Inovatie Si Competitivitate In Cadrul Imm Urilor

INTRODUCERE

Această lucrare își propune să ofere o perspectivă de ansamblu asupra inovației și competitivității, concentrându-se asupra acestora atât din punct de vedere conceptual, cât și din perspectiva a ceea ce se întâmplă în practică.

Dintotdeauna companiile care au rămas în istorie, cele care au schimbat modul de gândire, cele care au reușit să rămână pe piață și să treacă din generație în generație au fost companiile care au știut că inovația este importantă. Este vorba de companii care au venit cu produse total noi care au revoluționat umanitatea, companii care au luat-o înaintea tuturor și au îndrăznit să depășească limitele.

Globalizarea zilelor noastre a deschis ușa pentru nenumărate oportunități, de la piețe și resurse noi, la mentalități și culturi diferite care își pot pune amprenta asupra modului în care o companie funcționează. Globalizarea este un proces înțeles abia parțial și se află într-o permanentă desfășurare. Companiile care au evaluat corect, au identificat măcar o parte din șansele oferite de o piață mondială dar și dificultățile și provocările pe care aceasta le aduce.

Pe fundalul acestui climat economic în schimbare a apărut și criza economică, care, din cauza globalizării, s-a răspândit cu o rapiditate uimitoare. Criza trebuie însă privită ca o oportunitate pentru că aceasta, dincolo de faptul că a dărâmat companii și chiar economii întregi, a provocat economiștii și întreaga mișcare economică să regândească principii de bază. Întregul ansamblu economic trebuie reconstruit, modelat în funcție de noul context.

Pentru ca firmele să fie competitive în noua junglă mondială, cheia succesului pare să fie inovația. Cei care supraviețuiesc sunt cei care investesc în creativitate, în oameni cu idei, în noi produse. Luând în calcul globalizarea și criza economică, firmele sunt din ce în ce mai competitive. Nu este de ajuns să mențină costurile la minim sau să aibă o strategie de marketing remarcabilă. Toate acestea nu au nicio valoare fără implementarea inovației, la fel cum și aceasta depinde totuși de mecanismele tradiționale ale unei companii.

Lucrarea este împărțită pe patru capitole. Primul, Inovația din perspectiva unor abordări teoretic, încearcă să creeze o imagine mai clară asupra teoriei ce stă la baza inovației. Se pornește cu o definire a conceptului de inovație, precum și cu o prezentare succintă a evoluției acestui concept. După acest prim pas, este necesară o privire mai detaliată asupra a ceea ce înseamnă inovați prin stabilirea principalelor categorii și niveluri ale informației, precum și a surselor inovației. Primul capitol se încheie cu informații despre poziția Uniunii Europene vizavi de inovație, precum și statistici relevante pentru inovație la nivel european, statistici care oferă o imagine cuprinzătoare asupra modului în care inovația este reflectată în prioritățile fiecărei țări.

Al doilea capitol, Competitivitatea – ansamblu complex generat de inovație, este o analiză a principalele linii definitorii ale competitivității și pornește cu o definire a acestui concept. Dincolo de aceste definiții, importantă pentru a înțelege mai bine competitivitatea este o sistematizare a principalilor indicatori de măsurare. Astfel, capitolul doi este completat și cu o serie de indicatori și evoluția lor, indicatori folosiți pentru a oferi o clasificare a țărilor din acest punct de vedere. Acest capitol se încheie cu o imagine de ansamblu asupra României și a poziției pe care aceasta o ocupă în clasamentul european și mondial al competitivității.

Al treilea capitol, IMM-urile în contextul mediului socio-economic actual, încearcă să prezinte succint și cât mai cuprinzător universul IMM-urilor, pornind de la definirea acestora și diferitele clasificări, până la tendințele în afaceri și modul în care acestea influențează dezvoltarea IMM-urilor. Ultima parte a acestui capitol este axată pe principalele modalități prin care IMM-urile sunt stimulate spre inovație și competitivitate, acesta fiind un rezumat al principalelor instrumente europene

Al patrulea capitol reprezintă un Studiu de caz activitatea Procter&Gamble din punct de vedere al inovației, scopul acestuia fiind de a prezenta un model de bună practictă. Pentru aceasta, este analizată cultura inovației în cadrul companiei, cu strategia care a dus la promovarea și implementarea acesteia, principalele beneficii de ordin economic și social ce rezultă din aplicarea inovației ca filozofie. Pentru a intra în partea concretă se face trecerea cu ajutorul analizei SWOT concentrată asupra oportunităților de inovație pe care le are Procter&Gamble, terminând cu o prezentare sistematică a principalilor indicatori economico-financiari și a modului în care aceștia reflectă inovația.

INOVAȚIA DIN PERSPECTIVA UNOR ABORDĂRI TEORETICE

Trăim într-o eră în care timpul este esențial și, în același timp, lucrurile se mișcă foarte repede. Câștigă cel care deține cea mai nouă informație și care știe să o și folosească. Timpul de reacție trebuie să fie unul extrem de rapid și flexibilitatea este la mare căutare. „În contextul schimbărilor semnificative care influențează universul contemporan, consumatorul își menține poziția ca axa centrală a tuturor activităților a căror țintă este aceea de a satisface, cât mai bine posibil, dorințele, exigențele, preferințele și nevoile consumatorului. Pe de altă parte, consumatorul a devenit prudent, exigent și hotărât în ceea ce privește selecția bunurilor și aceasta se datorează faptului că a câștigat cunoștințe cuprinzătoare care îi permit să folosească un nivel adecvat de competențe pentru a stabili direcțiile care se potrivesc cel mai bine intereselor sale.” Într-un context atât de provocator, companiile vor lupta cu o armă puternică: inovația.

DEFINIȚII REPREZENTATIVE ALE INOVAȚIEI

A spune că inovația a fost descoperită în acest secol al vitezei ar fi o greșeală. Omul și-a folosit creativitatea încă de la începuturi – a descoperit lumea și apoi a ajuns să făurească el însuși propriile invenții. Dar cu siguranță putem spune că secolul 21 este unul al inovării, este momentul în care aceasta este cheia de succes pentru orice companie.

De-a lungul timpului, mai mulți specialiști au încercat să furnizeze o definiție a inovației, fără să se delimiteze una general valabilă. Dacă pornim de la o variantă de bază, Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește acest concept drept „fie o noutate, schimbare, prefacere”, fie „rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice sau raționalizării soluțiilor aplicate.” Potrivit I. Goldberg, J.G. Goddard, S. Kuriakose și JL. Racine inovația reprezintă „dezvoltarea și comercializarea de produse și procese care sunt noi pentru firmă, pentru piață sau noi pentru lume. Activitățile implicate variază de la identificarea problemelor și generarea de noi idei și soluții, la implementarea de noi soluții și răspândirea tehnologiilor.”

Potrivit unei ediții recente a Business Dictionary inovația este „procesul prin care o idee sau o invenție este transformată într-un bun sau un serviciu, pentru care oamenii vor plăti. Pentru a fi denumită inovație, o idee trebuie să fie reproductibilă la costuri economice și trebuie să satisfacă o necesitate specifică. Inovația implică aplicarea deliberată a informațiilor, imaginației și inițiativei pentru obținerea unei valori diferite sau mai mari din resurse și cuprinde toate procesele prin care ideile noi sunt generate si convertite în produse utile.”

Uniunea Europeană, care și-a propus să devină o Uniune a Inovării, oferă o definiție proprie pentru acest concept: „aceasta constă din producerea, asimilarea și exploatarea cu succes a noutății în sferele economice și sociale.” Inovarea nu trebuie percepută exclusiv la nivel de tehnologie, ea se poate produce în absolut orice domeniu, fiind o condiție esențială a progresului.

„Inovația apare ca rezultat al unui șir lung de factori, care nu sunt neapărat legați de forma, dimensiunea sau structura unei organizații. […] Aceasta este întotdeauna legată de factori fundamentali, depinzând de nivelul căror caracteristici ale produselor contribuie sau nu la satisfacția nevoilor clienților de pe noua piață și de asemenea de cerințele legate de avantajele produsului, precum și de abilitatea clientelei pieței țintă de a achiziționa produsul.”

1.2.TIPOLOGIA INFORMAȚIEI – PRINCIPALELE CATEGORII ȘI NIVELURI ALE INOVAȚIEI

Chiar dacă la prima vedere a vorbi despre inovație pare a fi simplu și fără alte clasificări necesare, există mai multe tipuri de inovație și au existat mai mulți autori care s-au aventurat în a oferi o clasificare a inovației.

Una dintre primele tipologii ale inovației aparține economistului austriac Joseph Alois Schumpeter care deosebea în anii 30 cinci tipuri:

crearea unor produse noi sau îmbunătățirea calității unui produs;

noi metode de producție care se bazează pe descoperiri științifice noi;

noi surse de aprovizionare cu materii prime sau semifabricate;

crearea unor noi piețe;

apariția unei noi forme de organizare industrială care să conducă la crearea unei poziții de monopol.

Cincizeci de ani mai târziu, Abernathy și Clark au evaluat inovația din perspectiva avantajelor pe care le aduce unei organizații în raport cu concurenții săi, rezultând astfel o clasificare a inovației în patru tipuri:

Inovații „arhitecturale” (de fond) – acestea recombină anumite componente ale unui produs sau proces astfel încât să rezulte o nouă "arhitectură".

Inovații de „nișă comercială” – acestea permit crearea de noi piețe prin utilizarea tehnologiei existente;

Inovații „regulate” (curente) – sunt schimbări incrementale, continue ce au efecte cumulative semnificative asupra costului și performanțelor produselor.

Inovații „revoluționare” (de ruptură) – acestea produc tehnologii sau produse complet noi, implicând schimbări radicale ale unor industrii sau crearea de industrii noi.

Potrivit manualul OSLO, inovația are următoarea definiție: „implementarea unui produs nou sau îmbunătățit semnificativ (un bun sau serviciu), sau a unui proces, a unei metode noi de marketing, sau a unei metode de organizare noi în practica afacerilor, în organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe”. De asemenea, inovațiile pot fi clasificate în patru categorii:

inovația de produs – introducerea unui bun sau serviciu care sunt noi sau îmbunătățite semnificativ în ceea ce privește caracteristicile lor sau utilizările intenționate.

În această categorie intră îmbunătățirile semnificative ale specificațiilor tehnice,componentelor și materialelor, ale software-ului încorporat, ale atitudinii prietenoase față de utilizatori sau ale altor caracteristici funcționale.

inovația de proces – implementarea unei metode noi sau îmbunătățite semnificativ de producție astfel încât aceasta să aducă schimbări importante în tehnici, echipamente tehnologice și/sau ale software-ului care să influențeze direct și puternic: nivelul producției, calitatea produselor sau reducerea costurilor de producție și distribuție.

inovația de marketing – implementarea unei noi metode de marketing care implică schimbări semnificative ale designului produsului sau ale ambalajului, noi metode de vânzare, de plasare a produsului, de promovare a produsului sau în privința politicii de prețuri. Scopul acestei inovații este de a obține o satisfacere mai mare a necesităților clienților, deschiderea de noi piețe sau o nouă poziționare a produselor pe piață pentru sporirea vânzărilor.

inovația organizațională – implementarea unei noi metode de organizare în practicile de afaceri ale firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe ale firmei. O astfel de inovație urmărește creșterea performanțelor firmei prin reducerea costurilor administrative sau ale tranzacțiilor, îmbunătățirea satisfacției la locurile de muncă (și astfel a productivității forței de muncă) sau reproces – implementarea unei metode noi sau îmbunătățite semnificativ de producție astfel încât aceasta să aducă schimbări importante în tehnici, echipamente tehnologice și/sau ale software-ului care să influențeze direct și puternic: nivelul producției, calitatea produselor sau reducerea costurilor de producție și distribuție.

inovația de marketing – implementarea unei noi metode de marketing care implică schimbări semnificative ale designului produsului sau ale ambalajului, noi metode de vânzare, de plasare a produsului, de promovare a produsului sau în privința politicii de prețuri. Scopul acestei inovații este de a obține o satisfacere mai mare a necesităților clienților, deschiderea de noi piețe sau o nouă poziționare a produselor pe piață pentru sporirea vânzărilor.

inovația organizațională – implementarea unei noi metode de organizare în practicile de afaceri ale firmei, în organizarea locurilor de muncă sau în relațiile externe ale firmei. O astfel de inovație urmărește creșterea performanțelor firmei prin reducerea costurilor administrative sau ale tranzacțiilor, îmbunătățirea satisfacției la locurile de muncă (și astfel a productivității forței de muncă) sau reducerea costurilor de aprovizionare. În sens general, termenul "inovație organizațională" se referă la crearea sau adoptarea unor idei sau comportamente noi pentru organizație, prin schimbări și adaptări interne ale organizației care inovează. Pot fi introduse schimbări în strategie, structură, competențe în procese, sisteme de stimulare sau cultura în inovare a organizației,reorganizarea întregii organizații.

Francis și Bessant propun patru categorii de inovații, sau pe scurt cei „4P” ai inovației, cu mențiunea că granițele dintre acestea sunt destul de permisive:

P1, inovația de produs – se referă la o schimbare a contextului în care sunt livrate produsele și nu afectează semnificativ compoziția sau funcționalitatea produsului;

P2, inovația de proces;

P3, inovația de poziționare a firmelor sau produselor – aceasta poate schimba caracteristicile unei piețe existente sau poate crea o piață complet nouă,care nu exista anterior prin managementul identităților, publicitate, marketing, media și ambalaje;

P4, inovația de paradigmă – implică schimbare a modelelor mentale de acțiune pentru rezolvarea problemelor asociate cu inovarea unui produs sau serviciu particular.

Indiferent de tipologia folosită, inovația este un proces complex și, datorită vremurilor în care trăim, această tipologie se va îmbunătăți în permanență, iar granițele dintre diferitele tipuri de inovație vor deveni mai clare.

1.3. SURSE ALE INOVAȚIEI DIN PERSPECTIVA UNOR TEORII

Ce determină firmele să inoveze? De ce nu rămân toate în același stadiu, atâta timp cât există o cerere satisfăcătoare pentru produsele lor? Acestea sunt întrebări extrem de importante care își găsesc răspunsuri în literatura de specialitate.

Potrivit lui Peter Drucker există o serie de surse de inovare. Astfel, acestea pot fi clasificate în:

surse interne de inovare ale firmei sau industriei:

Evenimentul neașteptat. Orice succes comercial neașteptat trebuie exploatat de firmă într-o oportunitate de inovare, prin elaborarea unei noi variante de produs sau a unui nou produs care va fi lansat ca viitoare generație.

Neconcordanțe între așteptări și rezultate sau între presupuneri și realități

Necesitățile de îmbunătățire a proceselor.

Schimbări în industrie și în piață: creșterea cererii pe piață sau creșterea industriei aduc noi oportunități de lansare a unor procese de inovare.

sursele externe ale firmei (în mediul social și intelectual):

Schimbările demografice în populație, de exemplu în distribuția pe grupe de vârstă, în educație, în ocupații etc. pot fi oportunități pentru preocupările inovative ale antreprenorilor.

Schimbări în percepție. Înțelegerea percepțiilor clienților asupra produselor firmelor constituie cheia pentru exploatarea oportunităților.

Noi cunoștințe din categoriile invențiilor, brevetelor, know-how sunt oportunități pe care managerii trebuie să analizeze pentru a obține inovare.

O altă variantă este cea propusă de Joẽl Broustail și Frédéric Fréry, aceasta vizând drept surse de inovare furnizorii și clienții, transferul tehnologic de la un sector industrial la altul sau între ramuri industriale diferite și cererile pieței.

Mediul competitiv, forța de muncă din ce în ce mai creativă, precum și o piață din ce în ce mai pretențioasă, vor reprezenta întotdeauna factori destul de puternici pentru a detemina orice companie să inoveze.

1.4. INOVAȚIE LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE – INSTRUMENTE SPECIFICE

Într-un context al globalizării, există o luptă strânsă și în ceea ce privește inovația, Japonia și Statele Unite ale Americii fiind liderii în acest domeniu. Tocmai de aceea, Uniunea Europeană și-a propus să își prindă din urmă competitorii, ajutând Statele Membre să își remedieze problemele în privința inovației, să dezvolte abilitățile necesare și să profite de contextul lor social și economic.

Mai mult decât atât, dincolo de diferențele comparative vizavi de SUA și Japonia, există discrepanțe puternice și între Statele Membre, unele făcând progrese mai mari decât celelalte, existând în cadrul Uniunii Europene și o reticență în ceea ce privește inovația.

Principalele slăbiciuni pe care le-a identificat Uniunea Europeană în ceea ce privește inovația sunt următoarele:

Subinvestirea în cunoștințe. Atât SUA, cât și Japonia (iar China devine un competitor de seamă), investesc sume mari în dezvoltarea de know-how;

Un cadru nesatisfăcător pentru dezvoltarea inovației – pornind de la accesul prost la finanțare, până la folosirea ineficientă a fondurilor în cadrul achizițiilor publice.

Fragmentare mult prea mare și duplicitate a costurilor. Resursele trebuie cheltuite mai eficient.

În cadrul Strategiei de la Lisabona, unul dintre obiective este cel de a crea o Uniune a Inovării, idee care este clarificată într-una din Comunicările Comisiei Europene către Parlamentul European prin următoarele principii:

În vremuri de constrângeri fiscale, UE și Statele Membre trebuie să continue cu investițiile în educație, R&D, inovație și IT&C. Astfel de investiții nu numai că ar trebui ferite de reducerile de buget, dar nici măcar nu ar trebui să fie luate în calcul pentru acestea.

Măsura aceasta ar trebui să meargă mână în mână cu reformele pentru a obține o valoare mai mare pentru bani și pentru a combate fragmentarea. Sistemele UE și naționale de cercetare și inovare trebuie să fie mai bine legate între ele și performanța acestora trebuie îmbunătățită.

Sistemele educționale trebuie modernizate la toate nivelurile, principiul de ghidare al acestora fiind excelența. Este nevoie de universități de clasă mondială, de un nivel mai ridicat al aptitudinilor și de atragerea talentelor din străinătate.

Cercetătorii și inovatorii trebuie să fie capabili să lucreze și să coopereze la nivelul UE la fel de ușor ca în interiorul granițelor naționale. Trebuie creat un cadru care să permită o mișcare adevărată a cunoștințelor.

Accesul la programele europene trebuie să fie simplificat și efectele lor asupra investițiilor din sistemul privat trebuie sporit cu susținerea Băncii Europene de Investiții. Rolul Consiliului European pentru Cercetare ar trebui evidențiat iar contribuția programelor la dezvoltarea IMM-urilor trebuie sporită. Fondul European pentru Dezvoltare Regională trebuie să fie exploatat la maxim pentru a dezvolta capacitatea de cercetare și inovație de-a lungul Europei, bazându-se pe strategiile de specializare regională.

Trebuie să fie obținută mai multă inovație din cercetare. Cooperarea dintre lumea științei și lumea afacerilor trebuie sporită, obstacolele trebuie eliminate și trebuie aplicate stimulente.

Trebuie eliminate barierele pentru antreprenori care îi opresc din a aduce idei noi pe piață: accesul mai bun la finanțare, mai ales pentru IMM-uri, Drepturi mai accesibile de Proprietate Intelectuală, ținte și reglementări mai înțelepte și mai ambițioase, o stabilire mai rapidă a standardelor de interoperabilitate și folosirea strategică a bugetelor masive de achiziții.

Parteneriatele Europene pentru Inovație ar trebui să fie lansate pentru a accelera cercetarea, dezvoltarea și implementarea inovațiilor pentru a rezolva provocările societale majore, dezvolgtarea expertizei și resurselor și sporirea competitivității industriei UE.

Atuurile europene în materie de design și creativitate trebuie să fie mai bine exploatate iar inovația socială trebuie să fie pe primul loc. Trebuie dezvoltată o înțelegere mai bună a inovației în sectorul public, trebuie identificate și făcute vizibile inițiativele de succes și trebuie susținut progresul.

Este necesar să se lucreze și mai bine cu partenerii internaționali, ceea ce înseamnă deschiderea programelor de R&D, în timp ce se asigură condiții comparabile în străinătate. Aceasta înseamnă și adoptarea unui front comun european acolo unde este nevoie de o protejare a intereselor.

Uniunea Inovării conține peste 30 de puncte de acțiune, acestea putând fi sistematizate în felul următor:

Întărirea bazei de cunoaștere a Europei

Cercetarea și educația susțin inovația. Europa ar avea nevoie de cel puțin încă un milion de cercetători în următorul deceniu pentru a atinge ținta de investiții din 3% din PIB dedicați cercetărilor cu R&D până în 2020. Uniunea Inovării propune măsuri de a termina Zona de Cercetare Europeană până în 2014, ceea ce însemnă o mai mare coerență între politicile de cercetare naționale și cele europene și înlăturarea barierelor din calea mobilității cercetătorilor. În ceea ce privește educația, Comisia susține colaborarea dintre mediul de afaceri și cel academic pentru dezvoltarea unei programe care să completeze spațiile goale din domeniul aptitudinilor privind inovația.

Aducerea ideilor bune pe piață

Uniunea Europeană propunerea crearea unei piețe europene pentru inovație care să atragă companiile și afacerile inovative. Pentru a atinge acest obiectiv, sunt propuse mai multe măsuri în domeniul patentelor, standardizării, achizițiilor publice și a reglementărilor. Uniunea Inovării are de asemenea drept scop stimularea investițiilor în sectorul privat și propune printre altele sporirea investițiilor riscante de capital care momentan sunt la un un sfert din nivelul celor din SUA.

Maximizarea beneficiilor regionale și sociale

Pentru a evita o diziviune a inovației între regiunile cele mai inovatoare și celelalte, Comisia Europeană asistă Statele Membre pentru folosirea mai bună a restului de 86 de miliarde euro de fonduri structurale programate penru 2007-2013 alocate pentru cercetare și inovare. Unul din scopurile Uniunii Europene este de a implica pe toată lumea în inovație, mai ales în ceea ce privește asigurarea implicării angajaților care pot influența companiile și autoritățile publice să inoveze și atunci când vine vorba de inovație socială.

The Innovation Union aims to involve everyone in innovation. This is particularly true in terms of ensuring employees themselves can influence the way businesses and public authorities innovate and also when it comes to social innovation

Unirea eforturilor pentru descoperiri majore

Parteneriatele Europene pentru Inovație sunt un nou mod de a aduce laolaltă actorii din sectorul public și pe cei din sectorul privat la nivel european, atât la nivel regional, cât și național pentru a face față provocărilor majore precum schimbările climatice, securitatea energetică și alimentară, sănătatea și îmbătrânirea populației. Aceste provocări reprezintă oportunități de noi afaceri și aceste Parteneriate vor avea scopul de a oferi Uniunii Europene un avantaj în aceste piețe.

Colaborarea internațională

Uniunea Europeană recunoaște faptul că trebuie să lucreze mai bine cu partenerii săi internaționali, ceea ce înseamnă că Europa ar trebui să fie deschisă pentru accesul la programele sale de R&D, asigurând condiții comparabile în străinătate. Aceasta înseamnă, de asemenea, că Uniune Europeană și Statele Membre trebuie să trateze cooperarea științifică cu partenerii externi ca o preocupare continuă și să dezvolte abordări comune pentru protejarea intereselor.

La nivelul Uniunii Europene, inovația este măsurată cu ajutorul Sondajului privind Inovația la nivelul Comunității, care face mai ușoară înțelegerea procesului de inovație și analizează efectele acesteia asupra economiei, incluzând competitivitatea, ocuparea forței de muncă, creșterea economică și modele comerciale. Primul sondaj a fost realizat în 1993 și, de atunci, a fost repetat din patru în patru ani, până în 2004, când s-a trecut la o frecvență de doi ani. Un sondaj complet este realizat la patru ani și unul mai mic o dată la doi ani. Până acum au fost realizate șase astfel de sondaje. Cele mai recente date sunt cele din 2008, comparative cu 2006.

Pentru această perioadă, conform datelor Eurostat, o treime din intreprinderile inovatoare din UE-27 au cooperat cu alte intreprinderi, universități sau institute publice de cercetare, în timp ce restul de două treimi s-au bazat numai pe resursele interne. Cel mai mare nivel de cooperare a fost atins în Danemarca cu 56.8 %, urmată de Cipru cu 51.4 %, Belgia – 48.8 % și Estonia 48.6 %. La extrema cealaltă se află România cu 13.8 %, Italia cu 16.2 %, Bulgaria și Latvia cu 16.6 %. Atunci când au fost întrebate în privința obiectivelor inovației, mai mult de jumătate din întreprinderile inovatoare din UE-27 au menționat îmbunătățirea calității bunurilor și serviciilor și mărirea gamei de bunuri și servicii. Aproximativ 39.6 % dintre acestea au indicat că își doreau o cotă mai mare de piață sau să intre pe noi piețe.

Figura 1 Intreprinderi cu inovație tehnologică, indiferent de inovația organizational sau de marketing – 2008

Sursa: Eurostat

În ceea ce privește țara noastră, ea ocupă un loc destul de bun în clasamentul european în ceea ce privește numărul de intreprinderi care au inovație tehnologică, depășind Bulgaria și Estonia, care au aproximativ 600 de intreprinderi, dar fiind în urma altor țări vecine precum Polonia sau Republica Cehă care înregistrează un avans considerabil. Polonia are aproximativ 3,700 intreprinderi cu inovație tehnologică față de 1,904 ale României.

Figura 2 Activități de inovație abandonate sau suspendate înainte de finalizare -2008

Sursa: Eurostat

România stă bine și la capitolul activități de inovație la care s-a renunțat înainte de finalizare, fiind printre țările cu o valoare mică a acestui indice, mai precis în ultimele trei, fiind depășită de Bulgaria sau Polonia unde astfel de renunțări sau suspendări de activitate sunt mai pronunțate.

Atât România, cât și Uniunea Europeană au un drum destul de lung și anevoios de parcurs pentru ca inovația într-adevăr să ocupe locul de seamă pe care îl merită. Contextul actual al crizei economice nu este unul extrem de favorabil dar trebuie privit ca o oportunitate pentru a accelera ritmul de inovație și nu ca un impediment.

COMPETITIVITATEA – ANSAMBLU COMPLEX GENERAT DE INOVAȚIE

Omenirea a progresat pentru că întotdeauna a încercat să își depășească limitele. Fără această dorință de a experimenta ceva nou și de a vedea ce se întâmplă daca…? nu am fi ajuns în era în care comunicăm cu persoane aflate la sute de mii de kilometri distanță fără nicio problemă. Dar nu ne-am aflat într-o competiție numai cu noi înșine, ci și într-o competiție între noi. Pornind de la care să cucerească mai multe țări, până la care să descopere mai mult, am ajuns la care companie să creeze un telefon mai subțire, un mediu mai propice pentru a eficientiza angajații sau o nouă tehnologie care să revoluționeze lumea. Nimeni nu ar fi crezut că vom ajunge atât de departe într-un timp atât de scurt, dar putem spune că suntem în stadiul în care mediul economic este o adevărată junglă, una cu reguli și autorități supraveghetoare, dar în care regula de aur este „cel mai bun câștigă” pentru că dacă nu ești competitiv, vei fi înghițit de alți jucători de pe piață.

. DEFINIREA COMPETITIVITĂȚII

Competitivitatea nu este un termen relativ nou, economiștii încercând să îi confere o definiție cât mai cuprinzătoare și relevantă. Totuși, un aspect de care trebuie ținut cont, este faptul că odată cu Uniunea Europeană și dezvoltarea fără precedent a Statelor Unite ale Americii, conceptul de competitivitate a suferit ușoare modificări, iar pentru definirea acestuia trebuie să luăm în calcul contextul actual.

Pornind de la o logică foarte simplă, a fi competitiv înseamnă a face față cu succes competiției. Competiția reprezintă rivalitatea între firme existente și potențiale pentru câștigarea/menținerea clienților. Poziția pe care o ocupă o firmă în această competiție este dată de competitivitatea sa.

Xavier Sala-i-Martin definește competivitatea drept „un set de instituții, politici și factori care determină nivelul de productivitate al unei țări.” Una dintre cele mai importante perspective teoretice asupra competitivității îi aparține lui Michael Porter. Acesta consideră că competitivitatea poate fi definită „de productivitatea cu care o națiune își utilizează resursele umane, de capital și cele naturale. Pentru a înțelege competitivitatea, punctul de început îl reprezintă sursele de prosperitate ale unei națiuni. Standardul de viață al unei națiuni este măsurat de valoarea bunurilor și serviciilor produse per unitate de produse. Productivitatea depinde de valoarea produselor și serviciilor unei națiuni – măsurată cu ajutorul prețurilor de pe piață – și de eficiența cu care acestea pot fi produse. Productivitatea depinde de asemenea de abilitatea unei economii de a își mobiliza resursele umane. Adevărata competitivitate este măsurată cu ajutorul productivității.”

O altă definiție a competitivității este dată de D’Andrea Tyson: „competitivitatea unei națiuni este dată de gradul în care aceasta, în condiții loiale ale pieței, poate produce bunuri și servicii care trec testul piețelor internaționale în timp ce extinde venitul real al cetățenilor săi.” Și acest autor consideră că competitivitatea la nivel național se bazează pe o performanță de productivitate ridicată și că competitivitatea este asociată cu standarde mai ridicate de locuire și oportunități mai bune de angajare.

Conceptul de competitivitate, intens dezbătut, nu și-a primit încă o definiție clară și unanim acceptată. Acest lucru nu se va întâmpla într-un viitor apropiat. Date fiind condițiile economice aflate într-o permanentă schimbare și nevoia crescândă de adaptabilitate, este mai mult decât evident că definiția competitivității va fi și ea adaptată în funcție de noua economie.

2.2. INDICATORI DE MĂSURARE A COMPETITIVITĂȚII

Dacă definirea competitivității este o provocare, același lucru se poate spune și despre stabilirea unor indicatori care să poată fi folosiți pentru măsurarea acesteia. În ultimul deceniu au fost creați diferiți indicatori, din care s-au remarcat trei, indicatori care au încercat să ia în calcul mediul economic, cerințele sale și mai ales schimbările permanente. Flexibilitatea de care aceștia au dat dovadă, precum și adaptabilitatea la noile condiții economice, sunt cerințe obligatorii pentru ca aceștia să fie relevanți pentru mediul de afaceri și să poată fi utilizați cu succes pentru a face analize și comparații între țări.

Gradul de competitivitate al unei țări poate fi măsurat, fie la nivel macroeconomic, fie microeconomic:

Forumul Economic Mondial (World Economic Forum) realizează anual un indice numit Global Competitiveness Index – Indicele competitivității Globale (ICM). Acesta include informații despre calitatea instituțiilor, politicilor, structurilor care susțin procesul creșterii în diferite țări. Acest indice a fost creat de Xavier Sala-i-Martin și Elsa V. Artadi și prezentat pentru prima dată în Global Competitiveness Report 2003-2004.

Acest indice este calculat pe baza a 110 variabile, dintre acestea două treimi provenind din Executive Opinion Survey (un sondaj la care participă un eșantion reprezentativ de lideri de afaceri din țările luate în calculul indicelui – aproape 13,500 în 2010 din 142 de țări) iar o treime din surse publice de informații precum Națiunile Unite. Variabilele sunt organizate pe 12 mari categorii, fiecare categorie fiind considerată determinantă pentru competitivitate.

Potrivit acestor stâlpi ai competitivității, economiile se pot împărți în trei categorii:

Economii bazate pe factori care bifează cerințele de bază:

Instituții;

Infrastructură;

Stabilitate macroeconomică;

Educație primară și sănătate;

Economii bazate pe eficiență care prezintă factorii ce sporesc eficiența:

Educație superioară și training;

Eficiență a pieței bunurilor;

Eficiență a pieței forței de muncă;

Gradul de sofisticare al pieței financiare;

Disponibilitatea către tehnologie;

Mărimea pieței.

Economii bazate pe inovație care prezintă factorii de inovație și sofisticare:

Gradul de sofisticare al afacerilor;

Inovație.

Indicele competitivității macroeconomice, folosit până în 2003 (inclusiv) și creat de Jeffrey Sachs și John McArthur. Acesta cuprinde informații despre calitatea instituțiilor, politicilor și structurilor care susțin procesul creșterii economice. Indicele este construit pe baza a trei stâlpi ai creșterii economice:

Mediul macroeconomic:

Stabilitatea macroeconomică, ca factor cauzal, este extrem de importantă, dar nu și suficientă pentru explicarea creșterii economice.Totuși, economia nu va crește într-un mediu macroeconomic nefavorabil. De exemplu, firmele nu pot acționa eficient într-un mediu în care inflația are valori foarte mari iar sistemul bancar nu poate funcționa bine dacă guvernul gestionează deficite foarte mari. În concluzie, economia.

Calitatea instituțiilor publice:

Deși vorbim de economii de piață, firmele – cele care crează cea mai mare parte a bogăției, acționează pe o piață în care există și funcționează instituții create și menținute de guvern. De aceea, este extrem de important ca instituțiile public e să își îndeplinească mai mult decât bine datoria, pentr a asigura un cadru eficient în care firmele să își desfășoare activitatea.

Tehnologia:

Pe termen lung, o economie nu poate crește decât dacă sunt realizate progrese tehnologice. Țările bogate nu consumă mai multe bunuri decât cele sărace, ci bunuri cu o calitate mai mare și caracterizate de dinamism.

Potrivit acestui model, țările se împart în două categorii:

Țări din grupul de bază al inovatorilor – țările care au înregistrat valori superioare acestui indicator; sunt țări aflate în apropierea frontierei tehnologice, în care dezvoltarea este direct influențată de capacitatea lor de inovare;

Țări din grupul non-inovatorilor – țările care au înregistrat valori inferioare ale acestui indicator; sunt țări care depind de tehnologia adusă din afară.

Acest model este foarte bine sistematizat de autorii săi: „instituțiile puternice sunt necesare pentru asigurarea dezvoltării tehnologice; tehnologia sofisticată reprezintă baza stabilității macroeconomice, fiecare factor fiind în directă legătură cu creșterea economică.”

Indicele competitivității mediului de afaceri, dezvoltat de Michael Porter, a fost prezentat pentru prima dată în Global Competitiviness Report din 2000.

Productivitatea înregistrată la nivelul unei țării este, în cele din urmă, determinată de productivitatea firmelor, naționale sau străine, care funcționează pe teritoriul acesteia. Conform Global Competitiveness Report cel puțin doi factori explică fundamentele macroeconomice ale productivității, respectiv:

1. gradul de sofisticare specific firmelor autohtone și străine care concurează pe piața internă;

2. calitatea mediului microeconomic în care acționează firmele respective.

Cei doi factori se intercondiționează, gradul de sofisticare fiind direct dependent de calitatea mediului autohton al afacerilor. Strategiile tot mai sofisticate necesită forță de muncă superior calificată, îmbunătățirea infrastructurii, institute de cercetare avansate, o concurență ridicată. Mediul de afaceri intern poate fi înțeles ca rezultat al interacțiunii între următorii patru factori cunoscuți sub numele de „diamantul lui Porter”:

calitatea input-urilor (resurse umane, naturale, nivelul capitalului, gradul de dezvoltare al infrastructurii fizice, tehnologice, administrative etc.);

mediul de afaceri în care evoluează strategiile și rivalitățile dintre firme (influențat de politicile economice, gradul de dezvoltare al concurenței, etc.)

calitatea/gradul de sofisticare al cererii autohtone,

prezența unor industrii conexe și înrudite.

Indiferent de modalitatea aleasă pentru măsurarea competitivității, acești indicatori încearcă să surprindă până în cele mai mici detalii orice aspect economic și nu numai care poate influența competitivitatea. Este posibil ca modul de măsurare al acesteia să se schimbe încă o dată, dat fiind contextul economic nefavorabil și necesitatea unei regândiri a economiei de piață.

2.3 ROMÂNIA ÎN CLASAMENTUL GLOBAL AL COMPETITIVITĂȚII

România este una dintre cele 102 țări incluse în raportul World Economic Forum, ultimele date disponibile fiind cele pentru 2011, date ce nu arată o imagine pozitivă a României, dat fiind o involuție ce poate fi observată clar din valoare indicatorilor.

Potrivit raportului World Economic Forum 2011-2012, România se plasează pe locul 77 în 2011, cu mult înaintea performanței obținute în 2010, când România ocupa locul 67 ( sau comparativ cu poziția 64 obținută în 2009). Pentru 2011, România a obținut o valoare de 4,1 pentru Indicele Global de Competitivitate, comparativ cu 4.2 în 2010.

Potrivit clasificărilor din cadrul acestui indice, România s-a plasat în categoria țărilor conduse de eficiență.

Tabelul 1 Valorile indicatorilor pentru România în cadrul IGC

Sursa: The Global Competitiveness Report 2011-2012, World Economic Forum, 2011, Geneva, pag. 304

În urma chestionării liderilor din mediul de afaceri, au fost identificate o serie de probleme ce pot fi considerate ca fiind frâne în calea sporirii competitivității. Printre acestea, nivelul ridicat al taxelor și birocrația, veșnicile probleme menționate în absolut toate sondajele, ocupă poziții fruntașe și aici, cu 15.5%, respectiv 13%. Corupția (9.7%), precum și instabilitatea politică (11.9%) sunt printre principalii factori care afectează competitivitatea României.

Figura 3 Problemele României, identificate în cadrul Executive Opinion Survey

Sursa: The Global Competitiveness Report 2011-2012, World Economic Forum, 2011, Geneva, pag. 304

Figura 4 Poziția României în clasamentul mondial al Indicelui Global al Competitivității

Sursa: The Global Competitiveness Report 2011-2012, World Economic Forum, 2011, Geneva, pag. 304

Deși România ocupă o poziție relativ bună comparativ cu datele la care ne-am aștepta, fiind aproape la mijlocul clasamentului, nu poate fi ignorat faptul că criza și-a pus amprenta asupra țării noastre, ducând la o retrogradare în acest clasament. Mai mult decât atât, faptul că acest raport evidențiază pentru încă o dată aceleași probleme – corupția, lipsa infrastructurii, probleme cu taxele, ar trebui să constituie un semnal de alarmă și ar trebui să determine România să se îndrepte către o rezolvare mai rapidă și eficientă a acestora. Criza trebuie privită ca o oportunitate de sporire a competitivității și nu ca o scuză.

IMM-URILE ÎN CONTEXTUL MEDIULUI SOCIO-ECONOMIC ACTUAL

Banii sunt sângele care irigă economia. În contextul economic, ce rol joacă IMM-urile? Putem spune că acestea sunt actori importanți care pun în mișcare rotițele mecanismului economic. Înainte de a gândi la scară de multinaționale și întreprinderi cu mii de angajați, trebuie să ne reamintim de faptul că la baza piramidei sunt întreprinderile mici și mijlocii, care, datorită numărului și potențialului lor, reprezintă o piesă importantă în tabloul economic. Tocmai de aceea, Uniunea Europeană le plasează în centrul inițiativelor sale economice și a dezvoltat instrumente speciale pentru stimularea activității acestora.

. DEFINIREA ȘI TIPOLOGIA IMM-URILOR

Deși relativ noi ca element de clasificare în activitatea economică, se poate spune clar că nu există dubii în privința definirii IMM-urilor. Acestea sunt definite clar atât la nivel european, cât și în legislațiile naționale ale statelor membre, în ambele cazuri fiind realizată și o tipologie a acestora.

Prima definiție oferită de Uniunea Europeană pentru IMM-uri a fost inclusă într-o recomandare a Comisiei Europene din anul 1996 și prevedea următoarele:

Întreprinderile mici și mijlocii – IMM-urile, sunt definite ca întreprinderi care:

Au mai puțin de 250 de angajați și:

Au fie o cifră de afaceri care nu depășește plafonul de 40 milioane ECU sau

Un total bilanțier care nu depășește 27 ECU anual

Sunt conforme cu criteriul de independență (întreprinderile independente sunt cele al căror capital sau drepturi de votare nu sunt deținute în proporție de 25% sau mai mult de o întreprindere sau împreună de mai multe întreprinderi, căzând în afara definiției IMM-urilor sau al unei microintreprinderi, oricare ar fi cazul. Pragul poate fi depășit în următoarele două cazuri: 1. Dacă întreprinderea este deținută de corporații de investiții publice, de companii de mare risc sau de investitori instituționali, cu condiția ca niciun control să nu fie exercitat individual sau concertat; 2. Dacă capitalul este împărțit în așa fel încât nu este posibil să se determine de cine este deținut sau dacă întreprinderea declară că poate presupune în mod legitim că nu este deținută în proporție de 25% sau mai mult de mai mult de o întreprindere sau împreună de mai multe întreprinderi, căzând astfel în afara definiției IMM-urilor sau a unei microintreprinderi, oricare s-ar aplica).

Acolo unde este necesar să se facă distincția dintre întreprinderi mici și cele mijlocii, întreprinderea mică este definită ca o întreprindere care:

Are mai puțin de 50 de angajați și

Are fie o cifră de afaceri anuală care nu depășește 7 milioane ECU sau un total bilanțier care nu depășește 5 milioane ECU,

Se confomează cu criteriul de independență.

În anul 2003, Uniunea Europeană a modificat definiția IMM-urilor pentru a se adapta schimbărilor de pe piață. Se simțea nevoia updatării pragurilor stabilite în definiția inițială. Dincolo de acest aspect, Uniunea Europeană a luat în calcul promovarea microintreprinderilor, necesitatea de îmbunătăți accesul la capital, de promovare a inovației și de a îmbunătăți accesul la cercetare&dezvoltare și de a lua în calcul diferitele tipuri de relații între întreprindere. Această definiție a devenit aplicabilă începând cu anul 2005 și servește drept recomandare Statelor Membre.

Primul pas spre definirea unui IMM este ca acesta să fie considerat o întreprindere. Potrivit legislației europene, o întreprindere este „o entitate implicată într-o activitate economică, indiferent de forma sa legală. Aceasta include mai ales persoane care lucrează pe cont propriu, și afaceri de familie implicate în comerț sau alte activități, și parteneriate sau asociații implicate în mod regulat într-o activitate economică.”

Din momentul în care s-a stabilit clar că avem de-a face cu o întreprindere, sunt trei criterii ce trebuie luate în calcul:

Numărul de angajați;

Cifra de afaceri anuală;

Valoarea bilanțieră anuală.

Tabel 1 Noile praguri pentru definirea IMM-urilor

Sursa: Enterprise and industry publications, The new SME definition – User guide and model declaration, European Commission, Bruxelles, 2005, pag. 14

Personalul include orice angajat full-time, part-time sau chiar și temporar din următoarea categorie:

Angajați;

Persoane care lucrează pentru întreprindere care îi este subordonată și este considerat ca fiind angajați conform legii naționale;

Managerii-proprietari;

Partenerii implicați într-o activitate regulată în cadrul întreprinderii și care beneficiază de avantaje financiare din partea întreprinderii.

Ucenicii sau studenții care sunt implicați în traininguri vocaționale nu sunt incluși în numărătoare. Excluși sunt și cei care sunt în concediu maternal sau parental. Personalul angajat part-time, cei care lucrează doar temporar pe parcursul unui an sau cei care nu au lucrat pe tot parcursul anului sunt luați în calcul ca fracțiuni de unități.

Cifra anuală de afaceri este determinată prin calculul venitului pe care întreprinderea l-a primit în timpul anului respectiv din vânzări și din serviciile sale după ce a fost plătit orice rabat. Cifra de afaceri nu ar trebui să includă TVA-ul sau alte taxe indirecte. Valoarea bilanțieră anuală se referă la valoarea activelor principale ale companiei.

O întreprindere este autonomă dacă:

Este total autonomă – nu deține nicio participație în alte întreprinderi și nicio întreprindere nu deține nicio participație în întreprinderea respectivă;

Deține mai puțin de 25% din capitalul sau drepturile de vot (oricare este mai mare) într-una sau mai multe întreprinderi și/sau cei din exterior au o participație de 25% sau mai mare în capitalul sau drepturile de votare (oricare este mai mare) în întreprinderea respectivă.

Figura 5 Întreprinderile autonome conform UE

Sursa: Enterprise and industry publications, The new SME definition – User guide and model declaration, European Commission, Bruxelles, 2005, pag. 17

Conform legislației din România, o întreprindere este: „orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul obținerii de profit, în condiții de concurență, respectiv: societăți comerciale, societăți cooperative, persoane fizice care desfasoară activități economice în mod independent și asociații familiale autorizate potrivit dispozițiilor legale în vigoare.”

IMM-urile, conform legislației adoptate în România, trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

au un număr mediu anual de salariați mai mic de 250

realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situații financiare aprobate. Prin active totale se înțelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans.

Potrivit legii, avem următoarea clasificare:

microîntreprinderi – au până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei;

întreprinderi mici – au între 10 și 49 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei;

întreprinderi mijlocii – au între 50 și 249 de salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau dețin active totale care nu depășesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.

Pentru a clasifica IMM-urile, Birley și Westhead au identificat o criterii:

vârsta firmei

tipul de proprietate

natura managementului practicat

structura organizatorică

producția realizată

industria de care aparține firma

amplasarea întreprinderii

profilul relației produs/piață

Tabel 2 Tipologia IMM-urilor

Sursa: Grigore, Ana Maria, Managementul resurselor umane în întreprinderi mici, Editura Olimp, 2006, pag. 36

O definire cât mai clară a IMM-urilor, acceptată la nivel european, cât și național, este absolut necesară pentru un bun mers al mediului economic. Atâta timp cât există o armonizare a legislației naționale cu cea europeană și criteriile de definire și clasificare a IMM-urilor sunt cât mai clare, cu atât este mai bine pentru practica economică și pentru mediul de afaceri.

2.2. NOI TENDINȚE ÎN AFACERI – FUNDAMENT AL DEZVOLTĂRII IMM-URILOR

Într-un mediu economic instabil și în permanentă schimbare, IMM-urile sunt forțate să se adapteze cât rapid și să dea dovadă de flexibilitate. Atât acestea, cât și mediul economic în general, statul și Uniunea Europeană trebuie să lucreze împreună pentru a răspunde cât mai bine prin măsuri de contracarare a crizei și de stimulare a IMM-urilor.

În fiecare an, IMM-urile invită statul român la discuții, din nefericire nu întotdeauna având un succes extraordinar. Din punct de vedere al capacității de analiză, IMM-urile, prin permanentul dialog între ele și implicarea directă în mediul economic, reușesc să identifice mult mai bine problemele și măsurile necesare pentru stimularea mediului economic. O mai mare deschidere din partea statului ar putea duce la un dialog mai deschis și adoptarea mai rapidă a unor măsuri eficiente.

2.3 STIMULAREA ȘI DEZVOLTAREA INOVĂRII ȘI A COMPETITIVITĂȚII LA NIVELUL IMM-URILOR

Pentru ca IMM-urile să reușească să facă față pe piață, trebuie să fie competitive. Pentru aceasta, rețeta de succes este asigurată de inovație. Uniunea Europeană pune mare accent pe inovație și, de aceea, pune la dispoziție mai multe instrumente pentru stimularea IMM-urilor și pentru a le încuraja să promoveze și să dezvolte inovația în cadrul lor.

Unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Europene pentru sprijinirea inovației la nivelul IMM-urilor este „Programul cadru pentru Competitivitate și Inovație.” Acesta sprijină activitățile inovatoare (inclusiv eco-inovația), oferă un acces mai bun la finanțare și furnizează servicii de asistență pentru afaceri la nivelul regiunilor, încurajează o mai bună adoptare și utilizare a tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC) și ajută la dezvoltarea societății informaționale. De asemenea, promovează creșterea sporită a energiilor regenerabile și eficiența energetică. Perioada de desfășurare a programului CIP este 2007-2013, cu un buget total de 3621 milioane €.

CIP se împarte în trei programe operaționale, fiecare cu obiectivele sale specifice, dorind să contribuie la competitivitatea întreprinderilor și capacitatea lor de inovație în propriul domeniu de activitate, cum ar fi TIC sau energia durabilă:

Programul pentru inovație și antreprenoriat (EIP)

Acesta se concentrează pe următoarele aspecte:

Accesul la finanțare pentru IMM-uri prin instrumentele financiare CIP care are drept țintă IMM-uri aflate în diferite faza ale ciclului lor de viață și susține investițiile în dezvoltarea tehnologică, inovație și eco-inovație, transferul de tehnologie și depășirea barierelor granițelor pentru activitățile de afaceri;

Servicii de afaceri: „Rețeaua europeană de Întreprinderi” – Centre de afaceri și inovație în toată Uniunea Europeană și dincolo de aceasta oferă întreprinderilor servicii gratuite și de calitate pentru a le ajuta să fie mai competitive;

Suport pentru dezvoltarea politicii pentru inovație: susținerea rețelelor transnaționale a diferiților actori din procesul de inovație și companii inovatoare, incluzând activități de benchmarking și schimburi de bune practici;

Proiecte pe eco-inovație în fază de pilot sau care pot fi puse în aplicare pe piață pentru testare în condiții reale a produselor inovatoare, ale produselor și serviciilor care nu sunt complet lansate pe piață din cauza riscurilor reziduale și care au drept scop reducerea impactului asupra mediului, prevenind poluarea sau realizarea unei utilizări mai eficiente a resurselor naturale;

Suport pentru inovație și politici pentru IMM-uri prin contracte și granturi: muncă analitică și activități de sporire a conștientizare (ex. Conferințe și studii) privind anumite sectoare industriale, IMM-uri sau politici de inovare, care sunt organizate pentru a informa și a susține factorii de decizie și pentru a face sugestii privind politicile pentru a crește cooperarea dintre Statele Membre.

Programul de sprijinire a politicii în materie de tehnologie a informației și comunicațiilor (ICT-PSP)

Acest program are ca scop stimularea asumării unor servicii mai numeroase și inovatoare în domeniul TIC bazate pe exploatarea conținutului digital în Europa de către cetățeni, guverne și afaceri, mai ales de IMM-uri. Finanțarea se duce mai ales spre proiecte pilot, implicând atât organizații publice, cât și private, pentru validarea într-un context real, a serviciilor inovatoare TIC în domenii precum

sănătate, îmbătrânire și incluziune;

biblioteci digitale;

servicii publice îmbunătățite;

eficiență energetică și mobilitate inteligentă;

evoluția multilingvistică a web-ului și Internetului.

Programul european pentru energie inteligentă (IEE)

Acest program va ajuta la atingerea țintelor pe care Uniunea Europeană și le-a propus pentru schimbările climatice și energie. Acest program, cu o finanțare totală de 730 milioane euro, susține proiectele și inițiativele concrete ca de exemplu: instruirea asupra noilor tehnici de construcții care pot duce la economii de energie de cel puțin 50% în comparație cu clădirile tradiționale sau susținerea orașelor europene de a dezvolta un transport mai eficient din punct de vedere energetic și mai curat.

Dincolo de CIP, mai există și alte surse de finanțare pentru IMM-uri din partea Uniunii Europene:

Fondurile Structurale – POSCCE, al cărui obiectiv este creșterea productivității întreprinderilor românești pentru reducerea decalajelor față de productivitatea medie la nivelul Uniunii. Măsurile întreprinse vor genera până în 2015 o creștere medie a productivității de cca. 5,5% anual și vor permite României să atingă un nivel de aproximativ 55% din media UE.

Inițiativa JEREMIE- Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises – o inițiativă a Comisiei Europene dezvoltată împreună cu Fondul European de Investiții, ce promovează folosirea instrumentelor de inginerie financiară pentru îmbunătățirea accesului la finanțare a IMM-urilor prin intervențiile de Fonduri Structurale.

FP7 – Seventh Framework Programme- IMM-urile inovatoare pot aplica cu proiecte în cadrul acestui program folosind Facilitatea Financiară de Împărțire a Riscului care poate susține cercetarea aplicată și comercializarea rezultatelor.

Indiferent de proiectul vizat și de domeniul ales, IMM-urile au o plajă largă de finanțare din care pot alege. Uniunea Europeană încearcă să acopere o paletă cât mai mare de activități și să ofere acces cât mai facil la finanțare pentru IMM-uri. Deși mai este de lucru în acest domeniu, IMM-urile care doresc să fie competitive și să pună în practică ideile inovatoare dar găsesc cu greu resursele pentru aceasta, au o alternativă viabilă în finanțarea de la Uniunea Europeană.

PREOCUPĂRI PRIVIND DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE INOVARE ORIENTATE SPRE CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII FIRMEI PROCTER&GAMBLE

Pentru a se remarca pe piață dar mai ales pentru a ajunge în top și a rămâne acolo, o firmă va trebui să fie în permanentă preocupată de inovație. Acest aspecte este o cerință imperios necesară pentru o companie care dorește să fie un jucător major nu numai pe o singură piață, ci la nivel european și chiar mondial. Deși ar putea părea ușor pentru o companie mare să fie un susținător al inovației datorită resurselor financiare numeroase, o astfel de companie are de-a face cu numeroase alte provocări și există companii care tocmai pentru că nu au inovat nu au rezistat pe piață. Un exemplu din seria companiilor pentru care inovația este pe primul loc este Procter&Gamble.

4.1. CULTURA INOVĂRII ÎN CADRUL FIRMEI PROCTER&GAMBLE

Un an extrem de important pentru cultura acestei companii este anul 2000. Până atunci, produsele noi introduse pe piață aveau o rată de succes comercial de 15% până la 20%. Pentru fiecare șase noi produse, comercializate, unul acoperea investiția. Deși aceasta a fost pentru mult timp rata predominantă în industria bunurilor finale pentru consumator, P&G a reușit să ducă această rată la nivelul de 50-60%. Ceea ce a schimbat cifrele a fost decizia de a se concentra pe inovație, decizie ce a fost adoptată odată cu venirea noului director executiv, A.G. Lafley.

Strategia de concentrare asupra inovației a fost motivată în cadrul P&G de următorii factori:

A fost nevoie de o lărgire a capabilităților. În cadrul fiecăreia dintre afacerile se practică deja o formă sau alta de perfecționare a inovației, dar această dezvoltare nu a avut loc peste tot la același nivel. Pentru aceasta a fost nevoie ca cei care luau deciziile în cadrul fiecăreia dintre afaceri să studieze mediul competitiv și capabilitățile proprii pentru a-și da seama ce fel de inovații erau cele mai potrivite și atrăgeau consumatorii.

Dezvoltarea unei culturi inovaționale deschise a fost critică pentru crearea oportunităților esențiale de creștere apărute odată cu piețele noi. În următorii 10 ani, între un miliard și două miliarde de oameni din Asia, America Latină, Europa de Est și Orientul Mijlociu vor trece de la un mod de viață rural, de subzistență, la unul urban, și din ce în ce mai îmbelșugat. Aceasta înseamnă că vor avea mai multe opțiuni, o legătură mai mare cu economia mondială și posibilitatea de a atinge mai multe scopuri și vor deveni, pentru prima dată, consumatori obișnuiți ai produselor de marcă din categorii ca igienă personală, îmbrăcăminte și mâncare. Pentru a îi atrage, P&G avea nevoie de produse și procese noi dar și prin implicarea în viața socială a comunității, iar pentru acest lucru trebuia să fie mobilizați atât oamenii din interiorul companiei, cât și pe cei din afară, care sunt familiari cu valorile și nevoile consumatorilor din aceste părți ale lumii.

Tipurile de inovație de la Procter & Gamble trebuie să fie realizate prin intermediul echipelor. Ideea unui produs nou poate veni de la o singură persoană, dar numai un efort colectiv poate crea prototipul și apoi lansa produsul. Pentru ca inovația să fie parte integrantă atât din strategia de afacere, cât și din procesele de lucru este nevoie de o rețea largă de interacțiuni sociale. Potrivit experienței P&G multe dintre eșecurile inovației sunt, de fapt, eșecuri sociale. De multe ori, cauza principală este interacțiunea socială precară; oameni importanți pur și simplu nu poartă discuții productive destul de des.

Pentru a crea o cultură inovațională deschisă la P&G, s-au implementat o serie de măsuri:

Misiunea companiei a fost extinsă pentru a include următoarea filozofie: „consumatorul este șeful”. Acesta a devenit o prioritate culturală clară, simplă și cuprinzătoare atât pentru angajații noștri, cât și pentru părțile implicate: furnizorii și partenerii de vânzare. S-a creat o legătură directă între acest concept și inovație. De la stadiul de formare a ideilor și până la vânzarea unui produs, consumatorul „ar trebui să fie în centrul a tot ceea ce se face” la P&G.

Compania încearcă să inoveze în permanență. „Rafinăm constant modelul de lansare a produselor – de la idee la prototip, la producție și apoi comercializare. Aplicarea acestei practici secvențiale pe o scară largă și posibilitatea repetării ei nu înseamnă eliminarea analizei. De fapt, există încă destulă analiză pe parcurs. De aceea, avem nevoie de lideri activi și o cultură inovațională puternică”.

P&G și-a dezvoltat capacitatea de a implementa inovația pe scară largă. Astfel, practicile de inovație sunt concepute pentru învățarea activă în cadrul tuturor funcțiilor, categoriilor de produse și locațiilor geografice.

Managementul P&G și-a dezvoltat o disciplină proprie datorită căreia este pregătită să evalueze mult mai multe idei noi. Grupul extern de dezvoltare a afacerii este foarte mic iar acesta ține legătura cu persoane, cu alte grupuri, cu laboratoare de cercetare și cu alți potențiali colaboratori, inclusiv competitorii companiei, în unele ocazii; oricare dintre aceștia poate propune tehnologii noi, prototipuri noi de produse, sau noi moduri de conectare la baza de consumatori. De asemenea, P&G este mai deschisă la idei noi venite din mai multe regiuni din trecut. Mai mult de 40% din inovațiile companiei vin din afara SUA. Locuitori din India, China, America Latină și unele țări din Africa au intrat în sistemul social al P&G.

P&G se concentrează și pe dezvoltarea angajaților, punând accentul pe aptitudinile sociale precum conștiența de sine, împlinirea de sine și empatia. Unul din motto-urile angajaților P&G este: „Putem să facem asta. Această idee este fezabilă.” Din anul 2000, P&G a scăzut media de vârstă a angajaților cu aproape 10 ani datorită achizițiilor pe care le-a făcut și intrărilor pe piețe nou apărute. De asemenea, au adus, recent, oameni din afară pentru a stimula gândirea creativă. Acest lucru a fost fără precedent pentru o companie care, în mod tradițional, angaja numai în funcții de bază și promova din interior.

Rezultatele acestei strategii s-au văzut în practică și rezultatele vorbesc de la sine. P&G a realizat, în medie, o creștere organică a vânzărilor de 6%, de la începutul deceniului, creștere survenită aproape în totalitate prin inovație. De-a lungul aceleiași perioade, au redus cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea ca procent din vânzări. Acesta era de circa 4,5% la sfârșitul anilor ’90 și de doar 2,8% în 2007. În acest din urmă an, au fost cheltuite 2,1 miliarde USD pe inovație și am obținut venituri de 76,5 miliarde USD.

O astfel de strategie concentrată pe inovație a dus P&G unde este acum. Dacă ar fi fost doar o gândire de aparență, rezultatele concrete ar fi întârziat să apară. P&G este una din companiile-lidere mondial, este recunoscută pentru angajații săi competitivi și extrem de motivați și pentru faptul că inovația este una din cheile succesului. Cu siguranță nu este singura, ceea ce este important este faptul că o serie de măsuri extrem de inteligente au dus la crearea unei adevărate culturi a inovației în cadrul P&G și rezultatele sunt mai mult decât vizibile.

4.2. IMPLEMENTAREA INOVAȚIILOR ÎN CADRUL COMPANIEI – BENEFICII ÎN PLAN ECONOMIC ȘI SOCIAL

Pentru a vedea dacă inovația este unul din motoarele creșterii și dezvoltării unei companii, aruncăm o privire la profitabilitatea acesteia și la cât de bine performează ea din punct de vedere economic. Totuși, pentru a evalua ca la carte rolul pe care îl joacă inovația, este la fel de important să evaluăm impactul pe care aceasta îl are și în plan economic.

În ceea ce privește, beneficiile economice și sociale ale inovației practicate și promovate de P&G, acestea pot fi rezumate în tabelul următor:

Tabel 3 Beneficiile economice și sociale în ținte ale inovației din cadrul P&G

Sursa: Date coroborate de pe http://www.pgbalkans.com/overview#environmental-sustainability, site vizitat în mai 2012

P&G nu numai că a investit în inovație dar rezultatele acțiunilor sale s-au materializat și în plan social. Astfel, P&G a dezvoltat o serie de programe cu acțiune pe termen lung în diferite domenii. Dincolo de programul Trăiește, Învață, Prosperă și programul O Apă Curată pentru Copii, P&G mai are în derulare următoarele programe:

Vaccinuri prin Pamperși: Acesta este un parteneriat cu UNICEF prin care anual se donează vaccinuri femeilor și copiilor vulnerabili. În fiecare an 59,000 de copii mor din cauza tetanusului maternal și neonatal, aceasta fiind o boală ce poate fi ușor prevenită.

Protejarea Viitorului: Acesta este un program în cadrul căruia P&G cu ajutorul organizațiilor partenere pentru a oferi educație la pubertate, protecție sanitară și facilități sanitare pentru a ajuta fetele vulnerabile din țările în curs de dezvoltare să rămână în școală. Din 2006, au fost ajutate peste 450,000 de fete.

Școlile Speranței P&G – un program dezvoltat în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Tinerilor din China, pentru un acces mai bun la educație al copiilor din zonele rurale sărace ale Chinei. Până acum, mai mult de 150,000 de copii au beneficiat de pe urma acestui program.

Shiksha este programul P&G pentru India care îi ajută pe copiii săraci să ajungă la școală. Până acum, au fost susținute peste 140 de școli și 280.000 de copii.

Hrănirea Americii – acesta este un program în cadrul căruia P&G este unul din donatorii principali (anul trecut au fost donate 2,8 milioane tone de produse, plus implicarea P&G în campanii de conștientizare).

Nacer Aprendiendo – un program prin care P&G și United Way susțin copiii din America Latină prin furnizarea educației de calitate și prin stimularea copiilor de până în 6 ani, ajutându-le în același timp și mamele să se ducă la muncă și să furnizeze venitul atât de necesar familiilor.

Ajutor în caz de dezastre – P&G se implică deseori în rezolvarea situațiilor de criză cauzate de dezastre naturale prin donații de produse, bani și pachete de purificare a apei.

Aplicații pentru granturi – P&G investește în organizații non-profit din cadrul comunităților P&G din întreaga lume.

Prin dezvoltarea produselor sale, compania a contribuit în primul rând la un mediu mai curat. Pentru aceasta, viziunea P&G anunțată în 2010, include următoarele obiective:

Alimentarea fabricilor cu energie 100% regenerabilă;

Folosirea în proporție de 100% a materialelor reciclabile sau regenerabile în toate produsele și ambalajele;

Reziduri zero rezultate din consum sau producție;

Designul produselor să încânte consumatorii dar să fie realizat cu maximizarea conservării resurselor;

P&G investește în inovație și cu siguranță culege roadele de pe urma acesteia. Dar, în același timp și societatea primește ceva în schimb. P&G pune pe un loc important responsabilitatea socială iar mediul este o preocupare permanentă aflată pe agenda acestei companii.

4.3 OPORTUNITĂȚI PRIVIND DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII DE INOVARE

Așa cum recunosc și cei de la P&G, inovația trebuie să fie în atenția companiei în permanență, ea trebuie căutată, stimulată și fructificată. Mediul economic actual, deși unul instabil, poate fi considerat a fi unul plin de provocări. De aceea, o companie mereu activă și care nu își pierde concentrarea va identifica din timp oportunitățile de inovare oferite și va profita de cele care ar aduce cele mai multe beneficii companiei și societății per ansamblu.

Tabel 4 Analiza SWOT a P&G

Deși este o companie extrem de mare și importantă la nivel mondial, P&G se confruntă și ea cu problemele proprii. Pentru a reuși în planul inovației și nu numai, compania trebuie să se asigure în permanență că are o cultură a inovației înțeleasă și implementată de fiecare angajat în timp în exterior trebuie să lupte cu concurența din ce ăn ce mai acerbă, cu problemele ridicate de criza economică dar trebuie să și profite de oportunitățile numeroase de inovație oferite de piață.

4.3 POSIBILITĂȚI DE MĂSURARE ȘI EVALUARE A INOVĂRII LA NIVELUL FIRMEI PROCTER&GAMBLE

Dacă investește în inovație, orice firmă dorește să fie capabilă să măsoare rezultatele. Într-adevăr, sunt create produse noi, folosind ultimele tehnologii, cu cei mai buni angajați pregătiți în domeniu, dar cum se pot măsura la concret rezultatele strategiei de inovație a companiei respective? În cazul Procter&Gamble ne stau la dispoziție numeroase date financiare care reflectă modul de gândire al companiei prin cifre concrete ce îi arată succesul.

Situația realizării principalilor indicatori economico-financiari ai hotelului Tulip Inn în perioada 2009-2011 se prezintă după cum urmează:

Tabel 5 Sistemul de indicatori economico-financiari ai Procter&Gamble

Sursa: Datele financiare ale firmei după cum rezultă din declarațiile contabile

Cifra de afaceri reprezintă totalitatea veniturilor aferente serviciilor prestate, lucrărilor efectuate, veniturilor aferente bunurilor livrate, precum și a altor venituri, mai puțin veniturile financiare și excepționale. Cifra de afaceri este considerată indicatorul de bază al performanțelor economico-financiare.

Tabel 6 Sistemul de indicatori pentru cifra de afaceri

Valorile absolute ale indicatorului analizat ne prezintă situația de creștere continuă a cifrei de afaceri în perioada 2009 – 2011, cu peste 6% în 2010 față de 2011 și 9% pentru 2011 comparativ cu 2010.

Figura 6 Evoluția cifrei de afaceri

Veniturile reprezintă volumul total al vânzărilor, respectiv al încasărilor în numerar si al facturilor emise pentru a fi achitate prin decontare.

Tabel 7 Sistemul de indicatori pentru venituri

Valorile absolute ale indicatorului analizat ne prezintă situația de creștere continuă a veniturilor în perioada 2009 – 2011. Cea mai accentuată creștere a fost stabilită la nivelul anului 2011, când față de 2010 ritmul de creștere a înregistrat cea mai mare valoare de 8,7%.

Figura 7 Evoluția veniturilor pentru perioada 2009-2011

În cadrul unei companii desfășurarea activității implică o varietate de cheltuieli care, în contextul actual al crizei, pot suferi variații importante. Pentru a putea obține și un profit pe lângă satisfacția clienților resursele materiale, financiare și umane trebuie utilizate cu foarte mare grijă, urmărindu-se în permanent eficacitatea.

Tabel 8 Sistemul de indicatori pentru cheltuieli

Ceea ce se poate observa este o tendință clară de creștere a cheltuielilor pentru perioada 2009-2011, acestea aflându-se pe un trend ascendent mai puternic decât veniturile. Astfel, în 2011 nivelul cheltuielilor a urcat cu 9,4% față de nivelul înregistrat în 2010, depășind dinamica veniturilor care au crescut cu 8,7% în 2011 comparativ cu 2010.

Figura 8 Evoluția cheltuielilor pentru perioada 2009-2011

Profitul reprezintă avantajul realizat sub formă bănească dintr-o activitate economică și se determină ca diferență între veniturile și cheltuielile ocazionate de acea activitate.

Tabel 9 Sistemul de indicatori pentru profit

Dacă ceilalți indicatori au avut o evoluție pozitivă pentru perioada 2009-2011, nu același lucru se poate spune și despre profit. Aceasta a fost pe un trend descendent, înregistrând o scădere de aproximativ 24,2% în 2010 față de 2009 și de 25,4% în 2011 față de 2010. Deși cu o evoluție descendentă, se poate observa totuși că scăderea s-a menținut aproximativ la același nivel pentru perioada observată.

Figura 9 Evoluția profitului pentru perioada 2009-2011

Pe lângă acești indicatori principali, pentru a încerca să obținem o imagine asupra beneficiilor pe care inovația le aduce direct companiei, mai pot fi calculați o serie de indicatori secundari.

Rata rentabilității economice (Rre) exprimă capacitatea întreprinderii de a produce profit pe baza capitalului permanent de care dispune. Capitalul permanent este cel care se află la dispoziția întreprinderii pe o durată mai mare de un an și cuprinde, pe lângă capitalul propriu, și capitalul împrumutat pe termen mediu și lung.Se calculează raportând Profitul brut la Capitalul permanent.

Tabel 10 Rata rentabilității 2009-2011

Pentru Procter&Gamble, rata rentabilității a înregistrat o creștere de 62,8% în 2010 față de 2009 pentru ca apoi să scadă cu 11%. Ceea ce trebuie totuși remarcat este faptul că, comparativ cu nivelul de bază din 2009, rata rentabilității economice a rămas ridicată, ceea ce înseamnă că compania și-a menținut capacitatea de a produce profit rapid pe baza capitalului de care dispune.

Un alt indicator important este rata rentabilității resurselor consumate. Acesta pune în evidență eficiența cheltuielilor prin profit și se calculează raportând Profitul net la Cheltuielile totale.

Tabel 11 Rata rentabilității resurselor consumate 2009-2011

Dacă pentru anul 2009 s-a pornit cu o rată a rentabilității resurselor consumate de 0,022, aceasta a scăzut treptat la 0,016 în 2010 și 0,011 în 2011. Dinamica acestui indicator ne indică un trend descendent, ceea ce ar trebui să reprezinte măcar partial un prim avertisment pentru P&G ce indică o utilizare mai ineficientă a resurselor.

Deși principalii indicatori economici evidențiază o evoluție pozitivă a companiei P&G, datele secundare scot în evidență probleme cu folosirea resurselor. Deși inovația și-a spus cuvântul și a contribuit la creșterea și dezvoltarea companiei, conform datelor, P&G ar trebui să revizuiască strategia sa privind resursele. Pe lângă inovație, este nevoie și de o folosire mai eficientă a resurselor.

Pentru a obține o imagine mai bună asupra impactului inovației asupra activității și rezultatelor companiei, ar fi nevoie de date concrete privind investițiile companiei în inovație, în produse noi, precum și date legate de profitul rezultat de pe urma acestora. Aceasta ne-ar permite să evaluăm mult mai concret și corect inovația în cadrul P&G.

CONCLUZII

Suntem forțați să gândim la nivel global. Nicio companie de dimensiuni mari nu se mai concentrează asupra unei singure piețe. Mediul economic s-a schimbat dramatic în ultimul secol odată cu dezvoltarea Internetului și a tehnologiei, oferind companiilor numeroase oportunități de dezvoltare. Tocmai în acest context în care imaginea economiei s-a schimbat atât de mult, companiile au fost forțate să își regândească în totalitate strategiile.

Criza economică a venit și a dat peste cap tot contextul favorabil în care se desfășurau companiile. Dacă înainte de 2007, inovația era un adevărat motor al creșterii și dezvoltării pentru companii, aceasta este o cerință imperios de respectat pentru ca o companie să supraviețuiască în mediul economic actual. Tocmai de aceea, Uniunea Europeană susține inovația și o consideră un element central al Strategiei de la Lisabona. Mai mult decât atât, dincolo de încurajarea prin diferite politici privind inovația, Uniunea Europeană oferă și finanțare. Deși aceasta nu va fi utilă pentru companiile mari care își desfășoară activitatea în mai multe țări, aceste surse de finanțare reprezintă o adevărată gură de aer pentru IMM-uri.

Pentru a face față condițiilor actuale, IMM-urile care reprezintă o bază importantă pentru economia oricărei țări, trebuie să identifice absolut toate oportunitățile. Aceasta înseamnă că IMM-urile trebuie să înceteze să mai gândească doar la nivel local și să aplice o gândire strategică, orientată pe termen mediu și lung, gândire care să se orienteze către absolut toate oportunitățile oferite de piață. Criza economică a fost cea care a salubrizat piața, eliminând numeroase IMM-uri, în general cele care nu s-au adaptat rapid și au ignorat condițiile economice nefavorabile, mergând în virtutea inerției. Companiile mari ar putea avea dificultăți în gestionarea inovației, tocmai datorită structurii greoaie și a imposibilității de a ajunge la o comunicare permanentă și totală în privința inovației. Pe de altă parte, pentru IMM-uri, cele mai mari obstacole le reprezintă lipsa inițiativei și a posibilităților de finanțare. Atâta timp cât acestea conștientizează necesitatea unei modificări în gândire și devin deschise către nou și către identificarea de noi oportunități, atunci cu siguranță orice IMM are șansa de a deveni competitiv pe orice piață.

În acest context al competitivității și inovației, România este una din țările considerată a avea un potențial uriaș, potențial ce a început să fie exploatat înainte de criză dar care a fost frânat de aceasta. În clasamentele europene și mondiale, România se află întotdeauna undeva pe la mijloc, fiind depășită în unele cazuri de vecinii săi, bulgarii. Mai mult decât atât, în ultimii ani, indicatorii privind inovația și competitivitatea au intrat pe o pantă descendentă ceea ce nu poate indica decât faptul că România a fost luată prin surprindere de criza economică. Aceasta ar trebui privită ca o oportunitate de dezvoltare și de exploatare a oportunităților, de stimulare a creativității și de susținere a inovației, nu ca o frână pentru toți acești pași. Ca dovadă că România este un adevărat incubator pentru inovație este și faptul că P&G a deschis o fabrică în România, la Urlați, o fabrică dotată cu ultimele tehnologii, fabrică în care inovația este promovată. Astfel de oportunități nu apar în fiecare zi, de aceea, IMM-urile din România trebuie să se orienteze către oportunitățile europene ce le-ar putea ajuta să se detașeze de restul companiilor și să prospere.

Se poate spune că mediul economic actual a devenit o adevărată junglă. Lupta pentru supremație este din ce în ce mai acerbă, din cauza condițiilor instabile, a saturării piețelor, a concurenței din ce în ce mai puternice. Se poate spune că mediul economic actual, globalizat, este casa perfectă pentru competitivitate. Pentru a reuși în această junglă, ingredientul cheie este inovație. Orice companie care identifică această soluție și o pune în practică în permanență este o companie cu un viitor asigurat.

BIBLIOGRAFIE

Broustail,J.,Fréry,F.,Le management strategique de l'innovation, Paris, 1993, Dalloz

Porter, Michael, What is competitiveness?, IESE Business School, 2005, Barcelona

Gavrilă, Ilie; Gavrilă,Tatiana, Competitivitate și mediu concurențial: Promovarea și protejarea concurenței în UE, Editura Economica, 2008, București

Goddard, John Gabriel; Goldberg, Itzhak; Racine, Jean-Luis; Kuriakose, Smita;

Grigore, Ana Maria, Managementul resurselor umane în întreprinderi mici, Editura Olimp, 2006

Schumpeter,J.A., The Theory of Economic Development, Cambridge, Harvard University Press, 1934

ARTICOLE

Banca Mondială, Igniting Innovation- Rethinking the Role of Government in Emerging Europe and Central Asia, 2011

Birley, S.;Westhead, P., Growth and Performance Contacts between Types of Small Firms, în Strategic Management Journal, vol. 1, 1990

Drucker, Peter (1985), The Discipline of Innovation, in Harvard Business Review (HBR), May-June, 1985 și Reprint în HBR, 2002

Francis,D.,Bessant,J:Targeting innovation and implications for capability development, Technovation,25(3), 2005

Lafley, A.G., Cultura inovației – Cum am construit un motor de creștere organică de prim rang, investind în oameni, în Consulting Review, noiembrie 2008

Lam, Alice, Organizational Innovation,Working Paper,No.1, 2004

Michael, Porter; Klaus, Schwab, The Global Competitiveness Report 2008-2009, World Economic Forum, 2008, Geneva

Pamfilie, Rodica; Procopie, Roxana; Bobe, Magdalena, MANAGING ECO-DESIGN OF INDUSTRIAL GOODS AND CONSUMERS' PROTECTION NEXUS. AMFITEATRU ECONOMIC, 12 (28), 2010

Pamfilie, Rodica; Calabro, G, Commodity-Consumer-Quality, The XXI-st century perspective, Revista Amfiteatru Economic, nr.23, ASE, București

Pamfilie, Rodica; Maiorescu, I; Vișan, S.;Stan, R., Products and services: Shifting towards the conceptual society, Calitatea-Acces la Succes, 2010

Pactul Teritorial pentru Ocuparea Forței de Muncă și Incluziune Socială, Secretariatul Tehnic Permanent al Regiunii Sud Est, 12 priorități majore pentru IMM-uri în 2012- http://www.stpse.ro/

Piller, Frank;Wagner, Philipp, Increasing Innovative capacity – is your company ready to benefit from open innovation processes?, în Performance, Volumul 4, nr. 2, 2010

Procopie, Roxana; Pamfilie, Rodica; Bobe, Magdalena; Carceag, Mihaela, Innovation – global vision on the product in the socio-economic environment, INDUSTRIA TEXTILA, 60 (2), 2009

RAPOARTE

Enterprise and industry publications, The new SME definition – User guide and model declaration, European Commission, Bruxelles, 2005

Eurostat, Știință, Tehnologie și Inovație în Europa, 2011

The Global Competitiviness Report 2003-2004, World Economic Forum, 2004, Geneva

The Global Competitiveness Report 2011-2012, World Economic Forum, 2011, Geneva

OECD, Regions Matter – Economic Recovery, Innovation and Sustainable Growth, 2009

OECD/European Communities, OSLO Manual.Guidelines for collecting and interpreting innovation data, 3rd edition, 2005

LEGISLAȚIE

Comunicarea Comisiei din 11 Martie 2003 „Politica de inovare: îmbunătățirea abordării Uniunii în contextul Strategiei de la Lisabona- COM (2003) 112”

Comunicarea Comisiei din 10 Iunie 2010 „Inițiativa Europa 2020 Uniunea Inovării, Bruxelles, 2010

Comunicarea Comisiei din 11 Martie 2003 „Politica de inovare: îmbunătățirea abordării Uniunii în contextul Strategiei de la Lisabona- COM, 2003

Commission Recommendation 96/280/EC of 3 April 1996, Official Journal L 107, p. 4-9, of 30 April 1996

Legea nr. 346 din 14 iulie 2004 actualizată

SITE-URI

Competitiveness According to WEF

http://dexonline.ro

http://www.businessdictionary.com

http://ec.europa.eu

www.eurostat

http://www.fonduri-structurale.ro

www.mfinante.ro

http://www.pgbalkans.com