Însemnătatea teoretică și practică a temei. Motivele alegerii temei:

I.INTRODUCERE

Însemnătatea teoretică și practică a temei. Motivele alegerii temei:

Fotbalul, disciplină sportivă care se bucură de cea mai largă răspândire în majoritatea țărilor din lume, a parcurs de la apariția lui și până astăzi o lungă perioadă de dezvoltare si progres.

Știința dovedește că fiecare obiect al realității este într-o continuă dezvoltare. Fotbalul ca fenomen social, supunându-se acelorași legi generale de dezvoltare, a urmat și continuă să urmeze o linie ascendentă.

Evoluția fotbalului din ultimii ani se datorează interesului și preocupărilor depuse de jucătorii, antrenorii și specialiștii de pretutindeni. Și în țara românească, lupta permanentă dintre nou și vechi se soldează cu triumful noilor cuceriri pe plan tehnic, tactic sau metodic.

În fotbal lupta dintre atac și apărare determină schimbări ale sistemului și tacticii, creează un nou stil de joc care provoacă modificări în structura și conținutul procesului instructive educative în general și al antrenamentelor în special. Aceste schimbări duc implicit la apariția unei concepții noi în ce privește rolul jucătorilor și deci și al portarului în sistemul actual de joc .

Procesul dezvoltării fotbalului nu este un act unic, de moment. În evoluția sa, el a trecut prin diferite stadii de dezvoltare, în care nu s-au putut stabili faze de tranziție. Ele apar ca niște salturi calitative determinate, în special, de cerințele mereu crescând cu privire la practicarea unui joc din ce în ce mai organizat, mai rațional și mai spectaculos. Toate acestea au făcut ca, pe de o parte, apariția noului să modifice ceea ce era vechi, iar de pe altă parte, a dus la noi cuceriri în toată lumea complexitatea problemelor pe care le îmbracă fotbalul.

Metodele de antrenament din ce în ce mai perfecționate, inovațiile aduse de antrenori și jucători în tehnica și tactica jocului, apariția, modificarea și conținutul jocului. Acesta a făcut ca fotbalul contemporan să aibe cu totul o altă înfățișare decât fotbalul practicat cu multe decenii în urmă.

În acțiunea de ridicare a fotbalului nostru de performanță contribuții însemnate au avut lucrările elaborate de diferiți tehnicieni din domeniul fotbal, grație cărora s-a cristalizat mai bine concepția de joc și de pregătire. Cum aceste lucrări tratează mai mult problemele jucătorilor de câmp,și mai puțin sau deloc problemele jocului și pregătirii portarului, am considerat util ca ele să fie completate cu aprofundarea problemelor legate de corelația dintre conținutul jocului și cel al antrenamentului portarului, prin prezentarea unui număr cât mai mare de mijloace (exerciții) concepute în spiritul acestei corelații .

În lucrarea de față prezentăm acele exerciții care oferă portarilor noștrii posibilitatea să se pregătească la un nivel corespunzător actualelor cerințe ale jocului modern. Am căutat să punem la dispoziția celor interesați cele mai noi și utile exerciții. Ele contribuie la obținerea unor valori cât mai ridicate a tuturor componentelor jocului. Am pus accent pe toate componentele jocului și pe factorii antrenamentului.

Lucrarea, prin conținutul ei dorim să constituie un îndreptar pentru antrenori. Își propune să aducă o contribuție la perfecționarea pregătirii jucătorului de fotbal specialitzat pe postul de portar.

Istoricul alegerii temei. Realizările din acest domeniu:

Primul regulament de joc, din 1863, care a pus temelia fotbalului modern, nu a conținut vreo mențiune cu privire la rolul portarului. Anii 1870 și 1871 aduc anumte precizări privind jocul acestuia, în sensul hotărârii că numai unu dintre jucători are dreptul să apere poarta cu mâinile, pe întreg terenul propriu de joc. În 1894 a fost limitată intervenția portarului cu mâinile la suprafața de pedeapsă, adică în careul de 5,5m.

Odată cu limitarea folosirii mâinii în jocul portarului, acesta renunță să părăsească poarta, intervenind rar la minge. În anul 1902, când spațiul de pedeapsă a fost lărgit până la 16,5 m portarul a început să iasă din poartă mai des. În urma schimbării regulii de ofsaid din 1925, portarii au început să ducă lupta cu înaintașii adverși mai aproape de poartă, deoarece aceștia pătrund mai repede și mai des în careu și trag la poartă de-aproape. Această situație ridică răspunderea portarului și ii conferă un rol preponderent în echipă.

În continuare prezint articole din Legile jocului de fotbal care se referă la jucătorul de fotbal specializat pe postul de portar:

Legea 3 – Numărul jucătorilor:

Orice joc se dispută între două echipe formate fiecare din maximum 11 jucători din care unul va fii portar.

Înlocuirea portarului: oricare dintre jucătorii de câmp poate înlocui portarul cu condiția ca:

arbitrul să fie informat în prealabil de înlocuire;

înlocuirea să se facă în timpul unei întreruperi ale jocului.

Dacă un jucător înlocuiește portarul fără ca arbitrul să fie fost în prealabil înștiințat:

jocul va continua;

jucătorii vinovații vor fi avertizați ( li se va arăta cartonaș galben ) când mingea nu mai este în joc.

Legea 4 – Echipamentul jucătorilor:

Portarii:

portarul trebuie să poarte un echipament de culoare diferită de ceilalți jucători, arbitri și arbitri asistenți;

portarul mai are dreptul de a purta șapcă cu cosorog dar acesta sa nu pună în pericol integritatea jucatorului și se mai adaugă și pantalon lung.

Legea 12 – Greșeli și comportări nesportive:

Lovitura liberă indirectă:

Se va acorda lovitură liberă indirectă echipei adverse atunci când portarul, gâsindu-se în propria suprafață de pedeapsă, comite una din următoarele cinci greșeli:

face mai mult de patru pași, ținând mingea în maini înainte de a-i da drumul;

atinge din nou mingea după ce i-a dat drumul, fără ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător;

atinge mingea cu mâinile după ce a fost trimisă intenționat cu piciorul înapoi de coechipier;

atinge mingea cu mâinile atunci când aceasta îi este trimisă direct de către un coechipier,dintr-o aruncare de la margine;

ține mingea în mâini mai mult de 6 secunde.

Decizii ale Internațional F.A Board:

Decizia 1 :

Trebuie acordată o lovitură de pedeapsă atunci când mingea este în joc și portarul în propria sa suprafață de pedeapsă, lovește sau încearcă să lovească un adversar.

Decizia 4 :

Conform prevederilor Legii 12, un jucător poate efectua o pasă înapoi la propriu portar, dar numai cu capul, pieptul sau genunchiul etc.

Legea 13 – Loviturile libere:

Lovitura liberă executată de portar:

Dacă mingea este în joc și portarul atinge (altfel decât cu mâinile) mingea a doua oară, înainte ca aceasta să fi fost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitura liberă indirectă echipei adverse care trebuie executată de pe locul unde s-a comis abaterea.

Dacă mingea este în joc și portarul o prinde, în mod voit în mâini, înainte de a fifost atinsă de un alt jucător:

se va acorda o lovitură liberă directă echipei adverse dacă abaterea s-a comis înafara suprafeței de pedeapsă a echipei portarului. Această lovitură va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea;

se va acorda o lovitură liberă indirectă în favoarea echipei adverse dacă abaterea a fost comisă in suprafața de pedeapsa a echipei portarului. Această lovitură indirectă va fi executată de pe locul unde s-a comis abaterea.

Legea 14 – Lovitura de pedeapsă (penalty):

Portarul echipei în apărare:

trebuie să rămână pe propria linie de poartă, cu fața la executant,între stâlpii porții, până când mingea a fost lovită

Abateri / Sancțiuni:

Portarul încalcă Legile jocului:

arbitrul permite executarea loviturii;

dacă mingea intră în poartă, golul este valabil;

dacă mingea nu intră în poartă, lovitura de pedeapsă va fi repetată.

3. Ipoteza lucrării

Ideea de la care am pornit poate fi formulată astfel:

În funcție de noile cerințe manifestate fată de portarul modern, și metodica pregătirii trebuie să fie îmbunătățită, pentru a ține pasul cu evoluția jocului. Prin folosirea în timpul ședințelor de antrenament a unor exerciții noi specifice acestui post (descrise într-un capitol separat) se realizează optimal obiectivele și sarcinile instructive educative.

II. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

Ce înseamnă a fi portar de fotbal?

Pentru a face față cerințelor acestui post se cere, pe lângă un fizic bine proporționt și specializarea pe postul respectiv, un bagaj de cunoștințe tehnico-tactice care să permit acționarea corespunzătoare și pe posturile învecinate (fundași centrali sau laterali), atât in fazele de apărare cât și în cele de atac.

Din punct de vedere tehnic, portarului I se cere să lovească mingea cu ambele picioare și să o transmit cu ambele mâini. In ceea ce privește degajarea cu piciorul și transmiterea mingii cu mâna, trebuie stăpânite la perfecție, deoarece portarul zilelor noastre i se cere să transmită mingea coechipierilor la distanțe medii sau lungi, cu multă precizie și de o manieră care să permită fructificarea ei directă, fară a mai face uz și de alte deprinderi auxiliare: stopul, preluarea etc.

Din punct de vedere tactic se impune o bună vedere tactică, deci cunoașterea la un nivel corespunzător a coechipierilor și adversarilor, a manevrelor tactice folosite și capacitatea de a asigura deprinderilor tehnice un superior conținut tactic. Portarului de azi nu i se mai permite să degajeze mingea cu un singur picior sau numai cu o mână dreaptă, la întâmplare și în afara terenului de joc; el trebuie să știe să folosească acel picior sau mână care îi asigură o degajare sau transmitere a mingii adecvată fazei de joc, deci precisă și utilă.

Din punct de vedere al pregătirii psihologice portarului modern i se pretend calm și capacitatea de anticipare, care sa permit luarea celor mai adecvate măsuri pentru apărarea porții proprii cât și pentru inițierea atacurilor și contraatacurilor echipei propii.

Deci, portarul trebuie să fie un jucător echilibrat psihic, cu înalte calități morale și de voință. Lipsa acestora ca și deficiențele tehnico-tactice nu permit afirmarea portarului in condițiile actuale ale practicării jocului de fotbal.

Calitățile necesare portarului de fotbal:

Calități fizice:

talie între 1,78-1,85;

greutate proporțională cu înălțimea, cu o toleranță de 3-8 kg în minus față de nr. centimentrilor înălțimii;

viteză de reacție, de deplasare și de execuție;

forța;

rezistență;

îndemânare;

mobilitate, elasticitate, suplețe.

Calităție tehnice:

priză la minge;

blocaj sigur;

degajare cu adresă efectuate cu ambele picioare;

transmiterea mingii cu ambele mâini;

plonjon de pe loc sau cu elan, în orice direcție;

boxarea mingii cu ambele mâini;

pasarea precisă a mingii cu ambele picioare.

Calități tactice:

Plasament;

intervenții prompte;

joc pe linia porții și în afara ei;

dirijarea apărării;

construirea de acțiuni de atac și de contra-atac prin transmiterea mingii cu mâna,degajări sau pase la coechipieri;

gândire tactică.

Calități morale și de voiță:

Disciplinat;

Curajos;

Calm;

Echilibrat;

Prietenos;

Perseverant;

Hotărât;

pasiune de fotbal;

intransigent;

dornic de progress;

sprint de echipă;

cunoașterea regulamentului.

Jocul portarului:

Așezarea în teren în formele: 1-4-2-4; 1-4-3-3; 1-1-4-2-3; 1-5-3-2 etc. evidențiază tendința întăriri apărării imediate și așezarea pe un front mai larg, datorită prezenței în apărarea fundașilor laterali. În funcție de această așezare și în general de cerințele jocului modern, portarului îi revin sarcini suplimentare, atât în fazele de apărare, cât și în cele de atac. Prin participarea efectivă la inițierea acțiunilor de atac, cât și în apărarea, portarul acționează pe un spațiu mare, fiind solicitat adesea chiar în afara cereului de 16m. Pe linia porți rămâne rar, mai mult atunci când adversarul execută lovituri libere directe sau indirecte, dar de la distanțe reduse.

În fazele de apărare portarul trebuie să se plaseze în general în afara liniei de poartă, pentru a închide unghiurile de tragere ale adversarilor și pentru a putea interveni promt, ori de câte ori ultimii săi apărători au fost depășiți de înaintașii adverși.

Pentru a putea închide unghiurile de tragere ale adversarului, portarul trebuie să se deplaseze continuu, astfel încât în fiecare moment să se afle pe bisectoarea unghiului care are la vârf jucătorul cu mingea, iar ca laturi liniile imaginare care pornesc de la înaintașul cu mingea spre cele două bare verticale ale porții. În acest fel, portarul aflat mereu în față la adverar, acționează pe o diagonală cu atât mai înclinată, cu cât adversarul cu mingea se află mai lateral.Plasarea sa în punctul optim îi permite să rețină mai ușor mingea, direct, prin plonjon, sau să respingă cu mâna ori cu piciorul.

În cazul atacului advers prin pase în adâncime sau prin străpungereportarul plasat în afara liniei de poartă va putea interveni mai ușorfolosind: blocajul la picior, boxarea mingii, degajarea sau opri oricece alte mijloace prin care să realizeze deposedarea adversarului de minge sau respingerea atacului advers.

Intervenția portarului are cu atât mai mulți sorți, cu cât este mai promptă. Orice șovăire față de hotărârea luată inițial, produce asupra coechipierilor un efect negativ, stimulând adversarii în acțiunile lor de atac. În momentul în care portarul iese în întâmpinarea atacantului cu scopul de a-l deposeda de minge, se presupune că a calculat șansele pe care le are și atacă cu hotărâre. Dacă revine asupra primei hotărâri produce panică în rândul coechipierilor, deoarece aceștia trebuie să renunțe la măsurile luate inițial în scopul de a asigura securitatea spațiului porții proprii, cât și marcajul adversarilor.

În toate fazele de apărare, portarului îi revine și rolul de dirijor al apărării sale imediate, adică a fundașilor. Îndrumările se fac pe un ton corespunzător, cerând atacarea înaintașului care se îndreaptă cu mingea spre poartă, marcajul adversarilor, pasarea mingii la portar.

În concluzie, în fazele de apărare portarul acționează ca orice alt jucător, atât in careul de 16m, cât și în afara lui. Acest lucru îi pretinde cunoașterea unor deprinderi specifice jucătorilor de câmp.

În fazele de atac, pentru ca portarul să poată realiza și inițierea unui atac, trebuie să posede:

rapiditatea în execuție;

precizie în aruncarea mingii cu mâna sau degajarea ei cu piciorul;

orientarea asupra poziției coechipierilor; 

siguranța.

a) În ceea ce privește rapiditatea în execuție, se recomandă portarului ca ori de câte ori intră în posesia mingii să o transmită imediat unui coechipier, prin aruncarea cu mâna sau prin rostogolire. În fotbalul modern contraatacul pornește de foarte multe ori de la portar. Ori de câte ori mingea este transmisă rapid, contraatacul se realizează în viteză, ca urmare, apărarea adversă este prinsă descoperită, ori în inferioritatea numerică. 

b) Se va insista ca portarul să paseze mingea coechipierilor săi,astfel încât ca aceștia să poată intra cu siguranță în posesia ei.

c) Cu privire la orientarea portarului asupra poziției coechipierilor, în momentul transmiterii mingii unuia dintre ei, se va avea în vedere să fie ales acela al cărui așezare corespunde cel mai mult posibilității de a întreprinde o acțiune ofensivă cât mai rapidă,care să ducă la posibilități de finalizare.De asemenea un portar cu o gândire tactică bine dezvoltată va transmite mingea coechipierului de pe partea opusă fazei de apărare în care a interceptat-o, deoarce pe acea parte supravecherea adversarului este redusă. În orice caz,va evita pe cât posibil să transmită mingea unui coechipier aflat chiar în fața porții, unde concentrarea de jucători este întotdeauna mai mare și unde interceptarea pasei de către adversar ar constitui un deosebit pericol pentru poartă.

d) Transmiterea mingii trebuie făcută cu multă siguranță . Orice șovoială a portarului duce la crearea de moment de panică si derută pentru coechipierii săi,favorizând interceptarea mingii de către adversar și marcarea golului.

Pentru a răspunde problemei unde trebuie să se situeze portarul (locul e notat cu litera P) când un jucător advers va trage la poartă (locul adversarului e notat cu litera M),va trebui să trecem în revistă posibilitățile de a apăra o poartă.

Figura 1 – reprezintă un portar în poziție statică – în nemișcare. Dacă se iau la bază proporțiile corpului omenesc, considerând un portar de 1,75m înălțime, el va acoperi dintotalul suprafeței porții abia 4% adică 0.75 mp. În situația când portarul va mișca mâinile in jurulu corpului (Fig. 1b), el va putea controla 6% din suprafața porții, iar dacă va îndoigenunchii (Fig. 1c) va putea controla 7%. Dacă portarul fandează pe un genunchi saucelălalt ( Fig. 1d) va putea controla 24%

În Fig. 2 se specifică suprafața pe care o controlează portarul când face un salt (saltul este considerat de o jumătate de metru și se presupune că portarul ajunge cu coatele la nivelul barei transversale). În acest caz supfrafața controlată atinge 60%, adică peste jumătate din poartă. În situațiile discutate portarul se află plasat pe linia porții.

Din cele expuse rezultă că porțiunea necontrolată de portar este destul de mare, și șansele lui de succes depind numai de măiestria lui de a acționa pentru a putea apăra o poartă de 7,32×2,44 metri = 17,86 mp.

Pregătirea Portarului

Periodizarea pregătirii portarului

Datorită unei noi orientări în metodica de pregătire a echipelor, periodizarea actual a antrenamentului diferă ca structură fată de cea folosită în trecut și chiar din punct de vedere al obiectivelor care urmează a fi atinse pe durata unui an competițional. Actuala metodică are ca idee înnoitoare față de trecut continuarea pregătirii fotbaliștilor pe tot parcursul anului.

Pentru realizarea acestui deziderat, perioadele de antrenament– pregătitoare, competițională și de tranziție –trebuie folosite în mod judicios, ținându-se seama că anul competițional începe din luna august a anului curent și se termină în luna iunie a celui următor.

Din cauza acestei diviziuni a perioadelor de pregătire specifică formei noastre competiționale, periodizarea antrenamentului necesită o deosebită atenție și mult discernământ, pentru a preîntâmpina eventual dereglări care ar putea influența negativ procesul instructive-educativ.

Legat de aceste caracteristici ale actualului periodizări a antrenamentului subliniem necesitatea continuității depline în pregătire în tot cursul anului în condițiile divizării perioadelor datorită specificului formei noastre competiționale.

În cele ce urmează vom arăta care trebuie să fie profilul și sarcinile perioadelor de antrenament privind pregătirea portarului.

Perioada pregătitoare

Se va acorda o deosebită importanță pregătirii fizice generale și speciale, perfecționării tehnicii și tacticii, educării calităților morale și de voință și pregătirii teoretico-metodică. Pentru rezolvarea acestor sarcini în perioada pregătitoare de iarnă trebuie folosite mijloace și metode multiple și mai complexe decât în celelalte perioade.

În pregătirea fizică accentul se va pune pe dezvoltarea vitezei sub diferite forme. Deasemenea se vor dezvolta îndemânarea și mobilitatea, prin efectuarea exercițiilor de gimnastică acrobatică, precum și forța, prin exerciții specifice.

În ce privește pregătirea tehnico-tactică, care reprezintă veriga principală în jocul portarului, accentul se va pune pe corectarea și perfecționarea procedeelor tehnice și tactice de apărare și de atac specifice acestui post.

Tot în perioada pregătitoare se vor folosi jocurile de pregătire (școală, omogenizare,verificare și amicale), jocuri în care uneori portarul va fi folosit timp de 15-20 minute și ca fundaș.

Specific acestei perioade este volumul mare de lucru (antrenamentul zilnic),creșterea progresivă a duratei și intensității antrenamentului și folosirea eforturilor maxime. Durata pregătirii portarului în această perioadă este de minimum 8 săptămâni.

Perioada competițională

Această perioadă începe din ziua primului meci oficial din tur sau retur și se termină odată cu ultimul joc oficial intern sau cu caracter internațional, la care participă echipa din care face parte portarul pe care îl antrenăm.

Ce obiective pentru pregătirea portarului în perioada competițională enumerăm:

îmbunătățirea pregătirii fizice generale și îndeosebi a celei speciale;

perfecționarea tehnicii și tacticii;

menținerea formei sportive;

dezvoltarea calităților de voință.

În  ceea ce privește perfecționarea tehnicii și tacticii, se va pune accentul pe lucru încondiții de joc, în care scop se vor folosi mijloace–exerciții complexe – care să îmbogățească deprinderile tehnice de atac și de apărare.

Datorită faptului că în desfășurarea campionatului și a altor jocuri oficiale interne și internaționale vine o creștere a vitezei de execuție, și un consum sporit de energie, numărul și durata antrenamentelor se pot reduce ca urmare a necesităților competiționale și solicitărilor, în schimb, trebuie să crească corespunzător intensitatea antrenamentelor.

Pentru jocurile pe care le susține portarul în această perioadă, pregătire special apare pe primul plan; de asemenea; conținutul antrenamentelor trebuie să fie axat atât pe sarcinile specifice acestei perioade, cât și pe constatările făcute de la joc la joc.

Perioada de tranziție

Din cauza eforturilor solicitate în timpul desfășurării turului sau returului, sarcinile perioadei de tranziție constau în:

asigurarea odihnei active;

reducerea efortului ca intensitate și durată.

În această perioadă se indică portarului odihnă activă pentru recuperarea șocurilor fizice suferite cu ocazia plonjoanelor, blocajelor, etc. și a consumului de energie nervoasă din timpul meciurilor și antrenamentelor.

Perioada de tranziție, prin trăsătura ei, demonstrează legătura și unitatea dintre perioadele de pregătire.

3.2. Lecția de antrenament a portarului

Lecția este forma de bază a organizării muncii de învătare in cadrul in care antrenorul transmite sportivilor cu care lucrează un anumit volum de cunoștințe, într-un timp determinat.

În general lecția de antrenament a portarului se structurează, din motive de ordin metodic, în 3 părți: introductivă, fundamentală și de încheiere.

În partea introductivă se urmărește aducerea organismului în starea optimă începerii efortului, în care toate capacitățile funcționale sunt mobilizate pentru rezolvarea sarcinilor din partea fundamantală a lecției.

În această parte intensitatea exercițiilor de încălzire poate ajunge până la indici foarte înalți (apariția transpirației, creșterea frecvenței pulsului), însă volumul efortului nu va fi exagerat, deoarce timpul afectat nu poate trece 15-20% din durata lecției propriu-zise. Partea introductivă a lecției suferă și ea o împărțire.

În timpul primei părți, care durează 3-5 minute, se efecutează alergări ușoare și exerciții ușoare de gimnastică.

În partea a doua, încălzirea propriu-zisă, se efectuează alergării în ritm vioi și pe distanțe medii, exerciții de gimnastică care angrenează toate segmentele corpului, exerciții ușoare cu mingea (conducerea mingii cu schimbări de direcție, aruncarea mingii în sus și prinderea ei la piept sau în mâini, ușoare plonjoane laterale etc.)

În partea fundamentală a lecției, a căreia i se afectează 70-75% din durata unei lecții de antrenament, se realizează de fapt sarcinile principale, adică instruirea și educarea fotbaliștilor.

Exercițiile destinate părții fundamentale a unei lecții trebuie să concorde cu legile fiziologice. Astfel însușirea tehnicii și tacticii la începutul părții fundamentale, când percepție; lucrul pentru rezistență, care mobilizează toate răspunsurile energetice ale fotbalistului, va fi plasat la sfârșitul acestei părți. În partea fundamentală se va acorda și o pauză de 7-10 minute, în timpul căreia se pot da explicatii asupra exercițiilor ce urmează,sau jucătorii pot fi lăsați liberi.

În partea de încheiere a lecției efortul va scădea treptat ca intensitatea. În acest scopt se vor folosi: exerciții cu mingea agreate de jucători și care solicită efort redus,exerciții fără minge cu accent pe relaxare, jocuri de mișcare (dinamice) care necesită deplasări scurte, și în ritm moderat, alergări ușoare pe distanțe de 50-100m combinate cu exerciții de gimnastică și de respirație executate din mers.

Durata acestei părți nu depășește în general 7-10 minute, cuprinzând diferite exerciții și procedee tehnice, a căror executare nu necesită eforturi mari și care sunt capabile, prin conținutul lor să creeze o stare de bună dispoziție jucătorilor.

Eșalonarea exercițiilor cu caracter fizic, tehnic, tactic, etc. în cadrul lecției, se face după cum urmează:

În ce privește pregătirea fizică, exercițiile de viteză și îndemânare vor fi executate la începutul părtii fundamentale a lecției, iar cele de forță și rezistență la sfârșitul ei.

Privitor la pregătirea tehnică, exercițiile destinate acesteia pot fi plasate în toate cele trei părți ale lecției, cu precădere însă în partea fundamental.

Pregătirea tactică se realizează în partea fundamentală a lecției, de regulă concomitent cu pregătire tehnică. În eșalonarea exercițiilor specifice de apărare se va ține seama de alternarea exercițiilor specifice de inițiere a atacului cu acela de apărare.

Este recomandabil ca în partea de încheiere a lecției de antrenament a portarului să se repete exercițiile tehnice de bază, însă într-un regim de efort moderat, cu un număr redus de repetări și prin folosirea pauzelor, deci în condiții care să contribuie la revenirea spre starea normală dinainte de începerea lecției.

În ce privește durata lecției, aceasta variază în raport de perioada, sarcinile, vârsta, gradul de pregătire fizică a portarului și de măiestria lui tehnică și tactică. Ea variază într 90-120 minute pentru seniori, iar pentru copii și juniori între 45 și 90 minute.

3.2.1.Metode utilizate în instruirea portarului

În metodica de instruire sunt cunoscute ca principale metode explicația, care constă în descrierea procedeelor tehnice și tactice ce urmează a fi învățate de către sportivi și demonstrația, care rezidă în executarea de către antrenor sau de unul din jucători – bun excutant – a procedeului tehnic sau tactic ce trebuie învățat.

Aceste două metode se referă la munca de învățare din partea sportivilor. La început, pentru a i se ușura sarcina, portarului i se va cere să se efectueze deprinderile tehnice noi cu mâna, piciorul sau pe partea corpului îndemânatică. În ce privește ritmul de execuție, acesta va fi moderat, accentul punându-se pe corecta mișcare și succesiune a segmentelor care execută mișcarea respectivă, și nicidecum pe precizia în manevrarea mingi sau pe eficacitate.

După ce portarul a învățat corect să execute noua deprindere tehnică, se va trece treptat la execuția ei în ritmul specific jocului, precum și la manevrarea mingii cu precizie și eficacitate.

De exemplu: pentru învățarea boxării mingii și transmiterii ei coechipierilor, după ce s-a însușit mecanismul biomecanic al deprinderii respective se va trece la exersarea ei in condiții de joc, la început fără adversar, apoi cu adversari semiactivi și în final cu adversari activi, deci în condiții similare jocului.

Pentru accelerarea procesului de învățare a noilor procedee se vor folosi chinogramele, care constituie un mijloc modern de învățare, corectare și perfecționare.

Explicația trebuie să fie clară, precisă, concisă și pe un ton adecvat, astfel încât să stimuleze interesul portarului și să creeze pe bună dispoziție și dorință de muncă.

După ce am trecut în revistă cele două metode – explicația și demonstrația – care aparțin antrenorului, în câteva cuvinte ne vom ocupa și de metode care privesc pe sportiv și care sunt: exersarea și repetarea.

În legătură cu aplicarea metodei repetării se impun unele diferențieri în funcție de particularitățile individuale ale portarului. De exemplu cei cu temperament echilibrat pot executa un număr mare de serii de repetări, fără pauze, pe când cei cu un temperament neechilibrat au nevoie și de pauze scurte sau de intercalarea între seriile de repetări a altor procedee tehnice. În fotbal metodele demonstrării, exersării și repetării sunt folosite sub cele două forme bine cunoscute de antrenorii noștri, și anume: parțială și globală.

Prin forma parțială se întelege învățarea unui procedeu izolat de joc, iar prin forma globală, demonstrarea, exersarea și repetarea lui în condiții de joc.

În pregătirea portarului se recomandă folosirea ambelor forme. Tot în legătură cu metodele și formele de pregătire a portarului sunt folosite metodele cunoscute sub denumirea de individualizare și antrenamentul individual pe care le voi descrie ulterior.

În ce privește corectarea greșelilor de execuție, antrenorul trebuie să o sesizeze pe cea principală, care le generează pe celelalte.

Pentru crectarea greșelilor portarului în execuția unui procedeu tehnic, antrenorul va cere celuilat portar să execute deprinderea respectivă și va sublinia greșelile, explicând totodată modul corect de execuție. Acest lucru presupune din partea celui de-al doilea portar efectuarea acelorași greșeli de execuție.

Individualizarea:

În cadrul pregătirii moderne și complexe, desfășurată pe baze științifice, nu poate lipsi din lecțiile de antrenament individualizarea, specifică acestui post.

Metoda individualizării oferă posibilitatea de adaptare și aplicare a unei concepții,de adaptare a procesului de instruire și educație la particularițățile fiecărui jucător.

Vorbind de aceste particularități,consider necesar ca în pregătire să se țină seama de:

particularitățile de ordin biologic, care sunt: dezvoltarea fizică, calitățile fizice înnăscute, tipul de sistem nervos și vârsta;

particularitățile de ordin psihic:temperamentul și caracterul, capacitatea dea percepe, calitățile morale și de voință, aptitudinile etc;

nivelul însușirii cunoștințelor pe factorii antrenamentului.

Mai sunt și alte elemente de care este necesar să se țină seama: educația fiecărui sportiv, mediul în care a trăit și trăiește, etc.

Dat fiind acest ansamblu de particularități ale jucătorilor, trebuie să arăt că individualizarea este una din metodele cele mai agreate de către portar, dar în același timp dificilă pentru antrenor, căruia i se cere multă pricepere și răbdare.

În aplicarea individualizării în pregătirea portarului se va ține seama de sarcinile speciale care îi revin acestuia în timpul jocului, precum și de procedeele tehnice specifice postului (plonjonul la picioarele adversarului, boxarea mingii etc.)

În aplicarea individualizării se vor avea în vedere și particularitățile adversarului pe care îl întâlnește echipa în meciul pentru care se pregătește.

Presupunând că sa ținut seama de cele discutate mai sus, adică de criteriile tehnico-tactice, în alegerea mijloacelor se vor lua în considerare și particularitățile individuale ale portarului.

Pentru ca metoda individualizării să dea roade, trebuie să fie determinate obiectivele și sarcinile postului de portar și repartizate printr-o planificare curentă și de perspectivă, care să asigure realizarea lor.

Antrenamentul individual:

În pregătirea modernă a portarului antrenamentului individual este una din formele frecvent utilizate. Din punct de vedere al organizării acestuia sunt cunoscute două variante: in cadrul lecției de antrenament colectiv și in lecții separate. În ambele cazuri antrenamentul individual poate fi organizat fie sub conducerea antrenorului, fie în lipsa acestuia.

În prezența antrenorului portarului titular împreună cu cel de rezervă va executa exercițiile ce le vor fi indicate. De altfel antrenorul este obligat să lucreze individual cu fiecare portar cel puțin o dată pe săptămână, în afară de lucru individual în cadrul antrenamentului colectiv.

Antrenamentul individual condus de antrenor, urmărește de obicei una din următoarele sarcini: corectarea greșelilor, învățarea de noi procedee tehnice, pregătirea fizică specifică, dezvoltarea gândirii tactice.

În ce privește formă de organizare a antrenamentului individual și anume cea efectuată de portar în lipsa antrenorului, specificăm că este utilizată în deosebire de portarii avansații; totuși noi recomandăm folosirea lui și de către începători, când aceștia au ca sarcină însușirea unei deprinderi tehnice la un nivel superior, de exemplu: prinderea mingii pe jos, la semi-ânălțime, sau pe jos. Spunem acest lucru deoarece deprinderile amintite pot fi însușite la nivel superior, folosindu-se „zidul” din care mingea ricoșează sub diferite forme sau în lipsa zidului un alt portar. Prin trimiterea mingii cu piciorul de la unul la altul se poate exersa o bună prindere, dar și o corectă și eficace lovire cu piciorul preferat sau cu ambele picioare, deprindere tehnică neapărat necesară portarului modern.Antrenamentul individual efectuat fără antrenor este util în special jucătorilor avansați. De aceea antrenorii noștri trebuie să-l recomande cu căldură portarilor pe care îi antrenează,sa-i convingă de utilitatea efectuării lui. Este recomandabil ca la antrenamentul individual fără antrenor să participă numai câte doi portari pentru a se lucra mai intens. Fiecare portar va avea mingea lui, iar poarta la care lucrează va fi prevăzută cu plasă.

Numărul de exerciții și repetări trebuie précis stability de antrenor, pentru a nu se ajunge la suprasolicitare. De asemenea planu de antrenament planul de antrenament individual al portarului va fi întocmit de antrenorul principal, în colaborare cu medical echipei și cu portarul respectiv.

Despre pregătirea portarului în condiții de joc:

Plecând de la ideea că pregătirea portarului trebuie să fie la fel de variată șicomplexă ca și a celorlalți jucători se impune folosirea unor metode similare de pregătire, printre care și aceea a pregătirii în condiții analoge jocului.

Portarul în activitatea lui din cadrul jocului acționează sub două forme:

liber, nestânjenit de adversar;

în condițiile atacului întreprins de adversar asupra lui.

Aceste două aspecte ale modului de acționare a portarului în decursul unui meci determină orientarea, pregătirea lui în condiții de joc.

De aceea, la alcătuirea lecțiilor se va ține seama ca alegerea exercițiilor, mijloacelor să corespundă cerințelor celor două situații în care el acționează în joc. Ca urmare exercițiile vor fi alcătuite din procedee tehnice simple și specifice, iar altele din procedee tehnice specifice efectuate în prezența adversarului activ și coechipierilor.

FACTORII ANTRENAMENTULUI

Pregătirea tehnică a portarului

Tehnica individual a portarului este determinată in primul rând de cerințele specifice acestui post, precum și de particularitățile sportivului care îl ocupă.

În pregătirea portarului însușirea tehnicii trebuie să fie supusă unui continu process de perfecționare individuală.

Pentru ca execuția propriu-zisă să nu oblige portarul unei echipe la o concentrare exagerată atenție, concentrarea care poate provoca stări de crispare, este necesar ca procedeul tehnic respectiv să fie însușit până la automotizare.

Pentru această pregătire tehnică trebuie să fie axată pe însușire și perfecționare încă din vârsta copilăriei și junioratului, în continuare ne vom referi doar la mijloacele folosite pentru perfecționarea procedeelor tehnice de apărare și atac cu mingea.

Mijloace de perfecționare a procedeelor tehnice de apărare:

Prinderea mingii care se rostogolește ușor din față, de la distanța de 6m. Mingea se transmite apoi tot pe jos, dar cu forță mai mare și de la distanțe diferite, 6-11m. Se execută între doi portari.

Prinderea mingii din deplasare laterală, după efectuarea a 2-3 pași stânga.

Prinderea mingii aruncate cu mâna de la 3-4 din poziție statică.Mingea se aruncă la nivelul genunchilor, al abdomenului, al capului și deasupra acestuia.

De la aceeași distanță însă portarul care aruncă mingea se deplasează lateral, solicitând pe celălalt portar să o prinda după efectuarea a 2-3 pași

Un portar transmite mingea de la punctual de 11m din vole, lasemi-înălțime, după prealabile preluări, cu scopul de a obișnui portarul cu prinderea mingii venite cu diferite traiectorii și intensități.

Exercițiu de prindere cu două mingii, unul aruncă mingea pe sus, iar celălalt pe jos. După un timp se schimbă rolurile .

Unul din portari este așezat lângă una din barele laterale. Celălalt portar sau antrenorul, oblic față de poartă, la 3-4m distanță, aruncă mingea portarului pe jos, la semi-înălțime, la piept. Din când în când mingea este trimisă cu boltă în colțul opus al porții, obligându-l pe portar să se întindă pentru a o prinde sau a o devia.

Se așează mingea lateral la o distanță de 4-6m. Portarul efectuează plonjon la minge după o deplasare laterală de 1-2 pași.

Atrenorul sau celălalt portar rostogoleșste mingea spre punct aflat la 2-3m lateral de portar, obligându-l să plonjeze de pe loc pentru a o reține

Antrenorul afalt la 2m lateral de portar, lasă să-i cadă mingea din mână,din dreptul pieptului, astfel încât aceasta să nu sară mai sus de 40-50cm. În momentul când mingea sare, portarul de pe loc, va face un plonjon razant, prinzând-o

Exersarea liberă a plonjonului prin priderea mingilor trase cu piciorul de către 2-4 coechipieri.

Portarul lovește mingea cu piciorul de la distanța de 10-15m,trimitând-o în panou și o prinde prin revenirea la diferite procedee în funcție de cum vine mingea

Portarul stă cu fața spre panou, la o distanță de 1-1, 5m. Celălalt portar  plasat în spatele lui aruncă mingea în panou sub diferite unghiuri. Portarul o prinde după cericoșează fără să privească înapoi.

Cei doi portari P1 și P2, plasați unul în linia porții, celălalt pe linia de 16m. La mijlocul distanței dintre portari se așezează o minge. La un semnal cei doi portari pornesc în viteză mare spre a ajunge mai repede la minge. În vederea intrării în posesia mingii folosesc plonjoanele. Se poate porni și de pe laturi suprafeței de pedeaps (Exemplul în figură):

Cei doi portari plasați unul in poartă (P1) celălalt (P2) in afara suprafeței de pedeapsă. P2 trimite mingea pe jos, în direcția porții și imediat se deplasează rapid direcția de pasare. P1 iese rapid din poartă și blochează mingea în condițiile de atac simultan a lui P2.(Exemplul din figură)

Antrenorul aflat la 2-3m de portar îi aruncă mingea cu traiectorieaproape verticală iar portarul o respinge cu ambii pumni, de pe loc.

Portarul respinge mingea aruncată cu mâna sau cu piciorul de către antrenor pe diferite traiectorii, efectuând în prealabil câțiva pași

Un poratar de la 11-16m trimite mingea cu mâna sau cu piciorul spre poartă. Celălalt portar aflat pe linia porții va repsinge spre părțile laterale ale terenului.

Același exercițiu dar portarul din poartă având în față 1-2 adversari care vor sării concomitent după minge

Un jucător trimite mingea de la 30m cu traiectorie înaltă, în direcția porții, iar altul situat la 20m, o urmărește. Portarul iese în intâmpinarea mingii pe care o prinde. Jucătorul situat la 30m își schimbă mereu poziția față de poartă

Unul dintre portari pornește în conducere de la 30m de poartă, și a ajuns la linia de 16m depărtează mingea de picior pentru a da posibilitatea portarului săiasă și să o intercepteze

Același exercițiu însă atacantul (celălalt portar) nu dă drumul la minge,ci o reține pentru a obliga portarul să execute blocarea la piciorul adversarului.

În afara careului de la mijlocul terenului 3 jucători stau la distanță egală unu de altu. La centru în formă de triunghi sunt așezate 3 porți mici de 2m. Jucătorii pasează mingea între ei iar in momentul potrivit încearcă să dea gol într-unul din porți.Portarul ocolind poțile si urmărește drumul mingii. Încercă să le prindă șuturile. Din 3 în 3 minute se schimbă portarul. Cine primește mai puține goluri?(Exemplul din figură)

Jucătorii în coloană de 30m de poartă pornesc câte unul conducmingea și intrând în careu încercă să treacă de portar, care iese în întâmpinare, și să trimită mingea în poartă

În suprafața de pedeapsă un jucător cu mingea și portarul.Jucătorii încearcă să-l dribleze pe portar, iar aceasta încearcă să o prindă. Dacă a prins mingea o trimite înapoi jucătorului. Se dă un punct pentru fiecare execuție reușită atât la jucător când reușește să-l dribleze pe portar, cât și la portar când reușește să prindă mingea

Mijloace de perfecționare a procedeelor tehnice de atac:

Cei doi portari aruncă mingea unul la celălalt cu intensități și la distanțe variabile

Același exercițiu însă portarii lovesc mingea cu piciorul din mână sau după ce a ricoșat pe teren (din drop)

Același exercițiu însă portarii lovesc mingea de pe sol, perfecționând astfel degajările de poartă.

Pregătirea tactică a portarului

Prin tactica de jos a portarului se întelege totalitatea acțiunilor întreprinse de acest jucător cu scopul de a împiedica marcarea golurilor în poarta proprie și de a iniția atacurileși contraatacurile echipei din care face parte.

În capitolul privind jocul portarului am arătat contribuția importantă pe care el o areîn desfășurarea celor două faze fundamentale: apărare și atac. Fiind ultimul apărător al porții propii și primul inițiator de atacuri și contraatacuri către poarta echipei adverse, pregătirea tactică a portarului trebuie să se facă în condiții cât mai apropiate de joc, adică prin „bucăți” de joc.

Exerciții de apărare pentru portar, legate de fazele de joc:

Doi atacanți se apropie de poartă prin pase și caută să marcheze.Portarul iese și efectuând mișcări de tatonare sau de simulare a aruncării spre minge, vacăuta să împiedice intrarea mingii în poartă.

Cele două extreme (E), având fiecare câte o minge, la un semnal alantrenorului și în mod alternativ pleacă spre poartă; fundașul (F) simulează deposedarea,deci acționează semiactiv.Portarul (P) se va plasa pentru a prinde mingea sau pentru a orespinge luând pozițiile P1 și P2.(Figura de mai jos)

Un jucător în afara careului mic, iar celălalt în careul mic. Portarulîncearcă pe o parte să închidă unghiul pentru tras la poartă, iar de pe altă oarte se pregătește pentru o eventuală centrare. Jucătorul cu mingea se află în afara careului mic, conducemingea în diferite direcții, iar în momentul favorabil trage la poartă sau centrează. Dintr-unnumăr de repetări, care portaru primește goluri mai puține?(Figura de mai sus)

Un jucător primește mingea de la antrenor (A) și apoi centrează între portar și ceilalți doi jucători, dintre care unul este apărător (F) și celălat atacant. Portarul va interveni pentru a prinde sau a boxa mingea, atacantul pentru a marca și apărătorul pentru a proteja propriul portar(Figura respectivă)

Același exercițiu dar fără apărător și doi jucători încearcă să marcheze.

Exerciții de perfecționare a acțiunilor de atac:

Cei doi portari plasați în lungul terenului execută degajarea mingii dinmână după conducerea ei pe distanță de 10m. Portarii se vor strădui să transmită mingeacât mai precis la partener. Se va da atenție și prinderii mingii.

Cei doi portari, unul plasat in poartă, celălalt in cercuri sau in semicercurile marcate la mijlocul terenului. Portarul (P1) conduce mingea cu mâna până laapropierea liniei de 16m și apoi o degajează cât mai precis la locul unde se găsește celălalt portar. Aceasta, la rândul lui, după ce a prins mingea, fără a o lăsa să cadă, o va degajacăutând să o trimită în suprafața careului mic. După câteva execuții se schimbă locurile.(Figura respectivă)

Pe linia de centru așeazăm 6 jaloane ca la Figura prezentată. Portarul degajează de la marginea careului mic pe rând în fiecare zonă delimitată. De acolo celălalt portar trimite înapoi mingea cu mâna. Dacă mingea trece prin porțiunea indicată, portarul primește un punct. Cine are mai multe puncte după 10 lovituri?(Figura respectivă)

De la careul de 16m în diferite direcții și distanțe așezăm porți miciPortarii pe rând aruncă mingea în aceste porți. Fiecare încercare reușită=1 punct. Cine va avea mai multe puncte?(Figura respectivă)

Doi portari plasați pe linia porții, iar 3-4 jucătorii la 30m de poartă,răspândiți în diferite locuri ale terenului. Jucătorul A trimite mingea spre poartă, iar unuldin portari iese rapid și după ce o prinde o aruncă cu mâna spre partea opusă, la jucătorulC. Acesta împreună cu P2 execută aceleași mișcări.(Figura respectivă)

IV. PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR (ANEXE)

În vederea determinării eficienței exercițiilor folosite au fost efectuate verificări. Înafara urmării progreselor realizate de portari în meciurile de campionat, după fiecare lecțiesau ciclu săptămânal, am efectuat verificări lunare. Pentru aceasta am elaborat un complexde verificare pe factorii antrenamentului.

În continuare înregistrez rezultate verificărilor și graficile prin care le demonstrezeficacitatea complexelor de exerciții folosite la grupa de experiment.

BIBLIOGRAFIE

1. Carstea Ghe: Teoria și metodica educației fizice și sportului București, Ed. Universul 1993;

2. Epuran M, Holdevici I.: Compendiu de psihologie pentru antrenori, București, Ed. Sport-Turism, 1980;

3. Garleanu D.: Lecții pentru dezvoltarea calităților motrice la fotbaliști, București, Ed. Sport-Turism. 1980;

4. Neta Ghe., Popovici C.: Fotbal 2000, Ed. JRC Turda 2000;

5. Lăpușneanu J.: Jocul și antrenamentul portarului de fotbal București, CNEFS, 1968;

6. Neta Che. , Popovici C. și Ormenisan S.: Fotbal-copii și juniori Ed. Universității, Uz intern-Cluj Napoca 2000;