Inspectia Muncii

=== 90fb8b92d7b8db4f831e9d02568b6d99a82690ef_402146_1 ===

CUPRINS

CAPITOLUL I CONSIDERAȚII PRIVIND ROLUL STATULUI PE PIAȚA MUNCII

Noțiunea de piața muncii

Oportunitatea intervenției statului pe piața muncii

Domeniile de acțiune a statului în relațiile de muncă

CAPITOLUL IV STUDIU DE CAZ

ABREVIERI

alin. – alineatul

art. – articolul

H.G. – Hotărârea Guvernului

lit. – litera

M.Of. – Monitorul Oficial

nr. – numărul

op.cit. – operă citată

p. – pagina

pct. – punctual

ș.a. – și alții

vol. – volumul

INTRODUCERE

Prezenta lucrare s-a dorit a face o analiză exhaustivă a unuia dintre cele mai importante instituții de protecție a domeniului muncii, respectiv Inspecția muncii

Structurată în 3 (trei) capitole, lucrarea debutează cu prezentarea, în cadrul primului capitol, a unor considerții generale privind rolul statului pe piața muncii, definidi noțiunea de piață a muncii

În cuprinsul celui de-al doilea, se regăsește o analiză detaliată a instituției inspecției muncii, cu tot ceea ce implică organizarea și funcționarea acesteia potrivit legislației în vigoare.

Și pentru a oferi o imagine completă a în cadrul ultimului, am considerat oportun a realiza o cercetare practică din care rezultă că, la nivel național, categoria cea mai afectată de nerespectarea legislației muncii este cea tânără, provenită din mediul rural cu studii medii.

Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării

Pentru elaborarea conținutului lucrării s-a făcut apel la mai multe metode de cercetare fapt datorat specificității conținutului fiecărui capitol.

S-au utilizat principalele surse bibliografice din domeniile de cunoaștere specifice temei, cum sunt: dreptul muncii, dreptul internațional și european al muncii, dreptul securității sociale.

Au fost consultate tratate și lucrări de specialitate, prin aceasta urmârindu-se a analiza cât mai exact creionarea insitutției inspecției muncii.

Pentru realizarea unei investigații exhaustive a temei s-a recurs la analiza problemelor făcându-se referire la anumite puncte de vedere doctrinare, evaluarea și sintetizarea unor aspecte din domeniul dreptuluimuncii,, stabilirea unor comparații și conexiuni.

Am folosit ca metodă principală-metoda inductivă deoarece știința folosește experiența ca mijloc de confirmare a concluziilor și ipotezelor sale.

Pentru studierea temei s-a avut în vedere complexitatea acesteia pentru care s-a preferat o îmbinare a unor metode clasice de cercetare cu câteva metode noi.

Astfel, observația directă s-a utilizat pentru sublinierea importanței reglementărilor naționale ce consacră fenomenul șomajului.

Observația indirectă s-a folosit prin apelul la unele constatări anterioare clare și bine întocmite în materia studiată.

Alte metode folosite de-a lungul elaborării lucrării se numără :

metoda sociologică necesară pentru colectarea, analiza și interpretarea informațiilor ;

cercetarea documentară întreprinsă pentru a înțelege pe deplin importanța consacrării apărării drepturilor celor ce sunt afectați de încălcarea dreptuilor ;

cercetarea documentară;

cercetarea indirectă.

CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII PRIVIND ROLUL STATULUI PE PIAȚA MUNCII

Noțiunea de piața muncii

Piața, într-un prim sens, desemnează un loc unde se întâlnesc oferta și cererea de produse. În sensul care i-a fost dat în teoria economică, piața nu mai desemnează un loc fizic, ci un mecanism autoreglator de schimb al produselor (bunuri și servicii). Societățile cu economie de piață sunt cele care fac din acest mecanism principiul de bază al vieții lor materiale. Aceasta presupune îndeplinirea a două serii de condiții care relevă dreptul și instituțiile.

Economia de piață implică în primul rând puterea de a transforma natura, presupune muncă și bani ca produse, ca mărfuri având o valoare de schimb, și nu doar o simplă valoare de folosință.

În al doilea rând, virtuțile autoreglatoare ale pieței sunt dependente de o concurență liberă și loială. Or, aceasta nu este o stare naturală; ea presupune un drept al obligațiilor, o cultură juridică a contractului și a responsabilității, instituții capabile să-i dea forță obligatorie.

Mai mult ca oricare alta, piața muncii nu poate să existe în afara unui drept care să o instituie și care să organizeze cererea și oferta forței de muncă.

Adaptarea automată a ofertei și a cererii fiind astăzi dezmințită de fapte, statul intervine masiv pe această piață cu scopul principal de a ține sub control șomajul, de a reduce rata acestuia.

Printre elementele specifice ale pieței muncii, în literatura de specialitate sunt reținute următoarele: este piața cea mai organizată și reglementată; este cea mai sensibilă; confruntarea dintre cerere și ofertă pe piața muncii are loc cu directa implicare a puterii de stat – legislativă, executivă, judecătorească; este o piață contractuală, în care negocierea și contractul sunt instrumente fundamentale de reglare a cererii și a ofertei de forță de muncă;

are în funcționarea sa o anumită predispoziție spre conflict, ceea ce determină un echilibru relativ fragil.

Oportunitatea intervenției statului pe piața muncii

Desfășurarea în condiții optime a dialogului între partenerii sociali, pe baza depline: egalități, în vederea realizării păcii sociale, impune necesitatea recunoașterii rolului statului în luarea deciziilor esențiale ce privesc relațiile de muncă.

Rolul statului în acest domeniu nu este suficient de conturat nici în legislație și nici în literatura de specialitate. Această situație este generată de faptul că statul oscilează între a lăsa liberă piața muncii și a adopta o formulă de acțiune corectivă limitată la anumi:; persoane și la anumite activități.

În ceea ce privește absența statului de pe piața muncii, trebuie să precizăm că într-o economie liberă forța de muncă se constituie într-o piață ca oricare alta. Oferta de locuri de muncă întâlnește doritorii de locuri de muncă prin diverse canale, iar statul trebuie să nu favorizeze ori să defavorizeze una dintre cele două părți.

Intervenția statal ui pe această piață o dereglează. Pentru a exista, această piață trebuie să fie guvernată de reguli generale și stabile, care cer responsabilitate din partea statului. Este ceea ce înseamnă de fapt a doua tendință a statului, adică aceea de intervenție a sa pe piața muncii. Rolul activ al statului este de a susține forța de muncă sau de a o promova.

Starea pieței de muncă rezultă mai puțin din politica locurilor de muncă, cât mai a ales din politica economică, a învățământului sau a asigurărilor sociale.

Rolul statului și al partenerilor sociali pe piața muncii și în relațiile profesionale trebuie reevaluat în prezent.

Însă mondializarea economiei începe să limiteze ca niciodată până acum capacitatea partenenerilor sociali la scară națională de a-și determina propriul destin.

Puternica mobilitate a capitalului afectează autonomia piețelor naționale ale
produselor și ale muncii, precum și pe cea a politicilor guvernamentale, pe când cea a
întreprinderilor crește. Descentralizarea relațiilor profesionale, în special a negocierii colective și rereglarea piețelor muncii sunt adesea asociate cu flexibilizarea acestor piețe, deși o centralizare se produce în anumite țări.

În țările europene (dezvoltate) unde dialogul social este solid instituit la un nivel mai ridicat decât acela al întreprinderii, guvernele și negocierea colectivă la cel mai înalt nivel continuă să dețină un rol esențial în ceea ce privește piața muncii.

Aceste țări au conservat stricturile de luare a deciziilor relative centralizate în care consultarea și negocierea intervine cât este posibil. Mondializarea pune în pericol strategiile „cooperatiste”, erodând randamentele socio-economice ale pactului social care a apărut după cel de-al doilea război mondial.

Domeniile de acțiune a statului în relațiile de muncă

Statul intervine în relațiile de muncă prin intermediul normelor juridice, stabilind cadrul general al activității partenerilor sociali, al desfășurării negocierii colective, formării profesionale, stimulării dezvoltării economice și încadrării în muncă a absolvenților.

Statul, prin organe specializate, repartizează în muncă și eliberează permise de muncă. Tot el controlează modul în care sunt respectate legislația muncii, drepturile salariaților și obligațiile angajatorilor.

Activitatea legislativă

Cel mai pregnant rol al statului în relațiile de muncă se manifestă în activitatea legislativă.

După obiectul reglementării, normele ce alcătuiesc legislația muncii se împart în: norme juridice care reglementează raporturile colective de muncă și norme juridice care reglementează raporturile individuale de muncă. La acestea, se mai adaugă dispozițiile care privesc administrația muncii, activitatea și statutul unor organizații profesionale, precum și altele.

Legislația muncii este o legislație de protecție, adică normele sale au un caracter minimal, cu excepția drepturilor personalului din unitățile bugetare, al cărui cuantum este prestabilit de lege.

Ea cuprinde măsuri generale și măsuri speciale de protecție, ce se înscriu în prevederile cuprinse în Constituție și Codul muncii, iar în cea de-a doua categorie, exemplu

cel mai elocvent îl constituie Legea dialogului social nr. 62/2011 în care se prevăd măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă și care desfășoară activități sindicale.

În mod generic, principiile dreptului muncii sunt cuprinse în Constituție, iar acestea, la rândul lor, sunt dezvoltate prin normele legislației muncii.

Prevederile art. 41 alin. 1 din Constituție, potrivit căruia „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei și a locului de muncă sunt libere”, precum și ale art. 41 alin. 2 în sensul că salariații au dreptul la protecție socială a muncii stau la baza tuturor reglementărilor referitoare la desfășurarea raporturilor de muncă.

Instituția fundamentală a dreptului muncii, contractul individual de muncă, drepturile și îndatoririle salariaților, răspunderea juridică a acestora etc. sunt cuprinse în Codul muncii.

Măsuri speciale de protecție a persoanelor încadrate în muncă sunt prevăzute prin mai multe acte normative.

Astfel, legile speciale prevăd cel puțin două categorii de măsuri de protecție a salariaților: juridice și administrative. Măsurile juridice de protecție sunt cele potrivit cărora încadrarea în muncă a unei persoane se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă, în formele prevăzute de normele de rigoare.

Măsurile administrative de protecție sunt cele prin care se legiferează evidența muncii prestate de către salariații anumitor angajatori, precum și controlul legalității raporturilor individuale de muncă.

Salariul, care, potrivit legii salarizării, se compune din salariul de bază, sporuri și adaosuri, se prevede în contractul individual de muncă și este cel stabilit pe baza negocierii colective și/sau individuale sau cel prevăzut de legi sau de hotărâri ale Guvernului.

Salariul de bază prevăzut în contractul individual de muncă nu va putea fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară, stabilit prin hotărâri ale Guvernului, corespunzător programului normal de lucru.

Prin contactul individual de muncă, cu respectarea dispozițiilor legii și a clauzelor convenite prin contractele colective de muncă, se stabilește durata concediului de odihni inclusiv a concediului suplimentar, precum și cuantumul indemnizației de concediu. Pentru salariații din administrația publică, regiile autonome cu specific deosebit și din unități; bugetare, regimul juridic al concediilor de odihnă se stabilește prin hotărâre a Guvernului așa încât drepturile de concediu de odihnă nu pot face obiectul negocierilor individuale s colective.

Stimularea dezvoltării economice

Intervenției statului pe cale legislativă i se adaugă și aceea de stimulare a dezvoltării economice, particularitate ce conferă statului motivații și mijloace noi de implicare în activitatea economică, transformându-1 într-un factor important în funcționarea economiei naționale.

În condițiile dezvoltării economiei de piață, statul și-a diversificat funcțiile economice, el acționează împreună cu celelalte subiecte de drept în scopul reglementării activității agenților economici.

Datorită mediului economic caracterizat printr-un ansamblu de interese diferite, apar numeroase dificultăți în realizarea echilibrului economic general. Astfel de dificultăți apar datorită unor factori precum: nivelul slab de ocupare a forței de muncă, care dăunează echilibrului și stabilității economiei; scăderea inițiativei private în domenii de activitate de interes general, datorită necesității susținerii unui volum important de investiții, a rentabilității reduse și gradului ridicat de incertitudine în ceea ce privește recuperarea cheltuielilor și, de aceea, intervenția statului este justificată mai ales în direcția satisfacerii unor nevoi de bază ale populației; neasumarea în suficientă măsură de către stat a unor responsabilități în ceea ce privește sistemul educațional, de asigurări sociale, programe de asistență medicală și socială.

În funcție de acești factori, rolul statului se exercită printr-o multitudine de acțiuni și forme de implicare.

Pornind de la ceea ce se arată în literatura de specialitate, este de menționat că statul poate crea el însuși locuri de muncă prin înființarea de posturi în funcții publice sau încurajând colectivitățile locale în acest sens.

IV.3.4. Formarea profesională

Formarea profesională este activitatea de pregătire profesională a unor persoane ic vederea exercitării unei profesii sau ocupații. Această activitate se desfășoară în moc organizat în perioade de timp variabile ca durată, în funcție de vârstă sau de profesie

Așa cum se precizează în literatura de specialitate, formarea profesională este alcătuită din două părți: inițială și continuă.

Este de menționat că acest fenomen prezintă printre altele o importantă dimensiune educativ-informativă. Tranziția este un proces de restructurare, dar mai ales un fenomen ce învățare continuă, de însușire de noi cunoștințe și formarea de atitudini și deprinderi d: care presupun mutații deosebite în domeniul formării profesionale pe măsura tuturor factorilor care intervin în economie și societate.

Restructurarea economică și reconversia unor activități impun unele măsuri de restructurare și îmbogățirea cunoștințelor, într-un cuvânt, reconversia forței de muncă.

Piața muncii, prin funcțiile sale, este puternic implicată în acest proces, mai ales prin segmentul de formare profesională continuă. Acesta se constituie într-un dispozit principal de modelare a ofertei de forță de muncă, de ajustare a cererii și ofertei de muncă, de influențare a dezechilibrelor dintre oferta de calificare a sistemului educațional ș ae formare profesională, în raport cu cererea sistemului productiv, aspirațiile indivizilor în procesul de formare inițială și ulterioară.

Statul, prin organele sale specializate, a intervenit și a jalonat unele direcții de jnme, considerând reconversia profesională sau reintegrarea forței de muncă ca o prioritate a tranziției. A creat condițiile juridice de desfășurare a acestui proces. Avem în vedere legea privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea profesională.

Măsurile întreprinse de stat, prin organele sale, pentru calificarea, recalificarea și perfecționarea profesională au în vedere creșterea calității forței de muncă și asigurarea mobilității profesionale și teritoriale a acesteia. Este de menționat că prin aceste măsuri nu se creează noi locuri de muncă, ci se facilitează procesul de ocupare.

În baza actelor normative în vigoare, s-a stabilit că la cursurile de calificare se are în vedere cuprinderea următoarelor categorii de populație: șomerii; persoanele amenințate cu disponibilizarea; persoanele încadrate în muncă fară o calificare profesională.

Indicatorii de performanță urmăriți se referă la: creșterea oportunității de angajare în muncă; creșterea numărului de persoane fonnate în profesii căutate pe piața muncii; creșterea numărului de persoane cu handicap angajate în muncă cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată; dezvoltarea unei rețele de informare și consultanță pentru persoanele cu handicap pentru operatorii economici; reducerea ratei de inactivitate în rândul persoanelor cu handicap neinstituționalizate.

Stimularea ocupării forței de muncă

Potrivit art. 53 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și integrarea lor profesională, măsurile pentru stimularea ocupării foiței de muncă vizează:

creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;

stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor și crearea de noi locuri de muncă.

Referitor la creșterea șanselor de ocupare a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, art. 57 din Legea nr. 76/2002 prevede că aceasta se realizează, în principiu, prin:

informare și consiliere profesională;

medierea muncii;

formare profesională;

consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri;

completarea veniturilor salariale ale angajaților;

stimularea mobilității forței de muncă.

Stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor se realizează, conform art. 77 din Legea nr. 76/2002 prin: subvenționarea locurilor de muncă; acordarea de credite în condiții avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă; acordarea unor facilităti.

Repartizarea în muncă

În anumite situații, statul intervine, prin organele specializate și realizează repartizarea în muncă a unor categorii de persoane, astfel:

șomerii, inclusiv cei care au urmat cursuri de calificare, recalificare sau perfecționare profesională;

absolvenți ai unor instituții de învățământ;

beneficiari ai ajutorului social;

persoane cu handicap.

CAPITOLUL III

CERCETARE PRACTICĂ

3.1. Metodologia cercetării

Scopul studiului:

Evidențierea, pe fondul numeroaselor modificări aduse legislației muncii, a respecării normelor de muncă impuse de legislația europeană și națională

Obiectivele studiului:

Indentificarea factorilor care stau la baza respectării legislației muncii;

Indentificarea implicării rolului statului în coordonarea și implementarea normelor muncii;

Identificarea cauzelor care determină încălcarea dreptului la muncă;

Identificarea consecințelor care cauzează abuzuri din partea angajatorilor;

Identificarea principalelor trăsături ale sistemului de muncă;

Identificarea etapelor de execitare a controlului de către Inspectoratele teritoriale de muncă;

Indentificarea plusurilor/minusurilor din legislația muncii;

Ipoteze:

Cu cât o persoană este mai puțin informată asupra drepturilor pe care le are, cu atât riscul de a-I fi încalcate drepturile este mai crescut.

Cu cât o persoană are mai puține studii, cu atât riscul de a-i fi încălcae drepturile este mai crescut;

Populația anchetei: un număr de 15 persoane intervievate.

Pentru culegearea datelor s-a folosit metoda anchetei având ca instrument de lucru chestionarul.

Structura chestionarului utilizat a urmat îndeaproape cadrul conceptual și ipotezele de cercetare abordate.

Reprezentativitate pentru populația studiată cu eroare tolerată de ± 0,5%.

În continuare, voi analiza pe rând răspunsurile la aceste întrebări

CHESTIONAR

La acest moment care este statutul dvs. profesional?

Sunt angajat

Sunt șomer

Ce studii ați absolvit?

Studii medii

Studii postliceale

Studii universitare

Ce vârsta aveți?

16-20 ani

21-25 ani

26-35 ani

35-45 ani

Mediul de proveniență

Urban

Rural

Care este motivul pentru care v-a încetat raportul de muncă?

Din culpa mea

Din motive neimputabile mie

A încetat mandatul pnetru care am fost ales

Aveți copii?

Nu.

Am 1 copil

Am 2 copii

Mai mult de 2 copii

Care este situația financiară a familiei?

Bună

Foarte bună

Avem minimul necesar

Care a fost reacția familiei după ce ați rămas fără loc de muncă?

Mă sprijină și sunt alături de mine

Nu vor să știe nimic de mine

Mă consideră inutil

Care crezi că sunt cauzele care au dus la actuala situație profesională?

Criza economică mondială

Lipsa calificării

Beneficiați de protecție socială, respectiv de indemnizație de somaj?

Da

Nu

3.2. Interpretarea rezultatelor

La acest moment care este statutul dvs. profesional?

Tabelul 1. Răspunsurile la întrebarea 1

Figura 1. Răspunsurile la întrebarea 1

După cum se poate observa în figura 1, la întrebarea „ La acest moment care este statutul dvs. profesional? ”, din totalul subiecților chestionați, 67% răspund că sunt șomeri iar 33% că au un loc de muncă.

Ce studii ați absolvit?

Tabelul 2. Răspunsurile la întrebarea 2

Figura 2. Răspunsurile la întrebarea 2

Se poate remarca că la întrebarea “Ce studii aveți?” majoritatea respondenților au răspuns că au studii medii, respectiv 60%, 27% din aceștia au studii universitare și doar 13% din respondenți au studii postliceale

Ce vârstă aveți?

Tabelul 3. Răspunsurile la întrebarea 3

Figura 3. Răspunsurile la întrebarea 3

Se poate remarca faptul că majoritatea celor fără loc de muncă provin din rândul tinerilor, a persoanelor sub 25 de ani, respectiv 47% sunt șomeri cu vârste cuprinse între 21 și 25 de ani și 33% sunt șomeri cu vârste între 16 și 20 de ani.

4. Mediul de proveniență

Tabelul 4. Răspunsurile la întrebarea 4

Figura 4. Răspunsurile la întrebarea 4

După cum se observă în figura 4, 67 % din persoanele chestionate provin din mediul rural, iar 33 % din respondenți provin din mediul urban.

5. Care este motivul pentru care v-a încetat raportul de muncă?

Tabelul 5. Răspunsurile la întrebarea 5

Figura 5. Răspunsurile la întrebarea 5

După cum se poate observa, la întrebarea „ Care este motivul pentru care v-a încetat raportul de muncă? ”, din totalul subiecților chestionați, 67% răspund că din motive neimputabile lor, 20% din vina lor și doar 13% din cauza încetării mandatului pentru care au fost ales.

6. Aveți copii?

Tabelul 6. Răspunsurile la întrebarea 6

După cum se poate vedea în tabelul 6, 2 respondenți nu au copii, 4 respondenți au câte un copil, 8 respondenți au câte 2 copii iar un respondent are mai mult de 2 copii. Această întrebare vizează aspectul confortului vieții, indemnizația de șomaj neacoperind nevoile unei familii cu mai mulți copii, ipoteză confirmată de răspunsurile la întrebarea următoare.

7. Care este situația financiară a familiei?

Tabelul 7. Răspunsurile la întrebarea 7

Figura 6. Răspunsurile la întrebarea 7

După cum se poate observa, la întrebarea „ Care este situația financiară a familiei? ”, din totalul subiecților chestionați, 60% răspund că au minimul necesar existenței, 20% având o situație bună și foarte bună.

8. Care a fost reacția familiei după ce ai rămas fără loc de muncă?

Tabelul 8. Răspunsurile la întrebarea 8

Figura 7. Răspunsurile la întrebarea 8

După cum se poate observa, la întrebarea „ Care a fost reacția familiei după ce ai rămas șomer?”, din totalul subiecților chestionați, 87% au răspuns că familia îî sprijină, pentru ca 6% să afirma că familia nu dorește să știe nimic de ei, iar 7% îi consideră inutil.

9. Care crezi că sunt cauzele care au dus la actuala situație profesională?

Tabelul 9. Răspunsurile la întrebarea 9

Figura 8. Răspunsurile la întrebarea 9

10. Beneficiați de protecție socială, respectiv de indemnizație de șomaj?

Tabelul 10. Răspunsurile la întrebarea 10

Figura 9. Răspunsurile la întrebarea 10

După cum se poate vedea în figura 9, 40% din respondenți beneficiază de indemnizația de șomaj iar 60% din ei nu beneficiază de indemnizația de șomaj. Din persoanele care nu au un loc de muncă (15 persoane), doar 6 beneficiază de indemnizația de șomaj.

În urma acestui studiu se pot concluziona următoarele:

Majoritatea persoanelor intervievate au studii medii și provin din mediul rural.

De aseemena, este de remarcat că cei mai mulți dintre cei intervievață provin din rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 21-25 de ani, motivele pentru care se află în situația de a nu avea un loc de muncă nefiind imputabile acestora.

Carențele educaționale și lipsa experienței profesionale pot fi considerate ca fiind cele dau naștere încălcării dreptului la muncă.

Am pornit în această cercetare de la premisa că majoritateacelor cărora le este încălcat un drept fundamental consacrat în legea funsamentală provin din familii dezorganizate, în care unul sau ambii părinți nu au un loc de muncă stabil.

CONCLUZII

Conceptul de respectare a dreptului la muncă reprezintă mai mult decât o activitate, el reprezintă un ansamblu de norme juridice care reglementează cine intră sub incidența acestora și măsurile de protecție.

Într-un stat european, calitate pe care România a dobândit-o începând cu anul 2007, reformarea instituției inspecției muncii, instituție „gardian” care să urmărească respectarea legislației muncii, era o necesitate.

Este binecunoscut faptul că, în calitatea sa de membru al Uniunii Europene, România trebuie să respecte legislația comunitară, legislație ce a devenit direct aplicabilă din chiar momentul aderării.

Dreptul la muncă presupune, într-o accepțiunea, largă atât libertatea alegerii profesiei, a ocupației, a locului de muncă în țară sau în afara ei, cât și protecția socială a muncii, salarizarea muncii, dreptul la negocieri colective și individuale, stabilitatea în muncă.

Într-o acceptiune restrânsă dreptul la muncă presupune libertatea muncii și stabilitatea în muncă.

În ipoteza în care s-ar dori stabilirea unei dimensiuni a dreptului la muncă s-ar putea include în această noțiune toate instituțiile dreptului muncii precum inspecția muncii.

La nivelul doctrinei s-a afirmat că libertatea muncii fie se substituie dreptului la muncă, fie dreptul la muncă este redus într-un fel la libertatea muncii. Din punct de vedere cronologic, libertatea persoanei și, odată cu ea, libertatea muncii au apărat înaintea dreptului la muncă, evoluția sa ulterioară plasând în prim plan dreptul la muncă. Practic, dreptul la muncă include libertatea muncii.

Dreptul la muncă a fost încadrat în rândul drepturilor social-economice de tradiție, acest drept fiind caracterizat ca fiind dreptul ființei umane de a trăi procurându-și resursele necesare prin munca sa, drept subiectiv, inerent persoanei fizice, natural și imprescriptibil.

Fiind un drept complex dreptul la muncă poate fi considerat ca încorporând și obligația de a munci, o obligație corelativă care, într-o societate democratică, nu poate fi decât o obligație de natură morală.

Este important a menționa că, în cadrul unui stat democratic, cu economie de piață, dreptul la muncă nu poate fi în totatlitate garantat, statului revenindu-i doar obligația de a depune eforturi pentru o deplină ocupare a forței de muncă.

Corelativ cu specificul unei economii de piață, statul instituie alte forme de garanții juridice, precum reglementarea unor politici de pregătire profesională, instituirea unui sistem de protecție socială a șomerilor pentru a le asigura oportunități egale pe piața muncii, susținerea financiară temporară a celor lipsiți de venituri salariale.

În ciuda acestor mijloace de intervenție statală protectivă, obiectivul social (general) îl reprezintă asigurarea unui cât mai înalt grad de cuprindere în cadrul populației active a forței de muncă, iar nu în garantarea unui loc de muncă pentru toți cetățenii apți de muncă.

BIBLIOGRAFIE

Tratate. Cursuri. Monografii

Cernat, C. Dreptul muncii. Curs universitar, Editura Universul Juridic, București 2014;

Ștefănescu I. T., Tratat teoretic și practic de drept al muncii. Editța a II-a, revăzută și adaugită, Editura Universul Juridic, București, 2012;

Țiclea, Al. Tratat de dreptul muncii, ediția a V-a revizuită, Editura Universul Juridic, București 2011;