Insolventa Un Sfarsit sau Un Nou Inceput

CAPITOLUL 1

PROCEDURA INSOLVENȚEI

1.1.Evoluție istorică și terminologică

  Din punct de vedere etimologic si istoric, notiunea de “faliment” a fost, pina in sec. XX, cea care a desemnat esecul in afaceri. Termenul se pare ca provine din limba latina. Fallo, fallere insemna a rata sau, dupa unii autori, “a insela, a nu izbuti, a gresi”. Falitul, care isi insela creditorii, se insela si pe sine insusi, intrucit, odata ce era trimis in faliment, el devenea un proscris, fiind exclus din breasla. De altfel, falitul era considerat automat infractor, fiind condamnat la inchisoare (fallitus ergo fraudator). 

Germenii procedurii falimentului se pot regasi in dreptul roman. Executarea silita, asa cum o stim in prezent, dar si procedura insolventei, isi au originea in procedura de venditio bonorum (devenita, ulterior, distractio bonorum). In faza initiala de alicare a Lex duo decim tabularae, debitorul care nu isi achita datoria era pedepsit sever, putind fi vindut ca sclav de catre creditor, inchis la inchisoarea datornicilor sau chiar omorit. Ulterior, s-a observat ca aceste pedepse nu isi ating scopul, ca sunt practic, inutile, daca nu sunt insotite de masuri reparatorii, intrucit ceea ce interesa creditorul era sa-si incaseze creanta, si numai in subsidiar sa il pedepseasca pe debitor, pentru a da un exemplu si celorlalti, care sa-si achite datoriile pentru a evita sa ajunga in aceeasi situatie. Prin legea Poetelia Papiria s-a inlaturat posibilitatea omorarii debitorului pentru neplata datoriilor. In loc de a impune exclusiv pedepse debitorului, creditorii, in colectiv, intrau in posesia bunurilor debitorului, pe care le vindeau in bloc, prin intermediul unui mandatar, aceluia care oferea pretul cel mai mare, pret din care creditorii, intr-o ordine de preferinta asemanatoare cu cea reglementata in prezent, isi insuseau partea care li se cuvenea. Dupa finalizarea procedurii de venditio bonorum, debitorul era exclus din viata profesionala si chiar cea sociala, fiind decazut din drepturile civile. Raspunderea civila si-a pierdut astfel caracterul exclusiv sanctionator (aflictiv), fiind orientata catre repararea prejudiciului. Din procedura de venditio bonorum s-au dezvoltat, ulterior, atit institutia executarii silite, cit si cea a falimentului.

In perioada moderna, post-renascentista, dezvoltarea comertului a impus inlocuirea dreptului statuar si consuetudinar cu un drept scris. Prima tara in care s-a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise, aplicabile pe intreg teritoriul tarii,  a fost Franta. De altfel, in legislatia franceza notiunea de faliment are o semnificatie si mai restrinsa, in sens de sanctiune aplicata persoanelor care au determinat incetarea de plati a debitorului persoana juridica. Echivalentul francez al falimentului din legea noastra este “lichidarea judiciara”. In Franta nu exista o legislatie a insolventei, ci o legislatie a “intreprinderilor in dificultate”. Asa-numitul “drept al intreprinderilor in dificultate”, formula pe care o utilizeaza fara exceptie doctrina franceza, isi propune patru finalitati, in aceasta ”ordine de preferinta” : prevenirea dificultatilor intreprinderii, redresarea intreprinderilor aflate in situatii compromise, lichidarea intreprinderilor ale caror dificultati financiare sunt iremediabile si sanctionarea conducatorilor culpabili. A se observa ca protectia creditorilor nu mai apare pe lista de prioritati a dreptului francez al intreprinderilor in dificultate.

In legislatia moderna, falimentul nu mai este decit o modalitate a procedurii insolventei, iar cel supus procedurii insolventei nu mai este denumit falit, ci debitor. Din ce in de mai mult debitorul devine centrul atentiei legiuitorului, inclusiv al celui comunitar european, colectivitatea creditorilor avind un rol din ce in ce mai estompat.Concurenta si globalizarea au determinat aparitia crizelor financiare neimputabile intreprinzatorului. Insolventa a devenit, in astfel de cazuri, tratabila. Debitorul, in conditiile in care tribunalul declara scuzabila aparitia starii sale de insolventa, poate continua sa-si administreze afacerea, printr-o reproganizare judiciara sau, dupa lichidare, poate fi lasat sa inceapa o noua afacere (asa numitul « fresh new start »). Reorganizarea, daca este posibila,  nu este o masura exclusiv in favoarea debitorului, ci si in favoarea creditorilor, care pot avea mai multe sanse sa-si recupereze creantele in urma unei reorganizari. Intr-adevar, cota falimentara ar putea fi mult mai mica sau chiar inexistenta decit partea ce i s-ar cuveni din reorganizare, sa spunem, fiscului sau furnizorilor de utilitati, avind in vedere ca la distributie primii in ordinea de prioritate sunt creditorii privilegiati. In plus, disparitia unui partener de afaceri, a unui contribuabil, a unui angajator etc. nu este intotdeauna benefica statului, comunitatii locale, salariatilor, bancilor, furnizorilor de utilitati etc. Daca in trecut falimentul era un accident individual al comerciantului sau o consecinta a unei gestiuni gresite ori frauduloase, in prezent falimentele ating sectoare economice intregi. Falimentele sunt provocate uneori de evenimente nationale/internationale, de conjuncturi politice sau economice nefavorabile. Intreprinderea debitorului poate sa dispara daca nu exista nici o persoana interesata sa achizitioneze intreprinderea acestuia si sa-i asigure, printr-o mai buna gestiune, redresarea. Din punctul de vedere al salariatilor concediati ca urmare a falimentului, acestia isi vor gasi locuri de munca noi doar daca vor fi capabili sa-si reconverteasca pregatirea profesionala, mutatie dificila de cele mai multe ori (mai ales pentru persoane care au trecut de virsta unor noi inceputuri ori care sunt mono – calificati) si insotita intotdeauna de sacrificii (decalari profesionale, schimbari de domiciliu etc.). De aici a rezultat ideea procedurii de redresare sau reorganizare judiciara, care sa asigure supravietuirea comerciantului care merita sa fie salvat.

Prima lege care, la nivel mondial, a introdus o astfel de procedura, este US “Bankruptcy reform act” din 1978, lege care, in prezent, este integrata in US Commercial Code (formind obiectul capitolului XI din acest cod). Aceasta reglementare a constituit modelul legilor de reorganizare judiciara, inclusiv a celei franceze. Intr-adevar, prin Legea din 1985, Franta a introdus pentru prima data procedura “redresarii judiciare”, alaturi de lichidarea judiciara (care a inlocuit clasicul faliment). Se intelege ca pentru cazul cand procedura reorganizarii sau a redresarii judiciare nu este posibila sau nu da rezultate, urmeaza sa se aplice procedura falimentului (care este o lichidare judiciara), cu consecinta disparitiei comerciantului care a esuat in afacerea sa.

In noua conceptie, procedura insolventei apare ca o procedura care permite intreprinzatorului aflat in dificultate sa esueze in mod organizat.Incercarile de protectie a afacerii debitorului aflat in in dificultate au mers, poate, prea departe. Dreptul francez a construit, incepind cu 1984, o reglementare de ordin general menita a preveni sau reglementa amiabil dificultatile financiare ale intreprinderii, rezultatele acestei reglementari fiind notabile. Ca si in medicina, este, intr-adevar, mai bine si mai ieftin sa previi decit sa tratezi. Insa, in 2006, in Franta, a fost emisa o lege privind procedura salvgardarii intreprinderii, lege care nu mai are in centrul sau protectia creditorului, ci salvarea debitorului, chiar cu pretul sacrificarii drepturilor unor creditori. La capatul acestei evolutii, legislatia insolventei a devenit, din pacate, din ce in ce mai complexa, fara sa ajunga vreodata la rezultate satisfacatoare, si din ce in ce mai indulgenta cu debitorul, ajungand sa pericliteze ideea de credit, ca incredere in comercianti (iar principiul fundamental al dreptului comercial este protectia creditului), ba chiar sa aduca atingere uneori fundamentelor dreptului. Georges Ripert spunea inca din 1936 ca aceasta tendinta a dus la instaurarea unui “drept de a nu-si plati datoriile” (?!! – n.n.) in favoarea debitorului falit.

In Romania prin Legea nr.64-1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare- se renunță la noțiunea peiorativă, punitivă și infamantă de faliment-falit; se trece spre incercarea de salvare a debitorului urmand ca Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței-sa reglementeze noțiunea de insolvență si sa menține noțiunea de faliment, sub influența dreptului britanic-american (bankruptcy) si sa se orienteze spre plata pasivului .Ledea 85 aduce modificări esențiale: procedura simplificată; rol crescut al creditorilor; responsabilități lărgite admininistratorului si lichidatorului judiciar.

Importanta deosebita a procedurilor de insolventa a fortat Comisia Europeana sa emita propriile reglementari in materie de insolventa, pina in prezent fiind in vigoare un Regulament si patru Directive, menite in special sa rezolve probleme relative la insolventa transfrontaliera si la protectia salariatilor din intreprinderile insolvente.

1.2.Procedura Insolvenței.Trăsături generale.

Definiție: Ansamblul de norme prin care se urmărește obținerea fondurilor bănești necesare plății către creditori a datoriilor debitorului aflat în insolvență, prin participarea concursuală a tuturor creditorilor, diferențiați pe categorii în funcție de natura și rangul creanței, fie prin reorganizarea debitorului, fie prin faliment.

Scopul procedurii este acoperirea pasivului debitorului (art.2 Legea 85/2006)

Trasaturile generale ale dreptului procedurilor de insolventa pot fi sintetizate dupa cum urmeaza :

a) Elementul esential al procedurii insolventei il reprezinta starea de insolventa. Iminenta sau aparitia starii de insolventa marcheaza inceputul perioadei de restrictie a drepturilor debitorului, restrictie specifica procedurii insolventei. Cu exceptia cazurilor in care este aplicabila procedura simplificata de faliment, dupa o asa-numita faza de observatie, care permite constientizarea gravitatii dificultatilor cu care se confrunta intreprinderea debitorului, tribunalul va decide fie redresarea, fie cesiunea, fie lichidarea intreprinderii debitorului. Acestor masuri li se alatura diferitele restrictii impuse debitorului (care nu mai are dreptul de a-si administra liber intreprinderea) si o disciplina colectiva aplicabila tuturor creditorilor (care nu mai pot continua urmaririle silite individuale pornite contra debitorului). Dar starea de insolventa poate influenta atit soarta actelor juridice ale debitorului incheiate in perioada anterioara deschiderii procedurii (asa-numita perioada suspecta), in sensul ca unele dintre acestea sunt invalidate, cit si soarta debitorului sau a conducatorilor sai in perioada ulteriora inchiderii procedurii, in sensul ca debitorul sau conducatorii sai sunt afectati de unele decaderi din drepturi sau interdictii profesionale.

b) Procedura insolventei este o procedura colectiva, avind caracter concursual. Colectivitatea creditorilor este organizata, acestia constituindu-se in asa-numita « masa credala », care se manifesta prin adunarea si comitetul creditorilor. Cu foarte stricte exceptii, actiunile judiciare sau extrajudiciare, precum si urmaririle silite pentru recuperarea creantelor contra debitorului sunt oprite odata cu deschiderea procedurii insolventei.   

c) Procedura insolventei este esentialmente judiciara, ea desfasurindu-se sub controlul judiciar al judecatorului-sindic.

d) Procedura insolventei este transparenta, creditorii, priviti individual, cit si colectivitatea lor organizata (adunarea creditorilor, comitetul creditorilor) avind dreptul la informatie asupra tuturor aspectelor procedurii.

e) Procedura insolventei este o procedura a compromisului si a sacrificiului. Debitorul si creditorii sunt nevoiti sa suporte limitari ale drepturilor lor, unele chiar foarte drastice. Spre exemplu, furnizorii de utilitati sunt obligati sa continue sa furnizeze utilitati debitorului, daca acesta este un consumator captiv al acelor utilitati, cu toate ca datoriile de dinainte de deschiderea procedurii nu vor putea fi platite decit la distributiile viitoare, daca din aceste distributii va mai ramine ceva dupa plata creditorilor privilegiati.

f) Procedura insolventei este general aplicabila, orice debitor care desfasoara activitati economice sub forma de intreprindere fiind o tinta potentiala a acestei proceduri daca se afla in stare de insolventa. De la acest principiu, legea excepteaza, mai mult sau mai putin legitim, o serie de debitori, in special intreprinderi de stat sau societati comerciale privatizate.

Procedura insolventei este o procedura concursuala si colectiva pe care legea o instituie pentru acoperirea datoriilor debitorului aflat in insolventa, procedura la care toti creditorii sunt chemati sa participe pentru a-si putea acoperi creantele contra debitorului. In momentul deschiderii procedurii, debitorul « intra sub protectia Tribunalului », fiind astfel protejat de actiunile creditorilor pentru recuperarea creantelor, inclusiv de eventualele sicane sau presiuni pe care creditorii le-ar putea exercita asupra debitorului prin executari individuale. Caracterul colectiv, concursual, al procedurii insolventei impune consecinta opririi urmaririlor silite individuale ale creditorilor contra debitorului.

Procedura insolvenței este reglementată prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată in Monitorul Oficial nr. 359/21.04.2006 si se aplică debitorilor persoane juridice sau fizice aflate in insolvenŃă in scopul acoperirii obligaŃiilor acestora. Prin insolvență se ințelege acea stare a patrimoniului debitorului caracterizată prin insuficiența fondurilor bănesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. La randul ei, insolvența poate fi:

a) vădită (certă), atunci cand debitorul, după 30 zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;

b) iminentă, atunci cand se dovedeste că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănesti disponibile la data scadenței.

In raport cu modul de derulare (etapele parcurse) si de o serie de condiții suplimentare indeplinite, procedura insolvenței poate fi: generală sau simplificată.

1.3 Căile de realizare a procedurii

Procedura generală reprezintă procedura prevăzută de lege (art 1-art 3) prin care un debitor intră după perioada de observație, succesiv, in procedura de reorganizare judiciară si in procedura falimentului sau, separat, numai in reorganizare judiciară sau in procedura falimentului.

Procedura generală se aplică următoarelor categorii de debitori:

1. societăți comerciale;

2. societăți cooperative;

3. organizații cooperatiste;

4. societăți agricole;

5. grupuri de interes economic;

6. orice altă persoană juridică de drept privat care desfăsoară activități economice.

Această procedură nu se aplică debitorilor din categoriile enumerate mai sus dacă:

– nu mai dețin nici un bun in patrimoniul lor;

– actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;

– administratorul nu poate fi găsit;

– sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului.

De asemenea, nu se aplică procedura generală debitorilor arătați mai sus si in cazul in care acestia au adresat tribunalului competent cererea de a fi supusi procedurii insolvenței, dar nu au depus concomitent următoarele documente:

– lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si băncile prin care acesta isi rulează fondurile;

– lista cu numele si adresele creditorilor, indiferent de caracterul creanțelor acestora (lichide sau nu, certe sau sub condiție, scadente sau nescadente, contestate sau necontestate) arătandu-se suma, cauza si drepturile de preferință;

– o listă a activităților curente pe care intenționează să le desfăsoare in perioada de observație.

Activitățile curente privesc acele fapte de comerț si operațiuni financiare efectuate in cursul normal al activității debitorului cu referire la:

– continuarea activităților contractate, conform obiectului de activitate;

– efectuarea operațiunilor de incasări si plăți aferente activităților derulate;

– asigurarea finanțării capitalului de lucru in limite curente.

Procedura simplificată reprezintă procedura prevăzută de lege, prin care debitorul care indeplineste anumite condiŃii intră direct in procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de 60 zile, timp in care sunt verificate indeplinireaconditilor cerute de lege.

Procedura simplificată se aplică debitorilor aflați in stare de insolvență care se incadrează in una dintre următoarele categorii:

– comercianți persoane fizice care acționează individual;

– asociații familiale;

– societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii de solicitare a deschiderii procedurii insolvenței;

– debitori persoane juridice care nu indeplinesc condițiile pentru procedura generală, asa cum s-a arătat mai sus;

– debitori care si-au declarat prin cererea de solicitare a deschiderii procedurii de insolvență intenția de intrare in faliment sau care nu au dreptul la procedura de reorganizare judiciară prevăzută de lege.

Deschiderea procedurii de insolvență se face prin incheiere dată de către judecătorul-sindic pe baza cererii formulate de către debitorul insusi sau de către creditori, in condițiile legii. In baza cererii formulate si a condițiilor indeplinite, judecătorul-sindic hotărăste intrarea debitorului in procedura generală sau simplificată.

Toate cheltuielile aferente instituirii procedurii de insolvență, inclusiv cele privind notificarea, convocarea si comunicarea actelor de procedură efectuate de către administratorul judiciar si/sau lichidator, se suportă din averea debitorului.

Plățile se vor efectua de către debitor sau administratorul judiciar, pe timpul reorganizării judiciare, sau de către lichidator, in cazul procedurii de faliment, dintr-un cont special de depozit bancar.

In cazul lipsei de disponibilități in contul debitorului, plățile se vor efectua pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic, din fondul de lichidare, constituit potrivit legii5, la nivelul Oficiului NaŃional al Registrului ComerŃului (O.N.R.C.). Sumele cheltuite pe timpul procedurii de insolvenŃă si neacoperite din disponibilități ale debitorului, se virează de către O.N.R.C. in contul Uniunii NaŃionale a Practicienilor in Insolvență din Romania (U.N.P.I.R.) de unde vor fi deblocate in baza autorizării

date de către judecătorul-sindic.

1.4. Modalități de realizare

Procedura de insolvență se poate etapiza, funcție de activitățile specific fiecărei perioade de desfăsurare, astfel:

a) o primă etapă – care cuprinde perioada de la data deschiderii procedurii si pană la confirmarea planului de reorganizare judiciară – numită perioadă de observație;

b) reorganizarea judiciară – etapă ce reprezintă procedura ce se aplică debitorului persoană juridică, in vederea achitării datoriilor acestuia, conform unui plan de reorganizare care poate să prevadă, impreună sau separat:

– restructurarea operațională sau/si financiară a debitorului;

– restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital;

– restrangerea activității prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului.

c) procedura falimentului – care reprezintă cea de-a treia etapă a procedurii de insolvență, care se aplică debitorului, in care are loc lichidarea averii acestuia in scopul acoperirii pasivului (obligaŃiilor) fiind urmată de radierea debitorului in registrul in care este inmatriculat.

1.4.1. Perioada de observație

Deschiderea procedurii insolvenței debutează cu pronunțarea prin incheiere a judecătorului-sindic privind admiterea cererii debitorului,creditorului sau altor persoane sau instituții îndrepățite să solicite acest lucru.

Perioada cuprinsă intre data deschiderii procedurii si data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării in faliment, reprezintă perioada de observație.

Prin sentința de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar/lichidatorului, după caz, să facă notificarea tuturor creditorilor, debitorului si registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole sau altor registre unde debitorul este inmatriculat/inregistrat, pentru efectuarea mențiunii privind instituirea procedurii de insolvență asupra debitorului respectiv.

De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, precum si orice termen de prescripție privind acțiunile respective.

In termen de 30 zile de la numirea sa, administratorul judiciar va intocmi si va prezenta judecătorului-sindic un raport prin care să propună, funcție de rezultatele analizei efectuate, intrarea in procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație din procedura generală.

Dacă debitorul este intrat in procedura simplificată, in termen de 60 zile de la desemnarea sa, administratorul sau, după caz, lichidatorul, va intocmi un raport asupra cauzelor si imprejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.

In cazul in care debitorul nu intruneste condițiile continuării procedurii simplificate, in raport se va indica dacă există si posibilitatea reală de reorganizare efectivă a activității debitorului ori, după caz, motivele care nu permit reorganizarea si, in această situație, va propune intrarea in faliment.

In cazul in care administratorul judiciar arată, prin raportul său, că activitatea debitorului poate fi redresată pe baza unui plan de reorganizare judiciară, acesta recomandă dacă planul de reorganizare să fie cel propus de debitor, dacă, la cererea debitorului colaborează la intocmirea acelui plan ori dacă intenționează să propună un alt plan de reorganizare singur sau impreună

cu unul sau mai mulți creditori.

Planul de reorganizare poate fi propus potrivit legii de către debitor cu aprobarea adunării generale a acționarilor/societăților, de către administratorul judiciar sau de către unul sau mai mulți creditori. Acesta va indica perspectivele de redresare in raport cu posibilitățile si specificul activității debitorului, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pieței față de oferta debitorului, si va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv in ceea ce priveste

modalitatea de selecție, desemnare si inlocuire a administratorilor si a directorilor.

După inregistrarea planurilor de reorganizare la tribunalul teritorial si registrul comerțului, cate o copie după acestea vor fi comunicate debitorului, administratorului judiciar si comitetului creditorilor.

In termen de 20 zile de la inregistrarea planului de reorganizare la tribunal, judecătorul-sindic va convoca o sedință in care vor fi citate toate părțile interesate (cei ce au propus planul, dministratorul judiciar, debitorul si comitetul creditorilor) unde va fi admis sau respins planul de reorganizare, după audierea celor citați.

După admiterea planului de reorganizare, are loc convocarea adunării generale a creditorilor si a debitorului, ce va avea loc intr-un termen cuprins intre 20 si 25 zile, dar nu mai inainte de afisarea tabelului definitiv de creanțe.

Odată votat de către adunarea generală a creditorilor, planul de reorganizare va fi confirmat de către judecătorul-sindic si in mod practic, se trece la etapa următoare, respectiv reorganizarea judiciară sau, după caz, la faliment. Cand sentința care confirmă un plan intră in vigoare, activitatea debitorului este reorganizată in mod corespunzător; creanțele si drepturile creditorilor si ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut in plan. In cazul intrării in faliment ca urmare a esuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărare definitivă si irevocabilă impotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanțe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentința de confirmare a planului.

1.4.2. Reorganizarea judiciară

După confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, debitorul trece la cea de-a doua etapă a procedurii de insolvență, respectiv reorganizarea judiciară. In principal, in cadrul acestei etape se urmăreste punerea in aplicare a programului de plată a creanțelor, parte componentă a planului de reorganizare.

Pe parcursul reorganizării, activitatea debitorului va fi condusă de către administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar si in conformitate cu planul confirmat, pană cand judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie incheierea procedurii insolvenței si luarea tuturor măsurilor pentru reinserția debitorului in activitatea comercială, fie incetarea reorganizării si

trecerea la cea de-a treia fază a procedurii insolvenței, respectiv falimentul.

Acționarii, asociații si membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni in conducerea activității ori in administrarea averii debitorului, cu excepția si in limita cazurilor expres si limitativ prevăzute de lege si in planul de reorganizare.

Debitorul va fi obligat să indeplinească, fără intarziere, măsurile de restructurare operațională sau/si financiară, corporativă, prin modificarea structurii capitalului social sau de restrangere a activității. Pe parcursul perioadei de reorganizare, judecătorul-sindic poate, la cererea furnizorului, să dispună ca debitorul să depună o cauțiune la o bancă, drept condiție pentru obligația furnizorului de a-i presta serviciile sale. O astfel de cauțiune nu va putea depăsi 30% din costul serviciilor prestate debitorului si neachitate ulterior deschiderii procedurii.

Dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăsurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum si administratorul special pot solicita oricand judecătorului-sindic să aprobe intrarea in faliment. Inregistrarea unei asemenea cereri nu suspendă continuarea activității debitorului pană cand judecătorulsindic nu hotărăste asupra ei, prin incheiere.

Atat in perioada de observație cat si de reorganizare, furnizorii de utilități (energie electrică, gaze naturale, servicii telefonice, etc.) nu au voie să modifice, să refuze sau să intrerupă furnizarea unor astfel de servicii, dacă debitorul are calitatea de consumator captiv (nu are posibilitatea din motive tehnice, economice sau de reglementare, să aleagă furnizorul).

Debitorul, prin administratorul special, sau, după caz, administratorul judiciar va trebui să prezinte comitetului creditorilor, trimestrial, rapoarte asupra situației sale financiare. După aprobarea de către comitetul creditorilor, rapoartele vor fi inregistrate la grefa tribunalului, iar debitorul sau, după caz, administratorul judiciar va notifica aceasta tuturor creditorilor, in vederea consultării rapoartelor.

De asemenea, administratorul judiciar va prezenta pentru avizare comitetului creditorilor si situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității, in vederea recuperării acestora. Fac obiectul unor asemenea cheltuieli, remunerațiile persoanelor de specialitate desemnate de către judecătorul-sindic in scopul indeplinirii indatoririlor sale, ale dministratorului/lichidatorului

judiciar, precum si alte cheltuieli administrative.

In termen de 5 zile de la sedința comitetului creditorilor in care au fost aprobate rapoartele prevăzute mai sus, acesta va putea convoca adunarea generală a creditorilor pentru a prezenta măsurile luate de debitor si/sau de administratorul judiciar, precum si efectele acestora si să propună motivat si alte măsuri.

1.4.3. Falimentul

Falimentul este ultima etapă a procedurii insolvenței care se aplică debitorului in vederea lichidării averii acestuia in scopul plății obligațiilor, fiind urmată de radierea din registrul in care debitorul este inmatriculat.

Judecătorul-sindic va decide, prin sentință sau, după caz, prin incheiere, intrarea in faliment in următoarele cazuri expres prevăzute de lege:

a) debitorul si-a declarat intenția de a intra in procedura simplificată;

b) debitorul nu si-a declarat intenția de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi in stare de insolvență, iar contestația a fost respinsă de judecătorul-sindic;

c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept indreptățite nu a propus, in termenul legal, un plan de reorganizare, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat si confirmat;

d) debitorul si-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat si confirmat;

e) obligațiile de plată si celelalte sarcini asumate nu sunt indeplinite in condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfăsurarea activității debitorului in decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;

f) a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune urmare a verificării indeplinirii condițiilor legale, intrarea debitorului in faliment.

Prin sentința sau incheierea de intrare in faliment, judecătorul-sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare si va dispune totodată:

a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

b) in cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum si stabilirea atribuțiilor si a remunerației acestuia, in conformitate cu criteriile aprobate prin hotărare a Guvernului;

c) in cazul procedurii simplificate, confirmarea, in calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat la recomandarea comitetului creditorilor sau a celui desemnat direct de către judecătorul-sindic;

d) termenul maxim de la intrarea in faliment in cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, impreună cu lista actelor si operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii;

e) intocmirea de către administratorul judiciar si predarea către lichidator, in termen de maximum 10 zile de la intrarea in faliment, in cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creanțele acestora la data intrării in faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;

f) notificarea intrării in faliment in termenul legal.

Debitorii intrați in procedura falimentului isi acoperă pierderile anuale, stabilite prin declarația de impozit pe profit, din profiturile impozabile obținute in toată perioada, pană la inchiderea procedurii falimentului.

In cazul intrării in faliment atat in procedura simplificată cat si in procedura generală, lichidatorul va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați in lista intocmită de către debitor/administratorul judiciar, debitorului si oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mențiunii.

In notificarea menționată se va preciza:

a) termenul limită pentru inregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului născute după data inceperii procedurii de insolvență, in vederea intocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de zile de la data intrării in faliment, precum si cerințele pentru ca o creanță inregistrată să fie considerată valabilă;

b) termenul de verificare a creanțelor arătate la lit. a), de intocmire, afisare si comunicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depăsi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. a);

c) termenul de depunere la tribunal a contestațiilor, care va fi de cel puțin 10 zile inainte de data stabilită prin incheierea de intrare in faliment, pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat; de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b);

e) mențiuni privind ridicarea dreptului de administrare si dizolvare a debitorului persoană juridică.

Vor fi supuse verificării toate creanțele asupra averii debitorului, inclusive cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii sau, după caz, al căror cuantum a fost modificat față de tabelul definitiv de creanțe sau față de programul de plată din planul de reorganizare, ca urmare a plăților făcute după deschiderea procedurii.

Creanțele admise in tabelul definitiv de creanțe, inregistrat la tribunal, după ce toate contestațiile au fost soluționate, nu vor mai fi supuse verificării; vor putea face obiectul contestării numai creanțele si drepturile de preferință trecute de lichidator in tabelul suplimentar prevăzut la lit. a) de mai sus.

Pe parcursul prelegerii au fost utilizate mai multe expresii privind tabelul de creanțe, respectiv tabelul preliminar, tabelul definitiv, tabelul suplimentar si tabelul consolidat. Cele patru expresii au următorul ințeles:

a) tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele născute inainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiție sau in litigiu, acceptate de către administratorul judiciar in urma verificării acestora. In table vor fi menționate atat suma solicitată de către creditor, cat si suma acceptată si rangul de preferință. In cazul procedurii simplificate, in acest tabel se vor inregistra si creanțele născute după deschiderea procedurii si pană la momentul

intrării in faliment;

b) prin tabel definitiv de creanțe se ințelege tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate in tabelul preliminar si impotriva cărora nu s-au formulat contestații de către persoanele interesate (debitor, creditor, etc.), precum si creanțele admise in urma soluționării contestațiilor. In acest tabel se arată suma solicitată, suma admisă si

rangul de prioritate a creanței;

c) tabelul suplimentar cuprinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale si pană la data inceperii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator in urma verificării acestora. In tabel vor fi menționate atat suma solicitată de către creditor, cat si suma acceptată si rangul de preferință;

d) tabelul definitiv consolidat cuprinde totalitatea creanțelor ce figurează ca admise in tabelul definitiv de creanțe si cele din tabelul suplimentar necontestate, precum si cele rezultate in urma soluționării contestațiilor la tabelul suplimentar. In situația in care s-a dispus intrarea in faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, urmează a se intocmi o variant actualizată a tabelului definitiv consolidat, in concordanță cu programul de plată a creanțelor, cuprins in planul de reorganizare, si cu deducerea sumelor achitate pe parcursul desfăsurării acestuia.

Titularilor de creanțe născute după deschiderea procedurii, care nu depun cererea de admitere a creanțelor in termenul de 45 zile de la data intării in faliment, termen prevăzut in notificarea transmisă părtilor interesate, li se anulează dreptul de a participa la distribuirea averii debitorului in reorganizare sau faliment.

In cazul intrării in faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanțelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate in planul confirmat, mai puțin cota incasată in cursul reorganizării.

Garanțiile reale si personale constituite pentru indeplinirea obligațiilor asumate prin planul de reorganizare răman valabile in favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate acestora potrivit planului de reorganizare.

Creditorii nu sunt obligați să restituie sumele incasate in cursul reorganizării.

Actele cu titlu gratuit, efectuate intre data confirmării planului de reorganizare si intrarea in faliment, sunt nule.

1.5.Debitorii care aplică procedura insolvenței

In conformitate cu art 1. Legea 85/2006

Categorii de debitori supusi procedurii generale

Societățile comerciale (Legea nr.31/1990 rep., legi speciale)

Societățile cooperative (Legea nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației)

Organizațiile cooperatiste în domeniul agriculturii (Legea cooperației agricole nr.566/2004

Societățile agricole (Legea nr.36/1991)

Grupurile de interes economic (Legea nr.161/2003)

Orice persoană juridică de drept privat care desfășoară și activități economice (asociațiile și fundațiile – OG 26/2000)

2. Categorii de debitori supuși procedurii simplificate-aplica debitorilor aflati în stare de insolventa, care se încadreaza în una dintre urmatoarele categorii:

a) comercianti, persoane fizice, actionând individual;

b) asociatii familiale;

c) debitorii care fac parte din categoriile prevazute la alin. (1) si îndeplinesc una dintre urmatoarele conditii:

1. nu detin nici un bun în patrimoniul lor;

2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite;

3. administratorul nu poate fi gasit;

4. sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului;

d) debitori care fac parte din categoriile prevazute la alin. (1), care nu au prezentat documentele prevazute

3. Debitori excluși procedurii

Regiile autonome (expres)

Instituțiile de credit (OG nr.10/2004)

Societățile de asigurări (Legea nr.503/2004

1.6 Organele care aplică procedura insolvenței

Participanții la procedura insolvenței sunt:

A. Judecătorul-sindic;

B. Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor;

C. Administratorul special;

D. Administratorul judiciar;

E. Lichidatorul.

A. Judecătorul-sindic

Toate activitătile impuse de instituirea insolvenței judiciare sunt de competența judecătorilor-sindici desemnați de către tribunalul in a cărei rază teritorială isi are sediul debitorul, astfel cum acesta figurează in registrul comerțului, registrul societăților agricole sau in registrul asociațiilor si fundațiilor.

Principalele atribuții stabilite de legea 65 , in sarcina judecătorului-sindic sunt:

a) pronunțarea motivată a hotărarii de deschidere a procedurii si, după caz,de intrare in faliment atat prin procedura generală, cat si prin procedura simplificată;

b) judecarea contestației debitorului impotriva cererii introductive a creditorilor pentru inceperea procedurii; judecarea opoziției creditorilor la deschiderea procedurii;

c) desemnarea motivată, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii in insolvență care au depus ofertă de servicii in acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura pană la confirmarea ori, după caz, inlocuirea sa de către adunarea creditorilor; stabilirea remunerației in conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician in insolvență, precum si a atribuțiilor acestuia pentru această perioadă. In vederea desemnării provizorii a administratorului judiciar, judecătorul-sindic va ține cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile in acest sens depuse de creditori si, după caz, de debitor, dacă cererea introductivă ii aparține;

d) confirmarea, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor si confirmarea onorariului negociat cu adunarea creditorilor;

e) inlocuirea, pentru motive temeinice, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului;

f) judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea;

g) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului in insolvență si sesizarea organelor de cercetare penală in legătură cu săvarsirea unor fapte de natură penală;

h) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase si a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;

i) judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate impotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator;

j) admiterea si confirmarea planului de reorganizare sau, după caz, de lichidare, după votarea lui de către creditori;

k) soluționarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de intrerupere a procedurii de reorganizare judiciară si de intrare in faliment;

l) soluționarea contestațiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului;

m) judecarea acțiunii in anularea hotărarii adunării creditorilor;

n) pronunțarea hotărarii de inchidere a procedurii.

Atribuțiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către

creditori, prin organele acestora.

B. Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor

Creditorii indreptăți să participe la procedura insolvenței sunt acei creditori care au formulat si le-au fost admise, total sau in parte, cererile de inregistrare a creanței lor in tabelul definitiv al creanțelor contra debitorului si care au dreptul:

– de a participa si vota in adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară admis de judecătorul-sindic;

– de a fi desemnați in calitate de membri ai comitetului creditorilor;

– de a participa la distribuțiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului,;

– de a fi informați ori notificați cu privire la desfăsurarea procedurii;

– de a participa la orice altă procedură reglementată de lege.

Adunarea creditorilor este convocată si prezidată de către administratorul judiciar sau, după caz, de către lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel.

In cadrul primei sedințe a adunării creditorilor, acestia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre creditorii cu creanțe garantate sau chirografari dintre primii 20 creditori in ordinea valorii, care se oferă voluntar.

Acest comitet va inlocui comitetul provizoriu desemnat anterior de către judecătorul-sindic.

Dacă in adunarea creditorilor nu se va obține majoritatea necesară alegerii membrilor comitetului, se va menține comitetul desemnat anterior de către judecătorul-sindic.

Comitetul creditorilor sau delegatul acestuia va putea acorda asistență judecătorului-sindic in cursul derulării procedurii insolvenței judiciare.

In conformitate cu prevederilor legii, comitetul creditorilor are următoarele atribuții:

a) să analizeze situația debitorului si să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activității debitorului si la planurile de reorganizare propuse;

b) să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreste să fie desemnat de către creditori in dosar condițiile numirii si să recomande adunării creditorilor astfel de numiri;

c) să ia cunostință despre rapoartele intocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, să le analizeze si, dacă este cazul, să facă contestații la acestea;

d) să intocmească rapoarte, pe care să le prezinte adunării creditorilor, privind măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator si efectele acestora si să propună, motivat, si alte măsuri;

e) să solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilității de realizare a unui plan rațional de activitate;

f) să introducă acțiuni pentru anularea unor transferuri cu character patrimonial, făcute de debitor in dauna creditorilor, atunci cand astfel de acțiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.

C. Administratorul special

După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății si ale acestora si să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este

reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care ii conduce si activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/ asociaților.

Administratorul special, potrivit legii , are următoarele atribuții:

a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan de restructurare a activității in cazul aplicării procedurii generale;

b) participă, in calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor intentate de către administratorul judiciar sau lichidator pentru anularea unor acte frauduloase sau operațiuni efectuate in ultimii 3 ani de către debitor;

c) formulează contestații in cadrul procedurii reglementate de lege;

d) propune un plan de reorganizare;

e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea

administratorului judiciar, după confirmarea planului de reorganizare;

f) după intrarea in faliment, participă la inventar, semnand actul, primeste raportul final si bilanțul de inchidere si participă la sedința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor si aprobarea raportului;

g) primeste notificarea inchiderii procedurii.

D. Administratorul judiciar

Administratorul judiciar este persoana fizică sau juridică, practician in insolvență, autorizat, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege, in cazul aplicării procedurii insolvenței, in perioada de observație si pe durata procedurii de reorganizare.

Judecătorul-sindic va numi un administrator judiciar privizoriu odată cu sentința de deschidere a procedurii. Dacă acesta nu este contestat de adunarea creditorilor el va fi numit administrator judiciar definitiv sau va fi inlociut cu un alt administrator agreat de către adunarea creditorilor. Practicienii in insolvență interesați vor depune la dosar o ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar in dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calității de practician in insolvență si o copie de pe polița de asigurare profesională. In ofertă, practicianul in insolvență interesat va putea arăta si disponibilitatea de timp si de resurse umane, precum si experiența

generală sau specifică necesare preluării dosarului si bunei administrări a cazului. In cazul in care nu există nici o astfel de ofertă, judecătorul-sindic va desemna provizoriu, ca administrator judiciar, pană la prima adunare a creditorilor, un practician in insolvență ales in mod aleatoriu din Tabloul U.N.P.I.R.

La recomandarea comitetului creditorilor, in cadrul primei sedințe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care dețin cel puŃin 50% din valoarea totală a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si remunerația. In cazul in care remunerația se va achita din fondul de lichidare constituit la nivelul O.N.R.C., aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legislația ce reglementează

profesia de practician in insolvență. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic.

Creditorii pot contesta, pe motive de nelegalitate, decizia adunării creditorilor, in termen de 3 zile, la judecătorul-sindic care va soluționa, de urgență si deodată, toate contestațiile printr-o incheiere prin care va desemna administratorul judiciar/ lichidatorul propus de creditori sau, după caz, va solicita adunării creditorilor desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.

Dacă in termenul stabilit mai sus, decizia adunării creditorilor nu este contestată, judecătorul-sindic, prin incheiere, va desemna administratorul judiciar propus de creditori, dispunand totodată incetarea atribuțiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentința de deschidere a procedurii.

Sunt incompatibile cu calitatea de administrator judiciar (expert in insolvență) următoarele categorii de persoane:

a) persoana fizică ce are calitatea de fondator, administrator, cenzor sau reprezentant al unui comerciant, persoană juridică, potrivit reglementărilor din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările si completările ulterioare;

b) persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare si luare de mită, precum si pentru alte infracŃiuni prevăzute de Legea 31/1990 privind societățile comerciale;

c) executorii judecătoresti;

d) persoanele fizice sau juridice avand calitatea de administrator judiciar (expert in insolvență) care se află intr-o situație similară recuzării judecătorilor, cum ar fi:

– cand este soț, rudă sau fin, pană la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părți;

– dacă a primit de la una din părți daruri sau promisiuni de daruri ori altfel de indatoriri;

– dacă este vrăjmăsie intre el, soțul sau una din rudele sale pană la al patrulea grad inclusiv si una din părți, soții sau rudele acestora pană la gradul al treilea;

– dacă intre aceleasi persoane si una din părți a fost judecată penală in timp de 5 ani inaintea recuzării, etc

In cazul in care intr-o anumită operațiune, direct sau indirect, administratorul judiciar are interese contrare intereselor societății, acesta trebuie să se abțină si să nu ia parte la nici o deliberare privitoare la acea operațiune. In cazul neconformării, persoana interesată poate iniția procedura recuzării, conform dispoziiților Codului de procedură civilă, care se aplică in mod corespunzător.

Inainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie să facă dovada că este asigurat pentru răspundere profesională, prin prezentarea unei polițe de asigurare valabilă, care să acopere eventualele prejudicii cauzate in indeplinirea atribuțiilor sale. Riscul asigurat trebuie să reprezinte consecința activității administratorului judiciar pe perioada exercitării calității sale.

Este interzis administratorului judiciar, sub sancțiunea revocării din funcție si a reparării eventualelor prejudicii cauzate, să diminueze, in mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare.

Principalele atribuții ale administratorului judiciar, potrivit legislației in vigoare, sunt:

a) examinarea situației economice a debitorului si a documentelor ce insoțesc cererea acestuia adresată tribunalului teritorial, pentru deschiderea procedurii insolvenței (bilanțul certificat de către administrator si cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei inregistrării cererii de deschidere a procedurii, contul de profit si pierdere pentru anul anterior, lista completă a bunurilor debitorului, lista creditorilor cuprinzand numele si adresele

acestora, lista activităților curente, etc.)

Pe baza analizei efectuate, urmare a examinării documentelor arătate, va intocmi un raport prin care să propună fie intrarea in procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observație in cadrul procedurii generale si prezentarea acelui raport judecătorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăsi 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

b) examinarea activității debitorului si intocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si imprejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, si asupra existenței premiselor angajării răspunderii acestora, in condițiile legii, precum si asupra posibilității reale de reorganizare efectivă a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea si prezentarea acelui raport judecătorului-sindic,

intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăsi 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

c) intocmirea actelor ce trebuiau să insoțească cererea de deschidere a procedurii, in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligația respective inăuntrul termenelor legale, precum si verificarea, corectarea si completarea informațiilor cuprinse in actele respective, cand acestea au fost prezentate de debitor;

d) elaborarea planului de reorganizare a activității debitorului, in funcție de cuprinsul raportului prevăzut la lit. a) si in condițiile si termenele prevăzute de lege;

e) supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f) conducerea integrală, respectiv in parte, a activității debitorului, in acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuâiile sale si la condițiile de efectuare a plăților din contul averii debitorului;

g) convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedințelor adunării creditorilor sau ale acționarilor, asociaților ori membrilor debitorului persoană juridică;

h) introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu character patrimonial, a unor operațiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

i) sesizarea de urgență a judecătorului-sindic in cazul in care constată că nu există bunuri in averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;

j) menținerea sau denunțarea unor contracte incheiate de debitor;

k) verificarea creanțelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiecțiuni la acestea, precum si intocmirea tabelelor creanțelor;

l) incasarea creanțelor; urmărirea incasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor inainte de deschiderea procedurii; formularea si susținerea acțiunilor in pretenții pentru incasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocați;

m) cu condiția confirmării de către judecătorul-sindic, incheierea de tranzacții, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor (garanți personae fizice), renunțarea la garanții reale;

n) sesizarea judecătorului-sindic in legătură cu orice problemă care ar cere o soluționare de către acesta.

Judecătorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin incheiere, orice alte atribuții in afara celor arătate mai sus, cu excepția celor prevăzute de lege in competența exclusivă a cestuia.

La fiecare termen de continuare a procedurii, administratorul judiciar va prezenta judecătorului-sindic un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atribuțiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitorului. Baza de raportare este luna intreagă, raportul putand cuprinde mai multe luni.

Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum si orice altă persoană interesată pot face contestație impotriva măsurilor luate de administratorul judiciar. Contestația trebuie să fie inregistrată in termen de 5 zile de la depunerea raportului prezentat mai sus.

In cazul in care un practician in insolvență desemnat refuză numirea,acesta are obligația de a notifica instanța, in termen de 5 zile de la comunicarea sentinței de numire. Judecătorul-sindic va sancționa cu amendă judiciară de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON) necomunicarea in termen a refuzului, fără motive temeinice.

In orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, il poate inlocui pe administratorul judiciar, prin incheiere motivată, pentru motive temeinice. Incheierea de inlocuire se pronunță in camera de consiliu, de urgență, cu citarea dministratorului judiciar si a comitetului creditorilor.

Judecătorul-sindic va sancționa administratorul judiciar cu amendă judiciară de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON) in cazul in care acesta, din culpă sau cu rea-credință, nu isi indeplineste sau indeplineste cu intarziere atribuțiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic.

Dacă prin neindeplinirea sau indeplinirea cu intarziere a atribuțiilor sale, administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecătorul-sindic va putea, la cererea oricărei părți interesate, să il oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.

In vederea indeplinirii atribuțiilor sale, administra-torul judiciar va putea desemna persoane de specialitate. Numirea si nivelul remunerațiilor acestor persoane vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, cu excepția cazurilor in care va fi stabilit că acestea vor fi achitate din fondul de lichidare constituit la nivelul O.N.R.C.

E. Lichidatorul

In cazul in care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator, cu respectarea acelorasi reguli ca si in cazul administratorului judiciar.

Lichidatorul este persoana fizică sau juridică, practician in insolvență, autorizat, desemnat să exercite atribuțiile prevăzute de lege in cadrul procedurii falimentului, atat in procedura generală, cat si in cea simplificată. Atribuțiile administratorului judiciar incetează la momentul stabilirii

atribuțiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic.

Poate fi desemnat lichidator si administratorul judiciar desemnat anterior.

Principalele atribuții ale lichidatorului, potrivit legislației in vigoare,sunt:

a) examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura simplificată in raport cu situația de fapt si intocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si imprejurărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă si a existenței premiselor angajării răspunderii acestora in condițiile legii, si prezentarea acelui raport judecătorului sindic

intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăsi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, dacă un raport cu acest obiect nu fusese intocmit anterior de administratorul judiciar;

b) conducerea activității debitorului;

c) introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu character patrimonial, a unor operațiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor, atunci cand acest lucru nu s-a efectuat de către administratorul judiciar;

d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor si luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;

e) menținerea sau denunțarea unor contracte incheiate de debitor;

f) verificarea creanțelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiecțiuni la acestea, precum si intocmirea tabelelor creanțelor;

g) urmărirea incasării creanțelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta inaintea deschiderii procedurii, incasarea creanțelor; formularea si susținerea acțiunilor in pretenții pentru incasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocați;

h) primirea plăților pe seama debitorului si consemnarea lor in contul averii debitorului;

i) vanzarea bunurilor din averea debitorului, in conformitate cu prevederile legislației in vigoare

j) incheierea de tranzacții, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor (giranți persoane fizice), renunțarea la garanții reale sub condiția confirmării de către judecătorul-sindic;

k) sesizarea judecătorului-sindic cu orice problemă care ar cere o soluționare de către acesta;

l) orice alte atribuții stabilite prin incheiere de către judecătorul-sindic.

1.7.Deschiderea procedurii de insolvență

1.7.1. La cererea debitorului

Debitorul aflat in stare de insolventa sau a carui stare de insolventa este iminenta, este obligat sa formuleze o cerere prin care solicita deschiderea procedurii insolventei. Dovada starii de insolventa, asa cum este definita prin lege, iminenta sau evidenta, presupune, in esenta, dovedirea existentei cel putin a unei creante scadente care nu poate fi onorata cu fonduri banesti disponibile. “Insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori si este considerate iminenta, atunci cand se dovedeste ca nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate cu fonduri banesti disponibile la scadenta”(Art. 3 pct. 1 lit. a si b).

Deschiderea procedurii insolventei la cererea debitorului este determinata de starea de insolventa in care a ajuns debitorul.Legea recunoaste debitorului un rol important in deschiderea procedurii insolventei, deoarece acesta este cel mai in masura sa cunoasca starea reala a patrimoniului sau.
Potrivit prevederilor legale, debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze Tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurii insolventei, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.De asemenea, legea permite debitorului sa introduca cererea privind aplicarea procedurii insolventei chiar inainte de aparitia starii de insolventa, cu conditia ca insolventa acestuia sa fie iminenta.

Introducerea prematura, cu rea-credinta, de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului, pentru prejudiciile pricinuite.
Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta.
Cererea debitorului trebuie sa fie insotita de urmatoarele acte: 
a) bilantul certificat de catre administrator si cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii; 
b) o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate; 
c) o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate sau contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta; 
d) o lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare inregistrarii cererii introductive; 
e) o lista a activitatilor curente pe care intentioneaza sa le desfasoare in perioada de observatie; 
f) contul de profit si pierderi pe anul anterior depunerii cererii; 
g) o lista a membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita; 
h) o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii sau prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale; 
i) o descriere sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii; 
j) o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar sau certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului in a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute de prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive; 
k) o declaratie pe proprie raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care sa rezulte ca nu a fost condamnat definitiv pentru fals sau pentru infractiuni prevazute in Legea concurentei nr.21/1996 si ca administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea concurentei nr.21/1996, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii; 
l) un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
Debitorul, prin cererea introductiva, poate alege fie aplicarea procedurii simplificate (intrarea directa in procedura falimentului), fie aplicarea procedurii generale. In cazul cererii debitorului, legea nu conditioneaza admisibilitatea acesteia de existenta unor valori-prag.

De mentionat ca nu pot formula o cerere de reorganizare judiciara debitorii, persoane juridice, care in ultimii 5 ani, precedenti hotararii de deschidere a procedurii, au mai fost supusi unei astfel de proceduri.

1.7.2 La cererea creditorilor

Este considerat creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, cel a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila, avand un cuantum minim de 45000 lei -Asfel, conform Legi nr.169 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, „valoare-prag reprezintă cuantumul minim al creanței, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariați de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat”.

Pentru ca un creditor sa fie indreptatit la deschiderea procedurii, nu trebuie decat sa dovedeasca caracterul cert, lichid si exigibil (mai vechi de 90 de zile) al creantei.
Creanta este certa cand existenta ei este neindoielnica, astfel incat asupra ei nu exista vreun litigiu.
Creanta este lichida in cazul in care cuantumul ei este determinat. Creantele in bani sunt intotdeauna lichide.
Creanta este exigibila cand a ajuns la scadenta, putandu-se cere executarea ei de indata. Pentru a sesiza tribunalul cu o cerere de deschidere a procedurii insolventei, nu este necesara parcurgerea procedurii concilierii prealabile, prevazute de Art. 7201 Cod procedura civila, in fata judecatorului-sindic nefiind obligatorie dovada indeplinirii acestei proceduri.

Cererea introductiva trebuie sa cuprinda elementele clasice si obligatorii ale unei cereri de chemare in judecata, asa cum este reglementta de Art. 112 Cod procedura civila, precum si mentiuni referitoare la: cuantumul si temeiul creantei, existenta unei garantii reale, a unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului, declaratia privind eventuala intentie de participare la reorganizarea acestuia (Art. 31 alin. 1).
Rezulta ca judecatorul-sindic va verifica: izvorul creantei si valoarea prag stabilita de lege, daca pentru creanta respectiva s-a constituit o garantie reala asupra bunurilor din patrimoniul debitorului si daca s-a dispus masura sechestrului judiciar, a sechestrului asigurator sau poprirea asiguratorie asupra unor bunuri din averea debitorului. Daca cererea creditorului nu este insotita de declaratia acestuia de a participa la reorganizarea debitorului, procedura urmeaza sa se stabileasca in functie de conditiile determinate.

La cererea de deschidere, creditorul este obligat sa anexeze documente justificative pe care se intemeiaza creanta, precum si acte din care sa rezulte constituirea de garantii, taxa de timbru si timbrul judiciar.  La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 5 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cauțiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauțiunea, cererea introductivă va fi respinsă.

Este reglementata in lege si ipoteza in care sunt formulate mai multe cereri impotriva aceluiasi debitor. In aceasta situatie, tribunalul va verifica din oficiu existenta dosarului pe rol si va stabili indeplinirea conditiilor referitoare la cuantumul minim al creantelor in raport cu valoarea insumata a tuturor creditorilor, dispunand si conexarea acestor cereri. Daca tribunalul a fost sesizat cu cereri introductive atat de catre debitor, cat si de catre mai multi creditori, iar cererile nu au fost solutionate, toate cererile se conexeaza la cererea debitorului, iar daca s-a deschis deja o procedura intr-un dosar, celelalte dosare aflate pe rol, cu acelasi obiect, vor fi conexate la acelasi dosar.

Prevederile art. 31 al Legii insolventei referitoare la conexarea cauzelor se completeaza cu cele ale art. 64 Cod procedura civila.

Instanța comunică cererea către debitor.Debitorul poate face contestație în termen de 10 zile de la comunicare.In cazul admiterii contestației, se dispune respingerea cererii creditorilor, prin sentință.Respingerea contestației conduce la deschiderea procedurii, prin sentință iar debitorul contestatar nu va avea dreptul să solicite reorganizarea (numai administratorului judiciar și creditorii mențin acest drept).Dacă debitorul nu contestă, instanța deschide procedura, tot prin sentință.Debitorul are obligația de a depune la dosar toate actele și informațiile legalmente prevăzute

1.8. Efectele deschiderii procedurii de insolvență

Ridicarea dreptului debitorului de a-și administra averea

Dacă debitorul nu și-a declarat intenția de a se reorganiza

Administrarea se efectuează de practicianul în insolvență desemnat

Actele de dispoziție și administrare efectuate de debitor sunt nule (relativ), cu excepția celor autorizate de sindic

In reorganizare, dacă judecătorul dispune ridicarea dreptului de administrare a averii, din oficiu sau la cererea Comitetului creditorilor sau a Administratorului judiciar

In faliment, se ridică de drept

Suspendarea acțiunilor judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului și bunurilor sale

Măsură de protecție a creditorilor

Se suspendă și cursul prescripției privind aceste acțiuni

Hotărârea de deschidere a procedurii se comunică și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi

Creditorul cu garanții reale poate solicita ridicarea suspendării cu privire la creanța sa și valorificarea imediată a bunului, în cadrul procedurii, dacă bunul grevat acoperă integral valoarea creanței garantate

Cererea se poate respinge, dacă admin/lichid propune măsuri care să ofere protecție corespunzătoare creanței garantate (efectuarea de plăți periodice, constituirea unei garanții suplimentare)

Suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor și penalităților

Se aplică asupra creanțelor născute anterior deschiderii procedurii

Nu se aplică asupra creanțelor garantate

Interdicția înstrăinării acțiunilor sau părților sociale

Sindicul dispune, prin hotărârea de deschidere, indisponibilizarea titlurilor în registrele în care sunt evidențiate

Nulitate (relativă?) a înstrăinărilor făcute fără acordul judecătorului sindic (protecția creditorilor)

Se retrag de la tranzacționare acțiunile pe piețele reglementate de valori mobiliare (pe baza comunicării către CNVM a hotărârii de deschidere a procedurii)

1.9.Regimul actelor juridice anterioare

Pe parcursul derulării procedurii de insolvență, in cadrul atribuțiunilor legale, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, pot introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor, in dauna drepturilor creditorilor, in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii. Aceste acțiuni se pot referi la anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți si pentru restituirea de către acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestații executate, realizate de debitor prin următoarele acte:

a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, excepție făcand sponsorizările in scop umanitar;

b) operațiuni comerciale in care prestația debitorului depăseste vădit pe cea primită, efectuate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;

c) acte incheiate in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile;

d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau in folosul acestuia, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obțină in caz de faliment al debitorului este mai mică decat valoarea actului de transfer;

e) constituirea ori perfectarea unei garanții reale pentru o creanță care era chirografară, in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;

f) plățile anticipate ale datoriilor, efectuate in cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;

g) actele de transfer sau asumarea de obligații efectuate de debitor intr-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenția de a ascunde/intarzia starea de insolvență ori de a frauda o persoană fizică sau juridică față de care era la data efectuării transferului unor operațiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la indeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate in baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor.

Poate fi solicitată anularea următoarelor operațiuni si recuperarea prestațiilor efectuate in dauna creditorilor, dacă au fost incheiate in cei trei ani anteriori deschiderii procedurii cu persoane aflate in raporturi juridice cu debitorul, cum ar fi:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deținand cel puțin 20% din capitalul societății comerciale ori, după caz, din drepturile de vot in adunarea generală a asociaților, atunci cand debitorul este respectiva societate in comandită, respectiv o societate agricolă, in nume colectiv sau cu răspundere limitată;

b) cu un membru sau administrator, atunci cand debitorul este un grup de interes economic;

c) cu un acționar deținand cel puțin 20% din acțiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot in adunarea generală a acționarilor, atunci cand debitorul este respectiva societate pe acțiuni;

d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acțiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă;

e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținand o poziție dominant asupra debitorului sau a activității sale;

f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.

Acțiunea pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator in termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru depunerea raportului asupra cauzelor si imprejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, dar nu mai mult de 18 luni, de la data deschiderii procedurii. Respectivul raport are ca termen de intocmire si predare judecătorului-sindic cel mult 60 zile de la data numirii administratorului judiciar/ lichidatorului.

Dacă acestia din urmă nu introduc o asemenea acțiune la judecătorul sindic, acest lucru se va putea efectua de către comitetul creditorilor. In cazul unui asemenea transfer patrimonial anulat, terțul dobanditor va trebui să restituie debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există,

valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor. In acest caz, terțul care a restituit bunul sau valoarea acestuia, va avea impotriva debitorului o creanță de aceeasi valoare, cu condiția să fie acceptat transferul de bună-credință si fără intenția de a-i impiedica, intarzia sau insela pe creditorii debitorului. In caz contrar, terțul dobanditor pierde creanța sau bunul rezultat din recuperarea in situația anterioară, in favoarea averii debitorului.

Recuperarea unor asemenea bunuri instrăinate de debitor, se poate solicita si de la subdobanditor numai dacă acesta nu a plătit valoarea reală a bunului si cunostea sau trebuia să cunoască faptul că transferul inițial este susceptibil a fi anulat. In cazul subdobanditorului care este soț, rudă sau afin pană la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezumă că acesta a cunoscut aspectul nelegal al transferului.

1.10.Contractele aflate în curs de executare

In vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să mențină sau să denunțe orice contract, inchirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atat timp cataceste contracte nu vor fi fost executate in totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie să răspundă, in termen de 30 de zile, unei notificări a contractantului, prin care i se cere să opteze pentru menținerea ori denunțarea contractului; in lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat.

In cazul denunțării unui contract, partea contractantă poate introduce o acțiune pentru despăgubiri impotriva debitorului.

Pe parcursul perioadei de observație, cu acordul cocontractanților ,administratorul judiciar va putea menține contractele de credit sau va putea să le modifice clauzele, astfel incat acestea să asigure echivalența viitoarelor prestații.

Modificările vor fi supuse aprobării comitetului creditorilor, care va verifica dacă acestea sunt atat in folosul averii debitorului, cat si in cel al averii creditorilor.

Dacă vanzătorul unui bun imobil a reținut titlul de proprietate pană la plata integrală a prețului vanzării, vanzarea va fi considerată executată de către vanzător si nu va putea face obiectul anulării tranzacției de către debitor.

Un contract de muncă sau de inchiriere, in calitate de locatar, va putea fi denunțat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare, in procedura simplificată, precum si in cazul intrării in faliment in procedura generală, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă.

Lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.

Intr-un contract prevăzand plăți periodice din partea debitorului, menținerea contractului nu il va obliga pe administratorul judiciar/lichidator să facă plăți restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plăți pot fi formulate cereri impotriva debitorului.

Dacă un bun mobil, vandut debitorului si neplătit de acesta, era in transit la data deschiderii procedurii si bunul nu se află incă la dispoziția debitorului si nici alte părți nu au dobandit drepturi asupra lui, atunci vanzătorul isi poate lua inapoi bunul. In acest caz, toate cheltuielile vor fi suportate de către vanzător si el va trebui să restituie debitorului orice avans din preț. Dacă vanzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera prețul prin inscrierea creanței sale in

tabelul de creanțe. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul cere ca bunul să fie livrat, el va trebui să ia măsuri să se plătească din averea debitorului intregul preț datorat in baza contractului.

Dacă debitorul este parte intr-un contract cuprins intr-un acord master de netting, prevăzand transferul anumitor mărfuri, titluri reprezentative ale mărfurilor sau active financiare cotate pe o piață reglementată de mărfuri,servicii si instrumente financiare derivate, la o anumită dată sau intr-o perioadă determinată de timp, si scadența intervine sau perioada expiră după data

deschiderii procedurii, se va efectua o operațiune de compensare bilaterală a tuturor contractelor cuprinse in acordul master de netting respectiv, iar diferența rezultată va trebui să fie plătită averii debitorului, dacă aceasta este creditoare, si va fi inscrisă in tabelul de creanțe, dacă este o obligație a averii debitorului.

Dacă un comisionar, care deține titluri pentru bunuri ce urmează a fi primite ori pentru marfă, devine subiectul unei cereri introductive, comitentul va fi indreptățit să isi ia inapoi titlurile ori marfa sau să ceară ca valoarea lor să fie plătită de comisionar.

Dacă un debitor deține marfă in calitate de consignatar sau orice alt bun care aparține altuia la data inregistrării cererii introductive, a expirării termenului pentru contestarea cererii creditorilor de către debitor ori a respingerii contestației debitorului impotriva acestei cereri, proprietarul va aveadreptul să isi recupereze bunul, in afară de cazul in care debitorul are un drept de garanție valabil asupra bunului.

Dacă la una dintre datele menționate la aliniatul precedent marfa nu se află in posesia debitorului si el nu o poate recupera de la deținătorul actual, proprietarul va fi indreptățit să aibă creanța inregistrată in tabelul de creanțe, cu valoarea pe care marfa o avea la acea dată. Dacă debitorul se află in posesia mărfii la acea dată, dar a pierdut ulterior posesia, proprietarul poate cere ca intreaga valoare a mărfii să fie inscrisă in tabelul de creanțe. Faptul că un proprietar al unui imobil inchiriat este debitor in prezenta procedură nu va desființa contractul de inchiriere, in afară de cazul in care chiria este inferioară chiriei practicate pe piață. Cu toate acestea, administratorul judiciar/lichidatorul poate să refuze să asigure prestarea oricăror servicii datorate

de proprietar chiriasului pe timpul inchirierii. In acest caz, chiriasul poate evacua clădirea si poate să ceară inregistrarea creanței sale in tabel sau poate deține in continuare imobilul, scăzand din chiria pe care o plăteste costul serviciilor datorate de proprietar.

Dacă chiriasul alege să continue a deține imobilul, nu va fi indreptățit la inscrierea creanței in tabel, ci va avea numai dreptul de a scădea din chiria pe care o plăteste costul serviciilor datorate de proprietar.

1.11.Planul de reorganizare

Planul de reorganizare poate fi propus potrivit legii de către debitor cu aprobarea adunării generale a acționarilor/societăților, de către administratorul judiciar sau de către unul sau mai mulți creditori. Acesta va indica perspectivele de redresare in raport cu posibilitățile si specificul activității debitorului, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pieței față de oferta debitorului, si va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv in ceea ce priveste

modalitatea de selecție, desemnare si inlocuire a administratorilor si a directorilor.

Planul de reorganizare va cuprinde in mod obligatoriu programul de plată a creanțelor, iar executarea acestuia nu va putea depăsi 3 ani, socotiți de la data confirmării.

La recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă va putea fi extinsă cu cel mult incă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puțin două treimi din creditorii aflați in sold la acea dată.

In planul de reorganizare se va menționa in mod obligatoriu:

a) categoriile de creanțe care nu sunt defavorizate, in sensul legii;

b) tratamentul categoriilor de creanțe defavorizate;

c) dacă si in ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociații din societățile in nume colectiv si asociații comanditați din societățile in comandită vor fi descărcați de răspundere;

d) ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanțe, in comparație cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire in caz de faliment; valoarea estimativă se va calcula la data propunerii planului.

Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa in aplicare, cum ar fi:

a) păstrarea, in intregime sau in parte, de către debitor, a conducerii activității sale, inclusiv dreptul de dispoziție asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activității sale de către administratorul judiciar desemnat in condițiile legii;

b) obținerea de resurse financiare pentru susținerea realizării planului si sursele de proveniență a acestora;

c) transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmării planului;

d) fuziunea debitorului, in condițiile legii;

e) lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separate ori in bloc, libere de orice sarcini, sau distribuirea acestora către creditorii debitorului, in contul creanțelor pe care acestia le au față de averea debitorului;

f) lichidarea parțială sau totală a activului debitorului în vederea executării planului (se va prezenta la paragraful privind falimentul);

g) modificarea sau stingerea garanțiilor reale, cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garanții sau protecții echivalente;

h) prelungirea datei scadenței, precum si modificarea ratei dobânzii, a penalității sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligațiilor sale;

i) modificarea actului constitutiv al debitorului, în condițiile legii;

j) emiterea de titluri de valoare de către debitor sau oricare dintre persoanele menționate la lit. c si d, în condiŃiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si de Legea nr. 297/2004 privind piaŃa de capital, cu modificările si completările ulterioare. Pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de

valoare este necesar acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare emise, acord ce se va da înainte de admiterea planului de către judecătorul-sindic, în conformitate cu prevederile legii insolvenței. Prin excepție de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 privind piaŃa de capital, cu modificările si completările ulterioare,

operațiunile cuprinse la prezenta literă sunt considerate operațiuni exceptate în sensul art. 205 alin. (1) din legea menționată mai sus, având acelasi regim juridic;

k) prin derogare de la prevederile lit. j, planul de reorganizare nu poate prevedea conversia creanțelor bugetare în titluri de valoare;

l) inserarea în actul constitutiv al debitorului – persoană juridică – sau al persoanelor menționate la lit. c si d a unor prevederi:

– de prohibire a emiterii de acțiuni fără drept de vot;

– de determinare, în cazul diferitelor categorii de acțiuni ordinare, a unei distribuții corespunzătoare a votului între aceste categorii;

– în cazul categoriilor de acțiuni preferențiale cu dividend prioritar față de alte categorii de acțiuni, de reglementare satisfăcătoare a numirii administratorilor reprezentând categoriile de acțiuni respective în ipoteza neonorării obligației de plată a dividendelor.

1.11.1.Planul de reorganizare – Pronunerea

Planul poate fi depus (respectând condițiile legii – art. 94 L 85) în următoarele perioade de timp :

de către debitor – în 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv de creanțe

administratorul judiciar – în cel mult 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv de creanțe

creditori (20%) – în 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv de creanțe

La cererea oricărei părți, judecătorul sidic poate scurta aceste termene.

Nerespectarea termenelor conduce la decăderea părților respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare!!!

Debitorul nu va putea propune un plan de reorganizare nici dacă nu și-a declarat în timp intenția de reorganizare; dacă contestația sa cu privire la starea de insolvență a fost respinsă; dacă într-un interval de 5 ani anterior cererii de deschidere a procedurii a mai fost subiect al procedurii insolvenței, dacă a fost condamnat definitiv pentru o serie de infracțiuni prev. de L 26/1990 precum și în alte acte normative (art. 94 al. 4 L. 85)

Dacă nici un plan nu a fost propus și termenul a expirat, judecătorul sindic va dispune trecerea la faliment (art. 94 alin. 5 L. 85)

1.11.2.Admiterea planului de reorganizare

Planul propus va fi depus:

la grefa tribunalului

la Oficiul Registrului Comerțului (Registrul societăților agricole) și se comunică (după caz) debitorului, prin administratorul special,administratorului judiciar,comitetului creditorilor.

În termen de 20 de zile de la depunerea planului la grefa tribunalului, judecătorul sindic va fixa o șediință în care va îi va cita pe cei care au propus planul, debitor, prin administratorul special, administratorul judiciar și comitetul creditorilor.

Dacă planul îndeplinește condițiile legale și conține toate informațiile necesare, judecătorul sindic va admite planul propus.

Înainte de admiterea planului, judecătorul sindic poate solicita unui practician în insolvență (altul decât cel din dosar) o opinie asupra posibilității de realizare a planului.

Pot fi adminse mai multe planuri de reorganizare!!!

1.11.3Votarea planului de reorganizare

În urma admiterii planului, în cel mult 5 zile de la admitere, judecătorul sindic va dispune administratorlui judiciar să publice în Buletinul procedurilor de insolvență un anunț care va conține: indicarea persoanei care a propus planul,data la care se va vota planul,posibilitatea și procedura votului prin corespondeță,data stabilită pentru confirmarea planului (cel mult 15 zile de la data votării planului).Administratorul judiciar va convoca adunarea genrală a creditorilor într-un termen de 20-25 zile de la data admiterii planului, dar nu mai înainte de afișarea tabelului definitiv de creanțe.Din momentul publicării, toate părțile interesate vor fi considerate că au cunoștință de plan și de data fixată pentru exprimarea votului.

Votul pozitiv al creditorilor față de planul de reorganizare are un rol esențial pentru demersul de intrare a debitorului în procedura reorganizării.

_ Votul negativ din partea creditorilor împiedică confirmarea acestuia de către judecătorul sindic (art.101 din Legea nr.85/2006).

Consecința neconfirmării planului în condițiile expirării termenului de propunere →trecerea la faliment.

Planul va fi socotit acceptat de către o categorie de creanțe dacă este acceptat de majoritatea absolută din valoarea creanțelor din acea categorie.

Clasele de creanțe ce pot participa la votarea planului (art. 100 alin. (3) din Legea nr. 85/2006):

• Clasa creditorilor cu creanțe garantate;

• Clasa creditorilor cu creanțe salariale;

• Clasa creditorilor cu creanțe bugetare;

• Clasa creditorilor cu creanțe chirografare stabilite potrivit art. 96 alin. 1(furnizori importanți pentru activitatea debitorului)

• Clasa creditorilor cu celelalte creanțe chirografare

Reguli în procedura de votare a planului:

• Fiecare creanță beneficiază de un drept de vot;

• Titularul creanței își exercită votul în categoria de creanțe din care face

parte creanța respectivă.

• Majoritatea impusă pentru aprobarea planului: majoritatea absolută

jumătate plus una dintre categoriile de creanțe menționate la art. 100 alin.

(3).

• Condiție suplimentară: minimum una dintre categoriile defavorizate (dacă

acestea există) să accepte planul.

Confirmarea unui plan de reorganizare împiedică propunerea,admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan , unicitatea planului de reorganizare.

Judecătorul sindic va confirma un plan dacă:

planul a fost votat de către adunarea generală a creditorilor

fiecare categorie defavorizată de creanțe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect și echitabil prin plan (tratament corect și echitabil există dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: nici o categorie și nici o creanță care respinge planul nu ar primi mai puțin decât ar primi în cazul falimentului; nici o categorie și nici o creanță nu ar primi mai mult decât valoarea totală a creanței sale;nici o categorie inferioară celei care respinge planul nu ar primi mai mult decât ar primi în cazul falimentului)

Când sentința care confirmă un plan intră în vigoare:

activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător;

creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan.

În cazul intrării în faliment ca urmare a eșuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă și irevocabilă împotriva debitorului.

Pentru executarea silită a acestor creanțe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentința de confirmare a planului.

Important!!! Spre deosebire de regimul juridic al garanțiilor în dreptul civil, creditorii conservă acțiunile lor, pentru întreaga valoare a creanțelor, împotriva codebitorilor și a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului.

1.12.Reorganizarea

După confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, debitorul trece la cea de-a doua etapă a procedurii de insolvență, respective reorganizarea judiciară. In principal, in cadrul acestei etape se urmăreste punerea in aplicare a programului de plată a creanțelor, parte componentă a planului de reorganizare.

Pe parcursul reorganizării, activitatea debitorului va fi condusă de către administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar si in conformitate cu planul confirmat, pană cand judecătorul-sindic va dispune, motivat, fie incheierea procedurii insolvenței si luarea tuturor măsurilor pentru reinserția debitorului in activitatea comercială, fie incetarea reorganizării si

trecerea la cea de-a treia fază a procedurii insolvenței, respectiv falimentul.

Acționarii, asociații si membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni in conducerea activității ori in administrarea averii debitorului, cu excepția si in limita cazurilor expres si limitativ prevăzute de lege si in planul de reorganizare.

Debitorul va fi obligat să indeplinească, fără intarziere, măsurile de restructurare operațională sau/si financiară, corporativă, prin modificarea structurii capitalului social sau de restrangere a activității. Pe parcursul perioadei de reorganizare, judecătorul-sindic poate, la cererea furnizorului, să dispună ca debitorul să depună o cauțiune la o bancă, drept condiție pentru obligația furnizorului de a-i presta serviciile sale. O astfel de cauțiune nu va putea depăsi 30% din costul serviciilor prestate debitorului si neachitate ulterior deschiderii procedurii.

Dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăsurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum si administratorul special pot solicita oricand judecătorului-sindic să aprobe intrarea in faliment. Inregistrarea unei asemenea cereri nu suspendă continuarea activității debitorului pană cand judecătorulsindic nu hotărăste asupra ei, prin incheiere.

Atat in perioada de observație cat si de reorganizare, furnizorii de utilități (energie electrică, gaze naturale, servicii telefonice, etc.) nu au voie să modifice, să refuze sau să intrerupă furnizarea unor astfel de servicii, dacă debitorul are calitatea de consumator captiv (nu are posibilitatea din motive tehnice, economice sau de reglementare, să aleagă furnizorul).

Debitorul, prin administratorul special, sau, după caz, administratorul judiciar va trebui să prezinte comitetului creditorilor, trimestrial, rapoarte asupra situației sale financiare. După aprobarea de către comitetul creditorilor, rapoartele vor fi inregistrate la grefa tribunalului, iar debitorul sau, după caz, administratorul judiciar va notifica aceasta tuturor creditorilor, in vederea consultării rapoartelor.

De asemenea, administratorul judiciar va prezenta pentru avizare comitetului creditorilor si situația cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activității, in vederea recuperării acestora. Fac obiectul unor asemenea cheltuieli, remunerațiile persoanelor de specialitate desemnate de către judecătorul-sindic in scopul indeplinirii indatoririlor sale, ale dministratorului/lichidatorului

judiciar, precum si alte cheltuieli administrative.

In termen de 5 zile de la sedința comitetului creditorilor in care au fost aprobate rapoartele prevăzute mai sus, acesta va putea convoca adunarea generală a creditorilor pentru a prezenta măsurile luate de debitor si/sau de administratorul judiciar, precum si efectele acestora si să propună motivat si alte măsuri.

Neexecutrea planului sau desfășurarea unei activități care aduce pierderi averii debitorului justifică solicitarea încetării reorganizării și intrării în faliment.

1.13.Falimentul.

Judecătorul sindic va decide prin încheiere sau sentință intrarea în faliment în următoarele cazuri:

a) debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedură simplificată

b) debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare, sau la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvență, iar contestația a fost respinsă de către judecătorul sindic

c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare sau nici un plan nu a fost acceptat și confirmat

Debitorul și-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat și confirmat

Obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfășurarea activității debitorului aduce pierderi averii sale

A fost aproat raportul administratorului judiciar prin care se propune, după caz, intrarea debitorului în faliment

Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul sindic va dispune dizolvarea societății debitoare

Prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va dispune:

ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

în cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum și stabilirea atribuțiilor și a remunerației acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate prin hotărâre a Guvernului;

în cazul procedurii simplificate, confirmarea, în calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat conform art. 19 alin. (2) sau art. 34, după caz;

termenul maxim de la intrarea în faliment în cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii menționate la art. 46 alin. (2);

întocmirea de către administratorul judiciar și predarea către lichidator, în termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;

C.1. Aspecte generale

Falimentul este ultima etapă a procedurii insolvenței care se aplică debitorului in vederea lichidării averii acestuia in scopul plății obligațiilor, fiind urmată de radierea din registrul in care debitorul este inmatriculat.

Judecătorul-sindic va decide, prin sentință sau, după caz, prin incheiere, intrarea in faliment in următoarele cazuri expres prevăzute de lege:

a) debitorul si-a declarat intenția de a intra in procedura simplificată;

b) debitorul nu si-a declarat intenția de reorganizare sau, la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi in stare de insolvență, iar contestația a fost respinsă de judecătorul-sindic;

c) nici unul dintre celelalte subiecte de drept indreptățite nu a propus, in termenul legal, un plan de reorganizare, sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat si confirmat;

d) debitorul si-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat si confirmat;

e) obligațiile de plată si celelalte sarcini asumate nu sunt indeplinite in condițiile stipulate prin planul confirmat sau desfăsurarea activității debitorului in decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;

f) a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune urmare a verificării indeplinirii condițiilor legale, intrarea debitorului in faliment.

Prin sentința sau incheierea de intrare in faliment, judecătorul-sindic va pronunța dizolvarea societății debitoare si va dispune totodată:

a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

b) in cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator provizoriu, precum si stabilirea atribuțiilor si a remunerației acestuia, in conformitate cu criteriile aprobate prin hotărare a Guvernului;

c) in cazul procedurii simplificate, confirmarea, in calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat la recomandarea comitetului creditorilor sau a celui desemnat direct de către judecătorul-sindic;

d) termenul maxim de la intrarea in faliment in cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, impreună cu lista actelor si operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii;

e) intocmirea de către administratorul judiciar si predarea către lichidator, in termen de maximum 10 zile de la intrarea in faliment, in cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creanțele acestora la data intrării in faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii;

f) notificarea intrării in faliment in termenul legal.

Debitorii intrați in procedura falimentului isi acoperă pierderile anuale, stabilite prin declarația de impozit pe profit, din profiturile impozabile obținute in toată perioada, pană la inchiderea procedurii falimentului.

In cazul intrării in faliment atat in procedura simplificată cat si in procedura generală, lichidatorul va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați in lista intocmită de către debitor/administratorul judiciar, debitorului si oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mențiunii.

In notificarea menționată se va preciza:

a) termenul limită pentru inregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului născute după data inceperii procedurii de insolvență, in vederea intocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de zile de la data intrării in faliment, precum si cerințele pentru ca o creanță inregistrată să fie considerată valabilă;

b) termenul de verificare a creanțelor arătate la lit. a), de intocmire, afisare si comunicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depăsi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. a);

c) termenul de depunere la tribunal a contestațiilor, care va fi de cel puțin 10 zile inainte de data stabilită prin incheierea de intrare in faliment, pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat; de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b);

e) mențiuni privind ridicarea dreptului de administrare si dizolvare a debitorului persoană juridică.

Vor fi supuse verificării toate creanțele asupra averii debitorului, inclusive cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii sau, după caz, al căror cuantum a fost modificat față de tabelul definitiv de creanțe sau față de programul de plată din planul de reorganizare, ca urmare a plăților făcute după deschiderea procedurii.

Creanțele admise in tabelul definitiv de creanțe, inregistrat la tribunal, după ce toate contestațiile au fost soluționate, nu vor mai fi supuse verificării; vor putea face obiectul contestării numai creanțele si drepturile de preferință trecute de lichidator in tabelul suplimentar prevăzut la lit. a) de mai sus.

Pe parcursul prelegerii au fost utilizate mai multe expresii privind tabelul de creanțe, respectiv tabelul preliminar, tabelul definitiv, tabelul suplimentar si tabelul consolidat. Cele patru expresii au următorul ințeles:

a) tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele născute inainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiție sau in litigiu, acceptate de către administratorul judiciar in urma verificării acestora. In table vor fi menționate atat suma solicitată de către creditor, cat si suma acceptată si rangul de preferință. In cazul procedurii simplificate, in acest tabel se vor inregistra si creanțele născute după deschiderea procedurii si pană la momentul

intrării in faliment;

b) prin tabel definitiv de creanțe se ințelege tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate in tabelul preliminar si impotriva cărora nu s-au formulat contestații de către persoanele interesate (debitor, creditor, etc.), precum si creanțele admise in urma soluționării contestațiilor. In acest tabel se arată suma solicitată, suma admisă si

rangul de prioritate a creanței;

c) tabelul suplimentar cuprinde toate creanțele născute după data deschiderii procedurii generale si pană la data inceperii procedurii falimentului, acceptate de către lichidator in urma verificării acestora. In tabel vor fi menționate atat suma solicitată de către creditor, cat si suma acceptată si rangul de preferință;

d) tabelul definitiv consolidat cuprinde totalitatea creanțelor ce figurează ca admise in tabelul definitiv de creanțe si cele din tabelul suplimentar necontestate, precum si cele rezultate in urma soluționării contestațiilor la tabelul suplimentar. In situația in care s-a dispus intrarea in faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, urmează a se intocmi o variant actualizată a tabelului definitiv consolidat, in concordanță cu programul de plată a creanțelor, cuprins in planul de reorganizare, si cu deducerea sumelor achitate pe parcursul desfăsurării acestuia.

Titularilor de creanțe născute după deschiderea procedurii, care nu depun cererea de admitere a creanțelor in termenul de 45 zile de la data intării in faliment, termen prevăzut in notificarea transmisă părtilor interesate, li se anulează dreptul de a participa la distribuirea averii debitorului in reorganizare sau faliment.

In cazul intrării in faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanțelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate in planul confirmat, mai puțin cota incasată in cursul reorganizării.

Garanțiile reale si personale constituite pentru indeplinirea obligațiilor asumate prin planul de reorganizare răman valabile in favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate acestora potrivit planului de reorganizare.

Creditorii nu sunt obligați să restituie sumele incasate in cursul reorganizării.

Actele cu titlu gratuit, efectuate intre data confirmării planului de reorganizare si intrarea in faliment, sunt nule.

C.2. Măsuri premergătoare lichidării

In vederea cunoasterii si conservării averii debitorului, prima măsură ce se ia de către lichidator in cazul aplicării procedurii falimentului o constituie sigilarea si inventarierea bunurilor debitorului.

Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondența comercială, arhiva, dispozitivele de stocare si prelucrare a informației, contractele, mărfurile si orice alte bunuri mobile aparținand averii debitorului.

Nu vor fi puse sub sigilii:

a) obiectele care vor trebui valorificate de urgență pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare;

b) registrele de contabilitate;

c) cambiile si alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente in scurt timp, precum si acțiunile ori alte titluri de participație ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi incasate sau pentru a efectua activitățile de conservare cerute;

d) numerarul pe care lichidatorul il va depune in bancă in contul averii debitorului.

Cand debitorul are bunuri si in alte județe, judecătorul-sindic va trimite notificări tribunalelor din acele județe, in vederea sigilării de urgență a bunurilor si confirmării in scris a aducerii la indeplinire a acestei măsuri.

Dacă averea debitorului poate fi inventariată complet intr-o singură zi, lichidatorul va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile. In toate celelalte cazuri se va proceda la inventariere in cel mai scurt timp posibil.

Debitorul va trebui să fie de față si să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă debitorul nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar.

Lichidatorul, pe măsura desfăsurării inventarierii, ia in posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar.

Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului si să indice valoarea lor aproximativă la data inventarului. Cu aprobarea comitetului creditorilor, lichidatorul va angaja un expert evaluator, pe cheltuiala averii debitorului. Bunurile vor putea fi evaluate atat separat, cat si ca unul sau mai multe ansambluri in stare de funcționare, dacă este cazul.

Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar, de debitor, prin administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar.

Sub aspect metodologic, inventarierea se efectuează in conformitate cu prevederile legislației in vigoare.

Problema contabilă a inventarierii o constituie evaluarea activelor si datoriilor. Asa cum se degajă din normele contabile din țara noastră, evaluarea elementelor inventariate se face la valoarea de inventar care este o valoare actuală estimată in funcție de prețul pieței, starea in care se află bunul inventariat si utilitatea sa.

Evaluarea se va efectua cu respectarea principiului permanenței metodelor, potrivit căruia metodele si regulile de evaluare trebuie menținute, asigurand comparabilitatea in timp a informațiilor contabile.

Evaluarea activelor imobilizate si a stocurilor, cu ocazia inventarierii, se face la valoarea actuală a fiecărui element, denumită valoare de inventar, stabilită in funcție de utilitatea bunului, starea acestuia si prețul pieței.

La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia se va ține seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor.

In cazul in care se constată că valoarea de inventar, stabilită in funcție de utilitatea bunului pentru unitate si prețul pieței, este mai mare decat valoarea cu care acesta este evidențiat in contabilitate, in listele de inventariere se vor inscribe valorile din contabilitate.

In cazul in care valoarea de inventar a bunurilor este mai mică decat valoarea din contabilitate, in listele de inventariere se inscrie valoarea de inventar.

Imobilizările necorporale si corporale constatate ca fiind depreciate se vor evalua la valoarea actuală a fiecăreia, stabilită in funcție de utilitatea sa si prețul pieței. Corectarea valorii contabile a imobilizărilor necorporale si corporale si aducerea lor la nivelul valorii de inventar se efectuează, in funcție de tipul de depreciere existentă, fie prin inregistrarea unei amortizări

suplimentare, in cazul in care se constată o depreciere ireversibilă, fie prin constituirea sau suplimentarea unor ajustări pentru depreciere, in cazul in care se constată o depreciere reversibilă a acestora.

Evaluarea imobilizărilor corporale la data bilanțului se efectuează la cost, mai puțin amortizarea si provizioanele cumulate din depreciere, sau la valoarea reevaluată, aceasta fiind valoarea justă la data reevaluării, mai puțin orice amortizare si orice pierdere din depreciere cumulată, in conformitate cu reglementările contabile aplicabile.

Activele de natura stocurilor se evaluează la valoarea contabilă (costul de achiziție sau de producție), mai puțin deprecierile constatate. In cazul in care valoarea contabilă a stocurilor este mai mare decat valoarea de inventar, valoarea acestora se diminuează pană la valoarea realizabilă netă (valoarea care se poate obține prin utilizarea sau vanzarea acestora), prin utilizarea conturilor de ajustări pentru deprecierea stocurilor.

Ajustările pentru deprecieri sau amortizarea suplimentară se inregistrează in contabilitate indiferent de situația economică a unității, inclusiv in cazul in care aceasta inregistrează pierdere contabilă.

Evaluarea creanțelor si a datoriilor se face la valoarea lor probabilă de incasare sau de plată, in conformitate cu reglementările contabile aplicabile.

Diferențele constatate in minus intre valoarea de inventar stabilită la inventariere si valoarea contabilă netă a creanțelor se inregistrează in contabilitate pe seama ajustărilor pentru deprecierea creanțelor.

Evaluarea creanțelor si a datoriilor exprimate in valută se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca NaŃională a Romaniei, valabil pentru data incheierii exercițiului financiar. Diferențele de curs valutar favorabile sau nefavorabile intre cursul de schimb valutar la care sunt inregistrate creanțele sau datoriile in valută si cursul de schimb valutar de la data incheierii exercițiului se inregistrează potrivit reglementărilor contabile aplicabile, astfel:

– diferentele de curs valutar care apar cu ocazia decontării creantelor si datoriilor in valută la cursuri diferite față de cele la care au fost inregistrate inițial pe parcursul perioadei sau față de cele la care au fost raportate in situațiile financiare anuale anterioare trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli in perioada in care apar;

– atunci cand creanța sau datoria in valută este decontată in decursul aceluiasi exercițiu financiar in care a survenit, intreaga diferență de curs valutareste recunoscută in acel exercițiu. Atunci cand creanța sau datoria in valută este decontată intr-un exercițiu financiar ulterior, diferența de curs valutar recunoscută in fiecare exercițiu financiar, care intervine pană in exercițiul

decontării, se determină ținand seama de modificarea cursurilor de schimb survenită in cursul fiecărui exercițiu financiar.

Scăderea din evidență a creanțelor si datoriilor ale căror termene de incasare sau de plată sunt prescrise se efectuează numai după ce au fost intreprinse toate demersurile juridice, potrivit legii, pentru decontarea acestora.

C.3. Lichidarea propriu-zisă

Operațiunile de lichidare incep odată cu finalizarea de către lichidator a inventarierii bunurilor din averea debitorului si se vor desfăsura sub controlul judecătorului-sindic. Pentru maximizarea valorii bunurilor debitorului, lichidatorul va face toate demersurile de expunere pe piață, intr-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului.

Bunurile vor putea fi vandute in bloc – ca un ansamblu in stare de funcționare – sau individual. Metoda de vanzare a bunurilor, respectiv licitație publică, negociere directă sau o combinație a celor două, va fi aprobată de adunarea generală a creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului si a recomandării comitetului creditorilor. Lichidatorul va prezenta si regulamentul de vanzare corespunzător.

Lichidatorul va angaja, in numele debitorului, un evaluator, persoană fizică sau juridică, ori va utiliza, cu acordul comitetului creditorilor, un evaluator propriu, pentru a evalua bunurile din averea debitorului, in conformitate cu reglementările contabile in vigoare.

In funcție de circumstanțele cauzei si pe cat posibil, bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atat individual, cat si in bloc; prin bloc, ca ansamblu funcțional, se ințelege o parte sau toate bunurile debitorului, necesare pentru desfăsurarea unei afaceri, pentru care un cumpărător oferă un preț nedefalcat pe bunurile componente.

In cazul propunerii de vanzare in bloc, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport in care vor fi indicate, descrise si evaluate bunurile ce urmează a fi vandute impreună, precizandu-se si sarcinile de care, eventual, sunt grevate, insoțit de propuneri vizand modalitățile de vanzare. O copie de pe raport va fi depusă la grefa tribunalului, unde va putea fi studiată de

orice altă parte interesată.

Ca modalități de vanzare in bloc, propuse de către lichidator, pot fi:

vanzarea prin negociere directă către un cumpărător deja identificat, cu precizarea condițiilor minime ale contractului, cum ar fi prețul si modalitatea de plată;

) vanzarea prin negociere directă, fără cumpărător identificat, cu precizarea prețului minim propus. In acest caz, lichidatorul poate negocia prețul concret al vanzării bunurilor, iar dacă prețul minim nu se poate obține, adunarea generală a creditorilor se va intruni din nou pentru a decide dacă prețul minim inițial scade sau urmează să se treacă la vanzarea individuală a bunurilor;

c) vanzarea la licitație.

Lichidatorul va convoca adunarea generală a creditorilor in termen de maximum 20 de zile de la data sedinței comitetului creditorilor, instiințandu-i pe creditori despre posibilitatea studierii raportului si a procesului-verbal al sedinței comitetului creditorilor in care a fost prezentat raportul de evaluare si propunerile privind modalitățile de vanzare a bunurilor averii debitorului.

Dacă adunarea generală a creditorilor aprobă raportul, judecătorul-sindic va da dispoziție lichidatorului, prin incheiere, să efectueze actele si operațiunile de lichidare, in condițiile propuse in raport.

Prevederile privind vanzarea in bloc prezentate mai sus se aplică in mod corespunzător si pentru autorizarea vanzării in bloc a creanțelor deținute de debitor impotriva unor terțe persoane.

Adunarea generală a creditorilor poate aproba propunerea vanzării directe a imobilelor debitorului.

In propunerea de vanzare directă, lichidatorul va trebui să identifice imobilul, prin situația de pe teren si prin datele din registrele de publicitate imobiliară, să arate sarcinile de care este grevat si indice pasul de supraofertare si data pană la care, in caz de aprobare a vanzării, sunt acceptatemsupraoferte.

Propunerea de vanzare a bunurilor imobile va fi notificată administratorului special, creditorilor cu garanții reale asupra bunului, titularilor unor drepturi de retenție de orice fel si comitetului creditorilor, urmand a fi supusă votului adunării generale a creditorilor.

Ulterior aprobării de către adunarea generală a creditorilor, vanzarea va putea fi făcută, sub sancțiunea nulității, numai după 30 de zile de la data ultimei publicări făcute de lichidator in ziar a anunțului privind condițiile de supraofertare.

Valorile mobiliare vor fi vandute cu respectarea prevederilor specifice, respectiv a Legii nr. 297/2004, cu modificările si completările ulterioare. Pentru valorificarea bunurilor debitorului lichidatorul va incheia contracte de vanzare-cumpărare. Sumele realizate din vanzări vor fi depuse in contul special deschis la o unitate bancară, iar recipisele vor fi predate judecătoruluisindic.

Dacă vanzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate si va fi inscris, in cazul imobilelor, in registrele de publicitate imobiliară.

Distribuția sumelor

I. Fondurile obținute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, in favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite inaintea oricăror altor repartizări, in următoarea ordine:

1. taxe, timbre si orice alte cheltuieli aferente vanzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si plata remunerațiilor persoanelor angajate in procesul insolvenței (administrator judiciar, lichidator, evaluatori, experți, etc.);

2. creanțele creditorilor garantați, cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorările si penalitățile de orice fel, precum si cheltuielile ocazionate.

In cazul in care sumele realizate din vanzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata in intregime a respectivelor creanțe garantate, creditorii vor avea, pentru diferență, creanțe chirografare care vor veni in concurs cu cele cuprinse in categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, nefiind posibilă adăugarea la valoarea acestora a nici unei dobanzi, penalități sau orice fel de cheltuială numită generic accesorii.

Dacă după plata creanțelor garantate rezultă o diferenșă in plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului, in contul averii debitorului.Un creditor cu creanță garantată este indreptățit să participe la orice distribuire de sumă făcută inaintea vanzării bunului supus garanției lui. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi indreptățit să le primească ulterior din prețul obținut prin vanzarea bunului supus garanției sale, pentru a impiedica un astfel de creditor să primească mai mult decat ar fi primit dacă bunul supus garanției sale ar fi fost vandut anterior distribuirii.

La fiecare 3 luni, calculate de la data inceperii lichidării si cuprinse intr-un program de administrare a lichidării care trebuie intocmit in 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obținute din lichidare si din incasarea de creanțe precum si un plan de distribuire intre creditori. Raportul va prevedea si plata remunerației lichidatorului si a celorlalte cheltuieli ocazionate de instituirea procedurii.

Pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună sau poate scurta termenul de prezentare a raportului si a planului de distribuire. Planul de distribuire va fi inregistrat la grefa tribunalului si lichidatorul va notifica aceasta fiecărui creditor. O copie de pe raport si o copie de pe planul de distribuire vor fi afisate la usa tribunalului.

Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestații la raport si la plan, in termen de 15 zile de la afisare. O copie de pe contestație se comunică de urgență lichidatorului.

In termen de 20 de zile de la afisare, judecătorul-sindic va ține cu lichidatorul, cu debitorul si cu creditorii o sedință in care va soluționa deodată, prin sentință, toate contestațiile.

II. Sumele obținute din vanzarea bunurilor negrevate de ipoteci, gajuri sau alte garanții mobiliare sau drepturi de retenție de orice fel, in favoarea creditorilor, se vor distribui in următoarea ordine de prioritate:

1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente instituirii procedurii de insolvență, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, precum si plata remunerațiilor persoanelor angajate in condițiile legii pentru derularea normală a procedurii insolvenței;

2. creanțele izvorate din raporturile de muncă;

3. creanțele reprezentand creditele, inclusiv dobanzile si cheltuielile aferente, acordate de instituții de credit după deschiderea procedurii, precum si creanțele rezultand din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii;

4. creanțele bugetare;

5. creanțele reprezentand sumele datorate de către debitor unor terți, in baza unor obligații de intreținere, alocații pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existență;

6. creanțele reprezentand sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru intreținerea debitorului si a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;

7. creanțele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum si din chirii;

8. alte creanțe chirografare;

9. creanțele subordonate, in următoarea ordine de preferință:

a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acționar deținand cel puțin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generală a asociaților, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;

b) creanțele izvorand din acte cu titlu gratuit.

Sumele de distribuit intre creditorii cu acelasi rang de prioritate vor fi acordate proporțional cu suma alocată pentru fiecare creanță, prin tabelul definitiv consolidat.

Titularilor de creanțe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina indestulare a titularilor de creanțe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prezentate mai inainte.

Atunci cand sumele necesare acoperirii valorii integrale a creanțelor cu acelasi rang de prioritate sunt insuficiente, titularii acestor creanțe vor primi o cotă falimentară, reprezentand suma proporțională cu procentul pe care creanța lor il deține in categoria creanțelor respective.

Dacă valoarea bunurilor care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăți in nume colectiv sau in comandită nu este suficientă pentru plata creanțelor inregistrate in tabelul definitiv consolidat de creanțe, impotriva grupului sau a societății judecătorul-sindic va autoriza

executarea silită, in condițiile legii, impotriva asociaților cu răspundere nelimitată sau, după caz, a membrilor, pronunțand o sentință definitivă si executorie, care va fi pusă in executare de lichidator, prin executor judecătoresc.

III. Cu ocazia distribuirilor parțiale, următoarele sume vor fi provizionate:

1.sume proporționale datorate creditorilor ale căror creanțe sunt supuse unei condiții suspensive care nu s-a realizat incă;

2.sume proporționale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător si care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;

3.sume proporționale datorate creanțelor admise provizoriu;

4.rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului.

Pentru creditorii cu creanțe inscrise in tabelul consolidat definitiv de creanțe, cărora li s-au alocat sume numai parțial sau cu creanțe sub condiție suspensivă si care au luat parte la distribuire, sumele cuvenite (provizionate) vor fi păstrate la bancă, intr-un cont special de depozit, pană ce situația lor va fi lămurită.

După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului-sindic un raport final insoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului si vor fi afisate la usa tribunalului. Judecătorul-sindic va convoca adunarea creditorilor in termen de maximum 30 de zile de la afisarea raportului final. Creditorii pot formula obiecții la raportul final cu cel puțin 5 zile inainte de data convocării.

La data sedinței, judecătorul-sindic va soluționa, prin incheiere, toate obiecțiunile la raportul final, il va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia.Creanțele care la data inregistrării raportului final vor fi incă sub condiție nu vor participa la ultima distribuire.

După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului.

Fondurile nereclamate in termen de 90 de zile de către cei indreptățiți la acestea vor fi depuse de către lichidator la bancă, in contul averii debitorului, iar extrasul de cont, la tribunal

1.15.Închiderea procedurii de insolvența

In orice stadiu al procedurii de insolvență, dacă se constată că nu există bunuri in averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea dispune inchiderea procedurii, precum si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.

O procedură de reorganizare prin continuarea activității sau lichidare pe bază de plan va fi inchisă, prin sentință, in urma indeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate in planul confirmat.

Procedura de faliment va fi inchisă atunci cand judecătorul-sindic a aprobat raportul final, cand toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite, iar fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. In urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință, inchizand procedura, iar in cazul persoanelor juridice dispunand si radierea acestora.

Dacă creanțele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute, judecătorul-sindic va pronunța o sentință de inchidere a procedurii falimentului si de radiere a debitorului din registrul in care este inmatriculat:

a) inainte ca bunurile din averea debitorului să fi fost lichidate in intregime, in cazul in care toți asociații persoanei juridice sau persoana fizică, după caz, solicită acest lucru in termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului făcută administratorului special, urmand ca bunurile să treacă in proprietatea indiviză a asociaților/acționarilor, corespunzător cotelor de participare la capitalul social;

b) in toate celelalte cazuri, procedura se inchide numai după lichidarea completă a activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmand a fi depuse intr-un cont la dispoziția asociaților sau persoanei fizice, după caz.

In cazul procedurii deschise in urma cererii formulate de către debitor, dacă judecătorul-sindic constată, la expirarea termenului pentru inregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, că nu s-a depus nici o cerere, va pronunța o sentință de inchidere a procedurii si de revocare a hotărarii de deschidere a procedurii. In acest caz, debitorul nu va fi descărcat de obligațiile pe care le avea inainte de declansarea procedurii de faliment.

Cu toate acestea, operațiunile de administrare, legal făcute asupra averii debitorului, isi vor produce efectele, iar drepturile dobandite pană la revocare răman neatinse.

Sentința de inchidere a procedurii va fi notificată de judecătorul-sindic direcției teritoriale a finanțelor publice si oficiului registrului comerțului sau,după caz, registrului societăților agricole unde debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mențiunii.

Prin inchiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul si toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice indatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor si averea lui,creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

Prin inchiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligațiile pe care le avea inainte de intrarea in faliment, insă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăți ori transferuri frauduloase; in astfel de situații, el va fi descărcat de obligații numai in măsura in care acestea au fost plătite in cadrul procedurii, cu excepția cazului in care creditorii au fost decăzuți din dreptul de a-si realiza creanțele impotriva debitorului.

La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea inainte de confirmarea planului si cea prevăzută in plan.

Descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal.

Închiderea procedurii se pronunță, numai prin sentință, în următoarele cazuri

Insuficiența activelor/fondurilor nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi “cheltuielile administrative” și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare

Lichidarea completă a activelor (faliment)

Toate fondurile/bunurile din averea debitorului au fost distribuite , indiferent dacă s-a acoperit sau nu pasivul

Stingerea datoriilor debitorului

Se presupune că au mai rămas bunuri în activul debitorului și existența persoanei juridice debitoare continuă

Dacă toți asociații/acționarii decid să preia bunurile rămase, judecătorul sindic închide procedura, radiază societatea, urmînd ca bunurile să treacă în proprietatea indiviză a asociaților

Dacă nu există decizia unanimă, procedura se închide după lichidarea întregului activ și consemnarea sumelor reziduale într-un cont bancar, la dispoziția asociaților

Indeplinirea planului de reorganizare

Toate obligațiile asumate în planul confirmat, au fost îndeplinite

Prin confirmarea planului de reorganizare, debitorul este descărcat de diferența dintre valoarea obligațiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului și cea prevăzută în plan (art.137 al.2 LI)

Se poate continua existenta persoanei juridice debitoare

Neînregistrarea creanțelor

până la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor (60 de zile de la deschiderea procedurii, cu condiția notificării creditorilor de către administrator/lichidator) nu s-a depus de către creditori nici o cerere

Continuă existența persoanei juridice debitoare

Efecte

Descărcarea judecătorului sindic, administratorului/lichidatorului și persoanelor care îi asistă

Radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat

Descărcarea debitorului de datoriile existente

Expres, legea prevede numai descărcarea debitorilor-persoane fizice

Persoanele juridice sunt descărcate implicit, prin efectul dizolvării și radierii

Concluzii

In cazul continuării existenței societății debitoare, creditorii pot urmări realizarea creanțelor prin executare silită individuală de drept comun.

In cazul radierii societății, rămân deschisă numai urmărirea averii fidejusorilor și a garanțiilor reale atașate creanțelor nesatisfăcute în cadrul procedurii insolvenței

atragerea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență se poate demara numai în cadrul procedurii insolvenței, chiar dacă procedura insolvenței se închide anterior expirării termenului de prescripție a acestei acțiuni.

1.16.Răspunderea persoanelor care au cauzat insolvența.

La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorulsindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns in stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;

b) au făcut acte de comerț in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridică la incetarea de plăți;

d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit in mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetării de plăți;

g) in luna precedentă incetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, in dauna celorlalți creditori.

Comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea privind răspunderea membrilor organelor de conducere, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, in raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniuluidebitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze această acțiunea si răspunderea persoanelor vinovate amenință să se prescrie.

In caz de pluralitate, răspunderea persoanelor vinovate este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie contemporană sau anterioară perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul ori in care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența. Persoanele in cauză se pot apăra de solidaritate dacă, in organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori faptele care au cauzat insolvența sau au lipsit de la luarea deciziilor

care au cauzat insolvența si au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei,opoziția lor la aceste decizii.

Acțiunea privind răspunderea membrilor organelor de conducere se prescrie in termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență, dar nu mai devreme de 2 ani de la data hotărarii de deschidere a procedurii.

Sumele recuperate de la persoanele răspunzătoare vor intra in averea debitorului si vor fi destinate, in caz de reorganizare, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului.

Odată cu cererea formulată impotriva membrilor organelor de conducere,administratorul judiciar sau lichidatorul ori, după caz, comitetul creditorilor va putea cere judecătorului-sindic să instituie măsuri asigurătorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmărite.

Executarea silită impotriva persoanelor vinovate se efectuează de către executorul judecătoresc, conform Codului de procedură civilă.

După inchiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, in temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.

CAPITOLUL 2

CONTABILITATEA LICHIDĂRII SOCIETĂłILOR COMERCIALE

2..1. Aspecte generale privind dizolvarea si lichidarea societăților comerciale

Intreprinderile comerciale se confrunta din ce in ce mai des cu greutati financiare, in contextul economic actual in care finantarea a devenit din ce in ce mai greu de obtinuta, in unele cazuri, nu putine la numar in Romania, dificultatea financiara se transforma in incapacitate de plata sau insolventa (adica imposibilitatea de a face fata datoriilor scadente cu sumele de bani disponibile).Majoritatea comerciantilor vad insolventa ca punctul terminus al afacerii – un moment in care societatea este asaltata de creditori, iar singura optiune ramasa este falimentul/inchiderea societatii. Intr-adevar, in unele cazuri, insolventa este unul dintre simptomele unei afaceri neperformante, totusi in multe situatii incapacitatea de plata este doar rezultatul unei conjuncturi nefavorabile cu care se poate intalni orice comerciant, chiar si cei care au un business viabil (de exemplu clientii nu-si achita datoriile la timp, sursele de finantare devin indisponibile etc.).

Ca entitate economică, socială si juridică, o societate comercială dispare in momentul dizolvării si lichidării.

Lichidarea reprezintă ansamblul de operații economice si financiare determinate de dizolvarea sau falimentul judiciar al unei societăți comerciale si care au ca obiect vanzarea si incasarea elementelor de activ si plata creditorilor, in vederea partajului activului net intre asociați.

2.1.1. Cauzele dizolvării societăților comerciale

Din punct de vedere juridic in conformitate cu Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale republicată in Monitorul Oficial nr. 1066/11.2004, cu modificările si completările ulterioare, inclusiv Legea nr. 441/2006, art. 227-231 si Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, publicată in Monitorul Oficial nr. 359/21.01.2006.

Cauzele ce pot determina dizolvarea societăților comerciale, pot fi:

a) cauze comune tuturor societăților precum:

– expirarea timpului stabilit pentru durata societății;

– imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia;

– declararea nulității societății;

– hotărarea adunării generale;

– hotărarea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neințelegerile grave dintre asociați, care impiedică funcționarea societății;

– falimentul societății;

– alte cauze prevăzute de actul constitutiv al societății.

Dizolvarea societății mai poate fi declansată la solicitarea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului (art. 237 din Legea 31/90 privind societățile comerciale), in următoarele cazuri:

– societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot intruni;

– societatea nu a depus, in cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului;

– societatea si-a incetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu indeplineste condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau resedința cunoscută;

– societatea nu si-a completat capitalul social, in condițiile legii.

b) cauze specifice societăților pe acțiuni si societăților in comandită pe acțiuni:

– reducerea capitalului social sub minimul legal;

– diminuarea activului net, determinat ca diferență intre totalul activelor si datoriile societății, la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social;

– reducerea numărului acționarilor sub minimul legal.

Societatea nu se dizolvă dacă, in termen de nouă luni de la constatarea pierderii sau reducerii capitalului social, acesta este reintregit sau este redus la suma rămasă ori la minimul legal sau cand societatea se transformă intr-o altă formă, la care capitalul social existent corespunde. De asemenea, dacă in termen de nouă luni de la data constatării reducerii numărului de acŃionari sub minimul legal, acest număr este completat, societatea nu se dizolvă.

c) cauze specifice societăților in nume colectiv, societăților cu răspundere limitată si societăților in comandită simplă:

– falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociați, cand, ca urmare a acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur. Face excepție cazul cand in actul constitutiv există clauză de continuare cu mostenitori sau cand asociatul rămas hotărăste continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic;

– decesul unuia dintre asociații comanditați, atunci cand mostenitorii acestuia nu preferă să rămană in societate in calitate de asociați.

Dizolvarea unei societăți este urmată, de obicei, de procedura de lichidare a acesteia. Totusi, trebuie menționat că dizolvarea are loc si fără lichidare, in cazul fuziunilor sau divizărilor. De asemenea, din punct de vedere juridic, trebuie menționat faptul că, după dizolvare, societatea isi conservă personalitatea juridică in vederea efectuării operațiilor de lichidare.

2.1.2. Formele dizolvării si lichidării societaților comerciale

Din punct de vedere al modului sau competenței de luare a hotărarii, dizolvarea si lichidarea poate fi:

– convențională(benevolă);

– judiciară (forțată).

Dizolvarea si lichidarea convențională este hotărată de către Adunarea generală a acționarilor pentru oricare din cauzele enumerate la paragraful anterior.

Lichidarea judiciară (forțată) are loc in situația in care societatea comercială ajunge in incapacitate de plată aplicandu-i-se procedura insolvenței finalizată prin faliment si pronunțată de către judecătorul-sindic la cererea asociaților, creditorilor sau a reprezentantului masei obligatarilor.

Lichidarea judiciară (forțată) se deosebeste de lichidarea benevolă prin următoarele aspecte:

– lichidarea judiciară are la bază hotărarea tribunalului, respectiv a judecătorului-sindic in timp ce lichidarea benevolă (obisnuită) se face pe baza hotărarii Adunării generale a acționarilor sau asociaților;

– in cazul lichidării judiciare administrarea bunurilor din patrimonial societății este preluată de către administratorul judiciar/lichidator desemnat de judecătorul-sindic, numit de tribunal, in timp ce in cazul lichidării benevole administrarea societății cade in sarcina vechilor administratori, care se ocupă in continuare, de administrarea societății, pană la preluarea funcției de către lichidatori;

– in cazul lichidării judiciare, tribunalul, respectiv judecătorul-sindic numesc un lichidator, care este o persoană străină societății, in timp ce in cazul

lichidării benevole lichidatorul este numit de adunarea generală a acționarilor sau a asociaților care a hotărat lichidarea;

– lichidarea judiciară este o lichidare imediată, pe cand lichidarea benevolă este o lichidare progresivă intinzandu-se pe o perioadă mai indelungată. In cazul lichidării judiciare bunurile se vand direct sau prin licitație cat mai avantajos si cat mai rapid. In cazul lichidării benevole bunurile se vand in timp;

– in cazul lichidării judiciare activele sunt evaluate la valori de lichidare, care de regulă, date fiind condițiile in care se realizează, sunt mai mici decat prețurile de vanzare in condiții normale;

– in cazul lichidării benevole activele sunt evaluate la valori lichidative, care sunt prețuri de tranzacție normale;

– in cazul lichidării judiciare datoriile devin exigibile imediat, pe cand la lichidarea benevolă ele devin exigibile in timp, la scadențele stabilite inițial sau la alte termene convenite cu debitorii.

2.2. Reflectarea in contabilitate a operațiunilor de lichidare

Din punct de vedere contabil lichidarea intreprinderii prezinta o serie de particularitati cu privire la urmatoarele aspecte:

a) trecerea de la principiul continuității activității la principiul lichidării, fapt ce determină ca regulile de evaluare si clasificare a activelor si datoriilor să nu mai fie aceleasi, astfel:

-nu mai este necesară distincția intre activele imobilizate si cele circulante si dintre datoriile pe termen lung si scurt;

-costul activelor imobilizate si stocurilor valorificate apare direct in contul de profit si pierdere, iar activarea unor cheltuieli nu mai are sens;

-costul istoric este inlocuit cu valoarea de lichidare.

b) din analiza modului in care actualul plan contabil general din țara noastră conține conturile necesare a construi si furniza informația privind lichidarea intreprinderii, se poate aprecia că acesta satisface cerințele necesare evidențierii procesului de lichidare.

In literatura si practica contabilă europeană si in special cea franceză, pentru reflectarea rezulattului operatiunilor de lichidare sunt utilizate conturi distincte, cum ar fi:

_ 128 “Rezultatul lichidării”;

_ 673 “Cheltuieli privind lichidarea”;

_ 773 “Venituri din lichidare”.

Față de soluția prezentǎ in practica europeanǎ, in literatura de specialitate din țara noastrǎ se regǎsesc si alte variante de inregistrare. Una dintre acestea impune crearea unor conturi sintetice sau analitice destinate inregistrării operațiilor de realizare a activelor si plata datoriilor exigibile, după cum urmează:

_ 6871 “Cheltuieli de lichidare”;

_ 6785 “Valoarea contabilă a activelor lichidate”;

_ 7781 “Venituri din operaŃii de lichidare”;

_ 7785 “Venituri din realizarea activelor”;

_ 7787 “Venituri din reluări de provizioane si ajustǎri la lichidare”.

Dacă ne raportăm la reglementările contabile si actualul plan contabil general din Romania precizăm că acestea nu prezintă conturi specific operațiilor de lichidare. Operatiile de lichidare sunt reflectate cu ajutorul sistemului de conturi comun reflectarii operatiilor in conditii de continuitate a activitatii.

ținerea contabilității.

De regulă, operațiile de lichidare sunt contabilizate in intregime in contabilitatea societății aflate in lichidare.

Atunci cand societatea care se lichidează nu mai are conturi de trezorerie (intreprinderea nu mai are cont curent la bancă datorită gestionării trezoreriei de către lichidator), incasările si plățile generate de lichidare nu mai sunt inregistrate in contabilitatea acesteia, ci in contabilitatea lichidatorului. In consecință, operațiile de lichidare se inregistrează atat in contabilitatea societății care se lichidează, cat si in contabilitatea lichidatorului. Legătura dintre contabilitatea societății si cea a lichidatorului se realizează cu ajutorul conturilor “Lichidator” – in contabilitatea societății si “Societatea in lichidare” – in contabilitatea lichidatorului.

Contul “Lichidator”, funcționează ca un cont de terți-debitori, se debitează cu incasările si se creditează cu plățile efectuate de lichidator in numele societății, iar soldul acestui cont reflectă poziția debitoare sau creditoare a lichidatorului față de societatea in lichidare.

Exemplu:

– se inregistrează in contabilitatea societății in lichidare incasarea de către lichidator a unor creanțe:

Lichidator= Clienți

– se inregistrează plata de către lichidator a unor obligații către diversi furnizori.

Furnizori =Lichidator

Contul „Societatea in lichidare” funcționeaza in contabilitatea lichidatorului ca un cont de „terți-creditori”, inregistrand in credit valoarea sumelor incasate de către lichidator iar in debit valoarea plătilor efectuate de către lichidator pe seama societății in lichidare. Soldul contului reflectă poziția creditoare sau debitoare a lichidatorului față de societatea in lichidare.

Exemplu:

– se inregistrează incasarea de către lichidator a unor creanțe ale societății in lichidare:

Conturi curente la bănci= Societatea in lichidare

– se inregistrează plata unor facturi din tabelul de creanțe ale debitorului aflat in lichidare:

Societatea in lichidare= Conturi curente la bănci

In ceea ce priveste modul de reflectare in contabilitate a operațiilor de lichidare la societatea care se lichidează, in literatura de specialitate, se regăsesc trei soluții:

contabilizarea identică cu cea utilizată in condiții de continuitate a activității. Această soluție este utilizată si in țara noastră, deoarece in planul de conturi general nu sunt prevăzute conturi special destinate inregistrării operațiilor de lichidare;

b) inregistrarea cheltuielilor, veniturilor si rezultatelor generate de lichidare cu ajutorul unor conturi specifice.

Dacă s-ar utiliza in practică, această soluție ar presupune crearea unor conturi speciale pentru reflectarea in contabilitate a operațiilor de lichidare;

inregistrarea directă a rezultatului pentru fiecare operație de lichidare ocolind conturile de venituri si cheltuieli. Dacă s-ar folosi in practică, această solușie ar necesita crearea, in planul de conturi, a unui cont de rezultate cu ajutorul căruia să se reflecte rezultatul direct al lichidării.

In Romania, potrivit Normelor Metodologice privind reflectarea in

contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare si lichidare a societăților comerciale precum si retragerea sau excluderea unor asociați din cadrul societăților comerciale, operațiunile privind realizarea activelor, plata datoriilor si partajul sunt inregistrate in concordanță cu reglementările contabile in vigoare.

Din conținutul reglementările contabile, in vigoare in țara noastră rezultată că operațiile proprii lichidării se contabilizează in mod obisnuit, ca si in condițiile normale de continuitate a activității, fără a fi create noi conturi in măsură să prezinte lichidarea societății comerciale.

2.3. Contabilitatea operațiilor de lichidare in viziunea normalizatorilor romani

2.3.1. Operațiunile ocazionate de lichidarea societăților comerciale

Din punct de vedere juridic, dizolvarea societăților comerciale este reglementată de art. 227-237, iar lichidarea de art. 252-270 din Legea nr. 31/1990 republicată in 2004, cu modificările si completările ulterioare.

Lichidarea, ca urmare a falimentului, este reglementată de Legea nr. 85/2006 privind insolvența. Operațiunile ce se efectuează in cazul dizolvării si lichidării societăților comerciale sunt reglementate si prezentate sintetic de OMFP nr. 1376/2004 privind aprobarea Normelor metodologice privind reflectarea in contabilitate a principalelor operațiuni de fuziune, divizare, dizolvare si lichidare a societăților comerciale, precum si retragerea sau excluderea unor asociați din cadrul societăților comerciale si tratamentul fiscal al acestora.

La dizolvarea si lichidarea societăților comerciale cu capital de stat se vor avea in vedere si precizările elaborate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Incetarea existenței societăților comerciale ca persoane juridice presupune parcurgerea mai multor etape specifice celor două forme de dizolvare si lichidare: convențională si judiciară.

Operațiunile care se efectuează in situația dizolvării si lichidării conventiale a societății comerciale, cand aceasta este hotărată de adunarea generală a acționarilor, conform Legii privind societățile comerciale, sunt:

1. Inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv ale societăților comerciale care urmează să se lichideze, potrivit reglementarilor legale in vigoare, inregistrarea rezultatelor inventarierii si ale evaluării, efectuate cu această ocazie;

2. Intocmirea situațiilor financiare de către societățile comerciale care urmează să se lichideze conform normelor contabile in vigoare;

3. Stabilirea de către adunarea generală a acționarilor sau a asociaților a operațiunilor care urmează să fie efectuate de către lichidator in numele societății comerciale;

4. Valorificarea elementelor de activ (vanzarea imobilizărilor si a stocurilor, incasarea creanțelor, a investițiilor financiare pe termen scurt etc.);

5. Achitarea datoriilor societății comerciale către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum si a celorlalte obligații sociale către alte fonduri, salariați si alți terți;

6. Stabilirea rezultatului lichidării (profit sau pierdere);

7. Calcularea, reținerea si virarea impozitului pe profit/venit si a impozitului pe dividende in urma acțiunii de dizolvare/lichidare;

8. Intocmirea bilanțului de partaj, in conformitate cu formatele prevăzute la pct.2;

9. Efectuarea partajului capitalului propriu (activului net) al societății comerciale, rezultat din lichidarea societății comerciale, in funcție de:

prevederile statutului si/sau ale contractului de societate;

hotărarea adunării generale a acționarilor/ asociaților, consemnată in registrul sedințelor adunării generale;

cota de participare la capitalul social.

Partajul constă in impărțirea capitalului propriu (activului net), rezultat din lichidare, intre acționarii sau asociații societății comerciale.

B. Operațiunile care se efectuează in cazul in care societatea,comercială intră in faliment (lichidare judiciară).

Aceste operațiuni se efectuează in conformitate cu Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (cu modificările si completările ulterioare), după cum urmează:

1. sigilarea si conservarea bunurilor care fac parte din averea societății comerciale;

2. inventarierea si evaluarea elementelor de activ si de pasiv ale societății comerciale, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, normelor si reglementărilor contabile, inregistrarea rezultatelor inventarierii si ale evaluării, efectuate cu această ocazie. Lichidatorul va angaja in numele debitorului un evaluator care va evalua bunurile din averea debitorului in conformitate cu standardele internaționale de evaluare, potrivit art. 116 alin.(3) din Legea nr. 85/2006;

3. intocmirea situațiilor financiare de către societățile comerciale care urmează să se lichideze in conformitate cu reglementările contabile in vigoare( OMFP 2001/2006 pentru modificarea OMFP nr 1752/2005 );

4. vanzarea bunurilor perisabile sau supuse deprecierii iminente;

5. vanzarea bunurilor importante din averea debitorului (terenuri, fabrici,instalații) cat mai avantajos si cat mai repede, cu acordul prealabil al creditorilor;

6. depunerea la bancă, in contul debitorului, a sumelor realizate din vanzarea bunurilor;

7. stabilirea, potrivit legii, a masei pasive;

8. distribuirea sumelor realizate din lichidare, potrivit planului de distribuire intre creditori, in ordinea prevăzută de lege;

9. intocmirea si aprobarea raportului final;

intocmirea situațiilor financiare finale pentru efectuarea partajului.

La intocmirea situațiilor financiare de către societățile ce urmează a intra in lichidare trebuie să se țină seama de reglementările in vigoare potrivit cărora exercițiul financiar incepe la data inchiderii exercițiului financiar anterior si se incheie in ziua precedentă cand incepe lichidarea. Perioada de lichidare este considerată un exercițiu financiar, indiferent de durata sa. Societățile aflate in lichidare vor depune o declarație in acest sens la unitățile teritoriale ale MF, in

termen de 60 zile de la incheierea exercițiului financiar.

CAPITOLUL 3

ARTA MANAGERIALA

Diferenta dintre societatile in insolventa care rezista pe piata si cele care dispar o face capacitatea managerilor de a identifica rapid resursele necesare unei redresari.

Inainte de a alege calea reorganizarii judiciare trebuie pornit de la premisa ca nu este o solutie aplicabila in mod universal si nediscriminat, si in niciun caz nu este un leac miraculos pentru o afacere neperformanta. Solutia reorganizarii judiciare este o optiune ce prezinta numeroase avantaje, dar poate avea si inconveniente, de aceea alegerea ei trebuie facuta in mod informat, prin cantarirea tuturor aspectelor relevante si numai dupa implicarea unor specialisti in domeniu (economisti, avocati, practicieni in insolventa). Acestia pot creiona strategia si pasii de urmat inca dinainte de inceperea procedurii, astfel incat posibilele neajunsuri sa fie cel putin minimizate, iar surprizele neplacute sa fie eliminate

Un asemenea exemplu de instrument complementar poate fi o reorganizare judiciara in cadrul procedurii insolventei reglementate de Legea nr. 85/2006. Astfel, orice societate insolventa poate solicita tribunalului in raza caruia isi are sediul sa fie pusa sub protectia legii insolventei pana la elaborarea si implementarea unui plan de reorganizare judiciara.Odata deschisa procedura insolventei, societatea (debitorul) beneficiaza de o serie de „privilegii” legale temporare menite sa-i dea ragazul necesar pentru a-si pregati un plan de reorganizare. Un exemplu in acest sens ar fi ca de la data deschiderii procedurii are loc suspendarea de drept a oricarei actiuni judiciare sau extrajudiciare de recuperare a carentelor detinute impotriva debitorului; astfel, creditorii societatii avand creante anterioare datei deschiderii procedurii insolventei vor fi obligati prin lege sa isi amane realizarea pretentiilor impotriva debitorului si sa isi inregistreze creantele la masa credala.

Datorită importanței economico-juridice a adoptării planului de reorganizare, atât pentru creditori cât și pentru debitor, se pot manifesta tendințe de influențare a votului.

Asupra votului exercitat în condițiile unor șanse egale pentru toate categoriile stabilite de lege se poate interveni prin:

• Constituirea de clase artificiale de furnizori speciali

• Preconstituirea de către debitor a unei clase de creditori pe care, de regulă, o poate

controla: clasa creditorilor salariali.

Apariția unor clase noi de creditori poate servi scopului reorganizării judiciare a

debitorului însă aceste rațiuni nu justifică influențarea votului.

Alte probleme practice rezultate din votul pe categorii de creanțe:

• interpretarea “tăcerii creditorului” care nu își exprimă dreptul de vot, în condițiile în

care este titularul întregii/a majorității creanțelor dintr-o anumită clasă → va fi sau

nu interpretat în sensul unei acceptări tacite a planului?

• în cazul existenței a patru clase de creanțe care exprimă voturi contrare ajungânduse

la paritate → va fi sau nu aplicat prin analogie art. 101 alin (1) lit. B care dispune că în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanțelor a acceptat planul .

Caracterului echitabil al plății în ordinea de preferință a categoriilor stabilite de art. 100 alin. (3) poate fi afectat în cazul aprobării unui plan de reorganizare:

• Una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a asigura tratamentul echitabil al distribuției este ca nici una dintre categoriile care resping planul și nicio creanță care respinge planul să nu primească mai puțin decât ar fi primit în cazul falimentului (art. 101 alin. 2).

• Ca regulă, în clasa creanțelor chirografare se acoperă prin programul de plăți un procent comun întregii clase, fapt ce ar asigura echitatea intra-clasă, în cazul reorganizării.

• Totuși, există tipuri de creanțe chirografare care deși sunt calificate de lege drept creanțe subordonate pot obține în cazul reorganizării același procent ca restul creanțelor chirografare. În urma falimentului acestea se află la sfârșitul ordinii de preferință (ex: creanțele asociaților/acționarilor debitorului, art. 123, pct. 9)

• În concluzie, există posibilitatea ca prin lipsa unei distincții în cadrul categoriei creanțelor chirografare, să se cauzeze un tratament preferențial anumitor chirografari.

Remedii legale pentru asigurarea echității votului asupra planului de reorganizare

• Echitatea votului rezultă din coroborarea

_ condiționării acceptării planului de votul dat de majoritatea absolută din

valoarea creanțelor unei categorii,

_ obligativității acordării prin plan a unui tratament corect și echitabil fiecărei

creanțe defavorizate,

_ lipsei unui impact asupra confirmării planului în cazul absenței de la vot a

titularilor creanțelor care nu sunt defavorizate prin plan, în condițiile

_ existenței la îndemâna creditorilor a mijloacelor procesuale de a contesta

aprobarea planului.

• Astfel, se împiedică acordarea unui tratament favorizant pentru titularii de creanțe al căror vot poate asigura acceptarea planului de către categoria de creanțe din care acestea fac parte in deprimentul celorlalti.

Codul insolventei stabileste ca,

în cazul in care sunt cinci categorii de creditori, planul de reorganizare se considera acceptat daca pentru cel putin trei dintre categoriile de creante mentionate in programul de plati se accepta planul, cu conditia ca pentru minimum una dintre categoriile defavorizate sa se accepte planul si ca cel putin 30% din totalul valoric al masei credale sa accepte planul

în cazul in care sunt patru categorii, planul se va considera acceptat tot pe baza a 30% din totalul valoric al masei credale, daca este votat de cel putin doua categorii si una dintre categoriile defavorizate accepta planul.

ca daca sunt trei categorii de creditori, planul se considera acceptat in cazul in care cel putin pentru doua categorii voteaza planul.

în cazul în care există numai două categorii, planul este acceptat în cazul în care categoria cu valoare totală cea mai mare a creanțelor a acceptat planul

în cazul în care există numai o singură categorie planul va fi socotit acceptat dacă este acceptat de majoritatea absolută din valoarea creanțelor din acea categorie.

3.1.Avantaje

Planul de reorganizare judiciara nu este altceva decat un plan de afaceri derulat de regula pe un termen de maximum trei ani, si care presupune diferite masuri de restructurare (restructurare corporativa, lichidare partiala a activelor, infuzie de capital, etc.) ce pot fi luate impreuna sau separat. Planul va trebui sa cuprinda in mod necesar si un program de plata a creantelor anterioare deschiderii procedurii insolventei. Principalul sau avantaj este ca, potrivit legii, acesta poate sa prevada reducerea, esalonarea sau chiar stergerea completa a unora dintre datoriile societatii.Pentru a putea intra in vigoare, planul de reorganizare trebuie intai aprobat prin votul creditorilor societari inscrisi la masa credala; in acest scop, creditorii vor fi grupati in mai multe categorii (creditori garantati, creditori bugetari, creditori salariati, creditori chirografari, subordonati ) care vor vota separat pe fiecare categorie. Asadar, pentru a putea fi adoptat, planul va trebui sa treaca, printre altele, de o dubla majoritate (atat in cadrul fiecarei categorii, cat si raportat la numarul total de categorii).Ulterior aprobarii de catre creditori, planul va trebui de asemenea confirmat formal de catre judecatorul sindic. La data confirmarii planului de reorganizare acesta va intra in vigoare, iar debitorul va fi descarcat de diferenta dintre valoarea obligatiilor pe care le avea inainte de confirmarea planului si cea prevazuta in plan. Altfel spus, in principiu, o creanta nu va mai putea fi pretinsa decat daca planul de reorganizare prevede plata acesteia si doar in conditiile prevazute in planul de reorganizare. 
In acest fel, debitorul are sansa unui nou inceput fiind degrevat de o parte (in unele cazuri, o parte semnificativa) din datoriile anterioare deschiderii procedurii. Prin urmare, perspectiva reorganizarii judiciare a unei societati poate fi interesanta pentru managementul societatii), dar si pentru un potential investitor (care poate dobandi un activ mult mai valoros), avand in vedere ca micsorarea pasivului se produce prin efectul legii, fara nicio cheltuiala de finantare suplimentara.

3.2.Dezavantaje

Desigur, exista si o serie de potentiale obstacole sau dezavantaje legate de alegerea procedurii insolventei ca modalitate de asanare a situatiei unei societati aflate in dificultate, din care cateva mai jos sunt prezentate cu titlu de exemplu. Mentionam insa ca toate aceste dezavantaje pot fi gestionate profesionist cu implicarea cat mai devreme a consultantilor sepcializati in astfel de proceduri.

In primul rand, dezavantajul de imagine poate fi unul semnificativ: procedura insolventei este asimilata indeobste cu falimentul sau inchiderea societatii. Aceasta perceptie gresita poate avea consecinte nefaste: partenerii comerciali vor cauta sa se expuna cat mai putin in relatia cu debitorul reducand livrarile/comenzile, clientii vor fi reticenti sa mai achizitioneze bunuri/servicii, ceea ce va afecta cifra de afaceri a societatii in cauza.

In al doilea rand, desfasurarea procedurii insolventei poate determina deteriorarea relatiilor cu partenerii comerciali care sunt nevoiti, de cele mai multe ori fara niciun preaviz, fie sa-si vada creantele amanate, fie reduse, fie chiar stinse fara sa si le mai poata recupera vreodata. Ideal ar fi (in special daca se doreste o reorganizare prin continuarea activitatii) ca partenerii comerciali importanti cu care societatea colaboreaza pe termen lung (bancile, furnizorii de materii prime etc.) sa fie avertizati in masura posibilului de iminenta deschiderii procedurii insolventei, sau poate chiar cooptati in strategia de redresare.

In al treilea rand, declansarea procedurii insolventei poate avea o serie de efecte nedorite pentru persoanele din managementul societatii, in masura in care acestea pot raspunde personal pentru datoriile societatii, daca intarea acesteia in incapacitate de plata a fost cauzata de acte frauduloase ale conducerii (de exemplu: abuzul de bunurile societare in interes propriu, tinerea unei contabilitati neconforme cu realitatea, efectuarea de acte de comert in interes propriu, etc.). De aceea, inainte de a trece la o reorganizare judiciara este util un audit economico-juridic al actelor incheiate de societate pentru a putea identifica eventualele riscuri.

In al patrulea rand, simpla optiune a debitorului pentru o reorganizare judiciara nu echivaleaza automat cu adoptarea si intrarea in vigoare a unui plan de reorganizare judiciara. Esential este ca majoritatea categoriilor de creditori sa-si dea acordul pentru plan, ceea ce implica de multe ori un proces indelungat si delicat de negociere, cu atat mai mult cu cat creditorii sunt cei afectati in primul rand de taierile de datorii pe care debitorul le va face pentru a putea supravietui. In acest context, planificarea din timp a intrarii in procedura insolventei si, in masura posibilului, chiar „modelarea” categoriilor creditorilor impreuna cu consultantii poate juca un rol cheie in reusita planului.

In concluzie, insolventa unei societati nu echivaleaza neaparat cu sfarsitul intreprinderii comerciale. Acesta poate fi un moment bun de reconsiderare a strategiei de afaceri si de utilizare a unui intreg arsenal de resurse, intre care si cea a redresarii in cadrul unei proceduri de reorganizare judiciara.

BIBLIOGRAFIE

CARTI

1. Delia Oprean ,Note de curs , Cluj Napoca 2009

2.N . Feleagă, I. Ionașcu, Tratat de contabilitate financiară, vol II, Editura Economica Bucuresti 1998

3.Matis D,.Contabilitatea operațiunilor speciale, Editura Intelcredo, Deva, 2003

LEGISLATIE

Legea 31/1990 privind societățile comerciale republicata in Monitorul Oficial nr 1066/11.2004

Legea nr 441 /2006

Legea nr 85 /2006 privind procedura insolvenței , publicată in Monitorul Oficial nr 359/21.01.2006

Ordonanța de urgență nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență publicată in Monitorul Oficial nr.944/11.2006

 Legea nr.169 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Legii nr. 277/2009, au fost aduse modificari Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei

SURSE INTERNET

http://www.wall-street.ro/

http://www.financiarul.ro/

http://www.euroavocatura.ro/

http://www.infolegal.ro/

http://jurisprudentacedo.com/

http://legeaz.net/

http://www.notiunidedrept.ro/

http://contabilul.manager.ro/

http://legestart.ro/

http://www.portalcontabilitate.ro/