Instalatii de Producere a Biogazului

Capitolul 1. Instalația de producere a biogazului

1.1. Părți Componente

Exista mai multe tipuri de instalații de biogaz, dar toate acestea funționeaza conform aceleiași metode.Aceasta metoda servește doar la producerea biogazului, principala diferența este la nivelul substraturilor și a tratamentului relevant (partea de intrare).Utilizarea energetică a gazului poate fi o caracteristică adițională a instalației, depinzând de principalele rezultate: gaz,electricitate și căldură (partea de iesire).

Pregătirea și tratarea colectorului, presupune amestecarea, îndepărtarea materiei necorespunzătoare,tăierea și diluarea substraturilor.

Unitatea de fermentare 1.

Dupa ce au fost tratate,pregătite și posibil depozitate, substraturie sunt introduse îin unitatea de fermentare 1.Acest container este destinat substraturilor proaspete și este folosit pentru începerea procesului de fermentare.Pentru procesele discontinue este necesară o cultură de bacterii nouă,iar pentru cele continue culturile de bacterii sunt deja existente.Substraturile rămân în acest digerator între 20 si 80 de zile.Cantitatea de biogaz nu este mare,gazul rezultat fiind captat în colectorul de gaz.Temperatura în digerator trebuie să fie între 40-60 °C,acesta având un sistem de încălzire amplasat în subsolul unității de fermentare.

Unitatea de fermentare 2.

Conține două containere care trebuie să fie protejate împotriva apei și gazelor,să fie etanșe și încălzite.Acestea sunt realizate de obicei din oțel sau fier-beton.

Agitatorul sau Mixerul este prezent la fiecare digerator pentru omogenizarea substratului și eliberarea în mod egal a gazului.

Rezervorul de gaz

Trebuie să fie flexibil deoarece gazul din interior variază.Acesta nu trebuie sa permita intrarea de aer,deoarece primul rezultat este producerea biogazului și a rezidurilor din unitatea de fermentare.

Rezidurile sunt fertilizatori de îinalta calitate.În timpul procesului de fermentare carbonul este descompus,rezultând un raport de carbon-azot în îngrăsământ.Azotul este mai ușor de manevrat, iar efectul de fertilizare este mai ușor de calculat.Există și avantaje ca atenuarea mirosurilor neplăcute și distrugerea buruienilor.

Unitatea de căldură și instalația de energie.

Biogazul ajunge în unitatea de producere a căldurii sau în instalația de energie,dar poate fi curățat și folosit la alimentarea vehiculelor sau introdus în rețeaua de gaz natural.Biogazul folosit trebuie curățat prin îndepărtarea hidrogenului sulfurat si amoniacului.

1.2. Constructia alimentoarelor

Alimentarea fermentatorului se face în mai multe moduri,în funcție de tipul acestuia, natura substratului și condițiile de lucru.La sistemele cu alimentare discontinuă, substratul proaspăt este introdus în bioreactor împreună cu un inocul de material fermentat.În primele două zile materialul este aerat pentru creșterea temperaturii (fermentare aeroba), iar în urmatoarele două – trei săptămâni este degradat anaerob.Se înregistrează o creștere continua de biogaz până în ziua 10 – 14 când se va atinge un maxim, după care producerea începe să scadă până ajunge la circa jumate din producția maximă.Pentru a compensa producția se pun în funcțiune în paralel, trei sau patru fermentatoare alimentate în momente diferite.Astfel se asigură o producție continuă de biogaz datorită perioadei diferite de golire și umplere a fermentatoarelor.

Fig 1. Sisteme de alimentare a fermentatoarelor pentru biogaz

Acest sistem are ca avantaj costuri relativ mici,dar are si dezavantajul că pierderile de căldură sunt mari și formarea biogazului este neuniformă.

Sistemele de alimentare continuă sunt cele mai indicate, deoarece materia organică proaspătă este introdusă periodic în fermentator, materia organică digerată fiind îndepărtată periodic și administrată pe teren sau stocată într-un bazin acoperit cu o membrană de cauciuc, pentru captarea biogazului.

Un element foarte important în funcționarea instalației este agitarea materialului din fermentator.Acesta sparge crusta de la suprafață și crează condițiile optime pentru procesul de fermentare anaeroba.

Sistemele de agitație a încărcături din fermentator pot fi:

Sisteme mecanice – care sunt compuse dintr-un ax vertical pe care sunt fixate niste palete sau elice,acționate cu ajutorul unui motor electric sau manual

Sisteme hidraulice – care recirculeaza conținutul din fermentator din partea inferioară în partea superioară cu ajutorul pompelor

Sisteme gazodinamice – care utilizează introducerea de biogaz sub presiune la baza inferioară a fermentatorului

– Sisteme de balans hidraulic – care constau în crearea unei presiuni de 0,2 – 0,3 bari într-un compartiment al fermentatorului și ridicarea lichidului cu 2 – 3 m în compartimetul alăturat al fermentatorului.Se regleaza presiunile din cele doua compartimente, nivelul de lichid fiind astfel egal în ambele compartimente.

În fermentatoarele de dimensiuni mari se folosesc două sau chiar trei amestecătoare dispuse la diferite nivele,iar la fermentatoarele de dimensiuni mai mici se folosește un singur amestecător care se poate regla la diferite nivele pentru amestecare sedimentului sau a spumei care se formează.

Cele mai folosite amestecatoare sunt cele mecanice de tip elice, deoarece au o aplicare flexibilă în funcție de compoziția substratului, formă și dimensiunile fermentatorului.

Turația amestecatoarelor rotative este redusă de la 15 – 50 rpm si pot functiona cu un consum de 15 kW/buc.

Amestecătoarele hidraulice si pneumatic e sunt mai simple ca și construcție,dar sunt limitate doar pentru substraturile diluate ca dejecțiile de porci, acestea având un potențial mic de formare a spumei.

1.3. Tipuri de Apa Reziduală

Apa este un element fundamental in industrie alaturi de materiile prime si energie.Aceasta este compusul chimic cel mai abundent și larg distribuit, deoarece 71% din suprafata totala a pământului o constituie oceanele, acestea având 97% din cantitatea de apă existentă.Mai mult de 2% este sub forma de gheată și se află la cei doi poli,constituind peste 75% din apa curata a lumii.Din circa 1% ramas o parte se gasește la adâncimi foarte mari,astfel numai 0,6% din totalul de apă al planetei este disponibil omului, apa care circula în atmosferă din mare prin evaporare,devenind precipitații, pe uscat și înapoi în mare.

Apele reziduale sunt apele care au fost folosite pentru necesitățile casnice sau industriale și care,datorita impurităților adaugate, și-au schimbat componența chimiica inițială sau proprietățile fizice.

În această categorie intră și apele care se scurg de pe teritoriile urbane, suprafețele industriale și câmpurile agricole în urma căderii precipitațiilor atmosferice.

Apele reziduale rezultă din diferite utilizări și se împart în ape reziduale de canal (municipal) și ape reziduale industriale.Apele reziduale conțin 99,95% apă și numai 0,05% impurități.Aceste impurități pot fi substanțe organice sau anorganice, solubile sau insolubile, degradabile sau nedegradabile,care dacăă sunt evacuate în apele curgătoare pot cauza probleme serioase.Apele industriale, după gradul de impurificare, se amestecă cu apele reziduale municipale și se tratează impreună, după care sunt deversate in râuri, sau sunt tratate separat și se refolosesc în procesele industriale.

Categoriile de ape uzate sunt:

Ape uzate menajere

Ape uzate publice

Ape uzate industriale

Ape uzate de la unități agrozootehnice și piscicole

Ape uzate de la spălatul și stropitul strazilor și incintelor de orice natură

Ape meteorice

Categoriile de ape uzate industriale sunt:

Ape uzate din industria chimică, organică și de sinteză

Ape uzate de la fabricarea coloranților și a produselor de sinteză fină

Ape uzate de la fabricarea unor produși petrochimici

Ape uzate de la fabricarea substanțelor explosive

Ape uzate de la industrializarea lemnului

Ape uzate din industria petrolului

Ape uzate din industria textilă

Ape uzate din industria prelucrării pielii

Ape uzate din industria alimentară

Ape uzate de la fabricarea produselor de fermentație

Ape uzate de la prelucrarea deșeurilor animale si vegetale

Ape uzate din industria miniera

Ape uzate de la extracția și prepararea minereurilor

Ape uzate din industria metalurgică și siderurgică

Ape uzate din industria meterialelor de construcții

Ape uzate de la centralele termoelectrice

Apele uzate industriale după caracterul de poluare se împart în:

Ape uzate convențional curate (nepoluate) pot fi reutilizate în procesele tehnologice sau îndreptate în sisteme cu circuit închis de folosire a apei.

Ape uzate poluate care necesită epurarea în instalațiile respective și îndreptarea pentru utilizarea repetată a apei.

Ape uzate epurate și evacuate în retelele de canalizare sau în receptorii de apă naturală, necesitând o argumentare referitoare la neputința folosirii lor la procese tehnologice.

1.4. Proprietăți generale

Apa uzată devin poluate datorită încărcării apei din natură cu materiale și substanțe care modifică indicatorii de calitate.Aceste materii poluante sunt datorate folosirii de către om a apei în diverse scopuri și prin contactul apelor meteoritice cu produse ale activității umane.Deoarece apa este folosită în diferite domenii posibilitatea de poluare este foarte mare.

Ceea mai mare cantitate de apă uzată provine din industrie.Astfel la obținerea unei tone de hârtie vom avea 100 – 200 m3 de apă uzată, la o tonă de cauciu 150 m3, la prelucrarea unei tone de fructe 10 – 20 m3, dar avem și o cantitate destul de mare de apă uzată care provine din consumul casnic (apă menajeră).

Apele uzate orășenești sunt un amestec de ape uzate menajere și ape uzate industriale.Pentru a se stabili apelor uzate și de suprafață sunt necesare analize de laborator care să arate compoziția fizică,chimică,bacteriologică și biologică.Aceste analize au ca scop următoarele:

– să arate gradul de murdărie și condițiile în care trebuie tratate și folosite

– stabilirea eficienței statiei de epurare și condițiile de autoepurare

– influența deversării apelor uzate.

Determinările se pot grupa în cinci mari caterogii (NEGULESCU, 1978):

– care stabilesc cantitățile șii starea materiilor conținute în ape,cât și aspectul acestora: materii solide totale,separabile prin decantare, dizolvate, culoare, turbiditate, etc.

– care definesc cantitatea, starea și condițiile în care se găsesc materiile organice: materii solide în suspensie separabile prin decantare-organice, materii solide dizolvate-organice, consumul biochimic de oxigen în 5 zile, consumul chimic de oxigen, azot total,etc.

– care stabilesc prezența materiilor specific apelor uzate: azotul sub toate formele sale, O2, grăsimile, clorurile, sulfurile, pH.

– care indică mersul descompunerii: CBO2, O2, azotul sub diferite forme, H2S, miros, temperatură

– care stabilesc prezența si felul organismelor din apă, pentru a cunoaște stadiul epurării în diferite trepte ale stației de epurare, necesarul de clor, gradul de murdărie, etc.

1.5. Proprietăți fizice

Proprietățile fizice ale apelor influențează foarte mult procesele de epurare, mai ales temperatura deoarece de aceasta depinde buna funcționare a proceselor biologice.

– Turbiditatea – indică conținutul de materii în suspensie al apelor, neexistând o proporționalitate între turbiditate și conținutul în suspensii.Aceasta se măsoară prin comparație cu o emulsie etalon în scara silicei: 1 mg siliciu la 1 litru de apă distilată reprezintă un grad de turbiditate.

– Culoarea – reprezintă pătrunderea în apă a unor substanțe dizolvate (oxizi ferici, compuși de mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc) și este determinată prin comparații cu soluții etalon de clorură de platină și potasiu sau clorură de cobalt, fiecare grad de culoare corespunde la 1 mg/l platină.

– Temperatura – influențează reacțiile chimice și biologice produse în ape și procesul de sedimentare a acestora. Temperatura apelor uzate este cu 2 – 3 °C mai ridicată decât a apelor de alimentare. Rareori apar variații ale temperaturii medii ale apelor uzate, într-o perioadă mai îndelungată. Temperaturaa influențează descompunerea substanțelor organice – când temperatura este mai mare, viteza de descompunere este mai mare, însă odată cu creșterea temperaturii se micșorează conținutul de oxigen și alte gaze, procesul de descompunere fiind încetinit.

– Mirosul – este specific apelor uzate datorită materiilor organice intrate în descompunere sau a unor substanțe chimice.

– Conductibilitatea electrică – este proprietatea apei de a permite trecerea curentului electric.De obicei se măsoara rezistivitatea electric, care este inversul conductibilității. Rezistivitatea este o funcție inversă față de concentrația de substanțe dizolvate în apă și se măsoară in Ωcm.O variație bruscă a rezistivității indică o sursă de infecție.

– Radioactivitatea – este proprietatea apei de a emite radiații permanente α, β și y.Concentrațiile admise se exprimă în mc/mm (microcurie/milimetru) 1C=1 Curie reprezintă 3,71*1010 atomi de radiu dezintegrați pe secundă, care corespunde la 1g radiu.

1.6. Proprietăți chimice

– Materii solide totale – prezintă caracteristici importante în procesul de epurare și se împart în materii solide în suspensie și materii solide dizolvate (d<1mμ).Materiile solide în suspensie pot fi separabile prin decantare (d>1μ) ca și materiile coloidale (1 – 100 μ).Materiile solide în suspensie separabile prin decantare reprezintă nămolul de decantare.Materiile organice solide dizolvate reprezintă impurificarea organică a apelor și sunt oxidate în instalațiile de epurare.

– Oxigenul dizolvat – este prezent în cantitate 1-2 mg/dm3 când apele sunt proapete sau epurate biologic.Datorită substanțelor organice oxigenul din apă poate fi redus la zero. Lipsa de oxigen din apă, pentru a atinge valoarea de saturare, se numeștre deficit de oxigen.Conținutul de oxigen din apă caracterizeză cel mai bine starea de murdărire a apei și starea descompunerii acesteia în instalații.

– Consumul biochimic de oxigen (CBO) – este cantitatea de oxigen consumată pentru descompunerea biochimică în condiții aerobe a materiilor solide la temperature și timpul standard; timpul standard este de 5 zile, iar temperatura de 20°C. Consumul biochimic de oxigen măsoară indirect conținutul de materii care se pot descompune și direct consumul de oxigen cerut de organismele care produc descompunerea.Acesta se împarte în două faze:

– faza primară care pentru apele menajere are o durată de 20 de zile la temperatură de 20°C,după care se formează bioxidul de carbon care rămâne în soluție sau se degajă.

– faza secundară care transformă amoniacul în nitriți și apoi în nitrați și începe după 10 zile, având o durată foarte mare (100 zile sau mai mult). Aceste transformări constituie procesul de nitrificare a materiilor organice.

– Azotul.Amoniacul liber, azotul organic, nitriții și nitrații formează azotul total.Amoniacul liber este rezultatul descompunerii bateriene a materiilor organice, o concentrație mai mare de 0,2 mg/dm3 indică o impurificare a apei analizate. Conținutul de azot organic și amoniac liber din apă oferă informații despre posibilitățile de tratare biologic.Nitriții și nitrații sunt prezenți în concentrații mai mici de 1 ppm in apele uzate proaspete.Prezența nitriților indică o apă în curs de transformare.

– Clorurile și sulfurile.Clorurile sunt substanțe anorganice provenite din urină, iar sulfurile provin din descumpunerea materiilor organice și din apele industriale.Cantitatea de cloruri sau sulfuri nu se schimbă la trecerea apei uzate prin instalațiile de epurare.

– Acizii volatili – indică progresul fermentării anaerobe a materiilor organice.Aceștia rezultă prin combinarea apei cu materia organică solidă și prin descompunere dau naștere laa bioxidul de carbon și metan.

– Grăsimi și uleiuri.În cantităti mari sunt dăunătoare în stația de epurare, deoarece pot colmata filtrele biologice, împiedică dezvoltarea proceselor biochimice în bazinele cu nămol active sau de fermentare a nămolului.

– Gaze.În tehnica epurării intervin treei feluri de gaze: hidrogenul sulfurat, bioxidul de carbon și metanul.Hidrogenul sulfurat este în cantități mici datorită mirosului specific, acesta indică o apă uzată mai veche care a fost ținută un timp îndelungat în condiții anaerobe.Metanul și bioxidul de carbon sunt indicatori ai fermentării anaerobe.

– Aciditatea, alcalinitatea (pH).Aciditatea sau alcalinitatea reprezintă capacitatea apelor uzate de a neutraliza baze sau acizi. Apele menajere sunt slab alcaline, iar apele industriale au un caracter pronunțat acid sau alcalin. Pentru epurare este de dorit ca apele să fie slab alcaline, deoarece procesele bologice se defășoară în condiții optime. Alcalinitatea și aciditatea sunt exprimate în miliechivalenți la un litru de apă (mvol/l). Activitatea ionilor de hidrogen este determinată de valoarea ph-ului.ph-ul apei exprima doar intensitatea acidității sau alcalinității, neexistând o legătură între ph-ul apei și cantitatea de acizi sau de alcalii din aceasta.

– Potențialul de oxido-reducere – furnizează informații despre puterea de oxido-reducere a apei sau a nămolului.În scara Redox, notația rH reprezintă inversul logaritmului presiunii de oxigen.Valorile extreme sunt cuprinse între 0-45, pentru valori sub 15 proba este în faza de reducere, corespunzătoare fermentării anaerobe, iar pentru valori peste 25 proba este în faza de oxidare aerobă, de exemplu, nămolul activ.

Capitolul II. Compoziția nămolului

2.1. Proprietăți generale

Prin nămoluri se întelege:

– produsele care rezultă de la stațiile de epurare care tratează apele uzate domestice (menajere) sau urbane, cât și de la alte stații care tratează ape uzate cu o compoziție similară apelor uzate domestice și urbane.

– produsele reziduale din fosele septice și din instalațiile pentru tratarea apelor uzate.

Nămolul este unul dintre cele mai răspândite rezultate al tehnicii de epurare a apelor uzate.Nămolurile provenite din epurarea apelor uzate sunt sisteme coloidale complexe, cu aspect gelatinos, cu compoziție eterogenă și care conțin:

– particule coloidale (d<1μm)

– particule dispersate (d<1-100 μm)

– materii în suspensie

– polimeri organici de origine biologică

– apă.

Nămolurile sunt definite conform Ord. MMPA344/2004 ca nămoluri provenite de la stațiile de epurare a apelor uzate din localități sau de la alte stații de epurare a apelor uzate cu compoziția asemănătoare apelor uzate orășenești și de la fosele septice.

Nămolurile municipale conform definiției date de Ord. MMPA 1215/2003 reprezintă nămolul rezultat din tratarea apelor uzate municipale și industriale similare cu cele municipale, chiar dacă acesta este uscat sau tratat.

Nămolurile formate în stațiile de epurare municipale și industriale similare sunt considerate produse „nedorite”, care au concentrații de poluanți și reprezintă un pericol pentru mediu.

Nămolul reprezintă o metodă biologică de epurare a apelor uzate, care este efectuată de microorganisme într-un mediu apos aerob.Biomasa în suspensie este ceea îndepărtează polunții.

Nămolul fiind format din substanțe nutritive, este aerat o anumită perioadă.Acesta este format din flocoane, cu o capacitate foarte mare de absorție a substanțelor solubile, a particulelor coloidale și a celor în suspensie.După ce este păstrat în bazin, efluentul este trimis către un alt bazin decantor, care se numește și decantor secundar.Nămolul recirculat menține încontinuu masa de bacterii din bazinul de aerare, iar nămolul în exces este tratat într-o unitate anaerobă sau aerobă pentru a fii împrăștiat pe terenurile agricole.

2.2. Proprietăți chimice

Aceste proprietăți se fac pe baza următorilor indicatori:

– indicatorii generali (umiditaate, greutate specifică, pH, raport mineral-volatil, putere calorică, etc)

– indicatorii specifici (substanțe fertilizante, detergenți, metale grele, uleiuri și grăsimi, etc.)

Culoare și miros:

a) nămoluri proaspete din decantoarele primare au:

– culoare cenușiu-deschis sau gălbuie

– miros imperceptibil

b) nămolurile active de după bazinele de aerare au:

– culoarea galben-brun, brun-cenușiupână la brun închis, în funcție de speciile de bacterii predominante

– miros slab de humus

c) nămolurile din precipitații: au aspect noroios, culoarea și mirosul diferă după tipul de coagulant folosit

d) nămolurile fermentate anaerob:

– culoarea brună spre negru

– miros de gudron

– aspect granulat

Greutatea spefică nămolurilor (S) se calculează cu ajutorul relației:

în care:

S – greutatea specifiă nămolului (t/m3)

ys – greutatea specifiă materialor solide din nămol (t/m3)

U – umiditatea nămolului (%)

Valori ale greutății specifice a nămolurilor (S)

Filtrabilitatea nămolurilor reprezină proprietatea de a ceda apă prin filtrare și se exprimă cantitativ prin valoarea rezistenței specifice la filtrare (r, în cm/g), corelată la coeficientul de compresibilitate (s)

Rezistența specific la filtrare poate fi calculată sau determinată experimental.

– nămolurile greu filtrabile au r cuprins între 1012-1-13 cm/g, din acestea fac parte nămolurile urbane brute și fermentate

– nămolurile cu filtrabilitate medie au r cuprins între 1010-1012 cm/g, din acestea fac part nămolurile industrial

– nămolurile ușor filtrabille cu r≤1010 cm/g, din acestea fac parte nămolurile urbane condiționate chimic și anumite nămoluri minerale.

Coeficientul de compresibilitate (s) se poate calcula cu ajutorul formulei următoare:

r = r0∙P^s

în care:

r0 – rezistența specific la filtrare pentru P=1

s – exponent, denumit și coeficientul de compresibilitate

P – diferența de presiune aplicată (dyn/cm

Coeficientul s<1 (0,6-0,9) este specific nămolurilor urbane, brute și fermentate, dar și anumitor nămoluri industriale.

Coeficientul s>1 este specific unor nămoluri industrial.

Puterile calorice ale nămolurilor din stațiile de epurare orășenești, depind de conținutul substanțelor origanice conținute de namol (Sv)

Substanțele organice, acestea reprezintă fracțiunile volatile ale substanței uscate (V) și cele anorgaice (minerale) (M)

2.3. Tipuri de nămol

Din punct de vedere tehnologic, nămolurile se consideră etapa finală din epurarea apelor și au înglobate produsele activităților metabolice, materii prime, produși intermediari, cât șii produse finite ale activității industrial.

Principalele tipuri de nămol formate în urma epurării apelor uzate sunt:

– nămol primar, obținut prin epurare mecanică

– nămol secundar, obținut prin epurare biologic

– nămol mixt, rezultă din amestecul de nămol primar și decantarea secundară, este obținut din nămolul activ în exces epurat mecanic.

– nămol de precipitare, obținut din epurarea fizico-chimică a apei la care sunt adăugați agenți de neutralizare, precipitare, coagulare-floculare.

După stadiul lor de prelucrare în gospodăriile de nămol, acestea pot fi:

– nămol stabilizat (anaerob sau aerob)

– nămol deshidratat (natural sau artificial)

– nămol igienizat (pasteurizat, tratat chimic sau compostat)

– nămol fixat (solidificat pentru imobilizarea compușilor toxici)

– cenușă, rezultat prin incinerarea nămolului.

Clasificarea nămolurilor după compoziție cuprinde două mari categorii:

– nămoluri cu compoziție origanică, cu un conținut mai mare de 50% de substanțe volatile în substanța uscată, provenite din epurarea mecano-biologică

– nămoluri cu compoziție anorganică, cu conținut peste 50% de substanță uscată, care provin din epurarea fizico-chimică.

După proveniența apei uzate pot fi:

– nămoluri de la epurarea apelor uzate orășenești

– nămoluri de la epurarea apelor industriale

2.4. Solide Uscate (DS)

Nămolurile solide se obțin prin diferite procese tehnologice, cel mai utilzat proces se numește deshiratare.Deshitratarea se poate face prin procese naturale (platorme de uscare a nămolului, iazuri de nămol, etc.) sau prin procese artificial-mecanice (vacuum-filtre, filter presă, centrifuge, etc.).Acest proces este necesar pentru a reduce conținutul de apă din nămol.La stațiile de epurare mici acesta deshidratare se efectuează prin procese naturale, daca exista spațiul necesar și sunt îndeplinite condițiile de protecție a mediului.

Deshidratarea mecanica este larg aplicată pentru diferite tipuri de nămol (brut, fermentat, de precipitare, etc.), dar presupune și o condiționare prealabilă a nămolului în vederea obținerii unei separări eficinte.

Deshidratarea natural pe platforme de uscare a nămolurilor este foarte utilizată, deoarece are o construcție simplă și costuri reduse de exploatare.Nămolul este depozitat pe suprafețe de teren îndiguite.Dimensiunile platformelor se aleg în funcție de metoda de evacuare a nămolului deshidratat.Dacă evacuarea se face manual, lățimea patului este de maxim 4m, iar pentru evacuarea mecanizată ajunge până la maxim 20m.Lungimea platformei este condiționată de panta terenului și este de maxim 50m.

2.5. Valoarea pH-ului

2.6. Baze

2.7. Denitrifiarea