țăranului român din Ardeal întru-un cetățean conștient de rosturile sale în societate, deoarece ’’supusă cu totul volniciei satrapilor care reprezentau administrația ungurească și lipsită de dreptul de a-și manifesta voința pentru ceea ce simtește, în țărănimea de azi nu avem decât o masă care nu-și poate exercita voința fiindcă nu-și cunoaste rolul ei în viața cetățenească.40

În făptuirea reformei agrare era cerută, conform opiniilor aceleiași gazete, și de rațiuni ale ordinii și siguranței publice, ar fi putut pune capăt întregii agitații prin care străinii încercau să discrediteze stăpânirea românescă în Transilvania.41 În acest sens ’’Gazeta Transilvaniei’’ atrăgea atenția autorităților cu privire la atmosfera încărcată de la sate datorate tărăgănării aplicării reformei agrare. Din acesta cauza cei în drept erau îndemnați ’’să lucreze și de grabă pentru a nu se ajunge la o descarcare a spiritelor’’42, deoarece ’’bolșevismul a distrus în inima țăranului și puțina limpede vedere ce și-a câștigat-o în timpul războiului.’’43 Pe lângă autoritățile care trebuiau să-și intensifice eforturile în vederea înfăptuirii reformei agrare, preotul, învățătorul și notarul trebuiau să îndeplinească ’’opera de școlire, de îndrumare a țăranului român.’’44

Astfel într-un articol semnat de inginerul agronom Vasile Papuc Secelea în “Gazeta Transilvaniei”, referent agricol al Brașovului, se făcea o adevarată pledoarie pentru creșterea vitelor, Transilvania trebuind să devină un furnizor de vite pentru țăranii din Regat.45 La rândul lor, inginerii agronomi din Transilvania trebuiau să afle câte vite disponibile și ce fel de rase existau în fiecare județ; pentru a satisface necesarul de vite din Regat se făcea un apel țăranilor din Ardeal să nu mai taie vitele și să nu le vândă speculanților; totodata, se apela la țăranii din Țara Bârsei să furnizeze numai rase de prăsilă, iar cei din județele Odorhei, Mureș și altele din regiunile muntoase care nu aveau rase superioare, să asigure necesarul de carne pentru orașul Brașov și alte localități din judetul Prahova, Ilfov etc.

Pentru refacerea șeptelului distrus în timpul războiului Resortul Agriculturii a dat ordinul de a se opri tăierea vitelor începând cu 31 martie 1919.46

Autoritățile locale brașovene au acordat o atenție deosebită acestui sector al creșterii vitelor anunțănd ori de câte ori era cazul epidemiilor de boli contagioase și măsurile de prevenire ale acestora. Astfel, aflăm din ’’Gazeta Transilvaniei’’ că printr-o hotărare a Consiliului orășenesc din 8 iulie 1919 transportul de vite se putea face numai după consultarea animalelor de către dr. veterinar comitatens sau locțiitorul acestuia, ori prin legitimare de la subprefect; aceasta, tocmai pentru a preantânpina răspândirea unor eventuale boli contagioase din județ.47 În aceeași ordine de idei, apărea în ’’Gazeta Transilvaniei’’ un articol în care brașovenii erau anunțați cu privire la măsurile de prevenire a ’’pleuropneumoniei’’, boală contagioasă la vite, înregistrată începând cu data de 6 septembrie 1919 pe teritoriul orașului.48

După apariția Decretului-lege din 10 septembrie 1919 Consiliul Dirigent a luat măsuri pentru înființarea comisiilor județene care trebuiau să pregătescă tot ce era necesar în vederea aplicării reformei agrare.

Pentru a liniști spiritele agitate de la sate, ’’Gazeta Transilvaniei’’ publica localitățile ardelene unde comisiile începuseră deja lucrările de expropriere și îndeamna populația la calm, la respectarea ordinii și liniștii pentru consolidarea vieții social economice.49

Nemulțumirile țăranilor români din Brașov și Țara Bârsei cu privire la întârzierea aplicării reformei agrare și la ilegalitățile comise în timpul împărțirii pământurilor și-au găsit expresia în memoriile trimise de aceștia Consiliului Dirigent, guvernului central și deputaților; memoriile au fost alcătuite cu ocazia adunărilor ținute la Brașov la care au participat reprezentanți ai tuturor țăranilor din Țara Bârsei.

Inițiativa unei prime adunări de acest gen a apartinut unui grup de țărani români din Codlea în frunte cu Gh.Stoia, care chema pe reprezentanții sătenilor din judetul Brașov la o adunare pe data de 28 noiembrie 1919 în Sala Sfatului Național din Brașov.50 În convocare se preciza că la adunare se va pune problema comasărilor de pământ pentru rezolvarea acestora în favoarea românilor. Dintr-un alt numar al Gazetei aflăm că la acestă adunare țăranii au decis ca toate comunele din județ să constituie comisii de câte 2 membrii care să strângă date referitoare la legea agrară în vederea alcătuirii unui memoriu colectiv.51 La începutul lunii decembrie 1919 a avut loc o altă adunare a țăranilor români din Țara Bârsei la care n-au participat însă nici un reprezentant al autorităților, deși au fost invitati.52 Delegații din comunele brașovene au arătat greutățile pe care le întâmpinau în aplicarea reformei agrare și ilegalitățile comise, exprimându-și dorința ca organele legiuitoare, să revină asupra maximului de pământ scutit de expropriere prin lege. Toate memoriile din comune vor fi apoi comasate într-unul singur și trimis Consiliului Dirigent, guvernului central și deputaților țărani.

Deși au existat nemulțumiri ale taranilor români față de întârzierea aplicării reformei agrare și față de faptul că, mai ales în comunele cu populație mixtă, românii primeau pământurile sterpe de la marginile localităților, ’’Gazeta Transilvaniei’’ nu semnalează cazuri de incidente violente în perioada sfârșitului de an 1918 și 1919. În timpul luptelor dintre armatele române și cele ale Republicii Sfaturilor din Ungaria, un membru al Marelui Sfat Național făcea un apel către români în acet sens: ’’Să ne pătrundem până în adâncul sufletului și să strigăm într-un glas: al nost e pământul țării acesteia și va fi pentru vecii vecilor! Să jurați în vreme ce oștenii îl apără cu grele lupte, risipind oștile dușmane că-l veți păstra și înflori cu munca sârguitoare ca să arătați că l-ați meritat.’’ 53

3.2. Rezolvarea problemelor sociale postbelice și de tranziție

Multiple au fost problemele sociale ce trebuiau rezolvate de autoritățile brașovene în primul an după război. Bunele intenții ale acestora, care au încercat să amelioreze în primul rând situația celor mai năpăstuiți de război, nu au putut suplini întotdeauna lipsa mărfurilor, prețurile exagerat de mari, inflația, lipsa banilor cauzate de dezorganizarea vieții economice. În rezolvarea acestor probleme sociale autoritățile din Transilvania au fost sprijinite îndeaproape de cele din Vechiul Regat, mai ales în ceea ce priveste procurarea de mijloace financiare, așa cun rezulta din articolele celor doua ziare românești din Brașov.

Pe plan local administrația brașoveană a fost sprijinită în acest domeniu de activitate de Reuniunea femeilor române și secția brașoveană a Crucii Roșii române; aceste organizații s-au evidențiat mai ales în acțiunile de caritate față de cei mai defavorizați membrii ai societății; orfanii și invalizii de război, sărăcii, prizonierii de război existenți în Brașov, bolnavii din spitalul militar. Lipsa de fonduri a fost suplinită prin donațiile benevole ale unor persoane fizice sau ale unor societăți profesionale și intreprinderi.

Dintre problemele sociale cu care s-au confruntat autoritățile din Brașov menționăm: asigurarea și împărțirea drepturilor bănești care se cuveneau gardiștilor, soldaților demobilizați, familiilor prizonierilor și a celor ce nu s-au întors de pe front, posersorilor de medalii de vitejie care au servit în armata austro-ungara, precum și despăgubirea celor nedreptățiți în regimul trecut: a celor internați și intemnițați, a foștilor voluntari în armata română. Numeroase erau apoi problemele sociale ale muncitorilor, ale funcționarilor publici, ale pensionarilor.

Primii care s-au bucurat de atenția autoritățiilor brașovene a Sfatului Național din Țara Bârsei, au fost cei care au suferit prigoana regimului trecut, pe nedrept, internați și întemnițați. Aceștia trebuiau să trimită pe adresa Gărzii Naționale române din Brașov, referentului justițiar-C.Moga-o listă cu datele personale din care să reiasă unde și când au fost internați sau închiși, cum au fost tratați, dacă au devenit incapabili de muncă și în ce măsură.54 Semnatarii comunicatului președintele Sfatului Național din Țara Bârsei – V.Saftu și referentul justițiar, făceau un apel tuturor sfaturilor și gărzilor naționale din celelalte comitate să ia aceleași măsuri, iar Consiliul Dirigent să ia dispoziții în consecință.

În ceea ce privește despăgubirea refugiaților din Brașov, initiațiva a aparținut referentului justițiar dr. C. Moga, care propunea Sfatului Național din Brașov să se restituie în natură tot ce este sau a fost al refigiaților, să se restituie prețul mărfurilor vândute, iar cumpărătorii acestora să fie despăgubiți de către stat. De acestă problemă se propunea să se îngrijească o comisie formată din reprezentanți și celor trei sfaturi naționale existente în Brașov, iar cei care pe cale ilicita au intrat în posesia obiectelor celor refugiați să fie pedepsiți în mod exemplar.55 Numarul 29 al ’’Glasului Ardealului’’ ne anunța că sosise în Brașov cu trenul din Predeal un grup de refugiați; totodata din capitala Basarabiei porniseră spre Brașov încă 2 vagoane cu 100 persoane, iar din Iași încă un tren cu 100 persoane refugiate.’’Glasul Ardealului” relata că ’’toți erau veseli că s-au putut reîntoarce acasă sănătoși din România Mare, ținta idealului nostru.’’ Majoritatea acestor refugiați au părăsit Brașovul după retragerea armatelor române din toamna anului 1916, când autoritățile au dezlănțuit o adevărată prigoană împotriva românilor, arestând în primul rând pe intelectualii români brașoveni care au conlucrat cu armata română. Dintre intelectualii care au suferit ani de închisoare din cauza activităților lor amintim pe protopopul Vasile Saftu care a fost arestat în noaptea de 28/29 august 1916 în timpul retragerii armatelor austro-ungare din față armatei române. A fost închis la Sopron unde a stat până în toamna anului 1918, când s-a reîntors la Brașov cu sănătatea zdruncinată.56 Gh.Dima a fost și el printre marii refugiați brașoveni; după ce a stat timp de trei ani la închisoarea din Cluj pentru că a compus cântece iredentiste pentru corurile bisericești, Gh.Dima se refugiase în 1916 la București, dar a fost închis în timpul ocupației germane până în 1918.57 După părăsirea trupelor române au fost arestați de autoritățile austro-ungare 20 de intelectuali români din regiunea Brașov, 9 dintre ei fiind condamnați la moarte. Din cauza acestei prigoane 8 profesori din cei 13 câți se aflau la gimnaziul din Brașov au părăsit orașul și au trecut în România în frunte cu directorul – dr. Iosif Blaga.58

Lipsa banilor și greutățile de comunicație erau cauzele întârzierilor în plata sumelor de bani pentru soldații demobilizați din armata austro-ungară, așa cum reiesea dintr-o publicație a Magistratului orășenesc Brașov la data 28 noiembrie 1918.59

Deși mijloacele financiare erau foarte precare atunci, autoritățile n-au uitat nici ajutoarele pentru familiile celor care nu s-au întors de pe front sau din prizonierat, precum și pentru familiile al căror întreținător era înrolat în armata română ca urmare a convocării Consiliului Dirigent în războiul cu armatele Republicii Sfaturilor din Ungaria.60

Printr-o publicație a Consiliului orășenesc din 30 mai 1919, având la bază ordin al Consiliului Dirigent, erau invitați la‚ ’’departamantul orășenesc pentru afaceri militare’’ din Brașov toți cei care erau posesori de medalii de vitejie austro-ungare, care nu mai erau în funcții militare, ca să li se calculeze sumele necesare de plată drept recompensă.61

O atenție deosebită au manifestat autoritățile brașovene față de memoria celor căzuți în timpul războiului, morți pe teritoriul Ardealului, care nu erau îngropați în cimitire ci în câmpul liber. În acest sens, pe baza ordinului Resortului de Interne nr. 1780/1919, magistratul orășenesc cerea populației să manifeste o grijă deosebită în timpul lucrărilor de arătura față de mormintele celor îngropati, fără deosebire de naționalitate.62

Este de subliniat atitudinea autorităților românești care tratau în mod egal pe toți cei care au avut de suferit în timpul războiului, fără să facă deosebire între români și cei de altă naționalitate. Cu atât mai mult este de lăudat acest fapt cu cât autoritățile austro-ungare, după retragerea armatelor românești din Ardeal în toamna anului 1916, nu au mai acordat ajutoarele legale orfanilor și văduvelor soldaților români căzuți pe fronturile austro-ungare.63

De o atenție deosebită s-au bucurat din partea autorităților de la Sibiu, a celor brașovene, din partea Crucii Roșii și a Reuniunii femeilor române din Brașov invalizii și orfanii de război. Pentru ocrotirea orfanilor de război exista la nivelul întregii Românii o societate înființată la Iași la începutul anului 1919, fiind sub controlul Ministerului de Interne. Societatea avea secții la București, Craiova, Chișinău, Cernăuti și Sibiu.64 Vicepreședinta Comitetului regional de la Sibiu era Maria Baiculescu din Brașov, care, cu acordul Consiliului Dirigent a inițiat constituirea Comitetului județean Brașov a Societății pentru ocrotirea orfanilor de război.65 Ședința de constituire a fost convocată pe data de 12 iulie 1919, cu precizarea că avea să se înființeze la Brașov și un orfelinat patronat de Uniunea femeilor române din localitate, care a și primit din partea Consiliului Dirigent aprobarea și un imobil.66

Pentru adunarea fondurilor necesare acestui orfelinat, Uniunea femeilor române din Transilvania, condusă de aceeași Maria Baiulescu, a făcut un apel către toate Reuniunile de femei locale să facă o chetă de ziua Sf. Marii și să ceară în acest sens încuviințarea forurilor parohiale, ca după serviciul divin să colecteze înaintea bisericilor.67

În vederea ajutorării orfanilor de război, Ministerul de Instrucțiune și Culte din București a făcut cunoscut, prin adresa nr. 62/1919, societății pentru ocrotirea orfanilor de război secțiunea Sibiu că a luat hotărârea să reprezinte în școlile elementare un numar de 70 de orfani iar în școlile de economie casnică 50 orfane.68 Comitetul județean Brașov al societății făcea un apel mamelor și tuturor acestor orfani ca să-și înainteze cererile și documentele necesare în acest scop.69

Pentru invalizii de război Resortul Ocrotirilor sociale din Sibiu a căutat să ofere locuri de muncă, mai ales în serviciile agronomice și silvice, și să acorde asistență medicală gratuită pentru cei care aveau nevoie de tratamente speciale efectuate la Institutul terapeutic pentru invalizi din Cluj.70 Sume de bani, hrană, îmbrăcăminte au fost donate invalizilor săraci de către Comitetul Crucii Roșii din localitate, de către artiștii care au susținut spectacole în oras, cum au fost, de exemplu, profesorul I. Sibianu, care a daruit cu ocazia concertului său o parte din venit; acești bani au fost împărțiți atât invalizilor români cât și celor sași.71

O caregorie aparte a celor care au suferit de pe urma războiului și de pe urma politicii primovate de regimul anterior a fost cea a voluntarilor din armata română. Intr-un articol din‚ ’’Gazeta Transilvaniei’’se arata situația disperată a acestora:’’… întorși acasă după 5 ani de război și-au găsit casele distruse, pământurile nesemăntate, în timp ce maghiarii și evreii care n-au fost chemați pentru apărarea țării s-au îmbogățit, slujbele sunt ocupate.’’72 Pentru apărarea intereselor lor s-a înființat Uniunea Ardelnilor și Bucovinenilor foști voluntari în armata română secția județului Brașov constituindu-se pe data de 18 iulie 1919.73 Pentru repararea nedreptăților suferite, foștii voluntari cereau să se instituie un impozit asupra celor nechemați la arme sau să li se acorde fie un împrumut amortizabil în timp mai îndelungat, fie un ajutor în natură. Statul român să se îngrijească pentru a le face loc în administrația României Mari, potrivit cu pregatirea fiecaruia și să le creeze noi locuri de muncă. Mai cereau ca cei care au colaborat cu vechiul regim ’’să fie înfierați și scoși din sânul societății românești’’. Congresul foștilor voluntari ardeleni și bucovineni se preconiza să se țina la Alba Iulia, cu prilejul încoronării regelui Ferdinand. Ca prețedinte al secției Brașov a fost ales dr. Aurel Dobrescu, iar președinte de onoare-prefectul G.Baiulescu.74

Într-un articol intitulat ’’E adavarat’’, brașovenii erau informați că profesorul N.Sulică, suspendat din post din cauza sentimentelor antiromănești, a ajuns să fie redactorul ’’Foi Comercianților Români’’ și că în acestă calitate lăsa să se strecoare aluzii malițioase la adresa administrației și politicii românești.75 Intr-un alt articol se cerea eliminarea din delegația școlară a bisericii Sf. Neculaie din Schei a fiului fostului mitropolit V. Manga, care uneltise împotriva școlii românești din Schei în 191976, după retragerea trupelor române din Brașov; din ordinul acestuia au fost destituiți din învățământ toți profesorii români care colaboraseră cu armatele române.77 În aceeași ordine de idei se prezenta și cazul lui Ambrus Zoltan, arendatorul restaurantului gării Brașov, care se presupunea că‚ ’’a fost agent secret, călăul și teroarea românilor rămași aici după retragerea din 1916. Din cauza lui au fost trimiși mulți români în închisorile Clujului, Oradei, Seghedinului.78

Această campanie de demascare nu a rămas fără rezultate, deoarece, în urma dovezilor aduse de Gazetă, unii dintre cei acuzați au fost anchetați și arestați: N Sulica, Dante Gherman, Bernard Dezso.79

Resortul Ocrotirilor Sociale a hotărât prin Ordinul nr. 667/1919 ca taxele și medicamentele bolnavilor insolvabili să fie suportate de către stat, iar conturile referitoare la aceste cheltuieli să fie prezentate spre semnare și revizuire resortului respectiv.80

În sprijinul celor săraci, al celor păgubiți de război ’’Gazeta Transilvaniei’’ a ințiat în treetate rânduri liste de subscripții, invitând să contribuie mai ales persoanele mai înstărite din Brașov. Așa de exemplu, ’’Gazeta Transilvaniei’’ deschidea o listă de subscripții la sediul administrației ziarului pentru ajutorarea unei femei cu 5 copii din Hălchiu, care nu avea nici un sprijin și căreia i s-a distrus casa în timpul războiului.81

În același scop de binefacere pentru cei mai defavorizați cetățeni ai Brașovului, indiferent de naționalitate, comandantul garnizoanei din Brașov a inițiat, începând cu 5 septembrie 1919, perceperea a câte 25 file pe consumație pentru toți patronii localurilor din oraș.82

La data de 10 septembrie 1919 a fost înființată în Brașov Cantina pentru ajutorul copiilor sub președinția prefectului și cu ajutorul Societății centrale pentru ajutorul copiilor de sub patronajul Majestății sale Regina Maria. La acestă cantina au fost hrăniti copiii orfani săraci și suferinzi români, maghiari și sași.83

’’Campania de asanare morală’’ a societății transilvănene din primii ani de după război pe care Gazeta a desfășurat-o, demasca cazurile de corupție din rândurile funcționarilor publici și pe cei care au colaborat cu fostul regim, pe cei vinovați de crime împotriva românilor. În același scop al edificării unei ’’societăți curate în Transilvania, Gazeta a prezentat și cazul infractorilor minori care trebuiau să fie luați sub octotirea statului, pentru reintegrarea lor în societate. În Ardeal exista o ’’Societate pentru ocrotirea infractori’’ înființată de fostul regim.84 Scopurile acestei societăți erau: ’’să prevină comiterea infracțiunilor de tot soiul, să ocrotească și să apere pe copii minori de pericolul decăderii, să observe pe cei eliberați din instituțiile de arest ca să fie primiți din nou în sânul societății în mod onorabil, să poarte grijă de plasarea lor în servicii; cei care trăiesc într-un mediu viciat vor fi scosi de acolo de către societate și plasați în alta parte.’’85

O activitate intensă în acest domeniu a desfășurat Reuniunea femeilor din Brașov – Schei și Societatea de Cruce Roșie Brașov. Exista în acestă perioadă o puternică mișcare feministă la poalele Tâmpei în fruntea căreia s-au remarcat personalități ca: Maria Baiulescu, Constanța C.Popovici, Maria Ciortea, Elena I. Pricu, toate soții ai unor demnitari ai orașului și județului Brașov.

Reuniunea femeilor române din Brașov a fost înființată în secolul trecut, fiind instituția care a deschis prima școală profesională românească – Școala de fete de la Brașov, în anul 1887.86 În anii 1918-1919 Reuniunea a fost în primele rânduri în ajutorarea copiilor săraci, a orfanilor, invalizilor de război, procurându-le hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte sau făcând chetă pentru strângerea de fonduri. În primele zile ale administrației românești în Brașov Reuniunea a primit din partea Crucii Roșii ungare veșminte și ghete pentru 150 de copii săraci, dovada a unui înalt spirit de fraternitate.87

Reuniunea femeilor a avut și inițiativa ridicării unui momument în cinstea eroilor români din Brașov căzuti în timpul războiului, monument ce se află astăzi în Piața Unirii din Schei.

Pe plan național s-a căutat unificarea tuturor organizațiilor feminine initiațiva aparținând Societății ortodoxe naționale a femeilor române care a invitat toate reuniunile femeilor române din Transilvania la adunarea generală din 8 iunie 1919.88

O activitate sustinută a desfășurat Uniunea femeilor din Ardeal de sub președenția Mariei Baiulescu pentru educarea țărăncii române ’’care a fost lăsată prada superstițiilor și experiențelor proprii de viață’’. Acțiunea a fost sprijinită direct de către Consiliul Dirigent, în Brașov fiind începută printr-o conferință organizata de Maria Baiulescu și dr. Aurel Dobrescu pe data de 11 mai 1919. Cuvântările rostite atunci de cei doi organizatori au reliefat rolul deosebit pe care urma să-l joace surorile de ocrotire în educația femeilor, mai ales a celor de la sate.89

Surorile de ocrotire vor fi “camaradele de muncă a medicului, preotului și a dascălului și împreună în stransă legatură vor veghea asupra creerii și creșterii tinerei și proaspetei generațiuni, ferind aceste tinere vlăstare să cadă prematur de secera morții“.90

Ele trebuiau să fie îndrumătoarele poporului pe calea igienei morale, abătându-l de la viciile atât de periculoase ca alcolismul, desfrâul, brutalitatea, pauperismul; ele vor veghea asupra igienei casnice și a întregii gospodării țărănești; vor da sfaturi despre o hrănire corectă, despre curățenia corpului, a îmbrăcămintei, casei, ogrăzii, dependențelor. Impreună cu dascălul din localitate va cultiva cântecele naționale și bisericești prin șezători, excursii, îndepărtând, astfel poporul de la cârciumă sau alte porniri rele. Calitățile necesare surorilor de ocrotire trebuiau să fie urmatoarele: fire blandă, suflet plin de jertfire, să fie pătrunse de o puternică cultură religioasă. Pentru comunele mici unde nu erau nici medici, se făcea apel preoteselor tinere și învățătoarelor să se dedice acestei misiuni.91

Aceste surori urmau să fie pregătite în cadrul unor cursuri speciale de numai 5 luni, la Cluj, Sibiu și Odorhei. În toamna anului 1919 urma să se deschidă un curs de un an pentru pregătirea acestora.

Elevele cursurilor erau considerate bursiere ale statului și aveau parte de instrucție și întreținere gratuită, la sfărșit primind diplomă de stat. La locurile lor de muncă ele trebuiau să aibă registre de control asupra nașterilor, deceselor, plăgilor sociale și bolilor existente în acea localitate și eventualele rezultate obținute.92

Uniunea femeilor din Ardeal a militat, alaturi de celelalte organizații similare din țara, pentru ’’emanciparea civilă și politică a femeii române’’, pentru egalitatea femeilor cu barbatii în toate domeniile. În acest scop ’’Asociatia pentru emanciparea civilă și politică a femeii române’’ de la Iași făcea un apel tuturor femeilor române din Ardeal să se constituie în asociații similare și să se afilieze la cea din Iași.93 Scopurile acestei organizatii erau: ’’lupta pentru obținerea drepturilor femeilor, o acțiune vastă morală, culturală, socială și politică pentru ridicarea poporului român pentru întărirea familiei.’’94 Activitatea acestei asociații era structurata pe trei domenii: social, cultural și politic.

Pe plan social asociația își propunea să realizeze apropierea sufletească a femeilor din toate straturile sociale, îndreptarea plăgilor publice ca alcolosmul, prostituția, prejudecățile, luxul, brutalizarea; să lupte împotriva descreșterii populației, constituirea de birouri de informații și sfat moral, înființarea de ateliere și magazii pentru desfacerea produselor muncii femeilor, înființarea de cămine pentru copii de școală veniți din alte orase, cămine pentru tinerele fete, reglementarea muncii femeilor.

Pe plan cultural asociația urmărea răspândirea ideilor pacifiste, îndrumarea pe cale morală a tineretului, combaterea analfabetismului, răspândirea cunoștințelor elementare și practice de gospodărie și igienă, pregătirea fetelor pentru munca socială și viața cetațenească.

Pe plan politic obiectivul principal era obținerea pentru femei a tuturor drepturilor civile, cetățenești și politice, dreptul pentru exercitatea de către acestea a funcțiilor publice, a profesiunilor libere.95

În același sens Uniunea femeilor române din Ardeal solicita după alegerile din toamna anului 1919 ca în noua legislație a Parlamentului Consiliului Dirigent să facă demersuri în vederea ridicării femeii române la demnitatea sa de cetățean și să fie investită cu drepturi egale cu bărbatul.96

Ca un răspuns la aceste cereri ale femeilor, apărea în ’’Gazeta Transilvaniei’’ un articol semnat de dr.Al.Talasescu intitulat ’’Drepturile politice ale femeilor – din punct de vedere filologic, social și moral’’ care era de părere ca aceste drepturi se puteau acorda femeilor, dar cu anumite restricții: numai femeilor de la 24 ani în sus, celor cu instrucțiune superioară, profesionistelor și celor care reprezentau o familie; casnicele nu puteau avea drepturi politice până nu-și terminau rolul familial principal, cel matern, până la varsta de cel puțin 35 ani; erau excluse de la toate drepturile politice femeile imorale și străinele care n-au întemeiat familie prin căsătorie cu un cetățean român; în schimb, autorul articolului considera că trebuie acordat femeilor o deplină independență economică asupra averii lor în timpul căsătoriei.97

Același scop de ridicare morală, materială și culturală a poporului urmăreau și așa numitele Case Naționale, prima aparută în iarna anului 1917-1918 la Onești, din initiațiva unui grup de ofițeri români.98 Se preconiza înființarea unor astfel de case în toată țara. Fondurile acestora se compuneau din contribuțiile și cotizațiile plătite de membrii, din veniturile cinematografelor și automobilelor proprii și din donații benevole. Pe lângă scopurile culturale, Casele Naționale își propuneau să fie și o ’’mamă bună pentru orfanii de război și pentru invalizi.’’99

Principalele probleme sociale ale muncitorilor brașoveni, ca de altfel a tuturor muncitorilor din România, au fost cele ale introducerii zilei de munca de 8 ore, cum se stabilise și în Rezoluția de la Alba Iulia, mărirea salariilor, constituirea de noi locuri de muncă în vederea scăderii ratei somajului, instituirea unui sistem de asigurări sociale.

Pe plan local, un rol important în soluționarea acestor probleme, l-a avut Camera de Comerț și Industrie din Brașov, care a organizat mai mlte adunări în zilele de 10, 15 și 16 mai 1919, la care au participat patronii fabricilor din localitate și reprezentanți ai muncitorilor.100

Inițierea acestor adunări a fost determinată, se pare, de vizita din 2 mai 1919 a lui Iosif Jumanca, șeful Resortului de Industrie. Cu acestă ocazie el a primit o delegație a fabricanților din jurul Brașovului cu care a discutat problema orelor de lucru și a avut convorbiri și cu muncitorii din localitate.101

Prin Decretul nr. XII adoptat în ședința din 21 mai 1919 Consiliul Dirigent introducea legal ziua de muncă de 8 ore. Decretul XII a rămas în vigoare până la promulgarea Legii pentru ocrotirea minorilor și femeilor și durata muncii din 13 aprilie 1928. Toate contractele colective de muncă încheiate începând cu 1919 conțineau acestă prevedere.102

Revenind la adunările convocate de Camera din Brașov, după dezbateri îndelungate s-a ajuns la formularea unei convenții între patroni și muncitori, care intra în vigoare începând cu ziua de 26 mai 1919. Pe lângă fixarea salariilor minimale și maximale, convenția prevedea și introducerea zilei de muncă de 8 ore. Pentru rezolvarea conflictelor între muncitori și patroni s-a hotărât înființarea unui juriu compus din delegați ai membelor părți.103

Salariile mici ale muncitorilor au dus la declanșarea unor greve, cum a fost de exemplu greva de la fabrica de bere din Dârste.104 Greva a încetat după tratativele purtate de delegații muncitorilor și ai Partidului Socialist din localitate timp de două zile cu reprezentantul fabricii, care a fost de acord cu mărirea, cu putin însă, a salariilor.

Atitudinea P.N.R față de problema muncitorilor o găsim în declarația lui Mihai Popovici, noul șef al Resortului Industriei după demisia lui Jumanca în august 1919, prezentată la adunarea de reorganizare a partidului în Brașov.105 Asigurările sociale pentru muncitori au fost stabilite prin Decretul nr. XIX adoptat la 1 octombrie 1919, dar procesul de unificare legislativă în acest domeniu s-a desfășurat lent, încheindu-se prin apariția Legii pentru unificarea asigurărilor sociale publicată în Monitorul Oficial nr. 83 din 8 aprilie 1933.106

Pentru a veni în sprijinul celor care căutau de lucru, ’’Gazeta Transilvaniei’’ din anul 1919 publica în paginile sale ofertele de locuri de muncă, mai ales pentru micii meseriași. Exista la Brașov și un‚”Birou pentru mijlocirea de lucru”, care făcea apel prin Gazetă tuturor intreprinderilor brașovene să anunțe posturi vacante pentru a oferi de muncă lucrătorilor.107

Patronii din Țara Bârsei și Brașov își aveau și ei o asociație numita ’’Asociația patronilor din Țara Bârsei’’, înființată din inițiativa Camerei Comerciale brașovene, în vederea asigurării ’’activității industriale netulburate’’.108 Asociația a sprijinit însă și pe salariații întreprinderilor din localitate în ceea ce privește, mai ales, aprovizionarea cu alimente a acestora; în acest scop cerea tuturor patronilor membri ai Asociației să întocmească listele cu numărul personalului și a familiilor lor până la 30 august 1919.109

O altă problemă cu care s-au confruntat autoritățile românești după război a fost cea a salarizării funcționarilor de stat. Numeroase au fost articolele din ’’Gazeta Transilvaniei’’ pe aceeastă temă, cerându-se în repetate rânduri asigurarea unui salariu corespunzator funcționarilor, care în Ardeal aveau meritul de a fi introdus în administrația românească. O prostă salarizare determinau corupția și venalitatea în rândurile funcționarilor. De aceea, pe lângă înlăturarea funcționarilor necinstiți, trebuia să se rezolve și problema salarizării acestora, astfel, opera de îndreptare morală a societății românești ar fi ramas incompletă.110 Salariile mici, rezultat al politicii de economisire a statului pe seama funcționarilor, constituiau însă și un pericol pentru dezromânizarea administrației din Ardeal, mulți funcționari români trebuind să-și caute un alt mod de existență.111

Exista în acest sens, la un an de la instaurarea administrației românești în Transilvania, un fenomen semnalat de ’’Gazeta Transilvaniei’’: în loc să se generalizeze limba română în administrație, se scotea tot mai mult din uz și acolo unde deja se introdusese, în oficiile publice fiind obligați să vorbească ungurește nu numai funcționarii unguri ci și cei români care au mai rămas în funcții. Funcționarii români au ajuns la ordinele celor‚ ”venetici” care au devenit “lingușitori și fățarnici” față de șefii români; ei făceau șicane funcționarilor români și îi jigneau. Exista practica în Ardeal că mai bine învăța pe ungur românește decât să introducă pe un român în lucrările mai importante ale unui birou.112

În afară de salariile mici, funcționarii români sufereau și de lipsa de locuințe din cauza ’’numeroșilor străini care s-au asezat în Brașov după 1914 și care au pus stăpănire pe multe locuințe prin tot felul de afaceri necinstite.’’113 Acești străini erau refugiați veniți fie din Ungaria, fie din Galiția sau erau prizonierii aduși în Brașov.114 Soluția preconizată pentru rezolvarea acestei probleme era expulzarea tuturor celor ce s-au așezat în Brașov după începerea războiului, rechiziționarea locuințelor celor refugiați în Ungaria.115 Se dădea ca exemplu în acest sens orașul Cluj unde se începuse un control asupra tuturor străinilor asezați în timpul războiului și care nu aveau nici o ocupație; acesteia erau expulzați dincolo de linia de demarcație.116

Pentru rezolvarea acestei situații autoritățile românești au înființat mai multe birouri de repatriere în Transilvania, inclusiv în Brașov117, iar pentru asigurarea cu locuințe a funcționarilor români din oraș poliția orășenescă a hotărât ca apartamentele devenite libere prin repatrierea străinilor să fie rezervate acestora.118

Lipsa de locuințe pentru funcționarii publici era nu numai o problemă locală a Brașovului, ci a întregului Ardeal pentru rezolvarea căreia s-a dat o ordonanță a Resortului Afacerilor Interne ’’pentru rechiziționarea unor locuinte și încăperi pentru asigurarea locuințelor necesare funcționarilor publici de pe teritoriile administrate de Consiliul Dirigent.’’119

Pentru perfecționarea pregătirii profesionale a funcționarilor, Resortul Instrucțiunii și Cultelor a dat ordinul prin care se dădea posibilitatea funcționarilor publici cu examenul de maturitate să se înscrie la Faculatea de drept din Cluj.120

În ceea ce privește pensiile funcționarilor de stat, a văduvelor și orfanilor foștilor angajați, indiferent de naționalitate, Consiliul Dirigent a votat un nou regulament prin care se stabileau pensii noi. Acestea erau condiționate însă de jurământul de fidelitate pe care fiecare pensionar trebuia să-l prezinte și de declarația din partea văduvelor că atât ele cât și copiii ei sunt supuși ai României. Semnarea jurământului sau a declarației se făcea inaintea autorităților, prin aceasta, respectivele persoane dobândind cetațenia română121.

Funcționarii din domeniul comercial și particular erau organizați în ’’Uniunea funcționarilor comerciali și particulari’’, care a reușit să impună pentru apărarea intereselor lor încheierea unui contract colectiv de muncă cu ’’datorii de muncă’’ din Țara Bârsei, în care erau fixate atât salariile, timpul de serviciu, cât și alte drepturi bănești pentru diferite categorii de angajați și funcționari particulari.122

Lipsurile de tot felul, toate greutățile vieții de atunci ’’de care se plângeau, se tânguia toata lumea’’ se datorau și mentalități răspândite printre oameni conform careia ’’să muncești cât mai puțin și să câștigi cât mai mult!’’123 Această mentalitate s-a născut în timpul războiului, când toata lumea primea totul de-a gata, fără prea mult efort. Salvarea tuturor nu era decât‚ ’’munca sinceră, pozitivă, munca constructivă, organică’’.124 “…Vorba și discuția să fie îndepărtate dintre noi. Căci criminal este acela care azi în față atâtor nenorociri abătute asupra omenirii, stă pierzându-și vremea în vorbărie deșartă și nu se hotărăște să pună întreaga lui energie pentru reorganizarea neîntârziată a tuturor mijloacelor de producție care e singura cale a scăpării noastre din haosul negru al vieții noastre așa de chinuite.’’125

Cu toate greutățile de atunci, este lăudabil efortul pe care l-au depus autoritățile românești la sfârșitul anului 1918 și pe parcursul întregului an 1919, cei mai dificili din existența administrației românești în Transilvania, pentru ameliorarea vieții unei populații vlăgiute de cei 5 ani de război, tratând pe toți cetățenii în mod egal, fără deosebire de naționalitate.

3.3. Instituirea sistemului financiar românesc la Brașov și în Țara Bârsei

Prin Decretul – lege nr. 3632 din 11/24 decembrie 1918 se prevede că alături de alte domenii circulația financiară, vămile și împrumuturile publice ce rămâneau în administrația guvernului de la București. Avându-se în vedere că după 1 decembrie 1918 pe teritoriul României circulau mai multe semne ale valorii (leul emis de Banca Națională, leul emis prin Banca Generală de ocupanții nemți, coroana austro-ungară, rubla Romanov și rubla de la Lwov), această dispoziție apărea ca o necesitate binevenită.126

Probleme financiare ale Transilvaniei erau rezolvate de forurile de la București cu consultarea reprezentanților Consiliului Dirigent și au fost duse la îndeplinire prin intermediul Resortului de Finanțe. Resortul s-a preocupat de instituirea controlului statului român asupra administrației financiare din Transilvania, de încadrarea instituțiilor financiare cu personalul necesar, continuarea încasărilor de impozite, de dirijarea cheltuielilor Consiliului Dirigent și, mai ales, în continuă legatură cu forul central de la București, de reglementarea circulației bănești.127

Trecerea administrației financiare sub controlul de Resortului de Finanțe s-a făcut în pas cu preluarea celorlalte instituții administrative și judiciare din județele Transilvaniei. În acest sens șeful Resortului, Aurel Vlad, a dat un ordin prin care toți funcționarii de finanțe de naționalitate română care erau în serviciul central al oficiilor Republicii Populare Maghiare erau invitați să anunțe imediat la șeful Resortului respectiv, fie în persoană, fie în scris, pentru a fi trecuți în serviciul Resortului de finanțe român. Acestora li se garanta același salariu pe care îl avuseră până atunci, socotindu-se ca valabili toți anii de serviciu.128

Scoaterea din circulație a banilor de proveniență străină și înlocuirea lor cu leul emis de Banca Națională Română, adică unificarea monetară, a fost una din complicatele probleme care, dupa desăvârșirea unității de stat, își asteptă o grabnică rezolvare. Circulația leului pe întreg teritoriul țării ar fi constituit un eficient liant al procesului de uniformizare a vieții economice. În Transilvania, coroana austro-ungară era moneda care circula în proporție covârșitoare. Resortul de Finanțe, având și indicațiile Ministerului de Finanțe, trebuia să stabilească cantitatea de coroane aflată în circulație, să pregătească și să înfăptuiască ștampilarea lor precum și retragerea lor și înlocuirea cu leul românesc.

Ca urmare a politicii inflaționiste dusă în timpul războiului de autoritățile austro-ungare a determinat creșterea vertiginoasă a circulației coroanelor în Transilvania, la fel ca și în alte părți ale fostului imperiu, existând un numar mare de coroane care nu aveau nici o acoperire. În aceste condiții valoarea coroanei s-a depreciat foarte mult în comparație cu leul.129

După intrarea trupelor românești în Transilvania, Marele Cartier General a stabilit cursul coroanei la 0,50 bani, adică 1 leu = 2 coroane.130

Stabilirea cantității de coroane aflată în circulație în România (Transilvania și Bucovina) se impunea cât mai grabnic, având în vedere că era certă lichidarea Băncii Austro-Ungare; în același timp constituia o etapă în procesul de unificare monetară. În acest sens a apărut la 25 mai 1919 Ordonanța cu privire la ștampilarea bancnotelor de coroane, purtând semnătura ministrului de finanțe și a șefului Resortului de Finanțe.131 Ștampilarea urma să se desfășoare între 10 iunie -10 iulie 1919. Ordonanța prevedea ștampilarea tuturor bancnotelor de coroane de 10, 20, 50, 100, 1000 coroane. Erau excluse de la ștampilare bancnotele de 1 și 2 coroane, biletele tipărite numai pe o parte, bancnotele de 10 mii coroane și cele “ediția II”, care erau declarate fără valoare.132 Ulterior, după ce banca Austro-Ungară a anunțat că recunoaște bancnotele de 20 coroane emisiunea III și pe cele de 10.000 coroane, au fost acceptate și acestea la ștampilare. Pentru acoperirea cheltuielilor ce rezultau din aplicarea Ordonanței s-a stabilit o taxă de 1% din valoarea fiecărei bancnote. Bancnotele de 25 și 200 coroane neadmise la ștampilare au fost acceptate de Consiliul Dirigent pentru plata impozitelor, dar numai până la 30 iunie 1919. 133

La Brașov, ștampilarea coroanelor a început pe data de 12 iunie 1919 , în localul Băncii Austro-Ungare din strada Porții. În acest scop a sosit în oraș pe data de 10 iunie 1919 dr. Gh. Guiman, delegatul Ministrului de Finanțe.134

Termenul de ștampilare pentru Brașov expiră la 25 iunie 1919136, dar acesta a fost prelungit până la 16 iulie 1919 orele 12.137 După data de 25 iunie 1919 numai băncile din Brașov aveau dreptul să ștampileze coroane, locuitorii de la sate trebuind să-și înainteze banii direct acestor banci.138 Pentru asigurarea unor ștampilări cât mai rapide și corecte, populația era anunțată prin intermediul “Gazetei Transilvaniei“, care bancnote nu se admiteau la ștampilare; bancnotele șampilate deja de sârbi, iugoslavi și unguri, bancnotete rupte în 3,4 sau mai multe bucăți și lipite, bancnotele din care lipsesc unele părți, cele lipite cu hârtie transparentă opacă, bancnotele prea murdare.139

La încheierea acestei prime etape în ștampilarea coroanelor au fost ștampilate în județul Brașov 2 097 664 bancnote, în valoare de 1 114 815 230 coroane.140

Bancnotele tipărite pe o parte, de câte 200 și 25 coroane au fost schimbate cu aprobarea Consiliului Dirigent în bancnote de coroane admise în circulație de 1000, 100, 50, 20, 10 coroane. Acțiunea era preconizată a se desfășura între 15 – 25 iulie 1919 și cu termen suplimentar până la 2 august 1919.141 Ulterior, termenul a fost prelungit până la 9 august 1919.142 La Brașov, această acțiune s-a făcut la urmatoarele bănci : “Albina” – filiala Brașov, “Ungarische Allgemeine Credit Bank“ – filiala Brașov, “Pester Ungarische Comercial Bank” – filiala Brașov, “Kronstadter Algemeine Sparkssa”.143

Reticența populației, ca și starea grea a mijloacelor de comunicație, au făcut să mai rămană în posesia cetățenilor încă multe bancnote neștampilate, care nu mai aveau putere de circulație. În consecință, s-a stabilit un nou interval pentru ștampilare: 28 iulie – 28 august 1919, bancnotele aducându-se numai la sediile unde au funcționat Comisiile Județene de ștampilare. Taxa de ștampilare a fost stabilită la 2%. Bancnotele neștampilate adunate de bănci erau trimise apoi la Sibiu, la sediul central de colectare și ștampilare, pentru ștampilarea lor.144 Pentru impulsionarea colectării coroanelor neștampilate, prefectura Brașov dădea o notă circulară pe data de 29 iulie 1919 prin care se aducea la cunoștința publicului că în conformitate cu Ordonanața nr. 8129/1919 dată de Consiliul Dirigent, Resortul de Finanțe, cei care nu și-au prezentat bancnotele spre ștampilare și care și le țin mai departe vor fi pedepsiți prin confiscarea sumelor neștampilate și dați în judecată.145

Începută la 10 iunie 1919, desfășurată în mai multe etape și faze, ștampilarea în Transilvania s-a prelungit până la începutul lunii noiembrie 1919. Aceasta se datorează faptului că la data începerii acțiunii, Consiliul Dirigent nu își exercita autoritatea asupra întregului teritoriu al Transilvaniei; pe măsura ce și celelalte regiuni ale Ardealului intrau sub conducerea Consiliului Dirigent se începea și acolo ștampilarea coroanelor.146

În timpul acestei acțiuni de ștampilare n-au lipsit în Brașov nici cei care au încercat să tragă foloase, pe căi necinstite, fenomen ilustrat în rândurile “Gazetei Transilvaniei”. Astfel, aflăm că prefectul a fost nevoit să dea o circulară în 16 iunie 1919 către toate autoritățile subalterne din Brașov cu privire la faptul că unii comercianți încasau de la cumpărători, pe lângă prețul mărfii și un procent de ștampilare, ceea ce constituie un mijloc ilicit de câștig, deoarece trebuia să se perceapă numai de către institutele de credit și perceptoriile publice. În nota circulară se atrăgea atenția că cei vinovați de astfel de fapte urmau să fie pedepsiți.147

Au existat, de asemenea, unii locuitori de naționalitate maghiară, informa tot Gazeta, care, încercând să sădească neîncrederea populației în această acțiune, lansau zvonul că bancnotele ștampilate n-o sa aibă nici o valoare, iar cei neștampilați vor avea o valoare mai mare. Mulți cetățeni unguri, probabil cei care nu credeau în trăinicia stăpănirii românești în Ardeal, au dus la ștampilare numai o sumă mică de bani; există, de asemenea, în Brașov, o bancă ungurească, care primea bani neștampilati peste prețul lor.148

Prelungirea operațiunii de ștampilare, dictată și de factori obiectivi, a dus la continuarea invaziei de coroane, a dat timp de acțiune contrabandei de coroane, permițând introducerea în țară a noi sume, în ciuda măsurilor restrictive luate de autoritățile civile și militare. Astfel, față de circa 3,8 miliarde de coroane, cât se ștampilaseră în Transilvania, s-au prezentat la preschimbarea lor în lei 5,76 miliarde de coroane. La această se adaugă și o cantitate mare de coroane provenite din România unde nu aveau putere de circulație, demonstrând uriașa contrabandă făcută cu coroanele. Acest lucru se datora și ștampilării defectuoase, deoarece ștampilele puteau fi ușor imitate, pe piață circulând un numar mare de bancnote prevazute cu ștampile false.

Ștampilarea coroanelor n-a fost decât o etapa în procesul unificarii monetare, care s-a făcut destul de lent, înfăptuirea sa reușindu-se abia în vara anului 1920, în timpul guvernării Averescu. Au concurat la această amanare încheierea târzie a tratatelor de pace, schimburile de guverne, interesele speciale ale Băncii Naționale, precum și nefasta speculă financiară.149

Este de remarcat faptul că împotriva neajunsurilor rezultate din prelungirea termenelor de ștampilare, din falsificarea ștampilelor și din contrabanda cu coroane, Camera de Comert și Industrie din Brașov a întreprins demersuri pe lângă Ministerul de Finanțe și Consiliul Dirigent făcând propuneri pentru remedierea situației. Ștampilarea defectuoasă, neîncrederea în bancnotele ștampilate conduceau în mod nemijlocit, în concepția Camerei din Brașov, la scumpirea produselor, creind noi obstacole pentru desfășurarea afacerilor comerciale, aducând economia în cea mai critică situație. Camera de Comerț și Industrie din Brașov propune ca statul să dea o declarație prin care să recunoască ca valabile toate bancnotele, indiferent că ștampilarea este autentică sau falsă și să impună primirea lor obligatorie, cu condiția ca bancnotele să fie autentice.150

În același sens, Brașoveanul Mihai Popovici, șeful Resortului de Industrie, a inițiat ținerea unor consfătuiri pe această temă în octombrie 1919. Cu această ocazie s-a hotărât să se propună guvernului înlocuirea bancnotelor ștampilate, în primul rând a celor de 1000 și 10 000 coroane, cu bancote noi românești, confecționate după exemplul Cehoslovaciei, la Viena, de unde se primiseră asigurări că vor fi executate în condiții tehnice foarte bune în cel mult 6 săptămâni. Propunerea a fost repetată și în ianuarie 1920, fără să fi fost luată însă în considerare. 151

Momentul în care Consiliul Dirigent și-a început activitatea a fost destul de critică sub aspect financiar. Caseriile statului erau goale, iar despre perceperea impozitelor nici nu putea fi vorba din cauza nivelului de trai scăzut al populației. Pentru a depăși această situație, Consiliul Dirigent a făcut mai multe împrumuturi la băncile Transilvaniei (“Albina” din Sibiu, “Victoria” din Arad ) și câte unul de la Ministerul de Finanțe și de la Banca Națională Română. Sumele de bani au fost folosite în vederea organizării și bunei funcționări a serviciilor publice din Transilvania și pentru cheltuielile armatei, căilor ferate și poștelor.152

Tot în vederea procurării de fonduri necesare administrației românești din Transilvania, Consiliul Dirigent a cerut aprobarea Ministerului de Finanțe de a lansa un împrumut intern prin emiterea de obligațiuni la purtător cu dobanda de 5% în coroane, față de dobânda de 2 – 3% cât se dădea pentru depuneri. La 19 ianuarie 1919, Consiliul de Miniștri a dat Decretul – lege privitor la emiterea în Transilvania a unui împrumut intern, nelimitat, în bonuri de tezaur cu o dobândă de 5% rambursabil la 1 februarie 1923.153 După lansarea împrumutului s-a făcut o largă popularizare a scopurilor acestuia, arătându-se că bonurile de tezaur se pot întrebuința la plătirea parcelelor de pământ conform proiectului reforme agrare.154 Deși data încheierii subscripției la împrumutul național se stabilise la 6 aprilie 1919, termenul s-a prelungit până la 27 aprilie 1919.155

Subscripția s-a făcut numai pe teritoriul celor 15 județe aflate atunci sub control efectiv al Consiliului Dirigent și nu pe întreg cuprinsul Transilvaniei, ceea ce nu a dus la rezultate deosebite, dar împrumutul făcut a constituit un sprijin financiar pentru Consiliul Dirigent în conducerea afacerilor publice.

Băncile existente în Brașov la sfârșitul anului 1918, la introducerea administrației românești, și-au continuat activitatea, așa cum au hotărât Sfaturile naționale locale, invitând populația orașului și a comitatului să depună în continuare banii de care dispun pentru “a nu fi expuse stricăciunii, arderii, pierderii și furtului …”156

Din 21 martie 1919 până în 3 aprilie 1919 Consiliul Dirigent a hotărât punurea sub sechestru a imobilelor, efectelor și valorilor sucursalelor și a filialelor băncilor din Ungaria, precum și asupra pretențiilor de cont curent al acestor bănci față de sucursale și filiale și interzicerea satisfacerii oricăror prețentii pe care cetățenii Ungariei le-ar fi avut asupra acestora. Aceste filiale se puneau sub controlul statului român, numindu-se în acest scop pe lângă ele câte un controlor, expert în chestiuni financiare.157

În ce privește strângerea impozitelor, aceasta s-a făcut în condiții foarte anevoioase, întrucât situația grea a familiilor de muncitori și tărani constituia un obstacol obiectiv în această acțiune.158

3.3. Reorganizarea mijloacelor de comunicație în noul context politico – economico – adminsitrativ

După Unire, administrarea și organizarea căilor ferate, a poștei, a telefoanelor și telegraful, au trecut sub autoritatea guvernului; căile ferate sub administrarea Ministerului Lucrărilor Publice, iar poșta, telefoanele și telegraful sub controlul Ministerului de Interne. Pentru coordonarea acestor domenii din Transilvania guvernul de la București va înființa Direcții Centrale ce aveau ca for superior ministerele, dar care și-au desfășurat activitatea în colaborare și sub supravegherea Consiliului Dirigent.159

Fără a fi împotriva unificării acestui domeniu, “Glasul Ardealului” aducea în discuție problema descentralizării administrative a CFR, pentru a satisface nevoile regionale; se dădea de exemplu în acest sens instituirea unei direcții regionale care cuprindea teritoriile din Moldova, inclusiv Basarabia și Bucovina; se exprima în același timp speranța că procesul descentralizării va continua cuprinzând încă două direcții: una cu sediul la Alba-Iulia sau Sibiu și alta la Craiova, direcția din București rămânând direcția generală. Redacția ziarului propunea chiar constitutirea în viitor a unui minister al căilor ferate.160

Un prim pas făcut în această direcție a fost numirea pentru căile ferate din Transilvania a unui Director General prin Decretul-lege “cu privire la funcționarea în mod provizoriu a căilor ferate din Ardeal până la completa unificare a rețelelor CFR“ dat la 29 martie 1919 și apărut în Monitorul Oficial nr. 294/30 martie 1919. Directorul Central pentru Transilvania a fost numit, la recomandarea Consiliului Dirigent, ing. Leo Bohatiel, secretarul general la Resortul de Comunicație, care își avea sediul la Sibiu. Treptat, s-a constituit și Direcția Centrală CFR, cu sediul la început la Sibiu, apoi la Cluj.161 După desființarea Consiliului Dirigent, Direcția Centrală CFR din Cluj își va înceta activitatea.

Încă înainte de numirea sa ca Director Central, ca secretar general de comunicație, Leo Bohatiel a venit și la Brașov în luna decembrie 1918, însoțit de o delegație de ingineri români, pentru a constata lipsurile și pentru a stabili măsurile necesare reluării circulației normale pe căile ferate.162 Aceasta era dovada a faptului că încă de la început Consiliul Dirigent s-a preocupat de bunul mers al activității căilor ferate din Transilvania, artera vitală în corpul economic al țării.

Având în vedere importanța acestui sector pentru viața economică și pentru siguranța statului în general, căile ferate aflate în teritoriul de sub autoritatea Sfatului Național Român din Țara Bârsei, au fost puse sub controlul Comandantului gărzilor naționale din Brașov care a înființat în acest scop Comanda liniilor ferate conduse de un comisar tehnic – inginer Pascu. Se stabilise de către acesta comanda că era “strict interzis a dispune asupra locomotivelor, vagoanelor și altui material de circulație a căilor ferate. Orice dorință în privința aceasta sunt a se adresa la comanda liniilor ferate, de unde se vor lua dispozițiunile necesare”.163

În zilele imediat următoare Unirii, Brașovenii puteau ajunge la București și invers cu un “tren de călători civili” ce a început să circule pe data de 4 decembrie 1918.164

Situația căilor ferate din Transilvania la sfârșitul primului război mondial, ca de altfel în toată țara, era foarte critică: șine distruse, parcul rulant avariat, lipsa combustibilului, a atelierelor mari de reparat, lipsa materialelor de rezervă.

În afară de problema refacerii grabnice și a sporirii parcului rulant, o altă problemă care constituia o piedică în procesul unificării a fost aceea că Transilvania, ca și celelalte provincii alipite în 1918 aveau tipuri diferite de căi și material rulant, norme de exploatare proprii.

Printr-o decizie ministerială s-a constituit Comisia care să studieze și să propună un proiect pentru stabilirea unei administrații și a unor norme uniforme pentru exploatarea rețelei de căi ferate din întreaga țară; în această comisie Transilvania avea 2 reprezentanți.165 Pentru repararea materialului rulant deteriorat și pentru procurarea de noi locomotive și vagoane, Consiliul Dirigent a făcut comenzi la fabrici din Transilvania, printre care și la fabricile Schiel din Brașov, alături de cele de la Reșita, Sibiu și Arad.166

Spre deosebire de Vechiul Regat, în Transilvania exista în acest domeniu și un puternic sector particular, din cele 4574 km cale ferată statul detinea doar 1933 km, restul apartinand societătilor particulare.167

O parte din acestea, cele înguste, erau construite în interes economic, pentru transportul industrial. Pentru aceleași scopuri, consiliul orasenesc din Brașov anunta prin intermediul “Gazetei Transilvaniei” că firma Vidor&Comp. intentiona să facă o cale ferată pentru necesitătile transportului forestier, venind, astfel,în sprijinul industriei prelucrării lemnului din judet.168

Transportul locuitorilor Brașovului spre gară se facea cu tramvaiul sau cu birja. În ce priveste circulatia tramvaiului, redactia “Gazetei Transilvaniei” propunea pentru o mai bună deservire a călătorilor ca aceasta sa fie prelungită și dupa ora 8 seara, până cel putin la ora 11 noaptea, deoarece “toate trenurile pleacă noaptea și sosesc tot noaptea”.169 Printr-o astfel de masură “publicul ar fi ferit de specula birjarilor și nu ar mai fi nevoit să se duca devreme la gară și să umple salile de asteptare într-o atmosferă de nesuferit”.170 Dar și un alt motiv a determinat “Gazeta Transilvaniei” să propună această masură, și anume: “trebuie să ne modernizăm, să luăm din obiceiurile occidentalilor”. 171

Pentru a curma specula birjarilor, prefectura politiei Brașovene a stabilit tarifele pentru trăsurile cu 2 cai, cu un cal și pentru o cursă la gară, publicate și în Gazeta.172

Automobilele și motocicletele erau și ele prezente pe strazile Brașovului; în timpul conflictelor militare cu Republica sfaturilor din Ungaria, Comandamentul Zonei de supraveghere a dat, în două rânduri, în luna aprilie și iulie, ordin comandantilor de politie să facă un recensămant al automobilelor și motocicletelor, al tuturor vehiculelor cu tracțiune mecanică.173 Măsura aceasta a fost luată în primul rand din ratiuni de securitate și sigurantă publică, toti proprietarii și detinătorii de vehicule trebuind să prezinte actele de proprietate; în al doilea rand, măsura era necesară pentru a sti numarul acestor mijloace de transport în eventualitatea unor rechizitiii militare.

În scopul uniformizarii cu Vechiul Regat a organizarii și functionarii mijloacelor de comunicatie, Consiliul Dirigent a dispus prin Ordinul nr. 591/1919 ca circulatia pe soselele și drumurile Transilvaniei sa se faca pe dreapta, începand cu 15 iunie 1919.174

Ca și în cazul căilor ferate, după preluarea serviciilor de posta, telegraf și telefoane din Transilvania de catre statul român, s-a înfiintat sub autoritatea și controlul Ministerului de Interne (respectiv Directiunea Generala a Postelor, telegrafelor și telefoanelor din București) și sub supravegherea Consiliului Dirigent, o Directiune Centrală cu sediul la Sibiu și apoi la Cluj. Și pentru acest domeniu s-a constituit o comisie formată din specialisti din întreaga tară, care să studieze chestiunile referitoare la unificarea serviciilor de postă, telegraf și telefoane.175

Lipsa personalului suficient, uzarea liniilor, circulatia neregulată a trenurilor au făcut ca în perioada imediat urmatoare Unirii, posta să primească doar scrisori simple, nu și recomandatele sau mandatele postale.176 Această stare de lucruri s-a prelungit până la 1 iulie 1919.177 Timbrele postale de emisiune maghiară au ramas valabile până la 31 august 1919; după această dată putandu-se folosi numai timbrele postale românești și cele ungurești ștampilate cu o ștampila specială a Directiei Generale a Postelor Românești.178 Prin Ordinul nr. 3554/1919 Directia Centrala a Postelor hotara ca începand cu 12 septembrie 1919 toate oficiile postale din Transilvania să primească și colete și scrisori de valoare.179

În ce priveste serviciul de telegrafie, “Glasul Ardealului” anunta că la Sibiu se înfiintase o “agentie telegrafica românească” care statea în legatură cu Consiliul Dirigent și era sub conducerea lui Romulus Damian și Zaharia Boila.180

Functionarea Postei a înregistrat multe neajunsuri în această perioadă, ele fiind mentionate și în “Gazeta Transilvaniei”. Astfel, un aspect al neregularitatii activitătii acestei înstitutii a fost și întarzierea cu care ajungeau ziarele românești la abonați.181 Directorul Postelor din Sibiu era atenționat că la Posta din Brașov se returnau ziarele înainte de a fi expediate, aducându-se mari prejudicii ziarelor și revistelor, unele dintre ele, din cauza serviciului de poste, fiind nevoite, pe viitor, să-și înceteze aparitia.182 Redactia “Gazetei Transilvaniei” se întreba, încercând sa stabilească cauzele acestei situatii “dacă nu cumva e la mijloc un complot organizat numai pentru ziarele românești din partea functionarilor unguri“ cerand în același timp autoritătilor superioare să întreprindă o anchetă și să ia măsuri pentru paza ziarelor.183

O situatie asemănătoare semnala Gazeta la Halchiu, unde românii se plangeau că acolo posta imparte cu mare întarziere ziarele românești, iar duminica nu imparte ziare și scrisori decât sașilor. Situatia se datora “sovinismului sașilor din Halchiu, care este de neînteles, și duce la redechiderea multor rani pricinuite de ei de pe timpul razboiului”, era vorba de cazul preotului Constantin din localitate care a murit în bataile primite de la soldatii germani instigati de sașii din Halchiu.184

Pentru pregatirea functionarilor români necesari la serviciul de telegrafie în cadrul CFR, Resortul Comunicatiei a organizat începand cu 1 mai 1919 un curs de telegrafie la Sibiu, pe durata a 4 luni. Cursul pregatea 50 de elevi care primeau zilnic 10 coroane, după terminare fiind plasati în diferite statii CFR din Ardeal. 185

Refertor la activitatea din domeniul mijloacelor de comunicatie, semnificativ este un articol al “Gazetei Transilvaniei” intitulat “De saga”, care facând comparatie între legaturile pe care Brașovul le putea stabili cu Sibiul și cu Bucureștiul, trăgea concluzia că Brașovul era mai aproape de București decât de Sibiu, deoarece : “zilnic se vorbeste prin telefon la București, posta circula regulat cu Bucureștiul iar soarele culturii românești de la București răsare”, în timp ce cu Sibiul, “cu telefonul se vorbeste cu mare greutate, posta e neregulata, și apoi, Sibiul nu are farmecul atractiilor de nici o nuantă – decât afaceri comerciale. E cu mult mai departe Brașovul de Sibiu decât București .”186

La scurt timp după desfiintarea Consiliului Dirigent, la 18 aprilie 1920, s-a desfiintat și Directia Generală P.T.T. din Transilvania, care la 12 octombrie 1919 se mutase la Cluj.187

3.5. Mutațiile impuse învățământului vieții culturale române sub noua administrație românească

3.5.1. Probleme ale învatămantului românesc în Brașov și Tara Barsei

Învatămantul transilvănean înainte de Unire prezenta un tablou complex și variat, purtand amprenta politicii promovate de cercurile guvernante austro-ungare. În Ungaria și Transilvania functionau în conformitate cu articolul de lege VIII din 1868 referitor la invatamantul primar și normal și cu articolul de lege III din 1883 privind invatămantul secundar, scoli de stat comunale și societare, puse sub controlul statului pentru elevi de toate confesiunile, și scoli confesionale. Acestea din urmă se imparteau in două categorii: autonome, conduse de autoritatea lor bisericească și supuse controlului statului, și neautonome, conduse și controlate intocmai ca scolile de stat prin organele statului, bisericile avand doar drepturi in sustinerea scolii și numirii personalului didactic.188

Deși statul ar fi trebuit, in conformitate cu prevederile Legii naționalitatilor din 1868, să deschidă scoli cu limba de predare a “naționalitatilor” acolo unde acestea formau majoritatea populației, in Transilvania, până in 1918 n-a existat nici o scoală de stat cu alta limba de predare decât maghiara.189 Majoritatea scolilor românești au fost până la sfârșitul anului 1918 scoli confesionale, atat cele primare cât și cele gimnaziale și secundare.

Semnificativ este rezultatul raportului făcut intre numărul de scoli din Transilvania și numărul de locuitori de naționalitate română și maghiară: astfel, o scoală primară revenea la 503 maghiari și la 1233 români, un liceu revenea la 24 364 maghiari și la 590 019 români, un gimnaziu la 12 318 maghiari și la 737 526 români, o scoala de comert la 76 849 maghiari și la 2 969 316 români, un institut pentru invatatori revenea la 68 665 maghiari și la 368 762 români. 190

In timpul razboiului, pe langă perturbatiile firești care s-au resimtit in invatămant, acesta a fost tinta unor noi atacuri ale autorităților. Astfel, după intrarea României in razboi, prin infiintarea așa-zisei “zone culturale” la granita Transilvaniei cu România, au fost desfiintate 311 scoli confesionale române cu 477 invatatori. In locul acestora s-au infiintat scoli care, in afara religiei, toate materiile se predau in limba maghiară.191

In ceea ce priveste situatia scolilor românești din Brașov, in timpul razboiului au suferit un tratament diferit de scolile celorlaltelor naționalitati. Incă de la începutul razboiului guvernul maghiar a ocupat scolile românești folosindu-le ca spitale, magazii, in timp ce clădirile scolare ale celorlalte naționalitati n-au fost deloc vizate, deși aveau conditii mai bune de functionare. Profesorii au fost mobilizati și trimiși pe front; astfel, din 13 profesori cât avea gimnaziul Brașovean, 5 au fost mobilizati, 3 din linia intai cazand pe campurile de lupta.192

In august 1916 când armata română trecea Carpatii și ocupau Brașovul, elevii și profesorii scolilor românești s-au pus la dispozitia ei, ajutand la distribuirea corespondentei, la trierea scrisorilor la birourile primariei și prefecturii, in spitale. După retragerea armatelor românești, o parte a elevilor și mai mulți profesori au fost nevoiți să treacă Carpații din cauza ostilității autorităților austro-ungare. Cei care au rămas au fost arestati și torturati de organele austro-ungare pentru a scoate de la ei informatii, iar scolile românești au fost ocupate de armată, politie și spitale; cele doua biserici românești, Sf.Nicolae și Biserica din Cetate au fost transformate in depozite de materiale. 193

Semnificativ pentru situatia precară a scolilor românești din Ardeal in timpul razboiului este articolul din “După doi ani”din “ Glasul Ardealului” nr.34/1918: “In imprejurarile dezolante, cu groaza ne gandeam la frigul iernii ce se apropie și care ne gaseste cu sobele rele, cu feresti stricate, cu uși invechite și crăpate “.

Ca sa aibă cineva idee in ce stari deplorabile se aflau localele de invătămant ar fi trebuit să le fi văzut, caci altfel cu greu s-ar inchipui cum poti instrui 50 de elevi intr-o odaită care a servit mai inainte ca bucătărie sărăcăcioasă sau 30 de studenti mari in alta bucătărie, unde ca mărturie a mai rămas și cuptorul de fiert.

Evenimentele din toamna anului 1918 i-au gasit pe dascălii și pe profesorii Brașoveni, pe toti dascalii și profesorii români din Transilvania, in primele rânduri in organizarea noii vieti de stat românești. Eforturi deosebite au depus și pentru reorganizarea invatamantului românesc din Transilvania in vederea integrarii in sistemul de invatamant din Vechiul Regat, confruntandu-se cu mari greutati financiare și cu lipsa de cadre. Incă inainte ca Resortul de Culte și Instructiune Publică să inceapă să dea primele diapozitii, invătătorii români din cercul I conferentiar (protopopia Brașov, Bran, Treiscaune) au tinut o conferintă extraordinară pe data de 27noiembrie /10 decembrie 1918 și au făcut o serie de propuneri pentru rezolvarea numeroaselor probleme ale invatamantului.194

Pentru rezolvarea pe plan local a problemelor invatamantului, Asociatia Invătătorilor din Tara Barsei și Treiscaune a delegat o comisie de 7 membri la Secția Scolară a Sfatului Național din Tara Barsei și Treiscaune.195 Invatatorii Brașoveni se gandeau insă și la organizarea la nivelul întregului Ardeal a acestor cadre didactice, propunand constituirea de asociatii in toate cele 26 judete, care apoi să formeze Asociatia generala a invătătorilor.196 Acesta urma sa fie organul intermediar intre invătători și autoritătile publice, “va fi pavăza celor nedreptatiti, va fi strigatul nevoilor invatatorilor”; asociatiile judetene vor fi milita pentru inmulțirea scolilor, pentru crearea de asezaminte la sate: gradinite de copii, scoli de adulti, biblioteci poporale, expozitii, societati pentru dezvoltatea literaturii populare; ele trebuiau să ceara ca invătătorii să aibă dreptul de a figura in parlament și in comisiile judetene; asociatiile judetene urmau să se impartă in cercuri culturale; la un cerc cultural urmau să apartină invatatorii dintr-o plasă care in fiecare lună trebuia sa tină o sedintă pe rand in fiecare comună a cercului, cu urmatorul program: dimineata – consultatii de ordin profesional, iar după masă – prelegeri pentru popor.197

Invătătorii Brașoveni mai propuneau prin intermediul “Glasului Ardealului” infiintarea unei gazete a invatatorilor, ca “ziar didactic – politic de lupta a celor 3000 invatatori români de pe teritoriul celor 26 judete”; ziarul respectiv trebuia, in conceptia invatatorilor Brașoveni, să cuprindă articole de intres general din pedagogie, stiinte, arta, stiinta asupra copiilor; și trebuia să fie “trambita” nevoilor și lipsurilor scolii și invătătorilor. Sediul acestui ziar se propunea a fi la Sibiu, Sălaj sau Arad.198

In februarie 1919 in cadrul congresului tinut la Sibiu invătătorii români din Transilvania au infiintat “Asociatia Invătătorilor români din Ardeal, Banat și părtile ungurene” avand ca organ de presă “ Invătătorul”.199

Invătătorii Brașoveni, alături de toti invătătorii români din Ardeal, s-au dovedit a fi in acele vremuri unul din cele mai active și mai constiente detașamente ale intelectualitatii românești desfasurand o activitate sustinută pentru luminarea poporului, pentru asezarea pe baze noi a invătămantului primar românesc, in sensul stratificarii și uniformizarii lui la nivelul întregii tari, precum și pentru apararea intereselor lor materiale.In acest sens nu rareori au fost articolele din “Glasul Ardealului” sau “Gazeta Transilvaniei” in care se faceau reprosuri autorităților judetene sau centrale ca nu au luat masuri suficienta pentru imbunatatirea situatiei invatatorilor sau scolii românești in general. Astfel, in articolul “Punct prim“ din “Glasul Ardealului” invatatorii erau numiti “acest proletariat intelectual” pentru care Sfatul și Consiliul Dirigent nu au intreprins nimic, care “ii lasa cu ghearele infipte in tarana, când Doamne! bine stiu, ca trupul neamului prin scoala și numai prin scoala se poate lecui”.200 In noile conditii istorice deschise de Unire, invatatorul nu mai trebuia sa fie redus la starea de “proletar intelectual” ci trebuia sa i se ofere posibilitati pentru largirea orizontului de cunoastere: “Reduși la rostul lor profesional, acest proletariat intelectual, nu mai poate fi lipsit de orientari noi, de accesiunea tuturor izvoarelor de civilizatie universala, calatorii de studii, biblioteci și cursuri straine; o vasta complectare de cunostinte practice.201 Numai prin asigurarea unei vieti decente și a unui statut corespunzator al invatatorului se putea intemeia o societate pe baze morale: “In zilele solemne in care ne aflam nu putem avea alt nume pe buze decât binele neamului pe care il dorim prin o acțiune energica a regimului nostru, regenerand in primul rand baza morala a societatii noastre prin inaltarea clasei invatatorești la nivelul menirei sale”.

Intr-un articol de fond inintitulat “Traiasca scoala” in care se dezbatea problema reorganizarii invatamantului din Ardeal pe baze noi, românești, se mentiona starea de “nedumerire” și “lancezeala” ce se putea constata, totuși, in rândurile dascalimii românești: “Dascalimea româneasca – invatatori, profesori, stau nedumeriti in fata problemei uriase: de a crea scoala curat româneasca in Ardeal și in celelalte parti românești ale fostei Ungarii. O lancezeala evidenta stapaneste sufletul fiecarui dascal in aceste zile. O intelegem: este agonia vechiului pedagog inveninat de sutele de tendinte antipedagogice ale politicianismului maghiar. Și se destepta in același timp in noi toti, incet și greoi dintr-un adanc somn de moarte adevaratul dascal român, chemat sa dea neamului o astfel de patura de muncitori care sa strige: Traiasca scoala!

Asteptand cu nerabdare proiecte din partea stapanirii noastre române care proiecte sa usureze și sa pripeasca desteptarea dascalimei noastre. Astapam zeloși ca sa ni se deschida largi zagazurile raurilor cu apa racoritoare a culturii curat românești “.202

In conceptia redactiei “Glasul Ardealului”, invatatorul, alaturi de preot, avea un rol important in educatia tinerelor generatii: “Daca invatatorul da copiilor in scoala moralitate, stiinta și lumina, preotul in biserica trebuie sa inspire simtul religios și sa afirme prin aceasta cele propagate in scoala de invatatori.” ”In scoala și biserica se aseaza temelia bunului creștin… Numai munca comuna a preotului și invatatorului putea asigura națiunii noastre locul de onoare in concertul popoarelor civilizate.”203

Revenind la problema organizarii invatatorilor români din Brașov, trebui sa spunem ca in 11 aprilie 1919 s-a constituit in urma unui congres, Asociatia invatatorilor români din judetul Brașov, menita “sa lupte pentru propașirea scolii și pentru organizarea tuturor intereselor profesionale ale invatatorilor.”204 Una din din directiile spre care și-a indreptat eforturile această asociatie a fost cea a salarizarii invatatorilor, inaintand in acest sens un memoriu Consiliului Dirigent, intocmit cu ocazia congresului de constituire. In memoriu se protesta fata de nedreptatea ce se facea invatatorilor români in comparatie cu cei unguri care erau platiti din banii statului român cu o leafa lunara cât a unui biet dascal român intr-un an antreg”. Se pare insa ca memoriul nu a avut ecoul scontat, deoarece in convocarea conducerii Asociatiei judetene adresata tututor membrilor in vederea unei consfatuiri pe data de 9 mai 1919, se preciza ca “se vor discuta masurile ce trebuie luate dupa ce memiriul prezntat Consiliului Dirigent n-a schimbat vechea situatie”.205

Activitatea Asociatiei judetene a invatatorilor români din Brașov a fost foarte intensa, așa cum reiese și din paginile celor doua gazete românești; lunar se desfasurau sedinte ale Comitetului de conducere in frunte cu presedintele St. Popovici, iar atunci când era nevoie se convaca și adunari generale.206 Problemele discutate au fost atat cele profesionale legate de manuale, progame scolare, cât și cele de ordin social, referitor la salarizarea invatatorilor. In ceea ce priveste acesta problema, invatatorii români din judetul Brașov intruniti la adunarea generala din 26 deptembrie 1919 au propus Comitetului Central al Asociatiei generale a invatatorilor români din Transilvania ca “salarizarea invatatorilor sa fie cel putin egala cu a functionarilor publici care au maturitate și platiti intru toate dupa aceeași cheie de salarizare”.207

Lipsa fondurilor, a manualelor, a personalului didactic au fost greutati pe care Resortul de specialitate rebuia sa le surmonteze. Anul scolar fiind început in decembrie 1918, primele masuri au vizat adaptarea invatamantului de toate gradele la noua situatie politica, urmand ca schimbarile structurale sa survina abia cu începerea anului scolar 1919/1920. Pentru anul scolar 1918/1919 s-a dispus ca in toate scolile primare de stat și comunale, Istoria și Geografia Ungariei sa se inlocuiasca cu istoria și geografia României, elevii fiind scutiti de a mai invata limba maghiara. Istoria, Geografia și Constitutia Ungariei se scoteau și din scolile confesionale române și se inlocuiau cu cele ale României.208

Pentru controlul și indrumarea invatamantului primar au fost numiti revizori scolari in perioada februarie 1918 – mai 1919.

Până in septembrie 1919 s-a incheiat și procesul de numire a conducerilor scolilor primare și comunale.

Anul scolar 1919/1920 a început doar la 1 octombrie 1919 din cauza greutatilor in privinta localurilor scolare și a personalului didactic.

Pentru acest an scolar Resortul de Culte și Instructie Publica a inaugurat un nou tip de scoala primara in locul celor de stat și comunale ’’scoala primara naționala’’, mentinandu-se și scolile confesionale. Sustinerea acestor scoli urma sa fie asigurata de comuna, biserica și stat.209

Resortul de Instructie Publica a interprins numeroase acțiuni in vederea incadrarii cu personal didactic necesar scolilor primare. Se resimtea mai ales o acuta nevoie de invatatori români. In acest scop s-a făcut apel la preoti, la invatatori pensionari, la cei aflati la scolile din Ungaria, s-a cerut sprijinul invatatorilor din Vechea Românie.

S-a intervenit, de asemenea, ca invatatorii sa nu mai fie primiti in functii administrative.210 Pentru a face fata cererii crescute de invatatori români ca urmare a infiintarii de noi scoli primare in limba româna, Resortul a luat initiativa ținerii unor cursuri pregatitoare de invatatori sau cursuri de completare a studiilor. Astfel, cu curs pregatitor s-a tinut in vara anului 1919 la Săliste, la deschidere asistand și V.Braniște; cursul a fost absolvit de circa 300 participanti.211 La 1 iulie 1919 s-au început cursurile de completare pentru invatatorii români de la scolile din nordul Transilvaniei (Baia–Mare, Oradea), la ele predand, pe lângă profesori ardeleni, și 5 profesori din vechea Românie.212 Tot la 1 iulie 1919 s-au deschis la Brașov cursurile pentru educatoarele gradinitelor de copii.213 Scopul acestor cursuri, așa cum informa ’’Gazeta Transilvaniei’’, a fost: ’’introducerea invatatorilor in cunoasterea cât mai temeinica a limbii și literaturii române, a Istoriei și Geografiei României întregite, a muzicii naționale.’’214

In privinta manualelor pentru scolile primare de stat, ele au fost aprobate de Resort,215 iar in ceea ce priveste elaborarea noilor planuri de invatamant pentru diferite obiecte pentru cursul primar, Asociatia generala a invatatorilor români din Transilvania a făcut un apel tuturor invatatorilor sa-și dea concursul și sa trimita lucrarile lor invatatorului din Sibiu – Romul Botezatu.216

Chiar daca in principiu Resortul de culte și Instructie Publica era de acord cu revendicarea invatatorilor cu privire la statificarea tuturor scolilor primare românești, etapa absolut necesara in vederea unificarii invatamantului primar din intraga tara, scolile confesionale au fost mentinute. Această pozitie a fost dictata atat de lipsa fondurilor necesare sustinerii lor, cât și de grija de a nu stirbi drepturile bisericii, care facuse mult in trecut pentru invatamantul românesc.217

Neimplinirile din primul an de invatamant românesc in Ardeal, erau puse de catre invatatori și pe seama activitatii ineficiente a Asociatiei invatatorilor din Transilvania. Astfel, intr-un articol al ’’Gazetei Transilvaniei’’ intitulat ’’Un glas al dascalimei primare’’ un invatator Brașovean arata ca deși a avut loc un congres al invatatorilor, deși s-a ales un presedinte și un comitet al Asociatiei invatatorilor, nu s-a infaptuit nimic din cele propuse: ’’nu s-a realizat numic in domeniul statificarii scolilor, nu s-a rezolvat problema salariilor invatatorilor, nimeni nu-și mai pune problema programelor scolare; nimeni nu se mai gandeste la infiintarea unei biblioteci pedagogice sau a unui muzeu scolar…’’.218 Solutia propusa de autorul articolului, invatatorul Iosif Stanca, era: ’’sa se tina un nou congres al invatatorilor, sa se alcatuiasca un nou program de munca, sa se aleaga alta conducere.’’

Aceeași solutie au avut-o și membrii Asociatiei judetene a invatatorilor din Brașov, care in Adunarea generala din 26 noiembrie 1919 au lansat un ’’apel pentru convocarea de urgenta a celui de-al II-lea congres al invatatorilor din Ardeal, Banat și partile ungurene pentru rezolvarea neintarziata a multiplelor și gravelor probleme cu care se confrunta invatamantul românesc din acesta zona.’’219

Ca urmare a criticilor și apelurilor făcute pentru convocarea unui nou congres al invatatorilor români, conducerea Asociatiei in frunte cu Iuliu Vuia a convocat pe data de 26 octombrie/8 noiembrie 1919 la Alba Iulia pe toti membrii Consiliului general al Asociatiei, aleși de catre adunarile judetene, la o sedinta plenara. Scopul acestei sedinte, prezentat in convocare era: ’’pentru constituirea Comitetului Central și a rezolvarii tuturor cauzelor avizate prin state Consiliului general.’’220

In luna noiembrie 1919 invatatorii români din Brașov erau anuntati prin ’’Gazeta Transilvaniei’’ ca a ieșit de sub tipar programa analitica pentru scolile primare și ca se putea gași la revizoratele scolare.

Programa era intitulata ’’pe baza vechiului plan de invatamant cu modificarile provocate de actul unirii naționale de la Alba Iulia.’’ Cu aceeași ocazie invatatorii erau anuntati ca ’’prin administratia Gazetei Transilvaniei se putea face comenzi pentru carti de scoala primara ce se aduc de la București.’’221

Avand in vedere ca la sfârșitul anului scolar 1918 in Brașov existau doar scoli primare confesionale, in anul scolar 1919/1920 statul a infiintat noi scoli primare ca: Scoala primara de stat nr.1 din Brașov Cetate, inaugurata la 23 noiembrie 1919, scoala primara de stat nr. 2 din Schei Brașov, inaugurata la 16 noiembrie 1919, Scoala primara de stat nr.4 din Brașov-Blumana, inaugurata la 30 noiembrie 1919.222

Inainte de deschiderea anului scolar 1919/1920 Epitropia scolilor primare de stat din Brașov a publicat in ’’Gazeta Transilvaniei’’ lista cu scolile care aveau nevoie de reparatii, dezinfectii, zugraveli și combustibili. Cei care doreau sa ia aceste lucrari și sa livreze combustibili in contul acestor scoli erau invitati sa-și depuna cererea la cancelaria epitropiei.223

Pentru absolventii cursurilor primare care nu urmau scoala secundara sau profesionala s-a hotărât, la cererea delegatilor ardeleni și bucuresteni la conferintele ce au avut loc la Casa scolilor sub presedentia ministrului Anghelescu, organizarea cursurulor complementare, ca parte întregitoare a cursului primar. Măsura era valabila pentru intraga Românie, fiind o incercare de uniformizare, dar avand și un scop educativ, cultural, de indrumare. Numarul orelor erau de 7-10 pe saptamana, iar programa urma sa tina cont de trebuintele locale: in general, se preconiza existenta a 2 programe: unul cu caracter agricol pentru cel de la sate și altul cu caracter comercial pentru cei de la orase.224

Invatamantul secundar românesc din Transilvania de până la 1 decembrie 1918 era reprezentat doar de 4 licee (Blaj, Brașov, Beius, Nasaud), un gimnaziu (Brad) și 4 scoli civile de fete, toate confesionale, cu exeptia celui din Nasaud, care fusese creat de o comunitate granicereasca, neexistand nici o scoala secundara româneasca de stat.225

Liceul din Brașov a fost intemeiat in anul 1852 când mitropolitul Andrei Sagna a sfintit piatra de temelie a scolii. In afara de acest liceu exista la Brașov și o scoala superioara de comert cu caracter confesional ortodox, infiintata in 1869 și o scoala profesionala – Scoala de fete deschisa de Reuniunea Femeilor Române in anul 1887.226

Resortul de Instructie a urmarit sa schimbe situatia mostenita in invatamantul secundar, tinand seama de propunerile făcute de conferinta profesorilor români din 2 decembrie 1918 de la Alba Iulia și, mai ales, de cele ale Uniunii profesorilor români din Ardeal, Banat și partile ungurene, constituita la Congresul orofesorilor secundari tinut la Sibiu intre 19-21 ianuarie 1919.227 În apelul făcut de profesorul de la liceul din Blaj, Gavril Precup, și Romul Cande, profesor la seminarul teologic din Sibiu, tuturor profesorilor scolilor medii și de specialitate (scoli normale și seminarii teologice) pentru a participa la congresul de la Sibiu se preciza și ordinea de zi.229

La 29 decembrie 1918 Resortul de Instructie instiinta pe directorii de scoli secundare din Transilvania ca a preluat conducerea invatamantului transilvanean, dispunand in același timp ca in toate scolile secundare istoria și geografia Ungariei sa se inlocuiasca cu istoria și geografia României. Pentru elevii români se introduceau limba româna ca obiect obligatoriu, 20 ore pe saptamana, ei fiind scutiti de a mai invata limba maghiara.229 Prin ordinul circular nr. 241/11 ianuarie 1919 prefectii din teritoriul administrativ efectiv de Consiliul Dirigent erau informati despre hotararea de luare in primire a tuturor liceelor de stat și comunale, a scolilor reale de stat, a scolilor superioare de fete și a scolilor comerciale de stat și comunale, cu tot inventarul lor.230

Inca din cursul anului scolar 1918/1919 s-au luat masuri ca elevii, copiii ofiterilor și functionarilor români din Regat mutati cu serviciul in Transilvania, care au fost obligati sa-și intrerupa studiile din cauza deplasarii parintilor, sa-și sustina examenul de maturitate la liceele din Blaj, Brașov, Beius, Nasaud și Brad.231 La liceul român din Brașov aceste examene de maturitate s-au tinut in zilele de 29, 30, 31 mai 1919.232

In ceea ce priveste organizarea administrativa a invatamantului secundar din Transilvania, Consiliul Dirigent a numit pe data de 4 iulie 1919 pe directorii celor 4 Directiuni regionale cu sediile la Sibiu, Oradea, Cluj și Timisoara. La Sibiu a fost numit Brașoveanul A ndrei Barseanu, fost profesor la scolile centrale din Brașov și presedinte al Asociatiunii pentru cultura poporului român ’’Astra’’. La Timisoara a fost numit tot un Brașovean, Ioan Petrovici, profesor la liceul din Brașov. Erau aceste numiri o recunoastere a valorii scolii Brașovene, a faptului ca mulți ani liceul din Brașov a pregatit sute de elevi români veniti din tot Ardealul.233 Tot atunci au fost numiti și directorii la cele 27 licee din Transilvania.

Pentru anul scolar 1919/1920 Resortul de specialitate urma sa numeasca pe profesorii secundari in noile scoli infiintate din Ardeal. In acest sens aparea in ‘’Gazeta Transilvaniei’’ un articol care facea propuneri de criterii in selectionarea profesorilor: sa se tina cursuri și lectii de proba; sa se faca abstractie de simpatiile personale, de influentele politice, ’’sa se tina in vedere numai folosul cultural și educativ al viitoarelor generatii de maine’’; “sa se excluda de galagioșii, profesorii politicieni care au făcut politica pentru a scapa de scoala care-i plictisea; sa se controleze și declaratiile patriotice și prea entuziaste; dupa titularii deja existenti; sa fie luati in considerare profesorii din Regat care și-au cerut transfer, apoi suplinitorii licentiati și apoi tinerii pregatiti in graba la Cluj.234

Pe data de 10 septembrie 1919 aparea in numarul 187 al “Gazetei Transilvaniei’’ profesorii din invatamantul secundar numiti de Resortul Instructiei;

Pentru pregatirea cadrelor necesare invatamantului secundar din Ardeal s-au tinut incepand cu 15 iunie 1919 cursuri la Cluj pentru profesorii de liceu, scoli normale, comerciale și civile la care au participat 500 de candidati și 32 profesori, mai ales din vechiul Regat.235

Pentru profesorii care au fost impiedicati sa treaca examenul pedagogic (de capacitate) ca urmare a ruperii contactului cu universitatile ungurești de la Cluj și Pesta, Resortul Instructiei Publice a hotărât sa alcatuiasca in acest scop o comisie in luna august 1919, care sa-i examineze.236

Pentru anul scolar 1919/1920 se anuntau prin ’’Gazeta Transilvaniei’’ inscrieri pentru Liceul real de stat ’’dr.Ioan Mesota’’237 (inaugurata la 28 octombrie 1919 sub conducerea profesorului Chelariu)238, pentru Scoala comerciala superioara de stat de fete prin transformarea scolii civile de stat (deschisa la 1 octombrie 1919).239 Liceul confesional românesc din Brașov intemeiat de Andrei Saguna și-a continuat activitatea ca și inainte.240

Tot pentru anul scolar 1919/1920 se anunta redeschiderea internatului de baieti din Brașov.241

Scoala profesionala de fete patronata de Reuniunea femeilor române din Brașov era reorganizata și se deschidea in anul scolar 1919/1920 ca o scoala profesionala subventionata de Resortul de Culte și Instructiune Publica sub denumirea de Scoala de menaj și de industrie casnica. Scoala avea și internat pentru orfani, oferea instructie teoretica și practica in gospodarie, bucatarie, spalat, calcat, tesatorie, gradinarit, lucruri de mana; elevii puteau beneficia și de lectii de pian, limba franceza fiind obligatorie.242 Inaugurarea scolii a avut loc la începutul lunii decembrie 1919.243

Profesorii și elevii scolilor din Brașov au participat alaturi de toti locuitorii la momentele sarbatorești ale orasului lor: la primirea armatei române, la sarbatorirea zilei de 1 decembrie 1918, a zilei de 10 Mai, la primirea Suveranilor României. In vederea sarbatoririi pentru prima oara in Brașov a zilei de 10 Mai revizorul scolar al Brașovului, Pompiliu Dan, dadea circular nr. 659/1919 prin care se anunta ’’ca nu se vor tine cursuri, stindardul național se va arbora pe edificiul scolii, iar elevii vor fi conduși la serviciul divin și vor asista la desfasurarea programului festiv al zilei.’’244

Momente de sarbatoare pentru întreg orasul constituiau și festivitatile de incheiere a anului scolar; la incheierea anului scolar 1918/1919 duminica 15 iunie 1919 elevii scolilor Brașovene impreuna cu profesorii lor se indreptau la ora 930 spre biserica Sf. Nicolaie pentru a asistala serviciul divin și la rugaciunile de multumire; de la biserica se indreptau spre sala festiva a liceului unde se oficia sfintirea apei, se rostea un discurs ocazional și se distribuiau premiile și tesimoniile scolare.245

La data de 29 noiembrie 1919 s-a hotărât convocarea întregului personal didactic din orasul și judetul Brașov la un congres pe data de 5 decembrie 1919

Asociatia tuturor cadrelor didactice din Brașov își propunea urmatoarele obiective: 1)Dezvoltarea unei acțiuni unitare și sistematice pentru promovarea intereselor culturale ale poporului român; 2)Apararea intereselor morale și materiale ale cadrelor didactice’’246, iar cu ocazia congresului de constituire au fost precizate mai concret scopurile acestei organizatii”247

La prima sedinta a Comitetului acestui cerc didactic din Brașov s-a hotărât inaintarea unui memoriu Asociatiei generale in care sa se infatiseze situatia precara a invatamantului in general și a profesorilor și invatatorilor in special, datorata intarzierii unificarii invatamantului și a salarizarii foarte mici a tuturor cadrelor didactice; in memoriu se arata și situatia materiala inferioara a cadrelor didactice din Ardeal fata de cei din Regat.248 Pentru publicul de alta naționalitate doritor sa invete limba româneasca se preconiza organizarea unoe serii de lectii. S-a hotărât, de asemenea, ca ziua de 24 ianuarie sa fie sarbatorita in toate scolile ca sarbatoare a tuturor românilor.249

La Iași a tinut in zilele de 12-14 iulie 1919 un congres general al Asociatiei generale a profesorilor de toate gradele din România unde au fost dezbatute problemele unificarii invatamantului, a reformei invatamantului, care se cerea sa se faca prin lege votata de Parlament, nu prin lege-decret;250 s-a mai discutat despre rolul deosebit ce revenea corpului didactic in retragerea întregii națiuni, despre independenta cadrului didactic care nu trebuia sa fie supus vexatiunilor politicianismului, despre starea materiala a dascalului, despre alegerea directorilor din licee, care trebuia făcuta de corpul profesoral, ju de anumiti de politicieni dupa sistemul favoritismului politic, despre activitatea extrascolara a profesorilor și invatatorilor.251 La congres au participat, dupa spusele unui participant, circa 1500 cadre din toate partile, presedinte al Comitetului Central al Asociatiei Generale a Corpului didactic fiind ales același profesor Brașovean pomenit mai sus Andrei Barsan.252

Procesul de reorganizare a invatamantului românesc s-a bucurat de un sprijin deosebit din partea culturii franceze, a profesorilor universitari din Paris, spunea ’’Gazeta Transilvaniei. Aceeași gazeta informa ca in acest scop au sosit in România mai mulți profesori universitari francezi, care au poposit și pe meleagurile Brașovului in ziua de 18 iunie 1919. Oaspetii au vizitat orasul, biserica Sf. Neculaie și Biserica Neagra și in cinstea lor s-a dat o masa la restaurantul Transilvania. Lucien Poincare a ramas placut impresionat de oras și de faptul ca aici aparea cea mai veche gazeta românesca.253

In invatamantul superior se va intrebuinta limba majoritatii populațiunii din regiunea respectivă.254

’’Gazeta Transilvaniei’’ aprecia că ’’maghiarii își vor putea sustine școlile primare cât vor și nu vom cere sa invete in aceleași scoli româneste.’’255 Daca elevii de naționalitate maghiara, continua Gazeta, nu vor avea invatatori și profesori, acesta nu se datora statului român, care a garantat acestora posturile și salariile cu conditia juramantului de fidelitate. Vina o vor purta invatatorii și profesorii maghiari care au refuzat juramantul256, urmand a fi destituiti in anul scolar 1919/1920, până atunci fiind mentinuti pentru a nu tulbura invatamantul in limba maghiara.

Pentru invatamantul in limba minoritatilor naționale Consiliul Dirigent a admis in continuare existenta scolilor confesionale se comunale cu conditia respectarii legilor statului român.257 Dupa semnarea tratatului de pace de la Trianon, membrii corpului didactic au fost din nou invitati sa depuna juramantul de fidelitate fata de statul român.258

Unificarea invatamantului preocupa in mod deosebit și Ministerul Instructiei Publice, din a carui initiativa s-a constituit o Comisie din reprezentanti ai corpului didactic din toate regiunile tarii, care sa discute, sa analizeze și sa faca propuneri concrete in acest sens.259

Procesul de uniformizare al invatamantului primar și secundar s-a incheiar prin legile din 1924, respectiv1927, proces care pentru Transilvania își are începuturile in perioada de functionarte a Consiliului Dirigent.260

3.5.2. Aspecte ale vieții culturale brașovene din anul 1919

Conștienți de faptul ca realizarea unui tablou complet al fenomenului cultural in perioada de început a stapânirii românești in Brașov presupune studierea unor surse documentate și bibliografice mult mai variate, acest subcapitol se vrea doar o creionare schematică a vieții culturale brașovene din anul 1919, așa cum a fost surprinsa ea in paginile ’’Gazetei Transilvaniei’’.

Vremurile agitate de dupa primul razboi mondial determinau ca prioritațile autorităților de atunci sa fie altele, in primul rând de ordin material, cultural, nu că nu s-ar fi bucurat de atenția autoritătilor, dar ocupă un loc secundar. Pentru dezvoltarea unei vieți culturale normale era nevoie de inființarea unui cadru instituțional in organizarea căruia, se aflau, in acea perioada, implicați oameni cunoscuți de cultură mulți dintre ei originari de pe meleagurile brașovene. De numele lor se leaga multe realizări in domeniul invațământului și culturii ardelene de după unire, majoritatea fiind implicați și in reorganizarea și unificarea instituțiilor politico-administrative, ocupand diferite funcții de răspundere; Tiberiu Brediceanu – cunoscut compozitor român, care,deși nu era originar din Brașov, a fost unul din membrii Sfatului Naționl Român din Țara Bârsei;a fost și șef de secție la Resortul de Culte și Instrucție Publica și de numele lui se leagă inființarea Operei Române din Cluj la 13 septembrie 1919.261

Valeriu Braniște se tragea dintr-o familie cu vechi tradiții culturale pe meleagurile brașovene; a fost șeful Resortului de Culte și Instrumentație Publica dupa plecarea luiV.Goldiș.262

Gheorghe Dima cunoscut compozitor și animator al culturii românești din Brașov, dar și luptator pentru cauza românilor ardeleni in regimul austro-ungar a fost membru al Sfatului Național Român din Tara Bârsei;a fost numit la 17 septembrie 1919 in fruntea Conservatorului din Cluj263; Zaharia Bârsan-fiu al comunei Sânpetru din judetul Brașov, poet actor, dramaturg, a fost numit dupa Unire director al Teatrului Național din Cluj la 13 septembrie 1919.264

La începutul instaurării administrației românești in Brașov s-a constituit in cadrul Sfatului Național al Țarii Bârsei o sectie culturala, formata in majoritate din profesorii de la școlile medii din oraș; ședința de constituire a acesteia a avut loc pe data de 4 decembrie 1918.265

Brașovul era atunci un principal centru muzical al Transilvaniei și al întregii țarii.266 O dovada in acest sens sunt numeroșii artiști muzicali originari din Brașov care au sustinut concerte nu numai in orașul lor natal, dar au avut succese și dincolo de hotarele țarii. Ca o dovada a prețuirii de care se bucura profesorul și compozitorul brașovean Gheorghe Dima, Societatea de muzica’’Carmen’’ din București și alte reuniuni muzicale din Regat au organizat in luna decembrie 1918 o’’impozanta manifestare sarbatoreasca pentru suferințele și tortura sifleteasca ce a suferit-o la inchisorile din Cluj și apoi din tortura sufletească ce a suferit-o la inchisorile din Cluj și apoi din București.’’

Dintre artistii brașoveni care au sustinut concerte pe scenele brașovului in 1919 amintim pe Lucia Mureșan, pianista, fiica maestrului Iacob Mureșian; ea a sustinut inpreuna cu baritonul Laurian Nicorescu un concert pe data de 23 mai 1919, in sala festivă a liceului german ‘’Honterus’’. La invitatia pe care ’’Gazeta Transilvaniei’’, o făcea brașovenilor să vină la acest concert, se menționa faptul ca ’’pianista va face cunoscute publicului piesele postume ale tatălui sau inspitare in cea mai mare parte din creațiile populare.’’267 Intr-un numar ulterior spectacolului, ’’Gazeta Transilvaniei’’ informa ca cei doi artiști n-au fost favorizați de noroc, deoarece concertul lor a avut loc in aceeași zi cu sosirea trenului regal in Brașov,’’268

O altă dovadă că Brașovul avea atunci o viață muzicală veritabilă este aceea că exista aici și o filarmonică ‘’Societatea filarmonică’’condusă de Paul Richter, care sustinea concerte atât in oraș, cât și in alte orașe din Ardeal, Banat și Regat.269 Aceeași filarmonică a inițiat apoi un turneu prin Ardeal, Regat și Banat impreună cu soprana Florica Ciurcu, fiică a Brașovului.270 In Brașov Florica Ciurcu, prima reprezentanță a genului dramatic wagnerian, a susținut un concert in ziua de 14 iulie 1919 in sala mare a teatrului ’’ Urania’’.271 Un alt concert al ’’Societatii filarmonice’’ din Brașov a avut loc in acest oraș in zilele de 8 și 10 decembrie 1919 cu concursul pianistei brașovence Mathilde Fleișter și sub bagheta lui Paul Richter.272

O alta cântareața originară din Brașov a fost și soprana Lelia Popovici care a susținut un concert in orașul său natal in ziua de 26 iunie 1919 in aula liceului ’’Honterus’’. Fiica lui Nicolaie Popovici, fost profesor de muzica la liceul din Brașov, Lelia Popovici cultiva genul cântecelor lirice, a liedurilor, fiind absolventă a Conservatorului din București și elevă a profesoarei Roza Papier de la Academia de muzica din Viena.273 In programul său de la Brașov a inclus atât piese compuse de maeștrii români ca Gh.Dima (De ce nu-mi vii/Mândruliță de demult) Tiberiu Brediceanu (Știi tu bade ce mi-ai spus) inspirate de creațiile folclorice, cât și ale unor compozitori consacrați: Fr.Liszt-Lorel..C.Saint-saens-Claire de lume, R.Schumann-Florin și Florica.274

Dintre artiștii celebrii care au cântat pe scenele brașovene in anul 1919 mai amintim pe Elena Drăgulinescu Stinghe care a concertat la teatrul ’’Urania’’ in zilele de 30 iunie și 1 iulie 1919, insoțită de artista Francezo Moreau Leroy și violonistul Drăgulinescu, având in program piese din muzica clasică și cântece românești.275 ’’Gazeta Transilvaniei’’reda din presa americana fragmente dintr-un articol intitulat’’Privighetoarea României’’ care o caracteriza astfel pe artista româncă:’’Vocea de un colorit viu și variat, de un lirism incântător și un timbru cristalin și dulce, aci domoală, lină,aci năvalnică ca un torent, părea că vine de sus din alte sfere.’’Sau’’Artista are atâta natural in cântec incât cele mai dificile triluri și cele mai inalte tonuri nu-I pricinuiesc nici o sforțare.’’276

Pianista Moreau-Leroy din Franța care a acompaniat-o la rândul ei un concert pe ziua de 13VII 1919, când a cântat piese de Beethowen, Grieh,Barcarola de Paure, Fantezia spaniolă de Albenizz.277

Tot in luna iulie,pe data de 19 a avut loc concertul profesoruluiIlie Sibianu, director al Conservatorului de muzică din Iași, reputatpianist și interpret al lui Chopin.In concertul său a inclus și o compozitie proprie-Rapsodie românească, precum și bucăți de Tiberiu Brediceanu și Gh Dima.278 In cronica pe care ’’Gazeta Transilvaniei’’o făcea concertului susținut de Gh Dima. In cronica pe care se spunea, referitor la arta lui interpretativă și la compozitia proprie Rapsodie românească cu : ’’Vienezii l-au sărbătorit ca pe unul din marii virtuoși și compozitori ai lumii; și după ce l-au silit să repete de trei ori neintrecuta ’’Rapsodie românească’’ compozitie proprie, nu mai voiau să părăsească sala.’’Sau, compozitia sa proprie era’’o lucrare mare muzicală care evidențiază tema națională ce putea fi intrebuințată in forma artei desăvârșite.’’279

Interesante sunt și remarcile făcute de autorul amintitei cronici muzicale cu privire la participarera românilor brașoveni la acest concert ceea ce demonstrează că majoritatea publicului la aceste manifestări culturale o reprezintau nu românii, ci cei de naționalitate germană sau maghiară, care aveau o mai bună pregătire artistică și o situație financiară corespunzătoare: ’’Brașovenii-români, puțini, mai mult străini-au sărbătorit in cerc restrâns in sala concertului cu aplauze spontane nesfârșite pe fruntașul artei românești.Nu facem altă invinuire publicului românesc decât ca nu caută să se obișnuiască cu seri de artă inăltătoare-chiar dacă deocamdată neântelegând rostul interpretărilor.Dacă au venit foarte puțini la concertul profesorului Sibianu-o iertăm din punctul de vedere al nepregătirei artistice pe care o au cei mai mulți.Dar nu e sănătoasă izolarea de manifestațiuni artistice cum a fost cea de sâmbătă.Să vină, să asculte și incet sufletul va ințelege farmeculsuperior al artei desăvârșite.S-ă facă cel puțin din vanitate că neamul nostru a putut da astfel de talente și virtuozi rari.’’280

Numai cu o zi inaintea concertului prof.Sibianu, pe data de 18 iulie 1919 avusese loc un alt concert, de operă, susținut de Virginia Miciora, având și concursul Adelinei Mărculescu de la Teatrul Național din București.281 Cele două artiste au participat apoi pe data de 3 august 1919 și la un ’’ festival artistic de gală in folosul Căminului soldaților din Brașov.’’282

Un alt concert de operă susținut de artista Lya Pop a avut loc la Brașov pe data de 27 iulie 1919, dându-și concursul și pianistul Alexandru Gorodinsky.In program au fost prezente piese de Gluck, Beethoven,Donizetti, Bizet, Verdi și Brediceanu.283

In luna august, pe data de 13 a avut loc concertul d-lui C.V. Papp Pavel, tenor al Operei din Cluj, cu concursul dr. Nicolaie Brody, șef al oechestrei de la aceeași operă, in aula liceului ’’Honterus’’.Din venitul rezultat, informa Gazeta, 15% a fost donat in contul ’’Căminului ostăsesc’’ din oraș.284

In ziua de 14 august 1919 a avut loc in sala teatrului ’’Reduta’’ din Brașov concertul baritonului G.Teodorescu, prim solist al Operei Române din București, având in program arii ai compozitorilor ardeleni Dima și Brediceanu, lieduri de Schumann, Schubert și arii din operele de Wagner și Verdi.285

Dintre oaspeții de vază ai Brașovului in 1919 amintimși pe cei doi artiști Socrate Barozzi (viaara)și Alfred Alessandrescu (pian), care dintre oaspeții de vază ai Brașovului in anul 1919 amintim și pe cei doi artiști Socrate Barozii (vioara) și Alfred Alessandrescu (pian), care sun inaltul paronaj al M.S. Regina Maria efectuau in luna septembrie un turneu in principalele orașe din Transilvania. In Brașov ’’cele două din cele mai mari talente din generația tânără a României Mari’’cum erau numi’I de ’’Gazeta Transilvaniei’’, au concertat pe data de 9 septembrie in sala’’Appolo’’.286 In prezentarea pe care ziarul mai sus menționat o făcea celor doi artiști, se menționa faptul ca S.Barozzi era după Enescu cel mai valoros violonist, că a fost elev al Conservatorului din paris unde a absolvit in 1910 cu prtemiul I.A. Alessandrescu era acompaniatorul favorit al lui Enescu, absolvent și el al Conservatorului din Paris și șeful orchestrei simfonice din București.287

În nota informativă apărută in Gazeta se remarca programul bine ales,executat cu sensibilitate și precizie, mai ales Serenada de Brahms, dar și prestația inaltă a violonistei Ema Honihberger, care a cântat Andantino de Padre Martini ți Trilul diabolic de G. Tartini.288

Maestrul Gh.Dima avea și el un cor in Brașov;astfel, el a dat o reprezentatie cu acesta cu ocazia banchetului festiv in onoarea armatei române, la care au participat și membrii delegației Congresului Dirigent insărcinați să prezinte Regelui actul de proclamare al Unirii.Atunci corul condus de Gh.Dima a cântat mai multe cântece naționale, dupămcare V.Goldiș a spus:’’Dacă prietenul ;I colegul meu Dima a cucerit dragostea ;I respectul întregii suflări românești prin minunata d-sale artă,prin bărbăția și demnitatea cu care a indurat internarea, a câștigat profunda stimă a poporului românesc.’’289

La fel de numeroase au fost in anul 1919 și reprezentatiile teatrale multe din ele sus’inute de formațiuni venite din Vechea Românie.

De o primire deosebită din partea brașovenilor s-a bucurat trupa Teatrului Național din București, care a susținut pentru prima oară reprezentații la poalele Tâmpei in perioada 27-30 aprilie 1919.Teatrul Național făcea primul său turneu in mai multe orașe din Transilvania, datorat in mare parte lui Tiberiu Brediceanu.290 In afară de Brașov, turneul mai cuprinde orașele Sighișoara, Mediaș, Sibiu, Făgărș, Turda, Blaj, Cluj, Bistrița, Alba Iulia, Oraștie.291 In fruntea trupei se afla marele artist Nottara, care a jucat in acest turneu rolul lui Ștefan cel Mare din’’Apus de soare’’de B.St.Delavrancea, pe Horațiu din ’’Fântâna Blanduziei’’de V. Alecsandri și pe impăratul din ’’ Trandafirii roșii’’ de Z.Bârsan.292 In declarația pe care artistul o facea ’’Gazetei Transilvaniei’’spunea despre rolul artei teatrale in societate:’’Arta teatrala in omenire iși are o insemnătate de căpetenie fiincă oglindește și cusururile și virtuțiile omenești.Dar când este influențată de patriotism importantă devine covâșitoare.’’293

Artistii Teatrului Național din București vor ridica mult moralul public și vor trezi și la noi nevoile crearii unei intelectualitati române.’’294

Din această trupa de actori facea parte și artistul Brașovean Zaharioa Barsan, nevoit sa se refugieze in Regat; ’’Gazeta Transilvaniei’’ il caracteriza astfel: ’’Un visator! A visat și a crezut! Și ce-a crezut a și spus La 1918 a strigat’’ Ca maine va bate ceasul! ’’Și n-a mai venit de atuncea.Temnitele il asteptau, n-a putut sa mai vie.Un inamorat de Ardeal.Cât a muncit el pentru tara asta!Cine nu l-a intalnit nedorit, obosit, chinuit prin garile de aici?

N-a mai putut sa vie! S-a dus și a muncit frumos și in teatru și in poezie. Azi ne vine incununat de glorie.’’295

In cronica teatrala a primelor doua spectacole din 27 aprilie 1919 se aminteste faptul ca a participat un numeros puiblic, iar dupa piesa ‘’Apus de soare’’ a fost sarbatorit pe scena maestrul Nottara, despre care ‘’Gazeta Transilvaniei’’ spunea:’’Dupa o cariera stralucita de 40 de ani poate in sfârșit și Ardealul sa-l aplaude din toata inima.

Aproape toti artișii Teatrului Național au fost elevii lui.El s-a făcut una cu epoca in care a trait și D-zeu sa ni-l mai tie inca…și talentul lui mare s-as lasat pe epoca lui ca o uriasa pecete.’’296

In cinstea artistilor s-a dat și un banchet la care au participat și autoritățile Brașovene. 297

Brașovul avea și el o trupa de teatru ce apartinea locuitorilor sași condusa de Ida Gunther și care prezenta spectacole fie la teatrul Appol fie la teatrul Reduta. In afara de piese de teatru prezenta și spectacole de opereta, ale unor autori germani.298

In luna iunie 1919 Brașovul a fost vizitat și de o trupa de actori comici de la Teatrul Național din București care a preyentat pe data de 27 iunie, la sala teatrului Reduta comedia’’Finul Conitei’’.299

Un alt artist bucurestean-I. Manolescu-a condus un turneu al Teatrului Regina Maria prin Ardeal in luna iulie 1919.La Brașov această companie de teatru a tinut doua spectacole pe data de 7 și 8 iulie, iar pe ziua de 10 iulie a sustinut și un spectacol de re citari, venitul fiind donat fondului pentru monumentul eroilor, initiat de ‘’Gazeta Transilvaniei’’.300

Actorul poate rupe mai usor valul care ne opreste inca a vedea limpede și, prin arta sa, poate contribui la aclipsarea tendintelor de separatism, la stergerea din vocabularul nostru a lui’’voi și noi’’ in intelesul pe care Carpatii și Prutul despartitori ni l-au dat până astazi.301

In aceeași luna iulie 1919 au avut loc la Brașov reprezentatiile ansamblului Teatrului Național din Craiova sub conducerea lui Misu Fotino,in zilele de 15,16,17 și 18 iulie cu piese românești inspirate de evenimentele primului razboi mondial:’’Pe atunci nu se trece’’ piesa intr-un act de M.Radulescu și G.Moldovan și ‘’România și timpul’’,poem intr-un act de S. Botoi.302

Primitori fata de numeroasele trupe de teatru care au vizitat Brașovul in 1919, românii de aici și-au manifestat insa indignarea in mod public fata de turneul unei trupe ungurești din Cluj, care obtinuse invoirea Consiliului Dirigent de a juca la Brașov. In acest sens românii Brașoveni au trimis pe adresa Consiliului Dirigent un memoriu pentru ca ei'’ nu vor tolera acesta sfidare când la Tisa soldatii români lupta cu hoardele ungurești.’’303

Pe data de 10 august 1919’’Gazeta Transilvaniei’’ anunta ca o trupa de 30 de artisti de cabaret din București vor da spectacole cu piese internaționale: cantece și dansuri românești, cantece din operete germane, cantece franceze și italiene, duet de dans spaniol și rus, dans american, cuplete engleze.In spectacol evoluau cantareti și dansatori români, francezi, englezi, italieni, germani.304

In zilele de 20,21 și 22 august artisti ai Teatrului Național din București sub conducerea lui M.Sorbul, ‘’Casa de lut’’ de Em.Fabre,’’Napasta’’de I.L.Caragiale,’’Linistea casei’’ de Comteline.305

Printre manifestarile organizate in cinstea aniversarii poetului Brașovean-St.O.Iosif-se numara și spectacolul de teatru din ziua de 21 septembrie 1919 cu piesa'’Se face ziua'’ de Z.barsan, sustinut de o trupa a Teatrului Național din Cluj.306 Din venitul spectacolului o parte a fost donat pentru fondul bustului ST. O.Iosif ce urma sa se ridice la Brașov.

Artistiin-au uitat nici pe copiii pentru care s-a organizat in ziua de 11 septembrie 1919 un spectacol de teatru, venitul fiind destinat pentru ajutorarea orfanilor de razboi și pentru Momumentul eroilor initiat de ‘’Gazeta Transilvaniei’’.Redactia acestei gazete facea un apel catre mame sa-și duca copiii la acest spectacol, sa nu piarda acesta ocazie deosebita pentru instruirea lor.307

Monumentul eroilor de care a fost vorba mai sus, cel initiat de redactia ‘’Gazetei Transilvaniei’’, era prevazut’’in amintirea eroilor cazuti in luptele pentru dezrobirea completa a neamului ropman de sub stapanirea ungureasca’’308, nu este același moment cu cel initiat de Reuniunea femeilor din Brașov ;cel initiat de Gazeta se afla astazi lângă gara Bartolomeu-Brașov,iar celalalt in Piata Unirii din Brașov-Schei.

In afara de spectacolele muzicale și teatrale, locuitorii Brașovului mai puteau urmari in anii1919 și filme la cinematograful Urania, despre a carui redeschidere anunta '‘Gazeta Transilvaniei’’nr.84/30IV 1919.In anunt directiunea noua a cinematografului promitea ca va achizitiona cele mai bune productii de actualitate engleze, franceze, italiene, americane;copiii și scolarii beneficiau de bilete cu poreturi reduse, iardoritorii puteau face și abonamente avantajoase. 309’’Gazeta Transilvaniei’’ publica periodic programul cinematografului ; de exemplu, cu prilejul Pastelui dun anul 1919 a rulat filmul Viata lui Iisus Cristos, conducerea cinematografului facând apel publicului sa vina sa vizioneze acest film in culori:’’Veniti cu totii sa vedem și sa simtim bucuriile și durerile lui, acela care a patimit pentru noi.’’310

In cadrul teatrului Reduta exista și o sala pentru axpozitiile de pictura-Sala albastra-unde au expus in cursul anului 1919 mai mulți pictori sași din localitate, expozitiile fiind organizate de societarii revistei Brașovene’’Das Ziel’’.Astfel, pe data de 29 mai 1919 in sala amintita s-a deschis o expozitie de pictura colectiva, in care s-au remarcat cele 50 de tablouri ale pictorului Hans Eder, tablouri necunoscute până atunci. 311Pe data de 22 iunie 1919 a avut loc in aceeași sala expozitia pictorului sas Ernst Honigberger cu tablouri din timpul razboiului, expozitie organizata de aceeași revista’;’Das Ziel’’.312 Revista aceasta aparea bilunar și era o publicatie de cultura și satira ce a aparut in Brașov incepand din 15 aprilie 1919. Revista lupta ‘’pentru progres, sinceritate, dreptate, corectitudine, fratie și armonie româneasca.’’Sef redactor a fost Emil Honigberger, iar conducerea și administratia era asigurata de Hans Berming313, ‘’creatorul erer noi a politicii sasești’’, cum era caracterizat de Gazeta Transilvaniei’’.

In același scop al raspandirii culturii românești și al cultivariilimbii române corecte, Gazeta avea și o rubrica speciala despre limba româneasca, in care erau analizate și indreptate greselile de exprimare aparute chiar și in comunicatele oficiale ale autorităților ardelenești sau in diferite publicatii românești din Transilvania. Astfel, aflam ca in loc de ‘’b-uturi spirtoase’’ se folosea expresia’’fluiditati indulcite fripte și spirtoase’’ sau in loc de colaborator sau tovaras de munca’’impreuna mincitor’’.314 In incheierea unui astfel de articol autorul acestuia intreba pe un ton glumet:’’Oare se vor folosi in loc de chibrit’’de perete frecator’’, in loc de batista ‘’nas suflata’’, in loc de cravata’’Gatoleaga’’, in loc de cheie’’fier de descuiat’’315

Pentru vorbirea corecta a limbii române s-au oeganizat cursuri de limba și ortografie româna la scolile din Brașov, cum a fost cel tinut de profesorul Banciu la liceul ortodox.316

Pentru dezvoltarea culturala a orasului Brașov un grup de români, același care a fost in primele rânduri ale organizarii stapanirii românești pe aceste meleaguri, Iclopotel, V.Saftu, M.Popovici,St.Popovici, Petru A.Popovici, a luat initiativa infiintarii unei librarii românești in orasul de la poalele Tampei.In acst sens faceau un apel tuturor românilor din Brașov sa participe la inscrierea in Societatea’’Cooperativa’’, libraria preconizata urmand sa aibă și o sala de lectura, biblioteca de imprumut, o tipografie și chiar o editura de carti didactice, literare, stiintifice și de arta.317

Societatea ‘’Gheorghe Baritiu’’ își propunea sa scoata o ediotie populara a ‘’Gazetei Transilvaniei’’, sa tipareasca cu prețuri modeste tot felul de carti pentru educatia poporului, membrii fondatori dorind sa modifice moralul și cultura celor mulți de la a caror intarire depinde viitorul nostru.’’318

Același scop al raspandirii culturii in rândurile populației, mai ales a celei de la sate, il urmarea și mai vechea Societate culturala româneasca ‘’Astra’’ cu sediul la Sibiu, condusa de profesorul Brașovean Andrei Barseanu. Aceata face la 30 aprilie 1919 un apel catre toti directorii’’departamentelor’’Asociatiunii’’ pentru reorganizarea acestei asociatii culturale319; in apel se cerea sa se tina sedintele comitetelor cercuale al departamentului, sa se ia masuri pentru incasarea taxelor, pentru inscrierea de noi membrii, pentru reorganizarea bibliotecilor populare, pentru adunarea cartilor imprastiate și inlocuirea celor pierdute. Se mai cerea sa se tina prelegeri populare in cât mai multe comune sa se vorbeasca mai ales despre actul Unirii.

Adunari de reorganizare a ‘’Astrei’’s-au tinut și in judetul Brașov, ‘’Gazeta Transilvaniei’’informand pe larg despre acestea.320

Astfel cu ocazia Craciunului 1918 tinerimea româna din Brașov anunta ca organizeaza o’’productiune teatrala muzicala și dans’’.Doamnele și domnisoarele erau invitate sa se prezinbte in costum național pentru ca se va juca’’Calusarul și batuta’’.De asemenea in anuntul aparut in ‘’Glasul Ardealului’’ se facea mentiunea ca!’’este de dorit ca la acesta petrecere sa se intrunesca toate paturile societatii brsovene pentru ca sa se cimenteze și sa se dea un curs sanatos vietii sociale din Brașov disparand pentru totdeauna deosebirile de clasa.’’321

Cu prilejul aceleiași sarbatori se organiza a doua zi de Craciun la Zarnești, din initiativa corului bisericesc și a ’’inteligentei’’ dinlocalitate un concert și o petrecere cu dans in sala cea mare a hotelului comunal.Venitul strans urma sa fie destnat copiilor orfani.In programulacestei petreceri figurau:’’Marsul regal’’și Declamare’’ de G.Muzicescu, ‘’O ce veste minunata’’ și ‘’Astazi prorociile ‘’de Gh.Dima’’hi hai murgule hai și ‘’Declamare’’ de Gh.Chiriac, Dialog comic.322

Fata de aceste petreceri, un invatator Brașovean, Pompiliu Dan, își exprima parerea, facând apel, printr-o scrisoare publicata in ‘’GlasulArdealului’’, la cumpatare, la abtinere de la banchete și petreceri din cauza greutatilor cu care se confruntau armatele române, garzile și legiunile naționale.In conceptia acestui invatotor tinerii trebuiau sa-și impuna inca câteva luni de rezerva din cauza faptului ca satele românești erau bantuite de boli epidemice, scolile erau inchise, iar in România Mare nu exoista nici o casa care sa nu jelesca pe cei morti de boala sau de razboi.Pietatea fata de cei raposati, ingrijirea celor in valizi, orfani și vaduve impuneau, in conceptia aceluiași invatator, multa munca serioasa, iar tinerii ar da dovada de nesriozitate daca ar continua cu petrecerile.Pe de alta parte, de acesta stare ar putea profita dusmanii idealului românesc care desfasurau o activiotate sistematica de sudminare, punand in pericol existenta României Mari.323

Momente de mare sarbatoare au constituit pentru Brașoveni și intrarea rtupelor române in oras la 10 decembrie 1918, aniversarea pentru prima oara a zilei de 10 Mai sau vizita Suveranilo României in Brașov la 23 mai 1919. Cu aceste ocazii autoritățile orasului au avut grija sa promoveze cu drapele rticolore, crengi de brad și flori toate edificiile publice, sa ia masuri pentru participarea la aceste sarbatori a unui cât mai numeros public, caruia I se cerea de regula sa se imbrace in costume naționale.

La intrarea trupelor române in Brașov pe data de 10 decembrie 1918’’Glasul Ardealului’’ adresa un salut de bun venit printr-un articol semnat de Ilie Cristea-’’Bine ati venit!’’ și descrtia primirea entuziasta de care s-au bucurat ostenii români din partea autorităților și a românilor din oras.Așa cum am pomenit și cu alta ocazie, in cinstea armatei române oficialitatile au organizat și un banchet festiv la care au participat și delegatii Consiliului Dirigent insarcinați sa prezinte Regelui actul de proclamare a Unirii.Glasul Ardealului’’a publicat toasturile rostite de invitati, din care retinem pe cel al lui Vasile Goldis, care, referindu-se la suferintele indurate de Brașoveni in timpul regimului trecut so la atitudinea fata de minoritatile naționale,spunea:’’Nici un oras românesc n-a avut sa indure atatea suferinte ca Brașovul.Nici un tinut românesc n-a dat atatia internați și comdamnați ca Brașovul.

Noi trebuie sa uitam trecutul și privirile noastre trebuie indreptate spre viitor, pe care avem sa-l cladim in armonie cu concetățenii de alte naționalitati.Trebuie sa dovedim ca dominația noastra serveste civilizatiei și culturii și e in consecinta pe deplin justificata.Nu-I iertat sa uitam, ca alaturi de noi mai traieste un popor care cu toate defectele sale a avut o misiune culturala și și-a indeplinit acesta misiune.Sunt sașii.’’324

I n vederea sarbatoririi pentru prima oara a zilei de 10 Mai pe meleagurile Brașovene, autoritățile faceau prin intermediul Gazetei un apel la toti locuitorii Tarii Barsei sa participe intr-un numar cât mai mare:’’Ziua de 10 Mai se va serba cu solemnitate deosebita la Brașov.Sunt tugati toti conducatorii satelor sa faca propaganda necesara pentru ca la acesta sarbatoare naționala sa participe cât mai mult public.Până acum n-am putut serba ziua când Vechiul Regat și-a câștigat independenta din cauza juramantului ungur.Toate Reunuinile și institutiile sunt rugate sa faca propaganda in interesul sarbatorii zilei de 10 Mai.325

In numarul din 9 mai 1919’’Gazeta Transilvaniei’’publica programul manifestarilor in cinstea zilei de 10 Mai:’’Sambata 10 Mai se va comemora din partea comandamentului militar cu concursul Reuniunii femeilor române din Brașov independenta Regatului in vechi hotare și incoronarea primului Rege al României.

Programul:-inainte de pranz:parada militaea, serviciul divin la biserica Sf.Neculaie din Prund, cuvantarea comandantului de garnizoana și a preotului militar, luarea juramantului soldatilor noi inrolati, de filiere.Dupa pranz, la ora 2:program artistic:-inmul regal executat de capela militara, coruri, recitari, teatru jucat, soldati, dansurinaționale.La ora 8seara-retragerea cu torte și petrecere cu dans.Venitul obtinut din incasari era destinat pentru infiintarea unui camin al soldatilor dn Brașov.’’326

In piata Sub Sdtraje intr-un careu erorm, cercetașii Scoalei Comerciale sub conducerea profesorilor dr.Baciu și Navrea Dragosi exercitau diferite jocuri și alergari.S-a ras mult la alergarile in saci.

Seara retragerea cu torte a fost minunata, iar petrecerea de la Reduta a durat până dimineata.S-a dnsat mult și era o placere sa te uiti la doamnele și domnisoarele in costum național care formau majoritatea asistentei din sala.

Oare nu s-ar putea face o propaganda ca acest port sa se extinda cât mai mult.327

Deosebit de emotionanta a fost primirea pe care Brașovenii au făcut-o celor doi Suverani ai României Mari, cu prilejul primului lor turneu prin Ardeal. In vederea pregatirii orasului ’’Gazeta Transilvaniei’’facea pentru edilii Brașovului urmatoarele propuneri:’’primirea regelui trebuie sa fie oficiala nu numai particulara; primaria sa se asigure de drapele naționale, sa nu se multumeasca numai cu cele arborate de particulari; toate institutiile publice, stalpii de lampi sa fie pavoazati; concetățenii sași sa arboreze tricolorul sasesc alaturi de tricolorul românesc, astfel se putea considera o sfidare la adresa caracterului național al Regatului.’’328

Numarul din 23 mai al ’’Gazetei Transilvaniei’’ aparea ca un numar festiv, avand pe prima pagina, incadrate intr-un chenar tricolor, portretele Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria; totodata, gazeta anunta sosirea trenului regal in gara Brașov intre orele 5-6 p.m., populația fiind rugata sa vina pe peron in costum național.329

Intr-un articol de fond din același numar al Gazetei se spunea referitor la vizita Suveranilor:’’Populațiunea româna din Ardeal saluta cu nespusa dragoste și admiratiune in mijlocul sau pe Suverani a caror prezenta ii da siguranta ca unirea cu Vechiul Regat este un fapt implinit și de aici incolo in zadar gurile rele vor sopti cuvinte de indoiala, România Mare este o realitate ce nu se schimba.’’330

Deși acesta prima vizita a Regilor României in Brașov a fost de scurta durata, oprindu-se numai pentru câteva minute pe peronul garii, totiși a fost plina de semnificatii pentru românii Brașoveni.Iata cum descria ‘’Gazeta Transilvaniei’’primirea Regilor in gara Brașov.331

‘’La Brașov trenul a intrat l ora 7 și 35 minute; pe peron erau toate autoritățile civile și militare, scolile, reuninile de femei, române și sasești, consiliul comunal, corporatiunile etc. Gara era pavoazata cu covoare, steaguri tricolore, portetele Suveranilor.In sunetele imnului regal M.S.Regele coboara și primeste raportul de la generalul Eremie, comandantul garnizoanei.Sunt trecuti in revista trupele și primeste prezentarile; mulți Brașoveni au lacrimi in ochi; parintele protopop dr.V.Saftu saluta printr-o frumoasa cuvantare.Amai tinut cuvantare și viceprimarul d-lFabritius care il asigura pe Rege de devotament și supunere a sașilor pentru totdeauna. Regele multumeste pentru primirea calduroasa și rosteste acesta cuvantare;’’ma simt foarte fericit ca Mi-ati făcut o primire atat de calduroasa când pentru prima oara calc pe acest pamant românesc.

Mana mea este o chezașie ca voi ocroti ca pe iubiti fii.’’

I n acest timp in vagon Regina primeste flori și sunt prezentate doamnele și domnisoarele ce au venit s-op salute…..Regele se intretine cu autoritățile pe peron și e placut impresionat de tinuta junilor.

Trenul paraseste gara Brașov in sunetele imnului regal și in ovatiile celor prezenti.’’

Am prezentat doar trei din momentele sarbatorești ale Brașovului de la sfârșitul anului 1918 și din 1919 pentru a ne face o imagine despre starile de spirit ale românilor Brașoveni din acesta perioada, stari care puneau in evidenta o mare satisfactie pentru cele infaptuite la 1 decembrie 1918 și o mare incredere in viitor.

Asemenea moment festive au mai fost și cu ocazia sarbatoririi a sapte ani de la adunarea de la Blaj din 3-5 mai 1848, a comemorarii poetilor Andrei Mureșianu și St.O.Iosif, a eroilor cazuti in timpul razboiului, cu acazia zilei de nastere a Regelui Ferdinand (23 august) sau cu ocazia intrarii trupelor române in Brașov in AUGUST 1916.In toate cazurile a dominat aceeași atmosfera de sarbatoare, de bucurie, de mandrie naționala, fara a exista din partea românilor din oras vreo incercare de a leza sentimentele naționale ale concetățenilor lor sași și maghiari.Parcurgand paginile ‘’Glasului Ardealului’’și ale ’’Gazetei Transilvaniei’’ una din concluziile care se pot trage este aceea ca ramanii de pe meleagurile Brașovului și ale Tarii Barsei au dat dovada in atitudinea pe care au avut-o in timpul evenimentelor de la sfârșitul 1918 și din 1919, de demnitate și o mare toleranta, explicabile,credem, prin sutele de ani de convietuire nemijlocita cu cei care vorbeau alta limba și care le-au fost in același timp stapani.

3.6. Problemele sanatatii publice la Brașov în etapa de tranziție

Dupa unirea Transilvaniei cu România toate chestiunile de natura sanitara, igienica și de ocrotire sociala din Transilvania au intrat in competenta Resortului Ocrotirilor Sociale, ai carui sefi au fost Ioan Flueras și apoi Tiberiu Brediceanu.332 Conform Decretului nr.I al Consiliului Dirigent au fost mentinute in vigoare legile sanitare maghiare; aceasta până la aparitia Decretului XXI in ‘’Gazeta Oficiala’’ din 8 noiembrie 1919, care reglementa activitatea din acest domeniu, stabnilind ca obiectiv principal uniformizarea organizatorica și institutionala cu organizarea sanitara din Vechiul Regat.333

Și in sanatate, ca și in celelalte domenii, s-a simtit nevoia dupa Unirea din 1918 unei organizatii care sa reuneasca pe toti medicii români din Ardeal in vederea apararii intereselor lor profesionale și pentru reorganizarea activitatii in acest domeniu. In acest sens, medicii care au luat parte la adunarea de la Alba Iulia au hotărât infiintarea Camerei medicale române pentru’’promovarea intereselor noastre și pentru conlucrarea la organizarea igienei publice in Ardeal, Banat și partile ungurene unite cu România.334’’Iuliu Hatieganu de la Universitatea din Cluj alaturi de medicii Petru Musva și Vasile Cucu au fost insarcinați cu pregatirea unui proiect de statut și inscrierea tuturor medicilor români din tinuturile amintite.Se preconiza convocarea unui congres al medicilor români; fiecare medic român era rugat sa trimita Camerei datele personale, studiile făcute, pregatirea speciala și adresa in vederea inscrierii lor.Congresul medicilor români s-a tinut la Sibiu in ziua de 28 ianuarie 1919; principiile enuntate aici au constituit liniile directoare in activitatea sectiei sanitare din cadrul ……Ocrotirilor Sociale.Participantii au considerat necesar a se recomanda autorităților sa acorde o atenție sporita problemelor de igiena, de prevenire a bolilor, aspecte neglojate in trecut. Se cerea impulsionata activitatea medicala la sate, acolo unde in conceptia participantilor, trebuia sa fie baza acestui serviciu.335

La randul lor medicii români din Brașov și din jur au constituit in sedinta din 5 decembrie 1918 sectia sanitara a Sfatului Național Român din Tara Barsei, avand ca presedinte pe dr. Teodor Sbarcea, vicepresedinte-dr.Valeriu Negrila și secretar-dr. Mircea Mocanu.336

Pentru procurarea medicamentelor și a materialelor sanitare deficitare, medicul capitan de la Comandamentul militar al Brașovului cerea prin intermediul ’’Glasul Ardealului’’ locuitorilor și, mai ales medicilor, și farmacistilor, sa anunte toate medicamentele și materialul sanitar ramas in urma dasfiintarii spitalelor militare, fiind amenintati cu pedepse cei care nu o vor face.337

In același scop, la 3 februarie 1919 printr-o Nota circulara Res.Ocrotirilor Sociale atragea atenția prefectilor ca depozitele cu materiale sanitare ramase de la armatele germane sau austro-ungare urmau sa se concentreze la Sibiu, Brașov și Clij, iar asupra intrebuintarii lor decidea o Comisie mixta a Resortului și a Comandamentului trupelor române din Transilvania.338

Pentru cei bolnavi și saraci, sectia medicala a Sfatului Național din Tara Barsei au hotărât sa acorde consultatii și medicamente gratuite cu conditia ca cei in cauza sa prezinte acte doveditoare de pauperitate și sa apeleze la unul din medicii orasului denumiti in acest scop.339

In vederea combaterii și a prevenirii epidemiilor ca efect al razboiului și pentru organizarea sanitara a judetului,’’Glasul Ardealului’’ publica ca un model de urmat ordinul dat in acest sens de catre C.N.R.din Caransebes:In fiecare conuma se constituia o comisie sanitara formata din preotii, invatatorii comunei, din presedintele sfatului național și dintr-un numar corespunzator de membrii, in raport cu numarul populației din comuna respectiva; presedintele acestei comisii trebuia sa stea in legatura cu un medic din apropierea localitatii și sa raporteze de doua ori pe saptamana Sfatului Național din Caransebes despre cazurile de imbolnavire și de moarte. Comisia trebuia sa desemneze unul sau doi membrii care sa mearga din casa in casa, sa constate cazurile de imbolnavire, sa dea informatiile și indrumarile necesare și sa raporteze comisiunii sanitare despre rezultate.340

In același scop de prevenire și combatwere a epidemiilor Comandamentul militar român din Brașov cerea prin vicecomitetele Brașovene sa I se raporteze in zilele de 1,8,18 și 25 ale fiecarei luni despre cazurile de boala de pe teritoriul comitatului.341

Astfel de epidemii au existat și pe teritoruil Brașovului și al localitatilor din jur:gripa spaniola, varsat negru, tifos exantematic, care au făcut numeroase victime.342 Dintre masurile luate amintim: izolarea cazurilor in comunele respective, interzicerea ieșirii din comunele afectate a persoanelor fara carantina; cei care veneau din localitatile contaminate nu puteau circula pe caile ferate fara carantina; cei ce soseau in Brașov dintr-o localitate contaminata trebuiau sa se prezinte medicilor pentru a lua masuri; locuitorii Brașovului erau rugati sa intretina o cât mai stricta curatenie a curtilor și strazilor.343

In ’’Glasul Ardealului’’ apareau articole semnate de medici români despre cauzele acestor boli, caile de comunicatie și masurile de prevenire344, incercându-se pe această cale sa se faca o educatie sanitara populației.Același lucru l-a făcut și ‘’Gazeta Transilvaniei’’ in 1919 care va continua sa publice diferite articole pe teme sanitare sau sa redea fragmente din garzile medicale scise de medicii români Brașoveni așa de exemplu fragmentul din volumul ’’Prevenirea bolilor sistemului nervos’’ a dr.Aurel Dobrescu, cu o prefata de dr.G.Marinescu;concluzia principala a cartii era ca bolile sistemului nervos puteau fi prevenite printr-o educatie corecta, al carei rezultat trebuia sa fie ’’ otelirea fizica și psihica și intarirea vointei’’, iar mijloacele de realizare: ’’clarificarea sexuala timpurie, combaterea alcoolismului, a surmenajului,gimnastica, exercitiile fizice, excursiile;’’tratamentul principal al bolilor nervoase, in conceptia autorului, trebuia făcut in statiunile balneare și climaterice. In cartea sa autorul facea și o critica a sistemului educational din România, aratand ca:’’in educati de la noi se desconsidera educatia sufleteasca și cea fizica, fortandu-se cultivarea intelectului; scoala noastra da vietii publice niste corpuri subrede, supuse tuturor slabiciunilor și capriciilor unui sistem nervos surmenat, slab inarmat pentru lupta vietii; scoala nu pregateste’’oameni de munca’’.Noi producem functionari slugarnici in sus, brutali in jos, oameni care stiu de toate, mai ales politica de partid dar nupot nimic, fiindca sunt surmenați, buni pentru a fi depozitari ai diferitelor boli ale sistemului nervos.’’In comparatie cu sistemul românesc de invatamant, dr.Aurel Dobrescu dadea ca exemplu metodele noi educationale exprimate in Anglia, Japonia, S.U.A., care ‘’produc barbati cunervi de otel pe care ii trimit pe toate continentele sa savarseasca cu spor munca de pioneri ai civilizatiei.’’345

Am insistat putin asupra acestei lucrari pentru a pune in evidenta conceptia acestui medic despre rosturile educatiei, conceptie care, cred ca a ramas valabila so astazi pentru invatamantul românesc.

Pentru ca in cartea mai sus amintita se pomenea de tratamentul bolilor nervoase prin statiunile balneo-climaterice, trebuie sa spunem ca in ‘’Gazeta Transilvaniei’’ aparea un articol semnat de medicul sublt.Aurel Voina despre efectele terapeutice ale apelor minerale din Transilvania, subliniind ca acstea nu sunt mai prejos decât cele din strainatate.Dupa parerea acestui medic nu exista nici o statiune balneo-climaterica din Europa cu renume mondial care sa nu aibă corespondent demn in Transilvania, dand spre exemlpificare un mic tablou al apelor minerale clasificate dupa compozitia chimica, indicând și efectele terepeutice și in ce statiune se gasesc.In incheiere autorul mentiona faptul ca pentru a beneficia de pe urma acestei bogatii naturale ale Transilvaniei, autoritățile ar trebui sa asigure și conditii de confort și distractie pentru a atrage cât mai mulți vizitatori.346

Mentionandu-se in același domeniu al tratarii diferitelor boli prin mijloacele oferite de natura,’’Gazeta Transilvaniei’’ semnala aparitia unei noi lucrari medicale intitulata’’Regenerarea rasei umane prin agenti fizioterapeutici’’ a doctorului Brașovean Alexe Sulica.347

In vederea combaterii epidemiilor, Consiliul Dirigent a aprobat infiintarea in mai multe orase din Transilvania de Inspectorate Igienice și laboratoare pentru bacteorologie și serologie, care urmau sa execute in mod gratuit toate cercetarile privind combaterea bolilor contagioase.Un astfel de Inspectorat și laborator s-a infiintat și in Brașov sub conducerea dr.Aurel Dobrescu.348

Pentru prevenirea raspandirii tuberculozei, a bolilor venerice și a mortalitatii infantile, Consiliul Dirigent a luat masuri pentru a intemeia mai multe ambulatorii policlinice, separat de spitale, unde tratamentul era oferit gratuit, medicii specialisti mergand din sat in sat pentru a depista cazurile acestor boli.349 In Brașov un astfel de ambulator a functionat in str.Neagra nr.44 sub conducerea medicului Alex.Dobrescu.350 Acest ambulator venea sa completeze reteaua de institutii medicale ale Brașovului, unde inainte de 1918 exista un spital de ochi cu caracter regional, un spital numit’’al orasului’’, un spital de contagioși și un dispensar pentru tuberculoși.351 Cu începere de la 1 iulie 1919 se deschudea la Brașov, in str. Prundului nr.4 și un Institut de Hidroterapie și Mecanoterapie care trata ‘’boli ale sistemului nervos, ale aparatului ciorculator, ale tubului digestiv, ale incheieturilor și muschilor’’, medicul institutiei fiind dr.Alexe Sulica.352

Pentru a lupta impotriva bolilor venerice și a bolilor de piele foarte frecvente in acea vreme, Consiliul Dirigent a deschis un spital d femei și un ambulator policlinic la Cluj, bolnavii fiind tratati gratuit, indiferent de starea materiala sau de naționalitate.In anuntul care aparea in ''Gazeta Transilvaniei’’ despre aceste institutii nou infiintate, se cerea medicilor de la orase, de la nivelul plaselor și medicilor privati sa trimita pe bolnavii cu astfel de boli la Cluj și era invitata populația sa sustina cu donații această acțiune a Consiliului Dirigent.353

Activitatea cu caracter preventiv a ambulatoarelor policlinice se imbina și se completa in mod armonios cu cea a surorilor de ocrotire.Sora de iocrotire, functionara de stat, coborand la nivelul familiei,contribuia la educarea igienica și sanitara a populației.(vezi capitolul III, P.118-119)Avand in vedere obiectivele umanitare ale surorilor de ocrotire, la 2/15 III 1919 Consiliul Dirigent a aprobat in principiu infiintarea institutiei surorilor de ocrotire. Inaintea deschiderii in toamna anului 1919 a Institutului surorilor de ocrotire de la Cluj s-au tinut cursuri de mai mica durata (5 luni) la Sibiu, Tg.Mures,Cluj.354 Pentru popularizarea importantei acestei institutii s-au tinut conferinte in Brașov organizate de filiala din localitate a Ctucii Roșii și de Inspectoratul sanitar Brașov.355 In același scop, directoarea viitorului Institut-d-na Lucia Bologa, originara din Brașov, a efectuat un turneu de o luna prin satele din Tara Barsei, pledand pentru inscrierea fetelor la acest institut.Cursul pentru pregatirea acestor surori dura un an, fiind primite pentru anul scolar 1919,1920 100 de fete, care trebuiau sa aibe macar cel putin 4 clase civile.356

’’Gazeta Transilvaniei’’ facea apel in repetate rânduri medicilor, preotilor, invatatorilor sa faca propaganda printre vaduve și fete sa se inscrie la institutul din Cluj.357

Un rol important in educatia sanitara a populației din Brașov, in rezolvarea numeroaselor probleme sociale ale orasului l-a avut și filiala Brașov a Crucii Roșii Române, condusa de Maria Baiulescu. Pentru a populariza masurile de prevenire a tuberculozei, filiala Brașov a Crucii Roșii a organizat pe data de 7 iunie 1919 o conferinta la orfelinatul de fete al Reuniunii femeilor din Brașov.Acțiunile de profilaxie a tuberculozei erau organizate la nivelul întregii tari sub protectoratul M.S.Regina Maria.358 In vederea strangerii de fonduri pentru ajutorarea tuberculoșilor filiala Brașoveana a Crucuu Roșii a organizat o cheta in ziua de 8 iunie, in duminica de Rusalii, pe strazile orasului și la ieșirea din biserici.359 In urma acestei chete s-au strans 10100 de coroane.360

Pentru soldatii care treceau prin Brașov și erau lipsiti de alimente sau bolnavi, Crucea Roșie din localitate a infiintat in gara o cantina și o camera de infirmerie.361 In același context al activitatii sociale desfasurate de Crucea Roșie se inscrie și donația a 200 perechi de albituri pe seama soldatilor spitalului de divizie din oras.362

Presedinta Crucii Roșii din Brașov a avut și meritul de a fi contribuit la infiintarea filialelor Societatii in principalele localitati din Transilvania.In acest sens Comitetul de Directie a Crucii Roșii din România trimitea presedinte Maria Baiulescu din Brașov o scrisoare cerandu-I sa ia masuri pentru infiintarea filialelor, acestea pentru ca legaturile dintre București și Ardeal se faceau foarte greu.363

Ca urmare, Maria Baiculescu invita surorile române din principalele localitati transilvanene sa se constituie in filiale ale Societatii Crucea Roșie.364

Din paginile ‘’Gazetei Transilvania’’ aflam ca existenta in acea vreme in Brașov și o ’’Societate libera saseasca a moaselor’’ care facea cunoscute publicului tarifele percepute pentru diferitele servicii.365

Pentru o munca mai eficienta in folosul publicului s-a luat initiativa infiintarii pe data de 21 octombrie 1919 a ‘’Societatii medicilor din judetul și orasul Brașov’’ care cuprindea pe toti medicii, indiferentde naționalitate.Scopul pe care și l-a propus acesta asociatie era:’’cimentarea legaturii sufletești ce trebuie sa existe intre toti medicii orasului și judetului Brașov și discutarea problemelor stiintifice medicale și problemelor de interes public și profesional.’’366

Pentru prevenirea raspandirii bolilor contagioase autoritățile orasului au incercat, pe măsura posibilitatilor, sa asigure o curatenie a strazilor și localurilor publice.In acest sens, aflam din’’Gazeta Transilvaniei’’ ca magistratul orasenesc a dispus pe data de 8 mai 1919ca:’’murdaria strazilor și a pietelor orasului este strict oprita și supusa pedepsei; este oprita ruinarea aranjamentelor orasenești; populația orasului sa sprijine eforturile autorităților in vederea unei curatenii satisfacatoare și sa anunte autoritățile de politie despre eventualele abateri.’’367

In același scop politia orasului Brașov anunta ca in interesul sanatatii publice urmau sa se efectueze vizite de catre medicul politiei in fiecare hotel, restaurant, cafenea, carciuma sau orice alt local public.Se urmarea in timpul acestor vizite ‘’ curatenia albiturilor, a pardoselii, a toaletelot, in restaurante, igiena bucatariei, a vaselor, modul de preparare a mancarurilor, bauturilor, in piata ca alimentele trebuiau sa fie acoperite ca sa nu se prafuiasca sau sa se infesteze de muste și se va controla cu strictete fabricarea carnaților.’’368

Cu toate acestea, se pare, ca starea curateniei din oras nu era deloc satisfacatoare, dovada fiind numeroasele articole din cele doua ziare românești Brașovene care semnalau acest lucru. De exemplu, de mai multe ori s-a pomenit despre starea jalnica a curateniei din zona locuita de români a Brașovului, indeosebi a strazilor din Schei:’’Cu deosebire canalul apei din Schei și până la zidurile cetății lasa mult de dorit.Mai inainte se curatea fundamental acest canal de 5 ori pe an până sus la Podu Cretului și o data pe saptamana până in Prund și Srt.Capitanului.Namolul din canal nu s-a mao scos demult.Acum cum s-a dezghetat se infecteaza aerul de miasme care produc multe boli.Magistratul orasului va gasi de cuviinta sa se intereseze de salubrizarea orasului. 369 ’’Sau:’’Cum treci de liceul românesc parca inti intr-un sat din Africa: lipsa totala de trotuare, norio până la glezne, vaile pline de murdarie, lipsa completa de lumina.’’370

Situatia se datora, in conceptia celor doua ziare, neglijentei primariei orasului, care continua vechea politica a regimului anterior’’când autoritățile maghiare lasau acesta parte a orasului (Scheii) in cea mai mare murdarie cu intentia de a incuiba aici toate bolile și de a nimici și pe acesta cale elementul românesc.371 ’’In schimb, semnala ‘’Gazeta Transilvaniei’’, zonele locuite de sași și maghiari straluceau de curatenie.Redactia Gazetei pretindea primariei și in special primarului Brașovului –Sc..nell-sa aibă aceeași grija pentru cartierele românești ca pentrucele sasești și ungurești, deoarece Brașovul facea parte acum din România, nu din Ungaria, și românii plateau taxe și dari comunale.Primarul trebuia sa reprezinte nu numai pe maghiari și germani, ci și pe români. 372

CONCLUZII

In incheierea acestei modeste incercari de a scrie o pagina de istorie a Brașovului am considerat necesara prezentarea câtorva concluzii asupra problematicii cuprinse in lucrare.

Brașovul, important centru românesc al Ardealului in timpul stapanirii austro-ungare, poate cel mao important, a trait in aceea perioada de sfârșit de an 1918 și in cursul anului 1919 momete unice, cum numai sfârșitul unei ’’lumi’’ și nasterea alteia noi poate oferi.In același timp orasul de la poalele Tampei a avut sansa ca de altfel intraga tara, de a avea in acele vremuri o’’generatie de aur’’ care a infaptuit Unirea și a pus bazele democratiei in România.Românii Brașoveni au fost și de data acesta la inaltimea momentelor, aducându-și contributia din plin la instaurarea administrației statului român inacesta zona a tarii.Ei au dat dovada in mai multe situatii de initiativa proprie, devansand de câteva ori dispozitiile organelor naționale centrale din Transilvania.Așa a fost exemplu cazul infiintarii Sfatului Național Român din Tara Barsei pe data de 2 noienbrie 1918 inaintea apelului lansat de C.N.R.C.pentru infiintarea de consilii naționale comitatense.In fruntea acțiunilor de organizare a noii vieti românești in Brașov au fost in acesta perioada personalitati ca:protopopul Vasile Saftu,dr.Gh.Baiulescu, Maria Baiulescu, C.A.Popoviciu,Stefan Popovici,dr.Nicolae Stinghe, Gh.Dima, Ilie Cristea, Mihai Popovici prof.Iosif Blaga.s.a.Unii dintre ei, membrii marcanti ai P.N.R.au fost aleși la conducerea unor resorturi ale Consiliului Dirigent, contribuind la organizarea institutionala a statului român in Transilvania.

Spre deosebire de alte regiuni ale Transilvaniei unde au fost inregistrate acte de violenta intre populația româneasca și cea de alta naționalitate, in Brașov astfel de acte nu au fost semnalate, așa cum se reiese și din paginile celor doua jurnale românești folosite ca surse documentare.Preluarea unor compartimente ale administrației din mana fostelor autorități austro-ungare s-a făcut in Brașov și localitatile din jur inca inainte de 1XII 1918.In problemele de aprovizionare și de siguranta publica a existat chiar o colaborare intre consiliile naționale românești și cele ale cetățenilor germani, maghiari și ale Partidului Social Democrat. Românizare administrației a intampinat insa și in acesta regiune a Transilvaniei rezistenta din partea unor fosti functionari ai statului austro-ungar,care au refuzat sa depuna juramantul de fidelitate sau sa coopereze cu functionarii români.Limba româna și insemnele statului român s-au impus intr-un ritm destul de lent in viata publica Brașoveana a anului 1919; aceasta datorita pe de-o parte unei oerecare inertii mostenite din regimul trecut câte ii determina și pe putinii functionari români sa foloseasca in continuare limba maghiara și germana, iar pe de alta parte datorita unui exces de curtoazie, semnalat și de ’’Gazeta Transilvaniei’’, pe care unii oameni politici români din Ardeal și Regar il manifestau fata de minoritatile naționale in vederea câștigarii bunavointei marilor puteri care trebuioau sa se pronunte asupra actului unirii de la 1 decembrie 1918.Lipsa de cadre necesare pentru diferite functii administrative a fost suplinita de functionari români veniti din Vechiul Regat sau prin mentinerea in functii a fostilor functionari austro-ungari care au acceptat juramntul de fidelitate. Datorita acestei lipse de cadre la primaria orasului Brașov, așa cum semnala ’’Gazeta Transilvaniei’’, numarul functionarilor maghiari și germani intrecea cu mult numarul functionarilor români, limba româneasca fiind putin auzita pe culoarele ei.

Lipsa actelor de violenta in acesta regiune a Ardealului se datoreaza și prezentei trupelor române care au intrat in Brașov pe data de 10 decembrie 1918.Pe de alta parte Brașovul se afla printre cele 15 judete ardelene de dincoace de linia demarcationala stabilita prin Armistitiul de la Belgrad până la care se recunostea dreptul de stapanire al românilor.Acte de violenta s-au inregistrat indeosebi dincolo de linia demarcationala unde autoritatyile maghiare au făcut tot posibilul sa impiedice infiintarea organismelor naționale românești.

Lipsa actelor de violenta pe teritoriul Brașovului și al Tarii Barsei se datoreaza, cred și eforturilor noilor autorități românești, care au făcut de nenumarate ori apel prin intermediul ziarelor ’’Glasul Ardealului’’ și ’’Gazeta Transilvaniei’’ la calm și abtinere de la razbunare, la rabdare și respectarea legilor.Chiar daca in paginile celor doua ziare amintite se intalnesc deseori articole foarte critice la adresa politicii și atitudinii unor concetățeni germani, maghiari și evrei, in acest ultim caz manifestandu-se chiar un antisemitism declarat, cu toate acestea, de fiecaredata, fara exceptie, autorii respectivelor articole faceau apel la ratiune și calm, la rezolvarea pe cale legala a tuituror problemelor.

Asigurarea ordinii și linistii publice trebuia, in conceptia celor doua jurnale și a autorităților române de la poalele Tampei, sa sadeasca increderea in trainicia stapanirii românești in Transilvania, atat in rândurile populației românești, cât și ale populației de naționalitate maghiara și germana.Cu atat mai mult se impuneau eforturile pentru asigurarea ordinii publice cu cât autoritățile maghiare manifestau o ostilitate evidenta fata de stapanirea românesca asupra Transilvaniei, iar pericolul bolsevic se afla aproape de granitele tarii.De nenumarate ori cele doua publicatii Brașovene au atras atenția asupra primejdiei pe care o reprezentau agentii guvernului maghiar și ai bolsevismului pentru stapanirea româneasca in Transilvania.’’ Succesele inregistrate de bolsevism in Rusia și Ungaria au determinat o adevarata psihoza in societatea româneasca din acele vremuri, psihoza ce se desprinde și din paginile celor doua ziare românești din Brașov.Pentru indepartarea populației de ideile bolsevismului redactiile acestor ziare considerau ca statul român trebuia sa-și intensifice eforturile pentru introducerea votului universal, pentru aplicarea reformei agrare, pentru descentralizarea administrativa, pentru reconsiderarea atitudinii fata de muncitori, pentru inlaturarea coruptiei și a venalitatii din administratie.

In domeniul economic autoritățile administrative și intreprinzatorii Brașoveni au depus eforturi pentru crearea unui sector particular românesc atat in industrie, comert cât și agricultura; in acest sens cele doua publicatii au solicitat de mai multe ori ca statul român, așa cum a făcut și fostul stat austro-ungar cu concetățenii de naționalitate germana și maghiara.Acest ajutor era necesar deoarece populația româneasca in comparatie cu cea germana și maghiara avea o situatie economica inferioara datorata politicii discriminatorii a fostului stat austro-ungar.Discrepanta era mult mai evidenta in lumea satelor unde gospodariile românești erau mult in urma celor maghiare și ghermane.’’Gazeta Transilvaniei’’ era de parere ca numai prin aplicarea cât mai rapida a reformei agrare se va putea ridica starea taranilor români, se va putea face o impartire echilibrata a pamantului.

O atenție deosebita s-a acrdat in paginile celor doua ziare românești și problemei pregatirii cadrelor calificate necesare in toate domeniile; asigurarea cu cadre calificate românești a tuturor compartimentelor vietii sociale trebuia sa determine consolidarea stapanirii românești in teritoriile alipite României in 1918. In acest sens cele doua publicatii erau de parere ca statul român trebuia sa investeasca mai mult in invatamant, pentru infiintarea de scoli agricole, profesionale, licee, pentru acordarea de burse copiilor de tarani români lipsiti de mijloace financiare.Numai așa se putea inlatura situatia existenta in Transilvania in care populația româneasca avea putine cadre calificate din cauza politicii promovate de statul austro-ungar in domeniul invatamantului.

Ca urmare inca din anul scolar 1919/1920 in Brașov s-au infiintat pe lângă vechile scoli cu traditie existente din regimul trecut mai multe scoli de stat, atat primare cât și profesionale și licee. Exista in acesta perioada la Brașov un detașament de invatatori și profesori români care s-au afirmat nu numai in domeniul strict profesional ci și in viata politica, sociala și culturala a orasului și judetului, fiind in primele rânduri ale organizarii consiliilor și garzilor naționale, ale acțiunilor de instaurare a administrației românești.Invatatorii in special au dat dovada de initiativa proprie in reorganizarea invatamantului, in introducerea limbii române in scoli chiar inainte de a aparea dispozitiile Consiliului Dirigent in acest domeniu; tot ei au fost printre primii care s-au constituit in organizatii profesionale și care au făcut propuneri pentru imbunatatirea activitatii in domeniul invatamntului din Ardeal și pentru integrarea acestuia in sistemul de invatamant din România.Prifesorii Andrei Barseanu, Ioan Popovici,Iosif Blaga, invatatorul Stefan Popovici au fost personalitati marcante ale Brașovului din acea vreme, unii dintre ei fiind aleși in diferite functii de conducere ale invatamantului românesc din Ardeal și din România, ca o recunoastere a valorii scolii românești Brașovene.

In ceea ce priveste rezolvarea multiplelor probleme sociale existente in Brașov dupa razboi, autoritățile românești au incercat sa trateze in mod egal pe toti cetățenii, indiferent de naționalitate.In acest domeniu s-au remarcat Reuniunea femeilor române din Brașov și filiala Brașoveana a Crucii Roșii Române in frunte cu Maria Baiulescu, Constanta C.Popovici, Maria Ciortea, Elena I.Pricu.Activitatea acestor organizatii a fost indreptata și in directia educarii sanitare a populației, indeosebi a tarancii române lasata prada superstitiilor și ignorantei; cele doua organizatii alr femeilor românce din Brașov au maimilitat și pentru ridicarea morala, materiala și culturala a românilor, precum și pentru emanciparea femeilor pe plan economic so politic.

C u toate greutatile existente anul 1919 s-a caracterizat și printr-o intensa viata cultural-artistica, Brașovul putand fi considerat din acest punct de vedere un important centru cultural nu numai pentru români, dar și pentru naționalitatile germana și maghiara din Transilvania.Dovada stau in acest sens numeroasele spectacole de teatru, muzica, expozitii de pictura ce au avut loc in 1919, precum și existenta mai multor publicatii, trupe de teatru, orchestre, coruri atat românești cât și germane și maghiare.

Deși populația Brașoveana se resimtea de pe urma celor aproape cinci ani de razboi, deși mai existau sentimente de neincredere in stapanirea românescă asupra Ardealului in rândurile unor concetățeni maghiari și germani, cu toate acestea atmosfera dominanta a anului 1919 in Brașov și in jur era una de optimism, de incredere in aceea ca toate greutatile vor fi depașite odata cu integrarea deplina a Transilvaniei in cadrele statului român.Toate acțiunile interprinse de noile autorități Brașovene au fost indreptate in acesta perioada tocmai spre realizarea acestui scop al integrarii și romanizarii cât mai grabnice a tuturor institutiilor, neexistand din partea lor vreo tendinta de mentinere a separatismului provincial.

B I B L I O G R A F I E

1)Surse documentare

-’’Glasul Ardealului’’ noiembrie-decembrie 1918

-’’Gazeta Transilvaniei’’1919

-’’Gazeta Oficiala’’ a Consiliului Dirigent’’

2)Lucrari generale

– M.Musat, I.Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar,

Editura Stiintifica și enciclopedica, București, 1983

M.Musat, I.Ardeleanu, România dupa Marea Unire, vol.II, partea I, 1918-1933, Editura

Stiintifica și enciclopedica, București, 1986

3)Lucrari speciale

– Gh.Iancu, Contributia Consiliului Dirigent la consolidarea statului unitar român(1918-

1920),Editura Dacia, Cluj –Napoca, 1985

– Ioan Vlad – Brașovul și marea unire, Editura Dacia Europa Nova, 1996

– Aurel Gylea, Consiliul Dirigent.Organizarea, atributiile și cauzele desfiintarii sale in

’’Studii. Revista de istorie’’, nr.2/1973, tomul XXVI, P.299-317

– Stefan Pascu, Faurirea statului național unitar român, Editura Academiei R.S.R.,

București, 1983

-C.Kiritescu, Istoria razboiului pentru integritatea României 1916-1919, Editura

Stiintifica și enciclopedica, București, 1989

-1918 Unirea Transilvaniei cu România, Editura Politica, București1978

-I.Nicoara, Gazeta Transilvaniei in timpul primului razboi mondial și al desavarșirii

statului unitar român in 130 de ani de la aparitia Gazetei Transilvania, Brașov,1969

-I.Nicoara, Aspecte privind contributia Brașovenilor la lupta pentru desavșirea unitatii

naționale a poporului român ( 1919) in’’Studii și articole de istorie’’, vol.XI, Editura

Stiintifica, București, 1969

-Luana Popa, Constituirea și activitatea consiliilor (sfaturilor) și a garzilor naționale

române din actualul judet Brașov 91918-1919)in ’’Cumidava’’, XIV, 1989

4)Monografii

Ioan Podea, Monografia judetului Btasov, ’’Astra’’, Brașov, 1938