Inspectia Muncii 2

I N T R O D U C E R E

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de sinteză pentru asigurarea și coordonarea aplicării strategiei și politicilor Guvernului în domeniile: a) muncii; b) solidarității sociale; c) protecției sociale; d) familiei.

În vederea realizării rolului său, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei îndeplinește următoarele funcții:

   a) de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniul muncii, protecției și solidarității sociale și familiei;

   b) de reglementare și sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ și instituțional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul său de activitate;

   c) de armonizare cu reglementările Uniunii Europene a cadrului legislativ din domeniul său de activitate;

   d) de autoritate de management pentru programul operațional sectorial privind politica socială și de ocupare a forței de muncă;

   e) de administrare a bunurilor și de gestionare a bugetelor și fondurilor alocate;

   f) de reprezentare, prin care se asigură în numele statului român reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate;

   g) de autoritate de stat, prin care se asigură exercitarea controlului aplicării unitare și respectării reglementărilor legale în domeniul său de activitate și al funcționării instituțiilor care își desfășoară activitatea sub autoritatea sau în coordonarea sa, precum și exercitarea controlului asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite, delegate, potrivit legii, conducătorului executiv al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv al Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

De menționat că reprezentanții cererii și ofertei se întânlesc pe piața muncii, atât individual, cât și colectiv, constituiți în asociații patronale și sindicate ale salariaților.

În exercitarea atribuțiilor sale Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei colaborează cu celelalte ministere și organe de specialitate din subordinea Guvernului, cu alte autorități publice și cu organisme guvernamentale și neguvernamentale. Ministerele, celelalte autorități ale administrației publice, instituțiile publice, precum și agenții economici au obligația de a pune la dispoziție Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, la cererea acestuia, documentele, datele și informațiile necesare pentru realizarea atribuțiilor sale.

Conducerea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei se exercită de către ministru. Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei propune și numește, după caz, reprezentanții Guvernului în toate structurile naționale tripartite, conform legii.

  Ministrul muncii, solidarității sociale și familiei deleagă atribuțiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor pentru șomaj conducătorului executiv al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor sociale de stat, conducătorului executiv al Casei Naționale de Pensii și

Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție funcționează în subordinea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei monitorizează aplicarea unitară a dispozițiilor legale în domeniile sale de activitate, în unitățile din sectorul public, mixt și privat.

În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege ministrul muncii, solidarității sociale și familiei reprezintă ministerul în raporturile cu autoritățile adminis-trației publice, cu alte persoane juridice, cu persoane fizice, precum și cu organisme din țară și din străinătate. Prin ordin al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei, unele atribuții pot fi delegate și persoanelor cu funcții de conducere din compartimentele de specialitate ale ministerului.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 145/1998 Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă este instituție publică de interes național, sub autoritatea Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu personalitate juridică, având sediul în municipiul București.

Așa cum s-a apreciat în literatura de specialitate, ca urmare a creării Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, s-au desființat structurile existente anterior, având răspunderi în aceste domenii, de la nivelul Ministerului Muncii (direcția generală de forță de muncă și șomaj) și de la nivel județean (oficiile de forță de muncă și șomaj).

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă are în subordine următoarele unități cu personalitate juridică:

a) agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a

municipiului București;

b) centrele regionale de formare profesională a adulților.

În subordinea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, funcționează următoarele tipuri de sub-unități: a) agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă; b) centrele proprii de formare profesională.

Astfel de agenții naționale există și în alte state, cum este Agenția națională pentru Ocupare din Franța, creată în 1967 ce are ca menire să sprijine reinserția persoanelor în căutare de loc de muncă și să asiste întreprinderile în angajarea și reorientarea salariaților.

În subordinea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă funcționează:

   a) agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București;

   b) centrele regionale de formare profesională a adulților.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și instituțiile subordonate acesteia funcționează cu un număr de 3.670 de posturi finanțate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dintre care 170 de posturi în aparatul central și 3.500 în cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București,

C A P I T O L U L I

INSPECȚIA MUNCII IN SISTEMUL ORGANELOR ADMINISTRATIVE

1. Noțiune și natură juridică

Codul muncii în Titlul X, art. 254-126 se referǎ la Inspecția Muncii fixându-se numai atribuția de aplicare reglementărilor generale și speciale în domeniul relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă (art.254), precizându-se în art. 256 cǎ înființarea și organizarea Inspecției Muncii sunt reglementate prin lege specială.

Indiferent de măsura în care statul intervine sau nu în sfera relațiilor de muncă, inspecția muncii se impune ca un organ administrativ de control indiscutabil necesar, pentru desfǎșurarea normal a raporturilor de muncǎ și pentru protecția intereselor salariațiilor.

În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 108/1999, Inspecția Muncii este organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu sediul în municipiul București.

Prin intermediul său se exercită atribuții de autoritate de stat în domeniul muncii, relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă, mai precis, controlul aplicării unitare a dispozițiilor legale în domeniile sale de competență în unitățile din sectorul public, mixt, privat, precum și la alte categorii de angajatori.

Potrivit experienței existente pe plan internațional, inspecția muncii a fost definită ca un organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, care asigură controlul respectării prevedrilor legale referitoare la relațiile de muncă și la securitatea și sănătatea în muncă.

Inspecția muncii reprezintă principalul organ de stat care ține evidența și exercită controlul asupra raporturilor de muncă, fără a avea însă atribuții directe în materie de negociere colecrtivă și de soluționare a conflictelor de interese sau a conflictelor de drepturi. Inspecția muncii, ca orice organ al statului, acționează din oficiu, concomitent fiind obligată să cerceteze sesizările oricărei persoane fizice sau juridice.

Și în statele membre ale Uniunii Europene, sunt organizate autorități de inspecție și control asupra modului în care se desfășoară relațiile sociale de muncă, cerințele pentru organizarea inspecției muncii constituind, de altfel, un reper important în numeroase documente ale Uniunii Europene sau ale Organizației Internaționale a Muncii. Din acest punct de vedere trebuie menționat cǎ România a ratificat, încǎ înainte de 1990, cele douǎ convenții în materie, Convenția nr. 81 din 1947 privind inspecția muncii în industrie și comerț și Convenția nr. 129 din 1969 privind inspecția muncii în agriculturǎ.

Inspecția muncii reprezintă principalul organ de stat care ține evidența și exercită controlul asupra raporturilor de muncă (fără a avea însă atribuții directe în materie de negociere colectivă și de soluționare a conflictelor de interese sau a conflictelor de drepturi).

In acest cadru, inspectorii de muncă au, ex lege, o competență generală de a controla modul în care se desfășoară raporturile de muncă.

Ținând seama că art. 3, A, lit. m din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii (aprobat prin H.G. nr. 767/1999), stabilește, ca atribuție generală, controlul, în limita competențelor, a modului de aplicare a prevederilor legale în domeniu, inclusiv la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice, se pot deduce următoarele: Inspecția Muncii, ca orice organ al statului, acționează din oficiu; Inspecția Muncii este obligată să cerceteze sesizările oricărei persoane fizice sau juridice; în acest context, un rol deosebit îl au:sesizările salariaților nemulțumiți de măsurile luate de către angajator; sesizările sindicatelor (indiferent că sunt sau nu reprezentative în sensul Legii nr. 130/ 1996 privind contractul colectiv de muncă); sesizările organizațiilor patronale.

Cu toate că legea se referă numai la contractele de muncă (și la convențiile civile de prestări de servicii), nu poate fi exclus de la activitatea de control modul în care se desfășoară practica ucenicilor, din școlile de arte și meserii, a elevilor, studenților.

De lege ferenda, s-a apreciat în literatura juridicǎ cǎ ar fi necesar să se reglementeze următoarele probleme: atribuțiile, chiar consultative, ale inspectorilor de muncă în cazul concedierii individuale a salariaților;intervenția inspectorilor de muncă la cererea oricăreia dintre părți – salariatul sau angajatorul, în vederea aplanării conflictelor individuale de muncă; raporturile de conlucrare, evident necesare, dintre inspectoratele teritoriale de muncă și direcțiile pentru dialog, solidaritate socială și familie teritoriale. Rolul Inspecției Muncii – extrem de important – nu trebuie exacerbat.

Frecvent, încălcarea normelor legale încorporează atât interesul angajatorului cât și pe cel al salariatului (încurajat să lucreze în alte condiții decât cele strict legale spre a-și satisface nevoile personal-familiale), în aceste cazuri, sunt greu depistabile de către inspectorii de muncă anumite cazuri de încălcare a normelor legale. Adevăratul "gardian" al respectării legii în domeniul relațiilor de muncă îl constituie sindicatele – singurele în măsură să vegheze din interior și cotidian la asigurarea condițiilor normale de muncă și viață pentru personalul salariat.

Prin Legea nr. 161/1999 s-a aprobat afilierea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale la Asociația Internațională a Inspecției Muncii, astfel că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (Inspecția Muncii), participă cu drepturi depline la diferite acțiuni internaționale în materie și are acces gratuit în bănci de date, la informații și materiale documentare referitoare la problematica idintre inspectoratele teritoriale de muncă și direcțiile pentru dialog, solidaritate socială și familie teritoriale. Rolul Inspecției Muncii – extrem de important – nu trebuie exacerbat.

Frecvent, încălcarea normelor legale încorporează atât interesul angajatorului cât și pe cel al salariatului (încurajat să lucreze în alte condiții decât cele strict legale spre a-și satisface nevoile personal-familiale), în aceste cazuri, sunt greu depistabile de către inspectorii de muncă anumite cazuri de încălcare a normelor legale. Adevăratul "gardian" al respectării legii în domeniul relațiilor de muncă îl constituie sindicatele – singurele în măsură să vegheze din interior și cotidian la asigurarea condițiilor normale de muncă și viață pentru personalul salariat.

Prin Legea nr. 161/1999 s-a aprobat afilierea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale la Asociația Internațională a Inspecției Muncii, astfel că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (Inspecția Muncii), participă cu drepturi depline la diferite acțiuni internaționale în materie și are acces gratuit în bănci de date, la informații și materiale documentare referitoare la problematica inspecției muncii.

Asociația Internațională a Inspecției Muncii, cu sediul la Geneva a fost creată în anul 1972. Scopul înființării acestei asociații a fost de a facilita contactele între diferite instituții și persoane cu atribuții de inspecție a muncii sau care participă direct la această activitate, de a permite schimbul de informații și de experiență privind pricipalele sarcini ale inspectorilor de muncă. Aceste obiective urmează a fi aduse la îndeplinire prin organizarea de reuniuni internaționale sau prin publicații periodice sau alt gen de documentații.

2. Organizarea și funcționarea Inspecției Muncii

Ca organ de specialitate al administrației publice centrale, Inspecția Muncii are personalitate juridică, fiind finanțată de la bugetul de stat și din venituri extrabugetare. Asemenea venituri extrabugetare sunt constituite din comisioane și tarife pentru prestări de servicii, consultanță, aistență de specialitate, precum și din alte surse prevăzute de lege.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 108/1999, conducerea Inspecției Muncii se asigură de un inspector general de stat, numit de ministrul muncii și solidarității sociale, care are în subordine doi inspectori adjuncți. Atribuțiile acestora din urmă sunt stabilite prin regulement de organizare și funcționare propriu.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 108/1999, Inspecția Muncii are în subordine inspectoratele teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare județ și în municipiul București. O asmenea prevedere este cuprinsă și în art. 255 din noul Cod al muncii, care arată că, Inspecția Muncii are în subordine inspectoratele teritoriale de muncă, organizate în fiecare județ și în muncipiul București.

Inspectoratele teritoriale de muncă sunt conduse de un inspector șef, numit de ministrul muncii și solidarității sociale, la propunerea inspectorului general de stat.

În cadrul Inspecției Muncii, funcționează un Colegiu, care se întrunește periodic sub conducerea inspectorului general de stat, pentru stabilirea strategiei și dezbaterea problemelor deosebite. Colegiul Inspecției Muncii este un organ consultativ în acest domeniu de activitate, componența și competența sa sunt stabilite de către inspectorul general de stat.

În subordinea inspectorului general de stat se află și Corpul de control al calității inspecției care verifică modul în care personalul respectă prevederile legale în domeniu, în sistem de autocontrol. Competențele, atribuțiile și metodologia de lucru ale acestui organism se stabilesc tot de către inspectorul general de stat.

În exercitarea atribuțiilor sale Inspectorul general de stat emite decizii, metodologii și instrucțiuni. Potrivit art. 20 din Regulamentul de funcționarea și organizare al Inspecției Muncii, Inspectorul general de stat are, în principal, următoarele atribuții:

conduce activitatea Inspecției Muncii;

b) aprobă încadrarea, promovarea, sancționarea și eliberarea din funcție a personalului din cadrul Inspecției Muncii, al inspectoratelor teritoriale de muncă, la propunerea inspectorilor generali de stat adjunți și a inspectorilor șefi;

c) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;

d) exercită atribuțiile delegate de ministrul muncii și solidarității sociale;

e) urmărește realizarea obiectivelor principale ale Inspecției Muncii la nivel național și teritorial;

f) analizează periodic și ori de câte ori este nevoie, cu inspectorii-șefi, activitatea inspectoratelor teritoriale de muncă;

g) stabilește măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor instituției și pentru aplicarea ordinelor ministrului muncii și solidarității sociale;

h) organizează acțiuni de importanță națională în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă;

i) elaborează annual proiectul de buget de venituri și cheltuieli al Inspecției Muncii, distinct pentru activitățile finanțate de la bugetul de stat și din veniturile extrabugetare, pe care le supune aprobării Ministerului Muncii și Solidarității Sociale;

j) aprobă bugetele de venituri și cheltuieli pentru inspectoratele teritoriale de muncă și pentru celelalte unități subordonate;

k) organizează și coordonează elaborarea metodologiilor de aplicare unitară a legislației specifice domenilor de activitate;

l) aprobă tematicile și programul de pregătire profesională pentru personalul Inspecției Muncii;

m) întocmește aprecierile personalului din directa lui subordonare;

n) îndeplinește atribuțiile ce îi revin din actele normative în vigoare și orice alte atribuții stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

3. Obiectivele activității Inspecției Muncii

Potrivit art. 5 din Legea nr. 108/1999, cu modificările ulterioare, activitatea Inspecției Muncii are următoarele obiective:

a) controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă, la securitatea și sănătatea în muncă, la protecția salariaților care lucrează în condiții deosebite și a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale.

b) informarea autorităților competente despre deficiențele legate de aplicarea corectă a dispozițiilor legale în vigoare.

c) furnizarea de informații celor interesați despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislației muncii.

d) asistarea tehnică a angajatorilor și angajaților, pentru prevenrirea riscurilor profesionale și a conflictelor sociale.

e) inițierea de propuneri adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pentru îmbunătățirea legislației existente și elaborarea de noi acte legislative în domeniu.

Aceste obiective decurg din sarcinile generale ale Inspecției Muncii stabilite de Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 81 din anul 1947, privind inspecția muncii în industrie și comerț, care, în art. 3 alin. 1 prevede că sistemul de inspecția a muncii va avea ca sarcini : a) să asigure aplicarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile de muncă și la protecția lucrătorilor în exercitarea profesiei lor, cum sunt dispozițiile referitoare la durata muncii, salarizarea, securitatea și igiena muncii, condițiile de trai, folosirea copiilor și a tinerilor și altele conexe, în măsura în care inspectorii de muncă sunt însărcinați să asigure aplicarea acestor dispoziții; b) să furnizeze celor care angajează și lucrătorilor informații și îndrumări tehnice asupra mijloacelor celor mai eficiente de respectare a dispozițiilor legale; c) să aducă la cunoștiința autorităților competente deficiențele sau abuzurile care constituie încălcări ale dispozițiilor legale în vigoare.

Așa cum în mod judicios s-a arătat în literatura de specialitate, analizate atent, obiectivele Inspecției Muncii sunt însăși obiectivele generale (constitu-ționale) ale statului în materie de muncă și securitate socială.

Inspecția Muncii poate înființa, în condițiile prevzute la art. 3 din Legea nr. 108/1999, unități cu personalitate juridică care efectuează prestații în domeniul său de competență, respectiv:

a) pregătirea și perfecționarea pregătirii profesionale a personalului propriu al Inspecției Muncii;

pregătirea și perfecționarea personalului din alte sectoare de activitate în domeniul protecției muncii;

alte tipuri de prestații legate de specificul activității.

Deosebit de cele de mai sus, Inspecția Muncii, mai are și următoarele atribuții:

a) în baza art. 19 din alin 4 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii: alte drepturi de asigurări sociale, inspectoratul teritorial de muncă avizează obligator încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite;

b) conform art. 9 din Legea nr. 108/1999, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Administrației și Internelor și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază organizează activitățile de inspecție a muncii prin serviciile proprii de specialitate, care au competență exclusivă numai pentru structurile respective;

c) potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 995/2003, contractele de muncă încheiate de către cetățenii români cu misiunile diplomatice și cu oficiile consulare străine cu sediul în România, precum și cu reprezentanțele din România ale unor firme, asociații, fundate sau organizații cu sediul în străinătate se înregistrează la Inspectoratul teritorial de muncaal municipiului București, cu respectarea reglementărilor stabilite de lege pentru celelalte categorii de angajatori care desfășoară activitatea pe teritoriul României și pentru ai căror angajați carnetele de muncă se păstrează și se completează de inspectoratele teritoriale de muncă.

Pentru prestarea serviciilor prevăzute mai sus, Inspectoratul teritorial de muncă ai municipiului București percepe un comision de 0,75% din fondul lunar de salarii, calculat în lei, misiunilor diplomatice și oficiilor consulare străine cu sediul în România, precum și reprezentanțelor din România ale unor firme, asociații, fundații sau organizații cu sediul în străinătate, persoanelor juridice străine cărora le păstrează și completează carnetele de muncă.

Angajatorii au obligația de a prezenta la Inspectoratul teritorial dovezile dincaresă rezulte plata salariilor, însoțite de actele ce atestă plata lunară a contribuțiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, precum și bugetul asigurărilor pentru accidentele de muncă și boli profesionale.

C A P I T O L U L I I

ACTIVITATEA INSPECȚIEI MUNCII

1.. Atribuții generale în domeniul relațiilor de muncă

Aducerea la îndeplinirea obiectivelor prevǎzute la art. 5 din Legea nr. 108/1999, Inspecția muncii și Inspectoratele teritoriale de muncă au prelaut atribuțiile ce revin camerelor de muncă din cadrul direcțiilor generale de muncă și protecție socială, conform prevederilor Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor, cu modificările ulterioare, precum și atribuțiile inspectoratelor de stat teritoriale pentru protecția muncii, stabilite de Legea sǎnǎtǎții și securitǎții în muncǎ și alte acte normative

În îndeplinirea obiectivelor stabilite de lege. Inspecția Muncii are atât atribuții generale cât și atribuții specifice. Printre atribuțiile generale se numără următoarele:

a) controlul aplicării corecte și unitare a legilor și a altor acte normative în materia relațiilor de muncă , a securității și sănătății în muncă, precum și protecția salariaților care lucrează în condiții deosebite;

b) coordonează, îndrumă metodologic activitatea inspectoratelor teritoriale de muncă;

c) reprezintă Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, ca organ de specialitate, în relațiile de cooperare internațională cu instituții similare;

d) elaborează programe anuale de acțiuni și inspecție pentru implemen-tarea politicii Guvernului în domeniu;

e) elaborează metode și proceduri unitare de inspecție a muncii;

f) controlează respectarea criteriilor de încadrare a locurilor de muncă cu condiții desoebite, evidența acestora și modul de realizare de către agentul economic a măsurilor tehnico-economice pentru normalizare;

organizează sistemul informațional necesar activității proprii;

h) face propuneri în vederea inițierii și elaborării de proiecte de acte normative, fără a avea direct, drept de inițiativă legislativă;

i) organizează și controlează activitatea de pregătire și perfecționare a pregătirii personalului propriu;

j) organizează activitatea de formare a persoanelor cu atribuții în doemniu, angajate la persoanele fizice și juridice;

k) cooperează cu ministerele, cu alte inspecții de specialitate, cu instituții publice sau private și cu reprezentanții partenerilor sociali;

l) gestionează veniturile realizate din consultanță, asistență de specialitate și din alte prestări de servicii, calculate pe bază de tarife, taxe, comision, și alte venituri obținute conform prevederilor legale;

m) controlează în limita competențelor modul de aplicarea prevederilor legale în domeniu, inclusiv la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice;

n) elaborează anual propuneri pentru proiectul bugetului de stat pe care îl înaintează Ministerului Muncii și Solidarității Sociale spre aprobare;

o) elaborează bugetul de venituri și cheltuieli pentru activitatea extra-bugetară.

2. Atribuții specifice în domeniul controlului

și al securității și sănătății în muncă

Inspecția Muncii are atribuții specifice în domeniul stabilirii și con-trolului relațiilor de muncă și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 108/1999, în domeniul relațiilor de muncă controlează :

a) încadrarea în muncă și încetarea activității persoanelor care desfășoară orice activitate în temeiul unui contract de muncă sau al unei convenții civile de prestări servicii;

b) stabilirea și respectarea duratei timpului de lucru;

c) stabilirea și acordarea drepturilor salariale, precum și a celorlalte drepturi decurgând din munca prestată;

d) accesul fără nici o discriminare pe piața muncii a tuturor persoanelor apte de muncă, respectarea normelor specifice privind condițiile de muncă ale tinerilor, femeilor, precum și ale unor categorii de persoane defavorizate;

e) respectarea celorlalte prevederi cuprinse în legislația muncii și a clauzelor contractelor colective de muncă.

În domeniul securității și sănătății în muncă :

a) acordă asistență tehnică persoanelor juridice la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale și controlează realizarea acestora;

b) efectuează sau solicită măsurători și determinări, examinează probe de produse și de materiale în unități și în afara acestora, pentru clarificarea unor situații de pericol;

c) dispune sistarea activității sau scoaterea din funcțiune a echipa-mentelor tehnice, în cazul în care constată o stare de pericol iminent de accidentare sau de îmbonlăvire profesională și sesizează, după caz, organele de urmărire penală;

d) acordă angajatorilor, persoane fizice și juridice, autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în muncă;

e) retrage autorizația de funcționare din punct de vedere al securității în muncă, dacă constată că prin modificarea condițiilor care au stat la baza emiterii acesteia nu se respectă prevederile legislației în vigoare;

f) cercetează accidentele de muncă conform prevederilor Normelor metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea și evidența accidentelor de muncă;

g) coordonează activitatea de instruire și informare a angajaților în domeniul securității, sănătății și al relațiilor de muncă și urmărește activitatea de formare a specialiștilor în domeniu;

h) controlează aplicarea dispozițiilor legale referitoare la certificarea produselor, mașinilor, utilajelor și a echipamentelor de protecție din punct de vedere al securității în muncă, la intrarea acestora pe teritoriul național prin inspectori de muncă sau prin organisem acreditate;

i) controlează respectarea îndepinirii cerințelor legale referitoare la sănătatea în muncă și la înlăturarea riscurilor de îmbolnăvire profesională.

Pe lângă aceste atribuții generale și specifice, Inspecția Muncii furnizează, la cerere, celor interesați, contra cost, asistență de specialitate.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 108/1999, în realizarea atribuțiilor sale, Inspecția Muncii cooperează cu ministere, inspecții din alte domenii, instituții publice sau private, cu reprezentanții partenerilor sociali și poate apela la serviciile unor experți sau ale unor organisme de specialitate, în condițiile stabilite de regulamentul de organizare și funcționare propriu.

3. Servicii prestate de personalul propriu

Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, arată în art. 4, că la cererea celor interesați, Inspecția Muncii, poate presta servicii atât în domeniul relațiilor de muncă cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.

Astfel, în domeniul relațiilor de muncă, prin personalul propriu, poate presta următoarele servicii:

a) asistență de specialitate și consultanță în domeniul relațiilor de muncă;

b) pregătirea și perfecționarea în domeniul evidenței muncii a per-sonalului societăților comerciale care au obținut aprobarea pentru păstrarea și completarea carnetelor de muncă în condițiile Legii nr. 130/1999;

c) consultanță de specialitate pentru constituirea și acreditarea societăților comerciale care au ca obiect de activitate evidența muncii;

d) pregătirea și perfecționarea în domeniul evidenței muncii a personalului ce desfășoară activitate la societățile comerciale care au ca obiect de activitate evidența muncii, acreditate în condițiile legii.

În domeniul securității și sănătății în muncă, prin personalul propriu pot fi prestate următoarele servicii:

a) asistența tehnică la elaborarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;

b) expertizarea persoanelor fizice și juridice în vederea eliberării autorizației de funcționare din punct de vedere al protecției muncii, a revizuirii autorizației la schimbarea condițiilor inițiale;

c) expertiză și analiză în vederea eliberării autorizației pentru pro-ducerea, deținerea, transportul, comercializarea și utilizarea substanțelor toxice și explozive;

d) consultanță privind metodele și mijloacele manageriale de aplicare a prevederilor legislative în scopul normalizării condițiilor de muncă;

e) organizarea cursurilor, consultanță și asistență de specialitate pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului cu activitate în domeniul protecției muncii;

f) consultanță și asistență de specialitate la evaluarea nivelului de risc, în vederea stabilirii programelor de prevenire a accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale;

g) organizarea cursurilor de pregătire a evaluării nivelurilor de risc;

h) consultanță pentru elaborarea instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă;

i) analize, expertize și asistență tehnică privind activitățile specifice sectorului minier și utilizarea materialelor explozive;

j) analiza și avizarea documentațiilor aferente instalațiilor din mediile cu potențial exploziv;

k) măsurători și determinări privind parametrii mediului de muncă prin prelevări de probe, produse și materiale pentru cuantificarea riscurilor de îmbolnăvire profesională sau de accidentare.

Contravaloarea unor asemenea prestații se suportă de beneficiari și constituie venituri ce se gestionează în regim extrabugetar. Tarifele pentru servicii sunt aprobate prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale, la propunerea Inspecției Muncii.

C A P I T O L U L I I I

INSPECTORII DE MUNCĂ

1. Statutul juridic al inspectorului de muncă

Legea nr. 108/1999, arată în art. 16 că inspectorii de muncă sunt funcționari publici. Ca atare, le este aplicabilă, ca drept comun, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și celelalte acte nornmative în materie. Aceștia sunt independenți față de orice schimbare guvernamentală și de orice influență neprevăzută din afară.

Funcția de inspector de muncă poate fi ocupată de persoane cu studii superioare tehnice, juridice, economice, psihosociologice și de medicină a muncii. Dobândirea calității de inspector de muncă se face, potrivit legii, prin examen sau concurs.

Metodologia de selecție, angajare, pregătire, definitivare și promovare a personalului admis în Inspecția Muncii în urma concursului sau examenului se stabilește prin regulament de organizare propriu, aprobat prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale, la propunerea inspectoratului general de stat.

Înscrierea la concurs sau la examen pentru funcțiile de conducere din

cadrul Inspecției Muncii se face, avându-se în vedere, în afara condițiilor de studii, și următoarele criterii : aptitudini manageriale; activitatea desfășurată anterior; existența capacității depline de exercițiu; persoana să nu fi fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție; să aibă cetățenia română și domiciliul în România.

În exercitarea atribuțiilor lor, inspectorii de muncă, care formează personalul de specialitate al Inspecției Muncii, aplică sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare în domeniul de competență.

Legea din 16 noiembrie 1972 privind inspecția muncii în Franța, prevede că drepturile inspectorilor sunt multiple și foarte largi, această lege prevăzând chiar sancțiuni penale pentru persoanele care împiedică exercitarea controlului de către inspectori.

În Spania, Legea nr. 39/1962, în art. 17/3 prevede că inspectorii de muncă sunt investiți cu autoritate publică în exercitarea atribuțiilor lor, bucurându-se de deplină independență în exercitarea funcției lor.

Art. 18 din Legea nr. 108/1999, prevede că inspectorii de muncă sunt obligați:

a) să nu aibă nici un interes, direct sau indirect, de orice natură ar fi acesta, în unitățile care se află sub incidența controlului lor;

b) să nu dezvăluie secretele de fabricație și, în general, procedurile de exploatare, de care ar putea lua cunoștiință în exercitarea funcțiilor lor, nici după momentul încetării, indiferent de motiv, a contractului lor individual de muncă;

c) să păstreze confidențialitatea oricărei reclamații care semnalează nerespectarea prevederilor legale în domeniul reglementat de prezenta lege și să nu dezvăluie conducătorului persoanei juridice și persoanei fizice sau reprezentantului acestora faptul că inspecția a fost efectuată ca urmare a unei reclamații, spre a ocroti reclamantul în cauză.

Îndatoririle ce revin inspectorilor de muncă sunt desigur mult mai nume-roase, unele dintre acestea fiind comune cu cele ale funcționarilor publici, prevăzute de Statutul funcționarilor publici, cum ar fi : îndeplinirea cu profesionalism, loialitate, corectitudine și în mod conștiincios a îndatoririlor de serviciu; abținerea de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lor politice; interzicerea de a solicita sau de a accepta, direct sau indirect, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje; perfecționarea pregătirii profesionale; îndatorirea ca la încetarea serviciului public să predea lucrările și bunurile ce i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu etc.

Legislația franceză în materie, prevede că obligația de confidențialitate este impusă inspectorilor, care au obligația de a respecta în exercitarea atribuțiilor lor denotologia profesională caracteristică unui funcționar al statului, funcția lor presupunând: tact, discreția și imparțialitate, dar fără a compromite rigoarea în luarea măsurilor sau deciziilor care se impun.

In art. 19 alin. 1 din Legea nr. 108/1999 sunt precizate următoarele drepturi ale inspectorilor de muncă :

a) să aibă acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă, în sediul persoanei juridice și în alt loc de muncă organizat de acesta;

b) să solicite conducerii persoanei juridice sau persoanei fizice documentele și informațiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării accidentelor de muncă;

c) să procure dovezi, să efectueze investigații sau examene, să ceară prezentarea documentației pe care o consideră necesară, să realizeze măsurători sau să prevaleze monstre de substanțe utilizate în procesul de producție;

d) să impună ca abaterile constatate în domeniu să fie remediate pe loc sau în timp limitat;

e) să ceară, acolo unde este cazul, modificarea instalațiilor sau proceselor tehnologice utilizate, dacă acestea nu asigură securitatea lucrătorilor la locul de muncă;

f) să dispună întreruperea sau suspendarea imediată a proceselor de muncă atunci când constată o stare de pericol iminent de accident sau de îmbolnăvire profesională pentru lucrătorii care participă la procesul de producție sau pentru alte persoane;

g) să apleze la organisme agreate pentru a verifica starea locurilor de muncă sau a materialelor folosite;

h) să dispună măsuri atunci când conducătorul persoanei juridice nu își îndeplinește obligațiile legale;

i) să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la cazurile de abateri considerate infracțiuni;

j) să intre în toate locurile în care se efectuează lucrări ce implică riscuri pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor;

S-a considerat că dreptul de a avea acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă în sediul persoanei juridice și în orice alt loc de muncă, ar avea caracter neconstituțional. Ar exista o disproporție vădită între puterea/atribuțiile inspectorilor de muncă și organele de poliție care „pentru a intra într-un sediu sau domiciliu, trebuie să aibă încuviințarea instanței de judecată".

Prin Decizia nr. 296/2005 Curtea Constituțională a decis că textul în cauză nu încalcă normele din Constituție (referitoare la egalitatea cetățenilor -art. 16 alin. 1 și la inviolabilitatea domiciliului – art. 27 alin. 1 -3) deoarece:

– în cazul sediilor industriale sau comerciale care nu sunt, concomitent, și domicilii, personalizarea locului nu este atât de pronunțată, astfel că inviolabilitatea sediului nu este supusă acelorași reguli ca domiciliul propriu-zis (în care se desfășoară viața privată a persoanei). Ca urmare, autoritățile pot exercita în alte condiții, mult mai permisive, controlul asupra activităților profesionale care se desfășoară în aceste sedii;

– intervenția autorităților publice în sfera de activitate a persoanelor juridice are un scop legitim și apare ca necesară într-o societate democratică, având în vedere că, printre obiectivele Inspecției Muncii, se numără și controlul asupra respectării prevederilor legale referitoare la relațiile de muncă, securitatea și sănătatea în muncă, la protecția salariaților care lucrează în condiții deosebite;

– măsurile prevăzute de dispozițiile legale criticate sunt proporționale cu scopul legitim urmărit, întrucât numai în acest mod se asigură desfășurarea optimă a operațiunilor de control ale Inspecției Muncii.

Prezintă un interes deosebit, chiar principial, faptul că, în considerentele sale, Instanța Constituțională a apreciat că activitățile pe care este îndreptățită să le controleze Inspecția Muncii nu țin de sfera privată ci, dimpotrivă, de cea publică

k) să ceară informații, fie singuri, fie în prezența martorilor, de la orice persoană și despre orice persoană și despre orice problemă care constituie obiectul controlului;

l) să propună retragerea autorizației de funcționare din punct de vedere al securității în muncă, dacă constată că, prin modificarea condițiilor care au stat la baza acesteia, nu se respectă prevederile legislației în vigoare.

Inspectorii de muncă sunt competenți să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de Legea nr. 108/1999, precum și pe acele reglementate de Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă..

De asemenea ei sunt competenți, potrivit art. 23 din aceiași reglementare, să constate și să sancționeze toate faptele care, potrivit legii, constituie contravenții și pentru care se prevede că agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, al direcțiilor generale de muncă și protecție socială și al inspectoratelor teritoriale de protecție a muncii.

Un astfel de exemplu ar fi constatarea și sancționarea contravențiilor la Legea nr. 319/2006 privind sǎnǎtatea și securitatea în muncǎ sau la Legea nr. 203/1999 privind permisele de muncă.

2. Natura juridică a măsurilor luate de inspectorii de muncă

Dată fiind natura juridică a Inspecției Muncii, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, având personalitate juridic și aflată în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale rezultă că măsurile luate de inspectorii de muncă, în exercitarea atribuțiilor conferite, Inspecției Muncii, conform art. 6 din lege, sunt acte administrative ale unei autorități publice (art. 48 alin. 1 din Constituția României).

Astfel de măsuri se iau de către inspectorii de muncă, în concordanță cu obiectivele și cu atribuțiile Inspecției Muncii, precum și cu îndatoririle și drepturile inspectorilor de muncă.

Inspectorii de muncă sunt competenți să constate și să sancționeze și toate faptele care potrivit Legii nr. 108/1999 constituie contravenții. În captiolul V al acestei reglementări, art. 20 prevede că, împiedicarea, în orice mod, de către un angajator, presoană fizică sau juridică, a inspectorilor de muncă să își exercite conroul în limitele prevăzute de art. 6 și 19 constituie contravenție.”, iar art. 21 ,,refuzul unui angajator, persoană fizică sau juridică, de a aduce la îndeplinire măsurile obligatorii, dispuse de inspectorii de muncă, la termenele stabilite de aceștia, în limitele și cu respectarea prevederilor art. 6 și 9, constituie contravenție…”.

Probleme complexe se pun în legătură cu ultima sancțiune stabilită prin Legea nr. 108/ 1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, art. 24, conform căruia Inspecția Muncii poate cere radierea persoanei juridice din registrul comerțului.

Independent de caracterul sui generis al acestei sancțiuni în raport cu libertatea de voință a asociaților dintr-o societate comercială, redactarea imperfectă a textului ridică problema modului său de aplicare; cu alte cuvinte, se impune clarificarea modului în care trebuie să procedeze organele Inspecției Muncii spre a se ajunge la "radierea persoanei juridice din registrul comerțului".

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, nu reglementează radierea din registrul comerțului, în art. 25, ea prevede doar că oricine se consideră prejudiciat printr-o înmatriculare sau printr-o mențiune din registrul comerțului are dreptul să solicite judecătorului-delegat (la registrul comerțului) radierea ei; încheierea judecătorului-delegat poate fi atacată numai cu recurs în termen de 15 zile de la data pronunțării (care se soluționează de tribunal, în camera de consiliu).

Este adevărat însă că în ce privește societățile comerciale, radierea din registrul comerțului este reglementată de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (republicată, cu modificările și completările ulterioare) astfel:

a) La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul poate pronunța dizolvarea societății comerciale pentru motivele indicate în art. 232 alin. 1 lit. a-d, în redactarea stabilită de Cartea a ll-a, Titlul II, art. VIII pct. 106 din Legea nr. 161/2003 (societatea comercială nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea comercială nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului; societatea comercială și-a încetat activitatea sau nu are sediu social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social; asociații au dispărut sau nu au domiciliul ori reședința cunoscută, societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii).

b) Pe data rămânerii definitive (irevocabile) a hotărârii tribunalului, "societatea comercială va f i radiată din registrul comerțului, din oficiu, în afară de cazul în care prin hotărârea tribunalului s-a dispus altfel"(ari. 232 alin. 5).

Se poate considera deci că art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii constituie o completare implicită a art. 232 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (republicată, cu modificările ulterioare).

Cu alte cuvinte, deosebit de motivele (prevăzute de normele de drept comercial) pentru care se poate cere, de către orice persoană interesată, dizolvarea societății comerciale, cu efectul radierii ei din registrul comerțului, se adaugă și motivul indicat de art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii. Este însă un motiv invocabil numai de către Inspecția Muncii.

Ca urmare, dacă apreciază că angajatorul a săvârșit, în mod repetat, abateri grave de la prevederile legislației muncii sau de la normele de securitate și sănătate în muncă, Inspecția Muncii este în drept să ceară secției comerciale a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul societății comerciale dizolvarea acesteia cu efectul radierii ei din registrul comerțului (conform art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, coroborat cu art. 232 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).

Deoarece Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (republicată) reglementează exclusiv regimul juridic al societăților comerciale, se pune problema cum urmează să procedeze Inspecția Muncii pentru realizarea aplicării art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii în cazul regiilor autonome.

Este evident că regiile autonome – deși sunt supuse înmatriculării în registrul comerțului ca orice ,,comerciant"'(art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțulu) – au totuși altă natură juridică decât societățile comerciale (cu capital integral ori majoritar de stat sau privat). Altfel spus, regiile autonome au un puternic caracter de persoane juridice de drept public, în consecință, deoarece regiile autonome se înființează, după caz, prin hotărâre a Guvernului – cele de interes național, sau a organelor administrativ-teritoriale – regiile de interes local (conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat), rezultă că, din rațiuni de simetrie juridică, tot aceleași autorități publice pot dispune și desființarea lor.

Așadar, în cazul aplicării art. 24 din Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, cu privire la o regie autonomă, Inspecția Muncii urmează a cere autorității publice care este competentă să o înființeze (Guvernul ori organul unității administrativ-teritorial, după caz) să hotărască desființarea ei, pentru motive repetate și grave.

Atunci când solicitarea este admisă-prin hotărâre expresă în acest sens – emitentul hotărârii urmează să o comunice și registrului comerțului, care va fi în măsură și obligat, pe această bază, să înregistreze mențiunea referitoare la 'încetarea firmei” în registrul comerțului.

3. Procedura aplicării măsurilor și sancțiunilor

Potrivit art. 22 din Legea nr. 108/1999, constatare și sancționarea contravenților prevăzute de această reglementare se fac de către inspectorii de muncă.

Deci inspectorii de muncă sunt agenți constatatori, și dețin această calitate, alăturat altor drepturi și atribuții conferite de lege, exercitând în această funcție o parte a autorității publice, în numele căreia își desfășoara activitatea, respectiv Inspecția Muncii.

De asemenea, potrivit art. 17 alin. 1 din Ordonanța de urgență nr. 136/1999, pentru modificarea și completarea Legii nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, constatarea și sancționarea contravențiilor prevăzute de această reglementare se face de către inspectorii de muncă.

În art. 15 se prevede că fapta angajatorului de a primi la muncă o persoană pentru care nu au fost întocmite contracte individuale de muncă sau, după caz, convenții civile de presetări servicii constituie contravenție și se sancționează cu amendă, iar art. 16 se arată că inspectorii de muncă pot constata și sancționa următoarele fapte: a) refuzul angajatorului de a permite intrarea în incinta unității a organelor de control ori de a pune la dispoziție acestora documentele solicitate și b) neîntocmirea sau întocmirea defectuaosă a registrelor de evidență a persoanelor care prestează activitatea în baza unei convenții civile de prestări de servicii.

Această din urmă contravenție, în în baza reglementărilor noului Cod al muncii privind încadrarea în muncă, a devenit fără aplicabilitate, prin dispariția convențiilor civile din peisajul legislației muncii.

Sancțiunile aplicabile angajatorilor, în cazurile stabilite de Legea nr. 108/1999 sau de Legea nr. 130/1999, nu sunt singurele reglementate în legislația muncii, ci mai sunt și altele ca, de plidă cele, în cuprinsul Legii nr. 90/1996 a protecției muncii, sau al Legii nr. 168/1999 privind conflictele de muncă etc.

În alin. 2 al art. mai sus invocat, se arată că prevederile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările ulterioare. Legea nr. 32/1968 a fost abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, care în art. 48 prevede că ori de câte ori într-o lege specială sau un alt act nornativ anterior se face trimitere la Legea 32/1968, aceasta se va socoti făcută la dispozițiile corespunzătoare ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, modificată și completată prin Legea nr. 180/2002.

Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de Legea nr. 108/1999 și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvâșite, tinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmările produse, inspectorii de muncă având obligația indivdualizării sancțiunii, ca urmare a competenței de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de Legea nr. 108/1999.

Este evident că dacă angajatorul săvârșete mai multe contravenții prevăzute de Legea nr. 108/1999, constatate în același timp de inspectorul de muncă, urmează a se încheia un singur proces-verbal.

Prin derogare de la prevederile Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice, potrivit art. 22 alin. 3, un procent de 15% din sumele încasate cu titlu de amendă constituie venituri extrabugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează și se utilizează de Inspecția Muncii.

Aceste venituri vor fi folosite pentru acoperirea unei cote-părți din chel-tuielile curente de capital, precum și pentru constituirea și utilizarea, numai până la data aplicării prevederilor art. 14, a fondului de stimulare a personalului încadrat la această instituție.

Modul de repartizare a stimulentelor se stabilește prin decizie emisă de inspectorul general de stat.

Angajatorii au obligația de a achita inspectoratelor teritoriale de muncă comisionul de 0,25%, respectiv de 0,75% din fondul lunar de salarii, datorat în baza art. 12 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, cu modificările și completările ulterioare, până la data finalizării operațiunilor de eliberare a carnetelor de muncă.      

4. Soluționarea contestațiilor împotriva

măsurilor și sancțiunilor contravenționale

Ținând seama de natura juridică a Inspecției Muncii, că măsurile luate de inspectorii de muncă sunt acte administrative ale unei autorități publice, în doctrinǎ s-a afirmat cǎ posibilitatea "de a fi contestate pe căile judiciare sau administrative prevăzute de legd' (art. 19 alin. 2) se concretizează prin exercitarea unei acțiuni în contencios administrativ.

Acțiunea în cauză . s-a arǎtat cǎ va fi întemeiată pe dispoziția înscrisă în art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004 privind contenciosul administrativ, deoarece atare măsuri nu se includ în excepțiile limitativ indicate prin art. 5 al acestei legi.

In funcție de prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prealabil introducerii acțiunii în anularea actului administrativ, angajatorul este obligat să formuleze plângere administrativă la organul emitent al actului; el poate, facultativ, să formuleze și o a doua plângere administrativă către autoritatea ierarhic superioară.

Logic este ca, fie concomitent, fie la scurt timp după introducerea acțiunii întemeiate pe art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, angajatorul (reclamant) să solicite instanței de contencios administrativ și suspendarea executării actului administrativ, adică a măsurii luate de către inspectorul de muncă "pentru prevenirea unei pagube iminente" (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ). Cererea în cauză (de

suspendare a executării actului administrativ) poate fi admisă sau nu de către instanța amintită (art. 14 alin. 2), neavând efect suspensiv de executare ope legis.

Prin excepție, dacă măsura luată de inspectorul de muncă reprezintă aplicarea unei amenzi contravenționale (art. 20-21 din Legea nr. 108/1999), contestarea ei se poate efectua numai prin introducerea unei plângeri la judecătorie.

Printr-o astfel de plângere, s-a mai spus cǎ angajatorul – contravenient nu poate contesta (în ipoteza contravenției reglementate prin art. 21 din Legea nr. 108/1999 privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii) legalitatea sau/și temeinicia "măsurilor obligatorii” dispuse de către inspectorul de muncă, ci numai încălcarea condițiilor legale de stabilire și sancționare a contravențiilor.

Concluzia decurge din faptul că în acest scop (al contestării legalității sau/și temeiniciei), angajatorul trebuie să recurgă la procedura reglementată prin Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Dacă angajatorul nu a procedat ca atare și, concomitent, au expirat termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, rezultă că a achiesat implicit la justețea măsurilor obligatorii dispuse de către inspectorul de muncă, în consecință, în cazul dat, "plângerea" angajatorului-contravenient împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit în temeiul art. 21 din Legea nr. 108/1999 poate fi bazată numai pe neîndeplinirea condițiilor legale de stabilire și sancționare a contravențiilor.

Deci, "plângerea" nu se poate întemeia pe nelegalitatea și/ sau netemeinicia măsurilor obligatorii dispuse de către inspectorul de muncă, măsuri care, prin ipoteză, nu au fost aduse la îndeplinire de către angajatorul-contravenient, în termenele stabilite.

In situația în care se află în curs de judecată, concomitent, atât acțiunea în contencios administrativ (introdusă în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ) împotriva "măsurilor" hotărâte de către inspectorul de muncă, cât și plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție (întocmit în temeiul art. 21 din Legea nr. 108/1999), devin aplicabile dispozițiile art. 244 pct. 1 din Codul de procedură civilă referitoare la posibilitatea suspendării judecării plângerii, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.

Hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea împotriva măsurii dispuse de inspectorul de muncă, sau a amenzii contravenționale aplicate de acesta, poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Motivarea recursului în privința amenzii contravenționale nu este obligatorie, motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței, recursul însă suspendă executarea.

B IB L I O G R A F I E

Petre Burloiu, Economia muncii, editura Lumina Lex, București, 1993.

Ion Traian Ștefănescu, Tratat elementar de drept al muncii, editura Lumina Lex, București, 1999.

Nicolae Voiculescu, Dreptul muncii. Reglementări interne și comunitare, editura Rosetti, București, 2003

Alexandru Țiclea, Tratat…op.cit., p.243-252 ;

Dan Țop, Dreptul muncii și solidaritǎții sociale, vol. I, op .cit., p.101-116,

Al. Athanasiu, L. Dima, Dreptul muncii, op.cit., p. 293-305.

I. T. Ștefănescu, Tratat…op. cit, 668.

Leodegario Fernandez Marcos, Derecho del Trabajo, Madrid, 1985, vol. II.

Mircea Preda, Drept administrativ, Partea generală, editura Lumina Lex, București, 2000

Ș. Beligrădeanu, I. T. Ștefănescu, Contestarea măsurilor luate de inspectorii de munc și procedura de atacare sau de aplicare a sancțiunilor reglementate de Legea nr.108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, în Dreptul nr. 8/1999.

Dana Apostol Tofan, Regimul juridic actual aplicabil contravențiilor. Aspecte de drept procesual, în Curierul juridic, nr. 7/2002.

Dan Țop, Stimularea încadrǎrii în muncǎ a elevilor și studenților, în Revista

românǎ de dreptul muncii, nr. 4/2007.

C U P R I N S

INTRODUCERE……………………………………………………………………….2

CAPITOLUL I

INSPECȚIA MUNCII IN SISTEMUL

ORGANELOR ADMINISTRATIVE

Noțiune și natură juridică…………………………………………………….8

Organizarea și funcționarea Inspecției Muncii………………..13

Obiectivele activității Inspecției Muncii……………………………….16

CAPITOLUL I I

ATRIBUȚIILE INSPECȚIEI MUNCII

Atribuțiile generale în domeniul relațiilor de muncă………………21

Atribuții specifice în domeniul controlului și al securității

și sănătății în muncă……………………………………………..23

Servicii prestate de personalul propriu………………………………….25

CAPITOLUL I I I

INSPECTORII DE MUNCĂ

Statutul juridic al inspectorului de muncă…………………………….29

Natura juridică a măsurilor luate de inspectorii de muncă………36

Procedura aplicării măsurilor și sancțiunilor…………………..41

Soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor și sancțiunilor..45