. Instabilitatea Emotionala la Persoanele Dependente de Alcool

Capitolul 1

1.Dependența de alcool

Termenul de alcoolism a fost utilizat pentru prima dată în 1849 de către medicul suedez Magnus Huss. Ideea că este vorba de o boală era deja avansată încă din 1785 de către Thomas Trotter, în Scoția, și în 1788 de Benjamin Rush în SUA.

Termenul de „alcoolism” a fost mult timp folosit, dar definiția acceptată de experții O.M.S. datează din 1951 și caracterizează alcoolicii ca fiind „băutori excesivi”, a căror dependență față de alcool a atins un asemenea grad, încăt antrenează tulburări psihice, somatice și alterează relațiile lor sociale. Alcoolismul trebuie să cuprindă următoarele elemente esențiale:

nevoie nestăpănită de a bea, un mod stereotipic de a bea și anume ingestia de alcool la intervale regulate pentru a preveni sau înlătura simptomele sindromului de abstinență;

ingestia de alcool trece pe primul plan în raport cu alte activitați;

modificarea toleranței la alcool – de obicei crescută, creșterea ei reprezentănd un semn important al creșterii dependenței de alcool;

repetate sindroame de abstinență ce apar la 8-12 ore de la ultima băutură, ca urmare a scăderii alcolemiei – aceste manifestări apar dimineața la trezire;

băutura de ușurare – obiceiul de a bea dimineața devreme este considerat ca fiind un diagnostic pentru dependența de alcool;

recăderea în viciu după o perioada de abstinență. (Calomfirescu, K., S.; Moș, A., M.; Mercea, K.,1997, p.11)

Drogurile sunt reprezentate de orice substanțe care integrate determină modificări ale funcțiilor fiziologice și psihice ale organismului. Noțiunea de drog cuprinde atât anumite medicamente, cât și alcoolul și stupefiantele.

Din cauza acceptanței sociale diferite și a răspândirii inegale a drogurilor se impune deosebirea între drogurile legale (alcoolul, nicotina, cofeina, medicamentele) și cele ilegale (hașișul, marijuana, cocaina, heroina, etc.)

Drogul legal și cel mai răspăndit din lume și cel mai vechi cunoscut, încă de la începutul umanității este alcoolul. Alcoolul este substanța de abuz cea mai larg disponibilă și cea mai acceptabilă cultural. ”Într-un anumit moment al vieții consumă alcool 90% din oamenii din majoritatea societăților vestice, iar problemele legate de alcool apar la aproximativ 30% din băutori”. (Sadock, B.J., Sadock V.A., 2001, p.98)

Alcoolul, în cantități mici se pare că sporește energia individului, îl face să se simtă plin de viață și sociabil. În realitate, este un sedativ al sistemului nervos central, nu un stimulent.

Consumul de alcool este considerat de majoritatea oamenilor ca o parte integrantă a vieții sociale. Acesta favorizează sociabilitatea, calmează tensiunile, eliberează inhibițiile și in general se adaugă distracție. Consumul de alcool în viața socială poate crea probleme de tipul: accidente in timpul intoxicației, relațiile sociale se răcesc, deseori apare divorțul, etc. .

Termenii desemnați de American Psychiatric Association în DSM-IV-TR, care sunt folosiți in prezent in S.U.A. sunt sistematizați în felul următor:

1.Utilizarea patologică a substanțelor cu acțiune centrală:

Dependența față de subsanțe psihoactive e diagnosticată când sunt îndeplinite trei din condițiile de mai jos, pe o perioadă lungă de timp:

administrarea substanței în cantițăți mai mari sau perioade de timp mai lungi;

incapacitatea de autocontrol în consumul substanței;

folosirea unei importante perioade de timp pentru procurarea și administrarea substanței sau penru revenirea după efectele ei;

inferența unor activități importante cu administrarea substanței;

continuarea utilizării substanței în ciuda cunoașterii efectelor sau adverse sociale, somatice si psihice;

apariția toleranței;

apariția simptomelor sindromului de abstinență, când administrarea se face în doză mai mică sau este întreruptă;

consumul substanței pentru a preveni sindromul de abstinență;

consumul substanței în situații în care acesta e periculos sau determină o scădere a performanțelor.

Abuzul de substanțe psihoactive e diagnosticat când una din condițiile de mai jos este prezentă pentru cel puțin o lună sau apare intermitent într-o perioadă lungă de timp:

consumul substanței în ciuda cunoașterii efectelor nocive ale acesteia;

consumul acesteia în situații in care acesta e periculos sau determină o scădere a performanțelor.

2.Viciul este un termen ce definește o stare de implicare copleșitoare în consumul substanței, cu o tendință ridicată de a recădea după o perioadă de abstinență.

Este posibil să apară toleranță și sindrom de abstinență fără ca pacientul să fie viciat: în cazul în care viața individuală nu e centrată pe găsirea și consumul substanței, de exemplu apariția dependenței la narcotice, în timpul tratamentului unei boli cu evoluție cronică. (DSM-IV-TR, 2003, p.435)

Mai există posibilitatea ca pacientul să fie viciat. În asemenea situație comportamentul e dirijat de „cufundarea în drog”, fără ca pacientul să fie dependent fizic.

Alcoolismul nu face discriminări, nu ține cont de vârstă, sex, cult, educație, religie, provienență socială sau mediul de familie.

1.1.Alcoolismul: abordare morală și medicală

Potrivit modelului moral dacă cineva bea prea mult, o face din propria sa voință, iar dacă astfel își dăunează lui însuși sau familiei lui, din punct de vedere moral acțiunile lui sunt un lucru rău. În multe țări astfel, ebrietatea în locuri publice se pedepsește cu amendă sau chiar închisoare. Indiferent de criticile umanitare, insăși justificarea practică a pedepsirii este puțin consistentă.

Potrivit modelului medical o persoană care face abuz de alcool este mai degrabă bolnavă decât rea. După 1960 acest concept a fost susținut mai ales după publicarea cărții „Alcoolismul – concept de boală” de E. M. Jellinek. Acest concept cuprinde trei idei fundamentale:

1.oamenii au vulnerabilitate specifică la abuzul de alcool;

2.excesul de alcool trece prin stadii bine definite, într-unul din acestea persoana nemaiputându-și controla consumul;

3. excesul de alcool poate duce la boli somatice și mintale.

Unele din principalele consecințe ale modelului medical este că atitudinile față de consumul excesiv de alcool au devenit mai umane; în locul blamului și al pedepselor fiind instituit tratamentul medical.

1.2. Clasificarea tulburărilor cauzate de alcool

Conform DSM-IV-TR avem următoarea clasificare:

Intoxicație

Abuz

Dependență

Înrerupere necomplicată

Întrerupere cu delirium

Tulburare delirantă

Halucinoză

Demență

Sindromul amnestic

Tulburare de personalitate (DSM-IV-TR, 2003, p. 123)

Termenul de intoxicație alcoolică se referă la modificări marcate ale comportamentului în sensul inadecvării, precum unele acte agresive ce apar la câteva minute de la ingestia unei cantități de alcool; golurile de memorie sunt și ele raportate în intoxicația alcoolică.

Abuzul de alcool se referă la un consum ce atrage după sine efecte nocive dar nu a dus încă la depență de alcool și poate fi aplicat consumului habitual de alcool atunci când acesta este considerat excesiv în raport cu anumite criterii arbitrare.

Caracteristica dependenței este dorința nestăvilită, continuă sau temporară de procurare și ingerare a drogului, precum și tendința de creștere a dozei, pănă când dependența devine psihică, și /sau fizică.

Se vorbește despre dependență fizică abia atunci când apar fenomene de sevraj. În realitate modificările metabolice și procesele biochimice cerebrale au loc mult mai devreme. De aceea delimitarea dependenței fizice de cea psihică este destul de arbitrară.

Conform descrierii date de Edwards și colaboratorii în sindromul dependenței există șapte elemente esențiale:

-sentimentul de a fi constrâns la băutură;

-un mod stereotip de a bea;

-întâietatea băuturii asupra altor activități;

-modificarea toleranței la alcool;

-simptome de întrerupere repetate (sevraj);

-liniștirea prin băutură;

-revenirea după abstinență (recăderea).

Dependența fizică este o consecință a unui consum frecvent de drog și a adăptării treptate a organismului la aceasta (creștera toleranței). Drept urmare, organismul are nevoie de alcool penru a-și îndeplini funcțiile. Senzația trupească de normalitate se instalează abia atunci când drogul este prezent. În schimb, cel în cauză simte că-i lipsește ceva atunci când trebuie să se descurce fără drog.

Dacă alcoolemia nu este restabilită după ce drogul a fost metabolizat, organismul nu se poate readapta rapid la lipsa acestuia. Drept urmare apar fenomene de sevraj : tremurături, senzație de vomă, sudorație abundentă, tulburări de somn, frică, neliniște. Intensitatea acestor fenomene se extinde de la o simplă stare de slăbiciune cu tulburări digestive pănă la manifestări grave, uneori letale, așa numitul Delirium tremens (anxietate, neliniște, tremurături, halucinații, pierderea orientării în timp și spațiu). Bine cunoscuta mahmureală de a doua zi nu este un simptom de sevraj ci o formă de manifestare a intoxicației datorată unor produși intermediari de carbonizare a alcoolului. Dezintoxicarea de alcool durează în general 5-15 zile.

Dependența psihică este inițial dorința, iar apoi cerința obsesivă a unei persoane de „a se sprijini în cârja sufletească numită drog”, pentru că astfel se creează o stare în care problemele devin mai puțin de nerezolvat și multe situații din viața de zi cu zi devin mai plăcute sau mai suportabile. Dependența psihică se instalează pe neobservate: la început se bea din motive aparent neînsemnate, de exemplu din cauza prostei dispoziții matinale de după un chef, pentu a înlătura apatia. (Schneider, R.; Lux, I.; Lux, H.; 1999, p.93)

Dependența psihică, mai simplu spus este convingerea că nu poți trăi mulțumit decât sub influența drogului. Convingerea aceasta este păstrată atâta vreme cât persoana respectivă se simte incapabilă sau suprasolicitată de efortul de a trăi la fel de satisfăcută și fără drog. ”Dependent psihic este cel care se folosește de drog penru a obține starea dorită de confort psihic și pentru a rezolva stările de stres sau indispoziție”. (Schneider, R.; Lux, I.; Lux, H., 1999, p.93) În acest context nu are importanță dacă cel în cauză este conștient de dorința sa obsesivă de a consuma droguri.

Atunci când tot mai multe situații de viață sunt resimțite ca fiind stresante, plictisitoare sau frustrante, drogul câștigă în importanță pentru echilibru psihic. Astfel, respectul de sine a dependentului crește sau scade în funcție de succesul pe care îl are în controlul obiceiului său de a bea. Fiecare piedere a controlului este o înfrângere, atfel încât tot mai multă energie psihică este irosită în efortul de a se controla.

Când drogul nu este la îndemână, apare disconfortul psihic sau chiar frica. Se formează o legătură emoțională cu drogul, care persistă multă vreme după ce dependența fizică a fost depășită.

1.3. Efectele alcoolului

Alcoolul are diferite efecte nocive: somatice, sociale și mai ales psihologice care rezultă din consumul excesiv de alcool.

1.3.1. Efectele Somatice

Consumul excesiv de alcool exercită un efect toxic asupra anumitor țesuturi, mai ales asupra creierului și asupra ficatului, și se însoțește cu o alimentație insuficientă. Alcoolul crește riscul accidentelor, în special al traumatismelor cranio-cerebrale; de asemenea se însoțește de o neglijență generală ce poate duce la creșterea susceptibilității la infecții.

Tulburările la nivelul aparatului digestiv sunt frecvente, în special afectarea ficatului, gastrita, ulcerul, varicele esofagiene, pancreatita.ri digestive pănă la manifestări grave, uneori letale, așa numitul Delirium tremens (anxietate, neliniște, tremurături, halucinații, pierderea orientării în timp și spațiu). Bine cunoscuta mahmureală de a doua zi nu este un simptom de sevraj ci o formă de manifestare a intoxicației datorată unor produși intermediari de carbonizare a alcoolului. Dezintoxicarea de alcool durează în general 5-15 zile.

1.3. Efectele alcoolului

Alcoolul are diferite efecte nocive: somatice, sociale și mai ales psihologice care rezultă din consumul excesiv de alcool.

1.3.1. Efectele Somatice

Tulburările la nivelul aparatului digestiv sunt frecvente, în special afectarea ficatului, gastrita, ulcerul, varicele esofagiene, pancreatita. Pentru o persoană dependentă de alcool, riscul morții prin ciroză hepatică este aproape de zece ori peste medie (Williams și Davis, 1977 cit. în Gelder, M.; Gath, D., Mayou, R., 1994) iar pe de altă parte numai zece la sută dintre cei dependenți de alcool fac ciroză.

Consumul excesiv de alcool afectează și sistemul nervos: complicații neuropsihice, afecțiuni neurologice. Traumatismul cranio-cerebral este comun la persoanele dependente de alcool.

1.3.2. Efectele Sociale

Consumul excesiv de alcool duce deseori la perturbări sociale profunde, mai ales în familie. Tensiunea în cuplu și în familie sunt inevitabile, de multe ori având un efect negativ și asupra copiilor.Rata divorțurilor este mare la marii băutori, iar soțiile unor astfel de bărbați devin cu ușurință anxioase, deprimate și izolate social. Majoritatea soțiilor agresate fizic au adesea șoți băutori, iar unele femei internate pentru tentative de suicid spun că vinovat este soțu care bea excesiv. Atmosfera din casă ste de multe ori nocivă pentru copii, pentru că violența, certurile și starea de ebrietate a unuia din părinți constituie un model comportamental șubret. Copii de mari băutori pot dezvolta tulburări emoționale sau comportamentale și de a avea rezultate școlare slabe.

Drumul consumatorului excesiv de alcool, în ceea ce privește munca, duce adesea de la scăderea eficienței la încadrarea în posturi inferioare și la concedieri repetate, până la somajul îndelungat. Există o puternică asociere între accidentele rutiere și abuzul de alcool. Multe persoane și-au pierdut viața în accidentele rutiere, datorate consumului excesiv de alcool.

Excesul de băutură se asociază și cu infracțiunea, mai ale cu delictele minore, precum micile furturi, dar și cu excrocherii, agresiuni sexuale și acte penale grave, inclusiv omoruri.

1.3.3 Tulburările psihice

Tulburările psihice legate de alcool se pot împărții în : intoxicații, fenomene de întrerupere, tulburări toxice sau nutriționale și tulburările psihice asociate.

Intoxicația alcoolic – termenul se aplică unor „modificări marcate ale comportamentului în sensul neadecvării, precum unele acte agresive ce apar la câteva minute de la ingestia unei cantități de alcool isuficiente pentru producerea intoxicației la cei mai mulți oameni (comportamentul fiind, în același timp, necaracteristic persoanei în cauze)”. Aceste schimbări ale comportamentului, în trecut purtau numele de beție patologică, iar descrierile puneau accentul pe natura explozivă a acceselor agresive. ( DSM-IV-TR, 2003, p. 425)

Golurile de memorie sau amnezia de scurtă durată, corespund consumului mare de alcool. Pentru început sunt uitate evenimentele din noaptea precedentă, chiar dacă, la momentul respectiv, conștiența este păstrată. Aceste goluri pot apărea după un singur episod de consum exagerat, la persoane care nu sunt dependente de alcool, dacă fenomenul se repetă, el indică un consum excesiv habitual. Dacă persoana continuă să bea mult, golurile de memorie devin mai severe, cuprinzând părți ale zilei sau chiar zile întregi.

Fenomenul de întrerupere apare la persoanele care au băut mult, ani de zile, și care mențin o ingestie crescută de alcool timp de mai multe săptămăni în șir. Simptomele apar după o prăbușire a concentrației sanguine. Momentul caracteristic este la trezire, după o scădere a concentrației în timpul somnului. Trăsătura cea mai comună este tremorul acut ce afectează mâinile, picioarele și trunchiul. Greața, eforturile de a voma și transpirațiile sunt frecvente. Dacă se administrează alcool, aceste simptome se remit repede; dacă nu pot persista câteva zile. Pe măsură ce întreruperea progresează, pot apărea iluzii și halucinații de scurtă durată. Mai târziu se pot constata accese epileptice și, în final, după aproximativ 48 de ore, se poate dezvolta delirium-ul tremens. Acesta se caracterizează prin activitate mintală haotică, dezorientare în timp și spațiu, o slăbire a memoriei datelor recente, tulburări de percepție, tulburări vegetative. Starea aceasta de tulburare durează 3 sau 4 zile, simptonele fiind în mod caracteristic mai severe noaptea. În final se instalează adesea un somn profund și prelungit din care pacientul se trezește fără simptome și cu o amnezie totală sau parțială asupra perioadei de delirium.

Tulburările toxice sau nutriționale cuprind psihoza Korsakov, encefalopatia Wernicke și demența alcoolică.

În psihoza Korsakov caracteristica centrală este o deteriorare profundă a memoriei recente. Bolnavul are un comportament care face impresia că este vorba de un om care discută și trage concluzii, dar după o discuție mai îndelungată apare amnezia de fixare. Bolnavul nu mai știe dacă a vorbit cu interlocutorul și citește ore întregi aceeași pagină. Caracteristicile sindromului sunt și confabulațiile variabile în caracter și conținut, care înlocuiesc golurile din memorie. ”Este ca și cum el nu poate distinge între amintirile adevărate și produsele imaginației sale sau amintirea unor evenimente din alte timpuri decât cele pe care încearcă să și le amintească”. (Gelder, M.; Gath, D.; Mayou, R., 1994, p.280)

Encefalopatia Wernicke reprezintă o suferință de origine carențială, prin lipsa vitaminei B., datorită unui regim alimentar dezechilibrat. Tulburările neurologice se manifestă prin tulburări de echilibru și motilitate oculară. ”Alte simptome pot să includă confabulații, letargie, indiferență, delirium de mică intensitat, insomnie anxioasă și frica de întuneric” (Sadock, B.J., Sadock V.A., 2001, p.111). Acest sindrom se trădează prin amnezie, false recunoașteri, confabulații, amnezie anterogradă (pentru evenimente recente), în schimb bolnavul își amintește date mai vechi. Este incapabil să repete 3 numere după un interval de 5 minute.

Abuzul cronic de alcool poate duce la demență. În ultimul timp s-a concentrat interesul și asupra legăturii de cauzalitate dintre abuzul cronic de alcool și atrofia cerebrală. ”S-au făcut studii prin metode radiografice, tomografie compiuterizată. Astfel, s-a pus în evidență mărirea de volum a ventriculilor și lărgirea schizurilor, la într o treime și două treimi din pacienții alcoolic . Aceste modificări au fost constatate și la alcoolicii aflați după o perioadă medie de abstinență”. (Gelder, M.; Gath, D.; Mayou, R., 1994, p.408) Studiile de neuropatologie pot furniza dovezi mai directe asupra atrofiei cerebrale.

Tulburările psihice asociate sunt: deteriorarea personalității, tulburările afective, comportamentul suicidar, scăderea funcției sexuale, gelozia patologică, halucinoza alcoolică.

Deteriorarea personalității: pe măsură ce pacientul este preocupat de procurarea alcoolului devine tot mai egocentric, nu mai are considerație față de ceilalți, iar standardele sale comportamentale intră în declin. Responsabilitățile în familie și în muncă sunt ocolite, iar în comportament pot apărea necinstea și minciuna.

Tulburările afective – relația dintre consumul de alcool și dispoziție este complexă. Pe de o parte, pacienții care sunt depresivi beau în exces, pentru a se binedispune, pe de altă parte, excesul de băutură poate duce la depresie sau anxietate persistentă.

Comportamentul suicidar – ratele suicidului sunt mai mari la alcoolici decât la nealcoolici de aceeași vârstă. Multe studii arată că alcoolicii internați pentru tratament se sinucid la câțiva ani de la externare. „Rapoartele din cele mai multe țări sugerează că 6 până la 20 la sută din alcoolici sfârșesc prin a se sinucide”. (Ritson, 1977 cit. în Gelder, M.; Gath, D.; Mayou, R., 1994, p.409)

Scăderea funcției sexuale – disfuncția erectilă și ejacularea întârziată sunt frecvente. La aceste probleme se mai adaugă răcirera relațiilor dintre soți, cauzată de alcool, sau repulsia pe care soția o resimte în relația cu un partener în stare de ebrietate.

Gelozia patologică – posibil ca rezultat al disfuncției sexuale , persoanele care beau excesiv pot dezvolta ideea delirantă că partenerul(a) este infidel. Această condiție este denumită patologică deoarece convingerea, care poate fi o idee delirantă sau o idee prevalentă, este susținută pe temeiuri inadecvate și nu este influențată de argumente raționale. Gelozia patologică se întâlnește mai rar decât atitudinea suspicioasă nedelirantă fată de soț/soție.

Halucinoza alcoolică se caracterizează prin halucinații auditive, de obicei voci promițând insulte sau amenințări, pe fondul unei conștiințe lucide. Experiențele aestea sunt chinuitoare pentru pacient care devine anxios și agitat. „Unii autori au susținut că halucinoza alcoolică nu diferă esențial de halucinațiile care apar la băutorii excesivi 24-48 ore de la întreruperea indigestiei de alcool” (Knott și Bear, 1971, cit. în Gelder, M.; Gath, D.; Mayou, R., 1994, p.410 )

1.4.Tratamentul alcoolicilor

Detectarea din timp a băutorului problemă este importantă pentru că tratamentul cazurilor vechi este dificil, mai ales după ce apare dependența. Multe cazuri pot fi detectate precoce de către generaliști, intetrniști sau chirurgi, atunci când pacienții solicită tratament pentru alte afecțiuni .

1.4.1. Planul terapeutic

Evaluarea preliminară trebuie să cuprindă un istoric complet al consumului de alcool și o apreciere a problemelor actuale medicale, psihologice și sociale. Evaluarea intensivă și amănunțită îl ajută adesea pe pacient să capete o nouă cunoaștere și înțelegere a problemei sale, ceea ce constituie baza tratamentului. Este dezirabil implicarea soției sau a soțului în realizarea acestei evaluări, atât pentru a obține informații suplimentare, cât și pentru a-i da partenerului/partenerei ocazia unei descărcări afective.

Planul terapeutic va fi realizat împreună cu pacientul/a (și cu soțul /soția atunci când se poate). Obiectivele vor fi precise iar pacientului i se va cere să-și ia răspunderea pentru realizarea lor. Aceste obiective trebuie să privească și alte probleme colaterale de sănătate, căsnicie, muncă sau adaptare socială, nu numai băutura. La început, obiectivele trebuie să fie pe termen scurt și ușor de realizat, astfel încât pacientul să se poată simți gratificat de succesul său rapid. Obiectivele pe termen lung vor fi stabilite pe măsură ce tratamentul avansează, încercându-se astfel modificarea factorilor care precipită sau mențin consumul excesiv de alcool.

Un prim pas în tratamentul dependenților este întreruperea consumului de alcool. În cazurile mai puțin severe întreruperea se poate face și la domiciliu, cu condiția să existe cineva care să-l supravegheze pe pacient. Acesta trebuie vizitat de medicul generalist periodic iar, dacă apar simptome de întrerupere severe va fi internat în spital. Întreruperea ingestiei de alcool la pacienții dependenți este scopul principal al așa numitelor unități de detoxifiere, unde de obicei ajung recidiviști cu delicte săvărșite în stare de ebrietate cu perspective mici de a fi incluși într-un plan terapeutic.

O etapă principală în tratamentul alcoolicilor este abstinența totală sau consumul controlat. Conform modelului medical al alcoolismului, o persoană dependentă de alcool trebuie să ajungă la abstinență totală și să rămănă așa, pentru că un singur pahar poate duce la recădere. Problema abstinenței și cea a consumului controlat este nerezolvată. ”Prevalează ideea conform căreia consumul controlat poate fi un obiectiv accesibil pentru pacienții sub 40 de ani, detectați precoce și la care dependența și efectele ei nocive nu sunt masive, în timp ce abstinența rămâne obiectivul privilegiat pentru cei peste 40 de ani, cu dependență masivă și atingeri somatice și la care încercările de a bea cu măsură au eșuat”. (Ritson, 1982 cit. în Gelder, M.; Gath, D., Mayou, R., 1994, p. 419 )

1.4.2. Tratamentul psihologic

Acest tratament cuprinde terapia de grup, terapia de susținere, terapia cognitiv-comportamentală.

Terapia de grup este cel mai larg folosit tratament pentru băutorii problemă. Scopul este de ai face pe pacienți să-și obsereve propriile probleme oglindite în alții și să găsească metode de a le rezolva. Ei câștigă incredere pe măsură ce membrii grupului se străduiesc împreună să-și reorganizeze viața fără alcool. Când oamenii se întălnesc în grupuri mici, în mod repetat, au loc anumite procese psihologice care îi ajută să le rezolve: sentimentul apartenenței la grup (coeziune), învățarea din insuccesele și greșelile altora (învățare interpersonală), descoperirea că și alți oameni au probleme asemănătoare (universalitatea), recâștigarea speranței prin faptul de a fi prețuit de către alții și prin dorința lor de a oferi ajutor (altruism), și ocazia de a exprima emoții puternice.

Terapia de susținere este folosită penru a ajuta pacientul să traverseze o perioadă de criză sau cănd acesta nu acceptă terapia de grup. Pacientul este încurajat să vorbească de problemele sale în timp ce terapeutul ascultă cu simpatie. Terapeutul oferă sfaturi sau poate folosi sugestia pentru a ajuta pacientul să depășească o scurtă perioadă de agravare a simptomelor. Acesta poate oferi un ajutor practic, concret.

Ascultarea este o parte importantă a psihoterapiei de susținere, deoarece pacientului îi trebuie să simtă întrega atenție și preocupare din partea terapeutului pentru problemele sale. Explicațiile și sfaturile sunt importante, dar trebuie reținut că pacienții aflați în suferință rețin foarte puțin din ceea ce li se spune. De aceea problemele importante trebuie să fie exprimate simplu și adesea repetate.

Încurajarea este valoroasă, dar dăcă este prematură poate distruge încrederea pacientului în mediul său. Acesta va fi bazată pe adevăr, deoarece dacă pacientul află că a fost înșelat, el iși va pierde încrederea, adică factorul esențial pentru întregul tratament.

Sugestia prin prestigiu: în cazul terapiei prin susținere pacientul va fi încurajat să-și asume răspunderea propriilor acțiuni și să caute soluții pentru rezolvarea problemelor.

Terapia comportamentală – în ultimul timp a crescut interesul pentru metodele comportamentale ce abordează însuși actul de a bea, mai degrabă decât problemele psihologice subiacente. Pacienților li se pot arăta casete video în care sunt filmați în stare de ebrietate; pot fi învățați să bea fără să dea paharul peste cap; li se poate arăta cum să identifice impulsurile de a bea și cum să găsească alte căi prin care să le răspundă. (Gelder, M.; Gath, D., Mayou, R.,1994, p.420 )

2. Personalitatea

2.1.Delimitări conceptuale

Termenii persoană și personalitate sunt foarte folosiți în limbajul cotidian, încât fiecare are sentimentul întrebuințării lor corecte în cele mai diverse situații.

O privire generală asupra mai multor definiții date personalității evidențiază câteva caracteristici ale acesteia: gobalitatea, coerența și permanența temporală. Globalitatea se referă la faptul că personalitatea este construită din ansamblul de caracteristici care permit descriera persoanei și identificarea ei printre celelalte. Coerența: majoritatea teoriilor postuleză ideea existenței unei anume organizări și interdependențe ale elementelor componente ale personsliății. Când în comportamentul cuiva apar acte neobișnuite, ele surprind deoarece contravin acestui principiu. Postulatul coerenței este indispensabil studiului structurii de personalitate și al dezvoltării lor, personalitaea fiind un sistem funcțional format din elemente interdependente. De aici rezultă a treia caracteristică: stabilitatea temporală. Aceasta se referă la faptul că deși o persoană se transformă, se dezvoltă ea își păstrează identitatea sa psihică. (Dafinoiu, I., 2002)

Aceste caracteristici evidențiază faptul că personalitatea este o structură. Una din definițiile ce evidențiază aceste cartacteristici este cea dată de Allport: „ personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic”. (Allport, G., 1981, p. 40)

Personalitatea este cea mai veche arie de interes a psihologiei . Hipocrat descria patru tipuri fundamentale de personalitate asociate cu cele patru umori fundamentale ale organismului; astfel un exces de bila neagră generează tipul melancolic iar excesul de bilă galbenă generează tipul coleric. Tipul sangvinic se datorează excesului de sânge iar tipul flegmatic se datorează excesului de flegmă.

O altă tipologie este cea propusă de Teofrast care vorbea de 30 de tipuri de personalitate prezentate în forma unor vignete caracteriale.

După Sheldon , în funcție de constituția fizică avem tipurile : endomorf , mezomorf ectomorf.(Atkinson, R., Atkinson, R., 2002 )

Dinamica personalității

Acest aspect se referã la mecanismul prin care personalitatea se exprimă, focalizându-se asupra motivației, ca principal factor de dinamică a personalității. Fiecare teorie aduce în prim plan un anumit resort al dinamicii de personalitate: factorii biologici, motivația socialã, tendința de autorealizare, sugerându-se pe de o parte, existența unui fundament motivațional similar la toți indivizii și, pe de altă parte, structuri motivaționale ce variază de la un individ la altul.

Dezvoltarea personalității

Se referă la constituirea unor modele ce explică formarea și schimbările suferite în evoluția personalității. În aceastã problemă, fiecare teorie are ceva de spus, decupând o anumitã perioadă din dezvoltarea ontogenetică ca fiind esențială în ceea ce este și va deveni personalitatea. Tot aici se pune și problema rolului eredități și a mediului în dezvoltarea personalității.

Descrierea personalității

Principalele unități descriptive ale personalității sunt tipul, trăsătura și factorul de personalitate. Una din perspectivele care au influențat puternic modul de înțelegere a personalității a fost cea susținută de Allport . Multe controverse au avut ca obiect de dispută noțiunea de trăsătură. O primă conotație a termenului de trăsătură este aceea de construct teoretic care descrie o dimensiune bazală a personalității. Dacă proprietatea descriptivă a trăsăturii nu mai este un element de dispută, în schimb valoarea ei evaluativă pentru comportamentul uman rămâne încă un aspect controversat.

O altă conotație a termenului de trăsătură este aceea de structură cu relativă stabilitate. Caracterul stabil al trăsăturii presupune implicarea acesteia într-un număr mare de comportamente, situație care este de asemenea disputată. O altă semnificație acordată acestui concept este legată de diferențele interpersonale.

Factorul de personalitate, ca element descriptiv și explicativ al personalități este situat ca grad de generalitate între tip (formațiune ce reunește indivizi pe baza asemănărilor) și trăsătură (formațiune care individualizeazã). Cattell consideră că factorul de personalitate are o valoare predictivă asupra comportamentului, personalitatea fiind structura care permite realizarea unor previziuni asupra comportamentului într-o situație.

Eysenck, alături de Allport si Cattell este reprezentantul perspectivei multidimensionale a personalități. Aspectul care unificã cele trei abordări este viziunea generală asupra personalități. Toți pornesc de la premisa că tipul de personalitate este un descriptor prea general pentru surprinderea particularităților individuale. Aceste observații au condus la impunerea noțiunii de trăsătură și factori de personalitate, prin care persoanele să nu fie plasate, în mod rigid în câteva categorii. Aici intervine diferența dintre conceptia lui Allport și cea a lui Cattell si Eysenck. Dacă, pentru Allport trăsătura este o descriere calitativă a personalității, prin noțiunea de factor, Cattell și Eysenck surprind mult mai sensibil diferențele dintre oameni, în funcție de gradul în care se manifestă comportamental o trăsătură.(Atkinson, R., Atkinson, R., 2002 ).

2.2. Teorii ale personalității:

Personalitatea poate fi întelesă și din perspectiva trasăturilor de personalitate care sunt văzute ca având o dimensiune continuă. General vorbind teoriile trăsăturilor de personalite consideră că personalitate variază simultan pe mai multe dimensiuni sau scale. Deci o persoană poate fi evaluată după diferite scale, de exemplu: de agresivitate de inteligență, etc. În felul acesta pentru o descriere globală a personalității va trebui să știm cum se plasează individul pe aceste scale și care este ponderea fiecărei trăsături.

Reprezentantul de seamă al acestei teorii este Gordon Allport. În perspectiva sa, trăsăturile de personalitate sunt elemente fundamentale pe care se bazează organizarea personalității avănd rolul de a integra ceea ce altminteri nu ar fi decât stimuli și răspunsuri distincte. Trăsăturile diferă și din punct de vedere al influenței pe care o exercită asupra comportamentului. Allport a considerat că dispozițiile personale sunt organizate ierarhic, unele având o influență mai mare asupra comportamentului decât altele. Avem dispoziții cardinale și dispoziții secundare.

Teoria analizei factoriale

Analiza factorială este tehnica statistică bazată pe studierea corelațiilor existente într-o serie de măsurători și pe gruparea celor care prezintă cel mai înalt grad de corelație, ajungăndu-se în final la un număr mai mic de dimensiuni independente, denumite factori. Reprezentantul de seamă al acestei teorii este Raymond Cattell și Hans Eysenck. Factorii majori la care Eynseck face apel sunt introversiunea-extroversiunea și stabilitatea-instabilitatea emoțională pe care o numește nevroticism.

Teoria psihanalitică

Freud consideră că personalitatea cuprinde trei subsisteme majore care interacționează și controlează comportamentul uman : sinele, eul și supraeul. Sinele este partea primară a personalității prezentă chiar și la copilul nou născut fiind parte din care apoi se dezvoltă eul și supraeul. Această parte reprezintă baza impulsurilor biologice. Sinele funcționează pe baza principiului plăcerii, adică urmărește să obțină plăcerea și să evite durerea. Eul se supune principiului realității adică satisfacerea impulsurilor trebuie amănată pănă în momentul când situația o permite. Supraeul, acesta este reprezentarea internalizată a valorilor morale ale societății și cuprinde atât conștiința persoanei respective, cât și imaginea idealului său moral. Supraeul se dezvoltă ca răspuns la pedepsele și recompensele părinților.

Teoria constructelor personale

Această teorie preferă o abordare mai pronunțat cognitivistă a fenomenologiei individuale. După Kelly, scopul psihologiei ar trebui să fie descoperirea acelor dimensiuni pe care persoanele în cauză le folosesc pentru a interpreta sau pentru a explica aspecte legate de ele însele sau de lumea lor socială. (Atkinson, R., Atkinson, R., 2002)

Teoriile umanist-existențialiste promovează ca și concepte centrale în explicarea personalității, experiența unică, auto-cunoașterea, creativitatea, prin acest fapt opunându-se modelului determinist al personalității. Principalul reprezentant este Maslow.

Teoriile de factură behavioristă reprezintă o extensie a teoriilor învățării și consideră că analiza personalității este echivalentă cu cercetarea cauzelor externe, accentuând importanța controlului comportamental.

Teoria învățării sociale abordează personalitatea ca achiziție de comportamente în context social. .

Teoriile situaționiste – ideea centrală este că personalitatea trebuie analizatã din douã perspective- cea a constanței situaționale și cea a constanței temporale- ultimul aspect având o mai mare relevanță în înțelegerea personalității.

Teoria interactionistă a personalității consideră că personalitatea este rezultanta interacțiunilor dintre predispozițiile personale și aspectele mediului.

2.3 Tulburarea de personalitate

Două concepte importante pentru lucrarea de față sunt acela de tulburare de personalitate și cel de nevroză – concepte ce fac parte din aria psihopatologiei și care ne pot ajuta în descifrarea problemei alcoolismului.

Trăsăturile de personalitate fac pe unii oameni să fie mai predispuși la tulburările emoționale la trecerea prin evenimente stresante. Astfel, în fața unor dificultați, o persoană neliniștită de probleme minore este probabil să dezvolte o boală anxioasă, decât o persoană mai puțin înclinată spre neliniște. Cu acest grad de vulnerabilitate a personalității, comportarea anormală survine doar ca răspuns la evenimentele stresante. La persoanele cu un grad mai mare de anormalitate, comportarea neobișnuită survine chiar în absența evenimentelor stresante. Uneori aceste anomalii comportamentale pot fi atât de accentuate, încât este greu să se stabilească doar după starea prezentă a pacientului, dacă se datorează personalității sau a unei tulburări mintale. Această delimitare nu este întotdeauna ușoră de făcut, problema centrală fiind durata comportamentului neobișnuit. Dacă persoana s-a comportat mai întâi normal, iar la un moment dat începe să se comporte anormal, se spune că ar avea o tulburare mintală. Dacă însă comportamentul său, a fost întotdeauna la fel de anormal cum este și în prezent, se spune că are o tulburare de personalitate.

Unele personalități sunt în mod evident anormale, ca de exemplu acelea ale oamenilor violenți, sadici care de repetate ori fac rău celorlalți fără a avea remușcări. Este dificil de trasat o linie distinctă între normal și anormal. Definiția din ICD-10 este larg acceptată, deși nu este lipsită de dificultăți: ”modelele de comportament neadaptat profund implantate ce se pot recunoaște din perioada adoleșcenței sau mai devreme, și care se continuă de-a lungul celei mai mari părți a vieții adulte, cu toate că adesea devin mai puțin evidente la vărsta medie sau înaintată. Personalitatea este anormală fie în ce privește echilibrul componentelor sale, calitatea și expresia lor, fie în ce privește aspectul său total .Din cauza aceasta pacientul suferă sau face pe alții să sufere, existănd un efect advers asupra individului sau societății” (ICD-10, 1999, p. 192).

Important de reținut este faptul că personalitățile anormale pot prezenta însușiri atât favorabile cât și nefavorabile.

În clasificarea tulburărilor de personalitate au fost folosite două modalități: una pur descriptivă, iar alta atât descriptivă cât și etiologică care etichetează personalitățile anormale prin referire la un sindrom de tulburare mintală, cu care acesta se aseamănă parțial. Conform ICD, tulburările de personalitate se clasifică astfel: paranoid, schizoid, disocial, impulsiv, histrionic, anancast (obsesiv-compulsiv), anxios, dependent și altele.

Trăsăturile principale ale tulburării personalității de tip paranoid sunt suspiciunea și sensibilitatea. Persoanele cu o personalitate de tip paranoid sunt revendicative și încăpățănate, în fața unei noi propuneri sunt deosebit de precauți. O caracteristică importantă este simțul crescut al propriei importanțe.

Persoanele cu o personalitate de tip schizoid sunt introspecte și înclinate spre fantezie, tăsătura cea mai importantă fiind lipsa căldurii și a relațiilor emoționale.

Indivizii care prezintă personalitate antisocială se caracterizează prin : insuccesul în realizarea legăturilor bazate pe afectivitate, lipsa sentimentului de vinovăție, incapacitatea de a învăța din experiențele negative și acțiuni impulsive.

Caracteristicile importante ale personalității histrionice sunt : auto-dramatizarea, o mare sete de noutate, senzațional și distracții precum și o abordare egocentrică a relațiilor cu ceilalți.(Ionescu, G., 1997, p.90)

Personalitatea obsesiv compulsivă este caracterizată prin lipsa de adaptare la situații noi, persoana este rigidă în părerile sale și inflexibilă în modul de abordare a problemelor. Aceste persoane preferă rutina sigură, fără risc, pe care o cunoaște. Indecizia este o altă trăsătură importantă la fel ca și sensibilitatea la critică.

În clasificarea tulburărilor de personalitate intră și dependența (personalitate dependentă). Persoanele cu astfel de tulburare au o voință slabă și sunt mult prea binevoitori, exagerat de conformiști cu dorințele altora. Le lipsește vigoarea și au o capacitate redusă de a se bucura. Sunt persoane care evită responsabilitățile și sunt lipsiți de încredere în sine. Unii indivizi dependenți sunt mai hotărăți, dar își realizează scopurile convingându-i pe alții să-i ajute în timp ce-și pledează neajutorarea.

Cei care se căsătoresc pot fi protejați de multe din urmările tulburărilor de personalitate, având ca susținător un soț mai energic și mai hotărât, care va prelua latura decizională și va rândui activitățile. Lăsați de capul lor, unii indivizi decad spre partea de jos a scării sociale, iar alții sunt găsiți printre șomerii pe termen lung și fără locuință.

Tulburarea emoțional-instabilă a personalității, face parte din categoria tulburărilor parțial validitate (Ionescu, G., 1997, p.43). În tulburării emoțional-instabile sunt implicate trăsăturile cardinale ale acesteia și anume „instabilitatea afectivă și tendința marcată de a acționa impulsiv, fără luarea în consideratie a consecințelor”.(ICD-10, 1992, p. 204) Această tulburare apare la vârsta adultului tânăr, după cristalizarea trăsăturilor definitorii ale personalității insului. Evoluția este constantă și relativ continuă pe parcursul vieții adulte, înregistrând o oarecare aplatizare pe versantul deșcendent al existenței. În evoluția acestei tulburări de personalitate o influență importantă o exercită situațiile psihostresante și mai ales frustrante, care determinâ o exacerbare a manifestărilor clinice .

Tulburarea emoțional instabilă se poate complica, mai ales în cea de-a treia sau a patra decadă a existenței, prin toxicomanie sau prin alcoolomanie. Aceastea la rândul lor sporesc riscul actelor psihiatrico-judiciare, pentru că drogul sau alcoolul reduc în mare măsură sau chiar anulează frâna volițională, precară în aceste cazuri. (Ionescu, G., 1997, p.165)

2.4 Nevroza

Există o legătură clară între nevroză și personalitate, acest lucru fiind aprobat de mai mulți clinicieni printre care și psihanaliștii. Unii au socotit nevrozele ca reacții la stres, ce se produc la cei cu personalități anormale. Din acest punct de vedere nu e necesar să considerăm nevrozele ca entități separate, e necesar doar descrierea personalității la care se produce reacția.Astfel s-a ajuns la termenul de „reacție emotională anormală ca substitut pentru nevroză”. (Gelder, M.; Gath, D.; Mayou, R., 1994, p.124). Dar legătura dintre tipul de personalitate și tipul de reacție nu e simplu. Trebuie realizată o deosebire clară între simptomele nevrotice izolate și sindroamele nevrotice. Simptomele nevrotice izolate apar în numeroase tulburări psihice pe când sindroamele sunt combinații unice de simptome.

Nevroza este o tulburare mintală care nu atinge funcțiile esențiale ale personalității, de care persoana este conștientă în parte (Șchiopu, U.; 1997, p. 478). Nevroza este o boală funcțională a micii psihiatrii, reversibilă. Există mai multe grupe de nevroze : neuroastenia, nevroza obsesivă fobică, nevroze mixte, nevroza isterică, ipohondria profesională etc. Stările de nevroză au o mare incidența (9%) în populație, mai ales la orașe.

Sunt câteva carasteristici comune ale nevrozelor. Cel ce suferă de nevroză este neliniștit, nesigur în statutul său social, agresiv față de alții, prezintă tulburări de somn, tulburări gastrointestinale secundare, este exagerat, obosit, manifestă lipsă de energie și elan, teamă de așec, anxietate latentă, nesiguranță a memoriei, incapacitate de centrare a atenției, disconfort general biologic, tulburări de sexualitate. Se consideră că eforturile sale inconștiente sunt tensionale intens și stau la baza oboseli.

Nevroza poate fi considerată stare psihologică întreținută de o dramă interioară latentă. Conflictul constituie elementul de bază în nevroză, după majoritatea psihologilor în afară de P. Janet, pentru care nevroza reprezintă o stare de diminuare a vitalității, a tensiuniii psihologice și chiar a recepționării adecvate a funcțiilor realului.

Cauzele nevrozei sunt: surmenajul, șocurile emoționale, insatisfacțiile repetate, necazurile, dramele familiale și profesionale, stările tensionale de durată și unele condiții ereditare. Influența factorilor din copilărie poate fi considerată ca predispunând la nevroză în viața adultă prin afectarea dezvoltării personalității. Importanța personalității pare să fie în raport invers cu severitatea evenimentelor stresante la momentul de debut al nevrozei. Indivizii cu o personalitate normală pot dezvolta nevroze când sunt supuși la evenimente extrem de stresante, dar cei care dezvoltă simptome comparabile ca răspuns la problemele cotidiene au, în general, o anumită predispoziție a personalității. (Gelder, M.; Gath, D.; Mayou, R., 1994, p.133). Trăsăturile predispozante relevante ale personalității sunt de două tipuri : o tendință generală de a dezvolta nevroza și o predispoziție specifică de a manifesta o nevroză de un anumit tip.

Cea mai importantă incercare de a măsura predispoziția generală la nevroză (nevroticism) a fost făcută de Eysenck care a legat nevroticismul pe de-o parte de variațiile în capacitatea de condiționare și învățare, iar pe de altă parte, de variațiile în reactivitatea vegetativă. Ideile lui Eysenck au fost în general confirmate de studii experimentale, iar chestionarul său pentru măsurarea nevrotismului este des folosit.

Psihoterapia nevrozei este eficientă, la început este recomandată psihoterapia de susținere.Tratamentul nevrozei este alcătuit din trei părți : tratament pentru remisiunea simptomelor, modalități concrete de rezolvare a problemelor și măsuri de ameliorare a relațiilor sociale.

Capitolul 2

2.1.Metodologia cercetării

Având în vedere datele și conceptele abordate în partea teoretică a lucrării, sunt necesare formularea următoarelor obiective, precum și a unor ipoteze.

2.1.1. Obiective:

Evaluarea efectelor terapiei asupra nivelului instabilității emoționale, prin investigarea trăsăturilor de personalitate (nevrotismul) la subiecții dependenți de alcoool, la internare și la o lună după tratament.

Evaluarea efectelor terapiei asupra nivelului depresiei prin investigarea depresiei la subiecți, înainte și după tratament

2.1.2.Ipoteze:

Terapia în comunitate terapeutică, este eficientă în reducea nivelului nevrotismului la persoanele dependente de alcool.

Terapia in comunitate terapeutică, este eficientă în scăderea nivelului subiectiv de depresie la persoanele dependente de alcool.

2.1.3. Prezentarea subiecților

Studiul de față s-a desfășurat pe cinci persoane, dependente de alcool, aflate în tratament de recuperare într-un centru postcură. Este vorba de centrul Nazaret din comuna Șura Mică, județul Sibiu – centru aparținând de asociația umanitară C.A.RO ( Crucea Albastră Română). Centrul are 22 de locuri pentru bărbați, iar internarea pacienților se face pe baza a trei criterii principale : participarea in cadrul terapiei se face din proprie inițiativă, absența unor boli somatice severe sau a unor tulburări psihice (psihoze).

Terapia oferită pacienților este o terapie specifică comunității terapeutice. Comunitatea terapeutică se folosește de aproximativ 40 de ani în tratamentul dependențelor de substanțe psihoactive. În general, este o așezare rezidențială, în care alcoolul nu este disponibil și folosește un model ierarhic, cu stadii de tratament bazate pe o responsabilitate socială și personală crescută. În ajutarea persoanelor de a învăța și asimila normele sociale și de a dezvolta abilități sociale mai eficiente este utilizată foarte mult influența grupului și varietatea proceselor pe care acesta le facilitează.

Comunitatea terapeutică diferă cel mai mult de alte abordări prin folosirea comunității, alcătuită din personalul angajat și persoanele aflate în recuperare, ca și determinant principal al procesului de schimbare. Membrii unei astfel de comunități interacționează într-o varietate de feluri în vederea modificării atitudinilor, convingerilor și comportamentelor asociate cu dependența de alcool. Pentru unele persoane dependente, comunitatea terapeutică este utilă în reînvățarea sau în restabilirea abilităților sănătoase de funcționare ca și în recâștigarea echilibrului emoțional și a sănătății. Alții învață pentru prima oară în cadrul comunității terapeutice ce înseamnă abilitățile, atitudinile și valorile asociate cu o viață socializantă.

Pe lângă elementul terapeutic care este grupul, alți factori de schimbare utilizați sunt principiile de auto-ajutor, ce se referă la propria contribuție a individului în cadrul tratamentului și cel de într-ajutorare, care presupune că un individ prezintă o responsabilitate parțială pentru recuperarea celorlalți membri ai comunității, cu influențe benefice asupra propriului tratament.

În cercetările efectuate în vederea evaluării eficienței terapeutice, s-a constatat că cei care au încheiat cu succes tratamentul într-o astfel de comunitate au prezentat mai târziu nivele mai scăzute ale consumului excesiv de alcool și droguri, comportamentului infracțional, șomajului, precum și ale depresiei.

În comunitatea terapeutică pacienții sunt stimulați să-și asume responsabilități. În comunitatea terapeutică Nazaret pacienții fac psihoterapie de grup cinci zile pe săptămănă, a câte o oră și jumătate ședința, psihoterapie individuală o dătă pe săptămănă, precum și ergoterapie, două unități pe zi a câte trei ore. Scopul terapiei este abstinența permanentă pentru consumul de alcool și droguri.

Grupul de subiecti este format din cinci pacienti ai centrului Nazaret, pe care s-au aplicat testele la aproximativ o săptămână de la internarea în centru, respectiv la o lună de la tratament. Subiecții au vârste cuprinse între 35 și 54 de ani, fiind de sex masculin. Trei dintre subiecții sunt căsătoriți, iar doi sunt divorțați. Patru dintre subiecți provin din mediul urban, iar un subiect din mediul rural. Profesia acestora variază, unul dintre subiecți este profesor, altul este marinar, al treilea subiect este mecanic, altul inginer și altul este tipograf.

2.1.4. Metode și instrumente de lucru:

Metoda folosită : „single – subject research design” (designul de cercetare cu un subiect unic).

În vederea evaluării tratamentului dependenței de alcool realizat in comunitatea terapeutică am folosit un design de cercetare cu subiect unic, de tip A – B. Aceasta necesită anumite serii de timp pentru evaluarea rezultatelor, adică se realizează măsurarea variabilei dependente ( în cazul nostru nevrotismul și depresia ) inainte si după ce a fost introdusă variabila independentă, adică respectivul tratament. Designul de cercetare cu subiect unic este cel mai indicat atunci când se realizează evaluarea eficienței unui tratament și nu se pot avea in vedere rezultatele unui grup mare de subiecți, pentru ca interpretările statistice reduc foarte mult variabilitatea datelor obținute. Iar in acest caz, tocmai această variabilitate este urmărită, pentru a se vedea concret modificările la nivelul fiecărui individ, care este probabil să reacționeze total diferit față de ceilalți.

În plus, măsurarea variabilei dependente doar după introducerea variabilei independente, duce la obținerea unor date inutile, pentru că lipsește un etalon, un nivel de comparație, fără de care este imposibil de determinat orice fel de efect al tratamentului asupra individului. De aceea, se măsoara răspunsurile subiectului atât inainte, cât si după ce a fost introdusă condiția de tratament.

Cum am mai spus, designul este de tip A – B. A reprezintă comportamentul urmărit și evaluat la un moment dat, înainte de introducerea variabilei independente și oferă ocazia stabilirii unui etalon, a unui punct de referință în evaluarea eficacității intervenției. B este programul terapeutic propriu-zis sau variabila independenta care urmărește modificarea comportamentului investigat în cadrul condiției A, după care se realizează o noua evaluare a dimensiunilor respective.

Ar fi putut fi folosit un design de tip superior (A – B – A) dacă acel comportament modificat ar fi revenit la condiția de bază o dată cu întreruperea condiției experimentale, a tratamentului, ceea ce ar fi adus un grad mai ridicat de certitudine în aprecierea efectelor și diminuarea influenței unor variabile externe. Dar programul terapeutic tocmai acest lucru il urmăreste, și anume obținerea unor schimbări de lungă durată.

Pentru ca efectele tratametului să fie usor de identificat, trebuie ca măsuratorile efectuate in timpul condiței A, folosite ca și cadru de referință, să dispună de un grad ridicat de precizie și să fie reprezentative pentru comportamentul investigat. Astfel, dacă acesta nu este caracterizat prin stabilitate, atunci se impun mai multe măsurători înainte de tratament si realizarea unei medii care să fie relevantă pentru perioada in care s-au efectuat aceestea. Dar, chiar dacă un astfel de procedeu micșorează gradul de eroare, uneori comportamentul este foarte instabil de la o perioada de timp la alta, determinând creșterea gradului de variabilitate a datelor, aspect foarte important. Trasăturile avute in vedere în acest studiu dispun de un nivel înalt de stabilitate atunci când se au in vedere perioade relativ scurte de timp. De exemplu, o tulburare depresivă nu se poate imbunătăți de la o zi la alta. Stabilitatea relativă a variabilei dependente a necesitat ca intervalul de timp în care s-a desfașurat tratamentul să fie de o lună, pentru ca eventualele efecte ale acestuia să poată fi evidențiate.

O alta condiție de care trebuie să se țină cont intr-o cercetare cu subiect unic este schimbarea sau introducerea unei singure variabile atunci când se trece de la o faza a experimentului la alta. Datorită imposibilității de a izola aceste variabile in cadrul tratamentului ce se aplica in comunitatea terapeutică și multitudinii lor (psihoterapie, individuală si de grup; consiliere; interacțiunea cu ceilalți membri etc.), ceea ce face ca efectele acestora asupra comportamentului să fie foarte greu de identificat, întregul tratament a fost considerat ca fiind variabila independentă.

Evaluarea propriu-zisă a tratamentului, adică compararea rezultatelor celor două măsurători, se face după criteriul terapeutic care urmărește dacă acest tratament a produs imbunătațiri la nivelul comportamentului subiectului. Îmbunătățirile evaluate în acest caz se referă la ameliorarea tulburării depresive si diminuarea nivelului nevrotismului.

Descrierea și durata cercetării

În experimentul de față, subiecții au fost testați în prima săptămănă de intrare în centru, după care au participat la terapia în comunitatea terapeutică, fiind apoi din nou testați, la o lună după tratament S-a urmărit eficiența terapiei în comunitatea terapeutică, asupra nevrotismului și a depresiei.

În prima săptămănă de intrare în centru s-a cercetat nivelul depresiei subiecților precum și al nevrotismului. Apoi la o lună de la aplicarea terapiei s-au testat din nou aceiași subiecți, urmărindu-se evoluția nivelul nevrotismului și a depresiei. S-au comparat apoi rezultatele celor două testări, urmărindu-se modificările produse de terapie asupra nivelului nevrotismului și al depresiei.

Instrumente :

Pentru investigarea personalității subiecților am utilizat chestionarul de personalitate E.P.Q. (Eynseck Personality Questionnaire)-anexa numărul 1. Acest chestionar de personalitate analizeză trăsăturile esențiale ale personalității, evaluează echilibrul general al structurii și pune în evidență eventualele personalități dizarmonice, cu potențial dezadaptativ latent.

Proba cuprinde patru scale: L – minciună; E – extraversie-introversie; N – nevrotism; P – psihotism.

Deși sunt utilizați termeni psihiatrici, semnificația acestora nu este, în concepția autorilor probei, una propriu-zis clinică. Testul nu este un instrument de analiză a unor boli psihice manifeste. El se aderesează persoanelor normale, dar care prezintă accentuări de diferite intensități în structura de personalitate. Acestea, deși deranjează într-un anume fel echilibru de ansamblu, sunt latente în condiții obișnuite. Problemele pot să apară sub influența unor factori de mediu, datorită cărora aceste accentuări să se intensifice depășind sfera normalului, decompensându-se, generând deci conduite inadecvate manifeste.

Scala L – minciună cuprinde 21 de itemi, 5 itemi cu răspuns semnificativ „da” și 16 itemi cu răspuns semnificativ „nu”. Semnificația scalei L nu întrunește un consens al opiniilor, autori diferiți interpretează cota mare la L astfel : ca nesinceritate, caz în care scala este utilizată drept indicator de validitate a probei – în acest sens am folosit și noi scala -, sau ca măsură a comportamentului de disimulare, caz în care scala exprimă un anume grad de naivitate și imaturitate socială; sau ca măsură a conformismului social ( tendință de a accepta ca adevărat ceea ce este dezirabil social ), caz în care scala exprimă o anume stabilitate a personalității.

Scala E – extraversie – introversie, cuprinde 18 de itemi, 15 itemi cu răspuns semnificativ „ da”, 3 itemi cu răspuns semnificativ „nu”. Cotele obținute distribuie indivizii între doi poli: extaversie tipică și inroversie tipică

Scala N – nevrotism cuprinde 24 de itemi cu răspuns semnificativ „da”, cota ridicată la această scală indică un individ cu nervozitate crescută, marcat de neliniște, preocupat mereu de situații nedorite ce ar putea surveni și față de care dezvoltă reacții emoționale de puternică anxietate.

Scala P – psihotism cuprinde 16 de itemi , 8 cu răspuns semnificativ „da” și 8 itemi cu răspuns senmificativ „nu”, Cota ridicată la această scală exprimă agresivitatea și răceala afectivă mergând pănă la ostilitate.

În cadrul fiecărei scale se cotează cu câte un punct răspunsurile semnificative, și prin însumarea lor, se obține nota brută a scalei. Conform schemei de transformare, a notelor brute ale scalelor, se transformă în valori standard corespunzătoare.

Pentru investigarea nivelului depresiv am folosit Scala Zung de Autoevaluare a Depresiei (Zung Self-Rating Depression Scale – ZDS)- anexa numărul 2, în care subiectul investigat are sarcina de a aprecia severitatea sau frecvența propriilor simptome ale depresiei. ZDS este unul din instrumentele cel mai des utilizate în scopul evaluării depresiei pentru adulți, fiind recunoscut de medici și psihologi clinicieni din toată lumea. Această scală evaluează severitatea depresiei prin frecvența simptomelor.

Un avantaj important al acestei scale îl constituie rapiditatea sa de aplicare și maniera ușoară în care pacienții identifică simptomele depresiei, de-a lungul unui continuum de la ușor la sever. Această scală poate oferi o imagine ale acestor gradații în severitate și poate fi de ajutor în ghidarea nevoii de tratament, precum și în îmbunătățirea tehnicilor și metodelor de tratament. Pentru a constitui o sursă reală de informații, scala trebuie să dețină un anumit prag sau etalon, după care se stabilește nevoia unei persoane de tratament. Scala Zung dispune de aceste nivele sau praguri, stabilite pe un eșantion reprezentativ de persoane cu diagnosticul de dependență, și în același timp ținând cont de criteriile depresiei preluate din DSM –IV-TR.

Utilitatea clinică a instrumentului rezultă din abilitatea sa de a identifica persoanele cu simptome severe și care au nevoie de tratament. Aproximativ 82% din persoanele care înregistrează la această scală un scor mai mare de 55 îndeplinesc criteriile diagnosticului de depresie după DSM-IV-TR. De asmenea, reprezintă un instrument deosebit de util în evaluarea progreselor obținute de o persoană de-a lungul unei terapii. ZDS este foarte folosit într-o varietate de domenii ale sănătății mentale, incluzând spitale de psihiatrie, clinici, centre de tratament primar, centre specializate în tratamentul dependențelor de substanțe psihoactive, instituții și centre de cercetare.

ZDS constituie un chestionar de auto-evaluare, de tip creion-hârtie, cu o durată medie necesară administrării de aproximativ 10 minute. Această scală este alcătuită din 20 de itemi la care subiecții au patru variante de răspuns : rar sau niciodată, uneori, deseori, foarte des sau tot timpul. În funcție de răspunsul oferit, subiecții sunt punctați pe o scală de la 1 la 4. Evaluarea se face în funcție de scorul total înmulțit cu 100 și împărțit cu 80, după formula : scor total x 100/80, ceea ce ne dă indicile de intensitate și severitate a depresiei. În funcție de indicele obținut depresiile se grupează în : depresii ușoare, cu indice cuprins între 50 și 60; depresii medii, cu indice cuprins între 60 și 70 și depresii grave, cu indice de peste 70. Sub indicele de 50 nu se poate vorbi despre prezența sindromului depresiv.

Scala este sensibilă în diferențiera severității depresiei și a pacienților depresivi de cei non depresivi, precum și a reflectării eficienței terapeutice.

Este divizată în trei grupe factoriale : factorul afectiv – cu itemii: 1, 2, 3, 11, 15, 20 reprezentați prin tristețe, plăns, dispoziție sufletească, anhedonie, iritabilitate; factorul cognitiv – cu itemii: 6, 14, 16, 17, 18, 19 reprezentați prin sociabilitate, pesimism, indecizie, inutilitate, idei autolitice; factorul somatic – cu itemii: 4, 5, 7, 8, 9, 10, 12, 13 caracterizați prin insomnie, constipație, activitate,scădere ponderală, oboseală, agitație.

2.2. Interpretarea rezultatelor

In continuare, vor fi prezentate și analizate rezultatele obținute de către cei 5 subiecți atât la testarea care a precedat tratamentul efectuat în comunitatea terapeutică în vederea evaluării nivelului de nevrotism și severității depresiei, cât și la testarea ulterioară acestui tratament.

Primul subiect V.C.(49 de ani) – în prima fază de evaluare prin testul E.P.Q., a obținut următorele rezultate:

La scala E (extraversie / introversie), nota standard înregistrată este 3, ceea ce indică o persoană introvertă. Astfel, V.C. este o persoană solitară, mai mult centrată pe sine, fiind rezervat si distant afectiv. Prezintă un tonus pesimist, planificându-și meticulos acțiunile și refuzând să acționeze sub impuls. Este o persoană serioasă, foarte ordonată si consecventă, fiind foarte stabil in activitate.

Pe scala P (psihotism), subiectul a obținut un scor semnificativ de 7, rezultând astfel o persoanlitate caracterizată prin agresivitate si răceală afectivă, mergând uneori până la ostilitate. Este nepăsător și indiferent pentru cei din jur, chiar autoritar, fiind respins de persoanele care il înconjoară, uneori el nu își găsește locul nicăieri – este prototipul neadaptabilului. După Eysenck, acest tip de persoanlitate se caracterizează prin slabe performanțe în activități continue, indecis in privința atitudinii sociale, cu o concentrare slabă și cu o memorie slabă, este o persoană care tinde să citească mai încet și care prezintă nivele de aspirație mult mai puțin adaptate la realitate.

Pe scala N (nevrotismul), subiectul o obținut un scor ridicat – 7, ceea ce denotă o persoană ce se caracterizează prin instabilitate emoțională. Individul este marcat de neliniște, este preocupat de situații nedorite ce ar putea surveni și față de care dezvoltă reacții emoționale, de puternică anxietate. Are reacții emoționale lente și slabe cu tendința de a-și relua starea inițială foarte repede după activarea emoțională. Subiectul prezintă tendințe spre oboseală și plictiseală, variabilitate de atitudini și sugestibilitate marcantă.

Pe scala L (minciuna), subiectul a obținut un scor mic, de 3, testul fiind astfel valid.

Tot in aceasta fază, la Scala Zung de Depresie, V.C. a obținut un scor semnificativ de 70, rezultând astfel o depresie severă. Subiectul înregistrează un scor ridicat la factorul afectiv, caracterizându-se prin tristețe si lentoare psihomotorie si îndeplinindu-și acțiunile cu încetineală. Prezintă o lentoare a gândirii ce se reflectă în vorbirea subiectului – are o lungă întârziere inainte de a răspunde la întrebări, iar pauzele in conversație pot fi deranjante pentru o altă persoană. V.C. indică o iritabilitate care constă în tendința de a răspunde cu o supărare exagerată la solicitări și frustrări minore.

Factorul somatic este de asemenea accentuat. Subiectul prezintă tulburări ale somnului cu frecvente treziri în timpul nopții, ceea ce indică o neliniște profundă. Această neliniște se manifestă și printr-o agitație, o stare de neastâmpăr, trăită de subiect ca o imposibilitate de a se relaxa. De asemenea, se trezește dimineața mai devreme ca de obicei și analizează ziua care urmează cu pesimism. Lipsa apetitului este prezentă, ducând până la pierderea în greutate. Subiectul acuză și constipație, precum și disconfort dureros, localizat oriunde în corp.

Factorul cognitiv prezintă un scor ridicat, subiectul caracterizându-se printr-un sentiment de inutilitate și o energie redusă. Acesta se simte inert, privește totul ca pe o povară si nu-și duce la bun sfârșit îndatoririle. Acuzele de slăbire a memoriei sunt de asemenea frecvente, rezultând din slaba concentrare a subiectului.

La reaplicarea testelor, subiectul a inregistrat scoruri apropiate de cele obținute în prima faza a studiului. Astfel, pe scala E a testului E.P.Q., scorul nu se modifica semnificativ, subiectul prezentând tot o persoanlitate introvertă, caracerizată prin aceleași trasături enunțate mai sus. De asemenea, scala psihotismului rămâne stabilă. Se inregistrează un scor modificat pe scala nevrotismului, ce prezintă o tendința descendentă, de la 7 la 5. Subiectul prezintă totuși sentimente de neliniște, de oboseală si anxietate. Acestea nu se manifestă într-un mod atât de accentuat ca în faza de pretestare. Rezultă astfel că terapia aplicată în comunitatea terapeutică are un efect pozitiv asupra nevrotismului, așa cum se poate observa și în figura 1

Figura nr. 1: Rezultatele subiectului V.C., pe scala nevrotismului

La cea de-a doua aplicare a Scalei de depresie Zung, subiectul înregistrează o depresie medie – 61, în comparație cu primul rezultat, în care depresia era majoră. Acest lucru se poate observa și în figura 2 de mai jos:

Figura nr. 2 : Rezultatele subiectului V.C, pe scala depresiei

Rezultă astfel că terapia are efect pozitiv și asupra depresiei, cu un caracter mai accentuat decât asupra nevrotismului. Scorurile pentru cei trei factori sunt mai scăzute decît cele inregistrate la prima testare, depresia nu dispare, dar cunoaște ameliorări. Simptomele de irascibilitate, neliniște și agitație se manifestă cu o intensitate mai redusă: nu mai există sentimentul de inutilitate, se simte acum mult mai activ decât înainte si reusește să finalizeze sarcinile începute.

În concluzie, terapia în comunitatea terapeutică a modificat, in cazul acestui subiect, in sens pozitiv si moderat nivelul nevrotismului, precum si nivelul depresiei, acesta din urma intr-un grad mai accentuat.

Subiectul 2 M.C. (54 de ani)– Rezultatele obținute la testul E.P.Q. sunt următoarele:

Pe scala E înregistrează o nota standard egală cu 8, rezultând astfel un individ cu o personalitate extravertă. M.C. se caracterizează prin sociabilitate, tonus optimist, are trăsături emoționale puternice, iar reacțiile afective sunt deseori nestăpănite si ample. Este o persoană care acționează rapid si spontan dar uneori și impulsiv. Prezintă preocupări practice și se adaptează ușor la schimbare și la nou. Îi place să organizeze și să conducă, deși are dese oscilații in activitate. Nivelul de aspirație este scăzut, dar tinde să-și supraevalueze performanțele. După propriile sale afirmații, are o propensiune pentru accidente, frecvent absentează de la muncă datorită bolii, având dureri si neplăceri fizice.

Pe scala psihotismului, subiectul a obținut un scor mic (3) , rezultând astfel o persoană care nu prezintă trăsături accentuate de agresivitae si răceală afectivă. Este o persoană care se preocupă de cei din jurul său, care nu este autoritară și nici insensibilă față de cei apropiați lui. Se adaptează ușor oricărei situații și asumarea riscului se face fară analiza amănunțită a consecințelor.

Pe scala nevrotismului, subiectul înregistrează o cota standard de 8, caracterizându-se prin instabilitate emoțională. Fiind un instabil extravert, pe primul plan sunt neliniștea și sensibilitatea. Poate fi caracterizat printr-o toleranță scăzută la frustrare, instabilitate comportamental-afectivă și disponibilitate pentru oboseală nervoasă. M.C. este marcat de neliniște, fiind o persoană influențabilă si impresionabilă. Este preocupat adesea de lucruri pe care nu trebuia să le fi făcut sau să le fi spus si prezintă o oarecare anxietate si neliniște în legătură cu unele lucruri îngrozitoare care ar putea să i se întâmple. Mai poate fi caracterizat printr-o sensibilitate crescută, adesea simțindu-se jignit cu ușurință, mai ales când persoanele din jurul sau ii găsesc defecte lui sau muncii sale. Dispozitia sa variază, uneori se simte plin de energie, iar alteori lipsit de viață.

Pe scala L, subiectul a obținut o cotă standard de 3, ceea ce duce la validitatea testului.

În cazul Scalei de Depresie Zung, subiectul a înregistrat un indice de 65, rezultând astfel prezența unei depresii medii. Doi dintre factorii depresiei sunt mai accentuați, și anume cel afectiv și cel somatic. Astfel subiectul prezintă trăsături de iritabilitate, dispoziția sa find caracterizată prin suferință si nefericire, foarte des simțindu-se abătut si trist. Lucrurile pe care le făcea până în prezent nu îi mai fac aceeași plăcere. Rezultă deci lipsa interesului și al plăcerii. Factorul somatic este accentuat prin lipsa apetitului, prin pierderea în greutate și prin perturbarea somnului. Deși nu a înregistrat un scor foarte ridicat la factorul cognitiv, M.C. prezintă o dificultate în a lua decizii.

La cea de-a doua testare, subiectul a obținut scoruri apropiate de prima testare. La testul E.P.Q, scalele E si P rămân stabile, nemodificându-se trasăturile de extraversie si de psihotism. O modificare semnificătivă se inregistrează pe scala nevrotismului, subiectul înregistrând un scor mai scăzut după aplicarea terapiei, adică 6, și prezentând încă caracteristicile nevrotismului, dar care nu sunt prezente intr-un mod atât de accentuat ca in prima faza de evaluare. Acest lucru se poate observa în figura 3, de mai jos:

Figura nr. 3: Rezultatele subietului M.C.,pe scala nevrotismului

Subiectul nu mai prezintă sentimente de singuratate, acest lucru se poate datora si integrării în grupul terapeutic. M.C. iși acceptă condiția de alcoolic și încearcă să nu mai reflecteze la lucrurile ingrozitoare pe care le-a facut și pe care le-a spus în trecut, ca urmare a consumului excesiv de alcool. Dispoziția sa încă nu este stabilă, aceasta schimbindu-se deseori.

La Scala Zung, scade nivelul depresiei de la cel mediu la cel ușor – 52. Depresia în urma terapiei nu dispare, dar scade nivelul ei, după cum se poate observa și din figura 4.

Figura nr. 4: Rezultatele subiectului M.C., pe scala depresiei

Ameliorări semnificative se produc în aria somatică și în cea cognitivă. Astfel, sunt mult mai diminuate acum perturbările somnului și așteptările pesimiste legate de viitor, iar sentimentul de inutilitate este mult mai scăzut.

Și in cazul acestui subiect, terapia efectuată in cadrul comunității terapeutice reduce semnificativ nivelul depresiei si moderat nivelul nevrotismului.

Subiectul 3 A.G. (51 de ani ) – a înregistrat următoarela rezultate la E.P.Q.:

Pe scala E a obținut cota standard egală cu 3, rezultând astfel un individ cu trăsături introverte. Acesta se caracterizează prin rezervă si distanță afcetivă și printr-un tonus pesimist. Este solitar si centrat pe sine, cu tendințe introspectioniste; își planifică meticulos acțiunile și refuză să activeze sub impuls, este o persoană serioasă și consecventă, ordonată și stabilă în activitate. Prezintă o tendință de a dezvolta simptome de anxietate si depresie și este caracterizat de tendințe obsesionale și de apatie. Indică sentimente de inferioritate, iar nivelul său de aspirație este înalt, dar tinde să-și subestimeze propria performanță. Este o persoană rigidă, cu o variabilitate interpersoanală slabă, preferând să nu se remarce în situațiile sociale.

Pe scala psihotismului, A.G. a obținut nota standard de 6, ceea ce denotă unele accese de agresivitate, cu trăsături de egocentrism, comportament antisocial și o lipsă generală de empatie. În activitățile complexe, se remarcă o lipsă a fluenței în îndeplinirea lor, iar performanțele sunt slabe. Prezintă un nivel de aspirație mult mai adaptat la realitate; iar in relațiile cu cei apropiați lui este autoritar și insensibil, ceea ce induce o respingere din partea celorlalti, ducând la izolare socială.

Pe scala nevrotismului, înregistrează un scor de 6, caracterizindu-se astfel prin instabilitate emoțională moderată. Este un individ instabil si introvert, reacțiile sale emoționale fiind slabe si lente, cu tendințe de a-și relua starea inițială foarte repede după activarea emoțională. Este un individ cu episoade de nervozitate, marcat de neliniște și anxietate, îngrijorat constant de consecințele negative posibile ale acțiunilor sale. Mai poate fi caracterizat prin lipsa sociabilității și retragere, ce tinde să reprime faptele neplăcute. Reacțiile sale emoționale puternice interferează cu adaptarea sa slaba, ducând până la reacții emoționale, uneori rigide.

La scala L, acesta înregistrează o cota standard de 4, testul fiind astfel valid.

Primele rezultatele la Scala Zung indică o depresie majoră, cu un indice de 83, având scorul cel mai ridicat dintre cei 5 subiecti. Acest individ prezintă o lentoare psihomotorie, reflectată și în gândirea și limbajul său, îndeplinindu-și acțiunile cu încetineală. Se simte adeseori abătut și trist, trece de la o stare la alta, răspunzând deseori cu o supărare exagerată la o frustrare minoră. Subiectul nu mai prezintă același interes și plăcere pentru lucrurile care le efectua în trecut, deseori se simte inutil si inert, privind totul ca pe o povară și nu-și duce la bun sfârșit acțiunile. Se caracterizează prin pesimism marcant, simțindu-se vinovat pentru lucruri fără importanță. El privește viitorul cu neîncredere, așteptându-se la tot ce poate fi mai rău, întrevăzând chiar eșecuri in muncă și nenorociri pentru familia sa. Prezintă și tulburări ale somnului, astfel el nu se mai poate odihni noaptea, trezindu-se dimineața nerefăcut. Alți factori somatici ai depresiei, cum ar fi lipsa apetitului, constipația și ritmul cardiac, sunt, de asemenea, foarte accentuați.

La cea de-a doua testare a E.P.Q., A.G. a obtinut scoruri asemănătoare cu primele.

Astfel, scala E rămâne stabilă, subiectul nu prezintă modificări semnificative, care să indice schimabarea persoanlității din introvertă in extravertă. Nici scala P si nici scala L nu inregistrează modificări diferite de prima testare, acestea ramân constante. Singura modificare notabilă se produce la nivelul nevrotismului, care scade de cota standard de 6 la cota standard de 4. Acest lucru se observă și din figura 5. Starea de neliniște nu mai este la fel de accentuată, nu mai dezvoltă reacții emoționale de puternică anxietate, accesele de iritabilitate sunt mult mai rare. A.G. prezintă mai puține dificultăți în a se adapta la situațiile noi și în finalizarea sarcinilor propuse.

Figura nr. 5 : Rezultatele obținute de A.G., pe scala nevrotismului

Nivelul depresiei prezintă o scădere importantă, trecând de la o depresie severă la una ușoară , acum cu un scor de 58. Simptomele de anxietate, agitație, irascibilitate, lipsa interesului si a plăcerii, energia redusă, lentoarea psihomotorie, pesimism nu mai au aceleași fecvențe și intensități, inregistrând o ameliorare majoră. Figura 6 evidențează cel mai bine acest lucru.

Figura nr.6: Rezultatele obținuta de A.G., pe scala depresiei

In cazul acestui subiect, terapia a redus semnificativ nivelul depresiei, producând înbunătățiri substanțiale în funcționarea individului, asimilarea unor abilități sociale mult mai eficiente in relaționarea cu ceilalți și dezvoltarea unor modalități de adaptare la stimulările exterioare mult superioare.

Subiectul 4 – C.V.(44 de ani) – înregistrează în prima etapa a studiului următoarele scoruri:

Pe scala E a obținut nota standard egală cu 5, astfel C.V. este ambivert, constituind structura de mijloc între cele două extreme, având trăsături de personalitate caracteristice ambelor tipuri. Subiectul este sociabil, cu trăsături emoționale puternice, dar în unele situații este rezervat și distant afectiv. Are tendința ca in societate să fie uneori retras. Prezintă un tonus optimist, are preocupări practice și se adaptează ușor la schimbare. El isi planifică meticulos acțiunile și refuză să acționeze sub impuls. Este o persoană căreia ii place să fie mereu ocupată, să aibă în permanență o activitate. Se caracterizează și prin expansivitate, comunicativitate, comportament deschis, apt să mențină ușor relații interpersonale.

Pe scala P., C.V. a obținut un scor de 2. Astfel, subiectul se caracterizează prin sensibilitate afectivă; el se preocupă de cei apropiati lui, neavând tendințe de dominare si nici de autoritate, și ca urmare stabilește multe contacte sociale, iar ceilalți îl apreciază și-i caută prezența. Dispune de o gamă variată de interese și preocupări în multe domenii.

Rezultatul la scala nevrotismului – 5 – caracterizează acest individ cu unele trasături de vulnerabilitate a personalității, fiind ușor influențabil și impresionabil. Prezintă uneori remușcări legate de acțiunile sale trecute, trecând cu greu peste eșecuri, ceea ce denotă o lispsă a toleranței la frustrare, corelată uneori cu oboseala nervoasă și stres psihic.

C.V. obține la scala L un rezultat scăzut – 3 – indicând validitatea și credibilitatea răspunsurilor oferite.

In urma aplicării Scalei Zung, subiectul a înregistrat un indice de 64, rezultând o depresie medie. Cele mai mari scoruri au fost obținute la factorul somatic, ce se caracterizează prin insomnie – subiectul nu se odihnește bine noaptea, adesea trezindu-se obosit si nerefăcut – și prin stări de agitație psihomotorie. In perioada premergătoare evaluării, subiectul a semnalat lipsa apetitului, ceea ce a dus la o scădere ponderală. Factorul cognitiv este caracterizat prin sentimente de pesimism, subiectul având uneori senzația că este inutil. Se mai poate remarca o dificultate în luarea deciziilor. C.V. se caracterizează prin lipsa interesului si a plăcerii, el nu mai arată entuziasm pentru activități și lucruri care în mod obișnuit l-ar fi bucurat.

In urma tratamentului aplicat, subiectul înregistrează modificări pe scala nevrotismului la testul E.P.Q., precum și pe scala depresiei a Scalei Zung. Scalele E, P si L ramân constante, scorurile nu se modifică semnificativ la nici una dintre ele. Astfel, rezultatul la scala E este același – 5 – ceea ce indică aceeași trăsătură ambivertă a personalității.

Figura nr. 7: Rezultatele înregistrate de C.V., pe scala nevrotismului

Scala P crește cu 1 punct, dar acest lucru nu influențează semnificativ caracteristicile corespunzatoare descrise anterior. Scala N scade la introducerea terapiei de la 5 la 3, astfel subiectul se apropie de trăsătura de stabilitate emoțională a persoanlității, dar încă prezintă unele aspecte nevrotice, cum ar fi oboseala nervoasa, intoleranța la frustrare si agitație psihomotorie. Acest lucru se evidențiază în figura numărul 7.

Și nivelul depresiei se modifica, diminuându-se sub indicele de 50 . In acest caz nu se mai poate vorbi de prezența stării depresive, simptomele având acum o frecvență redusă sau foarte redusă.

Figura nr.8: Rezultatele înregistrate de C.V., pe scala depresiei

Efectele terapiei se concretizează prin scăderea nivelului depresiv – în mod semnificativ – și a nivelului nevrotismului – în mod redus. Dacă la început acest subiect resimțea frecvent stări emoționale negative si o alterare profundă a capacității de funcționare, după numai o lună de tratament în comunitatea terapeutică, subiectul înregistrează progrese evidente, fiind aproape refăcut din acest punct de vedere.

Subiectul 5 – C.E.(35 de ani) – rezultatele înregistrate la prima evaluare prin cele două teste sunt următoarele:

La scala E, C.E. a obținut nota standard de 6, relevând trăsături de personalitate ambiverte, cu o tendință de dominare a celor extraverte. Astfel, poate fi caracterizat printr-o sociabilitate accentuată, cu numeroase relații interpersoanale, dar in același timp, având și perioade de singuratate si izolare socială. Nivelul său de aspirație este scăzut, dar tinde să-și supraevalueze performanțele. Este o persoană spontană care acționează rapid, uneori impulsivă cu tendințe spre preocupări practice. Se adapteaza destul de ușor la schimbare și la nou. Este o persoană serioasă, consecventă și ordonată, fiind destul de stabilă în activitate.

Pe scala P – subiectul a obținut un scor scăzut egal cu 3. Atfel rezultă o persoană caracterizată prin trasături de empatie, care se preocupă de persoanele apropiate lui. Preferă lucrurile obișnuite, fară extravaganțe în comportament și gândire. Prezintă o capacitate de concentrare si abilități mnezice foarte dezvoltate. Agresivitatea prezintă un nivel minim și nu are tendințe de dominare a celorlalți. Scorul mai indică o puternică socializare, cu respectarea regulilor si normelor sociale.

La scala N a testului, rezultatul relativ scăzut – 4, exprimă tendințe de stabilitate emoțională, uneori si cu trăsături nevrotice, dar in general C.E. poate fi caracterizată drept o persoană echilibarată și constantă. Rareori este preocupat de lucruri nesemnificative în mod special, dar față de problemele care ar putea surveni manifestă o anumită ingrijorare. Față de solicitările si sarcinile exterioare, manifestă hotărâre, rezistență și perseverență în realizarea și atingerea scopurilor, caracterizindu-se printr-o viziune realistă asupra vieții. Prezintă o puternică încredere în el insuși și în capacitatea de a rezolva problemele, deși uneori acest fapt este nerealist, conducându-l spre eșecuri.

Scala L prezintă un scor standard de 2, ceea ce determină validitatea testului și sinceritatea răspunsurilor oferite.

In urma răspunsurilor date la Scala de Depresie Zung, C.E. a obținut un scor de 55, indicând prezența unui nivel ușor al depresiei. Cei trei factori – afectiv, cognitiv si somatic – prezintă o frecvență scăzută. Astfel, acest subiect prezintă anumite dificultăți la nivelul somatic, caracterizat prin perturbări ale somnului și scădere ponderală. De asemenea, se poate vorbi de o diminuare a interesului si a plăcerii pentru activitățile pe care inainte le efectua frecvent. In cazul său apar si stări de neliniște si imposibilitate de relaxare.

In urma celei de-a doua testări, efectuate după o lună de terapie, C.E. inregistrează scoruri constante pe scalele E, P, N si L, rezultând că nivelul nevrotismului nu se modifică semnificativ in urma tratamentului aplicat. Acest lucru se evidențiază și în figura numărul 9

Scorurile au fost diferite față de prima testare doar in cazul depresiei, unde indicele obținut ulterior de 43 exprimă o ameliorare completă pentru această tulburare ( figura numărul 10)

Figura nr. 9: Rezultatele obținute de C.E, pe scala nevrotismului

Figura nr. 10: Rezultatele obținute de C.E., pe scala depresiei

În urma prelucrării și analizei datelor obținute la cele două testări rezultă faptul că ipotezele se confirmă. Astfel, nivelul nevrotismului la persoanele dependente de alcool se reduce, în urma aplicării tratamentului în comunitatea terapeutică – lucru evidențiat în graficul de mai jos:

Figura nr.11: Rezultatele obținute, de toți subiecții, pe scala N

Depresia se modifică semnificativ, persoanele dependente înregistrând un nivel scăzut după aplicarea terapiei – lucru evidențiat și în următoarea figură :

Figura nr.12: Rezultatele obținute, de toți subiecții, pe scala depresiei

Concluzii

În acest studiu am avut in vedere eficiența terapiei asupra nivelului nevrotismului și al depresiei. Aceste două tulburări sunt în strânsă legătură. Astfel, persoanele dependente de alcool au înregistrat un nivel ridicat al nevrotismului și, implicit al depresiei. La prima evaluare – înainte de aplicarea tratamentului – trei dintre subiecți au înregistrat scoruri ridicate pe scala nevrotismului, iar doi subiecți au obținut scoruri medii. În urma aplicării tratamentului, adică a terapiei de grup, a terapiei individuale și a ergoterapiei, patru dintre subiecți au înregistrat un nivel mai scăzut al nevrotismului, iar în cazul unui subiect nu s-a înregistrat nici o modificare al acestuia. Prin urmare, prima ipoteza referitoare la reducerea nivelului nevrotismului la alcoolici se confirmă.

Instabilitatea emoțională poate să constituie fondul instalării dependenței, alcoolicii prezentând o oarecare vulnerabilitate a personalității. Rezultatele au arătat că instabilitatea emoțională se manifestă mai intens la dependenții cu personalitate introvertă, iar reducerea nivelului nevrotismului este mai accentuată la persoanele extraverte. O cercetare interesantă care s-ar putea realiza având la baza acest studiu, ar putea investiga dacă instabilitatea emoțională duce la dependență sau dependența duce la instabilitate emoțională.

În ceea ce privește depresia s-a constatat prezența acesteia atât după, cât mai ales înaintea aplicării tratamentului; doi dintre subiecți înregistrând un nivel major al depresiei la intrarea in centru, doi depresie medie, iar un subiect depresie ușoară. În urma tratamentului efectuat, nivelul depresiei înregistrează modificări semnificative. Astfel, subiecții care prezentau o depresie majoră înregistrează o depresie medie si respectiv, ușoară. Cei care indică un nivel mediu al depresiei prezintă un nivel ușor al acesteia, iar in cazul celui care a manifestat o depresie ușoară, nu s-a semnalat nici o modificare.

Se poate desprinde concluzia că scăderea nivelului depresiei este un prognostic puternic pentru abstinența de alcool.

În ansamblu cercetarea a avut relevanță, dar numai pentru participanții la acest studiu.

=== Anexa 2 ===

Anexa 2

Chestionarul de personalitate Eysenck

Aveți multe și diferite hobby-uri?

Dispoziția Dvs alternează des in bine si rău?

Ați fost vreodată lăudat pentru ceva despre care stiați că fusese, de fapt, realizat de către altcineva?

Sunteți o persoană vorbareață?

Vă neliniștește dacă aveți datorii?

Va simțiti vreodată “pur si simplu nenormal”, fără nici un motiv?

Ați fost vreodată tentat să vă însușiți mai mult decât vi se cuvine?

Sunteți destul de des vioi?

V-ar tulbura mult dacă ați vedea un copil sau un animal suferind?

Vă necăjiți adesea din cauza lucrurilor pe care nu ar fi trebuit să le faceți sau sa le spuneți?

Dacă promiteți ceva vă țineți întotdeauana de cuvânt,indiferent de inconvenientele care ar putea interveni,(oricât de greu v-ar fi să duceți la indeplinire promisiunea)?

Vă simțiți, de obicei, în largul Dvs la petreceri?

Sunteți o persoana irascibilă?

Vă place să întâlniți persoane noi?

Vă simițiti cu ușurință jigniți?

Toate obiceiurile Dvs sunt bune și de dorit?

Aveți tendința, ca în societate , să fiți retras?(in ocazii sociale)

Ați fost tentați să luați medicamente, care pot avea efecte neobișnuite sau periculoase?

Simțiți adesea că vi s-a facut lehamite?

V-ați însușit vreodată(fie si un ac) care aparține altcuiva?

Vă place să ieșiți în societate?

Vă place să-i jigniți pe cei care-i iubiți?

Sunteți adesea tulburat de sentimente de vinovăție?

Preferați lectura in locul contactului cu lumea?

V-ați putea numi o persoană nervoasă?

Aveți mulți prieteni?

Vă face plăcere să faceți glume care pot uneori sa lezeze realmente pe cineva?

Vă faceți griji din orice?

În copilărie faceați imediat si fară proteste ceea ce vi se cerea?

Unele maniere si curățenia contează mult pentru Dvs?

Vă neliniștiți pentru lucruri îngrozitoare care s-ar putea întampla?

Ați stricat sau pierdut vreodată ceva care aparține altcuiva?

De obicei luați singuri ințiative de a lega noi prietenii?

Puteți să înțelegeți ușor ce simt oamenii când vă povestesc necazurile lor?

V-ați putea considera ca fiind încordat sau in mare tensiune?

Aruncați pe jos hârtiile nelofositoare când nu există coșuri de gunoi?

Sunteți de obicei tăcut în prezența altor persoane?

Considerați căsătoria ca demodată și ar trebui abandonată?

Vi se face, din când in când, milă de propria persoană?

Aveți uneori tendința de a vă lăuda?

Puteți să animați cu usurință o petrecere plictisitoare?

Vă enervează persoanele care șofează cu grijă?

Vă îngrijorează sănătatea Dvs?

Ați spus vreodată ceva urât sau răutăcios despre cineva?

Vă place să spuneți prietenilor glume sau anecdote?

Mâncărurile au același gust pentru Dvs?

Sunteți uneori morocănos?

În copilărie ați fost vreodată obraznic cu părinții?

Vă place să fiți printre oameni?

Vă supără dacă stiți că există greșeli în munca Dvs?

V-ați simțit adesea apatic sau obosit fără motiv?

Ați trișat vreodată la joc?

Vă place să faceți lucruri pentru care trebuie să acționați repede?

Mama Dvs este(sau a fost) o femei bună?

Simțiți uneori că viața este plictisitoare?

Ați profitat vreodată prin bani sau avantaje de cineva?

Vă angajați adesea la mai multe treburi decât puteți rezolva?

Vă îngrijoreză înfățișarea Dvs?

Ați dorit vreodată să fiți mort?

V-ați eschiva de la plata impozitelor, dacă a-ți fii sigur că nu veți fi niciodată depistat?

Sunteți capabil să înveseliți o petrecere?

Încercați să nu fiți dur cu oamenii?

Sunteți prea mult timp necăjit după o întâmplare (personal jenantă)?

Suferiți de nervi?

Ați spus vreodată ceva, în mod intenționat care să jignească pe cineva?

Prieteniile Dvs se destramă ușor fără vina Dvs?

Vă simțiți adesea însingurat?

Aplicați totdeauna în practică ceea ce afirmați?

Vă place uneori să necăjiți animalele?

Vă simțiți cu ușurință jignit când alții găsesc greșeli în comportamentul sau în munca Dvs?

Ați întărziat vreodată la intalnire sau la servici?

Vă place ca in jurul Dvs sa fie multă animație sau senzații?

V-ar plăcea ca altora să le fie frică frica de Dvs?

Sunteți, uneori, arhiplin de energie, iar alteori lipsit de viață?

Amânați, uneori, pănă mâine ceea ce ar putea fi făcut azi?

Sunteți considerat de alții plin de viață?

Sunteți foarte sensibili la anumite lucruri?

Sunteți todeauana dispus sț recunoașteți când ați săvârșit o greșeală?

V-ați simțit foarte mâhnit, văzând un animal prins în capcană?

=== REZUMAT ===

Rezumat

În acest studiu am urmărit efectele tratamentului în comunitatea terapeutică, asupra instabilității emoționale la persoanele dependente de alcool. În acest sens am investigat nivelul nevrotismului și al depresiei, atât înainte, cât și după aplicarea terapiei.

Pentru a evalua tratamentul dependenților de alcool, realizat în comunitatea terapeutică, am folosit un desing de cercetare cu un subiect unic, de tip A – B. Acest design necesită anumite perioade de timp – în cazul acesta o lună – pentru evaluarea rezultatelor, adică se realizează măsurarea nevrotismului și al depresiei înainte și după ce a fost aplicat tratamentul.

Pentru investigarea personalității subiecților am utilizat chestionarul de persoanlitate Eysenck Personality Questionnaire (EPQ), iar pentru depistarea frecvenței simptomelor depresive Zung Self-Rating Depresion Scale (ZDS).

Subiecții, cu vârstă cuprinsa intre 35 si 54 ani, au fost testați la aproximativ o săptămână de la intrarea în centru, urmărindu-se nivelul nevrotismului și al depresiei. Apoi după o lună de tratament s-au reevaluat aceste două nivele.

Rezultatele obținute în urma primei testări efectuate relevă faptul că subiecții prezintă un nivel ridicat pe scala nevrotismului și pe scala depresiei. În urma aplicării terapiei, la cea de-a doua testare, subiecții au înregistrat scoruri mult mai scăzute pe cele două scale.

Prin analiza si interpretarea acestor rezultate se poate argumenta că nivelul depresiei corelează puternic negativ cu perioada de tratament a dependenței de alcool, relevând astfel eficiența comunității terapeutice în acest domeniu.

=== Simbol ===

„Dacă întâlnești un alcoolic salvat atunci întâlnești un erou. Acest om rămâne împovărat de slăbiciunea sa și își continuă drumul printr-o lume în care se bea fără discernământ, o lume care nu îl înțelege și o societate care se crede îndreptățită în ignoranța ei să-l privească de sus ca pe un om inferior fiindcă îndrăznește să înoate împotriva fluviului de alcool.

Să știi insă că: El este un om excepțional!”

Fredrich von Bodelschwingh

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: . Instabilitatea Emotionala la Persoanele Dependente de Alcool (ID: 164256)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

. Instabilitatea Emotionala la Persoanele Dependente de Alcool

Copyright Notice

Extragerea Metalelor Pretioase din Componente Electronice

Implicatiile Inteligentei Emotionale In Leadership

Criza de Identitate la Adolescenti

Caracteristici ale Dezvoltari In Perioada Copilariei Factori Favorizanti Ai Depresiei

Raport de Evaluare Si Verificare Conform Standardelor Internationale de Evaluare

Rolul Familiei In Integrarea Sociala A Copilului CU Cerinte Educative Speciale

Copyright Notice

Similar Posts