INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ [623926]

MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ
„CPT. DUMITRU CROITORU” AL JUDEȚULUI SIBIU

LUCRARE DE ABSOLVIRE
AL CURSULUI DE CARIERĂ

ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE
INVESTIGARE A CAUZELOR ȘI ÎMPREJURĂRILOR
PRODUCERII SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ
DEFINITE DE „INCENDII”

COORDONATOR:
Maior GIURGIU VIRGIL

CURSANT :
Plt.maj. BOGDAN IOAN

– SIBIU –
2009

2 INTRODUCERE

Importanța cercetării situațiilor de urgență definite de incendii și explozii,
presupune un înalt grad de complexitate, determinat atât de faptul că aceasta
trebuie să găsească răspunsul la numeroase probleme care interesează mai multe
domenii bine definite între ele (tehnico – științific, organizatoric, juridic etc.),
cât și de necesitatea soluționării acestei sarcini printr -un volum apreciabil de
activități desfășurate în direcții diferite, cu folosirea unor proc edee și tehnici de
specializare avansate.
În prezența unora dintre cerințele puse în fața activității de cercetare a
incendiilor trebuie pornit de la dublul obiectiv pe care aceasta îl vizează, și
anume :
– de a constitui, prin datele pe care le furnizea ză, un instrument eficient
pentru preîntâmpinarea repetării evenimentului;
– de a contribui la perfecționarea activității de prevenire, a mijloacelor și
metodelor de stingere (caracter preventiv).
În acest scop cercetarea urmelor incendiilor trebuie să d etermine nu numai
sursele de aprindere, ci toate elementele componente ale cauzei care a favorizat
producerea și evoluția lor, analizând și motivațiile de natură subiectivă sau
obiectivă (comoditate, neglijență sau alte mentalități înapoiate, supraîncărcar ea
cu sarcini etc.) ale persoanelor implicate.
Pentru a furniza toate datele necesare perfecționării măsurilor stabilite
prin diferitele reglementări în vigoare sau confirmării eficienței măsurilor,
înscrise, cercetarea incendiilor trebuie să analizeze în totalitate complexul de
factori care au influențat (accelerând sau inhibând) desfășurarea proceselor de
ardere și/sau au determinat propagarea incendiului, pierderi de vieți omenești
sau valori mari ale pagubelor. Este evident că investigatorii nu trebuie să
neglijeze nici unul din acești factori, cunoscându -se faptul că precizarea poziției
factorului inițial și stabilirea în continuare a cauzei nu sunt, de cele mai multe
ori, posibile, fără descifrarea mecanismului proceselor de ardere și fenomenele
ce le însoțesc, fără reconstituirea căilor și a ordinii în care s -a propagat
incendiul, toate acestea strâns corelate cu acțiunea a diferiți factori capabili să
accelereze sau să restrângă tendința de dezvoltare a incendiului.
Analiza desfășurării în timp a pr ocesului arderii pune, în fața
investigatorilor, cerința constituirii materialului probatoriu care se prezintă
organelor judiciare să se pronunțe în temeiul unei depline cunoașteri a tuturor
circumstanțelor care au condus la izbucnirea incendiului și în ca re s-au
desfășurat evenimentele.
Aceasta presupune, în primul rând, executarea tuturor activităților
desfășurate pe parcursul cercetării numai cu respectarea strictă a normelor de
procedură penală și de drept procedural, astfel încât să se evite orice pos ibilitate
de anulare a valorii probatorii a unei dovezi (asigurarea prezenței martorilor
asistenți la întreaga activitate de cercetare a locului incendiului și, în special, la
constatarea și prelevarea urmelor; consemnarea, cu respectarea normelor
stabilit e a tuturor acțiunilor întreprinse și a modificărilor aduse poziției inițiale a

3 unor obiecte, ridicarea, numai cu aprobarea organelor de urmărire penală și în
prezența acestora a oricăror urme, obiecte sau materiale etc.). De aici decurge
necesitatea unei temeinice pregătiri în domeniul respectiv a specialiștilor
pompieri care participă la cercetare, cât și a unei strânse colaborări pe parcursul
lucrărilor cu organele de cercetare penală.

4 C U P R I N S

Pag.
INTRODUCERE 2
CUPRINS 4
CAPITOLUL I – DEFINIREA CONCEPTULUI ȘI CONSIDERAȚII
GENERALE
6
I. 1. Definirea conceptului de “manager”, “management”, “situație de urgență”,
“investigare cauze și împrejurări”
6
I. 2. Noțiunea “a cerceta” și caracteristicile ce le implică această activitate 9
I. 3. Sintagma “Incendiu” – Noțiuni introductive și imperativul necesității
investigării științifice și criminalistice a incendiilor și exploziilor ca parte a
situațiilor de urgență
11
I. 3.1. Fenomenul de ardere 11
I. 3.2. Fenomenul de aprindere 13
I. 4. Prevederi legale privind activitatea de investigare a cauzelor incendiilor –
Aspecte juridice
15
CAPITOLUL II – CAUZE ȘI ÎMPREJURĂRI ALE PRODUCERII
SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ
19
II. 1. Ierarhizarea cauzelor și împrejurărilor producerii situațiilor de urgență
definite de incendii
19
II. 1.1. Cauze tehnice 21
II. 1.2. Cauze naturale 29
II. 2. Investigarea cauzelor tehnice ale incendiilor 32
II. 3. Explozia – O situație de urgență 34
II.4. Acțiuni intenționate în producerea incendiilor (ARSON) 37
CAPITOLUL III – ETAPE ÎN DETERMINAREA URMELOR SITUAȚIILOR
DE URGENȚĂ DEFINITE DE INCENDII
40
III. 1. Clasificarea urmelor incendiilor 40
III. 2. Cerințe privind investigarea urmelor incendiilor 42
III. 3. Activități parcurse pe timpul investigării urmelor incendiilor 44
III. 4. O nouă abordare a procedurii investigării cauzelor probabile de incendiu
prin cercetarea la fața locului
46
III. 4.1. Aspecte generale 46
III. 4.2. Clasificarea cauzelor de incendiu 47
III. 4.3. Stabilirea cauzelor proba bile de incendiu prin cercetare la fața locului 48
III. 4.4. Metode și procedee folosite în cercetarea incendiilor 62
III. 4.5. Particularități metodologice și tehnice de identificare a cauzelor de
incendiu
64
CAPITOLUL IV – ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE
INVESTIGARE A CAUZELOR ȘI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII
SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ DEFINITE DE INCENDII
69
IV. 1. Managerul – Factor de decizie și execuție în investigarea cauzelor și
împrejurărilor producerii situațiilor d e urgență
69

5 IV. 2. Reguli de urmat în investigarea cauzelor de incendiu 73
IV. 3. Cele mai eficiente metode și procedee de investigare, cu fazele specifice
acestora
75
IV. 4. Cooperarea diferitelor organe în investigarea cauzelor de incendiu 79
IV. 5. Exploatarea rezultatelor obținute în urma derulării procesului de
investigare a urmelor incendiilor
81
CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ 84
V. 1. Analiza situațiilor de urgență generate de incendii produse în județul Sibiu
în anul 2008
84
V. 2. Raport de evaluare a unei intervenții 89
V. 2.1. Raport de elavuare a incendiului produs la locuința lui BEȘLEAGĂ
DOREL din localitatea Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu
89
V. 2.2. Fotografii judiciare 93
CAPITOLUL VI – CONSIDERAȚII PERSONALE ȘI CONCLUZII 96
BIBLIOGRAFIE 98

6 CAPITOLUL I

DEFINIREA CONCEPTULUI ȘI CONSIDERAȚII GENERALE

I.1. DEFINIREA CONCEPTELOR DE MANAGER, MANAGEMENT,
SITUAȚII DE URGENȚĂ, INVESTIGARE CAUZE ȘI ÎMPREJURĂRI

Omul, ca ființă inteligentă, a urmărit întotdeauna satisfacerea necesităților
proprii cu cheltuieli de muncă cât mai reduse.
Din cele mai vechi timpuri el a sesizat că acest lucru este posibil dacă se
asociază cu alți semeni, dacă desfășoară activități în comun, dacă se organizează
corespunzător pentru acest tip de activitate. Putem spune că din totdeauna
oamenii, în vederea satisfacerii unor nevoi sociale exprimate prin scopuri și
obiective precise, au cooperat între ei, s -au constituit în colective de muncă, în
colectiv ități umane organizate, unde cei aflați în fruntea acestora îndrumau,
coordonau, dirijau și controlau activitățile desfășurate. Numai în acest fel se
obțineau și se obțin rezultate superioare față de situația în care fiecare individ ar
lucra separat.
Activitatea de conducere a apărut odată cu primele forme de organizare
socială și s -a dezvoltat concomitent cu procesul material și spiritual al omenirii
constituind o componentă a oricărei activități colective. Ea are rolul de a asigura
conexiunea și unitatea tuturor activităților umane desfășurate în colectiv, de a le
coordona și dirija în conformitate cu cerințele funcționării întregului sistem
social.
Desigur, așa cum a apărut și s -a manifestat, conducerea este o acțiune
practică care, este tot atât de vech e precum civilizația umană. Ea se regăsește
peste tot în societate, în economie, în politică, în armată, în poliție, în justiție,
s.a., respectiv în toate domeniile și pe toate palierele societății.
Această acțiune practică este cunoscută astăzi sub denumirea de
management , iar cei care sunt specialiști în derularea ei, manageri . Cuvântul
management derivă din latinescul “manes”(mână) și reprezintă ca expresie
literară “manevrare”, “pilotare”. Manage rul este cel care se ocupă cu pilotarea,
cu conducerea, care participă nemijlocit la efectuarea acțiunii.
Gheorghe Macovei arată că managementul desemnează un sistem de
principii, de cerințe și reguli, precum și talentul de a le aplica (Gheorghe
Macovei, Conducerea modernă, fundament al conducerii, Editura Junimea, Iași,
1983, pag.12).
Desigur, au fost date și probabil se vor mai da definiții managementului,
dar în ceea ce ne privește, considerăm că managementul, ca acțiune practică,
desemnează un sistem de principii, cerințe, reguli și metode de conducere
precum și talentul de a le aplica. Cu alte cuvinte, managementul reprezintă un
complex de acțiuni desfășurate cu scopul de a asigura funcționalitatea normală,
eficientă a colectivităților umane or ganizate în ansamblul lor, cât și a fiecărei
verigi structurale.

7 Managementul, în zilele noastre, nu poate fi privit numai ca activitate
practică, ca proces concret de raționalizare și eficientizare a muncii. El este și
știința, respectiv știință a managementului, reprezentând un ansamblu de
concepte, metode și mijloace de soluționare a problemelor de conducere în toate
domeniile de activitate din societate, cuprinzând și toate nivelurile
organizatorice ale acesteia. Ca teorie și știință, managementu l s-a născut în
secolul nostru, sintetizând tot ceea ce a acumulat omenirea în gândirea și
practica conducerii.
Știința managementului presupune activitatea de sintetizare și generalizare
a experienței practice de conducere, căutare de idei noi, fo rmulare de legi și
principii de conducere, găsirea celor mai bune căi și metode de conducere a
organizațiilor umane. “știința managementului este o parte a cunoștințelor
acumulate și recunoscute, care sunt sistematizate și formulate în
conformitate cu desc operirea adevărurilor generale sau acțiunea
legalităților generale” (G.H.Symonds, The Institute of Management Sciences,
Progres Report – Management Science, vol.3/1957, pag.27).
Managementul științific, conține, nu numai o latură aplicativă ci și una
creativă, aceasta din urmă generată de efortul de adaptare continuu a preceptelor
științifice, conducerii la realitățile concrete ale fiecărei organizații, de necesitatea
alegerii acelor metode și tehnici furnizate de știința managementului, care să
corespundă specificului organizației sau problemelor ce trebuie rezolvate.
Așadar, conducerea științifică se prezintă ca un complex de acțiuni desfășurate
cu scopul de a asigura funcționalitatea normală, eficientă, atât a organizației în
ansamblul ei, cât și a tutur or structurilor organizatorice componente.
Considerată de către unii gânditori fie o “aventură” (M.Deobesse ), fie un
“mister” (G.Gusdor), educația reprezintă un fenomen social de o foarte mare
complexitate care nu va înceta niciodată să -și afirme misterel e și dificultățile,
chiar propria sa aventură, oferind astfel tuturor celor interesați de acest domeniu
al vieții un orizont nelimitat de studiu și cunoaștere. Domeniul cercetării
științifice s -a automatizat ca segment distinct al activității umane, având
caracteristici specifice pentru științele naturii și pentru științele sociale. Prin
achizițiile oferite de cercetare științele naturii se convertesc în tehnologii de
producție materială, iar științele sociale “din științe ale existentului, care să
explice cum este lumea reală,(…) devin științe ale acțiunii, răspunzând la
întrebarea cum este realizabil profitul dorit“ (1, pag.8). Astfel, la tehnologia
fizică, chimică și biologică se alătură o tehnologie socială și umană, “o știință
dedicată transformării sociale“ , adică “ingineria socială” (1, pag.18 ).
Latura cercetării științifice s -a impus în toate domeniile vieții și ale științei,
în special, în secolul – XX. Nici un stat nu -și propune să neglijeze acest aspect și,
chiar dacă ar face -o, imperative de n atură practic -existențială ar impune
cercetarea ca sector inevitabil al vieții. Depășindu -se stadiul discuțiilor despre
“știința pură“ sau despre “știința pentru știință“ , în prezent, rețeaua de
cercetare științifică este tratată de pe poziții egale cu alt e ramuri ale sistemului
social, fiind considerată ”o componentă necesară” a acestui sistem (2,
pag.278).

8 În sensul Ordonanței de Urgență nr. 21 din 15.04.2004, termenii și
expresiile folosite în prezenta lucrare, au următorul înțeles:
– situația de urgență – eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar,
care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul
înconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea
stării de normalitate sunt necesare adoptare a de măsuri și acțiuni urgente,
alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și
mijloacelor implicate;
– amploarea situației de urgență – mărimea ariei de manifestare a
efectelor distructive ale acesteia în care sunt amenințate sau afe ctate viața
persoanelor, funcționarea instituțiilor statului democratic, valorile și interesele
comunității;
– intensitatea situației de urgență – viteza de evoluție a fenomenelor
distructive și gradul de perturbare a stării de normalitate;
– starea potențial generatoare de situații de urgență – complex de
factori de risc care prin evoluția lor necontrolată și iminența amenințării ar putea
aduce atingere vieții și populației, valorilor materiale și culturale importante și
factorilor de mediu;
– iminența amenințăr ii – parametrii de stare și timp care determină
declanșarea inevitabilă a unei situații de urgență;
– starea de alertă – se declară potrivit ordonanței de urgență și se referă
la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acțiuni și măsuri de prevenire,
avertizare a populației, limitare și înlăturare a consecințelor situației de urgență;
– managementul situației de urgență – ansamblul activităților
desfășurate și procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituțiile și serviciile
publice abilitate pent ru identificarea și monitorizarea surselor de risc, evaluarea
informațiilor și analiza situației, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de
acțiune și implementarea acestora în scopul restabilirii situației de normalitate;
– monitorizarea situației d e urgență – proces de supraveghere necesar
evaluării sistematice a dinamicii parametrilor situației create, cunoașterii tipului,
amplorii și intensității evoluției și implicațiilor sociale ale acestuia, precum și a
modului de îndeplinire a măsurilor dispus e pentru gestionarea situației de
urgență;
– factor de risc – fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente,
în același timp și spațiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri
de risc;
– tipuri de risc – incendii, cutremure, inundații, accidente, explozii,
avarii, alunecări sau prăbușiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbușiri ale unor
construcții, instalații ori amenajări, eșuarea sau scufundarea unor nave, căderi de
obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanșe, eșecul servi ciilor de
utilități publice și alte calamități naturale, sinistre grave sau evenimente publice
de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici;
– gestionarea situațiilor de urgență – identificarea, înregistrarea și
evaluarea tipurilor de risc și a factorilor determinați ai acestora, înștiințarea
factorilor interesați, avertizarea populației, limitarea, înlăturarea sau

9 contracararea factorilor de risc, precum și a efectelor negative și a impactului
produs de evenimentele excepționale respe ctive;
– intervenția operativă – acțiunile desfășurate, în timp oportun, de către
structurile specializate în scopul prevenirii agravării situației de urgență, limitării
sau înlăturării, după caz, a consecințelor acesteia;
– evacuare – măsură de protecție în c azul amenințării iminente, stării de
alertă ori producerii unei situații de urgență și care constă în scoaterea din zonele
afectate sau potențial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituții publice,
agenți economici, categorii sau grupuri de populaț iei ori bunuri și dispunerea
acestora în zone și localități care asigură condiții de protecție a persoanelor,
bunurilor și valorilor, de funcționare a instituțiilor publice și agenților
economici.

Principiile managementului situațiilor de urgență sunt:
– previziunea și prevenirea;
– prioritatea protecției și salvării vieții oamenilor ;
– respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;
– asumarea responsabilității gestionării situațiilor de urgență de către
autoritățile administrației publice;
– cooperarea la nivel național, regional și internațional cu organisme și
organizații similare;
– transparența activităților desfășurate pentru gestionarea situațiilor de
urgență, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse;
– continuitatea și gradualitatea activităților de gestionare a situațiilor
de urgență, de la nivelul autorităților administrației publice locale până la nivelul
autorităților administrației publice centrale, în funcție de amploarea și de
intensitatea acestora;
– operativitate a, conducerea activă și subordonarea ierarhică a
componentelor Sistemului Național.

I.2. NOȚIUNEA “A CERCETA” ȘI CARACTERISTICILE CE LE
IMPLICĂ ACEASTĂ ACTIVITATE

Verbul “a cerceta “ are ca înțeles primar faptul de a examina cu atenție, a
observa, a controla, a studia sau a consulta, a căuta, a întreba sau a iscodi (3,
pag.140). Aceste sensuri se nuanțează specific în cadrul acțiunii de cercetare
științifică, în general, activitate care presupune câteva caracteristici:
– Existența unui obiect al cercetării, în sensul de fragment al realității
vizat prin scopul însuși al cercetării (de exemplu: un incendiu este unul din
evenimentele de cercetare la fața locului pentru cerc etarea criminalistică).
– Desprinderea unei probleme concrete din universul posibil și real al
obiectului de investigație pentru a se constitui în subiect determinant de
cercetare. În domeniul cercetărilor sociale (deci și în cercetarea criminali stică),
interesul pentru o astfel de problemă concretă socială este motivată de
necesitatea îmbunătățirii, a optimizării activității din domeniile vieții sociale, fie

10 prin abandonarea unor elemente depășite, fie prin introducerea altora noi.
În termeni foa rte generali, Cătălin Zamfir consideră că o problemă socială
poate fi definită ca “un proces social, o caracteristică, o situație despre care
societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat” (1, pag.47).
Din acest mod de definire existența problemei sociale presupune două elemente
și anume:

A) un obiect – “adică acel aspect, situație, proces care este
problematic, reprezintă, cu alte cuvinte, o sursă de dificultăți și asupra
căruia urmează a se acționa pentru a fi schimbat într -un sens convenabil” .

B) conștientizarea dificultății legată de obiect, adică “respectivul aspect
de eliminat sau de realizat este pus ca problemă“ (1, pag.47). Formularea
teoretică a problemei depistate marchează trecerea acesteia în ipostaza de
“problematică” , la aceasta raportându -se cercetătorul pe parcursul întregii sale
investigații. Henri H.Stahl observă că în orice cercetare științifică avem de a face
cu două mari categorii de realități: realități concrete –“existând în afara
noastră și independent de noi” ; construcțiile mintale ale oamenilor “pe care le
elaborăm cu privire la realitățile puse în studiu“ (4, pag.71 -72).
În investigațiile cercetătorilor din sfera socialului o dificilă și importantă
problemă este tocmai aceea a sesizării acestor două categor ii de realități și
păstrarea consecvenței logice în abordarea fiecăreia în parte.
Sesizarea, spontană sau deliberată, a existenței unei probleme în realitate
este posibilă “prin însăși participarea noastră normală la viața socială de
toate zilele, care ne semnalează o serie de stări de lucruri, pe care le -am
dori mai bine cunoscute, ameliorate sau înlăturate” (4,pag.70).
Elaborarea unui demers, a unui drum specific, a unei metode pentru
abordarea problemei de cercetare stabilite. Pentru H.H.Stahl metoda este
”mersul sistematic al gândirii în operațiunile sale de cunoaștere și înțelegere
a realităților, în scopul dezlegăr ii unor probleme teoretice și practice”
(4,pag.70), iar pentru J.Piaget ”faza științifică a cercetării începe (…) atunci
când, disociind ceea ce este verificabil, ceea ce poate fi numai reflectat sau
intuit, cercetătorul elaborează metode speciale, adapt ate problemei sale,
care să fie în același timp metode de abordare și de verificare “ (5,pag.36).
Cercetarea științifică în general are în zilele noastre unele însușiri, calități,
care o impune ca pe o activitate modernă și anume: abordarea inter și
pluridisciplinară a problemelor, scurtarea drumului între înnoirea obținută prin
cercetarea științifică și aplicarea noului în practică, crearea unui instrument
tehnic de mare complexitate pentru apropierea obiectului investigat sau lucrul în
echipa de specia liști.

11 I.3. SINTAGMA „INCENDIU” – NOȚIUNI INTRODUCTIVE ȘI
IMPERATIVUL NECESITĂȚII INVESTIGĂRII ȘTIINȚIFICE ȘI
CRIMINALISTICE A INCENDIILOR ȘI EXPLOZIILOR CA PARTE A
SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ

Noțiunea de incendiu este definită în dicționarul limbii româ ne astfel:
”Foc mare care cuprinde și distruge parțial sau în totalitate o clădire, o
pădure, etc.”
A încerca însă să rămânem la această definiție pentru un fenomen atât de
complex cum este incendiu, înseamnă a nu ține seama de toate elementele care
stau la baza acestui fenomen, ca: inițierea, dezvoltarea și lichidarea lui, precum
și de consecințele ce l e pot cauza. Pentru a înțelege noțiunea de incendiu și
modul de producere a acestuia este necesar să explicăm unele fenomene ca:
arderea, aprinderea, inflamarea, autoinflamarea, combustibilitatea și sarcina
termică.
I.3.1. FENOMENUL DE ARDERE.

ARDEREA – ca fenomen fizic asociat unui incendiu, este o reacție
exotermă a unei substanțe combustibile cu un comburant, însoțită, în
general de emisie de flăcări și/sau incandescență și/sau emisie de fum
(Grl.div. Ionel Crăciun și Col.ing.(r) Pompiliu Bălulescu – Agenda Pompierului,
Editura Tehnică , 1993). În natură se cunosc substanțe care ard și fără prezența
oxigenului din aer, de exemplu : clorura de azot, acetilena comprimată precum și
alte substanțe compuse. Aceste substanțe, în anumite condiții, pot să
explodeze cu degajare de căldură și apariția de flăcări.
Procesul de ardere este posibil numai dacă se întrunesc simultan, în timp
și în spațiu următoarele condiții :
– existența substanțelor sau a materialelor combustibile;
– prezența substanțelor care în trețin arderea (oxigen, substanțe care cedează
oxigen);
– sursă de aprindere cu energie capabilă să realizeze temper. de aprindere.
Materialele combustibile trebuie să fie încălzite până la temperatura de
aprindere (aprindere spontană), pentru ca să ardă sau să susțină propagarea
flăcării.
Arderea ulterioară a combustibilului este determinată de căldura disipată
de flacără către procesul de piroliză sau vaporizarea combustibilului.
Arderea va continua până când :
– materialul combustibil este con sumat;
– concentrația carburantului devine mai mică decât minimul necesar
pentru a susține arderea;
– pierderile de căldură sunt atât de mari încât nu se mai asigură căldura
necesară pentru piroliza în continuare a materialului combustibil;
– flăcările sunt inhibate chimic sau suficient răcite pentru a împiedica
desfășurarea reacțiilor în continuare.
Arderea are loc, aproape întotdeauna, în fază gazoasă, amestecul aer -gaz,

12 combustibil în reacție, cu emisie de lumină, constituind o flacără. Co mbustia
fără flacără a materialelor ce rămân în stare solidă în timpul reacției, chiar dacă
produsul arderii este parțial sau total un gaz, definește o ardere mocnită.
Lichidele nu ard ci numai vaporii acestora, care se formează în cantitate
suficientă a bia după ce se depășește temperatura de inflamabilitate. Substanțele
combustibile solide se aprind și ard în general, mult mai greu decât cele gazoase
sau lichide, deoarece aprinderea lor necesită un aport mai mare de căldură din
exterior și degajarea su bstanțelor volatile combustibile prin distilare se face
mai încet.
Cel mai important efect fizic produs în urma arderii este temperatura,
care crește pe măsură ce arderea se intensifică .
În urma arderii rezultă produse de ardere (gaze de ardere și, în cazul
arderii corpurilor solide, resturi minerale – cenușă), precum și o mare cantitate
de căldură disipată în mediul înconjurător. Dacă arderea nu este completă rezultă
fumul, un ansamblu fizibil de particule și/sau lichide în suspensie în aer.
După viteza de reacție, între oxigen și combustibil, se pot deosebi : arderi
lente, normale (uniforme), rapide (explozii, deflagrații) .
Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate în combustie
conform tabelului de mai jos.

Materiale și substanțe
combustibile Caracteristicile fumului
Culoare Miros Gust
Bumbac Brun -închis Specific Acrișor
Cauciuc Negru -brun Sulfuros Acid
Celuloid Cenușiu -închis Specific Acid
Combinații de azot Galben -brun Iritant Acid
Fosfor Alb dens Usturoi Fără
Hârtie, paie, fân Galben -alb Specific Acrișor
Lemn Cenușiu -negru Rășină Acrișor
Magneziu Alb Fără Metalic
Potasiu metalic Alb dens Fără Alcalin
Polistiren Negru închis Hidrocarburi Fără
Policlorură de vinil Cenușiu închis Acid clorhidric Fără
Produse petroliere Negru Uleios Acrișor
Sulf Alb-negru Specific Acid

INFLAMAREA – este arderea rapidă a vaporilor proveniți dintr -un
lichid combustibil. Pentru ca inflamarea să se poată produce este necesar să
se formeze la suprafața lichidului un amestec combustibil de vapori – aer și
să existe o sursă de aprindere .
AUTOINFLAMAREA – este aprinderea vaporilor unui lichid
combustibil, fără ca aceștia să vină în contact cu o sursă de aprindere,
pentru aceasta fiind suficientă numai prezența aerului. Ea se produce în
condițiile unei anumite cantități de vapori și a realizării temperaturii de

13 autoinflamare. Temperatura de autoinflamare este temperatura minimă până la
care este necesar să se încălzească o substanță combustibilă pentru a se produce
aprinderea a mestecului de vapori – aer, fără a veni în contact direct cu sursa de
aprindere. Ea are o valoare întemeiată, oscilând între limitele largi, determinate
de presiunea vaporilor, concentrația amestecului (raportul dintre vapori și
oxigenul atmosferic).
COMBUSTIBILITATEA – este proprietatea pe care o au unele
corpuri de a arde în prezența oxigenului sau a aerului. Din acest punct de
vedere există trei grupe de combustibilități: incombustibile, greu combustibile
și combustibile .
SARCINA TERMICĂ – de inc endiu reprezintă cantitatea de căldură
exprimată în Kcal, degajată pe timpul arderii, pe unitate de suprafață
exprimată în Kg /m2, considerând materialele combustibile repartizate
uniform într -o încăpere. Deci sarcina termică este produsul dintre cantitatea
de material combustibil, exprimată în Kg/m2, și puterea calorică exprimată în
Kcal/Kg, specifică fiecărui material.
Pentru definirea noțiunii de incendiu sunt necesare trei elemente:
– existența u nei arderi scăpate de sub control;
– producerea de pagube materiale în urma arderii;
– necesitatea intervenției printr -o acțiune de stingere în vederea
întreruperii și lichidării arderii.
Lipsind unul din aceste elemente, arderea nu poate f i considerată un
incendiu.
Incendiul este o ardere rapidă, declanșată cu sau fără voia omului,
scăpată de sub control, în urma căruia se produc pagube materiale și
pentru a cărei întrerupere și lichidare este necesară intervenția cu mijloace
de stingere adecvate (Noțiuni de fizică și chimie pentru pompieri – Col.ing. (r)
Pompiliu Bălulescu, N. Călinescu, C. Iorgulescu, V. Macriș, pag. 16 – 20).
Incendiul este deci, o însumare de procese fizice și chimice care se
amplifică și devin mai complexe pe măsură ce înaintează în timp. Principalul
fenomen este totuși arderea unor materiale sau substanțe combustibile însoțite
de degajarea unei mari cantități de căldură.

I.3.2. FENOMENUL DE APRINDERE

APRINDEREA – sau inițierea arderii se produce fie c ând substanța sau
materialul combustibil vine în contact cu o sursă externă de căldură, fie datorită
unei surse de căldură internă.
Ca sursă externă de căldură se citează focul deschis, radiația termică,
scurtcircuitele, etc., iar ca surse interne – autoaprinderile. Acestea sunt de fapt și
cauze ale incendiilor .
Aprinderea, ca și arderea, are loc numai în stare gazoasă și cu atât mai
ușor cu cât emanația de vapori și de gaze începe la o temperatură mai joasă.
Aprinderea substanțelor combustibile are loc la o anumită temperatură denumită
temperatura de aprindere .

14 TEMPERATURA DE APRINDERE reprezintă temperatura cea mai
mică la care o substanță combustibilă aflată în prezența aerului sau
oxigenului trebuie încălzită pentru ca arderea să continue de la sine , fără
încălzire exterioară, în contact cu o sursă de inițiere (de tip scânteie
electrică, suprafață caldă ș.a) și a arde în continuare după îndepărtarea
sursei, de la sine, fără aport de energie din exterior. Temperaturile de
aprindere a unor mate riale solide sunt exemplificate în tabelul de mai jos :

Denumirea materialului Temp.de
aprind.(C) Denumirea materialului Temp.de
aprind.(C)
Antracit 800 In fibre 345
Asfalt 400 Iută 254
Brad 225 Lignit 300-450
Bumbac cârpe 320 Magneziu 450
Bumbac fibre 200-220 Mangal 180
Bumbac țesături 225 Molid 282
Cafea 400-450 Mătase fibre 279
Carpen 250 Mătase artificială 472
Carton 300-360 Naftalină 79
Catran 335 Paie 200-220
Cauciuc natural sintetic 250-450 Pene 500
Cărbune brun 250-300 Piele moale 400-450
Ceai 290 Pin 280
Celuloid 125-190 Pirită praf 401
Cânepă 215 Plută – plăci 260
Cocs metalurgic 620-770 Poliamide fibre 420
Celuloză 160-170 Poliamide praf 535
Celuloză praf 434 Polietilenă 341
Colofoniu praf 329 Policlorură de vinil 900
Coșuri nuiele 380 Poliesteri – fibră sticlă 390
Dinamită 180-200 Polimetacrilat 450
Fag 295 Porumb boabe 250
Făină de lemn 430 Praf pușcă 178-176
Făină de plută 210 Polistiren 340-345
Fân 205-210 Poliuretan spumă 310
Fosfor alb 45 Rumeguș fag 396
Fosfor roșu 240 Rumeguș molid 445
Funingine 900 Stejar 340
Grafit 850 Sulf 207
Grăsime animală 340-450 Tanin pulbere 512
Hamei 250-300 Trotil 240-300
Hârtie 185-363 Turbă 230
Huilă 400-500 Tutun, tutun frunze 175-393
In 232 Zahăr praf 377-410

15 I.4. REGULI ȘI PREVEDERI LEGALE PRIVND ACTIVITATEA DE
INVESTIGARE A CAUZELOR INCENDIILOR – ASPECTE
JURIDICE

Activitatea de cercetare a cauzelor și împrejurărilor producerii incendiilor
este reglementată prin Ordinul ministrului administrației și internelor
nr.1134/2006 pentru aprobarea ,, Regulamentul ui privind planificarea,
organizarea, desfășurarea și conducerea acțiunilor de intervenție ale
serviciilor de urgență profesioniste ’’ regulament care la articolul 35 litera m
stipulează că: ,,Stabilirea cauzei producerii evenimentului și condițiilor care
au favorizat evoluția acestuia cuprinde acțiunile și activitățile desfășurate în
scopul procurării, analizării și exploatării datelor, informațiilor și
problemelor de orice natură, aprecierii corecte a elementel or care au
determinat producerea evenimentului și identificarea condițiilor care au
favorizat evoluția acestuia.
In baza prevederilor O.M.A.I. nr. 1134, prin Ordinul Inspectorului
General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr.1146/ I.G. din
28.10.2008, a fost aprobată ,, Dispozițiile tehnice de elaborare a
documentelor de pregătire, organizare, conducere, desfășurare, evidență,
analiză, evaluare și raportare a acțiunilor de intervenție ale serviciilor
profesioniste pentru situații de ur gență ,,.
Conform prevederilor art. 58 din ordinul mai sus menționat ,,
Raportul de evaluare a intervenției se întocmește de unitate/grup de
intervenție și se înaintează la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în
termen de 20 de zile de la desfășurarea acțiunii de intervenție, care a pus
probleme prin natura produselor periculoase, consecințele asu pra populației,
bunurilor și mediului, dificultăți întâmpinate în folosirea tehnicii, complexitatea
evenimentului ’’. Raportul de evaluare se va redacta explicit, pe momente de
desfășurare a intervenției și va cuprinde toate informațiile necesare pentru
decelarea unor concluzii care să conducă la perfecționarea activităților de
organizare, pregătire și desfășurare a intervențiilor.
Raportul de evaluare a intervenției, de regulă, cuprinde:
a) data și ora producerii evenimentului;
b) adresa, denumirea și desti nația obiectivului unde s -a produs
evenimentul și în ce a constat acesta;
c) datele generale despre obiectiv (principalele date privind construcțiile
și instalațiile, procesul tehnologic, evenimentul produs și condițiile de
desfășurare a intervenției);
d) observarea, anunțarea și modul de acțiune a primei intervenții;
e) cauza și împrejurările producerii evenimentului (condițiile
hidrometeorologice, existența și starea surselor de alimentare cu apă și a
instalațiilor speciale, existența rezervei de substanț e de intervenție și mijloace de
protecție individuală);
f) intervenția subunității (subunităților) – concluzii privind cunoașterea
obiectivului, a raionului de intervenție și modul de realizare a dispozitivului de

16 intervenție; concluzii privind modul de ex ecutare a atribuțiilor de personalul
gărzii (gărzilor) de intervenție;
g) intervenția unității;
h) concluzii privind logistica intervenției și funcționarea autospecialelor,
utilajelor, accesoriilor și mijloacelor de protecție;
i) aprecierea intervenției;
j) consecințele evenimentului;
k) măsurile întreprinse pentru înlăturarea neregulilor constatate pe timpul
intervențiilor;
l) concluzii și învățăminte desprinse în urma desfășurării acțiunilor de
intervenție;
m) propuneri de completare și modificare a actel or normative interne
(protocoale, ordine, proceduri etc.);
n) propuneri de recompensare a personalului implicat;
o) scheme cu prezentarea situației inițiale și a celor intermediare, pe
parcursul desfășurării acțiunilor de intervenție.

A) ASPECTE JURIDICE – conform reglementării legii penale,
incendiul reprezentă mijlocul prin care pot fi comise acte de diversiune,
distrugeri de bunuri și valori, ori este un efect al neglijenței în serviciu.
Obiectivul juridic al acestor infracțiuni intenționate sau din cu lpă, îl
constituie relațiile sociale care ocrotesc bunurile, valorile, viața și integritatea
persoanelor fizice, iar obiectul material îl constituie însuși bunurile ori valorile
asupra cărora făptuitorul își exercită acțiunea ori infracțiunea ilicită.
Latura obiectivă constă în aprinderea de bunuri ca urmare a unor acțiuni
ori infracțiuni ale unor persoane fizice.
Latura subiectivă, în cazul infracțiunilor intenționate, constă în intenția
directă a subiectului de a distruge ori degrada un bun, care săvâr șind incendierea
dorește și acceptă întru totul urmările faptei sale.
În cazul infracțiunilor din culpă ce se pot săvârși prin incendiu, latura
subiectivă constă în însăși vina subiectului manifestată sub forma nesocotinței,
imprudenței, neprevederii urmă rilor faptei sale.
Legea penală prevede că prin incendiu se pot săvârși următoarele
infracțiuni:
– actele de diversiune prevăzute la art.163 din Codul Penal;
– distrugerea și distrugerea calificată prevăzută la art.218 din Codul Penal;
– distrugerea în paguba avutului public prevăzută la art.231 din Codul
Penal;
– distrugerea din culpă prevăzută la art.219 din Codul Penal;
– distrugerea din culpă în paguba avutului public prevăzută de art.232 din
Codul Penal;
– neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 din Codul Penal.

17 B) INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE CU INTENȚIE – actele de diversiune
comise prin incendii, sunt considerate ca o infracțiune îndreptată împotriva
securității statului, se săvârșesc întotdeauna cu intenție și pot fi cons tatate și de
lucrătorul de poliție, care are însă datoria de a trimite de îndată lucrările ce le -a
întocmit procurorului ce exercită supravegherea, în vederea sesizării organelor
de cercetare competente să soluționeze cauzele penale respective.
O altă in fracțiune este cea prevăzută de art. 271 din Codul Penal, din
conținutul căruia rezultă că se poate săvârși și prin incendiere, având ca urmări
distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun
aparținând altuia.
Sfera bunurilor asupra cărora se pot răsfrânge activitățile ilicite ale
subiectului nu este limitată de legiuitor.
Considerând că nu toate distrugerile reprezintă același pericol social,
legea penală stabilește bunurile pentru a căror distrugere ori degradare
făptuitor ul va fi sancționat cu o pedeapsă mai aspră. Aceste bunuri sunt:
cablurile telefonice, telegrafice sau înalta tensiune ori conductele petroliere,
precum și bunurile ce au o deosebită valoare artistică, științifică, arhivistică ori
socială.
Referindu -se la incendiu ca mijloc întrebuințat de făptuitori la producerea
distrugerii, legea tratează problema ca agravantă, prevăzând în acest caz o
pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, aceasta însă cu condiția ca prin folosirea
incendiului să fi rezultat un pericol public. Situația este aceeași chiar când
bunurile asupra cărora s -a exercitat acțiunea distrugătoare aparțin însăși
făptuitorului.
Pericolul public este de fapt o stare de primejdie iminentă ce poate
periclita situația unor bunuri – altele decât cele af ectate direct de incendiu – sau
vieți omenești. El trebuie apreciat de la caz la caz, ținându -se seama de locul
unde s -a produs fapta, de urmările produse sau ce se puteau produce și chiar de
însăși amenințarea iminentă, directă, a unor bunuri sau valori a parținând
avutului public sau personal al cetățenilor ce se aflau în vecinătatea celor
incendiate.
O altă infracțiune de acest gen, prevăzută separat de legea penală, este
distrugerea calificată , pentru existența căreia se cere ca după comiterea
acțiunilo r de distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuințare a unui
bun, să se fi produs consecințe deosebit de grave ori chiar un dezastru. Prin
consecințe grave sau consecințe deosebit de grave legea (art.146 din Codul
Penal), înțelege situația cân d prin infracțiune s -au produs pagube materiale mari,
care au avut repercursiuni asupra realizării planului de stat sau al unității, au
produs o stânjenire importantă activității unității ori au cauzat alte asemenea
urmări). Termenul “dezastru“ (art.281 al .2 din Codul Penal), constă în
distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau
persoane ori a unor instalații sau lucrări și care au avut ca urmare moartea sau
vătămarea gravă a integrității corporale ori sănătății mai multor persoane.
Trebuie reținut că distrugerea calificată se poate produce atât în domeniu
particular cât mai ales în domeniul avutului public.

18 Lucrătorul de poliție aflat în fața unui caz de distrugere intenționată
săvârșită prin incendiere trebuie să admi nistreze asemenea probe care să
dovedească, pe de o parte, intenția făptuitorului și activitățile pe care acesta le -a
întreprins, iar pe de altă parte, bunurile și valorile asupra cărora s -a răsfrânt
acțiunea prin distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare.
In activitatea de cercetare și stabilire a cauzelor producerii incendiilor se
are în vedere și prevederile unor hotărâri ale Guvernului și acte normative care
reglementează activitatea de prevenire și stingere a incendiilor cum ar fi:
– Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
– HGR 786/2002 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele
de prevenire și stingere a incendiilor;
– H.G.R. nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcții, in stalații
tehnologice și alte amenajări care se supun avizării și /sau autorizării p.s.i.;
– O.M.A.I. nr.163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare
împotriva incendiilor;
– O.M.A.I. nr.1312/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aviz are
și autorizare privind prevenirea și stingerea incendiilor;
– O.M.A.I. nr. 712/2005, modificat prin O.M.A.I. 786/ 2005 pentru aprobarea
Dispozițiilor Generale privind instruirea salariațiilor în domeniul situațiilor de
urgență.
In întreaga economie n ațională, pe ramuri de producție, există ordine și
instrucțiuni care stabilesc reguli ce trebuie respectate în vederea prevenirii și
stingerii incendiilor.
In cursul cercetării incendiilor trebuie urmărit modul în care prevederile
acestor acte normative a u fost respectate, pentru a putea stabili vinovăția sau
nevinovăția persoanelor implicate în cauză.

19 CAPITOLUL II
CAUZE ȘI ÎMPREJURĂRI ALE PRODUCERII SITUAȚIILOR DE
URGENȚĂ

II.1. IERARHIZAREA CAUZELOR ȘI IMPREJURĂRILOR
PRODUCERII SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ DEFINITE DE INCENDII

O corectă identificare a surselor de aprindere și deci a stabilirii cauzelor
de incendiu, permite statistici reale cu consecințe importante la nivel macro și
microsocial.
Astfel, evidențierea corectă a celor mai frecvente cauze de incendiu,
dinamica acestora, repartizarea pe ramuri de activitate (industrie, comerț,
transporturi, agricultură, etc.), influența factorilor sezonieri geografici sau de
timp (oră din zi, zi de odihnă sau muncă), ș.a., asigură:
– compararea incendiilor cu alte evenimente negative (catastrofe,
cutremure, accidente industriale);
– perfecționarea permanentă a legislației de prevenire și stingere a
incendiilor, elaborarea unor norme și regulamente eficiente și echilibrate;
– dezvoltarea unor programe educați onale adecvate, mai ales pentru
situații social -economice, momentane cu implicații negative (de exemplu: iarna –
crește numărul incendiilor datorate mijloacelor de încălzire; lipsa în unele
perioade a buteliilor cu gaze comprimate de pe piață, favorizează incendii
datorate improvizațiilor), inclusiv prevenirea unor acte antisociale de tip
ARSON;
– identificarea produselor și echipamentelor de prevenire și stingere a
incendiilor (detectoare, stingătoare, centrale de semnalizare, instalații de
stingere, ș.a. ) cu funcționare necorespunzătoare și luarea măsurilor adecvate față
de producători;
– elaborarea unor măsuri speciale pentru imobile sau incinte cu aglomerări
de persoane sau bunuri de mare valoare;
– fundamentarea studiilor de risc de incendiu;
– identificarea obiectivelor pentru perfecționarea concepției și tacticii de
prevenire, antrenament și intervenție a pompierilor.
În funcție de cauzele care le determină incendiile pot fi clasificate în trei
mari categorii (C. Suciu – Criminalistica, ediția 1972, pag. 322 -333; I. Mircea –
Criminalistica, ediția 1978, pag. 99 -101; E. Stancu – Criminalistica, știința
investigării infracțiunilor, editura Tempus S.R.L. București 1992 ):
– incendii provocate de cauze naturale;
– incendii provocate de cauze t ehnice (accidentale );
– incendii provocate premeditat.
Această categorisire este discutabilă, deoarece la rândul lor și anumite
incendii ”naturale” , după această clasificare (autoaprinderi, descărcări electrice,
razele solare, electricitatea statică e tc.), pot implica vinovăția unor persoane
datorită depozitării necorespunzătoare a materialelor, neluării măsurilor pentru
protecție împotriva descărcărilor electrice din atmosferă, etc.

20 Pe de altă parte considerăm că nu se pot grupa cauze care nu sunt n aturale
și nici nu sunt urmarea unei neglijențe sau intenții cum ar fi de exemplu: ruperea
bruscă a unei conducte de benzină, ca urmare a unui defect de construcție și care
poate incendia o suprafață mare dintr -o secție de producție.
Urmările lăsate de i ncendiu prezintă uneori o mare asemănare, nefiind
specifice, în cele mai multe cazuri, unei grupe aparte. Astfel, în caz de
autoaprindere putem avea de -a face cu un incendiu accidental, în situația în care
nu se cunoșteau posibilitățile de autoaprindere a substanței respective, sau putem
avea un incendiu provocat din neglijență, în cazul în care se cunoșteau
posibilitățile fizico -chimice ale substanței și nu s -au luat măsuri de prevenire
deja stabilite.
Furtunile, inundațiile, cutremurele, chiar și animalele pot crea condiții
favorabile pentru apariția unor cauze de incendiu, cum ar fi: arcuri și scântei
electrice, reacțiile unor substanțe cu apa etc. Din aceste motive studierea
cauzelor de incendiu va trebui să se facă pe două grupe :
– cauze teh nice de incendiu, care cuprind cauze și împrejurări
cunoscute în general și față de care sunt prevăzute, în majoritatea cazurilor,
măsuri specifice de prevenire ;
– incendii provocate intenționat.
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le -au produs se poate
face în funcție de elementele obligatorii menționate la capitolul I.3.1, alin.3.,
dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor de
aprindere.
Astfel, se pot deosebi următoarele categorii:
 Surse de aprindere cu flacără:
– focul în aer liber;
– flacără (chibrit, lumânare);
– flăcări de la aparate termice.
 Surse de aprindere de natură termică:
– obiecte incandescente (țigară, topituri metalice, becuri și
proiectoare electrice, jar, cenușă, zgură de l a aparate de încălzit, particule
incandescente de la sudură, ș.a.);
– căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale);
– efectul termic al curentului electric;
– coșuri defecte și necurățate (fisuri, scântei, etc.);
 Surse de aprindere d e natură electrică:
– arcuri și scântei electrice;
– scurtcircuit (echipamente, cabluri, ș.a.);
– electricitate statică;
 Surse de aprindere spontană:
– aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacții chimice
exoterme);
– aprindere spontană de natură fizico -chimică;
– aprindere spontană de natură biologică;
 Surse de aprindere de natură mecanică:

21 – scântei mecanice;
– frecare;
 Surse de aprindere naturale:
– căldură solară;
– trăsnet;
 Surse de aprindere datorate explozivilor și materialelor i ncendiare;
 Surse de aprindere indirecte (radiația unui focar de incendiu, flacăra
unui amestec exploziv, ș.a.);
 Incendii de tip arson, ale căror surse de aprindere utilizate de regulă de
incendiatori, se regăsesc în categoriile anterioare.
 Explozia, ca fen omen tehnic distinct, trebuie tratată ca împrejurare
declanșatoare a incendiului și nu ca sursă de aprindere.

II.1.1. CAUZE TEHNICE

1. SURSE DE APRINDERE CU FLACARĂ
Formele sub care se manifestă focul deschis și prin care poate genera
incendii sunt: flacăra de chibrit, de lumânare, de lămpi de gătit și lămpi de
iluminat cu petrol, focurile făcute în aer liber, flacăra de la sudură oxiacetilenică,
de la lămpile de lipit și altele.
Din punct de vedere chimic flacăra este o masă de gaze care dezvoltă
lumină și căldură ca urmare a unor reacții chimice foarte exoterme (P.Bălulescu
– Cauzele tehnice ale incendiilor și prevenirea lor).
Căldura de reacție, ca sursă de aprindere, constituie, de cele mai multe ori,
cauza unor incendii. Flăcările se produc în urma combinării gazelor din cauza
reacțiilor puternice exoterme cum sunt de obicei combinările combustibililor cu
aerul sau cu oxigenul.
Se întâlnesc cazuri în care și substanțele necombustibile reacționează cu
anumite gaze, de exemplu: clorul cu hidrogenul, clorul cu fosfatul, în ambele
cazuri producându -se flăcări.
Ceea ce trebuie reținut este faptul că flăcările constituie rezultatul exclusiv
al arderii gazelor.
Flăcările degajate pe timpul incendiului au temperatura cuprinsă între 700
– 1000 0 C, iar în unele cazuri pot ajunge la 1500 0 C. Temperatura de aprindere
a unei țigări ce arde mocnit în aer liber este de aproximativ 650 –750 0C.
În cazul unui tiraj prelungit s -a ajuns la 771 0C. La majoritatea
materialelor combustibile incendi ul nu se poate declanșa prin simplul contact cu
o țigară în stare de incandescență, decât dacă există o fază intermediară a unei
arderi mocnite, aceasta constituind de fapt o caracteristică a unui astfel de
incendiu.
Faza de mocnire este de ordinul orel or. Cercetările efectuate în străinătate
cu privire la producerea și propagarea incendiilor mocnite la materialele aflate
fie sub formă de particule, fie în vrac, de la țigările aprinse, confirmă acest lucru.
Investigatorul la incendiile care au drept su rsă de aprindere – flacăra,
trebuie să urmărească:

22 – verificarea existenței mijloacelor care utilizează flacăra sau care
pot în anumite condiții, să formeze flacără (aparate de sudură, facle, cuptoare,
aparate de gătit, aparate de iluminat, aparate de l aborator, ș.a.).
– verificarea existenței în zonă, înaintea incendiului, a unui foc în
aer liber (din declarațiile unor martori);
– examinarea urmelor și resturilor rămase de la mijloacele care
utilizează flacără;
– determinarea caracteristicilor de aprindere și ardere a materialelor
și substanțelor aflate în zona incendiului, a gradului lor de uscăciune
(deshidratare);
– evaluarea temperaturii flăcărilor, în funcție de temperatura de
ardere a combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ar dere, precum și de
căldura pierdută prin radiație sau consumată de către produsele de ardere;
– verificarea efectuării unor ignifugări în zona afectată de incendiu;
– compararea căldurii de reacție a flăcării cu temperatura sau
energia minimă de apri ndere a materialelor și substanțelor combustibile aflate în
zona de incendiu;
– studierea condițiilor de microclimat sau a situației meteorologice.
De exemplu, arderea mocnită a 24 grame smocuri de bumbac cu fibre
scurte după aprinderea de la țigară a durat o oră; o grămadă de 61 grame
rumeguș cu umiditatea de 7% și densitate de 0,15 a ars mocnit 3 ore.
Din cauza țigărilor aruncate la întâmplare se produc multe incendii. Se
citează, de exemplu, incendiu de la o școala din Chicago produs la 01.12.1958 ,
care a costat viața a 95 de persoane din care 92 copii și a răscolit opinia publică
mondială. Punctul de inițiere a incendiului a fost locul de lângă scara aripii de
nord , unde erau depozitate deșeuri de materiale ușor combustibile (ziare vechi,
arhivă, tapete etc.). Aceste materiale ușor combustibile lăsate din neglijența
conducerii școlii și a îngrijitorului au fost aprinse de la țigara unui elev care
fuma pe ascuns.
Lăsarea lumânărilor aprinse și nesupravegheate constituie altă împrejurare
în care s -au produs o serie de incendii.
Astfel, a izbucnit un incendiu la magazinul universal din comuna Sînești
județul Ialomița. Gestionarul raionului de alimente obișnuia să vândă produse și
după ora închiderii magazinului. Pentru că unicul bec din această p arte a
magazinului nu asigura o bună vizibilitate până în partea din spate, unde se afla
magazia de mână, acest lucru fiind împiedicat și de o perdea de doc ce despărțea
magazinul de aceasta, se folosea în multe cazuri de o lumânare. S -a presupus că
în sea ra izbucnirii incendiului gestionarul a folosit din nou lumânarea pe care a
uitat-o aprinsă și de la care s -au incendiat materialele combustibile din
apropiere.
2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ .

Dintre corpurile supraîncălzite care pot genera incendii se exemplifică:
coșurile supraîncălzite, de cele mai multe ori ca urmare a unor defecte de
construcție, sobe de tablă, instalații de încălzire centrală cu aburi, radiatoarele

23 electrice utilizate la c rescătoriile de animale, aparate electrice de încălzit și
lămpile electrice de puteri mari.
Transmiterea căldurii de la aceste corpuri la alte corpuri pe care în
anumite condiții le incendiază se face prin radiație, conductibilitate sau
convecție în cazu l transmiterii căldurii de la un corp la altul prin
conductibilitate, căldura se propagă din particulă în particulă în interiorul
aceluiași corp în masa căruia există diferențe de temperatură. în corpuri diferite
căldura se propagă numai atunci când sunt î n contact. Conductele, barele și
grinzile metalice încălzite puternic degajă o cantitate de căldură suficientă
pentru a aprinde substanțele și materialele combustibile cu care vin în contact.
Se citează cazuri când o conductă încălzită în timpul unui incen diu declanșat la
subsolul unei clădiri, poate să aprindă materialele combustibile de la parter sau
de la etajul I, chiar dacă există planșee din beton armat. Căldura transmisă prin
conductibilitate face ca temperatura conductei, la o distanță de câțiva met ri de
sursă să fie superioară temperaturii de aprindere a anumitor materiale
combustibile.
Transmiterea căldurii prin convecție se produce numai la lichide și gaze,
energia termică transmițându -se prin deplasarea particulelor de lichide sau gaze
încălzi te.
Gazele încălzite la temperaturi ridicate pot aprinde substanțe
combustibile. Gazele calde rezultate din arderea unor materiale combustibile sau
aer cald folosit în special la uscătorii pot constitui surse de incendiu.
Investigatorul, la incendiil e cu sursa de aprindere de natură termică,
trebuie să urmărească:
– existența și starea tehnică a instalațiilor, aparatelor termice sau
electrice de încălzit;
– determinarea modului de transfer și acumulare a căldurii;
– stabilirea combustibilului utilizat în aparatele termice;
– examinarea urmelor și resturilor provenite de la obiectele
incandescente (jar, cenușă, becuri, proiectoare, țigări, etc.);
– determinarea caracteristicilor de aprindere și ardere a materialelor
combustibile amplasate în apropierea sursei de aprindere;
– compararea temperaturii de aprindere a substanțelor combustibile
cu temperatura sursei de aprindere;
– efectuarea de măsurători experimentale;
– reconstituirea situației investigate.
În cazul în care pe parc ursul coșurilor pentru evacuarea fumului există
fisuri care permit ieșirea gazelor destul de fierbinți (459 0 C) în încăperi, poduri,
etc., se pot provoca incendii.
Radiația termică transmisă în cazul unor surse puternice de căldură ca:
sobe metalice, b urlane de tablă, coșuri de fum deteriorate, poate aprinde
materialele combustibile existente la anumite distanțe de aceste surse.
În astfel de condiții a izbucnit un incendiu la podul imobilului numitului
C.D din localiatea Orlat, din cauza unui coș de fum necurățat.
La ora izbucnirii incendiului ( 03,40 ) mijlocul de încălzire (sobă cu

24 acumulare de căldură) nu era în funcțiune .
Excluzând de la început cauze care nu justificau a fi analizate (descărcări
electrice, sudură, autoaprindere etc.),s -a ajuns la concluzia luării în considerare a
următoarei cauze: coș defect; argument: observarea incendiului la acoperiș în
zona coșului de evacuare a fumului, de către mai mulți martori oculari.
Sobele supraîncălzite constituie de asemenea un real peric ol de incendiu,
de cele mai multe ori incendiul producându -se prin transmiterea radiației termice
la materialele combustibile înconjurătoare. Astfel, locuința lui N.P. din comuna
Strejești, județul Vâlcea, a ars în proporție de 50% datorită faptului că ac esta
utiliza pentru încălzire o sobă metalică alimentată cu motorină, care nu mai
funcționa la parametrii proiectați. N.P. a plecat de acasă și a lăsat funcționând
această sobă care s -a supraîncălzit și astfel a făcut să se aprindă elementele
combustibile din jur (covor, mobilă) producând incendierea camerei și mai apoi
o parte din locuință până când incendiu a fost observat.
Ulterior N.P. a recunoscut că soba cu pricina se mai încinsese de câteva
ori, neproducând însă aprinderea unui material .
În momentul lichidării incendiului s -a putut observa că nu soba a fost cea
care a luat foc și că aceasta a transmis o mare cantitate de căldură elementelor
care au înconjurat -o iar acestea s -au aprins.
Aparatele electrice de încălzit și lămpile incandescent e, prin
supraîncălzirea lor, pot aprinde materialele combustibile din apropierea lor.
Referindu -se la un fier de călcat electric care nu este prevăzut cu regulator de
temperatură, după câteva ore de funcționare ajunge la roșu. în asemenea situații
incendii le izbucnesc cu siguranță.
Datorită faptului că talpa fierului de călcat permite accesul aerului numai
pe margini care sunt încălzite mai puțin decât mijlocul, incendiu nu se poate
produce imediat.
Totuși se produce o ardere mocnită, masa lemnoasă se carbonizează și se
perforează.
Incendiul se declanșează de cele mai multe ori abia în momentul în care
aerul pătrunde liber la părțile incandescente apărute după arderea mocnită
lemnului.
Un fier de călcat uitat în priză a provocat incendiul care a izbucnit la
Cooperativa ,,Confecția” din municipiul Ploiești. Din expertiza făcută de
organele de specialitate a rezultat că la terminarea lucrului a fost uitat în priză de
către personalul muncitor un fier de călcat, iar instalația electrică nu a fost
scoasă de sub tensiune.

3. SCÂNTEI DE MATERIALE COMBUSTIBILE ȘI DE LA SUDURĂ

Prin scânteie se înțelege o particulă incandescentă, care se desprinde
dintr -un corp care arde sau dintr -un material dur pe timpul operațiunilor de
polizare, lovire etc. Scânteile din materialele combustibile constituie o sarcină
concentrată a energiei te rmice și temperatura lor este mult mai mare decât
temperatura de aprindere a materialului combustibil. În cazul când se depășește

25 mărimea unei particule, ajungându -se la bucăți de material combustibil purtat de
vânt (focuri zburătoare), capacitatea termică este mult mai mare și deci pericolul
de incendiu crește.
a) scântei de materiale combustibile (cărbune, lemn, păioase, etc.):
Pericolul de incendiu generat de scântei depinde de trei factori :
– distanța până la care își păstrează incand escența (capacitatea
termică) suficientă pentru a putea produce aprinderea materialelor combustibile;
– acțiunea curenților de aer;
– natura materialelor din care a provenit.
Dintre acești factori cel mai important este distan ța de zbor.
În cazul incendiilor declanșate la clădiri, în special în mediul rural, odată
cu scânteile, vântul mai poartă și particule de material în stare de incandescență,
uneori, chiar la distanțe de 100 m.
Scânteile unui coș de fum au provocat incendiul la un depozit al unei
fabrici de mobilă din Germania, unde se găseau materiale prețioase din import.
Din cercetările amănunțite și convorbirile cu lucrătorii fabricii s -a constatat că,
cu ocazia focului făcut la cazane, în cursul funcționării se răspândea, de regulă,
o ploaie de scântei.
Cercetările făcute la hala cazanelor au dovedit că în decurs de mai multe
zile focarul a fost alimentat cu o cantitate de două vagoane de P.V.C., lemn,
așchii și rumeguș . La gura coșului au fost descoperite resturi de funingine
depusă sub forma de limbi, care fluturau în curentul coșului. în apropierea
imediată a coșului se găseau clădiri cu un singur versant, învelite cu carton
gudronat. Pe acoperișurile din imediata apr opiere a coșului au fost descoperite
urme de cuiburi de foc de dată recentă, cu particule de așchii de lemn cu
mărimea de 1 -4 mm, lipite de bitumul topit.
Factorii care au favorizat declanșarea incendiului au fost învelitoarea din
carton gudronat, neacope rită cu nisip, în apropierea imediată a coșului de fum,
precum și cuiburile de lemn și P.V.C., formate pe acoperiș. După curățirea
terenului și a dărâmăturilor provocate de incendiu, s -a descoperit locul focarului
dar nu și cauza de incendiu, care a fost s tabilită ulterior.
Cu ocazia acestui incendiu s -a confirmat încă o dată principiul că la
cercetarea incendiului trebuiesc analizate amănunțit toate urmele și toate
condițiile externe, trebuind să fie interogate toate persoanele ce pot da relații cu
privir e la împrejurările în care a izbucnit incendiul (caz relatat de revista “Unser
– Bradschutz” din Germania nr.30/1980).
b) scânteile produse de la sudură și lucrările cu flacără:
Pe timpul operațiunilor de sudură și la cele cu flacără rezultă milioane de
scântei și particule incandescente. O singură scânteie poate aprinde substanțele
și materialele combustibile din jur, putând ajunge până la 10 m de la punctul de
lucru.
Scânteile pot atinge o temperatură de peste 500 oC ajungând chiar la
1000oC.
Capacitatea termică a scânteilor și depinde de energia înmagazinată și
temperatura lor, aceasta depinzând și de căldura specifică a corpului

26 incandescent.
Scânteile ușoare rezultate la lucrările de sudură au o putere de aprindere
mai mică decât scânteile ma i grele (brocuri) care se obțin pe timpul lucrărilor de
tăiere și care prezintă un pericol mai mare.
Sunt dese cazurile în care incendiile sunt provocate de particule metalice
și zgură incandescentă produsă pe timpul operațiunilor de sudură. în ziua de
30.08.1998 a izbucnit un puternic incendiu la Colonia de cazare a Grupului de
șantiere Construcții Industriale Târgoviște, județul Dîmbovița, în baraca
dormitor, din cauza unei suduri efectuate în interiorul acesteia de către
muncitorul N.I., lucrare efectua tă cu 15 min. înainte de izbucnirea incendiului.
Din analiza cauzelor a rezultat că inițierea arderii a avut loc ca rezultat al
căderii unei particule de material topit și zgură incandescentă între rosturile
pardoselii de scândură ale barăcii. Deoarece d urata acestei lucrări a fost mică
(circa 3 -5 min, după care N.I. și celelalte persoane care îl însoțeau au părăsit
baraca, nu a existat posibilitatea sesizării la timp a incendiului care s -a soldat cu
o pagubă de peste 586.000 lei (Dosar 3 -4/1998, I.G.C.P. M. – București).
c) scântei mecanice – Energia mecanică care se transformă în scântei de
șoc (lovire, izbire), scântei de frecare și scântei de abraziune pot constitui cauza
de aprindere a substanțelor combustibile.
Pentru determinarea energiei scânteii mecanice s -au efectuat ample
cercetări de către specialiști ca: Gaulrapp Fedor, Voigstberger, Schultz etc.
La încercări s -au folosit amestecuri de diferite substanțe combustibile.
Scânteile mecanice necesare aprinderii s -au obținut prin lovire (izbire), șlefuire
(frecare), abraziune.
Limita inferioară de inflamabilitate a amestecurilor combustibile în cazul
aprinderii prin scânteie de frecare, aproape de cea atinsă la aprinderea cu scântei
electrice, în schimb limita superioară depinde de natura oțeluril or și este în
schimb limita mai mică decât cea determinată pentru scânteile electrice.
Scânteile de șoc se produc acolo unde se folosesc dornuri, dălți, unde
obiectele de oțel cad pe alte corpuri metalice feroase. Ele se mai produc și în
cazul pătrunderii accidentale a unor piese metalice (șuruburi, piulițe, cuie etc.) în
mașini și aparate de măcinare a unor substanțe combustibile.
Scânteile mecanice produse în urma accidentelor de circulație, în special
prin lovirea directă a rezervoarelor cu benzină, au cauzat incendii, unele dintre
ele transformându -se în catastrofe. Un astfel de incendiu s -a produs la data de
23.05.1990 pe D.N. 2 A (București – Constanța) pe raza municipiului Slobozia.
în urma coliziunii a două autovehicule (un autotren încărcat cu but elii de oxigen
și o cisternă de transport lapte), din cauza lovirii rezervorului de carburanți al
autotrenului, s -au produs scântei mecanice care au aprins benzina din interiorul
acestuia și cea revărsată pe carosabil datorită impactului.
În urma evenimentului autotrenul a fost distrus 100% iar cisterna în
proporție de 65%.

27 4. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ

În general prin instalație electrică, se înțelege ansamblul de echipamente
interconectate într -un spațiu dat, echipament electric fiind orice dispozitiv
întrebuințat pentru producerea, transportul, distribuția sau utilizarea energiei
electrice.
SCÂNTEIA ELECTRICĂ – este o porțiune luminoasă a canalului unei
descărcări electrice distructive printr -un dielectric, caracterizată prin zg omot
datorită expansiunii rapide a gazelor calde (P. Bălulescu, Opera citată, pag.179).
Scânteile electrice se produc numai dacă se atinge o tensiune suficientă să
străpungă dielectricul dintre electrozi. În practică scânteile electrice se formează
la înt rerupătoare, tablouri de siguranță, la producerea scurtcircuitelor și a
diferitelor arce electrice, la mașinile electrice, pe timpul descărcării electricității
statice și atmosferice precum și la stabilirea sau întreruperea a două contacte.
Practic, se pr oduc două tipuri de scântei: inductive și capacitive. Scânteile
inductive se formează și se observă la deschiderea sau închiderea contactelor
într-un circuit electric.
Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă între doi electrozi,
emițând pute rnice radiații termice cu temperaturi ce pot ajunge la 3500 – 4000
oC.
La Chimpex Constanța s -a produs un incendiu provocat de un arc electric
în următoarele împrejurări: doi muncitori executând demontarea unei pompe de
vehiculare a benzinei, au provocat scurgeri de benzină de la conducta de
absorbție a acesteia. în această situație au chemat lăcătușii pentru a monta o
blindă pe flanșa conductei de absorbție, și pe electrician pentru a întrerupe
curentul electric de la casa pompelor. în urma scurgerilor d e benzină în camera
pompelor, vapori de benzină și benzina scursă au pătruns prin deschiderile
existente în peretele despărțitor, în camera motoarelor. La deconectarea
curentului de la tabloul electric ce se afla în casa pompelor, arcul electric produs
între contacte a inflamat vaporii de benzină aprinzând benzina revărsată pe jos.
SCURTCIRCUITUL – este deranjamentul frecvent întâlnit în instalațiile
electrice ce se produc între un conductor și masă, între doua conductoare (faze)
și chiar trei faze.
La con ductoarele electrice ale instalațiilor electrice de forță și iluminat se
pot produce, de cele mai multe ori din cauza deteriorării izolației, ca urmare a
îmbătrânirii sau a unor îndepărtate și îndelungate solicitări, supradimensionarea
elementelor de prote cție, în special a siguranțelor .
Valoarea ridicată a intensității curentului electric demonstrează apariția
intensității de scurtcircuit de deranjament. în urma atingerii conductoarelor sub
tensiune, între ele apar perle de topitură. Forma acestor perle , aspectul structural
al suprafeței conductorului de cupru în locul scurtcircuitului ajută la stabilirea
unor certitudini asupra producerii scurtcircuitului.
Dacă pe conductorul de cupru, imediat după incendiu, se găsește un punct
scurtcircuitat s -ar pute a ca aceasta să fie și o urmare a incendiului care a facilitat
atingerea conductoarelor ca urmare a distrugerii izolației. Existența unor straturi

28 de oxizi pe suprafața conductoarelor de cupru și nedegradarea în apropierea
nemijlocită a porțiunii deteriora te duc la concluzia că acest scurtcircuit nu poate
fi considerat drept o consecință a incendiului.
Un alt indiciu al unui scurtcircuit, pe lângă existența perlării o constituie
topirea siguranțelor sau declanșarea automată a aparatului de protecție.
În noaptea de 04.04.1994 s -a declanșat un incendiu la o hală de pui din
cadrul S.C.AVICOLA S.A. Mînăsia, jud. Ialomița având drept cauză de
incendiu scurtcircuitul. Evenimentul s -a produs în următoarele împrejurări: unul
din elementele de susținere (lanț) al e leveuzei a cedat, rupându -se, determinând
înclinarea acestuia. în această situație una din cele 4 rezistențe s -a rupt
atingându -se de suportul eleveuzei producând scurtcircuitul. Perle incandescente
căzând pe așternutul de paie incendiindu -le, aceasta cons tituind unul din indiciul
imediat și depistarea siguranțelor topite în tabloul de distribuție a energiei
electrice.
Evenimentul a avut ca urmare distrugerea, în totalitate, a adăpostului
respectiv, paguba înregistrată fiind de 42.000.000.lei.
ELECTRICITAT EA STATICĂ – Scânteile capacitive sunt
considerate acelea care se formează la descărcarea electricității statice formată la
mașinile unelte de mare viteză și productivitate care prelucrează hârtie, textile,
cauciuc, benzile transportoare de la fabricile de zahăr, produse făinoase, la
minele de cărbune, la fabricile de peliculă cinematografică, în sistemele de
vehiculare a rumegușului și altele.
Scânteile electrostatice se formează și la pomparea benzinei și a altor
produse petroliere prin conducte și f urtunuri, pe timpul spălării manuale a
obiectelor de îmbrăcăminte și a unor țesături din material plastic în benzină la
vărsarea lichidelor (benzină, neofalină etc.) în vase, precum și pe timpul
introducerii bruște a obiectelor textile și ridicarea lor pre cum și la frecarea lor de
lichid. Cu cât balbotarea este mai puternică cu atât sarcinile electrice sunt mai
mari. Sarcinile electrostatice se formează și la introducerea unui jet de aburi cu
ajutorul furtunurilor de cauciuc în rezervoarele de lichide infla mabile pentru
curățirea lor și chiar introducerea unui jet de apă sub presiunea unui rezervor cu
benzină.
Incendiile cauzate de scântei electrostatice în mai multe cazuri sunt
surprinzătoare, ele apărând în locurile cele mai neașteptate.
Iată un exemplu : în plină zi, s -a produs o explozie urmată de incendiu la
un rezervor dintr -un mare depozit de produse petroliere. Întrucât rezervorul
respectiv pierdea cantități mari de benzină, din cauza neetanșeității fundului
acestuia, s -a introdus apă sub presiune p e la partea superioară a rezervorului
pentru ridicarea nivelului produsului petrolier.
Această operațiune a fost executată cu un furtun de relon cauciucat al
cărui capăt a fost introdus prin gura de vizitare în rezervor la circa 15 -20 cm de
capac și legat de prima treaptă a scării metalice interioare cu un cablu de
aluminiu izolat cu material plastic.
Viteza mare a apei a produs o mișcare dezordonată turbionară în straturile
de benzină. Datorită frecării moleculare dintre aceste substanțe eterogene cu

29 vâscozități diferite, au apărut la suprafața benzinei sarcini electrostatice, care nu
au putut să se scurgă prin masă sau vaporii benzinei. Ca urmare a trepidațiilor
cauzate de viteza apei prin furtun (lovituri de berbec), racordul din aluminiu se
găsea în pe rmanentă mișcare față de lonjeronul scării metalice, apropiindu -se și
îndepărtându -se, frecându -se sau lovindu -se de aceasta .
Datorită diferenței de potențial între suprafața racordului de aluminiu și
cea a lonjeronului metalic s -au produs scântei electr ostatice, factorii care au
favorizat producerea exploziei sunt: existența unui spațiu de 3,37 m între
suprafața benzinei și capacul rezervorului și formarea unui amestec exploziv
între limitele inferioare și superioare de explozie în zona gurii de vizitare , restul
zonei de gaze din rezervor rămânând peste limita superioară de explozie.
Explozia produsă în aceste condiții nu a mai avut un efect mecanic atât de
mare încât să arunce complet capacul, ci numai parțial în zona gurii de vizitare
(Dosar 1/1988, I nspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari –
București ).
Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere de natură electrică,
trebuie să urmărească:
– studierea și compararea schemei proiectate a instalațiilor electrice cu
realitatea;
– verificarea gradului de protecție a instalațiilor electrice;
– determinarea univocă a instalațiilor electrice aflate sub tensiune, în
momentul izbucnirii incendiului;
– examinarea dispozitivelor de siguranță (de protecție) ale instalațiilor
electrice;
– examinarea comutatoarelor, heblurilor și întrerupătoarelor, poziția
acestora și urmele depuse pe ele și pe punctele de contact;
– examinarea stării tehnice a consumatorilor (motoare electrice, aparate
electrice, corpuri de iluminat);
– examinarea conductoarelor și cablurilor electrice, starea izolației
acestora;
– integritatea sistemelor de descărcare continuă a sarcinii electrice și a
valorii rezistenței de legare la pământ;
– verificarea cablurilor pe traseu și în secțiune, prin e fectuarea de
măsurători;
– inventarierea punctelor în care se poate forma electricitate statică;
– examinarea condițiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare,
temperatură și compoziția mediului);
– efectuarea de reconstituiri în condiții normale.

II.1.2. CAUZE NATURALE

În această categorie intră incendiile inițiate independent de voință omului
sau cauze tehnice, datorită unor surse de aprindere naturale, cum ar fi: radiația
solară și descărcările electrice atmosferice (trăsnetul).
Fenomene sau ca lamități naturale, cum ar fi: cutremurele de pământ,

30 alunecările de teren, inundațiile, furtunile puternice, meteoriții, ș.a.), pot favoriza
provocarea unor incendii prin distrugerea unor instalații, dar nu constituie prin
ele însăși surse de aprindere.

RADIAȚIA SOLARĂ – concentrarea într -un punct (focalizarea) a
razelor solare (calorice și luminoase) prin intermediul bulelor de aer din geam
este considerată o sursă de incendiu.
Știm că lentilele convexe (convergente) și concave (divergente) au efecte
contrare asupra razelor luminoase care le străbat.
În cazul în care un fascicul de lumină (raze incidente) paralel cu axa
principală a lentilei, cade pe suprafața lentilei convexe, razele luminoase se
concentrează într -un punct numit focar, dincolo de len tilă. în schimb lentilele
concave risipesc aceste raze.
Deci, se poate trage concluzia că numai lentilele convexe concentrează
razele solare într -un singur punct numit focar și numai obiectele și bucățile de
sticlă, care corespund legilor lentilelor conve xe, pot provoca incendii.
Bulele de aer incluse într -un geam îndeplinesc rolul unor lentile convexe
deoarece sunt mai groase la mijloc decât la margine. Bulele de aer din geamurile
de sticlă rămase în urma unor defecțiuni de la laminare, nu pot concentra razele
luminoase.
Incluziunile sub formă de bule de aer, vor avea mijlocul mai gros decât
marginile. în dreptul bulei, geamul formează două lentile plan concave așezate
față în față. Astfel de lentile în loc să concentreze razele luminoase le împrăștie.
Totuși, există situații când unele obiecte de sticlă ca: funduri de sticlă, de
sifon, de bere, de vin ,căni, etc., pot avea forma unei lentile convexe
(convergente).
Astfel de obiecte de sticlă sub formă de cioburi, aruncate prin curți, pe
câmp (lanuri pă șuni etc) pot concentra razele solare asupra unor materiale
combustibile, aflate în focar și să le aprindă.
În situația stabilirii unei asemenea cauze de incendiu, de multe ori este
necesară să se calculeze distanța focală, pentru a dovedi că într -adevăr razele
solare care au străbătut cioburile de sticlă ar fi putut aprinde materialele
combustibile.
Spre exemplificare, amintim incendiul produs la Hotelul Svendbork din
Danemarca, izbucnit ca urmare a concentrării razelor solare pe o cană cu apă
aflată p e masă, într -una din camere, pe niște șervețele de hârtie.
Probabilitatea de inițiere a unor incendii folosind ca sursă de aprindere
razele solare, este mai mare, în cazul incendiilor intenționate, când se utilizează
dispozitive speciale pentru dirijarea razelor solare spre zonele cu materiale ușor
aprinzibile. Se poate cita cazul unui morar din comuna Săucești, județul Bacău,
care a incendiat casa unui vecin prin folosirea unei lupe puternice, cu ajutorul
căreia a concentrat razele solare pe un stog de fâ n din curtea acestuia.

TRĂSNETUL – la prima vedere acțiunea trăsnetului s -ar putea încadra la
cazurile fortuite, dar la o mai atentă analiză putem ajunge la concluzia că și

31 trăsnetul în mod indirect, poate genera răspunderea pentru pagubele produse.
Fenomenul este într -adevăr imprevizibil în timp (nu se știe când se
produce) dar cunoscut de fapt (poate să se producă). O serie de construcții
trebuie prevăzute cu instalații paratrăsnet iar acestea trebuiesc verificate și
reparate periodic după caz (conf orm Normativului I .20 – 1991).
Nerespectarea prevederilor normativelor în vigoare creează răspundere în
sarcina celor vinovați.
Trăsnetul este o descărcare electrică atmosferică cauzată de sarcinile
electrice care se produc ca urmare a formării și dep lasării norilor. Forma
trăsnetului poate fi liniar sau globular.
Trăsnetul liniar are o putere uriașă, datorită tensiunilor mari care se
formează și care pot ajunge la 100 -150 milioane V iar curentul poate să ajungă
la 200.000 A. Puterea maximă a unui tr ăsnet este echivalentă cu 10.000 KW.
Durata scânteii este de 0,1 până la 1,0 s. în cazul descărcării temperatura este de
6.000 – 10.000 0C. Trăsnetul poate să lovească direct într -un obiectiv (acțiunea
principală), să pătrundă în interior prin intermediul rețelei de iluminat, de apă
etc, sau să lovească de la distanță (acțiune secundară). Acțiunile secundare nu
sunt altceva decât fenomene care apar în interiorul clădirii datorită inducției
electrostatice și electromagnetice.
Spre exemplificare, amintim eve nimentul produs în ziua de 20.09.1998, la
depozitul sud al S.C. OIL TERMINAL – Constanța, care datorită trăsnetului, s -a
incendiat un rezervor cu capacitatea de 50.000 mc., cu capac plutitor. De
asemenea, un alt eveniment s -a produs ca urmare a descărcăril or atmosferice
(fulger globular), la o colibă acoperită cu tablă, aflată în apropierea unui copac,
în localitatea Turț, județul Satu Mare. în urma incendiului produs, un număr de 8
persoane ( 2 copii și 6 adulți ), aflați la cules de căpșuni au decedat, ia r alte 4
persoane ( 3 copii și un adult ), au suferit arsuri.
Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere naturale, trebuie să
urmărească:
– prelucrarea datelor meteorologice din perioada anterioară
izbucnirii incendiului, din zona afectată;
– examinarea urmelor de ardere;
– determinarea condițiilor de aprindere și de ardere a materialelor și
substanțelor combustibile aflate în zona incendiului și compararea lor cu energia
de aprindere a surselor;
– verificarea instalațiilor de paratrăsnet, prin calcul și măsurători
adecvate și analize de laborator;
– examinarea efectelor mecanice și tehnice în cazul trăsnetului;
– studierea acțiunilor secundare în cazul trăsnetului, ca urmare a
inducției electrostatice și electromagnetice;
– evaluarea mărimii energiei solare datorate radiațiilor directe;
– examinarea bucăților de sticlă care ar putea juca rol de lentilă;
– evaluarea nivelului de radiație.

32 II.2 CAUZE TEHNICE ALE INCENDIILOR – INVESTIGARE

APRINDEREA SPONTANĂ (autoaprinderea ) – este fenomenul de
declanșare a procesului de ardere prin autoîncălzirea unei substanțe
combustibile, până la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică,
fără intervenția unei surse exterioare de aprindere, căldura rezultată în urma unei
reacții chi mice sau biologice ce are loc în însăși masa substanței respective.
Noțiunea de autoaprindere este strâns legată de aceea de autoîncălzire,
fără a se confunda cu aceasta.
Fenomenul de autoaprindere poate fi cauzat de reacții chimice, fizico –
chimice și b iologice. Autoaprinderea de natură chimică are la bază reacția de
oxidare și ea se poate produce datorită capacității interne de îmbinare a
substanței combustibile cu oxigenul din aer. De exemplu, într -o întreprindere
chimică au fost depuse resturi de fosfor într -un recipient cu apă, depozitat într -o
încăpere, la mansardă. După un timp îndelungat s -a produs un incendiu în
încăperea respectivă datorită autoaprinderii fosforului în urma evaporării apei
din recipient.
Autoaprinderea de natură chimică, se definește ca fiind aprinderea
spontană a unor substanțe la contactul cu oxigenul din aer, cu apă sau cu
compușii organici, cu care majoritatea substanțelor, nu reacționează în condiții
normale.
Conform definiției, deosebim trei grupe de substanțe:
 Substanțe care se aprind spontan în contact cu aerul la
temperatură normală (substanțe piroforice), cum ar fi: fosforul
alb și roșu, sodiu, potasiu, sulfura de fier, pulberile de aluminiu,
zinc, titan, zirconiu, ș.a.);
 Substanțe care se aprind spontan în c ontact cu apa, cum ar fi:
metalele alcaline, carbura de calciu (carbidul), fosfura de calciu
și de sodiu, pulberea de aluminiu, ș.a ;
 Substanțe care se aprind spontan în contact cu oxidanți, cum ar
fi: acidul azotic cu acidul sulfuric, cloratul de potasiu cu acidul
oxalic, ș.a.
Principalii factori care favorizează autoaprinderea sunt:
– suprafața mare de contact a absorbantului cu oxigenul;
– coeficientul de conductibilitate redusă a absorbantului;
– existenta unei corespondențe între simetria struc turală a
absorbantului și cea a substanței absorbite;
– prezența de substanțe neorganice care au sau suferă însușiri de
aprindere ( sulful piritic) ;
– umiditatea;
– temperatura cât mai ridicată a mediului înconjurător.
Este cunoscut faptul că gră simile aplicate pe suprafețele substanțelor
poroase și fibroase (in, câlți, rumeguș etc.) măresc pericolul de aprindere.
Aceasta se explică prin faptul că grăsimile formează la suprafața fibrelor o
peliculă subțire care având o mare afinitate pentru oxigen se combină cu acesta

33 după mecanismul arătat mai sus, degajând căldură.
Materialele fibroase având coeficientul de conductibilitate scăzut, permit
acumularea căldurii și ridicarea temperaturii până la punctul de aprindere a
fibrelor.
Produsele agricole c a de exemplu: trifoi, fân, cereale, borhot, semințe de
floarea -soarelui depozitate în stare umedă desfășoară un proces de oxidare lentă,
ca urmare a acțiunii unor bacterii și fermentației, fapt ce duce ca temperatura să
se ridice până la 60 -800C (peste ace astă temperatură activitatea
microorganismelor încetează).După compușii formați până la această
temperatură pot intra în diferite reacții chimice, atunci temperatura continuă să
se ridice și să conducă la producerea autoaprinderii.
REACȚII CHIMICE EXOTERME – se pot produce pe timpul
fabricației, transportului, manipulării și depozitării substanțelor care acționează
reciproc, atunci când vin în contact. Reacțiile pot fi favorizate de factori externi :
scântei, lumină solară, căldură, umiditate, șocuri mecanic e. Efectul de aprindere
sau explozie se manifestă, fie asupra substanțelor care reacționează, fie asupra
unor substanțe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantități mari
de căldură (disipată prin reacție), sau a flăcării inițiale.
În timpul folosirii, manipulării sau depozitării substanțelor chimice
datorită venirii acestora în contact direct unele cu altele sau prin dezvoltarea
unor reacții chimice externe se pot aprinde sau produce explozii.
Efectul de aprindere al exploziei se manifestă asupra substanțelor, fără
intervenția altor factori externi (flăcări, acțiuni mecanice), fie asupra altor
substanțe combustibile prin contact direct sau prin dezvoltarea unei mari
cantități de căldură.
Astfel, într -un laborator chimic, în timp ce se usca eterul cu ajutorul
sodiului metalic, din greșeală, sticla a fost astupată cu un dop. Hidrogenul care
s-a degajat în interiorul sticlei a spart sticla al cărei cioburi a lovit un balon cu
acid sulfuric, spărgându -l. Acidul sulfuric venind în contact cu sodi ul și în urma
reacției reciproce s -a produs o explozie urmată de un incendiu (I. Crăciun și P.
Balulescu -Agenda pompierului, pag.44).
În apropierea de coasta Scoției, nava poloneză “Drawa” a fost distrusă în
întregime de incendiu. în ziua declanșării inc endiului nava transporta de la
Londra către Polonia 337 tone de diferite mărfuri, în majoritate combustibile și
inflamabile (fosfor, hârtie, piridină, aldehidă benzoică, hipermanganat de
potasiu, negru de fum etc.). Hipermanganatul de potasiu care este un puternic
oxidant, venind în contact cu materialele transportate, în urma reacției a inițiat
un incendiu urmat de o explozie prin degajare puternică de fum dens.
REACȚII FIZICO -CHIMICE – se definește ca fiind aprinderea
spontană a unor substanțe combustibi le în urma acțiunii, atât a unor procese
chimice, cât și a unor factori de natură fizică (suprafață specifică, acumulare de
căldură, concentrare de lumină, prezența unor impurități, ș.a.).
Factorii care influențează mecanismul aprinderii spontane de natur ă
fizico -chimică, pot fi clasificați în două grupe:
 cei care intervin în reacțiile de oxidare și deci asupra vitezei de

34 degajare a căldurii;
 cei care acționează asupra disipării căldurii.
Exemple tipice de aprinderi spontane, de natură fizico -chimică, pot fi
întâlnite în următoarele cazuri:
 Aprinderea spontană a mangalului;
 Aprinderea spontană a cărbunelui;
 Aprinderea spontană a lemnului;
 Aprinderea spontană a lacurilor și vopselelor;
 Aprinderea spontană a îngrășămintelor artificiale.
REACȚII BIOLOGICE – sunt caracteristice, atât unor produse vegetale
(furaje, fibre, borhot, rumeguș de lemn, tutun, etc.), cât și a unor produse de
natură animală (lână, păr de animale, îngrășăminte naturale, etc.), care sub
influența acțiunii unor microorganisme, produc căldu ra necesară declanșării
procesului de autoaprindere.
Mecanismele de reacție caracteristice autoîncălzirii biologice, sunt foarte
complexe și se desfășoară într -un timp relativ lung. Elementul fundamental al
acestui tip de autoîncălzire, îl reprezintă exist ența a numeroase specii de
microorganisme aerobice: bacterii, mucegaiuri, alge, ciuperci, ș.a.), din sol, aer,
apă, care trăiesc în simbioză cu plantele și care prin creștere și respirație, în
prezența umidității, duc la creșterea temperaturii interioare.
Microorganismele implicate în autoîncălzire pot fi clasificate în 2 grupe:
 mezofile – care au activitate maximă în jur de 40  C și nu
supraviețuiesc peste 50  C (în general mucegaiuri);
 termofile – care au o activitate maximă în jur de 60  C, dar
nu su praviețuiesc peste 75  C (în general bacteriile);
Exemple tipice de aprinderi spontane, de natură fizico -chimică, pot fi
întâlnite în următoarele cazuri:
– aprinderea spontană a furajelor;
– aprinderea spontană a fibrelor vegetale;
– aprinderea spontană a lânii;
– aprinderea spontană a bumbacului;
– aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri,
grăsimi, lacuri;
– aprinderea spontană a semințelor oleaginoase;
– aprinderea spontană a cerealelor;
– aprinderea spontană a tăițeilor din sfeclă de zahăr;

II.3. EXPLOZIA – O SITUAȚIE DE URGENȚĂ

Explozia este un proces de ardere foarte rapidă și violentă a
amestecurilor explozibile care se produc în fracțiuni de secundă cu degajare
de căldură , lumină și care generează presiuni mari (I. Crăciun și P.
Bălulescu –Agenda pompierului, pag.51).
În raport cu viteza de ardere și de descompunere a amestecurilor

35 explozibile se deosebesc trei tipuri de explozii:
a) Deflagrația – a cărei viteză de ardere este de câțiva cm/s, arderea
producându -se din apr oape în aproape (arderea pulberii negre presărată pe o
suprafață plană).
b) Explozia propriu -zisă – în acest caz viteza de ardere este de 10 -100 m/s.
c) Detonația – este explozia ce se produce în țevi cu diametre și lungimi
suficient de mari la care viteza de propagare a flăcării este de 1.000 -4.000 m/s.
în acest caz se produc unde de șoc cuplate cu reacția chimică ce se întreține
singură. La explozivi solizi este înregistrată o creștere a vitezei pînă la 8.000
m/s.
Explozia amestecurilor de vapori cu aer se produce în special în industria
chimică, petrolieră, petrochimică și în diverse alte ramuri industriale.
Zonele periculoase de explozie se formează atât în sp ații închise cât și în
spații
deschise (exterioare). Extinderea zonei periculoase față de zona de emanare a
vaporilor și a gazelor combustibile variază între 1,5 -5 m, în spații închise și până
la 30 m. în aer.
O astfel de explozie urmată de incendiu s -a produs în ziua de 03.10.1994
la Secția Fetești din cadrul S.C. “VINALCOOL” S.A. Ialomița, la un tanc
(rezervor de inox) cu o capacitate de 13.445 litri, în care se aflau depozitați
4.600 litri alcool etilic (dublu rafinat). Rezervorul se afla într -o clăd ire parter
(cramă) destinată depozitării produselor alcoolice cu o suprafață de 520 mp.
Imediat după lichidarea incendiului, din declarația martorului P.S., au
reieșit următoarele:
– Procesul de transvazare a alcoolului etilic din autocisternă în
rezervorul respectiv, a început la ora 09,30 și a fost finalizat în jurul orei 12,00.
– Imediat după terminarea transvazării alcoolului etilic din autocist ernă
în rezervoarele din cramă și oprirea electropompei, P. S. a început să efectueze
operațiunea de preparare a rachiului alb, prin introducerea apei într -o alta
budană (rezervor) metalică de 22.000 litri. În timpul efectuării acestei operațiuni
tehnologi ce a fost chemat pentru a lua pauză de masă. A părăsit locul de
muncă trecând pe lângă rezervorul care a explodat fără a sesiza nimic deosebit.
În timp ce se deplasa spre ieșirea din cramă a auzit o bubuitură puternică
(momentul exploziei budanei metalice de 13.451 litri), a intenționat să se
întoarcă pentru a vedea ce s -a întâmplat și a -l salva pe St. S., de care avea
cunoștință că se afla în depozit, dar datorită flăcărilor care au cuprins
instantaneu întregul depozit prin revărsare și împroșcare a alcool ului aprins din
rezervorul avariat, nu a putut înainta.
În urma cercetării la fața locului s -a constatat că: la budana metalică
(tancul metalic), cu capacitatea de 13.445 litri, se produsese explozia, întrucât
capacul gurii de vizitare a acesteia fusese smuls din balamale, iar corpul
budanei avea mantaua metalică ruptă în jurul îmbinărilor nituite atât la partea
superioară cât și pe lateral.
De asemenea, s -a constatat că pe capacul budanei (S – 02 mp.) nu a fost
montată, în locul special destinat, garni tura de etanșare și protecție; menționăm

36 că acest capac nu era fixat rigid cu cele două prezoane metalice prevăzute cu
piulițe și șaibe destinate încuierii acestuia.
În timpul executării operațiunii de stingere victima St. S., în vârstă de 66
ani, a fost găsită arsă deasupra a două budane metalice aflate în imediata
apropiere a celei care a explodat.
Având în vedere toate aspectele prezentate, se poate aprecia că explozia
urmată de incendiu care a avut loc în ziua de 03.10.1994 orele 12,30, la secția
Fetești din cadrul S.C “VINALCOOL“ S.A Ialomița, s -a produs, cel mai
posibil, în următoarele împrejurări: în rezervorul respectiv (13.445 litri)
depozitându -se numai cantitatea de 4600 litri alcool etilic, a rămas un spațiu
închis destul de mare pentru acumu larea amestecului exploziv (vapori de alcool
și oxigen din aer), iar victima St .S., care a umblat din diverse motive la capacul
budanei, în urma șocului dintre capac și budană s -au produs scântei mecanice
care au inițiat explozia. Datorită exploziei au ce dat pereții rezervorului la
îmbinările capacului acestuia, iar victima a fost aruncată pe rezervoarele vecine.
În urma evenimentului și -a pierdut viața un om iar societatea a înregistrat
pagube materiale în valoare de 70.000.000 lei.
Explozia amesteculu i de praf cu aer depinde de următorii factori :
– compoziția chimică a prafului; exemplu: particulele de cărbune
datorită substanțelor volatile pe care le conțin formează amestecuri explozive cu
mai multă ușurință;
– starea fizică a praful ui: cu cât praful este mai fin pericolul de
explozie este mai mare ;
– compoziția chimică: prezența gazelor inerte pot micșora pericolul de
explozie.
Temperatura de aprindere depinde de natura prafului, gradul de umiditate,
de modul de dispersare al prafului în atmosferă și la aceste amestecuri avem
două limite de explozie, însă pentru majoritatea prafurilor combustibile, limita
superioară este destul de mare și practic ea nu poate fi atinsă. Ea se exprimă în
g/m3.
Dintre prafurile cu cel mai mare pericol de explozie și incendiu se citează
praful de zahăr, de amidon, de textile, de lemn (în special aluminiu, magneziu,
titan).
Pentru majoritatea amestecurilor explozive temperatura de explozie este
cuprinsă între 1.000 -3.0000C, dar la prafurile comb ustibile aceasta este mult mai
mică. Exemplu: la praful de zahăr ajunge la 540 -6050C.
Un mare pericol pentru viața oamenilor l -a constituit, și din păcate îl mai
constituie încă, exploziile unor butelii de aragaz, improvizate. Utilizarea altor
butelii de cât cele standardizate duce în nenumărate cazuri la mari și tragice
accidente.
Astfel explozia buteliei improvizate dintr -un compresor de autocamion și
aflată în bucătărie, chiar lângă patul micuților Cristina de 4 ani și Bogdan de 3
ani din comuna Balote ști , a curmat în mod tragic viața celor doi copii. În urma
exploziei flăcările au cuprins bucătăria, unde se jucau cei doi cu păpușile și
mașinuțele, ca un rug uriaș, moartea i -a cuprins ținându -se strâns unul de altul în

37 brațe, într -un efort disperat de a se împotrivi groaznicului eveniment (Revista
”Pompierii Romani” nr.2/1993).

II.4. ACȚIUNI INTENȚIONATE ÎN PRODUCEREA INCENDIILOR
(ARSON)

Incendierea este considerată, din cele mai vechi timpuri, drept o faptă
foarte gravă, care provoacă distrugeri, tr agedii omenești, deseori infirmitate și
moarte. Chiar dacă inițial nu a fost îndreptată împotriva unei vieți omenești, prin
evoluția sa aleatorie și violentă pune în pericol viața pompierilor și a persoanelor
care iau parte la acțiunea de stingere sau de s alvare.
Vechea lege romană pentru “incendium” (adică aprinderea proprietății
cuiva sau incendierea cetății) prevedea pedeapsa de ardere pe rug. în evul mediu,
cât și după aceea, atât în Europa, cât și în S.U.A., legea prevedea pedeapsa cu
moartea și confis carea averii (Legea din 1652 din Massachusetts). Din 1784 în
Irlanda, S.U.A. și alte țări s -a aplicat pedeapsa cu moartea doar pentru
incendierea în timpul nopții. Astăzi, pentru această faptă, cunoscută prin
termenul de “arson“ sunt prevăzute pedepse grel e, circumstanțele agravante
fiind moartea unei persoane ca urmare a incendierii (20 ani închisoare) și
incendierea în cursul nopții.
Termenul de ARSON , utilizat în literatura de specialitate anglo -saxonă și
generalizat pe plan internațional nu are echi valent în terminologia juridică
românească dar poate fi asimilat cu termenul de incendiere intenționată.
Cu toate că această cauză de incendiu este legată în primul rând de un
individ, determinarea și descoperirea ei fiind dependentă de motive personale,
totuși constituie o cauză de incendiu.
Descoperirea unei asemenea cauze este o sarcină ce necesită extrem de
multe cunoștințe de specialitate, cercetarea neputându -se dispersa de definirea
exactă a factorului tehnic. De multe ori situația este îngreunată de faptul ca
intenția a fost premeditată pentru proiectarea acțiunii, autorul alegându -și acea
soluție tehnică ce crede că se descoperă cel mai greu în condițiile date. În
schimb, în alte situații, făptașul recurge la o soluție atât de firească și de sim plă,
încât apare ca motivare – neglijența. Incendierea intenționată poate fi legată
adesea de o altă infracțiune fiind utilizată pentru camuflarea acesteia, pentru
distrugerea urmelor ei sau pentru modificarea acesteia.
Incendiile cu aprindere imediată la să urme mai puține la locul faptei, dar
nici infractorul nu dispune de timp suficient pentru a se îndepărta de locul
incendiului. Aceste incendii le întâlnim în locuri mai puțin umblate și nepăzite
ce asigură îndepărtarea incendiatorului fără a fi văzut, s au în actele de răzbunare
sub impulsul momentului, când infractorul nu și -a organizat în mod temeinic
activitatea.
Incendiul cu aprindere întârziată presupune o organizare mai mult sau mai
puțin minuțioasă a puterii focului.
Ca mijloace folosite în aprin derea cu întârziere putem menționa :

38 – fitiluri de bumbac impregnate cu lubrifianți sau alte materiale de
întreținere a focului, care aprinse la un capăt transportă flacăra spre punctul
inflamabil principal într -o anumită perioadă de timp, dând pos ibilitatea
incendiatorului să se depărteze de la locul faptei;
– acoperirea unui bec sub tensiune cu o cârpă și mai multe straturi de
hârtie. Becul, la un anumit grad de temperatură, va face explozie împrăștiind
hârtie aprinsă în jurul său;
– scoaterea sârmei de nichelina dintr -un reșou și întinderea ei sub
tensiune printre mai multe obiecte ușor inflamabile;
– baloane din plastic pline cu neofalină, prinse cu o sârmă, nichelina
pusă sub tensiune;
– dispozitive cronometrate prin ceasu ri electrice sau prin arc pentru
programarea unei explozii sau aprinderii directe pentru anumite ore sau
dispozitive cronometrate pentru lovirea unor anumite substanțe de geamul
acestora, folosite în capsulele cartușelor, etc.
Având în vedere complexitat ea incendiilor provocate intenționat în
momentul în care în cercetările efectuate există bănuieli în privința unui
incendiu premeditat, organul de urmărire penală își va extinde aria cercetărilor,
cuprinzând între altele:
– observarea, notarea și fix area eventualelor circumstanțe care pot
sugera un delict în legătură cu incendiu (fuga precipitată a unor persoane, poziția
nefirească a unor uși, ferestre, existența urmelor proaspete ale omului sau
mijloacelor de transport în apropierea obiectivului ince ndiat, sugerarea insistentă
a cauzei incendiului sau descrierea acesteia contrar evoluției obișnuite, existența
unor urme a mijloacelor de inițiere sau accelerarea arderii care în mod obișnuit
nu se utilizează în obiectivul respectiv sau nu -și au locul nor mal acolo);
– studierea situației corecte având în vedere unele particularități ale
acestui incendiu cum sunt:
* existența factorilor simultani;
* evoluția rapidă a incendiului în prima fază sau declanșarea cu
întârziere a incendiului;
* regizarea urmelor astfel încât acestea să sugereze o neglijență sau
o cauză tehnică de incendiu;
* lipsa completă în unele cazuri a unor urme vizibile din zona
focarului;
* alegerea momentului incendierii în lipsa a ltor persoane ;
* existența unor urme sau acțiuni desfășurate relativ departe de
incendiu și care aparent nu au nici o legătură cu aceasta ;
* alegerea unei metode de incendiere sigură;
– informarea asupra evenimentelor m obile care ar putea determina
provocarea incendiului (delapidarea, lipsa în gestiune, ura, acoperirea săvârșirii
unei infracțiuni mai grave etc.) precum și despre prezența unor persoane bolnave
psihic (piromane).
Pe plan european, numeroase studii statist ice evidențiază o creștere
alarmantă a numărului de incendii intenționate, în strânsă corelare cu situația

39 social -economică din țările respective.
În România, până în 1989 nu pot fi luate pe deplin în considerare
statisticile oficiale, incendiile intențio nate nefiind acceptate decât în cazuri
minore (pentru proprietățile particulare și nu pentru obiective importante
economice sau social -politice). Ponderea incendiilor intenționate a cunoscut o
creștere continuă, de la 4,6% în 1982, la 16% în 1992. Se poate estima că
numărul incendiilor intenționate va crește într -un ritm mai mare în perioada
următoare, având în vedere :
– situația economică nefavorabilă datorită perioadei de tranziție spre
economia de piață (în primul rând numărul tot mai mare de șomeri) ;
– concurența neloială între firme (în lipsa unei legislații adecvate);
– creșterea numărului de persoane fără adăpost (vagabonzi, copii ai
străzii etc.);
– amplificarea actelor de vandalism, îndeosebi în rândul tinerilor;
– dezvoltarea sistem elor de asigurare;
– înmulțirea cazurilor de piromanie, pe fondul dezechilibrelor psihice
datorate dificultăților de adaptare la noile condiții de viață.
În vederea încetinirii acestui ritm de creștere, este necesară îmbunătățirea
legislației în domeni u (prevederea incendierii ca infracțiune în Codul Penal, cu
circumstanțe agravante specifice, crearea unei bănci de date în domeniu),
precum și a unor organisme specializate (de sinteză a datelor, de investigare și
analiză etc.), în studierea fenomenului ARSON.

40 CAPITOLUL III

ETAPE ÎN DETERMINAREA URMELOR SITUAȚIILOR, DE
URGENȚĂ DEFINITE DE INCENDII

În activitatea de cercetare a cauzelor de incendiu, o importanță esențială o
au descoperirea, fixarea și examinarea amprentei incendiului, a urmelor și
mijloacelor de probă ce pot avea legătură cu incendiul.
Aceste noțiuni pot fi definite astfel:
AMPRENTA INCENDIULUI – reprezintă imaginea
macroscopică a ansamblului modificărilor materiale survenite la locul
incendiului ca urmare a efectelor sale asupra spațiului incendiat și a bunurilor
aflate în el.
URMA – este orice modificare materială produsă în medi ul în care
a izbucnit incendiul sau în alte locuri ce au legătură cu acesta, ca urmare a
interacțiunii dintre fenomenele termice, naturale, infracționale sau de altă natură,
mijloacele și căile lor de acțiune și elementele componente ale spațiului
incendia t.
FENOMENE ȘI MANIFESTĂRI – ce au loc înainte, pe timpul
sau după lichidarea incendiului în spațiul incendiat, în apropierea acestuia ori în
medii asemănătoare, care pot avea legătură cu incendiul.
AMPRENTA MEDIULUI – este de fapt fotografia panoram ică a
zonei incendiate, care înglobează și suma urmelor vizibile din spațiul respectiv.

III.1. CLASIFICAREA URMELOR INCENDIILOR

Având în vedere complexitatea și caracteristicile diferite ale urmelor
incendiilor și exploziilor, în cercetarea criminalistică a acestora se pot întâlni
următoarele urme:
a) Urme de cenușă și fum – rezultate prin arderea, topirea sau
descompunerea materialelor sau substanțelor combustibile nerezistente la
temperaturile degajate în timpul incendiului (textile, le mn, mase plastice, sticlă
deformată, etc);
b) Urme de lichide, vapori și gaze – combustibile ca: produse
petroliere, lacuri, vopseluri, gaz metan, amestec aer gaz, etc.
c) Urme create de explozii :
* explozii de substanțe explozive: focarul (crater ul) schije, ruperi,
arsuri, fumizare, efecte distructive, urme de substanțe explozive, efecte sonore;
* explozii de amestecuri explozive (succesiunea exploziilor,
fumizare, fisuri de instalații, scurgeri de produse combustibile, efecte
distructive);
* explozii fizice (crăpături, rupturi cu punct de plecare de la fisuri
sau defecte de fabricație, coroziuni intensive, defecte de execuție, forțarea
aparatelor de măsură si control, datorită depășirii presiunilor de regim, schije,

41 deteriorarea vecinătățilo r, distrugeri provocate de recipientul explodat etc.).
d) Urme de produse chimice incendiate, toxice și radioactive;
e) Urme ale instrumentelor, dispozitivelor și ale altor obiecte :-
chei, clești, leviere, răngi, ciocane, șurubelnițe, scule, brocuri de sudură, șpan,
diagrame ale aparatului de măsură și control etc.;
f) Urme ale omului:
– urme cu forme ale: mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului,
manierei de a executa anumite operațiuni;
– urme biologice: de sânge, salivă, păr, os teologice, miros,
țesuturi moi, arsuri etc. ;
– urme ale încălțămintei, îmbrăcămintei și a altor obiecte
folosite de om.
g) Urme vegetale :- resturi vegetale carbonizate, așchii, semințe de
plante, plante uleioase etc.;
h) Urme ale animalelor: – lăsate de picioare, de sânge, păr, lână,
pene, potcoave, etc;
i) Urme ale mijloacelor de transport: – anvelope, roți, scurgeri de
carburanți și lubrifianți etc.;
j) Microurme create de incendii și explozii: – particule de vopsea,
sticlă, coloranți, resturi de lichide combustibile arse etc.
Toate acestea se vor găsi la locul incendiului sau în apropierea acestuia,
iar pentru de scoperirea, fixarea și ridicarea lor este necesar să se țină seama că
de cele mai multe ori cercetarea criminalistică trebuie desfășurată concomitent
cu operațiunea de stingere, operațiune în cursul căreia unele se pot deteriora,
modifica sau chiar distrug e.
Căutarea urmelor se face ținându -se seama de natura obiectului incendiat,
locul amplasării acestuia ( în aer liber, în interiorul clădirilor etc. ), cât și de
cauzele care se presupun că au declanșat incendiul. În funcție de specificul
fiecărui caz, se impune cunoașterea ipotezelor cu privire la locul incendiului,
care constituie urma principală cu
caracter specific.
În această operațiune se întâmpină uneori mari dificultăți din cauza
efectului distructiv al incendiului sau a substanței stingătoare f olosite, cât și
datorită acțiunii de
intervenție a efectivelor și utilajelor de stingere. Rămășițele arse sau topite ale
unor obiecte găsite la fața locului, pot furniza indicii prețioase asupra cauzelor
de incendiu.
Așa de exemplu, prezența la locul inc endiului a unui anumit material
topit, ne dă răspunsul cu privire la temperatura care a existat în focarul de
ardere. Nu trebuie scăpate din vedere nici temperaturile de incandescență ale
unor elemente, instalații sau agregate metalice din fontă sau oțelu l pot furniza
concluzii interesante.

42 III.2. CERINȚE PRIVIND INVESTIGAREA URMELOR INCENDIILOR

Este necesar, ca pe tot parcursul cercetării să fie căutat tot materialul
capabil să pozeze cert în fața instanței concluziile investigațiilor privind modul
în care s -au desfășurat anumite fapte sau faze ale inițierii ori dezvoltării arderii.
Un aspect care nu trebuie pierdut din vedere este cel al ridicării probelor
martor necesare pentru efectuarea comparațiilor pe baza cărora să poată fi
certificată proven iența sau natura anumitor materiale prezente la locul
incendiului.
Cercetarea urmelor incendiilor și exploziilor trebuie efectuată – ca și alte
categorii de cercetări criminalistice – cu respectarea unor principii generale cum
sunt:
a) individualitatea fiecărui eveniment cercetat – în sensul că cercetarea
trebuie să parcurgă un drum propriu, în funcție de elementele specifice fiecărui
incendiu sau eveniment cercetat (natura evenimentului, locul producerii,
condițiile în care a avut loc, persoanele implic ate etc.). Acest principiu, nu
exclude, însă, aplicarea unor metode de cercetare utilizabile la investigarea altor
cazuri;
b) caracterul organizat – cercetarea desfășurându -se după o schemă
logică, în mod planificat, astfel încât să se obțină o eficiență maximă și o
operativitate necesară;
c) mobilitatea operativă a cercetării – planul de cercetare nu trebuie să
fie considerat o schemă rigidă, el putând fi adaptat pe parcursul lucrărilor prin
includerea unor noi activități ce nu au fost avute în vedere de la început,
prevederea altora și eliminarea unora care devin inutile (în lumina apariției unor
ipoteze noi sau unor versiuni secundare în legătură cu aspectele analizate).
Asigurarea credibilității rezultatelor – astfel încât aplicarea măsurilor
necesare să nu întâmpine obiecțiuni și să atingă eficiența scontată – impune ca
efectuarea tuturor lucrărilor aferente cercetării incendiului să fie făcută într -un
înalt spirit de obiectivitate. Totodată, pentru a se evita apariția unor erori în
aprecierea unor fe nomene sau a unor concluzii greșite, se cere ca experții și
specialiștii care iau parte la cercetare să nu execute decât lucrări și analize legale
de domeniul cunoștințelor lor specializate (aspect ce trebuie avut în vedere la
solicitarea participării ace stora și formularea listei de întrebări) și, pe calea de
consecință, să nu emită concluzii sau aprecieri ce ies din acest cadru.
O cerință esențială ce se pune în fața tuturor celor ce concură la efectuarea
cercetării constă în asigurarea păstrării secretu lui asupra lucrărilor, a direcțiilor
de acțiune și a rezultatelor obținute, astfel încât să nu permită persoanelor
implicate în producerea evenimentului (care, de regulă, urmăresc cu mare atenție
desfășurarea anchetei) să ia cunoștință despre acestea și să -și creeze alibiuri, să
ia măsuri pentru înlăturarea unor probe materiale sau să întreprindă alte acțiuni
destinate să ascundă adevărul.
Cercetarea urmelor incendiilor și exploziilor trebuie să soluționeze, în
principal, probleme privind:
– determi narea locului în care a fost inițiat incendiul (focarul inițial);

43 – stabilirea sursei de aprindere care a declanșat incendiul, a mijlocului
care l -a generat, a materialului combustibil aprins și a împrejurărilor în care s -a
inițiat arderea, precum și a timpului (orei) la care acesta s -a declanșat;
– determinarea condițiilor în care incendiul s -a dezvoltat propagându -se
în afara focarului inițial, și a factorilor care au favorizat progresia acestuia.
Rezolvarea corespunzătoare a acestor probleme impune ca, pe parcursul
cercetării, după caz, să se precizeze:
– situația existentă în obiectivul afectat și la locul incendiului înaintea
producerii evenimentului, conținând următoarele elemente:
– date tehnice privind dispunerea în plan și alcătui rea constructivă a
clădirii, încăperii sau instalației tehnologice în care s -a declanșat și propagat
incendiul precum și ale instalațiilor utilitare aferente (electrice, de încălzire, de
ventilație, de aburi tehnologici, de aer comprimat, de distribuție a gazelor etc.)
starea și condițiile de exploatare a acestora;
– tipul, alcătuirea și parametrii de funcționare ale instalațiilor de
prevenire și stingere a incendiilor;
– dispozitivele de limitare a propagării incendiilor și alte sisteme de
prevenire cu care este dotat obiectivul;
– numărul, tipul și amplasarea mijloacelor inițiale de intervenție;
– procesele tehnologice sau activitățile ce se desfășurau în obi ectivul
afectat;
– diferitele obiecte ce se aflau înaintea incendiului în zona afectată și
caracteristicile acestora;
– atribuțiile și sarcinile stabilite pentru diferitele categorii de personal
muncitor, în legătură cu desfășurarea activităților c e aveau loc în obiectivul
incendiat;
– faza de activitate în care se aflau secțiile din obiectivul incendiat;
– deficiențe și abateri manifestate anterior față de parametrii stabiliți în
funcționarea unor agregate sau a instalațiilor tehnologice din zona în care se
presupune că s -a declanșat incendiul;
– deficiențe, întreruperi și abateri față de parametrii normali;
– activități diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de
funcționare normală executate în obiectivul afectat în perioada premergătoare
incendiului;
– situația în care a fost observat incendiul, aspectele reținute de martori,
modul și ora la care s -a făcut alarmarea personalului pe locul de muncă și a
serviciilor voluntare de urgență, anunțarea pompierilor militari, a conducerii
obiectivului și a altor forțe de intervenție, dificultăți întâmpinate și erori apărute
la alarmare și anunțare;
– evoluția în timp și spațiu a incendiului, modul în care acesta s -a
manifestat și fenomenele caracteristice ce l -au însoțit (proporțiile atinse în
diferite faze, viteza de propagare, intensitatea și durata arderii, focare principale,
aspectu l flăcărilor și fumului, mirosul, zgomote, răbufniri sau explozii etc.);
– situația meteorologică în orele ce au premers incendiul și pe durata
acestuia;

44 – modul în care s -a desfășurat intervenția de stingere a incendiului
începând din mome ntul observării și până la lichidarea lui și operațiunile de
salvare a persoanelor, animalelor și bunurilor materiale:
– acțiunea personalului de pe locul de muncă;
– acțiunea instalațiilor speciale de semnalizare și stingere;
– intervenția serviciul ui civil de pompieri din obiectiv;
– operațiunile desfășurate de pompierii militari și de alte forțe sosite
în sprijin;
– situația obiectivului afectat, după lichidarea incendiului și efectele
acestuia asupra construcției, instalațiilor și materialelor ad ăpostite:
– amprenta incendiului (urme de carbonizare, afumare, topire etc.) ;
– localizarea zonelor unde s -au desfășurat procesele de ardere și
cele unde efectul acestora s -a făcut simțit prin acțiunea produselor secundare de
ardere (fum, gaze fierbinți , gaze corozive etc.);
– marchează poziția bunurilor materiale din zona afectată și
proporția în care au ars și s -au deformat;
– evidențiază acțiunea solicitărilor termice asupra construcției,
utilajelor, obiectelor și materialelor aflate la fața locului p rin transformările
suferite de acestea;
– efectele solicitării termice asupra elementelor de construcție a
instalațiilor și utilajelor;
– efectele incendiului asupra persoanelor și a continuității
proceselor de producție sau funcționare;
– diferite urme, obiecte, instrumente și alte indicii existente la fața
locului;
– poziția focarului de inițiere și existența în zona acestuia a unor
urme, materiale, obiecte sau alte indicii susceptibile să producă inițierea
proceselor de ardere și să permită transmitere a acesteia în alte spații;
– alte date necesare soluționării unor aspecte particulare specifice
cazului cercetat.

III.3. ACTIVITĂȚI PARCURSE PE TMPUL INVESTIGĂRII URMELOR
INCENDIILOR

Pentru fixarea constatărilor referitoare la amprenta incendiilor și a
urmelor, obiectelor și altor aspecte prezente la fața locului se recurge la:
– descrierea amănunțită a acestora (elemente componente,
poziție, stare, alte elemente caracteristice) în procesul verbal de cercetare la fața
locului, în rapoartele de cerc etare tehnico -științifică, de constatare medico –
legală. Unele elemente privind producerea incendiului și situația de la locul
accidentului sunt descrise în nota de anunțare a incendiului, în procesul -verbal
de incendiu, în raportul de intervenție și în reg istrul cu evidența acțiunilor de
intervenție.
– reprezentarea situației la fața locului prin metode grafice
(schița locului producerii evenimentului, scheme ale dispozitivului de stingere,

45 ale fluxului tehnologic etc.) precum și înregistrarea acesteia pr in mijloace
tehnice audiovizuale.
O atenție deosebită trebuie acordată urmelor de funingine și
depunerii acesteia pe diverse obiecte și materiale. Este știut că funinginea se
depune totdeauna pe suprafețe descoperite sau pe cele de deasupra obiectelor.
De exemplu, în cazul unui întrerupător basculant montat pe perete, s -a
descoperit că în dreptul brațului întrerupătorului, în poziția conectat, pe perete
lipsea funinginea pe o fâșie subțire de numai 2mm. Acest lucru a făcut dovada
că pe timpul incendiului i nstalația electrică se găsea sub tensiune, constituind un
indiciu hotărâtor în legătură cu cauza care a declanșat incendiul. Desigur că în
cazul când brațul întrerupătorului s -ar fi găsit în altă poziție (deconectat), se
puteau trage concluzii contrare.
Felul, proprietățile, forma și caracteristicile construcției și ale materialelor
depozitate, precum și curenții de aer ce se pot forma, au și ele valoarea lor,
deoarece pot influența viteza și direcțiile de propagare ale incendiului.
Un factor de care trebuie să se țină seama la stabilirea locului de
izbucnire a incendiului, îl constituie punctul cu cea mai intensă ardere.
Acesta trebuie examinat cu atenție și pus în legătură cu prezența și absența
sursei de aprindere, cu existența materialului combusti bil și cu căile probabile de
propagare ale incendiului. Evident că locul cu cea mai intensă ardere este un
indicator de bază pentru a putea stabili unde a izbucnit incendiul. Această
condiție este necesară dar nu și suficientă. De exemplu, într -o filatură de
bumbac, scama depusă pe elementele construcției, pe instalații și mașini,
conduce focul cu o viteză de peste 15 m/min și lasă urme de ardere
imperceptibile. Găsind în cale o cantitate mai mare de bumbac incendiul se
dezvoltă, au loc carbonizări avansat e și degradări ale construcției și instalației.
Suntem tentați inițial să credem că aici a izbucnit incendiul și totuși nu este așa.
Incendiul a izbucnit în altă parte dar a avut condiții prielnice de transmitere și s –
a dezvoltat acolo unde a găsit materia l combustibil în cantitate mare.
Locul cu cea mai intensă ardere trebuie analizat în strânsă legătură și cu
gradul de carbonizare, acesta fiind determinat de timp, de cantitatea de material
combustibil, de puterea calorică a acestuia și de cantitatea de ca rburant prezent
în zona respectivă.
Un element esențial care trebuie avut în vedere la analiza locului de
izbucnire a incendiului, este poziția elementelor de construcție (instalații).
Incendiul se transmite repede de jos în sus, mai puțin în direcțiile l aterale și
foarte puțin în jos. Aceste aspecte sunt strâns legate de curenții de aer ce se
formează în timpul arderii și care dau focului o mișcare ascendentă.
În ce privește comportarea oamenilor, sunt de reținut situațiile când în
obiectiv, în momentul izbucnirii incendiului au arsuri pe haine, pe corp și dau
“relații” , uneori cu insistență și vizibil eronate. La suspecți, va trebui să se dea
atenție arsurilor părului (sprâncene, părul de pe cap, părul de pe partea
inferioară a brațelor) sau ale pielii (mîini, brațe, față) și arsurilor sau
deteriorărilor îmbrăcămintei.
Este foarte utilă conservarea urmelor încă de pe timpul incendiului, și

46 acest lucru trebuie făcut concomitent cu localizarea și stingerea incendiului.
Obiectele sau materialele suspecte arse sau neatinse de incendiu vor fi
identificate și protejate pe locul unde au fost găsite. Acestea nu se vor mișca din
loc, deteriora sau degrada cu apă sau alte mijloace. Cercetarea prăbușirilor se va
face după metoda “strat după strat“ până se va ajung e la suprafața pe care s -a
produs prăbușirea și pe care urmele incendiului sunt bine conservate.

III.4. O NOUĂ ABORDARE A PROCEDURII PRIVIND STABILIREA
CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN CERCETAREA LA
FAȚA LOCULUI

III.4.1. ASPECTE GENERALE

Activitatea de cercetare și stabilire a cauzelor probabile de incendiu se
organizează și se desfășoară în concordanță cu prevederile Codului de procedură
penală, instrucțiunea ministrului de interne nr. 420/2003 și ale metodologiei de
cercetare și stabilire a cauzelor probabile de incendiu aprobate cu ordinul
Inspectorului General nr.1104 /IG din 10.05.2005.
Activitatea de cercetare are ca cerințe de bază, operativitatea,
autenticitatea datelor, informațiilor, probelor și eficiența măsurilor tehnice sau
organi zatorice luate pentru prevenirea altor evenimente de aceeași natură și
include:
-tactica stabilirii împrejurărilor și cauzelor de incendii – sistemul de
reguli prin care se asigură efectuarea organizată, operativă și oportună a
activității de cercetare la fața locului, stabilirea competențelor, elaborarea și
verificarea ipotezelor, modul de cooperare cu specialiști și alte organe abilitate
prin lege:
-metodica de cercetare – care stabilește particularitățile cercetării
diferitelor situații;
-tehnica de cercetare – care reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice și
metodelor științifice utilizate în scopul descoperirii, examinării și interpretării
examinării amprentei incendiului, urmelor și altor mijloace de probă, precum și
efectuarea expertizelor tehn ico-științifice de specialitate.
În conformitate cu prevederile art.11, lit. s) din H.G.R. nr. 1492/2004
privind principiile de organizare, funcționare și atribuțiile serviciilor de urgență
profesioniste, personalul anume desemnat din cadrul inspectoratelo r pentru
situații de urgență județene și al municipiului București și după caz, din
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență stabilește, împreună cu organele
abilitate de lege, cauzele probabile ale incendiilor.
Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidență nu numai
sursa de aprindere (inițiere) ci și toate elementele componente ale cauzei care au
favorizat producerea și evoluția lor, analizând și toate datele rezultate de natură
subiectivă și obiectivă a persoanelor implicate.

47 Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se
sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie pe eliminarea
motivată tehnic și juridic a tuturor celorlalte cauze posibile.

III.4.2. CLASIFICAREA CAUZELOR DE INCEN DII

Inițierea unui incendiu este un fenomen complex și presupune
interacțiunea următoarelor elemente:
– sursa de aprindere și mijlocul care o produce, sursă care să posede
energia minimă necesară pentru aprinderea combustibilului;
– existența materialului combustibil (gazos, lichid, solid) în cantitate
suficientă pentru susținerea arderii; trebuie făcută deosebirea între primul
material care s -a aprins (materialul care a contribuit la inițierea arderii) și primul
material semnificativ aprins (m aterialul care a avut rolul cel mai important în
propagarea arderii);
-existența unor împrejurări determinate și altor condiții favorizante care
să pună în contact sursa de aprindere cu combustibilul, precum și absența
inhibatorilor de reacție în spațiul unde se manifestă incendiul.
Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le -au produs se poate
face în funcție de elementele obligatorii menționate, dar, în cele mai multe
cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor de aprindere.
Astfel, se pot deosebi următoarele categorii de surse de aprindere :
1) cu flacără :
-focuri în aer liber;
-flacără (chibrit, lumânare);
-flăcări de la aparate termice;
2)de natură termică :
-obiecte incandescente (țigară, topituri metalice, becuri și proiectoare
electrice, jar, cenușă, zgură de la aparate de încălzit, particule incandescente de
la sudură, ș.a.);
-căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale);
-efectul termic al curentului electric;
-coșuri defecte și necurățate (fisuri, scântei, ș .a.);
3)de natură electrică :
-arcuri și scântei electrice;
-scurtcircuit (echipamente, cabluri, ș.a.);
-electricitate statică;
4) spontană(autoaprindere) :
-aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacții chimice exoterme);
-aprindere spontană de natură fizico -chimică;
-aprindere spontană de natură biologică;
5)de natură mecanică :
-scântei mecanice;
-frecare;
6) naturale :

48 -căldură solară;
-trăsnet;
7) datorate explozivilor și materialelor incendiare ;
8)indirecte (radiația unui focar de incendiu, flacăra unui amestec
exploziv, ș.a.).
9)nedeterminate – cauza incendiului nu poate fi stabilită din cauza
absenței probelor sau interpretarea tehnică (serviciile profesioniste pentru situații
de urgență) și juridică (organele de urmărire penală) a acestora nu duce la
formularea unei concluzii pertinente privind cauza probabilă de incendiu .

III.4.3. STABILIREA CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN
CERCETARE LA FAȚA LOCULUI

1. Aspecte procedurale

Indiferent de tipul evenimentului, cercetarea cauze i este o acțiune
complexă irepetabilă și care rareori se poate completa după părăsirea locului
accidentului.
Cercetarea la fața locului este un procedeu de descoperire și ridicare a
mijloacelor materiale de probă și constă într -o verificare strictă și amăn unțită a
locului faptei. Accepțiunea de locul faptei este extinsă și acolo unde s -au
descoperit urmele infracțiunii ori în care s -au produs urmările ei.
Competența de a efectua cercetarea la fața locului revine atât organelor de
urmărire penală, care dispun efectuarea acestei activități procedurale prin
rezoluție motivată, cât și instanțelor de judecată, care dispun prin încheiere.
Rezoluția motivată este un act procedural utilizat în desfășurarea urmăririi
penale prin care organele abilitate (poliție și parchet) dispun, în condițiile legii.
Încheierea este un act procedural prin care instanța dispune pe timpul unei
ședințe de judecată, în condițiile legii.
În cazul cercetării la fața locului efectuată de către organul de urmărire
penală este necesară prezența martorilor asistenți(cel puțin doi), excepții făcând
situațiile în care nu este posibilă aceasta. Prezența părților se impune numai când
se consideră necesar. Neprezentarea acestora nu împiedică efectuarea cercetării
la fața locului.
Dacă există î nvinuit sau inculpat în cauza respectivă, acesta trebuie să
participe la cercetarea la fața locului; dacă nu poate fi adus, organul de urmărire
penală are obligația să -i pună în vedere că are dreptul să fie reprezentant,
asigurându -i la cerere, reprezentar ea.
Pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a cercetării la fața locului,
atât organul de urmărire penală, cât și instanța de judecată pot interzice
comunicarea între persoanele care se află ori vin la locul unde se efectuează
cercetarea sau cu al te persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării.
Rezultatele cercetării se consemnează în într -un proces verbal de cercetare la
fața locului, la care se pot anexa schițe, desene sau fotografii, role de filme,
benzi videomagnetice, ș.a.

49 În afara mențiunilor prevăzute la art.91 din Codul de procedură penală,
procesul verbal de cercetare la fața locului trebuie să mai cuprindă și alte date
specifice, cum ar fi: descrierea amănunțită a situației locului, a urmelor găsite, a
obiectelor examinate și a celor ridicate, a poziției și, pe cât posibil, cu
dimensiunile respective.
Serviciile de urgență profesioniste (pompierii) nu sunt organe de
urmărire penală, dar sunt solicitate să aprofundeze din punct de vedere tehnic
cercetarea și stabilirea cauzelor p robabile de incendiu, rezultatele și concluziile
lor fiind consemnate în rapoarte de constatare tehnică.
Efectuarea corectă a acestei activități la care participă și investigatorul
permite formularea și verificarea ipotezelor și stabilirea unei concluzii
pertinente privind cauza incendiului. Executarea cu întârziere, superficială sau
defectuos a acestei activități, acordarea unei importanțe exagerate declarațiilor
martorilor sau a unor piese din dosarul cauzei pot duce la rezultate eronate cu
implicații g rave.
Cercetarea la fața locului reprezintă examinarea ansamblului de urme,
obiecte și materiale prezente în zona incendiată, în interacțiunea lor, atât între
ele, cât și cu spațiul și mediul înconjurător. Locul incendiului se definește atât
prin zona fo carului cât și prin toate zonele de propagare a incendiului (spații
afectate de solicitări termice, fum sau gaze, căi de acces spre zona focarului,
locurile de unde au putut fi observate anumite faze ale incendiului).

2. Reguli tactice
Cercetarea la faț a locului impune anumite reguli tactice generale și
specifice.

2.1 Reguli tactice generale :
– nelimitarea anticipată în timp, a duratei cercetării incendiului la fața
locului; se impune însă operativitate maximă pentru a permite reluarea activității
în obiectivul incendiat și evitarea în acest fel a unor pagube suplimentare;
– efectuarea cercetării complete și minuțioase la fața locului, independent
de orice ipoteză preconcepută sau alte anticipări;
– executarea organizată a sarcinilor;
– utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii și tehnicii adecvate în
raport de natura și particularitățile locului faptei;
– consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor,
informațiilor și elementelor în legătură cu cauza;
– observarea comportamentului potențialilor făptuitori prezenți la fața
locul.

2.2. Reguli tactice specifice :
– deplasarea în cel mai scurt timp la fața locului;
– luarea măsurilor pentru prevenirea și înlăturarea evenimentelor ce
constituie pericole iminente, precu m și pentru prevenirea sustragerilor;

50 – identificarea, notarea și fixarea pe timpul stingerii incendiului și/sau a
cercetării acestuia a datelor relevante, referitoare la: locul izbucnirii incendiului
sau a producerii exploziei; materialele și substanțele care au ars; caracteristicile
incendiului; cine, când și cum a observat incendiul; cine, când și cum și cu ce a
acționat inițial asupra incendiului; poziția obiectelor, materialelor și substanțelor
aflate în zona incendiată și eventualele modificări surve nite pe timpul stingerii
incendiului; condițiile atmosferice;
– începerea imediată a cercetării cauzelor și împrejurările în care s -a
produs incendiul sau explozia, în care scop se asigură: cunoașterea specificului
obiectivului, a procesului tehnologic, a fazei în care se află obiectivul incendiat;
stabilirea de la început a întregului pachet de ipoteze și versiuni referitoare la
clauzele și împrejurările posibile să genereze incendiul sau explozia;
identificarea persoanelor care pot da relații despre eveni ment, intervievarea lor
într-o atmosferă de bunăvoință și notarea datelor și informațiilor furnizate de
aceștia; descrierea persoanelor care pot da relații despre eveniment; descrierea,
fixarea și păstrarea neschimbată (pe cât posibil) a urmelor și corpu rilor delicte,
ridicarea și examinarea acestora de către organele împuternicite prin lege;
protejarea, conservarea și examinarea elementelor care pot furniza date despre
eveniment; sigilarea și ridicarea acestor elemente se dispune de către organele
de urm ărire penală; cercetarea evenimentului ca fenomen, situații și mișcări
succesive în timp, în strânsă interacțiune, renunțând la idei preconcepute,
empirism sau intuiție; verificarea, cercetarea, epurarea și clasificarea tuturor
ipotezelor și versiunilor pe baza informațiilor și datelor culese, până se ajunge la
stabilirea univocă a adevărului.
Având în vedere complexitatea unor cauze, utilizarea unei liste de control
este necesară pentru a efectua în cele mai bune condiții posibile stabilirea și
cercetarea indiciilor .
Scopul listei de control este de a evita la maximum omisiunea unor indicii
și ca urmare a stresului (determinat de faptul că acesta acționează sub presiunea
timpului ) la care este supus investigatorul prin numărul și complexitatea de
cazuri d e rezolvat pe timpul acțiunii de cercetare.
Lista de control reprezintă un document scris care cuprinde activitățile de
urmat la locul cercetării evenimentului .

3. Aspecte ce trebuie stabilite de investigator

a. Situația existentă în obiectivul afectat și la locul incendiului înaintea
producerii evenimentului, și anume :
-date privind dispunerea în plan și structura constructivă a clădirii,
încăperii, instalației tehnologice, instalațiilor utilitare (electrice, încălzire,
ventilare, abur tehnologic, aer comprimat, gaze, ș.a.) starea și condițiile de
exploatare a acestora;
-tipul și parametrii de funcționare ai mijloacelor tehnice de prevenire și
stingere a incendiilor (sisteme, instalații, aparate și dispozitive pentru detectare,

51 semnalizare, alarmare și alertare, precum și de stingere a incendiilor), starea
tehnică a acestora;
-măsurile și dispozitivele de limitare a propagării incendiului (uși,
obloane, cortine rezistente la foc, dispozitive de evacuare a fumului și gazelor
fierbinți, sisteme de pres urizare, ș.a.), precum și starea tehnică a acestora;
-materialele și obiectivele aflate în zona afectată înaintea incendiului,
cantitatea, distribuția, starea, modul de ambalare și caracteristicile tehnice și de
combustibilitate ale acestora;
-tipul, amp lasarea și numărul stingătoarelor și mijloacelor inițiale de
intervenție, adecvarea lor la condițiile existente în zona producerii
evenimentului;
-procesele tehnologice sau activitățile ce se desfășoară în obiectivul
afectat (scheme de flux tehnologic și caracteristici tehnice, amplasarea și starea
tehnică a utilajelor, parametrii de funcționare ai acestora, condițiile de
exploatare, precizate de furnizori și cele reale), organizarea și modelul de
asigurare a întreținerii, reviziilor și reparațiilor diver selor utilaje;
– atribuțiile salariaților (în condiții normale de luc 牲u și pentru înlăturarea
avariilor sau defecțiunilor ) și corelarea lor cu pregătirea profesională;
– activitatea de apărare împotriva incendiilor desfășurată de cadrul tehnic
cu atribu țiuni de îndrumare, control și constatare a încălcării legii în domeniul
P.S.I., serviciul privat/voluntar pentru situații de urgență, salariați;
-faza de activitate în care se află obiectivul, secția, încăperea, instalația,
utilajul (în timpul programulu i de lucru, în afara lui, în funcționare normală,
probe tehnologice, revizie, reparații, repunere în funcțiune, ș.a.);
-deficiențe și abateri manifestate anterior față de parametrii de funcționare
stabiliți, cunoscute sau sesizate, dar neaduse la cunoștin ță factorului tehnic de
decizie, observații în legătură cu instalațiile, utilajele, agregatele tehnologice și
de utilități (scântei, miros, variații de tensiune, scurtcircuite, ș.a.);
-activități sau operații diferite de cele specifice proceselor tehnolog ice sau
de funcționare normală executate înaintea incendiului în zona în care presupune
declanșarea incendiului sau vecinătatea acesteia;
-materiale, de șeuri și alte obiecte a căror prezență la locul incendiului nu
se justifică din punct de vedere tehnolo gic și pot indica existența unei acțiuni
intenționate .
Pentru culegerea datelor necesare cunoașterii situației dinaintea
incendiului este necesară procurarea și studierea documentației tehnice (piese
scrise și desenate) privind alcătuirea construcției, in stalațiilor tehnologice și de
utilități, regulamente tehnologice și de funcționare, de exploatare, întreținere și
revizie a instalațiilor, de organizare a muncii, registre de urmărire a parametrilor
tehnologici, procese verbale de predare -primire a instala țiilor, ș.a.

b. Situația în care a fost observat incendiul :
-data, ora și modul în care s -a făcut alarmarea serviciului privat /voluntar
pentru situa ții de urgență , alertarea serviciilor profesioniste, anunțarea
conducerii obiectivului;

52 -aspecte reținu te de martori (ora observării, împrejurări, manifestarea
incendiului percepută optic, acustic, persoane străine observate la locul
incendiului, ș.a.).
Pentru culegerea datelor necesare se utilizează documentele existente la
serviciile profesioniste, volun tare sau private de situații de urgență și de la
conducerea obiectivului. Potrivit legii interogarea persoanelor se face de
organele de urmărire penală, dar în cazul în care diverse persoane dețin date
despre producerea evenimentului și acceptă o discuție cu investigatorul se trece
la intervievarea acestora. Abordarea interlocutorului se face într -o manieră
neagresivă, informală, cordială, gen interviu, după exemplul ce urmează:
Aspecte vizuale:
-Unde ați văzut întâi foc?
-Ați văzut ceva licărind, pâlpâi nd, flacără mică (mare), strălucitoare?
-Ați văzut întâi fum dispersat, mult, în cel loc?
-Luminile becurilor, lămpilor funcționau normal?
-Aparatul, instalația a funcționa normal?
-Manetele, butoanele aparatului în ce poziție erau?
-Ați văzut flăcări în mai multe locuri?
-Ați văzut descărcări electrice atmosferice?
-Ați văzut lichide deversate?
-Ați văzut instalații electrice improvizate, reșouri sau alte surse termice?
-Ați văzut o persoană spălând, uscând, fumând?
-Ați observat că se „ard” siguranțele frecvent?
-Ați observat flame la întrerupătoare?
-Ați observat flame la întrerupătoare?
-Ați observat materiale care în mod normal nu trebuiau să se afle la locul
izbucnirii incendiului?
Aspecte auditive:
-Ați auzit o explozie?
-Ați auzit pocnituri?
-Ați auzit zgomote neobișnuite (ca de fierbere, de obiecte căzute, de
pași)?
-Ați auzit paraziți la radio, TV?
-Ați auzit tunete?
Aspect de simț tactil și miros:
-Ați simțit unele suprafețe neobișnuit de fierbinți pe un aparat sau pe un
alt obiect?
-Ați simțit un perete cald, fierbinte?
-Ați simțit un șoc sau o electrocutare? De unde?
-Ați simțit un miros neobișnuit? Cu ce semăna și de unde provenea?
-Ați simțit miros de fum?
-Ați simțit miros de produse petroliere?
Martorii pot fi ob ișnuiți (trecători, vecini, ș.a.) sau antrenați (salariați ai
serviciilor profesioniste, private sau voluntare de urgență, polițiști, specialiști
tehnici). Dacă declarația este luată prea devreme pot apare erori datorită

53 implicării emoționale (pierderea pr oprietății, șocul evenimentului, ș.a.). După o
perioadă de timp erorile pot apare datorită raționalizării impresiilor, încercării de
a acoperi un posibil vinovat sau sindromul eroului. În unele cazuri, martorii pot
corobora în timp diferite detalii, aparen t dispersate, nemenționate în declarațiile
inițiale.
În anexa 1 sunt precizate câteva recomandări pe care investigatorul
trebuie să le aibă în vedere atunci când discută cu persoane ce pot oferii detalii
despre cauza incendiului.

c. Evoluția în timp și în spațiu a incendiului .
-modul de manifestare (intensitatea și durata arderii);
-fenomene însoțitoare (răbufniri sau explozii, zgomote, ș.a.);
-proporții atinse în diferite faze;
-focarul principal de ardere;
-viteza de propagare;
-aspecte reținute de martori;
-timpii de securitate la incendiu și operativi de intervenție care prezintă
interes.

d. Situația meteorologică :
-înaintea declanșării incendiului;
-pe timpul manifestării incendiului;
Datele se vor obține pe bază de solicitare scrisă de l a stația meteo
(umiditate, temperatura medie, vite za vântului, ș.a.) , iar de la martori pe bază de
interviu după exemplul de mai jos:
-A fost furtună înaintea incendiului?
-Au fost descărcări electrice în atmosferă?
-A fost inundație?
-A fost cald (f rig) neobișnuit?
-A fost o zi umedă?
-A fost zăpadă mare?
-Era întuneric?

e. Desfășurarea intervenției de stingere a incendiului :
-acțiunea salariaților la locul de muncă:
-acțiunea sistemelor și instalațiilor pentru detectare, semnalizare, alarmare
și alertare în caz de incendiu și a sistemelor, instalațiilor și dispozitivelor de
limitare și stingere a incendiului (ora la care a acționat, sectorul de declanșare,
dacă au funcționat la întreaga capacitate, deficiențe în funcționare, efectul
acțiunii l or asupra desfășurării procesului de ardere). Cunoașterea acestor date
poate furniza indicii valoroase asupra locului inițierii incendiului (unde va trebui
căutat focarul), duratei acesteia și modului de evoluție (rapid sau lent). Este
necesară verificarea corectitudinii alegerii, montării, verificării și întreținerii
acestora.

54 -acțiunea serviciului privat pentru situații de urgență (după caz,
cooperarea cu alte servicii);
-acțiunea serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
Se vor preciza d urata, dispozitivul și operațiunile întreprinse, mijloacele
utilizate, salvări de persoane și bunuri, factori care au facilitat sau limitat
acțiunea de intervenție, accidente și victime.
f. Situația obiectivului după lichidarea incendiului și efectele ace stuia
asupra construcției, instalațiilor, materialelor și persoanelor :
-se fac observații pentru stabilirea „amprentei incendiului”, precizându -se
zonele afectate de incendiu, efectul fumului, gazelor fierbinți, gazelor corosive,
ș.a., poziția bunurilor și proporției în care au ars sau au fost deformate, acțiunea
și defectele solicitărilor termice asupra construcției, instalațiilor și materialelor;
-se stabilesc urmele care vor fi analizate pe loc sau ulterior.
Principalele urme ale incendiilor se pot clasifica astfel:
– urme de cenușă și fum, rezultate prin arderea, topirea sau
descompunerea materialelor și substanțelor combustibile sau nerezistente la
temperaturile produse în timpul incendiului (textile, mase plastice, cauciuc,
lemn, sticlă ș.a.);
– urme de lichide, vapori și gaze combustibile (produse petroliere, lacuri,
vopsele, solvenți, gaz metan, gaz lichefiat tip aragaz ș.a.);
– urme create de explozivi, provenite de la:
 substanțe explozive: focarul (craterul), schije, ruperi, arsuri,
fumizare , efecte distructive, urme, efecte sonore;
 amestecuri explozive;
 succesiunea exploziilor, fumizare, scurgeri de produse
combustibile, tipuri de instalații, efecte distructive;
 explozii fizice: crăpături, rupturi datorate fisurilor, defectelor de
fabricație , coroziunilor intensive, solicitărilor mecanice
îndelungate, forțarea aparatelor de măsură și control datorită
suprapresiunilor sau vibrațiilor, schije, deteriorarea vecinătăților,
distrugeri provocate de recipientul explodat, ș.a.;
– microurme create de incendii și explozii:
 particule de sticlă, vopsea, coloranți, lacuri, pulberi
combustibile;
 resturi de lichide combustibile, lubrifianți, mase plastice,
gudroane, ș.a.;
 resturi de materiale combustibile arse;
– urme de produse chimice incendiare, toxice și radioactive ;
– urme ale instrumentelor, dispozitivelor și ale altor obiecte (chei, clești,
leviere, răngi, ciocane, șurubelnițe, brocuri de sudură, șpan, pilitură, diagrame
ale aparaturii de măsură și control);
– urme ale omului:
 urme cu forme ale mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului,
manierii de a executa diferite operațiuni;

55  urme biologice: de sânge, salivă, păr, osteologice, miros, țesuturi
moi, arsuri;
 urme de încălțăminte, îmbrăcăminte și ale altor obiecte folosite
de om;
– urme ale vegetal elor (resturi carbonizate, așchii, semințe, plante
uleioase, ș.a.);
– urme ale animalelor (lăsate de picioare și coarne, sânge, păr, puf, lână,
pene, ș.a);
– urme ale mijloacelor de transport (anvelope, roți, potcoave, scurgeri de
carburanți și lubrifian ți, ș.a.);
 se precizează efectele asupra persoanelor;
 se precizează poziția focarului de inițiere și vecinătatea cu urme
de materiale combustibile, instalații, utilaje.
Fixarea datelor de mai sus se face conform codului de procedură penală
prin:
-descrie re în procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de
constatare tehnică, raportul de constatare medico -legală;
-mijloace tehnice: fotografie judiciară, schițe, desen, filmul judiciar,
fonograme, video -fonograme judiciare.
Date și informații pr ivind cauzele incendiilor se consemnează în : notele
de anunțare a incendiilor, procesele verbale de intervenție, rapoartele (de
evaluare a intervenției, de intervenție), registrul acțiunilor de intervenție și se
stochează în banca de date.
Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee și
tehnici criminalistice specifice:
-ridicarea obiectului care poartă sau conține urme (sticle, bidoane, batiste,
pungi de plastic, cutii conserve, ș.a.);
-ridicarea crustelor, depunerilor, petelo r, pulberilor, ș.a. folosind
solubilizarea în apă sau alcool, seringa, pipeta, aspiratorul, spatula, lopățica,
penseta, magnetul ș.a.;
-ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică,
transvazarea;
-ridicarea prin fotografiere, filmare, mulaj, desen.
Urmele sau purtătorii de urme se ambalează separat, se marchează,
etichetează și sigilează.
Toate aceste operațiuni (fixarea, ridicarea și conservarea urmelor ) se
execută de organele de poliție și au fost prezentate în prezenta instrucțiune cu
scop informativ pentru investigator.
Se recomandă ca investigatorul să participe, cu acordul organelor de
cercetare penală la fixarea, ridicarea și conservarea urmelor, propunând, după
caz, urmele relevante pentru analiza cauzei de incendi u.
De asemenea, se recomandă efectuarea unor fotografii /filmări ale urmelor
relevante, cu caracter informativ de către investigator, pentru arhiva unității.

56
4. Activități desfășurate de investigator

4.1. Documentarea
Documentarea se face atât înain te de începerea cercetării la fața locului cât
și după aceasta, și cuprinde :
a) studierea proiectului sau a documentației tehnice a construcției,
instalațiilor tehnologice sau utilitare;
b) studierea documentației cu privire la procesele tehnologice și alte
activități desfășurate în spațiul în care s -a produs incendiul;
c) studierea documentelor de organizare a activității de apărare împotriva
incendiilor ale obiectivului afectat;
d) studierea activității de prevenire a serviciului de urgență voluntar sau
privat, a com partimentului de prevenire a incendiilor sau a cadrului tehnic cu
atribuții în domeniu la obiectivul afectat, după caz;
e) studierea documentelor de control privind apărarea împotriva
incendiilor întocmite de cadrele tehnice cu atribuții în domeniul prevenir ii și
stingerii incendiilor și de personalul abilitat al serviciilor profesioniste pentru
situații de urgență anterior producerii evenimentului;
f) studierea reglementărilor tehnice, dispozițiilor generale, a normelor și
normativelor ce se aplică în obiectivu l respectiv;
g) studierea caracteristicilor tehnice ale materialelor și substanțelor
implicate în eveniment;
h) studierea cazuisticii unor evenimente similare produse în țară sau
străinătate;

4.2. Cercetarea la fața locului
Pe timpul cercetării la fața locului se urmăresc următoarele aspecte:
a) identificarea persoanelor care pot da relații despre eveniment,
abordarea lor în vederea obținerii de date și informații utile stabilirii cauzei de
incendiu, iar în cazul în care acestea nu doresc să comunice cu investigat orul se
va propune organele abilitate de lege (poliție) intervievarea acestora;
b) deși protejarea zonei sau incintei unde s -a produs incendiul, pentru
conservarea și prevenirea sustragerii probelor se face de poliție, investigatorul
va propune acestora reduc erea sau extinderea ariei de cercetare, după cum în
suprafața afectată există sau nu probe care să ajute la stabilirea cauzei;
c) examinarea tuturor elementelor de interes din zona și vecinătatea zonei
incendiate;
d) stabilirea locului izbucnirii incendiului, a modului de dezvoltare a
acestuia, culorii flăcărilor și a fumului, a mirosului degajat în urma arderii și a
suprafețelor incendiate;
e) stabilirea factorilor care au favorizat propagarea incendiului: uși,
ferestre, goluri, neasigurarea măsurilor de preîntâmpi nare a propagării
incendiilor (elemente de protecție a golurilor, obloane, trape, încăperi tampon,

57 tamburi deschiși) și instalații tehnologice sau utilitare (electrice, încălzire, gaze,
ventilare, climatizare, etc.);
f) consemnarea tuturor constatărilor, date lor, informațiilor și elementelor
care pot fi folosite la stabilirea cauzei probabile de incendiu;
g) observarea comportamentului persoanelor prezente la fața locului;
h) analizarea posibilității existenței mai multor focare;
i) stabilirea modului de intrare în funcțiune a instalațiilor de stingere a
incendiilor sau de evacuare a fumului și gazelor fierbinți utilizând diagrame,
înregistrării audio -video, ș.a.;
j) stabilirea poziției obiectelor, materialelor, substanțelor, eventual a
persoanelor decedate odată cu intrarea în acțiune a forțelor concentrate;
k) identificarea modificărilor survenite atât pe timpul stingerii
incendiului cât și după stingere ;
l) cooperarea cu organele abilitate pentru ridicarea, conservarea și
cercetarea probelor ce pot concura la st abilirea cauzelor probabile de incendiu;
m) furnizarea către organele de poliție a datelor necesare a fi cuprinse în
procesul verbal de cercetare la fața locului.

A.Activități desfășurate în timpul intervenției

Activitatea de cercetare a cauzei probabile de incendiu se poate desfășura
în paralel cu luarea măsurilor tactice operative necesare pentru organizarea
stingerii, dacă investigatorul face parte din subunitatea de intervenție sau grupa
operativă a unității de pompieri.
Investigatorul trebu ie să stabilească și să noteze date despre:
-dimensiunea incendiului (suprafața incendiată, extinderea la vecinătăți,
propagarea fumului și gazelor de ardere la distanță prin tubulatură, canale, ș.a.);
-existența mai multor focare distincte, a unor zone c u ardere mai intensă
alternând cu zone cu ardere mai lentă (ulterior se vor analiza posibilitățile de
apariție a acestor fenomene ca urmare a distribuției materialelor și a condițiilor
de tiraj din zonele respective);
-prăbușirea unor elemente de construcț ii, cedarea unor elemente de
compartimentare;
-înălțimea și culoarea flăcărilor;
-culoarea și mirosul fumului;
-existența unor uși sau ferestre deschise, sparte, sau a unor goluri
tehnologice care să favorizeze un aflux suplimentar de aer necesar arderii;
-dacă instalațiile tehnologice și utilitare (electrice, ventilație, încălzire)
sunt în funcțiune sau nu;
-intrarea în funcțiune a instalațiilor automate de stingere sau de evacuare a
fumului;
-direcția și intensitatea vântului, alte fenomene meteo: ploaie, ceață
(informațiile vor fi ulterior completate cu datele exacte furnizate de stația meteo
cea mai apropriată);
-efecte negative ale incendiului asupra utilizatorilor.

58 Este util ca aceste date să fie înregistrate pe reportofon sau stocate pe o
bandă video magnetică prin filmare ori pe un card de memorie în cazul utilizării
unei camere foto digitale .

B.Activități desfășurate după lichidarea incendiului

Într-o primă fază (numită și faza statică ) se procedează la constatarea și
fixarea stărilor de fapt exi stente în spațiul cercetat fără să se atingă sau să se
modifice poziția urmelor și obiectelor purtătoare de urme. Se recomandă
efectuarea următoarelor activități:
-observarea mai întâi din exterior a locului incendiului, pentru
perspectiva de ansamblu și pentru identificarea efectelor produse asupra
construcției și vecinătăților; în acest scop investigatorul se va deplasa de -a
lungul perimetrului exterior al locului incendiului notând:
a)limitele exterioare ale propagării incendiului, efectele asupra
vecinătăților;
b)eventualele posibilități de inițiere a incendiului de la surse de
aprindere din alte incinte (propagarea prin goluri neprotejate sau chiar fisuri
existente în elementele componente ale construcției );
c)eventualele posibilități de inițiere a incendiului de la surse de
aprindere din exterior (direct sau cu propagarea ulterioară): urme de focuri în aer
liber, prezența unor linii electrice aeriene cu conductoare rupte, posibilitatea
aruncării unor resturi de țigări și chibrituri nestinse la ghen e, gunoaie, ș.a.,
executarea unor lucrări de sudură sau tăiere în imediata vecinătate a
obiectivului;
d)eventuale urme ale pătrunderii în spațiul examinat al unor
persoane străine, care ar fi putut iniția aprinderea;
-pătrunderea în interior și parcurger ea întregului spațiu afectat pentru
formarea imaginii de ansamblu asupra sensului de propagare a incendiului pe
baza identificării zonelor cu urme de termodegradare mai intensă; se poate
proceda la sectorizarea locului incendiului și examinarea fiecărui s ector de
cercetare, pornind de regulă, de la periferie la focar; se notează urmele,
materialele și obiectele prezente în spațiul respectiv; este util a se executa filmări
și fotografii (de orientare: unitare sau panoramice, schiță și de scoatere în
evidenț ă a obiectelor principale) recomandabil cu marcarea eventualelor probe
cu plăcuțe numerotate, precum și schițe, desene, ș.a.
-analizarea amprentei incendiului; se determină:
a)intensitatea arderii în diferite zone, pe baza efectelor
asupra materialelor ex istente, în funcție de natura lor (topiri, deformări, ș.a.);
b)utilajele și instalațiile din zona afectată de incendiu sau
în cazul incintelor rezidențiale aparatele capabile să inițieze aprinderea
materialelor combustibile din jur (reșouri, fiare de călca t, ș.a.), notându -se
poziția în care au fost găsite cordoanele de alimentare și ștecherele;
c)urmele de mirosuri neobișnuite;
d)urmele de scurgeri de lichide combustibile;

59 e)corpuri sau obiecte care prezintă urme de degradări termice
anormale, direcția ac estor degradări;
Investigatorul trebuie să știe că regulile de procedură penală interzic
atingerea ori deplasarea urmelor sau obiectelor, care pot constitui probe, de
către alte persoane înaintea persoanelor abilitate de lege, în caz contrar
fiind pierdut caracterul probatoriu .
Prezența și semnificația urmelor găsite la fața locului trebuie permanent
coroborate cu alte informații obținute pentru a evita ipotezele greșite.
După ridicarea probelor de către organele de poliție se trece la căutarea
unor noi indicii prin deplasarea obiectelor sau aparatelor și prin înlăturarea
molozului și resturilor de materiale carbonizate, prin decopertări succesive, până
la atingerea pardose lii. Această fază, numită faza dinamică , nu trebuie
subestimată sau neglijată, putând oferi deseori date suplimentare importante.
Se recomandă examinarea:
-instalațiilor tehnologice și utilitare, precum și a aparatelor, pentru a stabili
dacă se aflau în f uncțiune sau nu în momentul inițierii incendiului (stabilirea
poziției pornit -oprit a butoanelor de acționare a întrerupătoarelor,
comutatoarelor, poziția cordoanelor de alimentare și a ștecherelor), precum și
starea lor tehnică (urme ce evidențiază even tuale defecțiuni -fisuri, urme de
frecare, topiri ale izolației conductorilor electrici, suprasolicitări termice – se
observă dacă sunt din interior sau exterior -deteriorări ale stratului de vopsea ca
urmare a unor șocuri mecanice, ș.a.);
– golurilor nepro tejate în pereți sau planșee, care ar fi putut favoriza
propagarea incendiului, prin corpuri incandescente, gaze fierbinți, ș.a.
-elementelor de protecție ale instalațiilor (siguranțe fuzibile sau automate,
relee de protecție, ș.a.);
-urmelor de topire (m etale, materiale plastice);
-urmelor de lichide combustibile pe pardoseală;
-urmelor și depunerilor de funingine (formate, de regulă, deasupra locului
de ardere a unui lichid combustibil);
-instalațiilor de încălzire și poziția materialelor combustibile ( a resturilor
acestora) față de ele (direcția părților cu carbonizare mai intensă; se verifică
dacă sobele erau în funcțiune, gradul de umplere cu combustibil, tipul
combustibilului utilizat, ș.a.);
-etanșeității canalelor de fum ale coșurilor prin control ul vizual al zidăriei,
evidențiind urmele de carbonizare mai intensă corelate cu prezența în apropiere
a unor materiale combustibile.
În această fază a cercetării, pentru a scoate în evidență cât mai bine
urmele existente pe materialele și obiectele prezen te în spațiul respectiv se
realizează o fotografiere în detaliu a acestora de către organele de cercetare
penală.
Se recomandă efectuarea unor fotografii /filmări ale urmelor relevante, cu
caracter informativ de către investigator, pentru arhiva unității.
Obiectele prelevate de la fața locului constituie uneori un mijloc de probă
în fața unei instanțe de judecată, în acest caz fotografia de detaliu vine în

60 sprijinul celui care a întocmit raportul de constatare tehnică, susținând astfel
concluziile la care a ajuns investigatorul.

C.Efectuarea de încercări de laborator și expertize, pentru determinarea
unor caracteristici tehnice ale materialelor și substanțelor implicate, compararea
rezultatelor cu valorile teoretice stabilite în aceleași condiții, luate în c onsiderare
în estimarea riscului inițial de incendiu;

D.Solicitarea sprijinului celorlalte organe abilitate prin lege pentru
obținerea unor date și informații necesare elucidării cazului;

a) se propune organelor de poliție persoanele care au refuzat orice
dialog cu investigatorul și există indicii că acestea dețin informații cu privire la
izbucnirea incendiului, pentru a fi interogate ;
b) se solicită organelor abilitate punerea la dispoziția i nvestigatorului a
declarațiilor celor interogați, precum și a celo rlalte date rezultate în urma
anchetei ;

E.Elaborarea ipotezelor privind locul și împrejurările inițierii incendiului,
verificarea tuturor ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor și întocmirea
raportului de cercetare a cauzei de incendiu.

a) stabilirea ipotezelor referitoare la cauzele și împrejurările posibile să fi
generat incendiul;
b) analiza ipotezelor, eliminarea succesivă a celor care nu pot fi
fundamentate logic, tehnic și științific;
c) întocmirea raportului de constatare tehnică a cauzei probabile de
incendiu .

5. Stabilirea poziției focarului și a cauzei probabile a incendiului

Pentru determinarea cauzei ce a generat incendiul și a împrejurărilor în
care s -a produs inițierea arderii, investigatorul trebuie să stabilească locul în care
s-a declanșat primul proces de ardere (focarul inițial) și concomitent să găsească
în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins, primul material
semnificativ aprins, sursa care a produs inițierea și circumstanțele care au permis
producerea evenimen tului.
Precizarea poziției focarului inițial trebuie realizată prin interpretarea
judicioasă a amprentei incendiului, coroborată cu acțiunea factorilor care
influențează desfășurarea proceselor de combustie și propagarea arderii în
situația specifică a c azului în speță, modul cum incendiul a evoluat în timp și în
spațiu, direcțiile și căile prin care s -a propagat succesiv până a cuprins întreaga
suprafață afectată, astfel încât, parcurgând în sens invers traseele respective, să
se localizeze zona unde s -au declanșat procesele de ardere. În general, focarul

61 inițial prezintă urmele unei solicitări termice mai puternice decât spațiile
învecinate.
Diferitele variante de dezvoltare spațială a incendiului cu modificarea
corespunzătoare a amprentelor sale tre buie luate în calcul.
Principalele caracteristici ale modelului dezvoltării spațiale sunt:
– în zona focarului arderea durează mai mult decât în spațiile învecinate și
de cele mai multe ori cu o intensitate mai mare ;
– tendința naturală de propagare ascensională a gazelor de ardere și a
fumului;
– propagarea lateral ă a incendiului se produce până la limita spațiului din
mediul înconjurător, cu o viteză mare atunci când există o obstrucție pe direcția
ascensională;
– toate focarele de ardere situate l a partea de jos a spațiului investigat
trebuie depistate și analizate ca posibile focare de inițiere a incendiului.
În acest sens se desfășoară următoarele activități:
-se analizează fiecare punct jos de ardere sub aspectul modului de
transmitere a arder ii de la acesta, prin stabilirea direcției predominante a arderii
și a suprafețelor de ardere ce puteau fi aprinse din acest punct, pentru a forma
un incendiu mic;
-după analizarea tuturor punctelor joase de ardere, se studiază amprenta
generală a incendi ului, pentru a se realiza modelul după care se consideră că
incendiul a evoluat ulterior; se ia în considerare și acțiunea unor factori exteriori
(direcția vântului, sensul curenților de aer formați în clădire, efectul de coș)
pentru determinarea efectulu i ce-l putea transmite asupra dezvoltării incendiului;
-concluziile rezultate din studierea fiecărui punct de ardere sunt evaluate
în corelație cu amprentele generale și cu modul de evoluție a incendiului în faza
dezvoltată; în general numai unul din aces te puncte corespunde, în contextul dat,
ca loc de origine a incendiului;
-se caută cauzele care ar fi putut produce inițierea incendiului, în toate
punctele joase de ardere ce ar putea constitui, în situația dată, loc probabil de
origine a acestuia; dac ă nici unul dintre punctele joase de ardere nu ar fi putut –
conform analizei întreprinse
– să constituie locul de origine a incendiului, investigatorul trebuie să
studieze și alte posibilități de inițiere a arderii, în puncte situate la alte nivele ale
spațiului cercetat.
La cercetarea punctelor joase de ardere trebuie avute în vedere și
posibilitățile ca procesele de combustie să fi apărut ca urmare a unor fenomene
ce au avut loc în partea superioară a spațiului, ca de exemplu: prăbușirea unor
elemente d e construcții sau a altor materiale aprinse ori scurgerea pe sol a unui
lichid combustibil ieșit printr -o neetanșeitate a unei conducte, rezervor, ș.a., care
s-a aprins în contact cu o sursă de inițiere.
În numeroase cazuri, punctele joase de ardere sunt s ituate la nivelul
pardoselii apărând sub forma carbonizării profunde. Pentru o analiză corectă a
modului de formare a carbonizării, trebuie avute în vedere următoarele:

62 -materialele solide care cad arzând la sol, precum și corpurile metalice
incandescente , supraîncălzite sau alte obiecte cu emisie calorică importantă, în
contact direct sau la mică distanță de pardoseala combustibilă, pot iniția arderea
pe fața superioară a acesteia și produce carbonizarea ei în profunzime; este
evident că prezența obiectel or metalice sau topite care au provocat arderea
pardoselii, permite precizarea originii carbonizării;
-lichidele combustibile ce ard pe pardoseală nu pot provoca, de regulă,
aprinderea acesteia pe fața sa superioară, deoarece radiația calorică a flăcărilor
are numai efecte foarte reduse;
-pardoseala combustibilă poate fi aprinsă, de regulă, numai dacă lichidul
combustibil pătrunde sub nivelul ei, prin găuri, interstiții sau alte neetanșeități,
arzând dedesubt.
Astfel, acțiunea flăcărilor provoacă aprinder ea feței inferioare a
pardoselii, carbonizarea sa de jos în sus, fiind posibilă străpungerea acesteia și
trecerea arderii pe fața superioară.

III.4.4. METODE ȘI PROCEDEE FOLOSITE ÎN CERCETAREA
INCENDIILOR

Pentru examinarea situației la fața locului, pent ru precizarea provenienței
urmelor, a caracteristicilor și transformărilor suferite de acestea, precum și
pentru reconstituirea situației inițiale sau a fenomenelor ce s -au produs în timpul
incendiului se pot utiliza diverse metode, procedee, expertize și mijloace tehnice
care se pot grupa astfel:

1. Metode logice generale:
-analiza -dezmembrarea și desfacerea pe plan mintal a întregului în părțile
și laturile sale componente;
-sinteza -reconstituirea mentală a întregului prin asamblarea elementelor și
laturilor sale constitutive;
-inducția -determinarea proprietăților și aspectelor unor colectivități
(mulțimi) mai mari de obiecte, fenomene și procese pornind de la colectivități
mai restrânse (submulțimi), adică inferența de la particular spre general;
-deducția -determinarea caracteristicilor și proprietăților unor indivizi
(elemente) sau colectivități mai restrânse de indivizi (submulțimi) pornind de la
proprietățile și caracteristicile unor colectivități mai cuprinzătoare (mulțimi) ale
acestora, adică inferența de la general la particular și individual;
-comparația -studierea caracteristicilor și proprietăților a două sau mai
multe elemente (fenomene) și stabilirea celor identice, asemănătoare și
deosebite;
-presupunerea și excluderea -stabilirea (din faz ă inițială) a întregului
pachet de ipoteze și versiuni, precum și eliminarea succesivă (pe parcursul
cercetării) a celor ce nu pot fi fundamentate (logic, tehnic și științific) ca posibile
în situația reală dată.

63 2. Metode, procedee și mijloace operative de specialitate:
-utilizarea instrumentelor de măsură (ruletă, riglă, balanță, cronometru,
termometru, ș.a) și optice de mărit (lupe, microscoape, ș.a.);
-folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filmat și de proiecție, precum
și a celor de înregist rat ( casetofon, reportofon, ș.a.);nu se recomandă utilizarea
aparatelor de telefonie mobilă cu cameră video -foto;
-studierea concluziilor rezultate în urma utilizării în activitatea de
prevenire și stingere a incendiilor a unor metode și tehnici specific e de cercetare
(prelucrare statistico -matematică a datelor despre incendii, cartografierea
acestora sau a altor parametri privind riscul de incendiu).

3. Metode și procedee tehnico -științifice de specialitate:
-determinarea caracteristicilor de comportar e la foc a materialelor și
substanțelor (temperatură de aprindere, temperatură de inflamabilitate,
temperatură de aprindere spontană -autoaprindere, putere calorifică, viteză de
ardere, viteză de propagare a flăcărilor, limita de rezistență la foc, limit e de
explozie, opacitatea fumului, energie minimă de aprindere, ș.a.) și dacă este
necesar, încadrarea în euroclase de reacție la foc;
-determinarea prin calcul a bilanțului energetic al materialelor și
substanțelor combustibile;
-confruntarea duratei ince ndiului și a temperaturii rezultate cu durata
convențională și cu temperatura produsă;
-identificarea în cenușă, zgură, topituri sau materiale prelevate a prezenței
unor substanțe (inițiatori sau acceleratori ai reacției de ardere) sau a unor
componenți d in structura lor;
-determinarea modificărilor din structura metalelor și a altor materiale în
urma solicitărilor termice și a fenomenelor fizico -chimice la care au fost supuse
în timpul incendiului;
-analiza și compararea suprafețelor și contururilor obiec telor;
-stabilirea compoziției chimice și precizarea unor substanțe combustibile;
-evaluarea gradului de acțiune al efectelor negative ale incendiului asupra
persoanelor din zona focarului sau asupra altor utilizatori;
-reconstituirea la scară reală sau re dusă în obiectivul în cauză, în obiective
similare, în poligon sau laborator, a aspectelor privind situația anterioară
incendiului, sau a posibilităților ca unele reacții, fenomene, activități să se fi
desfășurat conform declarațiilor martorilor sau ipotez elor investigatorului;
-experimentări pentru determinarea modului în care ard unele materiale și
a fenomenelor ce însoțesc procesul de combustie;
-realizarea de capcane criminalistice – pentru identificarea făptuitorului
prin utilizarea substanțelor chimic e, izotopi radioactivi, dispozitive electronice,
fotografiere, ș.a.;
-expertize criminalistice (dactiloscopică, traseologică, grafică, ș.a);
-expertize psihiatrico -legale (în cazuri posibile de piromanie, alcoolism
ș.a.).

64 III.4.5. PARTICULARITĂȚI METODOL OGICE ȘI TEHNICE DE
IDENTIFICARE A CAUZELOR DE INCENDII

1. În cazul surselor de aprindere cu flacără se va avea în vedere :
-verificarea existenței mijloacelor care utilizează flacăra sau care pot, în
anumite condiții să formeze flacără, cum sunt: aparate de sudură, facle,
cuptoare, aparate de gătit (aragaze, reșouri), de iluminat (lămpi, lumânări,
felinare, torțe), de laborator (becuri și spirtiere cu gaze sau lichide combustibile),
afumători, mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, aprinzăto are electrice,
ș.a.), focul în aer liber;
-examinarea urmelor și resturilor rămase de la mijloacele ce utilizează
flacăra, a deformărilor acestora și a funinginei;
-determinarea caracteristicilor de aprindere și ardere a materialelor și
substanțelor afla te în zona incendiului, precum și a distanțelor de amplasare a
acestora față de sursele de producere a flăcării;
-evaluarea temperaturii flăcărilor în funcție de temperatura de ardere a
combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ardere, precum și d e căldura
pierdută prin radiații sau consumată de către produsele de ardere (de exemplu:
flăcările de chibrit pot atinge 600 -700o C., de sudură oxiacetilenică 3100oC., ale
lămpilor de lipit 2000oC., cele de hidrogen 2800o C., cele de lemn 850 -1400oC.,
de m etan 1875oC., de propan 1925oC., cele ale lămpii cu petrol 780 -1300oC.);
-compararea căldurii de reacție a flăcării cu temperatura sau energia
minimă de aprindere a materialelor și substanțelor combustibile aflate în zona
incendiului;
-studierea, după caz, a condițiilor de micro climat sau a situației
meteorologice.

2. În cazul surselor de aprindere de natură termică se va urmări :
-verificarea existenței și stării tehnice a instalațiilor, aparatele termice sau
a aparatelor electrice de încălzit, apar atelor electrocasnice și de birou, a
echipamentelor, coșurilor pentru evacuarea fumului sau a obiectelor
incandescente;
-examinarea punctelor sau a zonelor în care este posibilă apariția frecării
în funcție de sistemul de rezemare și de ungere, de turație și de puterea
transmisiei, ș.a.;
-determinarea modului de transmitere și acumulare a căldurii, precum și a
mărimii și a duratei acesteia, corelat cu natura și proprietățile materialelor și/sau
substanțelor combustibile aflate în zonă;
-examinarea urmelo r și resturilor provenite de la obiecte incandescente,
jar, cenușă, zgură, particule provenite de la sudură, tăiere, lipire, precum și de la
becuri, proiectoare, țigări;
-determinarea caracteristicilor de aprindere și ardere a materialelor
combustibile am plasate în apropierea sursei de aprindere, a distanțelor de
siguranță și a celor efective, a duratei de influență, corelat cu condiții de micro

65 climat (concentrație de pulberi sau gaze combustibile, umiditate, curenți de aer,
temperatură a mediului, ș.a.) sau condiții meteorologice;
-compararea temperaturii de aprindere a materialelor sau substanțelor
combustibile cu temperatura surselor de aprindere în funcție de amplasarea
acestora;
-efectuarea de măsurători experimentale în condiții similare, de la caz la
caz, instrumente de măsură adecvate;
-reconstituirea când este posibil, a situației investigate.

3.În cazul surselor de aprindere de natură electrică se va proceda la :
-studierea și compararea schemei proiectate, a instalațiilor electrice cu
realitatea, în colaborare cu specialiști în domeniu;
-verificarea gradului de protecție a instalațiilor electrice, în funcție de
pericolul de incendiu și explozie existent;
-determinarea univocă a instalațiilor electrice aflate sub tensiune în
momentul izbucn irii indendiului, precum și a celor care nu erau sub tensiune;
-examinarea dispozitivelor de siguranță (de protecție) ale instalațiilor
electrice; dacă sunt montate dispozitivele de siguranță; dacă dispozitivele sunt
originale, nu sunt supradimensionate, nu au fost reparate cu mijloace locale;
dacă este capacitatea consumatorilor sub limita admisă pe circuitul (siguranța)
respectiv;
-examinarea comutatoarelor, heblurilor și întreruptoarelor, poziția
acestora și urmele, impuritățile depuse pe ele și pe pu nctele de contract;
-examinarea consumatorilor (motoare electrice, aparate electrice, corpuri
de iluminat ș.a.), starea tehnică a consumatorilor și modul de supraveghere a
acestora; puterea reală a consumatorilor și compararea ei cu cea prevăzută în
proie ct; amprenta incendiului asupra consumatorilor (de exemplu: dacă pe
resturile de filament ale unui bec electric se găsesc sudate urme microscopice de
granule sau cioburi de sticlă, becul ardea, iar dacă particulele de sticlă au muchii
ascuțite și nu sunt s udate de filament rezultă că becul nu era sub tensiune).
Pentru examinare se utilizează lupa, microscopul și aparate de fixat imagini
(foto și video);
-examinarea conductoarelor și cablurilor electrice; starea izolației (de
exemplu carbonizarea izolației în contact cu metalul și schimbarea culorii
observată prin mărimea la microscop și prin fotografiere); colectarea, din zona
incendiului, a resturilor de conductoare, urmată de examinarea structurii
metalului (analiza metalografică) – de exemplu: apariția u nor modificări în
structura cuprului care implică prezența oxigenului, indică închiderea circuitului
înainte de izbucnirea incendiului, iar dacă indică doar prezența infirmă a
oxigenului, înseamnă că circuitul s -a închis doar pe timpul incendiului;
-verif icarea integrității sistemului de descărcare continuă a sarcinii
electrice și a valorii rezistenței de legare la pământ;
-verificarea cablurilor pe traseu și în secțiune (conform standardelor în
vigoare) prin efectuarea unor măsurători privind: rezistența izolației (cu ajutorul
megaohmetrului), rezistența chimică (metoda punții), proba cu tensiune înaltă

66 sau mărită și a cure ntului de fugă, încercarea izolației la străpungere, precum și
determinarea defectelor de cablu; examinarea materialelor identice (etaloane) cu
cele avariate sau neutilizate;
-inventarierea și studierea punctelor în care se poate forma electricitate
static ă; Electricitatea statică poate crea accidente urmate de explozii sau
incendii, numai dacă sunt întrunite simultan trei condiții: există o atmosferă
ambiantă explozivă, are loc curgerea prin descărcare disruptivă a sarcinilor și
energia eliberată prin desc ărcare este suficientă pentru aprinderea amestecului
aer-gaz sau aer -pulbere.
Materialele capabile să producă descărcări electrice sunt: solide -cauciucul
natural și sintetic, masele plastice, fibrele artificiale, rășinile sintetice, lichide –
sulfură de carb on, eter, benzină, hidrocarburi, esteri, hidrocarburi clorurate,
cetone inferioare și cetone, iar dintre gaze și vapori -dioxidul de carbon care
atunci când este descărcat din stare lichidă dezvoltă sarcini puternice în zăpada
carbonică, ca și jetul de abur de înaltă presiune.
Operațiunile tehnologice care favorizează producerea a sarcinilor
electrostatice și care au generat incendii frecvente prin descărcarea acestora sunt
următoarele: transportul lichidelor prin conducte cu viteză relativ mare -de regulă
peste 0,7m/s, transvazarea lichidelor și umplerea sau golirea vaselor,
recipienților, străbaterea unei conducte sau a unui furtun de către abur, aer sau
orice gaz, atunci când aburul este umed, iar aerul sau gazul conține particule din
materiale electrizabil e, ieșirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichefiate,
mai ales a acelor gaze care antrenează un lichid fin pulverizat, spălarea unor
țesături prin agitare în lichide -în special petroliere, mișcarea particulelor la
măcinare, malaxare, amestecare, comp rimare, benzi transportoare sau transmisii
în mișcare, vehicule în mișcare, mișcarea volantelor, rotoarelor de turbină,
compresoarelor, ventilatoarelor, derularea unor filme sau pelicule, benzi de
hârtie și textile ori ambalarea substanțelor pulverulente î n saci .
-evaluarea parametrilor ce caracterizează sursele de inițiere a arderii de
natură electrică, cum sunt: la scurtcircuit intensitatea, tensiunea și rezistența de
scurtcircuit, efecte mecanice și termice ale scurtcircuitului; la arcuri și scântei
electrice -intensitatea, tensiunea descărcărilor, lungimea și durata arcurilor și
scânteilor, capacitatea (energia) de aprindere;
-studierea modului de amplasare și a naturii materialelor și substanțelor
combustibile și explozive din zona incendiată, compara rea caracteristicilor de
comportare la foc ale acestora cu parametrii ce caracterizează sursele de inițiere
a arderii de natură electrică, menționați mai sus;
-analizarea posibilităților de inițiere a incendiului prin scurtcircuit, arcuri
și scântei elect rice produse în mediul combustibil (exploziv) existent;
-examinarea condițiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare,
temperatura și compoziția mediului);
-efectuarea de experimente în condiții similare.

67 4. Pentru sursele de aprindere spontană se va urmări :
-stabilirea substanțelor chimice prezente care se pot aprinde spontan în
contact cu aerul, apa sau în contact cu alte substanțe chimice sau care pot intra în
reacții exoterme care pot conduce la aprinderea lor, a produsului de reacție sau a
materialelor și substanțelor combustibile vecine mediului de reacție;
-evaluarea cantităților de substanțe intrate în reacție și a mărimii energiei
termice dezvoltate;
-evaluarea cantităților de substanțe sau materiale susceptibile de aprindere
spontană și compararea cu mărimea critică necesară pentru inițierea
fenomenului;
-epistarea acceleratorilor existenți în masa materialelor cu tendință de
aprindere spontană, stabilindu -se contactul lor cu oxidanții;
-studierea fazelor tehnologice în cazul unui pr oces industrial;
-studierea condițiilor de manipulare;
-studierea condițiilor de depozitare a materialelor și substanțelor
combustibile, sau a reactivilor, prezente în zona incendiului (modul de stivuire,
distanța de siguranță și distanțele reale, modul de iluminare artificial sau natural,
posibilități de contact artificial, temperatura materialelor și a mediului,
umiditatea și alte condiții de microclimat, durată, ș.a.);
-determinarea caracteristicilor de aprindere și ardere a materialelor
combustibile amplasate în zona incendiului și compararea lor cu mărimea
energiei termice dezvoltate;
-verificarea posibilităților de aprindere spontană de natură chimică, fizico –
chimică sau biologică;
-efectuarea după caz, de experimente de laborator cu probele colec tate și
reconstituiri la fața locului.

5. În cazul surselor de aprindere de natură mecanică se va avea în
vedere :
-identificarea instalației, utilajului, uneltelor de muncă, ș.a. care pot
produce scântei; starea tehnică și modul de amplasare, utilizare și supraveghere;
-examinarea punctelor în care poate apare frecarea;
-examinarea urmelor de ardere;
-compararea capacității de aprindere a scânteii cu energia minimă de
aprindere a materialelor combustibile din zonă;
-determinarea caracteristicilor de aprindere și ardere a materialelor sau a
substanțelor combustibile aflate în zona incendiului;
-examinarea lagărelor, arborilor, identificarea urmelor de tocire, a
rizurilor, sudurilor locale, fisurilor, urmelor de topire a cuzineților, arderea
vopselelo r, suprafețelor cu rugozități pronunțate;
-examinarea condițiilor de microclimat (umiditatea, temperatura și
compoziția mediului);

6.Pentru sursele de aprindere naturale se recomandă :

68 -analizarea datelor meteorologice din perioada anterioară izbucnirii
incendiului, din zona afectată;
-examinarea urmelor de ardere;
-determinarea condițiilor de aprindere și de ardere a materialelor și
substanțelor combustibile aflate în zona incendiului și compararea lor cu energia
de aprindere a surselor;
-verificarea instalațiilor de paratrăsnet, prin calcul și măsurători adecvate
și analize de laborator;
-examinarea efectelor mecanice și tehnice în cazul trăsnetului;
-studierea acțiunilor secundare în cazul trăsnetului ca urmare a inducției
electrostatice și electr omagnetice, precum și a eventualelor descărcări simultane
în mai multe puncte;
-evaluarea mărimii energiei solare datorate radiațiilor directe;
-examinarea bucăților de sticlă care ar putea juca rol de lentilă;
-evaluarea nivelului de radiație.

7.La s ursele de aprindere datorate explozivilor și materialelor
incendiare se va urmării:
-determinarea substanțelor explozive existente, a modului de aprindere
explozivă a acestora (oxidare rapidă, descompunere rapidă, polimerizări și alte
reacții chimice neco ntrolate), precum și a tipului de explozie produs (deflagrație,
detonație, explozie în spațiu închis, explozie în aer liber);
-studierea condițiilor în care se pot produce exploziile, intervalul de
explozie, temperatura și presiunea mediului, ventilația, starea fizico -chimică a
substanțelor și materialelor, temperatura și energia minimă de aprindere,
compoziția mediului, existența și starea dispozitivelor și mijloacelor de
decompresare, ș.a.);
-inventarierea surselor de inițiere a exploziei (surse de ener gie) aflate în
zona incendiului și examinarea acestora;
-examinarea efectelor și urmărilor exploziei (presiuni și temperaturi
rezultate, distrugeri materiale, ș.a.);
-inventarierea materialelor incendiare existente în zona de producere a
incendiului și luarea în calcul a caracteristicilor acestora.

8.În cazul surselor de aprindere indirecte se va avea în vedere :
-identificarea posibilelor surse de căldură din apropierea locului de
izbucnire a incendiului;
-măsurarea distanței dintre locul de izbucni re a incendiului și eventualele
focare din apropiere care puteau să transmită căldura prin radiație termică;
-verificarea conductelor, tubulaturii a elementelor de construcție din
apropierea locului de izbucnire a incendiului.

69 CAPITOLUL IV

ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE INVESTIGARE A
CAUZELOR ȘI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII SITUAȚIILOR DE
URGENȚĂ – DEFINITE DE „INCENDII”

IV.1. MANAGERUL – FACTOR DE DECIZIE ȘI EXECUȚIE ÎN
INVESTIGAREA CAUZELO R ȘI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII
SITUAȚIILOR DE URGEN ȚĂ

Stabilirea împrejurărilor și cercetarea cauzei de incendiu constituie un
atribut esențial al comandantului unității de pompieri și cuprinde ansamblul
măsurilor și activităților executate în scopul procurării, analizării și exploatării
datelor, informați ilor și probelor de orice natură, aprecierii corecte a condițiilor
care au favorizat producerea incendiului și identificarea factorilor care au
contribuit la evoluția acestuia.
Comandantul unei unități de pompieri se află în centrul procesului de
conducer e a cercetării incendiilor, a cărei esență constă în declanșarea acțiunii
de transmitere către personalul din subordine, a sarcinilor și responsabilităților
ce îi revin într -o anumită perioadă pentru atingerea obiectivelor stabilite.
Comandantul este obl igat să asigure stabilirea împrejurărilor, cauzelor
incendiilor la toate intervențiile din zona de competență.
Cauza de incendiu sau explozie, care se stabilește pe baza cercetării
criminalistice a urmelor incendiilor sau exploziilor, oferă informații im portante
pentru perfecționarea muncii de prevenire, a metodelor și mijloacelor de
stingere, precum și problemelor necesare pentru aplicarea măsurilor coercitive
pe care societatea, organele specializate sunt obligate să le ia în cadrul încălcării
regulilor de prevenire și stingere a incendiilor, stabilite prin lege.
Preocuparea pentru stabilirea cauzei incendiului trebuie să continue
imediat după lichidarea acestuia, deoarece în această situație se pot recolta date
cât mai concrete, cât mai aproape de rea litate, aceasta având în vedere faptul că
o secție de producție avariată de incendiu va trebui să fie readusă la normal în
timpul cel mai scurt și cercetările ulterioare, când consecințele incendiului au
fost înlăturate, sunt foarte anevoioase. Deci “Memo rarea“ urgentă a stării
imediate de după incendiu (recoltarea și conservarea probelor, fotografii,
declarații, etc.),este foarte important de reținut că, în cazul necesității prelungirii
timpului de cercetare (mai ales în cazuri grele), conservarea datelor despre
incendiu deține un rol important.
Acestea pot ajuta la reluarea cazului, apariției de noi elemente de legătură
cu cauza analizată, în cazul unor eventuale expertize sau contraexpertize. Este
evident că mergându -se pe linia tragerii la răspundere a vinovaților, apar dese
cazuri când se cer expertize și după luni și ani de zile. De aceea, se impune
documentarea tematică a fiecărui caz și păstrarea probelor până la elucidarea lui
definitivă.

70 În scopul stabilirii împrejurărilor și cauzelor incendi ilor care, din diferite
motive, nu pot fi determinate după încheierea intervenției, comandantul unității
numește, prin ordin de zi, o comisie constituită din cadre competente și
specialiști, precizând tehnica, tactica si metodele de lucru ale acesteia.
Tehnica stabilirii împrejurărilor și cauzelor de incendiu, cuprinde
totalitatea mijloacelor și modalităților utilizate în scopul descoperirii, examinării
și interpretării amprentei incendiului, precum și protejării, conservării sau
ridicării probelor materiale pentru expertizele de specialitate.
Tactica stabilirii împrejurărilor și cauzelor de incendiu , reprezintă
sistemul de reguli prin care se asigură executarea organizată, operativă și
oportună a activității și cuprinde modul de desfășurare al aces teia, stabilirea
competențelor, elaborarea ipotezelor, precum și a modului de cooperare cu
specialiștii și organele abilitate de lege.
Metodele pentru stabilirea împrejurărilor și cauzelor de incendiu ,
reprezintă căile și procedeele prin care se asigură v erificarea ipotezelor în scopul
determinării cauzei reale și a împrejurărilor izbucnirii incendiului.
Principalele metode prin care se stabilesc împrejurările și cauza de
incendiu sunt:
– observarea prin executarea recunoașterilor pe timpul
intervențiil or;
– determinarea proporțiilor și direcțiilor de dezvoltare a arderii,
culoarea flăcării și a fumului;
– analizarea locurilor unde incendiul s -a manifestat cu intensitate
maximă și a surselor posibile de inițiere a aprinderii;
– filmarea sau fotogr afierea, pe timpul și după încheierea
intervenției, incendiului, materialelor, clădirilor și instalațiilor, care au putut
determina inițierea sau influența evoluția incendiului;
– stabilirea caracteristicilor instalațiilor, construcțiilor, materialelor
și a substanțelor utilizate în procesul de producție;
– stabilirea unor documente ce pot clarifica împrejurările producerii
incendiului;
– culegerea datelor de la martorii oculari și specialiștii din obiectiv;
– stabilirea caracteristicilor geo -fizice ale zonei unde a izbucnit
incendiul;
– întocmirea de scheme, grafice sau tabele privind obiectivul
incendiat, materialele care prezintă interes, organizarea și desfășurarea
intervenției.
La stabilirea împrejurărilor și cauzei de incendiu se vor respec ta
următoarele reguli generale:
– nelimitarea anticipată, în timp, a duratei activității la fața locului;
– efectuarea investigațiilor complete la locul incendiului indiferent
de noile ipoteze care se conturează sau de alte anticipări;
– consemnarea de către membrii comisiei a tuturor constatărilor
făcute la fața locului;
– executarea organizată a activităților la fața locului;

71 – utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii și tehnicii adecvate în
raport cu particularitățile locului investigat;
– asigurarea pazei și conservarea urmelor existente la locul
incendiului;
– identificarea cu operativitate a martorilor și a altor persoane care
se găsesc la fața locului și obținerea de la aceștia a primelor date;
– observarea comportamentului persoanel or prezente la fața locului.
Unitatea de pompieri desfășoară activități pentru stabilirea împrejurărilor
și cauzei de incendiu, independent sau împreună cu organele prevăzute de lege.
în caz de nevoie solicită sprijinul eșalonului superior.
Potrivit pre vederilor legale în vigoare, în activitatea de stabilire a
împrejurărilor și cauzei de incendiu, organele de pompieri militari sunt obligate
să determine:
– locul în care a fost inițiat incendiul (focarul inițial);
– sursa de aprindere care a declanșat incendiul, mijlocul care l -a
generat, materialul combustibil aprins, împrejurările în care s -a inițiat arderea,
precum și timpul (ora) la care acesta s -a declanșat;
– condițiile în care incendiul s -a dezvoltat, propagându -se în afara
focarului inițial ș i factorii care au favorizat progresia acestuia;
– încălcările de la norme, normative și alte prescripții tehnice,
eventualele manifestări de neglijență sau greșeli comise, motivele producerii lor,
precum și rapoartele de cauzalitate dintre ele și apariț ia sau dezvoltarea
incendiului;
– să ia masuri de protejare, pe cât posibil, a probelor în vederea
ridicării sau expertizării lor, de către organele în drept;
– să furnizeze, la cererea organelor în drept, datele și informațiile
solicitate;
– să coop ereze, potrivit concepției stabilite, cu celelalte organe ale
Ministerului Administrației și Internelor și să raporteze datele și informațiile
obținute după punerea de acord cu aceștia.
Constatările și concluziile rezultate cu prilejul stabilirii împreju rărilor și
cauzei se consemnează de către comisie în “ raportul de constatare tehnică
privind cauza de incendiu “, în care în principiu se menționează:
– componența comisiei;
– unitatea, secția, atelierul, instalația și locul în care a izbucnit
incendiul ;
– data și orele izbucnirii, localizării și lichidării incendiului;
-caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat și ale
procesului tehnologic, dotările existente cu sisteme de protecție împotriva
incendiului;
– caracteristicile incendiului cum sunt: modul de manifestare și
dezvoltare, suprafața incendiată, direcțiile principale de propagare, forma
incendiului etc.;
– cauze de incendiu posibile, avute în vedere și motivul eliminării
acestora;

72 – cauza incendiului descrisă în de taliu și fundamentată tehnico –
știintific;
– măsuri luate pe timpul desfășurării activității pentru
preîntâmpinarea unor pericole iminente și pentru repunerea în funcțiune în cel
mai scurt timp și în regim de funcționare a capacității afectate;
– propuneri de măsuri tehnice și organizatorice pentru prevenirea în
viitor a unor astfel de incendii.
Raportul poate fi însoțit de anexe:
– rezultatele testărilor și încercărilor efectuate;
– schițe, fotografii și alte asemenea materiale și documente;
Scopul activității de management în cercetarea incendiilor este:
– descoperirea împrejurărilor și a cauzelor reale care au generat
incendiile;
– prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor și
împrejurărilor similare sau asemănătoare celor cer cetate;
– sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în
identificarea făptuitorilor și în administrarea probelor în vederea aflării
adevărului, pentru luarea măsurilor ce se impun;
– formularea concluziilor și învățămintelor priv ind activitatea de
prevenire și stingere a incendiilor desfășurată în luarea măsurilor pentru
perfecționarea acesteia în viitor.
Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidență nu numai
sursa de aprindere (inițiere) ci și toate elementele componente ale cauzei care a
favorizat producerea și evoluția lor, analizând și toate datele rezultate de natură
subiectivă și obiectivă ale persoanelor implicate.
Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se
sprijine fie pe baz a probelor certe prezentate de investigatori, fie prin eliminarea,
motivată tehnic și juridic a tuturor celorlalte cauze posibile.
Se poate atrage atenția asupra necesității de folosire a concluziilor
experților caracterizate ca “certe” și, ca urmare, evi tarea situațiilor de apariție a
erorilor ce pot fi comise de investigatori prin elaborarea unor concluzii fără
verificarea tuturor versiunilor luate în discuție.
Organele de pompieri au un rol deosebit de important în activitatea de
cercetare a cauzelor i ncendiilor , îndeosebi în ceea ce privește:
– luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea unor pericole iminente;
– observarea, notarea și descrierea fazelor evoluției incendiului,
începând cu momentul sosirii la fața locului și până la lichidarea complet ă a
acestuia;
– descrierea și fixarea amprentei incendiului, precum și
descoperirea, fixarea și protejarea urmelor incendiului și a altor mijloace de
probă;
– participarea la stabilirea și verificarea ipotezelor și versiunilor
referitoare la cauzele și împrejurările care au generat incendiul;
– efectuarea, la fața locului și în laboratoare de specialitate, a
constatărilor tehnico –științifice necesare;

73 – expertizarea tehnică de specialitate de către experți împuterniciți
potrivit prevederilor legale ;
– stabilirea măsurilor ce trebuie întreprinse pentru prevenirea
incendiilor.

IV.2 REGULI DE URMAT ÎN INVESTIGAREA CAUZELOR DE
INCENDIU

Reguli tactice în ascultarea unui martor :
-întrebările trebuie sa fie concrete, să fie formulate clar și concis și să nu
aibă doua înțelesuri;
-întrebările sa fie de așa natura încât, prin ele să nu se evidențieze
problemele care interesează în mod deosebit, precum și nici importanța pe care
ar avea -o, pentru elucidarea cazului, răspunsurile date;
-întrebările se aranj ează în așa fel încât să fie o noutate pentru
interlocutor;
-se recomandă ca întrebările care țin de esența cazului să fie puse printre
cele de importanta minora;
-pentru verificare, după fiecare răspuns se pot pune întrebări de control;
-în cazul unor co ntradicții între răspunsuri sau în cazul în care există
indicii că interlocutorul ascunde unele fapte, se solicită audierea acestuia de
organele de urmărire penală.

Reguli care pot facilita stabilirea unui contact psihologic între
investigator și martor :
-prestanța investigatorului în fața martorului ; investigatorul trebuie
să fie conștient de faptul că înainte de a fi ascultat va fi privit;
-exprimarea clară, în limbaj inteligibil interlocutorului, este
obligatorie;
-înainte de a vorbi investigatorul treb uie să știe să observe și să
asculte;
-cel intervievat trebuie încurajat prin flatare sau prin utilizarea unor
formule generalizatoare;
-martorul trebuie să fie convins ca este ascultat cu cea mai mare
atenție, căci aceasta atitudine exprima respectul inve stigatorului față de el;
-întrebările relevante trebuie puse la momentul optim, relatarea
liberă trebuie realizată fără ca martorul să fie întrerupt, indiferent dacă
investigatorul observă sau nu vreo încercare de inducere în eroare;
-cheia succesului într -o astfel de discuție trebuie căutată în
atitudinea foarte răbdătoare a investigatorului.

Echipamentul de protecție al investigatorului
1.Ochelari de protecție
2.Mănuși de protecție

74 3.Cască de protecție
4.Aparat de respirat cu aer comprimat(după caz)
5.Cizme de protecție
6.Costum de protecție

Mijloace tehnice necesare

1.Aparat foto (digital)
2.Cameră video
3.Reportofon
4.Rigle și rulete
5.Instrumente pentru scris și marcat
6.Pensă
7.Clește
8.Set șurubelnițe
9.Șervețele de hârtie /materiale pentru cu rățat
10.Voltmetru /ohmmetru
11.Lupă
12.Lanternă
Opțional
1.Detector hidrocarburi
2.Reflector
3.Unelte: topor, târnăcop, ciocan de zidărie, cuțit, lopățică, ș.a.

Operațiuni de fixare a locului evenimentului și prelevarea probelor

Acestea sunt executate de organele de poliție și au fost introduse în
prezentele instrucțiuni pentru informarea investigatorului.

Pentru fixarea locului evenimentului se execută o serie de operațiuni :
1. Stabilirea unor măsuri pentru conservarea locului evenimentului ;
2. Intervenția organelor abilitate în zona unde s -a produs incendiul,
acordarea primului ajutor persoanelor accidentate și evacuarea spațiului afectat ;
3. Examinarea locului evenimentului.
Activitatea de examinare a locului evenimentului presupune :
a) Adunarea datelor necesare
b) Efectuarea fotografiilor
c) Marcarea locului
d) Protejarea urmelor

În vederea prelevării probelor se execută următoarele activități:
1.Fotografii generale;
2.Fotografii de detaliu;
3.Se întocmesc diverse planuri și schițe;

75 4.Se trece la cercetarea concretă a probelor;
5.Se realizează sectorizarea zonei unde s -a produs evenimentul;
6.Se face prelevarea urmelor;
Această etapă constă în:
a) Colectarea urmelor;
b) Conservarea urmelor;
c) Protejarea urmelor;
d) Ambalarea urmelor;
e) Etichetarea urmelor;
Atunci c ând sunt adunate toate datele și probele necesare se efectuează
reconstituirea.

IV.3. CELE MAI EFICIENTE METODE ȘI PROCEDEE D E
INVESTIGARE CU FAZEL E SPECIFICE ACESTORA

În scopul soluționării problemelor ce se ri dică în legătură cu cercetarea
urmelor incendiilor și exploziilor, specialiștii folosesc, pentru aprecierea și
examinarea faptelor, urmelor sau obiectelor găsite la fața locului și a
informațiilor obținute, o gamă amplă de metode, procedee și tehnici din d omenii
diferite.
Aceste metode și procedee pot fi grupate astfel:
a) Metode logice generale
Analiza – reprezintă un proces mintal realizat prin desfacerea sau
descoperirea fenomenului în părțile sale componente, urmată de concluzii
referitoare la diferite însușiri ale întregului.
Sinteza – reprezintă procesul mintal opus analizei și înseamnă
unirea într -un corp unitar a părților fenomenului studiat. De fapt constituirea
fenomenelor, a faptelor produse la locul incendiului, prezintă un proces de
sinteză.
Raționamentul și deducția – prin raționament se pot trage
concluzii care se referă atât la cazul observației respective și la altele de același
fel, dar care nu pot fi percepute nemijlocit prin experiență perceptivă directă.
Deducț ia este operațiunea inversă și reprezintă raționamentul prin care, din
anumite judecăți generale cunoscute, se poate ajunge la formularea unui adevăr
particular.
Comparația – în scopul descoperirii însușirilor esențiale ale
obiectelor și fenomenelor, tre buie să se compare și să se confrunte în scopul de a
se descoperi ceea ce ele au în comun sau diferit, să se stabilească în ce măsură
fenomenele concordă cu observațiile făcute în timpul intervenției pentru
stingere, sau cu declarațiile unor persoane ce cu noșteau unele date în legătură cu
obiectivul incendiat, sau cu informațiile martorilor oculari.
b) Metode procedee și mijloace operative de specialitate.
Caracteristica acestora o reprezintă faptul că se folosesc în cercetarea la
fața locului a incendiul ui. In rândul acestora deosebim:
– folosirea instrumentelor de măsură ca: metru, rigla, balanța,

76 cronometru, ceas, termometru, etc.;
– folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filme și de proiecție;
– folosirea instrumentelor optice de mărit (lupă, microscop, etc.);
– folosirea aparatelor de înregistrare (magnetofon, casetofon, etc.);
Acest lucru se poate realiza prin folosirea truselor criminalistice din
dotarea organelor de urmărire penală, dar și prin folosirea completelor din
dotarea subunităților de pompieri militari.
c) Metode și procedee tehnico -științifice de specialitate.
Probele recoltate de la locul incendiului sunt analizate în laboratoare
speciale sau în laboratoare de specialitate din diferite întreprinderi sau minist ere.
O metodă des utilizată este analiza spectrală, metodă care permite
determinarea rapidă, calitativă și cantitativă a amestecurilor complexe de
substanță rezultată în urma incendiului (cenușă, zgură, funingine, topituri etc.)
precum și resturi de pulbe re, fibre, pete organice și anorganice, pentru a stabili
substanțele care au inițiat incendiu, materialele care au ars și substanțele folosite
la stingerea incendiului. în practică se utilizează spectografe, în domeniul
radiațiilor vizibile, ultraviolete, infraroșii și raze X, iar rezultatele se
înregistrează pe spectograme. Este una din metodele cele mai complete, cu
avantaje deosebite ce constau în faptul ca este necesară o cantitate redusă de
substanțe, se poate recupera substanța de cercetat fără a fi d istrusă, necesită o
pregătire minimă sau, în numeroase cazuri, chiar nici un fel de pregătire a
substanței, se obțin rezultate extrem de rapide ale analizei și cu pierderi minime
de timp.
– dovedirea cu microscoapele electronice a urmelor de benzină c u
plumb în funinginea de la locul incendiului, a cuprului evaporat la
scurtcircuitare, a urmelor de lumânare în funingine, etc. – constituie o altă metodă
de cercetare des utilizată:
– cu ajutorul cromatografelor cu gaz sau cu coloranți speciali, prin
metoda denumită cromatografie , se pot identifica urmele de lichide inflamabile
la locul incendiului, precum și unele substanțe complexe (urme de vopsea, de
sol, de materie sub formă de pete, cerneluri, resturi de pulbere etc.), în urma
separării lor selecti ve, pe un absorbant, precum și aflarea agenților de inițiere
sau de accelerare a incendiilor (benzină, petrol etc.).
În Journal of Criminal Laro Criminology and Police Science Baltimore,
din martie 1966, pag.96 (și următoarele) se descrie următorul caz d e aplicare a
acestei metode (Traducere după dr.Armin Forcher “Despre cercetarea
incendiilor"):
"După un incendiu a fost găsită o cârpă îmbibată cu apă de la
stingere, arsă și murdară de molozul de pe urma incendiului. Din aceasta s –
a extras o cantitate mi că de vapori (10 ml) care au fost introduși într -o
coloană Apiezon. În afara acestei cromatograme a mai fost înregistrată o a
doua din vaporii unei cisterne cu benzină, urmele obținute concordând
surprinzător și făcând dovada că benzina a servit ca agent d e accelerare a
incendiului" .

77 În practică se mai folosesc:
– analiza prin activare – metoda permite identificarea urmelor
suplimentare (resturi de sol, de praf, de pete organice și anorganice, de pelicule
de vopsea, de pete de sânge, fire de păr etc.), prin bombardarea cu radiații emise
de izotopii radioactivi și care sunt detectate cu ajutorul autoradiografiei
controlului Geiger -Muller – detectoarele de scintilație, camere de ionizare.
– metalografia – metoda permite identificarea modificărilor surve nite în
structura și compoziția metalelor și aliajelor standardizate și etalon prin șlefuirea
și fotografierea în secțiune;
– deplasarea suprafețelor – permite urmărirea și înregistrarea continuă a
suprafețelor și conturărilor obiectelor și compararea lor . Se aplică verificarea
suprafețelor și contururilor urmelor de fisuri și crăpături ale vaselor sub
presiune, care au explodat;
– electroforeza – permite identificarea particulelor, emulsiilor sau
particulelor în suspensie cu ajutorul electrolizei din urmele lăsate de scursuri,
pete organice, resturi de vopsele, lacuri, proteine, etc.;
– analiza luminiscenței corpurilor – se asigură analizarea emisiei de
radiație luminoasă a unor corpuri, datorită unor alte cauze decât acelea de
incandescentă. Se folosește pentru examinarea resturilor de hârtie, lubrifianți,
vopsele, pete organice, în scursuri, pentru evidențierea acțiunii unor substanțe
sau a c ăldurii asupra acestor materiale;
– polarimetria – se folosește pentru determinarea substanțelor grase,
zaharoase a uleiurilor, nicotinei etc., utilizând polarimetrele cu cristale, pe baza
teoriei că undele luminoase oscilează într -un plan perpendicular pe direcția razei
de propagare;
– calorimetria – constă în măsura optică a culorii diferitelor substanțe,
prin comparare cu o culoare etalon, fie prin măsurarea absorbției luminii de
către substanța respectivă cu ajutorul foto calorimetrelor;
– recons tituirea – la scară naturală sau redusă la obiectivul în cauză, în
obiective similare sau în laborator, a fenomenului arderii respective.
în această vastă activitate de cercetare a incendiului sunt necesare de cele
mai multe ori, cunoștințe de specialitat e din cele mai diferite domenii. în mai
multe situații, în condițiile prevăzute de lege, se dispune expertiza, în vederea
obținerii anumitor soluții științifice din alte domenii de activitate.
Organul de urmărire penală va dispune efectuarea unei expertiz e ori de
câte ori se va socoti necesare cunoștințele unui expert.
Aceasta se execută după aprecierea probelor pe care le are la dosar,
stabilind pentru care din ele este nevoie de expertiză. Organul de urmărire
penală va formula întrebările, clar, preci s și limitate numai la specialitatea
expertului (Camil Suciu – Criminalistică – ed.1972, pag.569).
Activitățile de cercetare la fața locului trebuie să fie organizate și
executate ținând seama de condițiile impuse de specificul funcțional al
obiectivului î n cauză.
Cercetarea la locul incendiului comportă o etapă premergătoare, în care
organele Ministerului de Interne și, după caz, cele ale procuraturii, execută, în

78 domeniul de competență stabilit, activități organizatorice destinate asigurării
condițiilor corespunzătoare pentru desfășurarea la timp și de calitate a
activităților.
În etapa următoare, se trece la activitatea propriu -zisă de cercetare a
locului incendiului, care se desfășoară în două faze:
– faza statică – în care se procedează la constatar ea și fixarea
stărilor de fapt existente în spațiul creat fără ca urmele și diferitele obiecte
purtătoare de urme să fie atinse și fără a se modifica poziția în care acestea au
fost găsite;
– faza dinamică – în care se trece la cercetarea amănunțită a locului
faptei în vederea descoperirii, fixării și examinării atente a fiecărei urme sau
obiect purtător de urme, pentru aceasta ele putând fi degajate, deplasate din
poziția inițială și, eventual, ridicate de l a fața locului în scopul asigurării
analizării lor în cele mai bune condiții.
De regulă, cele două faze sunt distincte și se desfășoară succesiv, însă
practica a arătat că în unele situații deosebite, cele două faze ale cercetării se
întrepătrund.
În faz a STATICĂ – se execută cercetarea situației de ansamblu a locului
(zonei) incendiului, acțiune care se desfășoară concomitent cu operațiunile de
stingere.
Este de reținut faptul că în această fază este interzis a se schimba locul și
poziția unor obiecte și lucrări din zona incendiată, astfel că, pe baza lor să se
poată reconstitui imaginea de ansamblu dinainte de incendiu. în funcție de
proprietățile obiectivului (terenului) incendiat se pot realiza fotografii sau schițe
pe secțiuni.
Fixarea imaginii sta tice trebuie realizată în acest fel încât să nu ducă la
modificarea, deformarea sau dispariția urmelor sau altor semne existente la fața
locului, întrucât ar îngreuna procedura din faza dinamică, când acestea vor fi
supuse unor cercetări separate, amănunți te.
Urmele, semnele și fenomenele sortite unor modificări rapide sau chiar
dispariției trebuie supuse cercetărilor dinamice în mod excepțional (culoarea și
forma fumului, mirosul caracteristic al materialelor incendiate, obiecte supuse
prăbușirilor etc.).
Putem concluziona că cercetarea urmelor incendiilor sau exploziilor este o
activitate amplă care trebuie executată cu multă atenție și responsabilitate,
numai că în condițiile unor procese tehnologice complexe, ale dezvoltării
industriei chimice și petro chimice, extinderii electrificării și termoficării,
folosirii energiei sub cele mai diverse forme, probabilitatea de izbucnire a
incendiilor este mult mai mare. în acest sens, fiecare factor principal al
procesului arderii trebuie analizat temeinic.
Aceas ta înseamnă a cerceta (temeinic) cu migală fiecare obiect, a căuta
dovezi materiale, concludente, a nu trece cu vederea nici un amănunt, a da
răspuns la fiecare întrebare ce se pune în legătură cu cazul analizat, a face
reconstituiri și a asculta cu atenți e depozițiile martorilor.

79 IV.4 COOPERAREA DIFE RITELOR ORGANE ÎN IN VESTIGAREA
CAUZELOR

Incendiul, în actuala reglementare a legii penale, nu constituie infracțiune
ci reprezintă un mijloc prin care pot fi comise acte de diversiune, distrugeri de
bunuri și valori, ori este un efect al neglijenței în serviciu.
Legea penală prevede că prin incendiu se pot săvârși următoarele
infracțiuni :
– acte de diversiune;
– distrugerea calificată;
– distrugerea în dauna avutului public sau privat;
– neglijență în serviciu;
Stabilirea exactă a cauzei unui incendiu cere din partea celor care
cercetează cazul respectiv o temeinică pregătire profesională și de cultură
generală, deci, competență.
Aceasta este o condiție necesară, dar nu și suficientă, deoarece
particularitățile cauzelor de incendiu, multitudinea fenomenelor ce pot avea loc,
impun, de cele mai multe ori, o pregătire făcută înainte, pe timpul și chiar după
cercetarea incendiului pent ru a se putea documenta, argumenta și adânci
concluziile ce se desprind în urma examinării locului unde s -a produs incendiul.
Organele care execută cercetarea incendiului, trebuie să dovedească
răbdare și perseverență deoarece, uneori, din cauza grabei, nu se trag cele mai
juste concluzii, rămân întrebări la care nu se găsesc răspunsuri, cu alte cuvinte
afirmațiile rămân insuficient argumentate, sau se stabilește eronat cauza
incendiului.
Pentru a înlătura discuțiile de prisos, versiunile neîntemeiate , pentru a nu
atrage atenția făptașului (în cazul incendiilor provocate intenționat), este necesar
să se păstreze secretul operațiunilor în general cât și, mai ales, cel profesional.
Luarea probelor sau a unor corpuri susceptibile de analiză trebuie să s e
facă, de asemenea, cu păstrarea secretului. Probele vor fi recoltate atât din
punctele care prezintă interes, cât și din alte puncte, pentru a semăna confuzia în
rândul celor care ”asistă“ la fața locului, apoi anchetatorul reține ce -l
interesează.
Concluziile se vor da oficial organelor interesate numai după ce
problemele au fost clarificate .
Având în vedere complexitatea activității de cercetare a cauzelor
incendiilor, potrivit prevederilor legale, în funcție de urmările incendiului, la
aceasta participă după caz :
– organele de procuratură;
– organele de cercetare penală din cadrul Ministerului de Interne;
– organele de pompieri militari;
– șefii de secții, instalații, ateliere sau alte compartimente de
producție similare din obiect iv, sub coordonarea specialiștilor desemnați de
ministerul tutelar;
– experți oficiali sau experți (specialiști) desemnați numai pentru

80 cauza respectivă;
– organele Administrației Asigurărilor de Stat (pentru viețile și
bunurile asigurate și care a u fost afectate de incendiu);
– alte organe cerute de instanțele judecătorești sau de cercetarea și
urmărirea penală.
Cercetarea urmărilor incendiilor este o activitate de “echipă” în cadrul
căreia organele de urmărire penală dețin rolul principal în baza atribuțiunilor ce
le sunt stabilite prin lege, dispozițiuni, instrucțiuni și ordine.

Informația
cerută Pompieri Poliție Asigurări
Timpul inițierii Precizie de 10 – 30 min. Precizie de ordinul minutelor
(pentru comparare alibiuri)
Nu neapărat necesar
Cauza incendiului Raport de cercetare
Raport de constatare
Sancționare
contravențională
Evaluare risc incendiu
Statistica
Prevenire Prezintă interes în caz de
acțiuni intenționate (arson),
victime și alte acțiuni
deosebite. Este esențial pentru stabilirea
răspunerilor asigurat –
asigurator.
Evoluția și
propagarea
incendiului Raport de cercetare
Raport de constatare
Prevenire
Reglementări Evoluția rapidă poate indica
arson sau poate produce
multe victime. Corelația dintre măsurile
p.s.i. și condițiile de
asigurare.
Comportarea și
stabilitatea la foc a
construcției Raport de intervenție
Raport de constatare
Prevenire
Reglementări Interes raportat la victime și
alte consecințe deosebite. Controale de supraveghere.
Cadrul pentru reduceri prime
de asigurare.
Eficiența intervenției
pompierilor Tactica stingerii
Instruire
Planuri de intervenție
înzestrare Interes minim Limitarea pagubelor și a
daunelor
Nu afectează calculul
pierderilor.
încălcarea contractului poate
influența clauzele de
asigurare.
Evidența probelor la
locul incendiului Protejarea (conservarea)
urmalor (probelor) Esențial pentru ridicarea
urmelor (probelor),
expertizarea și conexarea cu
celelalte date. Esențial pentru conservarea
probelor.
Necesar pentru cuantificarea
pierderilor
Probe de la suspecți. Interes după încheierea
cercetării. Esențial pentru corelare date. Interes minim
Efecte negative
asupra utilizatorilor Evacuare, salvare și prim
ajutor.
Căi și mijloace.
Echipament. Victime Daune.
Performanțele
instalațiilor de
stingere și a altor
mijloace de protecție Prevenire.
Atestare sau avizare. Poate indica durata inițierii. Cadru pentru reducere prime
de asigurare.
Costuri ale
incendiului. Eventual în statistici sau în
compensarea consumurilor. Necesare în precizarea
acuzațiilor. Interes maxim esențial pentru
stabilirea daunelor.

81 IV.5 EXPLOATAREA REZULTATELOR OBȚINUTE ÎN URMA
DERULĂRII PROCESULUI DE INVESTIGARE A URMELOR
INCENDIILOR

Rezultatele cercetării la fața locului faptei sunt fixate prin încheierea
următoarelor documente, atât de unitățile de pompieri cât și de organele de
poliție, după cum urmează:
-Raportul de cercetare tehnico -științifică a cauzei incendiului;
-Procesul -verbal de cercetare la fața locului întocmit de grupa de
cercetare la fața locului a unității de poliție din zona de responsabilitate
respectivă;
-Procesul – verbal de incendiu întocmit de unitatea de pompieri;
-Fotografia judiciară;
-Planul -schiță al locului faptei.

RAPORTUL DE CERCETARE TEHNICO -ȘTIINȚIFICĂ A CAUZEI
INCENDIULUI -documentul întocmit în urma cercetării de către investigator
sau comisie poate avea diferite forme, în funcție de scopurile urmărite. Pentru
pompieri se recomandă următoarea s tructură:
-componența comisie de cercetare;
-locul (obiectiv, secție, atelier, depozit, magazin, ș.a.) izbucnirii
incendiului;
-datele și orele inițierii, localizării și lichidării incendiului;
-desfășurarea intervenției, forțele, mijloacele și procedeele utilizate
pentru stingerea incendiului;
-caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat și cele
funcționale ale procesului tehnologic;
-dotarea existentă cu mijloace tehnice destinate apărării împotriva
incendiilor;
-condiții atmosferice(vânt ,temperatură, precipitații, trăsnete);
-caracteristicile incendiului (modul de manifestare, direcții și viteza
de propagare, suprafața incendiată ș.a.);
-prezentarea cauzelor de incendiu analizate și motivul eliminării
lor;
-conc luzia bine fundamentată și prezentată detaliat privind cauza de
incendiu cu cea mai mare probabilitate.
După caz, pot fi menționate pierderile materiale provocate de
incendiu(natura, cantitatea, valoarea ,amplasarea materialelor arse sau
deteriorate),alt e consecințe asupra desfășurării activității(durata întreruperii,
efecte economice, tehnologice),propuneri de măsuri tehnice și organizatorice
pentru prevenirea în viitor a unor incendii similare.

PROCESUL – VERBAL DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI
ÎNTOCMIT DE ORGANELE DE POLIȚIE – este format din trei părți :
partea introductivă, partea discriptivă și partea finală.

82 În partea introductivă se trec:
-locul și data(anul, luna, ziua) când s -a efectuat cercetarea locului
faptei și s -a încheiat proc esul-verbal;
-numele și prenumele și calitatea organului de urmărire penală care
conduce cercetarea și unitatea de poliție din care face parte;
-numele, prenumele și calitatea persoanelor ce au format echipa de
cercetare;
-numele, prenumele și cal itatea experților care au luat parte;
-numele, prenumele și adresa persoanelor ce au fost martori ai
cercetării;
-temeiul de fapt și temeiul juridic al cercetării;
-ora la care a început și s -a sfârșit cercetarea locului faptei;
-condițiile atm osferice și condițiile de iluminare în care s -a efectuat
cercetarea.
În partea descriptivă se trece:
– descrierea detaliată a situației locului faptei , insistându -se
asupra tabloului de ansamblu ,în care se încadrează locul faptei, delimitarea
precisă a acestui loc, dimensiunile și amploarea față de punctele cardinale,
particularitățile topografice, căile de acces;
– descrierea amănunțită a obiectelor , urmelor și a altor materiale
descoperite la locul producerii evenimentului. Obiectele se vor descr ie ca:
formă, dimensiune, culoare, particularități de construcție, destinația lor naturală
și destinația concretă în care au fost folosite etc.
Se va descrie locul unde obiectele au fost descoperite, diferite
particularități ale cercetării ,observațiile celor prezenți ,martori, experți,
menționarea "împrejurărilor negative" întâlnite în cursul cercetării și
explicarea acestora.
în partea finală sunt trecute:
-obiectele și urmele descoperite, ridicate de la locul faptei;
-ce s-a fotografiat la locu l faptei, în ce scop, în ce condiții tehnice;
-ce măsurători fotografice s -au executat;
-dacă s -a întocmit schița plan, la ce scară și în ce fel;
-persoanele care au fost de față la efectuarea cercetării și semnează
procesul -verbal.

PROCESUL -VERB AL ÎNTOCMIT DE INSPECTORATUL JUDEȚEAN
PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ

Se întocmește de către comandantul intervenției(gărzii de
intervenție),împreună cu organele de poliție, în prezența
proprietarului(chiriașului) obiectivului afectat.
Procesul -verbal de int ervenție, se întocmește, în trei exemplare și
cuprinde:
-datele constatate la fața locului privind locul de izbucnire a
incendiului;

83 -bunurile materiale care au ars, cele degradate, victime, salvări;
-date privind focarul inițial: locul focarului, sur se probabile de
aprindere, mijloacele care puteau produce aprinderea, primele materiale care au
ars și împrejurările favorizante.

FOTOGRAFIA JUDICIARĂ – pentru fixarea fotografică a rezultatelor
cercetării locului faptei se aplică metodele fotogra fiei judiciar operative,
începând cu: fotografia de orientare, trecând apoi la fotografiile -schiță,
fotografia obiectelor principale, fotografia de detalii și măsurătorile fotografice.
Fotografia fixează mecanic toate detaliile obiectelor fotografice și
imaginea lor de ansamblu, precum și raporturile reciproce de poziție.
Fotografia judiciară operativă a locului faptei și a obiectelor principale –
servește la fixarea tabloului de ansamblu în care se încadrează locul faptei, la
fixarea propriu -zisă a locu lui faptei, la măsurarea acestuia și la fixarea
fotografică a obiectelor purtătoare de urme ale infracțiunii.
Fotografia operativă a locului faptei și a obiectelor infracțiunii se împarte
în:
-fotografia de orientare;
-fotografia schiță;
-fotog rafia obiectelor principale;
-fotografia de detaliu;
-procedee speciale;
-măsurători fotografice;
-fotografia de reconstituire;
-fotografia semnalmentelor.
PLANUL SCHIȚĂ AL LOCULUI FAPTEI – Planul -schiță ridicat prin
desenare este un mijloc de fixare a locului faptei și a poziție diferitelor obiecte
descoperite în cadrul acestuia.
Planul -schiță poate fi ridicat prin desenare simplă sau la scară, și poate
reprezenta un loc deschis, un loc închis sau forma mixtă.
Schița simplă constă din ridicarea în plan a limitelor locului faptei și a
poziției ocupate de obiectele principale, cu mențiunea distanței reale dintre ele.
Desenul prezintă avantajul față de fotografie că poate da o privire în plan
a întregului loc al faptei, pe când foto grafia întotdeauna reprezintă locul faptei
privit sub un anumit unghi. în schimb, fotografia prezintă avantajul unei mai
mari obiectivități și o redare mai completă și mai fidelă a detaliilor.
Desenul -schiță executat la scară prezintă dimensiunile loculu i reduse la o
anumită scară. Elementul de bază al acestei forme de ridicare este scara folosită.
Scara desenului reprezintă raportul dintre dimensiunile și distanțele reale dintre
obiectele de la locul faptei și dimensiunea convențională a acestora adoptat ă la
întocmirea planului.

84
CAPITOLUL V
STUDIU DE CAZ

V. 1. ANALIZA SITUAȚ IILOR DE URGENȚĂ GEN ERATE DE
INCENDII PRODUSE ÎN JUDEȚUL SIBIU ÎN ANU L 2008

În anul 2008, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru
Croitoru” al Județului Sibiu și -a desfășurat activitatea în deplină concordanță cu
atribuțiile stabilite prin lege, acționând cu răspundere și competență pentru
transpunerea în practică a sarcinilor ce au decurs din Programul de Guvernare,
Strategia M.I.R.A. privind reforma ins tituțională, ordinele și dispozițiile
inspectorului general, precum și din planurile de măsuri ale eșalonului superior
și a celor proprii.
În acord cu cerințele impuse de procesul de integrare europeană, de
dispozițiile Instituției Prefectului Județului Sibiu și în baza concluziilor
desprinse din analiza situației operative din zona de competență, la nivelul
unității a u fost stabilit e direcțiile prioritare pe anul 2008 , astfel:
– reconstrucția instituțională privind optimizarea funcționării
structurilor organizatorice, profesionalizarea cadrelor provenite din structuri
diferite, creșterea capacității operaționale a acestora și conducerea eficientă și
promptă a intervențiilor;
– consolidarea și menținerea capacității operaționale a inspectoratului,
subunităț ilor și serviciilor publice și private pentru situații de urgență prin
executarea de exerciții și aplicații tactice de intervenție și de cooperare;
– intensificarea eforturilor pentru informarea, în mod operativ, a
Comitetului Județean pentru Situații de Urg ență, Comitetelor Locale pentru
Situații de Urgență și populației cu privire la riscurile posibil a se produce sau
produse în zona de competență și măsurile ce se impun a fi luate pentru
prevenirea acestora;
– intensificarea cooperării cu autoritățile admin istrației publice locale,
unitățile și formațiunile apartinând M.I.R.A și M.Ap., precum și cu serviciile
deconcentrate și descentralizate cu atribuții specifice în domeniul apărării și
protejării patrimoniului public și privat;
– aplicarea cu fermitate î n activitățile practice a legislației și actelor
normative și redimensionarea forțelor și mijloacelor pentru îndeplinirea
misiunilor specifice pe timpul situațiilor de urgență
În anul 2008, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de
Urgență al Județului Sibiu s -au produs 350 7 evenimente și fenomene negative,
care au solicitat din plin intervenția structurilor specializate aparținând unității,
Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență și Serviciilor Voluntare pentru
Situații de Urgență, p recum și a celor de cooperare, înregistrîndu -se, în medie,
10 acțiuni/zi.

85 Din totalul acțiunilor de intervenție (diagrama nr.1 ) 226 , s-au desfășurat
pentru stingerea incendiilor; 2945 pentru cazuri asistate de S.M.U.R.D.; 66
misiuni pirotehnice; 68 asisten ța persoanelor și descarcerare; 14 acțiuni pentru
protecția mediului; 59 alte situații de urgență (inundații, alunecări de teren,
accidente în care au fost implicate substanțe periculoase); 86 arderi necontrolate
(arderi de vegetație uscată și gunoaie); 1 9 salvări de animale și 24 alte
intervenții .
Diagrama nr. 1

Distribuția situațiilor de urgențe generate de incendii (diagrama nr. 2), se
prezintă astfel:
14 19 24 59 66 68 86 2,945 226
0 1,000 2,000 3,000 4,000Acțiuni pentru protecția
mediuluiSalvări animaleAlte intervențiiAlte situații de urgențăMisiuni pirotehniceAsistenta persoaneArderi necontrolateIntervenții S.M.U.R.D.IncendiiSituații de urgență produse în anul 2008

86
Diagrama nr. 2

Principalele cauze ale incendiilor au fost determinate de: foc deschis – 24;
instalații și aparate electrice defecte,improvizate sau lăsate sub tensiune – 73;
fumat – 27; sisteme și mijloace de încălzire defecte – 27; jar și scântei din
sistemele de încălzit – 10; jocul copiilor cu focul – 11; acțiune intenționată – 11;
trăsnet – 3; sudură – 8; coșuri de fum defecte – 16; scurgeri de produse
inflamabile – 5 și 11 alte situații.

Cauze de incendiu:

INCENDII
201
157164170184226
050100150200250
2003 2004 2005 2006 2007 2008Aparate electrice lăsate sub tensiune
32%
Fumat fără respectarea normelor 12%
Sisteme de încălzire defecte 12%
Jar cu scântei din sisteme de încălzit 5%
Actiune intentionata 5%
Focul deschis 11% Anul
2008
Coșuri de fum defecte sau
improvizate 6% Jocul copiilor cu focul 5%

87

Diagrama nr. 3

Din diagrama nr. 3 reiese faptul că ponderea ce mai mare a surselor de
incendiu o reprezintă folosirea aparate electrice lăsate sub tesniune și
instalațiilor electrice cu defecțiuni, în special folosirea siguranțelor fuzibile
supradimensionate (32 %), dar o pondere ridicată în producerea incendiilor o are
fumatul (12 %), sisteme de încălzire defecte (12%) și utilizarea focului fără
luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea incendiilor (11 %). Jocul copiilor cu
focul, reprezintă din păcate, o cauză frecventă d e incendiu, uneori cu c onsecințe
deosebit de tragice (5 %).
Un număr mare de incendii întâlnim în lunile martie și aprilie, moment
când oamenii, în special cei din mediul rural, încep curățenia de primăvară și
incendiază resturile menajere și gunoaiele fără respectarea măsurilor de
prevenire și stingere a incendiilor. O tendință crescătoare a incendiilor o regăsim
și în lunile octombrie – decembrie, când timpul friguros începe să -și facă simțită
prezența, iar multe mijloace de încălzire (sobe) nu au fost pregătite pentru
folosirea în regim intens (coșuri de fum curățate de funingine și resturile aduse
de păsări, izolarea coșurilor de fum și a burlanelor de materialele combustibile
etc) sau se folosesc mijloace de încălzire improvizate (reșouri sau calorif ere
electrice) cu suprasolicitarea rețelelor de alimentare cu energie electrică.
Distribuția incendiilor după sursa probabilă de aprindere (diagrama 4) , se
prezintă după cum urmează:
Scurgeri de produse inflamabile 2%
Sudura 4%
Alte situații 5% Trăsnet 1%

88
Diagrama nr. 4

Un număr mare de incendii au ca sursă probabilă de ap rindere: flacăra 57
și scurtcircuitul electric 55, dar o pondere ridicat ă în producerea incendiilor o au
și efectul termic (caldură 32 și curent electric 24).
Din totalul incendiilor, 164 s -au înregistrat la locuințe și anexele acestora,
13 în industrie, 7 în comerț, 4 la hoteluri și restaurante, 17 la transporturi, 4 în
construcții, 6 în agricultură și 11 în alte domenii și servicii.
Pe timpul intervențiilor (diagrama nr.5 ) au fost salvate și asistate 3071
persoane și protejate bunuri și instalații în val oare de 85.725.068 lei, de
asemenea, au mai fost salvate 34 animale.

Surse probabile de aprindere
Trasnet
1%
Alte situații
4%
Efect
termic
(curent
electric)
11%Flacara
26%
Efect
termic
(caldura)
14%Jar sau
scanteie
20%Scurtcircuit
electric
24%
3493
intervenții 3022 persoane
asistate medical Bunuri
protejate în
valoare de peste
85,7 mil. lei
34 animale salvate 49 persoane salvate
42 adulți și 7 copii

89

Diagrama nr. 5

Ca urmare a evenimentelor produse au decedat 15 adulți și 3 copii , 23
persoane au fost rănite și s -au produs pagube estimate la aproximativ 2.715.970
lei.

90 V. 2. RAPORT DE EVALUARE A UNEI INTERVENȚII

V. 2.1. Raport de evaluare a incendiului produs la locuința lui BEȘLEAGĂ
DOREL din localitatea Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu

1. Data și ora producerii evenimentului : 14.10.2008 ora 23,30.
2. Adresa, denumirea și destinația obiectivului unde s -a produs
evenimentul ș i în ce a constat aceasta:
Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu – casa de locuit cu o suprafață
de aproximativ 230 mp, pe două nivele compartimentată astfel:
– parter: magazie de unelte, depozit de lemne și un spațiu destinat altor
activități gosp odărești;
– etaj, două dormitoare, sufragerie, bucătărie, iar pe 3 laturi ale etajului
terasă deschisă; legătura între parter și etaj făcându -se printr -o scară exterioară
din lemn.
Intervenția Detașamentului de Pompieri Sibiu și a Serviciilor voluntare
pentru situații de urgență din localitățile Tălmăcel și Tălmaciu a constat în
localizarea și lichidarea incendiului produs la acoperișul și etajul locuinței (vezi
foto 1).
3. Date generale despre obiectiv:
Casa de locuit este situată în partea de est a localității Tălmăcel, la
aproximativ 25 km față de sediul subunității de pompieri, fiind destinată
asigurării spațiului de locuit.
Imobilul a fost construit în perioada anilor 2000 – 2003, în regim parter și
etaj cu următoarele dimensiuni: lungime 15 m, lățime 11 m, înălțime 10 m la
coama acoperișului. Suprafața construită de 230 mp (foto 5). La capătul clădirii,
se află scara de acces către etaj.
Structura clădirii este realizată:
– parter – zidărie de piatră și cărămidă cu mortar din beton, la colțu rile
clădirii cu stâlpi din beton armat, zidurile portante din zidărie de piatră;
– etajul clădirii: stâlpi din lemn, grinzi din lemn, zidurile portante și
neportante construite din scânduri tencuite cu mortar de var, iar între scânduri
spumă poliuretanic ă expandată;
– acoperișul era format din căpriori cu asterială din scândură și
acoperit cu țiglă;
– pardoseala și plafonul erau executate din scândură lustruită. Atât pe
interior cât și pe exterior locuința era lăcuită.
Casa era locuită în regim permanent .
Alimentarea cu energie electrică este asigurată de la un tablou de
distribuție racordate la instalația de alimentare cu energie electrică a localității.
Construcția era prevăzută cu instalație de alimentare cu gaze naturale,
instalația de alimentare cu apă și sobe cu acumulare de căldură pentru încălzirea
interioară.
Incendiul s -a produs la peretele despărțitor dintre dormitoare și s -a extins
cu repeziciune la încăperile alăturate și la acoperișul locuinței, conducând la

91 degajarea unor mari cantități d e fum, gaze fierbinți și toxice produse prin
arderea lacului (acid cianhidric). Întreaga acțiune pentru stingerea incendiului s –
a desfășurat pe timpul noapții.
4. Observarea, anunțarea și modul de acțiune a primei intervenții:
Incendiul a fost observat în jur ul orelor 0,40 de către Zaharia Cristina,
în timp ce se întorcea de la discoteca din localitate. Persoana mai sus numită a
alertat în primul moment vecinii, după care în jurul orelor 0,50 a anunțat prin
serviciu 112, dispeceratul I.S.U. al Județului Sibiu. Concomitent cu primirea
anunțului de incendiu, subofițerul operativ a alertat serviciile voluntare de
urgență din localitățile Tălmaciu și Tălmăcel, grupa operativă și garda de
intervenție a Detașamentului de Pompieri Sibiu.
5. Cauza și împrejurările produc erii incendiului:
La ora producerii incendiului , cercetând amprenta incendiului în
dimineața zilei de 15.10.2008, s -au desprins următoarele concluzii:
– Focarul incendiului a fost localizat în incinta dormitorului în care
încălzirea se realiza cu un calori fer electric (vezi foto 2);
– Siguranțele fuzibile erau supradimensionate creând premiza
nedeconectării caloriferului electric de la sistemul de alimentare cu energie
electrică (vezi foto 3);
– În imediata apropriere a caloriferului se aflau diferite mater iale
combustibile constând din: lenjerie, obiecte de mobilier și patul în care dormeau
minorii Beșleagă Teodor (7 ani) și Beșleagă Maria (3 ani);
– Din constatările făcute la fața locului de grupa operativă și din
declarațiile martorilor rezultă faptul că Beșleagă Gabriela (mama – 36 ani) se
odihnea în alt dormitor împreună cu sugarul Beșleagă Tatiana (6 luni). După
producerea incendiului, având sugarul în brațe, a încercat să -i salveze pe cei doi
copii din încăperea alăturată, moment în care plafonul și te ncuiala acoperișului
s-au prăbușit peste ea și a îngropat -o în moloz (vezi foto 4);
– În momentul producerii incendiului Beșleagă Dorel nu se afla la
domiciliu;
– Incendiul a afectat și încăperile laterale datorită cantității mari de
material combustibil d in care era construită locuința;
– La ora intervenției forțelor, instalația electrică a fost deconectată de
la stâlpul ce asigura alimentarea locuinței.
Având în vedere cele de mai sus, coroborate cu structura și modul în
care s -au respectat normele de prevenire și stingere a incendiilor, s -au reținut
pentru a fi analizate comparativ, următoarele cauze de declanșare a incendiului:
supraîncălzirea datorită unui arc electric sau suprasarcini electrice (vezi
foto 3) și resturi de țigară.
Supraîncălzirea
Datorită unei suprasarcini electrice sau unui arc electric ori scânteie, a
unui contact imperfect în priză sau a unui viciu de fabricație apărut pe timpul
exploatării caloriferului electric, s -au putut aprinde și arde mocnit materialele
combustibile aflate în apropierea conductorului electric (mase plastice și textile).
În momentul cuplării sau decuplării curentului electric pot apărea scântei care la

92 rândul lo r pot aprinde ușor izolația conductoarelor sau alte materiale
combustibile existente la locul incendiului.
Acest lucru era posibil ținând cont de amprenta incendiului care a condus
la concluzia că acesta a izbucnit în zona dormitorului și din cauza calorif erului
electric.
De la producere și până la observarea incendiului au trecut aproximativ 1h
– 1h,30, arderea mocnită putând avea loc dacă incendiul s -a produs în intervalul
de timp 23,00 –23,30.
Fumul degajat în urma arderii mocnite a materialelor combust ibile
(textile, lac și lemn) a condus la intoxicarea cu monoxid de carbon și acid
cianhidric a celor patru persoane existente în locuință, în final ducând la decesul
acestora.
Resturi de țigară aprinse
Aprinderea materialelor combustibile (lenjerie intimă și de pat, mobilier
etc) de la un rest de țigară aprinsă, lăsat din neglijență într -un coș de hârtii sau
aruncată la întâmplare, era posibilă deoarece, din literatura de specialitate rezultă
că o țigară aprinsă poate aprinde materiale combustibile după o a rdere mocnită
de maximul 2h,30 – 3h, perioadă în care se încadrează și intervalul de la
momentul în care se putea produce incendiul și cel în care a fost observat;
Această cauză a fost eliminată din cauza faptului că proprietarul
imobilului – Beșleagă Dore l, nu era la domiciliu în acel moment, mama –
Beșleagă Gabriela, din declarațiile martorilor, nu era fumătoare, iar minorii
aveau vârste prea mici pentru a se putea juca cu țigările și focul. Incendiul
datorat jocul copiilor cu focul a fost de asemenea exc lus, datorită orei la care s -a
produs acesta și a faptului că aceștia erau supravegheați de mamă. Mai mult, la
locul incendiului nu s -au găsit urme de țigări sau chibrituri.
6. Intervenția subunității:
Deplasarea spre locul de producere a incendiului s -a efectuat în timp
operativ, cadrele cunoscând bine zona, întrucât în anii precedenți au mai fost
intervenții în această localitate atât la gospodăriile populației cât și la fondul
forestier. Realizarea dispozitivului de intervenție s -a desfășurat în timp scu rt și
în deplină siguranță, efectivele gărzii de intervenție intrând în dispozitiv circular,
din mișcare și cu toate forțele, pe direcția principală de manifestare a
incendiului, concomitent cu realizarea măsurilor de limitare a propagării arderii
către sp ațiile învecinate, realizarea iluminării corespunzătoare a locului acțiunii,
evacuarea fumului și gazelor, a măsurilor de protecție a părții din locuință
neafectată de incendiu. Acțiunea propriu -zisă a fost dimensionată pe două
sectoare de stingere și un s ector de alimentare cu apă a autospecialelor angrenate
de intervenție.
Forțele și mijloacele utilizate, s -au concretizat în:
Forțe: – 3 ofițeri
– 14 subofițeri
– 5 polițiști
– 10 pompieri civili apaținând de SVSU Tălmaciu
– 30 cetățeni

93 Mijloace:
– 3 autospeciale de lucru cu apă și spumă
– 1 autospecială de descarcerare;
– 1 autospeciala punctului de comandă mobil;
– 1 autosanitară;
– 2 motopompe;
7. Intervenția unității:
Coordonarea acțiunilor a fost asigurată din primul moment de către
comandantul găr zii de intervenție și ulterior de către grupa operativă condusă de
ofițerul care asigură continuitatea conducerii în afara orelor de program Pe toată
durata intervenției, operațiunile s -au desfășurat pe sectoare, stabilindu -se astfel,
personal pentru căuta rea și salvarea familiei surprinse de incendiu, coordonarea
acțiunii de intervenție propriu -zisă asupra focarului, concomitent cu localizarea
propagării incendiului, forțe și mijloace pentru protejarea și stabilirea amprentei
incendiului, analiza și conclu zionarea cauzei și împrejurărilor izbucnirii
incendiului.
8. Concluzii privind logistica intervenției:
Autospecialele, accesoriile și mijloacele de protecție au funcționat
pe tot timpul intervenției la parametrii normali, neconfruntându -ne cu fenomene
de rămânere în pană sau defecțiuni tehnice.
Compartimentul logistic a asigurat din primele momente rezervele
de carburanți și butelii cu aer comprimat, necesare ducerii unor acțiuni de lungă
durată și în condiții de efort fizic și psihic deosebit. Acțiunea p ropriu -zisă de
localizare, lichidare și înlăturare a urmărilor incendiului a presupus consumarea
următoarelor cantități de materiale: – 164 l motorină, 20 l benzină și 5 buc. butelii
pentru aparatele de respirat cu aer comprimat.
9.Aprecierea intervenției:
Analizând obiectiv situația și având în vedere condițiile grele în care s -au
desfășurat operațiunile, temperatura ridicată, degajare de fum dens și gaze
toxice, efortul și stresul la care au fost supuse efectivele, putem aprecia că
intervenția a fost efici entă și operativă, derulându -se în deplină siguranță și fără
evenimente negative, în rândul personalului propriu.
10.Măsurile întreprinse pentru înlăturarea neregulilor constatate pe
timpul intervenției:
– planificarea și executarea instruirii efectivelor, în localități – locuințe ale
cetățenilor construite din materiale ușor inflamabile și situate în locuri greu
accesibile;
– asigurarea unor rezerve de mijloace individuale de protecție concomitent
cu antrenarea efectivelor în utilizarea acestora;
– realizarea unei compartimentări corespunzătoare a spațiului de locuit din
materiale greu inflamabile;
– dimensionarea corespunzătoare a instalației electrice pentru deservirea
unui număr foarte mare de consumatori;

94 V. 2.2. Fotografii judiciare

Foto 1 – Obiectivul afectat de incendiu

Foto 2 – Sursa probabilă de producere a incendiului

95

Foto 3 – Siguranță electrică supradimensionată

Foto 4 – Victimă a incendiului

96

Foto 5 – Imagine de ansamblu

97 CAPITOLUL VI
CONSIDERAȚII PERSONALE ȘI CONCLUZII

Așa după cum am prezentat în cuprinsul lucrării, cercetarea cauzelor de
incendiu presupune un ansamblu de măsuri organizatorice, tehnice și operative
în vederea stabilirii precise a împrejurărilor, surselor, mijloac ele de aprindere și,
după caz, a autorilor care au generat producerea incendiului sau evenimentului
urmat de incendiu.
Acceptând definirea managementului prin termenii de influență exercitați
de către comandant asupra personalului din subordine, managem entul cercetării
criminalistice a cauzelor de incendiu și explozie presupune, în opinia mea,
antrenarea și dezvoltarea acestuia pentru îndeplinirea obiectivului propus,
precum și asigurarea și gestionarea acestora.
Antrenarea forțelor la dispoziție în ans amblul procesului managerial
constă în a determina structura organizațională cea mai adecvată, atât sub
aspectul volumului, cât și al competenței pentru îndeplinirea sarcinii primite.
Pentru aceasta se impune a se desfășura de către comandant următoarele
activități:
* Planificarea forțelor la dispoziție
Previzionarea necesarului de personal pe activități la unitate are la bază
planul de muncă al structurii respective care conturează volumul sarcinilor și
activitățile prioritare specifice perioadei pentru care a fost întocmit.
Având în vedere însă că cercetarea cauzelor de incendiu nu este o
activitate zilnică, în stabilirea personalului necesar îndeplinirii acestei sarcini,
comandantul trebuie să aibă în vedere natura cauzelor de incendiu din zona de
competență; frecvența acestora în raport de anotimpuri și responsabilitățile
curente ale ofițerilor și inginerilor din unitate.
* Selecția , este activitatea prin care comandantul se decide asupra
cadrelor ce au cunoștințele, calitățile și aptitudinile cel e mai apropiate de
cerințele activității ce urmează a fi desfășurată.
Pentru selectarea cadrelor, comandantul are la dispoziție mai multe
procedee, oprindu -mă numai la două dintre acestea aflate la îndemână și care nu
solicită un timp anume destinat.
Un prim procedeu îl constituie forțele administrate pe timpul activităților
de formare continuă a personalului la locul de muncă, din studiul acestora
rezultând, de cele mai multe ori, bineînțeles, în funcție de abilitatea celui care le –
a întocmit, nivelul de cunoștințe, aptitudinile și personalitatea subiectului.
O altă metodă o constituie interviul, utilizat pentru a verifica informațiile
disponibile și a lărgi, în același timp, sfera acestora. De asemenea, în acest pas,
intervievatul află mai multe despre ceea ce trebuie să întreprindă în speța în
cauză.
Nu trebuie uitată de comandant pe timpul selecției, atenția pe care acesta
trebuie să o acorde stării de sănătate a cadrelor, astfel încât sarcinile ce urmează
a le executa în mediile supuse procesului de degradare ca urmare a arderii să nu
ducă la agravarea afecțiunilor deja contractate sau să le provoace vătămări

98 corporale.
*Orientarea și îndrumarea are drept scop informarea cât mai completă a
colectivului stabilit pentru îndeplinirea misiunilor de cerce tare a cauzelor
incendiilor și exploziilor asupra sarcinilor, modalităților de lucru cât și a
obligațiilor și drepturilor ce li se cuvin, orientarea și îndrumarea are și scopul
realizării spiritului de echipă, fiecare cadru trebuind să înțeleagă că atunc i când
situația impune poate să se adreseze pentru ajutor.
Referindu -mă la dezvoltarea forțelor la dispoziție pentru cercetarea
cauzelor de incendiu într -o unitate, consider că aceasta presupune următoarele
activități:
* Pregătirea și perfecționarea preg ătirii personalului care au drept scop
amplificarea participării acestuia la desfășurarea eficientă a misiunilor de
cercetare a cauzelor de incendiu și vizează creșterea randamentului
discernământului în aplicarea legilor țării, hotărârilor guvernului și a celorlalte
acte normative, a competențelor profesionale în descoperirea cauzelor reale,
prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor similare sau asemănătoare
celor manifestate, sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea
cauzelor, în identificarea făptuitorilor și în administrarea probelor în vederea
aflării adevărului și luării măsurilor legale ce se impun, tragerea concluziilor și
învățămintelor privind activitatea de prevenire și stingere a incendiilor
desfășurate și luarea măsuri lor pentru perfecționarea acestora în viitor.
Întregul sistem de perfecționare a pregătirii – structuri, conținut,
tehnologii, standarde, criterii de apreciere – trebuie să vizeze formarea cadrelor
astfel încât acestea să acționeze creator, pentru îndeplinirea misiunii primite, ia
cunoștință de cauză, în orice condiții, cu respectarea strictă a drepturilor și
libertăților cetățenești.
Comandantul trebuie să ia toate măsurile ca activitățile de pregătire, în
domeniul supus analizei, să determine cr eșterea răspunderii cadrelor pentru
îmbunătățirea și perfecționarea propriilor deprinderi și cunoștințe pentru
stăpânirea tacticilor, metodelor și tehnicilor de cercetare a incendiilor și
exploziilor, asigurând cu prioritate folosirea formelor și metodelor practic
aplicative de instruire și valorificarea eficientă a timpului la dispoziție.
Nu este lipsită de importantă în dezvoltarea forțelor la dispoziție
motivarea personalului , activitate prin care comandanții trezesc, mențin și
intensifică interesul și dorința executanților pentru îndeplinirea responsabilă,
integrală, din ce în ce mai bine, a atribuțiilor în cadrul colectivelor constituite
pentru cercetarea cauzelor de incendiu, învingând, prin eforturi conștiente, toate
greutățile întâmpinate în cale s pre obiectivele stabilite.
În finalul lucrării, apreciez că executarea cu rigurozitate a cercetării
incendiului și aplicarea unui management corespunzător al forțelor la dispoziția
comandantului de unitate permit o stabilire corectă a cauzelor de incendiu și care
vor permite o comparare pe principii riguroase a diferitelor tipuri de evenimente
și deci, o corectă evaluare a datelor din statisticile naționale și internaționale
precum și identificarea evenimentelor pentru care este necesar un schimb de
inform ații între experți.

99 BIBLIOGRAFIE

* G.H.Symonds – The Institute of Management Sciences, Progres Report –
Management Science, vol.3/1957
* Hans Gross – “Handbuch fur Untersuchungsrichter, als System der
Kriminalistik” (îndreptarul judecătorului de i nstrucție în sistemul
criminalisticii), – Munchen, 1893
* Hans Gross – Gesammelte Kriminalistiche Aufsatje, Leipzig, 1902
* Prof.dr.R.A.Reiss – Manual de police scientifique, vol.I, Lausanne, 1911
* Salvatore Ottolenghe – Trattato di Polizia Scientifica, v ol.I, Milano, 1910
*M.S. Stragovici – Kurs sovetskovo Ugolovnovo protessa, Izd -vo în RUSIA,
Moscova, 1958
*I. Demeter, I.Ceterchi – Introducere în studiul dreptului, Editura științifică,
București, 1962
*A.N. Vasiliev – Kriminalistika, Moscova, 196 3
 Gheorghe Macovei – Conducerea modernă, fundament al conducerii, Editura
Junimea, Iași, 1983
* H.Koontz, G.O.’Donnell, Mc. Graw – Hill Book Company, ediție 1984
* Malcolm Peel – traducere de Laura Lotreanu – Introducere în Management,
Editura Alternati ve, 1993
* Mihail Dumitrescu – Introducere în Management și Management general,
Editura Euroorion S.R.L., 1995
* Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu – Management general,
vol.I și II Editura tehnică, 1998
* Viorel Cornescu – Management – teorie și practică, Editura Actami,
București, 1994
* Savedea Mike – Supervizarea, Editura Societății de știință și Tehnică S.A.
București, 1996
* Rodica Candea – Comunicarea Managerială, Editura Expert, București, 1996
* Stancioiu Dan – Management elemente fundamentale, Editura Teora,
București, 1998
* Ion Verbancu – Ghidul metodologic pentru manageri, Editura Tehnică, 1999
Gen. de brig. dr. Anghel Andreescu, cpt.dr. Stefan Pruna – Psihopedagogie
militară, Editura Tipolis, 1999;
* Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu, Lucica Tora –
“Management General “ vol. I, Colecția Națională ;
*Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu – “Management general
“, Editura Tehnică ;
* Ovidiu Nicolescu, Ion Verbancu – “Management “, Ed iția a III a revizuită,
Editura Economică;
* Cătălina Bonciu, – “Instrumente manageriale psihologice “, Editura ALL
BECK;
* Zorletan T. – Managementul organizației, vol.I și II, Editura Holding, 1996
* Sam Deep – Să acționam inteligent, Editura Polimark, București, 1994
* C. Bulai – Drept penal, partea generală, T.U.B., 1987

100 * C. Bulai, C. Mitrache – Drept penal, partea generală. Culegere de probleme
din practica judiciară, T.U.B., 1990
* A. Filipas, O.Loghin – Drept penal roman, partea specială, Casa de editură și
presa “SANSA”, București, 1992
* N. Volonciu – Drept procesual penal, vol.I, T.U.B., 1987
* I. Neagu – Drept procesual penal, partea generală, vol. I -II, București, 1992
* A. Dinicu – Criminologie, T.U.B., 1988
* V. Belis – Medicina legalaă Edit ura Teora, București, 1972
 Tratat practic de criminologie , vol.I, II, III, IV editate de I.G.P. și
Serviciul editorial și cinematografic al Ministerului de Interne
* Tratat practic de criminalistică , editat de I.G.P., 1975
* Metodologia de cercetare a inc endiilor , editată de Institutul de
Criminalistică al I.G.P.
* Manual cercetare la fața locului, editura M.I., 1996
* P. Bălulescu, I. Crăciun – Agenda pompierului, Editura tehnică, București,
1993
* I. Crăciun, V. Lencu, S. Calotă – Stabilirea și prevenire a cauzelor de
incendii, Editura tehnică, București, 1993
* P. Bălulescu – Cauze tehnice ale incendiilor și prevenirea lor, Editura tehnică,
București, 1971
* P. Bălulescu, V. Călinescu, C. Iorgulescu, V. Macriș – Noțiuni de fizică și
chimie pentru pompieri, Editura tehnică, 1972
* Colecția de reviste:
– Paza contra incendiilor, 1975 – 1989;
– Pompierii Români, 1999 – 2009;
– 081 Alo ! 981, 1990 – 2003;